3. /6 IULIE 2023 - RELIGIE ORTODOXĂ

Sf Cuv Sisoe cel Mare; 

Sf Mc Lucia din Roma

Sf Cuv Sisoe cel Mare

• • 

Cuviosul Sisoe, iubind din tinerețe pe Dumnezeu, a luat asupra sa jugul crucii și cu osârdie a urmat lui Hristos, petrecând cu pustnicești nevoințe în pustiile Egiptului, unde, prin smerenie și prin rugăciuni, în viața cea asemenea cu îngerii, biruia taberele vrăjmașilor celor nevăzuți.

Cuviosul Sisoe, iubind din tinerețe pe Dumnezeu, a luat asupra sa jugul crucii și cu osârdie a urmat lui Hristos, petrecând cu postnicești nevoințe în pustiile Egiptului, unde, prin smerenie și prin rugăciuni, în viața cea asemenea cu îngerii, biruia taberele vrăjmașilor celor nevăzuți. Petrecerea lui era în pustiul muntelui în care s-a nevoit Cuviosul Antonie cel Mare, și fericitul Sisoe era următor vieții lui Antonie. El a luat atâta dar de la Dumnezeu, pentru smerita lui cugetare, încât a înviat și morți, precum este arătat în Pateric, unde se află scris aceasta:

Un om oarecare, mirean, a mers pentru binecuvântare la Părintele Sisoe, în muntele lui Antonie, având cu el pe fiul lui - un copil mic. Deci s-a întâmplat că s-a îmbolnăvit copilul pe cale și a murit; dar tatăl nu s-a tulburat de aceasta, ci cu credință l-a adus pe mort la stareț. Și intrând în chilie la cuviosul, s-a aruncat la picioarele lui, împreună cu fiul cel mort, pe care punându-l cu fața în jos, stătea ca și cum ar fi cerut binecuvântare și rugăciune. Și făcând starețul rugăciune, și dându-le binecuvântare, a ieșit omul afară, lăsând copilul zăcând mort la picioarele sfântului. Iar starețul n-a știut că este mort copilul, ci, socotind că sade pentru rugăciune, i-a zis: „Scoală-te, fiule, și du-te de aici”. Deci, îndată înviind mortul, s-a sculat și a mers în urma tatălui său. Și văzând omul pe fiul său viu, s-a întors cu el la stareț și închinându-se, i-a dat mulțumire. Atunci cunoscând starețul învierea mortului ce se făcuse, s-a mâhnit foarte mult; pentru că niciodată nu voia să fie făcător de minuni. Deci a poruncit acelui om, ca să nu spună nimănui ceea ce se făcuse, până la sfârșitul lui.

Pe acest părinte insuflat de Dumnezeu, l-au întrebat frații: „De va cădea vreun frate într-o greșeală oarecare, îi este destul un an de pocăință?”. Răspuns-a starețul: „Aspru este cuvântul acesta”. „Dar șase luni se cade să se pocăiască cel ce a greșit?”. Răspuns-a starețul: „Este mult”. Și iarăși au zis frații: „Dar patruzeci de zile îi este de ajuns pentru pocăință?”. Răspuns-a starețul: „Este mult”. După aceasta a zis: „Cred milostivirii Iubitorului de oameni, că de se va pocăi omul cu tot sufletul, în trei zile primește Dumnezeu pocăința lui”.

Iarăși un alt frate a întrebat pe stareț, zicând: „Ce voi face, părinte, căci am căzut în păcat?”. Starețul a răspuns: „Scoală-te, fiule, și te vei mântui”. Zis-a fratele: „Dar după sculare, iarăși am căzut”. Starețul a zis: „Scoală-te iarăși”. Fratele i-a zis: „Apoi până când va fi căderea și scularea mea?”. Starețul a răspuns: „Până ce sfârșitul te va ajunge și te va găsi ori în cele bune ori în cele rele. Deci totdeauna se cade să petrecem în sculare, ca într-aceea să ne ajungă sfârșitul”.

La acest cuvios părinte, era un ucenic, anume Apolos. Acestuia din meșteșugirile vrăjmașului, pe lângă alte ispitiri și poftiri, i-a venit și pofta de rânduiala preoțească. Și i se arătau lui dracii în vis în chip de arhierei, hirotonindu-l pe el episcop. Deci, deșteptându-se din somn, ruga pe stareț ca să-i poruncească să meargă în cetate la arhiereu, ca să ia sfințirea preoțească. Iar starețul îi poruncea și-l învăța, spunându-i să nu caute rânduiala mai presus de vrednicia lui. Iar el supărându-se de multa învățătură și pedepsire a starețului, a fugit în taină de la dânsul și s-a dus în Alexandria, la rudeniile sale cele după trup, ca acolo, prin ajutorul acelora, să poată câștiga rânduiala preoției.

Și mergând el pe cale, a ieșit diavolul în întâmpinarea lui și i s-a arătat în chip de om înalt la statură, care era gol desăvârșit, negru la vedere, murdar la chip, având unghii de fier și arătând asemănare de fiară. Era încă și buzat, avea sâni femeiești, arătându-se că este și o parte și alta la fire; și era foarte puturos. Și atât de mare nerușinare arăta înaintea ochilor lui, încât nici nu se cuvine a o da în scris. Acela căzând pe grumajii lui Apolos, îl cuprindea și-l săruta adeseori. Iar Apolos se îngrădea cu semnul Sfintei Cruci și se trăgea din mâinile lui. Dar el zicea către dânsul: „Pentru ce fugi de mine? Știi că ești al meu și îmi ești iubit, fiindcă faci voile mele; pentru aceasta am și venit ca să călătoresc cu tine, până ce voi sfârși toate poftele tale”.

Iar Apolos, neputând suferi putoarea și nerușinarea lui, și-a ridicat ochii spre cer și a strigat foarte tare, zicând: „Dumnezeule, ajută-mi mie pentru rugăciunile părintelui meu, Sisoe, și mă izbăvește din această primejdie!”. Și îndată diavolul, depărtându-se puțin de la dânsul, s-a închipuit în femeie frumoasă goală și a zis către dânsul: „Primește-mă și satură-ți pofta ta, de vreme ce mult m-ai odihnit în inima ta, prin gândurile tale”. Și iarăși a zis: „Eu am voit să te fac pe tine popă și episcop, dar rugăciunile lui Sisoe, starețul cel lacom, mă gonesc de la tine”.

Aceasta zicând diavolul, s-a făcut nevăzut. Atunci Apolos, cuprins de mare frică, s-a întors la stareț și, căzând la picioarele lui, i-a spus toate cele ce i se întâmplaseră, cerând iertăciune. Incă a spus și fraților ce a pătimit din înșelăciunea vrăjmașului și cum i-au ajutat lui rugăciunile Cuviosului Părinte Sisoe. Căci cu adevărat, rugăciunea lui era puternică spre gonirea diavolilor, căci și dintr-un alt ucenic al său, anume Avram, a izgonit pe duhul cel necurat, care muncea trupul lui. Și toate duhurile ispititoare fugeau de la dânsul, neîndrăznind a se apropia de viteazul și nebiruitul ostaș al lui Hristos.

Și petrecând Cuviosul Sisoe șaizeci de ani, s-a apropiat de sfârșitul său. Deci, când era să se pristăvească, monahii șezând lângă dânsul, s-a luminat fața lui ca lumina și a zis către ei: „Iată, a venit avva Antonie”. Și tăcând puțin, iarăși a zis: „Iată, a venit ceata proorocilor”. Și iarăși fața lui mai mult a strălucit. Și a zis: „Iată, a venit ceata apostolilor”. Și s-a luminat fața lui îndoit, și vorbea cu fețele cele nevăzute. Și l-au rugat frații, zicând: „Spune nouă, părinte, cu cine vorbești?”. El le-a zis: „Iată, au venit îngerii să mă ia, și mă rog lor, ca să mă lase puțin să mă pocăiesc”. Frații i-au zis: „Părinte, nu-ți este de trebuință ție pocăința”. Starețul a răspuns: „Cu adevărat nu mă știu pe mine, de m-am atins măcar de începutul pocăinței mele”. Și toți frații îl știau pe el că este desăvârșit.

Și iarăși mai mult s-a luminat și se făcuse fața lui ca soarele, încât toți s-au temut. Și le-a zis starețul: „Iată, vine Domnul, vedeți toți. El zice: «Aduceți-Mi vasul alegerii din pustie»”. Cuviosul zicând acestea, îndată și-a dat duhul său Domnului; și s-au făcut niște fulgere și chilia aceea s-a umplut de bună mireasmă.

Cu astfel de fericit sfârșit, Cuviosul Sisoe și-a săvârșit vremelnica viață și s-a mutat la viața cea fără de sfârșit. Iar cetele sfinților care le-a văzut la sfârșitul său, cu acelea acum sălășluin-du-se, se îndulcește de vederea feței lui Hristos.

Fie ca de acele îndulciri să ne învrednicim și noi cu rugăciunile Cuviosului Părintelui nostru Sisoe și cu Darul Domnului nostru Iisus Hristos, Căruia se cuvine slava în veci. Amin.

Sf Mc Lucia din Roma

• • 

Sfânta Muceniță Lucia a fost prinsă de locțiitorul guvernatorului Provinciei Campania (Italia), Rix, care a obligat-o să jertfească zeilor. Lucia a refuzat cu desăvârșire acest lucru și a mărturisit pe Domnul nostru Iisus Hristos cu atât curaj încât Rix a primit și el învățătura creștină și Sfântul Botez.

Sfânta Muceniță Lucia a fost prinsă de locțiitorul guvernatorului Provinciei Campania (Italia), Rix, care a obligat-o să jertfească zeilor. Lucia a refuzat cu desăvârșire acest lucru și a mărturisit pe Domnul nostru Iisus Hristos cu atât curaj încât Rix a primit și el învățătura creștină și Sfântul Botez. Guvernatorul, auzind despre aceste întâmplări, a poruncit să fie amândoi decapitați, primind astfel cununa muceniciei.

Când se răspândea prin toate părţile Siciliei cinstirea Sfintei muceniţe Agatia şi poporul Siracuzei venea de departe să se închine sfântului ei mormânt, în cetatea Catanei, Lucia, fecioara cea lăudată a fost între siracuzeni cea mai de frunte la praznic împreună cu alţii şi cu maică să Evtihia, care avea boala curgerii de sânge de patru ani, şi care nu se vindeca cu nici o doctorie de la doctori. Şi, săvârşindu-se slujbele bisericeşti, se citea Evanghelia în care se pomeneşte de femeia căreia îi curgea sânge şi care, prin atingerea hainei lui Hristos s-a tămăduit. Lucia a zis mamei sale: "De crezi celor ce s-au citit, mamă, crede şi aceasta, cum că Agatia, care a pătimit pentru Hristos, s-a învrednicit a avea de faţă totdeauna pe Acela, pentru a Cărui nume a pătimit. Deci atinge-te de mormântul ei cu credinţă şi te vei tămădui".

După săvârşirea cântării bisericeşti, ducându-se poporul, a căzut înaintea mormântului sfintei muceniţe, mama împreună cu fiica şi au început cu lacrimi a se ruga, cerând ajutor. Deci, rugându-se ele mult, a adormit Lucia şi a avut vedenie, văzând-o pe Sfânta muceniţă Agatia în mijlocul îngerilor, foarte împodobită cu mărgăritare şi zicându-i: "Sora mea, Lucia, fecioara Domnului, pentru ce ceri de la mine ceea ce singură poţi îndată să dai? Căci credinţa ta ajută mamei tale şi, iată, s-a făcut sănătoasă! Şi precum prin mine se slăveşte cetatea Catania, aşa şi prin tine se va slăvi şi împodobi cetatea Siracuzei, pentru că ai gătit sălăşuire bine primită lui Hristos întru a ta feciorie".

Acestea auzindu-le Lucia, s-a deşteptat şi cu cutremur s-a sculat, apoi a zis către mama ei: "Mamă, mamă, iată te-ai vindecat. Deci, rogu-te pe tine prin sfânta aceasta care cu rugăciunile sale te-a tămăduit, să nu-mi mai pomeneşti de logodnic niciodată - pentru că acum era logodită -, nici să pofteşti a vedea din trupul meu rodul cel muritor. Ci toate acelea ce le-ai pregătit să mi le dai mie, ca şi când aş fi mers după bărbatul cel muritor, dă-mi-le acum, ca să merg la mirele cel fără de moarte, Hristos Domnul, Care va păzi fecioria mea". Iar mama sa Evtihia a zis către dânsa: "Toate cele ce sunt ale tatălui tău, care a murit de nouă ani, păzindu-le întregi le-am înmulţit şi nu le-am împuţinat, spre a le da moştenire ţie. Iar cele ce sunt ale mele şi cele ce mai pot să fie, singură le ştii bine. Deci, să acoperi mai întâi cu ţarina ochii mei şi apoi ceea ce va fi ţie cu plăcere, vei face cu toată avuţia". Lucia a zis: "Ascultă, mamă, sfatul meu, că nu este iubit de Dumnezeu acela care Îi dă Lui ceea ce nu poate duce cu sine, nici singur pentru el nu poate să le cheltuiască. Ci de voieşti a face lucru bine primit lui Dumnezeu, dă-I Lui ceea ce-ţi este cu putinţă a cheltui; pentru că după ce vei muri, nimic nu vei mai putea cheltui şi ceea ce dai acum, dai ce nu poţi duce cu tine. Deci, fiind vie şi sănătoasă, dă lui Hristos ceea ce ai, şi toate cele ce ai vrut să mi le dai mie, începe a le da de acum lui Hristos".

Astfel, în toate zilele vorbind fecioara cu mama sa, s-a făcut împărţirea lucrurilor, pe care le-a dat spre trebuinţa săracilor. Deci, vânzând satele, podoabele cele de mult preţ şi mărgăritarele, s-a înştiinţat despre aceea logodnicul ei, care, mîhnindu-se, a început a întreba pe doica Luciei: "Ce va să fie aceasta, că am auzit despre vinderea satelor, podoabelor şi a mărgăritarelor?" Iar doica, fiind pricepută, a zis: "Logodnica ta a aflat că se vinde o moştenire, a cărui preţ este de o mie de galbeni şi mai mult; şi vrând a o cumpăra pe aceea, pentru tine, vinde asemenea lucruri ca să adune banii aceia". Logodnicul, crezând cuvintele ei şi socotind că se face negustorie, a tăcut; ba chiar el îndemna la vânzare.

Dar când s-a înştiinţat că toate s-au împărţit săracilor şi scăpătaţilor, şi toate s-au cheltuit cu străinii şi slujitorii lui Dumnezeu, mergând la Pashasie, domnul cetăţii, a clevetit-o, zicând că logodnica sa este creştină şi potrivnică legilor împărăteşti. Iar ighemonul, chemând-o la sine, o sfătuia cu cuvinte şi o silea a jertfi idolilor. Atunci Lucia fericită a zis: "Aceasta este jertfa cea vie, precum şi credinţa cea curată, înaintea lui Dumnezeu: a cerceta pe cei săraci şi pe văduve în necazurile lor. Eu într-aceşti trei ani nimic altceva n-am făcut, decât numai am adus jerfă lui Dumnezeu Cel viu. Acum nemaiavând nimic din averea mea ce să aduc, pe mine mă jertfesc vie lui Dumnezeu şi ceea ce va fi cu plăcerea Lui, aceea să facă cu jertfa Sa".

Pashasie a zis: "Aceste cuvinte spune-le creştinilor, celor asemenea ţie, iar mie celui ce păzesc aşezămintele împărăteşti, în deşert mi le povesteşti". Lucia a zis: "Tu ia aminte la legile împărăteşti, iar eu iau aminte la legile lui Dumnezeu. Tu te temi de împăraţi, iar eu mă tem de Dumnezeu. Tu nu voieşti a-i mânia pe dânşii, iar eu foarte cu dinadinsul mă păzesc a nu mânia pe Dumnezeu. Tu te sârguieşti a plăcea acelora, iar eu doresc a-i plăcea lui Hristos. Deci, tu fă ceea ce socoteşti că-ţi este de folos, iar eu voi face aceea ce voi cunoaşte că-mi este de folos". Pashasie a zis: "Ai cheltuit moştenirea ta cu desfrânaţii tăi şi ai risipit-o şi pentru ceea vorbeşti ca o desfrânată". Lucia a zis: "Eu moştenirea mea la loc bun am aşezat-o, iar pe stricătorii sufletului şi ai trupului meu niciodată nu i-am primit". Pashasie a zis: "Şi care sunt stricătorii sufletului şi trupului tău?"

Lucia a zis: "Stricătorii sufletului voi sunteţi, de care grăieşte apostolul: Vorbele cele rele, strică obiceiurile cele bune. Pentru că sfătuiţi sufletele omeneşti, ca lăsând pe Ziditorul lor, să urmeze idolilor celor deşerţi. Iar stricătorii trupului sunt aceia care iubesc dulceaţa vremelnică, mai mult decât desfătarea cea veşnică şi aceia care cinstesc veselia ce degrabă piere mai mult decât bucuriile cele nesfârşite". Pashasie a zis: "Vor înceta şi vor amuţi cuvintele tale, când vor veni bătăile şi rănile". Lucia a zis: "Cuvintele lui Dumnezeu, niciodată nu vor tăcea". Pashasie a zis: "Au doară tu eşti Dumnezeu?". Lucia a răspuns: "Sunt roaba lui Dumnezeu şi pentru aceasta grăiesc cuvintele Lui, pentru că însuşi El a zis: Că nu veţi grăi voi înaintea împăraţilor şi a domnilor, ci Duhul Sfânt, Acela va grăi întru voi". Pashasie a zis: "Dar în tine este Duhul Sfânt şi Acela grăieşte în tine?". Lucia a zis: "Apostolul zice că cei ce vieţuiesc întru curăţie, sunt biserici ale lui Dumnezeu şi Duhul lui Dumnezeu vieţuieşte într-înşii".

Pashasie a zis: "Eu voi porunci să te ducă în casa cea de desfrânare, ca după ce vei fi batjocorită, să fugă de tine Duhul Sfânt". Niciodată nu se spurcă trupul de nu se va învoi cu mintea; pentru că chiar de vei pune tămâie în mâinile mele şi pe acea tămâie o vei arunca spre jertfă diavolească, Dumnezeu, uitându-se spre acesta, va râde pentru că voia şi cugetul îl judecă, iar nu lucrul ce se face cu sila. Iar pe siluitorul şi stricătorul fecioriei îl socoteşte ca pe un balaur, ca pe un tâlhar şi ca pe un barbar. Deci dacă pe mine, care nu voiesc, vei porunci a mă silui, apoi atunci vei îndoi cununa fecioriei mele". Pashasie a zis: "Voi porunci ca prin desfrânare să te omoare, de nu te vei supune poruncii împărăteşti". Lucia a zis: "Acum ţi-am spus că niciodată nu vei putea atrage voia mea către învoirea spre păcat; şi de acum orice vei face trupului meu, care ţi se pare a fi întru a ta stăpânire, de aceasta nu bagă seamă roaba lui Hristos".

Atunci Pashasie, judecătorul cel necurat şi nedrept, a poruncit să vină cei ce ţineau casa de desfrânare şi, venind, le-a dat pe sfânta, zicând: "Chemaţi poporul şi faceţi ca să-şi bată joc de dânsa până când aceasta va muri". Şi când a început a o duce în casa de desfrânare, atâta greutate i-a dat trupului ei Duhul Sfânt, încât nicidecum n-au putut să o mişte din loc. Apropiindu-se mulţi, după porunca muncitorului, munceau să o urnească din loc, dar în zadar osteneau şi slăbeau asudând fără rezultat, că fecioara Domnului stătea neclintită. Atunci, aducând o funie şi legând-o de mâini şi de picioare, au început cu toţii a o târî, dar ea ca un munte stătea neclintită.

Atunci Pashasie, cu mare supărare şi fiind în mare nepricepere, a chemat vrăjitorii, fermecătorii şi pe toţi popii idoleşti şi le-a poruncit să facă vrăjile lor împrejurul Luciei ca să fie urnită. Însă nimic n-au sporit căci stătea ca şi cum ar fi fost pironită cu trupul de pământ, iar picioarele ei nu le puteau mişca din loc. Apoi a poruncit să o stropească cu ud de om, socotind că cu oarecare vrăjitorii stă nemişcată, dar degeaba. Şi au adus multe perechi de boi, ca să o poată mişca din loc, însă nici aşa n-a fost cu putinţă a o clinti.

Deci, a zis către dânsa Pashasie: "Care sunt farmecele tale?" Lucia a zis: "Nu sunt acestea farmecele mele, ci faceri de bine ale lui Dumnezeu". Pashasie a zis: "Ce pricină este că fiind copilă neputinciosă şi de o mie de oameni fiind târâtă, stai neclintită"? Sfântă a zis: "De vei aduce şi zece mii, vor auzi pe Sfântul Duh care îmi grăieşte; cădea-vor despre laturea ta o mie şi zece mii de-a dreapta ta". Iar ticălosul judecător care o muncea, se chinuia cu sufletul său să scornescă chinuri, dar se tulbura cu gândurile, apoi i-a zis sfânta fecioară: "Pentru ce te munceşti şi te tulburi cu multe feluri de gânduri? Ai văzut că sunt biserică a lui Dumnezeu Celui viu? Crede acum, dacă nu te-ai cuminţit şi mai mult te învaţă!" Iar Pashasie se tulbură şi mai mult, oftă, văzând că sfânta îşi bate joc de dânsul.

Atunci a poruncit să aprindă un foc mare împrejurul ei şi să toarne peste dânsa smoală arsă, pucioasă şi untdelemn fiert. Dar ea în numele Domnului Iisus Hristos stă nemişcată şi nevătămată, zicând către tiran: "Eu am rugat pe Domnul meu Iisus Hristos, ca să nu aibă stăpânire asupra mea focul acesta; şi pentru ca să râdă de tine cei ce nădăjduiesc în Hristos, de aceea am cerut îndelungare pătimirii mele, ca să ridic frica muncilor, de la cei ce cred, iar pe cei ce nu cred, să-i lipsesc de glasul batjocoririi, ca să nu-şi mai bată joc de creştini". Iar unii din prietenii lui Pashasie, nesuferind a-l vedea pe acesta în mare supărare şi în nepricepere, au poruncit s-o lovească cu sabia peste grumazul ei.

Deci s-au dus acasă cu Pashasie, iar sfânta, deşi era foarte rănită, n-a slăbit, ci se ruga şi vorbea către popor: "Binevestesc vouă că s-a dat pace Bisericii lui Dumnezeu, pentru că Diocleţian a căzut din împărăţie, iar Maximian a murit acum; şi precum cetatea Cătăniei are mijlocitoare către Dumnezeu pe sora mea, Sfânta Agatia, aşa şi pe mine să mă ştiţi că trimisă de la Dumnezeu cetăţii acesteia; însă numai dacă veţi face voia Lui şi veţi primi credinţa Lui". Acestea zicând Lucia, roaba lui Dumnezeu, cu gâtlejul cel străpuns de sabie, iată înaintea ochilor ei se aducea Pashasie legat în lanţuri. Pentru că sicilienii trimiseseră în taină la Roma, vestind că Pashasie fără de milă necăjeşte acea latură, jefuind-o, luând cu sila şi răpind cele străine.

Deci a venit în acea vreme poruncă de la Roma, ca să fie dus la judecată ferecat, unde, fiind întrebat, a fost osândit la moarte, apoi, tăindu-i-se capul, a pierit cu sunet ticălosul. Acea ducere a lui în fiare a văzut-o sfânta, încă fiind vie, şi stând la locul cel de muncă, unde fiind rănită, n-a ieşit dintr-însa duhul ei, până când au venit preoţii şi au împărtăşit-o cu preacuratele şi de viaţă făcătoarele Taine ale lui Hristos. Apoi, zicând toţi: "Amin", sfânta muceniţă şi-a dat cinstitul său suflet în mâinile Domnului. Şi a fost pusă într-acel loc de cinste, unde a zidit peste dânsa biserică, în numele ei şi în cinstea lui Dumnezeu în Treime, închinat Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, Căruia I se cuvine slava în veci. Amin.