MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU ASTĂZI

1. /7 APRILIE 2023 - ISTORIE PE ZILE: Evenimente, Nașteri

EVENIMENTE

1945: Nava japoneză Yamato, aflată într-o misiune kamikaze în Okinawa (Operațiunea Ten-Go), este scufundată de submarinele americane. Yamoto a fost cea mai mare navă de război construită vreodată

1964: IBM prezintă primul model din seria 360

1994: Genocidul din Rwanda

451 - O armata de huni condusa de Attila cucereste cetatea Metz si ataca alte orase din Galia.
Hunii – foto preluat de pe ro.wikipedia.org
Invazia hunilor în Galia s-a oprit la Câmpiile Catalaunice, la Chalons, în nord-estul Franţei. Armata lui Attila a luptat împotriva forţelor conduse de fostul său prieten şi aliat, generalul roman Aetius, însoţit de trupele de alani şi vizigoţi conduse de Theodoric. Attila a fost învins de generalul roman. Regele vizigoţilor, Theodoric, a murit ucis în luptă la comanda secretă a lui Aetius. Hunii s-au retras ca să se regrupeze. Anul următor, Attila a început invazia în Italia, îndreptându-se spre Roma.
529 - Prima aparitie a Corpus Juris Civilis, opera fundamentala juridica a imparatului bizantin Justinian I.
CORPUS IURIS CIVILIS ROMANI. Gothofredus, 1583 – foto preluat de pe ro.wikipedia.org
În anul 395, Imperiul Roman a fost împărțit în două părți: Imperiul Roman de Apus și cel de Răsărit. Casa dominantă de la Bizanț, urmărind să-și păstreze vechile ei privilegii, a căutat să-și creeze, în acest scop, o suprastructură juridică adecvată, care să corespundă relațiilor sociale existente. Codificarea lui Iustinian sau Corpus Iuris Civilis (527 – 565) – urmărind să apere relațiile de proprietate privată, legiuitorii împăratului au găsit în normele de drept un suport admirabil.
Aplicând normele dreptului roman societății bizantine, legiuitorii lui Iustinian i-au adus numeroase modificări. Codificarea a început în anul 528 prin adunarea constituțiilor imperiale. Textele acestora au fost modificate și puse la curent cu necesitățile sociale contemporane. Această primă redactare a Codului, intrat în vigoare în anul 529, nu ni s-a păstrat.
1141 - A urcat pe tron Împărăteasa Matilda (n. cca 7 februarie 1102 – d.10 septembrie 1167), cunoscută ca Matilda a Angliei sau Maude, fiica și moștenitoarea regelui Henric I al Angliei.
Împărăteasa Matilda (1102 – 1167) – foto: cersipamantromanesc.wordpress.com
Matilda și fratele ei mai mic, William Adelin, erau singurii copii legitimi ai regelui Henric care au atins vârsta adultă. Decesul fratelui ei în 1120 a lăsat-o pe Matilda ca singura moștenitoare. Prin căsătorie a devenit împărăteasă a Sfântului Imperiu Romano-German, apoi contesă d’Anjou, ducesă de Normandia și aspirantă la coroana Angliei.
După moartea regelui Henric I în 1135, vărul ei Ștefan a deposedat-o de moștenire și a uzurpat tronul Angliei. Acest eveniment a condus la un război civil în Anglia numit uneori Anarhie. Nu s-a declarat formal regina a Angliei, luandu-si titlu de Lady of the English ( Doamna englezilor).
1348 - A fost fondată de împăratul Carol al IV-lea de Luxemburg, Universitatea Caroline din Praga, („Alma Mater Carolina“). prima universitate din spațiul central european. De asemenea, este considerata cea mai veche universitate din Germania, datorita originilor sale, Praga fiind capitala Sfântului Imperiu Romano- German în momentul fondării acestui lacas de cultura de catre împăratul Carolal IV- lea, al cărui nume îl poartă până în prezent.
1521 - Expediţia lui Ferdinand Magellan ajunge la Cebu, o insulă din Filipine unde se afla cel mai vechi oraș din aceasta tara. Începe epoca de colonizare spaniola. Ajungând în Cebu Magellan, s-a împrietenit Rajah Humabon, regele din Cebu și i-a convins pe localnici sa se supuna regelui Carol I al Spaniei. Humabon și soția sa au fost botezati cu numele crestine Carlos și Juana. La 14 aprilie, Magellan a ridicat o cruce mare de lemn si ulterior aproximativ 700 de insularii au fost botezați.
1655 - A urcat pe tronul pontifical Fabio Chigi (n. 13 februarie 1599-d.22 mai 1667).A fost papa pana la moartea sa in anul 1667.
Papa Alexandru al VII-lea (1599 – 1667) – foto: ro.wikipedia.org
Papa Alexandru al VII-lea (n. Fabio Chigi) (n. 13 februarie 1599 Siena – d. 22 mai 1667 Roma) a deținut funcția de papă între anii 1655-1667. Familia Chigi din Sienna a fost una din cele mai puternice familii din Italia.
1701 - Declarația mitropolitului unit ardelean Atanasie Anghel prin care nu-l mai recunoaște pe arhiepiscopul Bucureștilor ca superior al său, rupand astfel total de Biseica Ortodoxa o parte dintre romanii ardeleni.. Fusese hirotonit episcop ortodox în ziua de 22 ianuarie 1968 de către mitropolitul Teodosie(cca. 1620 -1708), al Ungrovlahiei și de patriarhul Dositei al Ierusalimului.
Cu această ocazie, patriarhul Dositei al Ierusalimului (1641 – 1707) i-a dat proaspătului hirotonit instrucțiuni precise, între care: „Trebuie, arhieria Ta, slujba bisericei, adecă Octoihul, Mineele și alte cărți, ce se cântă duminicile și sărbătorile și slujba de toate zilele să te nevoiești cu deadânsul să se citească toate pre limba slovinească sau elinească, iară nu românească sau într-alt chip.”
Atanasie Anghel ( d. 1713) – foto: ro.wikipedia.org
Atanasie Anghel (născut la Bobâlna, Hunedoara, d. 19 august 1713, Alba Iulia) a fost un episcop român. Urmaș al lui Teofil Seremi în scaunul Mitropoliei Bălgradului (Alba-Iuliei), a continuat și desăvârșit eforturile acestuia de unire a românilor transilvăneni cu Biserica Romei, pentru crearea Bisericii Române Unite cu Roma, cunoscută și sub numele de Biserica Greco-Catolică Română.
1795: Franța adoptă metrul ca unitate de măsură pentru lungime.
1805 - La Viena a avut loc premiera Sisaint exuperymfoniei a III-a, Eroica, a lui Beethoven.
1827 - În Marea Britanie, chimistul John Walker a inventat chibriturile de lemn.
1831 - Pedro I, imparat al Braziliei (1822-1831), a abdicat in favoarea fiului sau, Pedro al II-lea.
Dom Pedro I al Braziliei și al IV-lea al Portugaliei (1798 — 1834) – foto: ro.wikipedia.org
Dom Pedro I al Braziliei și al IV-lea al Portugaliei (numele complet: Pedro de Alcântara Francisco António João Carlos Xavier de Paula Rafael José Miguel Joaquim Gonzaga Pascoal Cipriano Serafim de Bragança e Bourbon, n. 12 octombrie 1798 Queluz — d. 24 septembrie 1834 Queluz), primul Împărat al Braziliei (1822–1831) și al douăzeci și optulea Rege al Portugaliei (timp de șapte zile în 1826).
Pedro al II-lea - foto: ro.wikipedia.org
Pedro al II-lea (n. 2 decembrie 1825 – d. 5 decembrie 1891), al doilea și ultimul împărat al Braziliei.
1862 - În timpul Razboiului civil american, Bătălia de la Shiloh se încheie cu victoria forțelor unioniste.
Bătălia de la Shiloh (6–7 aprilie 1862) Parte din Războiului civil american – (pioctura de Thure de Thulstrup) – foto preluat de pe ro.wikipedia.org
Bătalia de la Shiloh, cunoscută și ca Bătălia de la Pittsburg Landing, a fost una din principalele bătălii de pe teatrul vestic de operațiuni în Războiul civil american, bătalie dată în zilele de 6 și 7 aprilie 1862, în sud-vestul statului Tennessee. Forțele confederate, sub conducerea generalilor Albert Sidney Johnston și P.G.T. Beauregard au lansat un atac-surpriză împotriva armatei unioniste condusă de general-maior Ulysses S. Grant și a fost foarte aproape de a obține o victorie.
În prima zi a bătăliei, confederații au lovit cu intenția de a îndepărta unioniștii de râul Tennessee înspre mlaștinile dinspre pârâul Owl Creek aflate la vest, în speranța de a învinge Armata Tennessee a lui Grant înainte ca aceasta să facă joncțiunea cu Armata Ohio a generalului-maior Don Carlos Buell. Liniile confederate au căzut pradă confuziei în timpul luptelor, și oamenii lui Grant s-au îndreptat înspre nord-est, spre Pittsburg Landing.
O poziție pe un drum ușor în vale, denumită cuibul de viespi, apărata de oamenii generalului de brigadă Benjamin M. Prentiss și de diviziile lui W.H.L. Wallace, a furnizat timp suficient pentru ca restul liniei unioniste să se stabilizeze sub protecția numeroaselor baterii de artilerie. Generalul confederat Johnston a murit în timpul primei zile de lupte și Beauregard, secundul său, a decis să nu atace ultimele poziții unioniste în acea noapte.
Întăririle din partea generalului unionist Buell au sosit în cursul serii și au întors situația în dimineața următoare, când el și Grant au lansat un contraatac de-a lungul întregii linii. Confederații a trebuit să se retragă din cea mai sângeroasă bătălie din istoria Statelor Unite de până atunci, iar speranțele lor de a stopa avansul Uniunii în nordul statului Mississippi s-au pierdut.
1863: Are loc, la Sibiu, un Congres național al românilor, care deleagă zece personalități, în frunte cu mitropolitul Andrei Șaguna, pentru a expune împăratului Franz Joseph I, la Viena, revendicările politice ale românilor.
1906 - Vulcanul Vezuviu a erupt si a provocat pagube mari in orasul Neapole.
1913 - La Chişinău,in gubernia ruseasca Basarabia, apare primul număr al săptămînalului Glasul Basarabiei, sub redacţia lui Gr. D. Constantinescu. Glasul Basarabiei va apărea pînă la 16 august 1917.
1921 - S-a infiintat la Cluj “Asociatia femeilor universitare romane”, cu scopul declarat in statut: “de a stabili si intari legatura de prietenie intre femeile universitare ale tuturor natiunilor, indeosebi intre femeile universitare romane”.
1927 - A fost efectuata cu succes prima transmisie televizata la mare distanta, in Statele Unite ale Americii. Secretarul Departamentului comertului din SUA, Herbert Hoover, a tinut un discurs la Washington.
Herbert Clark Hoover (1874 – 1964) – foto: ro.wikipedia.org
Herbert Hoover, pe numele său complet Herbert Clark Hoover, (n. 10 august 1874 – d. 20 octombrie 1964), cel de-al treizeci și unulea președinte al Statelor Unite ale Americii (1929 – 1933) a fost inginer minier, umanitarist și administrator plin de succes. Hoover este unul dintre cei care a fost un exemplu al “Mişcării pentru eficienţă”, parte a “Erei progresului”, argumentând că soluțiile inginerești eficiente vor fi soluțiile tuturor problemelor economice și sociale. Poziția și perspectiva sa au fost zdruncinate de marea criză economică, care a început în timpul președinției sale.
1930 - În Uniunea Sovietică ia naștere, oficial, Gulagul – Administrația Generală a Lagărelor de muncă forțată.
1930 - Antoine de Saint-Exupery primește ordinul “Cavaler al Legiunii de Onoare” pentru activitatea sa aviatică.
1939: Albania este atacată de Italia Fascistă și este ocupată în cursul aceleiași luni.
1940: La București, a avut loc deschiderea oficială a "Institutului Cultural German".
1940 - Booker T. Washington a devenit primul american de origine africana a carui imagine a aparut pe un timbru postal american.
1945 - Al Doilea Război Mondial: Nava japoneză Yamato, aflată într-o misiune kamikaze în Okinawa (Operațiunea Ten-Go), a fost scufundată de submarinele americane. Yamoto și nava soră a ei, Mushashi au fost navele de luptă cele mai grele și mai puternic înarmate construite vreodată, cu un deplasament de 72.800 de tone la sarcină maximă și dotate cu nouă tunuri principale de 46 cm. Cu toate acestea, nu au supravietuit razboiului.
7 aprilie 1945: Nava japoneză Yamato, aflată într-o misiune kamikaze în Okinawa (Operațiunea Ten-Go), este scufundată de submarinele americane. Yamoto a fost cea mai mare navă de război construită vreodată – foto: ro.wikipedia.org
1947 - A fost creat Partidul Baas Arab Socialist din Irak.
1948 - A fost înființată Organizația Mondială a Sănătății
Drapelul OMS – fotoȘ ro.wikipedia.org
OMS „Organizația Mondială a Sănătății” (sau WHO – acronimul în limba engleză a denumirii World Health Organization) cu sediul central la Geneva a fost înființată la 7 aprilie 1948, având în prezent 193 de state membre. Are reprezentanțe în 147 de țări și 6 birouri regionale. Bugetul pe anul 2009 a fost de aproape 5 miliarde de dolari americani. Este o organizație internațională care are rolul de a menține și coordona situația sănătății populațiilor pe glob.
Finanțarea bugetului se face prin cotizații plătite de către țările membre, contribuții voluntare ale țărilor membre sau donații. Cotizațiile sunt calculate conform unei scări mobile: țările bogate plătesc mai mult iar cele sărace mai puțin (de ex. Belize plătește doar câteva mii de dolari americani pe an). România a semnat declaratia de aderare inca de la infiintarea acesteia. În România, Ziua Mondiala a Sanatatii se celebrează din 1995.
1950 - Documentul NSC-68 privind securitatea SUA în timpul Războiului Rece.
NSC-68 privind securitatea SUA în timpul Războiului Rece – foto preluat de pe www.agerpres.ro
Tensiunea acumulată în perioada de după încheierea celui de-Al Doilea Război Mondial la nivelul relaţiei Washington – Moscova a fost cuantificată prin documentele decizionale de politică externă şi securitate naţională ale administraţiilor celor două puteri.
‘‘Obiectivele şi Programele Statelor Unite pentru Securitatea Naţională” (intitulat pe scurt ”NSC-68”, cum de altfel a rămas cunoscut în istorie) este documentul reper pentru Statele Unite ale Americii în timpul Războiului Rece în ce priveşte proiecţia politicii de securitate prin creşterea substanţială şi rapidă a militarizării. Este un punct de cotitură în politica externă americană, prin prioritizarea politicilor de militarizare în defavoarea celor economice şi politice pentru limitarea influenţei Uniunii Sovietice, potrivit profesorului
1953 - Diplomatul suedez Dag Hammarskjoeld a fost ales secretar general al Natiunilor Unite cu 57 de voturi pentru, un vot impotriva (1953-1961). A murit intr-un accident aviatic, in timpul unei misiuni in Congo. Postum i s-a acordat Premiul Nobel pentru Pace in anul 1961.
1956 - A fost semnat un protocol hispano-marocan conform caruia Spania a renuntat la protectoratul sau asupra zonei din nordul Marocului. Marocul a devenit independent in 1957.
1963 - Iugoslavia a fost proclamată republică socialistă și Iosip Broz Tito este numit președinte pe viață.
Iosip Broz Tito (1892 – 1980) - foto: ro.wikipedia.org
Iosip Broz Tito (7 sau 25 mai 1892 – 4 mai 1980) a fost un revoluționar iugoslav și om de stat. A fost secretarul general (ulterior președinte) al Ligii Comuniștilor din Iugoslavia (1939-1980) și a condus partizanii iugoslavi, mișcare gherilă iugoslavă în Al Doilea Război Mondial (1941-1945). După sfârșitul războiului, a devenit autoritarul prim-ministru (1943-1963) și președinte al Republicii Socialiste Federative Iugoslavia.
Din 1943 până la moartea sa în 1980, deținea gradul de Mareșal al Iugoslaviei, având funcția de comandant suprem al Armatei Populare Iugoslave (JNA). Tito a fost arhitectul-șef al celei de-„a doua Iugoslavii”, o federație socialistă care a existat din Al Doilea Război Mondial până în 1991. Cu toate că a fost unul dintre fondatorii Cominformului, a fost de asemenea primul (și singurul cu succes) membru Cominform care a sfidat autoritatea sovietică.
Ca susținător independent al căii către socialism (numită uneori „comunism național” sau „Titoism”), a fost principalul fondator și promovator al Mișcării de Nealiniere și primul secretar general. Astfel, susținea politica de nealiniere dintre cele două blocuri ostile în timpul Războiului Rece
1964: IBM prezintă primul model din seria 360.
7 aprilie 1964: IBM prezintă primul model din seria 360 – foto: ro.wikipedia.org
1985: Lovitură de stat în Sudan.
1978 - În SUA, la New York, în cadrul unei licitatii, un exemplar al Bibliei Guttenberg este vândută cu 2.000.000 $
1980 - Statele Unite ale Americii au rupt relatiile diplomatice cu Republica Islamica Iran si au impus sanctiuni economice impotriva acesteia , in urma luarii de ostatici americani la 4 noiembrie 1979.
1989 - A avut loc un incendiu la bordul submarinului torpilor sovietic cu propulsie nucleara ”Komsomolet”, care s-a scufundat la 180 de kilometri sud-vest de Insula Ursului din Marea Norvegiei. Au murit 42 din cei 69 membri ai echipajului.
1990 - A avut loc prima Conferință Națională a FSN în care Ion Iliescu, a fost desemnat candidat la președenția țării.
1992 - Sarbii din Bosnia si Hertegovina au proclamat republica independenta a populatiei sarbe – Republica Srpska.
1994 - Genocidul din Rwanda (1994) – Extremiștii Hutu din Rwanda au început masacrele, ucigând, în decurs de o sută de zile, peste 800.000 de opozanți.
Genocidul din Rwanda. Cadavre în urma genocidului – foto: ro.wikipedia.org
Genocidul din Rwanda a fost o crimă împotriva umanității, în care au fost masacrați între 800.000 – 1 milion de etnici Tutsi și etnici Hutu moderați. Genocidul a fost săvârșit într-o perioadă de 100 de zile (7 aprilie – mijlocul lui iulie 1994) de către două miliții hutu, Interahamwe și Impuzamugambi, în urma revoltei populației hutu împotriva etniei tutsi.
Genocidul s-a putut întâmpla și din cauza pasivității comunității internaționale, deși în acel moment în Rwanda era staționată o misiune de pace (UNAMIR), sub egida Națiunilor Unite. Masacrarea etnicilor tutsi s-a declanșat după ce la 6 aprilie 1994, avionul în care se afla președintele Rwandei din acel moment, Juvénal Habyarimana, și președintele Burundi-ului, ambii etnici hutu, s-a prăbușit în condiții neelucidate, lângă capitala Kigali.
1995 - Primul Război Cecen: trupele paramilitare rusești încep masacrul civililor din Samashki,in Cecenia.
1998: Comitetul pentru probleme sociale al Adunării Parlamentare a CE organizează o audiere în problema Cartei Sociale a Consiliului Europei.
1999: Fundația Națională pentru Știință și Artă, împreună cu Academia Română, a acordat regizorului Andrei Șerban, Premiul de Excelență în Cultura Românească.
2003 - Trupele americane au ocupat Bagdadul. Regimul lui Saddam Hussein s-a prabusit doua zile mai tarziu.
2005 - Liderul kurd Jalal Talabani (71 ani) a depus juramantul de presedinte al Irakului, devenind primul sef de stat nearab al unui stat arab si primul presedinte irakian ales democratic in peste 50 ani.
2009 - Manifestații violente au avut loc la sediul Parlamentului și Președinției Republicii Moldova din Chișinău, simpatizanții opoziției contestând corectitudinea alegerilor organizate de comunisti in urmă cu două zile.
Protestele de la Chişinău din 2009 – foto preluat de pe stiri.tvr.ro
Protestele de la Chişinău, începute pe 6 aprilie 2009 şi supranumite Revolta de la Chişinău, reprezintă o serie de manifestaţii de contestare a alegerilor parlamentare din Republica Moldova desfăşurate pe 5 aprilie.
2010: Lansarea televiziunii Publika TV în Republica Moldova.
2017 - După atacul chimic de la Khan Shaykhun, Statele Unite au lansat 60 de rachete de croazieră Tomahawk asupra unei baze aeriene din Siria. Armata siriană a anunțat că loviturile americane s-au soldat cu șase morți și cu importante pagube materiale. La 4 aprilie 2017, a avut loc un atac chimic la Khan Shaykhun, Guvernoratul Idlib din Siria, în timpul Războiului Civil Sirian. Potrivit SUA și aliaților săi, atacul ar fi fost coordonat de forțele aeriene proguvernamentale siriene de la baza aeriană Shayrat.
Atacul aerian a fost urmat de intoxicații masive chimice în rândul populației civile. Eliberarea gazului toxic, probabil Sarin, a ucis cel puțin 74 de persoane (din care 20 de copii) și a rănit peste 557 de persoane conform autorității de sănătate din Idlib. Ca răspuns la acest atac, la 7 aprilie 2017, Statele Unite ale Americii au lansat 59 de rachete de croazieră Tomahawk care au lovit baza aeriană Shayrat de unde se presupune că a avut loc atacul aerian din 4 aprilie.
Partea rusă susține că aviația siriană a bombardat un depozit al insurgenților ce conținea substanțe toxice. Atacul a avut loc la 4 aprilie, dimineața devreme. Martorii au raportat apariția unui miros ciudat, iar apoi au existat simptome vizibile de otrăvire. Câteva zile mai târziu, la 6 aprilie, a existat un al doilea atac, de data aceasta în orașul Al-Lataminah, în care trei persoane au fost ucise și 25 au fost rănite. Guvernul sirian a negat vehement orice implicare în atacul chimic și a anunțat că nu folosește arme chimice.

NAȘTERI

1652: Papa Clement al XII-lea (d. 1740)

1727: Michel Adanson (n. 7 aprilie 1727, Aix-en-Provence, Franța^[1] – d. 3 august 1806, Paris, Primul Imperiu Francez^[1]) a fost un naturalist, botanist, etnolog și micolog francez. Abrevierea numelui său în cărți științifice este Adans.. A studiat teologia, limbile clasice și filozofia la Paris, înainte de a pleca în Senegal, unde a locuit câțiva ani. S-a întors cu o vastă colecție de plante, specimene care se află acum în Muzeul de Istorie Naturală din Paris. În "Familii de plante" ("Familles naturelles des plantes, 1763), descrie sistemul său de clasificare, contestat de Carl Linné, al cărui sistem a fost adoptat, în cele din urmă. A fost primul care a clasificat moluștele. De asemenea, a studiat proprietățile electrice ale peștilor-torpilă și efectele curentului electric în regenerarea pcioarelor și a capului de broască. Astăzi, Adanson este cunoscut mai ales pentru folosirea metodelor statistice în studiile botanice.

Date personale
Michel Adanson
Michel Adanson
Născut	7 aprilie 1727^[2]^[3]^[4]^[5]^[6]^[1] Aix-en-Provence, Franța^[1]
Decedat	3 august 1806 (79 de ani)^[2]^[3]^[5]^[6]^[1] Paris, Primul Imperiu Francez^[1]
Înmormântat	Cimitirul Père-Lachaise^[7]
Frați și surori	Jean-Baptiste Adanson[*]
Copii	Aglaé Adanson[*]
Cetățenie	Franța
Ocupație	botanist[] pteridolog[] entomolog[] antropolog micolog[] conchiliolog[*] naturalist explorator
Activitate
Organizații	Societatea Regală din Londra Academia Franceză de Științe
Premii	Membru al Societății Regale[] Legiunea de Onoare în grad de cavaler[]^[

1750: Maria Beatrice d’Este (Maria Beatrice Ricciarda; 7 aprilie 1750 – 14 noiembrie 1829) a fost moștenitoare a ducatului de Modena și Reggio și suverană de Massa și Carrara din 1790 până în 1797 și din 1816 până la moartea ei în 1829. Maria Beatrice s-a născut la Modena, a fost primul născut a doi monarhi, Ercole al III-lea d'Este, Duce de Modena și a Maria Teresa Cybo-Malaspina, Ducesă de Massa. Mariajul părinților ei a fost nefericit și au trăit separat; părinții ei au avut doar doi copii: Maria Beatrice, născută la 7 aprilie 1750 și Rinaldo Francesco, născut la 4 ianuarie 1753. Decesul lui Rinaldo la numi patru luni (5 mai 1753) a transformat-o pe Maria în moștenitoare. Printre strămoșii ei pe linie paternă se includ regele Ludovic al XIII-lea al Franței și Philippe d'Orléans, regent al Franței pentru Ludovic al XV-lea. Strămoșii pe linie maternă erau membri ai Casei de Cybo-Malaspina, o familie nobilă italiană.

Maria Beatrice de Modena

Ca moștenitoare a patru state (Modena, Reggio, Massa și Carrara), ea era o potențială mireasă căutată. Împărăteasa Maria Tereza a căutat să aranjeze o căsătorie între Maria Beatrice și arhiducele Leopold (viitor împărat al Sfântului Imperiu Roman) însă planul nu s-a materializat. În schimb Maria Beatrice s-a căsătorit cu fratele lui Leopold, arhiducele Ferdinand de Austria, într-o uniune prin care austriecii aveau ca scop să-și extindă influența în Italia.

Cuplul s-a logodit în 1754 însă căsătoria a avut loc în 1771 când o ceremonie la Milano, la 15 octombrie i-a unit oficial. Festivitățile aranjate cu această ocazie au inclus operele Ascanio in Alba de Mozart și Il Ruggiero de Johann Adolph Hasse.

Cuplul s-a mutat între Modena și Milano, unde au locuit la palatul regal. Cum ducatul de Modena nu permitea succesiunea femeilor, drepturile Mariei Beatrice la tronurile de Modena și Reggio au trecut fiului ei după ce tatăl ei a murit. Când mama sa a murit în 1790, Maria Beatrice a succedat-o ca ducesă de Massa și Carrara. După ce francezii au cucerit nordul Italiei, ea și-a petrecut viața în principal în Austria, lăsând conducerea pe mâinile administratorilor.

Prin căsătoria ei, s-a creat Casa de Austria-Este (o ramură a Casei de Habsburg-Lorena), care a condus Modena între 1814 și 1859. După decesul Mariei Beatrice d'Este la Viena în 1829, Massa și Carrara au fost adăugate ducatului de Modena.

Copii

Arhiducele Josef Franz (n./d. 1772)
Maria Theresa, regină a Sardiniei (1773-1832); s-a căsătorit cu Victor Emmanuel I al Sardiniei și au avut copii.
Arhiducesa Josepha (1775-1777)
Maria Leopoldina, Electoare de Bavaria (1776-1848); s-a căsătorit prima dată cu Karl Theodore, Elector de Bavaria fără copii. A doua oară s-a căsătorit cu Ludwig Conte de Arco, au avut copii.
Francisc al IV-lea, Duce de Modena (1779-1846); s-a căsătorit cu Maria Beatrice de Savoia și au avut copii.
Arhiducele Ferdinand Karl Joseph (1781-1850); a murit celibatar
Arhiducele Maximilian de Austria–Este (1782-1863); a murit celibatar
Arhiducesa Maria Antonia (1784-1786)
Karl, Arhiepiscop de Esztergom (1785-1809); a murit celibatar

Maria Ludovica, împărăteasă a Austriei (1787-1816); s-a căsătorit cu vărul ei Francisc I al Austriei, nu au avut copii.

Date personale
Maria Beatrice d'Este
Ducesă de Massa

Nume la naștere	Maria Beatrice Ricciarda d'Este
Născută	7 aprilie 1750 Palatul ducal, Modena
Decedată	14 noiembrie 1829 (79 de ani) Viena, Austria
Înmormântată	Cripta Capucinilor din Viena
Părinți	Ercole al III-lea d'Este, Duce de Modena Maria Teresa Cybo-Malaspina, Duchess of Massa[*]
Căsătorită cu	Ferdinand, Duce de Modena
Copii	Arhiducele Josef Franz Maria Theresa, regină a Sardiniei Arhiducesa Josepha Maria Leopoldina, Electoare de Bavaria Francisc al IV-lea, Duce de Modena Arhiducele Ferdinand Karl Joseph Arhiducele Maximilian de Austria–Este Arhiducesa Maria Antonia Karl, Arhiepiscop de Esztergom Maria Ludovica, împărăteasă a Austriei
Ocupație	politiciană
Activitate
Apartenență nobiliară
Titluri	duce ducesă[*]
Familie nobiliară	Casa de Austria-Este

1765: Johann Christian Baumgarten, medic și botanist german (d. 1843)
1770 - S-a născut William Wordsworth, poet englez (d. 1850)
William Wordsworth (1770 – 1850) – foto: ro.wikipedia.org
William Wordsworth (n. 7 aprilie 1770, Cockermouth, Cumberland, Lake District – d. 23 aprilie 1850, Rydal Mount) a fost un poet englez din prima perioadă a romantismului. Împreună cu Coleridge și Southey aparține de așa zisă “Școală a lacurilor”, Wordsworth fiind cel mai vârstnic dintre poeții acestui grup.
1772 - S-a născut Charles Fourier, filosof utopist și economist francez; (d. 1837).
Charles Fourier – foto preluat de pe en.wikipedia.org
François Marie Charles Fourier (n. 7 aprilie 1772, Besançon, Franța – d. 10 octombrie 1837, Paris, Franța) a fost un filozof socialist de tendință utopistă și economist francez.
1803: Flora Tristan, feministă, socialistă franceză (d. 1844)

1804: Salomon Müller (n. 7 aprilie 1804,^[1]^[2] Heidelberg, Electoratul Baden[*]^[3] – d. 29 decembrie 1863,^[1]^[2] Freiburg im Breisgau, Marele Ducat de Baden^[4]) a fost un naturalist german. S-a născut în Heidelberg și a decedat în Freiburg im Breisgau.

Müller a ajuns în Batavia în 1826, iar apoi a călătorit către Noua Guinee și Timor în 1828 la bordul lui Triton. A început în octombrie 1828, când a rămas în portul Kupang, intrând în interiorul Timorului doar anul următor. În 1831 a rămas în Insula Java, iar mai apoi a explorat Sumatra între anii 1833 și 1835.

Date personale
Salomon Müller
Născut	7 aprilie 1804^[1]^[2] Heidelberg, Electoratul Baden[*]^[3]
Decedat	29 decembrie 1863 (59 de ani)^[1]^[2] Freiburg im Breisgau, Marele Ducat de Baden^[4]
Cetățenie	Germania
Ocupație	biolog zoolog[] ornitolog[] om de știință naturalist explorator

1840: Angelo de Gubernatis, filolog și scriitor italian (d. 1913)

1844: Jean François Paschal Grousset (n. 7 aprilie 1844, Corte, Franța – d. 9 aprilie 1909 Paris, Franța) a fost un politician francez, jurnalist, traducător și scriitor de literatură științifico-fantastică. Grousset a publicat sub pseudonimele André Laurie, Philippe Daryl, Tiburce Moray și Léopold Virey.

Date personale
Paschal Grousset
Paschal Grousset
Nume la naștere	Jean-François Paschal Grousset
Născut	7 aprilie 1844^[1]^[2]^[3]^[4]^[5]^[6]^[4] Corte, Franța
Decedat	9 aprilie 1909 (65 de ani)^[1]^[2]^[3]^[4]^[5]^[6]^[4] Paris, Franța
Înmormântat	Cimitirul Père-Lachaise
Cetățenie	Franța
Ocupație	jurnalist politician traducător scriitor de literatură științifico-fantastică[] communard[] scriitor
Deputat al Franței
În funcție 3 septembrie 1893 – 9 aprilie 1909
Circumscripția	Seine

Alma mater	Lycée Charlemagne[*]

Manuscrisul romanului Steaua Sudului de Jules Verne a fost scris inițial de Paschal Grousset.

1853: Prințul Leopold, Duce de Albany (Leopold George Duncan Albert; 7 aprilie 1853 – 28 martie 1884) a fost membru al familiei regale britanice, fiul reginei Victoria și al Prințului Albert. Mai târziu Leopold a fost numit Duce de Albany, Conte de Clarence și Baron Arklow. A fost diagnosticat cu hemofilie din copilărie, lucru care a dus la vârsta de 30 de ani la decesul său. Leopold s-a născut la 7 aprilie 1853 la Palatul Buckingham din Londra. Mama sa a fost Victoria a Regatului Unit iar tatăl Prințul Albert de Saxa-Coburg-Gotha. În timpul travaliului, regina Victoria a ales să folosească cloroformul și deci să sancționeze anestezia la naștere, recent descoperită de profesorul James Young Simpson. Cloroformul a fost administrat de dr. John Snow. Părinții l-au numit Leopold după unchiul său, regele Leopold I al Belgiei.

A fost botezat la Palatul Buckingham la 28 iunie 1853 de arhiepiscopul de Canterbury, John Bird Sumner iar nași au fost: vărul său primar George al V-lea de Hanovra, vara sa Prințesa William a Prusiei, văra să primară Prințesa Mary Adelaide de Cambridge și Prințul de Hohenlohe-Langenburg (unchiul matern prin căsătorie).

Leopold a moștenit hemofilia de la mama sa, regina Victoria, și și-a petrecut mare parte a copilărie ca semi-invalid.

În 1872, Leopold a intrat la Christ Church, Oxford pe care a absolvit-o în 1876 cu un doctorat în drept civil. A călătorit în Europa iar în 1880 a făcut un turneu în Canada și Statele Unite împreună cu sora sa, Prințesa Louise al cărei soț era guvernator general al Canadei. Incapabil de o carieră militară din cauza bolii sale, Leopold a devenit patron al artelor și al literaturii și a servit ca secetar neoficial al mamei sale.

Prințul Leopold a fost numit Duce de Albany, Conte de Clarence și Baron Arklow la 24 mai 1881. Prințul Leopold asfixiat de dorința mamei sale, regina Victoria, de a-l ține lângă casă, a văzut căsătoria drept o speranță pentru independența sa. Din cauza hemofiliei, a avut dificultăți în a-și găsi o soție. Moștenitoarea Daisy Maynard a fost considerată o posibilă mireasă. S-a sugerat faptul că el o plăcea pe Alice Liddell, fiica vice-cancelarului de Oxford, pentru care Lewis Carroll a scris Aventurile Alicei în Țara Minunilor, deși alții au sugerat că el o prefera pe sora ei, Edith. Leopold a devenit nașul celui de al doilea fiu al lui Alice, care a fost numit după el.

De asemenea, Leopold o considera o posibilă mireasă pe vara sa Prințesa Frederica de Hanovra; au devenit prieteni pe viață și confidenți.^[2] Printre alte posibile mirese erau incluse: Victoria de Baden și Prințesa Karoline Mathilde de Schleswig-Holstein-Sonderburg-Augustenburg.^[2]

După ce a fost refuzat de aceste femei, mama lui Leopold a intervenit pentru a preveni ceea ce ea vedea drept posibilități nepotrivite. Insistând asupra faptului că urmașii unui monarh britanic ar trebui să se căsătorească cu familii protestante, regina Victoria a sugerat o întâlnire cu Prințesa Elena Friederike, fiica Prințului de Waldeck și Pyrmont. La 27 aprilie 1882, Leoplod și Elena s-au căsătorit la Castelul Windsor. Au avut o căsnicie scurtă și fericită. În 1883, Leopold a devenit tată când soția sa a născut o fetiță, Alice. A murit la scurt timp după nașterea fiului său, Charles Edward.

La 27 martie 1884 a alunecat și a căzut la Clubul Yacht în Villa Nevada, Cannes, Franța rănindu-și genunchiul. A murit în primele ore ale dimineții următoare, aparent de efectele morfinei pe care a luat-o și de vinul roșu băut la cină. Fiul său i-a succedat ca Duce de Albany iar în 1900 acesta i-a succedat unchiului său Alfred, Duce de Saxa-Coburg și Gotha.

Decesul său a fost celebrat de poetul scoțian William McGonagall în poemul său "The Death of Prince Leopold". Prin Charles Edward, Leopold este străbunicul lui Carl al XVI-lea Gustaf al Suediei, actualul monarh al Suediei.

Date personale
Leopold

Nume la naștere	Leopold George Duncan Albert
Născut	7 aprilie 1853 Palatul Buckingham, Londra
Decedat	28 martie 1884 (30 de ani) Cannes
Înmormântat	Capela St George, Castelul Windsor
Părinți	Prințul Albert de Saxa-Coburg și Gotha Victoria a Regatului Unit
Frați și surori	Prințesa Victoria a Regatului Unit Prințesa Alice a Regatului Unit Prințesa Beatrice a Regatului Unit Prințesa Elena a Regatului Unit Prințesa Louise a Regatului Unit Arthur, Duce de Connaught și Strathearn Alfred, Duce de Saxa-Coburg și Gotha Eduard al VII-lea al Regatului Unit
Căsătorit cu	Prințesa Helena de Waldeck și Pyrmont
Copii	Prințesa Alice, Contesă de Athlone Charles Edward, Duce de Saxa-Coburg și Gotha
Cetățenie	Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei
Ocupație	politician
Apartenență nobiliară
Titluri	duce
Familie nobiliară	Casa de Saxa-Coburg și Gotha
Duce de Albany
Succesor	Prințul Charles Edward

1865: Ioan Oprescu (n. 7 aprilie 1865 - d. ?) a fost unul dintre generalii Armatei României din Primul Război Mondial.

A îndeplinit funcția de comandant de divizie în campania anului 1916. După absolvirea școlii militare de ofițeri cu gradul de sublocotenent, Ioan Oprescu a ocupat diferite poziții în cadrul unităților de cavalerie sau în eșaloanele superioare ale armatei, cele mai importante fiind cele de comandant al Regimentului 2 Roșiori sau comandant al Brigăzii 1 Călărași.^[3]^[4]^[5]^[6]

În perioada Primului Război Mondial, îndeplinit funcțiile de comandant al Brigăzii 1 Călărași, în perioada 14/27 august - 2/15 septembrie 1916, comandant al comandant al Diviziei 13 Infanterie, în perioada 2/15 septembrie - 10/23 septembrie 1916 și șef de stat major al Corpului I Armată.

Date personale
General Ioan Oprescu
Născut	7 aprilie 1865
Părinți	Ioan și Maria (născută Hermeziu) Manolescu Mladian
Naționalitate	România
Cetățenie	România
Ocupație	ofițer
comandant al Diviziei 13 Infanterie
În funcție
1916 - 1918
Monarh	Ferdinand I
Prim-ministru	Ion I. C. Brătianu
Studii	Școala Militară de Infanterie și Cavalerie, din București (1884 - 1886) Școala Superioară de Război
Activitate
Ramura	Cavalerie
Gradul	Sublocotenent (1886) Locotenent (1891) Căpitan (1895) Maior (1903) Locotenent-colonel (1908) Colonel (1911) General de brigadă (1916)^[1]
A comandat	1916 - comandant al Diviziei 13 Infanterie
Bătălii / Războaie	Al Doilea Război Balcanic (1913) Primul război mondial (1916-1918)
Decorații și distincții
Decorații	Ordinul Coroana României (1904) Ordinul național „Steaua României” (1913)

1889 - S-a născut Gabriela Mistral, poetă chiliană, laureată a Premiului Nobel (d. 1957) Motivația Juriului Nobel “… pentru poezia ei, care, inspirată de emoții puternice, i-a transformat numele într-un simbol al celor mai pure aspirații ale întregii lumi latino-americane”
Gabriela Mistral (1889 – 1957) – foto: ro.wikipedia.org
Gabriela Mistral (n. 7 aprilie 1889, Vicuña, Chile – d. 10 ianuarie 1957, New York) este pseudonimul lui Lucila de María del Perpetuo Socorro Godoy Alcayaga, poetă din Chile, premiată cu Premiul Nobel pentru literatură în anul 1945. Creația sa este profund feminină, meditativă, de înaltă emoție lirică și tonalitate post-romantică și uneori simbolistă, în care transfigurează natura aspră a ținutului natal, valorile naționale, copilăria ca vârstă a fragilității, exuberanța tinereții și iubirii, durerea solitară, meditația asupra morții.
1893: Vasil S. Vasilko, regizor, actor și pedagog ucrainean
1899: Robert Casadesus, pictor francez (d. 1972)

1903: Grigore Cugler (pseudonimul Apunake, n. 7 aprilie 1903 la Roznov, județul Neamț - d. 30 septembrie 1972, Lima, Peru) a fost un compozitor, diplomat, grafician, ilustrator, memorialist, muzician, poet, violonist clasic și scriitor român. S-a născut la Roznov, unde a învățat limbile germană, română, spaniolă, franceză și și-a scris o mare parte din proza sa satirică. A fost fiul Anei Țincu (fiica lui Nicolae Țincu, poet și scriitor) și al medicului Grigore Cugler, fratele Matildei Cugler-Poni, o poetă de la cenaclul Junimea, condus de Titu Maiorescu.^[1]

Ștefan Baciu, sub titlul Apunake (autobiografie), în volumul Vi-l prezint pe Țeavă, finanțat de poetul Nicolae Petra și tipărit în 1975 la Madrid, pentru Editura Limite (prețul unui exemplar: 5 dolari), i-a rezumat astfel biografia:

„Toată încurcătura a început în ziua de 7 aprilie 1903 (stil vechi), într-un mic sătuleț numit Roznov, de lângă Piatra Neamț. Atunci și acolo s-a născut fătul Grigore, din tatăl tot Grigore și din mama Ana, fata lui Nicolae Țincu, poet și scriitor, și timp de mulți ani redactor la Universul.

În 1914, tânărul Grigore, având un aspect cu totul diferit decât cel din 1903, a intrat la Liceul Militar Mânăstirea Dealului, fapt care i-a făcut o plăcere ce durează încă până în ziua de azi!

În august 1916, tânărul șoim a plecat să se plimbe, în uniformă, cu chipiu nereglementar, să se plimbe în sus și-n jos pe Valea Jiului (vezi Ecaterina Teodoroiu) timp de vreo două luni, cântând: La Arme, Trăiască Regele, Eroi au fost, Pe-al nostru Steag și altele, și într-o bună zi se trezi în gara Pitești, pe care o apără cu o dârzenie inexplicabilă. În Noembrie același an a explodat o ghiulea foarte aproape de persoana lui, și pentru că nu s-a ferit la timp i-au agățat pe piept niște medalii de metal și de război.

În 1917-1918 a făcut o reușită cură de slăbire în Moldova, după care, întorcându-se la București, își dădu seama că și cei ce rămăseseră acolo făcuseră o reușită cură de slăbire. Coincidență.

Prin 1922-1923 tânărul Grigore începu să-și spună că ar fi poate timpul să vadă puțin de Apunake, care, la acea epocă, nu avea nici cea mai mică idee de existența lui Grigore Cugler.

În 1925 (sau 26, cine își mai aduce aminte!) Apunake ieși la iveală în editura VREMEA (Donescu) și începu să se lege de toată lumea. Trecură anii ca proștii, după cum ar spune el însuși, și în 1946 Apunake ieși din nou la iveală sub un aspect puțin diferit de cel din 1925 (sau 26, cine își mai aduce aminte!), în editura VATRA (Lambru), în timp ce AFARĂ-DE-UNU-SINGUR, discret, elegant, dar fără ceas la mână și suflând în iaurt, își făcea apariția pe străzile Capitalei, în formă de ediție cu tiraj limitat, trasă la linotip Gestaetner, sub îngrijirea unui comitet compus din Domnul Florin Roiu. Pe urmă, atât Apunake cât și AFARĂ-DE-UNU-SINGUR plecară în lumea largă, în concediu ilimitat. În timpul acelui concediu au ieșit ca din pământ o serie de schițe, ce ar putea forma un nou volum. Acestea sunt: "Amintiri din copilărie", "... și la lume iarăși date", "Cine fuse și se duse", "Prin Zăvoi", un basm în stil cotcodăcesc și altele, după cum spui Dumneata, pe vine...

Un aspect îngrijorător al acestei situații este că multe din schițele menționate sunt însoțite de niște desenuri în creion, cam 30 la număr, care provoacă multă neliniște celor ce le văd. În ziua în care se va clasifica materialul pentru publicarea celor trei volume: APUNAKE, AFARĂ-DE-UNU-SINGUR și ultimul - defect natural al hârtiei - desenurile despre care vorbesc vor putea fi strecurate din loc în loc, și sunt convins că faptul că nu au ce căuta în acele volume va justifica pe deplin prezența lor. Aceasta pentru a nu se putea spune că nu am contribuit și eu cu ceva la succesul de librărie al cărților mele.”

Sub raport strict familial, Grigore Cugler a fost vărul criticului de artă Petru Comarnescu și, pe linie paternă, nepotul Matildei Cugler-Poni, afirmată ca poetă în anturajul mai mult decît pretențios al "Junimii" lui Titu Maiorescu. A studiat muzica sub indrumarea lui Alfons Castaldi, George Enescu și Mihail Jora, la Conservatorul din București. În postura muzicianului începător, Grigore Cugler a compus cîteva lieduri și valsuri, a fost distins în 1926 cu un premiu "George Enescu" la un concurs rezervat tinerelor talente. A fost de asemenea diplomat de carieră. Intră în diplomație în 1927, devine în 1941 atașat cultural la legația română din Bratislava, rechemat în același an în țară. Devine violonist la Teatrul Național din București. În 1946 devine consul la Oslo dar în 1947 nu se mai întoarce în țară. Se refugiază în exil stabilindu-se în capitala statului Peru, Lima, unde devine membru al orchestrei simfonice.

În ultimii ani au apărut date noi despre cariera diplomatului Cugler, începută în 1927, după încheierea studiilor de drept la Universitatea din București, și terminată în noiembrie 1947, odată cu instalarea Anei Pauker în fruntea unui nou minister de Externe, controlat în întregime de comuniști. Un detaliu: demisia pe care "neseriosul" Grigore Cugler a redactat-o cu această ocazie ne oferă o probă elocventă a caracterului său serios: Față de noua orientare politică a guvernului român, care se îndepărtează de convingerile și sentimentele mele, vă rog a-mi accepta demisia din cadrele Ministerului Afacerilor Străine.

Ca diplomat (trimis de ministerul regal al Afacerilor străine la Stockholm, Berna, Berlin, Bratislava, Copenhaga și Oslo), Grigore Cugler a cunoscut-o pe viitoarea sa soție, Ulrica (în actele românești: Ulla Gerda Lizinca Matilda Dyrssen, de naționalitate suedeză, fiica unui fost atașat militar și nepoata amiralului-comandant al Marinei Regale Suedeze), cu care s-a căsătorit în noiembrie 1937 la București. După demisia din diplomație a urmat exilul, consumat peste Ocean, în Peru, unde și-a cîștigat existența ca angajat al unei societăți comerciale (în cursul zilei) și ca prim-violonist al Filarmonicii din Lima (în restul timpului).

A publicat Cartea de bucate o serie de așa-zise rețete de bucătărie în revista Înșir-te mărgărite, o revistă efemeră care a apărut doar timp de un singur an, în 1951 la Buenos Aires, în Argentina. Dintre bucatele oferite cititorilor se pot cita Sâni umpluți, Momițe parizian, Roșcove în foi de viță, Limbă à la princesse, colțunași cu steregoaioe, Curcan cu surdină, Costițe sultanine, Țipar cu mătănii și altele. Aici în Peru, l-au descoperit și vizitat principalii agitatori și suporteri internaționali ai literaturii sale: Ștefan Baciu, "editorul" din Honolulu, Mircea Popescu, secretarul general al Revistei Scriitorilor Români, (tipărită în exil, la Roma) venit din Italia să se convingă că omul există, sau poetul Nicolae Petra, din Mexic, hotărît să-i editeze întreaga operă. Cartea de bucate a fost republicată în Revista Scriitorilor Români.

Amintirile primilor doi, publicate în volumul Praful de pe tobă și în Revista Scriitorilor Români, vorbesc despre ambianța românească (și apunakistă) a locuinței din Lima, despre familie (soția și cele trei fetițe), dar și despre singurătatea scriitorului, rămas cu totul în afara mediilor literare latino-americane și muncit de un irepresibil dor de ducă.

În tot acest răstimp, chiar dacă nu cu totul ignorat (în 1928, Petru Comarnescu i-a "nășit" debutul în Tiparnița literară, cîteva fragmente din "romanul" Apunake au apărut în 1933, în Vremea), pentru românii din România, scriitorul Grigore Cugler a rămas un marginal al literaturii.

LUCRĂRI PUBLICATE

1933 Apunake și alte fenomene.
1945 Afară de unul singur.
1951 Carte de bucate (rețete publicate în revista Înșir-te mărgărite)

1975 Vi-l prezint pe Teacă.

Date personale
Grigore Cugler

Născut	7 aprilie 1903 Roznov, România
Decedat	30 septembrie 1972 (69 de ani) Lima, Peru
Părinți	Ana Țîncu Grigore Cugler
Căsătorit cu	Ulla Gerda Lizinca Matilda Dyrssen
Naționalitate	român
Cetățenie	România
Ocupație	compozitor, diplomat, grafician, ilustrator, memorialist, muzician, poet, violonist, scriitor
Pseudonim	Apunake
Limbi	limba spaniolă limba română
Studii	Conservatorul din București Facultatea de Drept din București
Activitatea literară
Operă de debut	„Apunake și alte fenomene”
Opere semnificative	„Apunake și alte fenomene” „Carte de bucate (rețete publicate în revista Înșir-te mărgărite)”
Influențe[ascunde] Alfons Castaldi George Enescu Mihail Jora
Note
Atașat cultural al legației române din Bratislava Consul al legației române din Oslo Prim-violonist al Filarmonicii din Lima

1908: Alfred Eisenbeisser (sau Eisenbeisser-Feraru) (n. 7 aprilie 1908, Cernăuți - d. 1 iulie 1991 la Berlin, Germania) a fost un fotbalist român, care a jucat pentru echipa națională a României la Campionatul Mondial din 1930 din Uruguay.^[1] A debutat la echipa de club Dragoș Vodă Cernăuți. Alfred Eisenbeisser a fost și un renumit patinator, el concurând, de asemenea, la diferite competiții de patinaj artistic - perechi. A obținut locul 7 la Campionatul European din 1934 (alături de Irina Timcic) și locul 9 la Campionatul European din 1939 (alături de Ileana Moldovan). Împreună cu Irina Timcic, a participat și la Jocurile Olimpice de iarnă din 1936 de la Garmisch-Partenkirchen, clasându-se pe locul 13 din cele 18 perechi participante.

1915: Billie Holiday (n. 7 aprilie 1915, Philadelphia – d. 17 iulie 1959), cunoscută și sub numele de Lady Day, a fost dintre cele mai mari nume ale jazzului, alături de Sarah Vaughan și Ella Fitzgerald. Pe când avea 3 ani, părinții ei divorțează, rămânând în grija mamei și a rudelor. La începutul anilor '30 se mută la New York și se va prostitua alături de mama sa. Stabilită în cartierul Harlem, Holiday începe să cânte în diverse cluburi.

În jurul anului 1932 a fost “descoperită” de către John Hammond la un club ce se numea Monette’s. Primul cântec înregistrat apare un an mai târziu – în 1933 - "My Mother's Son-In-Law". În această perioadă are primele succese ca dansatoare. Pe 23 noiembrie cântă la teatrul Apollo – după care primește critici favorabile. Mai târziu va lucra cu alte legende ale jazz-ului - Lester Young, Count Basie, sau Artie Shaw – fiind una din interpretele de culoare ce colaborează cu muzicieni albi. Cu toate acestea – încă era nevoită să intre prin ușa din spate în fața spectatorilor. În jurul anilor '40 devine dependentă de heroină – ea recunoscând că fumează marijuana încă de la 13 ani. Consumul de droguri i-a afectat și vocea – și au făcut ca înregistrările să nu mai fie așa pline de viață – ca la început – ci mai pesimiste.

Impactul ei asupra altor artiști nu poate să nu fie luat în considerație. Chiar și după ce a murit, Billie Holiday a influențat cântărețe ca Janis Joplin sau Nina Simone. În anul 1972 Diana Ross a interpretat-o în filmul Lady Sings the Blue, realizat după autobiografia ei. În 1987 cei de la U2 lansează piesa “Angel of Harlem”, un tribut adus celei care a fost Billie Holliday. Viața ei personală era la fel de tumultuoasă cum spunea și în cântece. În 1947 petrece 8 luni în spatele gratiilor pentru că deținea heroină. Cu toate că a fost foarte celebră și a plecat în multe turnee prin Europa și în toată lumea, după moarte averea ei era de 750 de dolari. Pe 17 iulie 1959, din cauza cirozei, se stinge din viață. Billie Holliday avea doar 44 de ani.

Date personale
Billie Holiday
Billie Holiday cântând în New York (februarie 1947)
Nume la naștere	Eleanora Fagan
Născută	7 aprilie 1915 Philadelphia, Pennsylvania Philadelphia, SUA^[2]^[3]^[4]^[5]
Decedată	17 iulie 1959 Baltimore, Maryland Manhattan, SUA^[6]
Înmormântată	Saint Raymonds Cemetery[*]
Cauza decesului	ciroză
Părinți	Clarence Holiday[*]
Căsătorită cu	Joe Guy[*] (1951–1957)
Cetățenie	SUA
Etnie	afro-american
Religie	catolicism^[7]
Ocupație	compozitor, interpret
Activitate
Alte nume	Lady Day
Gen muzical	Jazz, soul, swing, blues
Tipul de voce	contralto
Instrument(e)	vocal
Ani de activitate	1933-1959
Case de discuri	Columbia Records Commodore Records Decca Records Verve Records
Colaborare cu	Ella Fitzgerald, Lena Horne, Sarah Vaughan, Carmen McRae, Lester Young
Premii	Premiul Grammy pentru întreaga carieră[] National Women's Hall of Fame[]^[1] Grammy Hall of Fame[] Grammy Hall of Fame[] Premiul Grammy pentru întreaga carieră[] Grammy Hall of Fame[] Grammy Hall of Fame[] Grammy Hall of Fame[] Grammy Hall of Fame[] Maryland Women's Hall of Fame[]

1915 - S-a născut Henry Kuttner, scriitor american (d. 1958)
Henry Kuttner – foto preluat de pe en.wikipedia.org
Henry Kuttner (n. 7 aprilie 1915 – d. 4 februarie 1958) a fost un scriitor american de literatură de groază, science fiction și fantezie.

1918: Ion Românu (n. 7 aprilie 1918, Soceni, – d. 1980, Timișoara)^[2]^[3] a fost un muzician, interpret (vioară) și dirijor, director al Filarmonicii „Banatul” din Timișoara în perioada 1957–1979. Între 1929–1937 a urmat Școala Normală de Învățători Caransebeș, apoi Academia de Muzică și Artă Dramatică din Cluj (Conservatorul din Cluj), în ultimii trei ani la Timișoara, unde Conservatorul era refugiat, După absolvire, în 1943, a venit la Reșița, unde, prin Reuniunea Română de Cântări și Muzică din Reșița-Montană și Reuniunea de Cântări, Lectură și Muzică a Plugarilor Români din Reșița-Română exista o bogată tradiție a muzicii corale.^[6]^[7] Aici a dirijat corul Școlii Tehnice Medii a Uzinelor și Domeniilor Reșița și corul Catedralei Ortodoxe. În 1947 a preluat corul mare al Combinatului Metalurgic Reșița, cu care a câștigat de 5 ori locul I pe țară la concursurile de amatori.^[4]

În 1955 s-a mutat la Timișoara, unde a fost profesor la liceul de muzică, iar din 1960 profesor la Facultatea de Muzică a Universității de Vest din Timișoara. Din 1957 a fost director al Filarmonicii „Banatul”, până la pensionare, în 1979. În perioada 1957–1969 a fost dirijor al corului filarmonicii, alături de Mircea Hoinic. A introdus în repertoriul corului muzica a cappella.^[4]^[8]

Casa de discuri Electrecord a înregistrat interpretări muzicale ale unor coruri dirijate de el. Un bust al său, realizat de Aurel Gheorghe Ardeleanu, a fost dezvelit la 2 august 2013 pe Aleea Personalităților din Timișoara.^[9]^[10] O copie a acestui bust a fost dezvelită la 4 aprilie 2014 la Reșița, fiind amplasat în fața Palatului Cultural.^[2]^[3]^[11]^[12] Există păreri cum că acest bust era mai normal să fi fost amplasat în fața Casei de Cultură a Sindicatelor din Reșița, unde a activat Ion Românu, nu în fața Palatului Cultural, unde el n-a activat niciodată.^[6]^[7]

Numele său îl poartă:

Școala Populară de Arte și Meserii „Ion Românu” din Reșița;^[13]
Festivalul coral de muzică bisericească „Ion Românu”, care în 2016 ajunsese la a XVIII-a ediție;^[5]
Corul „Ion Românu” al Filarmonicii „Banatul”;^[14]^[15]

O stradă în Timișoara

Date personale
Ion Românu

Născut	7 aprilie 1918^[2]^[3] Soceni, Caraș-Severin^[2]^[3] Austro-Ungaria, (astăzi România)
Decedat	1980 Timișoara
Cetățenie	România
Etnie	română
Ocupație	dirijor
Activitate
Gen muzical	muzică corală
Instrument(e)	vioară
Case de discuri	Electrecord

1919: Edoardo Mangiarotti (n. 7 aprilie 1919, Renate, provincia Monza-Brianza – d. 25 mai 2012, Milano) a fost un scrimer italian, laureat cu un număr record de treisprezece medalii olimpice, inclusiv șase de aur, la spadă precum și la floretă, în cinci ediții la rând ale Jocurilor Olimpice. A fost și de douăsprezece ori campion mondial.
Era fratele lui Dario Mangiarotti, și el un campion olimpic la scrimă.

1920: Ravi Shankar, KBE (în bengaleză: রবি শংকর, AFI: [ˈrɔbi ˈʃɔŋkɔr], n. 7 aprilie 1920 - d. 11 decembrie 2012) a fost un muzician și compozitor indian, un virtuoz al sitarului, un instrument muzical indian tradițional cu coarde ciupite. A fost descris ca cel mai cunoscut muzician indian contemporan.^[5] Ravi Shankar a contribuit la sporirea popularității muzicii indiene în lume, fiind maestrul lui George Harrison, chitaristul solo al formației Beatles, când acesta a învățat să cânte la sitar.

La rugămintea lui Shankar, George Harrison a organizat Concertul pentru Bangladesh (de fapt două concerte consecutive), primul eveniment caritabil rock de largă anvergură, în care muzicieni precum Harrison, Ringo Starr, Eric Clapton și Bob Dylan au cântat în New York pro bono, pentru a ajuta sinistrații din Bangladesh. Ambele concerte au fost precedate de o parte separată, în cadrul căreia Shankar și acompaniatorii săi au interpretat muzică tradițională indiană. La începutul unuia dintre cele două concerte, după ce acordase sitarul, a primit aplauze, replicând cu umor publicului: „Vă mulțumesc, dacă v-a plăcut acordarea așa de mult, sper că o să vă placă muzica mai mult”.^[6]

Shankar este tatăl instrumentistei Anoushka Shankar și al cantautoarei Norah Jones.

Date personale
Ravi Shankar
Shankar cântând în Delhi în martie 2009
Nume la naștere	Robindro Shaunkor Chowdhury
Născut	7 aprilie 1920 Varanasi, India Britanică Varanasi, India Britanică^[2]^[3]
Decedat	11 decembrie 2012 (92 de ani) La Jolla, San Diego, SUA San Diego, SUA^[4]
Cauza decesului	cauze naturale[*] (insuficiență cardiacă)
Frați și surori	Uday Shankar[*]
Căsătorit cu	Annapurna Devi[*] (1941–1961)
Copii	Norah Jones Shubbo Shankar[] Anoushka Shankar[]
Cetățenie	India Britanică India
Etnie	Bengali Brahmins[*]
Religie	hinduism
Ocupație	Muzician, compozitor
Activitate
Gen muzical	Muzică hindusă clasică
Instrument(e)	Sitar
Ani de activitate	1939–2012
Case de discuri	East Meets West Music^[1]
Interpretare cu	Uday Shankar, Allauddin Khan, Ali Akbar Khan, Lakshmi Shankar, Yehudi Menuhin, Chatur Lal, Alla Rakha, George Harrison, Anoushka Shankar, Norah Jones, The Beatles, John Coltrane
Premii	Comandor al Ordinului Artelor și Literelor[] Knight Commander of the Order of the British Empire[] premiul Ramon Magsaysay[] Premiul Grammy pentru întreaga carieră[] Banga Bibhushan[] Praemium Imperiale[] James Parks Morton Interfaith Award[] Sangeet Natak Akademi Award[] Padma Bhushan[] Grammy Award for Best Chamber Music Performance[] Premiul Grammy pentru cel mai bun album al anului Polar Music Prize[] Bharat Ratna[] Grammy Award for Best World Music Album[] Grammy Award for Best World Music Album[] Tagore Award[] Comandor al Legiunii de Onoare[] Padma Vibhushan[] Fellow of the Sangeet Natak Akademi[] Ordinul Imperiului Britanic

1925: Oltea Ionescu, pictoriță română (d. 1993)

1926: Johannes Joseph "Jon" van Rood (n. 7 aprilie 1926,^[1]^[5] Scheveningen, Haga, Țările de Jos – d. 21 iulie 2017,^[5] Leeuwarden, Țările de Jos) a fost un imunolog olandez.

Date personale
Jon J. van Rood
Jon J. van Rood
Născut	7 aprilie 1926^[1]^[5] Scheveningen, Haga, Țările de Jos
Decedat	21 iulie 2017 (91 de ani)^[5] Leeuwarden, Țările de Jos
Cetățenie	Regatul Țărilor de Jos
Ocupație	medic biolog profesor universitar[*]
Activitate
Instituție	Universitatea din Leiden Universitatea din Leiden^[1] Universitatea din Leiden^[1]
Alma Mater	Universitatea din Leiden
Organizații	Academia Regală Neerlandeză de Arte și Științe Academia Europaea[] Academia Națională de Științe a Statelor Unite ale Americii[]
Premii	Premiul Wolf pentru medicină (1978) InBev-Baillet Latour Health Prize[] (1985)^[2] Dr A.H. Heineken Prize for Medicine[] (1990) Ernst-Jung-Preis für Medizin[] (1989) Premiul Robert Koch[] (1977)^[3]^[4] Fellow of the Royal College of Pathologists[*]

1928: James Garner (n. 7 aprilie 1928, Norman, Oklahoma – d. 19 iulie 2014) a fost un actor american de film și televiziune.

A luptat ca pușcaș marin în Războiul din Coreea și a fost rănit, ulterior fiind onorat cu o medalie pentru aceasta.

A jucat într-un număr de seriale într-o carieră întinsă pe parcursul a mai mult de cinci decenii. Acestea includ rolul lui Bret Maverick în popularul serial western-comedie al anilor '50, Maverick; Jim Rockford în drama cu detectivi, The Rockford Files din anii '70; și tatăl personajului lui Katey Sagal în 8 Simple Rules după moartea lui John Ritter. A jucat în nenumărate filme printre care Marea evadare (1963) cu Steve McQueen; The Americanization of Emily (1964) după scenariul lui Paddy Chayefsky și Victor Victoria (1982) în regia lui Blake Edwards și cu Julie Andrews ca parteneră; și Murphy's Romance (1985) cu Sally Field pentru care a fost nominalizat la premiul Oscar.

Date personale
James Garner
James Garner la a 39-a ediție a Premiilor Emmy în septembrie 1987
Nume la naștere	James Scott Bumgarner
Născut	7 aprilie 1928 Norman, Oklahoma, SUA
Decedat	19 iulie 2014 (86 de ani) Los Angeles, California, SUA
Cauza decesului	cauze naturale[*] (infarct miocardic)
Căsătorit cu	Lois Clark (m. 1956–2014; his death)
Număr de copii	2
Copii	Greta Garner
Cetățenie	SUA
Ocupație	Actor
Activitate
Domiciliu	Los Angeles, California
Alma mater	Universitatea din Oklahoma
Ani de activitate	1955–2014
Organizație	Warner Bros.
Partid politic	Partidul Democrat
Număr de copii	2
Premii	See Awards

1928 - S-a născut Alan J. Pakula, regizor american de film; (d. 1998).
Alan Jay Pakula (n. Aprilie 7, 1928 – m. Noiembrie 19, 1998).

1930: Yves Rocher (7 aprilie 1930 – 26 decembrie 2009) a fost un om de afaceri francez care a înființat compania de cosmetice vegetale care-i poartă numele. Yves Rocher s-a născut în 7 aprilie 1930 în La Gacilly, Morbihan, un orășel din Bretania, în vestul Franței. După moartea tatălui, a ajutat-o pe mama sa în derularea unei afaceri de textile. Între 1962 și 2008, Yves Rocher a fost primarul orașului său natal. A fondat marca de cosmetice care îi poartă numele, în 1959. El și-a bazat afacerea, pe de o parte, pe alegerea extractelor din plante refuzând orice produs sintetic, iar pe de altă parte promovând vânzările la distanță. Produsele naturale și vânzarea prin corespondență au fost pilonii companiei de cosmetice fondată de Yves Rocher în 1958. Primele produse create de Yves Rocher au fost făcute în laboratorul pe care îl avea în podul casei sale, din plantele din gradina sa. Scopul acesteia era de a facilita accesul la produsele de frumusețe. Compania s-a dezvoltat rapid, iar trei ani mai târziu a deschis primul magazin. Yves Rocher s-a retras din companie în 1992, în favoarea fiului său Didier. A revenit la conducerea companiei după moartea acestuia în 1994. Bris, nepotul său, a fost numit vicepreședinte în 2007 preluând compania în totalitate după moartea lui Yves Rocher în 2009^[1]. Valoarea estimată a companiei a fost de două miliarde de euro în 2007 cu 15.000 de angajați. Yves Rocher a fost la fel activ și în sfera civică din sudul regiunii Bretania. El a fost primarul din La Gacilly între anii 1962-2008, iar în 1982 este ales în Consiliul General din Morbihan. În 1992 devine membru al Consiliului Regional din Bretania. Compania sa a avut un rol esențial în dezvoltarea economică a zonei din jurul La Gacilly, cu fabrici, laboratoare de dezvoltare și o grădină botanică.^[3]^[4] Rocher a fost criticat uneori de unii concitadini și oameni din zonă. I se reproșa că este în același timp atât principalul său angajator cât și propriul său reprezentant politic. Yves Rocher a murit în spitalul "Lariboisière" din Paris la 26 decembrie 2009, după ce a suferit un accident vascular cerebral^[7]. El a fost înmormântat în La Gacilly la 30 decembrie 2009, în prezența a 5000 de oameni.

Date personale
Yves Rocher
Yves Rocher
Născut	7 aprilie 1930 La Gacilly, Franța
Decedat	26 decembrie 2009 (79 de ani) Paris, Republica Franceză^[2]
Înmormântat	Morbihan
Cauza decesului	cauze naturale[*] (leucemie)
Copii	Didier Rocher
Naționalitate	francez
Cetățenie	Franța
Ocupație	antreprenor politician
Activitate
Cauza decesului	leucemie
Cunoscut pentru	Producător cosmetice vegetale
Premii	Légion d'honneur (ofițer, 1992; comandant, 2007), Order of the Ermine

1931: Amza Pellea (n. 7 aprilie 1931, Băilești, Dolj - d. 12 decembrie 1983, București) a fost un actor român de film, radio, teatru, televiziune și voce. Printre alte roluri memorabile, Amza Pellea fost creatorul și interpretul personajului Nea Mărin, care i-a relevat atât de bine disponibilitățile sale pentru comedie. Totodată, a interpretat unele dintre cele mai strălucite figuri ale istoriei românilor, precum Decebal sau Mihai Viteazul. Amza Pellea s-a născut la Băilești, într-o familie cu cinci copii, iar tatăl său s-a numit tot Amza Pellea și a fost directorul cooperativei "Munca Noastră" din Băilești în anul 1933. A absolvit cursurile Colegiului Național Carol I din Craiova, și Școala tehnică de electrotehnică din Craiova.

Un reprezentant al Promoției de aur a teatrului românesc, Amza Pellea a jucat la Teatrul Național din Craiova, Teatrul Mic, Teatrul Nottara, Teatrul de Comedie și Teatrul Național din București, unde s–a impus ca unul dintre actorii cei mai dotați ai scenei românești. A fost profesor la IATC. Pe scena craioveană realizează, în perioada stagiaturii de trei ani (1957-1959), nu mai puțin de 14 roluri, între care Jack Worthing (Ce înseamnă să fii onest de Oscar Wilde), Vedernikov (Ani de pribegie de Aleksei Arbuzov), Vladică Ilarion (Tudor din Vladimiri de Mihnea Gheorghiu), Comandantul vasului (Tragedia optimistă de Vsevolod Visnevski), Bepe (Galcevile din Chioggia de Carlo Goldoni), Horatio (Hamlet de Shakespeare), Colonelul Dobre (Ecaterina Teodoroiu de Nicolae Tăutu), Otto Katz (Soldatul Svejk de Jaroslav Hašek), Esteban (Fântâna turmelor de Lope de Vega).

Pe scena Teatrului de Comedie creează alte personaje, printre care Brettschneider (Svejk în al doilea război mondial de Brecht- 1962), Pietro (Umbra de E. Svart- 1963), Manole (Somnoroasa aventură de Teodor Mazilu- 1964), Subcomisarul (Capul de rățoi de G. Ciprian- 1966), Platonov(Un Hamlet de provincie de Cehov- 1967), Voievodul Basarab (Croitorii cei mari din Valahia de Al. T. Popescu- 1969), Noah (Arca bunei speranțe de I.D. Sîrbu- 1970), Hrisanide (Interesul general de Aurel Baranga- 1972), Hickok (Buffalo Bill și indienii de A. Kopit- 1973),"inginerul" din Nic Nic.

Pe scena Teatrului Național din București dă viață lui Petre Dinoiu (Comoara din deal de Corneliu Marcu- 1977) și lui Vlad Țepeș (A treia țeapă de Marin Sorescu - 1979).

Ultimul rol creat la teatru îl readuce pe scena Teatrului de Comedie, realizând - în regia lui Gheorghe Harag - personajul bătrânului moșier Muromski în Procesul de Suhovo-Kobilin - 1983. Amza Pellea a interpretat atât personaje istorice (Vladica Hariton din Tudor din Vladimiri de Mihnea Gheorghiu, Voievodul Basarab din Croitorii cei mari din Valahia de Al. Popescu, rolurile din Tudor, Răscoala, Haiducii, Dacii, Columna, Mihai Viteazul), cât și personaje contemporane (Ailincii din Secunda 58 de Dorel Dorian, Manole din Somnoroasa aventură de T.Mazilu), dar și personaje din repertoriul clasic universal (Esteban din Fântâna turmelor de Calderon, Horațiu din Hamlet, Platonov din Un Hamlet de provincie de Cehov).

Rămas probabil în conștiința publicului prin rolul domnitorului din Mihai Viteazul și prin Nea Mărin, reușește în Atunci i-am condamnat pe toți la moarte să atingă ambele personaje. Umilul, și câteodată veselul Ipu recapătă, în finalul filmului, figura dârză și tragică a soldatului țăran din primul război.

Mormântul actorului Amza Pellea din Cimitirul Bellu ortodox

A câștigat în 1977 premiul de interpretare masculină, cel mai bun actor, la Festivalul Internațional de Film de la Moscova, pentru rolul său excepțional (Manolache Preda) din filmul Osânda, unde a jucat alături de Gheorghe Dinică și Ernest Maftei, într-o ecranizare de Sergiu Nicolaescu după "Velerim și Veler Doamne" de Victor Ion Popa.

Între 22 martie 1973 și 24 septembrie 1974 a fost director al Teatrului Național Craiova. A fost căsătorit timp de 25 de ani din 1958 până la moartea sa în 1983 cu Domnica Mihaela din familia Policrat din Craiova. Este tatăl actriței Oana Pellea.

A decedat în data de 12 decembrie 1983 la București în vârstă de 52 de ani. Este înmormântat la cimitirul Bellu.

Fundația Enciclopedică „Amza Pellea” a realizat un film documentar numit „Douăzeci de ani fără Amza”. A fost distins cu Ordinul Meritul Cultural clasa I (1971) „pentru merite deosebite în opera de construire a socialismului, cu prilejul aniversării a 50 de ani de la constituirea Partidului Comunist Român”.

Date personale
Amza Pellea
Actorul Amza Pellea în rolul Nea Mărin
Născut	7 aprilie 1931 Băilești, Dolj
Decedat	12 decembrie 1983 (52 de ani) București
Înmormântat	Cimitirul Bellu
Cauza decesului	cauze naturale[*] (cancer)
Căsătorit cu	Domnica Mihaela Policrat
Copii	Oana Pellea
Cetățenie	România
Ocupație	actor de teatru[*] actor de film
Activitate
Alma mater	Colegiul Național Carol I din Craiova
Roluri importante	Decebal, Mihai Viteazul, Ipu, Manolache Preda, Nea Mărin, Pârvu

FILMOGRAFIE

Dragul meu anonim
Alarmă în munți (1955)
Setea(1960)
Darclée (1961)
Celebrul 702 (1962)
Tudor (1963)
Pisica de mare (1964)
Camera albă (1965)
Neamul Șoimăreștilor (1965)
Răscoala (1965)
Haiducii (1966)
Dacii (1967)
Columna (1968)
Războiul domnițelor (1969)
Mihai Viteazul (1971)
Atunci i-am condamnat pe toți la moarte (1972)
Puterea și adevărul (1972)
Săgeata căpitanului Ion (1972)
Ciprian Porumbescu (1973)
Ultimul cartuș (1973)
Aventurile lui Babușcă (1973)
Bălcescu (1974)
Nemuritorii (1974)
Proprietarii (1974)
Un august în flăcări (1974)
Porțile albastre ale orașului (1974)
Un comisar acuză (1974)
Stejar – extremă urgență (1974)
Cantemir (1975)
Ulzana, căpetenia apașilor (1975)
Evadarea (1975)
Tată de duminică (1975)
Osînda (1976)
Lumina pe coline (1976)
Trei zile și trei nopți (1976)
Tufă de Veneția (1977)
Împușcături sub clar de lună (1977)
Accident (1977)
Das Verschollene Inka-Gold - Omul de aur - film TV (1978)
Eu, tu, și... Ovidiu (1978)
Pentru patrie (1978)
Melodii, melodii (1978)
Revanșa (1978)
Ecaterina Teodoroiu (1978)
Brațele Afroditei (1978)
Nea Mărin miliardar (1979)
Mihail, cîine de circ (1979)
Duios Anastasia trecea (1980)
Casa dintre câmpuri (1980)
Poarta de aur a incașilor (1981)
Șantaj (1981)
Spectacolul spectacolelor (1981)
Detașamentul „Concordia” (1981)
Ana și hoțul (1981)
Capcana mercenarilor (1981)
Rămân cu tine (1982)
Cucerirea Angliei (1982)
Imposibila iubire (1983)

1933: Nestor Rateș, jurnalist român
1933: William Wayne McMillan Rogers III. cunoscut mai ales ca Wayne Rogers ^[6] (n. 7 aprilie 1933 - d. 31 decembrie 2015) a fost un actor american de film și televiziune, cel mai bine cunoscut pentru că a jucat rolul lui, Trapper John' McIntyre, în serialul american, M*A*S*H.
Devenit ulterior un investitor și manager american de fonduri de mare succes, Wayne Rogers a apărut frecvent la emisiunea "Your World w/ Neil Cavuto" a canalului Fox Business Network și respectiv la Cashin' In a canalului Fox News Channel. Născut în Birmingham, statul Alabama, a absolvit un liceu local (Ramsay High School din Birmingham) pentru a absolvi liceul Webb School din Bell Buckle, statul Tennessee. În 1954, a absolvit Princeton University cu un majorat în istorie. Înainte de a deveni actor, Rogers a servit în United States Navy. Rogers a apărut la televiziune în seriale dramatice, dar și în sitcom-uri (SitCom = Situation Comic, comic de situație), așa cum sunt The Invaders, The F.B.I., Gunsmoke, Gomer Pyle, U.S.M.C., The Fugitive, respectiv într-un rol minor în filmul Cool Hand Luke, din 1967.

Jump to navigation

Jump to search

Date personale
Wayne Rogers
Wayne Rogers în MAS*H (1972).
Nume la naștere	William Wayne McMillan Rogers
Născut	7 aprilie 1933 Birmingham, Alabama, SUA
Decedat	31 decembrie 2015 (82 de ani)^[1]^[2]^[3]^[4]^[5] Los Angeles, SUA
Înmormântat	Westwood Village Memorial Park Cemetery[*]
Cauza decesului	cauze naturale[*] (pneumonie)
Căsătorit cu	Mitzi McWhorter (1960–1983) Amy Hirsh (1988–2015)
Număr de copii	2
Cetățenie	SUA
Ocupație	Actor, regizor, scenarist, investitor
Activitate
Cauza decesului	pneumonie
Domiciliu	Birmingham
Alma mater	Universitatea Princeton Neighborhood Playhouse School of the Theatre[*]
Ani de activitate	1959–2014
Număr de copii	2

1936: Nicolae Costin (n. 7 aprilie 1936, Peciște, județul Orhei, Regatul României, astăzi în raionul Rezina, Republica Moldova – d. 16 februarie 1995, Chișinău, Republica Moldova) a fost un om politic moldovean și unul din fruntașii mișcării de emancipare națională din RSS Moldovenească. A fost profesor universitar, președinte executiv al Frontului Popular din Moldova, deputat în primul Parlament ales (1990-1994) al Republicii Moldova, co-autorul Declarației de Independență a Republicii Moldova (27 august 1991), președinte al Consiliului municipal și Primar general al municipiului Chișinău (1990-1994).

Date personale
Nicolae Costin

Născut	7 aprilie 1936 Peciște, județul Orhei, Regatul României
Decedat	6 februarie 1995 (58 de ani) Chișinău, Republica Moldova
Înmormântat	Chișinău
Căsătorit cu	Iuliana Gorea-Costin
Cetățenie	Moldova
Religie	Ortodox
Ocupație	Politician
Deputat în Parlamentul Republicii Moldova
În funcție martie 1990 – 1990
Primar de Chișinău
În funcție 1990 – 9 august 1994
Precedat de	Mihai Severovan
Succedat de	Serafim Urechean

Premii	Ordinul Republicii
Partid politic	Frontul Popular din Moldova
Alma mater	Universitatea de Stat din Moldova
Profesie	Profesor și istoric

1938: Jerry Brown, politician american
1938 - S-a născut muzicianul american Spencer Dryden, (Jefferson Airplane, New Riders of the Purple Sage, The Dinosaurs şi The Peanut Butter Conspiracy) (d. 2005)

1939: Francis Ford Coppola (n. 7 aprilie 1939, Detroit, Michigan, SUA^[8]) este unul dintre cei mai cunoscuți și influenți regizori și producători de filme american. Fimele sale au fost de numeroase ori premiate, în special seria Nașul.

FILMOGRAFIE

2009 Tetro - regizor , scenarist
2007 Tinerețe fără tinerețe - Youth Without Youth - regizor , scenarist
1997 The Rainmaker - regizor , scenarist
1996 Jack - regizor
1992 Dracula - regizor
1990 Nașul: Partea a III-a/The Godfather: Part III - regizor , scenarist
1988 Tucker: The Man and His Dream - regizor
1987 Gardens of Stone - regizor
1986 Peggy Sue Got Married - regizor
1986 Captain EO - regizor , scenarist
1984 The Cotton Club - regizor , scenarist
1983 Rumble Fish - regizor , scenarist
1983 The Outsiders - regizor
1982 One from The Heart - regizor , scenarist
1979 Apocalipsul acum - Apocalypse Now - regizor , scenarist
1974 Nașul: Partea a II-a - The Godfather: Part II - regizor , scenarist
1974 Conversația - The Conversation - regizor , scenarist
1974 Marele Gatsby - The Great Gatsby - scenarist
1972 Nașul - The Godfather - regizor , scenarist
1970 Patton - scenarist
1968 The Rain People - regizor , scenarist
1968 Finian's Rainbow - regizor
1966 You're a Big Boy Now - regizor , scenarist
1966 Arde Parisul? - Paris brûle-t-il? - scenarist
1966 This Property Is Condemned - scenarist

1963 Dementia 13 - regizor , scenarist

Date personale
Francis Ford Coppola
Coppola la San Diego Comic-Con International 2011.
Născut	7 aprilie 1939 (80 de ani) Detroit, Michigan, Statele Unite
Părinți	Carmine Coppola Italia Coppola
Frați și surori	Talia Shire August Coppola[*]
Căsătorit cu	Eleanor Jessie Neil (1963–prezent)
Copii	Sofia Coppola Roman Coppola Gian-Carlo Coppola
Naționalitate	American
Cetățenie	SUA
Ocupație	Regizor de film, producător, scenarist
Activitate
Domiciliu	Napa Valley, California
Educație	Great Neck North High School
Alma mater	Universitatea Hofstra, UCLA
Ani de activitate	1963–prezent
Oraș natal	Woodside, Queens, New York
Partid politic	Partidul Democrat
Rude	Nicolas Cage (nepot)
Premii	Premiile Sindicatului Scenariștilor Americani (1971) Donostia Award[] (2002) Premiul Sindicatului American al Regizorilor[] Premiul pentru Arte al Prințesei Asturiilor[] (2015) Praemium Imperiale[] Premiul Oscar pentru cel mai bun regizor (1974) Premiul Oscar pentru cel mai bun scenariu original (1970) Premiul Oscar pentru cel mai bun scenariu adaptat (1972) Premiul Oscar pentru cel mai bun scenariu adaptat (1974) Premiul Oscar pentru cel mai bun film (1974) California Hall of Fame[] (2014) Membru al Academiei Americane de Arte și Științe[] Lumière Award, Lyon Festival of cinema[*] (2019) Premiile Sindicatului Scenariștilor Americani (1973) Premiile Sindicatului Scenariștilor Americani (1975)

1943: Mircea Ștefan Daneliuc^[1] (n. 7 aprilie 1943, orașul Hotin, județul interbelic Hotin, azi în Ucraina) este un actor, dramaturg, prozator și cineast total român. Mircea Daneliuc, se naște la 7 aprilie 1943, dintr-o mamǎ catolicǎ și un tatǎ creștin ortodox, la Hotin, în Basarabia. Familia se refugiazǎ în interiorul țǎrii. Rudele rǎmase în ținutul cedat rușilor, sunt deportate și exterminate în lagǎrele din Siberia, pentru vina posesiei de cetǎțenie românǎ. Mai târziu, autorul se va ocupa de aceste destine în romanul "Strigoi fǎrǎ Țarǎ". Câmpulung-Moldovenesc. Naturǎ somptuoasǎ, va rǎmâne îndrǎgostit de ea toatǎ viața. Școala primarǎ și începutul celei medii. Pǎrinții îl îndrumǎ spre muzicǎ, începe sǎ studieze vioara fǎrǎ entuziasm. 1957, Iași. Cu mare regret pentru munți, se mutǎ cu familia din Câmpulung Moldovenesc. E înscris la Liceul Național, de unde e exmatriculat pentru cǎ rǎspunde cu pumnii, înjurǎturii unui copil. Întâmplǎtor, fiul Primului Secretar de Partid al Județului. Cadrele didactice sunt furibunde, îi prezic un viitor negru, de pușcǎriaș. Mama, speriatǎ, îl transferǎ la Liceul "Costache Negruzzi", unde absolvǎ.

La majorat, declarǎ cǎ renunțǎ la studiul viorii, nemulțumit de propriile performanțe muzicale. Renunțǎ și la secția cu profil Real a liceului, având greutǎți cu matematica, deși, dintr-o familie de ingineri, are acasǎ tot sprijinul. Se transferǎ la cea Umanisticǎ. Începe din liceu studiul anatomiei, pregǎtindu-se pentru o carierǎ medicalǎ. Pentru copiii de intelectuali admiterea la facultate era foarte dificilǎ; un fiu de muncitor cu origine sǎnǎtoasǎ poate intra cu 5, lui îi trebuie cel puțin 9. Între timp, se îndrǎgostește de teatru și anunțǎ pǎrinților stupefiați noua veste. Medicina e abandonatǎ. Se pregǎtește pentru Actorie. E respins de la primul examen, dându-și seama cǎ e nepregǎtit a intra într-o lume în care funcționeazǎ ceva nou: relații, recomandǎri, susțineri. Din pǎcate, nu cunoaște pe nimeni în domeniu.

Se reîntoarce la Iași, devastat, unde îl așteaptǎ și ordinul de încorporare în armatǎ. Nu se simte nici îndemnat și nici pregǎtit pentru altǎ carierǎ și, pentru a se salva de militǎria venitǎ prea devreme, trage la sorți între Juridicǎ si Filologie. Intrǎ, nesperat, la secția de Limbǎ Francezǎ a Universitǎții din localitate. În anul III, se retrage pentru a susține un nou examen la Teatru, cu același rezultat. Revine la Filologie, citește mult, joacǎ în piese de amatori, absolvǎ dupǎ cinci ani, dar renunțǎ la cariera de profesor, pentru a mai tenta încǎ o datǎ ușa atât de râvnitǎ. Închisǎ, și de data aceasta. Încearcǎ și la Regie de Film, la fel. Rupe și arde tot ce apucase sǎ scrie în timpul studenției, nemulțumit de calitatea literară a acestora. Ca sǎ mai poatǎ trece un an pânǎ la noul examen, se angajeazǎ ca profesor suplinitor la douǎ licee. Nimic nu-l exasperează mai mult.

Altǎ varǎ, alt eșec. În toamna aceluiași an, 1965, este în sfârșit admis la Secția de Regie Film, la Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică "I.L. Caragiale" (I.A.T.C.) din București, pe care o va absolvi în 1969. Cinci examene, cinci ani de studii...; toatǎ aceastǎ aventurǎ o va descrie în "Pisica ruptǎ". Cinci ani de studii, timp în care se întreține cum poate, din meditatii, articole, sprijin familial. Debuteazǎ greu ("Cursa", 1975), cu un scenariu strǎin, nu cu ce își dorește. Propunerile personale îi sunt respinse. Începe o luptǎ riscantǎ cu cenzura comunistǎ, dar de la film la film acumulează autoritate. Le scoate anevoios, dar au calitatea de a nu pǎrea atacate de politrucii vremii, ambiționând spre o imagine nefalsificatǎ a realitǎții și plǎtind pentru asta cu dușmănia de stat, perioade din ce în ce mai lungi de nelucru, precaritate materialǎ, greutǎți în aprobarea altor scenarii, etc. Nu numai debutul, dar filme ca "Vânǎtoarea de Vulpi", "Croaziera", "Iacob", înseamnǎ rǎzboaie istovitoare cu satrapii ideologiei. Nu are decât perspectiva șomajului și a îndepǎrtǎrii de platouri, intrǎ exasperat în disidențǎ fǎțișǎ, aruncându-le carnetul de partid atunci când "Glissando" era pe punctul de a fi distrus, crezând cǎ exemplul îi va fi urmat, dar nu se alege decât un vid colegial rece în jur și cu retorsiunea autoritǎților.

Dupǎ 1990, în capitalismul autohton, realizeazǎ un numǎr mai mare de filme decât sub comuniști, dar rǎmân aproape necunoscute, nu ajung la public, sunt închise prin dulapuri și magazii, contemporanii breslei nedorindu-și deranjul unei ștachete. Figura de veteran pare mai convenabilǎ. Se afirmǎ cǎ cei care i-au urmat în film provin din "Proba de Microfon", precum alții din "Mantaua" lui Nicolai Gogol. Nu recunoaște, spune cǎ n-a avut emuli, ci numai epigoni și detractori amǎrâți. Șomeazǎ mai mult decât înainte, e scos din activitate opt ani, și, din disperare, începe sǎ scrie. Devine, în mod paralel, o voce originalǎ și importantǎ în literaturǎ. Afirmǎ cǎ, în arta lui, țara nu i-a cerut și nu i-a dat niciodatǎ nimic. Nu l-a vrut.

LITERATURĂ

1997 -- Pisica ruptă, roman;
1999 -- Marilene, roman;
1999 -- Șchiopul cu frumos miros, teatru;
2000 -- Doi pinguri, teatru;
2000 -- Apa din cizme, roman;
2001 -- Strigoi fără țară, roman;
2003 -- Carlo Carlini, iluzionism;
2003 -- Petru și Pavel, roman;
2005 -- Femei in ghips, teatru;
2007 -- Ora lanti, roman;
2009 -- Cele ce plutesc, roman;
2010 -- Două spălări pe cap, proză scurtă;
2012 -- Băiatul fără sprâncene, nuvele.
2013 -- Ca un grătar de mici. Un picior de plai, cu șpițul, roman
2013 – Pisica ruptă, roman; ediția a doua, revizuită și întregită
2016 --Dulci meleaguri, proză scurtă
2016 --Andreas, Andrada, roman
2017 -- Teatru, volum
2018 --Cele mai tâmpite momente, proză scurtă

2018 --Spărgătorul de greață, monologuri

TEATRU

A scris 19 piese de teatru și a regizat piesele, Emigranții de Sławomir Mrożek (1977), Regele desculț de Paul Anghel (1978), O noapte furtunoasă de Ion Luca Caragiale (1998), Doi Pinguri de Mircea Daneliuc 2006 și altele.

FILMOGRAFIE

Regizor

Warfv - 1970
Scurtcircuit - 1970
Insolație (Dus-Întors) - 1972
Ștefan cel Mare - Vaslui 1475 (1975) - asistent de regie
Cursa - 1975
Ediție specială - 1977
Probă de microfon - 1980
Vânătoarea de vulpi - 1980
Croaziera - 1981
Glissando - 1984
Iacob - 1988
A 11-a Poruncă - 1991
Tusea și junghiul - 1992
Patul conjugal - 1993*
Această lehamite - 1994
Senatorul melcilor - 1995
Ambasadori, căutăm Patrie - 2003
Sistemul nervos - 2005
Legiunea Străină (film) - 2008^[3]^[4]
Marilena - 2009
Cele ce plutesc - (2009)

Scenarist

Actor

1975 -- Cursa;
1977 -- Râul care urcă muntele;
1977 -- Ediție specială ;
1979 -- Probă de microfon;
1979 -- Al patrulea stol - ca Dan;
1979 -- Casa dintre câmpuri;
1980 -- Vânătoarea de vulpi;
1981 -- Croaziera;
1984 -- Galax, omul păpușă;
1990 -- A 11-a Poruncă;

2003 -- Ambasadori, căutăm Patrie, rolul Pictorului

Date personale
Mircea Daneliuc
Născut	7 aprilie 1943 (76 de ani) Hotin, România
Căsătorit cu	Tora Vasilescu Cecilia Bârbora
Cetățenie	România
Ocupație	regizor de film actor scenarist
Activitate
Alma mater	Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „Ion Luca Caragiale” din București

1944 - S-a născut Gerhard Schröder, fost cancelar al Germaniei.
A fost cancelar federal al Germaniei din 1998 până în 22 noiembrie 2005.

1946: Robert Metcalfe (n. 7 aprilie 1946, New York, SUA) este un inginer electronist american, cunoscut drept coinventator al Ethernetului, fondator al 3Com și autor al Legii lui Metcalfe. Pentru inventarea Ethernet, a primit în 1996 Medalia de Onoare IEEE.

Date personale
Robert Metcalfe
Metcalfe decorat cu Medalia Națională Americană pentru Tehnologie
Născut	7 aprilie 1946 (73 de ani) New York, SUA
Naționalitate	american
Cetățenie	SUA
Ocupație	informatician inventator inginer om de afaceri
Activitate
Rezidență	Statele Unite ale Americii
Domeniu	Rețele de calculatoare
Instituție	Xerox PARC MIT 3Com
Alma Mater	MIT Sloan School of Management[*] Universitatea Harvard Massachusetts Institute of Technology
Organizații	Academia Americană de Arte și Științe[] National Academy of Engineering[]
Cunoscut pentru	Ethernet
Premii	Medalia de onoare IEEE Medalia Națională Americană pentru Tehnologie

1947: Ecaterina Andronescu, politician român
1947: Florian Schneider-Esleben (n. 7 aprilie 1947) a fost unul dintre membrii fondatori ai trupei de muzică electronică Kraftwerk. El a fondat Kraftwerk împreună cu Ralf Hutter în 1970. A părăsit grupul în 2008.
Instrumentul său de bază a fost flautul electronic. De asemenea, a cântat și la vioară (modificată de el însuși) și s-a implicat și în folosirea sintetizatoarelor.
Într-un interviu din 1991, Schneider a spus: "Am studiat serios până la un nivel sigur, apoi m-am plictisit. Voiam lucruri noi, am descoperit că flautul era prea limitat. Pe urmă am cumpărat un microfon, apoi boxe, apoi sintetizatoare. Așa că am renunțat de tot la flaut. A fost un fel de proces...".
Inclinația lui Schneider pare să fie spre design-ul sunetului și vocea robotizată.
Este cunoscut ca fiind serios, foarte tăcut față de colegul său Ralf Hutter, aparent parcă nici nu-i plac turneele trupei. În interviuri (foarte rar adresate lui) răspunde scurt și sarcastic la întrebările ce îi sunt adresate.
În prezent, Schneider locuiește în Meerbusch-Buderich, lângă Düsseldorf, și are o fiică pe nume Lisa. El este fiul arhitectului Paul Schneider-Esleben.
Pe 21 noiembrie 2008, Florian părăsește trupa Kraftwerk, deși niciun zvon nu era clar în privința asta. Pe data de 5 ianuarie 2009 site-ul oficial al fanilor Kraftwerk, Techno Pop, a confirmat oficial plecarea lui Schneider de la trupă.

Jump to navigation

Jump to search

Date personale
Florian Schneider
Florian Schneider în 2004
Nume la naștere	Florian Schneider-Esleben
Născut	7 aprilie 1947 (72 de ani) Düsseldorf, Germania Düsseldorf, Germania
Părinți	Paul Schneider-Esleben[*]
Cetățenie	Germania
Ocupație	muzician, vocalist
Activitate
Origine	Dusseldorf, Germania
Studii	Robert Schumann Hochschule[*]
Gen muzical	Krautrock Muzică electronică
Instrument(e)	flaut, clape, chitară, percuții, vioară, vocoder
Ani de activitate	1968 - 2008

1949 - S-a născut Radu Timofte, politician român (d. 2009)
1950: Flor Pomponiu (n. 7 aprilie 1950) este un inginer și politician român, fost primar al sectorului 1 în perioada februarie 1992 - iunie 1996 din partea PNL. A fost primul primar al sectorului 1 ales prin alegeri locale libere după 1989.

1951: Ana Bantoș (n. 7 aprilie 1951, Chișinău, URSS) este un critic și istoric literar din Republica Moldova.

A studiat la Facultatea de Filologie a Universității de Stat din Chișinău, pe care a absolvit-o în 1973 și a obținut în 1998 un doctorat în filologie la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, sub coordonarea academicianului Constantin Ciopraga. Este căsătorită cu editorul Alexandru Bantoș.

Date personale
Ana Bantoș
Născută	7 aprilie 1951 (68 de ani) Chișinău, URSS
Căsătorită cu	Alexandru Bantoș
Cetățenie	Moldova
Ocupație	critic literar[] istoric literar[]
Activitate
Alma mater	Universitatea de Stat din Moldova Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași

1952: Nichita Danilov (n. 7 aprilie 1952, satul Climăuți, comuna Mușenița, Suceava) este un poet, scriitor, publicist și politician de etnie rus-lipovean din România. Nichita Danilov s-a născut la data de 7 aprilie 1952 în satul Climăuți din comuna Mușenița (Suceava), într-o familie de etnie ruso-lipoveană. A absolvit cursurile Facultății de Științe Economice și pe cele ale Școlii Postliceale de Arhitectură, ambele din Iași.^[1]

A lucrat ca economist, corector, profesor, muzeograf, editor, redactor ("Convorbiri literare"), redactor șef ("Kitej-Grad"), șef departament cultură ("Monitorul de Iași"), director (Teatrul de copii și tineret "Luceafărul" din Iași), secretar literar (Teatrul Național din Iași), director (Casa de Cultură "Mihai Ursachi" a municipiului Iași).

Debutul său literar a avut loc în anul 1979 în paginile revistei "Dialog". Este prezent în texte literare în aproape toate antologiile din țară și străinătate, poeziile sale au fost traduse și publicate în diverse reviste de gen din S.U.A., Anglia, Cehia, Slovacia, Franța, Spania, Letonia, Ungaria, Estonia, etc. sub semnătura unor traducători de prestigiu ca Adam J. Sorkin, Sean Cotter, Brenda Walker, Leons Briedis, Lidia Nasinova, Maria Dinescu, Emanoil Marcu etc.

Este membru al Uniunii Scriitorilor din România și al PEN Club European^[2]. A desfășurat o intensă activitate publicistică în cotidianul "Monitorul" (pagina culturală) și "Obiectiv" din Iași. De asemenea, a publicat texte literare în aproape toate revistele din România. În perioada 1998-2000 a funcționat ca atașat diplomatic pe probleme de presă la Ambasada României din Republica Moldova, pe parcursul unui an fiind ambasador ad-interim al acestei misiuni diplomatice. A fost membru al Cenaclului de Luni, condus de Nicolae Manolescu.

CĂRȚI PUBLICATE

Fântâni carteziene (Ed. Junimea, 1980) - poeme, volum distins cu Premiul Uniunii Scriitorilor;
Câmp negru (Ed. Cartea Româneasca, 1982) - poeme;
Arlechini la marginea câmpului (Ed. Cartea Româneasca, 1985) - Premiul Asociației Scriitorilor din Iași;
Poezii (Ed. Junimea, 1987) - Premiul Asociației Scriitorilor din Iași;
Deasupra lucrurilor, neantul (Ed. Cartea Româneasca, 1990) - poeme, Premiul Asociației Scriitorilor din Iași; Premiul revistei Cronica, Premiul revistei Poesis;
Urechea de cârpă (Ed. Boema, 1992) - pamflete;
Apocalipsa de carton (Ed. Institutul European, 1995) - eseuri;
Mirele orb (1995) - poeme, Premiul Fundației Soros, Premiul Asociației Scriitorilor din Iași, Premiul Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova;
Nevasta lui Hans (Ed. Moldova, 1996) - proză;
Deasupra lucrurilor neantul / Au deussus des choses, le neant (Ed. Axa, 1997, ediție bilingvă în traducerea lui Emanoil Marcu);
Nouă variațiuni pentru orgă (Ed. Polirom, 1999) - Premiul Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova;
Peisaj cu ziduri și uși (Ed. Augusta, 2000, ediție bilingvă română - engleză (în traducerea prof. Sean Cotter, Universitatea din Michigan, SUA) - poeme;
Suflete la second-hand (Ed. Vinea, 2000) - poeme;
În deșert și pe ape (Ed. Prut Internațional, 2000) - poeme;
Umbră de aur, melancolia (Ed. Axa, 2000) - poeme, Premiul Național de poezie de la Neamț din 2002;
SECOL (Ed. Junimea, 2003);
Second Hand Souls (Twin Spoon Press, Praga, traducere în limba engleză de Sean Cotter, SUA);
Nouă variațiuni pentru orgă/ Nine Variations for Organ (antologie în limba engleză, ediție bibliofilă, Olanda);
Îngerul negru (traducere în limba rusă de Elena Loghinovski, Editura Kitej-grad, Iași) - poezii;
Tălpi (Ed. Polirom, 2004) - roman, Premiul Uniunii Scriitorilor din Iași pentru proză;
Ferapont (Ed. Paralela 45, 2005) - antologie de poezie;
Mașa și Extraterestrul (Ed. Polirom, 2005) - roman;
Capete de rând (Ed. Paralela 45, 2006) - eseuri și portrete literare;
Centura de castitate (Ed. Cartea Românească, 2007) - versuri (conține CD audio cu poezii recitate de scriitor).^[3]

Este prezent în:

Streiflicht – Eine Auswahl zeitgenössischer rumänischer Lyrik (81 rumänische Autoren), - "Lumina piezișă", antologie bilingvă cuprinzând 81 de autori români în traducerea lui Christian W. Schenk, Dionysos Verlag 1994, ISBN 3980387119

Date personale
Nichita Danilov

Născut	7 aprilie 1952 (67 de ani) Climăuți, Suceava, Romania
Cetățenie	România
Ocupație	diplomat scriitor poet romancier[*]
Ambasador al României în Republica Moldova
În funcție Februarie 1999 – 1999
Precedat de	Marcel Dinu
Succedat de	Victor Bârsan

Premii	Q16086587[*] (2009)
Alma mater	Universitatea din Iași
Profesie	Diplomat

1953: Daniel Corbu (n. 7 aprilie 1953, Târgu Neamț, județul Neamț) este un poet și eseist român. Din 1990 este membru al Uniunii Scriitorilor din România - USR, în filiala Iași.^[1] Este considerat de academicianul Mihai Cimpoi ca fiind liderul generației de poeți optzeciști,^[2] dar criticul literar Gheorghe Grigurcu consideră că poetul cultivă un lirism particularizat, neîncadrabil în șabloanele „generaționiste”.^[3] Criticul literar Theodor Codreanu îl consideră pe Daniel Corbu unul dintre „bacovienii” generației ’80, iar poetul George Vulturescu afirmă că poetul nemțean este cel mai orfic dintre poeții optzeciști. Studiile le-a făcut la Facultatea de Limba și Literatura română a Universității București, anume la secția română-franceză.
A debutat în 1979, în revista România literară. Tot în această perioadă a publicat poeme în revistele literare Tribuna, Amfiteatru, Cronica, Luceafărul și Ateneu.
Începînd cu 1984, inițiază și organizează prin Casa de cultură din Tîrgu Neamț, unde este instructor de teatru și poezie, Colocviile Naționale de Poezie de la Târgu Neamț.
După 1990, este inspector cultural (Inspectoratul pentru Cultură Neamț), fondator al Casei de Editură "Panteon" și al revistei literare "Panteon". Este inițiator și organizator al Serilor de Poezie de la Vânători-Neamț, din care s-au desfășurat zece ediții. Din 1998 s-a stabilit la Iași, ca muzeograf literar, apoi director adjunct și director al Muzeului Literaturii Române Iași.
Din 2004 este directorul fondator al revistei de experiment literar Feed Back și organizează, începând cu 2006, Festivalul Internațional de Neoavangardă, iar din 2009, Festivalul Internațional de Poezie ”Grigore Vieru” (9 ediții). Ca editor a inițiat opt colecții de importanță națională în cadrul editurii PRINCEPS MULTIMEDIA Iași, între care ”Biblioteca Ion Creangă”, ”Galaxii lirice”, ”Ediții critice”, ”Scriitori în amintirile contemporanilor”, ”Cărțile avangardei”.
În prezent^[Când?] este senior editor al revistei de experiment literar Feed Back.
A tradus pentru reviste literare, precum și în volume, din prestigioși scriitori ai lumii: E.M. Cioran, Roland Barthes, Alphonse Daudet, Prospere Mérimée, Paul Valéry, Edmond Jabès, Henri Michaux, Odysseas Elytis, Jorge Luis Borges, Jacques Le Goff ș.a.
Prezent în diverse antologii de poezie din țară și străinătate, precum și în reviste literare din Franța, Belgia, Italia, Iugoslavia, Germania, Slovacia, Republica Yemen, Rusia, Ungaria, Canada, China, U.S. A.
Daniel Corbu este membru în Asociația Scriitorilor de Limbă Română din Québec și membru al Asociației Culturale Internaționale „Francois Mauriac” (Paris).

Cărți de poezie

Intrarea în scenă, Ed.Albatros, 1984
Plimbarea prin flăcări, Ed.Cartea Romanească, 1988
Preludii pentru trompetă și patru pereți, Ed.Panteon, 1992
Documentele Haosului, Ed.Panteon, 1993
Spre Fericitul Nicăieri, Ed.Panteon, 1995
Cîntece de amăgit întunericul, Ed.Helicon, 1996
Manualul Bunului Singuratic, Ed.Panteon, 1997
Duminica fără sfârșit, Ed.Axa, 1998
Cartea urmelor, Ed. Junimea, 2001
Evanghelia după Corbu și alte poeme, Ed. Princeps Edit, 2006
Refugii postmoderne (Convorbiri literare, 2007)
Eonul Marelui Desant, antologie, ediție critică (Princeps Edit, 2009)
Viața de fiecare zi la Iași pe vremea lui Daniel Corbu povestită de el însuși (Ed. Feed Back, colecția Spiritul loci, 2013)
Refugii postmoderne (Editura Feed Back, 2012)
Noi vești despre pasărea oarbă Dali (Editura Junimea, 2012
Documentele Haosului, antologie de autor, Colecția ”Ediții critice” (Ed. Princeps Multimedia,2013)
Scrisori către cei singuri (Editura Princeps Multimedia, 2013)
Ferestrele oarbe (Editura Princeps Multimedia, 2016)

Cărți în traduceri

Les Documents du Chaos, trad. Mira Iosif-Fishmann, Miron Kiropol (L*Ancrier Edition, Strassbourg, France, 2002)
–El Manual del Buen Solitario, poeme/ poemas, ediție bilingvă româno-spaniolă, trad. Gustavo-Adolfo Loria-Rivel (Costa Rica), Ed. Princeps Edit, 2005, Iași;
Cains Neue Jammer/ Noile lamentații ale lui Cain,dihtungen, trad. Johann Lippett, 2009
Il vangelo secondo Corbu, trad. în italiană Geo Vasile, 2011
Manualul Bunului Singuratic, ediție poliglotă - română, spaniolă, engleză, franceză, germană, italiană/ El Manual del Buen Solitario, The Lonesome Way's Manual/ Le Manuel du Bon Solitaire/ Das Lehrbuch des Guten Einzelgängers/ Il Manuale del Buono Solitario, Editura Princeps Multimedia, Iași, 2013
The Machine for inventing ideals, împreună cu poetul american Stanley H.Barkan, trad. Olimpia Iacob & Jim Kacian, Editura Princeps Multimedia, Iași, 2015
Entre un cri et un autre / Între un strigăt și altul, trad. Cornelia Bălan Pop, Editura Feed Back, 2016
The daily apocalypse(poems), Cross-Cultural Comunication, New York, trad. Olimpia Iacob & William Wolak, 2017

Prezent

Streiflicht – Eine Auswahl zeitgenössischer rumänischer Lyrik (81 rumänische Autoren), - "Lumina piezișă", antologie bilingvă cuprinzând 81 de autori români în traducerea lui Christian W. Schenk, Dionysos Verlag 1994, ISBN 3980387119
Confluenze Litterarie Italo-Romene, a cura di Geo Vasile (Sommario: Cesare Pavese, Marino Piazzolla, George Bacovia, Ion Vinea, Mario Luzi, Eugenio Montale, Nichita Stănescu, Virgil Mazilescu, Paolo Ruffilli, Daniel Corbu, Mircea Cărtărescu, Francesco Trisoglio), Edizioni del Poggio, Italia, 2009
Siete Poetas de Iasi-Rumania, prologo, seleccion y traduccion de Maria Castro Navarrete, Ed. Feed Back, 2011
„Profili literari italo- romeni”, antologie de Geo Vasile (Edizioni Bompiani, Italia), 2012
Bridging the waters- Poetry Anthologie of Stanley H. Barkan, Cross-Cultural Comunication, New York, 2016

Cărți de eseuri

Generația poetică '80 în cincisprezece portrete critice, Ed.Junimea, 2000
Postmodernismul pe înțelesul tuturor, Ed. Princeps Edit, 2004
Generația poetică 80 și rostirea postmodernă, Ed. Princeps Edit, 2006
Postmodernism și postmodernitate în România de azi, Ed. Princeps Edit, Colecția Eseuri, 2007, (Ediția a II-a 2012)
Neoavangarda românească Editura Princeps Edit, Colectia Istoria și critică literară, 2008.
Rostirea postmodernă. Generația poetică 80 în literatura română, Editura Princeps Multimedia, 2014.

Cărți de proză

Douăzeci și una de fantasmagorii în ritm de blue-jazz, Ed. Cronica, 2001.
Urmele lui Dumnezeu și alte povestiri, Editura Princeps Edit, Iași, 2008.
Piatra de Eol și alte povestiri, Editura Princeps Multimedia, 2015.
JANUVIA - Romanul ascezei, Editura Princeps Multimedia, 2017.
Daniel Corbu

1954: Ion Aldea-Teodorovici (n. 7 aprilie 1954, Leova - d. 30 octombrie 1992, Coșereni, România) a fost compozitor și cântăreț din Republica Moldova. Ion Aldea-Teodorovici s-a născut la 7 aprilie 1954, de Buna Vestire, în orașul Leova, RSS Moldovenească. Tatăl său, Cristofor Teodorovici, a fost preot, dar, în perioada de ocupație sovietică a fost nevoit să se retragă din biserică.^[1] Mama sa, Maria Aldea, a fost moașă. Ion a fost cel mai mic dintre cei trei copii din familie, ceilalți doi frați fiind Adrian (care era de la o altă mamă) și Petre.^[2] Câțiva ani, tatăl său a fost solist în Capela corală „Doina”, apoi, căsătorindu-se cu Maria Aldea, se întoarce acasă, în Leova, unde lucrează ca profesor de muzică și conduce corul Școlii moldovenești nr. 2 din localitate. De la tatăl său, Ion a moștenit dragostea față de muzica sacră, care l-a inspirat în piesele pe care avea să le scrie mai târziu. Și tot la îndemnul tatălui, la vârsta de cinci ani, a început să studieze vioara și pianul. Fratele său, Petre Teodorovici, devenit și el compozitor, a crescut mai mult în casa bunicilor, iar Ion a fost mai mult „băiatul tatei”. Dar, ca și fiul său Cristi, la numai zece ani, Ion a rămas fără tată.

În 1961 mama sa îl aduce la Chișinău, la Școala de Muzică „Eugeniu Coca” (astăzi Liceul de Muzică „Ciprian Porumbescu”), unde Ion studiază clarinetul, până în 1969, când se înscrie la "Școala medie de muzică" din Tiraspol, unde studiază saxofonul și pe care o absolvește în 1973. Este înrolat în armata sovietică în orașul Zaporojie, RSS Ucraineană; aici, tânărul artist devine artilerist. L-a salvat de manevrele militare un general ucrainean, mare amator de jazz-band care, într-o zi, a ascultat întâmplător, la radio, în cadrul emisiunii pentru ostași, cântecul „Crede-mă, iubire”, intepretat de Sofia Rotaru și semnat de tânărul compozitor Ion Aldea-Teodorovici.

Din 1975 și până în 1981, când devine student la Facultatea de compoziție și pedagogie a Conservatorului "G. Musicescu" din Chișinău, activează în cadrul formației de muzică ușoară „Contemporanul” condusă de compozitorul Mihai Dolgan. Aici se produce în calitate de instrumentist, compozitor și solist. Tot în acești ani, lansează piesa „Seară albastră”, a cărei paternitate a fost disputată un timp între el și fratele său Petre Teodorovici, cu care semnase anterior câteva piese comune, începând cu această piesă, compozitorul a cunoscut dulceața și amarul succesului.

În 1981 Ion se căsătorește cu Doina Marin. La 5 august 1982 se naște fiul lor, Cristofor Aldea-Teodorovici. Tot pe atunci, duetul Doina și Ion este lansat la o seară de creație a poetului Grigore Vieru. Din 1981 până în 1988 Ion este student la Conservatorul „Gavtiil Musicescu” din Chișinău, Facultatea Compoziție.

În anul 1985 participă, ca parte a programului cultural, la școala pentru tinerii savanți, care a avut loc la Vadul lui Vodă alături de poetul Grigore Vieru^[3] În perioada 1982-1992 își desfășoară activitatea interpretativă și creatoare în duet cu soția sa. Fiind respins la Radio și Televiziune, Ion ia chitara în brațe și pornește împreună cu Doina să cutreiere satele Moldovei. În anul 1986 înființează formația „Telefon”, apoi „DIATE”. În 1987 activează la Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice din Chișinău. În 1989 i se conferă titlul onorific Artist Emerit din Moldova. A scris muzică simfonică, de cameră, cântece pentru copii, pentru filme, pentru spectacole dramatice. Când era mai trist, scria muzică sacră.

Împreună cu soția sa a militat pentru re-unirea Basarabiei cu România. A optat pentru revenirea la limba română și grafia latină. Soții Ion și Doina Aldea-Teodorovici sunt primii care în anii 90' au cântat despre limba română, Eminescu

Locul de la intrarea în Coșereni (jud. Ialomița) unde a avut loc tragicul accident

În noaptea de 29/30 octombrie 1992, la orele 2.30, mașina în care se deplasau Ion și Doina Aldea-Teodorovici spre Chișinău a intrat într-un copac în apropierea localității Coșereni, la 49 de kilometri de București, România. În mașină se aflau patru persoane, șoferul și însoțitorul au scăpat fără nici o zgârietură în timp ce Ion și Doina, aflați pe bancheta din spate, au fost striviți între greutatea mașinii și copacii de pe marginea drumului. Moartea celor doi a fost percepută la data respectivă ca o tragedie națională.

Pe ultimul drum...

Înmormântarea lui Ion și Doina Aldea-Teodorovici a avut loc la 3 noiembrie 1992 la Cimitirul Central din Chișinău. O asemenea mulțime n-a mai fost adunată de la proclamarea independenței. Ziarul "Moldova Suverană", 5 noiembrie 1992: "Marți, 3 noiembrie, întreaga Republică Moldova și-a luat rămas bun de la Doina și Ion Aldea-Teodorovici care, în scurta lor viață pământească, au devenit un simbol al cântecului de libertate și a celor mai sacre aspirații ale românilor din stânga Prutului. La ora 10.30. Spre Opera Națională din Chișinău, în a cărei incintă au fost aștezate sicriile, se revarsă mulțime de lume pentru ultima întâlnire cu renumiții și îndrăgiții artiști. La 12.30 sicriile sunt scoase și purtate prin marea de oameni. Înregistrarea pe banda magnetică, răsună vocea Doinei și a lui Ion Aldea-Teodorovici. în nenumărate acorduri ale cântecului "Suveranitate", interpretat de ei acum doi ani în chiar această Piață sunt purtate pe umeri spre Cimitirul Central de pe strada Armenească din Chișinău. Cei doi neîntrecuți cântăreți, Doina și Ion, nedespărțiți în moarte ca și în viață, au rămas să-și doarmă somnul de veci alături, lângă biserica vechiului cimitir al Chișinăului. Ion Aldea-Teodorovici a scris peste 300 de cântece patriotice, lirice, și pentru copii.

Muzică pentru filme

"Iona"
"Disidentul"
"Ce te legeni, codrule"

Piese de teatru

”Aventurile celor 4 gemeni” - regia lui Victor Ignat la Teatrul ”Luceafărul” din Chisinau
"Fântână Anghelinei" - dram. A. Burac, Teatrul găgăuz din Ciadâr-Lunga
"Dragă, consăteanule" - dram. Gh. Malarciuc
"Abecedarul" - dram. D. Matcovschi, în regia lui Veniamin Apostol, Teatrul Național ”A.S. Puskin”
"Tata" - dram. D. Matcovschi, în regia lui Veniamin Apostol, Teatrul Național ”A.S. Puskin”
"Pomul vietii" - dram. D. Matcovschi, în regia lui Veniamin Apostol, Teatrul Național ”A.S. Puskin”
”Casa Nebunului” de Tudor Popescu, în regia lui Victor Ignat, Teatrul ”B.P. Hasdeu” din Cahul

A scris muzică instrumentală, "Rapsodie"; variații pentru pian, cvintet pentru coarde.

Date personale
Ion Aldea-Teodorovici
Timbru din Republica Moldova cu Doina și Ion Aldea-Teodorovici
Născut	7 aprilie 1954 Leova, RSS Moldovenească
Decedat	30 octombrie 1992 (38 de ani) Coșereni, România
Înmormântat	Cimitirul Central din Chișinău
Cauza decesului	Accident rutier
Părinți	Cristofor Teodorovici Maria Aldea
Frați și surori	Petre Teodorovici
Căsătorit cu	Doina Aldea-Teodorovici
Copii	Cristofor Aldea-Teodorovici
Cetățenie	URSS
Etnie	români
Religie	Creștin ortodox
Ocupație	Compozitor, Cântăreț
Activitate
Cauza decesului	Accident rutier
Descoperirea cadavrului	ora 2:30, UTC+2
Alma mater	Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice
Ani de activitate	1975-1992
Lucrări remarcabile	Maluri de Prut, Suveranitate, Eminescu, Trei Culori
Cunoscut pentru	Mișcarea de eliberare națională Mișcarea de reunificare a României cu Republica Moldova
Premii	Artist Emerit al Republicii Moldova Ordinul Republicii - decorat Post Mortem, 1993

1954: Jackie Chan, MBE^[2] (n. Chan Kong-sang, 陳港生; 7 aprilie 1954)^[3] este un actor, coregraf de lupte, comediant, regizor, producător, expert al artelor marțiale, scenarist, antreprenor, cântăreț și cascador originar din Hong Kong.^[4] În filmele sale, este cunoscut pentru stilul acrobatic de luptă, sincronizarea sa comică, folosirea armelor improvizate și cascadoriile sale inovative. Jackie Chan este actor din anii 1960 și a apărut în peste 100 de filme.
Chan a obținut stele pe Hong Kong Avenue of Stars și pe Hollywood Walk of Fame. În 2016 a primit Premiul Onorific Oscar.^[5] Fiind un simbol cultural, Chan a fost pomenit în diverse cântece pop, desene animate și jocuri video. Un solist de operă, Chan este de asemenea și un cântăreț de Cantopop și Mandopop, lansând mai multe albume și cântând o mare parte din piesele de generic ale filmelor în care a jucat. Chan s-a născut pe 7 aprilie 1954, în Hong Kong, China, sub numele de Chan Kong-sang, fiind fiul lui Charles și Lee-Lee Chan, refugiați din Războiul Civil Chinez. A fost poreclit Paopao (în chineză: 炮炮, având sensul de „ghiulea”), pentru că nu stătea niciodată locului.^[6] Din moment ce părinții săi lucrau pentru consulul francez din Hong Kong, Chan și-a petrecut anii de formare în apropierea reședinței consulului, în districtul Victoria Peak.^[7]
Chan a urmat Școala Primară Nah-Hwa din insula Hong Kong, unde a ratat primul an, tatăl său retrăgându-l de la școală. În 1960, tatăl său a emigrat în Canberra, Australia, pentru a lucra pe postul de bucătar-șef în ambasada americană, în timp ce Chan a fost trimis la Academia de Arte Teatrale Chineze, o școală de operă condusă de directorul Yu Jim-yuen.^[7]^[8] Chan s-a antrenat în mod riguros în următorii zece ani, excelând în arte marțiale și acrobatică.^[9] A devenit unul din membrii Seven Little Fortunes (în română: „Cele șapte mici comori”), un grup alcătuit din cei mai buni elevi ai școlii, primind de la maestrul său numele de Yuen Lo . Chan a devenit bun prieten cu colegii săi de grup Sammo Hung și Yuen Biao, cei trei având să poarte ulterior numele de Three Brothers („Cei trei frați”) sau Three Dragons („Cei trei dragoni”).^[10]
La 8 ani, a apărut alături de o parte din Little Fortunes, în filmul Big and Little Wong Tin Bar (1962), cu Li Li Hua în rolul mamei sale. Chan a jucat încă odată cu Li în următorul an, în The Love Eterne (1963) și a avut un rol minor în filmul din 1966 Rândunica de aur, regizat de King Hu.^[11] În 1971, după o apariție specială într-un alt film Kong Fu, A Touch of Zen, Chan și-a început cariera de adult în industria cinematografică, semnând inițial cu Great Earth Film Company a lui Chu Mu.^[12] La vârsta de 17 ani, a fost cascador în filmele cu Bruce Lee, Fist of Fury și Enter the Dragon, sub numele de scenă Chan Yuen Lung (în chineză: 陳元龍).^[13] În același an, a obținut primul său rol principal, în Little Tiger of Canton, ce a avut o lansare limitată în Hong Kong în 1973.^[14] Din cauza eșecurilor comerciale din filmele în care a jucat și problemelor în a se angaja pe postul de cascador, Chan a primit rolul principal în comedia pentru adulți din 1975, All in the Family, care conținea prima și probabil unica scenă de sex din cariera actorului. De asemenea, este singurul film până în momentul de față care nu conține nicio scenă de luptă sau vreo cascadorie.^[15]
Chan și-a urmat părinții în Canberra în 1976, unde a urmat Dickinson College și a lucrat pe postul de muncitor în construcții.^[16] Un coleg de echipă pe nume Jack l-a luat pe Chan sub aripa sa, poreclindu-l „Micul Jack”, prescurtat mai apoi ca Jackie; din acel moment, folosește numele de Jackie Chan.^[17] În plus, la finalul anilor ’90, Chan și-a schimbat numele chinezesc în Fong Si-lung (în chineză: 房仕龍), numele de familie adevărat al tatălui său fiind Fong.

Jackie Chan și-a început cariera în domeniul filmului pe postul de cascador în filmele Fist of Fury (1972) și Intrarea dragonului (1973, în imagine).

În 1976, Jackie Chan a primit o telegramă de la Willie Chan, un producător de filme al industriei din Hong Kong, care era impresionat de munca de cascador a lui Jackie. Willie Chan i-a oferit acestuia un rol într-un film regizat de Lo Wei. Lo observase performanțele lui Chan în filmul Hand of Death (1976), regizat de John Hoo, și dorea să îl modeleze pe acesta asemenea lui Bruce Lee, în filmul New Fist of Fury.^[12] Numele lui de scenă s-a schimbat în Sing Lung (în chineză: 成龍, de asemenea scris și ca Cheng Long,^[18] având sensul de „cel ce devine dragonul”) pentru a sublinia similaritatea sa cu Bruce Lee, al cărui nume de scenă era Lei Siu-lung (în chineză: 李小龍, cu sensul de „Micul Dragon”). Filmul nu a avut succes, deoarece Chan nu era obișnuit cu stilul de arte marțiale al lui Lee. În ciuda acestui eșec, Lo Wei a continuat să producă filme pe teme similare, rezultatul fiind câștigurile mici la box office.^[19]

Prima apariție majoră a lui Chan a fost în filmul Snake in the Eagle’s Shadow din 1978, filmat în timp ce acesta era împrumutat la Seasonal Film Corporation.^[20] În regia lui Yuen Woo-ping, Chan a obținut libertate totală pentru cascadoriile sale. Filmul a inițiat genul de comedie kung fu, dovedindu-se a fi o împrospătare adusă audienței din Hong Kong.^[21] Chan a jucat apoi în Maestrul bețiv, care l-a propulsat pe actor către succesul mondial.^[22]

Odată cu întoarcerea lui Chan la studioul lui Lo Wei, Lo a încercat să creeze un film de comedie asemenea Maestrului bețiv, producând astfel Half a Loaf of Kung Fu și Spiritual Kung Fu.^[17] De asemenea, i-a dat lui Chan oportunitatea de a regiza The Fearless Hyena alături de Kenneth Tsang. Când Willie Chan a părăsit compania, acesta l-a sfătuit pe Jackie să se decidă dacă vrea sau nu să rămână cu Lo Wei. În timpul filmărilor pentru Fearless Hyena Part II, Chan și-a încheiat contractul și s-a alăturat companiei Golden Harvest, determinându-l pe Lo să îl șantajeze pe Chan cu triade, acuzându-l pe Willie pentru îndepărtarea vedetei lui. Disputa a fost rezolvată cu ajutorul actorului și regizorului Jimmy Wang Yu, care i-a permis lui Chan să rămână la Golden Harvest.

Acțiunea filmului Police Story, numit și „Glass Story” (în română: „Poveste de sticlă”) pentru cascadoriile sale, este fixată într-o perioadă modernă.

Willie Chan a devenit managerul personal și bun prieten cu Jackie, rămânând astfel timp de peste 30 de ani. Acesta a ajutat la lansarea lui Chan pe plan internațional, începând cu primele filme ale actorului în industria americană, în ani 1980. Primul său film la Hollywood a fost Battle Creek Brawl din 1980. Chan a avut apoi un rol minor în filmul Cursa Ghiulea din 1981, cu un venit de 100 de milioane de dolari la nivel mondial. Cu toate că a fost în mare parte ignorat în favoarea actorilor americani precum Burt Reynolds, Chan a fost impresionat de secvențele eliminate din film și arătate în genericul de final, fiind inspirat să folosească acest procedeu pentru filmele sale viitoare.

După eșecul comercial al filmului The Protector din 1985, Chan și-a abandonat pentru o perioadă încercările de a pătrunde în industria americană, concentrându-se din nou pe filmele din Hong Kong.^[19]

Odată cu întoarcerea în Hong Kong, filmele lui Chan au început să obțină audienței mai mari în Asia de Est, cu succese timpurii în industria japoneză, precum The Young Master (1980) și Dragon Lord (1982). The Young Master a doborât recordul de box office deținut de Bruce Lee, iar Chan a devenit cel mai mare star de film din Hong Kong. Odată cu Dragon Lord, a început să experimenteze cascadorii elaborate,^[24] printre care o scenă de luptă la piramide care deține recordul pentru cele mai multe duble trase pentru o singură scenă și anume 2900,^[25] și scena finală de luptă unde acesta execută diverse cascadorii, inclusiv una în care face o rostogolire pe spate dintr-un pod, aterizând pe sol.^[26]

Chan a produs un câteva filme de acțiune comedie alături de prietenii săi de la școala de operă, Sammo Hung și Yuen Biao. Cei trei au jucat împreună pentru prima data în 1983 în Project A, care a introdus un stil de arte marțiale cu cascadorii periculoase, câștigând premiul pentru „Cel mai bun design de acțiune” la a treia ediție a Hong Kong Film Awards.^[27] În anii ce au urmat, „cei trei frați” au apărut în Wheels on Meals și în trilogia originală Lucky Stars.^[28]^[29] În 1985, Chan a produs primul film Police Story, o acțiune comedie cu influențe americane în care Chan execută un număr de cascadorii periculoase. A fost numit „Cel mai bun film” la ediția din 1986 a Hong Kong Film Awards.^[30] În 1987, Chan a jucat rolul „șoimului asiatic”, un personaj inspirat de Indiana Jones, în filmul Armura Divină. Filmul a reprezentat cel mai mare box office al lui Chan în interiorul țării, cu un venit de 35 de milioane de dolari de Hong Kong.

Chan în filmul hollywoodian Bubuială în Bronx.

În 1988, Chan a jucat alături de Sammo Hung și Yuen Biao pentru ultima dată, în filmul Dragons Forever. Hung a co-regizat filmul împreună cu Corey Yuen, iar personajul negativ a fost jucat de Yuen Wah, amândoi fiind prieteni absolvenți ai Academiei de Arte Teatrale Chineze.

La finele anilor 1980 și începutul anilor ’90, Chan a avut roluri în mai multe continuări ale filmelor în care a jucat anterior, începând cu Police Story 2, care a câștigat premiul pentru „Cea mai bună coregrafie de acțiune” la ediția din 1989 a Hong Kong Film Awards. Acesta a fost urmat de Armura Divina II: Operațiunea Condorul și Police Story 3: Super Cop, pentru care Chan a câștigat premiul pentru „Cel mai bun actor” la Golden Horse Film Festival în 1993. În 1994, Chan și-a reluat rolul lui Wong Fei-hung în Maestrul bețiv 2, care a figurat în clasamentul celor mai bune filme din toate timpurile al revistei Time.^[32] O altă continuare, Police Story 4: First Strike, i-a adus lui Chan mai multe premii și succese la box office în interiorul țării, însă nu a prins la fel de bine în străinătate.^[33] Jackie Chan și refăcut ambițiile de a juca la Hollywood în anii 1990, dar a refuzat ofertele inițiale de a juca roluri de personaje negative pentru a evita să nu fie identificat în viitor cu un asemenea personaj. De exemplu, Sylvester Stallone i-a oferit rolul lui Simon Pheonix, un criminal în filmul futurist Demolition Man. Chan a refuzat rolul, iar acesta a fot luat de Wesley Snipes.^[34]

Steaua lui Jackie Chan pe Hollywood Walk of Fame

Chan a reușit într-un final să ajungă în industria de film nord-americană în 1995 cu Bubuială în Bronx, în urma căruia s-a creat un sediu de fani în Statele Unite, lucru rar pentru o vedetă din Hong Kong.^[35] Succesul filmului Bubuială în Bronx a dus și la lansarea în Statele Unite a Police Story 3: Super Cop, sub numele de Supercop, obținând un venit total de 16,270,600 de dolari americani. Primul success mondial al lui Jackie a venit atunci când a jucat alături de Chris Tucker în filmul de acțiune comedie Rush Hour,^[36] din 1998, cu un venit de 130 de milioane de dolari americani numai în Statele Unite.^[23] Filmul l-a transformat pe Jackie Chan într-o vedetă hollywoodiană. Fiind și un cascador publicitar, Jackie și-a scris autobiografia I Am Jackie Chan în colaborare cu Jeff Yang.

Jackie Chan joacă pentru prima dată rolul unui personaj negativ în filmul Rob-B-Hood: un hoț dependent de jocurile de noroc.

În 1998, Chan a lansat ultimul său film alături de Golden Harvest, Who Am I? După ce a părăsit compania în 1999, acesta a produs și a jucat alături de Shu Qi în comedia romantică Gorgeous, concentrată pe relații personale și cu puține secvențe implicând artele marțiale.^[37] Chan a ajutat apoi la crearea jocului pentru PlayStation din 2000 Jackie Chan Stuntmaster, pentru care și-a împrumutat vocea și a executat scenele de motion capture.^[38] Succesul său la Hollywood a continuat, jucând alături de Owen Wilson în filmul de acțiune comedie western Shanghai Noon, care a fost de asemenea un succes de box office și a avut o continuare, Shanghai Knights (2003). S-a reunit cu Chris Tucker pentru Rush Hour 2 (2001), care a fost o reușită chiar mai mare decât primul film, și a experimentat efecte speciale în filme precum The Tuxedo (2002) și The Medallion (2003). În ciuda acestor succese, Chan a devenit frustrat de sfera limitată de roluri și de lipsa de control asupra procesului de producție.^[39] În 2003, ca răspuns la retragerea companiei Golden Harvest din industria cinematografică, Chan și-a creat propria companie de film, JCE Movies Limited (Jackie Chan Emperor Movies Limited), în colaborare cu Emperor Multimedia Group (EMG). Din acel moment, filmele sale au început să conțină un număr ridicat de scene dramatice, având totuși succese de box office; printre acestea se numără New Police Story (2004), The Myth (2005) și Rob-B-Hood (2006).^[40]^[41]^[42]

Următorul rol al lui Chan a fost în cea de-al treilea film din seria Rush Hour: Rush Hour 3, lansat în august 2007. Acesta a avut un venit de 255 de milioane de dolari americani.^[43] Cu toate acestea, a fost o dezamăgire pentru audiențele din Hong Kong, având un venit de doar 3,5 milioane de dolari de Hong Kong în timpul weekendului de lansare.

Date personale
Jackie Chan 成龍

Nume la naștere	Chan Kong-sang 陳港生 (tradițională) 陈港生 (simplificată) Chén Gǎngshēng (mandarină) Can4 Gong2 Sang1 (cantoneză)
Născut	7 aprilie 1954 (65 de ani) Victoria Peak, Hong Kong
Părinți	Charles și Lee-Lee Chan
Căsătorit cu	Lin Feng-jiao (1982–prezent)
Copii	Jaycee Chan[] Etta Ng[]
Cetățenie	SUA Republica Populară Chineză Hong Kongul britanic Hong Kong
Religie	Budism
Ocupație	Actor, expert în arte marțiale, regizor, producător, scenarist, coregraf de lupte, cântăreț, regizor de cascadorii, cascador
Avere	395.000.000 dolar american^[1]
Alma mater	Dickson College[*]
Alte nume	房仕龍 (Fong Si-lung) 元樓 (Yuen Lou) 大哥 (Big Brother)
Premii Oscar
Întreaga carieră (2016)
Alte premii
Silver Bauhinia Star[] Cavaler al Ordinului Artelor și Literelor[] Membru al Ordinului Imperiului Britanic[] Golden Horse Award for Best Leading Actor[] (1992) pentru Police Story 3: Super Cop[] Golden Horse Award for Best Leading Actor[] (1983) pentru Crime Story[*]

1955: Val Butnaru ( n. 17 aprilie, 1955, Chișinău) este un analist politic, dramaturg, publicist și scriitor basarabean, fondatorul trustului media "Jurnal Trust Media". S-a impus și ca un dramaturg original, piesele sale fiind montate pe scenele teatrelor Luceafărul , Eugene Ionesco , Teatrul Poetic de la Chișinău, Teatrul Național Vasile Alecsandri din Bălți, Teatrul Dramatic B.P. Hașdeu din Cahul, Teatrul Național Mihai Eminescu din Botoșani, precum și la Teatrul TV Chișinău și la cel de la Radio Moldova.

A debutat cu piesa Procedeul de ju-jitsu (1986). Au urmat :

Ne place să jucăm teatru (1987)
La Veneția e cu totul altfel (1989)
Simfonie în bi bemol major (1992)
Iosif și amanta sa (1993)
Țin minte că va ninge și vom fi fericiți (1993)
Mâine sau poate poimâine (1994)
Saxofonul cu frunze roșii (1997)
Cum Ecleziastul discuta cu Proverbele (1999, montată în 2002)
Șase autori în căutarea unui personaj (2001)
Apusul de soare se amână (scrisă într-o primă variantă în 1982, revăzută și publicată în 2003)
Avant de mourir (2008).

Este autorul a două dramatizări după scrieri în proză de maeștri străini ai literaturii contemporane:

Halta viscolelor (1986, după romanul scriitorului kirghiz Cinghiz Aitmatov) și
Fratele nostru, Iuda (după scriitorul rus Leonid Andreev).

Scrierile dramatice ale lui Val Butnaru, spectacolele montate (uneori cu asistența regizorală a autorului) au fost menționate cu numeroase premii și diplome de laureat, beneficiind de cronici, recenzii și prezentări favorabile în presa culturală, la radio și TV, la Chișinău, Bălți, Iași, București și în alte orașe din România. Astfel i s-a acordat Premiul Ministerului Culturii al Republicii Moldova pentruCea mai bună piesă a anului (1989 - "La Veneția e cu totul altfel", în 1999 pentru "Cum Ecleziastul discuta cu Proverbele"), Premiul Ion Luca Caragiale al Academiei Române (1993, pentru piesa "Iosif și amanta sa"), Premiul revistei Convorbiri literare din Iași Pentru reușita deschiderii europene a teatrului la est de Prut (2004).

În 2010 editura Prut Internațional publică primul roman a lui Val Butnaru, Cartea nomazilor din B., care a fost imediat apreciat de către poetul Vasile Gârneț Val Butnaru este căsătorit cu Valentina Butnaru, publicistă, președinte a Societății Limba Noastră Cea Română și au împreună trei copii.

Val Butnaru este nașul de cununie al politicianului Iurie Roșca.

Date personale
Val Butnaru
Născut	7 aprilie 1955 (64 de ani) Chișinău, Republica Moldova (URSS)
Căsătorit cu	Valentina Butnaru[*]
Număr de copii	3
Naționalitate	Republica Moldova
Cetățenie	România
Etnie	români
Ocupație	Jurnalist, dramaturg, publicist, analist politic și scriitor
Activitate
Domiciliu	Chișinău
Număr de copii	3

1956: Marina Livițchi, cunoscută și ca Maricica Livițchi (n. 7 aprilie 1956, Cahul, URSS), este o juristă și politiciană din Republica Moldova, doctor habilitat în științe juridice. A fost deputată în Parlamentul Republicii Moldova în Legislatura 1994–1998. A candidat la funcția de președinte al Republicii Moldova la alegerile din 1996.
1956: Nicu Niță (n. 7 aprilie 1956) este un deputat român, ales în 2016.
1958: Liviu Georgescu (n. 7 aprilie 1958, București) este un scriitor român. Membru al Uniunii Scriitorilor din România. A absolvit Facultatea de Medicină Generală din București (1984). Medic în România până în 1989. Din 1990, azilat politic în Statele Unite ale Americii, urmându-și soția care se refugiase politic din 1987. Publică poezie, proză, articole de medicină în România, Suedia , Noua Zeeland și Statele Unite. Face rezidența în medicină internă la Montefiore Medical Center-Albert Einstein College of Medicine din New York și specializarea în reumatologie la Hospital for Special Surgery, New York Hospital-Cornell University Medical Center din New York. Din 1997 practică medicina internă în cabinetul său din New York. Scriitor optzecist, membru al Cenaclului de Luni condus de Nicolae Manolescu, al "New York Academy of Poets", [1] , "Poetry Society of America" , [2], "Modern Poetry Association", [3] , "International Library of Poets" și ”Flushing art league”. [4] și membru al American College of Rheumatology. Arthritis Foundation

Volume în limba română

Călăuza, Axa, Botoșani, 2000, (prefață de Nicolae Manolescu);
Solaris, Universalia Publishing House, New York, 2002, (prefață de Nicolae Manolescu);
Ochiul Miriapod, Cartea Românească, 2003;
Orologiul cu Statui, Dionisos, Botoșani, 2004;
Piatră și Lumină, Paralela 45, 2005 (postfață Gheorghe Grigurcu);
Transatlantice, Paralela 45, 2007 (postfață Daniel Cristea-Enache);
Nu am voie, Paralela 45, 2008, (postfață de Al. Cistelecan)^[1]
Domnul deputat se prăbușește, nouă nuvele politice inedite, volumul colectiv, Tritonic Grup Editorial, 2009;
El, Paralela 45, 2010;
Smulgerea zalei, Paralela 45, 2010;
Sau dincoace de Stix, Paralela 45, 2011;
Katanamorfoze, Brumar, 2012 (postfață de Al. Cistelecan);
Ziua de dinainte, poezie, Paralela 45, 2012 (postfață de Mircea Martin).

Volume în limba engleză

Hidden death, hidden escape, editura Spuyten Duyvil din New York, 2003;
Recovered Confessions, editura Watermark Press, Maryland, 2004 (volum publicat în urma unui concurs și selecții a International Library of Poetry);

Volum bilingv

Zbor în Cursa de Cristal/Flight inside a Crystal Trap, editura Institutului Cultural Român, 2004, (prefață de Nicolae Manolescu);

Pezent cu poeme în antologii în limba engleză din Statele Unite și Anglia

The Best Poems and Poets la Watermark Press, Maryland, USA în anii: 2001, 2002, 2003;
"Friends I've never met", Watermark Press, Maryland, USA, 2001;
”Mythology of the heart”, Watermark Press, Maryland, USA, 2002;
”The Colors of Life”, Watermark Press, Maryland, USA, 2003;
”The International Who’s Who in Poetry”, Watermark Press, Maryland, 2004;
”Theatre of the Mind”, Noble House Publishers, Londra, Anglia, 2003
”International Notebooks of Poetry” (Georgia), 2001-2003,
”Songs of Honour”, Noble House Publishers,, New York, 2006;
”Born in Utopia”, An Anthology of Modern & Contemporary Poetry, Talisman House Publishers, Jersey City, New Jersey, USA, 2006.

În reviste

În România: România Literară, Vatra, Viața Românească, Luceafărul, Convorbiri Literare, Poesis, Euphorion, Familia, Contemporanul, Ramuri, Poezia, Steaua, Tribuna, Dacia, Hyperion, Cronica, Curierul românesc.
În Statele Unite: Exquisite Corpse, New Orleans, Louisiana, Ur-Vox, Denver, Colorado, Gracious Light, New York, Interpoezia, New York, Roots, Georgia, Respiro, New York.
În Germania: Galateea, Königsbrunn, Apoziția, München.

Traduceri

Din engleză în română în volumul ”Locul nimănui”, Antologie de poezie americană contemporană, Cartea Românească, 2005.
Din română în engleză în volumul ”Born in Utopia, An Anthology of Modern & Contemporary Poetry”, Talisman House Publishers, Jersey City, New Jersey, USA, 2006.

1959: Florinel Butnaru (n. 7 aprilie 1959) este un senator român, ales în legislatura 2012-2016.

1961: Mihail Vladimirovici Krug (în rusă Михаил Владимирович Круг),^[1] cu numele adevărat Vorobiov (în rusă Воробьёв; n. 7 aprilie 1961, Tver, RSFS Rusă - d. 1 iulie 2002, Tver, Rusia), a fost un cântăreț rus de chanson rusesc^[2]^[3] despre lumea interlopă și viața în pușcărie, mai ales despre închisoarea din Vladimir.^[4] A fost supranumit „regele chansonului rusesc” Mihail Vorobiov s-a născut pe 7 aprilie 1961, în Morozovski Gorodok, o suburbie a orașului Tver. În 1987 Krug a participat la un concurs de cântece, ocupând primul loc. Datorită acestui lucru, el a luat în serios cariera muzicală. Până în 1994, a înregistrat trei albume, care n-au fost lansate oficial, dar au fost distribuite prin sute de copii piratate. Cele mai multe dintre melodiile sale au apărut pe albumele din ultima parte a vieții. Primul său album distribuit oficial a fost Jigan-limon (în rusă Жиган-лимон). Albumul conține unul dintre cele mai mari hit-uri ale sale, cântecul Kolișcik (în rusă Кольщик). I-a luat trei ani până când a ales versiunea finală. O parte semnificativă din melodiile lui Mihail Krug se referă la codurile secrete din închisorile din Rusia și la simbolismul tatuajelor prizonierilor. Cântecele sale descriu vidul emoțional și disperarea deținuților care sunt separați de familiile lor și de cei dragi. El a scris, de asemenea, multe piese de dragoste și cântece despre orașul Tver. Lui Krug i-a placut asocierea cu diverse elemente criminale, ceea ce l-a inspirat în muzica sa. Inelul lui cu diamant a fost un cadou de la un infractor de notorietate în Rusia, Khobot. În timpul compunerii cântecelor sale, Krug a folosit un dicționar din 1924 cu argouri folosite de lumea interlopă, dicționar realizat de către NKVD. În noaptea de 30 iunie spre 1 iulie 2002, Mihail Krug a fost rănit mortal în casa lui din satul Mamulino, Tver de către indivizi necunoscuți. În casă se mai aflau încă 4 persoane, soția sa, soacra și copiii. Doi atacatori neidentificați au intrat la al treilea etaj al casei între 23:00 și 00:15^[7] unde au dat peste soacra sa și i-au provocat mai multe leziuni.^[8] La auzul strigătelor femeii, Mihail Krug și soția sa, Irina, au încercat să fugă după ajutor, dar criminalii au deschis focul. Soția sa a reușit să se ascundă prin vecini, dar Mihail a fost împușcat grav de două ori și pentru un timp și-a pierdut conștiința.^[9] Criminalii au fugit de la locul faptei, iar Mihail Krug a murit la spital câteva ore mai târziu.

Date personale
Mihail Krug

Nume la naștere	Mihail Vladimirovici Vorobiov
Născut	7 aprilie 1962 Tver, Rusia
Decedat	1 iulie 2002 (40 de ani) Tver, Rusia
Cauza decesului	omor
Căsătorit cu	Irina Krug[*]
Cetățenie	URSS Rusia
Ocupație	Cântăreț
Activitate
Alte nume	Круг
Gen muzical	Chanson rusesc
Tipul de voce	Bariton
Instrument(e)	Vocal, chitară
Ani de activitate	1989 - 2002

1963: Dumitru Chiriță (n. 7 aprilie 1963, Tărtășești, Dâmbovița, România) este un politician român, ales în legislatura 2000-2004, în județul Argeș pe listele Partidului Social Democrat (PSD), și în legislaturile 2008-2012, 2012-2016 și 2016-2020 în București din partea aceluiași partid. În prima legislatură, Dumitru Chiriță a demisionat din funcția de deputat la 1 noiembrie 2004, când a fost înlocuit de deputatul Constantin Tămagă și a fost membru în grupurile parlamentare de prietenie cu Republica Coasta de Fildeș, Republica Africa de Sud și Republica Coreea. În legislatura 2008-2012, Dumitru Chiriță a fost membru în grupurile parlamentare de prietenie cu Australia, Bosnia și Herțegovina și Republica Chile; în legislatura 2012-2016 el a fost membru în grupurile parlamentare de prietenie cu Republica Kazahstan, Republica Libaneză și Republica Franceză-Adunarea Națională iar în legislatura 2016-2020, el este membru în grupurile parlamentare de prietenie cu Republica Federativă a Braziliei, Republica Kazahstan și Republica Franceză-Adunarea Națională.

În 2017, a demisionat din nou din Parlament, pentru a deveni președinte al Autorității Naționale de Reglementare în Energie^[1] și a fost înlocuit în Camera Deputaților de Gabriela Podașcă.

Date personale
Dumitru Chiriță
Născut	7 aprilie 1963 (56 de ani) Tărtășești, Dâmbovița, România
Cetățenie	România
Ocupație	politician
Președinte în Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei
Deținător actual
Funcție asumată noiembrie 2017
Membru al Camerei Deputaților a României
În funcție 20 decembrie 2016 – 20 noiembrie 2017
Succedat de	Gabriela-Maria Podașcă
Circumscripția	București
În funcție 22 decembrie 2012 – 20 decembrie 2016
În funcție 19 decembrie 2008 – 22 decembrie 2012
Circumscripția	București
În funcție decembrie 2000 – 1 noiembrie 2004
Circumscripția	Argeș

Partid politic	PSD

1963: Mihaela Tatu (n. 7 aprilie 1963, Mediaș, Jud. Sibiu) este o realizatoare și moderatoare de emisiuni de televiziune din România. Mihaela Tatu a fost căsătorită timp de 16 ani, dar la 38 de ani când a venit în București ca să facă televiziune a divorțat.^[2]În 2011 vedeta a fost diagnosticată cu fibrom uterin, și, după o operație și o perioadă de refacere, Mihaela Tatu a hotărât să renunțe la televiziune și să-și regăsească liniștea.^[3]

Printre multele colaborări, a avut ocazia să îl intervieveze pe unul dintre cei mai celebri cântăreți spanioli, David Bisbal. Emisiuni prezentate:^[5]

2000 - Viața Bate filmul - Pro TV
2001 - De 3x femeie - Acasă TV

2008 - Celebrii sau nu ^[6]^[7] Antena 2

Date personale
Mihaela Tatu
Nume la naștere	Mihaela Tatu^[1]
Născută	7 aprilie 1963 (56 de ani) Mediaș, România
Ocupație	Prezentatoare și moderatoareTV, vedetă
Activitate
Origine	Mediaș,Jud. Sibiu, România
Ani de activitate	2000-2013

1964: Russell Ira Crowe (n. 7 aprilie 1964, Wellington, Noua Zeelandă) este un actor neozeelandezo - australian. Cariera sa actoricească a debutat la începutul anilor 1990 cu roluri în seriale australiene de televiziune, așa cum a fost Police Rescue, și filme precum Romper Stomper. Spre sfârșitul anilor '90, Crowe a apărut în filme realizate în Statele Unite ale Americii, precum L.A. Confidential. În anii 2000, Russell Crowe a fost nominalizat de trei ori pentru titlul de cel mai bun actor, iar în anul 2001 a câștigat Premiul Oscar pentru Cel mai bun actor în rol principal, pentru rolul său din filmul Gladiatorul.

Date personale
Russell Crowe
Russell Crowe în 2013
Nume la naștere	Russell Ira Crowe
Născut	7 aprilie 1964 (55 de ani) Wellington, New Zealand
Căsătorit cu	Danielle Spencer (2003-)
Cetățenie	Noua Zeelandă
Ocupație	actor producător de film cântăreț muzician actor de personaj[] scenarist actor de film actor de televiziune[]
Alma mater	Auckland Grammar School Sydney Boys High School Vaucluse Public School[] Mount Roskill Grammar School[]
Premii Oscar
Cel mai bun actor (2001) pentru Gladiatorul
Premii Globul de Aur
Cel mai bun actor - Dramă 2002 A Beautiful Mind
Premii BAFTA
Cel mai bun actor 2001 A Beautiful Mind
Premii AFI
Premiul AFI pentru cel mai bun actor în rol principal 1992 Romper Stomper Premiul AFI pentru cel mai bun actor în rol secundar 1991 Proof
Alte premii
Medalia Centenary[] (2001) Australian National Living Treasure[]

1965: Veaceslav Stavilă (n. 7 aprilie 1965, sat Trifeștii Noi, raionul Cahul, Republica Moldova) este un istoric din Republica Moldova, doctor în științe istorice, specializat în cercetări privind istoria familiilor cu strămoși din România și Republica Moldova. Este autorul a 15 monografii dedicate istoriei localităților rurale din Republica Moldova; are peste 20 de ani de experiență de cercetare în arhivele României și Republicii Moldova. Elaborează Arborele Genealogic din ultimii 300 de ani.

Veaceslav Stăvilă a fost membru al comisiei pentru studierea și aprecierea regimului comunist totalitar din Republica Moldova.^[1]

În cadrul Comisiei pentru studierea regimului totalitar comunist din Republica Moldova a stabilit (în baza documentelor de arhivă) că:

După ocuparea Moldovei de est, în acest ținut Uniunea Sovietică a efectuat mai multe acțiuni prin care a omorât peste 230 mii persoane și a deportat în Siberia peste 73.000 persoane,

Valoarea minimă a despăgubirii urmașilor celor omorâți și deportați de regimul sovietic de ocupație este de 92.490 dolari SUA pentru 1 persoană adică în total 27,8 miliarde dolari SUA.

Date personale
Veaceslav Stăvilă
Născut	7 aprilie 1965 (54 de ani)
Cetățenie	Moldova
Religie	Ortodox
Ocupație	istoric politician
Membru al comisiei parlamentare pentru studierea și aprecierea regimului comunist totalitar din Republica Moldova
Deținător actual
Funcție asumată 14 ianuarie 2010

Alma mater	Universitatea de Stat din Moldova
Profesie	Istoric

1966: Zviad Endeladze Vitalovich (n. 7 aprilie 1966 în Adigeni) este un fost jucător de fotbal georgian.
1966: Christian Fuchs (n. 7 aprilie 1986, Neunkirchen, Austria) este un fotbalist austriac, care în prezent joacă la Leicester City FC în Premier League pe postul de fundaș stânga.
1966: Ștefan-Liviu Tomoiagă (n. 7 aprilie 1966) este un senator român, ales în 2012.
1967: Alexandru Rădulescu (n. 7 aprilie 1967) este un deputat român, ales în 2016.

1967: Alex Christensen (n. 7 aprilie 1967), cunoscut mai mult după numele de scenă Jasper Forks și Alex C., este un compozitor, producător și DJ german de muzică dance, cunoscut de asemenea și ca lider și membru fondator U96. Începând cu 2002 el colaborează cu Yasmin K., cunoscută și ca Y-ass, alături de care în 2007 a lansat hitul care i-a făcut cunoscuți în lume "Du hast den schönsten Arsch der Welt", lansat și în versiunea engleză "You have the sweetest ass in the world".

În 2009 Christensen a representat Germania la Concursul Muzical Eurovision 2009, la Moscova, împreună cu Oscar Loya, interpretând piesa "Miss Kiss Kiss Bang", și clasându-se în finală pe locul 20.

Date personale
Alex Christensen
Alex Christensen (în dreapta)
Născut	7 aprilie 1967 (52 de ani) Hamburg, RFG
Cetățenie	Germania
Ocupație	Cântăreț, producător muzical
Activitate
Origine	Wilhelmsburg, Hamburg, Germania
Gen muzical	Techno, eurodance

1968: Serghei Afanasenco (în rusă Сергей Афанасенко; n. 7 aprilie 1968) este un politician și fost sportiv paralimpic din Republica Moldova, care din 18 februarie 2015 până la 30 iulie 2015 a îndeplinit funcția de Ministru al Tineretului și Sportului al Republicii Moldova. El este și președintele Comitetului Paralimpic din Republica Moldova,^[1] iar din 2009 până în 2015 a fost antrenor al echipei naționale paraolimpice a Republicii Moldova.^[2]
În 2009, timp de câteva luni, Afanasenco a fost deputat în Parlamentul Republicii Moldova pe listele partidului comuniștilor, după care legislativul a fost dizolvat.^[3] La alegeri parlamentare din Republica Moldova din aprilie 2009 el a candidat la funcția de deputat de pe poziția 57 în lista PCRM, la cele din iulie 2009 pe poziția 58 pe lista PCRM, iar alegerile următoare, din 2010 – pe poziția 59.^[4]^[5] La alegerile parlamentare din 2014 Afanasenco a candidat pe lista partidului „Patria”, condus de Renato Usatîi,^[5] fiind pe poziția a 26-a în listă.^[6]^[7]
Serghei Afanasenco a fost membru PCRM până la 11 aprilie 2014, când a părăsit formațiunea din propria dorință.^[8]
Serghei Afanasenco este de etnie ucraineană și vorbitor exclusiv de limbă rusă.^[9] El a devenit prima persoană cu dizabilități din istoria Republicii Moldova care a ajuns în funcția de ministru. De meserie este strungar. În perioada 2006-2013, a studiat la Universitatea de Stat de Educație Fizică și Sport, devenind la vârsta de 38 de ani licențiat în cultură fizică și sport.^[10] Din 1999 este președinte al Asociației persoanelor cu dizabilități „Invasport”. El a reprezentat Republica Moldova la mai multe competiții internaționale pentru persoane cu dizabilități. Din anul 2008, Serghei Afanasenco a activat la Centrul pentru Copii și Tineret „Artico” din Chișinău, în calitate de specialist principal și antrenor.
1971: Guillaume Depardieu (n. 7 aprilie, 1971 – d. 13 octombrie, 2008) a fost un actor francez, fiul lui Gérard Depardieu.
În 1995, Guillaume a suferit un accident de motocicletă, în urma căruia medicii au fost nevoiți să îi amputeze piciorul drept.
El a filmat în România pentru lungmetrajul Copilăria lui Icar (coproducție a Mobra Film), în regia lui Alexandru Iordăchescu, scenariul Alexandru Iordăchescu și Marcel Beaulieu. În această perioadă s-a îmbolnăvit din cauza unui virus.
FILMOGRAFIE

Pas si méchant que ça (1974)
Tous les matins du monde (1992)
Cible émouvante (1993)
Les apprentis (1995)
Marthe (1997)
Alliance cherche doigt (1997)
Comme elle respire (1998)
Le Comte de Monte-Cristo (1998)
POLA X (1999)
Elle et lui au 14e étage (2000)
Les marchands de sable (2000)
Aime ton père (2000)
Amour, prozac et autres curiosités (2001)
Les Misérables (2001)
Peau d'ange (2002)
Le pharmacien de garde (2002)
Après vous... (2003)
Celibataires (2006)
Ne touchez pas la hache (2007)
De la guerre (2008)
Versailles (2008)

Copilăria lui Icar (2009) regia Alex Iordachescu

Date personale
Guillaume Depardieu

Născut	7 aprilie 1971^[1]^[2]^[3]^[4] Paris, Franța^[5]
Decedat	13 octombrie 2008 (37 de ani)^[6]^[1]^[2]^[3]^[4] Garches, Franța
Înmormântat	Bougival[*]
Cauza decesului	cauze naturale[*] (pneumonie)
Părinți	Gérard Depardieu Élisabeth Depardieu[*]
Frați și surori	Julie Depardieu[*]
Copii	Louise Depardieu[*]
Cetățenie	Franța
Ocupație	actor de film actor Guillaume Depardieu

1975: John Landrum Cooper (n. 7 aprilie 1975), credited profesional ca John L. Cooper, este un muzician american; vocalist, basist și membru co-fondator al formației de rock creștin nominalizată la Grammy^[1] Skillet, începând cu anul 1996.

Date personale
John Cooper
John Cooper la Alive Festival 2013
Nume la naștere	John Landrum Cooper
Născut	7 aprilie 1975 (44 de ani) Memphis, Tennessee, SUA
Cetățenie	SUA
Ocupație	Muzician
Activitate
Gen muzical	Christian rock, Christian metal, alternative metal, hard rock, post-grunge, industrial metal
Tipul de voce	Bariton
Instrument(e)	Vocal, chitară bas
Ani de activitate	1996–prezent

1977: Romanița Ionescu (n. 7 aprilie 1977, Constanța) este o actriță română de teatru și film. Romanița Ionescu a studiat la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică Ion Luca Caragiale, secția Actorie, clasa profesorului Florin Zamfirescu (promoția 2000). Romanița Ionescu este angajată a Teatrului Național din Craiova (începând din anul 2000).
Roluri în teatru
- Studioul Casandra București: Mașa, din „Trei surori“ de A.P. Cehov, regia Florin Zamfirescu (anul 2000)
- Teatrul Național Craiova: Beatrice, din „Carnavalul bîrfelor“ de C. Goldoni, regia Vlad Mugur (anul 2000)
- Teatrul Național Craiova: Lise, din „Cumetrele“ de Michel Tremblay, regia Petre Bokor (anul 2000)
- Teatrul Național Craiova: Sarah Tansey, din „Năzdrăvanul occidentului“ de Synge, regia Laszlo Bocsardy (anul 2001)
- Teatrul Național Craiova: Ea, din „Frumoasa călătorie a urșilor panda, povestita de un saxofonist care avea o iubită la Frankfurt“ de Matei Vișniec, regia Mircea Cornișteanu (anul 2001)
- Teatrul Național Craiova: Gabriela, din „Somnoroasa aventură“ de D. Mazilu, regia Ștefan Iordănescu (anul 2002)
- Teatrul Act București: May, din „Full For Love“ de Sam Shepard, regia Carmen Lidia Vidu (anul 2003)
- Teatrul Național Craiova: Umbra, Femeia de Serviciu, Statuia, din „Crima sângeroasă din stațiunea violetelor“ de Dumitru Crudu, regia Puiu Șerban (anul 2003)
- Teatrul Național Craiova: Viola, din „Cum doriți, sau noaptea de la spartul târgului“ după William Shakespeare, regia Silviu Purcărete (anul 2004)
- Teatrul Național Craiova: Eliza, din „Avarul“ de Molière, regia Laszlo Bocsardy (anul 2004)
- Expoziția Internațională 2005 Aichi - Nagoya, Japonia: Doamna Smith, din „Cântăreața cheală“ de Eugen Ionescu, regia Dragoș Galgoțiu (anul 2005)
- Teatrul Național Craiova: Varia, din „Livada de vișini“ de A.P. Cehov, regia Alexa Visarion (anul 2006)
- Teatrul Național Craiova: Dorina, din „Există nervi“ de Marin Sorescu, regia Kincses Elemer (anul 2007)
- Teatrul Național Craiova: Luise, din „Cele doua orfeline“[1], musical de Eugen Mirea, după romanul lui Adoplphe d’Ennery, regia George Ivașcu (anul 2007)
- Teatrul Național Craiova: Julieta, din „Masură pentru masură“ de William Shakespeare, regia Silviu Purcărete (anul 2008)
- Festivalul Național de Teatru (București): Betsi, din „Paraziții”[2], de Marius von Mayenburg, regia și scenografia: Sorin Militaru, (8 noiembrie 2008)
Roluri în filme
- Eva Hecht, în Binecuvântată fii, închisoare, regia Nicolae Mărgineanu (anul 2001)
- Gina, în „Tancul“, regia Andrei Enache (anul 2002)
- Sarah, în „Wild Dogs“, regia Tom Fitzgerald - Canada (anul 2002)
- Necunoscuta, în „Îngerul necesar“, regia Gheorghe Preda (anul 2004)
- La Bella, în „Il sacrificcio“, regia Michel Ferraro - Italia (anul 2004)
- Prostituata Vampir, în „Blood Rayne“, regie internațională (anul 2004)
Roluri în filme de Televiziune
- Luminița, în serialul „Inimă de țigan“, regia Iura Luncașu - postul Acasă Tv (anul 2007)
  Romanița Ionescu
  
  Romanița Ionescu
  Date personale
  Născută 7 aprilie 1977 (42 de ani)
  Constanța
  Cetățenie România
  Ocupație actriță
1978: Marius Tincu (n. 7 aprilie 1978, Vânători, Iași) este un fost jucător român de rugby în XV care joacă pe postul de taloner (hooker). Acum este antrenorul înaintașilor echipei naționale a României. Este considerat drept unul dintre cei mai buni taloneri din rugby-ul românesc
1983: Franck Ribéry (n. 7 aprilie 1983, Boulogne-sur-Mer) este un fotbalist francez, care evoluează pentru clubul italian Fiorentina . A fost membru component al echipei naționale de fotbal a Franței din 2006 până în 2014, reprezentând Franța la două Campionate Mondiale și la două Campionate Europene de Fotbal.
Datorită ghetelor sale de culoare roz, pe care le-a folosit foarte des în meciurile jucate, porecla lui a devenit „Pantera roz”.
Franck Ribéry a mai jucat la cluburile US Boulogne-sur-Mer (2001–2002), Olympique Alès (2002), Stade Brestois (2003–2004), FC Metz (2004), Galatasaray Istanbul (2005), Olympique Marseille (2005–2007).
1986: Elton (n.7 aprilie 1986) este un mijlocaș brazilian care a jucat la Steaua București. În prezent activează la Al-Qadisiyah, echipă din Arabia Saudită.
A jucat 8 meciuri la FC Steaua București marcând un singur gol. Este un jucător tehnic și rapid, dar înălțimea acestuia îl dezavantajează în duelurile cu adversarii.
1987: José Martín Cáceres Silva (pronunție în spaniolă: /maɾˈtin ˈkaseɾes/; n. 7 aprilie 1987) este un fotbalist uruguayan care joacă pe postul de fundaș central, dar poate juca și pe benzi. Este cunoscut pentru abilitățile sale fizice, precum forța, intrările dure și un joc de cap bun.^[4] Consistența în joc, marcajul bun la adversar, tenacitatea și stilul agresiv de joc au făcut ca el să fie comparat cu fostul fundaș uruguayan Paolo Montero, care a jucat și el la Juventus.
1988: João Paulo de Souza Dantas (n. 7 aprilie 1988, São Paulo), cunoscut ca João Paulo, este un fotbalist brazilian, care evoluează pe postul de fundaș central la clubul din Liga I, CSMS Iași.
1990: Sorana Cîrstea, jucătoare română de tenis
1990: Adrian Popa (n. 7 aprilie 1990, București, România) este un fotbalist român, momentan liber de contract.

Romanița Ionescu
Romanița Ionescu
Date personale
Născută	7 aprilie 1977 (42 de ani) Constanța
Cetățenie	România
Ocupație	actriță

2002: Laura Bretan (n. 7 aprilie 2002, Chicago, SUA) este o cântăreață de operă româno-americană.^[1] A început să cânte când avea doar 4 ani. Laura a învățat să cânte de la mama ei, Rahela Bretan care este originara din Hațeg, județul Hunedoara.

Artista s-a remarcat pe plan național și internațional datorită vocii sale. Laura a urcat pe scene din Statele Unite, Germania, Italia, Emiratele Arabe, iar în România pe scenele Sălii Palatului, Ateneului Român și a Operei din Cluj.

Prestațiile sale au devenit virale, fiind urmărite de zeci de milioane de oameni de pe tot globul. Tânăra artistă a devenit un adevărat fenomen în Statele Unite unde fost invitată și intervievată la posturi importante de televiziune cum sunt: NBC, CBS, CNN, Windy City Live, WGN, WCIU, Today's Show, Country Living, Chicago Tribune, NBC online, etc. De asemenea a fost prezentată în articole scrise de revista People.

Laura a interpretat imnul național american pentru echipele de fotbal american White Sox și baschet Chicago Bulls, de mai multe ori și a fost invitată peste tot în Uniune ca să cânte imnul.

Laura a cântat de mai multe ori cu David Foster. După ce au cântat împreună în Beverly Hills pentru Gala FDIF, Foster a spus: "Nu am mai auzit niciodată o voce atât de puternică de la cineva atât de tânăr. Toată lumea va cunoaște numele tău!"

Laura a cântat alături de Il Volo, Andre Rieu, Ethan Bortnick, cu fiul lui Andrea Bocelli, Matteo Bocelli, cu Victor Micallef, membru al celebrului grup "The Tenors", și alături de Jay Leno și Trisha Yearwood, dar și de Toto Cutugno și Ricchi e Poveri precum și Michael Bolton.

Laura a apărut în filmul "Aria pentru Albrights" unde a jucat rolul principal al Annei. Filmul a avut premiera la Festivalul de Film de la Louisiana. Laura fost selectată din peste 100.000 de participanți la seriile de preselecție. A participat la vârsta de doar 13 ani la sezonul 11 al AGT, în 2016, atunci când l-a surprins pe Simon Cowell, interpretând Nessun Dorma, de la care a primit doar cuvinte de laudă, pe care nu le primise niciodată vreun participant la acest concurs. Iată ce a spus Simon Cowell, creatorul emisiunilor American Idol, Marea Britanie Got Talent, America's Got Talent și X-Factor despre ea, după audiția ei: "N-am auzit niciodată așa ceva în toți anii în care am facut acest spectacol! De aceea am facut acest spectacol, să găsim oameni ca tine!"

A fost finalistă pe 30 august 2016 la prestigiosul concurs american unde a primit Golden Buzzer de la Mel B. A dedicat participarea ei la sezonul 6 din acest concurs bunicului ei care murise în luna ianuarie a aceluiasi an. Tânara artistă a câștigat concursul dupa ce a uimit România cu vocea ei. Pe data de 10 februarie a devenit finalistă la Selecția Națională pentru a reprezenta România cu Dear Father, muzica realizată de Mihai Alexandru cu versurile Alexei Niculae.^[2] Rezultatele finale au pus-o pe mezina concursului, la doar 16 ani, pe poziția a doua, având cel mai mare punctaj primit din partea românilor la televot (de 10 ori mai multe voturi decât câștigatoarea finalei). Pe lângă muzică, Laura își dedică o parte din timp activităților de binefacere, fiind ambasador al Star of Hope International, organizație de ajutorare a copiilor săraci, orfani sau cu dizabilități. În prezent, fundația ajută peste 44.000 de copii din întreaga lume. Câteva din premiile primite de Laura Bretan includ:

"Vocea unui inger", acordat de Fundația Safe Haven
Premiul "Excellence Award" la Roma, de la organizația Pro Patria.
Premiul "Noi susținem excelența!" de la organizația Occidentul Românesc din Spania.

Cetățean de onoare al comunei Vama din Satu Mare, 2019.

Date personale
Laura Bretan
Laura Bretan
Născută	7 aprilie 2002 (17 ani) Chicago, SUA
Cetățenie	SUA România
Ocupație	soprană
Activitate
Origine	română
Gen muzical	operă Pop opera Crossover
Tipul de voce	soprană
Instrument(e)	voce[*]

MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU ASTĂZI

joi, 6 aprilie 2023

EVENIMENTE

NAȘTERI

Copii

LUCRĂRI PUBLICATE

FILMOGRAFIE

FILMOGRAFIE

LITERATURĂ

TEATRU

FILMOGRAFIE

Regizor

Scenarist

Actor

CĂRȚI PUBLICATE

Muzică pentru filme

Piese de teatru

FILMOGRAFIE

Roluri în teatru

Roluri în filme

Roluri în filme de Televiziune

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Raportați un abuz