14 FEBRUARIE 2018

Bună dimineața, prietene! Nu uita că ești român și că trebuie să respecți tradițiile noastre! Nu uita că ziua îndrăgostițior este DRAGOBETELE și nu cea adusă de aiurea, Valentine*s day!

RELIGIE ORTODOXĂ 14 Februarie

Sf Cuv Auxentie, Maron și Avraam; Zi aliturgică; Dezlegare la lapte, brânză, ouă și pește

În această lună, ziua a paisprezecea, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Auxenţiu, cel din munte.

Şezând în chilia sa, aducea mult folos lumii, prin chipul vieţii sale îmbunătăţite şi prin învăţăturile grăitoare de Dumnezeu, cu care se îndulceau toţi care veneau la dânsul de pretutindeni, pentru facerile de minuni.

Cuviosul Auxenţiu a trăit pe vremea împărăţiei lui Teodosie cel Mic, şi se trăgea cu neamul din Răsărit. Era om învăţat şi îmbrăţişând viaţa monahală s-a suit pe muntele ce se găseşte în faţa Oxiei; era răbdător foarte în nevoinţe, având credinţa cât se poate de dreaptă. A înfruntat puternic păgânătatea ereticilor Eutihie şi Nestorie. Şi primind hotărârile sinodului al patrulea de la Calcedon, a ajuns vrednic de cinste înaintea împăraţilor şi a tuturor celor ce veneau în legătură cu el, luminat la faţă cu darul cel dumnezeiesc, şi revărsa în toate zilele izvoare de minuni şi de tămăduiri celor ce veneau la dânsul. Şi adormind în pace, a fost aşezat în sfânta biserică zidită de dânsul.

Sfântul Cuvios Auxenţiu († 470) – Sfântul Auxenţiu a trăit în secolul al V-lea, în timpul împăratului Teodosie cel Mic (403-450) şi a fost ostaş în garda acestuia. Într-o zi a schimbat haina strălucitoare a gărzii imperiale cu haina călugărească. La început a trăit într-o stâncă din muntele Oxia (la aproximativ 5 km de Constantinopol). Apoi, s-a statornicit în muntele Sinope de lângă Calcedon. Creştinii din satele învecinate au construit o chilie în vârful muntelui, de unde, printr-o fereastră mică, Auxenţiu îi povăţuia să facă fapte bune şi vindeca pe cei bolnavi. Muntele acesta poartă şi astăzi numele Sfântului Auxenţiu. În anul 451 a participat la Sinodul al IV-lea Ecumenic de la Calcedon, condamnând ereziile lui Eutihie şi Nestorie. A trecut la Domnul în anul 470.

Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Maron.

Cuviosul acesta îmbrăţişând viaţa sub cerul liber, s-a dus pe vârful unui munte ce era cinstit în chip deosebit de elinii cei vechi; şi aflând acolo un templu al demonilor, zidit de aceia, l-a sfinţit lui Dumnezeu şi a locuit acolo, făcându-şi un mic cort sub care numai arareori intra. Fericitul vieţuia cu mari osteneli, dar nemulţumindu-se cu acestea, altele şi mai mari a aflat. Iar Dătătorul de plată, Dumnezeu, după măsura ostenelilor lui, i-a dat şi măsura darului Său. Căci se puteau vedea boli stingându-se la rugăciunea lui, cutremur contenind şi demoni izgoniţi cu singură rugăciunea lui. El a făcut multe mănăstiri, pe mulţi prin nevoinţe aducându-i la Dumnezeu. În felul acesta sârguindu-se spre dumnezeiasca lucrare şi vindecând sufletele împreună cu trupurile, după o scurtă boală, s-a mutat din viaţă la pace.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului părintelui nostru Avraam.

Acest cuvios a trăit pe vremea lui Teodosie cel Mare şi era din cetatea Cirului în care s-a născut, a crescut şi a adunat bogăţia petrecerii şi bunătăţii sihăstreşti. Căci cu atâta priveghere şi stare de toată noaptea şi cu postire şi-a omorât trupul său, încât a rămas mulţi ani nemişcat, neputând umbla. Aflând că lângă muntele Libanului era un loc plin de idoli, s-a dus acolo şi, luând o casă cu chirie, s-a odihnit mai întâi trei zile, iar în a patra zi a ieşit liniştit. Şi fiind prins de închinătorii la idoli de acolo, a fost îngropat în ţărână; apoi i s-a poruncit să fugă departe de-a colo.

Dar, întâmplându-se că au venit atunci cei ce strângeau dajdia, care o băteau fără de milă pe locuitori cerându-le împărăteştile dări, sfântul milostivindu-se, a plătit acele dări la cei ce le strângeau, şi apoi a scăpat de bătăi pe chinuitorii săi. Văzând aceasta, toţi se minunau de iubirea de oameni a cuviosului. Deci din asemenea pricină făcându-se creştini, îndată au zidit şi biserică şi l-au silit pe el să le fie preot; iar cuviosul făcându-se preot, a şezut acolo trei ani şi bine povăţuindu-i pe ei către buna cinstire de Dumnezeu şi întărindu-i, iarăşi s-a întors la chilia sa, lăsându-le în locul său un alt preot.

Cu acest fel de bune şi lui Dumnezeu plăcute fapte strălucind cuviosul a ajuns episcop al Careei, o cetate în Palestina, plină de idoli. Ducându-se acolo cu nenumărate osteneli, şi cu de Dumnezeu insuflate învăţături, a întors pe locuitori la buna cinstire de Dumnezeu în scurtă vreme şi i-a adus Domnului, prin faptă mai întâi învăţându-i. Iar împăratul Teodosie, încunoştiinţat de cele despre el, l-a chemat la Constantinopol. Deci ducându-se acolo, şi puţină vreme vieţuind, şi-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu. Iar trupul său, preabinecredinciosul împărat Teodosie, cu mare cinste l-a trimis în cetatea Careei.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Invatatura despre Post in Biserica Ortodoxa

Citiți cu atenție acest articol și astfel vă veți clarifica în privința necesității ținerii Postului!

Consider că ar trebui prezentat în fiecare biserică ortodoxă înaintea începerii celor patru posturi principale de peste an.

Iată articolul:

In teologia ortodoxa contemporana, problema postului se afla printre preocuparile ei de seama. Avand in vedere stadiul actual al discutiilor privitoare la aceasta tema, in cele ce urmeaza vom prezenta cateva aspecte ale acestei probleme, insistand mai ales asupra necesitatii respectarii postului bisericesc, ca porunca divina si practica traditionala a Bisericii, de care este legata atat structura anului bisericesc, cat si succesiunea sarbatorilor. De asemenea, postul este si un mijloc de desavarsire morala, dar si o cale de ajutorare a aproapelui din prisosul adunat prin renuntarea benevola ia consumarea indreptatita a bunurilor.

Intrucat despre felurile postului sau despre posturile de o zi ori de durata s-a scris detaliat si limpede iar parerile teologilor romani cu privire la readaptarea dispozitiilor care reglementeaza postul au fost prezentate pe larg, vom infatisa punctul de vedere ortodox care a devenit normativ in orientarea actuala referitoare la post. Sa vedem mai intai fundamentarea scripturistica si teologica a postului.

1. Marturii scripturistice

Postul, ca abtinere totala sau partiala de la anumite feluri de mancare, pe o perioada mai mica sau mai mare este o practica foarte veche. El este o porunca divina pe care o gasim formulata chiar de la inceputul creatiei cand Dumnezeu se adreseaza primului om zicandu-i : "Din toti pomii din rai sa mananci, iar din pomul cunostintei binelui si raului sa nu mananci, caci in ziua in care vei manca din el vei muri negresit" (Facerea 2, 16-17). Aceasta il indreptateste pe Sfantul Vasile cel Mare sa afirme ca "postul este de aceeasi varsta cu omenirea, pentru ca el a fost legalizat Paradis". Legea lui Moise, pe care acesta a primit-o in urma unui post de 40 de zile, reglementeaza in amanunt dispozitiile privitoare la post in Vechiul Testament, precizand mai ales timpul postirii. Astfel, este cunoscut postul din ziua curatirii sau ispasirii din ziua a zecea a lunii a saptea, cand sufletele trebuie smerite prin post (Levitic 16, 29 si 23, 32). La acestea s-au adaugat alte posturi generale in diverse luni (a patra, a cincea, a sasea si a zecea). Toate aceste posturi erau de cate o singura zi. Cu vremea, evreii au ajuns sa posteasca in fiecare luna cate o zi, iar cei mai zelosi (fariseii) cate doua zile pe saptamana, luni si joi (Luca 18, 12). Vechiul Testament mai aminteste si de posturi generale speciale, practicate si in diverse imprejurari triste din viata poporului evreu sau pentru inlaturarea unor pedepse divine (Judecatori 20, 26 ; Estera 4, 13; Ieremia 36, 9; Ioil 2, 12). De asemenea, in Vechiul Testament se practica si postul particular sau individual cum este cel al lui Moise de 40 de zile (Iesire 24, 28), al lui Daniil in Babilon, de trei saptamani (Daniel 10, 2-3), al regelui David (Psalmii 34, 13 si 18, 24), al proorocului Ilie (III Regi 19, 8) si al proorocitei Ana (Luca 2, 36-37). Atat posturile generale cat si cele particulare erau insotite de acte de pocainta, postul urmarind smerenia in fata lui Dumnezeu si diminuarea poftelor trupesti.

Mantuitorul Iisus Hristos a postit si El inainte de inceputul activitatii Sale publice. Dupa postul Sau de 40 de zile, in pustiu, El a inceput propovaduirea, aratand stransa corelatie in procesul de desavarsire morala (Matei 4, 1-21). El a invatat si pe ucenicii Sai cum sa posteasca, accentuand starea sufleteasca corespunzatoare acestui act care nu trebuie facut de forma (Matei 6, 16-18). De asemenea, El a aratat ca postul trebuie insotit de rugaciune, fiind un mijloc de lupta impotriva ispitelor diavolului (Matei 17, 21 ; Marcu 9, 20). De altfel, in multe locuri din Noul Testament, postul este recomandat ca mijloc de indreptare, de elevatie spirituala si de pocainta (Fapte, 2, 9 ; 13, 2 ; 14, 23).

Dupa exemplul Mantuitorului, postul a fost practicat si de Sfintii Apostoli mai ales inainte de a incepe lucrarea lor de propovaduire a Evangheliei. Si au postit si au invatat si pe ucenicii si urmasii lor sa practice postul unit cu rugaciunea (Fapte 13, 13; 14, 23; I Cor. 7, 5; II Cor. 6,5).

2. Marturii traditionale

Dupa perioada apostolica, literatura teologica a parintilor si scriitorilor bisericesti infatiseaza mentiuni numeroase cu privire la practicarea postului. Astfel, Didahia celor 12 Apostoii arata ca crestinii trebuie sa posteasca miercurea si vinerea, in amintirea evenimentelor triste din viata Mantuitorului : prinderea si rastignirea Sa pe cruce. Sfantul Clement Romanul, in a doua Epistola catre Corinteni, vorbind de legatura dintre rugaciune si post, arata ca "mai bun este postul decat rugaciunea". Incepand din epoca apostolica si post apostolica, postul de miercuri si de vineri, ca si cel al Pastelui, (Postul Mare) au devenit pentru crestini o institutie sfanta si venerabila. Astfel, canonul 69 apostolic accentueaza porunca postului pentru membrii Bisericii : "Daca vreun episcop sau presbiter, sau diacon, sau ipodiacon, sau citet, sau cantaret, nu posteste sfantul si marele post al Pastilor sau Miercurea sau Vinerea, sa se cateriseasca... iar daca va fi laic sa se afuriseasca".

Marturii despre post in aceasta perioada, gasim la parintii si scriitori bisericesti : Barnaba, Sf. Iustin Martirul si Filozoful, Sf. Policarp, Hernia (Pastorul), Clement Alexandrinul, iar din secolul al IV-lea marturiile sunt tot mai numeroase.

Cat priveste Postul Mare, acesta era respectat cu toata strictetea chiar de la inceput. Modul si timpul postirii insa, difereau : unii posteau complet zilnic, iar seara mancau, altii posteau mai multe zile in sir, ajungandu-se cu vremea pana la sase saptamani. Dupa secolul al IV-lea, Biserica a adoptat definitiv vechea practica, de origine antiohiana, a postului de sapte saptamani.

Celelalte posturi, respectate de Biserica Ortodoxa sunt de date mai noi, dar hotararile bisericesti privitoare la observarea lor nu fac altceva decat sa consfinteasca practici care erau de mult in uz, foarte bazate pe porunca divina a postului pastrata in Sfanta Scriptura. Astfel, Postul Craciunului este pomenit din secolele IV-V, iar sinodul local din Constantinopol (1166) nu face altceva decat sa uniformizeze durata acestui post, practicat de mult. Postul Sfintilor Apostoli este amintit de Constitutiile Apostolice (cartea a V-a, cap. 20). Postul Adormirii Maicii Domnului este cel mai nou dintre cele patru posturi de durata, originea lui fiind in legatura cu dezvoltarea cultului Maicii Domnuluidupa secolul V. Intrucat la inceput, nici timpul din cursul anului, nici durata si nici felul postirii nu erau uniforme, data si durata postului au fost uniformizate in secolul XII, pentru intreaga Ortodoxie.

In jurul secolului IX, avem insemnari si cu privire la anumite posturi deosebite, cum este cel din ziua inaltarii Sfintei Cruci sau din ajunul Bobotezei.

Fixate definitiv de autoritatea bisericeasca, pe baza pomenirii Mantuitorului si a practicii indelungate a Bisericii, posturile au constituit o realitate vie in viata duhovniceasca a crestinilor. Aceasta practica a devenit obligatorie pentru orice bun crestin, asa cum arata porunca a doua bisericeasca : "Sa tinem toate posturile de peste an", postul fiind socotit ca un mijloc de desavarsire morala si de mantuire. Cu vremea insa, o parte dintre crestini, incepand cu cei protestanti, au abandonat aceasta practica veche, iar in Biserica Romano-Catolica zilele de post s-au redus, usurandu-se si exigentele privitoare la felul postirii, spre deosebire de Biserica Ortodoxa care a ramas la practica ei traditionala.

3. Postul in zilele noastre

In vremea noastra, insa, respectarea posturilor a devenit o problema mai grea datorita noilor conditii de munca si de viata si transformarilor care au intervenit in viata societatii si in lume.

In aceasta situatie, duhovnicii trebuie sa faca uz de iconomie in aplicarea dispozitiilor, privitoare la post, care conditioneaza si primirea Sfintei impartasanii. De aceea, s-a nascut ideea adaptarii prescriptiilor bisericesti privitoare la postire, in functie de conditiile de viata, clima si zona geografica unde traiesc credinciosii. Asa se face ca, chiar de la prima Conferinta panortodoxa de la Rhodos (1961), care a stabilit lista problemelor de discutat la un viitor sinod panortodox, tema aceasta este prezenta cu urmatoarea formulare: Readaptarea dispozitiilor cu privire la posturile bisericesti la necesitatile epocii contemporane. Apoi, pe lista temelor stabilite de a patra Conferinta panortodoxa de la Chambesy (8-16 iunie 1968), intre cele sase figureaza si tema noastra cu urmatoarea formulare: Readaptarea dispozitiilor bisericesti despre post, in conformitate cu cerintele epocii actuale. Ea a fost incredintata Bisericii Ortodoxe Sarbe, spre studiere si, pe baza studiului intocmit de aceasta, Comisia interortodoxa pregatitoare a Marelui Sinod Ortodox, din 1971, a elaborat un referat in care se propun unele adaptari sau mai precis unele prescurtari si indulciri in ceea ce priveste modul postirii, dand mai multa putere duhovnicilor de a dezlega postul. Intre aceste masuri mentionam: dezlegarea anumitor alimente, ca untdelemn si peste, in zilele de miercuri si vineri, afara de cele din timpul postului sau din zilele de ajunare,- sa se posteasca numai prima si ultima saptamana din Postul Mare, iar in rest, sa se permita dezlegare la peste si untdelemn, cu exceptia zilelor de miercuri si vineri, Postul Craciunului sa fie redus la jumatate si sa se ingaduie dezlegarea la peste si untdelemn, in afara de ultimele cinci zile sau sa ramina postul in intregime, facandu-se dezlegare in toate zilele cu exceptia primelor si ultimelor zile; Postul Sfintilor Apostoli sa fie de opt zile si sa se permita dezlegarea in toate zilele cu exceptia zilelor de miercuri si vineri, iar cel al Adormirii Maicii Domnului sa ramana intreg, ingaduindu-se aceeasi dezlegare, cu exceptia zilelor de miercuri si vineri.

Referatul acesta, impreuna cu cele ale celorlalte teme, a capatat o forma aproape definitiva si a fost trimis Bisericilor Ortodoxe spre evaluare.

Discutarea in continuare a temelor pentru Marele Sinod Ortodox si diversele propuneri survenite pe parcurs, n-au inlaturat insa tema postului; ea a ramas in picioare pe agenda de lucru. Prima Conferinta presinodala, din 1976, care a fixat definitiv lista celor zece teme de discutat la viitorul Mare Sinod al Bisericii Ortodoxe, problema postului a fost mentinuta cu aceeasi formulare. Ea a fost incredintata spre studiere Bisericilor: Antiohiei, Serbiei, Bulgariei, Ciprului, Greciei si Poloniei.

Cea de a doua Conferinta presinodala, intrunita in septembrie 1982, a dezbatut intre cele trei teme stabilite dinainte si pe cea a postului. Dupa discutiile si dezbaterile care au avut loc pe comisii s-au prezentat plenului Conferintei argumentele cuprinse in pozitia Bisericii Ortodoxe Romane pentru pastrarea neschimbata a postului. Postul este o lege dumnezeiasca si este legat de pocainta, el este o randuiala sfanta care asigura stapanirea duhului asupra patimilor trupesti. Postul este o jertfa liber consimtita de, credincios pentru progresul sau duhovnicesc; este o negare de buna voie a tot ceea ce inrobeste sufletul; el este mijloc de supunere, intarire a vointei, este cea mai mare contributie a omului pe calea sfintirii lui. De asemenea, este un mijloc de binefacere sociala. El are o importanta deosebita in anul liturgic, pentru pregatirea sarbatorilor, in privinta aplicarii iconomiei, privitor la post, se lasa la aprecierea Bisericilor locale, a episcopului locului si a imputernicitului acestuia, duhovnicul.

In concluzie, tema a fost amanata pentru a fi dezbatuta la o alta Conferinta presinodala pregatitoare pe motivul ca pregatirea facuta pana in prezent este insuficienta pentru ca Ortodoxia sa se poata exprima in unanimitate, Bisericile Ortodoxe urmand sa trimita observatiile lor in legatura cu acest punct, evitandu-se astfel luarea unei hotarari pripite si lasand Bisericilor Ortodoxe locale posibilitatea de a pregati pe credincios, in spiritul adevaratei traditii, pentru aceasta schimbare. Conferinta a doua presinodala a hotarat ca practica existenta sa ramana in vigoare pana cand Sfantul si Marele Sinod va examina problema pe baza propunerilor unei Conferinte panortodoxe presinodale insarcinata cu istudierea acestei probleme.

4. Punctul de vedere ortodox referitor la post

Acesta este stadiul in care ne aflam in momentul de fata, in legatura cu tema postului. Precum vedem, punctul de vedere al Bisericii Ortodoxe Romane, insusit si de celelalte Biserici Ortodoxe surori, este acela ca postul este o institutie sfanta a Bisericii la care nu putem si nu trebuie sa renuntam cu atata usurinta, schimband, adoptand si micsorand prescriptiile canonice, referitoare la el. Acest punct de vedere se intemeiaza pe insemnatatea pe care postul o are in viata credinciosilor si a Bisericii. El este si ramane un mijloc de mantuire si de desavarsire morala. Postul potoleste poftele trupesti si tine aprinsa flacara castitatii, deprinde si intareste vointa, facand-o sa domine lacomia pantecelui, socotita ca inceputul tuturor pacatelor: betia, lenea, desfranarea, furtul, inselaciunea, avaritia, invidia. Pentru ca, asa cum subliniaza unii Sfinti Parinti, "hrana trebuie data trupului nu pentru satisfacerea placerii, ci spre satisfacerea slabiciunii", caci "cei care se impartasesc din mancari din alte pricini, se vor osandi ca cei care s-au dedat desfatarii". Sau, asa cum spune si cunoscutul dicton "nu traim ca sa mancam, ci mancam ca sa traim".

Postul este un mijloc de elevatie sufleteasca, de dominare a sufletului asupra patimilor trupesti. Postul il debaraseaza si-l usureaza pe crestin de toate ispitele, de balastul si povara uneltirilor celui viclean care aduc "intunecare gandurilor si tulburare cugetelor". El este o jertfa bineplacuta lui Dumnezeu sau, cu alte cuvinte, un act de cult, este un act de pocainta pentru pacatele savarsite si un exercitiu care pune inceput virtutilor de tot felul. Pentru crestinul ortodox, postul este conditie pentru dobandirea sfinteniei. In conceptia ortodoxa intre post si sfintenie exista o corelatie stransa. Ea este exprimata si in felul in care reprezentam pe sfinti in iconografie unde ei apar totdeauna cu chipurile slabe, subtiate si transfigurate, datorita postului. Postul este o caracteristica prin excelenta a Ortodoxiei si o amprenta a crestinismului ortodox, in mentalitatea ortodoxa populara cel care nu posteste este considerat spurcat si pagan.

Se intelege, insa, de la sine ca postul, ca abtinere de la mancare, bautura si pofte trupesti, nu este singurul mijloc de desavarsire si cea mai importanta datorie crestineasca. Postul trupesc trebuie dublat negresit de cel sufletesc, de rugaciune, de milostenie si de orice fapta de caritate. Numai asa el este un post deplin. Din acest punct de vedere, putem spune ca postul are o importanta sociala, constituind un mijloc si o forta de progres, de intrajutorare. Sub aceasta forma el este strans legat de o alta virtute si anume de cumpatare, care cere omului sa foloseasca din bunurile pe care Dumnezeu i le da, numai atat cat ii trebuie. Prin intrebuintarea rationala si echilibrata a bunurilor materiale, prin renuntarea de buna voie la consumarea indreptatita a lor, crestinul poate oferi si celui care nu are posibilitatea de intretinere si de existenta.

Pentru Biserica Ortodoxa postul are insa o mare importanta in ceea ce priveste anul liturgic sau bisericesc, fiind legat strans de marile sarbatori crestine. Nu putem sa concepem invierea (Pastele), Craciunul (Nasterea Domnului), Adormirea Maicii Domnului sau sarbatoarea Sfintilor Apostoli Petru si Pavel fara post. Insemnatatea acestor mari sarbatori crestine, ca si a altora cum sunt: Inaltarea Sfintei Cruci, Taierea capului Sfantului Ioan Botezatorul sau Boboteaza, nu poate fi sesizata si apreciata fara postul care le precede sau cu care se praznuiesc. Bucuria acestor sarbatori, cu rol central in viata credinciosilor, nu ar putea fi gustata din plin fara post. Asa cum, la capatul unui urcus anevoios pe un munte, ne apare frumusetea incantatoare a panoramei vailor si imprejurimilor, la fel apar bucuriile marilor praznice bisericesti dupa perioadele de urcus duhovnicesc ale posturilor. A desfiinta, a diminua sau a nu da importanta acestor posturi inseamna a nu socoti sarbatorile insele, de care sunt legate, inseamna a strica un echilibru deja stabilit intre post si sarbatoare. La acestea se adauga si faptul ca de posturi sunt legate unele randuieli specifice de cult inserate in cartile de ritual intrebuintate in aceste perioade, ceea ce ar presupune si o modificare sau o adaptare a lor.

Mai mult chiar, in viata crestinilor ortodocsi posturile care preced marile sarbatori au o importanta cu totul deosebita pentru ca de ele este legat unul din actele centrale pe care ei le indeplinesc in biserica, si anume impartasirea cu Sfantul Trup si Sange al Domnului, Taina cea mai importanta prin care noi primim pe insusi Mantuitorul Hristos in fiinta noastra. Pentru crestinul ortodox nu se poate concepe impartasire fara post. Respectarea postului este o conditie esentiala pentru impartasirea cu vrednicie. Ea este si o obligatie prescrisa de porunca a patra bisericeasca prin care ni se cere "sa ne spovedim si sa ne cuminecam in fiecare din cele patru posturi mari de peste an, ori daca nu putem, cel putin o data pe an, in postul Sfintelor Pasti". Nu ne putem impartasi decat cu respectarea acestor posturi. Post, pocainta, impartasire sunt trei acte care se intregesc si se conditioneaza reciproc.

Iata de ce Biserica Ortodoxa ramane credincioasa randuielilor ei traditionale privitoare la post, acordandu-i acestuia importanta cuvenita in viata credinciosilor. Nu se poate si nu trebuie sacrificata sau atinsa o institutie bimilenara a Bisericii pentru motivul ca numarul postitorilor s-a imputinat. A incerca si a opera o reforma a randuielilor privitoare la post inseamna a schimba una din institutiile si practicile care confera Ortodoxiei o nota specifica. Asa cum randuielile si formele de cult, care exprima dogma sau adevarurile de credinta, nu pot isi nu trebuie schimbate, la fel nu pot si nu trebuie schimbate nici cele privitoare la post. Ele fac parte din tezaurul traditional milenar al Bisericii, care isi justifica si locul si importanta.

In concluzie, prescriptiile bisericesti privitoare la post trebuie pastrate asa cum sunt ele, fara sa se introduca in ele vreo modificare. Pentru cazurile in care crestinii nu pot sa respecte aceste prescriptii, pe motiv de boala sau datorita unor conditii deosebite de clima, imposibilitatii procurarii alimentelor de post sau contextului social, in care traiesc si muncesc, sa se lase la latitudinea Bisericilor Ortodoxe locale sa stabileasca limitele si modul aplicarii iconomiei cu care ierarhii si preotii duhovnici trebuie sa lucreze in situatiile speciale, generale sau particulare, pentru ca institutia postului sa ramina cu importanta pe care a avut-o intotdeauna in viata Bisericii.

Pr. Prof. Dr. Nicolae D. NECULA

ARTĂ CULINARĂ – REȚETE PENTRU DEZLEGARE LA LAPTE, BRÂNZĂ, OUĂ ȘI PEȘTE 14 Februarie

A. GUSTĂRI

Platou cu ouă şi brânzeturi (pentru 6 persoane)

· 6 ouă

· 4 roşii mari

· 1 ardei gras verde

· 400 g caş

· 400 g telemea

· 100 g măsline gigant.

Se fierb ouăle tari, se decojesc, se lasă să se răcească şi se taie cu un cuţit foarte bine ascuţit în patru.

Se spală roşiile, se îndepărtează capacul cotorului şi se taie, cu acelaşi cuţit bine ascuţit în şase.

Se spală ardeiul, se îndepărtează cotorul cu seminţele şi se taie în fâşii subţiri pe lung.

Se spală caşul şi se lasă la scurs. Se taie felii.

Se spală telemeaua şi se lasă la scurs, apoi se taie felii.

Se aşază toate produsele astfel obţinute pe platou, intercalate.

În centru platoului se pun câteva măsline pe o foaie de salată verde.

B. SALATE

Salată de ridichi cu brânză

· ridichi

· brânză telemea sau frământată

· ulei

· piper

· sare

· mărar

Se curăţă ridichile şi se rad pe răzătoarea mare.

Se adaugă o cantitate egală de brânză telemea sau orice brânză frământată.

Se amestecă bine, se adaugă ulei, piper după gust.

Cine doreşte poate adăuga mărar verde tocat mărunt.

C. SOSURI

Sos universal

· ¼ ceaşcă ulei

· 1 ou

· 1 castravete murat

· 1 lingură muştar

· 1 ceapă mică

· 2 – 3 linguri iaurt

· 1 lingură smântână

· Sare

· Piper

Se prepară o maioneză din gălbenuşul răscopt, sare, piper şi ulei.

Se adaugă muştarul, albuşul tocat mărunt, castravetele curăţat de coajă şi tăiat cubuleţe mici, ceapa, iaurtul şi smântâna.

Se amestecă totul şi se serveşte la salate, ouă fierte tari tăiate în două.

A. BORŞURI

Borş de peşte

caras,morcov,lămâie,adrei,roşii,bulion,ceapă,	Câte 1 bucată din fiecare şi o lingură de bulion


Se spală carasul şi se pune la fiert apoi legumele se taie mărunt şi se pun în oală, se lasă la fiert apoi se poate acri cu zeamă de lămâie

B. MÂNCĂRURI

Plachie de păstrăv

păstrăv	6 bucăţi
ceapă	2 bucăţi
ulei	100 grame
pastă tomate	150 grame
zarzavat de iarnă	150 grame
sare	50 grame


Se curăţă peştele. Într-o tigaie se pune uleiul la încins în care se adaugă ceapa tăiată mere. Se lasă să se călească bine iar când începe să-şi schimbe culoarea se adaugă pasta de tomate şi puţină apă. Se amestecă apoi se adaugă peştele care trebuie să fie acoperit de apă. Se dă într-un clocot apoi se adaugă zarzavatul; se amestecă uşor apoi adăugăm sarea după gust şi puţină sare de lămâie tot după gust. Se mai dă într-un clocot sa nu sa se fărâme peştele. Se seveşte caldă cu mămăliguţă caldă.

C. DULCIURI

Reţetă prăjitură cu foi, cremă, pandişpan şi glazură

Pentru aluat
1 ou
100 g margarină
100 g zahăr
1 linguriţă amoniac
2 linguri cacao
5 linguri lapte rece
400 g făină

Pentru cremă
1 litru lapte dulce
4 linguri cu vârf de făină
1 pahar de zahăr
250 g unt

Pentru pandişpan
5 ouă
5 linguri zahăr
5 linguri făină

Pentru glazură
3 linguri apă
2 linguri cacao
4 linguri zahăr
0,50 g unt

Pentru aluat se amestecă totul, se întind 2 foi subţiri şi se coc pe dosul tăvii;

Pentru pandişpan se separă gălbenuşurile de albuşuri, se bat spumă, se amestecă cu zahărul, făina şi gălbenuşurile şi se toarnă în tava tapetată cu unt şi făină;

Pentru cremă se amestecă toate ingredientele, se pune pe foc mic şi se amestecă continuu până se îngroaşă, untul se pune abia după ce s-a răcit;

Se aşază o foaie din cele două, un strat de cremă, pandişpanul, un alt strat de cremă şi ultima foaie;

Se face glazura la bain-marie şi se toarnă fierbinte deasupra, se dă la rece şi se serveste după câteva ore.

ISTORIE PE ZILE 14 Februarie

Evenimente

· 1009 – Prima menționare documentară a Lituaniei, în analele mănăstirii de la Quedlinburg, Saxonia. Lituania a intrat in istoria europeană când a fost menționată p-entru prima data într-un manuscris medieval german, cronica Quedlinburg, din 14 februarie 1009. Pământurile Lituaniei au fost unite de Mindaugas în 1236, încoronarea oficială a acestuia ca rege al Lituaniei având loc în 6 iulie 1253. În perioada timpurie a lui Gediminas au fost ocupate teritorii care astăzi fac parte din Belarus, Ucraina, Polonia si Rusia.

· 1076: Papa Grigore al VII-lea anatemizează pe episcopii reuniți în sinodul de la Worms și îl excomunică pe împăratul Henric al IV–lea. A intrat în conflict cu împăratul Henric al IV-lea al Sfantului Imperiu Romano-German în chestiunea acordării investiturii episcopilor germani, în urma cărui conflict împăratul. Prin acest act, supuşii au fost dezlegaţi de jurământul de credinţă prestat regelui. Dupa excomunicarea sa,Henric al IV-lea a fost nevoit să se umilească, așteptând ridicarea excomunicării sale timp de trei zile, în localitatea italiană Canossa.

· 1130 – Cardinalul Pietro Pierleone, provenit dintr-o familie bogata de evrei crestinati, devine anti-papă sub numele de Anacletus II. După moartea papei Honoriu al II-lea a fost contrapus lui Grigore Papareschi, ales papă cu numele de Inocențiu al II-lea, care a și fost nevoit să fugă în Franța unde s-a bucurat de sprijinul Sf. Bernard de Clairvaux. Au urmat opt ani de schismă și de lupte armate, după care Inocențiu al II-lea a fost recunoscut papă legitim și de Germania, Anglia, Franța, Castilia, Genova și Pisa. După ce au fost abandonate armele, problema a fost încredințată unei comisii juridice, care să verifice validitatea alegerii fiecăruia dintre cei doi papi. Rezultatul a fost în favoarea lui Inocențiu al II-lea.

· 1395: Bătălia de la Ghindăoani (2 şi 14 februarie 1395). Confruntare între regele Ungariei, Sigismund de Luxemburg (1387 – 1437), şi domnul Moldovei, Ştefan I (1394 – 99). Refuzul acestuia de a recunoaşte suzeranitatea Ungariei l-a determinat pe Sigismund să dispună atacul asupra Moldovei. Datorită pericolului maghiar tot mai persistent, domnul a prestat omagiu de vasalitate regelui polon Władisław II Jagełło (1386 – 1434), la 6 ianuarie 1395. Tratatul prevedea, printre altele, participarea domnului cu armele împotriva oricărui duşman al Poloniei, chiar şi „împotriva craiului Ungariei”. Pregătirile s-au făcut la începutul lunii ianuarie 1395, Ştefan de Kanizsa, împreună cu secuii săi, au fost trimişi înainte pentru a forţa trecătorile apărate cu prisăci de oşteni moldoveni. După trecerea avangardei, oastea condusă de Sigismund a ajuns la Cetatea Neamţ, la 3 februarie 1395. Asediată, a rezistat câteva zile şi regele şi-a exprimat dorinţa de a încheia pace. După ce Ştefan I a acceptat formal încetarea ostilităţilor, a surprins armata maghiară în apropiere de Târgu Neamţ, la Hindău (Ghindăoani, judeţul Neamţ), un loc îngust, care este supusă tirului arcaşilor moldoveni, regele fiind obligat să se retragă precipitat spre Transilvania. După bătălie, relaţiile dintre cele două state s-au îmbunătăţit. Pe piatra de mormânt a voievodului din Rădăuţi, pusă de Ştefan cel Mare (1457 – 1504), este inscripţionat: „Bătrânul Ştefan Voievod, care a bătut pe unguri la Hindov”.

· 1527: Prima atestare documentară a orașului Otopeni.

· 1556: Thomas Cranmer este declarat eretic.

· 1670 – Împăratul Leopold I al Sfantului Imperiu Romano-German, îi alungă pe evrei din Viena. Leopold I (9 iunie 1640 – 5 mai 1705), imparat al Sfantului Imperiu Romano-German, rege al ungariei si Boemiei, a acordat privilegii creștinilor uniți cu Roma (așa numitele diplome leopoldine), cât și ortodocșilor. Aceștia din urmă au primit dreptul de liberă alegere a mitropolitului, precum și dreptul de a avea mai multe episcopii. În baza așa numitelor privilegii ilirice, emigranții sârbi în frunte cu patriarhul Arsenie al III-lea Crnojevic, au părăsit teritoriul aflat sub stăpânire otomană și s-au așezat în ținutul Sirmiei, administrat de austrieci.

· 1844 – Adunarea obştească din Moldova votează legea prin care ţiganii statului, atît cei aşezaţi cît şi cei nomazi deveneau liberi, iar pentru incurajarea sedentarizarii lor primeau anumite scutiri.

· 1851: S–a înființat, la Paris, Junimea română, societate politică și culturală a tinerilor studenți români din Paris, îndrumați de N. Bălcescu, C.A.Rosetti

· 1859: Oregonul devine stat al S.U.A

· 1888: A fost inaugurat Ateneul Român. Clădirea a fost construită între anii 1886 și 1888, prin stăruința lui Constantin Esarcu, după planurile arhitectului francez A. Galleron, pe bază de subscripție publică, sub lozinca „Dați un leu pentru Ateneu". Ateneul Român este o sală de concerte din București, situată pe Calea Victoriei, în Piața George Enescu (în partea nordică a Pieței Revoluției). Clădirea, care este realizată într-o combinație de stil neoclasic cu stil eclectic, a fost construită între 1886 și 1888, după planurile arhitectului francez Albert Galleron. În prezent, adăpostește și sediul Filarmonicii „George Enescu”.

· 1912: Arizona a devenit (din U.S. Territory, Teritoriu al SUA) cel de-al 48-lea stat al Uniunii

· 1918: Uniunea Sovietică adoptă calendarul gregorian (la 1 februarie conform calendarului iulian).

· 1919 – Începe războiul sovieto-polonez.

· 1924: A fost fondată corporația IBM. IBM, acronim din engleză de la International Business Machines, este o corporație americană producătoare de tehnologie avansată. Sediul companiei se află la Armonk, New York; are filiale în numeroase țări de pe glob. Compania s-a făcut cunoscută prin poziția sa de lider în domeniu între anii 1950 și 1980 (prin sisteme de calculatoare precum IBM 1490 și IBM 7000, precum și prin inventarea discului dur) și prin dezvoltarea în 1981 a microcalculatorului IBM PC, strămoșul calculatoarelor personale de astăzi, bazate pe arhitectura Intel x86. De-a lungul anilor 1980 a participat, alături de diverse alte companii, la dezvoltarea de software pentru arhitectura PC, printre care împreună cu compania Microsoft pentru MS-DOS și OS/2. IBM este, de asemenea, unul din liderii fabricării microchipurilor, dintre care cele mai performante pe plan mondial au fost cele de 64-bit care au echipat computerele firmei Apple între 2002 și 2005, cunoscute sub numele de cod Power G5 sau PowerPC 970. Cu toate acestea, în anul 2005, firma IBM și-a vândut divizia de calculatoare personale constructorului chinez Lenovo, care a anunțat că va continua și comercializarea de calculatoare IBM sub propriul nume. Tranzacția a stat la un moment dat sub semnul întrebării, fiind nevoie de aprobarea guvernului american, care a decis că această tranzacție nu impietează asupra securității Statelor Unite ale Americii. Compania IBM continuă să se axeze pe piața supercalculatoarelor, serverelor și a sistemelor integrate pentru afaceri medii și mari, contribuind și la dezvoltarea sistemului de operare Linux. Acțiunile IBM sunt notate în indexul bursier american Dow Jones. IBM a dovedit de-a lungul anilor o inventivitate și putere de creație enormă, pe cele mai diverse domenii științifice și tehnologice. Câteva invenții IBM: tehnologia benzii magnetice (folosită la carduri) și codul universal al produselor (codul de bare).

· 1929: Înființarea Camerelor de comerț și de industrie din România

· 1929 – A avut loc, la Chicago, Masacrul de Sf. Valentin, ordonat de celebrul gangster italo- american Al Capone. Intr-un garaj din Chicago sunt impuscati 7 membri ai bandei rivale a lui Buggs Moran, sau “banda irlandezilor.”

· 1941- Hitler trimite, pentru a-i salva pe aliaţii italieni copleşiti de trupele engleze, o forţă expeditionara germana comandata de generalul Erwin Rommel la Tripoli, capitala Libiei. Erwin Johannes Eugen Rommel (n. 15 noiembrie 1891 – d. 14 octombrie 1944), unul dintre cei mai distinși și remarcabili feldmareșali ai Germaniei, ai Wehrmacht-ului și al celui de-al doilea război mondial, fiind totodată unul dintre cei mai mari comandanți militari germani. Rommel a fost comandatul general al trupelor germane din Africa, trupele Wehrmacht-ului cunoscute sub numele de Deutsches Afrikakorps, ceea ce i-a atras porecla vulpea deșertului (în germană, Wüstenfuchs, Sunet listen) datorită campaniilor militare reușite pe care le-a repurtat pentru armata germană în Campania din Africa de nord. Mai târziu, a fost numit comandantul forțelor germane menite să se opună invaziei aliaților din Normandia.

· 1946: A început să funcționeze primul calculator electronic ENIAC, conceput în 1943, la Universitatea din Pennsylvania.

· 1948 - Conferinţa de constituire a organizaţiei unice de femei, Uniunea Femeilor Democrate din România, ce se înscria în procesul constituirii de organizaţii obşteşti unice, parte integrantă a edificării sistemului totalitarist.

· 1952: Jocurile olimpice de iarnă se deschid la Oslo, Norvegia.

· 1956: La Moscova începe al XX-lea Congres al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice. În ultima noapte a reuniunii, premierul Nikita Hrușciov a condamnat crimele lui Iosif Stalin într-un discurs secret.

· 1958 – AMUZANT! Walter Cronkite, editor de ştiri la reţeaua de televiziune americana CBS, a relatat că guvernul iranian a interzis rock and roll-ul, pe motiv că acesta contravine principiilor Islamului şi este un pericol pentru sănătate. Medicii iranieni au avertizat si ei public că miscarile violente provocate de dansul rock and roll, pot provoca entorse.

· 1961: Istoria descoperirii elementelor chimice - Elementul 103, Lawrenciu, este sintetizat pentru prima dată la Univeristatea din California.

· 1966: În publicația „New York Times" a apărut „Apelul către poporul și Congresul SUA", prin care profesorii din 69 de universități cereau încetarea intervenției americane în Vietnam.

· 1968: în Plenara Comitetului Central al Partidului Comunist Român se hotărăște desființarea împărțirii administrativ-teritoriale copiate în anul 1950 după model sovietic și revenirea la fostele structuri teritorial-administrative din perioada interbelică. Această schimbare a avut loc pe fondul schimbărilor structurale din economie, cu trecerea industriei în prim plan, iar sub aspect demografic, prin creşterea explozivă a populaţiei urbane datorită exodului populației de la sat la oraș, ca urmare a industrializării forțate. Astfel, prin Legea nr. 2 din anul 1968 se desființează regiunile şi raioanele și se adoptă ca unităţi administrative de bază judeţul, comuna şi oraşul, iar motivaţia esenţială a creării acestor noi structuri teritorial-administrative o constituia distribuţia mai echilibrată a forţelor de producţie pe teritoriul României. Judeţelor cu tradiţie industrială îndelungată şi cu grad ridicat de urbanizare precum Prahova, Braşov, Timiş, Cluj și altele, li se opuneau altele nou înfiinţate, cu grad ridicat de ruralizare şi slabe infrastructuri industriale precum Sălaj, Bistriţa-Năsăud, Vaslui, Ialomiţa sau Teleorman. Acestea din urmă au fost susţinute puternic de la bugetul centralizat al statului pentru a se dezvolta sub aspect industrial şi urbanistic și așa se explică faptul că, în decurs de un sfert de secol, majoritatea oraşelor cu rol de capitală de judeţ au crescut spectaculos sub aspect demografic şi edilitar, precum şi sub aspectul producţiei industriale. La elaborarea noii legii de împărțire administrativ-teritorială din 1968 s-au avut în vedere și schimbările intervenite în dezvoltarea economiei pe întreg teritoriul ţării, precum şi modificările care au avut loc în structura populaţiei, profilul, întinderea şi condiţiile de viaţă din orașe şi comune. Însă odată cu colapsul generalizat al economiei de după 1989, aproape toate judeţele nou înfiinţate în anul 1968 au decăzut brusc sub aspect economic. Astăzi configuraţia administrativă a ţării se compune din 41 judeţe, la care se adaugă municipiul Bucureşti, 263 de oraşe, din care 82 municipii, 2.685 de comune şi 13.285 de sate.

· 1980: Jocurile olimpice de iarnă se deschid la Lake Placid, New York.

· 1989 – Ayatollahul iranian Khomeini emite un decret religios (fatwa), cerând musulmanilor să-l ucidă pe scriitorul Salman Rushdie pentru nuvela considerata blasfemiatoare “Versetele Satanice.”

· 1992: România a stabilit relații diplomatice cu Republica Belarus.

· 1994: Aderarea Bulgariei la Parteneriatul pentru Pace.

· 1994: Cu ocazia vizitei oficiale la București a președintelui croat, Franjo Tudjman, a fost semnat „Tratatul de prietenie și colaborare româno-croat".

· 1996: Biblioteca Apostolică a Vaticanului aprobă pentru Arhivele Statului român microfilmarea unor documente referitoare la istoria României.

· 2002 – Fostul suveran al Romaniei, regele Carol al II-lea a fost inmormantat după o ceremonie religioasă șsi una militară, într-o capelă din incinta Mănăstirii Curtea de Argeș, la 450 de metri distantă de mormântul Elenei Lupescu. Rămăsitele pământesti ale lui Carol al II-lea şi ale ultimei sale sotii – Elena Lupescu – fuseseră aduse din Portugalia cu o zi înainte.

· 2011 – Primăvara arabă. „Ziua furiei” : In Bahrain, au loc o serie de demonstratii, ca parte a campaniei de rezistentă civila, in aceasta tara din Golful Persic. Ziua furiei este numele dat de protestatari în Bahrain, primei zile a revoltei lor nationale din 14 februarie 2011. Inspirat de revoltele care s-au desfasurat cu succes din Egipt si Tunisia, tineretul din Bahrain a organizat protestele folosind site-urile de social media. Ei au facut un apel catre oamenii din Bahrain, „să iasa în stradă luni, 14 februarie, in mod pasnic și ordonat”.

Nașteri

· 1545: Lucrezia de' Medici, Ducesă de Ferrara (d. 1561)

· 1602 – S-a nascut compozitorul italian Pietro Francesco Cavalli, reprezentant al barocului timpuriu si unul dintre întemeietorii operei venețiene. Numele sau real era Pietro Francesco Caletti-Bruni, fiind numit Cavalli dupa numele patronului sau Federico Cavalli, un nobil venetian; (d.14 ianuarie 1676).

· 1763: Jean Victor Marie Moreau, general francez (d. 1813)

· 1766 – S-a nascut economistul britanic Thomas Robert Malthus. A fost fondatorul teoriei care îi poartă numele, conform căreia populația crește în progresie geometrică, în timp ce mijloacele de subzistență cresc în progresie aritmetică. Teoria sa este cunoscută sub numele de malthusianism; ca o consecință a acestei relații dintre populație și starea economică, Malthus considera că sărăcia, bolile, epidemiile și războaiele sunt factori pozitivi pentru omenire, dat fiind că asigură echilibrul între numărul populației și cantitatea mijloacelor de subzistență. A decedat in ziua de 23 decembrie 1834.

· 1811: Domingo Faustino Sarmiento, scriitor și om politic argentinian (d. 1888)

· 1819 – S-a nascut Cristopher Latham Sholes, inventatorul masinii de scris. In timpul secolului al optsprezecelea au existat mai multe tentative de a concepe o maşină de scris. In 1868 americanul Cristopher Sholes a realizat şi brevetat primul prototip al genului. Firma producatoare de arme Remington care a achizitionat brevetul,va începe producţia de masă a maşinilor de scris în 1873.

· 1847: Maria Pia de Savoia, soția regelui Luís I al Portugaliei (d. 1911)

· 1869: Eduard De Max, actor francez de origine română

· 1869: Charles Thomson Rees Wilson, fizician scoțian, laureat Nobel (d. 1959)

· 1891: Gheorghe Banea, prozator român (d. 1967)

· 1898: Sorana Țopa, actriță, iubită deopotrivă de Mircea Eliade și de Emil Cioran (d. 1986)

· 1901: Miltiade Filipescu, paleontolog, academician român (d. 1993)

· 1902: Ion Călugăru, publicist, dramaturg și prozator român (d. 1956)

· 1902: Alexander Abusch, scriitor și funcționar comunist german (d. 1982)

· 1906: Eugen Macovski, biochimist și biolog român, membru al Academiei Române (d. 1985)

· 1913: Jimmy Hoffa, lider american de sindicat (d. 1975)

· 1916: Masaki Kobayaschi, regizor japonez (d. 1996)

· 1920: Albert Barillé, scenarist francez (d. 2009)

· 1923: Dumitru Bacu, prozator și poet român, membru al grupului de rezistență anticomunistă Babadag

· 1928: Radu Cârneci, poet român

· 1931: Gheorghe Achiței, eseist și teoretician român

· 1931 – S-a născut la Husi, actorul Octavian Cotescu (“Buletin de Bucureşti”, “O scrisoare pierdută”, “Tanţa şi Costel”); (m. 22 august 1985 la Bucuresti). Octavian Cotescu (n. 14 februarie 1931, Dorohoi – d. 22 august 1985, București) a fost un actor român de succes, din generația de aur. Activitatea sa artistică cuprinde numeroase roluri interpretate în film, dar și în teatru, în principal la Teatrul Bulandra din București, unde a fost coleg cu Toma Caragiu, Ștefan Bănică, Marin Moraru, Gina Patrichi, Victor Rebengiuc, Florian Pittiș, Rodica Tăpălagă, Ileana Predescu, Petrică Gheorghiu, Irina Petrescu, Ion Besoiu, Dan Nuțu. A fost totodată unul dintre interpreții preferați ai teatrului de televiziune și ai teatrului radiofonic din epocă. Activitatea de scenă a fost dublată și de o carieră didactică de profesor universitar la Institutului de Artă Teatrală și Cinematografică (IATC) „I.L. Caragiale” din București, unde a ocupat și funcția de rector în perioada 1981-1985. Printre cei mai buni studenți ai lui se numără Horațiu Mălăele, Stelian Nistor, Dan Condurache, Rosina Cambos, Maria Ploae.

· 1931 - S-a născut Phyllis McGuire, cântăreaţă americană (McGuire Sisters).

· 1932: Anca Balaci, prozatoare româncă

· 1935 - S-a nascut in satul Pererita, fostul județ Hotin, România, poetul roman basarabean Grigore Vieru. În 1993 a fost ales membru corespondent al Academiei Române. A decedat la Chisinau pe 18 ianuarie 2009.

· 1936: Fernando Solanas, regizor argentinian

· 1937: Dumitru Țepeneag, scriitor român

· 1937: Paraschiv Oprea, dirijor român (d. 2004)

· 1940 - S-a născut poetul şi eseistul Paul Emanuel (pseudonimul lui Mircea Gh. Niculescu) ("Existenţa şi cuvintele", "Astă seară") (m.1989).

· 1940 - S-a născut Lillie Bryant, cântăreaţă americană (Billie & Lillie).

· 1943 - S-a născut Eric Anderson, compozitor, cântăreţ, chitarist şi muzicuţist american.

· 1945 - S-a născut Vic Briggs, chitarist britanic (Brian Auger & Julie Driscoll, Steampacket, Eric Burdon).

· 1945: Mihai Cantuniari, poet român

· 1945: Hans Adam al II-lea, suveranul principatului Liechtenstein (încoronat la 15 august 1990)

· 1946: Gregory Hines, actor, dansator și coregraf (d. 2003)

· 1946: S-a nascut in localitatea Dabuleni, Gil Dobrică, solist vocal român. Popularul interpret de muzica usoara Gil Dobrică a decedat la 17 aprilie 2007, la Craiova. A fost un solist vocal de muzică pop-rock, soul și rhythm and blues si a avut în repertoriu melodii proprii și preluări după piese celebre semnate Ray Charles (al cărui admirator declarat a fost) și alți artiști de gen, printre care John Denver, a cărui piesă intitulată „Country roads” („Drumuri de țară” – modificată în „Hai acasă”) a devenit cea mai cunoscută melodie din cariera lui Gil Dobrică.

· 1946 - S-a născut Doug Simril, chitarist şi pianist american (Steve Miller Band, Boz Scaggs).

· 1946: Marcel Cornis-Pope, critic și teoretician literar român, stabilit din 1983 în SUA

· 1950 - S-a născut Roger Fisher, chitarist american (The Army, Heart).

· 1963 - S–a născut teologul Teodor Baconsky, reprezentant al României la Vatican (1997-2001), ambasador al României în Portugalia (2002-2005), membru al Asociaţiei Internaţionale de Studii Patristice, actualmente consilier prezidenţial şi membru în Consiliul de Conducere al ICR.

· 1963 - S-a născut Alice Barb, regizoare de teatru („Legenda ultimului împărat”, „Ana Karenina” – Teatrul Naţional Bucureşti, „Cartofi prăjiţi cu orice”- Teatrul Odeon).

· 1965: Laurențiu Chiriac, realizator de emisiuni radio și de televiziune, organizator de concerte, jurnalist muzical român

· 1968: Gheorghe Craioveanu, fotbalist român

· 1971 - S-a născut baschetbalistul Gheorghe Mureşan. Recordul său pentru naţionala României este de 42 de puncte, reuşite într-un meci cu Suedia, în noiembrie 1992. În 1993 a pătruns în liga profesionistă nord-americană (NBA), evoluând cinci sezoane pentru Washington Bullets (1993-1998) şi două pentru New Jersey Nets (1998-2000).

Decese

· 269 – Moare decapitat, dupa ce a fost torturat, Sfantul Valentin. Valentin fost episcop în Interamna (azi:Terni, Italia) si a fost condamnat la moarte și executat pe 14 februarie 269, din cauza credinței lui. Potrivit legendei el ar fi cununat păgâni cu creștini, dăruia tinerilor îndrăgostiți flori din grădina lui, vindeca bolnavi. A fost învinuit de „cununare religioasă” a perechilor de îndrăgostiți, în ciuda poruncii împăratului roman Claudius II (268-270). In inchisoare, el se imprieteneste cu fiica temnicerului si o convinge sa creada in Dumnezeu. In ziua executiei sale–14 feb. 269, Valentin scrie o scrisoare de dragoste fetei temnicerului, pe care nu o semneaza. In 496, Papa Gelasius schimba data sarbatorii pagane a dragostei Lupercalia, de la 15 la 14 februarie. Biserica intelegea ca nu este nimic rau in a sarbatori dragostea si combatea doar credintele pagane, care aduceau o insulta la adresa divinitatii. Lupercalia s-a sarbatorit in continuare, dar aceasta a ramas marcata ca ziua Sf.Valentin. Astfel, Valentin a inceput sa fie cunoscut ca fiind protectorul indragostitilor. Cand avea loc Lupercalia, sarbatoarea pagana, se obisnuia sa se scrie numele tuturor fetelor nemaritate, care apoi se introduceau intr-o cutie. Fiecare barbat extragea cate un astfel de biletel, iar fata aleasa devenea iubita lui pentru un an intreg. O practica similara a prins contur incepand cu secolul al 14-lea. In ziua de 14 februarie fiecare baiat alegea o fata care-i devenea iubita pentru o zi. Aceasta se facea pentru a corespunde cu credinta ca imperecherea pasarilor (simbolul primaverii) are loc de ziua Sf. Valentin. In Europa occidentala si S.U.A., pe 14 februarie este sarbatorita ziua sfantului Valentin, zi a iubirii si a darurilor. In ultimele decenii aceasta sarbatoare s-a raspandit si in tari necatolice sau neprotestante din intreaga lume, inclusiv in Romania al carei popor are din vechime propria sa sarbatoare a iubirii – Dragobetele.

· 1117: Bertrade de Montfort, soția regelui Filip I al Franței (n. 1070)

· 1317: Margareta a Franței, soția regelui Eduard I al Angliei (n. 1282)

· 1400 – A murit regele Angliei Richard al II-lea (n. 6 ianuarie 1367). A domnit din anul 1377 până când a fost deposedat de coroană în 1399. Este faimos pentru rolul său esențial în rezolvarea Revoltei țărănești din 1381 și pentru delictele sale ca rege, lucru ce a condus atât la demisia sa forțată cât și la război civil. A murit, cel mai probabil de foame, în Castelul Pontefract unde era inchis la ordinul lui Henry Bolinbroke.

· 1549: Il Sodoma (nume real Giovanni Antonio Brazzi), pictor renascentist italian (n. 1415)

· 1714: Maria Louisa de Savoia, regină consort a Spaniei (n. 1688)

· 1779 – A murit James Cook, navigator englez (n. 27 octombrie 1728). A făcut trei călătorii în Oceanul Pacific, în timpul cărora a descoperit insulele Société (azi Polinezia franceză), Noua Zeelandă și Sandwich (azi arhipelagul Hawaii). Insulele Société au fost denumite după Royal Society de la Londra, care a finanțat expediția. Cook a fost ucis de băștinașii din Insulele Sandwich (acum Hawaii).

· 1821 – A murit Petru Maior, cărturar iluminist, filolog şi istoric român, unul dintre corifeii Şcolii Ardelene (n. circa 1756, Târgu Mureş). Petru Maior (n. circa 1756, Târgu Mureș – d. 14 februarie 1821, Budapesta) a fost un istoric, filolog și scriitor român transilvănean, protopop greco-catolic de Reghin, reprezentant de frunte al Școlii Ardelene.

· 1926 - A murit Radu Rosetti, istoric, memorialist şi prozator (n.1853).

· 1927: George Cosmovici, compozitor român (n. 1859)

· 1927 - A murit Constantin Mille, ziarist şi scriitor.

· 1943 - A murit matematicianul german David Hilbert, creatorul geometriei axiomatice şi întemeietor al formalismului logic (n.23.01.1862).

· 1947 - A murit Ioan Iancu Botez, istoric literar şi eseist (n.20.03.1872).

· 1957: Sacha Guitry, actor și regizor de teatru și cinema (n. 1885)

· 1970: Grigore Vasiliu Birlic, actor român de teatru și film (n. 1905). Grigore Vasiliu Birlic a fost unul dintre cei mai mari actori români de comedie. Numele sau de naștere era Grigore Vasiliu, Birlic fiind doar o poreclă pe care a primit-o datorită succesului din piesa „Birlic”, jucată la începutul carierei sale.

· 1975: Sir Julian Huxley, biolog și filosof englez; primul director general al UNESCO (1946-1948) (n. 1887)

· 1976 – A murit sculptorul român Oscar Han. Oscar Han (n. 3 decembrie 1891, București), a fost un sculptor român, al carui tată era de origine germană, iar mama româncă din Vrancea. A studiat la Academia de Arte Frumoase din București, în atelierul lui Dimitrie Paciurea (sculptura) și cu Frederic Storck (desenul). Debutul său ca sculptor s-a produs foarte devreme, la nici 20 de ani. A fost membru al „Grupului celor patru”, din care mai făceau parte pictorii Nicolae Tonitza, Ștefan Dimitrescu și Francisc Șirato. În anul 1917 a făcut parte dintre cei 30 de artiști, pictori și sculptori trimiși pe front de Marele Cartier General al Armatei, pentru a realiza lucrări inspirate din luptele purtate de armata română. Printre lucrarile sale de seama se numara statuia regelui Carol I al României, amplasată în curtea Castelului Peleș din Sinaia, Statuia lui Mihail Kogălniceanu din București, ridicată în 1936 Piața Mihail Kogălniceanu, Statuia lui Constantin Brâncoveanu din București, realizată din bronz în 1939, in curtea bisericii Sf. Gheoghe-Nou din București, unde este înmormântat domnitorul, monumentul lui Mircea cel Bătrân din Turnu-Măgurele, executat după portretul domnitorului din ctitoria sa, mănăstirea Cozia , statuia compozitorului George Enescu din Buzău (Parcul „Tineretului”), statuia lui Ștefan cel Mare din Piatra-Neamț, statuia ecvestră a lui Mihai Viteazul din Alba Iulia, inaugurată în 1968 în fața palatului princiar din Alba Iulia, cu ocazia aniversării semicentenarului Unirii Transilvaniei cu România, statuia lui Vasile Lupu, amplasată în Orhei, Republica Moldova, este realizată din bronz și îl reprezintă pe domnitor în odăjdii voievodale, ținând în mâna dreaptă o gramotă domnească. Monumentul a fost inaugurat în anul 1937 și a fost mutat de mai multe ori (în 1940 la Iași, în 1944 la Craiova), pentru a-l feri de trupele sovietice

· 1979- Ambasadorul american la Kabul este rapit si ucis de afgani. Adolph Dubs, ambasador al Statelor Unite în Afganistan, la Kabul a fost răpit de terorişti şiiit şi ucis într-un schimb de focuri între poliţie şi răpitori.

· 1981: Vasile Maciu, istoric român, membru corespondent al Academiei Române (n. 1904)

· 1992- A murit Slemon Roy, omul care a impiedicat izbucnirea unui razboi nuclear. Roy Slemon este un canadian, care a împiedicat izbucnirea unui război nuclear între SUA şi URSS. A murit în Colorado Springs, la vârsta de 87 de ani. A fost ofiterul cel mai înalt in rang aflat in functie la sediul central al NORAD din Colorado, in data de 5 octombrie 1960, când radarele de supraveghere au indicat faptul că URSS a lansat un atac cu rachete asupra Statele Unite ale Americii. El nu a intrat in panică si a interzis represaliile imediate. Mai târziu s-a stabilit faptul că echipamentele de monitorizare au inregistrat de fapt reflecţii ale Lunii.

· 2003: Dolly, primul animal clonat (n. 1996)

· 2005- Este asasinat liderul opozitiei libaneze Rafik Hariri. In aceasta zi, la ora 12:11,o bombă ucide, împreună cu alte zeci de oameni şi facand sute de răniţi printre trecători în Beirut, pe liderul opozitiei libaneze, Rafiq al-Hariri. Rafiq al-Hariri s-a nascut la 1 noiembrie 1944 la Saida si a fost un om de afaceri şi politician în Liban ,un mare lider al opoziţiei, care intenţia a unificat opoziţia parlamentară si care avea cele mai mari sanse la viitoarele alegeri parlamentare care urmau sa aiba loc în 2005. Serviciile secrete siriene au fost imediat acuzate de către opoziţie şi de populaţie.

· 2015: Michele Ferrero, om de afaceri italian (n. 1925)

· 2015: Louis Jourdan, actor francez de film (n. 1921)

Sărbători

· * În calendarul ortodox: Sf Cuv Auxentie, Maron și Avraam; Zi aliturgică; Dezlegare la lapte, brânză, ouă și pește

În calendarul romano-catolic: Ss. Ciril, călugăr și Metodiu, episcop, patroni ai Europei. Sfântul Chiril (Ciril) (n. 826, Salonic – d. 14 februarie 869, Roma) a fost călugăr și misionar de origine grecească. Sfântul Chiril s-a născut la Salonic, a făcut studii temeinice la Constantinopol. Împreună cu fratele său, Sfântul Metodie, s-a dus în Moravia pentru a propovădui credința. Împreună au editat textele liturgice în limba slavonă, scrise în alfabetul care mai tîrziu a fost numit «chirilic». Introducerea limbii slavone în cult a întâmpinat rezistență din partea episcopilor apuseni, dar Papa Adrian al II-lea a intervenit în favoarea lui Chiril și a lui Metodie. Fiind chemați la Roma, Sfântul Chiril a murit acolo la 14 februarie 869, iar Sfântul Metodie a fost sfințit episcop, apoi s-a dus în Panonia pe care a evanghelizat-o cu neobosită râvnă. Sfântul Metodie a avut mult de suferit din partea dușmanilor, dar a fost sprijinit de pontifii romani. Pentru a onora personalitățile lui Chiril și Metodie, asteroidul descoperit pe 9 august 1978 de către astronomii sovietici L.I. Cernîh și N.C. Cernîh la Observatorul Astronomic Naucinîi din Crimeea a fost numit 2609 Kiril-Metodi. Sfântul Chiril-Constantin și Sfântul Metodie sunt pomeniți în Sinaxar în luna mai, ziua a unsprezecea : Tot în această zi, pomenirea sfinților părinților noștri, cei întocmai cu apostolii, Chiril-Constantin și Metodie, care au adus lumina Evangheliei popoarelor slave, în veacul al nouălea.
În calendarul greco-catolic: Sf. Axente, cuvios († secolul al IV-lea)

· Ziua Sfântului Valentin, ziua darurilor și a iubirii, sărbătorită mai ales în Europa Occidentală și în SUA. Sfântul Valentin, sau Valentin din Terni (latin. Valentinus) este un martir declarat ca sfânt al creștinilor romano-catolici, care a trăit în secolul III, fiind episcop în Interamna (azi: Terni, Italia). După legendă el ar fi cununat un păgân cu un creștin, dăruia tinerilor îndrăgostiți flori din grădina lui, a vindecat bolnavi. A fost învinuit de „cununare religioasă” a perechilor de îndrăgostiți, în ciuda poruncii împăratului roman Claudius II (268-270). De aceea, a fost condamnat la moarte și executat pe 14 februarie 269, din cauza credinței lui. In 496, Papa Gelasius schimba data sarbatorii pagane a dragostei Lupercalia, de la 15 la 14 februarie. Biserica intelegea ca nu este nimic rau in a sarbatori dragostea si combatea doar credintele pagane, care aduceau o insulta la adresa divinitatii. Lupercalia s-a sarbatorit in continuare, dar aceasta a ramas marcata ca ziua Sf.Valentin. Astfel, Valentin a inceput sa fie cunoscut ca fiind protectorul indragostitilor. Azi, Valentin este considerat patronul protector al îndrăgostiților. În cinstea Sfântului Valentin, în Statele Unite și mai nou și în statele europene, se fac petreceri și baluri. Îndrăgostiții își fac cadouri. În calendarul ortodox sfântul Valentin este sărbătorit pe 30 iulie.

· Lupercalia. Cand avea loc Lupercalia, sarbatoarea pagana, se obisnuia sa se scrie numele tuturor fetelor nemaritate, care apoi se introduceau intr-o cutie. Fiecare barbat extragea cate un astfel de biletel, iar fata aleasa devenea iubita lui pentru un an intreg. O practica similara a prins contur incepand cu secolul al 14-lea. In ziua de 14 februarie fiecare baiat alegea o fata care-I devenea iubita pentru o zi. Aceasta se facea pentru a corespunde cu credinta ca imperecherea pasarilor (simbolul primaverii) are loc de ziua Sf. Valentin. In Europa occidentala si S.U.A., pe 14 februarie este sarbatorita ziua sfantului Valentin, zi a iubirii si a darurilor. In ultimele decenii aceasta sarbatoare s-a raspandit si in tari necatolice sau neprotestante din intreaga lume, inclusiv in Romania al carei popor are din vechime propria sa sa sarbatoare a iubirii – Dragobetele.

· Liechtenstein: Ziua națională a principatului

ARTE 14 Februarie

INVITAȚIE LA OPERĂ 14 Februarie

Gioacchino Rossini - Semiramide HQ

MUZICĂ 14 Februarie

Pietro Francesco Cavalli

Phyllis McGuire, cântăreaţă americană (McGuire Sisters)

PHYLLIS McGUIRE:

Paraschiv Oprea, dirijor român

Lillie Bryant, cântăreaţă americană (Billie & Lillie)

Billy and Lillie:

Vic Briggs, chitarist britanic (Brian Auger & Julie Driscoll, Steampacket, Eric Burdon)

THE STEAMPACKET

Gil Dobrică

Gil Dobrică - Hai Acasă:

Doug Simril, chitarist şi pianist american (Steve Miller Band, Boz Scaggs)

Steve Miller Band

Roger Fisher, chitarist american (The Army, Heart)

Heart:

ÎNREGISTRĂRI NOI:

Mozart Piano Concerto No.27 In B Flat Major K595 | Reading Studying Meditation Focus Cooking Soothe

Best Romantic Movie Songs - Greatest Movie Love Songs by Movie Soundtrack - Best Love Songs Ever

POEZIE 14 Februarie

Dumitru Bacu, prozator și poet român, membru al grupului de rezistență anticomunistă Babadag

Biografie Dumitru Bacu

RUGA

De ce n-adormi copila cu gene de taciune?
Aripi târzii de noapte n-au pus înca pecete
pe ochii tai de mure? Cu mâini de rugaciune
implori icoana stearsa a Maicii, din perete.

Si buzele taiate-n amurg de Mai soptesc
pentru a câta oara o ruga ne-ascultata?
Curg siruri lungi de lacrimi pe chipu-ti îngeresc
si Maica din perete te-asculta-ngândurata.

“Adu-l acasa Maica, pe tata dus departe,
Eu m-am nascut in ziua in care a fost luat.
El nu ne-a scris vreodata de unde e, o carte,
nici in album nu-i chipu-i. Doar mama l-a pictat

din vorbe calde, blânde-mpletite cu margele
ce-i picura prin gene atunci când o implor
sa-mi spuna unde-i tata si câte zile grele
vor trece pâna-n clipa când s-o ivi-n pridvor?”

Si ruga-ti se-mpleteste prin slava de taciune
cu alte rugi soptite, de alte buze dulci.
De ce n-adormi copila cu gene de carbune?
Taticul din celula te roaga, sa te culci.

FRATE

(Bocet pentru Oprisan)

Frate,
pornesti spre Azur,
Ti-ai facut ochii mari roata împrejur pentru ultima data,
prin camera mortii.
Sa prinzi pentru drumul de veci,
sa duci spre necuprinsul îndoliat al boltii
intreaga imagine a zidurilor picurânde si reci,
a scandurii ce ti-a invinetit soldul,
a zdrentelor ce ti-au inghetat imboldul
spre-o lume mai buna.

La capatâi, de-o luna,
o coaje uscata de pâine.
Te va-nsoti spre vamile vazduhului
când te-or duce hotii la groapa saraca!
De nu ti-ar fura-o
s-astâmpere foamea ce-i seaca.

Odihneste in pace.
Lânga tine,
si pentru tine,
de-o ora întreaga celula tace.

Doar doi ochi de pacura
te scormonesc cu jind.
Un alt suferind
dorea atât de mult sa-ti fie tovaras de drum.

Oricum,
tu pleci.
Prinos timpuriu pe alte poteci.
Noi ti-am încalzit zâmbetul pentru ultima oara.
Fie-ti de-acum
cararea senina si tarâna usoara.

Radu Cârneci

Aproape elegie

Amiezile ne vor patrunde rabdatoare,
ca o putere ce vine si pleaca,
si va fi o liniste ce doare,
o durere care se-neaca.

Apoi soarele va fi tot mai frumos
si-i va grabi pe toti spre seara,
ademenindu-i cu armonia de jos,
unde se roaga o faclie de ceara.

Numai eu voi ramane-n lumina
cu cantecul, pasare tipand intre dinti –
si-mi va curge din tample rasina:
doua paraie fierbinti.

Superba jale

...subtire si fierbinte ca o flama
fiinta ta minunilor ma cheama,
ca foc sublim si deschizandu-mi poarta
spre stralucirea care ne destrama
subtire si fierbinte ca o flama...

(...c-o înflorire de superba jale
vale-n miresme - ce prelunga vale! -
în care te astept ca o statuie
- spre izbavire alta cale nu e! -
cand eu sosesc - neostenita cale
c-o înflorire de superba jale...)

...Timpul se face pasare de fuga,
departe noi: o ruga catre ruga,
un spatiu ars, gomora de pacate:
neîmpliniri în împliniri sapate
sub cerul jos ca o imensa gluga
timpul se face pasare de fuga...

Grigore Vieru

Reaprindeţi candela

Reaprindeti candela-n rascruce
Lânga busuiocul cel mereu—
Degerat la mâni si la picioare
Se întoarce-acasa Dumnezeu.

Doamne, Cel din slavi crestine
Ce pacate oare-ai savârsit
Ca te-au dus acolo si pe Tine
In Siberii fara de sfârsit ?!

Refren:
Toate le ierti,
Doamne de sus,
Cu blândete mareata
Chiar si pe cei care te-au dus
In Siberii de gheata

Ninge frigul si pustiul ploua
Degerata-mi este inima
Doamne, bine nu ne-a fost nici noua
Fara sfatul si lumina Ta

Doamne, intra si-n a mea chilie
Si-amândoi, raniti si înghetati
Sa ne încalzim cu bucurie
Unul lânga altul ca doi frati.

Refren.
Toate le ierti,
Doamne de sus,
Cu blândete mareata
Chiar si pe cei care te-au dus
In Siberii de gheata.

Casa părintească

Lui Mihai Ciobanu
Ascultati-ma, surori, pe mine,
Si voi, fratii mei, ce va sfaditi:
E pacat, nu-i drept si nu e bine
Sa vinzi casa care te-a-ncalzit.
Bani ne-ar trebui la fiecare,
Toti avem copii si vremea-i grea.
Insa cum sa vinzi fereastra oare,
Cea la care maica te-astepta?!
Casa parinteasca nu se vinde,
Nu se vinde tot ce este sfant.
Din atatea lucruri dragi si sfinte
Ochii mamei inca ne privesc.
O vom da si vor schimba lacata
Si vor pune si ferestre noi.
Si trecand pe langa ea vreodata,
Va privi ca la straini la noi.

Casa parinteasca nu se vinde,
Nu se vinde tot ce este sfant.
Din atatea lucruri dragi si sfinte
Ochii mamei inca ne privesc.
Vom pleca si noi canva din viata
Si parintii sus ne-or intreba
Ce mai face casa lor cea draga,
Cine are grija azi de ea.

Poetul şi eseistul Paul Emanuel (pseudonimul lui Mircea Gh. Niculescu) ("Existenţa şi cuvintele", "Astă seară")

fluturele negru

am să rămân în odaie
până când vor deveni pereţii transparenţi
până când duşumeaua va fi de marmură
până când părul meu va fi de marmură

până ce pereţii se vor depărta la infinit
şi cuvintele meu vor avea ecoul
celui care strigă înnebunit
de-o vedenie îngrozitoare

până ce mobilele se vor acoperi cu praf lunar
până ce am să pot zbura negru tărcat au roşu
în preajma luminii mereu mai aproape
muruind într-o seară prăbuşit între file

numai undele aureole negre
încâlcite vor fi în văzduhuri opace
şi eu voi rămâne un epitaf maliţios
în moartea de silex de cuarţ şi de mică.

aproape o epigramă

tu te ascunzi după degetul mic
și scoți capul dintr-o găoace
surâzătoare ori isterică poate
blând-nepăsătoare neagră de somn

desigur nicicând nu ești în adevăr
și-aș vrea să-ți găsesc maladia
care te macină fără s-o cunoști
ceea ce face să trăiești mai departe
micile daruri ce-s de-ajuns să depășească
lungile tale agonii de trădare și dragoste
căci te ierte Domnul totuși
n-ai iubit prea mult

când grima și fardul ți-l ștergi de pe față
bunule arlechin al lui nu există
și scândura rămâne mai goală decât inima
nici atunci nu te regăsesc à rebours. Ceva s-a luat
o dată cu decorul prin care ai trăit
azi sunt prea tânăr să te-nvăț sufletul
și prea scârnav să-nțelegi până la capăt
voluptățile lente de moarte ale trupului singur
asemenea unor călugări budiști am putea
să petrecem vidul nimicul nirvana
și din când în când să ne machiem cu existență
mimând de pildă ceva roz sau pe cineva beat
căci să ierte Domnul pe cel mai sceptic dintre noi
noi care nici măcar coniacul nu ne mai minte.

Oamenii au să construiască în timp

Din insule îndepărtate și calde, din arbori umflați
de ape, din străvechea cetate cufundată în mare,
vor ieși bărbați pe țărmul plin de vânturi și păsări,
acolo unde femeia cu ochi violeți a născut un trandafir -
ce bine, ce bine, în pântecul deșertului roșul trandafir.
Oamenii au să construiască în timp o șosea lungă
de două mii kilometri iar pe supt ocean cu cablu telefonic.
Și vor fi crescut multe orașe și turnuri și poduri
o petală două petale: pe una scrie „Emunda”
pe alta „Baalsat”, din a treia lipsesc câteva litere
ceea ce face lectura imprecisă și fără sens.

Biografie Paul Emanuel

Paul EMANUEL, pseudonim al lui Mircea Gh. Niculescu, poet, eseist.
Data naşterii: 1940-02-14
Data morţii: 1989-10-20
Localitatea naşterii: Bucureşti
Localitatea morţii: Los Angeles

Ioana Diaconescu - UN POET EMBLEMATIC: PAUL EMANUEL
S-ar putea vorbi despre dificultatea explorării actuale a operei poetice a lui Paul Emanuel din cauza mult prea restrînsei ei publicări. Realitatea este, însă, că, recitind singurele sale volume de versuri apărute (Existenţa şi cuvintele, Editura Cartea Românească, 1971 şi Astă seară, Editura Cartea Românească, 1976 [şi Solilocvii: Însemnări şi aforisme (1972-1977), Editura Cartea Românească, 1978]), se poate spune că avem de-a face cu un univers îndeajuns de bogat în variantele lui lirice, cu o voce poetică formată, unică şi neaşteptat de actuală, poate depăşind actualitatea limbajului liric, condusă cu luciditate şi vocaţie de către un autor care ştie să renunţe la tot ceea ce consideră a fi balast, nedemn de numele pur al Poeziei. O lume de cristalizări, de irizări supramundane, de calm sacerdotal însuşit cu dificultate într-un univers restrictiv în care spiritul nu putea fi liber decît depăşind bariera corpului, sacrificîndu-l.

Născut la 14 februarie 1940 şi dispărut la 20 octombrie 1989 departe de ţară, după ce, în anii ’80, emigrase cu familia în Canada, Paul Emanuel (pseudonimul lui Mircea Gh. Niculescu) ocupă în poezia românească contemporană un loc aparte. Cizelarea pînă la perfecţiune a versului, continua restrîngere cantitativă a numărului de poeme în favoarea evidentă a calităţii, dar mai ales vocea unică a unui poet ce putea face şcoală (fizic nu a mai rezistat regimului şi a ales exilul, unde şi-a exercitat vocaţia de teolog), cu o artă poetică asumată şi exprimată, cu alegerea insurgenţei în forma ei cea mai aleasă (războiul spiritului cu lumea înconjurătoare, fără stridenţe şi sufocări), toate acestea mi se par astăzi evidente, mai cu seamă în volumul Astă seară, ultimul antum al poetului apărut în România acum treizeci şi patru de ani.

Înainte, însă, de a trece la analiza volumului, cîteva precizări sunt necesare.
Prieten mai tînăr al lui A.E Baconsky în anii în care urmărirea şi hărţuirea de către Securitate a poetului Cadavrelor în vid era în toi, Paul Emanuel a avut, la rîndu-i, parte de neajunsuri de pe urma acestui mecanism de represiune. De formaţie teolog, extrem de cultivat şi pasionat de literatură şi filosofie, îşi găsise în A. E. Baconski un partener de dialog, al unor îndelungi discuţii despre lume şi creaţia spiritului, despre libertate şi autenticitate, aflase pe cineva cu care avea păreri comune în privinţa direcţiei în literatură, în privinţa staturii morale a creatorului. Nu ar fi renunţat pentru nimic în lume la această prietenie şi de aceea nici desele anchete la Securitate, nici supravegherea telefonică nu l-au oprit de la vizitele periodice în casa prietenului său mai vîrstnic, suportînd consecinţele care, însă, au fost dezastruoase pentru sănătatea sa. La sfîrşitul anilor’70, conform dosarului său de urmărire informativă aflat în Arhiva CNSAS, Baconsky urma să fie arestat. Dispărînd în cutremurul din 1977, ca şi cum le-ar fi făcut o glumă sinistră, a zădărnicit planurile Securităţii ...
Toate acestea le-am aflat tîrziu, citind cele şase volume din dosarul de urmărire informativă (D.U.I) A. E. Baconsky, aflate în Arhiva CNSAS. Paul Emanuel era bine”reprezentat” în toate volumele, ca prieten al poetului... Abia astăzi îmi explic irascibilitatea lui crescîndă, cearcănele ce i se adînceau tot mai mult, sub ochii albaştri întristaţi pînă la disperare, desele accese de nervi, continuul leit-motiv despre nemernicia celor ce-l urmăreau, nemulţumirea lui crescîndă, de om cultivat, într-o ţară în care cultura adevărată era batjocorită şi arestată. Vedeam, cu timpul, cu fiecare venire a lui la Casa Scriitorilor, cum starea fizică i se degradează, cum inima i se îmbolnăveşte, cum, abia la 35 de ani, se considera “bătrîn”, într-o depresie continuă... Se sufoca pur şi simplu... Pînă la urmă a ales plecarea definitivă din ţară. Îşi salva, astfel, familia, copilul şi soţia şi poate că spera şi într-o salvare a sa. Ultima dată l-am văzut în faţa Mînăstirii Antim, unde se ducea adesea, uneori ţinînd slujba religioasă, ca preot. N-am ştiut cînd a plecat. Mi-a lipsit de atunci încoace, îmi lipseşte şi astăzi fiinţa lui revoltată veşnic, atît de diferită, în perfectă contradicţie cu poezia lui calmă, limpede, ca un val de mare cristalin care, în zorii vărateci, se aşterne protector...
Apărut după 1971 (anul “tezelor din iulie”) şi înainte de anii 80’ (după care România se întunecă), volumul Astă seară (1976, Cartea Româneasacă) aduce cu sine, încă, şansa afirmării unei voci aparte în poezia românească. Pregnant, reprezentativ, aparent cu limitele unui restrîns număr de poeme, volumul este o adevărată bijuterie a genului liric, în totalitatea lui. Nu i-am găsit vreun cusur nici acum treizeci şi patru de ani, cînd mi-a fost dăruit de poet, în ziua de Bunavestire, nici de-a lungul anilor, cînd l-am recitit cu aceeaşi emoţie ca în faţa unei noutăţi, nici astăzi, cînd nu-l aflu depăşit de timp.
Pot, astăzi, să-l compar pe Emanuel cu un bijutier care-şi cizelează opera minuţios, care nu se ridică de la masa de lucru chiar dacă ar dura zile şi nopţi la rînd, pînă nu ajunge la perfecţiune. Străbate, în primul rînd, din această carte, un calm suveran, o răbdare imperială, o iubire necondiţionată şi nobilă pentru actul scrisului ca gest sacrificial. Pentru poet, nu viaţa contează, ci doar ceea ce rămîne după ea, în alcătuirea unei lumi pe care creatorul o aşteaptă fără limite biologice: ”...Presimţeam o împlinire undeva, / un miros de corolă caldă care subt nea se pîrguieşte / prin şiretlicuri costisitoare, în bezna cea mai groasă, vai, adesea. / Şi muta răbdare îşi scrie caligrafia umilă / şi secretă după mari rătăciri, cînd tîrziu de tot / apare în deplina dulceaţă aşteptatul. Atunci veghea e / asemeni jeraticului spre zori: cenuşa – şi noi / acolo sîntem. / Cu cizme înalte prin zăpada afînată...” (Corale I). Căutarea dramatică în “corola de minuni a lumii” pare a fi un juvenil răspuns tragic luminozităţii blagiene: ”Cheltuindu-se lumina. În pervazul anilor, / Suferinţe uitate demult devin uneori şi tresaltă / Guri deschise ale unor măşti de piatră / prin care curge o apă otravită la pirueta / crudei sălcii apriliene ce-ţi albeşte obrazul / tînăr mult. Himera văzduhului albastru, / dispreţ al timpului fugar pînă la pieptul / meu: eliberează muta înflorire! / Vor, se vor întoarce rîndunelele aţipite din / somnolenţi pari marini în subt – /streaşina nopţii? Şi...”(Marină).
Pregnantă, învăluitoare, receptarea spaţiilor comune lui Hölderlin se face simţită. Nu-mi dau seama cît asimilase romantismul german, dar parcurgerea acelor stări, învăluirea autentică în seninătatea extramundană se face simţită în tot volumul: ”Dintre umbre ce se prelungesc în altă umbră / ţinuturile verii lasă-n urmă macul, somnul / turmelor pastorale. Memoria îşi face buciume / pretutindeni, ornament al acantei şi gustul / vieţii ca măslina crudă: iată că o pierzi. /.../ Navigatorii mai visează pămînturi oculte,uită / somnul care le este singura avere şi lumină, / coboară subt vîntul de mare cu păianjenul / privirii hipnotizat în crucea mirificei zări.”(Memoria îşi face buciume pretutindeni).
În peisajul hölderlinian (cel de dinainte de 1802) se introduc, treptat, ca într-o broderie măiastră peste o ţesătură măiastră, temele dramei existenţiale într-un spaţiu lipsit de variantele imaginaţiei, aservit vitezei secolelor ce urmează şi se succed fulgerător. Cunoscute bine din mişcarea expresionistă germană ce l-a avut în centru pe Georg Trakl, poetul sfîşiat de dorul Cîmpiilor Elizee, neadaptat unei vieţi terestre, Emanuel se simte bine în aceste teme, le dezvoltă la pas într-un stil inconfundabil. Şi, deodată, reculegerea şi liniştea, specifice volumului, sunt sparte de tema morţii ce se introduce discret, treptat, deocamdată printr-un adjectiv: negru: ”Totul e negru. Numai zăpada afînată ce-nchipuie îngeri / căzuţi şi gulerul meu lord Byron sînt albe, albe ca / hulubii şi caii....”(Corale I), sau:”Acum vîntul se despoaie prin crengile arborilor negri / şi neagră e camera din iarnă; zăpada purifică Poetul; ”(Corale II). Sub aceste auspicii ”inima speră şi se-ntemeiază” (Corale II), poetul va purta numele nobil al cavalerului şi va fi ”moştenitor lăcaşului din urmă” (Corale II). Între viaţă şi trecere rămîne hotarul inimii, salvator, ca-n poemul ce pare o replică Luceafărului eminescian: ”şi eu trebuie acum ca Întotdeauna să mă sacrific aici şi acolo, / victimă a numărului de aur, / ea nu se gîndeşte decît la viaţa ei însăşi, / paradisiacă plutire în azur, indiferent, / eternitate fără surîs.../.../ Într-o viaţă nouă am putea să ne regăsim / Ea este frumoasă şi zboară deasupra arborilor, fără dragostea mea, / o frunză roşie se desprinde, o frunză cade între noi ca o inimă...” (În chip de pasăre galbenă). Balansul între cele două tărîmuri este o oprire facultativă, o variantă a temei centrale care, evident, este zborul spre supramundan.
Lumea creată de poet este una perfectă. A tinde spre Paradis, a ajunge cu cuvîntul clipa în care poţi striga ”iată”, a ţinti cu privirea muritoare stelele de neatins; Paul Emanuel a reuşit să ajungă în faţa acestei porţi: ”Un val al lumii de mătase ridici / chip prea enigmatic / fără iubire, fără moarte, înalt şi sumbru, / poate pasul unui zeu prin ani deşiră-l / sau giulgiul primăverii pe care-l străpunge rîndunica” (Un văl al lumii). Aşa se poate ajunge la finalul terestru, trecînd pe deasupra celor uitate în valea de jos, şi ea pămînteană: ”Amurgul nu are sfîrşit, palpită în ora lui de / aramă şi încet-încet se stinge un candelabru / prin ierburi bolnave de somn. iar şi iar destinul meu / se confruntă cu sine. Din gîtlej / un strigăt pînă-n stelele oarbe îşi spune / crugul mirarea şi arama. De-ar fi măcar / cineva prin preajmă ecou tardiv al apelor / nepăsătoare; / nu mai ştiu nici cine plînge în lan strein, / cine şi-a lăsat traista jos, în noapte, pipăind / pe întuneric propria-i suflare încă.”(Amurgul nu are sfîrşit”).
Şi totuşi prezenţa dispariţiei, a disoluţiei, a morţii se face simţită pretutindeni în acest volum. Poetul e “bătrîn”, multe se petrec ”în amurg”, ”în noapte”, ”pe întuneric”, “în umbră”, într-un cuvînt, pe înserat. Astă seară este titlul cel mai sugestiv cu putinţă , ca un testament în care ne lasă, tuturor, averea sa, s-o împlinim şi poate s-o sporim. Reuşite rămîn alte două parafraze eminesciene: ”La tulpina teiului sfînt inelele anilor / se depun cu o grijă scumpă, avară, / din sferele de aur, cereştile, înaltele, / încă lumile rotitoare se hrănesc, adorm.” (Enigmaticul surîs), şi ”floare albastră cu petale străvezii / dăruite piscurilor golaşe de sus, / iubirea şi moartea-n pieptul meu / otrava pe perina amară // floare albastră, floare albastră, / nu mi-e dat în lume să te aflu / strig la pieptul zilei care trece / corola din fundul mării” (Floare albastră). Tragedia se petrece surd, blînd şi lent, pe ample spaţii picturale şi muzicale: ”Tăcere de pămînt subt ursele mari pustiuri... / Steaua mea fidelă este numai o deschidere în cer / unde ar putea să se ascundă / un şarpe trăind pe o ultimă stea... // Ele au venit pentru a face o eclipsă ./ Eu nu. / Pentru ce aceste roze şi aceşti irişi? / Ce caută mereu în jurul dragonului sacru / şi pentru ce moare atît de jos, în iarbă, / punîndu-mi încă venin pe-o aureolă nedecisă?” (Înaintea iernii). Poetul îşi asumă dispariţia sperînd să poată desluşi, într-o ultimă încercare, adevărul lumii din care face parte: ”O, fruct, nu te sfii de săracul cu har... Vezi tu / eu sînt la vîrsta matură / şi ce n-am meritat cîştiga-voi cu bătrîneţea. / Dar acolo, dar acolo, foarte sus, la ferestrele luminate / se alungă subit fantoma altor ani / şi mă arată. (Inaintea iernii).
Un loc aparte în lirica lui Paul Emanuel îl ocupă influenţa, declarată de altfel, pe care a avut-o asupra liricii sale poetul norvegian Rolf Jacobsen (1907 – 1994), cu o carieră ce se întinde pe mai bine de şaizeci de ani. Poetul a introdus modernismul în literatura norvegiană, odată cu apariţia primei sale cărţi din 1933. Socotit cel mai ales poet scandinav, a fost tradus în douăzeci de limbi. Tema centrală a poeziei sale este lupta dintre natură şi tehnologie. Este numit în Norvegia ”Poetul verde” (iubitor de natură). După părerea mea, însă, tot ce a păstrat Emanuel din influenţa tematică a lui Jacobsen este doar “natură şi tehnologie”, cu vizibilă neadaptare la secolul vitezei. El dezvoltă în profunzime temele jacobseniene, mai aproape, însă, după cum am mai spus-o, de mult mai profundul expresionism german, dar să nu uităm că suntem în România anilor ’70. Posibil pretext, lirica lui Jacobsen este, în acest moment, o nouă cale de afirmare a crezului său lăuntric, aşa că volumul se încheie cu 7 poeme din Rolf Jacobsen dedicate lui A.E.Baconsky. (Volumul apărea în 1976, anul în care se punea la cale arestarea lui A.E.Baconsky, cu un an înainte de cutremurul în care acesta avea să dispară). Apărarea naturii, mai cu seamă a naturii umane, era o formă de insurgenţă, singura posibilă în acei ani.
Evitînd secţiunea cu cele şapte poeme din Rolf Jacobsen, volumul se încheie cu o implacabilă, premonitorie sentinţă: ”Te întreb acum prieten din neunde la ce au folosit toate / acestea pe ţărm gorgona moartă legată cu un lanţ / de apă salută raţionamentul nostru” (Epitaf în astă seară). Deşertăciunea deşertăciunilor, iată un final posibil, poetul răbdător în poetica lui pură nu putea vedea, la urma urmei, privind în jos, luîndu-şi privirea de la stele, decît nefastele urmări ale unei supravieţuiri dramatice şi lipsite de orice speranţă înălţătoare pentru om. Astfel, rostul ”desprinderii” devine unic, invariabil, într-o lume în care, oricît de vizionar, poetul nu se regăseşte. Versurile cu valoare testamentară ne cutremură: ”Opreşte-te viaţă acum. / Cîte puteri irosite în drum / Iluzii, înfrîngeri, iubiri moarte. / Am greşit uneori mă condamnă Platon / Pînă la urmă duc un destin. // Ah, bietele mele oase, / Şi carnea mea pe deasupra. / Trebuia să faci o simplă socoteală. / Cine se hotărăşte să trăiască / Nu invoca îngerul morţii / Şi sîngele meu pe deasupra / Trebuia să faci o simplă socoteală. // Voi ştiţi zei ai cerului albastru că n-am avut pe lume decît dorinţa nebunească, // La gura peşterii au trecut umbrele suave cu bagajele lor strălucitoare din nimic, cu nimic, spre nimic. / Mai stau o clipă-n vîntul sărat / Ca să ţip în prăpăstii de aer cînd vine indianul tatuat cu alb pe faţă şi pe piept / Şi-mi zvîrle săgeata înveninată drept în inimă.”(Ţipăt de pasăre).
Există un paradox în realizarea, sub aspect stilistic, a acestei cărţi: ritmul lent, ”andante”, contrastînd cu un tip original de textualism ce acordă o enormă pondere lexicului. Efectul este neaşteptat: cititorul nu percepe avalanşa de cuvinte (neologisme şi arhaisme aşezate la un loc într-o ordine necontrastantă) ca pe un impact agitator, ci ca pe o mulţime ce are darul să sugereze puţinătatea cuvintelor (visată de orice poet!). Intenţia realizată, poetul se împlineşte stilistic. Apărarea prin folosirea unui lexic stufos care să-l apere de lumea reală are, de fapt, această intenţie: între aparenţă şi percepţie există un traseu pe care zgomotul se pierde, rămîne sunetul stins, uşor, vindecător, iată marea realizare şi dovada excepţionalei cunoaşteri a limbii în gramatica poeziei, re-creatoare: ”Torente sublunare se aud vuind enigmatic. / Parcă fluturi uriaşi plutesc prin văzduh / capete de fantasme ucise în somn / nechează un cal rătăcit şi sălbatic / şi adormi părăsit de toate şi de tine însuţi / cu verde întunecat ţi-e somnul căptuşit / cu aur la căpătîi şi rozmarin nocturn aievea / te cufunzi lin ca-n apa mării translucidă.” (Sacul de dormit).
În totalitatea lui, volumul de versuri Astă seară al lui Paul Emanuel, apărut cu decenii în urmă, este o reuşită excepţională, în condiţiile restrictive de care nu putem să nu ţinem cont, ale încă unui om de cultură pierdut în oceanul lumii, care a fost nevoit să-şi termine viaţa pe alte meleaguri decît acelea cărora le-ar fi dăruit averea sa de creaţie şi cunoaştere: ”Cunosc teiul ce înfloreşte într-o dulce neştire / pe colina blîndă din Cotrocenii copilăriei tale / niciodată nu ai fost prea departe de el... / La rădăcina lui sînt îngropate amintiri şi vocile / celor dragi pe care astăzi le-ai pierdut prin lume. /.../ Ce rană ţi s-a vindecat? Din ignoranţă ai durat o treaptă. / Destinul e-n coroana şi murmurul acelui arbore / martor al unei vieţi fără moarte.” (Teiul). Miracolul naturii înconjurătoare, ca ultim refugiu pentru poet, deschide o fereastră în eternitate, unde vom întîlni spiritul lui Paul Emanuel.

Mihai Cantuniari

Lecţia Întâi

Iei inima stângă în mâna dreaptă .
O ascuți cu tot ce poate fi mai tăios pe lume:
bunăoară cu căutarea semenului.
O storci încet în pumn până apare
primul strat carat de sânge,în care înmoi vârful.
Îi strigi femeii tale să se pună la adăpost.
Acum ești pregătit.
Cu oglinda înainte
îți dai foc din toate părțile odată,
apoi, cuprins de pălălăi, încerci să scrii ce vezi.
Nu, nu ce simți. Ce vezi.

Biografie

S-a născut în Bucureşti, ca fiu al Mariei Zamfirescu (familie faimoasă în România, de boieri civilizatori, un unchi a fost Duiliu Zamfirescu, bunică i-a fost prima ingineră chimist cu doctorat la Sorbona) şi al unui inginer. Copilărie mirifică, la moşiile din Vrancea şi de la Buşteni-Valea Prahovei, evocată magistral în Bărbatul cu cele trei morţi ale sale, 2007, primul volum memorialistic dintr-un ciclu Omul ca iarba, din care anul trecut a apărut al doilea volum: Ocarina de lut, 2011, Ed. Humanitas.

A făcut liceul la Matei Basarab, absolvit în 1962, coleg cu Petru Popescu. Facultatea de Limbi romanice, clasice şi orientale, secţia spaniolă, terminată în 1967. Pentru început, cercetător la Institutul de lingvistică, apoi bibliotecar la Academie, o carieră cu vicisitudini, din care s-a salvat excelentul traducător al unor mari scriitori de limbă spaniolă: Cesar Vallejo, Mario Vargas Llosa, Fernando Pessoa, dar şi scriitori români stabiliţi în Spania: Al. Ciorănescu, Vintilă Horia, dar şi Omar Lara, poetul cilian refugiat politic în România şi care, după câţiva ani a plecat înapoi, în America de Sud.

A debutat cu poezii în Luceafărul, 1972 şi a publicat volume de versuri clasicizante, de influenţă hispanică, însă beneficiind de amprenta foarte personală a poetului traducător, estetizantă, spiritualizată, îndeaproape strunită lingvistic şi stilizată la maxim.Un orgolios "asfinţit de lume", o iscusită punere în scenă a unei nobleţi de stirpe, căzută "din scări". Titluri: Poezii, 1977; Ultramar, 1978; Plante carnivore, 1980; Nova, 1980; Amadeus, 1983;Cavalerul cu mîna pe piept, 1984.

TEATRU/FILM 14 Februarie

Octavian Cotescu (“Buletin de Bucureşti”, “O scrisoare pierdută”, “Tanţa şi Costel”)

Biografie Octavian Cotescu

Octavian Cotescu (n. 14 februarie 1931, Dorohoi - d. 22 august 1985) a fost un actor român de succes, din generația de aur. A început să joace teatru încă din anii de liceu, la Iași.A urmat ciclul primar din str. Toma Cosma din Iasi (1938-1942), Liceul National (1942-1944), Liceul Militar din Iasi, mutat la Timisoara si Pitesti care a fost desfiintat în 1945. Revenit la Iasi reia cursurile Liceului National. Elev în clasa a VI-a, al Liceul National din Iasi, Octavian Cotescu sustine, in toamna anului 1946, examenul de intrare la Conservatorul Iesean reusind cu rolul Mircea Vadu din "Cumpana", isi sustine examenul de diploma la Institutul de Teatru Matei Millo in 1950, după care a fost repartizat la Teatrul Bulandra din București, unde a debutat la 12 mai 1951, în spectacolul "Pădurea" de A.N. Ostrovski. A jucat în numeroase filme și piese de teatru alături de actori ca Toma Caragiu, Dem Rădulescu etc. Împreună cu Coca Andronescu a creat un memorabil cuplu fictiv, originar din Lehliu Gară, Tanța și Costel, care a fost prezentat la Televiziunea Română, în anii 1970, într-un mini-serial de mare succes la public și la critică.

La Iasi, tanarul Octavian Cotescu se vede atras de scena, de spectacolul teatral, fapt ce il determina sa se prezinte in fata unei comisii de selectie pentru colectivul de teatru al organizatiei "Apararea patriotica". In activitatea sa de actor se poate numara multe filme artistice, piese de teatru, teatru de televiziune dar si teatru radiofonic.

Actorul Octavian Cotescu a fost în ultimii ani de viață rector al Institutului de Artă Teatrală și Cinematografică (IATC) din București (1981 - 1985). A decedat la data de 22 august 1985 lasand in urma o cariera de invidiat pentru orice mare actor.

Filme cu Octavian Cotescu

Vezi filme

· Clipa de răgaz (1986)

· Escapada (1986)

· Căsătorie cu repetiție (1985)

· Promisiuni (1985)

· Secretul lui Bachus (1984) Trailer

· Sosesc păsările călătoare (1984)

· Un saltimbanc la Polul Nord (1984) - Marcelloni

· Fram (1983)

· Miezul fierbinte al painii (1983)

· O lebădă iarna (1983)

· Singur de cart (1983)

· Tema 13: Batranetea (1983)

· Aventura sub pamânt (1982)

· Buletin de București (1982) - Costica

· Calculatorul mărturisește (1982)

· Ramân cu tine (1982)

· Șantaj (1982) - Dumitru Necula

· Castelul din Carpați (1981)

· Înghițitorul de săbii (1981)

· Saltimbancii (1981)

· Tristetea vanzatorului de sticle goale / (1981) - Popescu Vaslui

· Bietul Ioanide (1980) - profesorul universitar Ion Pomponescu

· Blestemul pământului Blestemul iubirii / Ion: Blestemul pământului, blestemul iubirii (1980) - Zaharia Herdelea Trailer

· Omul care ne trebuie (1979)

· Un film profund realist / (1979) - povestitorul filmului

· Vacanță tragică (1979)

· Din nou împreună (1978) - Tatal Corinei

· Iarba verde de acasă (1978)

· Aurel Vlaicu (1977) - Alexandru Vlahuta

· Conditia Penelopei (1977)

Octavian Cotescu - In gara la Medgidia:

Octavian Cotescu – Enigma Otiliei

Grigore Vasiliu Birlic

Biografie Grigore Vasiliu Birlic

Grigore Vasiliu Birlic (n. 24 ianuarie 1905, Fălticeni - d. 14 februarie 1970, București) a fost unul dintre cei mai mari actori români de comedie. A jucat în multe piese de teatru, precum și în filme. Numele de naștere era Grigore Vasiliu, Birlic fiind doar o poreclă pe care a primit-o datorită succesului din piesa Birlic, jucată la începutul carierei sale.

Grigore Vasiliu s-a născut pe 24 ianuarie 1905, în familia unui mic negustor de pe strada Pârâul Târgului din Fălticeni. În copilărie a vrut să se facă clovn la circ, dar a fost tempestiv potolit de către tatăl său. A absolvit în anul 1924 cursurile Liceului „Nicu Gane” din Fălticeni, făcând parte din prima promoție a liceului.

Scriitorul Eugen Dimitriu, fondatorul Galeriei Oamenilor de Seamă din Fălticeni, povestește în cartea Orașul Muzelor că: „Despre Grigore Vasiliu Birlic se putea bănui ce va ajunge în viață: actor de mare talent. O simplă grimasă în liniștea deplină a orei, și toată clasa izbucnea în hohote de râs, dând peste cap lecția... Observațiile pe care le primea erau făcute cu înțelegere. Profesorii aveau intuiție, îl și vedeau pe marile scene, în roluri ce puteau face epocă. Uneori, Birlic ajungea pe mâna directorului George Stino, care-l făcea „săcătură”. Voia să-i dea câteva vergi, dar făptașul se băga sub masă.”

La dorința familiei sale care considera actoria ca fiind o meserie neserioasă, Grigore Vasiliu se înscrie la Facultatea de Drept din Cernăuți. În paralel, până a-și lua licența în drept, a făcut figurație la Teatrul Național din Cernăuți pentru a-și câștiga traiul. Remarcat de directorul Dragoș Protopopescu, este distribuit pentru prima dată de către regizorul Aurel Maican în rolul unui tâmpit din comedia Musca spaniolă, scrisă de vienezii Arnold și Bach, și adaptată de dramaturgul Tudor Mușatescu și de regizorul Sică Alexandrescu. Fiind peltic, a fost „mai gâgă decât ar fi cerut textul” și astfel a repurtat încă de la început un succes răsunător.

În urma succesului obținut la public, este angajat ca actor la Teatrul Național din Cernăuți. La Cernăuți, Grigore Vasiliu cucerește simpatia publicului, fiind remarcat mai ales datorită rolului Dandanache din piesa O scrisoare pierdută a lui Ion Luca Caragiale. Dramaturgul și omul de teatru Victor Ion Popa îl distribuie în piesa „Amanetul” de Holberg.

Pentru admiterea la Conservatorul de Artă Dramatică din Cernăuți a trecut prin nu mai puțin de șapte tentative nereușite. Motivul pentru care a fost admis cu greu la Conservator era un defect de vorbire, explicat de Birlic mai târziu: „eram peltic și scuipam când vorbeam”. Defectul s-a transformat însă într-unul dintre atuurile actorului. La Conservator s-a numărat printre elevii lui Petre Sturdza și mai târziu a avut-o ca profesoară pe Gina Sandri. A legat o strânsă prietenie și cu Jules Cazaban, coleg de Conservator. Mai târziu s-a mutat la Conservatorul din București.

În anul 1933, Grigore Vasiliu, student pe atunci la Conservatorul de Artă Dramatică din Cernăuți, a fost adus la București, de către regizorul Aurel Maican. Timp de un deceniu a jucat pe scenele diverselor companii particulare în piesele regizate de către Sică Alexandrescu și Ion Iancovescu, fiind vedetă în special la Teatrul Vesel. Acest teatru își ținea spectacolele într-o sală mică dintr-un pasaj al Bulevardului Elisabeta din București; teatrul fusese înființat de regizorul Sică Alexandrescu împreună cu dramaturgul Tudor Mușatescu și avea să-și continue activitatea până în anul 1940.

Printre piesele cele mai importante în care a jucat se numără: Vârcolacul, Micul Weber de Arnold si Bach, Otto Elefantul de Arnold și Bach, Arde nevastă-mea de A. Vercourt și Jean Bever, Prostul din baie de Ernest Fiese și Karl Fellman, Corabia lui Noe, Așternutul de mătase de A. Birabeau și G. Dolley, Părintele cățeilor de Glinger și Taussig, Împăratul de Luigi Bonelli etc.

Din această perioadă își trage și porecla, transformată mai târziu în supranume, Birlic, care era titlul unei piese scrise de vienezii Arnold și Bach, adaptată special pentru el de dramaturgul Tudor Mușatescu și de regizorul Sică Alexandrescu. Acțiunea din piesă era localizată în nordul Moldovei, erou principal (un funcționar) purtând numele de Costache Perjoiu, zis Birlic, din Fălticeni.

Cu rolul titular din farsa Birlic, tânărul Grigore Vasiliu a cunoscut un succes uriaș, astfel încât a ajuns să se identifice cu personajul și să-i adopte numele. Mai întâi o poreclă ce stârnea râsul, Birlic (cuvânt de origine turcă însemnând asul de la cărțile de joc) a devenit o marcă pe care actorul a adăugat-o numelui său, transformând-o în renume.

Sică Alexandrescu și Tudor Mușatescu au creat pentru Birlic aproape exclusiv spectacole comice, cel mai adesea cu piese ușoare, din repertoriul bulevardier. Sică Alexandrescu montează piesă după piesă cu Birlic în rolul principal, toate având un mare succes la public. Birlic a impresionat publicul și criticii teatrali prin creațiile sale actoricești complexe, având capacitatea de a trece foarte ușor de la un rol din registrul tragic la un rol din registrul comic și invers.

În anul 1934 a debutat în cinematografie alături de Stroe și Vasilache în filmul Bing-Bang (care s-a păstrat și azi), apoi în Doamna de la etajul II (1937) (în regia lui Dezideriu Major), alături de Maud Mary, Mihai Popescu și Mișu Fotino (film pierdut, dar există câteva fotografii care ni-l prezintă). Dramaturgul George Ciprian îi oferă rolul lui Chirică din piesa sa Omul cu mârțoaga.

A fost căsătorit de două ori, mai întâi cu Angela Mateescu, apoi cu Valeria Nanci, dar nu a avut copii.

Datorită talentului artistic Grigore Vasiliu Birlic a fost impus ca director și patron al mai multor companii teatrale (printre care și trupa „Colorado”).Însă legea comunistă a teatrelor din anul 1947 a făcut ca Birlic să reziste în această postură doar un an, fiind până la urmă înlocuit din funcție.

Instalarea la putere în România a regimului comunist l-a prins în plină glorie, închizându-i însă granițele spre lume. Se întoarce ca actor la Teatrul Național din București, după naționalizarea teatrelor particulare. Repertoriul Teatrului era stabilit de Direcția de Propagandă a Comitetului Central al PCR. Sică Alexandrescu montează în anul 1953 piesa O scrisoare pierdută, Birlic interpretându-l inițial pe Dandanache, apoi pe Brânzovenescu.

Radu Beligan îl consideră un „geniu al comediei, al umorului românesc”, așezându-l alături de Constantin Tănase. Criticii au spus că umorul și fizionomia sa l-ar fi putut propulsa într-o carieră internațională de excepție, dacă nu ar fi fost prizonierul unei cinematografii marginale, aservite propagandei de partid.

În cadrul Festivalului Goldoni din anul 1956, Sică Alexandrescu pleacă la Veneția cu Birlic, Alexandru Giugaru și George Calboreanu pentru a prezenta piesa Bădăranii în traducerea lui Iancovescu. Apariția lui Birlic în Italia, în piesa Bădăranii, a oprit din fugă spectatorii care doreau să se adăpostească de ploaia torențială care izbucnise în actul III al piesei care se juca în aer liber, în grădina de la Palazzo Grassi. Publicul a rămas pe loc, țintuit sub ploaie, hohotind și aplaudând în delir fiecare replică a lui jupân Conciano – Birlic, deși nu cunoștea limba în care se juca piesa.

A fost strălucit în piesele de teatru D-ale carnavalului, Conu Leonida față cu reacțiunea și O scrisoare pierdută de Caragiale, Avarul și Burghezul gentilom de Molière, Bădăranii de Carlo Goldoni, Egor Bulicov de Maxim Gorki, Revizorul de Nikolai Gogol, Oameni care tac de Al. Voitin, Nunta lui Krecinski de Suhovo-Kobalin, Mielul turbat de Aurel Baranga. Jocul său era caracterizat de un puternic timbru personal și de o intonație inimitabilă. A jucat în peste 25 de filme, într-o perioadă în care numărul realizărilor cinematografice era redus.

A interpretat un număr de 13 personaje din opera marelui dramaturg Ion Luca Caragiale. Amintim rolurile: Crăcănel și Candidatul în D-ale carnavalului, Spiridon și Rică Venturiano în O noapte furtunoasă, Brânzovenescu și Dandanache în O scrisoare pierdută, Coana Efimița în Conu Leonida față cu reacțiunea, Lefter Popescu în Două loturi, Costăchel Gudurău în Telegrame. Despre Caragiale, Birlic avea să spună:„Ca unul dintre actorii care am interpretat cele mai multe personaje – 13 – din opera marelui nostru dramaturg, îl evoc cu afectuoasă recunoștință și pentru succesele actoricești pe care mi le-a prilejuit. Au constituit pentru mine, în cei peste 35 de ani de teatru, o adevărata școală a măiestriei actoricești, personaje ale maeștrilor dramaturgiei noastre. Șapte roluri în cele patru comedii.”

Simțind că se apropie momentul plecării sale de pe scena vieții, Birlic a cerut impresarului Gaby Michăilescu să reia pentru public piesa de succes care l-a consacrat: „Birlic”, la care a fost și regizor. Alături de el, au jucat actori de mare renume cum ar fi: Silvia Dumitrescu-Timică, Alexandru Giugaru, Petre Ștefănescu-Goangă, N. Gărdescu, Vasilica Tastaman, Antonescu-Cărăbuș. A fost ultimul mare triumf al lui Birlic.

Artist al poporului, Grigore Vasiliu Birlic s-a stins din viață la data de 14 februarie 1970, la București, fiind înmormântat în Cimitirul Bellu.

În anul 2005 a fost emisă o monedă cu chipul actorului.

Filme cu Grigore Vasiliu-Birlic

· Cameleonul pastorului / (1968) - Bartolomeus

· Corigenta domnului profesor (1966)

· Steaua fără nume (1966) - Profesorul de muzica Udrea

· Les fêtes galantes / Serbările galante (1965)

· Titanic Vals / Titanic vals (1965) - functionarul Spirache Necsulescu

· Mofturi 1900 (1964)

· Pași spre lună (1964) - Mercur

· Lumină de iulie (1963)

· Doi băieţi ca pâinea caldă (1962)

· Aproape de soare (1961) - tatal lui Petre

· Drum nou (1961)

· Post restant (1961)

· Bădăranii (1960) - Negustorul Canciano

· Băieții noștri (1959)

· Doi vecini (1959) - Avocatul M. Theodorescu-Falciu

· Telegrame (1959)

· D'ale Carnavalului / D'ale carnavalului (1958) - Cracanel

· Două lozuri (1957)

· Directorul nostru (1955)

· O scrisoare pierduta (1953) - Iordache Brinzovenescu

· Arendasul roman (1952)

· Lantul slabiciunilor (1952)

· Vizita (1952) - Domnul care vine in vizita

· Viața învinge (1951) - Misu

· Doamna de la etajul II (1937) - director in Minister

· Bing-Bang (1935) - client

Telegrame (1959) - I.L. Caragiale - film complet:

Titanic Vals:

O scrisoare pierduta (1953) - CARAGIALE - teatru complet:

Alice Barb, regizoare de teatru („Legenda ultimului împărat”, „Ana Karenina” – Teatrul Naţional Bucureşti, „Cartofi prăjiţi cu orice”- Teatrul Odeon)

Biografie Alice Barb

Alice Barb a urmat Liceul de Muzică din Cluj-Napoca, a făcut studii de pian şi de canto clasic şi este licenţiată în Artele Spectacolului la Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică Bucureşti: secţia Actorie 1990–1993, clasa Dem Rădulescu, secţia Regie 1993–1997, clasa Cristian Hadji-Culea.

„Provin dintr-o familie de ardeleni familişti şi uniţi. Am fost crescută frumos şi încurajată să visez. Mi s-a cumpărat pian când aveam patru ani. Părinţii mei au făcut tot posibilul să mă încurajeze să-mi urmez orice vis. Cred că părinţii au ştiut că este esenţial să încurajezi copilul să viseze, nu doar să-i dai dragoste necondiţionată“, povesteşte Alice Barb.

„Turandot” de Giacomo Puccini, regia Alice Barb. Premiera a avut loc la Teatrul Naţional de Operă şi Balet „Oleg Danovski” din Constanţa, în 27 octombrie 2013. Împreună cu fratele său, tenorul Robert Nagy, lucrând prima dată împreună. Rolul prinţului Calaf din spectacolul „Turandot” este interpretat de tenorul Robert Nagy

După ce şi-a stabilit o ţintă, care sună tot ca un vis, spunându-şi că este suficient dacă teatrul poate modifica sau salva un singur om, regizoarea a fondat, în 1999, Compania Teatrală „Of – Of” Bucureşti. Din 2011, este şi director artistic al Asociaţiei Culturale Quo Vadis România.

Ca actriţă a jucat pe scenele teatrelor „Valea Jiului“ din Petroşani, „Ion Creangă“, „Bulandra“ şi Odeon din Bucureşti. Ca regizor artistic a fost angajată la Teatrul de Stat Oradea, Theatrum Mundi Bucureşti şi Teatrul Naţional Bucureşti.

A montat peste 50 de spectacole, dintre care: „Bărbierul din Sevilla” de Beaumarchais la Teatrul de Stat Oradea, „Mutter Courage” de Bertolt Brecht, „Cabotinul” de John Osborne, „Legenda Ultimului Împărat” de Valentin Nicolau, „Anna Karenina” de Lev Tolstoi, la Teatrul Naţional Bucureşti.

La Teatrul Odeon din Bucureşti, Alice Barb a pus în scenă „Cartofi prăjiţi cu orice” de Arnold Wesker, iar la Teatrul de Comedie din Bucureşti „Căsătorie în stil olandez” de Carlo Goldoni în 1998 şi „Soare pentru doi” de Pierre Sauville în 2006. Teatrul Nottara din Bucureşti o invită ca regizor la piesele „Oscar” de Claude Magnier, „Domniţa Spiriduş” de Calderon de la Barca și „Mobilă și durere” de Teodor Mazilu.

La Teatrul Mic din Bucureşti montează „Hotelul dintre lumi” de Éric-Emmanuel Schmitt. La Teatrul Metropolis montează „Floarea de cactus” şi „Nebuna din Chaillot” de Jean Giraudeaux, iar la Teatrul Ţăndărică din Bucureşti semnează regia la „Alice în Ţara Minunilor”, după Carol Lewis.

În 2006 organizează Festivalul Mozart în Bucovina, unde montează spectacolele: „Scrisorile lui Mozart”, „Mozart și Salieri” de Puskin și „Amadeus” de Peter Shaffer. Muzeul Naţional George Enescu din Bucureşti îi găzduieşte spectacolul „Christine van Beethoven” de Éric-Emmanuel Schmitt, iar la Teatrul Luceafarul din Iaşi realizează spectacolul „Trei poveşti cu zmei” după „Antologia Zmeilor” de Mircea Cărtărescu.

În 2011 montează la Opera din Braşov opereta „Liliacul”, spectacol preluat de TVR Cultural. În 2011 Opera Naţională din Constanţa o invită să monteze muzicalul „My Fair Lady”, iar în 2013 montează opera „Turandot” de Giacomo Puccini.

Semnează regia artistică pentru numeroase spectacole de gală: Gala Academiei Române și a MLNR, edițiile I, II, III (2011, 2012, 2013), Gala Micii Ambasadori ai Culturii Române – APDR, edițiile I-VI (2008-2013). Este Director de Imagine al Festivalului „Bucureştii lui Caragiale“, ediţia I ( 2012) şi ediţia II, 2013.

La 1 februarie 2013 devine Director fondator al Centrului Cultural Casa Artelor Sector 3 din Bucureşti, unde lansează o serie de programe culturale de mare anvergură: Pepiniera de Talente, edițiile I și II, Zilele Multiculturalității în Sectorul 3, Tabăra – Sculptura Mileniului III, ediția I, Festivalul Național de Teatru Independent, ediția I.

Primeşte peste 20 de premii, dintre care: Premiul pentru Regie al Consiliului Britanic la Galele UNITER, 2001, pentru „Cartofi prăjiţi cu orice”, montată la Teatrul Odeon. În 2009, este distinsă cu Premiul pentru Cel mai bun regizor la Galele Consiliul de Cultură al Primăriei Municipiului Bucureşti, pentru regia spectacolului „Hotelul dintre lumi”, pus în scenă la Teatrul Mic.

La Galele TVR Internaţional primeşte premiul „10 pentru România”, 2010, iar la Galele VIP – Galele spectacolului muzical din 2012 primeşte Premiul pentru cel mai bun regizor de muzical şi Premiul pentru cel mai bun spectacol pentru ,,My Fair Lady” montat la Opera Naţională din Constanţa. Preşedinţia României îi decernează, în 2005, Meritul Cultural.

ALICE BARB - "Ajutorul", Teatrul Metropolis:

Ana Karenina - Lev Tolstoi: https://youtu.be/N4y3d4czKwY.

Harap Alb - Ion Creanga

SFATURI UTILE 14 Februarie

UTILIZĂRI NEOBIȘNUITE PENTRU OUĂ

1. Sampon

Ouale sunt bogate in proteine si, prin urmare, constituie un tratament bun pentru par. Bateti un ou si apoi rulati-l prin par cu degetele, masandu-va scalpul. Galbenusul de ou va trata parul deteriorat hidratandu-l, in timp ce albusul va curata parul si il va proteja de parf. Odata aplicat pe par, se lipezeste apoi cu multa apa calda.

2. Tratament Facial cu albus din ou

Separati albusul de galbenus. Bateti albusul pana cand devine spumos iar apoi cu mainile aplicati un strat pe fata si pe gat. Albusul de ou strange pielea si reduce aspectul liniilor fine si a ridurilor. Spuma se lasa pe fata timp de 15-20 de minute dupa care se lipezeste cu apa calduta.

3. Tratament facial cu galbenus din ou

Separati galbenusul de albus. Bateti galbenusul de ou, pana cand este omogen. Folositi-va de maini pentru a aplica un strat pe fata si pe gat. Grasimea din galbenusul de ou hidrateaza pielea uscata. Asteptati 20 de minute inainte de a clati cu apa calda.

4. Ingrasamant

Cojile de oua contin destul de mult calciu, care ajuta plantele sa creasca. Pisati cojile de oua si adaugati-le in pamantul florilor pentru a le ajuta sa creasca.

5. Arte si Meserii

Faceti o gaura cu un ac intr-un capat al unui ou si lasati continutul sa se scurga incet. Sunteti in Decoreaza coaja de ou pe placul tau si admira ornamentul creativ! Aceasta este, de asemenea, o arta si o meserie creativa pentru copii.

6. Cuburi de gheata

Ai facut o petrecere si ai alergat afara pentru a cauta pungi pentru gheata? Ai acum solutia salvatoare. Foloseste o cutie de carton in loc de pungile de gheata. Dimensiunea este similara si rezultatul va fi unul surprinzator.

7. Pictura comestibila

Separati albusul de ou si amestecati-l cu 1 lingura de apa si colorant alimentar la alegere. Ornati produsele de patiserie sau orice pregatiti in casa pentru a crea un decor comestibil si creativ.

8. Strecuratoare

Lasati cojile de ou zdrobite in sita de la chiuveta si acestea va vor ajuta sa despartiti resturile care rezulta din spalarea vaselor, si implicit infundarea canalizarii.

9. Pansament septic

Aplicati un strat subtire de albus de ou peste o rana. Albusul se va usca, creand un strat subtire care protejeaza rana si ofera nutrienti la nivelul pielii, care va vor ajuta sa va vindecati mai usor, fara a ramane cicatrice.

10. Curatitor de bijuterii

Ouale contin sulf care va ajuta la curatarea tuturor bijuteriilor din casa. Fierbeti bine 1-2 oua, apoi luati galbenusul si puneti-l in partea de jos a unui vas. Luati un servetel si acoperiti vasul cu servetelul. Apoi puneti bijuteriile deasupra servetelului. Sigilati intregul vas cu o punga, lasand vasul la temperatura camerei timp de 2-3 zile. Rezultatul va fi unul uimitor.Bijuteriile vor fi ca noi.

11. Imbunatatirea gustului cafelei

Prin adaugarea cojilor de oua zdrobite in cafeaua macinata inainte de preparare, va poate aduce aproape de un gust incredibil de aromat, practic o noua cafea. Cojile de oua elimina practic gustul amar al cafelei, oferindu-va o savoare cum nu ati mai intalnit.

12. Curata pielea

Bateti albusul de ou si aplicati un strat subtire pe zona murdara. Frecati usor portiunea de piele murdara. Spalati apoi cu apa calduta si veti observa ca orice pata de pe piele va fi eliminata.

13. Ajutor la agricultura

Plantarea semintelor intr-o gradina, ar putea fi un pic coplesitoare pentru dumneavoastra. Nu va mai fi asa, de indata ce aveti la indemana un carton de oua gol. Umpleti golurile de carton cu ingrasaminte si plantati rasaduri in fiecare dintre ele. Dupa ce plantele cresc dincolo de capacitatea cutiei, transferati-le intr-o gradina mare, unde sunt acum pregatite sa se dezvolte fara probleme.

14. Descurajarea daunatorilor

Zdrobiti cojile de oua si presarati-le in jurul marginilor gradinii tale, marginile zimtate vor tine departe melcii si omizile care va pot afecta plantele. Trupurile lor moi vor fi destul de incomodate de cojile de oua, astfel incat daunatorii se vor feri sa mai patrunda in gradina.

15. Uzina de apa

Nu aruncati apa folosita la fiertul oualor. In schimb, dupa ce sa racit, udati plantele cu ea. In apa se scurg destul de multe substante nutritive atat de benefice plantelor.

16. Adeziv

Albusul de ou este un substitut foarte bun pentru adeziv (lipici).

Asadar, dupa cum ati observat, oul ne ofera destul de multe intrebuintari indraznete, multe dintre ele fiind destul de surprinzatoare.

GLUMEȘTE, FII VESEL ȘI VEI RĂMÂNE TÂNĂR 14 Februarie