18 FEBRUARIE 2018

RELIGIE ORTODOXĂ 18 Februarie

Sf Ier Leon, episcopul Romei; Lăsatul secului pentru Postul Sfintelor Paști; Duminica Izgonirii lui Adam din Rai – a Lăsatului sec de brânză

Papa Leon I este unul dintre sfintii Bisericii nedespartite ai primului mileniu crestin, pe care ii regasim in Calendarul Ortodox. Leon s-a nascut in Italia intr-o familie crestina.  Ajungand arhidiacon al Papei Sixt al III-lea, dupa moartea acestuia, Leon a fost numit Papa al Romei. Papa Leon I a fost cel care a salvat orasul de la distrugere, atunci cand Attila si hunii sai s-au apropiat de Roma. Sfantul, intampinandu-i imbracat in vesmintele arhieresti, a reusit sa negocieze cu Attila, facandu-l sa se retraga.

Sfantul Leon s-a afirmat si ca aparator al dreptei credinte impotriva ereziei lui Eutihie si Dioscor. In cadrul celui de-al Patrulea Sinod Ecumenic de la Calcedon, tinut in anul 451, a fost citita si epistola Sfantului Leon, in care el sustinea cu tarie, cele doua lucrari si cele doua vointe in Hristos. A trecut la Domnul in anul 461.

Viaţa Sfântului Ierarh Leon, Episcopul Romei

    Acest mare arhiereu şi păstor al Bisericii lui Dumnezeu, Leon, era de neam din Italia. Tatăl său era Chintian. Din tinereţe a fost crescut în învăţătura cărţii, întru înţelepciunea cea din afară şi în faptele cele bune creştineşti. Alegând duhovniceasca viaţă mai mult decât cea mirenească, mai întâi a fost arhidiacon la papă Sixt al III-lea. Apoi, pentru multa lui înţelepciune şi curăţie, după moartea lui Sixt, prin alegerea tuturor, a luat scaunul Romei şi păştea bine cuvântătoarele oi ale lui Hristos, ca un bun păstor, punându-şi sufletul său pentru dânsele.

    Când Atila, stăpânitorul hunilor şi tiranul cel cumplit, care se numea "biciul lui Dumnezeu", biruind multe ţări, a mers şi asupra Italiei, vrând să o pustiiască cu foc şi sabie, papa Leon, văzând că nimeni nu putea să se împotrivească aceluia, s-a rugat cu dinadinsul lui Dumnezeu cu postire şi cu lacrimi, cerând de la El apărare şi chemând în ajutor pe Sfinţii marii Apostoli Petru şi Pavel. Apoi a mers singur la acel tiran ca să-l roage să se potolească, gata fiind să moară pentru oile sale. Şi vorbind către dânsul cu dulci cuvinte de Dumnezeu insuflate, l-a prefăcut din lup în oaie. Pentru că, a ascultat tiranul cuvintele plăcutului lui Dumnezeu, cu blândeţe şi cu smerenie, minunându-se de arhierească să îmbrăcăminte şi înspăimîntându-se de cinstitaşi sfânta lui faţă. Deci a făcut toate după dorirea lui şi s-a dus din hotarele Italiei la locul său.

    Boierii şi voievozii lui Atila, mirându-se de neobişnuita şi grabnica lui schimbare în blândeţe, îl întrebau pe dânsul: "Pentru ce s-a temut de un roman, care fără de arme venise la dânsul şi l-a ascultat şi ca un biruit a fugit, lăsând atâta pradă în pământul Italiei?" Atila le-a răspuns: "N-aţi văzut voi ceea ce am văzut eu. Am văzut doi bărbaţi, în chip de îngeri, pe Sfinţii mari Apostoli Petru şi Pavel, de amândouă părţile papei, iar în mâini ţinând săbii, cu moarte mă îngrozeau pe mine, de nu voi asculta pe arhiereul lui Dumnezeu". Astfel, era înfricoşat marele şi plăcutul lui Dumnezeu Leon, nu numai celor nevăzuţi, ci şi celor văzuţi vrăjmaşi. Apoi era preaiubit de oile sale, că pentru dânsele nu s-a temut a merge la tiranul care năvălea şi chiar de i-ar fi fost lui a pătimi, nu se înspăimântă.

    În timpul arhieriei lui, după eresul lui Nestorie, veni Eutihie, arhimandritul monahilor din Constantinopol, şi Dioscor, patriarhul Alexandriei, hulitorii cei fără de ruşine, care pe cele două firi ale lui Hristos, Domnul nostru, adică cea dumnezeiască şi omenească, le amestecau într-una şi cu acel eres tulburau Biserica lui Dumnezeu foarte mult. Adunând al lor sobor în Efes, pe Sfântul Flavian, patriarhul Constantinopolului, apărătorul credinţei, cu nedreptate l-au judecat şi l-au ucis şi multă răutate făceau celor dreptcredincioşi.

    Atunci Sfântul Leon, papa, a arătat mare sârguinţă ca să îndrepteze şi să pocăiască Biserica cea tulburată de eretici, scriind către împăraţi, mai întâi lui Teodosie, apoi lui Marchian, ca să rânduiască să fie sobor din toată lumea. Deci, s-a adunat sfântul şi a toată lumea al IV-lea sinod în Calcedon, al Sfinţilor Părinţi în număr de 630, pe vremea împărăţiei lui Marchian şi a Pulheriei, contra lui Eutihie şi Dioscor, care ziceau că în Hristos Domnul este o fire şi o lucrare şi o voie. La acel sinod, deoarece era cu neputinţă că prea sfinţitul Leon să fie, pe de o parte pentru lungimea drumului şi pentru neputinţele bătrâneţii, iar pe de alta, pentru nelesnicioasa trecere, din pricina deselor năvăliri barbare ce se făceau atunci asupra Italiei; pentru aceea, a trimis pe episcopul Pascasie şi Luchentie şi pe presbiterii Bonifacie şi Vasilie.

    Fiind la sinodul acela ceartă cu ereticii şi îndoire multă, atunci, după porunca Sfinţilor Părinţi, pentru învingerea ereticilor, s-a citit epistola acestui Sfânt Leon, papă al Romei, scrisă către cel ce a fost mai înainte patriarh al Constantinopolului, adică Sfântul Flavian, care adunase în Constantinopol sinod local contra ereticilor. Despre epistola aceea se povesteşte că a îndreptat-o chiar Sfântul şi marele Apostol Petru, de care lucru adevereşte Sfântul Sofronie al Ierusalimului, scriind aşa: "Ne-a spus ava Mina, părintele chinoviei, care se numea Salamana, ce este aproape de Alexandria, că a auzit pe ava Evloghie, patriarhul Alexandriei, spunând: "Când am mers în Constantinopole, am găzduit cu domnul Grigorie, arhidiaconul Bisericii Romei, bărbat cu adevărat ales şi îmbunătăţit. Vorbind cu dânsul, mi-a spus de prea sfinţitul şi fericitul Leon, papă al Romei, povestindu-mi ceea ce este scris în Biserica Romei.

    Scriind Sfântul Leon epistola către Sfântul Flavian, episcopul Constantinopolului, împotriva rău-credinciosului Eutihie şi Nestorie, a pus-o pe mormântul mai marelui Apostol Petru şi cu rugăciuni şi cu privegheri şi cu postiri se ruga lui, zicându-i: "De am greşit întru ceva ca un om, tu, căruia de la Domnul Dumnezeu şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos ţi s-a încredinţat apostolia, mântuieşte-mă". După 40 de zile i s-a arătat apostolul, pe când se ruga, şi i-a zis: "Am citit şi am îndreptat". Apoi, luând Leon epistola sa de pe mormântul fericitului Apostol Petru, a deschis-o şi a aflat-o îndreptată de apostoleasca mână.

    Acea epistolă a Sfântului papă Leon, când s-a citit la cel de-al patrulea sinod, toţi Sfinţii Părinţi au strigat: "Petru, Apostolul, prin gura lui Leon grăieşte". Sfântul sinod s-a întărit prin acea scrisoare a Sfântului Leon, ruşinând pe eretici. Dar nu numai atunci, ci şi după aceea, epistola aceea ce întărea credinţa şi astupa gurile eretice, în mare cinste era la Sfinţii Părinţi, precum şi la fericitul Evloghie, patriarhul Alexandriei, cel sus pomenit, care răspundea ereticilor, celor ce o huleau, împotrivindu-se cu tărie pentru dânsa. De aceea, era şi iubit Sfântul Leon şi după ce se dusese din cele de aici, fiind cu sfinţii înaintea lui Dumnezeu.

    De acest lucru, acelaşi sfânt, Sofronie povesteşte: "Sfântul Teodor, episcopul cetăţii Darnia, din Likia, ne-a spus nouă: "Când eram postelnic la Sfântul Evloghie, patriarhul Alexandriei, am văzut în vis un bărbat cu sfinţită cuviinţă şi luminat, care mi-a zis: "Să spui pentru mine lui Evloghie patriarhul". Iar eu i-am zis: "Cine eşti tu, stăpâne? Cum voi spune de tine?" El mi-a răspuns: "Eu sunt Leon, papă al Romei". Şi, intrând eu am spus Sfântului Evloghie, zicând: "Prea sfinţitul şi prea fericitul papă Leon, întâiul şezător al scaunului Romei, voieşte să intre la tine". Auzind de aceasta patriarhul Evloghie şi sculându-se, degrabă a ieşit în întâmpinarea lui, şi, făcând rugăciune, s-au sărutat şi au şezut.

    Atunci dumnezeiescul Leon a zis Sfântului Evloghie, patriarhul: "Ştii pentru ce am venit la voi?" El a răspuns: "Ba nu." Leon i-a zis: "Am venit să vă mulţumesc că bine şi cu vitejie sufletească aţi răspuns la epistola mea, astupând cu dânsa gura ereticilor. Această epistolă am scris-o fratelui meu Flavian, patriarhul Constantinopolului, pentru mustrarea păgânescului eres al lui Nestorie şi Eutihie. Să ştii, frate, că nu numai mie mi se cuvine laudă pentru dumnezeiasca osteneală şi sârguinţă, ci şi marelui Apostol Petru, care a citit şi a îndreptat epistola mea. Iar mai întâi de toţi se cuvine laudă Adevărului celui propovăduit de noi, care este Hristos, Dumnezeul nostru. Acestea, zice episcopul Teodor, le-am văzut nu numai o dată, ci şi de două ori şi de trei ori că, adunându-se, au vorbit despre aceea între dânşii şi am spus vedenia aceasta Sfântului Evloghie. El a lăcrimat şi, ridicându-şi mâinile spre cer, a dat mulţumire lui Dumnezeu, zicând: "Mulţumesc Ţie, Stăpâne, Hristoase, Dumnezeul nostru, că m-ai învrednicit pe mine, nevrednicul, ca să fiu propovăduitorul adevărului Tău şi cu rugăciunile robilor Tăi, Petru şi Leon, acea puţină îndrăzneală a noastră, ca pe cei doi bani ai văduvei, a voit s-o pomenească negrăita Ta bunătate".

    Vedenia aceasta a fost după mulţi ani de la moartea lui Leon. Sfântul Evloghie a vieţuit mai pe urmă, pe vremea împărăţiei lui Iraclie. Iar Sfântul Leon s-a sfârşit mai înainte de el, pe vremea împărăţiei celui de un nume cu sine, împăratul Leon cel Mare. Sosind prea sfinţitul Leon la adânci bătrâneţe şi apropiindu-se de sfârşitul său, s-a încredinţat pentru iertarea neputinţelor sale cele omeneşti. A petrecut 40 de zile lângă mormântul Sfântului Apostol Petru în rugăciune şi în post, rugând pe Sfântul Apostol să se roage lui Dumnezeu pentru el şi să-i ierte greşelile lui. După sfârşitul celor 40 de zile i s-a arătat Sfântul Apostol Petru şi i-a zis: "M-am rugat pentru tine şi iertate îţi sunt păcatele, afară de hirotonii, pentru că de acelea vei fi întrebat, de ai hirotonisit pe cineva bine şi legiuit, sau nu".

    După această înştiinţare, Sfântul Leon a îndesit rugăciunile sale, postirile şi milosteniile, strigând în zdrobirea inimii până ce a luat uşurarea cea desăvârşită. Astfel, mai înainte pregătindu-se precum i se cădea spre ieşire, şi-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu. Apoi s-a dus la sfinţii cei mai dinainte, mari ierarhi şi învăţători, stând cu dânşii înaintea scaunului lui Hristos, Dumnezeul nostru, Cel slăvit şi închinat, împreună cu Tatăl şi cu Sfântul Duh, în veci. Amin.

Ev. Matei 6, 14-21

Zis-a Domnul: dacă veţi ierta oamenilor greşelile lor, şi vouă Tatăl vostru cel ceresc vă va ierta greşelile voastre. Iar dacă nu veţi ierta oamenilor greşelile lor, nici Tatăl vostru nu vă va ierta greşelile voastre. Când postiţi, nu fiţi trişti ca făţarnicii, căci ei îşi întunecă feţele lor, ca să se arate oamenilor că postesc. Adevărat vă spun vouă că îşi iau răsplata lor. Iat tu, când posteşti, unge-ţi capul tău şi faţa ta o spală, ca să nu te arăţi oamenilor că posteşti, ci Tatălui tău care este în ascuns; şi Tatăl tău care vede cele ascunse îţi va răsplăti ţie. Nu vă adunaţi comori pe pământ, unde moliile şi rugina le strică, şi unde furii le sapă şi le fură. Ci vă adunaţi comori în cer, unde nici moliile, nici rugina nu le strică, şi unde furii nu le sapă, nici le fură. Că unde este comoara voastră, acolo va fi şi inima voastră.

Ap. Romani 13, 11-14; 14, 1-4

Fraţilor, acum mântuirea este mai aproape de noi, decât atunci când am crezut. Noaptea e pe sfârşite; ziua este aproape. Să lepădăm dar lucrurile întunericului şi să ne îmbrăcăm cu armele luminii. Să umblăm cuviincios, ca ziua: nu în ospeţe şi în beţii, nu în desfrânări şi în fapte de ruşine, nu în ceartă şi în pizmă, ci îmbrăcaţi-vă în Domnul Iisus Hristos şi grija de trup să nu o faceţi spre pofte.

Primiţi-l pe cel slab în credinţă fără să-i judecaţi gândurile. Unul crede să mănânce de toate; cel slab însă mănâncă legume. Cel ce mănâncă să nu dispreţuiască pe cel ce nu mănâncă, iar cel ce nu mănâncă să nu osândească pe cel ce mănâncă, fiindcă Dumnezeu l-a primit. Cine eşti tu, ca să judeci pe sluga altuia? Pentru stăpânul său stă sau cade. Dar va sta, căci Domnul are putere ca să-l facă să stea.

Predica Părintelui Ilie Cleopa la Duminica lasatului sec de brînză (a Izgonirii lui Adam din Rai)
Despre lucrarea faptelor bune în ascuns şi despre milostenie

Iar tu postind, unge capul tău şi faţa ta o spală, ca să nu te arăţi oamenilor că posteşti (Matei 6, 17)

Iubiţi credincioşi,

Domnul şi Mîntuitorul nostru Iisus Hristos a venit din Cer ca să facă ascultare de Părintele Său şi să slujească la mîntuirea neamului omenesc, scoţîndu-l din robia diavolului şi a morţii. În toată Evanghelia El a învăţat neîncetat pe oameni, cum să facă voia lui Dumnezeu şi cum să lucreze faptele bune spre slava Lui şi spre mîntuirea sufletelor lor. În dumnezeiasca Evanghelie de azi, pe lîngă alte învăţături, ne arată cum să postim şi unde să adunăm comoară pentru sufletele noastre. Iată ce zice în privinţa postului ca să fie spre slava lui Dumnezeu şi spre mîntuirea sufletelor noastre: Tu însă, cînd posteşti, unge capul tău şi faţa ta o spală, ca să nu te arăţi oamenilor că posteşti, ci Tatălui tău care este în ascuns; şi Tatăl care vede în ascuns îţi va răsplăti ţie (Matei 6, 17-18).

Dar Mîntuitorul ne-a poruncit nu numai postul să-l facem în ascuns, spre a scăpa de slava oamenilor, ci şi milostenia, şi rugăciunea, şi toate faptele bune, că iată ce zice: Luaţi aminte ca faptele dreptăţii voastre să nu le faceţi înaintea oamenilor, ca să fiţi văzuţi de ei; altfel nu veţi avea plată de la Tatăl vostru Cel din ceruri (Matei 6, 1). Deci, cînd faci milostenie, nu trîmbiţa înainta ta, cum fac făţarnicii în sinagogi şi pe uliţe, ca să fie slăviţi de oameni; adevărat grăiesc vouă că îşi iau plata lor. Tu însă, cînd faci milostenie, să nu ştie stînga ta ce face dreapta ta, ca milostenia ta să fie într-ascuns şi Tatăl tău care vede în ascuns, îţi va răsplăti ţie. Iar cînd vă rugaţi, nu fiţi trişti ca făţarnicii cărora le place, prin sinagogi şi prin colţurile uliţelor, stînd în picioare, să se roage ca să se arate oamenilor; adevărat grăiesc vouă că îşi iau plata lor. Tu însă, cînd te rogi, intră în cămara ta şi, închizînd uşa, roagă-te Tatălui tău care este în ascuns, şi Tatăl tău, Care vede în ascuns, îţi va răsplăti ţie (Matei 6, 2- 6).

Iată, fraţii mei, cum ne-a învăţat Mîntuitorul nostru Iisus Hristos să lucrăm întru ascuns, spre a ne feri de păcatul cel mare al mîndriei şi al slavei deşarte care de multe ori ne vine din lauda oamenilor.

Dar oare întotdeauna trebuie să lucrăm faptele bune în ascuns? Suntem datori să lucrăm faptele bune şi în ascuns şi la arătare, cînd nu vom putea să le ascundem. Numai un lucru să avem în vedere: ca toate faptele noastre să fie plăcute lui Dumnezeu şi spre slava Lui. Că zice Mîntuitorul nostru Iisus Hristos: Aşa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, încît să vadă faptele voastre cele bune şi să slăvească pe Tatăl vostru cel din ceruri (Matei 5, 16). Deci, ori de facem fapte bune în ascuns, ori întru arătare, să le facem spre slava şi plăcerea lui Dumnezeu. Acest lucru ne învaţă şi vasul alegerii marele Apostol Pavel, zicînd: De aceea, ori de mîncaţi, ori de beţi, ori altceva de faceţi, toate spre slava lui Dumnezeu să le faceţi. (I Corinteni 10, 31).

Dumnezeieştii Părinţi ne arată că fapta are trup şi suflet. Trupul faptelor bune este lucrarea lor, iar sufletul faptelor bune este scopul cu care le lucrăm. Deci, se cuvine să fim cu mare luare aminte la scopul cu care lucrăm faptele cele bune. Fapta bună făcută cu scop rău are temelie de umbră şi, pe lîngă faptul că pierdem osteneala săvîrşirii ei, ne facem vinovaţi de osîndă. Căci Dumnezeu, care vede cele ascunse ale inimii noastre nu ia aminte la cele ce facem, ci la scopul cu care lucrăm fapta bună.

Acest adevăr ni-l arată şi dumnezeiescul părinte Maxim Mărturisitorul, care zice: "În toate cele făcute de noi, Dumnezeu ia seama la scop" (Filocalia, vol. II, Sibiu, 1947, p. 86). Căci unul lucrează fapta bună ca să fie lăudat şi cinstit de oameni, altul, ca să cîştige bani sau avere, iar altul, ca să tragă pe unii la păcate şi dezmierdări. Toate aceste scopuri sunt rele şi vătămătoare de suflet. Altul însă suferă toată osteneala faptelor bune şi cu multă răbdare şi smerenie îşi duce crucea vieţii avînd în vedere numai scopul sfînt de a face toate spre slava lui Dumnezeu, spre a cîştiga milă şi îndurare în ziua morţii şi a Judecăţii de apoi ca să-şi mîntuiască sufletul. Fericit şi de trei ori fericit este asemenea om care nu doreşte altceva în viaţă decît mîntuirea sufletului său.

Oare cîţi din sfinţi, urînd slava de la oameni, au fugit de lume şi au slujit lui Dumnezeu prin pustietăţi şi prin stîncile pămîntului! Iar unii, spre a fi urîţi şi batjocoriţi de oameni, s-au făcut nebuni pentru Hristos, precum au fost sfinţii Andrei şi Simon. Alţii, avînd în vedere prăpastia slavei deşarte, se sileau mai mult a ascunde faptele bune decît a le lucra. Aşa vedem pe acel bătrîn care se depărta totdeauna întru adîncul pustiului şi acolo îşi petrecea viaţa lui în tăcere, în linişte şi rugăciune. Odată l-a întrebat ucenicul lui, zicînd: "Pentru ce, părinte, totdeauna fugi de noi şi te depărtezi în adîncul pustiului? Nu este mai bine să trăieşti aproape de oameni, ca văzînd ei nevoinţa şi viaţa ta bună, să se folosească şi alţii, şi tu vei avea mai mare plată de la Dumnezeu?"

Răspuns-a bătrînul: "Crede-mă, fiule, că măcar de ar fi cineva asemenea cu Sfîntul şi Marele Prooroc al lui Dumnezeu Moise şi ar trăi împreună cu oamenii, nu poate să se cheme fiu al lui Dumnezeu după dar şi să-şi folosească sufletul său nicidecum. Că eu sunt fiu al lui Adam, şi precum Adam părintele meu, văzînd roada frumoasă şi bună la gust, n-a răbdat să nu guste, prin care a murit, aşa şi eu, cînd văd rodul păcatului, îndată îl poftesc, prin care luînd şi gustînd mor. Pentru aceea, Preacu-vioşii noştri Părinţi, fugeau din lume la pustie, ca să-şi omoare patimile şi poftele dulceţilor căci acolo nu aflau mîncare care naşte poftele păcatului" (Pateric, Rm. Vîlcea, 1930. Despre smerenie).

Iubiţi credincioşi,

Astăzi se lasă sec de brînză, iar de mîine începe Sfîntul şi Marele post al Paştelui, care durează şapte săptămîni. Primele şase săptămîni formează postul propriu-zis, iar ultima săptămînă de la Florii pînă la Învierea Domnului, postim şapte zile în cinstea Sfintelor şi mîntuitoarelor Patimi ale Domnului nostru Iisus Hristos.

De felul cum trebuie să postim ne învaţă Însuşi Mîntuitorul în Evanghelia de astăzi, cum am amintit la început. Adică să postim după puterea fiecăruia, dar în taină şi cu bucurie, iar nu cu tristeţe, căci sunt o parte din creştini care spun: "Eu nu pot posti că sunt bolnav!" Sau dacă totuşi postesc o zi, două se arată trişti, indispuşi şi chiar agitaţi. În această privinţă, fraţii mei, trebuie să ştiţi că "Biserica nu este omorîtoare de oameni ci de patimi". Postul de mîncare de dulce şi chiar de vin este rînduit de Biserică pentru toţi, dar după putere. El este necesar tuturor, mai ales celor tineri, ca să-i oprească de la păcate şi de la patimile trupeşti. Iar dacă cineva este bolnav, bătrîn sau neputincios să asculte de duhovnicul lui şi să postească după cît poate.

Să ştiţi şi aceasta, că postul este de două feluri. Post trupesc, adică înfrînare de la mîncare pe un timp limitat, cu scopul de a ne ruga mai curat lui Dumnezeu şi de a ne stăpîni firea. Al doilea, este postul sufletesc, adică înfrînarea limbii, a ochilor, a auzului de la cele rele; a mîinilor să nu lucreze vreun păcat şi, mai ales, înfrînarea minţii de la imaginaţii şi gînduri pătimaşe, a inimii de la pofte şi tot felul de răutăţi "care ies din inimă" şi a voinţei ca să nu accepte săvîrşirea vreunui păcat.

Iată deci, cele două feluri de posturi. Numai cine posteşte cu amîndouă felurile de post, adică şi cu trupul şi cu sufletul, numai acela ţine post întreg şi adevărat. Iar dacă cineva este bolnav să se înfrîneze de la mîncare după putere, dar să postească de mînie, de tutun, de beţie, de ceartă, de înjurături, de glume, de somn mult, de gînduri şi imaginaţii necurate, de cărţi rele, de păcate urîte trupeşti şi sufleteşti, de furt, de minciună, de judecăţi prin tribunale, de vrăjitorie, de avorturi, de divorţ, de dezbinări între rude şi de tot păcatul. Că mai mare este postul sufletesc de gînduri şi de faptele rele, decît postul trupesc de mîncare. Cine se înfrînează de la toate aceste răutăţi se va putea cu uşurinţă înfrîna şi de la mîncare şi băutură.

Poate întreba cineva de vechimea postului, crezînd că postul a fost rînduit de Biserică mult mai tîrziu. Aici vă amintesc cuvintele Sfîntului Vasile cel Mare care spunea că postul este una din cele mai vechi porunci, fiind rînduit chiar din rai. Căci a poruncit Dumnezeu lui Adam: Din toţi pomii din rai poţi să mănînci, iar din pomul cunoştinţei binelui şi răului să nu mănînci, căci, în ziua în care vei mînca din el, vei muri negreşit! (Facere 2, 16-17). Vedeţi vechimea postului? Iar dacă Adam şi Eva au călcat porunca postului şi ascultării, vedeţi că au fost izgoniţi din rai şi au murit? Iată vechimea postului şi iată şi urmările celor ce au putut dar n-au voit să postească. Deci şi noi să ne silim a trece curgerea Postului Mare, cu înfrînare după puterea trupească şi sufletească. Iar cînd nu putem sau nu ştim cum să postim să urmăm sfatul preotului nostru.

Iubiţi credincioşi,

Postul se respecta şi în Legea Veche. Iudeii posteau lunea şi joia şi în anumite zile după rînduiala de cult a Vechiului Testament. In Legea Harului, Sfinţii Părinţi, pornind de la cultul iudaic, au rînduit două zile de post săptămînal obligatoriu: miercurea, în amintirea vînzării Domnului de către Iuda şi vinerea, în cinstea răstignirii Lui pe cruce. Mai tîrziu s-a rînduit şi lunea zi de post, mai ales pentru călugări, ca să prisosească în toate Biserica creştină faţă de cultul iudaic. Apoi s-au rînduit şi celelalte patru posturi de peste an, dintre care cel mai important pentru pocăinţa şi creşterea noastră duhovnicească este Postul Mare. În acest sfînt post creştinii se înfrînează de la mîncare de dulce, merg cît mai regulat la biserică, se împacă unii cu alţii, soţii ţin definitiv curăţenie trupească. Apoi toţi se roagă mai mult, citesc regulat Psaltirea, fac metanii şi milostenie după putere, se spovedesc şi se împărtăşesc în post de două ori, sau măcar odată pînă la Sfintele Paşti, renunţă la judecăţi, la certuri şi distracţii care robesc mintea şi înşeală pe mulţi.

Pentru a avea folos de post şi pentru a-l trece cu uşurinţă, trebuie să-l unim cu încă două fapte bune cu sfînta rugăciune şi cu milostenia. Rugăciunea şi postul formează cele două aripi cu care creştinul poate zbura pînă la Hristos, iar amîndouă unite cu milostenia ne duc pînă în faţa Preasfintei Treimi şi formează cea mai sigură şi scurtă scară de mîntuire pentru creştini. O scară numai cu trei trepte care ne poate ridica de jos, unde suntem căzuţi împreună cu Adam, pînă sus, în Împărăţia Cerurilor. Să iubim aceste trei virtuţi şi să le lucrăm toată viaţa, dar mai ales acum în Postul Sfintelor Paşti. Postul este jertfa trupului, rugăciunea este jertfa sufletului, iar milostenia este jertfa dragostei în Hristos.

Să postim cu dragoste şi să urcăm scara Postului Mare cu bucurie, iar nu suspinînd, "că pe dătătorul de bunăvoie îl iubeşte Dumnezeu". Adam a căzut călcînd porunca postului. De aceea se şi numeşte Duminica de astăzi "a Izgonirii lui Adam din rai". Noi însă să ne ridicăm din căderea lui Adam, încercînd cu post, cu rugăciune şi cu milostenie, scara celor patruzeci de zile ale Marelui Post, crescînd duhovniceşte în credinţă, în dragoste şi în nădejdea mîntuirii, pînă vom ajunge înaintea lui Hristos înviat şi în lumina cea neapusă a Preasfintei Treimi.

În seara aceasta se citeşte la vecernie o rugăciune de iertare şi se iartă, acasă şi în biserică, toţi credincioşii din fiecare sat, parohie, familie, ca şi cei din mănăstiri. Fără iertare nu putem începe postul, nu ne putem ruga şi osteneala ne este fără folos. Iar începînd de mîine, timp de patru zile se citeşte, în fiecare biserică, "Canonul Mare" al Sfîntului Andrei Criteanul, o prea frumoasă rugăciune de pocăinţă. Care puteţi, luaţi parte cu evlavie la slujba Canonului Mare, care se citeşte patru zile. Acasă citiţi cărţi de rugăciuni şi cărţi creştineşti, după timp şi putere faceţi metanii şi, mai ales, citiţi Psaltirea pînă la Sfintele Paşti, că mare putere au psalmii.

Cu aceste scurte învăţături duhovniceşti, încheiem predica de azi şi rugăm pe bunul Dumnezeu să ne binecuvînteze începutul Postului Mare, ca să-l parcurgem cu folos şi să ajungem cu bucurie să ne închinăm şi slăvitei Sale Învieri. Amin.

ARTĂ CULINARĂ – REȚETE FĂRĂ CARNE 18 Februarie

A.  GUSTĂRI

Ouă picante

6 oua fierte bine;
3 linguri branza cottage;
2 linguri iaurt degresat;
1 lingura ceapa tocata marunt;
1 lingura mustar Dijon;
1/2 lingurita patrunjel uscat;
1/2 lingurita marar tocat marunt;
1/8 lingurita pudra de usturoi;
sos de ardei iute;
sare si piper, dupa gust.

1. Taie ouale pe jumatate.

2. Pune jumatate din galbenusuri intr-un castron - pastreaza restul de galbenusuri pentru o alta reteta.

3. Cu o furculita, piseaza galbenusurile impreuna cu branza cottage si iaurtul.

4. Amesteca restul ingredientelor in acelasi castron, adauga sare si piper, dupa gust.

5. Umple jumatatile de oua (albusurile) cu amestecul obtinut.

6. Se servesc reci.

B.  SALATE

Salată de cartofi cu smântână şi usturoi

500 g cartofi,
1 cana smantana,
5 catei usturoi,
2 cepe medii,
1 legatura marar verde,
1 legatura tarhon verde,
sare

Cartofii fierti se taie cubulete. Se amesteca apoi cu ceapa taiata fidea, usturoiul tocat marunt, mararul tocat si smantana. Se amesteca bine salata si se da la rece pana la servire.

Se orneaza cu tarhon.

C.  SOSURI

Sos de ouă

Sosul de oua este usor de preparat si foarte gustos. Pentru o savoare aparte poti adauga si diverse ierburi. Vei obtine un sos aromatic, ideal pentru paste.
  

• 50 grame unt
• 200 ml lapte
• 40 ml suc de lamaie
• 20 grame faina
• 2 galbenusuri
• coaja rasa de la o jumatate de lamaie
• sare
  *piper.

 Intr-o cratita topeste untul. Adauga faina si amesteca pana obtii o pasta cremoasa. Adauga laptele si amesteca pana cand sosul se ingroasa.

Adauga sarea, piperul si galbenusurile. Amesteca continuu. Ai grija ca sosul sa nu fiarba. Lasa la foc mic.

Adauga apoi treptat sucul de lamaie, amestecand continuu.
Se utilizează la paste făinoase.

D.  BORŞURI, SUPE CRÈME DE LEGUME

Supă de legume cu ou

1 ceapa
sare
1 lingurita de chimen
3 linguri de ulei
2 linguri de faina
1 lingurita de sare
4 oua
frunze de patrunjel
boia

Se prepara la fel ca si supa de chimen, cu diferenta ca ouale nu se bat inainte a le pune in supa, ele se lasa asa intregi. Se sparg 4 oua una cate una si se adauga incet in supa fierbinte, in zone diferite ale vasului. Apoi se lasa pe foc inca 10 minute, pana se fierb ouale. Nu se recomanda amestecarea supei pana cand ouale nu sunt fierte. Dupa 4-5 minute se poate amesteca supa pentru a nu se prinde rantasul.

E.  MÂNCĂRURI

Mămăligă cu brânză şi smântână

300 g malai;
100 g branza telemea;
100 g smantana;
50 g unt;
sare

Se pune mamaliga la fiert in apa cu sare. Intre timp, intr-un castron, se zdrobeste branza, se adauga smantana si untul. Dupa ce s-a fiert mamaliga, se toarna peste ingredientele din castron si se amesteca bine, pana se omogenizeaza.

Se serveste cu ceapa verde.

F.   DULCIURI

Gogoşi cu iaurt

•  2 oua
•  4 linguri cu zahar
•  1 lingurita cu bicarbonat
•  400 g iaurt gras
•  1 fiola esenta de vanilie
•  1 plic cu zahar pudra cu aroma de vanilie
•  1 lingurita cu coaja rasa de lamaie
•   un praf de sare
•   faina
•   ulei pentru prajit.

1.  Intr-un vas se bat bine ouale cu zaharul,apoi se adauga iaurtul si se amesteca bine cu telul.

2.  Apoi se adauga un praf de sare, bicarbonatul,coaja de lamaie ,esenta de vanilie si faina cat cuprinde ca sa iasa un aluat cam ca o crema mai groasa.

3.  Intr-un vas mai inalt se pune ulei mai mult la incins si cu lingura se ia din aluat si se fac gogosi care se pun la prajit .

4.  Se rumenesc frumos pe ambele parti cu grija sa nu se arda.

5.  Cand sunt gata se scot pe hartie absorbanta, apoi se pudreaza cu zahar vanilat cu aroma de vanilie.

ISTORIE PE ZILE 18 Februarie

Evenimente

·         1395: Regele Ungariei, Sigismund de Luxemburg, a acordat privilegii comerciale negustorilor brașoveni. Sigismund de Luxemburg (n. 14 februarie 1368, Nürnberg – d. 9 decembrie 1437, Znaim, Moravia, azi Republica Cehă) a fost principe elector de Brandenburg din 1378 până în 1388 și din 1411 până în 1415, rege al Ungariei și Croației din 1387, rege al Boemiei din 1419, rege al Germaniei din 1411 și împărat romano-german din 1433 până la moartea sa în 1437. A fost ultimul împărat din Casa de Luxemburg și unul dintre cei mai longevivi regi ai Ungariei, domnind peste 50 de ani. A fost înmormântat în catedrala catolică din Cetatea Oradea, distrusă în timpul ocupației otomane.

·         1563: Franța este zguduită de atentatul asupra Ducelui de Guise, cel mai înfocat nobil catolic ostil toleranței față de protestanți. François de Guise atins de un glonț va muri șase zile mai târziu.

·         1790: A apărut, la Iași, periodicul de limbă franceză "Courier de Moldavie", primul ziar tipărit pe teritoriul țării noastre (până în aprilie 1790).

·         1854: A început construirea liniilor de telegraf electric București–Giurgiu, București–Ploiești–Brașov, Timișoara–Lugoj–Orșova, făcându–se astfel legatura între liniile telegrafice din Principate și cele din Transilvania.

·         1879 – Este brevetata Statuia Libertatii. La 18 februarie 1879, i-a fost acordat sculptorului francez Bartholdi , brevetul D11. 023, pentru Statuia Libertatii conceputa de el, si care era descrisa astfel : “O statuie a Libertăţii Edificatoare a Lumii care este de fapt un personaj feminin cu un braţ ridicat, care poartă o torţă, în timp ceare o coroană pe cap “ In brevet se mai precizeaza de asemenea că faţa statuii are”trasaturi clasice, dar grave şi liniştite”, şi se constată că statuia este înclinata uşor spre stânga pe piciorul stâng, astfel că monumentul este în echilibru.

·         1884 – Poliţia țaristă a interzis cartea "În ce cred eu" a lui Lev Tolstoi. Contele Lev Nicolaevici Tolstoi,(n. 28 august(sv) / 9 septembrie(sn) 1828, Iasnaia Poliana – d. 7 noiembrie(sv) / 20 noiembrie(sn) 1910, Astapovo), a fost un scriitor rus, considerat unul dintre cei mai importanți romancieri ai lumii. Alături de Fiodor Dostoievski, Tolstoi este unul dintre scriitorii de seamă din timpul perioadei cunoscută ca vârsta de aur a literaturii ruse (începută în 1820 cu primele opere ale lui Pușkin, și terminată în 1880 cu ultimele lucrări ale lui Dostoievski).

·         1916 – In timpul primului razboi mondial, fortele franco-britanice ocupa colonia germana Camerun.

·         La 18 februarie 1917 (stil vechi) începe Revoluția din Februarie în Rusia țaristă, considerată ulterior primul stadiu al Revoluţiei ruse din 1917. Trupele garnizoane din Petrograd trec de partea poporului răsculat. Se formează un guvern provizoriu, iar rezultatul imediat al acestei revoluţii este abdicarea țarului Nicolae II-lea la 2 martie 1917. Revoluția Rusă din Februarie a apărut în mare parte ca rezultat al insatisfacției provocate de modul în care țarul conducea țara și, în mod particular, de tot mai adînca implicare a Rusiei în luptele din cadrul Primului Război Mondial. A fost un transfer al puterii în mare parte lipsit de vărsare de sînge. Regimul instituit a fost o alianță dintre liberali și socialiști care a vrut să inițieze reforme politice, să aducă la putere un executiv (guvern) și o Adunare Constituțională alese în mod democratic. În prima jumătate a lunii februarie, proasta aprovizionare a provocat revolte în capitala Petrograd. Pe 18 februarie (stil vechi) în marea intreprindere din Petrograd, Uzinele Putilov, s-a anunțat o grevă; s-a deschis focul asupra greviștilor și unele magazine s-au închis, ceea ce a provocat neliniște și în alte fabrici. Pe 23 februarie, stil vechi (8 martie, stil nou), o serie de întîlniri și demonstrații care au fost ținute cu ocazia Zilei Internaționale a Femeii, s-au transformat treptat în demonstrații cu caracter economic și politic. Ele au continuat în zilele care au urmat. La un moment dat, un batalion de soldați a fost trimis să reprime revolta, dar mulți au dezertat sau și-au împușcat ofițerii și s-au alăturat revoltei. Acest fapt a dus la abdicarea țarului Nicolae al II-lea la 2 martie 1917. Fratele ţarului, Marele Duce Mihail, a refuzat a doua zi să preia tronul. Guvernul Provizoriu Rus care l-a înlocuit pe țar a fost inițial condus de un aristocrat liberal, Prințul Gheorghi Evghenievici Lvov. După căderea guvernului său, el a fost succedat de un socialist, Alexandr Kerenski.

·         La 18 februarie 1918 se încheie pacea de la Brest-Litovsk între Rusia Sovietică și Germania.

·         1918 – Este inaugurată Universitatea Populară din Chișinău, Republica Democratică Moldovenească. La inceputurile sale Universitatea Populară avea trei secții: literatură, juridică și științifico-medicală. Universitatea a editat Buletinul Universității Populare din Chișinău.

·         1929 – A avut loc prima transmisie de teatru radiofonic la Radiodifuziunea Romana, (piesa intr-un act “Ce stie satul?” de V. Al. Jean), in interpretarea actorilor Maria Filotti, Ronald Bulfinski si Victoria Mierlescu).

·         1929: La Hollywood, California au fost decernate primele trofee ale Academiei Americane de Film.

·         1930: Descoperirea celei de–a noua planete a sistemului solar – Pluto – de către americanul Clyde Tombaugh de la Observatorul Lowell, aflat la Flagstaff, statul Arizona. Clyde William Tombaugh (n. 4 februarie 1906, lângă Streator, Illinois – d. 17 ianuarie 1997, Las Cruces, New Mexico) a fost un astronom american. Deși el este cel mai bine cunoscut pentru descoperirea planetei Pluto în 1930, primul obiect pe care l-a descoperit a fost identificat mai târziu ca centura Kuiper. Tombaugh a descoperit, de asemenea, aproape 800 de asteroizi în timpul căutărilor sale după planeta Pluto. De asemenea el a cerut să fie realizată o cercetare științifică serioasă privind obiectele zburătoare neidentificate. Pluto (numit adesea Pluton, mai ales în lucrări mai vechi) este o planetă pitică din Sistemul Solar, a doua ca masă după Eris și, ca volum, cea mai mare planetă pitică. A fost descoperită în anul 1930 de către astronomul american Clyde William Tombaugh. Obiectele cu orbite asemănătoare cu cea a lui Pluto se mai numesc plutine.  Până în 2006 a fost considerată a a noua planetă a Sistemului Solar, atât în ordinea distanței față de Soare, cât și a descoperirii. Pluto împreună cu satelitul său Charon sunt uneori considerate sistem binar, deoarece baricentrul orbitelor nu se află în interiorul niciunuia dintre cele două corpuri.

·         1932 – Japonia declara independenta statului marioneta Manciuria, fata de Republica China.

·         1941: Pentru a asigura ordinea tulburată de rebeliunea legionară din ianuarie 1941, generalul Ion Antonescu a inițiat o serie de decrete printre care și Decretul din 18 februarie 1941 prin care instituțiile și întreprinderile mai importante din țară au fost militarizate, indiferent dacă erau proprietate de stat sau privată. Ion Victor Antonescu (cunoscut și sub apelativul Mareșalul Antonescu; n. 2 iunie 1882, Pitești – d. 1 iunie 1946, închisoarea Jilava), militar și om de stat român, ofițer de carieră, general, șeful secției de operații a Marelui Cartier General al Armatei în Primul Război Mondial, atașat militar la Londra și Paris, comandant al Școlii Superioare de Război, șef al Marelui Stat Major și ministru de război, iar din 4 septembrie 1940 până în 23 august 1944 a fost prim-ministru al României și Conducător al Statului.

·         1952: Grecia și Turcia au aderat la NATO.

·         1979 - A nins în deşertul Sahara.

·         2001 – Cel mai grav caz de spionaj din istoria F.B.I. Robert Philip Hanssen, angajat al Agenţiei Federale F.B.I. de 27 de ani in divizia responsabila pentru “securitatea naţională”, este arestat în Virginia, sub acuzatia că a livrat Moscovei timp de peste 15 ani secrete importante în domeniile apărării şi spionajului. Robert Philip Hanssen a fost acuzat de vânzare secrete la Moscova si ca a primit 1,4 milioane dolari în numerar şi diamante timp de 15 ani. Trădarea lui a fost descrisa ca fiind ”cel mai mare dezastru din istoria serviciilor secrete americane”. A consimtit sa colaboreze cu autorităţile SUA pentru a evita pedeapsa cu moartea şi a fost condamnat la închisoare pe viaţă. Hanssen isi executa acum pedeapsa într-un penitenciar federal de inalta securitate, fiind 23 de ore pe zi complet izolat, departe de ceilalţi deţinuţi.

·         2004 - Paleontologii clujeni au descoperit în zona Haţeg scheletul unei păsări care a trăit în urmă cu 70 de milioane de ani, în Cretacicul terminal, precum şi fragmente de ouă fosilizate.

·         2005: Hăituirea și vânătoarea vulpilor, una din distracțiile preferate ale nobilimii, este interzisă în Anglia și Țara Galilor.

·         2006: Are loc cel mai mare concert al trupei The Rolling Stones, în fața a aproximativ 1,5 milioane de oameni pe plaja Copacabana din Rio de Janeiro.

·         2014 – Cel puțin 26 de persoane sunt ucise și alte cateva sute rănite în ciocnirile dintre demonstrantii antiguvernamentali si poliție în Kiev, Ucraina. La 18 și 19 februarie, la puțin 26 de persoane ucise în luptele cu poliția Jurnalistul Viacheslav Veremiy a fost ucis de pro-guvern împușcat Titușki în piept și atunci când tragatorii guvernamentali izolati (asa numitii “titiuski”) au atacat taxiul in care se afla. S-a anuntat si ca 40-50 de persoane au murit în incendiu care a cuprins cladirea Sindicatelor, după ce poliția a încercat să o ocupe.

Nașteri

·         1404: Leon Battista Alberti, umanist italian, arhitect, principal inițiator al teoriei artei Renașterii (d.1472)

·         1516 – S-a nascut regina Maria Tudor (Maria I), regina a Angliei si a Irlandei (1553-1558);  Maria I (engleză Mary I) (n. 18 februarie 1516 – d. 17 noiembrie 1558), cunoscută și sub numele de Maria Tudor, a fost regina Angliei și regina Irlandei din 6 iulie 1553 (de facto) sau 19 iulie 1553 (de jure) până la moartea sa în 17 noiembrie 1558. Maria a fost al patrulea monarh al dinastiei Tudor, după regina neîncoronată Lady Jane Grey și predecesoare a reginei Elisabeta I. Este în principal cunoscută pentru scurta reinstaurare în Anglia a catolicismului. Până la sfârșitul domniei, Maria I a executat aproximativ trei sute de opozanți religioși; drept urmare a primit porecla de Bloody Mary (Maria Sângeroasa).

·         1543: Carol al III-lea, Duce de Lorena (d. 1608)

·         1632 – S-a nascut violonistul si muzicianul italian Giovanni Battista Vitali (d. 10 12 octombrie 1692).
Profesorul său în primii ani a fost, probabil Maurizio Cazzati (1616-1678), maestro di cappella la Basilica San Petronio din Bologna. Primele dovezi documentate ale activități sale muzicale apare în evidențele orchestrei San Petronio din 1658. Perioada dintre anii 1680 și 1685 e cea mai productivă: a publicat șase colecții de muzică și a fost promovat la maestru di cappella în 1684. Ultimele sale două publicații, Musicali artificii, Opus 13 (1689) si Sonata, Opus 14 (1692), nu fac nici o mențiune despre Vitali.

·         1745 – S-a nascut fizicianul italian Alessandro Volta, inventatorul pilei electrice (m. 5 martie 1827). Născut în Italia în Como, Volta a fost profesor la Şcoala Regală de acest oraş şi s-a dedicat cercetării privind energia electrică. În 1776 el a descoperit gazul metan format din descompunerea materiei organice. În 1799, Volta inventeaza prima baterie electrică confectionata din o serie de discuri de cupru şi zinc, separate prin discuri de pânză impregnata cu acid.A murit în 1827, iar din 1881 numele sau este folosit pentru a defini unitatea de forţă electromotoare (V = volţi).

·         1825: Mór Jókai, scriitor și publicist ungur (d. 1904)

·         1838: Ernst Mach, fizician și filozof austriac (d. 1916)

·         1882 – S-a nascut Ion Mihalache, om politic român, lider al Partidului Taranesc Roman si mai tarziu al Partidului National-Taranesc Roman; (d. 1963). Ion Mihalache (n. 3 martie 1882, Topoloveni — d. 6 martie 1963, Râmnicu Sărat, în închisoarea cu regim de exterminare fizică a deținuților politici) învățător, om politic, ministru în mai multe guverne, fondator și președinte al Partidului Țărănesc, vicepreședinte al Partidului Național-Țărănesc.

·         1883 - S-a născut pictorul Nicolae Dărăscu ("Han vechi la Balcic") (m.04.08.1959).

·         1883: Nikos Kazantzakis, scriitor grec (d. 1957)

·         1885: Eugen Boureanul, prozator și traducător român (d. 1971)

·         1896: André Breton, poet francez (d. 1966)

·         1907: S-a născut Traian Herseni, sociolog, psiholog, etnolog român (d. 1980)

·         1911: Gabriel Georgescu, poet și traducător român (d. 1973)

·         1914 - S-a născut Pee Wee King (Julius Frank Kuczynski), acordeonist, violonist, compozitor şi şef de orchestră american.

·         1924 - S-a născut Şerban C. Andronescu, istoric al culturii, eseist, traducător, stabilit, din 1969, în SUA. A publicat, în 1976, lucrarea "Who's Who in Romanian America", importantă sursă de documentare asupra comunităţii româneşti din Statele Unite.

·         1925: George Kennedy, actor american

·         1931: Toni Morrison (pseudonim pentru Chloe Anthony Wofford), scriitoare americană de culoare, laureată a Premiului Nobel pentru literatură pe anul 1993

·         1932: S-a nascut Milos Forman, regizor ceh. Jan Tomáš Forman (n. 18 februarie 1932, Čáslav, Cehoslovacia), cunoscut mai ales ca Milos Forman, este un actor, scenarist, profesor și regizor de film ceh, de două ori câștigător al Academy Award. Miloš Forman și-a făcut studiile în Praga, apoi, după ce sovieticii au invadat Cehoslovacia, a plecat la Paris și apoi la New York. Primul său film de succes a fost Zbor deasupra unui cuib de cuci, un alt succes fiind Amadeus pentru care a câștigat un premiu Oscar alături de actorul Murray Abraham (Salieri) – actor in rol principal, de Peter Shaffer (scenariu) și alte 5 categorii. „Zbor deasupra unui cuib de cuci” i-a adus lui Miloš Forman cinci Premii Oscar, șase Premii BAFTA, pelicula fiind apreciată atât pe plan național,cât și internațional. Datorită notorității și talentului său reușește să pătrundă pe scena de la Broadway cu lungmetrajul Hair, în 1979

·         1933: Yoko Ono, cântăreață/artist plastic japoneză, soția lui John Lennon (Beatles)

·         1933: Sir Bobby Robson, fotbalist englez, antrenor și selecționer al Naționalei de fotbal a Angliei(d. 2009)

·         1934: Adina Caloenescu, pictor, grafician și gravor român (d. 2011)

·         1935 - S-a născut artistul plastic Gheorghe Pătraşcu.

·         1938: Ion Stendl, artist plastic român

·         1941 - S-a născut Irma Thomas (Irma Lee), cântăreaţă americană de soul.

·         1945 - S-a născut Jimmy Jewell, saxofonist şi clarinetist britanic (Gallagher & Lyle).

·         1947 - S-a născut Dennis de Young, vocalist, pianist şi compozitor american (Styx).

·         1948 - S-a născut Marty Simon, baterist britanic (Holy Smoke, Life, Sharks, April Wine).

·         1950: Cybill Shepherd, actriță americană

·         1952 - S-a născut Randy Crawford, cântăreţ american.

·         1952 - S-a născut Juice (Judy Kay) Newton, cântăreaţă country/pop americană.

·         1953 - S-a născut Derek Pellici, baterist australian (Little River Band).

·         1953 - S-a născut Robin Bachman, baterist canadian (Bachman-Turner Overdrive).

·         1954: John Travolta, actor și cântareț american

·         1955: Constantin Cotimanis, actor român

·         1962 - S-a născut Austin Howard, vocalist şi compozitor britanic (Ellis, Beggs & Howard).

·         1965: Dr. Dre, născut Andre Romelle Young, compozitor de muzică rap

·         1975: Gary Neville, fotbalist englez

Decese

·         814 – A decedat Angilbert (Sfantul Angilbert), diplomat si poet, născut aproximativ 750. Era rudă cu imparatul Carol cel Mare (Charlemagne), conte de Ponthieu si al șaptelea stareț al manastirii Sf. Riquier. Se pare ca Angilbert a dus o viață foarte lumească, departe de restrictiile monahale. Charlemagne a folosit virtuțile și talentele lui Angilbert pentru binele Bisericii și statului. El l-a trimis de trei ori la Roma ca ambasador la Papa.
Angilbert care s-a stins din viața la manastirea St. Riquier, este venerat ca un sfânt în ziua morții sale, la 18 februarie.

·         999: A murit Papa Grigore al V-lea (n. 972). Grigore al V- lea, (Bruno von Kärnten sau Bruno din Carinthia), originar din Saxonia s-a  născut în anul 973 si  a fost Papa de la 3 mai 996 pana la 18 februarie 999.  După un pontificat de 2 ani şi 9 luni si jumatate, a fost îngropat în Basilica Sf. Petru vechi.

·         1139- A murit marele cneaz al Kievului Iaropolk II Vladimirovici (1082 – 18 februarie 1139), A fost Prințul de Pereiaslav (1114-1132) si Mare Cneaz al Kievului (1132-1139), fiul lui Vladimir II Monomakh și Gytha de Wessex. A luptat împotriva cumanilor o dată în 1103 și din nou în 1116.

·         1294: A murit Kublai Khan, împărat mongol (n. 1215). A fost un Mare Han mongol care a domnit între anii (1215-1294) si unul din nepoții întemeietorului Imperiului mongol Ginghis Han. Kubilai han era fratele hanului Möngke. A fost până în 1271 împăratul Chinei si este considerat a fi fost unul dintre cei mai importanți conducători mongoli din dinastia Yuan. Pe timpul regnului său în China, a adunat în jurul său mulți demnitari chinezi destoinici, ca Lien Hsi-hsien, Liu Binzhong, care se străduiau să îmbunătățească administrația mongolă. În anul 1253, Kubilai s-a convertit la religia budistă. A luat măsuri în sprijinul ei și al mănăstirilor din Tibet, astfel ca budismul a ajuns în timpul său religie de stat.

·         1405: Timur Lenk, sultan (1388-1405), întemeietorul imperiului turco-mongol al Timurizilor (n. 1336)

·         1455 – A murit pictorul italian Fra Angelico; (n. 1395). Fra Angelico, (c. 1395 – 18 februarie 1455) pictor renascentist timpuriu, cel mai valoros reprezentant al pictorilor de inspirație sacră din quattrocento. Este menționat în lucrarea lui Giorgio Vasari Viețile artiștilor ca având un „talent rar și desăvârșit„. Acest pictor toscan al Renasterii timpurii, pe numele său adevărat Guido di Pietro, s-a născut în Toscana, lângă Florenţa si a intrat intr-o manastire dominicana în 1418. În jurul anului 1425, a devenit călugăr şi a luat numele de Fra Giovanni. A fost supranumit”Angelico”, pentru profunzimea spirituală a picturii sale. Fra Angelico a fost chemat in 1445 la Roma de papa Eugeniu al IV-lea, pentru a picta frescele din Capela Preasfântului Sacrament din Vatican.

·         1535: Heinrich Cornelius Agrippa, astrolog și alchimist german (n. 1486)

·         1546: A murit Martin Luther, reformator religios german (n. 1483). S-a născut la 10 noiembrie 1483 în Eisleben si a fost
maestru de Filozofie la Universitatea din Erfurt în anul 1505,călugăr augustinian şi preot in 1507.
S-a opus vânzarea de indulgenţe de catre Papa si la 31 octombrie 1517 el a afişat in public cele 95 de teze de la Wittenberg, care marchează începutul reformei.
A tradus Biblia în limba germană.

·         1564: a încetat din viaţă Michelangelo Buonarotti, pictor, sculptor, arhitect şi poet italian (n. 1475). Michelangelo Buonarroti (n. 6 martie 1475, Caprese, Provincia Arezzo – d. 18 februarie 1564, Roma) a fost, alături de Leonardo da Vinci, cel mai important artist în perioada de vârf a Renașterii italiene. Geniul său universal este deopotrivă oglindit de pictură, desen, sculptură și arhitectură. A scris și poezii, în special în genul sonetului și madrigalului – in imagine, Michelangelo – Portret executat de Jacopino del Conte, 1535. Printre sculpturile sale cele mai cunoscute sunt “David” si ”Pieta”. El a proiectat de asemenea mormântul papei Iuliu al II-lea. Printre cele mai renumite opere ale sale se evidentiaza pictura Capelei Sixtine si sculptura Pieta, aflata in Bazilica Sf. Petru Frescele din Capela Sixtină din Roma, au fost pictate intre anii 1508 şi 1512. Pietà este o sculptură creată în 1499 de artistul Michelangelo Buonarroti. În prezent această capodoperă de o valoare inestimabilă a sculpturii renascentiste se află la Vatican, în Bazilica Sfântul Petru. Este singura lucrare semnată de Michelangelo. Semnătura poate fi văzută pe centura care îi încinge pe diagonală pieptul Fecioarei. Statuia a fost realizată pentru cardinalul francez Jean de Billheres, care fusese repartizat în Roma. Statuia a fost făcută ca monument funerar al cardinalului, dar a fost mutată în prima capelă pe partea dreaptă de la intrarea în bazilică, în secolul XVIII, unde se găsește actualmente. Această faimoasă operă de artă o întruchipează pe Fecioara Maria ținând în brațe trupul lui Isus după crucificare. Această temă este de origine nordică, populară la vremea respectivă în Franța, însă nu și în Italia. Interpretarea dată de Michelangelo lui Pietà este unică. Este o lucrare de o deosebită importanță întrucât împletește idealurile de frumusețe renascentiste cu cele naturaliste

·         1583: Antonio Francesco Grazzini, scriitor italian (n. 1503)

·         1712: Ludovic, Delfin al Franței (n. 1682)

·         1743: Anna Maria Luisa de' Medici, ultima din familia Medici (n. 1667)

·         1851: Carl Gustav Jacob Jacobi, matematician german (n. 1804)

·         1873 – Revoluționarul bulgar Vasil Levski este executat prin spanzurare la Sofia de către autoritatile otomane. Nascut la 18 iulie 1837 Vasil Levski a inființat in 1869 Organizatia revolutionara interna, o retea de comitete revolutionare regionale secrete care a încercat să organizeze o revoltă a poporului bulgar la nivel national.

·         1886: Constantin D. Aricescu, poet, prozator și dramaturg român (n. 1823)

·         1916: Elisabeta de Neuwied, regina Elisabeta de România (n. 1843). Elisabeta a României (pseudonim literar Carmen Sylva, nume complet Elisabeth Pauline Ottilie Luise zu Wied, n. 29 decembrie 1843, Neuwied, Germania – d. 18 februarie 1916 (S.N. 2 martie), Curtea de Argeș) a fost regina României în timpul domniei soțului său, Carol I al României. Patroană a artelor, fondatoare a unor instituții caritabile, poetă, eseistă și scriitoare, ca fondatoare de instituții caritabile a fost supranumită de oamenii din popor „mama răniților”. Elisabeta era fiica lui Hermann, principe de Wied. În 1869 principesa Elisabeta de Wied s-a căsătorit cu domnitorul Carol I al României, devenind în 1881 prima regină a României, în urma recunoașterii țării drept regat atât de Poarta Otomană cât și de marile Puteri Europene după Războiul de Independență a României de la 1877. A murit cu puțin timp înainte ca România să declare război Germaniei și a fost îngropată la mănăstirea de la Curtea de Argeș. 

·         1956 - A murit compozitorul francez Gustave Charpentier (n.25.06.1860).

·         1959 – A decedat compozitorul, pianistul și dirijorul român Alfred Alessandrescu (n.1893).

·         1964: Fredrik Ljungström, inginer, constructor și industriaș suedez (n. 1875)

·         1964: A murit  George Lövendal, pictor de origine danezo-norvegiană, care a activat în România (n. 1897). George Lövendal (cunoscut și ca George Baron de Lövendal) (n. 10 mai 1897, Sankt Petersburg – d. 18 februarie 1964, București), a fost un pictor care a lucrat în România. S-a născut în Sankt Petersburg, fiind un descendent al regelui Frederic al III-lea al Danemarcei și Norvegiei. În 1752, familia Lövendal a plecat din Suedia și a ajuns în Rusia. George baron de Lövendal a fost a noua generație după Frederick al III-lea. Între 1914 și 1917, George a urmat școala de Belle Arte la Sankt Petersburg dovedind un mare talent de portretist. După absolvire, a profesat la Soroca și Chișinău, în Basarabia. Revoluția bolșevică din 7 noiembrie 1917 a avut un impact trist asupta familiei sale. Tatăl său, Lorentius Löwendal, ofițer de marină în armata țaristă, aflat la comada fortăreței Kronstadt, a fost ucis de bolșevici, George fiind obligat să-și câștige singur existența, ca actor și balerin. În 1918, când Basarabia s-a unit cu România, Lövendal a continuat să profeseze în noua sa patrie, inițal ca scenograf la teatrul din Chișinău. În 1928, la Cernăuți, George Lӧwendal a fondat primul teatru cult de păpuși și marionete din România. George Lovendal a creat la București Academia liberă de arte plastice (1938), fiind totodată unul dintre membrii fondatori ai Fondului Artiștilor Plastici din România (1945). George Lovendal, care a fost directorul tehnic al Teatrului Național din Cernăuți (1926-1935), al Teatrului Național din Craiova (1942-1943), dar a desfășurat și o bogată activitate la teatrele „Lucia Sturdza Bulandra” și „Constantin Tănase” din capitală. Apoi s-a mutat la București, unde, între 1950–1964, a fost profesor la Institutul de Arte Plastice “Nicolae Grigorescu”. A avut ca elevi personalități remarcabile ale artei românești, între care Grigore Vasiliu-Birlic, Radu Beligan, Nineta Gusti și Oleg Danovschi. A fost un artist multilateral, afirmându-se în multe domenii ale artei, între care designer, creator de cosume, a lucrat în teatru, operetă, gazetărie, actorie, balet, regie artistică și a fost și arhitect. Tot el a creat primul teatru de păpuși din țară. A devenit cunoscut în special ca pictor portretist, care a avut ca subiect principal țăranul român, pictând în special țărani bucovineni.

·         1966 - A murit Egizio Massini, dirijor român de origine italiană (n.26.07.1894).

·         1967 – A incetat din viata fizicianul Iacob Robert Oppenheimer; impreuna cu un grup de cercetatori a construit prima bomba atomica;( n. 22 aprilie 1904). J. Robert Oppenheimer (n. 22 aprilie 1904, d. 18 februarie 1967) a fost un fizician teoretician evreu-american, cunoscut pentru rolul său ca director al Proiectului Manhattan, efortul din timpul celui de-al doilea război mondial de a dezvolta primele arme nucleare, la laboratorul secret din Los Alamos în New Mexico. Cunoscut ca „părintele bombei atomice,” Oppenheimer a fost șocat de puterea criminală a bombei după ce aceasta a fost folosită pentru a distruge orașele japoneze Hiroshima și Nagasaki. Citând din Bhagavad Gita, el a spus: „Dacă lumina a o mie de sori ar exploda odată pe cer, ar fi ca frumusețea celui puternic. Sunt prefăcut în Moarte, distrugătorul lumilor.”

·         1996 - A murit Ioan Juvara, medic, recunoscut drept creator al unei prestigioase şcoli de chirurgie, autor al unui număr de 14 tehnici chirurgicale originale, membru de onoare al Academiei Române (n.02.01.1913).

·         2001: Balthus (Balthasar Klossowsky), pictor francez (n. 1908)

·         2001 - A murit cîntăreţul francez Charles Trenet (n.18.05.1913).

·         2008 - A încetat din viaţă actriţa Mihaela Mitrache: "Filantropica", "Excursia", "Moartea unui artist" (n. 8 iulie 1955).

·         2013: Damon Harris, cântăreț american (The Temptations) (n. 1950)

·         2013: Kevin Ayers, cântăreț, compozitor și muzician englez (n. 1944)

Sărbători

·         În calendarul ortodox: Sf Ier Leon, episcopul Romei; Lăsatul secului pentru Postul Sfintelor Paști; Duminica Izgonirii lui Adam din Rai – a Lăsat6ului sec de brânză

• În calendarul romano-catolic:  Sf. Bernadeta Soubirous, fecioară
• În calendarul greco-catolic: Sf. Leon, papă († 461); Sf. Bernadeta Soubirous († 1879). Papa Leon I cunoscut ca Papa Leon cel Mare, papă în perioada 440 – 461. În anul 452, Papa Leon cel Mare a stăvilit invazia lui Attila în peninsula Italică, întâlnindu-se cu el la Mantova, unde l-a convins să elibereze robii și să facă drum întors. Papa Leon cel Mare s-a pronunțat în numeroase chestiuni teologice. S-au păstrat 69 de predici în care Papa Leon cel Mare a clarificat unele probleme dogmatice fundamentale. Papa Leon cel Mare a fost elevat în rândul sfinților și este recunoscut în Occident precum și în Orient.
• Gambia : Ziua națională - Aniversarea proclamării independenței (1965)

ARTE 18 Februarie

MUZICĂ 18 Februarie

Nicolai Rimski Korsakov

Rimsky-Korsakov: Scheherazade - op.35: 

Rimsky Korsakov Capriccio Espagnol Op 34: 

Robert Lee Smith, cântăreţ soul american (The Tams)

Horia Moculescu, compozitor

Charley Pride, cântăreţ country american

Kenny Lynch, cântăreţ şi actor britanic

Travis Pritchett, cântăreţ amrican (Travis & Bob)

Wilson Pickett, cântăreţ şi compozitor soul american

WILSON PICKETT Greatest Hits: 

Jean-Claude Pascal „Nous les amoureux"

Eurovision 1961 - Luxembourg - Jean-Claude Pascal - Nous les amoureux [HQ SUBTITLED]: 

Isabelle Aubret „Un premier amour"

Eurovision 1962 - France - Isabelle Aubret - Un premier amour [HQ SUBTITLED]: 

Barry Wilson, baterist britanic (Paramounts, Procol Harum)

PROCOL HARUM 

Eugen Cuteanu, compozitor român

Eugen Cuteanu - concert vioara si orchestra: 

Charles Williams Butterfield, americanul cotat printre cei mai buni trompetiști albi de dixieland

John Hartman, baterist american (Doobie Brothers)

Doobie Brothers 

Irene Cara, cântăreaţă şi actriţă americană

Taja Sevelle, cântăreaţă şi compozitoare americană

Vanessa Williams, actriță și cântăreață americană

Vanessa Williams - Save The Best For Last: 

ÎNREGISTRĂRI NOI:

ConcertoVeneziano: Vivaldi, Locatelli,Tartini (Giuliano Carmignola & Andrea Marcon)

Murray Perahia plays Bach Keyboard concertos Nos 1, 2 & 4, BWV 1052, 1053 & 1055

Best Elegant Piano For Love Songs - The Sweet Dreams Collection

J S Bach: Die Kunst der Fuge (Johannes Ernst Köhler) CD 1

 CD2

POEZIE 18 Februarie

Andre Breton

Biografie

André Breton (Tinchebray (Orne), n. 19 februarie 1896 - Paris, d. 28 septembrie 1966) a fost un poetfrancez, eseist, editor și critic, șef inițiator și unul dintre fondatorii curentului cultural suprarealism, împreună cu Paul Eluard, Luis Buñuel și Salvador Dalí printre alții. Manifestele suprarealiste ale lui Breton conțin cele mai importante expuneri teoretice ale mișcării.

André Breton s-a născut la Tinchebray (Orne) ca fiu al unui negustor. Și-a petrecut copilăria pe meleagurile britanice începând să scrie de mic poeme – l-a cunoscut pe poetul Paul Valéry. A studiat medicina și mai târziu psihiatria datorită căreia, în 1921, l-a cunoscut pe Sigmund Freud. În timpul primului război mondial, l-a cunoscut pe Jacques Vaché, un dadaist înfocat.

În 1916 el s-a alăturat curentului cultural dadaist, dar după un timp a formulat o serie de obiecții la adresa dadaismului, declarând: „Lasă tot. Lasă Dada. Lasă-ți nevasta. Lasă-ți amanta. Lasă-ți speranțele și temerile. Lasă-ți copii în păduri. Lasă-ți substanța pentru umbră. Lasă-ți viața ușoară, lasă-ți ceea ce aveai pentru viitor. Haide, la drum.” Atunci s-a întors la suprarealism și a colaborat cu Louis Aragon și Philippe Soupault la revizuirea operei Littérature. Foarte importante pentru el au fost întâlnirile din timpul războiului cu Guillaume Apollinaire. Manifestele sale suprarealiste au fost publicate în 1924. Influențat de teoriile psihologice, Breton definea Suprarealismul ca fiind „autonomism psihic pur, prin care o încercare este făcută să exprime, fie oral, în scris sau într-o altă manieră, adevărata funcționare a gândului. Comanda gândului, în absența totală a controlului gândului, excludând orice preocupare morală sau excentrică.” În Al Doilea Manifest, Breton afirmă că suprarealismul luptă să obțină „avantaj mintal, din care viața și moartea, realul și imaginarul, trecutul și viitorul, înțelesul și neînțelesul, nu vor mai fi percepute contradictoriu.”

Breton și colegii lui credeau că izvoarele libertății personale și liberării sociale stau în inconștient. Au găsit exemple în tablourile pictorilor Hieronymus Bosch și James Ensor, în scrierile lui Charles Baudelaire, Arthur Rimbaud, Alfred Jarry și chiar în conceptele revoluționare ale lui Karl Marx.

Deși mișcarea suprarealistă a fost, încă de la început, în continuă schimbare sau conflictuală, totuși, în toate lucrările majore, La Révolution surréaliste (1924 - 1930) și Le Surréalisme au service de la révolution (1930 - 1933), au canalizat cooperarea și răspândirea ideilor și peste hotarele Franței.

„Subiectivitatea și obiectivitatea comit o serie de atacuri una alteia în timpul vieții unde prima suferă cele mai mari lovituri.”(citat din Nadja, 1928).

Din 1930 publică câteva colecții de poeme printre care Iubire nebună (1937), volum ce apără emoțiile iraționale ale iubiților, inspirat din mitul Cenușăresei. Proza scrisă de el a fost mai bine văzută decât poeziile sale dintre care se remarcă opera Nadja (publicată în 1928), un portret al lui Breton și al unei femei nebune. Titlu se referă la un nume de femeie, de fapt numele soției sale, și începutul cuvântului "speranță" sau "nădejde" în rusește.

Într-o plimbare cu barca la Martinique, în 1941, Breton îl cunoaște pe antropologul Claude Lévi-Strauss cu care discută despre creația artistică. Claude Lévi-Strauss critică definiția dată de Breton unei capodopere spunând că este un rezultat al spontaneității minții fără a analiza valoarea estetică a operei. Breton îi răspunde că „foarte puțin îl interesează ierarhia operelor suprarealiste – chiar dacă am făcut o ierarhie a operelor romantice și simboliste.”

În timpul războiului Breton a scris trei poeme epice în care a tratat tema exilului. După cel de-al doilea război mondial el a călătorit în sud-vestul și în vestul Indiei, întorcându-se în Franța în 1946. La scurt timp după întoarcerea în Franța, el devine un fel de meditator al unui grup de tineri suprarealiști.

Între 1940 și 1950 el a scris eseuri și colecții de poeme printre care Arcane 17 (1945). Ultima sa lucrare poetică se numește CONSTELLATIONS (1959).

Moare la Paris la 28 septembrie 1966.

Iarba roşie

Iarba rosie, aurul marilor palarii marine
Compun pentru fruntea ta muzica si penele
Infernului. Pe drumul tau înalbesc nicovalele
De se face frumos în inima ta ce tuna pe rinichii tai

Niciodata valea iubirii! Printre frunze dispar
Trenuri prinse cu lassouri de bruma...
Sânii spre ale cascadelor spuma
Sa le întorci etern: lumina este tot ceea ce îmbratisez.

Cometa a râsului, pleaca unde neantul te cheama, 
Deschide picioarele tale ca un evantai sau o inflorescenta;
Doar tu stii sa-mi faci primavara în sânge si apa.

Balantele vietii, cu tine pe post de brat.

Tiki

Te iubesc în fata marilor
Rosu ca un ou când e verde
Tu ma transporti într-o clarificare
Dulce ca laptele închegat mâinilor
Tu ma îmboldesti pe burtile femeilor
Ca si cum ar fi fost un maslin al sidefului
Tu îmi dai echilibru
Tu ma culci
Cât despre faptul de a fi trait
Înainte si dupa
Sub pleoapele mele de cauciuc

Gabriel Georgescu, poet și traducător român

Biografie

Poetul, traducătorul şi profesorul Gabriel Georgescu este o personalitate literară marcantă, pe care Craiova i-a dăruit-o Sătmarului.

G. Georgescu s-a născut la Craiova, în 4 septembrie 1911. Părinţii săi au fost Petre Udrea, (originar din Turceni, pribeag de la 13 ani, apoi marinar călător pe mările lumii cu un nume nou, Georgescu), şi Elisabeta Atena Nicolau, de origine macedo-română. Tatăl, marinarul cu o vastă experienţă, era o fire dinamică, inventivă, devenind, printre altele, unul dintre întemeietorii sportului în Craiova. În Primul Război, tatăl pleacă voluntar, primeşte decoraţii, iar Corneliu Baba îi face portretul. Mama, rămasă orfană la 16 ani, moşteneşte o bibliotecă bogată. Copilăria şi-a petrecut-o în casa de pe strada „B.P. Hasdeu” (fosta „Norilor”), ridicată de bunicul său dinspre mamă. Poetul Gabriel Georgescu a avut două surori: Florica (n. 1908) şi Rodica (n. 1919). Moartea pretimpurie a acesteia din urmă, bolnavă de inimă, l-a marcat pe Gabriel profund pentru tot restul vieţii.

Şcoala primară a făcut-o în Craiova, apoi a urmat cursurile Liceului “Carol I” din acelaşi oraş, perioadă în care face lecturi intense din Baudelaire, Verlaine, Rimbaud, Mallarmé, Valéry. În 1930, în ultima clasă de liceu traduce şi scrie poezii. Devine apoi student la Facultatea de Litere şi Filosofie din Bucureşti, iar în 1932-1933 studiază slavistica la Sofia. Aici trăieşte o altă dramă. Iubita lui, o studentă bulgară, moare (o moarte neelucidată) în intervalul în care poetul revenise în ţară pentru câteva luni, ceea ce îi provoacă o suferinţă enormă, convertită în versuri.

Ca poet, G. Georgescu debutează la revista „Vremea” (10 iunie 1934, nr. 341, pag. 7) cu poezia „Epicritica bucuriei”, semnată G. Mavrogheni. Ca student, asistă la cursurile marilor profesori ai epocii: Mihail Dragomirescu, Ovid Densusianu, Iorga, Simion Mehedinţi. Este apreciat de Dim. Caracostea şi P.P. Negulescu, iar Tudor Vianu se oferă să-i prefaţeze un volum de traduceri din Paul Verlaine şi volumul de poezie originală Poemul fără flăcări. Publică, de asemenea, în “Revista Fundaţiilor Regale”, “Floarea de foc”, “Luceafărul” de la Sibiu, “Pământul” de la Călăraşi etc.

În 1935 devine licenţiat în filologie modernă şi, după ce ocupă diferite funcţii, ia în 1936 drumul Transilvaniei. Înşiră în statul său de funcţiuni licee din Năsăud, Oradea, Arad, Oraviţa, Orăştie. Vin la rând Ismail, Craiova şi Petroşani. Iar după toate acestea urmează Satu Mare, unde, între 1 septembrie 1946 şi 30 septembrie 1963, a fost un eminent profesor de literatură la actualul Colegiu “Mihai Eminescu”, după care devine lector la Facultatea de Filologie a Institutului Pedagogic de 3 ani din Baia Mare, unde a predat teoria literaturii, literatura universală şi folclorul până la pensionare, în 1 octombrie 1972. Amintirea lui este şi acum vie în partea nord-vestică a ţării. Nu se găseşte absolvent de liceu sau de facultate din acea perioadă care să nu-şi aducă aminte cu veneraţie de profesorul lor, Gabriel Georgescu.

În Satu Mare s-a căsătorit cu Zamfira Tarţa (1952), născându-li-se o fetiţă, Tudoriţa, care a însemnat pentru el singura mare bucurie a unei existenţe dramatice, aspect vizibil în mai multe poeme din ciclul Copilul floare. A fost legat de oraşul de pe Someş unde a trăit 27 de ani (din 1946 până la moartea survenită în 1973), aici şi-a creat opera şi tot aici şi-a ales locul de viaţă veşnică, în Cimitirul Greco-Catolic situat lângă gara din localitate. Pe crucea de marmură neagră stau săpate două versuri din poemul Cădem arzând: “Mai sus de fericirea şi chinul tuturor / Cădem arzând, cu mâna spre lumea aşteptată”.

În perioada sătmăreană, a publicat în presa locală din nord-vestul ţării, dar şi în revistele literare importante ale Ardealului, “Familia”, “Steaua”, “Tribuna”. Lirica proprie, traducerile şi articolele semnate de el în presa locală au reprezentat, pentru tinerii scriitori sătmăreni, o adevărată şcoală de poezie, poetul devenind un model de atitudine civică şi de opţiune estetică.

O mare pasiune a sa a fost biblioteca, aspiraţia lui tinzând spre “liniştea cărţilor”, fapt pentru care a redactat “un plan al unei biblioteci ideale” (Nae Antonescu). Retras, având un cerc restrâns de prieteni, era cunoscut mai mult ca traducător, deşi “poezia era adevărata lui vocaţie.” Ostracizat şi suspectat de regimul comunist pentru simplul fapt că era un produs al marii şcoli interbelice, G. Georgescu îşi publica “producţiile lirice ca traduceri din poeţi bulgari sau ruşi”. (Ion Ghiur).

Într-un interviu din 1968, luat de Petre Got (în “Pentru socialism”, Baia Mare, 27 ianuarie 1968), se considera “poet fără public” şi vorbeşte de şapte-opt volume de poezii, împreună cu traducerile, pe care le are în posesie. Au mai rămas în manuscris două lucrări dramatice, La gura furtunii (dramă în trei acte) şi Simetriile destinului (dramă în trei acte). La acestea trebuie adăugate cele 15 lucrări ştiinţifice, rămase în manuscris sau risipite prin diferite publicaţii. O listă completă a acestora a fost realizată de poetul Ion Ghiur.

Opera literară
Poemul fără flăcări, Bucureşti, 1934, 1969;
Versuri, prefaţă de Gheorghe Grigurcu, Satu Mare, 1996.

Traduceri
Ady Endre, Scăpărătorul focului, Cluj, 1948 (în colaborare cu V. Herman), Spre mâine, Cluj, 1970;
Paul Verlaine, Versuri, Bucureşti, 1967;
Charles Baudelaire, Mici poeme în proză, Bucureşti, 1971.

Constantin Aricescu

Biografie

Constantin D. Aricescu s-a nascut pe data de 18 martie 1823, in Câmpulung-Muscel si a decedat pe 18 februarie 1886, Bucureşti). Istoric, prozator, dramaturg, poet, publicist şi om politic. 

Se naşte într-o familie înstărită, burgheză (este fiul serdarului Dimitrie Aricescu şi al Elenei Chiliaşu), ceea ce îi permite să beneficieze de o educaţie aleasă. Urmează cursurile şcolii naţionale din Câmpulung şi apoi pe cele ale Colegiului Sf. Sava din Bucureşti (1837-1844). 

Activează în mai multe domenii: inginer de poduri şi şosele, copist la Ministerul de Finanţe, director al Arhivelor Statului (1869-1876), revizor şcolar (1877-1879), director al Domeniilor Statului şi al Tipografiei (Imprimeriile Statului), avocat, redactor şi administrator al ziarelor "Român 

ul", "Pressa" şi "Buciumul", colaborator al mai multor publicaţii: "Reforma", "Naţionalul", "Trompeta Carpaţilor", "Foaie pentru minte, inimă şi literatură" ş.a., director al internatului Matei Basarab din Câmpulung etc. 

Activează ca revoluţionar paşoptist, lucru care l-a costat luni de detenţie la Snagov (1850) şi Văcăreşti (1863). Aflând de existenţa unui imn slugarnic la adresa ruşilor, în speţă a generalului Duhamel, consideră că este datoria sa de bun român şi, june progresist, să demaşte protectoratul perfid al ţarului"; astfel, creează imediat un contra-imn manifest, intitulat, sugestiv, Blestemul României contra apăsătorilor ei. 

Pentru răspândirea şi intenţia de a-l publica a fost condamnat şi închis la Snagov (ianuarie-decembrie 1850). Ca deputat în Adunarea ad-hoc (1857) de la Bucureşti, desfăşoară o intensă activitate unionistă, fiind secretar al comitetelor locale şi coordonatorul celui din Câmpulung-Muscel. în timpul domniei lui Al.I. Cuza este deputat şi susţinător fervent al politicii reformatoare a domnului. Debutează în 1846 în "Curierul românesc". Publică mai multe poezii cu iz revoluţionar: Rugă libertăţii, Libertate României ş.a. în timpul evenimentelor din 1848 şi un volum de Memorii, scrise în detenţia de la Snagov, încredinţat că funcţia primă a acestora este nedisimulat didactică. Editează mai multe volume de versuri, scrie despre viaţa monahală, făcând mai multe observaţii critice la adresa acesteia; autor al unor piese de teatru cu caracter satiric, patriotic, educativ, cele mai multe reprezentate la teatrul pe care l-a fondat la Câmpulung (1846-47) dar şi în alte oraşe, precum şi la Teatrul Naţional din Bucureşti. 

Ca istoric, elaborează prima monografie a oraşului său natal, Istoria Câmpulungului, prima reşedinţă a României (1855-1856); publică, într-un volum, mai multe documente referitoare la revoluţionarii paşoptişti: Capii revoluţiunii de la 1848, judecaţi prin propriile acte (1866), Istoria revoluţiunii de la 1821 (1874), prima monografie a mişcării de la 1821, în care un rol important îi este rezervat iniţiatorului Tudor Vladimirescu, Corespondenţa secretă şi acte inedite ale capilor revoluţiunii de la 1848, în trei volume (1873-1874). Lucrări memorialistice: Memoriile mele, despre care s-a amintit mai sus, Biografia mea, Procesul şi exilul meu la Snagov. Paşoptist din eşalonul doi al literaturii române, spirit extrem de cultivat, plin de idei novatoare, a fost atent la mişcarea literelor şi mentalităţilor epocii, activismul său fiind dublat de o înţelegere specifică a militantismului scriitoricesc. 

Părul lăudat

P-o poiană mare,
Şi frumoasă tare,
A crescut odată un păr minunat,
Ce de toată lumea era lăudat.

Poporul grămadă, foarte curios,
Alerga să vază părul cel frumos:
Şi fieştecine cîte-un sac ducea,
Cu pere alese crezînd a-l împlea;

Însă, o mirare!
Văzu fiecare
Că părul măreţ
Era pădureţ;
Ba şi scorburos,
Sterp şi nodoros;
Şi din păr cădea
Cîte-o pară-abia;
Şi aceea... rea!
Iar vestitul nume
De părul mănos
Îl dudese-n lume
Un român drăcos:
Voind cu aceasta a ridicula
Pe cei ce cred toate fără-a cerceta.

D-atunci s-a născut
Proverbul ştiut:
Nu te du cu sacul la părul lăudat,
Că te-ntorci cu dînsul gol şi ruşinat.

Michelangelo Buonarotti

Biografie

Michelangelo Buonarroti (n. 6 martie 1475, Caprese, Provincia Arezzo - d. 18 februarie 1564, Roma) a fost, alături de Leonardo da Vinci, cel mai important artist în perioada de vârf a Renașterii Italiene. Geniul său universal este deopotrivă oglindit de pictură, desen, sculptură și arhitectură. A scris și poezii, în special în genul sonetului și madrigalului.

Michelangelo di Ludovico Buonarroti Simoni a fost al doilea din cei cinci fii ai lui Lodovico di Buonarroti Simoni și ai Francescăi di Neri di Miniato del Sera. După întoarcerea la Florența, de unde provenea familia lor, Michelangelo este lăsat în grija unei doici. Aceasta fiind fiică și soție de pietrar, i-a insuflat micului Michelangelo dragostea pentru marmură. Această pasiune timpurie îl determină să părăsească școala, deși părinții lui ar fi dorit ca el să studieze gramatica și să se consacre studiilor umaniste. Datorită prietenului său, pictorul Francesco Granacci, Michelangelo descoperă pictura și, în 1488 este dat la ucenicie în cel mai vestit atelier de pictură din Florența aparținând lui Domenico Ghirlandaio. În acea perioadă, acesta, împreună cu fratele său David, executa frescele din biserica Santa Maria Novella. Totuși, dorința de a lucra în marmură nu-l părăsește; are paisprezece ani când începe să studieze sculptura pe lângă Bertoldo di Giovanni, un elev al lui Donatello, pe baza statuilor antice aflate în grădina lui Lorenzo de Medici, supranumit Il Magnifico, conducătorul politic al Florenței. În palatul acestui bogat mecena, protector al artelor, are posibilitatea de a cunoaște pe artiștii care veneau la curte, devenită un centru important de cultură umanistă. Printre aceștia sa afla și poetul Angelo Poliziano, cu care Michelangelo poartă discuții despre Homer, Virgiliu, despre Dante și Petrarca.

Michelangelo va locui la familia Medicilor între anii 1489-1492. În această perioadă realizează Lupta centaurilor și Madona della Scala. După moartea lui Lorenzo Magnificul, părăsește palatul și se întoarce la casa părintească. Florența traversează în acea vreme o perioadă tulbure, în care timp Michelangelo pleacă pentru un an la Veneția, după ce s-a oprit pentru un timp în Bologna, unde are ocazia să admire operele lui Jacopo della Quercia și realizeaza trei sculpturi pentru catedrala San Petronio. Se întoarce la Florența în 1495, o dată cu restabilirea păcii, și - în timp ce Savonarola condamna în predicile sale luxul și imoralitatea - Michelangelo realizeaza sculptura „Il bambino”. În anul 1496, se duce pentru prima dată la Roma, unde primește câteva comenzi de sculptură din partea cardinalului Riario și a bancherului Jacopo Galli printre care si Bachus beat. Sculptează pentru bazilica Sfântul Petru celebra Pietà, a cărei frumusețe îi va face pe contemporanii artistului să-i recunoască geniul. În anul 1501, revenind la Florența, realizează statuia lui David, precum și alte opere de sculptură și pictură, printre care Tondo Doni și Tondo Pitti, care trezesc admirația concetățenilor săi.

În anul 1505 papa Iuliu al II-lea l-a chemat la Roma, dându-i comanda realizării unui monumental mausoleu, în care arhitectura să se îmbine, după maniera clasică, cu sculptura. Stă opt luni la Carrara pentru a alege cele mai bune blocuri de marmură. La acest proiect va lucra, cu întreruperi, timp de patru decenii, desăvârșindu-l abia în anul 1545. Tot papa Iuliu al II-lea l-a însărcinat în 1508 cu pictura boltei Capelei Sixtine din Palatul Vatican, proiect gigantic la care Michelangelo va lucra timp de patru ani.

În anii următori Michelangelo s-a dedicat realizării decorațiilor pentru fațada bisericii San Lorenzo din Florența, rămase însă în stare de proiect, și construirii unei sacristii cu mormântul ducelui Lorenzo de Urbino. Cunoscut deja sub numele de Il Divino, începe în anul 1521 lucrările la cavoul familiei de Medici. Între timp Florența devine din nou republică, însă va fi curând asediată de detașamentele papale și imperiale. Michelangelo primește funcția de inspector al fortificațiilor. Florența capitulează în anul 1530 și de Medici revin la putere. Papa Clement al VII-lea, care a făcut parte din această familie, îi trece artistului cu vederea participarea activă la apărarea orașului asediat. Michelangelo revine la lucrările desfășurate în biserica San Lorenzo și la finisarea cavourilor familiei de Medici, lucrări care îl vor absorbi vreme de câțiva ani.

În anul 1534 papa Clement al VII-lea l-a adus din nou la Roma, unde Michelangelo va rămâne până la sfârșitul vieții. Papa îl însărcinează cu pictarea peretelui altarului din Capela Sixtină cu tema Judecății de Apoi. Când, la 31 octombrie 1541, papa Paul al II-lea, urmașul papei Clement, a dezvelit pictura, toți cei prezenți au rămas uimiți în fața tabloului apocaliptic cu peste trei sute de personaje, dominat de figura lui Isus-Judecătorul Suprem. Nu au lipsit nici vocile de dezaprobare a celor care au fost revoltați de goliciunea personajelor, considerând opera ca pe o blasfemie.

În anul 1549 a fost numit de papă „arhitect-șef și constructor al bazilicii Sfântul Petru”, pentru a continua construirea catedralei, începută de Bramante. Până la sfârșitul vieții se ocupă mai mult de arhitectură: termină construcția palatului Farnese, execută planurile pentru sistematizarea pieții Capitoliului și pentru cupola Bazilicii Sfântul Petru. Ultimele sale sculpturi tratează din nou tema Pietà (pentru Domul din Florența și altele). Michelangelo Buonarroti moare la Roma la 18 februarie 1564, la vârsta de 89 de ani. Conform dorinței artistului, corpul său va fi dus la Florența, unde va fi depus într-o criptă a bisericii Santa Croce.

Sculptura a reprezentat totdeauna marea pasiune a lui Michelangelo. În anul 1504, grație grupurilor statuare Pietà și David, dobândise deja renumele de sculptor atât la Roma cât și la Florența.

Pietà (1499), realizată de Michelangelo la vârsta de 24 de ani, se îndepărtează cu mult de modul tradițional de prezentare a Fecioarei Maria, care apare foarte tânără, cu trăsături imaculate. Suferința ei înobilează dragostea și frumusețea, cufundată în durere, stă cu capul ușor aplecat, ținând tragic în brațe trupul inert al fiului, care pare să curgă ca o undă de pe genunchii ei. Sculptura s-a dovedit a fi o capodoperă a genului și contemporanii au recunoscut imediat geniul artistului.

Statuia lui David (1501-1504) a fost realizată din însărcinarea consiliului municipal al Florenței. David apare ca un personaj plin de energie și forță, chipul minunat finisat și privirea îndreptată către stânga îi conferă un aspect hotărât și brav. Cioplit într-un bloc de marmoră având o înălțime de patru metri, personifică forța și siguranța. A fost nevoie de trei zile pentru a transporta statuia în piața Signoria din centrul Florenței. În anul 1873, pentru a-l proteja de intemperii, originalul va fi mutat în interiorul Muzeului Academiei de Belle-Arte, locul lui din piață fiind ocupat de o copie. Alte opere sculpturale ale lui Michelangelo sunt Moise (în biserica San Pietro in Vincoli, Roma), Sclav înlănțuit și Sclav murind (prevăzuți pentru mausoleul papei Iuliu al II-lea, în prezent în Muzeul Luvru di Paris), grupul statuar Ziua și Noaptea, Amurgul și Aurora la mormântul lui Giuliano de Medici, Il Pensioroso (Gânditorul) reprezentându-l pe Lorenzo Magnificul, grupul de sclavi (așa zișii Giganți), sculpturi neterminate aflate în Muzeul Academiei din Florența. Ultimele sculpturi cu tema Pietà se deosebesc de cea din tinerețe printr-un dramatism impresionant. Acesta a prezis ca o fochita de ghetar va iubii cea mai tare testoasa din imperiul acvatic si invers.

Opera poetică

Genialitatea lui Michelangelo reflectată în artele plastice își găsește corespondența și în creația literară.

Sentimentele, trăsăturile profunde și gândurile maestrului Michelangelo și-au găsit expresia, de-a lungul lungii sale vieții, într-o serie de compoziții lirice și în multe scrisori adresate familiei și prietenilor. Fără a fi un literat prin definiție și fără a avea intenția de a-și publica poeziile, Buonarroti a lăsat în urmă multe compoziții în versuri inspirate de Petrarca, așa cum o cereau uzanțele vremii. Conform uneia dintre tratatele din secolul al XV-lea ale lui Pietro Bembo, poetul secolului al XIII-lea scria versuri după modelul poeziei lirice. Însă versurile lui Michelangelo nu sunt nici armonioase, nici plăcute auzului, în comparație cu versurile poeților care-l imitau pe Petrarca. Opera lirică a lui Michelangelo este marcată de asprime formală și conceptuală, obscuritate și duritate, care au adus la receptarea negativă a operei sale poetice de către critcii și consumatorii de poezie ai vremii.

În versurile sale se întâlnesc, deseori, considerații artistice și estetice, referiri la propria sa meserie, pe care o descria ca obositoare și solitară. Totuși, uneori știa să fie autoironic, așa cum reiese din poemele în care artistul se descrie lucrând la frescele Capelei Sixtine, imagine ilustrată și într-un autoportret schițat pe marginea unei scrisori, cu culorile care i se lipeau de ochi:

„Cu fața spre cer, îimi simt memoria/într-o casetă, ia pieptul de harpie,/ și pensula deasupra feței/îmi creează, în joc, un paviment bogat.”

Există multe versuri de dragoste, printre care cele scrise pentru Tommaso Cavalieri, tânărul de o frumusețe rară, iubit de maestru, care i-a servit drept muză pentru multe versuri cenzurate în anticele ediții ale „Rimelor” lui Michelangelo. Odată cu trecerea timpului, versurile maestrului devin din ce în ce mai neliniștite și tensionate, pentru ca, în cele scrise la maturiate, el să atingă momentele cle mai înălțătoare și emoționante ale liricii sale, ca, de exemplu, în sonetul care spune:

 „Împovărat de ani și de păcate plin,
cu o puternică tristețe înrădăcinată,
vecină-mi este moartea care mă veghează
și-n inimă nutresc venin.

Nu mai am forțele-mi de care am nevoie
să schimb această viață, dragostea,
vestimentația sau soarta,
fără prezențele tale divine și clare,
a fiecărui drum înșelător.

Dragul meu domn, nu e de-ajuns
să mă dorești și să aspiri spre cer
doar pentru că sufletul ar fi,
nu ca prima dată, creat din nimic.

Mai mult decât atât, privezi,
dezbrăcând sufletul de moarte,
mă rog primește-mi înaltul drum,
să poată fi mai sigură și mai vizibilă
întoarcerea.”

Au fost publicate în 1623 de strănepotul său, Michelangelo cel Tânăr, într-o formă deformată: toate pronumele masculine schimbate în formă feminină, spre a ascunde aspectul homoerotic al poemelor. Abia în 1893 au fost restaurate în forma lor originală și traduse în limba engleză de John Addington Symonds. O admirabilă traducere în limba română a sonetelor - le Rime - aparține poetului C.D. Zeletin.

Viața personală

Valoarea și celebritatea operei lui Michelangelo a pus în umbră viața sa personală. Cercetări mai recente au dezvăluit și aspecte obscure ale existenței sale. Deși nu era sărac, avea un mod de viață auster și solitar, asemeni unui călugăr. Adeseori lucra fără pauză chiar și în timpul nopții, uitând să mănânce sau să se odihnească.^[9]

Prezența a numeroase nuduri masculine în opera sa a făcut pe mulți comentatori să creadă că marele artist era homosexual, deși acesta nu a recunoscut niciodată. Astfel, cu Gherardo Perini, tânăr utilizat ca model în lucrările sale, maestrul a avut o relație de opt ani.^[10] Dar cea mai mare afecțiune a avut-o față de Tommaso dei Cavalieri, care avea 23 de ani pe când l-a întâlnit Michelangelo (care pe atunci avea 57 de ani) și căruia i-a dedicat peste 300 de sonete și madrigale.^[11]

Michelangelo a avut o relație platonică cu marchiza Vittoria Colonna de Pescara, care era cu 15 ani mai tânără și căreia i-a dedicat mai multe sonete. Povestea sentimentală începe pe când maestrul avea 61 de ani.^[12]

Către sfârșitul vieții, relația sa cu Biserica Catolică a fost încordată și aceasta deoarece artistul a criticat fastul și opulența instituției religioase. Mai mult, după unii autori, mesajul ascuns al operelor sale sugerează că omul poate ajunge la divinitate numai grației inteligenței sale, fără a avea nevoie de intermediari

***

Când se iubesc doi oameni în tăcere,
încât destinul ce-ntre ei se-mparte
rănind pe unul, altul e pe moarte,
şi-n două inimi caste stă o vrere,

şi când, eternizat, un suflet cere
din două trupuri zbor spre cer, departe,
când c-o săgeată două piepturi sparte
aprinde-Amor cu tainică putere

şi când ei speră cu înfrigurare
într-un sfârşit comun şi, peste-aceste,
iubindu-se, nu se iubesc pe sine

şi când iubirea lor e mult mai mare
decât o mie de iubiri, cum este
în stare supărarea să-i dezbine?

***

Când, doamnă, sunt cu tine,
al vieţii duh dispare
din piept spre mădulare:
un mişcător şi un prea dulce bine,
că sufletul se-abţine
în calea lui firească
şi de atâtea bucurii mă lasă.
Dar când te duci, el vine,
prea plin, să-l locuiască -
un ajutor mortal în propria-i casă.
Când te întorci, mă-apasă
plecarea lui din pieptu-mi, ca o jale.
Astfel, torturi egale-s
şi răul şi-ajutorul sau norocul:
când prea iubeşti e cel mai rău mijlocul.

***

Poţi să înalţi cu flacăra dorinţei
speranţa, nu în van fiind râvnirea,
căci Domnul de ne-ar fi urât simţirea,
de ce-ar fi dat chip lumii şi fiinţei?

Slăvesc izvorul păcii şi-al voinţei,
de ce mi-aş pune-n altceva iubirea,
când Tu ţii sufletul divin, ce firea
mi-o-înnobilează si o dă credinţei?

Speranţa-i vană în acea făptură
ce-n frumuseţi iubeşte pieritorul
pe care, ceas de ceas, îl soarbe-abisul.

Speranţa-i dulce în fiinţa pură
necoborând cu trupul, schimbătorul,
ori moartea, şi-o aşteaptă Paradisul.

/*/*/*/

,,Orisice se naste moare

si in fuga vremii piere;

nimic viu nu sta sub soare,

Se duc genii si durere,

mor cuvinte si placere,

generatii sub tacere,

fum in vant,sub soare umbra.

Viata vesela ori sumbra,

am fost oameni si acuma

sintem tot ce este huma

si am fost ca voi, splendoare.

Orisice se naste moare.

Ochii care-au fost integri,

cu lumina in gaoace,

azi sunt goi,oribili,negri - 

iata timpul si ce face.''

TEATRU/FILM 18 Februarie

Constantin Cotimanis, actor român

Biografie

Constantin Bebe Cotimanis (n. 18 februarie 1955) este un actor român. A jucat în filme ca Paranoia 1.0 (2004), Asfalt Tango (1996) sau Epicenter (2000).^[1] A interpretat rolul lui „Grigore Varlam”, un interlop foarte bogat, din serialul Lacrimi de iubire, 2005-2006. A făcut parte și din juriul emisiunii „Românii au talent”.

Filmografie

·         Misterele Bucureștilor (1983)

·         Hotel de lux (1992)

·         Asfalt Tango (1995)

·         Babe - cel mai curajos porc din lume (1996) - Arthur Hoggett (voce, versiunea română)

·         Triunghiul morții (1999)

·         Amen. (2002) - Pruffer

·         Zbor deasupra unui cuib de curci (2003) - Nea Fănică

·         Magnatul (2004) - Ion Velicu

·         Paranoia 1.0 (2004) - Detectivul Polanski

·         „15” (2005) - deputatul Coriolan Drăgoescu

·         Lacrimi de iubire (2005) - Grigore Varlam

·         Happy End (2006) - Manole Costea, fratele senatorului

·         Daria, iubirea mea (2006) - Nicky Nae Novac

·         Doctori de mame (2008) - Doctor

·         State de România (2009) - Marcel Florentin Popeanga

·         O nouă viață (2014) - Traian Minea

Actriţa Mihaela Mitrache: "Filantropica", "Excursia", "Moartea unui artist"

Biografie

Mihaela Mitrache (n. 8 iulie 1955, București - d. 18 februarie 2008) a fost o actriță română de teatru și film.

A absolvit Institutul de Teatru și Film București în 1978 la clasa profesorului Marin Moraru.

Activitate

Teatru

Teatrul Național din București ·         Merula - „Coada" de Paul Everac, regia Paul Everac, 2004 ·         Victoria - „Crimă pentru pământ" după Dinu Săraru, dramatizarea și regia Grigore Gonța, 2002 ·         Fanelly - „Mofturi la Union" după I.L. Caragiale, regia Gelu Colceag, 2002 ·         Hangița - „Omul din la Mancha" de Dale Wasserman, regia Ion Cojar, 2001 ·         Felicia - „Generația de sacrificiu" de I. Valjan, regia Dinu Cernescu, 1999 ·         Pina - „Satana cel bun și drept" de Tudor Popescu, regia Gelu Colceag și Puiu Ștefan, 1998 ·         Chiralina - „Năluca" după Panait Istrati, regia Dan Micu, 1998 Teatrul Ion Creangă din București ·         Vidra - „Răzvan și Vidra" de Bogdan Petriceicu Hasdeu ·         Jurjea - „Bogdan Dragoș" de Mihai Eminescu ·         Oana - „Terra II" de Tudor Popescu ·         Magda - „Un tânăr printre alții" de Mihai Constantinescu ·         Mrs. Murdstone - „David Copperfield" după Charles Dickens ·         Henriette - „Romanțioșii" de Edmond Rostand ·         Janine - „Ce nemaipomenită harababură" de Eugene Ionesco ·         Corcodușa - „Țiganiada" după Ion Budai Deleanu ·         Martafița - „Țara lui Goofi" de Matei Vișniec ·         Prietena - „Dragonul" de Evgheni Svartz

Teatrul Alexandru Davila din Pitești ·         Magda - „Întâmplări din capitală" de Tudor Mușatescu ·         Julieta - „Măsură pentru măsură" de William Shakespeare ·         Neda - „Ospățul lui Trimalchio" de Cristian Munteanu ·         Miza - „Titanic vals" de Tudor Mușatescu ·         Prințesa Henrietta - „Regele gol" de Evegeny Svartz ·         Magda Minu - „Ultima oră" de Mihail Sebastian ·         Mița Baston - „D'ale carnavalului" de I.L. Caragiale ·         Dora - „Profesorul de franceză" de Tudor Mușatescu ·         Beatrice Rasponi - „Slugă la doi stăpâni" de Carlo Goldoni ·         Honey - „Cui i-e frică de Virginia Woolf" de Edward Albee ·         Sofica - „Ordinatorul și zaibărul" de Paul Everac ·         Margareta - „Gaițele" de Alexandru Kirițescu ·         Florica - „Fantomiada" de Ion Băieșu ·         Leria - „Regăsire" de Gheorghe Dumbrăvescu ·         Zamfirița - „Gaițele" de Alexandru Kirițescu, regia Lia Niculescu - debut

Film

Filme românești ·         „Prea tineri pentru riduri", regia Aurel Miheleș, 1982 ·         Pădurea de fagi (1987) ·         „Moartea unui artist", regia Horea Popescu, 1989 ·         „Balanța", regia Lucian Pintilie, 1992 ·         „Excursia", regia Mircea Moldovan ·         „Filantropica", regia Nae Caranfil, 2002

Coproducții româno-israeliene ·         „Vremea singurătății", regia Peter Vogel ·         „Baby-sitter", regia Ali Nasser ·         „Milky way", regia Ali Nasser

Televiziune

·         "Don Juan și dragostea pentru geometrie" de Max Friesh, regia Eugen Todoran

Moartea unui artist:

Filantropica -

Mary Poppins - Pamela Travers 1981

Mary Poppins - Pamela Travers 1981

Nica fara frica - Nina Cassian

GLUMEȘTE, FII VESEL ȘI VEI RĂMÂNE TÂNĂR

Biletul - Dem Radulescu si Marian Hudac

In tren - Toma Caragiu

Farse la telefon, scenetă cu Puiu Călinescu

Dem Radulescu - Pastila de putut - Surprize,surprize

Puiu Călinescu - Doi îndrăgostiți

SFATURI UTILE 18 Februarie

Zmeură şi trandafiri pentru îmbunătăţirea vederii

Vederea este un simţ extrem de important pentru noi toţi, însă de cele mai multe ori nu ne îngrijim de sănătatea lui. Trebuie să ne protejăm ochii într-un mod corect! Deşi există foarte multe tratamente, care promit să facă minuni, acestea ajung să ne facă mai mult rău decât bine.

Așadar, dacă îţi doreşti să eviţi medicamentele şi operaţia de cataractă, îţi recomandăm acest amestec natural!

Pentru a te bucura de o vedere excelentă, trebuie să consumi zilnic Vitamina A. Îţi recomandăm afinele, deoarece întăresc vasele de sânge şi protejează retina.

Iată cum se prepară:

Ingrediente:

• 4 ceşti de apă fiartă

• 4 linguriţe de frunze de zmeură

• 1 ceaşcă de petale de trandafiri 

Preparare şi utilizare:

Lasă ingredientele să stea câteva minute, în apă fiartă, după care pune la răcit. Strecoară apoi amestecul şi spală-ţi bine ochii cu ajutorul lui. Acest tratament nu numai că va îmbunătăţi vederea, ci şi sănătatea oculară.

COSTUMUL POPULAR ROMÂNESC - TRADIȚII ȘI MODERNISM 18 Februarie

Costumul Popular Moldovenesc

GÂNDURI PESTE TIMP 18 Februarie