6. /12 FEBRUARIE 2023 - TEATRU/FILM
| Alexandru Davila | |
 | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut |  București, Principatele Unite Române |
| Decedat | (67 de ani) București, România |
| Părinți | Carol Davila, Ana Davila |
| Căsătorit cu | Ortansa Keminger de Lippa |
| Naționalitate | român |
| Cetățenie |  Regatul României |
| Ocupație | scriitor, traducător |
| Limbi | limba română |
| Activitatea literară | |
| Opere semnificative | „Vlaicu-Vodă” |
Modifică date / text  | |
Alexandru Davila (n. , București, Principatele Unite Române – d. , București, România) a fost dramaturg, director de teatru, poet, prozator și lingvist român.
COPILĂRIE ȘI STUDII[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]
Alexandru Davila s-a născut în conacul Goleștilor, la 12 februarie 1862, fiind fiul cel mai mare al doctorului Carol Davila și Anicăi Racoviță, descendentă din familia Goleștilor. Anica Davila a fost fiica Zincăi Golescu și nepoata directă a lui Dinicu Golescu, autorul lucrării Însemnări a călătoriei mele, boier, unul dintre susținătorii școlii și teatrului românesc în anii lor de început[1].
Alexandru Davila și-a petrecut o bună parte a copilăriei în conacul familiei de la Golești.
Vacanțele școlare și le petrecea la Conacul Goleștilor, dar și la Băile Bughea, din vecinătatea orașului Câmpulung-Muscel, de unde corespondează cu familia: „fac nebunii toate ziua: sar, mă cațăr și ciupesc”[3].
În anul 1874, a fost trimis de tatăl său la Paris, la Liceul St. Louis, unde a studiat până în 1881. A frecventat în această perioadă cercurile literare și artistice din capitala Franței, cunoscând personalități din elita culturală pariziană precum Jean Richepin, Paul Ponchon, Paul Verlaine, André Gill, Mallot de Basillon, Edmond Haraucourt[4].
CARIERĂ[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]
Diplomat și funcționar public[modificare | modificare sursă]
Reîntors de la Paris în 1881, a fost numit atașat supranumerar la minister de către Eugeniu Stătescu, ministru al afacerilor externe. În această calitate, Alexandru Davila fost trimis la Roma și Bruxelles.
Activitatea lui Alexandru Davila a înregistrat numeroase etape: „Am părăsit diplomația, căutând să-mi îndrum viața pe alte căi. În unire cu N. Filipescu, A. Balș, C. Costa-Foru, I. Ghica, C. Hiotu, I. Grădișteanu, I. Iancovescu etc. am colaborat la Epoca fondată în 1885 și Independența română fondată de Al. Ciurcu și cumpărată mai târziu de Lahovary”[5].
A fost numit, de către guvernul conservator, inspector de poliție însărcinat cu Prefectura Poliției Capitalei, funcție din care a demisionat un an mai târziu, cu gândul de a se dedica e studiului literelor și istoriei românești.
În noiembrie 1888, Alexandru Davila a fost desemnat subprefect de Tulcea, administrator al arondismentului Măcin în Dobrogea.
Poet și prozator[modificare | modificare sursă]
În adolescență, prima preocupare literară a lui Davila a reprezentat-o poezia, acesta abordând, în perioada studiilor gimnaziale de la Paris, poezia de evocare, în care închină un poem în limba franceză plopului din fața casei părintești din București, de pe dealul Cotrocenilor. Ulterior, a publicat, sporadic, versuri în diferite reviste ale vremii cu tematică predominant erotică. Poezia tânărului Davila se remarcă prin absența unei intensități pasionale specifice liricii adolescentine[6].
A publicat poemul „Reînviere” în revista „Semănătorul la 24 februarie 1902 și poezia „Maiul” în revista „Literatura și arta română”, în același an. În poemul „Himere”, Alexandru Davila pune accent pe forța spiritualității umane.
Scrierile în proză formate din minischițe, unele cu caracter anecdotic, dar și autobiografic, au fost reunite în trei volume, sub titlul „Din torsul zilelor”, publicat în ultima perioadă a vieții sale la Editura „Oltenia”. Camil Petrescu a considerat că aceasta este o culegere de articole de o mare valoare documentară și literară[7]. Printre personalitățile evocate în această publicație se numără Paul Verlaine, Paolo Tosti, Dimitrie Bolintineanu, Pompiliu Eliade, Șt. O. Iosif (care a tradus, în perioada directoratului său la Teatrul Național, drame semnate de Corneille, Sándor Petőfi, Goethe), precum și dramaturgul Ion Luca Caragiale.
Lingvist și traducător[modificare | modificare sursă]
Interesul dramaturgului pentru lingvistică se manifestă în articolul „Alfabetul român”, publicat în volumul „Din torsul zilelor”, unde a consemnat că alfabetul trebuie adaptat limbii, nu limba alfabetului. Alexandru Davila a propus câteva semne noi, menite să corespundă realității fonetice specifice limbii române, întrucât cele 22 de litere ale alfabetului latin sunt, în opinia sa, insuficiente pentru redarea exactă a sunetelor[8]. Astfel, aplicând principiul fonetic în ortografie, Davila a afirmat necesitatea introducerii unui alfabet format din 26 de litere: 7 vocale și 19 consoane[9].
La 8 mai 1923, Alexandru Davila i-a trimis directorului Teatrului Național din București, avocatului Jean Vasilescu, traducerea pe care a realizat-o după comedia lui Heinrich von Kleist „Ulciorul sfărâmat”. Aceasta a fost realizată prin contopirea versiunii germane a lui Karl Friedrich Witmann cu cea franceză.
Om de teatru[modificare | modificare sursă]
La 29 ianuarie 1905, ministrul Take Ionescu a semnat decretul de numire a lui Alexandru Davila în funcția de director al Teatrului Național din București. Stabilirea repertoriului Teatrului Național a implicat, în optica regizorală a lui Alexandru Davila, orientarea spre piese din dramaturgia națională clasică. Astfel, stagiunea 1906-1907 a fost deschisă cu drama „Despot-Vodă” de Vasile Alecsandri și „Răzvan și Vidra” de Bogdan-Petriceicu Hasdeu. Promovarea pe prima scenă teatrală a țării a unor piese de teatru românești, dar și a unora din dramaturgia clasică universală, a fost subliniată prin numărul pieselor reprezentate, între 1905 și 1908, sub direcția sa: din cele 87 de piese, 39 aparțineau unor scriitori români, iar 49 unor autori străini, jumătate dintre aceștia fiind clasici[10].
Alexandru Davila s-a văzut nevoit să demisioneze la 4 ianuarie 1914. În toamna aceluiași an, împreună cu câțiva prieteni, a înființat Cercul bibliofil, care intenționa să publice în ediții comentate toate capodoperele literaturii românești. Această inițiativă a rămas la stadiu de proiect[11], deoarece la 5 aprilie 1915 Davila a fost victima unui atentat, în urma căruia a rămas paralizat locomotor, fiind obligat să-și petreacă restul vieții sale într-un scaun cu rotile.
S-a remarcat ca teoretician al teatrului. În perioada 1918-1919, Alexandru Davila a publicat o serie de articole în periodice, sub titlul generic „Scrisori către actorul X” și reunite în cel de-al doilea volum de amintiri „Din torsul zilelor”, reprezentând sinteze ale ideilor inovatoare pe care le-a lansat și aplicat în teatrul românesc[12]. Cele 33 de „Scrisori către actorul X” subliniază orientarea autorului lor spre o artă realistă și preocuparea pentru modernizarea teatrului românesc. Davila a considerat textul dramatic ca fiind elementul primordial în spectacol, întrucât acesta individualizează, prin modalitatea diferită de reflectare a realității, genurile dramatice comedia și tragedia. Abordând modalitatea de reprezentare a realității în piesele de teatru, Davila a fost împotriva „fotografierii” realității, considerând că teatrul nu dă realitatea, ci iluzia realității[13].
În calitate de regizor, Davila a reunit pe scena teatrală românească actori care lucrau pe scene comerciale sau în provincie. Dramaturgul Alexandru Davila era convins că valoarea unui spectacol depinde de omogenitatea și înalta artă a întregii distribuții[14].
A contribuit la ascensiunea în teatrul românesc a unor actori precum Marioara Voiculescu, Lucia Sturdza, Maria Giurgea, Ana Luca, N. Soreanu, Tony Bulandra, Ion Manolescu, Ioan Livescu, R. Bulfinski și alții[15].
Dramaturg[modificare | modificare sursă]
Trilogia „Mirciada” a fost concepută, potrivit unei confesiuni consemnate în Scrisoarea a XXXII, „Trilogia”, din 1 septembrie 1919, să includă piesele de teatru „Vlaicu Vodă”, „Dan Vodă” și „Mircea cel Bătrân”, reunite sub numele generic „Român Grue” („neamul românesc”). Epoca evocată în trilogie este concentrată în evenimente istorice petrecute în timpul domniei lui Vlaicu și a urmașilor săi la tronul Țării Românești.
Prima parte a trilogiei este opera dramatică fundamentală[16] „Vlaicu-Vodă”. Această dramă în versuri a fost precedată de unele eseuri scenice, care l-au format ca autor dramatic, dar nu au avut succes.
Piesa este scrisă în cinci, în versuri, și înfățișează drama unuia dintre primii domnitori din a doua jumătate a secolului al XIV-lea, Vladislav I (1364-1374)[17], ctitor al Bisericii Domnești din Argeș și înmormântat acolo.
Alexandru Davila a fost acuzat că a plagiat drama „Doamna Clara”. Profesorul Petrescu a constatat că în proiectele teatrale ale lui Alexandru Davila nu exista nicio referire la acea lucrare[17].
A doua piesă, „Dan Vodă”, are acțiunea plasată în anul 1386, când s-a declanșat lupta pentru supremația domniei între Dan și Mircea, fiii lui Radu, fratele lui Vlaicu Vodă[18].
Piesa „Mircea cel Bătrân”, ultima din trilogie, relevă încercarea disperată a lui Mircea de a o înlătura pe soția sa, Slava, care îi dăruise un fiu, pe Vlad Dracul, și de a se căsători cu văduva fratelui său, Ruxandra.
Piesele „Dan Vodă” și „Mircea cel Bătrân” s-au păstrat exclusiv ca proiecte, nefiind definitivate. Trilogia urma să releve, în esență, o viziune shakesperiană despre legitimitate și uzurpare.
VIAȚĂ PERSONALĂ[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]
La 5 decembrie 1885 s-a căsătorit cu Ortansa Keminger de Lippa, fosta lui elevă de la Azilul Elena Doamna, de care s-a despărțit în 1888, copiii lor, Carol (Citta) și Theodor, rămânând în grija sa.
La un an de la plecarea din funcția de director general al Teatrului Național din București, în ziua de 5 aprilie 1915, omul de serviciu Jean Dumitriu – din motive necunoscute – l-a lovit pe Davila cu un pumnal în tâmplă, în timpul somnului. Acesta a reușit să supraviețuiască și a mai trăit paisprezece ani paralizat. A decedat la 19 octombrie 1929 la Spitalul Militar din București[19].
Vlaicu Voda (1967) - Alexandru Davila
| Jean Georgescu | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut | București, România[1] |
| Decedat | (90 de ani)[2] București, România[1] |
| Cetățenie | România |
| Ocupație | actor regizor de film scenarist |
| Limbi vorbite | limba română |
| Prezență online | |
| Modifică date / text | |
Jean Georgescu (n. 12 februarie 1904, București - d. 8 aprilie 1994, București) a fost un regizor, scenarist și actor român.
Biografie[modificare | modificare sursă]
Cu sprijinul operatorului Nicolae Barbelian realizează primul său film, Milionar pentru o zi.[3]
A fost distins cu Ordinul Meritul Cultural clasa I (1971) „pentru merite deosebite în opera de construire a socialismului, cu prilejul aniversării a 50 de ani de la constituirea Partidului Comunist Român”.[4]
Filmografie[modificare | modificare sursă]
Regizor[modificare | modificare sursă]
- Milionar pentru o zi (1924)
- Poveste de iubire (1929) - scurtmetraj de reclamă
- Război fără arme (1929) - film de propagandă antialcoolică
- Le miniature (1933) - Franța
- L'Heureuse aventure (1935) - Franța
- Les amis de St. Hubert (1937) - Franța
- Ziua cumpătării (1942) - scurtmetraj
- O noapte furtunoasă (1943)
- Visul unei nopți de iarnă (1946)
- Petrolul (1949)
- Pădurile (1950)
- În sat la noi (1951) - în colaborare cu Victor Iliu
- Lanțul slăbiciunilor (scurtmetraj, 1952)
- Vizita (scurtmetraj, 1952)
- Arendașul român (scurtmetraj, 1952)
- Directorul nostru (1955)
- Lanterna cu amintiri (1962)
- Mofturi 1900 (1965)
- Pantoful Cenușăresei (1969)
- Amiciție (1976) - scurtmetraj TV
Scenarist[modificare | modificare sursă]
- Milionar pentru o zi (1924)
- Maiorul Mura (1928) (r. Ion Timuș)
- Așa e viața (1928) (r. Marin Iorda)
- O noapte furtunoasă (1943)
- Visul unei nopți de iarnă (1946)
- Furtul de la Arizona (1946) (r. Mircea Botez)
- Lanțul slăbiciunilor (scurtmetraj, 1952)
- Vizita (scurtmetraj, 1952)
- Arendașul român (scurtmetraj, 1952)
- Două lozuri (1957) - în colaborare cu Aurel Miheleș și Gheorghe Naghi
- Mofturi 1900 (1965)
- Pantoful Cenușăresei (1969) - în colaborare cu Alexandru Culescu
- Amiciție (1976) - film TV
Actor[modificare | modificare sursă]
- Țigăncușa de la iatac (1923) (r. Alfred Halm)
- Năbădăile Cleopatrei (1925) (r. Ion Șahighian)
- Milionar pentru o zi (1924)
- Maiorul Mura (1927) (r. Ion Timuș)
- Așa e viața (1928) (r. Marin Iorda)
- Televiziune (Ce va fi mâine) (1931) (r. Jack Salvadori)
- Nu filmăm să ne-amuzăm (1975)
Un secol de cinema. Maestrii. Jean Georgescu
In 1978 a absolvit Liceul de arte "Nicolae Tonitza" din Bucuresti. Este absolvent al Universitatii de Arta Teatrala si Cinematografica din orasul natal si a activat la Teatrul din Botosani (1983 - 1988), pentru ca apoi sa fie angajat al Teatrului National din Bucuresti.
De-a lungul timpului a interpretat roluri prime in piese de Aristofan, Shakespeare, Goldoni, Chase, Harwood, Marivaux, Gogol, Caragiale, Blaga, Urmuz, Eftimiu, C. Th. Popescu, in regia semnata de Laurian Oniga, Andrei Serban, Niky Wolcz, Catalina Buzoianu, Tudor Marascu, Radu Beligan, Traian Ailenei, Horea Popescu, Mihai Manolescu, Alexandru Tocilescu, Vlad Mugur, Grigore Gonta, Felix Alexa, Serghei Cerkaski.
Totodata, a regizat filme si secvente publicitare pentru televiziune la Lausanne - Elvetia, atractia sa catre pantomima concretizandu-se in spectacole prezentate in regie proprie pe scenele teatrelor din Botosani si Bucuresti, dar si la Centrul Cultural European, fiind aplaudat deopotriva la Viena, Novi Sad, Venetia, Budapesta, Sofia, Lisabona, Phenian, New York, Chicago, Toronto, Montreal. De asemenea, a sustinut rolul principal intr-un film co-productie romano - sarba in regia Mariei Marek.
Din 2001 este societar al Teatrului National Bucuresti, activitatea sa fiind incununata cu Premiul I la Festivalul de Film - Costinesti (1987) "pentru one-man-show de pantomima", Premiul Golden Arena la Festivalul International de film de la Pola, Premiul special la Festivalul Pantomimei - St. Croix, Premiul pe 1996 la Chicago Artists International Program, Premiul "Constantin Tanase" la Festivalul Umorului, Premiul "pentru Teatru si Pantomima" acordat de Asociatia Internationala a Criticilor de Teatru - Fundatia Teatru XXI (1997), Premiul UNITER conferit de Asociatia Internationala a Criticilor de Teatru (1999) si Premiul "pentru performanta in teatrul non - verbal", Marele Premiu al Fundatiei Anastasia (2002), Premiul National Roman UNESCO pentru Dezvoltarea Culturii (2003).
Dan Puric, despre spionarea omenirii prin inteligenţa artificială: „România este între monştri”
Dan Puric, cu inima deschisa: “Dragostea de om se va reface tocmai din impostura asta!”
Cei sase ani petrecuti alaturi de tatal sau in camera obscura l-au invatat pe Emanuel ca imaginea trebuie sa spuna ceva intr-o secunda si decizia de a urma sectia imagine la UNATC a venit natural. In anul trei insa a renuntat. A intrat la Hyperion si-a inceput joace in filme inca din primul an. Dupa un an a dat examen de transfer la UNATC; a fost printre cei trei alesi, dar singurul pe care Gelu Colceag l-a creditat cu aprobare de transfer in acelasi an universitar. Ca mentor si indrumator, tot Gelu Colceag l-a sustinut si incurajat, cand, in doar cateva luni, a inceput sa lucreze cu Liviu Ciulei, ca urmare a unui concurs pe care l-a castigat la Teatrul Bulandra.
In februarie 2006 era nominalizat la premiile UNITER pentru Debut cu piesa pe care o scrisese si o regizase, cateva luni mai tirziu monta aceeasi piesa la Teatrul Sica Alexandrescu din Brasov, apoi a fost invitat sa monteze la Teatru Foarte Mic si iata-l dramaturg -actor-regizor. Apoi a inceput sa lucreze cu Mihai Bendeac – care-i fusese coleg – ca scenarist la “Mondenii”, iar cind Bendeac a plecat de la Prima Tv, din prietenie si solidaritate, Parvu a mers cu el mai departe. A fost pentru un sezon scenarist la “In puii mei” si din sezonul 2 a facut si regia. A continuat insa sa faca teatru, sa scrie si sa regizeze piese si s-a mutat usor si catre cinematografia noastra, nu doar cea in care Van Damme sau Steven Segall erau eroi. A jucat intr-unul din episoadele omnibusului lui Cristian Mungiu, Amintiri din Epoca de aur, l-ati putut vedea in Portretul luptatorului la tinerete (regia Constantin Popescu), in Eminescu vs Eminem si Fix alert (regia Florin Piersic jr.) sau in serialul de la TVR – La urgenta.
A absolvit U.N.A.T.C, Facultatea de Teatru, sectia actorie, promotia 2005, la clasa profesorului dr. univ. Gelu Colceag, iar in prezent este masterand la UNATC, la Arta Actorului.
Experienta sa teatrala numara roluri precum: Anthony Neilson in The Night before Xmas, regizat de Patrick Hoell, la Teatrul din Soho, Londra, Billy in American Buffalo, in regia lui Patrick Hoell, la Teatrul din Soho, Londra, Georges in Ingerul sau cele doua orfeline, regizat de Valeria Sitaru, la Theatre Moliere din Paris.
A fost Jupan Dumitrache, in O noapte furtunoasa, in regia lui Gelu Colceag, a jucat in Sase personaje in cautarea unui autor, regizat de Liviu Ciulei, in Henric al IV-lea, regizat de Liviu Ciulei, in Sectorul S. Pentru Sectorul S a realizat regia, iar spectacolul a fost nominalizat la Premiile UNITER 2006 si a castigat FestCo 2006. Emanuel Parvu a regizat si Si noi si ea, pentru Teatrul Foarte Mic.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu