4. /20 MARTIE 2023 - MUZICĂ, PE O ARIPĂ DE CÂNT
SVIATOSLAV RICHTER
.jpg)
Sviatoslav Teofilovici Richter (Rusă: Святосла́в Теофи́лович Рихтер) (n. , Jîtomîr, Imperiul Rus – d. , Moscova, Rusia) a fost un pianist ucrainean de origine germană-rusă, unul dintre cei mai mari pianiști ai secolului XX. A fost recunoscut pentru profunzimea interpretării sale, virtuozitatea sa tehnică și repertoriul mare pe care îl stăpânea.
Beethoven Recital - Sviatoslav Richter - (Moscow, 1976)
GAVRIIL MUSICESCU
| Gavriil Musicescu | |
 | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut | [1][2][4]  Ismail, Gubernia Basarabia, Imperiul Rus |
| Decedat | (56 de ani)[1][4] Iași, România |
| Înmormântat | Cimitirul „Eternitatea” din Iași |
| Cetățenie |  Regatul României Imperiul Rus |
| Ocupație | compozitor profesor de muzică[*] dirijor |
| Activitate | |
| Studii | Conservatorul din Sankt Petersburg[*], Universitatea de Arte „George Enescu” din Iași |
| Gen muzical | muzică corală[*] |
| Case de discuri | Electrecord[3] |
| pian | |
Modifică date / text  | |
Gavriil Musicescu (n. ,[1][2][4] Ismail, Gubernia Basarabia, Imperiul Rus – d. ,[1][4] Iași, România) a fost un compozitor, muzicolog și dirijor român. Muzician de înaltă pregătire, dirijor și organizator de talent al uneia dintre cele mai impunătoare formații corale care au ființat pe pământul României — Corul Mitropolitan din Iași — unul dintre primii muzicologi care au pătruns în esența comorilor folclorului românesc, excelent pedagog muzician, Gavril Musicescu a desfășurat pe cele mai diverse planuri o adâncă operă de creație, de promovare a valorilor artistice românești, de educație muzicală.
Este tatăl pianistei profesoară de pian Florica Musicescu și bunicul scriitorilor Ionel Teodoreanu și Alexandru O. Teodoreanu (Păstorel).
VIAȚA[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]
Numele său de familie era Muzicenko, de origine ucraineană.[5]
Născut la 20 martie 1847 la Ismail, Gavriil Musicescu a făcut primele studii în orașul natal. Urmează timp de 4 ani la Seminarul din Huși, după care studiază la Conservatorul din Iași.
Se știe că episcopul academician Melchisedec Ștefănescu a reformat Seminarul de la Huși după preluarea conducerii instituției, prin programul aplicat și prin eliminarea pedepselor corporale, care mai mult îndobitoceau decât educau. Atunci când a ajuns episcop, a fondat un cor în catedrala din Huși.
Acest cor era dirijat de unul dintre bursierii lui, Gavriil Musicescu, trimis de episcop spre a face studii înalte[6], și care s-a întors cunoscând muzica corală apuseană. Musicescu va fi apreciat chiar de către familia imperială a Rusiei, care îi va oferi postul de dirijor.
Episcopului îi plăcea foarte mult să stea seara în catedrală și să asculte aceste concerte. „Repetarea cântărilor se făcea sub turnul clopotniței, iar uneori chiar în biserică. Bătrânul cu privirea blândă venea să asculte câte un conțert (așa cum auzeam și noi acest cuvânt ciudat). Multe urechi s-au desfundat atunci, rămânând cu înlesnirea de a memoriza bucăți întregi din muzica superioară a clasicilor” Simion Mehedinti.
După absolvirea Conservatorului, Gavriil Musicescu a fost numit profesor de muzică la Ismail. Aici are ocazia de a cunoaște repertoriul coral bisericesc al clasicilor ruși. Fiind un iscusit dirijor de cor și având serioase înclinații spre compoziție, a fost trimis la Petersburg, unde a urmat cursurile de armonie și polifonie. Întors în țară (1872), Gavriil Musicescu este numit profesor de armonie la Conservatorul de muzică din Iași.
Timp de mai bine de trei decenii, Gavriil Musicescu, cu competență și exigență, a îndrumat generațiile de discipoli, instaurând o tradiție de seriozitate și de autentică trăire emoțională artistică în lucrările elaborate. La catedră a fost un zelos propagator al cântecului popular, stăruind neîncetat a arăta studenților calea dezvoltării muzicii românești prin axarea ei pe creația populară.
Ca director al Conservatorului din Iași (1901-1903), Gavriil Musicescu a inițiat acțiuni menite să contribuie la educarea muzicală a publicului larg. Dezvoltarea orchestrei Conservatorului și organizarea unor conferințe cu ilustrații muzicale au constituit un început lăudabil. Din 15 ianuarie 1876 a devenit și dirijorul corului Mitropoliei din Iași, pe care-l va conduce până la sfârșitul vieții. Gavriil Musicescu a ridicat această formație în scurt timp la un nivel necunoscut până atunci la noi. Pentru ansamblul acesta a scris — în afară de lucrări destinate serviciului religios (liturghii, concerte etc.) — compoziții corale laice, reprezentând prelucrări de melodii populare. Împreună cu corul a întreprins turnee remarcabile.
CREAȚIA ARTISTICĂ[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]
În afară de muzică corală religioasă și laică, creația sa cuprinde lucrări ocazionale, ca de pildă monumentala piesă corală Cu tărie înainte scrisă în 1885 cu prilejul jubileului de jumătate de veac al Academiei Mihăilene din Iași.
În 1883, cu prilejul inaugurării statuii lui Ștefan cel Mare, Gavriil Musicescu scrie Cântecul lui Ștefan cel Mare, reluat și amplificat în zilele noastre de compozitorul Gheorghe Dumitrescu, în opera Ioan Vodă cel Cumplit. Prin cântecele sale, Gavriil Musicescu a fost prezent în toate manifestările patriotice și culturale ale țării. În septembrie 1877, cu prilejul marii întâlniri de la Universitatea din Iași, compune un înaripat marș eroic intitulat Arme, arme. Sub titlul Fiii României, marșul s-a cântat la reprezentațiile de gală în cinstea căderii Plevnei. Soldaților români le-a mai închinat cântecele Moartea vitează și Oșteanul român, pe versuri populare.
O remarcabilă autenticitate artistică o demonstrează Hora de la Plevna pe versuri de Vasile Alecsandri, Stejarul și cornul pe versuri populare, Ca un glob de aur pe versuri de Dimitrie Bolintineanu.
Gavriil Musicescu a armonizat melodii populare și a publicat recenzii și studii muzicale, articole în legătură cu valoarea folclorului ca bază pentru dezvoltarea muzicii culte.
Compozitorul și dirijorul Gavriil Musicescu s-a stins din viață la data de 8 decembrie 1903, în municipiul Iași. A fost înmormântat la Cimitirul Eternitatea din Iași.
Elevii săi, Ion Vidu și Timotei Popovici, veniți din Banat să învețe la Iași, ca și Enrico Mezzetti, Alexandru Zirra ș.a., au continuat tradiția maestrului lor, îmbogățind repertoriul coral românesc cu lucrări de valoare. Tradiția dirijorală a lui Gavriil Musicescu a fost continuată la Iași de Antonin Ciolan și Vasile Popovici-Ieșeanu.
Gavriil MUSICESCU - Dor, dorule
„Trompetele răsună”, de Gavriil Musicescu - Corul Madrigal, Dirijor – Cezar Verlan
SERGHEI RAHMANINOV
| Serghei Rahmaninov | |
 Serghei Rahmaninov | |
| Date personale | |
|---|---|
| Nume la naștere | Sergei Smirnoff |
| Născut | Starorussky Uyezd(d), gubernia Novgorod(d), Imperiul Rus |
| Decedat | (67 de ani) Beverly Hills, California, SUA |
| Înmormântat | Cimitirul Kensico[*] |
| Cauza decesului | cauze naturale (melanoma[*]) |
| Căsătorit cu | Natalia Satina[*] |
| Copii | Irene Sergievna Rachmaninoff[*][7] |
| Cetățenie | Imperiul Rus.svg){kind=small} SUA |
| Etnie | Russian Americans[*] |
| Religie | Biserica Ortodoxă |
| Ocupație | compozitor pianist dirijor muzicolog[*] virtuoz |
| Activitate | |
| Studii | Conservatorul din Moscova[*][1], Conservatorul din Sankt Petersburg[*][1] |
| Gen muzical | operă simfonie muzică clasică |
| Instrument(e) | pian |
| Premii | Royal Philharmonic Society Gold Medal[*] |
| Semnătură | |
 | |
| Prezență online | |
| site web oficial Identificator titlu IMDb VGMdb | |
| Modifică date / text | |
Serghei Vasilievici Rahmaninov (n. , Starorussky Uyezd(d), gubernia Novgorod(d), Imperiul Rus – d. , Beverly Hills, California, SUA) a fost un compozitor și pianist rus.
A fost una dintre vedetele de concert cel mai bine plătite din timpul său, și unul dintre cei mai influenți pianiști ai secolului XX.
BIOGRAFIE
Originea genealogică
În sursele rusești, arborele genealogic al familiei Rahmaninov începe cu Ștefan cel Mare. Se pare că voievodul Moldovei a avut un fiu, Ioan Vecin (Ioan Sused), stabilit la Moscova, a cărui existență nu poate fi probată prin documente (de unde s-a presupus că ar fi fost un fiu nelegitim)[8]. Ioan Vecin a avut doi fii, Ioan Voloh și Vasilii Rahmanin. Familia Rahmaninov descinde din acesta din urmă[9]. O altă versiune, neîntemeindu-se pe fapte veridice, îl consideră pe Rahmaninov descendent al Elenei Voloșanca, fiica lui Ștefan cel Mare căsătorită cu fiul lui Ivan al III-lea cel Mare , Ivan al IV-lea cel Tânăr. Cei doi au avut un fiu, însă acesta a murit în adolescență.
Tinerețea
S-a născut din părinți aristocratici, aceștia deținând mai multe moșii. Ambii părinți ai lui Rahmaninov erau pianiști amatori, de la aceștia primind viitorul mare compozitor, primele lecții, încă de la vârsta de patru ani. Mai târziu, la Sankt Petersburg, a luat lecții de la Anna Ornatskaya timp de trei ani înainte de prăbușirea economică a părinților săi.
O influență deosebită în creația sa au exercitat-o cântecele ortodoxe ruse pe care le auzea la biserică, unde era frecvent condus de bunica sa. La 9 ani intră la Conservatorul din Sankt Petersburg, unde urmează un curs de pian. Între 12 și 16 ani, continuă acest studiu la Moscova, sub îndrumarea pianistului Nikolai Zverev, pedagog renumit, dar sever și riguros. Acesta, prin intermediul vastei sale biblioteci și prin participarea la reprezentații teatrale, oferea discipolilor săi o largă deschidere culturală.
Rahmaninov a devenit un student valoros, terminându-și studiul pianului cu un an mai devreme, în 1891. Astfel, a încheiat cursul de compoziție cu Anton Arenski într-un singur an.
Activitatea
Debutează cu opera Aleko, compusă în 1892, care a avut premiera la Teatrul Bolșoi la 27 aprilie 1893 și care s-a bucurat de succes, devenind foarte cunoscută. Pentru această piesă, al cărei libret (bazat pe "Țiganii" lui Pușkin) a fost scris de Vladimir Nemirovici-Dancenko, Rahmaninov a primit Medalia de Aur la Conservatorul din Moscova, fiind al treilea care a primit această distincție (după Serghei Taneiev și Arseni Koreșcenko).
Lucrările conservatoare ale lui Rahmaninov cum ar fi Concertul de pian nr. 1 și Preludiu în C minor pentru pian solo au devenit, de asemenea, foarte cunoscute și apreciate.
Compusă între ianuarie și octombrie 1895 și cu premiera pe 28 martie 1897 (fiind pusă în scenă de Alexandr Glazunov), Simfonia nr .1 este aspru criticată de specialiștii epocii, printre care și Cezar Antonovici Cui. Eșecul îi provoacă lui Rahmaninov o stare de depresie și nu mai este capabil să compună lucrări majore timp de trei ani.
După o perioadă de psihoterapie și hipnoterapie, Rahmaninov se recuperează sufletește și, în perioada cuprinsă între toamna anului 1900 și aprilie 1901, elaborează Concertul pentru pian nr. 2. Având premiera la 9 noiembrie 1901, acesta s-a bucurat de succes în spațiul occidental.
La 12 mai 1902, Rahmaninov se căsătorește cu Natalia Satina. Deoarece erau veri primari, această încălcare a dreptului canonic este permisă printr-o dispensă acordată de Biserica Ortodoxă Rusă. Au împreună două fiice. Până la izbucnirea Primului Război Mondial, Rahmaninov se bucură de succes artistic și financiar.
După Revoluția Rusă, în decembrie 1917 regimul leninist i-a confiscat moșia de la Ivanovka și imobiliarele de lângă Tambov. Împreună cu familia, Rahmaninov pleacă în Danemarca, unde locuiește o perioadă, ca apoi să se stabiliească în SUA, mai exact în New York. Aici a criticat în mod deschis guvernul sovietic în martie 1931 printr-o scrisoare către "New York Times", după ce muzica sa fusese interzisă din sălile de concert din întreaga URSS.
În 1943, Rahmaninov și soția sa primesc cetățenie americană, dar la scurt timp marele compozitor se stinge din viață în urma unui cancer de piele.
OPERA PRINCIPALĂ
Compozițiile lui Rahmaninov sunt limitate ca număr, dar sonoritățile lor luxuriante și grandoarea le-au făcut standarde de muzică clasică.
Muzică orchestrală
- Scherzo în re mineur (1887)
- Simfonia în re minor, Prima mișcare (numită « Tinerețe ») (1890-1891)
- Prințul Rostislav, poem simfonic după Alexei Tolstoi (1891)
- Stânca, op. 7, poem simfonic după Lermontov (1893)
- Capriccio, op. 12 pe teme țigănești (Capriciu) (1892-1894)
- Simfonia n° 1 în re minor, op. 13 (1895)
- Simfonia n° 2 în mi minor, op. 27 (1906-1907)
- Insula morțior, op. 29, poem simfonic după Böcklin (1909)
- Clopotele, op. 35, poem pentru orchestră simfonică, cor și soliști, după Edgar Poe (1912-1913).
- Simfonia n° 3 în la minor, op. 44 (1935-1936)
- Dansuri simfonice op. 45a (versiune pentru două piane op. 45b) (1940-1941)
Muzică concertantă
- Concert pentru pian n° 1 în fa diez minor, op. 1 (1890-1891)
- Concert pentru pian nº 2 în do minor, op. 18 (1900)
- Concert pentru pian nº 3 în re minor, op. 30 (1909)
- Concert pentru pian n° 4 în sol minor, op. 40 (1925-1926)
- Rapsodie pe o temă de Paganini pentru pian și orchestră, op. 43 (1934)
Muzică vocală
- Șase romanțe, op. 4 (1890-1893)
- Șase melodii, op. 8 (1894)
- Douăsprezece romanțe, op. 14 (1896)
- Douăsprezece romanțe, op. 21 (1902)
- Cincisprezece romanțe, op. 26 (1906)
- Paisprezece romanțe, op. 34 (1912)
- Șase romanțe, op. 38 (1916)
- Trei Cântece Rusești, op. 41
Piese pentru pian
- Bucăți de fantezie, op. 3 (inclusiv Preludiu în do diez minor n° 2)
- Suită n° 1, op. 5, pentru două piane
- Suită n° 2, op. 17, pentru două piane
- Momente muzicale op. 16
- Variațiuni pe o temă de Chopin, op. 22
- Preludii op. 23 și 32
- Studii-tablouri, op. 33 și 39
- Sonată pentru pian n° 1, op. 28
- Sonată pentru pian n° 2, op. 36
- Variațiuni pe o temă de Corelli, op. 42.
Muzică de cameră
- Quatuor pentru coarde n° 1, 1889 (2 mișcări: Romanță și Scherzo)
- Romanță pentru vioară și pian
- Lied (Romanță) pentru violoncel și pian, 1890
- Melodie pe o temă de Serghei Rahmaninov, 1890 (piesă în re major aranjată de violoncelistul Modest Altschuler)
- Trio elegiac n° 1 în sol minor, pentru pian, vioară și violoncel, 1892
- Două Piese, op. 2 pentru violoncel și pian, 1892: Preludiu și Dans oriental
- Două Piese, op. 6 pentru vioară și pian, 1893: Romanță și Dans ungar
- Trio elegiac n° 2 în re minor, op. 9, 1893 (În memoria lui Piotr Ilici Ceaikovski) (Revăzut în 1907 și în 1917)
- Quatuor pentru coarde n° 2, 1896 (două mișcări: Allegro moderato și Andante molto sostenuto)
- Sonată pentru violoncel și pian în sol minor, op. 19, 1901
Muzică religioasă
- Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur, op.31, (în rusă Литургия св. Иоанна Златоуста, Liturghia sv. Ioanna Zlatousta), 1911;
- Vigiliile nocturne, op. 37, (în rusă Всенощное бдение, Vsenoșcinoie bdeniie), o importantă contribuție la muzica ortodoxă rusă.
Operă
MUZICĂ PENTRU SUFLET:
1.
Legendary Guitar Melodies - The most popular instrumental hits 60s 70s 80s
2.
Best of The Eagles Non-Stop Songs - Eagles Greatest Hits Full Album - The Best of Eagles
3.
Top 100 Beautiful Love Songs Instrumental - Best Relaxing Instrumental Music
| |
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu