MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU ASTĂZI

7. /1 SEPTEMBRIE 2023 - GÂNDURI PESTE TIMP

HENRIETTE YVONNE STAHL

Date personale
Henriette Yvonne Stahl
Henriette Yvonne Stahl pe o carte poștală cu autograf
Nume la naștere	Henriette Yvonne Stahl
Născută	1 septembrie 1900 Saint Avald, Lorena, Franța
Decedată	25 mai, 1984 București, Republica Socialistă România
Părinți	Henri Stahl
Frați și surori	Henri H. Stahl
Căsătorită cu	Petru Dumitriu
Cetățenie	România
Ocupație	scriitoare, romancieră
Limbi vorbite	limba franceză^[1] limba română^[1]
Activitate
Alma mater	Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „Ion Luca Caragiale” din București
Modifică date / text

Henriette Yvonne Stahl (n. 1 septembrie 1900, Saint Avald, Lorena, Franța – d. 25 mai 1984, București, Republica Socialistă România) a fost o scriitoare și traducătoare română, sora sociologului H. H. Stahl și fiica scriitorului Henri Stahl.

Biografie[modificare | modificare sursă]

Scriitoarea s-a născut la Saint Avald, în Lorena, într-o familie franceză. Medicii francezi o decretaseră la naștere "non viable", mama ei trecând prin mari probleme financiare și depășind o depresie profundă. În 1901 familia ei se stabilește în România și scriitoarea primește cetățenia română. Tatăl său, Henri Stahl, a fost autorul unei celebre metode de stenografie și stenograf șef al Parlamentului, prietenul de o viață al istoricului Nicolae Iorga. Face liceul în particular, începe școala la vârsta de 9 ani din cauza sănătății ei șubrede. În anul 1918 este trimisă de părinți să locuiască la țară, în familia ordonanței, care-i salvase viața tatălui ei pe front, Iordache Dumitru. Soția acestuia este prototipul eroinei romanului "Voica". Debutează în literatură cu poeme în proză, publicate în revista "Flacăra", în 1931. Urmează "Conservatorul de Artă Dramatică" din București, între anii 1922 - 1925, unde studiază actoria la clasa actorului Ion Livescu. În 1931 îl cunoaște pe poetul Ion Vinea, alături de care va rămâne 14 ani. În 1945, îl cunoaște pe romancierul Petru Dumitriu, cu ocazia premierii acestuia pentru cea mai bună nuvelă a anului. Acesta se mută la ea acasă, în 1946, (inițial lângă Cișmigiu, ulterior pe Bulevardul Pake Protopopescu nr. 89, unde se află și acum o plachetă "in memoriam" a scriitoarei). Legătura dintre ei va dura aproximativ 10 ani, în pofida diferenței mari de vârstă (24 de ani). În 1954 are loc un episod interesant: căsătoria celor doi, urmată aproape imediat de divorț. Explicația fiind probabil dorința de a-i asigura scriitoarei un venit decent și statutul de relativă protecție în fața abuzurilor, ca fostă soție de nomenclaturist.

Debutul ca romancieră[modificare | modificare sursă]

Unele dintre romanele ei, tipărite între cele două războaie mondiale, vor fi primite elogios de Garabet Ibrăileanu și de Mihail Sadoveanu, mai ales că debutul cu romanul "Voica", se va produce în paginile "Vieții Românești" (1924). Participă cu acest roman la concursul de debut în proză al ziarului "Dimineața", și deși nu îl câștigă, va intra în atenția câtorva mari critici sau scriitori din epocă. Romanul, care va fi retipărit după 1944, și apoi, în a treia ediție, abia în 1972, conține o imagine neidealizată a existenței rurale, prezentând faptele în stil naturalist, dar și justficându-le. Romanul "Voica" obține Premiul Societății Scriitorilor Români, în același an. A scris și literatură în limba franceză, iar o parte dintre romanele ei au fost publicate în Franța, în traducere proprie.

Alte opere literare[modificare | modificare sursă]

Mătușa Matilda, patru nuvele, Mătușa Matilda, Nu poate fi, Prăbușire, La bătălia de la port Arthur, premiul Femina- Văcărescu 1928,
Steaua Robilor, roman, Editura Adevărul, 1934,
Între zi și noapte, (1942, ed. n. 1971) un roman social care conține imagini ale unui mediu citadin sau cosmopolit, capabil de rafinamente sentimentale unite cu vulgaritatea, trădând descompunerea, abulia, lipsa de preocupări mai importante decât propriul trup, ale cărui drepturi sunt dealtfel revendicate programatic de romancieră.
Marea bucurie , 1947 tratează drama exilatului care se ratează afectiv și social prin lașitate.
Fratele meu, omul, (1965) reia descrierea acelorași medii sociale și a combinațiilor umane senzaționale din perspectivă mai distanțată.
Nu mă călca pe umbră, 1969 este o fantezie ușoară, prin care Onofrei, personaj maleabil și proteic până la absurd, ridică în mod alegoric problema disponibilităților paradoxale ale omului în a se adapta prin ipostaziere oricărei situații.
Orizont, linie severă, 1970, o antologie a creației sale poetice din perioada 1940-1967
Pontiful, 1972 este romanul iubirii unei scriitoare pentru un medic insuportabil. Ca și în celelalte romane, interesul este susținut prin capacitatea de a crea atmosfera, prin selecția adecvată a detaliilor materiale.
Martorul eternității 1975
Lena, fata lui Anghel Mărgărit 1975
Drum de foc 1981

Opere traduse de autoarea însăși în limba franceză[modificare | modificare sursă]

Entre jour et nuit, Seuil, 1969
Le temoin de l'eternite, Caracteres, 1975
Horizon, ligne severe, L'Athanor, 1976

Traduceri[modificare | modificare sursă]

A tradus din limba engleză, integral, ciclul de romane Forsyte Saga de John Galsworthy, La răscruce de vânturi de Emily Brontë, Gora de Rabindratanath Tagore, din limba franceză, Genji Monogatari de Murasaki Shikibu, Misterele Parisului de Eugene Sue, Laurențiu magnificul de Marcel Brion, Drămuitorul de suflete de André Maurois, etc.