REVISTA

IMPORTANȚA ZILEI DE ASTĂZI ÎN ISTORIE, RELIGIE ȘI ARTE, NR 213 DIN 23 APRILIE 2018

ISTORIE PE ZILE 23 Aprilie

Evenimente

·         215 IHR.: La Roma este construit pe Dealul Capitoliului   un templu dedicat zeitei Venus, pentru a comemora înfrângerea romanilor de catre Hannibal, la Lacul Trasimene. Bătălia de la Lacul Trasimene (21 iunie 217 î.Hr. ), a fost o bătălie importantă în timpul celui de-al doilea razboi punic. Armata cartagineza condusa de Hannibal i-a  învins pe romanii aflati sub comanda consululului Gaius Flamminius. Bătălia este considerata una dintre cele mai mari și mai de succes ambuscade  din istoria militară. Hannibal (247 – 183/182/181 î.Hr.) om de stat și general cartaginez, considerat unul dintre cei mai străluciți comandanți militari din istorie și unul dintre cei mai mari dușmani ai Republicii Romane. Bătălia de la Lacul Trasimene (21 iunie 217 î.Hr. ), a fost o bătălie importantă în timpul celui de-al doilea razboi punic.

·         711: Dagobert al III-lea a fost incoronat rege al francilor. A fost fiul si succesorul regelui Childebert al IV-lea si s-a nascut in anul 699, urcand pe tron  la varsta de 12 ani si murind la 16 ani.Fiind minor, regatul a fost condus de maresalii palatului,  Pepin de Herstal in Austrasia si Grimoald cel Tanar, fiul sau cel mic in Neustria. In timpul dinastiei Meovingiene, Austrasia (teritoriile de rasarit) era un regat franc ce cuprindea nord-estul Frantei actuale, respectiv bazinele raurilor Meuse si Moselle, pana la bazinul mijlociu al fluviului Rin.  Neustria a fost un stat franc  apărut în 511, fiind  format din teritoriile din  Aquitania pana la Marea Manecii, acoperind cea mai mare parte a nordului Frantei de  astăzi, Paris si Soissons fiind orașele sale principale. Astfel, Neustria a reprezentat partea vestică a regatului francilor sub stăpânirea Dinastiei merovingienil or, un  stat care s-a format la moartea lui Clovis I (a domnit între 482 pana in 511).

·         1014: Se desfasoara  Bătălia de la Clontarf (irlandeză: Cath Chluain Tarbh), in aproapiere de Dublin, pe coasta de est a Irlandei. Forțele regelui irlandez Brian Boru, s-au opus  împotriva unei alianțe Viking-irlandeze. Batalia s-a încheiat cu victoria regelui Brian Boru. Se estimează că între 7.000 și 10.000 de oameni au fost uciși. Deși forțele lui Brian au fost victorioase, Brian însuși a fost ucis, impreuna cu fiul său Murchad și nepotul lui Toirdelbach.Regele irlandez al Leinsterului, Mael Mórda și conducatorii vikingi i Sigurd și Brodir au fost de asemenea uciși. Bătălia a fost un eveniment important în istoria irlandeză și a ajuns să fie văzută ca un eveniment care a eliberat irlandezii de sub  dominația străină, iar Brian este celebrat ca un erou național.

·         1348: Regele Eduard al III-lea al Angliei fondează Ordinul Jartierei, ordin cavaleresc britanic. Se spune că, la un bal, la Calais, Catherine Montagu, contesă de Salisbury, amanta  regelui Eduard al III-lea, a lăsat să-i cadă jartiera, în timp ce dansa. Regele a ridicat jartiera. Tăind elanul celor care făceau glume la adresa gestului său, regele a spus: „Messieurs, honni soit qui mal y pense! Ceux qui rient maintenant seront un jour très honorés d’en porter une semblable, car ce ruban sera mis en tel honneur que les moqueurs, eux-mêmes le rechercheront avec empressement”, adica in limba romana:  „Domnilor, nerușinat să fie [considerat] cel ce se gândește la rău! Cei care râd acum se vor simți, într-o zi, foarte onorați să poarte o panglică asemănătoare, întrucât această panglică va fi așezată într-o asemenea onoare încât zeflemiștii înșiși o vor căuta curtenitor”. Ordinul Jartierei a fost instituit pe la anul  1348 , iar  după alte surse, în 1340 sau 1344. Se acordă de către rege / regină persoanei care a adus servicii deosebite statului britanic sau regelui / reginei si este alcatuit  dintr-o broșă, reprezentând o jartieră, care amintește de „jartiera contesei de Salisbury”.Circular, pe marginea broșei (pe jartieră), se află gravată, cu litere de aur, deviza  Ordinului Jartierei: HONI • SOIT • QUI • MAL • Y • PENSE. În centru, pe un scut alb, este reprezentată o cruce roșie. In principiu, nu este acordat decât suveranilor, şefilor de state şi membrilor familiei regale, numărul beneficiarilor fiind limitat la numai 25.

·         1399:  Alexandru cel Bun se proclamă domn al Ţării Moldovei şi va domni efectiv din 29 iunie 1400. Alexandru cel Bun, fiul lui Roman I Muşatinul, reuşeşte să ia domnia Ţării Moldovei susţinut militar de Mircea cel Bătrîn (domn al Munteniei), care îşi dorea un aliat în scaunul de la Suceava. Predecesorul său, la domnia Moldovei, Iuga, este luat ostatic în Muntenia de Mircea cel Bătrîn, unde probabil şi va muri ulterior fără a reveni în Moldova. Alexandru-Voievod a fost un domn paşnic, de unde şi porecla de "cel Bun", un bun gospodar, continuînd politica de extindere dusă şi de Roman I Voievod. Moldova lui Alexandru cel Bun se întindea pînă la Marea Neagră, icluzînd şi Cetatea Albă la Nistru, mare cetăţuie, veche de pe vremea bizantinilor, deţinută apoi de negustorii genovezi care acceptă suzeranitatea Moldovei. Potrivit celor scrise de Grigore Ureche, Alexandru cel Bun a întreprins o importantă operă de organizare politică, administrativă şi ecleziastică a Moldovei. A încurajat comerţul, confirmînd negustorilor polonezi un larg privilegiu în 1408, act în care este atestat pentru prima oară şi oraşul Iaşi. Pe timpul lui Alexandru cel Bun Voievod, este înregistrată Mitropolia Moldovei, care va fi recunoscută de Patriarhia de la Constantinopol în 1401. În 1402 (după alţi istorici în 1415) Alexandru cel Bun a adus de la Cetatea Albă la Suceava moaştele Sfîntului mucenic Ioan cel Nou. Alexandru cel Bun a mai întemeiat două mănăstiri: Moldoviţa şi Bistriţa, în cea din urmă fiind ulterior înmormîntat. Pe plan extern, domnitorul, a susţinut lupta împotriva cavalerilor teutoni şi a respins primul atac al turcilor asupra Moldovei.

·         1597: „Văduvele vesele din Windsor", piesa lui Shakespeare este jucată pentru prima dată, în prezența reginei Elizabeth I a Angliei. Elisabeta I (în engleză Elizabeth I) (7 septembrie 1533 – 24 martie 1603 ) a fost regină a Angliei și regină a Irlandei din 17 noiembrie 1558 până la moartea sa. A fost fiica lui Henric al VIII-lea al Angliei și a lui Anne Boleyn care a fost executată la nici trei ani de la nașterea Elisabetei. Elisabeta I a fost al cincilea și ultimul monarh al casei Tudor (primii fiind Henric al VII-lea, Henric al VIII-lea, fratele său vitreg Eduard al VI-lea, verișoara sa Jane Grey și sora sa vitregă, Maria I). Fratele său vitreg Eduard a domnit până la moartea sa în 1553 când a lăsat-o moștenitoare pe Lady Jane Grey, încălcând Actul de succesiune a lui Henric al VIII-lea. Dar voința lui Eduard este ignorată, Jane Grey este executată și îi urmează Maria I, sora vitregă a Elisabetei. Cinci ani mai târziu Elisabeta devine regină la douăzeci și cinci de ani și jură „că îi va purta de grijă până la moarte”. Deoarece nu s-a căsătorit niciodată, în ciuda numeroaselor oferte, casa Tudor s-a stins la moartea ei. A fost cunoscută și ca Regina Fecioară, Buna regină Bess sau Gloriana.

·         1655:  Incepe în timpul războiului anglo-spaniol asediul  fortaretei Santo Domingo și se incheie  șapte zile mai târziu. 2.400 spanioli condusi de guvernatorul Don Bernardino Meneses y Bracamonte, conte de Peñalba, au rezistat cu succes asediului trupelor engleze alcatuite din 13000 soldati si 34 nave de razboi, conduse de amiralul Sir William Penn.

·         1661: Regele Charles al II-lea al Angliei, Scoției și Irlandei este încoronat la Westminster Abbey. Carol al II-lea (engleză Charles II of England) (n. 29 mai 1630 — d. 6 februarie 1685) a fost rege al Angliei, Scoției și Irlandei de la 30 ianuarie 1649 (de jure) sau de la 29 mai 1660 (de facto), până la moarte.

·         1880: Guvernul României a hotărât înființarea Direcției Princiare a CFR cu sediul în București, care a preluat linia existentă, inclusiv Gara Târgoviștei. Direcţia Princiară a Căilor Ferate din România, a fost  prima formă de administraţie feroviară de stat sub emblema „CFR”. Ulterior aceasta şi-a schimbat denumirea în Direcţiunea Regală CFR, Direcţia Generală CFR şi, mai aproape de zilele noastre, CFR. Încă din primii ani de la înfiinţare iniţialelor li s-a adăugat emblema specifică: roata înaripată.

·         1887: Sfințirea Catredalei mitropolitane de la Iași. Ideea construirii unei biserici monumentale apartine Mitropolitului Veniamin Costachi, hrisovul domnesc al lui Ioan Sandu Sturdza (8 august 1826)  fiind actul de nastere al Catedralei Metropolitane. Piatra de temelie si constructia propriu-zisa se datoreaza ravnei si ostenelilor mitropolitului Veniamin Costachi, pe locul unde se afla Biserica Alba din secolul al XVI-lea, apoi Stretenia, o alta biserica, din secolul al XVII-lea. Lucrarile au inceput in anul 1833. Arhitectii vienezi Johann si Gustav Freiwald au adoptat pentru noua biserica stilul neoclasic. S-a lucrat intens pana in anul 1841, in ultimii ani sub conducerea arhitectului rus Sungurov. In 1842 mitropolitul Veniamin este silit sa se retraga din scaun. Lucrarile vor fi intrerupte. Totodata apar probleme serioase in legatura cu rezistenta boltii centrale, de mari dimensiuni. Se incearca diferite solutii, anii trec si, datorita vitregiei vremurilor, biserica ramane neterminata timp de aproape 40 de ani. Cazand bolta centrala, biserica ramane in ruina pana in 1880. La 15 aprilie 1880 se pune cea de-a doua piatra fundamentala, din iniţiativa mitropolitului Iosif Naniescu. Refacerea planurilor bisericii este incredintata arhitectului Alexandru Orascu, rectorul Universitatii din Bucuresti. El adauga cele doua randuri de pilastri masivi in interior, realizand o cladire de plan basilical, cu o nava centrala si doua nave laterale mai mici. Pastreaza cele patru turnuri laterale decrosate, dar renunta la cupola centrala de mari dimensiuni, inlocuind-o cu un sistem de patru bolti, despartite prin arce transversale. Lucrarile se vor termina in 1887. Marele pictor bucurestean, maestrul Gheorghe Tattarescu, aflat la varsta deplinei maturitati artistice, impodobeste catedrala cu icoane si elemente decorative care impresioneaza prin diversitate si sensibilitate de influenta renascentista. Sfintirea Catedralei, la 23 aprilie 1887, a fost o sarbatoare pentru intreaga natiune. Familia primului rege al Romaniei, Carol I, si-a legat numele de acest locas prin donatii de mare pret, ca semn al recunostintei neamului pentru jertfele si evlavia fostei capitale a Tarii Moldovei, „a doua mea capitala”, cum o numea suveranul.

·         1910: Are loc Congresul de constituire a Partidului Naționalist-Democrat, în frunte cu Nicolae Iorga si A.C.Cuza. Congresul a adoptat un program de esenţă conservator-junimistă, care se adresa mai ales tineretului intelectual provenit din mediul rural şi unei părţi a populaţiei cu venituri mici şi mijlocii de la oraşe.

·         1921: Se semneaza  la Bucureşti,  Convenţia de alianţă defensivă româno-cehoslovacă (intrată în vigoare la 27.V.1921), care, împreună cu Convenţiile similare româno-iugoslavă (7.VI.1921) şi cehoslovaco-iugoslavă (14.VIII.1920), formează baza Micii Înţelegeri (organizaţie de securitate regională, defensivă, alcătuită din România, Cehoslovacia şi Iugoslavia prin convenţii bilaterale de alianţe, având drept scop menţinerea şi apărarea statu-quo-ului teritorial stabilit prin tratatele încheiate în urma primului război mondial; este cunoscută şi sub numele de Mica Antantă. Işi încetează existenta în 1938, dupa ocuparea Cehoslovaciei de catre Germania nazista.

·         1929: se constituie Compania Franco-Română de Navigaţie Aeriană cu sediul la Paris, Franţa şi primeşte pentru o perioadă de 20 ani concesiunea transportului aerian, mărfuri, călători, colete poştale pe rutele Bucureşti-Belgrad-Budapesta-Viena-Praga-Strasbourg-Paris şi Bucureşti-Istanbul. În 1933 fuzionează cu alte patru companii franceze sub denumirea de Air France, a cărei activitate se desfăşoară cu unele întreruperi pînă în 1962.

·         1962: In Romania socialista se incheie  cooperativizarea  agriculturii, proces început în martie 1949  și care, teoretic, trebuia să se realizeze pe baza liberului consimțământ al țăranilor, dar care s–a caracterizat prin abuzuri și violențe; zeci de mii de ţărani au fost supuşi unor presiuni, dar şi represiuni judiciare, fiind judecaţi şi condamnaţi la ani grei de temniţă, pentru a se fi opus colectivizării forţate

·         1967: A fost lansată nava cosmică „Soiuz–1", pilotată de Vladimir Komarov. Vladimir Komarov (n. 16 martie 1927 – 24 aprilie 1967) a fost un cosmonaut sovietic. A fost primul om care a zburat în spațiul cosmic mai mult de o dată, precum și primul om ce a murit în timpul unei misiuni spațiale (Soiuz 1). Pe lângă asta, el a fost, împreună cu Konstantin Feoktisov și Boris Yegorov, un membru al misiunii Voshod 1 (octombrie 1964), care a fost prima misiune spațială cu mai mulți oameni la bord.

·         1968: Are loc premiera filmului românesc cu mare succes de public,  „Razbunarea haiducilor”.  Filmul, regizat de Dinu Cocea după un scenariu scris de Eugen Barbu, Mihai Opriș și Dinu Cocea, este cel de-al treilea film din seria Haiducii. Rolurile principale sunt interpretate de actorii Emanoil Petruț, Marga Barbu, George Constantin, Toma Caragiu, Olga Tudorache, Colea Răutu și Jean Constantin. A fost vizionat de 5.930.612 spectatori, aflandu-se astfel pe locul 19 în topul celor mai vizionate filme românești din toate timpurile,după cum atestă un comunicat din 2006 al Uniunii Autorilor și Realizatorilor de Film din România. Acțiunea filmului se petrece în Muntenia de la începutul secolului al XIX-lea, în plină epocă fanariotă. După mazilirea soțului ei, Doamna Haricleea Hangerli vrea să ajungă la Stambul cu bijuteriile cumpărate cu banii furați de domnitor de la boieri pentru a unelti ca fiul ei să fie numit domnitor al țării. Ea se îmbarcă pe o corabie, dar este ucisă pe drum. Între timp, pentru a reintra în grațiile sultanului, Pazvanoglu, Pașa din Vidin, decide să-i ducă acestuia copii răpiți din satele românești de pe malul Dunării. Corabia pașei este sabotată de haiduci, iar copiii sunt transbordați pe o altă corabie care fusese anterior furată de haiducii lui Amza. Pe corabie au loc lupte între turci și români, iar în final haiducii reușesc să readucă copiii în satele de unde fuseseră furați.

·         1971: Rolling Stones lansează albumul „Sticky Fingers". The Rolling Stones este o trupă englezească de muzică rock care a devenit populară la începutul anilor 1960. Trupa a fost formată la Londra în 1962 de Brian Jones, Mick Jagger și Keith Richards. The Rolling Stones a lansat 55 de albume și compilații și au avut 37 de piese în top-10 singles. În 1989 trupa a intrat în Rock and Roll Hall of Fame iar în 2004, revista Rolling Stone i-a clasat pe locul 4 în 100 Greatest Artists of All Time. Au vândut peste 200 de milioane de albume în întreaga lume,

·         1974: Un Boeing 707 s-a prăbușit în Bali, Indonezia, omorând 107 oameni.

·         1985: Compania Coca-Cola a anunțat schimbarea rețetei de producere a băuturii răcoritoare în cauză.

·         1987 - În această zi constructorul italian Lamborghini este cumpărat de Chrysler, de la fraţii Mirman pentru suma de 33 de milioane de dolari. Cel care a demarat această achiziţie a fost Lee Iacocca, creatorul Mustang, care la acea vreme era preşedintele Chrysler. Pe lângă suma de achiziţie Chrysler a băgat în scurt timp 50 de milioane de dolari pentru a moderniza facilităţile de producţie şi reţeaua de dealeri. La acea vreme există chiar ambiţia ca Lamborghini să participe activ în motorsport şi să dezvolte motoare pentru Formula 1, ba chiar a fost cooptat Mauro Forghieri, un fost şef al Scuderiei. Cea mai mare realizare a patronatului Chrysler a fost crearea modelului Lamborghini Diablo. Acest model prelua ştafeta de la legendarul Lamborghini Countach şi ar fi trebuit să apară în 1988. Din cauza unor întârzieri a mai fost scoasă o ultimă ediţie Countach şi noul model a apărut de abia în 1990. La acea vreme acest model a fost catalogat drept cea mai rapidă maşină de serie din lume. În schimb preţul mult prea mare de 239.000$ nu au atras foarte mulţi clienţi şi în 1992 Chrysler a început să piardă bani de pe urma Lamborghini. Diablo practic a dus la sfârşitul patronajului american, marca de tradiţie italiană trecând apoi pe mâinile unei companii denumite MegaTech. În spatele acestei companii se afla conglomeratul indonezian SEDTCO, condus de Tommy Suharto, cel mai mic al preşedintelui Indoneziei la acea vreme. Deci TATA nu se poate lăuda că este prima companie asiatică proprietară a unei mărci de tradiţie europene, ci indonezienii au fost primii. Această perioadă a fost însă una foarte scurtă, Lamborghini trecând apoi sub umbrela Audi.

·         1994: Fizicienii descoperă top-quark-ul, o particulă sub-atomică.

·         1999: Regele Spaniei înmânează Premiul Cervantes pe 1998 – considerat drept Premiul Nobel al Literaturii de limba spaniolă – poetului Jose Hierro, pentru poezia sa universală. Premiul este înmânat în ziua morții lui Cervantes, în aula Universității din Alcala de Henares (localitatea în care s–a născut creatorul lui „Don Quijote").

·         1999: Autoritățile române trimit FMI-ului o evaluare privind daunele provocate României de războiul din Iugoslavia, care se ridică la aproximativ 730 milioane de dolari.

·         2000 - Pentru prima oară în lume, regizorul german Peter Stein a realizat o versiune integrală a celor 12.111 versuri din "Faust" de Johann Wolfgang von Goethe (1749-1832), într-un spectacol de 21 de ore, special creat pentru Expoziţia universală Expo-2000 Hanovra.

·         2001: Intel introduce procesorul Pentium 4.

·         2003: La Beijing se închid toate școlile pentru două săptămâni din cauza virusului SARS.

·         2008: Naţionala de handbal feminin a Norvegiei a câştigat, pentru prima dată în istoria sa, finala Jocurilor Olimpice, în faţa campioanei mondiale Rusia, de care a dispus cu scorul de 34-27 (18-13).

Nașteri

·         1185: Afonso al II-lea al Portugaliei (d. 1223)

·         1464: Jeanne a Franței, Ducesă de Berry (d. 1505)

·         1564: s-a născut dramaturgul şi poetul William Shakespeare, autor al pieselor de teatru "Furtuna", "Visul unei nopţi de vară", "A douăsprezecea noapte", "Richard al III-lea", "Henric al VIII-lea", "Romeo şi Julieta", "Hamlet" şi "Othello" (m. 23 aprilie 1616). Curiozitate: născut și mort în aceeași zi 23 Aprilie!

·         1715: S-a nascut  muzicianul german Johann Friedrich Doles, fost elev al compozitorului J.S.Bach; (d.8 februarie 1797).

·         1746: Félix Vicq-d'Azyr, medic și anatomist francez (d. 1794)

·         1775: Joseph Mallord William Turner, pictor britanic (d. 1851)

·         1791: James Buchanan, al 15-lea președinte al Statelor Unite (d. 1868)

·         1805: S-a nascut filosoful, teologul si eruditul german Karl Rosenkranz ( m.14 iulie 1879). A fost  profesor în Königsberg în orasul filosofului Immanuel  Kant,  primul biograf al lui Hegel (1844) și autorul tratatului „Estetica urâtului” (1853).

·         1823: Abdul-Medjid, sultan otoman (d. 1861). În anul 1839, când a ajuns la tron, situația Imperiului Otoman era destul de problematică. Egiptul se răzvrătise împotriva autorității Porții și i-a învins pe otomani la Nizip. Imperiul Otoman reușește să evite dezastrul total doar prin intervenția marilor puteri aliate, Anglia și Franța, care îi vor ajuta în continuare pe otomani și în cadrul Războiului Crimeei. Aceasta din urmă va avea drept efect scăderea influenței țariste în sud-estul Europei, inclusiv in tarile Romane. Dar marile realizări ale lui Abdul-Medjid sunt reformele (numite Tanzimat) cu caracter liberal, pe care le-a promovat (reforme inițiate de tatăl său, Mahmud al II-lea), care au deschis drumul modernizării Turciei, dar  au favorizat si o serie de mișcări naționaliste de eliberare în randul popoarelor subjugate. Pentru reformele sale, a fost considerat un adevărat Ataturk al secolului al XIX-lea. Cele mai importante reforme promovate de Abdul-Medjid au fost:

1840: introducerea primei bancnote otomane;
1843 – 1844: reorganizarea armatei;
1844: adoptarea drapelului și a imnului național otoman;
reorganizarea sistemului financiar, a codului civil, a codului penal, după modelul celor franceze;
1845: înființarea așa-numitului Meclis-i Maarif-i Umumyie, prototip al primului parlament otoman (înființat în 1876);
1846: instituirea consiliului instrucției publice;
1848: înființarea primelor universități și academii moderne;
1856: abolirea taxelor și impozitelor defavorizante pentru cetățenii non-islamici;
1856: acceptarea în serviciul militar a unor astfel de cetățeni;
interzicerea purtării turbanului în favoarea fesului. Abdul-Medjid a murit la numai 39 de ani, in ziua de 25 iunie 1861, datorită tuberculozei, boală de care suferise și tatăl său si a fost succedat de fratele său, Abdul Aziz.

·         1857: Ruggiero Leoncavallo, compozitor italian (d. 1919).  Ruggiero Leoncavallo (n. 8 martie 1857, Napoli – d. 9 august 1919, Montecatini Terme) compozitor, pianist și dirijor italian a fost, alături de Pietro Mascagni, un inițiator al verismului îndreptat împotriva romantismului din muzica italiană. Excelent versificator, și-a scris singur libretele.

·         1858: S-a născut fizicianul Max Planck, întemeietorul Institutului de Fizică Teoretică, laureat al Premiului Nobel în 1918. Planck a pus bazele mecanicii cuantice; (m. 4 oct. 1947). Max Karl Ernst Ludwig Planck (n. 23 aprilie, 1858, Kiel — d. 4 octombrie, 1947, Göttingen), fizician german, laureat al Premiul Nobel pentru Fizică în 1918. Motivația Juriului Nobel „Ca apreciere pentru serviciile oferite în avansarea Fizicii prin descoperirea „cuantelor” energiei.” Este considerat fondatorul mecanicii cuantice.A studiat la München și Berlin, avându-i ca profesori pe Helmholtz, Clausius și Kirchhoff iar ulterior a devenit el însuși profesor de fizică (1889-1926). Activitatea sa în domeniul principiilor termodinamicii și a distribuției energetice a radiației unui corp perfect absorbant, pe care a descris-o exact printr-o formulă celebră, l-a condus la abandonarea unor principii clasice newtoniene și la introducerea teoriei cuantice (1900). Pentru aceasta a primit Premiul Nobel pentru Fizică în 1918. În cadrul teoriei cuantice, se afirmă că energia nu e divizibilă la infinit, ci în ultimă instanță există sub formă de cantități mici pe care Planck le-a denumit „Lichtquante” (cuante de lumină, termenul quantaprovine din latină, însemnând „cât de mult”, cuante). Mai mult, energia transportată de o cuantă are o dependență liniară de frecvența radiației sursei emisive (v.si Constanta Planck).

·         1859: S-a născut la Ploiesti, Lazăr Şăineanu (pseudonimul lui Lazar Schein), lingvist, filolog şi folclorist român de origine evreiască, stabilit în Franţa în anul 1901. A fost asistentul la catedră al lui Bogdan Petriceicu Hasdeu. Elev remarcabil al lui Hasdeu, a preluat de la acesta, în primul rând, ideea bazei comparatiste a oricărei cercetări filologice în domeniul folclorului comparat. În scrierea sa, Basmele românilor, premiată la concursul publicat de Academia Română în 1894, Lazăr Șăineanu a deosebit trei mari tipuri de basme: basme pur fantastice, basme eticofantastice și basme religioase. Lazăr Șăineanu este autorul unui important dicționar enciclopedic Dicționar universal al limbii române (1896) și al unor studii de lingvistică franceză (L’argot ancien și La langue de Rabelais). Pornind de la studii ale argoului limbii franceze, a inițiat cercetări  de stilistică privind studierea argoului românesc. A decedat la 11 mai 1934, la Paris, in Franta Franta.

·         1862: Alexandru Șonțu, poet și publicist român (d. 1941)

·         1867: Johannes Andreas Grib Fibiger, om de știință danez, laureat Nobel (d. 1928)

·         1872: S-a născut (la Avdela, in Grecia), Nuşi Tulliu, poet şi prozator aromân; director al ziarului „Ecoul Macedoniei” din Bucureşti; (m.8 aprilie 1941, Bucuresti). Învaţă la şcoala românească din Clisura şi la liceul românesc din Bitolia, oraş în Macedonia otomană. În România urmează şi absolvă Facultatea de Litere în 1894-1899 şi studiază în paralel doi ani la Drept. Între 1905-1908 studiază în oraşul german Leipzig. În perioada 1899-1902 funcţionează ca revizor şcolar în Epir şi Tesalia, departamente adminsitrative ale Greciei. Apoi a revenit în România, unde lucrează ca jurnalist şi publică în periodicele aromâneşti. A fost inspector al şcolilor româneşti din Grecia şi  profesor în comuna natală între 1908-1912. După primul război mondial (1914-1918) a revenit în România, după 1919, ca profesor de liceu la Silistra (Durostor, Cadrilater), Chişinău şi Bucureşti. Debutează în publicistică în 1894 cu un articol în revista „Peninsula Balcanică”. Între 15 noiembrie 1898 şi 30 septembrie 1899 scoate pe propria cheltuială revista ”Pindul”. Colaborează cu poezii în aromână şi română la numeroase publicaţii: „Lumea nouă literară şi ştiinţifică”, „Epoca”, „Ecoul Macedoniei” (director între 1903 şi 1906), „Noua revistă română”, „Revista poporului”, „Lumina” (Bitolia), „Grai bun”, „Foaia literară” (Ploieşti), „Moldova de la Nistru”, „Graiul”, „Apărarea” etc. Prima carte, Poezii lirice-eroice, i-a apărut în 1907. A scris în dialectul aromân  şi un roman, Murminţ fără cruţe, apărut în foileton în ziarul ”Ecoul Macedoniei” în 1903. Alte două romane, Tragedia unei idile (1928) şi Calvarul neamului (Exodul aromânilor) (1931), au ca temă tot soarta aromânilor din munţii Pind, ”grefând elemente mitologice, istorice şi etnografice pe structuri de melodramă”, cf. descrierii saitului ”Crispedia”. În limba română a scris Poezii, apărute în 1907, şi File rupte din viaţa aromânilor, publicate în 1919, creaţii care sunt, în opinia lui H. C., ”fără pregnanţa” de care a dat dovadă în scrierile în aromână.

·         1874: S-a nascut in localitatea Maddalon din Italia compozitorul, dirijorul  și profesorul roman de origine italiana,  Alfonso Castaldi; (d.6 august 1942). S-a stabilit în România la vârsta de 20 de ani. În 1914 a fondat orchestra Tinerimea simfonică din București, iar intre 1925 și 1929 a fost inspector al muzicii în Ministerul Artelor. În afară de prelucrări după autori preclasici, a compus două simfonii, schița simfonică „Tarantella” (1904), poeme simfonice („Talatta”, 1906; „Marsyas”, 1907), muzică de cameră. Deosebit de importantă a fost activitatea sa pedagogică în domeniul predării armoniei și contrapunctului, fiind profesorul multor compozitori și dirijori români, printre care George Georgescu, Ion Dumitrescu, Gheorghe Dumitrescu, Alfred Alessandrescu, Nicolae Brânzeu, Ion Vasilescu. A fost și un talentat de artist plastic, pictând portrete și peisaje. A făcut parte din cercul de artiști plastici de seamă ai vremii sale: Jean Alexandru Steriadi, Camil Ressu, Fritz Storck, Paul Verona, Ștefan Dimitrescu, Ștefan Luchian, Alexandru Szathmary, Iosif Iser și Oscar Han. A fost distins cu Premiul de muzică al Ministerului Cultelor și Artelor (1925) si  Premiul Național de Muzică (1929).

·         1891: Serghei Prokofiev, compozitor rus (d. 1953). Serghei Serghievici Prokofiev (n. 23 aprilie 1891 – d. 5 martie 1953) a fost un compozitor, pianist și dirijor rus care a stăpânit numeroase genuri muzicale și este adesea considerat unul dintre cei mai importanți compozitori ai secolului XX. A compus lucrări într-o varietate de genuri, inclusiv opere, balete, simfonii, concerte, muzică de cameră și muzică de film.

·         1894: S-a născut la Dragasani, scriitorul român  Gib Mihăescu („Braţul Andromedei”, „Vedenia”, „Zilele şi nopţile unui student întârziat”); (d. 19 octombrie 1935).  A fost unul dintre marii nuveliști români și printre cei mai importanți romancieri ai literaturii noastre.  Gib I. Mihăescu  a absolvit cursurile Colegiului Național „Carol I” din Craiova. În mai 1917 absolvă școala de ofițeri de infanterie de la Iași cu gradul de elev plutonier și este repartizat la Regimentul 42-66 Infanterie. A participat la primul război mondial ca elev-ofițer, fiind combatant în 1917 în luptele de la Mărășești-Mărăști-Oituz, fiind decorat pentru acte de bravură în timpul primului război mondial. Gib Mihăescu a fost avocat la Chișinău și în orașul său natal. A colaborat la revistele Sburătorul, Gândirea, Viața Românească etc. A  murit la 19 octombrie 1935 in  București, la vârsta de doar 41 de ani, bolnav de tuberculoză, și a fost înmormântat la Drăgășani. La Drăgășani un colegiu național îi poartă numele, iar la Râmnicu Vâlcea o stradă este numită în cinstea lui.

·         1901: Grigore Sălceanu, poet și dramaturg român

·         1902 - S-a născut scriitorul Halldór Laxness, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în 1955; este autorul volumelor "Lumina lumii", "Clopotul din Islanda" şi "Pârjol în Copenhaga" (m. 8 feb. 1998)

·         1903: S-a născut George Buznea, poet şi traducător, un tălmăcitor major al operei danteşti în limba română; (m. 1976).

·         1904, 23.04/6.05: S-a născut chimistul Giorgio Ostrogovich; în paralel cu activitatea didactică (la Cluj şi Timişoara), a făcut numeroase studii teoretice şi experimentale în diverse domenii ale chimiei organice; membru corespondent al Academiei Române din 1974; (m. 1984, la Roma).

·         1913 - S-a născut scriitorul Emeric Deutsch.

·         1918: Maurice Druon, scriitor francez (d. 2009)

·         1921: S-a născut Edmond Deda, compozitor evreu-român. Dedicat muzicii uşoare şi jazz-ului a studiat şi practicat la Londra, în Billy Mayerl School.  La  mijlocul anilor ’40,a fondat primul  Conservator de muzica usoara si jazz. A compus muzică ușoară, operetă, muzică pentru spectacole de teatru, muzicolog, publicist, pianist, dirijor, ramanand in memoria publicului cu melodii ca  „Inima nu fi de piatra”, „Of, inimioara”etc. A fost profesor la Scoala Populara de Arta din Bucuresti, director muzical la Teatrul „Ion Vasilescu” din Capitala, profesor si director al Departamentului Canto Pian al Scolii de Arta Populara din Brasov. A murit la 29 septembrie 2006.

·         1922: Pavel Chihaia, prozator, dramaturg, istoric al artelor și eseist român.  Între anii 1941 și 1945 urmează Facultatea de Litere în București. Persecuțiile staliniste îl obligă să lucreze ca zidar și figurant. Face parte din organizația anticomunistă „Mihai Eminescu” împreună cu Vladimir Streinu, Constant Tonegaru, Iordan Chimet și Marie-Alype Barral. În anul 1958 este angajat la Institutul de Istoria Artei, secția artă medievală, unde realizează, între 1958 și 1978, șaptezeci de studii despre istoria culturii și artei, de curînd culese în cinci volume cu titlul Artă medievală. Teza de doctorat la Sorbona, Paris, în 1973, va fi publicată ulterior cu titlul Immortalité et décomposition dans l’art du Moyen Age.  În anul 1978, împreună cu soția sa Maria-Ioana (n. Mira), cere azil politic în Germania. Stabilit la München, împreună cu soția sa și fiul lor Matei, ocupă postul de consilier de educație la liceul francez Jean Renoir din acest oraș, colaborează la Radio Europa Liberă. Va publica în continuare Tradiții răsăritene și influențe occidentale în Țara Românească.

·         1928: S-a nascut celebra actrita americana Shirley Temple; (d. 10 februarie 2014)

·         1929: Heinz Branitzki, industriaș, președinte al Consiliului de administrație al firmei Porsche (1988–1990)

·         1935 - S-a născut chimistul Zeno Simon; cercetări în domeniul chimiei cuantice; a aplicat metoda orbitalelor moleculare la probleme chimice; membru corespondent al Academiei Române.

·         1936: Michael Redl, handbalist român. Cu echipa Dinamo București a câștigat 9 campionate naționale la handbal în 7, un campionat național la handbal în 11[1] și Cupa Campionilor Europeni (în 1965). La Campionatele Mondiale din 1959 și 1961 a fost numit „Cel Mai Bun Portar”. În cei 11 ani în care a fost membru al echipei naționale a României, Redl a jucat în 129 de meciuri. După ce s-a retras din activitatea de jucător, a fost antrenor la Dinamo, la echipa de tineret (timp de 8 ani) sau ca secund la cea de seniori (timp de 3 ani). Redl a fost absolvent al Școlii de Ofițeri (1958), pensionându-se cu gradul de locotenent-colonel.

·         1936: Roy Orbison, muzician, compozitor american (Traveling Wilburys) (d. 1988).

·         1939: S-a născut Călin Ghibu, director de imagine şi operator de film

·         1939 - S-a născut Ray Peterson, cântăreţ american.

·         1943: Bata Marianov, sculptor, stabilit la Frankfurt–am–Main. Originar din Timişoara, Bata Marianov  a studiat Sculptura la Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu“ din Bucureşti. În anii ’80, a emigrat în Germania. A trăit în Germania şi Franţa, iar după Revoluţia din Decembrie 1989, s-a mutat în localitatea cărăşeană Gărâna, unde stă în timpul verii; aici are, în ordine cronologică, al 13-lea atelier. În Banatul montan a organizat şi a coordonat mai multe simpozioane de sculptură în lemn. Lucrările realizate se regăsesc în Parcul Internaţional de Sculptură de la Gărâna şi în Parcul Teiuş din Caransebeş. În anul 2009, a avut loc o retrospectiva a creaţiei sale, la Muzeul de Artă din Timişoara, prilej cu care s-a editat o amplă monografie. Cărţi publicate: Trecerea nimicului prin ceva (Crater, Bucureşti, 1999); Pe drumul spre La Mancha (Marineasa, Timişoara, 2004); romanul Lauri de plastic şi Dialoguri despre înfăptuire şi desfiinţare cu Mihaela Cristea (Fundaţia Culturală Arca, 2009). Este membru al Uniunii Artiştilor Plastici din România, membru al Uniunii Scriitorilor din Serbia, respectiv din România.

·         1947: Glenn Cornick, muzician britanic (Jethro Tull).

·         1949 - S-a născut John Miles, vocalist, clăpar, chitarist şi compozitor britanic.

·         1950: Geo Costiniu, actor român

·         1952 - S-a născut Michael Narada Walden, vocalist, compozitor, baterist şi producător american (Amboy Dukes, MC 5, Mahavishnu Orchestra).

·         1954: Michael Moore, realizator american de filme

·         1958: Thomas Csinta, profesor și jurnalist de investigație francez de origine română, stabilit în Franța

·         1958: Radu Mihăileanu, regizor român stabilit în Franța. A fugit din România în 1980 și  stabilindu-se mai întîi în Israel, apoi în Franța, unde a absolvit Institutul de Cinematografie din Paris. În 1989, a realizat, împreună cu Marco Ferreri, adaptarea dialogului platonic „Banchetul” în telefilmul cu același nume. Filmul său Trăiește! (Va, vis et deviens) a fost distins în 2006 cu Premiul César pentru cel mai bun scenariu original (cu Alain-Michel Blanc). A cunoscut succese și cu următoarele sale pelicule Concertul și Izvorul femeilor.

·         1960: Steve Clark, chitarist englez (Def Leppard) (d. 1991)

·         1962: John Hannah, actor scoțian

·         1979: Lauri Ylönen, compozitor și solist finlandez (The Rasmus)

Decese

·         304: Sfântul Mucenic Gheorghe este condamnat la moarte prin decapitare de către împăratul Diocletian, cel care declanșează cea mai mare persecuție din istorie asupra religiei creștine. Sfântul Gheorghe s-a născut în Capadocia, într-o familie creștină și încă de tânăr rămâne orfan de tată. La vârsta de 14 ani se mută în Palestina împreuna cu mama sa, unde începe să mărturisească credința creștină, după care urmează cariera militară, ajungând comandant în armata împăratului Diocletian. În anul 303, când împăratul a început persecuțiile împotriva creștinilor, Sfântul Gheorghe a mărturisit chiar înaintea lui Diocletian, credința sa în Hristos. Va fi întemnițat și supus la diverse chinuri dar nici o tortură nu l-a făcut să renunțe la credința sa. Cei prezenți la aceste suferințe au fost uimiți de faptul că Sfântul Gheorghe a rămas nevătămat, fapt ce i-a făcut să renunțe la credința păgână și să treacă la credința în Hristos. Minunea învierii unui decedat, făcută de Sfântul Gheorghe, a convins-o pe însăși împărăteasa Alexandra, soția lui Diocletian, să îmbrățișeze creștinismul. Supărat de aceasta împăratul Diocletian îl va condamna pe Sfântul Gheorghe la moarte prin decapitare în ziua de 23 aprilie a anului 304, această zi rămânând de atunci zi de prăznuire pentru toți creștinii. Și după moarte, Sfântul Gheorghe s-a arătat făcător de minuni, fiind grabnic ajutător celor ce îl cheamă în rugăciuni, iar în conștiința populară românească, Sfântul Gheorghe este unul dintre cei mai prezenți sfinți, numeroase biserici purtând hramul său, există de asemenea numeroase orașe în România care îl au ca și patron spiritual pe Sfântul Mucenic Gheorghe. Iconografia creștină păstrează cel mai mult, imaginea Sfântului Gheorghe călare pe un cal, străpungând cu sulița un balaur. Este vorba despre o legenda pioasă, în care Sfântul Gheorghe salvează cetatea Silena, din provincia Libiei ce era terorizată de un balaur, iar această imagine a sfântului a rămas în amintirea oamenilor ca model de curaj în lupta cu diavolul. Reprezentarea Sfântului Gheorghe doborând balaurul este prezentă și pe steagul Moldovei medievale, steag aflat inițial la Mânăstirea Zografu din Muntele Athos, steag pe care se mai afla și o broderie cusută cu fir de aur în care este descrisă o rugăciune a lui Ștefan cel Mare către Sfântul Mucenic Gheorghe.

·         1605: Boris Godunov, Țar al Rusiei (n. c. 1550). A fost între anii 1584-1598 regentul țarului rus Fiodor I, care era debil mintal. Boris Godunov a fost încoronat  țar la data de 1 septembrie 1598 și a domnit  pana in anul 1605. Prin urcarea lui pe tron  a luat  sfârșit dinastia Riurik.

·         1616 – A decedat William Shakespeare, celebru actor, dramaturg si poet englez, adesea numit poet national al Angliei, considerat cel mai mare dramaturg al tuturor timpurilor si cel mai mare scriitor de limba engleza. Acesta ocupa o pozitie unica in literatura lumii. Reputatia niciunui alt poet sau romancier nu se poate compara cu cea a lui Shakespeare, ale carui piese, scrise la sfarsitul secolului XVI si inceputul secolului XVII sunt jucate si citite astazi mai frecvent si in mai multe tari decat oricand in istorie. Acesta a declansat o revolutie culturala, rasturnand o traditie ce-si avea originile de pe vremea lui Aristotel, conform careia arta imita natura. Shakespeare a combinat tragedia, comedia, istoria si drama, devenind venerat atat de mase cat si de lumea regala. Din cauza faptului ca se cunosc putine detalii concrete despre viata sa, au aparut chiar si voci care sustin ca geniul dramaturgiei nici nu ar fi existat vreodata, Shakespeare fiind un simplu pseudonim in spatele caruia s-ar fi ascuns o personalitate sau alta (Francis Bacon sau Christopher Marlowe). Printre cele 37 de piese de teatru se numara: comedii: “Zadarnicele chinuri ale dragostei” (“Love’s Labour’s Lost”), “Comedia erorilor” (“The Comedy of Errors”), “Imblanzirea scorpiei” (“The Taming of the Shrew”), “Visul unei nopti de vara” (“A Midsummer Night’s Dream”), “Negutatorul din Venetia” (“The Merchant of Venice”), “Nevestele vesele din Windsor” (“The Merry Wives of Windsor”), “Mult zgomot pentru nimic” (“Much Ado About Nothing”), “Cum va place” (“As You Like It”), “Totul e bine cand se termina cu bine” (“All’s Well That Ends Well”), “Furtuna” (“The Tempest”); istorice: “Richard al II-lea”, “Richard al III-lea”, “Henric al IV-lea”, “Henric al V-lea”, “Henric al VI-lea”; tragedii: “Romeo si Julieta”, “Troilus si Cresida”, “Titus Andronicus”, ”Iulius Caesar”, “Macbeth”, “Hamlet”, “Regele Lear” (“King Lear”), “Othello”, “Antoniu si Cleopatra”.

·         1616 – A decedat Miguel de Cervantes Saavedra, romancier spaniol, cea mai importanta si celebra personalitate din literatura spaniola, creatorul faimosului personaj Don Quijote. Episoadele esentiale din viata sa sunt: soldat fiind, in batalia de la Lepanto (1570) a fost impuscat de doua ori in piept, al treilea glont lovindu-i bratul stang; apoi, in 1575, corabia pe care se afla (intorcandu-se din Italia) a fost capturata de corsarii berberi, iar Miguel si fratele sau Rodrigo au fost vanduti ca sclavi in Alger, centrul comertului cu sclavi crestini din lumea musulmana. Faptul ca s-au gasit asupra sa scrisori de recomandare semnate de don Juan de Austria si de ducele de Sessa i-a facut pe rapitori sa creada ca Cervantes era o persoana foarte importanta si ca puteau obtine o recompensa buna. Acolo si-a castigat un renume in randul prizonierilor datorita curajului si calitatilor de conducator. In cele din urma, in 1580, la trei ani dupa ce Rodrigo si-a castigat libertatea, familia lui Miguel , cu ajutorul si interventia calugarilor trinitari, a strans 500 de scuzi de aur necesari pentru eliberarea sa. Acest episod aventuros din viata lui a furnizat subiecte pentru cateva dintre operele sale literare, printre care Don Quijote. Intors in Spania, Cervantes si-a petrecut aproape tot restul vietii intr-un mod total diferit fata de anii plini de actiune si curaj. Era mereu in criza de bani si trebuia sa se resemneze cu slujbe plictisitoare si solicitante. Actele lui de vitejie din batalia de la Lepanto nu i-au adus rasplata la care se asteptase, euforia trecuse. Abia peste 25 de ani a cunoscut succesul cu Don Quijote. In 1584 se casatoreste cu Catalina de Salazar y Palacios, mai tanara cu 18 ani decat el, dar a divortat dupa doi ani, fara sa fi avut vreun copil. Romanul sau, “El ingenioso hidalgo don Quijote de la Mancha” (1605-1615), una dintre cele mai valoroase opere ale literaturii universale, a fost tradus in peste 60 de limbi. Chiar si astazi se publica noi editii, iar dezbaterile critice asupra operei sale continua nestingherite inca din secolul XVIII. Datorita reprezentarilor pe scara larga in arta, teatru si film, personajele Don Quijote si Sancho Panza sunt, probabil, mult mai familiare din punct de vedere vizual oamenilor decat oricare alt personaj din literatura mondiala. Influenta lui Miguel de Cervantes in literatura universala se vede din raspandirea termenului “donquijotesc” si din faptul ca limba spaniola moderna a fost numita “limba lui Cervantes”.

·         1625: Maurice de Nassau, Prinț de Orania (n. 1567)

·         1740: A murit compozitorul şi organistul  sas, Daniel Croner; (n. 22 martie 1656, Brasov). A studiat in 1681 la renumitul Gimnaziu „Magdalenaeum” din Breslau/Wratislavia – astăzi Wroclaw (Polonia) si a Universitatea din Leipzig, fiind însă nevoit să renunţe la scurt timp din motive financiare. Astfel el ajunge la Wittenberg, la „Album Academicum Universitas”, unde studiază teologia. A fost elevul cantorului şi organistului Johann Ulig din Leipzig. Se întoarce în 30 ianuarie 1684 la Braşov. În anul 1691 devine predicator la Biserica Sf. Ioan, unde va rămâne până în anul 1693. Este apoi predicator la Biserica Parohială, între anii 1693 – 1701, fiind în ultimii 5 ani arhidiacon – deci cel mai bătrân predicator. În anul 1701 preia funcţia de preot la Hălchiu, unde va rămâne până la sfârşitul vieţii sale. De la Croner ne-au rămas două caiete cu piese pentru instrumente cu taste care cuprind totalitatea lucrărilor copiate şi compuse de Daniel Croner în decurs de 23 – 28 ani, precum şi scrieri teoretice muzicale din anii şcolari. Autorii  incluşi în descrierile teoretice sunt Ludovico Viadana, Johann Crüger, Jakob Löwe, Christoph Bernhard, iar piesele aparţin compozitorilor precum: J. E. Kindermann, J. H. Kittel, J. J. Froberger, Christian Michel, Giovanni Gabrieli, Johann Ulich, Johann Frölich şi Daniel Croner. Acestea  reprezintă o antologie a lucrărilor muzicale pentru instrumente cu taste de la începutul secolului al XVII-lea până la sfârşitul său şi totodată o bogată sursă de analiză a dezvoltării muzicii la clavichord, spinetă, clavecin, orgă. Din punctul de vedere al importanţei, se poate constata că acesta este cel mai vechi manuscris pentru instrumente cu taste din Transilvania şi un important document muzical al acelei vremi.

·         1850: William Wordsworth, poet englez (n. 1770)

·         1851: A murit Constantin Daniel Rosenthal, pictor și revoluționar român de etnie evreiasca. S-a  nascut la Budapesta intr-o familie de negustori in  1820. A absolvit Academia de bele-arte din Viena. Se imprieteneste cu Ion Negulici, cu Constantin A. Rosetti si cu alti tineri din generatia pasoptista, iar in 1842 se stabileste la Bucuresti. Studiaza si picteaza la Paris si Londra in anii 1845-48, in conditii materiale dificile. Aici, devine membru al Societatii studentilor romani din Paris. In 1848 revine la Bucuresti si participa activ la revolutia romana din 1848, pentru care guvernul revolutionar ii acorda naturalizarea. O insoteste cu devotament pe Maria Rosetti – sotia lui C.A. Rosetti, care avea un copil de doar patru luni , care pornise in urmarirea grupului de revolutionari proscrisi (intre care se afla si sotul ei), dusi de turci cu o mizerabila ghimie in susul Dunarii, spre a fi scosi din tara in Austria, in septembrie 1848. Merge si el un timp la Paris, dar traieste in exil in Elvetia si la Graz. Apoi, pleaca spre Ardeal cu o misiune din partea comitetului revolutionar roman de la Paris. Este arestat la Budapesta, avand asupra lui materiale revolutionare. Moare in noaptea de 22 spre 23 aprilie 1851, in urma torturilor suferite in inchisoare, fara sa-si fi tradat prietenii si tovarasii de lupta. Datorita lui, au ramas pentru posteritate celebrele portrete ale Mariei Rosetti, ale  lui Nicolae Golescu, si al lui Nicolae Bălcescu.

·         1880, 23.04/5.05: A murit (la Foen,Timiş) Andrei Mocioni (Mocsony), jurist şi om politic român, descendent al unei vechi familii de aromâni (Mucea); (n.27 iunie  1812, la Budapesta). A militat pentru emanciparea românilor din Imperiul Habsburgic; membru fondator, din anul 1866, şi apoi membru de onoare, din 1870, al Societăţii Academice Române.

·         1889: Jules Barbey d'Aurevilly, scriitor francez (n. 1808)

·         1915: Rupert Brooke, poet englez (n. 1887)

·         1951: Charles G. Dawes, bancher și politicin american, laureat Nobel (n. 1865)

·         1975 - A murit Peter Ham, chitarist britanic (Iveys, Badfinger) (n.27.04.1947).

·         1977: Nagy Istvan, prozator, dramaturg și publicist român de naționalitate maghiară (n.1904)

·         1979: Maurice Clavel, dramaturg și ziarist francez (n. 1920)

·         1986 - A murit Harold Arlen, compozitor şi cântăreţ american (n.15.02.1905).

·         1986: Otto Preminger, regizor de origine austriacă (n. 1906)

·         1987 - A murit scriitorul Sandu Tzigara-Samurcaş (n.1903).

·         1990: Paulette Goddard, actriță americană (n. 1910)

·         1991 - A murit Johnny (Anthony Genzale Jr.) Thunders, vocalist şi chitarist american (New York Dolls, Heartbreakers) (n.15.07.1952).

·         2007: A decedat fostul preşedinte rus, Boris Elţîn;( n.1 februarie 1931). Boris Nikolaievici Elțin (n. 1 februarie 1931 în Sverdlovsk [azi Ekaterinburg], Rusia, URSS – d. 23 aprilie 2007) în 1991, primul președinte al Rusiei, precum și primul conducător din istoria acestei țări ales în mod direct.

·         2007: A murit scriitorul şi jurnalistul american David Halberstam, celebru pentru cronicile sale consacrate războiului din Vietnam, laureat al premiului Pulitzer; (n. aprilie 1934).

·         2008: A murit Marcel Chirnoagă, grafician, sculptor şi scenograf, considerat unul dintre cei mai importanţi artişti plastici români contemporani. Nascut la 17 august 1930, in localitatea Bușteni, județul Prahova, a fost un artist plastic   complet. A absolvit   Facultatea de matematică și fizică din București, 1952, urmând simultan și studii liberale de artă. A devenit membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România  in 1953.

·         2014: A decedat Romeo Vanica, compozitor şi instrumentist.A fost  membru fondator al formaţiei  de muzică pop-rock, „Mondial”, înfiinţată în 1966 la Bucureşti. Intre anii 1994 şi 2009 a fost redactor la postul Radio România Actualităţi; (n. 1945).

Sărbători

·         În calendarul ortodox: Sf Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruință; Sf Mc Valerie

• În calendarul romano-catolic: Sf. Gheorghe, martir; Sf. Adalbert, episcop, martir. Sfântul Mare Mucenic Gheorghe (greacă Άγιος Γεώργιος; Ágios Geó̱rgios) sau George versiuni: Georgiu, Georz, Giurgiu, Iorgu; din greacă Gheorghios «agricultor»; c. 275/280 – d. 23 aprilie 303) este un sfânt megalomartir, pomenit de aproape toate Bisericile tradiționale, de obicei pe data de 23 aprilie. Patron al unui număr de țări, regiuni și orașe printre care al Angliei. Sfântul Mare Mucenic Gheorghe/George s-a născut în Cappadocia, într-o familie creștină, și a trăit în timpul domniei împăratului Dioclețian. Mai multe date nu se cunosc cu certitudine, neexistând niciun document al epocii, care să conțină date despre viața sa. Ceea ce se știe despre el a fost scris ulterior. S-a înrolat în armata romană și, parcurgând ierarhia militară, Sf. Gheorghe s-a făcut remarcat prin îndemânarea cu care mânuia armele. În ciuda decretului împotriva creștinilor, emis de Dioclețian în 303, Sf. Gheorghe a ales să-și mărturisească public credința creștină. Din ordin imperial, sfântul a fost întemnițat și supus torturii pentru a-și renega credința. Loviri cu sulița, lespezile de piatră așezate pe piept, trasul pe roată, groapa cu var, încălțămintea cu cuie, băutura otrăvită, bătaia cu vâna de bou și toate celelalte torturi nu au reușit să-l facă să renunțe la credința sa.
• În calendarul Greco-catolic: (†) Sf. Gheorghe, mare martir († 303)

– „Ziua Bibliotecarului din România”, marcată pe baza unei hotărâri a Guvernului din 15.IV.2005 (- 10 ani); coincide cu „Ziua mondială a cărţii şi a drepturilor de autor” instituită de UNESCO în anul 1995

– „Ziua Cărţii”; iniţiativa are ca premisă decizia Congresului General UNESCO, din anul 1995 (- 20 de ani), pentru declararea zilei de 23 aprilie ca Ziua Mondială a Cărţii, “pentru a aduce un tribut de respect tuturor scriitorilor şi, în acelaşi timp, pentru a-i încuraja pe toţi cititorii, dar în special pe tineri, să descopere plăcerea lecturii”

– „Ziua Feroviarilor” (instituită prin H.G. 815/1994 şi modificată printr-o hotărâre a Guvernului din 15.IV.1999), sărbătorită de Sf. Mare Mucenic Gheorghe. NOTĂ: Este noua denumire, începând din anul 1999, a fostei „Zile a ceferiştilor”, care era marcată la 16 februarie

– „Ziua Forţelor Terestre”, marcată în ziua patronului spiritual al acestora – Sf. Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruinţă.

RELIGIE ORTODOXĂ 23 Aprilie

Sf M Mc Gheorghe, purtătorul de biruință; Sf Mc Valerie

Sf M Mc Gheorghe, purtătorul de biruință

Sceptrul  împărăţiei Romei luându-l cu nevrednicie păgânul Diocleţian, foarte mult se silea la necurata slujbă idolească. El mai întâi cinstea pe Apolon vrăjitorul, ca şi cum i-ar fi fost mai înainte vestitor de cele ce vor să fie. Pentru că diavolul petrecând în acel idol neînsufleţit, dădea răspunsuri la cei ce-l întrebau, cu minciună proorocind despre cele ce vor să fie, deşi niciodată nu se împlineau proorociile lui. Odată, întrebând Diocleţian pe Apolon despre un lucru, diavolul i-a dat un răspuns că acesta: "Nu pot cu adevărat, ca mai înainte să-ţi spun cele ce vor să fie, căci împiedicare îmi fac oamenii cei drepţi pe pământ şi pentru aceea mint Tripoadele cele de farmece în capişti; pentru că drepţii sleiesc a noastră putere".

    Deci, a întrebat Diocleţian pe slujitori: "Cine sunt drepţii aceia de pe pământ, din pricina cărora zeul Apolon nu poate să proorocească?" Iar slujitorii i-au răspuns: "Creştinii de sub cer sunt drepţii aceia". Aceasta auzind-o Diocleţian, s-a umplut de mânie şi de iuţime asupra creştinilor şi prigonirea cea de deasupra lor care abia încetase, a ridicat-o iarăşi. Şi îndată a trimis sabia sa prigoni-toare asupra oamenilor lui Dumnezeu celor drepţi, nevinovaţi şi fără prihană, cu poruncă ucigătoare, în toate părţile stăpânirii sale.

    Şi puteai să vezi atunci închisorile barbarilor, tâlharilor şi ale făcătorilor de ruşine deşarte, însă erau pline de cei ce mărturiseau pe adevăratul Dumnezeu. Puteai să vezi felul caznelor celor mai înainte obişnuite, lepădându-se ca simple, iar altele noi şi mai cumplite aflându-se, prin care în toate zilele mulţimea creştinilor era schingiuită pretutindeni. Iar după ce în toate părţile şi mai ales dintre ale Răsăritului s-au adus la împărat multe scrisori pline de clevetiri asupra creştinilor, care îl înştiinţau că cei ce nu ţin porunca lui întru nimic, şi care se numesc creştini, numărul acelora este fără de sfârşit; pentru că atâta s-au înmulţit, încât este de trebuinţă, că ori să-i lase să petreacă în credinţă, ori cu război să se ridice asupra lor.

    Atunci împăratul a chemat de pretutindeni la sine în Nicomidia, pe antipaţi şi pe ighemonii săi la sfat, pe domni, pe boieri şi pe tot senatul său adunându-l; le-a descoperit mânia să asupra creştinilor şi poruncea, ca fiecare să dea sfat la lucrul ce le era pus înainte. Deci, mulţi grăind multe, la sfârşit singur tiranul a vărsat o otravă ca aceasta, că nimic nu este mai cinstit şi mai de bună trebuinţă decât să se cinstească zeii cei vechi părinteşti. Şi toţi învoindu-se cu sfatul lui, le-a zis iarăşi: "Dacă astfel toţi socotiţi şi pe aceasta cu osârdie doriţi să o faceţi şi a mea dragoste mult se cinsteşte de voi, apoi sârguiţi-vă cu totul să pierdeţi credinţa creştinească cea potrivnică zeilor noştri, din toată împărăţia noastră. Şi ca să puteţi mai cu înlesnire a săvîrşi această, eu cu toate puterile voi ajuta vouă". Deci, toţi au primit şi au lăudat acel cuvânt împărătesc. Însă Diocleţian şi senatul au voit, ca şi al doilea şi al treilea rând să se adune la acelaşi sfat şi au înştiinţat poporul; după aceea au întărit ca neschimbată să fie porunca aceasta.

    În acea vreme, în cetatea Romanilor era minunatul ostaş al lui Hristos, Sfântul Gheorghe, cu neamul din Capadocia, fiu de părinţi creştini vestiţi, din tinereţe învăţând bună credinţă. Acela din copilăria sa a rămas orfan de tată, sfârşindu-se tatăl său prin mucenicească nevoinţă pentru Hristos, iar maica lui s-a mutat cu el în Palestina, căci de acolo era cu neamul şi avea acolo multe averi şi moşteniri. Iar după ce Gheorghe a ajuns la vârsta desăvârşită, fiind şi frumos la faţă, s-a arătat şi foarte viteaz cu trupul; pentru aceea s-a rânduit în oaste şi s-a pus tribun peste ostaşii unei cete vestite. În acea boierie fiind, după ce şi-a arătat vitejia sa în războaie, s-a cinstit cu dregătoria de comit şi de voievod de către împăratul Diocleţian, mai înainte de a şti că este creştin, la douăzeci de ani ai vârstei sale, după ce maica lui se sfârşise întru Domnul.

    Şi când acel sfat tirănesc se săvârşea spre pierderea creştinilor, Sfântul Gheorghe era lângă împăratul. Deci, în ziua dintii, văzând atâta pornire a păgânilor asupra creştinilor şi că sfatul lor cel nedrept nu poate de loc a se schimba, s-a chibzuit cu judecată, că acea vreme este potrivită mântuirii. Şi îndată, toate cele ce le avea la sine, aurul, argintul şi hainele le-a împărţit săracilor; pe robii care erau cu sine i-a liberat şi celelalte averi pe care le avea în Palestina a hotărât să le împartă la cei ce n-au, iar pe robi să-i libereze. Şi în a treia zi, în care sfatul cel sângeros al păgânului împărat şi al domnilor lui celor necuraţi, făcut cu nedreptate spre uciderea nevinovaţilor creştini, era să se întărească, Sfântul Gheorghe, viteazul ostaş al lui Hristos, lepădând toată frica omenească şi întărindu-se întru Unul Dumnezeu, având numai frică Lui în sine, a stat cu faţa luminată şi cu minte bărbătească în mijlocul adunării celei mari păgâneşti şi fără de lege şi unele ca acestea a început a le zice:

    "Până când, o, împărate şi voi domni şi sfetnici, care, fiind rânduiţi pentru îndreptarea legilor bune şi a judecăţilor celor drepte, porniţi mânia voastră asupra creştinilor şi înmulţiţi nebunia voastră, întărind hotărârile cele fărădelege şi judecăţile cele nedrepte, dându-le asupra oamenilor nevinovaţi, care n-au făcut nimănui strâmbătate? Pentru ce îi prigoniţi şi chinuiţi pe creştini prin a voastră păgânătate silind pe aceia, care au învăţat a ţine bine sfânta credinţă? Pentru că idolii voştri nu sunt dumnezei. Deci, nu vă amăgiţi cu minciunile, căci Hristos este Unul Dumnezeu şi Acela Unul, întru slava lui Dumnezeu Tatăl; toate s-au făcut prin El şi cu Duhul Lui Cel Sfânt toate s-au alcătuit. Ori singuri să cunoaşteţi adevărul şi să învăţaţi dreapta credinţă, ori pe cei ce ţin de adevăr şi de dreapta credinţă, nu-i tulburaţi cu nebunia voastră!"

    De nişte cuvinte ca acestea ale lui Gheorghe şi de îndrăzneala lui cea neaşteptată minunându-se toţi, şi-au întors ochii către împărat vrând să audă ce va răspunde la aceste vorbe. Iar împăratul, ca un ieşit din minţi sau ca un asurzit de tunet, şedea tăcând, înăbuşind în sine pornirea de mânie. Apoi a făcut semn unuia din cei ce şedeau cu el, prieten al său, cu numele Magnenţie, cu dregătoria antipat, ca să răspundă lui Gheorghe. Iar Magnenţie, chemând la sine mai aproape pe sfânt, i-a zis: "Cine te-a îndemnat la o atât de mare îndrăzneală şi grăire?" Răspuns-a sfântul: "Adevărul!" Magnenţie i-a zis: "Care este adevărul acela?" Răspuns-a Gheorghe: "Adevărul este Însuşi Hristos, Cel prigonit de voi". Zis-a Magnenţie: "Dar şi tu eşti creştin?" A răspuns Sfântul Gheorghe: "Sunt rob al lui Hristos, Dumnezeul meu, şi spre El nădăjduind, în mijlocul vostru am stat de voia mea, ca să mărturisesc pentru adevăr".

    Cu aceste cuvinte ale sfântului s-a pornit spre ceartă adunarea aceea, unii zicând unele şi alţii altele, apoi se auzea un glas şi o strigare fără de rânduiala, precum se obişnuieşte a se face într-o mulţime de popor păgân. Atunci Diocleţian, poruncind prin vorbitori să fie tăcere, şi-a întors ochii spre sfânt şi, cunoscându-l, i-a zis astfel: "Eu şi mai înainte m-am minunat de bunul tău neam, o, Gheorghe! Sfatul tău şi vitejia judecând-o a fi vrednică de cinste, te-am cinstit nu cu dregătorii mici; iar acum, deşi nu grăieşti spre folosul tău, însă eu iubind înţelepciunea şi bărbăţia care este în tine, cele de folos te sfătuiesc ca un tată şi te îndemn să nu te lipseşti de slava ostăşească şi de cinstea dregătoriei tale şi să nu-ţi dai floarea tinereţilor tale la munci, prin nesupunerea ta; ci să aduci jertfă zeilor, căci mai mare cinste vei lua de la noi".

    Iar Sfântul Gheorghe a răspuns: "O, de ai fi cunoscut, mai ales tu singur, împărate, prin mine, pe adevăratul Dumnezeu şi I-ai fi adus jertfă de laudă Lui, te-ar fi învrednicit împărăţiei celei mai bune şi fără de moarte, de vreme ce aceea de care acum te îndulceşti este o împărăţie nestatornică, deşartă şi degrab pieritoare. De aceea şi cele dintr-însa sunt vremelnice şi nimic nu folosesc pe cei ce le au. Deci, nimic din acelea nu poate să-mi slăbească buna mea credinţă către Dumnezeul meu şi nici un fel de chin nu-mi va îngrozi sufletul, nici îmi va clinti mintea".

    Acestea zicând sfântul, iar împăratul fiind cuprins cu totul de mânie şi nelăsându-l să-şi sfârşească cuvintele, a poruncit celor înarmaţi, care stăteau înainte, să scoată din adunare cu suliţele pe Gheorghe şi să-l arunce în temniţă. Iar ostaşii, săvârşind degrabă porunca lui, o suliţă atingându-se de trupul sfântului, îndată fierul s-a făcut asemenea plumbului; pentru că s-a turtit ca plumbul, iar gura mucenicului s-a umplut de laudele lui Dumnezeu. Ducând ostaşii pe mucenic în temniţă, l-au întins la pământ cu faţa în sus, bătându-l peste tălpile picioarelor, punându-i o piatră mare pe piept, căci astfel le poruncise tiranul. Iar sfântul răbdând, neîncetat înălţa mulţumire lui Dumnezeu, până în ziua următoare.

    Sosind ziua, împăratul iarăşi a chemat la cercetare pe mucenic şi văzându-l turtit de greutatea pietrei, l-a întrebat, zicând: "Oare te-ai pocăit, Gheorghe, sau încă petreci în nesupunerea ta?" Iar sfântul, având pieptul turtit de piatră, abea putea să grăiască şi i-a zis: "Dar oare într-atâta slăbănogire, o, împărate, mă socoteşti că am ajuns, ca pentru atât de mică suferinţă să-mi lepăd credinţa? Mai lesne vei slăbi tu chinuindu-mă, decât eu fiind muncit". Atunci Diocleţian a poruncit să aducă o roată mare de muncire, sub care erau aşternute scânduri, pline de fiare ascuţite şi înfipte în ele, asemenea unor săbii, ţepuşe şi cuţite; iar acele fiare erau unele drepte, iar altele strâmbe, după asemănarea undiţelor. Pe acea roată a poruncit să lege pe mucenic şi, întorcând roata, să-i taie tot trupul cu acele fiare ascuţite, ce erau înfipte în acele scânduri sub roată. Aşa, fiind sfântul muncit şi în bucăţi tăiat şi ca o trestie sfărâmându-se, răbda cu vitejie; şi mai întâi în munca aceea, cu mare glas se ruga lui Dumnezeu, nescoţând nici un suspin; ci ca unul ce doarme şi nu simte, astfel răbda.

    Iar împăratului, părându-i-se că mucenicul este mort, bucurându-se a lăudat pe zeii săi şi a strigat, zicând: "Unde este Dumnezeul tău, Gheorghe? Pentru ce nu te-a scăpat de nişte munci ca acestea?" Deci, a poruncit să-l dezlege de la roată, ca pe un mort, iar el s-a dus la capiştea lui Apolon. Apoi deodată s-a înnorat văzduhul, s-a făcut tunet înfricoşat şi mulţi au auzit un glas de sus, zicând: "Nu te teme, Gheorghe, căci sunt cu tine!" Apoi după puţin s-a făcut o strălucire mare şi neobişnuită şi s-a arătat îngerul în chip de tânăr preafrumos, stând lângă roată ca purtător de lumină, strălucind cu faţa şi, punând mâna pe mucenic, i-a zis: "Bucură-te!" Şi nimeni nu îndrăznea să se apropie de roată şi de mucenic cât timp s-a văzut acolo cel ce se arătase. Iar după ce s-a făcut nevăzut, mucenicul s-a pogorât singur de pe roată, dezlegat de îngerul lui Dumnezeu şi tămăduit de răni; apoi stătea cu trupul sănătos, mulţumind lui Dumnezeu şi chemând pe Domnul.

    Ostaşii, văzând aceasta, au fost cuprinşi de spaimă mare şi nedumerire şi, alergând, au spus împăratului, care era încă în capişte la săvârşirea necuratei jertfe idoleşti, urmând după ostaşi şi Sfântul Gheorghe, care a stat înaintea împăratului în capişte. Văzându-l împăratul, întâi n-a crezut că este Gheorghe, ci i se părea că este altul care seamănă cu el. După aceea cei ce stăteau aproape de împărat, căutând cu dinadinsul către mucenic, au cunoscut că este chiar Gheorghe, şi încă şi mucenicul singur a strigat cu mare glas: "Eu sunt Gheorghe". Şi toţi s-au spăimântat şi, nepricepând, au tăcut multă vreme, iar doi dintre bărbaţi care erau acolo, cinstiţi cu dregătoria curţii, Anatolie şi Protoleon, fiind mai înainte învăţaţi în credinţa creştină, văzând acea minune străină, s-au întărit desăvârşit în credinţa lui Hristos şi au strigat, zicând: "Unul este Dumnezeu mare şi adevărat! Dumnezeul creştinilor". Şi îndată împăratul a poruncit ca să-i prindă şi fără de nici o cercetare să-i scoată afară din cetate şi să fie tăiaţi cu sabia. Şi mulţi au crezut atunci în Hristos, dar îşi tăinuiau credinţa, neîndrăznind să o mărturisească de frică.

    Împărăteasa Alexandra, fiind încă în capişte şi văzând acolo pe mucenic tămăduit prin minune şi auzind de arătarea îngerească, a cunoscut adevărul şi voind cu îndrăzneală să mărturisească pe Hristos, a oprit-o eparhul şi mai înainte de a şti împăratul, a poruncit să o ducă acasă. Iar făcătorul de rău Diocleţian, neputând să facă nici un bine, a poruncit să-l arunce pe Sfântul Gheorghe într-o groapă cu var nestins şi să-l lase acolo până a treia zi. Sfântul, ducându-se acolo, se ruga către Domnul cu mare glas, zicând: "Mântuitorul celor necăjiţi, scăparea celor izgoniţi, nădejdea celor fără de nădejde, Doamne Dumnezeul meu, auzi rugăciunea robului Tău şi caută spre mine şi mă miluieşte. Izbăveşte-mă de meşteşugirile potrivnicului, şi-mi dă putere, ca până la sfârşit, să păzesc neschimbată mărturisirea numelui Tău cel Sfânt. Nu mă lăsa, Stăpâne, pentru păcatele mele, ca să nu zică niciodată vrăjmaşii mei: "Unde este Dumnezeul lui?" Arată puterea Ta şi preamăreşte numele Tău în mine, netrebnicul robul Tău. Trimite pe îngerul Tău, pe păzitorul nevredniciei mele, Cel ce ai prefăcut în rouă cuptorul Babilonului şi pe sfinţii Tăi tineri i-ai păzit nevătămaţi, Doamne, că bine eşti cuvântat în veci. Amin".

    Aşa rugându-se şi îngrădindu-şi tot trupul cu semnul Crucii, s-a pogorât în groapă, bucurându-se şi preaslăvind pe Dumnezeu. Iar slujitorii, scufundându-l legat, după poruncă, în vărul cel nestins, s-au întors. A treia zi a poruncit împăratul să scoată oasele mucenicului din groapă, crezând că a ars în var. Şi, ducându-se slujitorii, au săpat varul şi au găsit pe sfânt întreg, mai presus de nădejde, viu şi sănătos, stând dezlegat, cu faţa luminată, cu mâinile întinse în sus şi mulţumind lui Dumnezeu pentru toate facerile de bine. Iar slujitorii şi poporul care erau lângă el, se uimeau de spaimă şi de mirare şi într-un glas preamăreau pe Dumnezeul lui Gheorghe şi-L numeau mare!

    Aflând despre aceasta Diocleţian, a poruncit să aducă îndată pe sfânt înaintea lui şi, preamult minunându-se, a zis: "De unde este în tine, Gheorghe, o putere ca aceasta şi cu ce fel de vrăji meşteşugeşti? Spune, pentru că mi se pare că tu, prin arătarea meşteşugului vrăjitoresc prefaci credinţa Celui răstignit în vrăjitorie, ca făcând pe toţi să se minuneze de vrăjile tale, să te arăţi că eşti mare". Sfântul răspunse: "Eu aşteptam, o, împărate, ca tu să nu poţi nici a-ţi deschide gura spre hulirea Atotputernicului Dumnezeu, Căruia toate îi sunt cu putinţă şi cu minuni izbăveşte din primejdii pe cei ce nădăjduiesc spre El. Iar tu, fiind înşelat de diavol, ai alunecat într-o rătăcire şi o pierzare atât de adâncă, încât numeşti vrăji şi farmece minunile Dumnezeului meu cele văzute de ochii noştri; deci plâng de orbirea voastră, vă numesc ticăloşi şi vă judec nevrednici de răspunsul meu!"

    Atunci Diocleţian a poruncit să aducă nişte încălţăminte de fier care să aibă într-însele piroane lungi şi arzându-le, să-i încalţe amândouă picioarele mucenicului, apoi bătându-l, să-l fugărească până la temniţă. Într-o încălţăminte ca aceea fugărit fiind mucenicul, tiranul îşi bătea joc, zicând: "Cât de grabnic eşti, Gheorghe! Foarte repede alergi, Gheorghe!" Iar mucenicul fiind târât aşa de greu şi bătut cumplit, zicea către el: "Aleargă, Gheorghe, aleargă ca să ajungi, căci alergi aşa ca şi cum n-ai şti". După aceea, chemând pe Dumnezeu, grăia: "Caută din cer, Doamne, şi vezi osteneala mea. Auzi suspinul ticălosului Tău rob, că s-au înmulţit vrăjmaşii mei şi cu urâciune nedreaptă m-au urât, pentru numele Tău cel Sfânt. Deci Tu Însuţi mă vindecă, Stăpâne, că s-au tulburat oasele mele şi-mi dă răbdare până la sfârşit ca să nu zică vreodată vrăjmaşul meu: "M-am întărit asupra lui".

    Aşa se ruga Sfântul Gheorghe, mergând la temniţă, în care, fiind aruncat, slăbea cu trupul de răni, având picioarele foarte rănite. Însă cu duhul se întărea, pentru că toată ziua aceea şi toată noaptea nu înceta a înălţa mulţumiri şi rugăciuni lui Dumnezeu. Apoi s-a tămăduit de răni, cu ajutorul lui Dumnezeu, în acea noapte şi s-a făcut sănătos la picioare, precum şi la tot trupul.

    A doua zi l-au adus iarăşi în faţa împăratului, la locul de privelişte, unde era împreună cu împăratul toată suită. Văzând împăratul că mucenicul merge bine, neşchiopătînd cu picioarele, ca şi cum n-ar fi avut nici o rană, cu mare mirare a zis către dânsul: "Ce este, Gheorghe, ţi-au plăcut încălţămintele?" Sfântul răspunse: "Cu adevărat mi-au fost plăcute!" Împăratul zise: "Leapădă-ţi îndrăzneala şi fii blând şi supus. Apoi, lepădând meşteşugul vrăjitoresc, apropie-te şi jertfeşte milostivilor zei, ca să nu te lipseşti de viaţa aceasta dulce, prin chinurile cele grele". Sfântul Gheorghe răspunse: "Cât sunteţi de nebuni! Căci puterea lui Dumnezeu o numiţi farmece şi vă mândriţi cu înşelăciunea diavolească cea fără de ruşine". Deci Diocleţian, căutând cu ochi mânioşi şi răcnind cu glas sălbatec, a tăiat vorba mucenicului şi a poruncit celor ce stăteau înainte să bată peste grumaji pe sfânt, ca să se înveţe a nu ocărî pe împărat. Apoi a poruncit să-l bată cu vine de bou până ce trupul lui se va vedea plin de sânge.

    Astfel, Sfântul şi Marele Mucenic Gheorghe, fiind cumplit chinuit, nicidecum nu şi-a schimbat lumina feţii sale; lucru pentru care împăratul, mâniindu-se mult, zicea către cei ce erau împrejurul lui: "Cu adevărat, aceasta nu este putere şi bărbăţie în Gheorghe, ci un lucru de meşteşugire şi vrăjitoresc". După aceea Magnenţie a zis către împărat: "Este aici un om iscusit în vrăjitorii cu numele Atanasie, căruia, dacă vei porunci să-l cheme, degrabă biruindu-se Gheorghe, se va supune poruncii tale". Şi îndată, chemând pe vrăjitorul acela, a stat înaintea împăratului şi a zis către dânsul Diocleţian: "Ceea ce a făcut aici necuratul Gheorghe, au văzut ochii tuturor celor ce stau de faţă şi cum le-a făcut acelea, ştiţi numai voi cei iscusiţi în acel meşteşug; deci, sau să-l biruieşti şi să-i strici vrăjitoriile lui şi nouă supus să ni-l faci, sau cu farmecele otrăvii degrabă să-l pierzi din viaţa aceasta; ca astfel, din meşteşugul care s-a învăţat, din acelaşi meşteşug să-şi ia moartea cea cuvenită lui; căci pentru aceea l-am lăsat să trăiască până acum". Iar vrăjitorul a făgăduit că a doua zi va săvîrşi tot ce i s-a cerut să facă.

    Deci, împăratul, poruncind să păzească în temniţă pe mucenic, s-a sculat de la judecată. Iar sfântul, intrând în temniţă, chema pe Dumnezeu, zicând: "Minunată fă, Doamne, mila Ta spre mine, îndreptează paşii mei spre mărturisirea Ta şi săvârşeşte alergarea mea întru credinţa Ta; că întru toţi să se preamărească numele Tău cel Preasfânt!" A doua zi iarăşi a şezut împăratul la judecată, la un loc mai înalt, în văzul tuturor. Şi a mers şi Atanasie vrăjitorul, mândrindu-se întru a sa înţelepciune, ducând împăratului şi tuturor celor ce stăteau de faţă oarecare lucruri fermecate în felurite vase. Şi a zis către împărat: "Să se aducă acum aici osânditul acela şi va vedea toată lucrarea zeilor noştri şi puterea farmecelor mele". Şi luând un vas a zis: "De voieşti, o, împărate, ca omul acela fără minte să te asculte întru toate, atunci să bea băutura aceasta". Apoi iarăşi alt vas luând, a zis: "Iar de voieşti împărăţia ta, să vezi moartea lui cea amară, pe aceasta să o bea". Şi îndată din porunca împăratului, a fost adus Sfântul Gheorghe înaintea lui la judecată. Şi a zis către dânsul, Diocleţian: "Acum se vor strica şi vor înceta toate vrăjile tale, Gheorghe!" Şi a poruncit cu sila să-l adape pe el cu băutură fermecată. Iar sfântul bând-o fără îndoire, stătea nevătămat, bucurându-se şi batjocorind acea înşelăciune idolească şi diavolească.

    Împăratul, înnebunind de mânie, a poruncit, ca şi cu cealaltă băutură plină de otravă de moarte, să-l adape cu sila. Iar sfântul neaşteptând ca să-l silească, a luat singur vasul de bunăvoie şi a băut otrava cea purtătoare de moarte; dar era fără nici o vătămare cu ajutorul darului lui Dumnezeu, fiind păzit de moarte. Şi s-a minunat împăratul cu toată suită; asemenea şi vrăjitorul Atanasie stătea ca ieşit din minţi, minunându-se şi nepricepându-se. Apoi, după un ceas, a zis împăratul către mucenic: "Până când, Gheorghe, ne faci a ne mira de faptele tale? Până când ne amăgeşti şi nu ne spui adevărul? Prin ce fel de meşteşugiri vrăjitoreşti nu bagi seamă de muncile ce-ţi aducem asupra ta, încât nici de adăparea cea purtătoare de moarte nu te-ai vătămat? Spune-mi cu adevărat toate, că voim să te ascultăm cu blândeţe". Atunci Fericitul Gheorghe a răspuns: "Să nu socoteşti, împărate, că noi cu scorniri omeneşti răbdăm schingiuiri, ci cu chemarea lui Hristos şi cu puterea Lui; pentru că, nădăjduind spre Dânsul, întru nimic socotim toate chinurile, după tainica Lui învăţătură". Zis-a Diocleţian: "Care este tainică învăţătură a Hristosului Tău?" Sfântul Gheorghe a răspuns: "Ştiind, de mai înainte, că a voastră răutate sporeşte spre mai rău, a învăţat pe slugile Sale să nu se teamă de cei ce ucid trupul, că sufletul nu-l pot ucide, căci ni se spune că nici un fir de păr din capul nostru nu va pieri, iar de veţi bea ceva de moarte nu vă va vătăma. Şi acum ascultă, o, împărate; aceasta ne este nouă făgăduinţa cea nemincinoasă a Lui, pe care în scurt o voi arăta ţie: Cel ce crede în Mine, lucrurile pe care Eu le fac şi acela le va face.

    Zis-a Diocleţian: "Şi care lucruri ziceţi voi, că sunt ale Lui?" Răspuns-a sfântul: "Pe orbi a-i lumina, pe cei stricaţi a-i curăţi, şchiopilor a le da umblare şi surzilor auzire; duhurile cele necurate a le izgoni, pe morţi a-i învia şi altele asemenea acestora. Acestea sunt lucrurile lui Hristos". Împăratul, întorcându-se către Anastasie vrăjitorul, a zis: "Tu ce zici de acestea?" "Mă minunez cum, batjocorind blândeţea ta, acesta grăieşte minciuni, nădăjduind că va scăpa din puternicele tale mâini. Pentru că noi, folosindu-ne de multe faceri de bine de la zeii cei fără de moarte în toate zilele, însă niciodată n-am văzut ca să învieze un mort. Iar acesta, nădăjduind spre un om mort şi ţinându-se de Dumnezeul Cel răstignit, Îl mărturiseşte fără ruşine, că Acela este făcător de lucruri mari. Şi deoarece înaintea noastră a tuturor a mărturisit aceasta, cum că Dumnezeul lui este făcător de nişte minuni ca acestea şi că cei ce cred în El au luat această nemincinoasă făgăduinţă, ca aceleaşi lucruri să le facă, pe care şi Acela le făcea, deci să învieze şi acesta un mort înaintea ta, împărate, şi înaintea noastră a tuturor şi atunci şi noi ne vom pleca Dumnezeului său, ca Unui mai puternic. Iată se vede nu departe de aici un mormânt, în care cu puţine zile mai înainte a fost pus un mort, pe care eu îl ştiu de când era viu; pe acela de-l va învia Gheorghe, cu adevărat ne va birui pe noi!"

    Şi s-a minunat împăratul de un sfat ca acesta a lui Atanasie. Deci, era un mormânt mare, departe de divan ca la o jumătate de stadie pentru că se făcea judecata aceea în priveliştea ce era lângă porţile cetăţii şi se vedea mormântul acela din cetate. Că elinii aveau obicei că nu în cetate, ci afară din cetate să-şi îngroape morţii lor. Deci, împăratul a poruncit mucenicului, ca spre arătarea puterii Dumnezeului său, să învie pe mortul acela. Iar Magnenţie antipatul a rugat pe împărat ca Gheorghe să fie dezlegat din legături. Şi fiind dezlegat, Magnenţiu a zis către dânsul: "Acum, Gheorghe, arată-ţi lucrurile cele minunate ale Dumnezeului tău şi pe toţi ne vei aduce la credinţa Lui". A zis către el sfântul: "Dumnezeul meu, Cel ce toate le-a făcut din cele ce nu erau, este puternic, ca prin mine robul Său să învie pe mortul acela. Însă voi, fiind întunecaţi la minte de înşelăciune, nu puteţi să cunoaşteţi adevărul. Dar pentru poporul acesta ce stă înainte, va face Domnul meu această minune pe care voi o cereţi; însă să nu socotiţi că este vrăjitorie. Iată vrăjitorul pe care l-aţi pus de faţă, înaintea voastră a tuturor a mărturisit adevărul, că nici o vrăjitorie, nici puterea vreunui zeu n-a putut cândva să învie vreun mort. Iată înaintea tuturor celor ce stau împrejur şi în auzul tuturor voi chema pe Dumnezeul Meu".

    Aceasta zicând, şi-a plecat genunchii şi mult s-a rugat lui Dumnezeu cu lacrimi. După aceea, sculându-se, cu glas mare iarăşi s-a rugat, zicând: "Dumnezeul veacurilor, Dumnezeul milelor, Dumnezeul tuturor puterilor şi Atotputernice, Cel ce nu ruşinezi pe cei ce nădăjduiesc spre Tine, Doamne Iisuse Hristoase, auzi-mă pe mine smeritul robul Tău în ceasul acesta, Cel ce ai auzit pe Sfinţii Tăi Apostoli în tot locul, la toate muncile şi semnele, dă neamului acestuia viclean semnul cerut şi înviază mortul, care zace în mormânt, spre înfruntarea celor ce se leapădă de Tine şi spre slava Ta şi a Tatălui Tău şi a Preasfântului Duh. Astfel, Stăpâne, arată celor ce stau înainte, că Tu eşti Unul Dumnezeu peste tot pămîn-tul, ca să Te cunoască pe Tine Domnul Cel Atotputernic şi cum că toate se supun voinţei Tale şi a Ta este slava în veci. Amin!"

    Iar când a zis "Amin", îndată s-a făcut vuiet mare şi cutremur, încât toţi s-au spăimântat foarte. Atunci acoperământul mormîn-tului a căzut la pământ şi mormântul deschizându-se, mortul s-a sculat viu şi a ieşit dinăuntru, privindu-l toţi, fiind îngroziţi de frică. Şi îndată s-a făcut ceartă mare în popor, căci mulţi se bucurau şi pe Hristos ca pe un Dumnezeu mare Îl lăudau.

    Iar împăratul şi cei împreună cu dânsul, umplându-se de spaimă şi de necredinţă, mai întâi ziceau că Gheorghe, fiind vrăjitor mare, nu pe un mort, ci pe un duh oarecare şi o nălucă a sculat din mormânt, spre amăgirea celor ce privesc. După aceea, cunoscând că nu este nălucire, ci cu adevărat om înviat din morţi, care chemă numele lui Hristos, alerga la Gheorghe şi de el se lipea, toţi erau întru nepricepere mare ca nişte ieşiţi din minte şi cu totul neştiind ce să facă, tăceau. Iar Atanasie, alergând, a căzut la picioarele Sfântului Gheorghe, mărturisind pe Hristos că este Dumnezeu Atotputernic şi rugând pe mucenic ca să-i ierte greşelile cele făcute din neştiinţă. Iar după câtăva vreme, Diocleţian poruncind să tacă poporul, a început a grăi astfel: "Oare vedeţi amăgire, o, bărbaţilor? Oare vedeţi răutatea şi vicleşugul vrăjitorilor acestora? Acest necurat Atanasie, ajutând vrăjitorului celui de un obicei cu dânsul, nu i-a dat otravă aceluia să bea, ci nişte farmece ca să-i ajute spre amăgirea noastră şi pe un om viu, cu vrăjile lor l-au făcut că este mort, iar cu farmecele l-au sculat înaintea ochilor noştri, ca şi cum din morţi l-ar fi înviat".

    Aceasta zicând, a poruncit ca lui Atanasie şi omului celui înviat din morţi, fără întrebare să le tăie capetele, iar pe Sfântul Mucenic al lui Hristos, Gheorghe, să-l ţină în temniţă şi în legături, până ce mai pe urmă va chibzui ce va face cu el. Iar Sfântul Gheorghe, intrând în temniţă, se bucură cu duhul şi mulţumea lui Dumnezeu, zicând: "Slavă Ţie, Stăpâne, că nu ruşinezi pe cei ce nădăjduiesc spre Tine. Mulţumesc Ţie, că-mi ajuţi în toate şi-mi arăţi mari faceri de bine în toate zilele, iar a mea nevrednicie cu darul Tău o împodobeşti. Învredniceşte-mă, Dumnezeule, Dumnezeul meu, ca mai degrabă să văd slava Ta, ruşinând pe diavol până în sfârşit!"

    Şezând Sfântul Marele Mucenic Gheorghe în temniţă, cei care crezuseră în Hristos, prin minunile făcute de dânsul, mergeau la el, dând aur străjerilor şi căzând la picioarele lui, erau povăţuiţi de dânsul la sfânta credinţă. Iar citi erau bolnavi primeau tămăduire de bolile lor, pentru că îi tămăduia prin chemarea numelui lui Hristos şi prin însemnarea Crucii, de aceea, mulţi mergeau la dânsul în temniţă. Între unii ca aceia era şi un bărbat, anume Glicherie, căruia i s-a întâmplat de a căzut un bou al lui din munte într-o vale şi i-a pierit boul. Dar auzind Glicherie despre sfânt, a alergat la dânsul, plângând după boul lui. Iar Sfântul Gheorghe, zâmbind, a zis către dânsul: "Mergi, frate, şi bucură-te, căci Hristos al meu ţi-a înviat boul tău!" Iar el, crezând cu neîndoire în cuvintele mucenicului, s-a dus şi şi-a aflat boul viu, după spusele sfântului.

    Deci, îndată s-a întors la mucenic şi în mijlocul cetăţii alergând, cu mare glas striga: "Mare este cu adevărat Dumnezeul creştinilor!" Deci, prinzându-l pe acela ostaşii ce se întâmplaseră acolo, l-au înştiinţat pe împărat. Iar Diocleţian, umplându-se de mânie, nici n-a voit să-l vadă, ci a poruncit ca îndată să-i taie capul, afară din cetate. Iar Glicherie, bucurându-se, ca un chemat la ospăţ, alerga la moarte pentru Hristos, întrecând pe ostaşi şi cu mare glas chema pe Hristos Dumnezeu, rugându-L, ca vărsarea sângelui să o socotească lui în loc de Botez; şi astfel s-a sfârşit.

    Atunci unul din dregători a înştiinţat pe împărat, că Gheorghe, şezând în temniţă, tulbură poporul; pentru că pe mulţi întorcându-i de la zei, îi duce la Cel răstignit şi prin farmece face minuni şi toţi aleargă la el. Deci s-au sfătuit ca iarăşi să-l scoată la cercetare, şi de nu se va pocăi şi la zei de nu se va întoarce, la moarte să se osândească degrabă. Iar împăratul, chemând pe Magnenţie antipatul, a poruncit ca a doua zi să gătească loc de judecată lingă capiştea lui Apolon ca de faţă cu poporul să cerceteze pe mucenic. În noaptea aceea, rugându-se Sfântul Gheorghe în temniţă, a adormit puţin şi a văzut pe Domnul arătându-i-se în vis, Care cu a Sa mână îl sprijinea şi, cuprinzându-l, îl săruta şi-i punea o cunună pe cap, zicându-i: "Nu te teme, ci îndrăzneşte! Căci, iată, împreună cu Mine te vei învrednici a împărăţi. Deci, nu slăbi, că degrabă venind la Mine, cele gătite ţie le vei primi!" Iar Sfântul Gheorghe, deşteptându-se şi lui Dumnezeu cu bucurie mulţumind, a chemat la sine pe străjerul temniţei şi l-a rugat, zicând: "Un dar cer de la tine, frate. Porunceşte să intre aici sluga mea, pentru că am să-i spun ceva". Şi, poruncindu-i străjerul, a intrat slugă la el, pentru că stătea afară aproape de temniţă şi scria faptele sfântului şi cuvintele lui, cu toată luarea aminte.

    Intrând slugă, s-a închinat până la pământ stăpânului său care şedea în legături şi, căzând la pământ lângă picioarele lui, plângea. Iar sfântul l-a ridicat, poruncindu-i să se îmbărbăteze cu sufletul şi i-a spus vedenia sa, zicându-i: "Fiule, degrabă mă va chema Domnul la El. Iar tu, după chemarea mea din viaţa aceasta, să iei acest smerit trup al meu, împreună cu testamentul meu, pe care l-am scris mai înainte de nevoinţa mea şi să-l duci, ajutându-ţi Dumnezeu, în casa noastră din Palestina. Şi toate cele hotărâte de mine să le împlineşti şi să ai frică lui Dumnezeu şi credinţă neîndoită în Hristos". El făgăduind că va împlini toate cele poruncite şi mult plângând, sfântul l-a cuprins cu dragoste şi, dându-i sărutarea cea din urmă, l-a liberat cu pace.

    A doua zi răsărind soarele, a stat împăratul la judecată şi, punând înainte pe sfântul mucenic, a început a vorbi către dânsul cu blândeţe şi, oprindu-şi mânia în sine, îi zicea: "Nu socoteşti, o, Gheorghe, că sunt plin de iubire de oameni şi de milă, răbdând până la îndurare? Martori îmi sunt toţi zeii că îţi cruţ tinereţile tale, pentru frumuseţea ce înfloreşte în tine, pentru cunoştinţa şi pentru bărbăţia ta. Aş fi voit să te am părtaş al împărăţiei mele şi să fii al doilea cu cinstea, dacă ai fi voit să te întorci la zei. Spune, deci, ce gândeşti despre aceasta?" Sfântul Gheorghe răspunse: "Se cădea, o, împărate, că mila ta cea atât de mare să o fi arătat de la început către mine, iar nu să te sălbăticeşti atât de mult asupra mea". Împăratul ascultând cu plăcere nişte cuvinte ca acestea ale mucenicului, i-a zis îndată: "De voieşti să te supui mie cu dragoste, ca unui tată, toate chinurile care le-ai suferit, ţi le voi răsplăti cu multe cinstiri".

    Grăit-a Sfântul Gheorghe: "De voieşti, o, împărate, să intrăm acum înăuntrul capiştei, să vedem pe zeii cei cinstiţi de voi". Împăratul sculându-se cu osârdie şi cu bucurie, a mers în capiştea lui Apolon cu tot poporul, ducând cu cinste şi pe Sfântul Gheorghe împreună cu dânşii, iar poporul strigă lăudând pe împăratul, socotind puterea şi biruinţa zeilor lor. Apoi, intrând şi făcându-se tăcere mare şi pregătind jertfă, toţi priveau spre mucenic, aşteptând fără îndoială să aducă jertfă zeilor. Sfântul, apropiindu-se de zeul Apolon şi întinzând mâna către el, a întrebat pe cel neînsufleţit, ca pe un viu, zicând: "Tu voieşti să primeşti jertfă de la mine ca un Dumnezeu?" Sfântul, zicând aceasta, şi-a făcut semnul Crucii, iar diavolul care locuia în idol a răspuns nişte cuvinte ca acestea: "Nu sunt Dumnezeu; şi nici unul asemenea mie nu este! Numai Unul este Dumnezeu; Acela pe care tu Îl propovăduieşti! Noi ne-am depărtat de îngerii cei ce-i slujesc Lui şi înşelăm pe oamenii cei stăpâniţi de zavistie". Atunci sfântul a zis către el: "Dar cum îndrăzniţi voi să staţi aici, venind eu, slujitorul adevăratului Dumnezeu?" Zicând sfântul acestea, un sunet şi glas de plângere ieşea de la idoli, apoi deodată cazând toţi la pământ s-au sfărâmat.

    Atunci slujitorii şi mulţi din popor s-au pornit ca nişte turbaţi, cu multă mânie asupra sfântului, bătându-l şi legându-l. Apoi strigau asupra împăratului: "Pierde pe vrăjitorul acesta, o, împărate! Pierde-l mai înainte de a ne pierde el pe noi!" Făcându-se o strigare şi o tulburare ca aceasta şi străbătând vestea aceea prin toată cetatea, împărăteasa Alexandra, care până atunci avea ascunsă în sine credinţa în Hristos, neputând s-o tăinuiască mai mult, a alergat într-un suflet acolo unde era Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, şi văzând gâlceava poporului şi pe mucenic legat, privindu-l de departe şi neputând să se apropie de dânsul din cauza mulţimii, a început a striga cu mare glas, zicând: "Dumnezeul lui Gheorghe, ajută-mi că Tu eşti Dumnezeul Cel Atotputernic!"

    După ce s-a liniştit puţin gâlceava poporului, Diocleţian a poruncit să-i aducă înainte pe mucenic şi fiind ca îndrăcit de mânia cea cumplită, a zis către sfântul: "Oare astfel de mulţumire ai dat, pentru mila mea către tine, necuratule om? Oare aşa te-ai obişnuit a jertfi zeilor?" Sfântul Gheorghe răspunse: "Aşa m-am deprins a cinsti pe zeii tăi, o, împărate nebun. Ruşinează-te dar de acum, de a-ţi pune nădejdea ta spre nişte zei ca aceştia, care nu pot să-şi ajute nici lor şi care nu rabdă nici venirea de faţă a robilor lui Hristos".

    Zicând acestea sfântul, iată a venit împărăteasa în mijloc, mărturisind cu îndrăzneală înaintea tuturor pe Hristos, Dumnezeul adevărat; apoi căzând la picioarele mucenicului, defăima nebunia tiranului, ocărind pe zei şi blestemând pe cei ce se închină lor. Iar împăratul se uimea, văzând pe soţia sa cu o îndrăzneală atât de mare slăvind pe Hristos, defăimând pe idoli şi căzând la picioarele mucenicului. Apoi a zis către dânsa: "Ce-ţi este, Alexandro, că lipindu-te de vrăjitorul şi fermecătorul acesta, te lepezi de zei cu atâta neruşinare?" Ea s-a întors de la dânsul, nedându-i nici un răspuns. Atunci Diocleţian, umplându-se de mai multă mânie, n-a mai făcut multă cercetare despre Gheorghe, nici despre împărăteasă, ci îndată a hotărât pedeapsă de moarte pentru amândoi, într-acest chip: "Gheorghe cel rău, care a mărturisit că este galileean şi a hulit mult asupra zeilor şi asupra mea, împreună cu Alexandra împărăteasa mea, care s-a amăgit de vrăjile lui şi cu asemenea nebunie a ocărât pe zei, poruncesc să fie tăiaţi cu sabia".

    Atunci ostaşii cei rânduiţi pentru aceea, răpind pe mucenic legat, l-au dus afară din cetate, târând împreună cu dânsul şi pe împărăteasa cea de bun neam, care, urmând cu osârdie, se ruga lui Dumnezeu în sine, mişcându-şi buzele şi privind adeseori spre cer. Apoi, ajungând la un loc oarecare, împărătesei i-au slăbit puterile şi a cerut să şadă puţin. După aceea şi-a întors capul spre zid şi şi-a dat duhul în mâinile Domnului. Văzând aceasta, Gheorghe, mucenicul lui Hristos, a preamărit pe Dumnezeu şi mergea cu mare bucurie, rugându-se Domnului, ca şi alergarea lui să se săvârşească cu bine. Apoi, când s-a apropiat de locul cel hotărât, unde era să fie tăiat şi-a ridicat glasul şi se ruga în acest chip:

    "Bine eşti cuvântat, Doamne, Dumnezeul meu, că n-ai veselit pe vrăjmaşii mei, ci ai izbăvit sufletul meu ca pe o pasăre din cursă vânătorilor! Auzi-mă şi acum, Stăpâne, şi stai înaintea robului Tău în ceasul acesta de la sfârşit şi izbăveşte sufletul meu de meşteşugirile duhului celui din văzduh, al vrăjmaşului celui mare şi de duhurile cele necurate. Şi să nu le socoteşti păcatul celor ce au greşit înaintea mea, în neputinţa lor, ci iertare şi dragoste arată-le lor, ca şi aceia, cunoscându-Te, să câştige parte din Împărăţia Ta, împreună cu aleşii Tăi. Primeşte şi sufletul meu, împreună cu cei ce bine Ţi-au plăcut în veac, trecând cu vederea toate greşelile mele cele cu ştiinţă şi cu neştiinţă. Adu-ţi aminte, Stăpâne, de cei ce cheamă numele Tău Cel cu mare cuviinţă, că binecuvântat şi preamărit eşti în veci. Amin".

    Astfel rugându-se cu bucurie şi-a plecat capul sub sabie. Şi a fost tăiat în ziua de douăzeci şi trei a lunii Aprilie, săvârşindu-şi bine mărturisirea, împlinindu-şi alergarea şi păzind credinţa fără de prihană, pentru care a şi luat cununa dreptăţii cea pregătită lui. Unele ca acestea sunt nevoinţele cele mari ale viteazului ostaş Gheorghe. Unele ca acestea sunt biruinţele lui asupra vrăjmaşilor. Deci, în acest chip nevoindu-se, s-a învrednicit cununii celei nestricăcioase şi veşnice. Cu ale cărui rugăciuni şi noi să ne învrednicim în partea drepţilor şi să stăm de-a dreapta sa, în ziua venirii a doua a Domnului nostru Iisus Hristos, Căruia I se cuvine toată slava, cinstea şi închinăciunea în vecii vecilor. Amin.

Predica Părintelui Ilie Cleopa la Sfîntul Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruinţă ( 23 aprilie )

Ca un izbăvitor al celor robiţi şi celor săraci folositor,
neputincioşilor doctor, conducătorilor ajutător,
purtătorule de biruinţă, Mare Mucenice Gheorghe,
roagă pe Hristos Dumnezeu să mîntuiască sufletele noastre
(Troparul Sfîntului)

Iubiţi credincioşi,

Astăzi facem pomenirea Sfîntului Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruinţă, preaslăvitul ostaş al Mîntuitorului nostru Iisus Hristos.

Acest preaviteaz ostaş al Împăratului ceresc, s-a născut în Capadocia dintr-o familie creştină aleasă. Încă din fragedă copilărie s-a deprins pe sine la toată fapta cea bună, fiind crescut în frică de Dumnezeu de către mama sa, care era din Cezareea Palestinei, unde ea avea multă avere.

După ce tînărul Gheorghe a ajuns în vîrstă, a fost luat la oaste, iar fiindcă era viteaz şi iscusit în rînduiala sa, a fost ridicat la gradul de tribun şi i s-a încredinţat un corp de armată, spre a-l conduce. Arătîndu-se, apoi, a fi mare luptător şi biruitor în războaie, a fost cinstit de împăratul Diocleţian cu rangul de comite şi în sfîrşit a fost numit comandant al armatei romane de răsărit.

Dar, hotărîndu-se o mare persecuţie a creştinilor, el s-a împotrivit planurilor împăratului, mărturisind cu mare îndrăzneală pe Iisus Hristos. Împăratul s-a tulburat mult pentru vitejeasca împotrivire a sfîntului, încît nu putea nici vorbi şi a făcut semn antipatului să-i răspundă lui Gheorghe. Acesta, chemîndu-l mai aproape, i-a zis: "Cine te-a îndemnat să vorbeşti cu atîta îndrăzneală?" Iar Sfîntul i-a răspuns: "Adevărul!"

Din întrebările şi răspunsurile ce au urmat, s-a constatat că este creştin şi gata a pătimi pentru Hristos. Atunci, însuşi Diocleţian încearcă prin cuvinte măgulitoare a-l atrage pe sfîntul, dar el a rămas hotărît în mărturisirea sa. După aceea a fost dus în temniţă şi supus torturilor celor mai grele, punîndu-i-se o piatră mare pe piept, încît aproape l-a strivit. A doua zi, înfăţişîndu-se înaintea împăratului cu pieptul turtit, abia putea să mai vorbească. Apoi, mărturisind că rămîne nestrămutat în hotărîrea sa, a fost legat de o roată şi sfîşiat de fiarele ascuţite prin care trecea corpul său.

Aceste chinuri le suferea Sfîntul cu multă răbdare, lăudînd pe Dumnezeu din adîncul inimii. Împăratul, crezînd că a murit, a plecat plin de bucurie, iar Sfîntul Gheorghe a fost dezlegat şi vindecat de rănile sale, prin puterea lui Dumnezeu. Apoi un înger luminos a venit să-l îmbărbăteze.

Ostaşii, mirîndu-se de cel întîmplate, au spus toate acestea împăratului. Şi iată, însuşi Sfîntul Gheorghe a venit în mijlocul lor sănătos ca mai înainte, încît mulţi s-au minunat şi au crezut în Iisus Hristos, Care preamăreşte pe sfinţii Săi. Însăşi împărăteasa Alexandra, văzînd pe mucenic tămăduit prin puterea lui Dumnezeu şi auzind de arătarea îngerească, a crezut în Dumnezeu, cunoscînd adevărul. Împăratul a poruncit apoi ca Sfîntul Gheorghe să fie îngropat într-o groapă cu var nestins, dar şi de aici a ieşit nevătămat. Apoi a fost încălţat cu încălţăminte de fier, cu piroane înroşite în foc, care l-au rănit greu la picioare, dar în chip minunat s-a vindecat. A doua zi, împăratul a îndemnat pe Sfîntul Gheorghe să jertfească idolilor, dar el cu multă îndrăzneală mărturisind credinţa în Hristos a fost bătut cu curele de piele, pînă ce trupul său s-a umplut de răni.

Dar, văzînd Diocleţian că s-a făcut din nou sănătos şi crezînd că este fermecător, a poruncit unui vrăjitor renumit, Atanasie, să-l omoare cu otravă. Dar nici otrava nu la vătămat. După aceasta, Sfîntul sculînd pe un mort, mulţi au crezut în Iisus Hristos, între care şi vrăjitorul Atanasie. Peste noapte i s-a arătat Domnul în vis şi l-a îmbărbătat vestindu-i că în curînd va primi cununa muceniciei. A doua zi, Diocleţian încercă din nou să înduplece pe Sfîntul Gheorghe cu cuvinte blînde, dar el s-a dus în templul lui Apolon şi prin rugăciunile sale a risipit toţi idolii la pămînt.

Auzind aceasta, împărăteasa Alexandra n-a mai putut tăinui credinţa sa şi, alergînd la locul unde se afla marele mucenic Gheorghe, a început a striga: "Dumnezeul lui Gheorghe, ajută-mi, că numai tu eşti atotputernic". După ce s-a potolit mînia poporului, împăratul văzînd că toate încercările lui sînt zadarnice, a poruncit să-i taie capul, atît Sfîntului, cît şi împărătesei Alexandra, soţia sa. Ostaşii ducîndu-i la locul de tăiere, Sfînta împărăteasă Alexandra a murit pe cale, iar ostaşul lui Hristos, Sfîntul Gheorghe, după ce s-a rugat cu căldură lui Dumnezeu, mulţumindu-i pentru binefacerile primite, şi-a plecat capul cu bucurie şi a primit cununa cea nevestejită a măririi, în ziua de 23 aprilie.

Dar şi după moarte, Sfîntul Gheorghe a făcut multe minuni, dintre care vom aminti doar cîteva. A adus stîlpul de piatră al unei văduve, aruncîndu-l în mare, pînă în oraşul Ramel, unde se zidea o biserică închinată Sfîntului Gheorghe. A vindecat mîna cea bolnavă a unui saracin (arab), care voia să lovească cu sabia în icoana Sfîntului. A izbăvit pe un copil din robia saracinilor şi l-a adus într-o clipă în casa părinţilor săi, pe cînd servea la masă pe stăpînul său. A adus, de asemenea, din robie, pe un alt copil al unui preot, pe cînd acesta slujea Sfînta Liturghie, la pomenirea Sfîntului Gheorghe. A scăpat, ca un viteaz ostaş al lui Hristos, pe un tînăr Gheorghe din robie şi multe alte minuni a făcut Sfîntul.

Nu vom tăcea însă, a povesti minunea cu uciderea balaurului. În părţile Siriei, aproape de Beirut, era un lac în care trăia un balaur uriaş, care se hrănea cu carne de om. Cu sfat de obşte, au hotărît toţi locuitorii acelei cetăţi să-şi dea fiecare pe rînd cîte un copil spre mîncare balaurului. La urmă, venind şi rîndul împăratului, şi-a dat şi el pe fiica sa. Şi pe cînd fecioara aştepta pe malul apei, plîngînd cu mare frică, iată, apare Sfîntul Gheorghe, în chip de ostaş, călare pe un cal alb şi cu suliţă în mînă. "Nu te teme, fecioară, că eu, în numele Domnului Dumnezeului meu Celui adevărat, te voi izbăvi de balaur", i-a zis Sfîntul.

Apropiindu-se fiara aceea, sfîntul s-a însemnat cu semnul Sfintei Cruci şi a zis: "În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfîntului Duh". Apoi, repezindu-se asupra balaurului, l-a lovit cu suliţa în gîtlej şi l-a doborît. Deci a zis fecioarei aceleia să-l lege cu brîul său şi să-l ducă în mijlocul cetăţii. Adunîndu-se poporul cu frică, Sfîntul a strigat: "Nu vă temeţi, ci nădăjduiţi spre Domnul nostru Iisus Hristos şi credeţi întru El, că El m-a trimis să vă izbăvesc de balaur". Şi îndată, tăind fiara aceea cu sabia, tot poporul a crezut în Hristos şi a cerut botezul.

Moaştele Sfîntului Mare Mucenic Gheorghe au fost aşezate în oraşul Lida din Ţara Sfîntă, într-o biserică unde veneau credincioşi din ţările creştine şi primeau sănătate şi ajutor. După secole de linişte, Palestina a ajuns sub ocupaţie arabă şi turcească, iar sfintele sale moaşte au fost aduse în Europa şi împărţite la biserici şi mînăstiri.

La biserica sa din Lida se păstrează mormîntul Sfîntului Gheorghe, candela sa din care se miruiesc pelerinii şi lanţurile de fier cu care marele mucenic a fost legat în temniţă.

Iubiţi credincioşi,

Sfîntul Mare Mucenic Gheorghe, numit şi "Purtătorul de biruinţă", pentru că a purtat biruinţă asupra diavolului şi a păgînilor, răbdînd cu vitejie toate, pentru dragostea lui Hristos, este cinstit în Biserica Ortodoxă printre cei mai mari sfinţi martiri. Cumplitele sale chinuri, rănile de moarte pe care i le făceau ostaşii lui Diocleţian, vindecarea minunată a trupului său zdrobit de dureri ca şi marea sa credinţă în Dumnezeu, răbdarea sa supraomenească, bărbăţia şi curajul său de a-l mărturisi pe Hristos l-au făcut pe Sfîntul Mare Mucenic Gheorghe cel mai cinstit şi mai preţuit în întreaga creştinătate.

În toate ţările creştine se află locaşuri de închinare înălţate în cinstea lui şi creştini care îi poartă cu evlavie sfîntul său nume. Sînt şi armate care au avut de patron şi protector în războaie pe Sfîntul Gheorghe, Purtătorul de biruinţă.

În Ţările Române, Sfîntul Mare Mucenic Gheorghe are un adevărat cult. Sînt numeroase bisericile înălţate în cinstea lui. Sînt numeroşi şi creştinii care-i poartă numele, cu cuvenită evlavie. Mai ales Ştefan cel Mare şi Sfînt avea mare respect pentru Sfîntul Gheorghe. Căci, precum acest tare mucenic a biruit prin credinţă, prin bărbăţie şi răbdare pe diavoli, pe păgîni şi pe balaurul cel cumplit care ucidea oamenii, aşa şi Ştefan cel Mare şi Sfînt a biruit cu ajutorul lui Dumnezeu şi al Sfîntului Mucenic pe turci şi tătari şi pe toţi cei care voiau să robească Ţara Moldovei.

El a rînduit ca patron al oştirii şi al Moldovei pe Sfîntul Mare Mucenic Gheorghe. Cînd plecau la luptă, ostaşii purtau steagul cu icoana Sfîntului Gheorghe şi se întorceau totdeauna biruitori din războaie. Astăzi se mai păstrează două steaguri originale ale lui Ştefan cel Mare, cu icoana Sfîntului Gheorghe pe ele, lucrate cu fir de aur, care l-au însoţit pe domn în luptă. Unul se află la Muzeul Militar din Bucureşti şi altul se păstrează la Mînăstirea Zografu din Muntele Athos, fiind donat de marele voievod, ctitorul ei.

În anul 1488, Ştefan cel Mare şi Sfînt a zidit în nordul Moldovei vestita Mînăstire Voroneţ, cu hramul Sfîntul Gheorghe. În fiecare an se prăznuia, ca o mare sărbătoare a Moldovei, ziua de 23 aprilie, cînd se cinsteşte Sfîntul Gheorghe. Tot în numele Marelui Mucenic Purtător de biruinţă, Ştefan a zidit din temelie şi Mînăstirea Zografu din Athos, una din cele mai mari ctitorii mînăstireşti din lume, pe care a înzestrat-o, printre altele, cu steagul său de luptă şi cu o frumoasă icoană pe lemn, cu chipul Sfîntului Gheorghe.

Vedeţi cît de mult a pătimit pentru Hristos Sfîntul Mare Mucenic Gheorghe? Vedeţi bărbăţie de martir? Vedeţi răbdare de ostaş al Bisericii lui Hristos? Vedeţi cît de mare este puterea credinţei în Dumnezeu? Vedeţi că numai prin jertfă proprie se apără credinţa în Dumnezeu? Mucenicii nu varsă sîngele altora, ci pe al lor. Nu urăsc pe nimeni, deşi sînt urîţi de cei răi şi necredincioşi. Nu se răzbună niciodată, ci iartă pe ucigaşi. Nu se tem de moarte, ci aşteaptă să fie cît mai repede dezlegaţi de trup, căci cred în viaţa veşnică şi doresc să ajungă mai degrabă la Hristos.

Tocmai în aceasta constă taina credinţei în Dumnezeu. Tocmai aceasta o face să fie puternică, tare, frumoasă, mîntuitoare şi veşnică. Să fii lovit şi tu să-i săruţi pe chinuitori! Să fii condamnat la moarte şi tu să te bucuri! Să fii ucis pentru Hristos şi tu să ierţi pe toţi! Credinţa puternică, bărbăţia, răbdarea, smerenia şi iertarea creştină, acestea sînt laudele sfinţilor şi ale creştinilor; acestea sînt cununa Bisericii, podoabele credincioşilor şi nădejdea mîntuirii noastre. Aceasta o spune şi Proorocul David: Unii se laudă cu căruţele lor, alţii cu caii lor - adică în puterea cea trecătoare, pămîntească şi neputincioasă -, iar noi ne lăudăm întru numele Domnului Dumnezeului nostru (Psalm 19, 8). Iar în alt loc zice: Mie îmi sînt foarte cinstiţi prietenii Tăi, Dumnezeule; foarte s-a întărit puterea lor! Duhul Sfînt îi numeşte "prieteni" pe sfinţi, pe cei ce Îl mărturisesc în lume şi se jertfesc pentru Evanghelie.

Sfîntul Mare Mucenic Gheorghe este unul din marii martiri ai Bisericii şi prieten apropiat al lui Hristos. El şi-a dat viaţa pentru adevăr. Sîngele lui şi al altor sfinţi au întărit şi apărat credinţa, Biserica, unitatea şi dragostea creştinilor în lume. El nu s-a luptat cu oamenii, ci cu diavolul. În fiecare ostaş care îl chinuia, el vedea pe diavolul care îl îndemna la aceasta. Că nu oamenii, ci diavolii ne urăsc, fac vrajbă între fraţi şi războaie în lume. Ei ne ispitesc şi ne îndeamnă la păcat; dar este în puterea noastră să-i respingem.

Sfîntul Gheorghe este numit "primăvara duhovnicească", pentru că prin el s-a întărit mult creştinismul şi l-a reînnoit ca o primăvară. Pentru aceasta şi Biserica noastră cîntă astăzi aşa de frumos: "Veniţi toţi să prăznuim luminată pomenirea mucenicului Gheorghe şi să-l încununăm pe el cu flori de primăvară ca pe cel ce este nebiruit" (Stihirile Litiei).

Iubiţi credincioşi,

Să ne aducem aminte astăzi, la prăznuirea Sfîntului Mare Mucenic Gheorghe, că şi noi sîntem ostaşi ai lui Hristos, prin botez. Oare n-am spus noi atunci, înaintea lui Dumnezeu, a îngerilor şi a preotului că "ne lepădăm de satana şi de toate lucrurile lui şi de toţi slujitorii lui şi de toată slujirea lui şi de toată trufia lui?" N-am spus noi atunci că "ne unim cu Hristos?" Ne lepădăm de lucrurile satanei cînd părăsim lucrarea păcatului prin pocăinţă şi ne unim cu Hristos prin Sfînta Împărtăşanie, prin rugăciune şi prin lucrarea faptelor bune.

Dar nu ne lepădăm de satana şi de toate lucrurile lui, adică de păcate numai cînd ne botezăm, ci în toată viaţa noastră. Căci nici ispitele păcatului nu încetează la Botez, ci ne luptă pînă la moarte. De aceea pînă la moarte trebuie să ne luptăm şi noi cu ispitele păcatului ce vin de la diavolul, de la cei din jurul nostru şi de la însuşi trupul nostru. Pînă la moarte trebuie să fim ostaşi ai lui Hristos, să ne luptăm cu păcatul, cu patimile care ne împresoară, cu gîndurile rele, cu imaginaţia, cu ispitele tinereţii, cu slăbiciunile bătrîneţii şi cu săgeţile ucigaşe ale diavolului. Căci cine nu se luptă după lege, nu se încununează(II Timotei 2, 5), zice Sfîntul Apostol Pavel. Iar cel ce va răbda - necazurile pentru Hristos şi pentru viaţa veşnică - pînă la sfîrşit, acela se va mîntui (Matei 10, 22).

Sfîntul Gheorghe este numit "Purtător de biruinţă", căci a răbdat toate pînă la sfîrşit şi s-a luptat după lege, adică după Evanghelie. Dar oare creştinul şi călugărul care se luptă în toată viaţa cu diavolul şi cu patimile trupului şi nu se lasă biruit de ele, nu este şi el mucenic şi purtător de biruinţă? Cel care-şi păzeşte trupul curat de toate întinăciunile păcatelor, nu este şi el mucenic de bunăvoie? Cel ce se luptă pînă la moarte cu mînia, cu lăcomia, cu lenea, cu zgîrcenia, cu mîndria şi cu răutatea, nu este şi el un martir şi ostaş al lui Hristos? Căci arde pe diavoli şi-i izgoneşte cu rugăciunea şi smerenia, cu spovedania şi milostenia, primind astfel în cămara inimii sale pe Mirele Hristos prin Sfînta Împărtăşanie. La fel şi cel care-şi stăpîneşte cu tărie, limba, ochii şi simţurile este considerat mucenic al lui Hristos în sens duhovnicesc.

Fraţii mei, întreaga noastră viaţă este o luptă ca în arenă. Lupta creştinului este grea, duşmanul este cumplit, ispitele sînt uşor amăgitoare, credinţa noastră este slabă, rugăciunea puţină şi grijile vieţii multe şi înşelătoare. Dar să nu dăm înapoi. Armele noastre de luptă împotriva diavolului şi a păcatului sînt: credinţa tare, vie şi adevărată, rugăciunea, Sfînta Cruce, Biserica, duhovnicul, Sfînta Liturghie, Sfintele Taine, smerenia, aducerea aminte de moarte, exemplul şi ajutorul sfinţilor, milostenia şi nemuritoarea dragoste.

Cu asemenea arme de ne vom înarma, sîntem adevăraţi ostaşi ai lui Hristos. Atunci vom putea birui pe balaurul diavol, care caută să ne ucidă prin păcate. Atunci şi numai atunci vom primi şi noi, dincolo, cununi de biruinţă şi ne vom învrednici, cu rugăciunile Sfîntului Mare Mucenic Gheorghe şi ale tuturor sfinţilor, să dobîndim viaţa cea veşnică şi să lăudăm împreună pe Tatăl, pe Fiul şi pe Sfîntul Duh. Amin.

 Tot astăzi facem pomenire Sf Mc Valerie

ARTE 23 Aprilie

INVITAȚIE LA OPERĂ 23 Aprilie

·         Pagliacci - ópera de Ruggero Leoncavallo

INVITAȚIE LA BALET 23 Aprilie

·         Sergei Prokofiev, Romeo e Giulietta: 

MUZICĂ 23 Aprilie

Johann Friedrich Doles

Alfonso Castaldi

Serghei Prokofiev

Edmond Deda

Peter Ham, chitarist britanic (Iveys, Badfinger)

The Iveys 

Roy Orbison 

Ray Peterson

Ray Peterson Best Of The Greatest Hits Compile by Djeasy: 

Glenn Cornick, muzician britanic JETHRO TULL

John Miles, vocalist, clăpar, chitarist şi compozitor britanic

Harold Arlen, compozitor şi cântăreţ

Michael Narada Walden, vocalist, compozitor, baterist şi producător american (Amboy Dukes, MC 5, Mahavishnu Orchestra)

Narada Michael Walden:

Steve Clark, chitarist englez (Def Leppard)

Johnny (Anthony Genzale Jr.) Thunders, vocalist şi chitarist american (New York Dolls, Heartbreakers

Lauri Ylönen, compozitor și solist finlandez (The Rasmus)

The Rasmus & Linkin Park mashup: https://youtu.be/hsFet6nQu-o?list=PL30488FB9B05C5C57.

INREGISTRĂRI NOI:

Ray Conniff & Singers Vol. 1 GMB

Best Old Classic Love Songs Of All Time - Most Old Beautiful Love Songs Of 70s 80s 90s

Vivaldi: Concerto in D dur, RV 582: For you, my friend

Saxophone Cover Popular Songs 2018 - Best Instrumental Saxophone Covers 2018

POEZIE 23 Aprilie

Grigore Sălceanu

Biografie Grigore Sălceanu

Grigore Sălceanu (n. 23 aprilie 1901, Galaţi- d. 19 iulie 1980, Constanţa) a fost un poet şi dramaturg român, membru titular al Uniunii Scriitorilor din România.

După studiile primare de la Galaţi a continuat studiile liceale la Liceul Vasile Alecsandri din Galaţi, liceul Spiru Haret din Tulcea şi Liceul Mircea cel Bătrân din Constanţa.

Din 1922 a urmat Facultatea de Litere şi Filozofie la Universitatea din Bucureşti. În acest timp a frecventat şi cenaclul literar condus de criticul Mihail Dragomirescu.

A continuat studiile la Sorbona, unde a urmat cursurile unor profesori ca Daniel Mornet, André Le Breton, Gustave Michaud.

După terminarea studiilor şi întoarcerea în ţară a fost numit profesor la Liceul Mircea cel Bătrân din Constanţa, devenind titularul catedrei de limba franceză. Ca profesor, a început să colaboreze la revistele: Analele Dobrogei, Convorbiri literare, Ritmul vremii, Salonul literar, Făt-Frumos şi Universul literar.

În 1936 a întemeiat la Constanţa un cenaclu literar, pe care l-a condus timp de 20 de ani, îndrumând tinerele talente dobrogene.

Grigore Sălceanu s-a ocupat şi de traduceri, traducând din limba franceză în română poemele Omul şi marea de Charles Baudelaire, Napoleon II de Victor Hugo şi Nevermore de Paul Verlaine.

Grigore Sălceanu a tradus în limba franceză poemul Luceafărul de Mihai Eminescu şi poeziile populare Mioriţa şi Meşterul Manole.

Scrieri

Volume de versuri:

* Flori de mare (1928)
* Fierbea azi-noapte marea (1933)
* Basmul Smeilor (poeme feerice) (1934)
* Feerie (1936)
* Nopţi pontice (1937)
* Fata de împărat (1941)
* Poemul creaţiunii (1942)

Dramaturgie:

* Ovidius, (tragedie în cinci acte)
* Tropaeum Traiani (dramă în versuri)

Ambele piese au fost jucate pe scena Teatrului Dramatic din Constanţa.

* Decebal (piesă în versur)
* Turnul de rubin (piesă în proză)
* Ţara vânturilor (piesă în proză)

Premii

* Premiul pentru poezie al Institutului de literatură pentru traducerile din lirica franceză (1925)
* Premiul de poezie Ioan N. Roman (1934,)
* Premiul Adamachi decernat de Academia Română, pentru poemul Fata de împărat (1943)

Marea

Ca perdele aruncate în senin,
Spume albe în albastru se topesc,
Pescăruşii, fulgi de spumă, zboară lin,
Şi talazuri se aruncă, se zdrobesc,

Vin cu soare pe nisip rostogolite,
Se desfac în pânze albe tremurând
Şi se sfarmă-n mii de unde liniştite,
În răsfrângeri de lumină fulgerând

Se abat toţi pescăruşii pe-un talaz,
Pene albe în albastru se desfată,
Dulce-i leagănă talazul şi deodată
Îşi iau zborul într-un foşnet de atlaz.

Raze calde, snopuri-snopuri, cad piezişe,
Ninge aur... În tăcere şi mister,
Ca din visuri desfăcută şi furişe,
Trece-o navă albăstruie pe sub cer.

Bairamdede (numele comunei Independența, jud Constanța)

În soare alb, mai roşii pari şalvarii,
Femei, copii, roiesc domol spre târg,
În august şi caunii dau în pârg
Şi aur mult se vântură prin arii.

Aripa morii vâjâie de sârg
Şi prin bostană mişună tătarii,
Cu zumzete în roiuri curg bondarii,
Plutind pe urma carelor, spre târg.

Deodată vântul stepelor învie,
Stârnind pe drumuri colbul dobrogean,
Un geam trântit se sparge-n vijelie...

Iar sus de tot, sub cerul diafan,
Cu mâna ridicată din geamie,
Un hoge-ngână imnuri din Coran.

Critic și poet

CRITICUL

Şi codrul şi marea şi norul
Şi dragostea-n versuri s-au spus.
La ce să mai cânţi? Poezia
Rămâne un soare apus.

Din tainele firii eterne
Nimic n-a rămas nedescris:
În vrafuri de tomuri celebre
A lumii splendoare s-a-nchis.

Ceteşte, admiră mai bine
Pe cei ce-au vibrat înainte,
Căci tot ce voieşti a ne spune
S-au spus în eterne cuvinte.

POETUL

Şi dacă de veacuri şopteşte,
Prin codri vrăjind călătorul,
De-acuma, prin crânguri în floare,
Ca piatra să tacă izvorul?

Şi-n undele lui când răsfrânge
Al nopţilor cer înstelat,
Să nu ne mai spună în taină
Ce altele ieri au cântat?

CRITICUL

Poeme cu valuri şi stele
Atâta-s de vechi pentru noi!

POETUL

Şi luna şi marea par nouă
În faţa privirilor noi.

CRITICUL

Puţini veţi găsi împrejuru-ţi
S-asculte cântările tale
În care roşeşte amurgul
Şi floarea se-mbracă-n petale.

POETUL

Acei ce au inimi în piepturi,
Sub flori cunoscute şi stele,
În valuri şi raze de lună
Găsi-vor simţirile mele.

Şi fără ca nimeni s-asculte,
Nu cântă pădurea de brazi?
Eu scriu pentru ochii de mâne,
Şi nu pentru orbii de azi.

CRITICUL

Pe lumea aceasta, eterne
Nici piatra, nici bronzul nu sunt:
Topi-se-vor toate când focul
Va arde şi cer, şi pământ.

Atunci, manuscrisele tale,
Pământul, şi marea, şi luna,
Luate-n vârtejul pieirii,
S-or face cu pulberea una.

O clipă-ncălzeşte mulţimea;
Vorbeşte-i clipitei de azi;
Ne cântă simţirea de-acuma,
Nu luna pe vârfuri de brazi.

Ne toarnă în versuri aprinse
Blesteme scrâşnind printre dinţi;
Descrie-ne trupul bacantei,
Stârneşte bolnave dorinţi!

Te lasă de versuri eterne
În marmură! Scrie pe lut,
Şi gloria ta va fi mare:
E totul să placi un minut.

POETUL

De nu mai rămâne nici urmă,
Ce-mi pasă de gloria clipei?
Dar viaţa, dând pulberii viaţă,
Şi-avântul de flăcări aripei,

Aceea ce-mi dete poruncă
Să fiu, să vibrez de uimire
În faţa naturii măreţe,
Izvor nesecat de simţire,

Tot Ea poruncitu-mi-a tainic
Frumosul în versuri să-l cânt!
Iar dacă vreodată zdrobi-va
Şi ceruri, şi mări, şi pământ,

Ea singură-n minte purta-va,
În orele-acele supreme,
Aduceri-aminte din veacuri:
Statui, simfonii şi poeme.

Şi nimeni nu poate să ştie
Ce nou, fermecat univers,
Ce lumi fericite de-a pururi,
Ce rai va crea dintr-un vers.

TEATRU/ FILM 23 Aprilie

Biografie William Shakespeare

William Shakespeare a fost un dramaturg și poet englez, considerat cel mai mare scriitor al literaturii de limba engleză. Acesta s-a născut și a crescut în orasul Stratford-upon-Avon din Anglia. Nu este știută data de naștere adevărată dar e atribuită zilei de 23 aprilie, Ziua Sfântului George, fiind botezat la 26 aprilie 1564. La vârsta de 18 ani, s-a căsătorit cu Anne Hathaway, cu care a avut trei copii: gemenii Hamnet și Judith și Susanna. 

 Lucrarile lui (aproximativ 38 de piese de teatru, 154 de sonete, 2 poeme narative, precum și alte multe poezii ) au fost traduse în aproape fiecare limbă vorbită și sunt jucate mult mai des decât cele ale oricărui alt dramaturg. Piesele lui de început au fost în special comedii sau drame istorice iar mai apoi a scris și tragedii.

 Multe dintre piesele sale de teatru au fost publicate chiar în timpul vieții sale și au fost montate pe scena teatrului Globe, unul din cele mai populare ale epocii Elisabetei I. Acestea sunt populare și astăzi, fiind permanent studiate, jucate și reinterpretate în diverse contexte culturale și politice în întreaga lume. El a contribuit la modelarea englezei folosită astăzi, introducând aproape 300 de cuvinte și zeci de fraze bine cunoscute.

Printre operele semnificative se numără comediile „Visul unei nopți de vară”, „Îmblânzirea scorpiei”, „Doi gentlemeni din Verona”, tragediile „Romeo și Julieta”, „Hamlet”, „Macbeth”, piesele istorice și „Sonetele”.

Din cei trei copii ai săi, fata cea mare, Susanna, a fost căsătorită cu medicul John Hall, Judith cu Thomas Quiney iar Hamnet a murit la vârsta de 11 ani.

Ultimele trei piese ale sale au fost colaborări, bănuite fiind cu John Fletcher, care i-a succedat ca dramaturg pentru "Oamenii regelui" și a murit în anul 1616. Pe piatra lui funerară este sculptat: Binecuvântat fie cel ce lasă în tihnă aceste pietre și blestemat fie cel ce-mi mișcă oasele /"Blest be the man that spares these stones, and cursed be he that moves my bones", ce semnifică un blestem sub forma unei poezii burleşti, o ameninţare ce ar fi trebuit să îi împiedice pe jefuitorii de morminte.

Nevestele vesele din Windsor de W Shakespeare: 

Scorpia imblanzita - William Shakespeare: 

Hamlet - William Shakespeare: 

 Razbunarea haiducilor 1968:

Cu Geo Costiniu:

Biografie Geo Costiniu

Inca de la 8 ani incepe sa joace in televiziune unde este considerat unul dintre copiii “minune”, iar la 14-15 ani evolua pe langa studentii de la Teatru in roluri de licean, la Casa Studentilor din Bucuresti. Dupa absolvirea facultatii, unde i-a avut ca profesori pe Dem Radulescu si Octavian Cotescu, dupa ce debutase pe scena Teatrului Bulandra, pe cand era student in anul IV, sub indrumarea regizorului Liviu Ciulei este repartizat la Teatrul National Iasi (1973 – 1974 ) unde sub bagheta regizoarei Catalina Buzoianu joaca in “Poveste de iarna“ - W. Shakespeare si in “ Istoria Hieroglifica “ si isi confirma talentul si pasiunea pentru scena.

Din 1974 este actor la Teatrul Giulesti/azi Odeon pe care-l considera teatrul sau de suflet si pe scena caruia a interpretat numeroase roluri in piese celebre ca Felix in "Palaria Florentina"/E Labiche, vagabondul in "Omul care a vazut moartea" de Victor Eftimiu, Rudi din "Patima rosie" de M. Sorbu... si in prezent nebunul din "Marchizul de Sade " de Doug Wright in regia Beatricei Rancea.

In film debuteaza in 1972 cu un rol secundar in filmul "Parasutistii" al regizorului Dinu Cocea. Da lovitura in 1978 cu filmul regizat de Timotei Ursu "Septembrie", o drama si o poveste de dragoste absolut superba, unde o are partenera pe Anda Onesa. Filmul este atat de bine primit de public incat nici un alt rol in film interpretat dupa, de la "Ora zero" / 1979... la drama "Neinvinsa-i dragostea"/1994 nu i-a mai adus aceeasi popularitate.

Filme cu Geo Costiniu

·         Aștept provincia (1995) - Mircea Ursu

·         Neînvinsă-i dragostea (1994) - Aurica Capatana

·         Patul conjugal (1993) - inginerul Eugen, sotul Stelei

·         Capul de rățoi (1992)

·         Întâmplări cu Alexandra (1989)

·         De ce are vulpea coada? (1988) - Eugen, Tatal lui Gabi

·         Niste baieti grozavi (1987) - Rexona

·         Un oaspete la cina (1987) - Traistaru

·         Ora zero (1979)

·         Ciocolata cu alune (1978)

·         Septembrie (1978) - Vali Abrudan

·         Nemuritorii (1974) - ofiter

·         Parașutiștii (1972)

Septembrie film romanesc:

De ce are vulpea coada:

Lena - Henriette Yvonne Stahl 1979

Mi-am cumparat un batran - Aurel Storin

Colocatarii - Laurentiu Cernet 1989

Harta mortii (1997) - Stefan Berciu

GÂNDURI PESTE TIMP 23 Aprilie

 Shakespeare - Citate: