9. /28 OCTOMBRIE 2022 - MUZICĂ; PE O ARIPĂ DE CÂNT
Piotr Ilici Ceaikovski
.jpg)
Piotr Ilici Ceaikovski (în rusă Пётр Ильи́ч Чайко́вский, n. ,[1][3][4][5] Votkinsk, Imperiul Rus[6] – d. ,[7][1][3][4] Sankt Petersburg, Imperiul Rus) a fost un compozitor rus romantic (din perioada romantismului). A compus simfonii, concerte, opere, balete și muzică de cameră. Unele dintre acestea fac parte din repertoriul clasic al multor concerte și teatre muzicale.
Biografie[modificare | modificare sursă]
Născut într-o familie burgheză, Piotr era cel de-al doilea fiu. Tatăl său, inginer de mine, și mama sa, de origine franceză, se hotărâseră să-l îndrume pe tânărul Piotr să urmeze studii de drept. Cu toate acestea, de la vârsta de 5 ani, el a început să studieze pianul. În anul 1854 a murit mama sa, fapt ce i-a pricinuit o adâncă tristețe.
A urmat colegiul de jurisprudență, a luat diploma în drept și s-a angajat ca secretar la Ministerul Justiției. În același timp, se ocupa de muzică, în calitate de amator. Munca sa la minister nu-i stârnea niciun interes, motiv pentru care i-a scris surorii sale „au făcut din mine un funcționar, și încă unul prost“. În fine, în 1863, împotriva hotărârii familiei, părăsește slujba de la minister și începe să studieze muzica cu Anton Rubinstein.
În 1866, după ce a terminat studiile de muzică, Nikolai Rubinstein, fratele lui Anton, i-a oferit postul de profesor de teorie muzicală la proaspăt înființatul Conservator din Moscova, post pe care l-a ocupat până în 1878. În această perioadă a compus Simfonia nr.1 în sol minor, op. 13 („Vise de iarnă”). S-a împrietenit cu mai mulți membri din Grupul celor cinci compozitori ruși, astfel că-i dedică uvertura fanteziei "Romeo și Julieta" fondatorului grupului, Mili Balakirev.
În vara anului 1872 compune Simfonia a 2-a, în do minor (numită și „Mica Simfonie Rusă”, „Mica Rusie” sau „Ucraina”) op.17, pe teme ucrainiene și rusești, iar în iarna anului 1874 dă prima reprezentație cu un concert de pian. În vara anului 1875 compune Simfonia a 3-a.
În anul 1876 începe comunicarea epistolară cu Nadejda von Meck, o mare admiratoare a sa, care timp de 13 ani îi va furniza o pensie alimentară de 6.000 de ruble pe an, fapt care i-a îmbunătățit simțitor situația materială, chiar dacă nu a întâlnit-o niciodată și relațiile lor rămâneau „strict epistolare”. Simfonia a 4-a, în fa minor, op. 36, compusă în 1877, îi este dedicată doamnei von Meck.
În luna iulie a anului 1877, Ceaikovski va trăi unul din episoadele cele mai nefericite ale vieții sale. Pentru a pune capăt speculațiilor privind homosexualitatea sa, se căsătorește cu Antonia Milioukova, o fostă elevă a sa, care nutrea o reală pasiune pentru el. Căsătoria a fost un eșec deplin. Nemaiputând să suporte prezența soției sale, Ceaikovski încearcă să se sinucidă, prin încercarea de a se îmbolnăvi de pneumonie. La scurt timp după aceea, se desparte de Antonia.
Compune primul său balet, în 4 acte, Lacul lebedelor (libretul de V. Beghicev și V. Geltzer). Premiera a avut loc la Sankt Petersburg, la „Teatrul Mariinski”, pe 15 ianuarie 1895, dar a fost un eșec, din cauza unei nepotrivite puneri în scenă. Abia peste 30 de ani a fost definitivată trama baletului. Compune și o operă, Evgheni Oneghin, libretul fiind extras dintr-un roman de Alexandr Pușkin.
Spre 1880, reputația lui Ceaikovski crește considerabil în Rusia, numele său începând să fie cunoscut și în străinătate, în urma unor călătorii întreprinse în acel an. Cu această ocazie se întâlnește cu marii compozitori ai vremii Johannes Brahms și Antonín Dvořák.
Perioada petrecută în Italia i-a inspirat mai multe piese muzicale, între care și Capriccio italian op.45. Tot în 1880 a compus și Serenada pentru orchestră de coarde, op.48 și Uvertura solemnă „Anul 1812” op.49.
Un an mai târziu, moare marele său prieten Nikolai Rubinstein. Puternic afectat, Ceaikovski compune minunatul Trio pentru pian „În amintirea unui mare artist”, dedicată defunctului său prieten.
În 1885 compune Simfonia „Manfred” op.58, după Byron. Urmează în anul 1888, Simfonia a 5-a în mi minor op.64, apoi, în 1889, al doilea balet al său, Frumoasa din pădurea adormită, un balet-feerie în trei acte, cu prolog pe libret de I. Vsevolojski și Marius Petipa, după povestea lui Charles Perrault, în coregrafia lui Marius Petipa. Premiera a avut loc pe 3 ianuarie 1890 la „Teatrul Mariinski” din Sankt-Petersburg și a fost un adevărat triumf.
În 1890, a compus o operă în trei acte, cu șapte tablouri, pe un libret inspirat de o nuvelă de Alexandr Pușkin: Dama de pică.
În anul 1890, Nadejda von Meck întrerupe finanțarea lui Ceaikovski. Motivul oficial constă în „probleme financiare”. Se pare însă că adevăratul motiv consta în faptul că a aflat de homosexualitatea compozitorului, moment în care, profund șocată, a întrerupt brusc corespondența cu el. Se mai spune că ea avea în plan să o mărite pe una din fiicele sale cu Ceaikovski, proiect incompatibil cu tendințele sexuale ale acestuia.
Acest episod a fost o grea lovitură pentru Ceaikovski. În 1891, a întreprins o călătorie în Statele Unite ale Americii. Acolo își dirijează lucrările cu ocazia inaugurării sălii de concerte Carnegie Hall, și are un succes remarcabil.
În anul 1892 termină al treilea balet al său, în două acte, Spărgătorul de nuci, după basmul „Spărgătorul de nuci și regele șoarecilor” de E. T. A. Hoffmann care, în mod surprinzător, nu are succesul scontat. Abia peste câteva decenii obține succesul pe care îl merită, fiind în prezent unul din baletele cele mai frecvent reprezentate și apreciate de public.
Pe data de 6 noiembrie 1893, la nouă zile după ce a terminat Simfonia a 6-a în si minor Patetica op.74, Ceaikovski moare de holeră pentru că a băut apă nesterilizată din râul Neva. Acesta este motivul oficial. Unii cred că actul a fost deliberat, deci o sinucidere. Indiferent de motivul real, a beneficiat de funeralii naționale, la care au luat parte aproape 8.000 de persoane, fiind înmormântat la mănăstirea Alexandr Nevski din Sankt Petersburg.
Ceaikovschi a fost un om într-atât de sensibil, încât plângea la orice situație care-l afecta, ca un copil mic.
Opera lui Ceaikovski reprezintă o fericită sinteză între operele clasice occidentale și tradiția rusă, reprezentată în epocă și de Modest Petrovici Musorgski și de Grupul celor Cinci.
Viața zbuciumată a lui Ceaikovski i-a inspirat lui Ken Russell filmul The music lovers (1970, Amanții muzicii).
În 1884, Țarul Alexandru al III-lea l-a decorat pe Ceaikovski cu Ordinul Sfântul Vladimir.
Principalele lucrări[modificare | modificare sursă]
Balete[modificare | modificare sursă]
- Lacul lebedelor, Op. 20 (1875-76)
- Frumoasa din pădurea adormită, Op. 66 (1888-89)
- Spărgătorul de nuci, Op. 71 (1891-92)
Simfonii[modificare | modificare sursă]
- Simfonia nr. 1 în sol minor (Visuri de iarnă), op. 13 (1866)
- Simfonia nr. 2 în do minor (Mica Simfonie Rusă), op. 17 (1872)
- Simfonia nr. 3 în Re major (Poloneză), op. 29 (1875)
- Simfonia nr. 4 în fa minor, op. 36 (1877)
- Simfonia Manfred, op. 58 (1885)
- Simfonia nr. 5 în mi minor, op. 64 (1888)
- Simfonia nr. 6 în si minor (Patetica), op. 74 (1893)
Muzică religioasă[modificare | modificare sursă]
- Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur, op. 41 (1878)
Uverturi[modificare | modificare sursă]
- L'Orage, op. 76 (1864)
- Uvertura în fa major (1865, rev. 1866)
- Uvertura solemnă după imnul național danez, op. 15 (1866, rev. 1892)
- Fatum, Op. 77 (1868)
- Uvertura-fantezie "Romeo si Julieta" (1869, rev. 1870, 1880)
- La Tempête, op. 18 (1873)
- Marș slav, op. 31 (1876)
- Francesca da Rimini, op. 32 (1876)
- Capriccio Italien, op. 45 (1880)
- Serenadă pentru coarde, op. 48 (1880)
- Uvertura festivă 1812, op. 49 (1880)
- Hamlet, op. 67 (1888)
- Voevoda, op. 78 (1890-91)
Concerte[modificare | modificare sursă]
- Concert pentru pian nr. 1 în si bemol minor, op. 23 (1874-75, rev. 1879 et 1889)
- Serenadă melancolică, op. 26 (1875)
- Variațiuni pe o temă rococo, op. 33 (1876)
- Vals-Scherzo, op. 34 (1877)
- Concertul pentru vioară în Re major, op. 35 (1878)
- Concertul pentru pian nr. 2 în Sol major, op. 44 (1879-80)
- Concert fantezie în Sol major, pentru pian și orchestră, op. 56 (1884)
- Pezzo Capriccioso, op. 62 (1887)
- Concert pentru pian nr. 3 în Mi bemol major, op. 75 (1893)
- Andante și Finale, op. 79 (1897)
Suite[modificare | modificare sursă]
- Suita nr. 1 în Re minor, Op. 43 (1878-1879)
- Suita nr. 2 în Do major, Op. 53 (1883)
- Suita nr. 3 în Sol major, Op. 55 (1884)
- Suita nr. 4 în Sol major, "Mozartiana", Op. 61 (1887)
De asemenea, Ceaikovski a extras șase scene din baletul Spărgătorul de nuci, pe care le-a reunit în:
- Suita „Spărgătorul de nuci”, Op. 77a (1892)
Muzică de cameră[modificare | modificare sursă]
- Cvartet de coarde în Si bemol major (1865)
- Cvartet de coarde nr. 1 în Re major, op. 11 (1871)
- Cvartet de coarde nr. 2 în Fa major, op. 22 (1873-74)
- Cvartet de coarde nr. 3 în mi bemol minorr, op. 30 (1876)
- Amintire despre un loc drag, op. 42 (1878)
- Trio pentru pian în la minor, op. 50 (1918-2002)
- Amintire din Florența, op. 70 (1890)
Piese pentru pian[modificare | modificare sursă]
Din multele piese pentru pian, cea mai cunoscută este:
- Anotimpurile op. 37b
Muzică de scenă[modificare | modificare sursă]
- Snegurocika, op. 12 (1873)
Opere[modificare | modificare sursă]
Ceaikovski a compus 10 opere, din care cele mai celebre sunt Evgheni Oneghin și Dama de pică, permanent prezente în repertoriul liric actual. Celelalte opere ale sale, deși rareori interpretate în afara Rusiei, sunt totuși remarcabile. Cele mai cunoscute:
- 1868 Voievodul
- 1869 Undina
- 1872 Opricinicul
- 1876 Pantofiorii țarinei (Черевички), premiera la 31 ianuarie 1887)
- 1879 Evgheni Oneghin (Евгений Онегин)
- 1879 Fecioara din Orléans (Орлеанская дева), premiera în 1881, la Sankt Petersburg
- 1884 Mazeppa (Мазепа)
- 1887 Vrăjitoarea (Чародейка)
- 1890 Dama de pică (Пиковая дама)
- 1891 Iolanta (Иоланта), premiera la 18 decembrie 1892 în Teatrul Mariinski din Sankt Petersburg.
Piotr Ilici Ceaikovski - Vals Sentimental
Orchestra simfonică a Filarmonicii din Oradea - Piotr Ilici Ceaikovski: Serenada pentru orchestră d
Hank B. Marvin (Brian Rankin), chitarist si compozitor britanic (The Shadows)
Hank Brian Marvin (născut Brian Robson Rankin , [1] 28 octombrie 1941) [2] este un multi-instrumentist, vocalist și compozitor englez. El este cunoscut pe scară largă ca chitaristul principal al The Shadows , un grup care a cântat în principal instrumentale și a fost trupa de sprijin pentru Cliff Richard și, ulterior, pentru Marvin, Welch & Farrar . [2]
Viața timpurie și cariera
Hank Marvin s-a născut Brian Robson Rankin în Newcastle upon Tyne , Anglia. În copilărie a cântat banjo și pian. După ce l-a auzit pe Buddy Holly , a decis să învețe chitara și, de asemenea, a adoptat ochelari cu ramă închisă în stil Holly. [2]
Și-a ales numele de scenă în timp ce își lansa cariera. Este o amalgamare a poreclei sale din copilărie, Hank, pe care l-a folosit pentru a se diferenția de prietenii pe nume și Brian, și prenumele lui Marvin Rainwater , cântărețul country și rockabilly .
S-a mutat la Londra în aprilie 1958, după ce și-a convins părinții să-l lase să facă acest lucru în căutarea unei cariere în industria muzicală. [3] Marvin, în vârstă de șaisprezece ani, și prietenul său de la Rutherford Grammar School, Bruce Welch , l-au cunoscut pe Johnny Foster, managerul lui Cliff Richard, la The 2i's Coffee Bar din Soho , Londra. Foster căuta un chitarist pentru turneul lui Cliff Richard în Marea Britanie și se gândea la Tony Sheridan . În schimb, i-a oferit lui Marvin postul. Marvin a fost de acord să se alăture Drifters , așa cum era cunoscut atunci grupul lui Cliff Richard, cu condiția să existe un loc pentru Welch.
Marvin l-a întâlnit pe Richard pentru prima dată la o croitorie din Soho din apropiere, [4] unde Richard avea o armă pentru o jachetă roz de scenă. The Drifters a avut prima repetiție cu Richard la casa familiei Webb (părinții lui Cliff) din Cheshunt , Hertfordshire . După o amenințare cu acțiuni legale din partea reprezentanților trupei americane cu același nume, Drifters au devenit Shadows în 1959.
Cariera solo
Primul său album solo de instrumentale, lăudat de critici, intitulat, care includea chitară setată pe suport orchestrat, a fost lansat în 1969, după prima desființare a The Shadows, la sfârșitul anului 1968. Single-ul „Sacha” a ocupat primul loc în topul single-urilor din New South . Țara Galilor , Australia, fiind „descoperită” de doi DJ la 2WG Wagga Wagga. [5] Cariera solo a lui Marvin a fost apoi suspendată din cauza reuniunilor Shadows, mai întâi pentru un turneu în Orientul Îndepărtat și un album „live” în 1969, apoi un album de studio în 1970 ( Shades of Rock ) și din nou la începutul anilor 1970. [ citare necesară ] El a experimentat stiluri și materiale, realizând albume instrumentale, unele cu preponderență vocală (de exemplu , Cuvinte și muzică, All Alone With Friends ), unul cu doar chitare acustice și unul cu orchestră de chitară ( The Hank Marvin Guitar Syndicate ). [ necesită citare ]
În 1970, Marvin și Welch au format Marvin, Welch & Farrar , un trio vocal-armonie care nu a reușit să atragă fanii Shadows sau fanii muzicii contemporane. [ citare necesară ] Ei au devenit „Marvin & Farrar” pentru un album vocal în 1973 și apoi au revenit la Shadows la sfârșitul lui 1973, pentru albumul instrumental Rockin’ with Curly Leads . The Shadows s-a clasat pe locul al doilea pentru Regatul Unit la Eurovision Song Contest din 1975 cu „ Let Me Be the One ”. [ necesită citare ]
Marvin a scris „Driftin’”, „ Geronimo ”, „Spider Juice” (numele fiicei sale pentru suc de portocale), „I Want You to Want Me” pentru Shadows și „ The Day I Met Marie ”. [ citare necesară ] El a co-scris hit-ul lui Richard din 1961; „ Gee Whiz It’s You ” cu Ian Samwell . Cu Welch, Brian Bennett și John Rostill , a scris hituri pentru Cliff Richard, inclusiv; „Pe plajă”, „M-aș putea îndrăgosti cu ușurință de tine”, „Timpul trece” și „În țară”. [ necesită citare ]
În 1969 și 1970, a făcut echipă cu Richard pentru: două single-uri de succes „Cliff & Hank”, propria sa melodie; „ Throw Down a Line ” (înregistrat, de asemenea, de Marvin, Welch & Farrar) și „The Joy of Living”, în timp ce Richard a avut un succes și cu cântecul său ecologic, „Silvery Rain”. [ E nevoie de citare ] „Silvery Rain” a fost acoperit de Olivia Newton-John pe albumul ei din 1981 Physical .
În 1977, Marvin a cântat la chitară pe cel de-al treilea album solo al lui Roger Daltrey , One of the Boys , pe piesele Parade și Leon . El a co - scris hit - ul lui Olivia Newton-John din 1977 „ Sam ” împreună cu John Farrar și Don Black și a produs albume pentru showman-ul britanic Des O'Connor . [ necesită citare ]
În 1988, Marvin a colaborat cu claviatul și compozitorul francez Jean Michel Jarre la piesa „London Kid”, pe albumul Revolutions al lui Jarre și a fost invitat la concertul lui Jarre Destination Docklands la Royal Victoria Dock din Londra . Jarre a spus că succesul The Shadows l-a influențat și i-a determinat decizia de a-și dedica cariera muzicii instrumentale. [ necesită citare ]
Marvin a apărut alături de Leslie Nielsen într-o reclamă pentru Red Rock Cider , care a fost făcută ca o parodie a Police Squad a lui Nielsen ! filme. [ citare necesară ] Într-o scenă de bar, Nielsen strigă: „Hei, tu acolo, în umbră!”, după care Marvin face un pas înainte. Când Nielsen îi cere lui Marvin să-l „însoțească” (poliția vorbește că a dus pe cineva la gară), Marvin îl însoțește literalmente, la chitară, în timp ce Nielsen cântă jingle-ul produsului. [ necesită citare ]
În 1992, Duane Eddy a fost invitat pe albumul lui Marvin, Into the Light , pe piesa „ Pipeline ”. [ necesită citare ]
Turneul său solo din 2002 din Regatul Unit a fost catalogat drept Guitar Player Tour (The Final Tour) . Marvin and the Shadows s-au reformat pentru un turneu final din 2004 și a fost întreprins și un turneu european din 2005. Cliff Richard and the Shadows au susținut ultimele turnee în 2009 și 2010.
Marvin s-a duet de două ori cu chitaristul francez Jean-Pierre Danel – pe albumele sale din 2007 și 2010, ambele hituri din topul zece și certificate de aur. Cele două single-uri ale lor au ajuns în topurile iTunes în Franța, Norvegia, Finlanda și Germania, iar mai târziu (când au fost lansate ca EP din compilația lui Danel The Hit List) în Irlanda, Regatul Unit, Polonia, Statele Unite ale Americii, Africa de Sud și Thailanda. Marvin a participat și la unul dintre DVD-urile sale și a scris prefața pentru cartea lui Danel despre Fender Stratocaster . [ necesită citare ]
În timp ce Welch și Bennett au devenit ofițerii Ordinului Imperiului Britanic ( OBE ) în Lista onorurilor de naștere a Reginei din 2004 pentru serviciile muzicale, Marvin a refuzat din „motive personale”. [6]
Pe 28 octombrie 2009, Marvin a primit un BASCA Gold Badge Award [7] ca recunoaștere a contribuției sale unice la muzică.
El a continuat să lanseze albume solo instrumentale, toate acestea ajungând în Top 10 din Marea Britanie din 2002. Cel mai recent album solo al său, Without a Word , a fost lansat în 2017. [8]
Viata personala
Prima sa soție a fost Beryl, cu care a avut patru copii. [9] În prezent este căsătorit cu Carole, cu care a avut doi copii. [10]
Din 1986, Marvin locuiește în Perth , Australia de Vest. A făcut apariții improvizate pe scenă când prietenii muzicieni vizitează zona, cum ar fi în februarie 2013, când Cliff Richard a susținut un concert la Sandalford Winery . El este un Martor al lui Iehova . [11] Marvin conduce un studio de înregistrări, studiourile Nivram, parte a studiourilor Sh-Boom din Tiverton Street, Perth, deținută de Trevor Spencer și Gary Taylor. De asemenea, a dezvoltat un interes puternic pentru muzica legendei chitarei jazz Django Reinhardt și cântă în mod regulat cu grupul său, "Hank Marvin's Gypsy Jazz", al cărui repertoriu constă dintr-un amestec de originale Reinhardt și melodii noi compuse în jazzul țigănesc .gen. [ necesită citare ]
Stil și influență
Potrivit Guitar.com , „În 1960 [Marvin] a definit rolul de „chitarist principal” și „a devenit primul „erou al chitarei” britanic”. Site-ul a continuat: „Hank este legendar pentru formularea sa expresivă, dar în loc să folosească comenzile lui Strat pentru a accentua umflăturile de volum, el preferă să folosească o pedală pentru a oferi acea calitate vocală liniilor sale”. [12] Marvin a influențat mulți chitariști rock britanici, inclusiv George Harrison , [13] Eric Clapton , [13] David Gilmour , [13] Brian May , [14] Mark Knopfler , [13] Peter Frampton , [15] Steve Howe , Roy Wood , [17] Tony Iommi , [18] Pete Townshend , [19] Jeff Beck [20] și Jimmy Page . [21] Virtuozul australian de chitară Tommy Emmanuel i- a adus un omagiu lui Marvin în diferite înregistrări. [ necesită citare ]
În 1959, Cliff Richard a achiziționat o Fender Stratocaster roșu fiesta pentru ca Marvin să o folosească pe scenă, despre care se spune că este prima Stratocaster din Regatul Unit. Deși se presupune că îi aparține încă lui Richard, a fost în posesia lui Bruce Welch din 1968. [22] Marvin a cântat pe scenă aproape exclusiv cu Stratocasters fiesta red de la achiziția inițială a lui Richard. [23]
În Canada, Cliff Richard and the Shadows a avut top 10 hituri, în special din 1961 până în 1965. Chitariștii canadieni Randy Bachman și Neil Young îl creditează pe Marvin ca fiind influent, Young scriind piesa „ From Hank to Hendrix ” de pe albumul său Harvest Moon ca tribut parțial. [24] [25]
„Hank Marvin” este un argo care rimează pentru „ starvin ” („foame”). [26] Acest argo a fost menționat într-o reclamă televizată din 2012 pentru compania de carne Mattessons . [27]
Personalul timpuriu al grupului
- 1956 Grupul Riverside Skiffle Crescent City Skiffle Group: Marvin (banjo), John Tate (chitară), Derek Johnson (chitară), Joe Rankin (bas), Mal Malarky (mandolină) și Howard Muir (wb), John Clayton (chitară)
- 1956–1957 The Railroaders (nr. 1): Marvin (chitară), Welch (chitară), George Williams (chitară), John Clayton (chitară), Jim (tobe)
- 1956–1957 The Railroaders (nr. 2): Marvin (chitară), Welch (chitară), Eddie Silver (chitară), George Williams (bas) și Jim? (tobe)
- 1958 Concert live The Vipers (alias grupul Vipers Skiffle): Wally Whyton (voce), Johnny Booker (chitară), Hank Marvin (chitară), Jet Harris (bas) și Johnny Pilgrim (wb)
- 1958 The Five Chesternuts 7" single ("Jean Dorothy" pe Columbia): Gerry Hurst (voce), Marvin (chitară), Welch (chitară), Neil Johnson (bas) și Pete Chester (tobe)
Turnee solo în Marea Britanie
- 1994 - cu Ben Marvin (chitară), Warren Bennett (chitară/clape), Mark Griffiths (bas), Brian Bennett (tobe)
- 1995 - cu Ben Marvin (chitară), Warren Bennett (chitară/clape), Mark Griffiths (bas), Matthew Letley (tobe)
- 1997 - cu Ben Marvin (chitară), Warren Bennett (chitară/clape), Mark Griffiths (bas), Matthew Letley (tobe)
- 1998 - cu Ben Marvin (chitară), Warren Bennett (chitară/clape), Mark Griffiths (bas), Matthew Letley (tobe)
- 2000 - cu Ben Marvin (chitară), Warren Bennett (chitară/clape), Mark Griffiths (bas), Peter May (tobe)
- 2002 - cu Ben Marvin (chitară), Warren Bennett (chitară/clape), Mark Griffiths (bas), Fergus Gerrand (tobe)
Credite de producție
- Spaghetti Junction Work's Nice – If you can get it/Step Right Up Columbia DB 8935
- Des O'Connor – Another Side Des O'Connor – LP – NSPL 18559.
- Flair – Stop Look & Listen – LP – MLP 15611.
- Flair – Fair – LP – CC 227324
- Flair – Fair Play – LP – CC 327224
Duete și apariții în invitați
- 1972: Spaghetti Junction Work's Nice – If You Can Get It/Step Right Up Columbia DB 8935
- 1976: Evita : chitară la „Buenos Aires”
- 1977: Dennis Waterman Waterman (are și Brian Bennett )
- 1977: Roger Daltrey One of the Boys – chitară la „Parade” și „Leon”
- 1978: Des O'Connor O altă parte a lui Des O'Connor
- 1979: Wings Back to the Egg – „ Tema Rockestra ” și „Atât de bucuros să te văd aici”
- 1982: British Electric Foundation Music of Quality and Distinction Volumul 1 , chitară la „Anyone Who Had a Heart” cu Sandie Shaw și „It’s Over” cu Billy MacKenzie
- 1983: Tracey Ullman You Broke My Heart in 17 Places : chitară la „Move Over Darling” și „You Broke My Heart in 17 Places”
- 1983: Leo Sayer Have You Ever Been in Love : chitară la „Don’t Wait Until Tomorrow”
- 1984: Shakin' Stevens single „Teardrops”.
- 1985: Dire Straits cântă „Going Home” („ Tema eroului local ”), alături de trupă, ca invitat special la Live at Wembley
- 1986: Cliff Richard și The Young Ones „ Păpușa vie ” (în topurile britanice nr. 1)
- 1988: Jean Michel Jarre Revolutions chitară la „London Kid” (în topurile britanice nr. 52)
- 1989: Jean Michel Jarre Destination Docklands : chitară pe „London Kid” și „Rendez-Vous IV”
- 1992: Brian May We are the Champions Instrumental cover
- 1995: albumul Alan Jones A Shadow in Time : invitat pe piesa de titlu „A Shadow in Time”
- 1998: Jane McDonald single „You’re My World”.
- 2004: The Strat Pack : chitară pe „ The Rise and Fall of Flingel Bunt ”, „ Sleep Walk ” și „ Apache ”
- 2005: Richard Hawley „I’m Absolutely Hank Marvin”, fața B a single-ului „Coles Corner”
- 2007: Peter Frampton Fingerprints : chitară la „My Cup of Tea” (are și Brian Bennett )
- 2007: Jean-Pierre Danel „Nivram” (Chart francez nr. 15, nr. 8 Norvegia, nr. 86 Germania) + Blues jam session pe DVD
- 2008: Jason Donovan „Let It Be Me” pe Dreamboats and Petticoats
- 2008: Le QuecumBar Patrons „Stars of Gypsy Swing” („Coquette”, „Noto Swing”)
- 2010: Jean-Pierre Danel „M Appeal” (clasele norvegiene nr. 7, Finlanda nr. 99)
De asemenea, Marvin a cântat la chitară pe următoarele piese de muzică de bibliotecă înregistrate pentru Bruton Music:
- „Fighter Plane” (cu Alan Hawkshaw ) în Top of the Range
- „Cucerirea spațiului” (cu Alan Hawkshaw) în Grandiose Impressive Panoramic
- „Human Desert” (cu Alan Hawkshaw) despre Human Desert
Apache - Hank Marvin - 2000
Metallica
 | |
 Metallica live în Londra, 2003. De la stânga spre dreapta: Robert Trujillo, Kirk Hammett, Lars Ulrich, James Hetfield. | |
| Date personale | |
|---|---|
| Origine |  Los Angeles, California, USA |
| Gen muzical | Heavy metal Thrash metal Hard rock Speed metal |
| Data formării | [1]  |
| Ani de activitate | 1981 - prezent |
| Case de discuri | Megaforce Elektra Warner Bros. Music For Nations Vertigo Universal Phonogram Mercury Sony |
| Interpretare cu | Anthrax Slayer Megadeth |
| Premii | Rock and Roll Hall of Fame Grammy Award for Best Metal Performance[*][2] |
| Membri | |
| James Hetfield Lars Ulrich Kirk Hammett Robert Trujillo | |
| Foști membri | |
| Jason Newsted Cliff Burton Dave Mustaine Ron McGovney | |
| Discografie | |
| Listă completă | Metallica discography[*] |
| Prezență online | |
| Site web pagină Facebook cont Twitter Internet Movie Database Myspace canal YouTube TikTok | |
Modifică date / text  | |
Metallica este o formație de heavy metal din Los Angeles, California, SUA. Trupa a fost fondată în anul 1981, reușind să vândă peste 100 de milioane de discuri în toată lumea. Succesul comercial a făcut din Metallica o formație foarte controversată. Face parte din „Big Four of Thrash” alături de Slayer, Megadeth și Anthrax.[3] Formația actuală cuprinde membrii fondatori și compozitori primari: James Hetfield, Lars Ulrich, chitaristul principal Kirk Hammett și basistul Robert Trujillo. Chitaristul Dave Mustaine (care a înființat trupa Megadeth după ce a fost concediat din Metallica) și basiștii Ron McGovney, Cliff Burton (care a murit într-un accident de autobuz în Suedia în 1986) și Jason Newsted sunt foști membri ai trupei.
Istorie[modificare | modificare sursă]
Începutul (1981–1983)[modificare | modificare sursă]
În 1981, ziarul din Los Angeles The Recycler găzduia o rubrică de anunțuri destinată muzicienilor în căutarea unor noi colegi de formație. Sub secțiunea „Heavy Metal” avea să apară un nume: Lars Ulrich, un adolescent de 18 ani.[4]
Totul a început în anii '80, atunci când tânărul de 18 ani de origine daneză Lars Ulrich, care locuia în California, merge din San Francisco în Londra pentru a vedea concertul uneia dintre formațiile sale favorite: Diamond Head. Datorită faptului că nu își plănuise bine călătoria, tânărul Lars Ulrich se vede nevoit să apeleze la bunăvoința membrilor formației favorite. Aceștia sunt impresionați și îl primesc pe Lars, care merge cu ei în turneu. Influențat de această aventură, Lars se hotărăște ca la întoarcerea în America să încerce să-și alcătuiască o formație.[5]
Cum Lars, înnebunit după formațiile britanice care făceau parte din NWOBHM (Noul Val al Heavy-Metalului Britanic) și care de mic era pasionat de tobe, dorea să-și facă propria trupă Heavy Metal, a reușit în scurt timp să-și construiască o mulțime de conexiuni în lumea Metalului ce se dezvolta în California. Brian Slagel și Ron Quitana – promotori și editori – i-au devenit repede amici. Astfel, când Brian Slagel i-a oferit un loc pe compilația „Metal Massacre”[6] lui Lars îi mai rămăsese minorul detaliu de a-și face formația.[7]
James Hetfield locuia în Downey, California, era un tânăr introvertit și foarte timid. Apartenența familiei sale la „Christian Science” a făcut ca James să fie marginalizat sau respins de către mulți din copiii de la școala sa. Când avea 13 ani, tatăl său a decis să abandoneze familia (lucru cu greu acceptat de James), iar la vârsta de 16 ani își pierde mama (motivul este cancerul – mama sa neputându-se trata din cauza religiei lor, încă un lucru greu de acceptat de către James).[8] Confuz și deprimat, James a găsit salvarea în muzică. La 14 ani se apucase de chitară (după ce în prealabil studiase pianul și tobele). Înființează trei trupe „Obsession”, apoi „Phantom Lord” și în final „Leather Charm”.[9] Niciuna din ele nu a reușit să reziste, destrămându-se destul de repede. După moartea mamei, el stă în casa unui bun prieten Ron McGovney, pe care îl va convinge să învețe să cânte la bass.[10]
Împinși de Hugh Tanner, fostul chitarist al formațiilor Leather Cham și Phantom Lord, James Hetfield și Ron McGovney iau legătura cu Lars Ulrich. Astfel, cei trei se întâlnesc în camera lui Lars. Ulrich a rămas surprins de cât de timid era Hetfield, în timp ce pe James l-a marcat (pe viață după cum declara) mirosul emanat de camera lui Lars, un miros specific de adolescent danez. Ron și James nu au fost deloc impresionați de talentul lui Lars, Ron întrebându-se dacă Lars a mai cântat la tobe până atunci. Însă numeroasele „pile” pe care Lars le avea au făcut ca cei trei să bată palma și să încerce să construiască o formație împreună.
Numele de "Metallica" a fost ales de Lars. Lars îl ajuta pe Ron Quintana, să aleagă un nume pentru o nouă revistă care să promoveze trupele metal și NWOBHM (New Wave Of British Heavy Metal). Quintana a propus două nume pentru revistă: „Metallica” și „Metal Mania”. Lars i-a sugerat să numească revista „Metal Mania” și și-a numit formația Metallica.
La începutul anului 1982, Metallica a înregistrat Hit the Lights pentru prima compilație „Metal Massacre”, produsă de Brian Slagel. Numele formației a apărut tipărit greșit pe album: „Mettallica”, dar melodia a reușit să stârnească ceva interes.[11]
Chitaristul Lloyd Grant a fost adus pentru a face solo-ul piesei, el nefiind un membru permanent al trupei. Pentru a aduce un chitarist în formație, Ulrich a apelat din nou la „The Recycler”. La acest anunț a răspuns Dave Mustaine din Huntington Beach, California, chitaristul formației „Panic”. Ulrich și Hetfield au fost atât de impresionați de echipamentul lui Mustaine că i-au cerut să intre în formație înainte să-l audă cântând.
Metallica a început să cânte în cluburile din L.A. însă au fost primiți cu rezerve de către public, lucru ce nu i-a descurajat, din contra au cântat și mai tare și mai repede. Însă în cadrul trupei tensiunile între Dave și Ron au crescut foarte mult. Au existat și altercații între Dave și Ron sau Dave și James, de câteva ori Dave fiind dat afară din formație, însă el revenea a doua zi și întreba dacă poate să continue. James îi răspundea de fiecare data „Ok...”.
Astfel după numeroase certuri, totul culminând cu „incidentul” în care Dave a turnat o sticlă întreagă de bere în bassul lui Ron, cel din urmă fiind foarte aproape să se curenteze, Ron a decis să părăsească formația. Cu toate acestea Metallica a reușit să înregistreze o casetă demo completă înaintea plecării lui Ron. Demo-ul s-a numit „No life 'Til Leather” și a atras repede atenția fanilor și promotorilor din California, în special San Francisco.
Ulrich a apelat din nou la Brian Slagel pentru a-i recomanda un nou basist. Brain i-a spus că știe exact de cine au nevoie, Cliff Burton, care pe atunci cânta cu formația „Trauma”. Astfel, James și Lars au mers la un club unde concerta „Trauma”. Cum au intrat în club, o claie de păr roșu ce se mișca foarte repede pe scenă le-a atras atenția. Pe lângă asta, sunetul pe care chitara acestuia îl scotea i-a uimit pe cei doi. După ce James a numărat corzile a exclamat: „that’s a bass dude!” (e bass frate!). După concert cei doi s-au dus la Cliff și i-au spus că trebuie neapărat să-l fure! După ce au petrecut ceva timp împreună (6 luni) Cliff le-a spus că sunt de treabă și că acceptă invitația de a se alătura Metallicii, mai ales fiindcă Trauma devenise plictisitoare pentru el. Condiția pentru ca el să se alăture formației era ca cei trei, James, Dave și Lars să se mute în San Francisco.[12] Lucru făcut cu plăcere, deoarece atmosfera din Los Angeles nu era de loc pe placul lor.
La sfârșitul anului 1982 începutul anului 1983, mișcarea Metal din San Francisco Bay Area luase amploare. Formații precum Antrax, Vio-lence, Sadus sau Exodus, începuseră să-și facă un nume. Spre deosebire de scena din Los Angeles, dominată de formații Glam-Metal sau Hair-Metal, aici Speed-ul și Thrash-ul erau singurele genuri acceptate de către fani. Atitudinea „in-your-face”, stilul agresiv și foarte rapid, au făcut din Metallica o favorită a publicului. Între timp caseta cu demo-ul formației a ajuns de pe coasta de vest a Americii până pe coasta de est. Jonny și Marcha Zuzula din New York, care înființaseră casa de discuri Megaforce, le-au trimis 70 de dolari celor de la Metallica, pentru a putea face drumul dintre San Francisco și New York cu tot echipamentul necesar.[13]
Acest drum de câteva zile a fost hotărâtor pentru plecarea lui Dave din formație. Drumul fiind foarte lung, cei patru își petreceau nopțile la rude ale prietenilor apropiați. Dave sub influența alcoolului a devastat multe din aceste locuințe. Cei patru obișnuiau să bea foarte mult, iar Mustaine devenea violent. Temperamentul său vulcanic devenise intolerabil, în special pentru Cliff. Ajunși la New York, fac cunoștință cu Jonny Z. Lars îl trage de-o parte și îi spune lui Jon, că vor renunța la chitaristul lor. Câteva zile mai târziu, când Dave tocmai se trezea după o noapte în care cei patru băuseră foarte mult (o noapte normală), Lars, James și Cliff erau în camera sa. Ei i-au explicat că trebuie să plece. Și că autobuzul său, cu care va face 4 zile până în San Francisco, pleacă în 45 de minute. Câteva ore mai târziu chitaristul formației Exodus, Kirk Hammett, a fost adus în New York, pentru a fi testat de formație. După ce Kirk a dus la bun sfârșit solo-ul la cântecul Seek and Destroy, Lars și James au fost de acord că el este soluția ideală pentru a fi chitaristul principal al Metallica.
Jonny și Marshal le-au aranjat câteva concerte în zona New York, însă Metallica voia să repete și în plus, neavând niciun ban, aveau nevoie și de un loc în care să stea. Formația Anthrax avea o cameră de repetiție în Queens, pe care le-a pus-o la dispoziție. Camera în care cei patru au și locuit. Vremurile erau grele pentru ei. Dormeau pe jos, neavând decât niște pături, iar felul principal de mâncare era: “losers lunch”- după cum îi spuneau cei de la Antrax, (prânzul fraierilor) salam pe mână, fiindcă nu aveau nici măcar pâine. Preferau să cheltuie puținii bani pe care îi câștigau din concertele în cluburi pe alcool. James spunea: "Alcoolul iți dădea impresia că ține și de cald și de foame... desigur, era numai o impresie. Eram slabi și dacă nu aveam noroc cu câte un fan dedicat care ne plătea mese la restaurant din când în când, nu știu ce-ar fi fost...". Kirk adăugă: "Singurul moment în care am avut bani a fost când am mers în turneu prima dată și aveam solda zilnică. Îmi amintesc că în zilele dintre concerte primeam 10 dolari fiecare, și în zilele cu spectacol doar 7, pentru că puteam mânca gratuit pe banii promoterilor". (sursa: www.ilikethat.com/metallica)
Kill 'Em All - 1983[modificare | modificare sursă]
În anul 1983, cu un nou chitarist principal, Kirk Hammett, Metallica intră în studioul din New York, pus la dispoziție de către Megaforce Records, pentru a înregistra primul album.
"Metal Up Your Ass" avea să se numească, însă casa de distribuție a considerat numele total inadecvat și l-au refuzat, Cliff Burton a venit cu sugestia ca albumul să se numească "Kill 'Em All" nume ce întruchipa întru totul agresivitatea nemaiîntâlnită până atunci a albumului. Albumul conținea 10 piese, inclusiv cele 7 de pe “No Life ‘Til Leather”.
La patru dintre piese Dave Mustaine este coautor, cu James Hetfield și Lars Ulrich (The Four Horsmen sau The Mechanix-cum se numea original pe demo, Jump in the Fire, No Remorse și Metal Militia) restul sunt scrise de Hetfield și Ulrich, excepție fac Anesthesia (cântec instrumental, solo de bass, dar în combinație și cu bateria lui Ulrich de la minutul 2:24 până la final) ce aparține lui Cliff Burton și Motorbreath aparținând exclusiv lui Hetfield.
Jonny Z și soția sa și-au amanetat toate valorile pentru a putea produce și distribui albumul. Un album în care aveau mare încredere. Cu toate că nu și-au permis publicitate, iar radioul nu se atingea de el, albumul s-a vândut în 65.000 de exemplare foarte repede.[necesită citare] Făcând din Metallica un fenomen al muzicii Underground. La finalul anului 1983, Metallica pleacă în primul turneu trans-american, Kill'Em All For One. Iar la întoarcere autobuzul lor nu mai avea acoperiș, fiind complet devastat de cei patru.
Turneul s-a încheiat la începutul anului 1984, pe 2 ianuarie, după 53 de concerte.
Ride the Lightning - 1984[modificare | modificare sursă]
“Kill 'Em All” nu a fost neapărat un mare succes din punct de vedere financiar, însă el vânduse 300.000 de exemplare, ceea ce era de-a dreptul incredibil pentru un label independent ca Megaforce.[necesită citare] Succesul albumului a făcut ca Elektra Records, o casă de discuri foarte important, să facă o ofertă de impresariere formației. Oferta a fost acceptată, iar Metallica, însoțită de producătorul Flemming Rasmussen, s-a mutat într-un studio din Copenhaga pentru a înregistra un nou album: "Ride the Lightning" – în continuare sub Megaforce Records.
Albumul de debut al formației a făcut din Metallica liderul mișcării Thrash. Cea mai mare formație din cele patru Mari ale Thrash-ului: Metallica, Anthrax, Megadeth (formație fondată de Mustaine) și Slayer. Echilibrul și corectitudinea adusă de Kirk formației, atitudinea și riffurile lui James, forța lui Ulrich și puterea bassului lui Burton, fac din “Kill 'Em All” un clasic, cel mai agresiv album rock de până atunci. În acest context ceea ce Metallica a lansat “Ride the Lightning” a surprins pe toată lumea.
Versurile erau mult mai clare, producția era infinit mai bună, iar agresivitatea instrumentelor era dublată de cea a versurilor. Influența lui Burton era clară, progresul formației fiind evident. Cliff era un muzician desăvârșit. Era singurul din formație care studiase cu adevărat muzica. El a avut o influență foarte mare asupra lui James. Cei doi devenind foarte, foarte apropiați. Acest lucru a dus la crearea unor cântece foarte puternice, atât ca versuri cât și ca sunet.
Piesele “Creeping Death”, “Fight Fire With Fire”, “Trapped Under Ice” sau “Escape” rețin rapiditatea primului album, însă Ride the Lightning aduce în prim-plan cântece care conțin aranjamente simfonice precum “Fade to Black” sau piesa instrumentală, de aproape 9 minute ce va închide albumul “The Call of Ktulu”. Albumul conține de asemenea și piesele “Ride the Lightning” și, una din favoritele publicului, piesa cântată aproape în fiecare concert “For Whom The Bell Tolls”.
Din punct de vedere al versurilor, Metallica aduce în prim-plan, în special, moartalitatea. Cântecul "Ride the Lightning" fiind despre pedeapsa capitală, moartea pe scaunul electric, și neputința în care se află cel pus în situația de a fi omorât. În timp ce “Fade to Black”, cântec ce are probabil cea mai mare importanță în istoria formației, este despre sinucidere.
“Ride the Lightning” este un album progresiv, Heavy-Metal, ce arată influența pe care Kirk Hammett și în special Cliff Burton o au în formație. Este considerat de mulți specialiști în muzică, și de o parte din fanii Metallica, cel mai bun album al lor. Și chiar cel mai bun album Heavy-Metal al tuturor timpurilor. Este și ultimul album pe care Dave Mustaine mai are credite (Ride the Lightning și The Call of Ktulu fiind 2 cântece pe care s-au folosit riffuri scrise de către Dave).
Albumul are un mare succes în America. Și face Metallica cunoscută și în Europa. În 1984, Metallica va face primul turneu în Europa, în deschiderea formației Venom. Turneul avea să se numească “Seven dates of hell”, (turneu început la Zürich și terminat la Paris, după 16 concerte). Acest turneu a fost urmat de unul mondial “Bang that head that doesn't bang tour”.
În 1985, înainte să intre din nou în studio, pentru a înregistra un nou album, Metallica a fost pentru prima oară prezentă la festivalul Monsters of Rock din Donnington. James a atras atenția publicului (70.000 de oameni) de la început că nu sunt o formație ca celelalte (fiind programați să cânte între Ratt și Bon Jovi, două reprezentante ale Hair-Metalului): "If you came here to see spandex, eye makeup, and the words 'Oh, baby' in every fuckin' song, this ain't the fuckin' band."
Master of Puppets - 1986[modificare | modificare sursă]
Albumul "Ride the Lightning" a ajuns să vândă 800.000 de mii de unități, enorm pentru o casă de discuri independentă. Metallica începe înregistrarile pentru al treilea album la sfârșitul anului 1985. Acesta este înregistrat tot în Danemarca, cu același producător Flemming Rasmussen.
"Master of Puppets", primul album integral sub casa de discuri Elektra, este considerat de către majoritatea fanilor hard-core ai Metallica și de majoritatea specialiștilor ca fiind cel mai bun, cel mai bun album Metallica, dar și cel mai bun album Heavy metal al tuturor timpurilor.
Maturizarea formației este evidentă. Complexitatea pieselor este nemaiîntâlnită până atunci. Piese de peste 8 minute ca “Master of Puppets”, ”Disposable Heroes” rețin atenția ascultătorului pe toată durata lor, hipnotizându-l. Piese de energie pură, “Battery” și “Damage Inc.” sporesc agresivitatea formației. Iar misterul este adus de “The Thing That Should Not Be”- piesa derivată din ”The Call of Ktulu”, fiind inspirată de către povestirile lui H. P. Lovecraft.
Versurile de pe acest album vorbesc în special despre război, dependență și chiar politică (“Leper Messiah”). Albumul mai conție o piesă intrumentală, “Orion”, și o piesă ce ca structură seamănă cu Fade To Black, Welcome Home (Sanitarium), a doua baladă a formației, ce vorbește despre frământările unui nebun internat într-un sanatoriu (sau îngrădirea minții libere de către societate).
Albumul ajunge să vândă 500.000 de exemplare relativ repede, Metallica primind primul disc de aur. Este primul album thrash care intră în top 100 Bilboard, atingând poziția 29 fără să fie difuzat la radio. Succesul monstru face ca Metallica să primească o invitație din partea lui Ozzy Osbourne de a face un turneu împreună. Invitație acceptată, iar succesul enorm pe care Metallica l-a avut în timpul acestui turneu, a făcut ca acesta să fie ultimul ca trupă de deschidere.
Succesul avut de Metallica a făcut ca aceasta să devină o trupă controversată. Melodiile precum "Fade to Black" și "Sanitarium", dar și semnarea contractului cu importanta casă de discuri Elektra, au nemulțumit pe unii fani ai thrashului, acuzând Metallica că au devenit comerciali. Cliff Burton a răspuns acestor acuzații simplu: “mi se rupe”. Relațiile din cadrul formației erau excelente. Cliff avea o influență mare asupra formației; în ciuda succesului enorm pe care îl aveau, ei au rămas cu picioarele pe pământ, mai ales datorită atitudini lui Cliff, o persoană neobișnuită, extraordinar de liniștită. Datorită lui, James a crescut mult. La început James nu se descurca neapărat în postura de “Front-man” însă în 1986 deja era ceva natural pentru el, datorită încrederii insuflate de către Cliff. Kirk îl considera pe Cliff un frate mai mare. Lars și James erau foarte apropiați. Iar pe cei patru îi lega și faptul că le plăcea să bea. Și obișnuiau să bea foarte mult. Încât fanii i-au numit, la un moment dat, “Alcoholica” nume de care erau chiar mândri. James povestește o scenă în care, fiind anunțat că mai sunt 10 minute până când trebuie să intre pe scenă, el a intrat în panică fiindcă nu era beat.
27 septembrie 1986 - Moartea lui Cliff Burton[modificare | modificare sursă]
În 5 ani, la 3 ani de la scoaterea primului album, Metallica a evoluat din formație de garaj în formație de stadion. Turneul Damage Inc. - primul ca formație principală, nu a făcut altceva decât să confirme statutul pe care Metallica îl avea.
În data de 27 septembrie 1986, formația se afla în Suedia. Autobuzul de turneu se îndrepta către Danemarca, unde aveau să susțină următorul concert, al turneului "Damage Inc. Tour". Lars și James, după ce se amețiseră bine, dormeau, în timp ce Kirk și Cliff nu se înțelegeau asupra patului în care urmau să doarmă, cel din față de lângă șofer sau cel din spate de lângă un geam (preferat de amândoi). Pentru a aplana conflictul, Kirk ia un pachet de cărți și îi propune lui Cliff să aleagă fiecare câte o carte, iar cel ce va alege cartea cu valoarea cea mai mare câștigă patul din spate. Prima carte, cea trasă de Cliff, s-a nimerit să fie chiar asul de pică; spășit și ofticat, Kirk acceptă să doarmă în patul de lângă șofer. Mai târziu, în aceiași seară, Kirk nu poate dormi din cauza unor zgomote ciudate. Spatele autobuzului se balansa, filtrul cu cafea fierbinte se varsă peste James trezindu-l, dintr-odată tot autobuzul începe să se rostogolească, ca și cum ar cădea într-o râpă. Toți sunt aruncați prin autobuz, ca niște cârpe în cuva unei mașini de spălat. Odată terminată mișcarea de rotire, autobuzul se oprește. Șoferul și ceilalți oameni (tehnicienii și cei ce se ocupau de turneu) reușesc să iasă din autobuz. Kirk o face și el, îl vede pe James care ieșea și el după ce a spart geamul de siguranță al autobuzului cu piciorul, și pe Lars care, speriat, fugise la 100 m de autobuz. Uitându-se în jur vedea sau auzea pe toată lumea mai puțin pe Cliff. Îndreptându-și ochii către autobuz vede picioarele lui Cliff ieșind cumva de sub autobuz. Cliff Burton fusese aruncat prin geamul lângă care dormea, iar autobuzul a picat peste el. Haosul domnea, ce se întâmplase!? Șoferul trăgea de o pătură de lângă Cliff, James și Kirk au sărit imediat “nu îndrăzni să i-o iei!!” Imediat l-au luat la întrebări pe șofer “ce s-a întâmplat?, ce ai făcut?, ai băut??” șoferul le-a răspuns că a fost polei și a pierdut controlul. Între timp o macara a fost adusă pentru a ridica autobuzul și a-i elibera pe oamenii rămași prinși sub el, printre care și Cliff. Din păcate macaraua nu a fost bine prinsă și a scăpat autobuzul, el picând din nou peste Cliff. În cele din urma Cliff a fost eliberat, însă era prea târziu. La vârsta de 24 de ani, Cliff Burton era mort. La -4 grade, James a mers, în chiloți și în șosete, 2 mile pentru a încerca să găsească vro urmă de polei. Nu a găsit, și a fost cu greu convins să nu îl omoare pe șofer. În acea noapte, odată ajunși la un hotel, Lars, James si Kirk au început să bea. La 4 dimineața, Kirk si Lars au fost treziți de către James, care țipa pe strada din fața hotelului “Cliff unde ești??! Cliff de ce ai plecat?”, au început să plângă amândoi.
Moartea lui Cliff a șocat întreaga lume a metalului, el avea foarte mulți prieteni fiind chiar și în 1981 un “star” printre cei ce urmăreau evoluția thrash-ului. Oamenii nu au fost surpinși să afle că el cânta cu Metallica, cea mai neobișnuită persoană și cel mai curtat basist, în cea mai agresivă și bună formație. Trupul lui a fost incinerat, iar la ceremonie Lars, Kirk și James au interpretat, pentru prima oară live, “Orion”. Viitorul formației era incert. Influența lui Cliff în formație era enormă, și mulți nu vedeau cum Metallica va putea să continue fără el. Celor trei nici nu le-a trecut prin cap să se oprească, mai ales că după ceremonia funerară, tatăl lui Cliff i-a rugat să continue, pentru a menține spiritul lui Cliff viu. A doua zi după înmormântare Metallica audia basiști, posibili înlocuitori pentru postul ocupat de Cliff.
The NeW-Kid[modificare | modificare sursă]
Audițiile se desfășurau într-o atmosferă austeră. Mulți dintre candidați nereușind să stea mai mult de 1 minut în camera de audiție până să audă cuvântul “next”. Les Claypool (din formația Primus), a fost unul din cei ce au vrut jobul, prieten din copilărie cu Kirk. Formația l-a plăcut, însă i-a considerat stilul prea “funky”. Brian Slagel, cel care l-a recomandat pe Cliff, i-a spus lui Lars ca știe exact care este persoana potrivită pentru ei: Jason Newsted, din “Flotsam and Jetsam”, megafan al formației. Jason s-a prezentat la audiții. Tremura de emoție. Însă cei 3 au considerat că are energia potrivită. Pe data de 28 octombrie 1986, la 3 săptămâni după înmormântarea lui Cliff, Lars l-a anunțat pe Jason, într-un restaurant local unde erau împreuna cu James și Kirk, că a primit slujba. Jason a început să facă tumbe, să sară pe mese, să țipe de fericire. O săptămână mai târziu, formația a plecat în turneu.
Jason a fost un influx nesfârșit de energie pentru formație. A devenit repede “live-guy” permanență legătura dintre formație și fani. James a spus într-un interviu că Jason era în stare să meargă pe stradă să ceară oamenilor să le dea autografe… Însă nu totul era perfect. O perioadă de calm se instaurase, iar odată cu el a venit și adevărata durere, conștientizarea faptului că… o persoană foarte importantă nu mai era, Cliff. James, Kirk și Lars resimțeau din plin lipsa lui Cliff. Ei l-au scos țap ispășitor pe Jason. Ușor, ușor au început să-l fiarbă: să vadă cât poate duce. Iar naivitatea lui Jason, făcea lucrurile și mai ușoare pentru ceilalți 3. De exemplu, ei spuneau tuturor că Jason este homosexual, sau ieșeau în oraș să bea sau să mănânce ceva și puneau toată consumația pe contul lui Jason… și o mulțime de astfel de lucruri, ei îl numeau pe Jason în loc de Newsted, NewKid. Pentru Jason nu era chiar slujba perfectă. Însa el a rezistat, dobândind cu adevărat locul în formație.
Pentru a evita o reacție negativă a fanilor, Metallica a preferat să elibereze un disc de cover-uri, în locul unui album de studio cu cântece noi. “The 5.98$ E.P.: Garage Days Re-Revisited”, pentru a face cunoștință fanilor cu noul bassist în iunie 1987. Albumul a fost în mare parte înregistrat în Garajul lui Lars, de aici și numele E.P-ului.
…And Justice for All – 1988[modificare | modificare sursă]
Cel de-al patrulea album Metallica este „...And Justice for All”. Mulții fani sau specialiști se îndoiau de puterea creativă a lui Metallica fără Cliff. Însă relația dintre James Hetfield și Lars Ulrich a fost întotdeauna primordială pentru formație. Ei sunt baza forței creative ce înseamnă Metallica. Astfel albumul „...And Justice for All” a fost un succes masiv. Tributul suprem adus de formație lui Cliff.
Uimitor este faptul că, albumul nu este la fel de complex ca „Master of Puppets”, ci mult mai complex! Iar 7 din 9 piese au peste 6 minute, celelalte 2 nu au „decât” peste 5 minute. Albumul continuă trendul impus de ultimele două albume, adică:
- Începe cu un cântec foarte energic și rapid: „Blackened”;
- A doua piesă este cea care dă și titlul albumului: „...And Justice for All”;
- Penultima piesă este instrumentală: „To Live Is To Die”.
Versurile sunt în același registru ca și până acum, frustrare ( „Harverster of Sorrow” sau „Frayed Ends Of Sanity”), război (epicul – „One” sau „Blackened”), libertate („Eye of The Beholder”, „Dyers Eve” sau „The Shortest Straw”) și politică (“…And Justice For All”), însă sunt mult mai directe. Hetfield a vorbit,în versurile sale, mult mai direct pe acest album despre societate. Însă, în ciuda stilului agresiv al lui James de a cântă, versurile nu vorbeau de revoltă sau nu instigau la violentă. Albumul mai conține și o piesa instrumentală „To Live Is To Die” care conține riff-uri scrise de Cliff, precum și o poezie citita de James la mijlocul cântecului (ce are 9:48, cu 3 secunde mai mult decât „…And Justice For All”).
Albumul este mai complex și mai direct decât „Master of Puppets” sau „Ride the Lightning”, a avut un succes comercial mult mai mare decât precedentele (a atins locul 6 în Top 200 Billboard, primul top 10 al lor), de ce nu este cel mai bun album Metallica? Ei bine, este pur și simplu infect produs. Sunetul de chitară este foarte subțire, sunetul tobei mari este mai degrabă un click decât un sunet obișnuit al unei tobe mari, așa numitul pounding, iar bassul...bassul nu se aude (toate acestea adaugă un caracter oarecum metalic, la propriu). Sunt mai multe variante pentru lipsa bassului:
- Jason era nou în formație și nu a avut un cuvânt de spus la mixaj;
- James și Lars, nu aveau încredere în talentul lui Jason, ei, în timpul mixajului, ar fi decis ca bassul să fie dat foarte încet, abia audibil, la asta adăugând încă -1 DB;
- (cea confirmată de Jason și Lars) Bassul lui Jason imita chitara ritmică și tobele, sunetul bassului fiind confundat cu cel al chitarei și sau al tobei.
Metallica își câștigase deja un loc în istoria muzicii, chiar devenind o trupă Metal legendară, totul fără ajutorul radioului sau, nici atât, al televiziunii. Ceea ce Metallica aduce nou odată cu albumul este primul video clip, pentru piesa „One”- care are aceiași structură cu „Welcome Home (Sanitarium)” și „Fade To Black”, de pe precedentele 2 albume. Clipul prezintă formația cântând piesa într-un depozit, clipul fiind mixat cu părți ale filmului „Jonny Got His Gun”, în loc să negocieze pentru dreptul de a folosi filmul, ei au cumpărat toate drepturile pentru film. Videoul a avut un impact foarte mare asupra publicului MTV. Fiind difuzat în mod regulat, cu toate că avea peste 8 minute. De asemenea exista și o versiune a clipului fără film. El a fost inclus pe DVD-ul pe care MTV l-a scos în 2007, ce conținea cele mai marcante 24 de videouri din istoria MTV.
De asemenea în anul 1989, Metallica a fost nominalizata la Premiile Grammy, care aveau pentru prima oară o secțiune hard rock/metal, alături de AC/DC și alte trupe printre care și „Jethro Tull”, care nici nu s-au obosit sa apară la ceremonie, nominalizarea lor fiind considerată o ofensă la adresa hard rockului, nu pentru ca ei ar fi controversați sau ar cânta prost, ci pentru ca nu erau nici pe departe o formație Metal sau Hard Rock ci Art Rock (de exemplu solistul cânta la flaut). Metallica era clar favorită la câștigarea premiului, însă comisia a oferit premiul formației „Jethro Tull”. Acest lucru nu a afectat cu nimic atmosfera în formație sau succesul pe care îl va avea turneul „Dameged Justice”, însă a pus în discuție competența juriului.
În timpul turneului ei nu au cântat albumul în totalitate, din cauza complexității ieșite din comun. La un moment dat Kirk declara: „One day after we played 'Justice' and got off the stage one of us said, 'we're never fucking playing that song again.” („Într-o zi, după ce am cântat ‘Justice’ și am părăsit scena, unu din noi a spus ‘Îmi bag p*** de-l mai cântăm vreodată!’”)
The Black Album – 1991[modificare | modificare sursă]
Metallica a crescut cu fiecare album, atât în complexitate cât și ca atitudine. Încercările prin care au trecut i-au făcut mai puternici. Turneul „Damaged Justice” a adus formației cele mai mari încasări de până atunci. Fanii îi iubeau mai mult ca niciodată, Metallica devenise un monstru al muzicii heavy metal. Începutul anilor '90 a însemnat moartea hair-metalului sau glam metalului. Singurele supraviețuitoare ale anilor '80 erau formațiile ce aveau atitudine și agresivitate. Totodată grunge-ul (prin Nirvana) începuse să iasă la suprafață. Astfel anii 1990-1991 au fost foarte productivi din punct de vedere muzical. Formatia Megadeth a scos cel mai de succes album al lor „Rust in Pace”, Nirvana la fel: „Nevermind”, precum și Guns N' Roses: „Use your Illusion 1”. Însă cel mai important album din acea perioadă va fi: „Metallica” numit de fani și cunoscut ca „The Black Album” (din cauza logoului și coperții negre dar și succesului comparativ cu „The White Album”).
Producția albumului a ținut 10 luni și a costat peste 1 milion de dolari. Producătorul albumului a fost Bob Rock, care fusese chemat sa mixeze albumul, însă el a dorit să-l producă în totalitate. Bob s-a întâlnit cu James și cu Lars și le-a spus în față că albumele lor sună foarte prost în comparație cu ceea ce fac pe scenă. Metallica era foarte conservatoare în ceea ce privește muzica lor. James nu avea un cuvânt de spus în solo-uri sau părțile lui Lars, dar nici ceilalți nu puteau comenta la adresa versurilor sau riff-urilor. Deveniseră foarte rigizi, iar ca cineva din afara formației să comenteze la adresa muzicii lor li s-a părut foarte deplasat. De aceea Bob a fost greu acceptat de către formație. Însă după 10 luni de certuri nesfârșite, 10 luni tensionate și foarte grele (surprinse de filmul „A year and a half in the life of Metallica” partea 1) Metallica, pe 13 august 1991, a scos pe piața „Albumul Negru”. Albumul a avut un succes fără precedent în istoria Heavy-Metalului, oamenii stăteau la cozi enorme pentru a-l cumpăra.
Muzica de pe acest album este complet diferită față de albumele precedente, influența lui Bob Rock fiind evidentă. Albumul este produs impecabil, piesele sunt mult mai simple, cântece de un singur riff, nu ca în precedentele albume ce conțineau 3-6 riff-uri înghesuite într-o singură piesă. Vâlva creată și popularitatea enormă a formației, a făcut ca radioul sa fie obligat practic sa transmită Metallica. Iar cântecele simple au făcut ca formația să-și mărească considerabil baza de fani.
Demo-urile pieselor au fost înregistrate acasă la Lars cu 3 luni înaintea intrării în studio, de către Lars și James. Albumul conținea 12 piese. Printre care și o piesă mult mai lentă ca cele de până atunci „Nothing Else Matters”, piesă ce nu trebuia inclusă pe album fiind considerată prea personală de către James. O baladă cu dinamica întoarsa „The Unforgiven”, o melodie despre conștiința de sine „Sad But True”, precum și despre „drum” „Wherever I May Roam”, sau despre război „Don’t Tread On Me”, „Struggle Whitin”, „Through The Never”, chiar despre religie „The God That Failed” și „bârfă”: „My Friend Of Misery” si „Holier Than Thou”. Piesa ce a avut cel mai mare succes a fost, de departe, „Enter Sandman”, primul extras de pe album.
În prima luna au vândut milioane de albume. Succesul era enorm. Iar în 1991, Metallica a caștigat premiul pentru cea mai bună formație Rock, la MTV Music Awards, și a interpretat melodia „Enter Sandman”. Succesul era monstruos, rămăsese doar să ducă noul album fanilor.
Membri[modificare | modificare sursă]
- James Hetfield - vocal, chitară ritmică
- Lars Ulrich - baterie
- Ron McGovney - chitară bass
- Dave Mustaine - chitară solo
- James Hetfield - vocal, chitară ritmică
- Lars Ulrich - baterie
- Cliff Burton - chitară bass
- Dave Mustaine - chitară solo
1983 - 1986 (albumele Kill 'Em All, Ride the Lightning și Master of Puppets)
- James Hetfield - vocal, chitară ritmică
- Lars Ulrich - baterie
- Cliff Burton - chitară bass
- Kirk Hammett - chitară solo
1986 - 2001 (albumele Garage Days Re-Revisited, ...And Justice for All, Metallica, Load, Reload, Garage Inc. și S&M)
- James Hetfield - vocal, chitară ritmică
- Lars Ulrich - baterie
- Kirk Hammett - chitară solo
- Jason Newsted - chitară bass
2001 - 2003 (albumul St. Anger)
- James Hetfield - vocal, chitară ritmică
- Lars Ulrich - baterie
- Kirk Hammett - chitară solo
- Bob Rock - chitară bass
2003 - prezent (albumele Death Magnetic, Hardwired...to Self-Destruct)
- James Hetfield - vocal, chitară ritmică
- Lars Ulrich - baterie
- Kirk Hammett - chitară solo
- Robert Trujillo - chitară bass
Membri temporari pentru concertele live[modificare | modificare sursă]
1982[modificare | modificare sursă]
- "Damien Philips" (Jeff Warner) - al doilea chitarist.
1992 și 1993[modificare | modificare sursă]
- John Marshall - al doilea chitarist în urma unei accidentări a lui James
2004[modificare | modificare sursă]
Bateriști temporari (în 2004 când Lars nu a putut cânta):
- Steve "The Machine Gun" Smith
- Dave Lombardo
- Joey Jordison
- Flemming Larsen
Discografie[modificare | modificare sursă]
- Kill 'Em All (25 iulie 1983)
- Ride the Lightning (27 iulie 1984)
- Master of Puppets (3 martie 1986)
- ...And Justice for All (25 august 1988)
- Metallica (12 august 1991)
- Load (4 iunie 1996)
- Reload (18 noiembrie 1997)
- St. Anger (5 iunie 2003)
- Death Magnetic (12 septembrie 2008)
- Hardwired...to Self-Destruct (18 noiembrie 2016)
Single-uri si EP-uri[modificare | modificare sursă]
Piese solo[modificare | modificare sursă]
- "I Disappear", din filmul Mission: Impossible II
- "We Did It Again" (ft. rapper Ja Rule), pentru Biker Boyz
- "53rd and 3rd" (A Ramones cover), din "We're A Happy Family: A Tribute to the Ramones"
- "Fuel", sau Nascar: Full Throttle
- "For Whom The Bell Tolls (The Irony Of It All)" (cu DJ Spooky) pentru filmul Spawn
- "Satan" Orbital cu Kirk Hammet pentru filmul Spawn
- "Trinity" Kirk Hammet cu Robert Randolph și Santana pentru albumul lui Santana "All That I Am"
- "Don't You Think This Outlaw Bit's Done Gone Out Of Hand" James Hetfield pentru "I've Always Been Crazy: A Tribute to Waylon Jennings"
- "Little Boy You're Going To Hell" pentru filmul South Park: Bigger Longer & Uncut
DVD și Video[modificare | modificare sursă]
- Cliff 'em All Lansat la: 4 Decembrie 1987
- 2 of One Lansat la: 20 Iulie 1989
- A Year and a half in the life of Metallica Lansat la: 17 Noiembrie 1992
- Live Shit: Binge & Purge Lansat la: 23 Noiembrie
- Cunning Stunts Lansat la: 8 Decembrie 1998
- S & M Lansat la: 23 Noiembrie 1999
- Classic Albums: Metallica - The Black Album Lansat la: 6 Noiembrie 2001
- Some Kind of Monster (filmul) Lansat la: 25 Ianuarie 2005 în US și Canada, data lansării variind de la țară la alta.
- The Videos 1989-2004 Lansat pe 4 decembrie 2006
Premii[modificare | modificare sursă]
Metallica a câștigat șapte premii Grammy Awards:
- 1989: Best Metal Performance - "One"
- 1991: Best Metal Performance - "Stone Cold Crazy"
- 1992: Best Metal Performance With Vocal - Metallica
- 1999: Best Metal Performance - "Better than You"
- 2000: Best Hard Rock Performance - "Whiskey in the Jar"
- 2001: Best Rock Instrumental Performance - "The Call of Ktulu"
- 2004: Best Metal Performance - "St. Anger"
Metallica: Ride the Lightning (Bucharest, Romania - August 14, 2019)
Eros Ramazzotti
| Eros Ramazzotti | |
 Eros Ramazzotti, 2009 | |
| Date personale | |
|---|---|
| Nume la naștere | Eros Luciano Walter Ramazzotti |
| Născut | (58 de ani) Roma, Italia |
| Căsătorit cu | Marica Pellegrinelli[*] (–)[1] Michelle Hunziker[*] (–) |
| Copii | Aurora Ramazzotti[*] |
| Cetățenie |  Italia |
| Ocupație | Muzician, căntăreț, cantautor |
| Gen muzical | Adult contemporary, pop, soft rock |
| Tipul de voce | tenor |
| Instrument(e) | Vocal, chitară, pian |
| Ani de activitate | 1981–prezent |
| Case de discuri | Universal Music Italia, DDD, Ariola |
| Premii | Ordinul Național de Merit al Republicii Italiene Goldene Kamera Festivalul de la Sanremo[*] |
| Discografie | |
| Listă completă | Eros Ramazzotti discography[*] |
| Prezență online | |
| Site web pagină Facebook cont Twitter Internet Movie Database Myspace canal YouTube TikTok | |
| Modifică date / text | |
Eros Luciano Walter Ramazzotti (n. 28 octombrie 1963 în Cinecittà, Roma, Italia), cunoscut simplu ca Eros Ramazzotti, este un muzician, cântăreț și cantautor italian.[2] El activează ca vocalist, și de asemenea mai cântă la chitară, pian și baterie. Este de asemenea compozitor si textier, aproape toate cantecele sale purtand semnatura sa.
Are o fata pe nume Aurora nascuta in 1996 din căsătoria cu prezentatoarea TV de origine elvețiană Michelle Hunziker de care divorteaza dupa 4 ani de casatorie fapt ce conduce la o lunga perioada de depresie a artistului.Cu toate ca a declarat in mai multe randuri ca marea sa dragoste ramane Michelle, in 2010 incepe o relatie cu mult mai tanara Marica Pellegrinelli care la 02.08.2011 da nastere unei fiice pe nume Raffaella -Maria , facandu-l pe Eros din nou tata la 48 ani iar pe 13 martie 2015 îi dăruiește și un fiu pe nume Gabrio Tullio.
Biografie[modificare | modificare sursă]
Eros s-a nascut la Roma la 28 octombrie 1963 în cartierul Lamaro lânga studiourile de film Cinecitta. Fiul unui cântăreț amator, Rodolfo Ramazzotti, și al Raffaellei Molina, Eros (nume complet Eros Walter Luciano) demonstrează de mic o predispoziție pentru muzică, arătându-se interesat, de la început, de pian și de chitară. După absolvirea liceului, dă examen la Conservator, dar este respins. Se înscrie la contabilitate, însă după trei ani abandonează studiile.Face figuratie in diferite filme si apare chiar în celebra scenă a zăpezii din filmul Amarcord al lui Federico Fellini din anul 1973.
După o încercare eșuată a familiei de a emigra în Australia, petrece un an întreg studiind limba engleză fără succes, pronunția sa fiind deficitară și în prezent.
Fan al echipei Juventus, Eros este unul dintre jucătorii cei mai înzestrați ai Naționalei de Fotbal a Cântăreților, pe poziția de atacant. Din 1992 până în 2004 a fost și Președintele asociației Naționalei de Fotbal a Cântăreților.
Primii pași în lumea muzicii[modificare | modificare sursă]
În 1981, participă la Concursul Voci Nuove la festivalul de la Castrocaro, unde cântă melodia Rock 80 scrisă cu câțiva ani în urmă.
Victoria le revine lui Zucchero și Fiordalisei, dar, înainte de spectacol, Gianni Ravera îl puse să cânte, alături de toți ceilalți tineri talentați, în fața diverșilor reprezentați ai caselor discografice. A fost remarcat numai de doi, Roberto Galanti și baronul Lando Lanni, fondatori și asociați ai noii case discografice milaneze DDD - Drogueria di Drugolo.
Cei doi, pentru a nu influența alegerea, au votat separat și amândoi au fost fascinați de timbrul acela nazal, pe care, cu timpul, toată lumea a învățat să-l recunoască; același Ravera a fost cel care a negociat, după aceea, oferta contractului în biroul său de la Roma.
În 1982, participă la Un disco per l'estate, la Saint-Vincent, cu piesa Ad un amico, compusă de Roberto Colombo și dedicată unui prieten din copilărie dispărut prematur.
Prima apropiere serioasă de lumea muzicală datează din 1983, la Castelli Romani, când participă la un eveniment muzical unde interpretează Pezzi di vetro, de Francesco de Gregori.
Eros Ramazzotti live - Eros Ramazzotti greatest hits full album 2022- Eros Ramazzotti best songs
Nelly Ciobanu
| Nelly Ciobanu | |
 Nelly Ciobanu la Eurovision 2009, în Moscova | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născută | (47 de ani) raionul Cantemir, Republica Moldova |
| Cetățenie |  Republica Moldova |
| Ocupație | cântăreață |
| Activitate | |
| Alte nume | Nelea Ciobanu-Mărgineanu |
| Origine | Republica Moldova |
| Ani de activitate | 1993-prezent |
| Prezență online | |
| Site web pagină Facebook canal YouTube | |
| Modifică date / text | |
Nelly Ciobanu (numele adevărat este Nelea Ciobanu-Mărgineanu)[1], (n. 28 octombrie 1974 în satul Cania, raionul Cantemir, Republica Moldova) este o cântăreață de muzică ușoară. Pe 14 februarie 2009 este aleasă de juriul de specialitate și de televoting să reprezinte Republica Moldova la Concursul Muzical Eurovision 2009 cu piesa Hora din Moldova.[2] Pe 14 mai participă la semifinala a doua a concursului, calificându-se în marea finală de pe 16 mai.
Succese:[3]
- „Ialta-98” (Ucraina) – premiul II
- „Vocile Asiei” (Kazahstan) – premiul II
- „Vl. Ivasiuc” (Ucraina) – premiul I
- „Schiful de aur” (Ucraina) - premiul III
- „Șlagărul de aur” (Belarus) – premiul III
- „Slavianskii Bazar” (Belarus) – premiul I
- „Jocurile Delfice” (Rusia) – medalia de bronz
- „Festivalul ART” (Coreea) – medalia de argint
- 2003 – concursul „New Wave” (Iurmala)
În 2011 Nelly a devenit artistă a poporului.[4] În 2006 a adus pe lume o fetiță, iar din 2007 prezintă o emisiune de divertisment la Moldova 1 — „Vedete la bis”.[5]
Nelly Ciobanu - Hora Din Moldova (Moldova)
Dinu Giurgiu
Dinu Giurgiu s-a nascut pentru voi, pentru noi. S-a nascut cu cantecul in suflet si a trait ca sa ne alinte auzul si sa ne umple inimile de bucurie.
Muzica lui e o melodie plina de emotie, iubire, traire, optimism, ce ne face sa ne simtim iar copii si ne arata calea catre sferele inalte ale iubirii prin pasiunea pusa in acordurile sale pline de sensibilitate
ACTIVITATE ARTISTICĂ
- studiile muzicale le-a început la Sibiu (trompeta) urmate fiind de cursurile Conservatorului „Ciprian Porumbescu” din București. În paralel a urmat Institutul Studii Economice din București obținând licența;
- a fost:
♦ instrumentist în formațiile de muzică ușoară din București conduse de Enrico Fanciotti și Dan Ardelean;
♦ profesor de instrumente de suflat
♦ dirijor la Casa Pionierilor
PREMII
- în anul 1993 participă la:
♦ Festivalul Național de Muzică Ușoară Mamamia unde la secțiunea Șlagăre obține pentru melodia ÎNTR-O ZI – textier: George Țărnea; interpret: Adrian Daminescu premiul II
CREAȚII:
MUZICĂ DE TEATRU
- PURICELE de Georges Feydeau – în anul 1993- piesă jucată pe scena Teatrului Notara – regia: Horațiu Mălăele;
- LECȚIA de Eugen Ionescu – în anu 1997 - piesă jucată pe scena Theatrum Mundi – regia: Horațiu Mălăele
MUZICĂ PENTRU COPII:
CE BINE E – interpretă: Cristiana Ioniță
CENUȘĂREASA
CU VOI - interpret: Alina Danciu
LUMEA S-A ÎNTORS PE DOS - interpret: Simona Nae
MĂ RECUNOSC – interpretă: Simona Nae
PANĂ DE VULTUR – interpretă: Simona Nae
MUZICĂ PENTRU TINERET
CÂND VOI AFLA CEI IUBIRE – interpret: Oana Sârbu
ȘTIU A CUI E VINA - interpret: Alexandra Ungureanu
MUZICĂ USOARĂ
A DOUA ZI – interpretă: Mihaela Runceanu
CHEIA UNUI JOC - interpret: Cornel Constantiniu
DRAGOSTEA RĂMÂNE OARBĂ – interpret: Mirabela Dauer
FRUMOASA PLANETA PĂMÂNT - interpreți: Mirabela Dauer & Dana Mladin
N- AM SĂ-ȚI SPUN - interpret: Dinu Giurgiu
MI-AR PLACE SĂ FIU O FLOARE - interpret: Natalia Guberna
SPUNE-MI CINE EȘTI - interpret: Cornel Constantiniu
TRUBADURUL - interpret: Cornel Constantiniu
VIS ROMANTIC- interpret: Sanda Ladoși
Sursa
1. MUZICIENI DIN ROMÂNIA LEXICON VOLUMUL 3 – Autor: Viorel Cosma; Editura: Muzicală; 2000 , București;
2. http://www.dinugiurgiu.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu