1. /29 APRILIE 2023 - ISTORIE PE ZILE: Evenimente, Nașteri

EVENIMENTE

•  711 - Trupele arabe conduse de Tariq ibn Ziyad incep cucerirea Peninsulei Iberice.

  

  Ṭāriq ibn Ziyād a murit în anul 720. A fost un general musulman care a condus invazia musulmană în peninsula Iberică în sec. VIII, cucerind Hispania vizigotă – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

  Tāriq ibn Ziyād a fost un subaltern al lui Musa ibn Nusair care l-a numit guvernator de Tanger. În 710, profitând de slăbiciunea vizigoţilor din peninsula Iberică, a făcut o incursiune de probă în sudul peninsulei, care s-a desfăşurat fără probleme. Importanţa incursiunilor a crescut, Musa ibn Nusair având informaţii despre tezaurul regelui vizigot şi despre obiceiul vizigoţilor de a lua tezaurul cu ei aproape de câmpul de luptă. În anul 711 a dat ordine generalului Tāriq să invadeze Hispania. De la acesta din urma provine numele strâmtorii Gibraltar.

  Vizigoţii erau împărţiţi între regele Rodrigo (ultimul rege vizigot) şi Agila II, Tāriq spera ca una din părţi sa-i devină aliată, el având doar 7000 soldaţi. La început, vizigoţii s-au aliat împotriva musulmanilor, dar pe câmpul de luptă trupele lui Agila l-au abandonat pe Rodrigo, acesta pierzând lupta.

  După bătălie, Tāriq a stat până anul următor în teritoriu, când Musa ibn Nusair a sosit din nordul Africii cu 18000 oameni ca întăriri. După aceasta, este probabil că a colaborat în expediţii alături de Musa spre oraşele Zaragoza, Tarragona, Pamplona şi Galicia. Apoi ambii au călătorit spre Damasc pentru a da socoteală califului despre acţiunile făcute. Musa a fost judecat pentru corupţie, iar despre Tāriq nu se mai cunosc alte detalii istorice relevante.

• 1091 - Bătălia de la Levounion – Armata bizantină, condusă de împăratul bizantin Alexios I., cu ajutor cuman, învinge coaliţia pecenegă. Cumanii împing pecenegii de la nord de Dunăre şi le ocupă teritoriile din Crimeea. Înfrângerea armatei pecenegilor în Bătălia de la Levounion a însemnat eliminarea pericolul peceneg pentru Bizanț.

  

  Alexie I Comnenul (n. 1048 – d. 1118) a fost împărat bizantin între anii 1081 – 1118 – foto: ro.wikipedia.org

  În anul 1090, pecenegii au invadat posesiunile din Balcani a Bizanțului. Împaratul Alexios I Comnen însǎ, a constatat ca are forțe prea puține fațǎ de pecenegi care puteau trimite 6.000 de oameni numai după hranǎ, în împrejurimi.

• 1386 - În Bătalia de la râul Vihra, armata cnezatului de Smolensk este infranta de trupele Marelui Ducat al Lituaniei.Smolenskul devine vasal al Lituaniei.

• 1429 - Ioana d’Arc ajunge pentru a ajuta la Asediul Orléans-ului.

  

  Ioana intră învingătoare în Orléans – foto: ro.wikipedia.org

  Asediul Orléans-ului (în engleză Siege of Orléans, în franceză Siege d’Orléans) și eliberarea ulterioară de către trupele Ioanei d’Arc a marcat un punct de cotitură în Războiul de 100 de Ani. Eliberarea Orléans-ului a fost primul succes major al trupelor franceze după înfrângerea dezastruoasă de la Azincourt din 1415.

  Situația disperată a Orléans-ului, care avea o mare importanță strategică și morală pentru poporul francez, a fost salvată de apariția bruscă pe scena politică a țărancei Ioana d’Arc în fruntea trupelor franceze, care într-un timp scurt au ridicat asediul orașului. Contemporanii cred că, Orléans-ul odată căzut, precum și încoronarea lui Henric al VI-lea, fiul regelui Henric al V-lea al Angliei, ar fi sfârșit independența Franței ca stat.

• 1459 - Încep represaliile domnitorului Vlad Ţepeş împotriva negustorilor saşi din Muntenia, care nu respectau poruncile sale.

  

  1499 German woodcut showing Dracule waide dining among the impaled corpses of his victims – foto preluat de pe en.wikipedia.org

  Se pare că sașii din Brașov complotau, mai pe față, mai pe ascuns, să-l alunge de la domnie. Cronicile timpului spun ca Țepeș a strâns în ziua de Paște a anului 1459 câteva sute de negustori brașoveni (sau aflați în trecere ) 43 au fost trași în țeapă, iar Țepeș a luat micul dejun printre țepele în care agonizau cei osândiți. Alți 300 ar fi fost arși de vii., dupa care oştile muntene năvălesc in Transilvania, atacînd ţinutul Sibiului, apoi al Barsei, prăpădind şi arzînd numeroase sate.

• 1483 - Insula Gran Canaria din arhipelagul Insulelor Canare, este cucerită de regatul Castiliei, pe tronul caruia se afla regina Isabela I, după o campanie care a durat 5 ani si dupa peste un secol de incursiuni şi tentative de cucerire europene (franceză, portugheză s.a …). Arhipeleagul este situat la Oceanul Atlantic la aproximativ 150 km în largul coastei de nord-vest a Africii şi aproximativ 1350 km de tarmurile Europei si va juca un rol important în expansiunea maritimă a Spaniei. Gran Canaria era populata de Canari (Guanches) , o populatie disparuta in prezent. Canarii au numit insula Tamarán sau Land of the Brave. Aceasta are o suprafață de 1.560,1 km², fiind ca mărime a treia insulă din arhipelag (după Tenerife și Fuerteventura).

•  1624 - Cardinalul Richelieu devine ministru al regelui Ludovic al XIII-lea al Frantei.

  

  Cardinal de Richelieu by Philippe de Champaigne (1642) – foto preluat de pe en.wikipedia.org

  Armand-Jean I. du Plessis de Richelieu, intrat în istorie cu numele de Cardinalul Richelieu, (n. 9 septembrie 1585 în palatul Richelieu, departamentul Indre-et-Loire; d. 4 decembrie 1642 în Paris) a fost un cleric, nobil și om politic francez. A avut titlurile de Marquis du Chillou, episcop de Luçon (1608), cardinal (1622), prim duce de Richelieu (1631) și prim duce de Fronsac (1634), abate de Cluny, Cîteaux și Prémontré. De asemenea numit “Eminența roșie”, a fost cel mai apropiat consilier al lui Ludovic al XIII-lea, țelul său fiind schimbarea structurii statului francez într-o monarhie absolută și slăbirea hegemoniei Habsburgice în Europa.

  Politica cardinalului Richelieu a implicat două obiective principale: centralizarea puterii în Franța și opoziția față de dinastia de Habsburg (care a domnit atât în Austria cât și în Spania). La scurt timp după ce a devenit ministrul principal a lui Ludovic, el s-a confruntat cu o criză în Valtellina, în nordul Italiei.

  Richelieu i-a sprijinit pe protestanți ai cantonului elvețian Grisons. Cardinalul a dislocat trupe în Valtellina, de unde au fost alungate garnizoanele Papei. Decizia lui Richelieu de a sprijini un canton protestant împotriva Papei a fost o previzualizare a politicii de putere pur diplomatice pe care el a adoptat-o în politica sa externă.

  Hughenoții (protestanții), alcătuiau un “stat în stat” în timpul lui Ludovic al XIII-lea în Franța. Prin Edictul din Nantes aveau asigurate orașe cu o administrație militară proprie și erau sprijiniți de englezi, care le erau aliați. După asasinarea lui Henric IV-lea, protectorul hughenoților, s-au iscat din nou conflicte militare între hughenoți și catolici.

  Pentru a realiza o monarhie absolută de durată în Franța, Richelieu trebuia să nimicească potentialul militar hughenot. Principalul oraș hughenot, La Rochelle, cade după un asediu de un an, în 1628. Prin Edictul din Ales din 1629 hughenoții păstrează libertatea cultului lor, însă pierd definitiv potențialul militar.

• 1661: Dinastia chinezească Ming ocupă Taiwanul.
• 1672: Războiul franco-olandez: Ludovic al XIV-lea al Franței invadează Țările de Jos.

• 1818  - La Chişinău, Basarabia ţaristă, ţarul Alexandru I sancţionează un nou regulament de administrare a Basarabiei – Aşezămîntul obrazovaniei oblastiei Basarabiei.

  

  Stemă Basarabiei ţariste autonome, 1826-1878 – foto preluat de pe www.istoria.md

  La 29 aprilie 1818, la Chişinău, Basarabia ţaristă, împăratul rus Alexandru I sancţionează un nou regulament de administrare a Basarabiei cunoscut sub denumirea Aşezămîntul obrazovaniei oblastiei Basarabiei (Aşezămîntul constituirii regiunii Basarabia). Legea organică pentru administrarea provinciei Basarabia (o veritabilă constituţie) a fost elaborată în limbile română şi rusă.

  Conform acestei legi se menţin vechile drepturi ale tuturor claselor sociale. Boierii, pe lîngă vechele privilegii, primesc drepturi şi avantajele nobilimii ruseşti. Judecata civilă se făcea în română iar cea penală în rusă şi în română. Jalbele la guvernatori se puteau face în română şi în greacă.

  Partea rea a Legii a fost înlesnirea colonizării Basarabiei care s-a observat mai ales pe teritoriile mai puţin populate de băştinaşi, precum era Bugeacul (Basarabia istorică). Paralel cu coloniştii au fost aşezaţi în Basarabia şi militarii în retragere împreună cu familiile lor, fiind scutiţi pe viaţă de plata datoriilor către stat.

• 1835 - În timpul muncilor agricole, pe un teren aflat la 1 km nord de Schifferstadt, în sud-vestul Germaniei, se descoperă un obiect conic, așa-numita “pălărie de aur din Schifferstadt” (primul dintre cele patru asemenea obiecte care vor ieși la lumină în timp: conul de aur din Avanton, vestul Franței, conul de aur din Ezelsdorf-Buch, lângă Nurnberg, pălăria de aur din Berlin).

  

  foto: ro.wikipedia.org

• 1868 - S-a înființat Filarmonica Română, care poartă astazi numele marelui compozitor roman lui George Enescu.

  

  Filarmonica “George Enescu” – foto preluat de pe www.facebook.com

  Filarmonica din Bucureşti a fost fondată în 1868 din iniţiativa unui grup de muzicieni, în frunte cu Alexandru Flechtenmacher şi Eduard Wachmann (după alte două tentative, în 1833 şi în 1865). Actul de constituire este datat 29 aprilie 1868, cînd Societatea Filarmonică Română a susţinut primul său concert, prezentând capodopere din creaţia clasică şi romantică. În luna februarie a anului 1888, a fost inaugurat Ateneul Român, devenit de atunci simbol al culturii naţionale.

• 1877 - Adunarea Deputaţilor din România adoptă o moţiune prin care se declară starea de război cu Imperiul Otoman, conflagraţie care ulterior va purta numele Războiul pentru Independenţa României. Moţiunea a fost votată cu 58 voturi pentru, 29 contra şi 5 abţineri.

  

  Războiul de Independență de la 1877 – foto preluat de pe cersipamantromanesc.wordpress.com

  Războiul de Independență al României este numele folosit în istoriografia română pentru participarea Principatului României la Războiul Ruso-Turc din anii 1877–1878. În urma acestui război, țara și-a obținut independența față de Imperiul Otoman, alături de Serbia și Muntenegru. Pe 4/16 aprilie 1877, România și Imperiul Rus au semnat la București un tratat care permitea trupelor ruse să traverseze teritoriul țării în drumul spre Balcani, cu condiția respectării integrității teritoriale a României.

  Inițial, până târziu în 1877, Rusia nu a dorit intrarea României în război, nedorind ca aceasta să participe la tratatele de pace pentru împărțirea teritoriilor, însă rușii s-au lovit de o puternică rezistență, suferind pierderi grele în asalturi repetate, și neputând înainta în Balcani dincolo de trupele (40.000 de soldați) conduse de Osman Pașa, care se cantonaseră în cetatea Plevna.

  În România a fost declarată mobilizarea trupelor. Aproximativ 120.000 de soldați au fost masați de-a lungul Dunării pentru apărarea țării în fața unui eventual atac al turcilor. Imperiul Rus a declarat război Imperiului Otoman pe 12/24 aprilie 1877, iar trupele ruse au intrat în România pe la Ungheni, peste nou construitul pod de peste Prut, opera cunoscutului inginer francez Gustave Eiffel. Costul total, în bani, suportat de cetățenii României a fost estimat la 100 milioane lei aur.

• 1882 - Inventatorul german Ernst Werner von Siemens pune în funcțiune la Berlin mașina Elektromote, primul troleibuz.

  

  Werner von Siemens (1816-1892), inginer, inventator și industriaș german
  foto: ro.wikipedia.org

  Werner von Siemens (1816-1892) a fost inginer, inventator și industriaș german. Fondează în anul 1847 împreună cu un alt industriaș, Halske, Societatea Siemens-Halske cu obiect de activitate instalarea liniilor telegrafice. Are mari contribuții în domeniul mașinilor și acționărilor electrice cum ar fi: indusul în dublu T care a crescut randamentul generatoarelor și motoarelor electrice (1856), primul alternator electric (1878), principiul autoexcitației generatoarelor de curent continuu (1867), principiul reversibilității mașinilor electrice (1867). A construit primul tramvai cu alimentare electrică prin cele două șine (1870), prima locomotivă electrică(1879), și primul război de țesut cu acționare electrică (1879).

  

  primul troleibuz – foto preluat de pe cersipamantromanesc.wordpress.com

  Siemens este cel care propune watt-ul ca unitate de putere (1882). De asemeni el este cel care dă denumirea de electrotehnică pentru electricitatea tehnică. Alte invenții de importanță majoră în electrotehnică și nu numai: aparat telegrafic indicator cu întrerupere automată (1846); folosirea gutapercii ca material izolant (1847), folosită ulterior la fabricarea primelor cabluri submarine de telegrafie; semnalizatorul electric de incendiu (1848); cuptorul cu arc electric pentru oțelării (1878); pirometrul cu rezistență pentru măsurarea temperaturilor înalte (1880); ascensorul cu acționare elctrică (1880); fotometrul cu seleniu (1887). De asemeni și-a adus contribuții importante privind legislația germană privind brevetele de invenție.

• 1902 - Regele Carol I al Romaniei a instituit calitatea de «veteran de razboi», care avea in vedere atunci pe cei care luptaseră în Războiul de Independenţă din 1877 – 1878.

  

  Primul foc de tun tras de Armata Romana in razboiul de independenta (1877) -
  foto preluat de pe wikimedia.org

  Calitatea de veteran de război s-a perpetuat, prin hotărârea Guvernului Romaniei, care a declarat in anul 2008 ziua de 29 Aprilie «Zi naţională a Veteranilor de Război», prilej de omagiere a foştilor combatanţi, supravieţuitori ai celui de al Doilea Război Mondial, încă în viaţă, toţi în vârstă de peste 80 de ani, dar şi a camarazilor trecuţi, între timp, în eternitate.
  Glorie eterna eroilor neamului nostru!

• 1928 - La Chişinău, România, este inaugurat monumentul lui Ştefan cel Mare al sculptorului român Alexandru Plămădeală.

  

  Monumentul lui Ştefan cel Mare – foto preluat de pe cersipamantromanesc.wordpress.com

• 1945 - Lagărul de concentrare nazist de la Dachau a fost eliberat de trupele americane.

  

  Lagărul de concentrare Dachau – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

  Dachau a fost primul lagăr de concentrare nazist (în germană Konzentrationslager (KZ)) înfiinţat în Germania, pe terenul unei fabrici de muniţii abandonate lângă oraşul Dachau, la aproximativ 16 km nord-vest de München, în landul Bavaria. Lagărul de concentrare şi-a început activitatea la 22 martie 1933, la ordinele lui Heinrich Himmler, comandantul suprem al SS-ului (în germană Reichsführer-SS).

  După ce a fost numit inspector al tuturor lagărelor de concentrare, comandantul lagărului, Theodor Eicke s-a servit de lagărul Dachau ca model pentru toate lagărele construite ulterior, cât şi ca şcoală pentru ofiţerii SS din efectivele de pază din sistemul concentraţionar nazist german.

  La 27 aprilie 1945, 7.000 de deţinuţi de la Dachau au fost trimişi câteva zeci de kilometri mai la sud. O zi mai târziu marea majoritate a ofiţerilor SS a părăsit lagărul, iar a doua zi cei 67.000 de prizonieri rămaşi au fost eliberaţi de o unitate a armatei americane. Unii dintre gardienii de rang inferior, rămaşi la faţa locului au fost executaţi sumar de trupele americane.

• 1945 - Armata germană din Italia se preda necondiționat aliatilor anglo-americani.

• 1945 - Al Doilea Război Mondial - Dictatorul german Adolf Hitler se căsătorește cu Eva Braun în buncărul sau din Berlin și il desemnează amiralul Karl Dönitz ca succesor al său. Atât Hitler cat și Eva Braun se vor sinucide în ziua următoare.

  

  Eva Braun împreună cu Adolf Hitler, 14 iunie 1942 – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

  Situația din buncăr devenea din ce în ce mai sinistră, singurul subiect de discuție fiind despre cea mai sigură și rapidă metodă de sinucidere. Eva decide să-și ia viața otrăvindu-se, nedorind să folosească pistolul pentru a nu fi desfigurată. Mă întreb dacă doare foarte mult?[...] Sunt gata să mor eroic dar măcar vreau să fie fără dureri.

  După miezul nopții, pe 29 aprilie, Hitler îi dictează testamentele sale lui Traudl Junge. Cel personal începea cu frazele: Deoarece nu am crezut că trebuie să-mi asum responsabilitatea unei căsătorii pe timpul războiului, am decis acum, înaintea morții să o iau de nevastă pe femeia care, după mulți ani de prietenie adevărată, a venit voluntar în orașul, ce era deja învins, pentru a-mi împărtăși soarta. Ea moare alături de mine ca și soția mea conform dorinței ei.

  Testamentul personal se termină astfel: Eu și soția mea am ales moartea pentru a scăpa de rușinea de a fi forțați să demisionăm sau să ne predăm. Este dorința noastră să fim incinerați imediat în locul unde eu am înfăptuit cea mai mare parte a muncii mele de-a lungul celor 12 ani de serviciu în slujba poporului. Căsătoria celor doi a avut loc în aceeași zi martori fiind Joseph Goebbels și Martin Bormann.

  Ceremonia a fost una simplă fără prieteni sau familie, urmată apoi de o mică recepție. Gertrude Weisker, verișoara Evei: Nu mai avea motive să ezite. Până atunci a spus că este căsătorit cu Germania. Dar acum nu mai exista o Germanie, așa că probabil s-a gândit că putea până la urmă să o ia de soție pe femeia cu care a trăit împreună 16 ani.

  Pentru 36 de ore, Eva a avut bucuria de a i se spune Frau Hitler, cu toate că noul ei soț continua să i se adreseze cu domnișoara Braun. În după-amiaza zilei următoare, când rușii ajunseseră extrem de aproape de centrul capitalei, cei doi decid că a venit timpul să-și curme viața. După ce își iau rămas bun de la cei din buncăr, Eva se otrăvește cu cianură, iar Hitler își trage un glonț în tâmplă. Cadavrele lor sunt scoase afară de adjutanții führerului.

  La 2 mai rămășițele sunt găsite de către soldații ruși în grădina Cancelariei într-un crater făcut de o bombă. De-a lungul anilor cadavrele au fost îngropate și deshumate de mai multe ori, până când în aprilie 1970 sunt incinerate complet, iar cenușa este aruncată în râul Elba.

• 1946 - Tribunalul Militar Internațional pentru Extremul Orient ii condamnă pe fostul prim-ministru al Japoniei Hideki Tojo și alti 28 foști lideri japonezi, pentru crime de război.

• 1997 - A intrat în vigoare Convenția cu privire la interzicerea elaborării, producerii, depozitării și utilizării armamentului chimic și lichidarea acestuia, semnată la Paris la 13 ianuarie 1993.

• 2011 - A avut loc căsătoria Prințului William, Duce de Cambridge, cu Kate Middleton. A prima nuntă princiară din acest secol.

  

  Căsătoria Prințului William, Duce de Cambridge, cu Kate Middleton (Catedrala Westminster din Londra , 29 aprilie 2011) – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

  Căsătoria Prințului William, Duce de Cambridge, cu Kate Middleton a avut loc la catedrala Westminster din Londra la data de 29 aprilie 2011. Prințul William, Duce de Cambridge, care este al doilea în linia de succesiune la tronul britanic, a întâlnit-o prima dată pe Kate Middleton în 2001, în timp ce amândoi studiau la Universitatea Saint Andrews din Scoția.

  După căsătorie, cuplul, care a primit oficial titlul de Ducele și Ducesa de Cambridge cu doar cîteva ore înaintea căsătoriei, intenționează să locuiască în continuare pe Insula Anglesey din nordul Wales, unde William continuă să servească în Royal Air Forces, divizia RAF Search and Rescue, ca pilot de elicopter.

  

  Căsătoria Prințului William, Duce de Cambridge, cu Kate Middleton (Catedrala Westminster din Londra , 29 aprilie 2011) – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

NAȘTERI

• 1727 - S-a născut Jean Georges Noverre, coregraf, fondator al dansului modern; (m. 19 oct 1810).
• 1762: Jean-Baptiste Jourdan, mareșal francez (d. 1833)
• 1763: Frederic, Duce de Saxa-Hildburghausen (29 aprilie 1763 – 29 septembrie 1834), a fost Duce de Saxa-Hildburghausen (1780–1826) și Duce de Saxe-Altenburg (1826–1834). A fost cel mai mic copil și singurul fiu al lui Ernest Frederic al III-lea, Duce de Saxa-Hildburghausen și a celei de-a treia soții, Ernestine de Saxa-Weimar.
  Frederic i-a succedat tatălui său, Ducele de Saxa-Hildburghausen în 1780, când avea numai 17 ani; unchiul său, prințul Joseph de Saxa-Hildburghausen, și-a asumat regența care a luat sfârșit în 1787 la moartea prințului Joseph.
  Până în 1806 a fost supus restricțiilor imperiale care au plasat ducatul de Saxa-Hildburghausen sub administrare oficială, din cauza politicii financiare a predecesorilor săi. În 1806 Frederic s-a alăturat Confederației Rinului și în 1815 Confederației Germane, sub a cărei garanție a dat în 1818 ducatului o nouă condiție de bază. Frederic s-a căsătorit cu Ducesa Charlotte Georgine de Mecklenburg-Strelitz, fiica ca mare a lui Carol al II-lea, Mare Duce de Mecklenburg-Strelitz și a primei soții a acestuia, Prințesa Friederike de Hesse-Darmstadt. Charlotte și Frederic au avut 12 copii:^[1]
  1. Joseph Georg Karl Frederick (n. Hildburghausen, 12 iunie 1786 - d. Hildburghausen, 30 iulie 1786).
  2. Prințesa Katharina Charlotte de Saxa-Hildburghausen (n. Hildburghausen, 17 iunie 1787 - d. Bamberg, 12 decembrie 1847), căsătorită la 28 septembrie 1805 cu Prințul Paul de Württemberg.
  3. Charlotte Auguste (n. și d. Hildburghausen, 29 iulie 1788).
  4. Joseph Georg Friedrich Ernst Karl, Duce de Saxa-Altenburg (n. Hildburghausen, 27 august 1789 - d. Altenburg, 25 noiembrie 1868).
  5. Luise Fredericka Marie Caroline Auguste Christiane (n. Hildburghausen, 18 ianuarie 1791 - d. Hildburghausen, 25 martie 1791).
  6. Therese Charlotte Luise Friederike Amalie (n. Hildburghausen, 8 iulie 1792 - d. Munchen, 26 octombrie 1854), căsătorită la 12 octombrie 1810 cu regele Ludwig I al Bavariei.
  7. Charlotte Luise Fredericka Amalie Alexandrine (n. Hildburghausen, 28 ianuarie 1794 - d. Biebrich, 6 aprilie 1825), căsătorită la 24 iunie 1814 cu Wilhelm, Duce de Nassau.
  8. Franz Frederick Karl Ludwig Georg Heinrich (n. Hildburghausen, 13 aprilie 1795 - d. Hildburghausen, 28 mai 1800).
  9. Georg, Duce de Saxa-Altenburg (n. Hildburghausen, 24 iulie 1796 - d. Hummelshain, 3 august 1853).
  10. Frederick Wilhelm Karl Joseph Ludwig Georg (n. Hildburghausen, 4 octombrie 1801 - d. Altenburg, 1 iulie 1870).
  11. Maximilian Karl Adolf Heinrich (n. Hildburghausen, 19 februarie 1803 - d. Hildburghausen, 29 martie 1803).
  12. Eduard Karl Wilhelm Christian (n. Hildburghausen, 3 iulie 1804 - d. Munchen, 16 mai 1852).
  Frederic era considerat popular și inteligent. În timpul domniei sale, împreună cu soția sa Charlotte, viața culturală din micuțul oraș a atins apogeul. Atât de mulți poeți și artiști își petreceau timpul lor acolo, încât Hildburghausen a fost poreclit "Klein-Weimar" (Micul Weimar). Când ultimul duce de Saxa-Gotha-Altenburg a murit fără moștenitori în 1825, celelalte ramuri ale Casei au decis o rearanjare a ducatelor Ernestine. La 12 noiembrie 1826, Frederic a devenit Duce de Saxe-Altenburg; în schimb, el a cedat Saxa-Hildburghausen Ducelui de Saxa-Meiningen.  

  Frederic
  Duce de Saxa-Altenburg ante. Duce de Saxa-Hildburghausen
  Date personale
  Născut	29 aprilie 1763 Hildburghausen
  Decedat	29 septembrie 1834 (71 de ani) Jagdhaus Hummelshain, Altenburg
  Părinți	Ernest Frederic al III-lea Ernestine de Saxa-Weimar
  Frați și surori	Q20668820[*] Sofia de Saxa-Hildburghausen
  Căsătorit cu	Ducesa Charlotte Georgine de Mecklenburg-Strelitz
  Copii	Prințul Joseph Georg Charlotte, Prințesă Paul de Württemberg Prințesa Charlotte Joseph Prințesa Luise Fredericka Therese, regină a Bavariei Louise, Ducesă de Nassau Prințul Franz Frederick Georg Prințul Frederic Wilhelm Prințul Maximilian Prințul Eduard
  Cetățenie	Germania
  Religie	Luteranism
  Ocupație	aristocrat[*]
  Apartenență nobiliară
  Titluri	duce
  Familie nobiliară	Casa de Saxa-Hildburghausen
  Duce de Saxa-Altenburg
  Domnie	1826–1834
  Predecesor	Titlu nou
  Succesor	Joseph
  Duce de Saxa-Hildburghausen
  Domnie	1780–1826
  Predecesor	Ernest Frederick III
  Succesor	Dizolvare

• 1772: Pierre-François Bouchard (n. 29 aprilie 1772, Orgelet, Departamentul Jura – d. 29 aprilie 1822) a fost un ofițer genist al armatei franceze, cunoscut îndeosebi pentu descoperirea celebrei pietre de la Rosetta, un vestigiu arheologic extrem de important, care a ajutat enorm la descifrarea scrierii antice egiptene. 

  Pierre-François Bouchard
  Date personale
  Născut	29 aprilie 1772  Orgelet[*], Franța
  Decedat	29 aprilie 1832 (60 de ani)
  Cetățenie	Franța
  Ocupație	inginer militar[*] inginer explorator
  Activitate
  Alma mater	École polytechnique Pierre-François Bouchard este descoperitorul pietrei de la Rosetta.

• 1792: Matthew Vassar (n. 29 aprilie 1792 – d. 23 iunie 1868) a fost un berar, comerciant și filantrop american, născut în Anglia, ulterior emigrat și stabilit în  Statele Unite ale Americii. A fondat colegiul care îi poartă numele, Vassar College, în 1861. A fost unul din verii lui John Ellison Vassar. Vassar s-a născut în East Dereham, Norfolk, Anglia. În 1796, la patru ani, familia sa a emigrat în Statele Unite, în statul  New York, stabilindu-se într-o zonă rurală din apropierea orașului Poughkeepsie. Când tânărul Vassar fusese de 14 ani, părinții săi l-au tocmit calfă la un tăbăcar. Doar cu o zi înainte de a începe ucenicia sa de viitor tăbăcar, Vassar a fugit „în lume,” stabilindu-se în localitatea Newburgh, statul New York, angajându-se în industria fabricării berii. Ulterior, la 18 ani, a preluat mica berărie a familiei. În următoarele decenii, a creat propria sa berărie din Poughkeepsie, care a continuat să crească, devenind una dintre cele mai mari ale țării. De asemenea, în anii 1830, Vassar a devenit unul dintre primii berari americani, care a fost capabil de a obține o distribuire națională a produselor sale, fiind probabil primul care a avut puncte de distribuție în fiecare stat și teritoriu al națiunii din acea vreme. În procesul creșterii afacerii sale și al acoperirii teritoriale a Statelor Unite cu produsele sale, Matthew Vassar a acumulat și o consistentă avere.  

  Matthew Vassar
  Matthew Vassar
  Date personale
  Născut	29 aprilie 1792[1][2]  Dereham, Regatul Unit
  Decedat	23 iunie 1868 (76 de ani)[1][2]  Springside[*], SUA
  Cetățenie	SUA
  Ocupație	negustor

• 1793: Infanta Maria Teresa a Portugaliei (29 aprilie 1793 – 17 ianuarie 1874) a fost primul copil al regelui Ioan al VI-lea al Portugaliei și a reginei Charlotte de Spania și moștenitoare a tronului Portugaliei între 1793 și 1795, până la nașterea fratelui ei, António Pio. Maria Teresa s-a născut la Ajuda, Lisabona în 1793. Ca primul născut al unui monrah portughez a primit titlul de Prințesă de Beira (acordat moștenitorului tronului). A fost primul copil din cei nouă ai regelui Ioan al VI-lea al Portugaliei și ai reginei Carlota Joaquina, care era fiica regelui Carol al IV-lea al Spaniei.
  

  Maria Teresa de Braganza
  S-a căsătorit la 13 mai 1810 la Rio de Janeiro (unde familia regală se afla în exil din cauza războaielor napoleonice) cu vărul ei, infantele Pedro Carlos, Prinț al Spaniei și Portugaliei. A devenit văduvă la 26 mai 1812 și însă curând a născut singurul ei copil, un fiu, Infantele Sebastian al Portugaliei și Spaniei (1813–75).
  Foarte conservatoare, a fost o aliată a fratelui ei mai mic, Miguel I al Portugaliei, în încercarea de a obține tronul Portugaliei (războiul civil din 1826-34) și o aliată a cumantului ei, infantele Don Carlos, Conte de Molina în încercarea de a obține tronul Spaniei. În ultimii ani de domnie ai unchiului ei Ferdinand al VII-lea al Spaniei, Teresa a locuit la Madrid și a complotat pentru întărirea poziției lui Don Carlos la succesiune. A participat la Primul Război Carlist (1833–39) fiind un susținător de frunte al carlismului. Sora ei, Maria Francisca, soția lui Carlos, a murit în 1834.
  În 1838 s-a recăsătorit cu cumnatul ei, Infantele Carlos, Conte de Molina. Din a doua căsătorie nu au rezultat copii însă ea i-a îngrijit pe copii ei vitregi care îi erau și nepoți buni. Din cauza războiului civil au părăsit Spania și nu s-au mai întors niciodată. Maria Teresa a murit la Trieste la 17 ianuarie 1874 supraviețuind celui de-al doilea soț 19 ani.  

  Teresa
  Prințesă de Beira
  Date personale
  Nume la naștere	Maria Teresa Francisca de Assis Antónia Carlota Joana Josefa Xavier de Paula Micaela Rafaela Isabel Gonzaga of Braganza
  Născută	29 aprilie 1793 Ajuda, Lisabona
  Decedată	17 ianuarie 1874 (80 de ani) Trieste, Italia
  Părinți	Ioan al VI-lea al Portugaliei Charlotte de Spania
  Frați și surori	Pedro I al Braziliei Maria Isabel a Portugaliei Infanta Maria Francisca a Portugaliei Infanta Maria da Assunção a Portugaliei Infanta Ana de Jesus Maria a Portugaliei Miguel I al Portugaliei Francisco António, Prince of Beira[*] Infanta Isabel Maria a Portugaliei
  Căsătorită cu	Pedro Carlos, Prinț al Spaniei și Portugaliei Infantele Carlos, Conte de Molina
  Copii	Infantele Sebastian al Portugaliei și Spaniei
  Cetățenie	Portugalia
  Religie	Biserica Catolică
  Apartenență nobiliară
  Titluri	prințesă
  Familie nobiliară	Casa de Bragança

• 1818 - S-a născut Țarul Alexandru al II-lea al Rusiei între 1855 și 1881; (d. 1881).

  

  Alexandru al II-lea al Rusiei – foto preluat de pe en.wikipedia.org

  Alexandru (Aleksandr) al II-lea Nicolaevici (n. 29 aprilie 1818, Moscova – d. 13 martie 1881, Sankt Petersburg), fiul lui Nicolae I al Rusiei, a fost Țarul (Împăratul) Rusiei de la 2 martie 1855 și până la asasinarea sa în 1881. De asemenea, a fost și Mare Duce al Finlandei și a revendicat titlul de rege al Poloniei.

  Alexandru al II-lea a urcat pe tron la moartea tatălui său în 1855. Primul său an de domnie a fost dedicat urmărilor războiului din Crimeea, a eșecului negocierilor de pace de la Sevastopol conduse de consilierul său de încredere prințul Alexandru Gorchakov. Țarul se gândea că Rusia era epuizată și umilită de război. Încurajat de opinia publică a început o serie de reforme radicale.

  Puterea autocrată era acum în mâinile cuiva care avea o gândire flexibilă, suficient de prudentă și practică. Totuși, creșterea mișcării revoluționare “de stânga” a clasei educate a condus la un sfârșit abrupt pentru reformele lui Alexandru când a fost asasinat în 1881.

  Au existat mai multe tentative de asasinat a țarului (1866, 1873, 1880). Este cunoscut drept “Țarul Eliberator“, pentru decretele prin care i-a emancipat pe șerb. Arhitectul politicii sale a fost Nicolai Alexeievici Miliutin.

• 1831: Frederic I (germană Herzog Friedrich I von Anhalt) (29 aprilie 1831 – 24 ianuarie 1904) a fost prinț german din Casa de Ascania care a domnit asupra ducatului de Anhalt din 1871 până în 1904. 
  Ducele Frederic I de Anhalt
  Frederic s-a născut la Dessau în 1831 ca al treilea copil și singurul fiu al lui Leopold al IV-lea, Duce de Anhalt și a soției acestuia, Prințesa Frederica Wilhelmina a Prusiei, fiica Prințului Louis Carol al Prusiei.^[1]
  A studiat la Bonn și Geneva, și în 1851 a intrat în armata prusacă la Potsdam.
  La 22 aprilie 1854, la Altenburg, s-a căsătorit cu Prințesa Antoinette de Saxa-Altenburg. Ea era fiica Prințului Eduard de Saxa-Altenburg și a soției acestuia, Prințesa Amalie de Hohenzollern-Sigmaringen. Cuplul a avut șase copii:^[1]
  • Leopold, Prinț Ereditar de Anhalt
  • Frederic al II-lea, Duce de Anhalt
  • Elisabeta, Mare Ducesă de Mecklenburg-Strelitz
  • Eduard, Duce de Anhalt
  • Prințul Aribert
  • Alexandra, Prințesă de Schwarzburg
  În 1863 a devenit moștenitor al Ducatului de Anhalt, când tatăl său, Leopold al IV-lea, a moștenit toate teritoriile Anhalt în urma decesului ducelui de Anhalt-Bernburg.
  În 1864, a participat la al doilea război schleswig de partea cumnatului său, Prințul Friedrich Karl al Prusiei, și în perioada 1870-71 în războiul franco-prusac ca general locotenent. A fost prezent la proclamarea lui Wilhelm I ca împărat al Germaniei în Sala Oglinzilor de la Palatul Versailles la 18 ianuarie 1871.
  La 22 mai 1871, Frederic i-a succedat tatălui său ca Duce de Anhalt. La 23 ianuarie 1904 el a suferit un atac de apoplexie și a murit a doua zi, la castelul Ballenstedt, la vârsta de 72 de ani. Cum fiul său cel mare Leopold murise din 1886, el a fost succedat de al doilea fiu, Frederic al II-lea, Duce de Anhalt.  

  Frederic I
  Duce de Anhalt
  Frederic I, Duce de Anhalt
  Date personale
  Nume la naștere	Leopold Friedrich Franz Nikolaus
  Născut	29 aprilie 1831 Dessau, Anhalt
  Decedat	24 ianuarie 1904 (72 de ani) Ballenstedt, Anhalt
  Înmormântat	Ziebigk[*]
  Părinți	Leopold al IV-lea, Duce de Anhalt Prințesa Frederica Wilhelmina a Prusiei
  Frați și surori	Agnes de Anhalt-Dessau Prințesa Maria Anna de Anhalt-Dessau
  Căsătorit cu	Prințesa Antoinette de Saxa-Altenburg
  Copii	Leopold, Prinț Ereditar de Anhalt Frederic al II-lea, Duce de Anhalt Elisabeta, Mare Ducesă de Mecklenburg-Strelitz Eduard, Duce de Anhalt Prințul Aribert Alexandra, Prințesă de Schwarzburg
  Cetățenie	Germania
  Ocupație	aristocrat[*]
  Apartenență nobiliară
  Titluri	duce
  Familie nobiliară	Casa de Ascania
  Duce de Anhalt
  Domnie	22 mai 1871 – 24 ianuarie 1904
  Predecesor	Leopold IV
  Succesor	Frederic II

• 1842: Karl Millöcker, compozitor austriac (d. 1899)
•  1854 - S-a născut savantul şi matematicianul francez Henri Jules Poincaré. A fost primul care a studiat principiul relativităţii. În matematică şi fizică este folosit Grupul Poincare după savantul francez; (m. 17 iulie 1912).
• 1863 - S-a născut William Randolph Hearst, magnat al presei din SUA; (d.14 august 1951).
• 1863: Konstantinos Kavafis, poet grec (d. 1933)
• 1868: Alice Keppel, metresă a regelui Eduard al VII-lea al Regatului Unit (d. 1947)
• 1875: Rafael Sabatini, scriitor italiano-englez (d. 1950)
• 1877: Henri Stahl (n. 29 aprilie 1877, București - d. 18 februarie 1942, București) a fost un stenograf și scriitor român din părinți de origine alsaciană și franco-elvețiană. Viitorul scriitor a efectuat studii de istorie și de drept, ajungând un apropiat colaborator al maestrului său, profesorul Nicolae Iorga. O altă influență marcantă în formarea sa a avut-o și sociologul Dimitrie Gusti. A fost profesor la Școala de Război, unde a predat istorie și limbi străine.
  A fost expert judiciar și profesor la Școala Superioară de Arhivistică și Paleografie.
  Mari contribuții la introducerea stenografiei, grafologiei și metodei de expertiză grafică în România. Astfel, ca prim stenograf al Parlamentului, a inventat sistemul românesc de stenografie (1908), adoptat oficial în 1941.
  Pasionat de astronomie și prieten cu Victor Anestin, este autorul unui prim roman SF românesc apărut prin 1914, „Un român în Lună”.
  O altă preocupare a sa se lega de istoria Bucureștilor, mai ales a zonelor „colorate” ale periferiei - mahalalele orașului.
  A fost tatăl scriitoarei Henriette Yvonne Stahl și al sociologului Henri H. Stahl și tatăl vitreg al omului politic social-democrat Șerban Voinea. 

  VOLUME PUBLICATE

  • Bucureștii ce se duc (1910, 2002, 2006)
  • Un român în Lună (1914, 1958)
  • Curs complet de stenografie cu vocale (1922)
  • Grafologia și expertizele in scrieri, Anonimul-Falsul, cu 204 autografe si documente grafologice (1930)
  • Dâmbovița. Bucureștii vechi (1935)
  • Manual de paleografie slavo-română (1936)
  • Cu Parlamentul în U.R.S.S.(1916-1918) (2003)
  • Schițe parlamentare (2004)  

    Henri Stahl
    Date personale
    Născut	29 aprilie 1877[1][2]  București, România
    Decedat	18 februarie 1942 (64 de ani)[3][2]  București, România
    Înmormântat	Cimitirul Bellu
    Copii	Henri H. Stahl Henriette Yvonne Stahl
    Cetățenie	România
    Ocupație	istoric jurnalist biograf[*] scriitor de literatură științifico-fantastică[*] fotograf
    Activitate
    Alma mater	Universitatea din București

• 1879: Gala Galaction (Grigore Pisculescu), scriitor român, traducător, în 1938, al Bibliei (d. 1961)
• 1882: Theodor Angheluță (n. 29 aprilie 1882, Adam, Galați – d. 30 mai 1964, Cluj-Napoca) a fost un matematician și profesor universitar român, membru de onoare al Academiei Române. A fost profesor la Universitatea din Cluj. Autor al unor importante lucrări privind teoria ecuațiilor integrale lineare și a ecuațiilor funcționale. Este cunoscut și prin cercetările sale asupra limitării modulelor rădăcinilor ecuațiilor algebrice. S-a născut în satul Adam, Galați, ca fiu al unui țăran. A efectuat studiile secundare la Bârlad, iar în perioada 1902 - 1905 urmează Facultatea de Științe din cadrul Universității din București. În perioada 1909 - 1914 se specializează la Sorbona (unde îl are ca profesor pe Émile Picard) și își ia doctoratul la București în 1923, cu teza O clasă generală de polinoame trigonometrice și aproximațiunea cu care ele reprezintă o funcțiune continuă.
  În același an, 1923, în care intră ca profesor titular la cursul de algebră superioară la Universitatea din Cluj, funcție pe care o deține până la pensionare.
  În 1948 este ales membru de onoare al Academiei Române.
  A fost membru titular al Academiei de Științe din România începând cu 7 iunie 1943^[4].
  În 1963 primește titlul de Om de știință emerit.  Theodor Angheluță a scris peste 90 de lucrări originale, dintre care:
  • 1940: Curs de algebră superioară (în două volume)
  • 1926: Curs de mecanică rațională
  • 1927: Aplicații de mecanică
  • 1940: Curs de teoria funcțiilor de o variabilă complexă
  • 1945: Funcții analitice.
  Lucrările lui Angheluță au fost publicate sub titlul Opera matematică de către profesorul Dumitru Ionescu (Editura Academiei Române, 1970).   

  Theodor Angheluță
  Date personale
  Născut	28 aprilie 1882[1][2]  Adam, Drăgușeni, Covurlui, România[1]
  Decedat	30 mai 1964 (82 de ani)[1][2]  Cluj, Republica Populară Română[1]
  Înmormântat	Cimitirul Hajongard din Cluj[3]
  Ocupație	matematician
  Activitate
  Alma mater	Universitatea din București[1] Universitatea din Paris[1]
  Organizație	Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj[1] Universitatea din București[1]
  Membru de onoare al Academiei Române
  Membru al Academiei de Științe din România

• 1890: Hans Otto Roth, politician sas, deținut politic (d. 1953)
• 1893: Harold Clayton Urey (n. 29 aprilie 1893,^{[8][9][10][11][12][13][14][15]} Cholet, Franța – d. 5 ianuarie 1981,^{[8][9][10][11][12][13][15]} La Jolla, SUA) a fost un chimist american, laureat al Premiului Nobel pentru chimie (1934). A fost primul editor al Journal of Chemical Physics între anii 1933-1941.
  A descoperit deuteriul prin distilarea fracționată a hidrogenului lichid. Ca o consecință, în 1931, cu ajutorul asistenților săi, a demonstrat existența apei grele - oxidul de deuteriu D₂O.

  Recunoaștere

  Aceste fapte i-a adus recunoașterea cu Premiul Nobel pentru chimie, în 1934, conferit cu precizarea: "pentru descoperirea deuteriului".
  În 1940 a fost premiat cu Medalia Davy, iar în 1943 cu Medalia Franklin.

  Proiectul Manhattan

  La Universitatea din Columbia, a fost directorul grupului de cercetare al Proiectului Manhattan, al cărui scop unic era construirea bombei atomice.
  A publicat lucrări importante și în domeniile geofizicii, a originii sistemului solar și a paleontologiei.
  În ultimii ani ai vieții, Urey a inițiat dezvoltarea sectorului cosmochimic (fiind părintele acestui cuvânt).  

  Harold Urey
  Harold Urey
  Date personale
  Născut	29 aprilie 1893[8][9][10][11][12][13][14][15]  Cholet, Franța
  Decedat	5 ianuarie 1981 (87 de ani)[8][9][10][11][12][13][15]  La Jolla, SUA
  Cetățenie	SUA
  Ocupație	astronom chimist physical chemist[*] fizician profesor universitar[*]
  Activitate
  Domeniu	chimie fizică fizică
  Număr Erdős	5
  Instituție	Universitatea din Chicago Universitatea din Copenhaga[*] Universitatea Johns Hopkins Universitatea Columbia Universitatea din California, San Diego[*]
  Alma Mater	Earlham College[*] University of Montana[*] Universitatea Berkeley din California Universitatea Columbia
  Organizații	Societatea Regală din Londra Academia Regală Suedeză de Științe Academia Americană de Arte și Științe[*] Indian National Science Academy[*] American Philosophical Society[*][1] American Astronomical Society[1] Asociația Americană pentru Progresul Științei[*][1] American Physical Society[1] Century Association[*][2] Academia Națională de Științe a Statelor Unite ale Americii[*]
  Conducător de doctorat	Gilbert Newton Lewis
  Doctoranzi	Stanley Miller Harmon Craig[*] Mildred Cohn[*]
  Premii	Premiul Nobel pentru Chimie[*] (1934)[3][4] Franklin Medal[*] (1943) Medalia Prezidențială de Merit[*] J. Lawrence Smith Medal[*] (1962) Medalia de Aur a Royal Astronomical Society (1966) Medalia Priestley (1973)[5] Arthur L. Day Medal[*] (1969)[6] Willard Gibbs Award[*] (1934) Medalia Națională pentru Știință a Statelor Unite[*] (1964) V. M. Goldschmidt Award[*] (1975) Fellow of the American Physical Society[*] Medalia Davy[*] (1940)[7] Liversidge Award[*] (1946) Guthrie Lecture[*] (1957) membru străin al Royal Society[

• 1899: Edward Kennedy "Duke" Ellington (n. 29 aprilie 1899, d. 24 mai 1974) a fost un un compozitor și pianist american. De-a lungul timpului a fost conducătorul mai multor formații de jazz. După ce și-a înființat propria sa formație muzicală, a fost primul care a folosit vocea umană ca pe un instrument muzical. De-a lungul vieții a scris peste 2000 de cântece și compoziții, de la jazz la muzică religioasă și muzică clasică. A compus muzică pentru patru filme. A susținut concerte în săli renumite, precum la Carnegie Hall din New York, Filarmonica din San Francisco și Opera din Chicago. Marele său merit este acela al extinderii granițelor jazz-ului mai mult decât orice alt muzician, dar fără a renunța câtuși de puțin la adevărata esență a acestei muzici. De-a lungul a 6 decade, între 1920 și 1970, Duke Ellington și-a extins în mod continuu țelul și aria de exprimare, devenind un punct aparte și special în lumea jazz-ului: un adevărat compozitor.
  Astăzi, orchestra "Duke Ellington" este condusă din nou de un Ellington, anume de Paul Mercer, nepotul marelui Duke. Orchestra a preluat moștenirea muzicală a lui Duke Ellington. Ea concertează de peste 8 ani în actuala formulă, pe toate continentele globului. Orchestra cuprinde atât tineri interpreți cât și veterani ai vechii trupe conduse de Duke Ellington, printre care Barrie Lee Hall (trompetă).
  Una din cele mai cunoscute melodii ale lui Duke Ellington în România este "Caravan". 

  Edward Kennedy Ellington
  Date personale
  Nume la naștere	Edward Kennedy Ellington
  Născut	29 aprilie 1899, Washington, D.C.  S.U.A. Washington, SUA[2]
  Decedat	24 mai 1974, New York New York, SUA[3]
  Înmormântat	cimitirul Woodlawn[*]
  Cauza decesului	cauze naturale[*] (cancer pulmonar)
  Copii	Mercer Ellington[*]
  Cetățenie	SUA
  Etnie	afro-american
  Ocupație	jazz Dirijor, Pianist, Compozitor
  Activitate
  Alte nume	Duke Ellington
  Studii	Armstrong High School[*]
  Gen muzical	jazz, Swing, Dixieland, Big band, Orchestral jazz
  Instrument(e)	pian
  Ani de activitate	1914 - 1974
  Case de discuri	Columbia, Brunswick, Impulse!, Verve, Victor
  Premii	Spingarn Medal[*] Medalia Prezidențială pentru Libertate[*] Legiunea de onoare Premiul Grammy pentru întreaga carieră[*][1] Grammy Trustees Award[*] Q1204806[*] Membru al Academiei Americane de Arte și Științe[

• 1899: Aldo Nadi (n. 29 aprilie 1899, Livorno, Italia – d. 10 noiembrie 1965, Los Angeles) a fost un scrimer italian, laureat cu trei medalii de aur pe echipe la cele trei arme la Jocurile Olimpice de vară din 1920.
• 1901: Hirohito (n. 29 aprilie 1901 — d. 7 ianuarie 1989), de asemenea cunoscut și ca Împăratul Shōwa, a fost cel de-al 124-lea împărat al Japoniei, conducătorul care s-a menținut cel mai mult pe tronul țării sale (62 de ani de domnie). A fost primul monarh al Tronului crizantemelor, care, în 1946, după înfrângerea țării sale în cel de-Al Doilea Război Mondial, a fost silit să renunțe la dreptul divin. Sub conducerea sa, Japonia și-a câștigat statutul de mare putere asiatică.
  Shōwa reprezintă totodată și numele erei în care a domnit, ea fiind cea mai mare domnie a unui împărat din Japonia. 
  Hirohito în 1902
  Născut în Palatul Aoyama în Tokyo, Prințul Hirohito a fost primul băiat al Prințului Moștenitor Yoshihito (viitorul Împărat Taishō) și al Prințesei Sadako (viitoarea Împărăteasă Teimei). A fost primul împărat de o sută de ani a cărei mamă biologică a fost soția oficială a predecesorului său.
  Prenumele său, Hirohito, este compus din kanji 裕仁 care semnifică "bogăție, abundență, fertilitate" și "virtute"; caracterul hito intră în componența numelui tuturor descendenților masculini ai familiei imperiale încă din secolul al XI-lea. Titlul său în copilărie și tinerețe a fost Prințul Michi (Michi-no-miya; 迪宮).
  Așa cum este tradiția, Hirohito a fost separat de părinții săi și, împreună cu fratele său mai mic Yasuhito (viitorul Prinț Chichibu), a fost dat în grija unui amiral pensionat, contele Kawamura Sumiyoshi, și a soției acestuia. Prințul Hirohito a mers la școala de băieți Gakushuin din 1908 până în 1914, apoi la institutul special al prinților moștenitori (Tōgū-gogakumonsho), din 1914 până în 1921. El a primit o pregătire militară de la amiralul Heihachirō Tōgō (care a fost comandant al marinei militare imperiale în timpul războiului ruso-japonez), morală, filosofică și religioasă cu Shigetake Sugiura și istorică cu Kurakichi Shiratori, toți naționaliști fervenți dar și apărători ai unei monarhii divine însă constituțională și parlamentară după modelul domniei împăratului Meiji.
  După decesul bunicului său Împăratul Meiji la 30 iulie 1912, tatăl lui Hirohito, Yoshihito, i-a succedat la tron iar el a devenit moștenitor al coroanei. A fost investit oficial cu titlul de prinț moștenitor la 2 noiembrie 1916. În 1921 a făcut un tur de șase luni prin Regatul Unit, Franța, Italia, Olanda (Țările de Jos) și Belgia, fiind astfel primul prinț ce a călătorit în străinătate. La întoarcerea sa în Japonia a devenit conducător al Japoniei, pe 29 noiembrie 1921, în spatele tatălui său, ce suferea de o boală mintală.

  S-a familiarizat cu noua sa poziție prin efectuarea obligațiilor cotidiene ale tatălui său: deschiderea sesiunii anuale a Dietei Imperiale, semnarea actelor, decretelor și legilor, realizarea ritualurilor Shintō.
  A primit oaspeții străini cum a fost Eduard, Prinț de Wales (viitorul rege Eduard al VIII-lea) în 1922.
  În 1923 a fost promovat la rangul de colonel-locotenent în armată și marină și la cel de colonel în 1925.
  Acesta și-a continuat studiile în domeniul biologiei marine. Prințul Hirohito s-a căsătorit cu Prințesa Nagako (viitoarea Împărăteasă Kōjun), fiica cea mai mare a Prințului Kuni Kuniyoshi, pe 26 ianuarie 1924. Au avut împreună doi băieți și cinci fete:

  1. Prințesa Shigeko

  2. Prințesa Sachiko

  3. Prințesa Kazuko

  4. Prințesa Atsuko

  5. Prințul Moștenitor Akihito

  6. Prințul Masahito

  7. Prințesa Takako

  Spre deosebire de predecesorii săi, împăratul Hirohito a decis să-și abandoneze curtea de 39 de concubine, limitându-se la o singură soție. Pe 25 decembrie 1926 Hirohito a urcat pe tron în urma decesului tatălui sau, Yoshihito. În acest fel era Taishō o fost urmată de o noua eră, era Shōwa (Pacea Iluminată). În noiembrie 1928, succesiunea împăratului a fost confirmată prin ceremonie (Sokui no rei) care simboliza atât "înscăunarea" cât și "încoronarea" (Shōwa no tairei-shiki); dar acest eveniment formal poate fi descris mai bine ca o confirmare publică că Împăratul poseda Cele trei comori sacre (oglinda, sabia și bijuteriile divine), ce au fost simbolurile împăraților de-a lungul secolelor. 
  Încoronarea lui Hirohito în 1928
  Prima parte a domniei lui Hirohito a fost o luptă împotriva crizei economice și o cursă pentru înarmare, prin mijloace legale cât și ilegale. Armata Imperială Japoneză și Marina Imperială Japoneză a avut mereu parte de veto în formarea cabinetelor începând din 1900 și între 1921 și 1944.
  Domnia lui a fost marcata de numeroase conflicte politice și lupte de strada. Hirohito nu a ezitat să folosească violența pentru a se impune ierarhic deasupra tuturor facțiunilor.
  Un alt caz de asasinare a fost cel al Prim-ministrului interimar Tsuyoshi Inukai în 1932, ce s-a marcat prin sfârșitul controlului militar asupra civililor.
  Pe parcursul domniei sale în perioada celui de-al doilea război mondial, Hirohito a ordonat mai multe atacuri biologice asupra Manciuriei, a Filipinelor și a Statelor Unite, ceea ce l-au făcut responsabil pentru numeroasele atrocități petrecute în Asia în timpul războiului.
  A domnit 62 de ani, a fost cea mai lungă domnie din istoria Japoniei și s-a încheiat odată cu moartea sa pe data de 7 ianuarie 1989.
  În 1947, la sfârșitul ocupației americane a Japoniei, Hirohito a proclamat o noua constituție care îi lua împăratului dreptul de veto și de numire a miniștrilor, cât și de a condamna la moarte. A renunțat la statutul de ''Zeu al Poporului'' care fusese acordat tuturor predecesorilor săi. Cu toate acestea însă, puterea imperială a rămas foarte influentă.
  Pe toată durata domniei, în Japonia s-au construit numeroase centrale nucleare, bănci, uzine auto și laboratoare. Aceste politici au făcut din Japonia a doua putere economică mondială după SUA.  

  Hirohito / Împăratul Shōwa 裕仁 / 昭和天皇
  Date personale
  Născut	29 aprilie 1901 Palatul Aoyama, Tokyo
  Decedat	7 ianuarie 1989 (87 de ani) Palatul Fukiage, Tokyo
  Înmormântat	Musashi Imperial Graveyard[*]
  Cauza decesului	cauze naturale[*] (cancer pancreatic)
  Părinți	Împăratul Taishō Împărăteasa Teimei
  Frați și surori	Yasuhito Chichibu[*] Nobuhito Takamatsu[*] Prince Takahito Mikasa[*]
  Căsătorit cu	Împărăteasa Kōjun
  Copii	Shigeko, Prințesă Teru Sachiko, Prințesă Hisa Kazuko, Prințesă Taka Atsuko, Prințesă Yori Akihito, Prinț Tsugu Masahito, Prinț Yoshi Takako, Prințesă Suga
  Cetățenie	Japonia
  Religie	Șintoism
  Ocupație	personal militar[*] diplomat marine biologist[*] zoolog[*]
  Apartenență nobiliară
  Titluri	Împărat
  Familie nobiliară	Linia de succesiune la tronul Japoniei
  Imn regal	Kimi ga Yo
  Al 124-lea împărat al Japoniei
  Domnie	25 decembrie 1926 – 7 ianuarie 1989 (62 ani, 13 zile)
  Predecesor	Împăratul Taishō
  Succesor	Împăratul Akihito Prințul Hirohito în costum tradițional(1916).     Prințul Hirohito în 1916.     Împăratul Showa în laboratorul imperial.     Hirohito la patru ani.     În așteptarea Împăratului Chinei, Pu Yi la Tokyo în 1935     Hirohito împreună cu soția sa, împărăteasa Kojun și cu prințesa Shigeko.     Familia imperială în 1941.     Împăratul Shōwa(Hirohito) în timpul unei inspecţii militare din august 1938.     Împăratul semnând constituţia pacifistă a Japoniei din 1947.

• 1907: Fred Zinnemann (n. 29 aprilie 1907, Rzeszów, Austro-Ungaria – d. 14 martie 1997, Londra, Anglia) a fost un regizor austriaco-american. A câștigat patru premii Oscar pentru regia unor filme ca High Noon, From Here to Eternity sau Un om pentru eternitate. Zinnemann, fiu al unui medic evreu, s-a născut în Galiția (în prezent sud-estul Poloniei) și a copilărit la Viena. 

  FILMOGRAFIE

  • 1953 De aici în eternitate - From Here to Eternity
  • 1958 Bătrânul și marea - The Old Man and the Sea
  • 1966 Un om pentru eternitate (film din 1966) - A Man for All Seasons  

    Fred Zinnemann
    Fred Zinnemann
    Date personale
    Născut	29 aprilie 1907 Rzeszów
    Decedat	14 martie 1997 Londra
    Cauza decesului	cauze naturale[*] (infarct miocardic)
    Copii	Tim Zinnemann[*]
    Naționalitate	austriaco-americană
    Cetățenie	SUA  Austria
    Ocupație	regizor
    Activitate
    Cauza decesului	infarct miocardic
    Alma mater	Universitatea din Viena
    Premii	Oscar

• 1908: John Stewart Williamson (n. 29 aprilie 1908; d. 10 noiembrie 2006), care a scris sub numele de Jack Williamson, a fost un scriitor și profesor universitar american, supranumit "Decanul science fictionului" după moartea lui Robert Heinlein în 1988.^[2] În perioada de început a carierei a folosit pseudonimele Will Stewart și Nils O. Sonderlund Williamson s-a născut pe 29 aprilie 1908 în Bisbee, Arizona și și-a petrecut copilăria în zona vestică a Texasului. Aflându-se în căutarea unor pășuni mai bune, familia sa a migrat în 1915 în regiunea rurală din New Mexico într-o căruță cu coviltir^[4]. Agricultura era dificilă în acea zonă, așa încât familia a trecut la creșterea animalelor, pe care a continuat-o până în prezent. În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, Williamson a servit în Forțele Aeriene ale Statelor Unite ale Americii ca meteorolog. În copilărie, lui Williamson îi plăcea să le spună povești fratelui său și celor două surori. În tinerețe a descoperit revista Amazing Stories, fondată în 1926 de Hugo Gernsback. S-a străduit să scrie și a vândut prima povestire către Gernsback pe când avea 20 de ani: "The Metal Man" a apărut în numărul din decembrie 1928 din Amazing.^[3] În anul următor, Gernsback a mai publicate trei povestiri în noile reviste pulp Science Wonder Stories și Air Wonder Stories, iar "The Girl from Mars" de Miles J. Breuer și Williamson a publicat-o separat ca Science Fiction Series #1.^[3] Scrierile lui Williamson din acea perioadă au fost influențate de Abraham Merritt,^[5], autorul romanului The Metal Monster (1920) și a altor lucrări fantasy. Remarcând influența lui Merritt, Algis Budrys descria „The Metal Man” ca „o poveste plină de imagini memorabile”.^[6]
  Williamson a fost impresionat de opera lui Miles J. Breuer, cu care a început să corespondeze. Breuer, un doctor care scria SF în timpul liber, era foarte talentat și l-a orientat pe Williamson dinspre fantezii către o intrigă riguroasă și o scriere puternică. Sub tutela lui Breuer, Williamson a trimis schițe și ciorne spre revizie.^[4] Prima lor colaborare a constituit-o romanul Birth of a New Republic, în care coloniile lunare treceau printr-o perioadă similară revoluției americane - o temă preluată ulterior de mulți alți scriitori SF, dintre care se remarcă Robert A. Heinlein cu Luna e o doamnă crudă.
  Devastat de furtuni emoționale și crezând că multe dintre problemele sale fizice au origini psihosomatice, Williamson a urmat în 1933 un tratament psihiatric la clinia Menninger din Topeka, Kansas, unde a învățat să rezolve conflictul dintre rațiune și simțire.^[4] Începând de atunci, povestirile sale vor căpăta un ton mult mai realist.
  În anii '30 devenise deja un autor consacrat, iar tânărul Isaac Asimov a fost încântat să primească o carte poștală de la Williamson, pe care-l idolatriza, în careacesta îl felicita pentru publicarea primei sale povestiri și îi ura "bun venit în branșă".^[4] Williamson a rămas un colaborator regulat al revistelor pulp, dar nu a avut parte de succes financiar decât după mulți ani.
  Recenzia nefavorabilă făcută uneia dintre cărțile sale, care comparascrierile sale cu benzile desenate, l-a adus pe Williamson în atenția celor de la The New York Sunday News, careaveau nevoie de un scenarist SF pentru o nouă bandă desenată. Williamson a scris astfel Beyond Mars (1952–55), scenariu care pornește de la ideea din romanul său Seetee Ship, care a fost serializat în bandă desenată până când ziarul a renunțat la această secțiune.
  Începând din 1954 și până în anii '90, Williamson și Frederik Pohl au colaborat la peste o duzină de romane, printre care se numără seriile Jim Eden, Starchild și Cuckoo.^[3] Nonagenar, Williamson a continuat să scrie și a câștigat atât premiul Hugo cât și premiul Nebula în ultima perioadă a vieții, fiind de departe cel mai vârstnic scriitor care a primit aceste distincții. Williamson a obținut licența și masteratul în literatura engleză în cadrul Eastern New Mexico University (ENMU) din Portales, alăturându-se facultății în anul 1960 și rămânând afiliat până la sfârșitul zilelor. Către sfârșitul anilor '90 a creat un fond de susținere a revistei literare și artistice a ENMU, El Portal. În anii '80, el a făcut o donație consistentă de cărți și manuscrise originale către biblioteca ENMU, care a dus la formarea departamentului Colecții Speciale; biblioteca a devenit acum sediul Bibliotecii SF Jack Williamson, pe care site-ul ENMU o descrie ca „una dintre cele mai bune colecții SF din lume”.^[8] Mai mult, Williamson a fost gazda unei serii de discuții în cadrul cărora doi autori SF erau invitați să vorbească pe marginea unui subiect prestabilit, serie intitulată Jack Williamson Lectureship. Clădirea Jack Williamson Liberal Arts găzduiește la ora actuală departamentele de matematică, arte și literatură din cadrul universității.
  Williamson și-a completat studiile de literatură engleză în cadrul University of Colorado din Boulder, cu accent pe opera timpurie a lui H. G. Wells, demonstrând că Wells n-a fost un optimist naiv cum se credea. În domeniul științei, Jack Williamson a inventat termenul de terraformare într-o povestire SF apărută în revista Astounding Science Fiction în 1942^[9], precum și termenul de inginerie genetică  Science Fiction Writers of America i-a decernat lui Williamson al doilea premiu Grand Master, după cel acordat în 1976 lui Robert Heinlein^[11][12].
  După ce s-a pensionat din slujba de profesor în 1977, Williamson s-a concentrat o vreme asupra scrisului, dar numirea sa în funcția de profesor emerit la ENMU l-a determinat să țină două cursuri serale, unul de "Scriere creativă" și altul de "Fantasy și science fiction" (ultimul dintre ele inițiat de el pe vremea când încă nu se pensionase). După ce a donat către ENMU un număr considerabil de manuscrise originale și cărți rare din colecția personală, universitatea a alocat o zonă specială acestei colecții, intitulată "Jack Williamson Special Collection".
  În 1994, Williamson a primit premiul World Fantasy pentru întreaga activitate.^[11][13]
  Williamson a intrat în Science Fiction and Fantasy Hall of Fame în 1996, făcând parte din seria inaugurală care cuprindea două persoane decedate (John W. Campbell, Jr. și Hugo Gernsback) și două în viață (Williamson și A. E. van Vogt).^[11][14]
  Horror Writers Association i-a decernat în 1998 premiul Bram Stoker pentru întreaga activitate^[15], iar Convenția Mondială Horror l-a ales Grand Master în 2004.^[11]
  În noiembrie 2006, Williamson a decedat la locuința sa din Portales, New Mexico, la vârsta de 98 de ani.^[16] În ciuda vârstei înaintate, el își făcuse apariția la ediția Jack Williamson Lectureship din primăvara anului 2006, după ce cu un an înainte publicase romanul The Stonehenge Gate.  

  Jack Williamson
  Jack Williamson
  Date personale
  Nume la naștere	John Stewart Williamson
  Născut	29 aprilie 1908 Bisbee, Arizona
  Decedat	10 noiembrie 2006 Portales, New Mexico
  Naționalitate	american
  Cetățenie	SUA
  Ocupație	romancier, profesor universitar, autor de povestiri
  Pseudonim	Will Stewart Nils O. Sonderlund
  Limbi	limba engleză[1]
  Activitatea literară
  Activ ca scriitor	1928-2006
  Specie literară	științifico-fantastic
  Operă de debut	"The Metal Man"
  Opere semnificative	Seria Legion of Space
  Influențe[ascunde] Miles J. Breuer, A. Merritt, E. E. Smith, H. G. Wells, Stanley G. Weinbaum
  A influențat pe[ascunde] Ray Bradbury, Isaac Asimov, Frederik Pohl
  Note
  Premii	Premiul Nebula Premiul Pilgrim Damon Knight Memorial Grand Master Award[*] Hugo Award for Best Related Work[*] Edward E. Smith Memorial Award[*] Premiul World Fantasy pentru realizări de o viață Premiul Bram Stoker pentru întreaga carieră Premiul Nebula pentru cea mai bună nuvelă Premiul Hugo pentru cea mai bună nuvelă Premiul John W. Campbell Memorial World Horror Convention Grand Master Award[*] Robert A. Heinlein Award[*] Science Fiction and Fantasy Hall of Fame[*

• 1909: Lazăr Sfera (n. 29 aprilie 1909 - d. 24 august 1992) a fost un fotbalist român, care a jucat în echipa națională de fotbal a României la Campionatul Mondial de Fotbal din 1934 (Italia) și 1938 (Franța).
• 1919: Gérard Oury (n. 29 aprilie 1919,^{[1][2][3][4][5][6]} Paris, Franța^[7] – d. 20 iulie 2006,^[8][1][3] Saint-Tropez, Franța) a fost un regizor de film, actor și scenarist francez. Numele său real este Max-Gérard Houry Tannenbaum. Fiu al lui Serge Tannenbaum, un violonist și al Marcellei Houry, o jurnalistă, Oury a studiat la Lycée Janson de Sailly și la Conservatorul Național de Arte Dramatice. A devenit membru al Comédie-Française cu un an înainte de Al Doilea Război Mondial, dar a fugit în Elveția pentru a scăpa de persecuția anti-evreiască a guvernului Vichy. 

  FILMOGRAFIE

  • 1965 Prostănacul (Le Corniaud)
  • 1966 Marea hoinăreală (La Grande vadrouille)
  • 1969 Creierul (Le cerveau)
  • 1971 Mania grandorii (La Folie des grandeurs)
  • 1973 Aventurile rabinului Jacob (Les Aventures de Rabbi Jacob)  

    Gérard Oury
    Gérard Oury și Michèle Morgan în 1960
    Date personale
    Născut	29 aprilie 1919 Paris, Franța
    Decedat	20 iulie 2006 (87 de ani) Saint-Tropez, Franța
    Înmormântat	Cimitirul Montparnasse
    Căsătorit cu	Michèle Morgan (1960–2006; moartea sa)
    Copii	Danièle Thompson[*]
    Cetățenie	Franța
    Ocupație	actor actor de film regizor de film scenarist actor de teatru[*]
    Activitate
    Alma mater	Conservatoire national supérieur d'art dramatique[*] Lycée Janson-de-Sailly[*] Cours Simon[*]
    Ani de activitate	1942–2003
    Premii	Comandor al Legiunii de Onoare[*] Grand Officer of the National Order of Merit[* Gérard Oury cu soția sa Michèle Morgan la Festivalul de Film de la Cannes în 2001.

• 1923: Irvin Kershner (n. 20 aprilie 1923 – d. 27 noiembrie 2010^[1][2]) a fost un regizor american și, ocazional, actor, cel mai bine cunoscut pentru regizarea filmelor Star Wars Episode V: The Empire Strikes Back, filmul cu James Bond Never Say Never Again,^[3] și RoboCop 2. 

  FILMOGRAFIE

  • Stakeout on Dope Street (1958)
  • The Young Captives (1959)
  • Hoodlum Priest (1961)
  • Face in the Rain (1963)
  • The Luck of Ginger Coffey (1964)
  • A Fine Madness (1966)
  • The Flim-Flam Man (1967)
  • Loving (1970)
  • Up the Sandbox (1972)
  • S*P*Y*S (1974)
  • The Return of a Man Called Horse (1976)
  • Raid on Entebbe (TV) (1977)
  • Eyes of Laura Mars (1978)
  • Star Wars Episode V: The Empire Strikes Back (1980)
  • Never Say Never Again (1983)
  • The Last Temptation of Christ (actor) (1988)
  • RoboCop 2 (1990)
  • SeaQuest DSV (serial TV) (1993)  

    Irvin Kershner
    Date personale
    Născut	29 aprilie 1923 Philadelphia, Pennsylvania, SUA
    Decedat	27 noiembrie 2010 (87 de ani) Los Angeles, California, SUA
    Cauza decesului	cauze naturale[*] (cancer pulmonar)
    Cetățenie	SUA
    Ocupație	Regizor de film
    Activitate
    Cauza decesului	cancer pulmonar
    Alma mater	University of Southern California
    Ani de activitate	1958–1993
    Organizație	Universitatea Californiei de Sud[*]
    Premii	Premiul Saturn pentru cel mai bun regizor (1981)

• 1927 - S-a nascut Virgil Cândea, istoric, membru titular al Academiei Române din 1993; (d. 2007).
• 1929: Yves Goldenberg, lingvist, filolog, arabist.
• 1931: Anthony James Donegan MBE (n. 29 aprilie 1931,^{[1][2][3][4][5]} Glasgow, Regatul Unit – d. 3 noiembrie 2002,^{[1][2][3][4][5]} Peterborough, Regatul Unit), cunoscut mai ales ca Lonnie Donegan, a fost un cântăreț, compozitor și muzician excelând în genul muzical numit skiffle, un muzician extrem de influent asupra tuturor muzicienilor britanici ai anilor 1960, și despre care se spunea că era în vremea sa [The] King of Skiffle (Regele skiffle-ului). ^[6][7][8]
  Născut în Scoția și crescut în Anglia, de la vârsta de un an, Donegan este listat în British Hit Singles & Albums ca cel mai cunoscut, apreciat, influent și plin de succes artist muzical britanic înaintea cvartetului celor patru The Big Fabs, The Beatles.
  Printre vârfurile recunoașterii carierei sale muzicale, Donegan a avut 31 Top 30 recoduri single cu statut de hit, 24 fiind successive, iar trei ocupând locul întâi, doar în Regatul Unit. Lonnie Donegan a fost, de asemenea, primul artist muzical britanic cu două hit-uri muzicale din US Top 10.^[6]
  Lonnie Donegan a fost recompensat cu un premiu Ivor Novello pentru realizările muzicale de o viață, în 1997, iar în 2000 a fost recompensat cu un titlu cavaleresc, MBE. Lonnie Donegan, care a avut numele la naștere de Anthony James Donegan, s-a născut în Bridgeton, Glasgow, Scoția, pe 29 aprilie 1931, ca fiu al unei mame irlandeze și al unui tată scoțian, violonist profesionist, angajat al Orchestrei Naționale a Scoției. În 1933, familia s-a mutat în East Ham, în East London.^[11] În anii 1939-1942, Donegan și familia au fost evacuați la Cheshire pentu a scăpa de The Blitz-ul al celui de-doilea ăzboi mondial, iar ulterior Lonnie a urmat colegiul în Altrincham.
  Donegan a fost căsătorit de trei ori. A avut două fete (Fiona și Corrina) de la prima sa soției, Maureen Tyler, de care a divorțat în 1962, o fiică și un fiu (Juanita și Anthony) de la a doua soție, Jill Westlake, de care a divorțat în 1971, și trei fii (Peter, David și Andrew) de la cea de-a treia soție, Sharon, cu care s-a căsătorit în 1977.^[12]) Peter Donegan este, de asemenea, cântăreț și muzician.
  Donegan a decedat pe 3 noiembrie 2002, la vârsta de 71 de ani, după ce suferise un atac de cord, în timpul unui turneu, în Market Deeping, în comitatul Lincolnshire, la circa jumătatea turneului,^[13] și doar cu puțin înainte de a fi gata de a interpreta într-un concert memorial pentru George Harrison împreună cu The Rolling Stones. Donegan avusese probleme cardiace încă din anii 1970, suferind mai multe atacuri cardiace, pe care le-a depășit, refăcându-se de fiecare dată. 

  Lonnie Donegan
  Date personale
  Nume la naștere	Anthony James Donegan
  Născut	29 aprilie 1931 Bridgeton, Glasgow, Lanarkshire, Scotland, UK
  Decedat	3 noiembrie 2002 (71 de ani) Market Deeping, Lincolnshire, England, UK
  Cauza decesului	cauze naturale[*] (infarct miocardic)
  Copii	Peter Donegan[*]
  Cetățenie	Regatul Unit
  Ocupație	Muzician, cântăreț, compozitor
  Activitate
  Alte nume	The King of Skiffle
  Studii	Saint Ambrose College[*]
  Gen muzical	Skiffle, traditional pop, blues, folk, country
  Instrument(e)	chitară, solist vocal, banjo
  Ani de activitate	1949–2002
  Case de discuri	Oriole, Decca, Nixa, Pye, London, Atlantic, Columbia, Parlophone, RCA, Philips, Chrysalis, United Artists, Virgin
  Colaborare cu	Tony Donegan Jazz Band Chris Barber's Jazz Band Lonnie Donegan's Skiffle Group
  Premii	Membru al Ordinului Imperiului Britanic[*

• 1935: Vasile Vetișanu, politician român

• 1936 - S-a născut poetul roman Gheorghe Tomozei; (d. 1997).

  

  Gheorghe Tomozei – foto preluat de pe cersipamantromanesc.wordpress.com

• 1936 : Zubin Mehta (în hindi:ज़ूबिन मेहता, născut la 29 aprilie 1936 la Mumbai) este un dirijor indian de muzică clasică, fiu al etniei parsi. A fost dirijorul Filarmonicii din New York, este directorul muzical pe viață al Filarmonicii Israeliene din Tel Aviv, dirijorul principal al Operei din Valencia și prim-dirijorul Festivalului Maggio Musicale din Florența. Mehta posedă cetățenia indiană și nord-americană. Zubin Mehta s-a născut într-o familie parsi bine situată din Mumbai,India, ca fiu al lui Mehli Mehta și Tehmina Mehta. Tatăl a fost violonist și dirijorul fondator al Orchestrei Simfonice din Mumbai, pe atunci Bombay. Zubin Mehta a învățat în copilărie la Școala St. Mary și la Colegiul St. Xavier din Mumbai. Din anii de școală el a învățat să cânte la pian cu Joseph de Lima, care a fost întâiul său profesor de pian. Inițial avea de gând să studieze medicina, dar s-a răsgândit și la 18 ani a început studii de muzică la Academia de muzică din Viena cu dirijorul Hans Swarowski. A fost coleg în acei ani cu dirijorul italian Claudio Abbado și cu pianistul și dirijorul israelian Daniel Barenboim
  Prima sa soție, începând din anul 1958, a fost soprana canadiană Carmen Lasky. Lor li s-a născut un fiu, Mervon, și o fiică, Zarina. În 1964 au divorțat. După doi ani, Carmen Lasky s-a măritat cu fratele lui Mehta, Zarin Mehta, fost director administrativ al Filarmonicii din New York. În iulie 1969 Mehta s-a căsătorit cu Nancy Kovack, în trecut actriță americană de cinema și televiziune. În anul 1958 Mehta și-a făcut debutul ca dirijor la Viena. În acelaș an el a câștigat Concursul internațional de dirijat de la Liverpool și a fost numit dirijor asistent al Filarmonicii Regale din Liverpool. Curând, în 1960, el a ajuns prim-dirijorul și directorul muzical al Orchestrei Simfonice din Montreal, post pe care l-a deținut până în anul 1967.
  În 1961 el fusese numit și dirjor asistent al Filarmonicii din Los Angeles. Deoarece nu fusese consultat asupra numirii, directorul muzical de atunci al acestei orchestre, Georg Solti, a demisionat în semn de protest. La scurt timp după aceea, Mehta însuși a fost numit director muzical al Filarmonicii din Los Angeles și a îndeplinit această funcție între anii 1961-1978.
  În anul 1978 Zubin Mehta a fost angajat ca director muzical și dirijor principal al Filarmonicii din New York și a rămas în post până la demisia sa în anul 1991, fiind cel care a îndeplinit cei mai mulți ani această funcție. În această calitate, în 1978, Filarmonica din New York a dat un concert rămas în istorie cu pianistul Vladimir Horowitz.
  Orchestra Filarmonică Israeliană din Tel Aviv l-a angajat pe Mehta în anul 1969 ca consilier muzical, iar din anul 1977 ca director muzical. În 1981 i s-a acordat această funcție pe viață.
  Începând din anul 1985 Zubin Mehta este și prim-dirijorul Teatrului del Maggio Musicale din Florența. Între anii 1998-2006 a fost și directorul muzical al Operei de Stat a Bavariei din München. Filarmonica din München l-a desemnat ca dirijorul ei onorific. Din anul 2005 Mehta este, alături de Lorin Maazel, prim dirijorul Palatului Artelor Regina Sofia din Valencia, care este sediul Operei din Valencia, Spania.
  Mehta a dirijat în anii 1990, 1995, 1998 și 2007 Concertul de Anul Nou al Filarmonicii din Viena.
  Mehta a dirijat în premieră concertul nr. 2 pentru sitar al lui Ravi Shankar, cu Orchestra Filarmonică din London. La 29 noiembrie 2005 Mehta a dirijat Simfonia a 8-a de Anton Bruckner cu Orchestra Regală Concertgebouw din Amsterdam. La 26 decembrie 2005, prima aniversare a tsunami-ului din Oceanul Indian, Mehta și Orchestra de Stat a Bavariei a dat un concert la Academia Muzicală din Chennai (Madras) în India. În 2006 Mehta și-a încheiat contractul cu Orchestra de Stat Bavareză.
  La 7 septembrie 2013 el a dirijat într-un concert special Ehsaas e Kashmir, în Grădinile Mogulilor din Srinagar, tot cu Orchestra de Stat a Bavariei, din inițiativa ambasadei germane în India. Încasările au fost donate în scopuri de caritate. 

  Zubin Mehta
  Zubin Mehta
  Date personale
  Născut	29 aprilie 1936 (83 de ani)[1][2][3][4][5][6][7]  Mumbai, India Britanică
  Părinți	Mehli Mehta[*]
  Frați și surori	Zarin Mehta[*]
  Căsătorit cu	Nancy Kovack[*] (din 1969)
  Cetățenie	India  India Britanică
  Religie	Zoroastrism
  Ocupație	dirijor director muzical[*]
  Activitate
  Alma mater	St. Xavier's College, Mumbai[*] Universitatea de Muzică și Artă Dramatică din Viena
  Organizație	Bavarian State Opera[*]
  Premii	Premiul Israel[*] (1991) Ordinul de Merit al Bavariei[*] Ordinul de Merit al Republicii Federale Germania în grad de mare cruce[*] medalia de aur pentru servicii aduse orașului Viena[*] Ordinul de Merit al Republicii Austria în grad de Comandor de Argint[*] Padma Bhushan[*] Praemium Imperiale[*] (2008) Ordinul bavarez Maximilian pentru științe și arte[*] (2008) Kennedy Center Honors[*] Pro meritis scientiae et litterarum[*] (2001) Padma Vibhushan[*] () Premiul Dan David[*] (2007) Doctor honoris causa al Universității Tel Aviv[*] Padma Vibhushan[*] Ordinul Artelor și Literelor[*] Hans von Bülow Medal[*] Ordinul de Merit al Republicii Italiene în grad de Mare Cavaler[*] Fellow of the Sangeet Natak Akademi[

• 1936: Walter Lane Smith III, cunoscut ca Lane Smith (29 aprilie 1936 – 13 iunie 2005), a fost un actor american. Printre cele mai cunoscute roluri ale sale se numără antreprenorul Nathan Bates]] din serialul NBC V, primarul Bates din filmul Red Dawn, editorul Perry White din serialul ABC Lois & Clark: The New Adventures of Superman, antrenorul Jack Reilly din The Mighty Ducks, procurorul Jim Trotter III din Cu vărul Vinny nu-i de glumit! și președintele american Richard Nixon în The Final Days, pentru care a fost nominalizat la Globurile de Aur. 

• Lane Smith
  Date personale
  Nume la naștere	Walter Lane Smith III
  Născut	29 aprilie 1936 Memphis, Tennessee
  Decedat	13 iunie 2005 (69 de ani) Northridge, California
  Cauza decesului	cauze naturale[*] (scleroză laterală amiotrofică)
  Căsătorit cu	Debbie Benedict (2000–2005; moartea sa) 2 copii Sydne MacCall[1] (1985–?; divorț) 1 copil
  Număr de copii	3
  Cetățenie	SUA
  Ocupație	Actor, prezentator
  Activitate
  Cauza decesului	scleroză laterală amiotrofică
  Alma mater	The Hill School[*]
  Ani de activitate	1966–2005

• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  

•  1941 - S-a născut regizorul român Mircea Veroiu; (d. 1997).
• 1945: Hugh Hopper, basist englez (Soft Machine) (d. 2009)
• 1947: Horst Bredekamp (n. 29 aprilie 1947,^{[2][3][4][5][6]} Kiel, Zona de ocupație britanică a Germaniei[*]^[7]) este istoric și filosof al artei. A studiat istoria artei, arheologia, filosofia și sociologia la Kiel, München, Berlin și Marburg. A fost profesor la Universitatea din Hamburg (1982-1993), iar apoi la Universitatea „Humboldt” din Berlin (începând cu 1993). De asemenea, a fost invitat al multor instituții prestigioase de cercetare: Institute for Advanced Studies, Princeton (1991), Wissenschaftskolleg zu Berlin (1992), Getty Center, Los Angeles (1995 și 1998), Collegium Budapesta (1999). Printre cărțile sale se numără: Antikensehnsucht und Maschinenglauben. Die Geschichte des Kunstammers und die Zukunft der Kunstgeschichte [Nostalgia Antichității și cultul mașinilor. Istoria cabinetului de curiozități și viitorul istoriei artei] (1993), Thomas Hobbes Visuelle Strategien [Strategiile vizuale ale lui Thomas Hobbes] (1999), Florentiner Fusball: Die Renaissance der Spiele [Fotbalul florentin: Renașterea jocului] (2001), Die Fenster der Monade. Gottfried Wilhelm Leibniz’s Theater der Natur und Kunst [Fereastra monadei. Teatrul naturii și artei al lui Gottfried Wilhelm Leibniz] (2004), Darwins Korallen [Coralii lui David] (2005), Bilder bewegen. Von der Kunstkammer zum Endspiel [Imagini mișcate. De la cabinetul de curiozități la sfîrșit de partidă] (2007), Galilei der Künstler [Galilei artistul] (2007), Leibniz und die Revolution der Gartenkunst [Leibniz și revoluția artei grădinilor] (2012).  

  Horst Bredekamp
  Horst Bredekamp
  Date personale
  Născut	29 aprilie 1947 (72 de ani)[2][3][4][5][6]  Kiel, Zona de ocupație britanică a Germaniei[*][7]
  Cetățenie	Germania
  Ocupație	istoric de artă profesor universitar[*]
  Activitate
  Organizație	Universitatea din Hamburg Universitatea Humboldt din Berlin
  Premii	Ordinul pentru Merit în domeniul Științei și Artelor[*] Aby Warburg Prize[*] (2004) Sigmund Freud Prize[*] (2001) Berlin Science Award[*] (2012) Meyer-Struckmann Prize for Humanities and Social Sciences[*] (2010) Max Planck Research Award[*] (2006) Fritz Winter Prize[*] (2012)[1] Ordinul de Merit al Republicii Federale Germania în grad de mare cruce[*] (2015)

• 1951: Bogdan Ștefan Ghiță Ulmu (n. 29 aprilie 1951, București – d. 21 mai 2016, Iași), cunoscut sub pseudonimul Bogdan Ulmu, a fost un regizor de teatru, scriitor și publicist român. Bogdan Ulmu s-a născut în 1951 în București, fiul contabilului Vasile Ghiță și al funcționarei Maria Ghiță (n. Cataramă).^[2] După terminarea liceului, Ulmu se înscrie Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „Ion Luca Caragiale” din București (IATC) pe care îl absolvă în 1978. Pentru început lucrează ca profesor se actorie la Școala Populară de Arte din Ploiești, iar din 1980 începe să facă regie de teatru pentru ținute în București și în alte orașe. În 1990 devine membru titular al Uniunii Scriitorilor din România și în 1995 al UNITER. Lector, conferențiar și profesor la universități din București, Timișoara, Iași și Bacău, Ulmu își obține doctoratul în teatrologie cu teza „Caragiale, ludicul” în 1998.  

  Bogdan Ulmu
  Date personale
  Nume la naștere	Bogdan Ștefan Ghiță Ulmu
  Născut	29 aprilie 1951 București
  Decedat	21 mai 2016 (65 de ani) Iași
  Naționalitate	Român
  Cetățenie	România
  Ocupație	Regizor de teatru, scriitor, publicist
  Activitate
  Alma mater	Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „Ion Luca Caragiale” din București
  Cunoscut pentru	Regizor, Profesor universitar, Publicist

• 1954: Andrei Mudrea (n. 29 aprilie 1954, Mitocul Vechi, raionul Orhei, Republica Moldova), Maestru Emerit al Artei, pictor și artist plastic român din Basarabia. Unul dintre discipolii lui Mihai Grecui,^[1] autorul mai multor lucrări de pictură, grafică, sculptură și artă-obiect. Fondator și membru al „Grupului Zece". Creația plasticianului Andrei Mudrea ocupă un loc de frunte printre operele de referință sau chiar de avangardă artistică moldovenească.^[2] Participă în calitate de președinte ^[3] sau membru al juriilor la diverse concursuri^[4] în domeniul artelor plastice din Chișinău^[5].
  Operele lui Mudrea, create pe parcursul a trei decenii consemnează o evolutie ce marchează mai multe etape de ascensiune. Ele poarta un mesaj individual, cu caracter profund filosofic și care corespund aspirațiilor artistice și sunt raportate la schimbările ce intervin în ambianța culturală națională^[6].
  Andrei Mudrea este considerat unul dintre cei mai talentați pictori basarabeni.^[7] Mesajul artistului, de un dramatism tulburător, de obicei este unul încifrat, ascuns într-o metaforă, fie că e vorba de peisaje, de celebrele case mudriene sau de tablouri pictate în manieră postmodernistă.  Din 1969 până în 1973, studiază la Școala de Arte Plastice „I. Repin”, actualmente Colegiul Republican de Arte Plastice „Alexandru Plămădeală” din Chișinău, R. Moldova. Din 1975 lucrează și studiază pictura în atelierul lui Mihai Grecu. Începând cu anul 1975 și până în 1985, este profesor la Școala de Arte Plastice pentru copii din orașul Orhei. În 1978 debutează cu tablourile „Mama” și „Casa părintească” (tehnică mixtă, alb pe alb)^[9], iar din anul 1978 și până în prezent participă la toate expozițiile organizate de Uniunea Artiștilor Plastici din R. Moldova^[10].
  Lucrările apărute în 1975-1985 poartă amprenta influenței creației lui M. Grecu. Pictura din acești ani atestă existența mai multor tangențe, ce se referă la utilizarea netradițională a coloranților, la obținerea unor efecte de clar-obscur, factură și volum. Lucrările apărute între 1985-1995 relevă o nouă etapă în creația artistului, o altă modalitate a gândirii maestrului.)^[9]
  Mai târziu, în 1989 este titularizat Membru al Uniunii Artiștilor Plastici din Moldova^[11]. În 1990 participă la elaborarea Stemei de Stat a Republicii Moldova și este autorul și promotorul „Stelei cu 8 raze”^[12]. Între 1991-1994 este membru al Comitetului de Conducere al Uniunii Artiștilor Plastici din R. Moldova. În 1992 devine Director al Centrului Expozițional „Constantin Brâncuși” al Uniunii Artiștilor Plastici din R. Moldova. În 1996 este Titularizat Membru al Asociației Internaționale a Artiștilor Plastici Profesioniști (AIAP) în cadrul Unesco. Între 1997-2003 este din nou membru al Comitetului de Conducere al Uniunii Artiștilor Plastici din R. Moldova. Din 1985 se află la lucrul de creație și este Liber Profesionist. În 2001 i s-a conferit titlul onorific „Maestru Emerit în Arte. În 1983 are loc prima expoziție personală a lui Andrei Mudrea la Chișinău (R. Moldova). În 1988 merge cu prima expoziție personală la Moscova (Rusia). În 1989 vernisează o nouă expoziție personală la Chișinău, iar în 1990 merge cu prima sa expoziție personală la Paris (Franța). În 1994 are o nouă expoziție personală la Chișinău, după care, în 1995, urmează două personale în Franța, una la Paris, alta la Saint-Malo. În 1999 revine în atenția publicului cu expoziție personală „Și Dumnezeu a Creat Femeia...”, organizată la Muzeul Național de Arte din Chișinău (R. Moldova). În 2000 are loc expoziția personală „Despărțirea Luminii de Întuneric” în cadrul Muzeului Național de Arte din Chișinău (R. Moldova). În 2001 și 2002 mai organizează câte o expoziție personală la Chișinău (R. Moldova) după care revine în 2004 cu expoziția „Universul Luminii”, vernisată la Centrul Expozițional „Constantin Brâncuși” al Uniunii Artiștilor Plastici din R. Moldova. Apoi, revine o dată la cinci ani cu expoziții personale în care își prezintă doar lucrări și cicluri noi^[14]. Astfel, în 2009 are loc expoziția personală „Clipe de Lumină” la Centrul Expozițional „Constantin Brâncuși” al Uniunii Artiștilor Plastici din R. Moldova. În 2011 inaugurează expoziția personală „Enigme” la galeria „Artium”din Shopping MallDova din Chișinău (R. Moldova),^[15] iar în 2014 are loc expoziția personală „Metamorfozele Luminii” la Centrul Expozițional „Constantin Brâncuși” al Uniunii Artiștilor Plastici din R. Moldova.^[16] În 2018 participă cu expoziția personală „Metamorfozele Luminii” la Consiliul Europei, clădirea „Agora” din Strasbourg (Franța)^[17][18][19], iar în 2019 revine cu expoziția personală „Raze de Lumină” la Centrul Expozițional „Constantin Brâncuși” al Uniunii Artiștilor Plastici din R. Moldova.   

  Andrei Mudrea
  Date personale
  Născut	29 aprilie 1954 (65 de ani)
  Cetățenie	Moldova
  Ocupație	pictor

• 1954: Jerome "Jerry" Seinfeld (n. 29 aprilie 1954) este un actor, scenograf și producător de film american. S-a născut în Brooklyn, New York, într-o familie de evrei; tatăl său, Kálmán, era originar din Ungaria, iar mama sa, Betty, din Siria. Este un comic de tip „observator”, comedia sa bazându-se pe observații de multe ori evidente din viața cotidiană. Faima i-a fost adusă de sitcom-ul Seinfeld, în care l-a interpretat pe Jerry Seinfeld, o caricatură a propriei sale persoane, rol pentru care a fost răsplătit cu Globul de aur în 1994. Jerome Seinfeld a participat și ca producător al acestui serial, împreună cu prietenul său Larry David. Seinfeld este de asemenea un scriitor, autorul bestseller-ului Seinlanguage. Publicată in 1993, cartea a devenit numărul unu ca New York Times bestseller. Fiind scris în timpul primelor filmări, romanul reprezintă mai mult o adaptare a materialui comic din serial. Titlul a fost inspirat de un articol apărut în Entertainment Weekly ce publica lista replicilor din serial ce au rămas în memoria și limbajul colectiv. În 2003, Jerry Seinfeld a scris o carte pentru copii intitulată Halloween. Cartea a fost ilustrată de către James Bennett. Exista de asemenea multe alte cărți despre Seinfeld și despre serial, dar multe dintre acestea au alți autori. Seinfeld a scris prefața la toată seria de cărți ale lui Ted L. Nancy Letters from a Nut (Scrisori de la un nebun) și de asemenea a cărții lui Ed Broth Stories from a Moron (Poveștile unui idiot). S-ar bănui că ambii autori ar fi doar pseudonime utilizate de către Seinfeld sau de către un prieten cunoscut acestuia. Nu a fost făcută niciodată publicitate nici unuia dintre autori, dar Seinfeld a prezentat mult în televiziune cărțile acestora. Pentru a promova cartea lui Broth, Seinfeld a ținut chiar o recepție, dar autorul nu s-a prezentat. Când se apropia de treizeci de ani, Seinfeld a început o relație cu o liceană de șaptesprezece ani pe nume Shoshanna Lonstein. S-au logodit după circa cinci ani, dar în 1997, când Shoshanna a absolvit studiile la Universitatea din Los Angeles California, s-au despărțit. După aceea, pentru o scurtă perioadă a avut o relație cu Carol Leifer, modelul personajului Elaine din serial. După puțin timp, a cunoscut-o într-un Reebok Sports Club pe Jessica Sklar. Sklar, o dirigentă a departamentului Relații cu Publicul de la Tommy Hilfiger, tocmai ce se întorsese după trei săptămâni din luna de miere petrecută în Italia împreună cu producătorul de teatru Eric Nederlander. Pe 25 decembrie 1999, Sklar a divorțat de Nederlander și s-a măritat cu Seinfeld. Comicul George Wallace le-a făcut de cavaler de onoare la nuntă. După nuntă, în martie 2000, Seinfeld a cumpărat plătind 32 de milioane de dolari, Amagansett, casa lui Billy Joel. Soții Seinfeld au trei copii, o fiică și doi băieți. Pe 29 martie 2008, la New York, conducând în East Hampton al său Fiat 500 din 1967, sistemul de frânare al autoturismului nu a mai funcționat. Nereușind să oprească mașina nici măcar cu frâna de mână, Seinfeld a încercat să evite de a intra într-o intersecție cu autostradă, răsturnând mașina pe o parte. Cauza accidentului ar fi fost o defecțiune mecanică. Seinfeld nu a avut nevoie de îngrijiri medicale după incident, întorcându-se la casa sa din East Hampton. Seinfeld este de asemenea recunoscut ca susținător politic în multe campanii electorale. În 1999 a colaborat la campania pentru președinție a lui Bush, donând mulți bani pentru Partidul Democrat din Statele Unite. 

  Jerry Seinfeld
  Date personale
  Nume la naștere	Jerome Seinfeld
  Născut	29 aprilie 1954 (65 de ani) Brooklyn, New York
  Căsătorit cu	Jessica Seinfeld[*] (din 1999)
  Cetățenie	SUA
  Etnie	evrei americani
  Ocupație	actor de stand-up[*]
  Avere	800.000.000 dolar american[1]
  Alma mater	Queens College[*] State University of New York at Oswego[*]
  Roluri importante	Jerry Seinfeld în Seinfeld
  Premii Globul de Aur
  Cel mai bun actor de televiziune (1994)
  Premii Emmy
  Primetime Emmy Award for Outstanding Comedy Series[*] (1992)

• 1955: Horia-Victor Toma, politician român
• 1956: Florin Călinescu (n. 29 aprilie 1956, Timișoara) este actor român de film, radio, teatru și voce, realizator de emisiuni de televiziune și jurat (din 2016) al emisiunii de televiziune Românii au talent. A absolvit secția umanistă a Liceului C.D. Loga în 1975 și UNATC-ul.^[2] A debutat în cinematografie în anul 1981 în Lumini și umbre. A colaborat des cu regizorul Nae Caranfil, care l-a distribuit în filme precum E pericoloso sporgersi, Asfalt Tango și Filantropica,^[3] jucându-se pe sine în ultimul film ca prezentator al variantei fictive a emisiunii Chestiunea Zilei.^[4]
  La începutul anilor 90 a debutat ca prezentator radiofonic cu emisiunea „Duminicile celor singuri” de la Pro FM.^[5] În 1996 ajunge la PRO TV, unde realizează emisiunea Ora șapte, bună dimineața,^[6] urmată de Chestiunea Zilei între 1997 - 2001 și 2003.^[7] În 2000 primește titlul de cetățean de onoare al municipiului Timișoara.^[8] În 2001 este numit director general al postului Tele 7 abc.^[7] În 2003 a devenit directorul ziarului Știrea zilei.^[9] Revine în 2003 la Pro TV unde prezintă emisiunea Procesul etapei^[10] timp de un an.^[11] Între 2005 și 2007 a fost realizatorul emisiunii „Om la om” de la TV Sport.^[12][3]
  În 2008 a candidat din partea PNL pentru un loc de senator în colegiul nr. 4 din Argeș, dar nu a fost ales.^[3] Între anii 2000 și 2014 a fost director al Teatrului Mic.^[13] Deține un restaurant și mai multe firme.^[14]
  A fost căsătorit timp de 27 de ani cu actrița Ana-Maria (Anmary) Călinescu, până la moartea acesteia,^[15] (28 februarie 1958 - 28 februarie 2005) Au avut împreună doi fii: Luca (d. 2012) și Petru.^[3] Din 2015 este jurat al emisiunii Românii au talent. 

  FILMOGRAFIE

  • Arta apărării individuale (1980)
  • Inainte de Moarte (1981)
  • Lumini și umbre: Partea I (1981)
  • Lumini și umbre: Partea II (1982)
  • Întunericul alb (1982)
  • Clipa de răgaz (1986)
  • Enigmele se explică în zori (1987) - Andrei Mladin
  • Balanța (1992) - Securist
  • Asfalt Tango (1993) - Bișnițarul
  • O vară de neuitat (1994)
  • Nostradamus (1994)
  • E pericoloso sporgersi (1994)
  • Prea târziu (1996)
  • Filantropica (2001)
  • Maria (2003)
  • Băieți buni (2005) - serial TV
  • Poveste de cartier (2008)
  • Tanti Florica (2012)  

    Florin Călinescu Florin Călinescu – foto preluat de pe cersipamantromanesc.wordpress.com
    Date personale
    Născut	29 aprilie 1956 (63 de ani)  Timișoara, România
    Căsătorit cu	Ana Maria Călinescu[*] (1958–2005)[1]
    Copii	Luca Călinescu[*] Petru Călinescu[*]
    Cetățenie	România
    Ocupație	actor
    Activitate
    Alma mater	Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „Ion Luca Caragiale” din București

•  1957 - S-a născut Daniel Day-Lewis, actor britanic.

  

  Daniel Day-Lewis în New York City, 2007 – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

  Daniel Day-Lewis (n. 29 aprilie 1957) este un actor englez, de origine evreiască și anglo-irlandeză. A obținut Premiul Oscar pentru cel mai bun actor în anii 1990 (pentru rolul din filmul My Left Foot), în 2008 (pentru rolul din filmul There Will Be Blood) și în 2012 (pentru rolul din filmul Lincoln), ajungând astfel să fie unul dintre cei trei actori din toate timpurile care au câștigat câte trei Premii Oscar pentru rol principal, alături de Walter Brennan și Jack Nicholson.

  
  

• 1958 - S-a născut Michelle Pfeiffer, actriță americană.

  

  Michelle Pfeiffer in 1985 – foto preluat de pe en.wikipedia.org

  Michelle Marie Pfeiffer (n. 29 aprilie 1958) este o actriță câștigătoare a premiilor Globul de Aur și BAFTA, nominalizată la premiile Oscar. În cei 25 de ani de carieră, a jucat în filme precum „Scarface”, „The Fabulous Baker Boys”, „Batman Returns”, „One Fine Day”, „Dangerous Minds”, „Eu sunt Sam”, „What Lies Beneath”, „Hairspray”, „Stardust” și „Grease 2”.

• 1959: Victor Buruiană (n. 29 aprilie 1959, Chișinău, Republica Moldova) este un inginer-electronist, compozitor, textier, interpret vocal, bas-chitarist, chitarist, orchestrator, maestru de sunet, autor-prezentator de emisiuni radio și TV din Republica Moldova.
  Activează în domeniul muzicii folk, a muzicii ușoare și a muzicii de spectacol, în radio, dar și în domeniul proiectării de echipamente electronice, în special a celor de studio. A fost președintele Asociației Folkiștilor din Moldova, unul dintre organizatorii festivalului de muzică folk "Galbenă Gutuie", prezentator de emisiuni de radio și TV, inițiatorul creării posturilor "Euro TV", "Radio Antena C", "Radio 10". Deține brevete de invenții și inovații în domeniul electronicii. Tata - Adrian Buruiană (n.1934, jud.Lăpușna - d.2002 Chișinău), a fost inginer de cinematografie (abs.Institutul Politehnic din Kiev), autorul concepției și pe parcursul a aproape întregii vieți directorul tehnic al studioului "Moldova-film", descendent al unei familii de mai multe generații de preoți ortodocși.
  Mama - Elena Buruiană (n.1933 Elena Cheianu, jud.Lăpușna - d.2019 Chișinău), a fost profesoară de biologie (abs.Universitatea de Stat din Chișinău, biologie-ihtiologie), apoi inginer în secția prelucrare peliculă a companiei "Teleradio Moldova", descendentă a unei familii de mai multe generații de preoți ortodocși. Victor Buruiană s-a născut la Chișinău pe 29 aprilie 1959, și-a făcut studiile la Școala nr.1 din Chișinău (astăzi Liceul Gh.Asachi) (1966...1976) și la Institutul Politehnic din Chișinău, facultatea semiconductoare (1977...1982). Și-a început activitatea în calitate de mecanic de cinema la cinematograful "40 лет ВЛКСМ" (40 de ani ai UTC) in 1975, fiind încă elev și a contunuat-o fără întreruperi, inclusiv în ultimul an de școală și în anii de studenție. În 1976, 1977 a fost asistent de operator la studioul "Moldova Film". În 1990 - S-a căsătorit cu Inga Druță. În 1991 - S-a născut fiul său, Sabin Buruiană.
  Între anii 1983-1992 a lucrat la Uzina Experimentală a Insitutului de Fizică Aplicată a Academiei de Științe a RSSM, unde a proiectat utilaje de prelucrare electrofizică a metalelor, obținănd brevete de invenții și inovații, Medalia de Bronz a Expoziției Realizărilor Naționale a URSS.
  În anii 1992...2004 este maestru de sunet și regizor la Direcția Culturii a Primăriei Chișinău, efectuând înregistrări audio și video, realizând emisiuni TV și sonorizând practic toate concertele oficiale din piețile centrale ale capitalei.
  În 2004-2005 este conducător al secției de muzică a teatrului de păpuși "Licurici"
  În anii 2005-2007 - maestru de sunet și orchestrator în studioul de înregistrări "Cantabile”.
  În 2007 - a divorțat de Inga Druță
  În anii 2007, 2008 este maestru de sunet și realizator de emisiuni la postul "Eu TV”
  Este autor al concepției, realizator și director al postului "Radio 10" din 2008 și până în 2010.
  Dn 2011 este realizator de emisiuni muzicale ("Fonograf" și "Ora de Muzică") si inginer-șef la "Radio România Chișinău" ( numit inițial "Radio Arena FM").
  În 2016 - 2018, continu-și activitatea la radio, revine la lucrul de inginer de sunet (mixajul de concert), colaborând cu compania Sens Music.
  Dn 2018 în studioul său personal începe reînregistrarea muzicii sale acumulate pe parcursul vieții. În anii de școală frecventează mai multe cercuri artistice și tehnice - dansuri, teatru dramatic, teatru de păpuși, filme cu desene animate, pictură, iahting, radioamatori și altele. În1966 pentru prima dată prezentă la TV emisiunea "Semafor", fiind ales de echipa de creație dintre elevii scolii. În anii 1975,1976 - cântă în formația de muzică ușoară a școlii, apoi în 1977 organizează pe lângă școala NR.1 din Chișinău, împreună cu foștii colegi de clasă Victor Moraru, Oleg Pulbere, Emil Dușchin, formația de muzică ușoară "Furtuna" cu care activează pînă în 1983. Fiind angajat la Academia de Științe, în 1984-1988 activează în formația de muzică ușoară "Contact" de acolo. Ramas fără fprmație, în 1988 compune prima sa piesă folk ”Închinare” pe versuri de Vasile Romanciuc, și o înregistrează la radio, participând la concursul muzical - "Nume noi" În 1989 grație acestui cântec se lanseaza pe scena profesionistă, participă la primele concerte, primește primele invitașii la radio și TV, câștigă primul concurs "Topul speranțelor" la Radio Moldova.
  În 1989 este invitat de către Tatiana Petrache să participe la fondarea Asociației Folkiștilor din Moldova (AFM), iar în 1991 este ales presedinte a AFM.
  În 1991 este câștigător al Marelui Premiu al festivalului de muzică folk " Galbenă Gutuie ", prima ediție și devine în continuare directorul acestui festival.
  În 1992 participă la numeroase concerte pe front în timpul Războiului de pe Nistru, la concerte și festivaluri de muzică folk în România
  În 1992 și 1993, la invitația lui Victor Socaciu, prezintă recitaluri la festivalul de muzică folk "Om bun", București
  Începând cu anul 1992 și până în 1997 este directorul și prezentatorul festivalului de muzică folk " Galbenă Gutuie ". La edițiile din 1996 și 1997 încearcă o prezentare mai neobișnuită a festivalului - după un cuvânt introductiv trece la pupitrul de mixare din sală și continuă prezentarea de acolo, realizînd și sonorozarea spectacolelor.
  În 1993 organizează formația de muzică folk "Noiembrie", în componenta căreia îi cooptează pe Ion Rață (voce, chitară), Mihai Budurin (Voce, chitară-bas) și Sergiu Musteață (clape). Dupa o serie de participări de succes la spectacole și emisiuni TV formația își sisteaza activitatea din cauza problemelor de sănătate a unuia dintre membri. Doi ani mai târziu este propusă reluarea activității cu reorientarea spre muzica de dans, neacceptată de Victor Buruiană. Formația își schimbă denumirea în "Catharsis", înlocuindu-l pe Victor Buruiană cu Igor Cojocaru.
  În 1993 ți 1994 prezintă emisiunea "Telematinal" la Teleradio Moldova și realizează subiecte pentru această emisiune și pentru emisiunile de știri ca reprezentant al Direcției Cultură a Primăriei Chișinău. Tot în 1993, 1994 realizează și prezintă la "Teleradio Moldova" emisiunea sa de autor "La castelul cu menestreli" dedicată muzicii folk.
  În 1997-1999 realizează o serie de spectacole muzicale din ciclul "Întâlniri cu laureații festivalului Galbenă Gutuie", în care exploatează din plin modul de îmbinare a sonorizării și a prezentării, fiind un fel de intermediar între spectatori și interpreți, citind la microfon și bilețelele cu întrebările trimise de către spectatori.
  În 1999 organizează formația "Clepsidra" în care îi invită pe Gicu Cimbir (voce, chitară) și Viorel Țăranu (vioară). Formația activează pînă în 2002, înregistrând un album "Clepsidra" în anul 2000.
  În 2001 și 2002 - organizează împreună cu Silvia Grigore o serie de spectacole folk-pop cu titlul generic "Primavara care-a fost", în care interpreții Silvia Grigore (voce, chitară), Victor Buruiană (voce, chitară-bas, chitară), Gicu Cimbir (voce, percuție, chitară), Viorel Burlacu (voce, clape, chitară, chitară-bas), Valentin Boghean (voce, saxofon, chitară), Georgeta Voinovan (voce, clape), Licu Goncear, Igor Țurcanu (voce, chitară), Viorel Țăranu (vioară), Gary Tverdohleb (percuție) se așezau în scenă pe scaune și își interpretau piesele, jucând atât rolul de soliști vocali, cât și de membri ai orchestrei. În timpul spectacolelor interpreții își prezentau singuri piesele, intercomunicau cu spectatorii, răspundeau la întrebari venite din sală.
  În 2003-2005 Victor Buruiană participă la spectacolele folk-pop cu genericul "Anotimpul dragostei", inițiate de Silvia Grigore ca o o continuare a spectacolelor "Primăvara care-a fost", dar cu cooptarea de instrumentiști profesioniști, cum ar fi Rustam Agaev (baterie), Sergiu Testimițeanu (chitară-bas), Roman Demirov (chitară-bas), Valeriu Gonța (chitară), dar și cu invitați, printre care duetul "Catharsis", grupul "Ștefan-vodă", Vasile Șeicaru, Silvia Cărăuș, Ștefan Caranfil, Radu Dolgan, Cezara, Aura, etc.
  În 2001 Victor Buruiană începe lucrul la poemul muzical "Întoarcerea din cruciadă" pe versurile marelui poet român Radu Gyr, pe care îl finiseaza în 2006. La această lucrare mai participă actorii Ion Popescu și Nicolae Jelescu și interpreții Viorel Burlacu și Anatol Rudei. Pe disc poemul apare în 2007. De asemenea în acești ani Victor Buruiană înregistreză carți audio, compune muzica la circa 20 de spectacole pentru mai multe teatre, în special de păpuși, înregistrează și mixează muzică la filmele artistice "Lupii și zeii" și "Nuntă în Basarabia", compune și orchestrează muzică pentru diverși interpreți.
  Din 2015, după o pauză de mai mulți ani, Victor Buruiană revine în scenă cu participări ocaziole la diverse spectacole, iar în 2018 începe să reînregistreze piesele sale compuse și cântate pe parcursul a peste 40 de ani.  

  Victor Buruiană
  Victor Buruiana, concert, 2007
  Date personale
  Nume la naștere	Victor Buruiană
  Născut	29 aprilie 1959 (60 de ani) Chișinău Chișinău, URSS
  Cetățenie	Moldova
  Ocupație	inginer-proiectant de echipamente electronice, muzician, compozitor, cântăreț, chitarist, bas-chitarist, orchestrator, inginer de sunet, realizator și prezentator radio și TV
  Activitate
  Gen muzical	Folk, pop folk, pop rock, muzică pentru spectacole

• 1968: Kolinda Grabar-Kitarović (n. 29 aprilie 1968,^[1][2] Rijeka, Croația) a fost președintă a Croației între anii 2015-2020.
  În turul al doilea al alegerilor prezidențiale din 2015, desfășurat în data de 11 ianuarie 2015, l-a învins pe președintele socialist în funcție, Ivo Josipović. 

  Kolinda Grabar-Kitarović
  Kolinda Grabar-Kitarović
  Date personale
  Născută	29 aprilie 1968 (51 de ani)[1][2]  Rijeka, Croația
  Căsătorită cu	Jakov Kitarović[*]
  Cetățenie	Croația
  Religie	catolicism
  Ocupație	diplomat politiciană
  Președinte al Croației
  În funcție 18 februarie 2015 – 18 februarie 2020
  Precedat de	Ivo Josipović
  Succedat de	Zoran Milanović
  Premii	Marele Ordin al regelui Tomislav[*] Grand Order of Queen Jelena[*] Grand Order of King Petar Krešimir IV[*] Grand Order of King Dmitar Zvonimir[*] Order of Duke Trpimir[*] Fulbright Scholarship[*] Ordinul Prințul Henric în grad de mare colan[*]
  Partid politic	HDZ[*] (1993–2015)
  Alma mater	Faculty of Humanities and Social Sciences, University of Zagreb[*] Universitatea din Zagreb Universitatea George Washington

•  1970 - S-a născut Andre Agassi, jucător american de tenis de câmp.

  

  Andre Agassi – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

  Andre Kirk Agassi (n. 29 aprilie 1970, Las Vegas, Nevada) este un fost lider mondial în tenisul profesionist, care a câştigat în carieră opt turnee de Mare Şlem şi o medalie olimpică de aur, în 1996, la Atlanta. Este considerat printre cei mai buni jucători care au practicat vreodată tenisul şi cel mai bun jucător la returul de serviciu din istoria tenisului.

  A devenit celebru pentru atitudinea şi stilul ieşite din comun, pe care le-a afişat în carieră, Agassi fiind deseori considerat cel mai carismatic jucător din istorie şi direct răspunzător pentru creşterea popularităţii tenisului în anii 1990. Este căsătorit cu multipla câştigătoare de turnee de Mare Şlem, fosta jucătoare Steffi Graf.

  Alături de Rod Laver, Don Budge, Fred Perry, Roy Emerson şi Roger Federer, Agassi este unul dintre singurii şase jucători care au reuşit un Mare Şlem, câştigând toate cele patru turnee majore ale anului, şi unul dintre cei trei (alături de Laver şi Federer) de la începutul Erei Open care au înregistrat această performanţă.

  Pe lângă victoriile din turneele de Mare Şlem şi de la Olimpiadă, Agassi a mai câştigat în carieră Turneul Campionilor şi a făcut parte din echipa Statelor Unite câştigătoare a Cupei Davis. Are în palmares 17 titluri în turneele din seria Masters, performanţă depăşită de Roger Federer şi Rafael Nadal. Revista Tennis l-a numit al 7-lea jucător din istoria circuitului masculin şi al 12-lea din istoria tenisului pentru perioada 1965 – 2005.

  Agassi s-a retras din activitate în 2006, după ce a fost eliminat în turul trei al Openului Statelor Unite. Suferea de sciatică şi de spondiloză cauzată de deplasarea unor vertebre care interferează cu nervii spatelui. Este fondatorul fundaţiei caritabile Andre Agassi. care a adunat peste 60 de milioane de $ pentru copiii în pericol din Sudul statului Nevada. În 2001, Fundaţia a deschis un Liceu Pregătitor în Las Vegas care îi poartă numele jucătorului.

• 1970 - S-a născut Uma Thurman, actriță americană.

  

  Thurman at New York Fashion Week in 2011 - foto preluat de pe en.wikipedia.org

  Uma Karuna Thurman (n. 29 aprilie 1970) este o actriță și fotomodel american. Uma Thurman a jucat în roluri principale într-o mulțime de filme, de la comedii romantice și drame, la filme SF și de acțiune. Este cel mai bine cunoscută pentru filmele sale regizate de Quentin Tarantino. Cele mai cunoscute filme ale sale includ Dangerous Liaisons (1988), Pulp Fiction (1994), Gattaca (1997) și cele două filme Kill Bill (2003–04).

  În 2013 a jucat în filmul lui Lars von Trier, Nymphomaniac. Ea este acum “chipul” lui Virgin Media în Regatul Unit și împreună cu Scarlett Johansson, modele pentru genți și alte accesorii la modă pentru hainele proiectate de Louis Vuitton. La 183 cm înălțime, Uma este una dintre cele mai înalte actrițe din Hollywood.

  Uma Thurman
  Thurman în 2014
  Date personale
  Nume la naștere	Uma Karuna Thurman
  Născută	29 aprilie 1970 (49 de ani) Boston, Massachusetts, SUA
  Părinți	Nena von Schlebrügge Robert Thurman
  Căsătorită cu	Gary Oldman (c. 1990–92) Ethan Hawke (c. 1998–2005)
  Număr de copii	3
  Copii	3
  Cetățenie	SUA
  Etnie	germani americani[*]
  Religie	Evangelista[*]
  Ocupație	Actriță, fotomodel
  Activitate
  Alma mater	Northfield Mount Hermon School[*] Lee Strasberg Theatre and Film Institute[*]
  Ani de activitate	1985–prezent
  Partener(ă)	Arpad Busson (2007–2014)
  Număr de copii	3
  Premii	Cavaler al Ordinului Artelor și Literelor[*] MTV Movie Award for Best Dance Sequence[*] (1995) Premiul MTV Movie pentru cea mai bună luptă[*] (2004) Premiul MTV Movie pentru cea mai bună interpretare feminină[*] (2004) Premiul MTV Movie pentru cea mai bună luptă[*] (2005) Premiul Globul de Aur pentru cea mai bună actriță într-o miniserie (2003) Uma Thuman 2001 la Cannes

• 1971: Claudiu-Vasile Răcuci (n. 29 aprilie 1971) este un deputat român, ales în 2016.
• 1972: Takahiro Yamada (n. 29 aprilie 1972) este un fost fotbalist japonez.
• 1974: Anggun Cipta Sasmi (născută pe 29 aprilie 1974) este o cântăreață de origine indoneziană cunoscută pentru hit-ul său "Snow on the Sahara". Televiziunea franceză France 3 a desemnat-o să reprezinte Franța la Eurovision 2012. 

  Anggun
  Anggun la un concert în Le Trianon, Paris, 13 iunie 2012
  Date personale
  Nume la naștere	Anggun Cipta Sasmi
  Născută	29 aprilie 1974 (45 de ani) Jakarta, Indonezia
  Căsătorită cu	Cyril Montana[*] (iunie 2010–2015) Christian Kretschmar-Anggun[*]
  Cetățenie	Indonezia  Franța
  Etnie	Javanese people[*]
  Religie	islam
  Ocupație	Cântăreață, cantautoare, producătoare, filantropă
  Activitate
  Alte nume	Anggun C. Sasmi
  Gen muzical	Pop, rock, urban, world
  Instrument(e)	Vocal, pian
  Ani de activitate	1986–prezent
  Case de discuri	April Earth, Warner, Sony
  Premii	Cavaler al Ordinului Artelor și Literelor[*

• 1974: Barbora Bobuľová (n. 29 aprilie 1974, Martin, Slovacia) este o actriță slovacă. Bobuľová a crescut într-o regiune unde se vorbea limba germană. Printre filmele mai importante ale ei se pot aminti "San Paolo" (temă biblică) produs în 2000 și "Crociati" (2001). Succese deosebite a avut Barbora în câteva filme italiene ca: "Anche libero va bene", "Cuore sacro", "La guerra è finita" cu care câștigă premiul televiziunii din Biarritz ca cea mai bună actriță. 

  Barbora Bobuľová
  Date personale
  Născută	29 aprilie 1974 (45 de ani)[1]  Martin, Slovacia
  Cetățenie	Slovacia  Italia  Cehoslovacia
  Religie	ateism[2]
  Ocupație	actriță actriță de teatru[*] actriță de film
  Activitate
  Alma mater	Academy of Performing Arts in Bratislava[* Barbora Bobuľová

• 1974: Zoran Zekić (n. 29 aprilie 1974, Osijek) este un fost fotbalist croat și actual antrenor de fotbal.
• 1977: Petia Stavreva (bulgară Петя Ставрева, n. 29 aprilie 1977) este un om politic bulgar, membru al Parlamentului European în perioada 2007-2009 din partea Bulgariei.
• 1978: Toma-Florin Petcu (n. 29 aprilie 1978) este un deputat român, ales în 2016, și numit Ministrul Energiei pe 4 ianuarie 2017 în Guvernul Grindeanu.
• 1981: Alex Vincent (29 aprilie 1981, New Jersey) este un actor american, cunoscut datorita rolului său din Child's Play și continuarea Child's Play 2. A absolvit Liceul Hackensack în Hackensack,New Jersey în 1999. 

  FILMOGRAFIE

  • Child's Play-1988
  • Wait Until Spring,Bandini-1989
  • Child's Play 2-1990
  • Just Like In The Movies-1993
  • My Family Treasure-1992
  • Dead Country 2008
  • Evil Comes in Small Packages 2008
  • It's Hard Being Evil 2008  

    Alex Vincent
    Date personale
    Născut	29 aprilie 1981 (38 de ani) New Jersey, USA
    Cetățenie	SUA
    Ocupație	actor actor de film

• 1982: Travis Smith (n. 29 aprilie 1982 în Bainbridge, Georgia) este un muzician american, fost baterist al formației heavy metal Trivium. În Metal Hammer's Golden Gods Awards 2006, Travis a primit premiul "Best Drummer in the Universe" (cel mai bun baterist din univers). 

  Travis Smith
  Date personale
  Născut	29 aprilie 1982 (37 de ani) Bainbridge, Georgia, SUA
  Cetățenie	SUA
  Ocupație	Muzician
  Activitate
  Studii	Lake Brantley High School[*]
  Gen muzical	Metalcore, thrash metal
  Instrument(e)	Baterie
  Ani de activitate	2000-prezent
  Case de discuri	Roadrunner Records
  Colaborare cu	Trivium, Eternal Exile

• 1983: Semih Şentürk (n. 29 aprilie 1983) este un fotbalist turc care în prezent evoluează la clubul İstanbul Başakşehir în Süper Lig, pe postul de atacant.
• 1984: Firass Dirani (n. 29 aprilie 1984) este un actor australian de origine libaneză. 

  Film

  • Pitch Black (2000) – Ali
  • Lost (2000) – John Savvides
  • MI7 (2003) – Special Agent
  • Change (2003) – Joe Change
  • The Marine (2006) – Rebel Leader
  • The Black Balloon (2008) – Russell
  • Crooked Business (2008) – 'Stand-Up' Stevie
  • The Combination (2009) – Charlie
  • Killer Elite (2011) – Bakhait
  • Last Dance (2012) - Sadiq
  • Hacksaw Ridge (2016) - Vito Rinnelli

  Televiziune

  • Children's Hospital (1997) – Marc
  • Home & Away (1998) – Billy
  • The Potato Factory (2000) Mini Series as David Solomon
  • My Husband, My Killer as Butch Kalajzich
  • White Collar Blue Episode #1.7 (2002) – Nick Zenopoulos
  • All Saints Suspicious Minds (2003) – Joe Malouf
  • Small Claims: White Wedding (2005) – Benny
  • The Silence (2006 film) (2006) – Anthony
  • Power Rangers: Mystic Force (2006) – Nick "Bowen" Russell/Red Mystic Ranger
  • Kick (2007) – Amen Salim
  • East West 101 (2007) – Telal
  • Underbelly: The Golden Mile (2010) – John Ibrahim
  • The Straits (2012) – Gary Montebello
  • House Husbands (2012-prezent) – Justin

  Teatru

  • Sydney Dream Ball (2003) – Aerial Acrobat
  • Stories (2003)
  • A Midsummer Night's Dream (2003) – Puck
  • Kid Stakes/Other Times (2003)
  • The Tempest (2004) – Caliban  

    Firass Dirani
    Date personale
    Născut	29 aprilie 1984 (35 de ani) Sydney, Australia
    Cetățenie	Australia
    Ocupație	Actor
    Activitate
    Ani de activitate	1998-prezent

• 1984: Valentin Marian Ghionea (n. 29 aprilie 1984, în Craiova)^[1] este un handbalist român care joacă pentru clubul polonez SPR Wisła Płock și pentru echipa națională a României.^[2] El evoluează pe postul de extremă dreapta.
  Ghionea a debutat la naționala de seniori în 2002. Până pe 15 ianuarie 2012, el a jucat pentru România în 135 de meciuri, în care a înscris 681 de goluri.^[3]
  Valentin este căsătorit cu Renata Ghionea, handbalistă și ea, care joacă la HCM Baia Mare.
• 1985: Claudiu Tudor (n. 29 aprilie 1985 în Ploiești) este un fotbalist român care joacă pentru [Fc Petrolul ploiesti]] pe postul de mijlocaș.
• 1987: Sara Errani (n. 29 aprilie 1987,^[1] Bologna, Italia^[1]) este o jucătoare profesionistă de tenis din Italia.
• 1989: Domagoj Vida (n. 29 aprilie 1989,^[3] Osijek, RSF Iugoslavia) este un fotbalist croat care joacă pentru Beșiktaș JK în Superliga Turciei pe post de fundaș.
• 1990: Lucia Dumitrescu (n. 29 aprilie 1990, la Buzău) este o cântăreață română de muzică pop.
  A absolvit: Facultea de Psihologie și Științele Educației, Masterul de „Evaluarea, consilierea si psihoterapia copilului, cuplului, familiei” din cadrul Universității din București, Facultatea de Muzica, Colegiul Național „Iulia Hașdeu” din București, și a câștigat numeroase premii la diverse competiții muzicale naționale și internaționale.
  Are numeroase apariții radio/TV și în diferite publicații muzicale.
  A prezentat numeroase emisiuni de copii la Radio România Cultural în colaborare cu Daniel Horhocea.
  A făcut parte din orchestra emisiunii „O la la” de la Pro TV.
  Lucia Dumitrescu a făcut parte din echipa care s-a deplasat la Moscova pentru a reprezenta România în 2009 la concursul Eurovision. Ea a fost selectată pentru a face backing vocals la piesa The Balkan Girls interpretată de Elena Gheorghe.
  În anul 2010 s-a calificat în finala Selecției Naționale cu piesa See You in Heaven, Michael.
  Din anul 2010 prezintă emisiunea Top Românesc, difuzată la Radio România Actualități, alături de Titus Andrei
  Este solista trupelor Blue Motors, Cardinal Show Orchestra, Trupa Arena. 

  Lucia Dumitrescu Lucia Dumitrescu – foto preluat de pe www.facebook.com
  Date personale
  Nume la naștere	Lucia Dumitrescu
  Născută	29 aprilie 1990 (29 de ani)  Buzău, România
  Cetățenie	România
  Ocupație	Cântăreață
  Activitate
  Gen muzical	Pop
  Instrument(e)	Voce
  Ani de activitate	1997 - prezent

• 1995: Rivaldinho (n. 29 aprilie 1995,^[1] São Paulo, Brazilia) este un jucător de fotbal profesionist care joacă pe postul de atacant la clubul de fotbal PFC Levski Sofia. Este fiul cunoscutului Balon de Aur Rivaldo.
• 2007: Infanta Sofía a Spaniei (Sofía de Todos los Santos de Borbón Ortiz^[4], n. 29 aprilie 2007) este al doilea copil al regelui Felipe al VI-lea al Spaniei și al soției lui, Letizia a Spaniei și este a doua în ordinea succesiunii la tronul Spaniei, după sora ei mai mare, Infanta Leonor. Fiind fiica regelui Spaniei, poartă titlul de Infantă a Spaniei. Infanta Sofía s-a născut prin cezariană pe 29 aprilie 2007 la ora 16:50, la Clinica Internațională Ruber din Madrid. La naștere a cântărit 3,3 kg și a avut 50 cm lungime. Ca și în cazul surorii ei, nașterea a fost anunțată de familia regală prin SMS.
  Infanta a fost numită după bunica paternă, regina Sofía a Spaniei, care la rândul ei fusese numită după bunica ei paternă, Sofia a Prusiei. A fost botezată la 15 iulie 2007 în grădina Palatului Zarzuela. Nașii ei au fost Paloma Rocasolano (bunica maternă) și Prințul de Vidin.  

  Infanta Sofía
  Infanta Sofía a Spaniei
  Date personale
  Nume la naștere	Sofía de Todos los Santos
  Născută	29 aprilie 2007 (12 ani) Madrid, Spania
  Părinți	Felipe al VI-lea[3] Letizia, Prințesă de Asturia[3]
  Frați și surori	Infanta Leonor a Spaniei
  Cetățenie	Spania
  Ocupație	aristocrat[*]
  Apartenență nobiliară
  Titluri	ASR Infanta Sofía a Spaniei
  Familie nobiliară	Casa de Bourbon