miercuri, 2 august 2023

 6. /4 AUGUST 2023 - INVITAȚIE LA OPERĂ, OPERETĂ, BALET


VALENTINA CREȚOIU

Valentina Crețoiu (n. 12 martie 1909București – d. 4 august 2003Breaza) a fost o soprană română de reputație internațională.

valentina cretoiu

Artist liric, prim solistă a Operei din Bucureşti (1929-1960), Berlin (1934-1935) şi Viena (1940-1944)

Arestată la 20 iunie 1961, împreună cu alţi solişti de la Opera din Bucureşti (Cornelia Gavrilescu, Kuki Cojocaru, Dinu Bădescu, Șerban Tassian), şi condamnată pentru „huliganism” la 7 luni închisoare corecţională. A fost eliberată la 22 ianuarie 1962.

Arestarea sa s-a încadrat în acţiunea de eliminarea din viaţa publică a unor personalităţi culturale interbelice. Mai mult, după eliberarea sa, a fost obligată să participe, în martie 1962, la o şedinţă publică ţinută la Opera română în care cei abia eliberați din închisoare au fost „condamnaţi” pentru faptele lor, chiar de colegii de scenă.

Un amplu portret al Valentinei Crețoiu a fost realizat de Ioana Bentoiu în cartea  Dragoste și voce de femeie. Valentina Crețoiu, Ed. Muzicală, 2003

***

 

La Malmaison. Numai la Malmaison am stat. Și acolo era, am auzit într-o zi, nu ştiam că era şi Tassian luat, şi într-o zi l-am auzit tuşind şi i-am auzit vocea, vorbind tare. Ținea conferinţă despre Schumann, nu ştiu cui îi vorbea despre Schumann…

Am avut o şedinţă (la proces, n.ed.) foarte urâtă cu un procuror militar, un securist care venise înainte de proces şi care m-a insultat, a striga la mine că mă bagă la 12 ani că atâta a cerut, că atâta îmi dă, 12 ani…

…Mi-a arătat colonelul care mă ancheta două dosare. Două dosare aşa de groase şi aşa de mari. Şi scria Element Valentina Creţiouelement dizolvant. De ei scris. Deci eram element dizolvant. Dizolvam societatea, prietenii, colegii, studenţii – când am ieşit la pensie mă numiseră la Conservator profesoară -… Şi ce am citit în dosarele alea a fost aşa de îngrozitor.

…La proces. Şi a început avocatul aşa într-un fel, nu ştiu exact că atunci mi s-a urcat sângele la cap şi nu mai ştiu ce am spus exact. A început să spună Vă rog înainte de orişice clienţii mei nu uitaţi că sunt artişti şi artiştii nu sunt nişte oameni normali. Artiştii au fanteziile lor pe care le transpun şi-n viaţă. Şi eu am cerut atunci cuvântul: „Doresc să mulţumesc domnului avocat pentru apărare, pentru introducere şi cu o mică rectificare,  de-acum înainte îmi fac apărarea singură.” Şi am terminat cu el.

Studii[modificare | modificare sursă]

A urmat cursurile Conservatoarelor din Cernăuți și din București, apoi s-a perfecționat la Viena și Berlin.

Cariera[modificare | modificare sursă]

A fost solistă a Operei Române din București, debutând la 20 de ani și cântând pe această scenă peste 4 decenii. A avut o voce de soprană lirico-dramatică, iar repertoriul a fost deosebit de vast, incluzând opere românești, germane, italiene, franceze, ruse, din perioada barocă până la contemporani. A cântat, de asemenea, lied și muzică vocal-simfonică, dar și operetă. A realizat un număr mare de înregistrări radiofonice. A întreprins turnee în GermaniaAustriaCehoslovaciaBulgaria și Polonia. A fost și o actriță înzestrată, creând personaje de neuitat în operele pe care le-a interpretat. A predat canto, în particular, printre elevele sale figurând Ioana NicolaSilly PopescuIoana BentoiuRodica Bujor etc.

A fost căsătorită cu baritonul Șerban Tassian.

Distincții[modificare | modificare sursă]

A fost distinsă cu titlul Artist emerit (1954) și a fost Cavaler al Ordinului Național „Steaua României”.






Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

 MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU 12 IULIE 2024 ISTORIE PE ZILE 12 Iulie Evenimente ·           1153: Anastase IV (Corrado del Suburra), este i...