REVISTA
IMPORTANȚA
ZILEI DE ASTĂZI ÎN ISTORIE, RELIGIE ȘI ARTE, NR 182 DIN 23 MARTIE 2018
ISTORIE PE ZILE 23 Martie
Evenimente
·
752: Este ales Papa Ștefan al II-lea. A decedat trei zile
mai târziu, înainte să fie consacrat și nu se află pe lista oficială de papi a
Vaticanului. El a fost urmat de fratele său, Paul I.
·
1400: Dinastia Trần pierde tronul
Imperiului Vietnamez, după 175 ani de guvernare. A fost o
dinastie (cunoscuta sub numele de Đại Việt) care a condus aceasta tara
între 1225 și 1400. A fost fondata de împăratul Tông,
urcat pe tron după ce unchiul său Trần Joi djo a răsturnat dinastia
Ly. In timpul dinastiei Trần au fost înfrânte trei invazii
mongole, foarte importanta fiind bătălia decisivă de la
raul Bạch Đặng, în 1288
·
1801: Țarul Pavel I al Rusiei este
lovit cu o sabie, apoi strangulat, și în cele din urmă călcat în picioare în
dormitorul său de la Castelul Sf. Mihail. Va urma la tron fiul său cel
mare, Alexandru I al Rusiei.
·
1821: Revolutia
de la 1821. Se ajunge la un acord cu boierii ramasi in Bucuresti
(juramintul reciproc de credinta). In virtutea acestui acord, Tudor
Vladimirescu recunoaste “vremelnica stapinire” a tarii, alcatuita din boierii
“patrioti”, acceptind sa conduca tara impreuna cu ei. Boierii declara ca
“pornirea slugerului Tudor nu este rea” fiind astfel legitimate actiunile lui
Tudor de catre clasa politica.
·
1821: Războiul
de Independență al Greciei: Bătălia și
căderea orașului Kalamata. Războiul de independenţă al Greciei , cunoscut şi ca Revoluţia
greacă, a fost declanşat de revoluţionarii greci şi s-a desfăşurat
între anii 1821 – 1829. Revoluţionarii au beneficiat într-o etapă mai târzie a
războiului de sprijinul unor puteri europene, iar Imperiul Otoman a fost
sprijinit de vasalii săi, Egiptul şi într-o oarecare măsură Vilaietul Tunisia.
·
1839: A fost consemnata prima utilizare cunoscuta a expresiei
americane ”OK” (oll korrect), in cotidianul american ”Boston Morning Post”. O teorie
susţine că OK este abrevierea pentru “oll korect”, un termen de jargon care
poate fi asemănat cu OMG-ul sau LOL-ul zilelor noastre. Expresia OK a apărut
sub forma unei glume în 1839, în The Boston Morning Post, cel mai popular ziar
din New England la vremea aceea, in data de 23 martie. Al optulea preşedinte al
SUA, Martin Van Buren, a fost cel care a popularizat aceasta expresie. Susţinătorii
preşedintelui erau cunoscuţi sub numele de OK Club , OK fiind considerata
prescurtarea de la Old Kinderhook, porecla lui Van Buren. Unele surse au scris
că Van Buren ar fi început să folosească OK drept semnătură. În 1919,
presedintele Woodrow Wilson care susţinea că termenul provine din limba Choctaw
l-a rescris sub forma “okeh”, pentru ca mai târziu această scriere să fie
înlocuită de ortografierea mai modernă “okay” Dicţionarul de limbă Choctaw,
scris de Cyrus Byington în 1915, este cea mai recentă dovadă care confirma
spusele presedintelui Wilson. Potrivit lui Byington şi unor dicţionare care au
fost publicate mai târziu, okeh însemna “este aşa şi în niciun alt mod”. Deşi
se insistă asupra ortografierii OK . Multe limbi l-au împrumutat, fiind astăzi
o expresie aproape universală. Nu există un consens cu privire la ortografiere:
poate fi găsit sub formele „OK”, „O.K.”, „ok”, „okay”, „okee”, „okie”, „kay”,
„k” sau „kk”.
·
1847:
Un incendiu uriaș distruge o cincime din orașul București. Partea stângă a Dâmboviţei a fost mistuita de flăcări. Ardeau
turlele bisericilor ca nişte torţe, spun cronicile. Mahalalele erau scrum, mai
rămăseseră doar zidurile. Dacă focul „ar fi început noaptea, oraşul întreg ar
fi pierit“, spunea domnitorul Gheorghe Bibescu. Focul a distrus 12 biserici cu
mahalalele lor: „Sfântul Dumitru“, Curtea Veche (două), „Sfântul Gheorghe-Nou“,
„Sfântul Gheorghe-Vechi“ şi Bărăţia, Stelea, Udricani, Vergului, Lucaci, Ceauş
Radu, „Sfântul Ştefan“, dar şi alte mahalale: Colţea, Răzvanul, „Sfântul
Nicolae“ – Şelari, Şerban Vodă, „Sfântul Ioan Nou“, „Sfânta Vineri“, Oltenii,
Delea Nouă şi Hagiului. Nicolae Iorga scria în „Istoria Bucureştilor“:
„Prezenţa vitejească a Domnului (Gheorghe Bibescu, n.r.) zi şi noapte nu putu
să înlăture dezastrul. (…) Domnul observă consulului francez că, ” acest
nou pârjol , dacă s-ar fi început noaptea, oraşul întreg ar fi pierit“.
„Domnitorul a dat din mână în mână la doniţe (găleţi de lemn, n.r.). Era să îl
prindă focul, dar a luat-o pe Dâmboviţa ca să scape“, completează Dan Falcan,
istoric la Muzeul Municipiului Bucureşti. Despre incendiul din 1847, Dan Falcan
spune că „nu a fost primul, dar a fost cel mai devastator“. De ce? Au ars 1.850
de clădiri, adică 686 de case particulare şi locuinţe, 1142 de prăvălii, 10
hanuri şi 12 biserici. Cu toate acestea, datorită Proniei Divine au murit doar
15 persoane. „La un oraş de 100.000 de locuitori, totuşi n-au fost sinistraţi
decât 2681 de persoane“. Pagubele materiale au depăşit suma de 100 de milioane
de lei. „Erau necesare sume enorme şi sub presiunea nevoilor s-a procedat cu
oarecare energie, domnitorul Gheorghe Bibescu însuşi înscriindu-se cu 6.000
galbeni în fruntea unei liste de subscripţie la care a fost chemată să se
alăture toată populaţia ţării. Deosebit, au fost obligate să contribuie şi
autorităţile“, spune în studiul său Florian Georgescu. Potrivit acestuia,
„Mitropolia cu episcopiile sale“ a dat 500.000 lei, iar mănăstirile închinate,
700.000 lei. „Proporţiile nenorocirii căzute asupra oraşului Bucureşti au
determinat un curent de ajutorare şi din afara graniţelor. Curtea de la
Petersburg, cea de la Viena şi de la Stambul, spre a-şi întări influenţa
politică în ţara noastră, neguţătorimea din Lipsca (prin bancherii Şina,
Rotschild şi alţii) şi de la Braşov, ale căror interese economice erau strâns
legate de buna desfăşurare a comerţului bucureştean, au trimis îndată sume însemnate.
Un gest de admirabil patriotism şi de sentiment frăţesc a fost acela al
moldovenilor, care, prin Vasile Alecsandri, au contribuit în mod substanţial la
ajutorarea celor loviţi atât de greu; moldovenii şi-au dovedit solidaritatea cu
locuitorii oraşului Bucureşti, care nu mult după aceea avea să devină capitală
a ţării unite“.
·
1863: Este fondata in Oakland, Universitatea din California.
·
La 23 martie
1888, în România, la guvernare vin junimiştii: Petre Carp, Theodor Rosetti,
Titu Maiorescu, Alexandru Marghiloman, etc. Guvernul junimist va activa pînă la
29 martie 1889.
·
1898: Se adoptă Legea învățământului secundar și
superior, elaborată de Spiru Haret și C.
Dimitrescu-Iași, care instituie
învățământul secundar de opt clase, în două cicluri (inferior și superior) și
în secții (modernă, reală și clasică), gimnazii și școli normale și organizează
mai temeinic învățământul superior. Spiru C. Haret (n. 15 februarie 1851, Iași – d. 17 decembrie
1912, București), matematician, astronom și pedagog român de origine
armenească, renumit pentru organizarea învățământului modern românesc din
funcția de ministru al educației, pe care a deținut-o de trei ori. A fost
membru titular al Academiei Române. Constantin Dimitrescu-Iași (n. 25 februarie
1849, Iași – d. 16 aprilie 1923, Turnu Severin) a fost un pedagog român,
profesor de psihologie, pedagogie și estetică la Universitatea din Iași,
profesor de sociologie, filosofie și morală la Universitatea din București și
rector al acestei universități (1898-1911). A ocupat funcția de inspector
general al învățământului fiind, alături de Spiru Haret, unul dintre
reformatorii învățământului românesc.
·
1903: Americanii Orville si Wilbur Wright au inregistrat
patentul aeroplanului experimentat de ei dupa lungi ani de cercetari.
·
1909: Wilhelm si Karl Maybach au infiintat Luftfahrzeug –
Motoren GmbH la Bissingen, Germania, trust care va produce motoare pentru
dirijabilele Zeppelin si automobilele de lux Maybach.
·
1917: In contextul retragerii in Moldova in timpul Primului Razboi Mondial, a fost
emisa Proclamatia Regelui Ferdinand I,
prin care acesta promitea taranilor pamant si introducerea votului universal.
·
1919: Fostul militant socialist italian Benito Mussolini a
fondat, la Milano, partidul Fasci
di Combattimento – Partidul Fascist care avea sa preia
conducerea tarii si sa instituie un regim dictatorial. Cuvantul fascism îsi are
etimologia în latinescul “fasces” care simboliza un snop de nuiele în care este
înfipta o secure, simbol al autoritatii care era purtat de lictorii care ii
însoteau pe înaltii magistrati romani. La începutul sec. XX, în Italia,
fasciile erau grupuri revolutionare de sorginte socialista, care se distingeau
printr-o atitudine nationalista si o activitate non-parlamentara si chiar non-partinica.
In 1922 liderul fascist Benito Mussolini este numit prim-ministru. Partidul
national socialist german se formeaza tot în 1919, iar în 1933 Adolf Hitler
devine cancelarul Germaniei. Baza populara a partidului fascist era formata din
patura de jos a clasei mijlocii a micilor întreprinzatori, fermieri,
mestesugari, ceea ce explica ostilitatea lor atât fata de capitalism, cât si
fata de comunism. Fascismul are o ideologie eclectica, o viziune asupra lumii
cvasi religioasa care presupune credinta oarba, supunere si mai putin dezbatere
si analiza critica. Nu întâmplator sloganul favorit al lui Mussolini era
”Fapte, nu vorbe” sau ”Inactivitatea înseamna moarte”. În Italia fascista
elementul central al ideologiei sale era Statul corporatist, privit ca instrument
al modernizarii tarii . Mussolini a reusit treptat sa inabuse toate formele de
opozitie si pana in 1928 a devenit “IL Duce” (Conducatorul), detinand controlul
absolut asupra unui stat cu un singur partid.A urmat o politica expansionista
pe plan extern si o alianta cu Germania lui Hitler,politica in urma careia
Italia a fost tarata in al II-lea razboi mondial sfarsind in ruine. Partidul
Fascist italian nu a mai supraviețuit după capturarea și execuția lui Mussolini
și după dispariția statului marioneta de la Salò în aprilie 1945.
·
1921: In Germania este creat Reichswehr-ul, armata Republicii
de la Weimar. Reichswehr (în germană, Apărarea națională) a constituit
entitatea forţelor armate ale Germaniei între 1919 și 1935, când a fost
renumită Wehrmacht (în română, „Forța
de apărare„)La sfârșitul primului război mondial, forțele militare
ale Imperiului german fuseseră aproape dezintegrate, majoritatea foștilor
soldați și ofițeri întorcându-se acasă individual sau în grupuri mici. Mulți
dintre ei s-au alăturat entității militare denumită Freikorps, o colecție de
unități paramilitare de voluntari care au devenit ulterior implicate în
revoluția germană, respectiv în ciocnirile de frontieră care au urmat între
1918 și 1923. Noua formată Republică de la Weimar avea nevoie de o forță
militară. La 6 martie 1919, guvernul Republicii a decretat existența entității
militare, Vorläufige Reichswehr („Apărarea națională provizorie”), care consta
din Vorläufige Reichsheer („Armata națională provizorie”) și Vorläufige Reichsmarine
(„Marina națională provizorie”). Circa 400,000 de oameni fuseseră înrolați în
Reichsheer. La 30 septembrie 1919, armata germană a fost reorganizată ca Übergangsheer („Armata de
tranziție”). Această organizare provizorie a durat până la 1 ianuarie 1921,
când titulatura Reichswehr a fost atribuită oficial, iar organizarea acesteia a
fost determinată de limitele impuse de către Tratatul de la Versailles. Între 1920-1926, armata „Reichswehr„-ului a fost condusă de
generalul Hans von Seeckt, care de fapt era principalul ei întemeietor. „Reichswehr” este denumirea armatei
germane până în 1935, când va fi schimbată în „Wehrmacht” (în trad. „Forța de Apărare”). Conform
limitărilor impuse de Tratatul
de la Versailles, care stipula o armată de 100.000 de oameni,
compoziția Reichswehr era
următoarea
Reichsheer, forțele terestre compuse din două comandamante:
- șapte divizii de infanterie;
- trei divizii de cavalerie;
Posedarea de aviație militară, tancuri sau artileria grea erau interzise.
Reichsheer, forțele terestre compuse din două comandamante:
- șapte divizii de infanterie;
- trei divizii de cavalerie;
Posedarea de aviație militară, tancuri sau artileria grea erau interzise.
·
1933: Reichstag-ul
(Parlamentul german antebelic) a votat acordarea de puteri legislative
extraordinare cancelarului Adolf Hitler. Este inceputul dictaturii lui
Adolf Hitler in Germania. Adolf Hitler (n. 20 aprilie 1889, Braunau am Inn,
Austria – d. 30 aprilie 1945, Berlin) om politic, lider al Partidului
Muncitoresc German Național-Socialist (NSDAP), cancelar al Germaniei din 1933,
iar din 1934 conducător absolut (Führer) al Germaniei.
·
1939:
Semnarea Acordului economic româno-german, Tratatul asupra promovării
raporturilor economice dintre Regatul României și Reichul German, care
deschidea calea subordonării economiei românești intereselor politicii
hitleriste.
·
1942: Al Doilea Război
Mondial: În Oceanul Indian,
forțele japoneze capturează Insulele Andaman.
·
1945: Guvernul Petru Groza a initiat o lege de reforma agrara
prin care au fost expropriate proprietatile mai mari de 50 ha, fiind
improprietarite peste 900.000 de familii de tarani. Dupa numai cativa ani,
taranimea romana avea sa fie supusa unor presiuni extraordinare in procesul de
colectivizare, ca parte a politicii comunistilor de comunizare a tarii.
·
1950: A intrat in vigoare decizia prin care s-a stabilit
sarbatorirea Zilei Meteorologiei in
23 martie, hotarare luata cu ocazia Conventiei
Organizatiei Mondiale a Meteorologiei.
·
1956: Pakistanul devine
prima republică islamică din lume. Ziua națională.
·
1965: NASA a lansat Gemini
3, primul nava spatiala cu echipaj uman de doua persoane.
·
1968: La intalnirea de la Dresda ( in fosta R.D.G.), liderul
reformist cehoslovac Alexander Dubcek încearca sa calmeze temerile statelor
membre ale Tratatului de la Varșovia in legatura cu evolutiile politicii tarii
sale si da asigurări secretarului general al PCUS, Leonid Brejnev si altor
lideri ai țărilor membre, că mișcarea Primăvara de la Praga nu va modifica
poziția Cehoslovaciei în blocul estic. Cu toate acestea,nu peste mult
timp, URSS impreuna cu alte tari socialiste satelite vor invada Cehoslovacia si
vor inabusi aspiratiile la un comunism cu fata umana. Romania a condamnat invazia
prin vocea liderului sau comunist Nicolae Ceausescu, care va castiga astfel o
mare popularitate atat pe plan intern cat si pe plan extern.
·
1983: Presedintele american Ronald Reagan a lansat ”Initiativa de Aparare Strategica”,
supranumită și “Războiul stelelor”,
un sistem spatial de aparare antiracheta cu baza in spatiu bazat pe noi
tehnologii, care va obliga Uniunea Sovietica sa accelereze negocierile pentru
dezarmarea nucleara. Ronald Wilson Reagan, cunoscut mai ales ca Ronald Reagan,
(n. 6 februarie 1911, Tampico, Illinois – d. 5 iunie 2004, Los Angeles,
California) cel de-al patruzecilea președinte al Statelor Unite ale Americii.
·
1996: Au fost organizate primele alegeri prezidentiale
directe in Taiwan (Republica China), castigate de Lee Teng-hui, reprezentantul Partidului Nationalist(Komintang).
·
1998: Filmul american ”Titanic”,
o capodopera epica a regizorului James Cameron care ii are in rolurile
principale pe Kate Winslet si Leonardo DiCaprio, a obtinut 11 trofee la cea de
a 70-a editie a premiilor Oscar, egaland recordul peliculei ”Ben Hur” la editia din 1959. Drama
“Titanic”, realizata
in 1997, a avut incasari de peste un mliard de dolari si a fost recompensata cu
11 premii Oscar, un record care a ramas in istorie atat pentru succesul imens
de casa, cat si prin costurile imense ale productiei, de circa 200 de milioane
de dolari. Lansat la apa in 1912, Titanic,
cel mai mare si mai luxos transatlantic construit pana la acea data , a fost
considerat o adevarata minune a tehnicii. S-a spus ca este de nescufundat, dar
din pacate Titanicul avea sa-si gaseasca sfarsitul in apele Atlanticului de
Nord, chiar in prima sa calatorie si odata peste 1.500 de oameni, mai mult de
doua treimi dintre cei aflati la bord.
·
1999: Javier Solana, secretar general al NATO, dă ordinul
de lansare a operațiunilor aeriene
împotriva Republicii Federale a Iugoslaviei. Președintele
american Bill Clinton a declarat ca superputerea
mondială trebuie să se îndrepte împotriva purificărilor etnice. Francisco
Javier Solana de Madariaga (n. 14 iulie 1942) este un fizician și politician
socialist spaniol. După ce a deținut pe rând funcțiile de Ministru al Culturii,
Ministrru al Educației și Ministru al Afacerilor Externe al Spaniei (în
perioada 1992–1995) și apoi a fost Secretar General al NATO (1995–1999), din
octobrie 1999 până în decembrie 2009 Javier Solana a exercitat funcțiile de
Înalt Reprezentant al Uniunii Europene pentru Politică Externă și de Securitate
Comună, Secretar General al Consiliului Uniunii Europene și Secretar General al
Uniunii Vest-Europene.
·
2001:
Sculptorului Ion Irimescu i-a fost decernat Premiul pentru Excelență în Cultura
Română. Ion (Nicu) Irimescu (n. 27 februarie 1903,
Arghira, comuna Preutești – d. 28 octombrie 2005, Fălticeni) a fost un sculptor
român, profesor și membru al Academiei Române.
·
2001: Statia spatiala sovietica MIR (”Pacea”), lansata in
februarie 1986, si-a incheiat existenta, cele 143 de tone ale sale
dezintegrandu-se in atmosfera in timpul prabusirii sale in sudul Oceanului
Pacific, dupa ce fusese abandonata de cel de-al 26-lea echipaj international in
august 1999. Mir (rusă Мир, însemnând Pace sau Lume) a fost o stație spațială
sovietică moștenită după destrămarea URSS de Federația Rusă, în funcțiune pe o
orbită terestră joasă între anii 1986 – 2001. Stația era de tip modular, având
un număr de nouă componente. Mir a servit ca laborator de cercetare în
microgravitație, în care echipajele au efectuat experimente de biologie,
biologie umană, fizică, astronomie, meteorologie și aeronautică, în scopul de a
dezvolta tehnologii necesare pentru ocuparea permanentă a spațiului. Ea a fost
prima stație de cercetare din spațiu locuită constant, și a fost folosită de
mai multe echipaje pe termen lung. Programul Mir a deținut recordul pentru cea
mai îndelungată prezență umană neîntreruptă în spațiu, cu 3.644 de zile, până
la 23 octombrie 2010 (când a fost depășit de Stația Spațială Internațională),
și deține încă recordul pentru cel mai lung zbor spațial al unui om, cel al lui
Valeri Poliakov, cu 437 de zile și 18 ore. Mir a fost ocupată în total timp de
doisprezece ani și jumătate din cei cincisprezece ani ai săi de existență,
având capacitatea de a susține un echipaj de trei persoane (și chiar mai multe
pentru perioade scurte de timp).
Nașteri
·
1338: S-a nascut Împăratul Go-Kōgon (d.
12 martie 1374). A domnit din 1352 pana in anul 1371.
·
1430: Margareta de Anjou, regină consort a regelui Henric al VI-lea al Angliei
(d. 1482)
·
1732: Marie Adélaïde a
Franței (d. 1800)
·
1749: S-a nascut Pierre Simon, marchiz de Laplace; (m.1827),
matematician si astronom francez, profesor de matematica la Scoala militara din
Paris, membru al Academiei franceze. Pierre-Simon, Marchiz de Laplace (n. 23
martie 1749, Beaumont-en-Auge – d. 5 martie 1827, Paris) a fost un
matematician, astronom și fizician francez, celebru prin ipoteza sa cosmogonică
Kant-Laplace, conform căreia sistemul solar s-a născut dintr-o nebuloasă în
mișcare. A formulat ecuația Laplace și a pus la punct transformata Laplace,
care apare în multe ramuri ale fizicii matematice, un domeniu în al cărui
dezvoltare a jucat un rol esențial. Operatorul Laplace, utilizat pe scară largă
în ecuațiile cu derivate parțiale, este, de asemenea, numit după el. Este
cunoscut ca unul dintre cei mai mari oameni de știință din toate timpurile,
denumit uneori „Newton al Franței”. A fost conte al Primului Imperiu Francez (din
1806) și marchiz din 1817, după restaurația Bourbonilor.
·
1813: Cezar Bolliac, poet
român (d. 1881). A
participat la toate acțiunile
revolutionare importante din anul 1848, fiind prezent la
citirea proclamației revoluționare. A fost însărcinat „să ridice tabacii
și mărginații și tinerimea din București, să meargă gloată la Palat și să ceară
sancționarea Constituțiunii” (Ion Ghica, „Scrisori”). A fost de
asemenea secretar al Guvernului provizoriu revolutionar, vornic al
Capitalei, membru în comisia pentru dezrobirea țiganilor. După înfrângerea revoluționarilor,
a luat drumul exilului, mai întâi în Ardeal. În primăvara anului
1849 editează la Brașov ziarul politic ‘Espatriatul’, care are ca subtitlu
„Dreptate, Frăție”. În toamna lui 1849 a trebuit să părăsească
Transilvania (deoarece împreună cu Bălcescu i-a susținut pe revoluționarii
unguri). Trece prin Constantinopol și ajunge la Paris spre sfârșitul anului
1850. Se stabilește la Paris împreună cu majoritatea revoluționarilor exilați.
În 1851 era unul din cei trei membrii ai comitetului Societății studenților
români din Paris. În 1857, apare la Paris poemul sau intitulat „Domnul Tudor.
Episode de la revolution roumaine de 1821” și revista ‘Buciumul’, care avea mai
mult un caracter politic, fără a lipsi insa din ea literatura. Revenind în
ţară, la mijlocul anului 1857 devine director al „Monitorului
Adunării Ad-hoc”, susţinând unirea. În timpul pregătirilor electorale, optează
pentru dubla alegere a domnitorului Cuza. În 1867, deputat fiind, îşi
asumă un important rol în pregătirea reformei monetare, relevând, în toate
discursurile sale, rolul baterii monedei în întărirea suveranităţii naţionale.
A fost unul dintre cei mai activi participanţi la evenimentele
timpului său, însemnătatea omului politic, publicistului, literatului, a
puternicului animator şi propagator al ideilor moderniste din această perioadă
extrem de plină de schimbări, pe toate planurile, creşte enorm în pondere în
opera lui.
·
La 23 martie 1847 (după altă versiune la 24
martie 1847) se naşte la Iaşi, Moldova, Alexandru Dimitrie Xenopol - academician,
economist, filosof, istoric, pedagog, sociolog şi scriitor român. Alexandru Dimitrie
Xenopol este autorul primei mari sinteze a istoriei românilor,Istoria
românilor din Dacia Traiană, şi de a o face larg cunoscută întregii lumi,
deziderat formulat anterior cu extremă claritate atît de Mihail Kogălniceanu
cît şi de Nicolae Bălcescu, încă de pe vremea cînd aceste idei erau parte
esenţială a programului viitoarei revoluţii de la 1848. Xenopol este considerat
cel mai mare istoric român după Nicolae Iorga. În plan educaţional, ca
profesor universitar, şi ca titular simultan al catedrei de istorie a
românilor, respectiv al celei de istorie universală, Alexandru Xenopol a
contribuit la educarea şi modelarea a multor generaţii de profesori de istorie
şi istorici români. Simultan
cu obligaţiile didactice a desfăşurat şi o susţinută şi bogată activitate
ştiinţifică, atît ca autor, publicînd numeroase lucrări şi studii în presa
ştiinţifică a vremii, cît şi ca editor, redactor şi director al Revistei "Arhiva",
apărută la Iaşi. Dupa absolvirea liceului in orasul natal, a
realizat studii universitare de filozofie, drept si istorie (1867-1871). A
devenit doctor in drept la Berlin, apoi doctor in filozofie la Giessen, in
acelasi an, 1871, fiind puternic influentat de savantii germani. Reintors in
tara, Alexandru D. Xenopol a intrat in magistratura, fiind, in 1872,
prim-procuror al Tribunalului din Iasi, iar din 1883 s-a integrat, ca profesor,
Universitatii din Iasi. A fost ales, in 1893, membru titular al Academiei Romane,
dar si membru al altor academenii din tara si strainatate Alexandru D. Xenopol
a respins ”Teoria” lui Roesler privind disparitia inaintasilor romanilor din
Dacia Traiana”,insa lucrarea sa de capatai este ”Istoria Romanilor din Dacia
Traiana”, lucrare structurata in sase volume si totalizand aproape 4.000 de
pagini. Este prima prezentare sistematizata, analitica si complexa a istoriei
romanilor, din toate provinciile traditionale, incepand tratarea problematicii
din cele mai vechi timpuri pana la unirea din anul 1859. Savantul roman a murit
la 27 februarie 1920 in Bucuresti.
·
1881: S-a nascut Roger Martin du Gard, scriitor francez,
laureat al Premiului Nobel pentru
literatura in 1937; (d.22 august 1958).
·
1881: Hermann Staudinger, chimist german, laureat al Premiului Nobel (d. 1965)
·
1885 - S-a
născut arhitectul şi urbanistul Duiliu Marcu (în colaborare: sistematizarea
Pieţei Victoriei din Bucureşti, Academia Militară, Biblioteca Academiei) (m.09.03.1966).
·
1887:
Prințul Felix
Iusupov, nobil rus, asasinul lui Rasputin
(d. 1967)
·
1887: S-a nascut la Madrid pictorul Juan Gris (José
Victoriano Carmelo Carlos González-Pérez); ( d. 11 mai 1927 in Franta). Juan
Gris (n. 23 martie 1887, Madrid – d. 11 mai 1927, Boulogne-sur-Seine, Franța),
cu numele adevărat José Victoriano Carmelo Carlos González-Pérez, a fost un
pictor spaniol. Alături de Pablo Picasso și Georges Braque, este unul din
principalii reprezentanți ai cubismului. Juan Gris a pictat mai ales compoziții
cu natură moartă, folosind în construcția tablourilor colaje alăturate sau
suprapuse La inceput, Gris a pictat in stilul analitic al Cubismului, dar dupa
1913 a inceput sa treaca la Cubismul sintetic, devenind un reprezentant
permanent, folosind mult colajele de hartie. Spre deosebire de Picasso si
Braque, ale caror lucrari au fost monocromatice, Gris a pictat intro armonie de
culori luminoase si indraznete in combinatii inedite in maniera prietenului
sau, Matisse. A decedat la Boulogne-sur-Seine (Paris) in in primavara anului
1927 la varsta de 40 de ani, lasandu-i singuri pe sotia sa, Josette si fiul
Georges. Pretul cel mai mare la o licitatie pentru lucrarile sale a fost de
20.8 milioane $ pentru lucrarea sa, “Livre,pipe
et verres”.
·
1897: Max Arnold (Mendel Wechsler Arnold), pictor (d. 1946)
·
1903: Alejandro Casona, dramaturg
și poet spaniol (d. 1965)
·
1904: S-a nascut la San Antonio, Texas, actrita americana
Joan Crawford, pe numele adevarat Lucille Fay LeSueur. Joan Crawford (n. 23
martie 1904 San Antonio, Texas, USA – d. 10 mai 1977, New York City, New York,
USA) a fost o actriță americană de teatru și film, laureată a premiului Oscar.
La inceput a lucrat ca si dansatoare intr-un club de noapte. A debutat pe
marile ecrane in anul 1928, in filmul mut ”Our Dancing Daughters”. A devenit o
adevarata vedeta si chiar a catigat un premiu Oscar pentru rolul principal din
productia ”Mildred Pierce” (1945). Ultimul rol mare l-a avut in ”Whatever
Happened to Baby Jane?” (”Ce s-a intamplat cu Baby Jane ?” – 1962), in care a
impartit rolul principal cu Bette Davis. A decedat la 10 mai 1977. A fost
căsătorită de patru ori, primele trei sfârșindu-se prin divorț, iar al patrulea
prin decesul soțului. A adoptat cinci copii, relația dintre ea și fiica sa
Christine fiind descrisă de aceasta din urmă ca fiind plină de abuzuri
emoționale și fizice, în cartea de memorii “Mommie Dearest”, care a fost
ecranizata in 1981.
·
1910: S-a nascut Akiro Kurosawa, regizor, scenarist si
producator, autor al marilor succese cinematografice japoneze ”Rashomon”
(1950), ”Cei sapte samurai” (1954). Akira Kurosawa (n. 23 martie 1910 – d. 6
septembrie 1998) a fost un important regizor, producător și scenarist japonez,
considerat unul dintre cei mai de valoare artiști din țara sa, și printre
numele mari ale cinematografiei universale – in imagine, Akira Kurosawa la
filmarea filmului Seven Samurai (1953).
·
1912: S-a nascut in Wyrzysk, Prusia, Wernher von Braun,
fizician german, asistent al lui Herman Oberth, creator al rachetelor militare
naziste V1 si V2. (d. 16 iunie1977, Alexandria, Virginia, SUA).Von Braun este
considerat „părintele” programului spațial al Statelor Unite. Wernher Magnus
Maximilian, Freiherr von Braun, cunoscut mai ales ca Wernher von Braun (n. 23
martie 1912, Wyrzysk, Prussia, d. 16 iunie 1977, Alexandria, Virginia, SUA) om
de știință germano-american, pionier și vizionar al dezvoltării tehnologiei și
zborurilor rachetelor. A lucrat la programul militar american ICBM
(Intercontinental ballistic missiles “rachete balistice intercontinentale”),
apoi la NASA, ca director al Centrului Marshall pentru Zboruri Spațiale
(Marshall Space Flight Center) și ca șef al proiectului rachetei Saturn V,
superracheta anilor 1960 care a permis Statelor Unite să lanseze în spațiu nave
din ce în ce mai performante din seria programului spațial Apollo, care a
culminat cu aselenizarea astronauților americani.
·
1912 - S-a
născut actorul Geo Barton. Rolul care l-a consacrat este “Lică” din “Moara cu
noroc” (regizor Victor Iliu) (m.10.06.1983).
·
1914: S-a nascut la Toplita,
compozitorul si criticul muzical George Sbârcea (alias Claude Romano). A
fost pianist, compozitor, muzicolog, istoric muzical, jurnalist,
scriitor, traducător, diplomat. A fost arestat de mai multe ori, prima
data de contrainformatiile maghiare, mai târziu de Siguranta statului,
apoi de Securitatea româna. A decedat la 27 iulie 2005 in
Bucuresti. George Sbârcea (alias Claude Romano). (n. 23
martie 1914, Toplita – d. 27 iulie 2005, Bucuresti), pianist, compozitor,
muzicolog, istoric muzical, jurnalist , scriitor, traducător , diplomat. A fost
arestat de câteva ori, prima data de contrainformatiile maghiare, mai târziu de
Siguranta statului, apoi de Securitatea româna. A decedat la 27 iulie 2005
in Bucuresti. A scris tangouri melodioase şi romantice, pentru care a fost
apreciat şi premiat în anii interbelici.
·
1922 - S–a
născut actorul italian Ugo Tognazzi („Tragedia unui om ridicol”, „Ultimul
minut”) (m.27.10.1990).
·
1932: Casiu
Valeriu Barbu, muzicolog român
·
1936 - S-a
născut Louisiana Red (Iverson Minter), bluesman american.
·
1940 - S-a
născut Alan Blaikley, compozitor britanic, vocalist britanic (Showaddywaddy).
·
1942: Michael Haneke,
regizor austriac
·
1944 - S-a
născut cîntăreaţa americană Diana Ross.
·
1949: S-a nascut cantaretul de muzica folk roman Mircea
Vintila. Mircea Vintilă este un interpret român de muzică folk, cu o activitate
discografică și concertistică bogată. A urmat Școala de Muzică (clasa violă). A
terminat „Liceul Lazăr” și apoi a absolvit Institutul de Construcții în anul
1974. A cântat alături de alți prestigioși artiști (Mircea Florian, Marcela
Saftiuc, Doru Stănculescu) la primul festival studențesc de folk din anul 1971,
la clubul „303” al Politehnicii bucureștene, apoi la clubul „Universitas”, la
„Casa de Cultură a Studenților” și în Cenaclul Flacăra. La a doua ediție a
Festivalului „Primăvara baladelor” câștiga „Marele Premiu” cu piesa „Lordul
John”. Cu piesa „Bade Ioane” câștigă premiul „Teletop” al Televiziunii Române,
iar cu piesa „Făt Frumos” caștigă premiul Uniunii Compozitorilor și
Muzicologilor din România. A editat primul disc single, Pământul deocamdată –
Mielul, în anul 1974. În 1975 lansează un alt disc single, Hanul lui Manuc –
Bade Ioane. Urmează primul LP de mare succes in 1976, intitulat Crezul meu, o
parte din piese fiind orchestrate de Dan Andrei Aldea. În 1982 urmează un alt
LP Peripeții noi și apoi, în 1986, un alt album, intitulat Mircea Vintilă.
(Titlul original era Se retrage la Vatra Luminoasă, dar nu a fost acceptat.) În
perioada 1978-1984 au fost editate două compilații folk pe care apare în total
cu patru piese. În 1990 primește Marele Premiu pentru întreaga Activitate în cadrul
Festivalului Național de Muzică Folk „Om bun”. Urmează o serie de turnee in
Austria, Franța, Germania, Rusia și Slovacia. Susține spectacolul „Față în față
cu lumea” la Teatrul „Bulandra”, alături de Florian Pittiș, cu care în anul
1992 editează albumul Nu trântiți ușa. La acest album colaborează pentru prima
dată cu Mircea Baniciu și Vlady Cnejevici, care s-au implicat ca orchestratori
în realizarea materialului. În 1992 fondează împreună cu Mircea Baniciu,
Florian Pittiș și Vlady Cnejevici grupul Pasărea Colibri, desfășurînd o
prestigioasă activitate discografică și de turneu în țară și străinătate (SUA,
Canada, Germania).
·
1952:
Ciolac Viorel, profesor matematician
·
1953 - S-a
născut Chaka Khan (Yvette Marie Stevens), cântăreaţă americană.
·
1966: S-a nascut muzicianul Marti Pellow, membru al popularei
trupe Wet Wet Wet.
·
1973: Bojana Radulović, handbalistă iugoslavă
·
1976: Michelle Monaghan,
actriță americană
·
1977: Daniel Espinosa,
regizor de film suedez de origine chiliană
·
1990: Prințesa Eugenie
de York, nepoata reginei Elisabeta a
II-a a Regaatului Unit
Decese
·
1555: A
murit Papa Iuliu al III-lea (n. 1487). Papa Iulius al III-
lea (d. 10 septembrie 1487), născut la Giovanni Maria del Monte Ciocchi,
a fost Papa din 7 februarie 1550 pana la moartea sa. A fost un
bun diplomat si a fost ales ca un candidat de compromis
după moartea lui Paul al III- lea. În timpul pontificatului său, catolicismul a
fost restaurat în Anglia sub Regina Maria în 1553. S-a dedicat
unei vieti de plăceri. Reputația lui și a Bisericii Catolice,
au fost foarte afectate de relația sa homosexuala cu un tanar
cerșetor de 17 ani, pe care l-a fǎcut cardinal, fapt ce a inspirat poezia „În
cinstea sodomiei”, scrisa probabil de un arhiepiscop nemulțumit.
·
1680: Nicolas
Fouquet, om de stat francez (n. 1615)
·
1801: A murit Țarul Pavel al
Rusiei (n. 1754), asasinat de către un grup de ofiţeri
conspiratori care au năvălit în resedinta sa şi au
incercat sa-l forţaeze să semneze abdicarea. El a rezistat şi unul
dintre atacatori l-a lovit cu o sabie, apoi el a fost strangulat şi călcat în
picioare până la moarte. L-a urmat la tron fiul sau Alexandru. Pavel I al Rusiei (1 octombrie (S.V 20 septembrie) 1754 – 23
martie (S.V 11 martie) 1801) a fost împărat al Rusiei în perioada 1796 – 1801.
Alexandru I Pavlovici Romanov, (n. 23 decembrie 1777 – d. 1 decembrie 1825),
țarul Rusiei între 23 martie 1801 – 1 decembrie 1825, regele Poloniei între
1815 – 1825, precum și Mare Duce al Finlandei.
·
1842: S-a stins din viata scriitorul francez Henri Beyle,
cunoscut sub pseudonimul Stendhal, considerat un pionier al romanului modern
francez prin celebrele sale opere “Rosu si negru” (1830) si “Manastirea din
Parma” (1839). Stendhal, pe numele său adevărat Henri-Marie Beyle (23 ianuarie
1783, Grenoble – 23 martie 1842, Paris), a fost un scriitor francez renumit
pentru finețea analizei sentimentelor personajelor sale și pentru lipsa
intenționată de sensibilitate a stilului său. Se crede că Stendhal și-a ales
pseudonimul literar ca un omagiu adus lui Johann Joachim Winckelmann,
fondatorul arheologiei moderne, născut în localitatea Stendal, Saxonia-Anhalt
(Germania). Stendhal a participat la războaiele care au urmat Revoluției
franceze și din perioada Primului Imperiu Napoleonian ca ofițer de dragoni și
ca intendent militar.
·
1880: A murit in Bucuresti, Gheorghe Magheru, general si om
politic, unul dintre conducatorii Revolutiei de la 1848 din Tara Romaneasca.
Gheorghe Magheru (n. 8 aprilie 1802, Bârzeiu de Gilort, județul Gorj – d. 23
martie 1880, București) a fost un haiduc celebru din zona
Băileștiuluifost, comandant militar în oastea lui Tudor Vladimirescu (1821),
apoi comandant în războiul ruso-turc din 1828-1829, vătaf al județului Romanați
(din 1831), unul dintre conducătorii revoluției de la 1848 din Țara Românească,
membru în guvernul provizoriu revoluționar pașoptist, generalul armatei din
principat, luptător pentru Unirea Principatelor Române. Era văr cu Tudor
Vladimirescu, prieten apropiat cu Nicolae Bălcescu și sprijinitor al lui Avram
Iancu. La 10 octombrie/28 octombrie 1848, Magheru s-a refugiat în Transilvania,
iar de acolo la Triest și în cele din urmă la Viena. În 1857 s-a reîntors în
Țara Românească, unde a redevenit activ politic.
·
1881: Nikolai
Rubinstein, pianist și compozitor rus
(n. 1835)
·
1894 - A
murit Theodor Codrescu, traducător şi prozator. El a înfiinţat tipografia
“Buciumul român”, prin intermediul căreia a sprijinit Unirea. A fost redactor
la multe ziare, tipărind, în ziarul “Buciumul român”, pentru prima oară,
epopeea “Ţiganiada” de Ion Budai-Deleanu (n.01.04.1819).
·
1947: Arhiducesa
Louise de Austria, Prințesă de Toscana
(n. 1870)
·
1978 - A
murit Bill Kenny, chitarist şi vocalist american (Inkspots) (n.1915).
·
1994 - A
murit Giulietta Anna Masina, actriţă italiană de film, al cărei nume este legat
de o altă biografie celebră în lumea filmului, cea a regizorului şi soţului ei
Federico Fellini ("La strada", Ginger şi Fred") (n.22.02.1921).
·
1996: Vasile
Lișman, prozator român (n. 1897)
·
2011: A
murit Elizabeth Taylor, actriță
americană (n. 1932). Elizabeth Rosemond
Taylor s-a născut pe 27 februarie 1932, la Londra. A fost actriţa americană de
film considerată „ultimul star al Hollywoodului de altădată”. A fost distinsă
cu Premiul Oscar de două ori şi a primit de la American Film Institute Premiul
pentru întreaga carieră.
·
2013:
Joe Weider,
culturist și publicist american de origine canadiană (n. 1920)
·
2014: Adolfo Suárez,
politician spaniol, prim-ministru al Spaniei (n. 1932)
Sărbători
- În
calendarul ortodox: Sf Cuv Mc Nicon și cei 199 ucenici ai lui; Denia
Acatistului Bunei Vestiri
- În calendarul romano-catolic: Sf. Turibiu de Mongrovejo, episcop (c.1538-1606); Sf. Pelagia. Turibiu
de Mongrovejo (Toribio Alfonso de Mogrovejo) (n. 16 noiembrie 1538,
Mayorga, Prov. León, Spania – d. 23 martie 1606, Saña, lângă Lima Peru) a
fost un misionar catolic, Episcop de Lima, sfânt. S-a născut în Spania în
anul 1538 şi a studiat teologia şi dreptul canonic la Valladolid,
Salamanca şi Coimbra. Şi-a încheita studiile cu o Licenţă în Drept Canonic
la Santiago de Compostela, în 1568 şi un doctorat la Salamanca, în 1573. A
fost Mare Inchizitor al Granadei (1573 – 1580). Ales episcop de Lima în
anul 1580, a plecat în America de Sud. Înflăcărat de zel apostolic, a
întrunit sinoade şi concilii pentru promovarea vieţii religioase în întreg
ţinutul. Sinodul din Lima (1582/83) a fost de importanţă fundamentală
pentru Biserica din întreaga Americă Latină. În urma acestui sinod a
apărut prima carte tipărită pe continentul american (1584), un Catehism
redactat în limbi indigene (Quechua, Aimara), de către José de Acosta. În
1590, Turibiu a întemeiat primul Seminar de tip colegiu universitar din
America, pe baza reformei tridentine. A apărat cu fermitate drepturile
Bisericii, s-a ocupat cu râvnă de turma ce-i era încredinţată, vizitând-o
deseori şi acordând o grijă deosebită indigenilor. Munca lui Turibiu a
fost însă îngreunată din multe direcţii: atât din partea clerului şi
călugărilor, cât şi a regimului colonial. Administraţia colonială cenzura
drastic corespondenţa Episcopului, pentru a îngreuna comunicarea acestuia
cu Roma. A fost unul din puţinii care a încercat să pună în aplicare şi în
Lumea Nouă hotărârile Conciliului Tridentin, spre înnoirea Bisericii în
întreaga Americă de Sud. A murit în anul 1606. În 1679 a fost beatificat,
iar în 1726, canonizat. Este sărbătorit în Biserica Catolică la 23 martie
- În calendarul greco-catolic: Sf. Nicon, episcop, martir, și învățăceii
săi († 273)
- Ziua
mondială a meteorologiei
- Republica Islamică Pakistan.
Ziua naţională. La 23 martie 1956, Pakistanul devine prima
republică islamică din lume. Pakistanul este așezat în Asia de Sud, în bazinul
fluviului Ind se învecinează cu Afganistanul în nord-vest, China în nord,
cu India la est, Iran la vest și are ieșire la Marea Arabiei în sud.
Capitala Pakistanului este orașul Islamabad.
RELIGIE ORTODOXĂ 23 Martie
Sf Cuv Mc Nicon și cei
199 ucenici ai săi; Denia Acatistului Bunei Vestiri
În cetatea ce se numeşte
Neapole, care este în ţara Campaniei, a fost un bărbat cu numele Nicon, în
rânduiala ostăşească, împodobit cu frumuseţe, vesel la faţă şi viteaz în
războaie, dar cu credinţa elin, născut din tată elin şi învăţat la închinarea
idolească. Însă maicasaera creştină şi îl sfătuia totdeauna spre cunoştinţa lui
Hristos. Spunându-i despre puterea Crucii lui Hristos, mama îi zicea:
"Fiul meu iubit, de ţi se va întâmpla vreodată a cădea în vreo primejdie,
precum se întâmpla adeseori în războaie, să te însemnezi cu semnul Crucii, că
vei scăpa din mâinile potrivnicilor; şi nu numai că te vei izbăvi din mâinile
lor, dar vei scăpa şi de toate rănile, pentru că nu te va lovi nici săgeată,
nici sabie şi prin mijlocul tăierii vei rămâne nevătămat".
Odată s-a întâmplat
că a ieşit din Roma oastea romană la război cu cea elinească. Iar Nicon, fiind
unul din ostaşi, se afla în mijlocul vrăjmaşilor, în mare strâmtorare şi
primejdie de moarte, pentru că vedea pe mulţi din tovarăşii săi ucişi şi acum
aştepta să cadă şi el de sabia vrăjmaşilor săi. Atunci şi-a adus aminte de
sfatul maicii sale şi, ridicându-şi ochii la cer şi suspinând din adâncul
inimii, s-a înarmat cu semnul Sfintei Cruci şi a zis: "Hristoase,
Dumnezeule Atotputernice, arată spre mine în ceasul acesta puterea Crucii Tale,
că de acum făgăduiesc să fiu şi eu robul Tău, adică mă voi închina Ţie,
împreună cu mama care m-a născut".
Zicând aceasta, a
luat îndrăzneală şi, întinzând cu bărbăţie spre vrăjmaşi dreapta sa cea
înarmată cu suliţa, a ucis îndată că la o sută şi optzeci de bărbaţi viteji din
ceata potrivnicilor, iar pe ceilalţi i-a izgonit, şi nimeni n-a putut să-i stea
împotrivă; aşa a lucrat într-însul puterea Crucii lui Hristos. Iar Nicon a
preamărit pe Dumnezeu, zicând: "Mare este Dumnezeul creştinilor, Cel ce,
prin însemnarea Sfintei Cruci, a biruit şi izgonit pe vrăjmaşi". Şi s-au
mirat cetele romanilor şi ale elinilor de Nicon, ostaşul lor, zicând: "O,
minune a rânduielii Celui de sus! Niciodată n-am văzut şi nici n-am auzit de un
ostaş ca acesta, atât de viteaz în război şi nevoindu-se astfel precum vedem pe
Nicon".
Iar după ce a liberat
cetele, Nicon s-a întors la casa sa şi, lăudând pe Dumnezeu, a spus maicii sale
câte a făcut Domnul cu dânsul în război, prin puterea Sfintei Cruci. Iar maică
să, umplându-se de mare bucurie, a zis: "Mulţumesc Preasfântului Tău nume,
Doamne, Cel ce voieşti să se mântuiască toţi oamenii şi la cunoştinţa
adevărului să vină. Acum, Stăpâne, ascultă rugăciunea roabei Tale şi
învredniceşte pe fiul meu de baia naşterii celei de a doua, cea dăruită nouă
prin Botez spre iertarea păcatelor, şi învaţă-l să facă voia Ta ca, bineplăcînd
Ţie, să câştige de la Tine veşnicele bunătăţi făgăduite".
Deci a început Nicon
a întreba pe maică să, cum poate cineva să fie creştin desăvârşit. Maicasai-a
răspuns: "Ţi se cade să posteşti patruzeci de zile şi de la preot creştin
să te povăţuieşti la credinţa creştinească; după aceea, lepădându-te de satană
şi de toate lucrurile lui şi crezând în Hristos Dumnezeu, vei primi Sfântul
Botez. Numai aşa te vei face creştin adevărat şi rob al lui Hristos".
Nicon a grăit atunci: "Viu este Domnul, că mai bine îmi este să fiu rob al
Lui, decât închinător de idoli elinesc şi ostaş! Nu vreau mai mult să mă închin
pietrelor, nici altei făpturi, ci numai Unuia Dumnezeu, Făcătorul cerului şi al
pământului, al mării şi al tuturor celor ce sunt într-însele".
Apoi, închinându-se
până la pământ mamei sale, a zis: "Maica mea, roagă-te pentru mine, robul
tău, ca să-mi dea Dumnezeu înger bun, povăţuitor şi păzitor sufletului şi
trupului meu, ca prin povăţuirea lui să găsesc vreun rob al lui Dumnezeu care
m-ar învrednici Sfântului Botez şi m-ar învăţa să fac voia lui Hristos,
adevăratul nostru Dumnezeu, şi să fiu numărat împreună cu turma cea
cuvântătoare a lui Hristos. Căci, dacă rătăcirea elinească m-ar mai fi tras
încă de la învăţătura ta, o, cinstita mea maică, şi nu m-ai fi povăţuit spre
cunoştinţa adevăratului Dumnezeu, puţin de nu mă făceam mâncare gheenei şi
cădeam în muncă cu toţi cei ce nu ştiu pe Dumnezeu şi se muncesc în iad. Deci,
roagă-te pentru mine, maica mea!" Şi, zicând aceasta, se grăbea să iasă
din casă.
Dar ea, apucându-l de
mână, l-a rugat cu jurământ ca, după ce va câştiga Sfântul Botez, să se
întoarcă la dânsa s-o îngroape, fiind bătrâna şi aşteptându-şi degrabă
sfârşitul.
Apoi, dându-i
aur de ajuns pentru cale şi mai ales binecuvântarea sa de maică, rugându-se
pentru dânsul, l-a lăsat să-şi caute un preot creştin; pentru că în acele vremi
cumplite, fiind mare prigoană asupra creştinilor, toţi preoţii învăţători
creştini erau ascunşi în pustietăţi şi prin munţi, şi era cu greu să găsească
pe vreunul dintr-înşii ca să-l povăţuiască la creştineasca viaţă şi de la care
să primească Sfântul Botez.
Ieşind Nicon, robul
lui Dumnezeu, din casa sa a mers la limanul corăbiilor şi, găsind o corabie, a
plecat la Constantinopol. Iar după plecarea sa, a fost în cetatea Neapole multă
cercetare despre dânsul printre ostaşi, pentru vitejia lui cea mare arătată în
război. Iar mai-marii cetăţii întrebând pe maica lui Nicon, care era acasă,
unde este fiul ei, ea le răspundea: "Nu ştiu unde s-a dus".
Iar Nicon, povăţuindu-se
de darul Domnului, a ajuns la o insulă care se numea Hios şi, suindu-se într-un
munte înalt, a petrecut opt zile în rugăciune, rugându-se lui Dumnezeu ca să-i
arate în ce loc ar putea să afle vreun rob al Domnului, care să-i dea Sfântul
Botez cel dorit de el şi să-l înveţe tainele sfintei credinţe. Şi s-a arătat
lui Nicon, noaptea în vedenie, îngerul lui Dumnezeu în chip de preot, dându-i
un toiag ce avea deasupra semnul Crucii, şi i-a poruncit să meargă la malul
mării.
Mergând a doua zi
acolo, a găsit o corabie ce-l aştepta, pentru că acelaşi înger al Domnului s-a
arătat corăbierilor, poruncindu-le să aştepte pe Nicon cu toiagul cel cu cruce,
care de la munte avea să se coboare la dânşii. Deci, şezând cu dânşii în
corabie şi vântul suflând în ajutor, în două zile a ajuns la un munte ce se
numea Ganos, în care se afla Teodosie, Episcopul Cizicului, cu o mulţime de
monahi, ascunzându-se de pagini în timpul prigoanei; şi era acel episcop acolo,
în mijlocul monahilor, ca un egumen. I s-a descoperit lui de la Dumnezeu despre
Nicon şi a ieşit împreună cu monahii săi la limanul corăbiilor şi, luând pe
Nicon, l-a dus în peştera să şi învăţându-l, l-a botezat în numele Preasfintei
Treimi, apoi l-a împărtăşit cu Preacuratele lui Hristos Taine.
După primirea
Sfântului Botez, fericitul Nicon era în mânăstirea din peşteră, învăţând
dumnezeieştile cărţi şi la viaţa monahicească luând aminte; apoi s-a îmbrăcat
în chipul monahicesc pentru blândeţea sa. Unii din fraţi ziceau că acela este
asemenea cu îngerul lui Dumnezeu, văzându-i smerenia şi blândeţea lui, postul
şi înfrânarea, şederea de toată noaptea fără somn la cântărea de psalmi. Căci
era la osteneli răbdător, în dragoste aprins, în postiri neasemănat, în
învăţătura şi citirea cărţilor fără de saţ, în rugăciunile de noapte neslăbit
şi în toate nevoinţele monahiceşti osârdnic slujitor; iar toată viaţa lui fiind
fără prihană, de mirare era tuturor fraţilor şi Sfântului episcop Teodosie.
Astfel petrecând
fericitul Nicon în muntele acela trei ani, s-a arătat episcopului o
dumnezeiască descoperire; pentru că îngerul Domnului, stând în vis înaintea
lui, i-a zis: "Mai înainte de a te duce din viaţa aceasta, pe Nicon, pe
care l-ai îmbrăcat în chipul monahicesc, să-l pui episcop în locul tău şi turma
ta să i-o încredinţezi lui. Apoi să-i porunceşti să se mute cu toţi fraţii în
partea de miazăzi, în stăpânirea Siciliei, ca să nu piară aici monahii de sabia
barbarilor, care peste puţin timp au să năvălească în locul acesta".
După vedenia aceea,
Sfântul Episcop Teodosie a făcut pe fericitul Nicon întâi diacon şi apoi preot;
iar după aceasta l-a hirotonisit episcop şi, încredinţându-i monahii, o sută
nouăzeci la număr, Teodosie s-a odihnit în Domnul. Deci cu cinste îngropându-l
Sfântul Nicon şi luând pe toţi monahii, a intrat în corabie şi a plecat în
insula Lesviei, unde, sosind lângă cetatea Mitilene, a stat acolo două zile;
apoi a plecat la insula Naxia. Iar de acolo, cu voia lui Dumnezeu, în douăzeci
şi două de zile a ajuns în Italia şi a plecat la Neapole, patria sa, unde a
aflat între cei vii pe fericită să maică, care, văzându-l, cu lacrimi de
bucurie a căzut pe grumajii lui, sărutându-l.
Închinându-se până la
pământ înaintea lui Dumnezeu, a zis: "Mulţumesc Preasfântului Tău nume,
Doamne, că mi-ai arătat pe fiul meu în rânduiala îngerească şi în vrednicie de
episcop. Şi acum, Stăpâne al meu, auzi-mă pe mine, roaba Ta, şi primeşte
sufletul meu în mâinile Tale!" O rugăciune ca aceasta săvârşind acea
fericită femeie, îndată şi-a dat Domnului duhul său în pace şi toţi cei ce au
văzut această, au preamărit pe Dumnezeu şi au îngropat-o, cântând psalmi cu
cinste.
După ce a străbătut
auzul în toată cetatea depre venirea lui Nicon, s-au înştiinţat unii din
ostaşii care erau prieteni ai sfântului. Aceia, mergând la dânsul, se îndulceau
de vederea feţei lui şi, luându-l la o parte, au zis către dânsul: "Te
jurăm cu puterea cea de sus, să ne spui de unde îţi venea puterea şi vitejia
aceea care o aveai în războaie. Din farmece sau din altă lucrare? Învaţă-ne, ca
să putem şi noi să fim aşa". Grăit-a lor sfântul: "Credeţi-mă,
fraţilor, că nici fermecătoria, nici altceva nu mă făcea pe mine viteaz în
război, fără numai singur ajutorul cinstitei Cruci a lui Hristos. Căci când mă
înarmam cu ea, nimeni nu putea să stea împotriva feţei mele, pentru că puterea
lui Dumnezeu, care lucrează întru asemănarea Crucii, pe toţi vrăjmaşii îi
biruia".
Acestea auzindu-le,
ostaşii au căzut la picioarele episcopului Nicon, zicând: "Miluieşte-ne,
sfinte al lui Dumnezeu, şi ne ia împreună cu tine, ca, precum în războaie ne-am
izbăvit prin tine de potrivnici, tot aşa şi acum cu tine să fim părtaşi
cereştii Împărăţii!" Şi, îndată lăsându-şi femeile, fiii, fraţii şi casele
lor, ostaşii aceia au urmat Sfântului Nicon, fiind nouă la număr. Cuviosul
Nicon, intrând cu dânşii şi cu ceilalţi ucenici ai săi în corabie, au plecat în
părţile Siciliei şi au sosit la un munte mai înalt al Tavromeniei. Ieşind pe
uscat şi nu puţină depărtare de loc trecând, au aflat un râu ce se numea
Asinos, lângă care au găsit o mare baie veche, de piatră, într-un loc pustiu ce
se numea Ghighia, şi s-au sălăşluit acolo, pentru că au văzut locul acela
liniştit şi frumos, fiind pământul bun de lucrat. Făcându-şi grădini şi
răsaduri de tot felul, cu pomi aducători de roadă, au rămas acolo, unde
Cuviosul Episcop Nicon a botezat pe acei nouă bărbaţi, care i-au fost lui
altădată prieteni în oaste, şi i-a tuns pe dânşii în monahiceasca rânduială.
După ce au stat ani
destui şi prigonirea asupra creştinilor neîncetând, s-a dat de ştire
ighemonului Siciliei, anume Chintian, spunându-i-se că sunt nişte bărbaţi
trăitori lângă râul Asinos, care cinstesc pe cerescul Dumnezeu, având învăţător
pe Episcopul Nicon, iar legilor împărăteşti nu se supun, nici nu vor să
cinstească pe zei. Auzind aceasta, ighemonul s-a umplut de mânie şi de cruzime
şi îndată a trimis o ceată de ostaşi, ca pe toţi să-i prindă şi să-i aducă
înaintea lui la întrebare. Deci, ajungând ostaşii la locul acela, întrebau:
"Unde este Nicon cu ucenicii lui, care nu se supun legilor împărăteşti,
nici pe zei nu-i cinstesc?" Le-a răspuns Sfântul Nicon: "Bine aţi
venit, fraţii mei, bine aţi venit; pentru că Stăpânul meu Hristos, pe mine şi
pe ai mei, prin voi ne cheamă!"
Fraţii s-au dus la
rugăciune cerând lui Dumnezeu putere să-i întărească în nevoinţă cu darul Său.
Dar, fiind siliţi de ostaşi spre grabnica călătorie, au sfârşit rugăciunea şi
mergeau la ighemon, fiind duşi de ostaşi la moarte. Pe cale îi întărea
fericitul părintele nostru Nicon Episcopul, zicând: "Îmbărbătaţi-vă,
fraţii mei, şi să nu fiţi fricoşi înaintea muncitorului, căci iată se sfârşeşte
alergarea noastră şi ni s-au deschis nouă uşile cereşti. Deci să stăm cu tărie
împotriva mâniei ighemonului prin credinţa în Hristos. Să grăim cu îndrăzneală
înaintea lui, să ascultăm glasul bunului nostru Păstor, Care zice: Nu vă temeţi
de cei ce ucid trupul, căci sufletul nu pot să-l ucidă".
Stând sfinţii
înaintea ighemonului la păgâneasca judecată, chinuitorul, căutând spre ei cu
iuţime, a început a-i întreba: "Voi toţi v-aţi abătut la deşarta şi nebuna
nădejde, amăgindu-vă de vrăjitorul acela Nicon, încât nici nu cinstiţi pe zeii
cei fără de moarte, nici legilor noastre nu vă supuneţi?" Iar sfinţii, ca
şi cu o gură, au răspuns, zicând: "Suntem creştini şi niciodată nu ne vom
lăsa de credinţa noastră, iar nădejdea noastră n-o punem în deşertăciuni, ci în
Domnul Dumnezeu, Cel ce a făcut cerul, pământul, marea şi toate cele ce sunt
într-însele; căci zeii voştri sunt muţi şi surzi, pietre nesimţitoare, lucruri
de mâini omeneşti, cărora asemenea să fie toţi cei ce nădăjduiesc spre
ei".
Înţelegând ighemonul
despre credinţa cea neschimbată şi tare a sfinţilor, a zis: "De nu voi
porunci degrabă să-i ucidă pe aceştia, pe mai mulţi vor amăgi spre a lor
rătăcire". Şi aşa, mai întâi dezbrăcându-i şi întinzându-i, a poruncit că
mult să-i bată fără de milă cu vine de bou, apoi pe toţi - afară de Sfântul
Nicon - cu sabia să-i taie lingă baia aceea, în care au petrecut lângă râu.
Şi-i duseră acolo la moarte, iar sfinţii mucenici, plecându-şi sub sabie
cinstitele lor capete, grăiau: "În mâinile Tale, Doamne, ne dăm sufletele
noastre, căci pentru Tine ne omorâm toată ziua, socotindu-ne ca nişte oi de
junghiere".
Şi au tăiat pe
cuvioşii ucenici ai Sfântului Nicon, iar mai ales ai lui Hristos, la număr o
sută nouăzeci şi nouă. Iar trupurile lor, cu porunca muncitorului, le-au
aruncat în baia aceea foarte aprinsă spre ardere. Iar pe Cuviosul Nicon,
ţinându-l în legături, se gândea ighemonul cu ce fel de moarte mai cumplită să-l
piardă.
În acea noapte s-a
arătat în vis Sfântului Nicon în temniţă îngerul lui Dumnezeu, zicându-i:
"Îmbărbătează-te în Dumnezeu, Nicone, ostaşule al lui Hristos şi te
veseleşte, căci a primit Hristos, Dumnezeul nostru, jertfă de o sută nouăzeci
şi nouă de ucenici ai tăi, întru miros de bună mireasmă, şi au intrat în cămara
în care Mirele ceresc Se odihneşte!"
Acestea zicându-i
îngerul, Sfântul Nicon iarăşi a văzut înaintea sa o fecioară mai luminată decât
razele soarelui, ale cărei haine erau de aur şi de safir şi în mâinile sale
avea un leu alb ca zăpada. Deci stătea fecioara aceea în câmp lângă râul ce se
numea Psimif, din partea Răsăritului. Iar dinspre apus doi bărbaţi foarte mari,
ale căror capete ajungeau până la cer, având în mâinile lor suliţe de foc,
vorbeau cu fecioara aceea ce se arătase, zicându-i: "Pentru ce stăm fără
de lucru astăzi, fiind trimişi de Împăratul ceresc la război împotriva lui
Chintian? Iată îl aşteptăm şi nu iese".
Atunci a strigat
către dânşii acea fecioară purtătoare de lumină, zicând: "Chintian a ucis
ieri pe robii lui Hristos, o sută nouăzeci şi nouă de bărbaţi, şi încă şi
asupra învăţătorului lor, Nicon, care a biruit toate meşteşugirile vrăjmaşului
cu adevărat, muncitorul acela cugetă cele mai crude chinuri. Deci va veni el
degrabă în acel loc, la care sunteţi trimişi împotriva lui". Aceasta
zicând, a eliberat spre ei acel leu, zicându-le: "Primiţi şi pe acesta,
care vă va ajuta vouă asupra muncitorului".
După vedenia aceea,
deşteptându-se din somn, Cuviosul Nicon Episcopul foarte mult s-a bucurat,
lăudând şi slăvind pe Dumnezeu. Apoi a spus cele văzute slugii sale, cu numele
Heromen, care era lângă dânsul şi îi slujea, care a scris după aceea viaţa şi
pătimirea lui. Spunând sfântul vedenia aceea slugii, a proorocit despre moartea
cea cumplită ce era să fie degrabă lui Chintian.
A doua zi a poruncit
Chintian ighemonul să pună înaintea judecăţii pe Sfântul Nicon şi a zis către
dânsul: "Cine, de unde şi de ce credinţă eşti tu, cel ce cu meşteşugul cel
vrăjitoresc ai mijlocit moarte la atâta număr de oameni? Iată, ei, pentru
nebunia ta, s-au lipsit de frumuseţea soarelui şi de podoabă lumii".
Răspuns-a lui Sfântul Nicon, zicând: "O, plinule de toată nedreptatea,
cine sunt şi de ce credinţă, nu numai eu ţi-am spus, ci şi de la alţii ai auzit
cele despre mine; iar mai vârtos din gurile a multor sfinţi, pe care tu, de a
ta păgânătate fiind orbit, ieri i-ai ucis. Acum iarăşi cu adevărat să ştii de
la mine că sunt creştin tare şi statornic, având nădejdea mea întărită în
Dumnezeu, Cel ce a făcut cerul şi pământul şi Care te va da pe tine muncilor
celor nesuferite, pentru a ta muncire şi păgânătate fără de omenie, urâtă de
Dumnezeu".
La aceste cuvinte,
muncitorul, răcnind ca un leu, a poruncit ca pe sfântul să-l spânzure legat şi
întins de patru pari, de mâini şi de picioare, şi dedesubt să-l ardă cu foc.
Astfel fiind muncit, Sfântul Nicon se odihnea ca pe un câmp înflorit pe
cărbunii cei înfocaţi, cântând şi grăind: "Tu eşti întărirea şi scăparea
mea, Doamne, Cel ce mă izbăveşti de vrăjmaşii mei cei mânioşi!" Şi ziceau
slugile către muncitorul: "Stăpâne ighemoane, am slăbit acum, căci foc
aprinzând şi arzându-l pe acesta, nu se atinge de el nimic". Atunci,
pogorând pe Sfântul Nicon de la muncire, a poruncit ighemonul să-l lege de cai
sălbatici ca, târându-l, să-l rupă. Şi degrabă fiind legat de cai, sfântul şi-a
întins dreapta sa către cai, făcând semnul crucii, şi îndată caii şi-au
schimbat sălbăticia lor în blândeţe de oaie şi stăteau nemişcaţi, strângându-se
ca de frâu şi de zăbală, şi nici cât de puţin nu păşeau din locul acela, deşi
foarte mult îi băteau slujitorii.
Văzând aceasta,
muncitorul s-a înfuriat asupra cailor şi a poruncit să taie cu sabia vinele
picioarelor lor. Iar caii, cu porunca lui Dumnezeu, precum oarecând asina lui
Valaam, cu glas omenesc au strigat, zicând: "Dumnezeul nostru în cer şi pe
pământ, toate câte a voit a făcut. Şi noi pentru Sfântul Nicon murim
acum". Atunci, ighemonul a poruncit ca pe mucenicul legat cu obezi de fier,
să-l arunce dintr-un munte înalt într-o vale adâncă. Făcându-se şi aceasta,
mucenicul a rămas nevătămat, pentru că îngerul lui Dumnezeu l-a sprijinit pe
el, de legături l-a dezlegat şi din prăpastia văii l-a scos. Apoi a stat iarăşi
sfântul la privelişte înaintea muncitorului, viu şi sănătos; şi văzându-l,
ighemonul s-a înspăimântat.
Apoi a zis către
dânsul: "O, cât este de mare îndurarea zeilor noştri pentru tine, o,
Nicone? Au nu vezi cât se îngrijesc de tine şi cât nu vor să-ţi piardă trupul?
Deci, cunoscându-le bunătatea lor, adu-le jertfe ca să le fii prieten".
Sfântul răspunse: "Anatema ţie şi zeilor tăi şi tuturor celor ce
nădăjduiesc spre dânşii!" Atunci ighemonul a poruncit să-i sfărâme faţa
sfântului cu pietre, să-i scoată limba afară cu cleştele şi să i-o tăie; apoi
să-l ducă unde petrecea cu ucenicii săi, la locul care se numea Ghighia, şi
să-i taie capul.
Deci a fost tăiat
Sfântul Sfinţitul Mucenic Nicon aproape de râul Asinos, sub un copac de pevg,
pe vremea împărăţiei lui Deciu (249-251); iar trupul lui cel sfânt a fost lăsat
neîngropat, spre mâncarea fiarelor şi a păsărilor. Iar Chintian ighemonul, în
aceeaşi zi în care a judecat pe Sfântul Nicon la tăiere, s-a dus în cetatea
Panormul să ia averile Sfintei Muceniţe Agatia, pe care o muncise cu puţin mai
înainte de acea vreme. Şi pe când trecea peste râul cel mai sus-zis care se mai
numea Psimif, la trecătoare, caii care erau cu dânsul, deodată s-au sălbăticit
şi s-au pornit asupra lui; unul i-a muşcat obrazul cu dinţii şi i l-a rănit,
iar celălalt l-a călcat cu picioarele şi l-a lovit, până ce l-a aruncat în râu.
Şi s-a înecat ticălosul, sfârşind rău viaţa sa cea rea, după proorocia
Sfântului Nicon. Zăcând neîngropat cinstitul trup al mucenicului, la locul de
tăiere, un oarecare păstor de oi, fiind cuprins de duh necurat şi umblând pe
acolo, a aflat acel sfânt trup şi îndată a căzut la pământ, pentru că duhul cel
necurat, izgonindu-se cu puterea sfântului, a aruncat pe păstor la pământ şi a
ieşit dintr-însul, strigând tare: "Vai mie, vai mie! Unde voi fugi din
faţa lui Nicon?"
Apoi, plecând
păstorul de oi vindecat, a spus la oameni această minune. Aflând aceasta,
episcopul cetăţii Mişinei a luat clerul său şi a plecat călăuzit de acel
păstor. Şi, găsind mult-pătimitorul trup al sfântului mucenic, l-a luat.
Asemenea şi trupurile celor o sută nouăzeci şi nouă de sfinţi mucenici,
ucenicii lui le-au găsit întregi în baie, nevătămate de foc. Deci, pe toţi,
împreună cu Sfântul Nicon, învăţătorul lor, i-au îngropat cu cinste la loc
însemnat, slăvind pe Hristos, Dumnezeul nostru, Cel preamărit în veci, împreună
cu Tatăl şi cu Sfântul Duh. Amin.
Denia Acatistului Bunei
Vestiri sau Slujba Imnului Acatist
Denia Acatistului Bunei Vestiri
Sarbatoarea isi are originea in interventia miraculoasa a Fecioarei Maria in timpul atacarii Constantinopolului de catre persi si avari, in 7 august 626. In timp ce imparatul Heraclie se afla intr-o expeditie in Orient, departe de Constantinopol, Patriarhul Serghie a facut procesiuni cu lemnul Sfintei Cruci, cu icoana "nefacuta de mana" a lui Hristos si vesmantul Maicii Domnului si a incurajat poporul sa inalte rugaciuni catre Nascatoarea de Dumnezeu. Ravna locuitorilor a fost atat de intensa, incat au reusit sa respinga inamicul. In semn de multumire, intreg poporul capitalei a petrecut noaptea victoriei cantand in picioare Imnul Acatist in biserica Maicii Domnului de la Vlaherne.
Comemorarea zilei de 7 august, ca zi de ajutor dat de Dumnezeu impotriva dusmanilor, a fost mutata in secolul al VIII-lea pe data de 25 martie, de Patriarhul Gherman. In secolul al IX-lea, aceasta era sarbatorita la sfarsitul Postului Sfintelor Pasti, iar mai tarziu a fost fixata in saptamana a V-a din Postul Mare.
In lucrarea "Triodul explicat", Makarios Simonopetritul afirma ca aceasta comemorare nu este insemnata doar pentru locuitorii Constantinopolului din vechime, ci si pentru noi, cei care suntem asediati neincetat de diferite patimi.
Asadar, acum nu mai vorbim de un atac asupra unei cetati, ci de un atac asupra fiintei noastre din partea demonilor. Cerem, asa cum au cerut cei din vechime ajutor, ca si noi sa iesim din aceasta lupta victoriosi.
Deniile, slujbe specifice Postului Mare
Prin caracterul si continutul lor, deniile sunt slujbe unice in serviciul liturgic ortodox.Deniile pot fi considerate slujbe specifice deoarece sunt savarsite numai in doua saptamani ale acestuia si anume: in saptamana a cincea (Denia Canonului celui Mare, respectiv Denia Acatistului Bunei Vestiri) si a saptea (incepand cu seara Floriilorpana vineri seara, inclusiv). Cuvantul "denie" vine de la slavonescul "vdenie" si inseamna priveghere sau slujba nocturna. Denia este de fapt slujba utreniei care se savarseste in ajun, seara. Nu trebuie confundata cu privegherea care se savarseste in ajunul praznicelor mai importante.
Acatistul ca gen imnografic
Acatistul (de la gr. Akathistos)
este un imn de lauda alcatuit din 13 condace si 12 icoase, care descriu si
proslavesc episoade din viata si minunile Mantuitorului nostru Iisus Hristos,
ale Maicii Domnului sau ale unor sfinti. In sens propriu, cuvantul
"akathistos" inseamna "a sta in picioare", ceea ce indica
faptul ca cei ce ascultau acest imn nu stateau in genunchi (care este un alt
fel de sedere), ci drepti, in picioare. Acatistul are la origine condacul
bizantin, un poem alcatuit din 18-24 de tropare sau strofe, fiecare cu cate 20-30
de versuri, aranjate in acrostih (in ordinea alfabetica greceasca), fiecare
strofa avand acelasi numar de silabe si aceleasi accente metrice ca si prima
strofa. Aceste tropare erau precedate de o strofa aparte, ce avea in comun doar
glasul (nu si melodia) si refrenul. Reprezentantul prin excelenta al acestui
gen imnografic foarte cultivat in literatura bizantina este Sfantul Roman Melodul, in cantarile caruia
condacul bizantin atinge dezvoltarea maxima si perfectiunea.
Acatistul Bunei Vestiri - origine si
autor
Cel mai vechi imn de
acest gen care s-a pastrat in intregime in cartile de ritual (Ceaslov si Triod) si se intrebuinteaza
inca in serviciul bisericii, in extensiunea lui de odinioara, este Acatistul
Bunei Vestiri sau al Maicii Domnului, care se citeste in cadrul Deniei din
seara de Vineri a Saptamanii a cincea din Postul Mare. Acesta reprezinta o
inflorire a poeziei liturgice, nici o alta compozitie nu a egalat-o prin
frumusete si popularitate. Acatistul Bunei Vestiri a servit ca model pentru
numeroase imnuri liturgice alcatuite mai tarziu in cinstea sfintilor sau a unor
sarbatori care, desi iau forma si extensiunea condacelor de odinioara, nu se
mai numesc condace, ci acatiste.
Denia Acatistului
Bunei Vestiri reprezinta un oficiu votiv pentru eliberarea cetatii si un imn
centrat in principal pe Buna-Vestire. Multa vreme
sinaxarele i-au atribuit redactarea patriarhului Serghie al Constantinopolului
(sec. VII ) in urma salvarii Constantinopolului de invazia persilor si avarilor
din 7 august 626.
Pana nu de mult
savantii moderni, bazati mai cu seama pe analiza atenta a textului pareau sa fi
ajuns la un consens in ce priveste atribuirea imnului Acatist lui Roman
Melodul. Recent insa, specialistii inclina sa impinga datarea compunerii lui
inainte de Roman Melodul.
Acatistul Bunei Vestiri si randuiala
tipiconala a Postului Mare
Acatistul Bunei Vestiri este un imn de
lauda si multumire adresat Fecioarei Maria, alcatuit din 13 condace (astazi,
condacul este doar o strofa scurta) si 12 icoase (strofa mai lunga, ce dezvolta
tema condacului, sub forma stihurilor ce incep cu exclamatia
"Bucura-te!").
Impreuna cu acatistul
se canta Canonul Bunei Vestiri, alcatuirea lui Iosif Imnograful, care-i
imprumuta unele expresii si ii este asemanator prin forma, amplificand
salutarea ingerului ("Bucura-te!") si legand de ea expresii
antinomice ce exprima realizarea in Fecioara Maria a prefigurarilor Vechiului Testament si caracterul
neinteles al intruparii. In acest sens, Maica Domnului este numita
"noul rai", "scara lui Iacob", "marea" care l-a
inghitit pe faraonul spiritual, "piatra" din care a tasnit apa care
i-a adapat pe evrei in pustie si "stalpul de foc" care i-a calauzit,
"pamantul fagaduit" si "mana", "rugul
aprins", "lana acoperita de roua a lui Ghedeon",
"sfesnicul", "vasul cu mana" si adevaratul "cort al
marturiei" etc.
Canonul este cantat
impreuna cu "irmoase" care nu sunt insa ale lui Iosif, ci sunt
atribuite Sfantului Ioan Damaschinul. Acestea au cunoscut
un foarte mare succes in imnografia bizantina, fiindca le regasim adeseori
intrebuintate in cult sub forma catavasiilor Bunei Vestiri. Acest adaos a
permis in acelasi timp afirmarea clara a legaturii Acatistului cu praznicul
Bunei-Vestiri si proiectarea acestuia din urma in inima ciclului liturgic
mobil.
Motivul introducerii citirii Acatistului
in timpul Postului Mare il constituie nu doar apropierea de praznicul Bunei
Vestiri, ci si invatatura mariologica si hristologica pe care o cuprinde, in
nasterea feciorelnica fiind recapitulate si realizate toate figurile Legii si
ale Profetilor, caci ea este realizarea Marii Taine a planului mai inainte de
veci al lui Dumnezeu cu privire la creatia Sa.
Sursa: CrestinOrtodox.ro
Ce
trebuie sa faca orice crestin zilnic pentru mantuire ?
Primul lucru: Dimineaţa cînd te scoli, trebuie să te speli pe ochi.
Al doilea: Faci trei închinăciuni zicînd: “Prea Sfîntă Treime, Dumnezeul nostru, slavă Ţie”, “Prea Sfîntă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-mă!”.
Al treilea lucru: Rugăciune cît timp poţi: 1 minut, 1 oră.
Al patrulea lucru: Masa, după mîncare rugăciunea de mulţumire.
Al cincilea: La servici sau la scoală sau alte probleme, de la orele 7-15, şi în timpul lucrului, rugăciunea scurtă: “Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-mă pe mine, păcătosul !” cît de des. Cine trece pe lîngă Biserică se închină, iar de ai timp mergi şi faci o rugăciune, aprinzi o lumînare, cînd vii de la servici, la fel.
La orele 16 masa cu rugăciune înainte şi după mîncare, odihnă un ceas sau alt lucru de nu eşti obosit. Pe la orele 22 înainte de culcare, rugăciune: Acatiste, Paraclise şi culcarea.
Duminica dimineaţa la orele 7 rugăciune, la orele 10 la Biserică la Sfînta Liturghie, apoi după ce iei anafora, vii acasă mănînci, te odihnesti puţin, citeşti cărţi religioase, la orele 17 la Vecernie la Biserică la catehizaţie, unde se fac şi cîntări, iar la orele 20 acasă masa, rugăciune, culcare.
Cele 4 posturi se posteste tot anul, Miercurea şi Vinerea, şi Spovedanie şi Impărtăşanie în aceste posturi.
La diverse nevoi omeneşti se fac urmatoarele slujbe: Cea mai puternică slujbă, la orice nevoie omenească, este Sfînta Liturghie, cu scoaterea de părticele din prescura la Proscomidie.
Pentru cei ce sunt certaţi şi nu vor să se împace, se face Acatistul Sfîntului Fanurie cu post.
Pentru căsătorie, necaz, boală, deznădejde se face urmatoarea rînduială:
1. Se spovedeşte din copilărie pînă la zi cel bolnav, după ce a postit timp de 5 zile;
2. Împărtăşanie, de nu este oprit de canoane;
3. Miercuri şi Vineri mîncare odată în zi, de post, după orele 16;
4. 40 de Sfinte Liturghii, cu scoaterea de părticele de la Proscomidie pentru cel în cauză;
5. Citirea Psaltirii timp de 40 de zile;
6. La Miezul nopţii, de 33 de ori “Tatăl nostru”, după fiecare cîte o metanie;
7. Dimineaţa Acatistul Maicii Domnului, iar seara, Paraclisul Maicii Domnului;
8. Rugăciunea continuă: “Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul !”;
9. Taina Sfîntului Maslu cu 3 sau 7 Preoţi.
Rînduiala acesta se face timp de 40 de zile, atît de cel în cauză, cît şi de cei din casă şi toate neamurile, dînd milostenie la săraci după putere.
Pentru Bolnavi psihici şi alte boli greu de vindecat se face aşa:
1. 5 zile de post, Spovedanie generală, Sfînta Împărtăşanie;
2. Miercuri şi Vineri, mîncare odată în zi, după orele 16;
3. Acatistul ACOPERĂMÎINTUL MAICII DOMNULUI timp de 40 de zile, căci spune în el: “Bucură-Te Ceea ce iei în atotputernicile Tale mîini pe cei părăsiţi de doctori !”
4. Rugăciunea: “Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluişete-mă pe mine, păcătosul !” o zice atît bolnavul, cît şi cei ce-l ajută, de nu poate bolnavul, fac pentru el rînduiala cei sănătoşi.
5. De 7 ori rînduiala Sfîntului Maslu;
6. Milostenie la săraci, după putere.
Pentru cei pătimaşi: beţie, curvie, ucidere şi alte patimi, nu-i pomenim la Sfînta Liturghie, dar facem Psaltirea, care-i ajută să scape din aceste păcate.
Pentru MORŢI: din ziua morţii trebuie puşi la Liturghie timp de 40 de zile, este vremea cînd sufletul merge prin Rai şi prin Iad, iar a 40-a zi se duce la Tronul lui Hristos, la Judecata Particulară. Liturghiile îi ajută foarte mult, 40 Liturghii = 1 Sărindar. PARASTASELE îi ajută mult, la 3 zile, la 40 de zile, la 6 luni, la 1 an şi aşa mai departe şi MILOSTENIA din cea avut mortul îi ajută foarte mult, s-o facă şi din ceea ce au cei ai casei.
Ce rugăciuni vom face în fiecare zi ?
Rugăciunile dimineţii şi ale serii în primul rînd. Apoi, în fiecare dimineaţă se zice unul din Acatistele Maicii Domnului, zilnic, seara vom face Paraclisul Maicii Domnului. Cele mai lungi mîini sunt cele ce ajung pînă la cer – RUGĂCIUNEA;
Luni: Acatistul Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavril, Canon către Îngerul păzitor, Canon de rugăciune către Puterile Cereşti.
Marţi: Acatistul Sfîntului Ioan Botezătorul şi al Sfîntului Antonie cel Mare.
Miercuri: Acatist către Maica Domnului unul din cele 3.
Joi: Acatistul Sfîntului Apostol Petru şi Pavel şi al Sfîntului Nicolae.
Vineri: Acatistul Sfintei Cruci.
Sîmbătă: Acatistul Domnului nostru Iisus Hristos
Duminică: Acatistul Sfintei Treimi.
În fiecare zi se ţine această rînduială, iar de va cădea în acea zi şi un sfînt ce are Acatistul său, se face pe lînga Acatistul zilei şi Acatistul sfîntului zilei.
De la Sfintele Paşti pînă la Înălţarea Domnului se face Acatistul Sfintei Învieri zilnic, pe lîngă Acatistele zilelor respective. De la Înălţare la Rusalii se face zilnic Acatistul Domnului nostru Iisus Hristos. În postul Adormirii se face zilnic Acatistul Adormirii Maicii Domnului şi la fel în fiecare post, al cărui sfînt este postul, al aceluia se face zilnic Acatistul. Creştinii, de nu vor ţinea cele 4 posturi de peste an şi Miercurile şi Vinerile, nu sunt creştini. De nu ţinem acest post Apostolic, alt post este zadarnic. Miercurile şi Vinerile de peste an sunt zile de post, cine poate mănîncă numai odată pe zi, cine vrea, fără ulei, cei bolnavi mănîncă de 3 ori pe zi de post. Lunea se ţine post pentru sănătate şi pentru Îngerul păzitor.
Postul RĂSTIGNIRII, ţine din Joia cea mare pînă în ziua de Paşti, cînd nu se mănîncă nimic, iar în ziua de Paşti te Spovedeşti şi Împărtăşeşti. Prima săptămînă din Postul Paştilor, Luni şi Marţi nu se mănîncă nimic, iar Miercuri Spovedanie şi Impartasanie, la fel şi în Săptămîna Patimilor. Sînt călugări ce nu mănîncă nimic de la Florii la Paşti. Pentru bolnavi gravi se ţine Postul lui Hristos de 10 zile, de la Înălţare la Rusalii. Orice post se începe cu Spovedanie şi Împărtăşanie şi se termină tot cu aceasta. Nu se posteşte Marţea şi Sîmbăta, numai în cele 4 posturi. Cine ţine alte posturi şi nu le ţine pe acestea rînduite de Sfinţii Apostoli şi biserică posteste în zadar.
de Arhimandrit CLEOPA ILIE

ARTĂ CULINARĂ – REȚETE PENTRU POSTUL SFINTELOR PAȘTI – ZIUA
33 - 23 Martie
A. PLĂCINTE
Plăcintă
cu măsline
· foi de plăcintă;
· 1 ceaşcă măsline, fără sâmburi, tocate mărunt;
· 1 ceşcuţă ulei;
· 1 ceapă tocată mărunt;
· mărar sau mentă verde
Din
îngrediente se prepară o umplutură, care se aşază în foile de plăcintă, pliate
fie rotund, fie longitudinal.
Se
aşază plăcintele în forma tapetată cu ulei, iar pe deasupra se pun, din loc în
loc, mici cubuleţe de margarină (cui îi place, mie nu) cu vârful cuţitului, sau
se presară ulei.
Cuptorul
se încinge înainte de a se introduce tava cu plăcinta şi se micşorează focul
după 10 – 15 minute.
Se
lasă până se rumeneşte frumos.
B. SALATE
Salată
de legume proaspete
Se iau
toate soiurile de legume disponibile, fără a se respecta anumite cantităţi:
cartofi, morcovi, ţelină, mazăre verde (congelată), fasole păstăi (congelată),
sfeclă.
Se
fierb, se taie cuburi şi se pun într-un castron. Se adaugă un ardei gras, 1-2
cepe tăiate solzişori şi puţin usturoi.
Se
amestecă şi se toarnă peste ele: ulei, oţet, sare, piper măcinat, o lingură de
muştar, mărar şi pătrunjel fin tocate.
C. SOSURI
Sos
pentru salatele fierte
· 1 şi ½ ceaşcă cu apă;
· ½ ceaşcă fulgi de porumb;
· 3 linguri oţet;
· Puţin zahăr;
· Sare;
· Piper măcinat;
· 2 linguri mărar şi pătrunjel fin tocate
Se
fierbe apa în care se pun fulgii de porumb dizolvaţi, în prealabil, în puţină
apă rece.
Se
adaugă celelalte ingrediente amestecând continuu până se obţine o cremă
omogenă.
Acest sos
se poate folosi fie cald, fie rece pentru salatele din zarzavaturi fierte:
păpădie, susai, conopidă etc.
D: BORŞURI, SUPE, CREME DE
LEGUME
Ciorbă
de ştevie
* 1 ceapă,
* 2 morcovi,
* 1 ţelină,
* 3-5 cartofi,
* 3-4 linguri orez,
* 2 legături de ştevie,
* 2 legături leuştean,
* borş sau suc de roşii
Ceapa se toacă fin, ţelina se rade, iar cartofii se taie cubuleţe şi toate se călesc în puţin ulei.
Se adaugă apa şi se lasă să fiarbă, apoi se adaugă orezul, ştevia tocată fin, leuştean şi spre sfârşit se pune sucul de roşii sau borşul.

D. MÂNCĂRURI
Spanac
cu diverse garnituri
· 1 kg spanac
· Sos vinegret
· 1 sfeclă roşie coaptă
· 1 ţelină fiartă
· 1 lămâie
· sare
Se
spală şi se fierbe spanacul cu puţină sare.
Se răceşte într-un curent de apă şi apoi se presează în
strecurătoare.
Se aşază cu boltă în legumieră şi se stropeşte cu sos
vinegret; se înconjoară cu buchete din sfeclă roşie coaptă şi ţelină fiartă,
tăiate cubuleţe şi stropite cu sos vinegret.
În mijloc se pun felii subţiri de lămâie.
F. DULCIURI
Cornuleţe
· 250 g margarină;
· 150 g zahăr;
· 250 g făină;
· 3 linguri rom;
· Coajă de lămâie
Se
freacă margarina cu zahărul până se face spumă.
Se
adaugă pe rând celelalte ingrediente, se frământă bine, astfel încât să se
obţină un aluat potrivit de moale.
Se
întind foi, se taie triunghiuri, se umple cu rahat sau gem şi se împăturesc.
Se coc
la foc potrivit şi se pudrează cu mult zahăr imediat ce se scot din cuptor.
SFATURI UTILE 23 Martie
REȚETĂ ÎMPOTRIVA BURUIENILOR
Dacă aveți pe lângă
casă puțin teren și vă deranjează buruienile pe care nu le puteți stăpâni vă
ofer o rețetă care nu dă greș!
Pentru buruienile mai rezistente,
folosește rețeta de mai jos:
Ingrediente:
- 1 litru de oțet
- 100 de ml de detergent de vase (ce ai în casă, nu
trebuie ceva special)
- 100 de grame de sare mare
- Sticlă cu pulverizator
Răstoarnă toate ingredientele în sticlă, agită bine
conținutul, apoi pulverizează soluția peste buruieni.
Când se termină soluția preparați alta și tot așa până
ce ați stropit tot terenul.
ARTE 23 Martie
MUZICĂ 23 Martie
Nikolai Rubinstein
George Sbârcea (alias Claude Romano)
Cristian Vasile – Anișoara:
Violonistul Ştefan Gheorghiu
Stefan&Valentin Gheorghiu - Beethoven: Sonata for Violin Piano no 2 I
mvt:
Louisiana Red (Iverson Minter), bluesman
american
Alan Blaikley, compozitor britanic, vocalist
britanic (Showaddywaddy)
Diana Ross
Mircea Vintilă
Bill Kenny,
chitarist şi vocalist american (Inkspots)
Chaka Khan (Yvette Marie Stevens), cântăreaţă
americană
Marti Pellow, vocalist şi compozitor britanic
(Wet Wet Wet)
Wet Wet Wet:
The Best Of YIRUMA - Yiruma's Greatest Hits - Best Piano
Tchaikovsky - The Seasons (full) | Piano: Vadim Chaimovich
Bach - French Suite No. 6 in E
Bach - English & French Suites - Overture / Italian Concerto.. (Century’s recording : S.Richter)
Tchaikovsky: The Snow Maiden - Snegurochka
Magical Piano Melody 2018 – Instrumental Piano Love Songs Relaxing Music – The Sweet Flavor Of Love
POEZIE 23 Martie
Cezar Bolliac
Biografie Cezar Bolliac
Cezar Bolliac sau Cesar Bolliac (n. 23 martie 1813, Bucureşti - d. 25 februarie 1881) a fost unul dintre fruntaşii revoluţiei din 1848, poet liric protestatar, promotor al studiilor arheologice şi gazetar român.
Cezar Bolliac s-a născut la 23 martie 1813 la Bucureşti în căsătoria dintre doctorul Anton Bogliako (Bogliaco), de origine (greco-)italiană, şi Zinca Kalamogdartis, recăsătorită ulterior cu stolnicul Petrache Peretz, care a avut grijă de creşterea şi educarea viitorului poet. După ce a învăţat carte în casă cu învăţatul dascăl grec Neofit Duca, a fost elev la Colegiul Sfântul Sava, având ca profesor pe I.H. Rădulescu; de altfel, acesta îl va ajuta să publice în ziarele sale, cum făcuse şi cu Gr. Alexandrescu.
În anul 1830 se înrolează cu gradul de iuncher în miliţia pământeană, având colegi pe Constantin Telegescu şi pe Marin Serghiescu Naţionalu, viitori fruntaşi ai revoluţiei de la 1848. Nu va rămâne mult în armată, pentru că îşi descoperă veleităţile literare. Mai târziu, la bătrâneţe, scriitorul se va auto-caracteriza: "Am lăsat şcoala pentru armată, am lăsat armata pentru litere, am lăsat literele pentru publicistică".
Din 1833 face parte din Societatea Filarmonică, înfiinţată de Ioan Câmpineanu, I.H. Rădulescu şi C. Aristia.
Editează, împreună cu Constantin G. Filipescu, revista Curiosul ("gazetă de literatură, industrie, agricultură şi noutăţi" - Bucureşti, 1836). Publicaţia este însă interzisă după numărul patru, în care Bolliac publică "câteva satiri politice care îl aruncară de mai multe ori în închisoare" (I.G. Valentineanu, "Biografia oamenilor mari scrisă de un om mic", Paris, 1859), şi îşi încetează definitiv apariţia în ianuarie 1837. Activitatea politică, paralelă cu cea literară, îl fac să fie anchetat şi închis cu ocazia conspiraţiei din 1840. În 1841 este surghiunit la schitul Poiana Mărului, de unde nu avea să fie eliberat decât în toamna acelui an. Mai târziu, intră şi el în societatea secretă Frăţia (înfiinţată la 1843).
În 1844 publică în Foaie pentru minte, inimă şi literatură articolul Către scriitorii noştri în care îi îndeamnă pe literaţii română la angajare civică: "A trecut vremea Petrarcilor, domnilor poeţi! Veacu cere înaintare, propaganda ideii cei mari, propaganda şarităţei cei adevărate şi care ne lipseşte cu totul. (...) Formaţi societăţi, declaraţi, scriţi, lăudaţi, satiraţi, puneţi în lucrare toate restorturile intelectuale şi morale, şi robia cade, căci e căzută pe jumătate, şi domneavoastră veţi fi binecuvântaţi de generaţiile viitoare ca nişte adevăraţi apostoli ai misiei cereşti, ai frăţiei şi ai libertăţii".
Tot în revista Foaie pentru minte, inimă şi literatură apare articolul Poezie (1846) în care accentul se pune pe misiunea poeziei sociale, poetul fiind influenţat de ideile programatice ale lui V. Hugo.
Apare volumul Poezii nouă (1847), cu problematică socială (Muncitorul, Sila, Ocna, Carnavalul, Clăcaşul) şi de natură (O dimineaţă pe Caraiman, O dimineaţă pe malul lacului). Volumul este scris în urma ideilor pe care le-a impus poetul în anii din urmă, acesta schimbându-şi radical tonalitatea şi tematica poeziilor.
Este unul dintre fruntaşii revoluţiei de la 1848, participând la toate acţiunile ei importante: este prezent la citirea proclamaţiei revoluţionare; este însărcinat "să ridice tabacii şi mărginaţii şi tinerimea din Bucureşti, să meargă gloată la Palat şi să ceară sancţionarea Constituţiunii" (Ion Ghica, "Scrisori"); este secretar al guvernului provizoriu, vornic al capitalei, membru în comisia pentru dezrobirea ţiganilor etc.
După înfrângerea revoluţionarilor, ia drumul exilului, mai întâi în Ardeal. În primăvara anului 1849 editează la Braşov ziarul politic Espatriatul, care are ca subtitlu "Dreptate, Frăţie". În toamna lui 1849 trebuie însă să părăsească Transilvania (deoarece împreună cu Bălcescu i-a susţinut pe revoluţionarii unguri). Trece prin Constantinopol şi ajunge la Paris spre sfârşitul anului 1850. Se stabileşte la Paris împreună cu majoritatea revoluţionarilor exilaţi. În 1851 era unul din cei trei membrii ai comitetului Societăţii studenţilor români din Paris. În 1857, apare la Paris poemul Domnul Tudor. Episode de la revolution roumaine de 1821 şi revista Buciumul, care are mai mult un caracter politic, fără a lipsi literatura.
După 1857, interdicţia de a veni în ţară îi este ridicată; se întoarce pe la mijlocul verii lui 1857 şi este propus candidat de Ilfov al Divanului ad-hoc muntean. Cu acestă ocazie publică în ziarul "Secolul" un fel de program politic rezumat: "De trebuie să mai spui şi aici ceea ce crez despre proprietate, ca să astup cu desăvârşire gura calomniei, mărturisesc că am respectat şi voi respecta proprietatea în temeiul căreia mă propune candidat de deputat şi viu să cer voturile proprietarilor. Mă voi luptat totdeauna pentru întărirea proprietăţii, precum mă voi lupta şi pentru întărirea familiei, ce s-a slăbit, şi pentru întărirea religiei, ce se clatină".
În 1858 întreprinde o nouă călătorie arheologică, fiind unul din premergătorii acestei ştiinţe în România.
Apare Trompeta Carpaţilor (1865), continuare a Buciumului, director fiind Cezar Bolliac.
Apare volumul de lirice sociale şi protestatare Poezii umanitare (1866). În 1869, face o excursie arheologică, poetul fiind şi un pasionat în domeniu.
Cezar Bolliac moare la Bucureşti în anul 1881.
Opera
Operile lui Cezar Boliac. Meditaţii (1835)
Din poeziile lui Kesar Boliak (1843)
Poezii nouă (1847)
Poezii umanitare (1866)

Cugetare
(Nous naissons, nous vivons, bergère,
Nous mourons sans savoir comment;
Chacun est parti du néant:
Ou va-t-il?… Dieu le sait, ma chère.
Voltaire)
Prieteni! priviti zidul acela chinezesc,
Si templii, elefantii, colosuri egiptene,
Pagode suterane, pagode indiene,
Ce se mai lupt cu timpul ca neamul omenesc,
Si spuneti, unde-i omul ce-odata le-a zidit?
Priviti Memfis, Efesul, priviti Babilonia,
Cetatile gigantici din Indii si Asia,
Cui vreti a le sti vârsta din stilul ce-a pierit!
Priviti! Sidonul, Tirul ce pe profeti au dat;
Gânditi l-a lor putere, pe lumea cunoscuta; -
Catati-le-ti ruina! A! este prefacuta
‘N acele elemente din care s-a creat!
Oari unde e multimea ce-atuncea le marea?
Si unde l-e comertul? Unde le e ostirea?
Unde le este legea? Ce s-a facut marirea,
Stiinta, avutia ce-atunci le înflorea?
Mirati-va-ti acuma de caramida lor!
Împleti-va-ti muzeul de sapaturi, inscriptii!
Catati chei d-alfabeturi! Croiti-va-ti descriptii!
Râdeti d-a lor credinta, de epopeea lor!
Trei mii de ani vor trece si alti pitici turbati
Vor popula deserturi acuma neumblate.
Ca mâine Paris, Londra pe pietrele surpate,
‘Si vor spune epopeea la altfel de-nvatati.
……………………………………………
……………………………………………
……………………………………………
……………………………………………
Ca mâine-n aste templuri, palaturi si cetati,
Locas al veseliei, al pompei, al trufiei,
Saracul unde-atinta p-al beat de bucurie
Si unde desfrânarea se-mbata-n nedreptati,
Castori or sa s-adune; maimutele, jucând,
Or sa se strâmbe-n cioburi din lustrurile sparte;
Si bufnita, ciovlica, tipând p-un colt departe,
Vor trage prin palaturi haitic de lupi urlând…

Sonet
Din zi în zi mai tristă, sărmană Românie;
De două veacuri jalea îţi creşte ne-ncetat!
Traian se miră, plânge, priveşte-a ta câmpie
Ce-o ştie câmp, odată de Acvil-apărat.
O! Tristă-i suvenirea la cei în agonie!
Amar e când te doare, să vezi ca-eşti împilat,
Să-neci a tale lacrămi; să vii, cu bucurie,
A săruta şi mâna ce ştii că te-a trădat!
Pe cine aştepţi oare s-aline-a ta durere?
Pe-acela ce te suge? te calcă în picere?
Pe cei carii te-ar vinde de mii de ori p-un tron?
Te amăgeşti!... Dar, află şi crede în tăcere:
Oricare slăbiciune în chinuri ia putere...
În fiare creşte iute vârtutea lui Samson!

Zburătorul
“De ce slabesti, copila?
De ce-ai îngalbenit?
De ce de joc ti-e sila
S-atât te-ai ofilit?
Te stiu de vorbitoare,
La danturi tu-ncepeai,
Si noaptea-n sezatoare
Pe toate le-ntreceai.
De ce d-a ta cosita
Acum tu nu-ngrijesti?
Spune-mi, spune-mi fetita,
Ce ai de patimesti?
Ce, tata-tau te bate?
Îl stiu a te iubi.
Au va în alte sate
A te casatori?
Ce-s buzele-ti pârlite
Si pieptul tau rotat
De pete-nvinetite?
Stai: cine te-a muscat?
De ce plângi, copilita?
Doresti vr’un calator?
O, ce pacat! Fetita,
Eu crez c-ai zburator!”
“Asa e, vecinica;
Asa gândesc si eu.
Un june… Oh! mi-e frica!…
Îl vaz în somnul meu.
M-apuca, ma trudeste,
Si eu cu el ma joc;
Ma strânge, ma ciupeste,
Ma musca plin de foc.
Pe pieptul meu s-apasa
Si eu de gât l-apuc,
Dar ziua când sa iasa,
El piere ca naluc.”
De ce-ai îngalbenit?
De ce de joc ti-e sila
S-atât te-ai ofilit?
Te stiu de vorbitoare,
La danturi tu-ncepeai,
Si noaptea-n sezatoare
Pe toate le-ntreceai.
De ce d-a ta cosita
Acum tu nu-ngrijesti?
Spune-mi, spune-mi fetita,
Ce ai de patimesti?
Ce, tata-tau te bate?
Îl stiu a te iubi.
Au va în alte sate
A te casatori?
Ce-s buzele-ti pârlite
Si pieptul tau rotat
De pete-nvinetite?
Stai: cine te-a muscat?
De ce plângi, copilita?
Doresti vr’un calator?
O, ce pacat! Fetita,
Eu crez c-ai zburator!”
“Asa e, vecinica;
Asa gândesc si eu.
Un june… Oh! mi-e frica!…
Îl vaz în somnul meu.
M-apuca, ma trudeste,
Si eu cu el ma joc;
Ma strânge, ma ciupeste,
Ma musca plin de foc.
Pe pieptul meu s-apasa
Si eu de gât l-apuc,
Dar ziua când sa iasa,
El piere ca naluc.”
Speranţa în ziua de mâine
Mâine şi iar mâine; şi de mâine, mâine;
Astăzi e durerea, mâine fericirea:
Astfel crede-acela care n-are pâine,
Astfel şi bogatul: Toată omenirea
Crede şi aşteaptă mâine-ntr-ajutor!
Dar ast mâine oară când se ispraveşte?
O, ce rătăcire! Mâine, e vecia.
Astăzi, este viaţa, cât omul traieşte:
Astăzi, e-ntristarea; Mâine, veselia:
Viaţa, este vrajbă; Moartea, e amor.
Astăzi e durerea, mâine fericirea:
Astfel crede-acela care n-are pâine,
Astfel şi bogatul: Toată omenirea
Crede şi aşteaptă mâine-ntr-ajutor!
Dar ast mâine oară când se ispraveşte?
O, ce rătăcire! Mâine, e vecia.
Astăzi, este viaţa, cât omul traieşte:
Astăzi, e-ntristarea; Mâine, veselia:
Viaţa, este vrajbă; Moartea, e amor.
George Gregorian, poet
Biografie George Gregorian
George Gregorian (pseudonim al lui George Ionescu Bruciu; 23 martie 1886, Sinaia, judeţul Prahova - 24 noiembrie 1962, Bucureşti) este un poet. Fiu al lui Grigore Negrea Bruciu, profesor, Gregorian face parţial studiile liceale la Brăila şi îşi va da foarte târziu bacalaureatul. S-a înscris la Facultatea de Litere a Universităţii bucureştene, dar nu a absolvit-o.
În 1910 a debutat cu versuri la Convorbiri critice". A colaborat tot cu versuri şi, sporadic, cu articole diverse la Flacăra", Rampa", Contimporanul", Mişcarea literară", Calendarul", Porunca vremii", Universul" etc. O vreme a fost director la Gazeta refugiaţilor" (1940-1942) şi la Rampa teatrală şi cinematografică" (1941-1944). A mai folosit pseudonimele George Anonimu, Ionescu-Brăila, Ionescu-Filaret.
Debutul editorial şi-l face în 1921 cu volumul Poezii, urmat de Ţării mele (1925), La poarta din urmă (1934), Săracă ţară bogată (1936), Lumini de seară (1936), Două fete dintr-un neam (1941). A obţinut câteva premii pentru poezie patriotică, precum şi Premiul Societăţii Scriitorilor Români pentru volumele Poezii şi Săracă ţară bogată. Va fi exclus din Societatea Scriitorilor Români în 1944, din motive politice.
Debutul în Convorbiri critice" îi atrage elogiul lui Mihail Dragomirescu. Poemele care au reţinut atenţia criticului, Pe Golgota, În Sahara, Omul, sunt de ample dimensiuni (amintind, întrucâtva, de construcţiile romantice). Cu un pronunţat caracter didacticist, versurile dezvoltă tema relaţiei dintre om şi Creatorul Suprem ori narează, în stil macedonskian, o călătorie iniţiatică spre moarte. Gregorian revine mereu la ideea sfârşitului, adevărat laitmotiv al liricii sale: Şi grei deasupră-mi stropii bat / Cu degete din infinit / Lovind ca-ntr-un coşciug uitat / în care mortul s-a trezit / Să moară cu adevărat" (Noapte de toamnă).
O altă ipostază lirică e nutrită de sarcasmul provocat de prozaismul vieţii cotidiene, de banalitatea existenţei, de absenţa idealurilor. Poezia se caracterizează de fapt printr-o mare diversitate de teme şi modalităţi artistice, autorul trecând cu uşurinţă de la meditaţia asupra vieţii şi a morţii la lirismul sensibil al evocării vieţuitoarelor mărunte (Şopârla, Balada broaştei, Vrabia). Cultivă şi pamfletul în versuri, cu adresă bine precizată, poezia sa socială fiind de cele mai multe ori una a invectivei, dar cuvintele triviale sunt adesea, ca şi la Tudor Arghezi, înnobilate artistic.
Dacă prima carte conţinea in nuce toate posibilităţile lirice ale lui Gregorian, poemele din La poarta din urmă atestă o maturitate remarcată de multe voci ale criticii literare a vremii. Fiorul metafizic predomină aici, puterea implacabilă a autorităţii divine este deopotrivă contestată şi acceptată, atracţia şi opoziţia contrariilor există atât la nivelul umanului, cât şi în celesta entitate definită generic cu numele divinităţii: Sunt doi, cei doi / Din visul şi bătrânul meu gunoi / Din anii mei ce desfrunziră toamne / Ca şi cei doi, din tine, Doamne" (Cei doi). Trecerea ineluctabilă a timpului, succesiunea vârstelor omului, a anotimpurilor şi a ciclurilor istoriei constituie tot atâtea motive de meditaţie, de regret, dar şi de împăcare, de acceptare a fatalităţii morţii (Peste un veac sau zece).
Versurile din volumele Ţării mele, Săracă ţară bogată şi Două fete dintr-un neam sunt compuse pe o canava patriotică. Se dă glas, cu un retorism viguros, protestului social, dar apar şi incitări naţionaliste, şovine, fiorul liric se pierde, făcând loc unor adevărate pagini-manifest, aglomerate de imprecaţii lipsite de suport estetic.
Opera literară
Poezii, Bucureşti, 1921;
Ţării mele, Bucureşti, 1925;
La poarta din urmă, Bucureşti, 1934;
Săracă ţară bogată, Bucureşti, 1936;
Lumini de seară, Bucureşti, 1936;
Două fete dintr-un neam, Bucureşti, 1941.

Divagații pentru clipa din urmă
Mă văd din galopările de vid,
Un mic jockeu al marelui destin.
Strâns ghem pe visul meu, a fost așa,
Să dau ocol pe coaja unui ou:
Și-acum, făcând o-nvârtitură-n șa,
Pe stelele ce-mi pietruesc șosea
Cu roibul voi ajunge la potou!
Un mic jockeu al marelui destin.
Strâns ghem pe visul meu, a fost așa,
Să dau ocol pe coaja unui ou:
Și-acum, făcând o-nvârtitură-n șa,
Pe stelele ce-mi pietruesc șosea
Cu roibul voi ajunge la potou!
În neant
In zori mi-am pus sandalele de fier
Si fara drum, pe drumuri am plecat,
Pe drumuri lungi de aur si am stat
In marginea pamantului, sub cer.
Mi-era de spatii ochiu-nfometat,
Mi-era nebuna setea de mister!
Si-am indraznit neantului sa-i cer
O mana din hambarul sau bogat.
Voiam sa-mi satur sufletul si iar
Pe drumuri lungi de aur sa apar
In mijlocul pamantului, spre-apus;
Voiam sa viu cu raze ca un sol,
Dar marginea pamantului da-n gol.
Si-acolo am ramas de-a pururi dus!
Si fara drum, pe drumuri am plecat,
Pe drumuri lungi de aur si am stat
In marginea pamantului, sub cer.
Mi-era de spatii ochiu-nfometat,
Mi-era nebuna setea de mister!
Si-am indraznit neantului sa-i cer
O mana din hambarul sau bogat.
Voiam sa-mi satur sufletul si iar
Pe drumuri lungi de aur sa apar
In mijlocul pamantului, spre-apus;
Voiam sa viu cu raze ca un sol,
Dar marginea pamantului da-n gol.
Si-acolo am ramas de-a pururi dus!
Trăind și eu
M-am fost nascut si eu in veacul
In care-atati - cu pasul rar
Manati de timp ca de-un vacar,
Exclama-n urma mea: «Saracul!»
Calcand si pulberea si zarea.
Eu soarta-a doua drumuri am:
Pe jos dau zilnic de
Adam,
Pe sus ma schioapata cararea!
Avutul meu intreg e-un «poate».
Prin el traiesc.
Dar cand si cand
Ma turbur ca un lup flamand;
Si-atunci infiorat de toate,
Pe cand la mese largi sed unii,
Ma-ncerc, ma stradui tot mereu,
Sa dumic soarele si eu
In cupa de fiori a lunii!
Betia mea cu-atat se-alege!
Vezi, sunt un fel de viu, asa,
Parca facut din altceva
Decat din ce-i facut un rege!
Si-n timp ce smulsi de-al lor tezaur
Nababii-n huma pier de veci.
Si cad si regii, goi si reci,
In strimtul lor cavou de aur,
Eu biet, cu visele-mi smintite
Stand oblic pe-al epocei uz,
Cu
Timpul fac un unghi obtuz
Ce-alearga-n linii infinite!
In care-atati - cu pasul rar
Manati de timp ca de-un vacar,
Exclama-n urma mea: «Saracul!»
Calcand si pulberea si zarea.
Eu soarta-a doua drumuri am:
Pe jos dau zilnic de
Adam,
Pe sus ma schioapata cararea!
Avutul meu intreg e-un «poate».
Prin el traiesc.
Dar cand si cand
Ma turbur ca un lup flamand;
Si-atunci infiorat de toate,
Pe cand la mese largi sed unii,
Ma-ncerc, ma stradui tot mereu,
Sa dumic soarele si eu
In cupa de fiori a lunii!
Betia mea cu-atat se-alege!
Vezi, sunt un fel de viu, asa,
Parca facut din altceva
Decat din ce-i facut un rege!
Si-n timp ce smulsi de-al lor tezaur
Nababii-n huma pier de veci.
Si cad si regii, goi si reci,
In strimtul lor cavou de aur,
Eu biet, cu visele-mi smintite
Stand oblic pe-al epocei uz,
Cu
Timpul fac un unghi obtuz
Ce-alearga-n linii infinite!
Petru Arustei, poet
Petru Aruștei (n. 23 martie 1939, Podu Iloaiei, județul Iași — d. 17 august 1984, Iași) a fost un poet și pictor român.
Volume de autor (postum)
·
Moarte și renaștere. Supraviețuire, Editura Institutul
European, Iași, 1994 (cu un Memorial de Cezar Ivănescu și un Eseu de Ioan Constantinescu)
Grafică (selectiv)
·
Sofocle, Filoctet, Teatru Național
„Vasile Alecsandri”, Iași, stragiunea 1966-1967 (grafica caietului-program)
·
Pelicanul, August Strindberg, Teatru
Național „Vasile Alecsandri”, Iași, stagiunea 1969-1970 (grafica
caietului-program)
·
Iertarea, Ion Băieșu, Teatru Național
„Vasile Alecsandri”, Iași, stagiunea 1968-1969
·
În „Arlechinul”, octombrie 1970
·
I.A. Bassarabescu, Un om în toată firea,
ed. Junimea, Iași, 1972, cu 12 ilustrații de Petru Aruștei
Expoziții personale (selectiv)
·
Casa Universitarilor, Iași, 1967
·
Galeriile Pogor (postum), Iași, 1986
Expoziții (selectiv)
·
Ateneul Tineretului, București, 1969
Premii
·
Premiul I pe țară, la a IV-a bienală de
artă plastică, pentru lucrarea Hiena de lângă Kilimanjaro, 1965
·
Premiul pentru literatură al Asociației
Scriitorilor din Iași pentru volumul Moarte și renaștere. Supraviețuire,
1994
Petru Aruştei, pictorul şi poetul
genial, incomparabil, mai luminat decât toţi moldavii din generaţia noastră,
mai filosof decât toţi filosofii ajunşi profesori universitari de filosofie,
mai poet decât noi toţi, ajunşi literaţi de carieră, pictor cutremurător, unic
în ultimele patru decenii de pictură românească, pătruns cu gândul adânc,
metafizic, unduind de tragism până în ultimul punct invizibil pe care mâna sa
l-a scris pe hârtie..." (de
pe coperta a patra a volumului "Moarte şi Renaştere. Supravieţuire",
Institutul European, Iaşi, 1994.
Alexandru Busuioceanu, eseist, poet, traducător român
Biografie Alexandru Busuioceanu
Alexandru Busuioceanu (n. 10 ianuarie 1896 Slatina d. 1961, Madrid) a fost un critic de artă, critic literar, diplomat, eseist, istoric, pedagog, poet, scriitor și traducător român, care a trăit în Spania începând cu anul 1942, apoi de-a lungul celui de-al doilea război mondial și până la moartea sa.
Opera lui Alexandru Busuioceanu este vastă și cuprinde domenii ale cunoașterii umane foarte diferite. Începuturile sale literare sunt în poezie, la care a adăugat treptat eseuri, studii literare, studii critice de literatură și arte plastice, prezentări de programe muzicale pentru concertele filarmonicii, cronici literare și de arte plastice, prezentări de artiști plastici și scriitori români, respectiv, mai târziu, de artiști plastici și scriitori spanioli. Ca traducător, a tradus în română și spaniolă din mari poeți ai literaturii universale.
În calitate de istoric, domeniu în care a "intrat din întâmplare", cum o declara în corespondența sa din anii 1950 cu Mircea Eliade, a scris studii despre Zamolxis, dintre care cele mai închegate se referă la percepția zeului suprem al panteonului dacic în miturile și legendele spaniole.
Simțindu-se toată viața român, după acceptase poziția de atașat cultural al României în Spania, a dus o activitate neobosită de cercetare și promovare culturală a valorilor românești în Spania. A înființat o Catedră de limbă și literatură română la Universitatea Madrid, al cărui titular a fost până la moarte, a înființat Institutul Român de Cultură din Madrid, a obținut introducerea obligatorie a studierii limbii și literaturii române în șapte universități spaniole și publicarea traducerilor din mari scriitori români, așa cum ar fi Liviu Rebreanu, de pildă.
Abandonând aproape total preocupările sale dedicate artiștilor plastici de pretutindeni, Alexandru Busuioceanu s-a dedicat integral promovării și receptării limbii și culturii române în arealul spaniol publicând numeroase articole, ținând conferințe, efetuând traduceri, lecturând la catedra sa de literatură română de Universitate, precum și cu orice ocazie ivită.
Câteva dintre lucrările publicate
Antume
* Une miniature inédite du XIIIe siècle reproduisant une oeuvre de Pietro Cavallini, 1928
* Iser, 1930
* Daniel Da Volterra e la storia di un motivo pittorico, 1932
* Intorno a Franco-Bolognese, 1934
* Les Tableaux au Greco dans la collection royale de Roumanie, 1934
* Preziosi, 1935
* Domenico Theotocopuli El Greco. Exposition organisée par la Gazette des Beaux-arts, 1937
* Poemas pateticos, 1948
* La Peinture espagnole: 2. De Velasquez à Picasso. Texte de Jacques Lassaigne. Biographies et bibliographie, 1952
* Proporción de vivir - poemas, 1954
* Georges Cioranescu. Un poète roumain en Espagne, 1962
Postume
* Zamolxis sau mitul dacic în istoria și legendele spaniole, Editura Meridiane, București, 1985, editor, prefațator și îngrijitor Dan Slușanschi, cu o evocare de Eugenio Battisti; reeditare Editura Dacica, 2009

Țara din gând
Pentru Monica și Virgil
O țară unde mâinile aveau inimă bună
spicul ți se-nchina la drum spunându-și numele
și nimeni nu era grăbit să iasă dintr-o fabulă.
Multe scandaluri de ciocârlii e adevărat
peste culmile dealurilor și mai sus
doamnele înalte ciocârlii
toate de bună dimineața sculate
dar când era ceas potrivit pământul dormea leneș
cu noaptea ca o perlă atârnându-i în ureche
Acolo s-a inventat roua și carul mare și carul mic
un strămoș când trăgea cu săgeata de pe cer
în deltă lebăda
pelicanul sfâșiindu-și inima
din te miri ce și din nimic
Acolo-a fost țara
unde umbra cădea alături de om
unde omul căde-alături de umbră
1955

Înger înşelător
Frumos trup alb impur
în umbroasa dumbravă-ntins-a păcatului
Mătăsos înger al meu vis înşelător
cu amăgirea aripă de umbră
pe umărul ispititor
Pe sânul tău înfiorată rotunzime
lumina de-aur a acestui cer expiră
Bătaia inimii-n secret dorinţe cheamă
şi arzătoare buze-n carne pun
amare viorii aureole
Umbră adâncă A muri Abandonare
Obscură peşteră a timpului Cădere
Aripă şi prăpastie Rănită inimă
Orb sufletul în tine se scufundă
Frântă e viaţa Nu e drum de-ntoarcere
Dă-mi mâna înger al pierzării
Voi trece podurile sfărâmate ale paradisului
Acolo-ntre ruine negru înalt
porticul morţii aşteaptă în abisuri

Nimb
Deşteaptă-te deşteaptă-te
Noaptea-a lăsat să cadă rumoarea astrelor
Mâinile mele te-au chemat pe deasupra secolelor
Tot peisagiul e de miracol
şi-n braţele lui, roză mistică, trupul tău necorupt
în flăcări arde
Pământul ne mai ţine încă în tăcerea lui
în miresmele-n răşinele lui
leneş paradis stins
Dar mâinile mele nu se odihnesc
au şi atins un spaţiu invulnerabil
şi pentru prima oară – deşteaptă-te deşteaptă-te
o lume fără teamă ne acopere
din care-ieşim şi-n care-intrăm
goi, fără oboseală
fără ieri şi fără mâine
Totul e trecere
Focul şi cenuşa lui
această scară de cristal ce urcă în Origine
Totul se-ntoarce la-nceputuri
lumea în cercurile ei
cerul în numerele lui
tu eu
– şi acest nimb de necrezut
ce ne-nfăşoară-n candidele scutece
în scutecele-n care ne-am născut
în veacuri
în frageda în verdea dimineaţă a lumii
TEATRU/FILM 23 Martie
Cu Geo Barton
Biografie Geo Barton
Actorul Geo Barton s-a născut la 23 martie 1912, in Piatra
Neamț.
A absolvit in 1941 Conservatorul de Arta Dramatica din București si de la început a fost distribuit in roluri de june-prim in comedii si operete, a participat la numeroase turnee in tara, a jucat la Teatrul Constantin Nottara din Satu Mare in Păianjenul de A. DE Herz, la Teatrul Giulesti si Municipal (Bulandra), stabilindu-se apoi la Teatrul National. Printre rolurile interpretate se numara Vronski din Anna Karenina de Tolstoi, Grigore Marza din Intalnire cu îngerul de Sidonia Dragusanu, Profesorul din Un fluture pe lampa de Paul Everac, Fred din Mașina de scris de Jean Cocteau, Georges din Părinți teribili de Jean Cocteau, Moșierul Butu din Marele soldat de Dan Tarchila, Nichita din Omul cu mârțoaga de George Ciprian, Ministrul din Zoo (Asasinul filantrop) de Jean Vercors Bruller, etc.
A debutat pe marele ecran in 1949 cu filmul Răsunăvalea si peste un an avea sa joace in La Moara cu Noroc, in rolul lui Lica Samadaul, care il consacra.
Geo Barton a murit la 10 iunie 1982, in București.

Secvențe (1982)
·
Ștefan cel Mare - Vaslui 1475 (1975)
- Comisul Manole Jder
·
Frații Jderi (1974) - Comisul Manole Par
Negru Trailer
·
Stejar, extrema urgenta (1973)
·
Un august în flăcări (1973)
·
Pentru că se iubesc (1972)
·
Pantoful Cenușăresei (1969)
·
Simpaticul domn R (1969)
·
Dacii (1967)
- senatorul roman Attius
·
Subteranul (1967)
·
Calea Victoriei sau cheia
visurilor (1966) - Procurorul General Constantin Lipan
·
Fantomele se grăbesc (1966)
·
Camera alba (1964)
·
Mofturi 1900 (1964)
·
Partea ta de vină (1963)
·
Tudor (1963)
- Benescu
·
Darclee (1961)
·
Porto-Franco (1961)
·
Vara romantica (1961)
·
Nu vreau să mă-nsor (1960)
·
Portretul unui necunoscut (1960) -
Eduard Comsa
·
Bijuterii de familie (1957)
·
Mandrie (1956)
·
Pe răspunderea mea (1956)
·
La "Moara cu noroc" / La
moara cu noroc (1955) - Lica Samadaul
·
Răsună valea (1950) - Radu
Pe raspunderea mea (1956):
La moara cu noroc HQ:
Mofturi 1900 HD:
ÎNREGISTRĂRI NOI:
Un roman de dragoste (1986) - Honore de Balzac
Plicul cu Birlic, Radu Beligan
GÂNDURI PESTE TIMP 23 Martie
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu