Materialele prezentate reprezintă un colaj realizat din publicații diferite și au drept scop informarea publică cuprinzând sinteza evenimentelor zilei în timp.
joi, 31 august 2023
8./1 SEPTEMBRIE 2023 - GLUMEȘTE, FII VESEL ȘI VEI RĂMÂNE TÂNĂR
* Ion: - Măi Văsălie, dă-mi împrumut un chil de pălincă până ce-oi face-o pe-a me. Văsălie: - Ia, măi Ioane, că doar suntem pretini. Ion, după două zile: - Măi Văsălie, mai dă-mi un chil de pălincă, mă, ca n-am reuşit s-o fac pe-a me. Văsălie: - Ia, mă Ioane, c-o s-o faci azi, mâne şi tu. Ion după o săptamână venea spre poarta lui Văsălie care era la masă cu Măria lui. Văsălie îi zice lu' nevasta-sa: - Tu, Mărie, dacă vine la noi, zi-i că nu-s acasă (şi se bagă sub pat). Vine Ion şi zice: - Ziua bună, Mărie ! - Ziua bună, Ioane. - Apăi, Văsălie une-i ? - Nu-i acasă, zice ea. - No, eu am vinit cu ale două chile de pălincă şi cu încă o jumate să ne cinstim ca-ntre pretini din pălinca nouă. Dacă Văsalie nu-i aci, ne-om cinsti doar noi. Se cinstesc, se-ncalzesc, se suie-n pat şi s-apucă de treabă.
Văsălie de sub pat aude, simte oarece şi cugetă adânc: "Tu-i mama ei de treabă ! Ce să fac ?! Puşcă am, cartuşe am......, dar nu-s acasă..........!!!!!!"
·Într-o cofetărie intră Bulişor, un băieţel de vreo 8-9 ani, cu o hârtie în mână. - Tanti, aş vrea 300 g. caramele a 25 lei kilogramul, 500 g. biscuiţi a 9 lei kilogramul… - Atât ? întrebă vânzătoarea. - Ar mai trebui 280 g. bomboane fondante a 35 lei kilogramul şi 400 g. fursecuri a 31 lei kilogramul. Vânzătoarea cântăreşte atent cele spuse de băieţel şi-i spune suma ce-o are de plătit. - Ei, ţi-a dat mămica ta destui bani ca să cumperi toate astea? - Tanti, mama nu mi-a dat nici un leu dar am venit la matale pentru că nu ştiam să-mi fac problema la aritmetică.
·O tipă vine acasă foarte supărată! Soţul său o întreabă: - Ce s-a întîmplat, dragă? - Doctorul mi-a zis că sufăr de o boală. - Ce boală, draga mea? - Ceva cu S! - SIDA? - Nu, parcă nu! - Sifilis? - Cred că da! Înnebunit, tipul dă telefon la secretara directorului său, acesta îl sună pe director, care îşi sună prietena... A doua zi, la policlinică se prezintă 100 de persoane pentru analize. Inainte de a intra, soţia îi zice: - Dragă, mi-am adus aminte de ce anume sufăr. - De ce anume, draga mea? - Scleroză!
·-Domnule doctor, ieri mi-am ţinut răsuflarea timp de cinci minute. -Extraordinar, zice doctorul, erai sub apă? -Nu, în dulap...
·- Nevastă-mea mă sărută de fiecare dată când mă întorc acasă la o oră mai târzie. - Asta da, iubire! - Aş, iubire! Se numeşte investigaţie.
·Profitînd de înghesuială, în autobuz, un tip o pipăie insistent pe femeia din faţa lui. Aceasta întoarce capul şi-i spune enervată: - Domnule, te rog... - Nu-i cazul să mă rugaţi, o fac cu plăcere…
·Un tip şi o tipă se întâlnesc într-un bar. Se privesc, se plac... şi ajung la tipă acasă. După câteva pahare tipul îşi dă jos cămaşa şi se spală pe mâini, după care îşi dă jos pantalonii şi se spală din nou pe mâini. - În mod sigur eşti stomatolog! - Cum ţi-ai dat seama? - După cum te-ai dezbrăcat şi te-ai spălat pe mâini de fiecare dată. După ce fac sex, ea spune: - Nu numai că eşti stomatolog, dar sunt sigură că eşti un mare stomatolog! - Extraordinar, într-adevăr sunt un dentist de succes, spune tipul impresionat de perspicacitatea fetei, dar de asta cum ai reuşit să-ţi dai seama? - N-am simţit nimic!!!!!!!!!!!!
·- Cum se numeşte penitenciarul de maximă securitate din Craiova? - AlcaPraz...
·Culmi:
- Culmea agronomiei: Sa faci sa infloreasca un boboc de rata... - Culmea pescarului: Sa pui scrum de tigara in ac, si sa prinzi peste afumat.. - Culmea zgarceniei: Sa pui ceasul sa sune cu 3 ore mai in urma sa faci economie de somn... - Culmea culmilor: mutul sa-i spuna surdului ca orbul se uita la ei... - Culmea zborului: Sa zbori pe cerul guri... -Culmea justitiei: Sa condamni o prostituata la locul de munca.... - Culmea fizici: Sa pasti un cal putere pe campul unui camp magnetic... - Culmea ceasului desteptator: Sa sune "Ocupat"... - Culmea melancoliei: Sa cazi pe ganduri si sa-ti spargi capul... - Culmea somnului sa visezi ca adormi... - Culmea mizeriei: Sa ai pureci paduchii latii..AHAHAHAAAAA.. - CULMEA ORBULUI: sa-si vada moartea cu ochii...
* Una reală! Se spune ca s-a petrecut la Politehnica in Bucuresti. Studentii aveau examen, dar, nemergand la cursuri nici macar nu-si cunosteau profa. Un grup de studenti asteptau si ei... Vine o tipa faina cu un sal in jurul gatului, iar unul din studenti zice: - Iata vine un sol de pace c-o naframa-n varf de batz.... Si toti se prapadesc de ras. Se uita tipa atent la ei si intra in sala. Studentul in fapta: - Waw! Am pus-o! E profa. Sigur ma pica. Dar isi incearca totusi norocul si intra in sala. Cand sa traga biletu` cu subiectu`, profa intreaba: - Tu esti Mircea? - Eu sunt doamna. Dau acum sau vin la toamna?!
* Un mos in carja se duce la sexolog. Intra in cabinet iar medicul se uita la el peste ochelari, stapanindu-si cu greu un izbucnit in ras. - Buna tataie, ce vant te-aduce pe-aici? N-ai gresit cumva cabinetul? - Auzi fiule, dumneata te ocupi cu problemele de sex? - Da tataie! - Atunci am nimerit bine. Uita care-i treaba. Io si baba me' ne-am iubit tare mult si inca ne iubim, dar n-am mai dragalit-o de vo' 30 de ani. Azi mane ne terminam treburile cu lumea asta si am mai vre' si noi odata sa ne dragalim. Da-ne rogu-te frumos niste pastile din alea de ne-ajuta! Se gandeste medicul si-i spune: - Uite tataie, aici ai doua pastile. Una albastra pentru tine si una galbena pentru baba ta. Le luati inainte de a va dragali. Dar nu-ti garantez ca va functiona. La varsta voastra e si periculos, dar treba ta. Pleaca mosul fericit acasa. Dupa doua zile se intalneste mosul cu medicul prin oras iar medicul il recunoaste: - Salut tataie! Cum a fost cu baba? Bine? - Buna ziua domnu doctor, pai o fost bine numa ca io cred ca am inversat pastilele. - De ce crezi asta? intreba medicul. - Pai la baba mea i s-o intarit piciorul drept iar mie mi-o tremurat fundul toata noaptea.
·... - Sunt cazuri când soţul trebuie să-şi mintă soţia. - Asta nu-i chiar atît de grav. Mai rău e când trebuie să spună adevărul!
·- Cum păstraţi armonia conjugală ? - Prin reciprocitate : Când soţia e nervoasă, eu tac. Şi invers : eu tac când soţia e nervoasă !
·Cum să-l dezvăţ pe bărbatu-meu să vorbească în somn ? - Lasă-l să vorbească un pic ziua !
·- Doctore, aţi recomandat soţiei mele să se ducă la băi. E bolnavă ? - Nu ! Dvs. aveţi nevoie de linişte !
·Tineri casatoriti la masa. Sotia: - Ti-a placut felul doi, draga? L-am facut din cartea de bucate. Sotul: - Altadata, sa folosesti paginile. Coperta era cam tare.
·Din cercetările urmaşilor lui Darwin: În epoca ce va veni, omul va suferi o mutaţie împortantă: organele genitale vor fi mutate de la locul actual, în palmă! Gândiţi-vă ce va însemna o strângere de mână!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
·Î. Prin ce se deosebeste un om de o camila ? R. Camila poate sa lucreze o saptamana fara sa bea, iar omul poate sa bea o saptamana fara sa lucreze ...
7. /1 SEPTEMBRIE 2023 - GÂNDURI PESTE TIMP
HENRIETTE YVONNE STAHL
Henriette Yvonne Stahl
Henriette Yvonne Stahl pe o carte poștală cu autograf
Scriitoarea s-a născut la Saint Avald, în Lorena, într-o familie franceză. Medicii francezi o decretaseră la naștere "non viable", mama ei trecând prin mari probleme financiare și depășind o depresie profundă. În 1901 familia ei se stabilește în România și scriitoarea primește cetățenia română. Tatăl său, Henri Stahl, a fost autorul unei celebre metode de stenografie și stenograf șef al Parlamentului, prietenul de o viață al istoricului Nicolae Iorga. Face liceul în particular, începe școala la vârsta de 9 ani din cauza sănătății ei șubrede. În anul 1918 este trimisă de părinți să locuiască la țară, în familia ordonanței, care-i salvase viața tatălui ei pe front, Iordache Dumitru. Soția acestuia este prototipul eroinei romanului "Voica". Debutează în literatură cu poeme în proză, publicate în revista "Flacăra", în 1931. Urmează "Conservatorul de Artă Dramatică" din București, între anii 1922 - 1925, unde studiază actoria la clasa actorului Ion Livescu. În 1931 îl cunoaște pe poetul Ion Vinea, alături de care va rămâne 14 ani. În 1945, îl cunoaște pe romancierul Petru Dumitriu, cu ocazia premierii acestuia pentru cea mai bună nuvelă a anului. Acesta se mută la ea acasă, în 1946, (inițial lângă Cișmigiu, ulterior pe Bulevardul Pake Protopopescu nr. 89, unde se află și acum o plachetă "in memoriam" a scriitoarei). Legătura dintre ei va dura aproximativ 10 ani, în pofida diferenței mari de vârstă (24 de ani). În 1954 are loc un episod interesant: căsătoria celor doi, urmată aproape imediat de divorț. Explicația fiind probabil dorința de a-i asigura scriitoarei un venit decent și statutul de relativă protecție în fața abuzurilor, ca fostă soție de nomenclaturist.
Unele dintre romanele ei, tipărite între cele două războaie mondiale, vor fi primite elogios de Garabet Ibrăileanu și de Mihail Sadoveanu, mai ales că debutul cu romanul "Voica", se va produce în paginile "Vieții Românești" (1924). Participă cu acest roman la concursul de debut în proză al ziarului "Dimineața", și deși nu îl câștigă, va intra în atenția câtorva mari critici sau scriitori din epocă. Romanul, care va fi retipărit după 1944, și apoi, în a treia ediție, abia în 1972, conține o imagine neidealizată a existenței rurale, prezentând faptele în stil naturalist, dar și justficându-le. Romanul "Voica" obține Premiul Societății Scriitorilor Români, în același an. A scris și literatură în limba franceză, iar o parte dintre romanele ei au fost publicate în Franța, în traducere proprie.
Între zi și noapte, (1942, ed. n. 1971) un roman social care conține imagini ale unui mediu citadin sau cosmopolit, capabil de rafinamente sentimentale unite cu vulgaritatea, trădând descompunerea, abulia, lipsa de preocupări mai importante decât propriul trup, ale cărui drepturi sunt dealtfel revendicate programatic de romancieră.
Marea bucurie , 1947 tratează drama exilatului care se ratează afectiv și social prin lașitate.
Fratele meu, omul, (1965) reia descrierea acelorași medii sociale și a combinațiilor umane senzaționale din perspectivă mai distanțată.
Nu mă călca pe umbră, 1969 este o fantezie ușoară, prin care Onofrei, personaj maleabil și proteic până la absurd, ridică în mod alegoric problema disponibilităților paradoxale ale omului în a se adapta prin ipostaziere oricărei situații.
Orizont, linie severă, 1970, o antologie a creației sale poetice din perioada 1940-1967
Pontiful, 1972 este romanul iubirii unei scriitoare pentru un medic insuportabil. Ca și în celelalte romane, interesul este susținut prin capacitatea de a crea atmosfera, prin selecția adecvată a detaliilor materiale.
Liviu Rebreanu s-a născut la 27 noiembrie1885 în satul Târlișua (din fostul comitat Solnoc Dăbâca - azi județul Bistrița-Năsăud), fiind primul din cei 14 copii ai învățătorului Vasile Rebreanu (1863-1914) și ai Ludovicăi (născută Diuganu). În tinerețe, mama sa (1865-1945) era pasionată de teatru, fiind considerată „primă diletantă”[necesită citare] pe scena Becleanului de baștină. Ambii părinți constituie modelele familiei Herdelea care apare în Ion, Răscoala, Gorila, etc.
În anul 1889 familia Rebreanu s-a mutat în comuna Maieru, pe valea Someșului Mare. Scriitorul oferă el însuși o mărturie despre acei ani: În Maieru am trăit cele mai frumoase și mai fericite zile ale vieții mele. Până ce, când să împlinesc zece ani, a trebuit să merg la Năsăud, la liceu.
În scrierile sale de sertar, la început în limba maghiară, și, apoi, în limba română, multe amintiri din copilărie aduc în prim-plan pe oamenii acestor locuri. Deși localizate în imaginarul Pripas (identificat de cercetători cu vechiul sat Prislop, astăzi, suburbie a orașului Năsăud, în care Liviu Rebreanu a locuit mai târziu), unele episoade din Ion au păstrat cadrul toponimic și onomastic al Maierului (Cuibul visurilor, cum mai este intitulat într-una din povestirile publicate de scriitor).
A început cursurile școlii primare în 1891. Despre această epocă oferă el însuși o mărturie: Cele dintâi plăceri ale slovei tipărite și ale științei de carte tot în Maieru le-am avut, în forma primelor lecturi care m-au pasionat, Poveștile ardelenești ale lui Ion Pop-Reteganul, vreo cinci volume.
În anul 1898, îndrăgostit fiind, liceanul de clasa a IV-a, scrie "întâia și ultima poezie". Fascinat de o tânără actriță dintr-o trupă ambulantă ungurească (ingenua trupei, de care m-am îndrăgostit nebunește), scrie un vodevil, în limba maghiară, după modelul celui văzut. Mai târziu, aflat în Budapesta, a cultivat, fără succes, acest gen dramatic.
În 1900 a început să urmeze Școala Reală Superioară de Honvezi din Sopron (Ödenburg, în nord-vestul Ungariei, lângă granița cu Austria). La sfârșitul anului I a obținut calificativul "eminent". Ca și la Gimnaziul din Bistrița, a manifestat o înclinație deosebită pentru studiul limbilor străine. La Brașov a apărut povestea Armeanul neguțător și fiul său Gherghel, folclor prelucrat de Vasile Rebreanu (într-o colecție pentru copii). În 1902, după abateri de la regulamentul militar al școlii, a fost retrogradat din funcția de chestor. La sfârșitul celui de-al doilea an de școală, a primit doar distincția simplă. În cel de-al treilea an a pierdut și distincția simplă, din cauza mediei scăzute la "purtare". Din 1903 până în 1906 a urmat, ca bursier al statului austro-ungar, Academia militară "Ludoviceum" din Budapesta (deși s-a simțit atras de medicină, ale cărei cursuri presupuneau cheltuieli inacceptabile pentru familia lui Rebreanu). Aici, din nou, în primul an, a primit distincția de eminent.
La 1 septembrie1906 a fost repartizat ca sublocotenent în armata austro-ungară, la regimentul al doilea de honvezi regali din Gyula. Acolo, pe lângă îndeletniciri cazone, Rebreanu a avut numeroase preocupări literare: lecturi, conspecte, proiecte dramaturgice. După 17 luni de serviciu militar este radiat din cadrele militare pentru "gestiune nepricepută a bugetului popotei ofițerilor."[9] În 1907 a conspectat numeroase opere din literatura universală, specificând, uneori, data lecturilor (25 aprilie, 2, 3, 7, 8 și 16 mai, 1, 2 iulie). Între scriitorii excerptați au fost clasici francezi, ruși, germani, italieni, englezi, maghiari. Li s-au adăugat câteva proiecte de literatură dramatică: Vetélytársak - Örveny (Rivalii - Vâltoarea); Valkó föhadnagy (Locotenentul Valkó); Gigi (Ghighi), ultimul cu personaje inspirate din viața "intelighenței" năsăudene.
La Budapesta și Gyula a scris și transcris cinci povestiri, în limba maghiară, din ciclul Szamárlétra (Scara măgarilor), satire cu caracter anticazon (volum nepublicat). Sub presiunea unor încurcături bănești, a fost forțat să demisioneze din armată; în prealabil, scriind în "arest la domiciliu", s-a hotărât să se dedice literaturii (Journal-ul surprinde acest moment).
La 12 februarie 1908 demisionează din armată și revine în Prislopul Năsăudului, spre disperarea părinților, care l-au știut un domn realizat: "Aici am luat contact cu țăranul român, aici l-am cunoscut mai bine, aici m-am impregnat de toate suferințele și visurile lui - lucruri care aveau să treacă mai târziu în literatura mea..." La 1 noiembrie 1908 a debutat în presa românească la Sibiu, unde în revista "Luceafărul" îi apare nuvela numită Codrea.
Pentru o scurtă perioadă de timp din anul 1909 a lucrat ca funcționar la primăria din Vărarea, actualul Nepos. Participă la serbările Astrei de la Sibiu. Trece munții și se stabilește la București unde participă la cenaclul lui Mihail Dragomirescu, unde va prezenta nuvela "Proștii".
În luna ianuarie 1910, pe baza convenției cu Austro-Ungaria, guvernul budapestan cere autorităților românești extrădarea gazetarului ardelean. În februarie, Rebreanu a fost arestat și deținut la Văcărești. Într-un Memoriu adresat autorităților românești în luna mai, tânărul scriitor a menționat că adevărata pricină a cererii de extrădare constă în activitatea sa publicistică pe care, anterior, a desfășurat-o în slujba românilor de peste munți. În închisoarea Văcărești, a terminat nuvela Culcușul.
Publicând în Convorbiri critice nuvela Culcușul, criticul Mihail Dragomirescu a ținut să o prefațeze astfel:
Deși nu admitem cruditățile de termeni pe care autorul e nevoit să le pună în gura eroilor săi, totuși, publicăm această novelă, și încă la acest loc de onoare, fiindcă pe lângă o adâncime de concepție puțin comună, e remarcabilă prin pitorescul lumii zugrăvite, prin spiritul de observație, prin energia decepției și mai cu seamă prin originalitatea limbii.
După detenția din închisoarea Văcărești, este transferat la închisoarea din Gyula, Imperiul Austro-Ungar. Aici scrie Golanii și începe să traducă volumul de povestiri Lelki kalandok (Aventuri spirituale), apărut la Budapesta, 1908 sub semnătura scriitorului maghiar Gyula Szini. Autorul îi era prieten și – după mărturisiri datând din acele zile (epistola lui Rebreanu către Mihail Dragomirescu, la 7 august1910) – împreună ar fi scris mai multe lucrări (pe când eram la Pesta). Câteva titluri din volum, îndeosebi din ciclul Biedermeier képek (Tablouri Biedermeier) vor fi publicate, peste ani, la București, în paginile Universului literar (1913) și în Almanahul Adevărul (1914). A întocmit și un proiect sumar al romanului Zestrea, datat în închisoarea din Gyula.
La 16 august 1910, eliberat din închisoare, Curtea tribunalului de Apel a considerat că delictul a fost ispășit după cele șase luni de temniță. S-a angajat ulterior ca ajutor de notar în Măgura Ilvei, apoi în Nimigea, în zona lui de baștină. Din București a primit vestea că piesa Osândava fi pusă în citire, ulterior, însă, a fost respinsă.
În toamna anului 1910 se afla într-o situație materială precară. A avut convingerea că nu stăpânește cum se cuvine limba literară românească:
"A trebuit să-mi dau seama că, dacă vreau să realizez ceva trebuie să nimicesc în prealabil, în sufletul meu și în mintea mea, tot ce mi-au împrumutat atâția ani de mediu străin, tocmai la vârsta cea mai accesibilă tuturor influențelor, și că aceasta nu se poate împlini cu adevărat decât acolo unde voi respira o atmosferă românească, absolut pură și ferită de miasmele de până ieri, adică în Țară și mai ales în București."
"Întâiul meu contact cu literații români s-a efectuat cu prilejul unui congres al Astrei la Sibiu, unde am fost trimis ca gazetar român. Profitând de această unică ocazie, am și trecut dincoace, la București."
Revenit intre timp la București întâmpină o serie de greutăți financiare: Am sosit cu 300 de lei în buzunar... Și aici... aici... aici începe un capitol întunecat al vieții mele, o epocă grea, de luptă dârză cu mizeria și pasiunea de scriitor. [...] Am venit în contact cu toți corifeii literaturii de atunci. Gârleanu mai ales era marele prozator al epocii. În vremea aceea, am încercat acest gen nou de nuvele, care nu prea era înțeles de gingașii povestitori din jurul meu. Până atunci, nuvela era un fel de anecdotă, scrisă viu, curgător, cu înflorituri de stil, dar fără nici o preocupare a fondului sau a conflictului psihologic.
A fost angajat la publicația "Ordinea", unde redactor-șef era Ștefan Antim: în Răscoala apare ca personajul Antimiu. La 25 octombrie 1910 a debutat în București, în revista Convorbiri critice. Împreună cu Mihail Sorbul, în acea perioadă scoate revista "Scena", dedicată teatrului și muzicii. Anul 1911 și l-a dedicat teatrului. Până în 1912, a avut îndeletniciri diverse: de la întocmirea repertoriului la reclama publicitară; de la traducerea unor piese (Hoții de Schiller și Ofițerul de Franz Molnar) la pregătirea revistei bilunare Teatrul. În iunie, 1911, este numit secretar literar la Teatrul Național din Craiova, condus de Emil Gârleanu. O lună mai târziu, la teatrul din Craiova a sosit și Ștefana (Fanny) Rădulescu (viitoarea soție a scriitorului, cu care se va căsători în 1912); ca artistă, va debuta pe scena teatrului din localitate, în spectacolul cu piesa Rapsozii de Victor Eftimiu (9 octombrie). Între timp devine membru al Societății Scriitorilor Români.
În data de 15 ianuarie 1912, presat de acute nevoi materiale, începe să publice în revista craioveană Ramuri, condusă de Constantin Șaban-Făgețel. Pe 19 ianuarie se căsătorește cu actrița Ștefana (Fanny) Rădulescu, adoptând-o și pe fiica acesteia, Puia-Florica. Elocvente sunt rândurile adresate lui Constantin Șaban-Făgețel despre starea materială a tinerei sale familii: Neavând la cine apela la Craiova, sunt nevoit să mă dedau la cerșetorie și, cum n-am la altcineva aici afară de tine, sunt nevoit să mă cerșetoresc la tine, cu toate că mi-e nespus de penibil.
„Dezangajarea” soției de la Teatrul Național din Craiova pe data 1 mai1912 (cf. Registrul de procese-verbale, 25 aprilie1912) l-au determinat să părăsească orașul, stabilindu-se la București. Artista Fanny a fost angajată la Teatrul Național, la intervenția lui Ioan Alexandru Brătescu-Voinești. În Capitală a avut colaborări sporadice la ziare și reviste, fiind copleșit de greutăți materiale. Familia rămasă în Prislop îi cere ajutorul cu disperare ("acasă suntem 9 oameni"), deși învățătorul Vasile Rebreanu mai lucrează "ca cancelarist" la avocatul Tudor Moisil.
Din luna iulie 1913, după intrarea României în cel de-al doilea război balcanic (10 iulie), s-a angajat ca reporter la Adevărul dar la sfârșitul războiului a fost concediat.
În data de 27 august1916 România a declarat război Austro-Ungariei. Fost ofițer, s-a oferit voluntar în armata română, dar nu i s-a aprobat cererea. În 6 decembrie armatele germane ocupă Bucureștiul. "Fugarul" se află într-o situație dificilă. Închis în casă, continuă să scrie la romanul Ion.
Între 12/13 mai1917, fratele său Emil Rebreanu, ofițer în armata austro-ungară, este acuzat de dezertare și spionaj, fiind condamnat la moarte (ecouri în lumea romanului Pădurea spânzuraților). În primăvara anului 1918 a fost arestat și anchetat de autoritățile de ocupație, dar Liviu a reușit în cele din urmă să fugă. În luna mai, ajutat de socialiști, a trecut în Moldova și a locuit o vreme la Iași. În luna noiembrie a revenit în București. În vacanța din vara anului 1918 a călătorit cu soția în Transilvania, Rebreanu documentându-se atent în legătură cu sfârșitul tragic al lui Emil. Reîntors la București, prozatorul a încercat să scrie la Pădurea spânzuraților, fără să reușească să finalizeze romanul.
În decembrie 1929 a fost numit director al Teatrului Național din București, funcție pe care a deținut-o timp de un an. În 1929, la însărcinarea primului ministru, a lucrat la proiectele de organizare a Direcției Educației Poporului, al cărei conducător a devenit la începutul anului următor. Pe 19 noiembrie 1930, în urma unor cumplite dezamăgiri înregistrate în conducerea treburilor publice, Rebreanu a demisionat din conducerea Direcției Educației Poporului. A cumpărat o casă și o vie la Valea Mare, lângă Pitești, unde au fost scrise majoritatea cărților sale de atunci încolo.
La începutul anului 1941 a fost numit din nou director al Teatrului Național. A acceptat numirea de director al cotidianului Viața (fără o participare esențială). În luna ianuarie 1942, a luat parte la un turneu de conferințe despre cultura românească la Berlin, München, Stuttgart, Leipzig, Dresda, Görlitz, Breslau, Viena. În luna martie a călătorit la Zagreb și Weimar, călătorii prilejuite de constituirea societății culturale pan-europene. Aici a susținut că nu vrem nici un fel de politică, ci numai literatură.
La 4 aprilie1944, fiind grav bolnav, s-a retras în satul argeșean Valea Mare, fără să mai revadă vreodată Bucureștiul (un control radiologic a semnalat, încă din ianuarie, opacitate suspectă la plămânul drept). La 7 iulie, Rebreanu scria în Jurnal: „Perspective puține de salvare, dată fiind vârsta mea, chistul din plămânul drept, emfizemul vechi și bronșita cronică.”
La 1 septembrie1944, la Valea Mare, a încetat din viață la vârsta de 59 de ani. După câteva luni a fost deshumat și reînhumat la Cimitirul Bellu din București.
O altă opinie sugerează că Liviu Rebreanu s-ar fi aflat în seara de 23 august 1944 într-o mașină alături de generalul Manolescu și Rică Georgescu fiind împușcat de un soldat care asigura un baraj:
„Pe la miezul nopții, unchiul ei (Lygiei Georgescu), generalul Manolescu, a venit la închisoare să-l ia pe Rică la un dineu. Înainte de asta, l-au condus pe colonelul Ionescu acasă cu mașina. Apoi, i-au lăsat lui Maniu un mesaj, la locuința acestuia, să vină și el la petrecere când va putea. La marginea Bucureștilor, lângă drumul care cotește spre Golf Club, au dat de un baraj românesc și Manolescu, care conducea în viteză și cu farurile stinse, nu a putut frâna în timp și un soldat l-a împușcat pe directorul Teatrului Național, care se afla pe scaunul de lângă el. În loc de petrecere au stat aproape toată noaptea la spital, unde prietenul lor a decedat; Rică s-a întors îndurerat la închisoare”
—Ivor Porter, Operațiunea „Autonomus”, Editura Humanitas, București, 1991, p. 263
La 1 noiembrie1908 a debutat în presa românească: la Sibiu, în revista Luceafărul, condusă de O. Goga și O. Tăslăuanu, a apărut povestirea Codrea (Glasul inimii). În aceeași revistă, Rebreanu a mai publicat nuvelele Ofilire (15 decembrie1908), Răfuială (28 ianuarie1909) și Nevasta (16 iunie1911).
A început un nou jurnal de lector (Spicuiri), aplecându-se, în mod deosebit, asupra paginilor de critică și istorie literară din Viața românească, aparținând, mai ales, lui Garabet Ibrăileanu. A revenit asupra amintirilor din copilărie, scrise la Gyula, de data aceasta sub influența lui Creangă. A încercat să traducă după o versiune germană, romanul Război și pace de Tolstoi.
În traducerea lui, revista Țara noastră a publicat poemul Moartea șoimanului de M. Gorki. Din Prislop i-a trimis o scrisoare lui Mihail Dragomirescu, propunându-i, spre publicare, o povestire. A scris nuvela Mâna (prima variantă a nuvelei Ocrotitorul), sub influența lecturilor din Anton Pavlovici Cehov.
16 octombrie – Prima datare pe o proză originală, după sosirea în București: Volbura dragosteiCântecul iubirii.
În luna octombrie a aceluiași an a primit o scrisoare de la Mihail Dragomirescu:
Iartă-mă că aseară am uitat de nuvela dumitale. E drept că, chiar de nu aș fi uitat, n-aș fi vrut să te expun la un nesucces, neștiind calitățile ei de mai înainte. Astăzi însă am citit-o și te felicit, e foarte interesantă povestea și cu însemnate calități literare. Vrei s-o public în Convorbiri critice?
La 25 octombrie 1910 a debutat în capitala țării, în revista Convorbiri critice a apărut nuvela Volbura dragostei [Cântecul iubirii]. Nuvela publicată a deschis șirul unei însemnate colaborări: Proștii, Culcușul, Golanii, Dintele (1910). A început să primească scrisori de încurajare de la Mihail Dragomirescu care se interesa îndeaproape de ce scrie, l-a invitat la el acasă și s-a oferit să-l ajute să primească o slujbă la un ziar.
A fost angajat la Ordinea, unde redactor-șef era Ștefan Antim: în Răscoala apare ca personajul Antimiu. A fost secretar de redacție la Falanga literară și artistică, condusă de Mihail Dragomirescu, funcție pe care a deținut-o și la Convorbiri critice (funcții mai mult onorifice).
Debut editorial, la Orăștie, apare volumul de nuvele Frământări, la "Librăria națională", condusă de Sebastian Bornemisa. În sumar, producții literare tipărite în revistele Luceafărul și Convorbiri critice: 'Dintele, LacrimaGlasul inimii, Culcușul, Ofilire, Răfuiala, Nevasta, Golanii, Cântec de dragoste [Cântectul iubirii], Proștii, Filibaș [Ocrotitorul].
Înainte de a scrie și de a-și publica romanele, scriitorul și-a desăvârșit talentul de prozator scriind povestiri și nuvele. Cea mai cunoscută nuvelă a sa este de bună seamă Ițic Ștrul, dezertor. Ciuleandra, nuvela sa psihologică cea mai cunoscută, va apărea ceva mai târziu.
Liviu Rebreanu publică în anul 1920 romanul Ion, despre care Eugen Lovinescu avea să scrie că „e cea mai puternică creație obiectivă a literaturii române”. Ion este un roman al vieții țărănești, dar și unul al relațiilor sociale și naționale complexe din epoca monarhiei dualiste. Scriitorul își propusese să realizeze un vast triptic al vieții țărănești care să cuprindă după viața țăranului român din Ardeal, pe aceea a țăranului din Regat și apoi din Basarabia. După o perioadă mai îndelungată de documentare, Rebreanu publică, în 1932, romanul Răscoala, dedicat evenimentelor tragice de la 1907, al cărui erou nu mai este o figură individuală, ci, așa cum scria George Călinescu, „țăranul colectiv cu psihologie de gloată”. Ultima parte dedicată țăranilor din Basarabia a rămas nerealizată.
Al doilea roman al lui Rebreanu, apărut în 1922, aduce o noutate tematică importantă. E vorba de Pădurea spânzuraților, un roman psihologic care are în centrul său cazul unui ofițer român din armata austro-ungară condamnat la moarte prin spânzurătoare pentru a fi încercat să dezerteze în tabăra românească în timpul Primului Război Mondial. Romanul este inspirat din moartea tragică a fratelui său, locotenent în armata austro-ungară, care trecuse printr-o experiență similară. Tema fusese schițată, inițial, în nuvela Catastrofa.
Alături de romanele majore, prozatorul a scris mai multe romane, polițiste sau cu subiecte care țin de zona paraliteraturii, cum ar fi Adam și Eva, bazat pe tema metempsihozei. Un cuplu se reîncarnează în șapte momente istorice diferite, iar textul e închis într-o povestire cu ramă.
Alte două romane, Gorila și Jar, care descriau mediul intelectual și redacțiile unor ziare interbelice, deși s-au bucurat de succes de public, nu au fost validate de critică, iar Crăișorul, o biografia romanțată a lui Horia, care fusese poreclit de locuitorii munților Apuseni „Crăișorul munților”, a însemnat un alt mare eșec literar. După Răscoala , Rebreanu nu a mai dat nici o capodoperă, toate romanele scrise ulterior fiind caracterizate de criticul G. Călinescu drept inegale.
În Amândoi Rebreanu a încercat să scrie un roman polițist, descriind o crimă comisă de o servitoare cu instincte criminale. Evident scriitorul cunoștea romanele naturaliste.
Liviu Rebreanu a fost unul dintre puținii autori români care s-a bucurat de succes de librărie și a avut o situație stabilă din punctul de vedere financiar, s-a bucurat și de onoruri publice și de recunoașterea valorii sale, atât din partea publicului cititor, cât și a criticii literare, încă din timpul vieții. Postum, această recunoaștere avea să se transforme într-un veritabil cult, lui Liviu Rebreanu, recunoscut drept un clasic al literaturii române, i s-au consacrat poate zeci sau sute de studii și comentarii.
Rebreanu a fost și autorul unui jurnal intim, foarte interesant pentru datele inedite pe care cititorii le pot afla din biografia autorului. Postum au fost editate și alte opere, inclusiv o carte de călătorii în Franța și Germania, Metropole, tradusă și în limba franceză.
A reluat vechi proiecte (piese de teatru), precum Ghighi, și a adăugat altele inspirate din viața țărănească: Traiul, Osânda. A citit multe cărți românești, urmărind, îndeosebi, îmbogățirea vocabularului, șlefuirea limbii literare. A început să scrie un caiet de Schițe, între care unele au anticipat eroi și episoade din proza matură. Multe subiecte au fost dezvoltate, la început, în cadrul nuvelisticii. Datările ating limita 28 aprilie1909.
A scris povestirea Codrea (Glasul inimii). În aceeași toamnă, a terminat și povestirea Domnul Ionică, reluare a unei proze mai vechi, din ciclul Szamárlétra. Cu aceste pagini s-a adresat mai multor reviste literare de peste munți (trimițând scrisori lui Garabet Ibrăileanu la Viața românească din Iași, lui Mihail Dragomirescu la Convorbiri critice din București, precum și din Transilvania, corespundând cu Octavian Tăslăuanu de la Luceafărul din Sibiu).
La 1 octombrie, la Blaj, în Revista politică și literară a apărut povestirea Talerii, ultima tipărită în Ardeal, înainte ca Rebreanu să se stabilească în capitala țării. A terminat nuvela Ofilire, sub impulsul unor lecturi sadoveniene.
Anul 1911 și l-a dedicat teatrului. Astfel, pe 15 septembrie/ianuarie 1911, împreună cu dramaturgul Mihail Sorbul, scoate revista Scena, dar aceasta rezistă doar 10 numere. În luna aprilie a aceluiași an a fost numit secretar al Teatrului Național din Craiova, și devine un colaborator de bază al lui Emil Gârleanu, la acea dată directorul instituției. Până în 1912, va avea îndeletniciri diverse: de la întocmirea repertoriului la reclama publicitară; de la traducerea unor piese (Hoții de Schiller și Ofițerul de Franz Molnar) la pregătirea revistei bilunare Teatrul.O lună mai târziu, la teatrul din Craiova sosește și Ștefana (Fanny) Rădulescu (viitoarea soție a scriitorului); ca artistă, va debuta pe scena teatrului din localitate, în spectacolul cu piesa Rapsozii de Victor Eftimiu (9 octombrie).
Își continuă activitatea literară scriind și publicând nuvele. Astfel, în luna septembrie, la Iași, în revista Viața românească, apare nuvela Filibaș Ocrotitorul; o versiune anterioară (Mâna) fusese terminată, la 20 mai, în București. Pe data de 11 noiembrie, la Orăștie, revista Cosânzeana deschide șirul colaborărilor cu Liviu Rebreanu (majoritatea retipăriri deghizate). Pentru început, Proștii (la un an după tipărirea în Convorbiri critice), urmată de noi reeditări, în 1912/1913. Inedite: Idilă de la țară (1912), schiță neglijată la alcătuirea volumelor, și Armeanul, Armeanca și clubul (1913), pe care o va prelua în volum cu titlul Idilă de la țară (fără să fie totuna cu lucrarea amintită mai sus).
În anul 1912, în Almanahul Societății Scriitorilor Români apare poemul în proză Mărturisire (amintit de Fanny Rebreanu, în volumul Cu soțul meu, ca discretă cerere în căsătorie); proza este o prelucrare a unui text maghiar, Strófak (Strofe), aparținând prietenului său Szini Gyula.
Pe data de 20 aprilie, cu schița Strănutarea, revista Flacăra, condusă de Constantin Banu, deschide șirul colaborărilor cu Rebreanu; în paginile primei serii, vor mai apărea: Vrăjmașii, Baroneasa și Dumnezeu (toate în 1912); în a doua serie a revistei, Rebreanu publică Omul mic și oamenii mari (1921), La urma urmelor (1922). Majoritatea titlurilor vor fi incluse, ulterior, în volume.
Devine colaborator permanent al revistei Rampa în lunile noiembrie/decembrie, luni de vârf.
În 1913, în timp ce desfășura o susținută activitate de cronicar teatral, lucrează la romanul Zestrea, "înaintând dificil în acțiune" (nu s-a păstrat nimic din această pretinsă variantă). Din luna iulie, după intrarea României în cel de-al doilea război balcanic (10 iulie), se angajează ca reporter la Adevărul (la sfârșitul războiului va fi concediat). Pe 25 august cu schița Taclalele (retipărirea schiței Vrăjmașii), revista Universul literar deschide șirul colaborărilor cu Rebreanu. Mai mult decât în paginile altor publicații, aici vor fi retipărite, de regulă, cu titlul schimbat, vechi schițe și nuvele, originale și "prelucrate". Bibliografia scrierilor înregistrează astfel de colaborări în 1913, 1914, 1915. Câteva inedite: Santinela (1913); Războiul. Însemnările unui sublocotenent; O scenă (ambele în 1914); Întâiul gropar (1926); Coniderate de autorul lor submediocre, vor fi "uitate" în paginile publicației. Pe 7 decembrie schițează un nou proiect: Răscoala, dramă în patru acte. Pe 29 ianuarie1914, apare un nume nou printre titlurile de până acum, Ion. Roman. L. Rebreanu" (notație datată pe verso-ul unei file oarecare; cf. Arh. L.R., II, ms. 1). Vor mai trece ani până când Zestrea uceniciei literare va apărea cu noul titlu în librării. Pe data de 31 iulie, la București, apare cotidianul Ziua, sub conducerea lui Ioan Slavici. Aici Rebreanu va publica, folosindu-se de pseudonime, cronici dramatice. Pe 17 septembrie – Datare pe piesa Jidanul (trei acte), cu tematică semită. Pe 21/28 septembrie publică în Universul literar studiul Revoluția lui Horia, Cloșca și Crișan, care anticipă romanul Crăișorul. În octombrie/noiembrie devine redactor la Scena. În anul 1915 scrie povestirea istorică Horia, Cloșca și Crișan. Pe 26 august încheie nuvela Hora morții.
Golanii și alte nuvele
În anul 1916, aprilie – La București apare volumul Golanii (Nuvele și schițe), cu o prefață semnată de Mihail Dragomirescu, în editura H. Steinberg. Volumul reia majoritatea pieselor incluse în Frământări (1912), adăugând trei inedite. Sumarul: Golanii; Cuceritorul; Ocrotitorul; Proștii [inedită]; Dintele; Cerșetorul [inedită]; Culcușul; Nevasta; Strănutarea; Pozna [inedită]. Între 9 mai/24 iulie – Scrie și transcire comedia Cadrilul. În nr. 13 din "Biblioteca Căminului" (București, H. Steinberg) apare volumașul Mărturisire (Nuvele și schițe). În sumar: Mărturisire [inedită]; Răfuială; Vrăjmașii; Lacrima [Glasul inimii]; Armeanul (Idilă de la țară); Talerii [inedită]; [[Cântec de dragoste (Cântecul iubirii)|Cântec de dragoste [Cântecul iubirii; Cearta [inedită].
Marele Război. Cadrilul. Calvarul. Prima versiune din Pădurea spânzuraților
În 27 august 1916, reia Zestrea. Pe data de 5 noiembrie termină nuvela Catastrofa.
Pe data de 27 septembrie, la București, apare cotidianul Scena, în care Rebreanu va publica articole de teatru. Pe data de 23 ianuarie1918, în Bucureștiul ocupat de trupele germane, ziarul Lumina, condus de Constantin Stere, publică schița Bibi (manuscrisul este datat 19 august1915 și poartă dedicația "Pentru Puia, când va fi mare"). Tot aici, în lunile februarie și martie, vor mai apărea: Norocul, Soacra Sfântului Petru.
Din data de 1 august datează primul plan detaliat al romanului Șarpele, pornind de la drama poeților Ștefan Octavian Iosif și Dimitrie Anghel, ambii îndrăgostiți de Natalia Negru. Proiectează un volum de nuvele, anticipând, prin atmosferă, problematica romanului Pădurea spânzuraților.
Alte proiecte, nuvele sau schițe
Pe data de 18 decembrie începe povestirea Calvarul (pe care o va termina în martie 1919). Pe data de 20 februarie1919, începe o primă redactare a romanului Pădurea spânzuraților. Pe data de 5 aprilie, în magazinul ilustrat lunar Lectura pentru toți, apare nuvela Catastrofa. Pe data de 3 mai, cu schița Pozna Rebreanu începe șirul colaborărilor în revista Sburătorul, condus de Eugen Lovinescu. În paginile publicației vor mai apărea, în același an: A murit o femeie; Cântecul lebedei; Divorțul; un fragment din Calvarul, iar în 1920, Ițic Ștrul, dezertor și Ghinionul.
Calvarul
La editura "Universala-Alcalay" apare volumul Calvarul, confesiune literaturizată despre propriile avataruri din timpul Primului Război Mondial (singura ediție antumă). În vacanța de vară călătorește cu soția în Transilvania, Rebreanu documentându-se atent în legătură cu sfârșitul tragic al lui Emil. Reîntors la București, prozatorul încearcă să scrie la Pădurea spânzuraților, fără să izbutească să finalizeze romanul.
Cadrilul
Pe 29 decembrie are loc premiera comediei Cadrilul.
Răfuiala
Un nou volum de nuvele (edite și inedite): Răfuiala, apărut la "Universala-Alcalay". În sumar: Bibi. Poveste de copii mici pentru oameni mari [inedită]; Cântecul iubirii; Norocul; Talerii; Cearta; Glasul inimii; Soacra Sfântului Petru; Idilă de la țară: Ofilire; Barba (imitație); Țăranul și coasa (imitație); Răfuiala. (Cele două imitații se publică pentru prima oară în volum.)
Ion. Blestemul pământului, blestemul iubirii
Pe 14 august1917, autorul termină prima versiune a romanului Ion. În noiembrie 1919 începe să transcrie romanul Ion. Pe data 20 noiembrie1920, – Apare romanul Ion, prima capodoperă din monumentala creație rebreniană (în timpul vieții scriitorului, va fi retipărit în 1921, 1923, 1925, 1927, 1930, 1939, 1941, 1943). Romanul poartă subtitlul Blestemul pământului, blestemul iubirii. Academia Română îi acordă pentru romanul Ion prestigiosul Premiul Năsturel-Herescu.
Catastrofa. Nuvele și schițe
Îm 1921 la editura Viața românească apare volumul Catastrofa (Trei nuvele). În sumar: Ițic Ștrul, dezertor [inedită]; Hora morții; Catastrofa [inedită]. Autorul va publică în revista Viața românească și mai multe cronici dramatice .
În nr. 1 - 3 din "Biblioteca universală" a editurii Alcalay și Calafeteanu, apare culegerea de povestiri Norocul (Schițe și nuvele). În sumar: Norocul; Strănutarea; Ițic Ștrul, dezertor; Cuceritorul; Bibi. Poveste de copii mici pentru oameni mari; Cerșetorul; Soacra Sfântului Petru.
În colecția "Scriitorii români contemporani. Pagini alese", tipărită de "Casa Școalelor", apare volumul Nuvele și schițe. În sumar: Proștii; Dintele; Ocrotitorul; Nevasta; Catastrofa; volumul se deschide cu prezentarea unor date biografice.
Pădurea spânzuraților
Începe prima versiune integrală a romanului Pădurea spânzuraților (pe care o va termina la 27 iunie1922). Între 5 iulie/17 noiembrie1922 va transcrie romanul Pădurea spânzuraților. Apare Pădurea spânzuraților. Cartea va primi "Marele premiu al romanului". Va fi reeditat în 1922, 1925, 1926, 1928, 1929, 1932, 1940. În editura lui H. Steinberg din București apare a II-a ediție din Golanii (Nuvele și schițe), cu ilustrații de Fr. Șirato. Același sumar din 1916. Pe 12 aprilie1923, Rebreanu ia parte la premiera comediei Plicul. În același an va fi ales vicepreședinte al Societății Scriitorilor Români. În revista Lamura apare nuvela Cumpăna dreptății. Pe 15 noiembrie, 1924, Împreună cu Alexandru Dominic, publică săptămânalul Mișcarea literară (până în octombrie 1925). O nouă reeditare: Trei nuvele, editura "Cultura Națională". În sumar: Catastrofa; Ițic Ștrul, dezertor; Hora morții
Adam și Eva
Pe data de 2 iulie1924 începe prima versiune a romanului Adam și Eva. În 14 ianuarie1925, scriitorul sfârșește prima versiune a romanului Adam și Eva iar în luna martie încheie și versiunea pentru tipar. În luna mai apare romanul Adam și Eva.
Golanii. ediția a doua
Editura "Cartea românească" din București tipărește a III-a ediție din Golanii. Sumar revăzut: Proștii; Dintele; Bibi [inedită]; Norocul [inedită]; Cuceritorul; Nevasta; Cântecul iubirii; Strănutarea; Vrăjmașii [inedită]; Soacra Sfântului Petru [prelucrare inedită]; Idilă de la țară [inedită]; Ocrotitorul; Culcușul; Cerșetorul; Pozna; Golanii. Este ales președinte al Societății Scriitorilor Români. Pe data de 17 martie1926, are loc premiera piesei Apostolii.
Ciuleandra
La sfârșitul anului 1926, plecând de la proiectul unei nuvele (Nebunul), plănuiește volumul Ciuleandra. între 2/10 martie1927, scrie prima versiune a nuvelei sau miniromanului Ciuleandra. Din 9 iulie/8 august datează cea de a doua versiune manuscrisă. Apare Ciuleandra (reeditări în 1927, 1928, 1934, 1941, 1942).
Noi proiecte. Romanul Crăișorul
Un nou volum, cvasi-inedit: Cuibul visurilor (Nuvele și schițe), editat de "Casa Școalelor". În sumar: Cuibul visurilor; Omul mic și oamenii mari; Cumpăna dreptății; La urma urmelor; Cântecul lebedei; Ghinionul; Dumnezeu; Fiara; A murit o femeie [toate inedite, "parabola" Dumnezeu fiind după Lev Tolstoi]; Răfuiala; Țăranul și coasa [imitație].
În colecția "Manuscriptum" apare volumul Cântecul lebedei, cuprinzând facsimilul manuscriselor Cântecul lebedei și Cuibul visurilor; volumul se deschide cu o scurtă biografie a lui Rebreanu și cu un portret al său desenat de pictorul Jean Alexandru Steriadi. În luna august 1928, începe romanul Crăișorul. În anul următor, în 1929, apare romanul Crăișorul (va fi reeditat în 1930, 1940, 1942, 1944). Scriitorului i se conferă Premiul Național pentru proză.
Demnități publice
În nr. 1150 - 1150 bis din colecția "Biblioteca pentru toți", apare volumul Cântecul iubirii (Nuvele și schițe), la editura "Universala-Alcalay". În sumar: Cântectul iubirii; Bibi; Vrăjmașii; Pozna; Catastrofa. În 1929 La însărcinarea primului ministru, lucrează la proiectele de organizare a Direcției Educației Poporului, al cărei conducător va deveni la începutul anului următor. Pe 19 noiembrie1930, În urma unor cumplite dezamăgiri înregistrate în conducerea treburilor publice, Rebreanu demisionează din conducerea Direcției Educației Poporului. Cumpără o casă și o vie la Valea Mare, lângă Pitești, unde vor fi scrise majoritatea cărților sale de acum încolo.
Metropole
În anul 1931 scrie și editează (25 iulie) volumul Metropole, conținând însemnări de călătorie din (Berlin, Roma, Paris). Pe data de 20 februarie1932, tipărește, la București, România literară (apare până la 6 ianuarie1934). O nouă reeditare: Ițic Ștrul, dezertor (Trei nuvele cu 30 gravuri în lemn de Paul Konrad Honich), la "Cartea românească". În sumar: Ițic Ștrul, dezertor; Catastrofa; Fapt divers [Hora morții].
Răscoala
Din 12 august/28 septembrie datează o variantă abandonată din Răscoala. Între 8 mai/11 decembrie scrie versiunea definitivă a romanului Răscoala. La sfârșitul anului 1933, apare romanul Răscoala. Tot pe 25 decembrie1933, publică în ziarul Cuvântul, o nuvelă inedită: Umbre.
Jar
Între 22 ianuarie/30 aprilie1934, scrie versiunea pentru tipar a romanului Jar, ce se va tipări până la finele anului la editura Adevărul (reeditări în 1939, 1941, 1942, 1944).
1935 – În volumul Nuvele inedite, culegere din creația prozatorilor contemporani, Rebreanu publică, la Editura "Adevărul", povestirea Dincolo, reluată peste ani în Amalgam (1943). În 1936 apare volumul Calea sufletului (trei povestiri), fragmente din romanul Adam și Eva. În nr. 14 din colecția "Cartea satului" apare culegerea de nuvele Oameni de pe Șomeș, la Editura Fundațiilor Regale. În sumar: Dumnezeu; Cerșetorul; Proștii; Răfuiala; Nevasta; Pozna; Dintele; Hora morții; Cuibul visurilor.
În luna martie 1940, Apare la editura Socec & co romanul Amândoi. Acceptă de asemenea numirea de director al cotidianului Viața (fără o participare esențială). În luna ianuarie 1942, ia parte la un turneu de conferințe despre cultura românească la Berlin, München, Stuttgart, Leipzig, Dresda, Görlitz, Breslau, Viena. În luna martie călătorește la Zagreb și Weimar, călătorii prilejuite de constituirea societății culturale pan-europene. Aici va susține că "nu vrem nici un fel de politică, ci numai literatură". În 1943 apare volumul Amalgam (articole, studii, conferințe, cronici dramatice și o nuvelă: Dincolo).
Métropoles, 1931, éditée par Paralela 45 et Éditions Autres Temps, traduction et préface de Jean-Louis Courriol, 2001. Versiunea în limba română a rămas inedită.
George Călinescu, „Dacă Sadoveanu e rapsodul literaturii române moderne, Rebreanu este romancierul ei.”
Mihail Sebastian considera că Liviu Rebreanu avea „darul masiv de a crea viață,”
Tudor Vianu era de acord că „ne aflăm în fața unui scriitor obiectiv, care are puterea de a prezenta viața în complexitatea ei socială și psihologică, prin personaje surprinse în umila și precara lor realitate socială.”
Nicolae Manolescu afirma „Rebreanu este neîndoielnic un artist obiectiv. [...] Romancierul vrea să creeze impresia că e un observator (atât și nimic mai mult). Un observator omniscient, desigur, dar lipsit de voce proprie.”
Casa memorială din Maieru a fost înființată în 1959 de către un grup de elevi conduși de Sever Ursa, un profesor român a cărui preocupare pentru opera lui Rebreanu l-au determinat în a organiza o mică expoziție cuprinzând unele dintre obiectele personale ale scriitorului în sala de intrare a școlii. Din 1959 muzeul s-a extins datorită dedicației inițiatorului acestuia, adăugându-se eforturile elevilor și profesorilor din localitate. În zilele noastre, casa memorială oferă peste trei sute de obiecte, câștigându-și prestigiul atât ca obiectiv turistic, cât și ca un loc în care moștenirea culturală este conservată și venerată. Numele muzeului își are originile în numele metaforic folosit de Rebreanu cu referire la Maieru, satul în care și-a petrecut „cele mai fericite momente ale vieții”. În 2000, muzeul a beneficiat de un ajutor financiar din partea Ministerului Educației, folosit pentru instalarea unui sistem de încălzire și pentru reparații importante (podele, acoperiș, electricitate).
Casa memorială Liviu Rebreanu și Fanny Rebreanu din București se află într-un apartament cumpărat de către scriitor în anul 1934, pentru fiica sa, Puia-Florica Rebreanu. Ea donează spațiul și moștenirea din acesta în dorința ca acestea să amintească și de mama sa care, exceptând cariera de actriță, s-a apropiat de literatura memorialistică, conferindu-și, astfel, statutul de membră a Uniunii Scriitorilor. Este inaugurată în 1995. În holul de la intrare se pot admira grafici de preț (în cărbune, creion, peniță). În camera de zi se găsesc picturi la scală mare ale mamei și fiicei, lucrări purtând semnătura lui Camil Ressu. Alte lucrări fine de artă pot fi văzute în cea mai importantă cameră, biroul scriitorului, lucrări realizate de artiști prestigioși ai vremii (Jean Alexandru Steriadi, Milița Petrașcu, Ion Jalea, Francisc Șirato). În camera unde a locuit fiica celor doi scriitori putem admira fotografii de familie, câteva tablouri și o colecție frumoasă de icoane, dând impresia unei catapetesme. Cea mai mare cameră a muzeului este sufrageria, mobilată cu piese Biedermeyer, în care continuă colecția de icoane, însă unde întâlnim și un ceasornic din soclu, obiect unic. În bucătărie, pereții sunt acoperiți de o colecție impresionantă de ceramică (piese specifice zonei Ardealului).
Casa Memorială Liviu Rebreanu din Valea Mare a fost deschisă la 27 mai1969, în casa pe care Rebreanu a cumpărat-o în 1930 și pe care a stăpânit-o până la 1 septembrie1944, când a încetat din viață la vârstă de 59 de ani. La 3 septembrie1944 era înmormântat în cimitirul bisericii din Valea Mare, pentru ca mai apoi să fie mutat la Cimitirul Bellu din București. La Valea Mare, avea să scrie în bună parte, alternativ cu locuința din București, romanele Răscoala, Jar, Gorila și Amândoi. Casa memorială evocă personalitatea scriitorului prin intermediul obiectelor personale ale lui Liviu Rebreanu, manuscriselor, fotografiilor, scrisorilor, cărților ș.a.
Cu prilejul împlinirii a 125 de ani de la nașterea scriitorului Liviu Rebreanu, Banca Națională a României a pus în circulație, la 10 decembrie2010, o monedă comemorativă din argint[12], având titlul de 999‰. Valoarea nominală a monedei este de 10 lei. Moneda este rotundă, cu diametrul de 37 mm, are marginea zimțată și cântărește 31,1030 de grame. A fost emisă într-un tiraj de 1000 de exemplare, de calitate proof.[13] Moneda are putere de circulație pe teritoriul României.
Sorin Gheorghiu a fost actor de teatru la Teatrul de Stat Ioan Slavici din Arad (1961 - 1965), la Teatrul Alexandru Davilla din Pitești (1966 - 1969), la Teatrul Valah Giurgiu (1969 - 1972) și la Teatrul de Comedie din București (1972 - 1993).
Cunoscuta actrita de teatru si film s-a născut la 1 septembrie 1949. A absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică în 1972, clasa prof. Ion Cojar. Debuteaza in teatru cu rolul Marioara in regia lui Alexandru Tocilescu in 1971 pe scena Studioului Casandra, dupa absolvire este repartizata la Teatrul "Mihai Eminescu" din Botoșani.
Este din ce in ce mai remarcata si apreciata de publicul de teatru pentru seriozitatea si trairile ei interioare in multe roluri ce i se distribuie, anul 1975 o gaseste in trupa Teatrul Tineretului din Piatra Neamț iar din 1976 pana-n 2003 este actrita a Teatrului Bulandra din Bucuresti.
Actrita si-a inceput cariera cinematografica acum 24 de ani, cu rolul "Catrina" din "Morometii", dar a fost premiata la nivel international douazeci de ani mai tarziu, dupa aparitia in "Moarta domnului Lazarescu", cand devine cunoscuta de cinefili cu rolul asistentei medicale ce-si plimba pacientul dintr-un spital in altul si pentru care in 2007 primeste Premiul pentru cel mai bun rol secundar feminin la Los Angeles, la gala premiilor Asociatiei Criticilor de Film din 14 ianuarie 2007.
In 1985, cand actrita se pregatea pentru intaiul ei rol cinematografic pentru "Morometii", pierde pe fiica cea mare Iuliana la numai 6 ani, fapt ce produce o drama cumplita in familie. Teatrul si filmul o mentin in viata.
Ea interpreteaza rolul principal in filmul "Sunt o baba comunista", ecranizare a romanului omonim scris de Dan Lungu si regizat de Stere Gulea care a ales-o pentru ca avea nevoie de "cineva care sa poata interpreta un personaj tipic, din clasa medie, din perioada comunista, inteligent, cu simtul umorului, cu autoironie".
Alaturi de sot, se bucura azi de alte doua fiice, Maria, care are 23 de ani si Alexandra, de 21 ani. Daca fiica cea mare a ales medicina, fata cea mica a decis sa faca regie si chiar vrea sa isi distribuie mama in prima sa productie