MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU MIERCURI 15 IULIE 2020

PARTEA A TREIA - ARTE; GÂNDURI PESTE TIMP; GLUMEȘTE, FII VESEL ȘI VEI RĂMÂNE TÂNĂR; SFATURI UTILE

ARTE 15 Iulie

INVITAȚIE LA OPERĂ, OPERETĂ ȘI BALET 15 Iulie

Dorin Teodorescu

Dedic acest material drei Dr Andreea Teodorescu!

Câteva cuvinte despre tenorul Dorin Teodorescu

Cineva, pe Facebook, amintea că în ziua de 15 iulie, ar fi împlinit 77 de ani şi dintr-odată, mi s-a făcut dor. Cum de nu am scris eu nimic despre el timp de 19 ani?!…

Nu ştiu dacă Dorin Teodorescu a fost: regele, prinţul, contele, ducele, baronul, voievodul tenorilor de operetă, dar, fără îndoială, a fost Făt-Frumosul micului ecran şi al scenei aproape trei decenii. Multe femei îl visau venind pe un cal alb, să le poarte într-o lume mai frumoasă şi mai plină de iubire. Chiar şi Elena Ceauşescu îl simpatiza, de aceea, pentru oricare dintre noi, realizatorii de televiziune, prezenţa lui Dorin Teodorescuîntr-un spectacol era garanţia succesului la viza politică. Făcea un cuplu minunat cu Cleopatra Melidoneanu sau cu Elvira Cârje.

Am colaborat destul cu el. Mi-aduc aminte, prin anul 1980, mi s-a încredinţat (alături de regizoarea Marcela Popescu) realizarea unei emisiuni de operetă pentru Anul Nou în care Dorin filma scene din: Ana Lugojana de Filaret Barbu, Voievodul ţiganilor de Johann Strauss şi Contesa Maritza de Kalman. Îl aşteptam cu plăcere. În afara prezenţei sale fizice atractive, nu-i lipseau: naturaleţea, buna educaţie, zâmbetul, privirea caldă, abordarea prietenoasă, simţul umorului şi sinceritatea gândurilor. În partea mai tainică a fiinţei sale simţeam că se ascundeau şi alte lăudabile însuşiri: seriozitatea, profunzimea, fidelitatea şi, mai ales, modestia. Cum bine spunea cineva, Dorin Teodorescu era un copil mare, un prieten sau un frate al tuturor. Acest neuitat Paganini, Ciprian Porumbescu, Danillo, Adam, Tassilo, Jim, Mister X, Paris, Contele Rene, Eisenstein, Barinkay, Sandu, a dorit să „călătorească spre Domnul” în ţinuta lui Su-Chong, rolul său preferat din opereta Ţara surâsului de Lehar.

Când a venit pe lume (pe strada Mitropolit Şaguna nr. 40 din Timişoara), în plină vară a anului 1943, avându-i ca părinţi pe Dorina Teodorescu (casnică) şi Paul Teodorescu (locotenent), Dorin Teodorescu (spune bunicul matern Traian, în jurnalul său)… a zâmbit. Tot din notiţele sale aflăm că era zglobiu, neastâmpărat, vioi şi, mai ales, încăpăţânat.La un an şi ceva cerea ololo, adică să i se cânte.

Primul spectacol văzut a fost Rigoletto, din care a învăţat repede ariile tenorului, reproducându-le la petrecerile familiei, acompaniat la pian de mama sa. După şcoala primară, urmează Liceul Teoretic nr. 3 din Timişoara. Din 1962, timp de doi ani, se numără printre studenţii Institutului Politehnic Timişoara, Facultatea de Construcţii. Cânta muzică uşoară şi îi imita pe: Vico Toriani, Claudio Villa, Tino Rossi. Mergea şi la Şcoala Populară de Artă, la cursurile de canto ale soţilor Fenia şi Traian Nicolau. Este momentul în care o cunoaşte pe Ştefania, studentă la filologie, de care se îndrăgosteşte şi pe care o va lua de soţie în anul 1968.

La un festival studenţesc, vocea lui este remarcată de rectorul Conservatorului bucureştean, Victor Giuleanu, care îl convinge să vină la Bucureşti şi să se alăture clasei de canto a baritonului Petre Ştefănescu-Goangă. Printre colegii săi de an se numărau: Eugenia Moldoveanu, Eduard Tumageanian, Rodica Mitrică, Elena Grigorescu. După susţinerea rolului Alfredo din Traviata, pe scena studenţescă, se întoarce la Opera din Timişoara. Aici debutează în rolul Morales din Carmen de Bizet. După un an de roluri mici, renumitul solist şi regizor Ion Dacian îl convinge să revină în capitală, la Teatrul de Operetă, pe scena căruia rămâne până în final.

În vara anului 1993, împreună cu operatorul Teodor Păsat şi sunetistul Daniel Teculescu sunam la uşa apartamentului său. Împlinea 50 de ani. Ne-a întâmpinat cu surâsul său prietenos, dar simţeam că are emoţii.

Fetele mele (Fani, soţie şi Andreea, fiică) sunt curioase să vadă ce „prostii” îţi voi spune eu astazi.

Ei, dacă tot ai amintit de ele, hai să pornim acest interviu de aici, de la familie. Cu atâtea femei frumoase care au „roit” în jurul tău, cum de ai rămas fidel unei căsnicii care, durează deja de 25 de ani?

Vezi, eu sunt un om modern şi nu prea am crezut în declaraţiile de pe scenă şi dinafara ei. Le-am considerat „o poveste”, o ficţiune în care trebuia să joc, dar care nu-mi puneau familia în primejdie. Un bărbat adevărat, spun eu, iubeşte cu adevărat o singură dată în viaţă, profund şi prelung, iar Fani s-a convins de asta. Eşti prim-amorez pe scenă, dar când cobori eşti numai soţ şi tată.

Care ţi-au fost ” iubitele” pe scenă?

Am debutat cu Lili Duşescu, apoi au fost: Lucia Roic, Adriana Codreanu, Valeria Rădulescu şi cele mai multe spectacole le-am avut cu Cleopatra Melidoneanu. Am mai cântat şi cu: Eugenia Ilinca, Lucia Ţibuleac, Mioara Manea Arvunescu, Daniela Vlădescu, Dorina Cheşei, Simina Ivan, Rodica Truică, Laura Niculescu, Mireille Constantinescu ş. a.

Ai debutat în rolul lui Mister X din opereta „Prinţesa circului” de Kalman, la Curtea de Argeş, în 1968, sub bagheta lui Mircea Ionescu. Ce ţi se reproşa cel mai mult în primii ani de carieră?

Că n-am joc actoricesc. Poate că era drept. Eram prea concentrat pe realizarea vocală a rolului, însă, cu timpul, sper să se fi remediat acest lucru. Am învăţat multe de la regizorii cu care ma lucrat, dar şi privindu-i pe „monştii sacri” ai începuturilor mele: Ion Dacian, Nae Roman, Maria Wauvrina, Bimbo Mărculescu, Virginica Romanovski, Toni Buiacici şi alţii.

Tu ai fost un răsfăţat al Televiziunii. Te-a ajutat asta în meserie?

Bineînţeles. Mie, voi cei de la Televiziune, mi-aţi asigurat popularitatea. În platou, sub „ochiul” necruţător al camerei de filmat trebuie să fii convingător nu numai vocal, ci şi ca expresie a feţii, a gestului, a ochilor. Nu poţi să păcăleşti. Eu am multe înregistrări de radio şi de televiziune, ceea ce i-a nemulţumit pe mulţi dintre colegii mei. Regret însă, că n-am reuşit să facem împreună, filmul cu „Ana Lugojana” de Filaret Barbu, deoarece, când aproape terminasem înregistrarea muzicală cu Elena Grigorescu, ea a „zburat” spre „zări mai calde”. Am refăcut totul cu Leontina Văduva, dar…dusă a fost şi ea. N-a fost să fie! Păcat!

(Interviu pentru TVR, anul 1993)

Dorin Teodorescu a fost considerat continuatorul lui Leonard şi al lui Ion Dacian. Statura, chipul luminos, nobleţea aristrocrată şi, mai ales, vocea frumoasă, rotundă, cu multe disponibilităţi expresive îl recomandau pentru toate rolurile de june-prim. Iata de ce, începând de la 26 de ani a fost „aruncat” în partituri de maximă dificultate: Printesa circului şi Contesa Maritza de Kalman, Se mărită fetele şi Eternele iubiri de George Grigoriu, Văduva veselă, Ţara surâsuluişi Paganini de Franz Lehar, Violete de Parma de Elly Roman, Vânzătorulde păsări de Karl Zeller, Voievodul ţiganilor, Liliacul şi O noapte la Veneţia de Johann Strauss, Lăsaţi-mă să cânt şi Lysistrata de Gherase Dendrino, Victoria şi-al ei husar de Paul Abraham, Plutaşul de pe Bistriţa şi Ana Lugojana de Filaret Barbu, Rose-Marie de Rudolf Friml, Secretul lui Marco Polo de Francis Lopez, La calul bălan de Ralph Benatzky, Mătuşa mea Faustina de Liviu Cavassi, Miss Helyett de Edmond Audran, Frumoasa Elena de Jacques Offenbach. A crescut cu încredere şi pasiune pe lângă un maestru de neegalat, cum l-a considerat întotdeauna pe artistul, regizorul şi directorul Operetei de atunci, Ion Dacian. Apropierea de el a fost privilegiul vieţii mele.

În turneele întreprinse pe multe meridiane ale lumii: Germania, Austria, Spania, Canada, Statele Unite ale Americii, China, Israel, Italia, Rusia, Franţa, Bulgaria, Dorin Teodorescu a cucerit aplauze ca interpret de operetă şi canţonete, dar şi ca solist de operă, în arii şi duete din: Evgheni Oneghin de Ceikovski, Luisa Miller şi Traviata de Verdi, Arlesiana de Cilea, Carmen de Bizet. Dealtfel, în 29 aprilie1983 a debutat pe scena Operei bucureştene în opera Freischutz de Carl Weber.

În ziua de 31 octombrie 1994 a fost numit Director al Teatrului de Operetă. În acelaşi an devine şi profesor la catedra de canto a Universităţii de Muzică.

„Opereta este viaţa mea, tot ce fac este pentru oamenii mei din această instituţie. Vom dovedi împreună că suntem un colectiv de profesionişti, despre care se va vorbi din nou, cu cele mai frumoase cuvinte. Numai sănătate să am”.

Turneul de la Tel Aviv din 1998 a fost însă ultima ieşire a lui Dorin Teodorescu peste hotare. Dumnezeu nu a mai avut răbdare cu el, şi după a doua operaţie la cap, în ziua de 28 martie 1999, a fost condus pe ultimul drum. Era ziua în care îşi programase revenirea pe scenă cu opereta Victoria şi-al ei husar.

Cum îţi menţii forma fizică, încă atât de bună şi la 50 de ani?

Crezi că mai arăt bine?!…Eu am făcut şi mai fac sport: volei, bschet, dar, cu predilecţie, înotul. Fac gimnastică în fiecare zi, merg mult pe jos şi joc fotbal în echipa actorilor bucureşteni. Sunt vârf de atac şi chiar marchez goluri. Odată am dat trei goluri unul după altul, în poarta apărată de fostul internaţional Suciu. Ce zici?!…

Sunt foarte mândră pentru tine. Câte cruci ţi-ai făcut când ai intrat pe teren?

Să ştii că mi-am făcut pentru că sunt credincios, nu uita că sunt nepotul preotului Traian Golumba. Sunt chiar şi superstiţios. Dacă văd o pisică neagră mă întorc şi ocolesc câteva străzi, nu mă despart niciodată de cineva în prag, nu mă întorc din drum, iar dacă îmi iese cineva cu plin, sunt mulţumit.

Dar în afara scenei ce-ţi mai place să faci?

Să conduc maşina, să mă plimb, să ascult muzică (de toate genurile), să gătesc. Andreea, fiica mea, care în curând va fi medic, este cea mai exigentă cu ceea ce mă hrănesc. Când intru în bucătărie, „ ierburile” pe care mi le impune ea, trebuie să capete şi un pic de gust de… friptură. Ce să fac, de mic am fost un „mâncău”.

Eşti mulţumit cu ceea ce ai realizat până acum?

Nu cred că am reuşit chiar totul. Noi, artiştii avem şi o doză de nebunie, toţi am vrea să facem ce nu putem. Eu a trebuit să lupt în primul rând cu mine. Mi-a fost greu să-mi dobor emoţiile, am fost mereu o fiinţă frământată, nemulţumită, permanent am căutat ceva ce mi se părea că nu-mi iese. Pe scenă trebuie să fii ca un gladiator, permanent antrenat, în poziţie de luptă. Nu pot să mă plâng însă, Dumnezeu m-a înzestrat cu nişte calităţi vocale, am avut şi un fizic potrivit scenei, am o familie reuşită, aşadar, sunt mulţumit. Tuturor care m-au susţinut şi m-au admirat, telespectatorilor acestei emisiuni, aş dori să le cânt cât mai multă vreme aria mea de suflet, din Ţara surâsului, „Tu eşti iubirea mea şi m-ai făcut să cred în ea”. Ce zici, e un bun final de emisiune?!…

(Interviu pentru TVR, anul 1993)

Luminiţa Constantinescu

Iată câteva materiale culese cu grijă despre marea personalitate a operetei românești, DORIN TEODORESCU:

„Cântăreţ de operetă am devenit întâmplător. La sugestia maestrului Ion Dacian, care mi-a spus că am toate datele pentru a fi un bun tenor de operetă, am muncit să ajung ceea ce sunt... Oricum, trebuie să existe acea scânteie şi lacrimă în suflet care să te motiveze afectiv, pentru ceea ce faci şi, din fericire, la mine a existat şi exista încă.”

Marele tenor s-a născut în pe 15 iulie, 1943 în Timișoara.
A fost profesor de canto al Universității de Muzică din București și director al Teatrului de Operetă din București.
Vedetă incontestabilă a operetei ultimelor decenii, dispărut prematur dintre noi, în plină forță creatoare, Dorin Teodorescu a rămas un simbol pentru toți iubitorii genului.

„În Conservator am visat doar opera, însă... reuşind să obţin un post prin concurs la Operetă, am constatat că pofta vine mâncând, întrucât practicând acest gen de teatru poţi avea mari satisfacţii, ca actor şi cântăreţ deopotrivă. Mi-aduc aminte că o reputată profesoara de canto, cadru universitar, a rămas celebră prin afirmaţia că... mai bine te făceai inginer... (asta se petrecea în anul III de Conservator)”.

A apărea pe scenă a fost singura dorință și plăcere a vieții sale. Roluri ca: Ciprian Porumbescu în „Lăsați-mă să cânt”, Su –Chong în „Țara surâsului”, Tassilo în „Contesa Maritza”, Koltay în „Victoria și-al ei husar”, Adam în „Vânzătorul de păsări”, Marco din „Secretul lui Marco Polo”, Mister X din „Prințesa circului”, Barinkay din „Voievodul țiganilor” și multe altele i-au dat mari satisfacții vocale și scenice, dar au însumat ore de muncă neobosită, de căutări îndelungate, până la reușită.

Ca profesor de canto al Universității de Muzică din București, dar și ca director al Operetei bucureștene, dorea să–și găsească urmași, să găsească tineri care să se orienteze spre operetă - gen aparent ușor datorită accesibilității.

Toţi cei ce l-au iubit şi admirat sunt invitaţi să reasculte arii şi duete din operetele în care Dorin Teodorescu a strălucit: „Voievodul țiganilor” de Johann Strauss, „Văduva veselă”, „Paganini și Țara surâsului” de Franz Lehar, „Prințesa circului și Contesa Maritza” de Emmeich Kalman, „Victoria și-al ei husar” de Paul Abraham, „Lăsați-mă să cânt” de Gherase Dendrino.
,,Pe Dorin Teodorescu l-am admirat din prima clipă când a urcat pe scena operetei bucureştene.
Avea toate darurile dumnezeieşti pentru a realiza o carieră artistică strălucită: fizic impecabil,carisma de prinţ, voce de tenor caldă, egală în toate registrele, superbă în acut, dicţiune de cristal, inteligenta scenică înnăscută...‘’ - aşa l-a caracterizat muzicologul Viorel Cosma.

După o primă fază a bolii necruţătoare ce l-a lovit, mărturisea în 1998:
„Dincolo de îngrijirile medicilor, cărora le mulţumesc din suflet, optimismul, ambiţia, dorinţa mea fierbinte de a reveni - ne spune Dorin Teodorescu - sunt principalele medicamente.
Acum merg zilnic la Operetă, întrucât este mult de lucru.
Tot în ianuarie, voi reveni şi eu pe scenă, reluându-mi rolurile...”

„ (...) Peste două săptămâni intrăm în repetiţii cu Liliacul… În aprilie avem de efectuat un turneu de zece zile în Israel cu Sivia şi My Fair Lady, iar în septembrie şi octombrie vom pleca în Germania cu două titluri pe care le vom juca în limba germană. Un alt mare proiect pe acest an este co-productia <<Omul din La Mancha>>…“ - mărturisea Dorin în ultimul său interviu din februarie 1999.

În pofida sfaturilor unor prieteni şi colegi, Dorin Teodorescu a continuat să conducă Teatrul de Operetă din Bucureşti, într-o perioadă când nici un efort nu-i era prielnic.
Se pregătea chiar să-şi reia activitatea solistică, dar n-a mai apucat. Dumnezeu a vrut altfel. A plecat prea repede să-i întâlnească pe Ion Dacian și Nae Leonard al căror demn urmaș a fost.

A fost „Voievodul ţiganilor”, „Marco Polo” și alte zeci de personaje cărora le-a dat strălucire.
Din păcate există puţine înregistrări postate pe site-uri cu el, una dintre ele e o melodie a trupei Cargo. A fost ultima lui înregistrare.

Regizorul şi profesorul Hero Lupescu, cel care i-a fost şi dascăl în Conservator, creionează un portret exact al tânărului Dorin Teodorescu: “Un tânăr înalt, frumos, tăcut, surâzător, mi-a intrat în clasa mea de operă cu mulţi ani în urmă. Mi-a fost student...
Serios, studios, foarte modest - prietenos cu toţi colegii săi, cu mult simt al umorului, reţinut în gesturi patetice.
Am lucrat cu el multe scene, fragmente din repertoriul universal de operă. În unele ore de curs avea o comportare reţinută, uneori chiar meditativă. Foarte pretenţios cu el însuşi. Mi-l amintesc, aşa cum era atunci şi, recunosc cinstit, nu mă aşteptam la strălucită sa evoluţie în carieră. Pe scenă, la propriu, a înflorit!
Ei bine, acest tânăr avea să fie mai târziu primul solist al Teatrului de Operetă, apoi directorul instituţiei; după Ion Dacian a fost un vârf solistic de maximă importanţă şi valoare. Avea în palmaresul sau zeci de roluri, sute de spectacole, era adorat de publicul spectator.
Pe scenă aducea firescul, o lumină de adevăr în interpretarea să artistică, care convingea şi, uneori, copleşea.
Aplauzele erau o răsplată a spectatorilor pentru cele 3-4 ore de frumos. A continuat şi după studenţie să păstreze acea cuceritoare candoare a unui «copil mare».”

A cerut să fie înmormântat în ţinuta de scena din Marco Polo.
Era un om minunat şi a rămas în sufletele noastre ca un mare domn al operetei.
După moartea lui,în cadrul operetei s-a înfiinţat un grup cameral, tineri care au dorit să îi ducă memoria şi eforturile mai departe: Camerata „Dorin Teodorescu”.

„Trebuie să vă fac o mărturisire. În teatru nu te <<creşte>> nimeni. Dacă ai talent, poţi <<creşte>> pe lângă un mare meşter. În meseria noastră, a imita pe cineva înseamnă sfârşitul.
Eşti oricine altcineva şi niciodată tu însuţi.
Nu-i mai puţin adevărat că a trăi în atmosfera de operetă, dominată de personalitatea inegalabilului maestru, este un privilegiu. Şi eu l-am avut”. - Dorin Teodorescu

Apreciat și iubit de tot publicul, de-a lungul carierei, a strălucit în roluri ca:

Ciprian Porumbescu, în opereta Lăsaţi-mă să cânt (C. Porumbescu), Su-Chong în Țara surâsului (Fr. Lehár), Tassilo în Contesa Maritza (E. Kálmán) , Koltay în Victoria şi-al ei husar (P. Abraham), Adam în Vânzătorul de păsări (C. Zeller), Marco din Secretul lui Marco Polo (Fr. López) , Mister X din Prinţesa circului (E. Kálmán), Barinkay din Voievodul ţiganilor (J. Strauss-fiul) şi multe altele.

Pe scenă a făcut un cuplu minunat alături de soprana Cleopatra Melidoneanu.

În perioada 1994–1999 a fost directorul Teatrului de Operetă dar și profesor la catedra de canto a Universităţii de Muzică.

Din istoria Operetei după dispariția maestrului Ion Dacian:

Grija pentru un repertoriu reprezentativ a fost continuata dupa disparitia lui Ion Dacian, de directorii teatrului, Petre Codreanu si George Zaharescu. S-a acordat egala importanta repertoriului romanesc si clasic. In aceasta perioada au vazut luminile rampei spectacolele: „Spune inimioara, spune!” de Elly Roman (1972), „Matusa mea, Faustina” de Liviu Cavassi si Doru Butoiescu (1973), „Raspantia” (1975), „Leonard” (1976) de Florin Comisel, lucrari romanesti de certa valoare.

Alaturi de opereta clasica prezenta prin premierele „Contele de Luxemburg” de Franz Léhar (1971) sau „La Calul balan” de Ralph Benatzky (1973), musicalul isi face loc pe afisele Teatrului din Splai, care prin problematica si ritmurile sale se adresa noilor generatii de spectatori, elevilor, studentilor, tineretului in general. Inceputul se realizase fructuos sub directoratul lui Petre Codreanu prin „Oklahoma” de Rodgers (1974), urmat apoi de un altul „Poveste din Cartierul de Vest” (1978), creatii de referinta ale genului.

Aceasta reprezentatie–eveniment a constituit o cotitura in activitatea teatrului, impunand un nou stil de interpretare, o mare expresivitate a frazarii si o categorica disponibilitate pentru dans a tuturor colectivelor artistice (solisti, cor, balet). „Poveste din Cartierul de Vest” s-a constituit in exemplu edificator pentru intreaga trupa care a inteles ca poate sa-si depaseasca conditia. Anul 1978 a fost, astfel, un an de exceptie care a dat actul de nastere a ceea ce se numeste in lumea teatrului spectacol total.

Nume noi se impun acum atentiei: Mihaela Mijea, Lucia Tibuleac, Rodica Truica, Liliana Pagu, Bianca Ionescu, Simina Ivan, Laura Niculescu, Sanda Margarit, Pusa Urdareanu, Marta Savciuc, Alexandru Ionita, Dumitru Trandafir, George Niculescu, Nicolae Simulescu, Alexandru Badea, Daniel Eufrosin, Emil Spataru, Ioan Suciu, Emil Pinghireac.

Intre anii 1970-1980, practic in Teatrul de Opereta s-a predat stafeta unei noi generatii de creatori si realizatori ce s-au straduit sa-si insuseasca tainele maiestriei in universul fermecator al operetei. Repertoriul teatrului era format din montari vechi ale unor titluri de rasunet („Tara surasului”, „Contesa Maritza”, „Printesa circului”, „Voievodul tiganilor” etc.), montari mai recente („Vant de libertate”, „Suzana”, „Contele de Luxemburg”, „Marco Polo”), dar si din lucrari romanesti: „Leonard”, „Violete de Parma”, „Un tip de moda veche”, „Eternele iubiri”, „Vila cu iluzii”, „Examene-examene”, „Soldatelul de plumb”, „Tineretea unui vis”.

Anii 1978, 1979 si 1982 au marcat afirmarea deplina a valorii spectacolelor Operetei bucurestene si peste hotare. Cele trei turnee intreprinse pe perioade destul de intinse in Italia, Sardinia sau Sicilia, au starnit elogiile presei de specialitate si au incantat zecile de mii de spectatori ce au vizionat reprezentatiile. In cadrul aceleiasi perioade, cativa ani mai tarziu, „baletul contemporan” al Mihaelei Atanasiu cucerea inimile spectatorilor din sase tari ale Americii Latine (Mexic, Peru, Ecuador, Costa Rica, Columbia si Guatemala).

In perioada care a urmat, situatia financiara a institutiilor de spectacole, deci si cea a Operetei, incepea sa devina din ce in ce mai precara. Planurile de incasari se mareau, se desfiintau posturi, erau pensionate multe cadre, fondurile pentru montari erau reduse substantial. In aceste conditii, ca trupa sa fie impartita in doua echipe, una ce sustinea spectacolele din repertoriul curent si cealalta – mai redusa – care sustinea in salii de mare capacitate reprezentatii de divertisment, agrementate cu slagare „la moda” si prezente notabile ale unor actori de comedie din teatrele bucurestene. In paralel, din initiativa maestrului de balet Victor Vlase, se editeaza revista BIS, un „magazin” cuprinzand o mare varietate de teme, bogat ilustrat in fotografii color. Aceste doua actiuni au intregit substantial bugetul pentru plata salariilor in acea perioada.

Zvonurile despre daramarea cladirii teatrului se inmulteau, iar acest lucru s-a intamplat in august 1986. De atunci, Opereta bucuresteana isi primeste spectatorii in Sala Mica din cladirea Teatrului National.

ANII ’90 – O PERIOADA DE CAUTARI

Dupa 1989, Teatrul de Opereta a traversat o perioada de cautari, de incercari, de adaptare la noile conditii. Sub directoratul doamnei Sorana Coroama Stanca, s-a incercat modernizarea repertoriului, montandu-se cabaret politic („Plaisir d’amour”) sau o diversificare prin programarea unor concerte ca „Stabat Mater” de Rossini ori „Concert Mozart”.

In 1992, s-a adaugat titulaturii Teatrului de Opereta si numele onorant al maestrului Ion Dacian. Un suflu nou si o incercare de revigorare a Operetei a fost adus intre anii 1994–1999, cand destinele Operetei bucurestene au fost conduse de tenorul Dorin Teodorescu – director general, secondat de Daniel Eufrosin ca director artistic apoi, o vreme, si de Cleopatra Melidoneanu si Amza Saceanu.

Iata cum este evocat Dorin Teodorescu (1943-1999) in „Dorin Teodorescu - Portretul sentimental” semnat de maestrul Viorel Cosma „Pe Dorin Teodorescu l-am admirat din prima clipa cand a urcat pe scena operetei bucurestene. Avea toate darurile dumnezeiesti, pentru a realiza o cariera artistica stralucita: fizic impecabil, carisma de print, voce de tenor calda, egala in toate registrele, superba in acut, dictiune de cristal, inteligenta scenica innascuta. Fusese descoperit de Ion Dacian in momentul cand simtea ca Teatrul de Opereta isi cauta o vedeta la sfarsitul de secol si adus pe scena din Splaiul Independentei spre a-i preda stafeta generatiei de sacrificiu a operetei romanesti. Dupa acea perioada de entuziasm a inceputului de veac sub zodia marelui Nae Leonard, a urmat in anii 1950-1960 etapa de consolidare a operetei nationale sub aripa zborului inalt a lui Dacian. „Lasati-ma sa cant”, „Ana Lugojana”, „Plutasul de pe Bistrita”, „Lysistrata” dar si „Vaduva vesela”, „Contesa Maritza”, „Tara surasului”, „Vanzatorul de pasari”, „Paganini”, „Liliacul”, „O noapte la Venetia” trebuiau sa-si continue seria succeselor. Junele-prim si primadona sunt sortiti de autori sa fie mereu tineri, frumosi si mai ales buni dansatori, caci despre voce se «ocupa» compozitorii ce le ofera slagare in fiecare partitura. Cand Ion Dacian a descoperit-o pe soprana Cleopatra Melidoneanu a simtit ca langa ea trebuie sa fie adus Dorin Teodorescu. Acest moment s-a petrecut in 1969, iar cel mai greu rol pe care i l-a incredintat a fost Ciprian Porumbescu din „Lasati-ma sa cant”. (…) Chiar daca in „Secretul lui Marco Polo”, „Contesa Maritza”, „Tara surasului”, „Vanzatorul de pasari”, „Victoria si-al ei husar”, „Rose Marie”, „Voievodul tiganilor”, „Paganini” tenorul Dorin Teodorescu s-a simtit «acasa», totusi in „Lasati-ma sa cant” a simtit satisfactia artistica a intregii sale cariere. Intr-o emisiune de televiziune am incercat sa-i patrund in suflet, magulindu-l cu titlul de «vedeta» a operetei romanesti. «Important este ca statutul de vedeta sa-ti fie acordat de public» – mi-a replicat cu modestia omului care trecuse prin sita acestui necrutator judecator al interpretilor. (…) Dorin Teodorescu dispunea de un autocontrol artistic pe care l-am intalnit la foarte putini... tenori. Acestia se socotesc «vedete» prin nastere. Iar daca mai dispun si de acute stralucitoare, totul pare de la sine inteles. Pentru Dorin Teodorescu, insa, munca cotidiana era mai mult decat un reflex conditionat: repeta inainte de fiecare spectacol, chiar daca sustinea rolul de ani de zile. (…) Dorin Teodorescu traise in „Tara surasului” momentele cele mai frumoase ale stralucitei sale cariere si intelesese ca, daca printre suras si zambete, exista uneori si lacrimi, fericirea de a bucura pe altii ramane suprema rasplata cand ai ajuns in varful Golgotei artistice. Dumnezeu a vrut ca toti cei trei «printi ai operetei romanesti» (Leonard, Dacian si Dorin Teodorescu) sa ne paraseasca in zilele cu zapada si ploaie rece fiindca – se zice – ca si-au risipit caldura sufleteasca a oamenilor ce s-au hranit si inflacarat la rugul binecuvantat al muzicii de alinat dragostea.”

Intre anii 1990–1997, Teatrul de Opereta „Ion Dacian” a trecut printr-o perioada de cautari. Intre cele 41 de premiere, multe titluri sunt in reluare, sunt multe colaje dar si spectacole-eveniment, acest lucru datorandu-se in primul rand prin sustinerea financiara fluctuanta de care a beneficiat.

Abia dupa anul 1997, premierele teatrului s-au succedat cu o anumita ritmicitate dar si cu fastul atat de necesar spectacolului de opereta. Intre premierele montate in aceasta perioada se poate aminti faptul ca s-a readus pe afis numele parintelui operetei Jacques Offenbach. „Frumoasa Elena” (1998) a prilejuit colaborarea colectivului Teatrului de Opereta cu maestrii de marca precum dirijorul Constantin Petrovici, coregraful Francisk Valkay, regizorul Mircea Cornisteanu sau scenografii Mihai Madescu si Luana Dragoiescu.

Benefica a fost pentru tinerii artisti intalnirea cu doua maestre de necontestat ale genului: Migry Avram Nicolau si Constanta Campeanu, sub indrumarea carora au fost realizate spectacolele „Micuta Dorothy”, „La Calul balan” si respectiv „Miss Virtute (Suzana)”, „Paganini”, „Lasati-ma sa cant”.

Opereta bucuresteana intra in cea de-a 50 stagiune, cu un repertoriu curent, ce cuprindea 18 titluri intr-o variata paleta: opereta clasica, opera comica, comedie muzicala, opereta moderna, musical si opereta pentru copii. In aceasta stagiune aniversara a avut loc pe 30 septembrie 2000 premiera „Floarea din Hawaï” de Paul Abraham, sub regia lui Nicolae Ciubuc, iar dirijor a fost Marian Didu

RECUNOASTEREA…

Prin Hotarare de Guvern, la data de 19 ianuarie 2001, Teatrului de Opereta i se acorda titulatura de Teatru National, implinind astfel visul multor generatii de artisti care au trudit pe scena sa. Aceasta stagiune este marcata de premiera „Miss Virtute(Suzana)” de Jean Gilbert (29 martie 2001), in regia Constantei Campeanu, dirijor – Lucian Vladescu, maestru de cor – Gabriel Popescu, coregrafia – Andreea Constantinescu, scenografia – Viorica Petrovici.

Celebrul musical „Hello, Dolly!” de Jerry Hermann vede luminile rampei pentru prima data pe scena Teatrului National de Opereta „Ion Dacian” (6 octombrie 2001), un vis pe care maestrul George Zaharescu il astepta de peste 20 de ani, regia – George Zaharescu, dirijor – Marian Didu, maestru de cor – Gabriel Popescu, coregrafia – Constantin Floriean, scenografia – arh.Gheorghe Constantin. Tot in aceasta perioada are loc un nou spectacol pentru copii „Muschetarii Magariei Sale” de Ion Lucian si Constantin Ungureanu dar si un turneu in Germania, cu spectacolele „Voievodul tiganilor”, „Frumoasa Elena” si „Medalion Robert Stolz” Aceste trei titluri s-au prezentat in limba germana si adaptate specificului unui turneu.

In martie 2002, in cadrul Studioului Tanarului Interpret, s-a prezentat premiera „Povestirile lui ...Offenbach” – spectacol coupé ce cuprindea „Sotul la usa” si „Domnul Choufleuri va asteapta”, operete in cate un act de Jacques Offenbach. Directia de scena si scenografia au apartinut Constantei Campeanu. iar in aprilie, premiera „Maria Callas, La Divina” – un omagiu adus fenomenului Callas. Alaturi de Victoria Cocias au evoluat soprana Gabriela Daha, mezzo-soprana Claudia Maru–Hanghiuc si tenorul Alfredo Pascu. Terrence McNally, un infocat admirator al Mariei Callas, a prezentat in piesa sa „Master Class” o perioada mai putin cunoscuta din viata celebrei cantarete.

Stagiunea 2002-2003 a fost una plina de premiere: „Fantana Blanduziei” – opereta in doua acte de Cornel Trailescu, libretul – Aurel Storin; „Povestea soldatelului de plumb” de Dumitru Capoianau; „Vanzatorul de pasari” de Karl Zeller, regia - George Zaharescu, conducerea muzicala - Lucian Vladescu, scenografia - arh.Constantin Gheorghe, maestra de balet – Andreea Constantinescu, maestru de cor – Gabriel Popescu); „Frumoasa din padurea adormita”, miscarea scenica imaginata de Andreea Constantinescu, regia semnata de Nicolae Ciubuc in colaborare cu Daniel Eufrosin, decorurile realizate de Mihai Magon, costumele - Diana Ion, regizor muzical - Adrian Ordean; opereta „Paganini” de Franz Lehar, coregrafia - Andreea Constantinescu, decorurile - Constantin Russu, conducerea muzicala - George Balint, regia si noua versiune a libretului - Constanta Campeanu.

Stagiunea 2003-2004 s-a deschis pe 5 octombrie, cu capodopera „Lasati-ma sa cant” de Gherase Dendrino, libretul de Viorel Cosma, Liliana Delescu si Erastia Sever. La pupitrul dirijoral a celei de a treia reprezentatii a fost invitat Emil Maxim de la Opera Nationala Romana din Cluj-Napoca, impusa de imbolnavirea intempestiva a maestrului Marian Didu, dirijor, compozitor si poet de certa valoare, la pupitrul dirijoral al Operetei bucurestene fiind din anul 1980.

Repertoriul adresat micilor spectatori se imbogateste cu premierele: „Strengarii operetei”, un musical de George Mihalache, momentele muzicale alese au fost prezentate intr-o atractiva orchestratie apartinand lui Stelian Coman, directia de scena – Nicolae Ciubuc, coregrafia si miscarea scenica – Andreea Constantinescu, si „Pac, Poc, Pic – Detectivi in Tara Povestilor” – de George Popovici si Lucian Vladescu Regia spectacolului a fost realizata de Constanta Campeanu care „cu fiecare noua montare ne convinge ca a ramas acelasi suflet tanar de artist indragostit de genul operetei si totodata un profesionist in conturarea personajelor”.

Doua premiere au incheiat aceasta stagiune: „Gala de Opereta cu... surprize!”, dirijor – Lucian Vladescu, regizor – Nicolae Ciubuc, coregrafia – Andreea Constantinescu, maestru de cor – Gabriel Popescu, scenografia – Diana Ioan si opera muzical-coregrafice „Treceri - 7 episoade muzicale pentru spectacol coregrafic”, muzica si plan ideatic – George Balint, scenariul, regia si coregrafia – Adina Cezar, consultant literar artistic – Ion Dodu Balan, scenografia – Diana Ioan, conducerea muzicala – George Balint.

Sfarsitul anului 2004 s-au prezentat premierele „Victoria si-al ei husar” de Paul Abraham (3 octombrie), dirijorul corului - Gabriel Popescu, iar dirijorul orchestrei - Mircea Luculescu, si „Logodnicul din Luna” de Eduard Kunneke (17 decembrie), in regia Constantei Campeanu, dirijor – Razvan Luculescu, scenografia – Diana Ioan, miscarea scenica – Andreea Toma.

Finalul lunii decembrie al anului 2004 aduce in componenta directiei Operetei bucurestene o personalitate marcanta a lumii muzicale. Alaturi de prof.dr.Amza Saceanu, director general, si de Daniel Eufrosin, director executiv, incepand cu 20 decembrie 2004 este numita director artistic soprana de renume mondial Eugenia Moldoveanu.

O TRAGEDIE

Anul 2005 a debutat cu o tragedie pentru Teatrul National de Opereta „Ion Dacian”: pe 3 ianuarie s-a declansat un incendiu. Pentru refacerea salii afectate de incendiu, pagubele fiind evaluate la circa 100 miliarde de lei, Guvernul Romaniei a alocat suma de 40 de miliarde de lei. Opera Romana din Iasi a programat un spectacol cu opereta „Liliacul” in beneficiul Operetei bucurestene. Aproape un miliard s-a strans din donatiile unor sponsori iubitori de muzica.

Opereta a fost inconjurata in aceste momente grele de multa simpatie si compasiune din partea spectatorilor fideli, a unor institutii de spectacol, oameni de afaceri si chiar membrii ai guvernului care au donat, confidential, diverse sume de bani in conturile deschise cu acest prilej nefericit.

Spectacolele au fost reluate in 17 ianuarie. In functie de salile de spectacol care au fost puse la dispozitie, s-au prezentat spectacole pentru copii in sala Teatrului „Ion Creanga”, spectacole de opereta in sala „Rapsodia”, spectacole de colaj in sala „Arcub”, sala de festivitati a Colegiului National Sf.Sava si in sala de concerte a Liceului de muzica „George Enescu”.

S-a jucat in aceasta perioada, in functie de posibilitatile tehnice ale salilor oferite, la Teatrul „Ion Creanga” – spectacole pentru copii; la sala Rapsodia – „Contesa Maritza”, „Voievodul tiganilor”, „Vaduva vesela”, „Silvia” sau „Floarea din Hawaï”; la Arcub si in salile de festivitati ale liceelor Sf.Sava sau George Enescu se prezentau colaje: „Invitatie la Opereta”, „Farmecul Operetei”, „Stelele Operetei” sau „Opereta, Dragostea mea”. Cu sprijinul binevoitor al unor sponsori s-au intreprins turnee (cu formatii reduse din cauza costurilor de deplasare) la Timisoara, Deva, Sibiu, Ramnicu Valcea, Pitesti, Buzau, Braila, Focsani, Urziceni, Calarasi.

SPECTACOLUL CONTINUA

Surprins de nefericitul incendiu in plina ascensiune artistica, Teatrul National de Opereta „Ion Dacian” a luptat din rasputeri sa nu dispara din peisajul cultural bucurestean. Putini au inteles insa lupta dramatica pentru ca Opereta bucuresteana sa nu se isi lase „cortina” definitiv in anul de gratie 2005.

In 17 noiembrie 2005 a fost emisa Hotararea de Guvern nr.1422, prin care a fost atribuita Sala Omnia ca sediu propriu, si care urma sa fie amenajata si dotata la standarde europene.

Stagiunea 2005-2006 s-a desfasurat cu o serie de deplasari in tara si strainatate: colajul „Stelele Operetei” la Breaza (6 octombrie) si in sala de festivitati a Colegiului National Sf.Sava. Spectacolele pentru copii au fost reluate in sala Amfiteatru a Teatrului National de Opereta.Primul spectacol de opereta al stagiunii a avut loc pe 23 decembrie la sala Rapsodia unde s-a prezentat „Contesa Maritza”.

La inceputul anului 2006 spectacolul „Opereta rade, canta si danseaza” a evoluat in Israel in orasele Beer Seva, Kfar Sabam, Rehovot, Ierusalim, Holon, Tel Aviv, Haifa, Ramat Gan, Rison LeZion, Petah-Tikana. Si-au dat concursul solistii Amelia Antoniu, Eugenia Ilinca, Daniela Vladescu, Daniel Eufrosin, Florin Diaconescu si Catalin Petrescu, acompaniati de o formatie orchestrala condusa de dirijorul Lucian Vladescu.

In a doua jumatate a lunii martie Amza Saceanu demisioneaza din functia de director general. Solidara cu dansul, demisioneaza din functie si doamna Eugenia Moldoveanu. Sub directoratul interimar asigurat de Daniel Eufrosin, stagiunea a continuat cu spectacole de opereta prezentate in sala „Rapsodia”, colaje prezentate in deplasare la Hunedoara, Urziceni, Slatina, Alba Iulia si spectacole pentru copii la sala Amfiteatru a Teatrului National de Opereta.

Pentru ca la foaier lucrarile de refacere erau in curs de finalizare, a fost pregatit un recital de arii si duete din creatia compozitorului Jacques Offenbach, urmat de opereta intr-un act „Domnul Choufleuri va asteapta”. Premiera acestui spectacol a avut loc in 5 aprilie, in regia Constantei Campeanu si acompaniamentul pianistei Madalina Ene.

In 13 aprilie, in sala Amfiteatru a Teatrului National Bucuresti, a avut loc premiera musicalului pentru copii „Gulliver in Tara Piticilor”, regia - Nicolae Ciubuc, coregrafia - Andreea Constantinescu, scenografia - Diana Ioan.

In foaierul teatrului, in cursul lunii iunie au avut loc doua premiere: spectacolului one woman show „Ai... fler lady?!?” (7 iunie) cu Bianca Ionescu, in regia Constantei Campeanu, si „Un american la New York” (17 iunie).

In august 2006, in urma concursului organizat de Ministerul Culturii si Cultelor, conducerea Teatrului a fost preluata de Razvan Ioan Dinca, director al Teatrului „George Ciprian” din Buzau. La preluarea directiei, tanarul regizor si-a propus ordonarea activitatii artistice pe baza de programe si proiecte care sa cuprinda toate tipurile de manifestari artistice pe care opereta, ca gen unic, le presupune. Noua politica manageriala a fost comunicata cu ocazia conferintei de presa care a precedat premiera spectacolului „Broadway – Bucuresti”, un exemplu care ilustra innoirea in plan repertorial a institutiei.

O succinta descriere a programelor care urmau sa fie abordate prin optiunile repertoriale a dat tonul politicilor culturale promovate de Teatrul National de Opereta „Ion Dacian”: de la promovarea valorii creatiei nationale specifice la montarea operelor din repertoriu international, de la opereta clasica la inovatia musical-ului american, de la sala de teatru la spatiile neconventionale, precum si initierea unui festival international de opereta, music-hall si teatru-dans.

Astfel, misiunea TNO, institutie unica in plan national, devenea aceea de a atrage creatori valorosi, de a perfectiona si motiva artistii din interiorul institutiei, dar si de a promova creatia contemporana, pluridisciplinaritatea si multiculturalismul, acoperind din punct de vedere artistic toate cerintele si exigentele pietei de profil din lume. Factorul artistic, articulat prin multitudinea si diversitatea acestor proiecte, se afla insa la congruenta cu cel social, educativ si moral, teatrul asumandu-si rolul de formator de opinie in ambele planuri.

Procesul transpunerii acestei viziuni manageriale in produse culturale de calitate avea sa fie unul de durata indelungata, insa primele modificari s-au produs incepand cu debutul stagiunii 2006-2007. Pe 21 octombrie are loc premiera cu baletul „Rosu si Negru”, spectacol ce marca tendinta de innoire si de deschidere a teatrului, muzica fiind semnata de compozitoarea Livia Teodorescu Ciocanea, dupa romanul lui Stendhal. Spectacolul s-a inscris in suita de manifestari artistice prilejuite de Anul Francofoniei in Romania si s-a jucat pe scena Teatrului Nottara, in regia Alexei Mezincescu si coregrafia Adinei Cezar.

Urmatorul eveniment important in agenda teatrului a fost musical-ul „Ce inseamna sa fii... Bunbury”, premiera pe 3 februarie 2007, la Centrul Cultural al Ministerului de Interne, in regia lui Vlad Massaci, coregrafia de Florin Fieroiu si scenografia lui Dan Tita.

In luna martie 2007, Teatrul isi invita spectatorii sa asiste la premiera musicalului „Broadway-Bucuresti”, Era, in primul rand, o productie care impresiona prin ambitia de a reuni cele mai importante momente din cadrul genului, familiarizand astfel publicul cu valorile Broadway-ului: „Cats”, „Chicago”, „Cabaret”, „Evita”, „Fantoma de la Opera” sau „Poveste din Cartierul de Vest”. Iar in al doilea rand, spectacolul a impresionat prin amploarea productiei a adus pe scena o echipa impresionanta de artisti (7 regizori de renume - Beatrice Rancea, Ion Caramitru, Radu Afrim, Alexandru Tocilescu, Radu Alexandru Nica, Cornel Todea, Razvan Ioan Dinca, 5 coregrafi - Razvan Mazilu, Mihai Babuska, Florin Fieroiu, Sergiu Anghel si Carmen Cotofana si numerosi solisti, balerini si actori).

Nu trebuie trecut cu vederea faptul ca acest spectacol a beneficiat de prezenta unui invitat special, dirijorul Gary Dilworthy din Statele Unite ale Americii Prezenta unui muzician american in mijlocul orchestrei bucurestene a evidentiat principala problema cu care s-au confruntat artistii romani, si care nu s-a oprit doar la nivelul instrumentistilor: lipsa de experienta si pregatire in abordarea unui rol sau a unei partituri in musical.

Obligata sa gaseasca o solutie acestei probleme, care afecta nu doar Teatrul National de Opereta „Ion Dacian”, ci toate institutiile muzicale la nivel national, echipa de creatie a reusit sa aseze o piatra de temelie la fundatia unui gen care avea nevoie sa fie construit nu doar prin asumarea unor astfel de spectacole, ci si prin organizarea unei forme de predare a musical-ului. Beatrice Rancea a revenit in postura de regizor cu spectacolul „Bal” (premiera - 1 aprilie), o productie de teatru-dans in coregrafia lui Yvette Boszik dupa o idee originala de Ettore Scola.

Tot in luna aprilie a anului 2007 a avut premiera concertului–spectacol „Pyram si Thisbe”, opera baroca de Michel Pignolet si John Frederick Lampe, regia - Andreea Valean, coregrafia - Mary Collins, miscarea scenica - Maria Popa, decoruri - Ana Olteanu, costume - Ana Alexe. Montarea a fost realizata in parteneriat cu Opera Nationala Romana (prima productie finalizata a Studioului Experimental de Muzica si Balet „Ludovic Spiess”), Ambasada Frantei in Romania si Institutul Francez din Bucuresti.

In vara catre stagiunea 2006-2007 a fost prezentata „Opereta de joi seara”, cand artisti indragiti ai operetei bucurestene au sustinut in fiecare joi, timp de trei luni, alaturi de formatii instrumentale nascute in cadrul institutiei, un program de o ora - de fiecare data altul - cu arii si duete din lucrari celebre.

Pe 28 octombrie, publicul si cronica de specialitate au salutat cu entuziasm prima opereta montata de la innoirea directiei. „Contesa Maritza” de Emmerich Kálman, opereta cu vechime pe scena Teatrului „Ion Dacian”, unde avusese premiera cu 40 de ani in urma (16 decembrie 1967), avea sa fie un nou punct de turnura notabil in evolutia teatrului, inovand si reinterpretand opereta clasica, considerata de multi desueta si pe-alocuri prafuita. Genul usor scotea la iveala noi valente, care fortau atat spectatorii, cat si critica sa regandeasca statutul acestui tip de spectacol. Viziunea regizorala a fost sustinuta de implicarea lui George Balint si Emil Maxim (dirijori), Gabriel Popescu (maestru de cor), Florin Fieroiu (coregrafie), Doina Levintza (costume), Jozsef Werner (decoruri).

Dupa trei ani de la incendiu, pe 27 ianuarie 2008, s-a redeschis sala de spectacole cu un regal: „Bal la Printul Orlovski”. Spectacolul inspirat din actul al doilea al operetei „Liliacul”, de Johann Struss-fiul, a reunit solistii, corul si baletul institutiei intr-o demonstratie de forta artistica. Cu aceasta ocazie, regizorul si directorul general Razvan Ioan Dinca afirma: „Suntem inca departe de un teatru pe Broadway, dar este mult mai bine ca inainte. Suntem acum un teatru foarte modern din punctul de vedere al dotarilor.”

O data realizati primii pasi in intentia de a reteatraliza genul prin asumarea punerii in scena a genului operetei, institutia a atins un nou punct al dezvoltarii sale repertoriale, dovedind interesul si posibilitatea de a deschide noi drumuri atat prin creatii inedite, cat si prin recontextualizarea celor clasice, abordand totodata o gama variata de tipuri de spectacole.

Continuand misiunea popularizarii musical-ului si pledand pentru necesitatea formarii unei scoli de gen la nivel national, Teatrul National de Opereta „Ion Dacian” a prezentat o productie clasica, dar cu o reala provocare, „Cabaret”, de John Kander si Fred Ebb (premiera - 23 februarie 2008), regia lui Beatrice Rancea, costume - Catalin Botezatu, machiajul - Iuliana Stefan. Beneficiind de experienta dirijorului Lucian Vladescu, decorurile lui Joszef Werner si coregrafia Danei Serafimovici, spectacolul a starnit reactii puternice, atat favorabile, cat si contestatare.

Daca prin montarea spectacolului „Cabaret” teatrul asigura o continuitate in cadrul programul de music-hall, in stagiunea 2007-2008 programul MultiOperetta, care propunea o diversificare a modalitatilor de expresivitate artistica prin productia de spectacole multidisciplinare: teatru-dans-muzica, multimedia-coregrafie si organizarea de performance-uri, precum si folosirea noilor tehnici in arta spectacolului de miscare si muzical, realizand punti de comunicare intre multiple forme de arta, a fost marcat de colaborarea cu Razvan Mazilu. Spectacolul „Urban Kiss” (premiera – 9 martie 2008), coregrafiat de Razvan Mazilu, a adus pe scena Operetei dansul contemporan cu influente de street-dance, jazz, gimnastica si proiectii video (concepute de Daniel Gont).

Dorin Teodorescu - Steaua din Rio, Dragostea mea:

Dorin Teodorescu – Mamma:

Dorin Teodorescu - Canzone di Napoli

Dorin Teodorescu - Te voi răpi la noapte:

Dorin Teodorescu - Pe-aripi de vânt (din opereta „Secretul lui Marco Polo“):

Dorin Teodorescu – Serenata:

DORIN TEODORESCU-Tenor- Teatrul de Opereta-Bucuresti,Romania /
CLEOPATRA MELIDONEANU-Soprano- Teatrul de Opereta-Bucuresti,Romania /
Farmecul unui vals (Ein Walzertraum)-Opereta de Oscar Straus/
Duet-''Da draussen im duftigen Garten'' :

DORIN TEODORESCU -Tenor- Teatrul de Opereta-Bucuresti,Romania /
EUGENIA MOLDOVEANU -Soprano- Opera Nationala Romana /
Fr.Lehar-opereta EVA(Das Fabriksmadel)-Duet Octave-Eva:

DORIN TEODORESCU-Tenor- Teatrul de Opereta Bucuresti,Romania/
DANIELA VLADESCU-Soprano- Teatrul de Opereta-Bucuresti,Romania/
"Unde erai ?"-Duet / Muzica: Marius Ţeicu /
Text: Saşa Georgescu

DORIN TEODORESCU -Tenor- Teatrul de Opereta-Bucuresti,Romania /
Vânzătorul de păsări(Der Vogelhändler)-Opereta de Carl Zeller /
Act II-Lied Adam „Wie mein Ahnl zwanzig Jahr":

DORIN TEODORESCU -Tenor- Teatrul de Opereta-Bucuresti,Romania /
"Frumoasa mea cu ochii verzi"-Romanță de Ion Mânzatu (Nello Manzatti)

Ana Lugojana

Voievodul țiganilor

Eternele iubiri de George Grigoriu

Se mărită fetele de George Grigoriu

Paganini

Văduva veselă

Muzica selecționată de Octavian Dicu

MUZICĂ 15 Iulie

The 100 Greatest Disco Songs - Best Disco Songs Of All Time - Super Disco Hits

The Best of Baroque Music - Mozart, Vivaldi, Bach, Beethoven, Mendelsshon

Herbert von Karajan Plays Wolfgang Amadeus Mozart

Grandes Boleros Orquestados en Guitarra y Saxofon Música Instrumental / Instrumentales de oro

ГОРЯЧИЕ ХИТЫ 2020 - Русский песенный альбом 2020 года - New Russian Music Мix 2020

POEZIE 15 Iulie

Dumitru Theodor Neculuță, poet

Biografie Dumitru Theodor Neculuţă
Dumitru Theodor Neculuţă (n. 20 septembrie 1859, Târgu Frumos - d. 17 octombrie 1904, Bucureşti) a fost un poet, ales membru post-mortem al Academiei Române.

Primul poet muncitor din literatura noastră s-a născut în anul 1859, în Tîrgu Frumos, regiunea Iaşi. Fiu de ţăran sărac, Neculuţă a avut o copilărie grea şi a plecat de acasă la vârsta de zece ani, pentru a-şi câştiga existenţa.
Pasionat de învăţătură şi muzică, n-a avut însă posibilitatea să urmeze cursurile liceale, aşa încât a învăţat singur, stăruitor şi cu multe sacrificii, făcând şi meseria de cizmar.
A locuit la Iaşi, apoi la Bucureşti, unde într-o odăiţă de pe şoseaua Ştefan cel Mare, după ce isprăvea lucrul, citea şi scria până noaptea târziu, însuşindu-şi o cultură literară temeinică.
A debutat în poezie în 1894, colaborând la ziarele Icoana vremii, Adevărul ilustrat (1895), Lumea nouă literară şi ştiinţifică (1894-1896).
El însuşi muncitor exploatat, după odioasa trădare a „generoşilor” (1899), ia parte alături de I. C. Frimu şi alţi muncitori, la acţiunea de refacere a mişcării muncitoreşti.

De profesie a fost cizmar. Autodidact, s-a format ca poet sub influenţa folclorului, a lui Mihai Eminescu şi George Coşbuc. Datorită condiţiilor materiale precare, s-a legat de mişcarea muncitorească şi s-a alăturat lui I.C. Frimu la refacerea Partidului social-democrat al muncitorilor.

În versurile sale abordează teme sociale, înfăţişează viaţa grea a ţărănimii. A publicat în diverse reviste ale vremii, precum „România muncitoare” sau „Adevărul ilustrat”. A decedat în 1904. Poeziile sale au fost editate postum, în1907, în volumul „Spre ţărmul dreptăţii”. În 1948 a fost ales membru post-mortem al Academiei Române, fiind considerat primul poet-muncitor român.

În 1902, când se înfiinţează cercul Romînia muncitoare, Neculuţă devine colaborator permanent al ziarului cu acelaşi nume şi publică aici majoritatea versurilor lui.
Moare la Bucureşti, în anul 1904.
Poeziile i-au fost strânse în volum după moartea sa şi au apărut în anul 1907, sub titlul: Spre ţărmul dreptăţii.
Academia R.P.R. l-a numit, post-mortem, membru al ei.

Cor de robi

Muncim din greu şi pe-ntrecut
Să vă sporim averea,
Căci, rînd pe rînd, cum v-a plăcut,
Din forţa noastră v-aţi făcut
În contra forţei noastre scut
Precum avut-aţi vrerea.

Muncim bătuţi şi înjuraţi
În lanţul vrerii voastre.
De mici copii ne ferecaţi,
Cu munci de iad ne-mpovăraţi
Şi rîdeţi voi cei ne-nduraţi
De plîngerile noastre.

Cruzimea voastră de păgîni
Pe drumuri ne aruncă
Cînd suntem bolnavi ori bătrîni,
Căci vi-s mai dragi ai voştri cîini
Ca noi, cînd ni s-au dus din mîni
Puterile de muncă!

Ne-nchideţi viaţa ca-n moprmînt,
În fabrici şi uzine,
Şi ne răpiţi al firii cînt
Şi florile şi cerul sfînt
Şi dulcea batere de vînt
Şi zările senine.

Ne stingeţi al vieţii drag
Şi toată bucuria...
Şi albi şi rumeni ca un frag,
Zîmbind cînd ne vedeţi şirag
De foame-mpinşi la-al vostru prag
Să vă cerşim robia.

Copiii dragi, ni-i aruncăm
Şi mila ne omoară!
Şi mila-n plîns ne-o înecăm.
Căci foamea cum să le-o-mpăcăm?
Cînd după muncă noi plecăm
Flămînzi din zori în sară!

În bietul nostru suflet frînt
Răbdarea-şi frînge vadul.
Şi totuşi n-avem crezămînt,
Şi pentru noi, sub cerul sfînt,
Din tată-n fiu pe-acest pământ
Ne tot întindeţi iadul.

În cîmp, la munci plecăm în zori
Copii, şi taţi şi mame,
Şi-n foc de soare şi-n sudori
Muncim să v-adunăm comori,
Călăilor – neştiutori
De trudă şi de foame!

Ai voştri zbiri cu cap zălud,
Cînd truda grea ne frînge,
De-al vostru plac ei nu ne-aud
Nici rugi, nici plîns, ci tot mai crud
Pe trup ne ard cu biciul ud
Şi greu de-a nostru sînge!

Pierim topiţi de chin şi boli,
Ne frînge jelea, pieptul!
Răbdînd, la voi trimitem soli
Cu plîns în jălbi, şi stăm domoli,
Că-n legi aţi scris:” Să nu te scoli
Cu sila să-ţi iei dreptul”.

Dreptatea noastră – sfînt odor,
Voi ne-aţi închiso-n carte.
Şi-ai noştri toţi dreptate vor,
Dar vrerii lor ei pun zăvor,
Căci astăzi al dreptăţii dor
E lanţ, şi plumbi, şi moarte...

Din prunci şi pîn’ pierim moşnegi
Tot bici de foc ne bate!
Şi ne-aţi legat în lanţ de legi,
Şi bir, şi oşti, şi popi, şi regi,
Şi raiul vieţii voastre-ntregi
Ne-aţi tot trîntit în spate!

De-amarul greu, de nenoroc,
Ni-i stins din piept avîntul.
Ni-i cîntul plîns şi plînsul foc,
Dreptatea batere de joc
Şi-abia avem pe lume loc
Să ne săpăm mormîntul.

Şi-al tuturor e-acest pămînt
A tuturor dreptatea,
Şi-amarul plîns şi dragul cînt
Şi tot ce-i bun, frumos şi sfînt
Şi totuşi pînă la mormînt
Ne ducem greutatea.

Dar într-o zi, din văi, din munţi,
Din sate şi oraşe,
Voinici, femei, bărbaţi cărunţi
Se vor scula, şi tari, şi crunţi
Vor pune-n praf a voastre frunţi,
Jivinilor trufaşe!

Şi tigri fi-vor blînzii miei,
De s-o-ngrozi şi firea
Cînd răsculaţi cu sfînt temei,
Cu braţe de puternici zei,
În neagra răsculare a ei
Va trece prăbuşirea!

Ca recea spaimă tremurînd,
În tină, la picioare,
Iertare veţi cerşi, plîngînd...
Iar noi, trufaşi pe voi călcînd,
Vom rîde-n hohot auzind
Că mai cerşiţi iertare.

La cerul greu de îndurări
Zvîrli-vom răzvrătirea
Un iad de ţipăt şi strigări
Şi mări de flăcări, mîndre mări,
Vor bate-n cer, spre depărtări,
Gonind din lume zarea...

Poveştilor şi morţii dînd
Sodoma şi Gomora,
Cei buni, călăi, nemaiavînd,
Trăi-vor fraţi de dor şi gînd,
C-un rai aevea îmbrăcînd
Pămîntul tuturora.

Reda-vom sfîntului pămînt
Odihnă şi frăţie!
Căci toţi cu drag şi-or da avînt
Spre tot ce-i bun, măreţ şi sfînt,
Şi-n veci de veci vor zice-n cînt:
Dreptate, slavă ţie!

Mihail Iurievici Lermontov

Biografie Lermontov Mihail Iurievici
Mihail Iurievici Lermontov (rusă: Михаил Юрьевич Лермонтов, n. 15 octombrie – 3 octombrie stil vechi – 1814 d. 27 iulie – 15 iulie stil vechi – 1841) a fost un scriitor romantic rus.

În scurta lui viaţă a fost un duşman declarat al ţarismului, al asupririi şi nedreptăţii, întreaga lui operă fiind un aspru şi necruţător rechizitoriu la adresa celor lângă tron pitiţi, a celor de lege ocrotiţi. Biciuind cu versul lui de fier şi pară viciile societăţii contemporane şi strâmba ei întocmire, propovăduind iubire şi adevăr, Lermontov şi-a afirmat înalta lui concepţie despre rolul poetului şi poeziei. Prigoana celor huliţi de poet pentru fărădelegile lor n-a întârziat să vină. Lermontov ia drumul surghiunului, fiind trimis in Caucaz,din ordinul ţarului. Peisajul sălbatic al naturii caucaziene îl întâlnim în nenumărate poezii lirice, în poemele Mţîri şi Demonul, în romanul “Un erou al timpului nostru”, constituind nu numai un cadru exterior, ci şi o expresie a forţei nestăvilite. În acest cadru poetul îşi afirmă cu o vigoare rară crezul estetic.

Poezia “Poetul” (1838) transmite mesajul major al artistului-cetăţean, care odinioară cu ritmul vânjos al vorbei sale putea la luptă pe ostasi să-i mâie,-în opoziţie cu poetul pasiv care şi-a uitat menirea: Ai dat în schimb pe aur puterea ta de-oţel, ce uimea pe vremuri omenirea. Folosind simbolul pumnalului cu tăiuş fidel şi veşnic treaz, poetul este îndemnat să-şi ducă în lume înalta lui solie. Dar această solie, cuvântul profetic al purtătorului de adevăr şi de dreptate, se loveşte de fastul şi spoiala veacului său lânced şi revolta culminează în stigmatul societăţii mondene, parazitare. Poetul se vede înconjurat de-o

“…gloată cu fel de fel de inşi Cu vorbe şi zorzoane în lumea lor deprinşi, Cu muzica şi dansuri şi minciuni- Predicatori sălbatici adesea-ncep să urle, Sub masca unor oameni cuviincioşi şi buni.” (1ianuarie-1840)

De aici izvorăşte spiritul lui de negare, un dezacord dramatic cu mediul social al clasei dominante pe care-l detesta, sugerându-i imaginea simbolică a profetului hulit, ”lovit cu pietre şi alungat de cei din preajmă-mi răi la fire, în ochii cărora citeşte doar patimă şi răutate” Şi-atunci, scârbit, poetul-profet fuge de oameni în pustiu.” Profetul”-1841. Atitudinea de izolare, de evadare din minciuna şi falsitatea societăţii privilegiate, nu are la Lermontov substanţa intimistă a singurătăţii voite, căutate. Temperamentul lui tumultuos, în maxima incandescenţă a pasiunii, se consumă într-un protest social fecundat de idealurile pozitive ale libertăţii, ale dreptăţii şi egalităţii dintre oameni. Alte poezii: “Meditaţie”, ”Te-apasă greu urâtul…”, “îmi port pustiu prin noapte pasul…”

În ultimii ani ai vieţii 1840-1841, conflictul dintre poet şi despotismul ţarist se ascute la maximum. Scârbit peste masură în momentul plecării în al doilea surghiun- unde, ca şi marele său premergător Puşkin, îşi va găsi moartea într- un duel absurd- poetul este copleşit de amărăciune, luându-şi rămas bun de la acea Ţară de robi şi de stăpâni sătui. Lira lui Lermontov, cu rezonanţe adânci şi bogate, a vibrat pentru tot ce este simţire înaltă şi gând înaripat, iar alături de admirabilele simboluri care vădesc resursele nemăsurate ale unui romantism activ de factura revoluţionară, poetul şi-a închinat multe versuri lirice patriei pe care, fidel şi generos a iubit-o cu toată puterea sufletului său furtunatec.

Demonul

Ma jur pe-ntaia zi a firii
Ma jur pe ultimu-i azur
Pe blestemul nelegiuirii
Pe vesnicul adevar ma jur
Ma jur pe chinul prabusirii
Pe sacrul biruintei dor
Ma jur pe clipa intalnirii
Pe-amenintarea despartirii
Pe visul meu nepieritor
Ma jur pe duhuri, pe infrangeri
Pe goana lor din loc in loc
Ma jur pe veghetorii ingeri
Vrajmasi cu palose de foc
Ma jur pe iad, pe cer, pe fire
Pe tine jur, ca sa-mi ramai
Ma jur pe ultima-ti privire
Ma jur pe lacrima-mi dintai
Pe rasuflarea-ti ce-n tacere
Revarsa-al buzelor prinos
Pe parul lung si matasos
Pe fericire si durere
Pe dragostea ce-ti port duios
Ma jur sa fug de razbunare
Ma jur sa nu mai fiu trufas
De azi din lume va dispare
Cel ce-i al raului faptas
Vreau sa ma rog, vreau sa iubesc
In bine iar sa crede voiesc
...........................
Tamara, crede-mi sfantul tel
Ca-n dragoste precum si-n ura
Eu sunt statornic, eu nu-nsel!

Corabia văzduhului

Pe-oceanu-albstru-n noaptea neagră,
Sub stele reci străluminând,
Doar o corabie aleargă,
Cu toate pânzele în vânt.

Plutesc înaltele catarguri
Neclătinate din butuci -
Şi în tăcere, peste larguri
Privesc doar tunuri mari de tuci.

Nici căpitanul nu se-aude,
Nici marinari pe punte nu-s.
Ea trece peste stânci afunde
Şi n-o opresc furtuni de sus.

E-o insulă-n ocean, departe,
- Granit pustiu şi mohorât -
Cu un mormânt, şi-un împărat e
`Ngropt acolo în mormânt.

Fără onoruri l-îngropară
Duşmanii-n ţărmurii pustii,
Pe piept cu-o piatră grea, povară
Eternei lui călătorii

Şi an de an, când se-mplineşte,
Spre miezul nopţii, -acel sfârşit,
Corabia din larg opreşte
La ţărmul `nalt şi liniştit.

Din lumea lui trezit, apare
Prin umbre împăratul viu,
Cu un tricon înscris pe zare
Şi cu surtucu-i cenuşiu.

El mâinile-şi încrucişează
La piept, înaintând ca-n vis,
Şi sus la cârmă se aşează
Pornind pe-al apelor abis.

Spre Franţa scumpă, să-şi mai vadă
Şi tron şi slavă, trece-n zbor,
Unde-a rămas şi vechea gardă
Şi fiul lui moştenitor.

Şi când prin noapte-şi vede ţara
Peste întinsul amărui,
Îi arde inima ca para
Şi stele ard în ochii lui.

Trecând a undelor invazii
Semeţ, peste foşnirea lor,
Prin noapte-şi strigă camarazii
Şi garda lui, poruncitor.

Dar lângă Elba albăstrie
Şi piramidele-n tăceri,
Şi sub zăpezile Rusiei
Dorm mustăcioşii grenadieri.

Nici mareşalii nu-s să-i asculte
Prin noapte, glasul cunoscut:
Ori au pierdut demult în lupte,
Ori l-au trădat şi s-au vândut.

Neliniştit, pe ţărmul mării,
Bătând pământu-ncoace-ncol`,
Privind în beznele uitării,
Din nou, mai tare cheamă-n gol.

În faţa sorţii blestemate
Îşi strigă fiul scump - dar nu-i!
I-ar da din lume jumătate,
Şi Franţa toată, numai lui.

O, fiul lui de mult din gândul
Acestei lumi e stins, demult!
Şi împăratul aşteptându-l
Ascultă-al apelor tumult.

Oftează greu, tot lângă mare,
Dar noaptea piere-n răsărit,
Şi stropi de lacrime amare
Pe ţărmul rece s-au ivit.

Sus, pe corabia vrăjită,
Lăsându-şi capu-n piept, apoi,
Spre insula încremenită
Făcând un semn, porni-napoi.

Adio, nespălat imperiu

Adio, nespălat imperiu,
Rusie de satrapi şi robi,
Şi voi, mundirelor mizere,
Şi tu, supusul lor norod.

Sub poale de Kaukaz, prea poate,
Scăpa-voi de copoii tăi,
De ochiul lor ce scurmă-n toate,
De nas şi miros de potăi.

Cântecul demonului

Pe ocean de timp şi spaţii,
Fără cârmă şi catarg,
Hore-ntregi de constelaţii
Lin se leagănă în larg;
Iar pe lanuri fără urme
Se destramă-n necuprins,
Păscând cerurile-n turme,
Înnorări de neatins.
Întâlnire efemeră-
Nici tristeţi, nici mângâieri,
Nici în viitor nu speră,
Nici regrete, -n zi de ieri.
Şi pe timp de-amărăciune
Fii ca turma norilor:
Rece la frământul lumii
Şi ca ei-nepăsător.

Dorin Teodorescu

Tu...

Tu,

Ca o stea ai răsărit în inima mea,

Ca un gând te-ai aşezat în mintea mea,

Tu eşti o dulce alinare pentru mine,

A ta privire o doresc doar lângă mine,

Frumoaso cu chip de zână,

Îţi mulţumesc, că ai întins a ta mână,

Că poate nu mai eram acum,

Poate eram pe alt drum,

Frumaso cu chip dulce,

De-aş putea lângă mine,

În braţe, te-aş aduce,

Şi mi-ar fi mai bine,

Frumoaso cu zâmbet cald,

În ochii tăi aş vrea să mă scald,

Nu aş mai înota,

Să mă-nec în iubirea ta...

TEATRU/FILM 15 Iulie

Biografie A P Cehov

1860 La 17 ianuarie, la Taganrog, Imperiul Rus, s-a nascut Anton Pavlovici Cehov. A fost un prozator, dramaturg si medic rus, fiind considerat a fi unul dintre cei mai mari scriitori de povestiri scurte din istorie. A fost cel de-al treilea copil din cei sase care au supravetuit ai lui Pavel Yegorovich Cehov si al Yevgeniyei Cehov. Tatal sau, a fost vazut de catre unii istorici modelul fiului sau in multe portrete ale ipocriziei. Mama sa, avea remarcabile calitati de povestitor, incantandu-si copiii cu diverse povestioare.

1867-1879 Urmeaza studiile primare si secundare in orasul natal, Taganrog.

1876 Afacerea tatalui, comerciant de haine, se indrepta cu pasi repezi spre faliment, dupa ce cheltuise majoritatea banilor pentru a construi o casa noua. Pentru a evita inchisoarea, a fugit la Moscova, unde cei doi fii mai mari ai sai, Alexander si Nikolay, se aflau la universitate. In Moscova au trait in saracie, mama sa fiind fizic si emotional epuizata. Tanarul Cehov a ramas in orasul natal, in Taganrog, pentru a vinde averea familiei si pentru a-si finaliza studiile.

1879 Isi termina studiile in Taganrog si merge la familia sa la Moscova.

1879-1884 Studiaza medicina. Pentru a putea sa-si ajute familia, publica povestioare in diverse reviste umoristice.

1881-1904 In aceasta perioada scrie piesele de teatru : "Platonov" sau "Piesa fără titlu" (1881), "Asupra efectelor nocive ale tutunului" (1886), "Cantecul lebedei" (1887), "Inavov" (1887), "Ursul" (1888), "Cererea in casatorie" (1888 sau 1889), "Tragedian fara voie" (1889), "Nunta" (1889), "Demonul padurii" (1889), "Jubileul" (1891), "Pescarusul" (1896), "Unchiul Vania" (1897), "Trei surori" (1901), "Livada cu visini" (1904).

1883-1903 Intre acesti ani publica urmatoarele povestiri : "Moartea unui slujbas" (1883), "Grasul si slabul" (1883), "Stridiile" (1884), "Cameleonul" (1884), "Masca" (1884), "Vanatorii" (1885), "Sergentul Pribișceev" (1885), "Grișa" (1886), "Acasa" (1887), "Sirena" (1887), "Kaștanka" (1887), "Stepa" (1888), "Salonul numărul 6" (1892), "Călugărul negru" (1894), "Vioara lui Rotschild" (1894), "Ordinul Anna" (1895), "Casa cu mezanin" (1896), "Mujicii" (1897), "Omul în carapace" (1898), "Doamna cu cățelul" (1899), "Arhiereul" (1902), "Logodnica" (1903).

1884-1896 Cehov a scris si cateva nuvele, dintre care amintim : "Dramă la vânătoare" (1884), "Stepa" (1888), "Un duel" (1891), "Trei ani" (1895), "Viața mea" (1896).

1886 Din acest an, incepe colaborarea la "Novoe Vremia" (Timpuri noi), publicand proza, lucrand si la piesele sale de teatru.

1892 Cehov a cumparat o mosie mica la tara, in Melikhovo, nu departe de Moscova, unde a trait impreuna cu familia sa pana in 1899. "E frumos sa fii domn", a glumit Cehov cu prietenul sau, Ivan Leontyev.

1897 In timp ce se afla intr-o vizita la Moscova, a suferit o hemoragie pulmonara majora. Cu greu a fost convins sa mearga la spital, unde medicii l-au diagnosticat cu tuberculoza pe partea de sus a plamanilor. Acestia i-au recomandat o schimbare a modului de viata.

1901 La 25 mai, s-a casatorit cu actrita Olga Knipper.

1904 La 2 iulie, in sanatoriul de la Badenweiler, Germania, Anton Cehov moare de tuberculoza.

Lucrarile lui Cehov au fost traduse in mai multe limbi. Celebrul scriitor uzbec Abdulla Qahhor, a tradus multe dintre povestirile lui Cehov in limba uzbeca. Qahhor a fost influientat de scriitorul rus, considerandu-l profesorul sau.

Livada cu vişini de A P Cehov

Anton Pavlovici Cehov - Livada De Vişini

Trei surori de A P Cehov

Anton Pavlovici Cehov - Trei Surori (Teatru Radiofonic):

SFATURI UTILE 15 Iulie

DESPRE CAISE, PIERSICI, NECTARINE

Caisa - Prunus armeniaca, Piersica - Prunus persica si Nectarina -Prunus persica var.nectarina, sunt membre ale familiei Rosaceae inrudite cu marul, parul..., si sunt cunoscute ca fructe cu samburi.

Comete parfumate rostogolite pe tarabele din piete, apetisante si rotunjoare, fructele galbene si portocalii au in ele o adevarata compozitie magica: saruri minerale bogate si variate, topite in magma parfumata si dulce a miezului si strans urmate de siraguri de vitamine. Magia acestor fructe ne ajuta sa ne pastram frumusetea si sanatatea, folosindu-le darurile. In cautarea permanenta a siluetei ideale, din caise, piersici si nectarine ne putem hrani sanatos, realizand preparate delicioase.

De cand
Caisii si piersicii au fost cultivati acum cca 3000 de ani, pe coastele montane din China, unde traiesc si acum in stare salbatica. De aici caisul s-a raspandit foarte repede, intinzandu-se prin Armenia si de aici trecand in tinuturile europeene.
Medicul antic Galien, vorbind despre caise spunea: "seamana cu piersicile, dar sunt mult mai bune, nu se strica si nu se inacresc in stomac ca piersicile, sunt mult mai placute si prin urmare mai usor de digerat".

Piersica s-a raspandit si ea in Europa luand Drumul Matasii, iar numele de piersica a fost dat fructului de catre europeeni care credeau ca acesta provine din Persia (Iran). Din secolul XV-lea cultura piersicei luind o mare amploare in Franta.

Istoria nectarinei este neclara, primele inregistrari despre acest fruct vin din Anglia prin 1616, dar este clar ca ea fusese deja creata ca varianta aparte de piersic in Asia Centrala, mult mai devreme.

De ce
Inainte in China si Japonia aceste fructe erau cele mai populare si mai raspandite, existand un adevarat cult al asiaticilor pentru propritatile divine ale acestor fructe.

Caisele poarta energie spirituala feminina si sunt folosite pentru a indulci dispozitia cuiva sau pentru a inspira romantism si pasiune in relatii.

In traditia chinezeasca piersica era simbolul longevitatii si nemuririi.

Piersicul se recomanda in cazuri de colici abdominale si dureri reumatismale. Piersicul se foloseste sub forma de ceai, cu actiune buna in tusea convulsiva, sau sub forma de cataplasme cu flori de piersic.

Piersicile in mod special sunt surse de vitamona C, A, Ph si Mg si fibre.

Nectarinele, ca sortiment aparte de piersica sunt bogate in vitamina C si fibre si sunt din cauza lipsei de puf, mai usor de consumat ca atare.

Prin proportia sarurilor minerale de o mare valoare pe care le contin si prin proprietatile lor echilibrate, aceste fructe si mai ales caisa sunt considerate ca indispensabile organismului.
Caisele intaresc sistemul imunitar si au mai mult caroten antioxidant decit orice alt fruct, la fel si un continut foarte mare de vitamina A.

Caisele daca sunt coapte se dovedesc a fi tonice si usoare, stimuland plamanii si ficatul, in vederea secretiei bilei. Din samburii de caise se prepara un ulei ce inlocuieste uleiul de migdale in alimemtatie si in industrie.

In cautarea siluetei ideale
In afara calitatilor terapeutice, specialistii au demonstrat ca desi sunt fructe hipercalorice pot fi folosite in diverse regimuri de slabit.

Foarte multe diete de slabit echilibrate sunt insotite de salate multicolore din care nu lipsesc fructele cu samburi, pentru ca indiferent de dieta este bine sa obtinem aportul de vitamine si saruri minerale si fibre pentru a fi frumosi si sanatosi. Fructele sunt folosite in dietele vegetariene, dietele cu putine calorii, dietele bazate pe preparate cu putine calorii, dieta mediteraneeana, diete bazate pe preparate fara foc.

Astfel in urma unor studii facute de biochimistii de la Universitatea Hamburg s-a descoperit ca in coaja de piersica foarte coapta exista cel putin 12 factori de tip enzimatic, ce activeaza unele lipaze (substante ce distrug lipidele), din straturile de grasime si de aici dieta cu piersici.

Conserve cu parfum de vara
Conservarea fructelor pentru iarna a devenit o adevarata industrie, plina de fantezie, din fructe proaspete se pot prepara compoturi, nectaruri, dulceturi, siropuri... Toate acestea ne vor ajuta sa prelungim bucuria gustului si darnicia plina de vitamine a verii si pe timpul iernii.

Prepararea conservelor de iarna din piersici, caise si nectarine nu are limite pentru gospodinele calificate, mai ales ca acestea exista vara din abundenta si nu sunt foarte pretentioase. Copii se vor bucura oricum primii de ele "Dulceata de caise", "Dulceata de piersici".

In gastronomie
Fructele cu samburi precum caisele, piersicile si nectarinele care sunt acum in plin sezon, sunt ingredientul principal in multe retete speciale.
Astfel din caise si piersici se prepara torturi si prajituri delicioase de care te poti bucura in familie sau ocazii speciale "Prajitura cu caise"; din caise, piersici, nectarine se pot prepara dulciuri dietetice care ne ajut a sa ne mentinem silueta "Branza de vaci cu piersici", "Piersici caramelizate si afine"; din caise, piersici si nectarine se prepara salate usoare si apetisante cu care iti poti mentine energia si sanatatea "Salata Tutti-Frutti", "Tepuse cu fructe". De asemenea exista retete savuroase si pline de fantezie bazate pe carne si fructe cu samburi "Vitel la gratar cu piersici", care sunt in topul gurmanzilor si pe care le putem prepara in timpul verii; ca sa nu mai vorbim de cocktailuri si alte bauturi "Cocktail Paradiso".