31 IANUARIE 2018

RELIGIE ORTODOXĂ 31 Ianuarie

Sf Mc doctori fără de arginți Chir și Ioan (Harți)

Sfantul Chir, placutul lui Dumnezeu, avusese nasterea si cresterea sa in partile Egiptului, in cetatea Alexandriei, cea zidita de Alexandru Macedon; el era slavit cu mestesugul de doctor si se tamaduiau de catre el bolile trupesti, neluand plata, iar cu cuvintele sale cele de Dumnezeu insuflate si cu chipul vietii sale celei imbunatatite tamaduia sufletestile neputinte ale oamenilor.

Pentru ca, intrand la cei bolnavi, le spunea, nu de la Galin si de la Hipocrate, ci din asezamintele sfintilor prooroci si apostoli, sa se fereasca de vatamarile pacatelor, care se fac pricinuitoare bolilor trupesti; caci boala sufletului este mai grea decat toate bolile trupului, si cand acela boleste cu pacatele, de multe ori se intampla ca si trupul cade in boala mai grea, dandu-i Dumnezeu pedeapsa pentru pacate.

Astfel sfantul invatand pe bolnavi, inca si cuvantul lui Dumnezeu propovaduindu-l, pe multi elini i-a adus la cunostinta adevaratului Dumnezeu si i-a facut crestini, ingrijind sufletele si trupurile acelora, cu doctorie preaaleasa.

Intr-acea vreme Diocletian (284-305), paganul imparat, a ridicat prigonire asupra crestinilor. Deci, a fost clevetit Sfantul Chir, slavitul doctor alexandrin, la ighemonul Alexandriei, ca este crestin si invata pe multi credinta crestineasca; ighemonul a poruncit indata sa-l prinda.

Dar Sfantul Chir, instiintandu-se de aceasta, a fugit din cetate si din partile Egiptului si a mers in Arabia. Aceasta a facut-o, nu temandu-se de chinuri si de moartea cea pentru Hristos, ci ascultand cuvintele lui Hristos: Cand va vor izgoni pe voi din cetatea aceasta, fugiti in cealalta; apoi, inca vrand ca sa ajute celor de aproape si dorind ca mai bine sa se pregateasca spre patimirea pentru Domnul sau, intru randuirea monahiceasca. Deci, mergand in Arabia, indata a luat asupra-si ingerescul chip al monahilor. Dar mai ales, dupa randuiala lui Dumnezeu, a fost mergerea lui in Arabia, ca si acolo pe multi sa-i aduca la Hristos, izbavindu-i de pierzare idoleasca si apoi la calea mantuirii sa-i povatuiasca.

Deci, a lasat mestesugul sau cel doctoricesc, pentru ca a luat de la Dumnezeu darul facerii de minuni, si acum nu cu doftorii si cu ierburi, ci cu rugaciuni si cu cuvantul tamaduia toate bolile; iar pentru niste faceri de minuni ca acestea, se preamarea numele lui Iisus Hristos; iar multime mare de inchinatori de idoli lasandu-si ratacirea lor, se intorceau la Hristos, adevaratul Dumnezeu.

Sfantul Ioan era de neam din Edessa, crestin binecredincios si cinstit in randuiala ostaseasca. Atunci ridicand Diocletian prigonire asupra crestinilor, si-a lasat randuiala cea ostaseasca si slava acestei lumi, patria, casa, neamul si bogatia, pe care, socotindu-le a fi toate gunoaie, s-a dus la Ierusalim, unde, petrecand catava vreme, a auzit despre Sfantul Chir si despre minunile ce le facea; caci strabatuse vestea despre dansul pretutindeni si dorea foarte mult sa-l vada si sa vietuiasca impreuna cu acel om placut lui Dumnezeu.

Drept aceea a mers mai intai in Alexandria, cautand pe cel dorit, dar neaflandu-l acolo, cu dinadinsul intreba despre dansul unde este. Si instiintandu-se ca este in Arabia, a mers acolo cu sarguinta si, gasindu-l, s-a lipit de dansul cu tot sufletul; apoi, s-a facut singur vazator al minunilor aceluia, si urmator al vietii lui celei imbunatatite.

Intr-acea vreme a fost prinsa, spre chinuire pentru Hristos, o femeie iubitoare de Dumnezeu, anume Atanasia, cu cele trei fiice ale ei, ale caror nume sant: Teoctista, Teodosia si Eudoxia, si le-au dus in cetatea Canon, in care era un ighemon cu numele Sirian. De care lucru auzind Sfantul Chir si cu Ioan, se temeau ca sa nu cada de la credinta in Hristos acele fecioare tinere, care puteau sa se insele nu numai de ingrozirea chinurilor, ci si lesnicios, cu momirile, puteau a fi ademenite, in tanara lor varsta; caci Teoctista, cea mai mare dintre ele, era abia de 15 ani, iar cealalta, Teodosia, de 13 ani, iar cea mai de pe urma, Eudoxia, era numai de 11 ani.

Dar Sfantul Chir se indoia si despre maica lor Atanasia, ca nu si ea pentru fiice sa se plece la paganatate, nevoind sa vada pe fiicele sale cumplit chinuindu-se si varsandu-se sangele lor fara crutare; pentru ca este stiut lucru, ca pe mame le doare inima pentru copiii lor.

Astfel, sculandu-se s-a dus in cetate ca sa intareasca in marturisirea in Hristos pe fecioare si pe maica lor si sa le faca tematoare de Dumnezeu si imbarbatate la chinuri. Apoi Sfantul Ioan a urmat Sfantului Chir, ducandu-se amandoi la cetatea Canon, la Atanasia, cea tinuta in legaturi cu fiicele, pe care le intareau cu felurite cuvinte de Dumnezeu insuflate, pentru dragostea lui Iisus Hristos, incat cu osardie sa-si puna sufletele pentru El.

Dar indata a aflat de aceasta ighemonul Sirian, pentru ca ducandu-se unul din pagani la dansul, i-a spus acestea: "Doi oameni oarecare s-au aratat in cetatea noastra, unul in imbracamintea monahiceasca si altul in cea ostaseasca si sfatuiesc pe fecioarele cele prinse sa nu se inchine la zeii nostri, ci sa petreaca in credinta lor necurata, nici sa se supuna poruncilor imparatesti; apoi, le invata sa cinsteasca pe un oarecare Iisus si Aceluia sa-I dea dumnezeiasca cinste, nebagand seama de moarte".

Auzind aceasta Sirian, s-a umplut de manie si a poruncit sa-i prinda pe amandoi si sa-i aduca inaintea sa. Deci, au prins pe Sfintii Chir si Ioan si i-au pus la cercetare inaintea paganului judecator Sirian. Iar el, vazandu-i, le-a zis:

"Voi, ticalosilor vrajmasi ai zeilor nostri, va sarguiti sa amagiti pe fecioare si sa inmultiti crestineasca credinta, cu toate mestesugirile, spre defaimarea imparatului; daca ati fost pana acum nebuni, apoi, macar acum lepadand desarta voastra credinta cea plina de toate vrajile, cu rugaciuni si cu jertfe sa milostiviti pe zei spre voi, ca nu numai sa scapati de chinurile cele pregatite voua, ci sa va invredniciti si de cinste de la noi; iar de nu, aveti sa cunoasteti nu numai mania lui Sirian si a lui Diocletian, dar chiar a zeilor pe care ii huliti si care, macar ca sant huliti, acum vor fi izbavitori cumpliti ai necinstirii lor".

La acestea Sfintii Chir si Ioan au raspuns, zicand: "Noua ne este obiceiul, ca putine sa graim; deci, sa stii cu adevarat, ca noi nu poftim vreodata nici cinstea voastra cea desarta, nici de Hristos nu ne vom lepada, oricat am patimi pentru El".

Atunci Sirian, aprinzandu-se de mai multa manie, a scrisnit din dinti si a zis catre dansii: "Se cadea voua, necuratilor, ca sa fiti multumiti cu iubirea de oameni a judecatorului, daca mai este la voi intelegere, si lepadandu-va de ratacirea voastra, sa scapati de groaznica certare; dar de vreme ce nu vad la voi decat mandrie, nesupunere si desarta inaltare de minte, de aceea nu este nevoie de multe cuvinte, ci se cuvine sa ne apucam de lucru; pentru ca asa veti lua si plata cea dorita voua si chiar nevrand, va veti supune poruncii imparatesti".

Zicand aceasta, a poruncit sa aduca pe acele fecioare cu maica lor si a inceput a chinui in multe feluri pe Sfintii Mucenici Chir si Ioan, batandu-i cu bicele, sfaramandu-i cu toiegele, arzandu-i cu faclii si madularele cele arse udandu-le cu otet si cu sare. Apoi, frecandu-le cu panze aspre de par, le udau picioarele cu smoala fiarta; si au pus asupra lor toate scornirile chinurilor, nelasand nici o tiranie; pe de o parte ca sa le izbandeasca indraznirea lor si sa le zdrobeasca barbatia, iar pe de alta sa infricoseze pe fecioarele cele tinere si pe maica lor, care priveau la acea cumplita chinuire. Dar nimic n-a sporit chinuitorul urator de Dumnezeu, pentru ca nici barbatia sfintilor rabdatori de chinuri n-a putut s-o clinteasca, nici pe fecioare si pe maica lor sa le infricoseze.

Deci, poruncind sa dezlege pe sfinti, a inceput la fel a chinui pe Sfanta Atanasia si pe fiicele ei, si rau chinuindu-le, s-a umplut de mare rusine, deoarece partea femeiasca cea neputincioasa in patimire cu nimic nu se deosebea de barbatii cei tari si nebiruiti, adica de Sfintii Chir si Ioan, pentru ca aceeasi dragoste si credinta pe care o aveau aceia spre Hristos, aceleasi chinuri le patimeau pentru El si aceeasi barbatie o aveau - intarindu-le Dumnezeu -, si patimeau ca in trupuri straine, nebagand in seama chinurile; pentru ca priveau spre iubitul Mirele lor Hristos Dumnezeu, Care cauta din inaltimea slavei spre patimirea mireselor Sale si le da ajutor.

Deci, dezlegand chinuitorul pe sfintele mucenite, le-a osandit la taierea de sabii; iar ele mergand la moarte, se veseleau ca de nunta, si s-au taiat sfintele lor capete, adica al fericitei Atanasia si ale celor trei fiice ale ei, al Teoctistiei, al Teodosiei si al Eudoxiei.

Dupa uciderea Sfintelor Mucenite, Sfintii Chir si Ioan au fost adusi iarasi la cercetare, iar tiranul a intins vorba lunga, ca si cum se ingrijea de sanatatea lor, apoi aratandu-le daruri si punand de fata si chinurile, ii ingrozea cu cea de pe urma pedeapsa. Dar, dupa ce a vazut ca in zadar se osteneste, a dat asupra lor raspunsul cel mai de pe urma:

"Lui Chir invatatorul si lui Ioan cel de o credinta cu dansul, care au defaimat porunca imparateasca si n-au voit sa aduca jertfe marilor zei, poruncim ca dupa legea imparateasca, sa li se taie capetele".

Luandu-i ostasii, le-au taiat capetele in acelasi loc unde si-au pus sufletele pentru Domnul sfintele fecioare cu maica lor, in 31 de zile ale lunii ianuarie; iar crestinii cei tainuiti luand sfintele lor trupuri, in ascuns le-au ingropat cu cinste, in biserica Sfantului Apostol si Evanghelist Marcu, in osebite morminte, adica intr-unul pe Sfintii Mucenici Chir si Ioan, iar in altul pe Sfanta Atanasia cu fiicele ei. Iar dupa multi ani, in vremea imparatiei dreptcredinciosului imparat Teodosie cel Tanar (408-450), Sfantul Chiril, patriarhul Alexandriei (412-444), prin dumnezeiasca porunca, a dus moastele Sfintilor Mucenici Chir si Ioan, in satul ce se numea Manutin, spre izgonirea de acolo a diavolilor celor multi spre slava lui Hristos Dumnezeul nostru. Amin.

ISTORIE PE ZILE 31 Ianuarie

Evenimente

· 106: Se termină reconstrucția podului peste Dunăre (cu o lungime de 1135 m) la Drobeta, de către Apolodor din Damasc. Podul lui Traian a fost un pod construit de Apolodor din Damasc, arhitectul Columnei, între primăvara anului 103 și primăvara anului 105 pe Dunărea de Jos, la est de Porțile de Fier, în orașul Drobeta-Turnu Severin. Scopul construcției a fost de a facilita transportul trupelor romane conduse de Traian și a proviziilor necesare celei de-a doua campanii miltare de cucerire a Daciei regelui Decebal. Apolodor sau Apollodoros din Damasc (c. 60 – c. 125) a fost un arhitect greco-sirian[1], favorit al împăratului roman Traian. Este creditat cu numeroase monumente și clădiri, printre care:

- Podul lui Traian peste Dunăre;
- Forul lui Traian de la Roma;
- în acel For, Columna lui Traian, inaugurată la 12 mai 113: se află între Biblioteca greacă și Biblioteca latină iar în starea inițială, era în întregime colorată; statuia Împăratului Traian, aflată în vârful coloanei, a fost înlocuită la finele Evului mediu (în columnă se afla, într-o urnă de aur, cenușa lui Traian). Apolodor construiește între anii 103-105 podul de peste Dunăre între Pontes (azi satul Kostol/Custura din Serbia) și Drobeta (Turnu-Severin de azi). Podul era lung de circa 1135 m, lat de circa 15 m, înalt de circa 19 m, fiind construit din bârne de lemn încrucișate, sprijinite de piloni construiți din piatră, caramidă, mortar și ciment natural numit „pozolană”, fabricat din cenușă vulcanică adusă din Italia). Nu se cunosc amănunte despre metoda de construcție, dar se presupune că Apolodor, cu ajutorul triburilor dace din sudul Carpaților (Oltenia actuală), aliate ale Romanilor și potrivnice lui Decebal, a deviat cursul Dunării și apoi a ridicat picioarele podului. Odată cu construirea podului, au fost ridicate două castre numite Drobeta și Pontes, pentru paza podului. Accesul nu era posibil decât trecând prin aceste castre. La încetarea stăpânirii romane în Dacia, podul este distrus, poate chiar de autoritatea romană, pentru a împiedica incursiunile Gepizilor, Vizigoților și Carpilor în imperiu. Astăzi, pe malurile Dunării, încă se mai pot vedea picioarele podului. În 1858, Dunărea a înregistrat un nivel atât de scăzut încât s-au putut zări și construcțiile de sub apă.

· 314: Papa Silvestru I isi incepe pontificatul. Conform legendei, papa Silvestru l-a vindecat pe împăratul Constantin cel Mare de lepra. În spațiul central-european petrecerea de revelion este numită Silvester, după numele sfântului zilei de 31 decembrie.

· 1834: Se deschide, la București, Școala de muzică vocală, de declamație și literatură a „Societății Filarmonice".

· 1844: Emanciparea țiganilor aparținând așezămintelor bisericești și mănăstirilor de către Mihail Sturdza, Domnul Moldovei (1834-1849). La 14 ianuarie 1844, au fost eliberați și țiganii robi ai statului. Mihail Sturdza (n. 24 aprilie 1794, Iași – d. 8 mai 1884, Paris) a fost domnitor al Moldovei între aprilie 1834 și iunie 1849. În secolul al XIX-lea, generaţiile de tineri instruiţi în vestul Europei adoptă concepţiile progresiste occidentale. Se creează astfel un puternic val antisclavagist si este desfiinţată la jumătatea secolului al XIX-lea, ca o consecinţă a campaniei purtate de tinerii revoluţionari care au adoptat ideile liberale ale iluminismului. În programul progresist al Revoluţiei din 1848 se cerea dezrobirea ţiganilor. Aarhimandritul Iosafat Snagoveanul, luând parte la această revoluţie, a fost ales membru în Comisia pentru dezrobirea ţiganilor, împreună cu Cezar Bolliac şi Petrache Poenaru, fapt pentru care a fost exilat din Ţara Românească, ajungând la Paris, unde a înfiinţat prima capelă românească, în anul 1853. A murit în exil, departe de ţară şi de rromii pe care-i preţuia. Înfrângerea Revoluţiei din anul 1848 a însemnat apusul procesului de eliberare a ţiganilor. Bucuria izbăvirii a durat prea puţin. După aproape 8 ani, la 8/20 februarie 1856 a fost votată „Legiuirea pentru emanciparea tuturor ţiganilor din Principatul Ţării Româneşti“. Va fi desfiinţată robia ţiganilor particulari, dându-se drept despăgubire 10 galbeni pentru fiecare ţigan, din Casa fondului de despăgubire. Erau obligaţi să se statornicească, iar nomazii să se aşeze în satele unde doresc, cu obligaţia de a avea locuinţe şi gospodării proprii. Aşadar, votarea celor două legi, în anul 1855 în Moldova şi în 1856 în Ţara Românească, va constitui practic cea din urmă etapă a dezrobirii ţiganilor, fiind prima mare reformă socială, când cetăţenii aceleaşi ţări aveau aceleaşi drepturi, fără nici o discriminare.

· 1851 – Este inventat laptele praf. Inventatorul american Gail Borden Jr. (9 noiembrie 1801 - 11 ianuarie 1874) pune la punct procedeul de obtinere a laptelui praf. Invenţia lui va avea un succes foarte mare laptele praf fiind folosit pentru hranirea soldaţilor,câţiva ani mai târziu, în timpul războiului civil american(1861-1865).

· 1891: În Portugalia a avut loc prima revoluție republicană.

· 1901: A avut loc premiera absolută a capodoperei cehoviene „Trei surori", la Teatrul de artă din Moscova (regia: K. S. Stanislavski).

· 1920: Inaugurarea "Universității din Cluj", deschisă de Consiliul Dirigent al Ardealului în prezența Regelui Ferdinand I.

· 1929: Uniunea Sovietică îl exilează pe Leon Troțki. Leon Troţki a fost un revolutionar marxist rus-sovietic.El a fost fondatorul Armatei Roşii şi unul dintre cei mai importanti lideri ai revoluţiei ruse. S-a opus lui Stalin si din aceasta cauza a fost exclus din partidul bolsevic in anul 1927 si expulzat din U.R.S.S. A fost asasinat in Mexic in anul 1940 de un agent al lui Stalin.

· 1942: Al doilea război mondial: Japonezii au ocupat Peninsula Malacca.

· 1944: Al doilea război mondial: Debarcarea forțelor aliate în Arhipelagul Marshall.

· 1950: Președintele american Harry S. Truman anunță un program pentru dezvoltarea bombei cu hidrogen.

· 1958: Prima lansare, reușită, în Cosmos a unui satelit construit de SUA – „Explorer 1".

· 1961: Americanii il lanseaza pe o orbita circumterestra pe cimpanzeul Ham. Acesta a fost trimis la bordul unei nave Mercury si s-a intors nevătămat. După zbor Ham a fost încredinţată Gradinii zoologice din Washington. A murit in anul 1983 la respectabila varsta de 27 de ani. Datele obtinute din zborul incununat de succes al lui Ham, au permis NASA sa trimita un om în spaţiu. Patru luni mai târziu, Alan Shepard, primul cosmonaut american a fost trimis in spaţiu.

· 1964: Guvernele român și suedez hotărăsc să ridice legațiile lor de la Stockholm și București la rangul de ambasade.

· 1967: România și Republica Federală Germania au stabilit relații diplomatice la nivel de ambasadă.

· 1968: Trupele comuniste Vietcong au atacat ambasada Statelor Unite din Saigon.

· 1968 - România a ratificat Tratatul privind "Principiile care guvernează activitatea statelor în exploatarea şi folosirea spaţiului cosmic, a Lunii şi a altor corpuri cereşti", semnat la 27 ianuarie 1967 la Washington, Moscova şi Londra

· 1990: A fost deschis la Moscova primul restaurant McDonalds.

· 1996: Astronomul amator japomez Yuji Hyakutake a descoperit cometa care ii poarta de atunci numele.

· 2001: Pronunțarea verdictului în procesul privind atentatul de la Lockerbie, din 1988, în urma căruia cetățeanul libian Abdel Basset Ali al-Megrahi a fost condamnat la închisoare pe viață, iar cel de-al doilea suspect, Al Amine Khalifa Fhimah, a fost achitat de către instanța scoțiană.

· 2003 - Experţii ONU au început primele inspecţii aeriene la Bagdad

· 2007 - Preşedintele Microsoft, Bill Gates, a inaugurat Centrului de Suport Tehnic al Microsoft România şi a lansat în România sistemul de operare Windows Vista

· 2009 - Republicanii au ales pentru prima dată, la conducerea partidului, un afroamerican, Michael Steele, la zece zile după învestitura primului preşedinte de culoare al Statelor Unite, Barack Obama

· 2010: Avatar devine primul film cu încasări de peste 2 miliarde de dolari la nivel mondial.

Nașteri

· 31 i.Hr: S-a nascut Antonia Minor (d. 1 mai 371), cea mai tanara fiica a lui Marc Antoniu si a Octaviei (sora lui Octavianus, viitorul imparat Augustus). Era numita asa pentru a fi deosebita de sora ei mai mare, Antonia Major (Antonia Major). Tacitus, în Analele lui, confundă cele două surori. Antonia Minor era nepoata imparatului Augustus, sora împăratului Tiberius, bunica paternă a împăratului Caligula și a împărătesei Agrippina Minor, mama împăratului Claudius și strabunica maternă a împăratului Nero. Antonia a fost una dintre cele mai importante femei romane, renumita pentru frumusețea și virtutea ei. În 16 î.Hr, sa casatorit cu generalul și consulul Drusus. Ei au mai multi copii, insa doar trei au supraviețuit: celebrul generalul Germanicus, Livilla și Claudius, viitorul împărat. Drusus a murit în 9 î.Hr.. AD în Germania, după agravarea leziunilor avute dupa o cădere de pe cal. După moartea sotului, nu s-a recăsătorit. Comportamentul nebunesc al lui Caligula o impinge la sinucidere. Suetonius menționează că ea s-ar fi otrăvit. Când Claudius a devenit împărat în 41 AD., ii dă mamei sale titlul de Augusta.

· 1756: Marie-Thérèse de Savoia, soția regelui Carol al X-lea al Franței(d. 1805)

· 1769 – S-a nascut Andre-Jacques Garnerin, inventatorul parasutei. Garnerin a facut pentru prima dată în istorie un salt cu parasuta dintr-un balon, pe 22 octombrie 1797, în Parcul Monceau din Paris. A aterizat în siguranţă în faţa unei mulţimi speriate, care credea că isi va pierde viaţa.

· 1797 - S-a născut compozitorul Franz Schubert, unul dintre cei mai mari compozitori ai istoriei muzicii. Creaţia sa însumează peste 950 de opusuri, muzică de scenă, religioasă, coral, simfonică (9 simfonii), muzică de cameră, pentru pian, vocală (605 lieduri, 10 uverturi) şi pentru pian (22 de sonate) (m. 19 noiembrie 1828). Franz Peter Schubert (n. 31 ianuarie 1797, Himmelpfortgrund, astăzi în compunerea districtului (germ. Gemeindebezirk) Alsergrund, Viena – d. 19 noiembrie 1828, Viena) a fost un compozitor romantic austriac. Deși a trăit doar 31 de ani, Franz Schubert a scris, ca orice geniu, impresionant de mult. Sute de lieduri, simfonii, uverturi, cvartete, sonate, misse, piese corale și lucrări pentru teatru muzical, toate se regăsesc în creația acestui muzician. Totodată, el este și creatorul impromptu-ului, un gen improvizatoric. Schubert a compus opt astfel de piese, toate constituind o piatră de încercare pentru orice pianist.

· 1843 - S-a născut scriitorul Ion Bumbac (m.1902).

· 1854: David Emmanuel, matematician român (d. 1941)

· 1868: Theodore William Richards, chimist american, laureat al Premiului Nobel pentru chimie (d. 1928)

· 1881 - S-a născut balerina rusoaică Anna Pavlova (m.23.01.1931).

· 1902: Alva Myrdal, sociolog și politician suedez, laureat al Premiului Nobel pentru Pace (d. 1986)

· 1914 - S-a născut Cyril Stapleton, şef de orchestră britanic.

· 1915 - S-a născut Allan Lomax, muzician folk american, fiul lui John Lomax.

· 1921: S-a nascut tenorul si actorul de cinema italo- american Mario Lanza (Alfred Arnold Cocozza, d. 7 octombrie 1959). Lanza a inceput sa studieze pentru a fi o cantaret profesionist la vârsta de 16 ani, dupa care s-a lansat la Hollywood din 1947. A semnat un contract de film de șapte ani cu Louis B. Mayer, șeful Metro-Goldwyn-Mayer. Înainte de aceasta, Lanza cântase doar două spectacole de operă.

· 1921: John Agar, actor american (d. 2002)

· 1923: Tia (Ernestina) Peltz, pictoriță și graficiană româncă (d. 1999)

· 1923: Norman Mailer, prozator american (d. 2007)

· 1925 - S-a născut Isidore Isou (Jean-Isidore Goldstein), poet, prozator, dramaturg, eseist român, stabilit în Franţa, laureat al Premiului Nobel pentru literatură („L’Agrégation d’un Nom et d’un Messie”, „Introduction ŕ une nouvelle poésie et une nouvelle musique”).

· 1926: Dominic Stanca, poet și prozator român

· 1926: Maria Emanuel, Margraf de Meissen, Șeful Casei de Saxonia (d. 2012)

· 1928 - S-a născut Chuck Willis, cântăreţ şi compozitor R&B american.

· 1929 - S-a născut scriitorul Constantin Mateescu.

· 1929: Rudolf Mössbauer, fizician german, laureat al Premiului Nobel

· 1930 - S-a născut scriitoarea Marta Cosmin.

· 1931 - S-a născut scriitorul Andrei Băleanu.

· 1935 - S-a născut romancierul japonez Kenzaburo Oe; Premiul Nobel pentru literatură pe 1994.

· 1937 - S-a născut scriitorul Mircea Micu ("Semnul şarpelui", "Cetiţi-le ziua", "Parodii de la A la Z").

· 1937 - S-a născut Marin Moraru, strălucit actor de comedie în teatru, precum şi la televiziune. Pe ecran a realizat savuroase roluri de compoziţie care pun în valoare masca sa expresivă ("Operaţiunea Monstrul", "Chiriţa în Iaşi").

· 1937: Philip Glass, compozitor american

· 1938 - S-a născut Regina Beatrix a Olandei. A fost numită oficial suverană a Olandei la 30.04.1980, de către Regina Iuliana.

· 1938: Lucia Mureșan, actriță româncă de teatru și film (d. 2010) ("Secretul lui Bachus", "Miss Litoral").

· 1938: Ajip Rosidi, scriitor indonezian

· 1951: Cornel Popa, politician român

· 1951 - S-a născut Harry Wayne Casey, vocalist, clăpar şi compozitor american (K.C. & The Sunshine Band).

· 1953: Ovidiu Lipan „Țăndărică", muzician român, fost membru al grupului „Phoenix"

· 1954 - S-a născut Adrian Vandenberg, chitarist, clăpar, vocalist şi compozitor olandez (Vandenberg).

· 1955: Virginia Ruzici, jucătoare româncă de tenis

· 1956 - S-a născut Johnny Rotten (John Lydon), vocalist şi compozitor britanic (Sex Pistols, Public Image Ltd.).

· 1961 - S-a născut Lloyd Cole, vocalist şi compozitor britanic (Commotions).

· 1974 - S–a născut Doctor Jazz (Realini Lupşa), membru al grupului tehno "Gaz pe foc".

· 1982: Elena Paparizou, cântăreață greacă, câștigătoare a Eurovision 2005

Decese

· 632: A murit sfântul irlandez Aidan, primul episcop de Ferns (Wexford). A fost călugăr al mănăstirii fondate de Sf Columbape insula Iona, fiind cunoscut pentru asceza sa strictă. E cunoscut și sub numele de Sf. Madoc si este creditat cu mai multe minuni. A avut o mare afecțiune pentru animale și se spune că a făcut un cerb invizibil pentru ai permite să scape o haită de câini. Se spune ca este fondatorul a treizeci de biserici și mănăstiri.

· 1418: Mircea cel Bătrân, domn al Țării Românești. La 31 ianuarie 1418 se stinge din viață Mircea cel Bătrîn, de două ori domn al Munteniei, fiind înmormîntat la ctitoria sa de la Cozia, la 4 februarie același an.„Principe între creștini cel mai viteaz și cel mai ager”, așa cum a fost numit de către istoricul german Leunclavius, Mircea a domnit peste Valahia timp de 32 de ani. Mircea cel Bătrîn (n.1355 - 31 ianuarie 1418), este fiul lui Radu I și fratele lui Dan I pe care l-a urmat la tron după moartea acestuia, la 23 septembrie 1386. În actele oficiale apare ca „În Hristos Dumnezeu, binecredinciosul și de Hristos iubitorul și singur stăpînitorul, Io Mircea mare voievod și domn...”. În istoriografia română apare și subnumele Mircea cel Mare. Găsind țara în plin proces de dezvoltare, Mircea Voievod continuă consolidarea economiei, armatei, administrației și bisericii. Stăpînind un vast teritoriu centralizeaza puterea, emite monedă și stimulează comerțul, dezvoltă minăritul și consolidează agricultura. Sfatul boierilor e alcătuit în special din dregători, se majorează numărul judecătorilor și colectorilor de taxe, doteaza armata și înființează cetăți. Mircea ctitorește o serie de mănăstiri și biserici pe întreg cuprinsul țării, care vor deveni în timp centre de cultură prin activitatea copiștilor și caligrafilor, precum și prin crearea școlii de pictură religioasă și activitatea zugravilor acestora. În 1401, mitropolitul Munteniei (Valahiei) primește titlul de „exarh al plaiurilor”, avînd astfel jurisdicție și asupra credincioșilor din Ardeal. Rezultatele obținute de Mircea cel Mare îi vor permite să reziste tendințelor de expansiune ale Regatului Ungar și ale Poloniei, care urmăreau în special acapararea gurilor Dunării, și să stăvilească forțele otomane aflate în plină expansiune în Balcani. În timp ce organiza principatul, Mircea a stabilit și alianțe solide. În baza interesului reciproc în lupta împotriva extinderii Imperiului Otoman, Mirca se aliază cu Sigismund de Luxemburg, regele Ungariei. Trebuie menționat faptul că Mircea a fost vasalul regelui ungar, care i-a recunoscut ca feude ducatele Făgăraș, și Amlaș și Banatul de Severin; în plus i-a mai acordat castelul Bran și domeniul Bologa cu 18 sate. Cu toate că jurămîntul de credință nu s-a păstrat pînă în zilele noastre, aluzii la existența acestuia se regăsesc în tratatul militar între cele două țări, încheiat la Brașov în 1395. Mircea cel Bătrîn a stabilit o alianță cu voievodul Petru Mușat al Moldovei încă din 1389. Prin intermediul lui Petru I al Moldovei, Mircea a reușit în 1389 să încheie cu regele Vladislav al II-lea al Poloniei o alianță îndreptată împotriva lui Sigismund de Luxemburg, în cazul în care acesta din urmă ar fi pornit un război cu una din cele două țări. Tratatul a fost înnoit în 1404, cu termeni mai puțini preciși. După întrevederea din 1406 de la Severin, în care regele Sigismund i-ar fi cerut lui Mircea cetatea Licostomo (Chilia), relațiile dintre Ungaria și Muntenia se înrăutățesc. Pentru a contracara o eventuală campanie militară a regelui ungar, domnul muntean reînoiește în 1410 tratatul cu Polonia. În 1400, Mircea îl îndepărtează de la tronul Moldovei pe Iuga Ologul și îl impune ca domn pe Alexandru cel Bun, fiul lui Roman I Mușat. Pînă la moartea voievodului muntean, relațiile dintre cele două principate românești vor rămîne cordiale. Mircea a mai întreținut relații de bună vecinătate și cu regii (țarii) din sudul Dunării. În perspectiva căderii Dobrogei sub stăpînirea otomană, ceea ce i-ar fi adus inamicul în zona porturilor dunărene, Mircea preia inițiativa și o alipește Munteniei în 1388. Mircea a intrat în conflict cu Imperiul Otoman datorită intervențiilor sale în sprijinul popoarelor creștine din sudul Dunării. În urma bătăliilor de la Rovine și Argeș, pierde tronul și se retrage în Transilvania. În Muntenia, turcii îl așează în scaunul domnesc pe un anume Vlad, care va fi îndepărtat de către Mircea abia în 1397, cu ajutor militar din partea lui Sigismund de Luxemburg. În 1396 Mircea, în calitate de principe creștin vasal regelui maghiar, participă la cruciada anti-otomană. După cîteva succese minore, cruciada s-a încheiat lamentabil cu dezastrul de la Nicopole din 25 septembrie. Anul următor, 1397, pe rîul Ialomița, precum și în 1400, Mircea cel Bătrîn zdrobește categoric două incursiuni otomane ce se întorceau peste Dunăre din expediții de jaf în Transilvania. Înfrîngerea sultanului Baiazid I de către Timur Lenk (Tamerlane sau Timur cel Șchiop) la Ankara în vara lui 1402 a deschis perioadă de anarhie în Imperiul Otoman, ca urmare Mircea a organizat împreună cu regele maghiar o campanie împotriva turcilor. În 1404 Mircea a reușit să se impună din nou drept conducător peste Dobrogea. Mai mult, el a luat parte la lupta pentru tronul imperiului otoman și l-a ajutat pe Musa Celebi să devină sultan (pentru o perioadă scurtă), după moartea căruia a sprijinit și alți pretendenți (Mustafa Celebi, frate al lui Musa, apoi pe șeicul Bedr-ed-Din). Cu toate acestea, sultanul Mahomed I reușește să-și înfrîngă oponenții și plănuiește o expediție de pedepsire a voievodului valah. Pentru a evita campania sultanului, Mircea semnează spre sfîrșitul domniei (1415 sau 1417) un tratat de pace cu Imperiul Otoman, care recunoștea libertatea Valahiei în schimbul unui tribut anual de 3.000 de piese de aur. Totodată, domnul român a fost obligat să trimită la Constantinopol un fiu drept garanție. Domnitorul muntean, din 1408 îl va asocia la domnie pe fiul cel mare, viitorul domn al munteniei, Mihail I, acesta avîndu-și curțile la Tîrgoviște. Remarcabil comandant militar şi om politic, Mircea cel Mare, s-a aflat în bune relaţii cu Ungaria, Polonia şi Moldova, a repurtat victorii asupra turcilor şi a intervenit, după 1402, în luptele pentru succesiune în Imperiul otoman. Mircea cel Mare al Munteniei rămîne în istoria universală o figură proeminentă a luptei antiotomane a creștinilor din Balcani.

· 1729 – A murit navigatorul olandez Jakob Roggeveen. Jakob Roggeveen a fost un explorator olandez, care a fost trimis pentru a găsi Terra Australis, dar a descoperit intamplator Insula Paştelui în anul 1722.

· 1870: Cilibi Moise, scriitor român de origine evreiască (n. 1812)

· 1893 - A murit publicistul german Felix Albert Bamberg, membru corespondent al Academiei Române (n.17.05.1820).

· 1918: Ivan Pulyui, fizician, inventor și patriot ucrainian (n. 1845)

· 1933 - A murit prozatorul şi dramaturgul englez John Galsworthy (John Sinjohn), laureat al Premiului Nobel pe anul 1932 (“Forsyte Saga”, “O comedie modernă”, “Tabachera de argint”) (n.14.08.1867).

· 1944: Jean Giraudoux, scriitor francez (n. 1882). A murit, potrivit versiunii oficiale, ca urmare a unei otrăviri alimentare, dar, cel mai probabil, ca urmare a unei pancreatite, la 31 ianuarie 1944, fără să fi trăit eliberarea Franței de sub ocupația nazistă. La câteva zile după înmormântare, care a avut loc la 3 februarie 1944 în cavoul provizoriu al cimitirului Montmartre, s-a zvonit că Jean Giraudoux ar fi fost otrăvit de Gestapo. Louis Aragon reia știrea, la 20 septembrie 1944, după eliberarea Parisului. „Pentru ce? Nu doar pentru că este cel mai francez dintre scriitorii noștri, dar, cu siguranță și pentru activitatea sa de rezistență păstrată foarte secret și pe care, în ceea ce mă privește, am ghicit-o în cursul ultimei convorbiri pe care am avut-o cu el, cu cinci zile înaintea morții sale.” A fost înmormântat în cimitirul Passy, la Paris.

· 1958: Alexandru Popescu-Negură, poet român (n. 1893)

· 1972: Mahendra, rege al Nepalului (n. 1920)

· 1980: Valeriu Bucuroiu, poet român (n. 1934)

· 1987 - A murit prozatorul Nicolae Velea („Poarta”, „Întîlnire tîrzie”, „Călător printre înţelepciuni”) (n.13.04.1936).

· 1987: Allegret Yve, regizor francez (n. 1907)

· 1990 - A murit regizorul Alexandru Tatos (“Duios Anastasia trecea“, “Secretul armei... secrete“) (n.09.03.1937).

· 1993: I.V. Săndulescu, scriitor și politician român, liberal

· 2001: Rafael Lapesa, profesor și academician spaniol, autor al Dicționarului etimologic al limbii spaniole. (n. 1908)

· 2003: A murit scriitorul si epigramistul roman Nicolae Fulga; (n. 1935). A scris printre multe alte epigrame, si pe aceasta: Echipa de dansuri a poliţiei

Joacă bine, meritoriu,
Sună bine şi arcuşul.
Şi-au mărit şi repertoriu’
Cu… bătuta şi căluşul.

· 2004 - A murit Ion Barnea, istoric şi arheolog, membru de onoare al Academiei Române (n.13.08.1913).

· 2008 - Regizorul Cristian Munteanu a încetat din viaţă. Cristian Munteanu a fost primul redactor-şef al redacţiei Teatru a Radiodifuziunii Române, după revoluţia din decembrie 1989. (n. 1937)

· 2009: Virgil Constantinescu, inginer român, membru și președinte al Academiei Române (n. 1931)

· 2009 - A murit soprana Mariana Stoica

· 2009 - Fostul pugilist suedez Ingemar Johansson, vicecampion olimpic în 1952 şi campion mondial la categoria grea în 1959, a decedat la vârsta de 76 de ani

· 2010 - A murit scriitorul şi jurnalistul argentinian Tomas Eloy Martinez, cunoscut pentru romanul "Santa Evita" (1995)

· 2011: A decedat Mitropolitul Clujului, Albei, Crisanei si Maranuresului, Bartolomeu Anania; (n. 18 martie 1921). Bartolomeu Anania, pe numele de mirean Valeriu Anania (n. 18 martie 1921, comuna Glăvile, județul Vâlcea – d. 31 ianuarie 2011, Cluj-Napoca), a fost un scriitor și cleric ortodox român. Din 1993 și până la moarte a fost arhiepiscop al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului (până în 2005 în cadrul Mitropoliei Ardealului). În anul 2006 a devenit primul mitropolit al Mitropoliei Clujului, Albei, Crișanei și Maramureșului. În anul 2007 a fost principalul contracandidat al mitropolitului Daniel Ciobotea la alegerea noului patriarh al Bisericii Ortodoxe Române.

· 2015: Richard von Weizsäcker, politician german, fost președinte al RFG (1984-1994) (n. 1920)

Sărbători

Sf Mc doctori fără de arginți Chir și Ioan (harți): Calendar creștin ortodox
Sf. Ioan Bosco; Sf. Marcela, vaduvă. Giovanni Bosco, cunoscut mai ales sub numele de Don Bosco (n. 16 august 1815, Castelnuovo, în apropiere de Torino; d. 31 ianuarie 1888, Torino) a fost un preot și educator romano-catolic italian, care a folosit metode educative bazate pe dragoste în loc de metodele punitive. Și-a plasat lucrarea sub protecția Sfântului Francisc de Sales și i-a asigurat continuitatea fondând Societatea Saleziană. El este unicul sfânt care a fost denumit „Părintele și învățătorul tineretului”. Urmând principul „binele nu poate fi apreciat dacă nu este cunoscut”, Don Bosco a realizat dar a și promovat operele sale. Ca recunoaștere a sfințeniei și misiunii sale în folosul tinerilor, el a fost canonizat de către Biserica Catolică în anul 1934 si este pomenit la 31 ianuarie. (calendar romano-catolic)
Sf. Chir și Ioan, medici fără plată (calendar greco-catolic)
Nauru: Sărbatoare națională – Proclamarea independenței statului (1968 )

ARTE 31 Ianuarie

MUZICĂ 31 Ianuarie

Franz Schubert

The Best of Schubert:

Cyril Stapleton, şef de orchestră britanic

Allan Lomax, muzician folk american, fiul lui John Lomax

Mario Lanza (Alfred Arnold Cocozza), tenor

Chuck Willis, cântăreţ şi compozitor R&B american

Philip Glass, compozitor american

Harry Wayne Casey, vocalist, clăpar şi compozitor american (K.C. & The Sunshine Band)

Ovidiu Lipan „Țăndărică", muzician român, fost membru al grupului „Phoenix"

Adrian Vandenberg, chitarist, clăpar, vocalist şi compozitor olandez (Vandenberg)

Johnny Rotten (John Lydon), vocalist şi compozitor britanic (Sex Pistols, Public Image Ltd.)

Lloyd Cole, vocalist şi compozitor britanic (Commotions)

Doctor Jazz (Realini Lupşa), membru al grupului tehno "Gaz pe foc"

Gaz pe Foc

Elena Paparizou, cântăreață greacă

Mariana Stoica, soprană

ÎNREGISTRĂRI NOI:

Bach - Flute Sonata in E BWV 1035

Beautiful Romantic Panflute Greatest Hits 2018 - Soft Instrumental Panflute Romantic Collection

POEZII 31 Ianuarie

Isidore Isou (Jean-Isidore Goldstein), poet

Isidore Isou (1925-2007) de Boris Marian

Jean-Isidore Goldstein, cunoscut sub numele de Isidore Isou, s-a născut la Botoşani, la 31 ianuarie 1925. Tatăl său a fost proprietar de restaurante în acest oraş şi la Bucureşti, fiul fiind predipus la aventură şi nu la o viaţă "burgheză". La vârsta de 15 ani "îşi ia tălpăşiţa", este lucrător la o fabrică de textile, la o drogherie, la o tipografie, este ajutor de contabil, apoi se asociază cu nişte spărgători, prada sa fiind Cercetări logice de Husserl şi Tel Quel de Valéry (cf. propriilor mărturisiri, dacă nu sunt fabulaţii). La izbucnirea războiului ia contact cu o organizaţie sionistă, se apropie de I. Ludo, devine redactor la revista semiclandestină "Palestina", începe să scrie poezie, teatru, un roman. Serge Moscovici, tatăl actualului reprezentant al Uniunii Europene, el însuşi o somitate în psihologie, îşi aminteşte că Isidore Isou a fost arestat de legionari în ianuarie 1941, fapt confirmat şi de autobiografia lui, că în timpul războiului a făcut muncă obligatorie pentru armată. în 1944 încearcă fără succes să obţină o viză pentru Franţa, este refuzat, editează împreună cu acelaşi prieten, Serge Moscovici, o revistă pe care PCR o desfiinţează. E prima sa încercare de a introduce "lettrismul" în literatură, o continuare a DADA-ismului (plus experienţa lui Apollinaire). în 1945 colaborează cu A.L. Zissu, scrie la gazeta sionistă "Mântuirea", iar în luna august a aceluiaşi an părăseşte definitiv România. Se opreşte în Italia, îl cunoaşte pe Ungaretti, care îi dă o scrisoare de recomandare către Jean Paulhan, viitor academician francez, astfel că ajunge în mult-visatul Paris. La acea vreme, Isou citea curent în franceză, engleză, idiş şi rusă, dar cultura franceză îl atrăgea cel mai mult. Venise la Paris cu idei ciudate: se doreşte un Mesia, îl laudă pe Stalin, visează să obţină Premiul Nobel, dar se apleacă mai serios asupra iniţiativei de a crea "lettrismul", pornind de la o lectură a lui Hermann Keyserling (care în fond nu avea nimic comun cu "revoluţia literară" propusă de Isou). Fără să cunoaştem în ce măsură a avut contact cu Cabala, am putea presupune că ideile despre valoarea sonoră şi semnificaţia literelor ar putea proveni din textele cabaliştilor. îşi expune programul la Teatrul "Vieux Colombier" din Paris, cu ocazia unui spectacol după o piesă din Tristan Tzara, în 1946. Iniţiativa este susţinută de Maurice Nadeau şi Jean Paulhan, lettrismul fiind o propunere de a revoluţiona toate artele. Alfabetul grec şi cifrele iau locul cuvintelor, literele latine fiind şi ele acceptate în "codificarea" exprimării artistice. Este editat un dicţionar şi se înfiinţează o editură cu o librărie pentru literatura lettristă. Un neaşteptat sprijin vine din partea lui Giacometti. Pentru a se susţine material, Isou scrie romane pornografice. Pentru La Mecanique de Femmes este pus sub acuzare şi condamnat la o substanţială amendă. Jean Cocteau şi Raymond Queneau îi iau apărarea. Romanul Adorable Roumanie, apărut în 1954, este inspirat de amintirile scriitorului din Botoşani şi Bucureşti. în acelaşi an i se pune în scenă o piesă de factură DADA-istă, Marşul jonglerilor. Evoluează spre "afonism" şi "alettrism", se consideră pe plan politic un reformator al marxismului, susţinînd că tineretul are menirea de a aduce dreptatea socială în locul "proletariatului pervertit". Este anticomunist, protestează în 1972, la înmormântarea lui Tzara împotriva monopolizării faimei poetului de către stânga comunistă, dar totodată se apropie de "maoişti", participă la mişcările studenţeşti din 1968. în 1976 depune la Biblioteca Naţională din Paris un tom de 5500 pagini cuprinzând un arbore genealogic al creatorilor de geniu din cultura universală ("La Creatique ou la novatique"). în 1951 obţinuse un premiu la Cannes pentru un film realizat cu Barrault, Cendrars, Cocteau ş.a., iar în 1976 i se organizează o expoziţie cu lucrările sale plastice. O bibliografie impresionantă însoţeşte viaţa acestui neliniştit artist, despre care a scris la noi, mai atent, Florin Manolescu, iar Georges Astalos l-a inclus în antologia Heritage lyrique (Ed. Societăţii Române de Radiodifuziune, 2002). Este uşor a spune că Isou e nebun, dar mulţi artişti prestigioşi din Franţa şi din alte ţări au ştiut să descifreze mesajele puţin înţelesului Isidore Isou, frate bun cu Isidore Ducasse, conte de Lautréamont, mult mai "crud" decât poetul originar din Botoşani.

Dominic Stanca, poet și prozator român

Sifonarul

Ce polifonie în căruciorul său mic!
În lacra lui verde cu păuni şi cu stele.
În laboratorul său portativ
pe care-l trăgea singur, ca un căluţ costeliv,
cling-clang sau cling-cling... obsesiv pe pavele.

Cling-clang armonios cu sticlele pline
pe panta pieptişă, dantelată a străzii,
cling-cling zgomotos cu sticlele goale
dansând dezaxate între şipcile lăzii.

Şi ieri ca şi azi şi azi ca şi mâine -
cling-clang la deal, cling-cling la vale -
trecea sifonarul cu sticlele pline,
trecea sifonarul ca sticlele goale.

Biografie Dominic Stanca

Dominic Stanca (n. 31 ianuarie 1926, Cluj -d. 26 iulie 1976) a fost un poet, dramaturg şi actor român.

Este fiul medicului Dominic Stanca şi al Corneliei, născută Vlad.

Urmează clasele primare între anii 1932 - 1936, apoi cursurile Şcolii Normale de Învăţători din Cluj. În 1936, tatăl său transmite Editurii ziarului "Patria" un caiet al său de compoziţii, poezii, caricaturi şi desene, intitulat "Ziua bună se cunoaşte de dimineaţă", foarte bine primit de critică.

Între anii 1936 - 1940, urmează primele clase de liceu la Seminarul Pedagogic al Universităţii din Cluj. Continuă ultimile clase de liceu la Liceul "Aurel Vlaicu" din Orăştie (1940 - 1944), unde familia sa se refugiase, după Dictatul de la Viena.

Din 1941, datează parodia, în 6 tablouri "Suferinţele tânărului Faust", scrisă la Orăştie. Impresionat de realităţile războiului, scrie ciclul de poeme "Ceruri arse" (1942 - 1945). Debut literar cu poezia "Crengi" în "Revista Fundaţiilor Regale" (1944). La insistenţele familiei se înscrie la Facultatea de Medicină a Universităţii "Regele Ferdinand I" Cluj (Sibiu) la care renunţă însă curând. Între 1944 - 1946, se ataşează grupării "Cercului literar" de la Sibiu. Se înscrie la Facultatea de Drept a Universităţii din Cluj (1944). Din anul 1945, începe să scrie ciclul "Nunţile de la Romos", care vor fi tipărite în volumul "Strada care urcă la cer" (1997). Între 1946 - 1949, urmează cursurile Academiei de Muzică şi Artă Dramatică din Cluj, specialitatea dramă - comedie.

După terminarea facultăţii este angajat la Teatrul Naţional din Cluj (1848 - 1952), unde joacă alături de mari actori ca: Marietta Sadova, Ion Tâlvan, Dorina Ghibu. Primul său rol ca actor este în piesa "Frederic Chopin" a lui Ştefan Horea, după care urmează alte roluri în piese de Mihai Davidoglu, I.L. Caragiale, Maxim Gorki, etc. Între 1952 - 1953, evoluează ca actor la Teatrul din Reşiţa. Revine la Cluj în 1953, la Teatrul Naţional, unde rămâne până în 1954, când Marietta Sadova îl aduce, prin transfer, la Teatrul "Constantin Nottara" din Bucureşti. În acelaşi an, se căsătoreşte cu Sorana-Iosefina-Caterina Plăcinteanu (în teatru Sorana Coroamă), inginer chimist şi regizor de teatru. Debutează editorial cu volumul "Roata cu şapte spiţe" la ESPLA (1957).

Roluri

Horatio din „Hamlet”, de William Shakespeare,
Busto din „Steaua Seviliei”, de Lope de Vega,
Ferdinand din „Intrigă şi iubire”, de Friedrich Schiller,
Chiriac din „O noapte furtunoasă”, de Ion Luca Caragiale.

Scrieri
Roata cu şapte spiţe (povestiri), Editura ESPLA, 1957
Pentr-un hoţ de împărat volumul anterior, adăugit cu un ciclu de povestiri despre Avram Iancu, 1968
Hurmuzul jupîniţei, 1968
O sălbatică floare, 1976
Balade, 1971
Itinerar dacic, 1972
Strada care urcă la cer (balade), 1977
Timp scufundat (ediţie îngrijită de Sorana Coroamă – Stanca şi Mariana Vartic), Editura Eminescu, 1981
Un ceas de hârtie (versuri, traduceri, jurnal – ediţie îngrijită de Sorana Coroamă–Stanca), 1984.

Mircea Micu, poet, prozator și dramaturg român

De iarna

Un colind de iarna , departat si vechi
Imi rasuna astazi iarasi in urechi.
Un colind de taina astazi am sa cant,
A cazut zapada, nu mai am cuvant.
Misuna sub srasini matele la usi
Scuturandu-si moale labele de plus.
Si incearca vantul muzici prin gradini
Leganand toti macii de cristala plini.
Am sa-ti cant colindul din pruncii ramas
Si nu mai am vorbe si nu mai am glas
Si aud cum brazii rad sunand din crengi
Cand le cad pe crestet stelele intregi.
Scade iute luna, stelele se duc
Stau cantand in noapte singur ca un cuc.
Un colind de iarna departat si drag
Mama de zapada am sa-ti cant in prag.
Un colind de taina, tremurat si sfant
Mama de zapada mama de pamant...

Biografie Mircea Micu

Micu Mircea s-a născut la 31 ianuarie 1937 în comuna Vârşand, judeţul Arad, pe graniţa cu Ungaria. Tatăl a fost ofiţer de Jandarmi, mort în timpul războiului, mama casnică. A copilărit şi şi-a făcut şcoala primară în satul vecin, Grăniceri, la un unchi al său după mamă. Având în familie doi intelectuali, crescuţi în spiritul Şcolii Ardelene, beneficiază de lecturi literare so-lide. În 1950, se mută la Arad, urmează un an cursu-rile Liceului „Moise Nicoară“, după care se înscrie la Şcoala Pedagogică de Învăţători. După absolvire, frecventează cursurile Facultăţii de Filologie, vreme de trei ani. Se angajează în învăţământ, la Şiria (satul lui Slavici), predând ca profesor su-plinitor. Îşi dă definitivatul în Surdo-pedagogie. Ocupă, rând pe rând, postul de redactor la Staţia locală de radio, redactor la ziarul local din Arad.

În 1965, vine în Bucureşti şi este angajat la Uniunea Scriitorilor, unde a ocupat diverse funcţii administrative, până în 1989. A lucrat şi la Asociaţia Scriitorilor din Bucureşti, editând o serie de almanahuri literare. Este membru al Uniunii Scriitorilor din anul 1970. După 1989, conduce revista săptămânală „Viaţa Capitalei“, apoi este inspector-şef la Direcţia de cultură a Capitalei şi, din 1992, director al cotidianului „Cronica Română“. Debutează în 1968 cu volumul „Nopţile risipitorului“, după care publică alte cărţi de poezie – „Teama de oglinzi“ (1970), „Vânătoare de seară“ (1971), „Murind pentru prima oară“ (1972), „Poeme pentru mama“ (1973), „Cu inima în palmă“ (1974). Este şi autor al mai multor volume de parodii: „Dracul verde“, „Parodii de la A la Z“, „Cetiţi-le ziua“, fiind considerat printre cei mai buni parodişti, alături de Topârceanu şi Marin Sorescu.

A scris şi numeroase cărţi de proză, iar cu romanul „Patima“, apărut în 1972, se afirmă ca un pozator redutabil în buna tradiţie a Şcolii ardelene, fiind comparat cu Slavici, Agârbiceanu, Titus Popovici. Criticul Nicolae Manolescu îi consacră o cronică laudativă, romanul fiind apreciat drept cea mai bună carte de proză a anului. Volumul doi al romanului apare în 1975, împreună cu primul său titlu „Semnul şarpelui“. Alte cărţi de proză: „Secretul doamnei de zăpadă“ (1976), „Singur în Mongolia“ (1989), precum şi seria de „Întâmplări cu scriitori“, trei volume, un fel de istorie literară, amuzantă, ai căror eroi sunt scriitori din epocă. Eseuri şi portrete, profiluri, sunt prezente în volumul „Miere şi fum“ (1989). După romanul „Patima“, regizorul Mircea Veroiu a ecranizat un film „Semnul şarpelui“. În 1978, debutează în dramaturgie cu piesa „Avram Iancu“, pusă în scenă la Teatrul Naţional din Cluj.

După revoluţie, Mircea Micu publică mai rar şi este prezent în presa scrisă cu numeroase articole şi eseuri pe care nu le-a reunit într-un volum. Dintre volumele apărute după anii ‘90, amintim „Viaţa în pijama“ (1999), „Singur în Mongolia“ (1991) – proză – „Poeme pentru mama“ (2000), „Ascuns în lacrimă“ (2002), ambele de poezie, şi un original „Dicţionar sentimental de poezie“, volumul I, apărut în 2002, care conţine o altă serie de portrete. Este autorul mai multor scenarii radiofonice, iar pentru cărţile de poezie, proză şi dramaturgie a fost laureat cu Premii ale Uniunii Scriitorilor. Este laureat al Premiului de excelenţă al Academiei Române. A tradus din lirica universală şi a colaborat constant la aproape toate revistele literare ale vremii. La revista „Luceafărul“, spre exemplu, a avut o rubrică intitulată „Rememorări“, pe care a susţinut-o până în 1989, vreme de 20 de ani. Romanul „Patima“ a fost tradus în limbile poloneză şi rusă. În anul 2003, apare cartea de rememorări literare „Întâmplări vesele cu scriitori trişti“, o radiografie amuzantă, dar şi plină de veridicitate despre viaţa scriitorilor din deceniul şapte şi opt. Despre Mircea Micu s-a scris mult. Critici ca Mihai Ungheanu, Marian Popa, Nicolae Manolescu, Cornel Ungureanu, Laurenţiu Ulici l-au apreciat drept un scriitor complet, în sensul că a practicat toate genurile literare cu succes.

Volumele sale, tipărite înainte de revoluţie, precum şi cele de după, au cunoscut o largă audienţă în rândul cititorilor, apărând într-un tiraj de peste un million de exemplare.

În ultimii ani, Mircea Micu a colaborat şi la posturile de televiziune, rea-lizând emisiunile „Cafeneaua literară“ şi „Ateneul artelor“.

Premii literare:

– Poezie: „Poeme pentru mama“ – Asociaţia Scriitorilor Bucureşti, 1979;

– Proză: Romanul „Patima“ – Asociaţia Scrii-torilor Bucureşti, 1980;

– Teatru: „Avram Iancu“ – Asociaţia Scriitori-lor Bucureşti, 1978;

– Premiul Naţional al Ministerului Culturii şi Cultelor, 2003.

Alexandru Popescu-Negură, poet

Biografie

Alexandru Popescu-Negură (21 martie 1893, Râmnicu Sărat, judeţul Buzău - 30 ianuarie 1974, Bucureşti) este un poet şi gazetar. Este fiul Mariei şi al lui Constantin Popescu, „proprietar podgorean". Urmează şcoala primară şi liceul la Râmnicu Sărat. În 1912, starea familiei nefiind tocmai prosperă, se angajează funcţionar la CFR. Încorporat în toamna anului 1914, participă la luptele de pe front până în primăvara lui 1917, când este trimis la Şcoala de Geniu din Huşi, unde îl are coleg pe Dan Barbilian (poetul Ion Barbu). Demobilizat la sfârşitul războiului, intră, cu sprijinul fostului său profesor de română, Dumitru Mazilu, ca reporter la ziarul „Dacia" din Bucureşti, unde şi debutează în 1920, adoptând pseudonimul Al. Negură.

În iarna lui 1921 se mută la Arad, e din nou funcţionar la CFR, dar nu abandonează activitatea de gazetar, fiind corespondent la ziarele „Universul", „Lupta" şi mai târziu la „Adevărul", „Dimineaţa" şi „România". În septembrie 1921, împreună cu Ioan Jivi-Bănăţeanu şi Aurel Cosma, scoate la Arad revista satirică „Urzica", iar în primăvara lui 1922 participă, cu un grup de intelectuali, între care Aron Cotruş şi Constantin Savu, la fondarea ziarului „Solidaritatea". Tot în 1922, alături de Aron Cotruş, Al. T. Stamatiad, Tiberiu Vuia, Romul Ladea, Gh. Groza şi alţii, ia parte la întemeierea unui cenaclu literar pe care îl va frecventa şi Cincinat Pavelescu. Gazetar fervent şi animator cultural din vocaţie, Popescu-Negură a susţinut revista „Hotarul" pe toată durata editării acesteia (1933-1940). După 1944 a activat în cadrul cenaclului „Al. Sahia" şi a condus filiala din Arad a Uniunii Scriitorilor, până la mutarea ei la Timişoara.

Primele poezii îi sunt publicate în „Flacăra" (1923), iar placheta Sărmanul pescar iese de sub tipar în 1926. Colaborează cu articole, recenzii, reportaje, cronici culturale, poezii şi epigrame la „Universul literar", „Rampa", „Salonul literar", „Duh", „învierea", „Piatră de hotar", „Ştirea", „Renaşterea română", „înainte", „Bravo", „Luceafărul", „Banatul", „Vremea", „Transilvania", „România de Vest", „Familia", „Cele trei Crişuri", „Cuvântul liber", „Viaţa socială" etc. A mai semnat PAN, Mefisto şi Alyk.

În spirit „realist", versurile primului volum al lui Popescu-Negură exaltă „poezia profesiunilor", abia următorul, Fulgi (1927), aducând o rezonanţă lirică mai autentică, aceea a simbolismului provincial, nutrită de amintirea adolescenţei. Parodii adevărate (1930) constituie o replică minoră la versurile selectate spre a fi trecute în registru parodic. Rod al marginaliilor versificate este şi culegerea de epigrame Răutăţi mici pentru oameni mari (1932).

Pe urmele lui Octavian Goga şi Aron Cotruş se situează volumul Ardealul (1941), poezie a revoltei anonime sau evocând figuri exemplare (Horea, Iancu). De aici încolo, versul intră într-o criză a mijloacelor, ultima carte, Ecoul tăcerii (1972), reluând unele piese din plachetele anterioare, adăugând puţine şi nesemnificative texte din periodice. Privită în ansamblu, poezia lui Popescu-Negură apare ca o sumă de căutări ale sunetului propriu, în varii direcţii, adesea divergente, şi cu înrâuriri marcate: simbolismul retoric, de atmosferă provincială, cu rezonanţe din romanţele lui Ion Minulescu, cu tristeţea estetizată a acestuia. E un simbolism „trădat" în poezii cu tipar popular, palide, cu lexic neutru şi frazare stângace, ca înArdealul.

Într-o arhitectonică mai fermă şi întrucâtva mai plină de sugestie lirică sunt versurile „constructiviste" din primul volum,Sărmanul pescar, respirând o anume vigoare a imaginilor, a gesturilor, a limbajului, amintind pe Leon Feraru, care cânta furia ciocanelor dintr-o fierărie. Popescu-Negură exaltă un supraom valah şi captează în violenţa contrastelor un duh al revoltei: „Cum zidul creşte parcă smuls din ei...", zidarii „ard de setea de a sfârteca / Văzduhul rezemat pe fund de zări, [...] Şi-a semăna, cu braţul lor gigantic, / Pe sânu-i alb, negritele oraşe!". Poetul cântă impulsurile titanice, într-un univers lipsit de orizont metafizic, în care omul se autoglorifică în „dezolare". Cu toate influenţele ortodoxiste, devenite poncifuri, şi dincolo de ideologia subiacentă, aici subzistă câteva imagini viabile.

Opera

• Sărmanul pescar, Arad, 1926;

• Fulgi, Arad, 1927;

• Parodii adevărate, Arad, 1930;

• Răutăţi mici pentru oameni mari, Bucureşti, 1932;

• Ardealul, Arad, 1941;

• Ecoul tăcerii, Bucureşti, 1972.

Valeriu Bucuroiu, poet

Biografie

Valeriu Bucuroiu (17 iunie 1934, Cărpiniştea, judeţul Buzău - 31 ianuarie 1980, Bucureşti) - poet. Este fiul Elenei şi al lui Filip Bucuroiu, ţărani.

După absolvirea Facultăţii de Filologie-Pedagogie a Universităţii din Bucureşti (1957), a fost profesor de liceu în Bucureşti. Între 1968 şi 1971 este vicepreşedinte al Comitetului pentru Cultură şi Artă al municipiului Bucureşti, iar între 1971 şi 1980, activist la Comitetul Central al Partidului Comunist Român. A colaborat la „România literară”, „Steaua”, „Luceafărul”, „Orizont”, „Viaţa românească”, „Familia” şi „Săptămâna”. Debutează ca poet în anul 1969, în „România literară”. Debutul editorial are loc cu volumul de epigrame Floreta de argint, apărut în 1973.

Dacă primele volume, Floreta de argint şi Ascensor pentru cuvinte (1975), îl recomandă pe Bucuroiu drept un poet epigramatic din categoria ironiştilor de rafinată tradiţie (Cincinat Pavelescu şi Al. O. Teodoreanu), alte apariţii editoriale, ca Dimineaţa apelor (1976), O fiinţă (1977) şi Centurile de siguranţă (1979), adaugă o dimensiune nouă versurilor lui, transcriind o gamă mai largă de trăiri. Linia ironică nu e nicăieri abandonată, afirmându-se ca o constantă, iar lirica se grupează în jurul câtorva linii de forţă tematice şi stilistice. Autorul cultivă o poezie cu o structură clară, limpede, adoptând adesea o exprimare voit prozaică.

Crezul său, enunţat în volumul Dimineaţa apelor, afirmă că esenţa poeziei constă în conştiinţa definitivului: „îmi place culoarea definitivă, mă doare tot ce-i străveziu / Nu ştiu să-mi acopăr ochii şi nici nu vreau să ştiu”. Refuzând poetica vagului şi a imprecisului, Bucuroiu ezită între o lirică gnomică, grea de sensuri, şi căutarea unei „mitologii” a naturalului, în măsura în care natura înseamnă un îndemn la existenţă. Deschiderea spre lume, spre claritatea şi rigoarea minţii reprezintă „imperativele unui lirism care nu-şi mai caută fiinţa în introspecţie şi mister, ci în sentimentul exultant al existenţei” (Petru Poantă). Spirit cumpătat şi reflexiv („iar gândul drept nu zboară, el se cerne”), poetul exaltă aforistic energiile puse în slujba umanităţii.

Liricii senine, echilibrate şi optimiste din primele volume, Centurile de siguranţă îi adaugă zona mai gravă a reflexivităţii. Neliniştita căutare a unor certitudini duce spre o mai puţin senină viaţă lăuntrică: „Mă doare ora ce se-arată / Şi timpul ce aleargă-n mine, / Mă doare-a trupului / erată / Când cerul se roteşte / Pe galbenele-i şine”. O tonalitate nouă îşi face loc aici; versul limpede, aforistic adesea, capătă pe alocuri accente melancolice, tulburătoare, grave, dând seamă că poetul îşi lărgeşte problematica, dobândind altă percepţie a profunzimii.

Volumul Zidit în fereastră (1984), carte postumă, aparţine unor registre multiple. Tonul sobru, justiţiar se întreţese cu ironia amară. Poetul tratează în răspăr teme consacrate ale poeticii tradiţionale: „Crizantema îşi susţine teza de doctorat. / Subiectul: zăpada clorofilei. / Soarele - prezent în comisie. / Exigent. /încordat. / Aici nu există sentimentul / coborâtor / al / milei. / Aleargă printre nori / catapeteasma zilei.” Alte poezii surprind expansiuni ale eului, în dorinţa de autodefinire.

Opera literară

· Floreta de argint, prefaţă de Nichita Stănescu, Bucureşti, 1973;

· Ascensor pentru cuvinte, Bucureşti, 1975;

· Dimineaţa apelor, Bucureşti, 1976;

· O fiinţă, Bucureşti, 1977;

· Centurile de siguranţă, Bucureşti, 1979;

· Zidit în fereastră, Bucureşti, 1984.

Traduceri

· V.A. Slepţov, Vremuri grele, Bucureşti, 1974;

· R.I. Rojdestvenski, Poeme, prefaţă de Mircea Iorgulescu, Bucureşti, 1970;

· Osip Mandelştam, Silentium, prefaţă de Romul Munteanu, Bucureşti, 1980; Versuri, Bucureşti, 1984; Tristia, Bucureşti, 1994 (în colaborare cu Puiu Brăileanu).

Unui poet cu înclinaţii bahice, care se află la primul său volum

Bun cititor în grade, te vrei nemuritor,
Pândind celebritatea cu strofe-ntr-un picior;
Slujeşti cu pietate coniacul cel mai tare
Iar el ţi-aduce-n pagini doar stele... căzătoare!

Lui Toma George Maiorescu, pentru volumul de versuri Timp răstignit

Vorbind de Timpul răstignit
Tu Toma, la ce ai gândit?
La truda ta, de autor,
Sau... la sărmanul cititor?

Unui poet ermetic care face mult caz de muzicalitatea versurilor sale

Ai prins a intona printre octave
Şi versuri dolofane, şi versuri mai şiştave,
Şi-n cheia portativelor visării
Tu n-ai trecut de semnele-ntrebării...

Nicolae Fulga, poet, epigramist

La Parc se auzi cum că pădurea
E cârmuită oarecum aiurea,
Că pe augusta Leului retină
S-a instalat o pată de rutină.
Ştirea n-a rămas fără ecou,
Ci, pentru-a instala un spirit nou,
O linie mai dreaptă şi mai clară,
Pe Cârtiţă adjunct o instalară.

Cei doi se aliară de minune,
Promiseră pădurii lucruri bune...
E drept, mai retezară din suişuri,
Mai stinseră ceva din luminişuri
Şi sărbători parcă erau mai dese
Şi şefii se pupau pe la succese...
Până-ntr-o zi, când scaunul cel mare
Se răsturnă aşa de brusc şi tare,
Că bietul Leu, şi neatent săracul
Se duse până-n văii de-a berbeleacul
Se mai târî cu gând să ias-afară,
Dar nu găsi nici propte şi nici scară,
Iar când anchetă fu să fie
Sub scaun s-a găsit o galerie.

Şi-ar fi zis Leul - regele "defunct"
"Aşa-i când ţi se pune o cârtiţă adjunct".

TEATRU/FILM 31 Ianuarie

Cu Marin Moraru, actor român de teatru și film

Biografie

Marin Moraru (n. 31 ianuarie 1937, București, România – d. 21 august 2016, București, România) a fost un actor român de teatru și film.

Marin Moraru s-a născut la data de 31 ianuarie 1937 în București și s-a stins din viață la 21 august 2016, la București (Spitalul Elias). A absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L.Caragiale” în anul 1961, la clasa profesor Dina Cocea, având ca examen de diplomă rolul Agamiță Dandanache din piesa O scrisoare pierdută de I.L. Caragiale.

După absolvirea facultății, a activat ca actor pe scenele de la Teatrul Tineretului (1961-1964), apoi la Teatrul de Comedie (1965-1968), la Teatrul „Lucia Sturdza Bulandra” (1968-1971) și la Teatrul Național „Ion Luca Caragiale” (1971-1974).

După o perioadă în care a predat în calitate de conferențiar universitar la I.A.T.C. București (1974-1980), s-a reîntors în anul 1980 la Teatrul Național „I.L. Caragiale”. Din anul 2002 a fost societar de onoare al Teatrului Național din București

Piese de teatru

· Pigulete plus cinci fete de C. Bratu

· Chirița în provincie de Vasile Alecsandri

· Ocolul Pământului de P. Kohout

· Umbra de E. Swartz

· Troilus și Cresida de W. Shakespeare

· Capul de rățoi de George Ciprian

· D'ale carnavalului de I.L. Caragiale

· Nepotul lui Rameau de Diderot

· "Transplantarea inimii necunoscute de A. Marodin

· Leonce și Lenav de G. Buchner

· Un fluture pe lampă de Paul Everac

· Trei frați gemeni din Veneția de A. Mattiuzzi

· Ultima oră de Mihail Sebastian

· O noapte furtunoasă de I.L. Caragiale

· Saragosa

· Romulus cel Mare de Friedrich Dürrenmatt

· Gaițele de Alexandru Kirițescu

· Fundația de Valeho

· O scrisoare pierdută de I.L. Caragiale

· Așteptându-l pe Godot de Samuel Beckett

· Harap Alb de Radu Ițcuș

· Azilul de noapte de Maxim Gorki

· Take, Ianke și Cadîr de Victor Ion Popa

· Crimă pentru pământ, dramatizare de Gr. Gonța după romanul omonim de Dinu Săraru

· Egoistul de Jean Anouilh

· Femeia îndărătnică de W. Shakespeare

· Piscina de la miezul nopții de Peter Karvas

Filmografie

· Haiducii (1966)

· Un film cu o fată fermecătoare (1966)

· Maiorul și moartea (1967)

· Răzbunarea haiducilor (1968)

· Felix și Otilia (1972) - dublaj de voce Costache Giurgiuveanu

· Filip cel Bun (1974)

· Un comisar acuză (1974) - comisarul Ghiță Petrescu

· Un zâmbet pentru mai târziu (1974)

· Actorul și sălbaticii (1975) - majordomul Vasile

· Elixirul tinereții (1975)

· Toamna bobocilor (1975) - Toderaș

· Operațiunea Monstrul (1976) - Corneliu

· Tufă de Veneția (1977)

· Iarna bobocilor (1977) - Toderaș

· Concurs (1982)

· Faleze de nisip (1982)

· Ringul (1984) - Tom

· Zbor periculos (1984)

· Masca de argint (1985) - Boier Vâlcu

· Vară sentimentală (1986)

· Cuibul de viespi (1986)

· Chirița în Iași (1987)

· În fiecare zi mi-e dor de tine (1988)

· Inimă de țigan (2007) - Cristofor

· Regina (2008) - Cristofor

· Iubire și Onoare (2010) - Mohamed

· Pariu cu viața (2011) - Silviu ”Bunicu” Crăciun

· O nouă viață (2014) - Silviu ”Bunicu” Crăciun

Actorul si salbaticii (1975):

Cu Lucia Mureșan ("Secretul lui Bachus", "Miss Litoral").

Biografie

Lucia Mureșan (n. 31 ianuarie 1938, Cluj - d. 12 iulie 2010, Cluj) a fost o actriță română de teatru și film. A jucat și în producții de teatru televizat și radiofonic. A lecturat timp de mulți ani o parte din textele documentarelor prezentate în emisiunea Teleenciclopedia, difuzată de Televiziunea Română.

Actrița a fost descendenta unei familii de intelectuali români transilvăneni. A fost botezată de Ion Agârbiceanu, pe atunci protopopul greco-catolic al Clujului.

Lucia Mureșan a absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică din București în 1958, la secția Arta actorului,^[1] sub îndrumarea Irinei Răchițeanu.^[2] A fost repartizată împreună cu întreaga promoție la Piatra Neamț.^[3]

Teza de doctorat a Luciei Mureșan se intitulează Rolul cuvântului în realizarea imaginii scenice – orice glas ascultă glas

În 1958 a revenit la Cluj.^[3] Aici și-a făcut debutul ca actriță în același an, interpretând la Teatrul Național din oraș rolul Domnica Radu din Secunda '58 de Dorel Dorian. Pe această scenă a mai jucat rolurile Ofelia din Hamlet de William Shakespeare și Ondine din piesa cu același nume de Jean Giraudoux. În 1965 intră în echipa Teatrului „Constantin Nottara” din București;^[4] trupa de aici, alcătuită de către directorul Horia Lovinescu (pus în funcție cu doar un an în urmă^[5]), îi mai cuprindea pe tinerii actori Anda Caropol, Emil Hossu, Gilda Marinescu și Alexandru Repan.^[2]

Dintre montările de teatru în care a fost distribuită Lucia Mureșan, de un succes deosebit s-a bucurat comedia Micul infern de Mircea Ștefănescu, în regia lui Mihai Berechet. Spectacolul a fost prezentat în nouăsprezece stagiuni, însumând aproape șapte sute de reprezentații. Din distribuție mai făceau parte: George Alexandru, Ion Dichiseanu, Emilia Dobrin, Silvia Dumitrescu-Timică, Dorin Moga, Ștefan Radof și Ion Siminie.^[6]

Cariera actriței a însumat peste o sută de spectacole de teatru și înregistrări de teatru radiofonic și de televiziune și în jur de cincisprezece producții cinematografice.^[3] În film a jucat cu precădere roluri secundare.^[2] Acestora se adaugă activitatea ca realizator de emisiuni radiofonice și televizate, domeniu în care a debutat în 1958;^[1] în acest sens, sunt binecunoscute aparițiile Luciei Mureșan în emisiunea Teleenciclopedia, difuzată de postul public din România, unde actrița lectura texte ale documentarelor prezentate.

Și-a început activitatea didactică în 1963, susținând cursuri de Arta și tehnica vorbirii la Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică din București. Continuă să predea în această instituție până în 1992, când se transferă la Universitatea Hyperion din București, unde prezintă cursuri de „Arta actorului”, „Vorbire scenică” și „Analiza procesului scenic”. Din 1996 până în 2002 activează în Universitatea Ecologică din București, care îi oferă în anul 1997 funcția de decan al Facultății de Arte.^[1] În 2002, a devenit profesor și decan al Facultății de Teatru din Universitatea „Spiru Haret” din capitală

Actrița a fost căsătorită din 1960 cu fotograful Ion Miclea (1931–2000), cunoscut pentru obținerea unor importante premii internaționale, dar și pentru ocupația de fotograf personal al liderului politic comunist Nicolae Ceaușescu.^[3]^[7]

A fost înmormântată în data de 14 iulie 2010 în Cimitirul Central din Cluj după ritualul greco-catolic

Spectacole de teatru

Teatrul Național din Cluj

· Secunda '58 de Dorel Dorian (1958) – Domnica Radu

· Hamlet de William Shakespeare – Ofelia

· Ondine de Jean Giraudoux – Ondine

Teatrul „Constantin Nottara“ din București

· Meșterul Manole de Lucian Blaga – Mira

· Stana de Ion Agârbiceanu (adaptare) – Stana

· Și eu am fost în Arcadia de Horia Lovinescu – Laura

· Ultima cursă de Horia Lovinescu – Claudia

· Adela de Garabet Ibrăileanu (adaptare) – Adela

· Othello de William Shakespeare – Desdemona

· Casa Bernardei Alba de Federico García Lorca – Angustias

· Echilibru fragil de Edward Albee – Julia

· Întoarcerea la Micene de Evangelos Averoff-Tossizza – Frumoasa Elena

· Micul infern de Mircea Ștefănescu – Viorica Vernescu

· Sentimente și naftalină de Sidonia Drăgușanu – femeia în gri

· Pensiunea doamnei Olimpia de Ion Dumitru Șerban (1982) – Angela

· Vino la pod, iubita mea! de Kiszely Gábor (2001) – Cordelia

Teatrul Național București „Ion Luca Caragiale“

· Profesionistul de Dușan Covacevici

Teatrul Național Radiofonic

· Bogdan Dragoș de Mihai Eminescu

· Comisarul și înalta societate de Robert Lamoreaux

· Duminica orbului de Cezar Petrescu

· Electra (adaptare)

· Emilia Galotti de Gotthold Ephraim Lessing (adaptare)

· George Enescu și prințesa iubită (adaptare)

· Ioan Botezătorul de Hermann Sudermann

· Ioana pe rug de Dina Cocea

· Ion de Liviu Rebreanu (adaptare)

· Legături primejdioase de Choderlos de Laclos (adaptare)

· Maria Stuart de Friedrich Schiller

· Micul infern de Mircea Ștefănescu

· Mihai Eminescu. Veronica Micle. Replici (2001) de Pușa Roth

· Odiseea de Homer (adaptare)

· Oedip la Colona de Sofocle

· Părintele Serghei de Lev Tolstoi

· Pasărea albastră de Maurice Maeterlinck

· Povestea celor șapte stele de Alexandre Dumas, tatăl (adaptare)

· Prințul din adâncul pământului de Costin Tuchilă (adaptare)

· Simpozionul de Alisa Tanskaia

· Troienele de Euripide – Corifeea

· Troienii la Cartagina de Virgiliu

· Tulnicile Iancului de Dominic Stanca

· Ultima oră de Mihail Sebastian

· Un roman de dragoste de Honoré de Balzac (adaptare)

Teatrul Național de Televiziune

· Troienele de Euripide (1967) – Corifeea

· Micul infern de Mircea Ștefănescu – Viorica Vernescu

Filmografie

· Gioconda fără surâs (1967) – Ioana

· Serata (1971)

· Întoarcerea lui Vodă Lăpușneanu (1979) – Regina Isabela

· Liniștea din adîncuri (1982)

· Buletin de București (1983)

· Raliul (1984)

· Figuranții (1987)

· A doua variantă (1987)

· Drumeț în calea lupilor (1988) – doamna Iorga

· Divorț... din dragoste (1992)

· Natures mortes" (2000, film de televiziune)

· Raport despre starea națiunii (2002) – Mărioara Zegrea

· Une place parmi les vivants (2003)

· Corps et âmes (2003, film de televiziune) – Madame Faussait

· Buricul pământului (2005) – doctorița

Micul Infern HQ:

În regia lui Alexandru Tatos

Biografie

Alexandru Adrian Teodor Tatos^[1] (n. 9 martie 1937, București, România – d. 31 ianuarie 1990, București, România) a fost un regizor și scenarist român.

Alexandru (Sandu) Tatos s-a născut pe 9 martie 1937, la București. A absolvit Secția de Regie Teatru a Institutului de Artă Teatrală și Cinematografică "I.L. Caragiale" din București, în 1969, la clasa prof. Radu Penciulescu, asistent Mihai Dimiu.

În 1971 montează două piese de "commedia dell'arte", "Nebunia lui Pantalone" și „Farsa lui Pathelin”, pentru Televiziunea Română.

Începând din 1973, se alătură de colegul și prietenul său, regizorul de film Dan Pița, cu care filmează primele 6 episoade din serialul TV "Un August în Flăcări” (1974). Serialul de aventuri cu tentă politică și polițistă a cărui acțiune se desfășoară în contextul evenimentelor din august 1944, în 13 episoade, și este realizat de 4 regizori, cei doi fiind schimbati cu Radu Gabrea și Doru Năstase în urma unui conflict cu scenariștii Eugen Barbu și Nicolae Paul Mihail. Este primul serial TV realizat de TVR împreună cu Studiourile de la Buftea.

În paralel pune în scenă 5 piese, în diferite teatre din țară, până în 1976.

Debutează în cinematografie cu filmul "Mere roșii", în 1976, ajutat de prietenii săi, Dan Pița și Mircea Veroiu, care-l sfătuiesc cum să-și curețe și să-și finiseze opera.

Al doilea film, "Casa dintre Câmpuri" (1979), pe scenariul lui Corneliu Leu, cu participarea altui coleg de-al său, a regizorului de film Mircea Daneliuc, alături de actorii Mircea Diaconu și Tora Vasilescu, este un film pe care-l face mai mult presat de situația în care se afla, între grija de a-și asigura existența de zi cu zi, și frica, să nu-și piardă suportul studioului.

"Rătăcire" din anul 1978, atacă un subiect la ordinea zile: "mirajul vestului". Căsătoria unei tinere frumoase (Ioana Pavelescu), cu un partener străin pentru a părăsi țara, și conflictul cu realitatea întâlnită.

Cel mai bun film este considerat "Secvențe" din 1982, care se ocupă, în 3 episoade, cu viața unei echipe de filmare, în care regizorul este jucat de Alexandru Tatos însuși.

Filmul „Conrad Haas”, povestește despre inventatorul austriac cu același nume (n. 1509, Dornbach, azi cartier al Vienei - d. 1576, Sibiu), precursor al zborului cu racheta, care si-a imaginat, între 1529-55, la Sibiu, tehnica rachetei în trepte.

"Secretul Armei.. secrete" (1988), este un fel de "commedia dell'arte" cinematografică, un basm modern, în haine de comedie burlescă, în care poveștile se amestecă ingenios cu elemente din mitologia civilizației moderne: monitoare TV cu transmisii fotbalistice, muzică și gesticulație specifice universului disco-punk & pop-rock etc.

A reușit să facă 9 filme, dintre care ultimul, "Cine are dreptate?" (1990), pe un scenariu de Paul Everac, cu Oana Pellea, a avut premiera după moartea sa.

A ținut un jurnal, ceeace era f. periculos, la timpurile acelea, în care dezvăluie multe detalii din viața de zi cu zi, frica de a nu rata, șsi față de concurența colegilor, ("frustul minimalist" al lui Mircea Daneliuc, "oniricul" și "estetul" Dan Pița), lupta cu viața zilnică și cu singurătatea, dar și cu sistemul comunist, cu cenzura etc., publicat postum sub titlul "Pagini de Jurnal", 1994, Editura Albatros.

A murit la 31 ianuarie 1990, la București, la 53 de ani, la numai o lună după Revoluție, de abces pulmonar.

Regizor de Teatru TV

"Nebunia lui Pantalone" (TV, 1971), cu Mihai Pălădescu (Pantalone), Marin Moraru (Doctorul), Gheorghe Dinică (Brighella), Jean Lorin Florescu, Florian Pittiș, Dan Tufaru, Mariana Mihuț, Ileana Cernat...

"Farsa lui Pathelin” (TV, 1971), cu Gina Patrichi, Marin Moraru...

Filmografie

Ca regizor

· Un August în flăcări (TV, 1974), Dan Pița și Alexandru Tatos (primele 6 episoade); Scenariul: Eugen Barbu și Nicolae Paul Mihail, cu Florin Piersic (Tiberiu Danacu / Armand Sachelarie), Liviu Ciulei (Ministrul de Interne, Ionescu Tismana), Sergiu Nicolaescu, Amza Pellea, Toma Caragiu (Șeful Siguranței, Mizdrache), Violeta Andrei (D-na Robescu), Ioana Bulcă, Mircea Diaconu, Valeria Seciu

· Mere roșii (1976), scenariu Ion Băieșu, cu Mircea Diaconu, Ion Cojar, Emilia Dobrin, Angela Stoenescu

· Rătăcire (1978), scenariu Ion Băieșu și Alexandru Tatos, cu Dan Nuțu, Ioana Pavelescu

· Duios Anastasia trecea (1979), scenariu Dumitru Radu Popescu, cu Anda Onesa, Amza Pellea

· Casa dintre câmpuri (1979), scenariu Corneliu Leu, cu Mircea Daneliuc, Amza Pellea, Tora Vasilescu

· Secvențe (1982), scenariu Alexandru Tatos, cu Ion Vîlcu, Geo Barton

· Fructe de pădure (1983), scenariu Dumitru Radu Popescu, cu Ion Besoiu, Ion Fiscuteanu

· Conrad Haas (1984), despre racheta inventatorului austriac, din 1529...

· Der Glockenkäufer (Negustorul de Clopote (1984)

· Întunecare (1985), după romanul omonim al scriitorului Cezar Petrescu, cu Dan Condurache, Florin Zamfirescu, Ioana Pavelescu

· Secretul armei secrete (1988), comedie muzicală, scenariu Alexandru Tatos, cu Mircea Diaconu, Victor Rebengiuc, Carmen Galin

· Negustorul de clopote (1989), colaborare cu Frieder Schuller, cu Mircea Diaconu

· Cine are dreptate? (1990), scenariu Paul Everac, cu Emilian Belcin, Andrei Finți, Oana Pellea

Ca scenarist

· Secvențe (1982)

· Secretul armei… secrete (1988)

Ca actor

· Secvențe (1982)

Fructe de pădure 1983:

În regia lui Cristian Munteanu

Biografie

Cristian Munteanu a absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică din Bucureşti în 1959. Regizor mai întâi la Teatrul din Piatra Neamţ, a fost angajat în 1962 la Radiodifuziunea Română, ca regizor artistic. După decembrie 1989, a devenit primul redactor-şef al Redacţiei Teatru, care fusese până atunci secţie a redacţiei emisiunilor culturale. Practic, Cristian Munteanu a pus bazele activităţii distincte a acestei redacţii în forma în care se desfăşoară ea astăzi. Cele patru decenii şi jumătate dedicate teatrului radiofonic înseamnă peste o mie de spectacole cu piese din toate epocile de creaţie, de la antici la contemporani, ilustrând toate speciile de teatru, de la cele consacrate la formule moderne, cum sunt documentarul teatral sau emisiunile scenarizate. În toate, amprenta stilistică a regizorului este inconfundabilă. Ea se traduce printr-un simţ aparte al construcţiei teatral-radiofonice, aspect esenţial în această formă de artă, care,
adresându-se unui singur simţ, auzul, recompune un univers întreg. A alege dintre spectacolele sale radiofonice, multe – înregistrări de referinţă intrate în Fonoteca de Aur, nu este o întreprindere lesnicioasă. Realizatorul programului a încercat însă ca prin această selecţie să ofere o imagine cât mai cuprinzătoare, alegând mari lucrări dramatice din epoci complet diferite, urmate de o dramatizare de succes; totodată spectacole diferite ca formulă şi care atestă complexitatea şi rafinamentul gândirii artistice a regizorului Cristian Munteanu. Luni noaptea veţi asculta Viaţa e vis de Calderón de la Barca, spectacol din 1976, avându-l în rolul lui Segismundo pe Alexandru Repan, alături de Fory Etterle, Lucia Mureşan, Melania Cârje, N. Luchian Botez. Capodopera scriitorului spaniol este tălmăcită încântător de Cristian Munteanu, care avea ştiinţa de a alcătui distribuţii excelente, punând în evidenţă cât se poate de convingător calităţile unui actor. De-a lungul timpului, a avut ocazia de a lucra cu mari actori ai scenei româneşti din generaţii diferite şi cred că multe dintre aceste înregistrări i-au marcat deopotrivă pe interpret şi pe regizor.

"Arca lui Noe" de Lucian Blaga:

Anton Pavlovici Cehov - Trei Surori

Trei Surori- Anton Pavlovici Cehov - Teatru TV (1993):

La un pas de moarte - Ilf si Petrov 1966

SFATURI UTILE 31 Ianuarie

RECOMANDARE PENTRU CEI CE AU PROBLEME CU PĂRUL ȘI CU VEDEREA

Mulți oameni se confruntă cu probleme cum ar fi căderea părului dar şi cu probleme de vedere, însă norocul nostru este natura ce ne inconjoară întrucât aceasta ne oferă atât de multe soluţii, încât este păcat să optăm pentru produsele chimice din comerţ.

Te asigur că după doar câteva săptămâni de utilizare a acestui preparat, vei vedea cu adevarat diferenţa.....

Pentru prepararea acestui amestec vei avea nevoie de:

• 100 de grame de ulei din seminţe de in

• două lămâi

• 500 de grame de miere

• un cățel de usturoi

Preparare si utilizare:

- Curața usturoiul apoi pune-l la blender împreună cu cele două lămâi spalate bine.

- Amestecă bine, până când obţi o pastă omogenă.

- Adaugă la final uleiul şi mierea apoi amestecă din nou.

Pune preparatul într-un borcan şi depozitează la frigider.

Ia câte o lingură cu jumătate de ora înaintea fiecărei mese. Trebuie să consumi 3 linguri din acest preparat, zilnic.