3. /7 SEPTEMBRIE 2023 - RELIGIE ORTODOXĂ
Înainte-prăznuirea Nașterii Maicii Domnului;
Sf Mc Sozont;
+ Sf Cuv Simeon și Amfilohie de la Pângărați
Înainte-prăznuirea Nașterii Maicii Domnului
Biserica Ortodoxa sarbatoreste la 8 septembrie, Nasterii Maicii Domnului. Inceputul acestei sarbatori trebuie aflata intre Sinodul III Ecumenic (431) si Sinodul IV Ecumenic (451).Inainte-praznuirea Nasterii Maicii DomnuluiPentru pregatirea sufleteasca a credinciosilor, toate sarbatorile imparatesti (inclusiv cele ale Maicii Domnului) sunt precedate de un timp de pregatire, de anticipare sau introducere, numit preserbare, inainte-serbare sau inainte-praznuire. Inaintepraznuirea Nasterii Maicii Domnului este sarbatorita la 7 septembrie. Sarbatorile au, de asemenea, si o perioada de continuare sau prelungire a serbarii, numita dupa-serbare sau dupa-praznuire. Prin aceste perioade de pregatire si de prelungire, sarbatorile mari sunt ca soarele care, inainte de a rasari el insusi, isi trimite razele, iar dupa ce apune, lumina lui staruie inca pe culmi. Ziua cea dintai a inainte-serbarii se numeste inceputul sarbatoririi, iar ziua ultima a dupa-serbarii se numeste, cu un termen slavon, odovania, adica sfarsitul, dezlegarea sau incheierea sarbatorii.Potrivit informatiilor preluate din Liturgica generala a parintelui Ene Braniste, in toata perioada preserbarii si a dupa-serbarii, pe langa slujba sfintilor pomeniti in zilele respective, se adauga si cantari, rugaciuni si lecturi din cele in legatura cu praznicul respectiv, iar in ziua odovaniei praznicului, slujba se pune aproape la fel ca si in ziua insasi a praznicului (omitandu-se doar paremiile si litia la Vecernie, polieleul si Evanghelia la 'Utrenie, iar Apostolul si Evanghelia de la Liturghie sunt ale zilei). Pentru aceasta, uneori, slujba sfantului (sfintilor) din acea zi se muta, adica se oficiaza cu o zi mai inainte sau mai in urma, dupa cum prevede Tipicul sau dupa cum randuieste cel mai mare.La fiecare sarbatoare din cursul anului se pune, inca de la Vecernia din ajun, pe iconostasul (analogul) din naosul (sanul) bisericii, icoana praznicului sau a sfantului sarbatorit. La praznicele imparatesti, icoanele praznicale (si crucea la sarbatoarea inaltarii Sfintei Cruci) se pun pe iconostas inca din ajunul preserbarii si raman pe el pana la sfarsitul dupa-serbarii, adica pana in ziua odovaniei praznicului.
Sf Mc Sozont
Viața Sfântului Mucenic Sozont
Era în cetatea Pompeiopol un tânăr cu neam din Licaonia, anume Sozont, creștin cu credință, cu deprinderi bune, plin de lucruri bune, pentru că învăța ziua și noaptea legea Domnului.
Maximian, ighemonul Ciliciei, când a intrat în cetatea Pompeiopol, făcându-se praznic idolului de aur, a adus multe jertfe. Era acolo un tânăr cu neam din Licaonia, anume Sozont, creștin cu credință, cu deprinderi bune, plin de lucruri bune, pentru că învăța ziua și noaptea legea Domnului. Acesta, păscând oile cele ne-cuvântătoare, pe cele cuvântătoare le povățuia la pășunea cea bună; pentru că unde era el cu oile, acolo se adunau la dânsul și ceilalți păstori, copii și bărbați, și îi învăța pe ei să cunoască pe unul Dumnezeu. Așa, pe mulți a adus la Sfântul Botez, pentru că darul Domnului nostru Iisus Hristos era întru dânsul.
Odată, păscând oile pe lângă un izvor unde se afla un stejar mare, a adormit cu somn dulce și a avut o vedenie dumnezeiască, care îl chema pe el la nevoința mucenicească, și i s-a mai spus că acel loc are să fie multora de folos, pentru că se va sfinți cu darul cel ce se coboară de sus și mulți vor afla mântuire printr-însul și vor preamări Sfânta Treime. Deci, sculându-se din somn bunul păstor, a încredințat altora oile și a lăsat în locul acela arcul său și trei săgeți spre pomenirea sa, iar el singur a intrat în cetatea Pompeiopol și a văzut păgânătatea ce se înmulțea și sfânta credință scăzând, și l-a durut inima de aceasta. Intrând în capiștea idolească, unde se găsea un idol de aur, a luat de la dânsul o mână și, sfărâmând-o, a împărțit-o la săraci. Apoi fiind mare tulburare în cetate pentru mâna cea de aur care se luase de la idol, mulți erau cercetați și chinuiți. Dar Sfântul Sozont, nevrând ca altcineva să pătimească pentru vina lui, a mers singur la ighemonul Maximian și s-a dat pe față. „Eu sunt – zise el – cel ce am luat mâna idolului vostru, pe care am zdrobit-o, iar aurul l-am dat celor ce aveau trebuință.”
Fiind cercetat pentru ce a îndrăznit a face un lucru ca acela și a aduce necinstire idolului lor, a răspuns: „Am făcut aceasta ca să vă încredințați de puterea cea slabă a idolului vostru. Când am luat mâna de pe dânsul, el nu s-a împotrivit. Să fi zis ceva!? Nici că l-a durut și nici nu a suspinat. Și cum putea să se împotrivească fiind mut și fără de suflet? Că de ar fi fost Dumnezeu adevărat și viu, mi s-ar fi împotrivit și nu s-ar fi lăsat să-i fac rău. Iar eu, cunoscându-l pe el că este idol, iar nu Dumnezeu, i-am sfărâmat mina; ba încă era să-l zdrobesc cu totul, ca să nu vă mai închinați lucrului cel făcut de mâini omenești care, deși are ochi, urechi, mâini și picioare, nici nu vede, nici n-aude, nici nu grăiește, nici nu pipăie, nici nu umblă și nici nu poate să-și ajute lui ceva, când l-ar bate cineva sau l-ar preface în bucăți”.
Auzind aceasta, ighemonul a poruncit ca să-l lungească pe el fără milă. Deci, mai întâi, l-au spânzurat și cu drugi de fier peste coaste l-au strujit; apoi încălțându-l cu încălțăminte de fier care avea piroane ascuțite pe dinăuntru, l-au pornit prin cetate, iar sfântul preumblîndu-se astfel, slăvea pe Hristos Dumnezeu. După aceasta, iarăși îl spânzurară pe lemn și cu toiege de fier foarte tare îl bătură, cât nu numai trupul, ci și oasele i-au sfărâmat. În acele munci sfântul și-a dat duhul în mâinile lui Dumnezeu. Apoi, văzându-l pe el prigonitorii că murise, l-au luat de pe lemn, după porunca ighemonului și au făcut foc mare ca să-i ardă trupul pentru a nu fi cinstit de credincioși. Și când aruncară în foc trupul lui, cel mult pătimitor, deodată se făcură fulgere și tunete groaznice și a căzut ploaie mare cu grindină, încât îndată focul s-a stins. Iar poporul ce se afla acolo s-a răspândit de frică și a rămas trupul sfântului întreg. Și, venind noaptea, credincioșii vroiau să ia sfintele lui moaște, dar nu puteau fiind întuneric mare. Și mâhnindu-se ei foarte tare de aceasta, iată în miezul nopții, o lumină din cer a strălucit peste moaște pe care, luându-le credincioșii, le-au îngropat cu cinste. Iar de la mormântul lui multe minuni se făceau și nu numai de la mormânt, ci și de la izvorul cel de sub stejar, unde sfântul, dormind, a avut vedenia aceea. Asemenea felurite tămăduiri se dau bolnavilor, cu darul lui Hristos și cu rugăciunile sfântului pătimitor. Pentru aceea, mai pe urmă s-a zidit acolo o biserică în numele lui, spre lauda întru dânsa a unuia în Treime adevăratului Dumnezeu, Căruia se cuvine slava în Veci. Amin.
+ Sf Cuv Simeon și Amfilohie de la Pângărați
Sfinții Simeon și Amfilohie de la Pângărați – drumul spre sfințenie
Întemeietor și prim egumen al Mănăstirii Pângărați, Sfântul Simeon, precum și Sfântul Amfilohie, cel care a condus mănăstirea timp de 56 de ani, fac parte dintre sfinții români cei mai cunoscuți și iubiți, lucrarea lor duhovnicească rămânând vie până astăzi.
Născut la începutul secolului al XV-lea, în apropiere de Piatra Neamț, Sfântul Simeon s-a retras împreună cu doi ucenici în pustia de la poalele Muntelui Paru, lângă Mănăstirea Bistrița. Cu ajutorul primit de la Sfântul Ștefan cel Mare, a reușit să ridice o biserică închinată Sfântului Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir. Hirotonit preot, Sfântul Simeon a fost întemeietorul și primul egumen al Mănăstirii Pângărați. Plecat în Transilvania, din pricina invaziei otomane, a rămas la Mănăstirea Casiva până când a trecut la cele veșnice.
Sfântul Amfilohie, născut spre finalul secolului al XV-lea, a intrat de tânăr în obștea Mănăstirii Pângărați și a ajuns să o conducă vreme de 56 de ani. În urma unei descoperiri de la Dumnezeu, în locul bisericii vechi, de lemn, care fusese arsă de turci, a fost zidită una nouă, cu ajutorul domnitorului Alexandru Lăpușneanu. Știind că urma să treacă la cele veșnice, Sfântul Amfilohie s-a retras în ultimii patru ani la Mănăstirea Moldovița, pregătindu-se pentru viața cea veșnică.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu