1. /21 IUNIE 2023 - ISTORIE PE ZILE: Evenimente, Nașteri

Evenimente

·         217 I.Chr.:  Armata romana,  condusa  de Gaius Flaminius, cade  într-o ambuscadă şi este învinsa  de către  generalul cartaginez  Hannibal, in batalia de la Lacul Trasimene. Hannibal (247  – 183  î.Hr.), fiul lui Hamilcar Barca, a fost comandantul militar cartaginez, considerat unul dintre cei mai mari comandanți din istoria militară. Tatăl său a comandat forțele cartagineze în Primul Război Punic. Hannibal  este considerat unul dintre cei mai străluciți comandanți militari din istorie și unul dintre cei mai mari dușmani ai Republicii Romane.

·         533:  O flotă expediționară bizantina sub comanda generalului Belisarius,pleacă de la Constantinopol pentru a ataca  vandalii din Africa.

·         1307: Kulug Han este înscăunat ca han  al mongolilor   și împărat  al Chinei din dinastia   Yuan. Este al  șaptelea  Mare Han  al mongolilor  ia numele lui umele lui înseamnă ” Hanul Razboinic”, în limba mongolă. Domnia  sa a durat  mai puțin de patru ani si a  murit subit în 27 ianuarie 1311.

·         1498:  Împăratul Maximillian I ordona alungarea  evreilor din Nurenberg, Germania. Maximilian I, (născut 22 martie 1459, Wiener Neustadt, Austria –  m.12 ianuarie 1519, Wels), arhiduce de Austria, împărat  german și împărat al Sfântului Imperiu Romano- German (1493-1519), a făcut parte din familia  Habsburg, dominanta  în secolul al 16–lea in Europa.

·         1607: Este instaurată prima Parohie Protestant Episcopală din SUA, în Jamestown.

·         1633: Omul de știință italian Galileo Galilei este găsit vinovat de către Inchiziție de „bănuită erezie“ pentru apărarea opiniei heliocentrice copernicane, în care se crede că Pământul și alte planete orbitează în jurul Soarelui. Deși a fost forțat în a arito public opinia heliocentrică, pedepsei sale I s-a adăugat și o perioadă nelimitată de arest la domiciliu. Cu pierderea multor dintre susținătorii săi de la Roma din cauza Dialogului despre cele două sisteme principale ale lumii, lui Galileo a fost convocat în fața unui tribunal în 1633, acuzat fiind de erezie. Sentința Inchiziției a constat din trei părți esențiale:
- Galileo a fost găsit „vehement suspect de erezie”, și anume de a fi susținut opinia că Soarele stă nemișcat în centrul universului și că Pământul nu se află în centru și se mișcă, și că se poate susține și apăra părerea ca probabilă după ce a fost găsită a fi contrară Sfintei Scripturi. I s-a cerut să „abjure, blesteme și să deteste” aceste opinii.
- S-a ordonat încarcerarea sa; sentința a fost ulterior comutată în arest la domiciliu.
- Dialogul a fost interzis; și, într-o acțiune neanunțată la proces, publicarea oricărei lucrări a sa a fost interzisă, inclusiv oricare pe care ar mai fi scris-o în viitor. Conform legendelor populare, după ce a retractat teoria sa că Pământul se mișcă în jurul Soarelui, Galileo ar fi murmurat fraza rebelă Și totuși, se mișcă!, dar nu există dovezi că el ar fi spus ceva asemănător. Prima relatare a legendei datează de la un secol după moartea sa. După o perioadă petrecută cu Ascanio Piccolomini (arhiepiscop de Siena), lui Galileo i s-a permis să se întoarcă în vila sa de la Arcetri de lângă Florența, unde și-a petrecut restul vieții în arest la domiciliu și unde la un moment dat a orbit. Când era în arest la domiciliu, Galileo și-a dedicat timpul uneia dintre cele mai reușite lucrări ale sale, Două noi științe. Aici, el a rezumat lucrările sale efectuate cu aproximativ patruzeci de ani în urmă, despre cele două științe denumite astăzi cinematică și rezistența materialelor. Ca rezultat al acestei lucrări, Galileo este adesea intitulat „părintele fizicii moderne”.

·         1749: Este fondat  orasul Halifax, din provincia canadiana  Nova Scotia.

·         1791 - Regele Ludovic al XVI-lea al Frantei si rudele sale apropiate au fugit la Varennes in timpul Revolutiei Franceze.

·         1813:  În Războiul Peninsular (cunoscut in istoriografia   spaniolă sub numele de Războiul de independență spaniol), trupele britanice, spaniole și portugheze conduse de  marchizul de Wellington au învins armata franceză. Armatele franceze nu mai pot menține controlul asupra Peninsulei Iberice  și sunt respinse încet spre nord, după înfrângerea decisivă de la Bătălia de la Vitoria, de pe 21 iunie.Trupele ibero-britanice invadează Franța la sfârșitul lui 1813, asediind Bayonne și  în ciuda unei rezistențe dârze,francezii sunt nevoiti să încheie armistițiul în aprilie 1814, după abdicarea impăratului Napoleon,eveniment care e marchează sfârșitul războiului din Peninsula Iberică.În Spania se restaureaza  dinastia de Bourbon si absolutismul monarhic, prin regele Ferdinand al VII-lea

·         1822: Sfarsitul epocii  fanariote in Principatele Romane prin acceptarea de catre Poarta Otomana a  unor domni pamanteni. In Moldova urca pe tron la 21 iunie, Ionita Sandu Sturza. In  Muntenia  domnul pamantean  Grigore al IV-lea Ghica, (Grigore Dimitrie Ghica), a urcat pe  tron la data de  30 iunie.

·         1824: Războiul de Independență al Greciei: Forțele otomane ataca fortele patriotice grecesti din insula Psara din Marea Egee. La 4 iulie rezistența  acestora s-a încheiat dupa  o ultimă batalie in  fortul vechi al orașului  Palaiokastro. In momentul în care turcii intrat în fort, grecul Antonios Vratsanos a aruncat in aer depozitul de  praf de pușcă, explozia ucigand u-i pe greci împreună cu inamicii lor. O parte a populației insulei  a reușit să fugă, dar o mare parte a fost fie vânduta în sclavie, sau ucisa. Insula a ramas pustie, locuitorii  supraviețuitori împrăștiindu-se  prin sudul Greciei.

·         1848: În revista „Foaie pentru minte, inima și literatură” a apărut poezia „Un răsunet”, de Andrei Mureșanu. Din data de 24 ianuarie 1990, această poezie, pe muzica lui Anton Pann, a devenit Imnul de Stat al României, cunoscut sub titlul „Deșteaptă-te, române!”

·         1848: revoluționarii moldoveni, exilați după represaliile domnului Moldovei Mihail Sturdza, organizează la Cernăuți Comitetul revoluționar moldovean, în frunte cu Costache Negri, Alexandru Ioan Cuza, Zaharia Moldoveanu, etc, care ține o strînsă legătură cu revoluția din Valahia. Comitetul însărcinează pe Mihail Kogălniceanu să redacteze un program de revendicări sociale și politice. Revoluţia Română de la 1848 a fost parte a revoluţiei europene din acelaşi an şi expresie a procesului de afirmare a naţiunii române şi a conştiinţei naţionale. În ţările Române s-au produs trei revoluţii în anul 1848: revoluţia din Moldova – care a fost înăbuşită de la început, cea din Muntenia, iar a treia în Transilvania. În Muntenia, revoluţia s-a bucurat, de la început, de mai mult succes decît în Moldova; una din cauze a fost mai buna organizare a ei, o alta, concursul unei părţi din administraţie şi armată. În timpul domniei lui Gheorghe Bibescu se formase, în 1843, o societate politică secretă, intitulată Dreptate-Frăţie. Din ea făceau parte tinerii patrioţi şi progresişti, dintre care mulţi studiaseră în străinătate, mai ales la Paris. În capitala Franţei izbucnise revoluţia la începutul anului 1848; conducătorii ei fagaduiseră sprijin tinerilor munteni, în cazul cînd se vor ridica împotriva asupritorilor. Mişcarea a izbucnit în Muntenia, în ziua de 21 iunie 1848, stil nou (9 iunie 1848, stil vechi) la Islaz, în judeţul Romanaţi, ale cărui autorităţi, militare şi civile, erau de partea revoluţionarilor. S-a citit Proclamaţia de la Islaz, formată din 22 de articole în care se prevedea:   – independenţa administrativă şi legislativă,

– separaţia puterilor,
– egalitatea drepturilor politice,
– alegerea unui domn responsabil pe termen de cinci ani,
– reducerea listei civile a domnitorului,
– emanciparea clăcaşilor,
– emanciparea israeliţilor şi drepturi politice pentru compatrioţii de altă credinţă,
– dezrobirea ţiganilor,
– instrucţiune egală,
– înfiinţarea unor aşezăminte penitenciare,
– crearea gărzii naţionale.

La 23 iunie 1848, stil nou (11 iunie 1848, stil vechi), ştiind că a pierdut sprijinul armatei, Bibescu semnează, la Bucureşti proclamaţia de la Islaz care va deveni noua constituţie. A doua zi, ruşii au protestat prin consulul lor şi au ameninţat că vor invada ţara. În aceste condiţii, Gheorghe Bibescu abdică. Scurta perioadă de trei luni cît a durat revoluţia în Muntenia a avut totuşi urmări însemnate. Ea a produs o mişcare a maselor, o zguduire a societăţii, în special a clasei posedate, a facilitat pătrunderea ideilor de reformă socială, care-şi vor găsi mai tîrziu expresia în dispoziţiile din 1858 ale Convenţiei de la Paris şi în legile din 1863-1864 ale lui Cuza şi Kogălniceanu: securizarea averilor mănăstireşti, împroprietărirea ţăranilor şi legea învăţământului. Pe de altă parte, prin influenţa exercitată, în mai mare măsură asupra revoluţionarilor din Moldova, care formulează, utilizând proclamaţia în 22 de puncte, programul din august, şi în mai mică măsură asupra revoluţionarilor din Transilvania, ea contribuie la întărirea şi adîncirea ideii de unitate naţională. În sfîrşit, prin propaganda în Apus a fruntaşilor exilaţi, ea determină un puternic curent de opinie publică şi guvernamentală în favoarea Principatelor, curent care-şi va dovedi eficacitatea cu prilejul încheierii Tratatului şi apoi a Convenţiei de la Paris (1856, respectiv 1858). Nu este, prin urmare, exagerat a afirma că revoluţia munteana de la 1848 stă la baza României moderne.

·         1853: trupele rusești trec Prutul fără a declara război Turciei. În septembrie, sultanul, sprijinit de Anglia și Franța, adresează Rusiei un ultimatum prin care îi cere evacuarea trupelor din Moldova și Muntenia. Urma să se înceapă Războiul Crimeii (1853-1856) purtat de Rusia pe de o parte și Turcia, Anglia, Franța și Regatul Sardiniei, pe cealaltă parte.

·         1868 – Are loc, la Munchen, premiera operei “Maeştrii cântăreţi din Nurenberg” de Richard Wagner

·         1872 – Fruntaşii politici români din Transilvania, întruniţi la Blaj, au alcătuit un memoriu în care cereau recunoaşterea limbii române ca limbă oficială, vorbită de majoritatea populaţiei ardelene

·         1878 – A avut loc Congresul de la Berlin, convocat de marile puteri nemulţumite de prevederile Tratatului de la San Stefano; în cadrul acestui Congres au fost recunoscute independenţa României şi drepturile asupra Dobrogei

·         1898: Statele Unite anexeaza posesiunea spaniola Guam.

·         1900 -  Baronul Eduard Toll, conducatorul expeditiei polare rusesti din 1900-1903, a plecat din Sankt Petersburg la bordul navei Zaria. Nu va reusi sa se mai intoarca acasa.

·         1908: 250 000 de femei manifesteaza in Hyde Park, la Londra, cerand drept de vot. Miscarea “sufragetelor” fusese fondata cu cinci ani mai devreme de catre militanta pentru drepturile femeilor Emeline Pankhurst si fiica sa Christabel. Emmeline Pankhurst (n. 14 iulie 1858, Manchester – d. 14 iunie 1928 , Londra) născută Emmeline Goulden, reprezentantă a mișcării radicale feministe, o militantă (sufragetă) care a luptat pentru drepturile femeii.

·         1919 – Amiralul Ludwig von Reuter a ordonat scufundarea (sabordarea) intregii flote germane aflata prizoniera la baza Scapa Flow, din Scotia. 52 dintre cele 74 de nave au ajuns pe fundul marii. Cei noua marinari morti sunt considerati ultimele victime ale Primului Razboi Mondial.

·         1930 - Serviciul militar obligatoriu de un an a intrat in vigoare in Franta.

·         1940: Al doilea război mondial: Franța capitulează în fața Germaniei

·         1941: Al doilea război mondial: În noaptea de 21 – 22 iunie, ora 24.00, Armata Română a declanșat operațiunile militare pentru eliberarea Basarabiei și Bucovinei de Nord de sub ocupația sovietică. Dacă în ceea ce priveşte trupele terestre, în vreme ce la radio se difuza „Marşul Basarabiei”, primii vor fi trecut în Basarabia spionii, cercetaşii în adâncime şi, nu în ultimul rând, pontonierii, abia la urmă grosul infanteriei, artileria şi celelalte, neîndoielnic, aviatorii au fost cei care, în noaptea de 21/22 iunie 1941, au primit cei dintâi misiunea de luptă. Iar dintre aceştia, la rândul lor, prioritate au avut cei din aviaţia de informaţie, adică de recunoaştere şi observaţie aeriană.

·         1942: In Nordul Africii, fortele germano-italiene conduse de generalul Rommel, cuceresc Tobruk.

·         1943:  Gestapoul il aresteaza pe conducatorul Consiliului national al Rezistentei din Franta ocupata, Jean Moulin,  la Caluire-et-Cuire in apropiere de Lyon. Seful Gestapoului Lyonez, Klaus Barbie,  il transfera la  Paris, unde va fi torturat. A murit la data de 8 iulie 1943 in trenul care il ducea in Germania. In 1964 ramasitele sale au fost ingropate la Panthéon.

·         1945: Sfarsitul bataliei pentru Okinawa. Batalia pentru insula Okinawa din arhipelagul  Ryukyu (in sudul  Japoniei) a fost cel mai mare asalt amfibiu din timpul campaniei militare americane din  Pacifiic  impotriva Japoniei, in  timpul celui  de-al doilea Razboi Mondial.

·         1954 – În această zi Mercedes-Benz îşi anunţă printr-o telegramă participarea pentru Grand Prix-ul Reims al Franţei, consemnând aritone revenirea Mercedes-Benz în cursele de Grand Prix, care din 1950 au fost reunite sub cea mai celebră competiţie automobilistică la nivel global, Formula 1. Modelul folosit era un Mercedes-Benz W196 , iar cei doi piloţi aliniaţi la start erau două nume mari ale pilotajului, Juan Manuel Fangio şi Karl Kling. Debutul a fost unul cât se poate de fast pentru Mercedes-Benz şi nemţii au dominat fără drept de apel Formula 1 în primele două sezoane de participare. Juan Manuel Fangio a ieşit campion consecutiv, cu “Săgeţile Argintii”, dovedind supremaţia constructorului din Stuttgart. Aceasta a fost însă curmată de dezastrul din cursa de 24 Ore de la Le Mans, de pe 11 Iunie 1955 atunci când pilotul Pierre Levegh a ieşit în decor şi a omorât peste 80 de spectatori, eveniment nefericit care a făcut ca Mercedes-Benz să se retragă la sfârşitul sezonului din tot ce înseamnă motor sport. Mercedes-Benz a revenit în Formula 1 în 1993 ca furnizor de motoare pentru Sauber după care a semnat parteneriatul de ariton cu McLaren şi în 2010 a revenit sub nume propriu, înregimentându-l pe titratul Michael Schumacher.

·         1957 - S-a înfiinţat, la Bucureşti, Muzeul Literaturii Române. A fost fondat de către criticul şi istoricul literar Perpessicius, care a fost şi primul director al instituţiei.

·         1963: Giovanni Battista Enrico Antonio Maria Montini este ales Papa Paul al VI-lea de către Colegiul Cardinalilor. Papa Paul al VI-lea, născut Giovanni Battista Enrico Antonio Maria Montini, (n. 26 septembrie 1897, Concesio, Lombardia, Italia – d. 6 august 1978, Vatican) a fost Papă între 1963 și 1978. Va fi beatificat la Roma, la 19 octombrie 2014.

·         1964: François Duvalier, supranumit ”Papa Doc”, presedintele Republicii Haiti , se autoproclama presedinte pe viata al acestei tari. Inaintea sa, incepand cu anul 1804, 24 de sefi de stat ai acestei tari fusesera rasturnati prin lovituri de stat sau asasinati. A instaurat cu sprijinul sangeroaselor militii ”tontons macoutes”, un regim de persecutii impotriva metisilor si a crestinilor. Dupa moartea lui in 1971, i-a succedat la conducere fiul sau Jean-Claude Duvalier, supranumit “Bébé Doc”. In 1986, ample miscari populare pun capat dictaturii familiei Duvalier.

·         1965: Trupa „The Byrds” lansează albumul Mr. Tambourine Man

·         1967 - The Beatles lansează albumul Sgt. Pepper's Lonely Hearts Club Band.

·         1977: Elvis Presley susține ultimul său concert în Rapid City, Dakota de Sud

·         1980 - Postul de televiziune american "Cable News Network" (CNN) a efectuat prima transmisie.

·         1982: Printesa Diana a Marii Britanii, sotia printului Charles mostenitorul tronului acestei tari la acea dată, il  naste pe  printul  William.

·         1982 – John Warnock Hinckley a fost gasit nevinovat pentru incercarea de asasinare a presedintelui american Ronald Reagan, din 30 martie 1981, deoarece nu era in deplinatatea facultatilor mintale.

·         1990:  Checkpoint Charlie, unul din simbolurile divizarii Germaniei si ale  razboiului rece, a fost demolat. Era un punct de trecere intre Berlinul de Vest ocupat de aliatii  occidentali si Berlinul ocupat de sovietici.

·         1995 – Toţi liderii partidelor parlamentare au semnat “Declaraţia de la Snagov”, prin care şi-au dat acordul de principiu faţă de Strategia naţională pentru pregătirea aderării României la Uniunea Europeană

·         2001 – Comitetul Român pentru Adopţii a decis suspendarea, pentru un an, a primirii de noi cereri de adopţie a unor copii din România de către aritone sau familii din străinătate

·         2002 – Grupul rus Gazprom şi societatea ucraineană de stat Naftogaz au semnat un arito privind transportul de gaze prin Ucraina, punând capăt, astfel, unei dispute care a durat un deceniu

·         2007: Filmul Citizen Kane, realizat de Orson Welles in 1941, a fost desemnat  de Institutul american al filmului drept cel mai bun film american al tuturor timpurilor . Pe locul II a fost  clasat  filmul  The Godfather( Nasul), de Francis Ford Coppola, in timp ce filmul  Casablanca,avandu-i ca vedete pe  Humphrey Bogart  si Ingrid Bergman, s-a  clasat pe locul III.

·         2009: Provincia daneza Groenlanda   îşi asumă autoguvernarea. Groenlanda este condusă de către monarhul Danemarcei , actualmente  regina Margareta a II-a. Guvernul danez,  condus de regină,  numește un Rigsombudsmand (“Înalt comisar”) , care reprezintă guvernul și monarhia daneze. Groenlanda are un parlament compus din 31 de membri, numiți în urma alegerilor generale. Șeful de guvern este primul-ministru, care este de obicei liderul partidului majoritar din Parlament. Groenlanda nu este parte a Uniunii Europene, ea părăsind aceasta  organizatie in  1985, deși  Danemarca este stat membru al UE.

·         21 iunie este: Solstitiul de vara. În jurul datei de 21 iunie, longitudinea astronomică a Soarelui este de 90°. Este momentul solstițiului de vară, ce marchează începutul verii astronomice, când ne bucurăm de cea mai lungă zi din an, dar şi cea mai scurtă noapte.

• Solstițiul de vară

Nașteri

·         1002: S-a nascut Papa Leon al IX-lea (d. 19 aprilie 1054), având numele laic Bruno Graf von Egisheim-Dagsburg. A fost Papa al Bisericii Universale între 12 februarie 1049 si 19 aprilie 1054. În timpul pontificatului său, s-a declanșat Marea Schisma din 105, care a împărțit crestinismul în două mari ramuri,catolica (vestică ) și ortodoxa (estică). Principalele cauze au fost disputele privind  autoritatea  Papei și inserarea clauzei Filioque  în Crezul de la Niceea.  Au existat și cauze minore, cum ar fi dispute legate de jurisdicția asupra anumitor regiuni, sau in privinta altor practici liturgice.

·         1226: S-a nascut  Boleslav al V-lea cel Sfios (în poloneză: Bolesław Wstydliwy, d.7 decembrie 1279), Duce de Sandomierz în Polonia Mică din 1232 și Mare Duce al Poloniei din 1243 până la moartea sa. A fost fiul Marelui Duce Leszek I cel Alb, care a fost asasinat în 1227. La câțiva ani după moartea lui Henric al II-lea cel Pios, în 1241 la Bătălia de la Legnica, Boleslav, cu suportul nobilimii din Polonia Mică a luptat  ca Prinț de Cracovia împotriva unchiului său Conrad I de Masovia, devenind conducător în Polonia fragmentată. În 1239, s-a căsătorit cu Kinga, fiica regelui Béla al IV-lea al Ungariei. În conformitate cu cronicile medievale, căsătoria sa nu a fost niciodată consumată pentru ca sotia sa, Kinga, fiind extrem de pioasă, s-a impotrivit  implinirii indatoririlor sale matrimoniale. La început, Boleslav a încercat să o facă să se răzgândească, dar ea a obiectat astfel ca el  a acceptat situația. Convingerile sale religioase i-au interzis să-și ia o amantă, prin urmare, s-a ales cu epitetul de Cast sau timid. După refuzul său de a participa la Bătălia de la Chmielnik în anul 1241, în timpul invaziei mongole din Polonia, orașul Cracovia a fost distrus, iar apoi reconstruit după ce mongolii s-au retras. În timpul domniei sale a avut loc al doilea raid tătar al Hoardei de Aur împotriva Poloniei, în 1259, atunci când  au fost devastate  Sandomierz și Cracovia și alte orașe au fost jefuite de către forțele invadatoare conduse de Nogai Khan.

·         1639: Increase Mather, teolog aritone (d. 1723)
* 1646: Maria Francisca de Savoia (Marie Françoise Élisabeth; 21 iunie 1646 – 27 decembrie 1683) a fost prințesă de Savoia și regină consort a Portugaliei. Ea a fost fiica cea mică a lui Charles Amédée, Duce de Nemours și a Élisabeth de Bourbon. Maria Francisca a fost soția a doi regi ai Portugaliei. Prima dată a devenit regină la vârsta de 20 de ani în ziua căsătoriei cu Afonso al VI-lea. Deoarece căsătoria nu s-a consumat, ea a putut să obțină anularea ei.
La 28 martie 1668 s-a căsătorit cu fratele lui Alfonso, Infantele Petru, Duce de Beja, care a fost numit prinț regent în același an din cauza incompetenței lui Alfonso. Maria Francisca a devenit a doua oară regină a Portugaliei când Petru i-a succedat fratelui său sub numele de Petru al II-lea în 1683. Maria Francisca a murit un an mai târziu.

Maria Francisca s-a născut la Paris și a fost botezată Marie Françoise Élisabeth fiind strănepoata lui Henric al IV-lea al Franței cu metresa sa Gabrielle d'Estrées. Singura ei soră care a atins vârsta maturității a fost Marie Jeanne de Savoia. Înainte de căsătorie era intitulată Mademoiselle d'Aumale, un titlu derivat de la ducatul de Aumale care era proprietatea tatălui ei.

Marie Françoise de Savoie-Nemours.

Având nevoie de sprijinul Portugaliei împotriva dușmanului comun, Spania, regele Franței, Ludovic al XIV-lea, a aranjat o căsătorie între Marie Françoise, un membru important al nobilimii franceze ca verișoară a regelui și noul rege portughez, Afonso al VI-lea, un tânăr bolnav care era paralizat pe partea stângă și instabil psihic.

Ea a plecat de la La Rochelle, la bordul vasului Vendôme. La sosirea ei în Portugalia, a devenit cunoscută sub numele de Maria Francisca Isabel de Sabóia. A fost profund dezamăgită de noua ei viață la curtea portugheză. Cu toate acestea, nunta cu regele Afonso a avut loc la 2 august 1666. Curând ea a participat împreună cu cumantul ei, Infantele Petru, la lovitura de stat care a încheiat guvernarea lui Luís de Vasconcelos e Sousa, al 3-lea conte de Castelo Melhor.

Cum războiul portughez de restaurare a continuat, incapabilul rege Afonso al VI-lea a devenit dominat de membrii ambițioși ai nobilimii. Regina Maria Francisca și fratele regelui au susținut o revoltă care l-a forțat pe rege să abdice și să consimtă plecaea în exil în Terceira, în insulele Azore. Regina era revoltată de soțul ei gras și impotent și, după 16 luni de mariaj neconsumat, căsătoria a fost anulată.

La câteva luni după anularea căsătoriei, Maria Francisca s-a căsătorit Infantele Petru, acum prinț regent al Portugaliei. În 1669 ea a dat naștere unei fetițe, Isabel Luísa Josefa a Portugaliei, prințesă de Beira. Dinastia Braganza a fost la un pas de dispariție și Petru avea nevoie de moștenitori însă Maria Francisca nu mai putea avea copii.

Când Alfonso a murit în 1683, Petru i-a succedat sub numele de Petru al II-lea iar Maria Francisca a devenit regină din nou, pentru scurt timp însă - ea a murit în decembrie același an. Singurul copil al Mariei Francisca a murit necăsătorită la vârsta de 22 de ani. Petru s-a recăsătorit cu Maria Sofia de Neuburg care i-a dăruit mai mulți copii printre care și viitorul rege Ioan al V-lea al Portugaliei.

Maria Francisca de Savoia

·         1732: Martha Washington, cea dintâi „Primă doamnă” a Statelor Unite ale Americii (d. 1802)

·         1732 - S-a născut compozitorul german Johann Christoph Friedrich Bach (m.26.01.1795).

·         1774: Daniel D. Tompkins, al șaselea vicepreședinte aritone (d. 1825)
* 1818: Ernest al II-lea, Duce de Saxa-Coburg și Gotha (germană Ernst II August Herzog von Sachsen-Coburg und Gotha; 21 iunie 1818 – 22 august 1893) a fost al doilea Duce al Ducatului de Saxa-Coburg și Gothași a domnit din 1844 până la moartea sa. În timpul domniei sale au avut loc războiul austro-prusac și războiul franco-prusac.

O litografie a lui Ernest, 1842

Ernest, Prinț Ereditar de Saxa-Coburg-Saalfeld, s-a născut la Palatul Ehrenburg din Coburg la 21 June 1818.^[1] A fost fiul cel mare al Ducelui Ernest al III-lea de Saxa-Coburg-Saalfeld și a primei lui soții, Louise de Saxa-Gotha-Altenburg. A avut un frate, Prințul Albert, care mai târziu a devenit soțul reginei Victoria.

Deși Ducele Ernest a fost tatăl a numeroși copii din diferite relații, cei doi băieți nu au mai avut alți frați legitimi. În 1826, tatăl lor a succedat ca Ernest I, Duce de Saxa-Coburg și Gotha prin extinderea teritoriilor după decesul lui Frederic al IV-lea, Duce de Saxa-Gotha-Altenburg.^[2]

Ernest și fratele lui au locuit adesea cu bunica lor, Contesa Augusta de Reuss-Ebersdorf, până la decesul ei în 1831. El și Albert au fost crescuți și educați împreună, ca în cazul în care aceștia ar fi fost gemeni.^[3] Deși Albert era cu 14 luni mai mic, el l-a depășit intelectual pe Ernest.^[3] În 1824, părinții lor au divorțat; ulterior ea a părăsit Coburg și i s-a interzis să-și mai vadă fii.^[4] Curând ea s-a recăsăorit cu Alexander von Hanstein, Conte de Pölzig și Beiersdorf și a murit în 1831 la vârsta de 30 de ani.^[5] În anul de după moartea ei, tatăl lor s-a recăsătorit cu propria nepoată, Ducesa Maria de Württemberg, care era fiica surorii lui Antoaneta. Prin urmare, mama vitregă era, de asemenea, verișoara lor primară. Separarea și divorțul părinților, precum și moartea mamei lor, i-a bulversat pe băieți și a apropiat și mai mult relația dintre ei.^[6]

În 1836, Ernest și Albert au vizitat-o pe verișoara lor, Prințesa Victoria de Kent, la Castelul Windsor, unde au petrecut câteva săptămâni.^[7] Ambii băieți, în special Albert, erau considerați de către familie a fi potențiali soți pentru tânăra prințesă, și ei au început să învețe bine limba engleză.^[8]

Temperamental, Victoria se asemăna mai mult cu Ernest, ambii fiind plini de viață și sociabili, le plăceau dansul, bârfa și nopțile târzii; în schimb acest ritm îi provoca rău fizic lui Albert.^[9] Victoria credea că Ernest era "de cele mai multe ori onest și cu o expresie inteligentă", în timp ce Albert "părea plin de bunătate și dulceață și foarte inteligent și deștept".^[8] Nici o ofertă de căsătorie nu s-a făcut pentru nici unul dintre frați și ei s-au întors acasă.
În același an, Ernest a început instruirea militară.^[9] În aprilie 1837, Ernest și Albert au început să frecventeze cursurule Universității din Bonn.^[10] În 1839, frații au călătorit din nou în Anglia, unde Victoria devenise regină de doi ani. Victoria l-a găsit pe Albert agreabil și l-a cerut în căsătorie.^[11]

Această conexiune a avut multe implicații asupra Ernest în viitor; de exemplu, el a fost ales ca naș pentru cea de-a doua fiică a lui Albert, Prințesa Alice.

Soția lui Ernest, Alexandrine de Baden.

Diverse candidate au fost considerate ca posibile soții pentru Ernest. Tatăl său a vrut ca el să se căsătorească cu o mare prințesă, cum ar fi o Mare Ducesă rusă.^[12] O posibilitate era Prințesa Clémentine de Orléans, o fiică a regelui Ludovic-Filip I, pe care a întâlnit-o în timp ce vizita curtea de la Tuileries.^[13] O astfel de căsătorie ar fi cerut totuși convertirea sa de la luteranism la romano-catolicism, și în consecință planul nu s-a finalizat.^[13] Mai târziu, Clémentine s-a căsătorit cu vărul lui, Prințul August de Saxa-Coburg și Gotha. De asemenea, Ernest a fost considerat de regina Maria Christina a Spaniei un posibil soț pentru tânăra ei fiică Isabela a II-a a Spaniei^[14] și de regina Victoria pentru verișoara ei, Prințesa Augusta de Cambridge.^[15]

La Karlsruhe la 3 mai 1842, Ernests-a căsătorit cu prințesa de 21 de ani, Alexandrine de Baden.^[16] Ea era fiica cea mare a lui Leopold, Mare Duce de Baden și a Prințesei Sofia Wilhelmina a Suediei (fiica regelui detronat Gustav al IV-lea al Suediei). Din căsătorie nu au rezultat copii, deși Ernest a fost tatăl a cel puțin trei copii nelegitimi în anii următori.^[15]

Ernest a suferit de boli venerice în adolescență și la începutul celei de-a treia decadă a vieții cel mai probabil ca o consecință a vieții sălbatice și promiscue.^[9] Aceste calități el le-a moștenit de la tatăl său, care și-a dus cei doi fii la Paris și la Berlin pentru a "gusta din plăceri", spre "groaza și rușinea" lui Albert.^[13]

Pe măsură ce anii au trecut, și în continuare nu a avut copii legitimi, Ernest a devenit mai distant cu soția sa și a fost continuu infidel. Deși Alexandrine a continuat să fie devotată, alegând să ignore aceste relații, loialitatea ei a devenit din ce în ce derutantă pentru cei din afara familiei sale imediate.^[17] Prin anul 1859, după șaptesprezece ani de lipsă a copiilor, Ernest n-a mai avut nici un interes față de soția lui.

Mare parte a domniei lui Ernest, moștenitorul prezumptiv al Ducatului de Saxa-Coburg și Gotha a fost singurul său frate, Albert, Prinț Consort.^[2]

Când a devenit din ce în ce mai clar faptul că Ernest nu va avea copii și posibilitatea unei uniuni între ducatele sale și Regatul Unit a devenit reală, realitatea aceasta a fost indezirabilă.^[2] Aranjamente speciale au fost făcute printr-o combinație de clauze constituționale și renunțări pentru a trece tronul lui Ernest la un fiu al lui Albert, prevenind în același timp o uniune personală.^[2] În consecință, Prințul Alfred, Duce de Edinburgh, al doilea fiu al fratelui său a fost desemnat la 14 decembrie 1861 moștenitorul lui Ernest, atunci când Prințul de Wales (viitorul Eduard al VII-lea al Regatului Unit) a renunțat la drepturile sale de succesiune.

Ernest II

Duce de Saxa-Coburg și Gotha

·         1821: Henry W. Baker, aritone al „Hymns Ancient and Modern”, cântec religios aritone neoficial
* 1824: Amasa Leland Stanford (n. 9 martie 1824– 21 iunie 1893) a fost un politician și om de afaceri american, fondator al Stanford University. Cele mai importante funcții publice deținute de Stanford au fost guvernator al statului California și senator al Senatului Statelor Unite ale Americii.

Împreună cu soția sa Jane, Stanford a fondat Leland Stanford Junior University în memoria unicului lor copil, Leland Stanford, Jr., care a decedat de febră tifoidă în Florența, Italia pe când se afla într-o călătorie în Europa. Aproximativ US$20 milioane de dolari americani (US$400 milioane în dolari în 2005) au fondat inițial startul universității, care și-a deschis porțile la 1 octombrie 1893. ca un termen de comparație, averea familiei Stanford de-a lungul sfârșitului secolului al 19-lea este estimată a fi fost aproximativ US$50 milioane, ceea ce ar corespunde cu $US1 bilion din anul 2005).

Leland Stanford în 1890 ^[1]

Leland Stanford a decedat în localitatea Palo Alto, California, la 30 iunie 1893, fiind înmormântat în mausoleul familiei Stanford care se găsește în interiorului campusului Universității Stanford. Biserica memorială Memorial Church de pe același campus al Stanford University este, de asemenea dedicată memoriei sale.

* 1831: Prințesa Frederica Louise Wilhelmina Marianne Charlotte a Prusiei(21 iunie 1831 - 30 martie 1855) a fost ^[1] fiica cea mare a Prințului Albert al Prusiei și a soției lui, Prințesa Marianne a Olandei. A murit înainte ca soțul ei Georg de Saxa-Meiningen să devină Duce.

Charlotte (stânga) și sora sa mai mică Alexandrine.

Tatăl Charlottei era fiul mai mic al lui Frederic Wilhelm al III-lea al Prusiei și al Louisei de Mecklenburg-Strelitz. Mama ei era fiica lui Willem I al Olandei și a Wilhelminei de Prussia. Charlotte a fost sora Prințului Albert al Prusiei, mareșal prusac și mai târziu regent al ducatului de Brunswick.

Părinții ei au divorțat în 1848 și custodia Charlottei și a fraților ei a fost acordată tatălui. De fapt, regina Elisabeta Ludovica de Bavaria care nu avea copii, a avut grijă de ei.

Charlotte a avut talent la muzică și în tinerețe i-a avut profesori pe Wilhelm Taubert, Theodor Kullak și Julius Stern.^[2] A scris câteva marșuri militare, cântece și piese pentru pian.^[2] Fiica ei Prințesa Maria Elisabeta i-a moștenit interesul pentru muzică.

La Charlottenburg, Charlotte s-a căsătorit cu Georg de Saxa-Meiningenla 18 mai 1850.^[3] El era singurul fiu al lui Bernhard al II-lea, Duce de Saxa-Meiningen și a Prințesei Marie Frederica de Hesse-Kassel. Printre cadourile de nuntă, tânărul cuplu a primit de la mama miresei o vilă pe malul lacului Como, redenumită „vila Carlotta”. Charlotte și Georg au petrecut următorii cinci ani la Berlin și Potsdam însă s-au întors ^[3] la Meiningen pentru nașterea copiilor.

La 27 ianuarie 1855, al doilea fiu al lor a murit. Charlotte l-a urmat trei luni mai târziu printr-o complicație la naștere.^[4]Georg a rămas neconsolat însă în cele din urmă s-a recăsătorit cu Feodora de Hohenlohe-Langenburg. I-a succedat tatălui său ca Georg al II-lea, Duce de Saxa-Meiningen în 1866, la șapte ani după moartea Charlottei.

Charlotte Frederica a Prusiei

Prințesă de Saxa-Meiningen

·         1850: Enrico Cecchetti, balerin german (d. 1928)

·         1851: S-a nascut  Daniel Carter Beard, organizatorul primei trupe de cercetaşi (boy scouts)  din Statele Unite ale Americii; (d.11 iunie 1941).

·         1859: Henry Tanner, artist

·         1863: Maximilian Franz Joseph Cornelius Wolf (n. 21 iunie 1863, Heidelberg- d. 3 octombrie 1932, Heidelberg) a fost un astronom german, pionier în domeniul astrofotografiei. A fost șeful catedrei de Astronomie la Universitatea din Heidelberg și director al Centrului Regal de Observații Astronomice din Heidelberg. A descoperit peste 200 de asteroizi.

Născut la Heidelberg în Germania, Max Wolf și-a obținut doctoratul la Universitatea din Heidelberg în 1888.

Lucrând la Heidelberg, el a descoperit peste 200 de asteroizi, începând cu 323 Brucia, în 1891. A inițiat folosirea tehnicilor astrofotografiei pentru accelerarea descoperirii asteroizilor în raport cu metodele vizuale; drept consecință viteza descoperirii a crescut considerabil. Într-adevăr, potrivit timpului de expunere al fotografiei, asteroizii apar sub formă de striuri, din cauza deplasării lor pe bolta cerească în comparație cu stelele.

Printre descoperirile sale notabile figurează 588 Achilles (primul asteroid troian descoperit) în 1906, ca și alți doi troieni: 659 Nestor și 884 Priam. A descoperit și asteroidul 887 Alinda în 1918, care este acum identificat ca fiind un asteroid din apropierea Pământului, din familia asteroizilor Amor precum, pe 31 mai 1918, aseroidul 893, denumit de el în onoarea Academiei Leopoldine „Leopoldina”.^[4]

A descoperit (sau codescoperit) câteva comete, dintre care cometele periodice 14P/Wolf și 43P/Wolf-Harrington, 4 supernove.

Max Wolf a participat și la Marea Dezbatere care viza determinarea naturii, galactice sau extragalactice, a obiectelor cerești numite atunci „nebuloase” (de fapt galaxii). A fost unul dintre primii care au găsit stele variabile într-un asemenea sistem, în ocurență Galaxia Triunghiului (sau Messier 33).^[5] A codescoperit în 1906 o galaxie din Grupul local, IC 1613, a cărei natură exactă a fost totuși stabilită mult mai târziu, în 1935 de către Walter Baade. În 1923, a descoperit Galaxia lui Wolf-Lundmark-Melotte, care poartă și numele celor care au identificat-o, în mod independent, în 1926.

A descoperit pitica roșie Wolf 359, care este una din stelele cele mai apropiate de Sistemul Solar. Stelele Wolf-Rayet nu au fost descoperite de el, ci de astronomul francez Charles Wolf.

Max Wolf

* 1870: Clara Immerwahr (n. 21 iunie 1870,^[1][2] Wojczyce[*], Polonia – d. 2 mai1915,^[1][2] Berlin-Dahlem, Germania) a fost o chimistă germană de origine evreiască.^[4] A fost prima femeie căreia i-a fost acordat titlul de doctor în chimie în Germania, fiind recunoscută și pentru gândirea sa pacifistă și pentru faptul că a fost o militantă pentru drepturile femeilor.^[5]Începând cu anul 1901 și până la suicidul său din 1915, a fost căsătorită cu chimistul Fritz Haber, laureat al Premiului Nobel.

Clara Immerwahr

* 1877: Antoni Mazurkiewicz (n. 21 iunie 1877, Toruń, Imperiul German - d. 6 iulie 1963, New Haven, statul Connecticut, Statele Unite ale Americii) a fost un preot misionarist polonez, care a fost paroh al Parohiei "Sf. Vincențiu de Paul" din Bydgoszczy și superior al casei Congregației Misiunii din Bydgoszczy.
* 1882: Adrianus Willem Egbert „Arie” de Jong (n. 21 iunie 1882, provincia Java Centrală, Indonezia – d. 23 decembrie 1966, Haga) a fost un scrimer olandez care a practicat cele trei arme: floreta, spada și sabia. A participat la șase ediții a Jocurilor Olimpice, inclusiv Jocurile Intercalate din 1906, cucerind cinci medalii de bronz. A fost și dublul campion internațional la sabie în 1923 și în 1924.

·         1882 - S-a născut Rockwell Kent, pictor şi grafician american (m.13.03.1971).

·         1884: Marcel Schlumberger, inginer francez (d. 1953)

·         1888 - S-a născut poetul Horia Furtună (“Balada lunii”, “Făt-Frumos”, “Păcală”) (m.08.03.1952).

·         1891: S-a nascut Hermann Scherchen, dirijor și compozitor german (d. 1966). Hermann Scherchen (n. 21 iunie 1891, Berlin — d. 12 iunie 1966, Florența) a fost un dirijor german. S-a dedicat artei dirijorale de la vârsta de 18 ani, dobândind o faimă interanțională. În 1933 a părăsit Germania. Artist profund, autor a două tratate de artă dirijorală, Scherchen a militat pentru o artă interpretativă creatoare, pentru propagarea muzicii contemporane și pentru o activitate știițifică susținută.

·         1892: Reinhold Niebuhr, teolog
* 1902: Filip Johansson (n. 21 iunie 1902 - d. 1976) a fost un celebru atacantsuedez, născut în Surte, la nord de Göteborg. A fost numit Svarte-Filip(română Filip cel Negru) datorită părului său de culoare neagră.

·         1903: Al Hirschfeld, caricaturist

·         1903: Dorothy Stickney, actriță

·         1905: Jean-Paul Sartre, romancier, dramaturg, filosof francez (d. 1980). Jean-Paul Sartre, pe numele complet Jean-Paul Charles Aymard Sartre; n. 21 iunie 1905, Paris – d. 15 aprilie 1980, Paris) a fost un filozof francez, reprezentant al existențialismului, scriitor (Premiul Nobel 1964), jurnalist și militant social. A influențat profund generația care i-a urmat, în special tineretul din perioada de după cel de-al Doilea Război Mondial, nu doar prin filozofia și opera sa literară, ci mai ales ca intelectual angajat. Diversele sale angajamente sociale sunt inseparabile de gândirea sa filozofică. Conceptul de libertate joaca un rol important in orice sistem filozofic, iar Jean-Paul Sartre a plasat conceptul in centrul ideilor sale si si-a socat contemporanii, spunand ca: “Omul este condamnat sa fie liber”.

·         1906: Randolph Edward, jucător de baseball
* 1907: Vladimir Stângaciu (n. 21 iunie 1907, Bulăiești, raionul Orhei - d. 16 decembrie 2002, București) a fost un pilot, mecanic inginer de aviație, pionierul hidroaviației românești, primul director al TAROM, cadru universitar la Institutul Politehnic București, General aviator.

Născut la 21 iunie 1907 în comuna Bulăiești, Jud. Orhei, aproape de Nistru, în Basarabia, și-a petrecut copilăria în partea de Nord Vest a Basarabiei, lângă malul Prutului - pe atunci granița de est a României - în comunele Costești și Susleni, în județul Orhei.

Tatăl său a fost învățător, dar cu pregătire teologică, ambii părinți fiind descendenți ai unor familii de preoți. Școala primară a început-o în comuna Costești și a terminat-o în comuna Susleni, unde tatăl său a fost mutat cu serviciul. Părinții au vrut să-l pregătească pentru a deveni preot, dar nu au putut trece de încăpățânarea micului Vladimir, care își dorea altă profesie.

In anul 1918 a dat examen la Liceul „B.P. Hașdeu” din Chișinău, iar la 17 ani se înscrie ca voluntar la Reg. 3 Roșiori din Bârlad. De aici este repartizat la Divizia de Mare, de la Constanța, cu gradul de sergent. În cadrul Diviziei face parte din echipajul canonierei „Lt. Dumitrescu”. Când acest vas este trimis în reparație, sergentul Stângaciu este repartizat la Atelierul de Construcție al lui Nicolau, din Constanța. Nicolau era socrul directorului de bancă și proprietar al Atelierelor Societății de Transport Constanța, George I. Georgescu, cel care a finanțat construcția hidroavionului „RAS Getta”, după planurile ing. Radu A. Stoika, de unde și inițialele „RAS”.^[1]

Sosind ziua zborului pentru omologarea hidroavionului "Getta" - era în 15 August 1925 - de către pilotul Romeo Popescu, din partea Inspectoratului Aeronautic, mecanicul sergent Stângaciu era prezent lângă hidroavion. Cum în acea zi mecanicul de bord care trebuia să-l însoțească în zbor pe pilotul recepționer a lipsit fiind bolnav, s-a creat o problemă. Căpitanul Romeo Popescu l-a întrebat pe serg. Stângaciu Vladimir dacă are curajul să zboare cu el, întrucât sergentul mecanic știa totul despre hidroavion deoarece luase parte la construcția acestuia. Stângaciu a fost de acord și astfel a executat primul zbor din viața sa, cu cel mai renumit pilot al acelui timp, din România; era 15 August 1925 și tânărul Vladimir avea 18 ani iar hidroavionul acesta avea să-l marcheze pe Stângaciu de-a lungul vieții și activității sale. Din păcate, deși zborul a fost considerat un succes în sine, după ce a primit o comandă pentru construirea a altor 3 aparate de zbor din seria GETTA, fabricantul a dat faliment.^[2]

Tot la această vârstă, serg. mecanic Stângaciu Vladimir, la recomandarea Lt. Comandorului mecanic Petrescu Ion, șeful Atelierului Arsenalului Aeronautic de la Cotroceni-București (ce fusese prezent la zborul de omologare al hidroavionului "Getta"), s-a prezentat la Școala Specială pentru Aviație de la Cotroceni (mai târziu purtând numele de Școala Ofițeri de Aviație - S.O.Av.). În urma examenului depus este declarat admis iar peste doi ani, la 1 iulie 1927 este avansat sublocotenent mecanic. (În primul an de la avansarea ca Slt. mecanic denumirea era de "Ofițer Mecanic clasa a III-a).

După avansare a fost repartizat la Grupul de Aviație de la Constanța, unde activează până în anul 1942 - bineînțeles că această perioadă cuprinde și timpul detașărilor de scurtă durată către alte unități.

În anul 1930, Grupul de Aviație se transformă în Flotila de Hidroaviație; în această Flotilă Vladimir Stângaciu este avansat grad după grad, având mari realizări profesionale, încă din 1928 el fiind ofițer mecanic șef, mecanic navigant și șef al serviciului tehnic. Un an mai târziu, in 1929 - luna mai, este prezent la sosirea Escadrilei de hidroavioane italiene, care se întorcea de la Odessa, condusă de către Mareșalul av. Italo Balbo (vezi articolul din "Orizont Aviatic" nr.2/Dec.2002). Escadrila era formată din 35 de hidroavioane S-55, două hidroavioane S-59 Bis și un hidroavion trimotor CANT, de transport; a fost cea mai mare formație de hidroavioane din toate timpurile, care ne-a vizitat țara.

În 1931 face parte din comisia de recepție și omologare, în Italia, la Uzina S.I.A.I.din Sesto Calende, de pe malul lacului Maggiore, unde Statul Român comandase: 14 hidroavioane de recunoaștere S-62 Bis, 7 hidroavioane de bombardament și torpiloare SAVOIA S-55 și 6 hidroavioane pentru școală și antrenament Savoia S-56.

În luna august, anul 1932, cu ocazia transportului hidroavionului S-62 Bis, în calitate de mecanic de bord (pilot Cpt.av. Borcescu Gh.) au amerizat la Porto Roze, pentru alimentare. În timpul încercării de pornire a motorului s-a produs o explozie în urma căreia Stângaciu a fost grav rănit, fiind spitalizat o perioadă de trei luni în Italia.

În anul 1935 participă la un raid cu hidroavionul S-55 în calitate de mecanic bord și pilot secund, pe ruta Constanța - Istambul - Atena - Constanța. În perioada 1936-1938 face parte din comisia de recepție și control pentru hidroaviație (amfibie) de la I.A.R. Brașov, iar în ianuarie 1942 este detașat la Flotila 1 Vânătoare Pipera, ca șef al serviciului tehnic. Tot în acest an este detașat, în calitatea de ajutor tehnic al comandantului, la Centrul de pilotaj (militar) de la Ziliștea-Boboc (Buzău). Aici răspunde de avioanele ieșite din reparațiile făcute de către o secție a Fabricii ICAR-București.

După mersul vremii, războiului și perindărilor, îl regăsim la Turda-Balomir-Luncani, răspunzând de reparațiile avioanelor de luptă, iar în 1946, făcând parte din Divizia Aviație București, în cadrul serviciului tehnic, este trecut în rezervă conform Legii 433, cu gradul de Lt. Colonel. Tot în 1946 este numit șef al Atelierului pentru construcția de avioane Fieseler Storch, în cadrul Fabricii ICAR București.

În 1948 trece la Compania (Societatea!) TARS, în funcția de director al atelierelor de reparații iar la 18 sept. 1954, odată cu înființarea Companiei TAROM, este numit aici Director general. Între 1956-1960, Vladimir Stângaciu a predat, în cadrul Institutului Politehnic București, cursul de "aparate de bord".

* 1911: Hanna Malewska (n. 21 iunie 1911, Jordanowice, Grodzisk Mazowiecki— d. 27 martie 1983, Cracovia) a fost o scriitoare, eseistă și autoare poloneză de romane istorice. În 1933 a absolvit facultatea de istorie din cadrul Univeristății Catolice din Lublin. Fiind membră a Armatei Naționale, n-a ezitat să lupte în vremea revoltei din Varșovia. După încheierea celui de-al Doilea Război Mondial s-a mutat la Cracovia. În anii 1945-1953 colaborează regulat la ziarul „Tygodnik Powszechny”, iar din 1956 a făcut parte din echipa redacției. Între 1957-1973 a îndeplinit funcția de redactor șef al lunarului „Znak”.
Literatură:

• Cabrera (1931);
• Wiosna grecka (1931);
• Żelazna korona (1936);
• Kamienie wołać będą (1946);
• Żniwo na sierpie (1947);
• Stanica (1947);
• Przemija postać świata (1954);
• Sir Tomasz More odmawia (1956);
• Opowieść o siedmiu mędrcach (1959);
• Listy staropolskie z epoki Wazów (1959);
• Panowie Leszczyńscy (1961);
• Apokryf rodzinny (1965);
• Labirynt. LLW, czyli co może zdarzyć się jutro (1970);
• O odpowiedzialności. Wybór publicystyki (1945—1976) (1987)

Hanna Malewska

·         1912: Mary McCarthy, scriitor

·         1912 - S-a născut Nicolae Steinhardt, eseist şi prozator. Evreu convertit la ortodoxie, botezat, la 15.03.1960, în timpul detenţiei de la Jilava, a devenit cunoscut în 1991, odată cu publicarea cărţii “Jurnalul fericirii” (m.30.03.1989).

·         1918: Ed Lopat, jucător de baseball

·         1920 – S-a născut actorul Puiu Călinescu (m. 16 mai 1997)

·         1921: Jane Russell, actriță

·         1921: Frank Scott, pianist

·         1921:  Jean Kent, actriță

·         1922: Judy Holliday, comediană, actriță

·         1923: John Compton, actor

·         1924: Wally Fawkes, caricaturist

·         1925: Maureen Stapleton, actriță, câștigătoare a Premiului Academiei
* 1926: Marcela Rusu (n. 21 iunie 1926, Galaţi, România – d. 19 februarie 2002, București, România)^[1] a fost o actriță română de scenă și voce, și cântăreață ocazională.

A debutat la Teatrul Muzical Gioconda, împreună cu Nicușor Constantinescu, care o încurajează să meargă la Conservator, plătindu-i taxele de studenție.

În timpul anilor de studenție, face figurație la Teatrul Național, unde este apoi angajată. La 20 de ani debutează la Teatrul Radiofonic, unde colaborează mulți ani. În 1949, devine absolventă a Institutului de Artă Teatrală.

A fost căsătorită cu omul de teatru Moni Ghelerter, cu politicianul Alexandru Bârlădeanu și cu dramaturgul Aurel Baranga, căruia i-a rămas văduvă. Nu a avut copii.

Marcela Rusu

·         1927: Elena Greculesi, pictoriță româncă

·         1927: Judith Raskin, soprană
* 1929: Abdel Halim Hafez (n. 21 iunie 1929,Ash Sharqiyah, Egipt – d. 30 martie 1977 Londra, Regatul Unit) (arabă: عبد الحليم حافظ), născut Abdel Halim Ali Shabana (arabă: عبد الحليم علي شبانة), a fost un cântăreț și actor egiptean. În lumea arabă este cunoscut și ca el-ʿandalīb el-'asmar(العندليب الأسمر - „privighetoarea oacheșă”)

S-a născut în satul El-Halawat, în guvernoratul Sharqia, în Regatul Egiptului. A fost al patrulea fiu al lui Ali Ismail Shabanah. Mama sa a murit la trei zile după nașterea sa, iar tatăl său a murit după cinci ani. În timpul copilăriei a fost diagnosticat cu schistosomiază, boală de care a suferit toată viața și care a condus la moatea sa.^[5]

La vârsta adolescenței, Abdel Halim a început să studieze la Institutul de Muzică Arabă, ramură a Academiei de Arte din Cairo, pe care l-a absolvit în 1948 ca oboist^[6]. În anul 1951, după ce a cântat pentru o transmisiune radio ca înlocuitor al cântărețului Karem Mahmoud, Abdel Halim a fost remarcat de către Hafez Abdel Wahab, director al radioului egiptean. Din recunoștință pentru sprijinul acestuia a preluat numele de scenă „Hafez”.^[7]

Inițial, stilul său inovator a fost primit cu ostilitate, dar odată cu schimbările politice au evoluat și gusturile publicului^[8], astfel că Abdel Halim a dobândit faima odată cu un concert susținut la Cairo în ziua în care a fost proclamată Republica Egipt, 18 iunie 1953.^[6]

Funeraliile lui Abdel Halim Hafez

De-a lungul carierei sale, Abdel Halim a cântat peste 230 de piese și a jucat în 16 filme^[6], printre care și Dalila (1956), primul film color egiptean.^[4] Deși tema predilectă a cântecelor sale este iubirea, Abdel Halim s-a remarcat și prin interpretarea unor piese patriotice, în conformitate cu idealurile naționaliste ale conducătorului egiptean Gamal Abdel Nasser, cu care artistul era prieten. În 1967, Abdel Halim a cântat la Royal Albert Hall piesa Massih (arabă: المسيح - „mesia”), care evoca suferințele lui Iisus în contextul înfrângerii Egiptului în Războiul de Șase Zile.^[9]

Majoritatea pieselor sale au versuri în araba egipteană - de exemplu, Sawwāḥ^[10](„Călător”), Ahwāk^[11] („Te ador”) sau ʿAla ḥisb widād galbī^[12] („După pofta inimii mele”). Câteva dintre piesele sale faimoase, însă, au versuri în araba clasică, precum Qāri'at al-fingān^[13] („Cititoarea în cafea”) și Risāla min taḥt al-mā'^[14] („Scrisoare de sub ape”), ambele fiind adaptări ale unor texte ale poetului sirian Nizar Qabbani.

Abdel Halim a murit la Londra, la spitalul King's College, unde urma tratamentul pentru schistosomiază. La funeraliile sale de la Cairo ar fi asistat între 100.000^[7] și 2,55 milioane de oameni, un număr mai mare decât la oricare altă înmormântare din istoria lumii arabe, cu excepția înmormântărilor lui Gamal Abdel Nasser și Umm Kulthum.

Abdel Halim Hafez عبد الحليم حافظ

* 1929: Ana Novac, născută Zimra Harsányi, (n. 21 iunie 1929, Dej, județul Someș, România - d. 31 martie 2010, Paris, Franța) a fost o scriitoare română, evreică din Transilvania, supraviețuitoare a Holocaustului, care s-a stabilit în Franța.

Zimra Harsányi, care și-a luat pseudonimul de scriitoare Ana Novac la sugestia scriitorului Petru Dumitriu, s-a născut în anul 1929^[3], la Dej, județul Someș, din Transilvania. La vârsta de 11 ani, s-a văzut cetățeanămaghiară, ca urmare a Dictatului de la Viena. La vârsta de 14 ani a fost deportată de autoritățile fasciste maghiare în lagărele național-socialiste de concentrare Auschwitz și Płaszów. Părinții Zimrei, precum și fratele său au pierit în lagăr.

După eliberarea din lagăr a revenit în România, recuperându-și cetățenia română. Și-a completat jurnalul început încă de la vârsta de 11 ani, înainte de deportare, continuat în condițiile extrem de periculoase din lagăr. A descris, între altele, condițiile călătoriei din Transilvania de Nord la Auschwitz. În anii 1950 devenise o dramaturgă deosebit de apreciată de către autorități, scriind în stilul realismului socialist. A fost susținută de scriitorii cunoscuți: Camil Petrescu, Mihail Sadoveanu, Tudor Arghezi, Paul Schuster, care i-a fost pentru scurtă vreme soț.^[4] Piesele sale au avut un succes răsunător în țările comuniste, în special în Uniunea Sovietică și în Ungaria. "În timpul campaniei publicistice din preajma congresului PMR, din 1955, este citată ca scriitor progresist, exemplificînd această apreciere cu piesa ei de teatru Familia Kovacs," se afirmă într-un articol difuzat de Europa liberă^[5]. "Pe fundalul înăspririi atmosferei și a sugrumării speranțelor bazate pe condamnarea abuzurilor lui Stalin de către liderul sovietic Hrușciov, în România acelor ani începe un nou val de arestări. În acest context, piesa Anei Novac Ce fel de om ești tu?, jucată în sezonul 1957/58, este calificată drept o deraiere de la linia partidului. În urma criticilor, Novac este exclusă din partid, ceea ce atunci echivala cu o serie de îngrădiri social-politice." A urmat și excluderea din Uniunea Scriitorilor din Republica Populară Română, iar în 1965, a emigrat în Ungaria, unde s-a căsătorit cu un activist de partid. A trăit câtva timp în Ungaria, apoi în Berlinul Occidental, unde s-a instalat pentru câtva timp și unde a făcut cunoștință cu Günter Grass. După un an a plecat în Franța, la Paris, în timpul evenimentelor din mai 1968, unde s-a stabilit. La Paris a continuat să scrie piese de teatru, eseuri și romane biografice. I se întâmpla să scrie o piesă de teatru într-o singură noapte. Frecventând Café de Flore, Ana Novac a cunoscut numeroși intelectuali francezi și exilați români, printre care nu lipseau Jean-Paul Sartre, Simone de Beauvoir, Eugène Ionesco, Jean Pârvulesco, Monica Lovinescu.

Ana Novac, scriitoare și dramaturg cu un stil acerb și vioi, fiind supraviețuitoare a Shoah, a rămas cunoscută îndeosebi prin jurnalul său Les Beaux Jours de ma Jeunesse, singurul jurnal care a supraviețuit lagărelor de concentrare. Ea era supranumită « Anne Frank roumaine »^[6], deși Anne Frank descrie evenimentele petrecute în afara lagărelor, iar Ana Novacscrie din interiorul acestora, iar jurnalul său este continuat mult după eliberarea din lagăr, fără să uite faptele memorate, tratând și multe alte subiecte, rămânând și mai departe tot atât de subversiv.

Jurnalul său, Les beaux jours de ma jeunesse^[7], a fost editat în Franța, în 1968, prima ediție apărând, în franceză în traducerea autoarei, din limba maghiară, cu titlul: J’avais quatorze ans à Auschwitz^[8]. Jurnalul Anei Novac este mult mai puțin cunoscut decât cel al Annei Frank^[9], cele două fete având aceeași vârstă în momentul redactării jurnalelor lor. Mesajul jurnalului Les beaux jours de ma jeunesse este mult mai violent și uneori chiar nesustenabil. Autorul descrie atingerea continuă a morții. Dă dovadă de o remarcabilă luciditate față mizeria umană, față de absurditatea războiului, față de intangibilitatea frontierei dintre călăi și victime. Duritatea mărturiei poate părea șocantă, această scriere caustică fiind o caracteristică fundamentală a autoarei.

·         1930: Gerald Kaufmann, politician britanic

·         1932 - S-a născut Lalo (Boris) Schifrin, pianist, compozitor şi dirijor argentinian.

·         1932 - S-a născut O.C. (Ocie Lee) Smith, cântăreţ american (Count Basie Band).

·         1935: S-a nascut scriitoarea franceza Françoise Sagan; (d. 2004).
* 1937: Jon Meade Huntsman, Sr. (n. 21 iunie 1937,^[1] Blackfoot[*], SUA – d. 2 februarie 2018, Salt Lake City, Utah, SUA) a fost un om de afaceri și filantrop american. Fondator al companiei Huntsman Corporation, Huntsman a fost un membru al listei Forbes 400, conform căreia era al 47-lea cel mai bogat om în viață. Jon Huntsman Sr. este tatăl fostului ambasador al Statelor Unite în China și fost guvernator al statului Utah, Jon Huntsman, Jr..

Jon Meade Huntsman, Sr.

·         1942 - S-a născut Deodato (Eumire Deodato Almeida), pianist, compozitor, aranjor şi producător brazilian.
* 1942: Geo Vasile (n. 21 iunie 1942, București)^[1] este un italienist, critic literar, traducător și poet român.
A absolvit Colegiul „Sf. Sava” și apoi cursurile Universității din București, Facultatea de Limbi și Literaturi Străine, unde i-a avut ca profesori printre alte ilustre personalități pe Nina Façon, Alexandru Balaci, George Lăzărescu, Doina Derer și pe Marco Cugno (secția italiană și română). Lucrarea sa de diplomă a fost primul studiu din lumea noastră universitară despre poezia și proza lui Cesare Pavese. A lucrat ca profesor de țară (1967-1971), bibliotecar la serviciul de schimburi internaționale al Bibliotecii Naționale (1971-1990), după 1990 redactor de pagină culturală la cotidianul Dimineațași apoi la săptămânalul Baricada (1991-1996); în prezent colaborează la câteva reviste literare, între care Luceafărul de dimineață, România literară, Hyperyon etc. Debutul editorial: un volum de versuri de Mimmo Morina, Insula regăsită, traducere din limba italiană, cuvânt înainte de Marin Sorescu (1987). La începutul lunii noiembrie 2008 participă la o serată de poezie româno-italiană găzduită de Accademia di Romania in Roma, prilej cu care au fost lansate în prezența unui numeros public, a ministrului consilier, italienistul Mihail Banciu de la Ambasada României și a directoarei adjuncte a pomenitei Academii, Daniela Crăsnaru, trei antologii poetice, două bilingve, George Bacovia. Plumb. Versuri. Piombo. Versi, Marino Piazzolla. I fiori del dolore. Florile durerii, și Mihai Eminescu. Iperione. Poesie scelte, toate trei volume apărute în anul 2008 la Fermenti Editrice din Roma. Susține în limba italiană un eseu despre motivul durerii universale în opera celor trei poeți. Au mai intervenit criticii italieni Donato di Stasi și Antonella Calzolari. În luna iunie 2009, invitat de directoarea Institutului Român de Cultură și Cercetare Umanistică din Veneția (Casa Iorga), Monica Joița, a participat la lansarea antologiei poetice bilingve Gellu Naum "A cincea esență. La quinta essenza" în calitate de traducător și exeget al operei marelui suprarealist român, ocazie cu care i s-a conferit la sediul Primăriei medalia orașului Veneția pentru promovarea relațiilor culturale și de prietenie româno-italiene. Au intervenit prof.univ. Silvana Tamiozzo și criticul Nicola Cecconi. De la Veneția și-a continuat sejurul italian în Friuli Venezia Giulia, invitat fiind de romancierul Marco Salvador. Cu această ocazie a vizitat mai multe obiective cultural-istorice, între care Centrul de Studii pasoliniene precum și cimitirul din localitatea Casarsa, unde au fost aduse de la Roma și îngropate rămășițele pământești ale marelui scriitor (1922-1975), Villa Manin din Passariano (Codroipo), un complex arhitectonic monumental din sec. XVI, locuința ultimului doge al Veneției, Ludovico Manin, și care găzduia o amplă retrospectivă a operei picturale a artistului Giuseppe Zigaina (n. 1924 Cervignano del Friuli). Spre sfârșitul lunii mai 2010 ține prelegeri în limba italiană la Florența despre Mario Luzi și Eminescu; conferențiază în prezența autorului Tiziano Scarpa despre romanul acestuia "Stabat mater" la Institutul Român de Cultură din Veneția. Călătorește la Catania,oraș sicilian al cărui simbol este elefantul și a cărui patroană spirituală este sf. Agata ( a se vvizita catedrala omonimă) , pentru a-și lansa volumul bilingv de texte poetice "Nimfe&Kimere"; evenimentul a avut loc pe 13 aprilie 2011 la Libreria Trinacria Libri din Piazza Giovanni Verga, sub egida Asociației Akkuaria condusă de scriitoarea Vera Ambra care a moderat întâlnirea; au intervenit ziaristul Francesco Giordano, făcând o scurtă istorie a României moderne și contemporane și totodată evocând numele unor personalități tutelare ale literaturii și culturii române; despre carte a vorbit tânăra poetă și exegetă Gabriella Rossitto. Autorul a acordat autografe, după care a primit un trofeu de cristal AKKUARIA NEL MONDO și titlul de Ambasciatore di Akkuaria in Romania. Cunoscutul italienist a fost invitat pe 16 aprilie la Modica, orașul natal al lui Salvatore Quasimodo, laureat al Premiului Nobel. Aici face o scurtă evocare a celebrului autor și citește în propria traducere câteva texte ale marelui poet italian, reluate apoi în original de poeți locali participanți la acest important eveniment, amplu reflectat de presa siciliană, scrisă și audio-vizuală. Scriitorul Domenico Pisana a făcut o amplă prezentare a cărții "Nimfe&Kimere". La finele întâlnirii care a avut loc în sediul multifuncțional Palazzo Grimaldi, Geo Vasile a citit balada "Miorița", tradusă de el însuși în limba italiană. Aplauzele publicului modican au confirmat frumusețea poetică și spirituală a celui mai vechi text din folclorul românesc. Criticului literar și poetului bucureștean i s-au decernat o diplomă semnată de Primarul orașului, Antonello Buscema, de Asesoarea pentru cultură, dott-ssa Annamaria Sammito și de Președintele Cafenelei Literare "Salvatore Quasimodo", prof. Domenico Pisana, precum și un medalion omagial "Caffé Letterario Salvatore Quasimodo". Cu prilejul călătoriei in cea mai însemnată insulă a Italiei a vizitat principalele obiective artistice, religioase si arheologice din Catania, Acireale, Acicastello, Siracusa etc. Între 26 și 30 septembrie 2011 se află la Roma, la invitația unor asociații culturale româno-italiene. Este protagonistul a două evenimente poetice bazate pe propriile antologii bilingve George Bacovia (Cu voi.Con voi) și Mario Luzi (Conoscenza per ardore. Cunoaștere prin ardoare). Așadar, pe 29 sept. are loc la Galleria La Pigna - Palazzo Marescotti serata "130 anni dalla nascita del simbolista romeno George Bacovia" ce s-a bucurat de eseurile critice aparținând poetului și criticului Roberto Piperno și Mioarei Moraru, coordonator H.C. Cicortaș, președintele FIRI; pe 30 sept. Accademia di Romania a găzduit contribuțiile critice la opera poetică a lui Mario Luzi, semnate de scriitorul Francesco Baldassi, poeta și prozatoarea Rossella Pompeo, de prof.Lidia Gargiulo și Dante Fasciolo, coordonatoare fiind poeta și animatoarea culturală Tatiana Ciobanu. Ulterior, despre Bacovia, s-au mai pronunțat prin eseuri de excepție ce au parvenit subsemnatului Laura Raineri și Simona Verrusio. Cele două serate poetice, care s-au desfășurat la un veritabil nivel academic și totodată într-o atmosferă destinsă, de cordială prietenie și comunicare, au fost agrementate de lecturi din versurile celor doi mari poeți, în italiană și în română, acompaniate la o mini-harfă, armonios, învăluitor și emoționant de Cristiana Lauri; la sfârșitul seratelor, autorul edițiilor bilingve, Bacovia și Mario Luzi, a acordat tuturor celor care au dorit, autografe și dedicații. În anii 2012 și 2013 au avut loc lansări de carte ale subsemnatului și prelegeri despre poezia italiană (de la Dante la Mario Luzi)precum și despre cea românească, modernă și contemporană la Palma Campania, Bologna, San Marino, Brescia, Verona, Como, Milano. Pe 18 septembrie 2013 i-a fost decernat la sediul Ambasadei Republicii Italiene din București de către Excelența Sa ambasadorul Diego Brasioli ordinul Stella d'Italia în grad de Cavaler pentru cărțile, studiile și conferințele sale dedicate promovării limbii și literaturii italiene în România, precum și diploma aferentă semnată de președintele Republicii, Giorgio Napolitano

Geo Vasile

·         1943: Andrei Șerban (n. 21 iunie 1943, București) este un regizor de teatru și de operă de origine română.

S-a născut în București ca fiu al fotografului Gheorghe Șerban și al profesoarei Elpis Șerban. A absolvit în 1968 IATC București, secția Regie, la clasa lui Radu Penciulescu. A debutat la Teatrul Tineretului din Piatra Neamț și s-a întors în București, remarcându-se cu montarea tragediei shakespeariene Iulius Cezar la Teatrul Bulandra. În 1971 a fost invitat de Ellen Stewart, directoarea companiei „La MaMa”, la New York.

A revenit în România după evenimentele din decembrie 1989 ca director general al Teatrului Național din București.

·         1944 - S-a născut Ray (Raymond Douglas) Davies, vocalist, chitarist şi compozitor britanic (The Kinks).

·         1944 - S-a născut Jon Hiseman, baterist şi compozitor britanic (John Mayall, Jack Bruce, Colosseum).

·         1945 - S-a născut Chris Britton, chitarist britanic (Troggs).

·         1946 - S-a născut Brenda Holloway, cântăreaţă şi compozitoare americană.

·         1947 - S-a născut Joey Molland, chitarist britanic (Badfinger, Natural Gas).
* 1948: Don Airey (n. 21 iunie 1948 la Sunderland, Anglia) este unul dintre componenții trupei rock Deep Purple. Acesta i-a luat locul lui Jon Lord la clape în 2001. A colaborat cu formația Black Sabbath, dar și cu artiști precum Ozzy Osbourne sau Whitesnake.

Don Airey

·         1950 - S-a născut Joey Kramer, baterist american (Aerosmith).

·         1951 - S-a născut Alan Silson, chitarist şi muzicuţist britanic (Smokie).
* 1952: Adrian Manolache (n. 21 iunie 1952, Piatra Neamț) este un fost senatorromân în legislatura 1990-1992 ales în municipiul București pe listele partidului PER. Adrian Manolache a fost senator în perioada 18 iunie 1990 - 13 iunie 1991, dată la care a demisionat. După demisia sa, Adrian Manolache a fost înlocuit de senatorul Constantin Dumitrescu. În cadrul activității sale parlamentare, Adrian Manolache a fost membru în grupurile parlamentare de prietenie cu Canada și Republica Franceză-Senat.

·         1953 - S-a născut Nils Lofgren, chitarist, vocalist şi compozitor american.

* 1953: Benazir Bhutto (în limba urdu: بینظیر بھٹو [beːnəziːr bʱʊʈːoː]; n. 21 iunie1953, Karachi, provincia Sindh, Pakistan — d. 27 decembrie 2007, Rawalpindi, provincia Punjab) a fost din 1988 până în 1990 și din 1993 până în 1996 prim-ministru al Pakistanului.

După ce s-a reîntors din exil în octombrie 2007, a devenit liderul opoziției politice. Pe 27 decembrie 2007 a devenit victima unui atentat sinucigaș cu bombă în cursul unei manifestații electorale.

A fost prima femeie care a deținut funcția de premier într-un stat musulman.

Benazir Bhutto بينظير بھٹو

·         1955: Michel François Platini (n. 21 iunie, 1955) este un fost fotbalist și antrenor francez, cu origini italiene. A fost președintele UEFA între 2007 și 2015.^[1]

Michel Platini, Rafał Dutkiewicz, Grzegorz Lato(Wrocław, 2009).

Platini a făcut parte din naționala Franței care a câștigat în 1984Campionatul European de Fotbal, fiind atunci golgeterul competiției și ales cel mai bun jucător. A participat la Campionatele Mondiale de Fotbal din 1978, 1982 și 1986, ajungând în semifinalele celor din urmă. Platini, Alain Giresse, Luis Fernández și Jean Tigana au alcătuit așa-numitul carré magique („Careul magic”), coloana vertebrală a echipei Franței din anii '1980.

Platini a fost numit Chevalier (Cavaler) al Legiunii de Onoare pe 29 aprilie1985, și a devenit Officier (Ofițer) în 1988. A fost antrenorul selecționatei Franței timp de patru ani, și co-organizatorul Campionatului Mondial de Fotbal 1998 din Franța. A fost de asemenea președintele Comitetului FIFApentru Tehnică și Dezvoltare, precum și vicepreședinte al Federației Franceze de Fotbal.

La momentul actual este reținut și în cercetări pentru favorizarea unui stat la obținerea organizării unei competiții mondiale.

Michel Platini

* 1956: 

Sorin Paliga

Viorel-Sorin Paliga (n. 21 iunie 1956, Braniștea, județul Dâmbovița) este un lingvist, profesor universitar, scriitor, membru al Uniunii Scriitorilor (filiala București) și politician român, fost primar al Sectorului 3 al Bucureștiului în perioada iunie 1996- iunie 2000 din partea PNL.^[1][2]

A studiat limba cehă și limba engleză la Facultatea de Limbi și Literaturi Străine de la Universitatea București. A luat doctoratul în 1998 cu lucrarea Influențe romane și preromane în limbile slave de sud

.·         1957 - S-a născut Mark Brzezicki, baterist britanic (Big Country).
* 1957: Gaetano "Nino" d'Angelo (n. 21 iunie 1957,^[1][2] Napoli, Italia) este un actor^[3] și cântăreț italian de muzică pop/folk.

Nino D'Angelo

·         1961: Manu Chao, muzicant francez
* 1961: Joko Widodo („Jokowi”) (în javaneză Hanacaraka:ꦗꦑ꧈ꦮꦶꦢꦢ ;în O Jawa - Jaka Widada,în Jawa Latin: Jåkå Widådå, născut în 21 iunie1961) este un om politic indonezian, președintele Indoneziei începând de la 20 octombrie 2014. Reprezentant al Partidului Democrat Indonezian al Luptei PDI-P (condus de fosta președintă a Indoneziei,Megawati Sukarnoputri) Joko Widodo este primul președinte al Indoneziei care nu s-a ridicat din vechea elită politică a țării și nu a fost general în armată. În trecut a îndeplinit funcțiile de primar al Surakartei (2005-2012) și guvernator al Jakartei Victoria sa de la 20 septembrie 2012 în alegerile pentru postul de guvernator al capitalei Jakarta a fost interpretată ca reflectând votul popular pentru lideri „noi” și necompromiși și nemulțumirea față de stilul politicii „vechi” din Indonezia.

La 14 martie a fost ales de Partidul Democrat Indonezian al Luptei PDI-P pentru a candida la președinția țării. Alegerile s-au ținut la 9 iulie 2014 iar rezultatul lor s-a anunțat la 22 iulie. Comisia electorală a stabilit ca el a obținut mai mult de 53% din voturi, învingându-l pe generalul în rezervă Probowo Subianto, fost ginere al președintelui Suharto si co-fondator al partidului Gerindra. Acesta din urmă a contestat rezultatele preliminare anunșate și înainte de terminarea numărătoarei voturilor a decis să se retragă din competiție. Victoria lui Widodo, comparat uneori cu Barack Obama, a trezit multe speranțe pentru intrarea Indoneziei într-o noua eră.

Joko Widodo

* 1961: Sascha Konietzko (n. 21 iunie 1961, Hamburg, RFG), cunoscut sub numele de scenă Sascha K și Käpt'n K, este un producător de muzicăși muzică germană. El este fondatorul, frontmanul și "ancora" trupei industriale KMFDM. Konietzko pretinde în glumă că este tatăl rock-uluiindustrial.

The Keyboard Magazine a scris despre el: "Nu veți găsi un keyboardist mai performant sau mai eficient pe scena hard-core".

Sascha Konietzko

* 1962: Viktor Robertovici Țoi (în rusă: Ви́ктор Ро́бертович Цой; n. 21 iunie1962, Leningrad, URSS – d. 15 august 1990, Tukums, RSS Letonă, URSS) a fost un cântăreț rock, poet și actor rus cu origini coreene, cunoscut din postura de fondator și lider al formației Kino.

Jump to navigationJump to search

Viktor Țoi

Viktor Țoi, 1986

* 1966: Katsuo Kanda (n. 21 iunie 1966) este un fost fotbalist japonez.
* 1967: Vicențiu-Mircea Irimie (n. 21 iunie 1967) este un deputat român, ales în 2012 din partea Partidului Democrat Liberal.

În timpului mandatului a trecut la grupul parlamentar Liberal Conservator (PC-PLR) iar în anul 2017 a trecut la partidul ProRomânia pentru a îl susține pe Victor Ponta. Acesta activează la departamentul administrativ-teritorial Cluj-Napoca.

* 1967: Lana Wachowski (n. Laurence "Larry" Wachowski; 21 iunie 1965) și Andrew Paul "Andy" Wachowski (n. 29 decembrie 1967), cunoscuți profesional împreună ca the Wachowskis sau ca Frații Wachowski (în engleză Wachowski Brothers), sunt niște frați americani, regizori, scenariști și producători.

Ei și-au făcut debutul regizorial în 1996 cu filmul Bound, și au câștigat faima internațională cu cel de-al doilea film The Matrix (1999), pentru care ei au câștigat Premiul Saturn pentru cel mai bun regizor. Ei au scenarizat și regizat și cele două sequel-uri ale fimului, The Matrix Reloaded și The Matrix Revolutions (ambele în 2003), și s-au implicat foarte mult în scenarizarea și producția altor lucrări din franciză.

Ca urmare a succesului comercial a seriei Matrix, ei au scenarizat și produs filmul din 2006 V for Vendetta, iar în 2008 au lansat filmul Speed Racer. Cel mai recent film al lor, Cloud Atlas, bazat pe romanul cu același nume de David Mitchell, co-scenarizat și co-regizat de Tom Tykwer, wa fost lansat pe 26 octombrie 2012. Următorul lor film Jupiter Ascending, și seria televizată Sense8, pe care le-au creat, sunt ambele programate a fi lansate în 2014.

Andy și Lana/Larry Wachowski în septembrie 2012, la ecranizarea peliculei Cloud Atlas

·         1968: Liviu Câmpanu (n. 21 iunie 1968, Darabani, județul Botoșani) este un politician român, fost membru al PNL, deputat de Botoșani în legislatura 2004-2008 și senator în același județ în legislatura 2008-2012.
Demisionează din PNL pe 1 septembrie 2009, declarându-se un sprijinitor al lui Sorin Oprescu, în eventualitatea candidării acestuia la alegerile prezidențiale din 2009. Ca toti ceilalti, e un exemplu de oportunism politic.^[1] Liviu Câmpanu a absolvit Universitatea de Medicină și Farmacie din Iași în 1994.

* 1971: Faryd Camilo Mondragón Alí (n. 21 iunie 1971) este un fotbalistcolumbian care joacă la clubul Deportivo Cali pe postul de portar. La 43 de ani, este cel mai în vârstă jucător selecționat pentru Campionatul Mondial de Fotbal 2014,^[2] și cel mai în vârstă jucător care a jucat la Campionatul Mondial.

* 1973: Zuzana Čaputová (n. Strapáková, 21 iunie 1973, Bratislava) este o politiciană și activistă slovacă, de profesie avocată. Candidată din partea partidului extraparlamentar Slovacia Progresistă, Čaputová a câștigat alegerile prezidențiale din 30 martie 2019 cu peste 58% din voturi, devenind astfel prima femeie președinte din istoria Slovaciei.^[1] Învestirea ei în funcție va avea loc în data de 15 iunie 2019.

Zuzana Čaputová

* 1975: Paula Chirilă (n. 21 iunie 1975, Iași) este o actriță de teatru, film și televiziune și prezentatoare TV din România.

Chirilă s-a născut la Iași în data de 21 iunie 1975. A absolvit Facultatea de Teatru din cadrul Universității de Arte „George Enescu” Iași, promoția 1998. Tot în 1998, a debutat în actorie pe scena Teatrului de Stat din Oradea cu rolul „Rosine” din „Bărbierul din Sevilia”. Timp de trei ani, actrița a jucat la Teatrul din Oradea, iar alți trei la Teatrul de Nord din Satu Mare. Pentru o scurtă perioadă de timp, Chirilă a cântat cu formația Boema din Oradea. Pe micile ecrane, actrița debutat cu rolul Anei, în filmul „Margo” (2006), regizat de Ioan Carmazan.^[1] Tot în anul 2006, în urma rolului său din scurtmetrajul „Nunta”, Chirilă a obținut premiul pentru „Cea mai bună actriță de comedie“ la Festivalul internațional de teatru și film „Hyperion“.

În anul 2016, Chirilă a prezentat reality show-ul matrimonial Mireasă pentru fiul meu în locul Mirelei Boureanu Vaida.^[2]

Chirilă a fost căsătorită Marius Aciu.^[3] Cei doi au împreună o fiică pe nume Carla Sofia.^[4

Filmografie:

• 2015, What God wants, God gets, God help us all
• 2009, O secundă de viață
• 2008, Ușă-n ușă
• 2006, Margo

Teatru:

• Un bărbat și mai multe femei
• Nimic nu-mi scapă
• Moartea pentru patrie
• O femeie, doi bărbați, trei posibilități
• E Soare/Plouă
• Te iubesc dar nu pe tine

* 1973: Juliette Lewis (n. 21 iunie 1973) este o actriță americană de film și televiziune. A devenit cunoscută prin rolul său din Promontoriul groazei, pentru care a fost nominalizată la Premiul Oscar pentru cea mai bună actriță în rol secundar și Globul de Aur. A mai jucat în Necazurile lui Gilbert Grape, Născuți asasini, Strange Days, The Evening Star, Kalifornia, From Dusk till Dawn și The Other Sister.

Juliette Lewis

* 1974: Flavio Roma (n. 21 iunie 1974, Roma) este un fost portar italian. Ultima sa echipă a fost AS Monaco din Franța, cu care s-a retras în 2014.

* 1975: Vladimir Grosu (n. 21 iunie 1975) este un jurist, doctor în drept, conferențiar universitar și politician din Republica Moldova, care între 18 februarie și 30 iulie 2015 a îndeplinit funcția de Ministru al Justiției al Republicii Moldova în Guvernul Gaburici, fiind înaintat din partea Partidului Liberal Democrat din Moldova.

Vladimir Grosu

* 1975: Corneliu Gurin (n. 21 iunie 1975, Chișinău, RSS Moldovenească, URSS, astăzi în Republica Moldova) este un jurist din Republica Moldova, Procuror General al Republicii Moldova între 18 aprilie 2013 și 1 martie 2016^[1] și judecător al Curții Constituționale a Republicii Moldova începând cu 11 decembrie 2018

Corneliu Gurin

* 1975: Sherraine Schalm (nume de fată Sherraine Mackay; n. 21 iunie 1975, Brooks, Canada) este o fostă scrimeră canadiană specializată pe spadă, vicecampioană mondială în 2009. A câștigat Cupa Mondială de Scrimă din 2005-2006.

* 1978: Andreea Bănică (n. 21 iunie 1978, Eforie Sud, Județul Constanța) este o cântăreață română. A făcut parte din grupul Exotic, împreună cu Claudia Pătrășcanu și Julia Chelaru, după care a înființat trupa Blondyîmpreună cu Cristina Rus.^[1][2] După aceea a urmat o carieră solo, câștigând premii la festivaluri ca: Romanian Music Awards, Romanian Top Hits, Mtv European Music Awards sau Balkan Music Awards. Piesele ei Love In Brasil și Sexy au ajuns numărul unu în topurile din România, Bulgaria și Serbia.

A debutat în muzică, după ce s-a făcut remarcată la Festivalul Mamaia din 1998. Alături de Claudia Pătrășcanu și Iulia Chelaru a pornit prima trupă de fete – Exotic. Prima lor piesa a fost „Sexy” și a avut un succes uriaș. În cei doi ani de activitate Exotic a lansat 3 single-uri („Uită-mă”, „Sexy” și „Un sărut”), toate însoțite de videoclip, și a înregistrat 2 albume: Sexxy și Pasional.

Andreea Bănică și-a urmat propriul drum, după destrămarea trupei Exotic, la fel ca cele două foste colege. În anul 2001 împreună cu Cristina Rus pornește proiectul „Blondy”. Cele două au lansat 3 albume („Atât de aproape”, „O parte din tine”, „Dulce și amar”) și o reeditare. Trupa Blondy a lansat 6 videoclipuri și a obținut premiul pentru cea mai bună trupă dance oferit de Radio România Actualități în 2003. Cristina Rus părăsește în anul 2005 formația, dedicându-se carierei solo.

Andreea Bănică a decis să continue sub aceeași titulatură. Primul succes l-a avut cu melodia „Dansez, dansez”, compusă de Laurențiu Duță care i-a compus și primul album solo. Acest pas a fost unul inspirat, astfel că albumul a obținut Discul de aur pentru vânzări, oferit de casa de discuri Cat Music. Albumul a mai avut două single-uri: „Îndrăgostiți” și „Dulce și amar”.

Și-a consolidat poziția în topul celor mai bine vândute artiste din România, cu single-ul „Fiesta”, Andreea Bănică ajungând pe primul loc în toate clasamentele muzicale românești. Andreea este nominalizată în cadrul premiilor MTV European Music Awards, la categoria Best Romanian Act. În cadrul galei de la Munchen, Andreea este desemnată câștigătoarea EMA 2007 - Best Romanian Act, cel mai important și mai dorit premiu muzical, venit ca o recunoaștere a succesului.

Văzând că a câștigat foarte multă notorietate, Andreea decide să renunțe la numele „Blondy” și urcă pe scenă cu propriul său nume – „Andreea Bănică”. Această schimbare s-a datorat și viitoarelor modificări de formulă, pe care avea să le facă în toamna lui 2007.

Al doilea album din cariera sa solo s-a intitulat „Rendez-vous”, album de pe care a fost extras și single-ul „Fiesta”. Cel de-al doilea extras de single a fost cel care dă și titlul albumului, „Rendez-vous”.

Mereu a oferit piese de mare succes și asta se datorează faptului că s-a implicat activ la crearea lor și a muncit cot la cot cu Laurențiu Duță, Marius Moga și Sandy Deac. Printre colaborările cu staruri avute până în 2007 se numără trupa Simplu, Laurențiu Duță și Taraful din Clejani.

Andreea Bănică lansează la începutul anului 2008 un nou videoclip, realizat la piesa „Încredere”, care a fost regizat de Dragoș Buliga și demarează lucrările pentru un nou album. În primăvara aceluiași an intră pe piață un nou single „Hooky Song” feat Smiley. Melodia a fost compusă de producători care au mai lucrat cu artiști ca Leona Lewis și One Republic. Piesa are și un videoclip, regizat de Iulian Moga.

Cariera sa muzicală trece pe locul doi în 2009, deoarece așteaptă venirea pe lume a fiicei sale. Deși nimeni nu se aștepta să lanseze ceva înainte să nască, artista lansează la jumătatea lunii martie un videoclip la piesa „Le Ri Ra”.

În august 2009 lansează la Callatis un nou single: „Samba”, în colaborare cu Dony.

În 2010, la RMA, Andreea câștigă „Best video” pentru clipul „Samba”. Tot în 2010 are o serie de concerte în Bulgaria, în cadrul unui turneu care o propulsează în rândul celor mai cunoscuți și apreciați artiști de la sud de Dunăre. Drept urmare, Samba devine cea mai difuzată piesă a anului 2010 în Bulgaria.

La începutul lui 2011 Andreea lansează albumul Best Of – un mix al celor mai importante piese din carieră și un nou single – Sexy. În cadrul premiilor RRA 2011, piesa „Love in Brasil” este desemnat cel mai bun cântec latino-dance.

Best Female - Romanian Music Awards 2007, 2008, 2009, Romanian Act - MTV EMA – Munich, 2007, Best Video – Romanian Music Awards 2010, Best Show - Romanian Music Awards 2011, Best Song – Romanian Music Awards 2011, Best Song – Romanian Music Awards 2012, Best Dance – Media Music Awards 2012, Best Pop – Romanian Music Awards 2013, Best Video – Romanian Music Awards 2013, Golden Disc for selling Official Sony Music Label 2010 și Golden Digital for selling Official Sony Music Label 2013 sunt doar câteva dintre recomandările care o clasează pe Andreea în topul celor mai apreciați artiști români.

* 1979: Konstantinos "Kostas" Katsouranis (în greacă Κωνσταντίνος "Κώστας" Κατσουράνης; n. 21 iunie 1979) este un fotbalist grec care joacă pentru Atromitos și echipa națională de fotbal a Greciei.

* 1979: Christopher Michael Pratt^[2] (n. 21 iunie 1979)^[3] este un actor american de film. Este cunoscut pentru rolurile Bright Abbott în Everwood, și Andy Dwyer în serialul Parks and Recreation. A jucat în filme precum Wanted, Moneyball, The Five-Year Engagement, Zero Dark Thirty, Delivery Man și Her. În 2014 a jucat în blockbusterele The Lego Movie și Guardians of the Galaxy. În același an, Pratt a ocupat poziția a doua în lista Sexiest Men Alive, a revistei People^[4]. În 2015 a avut rolul principal în filmul Jurassic World, continuarea francizei Jurassic Park.

Pratt a întâlnit-o pe actrița Anna Faris pe platourile de filmare ale filmului Take Me Home Tonight, în 2007.^[5][14] Ei s-au logodit la sfârșitul anului 2008,^[15] și s-au căsătorit în Bali, pe data de 9 iulie 2009.^[16] Ei trăiesc în zona Hollywood Hills din Los Angeles, California.^[17][18] Fiul lor, Jack Pratt, s-a născut în august 2012.^[19]

Pratt este creștin.^[20] El a declarat că nașterea fiului său prematur "a restabilit credința mea în Dumnezeu", după ce atât el cât și soția sa "s-au rugat foarte mult", deoarece erau îngrijorați de prognosticul copilului

Chris Pratt și Anna Faris la Festivalul Internațional de Film de la Toronto, în 2011.

* 1981: Cristina Rus-Bîlteanu (născută Cristina Rus; n. 20 iunie 1981, Cluj Napoca) este o cântăreață română de muzică dance/pop, cel mai cunoscută pentru colaborarea sa din trecut cu Andreea Bănică în trupa Blondy. A fost în top 5 Romanian MTV cu melodiile Viața mea și I don't see ya.

A mai făcut parte din trupa dance Sing Sing B.B.^[2]

În anul 2006, Cristina Rus a pozat complet goală în revista "High Life".^[3]

În 2009 s-a măritat cu Dragoș Bîlteanu, unul dintre cei mai bogați români,^[3] împreună cu care are doi copii: Dragoș și Cristina Maria

Cristina Rus

* 1982: Alexandru Bălțoi (n. 21 iunie 1982,^[1] București, RS România) este un fotbalist român retras din activitate, care juca pe postul de atacant. A debutat în Divizia A la echipa Dinamo București în 2000.

·         1982: Prințul William, duce de Cambridge (William Arthur Philip Louis; n. 21 iunie 1982) este primul fiu al lui Charles, Prinț de Wales și al Dianei, Prințesă de Wales și nepot al Reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii și al Prințului Philip, Duce de Edinburgh. Astfel, este al doilea în ordinea succesiunii la tronul Regatului Unit și a 16 state independente din Commonwealth. Fiind fiul Prințului de Wales și nepotul Reginei Elisabeta a II-a și al Prințului Philip, Prințul William este membru al familiei regale britanice.

A studiat la mai multe școli din Marea Britanie: în 1987 intră la școala primară Wetherby, iar apoi timp de cinci ani este elev la Ludgrove, până în anul 1995. Urmează apoi liceul la Colegiul Eton, unde se remarcă la geografie, biologie și istoria artei, este căpitan al echipei de fotbal și joacă polo. După liceu, își ia un an de pauză, timp în care călătorește în Chile, Belize și țări din Africa. Între 2001 și 2005 studiază la Universitatea St. Andrews, obținând o diplomă în geografie.

După facultate, Prințul William se înrolează în armată. În 2006 este numit locotenent în regimentul de cavalerie Blues and Royals, unde activează alături de fratele său^[1], iar doi ani mai târziu își obține brevetul de aviator după terminarea antrenamentului la Colegiul Royal Air Force din Cranwell.^[2] În 2008 se antrenează câteva luni și în cadrul Marinei Regale, iar din 2009, se transferă la Royal Air Force, unde este înaintat în gradul de locotenent de zbor. Între 2010 și 2013, este pilot în cadrul Forțelor de Căutare și Salvare.^[3][4]

După o relație de lungă durată, Prințul William s-a căsătorit cu Catherine Middleton la 29 aprilie 2011 la Westminster Abbey.^[5] Cu câteva ore înainte de nuntă, Prințul William a fost numit duce de Cambridge, Conte de Strathearn și Baron Carrickfergus.

Prințul William s-a născut la Spitalul St. Mary din Londra, Anglia, la 21 iunie 1982, fiind primul copil al lui Charles, Prinț de Wales și al Dianei, Prințesă de Wales, și al treilea nepot al reginei Elisabeta a II-a și al Prințului Philip, Duce de Edinburgh. Botezat în Camera de Muzică a Palatului Buckingham la 4 august 1982 (cea de-a 82-a aniversare a străbunicii paterne), de către cel care era atunci Arhiepiscop de Canterbury, Robert Runcie, nașii lui William au fost: regele Constantin al II-lea al Greciei (vărul patern), Prințesa Alexandra, Distinsa Lady Ogilvy (verișoara paternă), Natalia Grosvenor, ducesa de Westminster, Lady Susan Hussey, Lordul Romsey (vărul patern) și Sir Laurens van der Post. Ca nepot pe linie masculină al suveranei și fiu al Prințului de Wales, William a fost numit Majestatea Sa Regală cu titlul Prințul William de Wales, deși a fost numit cu afecțiune Wombat sau Wills de părinții săi.

S-a relatat că la vârsta de șapte ani Prințul i-a spus mamei sale că dorea să devină ofițer de poliție când va crește, pentru a-i oferi protecție; la această afirmație, fratele lui i-a răspuns: "Oh, nu poți. Tu trebuie să devii rege."^[9] Prima apariție publică a lui William a avut loc la 1 martie 1991 (Ziua Sfântului David), în timpul unei vizite oficiale a părinților săi la Cardiff, Țara Galilor. După ce au ajuns acolo cu aeroplanul, Prințul a fost dus la Catedrala Llandaff, unde a semnat cartea vizitatorilor, astfel demonstrând că e stângaci. În ziua de 3 iunie, în același an, William a fost internat la spitalul regal Berkshire, după ce a fost lovit în tâmplă de un coleg student mânuind o crosă de golf; Prințul nu și-a pierdut cunoștința, însă a suferit o fractură a craniului și a fost operat la spitalul din strada Great Ormond, rămânând cu o cicatrice permanentă.^[10]

Alături de fratele său mai mic, mama lui William a dorit ca el să nu aibă numai experiențele "normale", pe care alți copii din familia regală le-au avut abia mai târziu în viață, dacă le-au avut vreodată, ci și lecții mai profunde, luându-i pe amândoi băieții în locuri variind de la Disneyland și McDonald's până la clinicile pentru bolnavi de SIDA și adăposturile pentru cei fără adăpost. Ea le-a cumpărat și lucruri tipice folosite de adolescenți, cum sunt jocurile video.^[11] Diana, Prințesă de Wales, care a divorțat de Prințul de Wales, a murit într-un accident de mașină în 1997. William, împreună cu fratele și tatăl său, stătea la Castelul Balmoral pe vremea aceea, iar Prințul de Wales a așteptat până a doua zi dimineața să le spună că a murit mama lor.^[12] La înmormântarea mamei sale, William l-a însoțit pe tatăl, fratele, bunicul patern și unchiul matern, mergând în urma cortegiului funerar de la Palatul Buckingham până la Westminster Abbey.

Prințul William jucând polo în 2007.

Continuând exemplul tatălui său, William a fost educat la o școala independentă, începând la grădința Jane Mynors și la Școala ante-pregătitoare Wetherby, ambele în Londra. După aceea, el a urmat școala Ludgrove, iar apoi, după ce a trecut examenul de admitere, a urmat Colegiul Eton, unde a studiat geografia, biologia și istoria artelor la nivel A (nivel avansat). La Ludgrove el a făcut fotbal– fiind căpitanul echipei sale– a practicat înotul, baschet, tragere la țintă și atletismul; iar la Eton a practicat polo pe apă.^[13] Hotărârea ca William să urmeze cursuri la Eton a fost contrară tradiției de familie de a-i trimite pe copiii de neam regal la Gordonstoun (Bunicul lui William, tatăl, doi unchi și doi veri au urmat cursurile acolo); l-a făcut, totuși pe Prinț să urmeze exemplul celor din familia Spencer, căci tatăl și fratele Dianei au fost la Eton.^[11] S-a ajuns la o înțelegere între Casa Regală și presa bulevardieră ca William să fie lăsat să studieze fără amestecul paparazzilor în schimbul actualizărilor dese privind viața Prințului. Apoi președintele Comisiei de Plângeri contra Presei, John Wakeham, a spus despre acest aranjament: "Prințul William nu este o instituție; nici o vedetă de serial; nici erou de fotbal. El este un copil: în următorii câțiva ani, probabil cei mai importanți și uneori cei mai dureroși din viață, el va crește și va deveni bărbat."^[11]

După ce a absolvit Eton, Prințul și-a luat un an de pauză, în timpul căruia a luat parte la exercițiile de antrenament ale Armatei Britanice din Belize, și, zece săptămâni, i-a învățat pe copiii din orașul Tortel, în sud, în Chile, făcând parte din programul Internațional Raleigh. În această perioadă el a locuit alături de alți tineri profesori acolo, împărțind cu ei sarcinile comune ale gospodăririi, inclusiv curățarea toaletei și s-a înscris ca voluntar ca prezentator de muzică pentru o stație de radio locală.^[14]

Până în 2001 William s-a întors în Marea Britanie și s-a înrolat, sub numele de William Wales,^[15][16] la Universitatea St Andrews din Scoția. Știrea aceasta a produs o creștere a numărului de înscrieri la St Andrews, venite mai ales din partea unor fete care doreau să îl întâlnească pe prinț.^[17] Atenția mărită a publicului nu l-a împiedicat, totuși, astfel că el a ales să își ia licența în Istoria artelor, iar mai târziu și-a schimbat materia principală, alegând geografia, și obținând diploma scoțiană ca Maestru în Arte cu onoruri ale clasificării studenților britanici în geografie– cele mai înalte onoruri obținute de moștenitorii tronului britanic și al celor 16 teritorii independente. Pe când era la universitate, Prințul William a reprezentat și echipa națională scoțiană de polo de apă la turneul națiunilor celtice din 2004

William a început să își însoțească părinții în vizitele oficiale de la o vârstă fragedă; prima lui vizită regală peste ocean a fost alături de părinții săi în Australia și Noua Zeelandă în 1983,^[18] hotărâre luată de Prințesa de Wales, care a fost considerată neconvențională; William nu era numai foarte tânăr, dar era o problemă și faptul că cel de al doilea și cel de al treilea în linie la tron călătoreau împreună.^[11] Totuși, el i-a însoțit fie pe amândoi părinții, fie tatăl în vizitele care au urmat, și, după ce a absolvit universitatea, a început să preia sarcini de unul singur, obținând și experiență în forțele de muncă private când a muncit la administrația teritoriului la Casa Chatsworth și ca intern la HSBC.

Prinţul William (al doilea din stânga) în uniformă, cu Familia Regală în balconul Palatului Buckingham în timpul schimbării gărzii, 2007.

William a absolvit Academia Militară Regală Sandhurst la 15 decembrie 2006; la parada absolvirii au participat Regina și Prințul de Wales, alături de alți membri ai familiei regale, iar William a fost numit locotenent la miezul nopții. După obținerea acestui rang, Prințul, sub numele de William Wales, l-a urmat pe fratele său mai mic^[19] în cadrul regimentului Albaștri și Regali, fiind comandant de trupe al unei unități de recunoaștere în armură, după care a petrecut patru luni antrenându-se pentru postul de la Bovington Camp, în Dorset.

După ce s-a înrolat oficial și a fost pus în funcție în forțele armate, William și-a exprimat dorința de a participa în serviciul activ; în această acțiune a fost un precedent prin serviciul strămoșului său Eduard al VIII-lea care, fiind Prinț de Wales, a activat în Franța în timpul Primului Război Mondial; asemenea, străbunicul său, George al VI-lea a servit în timpul Primului Război Mondial și bunicul patern, ducele de Edinburgh, a servit în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial.

Deși maiorul general din Marea Britanie, Sebastian Roberts, ofițerul general comandant al Diviziei Casei, a spus că e posibil ca William să fie nevoit să își dispună trupele în formație de luptă, poziția prințului ca moștenitor al tronului și convenția miniștrilor care hotăra ca persoana din acea poziție să nu fie pusă în situații periculoase, s-a pus la îndoială capacitatea lui William de a face față unei bătălii. Aceste îndoieli au crescut după ce a fost anulată desfășurarea forțelor militare conduse de Prințul Henry în 2007, datorită unor "amenințări specifice". În schimb, William, și-a continuat antrenamentul în cadrul Forțelor Navale Regale și a Forțelor Aeriene Regale, obținând funcția de sublocotenent în cadrul primelor forțe și cea de ofițer de aviație în forțele aeriene (ambele echivalente cu rangul de locotenent în armată).

După aceea, prințul a activat în cadrul forțelor aeriene, urmând un curs intensiv de patru luni,^[20] la sfârșitul căruia, la 11 aprilie 2008, a primit distincția de pilot aerian din partea tatălui său,^[2] care a primit și el brevetul după ce s-a antrenat la același colegiu.^[21]

Prinţul William la Ottawa, 2011

Mai târziu s-a aflat că în timpul acela, prințul William a ajutat la transportarea unei încărcături cu alimente C-17 Globemaster în Afghanistan, în timpul căreia a asistat la repatrierea cadavrului soldatului Robert Pearson.^[22] Prințul era tratat cu afecțiune de colegii săi aviatori iar semnul său era desemnat ca Peștele Billy, un joc de cuvinte cu referire la titlul său, care cuprinde și o parte a titlului tatălui său pentru numele de familie.^[23]

După aceea, William s-a antrenat în cadrul marinei militare timp de două luni, din iunie până în august 2008, când a petrecut trei săptămâni la Colegiul Regal de Marină Militară Britannia, antrenându-se cu unitățile flotei de suprafată, cu submarine, dar și cu Fleet Air Arm și cu Royal Marines, înainte de a fi dispus în formație de luptă în următoarele cinci săptămâni la HMS Iron Duke în Caraibe.^[24]În timpul acestui tur, Prințul a luat parte la o misiune secretă în adâncul mării,^[25]ajutând la identificarea și captura unui vas care transporta o cantitate de cocaină în valoare de aproximativ £40 milioane £.^[26][27] și luând parte la alte raiduri militare.^[28]

Datorită viitorului rol al lui William, o carieră pe termen lung în armată era imposibilă; William s-a înrolat inițial în armată pe termen scurt, timp de trei ani. Totuși, s-a anunțat în septembrie 2008 că prințul își va prelungi termenul în armată, mai întâi prin acceptarea unei alte sarcini, în toamna anului 2008 (inclusiv munca la Ministerul Apărării și zborurile neoperaționale alături de Forțele Aeriene ale Armatei),^[29] și apoi prin transferul din armată la Forțele Regale Aeriene pentru a se antrena ca pilot de elicopter de căutare și salvare. În ianuarie 2009, William s-a transferat la Forțele Regale Aeriene și a fost promovat ca locotenent de zbor. El a început și antrenamentul pentru a deveni pilot de elicopter la Forțele de Căutare și Salvare ale Forțelor Regale Aeriene iar acum este student al Școlii de Zbor al Elicopterelor pentru Apărare la Forțele Regale Aeriene Shawbury.^[4] După ce antrenamentul său va fi complet, în 2010, este de așteptat ca turul operativ al lui William să dureze cam 30 până la 36 de luni.^[30] La 15 aprilie 2010, s-a anunțat că William va rămâne la RAF Valley pentru turul operativ fiindu-i alocate și atribuții de co-pilot. La 10 februarie 2011 a fost avansat la rang de colonel al gărzilor irlandeze^[31] iar în iunie 2012 a obținut gradul de căpitan al Marinei Regale Britanice, fiind calificat să conducă misiuni de căutare și salvare.

La 16 noiembrie 2010, Clarence House a anunțat că Prințul William și Kate Middleton intenționează să se căsătorească în 2011.^[49][50] Cuplul s-a logodit în octombrie 2010 în Kenya, în timpul unei vacanțe de 10 zile.^[51][52] Căsătoria a avut loc la Westminster Abbey la 29 aprilie 2011.^[53] Nunta a fost urmărită de peste două miliarde de telespectatori.^[54]

Cu câteva ore înainte de nuntă, s-a anunțat că William a fost numit duce de Cambridge, Conte de Strathearn și Baron Carrickfergus. Este o tradiție ca membrii familiei regale să primească titluri nobiliare cu ocazia nunții.

La 3 decembrie 2012, Palatul St. James a anunțat că ducesa de Cambridge este însărcinată.^[55] Anunțul a fost făcut după ce ducesa a fost internată la spitalul privat "King Edward VII" din centrul Londrei, din cauza unei forme grave de grețuri matinale.^[55] La 22 iulie 2013, Catherine a născut un băiat, Prințul George de Cambridge.

La 2 mai 2015 s-a născut al doilea copil al cuplului, Prințesa Charlotte de Cambridge, iar la 23 aprilie 2018 cel de-al treilea, Prințul Louis.

Prințul William

Duce de Cambridge

Prințul William, februarie 2015

* 1983: Edward Joseph Snowden (n. 21 iunie 1983, Elizabeth City, Carolina de Nord, SUA) este un avertizor de integritate nord-american.

Edward Snowden

* 1985: Kazuhiko Chiba (n. 21 iunie 1985) este un fotbalist japonez.

·         1985: Elizabeth Woolridge Grant (n. 21 iunie 1985),^[9] cunoscută după numele de scenă Lana Del Rey, este o cântăreață și compozitoareamericană.

Lana Del Rey a început a compune piese la vârsta de 18 ani^[10] și a semnat primul său contract cu 5 Points Records în 2007,^[11] lansându-și primul album digital Lana Del Ray în ianuarie 2010.^[12] Discul nu s-a bucurat de succes, însă Lana avea să câștige notorietate un an mai târziu mulțumită piesei „Video Games”.^[13] Bucurându-se de susținerea publicațiilor online din întreaga lume,^[14][15][16] Del Rey a obținut în octombrie 2011 un contract de management cu casa de discuriInterscope Records,^[17] care s-a angajat să distribuie cel de-al doilea album de studio al artistei – Born to Die (lansat pe 30 ianuarie 2012).^[18]În 2014, Lana Del Rey a lansat cel de-al treilea album, intitulat Ultraviolence. La finalul lunii decembrie a lansat melodia Big Eyes, ce aparține coloanei sonore a filmului omonim regizat de Tim Burton, Big Eyes

Pe parcursul anului 2010 Del Rey s-a mutat în Londra și a negociat cu mai multe case de discuri în vederea semnării unui nou contract de management.^[29] În această perioadă ea a înregistrat peste șaptezeci de cântece și a filmat, respectiv regizat videoclipuri pentru piesele „Diet Mtn. Dew” și „Video Games”.^[34] În iunie 2011 artista a ajuns la o înțelegere verbală cu compania Stranger Records, care s-a angajat să lanseze pe disc single compoziția „Video Games”;^[35] de asemenea, în cazul în care o casă de discuri mai mare și-ar fi manifestat interesul față de Lana Del Rey, aceasta putea să reachiziționeze drepturile asupra cântecului.^[34] Piesa a fost lansată în mediul digital în iunie 2011, iar pe parcursul verii a obținut peste douăzeci de milioane de vizualizări pe site-ul YouTube.^[36][37] În aceeași perioadă Del Rey a atras un număr considerabil de fani în domeniul virtual,^[38] iar numeroase publicații online precum Pitchfork Media și-au declarat entuziasmul față de muzica sa și au susținut-o constant prin articole și interviuri.^[39] Notorietatea rapidă obținută cu ajutorul internetului i-a determinat pe reprezentanții casei de discuri Interscope Records (subsidiară a Universal Music Group) să-i ofere un contract; cele două părți au ajuns la o înțelegere în octombrie 2011.^[17] Ulterior Del Rey a primit un trofeu în cadrul galei premiilor Q la categoria „Revelația anului”.^[40]

Lana Del Rey în concert (Köln, 12 noiembrie 2011).

Piesa „Video Games” a fost relansată pe plan internațional în octombrie 2011 și a câștigat rapid poziții fruntașe în clasamentele de specialitate din Europa,^[41] dar și clasări medii în Australia sau America de Nord.^[42] În decembrie a început promovarea piesei „Born to Die”, compoziție care a primit recenzii favorabile din partea criticilor de specialitate și s-a bucurat de succes comercial în teritorii precum Regatul Unit, Danemarca, Franța sau Finlanda.^[43][44][45] Pentru a-și promova materialele discografice în SUA, interpreta a cântat în cadrul emisiunii televizate Saturday Night Live din data de 14 ianuarie 2012.^[46] Recitalul său a fost criticat de către presă, unii jurnaliști punând la îndoială abilitățile sale interpretative;^[47][48] totuși, gazda emisiunii din acea seară Daniel Radcliffe i-a luat apărarea Lanei spunând că „modul în care publicul a reacționat este nefericit [...] nu cred că au nici o justificare pentru o astfel de atitudine.”^[49]

Cel de-al doilea album de studio al Lanei Del Rey – intitulat Born to Die –^[50] a fost lansat pe 30 ianuarie 2012 prin intermediul caselor de discuri Interscope și Polydor Records.^[51] Înregistrarea conține doisprezece piese indie-pop compuse de Lana care abordează teme precum dragostea, eșecul amoros sau importanța aspectelor materiale.^[52][53] Albumul Born to Die a primit recenzii favorabile din partea criticilor de specialitate,^[54] iar din punct de vedere comercial s-a dovedit a fi un succes – discul a ocupat prima poziție în clasamentele din Regatul Unit, Germania, Franța și a obținut locul secund în ierarhia Billboard 200.^[55] Albumul a fost vândut în peste două milioane de exemplare pe plan internațional.^[56]

Lana Del Rey va relansa albumul Born to die într-o nouă versiune numită „The Paradise Edition” pe 12 noiembrie 2012.^[57]Printre cele nouă piese noi incluse pe acesta se numără o preluare a hitului „Blue Velvet” (folosită în campania de promovare a companiei H&M) și un single nou numit „Ride

În iulie 2014, Lana del Rey a recunoscut că s-a culcat cu mulți bărbați din industria muzicală, însă a ținut să precizeze că succesul ei pe plan muzical nu se datorează acestora, ci talentului ei muzical

Lana Del Rey

Lana Del Rey pe covorul roșu la Festivalul Internațional de Film de la Cannes din 2012

* 1986: Gabi Costin sau Gabriel Costin (n. 21 iunie 1986, Focșani)^[1][2] este un actor de teatru, film și voice-over român.^[3] Este cunoscut din emisiunea "În puii mei!".
A studiat la artele spectacolului - actorie la U.N.A.T.C "I.L. Caragiale" București.^[4] Gabriel Costin este fiul lui George Costin, fostul director al Directiei Muncii si actor in echipa Teatrului Municipal "Mr. Gh. Pastia" din Focsani, a dus mai departe pasiunea din familie pentru actorie
Teatrui:

• Zic Zac - regia Andrea Gavriliu
• Barajul - regia Andreea Vulpe
• Doctori de femei - regia Emanuel Pârvu
• Monșer, stăm rău! - regia Gelu Colceag
• Tarelkin - regia Gelu Colceag
• În rolul victimei - regia Felix Alexia
• iHamlet - regia Catinca Drăgănescu
• Funcționarii - regia Alexandru Mîzgăreanu

Filmografie:

• Live (2015) - Ciocmata Trailer
• Natura umana - (2013)^[6]
• Treizeci (2012) - Ionuț Bujescu
• Undeva la Palilula (2012) - Bran 
• Reuniune de familie (2012)^[7]
• Poc, trosc si-un tort cu fisca - Spiridon^[8]
• Strung Love (2010) - Horia^[9]
• Ho, Ho, Ho (2009) - Calistrat ^[10]
• Lungul drum spre casă (2008) - Drunk Guy^[11]

Televiziune

• În puii mei!

Dublaj:

• Marea aventură Lego (2014)
• Pinguinii din Madagascar - Caporal
• Regatul secret (2013) - Bufo
• Neînfricată - tânărul MacGuffin
• Hotel Transilvania - Mumia
• Epoca de gheață 4: Continente în derivă - Louis
• Ralph Strică-Tot - Ralph
• Prințesa și Broscoiul - alte voci 
• Unchiul Bunic - Gus
• Un Show obișnuit - Skips (sezonul 6)
• Lego Ninjago: Maeștrii Spinjitzu - Sensei Garmadon
• Cronicile din Evermoore
• Kick Buttowsky
• Ratatouille - Emile^[12]
• Trolii^[13]

* 1986: Bruno Coutinho Martins (n. 21 iunie 1986, Porto Alegre), cunoscut ca Bruno, este un fotbalist brazilian, care evoluează pe postul de mijlocaș ofensiv la clubul din J. League Division 2, Tokyo Verdy.

* 1986: Rebecca Caroline Ferguson (n. 21 iulie 1986, Liverpool)^[2] este o cantautoare britanică, ce a devenit cunoscută publicului larg, în urma celui de-al șaptelea sezon al concursului de talente X Factor, varianta din Marea Britanie. Ea a încheiat concursul pe locul secund, în spatele marelui câștigător, Matt Cardle. La 20 noiembrie 2011, lansează melodia de debut, "Nothing`s Real But Love", iar șase zile mai târziu accede în UK Singles Chart pe locul al zecelea. Albumul său de debut, "Heaven", a fost lansat la cinci decembrie 2011 în Marea Britanie, iar în Statele United urmând să fie lansat la 29 mai 2012.

Rebbeca s-a născut în Anfield, Liverpool. În anul 2003, în cadrul unei vacanțe în Tenerife, artista îl întâlnește pe Karl Dures, un zidar de care se îndrăgostește, iar în urma acestei relații apar cei doi copii ai cuplului, Lillie May și Karl. Cei doi se despart în 2009, dar rămân în relații bune. Perioada în care a concurat la X Factor a fost una destul de dificilă pentru cântăreață, deoarece cei doi copii ai săi i-au lipsit foarte mult, cu această ocazie organizatorii concursului muzical oferindu-i la fiecare două săptămâni o excursie la Liverpool pentru a-i vedea.

Rebecca Ferguson

* 1987: Sebastian Prödl (n. 21 iunie 1987) este un fotbalist austriac, care evoluează pe postul de fundaș la clubul Watford FC din Premier League și la echipa națională de fotbal a Austriei. Își reprezintă țara la nivel internațional începând cu anul 2007.

* 1989: Enrico Garozzo (n. 21 iunie 1989, Catania, Sicilia) este un scrimer italian specializat pe spadă. A fost laureat cu bronz mondial individual în 2014 și cu argint olimpic pe echipe în 2016.

* 1990: Jakob Johansson (n. 21 iunie 1990, Trollhättan) este un mijlocaș suedezde fotbal, care în prezent evoluează la clubul AEK Atena.

* 1994: Chisato Okai (Okai Chisato (岡井 千聖^?); n. 21 iunie 1994, Saitama, Japonia) este o fostă membră a trupei Cute, parte a Hello! Project.

Chisato Okai

* 1996: Dana Abed Kader, ortografiat uneori și Dana Abed-Kader^[2] (născută pe 21 iunie 1996,^[2] în Siria^[3]), este o handbalistă din România care joacă pentru clubul HC Zalău pe postul de pivot. Abed Kader a făcut parte din selecționata de junioare a României care a câștigat medalia de aur la Campionatul Mondial din Macedonia, din 2014.^[2] În total, handbalista a jucat pentru reprezentativa de junioare a României în 51 de meciuri, în care a înscris 138 de goluri.
* 1996: Andrei Radu (n. 21 iunie 1996, România) este un fotbalist român care evoluează la clubul CFR Cluj^[4] pe postul de fundaș. Andrei Radu este vărul portarului Ionuț Andrei Radu