MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU ASTĂZI

INVITAȚIE LA OPERĂ, OPERETĂ ȘI BALET 15 Iulie

Dorin Teodorescu

Dedic acest material drei Dr Andreea Teodorescu!

Câteva cuvinte despre tenorul Dorin Teodorescu

Cineva, pe Facebook, amintea că în ziua de 15 iulie, ar fi împlinit 75 de ani şi dintr-odată, mi s-a făcut dor. Cum de nu am scris eu nimic despre el timp de 19 ani?!…

Nu ştiu dacă Dorin Teodorescu a fost: regele, prinţul, contele, ducele, baronul, voievodul tenorilor de operetă, dar, fără îndoială, a fost Făt-Frumosul micului ecran şi al scenei aproape trei decenii. Multe femei îl visau venind pe un cal alb, să le poarte într-o lume mai frumoasă şi mai plină de iubire. Chiar şi Elena Ceauşescu îl simpatiza, de aceea, pentru oricare dintre noi, realizatorii de televiziune, prezenţa lui Dorin Teodorescuîntr-un spectacol era garanţia succesului la viza politică. Făcea un cuplu minunat cu Cleopatra Melidoneanu sau cu Elvira Cârje.

Am colaborat destul cu el. Mi-aduc aminte, prin anul 1980, mi s-a încredinţat (alături de regizoarea Marcela Popescu) realizarea unei emisiuni de operetă pentru Anul Nou în care Dorin filma scene din: Ana Lugojana de Filaret Barbu, Voievodul ţiganilor de Johann Strauss şi Contesa Maritza de Kalman. Îl aşteptam cu plăcere. În afara prezenţei sale fizice atractive, nu-i lipseau: naturaleţea, buna educaţie, zâmbetul, privirea caldă, abordarea prietenoasă, simţul umorului şi sinceritatea gândurilor. În partea mai tainică a fiinţei sale simţeam că se ascundeau şi alte lăudabile însuşiri: seriozitatea, profunzimea, fidelitatea şi, mai ales, modestia. Cum bine spunea cineva, Dorin Teodorescu era un copil mare, un prieten sau un frate al tuturor. Acest neuitat Paganini, Ciprian Porumbescu, Danillo, Adam, Tassilo, Jim, Mister X, Paris, Contele Rene, Eisenstein, Barinkay, Sandu, a dorit să „călătorească spre Domnul” în ţinuta lui Su-Chong, rolul său preferat din opereta Ţara surâsului de Lehar.

Când a venit pe lume (pe strada Mitropolit Şaguna nr. 40 din Timişoara), în plină vară a anului 1943, avându-i ca părinţi pe Dorina Teodorescu (casnică) şi Paul Teodorescu (locotenent), Dorin Teodorescu (spune bunicul matern Traian, în jurnalul său)… a zâmbit. Tot din notiţele sale aflăm că era zglobiu, neastâmpărat, vioi şi, mai ales, încăpăţânat.La un an şi ceva cerea ololo, adică să i se cânte.

Primul spectacol văzut a fost Rigoletto, din care a învăţat repede ariile tenorului, reproducându-le la petrecerile familiei, acompaniat la pian de mama sa. După şcoala primară, urmează Liceul Teoretic nr. 3 din Timişoara. Din 1962, timp de doi ani, se numără printre studenţii Institutului Politehnic Timişoara, Facultatea de Construcţii. Cânta muzică uşoară şi îi imita pe: Vico Toriani, Claudio Villa, Tino Rossi. Mergea şi la Şcoala Populară de Artă, la cursurile de canto ale soţilor Fenia şi Traian Nicolau. Este momentul în care o cunoaşte pe Ştefania, studentă la filologie, de care se îndrăgosteşte şi pe care o va lua de soţie în anul 1968.

La un festival studenţesc, vocea lui este remarcată de rectorul Conservatorului bucureştean, Victor Giuleanu, care îl convinge să vină la Bucureşti şi să se alăture clasei de canto a baritonului Petre Ştefănescu-Goangă. Printre colegii săi de an se numărau: Eugenia Moldoveanu, Eduard Tumageanian, Rodica Mitrică, Elena Grigorescu. După susţinerea rolului Alfredo din Traviata, pe scena studenţescă, se întoarce la Opera din Timişoara. Aici debutează în rolul Morales din Carmen de Bizet. După un an de roluri mici, renumitul solist şi regizor Ion Dacian îl convinge să revină în capitală, la Teatrul de Operetă, pe scena căruia rămâne până în final.

În vara anului 1993, împreună cu operatorul Teodor Păsat şi sunetistul Daniel Teculescu sunam la uşa apartamentului său. Împlinea 50 de ani. Ne-a întâmpinat cu surâsul său prietenos, dar simţeam că are emoţii.

Fetele mele (Fani, soţie şi Andreea, fiică) sunt curioase să vadă ce „prostii” îţi voi spune eu astazi.

Ei, dacă tot ai amintit de ele, hai să pornim acest interviu de aici, de la familie. Cu atâtea femei frumoase care au „roit” în jurul tău, cum de ai rămas fidel unei căsnicii care, durează deja de 25 de ani?

Vezi, eu sunt un om modern şi nu prea am crezut în declaraţiile de pe scenă şi dinafara ei. Le-am considerat „o poveste”, o ficţiune în care trebuia să joc, dar care nu-mi puneau familia în primejdie. Un bărbat adevărat, spun eu, iubeşte cu adevărat o singură dată în viaţă, profund şi prelung, iar Fani s-a convins de asta. Eşti prim-amorez pe scenă, dar când cobori eşti numai soţ şi tată.

Care ţi-au fost ” iubitele” pe scenă?

Am debutat cu Lili Duşescu, apoi au fost: Lucia Roic, Adriana Codreanu, Valeria Rădulescu şi cele mai multe spectacole le-am avut cu Cleopatra Melidoneanu. Am mai cântat şi cu: Eugenia Ilinca, Lucia Ţibuleac, Mioara Manea Arvunescu, Daniela Vlădescu, Dorina Cheşei, Simina Ivan, Rodica Truică, Laura Niculescu, Mireille Constantinescu ş. a.

Ai debutat în rolul lui Mister X din opereta „Prinţesa circului” de Kalman, la Curtea de Argeş, în 1968, sub bagheta lui Mircea Ionescu. Ce ţi se reproşa cel mai mult în primii ani de carieră?

Că n-am joc actoricesc. Poate că era drept. Eram prea concentrat pe realizarea vocală a rolului, însă, cu timpul, sper să se fi remediat acest lucru. Am învăţat multe de la regizorii cu care ma lucrat, dar şi privindu-i pe „monştii sacri” ai începuturilor mele: Ion Dacian, Nae Roman, Maria Wauvrina, Bimbo Mărculescu, Virginica Romanovski, Toni Buiacici şi alţii.

Tu ai fost un răsfăţat al Televiziunii. Te-a ajutat asta în meserie?

Bineînţeles. Mie, voi cei de la Televiziune, mi-aţi asigurat popularitatea. În platou, sub „ochiul” necruţător al camerei de filmat trebuie să fii convingător nu numai vocal, ci şi ca expresie a feţii, a gestului, a ochilor. Nu poţi să păcăleşti. Eu am multe înregistrări de radio şi de televiziune, ceea ce i-a nemulţumit pe mulţi dintre colegii mei. Regret însă, că n-am reuşit să facem împreună, filmul cu „Ana Lugojana” de Filaret Barbu, deoarece, când aproape terminasem înregistrarea muzicală cu Elena Grigorescu, ea a „zburat” spre „zări mai calde”. Am refăcut totul cu Leontina Văduva, dar…dusă a fost şi ea. N-a fost să fie! Păcat!

(Interviu pentru TVR, anul 1993)

Dorin Teodorescu a fost considerat continuatorul lui Leonard şi al lui Ion Dacian. Statura, chipul luminos, nobleţea aristrocrată şi, mai ales, vocea frumoasă, rotundă, cu multe disponibilităţi expresive îl recomandau pentru toate rolurile de june-prim. Iata de ce, începând de la 26 de ani a fost „aruncat” în partituri de maximă dificultate: Printesa circului şi Contesa Maritza de Kalman, Se mărită fetele şi Eternele iubiri de George Grigoriu, Văduva veselă, Ţara surâsuluişi Paganini de Franz Lehar, Violete de Parma de Elly Roman, Vânzătorulde păsări de Karl Zeller, Voievodul ţiganilor, Liliacul şi O noapte la Veneţia de Johann Strauss, Lăsaţi-mă să cânt şi Lysistrata de Gherase Dendrino, Victoria şi-al ei husar de Paul Abraham, Plutaşul de pe Bistriţa şi Ana Lugojana de Filaret Barbu, Rose-Marie de Rudolf Friml, Secretul lui Marco Polo de Francis Lopez, La calul bălan de Ralph Benatzky, Mătuşa mea Faustina de Liviu Cavassi, Miss Helyett de Edmond Audran, Frumoasa Elena de Jacques Offenbach. A crescut cu încredere şi pasiune pe lângă un maestru de neegalat, cum l-a considerat întotdeauna pe artistul, regizorul şi directorul Operetei de atunci, Ion Dacian. Apropierea de el a fost privilegiul vieţii mele.

În turneele întreprinse pe multe meridiane ale lumii: Germania, Austria, Spania, Canada, Statele Unite ale Americii, China, Israel, Italia, Rusia, Franţa, Bulgaria, Dorin Teodorescu a cucerit aplauze ca interpret de operetă şi canţonete, dar şi ca solist de operă, în arii şi duete din: Evgheni Oneghin de Ceikovski, Luisa Miller şi Traviata de Verdi, Arlesiana de Cilea, Carmen de Bizet. Dealtfel, în 29 aprilie1983 a debutat pe scena Operei bucureştene în opera Freischutz de Carl Weber.

În ziua de 31 octombrie 1994 a fost numit Director al Teatrului de Operetă. În acelaşi an devine şi profesor la catedra de canto a Universităţii de Muzică.

„Opereta este viaţa mea, tot ce fac este pentru oamenii mei din această instituţie. Vom dovedi împreună că suntem un colectiv de profesionişti, despre care se va vorbi din nou, cu cele mai frumoase cuvinte. Numai sănătate să am”.

Turneul de la Tel Aviv din 1998 a fost însă ultima ieşire a lui Dorin Teodorescu peste hotare. Dumnezeu nu a mai avut răbdare cu el, şi după a doua operaţie la cap, în ziua de 28 martie 1999, a fost condus pe ultimul drum. Era ziua în care îşi programase revenirea pe scenă cu opereta Victoria şi-al ei husar.

Cum îţi menţii forma fizică, încă atât de bună şi la 50 de ani?

Crezi că mai arăt bine?!…Eu am făcut şi mai fac sport: volei, bschet, dar, cu predilecţie, înotul. Fac gimnastică în fiecare zi, merg mult pe jos şi joc fotbal în echipa actorilor bucureşteni. Sunt vârf de atac şi chiar marchez goluri. Odată am dat trei goluri unul după altul, în poarta apărată de fostul internaţional Suciu. Ce zici?!…

Sunt foarte mândră pentru tine. Câte cruci ţi-ai făcut când ai intrat pe teren?

Să ştii că mi-am făcut pentru că sunt credincios, nu uita că sunt nepotul preotului Traian Golumba. Sunt chiar şi superstiţios. Dacă văd o pisică neagră mă întorc şi ocolesc câteva străzi, nu mă despart niciodată de cineva în prag, nu mă întorc din drum, iar dacă îmi iese cineva cu plin, sunt mulţumit.

Dar în afara scenei ce-ţi mai place să faci?

Să conduc maşina, să mă plimb, să ascult muzică (de toate genurile), să gătesc. Andreea, fiica mea, care în curând va fi medic, este cea mai exigentă cu ceea ce mă hrănesc. Când intru în bucătărie, „ ierburile” pe care mi le impune ea, trebuie să capete şi un pic de gust de… friptură. Ce să fac, de mic am fost un „mâncău”.

Eşti mulţumit cu ceea ce ai realizat până acum?

Nu cred că am reuşit chiar totul. Noi, artiştii avem şi o doză de nebunie, toţi am vrea să facem ce nu putem. Eu a trebuit să lupt în primul rând cu mine. Mi-a fost greu să-mi dobor emoţiile, am fost mereu o fiinţă frământată, nemulţumită, permanent am căutat ceva ce mi se părea că nu-mi iese. Pe scenă trebuie să fii ca un gladiator, permanent antrenat, în poziţie de luptă. Nu pot să mă plâng însă, Dumnezeu m-a înzestrat cu nişte calităţi vocale, am avut şi un fizic potrivit scenei, am o familie reuşită, aşadar, sunt mulţumit. Tuturor care m-au susţinut şi m-au admirat, telespectatorilor acestei emisiuni, aş dori să le cânt cât mai multă vreme aria mea de suflet, din Ţara surâsului, „Tu eşti iubirea mea şi m-ai făcut să cred în ea”. Ce zici, e un bun final de emisiune?!…

(Interviu pentru TVR, anul 1993)

Luminiţa Constantinescu

Dorin Teodorescu - Steaua din Rio, Dragostea mea:

Dorin Teodorescu – Mamma:

Dorin Teodorescu - Canzone di Napoli

Dorin Teodorescu - Te voi răpi la noapte:

Dorin Teodorescu - Pe-aripi de vânt (din opereta „Secretul lui Marco Polo“):

Dorin Teodorescu – Serenata:

DORIN TEODORESCU-Tenor- Teatrul de Opereta-Bucuresti,Romania /
CLEOPATRA MELIDONEANU-Soprano- Teatrul de Opereta-Bucuresti,Romania /
Farmecul unui vals (Ein Walzertraum)-Opereta de Oscar Straus/
Duet-''Da draussen im duftigen Garten'' :

DORIN TEODORESCU -Tenor- Teatrul de Opereta-Bucuresti,Romania /
EUGENIA MOLDOVEANU -Soprano- Opera Nationala Romana /
Fr.Lehar-opereta EVA(Das Fabriksmadel)-Duet Octave-Eva:

DORIN TEODORESCU-Tenor- Teatrul de Opereta Bucuresti,Romania/
DANIELA VLADESCU-Soprano- Teatrul de Opereta-Bucuresti,Romania/
"Unde erai ?"-Duet / Muzica: Marius Ţeicu /
Text: Saşa Georgescu

DORIN TEODORESCU -Tenor- Teatrul de Opereta-Bucuresti,Romania /
Vânzătorul de păsări(Der Vogelhändler)-Opereta de Carl Zeller /
Act II-Lied Adam „Wie mein Ahnl zwanzig Jahr":