miercuri, 21 iunie 2023

  1. /22 IUNIE 2023 - ISTORIE PE ZILE: Evenimente, Nașteri


Evenimente
·     217 î.Hr. - S-a desfășurat Bătălia de la Rafia , în apropriere de orașul modern Rafah, între armatele elenistice ale lui Ptolemeu al IV-lea Filopator, rege și faraon al Egiptului și Antiohie al III-lea, rege al Imperiului Seleucid. A fost una din cele mai mari bătălii ale regatelor elenistice ale diadohilor și bătălia decisivă a celui de-al patrulea Război Sirian. Victoria ptolemaică a însemnat păstrarea pentru moment a controlului asupa Coele-Siriei și a Palestinei, singura pierdere teritorială fiind orașul Seleucia-Pieria. Situația însă nu a durat mult, Antiohus cucerind în cele din urmă cele două provincii în urma Bătăliei de la Panium (198 î.Hr.), unde l-a învins pe fiul lui Ptolemeu, Ptolemeu al V-lea. Bătălia a marcat de asemeni un punct de cotitură în privința influenței egiptene în cultura și administrația ptolemaică. Ptolemeii își vor aroga titluri faraonice complete, atât în egipteană cât și în greacă.
·   168 î.Hr. - A avut loc Bătălia de la Pydna in care se confrunta armata regelui macedonean Perseu si o armată romană comandată de generalul Lucius Aemilius Paulus. Este sfarsitul celui de-al treilea Război macedonean care se incheie cu înfrângerea totală a regatului ,abolirea monarhiei Antigonide și împărțirea Macedoniei în patru republici independente. La scurt timp dupã bãtãlie, regele Perseus i se predã lui Paulus şi este luat prizonier la Roma. Bătălia de Pydna a confirmat incapacitatea adaptarii falangei macedonene la lupta impotriva legiunilor romane, care erau mult mai flexibile in manevre.
Sfinţii Părinţi de la Sinodul al III-lea Ecumenic - foto preluat de pe doxologia.ro

Sfinţii Părinţi de la Sinodul al III-lea Ecumenic – foto preluat de pe doxologia.ro

Al treilea Sinod Ecumenic s-a ținut la Efes, în Asia Mică, în anul 431, în timpul împăratului Teodosie al II-lea. Este cunoscut și ca Sinodul de la Efes. Au fost prezenți aproximativ 200 de episcopi; Sinodul a început însă în grabă, înainte ca episcopii din Apus să poată ajunge. Atmosfera Sinodului a fost tensionată, plină de confruntări și de acuze reciproce. Acesta a fost al treilea dintre Sinoadele Ecumenice. Principala problemă dezbătută a fost cea a nestorianismului.

·         972: Este inaugurata in Cairo moscheea  Al Azhar, cea mai mare din lumea islamica. Edificiul  dispune  în plus faţă de spatiul de cult propriu-zis de o universitate islamică, precum şi de clădirile  destinate  cazarii  cadrelor didactice şi elevilor. Pe langa  universitate functiona de asemenea un spital. In domeniul medicinii, musulmanii depasisera  mult   in acea vreme  europenii, carora le erau  interzise cercetarile pe cadavre si  autopsiile.
·      1462 - Primul asediu al cetății Chilia
Portul Chilia (sec. XV) - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Portul Chilia (sec. XV) – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Are loc atacul nereusit al lui Stefan cel Mare, domnul Moldovei, asupra cetatii Chilia, aparata de o garnizoana maghiara. În timpul atacului, Ștefan este rănit la gleznă. Potrivit tradiției, Ștefan cel Mare a pierdut doar două bătălii, una dintre care fiind asediul Chiliei din 1462. „În al șaselea an a domnii lui Ștefan vodă, în anii 6970 [1462], iulie 22, loviră pre Ștefan vodă, cu o puscă în glezna la cetatea Chiliei.”– Grigore Ureche, Letopisețul Țării Moldovei – La doi ani și jumătate de la acest eșec, în data de 25 ianuarie 1465 , după un asediu de o zi, Ștefan cel Mare cucerește Cetatea Chiliei. Domnitorul îl numește pe Isaia, cumnatul său, pârcălab al cetății.

·         1479Stefan cel Mare incepe construirea cetatii Chilia Noua.

·         1498:  Ștefan cel Mare a condus o expediție de represalii în Polonia, urmare a atacului din anul precedent al regelui Ioan Albert asupra Moldovei. A ars toate așezările și cetățile din Galiția, până aproape de Cracovia.
·       1529 - A avut loc Bătalia de la Feldioara - oastea moldoveneasca a zdrobit partizanii lui Ferdinand de Habsburg. A fost o confruntare iniţiată de domnul Moldovei, Petru Rares (1527 – 38, 1541 – 46), în sprijinul regelui Ungariei, Ioan Zápolya (1526 – 40). În contextul luptelor pentru tronul Ungariei dintre Ferdinand I de Austria (1526 – 1564) şi Ioan Zápolya, acesta fiind sprijinit de Imperiul Otoman şi Polonia, Petru Rareş a intervenit de mai multe ori în Transilvania.

După o primă incursiune pentru aducerea sasilor si secuilor sub ascultarea lui Zápolya (ianuarie – februarie 1529), domnul Moldovei a primit o solie de la acesta, „de l-au poftit ca să-i fie întru ajutoriu împotriva a o samă de domni ungureşti, carii nu vrea ca să i să pléce şi-i făgădui oraşul Bistriţa cu tot ţinutul dintru acéia ţară şi încă şi alte făgăduinţe mai multe i-au adeverit că-i va da, numai de-i va birui şi să-i pléce supt ascultarea lui” (Grigore Ureche).

Armata moldoveană condusă de vornicul Grozav a reușit să-i înfrângă pe imperiali și să creeze astfel o situație favorabilă pretendentului Ioan Zapolya, care aspira la tronul Ungariei cu sprijin otoman. De asemenea, succesul acestei campanii l-a obligat pe Ioan Zápolya să pună în practică acordurile din tratatul încheiat anterior, prin care era recunoscută stăpânirea lui Petru Rareş asupra Bistriţei, Ciceului, Cetăţii de Baltă si cetatea Unguras din apropierea Clujului, precum şi a întregului ţinut al Rodnei.


·         1546 - Filip Moldoveanul tipăreşte, la Sibiu, un "Tetraevanghel" slavon, reproducere fidelă a Tetraevangheliarului imprimat de ieromonahul Macarie în Ţara Românească, în anul 1512.

·         1593 - A avut loc Bătălia de la Sisak între forțele otomane conduse de Hasan Pașa Predojević, beylerbey al Eyaletului Bosniei și o armată creștină habsburgica.
"DIE CHRISTEN VOR SYSEGK IN CRABATEN Anno 1593" ("The Christians Before Sisak in Croatia A.D. 1593") (Hieronymus Oertel, Nuremberg 1665) - foto preluat de pe en.wikipedia.org

“DIE CHRISTEN VOR SYSEGK IN CRABATEN Anno 1593″
(“The Christians Before Sisak in Croatia A.D. 1593″)
(Hieronymus Oertel, Nuremberg 1665) – foto preluat de pe en.wikipedia.org

Bătălia a avut loc la Sisak, Croația centrală, la confluența râurilor Sava și Kupa. In 1591 și 1592 otomanii au avut două tentative eșuate de a captura cetatea Sisak, dar a reușit să cucereasca cetatea de importanță strategică Bihac în 1592. Cetatea Sisak a fost din nou asediată de o forță otomană mare la 15 iunie 1593. Garnizoana din Sisak era comandată de Blaž Đurak și Matija Fintić.

O oaste aflata sub comanda supremă a lui Ruprecht von Eggenberg a fost trimisa rapid in ajutorul asediatilor fiind alcatuita din trupe croate conduse de banul Croației, Thomas Erdody și forțe austriece conduse de Andreas von Auersperg. Ei au executat un atac surpriză asupra forțelor asediatoare turce, iar bătălia care a urmat a dus la o înfrângere zdrobitoare pentru forțele otomane. Papa Clement VIII i-a lăudat pe liderii militari creștini si a trimis o unei scrisoare de de mulțumire Banului Erdody, în timp ce regele Filip al II-lea al Spaniei l-a numit pe Ban Erdody cavaler al Ordinului Saint Saviour.

·         1799: Comisia constituita din savanti din mai multe tari prezinta etaloanele sistemului metric – metrul si kilogramul – care au fost preluate de guvernul francez si depuse pentru pastrare, la Arhivele Republicii Franceze. La 27 iunie Conventia de la Paris stabileste “metrul adevarat si definitv” (443,295938 linii de toise, si 1 toise=864 linii) dupa ce, in 1795, decretase “metrul provizoriu si legal” (443,443 linii de toise), egal cu valoarea a 40-a milioana parte a meridianului parizian  (20.522.960 toise).
·         1815: Armatele aliate ale RusieiAustrieiPrusiei și Angliei au impus abdicarea pentru a doua oară și exilul lui Napoleon I, împărat al Franței (1804-1814 și 1815), pe Insula Sfânta Elena.
·         1844: Este înfiinţata  la Universitatea Yale din Statele Unite,  fratia studenteasca Delta Kappa Epsilon. Din aceasta fratie au facut parte numeroase personaliteti ale istoriei americane,inclusiv o serie de presdinti ai Statelor Unite cum ar fi  Rutheford B.Hayes, Theodore Roosevelt,Gerald Ford, George H.W.Bush si George W.Bush.
·         1875 -  La Viena, a avut loc semnarea Convenţiei comerciale, vamale şi de navigaţie dintre România şi Austro-Ungaria, pe o perioadă de zece ani.
1880 - Academia Canadiană de Arte a primit permisiunea reginei Victoria pentru a folosi calificativul “regal”, numindu-se Academia Regală Canadiană de Arte (Royal Canadian Academy of Arts)
Royal Canadian Academy of Arts - foto preluat de pe www.agerpres.ro

Royal Canadian Academy of Arts – foto preluat de pe www.agerpres.ro

Academia Canadiană de Arte a fost fondată în 1880 de Societatea Artiştilor din Ontario, în colaborare cu Asociaţia de Artă din Montreal, cu sprijinul guvernatorului general, marchizul de Lorne, şi al soţiei lui, prinţesa Louise (membru al familiei regale britanice, al şaselea copil al reginei Victoria a Regatului Unit şi a prinţului Albert de Saxa-Coburg şi Gotha). 25 de artişti – pictori, sculptori şi arhitecţi ai Canadei – au fost aleşi şi au devenit membrii academicieni iar 50 de artişti au devenit membri asociaţi. În prezent, Academia are peste 730 de membri care lucrează în peste 30 de discipline artistice în domeniul artelor vizuale şi proiectare.

La 22 iunie 1880, Academia Canadiană de Arte a primit permisiunea reginei Victoria pentru a folosi calificativul “regal”, numindu-se Academia Regală Canadiană de Arte (Royal Canadian Academy of Arts). Guvernatorul general al Canadei (1878-1883), Sir John Douglas Sutherland Campbell, marchiz de Lorne, a fost primul său patron, potrivit www.thecanadianencyclopedia.ca, iar doi ani mai târziu, în 17 mai 1882, statutul oficial al Academiei a fost stabilit printr-un act al Parlamentului.

·         1898: Razboiul hispano-american. Puscasii marini americani debarca in Cuba.
·       1906 - În Suedia a fost adoptată Legea drapelului.
Drapelul Suediei - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Drapelul Suediei - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Pe steagul Suediei se află culorile stemei Suediei din secolul al XIV-lea – trei coroane de aur pe fundal albastru – stilizate în forma crucii scandinave. Aceeași cruce se regăsește și pe steagurile danez, norvegian, finlandez și islandez. Steagul a apărut cu crucea scandinavă în secolul al XVI-lea, în timpul domniei lui Gustav I al Suediei. Adoptarea definitivă s-a petrecut la un an după separarea Suediei de Norvegia în 1905.

·     1911 - A avut loc încoronarea regelui George al V-lea al Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei.
George al V-lea al Regatului Unit (n, 3 iunie 1865 – d. 20 ianuarie 1936) - Portret de încoronare de Sir Luke Fildes, 1911 - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

George al V-lea al Regatului Unit – Portret de încoronare de Sir Luke Fildes, 1911 – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

George al V-lea (engleză George V) (George Frederick Ernest Albert; n. 3 iunie 1865 – d. 20 ianuarie 1936) a fost primul monarh britanic al Casei de Windsor, care a fost creată din Casa de Saxa-Coburg-Gotha. A fost primul împărat al Indiei şi primul rege al Statelor Libere Irlandeze. A domnit din 6 mai 1910 până la moartea sa în 1936. La 6 mai 1910, Eduard al VII-lea a murit iar Prinţul de Wales a devenit regele George al V-lea. În 1911, regele şi regina au călătorit în India unde a avut loc ceremonia de încoronare ca împărat şi împărăteasă a Indiei.

·         1924 – începe cea de-a 21-a ediție din Turul ciclist al Franței
·         1930 – Wolf Barnato și Glen Kidston câștigă cursa de 24 de ore de la Le Mans
·         1938 – boxerul american Joe Louis își păstrează titlul de campion al greilor, după ce îl face knock-out pe Max Schmelling în prima rundă a meciului
·         1940: S-a creat Partidul Natiunii, care va inlocui Frontul Renasterii Nationale.
Decret-lege pentru transformarea Frontului Renaşterii Naţionale în Partidul Naţiunii
Art. I. Frontul Renaşterii Naţionale devine partid unic şi totalitar, sub denumirea de Partidul Naţiunii. El va funcţiona sub conducerea supremă a Majestăţii Sale regelui.
Art. II. Partidul Naţiunii îndrumează viaţa morală şi materială a naţiunii şi statului român. El este o instituţiune de drept public.
Art. III. Conducătorul suprem numeşte forurile superioare ale partidului, care sunt singurele răspunzătoare.
Art. IV. Normele de organizare, funcţionare şi disciplină vor fi hotărâte de conducerea supremă.
Monitorul oficial”, din 22 iunie 1940
·     1940 - Noul guvern francez condus de mareşalul Pétain semnează cu Germania al doilea armistițiu de la Compiègne. Ca urmare a victoriei Germaniei în Bătălia Franței (10 mai – 21 iunie 1940), a fost înființată zona de ocupație germană din Franța care cuprindea intregul nord al țării, cu coasta Atlanticului și toate porturile sale și cu coasta Canalului Mânecii. Restul teritoriului „liber” a rămas sub controlul guvernului de la Vichy. Adolf Hitler a ales în mod deliberat pădurea Compiègne pentru semanrea armistițiului, datorită simbolisticii sale: tot aici a fost semant și armistițiul care a pus capăt primului război mondial pe frontul de vest și a marcat înfrângerea Imperiului German.

Hitler and german-nazi officers staring at french marechal foch statue 21 June 1940.png
Hitler (cu mâna în şold) privind la statuia lui Foch mai înainte de semanrea armistiţiului de la Compiègne

·  1941 - Al doilea război mondial - Sovieticii încep execuții în masă la închisoarea Brygidki, Lwów (Polonia). Execuțiile se vor opri la 28 iunie. Dintre cei 13.000 prizonieri, majoritatea polonezi, doar 600 au fost cruțați. 3.000 dintre prizonieri erau ucrainieni.
·         1941: În noaptea de 21 - 22 iunie, ora 24.00, Armata Română a declanșat operațiunile militare pentru eliberarea Basarabiei și Bucovinei de Nord de sub ocupația sovieticăParticiparea armatei române în războiul declaşat de Germania împotriva URSS s-a făcut în baza înţelegerii intervenite între Adolf Hitler şi Ion Antonescu. Discuţiile între cei doi şefi de stat au avut loc la Munchen, la 12 iunie 1941. În nici unul din documente, România nu este menţionată ca aliată. La 22 iunie 1941, Germania a atacat prin surprindere URSS, fostul ei aliat de război şi cotropiri din 1919-1941, România angajîndu-se, potrivit eforturilor convenite cu precedentele zece luni, alături de trupele germane. Pentru România a început Războiul Sfînt, care a fost, de la un capăt la altul (1941-1944), anticomunist, drept şi naţional, bucurîndu-se de aprobarea întregului poporÎn zorii zilei de 22 iunie, asumîndu-şi răspunderea în faţa istoriei, generalul Ion Antonescu a emis din oraşul Piatra Neamţ, următorul Ordin de zi către armată: "Ostaşi, Vă ordon: Treceţi Prutul! Zdrobiţi vrăjmaşul din Răsărit şi Miazănoapte. Dezrobiţi din jugul roşu al bolşevizmului pe fraţii noştri cotropiţi. Reîmpliniţi în trupul Ţării glia străbună a Basarabilor şi codrii voievodali ai Bucovinei, ogoarele şi plaiurile voastre!..". Dintre membrii srălucitului corp ofiţeresc român trebuie menţionaţi generalii: Al.Ioaniţu, Iosif Iacobici, Ilie Şteflea (şefi ai Marelui Stat Major), C. Pantazi, N. Ciupercă, N. Dăscălescu, Ioan Al.Sion, C. Constantinescu-Claps, Gh. Avramescu şi Petru Dumitrescu, acesta din urmă comandant neîntrerupt al legendarei Armate a 3-a din momentele de dinaintea trecererii Prutului pînă la sud-est de Stalingrad şi înapoi, pînă la angajarea bătăliei Moldovei, în august 1944. Grupul de Armate Sud al mareşalului german Gerd von Rundstedt, în care erau încorporate şi forţele româneşti, era împărţit în două de către Mlaştinile Pripiat. Pricipalul sau efort la declanşarea Operaţiunii Barbarossa urma să aiba loc la nord, în timp ce forţele aflate în România trebuiau să aştepte ca ofensiva să progreseze mai mult în Ucraina pînă să înceapă şi ele atacul. Această decizie a fost luată de OKH în primăvara anului 1941, deoarece general-colonelul Franz Halder considera Prutul ca fiind o barieră prea grea pentru o ofensivă motorizată şi pentru că potenţialul ofensiv al trupelor române nu era prea ridicat în ochii comandanţilor germani. De aceea vasta majoritate a forţelor mecanizate germane a Grupului de Armate Sud era concentrată în Polonia, pe frontul românesc aflîndu-se în principal doar unităţile motorizate româneşti. După cum urma să se vadă, Prutul nu era o barieră chiar atît de formidabilă în condiţiile atacului surpriză, soldaţii români ocupînd cîteva poduri intacte peste rîu încă de la începutul războiului. Probabil că o ofensivă puternică înca din prima zi pe frontul din Moldova ar fi cauzat probleme serioase Frontului de Sud-Vest sovietic, care a opus o puternică rezistenţă lui von Rundstedt. Pentru operaţiunile din Bucovina de Nord (nordul Principatului Moldova) şi Republica Sovietică Socialistă Moldovenească (fosta Basarabie ţaristă, estul Principatului Moldova) erau preconizate Armata 11 germană (comandant, general - colonel Eugen von Schobert) şi Grupul de armate general Ion Antonescu (Armatele 3 şi 4 române). Dislocarea unităţilor la începutlul operaţiunii era următoarea: în nord - Armata 3(Corpul de Munte şi Corpul de Cavalerie), comandată de general de corp de armată Petre Dumitrescu; în centru - Armata 11 germana (Corpurile 11, 30 si 54 germane ) a geneneral-colonelului Eugen von Schobert, căruia i se subordona şi Armata 3; în sud - Armata 4 româna (Corpurile 5, 3 si 11) a generalului de corp de armata Nicolae Ciupercă; în Delta Dunării era detaşat Corpul 2 Armată, comandat de general de divizie Nicolae Macici. Pe 22 iunie 1941, numărul total de soldaţi români aflaţi în prima linie era de 325.685, distribuiţi în 12 divizii de infanterie, o divizie blindată, o divizie de infanterie rezervă, o divizie de grăniceri, 3 brigăzi de munte, 3 brigăzi de cavalerie şi 2 brigăzi de fortificaţii. La aceste forţe se adăugau 5 divizii de infaterie germane. Operaţiunea de eliberare a Basarabiei şi Bucovinei de nord s-a soldat cu succes şi s-a încheiat la 26 iulie 1941.
·     1941 - Germania începe Operațiunea Barbarossa, reprezentând atacul asupra URSS. Declarația lui Winston Churchill cu privire la spijinirea URSS de către Marea Britanie în lupta împotriva Germaniei
Operatiunea Barbarossa - foto - cotidianul.ro

Operatiunea Barbarossa – foto – cotidianul.ro

·        1941 - În noaptea de 21 – 22 iunie, ora 24.00, Armatele româno-germane au declanșat operațiunile militare pentru eliberarea Basarabiei și Bucovinei de Nord de sub ocupația sovietică (22 iunie-26 iulie 1941). Participarea armatei române în războiul declaşat de Germania împotriva URSS s-a făcut în baza înţelegerii intervenite între Adolf Hitler şi Ion Antonescu. Discuţiile între cei doi şefi de stat au avut loc la Munchen, la 12 iunie 1941. În nici unul din documente, România nu este menţionată ca aliată.

Ordinul lui Antonescu.jpg
Ordinul lui Ion Antonescu către armata română de a trece Prutul și a elibera Basarabia de sub ocupația rusă, 22 iunie 1941

La 22 iunie 1941, Germania a atacat prin surprindere URSS, fostul ei aliat de război şi cotropiri din 1919-1941, România angajîndu-se, potrivit eforturilor convenite cu precedentele zece luni, alături de trupele germane.Pentru România a început Războiul Sfînt, care a fost, de la un capăt la altul (1941-1944), anticomunist, drept şi naţional, bucurîndu-se de aprobarea întregului popor. În zorii zilei de 22 iunie, asumîndu-şi răspunderea în faţa istoriei, generalul Ion Antonescu a emis din oraşul Piatra Neamţ, următorul Ordin de zi către armată: “Ostaşi, Vă ordon: Treceţi Prutul! Zdrobiţi vrăjmaşul din Răsărit şi Miazănoapte. Dezrobiţi din jugul roşu al bolşevizmului pe fraţii noştri cotropiţi. Reîmpliniţi în trupul Ţării glia străbună a Basarabilor şi codrii voievodali ai Bucovinei, ogoarele şi plaiurile voastre!..“.

Regele Mihai I si Generalul de Armata Ion Antonescu in timpul unei inspectii pe front, iulie 1941- foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Regele Mihai I si Generalul de Armata Ion Antonescu in timpul unei inspectii pe front, iulie 1941- foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Dintre membrii srălucitului corp ofiţeresc român trebuie menţionaţi generalii: Al.Ioaniţu, Iosif Iacobici, Ilie Şteflea (şefi ai Marelui Stat Major), C. Pantazi, N. Ciupercă, N. Dăscălescu, Ioan Al.Sion, C. Constantinescu-Claps, Gh. Avramescu şi Petru Dumitrescu, acesta din urmă comandant neîntrerupt al legendarei Armate a 3-a din momentele de dinaintea trecererii Prutului pînă la sud-est de Stalingrad şi înapoi, pînă la angajarea bătăliei Moldovei, în august 1944.

Această decizie a fost luată de OKH în primăvara anului 1941, deoarece general-colonelul Franz Halder considera Prutul ca fiind o barieră prea grea pentru o ofensivă motorizată şi pentru că potenţialul ofensiv al trupelor române nu era prea ridicat în ochii comandanţilor germani. De aceea marea majoritate a forţelor mecanizate germane a Grupului de Armate Sud era concentrată în Polonia, pe frontul românesc aflîndu-se în principal doar unităţile motorizate româneşti. După cum urma să se vadă, Prutul nu era o barieră chiar atît de formidabilă în condiţiile atacului surpriză, soldaţii români ocupînd cîteva poduri intacte peste rîu încă de la începutul războiului.

Cavalerie marsaluind spre front, in Basarabia. Se observa sabiile, pe care cavaleristii romani le au agatate de sa - foto: victortibrigan.wordpress.com

Cavalerie marsaluind spre front, in Basarabia. Se observa sabiile, pe care cavaleristii romani le au agatate de sa – foto: victortibrigan.wordpress.com

Grupul de Armate Sud al mareşalului german Gerd von Rundstedt, în care erau încorporate şi forţele româneşti, era împărţit în două de către Mlaştinile Pripiat. Pricipalul sau efort la declanşarea Operaţiunii Barbarossa urma să aiba loc la nord, în timp ce forţele aflate în România trebuiau să aştepte ca ofensiva să progreseze mai mult în Ucraina pînă să înceapă şi ele atacul.

Probabil că o ofensivă puternică înca din prima zi pe frontul din Moldova ar fi cauzat probleme serioase Frontului de Sud-Vest sovietic, care a opus o puternică rezistenţă lui von Rundstedt. Pentru operaţiunile din Bucovina de Nord (nordul Principatului Moldova) şi Republica Sovietică Socialistă Moldovenească (fosta Basarabie ţaristă, estul Principatului Moldova) erau angrenate Armata 11 germană (comandant, general – colonel Eugen von Schobert) şi Grupul de armate general Ion Antonescu (Armatele 3 şi 4 române).

Tarani romani intampinand trupele romane in Basarabia - foto: victortibrigan.wordpress.com

Tarani romani intampinand trupele romane in Basarabia – foto: victortibrigan.wordpress.com

Dislocarea unităţilor la începutlul operaţiunii era următoarea:

în nord – Armata 3 (Corpul de Munte şi Corpul de Cavalerie), comandată de general de corp de armată Petre Dumitrescu;
în centru –Armata 11 germana (Corpurile 11, 30 si 54 germane ) a geneneral-colonelului Eugen von Schobert, căruia i se subordona şi Armata 3;

în sud – Armata 4 româna (Corpurile 5, 3 si 11) a generalului de corp de armata Nicolae Ciupercă; în Delta Dunării era detaşat Corpul 2 Armată, comandat de general de divizie Nicolae Macici.

Pe 22 iunie 1941, numărul total de soldaţi români aflaţi în prima linie era de 325.685, distribuiţi în 12 divizii de infanterie, o divizie blindată, o divizie de infanterie rezervă, o divizie de grăniceri, 3 brigăzi de munte, 3 brigăzi de cavalerie şi 2 brigăzi de fortificaţii. La aceste forţe se adăugau 5 divizii de infaterie germane. Operaţiunea de eliberare a Basarabiei şi Bucovinei de nord s-a soldat cu succes şi s-a încheiat la 26 iulie 1941.

1941 - Revolta din Lituania ocupata de sovietici. A fost o scurtă perioadă în istoria Lituaniei în iunie 1941, atunci când Germania nazista a atacat Uniunea Sovietică la 22 iunie 1941, cand populaţia s-a ridicat la lupta împotriva regimului sovietic, declarand independenţa reînnoita, şi formaand un Guvern Provizoriu. Două dintre marile oraşe lituaniene , Kaunas şi Vilnius , au căzut în mâinile rasculatilor înainte de sosirea a Wehrmacht-ului . Intr-o săptămână, armata germană a preluat controlul asupra întregii Lituanii. Lituanienii i-au salutat pe germani ca pe niste eliberatori de sub jugul sovietic şi sperau că acestia vor restabili independenţa tarii lor, sau cel puţin ii vor permite un anumit grad de autonomie (similar cu cel din Republica Slovacă ). Cu toate acestea, nici un astfel de sprijin nu le-a fost dat de nazişti, care au inlocuit administratia lituaniana cu o administraţie proprie, Ostland Reichkommissariat, la sfârşitul lunii iulie 1941. Lipsit de orice putere reală, Guvernul provizoriu lituanian s-a autodizolvat pe 5 august.
·         1942:  Al doilea război mondialGermania începe Operațiunea Fall Blau, reprezentând atacul Grupului de Armate Sud asupra sudului URSS. 1942 - Bătălia de la Voronej - Parte din luptelor de pe Frontul de răsărit al celui de-al doilea război mondial
Frontul de răsărit în timpul bătăliei de la Voronej (22 iunie – iulie 1942) - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Frontul de răsărit în timpul bătăliei de la Voronej (22 iunie – iulie 1942) – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Bătătlia de la Voronej a fost una dintre luptele de pe frontul de răsărit al celui de-al doilea război mondial, care s-a desfășurat în regiunea din jurul orașului Voronej pe râul Don în iunie și iulie 1942. Puterile Axei erau formate din Armata a 4-a Panzer (Hermann Hoth) și Armata a 2-a ungară (Gusztav Jany). Lor li se opunea Frontul Voronej comandat de generalul-locotenent Evgheni Golikov.

După victoria germană din a doua bătălie de la Harkov din mai 1942, planul pentru campania de vară era executarea unui atac spre sud-est din regiunea râului Don spre cea a râului Volga și mai departe în Caucaz – așa-numita Operațiune Albastru. Atacul pe această direcție era amenințată din flanc de concentrarea de trupe sovietice de la Voronej. Operațiunea Axei cu numele de cod „Fredericus II” (după numele regelui Prusiei Frederick al II-lea), a început pe 22 iunie 1942 — amoversarea declanșării Operațiunii Barbarossa. Armata a 4-a Panzer a atacat spre est pornind dinspre Belgorod și Kursk, reușind să închidă încercuirea pe 2 iulie, dar numărul de prizonieri sovietici a fost extrem de redus comparativ cu bătăliile anului 1941 — Armata Roșie învățase din înfrângerile de la începutul războiului.

Hoth, care primise instrucțiuni stricte să nu se implice în lupte de stradă, a capturat Voronejul pe 6 iulie, doar pentru a deveni ținta contraatacului sovietic. Diviziile de infanterie ale Axei au avut nevoie de două ziele să lupte ca să ajungă la Voronej, și să asigure dezangajarea Armatei a 4-a Panzer și trimiterea ei în Caucaz. Adolf Hitler a ajuns să creadă mai târziu că aceste două zile, combinate cu alte întârzieri în marșul către Volga au permis mareșalului Semion Timoșenko să încheie pregătirile de apărare a Stalingradului mai înainte de sosirea Armatei a 4-a Panzer în fața orașului.

·         1942: Generalul german Erwin Rommel este promovat la gradul de feldmaresal după victoria de la Tobruk, in Africa de Nord . Tobruk a rămas în mâinile Axei până la 11 noiembrie 1942, atunci când aliaţii l-au recapturat după bătălia de la El Alamein.
·         1944Al doilea război mondialURSS începe Operațiunea Bagration, ofensivă care a curățat teritoriul Bielorusiei sovietice și al Poloniei răsăritene de trupele germane.
·         1945: Al Doilea Război Mondial: Bătălia din Okinawei. Se prabuseste rezistenţa Armatei Imperiale Japoneze iar insula este ocupata de fortele americane. Comandantul japonez, generalul Isamu Chō (n. 1895), se sinucide facandu-si seppuku.
·         1952 – Alberto Ascari câștigă Marele Premiu de formula 1 al Belgiei, urmat de Nino Farina și Roberto Manzon
·         1958 – Olivier Gendebien și Phil Hill se impun în cursa de 24 de ore de la Le Mans
1964 - Decretul de grațiere nr. 310/16 iunie 1964 – 543 de deținuți politic au fost grațiați de restul pedepsei pe care o mai aveau de executat.
·         1966 – se dispută sferturile de finalei ale cupei României: Farul Constanța 2-1 Steagul Roșu Brașov, Steaua București 2-0 Dinamo București, UTA 2-1 Crișul Oradea, Rapid București 2-0 Petrolul
·         1969 – se dispută finala Cupei României, în care Steaua învinge Dinamo cu 2-1. Pentru Steaua a marcat Voinea, de două ori, iar pentru Dinamo, a înscris Dumitrache
·         1970:  Președintele Richard Nixon a semnat cel de-al 26-lea amendament la Constituție, prin care vârsta la care le era permis cetățenilor să voteze era stabilită la 18 ani.
·         1974 – se dispută două meciuri în prima grupă a Campionatului Mondial din Germania de Vest: Australia 0-0 Chile, Germania de Est 1-0 Germania de Vest. În grupa a doua, Scoția și Iugoslavia înbche ie la egalitate, 1-1, iar Zairul pierde cu 3-0 în fa ța Braziliei
·         1978: Astronomul american James W. Christy a descoperit Charon, pe atunci considerat primul satelit al planetei Pluto, la Observatorului Naval Statele Unite, dupa examinarea unor imagini extrem de mărite ale planetei Pluto, luate în urmă cu două sau trei luni. Charon a fost numit după personajul mitologic Charon, luntrașul care trece sufletele morților dincolo de Styx si este primul și cel mai mare satelit natural al planetei pitice Pluton. Descoperirea lui a permis determinarea precisă a masei și dimensiunilor lui Pluton. Charon și Pluton alcătuiesc un sistem de planetă dublă, deoarece centrul de masă al sistemului este deasupra suprafeței planetei pitice Pluton, între cele două corpuri.
·         1978 – se joacă finala Cupei României. Universitatea Craiova a învins cu 3-1 pe Olimpia Satu Mare, cu golurile lui Cârțu, Cămătaru și Marcu. Pentru sătmăreni a înscris Helvei
·         1980 – se joacă finala Campionatului European de fotbal din Italia. Germania învinge cu 2-1 naționala Belgiei, cu golurile marcate de Hrubesch, de două ori, și de Vandereycken, pentru învinși
·         1982 – se joacă un meci în grupa A din cadrul Campionatului Mondial din Spania, în care Polonia trece cu 5-1 de Peru. În grupa C, Belgium obține doar o remiză, 1-1 cu Ungaria.În grupa a șasea, U.R.S.S. a învins cu 3-0 Noua Zeelandă
·         1983 – se dispută sferturile de finală ale Cupei României: Corvinul Hunedoara 2-1 FC Bihor, Politehnica Timișoara 1-0 Petrolul, Universitatea Craiova 2-0 Sportul Studențesc, Dinamo București 2-1 FC Argeș
·         1986 – se dispută ultimele două sferturi de finală ale Mondialului Mexican: Argentina 2-1 Anglia și Spania 1-1 Belgia, însă în cele din urmă ibericii pierd întâlnirea cu 5-4
·         1988 – se joacă a doua semifinală a Campionatului European din Germania de Vest: Italia 0-2 U.R.S.S
·         1989 – se dispută sferturile de finală ale Cupei României: Victoria București 4-2 Gloria Bistrița, Rapid București 3-0 Gloria Buzău, Dinamo București 5-1 Sport Club Bacău, Steaua București 3-1 Unirea Slobozia
·         1992 – se joacă a doua semifinală a Europeanului din Suedia: Olanda 2-2 Danemarca, dar danezii câștigă cu 5-4 la penalty-uri
·         1992 - A apărut primul numar al cotidianului bucurestean Evenimentul Zilei sub conducerea redacțională a lui Ion Cristoiu .
"Evenimentul zilei" - Celebra ştire senzaţională - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

“Evenimentul zilei” – Celebra ştire senzaţională – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Evenimentul zilei (EVZ, în trecut cunoscut şi ca „Bulina roşie”) este un cotidian românesc de circulaţie naţională publicat de Editura Evenimentul şi Capital. Acţionarul majoritar al firmei care editează ziarul este omul de afaceri Bobby Păunescu. Fondat în 1992 de Mihai Cârciog, Cornel Nistorescu şi Ion Cristoiu, EVZ a revoluţionat piaţa media din România, atingând sub conducerea editorială a lui Ion Cristoiu cifre de vânzări neegalate până în prezent de vreun cotidian central. Subiectele populare, un format de prezentare a ştirilor preluat din presa interbelică şi poziţionarea editorială anti-putere i-au adus Evenimentului zilei, în primii ani de la înfiinţare, sute de mii de cititori şi renumele de publicaţie critică la adresa puterii postcomuniste.

·         1994 – naționala de fotbal a României pierde cu 4-1 meciul cu Elveția, al doilea din grupa A a Campionatului Mondial din Statele Unite ale Americii. Golul tricolorilor a purtat semnătura lui Hagi. În al doilea meci din grupă, Statele Unite ale Americii a învins cu 2-1 naționala Columbiei
·         1995 – se dispută finala mică a Cupei Mondiale de rugby: Franța 19-9 Anglia
·         1995: La ParisRomânia remite oficial cererea de aderare la Uniunea Europeană
·         1996 – se joacă două dintre sferturile de finală de la Euro 1996, competiție organizată de Anglia. Franța învinge Olanda cu 5-4, după lovituri de departajare, la Liverpool, în timp ce Anglia trece și ea, tot la penalty-uri, cu 4-2, de Spania
·         1998 – naționala de fotbal a României învinge cu 2-1 selecționata Angliei, cu golurile marcate de Moldovan și Petrescu. În celălalt meci al grupei, Columbia 1-0 Tunisia.
·         1998 - Senatul a adoptat Legea privind înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe.
·         2002 – se dispută două dintre sferturile Campionatului Mondial din Japonia și Coreea: Spania 0-0 Coreea de Sud, dar 5-3 pentru asiatici, după penalty-uri. În al doilea meci Turcia a învins cu 1-0 Senegalul
·         2004 – se joacă ultimele două partide din grupa C a Campionatului European din Portugalia: Italia 2-1 Bulgaria, Danemarca 2-2 Suedia
·         2006 – se dispută ultimele două meciuri din grupa E a Campionatului Mondial din 2006: Cehia 0-2 Italia și Ghana 2-1 Statele Unite, iar Italia și Ghana se califică în faza eliminatorie. În grupa F, Japonia 1-4 Brazilia și Croația 2-2 Australia. În urma acestor rezultate, Brazilia și Australia merg în optimile de finală
·         2007 - Preşedintele Consiliului Suprem de Securitate Naţională al Iranului, Ali Larijani, a recunoscut că Iranul finanţează mişcarea islamistă, Hamas, precum şi gruparea Hezbollah.
·         2008 – se dispută ultimul sfert de finală al Campionatului European din Austria și Elveția. După calificările Germaniei,Turciei și Rusiei, Spania este cea de-a patra echipă care rămâne în cursa pentru titlu. Ibericii înving cu 4-2 la penaty-uri naționala Italiei
·         2009 - Dacia anunţă în această zi printr-un comunicat oficial că a introdus în România motorul cu cea mai mică cilindree de la preluarea de către Renault. Această unitate cu o cilindree de 1.149 cmc şi patru valve pe cilindru dezvoltă 75 CP şi un cuplu de 108 Nm şi provine, bineînţeles, din portofoliul francezilor, fiind iniţial oferit pe modelele Renault de clasă mică europene şi cele din America Latină. Acest motor este cel mai puţin poluant din oferta de propulsoare pe benzină de la Dacia având emisii de 139 g/km, dar are norma de poluare Euro 4. Ca performanţe se apropia de cel ale versiuni 1.4 8v 75 CP, dar ca şi consum era mai economic cu 1 litru la 100 km/h parcurşi în regim mixt, având o medie de 5,9 litri la 100 km . Ceea ce este foarte bine ţinând cont că această versiune de motorizare era în momentul lansării cu doar 150 euro mai scumpă decât 1.4.
·         2010 – se dispută ultimele două meciuri din grupa A a Campionatului Mondial din Africa de Sud: Uruguay-ul învinge cu 1-0 Mexicul, iar Africa de Sud învinge cu 2-1 Franța, iar Uruguay-ul și Mexicul se califică în optimile de finală. În grupa B, Nigeria 2-2 Coreea de Sud, iar Argentina învinge cu 2-0 Grecia. Argentina și Coreea de Sud se califică în faza eliminatory
·         2012 – Germania învinge cu 4-2 Grecia, într-un meci din sferturile de finală ale Campionatului European din Polonia și Ucraina, și devine a treia echipă calificată în semifinale, după Portugalia și Spania
·         2013 – pilotul danez Allan Simonsen moare pe circuitul de la Le Mans după un accident suferit în timpul celebrei curse de anduranță



Nașteri

·         662: Rui Zong, împărat chinez din dinastia Tang (d. 716)
·         916: S-a nascut  Ali  Sayf al-Dawla al-Taghlibi, fondatorul  emiratului de Alep, din nordul actualei Siria. A decedat in anul 967, fiind urmat la tron de fiul sau Saad el Dawla.
·         1425:  Lucrezia Tornabuoni (22 iunie 1425 - 28 martie 1482) a fost fiica lui Francesco di Simone Tornabuoni și a soției sale, Nanna di Niccolo di Luigi Guicciardini.
În anul 1444, Lucrezia s-a căsătorit cu Piero di Cosimo de' Medici, fiul lui Cosimo de' Medici, un bancher bogat din Florența. Familia Tornabuonitrăia în exil iar Cosmio i-a ajutat să se reîntoarcă în Florența.
Piero și Lucrezia au avut împreună șase copii, dar doi dintre ei au murit la naștere. Copii care au supraviețuit sunt:
Lucrezia a fost o femeie înțeleaptă și tolerantă. A acceptat să o crească pe Maria, fiica nelegitimă a lui Piero, împreună cu proprii ei copii.
Lucrezia și Piero s-au asigurat că aceștia primesc o educație bună în cultură, arte plastice și pictură și s-au angajat să fie educați în filzofie, contabilitate și politică.
Lucrezia și Piero voiau să fie acceptați și în afara Florenței, în special în Roma. Pentru a îmbunătăți starea socială a familiei, Lucrezia a aranjat o căsătorie pentru fiul ei, Lorenzo, cu Clarice Orsini. Zestrea fetei a fost de 6.000 de florentini.
Lucrezia a scris sonete, pe care le citea faimoșilor poeți, comparându-și propria artă cu a lor. Nimeni nu știe data reală când acestea au fost scrise. Cinci dintre ele sunt cu temă religioasă (povești sacre), opt imnuri și un cântec inspirat din creațiile artiștilor. A scris povești despre EstherSusannaTobiasIoan Botezătorul și Iuda.
Alături de soțul ei, Lucrezia a ajutat la crearea unor punți de legătură între familia soțului ei și nobilime.
Piero a murit în 1469 de gută și boală la plămâni. După moartea sa, ea a obținut mai multă libertate și a cumpărat bunuri imobiliare, atât în Florența cât și la Pisa.
Lucrezia a murit în 1482 la vârsta de 56 de ani.
Lucrezia Tornabuoni
Ghirlandaio - lucreziatornabuoni.jpg
Portretul Lucreziei Tornabuoni la Galeria Națională din Washington, D.C.
* 1510: Alessandro de' Medici (22 iulie 1510 - 6 ianuarie 1537) numit și Il Moro, a fost Duce de PenneDuce de Florența și conducătorul Florenței din 1530 până în 1537. Fiu nelegitim, el a fost ultimul membru al ramurii mature a familiei Medici care va conduce Florența.
Născut în Florența, el a fost recunoscut ca singurul fiu al lui Lorenzo al II-lea de Medici (nepotul lui Lorenzo de' Medici Magnificul) însă mulți cercetători de azi sunt de părere că el a fost fiul nelegitim al lui Giulio de' Medici (Papa Clement al VII-lea). Istoricii (cum ar fi Christopher Hibbert) cred că acesta s-a născut în gospodăria Medicilor, iar mama sa a fost o servitoare neagră, identificată în documente cu numele de Simonetta da Callevecchio.
Atunci când Carol Quintul l-a demis din Roma în 1527, florentinii au profitat de criza din Italia pentru a reface Republica; atât Alessandro când și Ippolito au fugit, împreună cu restul familiei Medici și principalii lor susținători, inclusiv Cardinalul Silvio Passerini. Papa Clement a făcut, în cele din urmă, pace cu Împăratul, și cu sprijinul trupelor imperiale, Medici au fost restaurați la putere în vara anului 1530. Clement l-a făcut Duce pe Alessandro, la vârsta de 19 ani. Pe 5 iulie 1531, Alessandro s-a întors în Florența pentru a prelua domnia și a fost ridicat oficial la rangul de Duce nouă luni mai târziu, de către Împăratul Carol.
Mulți dintre dușmanii exilați au declarat că domnia sa a fost aspră și depravată. În 1535, opoziția florentină l-a trimis pe vărul său Ippolito să trateze cu Carol al V-lea împotriva unor acțiuni ale Ducelui. Ippolito a murit pe drum și s-a zvonit că Alessandro a ordonat ca acesta să fie otrăvit.
În 1536, s-a căsătorit cu fiica nelegitimă a Împăratului Carol al V-lea, Margareta de Parma. Însă Alessandro i-a rămas credincios amantei sale, Taddea Malaspina.

Patru ani mai târziu, vărul său îndepărtat, Lorenzino de' Medici, poreclit Lorenzaccio, l-a asasinat. Lorenzino l-a atras în capcană pe Alessandro promițându-i o întâlnire amoroasă cu sora sa, Laudomia, o văduvă frumoasă. De teamă că moartea Ducelui va porni o nouă revoltă în Florența, oficialii i-au învelit cadavrul și l-au cărat în secret în cimitirul San Lorenzo, unde a fost îngropat în grabă.
În Valladolid (Spania) unde Carol al V-lea își stabilise curtea, a fost celebrată o înmormântare solemnă în numele său.
Lorenzino a declarat mai târziu că l-a asasinat pe Alessandro de dragul Republicii. Când inamicii Medicilor nu s-au ridicat să-l sprijine, Lorenzino a fugit în Veneția, unde a fost ucis în 1548.
Alessandro și amanta sa Taddea au avut doi copii: un fiu, Giulio (în vârstă de patru ani în momentul decesului tatălui său), căsătorit cu Lucrezia Gaetani, și o fiică, Giulia, căsătorită prima dată cu Francesco Cantelmo,Conte de Alvito și Duce de Popoli și apoi cu Bernadetto de' MediciPrinț de Ottaiano.
Alessandro de' Medici
Duce de Florența
Jacopo Pontormo 056.jpg
Portret de Jacopo Pontormo
* 1637: Christian al II-lea (22 iunie 1637 – 26 aprilie 1717) a fost Duce de Birkenfeld-Bischweiler din 1654 până în 1717, Duce de Zweibrücken-Birkenfeld din 1671 până în 1717 și conte de Rappoltstein din 1673 până în 1699.
Christian s-a născut la Bischwiller în 1637. A fost fiul cel mare al lui Christian I, Conte Palatin de Birkenfeld-Bischweiler. După decesul tatălui său în 1654 el i-a succedat. În 1671 el a moștenit Palatinatul Zweibrücken-Birkenfeld de la vărul său Karl al II-lea Otto. Prin moștenirea soției sale el a devenit de asemenea conte de Rappolstein din 1673 până când i-a garantat titlul fiului său Christian al III-lea.
La 5 septembrie 1667 Christian s-a căsătorit cu contesa Katharina Agathe de Rappoltstein (15 iunie 1648 – 16 iulie 1683). Cuplul a avut următorii copii:[1]
  1. Magdalena Claudia (16 septembrie 1668 – 9 decembrie 1704)
  2. Louis (26 decembrie 1669 – 2 aprilie 1670)
  3. Elizabeth Sophie Augusta (2 august 1671 – 18 octombrie 1672)
  4. Christina Catherine (2 august 1671 – 15 mai 1673)
  5. Charlotte Wilhelmina (18 octombrie 1672 – 29 mai 1673)
  6. Christian (7 noiembrie 1674 – 3 februarie 1735)
  7. Louise de Zweibrücken-Birkenfeld (28 octombrie 1679 – 3 mai 1753); s-a căsătorit cu Friedrich Anton Ulrich, Prinț de Waldeck și Pyrmont
Christian al II-lea
Conte Palatin de Zweibrücken-Birkenfeld
Conte Palatin de Zweibrücken-Birkenfeld
Căsătorit(ă)Katharina Agathe de Rappoltstein
Familie nobilăCasa de Wittelsbach
TatăChristian I, Conte Palatin de Birkenfeld-Bischweiler
MamăMagdalene Catherine de Zweibrücken
Naștere22 iunie 1637
Bischwiller
Deces (79 de ani)
Birkenfeld
* 1658: Ludovic al VII-lea, Landgraf de Hesse-Darmstadt (22 iunie 1658 – 31 august 1678) a fost regent hesian.
Ludovic al VII-lea a fost fiul Landgrafului Ludovic al VI-lea de Hesse-Darmstadt și a soției acestuia, Maria Elisabeth de Holstein-Gottorp. După moartea tatălui său a început conducerea ca Landgraf la 24 aprilie 1678.
A domnit numai 18 săptămâni și patru zile înainte să moare de o infecție la 31 august 1678.
Ludovic al VII-lea, Landgraf de Hesse-Darmstadt
Ludwig-VII-HD.jpg
* 1664: Johann Ernst al III-lea, Duce de Saxa-Weimar (n. ,[1]WeimarSaxa-Weimar – d. WeimarSaxa-Weimar), a fost Duce de Saxa-Weimar.
A fost al doilea fiu al Ducelui Johann Ernst al II-lea de Saxa-Weimar și a Christine Elisabeth de Schleswig-Holstein-Sonderburg. După decesul tatălui său în 1683 el a moștenit ducatul de Saxa-Weimar împreună cu fratele său mai mare, Wilhelm Ernst.
Johann Ernst a fost alcolic; acest lucru si lipsa de interes față de guvernare a fost în avantajul fratele său, care a devenit de facto singurul, autocratic, conducător al ducatul.
La Zerbst la 11 octombrie 1685 Johann Ernst s-a căsătorit cu Prințesa Sophie Auguste de Anhalt-Zerbst. Cuplul a avut cinci copii:
  1. Johann Wilhelm (n. 4 iunie 1686, Weimar - d. 14 octombrie 1686, Weimar).
  2. Ernst August I, Duce de Saxa-Weimar (n. 19 aprilie 1688, Weimar - d. Eisenach, 19 January 1748), mai târziu a moștenit Eisenach și Jena.
  3. Eleonore Christiane (n. 15 aprilie 1689, Weimar - d. 7 februarie 1690, Weimar).
  4. Johanna Auguste (n. 6 iulie 1690, Weimar - d. 24 ugust 1691, Weimar).
  5. Johanna Charlotte (n. 23 noiembrie 1693, Weimar - d. 2 martie 1751, Weimar).
La numai două luni după decesul soției sale, la 4 noiembrie 1694, la Kassel, s-a căsătorit cu Charlotte Dorothea Sophia de Hesse-Homburg. Cuplul a avut patru copii:
  1. Karl Friedrich (n. 31 octombrie 1695, Weimar - d. 30 martie 1696, Weimar).
  2. Johann Ernst (n. 25 decembrie 1696, Weimar - d. 1 august 1715, Frankfurt), un compozitor care a studiat cu Bach.
  3. Marie Luise (n. 18 decembrie 1697, Weimar - d. 29 decembrie 1704, Weimar).
  4. Christiane Sophie (n. 7 aprilie 1700, Weimar - d. 18 februarie 1701, Weimar).
După decesul lui Johann Ernst, succesorul său și fiul cel mare, Ernst August, a fost nominalizat să preia puterile tatălui însă puterea reală a fost deținută de unchiul său, Wilhelm Ernst, până la moartea acestuia, în 1728, când Ernst August a devenit singurul Duce de Saxa-Weimar.
Johann Ernst al III-lea
Duce de Saxa-Weimar
Johann Ernst III.jpg
·   1767 - S-a născut Wilhelm von Humboldt, filozof politic și lingvist german.

WilhelmvonHumboldt.jpg

Friedrich Wilhelm Christian Carl Ferdinand von Humboldt (n.1767, Potsdam-d.1835, Tegel) a fost un filozof politic și lingvist german, reprezentant al liberalismului clasic. A fost fratele lui Alexander von Humboldt.

·         1777Andreas Alois Ankwicz von Skarbek-Poslawice, arhiepiscop de Lemberg și arhiepiscop de Praga
·         1805 - S-a născut revolutionarul italian Giuseppe Mazzini, luptător italian în mișcarea „Risorgimento” (în traducere „Renașterea Italiei”), pentru unificarea Italiei; (d. 10 martie 1872).
* 1807: Cecilia a Suediei (22 iunie 1807 – 27 ianuarie 1844) a fost compozitoare, prințesă suedeză prin naștere și Mare Ducesă de Oldenburg prin căsătorie. A fost fiica regelui Gustav al IV-lea al Suediei și a reginei Frederica de Baden.
Prințesa Cecilia
Cel mai mic din cei patru copii, Cecilia a părăsit Suedia în 1810 cu familia, după ce tatăl ei, regele Gustav al IV-lea al Suediei, a fost detronat în 1809. A fost crescută în țara natală a mamei ei, Marele Ducat de Baden (Germania). După divorțul părinților din 1812, ea a fost crescută în principal de bunica maternă Amalia de Hesse-Darmstadt, la Bruchsal.
L-a întâlnit pe Augustus, Mare Duce de Oldenburg în 1830, și după o oră de conversații, s-a decis căsătoria. Ea a mers cu fratele ei la Viena, unde nunta a avut loc la 5 mai 1831, în prezența împăratului Francisc I al Austriei.
Cecilia a fost interesată de cultură. Ca Mare Ducesă de Oldenburg ea a compus melodia imnului pentru Oldenburg. Mai târziu imnul la care s-au adăugat versurile scrise de Theodor von Kobbe a fost numit ‘Heil dir, o Oldenburg’. În 1822, Cecilia a fondat primul teatru din oraș, astăzi Oldenburgisches Staatstheater. A fost cunoscută pentru apropierea față de populația din Oldenburg, unde a trăit o viață limitată la cercurile de la curte. Un pod, o piață și un drum sunt numite după ea, precum și o școală. În onoarea regretatei Cecilia, localitatea Cäciliengroden situată în apropiere de Wilhelmshaven a fost numită după ea.
Cecilia a murit la vârsta de 36 de ani de febră puerperală, la câteva zile după ce a dat naștere celui de-al treilea copil, Elimar. A fost înmormântată la mausoleul ducal din Oldenburg. Sora ei, Amalia Maria Charlotta, a fost de asemenea, înmormântată acolo.
S-a căsătorit cu Augustus, Mare Duce de Oldenburg (1783–1853) la 5 mai 1831 la Viena. Ambii erau membri ai Casei de Holstein-Gottorp și descendenți ai lui Christian August de Holstein-Gottorp, Prinț de Eutin, erau veri îndepărtați. Pentru Augustus a fost al treilea mariaj. Împreună au avut trei fii:
  • Alexander Friedrich Gustav (16 iunie 1834 – 6 iunie 1835)
  • Nikolaus Friedrich August (15 februarie 1836 – 30 aprilie 1837)
  • Anton Günther Friedrich Elimar (23 ianuarie 1844 – 17 octombrie 1895)
Prințesa Cecilia
Mare Ducesă de Oldenburg
Cäcilie von Schweden Großherzogin von Oldenburg by Theodor Hamacher.jpg
Portret de Theodor Hamacher, 1847.
Date personale
Născută22 iunie 1807
StockholmSuedia
Decedată (36 de ani)
Oldenburg
ÎnmormântatăOldenburg Modificați la Wikidata
Cauza decesuluisindrom puerperal[*] Modificați la Wikidata
PărințiGustav al IV-lea al Suediei[1]
Frederica de Baden[1] Modificați la Wikidata
Frați și suroriGustav, Prinț de Vasa
Prințesa Sofia Wilhelmina a Suediei
Amalia of Sweden[*] Modificați la Wikidata
Căsătorită cuAugustus, Mare Duce de Oldenburg
CopiiDucele Alexandru
Ducele Nicolae
Ducele Elimar
CetățenieFlag of Sweden.svg Suedia Modificați la Wikidata
Religieluteranism Modificați la Wikidata
Ocupațiecompozitoare Modificați la Wikidata
Apartenență nobiliară
Titluriducesă[*]
prințesă
Familie nobiliarăCasa de Holstein-Gottorp (naștere)
Casa de Oldenburg (mariaj)
Mare Ducesă de Oldenburg
Domnie5 mai 1831 – 27 ianuarie 1844
* 1837: Paul Gustav Heinrich Bachmann (n. , BerlinRegatul Prusiei – d. , WeimarRepublica de la Weimar) a fost un matematician german, specialist în teoria numerelor.
Paul Bachmann
Paul Bachmann.jpg
* 1856: Sir Henry Rider HaggardKBE (n. 22 iunie 1856Norfolk – d. 14 mai1925Londra) a fost un scriitor englez de romane de aventuri cu acțiunea în locuri exotice, predominant în Africa, și un întemeietor al genului Lost World. S-a implicat și în reforma agrară a Imperiului Britanic. Lucrările sale, scrise spre sfârșitul erei victoriene, rămân și astăzi populare.
Sir H. Rider Haggard
Henry Rider Haggard 03.jpg
·         1864Hermann Minkowski (n. 22 iunie 1864Aleksotas/Imperiul Rus (astăzi KaunasLituania) — d. 12 ianuarie 1909Göttingen) a fost un matematician german la origine evreu lituanian, care a creat și a dezvoltat geometria numerelor și a folosit metode geometrice pentru a rezolva probleme dificile din teoria numerelorfizica matematică, și teoria relativității.
De Raum zeit Minkowski Bild.jpg
Hermann Minkowski
* 1864: Ioan Russu-Șirianu (n. 22 iunie 1864Șiriacomitatul Arad, d. 12 decembrie 1909București) a fost un ziaristscriitorpolitician român, deputat în Dieta Ungariei.
Provine dintr-o familie de meseriași. Mama sa, Maria, a fost sora mai mare a lui Ioan Slavici.[1]
A urmat școala primară la Șiria, după care a urmat Școala Normală din Arad. A absolvit studiile pedagogice la Pedagogiul de Stat din Deva[2].
După absolvirea studiilor merge la București unde devine profesor de istorie la școala pedagogică de fete, între anii 1884 și 1891. În același timp a muncit și ca redactor al ziarelor Lumina pentru toțiRomânul lui Vintilă C.A. Rosetti și Voința Națională. În anul 1891 se întoarce în Transilvania și lucrează în redacția ziarului Tribuna din Sibiu, unde devine, după retragerea lui Gheorghe Bogdan-Duică, director.[3]
În anul 1893 întemeiază la Sibiu, împreună cu Eugen Brote și Septimiu Albini, ziarul Foaia Poporului, iar în anul 1897 înființează la Arad, împreună cu Vasile GoldișTribuna Poporului.
În anul 1894 este condamnat la 6 luni de închisoare, pe care le ispășește la Seghedin, datorită conținutului articolelor sale publicate în ziarul Tribuna[3].
Nicolae Lăzărescu din Șiria a organizat, în sat, o coletă bănească pentru a-i trimite întemnițatului. Cei 8 florini și 70 creițari au fost întregiți de către Ioan Russu-Șirianu până la 10 florini, pe care i-a trimis ziarului Tribuna din Sibiu, pentru începerea unui fond din care să se ridice o cruce pe mormântul lui Avram Iancu. Din închisoare, la 6 aprilie 1894, îi răspunde și preotului Zaharie Milian din Dezna, care coletase și el bani, motivând de ce nu poate primii banii: iată de ce și ofertul ce mi-ai trimis l-am adăugat fondului pentru ridicarea unui monument național lui Avram Iancu. Pentru toți românii e o datorie să depună prinosul lor de recunoștință pe mormântul aceluia a cărui memorie ne e sfântă tuturora. Astfel a luat naștere ideea ridicării unui monument în memoria eroului național Avram Iancu, monument care să întruchipeze cinstirea ce se aduce de urmaș faptelor străbunilor, pe care Ioan Russu-Șirianu îl considera o icoană sfântă-piatră de hotar care amintește jertfa de sânge pe altarul sfânt al patriei al acestui fiu al pământului românesc.[4]
După încetarea apariției ziarului Tribuna din Sibiu, la 29 aprilie 1903, ziarul Tribuna Poporului din Arad, își schimbă numele în Tribuna începând cu ianuarie 1904. Ioan Russu-Șirianu a lucrat în redacția ziarului Tribuna Poporului, iar mai apoi al Tribunei din Arad, fiind redactor, redactor responsabil și editor, până în anul 1908.
Între anii 1905 și 1906 a fost deputat în Dieta Ungariei din partea cercului electoral de la Chișineu[3].
A fost căsătorit cu scriitoarea Constanța Hodoș, pe care a cunoscut-o în perioada când a fost elev la școala normală maghiară, fiind chiriașul acesteia și a primului ei soț, Nicolae Marcu. În urma acestei căsătorii au rezultat doi copii, Letiția și Mircea, mort în 1916 în luptele de la Turtucaia.[5] A doua soție a fost Lucreția[2], mama scriitorului Vintilă Russu-Șirianu[6].
În anul 1908 se întoarce la București, unde a decedat la 12 decembrie 1909.
Opera: 
  • Românii din Dobrițin, Sibiu, 1892
  • Moara din vale, 1894 (povestiri)
  • La Roma, Arad, 1903 (impresii de călătorie)
  • Românii din statul ungar, București, 1904 - lucrare premiată de Academia Română[2]
  • Românii de peste Carpați, 1907
  • Iobăgia, 1908 (studiu istoric)
  • Schițe și nuvele inedite, Vălenii de Munte, 1911
  • Militărește, Brașov, 1913 (comedie)
Ioan Russu-Șirianu
Ioan Russu-Șirianu.jpg
* 1867: Walter Leslie Wilmshurst (n. 22 iunie 1867 - d. 10 iulie 1939) a fost un scriitor și mason englez, având o activitate extrem de importantă în cadrul Lojei Marelui Orient, unde a activat vreme îndelungată ca arhivar.
Preocupat de partea mistică a masoneriei, a lăsat o serie de scrieri de cea mai mare relevanță pentru masoneria de pretutindeni, ajutat fiind de erudiția sa extraordinară și de pasiunea pentru Marea Operă.
Wilmshurst mare.jpg
* 1870: Contesa Adelaide de Lippe-Biesterfeld (22 iunie 1870 - 3 septembrie1948) a fost primul copil al lui Ernest al II-lea, Conte de Lippe-Biesterfeldși a soției acestuia, Contesa Karoline de Wartensleben.
Adelaide de Lippe-Biesterfeld
Prințesă de Saxa-Meiningen
Countess Adelaide of Lippe-Biesterfeld.jpg
Date personale
Nume la naștereAdelheid Karoline Mathilde Emilie Agnes Ida Sophie zur Lippe-Biesterfeld
Născută22 iunie 1870
ObercasselGermania
Decedată (78 de ani)
DetmoldGermania
ÎnmormântatăQ1087289[*] Modificați la Wikidata
PărințiErnest al II-lea, Conte de Lippe-Biesterfeld
Karoline of Wartensleben[*] Modificați la Wikidata
Frați și suroriLeopold al IV-lea, Prinț de Lippe
Prince Bernhard of Lippe-Biesterfeld[*] Modificați la Wikidata
Căsătorită cuPrințul Friedrich Johann de Saxa-Meiningen
CopiiFeodora, Mare Ducesă de Saxa-Weimar-Eisenach
Adelaide, Prințesă Adalbert de Prusia
Georg, Prinț de Saxa-Meiningen
Prințul Ernst Leopold
Prințesa Luise Marie
Bernhard, Prinț de Saxa-Meiningen
CetățenieFlag of Germany.svg Germania Modificați la Wikidata
Religieluteranism Modificați la Wikidata
Ocupațiearistocrat[*] Modificați la Wikidata
Apartenență nobiliară
Familie nobiliarăCasa de Lippe
Casa de Saxa-Meiningen
·         1882Konrad Bercovici, prozator (d. 1961)
·       1887 - S-a născut Julian Sorell Huxley, biolog şi filosof, primul director general al UNESCO; (d. 1975).
·         1898: Erich Maria Remarque (pseudonimul literar al lui Erich Paul Remark; n. 22 iunie 1898OsnabrückGermania - d. 25 septembrie 1970LocarnoElveția) este unul dintre cei mai cunoscuți și populari autori de literatură germană din secolul al XX-lea. Multe din operele sale au fost ecranizate de-a lungul timpului
Erich Paul Remark s-a născut în maternitatea din Osnabrück ca fiu al lui Peter Franz Remark și al Annei Maria Remark, născută Stallknecht. A învățat la școala populară din Osnabrück (între anii 1904 -1912), apoi la Seminarul Pedagogic Catolic, până în anul 1915, când, din cauza războiului, a fost nevoit să-și întrerupă studiile, pe care le-a reluat în ianuarie 1919 și le-a finalizat în iunie același an.
La 21 noiembrie 1916 a fost recrutat în batalionul de rezervă al Regimentului de infanterie 78 și trimis pe Frontul de Vest. La 31 iulie1917 este rănit - la piciorul stâng, la brațul drept și la gât - de schijele unei grenade și, apoi, internat la spitalul militar din Duisburg, unde rămâne până în 31 octombrie 1918. La 5 ianuarie 1919 părăsește armata, renunță la medalii și decorații (primise, în circumstanțe neclare, Crucea de Fier clasa întâi).
Din 1 august 1919 până la 20 noiembrie 1920, cu mici întreruperi, a funcționat ca profesor în mai multe școli catolice, apoi, exercită câteva profesii temporare: ziarist, contabil, comis voiajor, angajat la pompe funebre și organist. Din martie 1921 se dedică, în principal, scrisului (critică, publicistică, proză, scenariu) fiind, printre altele, editor la revista Sport im Bild[2] La 1 februarie 1927 se retrage împreună cu soția sa, Ilse Jutta, din biserica catolică. Este preocupat de literatură și filosofie, fiind atras de concepțiile lui Nietzsche. În 1920 publică primul său roman, Cuibul visurilor ( în Die Traumbude). Vor urma alte numeroase scrieri cu temă pacifistă. Cel mai mare succes al lui E. M. Remarque va fi romanul Pe Frontul de Vest nimic nou, ce descrie ororile Primului Război Mondial. Romanul, publicat în 1929, va fi vândut în 15 milioane de exemplare și tradus, de-a lungul timpului, în 42 de limbi; acest roman a inspirat un film de succes în 1930, câștigător a două Premii Oscar. După nici trei ani, cartea și filmul sunt interzise de regimul nazist, pe motivul că ar aduce prejudicii națiunii germane.
Filosofia pacifistă a lui Remarque îi irită pe conservatorii și pe naziștii din Germania. În 1932 scriitorul emigrează în Elveția, stabilindu-se la Ascona. În 1933, anul venirii la putere a naziștilor, aceștia îi ard cărțile în public. Scriitorul continuă să publice, însă în 1938 i se retrage cetățenia germană; în 1939 emigrează în SUA. Soția, fiindu-i refuzată intrarea în SUA, se stabilește în Mexic.[17]
În 1943 sora sa, Elfriede Scholz, este executată de către naziști.[2]
În anul 1947 E. M. Remarque obține cetățenia SUA[2], dar în 1948 se întoarce în Europa, stabilindu-se din nou în Elveția, iar în 1952 apare romanul Scânteia vieții a cărui acțiune se petrece într-un lagăr de concentrare (sora scriitorului fusese închisă și ucisă de naziști într-un asemenea lagăr). Romanul său Soroc de viață, soroc de moarte (1954) a fost cenzurat de editura germană care l-a publicat, eliminând scenele despre atrocitățile comise de naziști în țările ocupate, în timpul celei de-a doua conflagrații mondiale. Remarque a continuat să publice până în 1962. În ultima parte a vieții, a călătorit mult în Franța, Italia, SUA. În perioada 1958 - 1970 a fost căsătorit cu Paulette Goddard, o actriță americană (decedată în 1990).
În 1963 Remarque suferă primul atac cerebral. Al șaselea atac îi este fatal, murind pe 25 septembrie 1970 în spitalul Saint Agnes din orașul Locarno din Elveția
Printre cele mai importante romane se numără:
  • (1916) Din bucuriile și tristețile tinereții;
  • (1920) Cuibul visurilor (Die Traumbude);
  • (1929) Nimic nou pe Frontul de Vest (Im Westen nichts Neues) - romanul a fost ecranizat pentru prima oara în 1930 cu titlul All Quiet on the Western Front în regia lui Lewis Milestone și a obținut Premiul Oscar pentru cel mai bun film;
  • (1931) Întoarcerea (Der Weg zurück);
  • (1936) Trei camarazi (Drei Kameraden);
  • (1939) Iubește pe aproapele tău (Liebe deinen Nächsten);
  • (1945) Arcul de triumf (Arc de Triomphe);
  • (1954) Soroc de viață și soroc de moarte (Zeit zu leben und Zeit zu sterben) - roman ecranizat în 1958, cu titlul A Time to Love and a Time to Die în regia lui Douglas Sirk;
  • (1956) Obeliscul negru (Der schwarze Obelisk);
  • (1961) Cerul nu iartă pe nimeni (Der Himmel kennt keine Günstlinge);
  • (1962) Noapte în Lisabona (Die Nacht von Lissabon); traducere ed. Polirom, Iași, 2016
  • (1970) Pământul făgăduinței (Das gelobte Land);
  • (1971) Umbre în paradis (Schatten im Paradies) - postum.
Erich Maria Remarque
Erich Maria Remarque1.jpg
Erich Maria Remarque (1929)
·         1902Alexandru Ghika, matematician român, membru titular al Academiei Române (d. 1964). Alexandru Ghika (n. 22 iunie 1902, București – d. 11 aprilie 1964, București) a fost un matematician și pedagog român, fondatorul școlii românești de analiză funcțională(en). A făcut parte din școala matematică inițiată de către Gheorghe Țițeica, Dimitrie Pompeiu și Traian Lalescu

·       1903 - S-a nascut John Herbert Dillinger, Jr., jefuitor de banci în Marea criză din Statele Unite ale Americii. (d. 1934)

John Dillinger mug shot.jpg

John Herbert Dillinger, Jr. (n. 1903, d. 1934) a fost un jefuitor de banci în Marea criză din Statele Unite ale Americii. El a fost acuzat, dar niciodată condamnat, pentru uciderea unui polițist din East Chicago, Indiana, singura omucidere de care a fost suspect. Împreună cu banda sa, a jefuit peste 20 de bănci și patru stații de poliție. A fost prins de FBI dar a evadat din închisoare de două ori.

Perioada 1933-1934 a fost văzută ca perioada de glorie a bandiților vremii Marii crize. Dintre aceștia, Dillinger a fost cel mai celebru, ieșind în evidență chiar și prin comparație cu infractori mai violenți, cum ar fi Baby Face Nelson, Pretty Boy Floyd, Bonnie și Clyde. Mass-media relatau frecvent în mod exagerat curajul și bravada lui Dillinger, precum și personalitatea sa colorată. Guvernul a cerut existența unor organe federale de anchetă, iar după moartea lui, iar J. Edgar Hoover a dezvoltat un Birou Federal de Investigații mai sofisticat, ca armă împotriva crimei organizate și s-a folosit de Dillinger și de banda lui pentru a-și promova campania pentru înființarea FBI.

După ce a scăpat de poliție în patru state timp de aproape un an, Dillinger a fost rănit și s-a întors la casa tatălui său pentru a se recupera. A revenit la Chicago în iulie 1934, și a fost ucis de poliție și de agenții federali informați despre prezența lui de Ana Cumpănaș, proprietara unui bordel pe care îl frecventa Dillinger. La data de 22 iulie, poliția și Direcția de Investigare a Crimei Organizate s-au apropiat de el la cinematograful „Biograph Theater”. Agenții federali în frunte cu Melvin Purvis au încercat să-l aresteze în vreme ce pleca de la spectacol. Dillinger a scos o armă și a încercat să fugă, deschizând focul; a fost împușcat de trei ori și ucis.

* 1904: Tit Liviu Chinezu (n. 22 iunie 1904Iernuțeni,[1]Comitatul Mureș-Turda, din alte surse Huduc, azi MaioreștiComitatul Alba de Jos, azi în județul Mureș - d. 15 ianuarie 1955Închisoarea Sighet) a fost profesor la Academia Teologică din Blaj, episcop martir al Bisericii Române Unite cu Roma (greco-catolică).
În 28 octombrie 1948 Tit Liviu Chinezu a fost arestat și dus la Mănăstirea Neamț, împreună cu alți 25 de preoți greco-catolici, și apoi la Căldărușani, unde, ulterior, au fost aduși și episcopii greco-catolici, ținuți până atunci la Dragoslavele, Mușcel, la vila, patriarhului Justinian Marina. În timp ce mai era la Căldărușani, la data de 3 decembrie 1949, la propunerea lui Ioan Ploscaru, părintele Tit Liviu Chinezu a fost consacrat episcop de către ceilalți episcopi veterani (tot acolo a fost consacrat și Ioan Cherteș, în noaptea de Crăciun, 24/25 decembrie 1949). Cu toate precauțiunile luate pentru a nu se divulga acest secret, securitatea a aflat ce se întâmplase, și cu ocazia unei vizite, pe care un delegat al Ministerului Afacerilor Interne o făcea la Sighet, a spus tuturor: "Știați că aceștia doi, îi arăta pe Chinezu și Cherteș, sunt episcopi?". Toți au rămas uimiți de această revelație.
Tot la Închisoarea Sighet un căpitan de securitate a repetat propunerea episcopului vicar patriarhal Teoctist Arăpașu, de a trece la Biserica Ortodoxă Română. La categoricul refuz al tuturor, căpitanul de securitate a plecat furios. Însă Vasile Ciolpan, directorul închisorii, s-a reîntors nervos în celulă, și părintele Chinezu a fost sancționat cu izolare timp de două săptămâni.
În primii ani, la Sighet, a luat și el parte la corvezile din închisoare, până când șubrezia totală a sănătății nu i-a mai permis să părăsească celula. „Din cauza sensibilității sale deosebite, spune părintele Alexandru Rațiu, episcopul Chinezu a suferit foarte mult în închisoare, dar nu s-a plâns niciodată, dimpotrivă, a încercat pe cât putea să întărească speranțele celor care sufereau în jurul său. Exemplul său va rămâne viu pentru noi cei care am trăit alături de el”.[3]
De multe ori, securistul închisorii venea și ținea teorii despre cum trebuie să treacă la Ortodoxie, cu toții. Într-o zi episcopul Chinezu i-a spus: «- Domnule, sunt cât se poate de uimit să constat că guvernul comunist, care se declară ateu, manifestă atâta interes pentru convertirea noastră.» Dar securistul a replicat: «- Tu, care ești deținut, ar trebui să ai grijă ce vorbești. Există între noi oameni care știu mai multă teologie decât tine.» Mai târziu, în aceeași zi, a venit comandantul închisorii, care le-a spus că au fost reclamați pentru obrăznicie.
Ca să le arate că rezistența preoților și episcopilor greco-catolici poate fi înfrântă, conducătorii închisorii au luat măsuri drastice. Era geroasa iarnă a anului 1955. Episcopul Chinezu s-a îmbolnăvit grav. Într-o noapte a început să scuipe sânge, dar n-a avut parte de nici o asistență medicală. Chemat sanitarul închisorii, acesta a decis să-l izoleze în infirmierie, ceea ce era o mare minciună, căci, în realitate, infirmierie nu exista. Cu toate că i-a implorat să nu-i lase să-l ia de lângă ceilalți, aceștia nu aveau niciun fel de autoritate. Comandantul închisorii, Vasile Ciolpan, a ordonat ca fereastra celului sale să fie deschisă, pe un ger groaznic, Episcopul Chinezu aproape că a înghețat. Îl închiseseră, singur, într-o celulă mare, celula 62, de pe aripa din dreapta a T-ului (închisoarea de la Sighet avea forma unui „T”) unde, nu după mult timp, a și murit, bolnav și înghețat. Documentele cercetate recent de către Biserica Română Unită arată că Tit Liviu Chinezu a petrecut până în ultima zi de viață alături de colegii săi episcopi și că a fost mărturisit cu o zi înainte, de către Părintele protopop de Reghin (viitorul mitropolit greco-catolic și cardinal) Alexandru Todea. Drept dovadă stă și mărturia Părintelui Coriolan Tămâian reținută de Postulatura care cercetează cauza de canonizare a episcopului-martir. "În 12 ianuarie 1955 i s-a făcut rău [episcopului Chinezu], nu mai vorbea, nu mânca, până în dimineața zilei de 15 ianuarie. Noi căutam să-l «acoperim», să nu-l vadă paznicul, ca și cu episcopul Frențiu și cu episcopul Suciu, altfel îi ducea de acolo să moară. A intrat întâmplător paznicul, un rutean, l-a văzut bolnav, a sesizat gardianul, care l-a transportat împreună cu mine în altă cameră, de o persoană, spunând că va fi dus la spital, ceea ce eu am contestat. El s-a prins de mine, de reverul hainei, nu voia să plece. Peste două ore a murit."
În după-amiaza de 15 ianuarie, tocmai când se trăgea clopotul la biserica romano-catolică din Sighet, se stinsese martir, unul dintre cei mai luminoși arhierei tineri ai Bisericii Române Unite cu Roma. A fost îngropat în același cimitir al vagabonzilor și sinucigașilor, unde fusese înhumat și prietenul său de o viață, Ioan Suciu, precum și alți episcopi, preoți și atâția demnitari, între care Iuliu Maniu. „Se poate spune că a fost ucis cu premeditare, prin frig și boală. Când măturătorii-preoți au trecut pe acolo, au avut răgaz să deschidă vizeta. Bolnavul atârna cu capul peste marginea patului, iar jos era o baltă de sânge... Adevărată moarte de martir”. Noaptea a fost cărat cu căruța și îngropat în Cimitirul Săracilor, un cimitir fără cruci și fără morminte, părăsit, de pe malul Izei, unde au fost înmormântați toți cei care au murit la Sighet. A fost al patrulea episcop martir al Bisericii Române Unite, după Vasile AftenieValeriu Traian Frențiu și Ioan Suciu
În data de 19 martie 2019 papa Francisc a autorizat Congregația pentru Cauzele Sfinților să promulge decretul de recunoaștere a martiriului episcopilor greco-catolici români Valeriu Traian FrențiuVasile AftenieIoan SuciuTit Liviu ChinezuIoan BălanAlexandru Rusu și Iuliu Hossu, „uciși din ură față de credință în diverse locuri din România între 1950 și 1970”, deschizându-se calea pentru beatificarea acestora.[5]
Papa Francisc a oficiat slujba beatificării sale în data de 2 iunie 2019, pe Câmpia Libertății din Blaj
Tit Liviu Chinezu
Tit Liviu Chinezu 2019 stamp of Romania.jpg
Date personale
Născut Modificați la Wikidata
MaioreștiRușii-MunțiMureșRomânia Modificați la Wikidata
Decedat (50 de ani) Modificați la Wikidata
Sighetu MarmațieiRomânia Modificați la Wikidata
Cauza decesuluihipotermie Modificați la Wikidata
CetățenieFlag of Romania (1952-1965).svg România Modificați la Wikidata
ReligieBiserica Română Unită cu Roma Modificați la Wikidata
Ocupațiepreot catolic[*] Modificați la Wikidata
Funcția episcopală
SediulBlaj
TitlulEpiscop titular de Regiana
Perioada1949-1955
PredecesorVasile Aftenie
SuccesorMihai Frățilă
Cariera religioasă
Hirotonire episcopală3 decembrie 1949Căldărușani
Episcop consacratorIoan PloscaruIuliu HossuValeriu Traian FrențiuIoan Bălan
Alte funcțiiProtopop al Bisericii Sf. Vasile din București
* 1905: Nicolae Mărgineanu (n. 22 iunie 1905Obreja, în apropiere de Blaj – d. 13 iunie 1980Cluj) a fost un psiholog român. A publicat studii de psihologie a persoanei, psihometrică, psihologie matematică, psihologie a științei, psihologie aplicată în marea industrie. A fost tatăl regizorului Nicolae Mărgineanu și al doamnei Daniela Țăranu, soția academicianului clujean Cornel Țăranu.
Profesor de psihologie la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj, a fost arestat în 1948, acuzat de înaltă trădare, condamnat la 25 de ani de închisoare (trecând prin infernul pușcăriilor: Malmaison, Jilava, Pitești, Aiud și Gherla), din care a executat 16 (vezi volumul memorialistic Amfiteatre și închisori, publicat la editura Dacia, 1991). Este autorul tratatului de Psihologia persoanei; a fost unul dintre primii cercetători în domeniul psihologiei muncii, s-a implicat în organizarea pe baze psihologice ale centrelor de reeducare și a organizat prima rețea a școlilor de ucenici. A scris mai multe cărți despre anii petrecuți în închisoare, un volum autobiografic și un alt volum, Amfiteatre și închisori, despre profesorii universitari alungați de la catedră sau închiși de comuniști.
A corespondat cu mari psihologi ai secolului al XX-lea, cum ar fi, de exemplu, Gordon W. Allport (1897-1967).
Nicolae Mărgineanu a fost, împreună cu diplomatul Vasile Stoica, vicepreședinte al Asociației Româno-Americane (A.R.A.), în cadrul cărei a ținut o serie de conferințe în America despre situația și frontierele istorice ale Transilvaniei și a însoțit delegația americană venită în vizită în România la solicitarea premierului de atunci, dr. Petru Groza, de a face lobby pe lângă Comisia Aliată de Control cu privire la situația frontierelor Transilvaniei. După ieșirea din detenție, a fost încadrat documentarist la Biblioteca Filialei Academiei, apoi numit director al Institutului de Științe Pedagogice și, în fine, reintegrat la catedra de psihologie a Universității Babeș-Bolyai din Cluj, în perioada ministeriatului lui Mircea Malița.
Nicolae Mărgineanu
Nicolae Mărgineanu.jpg
·         1906Billy Wilder (Samuel Wilder) (n. , Sucha Beskidzka, Polonia – d. , Beverly Hills, SUA) a fost un regizor american, laureat a șase premii Oscar, considerat un maestru al comediei americane.
Billy Wilder a semnat regia unor filme precum Șapte ani de căsnicie, în care apare celebra scenă cu Marilyn Monroe în rochie albă, deasupra unei guri de metrou, Unora le place jazzulSunset Boulevard, filmul care l-a consacrat ca unul dintre cei mai mari regizori de la Hollywood.
Născut în Sucha, Austro-Ungaria (în prezent Sucha, Polonia) a sosit la Hollywood în 1933. Primul succes semnificativ în America a fost în 1939cu Ninotchka (Greta Garbo).
Regizor pentru:
Billy Wilder
Gloria Swanson & Billy Wilder - ca. 1950.JPG
Billy Wilder și Gloria Swanson în timpul filmărilor la Sunset Boulevard
·         1909Infanta Beatriz a Spaniei (Doña Beatriz Isabel Federica Alfonsa Eugenia Cristina María Teresa Bienvenida Ladislàa de Borbón y Battenberg; n. ,[1][2] MadridSpania – d. ,[1] RomaItalia) a fost fiica regelui Alfonso al XIII-lea al Spaniei și a reginei Victoria Eugenie de Battenberg și mătușa paternă a fostului, până în iunie 2014, monarh al Spaniei, Juan Carlos I.
Infanta Beatriz a Spaniei
Prințesă de Civitella-Cesi
The Infanta doña Beatriz de Borbón y Battenberg; daughter of Alfonso XIII.jpg
Infanta Beatriz a Spaniei
Date personale
Nume la naștereBeatriz Isabel Federica Alfonsa Eugenia Cristina María Teresa Bienvenida Ladislàa
Născută22 iunie 1909
SegoviaSpania
Decedată (93 de ani)
RomaItalia
ÎnmormântatăCampo Verano[*] Modificați la Wikidata
PărințiAlfonso al XIII-lea al Spaniei
Victoria Eugenie de Battenberg Modificați la Wikidata
Frați și suroriInfanta Maria Cristina a Spaniei
Infante Gonzalo of Spain[*]
Juan de Bourbon
Alfonso al Spaniei, Prinț de Asturia
Infantele Jaime, Duce de Segovia Modificați la Wikidata
Căsătorită cuAlessandro Torlonia, Prinț de Civitella-Cesi
CopiiDoña Sandra (n.1936)
Don Marco (n.1937)
Don Marino (1939–1995)
Doña Olimpia (n.1943)
CetățenieFlag of Spain.svg Spania Modificați la Wikidata
ReligieBiserica Catolică Modificați la Wikidata
Ocupațiearistocrat[*] Modificați la Wikidata
Apartenență nobiliară
TitluriInfante[*]
Familie nobiliarăCasa de Bourbon
·    1910 - S-a nascut Konrad Zuse, cercetător german, inventatorul primului calculator functional; (d. 1995).

Konrad Zuse (1992).jpg
Konrad Zuse în 1992

Konrad Zuse (n.22 iunie 1910, Berlin – d.18 decembrie 1995, Hünfeld, lângă Fulda) a fost un inginer, inventator, pionier al informaticii, și antreprenor (Zuse KG) german. Cea mai mare realizare a sa a fost primul calculator funcțional programabil și Turing-complet, Z3, care a fost pus în funcțiune în mai 1941. A primit premiul Werner-von-Siemens-Ring în 1964 pentru Z3.

Mare parte din activitatea sa timpurie a fost finanțată de familie și de comerț, nefiind aproape deloc ajutat de guvernul nazist. Mașina de calcul S2 a lui Zuse este considerată a fi primul calculator controlat de proces. În 1946 el a proiectat un limbaj de programare de nivel înalt, Plankalkül Zuse a înființat una din primele sale afaceri în domeniul calculatoarelor la 1 aprilie 1941 (Zuse Ingenieurbüro und Apparatebau). Această companie a construit apoi Z4.

Zuse Z1-2.jpg
Replica lui Zuse Z1 din Muzeul Tehnologic German din Berlin

Din cauza celui de al Doilea Război Mondial, munca lui Zuse a rămas neobservată în afara Germaniei. Prima influență documentată a activității sale asupra unei companii americane a fost interesul dat de IBM patentelor lui în 1946. Există replici ale mașinilor Z3 și Z4, în Deutsches Museum din München. Deutsches Technikmuseum Berlin din Berlin are și el o expoziție dedicată lui Zuse, în care sunt expuse douăsprezece mașini ale lui, inclusiv o replică a calculatorului mecanic Z1, câteva documente personale, printre care una din specificațiile limbajului Plankalkül, și câteva picturi ale lui Zuse.

* 1911: Prințesa Cecilie a Greciei și Danemarcei (greacă Πριγκίπισσα Σεσίλια της Ελλάδας και Δανίας) (22 iunie 1911 – 16 noiembrie 1937) a fost a treia soție a Marelui Duce George Donatus de Hesse și sora Prințul Filip, Duce de Edinburgh care este soțul reginei Elisabeta a II-a a Regatului Unit.
Cecilie în copilărie.
Cecilie a fost al treilea copil al Prințului Andrew al Greciei și Danemarcei și a Prințesei Alice de Battenberg. S-a născut la 22 iunie 1911 la Palatul Regala Tatoi din Grecia, situat la 15 km nord de Atena. Deși a primit numele Cecilie, în familie era cunoscută ca Cécile.
Cecilie a fost botezată la Tatoi la 2 iulie 1911. Nașii ei au fost regele George al V-lea al Regatului UnitMarele Duce Ernst Louis de HessePrințul Nicolae al Greciei și Ducesa Vera de Württemberg.
Prin tatăl ei Cecilie era nepoată a regelui George I al Greciei și a reginei Olga (nepoată a Țarului Nicolae I al Rusiei). Prin mama ei era stră-strănepoată a Prințesei Alice a Regatului Unit (fiică a reginei Victoria).
La 2 februarie 1931 la Darmstadt Cecilie s-a căsătorit cu Georg Donatus, Mare Duce de Hesse și au avut patru copii. La 1 mai 1937 Cecilie și soțul ei au aderat la Partidul nazist.[1]
La 16 noiembrie 1937, Georg Donatus, Cecilie, cei doi fii ai lor mai mari, mama lui Georg, Marea Ducesă Eleonore, au părăsit Darmstadt, unde au participat la funerariile tatălui lui Georg, spre Londra unde trebuia să aibă loc nunta fratelui lui Georg, Prințul Ludwig. Avionul a lovit un coș de fum al unei fabrici, s-a prăbușit în flăcări, ucigând pe toți cei aflați la bord. Cecilie era însărcinată în luna a opta cu cel de-al patrulea copil.
Cel mai mic copil al Ceciliei, Prințesa Johanna, nu a fost în avion și a fost adoptată de unchiul ei Prințul Louis de Hesse și de Rin însă micuța a murit de meningită după un an și jumătate.
Prințesa Cecilie
Mare Ducesă de Hesse
Princess Cecilie of Greece.jpg
Date personale
Născută22 iunie 1911
Palatul Tatoi, Grecia
Decedată (26 de ani)
OstendBelgia
ÎnmormântatăDarmstadt Modificați la Wikidata
Cauza decesuluiaccident (accident aviatic[*][1]Modificați la Wikidata
PărințiPrințul Andrei al Greciei și Danemarcei
Prințesa Alice de Battenberg Modificați la Wikidata
Frați și suroriFilip, Duce de Edinburgh
Prințesa Sofia a Greciei și Danemarcei
Prințesa Margarita a Greciei și Danemarcei
Prințesa Theodora a Greciei și Danemarcei Modificați la Wikidata
Căsătorită cuGeorg Donatus, Mare Duce de Hesse
CopiiPrințul Ludwig
Prințul Alexandru
Prințesa Johanna
CetățenieFlag of Greece (1822-1978).svg Grecia Modificați la Wikidata
ReligieBiserica Ortodoxă Greacă[*] Modificați la Wikidata
Ocupațiearistocrat[*] Modificați la Wikidata
Apartenență nobiliară
Titluriduce
prințesă
Familie nobiliarăCasa de Schleswig-Holstein-Sonderburg-Glücksburg
Casa de Hesse-Darmstadt
·         1915- S-a nascut Dumitru D. Panaitescu, eseist si traducator

·         1922Bill Blass, celebru creator de modă (d. 2002)
·         1927Vlad Mugur, regizor român de teatru (d. 2001)

·         1930 - S-a nascut prozatorul Oltea Alexandru
* 1933: Nicholas Sanduleak (22 iunie 1933, Lackawanna, Statul New York, Statele Unite ale Americii  7 mai 1990) a fost un astronom american de origine română.
Asteroidul 9403 Sanduleak îi poartă numele
* 1934: Ioan Taloș, cu varianta Ion Taloș, (n. 22 iunie 1934Prodăneștijudețul Sălaj (interbelic)) este un etnolog și autor român. A devenit profesor la Universitatea din Köln, după ce în România a obținut un doctorat și a desfășurat numeroase activități științifice.
Ion Taloș s-a născut la 22 iunie 1934, din părinții Gavril și Ilca (născută Taloș), din Prodănești, Sălaj. Instrucția începută în satul natal (1940-1944) și-a continuat-o la Școala Normală din Cluj (1945-1952), desăvîrșindu-și-o la Facultatea de Filologie a Universității din Cluj (1953-1957). În anul 1957 este angajat la colectivul de folclor al Institutului de Lingvistică din Cluj. Lucrează la alcătuirea Bibliografiei folclorice românești (1891-1918), devenind, mai tîrziu, colaborator pentru România la Internationale Volkskundlische Bibliographie, Bonn (1979-1984). Bursier al Fundației Humboldt la Deutsches Volksliedarchiv din Freiburg im Breisgau (1966-1967; 1970-1971). Secretar științific al Centrului de Științe Sociale al Filialei Cluj a Academiei Române (1968). A fost șeful Secției de etnografie și folclor din cadrul aceluiași centru (1969-1985). Doctor în filologie al Universității din București, conducător prof. dr. doc. Mihai Pop (1970). Lector de limba și literatura română la Universitatea din Köln (1978-1983), cu reveniri periodice în țară de circa șase luni anual. În 1985 a hotărît să ia calea exilului. Profesor asociat și apoi definitiv la Universitatea din Köln (începînd din 1985 pînă în prezent). Doctor docent (Privatdozent) și profesor la Facultatea de Filosofie a Universității din Köln (începînd din anul 1993). Profesor invitat al Facultății de Studii Europene, Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj (2001-2004).[2]
Membru în Societăți științifice internaționale: Société Internationale d’Ethnographie et Folklore (Paris), Kommission für Volksdichtung (Freiburg-Edinburgh), Deutsche Gesellschaft für Volkskunde (Göttingen), International Society for Folk Narrative Research (SUA).
Cetățean de Onoare al Municipiului Cluj-Napoca.
·         1936 - S-a născut Kris Kristofferson, cântăreţ, chitarist, compozitor şi actor american.
* 1937: Siv Barbro Pauline Andersson (n. 22 iunie 1937) este o traducătoare suedeză din limba italiană și (într-o măsură mai mică) din limba română. Între 1973 și 1978 a tradus pentru editura Coeckelberghs opt cărți din limba română, inclusiv patru cărți ale lui Zaharia Stancu; apoi, ea s-a concentrat pe limba italiană. Printre scriitorii italieni pe care i-a tradus se numără Francesco Alberoni, Umberto Eco și Claudio Magris. De asemenea, Andersson a tradus romanele cu comisarul Montalbano ale lui Andrea Camilleri.
* 1938: Octavian Vintilă (n. 22 iunie 1938Ploieștijudețul Prahova) este un fost scrimer român specializat pe sabie, apoi un comentator sportiv.
* 1939: Ada Yonath ( ebraică: עדה יונת , n. 22 iunie 1939, IerusalimPalestina mandatară, astăzi în Israel) este biochimistă israeliană, directoarea centrului de studiu al structurilor si asamblărilor biomoleculare de la Institutul de știință Weizmann din Rehovot, unde a fondat cel dintâi laborator de cristalografie,laureată a Premiului Nobel pentru Chimie în 2009, pentru „studii ale structurii și funcțiilor ribozomului”, împreună cu Thomas A. Steitz și Venkatraman Ramakrishnan
Ada Yonat s-a născut în cartierul Geula din Ierusalim la 22 iunie 1939 în familia unui rabin evreu imigrat din Polonia și care împreună cu soția a deschis, pentru a se întreține, o mică băcănie în vecinătate. Familia a trăit în condiții destul de precare într-o locuință pe care a împărtășit-o cu familiile surorilor mamei. Una din verișoarele sale este Ruhama Marton, psihiatră israeliană cunoscută ca activistă pentru drepturile omului, mai ales în sectorul arab palestinian. Dupa moartea prematură a tatălui ei la vârsta de 42 ani, în anul 1949, Ada ,rămănând orfană împreună cu sora ei Nurit, s-au mutat cu mama lor la Tel Aviv. Încă din copilărie a arătat curiozitate pentru fenomenele naturii și a efectuat diverse experimente în balconul locuinței familiale. Primii ani de învățătură la Ierusalim i-a făcut într-o școală din cartierul aristocratic Beit Hakerem. La Tel Aviv unde mama ei a găsit de lucru ca funcționară la Ministerul de finanțe, cu prețul unor mari eforturi financiare Ada a fost înscrisă la liceul Tihon hadash. Apreciată fiind de către profesori și de direcțiunea școlii, Ada a beneficiat de o bursă. Dupa serviciul militar, s-a întors la Ierusalim pentru a studia la Universitateă Ebraică. A terminat acolo licența în chimie și apoi masteratul în biofizică
Ada Yonath
Ada Yonath Weizmann Institute of Science.jpg
* 1941: Lidia Istrati (n. Sofiaraionul DrochiaURSS – d. ) a fost o prozatoare[1] și politiciană din Republica Moldova.
* 1942: Ileana Dorina Bulic (n. 22 iunie 1942Vârșeț)[1] este o filologă și traducătoare română. Ea este fiica lui Adam Bulic.
Ileana Dorina Bulic a absolvit liceul român la Vârșeț iar Facultatea de Filologie, Secția limba și literatura română, la Universitatea din Belgrad
Ileana Dorina Bulic a redactat publicațiile în limba română la filiala din Novi Sad a Institutului pentru Editarea Manualelor din Belgrad. De asemenea, a fost consilier pentru relații internaționale al Secretarului pentru învățământ, știință și cultură al PSA Voivodina. Între 1983 și 1990 a fost director adjunct la Institutul de Statistică al Provinciei Voivodina. A scris cartea Profesorul Știe-Tot și a fost membră a Societății de Limba Română din Voivodina unde a avut funcția de secretar și redactor-șef.
·         1943 - S-a născut Jimmy Castor, vocalist, saxofonist şi compozitor american (Juniors, Jimmy Castor Bunch).
·         1944 - S-a născut Peter Asher, vocalist, compozitor şi producător britanic (Peter & Gordon).
·         1945 - S-a născut Howard Kaylan ("Kaplan"), vocalist american (Turtles, Frank Zappa).
* 1946: Melania Cuc s-a născut la 22 iunie 1946 în judetul Bistrița NăsăudRomânia. Este jurnalist, membru al Uniunii Scriitorilor din România, membru al Societății Ziariștilor din România, membru al Academiei Artelor, Științei și Literaturii, Oradea, membru al Asociației Scriitorilor de Limbă Română din Québec.
Melania Cuc a absolvit Școala Tehnică de Horticultură din Bistrita (1959-1965), a urmat cursurile Universității Dalles din Bucuresti, secția Literatura română și universală (1973). Deține un atestat în Management Editorial, eliberat de Ministerul Culturii, București, (1996). În ultimii ani a fost redactor la revista (electronică) AGERO din Stuttgart și realizator programe la TV Bistrița si AS TV Bistrita. In prezent este redactor la revistele literare ,,Vatra Veche,, din Tg.Mureș și ,, Boema,, din Galați. Pasionată de pictură, a avut mai multe expoziții personale, în țară( București Sighișoara, Tîrgu Mjureș, Bistrița etc) și în străinătate ( Barcelona, Londra). Are lucrări în colecții personale din: România SUA, Canada, Italia, Israel, Germania, Ungaria.
A publicat:
  • 1 - Peisaj Lăuntric - poeme, Editura Litera, București, 1988 (80 pag.) Comanda tipografică 364 din 1987
  • 2 - Dincolo de jertfă și iubire - poeme, Târgoviște, Editura Macarie, 1991 (54 pag.) ISBN 973-96765-0-2
  • 3 - Impozit pe dragoste - roman, Editura Macarie, Târgoviște, 1999 (250 pag.) ISBN 973-9373-48-1
  • 4 - Vine Moș Crăciun - poezie pentru copii, Bistrița, Editura Răsunetul, 1999 (50 pag.) ISBN 973-98802-1-5
  • 5 - Galaxii paralele - eseuri, Bistrița, Editura G. Coșbuc, 2000 (100 pag.) ISBN 973-98802-1-5
  • 6 - Destin - proză biografică, Bistrița, Editura Răsunetul, 2000 (Ediția I si II) (200 pag.) ISBN 973-98802-2-3
  • 7 - Tablete contra disperării - eseuri, Editura Aletheia , Bistrița, 2002 (100 pag.) ISBN 973-8182-24-7
  • 8 - Cinând cu Dracula - roman, Bistrița, Editura Aletheia, 2003 (400 pag.) ISBN 973-8182-29-8
  • 9 - Biografia unui miracol - proză, Bistrița, Editura G. Cosbuc, 2003 (200 pag.) ISBN 973-86555-6-0
  • 10 - Versuri scrise pe zăpadă - poezii pentru copii, Bistrița, Editura G. Cosbuc, 2003 (50 pag.) ISBN 973-8655498
  • 11 - www.rebel 2004.ro - eseuri, Bistrița, editura G. Coșbuc, 2004 (100 pag.) ISBN 973-86555-5-2
  • 12 - Căsuța cu povești - versuri pentru copii, Bistrița, Editura G. Coșbuc, 2005 (50 pag.)
  • 13 - Șotron, eseuri, Bistrița, editura G. Coșbuc, 2005 (100 pag.) ISBN 973-86555-6-0
  • 14 - Fructul oprit - roman, Bistrița, Editura Karuna, 2006 (400 pag.), 2006, ISBN 10 973-87765-2-X ISBN 978-87765-2-4
  • 15 - Iisus din podul bisericii - proză, Cluj Napoca, Editura Limes, 2006 (100 pag.) ISBN 10973-726-159-3 ISBN 13 978-973-726-159-5
  • 16 - Fără nume - tablete–șotron, Editura George Coșbuc, Bistrița, 2007 (100 pg.) ISBN 973-87555-9-5
  • 17 - Femeie în fața lui Dumnezeu - roman, Editura Eikon din Cluj Napoca, 2007 (240 pag.)ISBN 978-973-757-056-7
  • 18 - Grral - roman, Editura Nico din Tg. Mureș, 2007 (280 pag.) ISBN 978-973-1728-44-5
  • 19 - Miercurea din cenușă - roman, Editura ZIP din București, 2008 (430 pag.) ISBN 978-973-88849-0-8
  • 20 - Dantela de Babilon - roman, Editura Nico din Tg. Mureș, 2009 (250 pag.) ISBN 978-973-1947-90-7
  • 21 - Autoportret - poeme, Editura Nico, Tg. Mureș, 2010 (108 pg.) ISBN 978-606-546-040-9
  • 22 - Lebăda pe asfalt - poeme, Editura Anamarol, Bucuresti, 2010 (100 pag.) ISBN 978-606-8049-36-6
  • 23 - Jurnalul de la Lăpușna - jurnal, Editura Nico, Tg. Mures, 2010 (100 pag.) ISBN 978-606-546-082-9
  • 24 - Vânătoare cu șoim - tablete-șotron, Editura Dacia XXI, Cluj-Napoca, 2010 (100 pag.)ISBN 978-606-92485-5-3
  • 25 - Via Dolorosa - poeme, Editura Nico, Tg. Mureș, 2011, 105 pagini, ISBN 978-606-546-169-7
  • 26- Alb pe negru - critică literară, Editura NICO Tg.Mureș, 2011, ISBN 978-606-546-146-8
  • 27. Cartea cu coperți de aer, dialoguri cu Menuț Maximinian, Editura Nic0, Tg.Mureș, 2011, ISBN 978-606-586-114-2
  • 28, Vara leoaicei, roman, Editura ZIP, București, 2011,220 pag, ISBN 978-606-92722-4-4
  • 29. Monade, poeme, Editura Karuna, Bistrița,română și italiana, traducător si cooautor Luca Cipolla, Italia. 55 pagini, ISBN 978-606-586-228-9
  • 30.Estuare cu autograf, cronici literare, Editura Karuna, Cluj Napoca, 196 pagini, ISBN 978-606-586-277-7
  • 31.Mersul pe apă, poeme, Editura NICO, Tg Mures, 2013, 101 pagini, ISBN 978-606-546-282-3 821.135.1-1
  • 32.Roșu cardinal , roman, 329 pag. Editura Karuna Cluj Napoca, 2015 ISBN 978-606-586-272-2 821135.1-31
  • 33.Sare pe rană, poeme, Editura Karuna, Bistrita, 2014, 106 pagini, ISBN 978-606-586-238-8
  • 34. Cine îmi va citi gândurile? Antologie poeme, Editura TipoMoldova, 2013, 442 pagini, ISBN 978-606-339-4
  • 35.Absint, poeme, 165 pagini, 2016, Editura Karuna Cluj Napoca, ISBN 978-606-586-333-0
  • 36.Strelitzia, poeme ,76 pagini, Editura Nico, Tg.Mureș, ISBN 978-606-546-283-2  
* 1947: Natalia Vladimirovna Varlei (în rusă: Наталья Владимировна Варлей; n. 22 iunie 1947ConstanțaRomânia) este o actriță sovietică și rusă de film și teatru, artist al poporului în RSFS Rusă în 1989. Varlei este și cântăreață, în această calitate a susținut concerte și la Teatrul de Operă și Balet din Chișinău
Natalia Varlei
Natalya Varley.jpg
Natalia Varlei în 2010
·         1948 - S-a născut Todd Rundgren, vocalist, chitarist, producător şi compozitor american (Nazz, Utopia).
·         1949- S-a nascut Alan Osmond, chitarist, vocalist si compozitor american (Osmonds).
·      1949 - S-a născut actrita americana Meryl Streep.

Mary Louise Streep, cunoscută mai ales sub numele de actriță Meryl Streep, (n. 22 iunie 1949) este o actriță americană multiplu laureată a premiului Oscar vestită pentru creațiile ei actoricești în teatru, televiziune și, mai ales, film. Streep și-a început cariera pe scenă în 1971 în piesa The Playboy of Seville, iar debutul pe micul ecran a fost în 1977, în filmul de televiziune The Deadliest Season. În același an 1977 a debutat pe marele ecran în filmul Julia, alături de Jane Fonda și Vanessa Redgrave.

A primit premiul Academiei Americane de Film (cunoscut popular ca Premiul Oscar) de trei ori,

- în 1979 pentru rolul său secundar din filmul Kramer contra Kramer;

- în 1982 pentru rolul principal din filmul Alegerea Sofiei;

- în 2011 pentru cea mai bună actriță într-un rol principal, interpretând rolul premierului britanic Margaret Thatcher, în filmul Doamna de fier. Este considerată „cea mai bună actriță din generația sa”.

* 1949: Mary Louise Streep, cunoscută mai ales sub numele de actriță Meryl Streep, (n. 22 iunie 1949) este o actriță americană, triplu laureată a premiului Oscar, vestită pentru creațiile ei actoricești memorabile în teatru, televiziune și, mai ales, film.
Nominalizată pentru un număr record de 21 Academy Awards, actrița a fost recompensată de trei ori cu prestigioasa statuetă (în 1979, pentru rolul Johanna Kramer din filmul Kramer contra Kramer, în 1982, pentru rolul Sofiei din filmul Alegerea Sofiei și în 2011 pentru rolul Margaret Thatcher din filmul The Iron Lady).[8]
Meryl Streep a fost nominalizată de 31 de ori Golden Globe, câștigând opt - mai multe nominalizări și câștiguri decât orice alt actor sau actriță din întreaga istorie a premiului. [9] Streep a fost recompensată cu primirea a trei Primetime Emmy Awards, respectiv nominalizată de 15 ori pentru Premiul BAFTA și de 17 ori pentru Screen Actors Guild Awards, câștigând fiecare de două ori.
Adesea descrisă ca fiind „cea mai bună actriță a generației sale” (conform, "the best actress of her generation"),[10][11][12] Streep este de asemenea recunoscută pentru versatilitatea sa interpretativă de tip „cameleonic” și, în particular pentru adaptarea și credibilitatea cu care folosește diferite accente ale diferitelor limbi native ale personajelor interpretate
Numele său adevărat este Mary Louise Streep. S-a născut în SummitNew JerseyS.U.A..[16] Mama sa, Mary Wolf, a fost editor, artist, iar tatăl său, Harry William Streep, un farmacist dedicat.[17] Mai are doi frați, Dana și Harry.[18] Meryl Streep are strămoși germani, suedezi și britanici. A crescut în Bernardsville, New Jersey și a studiat la Liceul Bernards.[19]A terminat Colegiul de Artă Dramatică în 1971, unde a absolvit cum laude. S-a mutat mai târziu la Yale School of Drama. Aici a interpretat numeroase roluri de compoziție, de toate vârstele, de la Helena din Visul unei nopți de vară, de William Shakespeare, până la o bătrână paralizată, în scaunul cu rotile.[20] Încă de pe atunci, profesorii săi au apreciat că "este destinată să fie cea mai bună".
Filmografie selectivă:
Meryl Streep by Jack Mitchell.jpg
Meryl Streep in anii '70
·         1950: Adrian Năstase (n. 22 iunie 1950, București) este un politician social-democrat român, fost profesor de drept public internațional.[1] Între 1990-1992 a fost ministru de externe al României din partea FSN, apoi președinte al Camerei Deputaților între 1992-1996 și 2004-2006, din partea PDSR, respectiv PSD. Între decembrie 2000 și decembrie 2004 a fost prim-ministru al României.
La alegerile prezidențiale din 2004 a fost candidatul Partidului Social Democrat la funcția de șef al statului. În al doilea tur de scrutin a fost învins de candidatul Alianței Dreptate și AdevărTraian Băsescu.
La 15 martie 2006 a demisionat de la conducerea Camerei Deputaților [2]în contextul unor acuzații de corupție. La alegerile legislative din 2008 a obținut un nou mandat de deputat, în colegiul uninominal Mizil din județul Prahova, din partea PSD.[3]
În anul 2012 a fost condamnat la doi ani de închisoare pentru corupție, iar în 2014 a fost condamnat la patru ani de închisoare în dosarul Zambaccian
Adrian Năstase
Adrian Năstase3.jpg
* 1950: Valeria Grosu (n. , Sofia, raionul Drochia, URSS – d. ) a fost o poetă și eseistă din Republica Moldova. A fost autoare a mai multor poezii, eseuri, traduceri și proză pentru copii.[1]
A studiat la Facultatea de Jurnalistică a Universității de Stat din Moldovaîn 1968–1971, după care și-a continuat studiile la Institutul de Literatură „Maxim Gorki”⁠(d) din Moscova din 1974. După 1979, a rămas la aceeași universitate să facă doctorantura.[2] La Moscova, primește titlul de Magister Scientiarum în literatură.[1]
A colaborat la revistele Sud-EstBasarabiaColumnaGlasul[3] și la publicația Curierul românesc. A fost corespondentă la ziarul Tinerimea Moldovei. De asemenea, a fost coordonator de programe la Fundația Soros din Moldova, cât și membră și secretar al filialei moldovenești a asociației internaționale de scriitori PEN International⁠(d).[2] A lucrat ca șef adjunct al Departamentului pentru Relații Internationale și Imagine la Ministerul Culturii.[1]
Valeria Grosu a debutat în 1975 în culegerea Dintre sute de catarge. În 1991 scoate la editura «Советский писатель» volumul de poezie Капканы памяти (din rusă Capcanele memoriei). Alte volume scrise de ea includ:[2][3]
  • Chip și suflet (poezie, 1979)
  • Căsuța de miere (poezie pentru copii, 1982)
  • Ninsori cu privighetori (poezie, 1988)
  • Mărul de aur
  • Schimbarea la față (poezie, 1990)
  • Miere eretică (2002[4])
Valeria Grosu este considerată o reprezentantă notorie a generației „optzeciste”, cultivând o poezie meditativ-raționalistă, oscilând între vizionarism și consemnarea narativă. Atingea teme existențiale general-valabile.[2] Despre creația sa, poetul Emilian Galaicu-Păun remarca următoarele:[4]
Deliberat ascetică, dar înzestrată cu o imaginație înflăcărată, poezia Valeriei Grosu seamănă izbitor cu une religieuse care visează să fie arsă pe rug pentru erezie în timp ce-și face rugăciunea de seară. Spectacolul textului începe în momentul în care autodafeul autoimpus s-a consumat — fire delicată, poeta cruță sensibilitatea cititorului, deși fiecare gest al său trădează o „caznă nouă” (cu câteva excepții notorii, cum ar fi acest început de Ars poetica: „Dând cu capul în zid, pentru a ne trezi/ Într-un vis înșelător ca mâna caldă a unui asasin...”) —; cenușa poemului („Miercurea îmi ard manuscrisele...”, chiar așa debutează „Îngerul de miercuri”), caldă încă de temperatura corpului uman, constituie dovada supremă a arderii de tot a creatorului.
A fost membră a Uniunii Scriitorilor din Moldova, din 1985.[2] În 2002, a primit Premiul Uniunii Scriitorilor.[3]
A decedat subit la 27 iunie 2012 și a fost înmormântată în satul său natal, Sofia
Valeria Grosu
Date personale
Născută Modificați la Wikidata
Sofiaraionul DrochiaURSS Modificați la Wikidata
Decedată (62 de ani) Modificați la Wikidata
ÎnmormântatăSofia Modificați la Wikidata
CetățenieFlag of Moldova.svg Moldova Modificați la Wikidata
Ocupațiepoetă
scriitoare
traducătoare Modificați la Wikidata
Activitate
Alma materUniversitatea de Stat din Moldova
Institutul de Literatură Maxim Gorki[*]  Modificați la Wikidata
* 1951: Aurel Duruț (n. 22 iunie 1951) este un senator român, ales în 2012.
* 1952: Crin Halaicu (n. 22 iunie 1952BucurestiRomânia) este un om de afaceri și politician român, fost primar general al Bucureștiului în perioada februarie 1992 - iunie 1996.
Crin Halaicu
Crin halaicu.jpg
·         1953François Lelord, psihiatru și scriitor francez
* 1953: Cynthia Ann Stephanie "Cyndi" Lauper (n. 22 iunie 1953) este o cântăreață, compozitoare, actriță și activistă pentru drepturile LGBToriginară din Statele Unite. La mijlocul anilor '80, a obținut succesul cu lansarea albumului She's So Unusual și a devenit prima cântăreață care a avut patru single-uri lansate de pe un album, care s-au clasat în top 5. De-a lungul carierei, a lansat 11 albume și peste 40 de single-uri, iar în 2008 a vândut mai mult de 30 de milioane de discuri în întreaga lume.[2]
Aspectul lui Lauper, vocea subțire și prezența scenică sunt doar câteva calități care au diferențiat-o de contemporanii săi. O figură reprezentativă a anilor '80, Cyndi a reușit nu doar să cucerească topurile, ci să formeze o nouă cultură muzicală. În America, fetele se îmbrăcau precum ea, se comportau la fel și, mai mult decât atât, porniseră o noua mișcare pentru libertatea de exprimare ce avea ca imn Girls Just Want to Have Fun.
Lauper devenise o vedetă; în ciuda acestui fapt nu a reușit să își păstreze popularitatea. În 1985, a început să lucreze la alte producții, dar singura lansare a fost coloana sonoră The Goonies 'R' Good Enough pentru filmul de aventură The Goonies. Un an mai târziu a apărut True Colors, premiat cu platină pentru melodia cu același nume, dar apreciat doar de o parte din fani datorită noului ritm, oarecum mai liniștit.
Cariera lui Cyndi a început să se clatine odată cu apariția din filmul Vibes (1988). În primăvara lui 1989 a lansat cel de-al treilea album al său și a avut un singur mare hit, I Drove All Night, care a ajuns pe locul 6 și pentru care Lauper a primit o nominalizare la Grammy pentru „Rock Vocal Performance”. Datorită dezamăgirii vânzărilor ultimului său album, și-a anulat un turneu în Statele Unite. În 1993 a apărut al patrulea său album, Hat Full of Stars, iar un an mai târziu a fost lansat Twelve Deadly Cyns…and Then Some. A câștigat un premiu Emmy pentru rolul Marianne din sitcomul Mad About You.
Al cincilea album, Sister of Avalon, a fost dezamăgitor în America, iar la sfârșitul anului 1998 a lansat ultimul său album pentru Epic, Merry Christmas... Have a Nice Life. În 2001 a apărut al șaselea său album, Shine. În cadrul unui nou contract cu Sony Music Lauper a lansat albumul The Body Acoustic, iar în 2008 a apărut Bring Ya to the Brink. În luna decembrie a aceluiași an, Bring Ya to the Brink a fost nominalizat pentru un premiu Grammy pentru „Best Electronic/Dance Album”. În aprilie 2010 Lauper a lansat Give a Damn Campaign, iar pe 22 iunie a apărut Memphis Blues, album ce a rămas pe primul loc timp de 14 săptămâni în Billboard Blues Album Chart.
Cyndi Lauper 2008.jpg 
Cyndi Lauper
Cyndi Lauper (6891734092).jpg
Cyndi Lauper concertând în Sydney, martie 2011
* 1955: Bashkim Shehu, (n. 22 iunie 1955, la Tirana) este un scriitor de limbă albaneză. El trăiește în Barcelona
Bashkim Shehu
Bashkim Shehu (30976085911).jpg
* 1957: Alexandru Bindea (n. 22 iunie 1957, București) este un actor român.
A absolvit Academia de Teatru și Film din București în 1989, la clasa profesorului Dem Rădulescu și a debutat în 1989, pe scena Teatrului Radu Stanca din Sibiu, cu spectacolul „Noaptea marilor speranțe” de Tudor Popescu, regizat de Silviu Purcărete. Din 1990 joacă pe scena Teatrului Național din București
Debutul în film avea loc în 1988, cu pelicula Secretul armei secrete, regizată de Alexandru Tatos.
A mai interpretat diverse roluri în filme, printre care:
·         1958Rodion Gorun Cămătaru (n. 22 iunie 1958, Strehaia) este un fost fotbalist român, care a jucat în echipa națională de fotbal a României.
În martie 2008 a fost decorat cu Ordinul „Meritul Sportiv” clasa a III-a, pentru rezultatele obținute la campionatele europene și mondiale din perioada 1990-2000, dar și pentru întreaga activitate
* 1958: Dănuț Bica (n. 22 iunie 1958) este un deputat român, ales în 2016 pe listele PNL.
·         1960Rovana Plumb, politician român
* 1960: Valentin Nicolau (n. 22 iunie 1960București – d. 13 ianuarie 2015, București[1]) a fost un geofizician, scriitor și antreprenor român. Valentin Nicolau a fost fondatorul Editurii Nemira, președinte al Televiziunii Române și manager al mai multor afaceri. Era recunoscut ca un împătimit de teatru.
A fost căsătorit cu Angelica Nicolau, director-executiv al editurii Nemira, cu care are doi copii, Ana-Maria si Radu.
Teatru
  • Dacă aș fi un înger, Ed. Unitext, 2000; conține piesele: Fantoma de la clasa întâi; Lume, lume, soro lume...; Ca zăpada și cei doi.
  • Lume, lume, soro lume… (Antologia pieselor prezentate în secțiunea «spectacole-lectură», Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu, 2000), Ed. Nemira & Co, 2000.
  • Ultimul Împărat, Ed. Polirom, 2001; conține piesele: Fotograful Majestății Sale (Ultimul împărat); Zi că-ți place!; Ultima haltă în Paradis.
  • Le revenant de la première classe. Après la censure. Nouvelles pièces roumaines des années 90, Ed. Unitext, 2000.
  • The Ghost from the First Class Waiting Room. After Censorship. New Romanian Plays of the 90s, Ed. Unitext, 2000.
  • The Photographer of His Majesty, Romanian Review, nr. 413-415/2003.
  • Le Photographe de Sa Majesté, Revue Roumaine.
  • Mai jos de Figueras, Ed. Nemira, 2006.
Piese puse în scenă
  • Ultima haltă în Paradis, montată pentru televiziune de Alexandru Tocilescu.
  • Legenda Ultimului Împărat, Teatrul Național din București, regia Alice Barb.
  • Uzina de plăceri S.A., Teatrul Nottara, regia Alexandru Berceanu.
Proză
  • Bronto, un dinozaur încă mic, Ed. Nemira, 1994.
  • Bronto, un dinozaur neastâmpărat, Ed. Nemira, 1995.
  • România feudelor târzii. Comediografii politice, Editura Nemira, 2012 [2]
Poezie
  • Crapă lemnul și ridică piatra, Ed. Nemira, 2001.
·         1961 - S-a nascut Jimmy Sommerville, vocalist si compozitor britanic (Bronski Beat, Communards).
* 1962: Stephen Chow (în chinezăChow Sing-Chi; n. 22 iunie 1962) este un actorregizorscenarist și producător de film din Hong Kong.
Stephen Chow
ChowKL1.JPG
* 1963: Randy Duane Couture (n. 22 iunie 1963) este un actor american, fost maestru în arte marțiale mixte, luptător de wrestling și lupte greco-romane. În timp ce a evoluat în Ultimate Fighting Championship (UFC), Couture a devenit de trei ori campion UFC la categoria supergrea, de două ori campion la categoria grea, o dată campion interimar UFC la categoria grea, și a câștigat 13 turnee UFC la categoria supergrea.[2] Couture este primul dintre cei doi luptători care dețin 2 titluri de campion UFC în două divizii diferite (cel de-al doilea fiind B.J. Penn). Couture a participat într-un număr record de 15 lupte pentru titlu. El deține cele mai multe titluri UFC, 5 la număr. Ultima sa luptă, contra lui Lyoto Machida, a fost cea de-a 24-a sa luptă din UFC, acesta fiind al treilea cel mai mare număr de lupte din UFC (Tito Ortiz e primul cu 27, iar Matt Hughes e al doilea cu 25). Couture este cel de-al patrulea membru al ”UFC Hall of Fame”. El este unica persoană peste 40 de ani, care a câștigat lupte în campionatul UFC, realizând asta de patru ori.
De asemenea, Couture este unicul atlet din istoria UFC, care a câștigat un campionat după ce a fost inclus în UFC Hall of Fame, și totodată este cel mai în vârstă deținător al unui titlu din toate timpurile (în UFC și MMA).
Randy Couture
Randy Couture by Gage Skidmore.jpg
Couture la San Diego Comic-Con International, iulie 2010
* 1963: Krisztina Morvai[1] (n. 22 iunie 1963BudapestaUngaria) este avocat, activistă feministă și politician din Ungaria. A fost aleasă în Parlamentul European pe lista partidului de extremă dreaptă Jobbik/Mișcarea pentru o Ungarie mai bună, în 2009. Deși nu este membră a Jobbik, Morvai a declarat că intenționează să candideze din partea acestui partid pentru funcția de președinte al Ungariei.
Morvai Krisztina
Morvai Krisztina.jpg
·         1964: Dan Brown (n. 22 iunie 1964 în ExeterNew Hampshire) este un autoramerican de thrillere detective de senzație, după ce a avut diverse ocupații (compozitor de cântece și profesor de limbă engleză, sau mai precis de simbologie). Brown este interesat de criptografie, chei și coduri, care sunt o temă recurentă în poveștile sale. Până în prezent, cărțile sale au fost traduse în peste 40 de limbi.
Dan Brown
Dan Brown bookjacket cropped.jpg
* 1964: Sorin Ducaru (n. 22 iunie 1964Baia Mare) este un diplomat român care a activat ca reprezentant permanent al României pe lângă Organizația Națiunilor Unite (ONU) – New York (2000-2001), ambasador extraordinar și plenipotențiar al României în Statele Unite ale Americii (2001-2006) și reprezentant permanent al României la NATO (din 2006).În mai 2013 a fost confirmat, prin concurs, in funcția de asistent al secretarului general NATO și șef al Diviziei pentru Riscuri de Securitate Emergente din cadrul NATO.
Sorin Ducaru a fost angajat începând din anul 1993 în cadrul Ministerului Afacerilor Externe, ocupând pe rând diverse funcții în cadrul echipei Direcției de Planificare Politică pe probleme de integrare Euro-Atlantică, consilier al ministrului, director al Cabinetului Ministrului, purtător de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe și director al Direcției NATO și Probleme Strategice.
El a fost trimis apoi în Statele Unite ale Americii mai întâi pe post de ambasador extraordinar și plenipotențiar, reprezentant permanent al României pe lângă Organizația Națiunilor Unite (ONU) de la New York (2000-2001) [2][3], apoi ca ambasador extraordinar și plenipotențiar al României în Statele Unite ale Americii (2001-2006) [3][4]. Începând din septembrie 2006, Sorin Ducaru îndeplinește misiunea de ambasador extraordinar și plenipotențiar, șef al Misiunii Permanente a României pe lângă NATO.[5]
În semn de recunoaștere a meritelor sale diplomatice, ambasadorului Ducaru i-au fost acordate următoarele distincții: Ordinul Național Serviciul Credincios în grad de Comandor (2000) „pentru servicii deosebite aduse în politica externă a țării”[6], Ordinul Meritul Diplomatic în grad de Ofițer (2007) „în semn de înaltă apreciere pentru activitatea remarcabilă desfășurată în cadrul Ministerului Afacerilor Externe, prin care a asigurat reprezentarea cu succes a strategiilor de politică externă ale României” [7]Ordinul Național Steaua României în grad de Cavaler (2008) „în semn de apreciere deosebită pentru înaltul profesionalism, dăruirea și devotamentul dovedite pe timpul activităților de pregătire, organizare și desfășurare a Summitului NATO de la București” [8].
Sorin Ducaru vorbește limbile germană, engleză și franceză.
Ambasadorul Sorin Ducaru
* 1964: Emilian Galaicu-Păun (n. Cuhureștii de Susraionul FloreștiMoldova) este un poet, prozator, eseist, traducător și editor român din Basarabia, editor-șef al editurii Cartier din Chișinău
Emilian Galaicu-Păun vorbind despre romanul „Un american la Chișinău”. Biblioteca Municipală B. P. Hasdeu, 1 iulie 2013.
Emilian Galaicu-Păun în 2002
A absolvit Facultatea de Litere a Universității de Stat din Chișinău (1986) și și-a sustinut doctoratul la Institutul de Literatură „M. Gorki” din Moscova (1989).
Este colaborator permanent la revista „Vatra” din Târgu Mureș și redactor-șef al Editura Cartier din Chișinău. Emilian Galaicu-Păun este coleg de generație cu Eugen CiocleaNicolea PopaVasile Gârneț, s.a. Poetul aparține generației optzeciste din Basarabia.
În martie 2014 a fost decorat cu Ordinul "Meritul Cultural" - în grad de Ofițer, Categoria F - "Promovarea culturii", de către președintele României Traian Băsescu.[1] Primește în 2015 Premiul Național pentru Literatură, premiu pe care îl întoarce după ce Traian Vasilcău devine laureatul pe anul 2016. Poeziile sale îmbină armonios elementele biblice, deseori întâlnite în operele sale, cu problemele prin care trecea Basarabia în decursul procesului redobândirii demnității sale naționale. Poezii precum Ch-au (o odă adusă orașului Chișinău), Cel bătut îl duce pe cel nebătut, care sunt scrise într-un stil postmodernist, sunt pline de realitățile Basarabiei post-sovietice și de criticile aduse adepților moldovenismului.
* 1965: Vlad Alexandrescu (n. BucureștiRepublica Populară Română) este un istoric al ideilor, profesor și politician român, fost ambasador al României în Luxemburg, și ministru al Culturii în guvernul Dacian Cioloș în perioada 2015–2016.[1] La alegerile din 2016 a obținut un mandat de senator de București din partea USR
Vlad Alexandrescu
Vlad Alexandrescu - Senator.jpg
Date personale
Născut (54 de ani)[1] Modificați la Wikidata
BucureștiRepublica Populară Română Modificați la Wikidata
PărințiPetre Alexandrescu
Maria Alexandrescu Vianu Modificați la Wikidata
CetățenieFlag of Romania.svg România Modificați la Wikidata
Ocupațieistoric
filozof
filolog[*] Modificați la Wikidata
Senator al României Modificați la Wikidata
Deținător actual
Funcție asumată
CircumscripțiaBucurești
Ministru al culturii Modificați la Wikidata
În funcție
 – 
Precedat deIoan Vulpescu
Succedat deCorina Șuteu
Ambasador al României în Luxemburg Modificați la Wikidata
În funcție
martie 2006 – august 2011

Premiipremiul Pierre-Georges-Castex[*] ()
Partid politicUSR
Alma materUniversitatea din București
Școala Superioară de Înalte Studii în Științe Sociale
Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași
·         1965 - S-a nascut Tommy Cunningham, baterist britanic (Wet Wet Wet).
* 1965: Ľubomír Moravčík (n. 22 iunie 1965) este un fost fotbalist slovac.
·         1966Alexandru Solomon, regizor român
* 1967: Leonard Azamfirei (n. 22 iunie 1967BotoșaniRomânia) este un medic român și rector al Universității de Medicină și Farmacie din Târgu MureșLeonard Azamfirei a fost ales în 2012 în funcția de rector al Universității de Medicină și Farmacie din Târgu Mureș. Chiar dacă prevederile legale referitoare la desfășurarea educației în limba maternă au fost implementate încă în 2011 la celelalte două universități multiculturale (Universitatea Babeș-Bolyai și Universitatea de Arte din Târgu Mureș)[2], la Târgu Mureș lasă de dorit încă acest lucru.[3] [4]
Leonard Azamfirei a fost criticat de mai multe ori în presa locală pentru declarațiile sale controversate despre comunitatea maghiară, respectiv rolul limbii maghiare în societatea din România. La o conferință de presă din 10 decembrie 2013 a declarat că locul limbii maghiare se limitează la biblioteci, teatre, dar nicidecum la profesia medicală.[5]
Într-un document adresat AMPMFRCNCD susține că afirmațiile rectorului UMF Târgu Mureș, Leonard Azamfirei, cu privire la învățământul în limba maghiară din universitatea UMF, cât și un discurs referitor la autonomie se încadrează în limitele libertății de exprimare și nu pot fi sancționate.[
* 1971: Ioana Mureșan (n. ) este o fostă jucătoare română de volei, retrasă din activitate. Ea a făcut parte din echipa națională de volei feminin a României.
A participat la Campionatul Mondial Feminin de Volei FIVB din 1994, în Brazilia.[1] La nivel de club a jucat la Petrodava Piatra Neamț.
·         1972Emanuele Filiberto, Prinț de Veneția și Piemont
* 1973: Anatolie Zagorodnîi (n. 22 iunie 1973, Putineștiraionul Florești) este un politician și jurist moldovean, deputat în Parlamentul Republicii Moldova începând cu anul 2005, ales pe listele Partidului Comuniștilor din Republica Moldova.
* 1976: Cătălin Paul Ciubotaru (n. 22 iunie 1976, Tulcea), cunoscut sub numele de scenă Rafael, este un muzician român (compozitorsolist vocalchitaristtextier). Este cunoscut atât pentru activitatea sa solo, cât și ca solistul vocal al formației Iris din perioada 2013–2015.
Coperta albumului Singuri împreună (2001)
·         1978- S-a nascut Iulia Mocanu, soprana.
* 1978: Adriana-Diana Tușa este un politician român, deputat în Parlamentul României în mandatul 2008-2012 din partea PNL Brăila și în mandatul 2012-2016 din partea USL București.
Pe 27 mai 2013, Diana Tușa a fost exclusă din PNL.[1], revenind însă în partid
* 1978: José Luis „Pirri” Abajo (n. 22 iunie 1978Madrid) este un scrimerolimpic spaniol specializat pe spadă.
* 1980: Stephanie Jacobsen (n. 22 iunie 1980Hong Kong) este o actrițăaustraliană.
Stephanie Jacobsen
Stephanie Jacobsen.jpg
* 1982: George Papagheorghe (n. 22 iunie 1982, în Constanța) a.k.a. Jorgeeste un cântăreț romândansator și prezentator de televiziune. A fost prezentator al showului România dansează, difuzat din 17 martie 2013 pe Antena 1.
Jorge s-a făcut remarcat în anul 2003 în urma emisiunii concurs Popstars, difuzată de Pro TV, la vremea respectivă, în anul 2002, fiind membru al trupei Cocktail, alături de Mihai Dăscălescu, Sandrina Agape, Raluca Coman, și Teodora Vasu ,moment în care a și debutat. Trupa s-a destrămat la finele anului 2005.[3]
Acesta a participat și la Dansez pentru tine în sezonul 10, nereușind însă să ajungă în finală.
* 1983: Robert Săceanu (n. 22 iunie 1983 în Corabiajudețul Olt) este un fotbalistromân care joacă pentru Universitatea Craiova pe postul de mijlocaș dreapta.
* 1983: Nuno Viveiros (n. 22 iunie1983) este un fotbalist portughez care evoluează pentru clubul de fotbal União Madeira pe postul de mijlocaș central.
·         1984Osvaldo Miranda, fotbalist argentinian
* 1986: Toshihiro Aoyama (n. 22 iunie 1986) este un fotbalist japonez.
* 1987: Naoyuki Fujita (n. 22 iunie 1987) este un fotbalist japonez.
* 1987: Lee Min Ho (născut la 22 iunie 1987) este un actor sud-coreean, care este cel mai bine cunoscut pentru rolurile sale în Boys Over Flowers(2009), ca Gu Jun-pyo, liderul unui grup de studenți cunoscut sub numele de F4,drama de acțiune City Hunter (2011) ,Faith (2012) si The Heirs ( 2013). Cel mai nou serial al sau este Gangnam Blues: Gangnam 1970 si apare pe micile ecrane in 2015 .
Lee Min Ho
Lee Min Ho.jpg
* 1988: Roxana Bârcă (n. 22 iunie 1988, București)[1] este o alergătoare pe distanțe lungi din România. Și-a reprezentat țara natală la proba de 5000 de metri la Campionatul European de Atletism 2010. De asemenea a participat și la proba de 3000 de metri de la Campionatul European de Atletism în sală 2011, unde a terminat pe locul 10. A terminat pe locul 3 la Campionatul Mondial Universitar de Cros în 2012 și a făcut parte din echipa României, care a câștigat medalia de argint alături de Ancuța Bobocel.
* 1989: Aneta Udriștioiu (născută Pîrvuț, pe 22 iunie 1989, în Drobeta-Turnu Severin)[2] este o handbalistă din România legitimată la CSM București.[3]Udriștioiu evoluează pe posturile de extremă dreapta și intermediar dreapta și, începând din 2012, ea face parte și din lotul lărgit al echipei naționale a României.[4]
Aneta Pîrvuț a jucat mai multe sezoane la echipa HCM Baia Mare. În vara anului 2014, ea a fost împrumutată la SCM Craiova.[5]
Ea a fost, din 2004, componentă a echipelor naționale de junioare și tineret, pentru care a înscris 83 de goluri în 47 de meciuri.[6]
Pe data de 2 iunie 2015, Aneta Pîrvuț s-a măritat cu Răzvan Udriștioiu, logodnicul ei, tot handbalist.
În vara anului 2016 s-a antrenat la CSM Ploiești, de unde, ca urmare a problemelor financiare ale echipei prahovene, s-a întors la HC Dunărea Brăila fără să fi jucat într-un meci oficial.
* 1990: Kirilo Valentinovici Petrov (ucraineană: Кирилo Валентинович Петров) (n. 22 iunie 1990KievUniunea Sovietică) este un fotbalist ucrainean aflat sub contract cu FC Krivbas Krivoi Rog.
* 1992: Erika Kirpu (n. 21 iunie 1992Moscova, Russia) este o scrimerăestoniană specializată pe spadă. A fost vicecampioană europeană pe echipe în 2013. În 2014 a luat o medalie de bronz la individual și medalia de aur pe echipe la Campionatul Mondial de la Kazan.
* 1992: Olena Vitaliievna Kravațka (în ucraineană Олена Віталіївна Кравацька; n. 22 iunie 1992Cernăuți) este o scrimeră ucraineană specializată pe sabie. Cu echipa Ucrainei a fost laureată cu argint la Campionatul Mondial din 2015 și la Jocurile Olimpice din 2016.

* 1993: Loris Karius (n. 22 iunie 1993) este un fotbalist profesionist german care joacă ca portar pentru Beșiktaș JK fiind împrumutat de la Liverpool FC.  

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

 MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU 12 IULIE 2024 ISTORIE PE ZILE 12 Iulie Evenimente ·           1153: Anastase IV (Corrado del Suburra), este i...