REVISTA

IMPORTANȚA ZILEI DE ASTĂZI ÎN ISTORIE, RELIGIE ȘI ARTE

                               NR 160  -    1 MARTIE 2018

Din cuprins:
* SFATURI UTILE - Despre mărțișor
* RELIGIE ORTODOXĂ Sf Cuv Mc Evdochia; Sf Cuv Domnina; Psalmi
*ARTĂ CULINARĂ – REȚETE PENTRU POSTUL SFINTELOR PAȘTI – ZIUA 11
*ISTORIE PE ZILE
* ARTE:
        -    MUZICĂ
        -    POEZIE
        -    TEATRU/FILM
* GÂNDURI PESTE TIMP: Citate din operele lui Gheorghe Asachi și Ion Creangă

SFATURI UTILE 1 Martie

Nu uitați de MĂRȚIȘOR!

DE 1 MARTIE OFER CÂTE UN MĂRȚIȘOR MUZICAL FIECĂREI DOAMNE ȘI DOMNIȘOARE CU MULT DRAG!

ANTONIO VIVALDI - La primavera ( Spring - full version): 

CÂTE CEVA DESPRE MĂRȚIȘOR

Mărțișorul este un mic obiect de podoabă legat de un șnur împletit dintr-un fir alb și unul roșu, care apare în tradiția românilor și a unor populații învecinate. Femeile și fetele primesc mărțișoare și le poartă pe durata lunii martie, ca semn al sosirii primăverii

Împreună cu mărțișorul se oferă adesea și flori timpurii de primăvară, cea mai reprezentativă fiind ghiocelul.

Mituri ale Mărțișorului

Voinicul care a eliberat Soarele

Un mit povestește cum Soarele a coborât pe Pământ în chip de fată preafrumoasă. Dar un zmeu a furat-o și a închis-o în palatul lui. Atunci păsările au încetat să cânte, copiii au uitat de joacă și veselie, și lumea întreagă a căzut în mâhnire. 

Văzând ce se întâmplă fără Soare, un tânăr curajos a pornit spre palatul zmeului să elibereze preafrumoasa fată. A căutat palatul un an încheiat, iar când l-a găsit, a chemat zmeul la luptă dreaptă. 

Tânărul a învins creatura și a eliberat fata. Aceasta s-a ridicat înapoi pe Cer și iarăși a luminat întregul pământ. A venit primăvara, oamenii și-au recăpătat veselia, dar tânărul luptător zăcea în palatul zmeului după luptele grele pe care le avuse. Sângele cald i s-a scurs pe zăpadă, până când l-a lăsat pe tânăr fără suflare. În locurile în care zăpada s-a topit, au răsărit ghiocei — vestitori ai primăverii. Se zice că de atunci lumea cinstește memoria tânărului curajos legând cu o ață două flori: una albă, alta roșie. Culoarea roșie simbolizează dragostea pentru frumos și amintește de curajul tânărului, iar cea albă simbolizează ghiocelul, prima floare a primăverii

Lupta Primăverii cu Iarna

Conform unui mit care circulă în Republica Moldova, în prima zi a lunii martie, frumoasa Primăvară a ieșit la marginea pădurii și a observat cum, într-o poiană, într-o tufă de porumbari, de sub zăpadă răsare un ghiocel. Ea a hotărât să-l ajute și a început a da la o parte zăpada și a rupe ramurile spinoase. Iarna, văzând aceasta, s-a înfuriat și a chemat vântul și gerul să distrugă floarea. Ghiocelul a înghețat imediat. Primăvara a acoperit apoi ghiocelul cu mâinile ei, dar s-a rănit la un deget din cauza mărăcinilor. Din deget s-a prelins o picătură de sânge fierbinte care, căzând peste floare, a făcut-o să reînvie. În acest fel, Primăvara a învins Iarna, iar culorile mărțișorului simbolizează sângele ei roșu pe zăpada albă.

Fratele și sora Hanului

„Legenda Mărțișorului este foarte veche, datând pentru Bulgari din perioada primului han. Pe când sora sa și fratele său se aflau în prizonierat, hanul le-a trimis un șoim care avea legat un fir de ață albă pentru a-i înștiința că îi va ajuta să evadeze. Cei doi au reușit să fugă, însă în apropiere de malul Dunării, el a fost ucis de urmăritori și ea atunci a dat drumul șoimului care avea legat de picior firul de ață albă înroșit de sângele fratelui său, pentru a-i da de veste hanului despre moartea fratelui. La aflarea veștii, de durere, hanul a poruncit ostașilor să poarte un fir de lână albă și unul de lână roșie pentru a-i feri de necazuri, eveniment care ar fi avut loc la 1 Martie 681. ”

Istoric

Originile sărbătorii mărțișorului nu sunt cunoscute exact, dar prezența sa atât Români cât și la Bulgari (sub numele de Martenița) este considerată ca fiind datorată substratului comun Daco-Tracic, anterior romanizării la primii și slavizării la ultimii, deși legendele populare îi dau alte origini, care, la Bulgari, sunt legate de întemeierea primului lor hanat la Dunăre, în anul 681. Se mai consideră deasemenea că sărbătoarea mărțișorului a apărut pe vremea Imperiului Roman, când Anul Nou era sărbătorit în prima zi a primăverii, în luna luiMarte. Acesta nu era numai zeul războiului, ci și al fertilității și vegetației. Această dualitate este remarcată în culorile mărțișorului, albul însemnând pace, iar roșu — război. Anul Nou a fost sărbătorit pe 1 martie până la începutul secolului al XVIII-lea.

Cercetări arheologice efectuate în România, la Schela Cladovei, au scos la iveală amulete asemănătoare cu mărțișorul datând de acum cca. 8 000 ani. Amuletele formate din pietricele vopsite în alb și roșu erau purtate la gât. Documentar, mărțișorul a fost atestat pentru prima oară într-o lucrare de-a lui Iordache Golescu. Folcloristul Simion Florea Marian presupune că în Moldova și Bucovina mărțișorul era compus dintr-o monedă de aur sau de argint, prinsă cu ață albă-roșie, și era purtat de copii în jurul gâtului. Fetele adolescente purtau și ele mărțișor la gât în primele 12 zile ale lui martie, pentru ca mai apoi să îl prindă în păr și să-l păstreze până la sosirea primilor cocori și înflorirea arborilor. La acel moment, fetele își scoteau mărțișorul și-l atârnau de creanga unui copac, iar moneda o dădeau pe caș. Aceste „ritualuri” asigurau un an productiv.

În prezent

În prezent, mărțișorul este purtat întreaga lună martie, după care este prins de ramurile unui pom fructifer. Se crede că aceasta va aduce belșug în casele oamenilor. Se zice că dacă cineva își pune o dorință în timp ce atârnă mărțișorul de pom, aceasta se va împlini numaidecât. La începutul lui aprilie, într-o mare parte a satelor României și Moldovei, pomii sunt împodobiți de mărțișoare.

În Republica Moldova, în fiecare an are loc festivalul muzical „Mărțișor”, care începe pe data de 1 martie și durează până la 10 martie.^[3] În acest an, festivalul se află la ediția a 48-a.

În unele județe ale României, mărțișorul este purtat doar primele două săptămâni. În localitățile transilvănene mărțișoarele sunt atârnate de uși, ferestre, de coarnele animalelor domestice, întrucât se consideră că astfel se pot speria duhurile rele. În județul Bihorse crede că dacă oamenii se spală cu apa de ploaie căzută pe 1 martie, vor deveni mai frumoși și mai sănătoși. În Banat fetele se spală cu zăpadă pentru ca să fie iubite. Tot aici, fetele sunt cele care oferă mărțișoare băieților (in mod tradițional mărțișoarele sunt făcute de ele însele). În Dobrogea mărțișoarele sunt purtate până la sosirea cocorilor, apoi aruncate în aer pentru ca fericirea să fie mare și înaripată.În zona Moldovei pe 1 martie se oferă mărțișoare băieților de către fete, aceștia oferind la rândul lor fetelor mărțișoare de 8 martie (o mică diferență față de restul țării).

Sărbătoarea mărțișorului se poate întâlni în zona Balcanilor la Aromâni și Megleno-Români, precum și la Bulgari care o numesc Martenița (Мартеница), și deasemenea în Macedonia și Albania.

ISTORIE PE ZILE 1 Martie

Evenimente

·         509 I. I Chr. – Consulul roman Publius Valerius Publicola, organizeaza la Roma primul Triumf, după victoria sa asupra regelui detronat Lucius Tarquinius Superbus in bătălia de la Silva Arsia.

·         86 I.I Chr. – Lucius Cornelius Sulla, în fruntea unei armate romane, ocupă  Atena, dupa infrangerea tiranului Aristion sprijinit de trupele de Mitridates al VI-lea. Lucius Cornelius Sulla Felix (138 î.Hr.-78 î.Hr.) a fost un general și om politic roman, care ca dictator prin încearcările lui de a constitui o formă nouă de stat, contribuie de fapt la destrămarea statului.

·         293 – Impăratul Diocletian si co-imparatul Maximinian ii numesc pe Constantinus Chlorus si Galerius in demnitatea de Cezari, fapt considerat a fi in Imperiul Roman începutul Tetrarhiei , cunoscuta sub numele de Quattuor Principes Mundi (“Patru conducători ai lumii”).

·         1146 – Inscaunarea Papei Eugeniu al-II-lea. Eugeniu al III-lea (Bernardo Paganelli de Montemagno), a fost papa intre anii 1146 à 1153. Fost călugăr cistercian,el s-a bucurat de sprijinul Sf. Bernard de Clairvaux, impreuna cu care a continuat reforma iniţiată de Papa Grigore al VII-lea.
El a initiat a doua cruciada, a creat Sacrul Colegiu, a început construcţia palatului papal şi a aprobat infiintarea Ordinului Sf. Ioan de Ierusalim (în prezent Ordinul de Malta).A murit  la 8 iulie 1153 în orasul Tivoli.

·         1562 – Are loc Masacrul de Vassy în care cincizeci de protestanți au fost uciși, iar aproximativ o sută cincizeci răniti de trupele ducelui de Guise, la șase săptămâni de la semnarea Edictului din ianuarie 1562, prin care regele a permis protestanții sa ase intruneasca in public. Este începutul războaielor religioase franceze, care vor macina Franţa timp de peste treizeci de ani. Hughenot este un nume dat protestantilor calviniști francezi si se pare ca denumirea acestora provine din cuvantul german Eidgenossen, care inseamna “uniti prin juramant”. Erau organizați în comunități independente sub autoritatea unui sinod național în 1559 si au creat un aparat administrativ și militar prin care au devenit un corp autonom în cadrul statului, deseori în conflict cu puterea monarhică. În urma războaielor religioase care i-au opus catolicilor, hughenoții au reușit să obțină libertatea de cult, locuri în parlament și sa detina controlul a cca. 100 de fortărețe, printre care La Rochelle, Cognac și Montauban. Puterea militară hughenotă a fost desființată apoi de Cardinalul Richelieu (asedierea si cucerirea orașului La Rochelle, 1628); Ludovic al XIV-lea a completat acțiunea de consolidare a monarhiei și de restaurație catolică deplină (revocarea Edictului din Nantes, 1685), obligând numeroase comunități de hughenoți să emigreze în țări protestante.

·         1564: Tomșa Voievod, presat de turci și tătari, se refugiază în Polonia. Tronul Țării Moldovei, pentru a doua oară, este ocupat de Alexandru Lăpușneanu. Alexandru Lăpușneanu a fost un domn al Moldovei care a domnit între septembrie 1552 – 18 noiembrie 1561 și octombrie 1564 – 9 martie 1568. Figura sa a fost popularizată de scriitorul Costache Negruzzi, care l-a imortalizat în nuvela Alexandru Lăpușneanu, atribuindu-i celebrele fraze „De mă voiu scula, pre mulți am să popesc și eu…” și „Dacă voi nu mă vreți, eu vă vreu…”

·         1565 – A fost fondat orasul Rio de Janeiro de către cavalerul portughez Estacio de Sá (1520-1567), care l-a numit “São Sebastião do Rio de Janeiro” (Râul St Sebastian ianuarie), în onoarea regelui Sebastian al Portugaliei. Golful în care este situat Rio de Janeiro (Golful Guanabara) a fost descoperit de europeni la 1 ianuarie 1502, prin exploratorul portughez Gaspar de Lemos; l-a numit „Rio” pentru că a crezut că era mai degrabă o gură de râu decât un golf. Orașul Sfântul Sebastian Rio de Janeiro a fost fondat la 1 martie 1565 în onoarea regelui Sebastian I al Portugaliei. Rio de Janeiro a fost capitala Braziliei din 1764 până în 1960, când guvernul a fost transferat la Brasília, dar el a rămas unul dintre cele mai importante orașe din țară, al doilea ca mărime după São Paulo. Între 1808 și 1821, în timpul invaziei napoleoniene a Portugaliei metropolitane, orașul a devenit capitala Portugaliei și a imperiului portughez.

·         1632 – Champlain devine guvernator al Noii Frante de  pe continentul american,in actuala Canada de azi. A fost numit în această demnitate de cardinalul Richelieu. Samuel de Champlain (n. 1567, Brouage, Franța – d.25 decembrie 1635, Québec, Canada) a fost un geograf, explorator și cartograf francez, întemeietorul orașului Québec și primul Guvernator General al Canadei, între 1613 și 1627, de facto, respectiv între 1627 și 1635, numit de regele Ludovic al XIII-lea al Franței.

·         1746: Constantin Mavrocordat, domnul Țării Românești (1744-1746), clerul înalt și boierii hotărăsc eliberarea din șerbie a rumânilor fugiți, care se reîntorc în țară; liberi ca persoană, țăranii rămân totuși dependenți economic de boieri, fiind obligați să presteze boierului 12 zile de clacă, în Țara Românească și 24 de zile, în Moldova. Constantin Mavrocordat (n. 27 februarie 1711, Constantinopol – d. 23 noiembrie 1769, Iași) a fost domn al țărilor române. În Țara Românească a domnit de șase ori: septembrie 1730 – octombrie 1730; 24 octombrie 1731 – 16 aprilie 1733; 27 noiembrie 1735 – septembrie 1741; iulie 1744 – aprilie 1748; c. 20 februarie 1756 – 7 septembrie 1758 și 11 iunie 1761 – martie 1763 și în Moldova de patru ori: 16 aprilie 1733 – 26 noiembrie 1735; septembrie 1741 – 29 iunie 1743; aprilie 1748 – 31 august 1749 și 29 iunie 1769 – 23 noiembrie 1769.

·         1781: Alexandru Vodă Ipsilanti, domn în Țara Românească, a emis „Hrisovul Orfanotropiei”, document ce reglementa activitatea unei instituții ce urma să aibă în grijă copiii abandonați; această instituție gândită în spiritul bizantin al epocii nu a funcționat însă niciodată. Alexandru Vodă Ipsilanti (1725-1807) a fost domn în Țara Românească: 15 septembrie 1774 – februarie 1782 și august 1796 – decembrie 1797 și în Moldova: decembrie 1786.

·         1840: Adolphe Thiers devine prim-ministru al Franței. Adolphe Thiers (n. 18 aprilie 1797 – d. 3 septembrie 1877) a fost un avocat, jurnalist, istoric și om politic francez. A deținut diferite funcții politice ca: prim-ministru în timpul lui Ludovic-Philippe, președinte interimar al Franței, președinte al Consiliului de Miniștri în perioada Monarhiei din Iulie, deputat în perioada celei de-A Doua Republici. A fost ales membru în Academia Franceză în 1833.

·         1867 – A aparut la Iasi, apoi la Bucuresti, revista “Convorbiri literare”,organ de presă al „Junimii”– grupare politică și literară condusă de Titu Maiorescu care a exercitat o puternica influenta asupra miscarii literare romanesti. În primul număr al revistei, Iacob Negruzzi preciza că: Sub numele de „Convorbiri Literare” va apare la doue septemâni o revistă în formatul stinsei „România Literară”. Primul redactor, apoi director al acestei reviste, a fost Iacob Negruzzi. Publicatia a aparut pana in 1944, cu o singura intrerupere intre anii 1916 si 1919.

·         1872: A fost înființat primul parc național din lume, Yellowstone" (SUA)

·         1877: Puterile semnatare ale Tratatului de la Paris din 1856 au adoptat, la Londra, un protocol prin care recomandau Turciei să acorde unele libertăţi popoarelor supuse. Refuzul acesteia va deschide calea războiului, in urma caruia Romania si alte tari balcanice si-au obtinut independenta statala.

·         1880: Are loc înființarea legației germane la București, in România independenta.

·         1889 - Ferdinand de Hohenzollern a fost proclamat, prin Decret, principe al României, cu titlul de Alteţă Regală. Ferdinand I de Hohenzollern-Sigmaringen (n. 12/24 august 1865, Sigmaringen – d. 20 iulie 1927, Castelul Peleș, Sinaia) al doilea rege al României, din 10 octombrie 1914 până la moartea sa.

·         1892: apare la Fălticeni, România, revista a Partidului Naţional Român, care definitivează textul "Memorandumului " redactat de patriotul transilvanean Iuliu Coroianu. Arthur Gorovei (n. 19 februarie 1864, Fălticeni – d. 19 martie 1951, București) a fost un academician român, folclorist, etnograf, membru de onoare (1940) al Academiei Române. Născut la 19 februarie 1864 la Fălticeni, învață la școala sătească din Rădăuți, urmând clasele primare și gimnaziul la Fălticeni, de unde trece apoi la Institutele Unite din Iași, de unde își ia bacalaureatul. Licențiat în Drept la Universitatea din Iași; magistrat până în 1903 iar apoi avocat la Fălticeni. A fost Prefect al județului Suceava și Primar al orașului Fălticeni. Ales membru corespondent al Academiei Romane (1915); Doctor Honoris Causa de la Universitatea din Cernăuți; În 1892 a fondat revista de folclor „Șezătoarea”, care a apărut regulat timp de 26 de ani. Ultimul număr scos în anul 1931 cuprinde indicele analitic și alfabetic al celor 25 de volume ale acestei importante reviste.

·         1896: Savantul francez Henri Becquerel descoperă radioactivitatea naturală. Antoine Henri Becquerel (n. 15 decembrie 1852, Paris — d. 25 august 1908, Le Croisic, Loire-Atlantique) a fost un fizician francez, laureat al Premiului Nobel în domeniul fizicii, în anul 1903, ca urmare a descoperirii fenomenului de radioactivitate spontană.

·         1906 – A debutat revista “Viata romaneasca”, revista “literara si stiintifica”, sub directia lui Constantin Stere si Paul Bujor, secretar de redactie fiind Garabet Ibraileanu. Constantin G. Stere sau Constantin Sterea (n. 1 iunie 1865, Ciripcău, ținutul Soroca, Gubernia Basarabia, Imperiul Rus – d. 26 iunie 1936, Bucov, județul Prahova, Regatul României) a fost un om politic, jurist, savant și scriitor român. În tinerețe, pentru participarea la mișcarea revoluționară narodnicistă, este condamnat de autoritățile țariste la închisoare și surghiun în Siberia (1886-1892).

·         1907: Și-a început activitatea Serviciul de urgență „Salvarea", din inițiativa dr. Mina Minovici. Mina Minovici (n. 30 aprilie 1858, Brăila – d. 25 aprilie 1933, București) a fost un medic legist și farmacist român. Este faimos pentru studiile aprofundate despre alcaloizii cadaverici, putrefacție, simularea bolilor mintale și antropologie medico-legală. Este fondatorul școlii române de medicină judiciară și a fost directorul primului Institut de Medicină Legală din România, construit în 1892. Fondator al sistemului medico-legal modern, a fost una dintre cele mai proeminente personaliăți din acest domeniu din Europa timpurilor sale.

·         1908: Pe lotul-model semincer Missilindra, judeţul Tighina, gubernia Basrabia, a început să funcţioneze o staţiune metereologică.

·         1912 – A fost efectuat primul salt cu parasuta dintr-un avion, premiera apartinandu-i lui Albert Berry. Capitanul Berry s-a parasutat dintr-un avion care zbura deasupra orasului St Louis din Statele Unite ale Americii.

·         1917: Prin Înaltul Decret nr.245 al regelui Ferdinand I, s-a înfiinţat Regimentul de Tracţiune Automobilă, moment ce a marcat începutul procesului de reorganizare a formaţiunilor de automobile din armata română şi de apariţie a armatei auto. Este Ziua automobilismului militar.

·         1919: Reapare la Craiova, in România, revista „Ramuri„. Revista a fost editata în anii 1919-1929, apoi 1934-1944, în 1945-1947 și din august 1964.

·         1925 - A apărut, la Bucureşti, revista de sinteză modernă “Integral”, pînă în aprilie 1928.

·         1939 – Se semnează la Bucureşti, România, un acord internaţional, prin care Anglia, Franţa, Italia și România consimt la primirea Germaniei în Comisia Europeană a Dunării.

·         1941 – Bulgaria devine aliat al Germaniei naziste. La 1 martie 1941, Bulgaria a aderat la Pactul Tripartit, devenind oficial un aliat al Germaniei. Armatelor germane li s-a permis intrarea in Bulgaria de unde au atacat în luna aprilie, Grecia şi Iugoslavia. Armatele bulgare nu s-au implicat în atac, dar participa la ocupaţia de ambelor ţări anexand parti din teritoriul lor. Situaţia se agravează in randul evreilor din Bulgaria. Multi dintre ei sunt plasati în arest la domiciliu şi obligati la plata unui impozit special care permite statului să le preia un sfert din proprietati.

·         1944: Are loc premiera piesei „Steaua fără nume", de Mihail Sebastian, la Teatrul Alhambra din București. Mihail Sebastian (nume real: Iosif Hechter, alt pseudonim: Victor Mincu, n. 18 octombrie 1907, Brăila – d. 29 mai 1945, București), om de litere român de origine evreiască, care a scris roman, dramaturgie și critică literară. A fost de asemenea activ ca publicist, ținând printre altele și cronică muzicală.

·         1945: Andrei Ianuarevici Vîşinski, adjunctul ministrului de Externe sovietic şi preşedinte al Comisiei Aliate de Control pentru România, sosit la Bucureşti la 27 februarie 1945, în urma audienţelor repetate avute cu regele Mihai I, în care cerea demisia cabinetului Rădescu şi formarea unui guvern al FND, recomandă numirea lui Petru Groza în funcţia de preşedinte al Consiliului de Miniştri. La 3 martie 1945, Petru Groza prezenta regelui lista noului guvern „de largă concentrare democratică”, în care FND deţinea 14 ministere, iar la 06.03.1945 depunea jurămâtul ca prim-ministru. Andrei Ianuarievici Vîșinski (n. 28 noiembrie/10 decembrie 1883 la Odessa, Ucraina, Imperiul Rus; d. 22 noiembrie 1954, la New York (oraș), New York (stat), SUA) a fost un jurist și diplomat rus și sovietic de origine poloneză,, membru al Partidului Comunist din 1920 și membru al Comitetului Central al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice din 1939. El a fost cunoscut ca procuror general al URSS în procesele publice de la Moscova din vremea lui Stalin și la Procesele de la Nürnberg. A îndeplinit și funcția de ministru al afacerilor externe al URSS în perioada 1949-1953, succedându-i lui Viaceslav Molotov. Vâșinski a primit Premiul Stalin în 1947.

·         1946: Banca Angliei este naționalizată. Banca Angliei este banca centrală a Regatului Unit și a fost infiintata in 1694. Este a doua cea mai veche banca centrala din lume după Sveriges Riksbank. A fost proprietate privată de la fundarea sa în 1694 până la naționalizarea sa in 1946.

·         1947 - Fondul Monetar Internaţional a devenit operaţional

·         1950: Savantul Klaus Fuchs este condamnat la 14 ani închisoare pentru spionaj în favoarea URSS. Emil Julius Klaus Fuchs (29 decembrie 1911 – 28 ianuarie 1988) a fost un fizician german din Marea Britanie care a fost condamnat în 1950 pentru furnizarea de informații secrete privind Proiectul Manhattan americano- britanic de construire a bombei atomice, Uniunii Sovietice. Fuchs a fost responsabil cu calculele teoretice referitoare la primele arme nucleare și mai târziu pentru modelele timpurii ale bombei cu hidrogen la Los Alamos National Laboratory, din SUA.

·         1953: Liderul sovietic Iosif Stalin a suferit un atac cerebral care i-a adus sfarsitul peste patru zile. După cum spune Hrusciov în autobiografia sa, Stalin participa deseori la chefuri nocturne alături de aghiotanții săi, după care  dormea pana tarziu a doua zi. La 1 martie 1953,  după un dineu  pe durata întregii nopți, alături de ministrul de interne   Lavrenti Beria și viitorii premieri  Malenkov, Bulganin si Hrusciov, Stalin a cedat, suferind un atac cerebral care i-a paralizat partea dreapta a corpului. El a murit patru zile mai târziu, la 5 martie 1953 , la vârstă de 73 de ani. Hemoragia cerebrala  a fost declarata oficial,  drept cauză a morții. Trupul său a fost mumificat și depus  în Mausoleul lui Lenin unde a ramas  până la 3 octombrie  1961, când a început destalinizarea în Uniunea Sovietică. Trupul lui Stalin a fost îngropat, după aceea, lângă zidul Kremlinului. S-a sugerat că Stalin ar fi fost asasinat. Fostul exilat comunist Avtorhanov a adus în discuție această ipoteză în 1975. In memoriile sale politice  publicate în 1993, afirmă că Beria s-a lăudat în fața sa că l-ar fi otrăvit pe Stalin. În 2003, un grup de cercetători ruși și americani au lansat ipoteza că Stalin ar fi ingerat o puternică otravă folosită împotriva șobolanilor, care provoacă fluidizarea sângelui și hemoragii și atacuri cerebrale. Cum acest tip de otravă este insipidă, varianta aceasta este plauzibilă. Cum a murit Stalin, se va putea afla cu certitudine doar dacă se va face autopsia cadavrului sau care este îmbălsămat.

·         1954 – In cadrul unui experiment, Statele Unite au detonat o bomba cu hidrogen de 15 megatone in Atolul Bikini din Oceanul Pacific care a dus la una dintre cele mai puternice contaminari radioactive ale Planetei.

·         1958 - A fost creat Parlamentul European, for consultativ al Uniunii Europene.

·         1961 – A fost infiintat, prin decizia presedintelui american John F. Kennedy, “Corpul Pacii” (Peace Corps).

·         1966 – Partidul Baas Arab Socialist preia puterea în Siria

·         1993: A avut loc deschiderea traficului telefonic public între România şi Statele Unite ale Americii.

·         1993: A fost reînfiinţată Curtea de Conturi, organul suprem de control financiar şi de jurisdicţie în domeniul financiar în România, după 45 de ani de la întreruperea activităţii.

·         1995 - Parlamentul European respinge legea de omologare în domeniul biotehnologiei, după 7 ani de dezbateri asupra implicaţiilor de ordin etic ale propunerii ce ar permite omologarea plantelor şi animalelor obţinute prin procedee de inginerie genetică şi a invenţiilor bazate pe gene umane sau provenind de la alte fiinţe

·         1997: Se constituie Forța de Reacție Rapidă a Armatei Române, care se înscrie în procesul de modernizare a forțelor armate ale României, în concordanță cu exigențele integrării în structurile militare ale Alianței Nord-Atlantice.

·         1998: Titanic devine primul film cu încasări de peste 1 miliard de dolari în întreaga lume.

·         1999 – Banca Nationala a Romaniei (BNR) a decis trecerea Bancorex sub administrare speciala.

·         1999: România devine parte a Convenției de echivalare a diplomelor în domeniul învățămîntului superior în Europa.

·         1999 - Procurorii militari au identificat mai multe persoane care, în timpul revoluţiei din decembrie 1989, făceau parte “dintr-un anumit grup de putere care a creat diversiunea cu teroriştii, pentru a putea stăpâni situaţia”, magistraţii urmând să trimită în judecată, sub acuzaţiile de instigare la omor şi instigare la distrugere, pe cei care vor fi găsiţi responsabili de această diversiune

·         2000: Social-democrata Tarja Kaarina Halonen își preia funcția de președinte al Republicii Finlanda, fiind prima femeie aleasă în această funcție. Tarja Halonen (n. 24 decembrie 1943) este o politiciană finlandeză, care a fost al 11-lea președinte al Finlandei din 2000 până în 2012. Doamna Halonen a fost parlamentară (1984-2000), ministrul Afacerilor Sociale (1987-1990), ministrul Justiției (1990-1991), ministrul Cooperării Nordice (1989-1991) și ministrul Afacerilor Externe (1995-2000). Halonen este de profesie avocată. După ce a devenit președinte, s-a căsătorit cu Pentti Arajärvi.

·         2001: Membrii Parlamentului European au votat, la Bruxelles, cu o largă majoritate, în favoarea eliminării necondiţionate a vizelor de intrare în spaţiul UE pentru cetăţenii români.

·         2001: Guvernul elvețian interzice utilizarea în hrana animalelor a alimentelor conținând făină de carne și oase.

·         2001: Regimul taliban din Afganistan dispune deschiderea focului și aruncarea în aer a statuii lui Buddha de la Bamian, monument înscris pe lista UNESCO a patrimoniului universal.

·         2001 – Autoritatile din India au anuntat ca populatia tarii a trecut de un miliard de persoane. Ajungând la 1.020.000.000 de oameni. India a devenit prima ţară după China, care a treacut acest prag.

·         2002 – Incepe invazia americana in Afganistan prin declansarea operatiunii “Anaconda” in estul acestei tari.

·         2002 – In Spania euro devine moneda oficiala, inlocuind moneda nationala peseta.

·         2003 - România începe să folosească drept monedă de referinţă euro, în detrimentul dolarului SUA, ca urmare a deciziei consiliului de administraţie al Băncii Naţionale a României, anunţată de guvernatorul Mugur Isărescu la 05.02.2003.

·         2003 - Parlamentul de la Ankara respinge solicitarea de desfăşurare a 62.000 de militari americani în Turcia, în vederea atacării Irakului.

·         2006 - Papa Benedict al XVI-lea a renunţat la titlul de Patriarh al Occidentului; a păstrat alte opt titluri, între care primele sunt Episcop al Romei, Vicar al lui Iisus Hristos şi Succesor al lui Petru

·         2007 - Castelele Peleş şi Pelişor, împreună cu terenurile aferente, au fost restituite regelui Mihai I, în urma unei decizii de retrocedare semnate de ministrul Culturii şi Cultelor, Adrian Iorgulescu.

Nașteri

·         40 – S-a nascut poetul latin Marcus Valerius Martialis (d. între 102 și 104 d.Hr.). Marcus Valerius Martialis (cunoscut în limba română ca Marțial) (n. aprox. 1 martie 40 d. Hr., Calatayud – d. aprox. 103 d. Hr., Calatayud) a fost un poet latin. Este cunoscut pentru cărțile sale de epigrame, în care, manvrând cu o mare ușurință gluma ironică și umorul caustic, prezintă instantanee din viața variată a Romei din timpul împărăților Domițian, Nerva și Traian. Marțial este considerat a fi creatorul epigramei moderne.

·         1105: S-a nascut Alfonso al VII-lea al Leonului și Castiliei (d. 1157). Alfonso al VII-lea (1 martie 1105 – 21 august 1157), născut cu numele de Alfonso Raimúndez și poreclit Împăratul, a devenit regele Galiciei în 1111 și regele Leonului și al Castiliei în 1126. Alfonso a folosit pentru prima dată titlul de Împărat peste toată Spania, alături de mama sa, Urraca, odată ce ea l-a investit în conducerea directă a orașului Toledo, în 1116. El a fost fiul lui Urraca a Leonului și Raymond de Burgundia, primul membru al Casei de Burgundia care guverna Peninsula Iberică.

·         1432: Isabella de Coimbra, regină a Portugaliei (d. 1455)

·         1445: S-a nascut Sandro Botticelli, pictor italian. Pe numele real Alessandro di Mariano Filipepi, este considerat unul dintre artistii reprezentativi ai picturii Renascentiste. S-a nascut in Florenta si pana sa studieze pictura cu Antonoi del Pollaiuolo a invatat meseria de aurar de la tatal sau. Din 1470, artistul si-a deschis propriul atelier, iar restul vietii a creat lucrari pentru celebra familie Medici sub a carei protectie a intrat si care i-a finantat majoritatea operelor. Botticelli a fost poreclit “botticello”(“butoi mic”) de fratele său mai mare. Din 1481, Botticelli a fost chemat la Roma de către Papa Sixtus IV pentru a decora Capela Sixtină alaturi de alti mari pictori.Printre operele sale celebre se numara “Primavara”, “Adoratia magilor”, “Nasterea lui Venus”. De asemenea, in 1481, s-a numarat printre artistii desemnati de Vatican sa decoreze Capela Sixtina, insa contributia sa nu a fost una insemnata.

·         1547: Rudolph Goclenius, filosof german (d. 1628)

·         1590: S-a născut Grigore Ureche, carturar si cronicar, autorul „Letopisețului Țării Moldovei de la Dragoș-Vodă până la Aron-Vodă” A fost primul cronicar moldovean de seamă a cărui operă s-a păstrat; (d.1647).

·         1683: Carolina de Ansbach, soția regelui George al II-lea al Marii Britanii (d. 1737)

·         1788 – S-a nascut in Herta-Hotin, Gheorghe Asachi, carturar enciclopedist si scriitor al inceputurilor literaturii romane, sprijinitor al stiintei si artelor, intemeietor si deschizator de drumuri in invatamant, teatru, presa; (d.1869). A editat, in 1829, publicatia “Albina Romaneasca”. Gheorghe Asachi (n. 1 martie 1788 – d. 12 noiembrie 1869) poet, prozator și dramaturg român, născut la Herța, în nordul Moldovei, (azi în Ucraina)

·         1810: Frederic Chopin, compozitor și pianist polonez (d. 1849). Frédéric François Chopin (născut Fryderyk Franciszek Chopin; n. 22 februarie sau 1 martie 1810, Żelazowa Wola — d. 17 octombrie 1849, Paris), compozitor polonez din perioada romantismului. Este considerat drept unul dintre cei mai prolifici și influenți compozitori de muzică pentru pian.

·         1812 - S-a născut Nicolae Kreţulescu, medic şi om politic, membru al Academiei Române; a întocmit primul „Manual de anatomie descriptivă” în limba română; în urma strădaniior lui, în ianuarie 1842, s-a deschis Şcoala de Mică Chirurgie de la Colţea (m. 26 iunie 1900).

·         1834 – S-a nascut Zaharia Boiu, poet și publicist român, membru corespondent al Academiei Române.(d. 1903). Zaharia Boiu (n. 1 martie 1834, Sighişoara – d. 24 octombrie/6 noiembrie 1903, Sibiu) a fost un poet şi publicist român, membru corespondent al Academiei Române (1890). A fost primul absolvent român al liceului german din Sighişoara. El este cel care traduce faimosul Memorandum adresat împăratului Franz Josef al Austriei în 1892, iar fiul lui Zaharia Boiu, Olimpiu, este cel care va duce traducerea germană a memorandumului, clandestin, la Viena. Studiază la seminarul teologic ortodox din Sibiu, apoi, susţinut de mitropolitul Andrei Şaguna, merge la Leipzig la studii. După întoarcerea în ţară va lucra mai întâi ca profesor la Institutul diocezan, iar mai apoi ca redactor la publicaţiile Telegraful român şi la Transilvania. Tot la Sibiu participă activ la înfiinţarea ASTREI. Zaharia Boiu a fost cel care în 1861 a înfiinţat prima şcoală română la Sighişoara, unde a predat împreună cu învăţătorii Ioan Ţiţei şi Nicoale Damian.

·         1837 – S-a nascut marele scriitor roman Ion Creanga. Data nașterii lui Creangă este incertă. El însuși afirma în Fragment de biografie,că s-ar fi născut la 1 martie 1837. O altă variantă o reprezintă data de 10 iunie 1839, conform unei mitrici (condici) de nou-născuți din Humulești, publicată de Gh. Ungureanu. Ion Creangă (n. 1 martie 1837, Humulești; d. 31 decembrie 1889, Iași), scriitor român. Recunoscut datorită măiestriei basmelor, poveștilor și povestirilor sale, Ion Creangă este considerat a fi unul dintre clasicii literaturii române mai ales datorită operei sale autobiografice Amintiri din copilărie.

·         1841: S-a născut Mihai Burada, compozitor, membru fondator și președinte al Societății Culturale „Miron Costin” din Roman; (d. 7.11.1918).

·         1854: S-a nascut Constantin Ţurcanu, eroul român din Războiul de Independenţă elogiat de Vasile Alecsandri în poezia „Peneş Curcanul”, numele-poreclă sub care a intrat în istoria noastra. ( d. 15 noiembrie 1932). Peneș Curcanul, pe numele său real Constantin Țurcanu (n. în Vaslui 1 martie 1854 – 15 noiembrie 1932), erou al Războiului de Independență din 1877, fost sergent în Regimentul 13 Dorobanți şi a devenit faimos după bătălia de la Griviţa. A luptat apoi la Rahova.  În 1913 a luptat din nou în Bulgaria ca voluntar în al Doilea Război Balcanic  iar în Primul Război Mondial, deși avea o vârstă înaintată, a luptat pe frontul de la Tisa, fiind avansat la gradul de plutonier major. În memoria eroilor vasluieni care au luptat în Războiul de Independență (1877- 1878) și Primul război mondial (1916- 1918), a fost construit în anul 1934 Mausoleul Peneș Curcanul, situat în Vaslui, în cimitir, realizat din marmură, piatră și bronz. Este opera sculptorului I. Scutari și a meșterilor italieni Luise Severiano și Victor Bibuitto. În partea centrală se află crucea memorială a eroului Peneș Curcanul. Vasile Alecsandri a dedicat o poezie lui Peneş Curcanul, în care cântă vitejiile acestuia şi a celor „9 din Vaslui” în lupta pentru independenţa României. Despre momentul înmormântării lui Vasile Alecsandri se relatează că atunci când a fost momentul să fie ridicat sicriul, din mulţime s-a auzit comanda: „Cei nouă din Vaslui şi cu sergentul zece…Ridicaţi!”. Astfel a fost purtat marele poet pe ultimul drum de către „curcanii” lui Peneş.

·         1886: S-a născut Oskar Kokoschka, pictor și grafician austriac (d. 1980). Oskar Kokoschka (n. 1 martie 1886, Pöchlarn, Niederösterreich – d. 22 februarie 1980, Montreux, Elveția) a fost un pictor, grafician și scriitor austriac, exponent al expresionismului. Kokoschka a fost cel mai faimos reprezentant al Grupului de Artă din Berlin Der Sturm (în română Furtună), și cofondator Hagenbund (sau Künstlerbund Hagen). De la 1903 la 1909, Kokoschka a urmat cursuri de pictura la Viena Kunstgewerbeschule (s-a prezentat la admitere împreună cu Hitler şi, spre deosebire de viitorul dictator, el a reuşit). Opera lui Kokoshka a inspirat generatii de pictori. Prima sa expoziție personală a avut loc la Galeria Paul Cassirer din Berlin în anul 1910. În acest an, de asemenea, a expus la Muzeul Folkwang Essen și a început colaborarea cu revista Der Sturm. În 1915 , la scurt timp după izbucnirea primului război mondial, el a servit pe frontul de est, unde a fost grav rănit. Începând cu anul 1980, s-a înființat un premiu acordat de către autoritățile austriece pentru realizări excepționale în artă, care-i poartă numele.

·         1894 - S-a născut Glenn Miller, compozitor american de jazz (m.16.12.1944).

·         1896: Dimitri Mitropoulos, dirijor, pianist și compozitor american de origine greacă (d. 1960)

·         1898: S-a născut Constantin Daicoviciu, renumit istoric și arheolog, profesor, rector al Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca. A fost membru al Academiei Române (d. 27.05.1973). Constantin Daicoviciu (n. 1 martie 1898, Căvăran, Caraș-Severin – d. 27 mai 1973), a fost un renumit istoric și arheolog, profesor, rector al Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca și politician comunist. A fost membru titular al Academiei Române

·         1902: Virgil I. Vătășianu, istoric de artă român, laureat al Premiului „Herder" (d. 1993)

·         1904 – S-a nascut în Clarinda, Iowa, Glenn Miller, dirijor de orchestra american. A format o orchestra pentru trupele americane, în timpul celui de-al doilea război mondial Multe titlurile sale ajung pe primele locuri în Hit Parade şi fac inconjurul Americii {Tuxedo Junction, Chattanooga Choo Choo). A murit pe 15 decembrie 1944 într-un accident de avion între Londra şi Paris.

·         1909 - S-a născut actorul britanic David Niven; a primit Premiul Oscar în 1958 (“Pantera roz”, “Ocolul pământului în 80 de zile”) (m. 29 iulie 1983)

·         1910:  Archer John Porter Martin, chimist englez, laureat Nobel (d. 2002)

·         1917 - S-a născut Gabriel Cocora, muzicolog, istoriograf şi preot (m.08.12.1992).

·         1917 - S-a născut Dinah (Francis Rose) Shore, cântăreaţă americană.

·         1920: Gheorghe Șaru, pictor și profesor român stabilit la New York (d. 2003)

·         1922 – S-a nascut Yitzhak Rabin, premier israelian, castigator al premiului Nobel pentru Pace. A fost asasinat in noiembrie 1995. Ițhak Rabin (n. 1 martie 1922 – d. 4 noiembrie 1995) a fost comandantul Statului Major al armatei israeliene în Războiul de șase zile (1964-1968), ambasadorul Israelului în Statele Unite, ministrul muncii, conducător al Partidului Muncii, ministrul apărării și de două ori prim-ministru israelian în perioadele 3 iunie 1974 – 20 iunie 1977 și 13 iulie 1992 – 4 noiembrie 1995. A fost asasinat de către un extremist evreu.

·         1922 - S-a născut Julius Kambarage Nyerere, preşedinte al Tanzaniei în perioada 1964-1985. A obţinut, în 1961, independenţa coloniei britanice Tanganyika. În 1964, după unirea cu Zanzibarul, independent din 1963, statul a adoptat denumirea de Republica Unită Tanzania.

·         1924: S-a născut mezzosoprana română Elena Cernei; (d. 26.11.2000). Elena Cernei (n. 1 martie 1924, Bairamcea, Basarabia – d. 27 noiembrie 2000, București România) a fost o interpretă de operă. Printre rolurile interpretate se numără Azucena în Trubadurul, Clytemnestra în Iphigénie en Aulide, Arsace în Semiramida, Rosina în Bărbierul din Sevilla, Ulrica în Bal mascat, prințesa Eboli în Don Carlos, Laura și La Cieca în La Gioconda, Cherubino în Nunta lui Figaro, Iocasta în Oedip, și Orfeu în Orfeu și Euridice. În 1963 a primit titlul de Artistă Emerită din partea RPR, iar în 1999 a primit titlul de Doctor Honoris Causa din partea Universității Naționale de Muzică București pentru contribuțiile din domeniul muzicii.

·         1925 – S-a nascut la Bacau, Solomon Marcus, matematician roman, membru al Academiei. Solomon Marcus (n. 1 martie 1925, Bacău) este un matematician român de etnie evreiască, membru titular (2001) al Academiei Române. Deși domeniul principal al cercetărilor sale a fost analiza matematică, matematica și lingvistica computațională, a publicat numeroase cărți și articole pe diferite subiecte culturale, din poetică, lingvistică, semiotică, filosofie, sau istoria științei și a educației.

·         1926 - S-a născut prozatorul Viniciu Gafiţa.

·         1927: Harry Belafonte, muzician și actor american. Harold George „Harry” Belafonte, Jr. (n. 1 martie 1927) este un cântăreț american, compozitor, actor și activist social. Belafonte este probabil cel mai notabil pentru melodia sa „The Banana Boat Song”. De-a lungul carierei sale a fost un apărător al drepturilor omului și al cauzelor umanitare, fiind un puternic critic al administrației lui George W. Bush.

·         1930: S-a născut Alecu Ivan Ghilia, prozator, poet și pictor. Alecu Ivan Ghilia, pe numele său adevărat Alexandru Ivan, (n. 1 martie 1930, satul Ghilia, comuna Șendriceni, județul Dorohoi) este un scriitor și publicist român. A scris romane, povestiri și poezii. A urmat cursurile Academiei de Belle-Arte din Iași (1948-1950) și apoi pe cele ale Institutului de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” din București (1950-1953). A lucrat ca redactor la Contemporanul, Gazeta literară, Luminița (redactor-șef), redactor-șef la redacția de scenarii a Studioului Cinematografic București (1967-1969).

·         1931 – S-a nascut in Buhuşi, judeţul Bacău, regizoarea de film Elisabeta Bostan. Elisabeta Bostan (n. 1 martie 1931, orașul Buhuși, județul Bacău) este o regizoare și scenaristă de film română, profesor universitar. Este cunoscută drept regizor de filme pentru copii, deoarece lor le-a dedicat cea mai mare parte din creațiile sale cinematografice. A primit numeroase distinctii la festivaluri internationale consacrate filmelor pentru copii si tineret.

·         1937: în casa lui Dumitru și Elizaveta Doga, în satul Mocra, raionul Rîbnița, Republica Autonomă Sovietică Socialistă Moldovenească (Astăzi Republica Moldova) s-a născut viitorul compozitor moldovean Eugen Doga, autorul muzicii mai multor filme, romanțe, cantate, piese instrumentale, autorul unei simfonii, membru titular al Academiei de Științe a Moldovei din 1992. Eugen Doga a copilărit pe timp de război și foame, avînd o viață grea, tatăl său murind în cadrul celui de-Al Doilea Război Mondial. După absolvirea școlii din sat este admis la Școala de muzică "Ștefan Neaga" (1951-1955) din Chișinău, Republica Sovietică Socialistă Moldovenească. Urmează apoi Colegiul muzical la viloncel, avîndu-l profesor pe italianul Pablo Baccini, care ulterior l-a atras la Orchestra Radio.După ce a fost paralizat la mîna stîngă, Doga a înțeles că nu mai poate reveni la violoncel, axîndu-se mai mult pe compoziție. Prima piesă de compoziție proprie, ”Floare dalbă de livadă” (1957), Eugen Doga o scrie pentru colega sa de la televiziune Maria Bieșu într-o singură zi. Din acea zi, toată muzica scrisă de Doga, a fost scrisă fără schițe, direct în original. Eugen Doga absolvește Institutul de Arte "Gavriil Muzicescu" din Chișinău (1960-1965), la clasa de compoziție a profesorului Solomon Lobel. A predat în calitate de profesor la Școala de Muzică "Ștefan Neaga" din Chișinău (1962-1967) și a fost membru al colegiului redacțional și de repertoriu al Ministerului Culturii al Republicii Sovietice Socialiste Moldovenești (1967-1972). Debutul oficial al compozitorului Doga are loc la 1967, în filmul regizorului Gheorghe Vodă, ”Ivan Turbincă” cu Mihai Volontir în rolul principal. De remarcat este muzica la filmul ”O șatră urcă la cer” 1975 de regizorul moldovean Emil Loteanu. Remarcabilul vals din filmul ”Dulcea și tandra mea fiară” a aceluiași regizor, a fost scris în decurs de 10 minute la 11 seara devenind însă legendar. Urmează o serie de peste o sută de filme, muzica cărora a fost scrisă de Eugen Doga. Compozitorul Doga a fost prieten și coleg cu poetul Grigore Vieru, cu care au creat cele mai frumoase lucrări. Cu piesa sa ”Orașul meu” (1973), Eugen Doga a lansat-o ca interpretă de estradă pe Sofia Rotaru. Alături de Sofia Rotaru și Anastasia Lazariuc, Nadejda Cepraga s-au lansat în cariera sa cu peisele scrise de Doga. Astăzi, compozitorul este nevoit să facă naveta Chișinău-Moscova, unde scrie muzică pentru filme și are specacole grandioase. Eugen Doga este un om căruia îi place munca, mișcarea și acțiunea, om care petrece mai tot timpul în fața pianului. Compozitorul trăiește mai mult izolat, iubește adevărul și totdeauna spune ceea ce crede, fără frică sau cuvinte murdare. Eugen Doga este un om de arta adevărat, care s-a dedicat muzicii în totalitate.

·         1942 - S-a născut Jerry Fisher, vocalist american (Blood, Sweat & Tears).

·         1943: Ion Dumitriu, pictor român

·         1944 - S-a născut Tony Ashton, pianist, vocalist şi compozitor britanic (Ashton, Gardner & Dyke).

·         1944 - S-a născut Mike d'Abo, vocalist, pianist şi compozitor britanic (Manfred Mann).

·         1945 - S-a născut Roger Daltrey, vocalist britanic (The Who).

·         1957 - S-a născut John Carroll, chitarist, pianist şi vocalist american (Starland Vocal Band).

·         1958 - S-a născut Nik Kershaw, muzician şi compozitor britanic.

·         1958: Traian Ungureanu, jurnalist și politician român

·         1963: Thomas Anders, cântăreț german (Modern Talking)

·         1965: Emil Săndoi, fotbalist și antrenor român

·         1977: Silenoz, muzician norvegian

·         1978: Cristian Silviu Bușoi, politician român

·         1994: Justin Bieber, cântăreț al genului Pop/R&B dar și compozitor de origine canadiană

Decese

·         492: Moare Papa Felix al III-lea. Papa Felix al III-lea a fost Papă al Romei în perioada 13 martie 483 – 1 martie 492. Felix al III-lea provenea dintr-o familie aristocratica romana, fiind fiul unui preot si bunicul Sfantului Grigorie cel Mare. La data inscaunarii sale ca Papa, era vaduv si tatal a doi copii. Pontificatul său este marcat de ruptura doctrinară cu Acacius, Patriarhul Constantinopolului, excomunicat din cauza lipsei de respect față de Scaunul Papal când a numit în scaunul Antiohiei un adept al ereziei monofizite. După moarte regelui Teodoric, s-a bucurat de sprijinul fiicei acestuia, Amalasuntha

·         1131 – A decedat regele Stefan al II-lea al Ungariei; (n.1101).
Ștefan al II-lea (maghiară: II István, n. 1101), rege al Ungariei si Croatiei,a condus Ungaria din anul 1116 pana la moartea sa. Tatal sau, Regele Coloman, l-a încoronat de copil, iar domnia sa a fost caracterizată de războaie dese cu cînd în Țările vecine.

·         1792: Leopold al II-lea, Împărat al Sfântului Imperiu Roman (n. 1747)

·         1804: Prințesa Caroline de Parma (n. 1770)

·         1865: A murit Marea Ducesă Anna Pavlovna a Rusiei, soția regelui William al II-lea al Olandei (n. 1795)

·         1865: A incetat din viata, la varsta de 46 de ani, Nicolae Filimon, nuvelist, romancier, cronicar dramatic si muzical.

·         1875: Tristan Corbière, poet francez (n. 1845)

·         1894: Károly Ács (cel bătrân), scriitor, poet și traducător maghiar (n. 1824)

·         1908: Vasile Păun, poet, teoretician și critic literar român (n. 1850)

·         1909: Maria Teresa de Bourbon-Două Sicilii (n. 1867)

·         1911: Jacobus Henricus van 't Hoff, chimist olandez, laureat Nobel (n. 1852)

·         1938 – A incetat din viata Gabriele d’Anunzio, principe de Montenevoso (n. 12 martie 1863, Pescara) poet, romancier, nuvelist și dramaturg italian, fost președinte al Academiei italiene. După intrarea în Primul război mondial a Italiei, d’Annunzio a devenit infanterist în armata italiană, mai apoi marinar și aviator. Misiunile sale cutezătoare din Trieste, Pola și mai ales zborul său deasupra Vienei din 1918 pentru a răspândi manifeste l-au consacrat ca o legendă… În septembrie 1919, Gabriele d’Annunzio a condus o expediție în Dalmația, ocupând portul Fiume, unde a înființat un stat independent, separat de Italia și de restul Europei până în 1921. Trupele sale, desprinse din armata regulată italiană, se numeau legionari și purtau o uniforma formată din camașă neagră, care a devenit mai apoi uniforma fasciștilor. Mulți din legionarii lui d’Annunzio făceau parte din gruparea stângistă “Fasci di Combattimento”, mulți dintre ei fiind foști membri ai brigăzilor de șoc Arditi, folosite în primul război mondial pe post de trupe de comando. D’Annunzio era unul din puținii scriitori agreați de către Mussolini. Deși a avut o influență notabilă asupra ideologiei fasciste, Gabriele D’Annunzio nu s-a implicat niciodată în mod direct în guvernul fascist la putere, în Italia, din anul 1923. A fost creat prinț de Monte Nevoso în 1924, iar Mussolini l-a numit președinte al Academiei Regale Italiene, în 1937, însă D’Annunzio a murit înainte de a-și ocupa această înaltă funcție. În mod fundamental antinazist, și detestându-l pe Hitler, s-a opus apropierii Italiei de Germania nazistă. Cu toate acestea, Mussolini i-a acordat funeralii naționale, după moartea scriitorului, survenită la 1 martie 1938, ca urmare a unei hemoragii cerebrale, la Gardene Riviera, în locuința sa (care a devenit apoi mausoleu al Vittoriale degli Italiani).

·         1958: Giacomo Balla, pictor italian (n. 1871)

·         1960: Florica Cristoforeanu, interpretă română de operă (n. 1886)

·         1973: Lev Arțimovici, fizician rus (n. 1909)

·         1995 - A murit Alexandru Cosmovici, compozitor şi muzicolog (n.17.09.1901).

·         1996: Alf Lombard, lingvist suedez de origine franceză (n. 1902)

·         2012 – A decedat cantautorul italian Lucio Dalla (n.4 martie 1943). Lucio Dalla, (4 martie 1943 – 1 martie 2012) a fost un actor, muzician și cantautor italian. De asemenea a cântat la clarinet și clape. Dalla a compus „Caruso” (1986) , o melodie dedicată tenorului italian Enrico Caruso, care este cântată de mai mulți artiști internaționali cum ar fi: Luciano Pavarotti și Julio Iglesias. Versiunea cântată de Pavarotti s-a vândut în peste 9 milioane de copii, iar o altă versiune cântată de Andrea Bocelli, a fost inclusă pe primul său album internațional, Romanza, care s-a vândut în peste 20 de milioane de copii în toată lumea.

Sărbători

·         În calendarul ortodox: Sf Cuv Mc Evdochia; Sf Cuv Domnina;

·         În calendarul romano-catolic: Sf. Albin, episcop

·         În calendarul Greco-catolic: Sf. Eudochia, cuvioasă, martiră († secolul al II-lea)

·         Mărțișorul. Povestea martisorului incepe acum mai bine de 2000 de ani, pe vremea dacilor si a romanilor, dar traditia este mult mai veche. Se spune ca stramosii nostri purtau monede gaurite, atarnate de un fir impletit – colorat in alb si negru. Banutii erau de aur, argint sau metal obisnuit, indicand cat de bogata sau de saraca era persoana care ii purta. Albul insemna revenirea la viata a naturii si caldura verii, in timp ce negrul semnifica frigul iernii. Aceste martisoare erau purtate la incheietura mainii sau prinse in piept cu un ac, iar fetele credeau despre ele ca le vor aduce noroc, frumusete si le vor feri de razele arzatoare ale soarelui verii. Cand copacii infloreau, femeile agatau firul de o ramura, iar cu moneda respectiva cumparau cas, pentru ca tot restul anului pielea lor sa fie alba si moale. In timp, rolul de talisman sau obiect purtator de noroc al martisorului s-a transformat in simbol al iubirii. In acelasi timp, si firul negru a devenit rosu. Sapaturile arheologice au scos la iveala martisoare cu o vechime de peste 8000 de ani! Sub forma unor pietricele de rau, vopsite in alb si rosu, ele erau insirate pe ata si se purtau la gat. Culoarea rosie era data de foc, sange si soare – insemnand nasterea si viata, adica femeia. Iar albul era limpezimea apelor, culoarea norilor, zapada rece si pura – semnificand intelepciunea barbatului. Impletirea snurului arata legatura inseparabila dintre cele doua elemente ale vietii. Traditia banutului este legata, de asemenea, de legenda Babei Dochia, pastorita cu cele sapte cojoace, transformata intr-o stanca. Se spune ca Dochia a gasit intr-o zi o moneda, a gaurit-o, a legat-o de un snur din fire de lana – albe si negre – impletite, purtand-o la gat in semn de noroc. In traditia romaneasca, de 1 martie se daruia celor dragi un mic talisman legat cu un snur alb-rosu ori pur si simplu snurul bicolor. Martisorul simbolizeaza venirea primaverii, realuarea unui nou ciclu al naturii odata cu reinvierea Dochiei. Prima referire la martisor din tratatele folclorice a aparut in lucrarea cercetatorului Iordache Golescu, iar profesorul Simion Florea Marian a reluat ideea in cartea “Sarbatorile la romani“, unde se spune ca de 1 martie copiilor li se lega la mana un banut din aur ca sa le poarte noroc si sa fie feriti de vraji. Amuleta trebuia purtata 12 zile dupa care era prinsa de ramura unui copac. Chiar si acum, daruirea unui martisor persoanei dragi s-a pastrat ca un obicei al romanilor in intreaga tara.

·         Sarbatoarea Sfantului David – Ziua nationala a velsilor (galezilor) din Marea Britanie, pe tot cuprinsul Tarii Galilor. Este o sarbatoare crestina in timpul careia velsii il celebreaza pe Sfantul David (n.cca anul 500, patronul Tarii Galilor, mort in ziua de 1 martie anul 589). Velsii sunt una dintre cele şase naţiuni celtice din Europa şi tara lor este in prezent parte a Regatului Unit al marii Britanii si Irlandei de Nord. In velsa, acestei tari i se spune Cymru (pronunţat Kum-ri), iar in latina i se spunea Cambria. Pina la cucerirea ei în 1282 de către Edward I al Angliei, Ţara Galilor era divizata în numeroase principate independente. Ca urmare a Actului de Unire emis de regele Henric al VIII-lea (el însuşi provenit dintr-o familie de origine velsa), ţara a devenit parte componentă a regatului Angliei în 1536. Prin traditie, fiul cel mare al regelui Angliei ia titlul de Print de Wales.

·         Ziua mondială a protecției civile. Ziua mondială a protecției civile este sărbătorită în fiecare an la data de 1 martie. A fost instituită printr-o decizie a Adunării Generale a Organizației Internaționale a Protecției Civile în anul 1990 și marchează intrarea în vigoare a Constituției acestei organizații, la 1 martie 1972.

·         Ziua ”Zero discriminare”. Ziua ”Zero discriminare” este marcată în fiecare an, începând din 2014, la 1 martie, la inițiativa UNAIDS – Programul Națiunilor Unite pentru HIV/SIDA. Această campanie se dorește a fi un apel adresat oamenilor de pretutindeni de a promova și sărbători diversitatea, toleranța și incluziunea și de a acționa împreună pentru a pune capăt discriminării.

·         Romania: Ziua Automobiliştilor Militari. La 1 martie 1917, prin înaltul Decret nr. 245 al regelui Ferdinand I, s-a înfiinţat Regimentul de Tracţiune Automobilă, moment ce a marcat începutul procesului de reorganizare a formaţiunilor de automobile şi apariţia a armei auto în Armata României.

·         Romania: Ziua Forţelor pentru Operaţii Speciale. Aniversarea Zilei Forţelor pentru operaţii speciale este legată de înfiinţarea primei unităţi acţionale de operaţii speciale, la 1 martie 2003, dată la care a fost constituit Batalionul 1 forţe speciale, redenumit ulterior Batalionul 1 operaţii speciale „Vulturii”. O scurtă trecere prin istorie ne arată că în anul 2005 a fost constituit Centrul de instruire pentru operaţii speciale „General Grigore Baştan”, prin transformarea Şcolii de Aplicaţie a Forţelor pentru Operaţii Speciale „General Grigore Baştan”.

·         Ziua berii în Islanda

RELIGIE ORTODOXĂ 1 Martie

Sf Cuv Mc Evdochia și Sf Cuv Domnina

Viata si patimirea Cuvioasei Mucenite Evdochia

 Pe vremea lui Traian imparatul (98-117), in cetatea ce se numeste Iliopolis, care este in Siria cea dinauntru, in stapanirea Feniciei din Liban, care se margineste cu tara evreiasca, traia o fecioara anume Evdochia, cu neamul si cu credinta samarineanca, slujitoare a diavolului, locas si unealta preacumplita. Si era atat de frumoasa si cu chip minunat, incat nu putea nici un zugrav sa-i infatiseze frumusetea ei deplin. Astfel Evdochia, inseland pe multi ca si cu un lat, ii vana si la pierzare, prin frumusete, ii atragea, aducand bogatiile tarilor lor in ale sale vistierii nedrepte prin sarguitoare necuratie trupeasca.

  

Strabatand despre dansa vestea pretutindeni, multime de tineri de bun neam si stapanitori de prin alte tari si de prin cetati se adunau la Iliopolis, ca si cum ar avea alte treburi; dar de fapt, sa vada pe Evdochia si sa se indulceasca de frumusetile ei.

   

Ea adunase multa bogatie prin faptele cele pline de pacate, incat putin de nu se asemana cu vistieriile cele imparatesti.

Apoi prin indelungata vreme si prin adunarea lucrurilor celor de mult pret se afundase in necurata viata cu sufletul. Prin invartosarea ini-mii atat de mult se impietrise, incat nici o alta putere, fara numai cea dumnezeiasca, nu a putut tamadui durerea sufleteasca a pacatoasei celei deznadajduite.

   

Dupa aceea a venit vremea in care avea sa soseasca la dansa mana Pastorului cel bun, Care cauta oile cele ratacite. Si a cunoscut Facatorul a Sa zidire stricata prin rautatea diavolului si a voit a o innoi. Stapanul cel adevarat al casei S-a ingrijit de roadele viei ce se aflau de fata spre ranirea vrajmasului. Cel ce stapaneste vistieriile cele ceresti, S-a sarguit a duce in vesnica comoara drahma care era pe pamant in tina si se pierdea.

   

Pastorul bunatatilor, spre Care nadajduiesc dreptii, a chemat pe acea deznadajduita samarineanca spre a Sa nadejde, iar pe diavolul l-a lasat desert, si pe cea care se tavalea oarecand ca un dobitoc in noroi, a facut-o mielusea fara intinaciune. Aceea care mai inainte a fost vas al necuratiei s-a umplut de curatenie. Groapa cea de noroi s-a facut izvor limpede si vesnic. Raul cel tulbure s-a prefacut in iezer binemirositor. Necuratia putului cel greu mirositor s-a facut ca un alabastru prin mirul cel de mult pret. Si aceea care era ca o moarte sufleteasca a multora din oameni, multora le-a fost prici-nuitoare de mantuire. Iar inceputul intoarcerii ei catre Dumnezeu a fost intr-acest fel:

   

Un monah oarecare binecredincios cu numele Gherman, venind din strainatate la al sau locas prin Iliopolis, a intrat in cetate, fiind seara, si a ramas la un cunoscut crestin care-si avea casa aproape de poarta cetatii, chiar langa peretele casei fetei aceleia pentru care ne este cuvantul.

   

Acolo monahul acela, odihnindu-se putin dupa obiceiul sau, s-a sculat noaptea la cantarea de psalmi. Si dupa savarsirea rugaciunii sale a sezut si, luandu-si carticica ce o purta la sine, a citit multa vreme. In carticica era scris despre infricosata judecata a lui Dumnezeu, cand dreptii se vor lumina ca soarele intru Imparatia cerului iar pacatosii vor merge in focul cel nestins, unde in veci vor fi munciti cumplit fara de sfarsit. Dupa randuiala si purtarea de grija a lui Dumnezeu, Evdochia in acea noapte se odihnea singura in casuta sa de odihna, care era langa peretele casei in care monahul acela innoptase si se indeletnicea la rugaciune si la citire.

   

Cand a inceput monahul cantarea sa de psalmi, ea s-a desteptat si a ascultat toata citirea pana in sfarsit, sezand in tacere pe pat; pentru ca auzea Evdochia toata citirea de vreme ce numai un perete ii despartea pe dansii, iar monahul citea cu glas tare.

   

Ascultand pacatoasa cele ce se citeau, foarte mult s-a umilit si a petrecut fara de somn pana la ziua, inspaimantandu-se cu inima; si se gandea la multimea pacatelor sale, la infricosata judecata a lui Dumnezeu si la munca cea nesuferita a pacatosilor.

   

Facandu-se ziua si darul lui Dumnezeu desteptand-o spre pocainta, a trimis sa cheme la sine pe monahul acela, care a citit noaptea din carte. Venind monahul, Evdochia l-a intrebat, zicand: "Cine esti tu, omule, si de unde ai venit? Ce fel de viata ai si de ce credinta esti? Spune-mi te rog tot adevarul, caci, auzind ceea ce s-a citit de tine in noaptea aceasta, foarte mult ma inspaimant cu duhul si ma tulbur cu gandul, de vreme ce am auzit lucruri infricosate si de mirare care pana acum au fost neauzite de mine. Si de este adevarat ca cei ce pacatuiesc se vor arunca in foc, apoi cine se va putea mantui?"

   

Iar fericitul Gherman a zis catre dansa: "De ce credinta esti tu, femeie, de vreme ce spui despre tine ca niciodata n-ai auzit de infricosata judecata a lui Dumnezeu, nici puterea cuvintelor celor ce s-au citit n-ai priceput-o vreodata?"

   

Evdochia a zis: "Si cu patria si cu credinta sunt samarineanca, iar cu bogatia cea peste masura sunt indestulata. Dar aceasta mai mult ma tulbura si ma infricoseaza, ca am auzit cartea cea citita de tine strigand: "Vai celor bogati!", ingrozindu-i cu focul cel nestins si vesnic. Dar eu cuvinte de acest fel niciodata n-am auzit in cartile credintei noastre. De aceea mult m-am inspaimantat de frica, auzind lucruri noi si neasteptate".

   

Fericitul Gherman a intrebat-o, zicand: "Ai barbat, femeie? Si de unde iti vine acea indestulata bogatie, precum zici?" Ea a raspuns: "Eu nu am barbat dupa lege; ci de la multi barbati am adunat bogatiile pe care le am. Si daca bogatii dupa moarte vor fi osanditi la o munca atat de grea si vesnica, apoi ce folos imi este de bogatiile cele adunate fara de masura?" A zis catre dansa Gherman: "Spune-mi adevarul, fara minciuna, caci si Hristos al meu, Caruia Ii slujesc, este nemincinos: voiesti sa te mantuiesti fara de bogatii si sa traiesti in veselie si bucurie in veacul cel nesfarsit? Ori impreuna cu bogatia ta vrei sa arzi cumplit in focul cel vesnic?"

   

Evdochia a zis: "Mult mai de folos imi este sa-mi castig fara de bogatie viata vesnica, decat sa pier odata cu bogatia in foc si pe veci; insa ma minunez pentru ce va fi muncit astfel bogatul dupa moarte? Au doar Dumnezeul vostru se aprinde cu vreo manie aspra si nemilostiva asupra bogatilor?"

   

Gherman a zis: "Nu este asa, Dumnezeu nu se intoarce dinspre cei bogati, nici nu-i opreste a fi bogati. Dar dobandirea cea nedreapta a bogatiilor si cheltuirea lor in desfatari si poftele pacatelor le uraste. Iar daca cineva isi castiga bogatii cu dreptate si cele castigate le cheltuieste prin faceri de bine, acela va fi fara de pacat si drept inaintea lui Dumnezeu. Pe cand acela care aduna bogatia din rapire si din nedreptate sau din orice fel de fapta a pacatului si o ascunde, nefiindu-i mila de saraci, nici dand celor ce cer, nici imbracand pe cei goi, nici saturand pe cei flamanzi, aceluia fara de mila ii va da munca cea cumplita a iadului".

   

Evdochia zise: "Au doar nedrepte ti se par a fi bogatiile mele?" Iar Gherman i-a raspuns: "Cu adevarat sunt prea nedrepte si prea urate lui Dumnezeu, mai mult decat tot pacatul". Iar ea a zis: "Pentru ce asa? Caci eu pe multi goi i-am imbracat, multor flamanzi am dat hrana de sat, iar pe altii si cu aur i-am mangiiat putin. Deci, cum zici ca este rea bogatia?"

   

Gherman a raspuns: "Asculta-ma pe mine, cu luare aminte. Nimeni nu intra in baie sa se spele si nu voieste sa-si intineze trupul sau, acolo unde vede o apa necurata si tulbure, ci intra si se spala acolo unde vede o apa curata. Dar tu cum poti a te curati cu fapte de milostenie din necuratia pacatului cea urata, tavalindu-te de voia ta intr-insa, iar apa cea curata a milostivirii lui Dumnezeu ai trecut-o cu vederea? Iata, cu adevarat, pe tine acea intinaciune a faptelor tale necurate, ca apa potopului te va duce cu multa putere in prapastia cea cu pucioasa si cu smoala care arde cu vesnica flacara a maniei lui Dumnezeu. Pentru ca bogatiile cu care esti indestulata ii sunt urate marelui Stapan si vesnicului Judecator ca cele ce sunt osandite mai inainte de judecata, de vreme ce sunt adunate prin inselaciune si desfranare. Dar nu te foloseste pe tine aceea ca o particica mica, din cele multe bogatii necurate, o dai uneori la putini saraci. Pentru ca mica plata a faptei celei bune o pierde multimea fara de masura a faptelor rele, precum putina mirosire buna, o biruieste duhoarea cea rea; si nici nu poti candva sa castigi vreun dar, pana ce inca de bunavoie petreci in necuratie.

   

Nu te vei invrednici de milostivirea lui Dumnezeu, daca nu vei lepada mai intai necuratia cea fara de masura a desfranarii ce este in tine si nu o vei spala decat prin pocainta si de nu te vei curati si nu te vei impodobi cu lucruri drepte. Pentru ca celui ce umbla prin spini cu picioarele desculte i se ranesc picioarele de multi ghimpi ascutiti. Chiar de ar scoate unii ghimpisori, insa cei mai multi raman in trup si-l chinuiesc cu durere. Astfel si pe tine prea putin te foloseste a face candva putina milostenie unui sarac, ca si cum ai pierde un pacat mic, cand cei mai multi spini ai pacatului raman inauntrul constiintei tale, spre muncirea ta cea mai cumplita. Pentru ca Dumnezeu cel maniat de tine, infricosatul si dreptul Izbanditor, te infricoseaza cu muncile vesnice si nesuferite, care sunt pregatite celor nepocaiti. Iar tu de vrei sa ma asculti, te vei putea mantui de muncile ce te asteapta si vei castiga bucuria cea vesnica".

   

Evdochia a zis: "Robule al lui Dumnezeu Cel viu, rogu-te, sezi putin cu mine si arata-mi cu de-amanuntul indreptarea acelor lucrari prin care este cu putinta cuiva a se invrednici de mila lui Dumnezeu. Ca si eu, urmand acelora, sa-mi pot castiga mantuire prin chivernisirea cea dreapta a bogatiilor, pentru ca ai zis ca Dumnezeu iubeste impartirea cea dreapta si facatoare de bine a bogatiilor. Caci pe mine nimic nu ma opreste a ma rascumpara de acele munci pe care in ziua Judecatii, precum graiesti, le vor lua cei ce sunt urati de Dumnezeu.

   

Iata, cinstite parinte, am un mare numar de robi; pe aceia ii voi elibera incarcati cu aur, cu argint si cu lucruri de mult pret. Iar tu mergi inainte la Dumnezeul tau, poate prin a ta mijlocire va binevoi sa primeasca acea aducere a mea si sa-mi dea pentru aceea mantuire".

   

A zis catre dansa Gherman: "Sa nu socotesti ca Dumnezeu este dupa obiceiul omenesc si are trebuinta de acele lucruri pamantesti, care la oameni sunt de mult pret. Pentru ca El, fiind neasemanat si bogat mai mult decat toti imparatii pamantesti, a saracit de voie pentru a noastra mantuire, ca prin acea saracie sa ne cumpere noua mantuire vesnica. Deci, acele bogatii ce le ai, o, fiica, sa le imparti neputinciosilor si saracilor, pentru ca aceia sunt iubiti de Dumnezeu; iar pe cele ce le da lor cineva, pe acelea Dumnezeu le socoteste a fi date Lui. Pentru aceea, putina avere vremelnica impartita saracilor, o rasplateste cu ceresti vistierii care niciodata nu se imputineaza.

   

Astfel sa faci tu, fiica; apropie-te de sfanta si mantuitoarea baie a Botezului prin care spalandu-te de tina tuturor pacatelor tale, vei fi de aici inainte curata si fara prihana, nascuta a doua oara prin darul Sfantului Duh. Astfel vei castiga fericita mostenire in care te vei desfata in lumina nestricacioasa si vesnica care nu are intuneric, nici noapte si nici un fel de mahniri si dureri si nici fapte rele. Si fii mielusea sfanta in pajistile cele ceresti, pascandu-te de Iisus Hristos, Mantuitorul nostru. In scurt zic, daca voiesti sa te mantuiesti, fiica, fa cele ce te sfatuiesc eu si fericita vei fi in veci".

   

Raspuns-a Evdochia: "De nu s-ar fi adancit in mintea mea cuvintele cele ce s-au citit de tine si pe care le-am auzit bine in noaptea trecuta, nu te-as fi chemat aici. Deci, ia aur de la mine cat voiesti si stai aici cateva zile, invatandu-ma crestineasca voastra credinta si povatuindu-ma la fapta buna; ca impartindu-mi bogatiile si averile mele si randuindu-le toate precum se cuvine, sa merg in urma ta, oriunde vei merge". A zis fericitul Gherman:

   

"Nu-mi trebuie aur. Destul imi este nadejdea mantuirii tale, pentru ca pricina aceasta imi este binecuvantata mie ca sa mai zabovesc aici cateva zile, nadajduind a afla oaia cea pierduta si a o aduce in ograda lui Hristos. Deci, cu toate ca ma grabeam sa merg spre locuinta mea, insa voi mai sta aici putin, pentru a te intoarce catre Dumnezeu, dar tu sa faci toate cele ce-ti zic. Cheama pe unul din presbiterii crestini care este intr-aceasta cetate ca, invatandu-te dupa randuiala bisericeasca, sa te boteze, pentru ca aceea este cap si temelie a mantuirii. Iar dupa aceea vor merge cu a lor randuiala si celelalte fapte cuviincioase ale placerii de Dumnezeu".

   

Auzind aceasta Evdochia de la fericitul batran, a chemat pe una din slugile cele mai de cinste ale casei sale si i-a poruncit sa mearga indata la biserica crestina si sa cheme de acolo pe preot, rugandu-l sa nu pregete a veni. Insa i-a poruncit sa nu-i spuna numele aceleia ce-l cauta si pentru ce. Deci, sarguindu-se trimisul degraba, a venit preotul, pe care vazandu-l Evdochia, i s-a inchinat pana la pamant si a sarutat cinstitele lui picioare. Dupa aceasta i-a grait: "Rogu-te pe tine, stapane, sezi putin si spune-mi toate despre credinta voastra; caci voiesc si eu sa fiu crestina".

   

Preotul, mirandu-se de acel grai, a intrebat-o: "De care credinta tii si pentru ce doresti a trece la crestineasca credinta?" Raspuns-a ea: "Sunt samarineanca atat cu neamul, cat si cu credinta, si la toata lumea am fost sotie. Pentru ce sa nu-ti spun eu tie tot adevarul? Sunt partasa a multor rautati. Iar cand am auzit ca pacatosii, de nu se vor pocai si nu se vor face crestini, dupa moarte vor fi munciti in focul cel vesnic, am zis in mintea mea ca indata sa ma fac crestina".

   

Raspuns-a preotul: "Daca ai fost ca o mare a pacatelor, fa-te de aici inainte liman al mantuirii; daca ai fost tulburata de multe vanturi, intra de acum dar intru alinare; si daca ai fost supusa valurilor celor cumplite, cauta de acum roua cea de dimineata ce se pogoara din cer; si, daca prin furtuna cea indelungata esti intunecata, de acum cauta pe Ocarmuitorul cel bun, care fara de primejdie te va povatui in a Sa alinare, acolo unde sunt vistieriile a toata dreptatea, si te sarguieste sa fii mostenitoare a bunatatilor celor ce sunt acolo. Iar bogatiile cele pamantesti pe care le ai sa le imparti la cei ce au trebuinta si sa te scapi de amaraciunea pacatului, cum si din intunecarea si focul cel nestins ce te asteapta pe tine, de nu te vei pocai".

   

Evdochia, auzind aceasta, a lacrimat si, lovindu-se in pieptul sau a zis: "Cu adevarat, oare nu este la Dumnezeul vostru mila pentru cei pacatosi?" Raspuns-a preotul: "Celor pacatosi, care se pocaiesc dupa primirea semnului credintei, adica a Sfantului Botez, le iarta Domnul toate pacatele vietii celei din necredinta de mai inainte. Iar celor ce petrec in pacate si la pocainta nu gandesc, nu le da iertare, si unii ca aceia vor fi munciti fara milostivire".

   

Zis-a Evdochia: "Spune-mi, parinte, oare socotesti ca sunt in cer mai mari bucurii si mai scumpe decat acestea care sunt pe pamant? La noi cu adevarat sunt multe vistierii de aur, de argint si de pietre scumpe, cum si toata veselia si desfatarea. Pe langa acestea, avem si indestulare de pesti, de pasari si de tot felul de bauturi. Oare mai mult decat acestea se afla acolo in cer?" A zis catre dansa preotul: "De nu-ti vei departa mintea de la insela-ciunea lumii acesteia si de nu vei trece cu vederea desfatarile cele vremelnice, nu vei putea privi spre viata cea vesnica si nu vei sti desfatarile cele negraite ce sunt intru dansa si bogatiile cele nespuse. Iar de voiesti sa le castigi pe acelea, uita mandria si veselia lumii acesteia".

   

Raspuns-a Evdochia: "Sa nu fie aceea, stapanul meu, ca sa iubesc vreun lucru vremelnic si degraba pieritor mai mult decat viata cea fara de moarte si fericita; ci aceasta este pe care o caut, parinte. Oare daca voi primi credinta crestina, voi putea sa am nadejde tare si fara de indoiala cum ca voi merge la viata cea fara de moarte, precum zici? Si ce semn imi dai prin care sa ma incredintez eu cum ca acelea ce graiesti asa sunt? Prin ce voi cunoaste iertarea multelor mele pacate de la Dumnezeul vostru? Pentru ca de voi da la saraci bogatiile ce le am, intru care pot sa ma incredintez inca multi ani ai vietii mele cu desfatare si veselie, si de-mi voi risipi toate averile mele precum ma sfatuiesti, iar dupa aceea nu voi castiga cele spuse de tine, atunci cine va fi mai ticaloasa si mai nevoiasa decat mine, cand nu-mi va ramane nici o scapare in cea mai de pe urma nevoie a mea? Pentru ca oamenii pe care cu rautatea mea i-am mahnit, daca voi incepe a cere ajutor de la dansii intru saracia mea, aceia, scarbindu-se, se vor lepada de mine.

   

De aceea sunt mahnita si ma tulbur cu gandul, fiindca nu sunt incredintata pentru cele viitoare. Deci imi trebuie o mare incredintare si intarire intru acelea pe care mi le fagaduiesti cu marime de suflet, spunandu-mi de milostivirea Dumnezeului vostru, Care iarta cu inlesnire pacatele celor ce se pocaiesc. Cu adevarat, de ma voi incredinta despre aceea desavarsit, voi incepe cu indrazneala a-mi risipi toate ale mele, si ma voi duce unde ma vei chema, si voi sluji acelui Dumnezeu in toate zilele vietii mele. Si, precum am fost altora pilda de faradelegi, acelorasi le voi fi chip ales de pocainta. Dar sa nu te minunezi, parinte, de aceasta indoire a mea, pentru ca sunt de asteptat cele ce aud, iar in cartile noastre si in credinta samarineana, in care sunt crescuta, niciodata nu le-am auzit si nici urma n-am aflat candva de niste asemenea invataturi".

   

Preotul a zis catre dansa: "Sa nu te tulburi deloc, invaluindu-te cu cuget nestatornic, o, Evdochia, si nu-ti lasa mintea sa fie risipita. Caci ceea ce te tulbura este inselaciune a incepatorului rautatii, a diavolului, uratorul mantuirii tale. Pentru ca acel duh facator de rautate, dupa ce te-a vazut desteptandu-te spre slujba lui Hristos, ca sa-ti risipeasca mantuitorul sfat, indata a pus in inima ta ganduri de indoire si de infricosare desarta. In acest fel diavolul nadajduieste sa te intoarca de la calea cea dreapta si sa te intareasca iarasi in viata pacatoasa cea mai dinainte. Astfel cu ticalosie fiind robita, vrea sa te traga in pierzare si la moarte prin iubirea de lume desarta si patimasa; ca acela este lucrul lui cel viclean. Aceasta este sarguinta lui cea mare, sa intoarca pe oameni de la calea cea buna, sa-i aduca la indaratnicie si sa-i faca prieteni si partasi cu el in munca cea vesnica si in focul cel nestins. Iar de doresti sa afli cu dinadinsul despre bunatatea, negraita mila si iubirea de oameni a Dumnezeului nostru de Care ai auzit, sa stii ca este gata a primi pe cei ce se pocaiesc, intampinandu-i de departe cu intinse brate parintesti si, iertandu-le pacatele, le va darui viata vesnica.

   

Incredinteaza cu acestea, ridicandu-ti mintea de pe pamant sus la cer si, lasand grijile cele vremelnice, gandeste-te la viata vesnica. Inca este trebuinta pentru aceasta si de rugaciune cu trezvie si cu smerenie; caci Dumnezeu numai astfel se impaca cu sufletul si rasare lumina dumnezeiasca intr-insul, aratandu-i tot adevarul. Atunci cunoaste omul ce este desertaciunea lumii acesteia atat de vremelnica si ce este veacul ce va sa fie; apoi cat sunt de vatamatoare desfatarile vietii acesteia, cat de bun este Dumnezeu si cat de nemasurata este milostivirea Lui.

   

Asadar, de voiesti sa ma asculti pe mine si sa te mantuiesti, leapada hainele tale de mare pret si te imbraca in altele proaste. Apoi, inchizandu-te intr-o camara deosebita a casei tale, sa petreci acolo sapte zile si, aducandu-ti aminte de toate pacatele, si sa le marturisesti cu lacrimi lui Dumnezeu, Ziditorul tau. Inca posteste si te roaga, ca sa binevoiasca Domnul nostru Iisus Hristos sa te lumineze si sa te povatuiasca ce sa faci ca sa-I fii bine placuta Lui.

   

Dar sa ma crezi ca nu in zadar vei face ceea ce te sfatuiesc, ca este milostiv si indurat fara de masura Stapanul nostru si are bunatatea de a intampina de departe cu darul Sau pe cei ce se sarguiesc a se intoarce catre El; caci totdeauna se bucura de pocainta pacatosului".

   

Preotul, zicand unele ca acestea si vazand pe Evdochia ca se invoieste cu sfatul lui, s-a sculat sa plece, graindu-i prooroceste la sfarsit acest mantuitor cuvant: "Hristos Dumnezeu, Cel ce a indreptat pe vames si a miluit pe pacatoasa care a plans la picioarele Lui, Acela sa te indrepteze si pe tine, sa te miluiasca si sa faca numele tau slavit peste tot pamantul. Amin!"

   

Deci iesind preotul, fericita Evdochia, nezabovind intoarcerea sa catre Dumnezeu, indata a chemat pe una din slujnice si a zis catre dansa: "Daca va veni cineva aici din cei ce voiesc sa ma vada, dorind sa intre la mine, sa nu spui sa sunt acasa si nimeni sa nu stie nimic de mine. Ci sa-i spui ca m-am dus la un sat departat, unde voi zabovi acolo nu putina vreme, pentru oarecare trebuinta. Dar sa poruncesti si portarului sa nu lase aici pe nimeni, ca astfel sa inceteze toate lucrurile voastre in casa mea. Iar cei ce fac bucate in toate zilele la masa mea sa nu le mai aduca aici, ci sa inchideti portile cele mari ale casei pana ce voi porunci eu a se deschide si toate sa le faceti asa ca sa semene ca si cum n-as fi acasa".

   

In acest chip poruncind slujnicii, s-a intors la fericitul Gherman si i-a grait: "Rogu-ma tie, parinte, spune-mi ceea ce te voi intreba: Pentru ce voi, monahii, vietuiti in locuri pustii, lasand atata dulceata a vietii din cetate impreuna cu oamenii? Oare mai multa placere gasiti in pustietati?"

   

Fericitul Gherman a raspuns: "Nu, fiica, nimic nu aflam in pustietati dintre unele ca acelea pe care le socotesti a fi placere. Dar lasam cetatile si placerea lumeasca si fugim in pustie, pentru ca sa scapam de desarta trufie si sa omoram patimile trupesti cu foamea, cu setea, cu ostenelile, cu haine rupte si cu neajungerea tuturor celor trebuincioase. Astfel ne indepartam de locurile cele lesnicioase de pacatuire, caci cu inlesnire cade in pacat cel ce vietuieste in cetate. Pe de o parte se biruieste de neputinta fireasca, iar pe de alta se inseala de diavol, de vederea fetelor frumoase si de auzul cuvintelor celor desfranate. Pentru ca in cetate se nasc gandurile cele necurate si se intineaza sufletul. Iar sufletul, fiind intinat, isi are inchisa intrarea in Imparatia cerului pana ce se curateste prin pocainta; pentru ca in cer este scaunul luminii celei vesnice, al veseliei adevarate si al dulcetilor celor nemincinoase, neavand nici un pic de necazuri si amaraciune, nici de fapte rele.

   

Iata ai auzit pentru ce ne ducem in pustie: ca sa ne pazim de pacat in zilele vietii noastre, iar pacatele facute sa le curatim prin asprimea petrecerii din pustie. In acest chip sa ne facem intrare libera spre fericirea cea cereasca. De aceea toata sarguinta si ingrijirea noastra este ca trupurile noastre sa le pazim neintinate de lucrurile necurate, iar mintea noastra s-o pazim nevatamata de gandurile rele, straina de toata rautatea, viclesugul, fatarnicia, cartirea, clevetirea, zavistia, iutimea si mania.

   

Asa vom fi impreuna cu ingerii, precum ne-a vestit Hristos in Evanghelie, cu Sfanta Sa gura. Iar bogatiile nu ajuta la nimic, pentru primirea Imparatiei cerului iubitorului care le aduna cu nesat, ci sunt ca un mort ce zace in groapa. Deci, daca voim sa castigam iertare de pacatele noastre, sa ne sarguim in cealalta vreme a vietii sa calatorim pe calea poruncilor Domnului, umbland pe cararea dreptatii si a adevarului si ca pe o haina sa rupem ini-mile noastre cu jale pentru pacate.

   

Apoi neincetat sa strigam catre Dumnezeu, pentru ca numai asa vom sterge necuratia pacatului de care graieste David: Invechitu-s-au si au putrezit ranile mele de catre fata nebuniei mele. Apoi, ce anume cuvinte ni se cade a le canta de-a pururea in rugaciunea Domnului, acelasi David ni le aduce aminte, zicand: Cat sunt de dulci cuvintele Tale gitlejului meu, mai mult decat mierea, gurii mele. Si atat sunt de dulci cuvintele Domnului, incat covarsesc toata dulceata tuturor mancarilor celor dulci si a bauturilor celor preascumpe si intaresc sufletul mai mult decat mancarea pe trup. Drept aceea graieste despre dansele dumnezeiasca Scriptura: Vinul veseleste, iar painea intareste inima omului. Vinul acela si painea insemneaza poruncile Domnului nostru Iisus Hristos, care ca niste paine si vin sunt pentru sufletul omenesc; caci, intru taria si veselia inimii, scot pe cel pacatos din toate lucrurile necurate, si indrep-teaza pe cel ce se intoarce catre Domnul, daca omul se desprinde de dansele cu osardie si neincetat.

   

Deci, lepadand de pe tine haina cea frumoasa si imbracandu-te in cea smerita, apropie-te cu tot cugetul spre pocainta prin fapte bune si seamana lacrimi pe pamant, ca sa seceri in ceruri bucurie si veselie vesnica. Cu plangere stinge cuptorul greselilor tale, ca astfel sa te invrednicesti mangiierii Domnului si sa intri in bucuria dreptilor.

   

Plangi pentru faradelegile tale pe care diavolul le-a indulcit in inima ta, ca, pentru lacrimile tale, sa se apropie de tine ingerul, mijlocitorul mantuirii. Usuca-ti necurata tina a stricaciunilor in care te-ai tavalit multa vreme, fiind aruncata si tinuta acolo de lucratorul tuturor rautatilor, ca de aici inainte sa fii partasa desfatarii raiului. Da-i vrajmasului diavol necaz si greutate ca rasplatire, caci el, inselandu-te cu placerile, te-a ingreuiat cu pacatele. Slujeste cu osardie lui Dumnezeu, ca sa te faci mostenitoare a luminii celei neinserate, si fii ca o albina binelucratoare, adunandu-ti dreptate din multe lucruri sfinte, sarguindu-te de-a pururea a placea lui Dumnezeu".

   

Aceste cuvinte ale lui Gherman s-au adancit foarte mult in inima Evdochiei, cea pregatita de mai inainte cu aducerea aminte a celor zise de dansul. Deci ea, bolind pentru pacate, in caldura duhului, s-a aruncat inaintea picioarelor lui, zicand: "Ma rog tie, omule al lui Dumnezeu, lucrul pe care l-ai inceput pentru mine, savarseste-l cu dreapta credinta si pune-ma inaintea Dumnezeului tau, ca sa nu fiu de batjocura celor ce voiesc sa ma insele. Ci, savarsind lucrul inceput, sa ma invrednicesc de fericirea vesnica prin invataturile tale cele mantuitoare. Nu-ti lua zugravitoarea mana de pe tablita cea pregatita, pana ce desavarsit vei inchipui pe Hristos in mine".

   

Gherman i-a raspuns: "Petreci, fiica, intru frica Domnului si, inchizandu-te in camaruta ta, roaga-te catre El neincetat cu lacrimi, pana ce-ti va risipi si-ti va curati toate pacatele si te va face sa nu te indoiesti de mila Lui. Caci Domnul nostru Iisus Hristos este bun si milostiv si degraba iti va arata mila Sa si cu darul Sau nu va zabovi a te mangiia".

   

Acestea zicand, fericitul Gherman s-a rugat pentru dansa lui Dumnezeu, si, insemnand-o cu semnul Crucii, a inchis-o in camaruta ei, fagaduindu-i ca va zabovi pentru dansa in Iliopolis sapte zile. Evdochia intrand in camaruta sa, dupa ce a petrecut sapte zile in rugaciune si in post, a venit Fericitul Gherman si, deschizand usa, i-a poruncit ei sa iasa. El a vazut-o cu fata ingalbenita, cu trupul scazut, mai smerita cu cautatura, mult deosebindu-se cu chipul de asemanarea ei cea dintai. Luand-o de mana, i-a poruncit sa sada. Apoi insusi, rugandu-se lui Dumnezeu, a sezut cu dansa, si o intreba, zicand: "Spune-mi, fiica, ce ai gandit intr-acele sapte zile? Ce ai cunoscut, ce ai vazut si ce ti s-a aratat?"

   

Iar ea a zis: "Iti voi spune, sfinte parinte. Rugandu-ma sapte zile, asa precum m-ai invatat, iar in noaptea trecuta, cand de asemenea ma rugam, zacand cu fata la pamant in chipul Crucii si plangand pentru pacatele mele, a stralucit o lumina mare, mai mult decat razele soarelui. Iar eu, socotind ca a rasarit soarele, m-am sculat de la pamant si am vazut un tanar prealuminat si infricosat, ale carui haine erau mai albe decat zapada.

   

Acela, luandu-ma de mana dreapta, m-a rapit in vazduh si, luandu-ma pe nor, m-a dus spre cer. Acolo era o lumina mare si preaminunata si am vazut multime nenumarata de cei cu haine albe, bucurandu-se si zambind unul catre altul si veselindu-se negrait. Aceia, vazandu-ma venind catre ei, ma intampinau cu cetele si cu bucurie ma sarutau ca pe o sora a lor. Apoi, fiind inconjurata si petrecuta de aceia, am vrut sa intru, fiind dusa in lumina aceea care cu neasemanare covarsea razele soarelui.

   

Atunci deodata s-a aratat in vazduh cineva, infricosat la chip, innegrit ca un intuneric, ca si funinginea, ca si carbunii, ca smoala si ca o grozavie ce covarseste toata negreala si intunericul. Acela, cu o cautatura prea groaznica si prea manioasa privind la mine, cu dintii scrisnind si navalind fara de rusine, voia sa ma rapeasca din mainile acelora ce ma duceau. Si a racnit foarte tare, incat tot vazduhul se umpluse de glasul lui; si zicea, racnind:

   

"Au doara si pe aceasta voiesti s-o duci in Imparatia cerului? Apoi pentru ce sed eu pe pamant la vanatoare si imi pierd in desert osteneala? Pentru ca prin aceasta am intinat eu tot pamantul cu desfranarea si pe toti oamenii i-am vatamat cu uraciunea impreunarii sale. Caci eu cat mestesug am si cata putere, toata intr-insa am sfarsit-o. Mijlocit-am pentru ea la iubitori de bun neam si preabogati, foarte multi, din ale caror bogatii ce s-au cheltuit pentru dragostea ei, atata multime de aur si de argint a adunat, incat abia se afla in imparatestile vistierii.

   

Pe aceasta ma laudam a o avea eu in maini ca pe un semn purtator de biruinta si ca pe o arma nebiruita prin care ma laudam la oamenii care cad de la Dumnezeu si vin in cursele mele. Iar acum atat de mult voiesti a te iuti asupra mea, o, arhanghele al dumnezeiestilor puteri!, incat sub picioarele aceleia spre calcare sa ma arunci pe mine? Au nu sunt destule maniei tale asupra mea, izbandirile acelea pe care in toate zilele mi le indoiesti prea cumplit? Ci chiar voiesti s-o scoti de la mine pe aceasta roaba, cu atat de scump pret cumparata?

   

Acum nimic nu mai este al meu pe pamant. Si chiar ma tem, ca nu cumva pe toti cati pana acum vietuiesc pacatosi, smulgandu-i din mainile mele, sa-i aduci lui Dumnezeu ca pe niste vrednici si intru mostenirea Imparatiei cerului sa-i scrii. O, vai de grija mea cea desarta! O, vai de osteneala mea cea zadarnica! Pentru ce sari asa de cumplit asupra mea?

   

Lasa iutimea si slabeste-mi putin legaturile cu care sunt legat; caci vei vedea cum in clipeala ochiului voi pierde de pe pamant neamul omenesc si nici mostenire nu-i voi lasa. Eu sunt aruncat din cer pentru o mica nesupunere, iar tu pe pacatosii cei cumpliti, care au indraznit a-si bate joc de Dumnezeu si multi ani L-au maniat mult, ii duci in Imparatia cereasca.

   

Daca asa iti place tie, apoi aduna intr-un ceas, din toate marginile pamantului, pe toti oamenii cei vrednici de pierzare care nu au viata omeneasca, ci dobitoceasca si de fiara, si pe toti adu-ti la Dumnezeu; iar eu ma voi ascunde intru intuneric si intru adanc, in vesnicele munci ce-mi sunt pregatite mie, ma voi afunda!"

   

Acestea si mai multe a zis acela cu manie si cu mare iutime; cel ce ma ducea pe mine cauta groaznic asupra lui, iar spre mine cautand, zambea cu dragoste. Si a venit glas din lumina aceea, zicand: "Asa este cu placere lui Dumnezeu, Celui ce se milostiveste pentru fii omenesti, ca pacatosii care sunt intre dansii, de vor primi pocainta, sa fie primiti in sanul lui Avraam!" Si iarasi se auzi glas catre cel ce ma ducea pe mine: "Tie iti graiesc, Mihaile, pazitorule al legii Mele, du pe aceasta acolo de unde ai luat-o, ca sa-si savarseasca nevointa, pentru ca Eu cu dansa voi fi intru toate zilele ei".

   

Atunci el indata m-a adus in camaruta mea si mi-a zis: "Pace tie, roaba lui Dumnezeu Evdochia! Imbarbateaza-te si te intareste, caci darul lui Dumnezeu este acum cu tine si totdeauna va fi, in tot locul". Eu, din cuvintele lui luand indrazneala, am zis: "Doamne al meu, cine esti Tu, spune-mi, ca sa inteleg cum voi crede in Dumnezeul cel adevarat si cum voi putea castiga viata vesnica?" Iar el a raspuns: "Eu sunt incepatorul ingerilor lui Dumnezeu si mie imi este incredintata grija pentru pacatosii care se pocaiesc, ca sa-i primesc pe dansii si sa-i duc in viata cea fericita si fara de sfarsit. Si multa bucurie se face cetelor ingeresti in cer de cate ori vine din intunericul pacatului vreun pacatos intru lumina cea curata a pocaintei. Pentru ca nu voieste Dumnezeu, Care este Tatal tuturor, ca sa piara sufletul omenesc pe care l-a zidit din inceput, cu preacuratele Sale maini, dupa asemanarea chipului Sau. De aceea se bucura impreuna toti ingerii, cand vad vreun suflet omenesc, infrumusetat cu dreptatea, inchinandu-se Tatalui Celui vesnic; si toti il saruta, ca pe un frate al lor, de vreme ce, lepadand intunericul pacatului, se intoarce la Dumnezeul Cel viu, Care le este Tata de obste al tuturor fiilor luminii, si strans se lipeste de El". Acestea zicand, m-a insemnat cu semnul Crucii, iar eu m-am inchinat lui pana la pamant si, cand m-am inchinat, acela s-a dus la cer".

   

Atunci fericitul Gherman a grait catre dansa: "De acum incre-dinteaza-te, o, fiica, si nu te mai indoi, ca Dumnezeul cel adevarat sta gata in cer a primi pe cei ce se pocaiesc de pacatele lor si a-i duce pe dansii intru lumina Sa cea vesnica unde imparateste, inconjurat fiind de sfintii ingeri, slujitorii imparatiei Sale, pe care i-ai vazut intru acea cereasca lumina. Iata, ai fost privitoare a imparatestei slave celei fara de moarte a Domnului nostru Iisus Hristos si ai cunoscut cat de grabnic este spre milosardie si spre iertarea pacatelor; si cat de degraba isi arata darul Sau celor ce doresc a se impaca cu El. Ai priceput dumnezeiasca Lui slava si ai vazut curtea cea cereasca intru care petrece, plina de frumuseti negraite. Ai cunoscut cat este de mica si neputincioasa lumina lumii acestia, impotriva stralucirii aceleia. Deci ce socotesti de aceea, si ce gandesti, spune-mi?" Iar fericita Evdochia, avandu-si mintea neschimbata spre a sluji din toata inima sa lui Dumnezeu, Imparatul slavei, a zis: "Am crezut si cred ca nu este alt Dumnezeu: Care mantuieste pe oamenii cei pacatosi, afara de Acela, ale Carui porti ceresti le-am vazut stralucite cu negraita lumina".

   

Gherman a grait: "Pregateste-te fiica, spre slujba cea cu osardie a lui Dumnezeu, ingrijindu-te ca rodul pocaintei tale cel pus in cumpana sa traga mai mult decat pacatele vietii tale celei dinainte; si sa te aduci singura pe tine dar bineprimit lui Dumnezeu, Celui fara de moarte si vesnic. Plangi si te tanguieste, pana ce vei spala toate necuratiile tale desavarsit cu lacrimile; si asa te vei invrednici a fi mireasa curata a lui Hristos.

   

Apoi uita mandriile tale cele mai dinainte, cum si tineretile cele vatamatoare care se salbaticesc cu poftele; ca astfel, ca rasplatire, Hristos Domnul sa-ti ierte pacatele. Scoate-ti grumazul tau de sub jugul cel greu al robiei celei de rusine pe care ti l-a pus diavolul prin pacate, si vino la jugul cel bun si usor al pocaintei celei de viata facatoare; ca apoi, fiind libera de pacate, te vei cunoaste pe toti dreptii si pe sfintii ingeri.

   

Treci catre adevarata credinta si catre intreaga intelepciune si, avand buna stiinta, spune-i in fata diavolului cu indrazneala: "Nimic din acelea nu-mi este mie parte cu tine, nici tie cu mine, pentru ca am aflat pe al meu Stapan si Lui m-am dat pe mine insami, intru vesnica stapanire. Desavarsit am lasat si am lepadat necurata si intunecata iubire trupeasca a vechiului meu vrajmas si m-am imbracat in haina cea noua, nestricacioasa si luminoasa a dreptatii; in care, umbland, voi afla darul lui Dumnezeu care ma mantuieste in veci. Nu mai am nici o dorinta de bogatii si nici o iubire a dulcetilor celor lumesti, despre care m-am instiintat ca sunt de nimic si raman fara pret. Doresc din toata inima si ma sarguiesc sa aflu cele ceresti. Deci, o, diavole, du-te departe de la mine, strainule, inselatorule, furatorule si robule al vesnicului intuneric!""

   

Cu aceste cuvinte si mai mult intarindu-se, Evdochia a zis catre monah: "Cinstite parinte, ce-mi poruncesti acum sa fac?" Iar el a raspuns: "Voiesc mai inainte de toate sa primesti semnul credintei, adica Sfantul Botez, care te va pazi nevatamata in toate zilele tale. Iar eu acum, Dumnezeu ajutandu-mi, ma voi duce la manastirea mea. Insa ma voi intoarce iarasi, de va voi Domnul". Iar ea cu lacrimi il ruga, zicand: "Nu ma lasa, domnul meu, nu ma lasa, mai inainte pana ce voi putea desavarsit a ma intoarce catre Dumnezeu si voi castiga darul Lui cel asteptat de mine; ca nu cumva vechiul inselator, vazandu-ma parasita si fara de ajutor, sa ma atraga unde va voi si sa ma intoarca la stricaciunea vietii celei desfranate". A zis catre dansa fericitul Gherman: "Aceasta hotarire spre viata cea mai buna, pe care Dumnezeu o lucreaza intru tine, si nadejdea ta cea buna te vor pazi de cursele vrajmasului de care te temi. Insa petreci inca putina vreme in smerita rugaciune catre Dumnezeu si in marturisirea pacatelor tale si te ingrijeste de primirea Sfantului Botez. Iar eu degraba ma voi intoarce la tine, cautand cele de folos vietii tale, si ti se va da tie ajutorul Sfantului Duh". Fericitul Gherman, zicand acestea catre dansa si incredin-tand-o lui Dumnezeu, s-a dus in calea sa.

   

Dupa ducerea lui Gherman, fericita Evdochia a petrecut inca cateva zile in post, nimic altceva neavand la masa decat numai paine, untdelemn si apa; iar ziua si noaptea se ruga si plangea. Dupa aceea, ducandu-se la episcopul acelei cetati, care se numea Teodot, s-a botezat de dansul in numele Sfintei Treimi Celei de o fiinta.

   

Dupa catva timp de la luminarea sa, a scris carte de rugaciune la acelasi episcop in care ii facea cunoscut despre bogatia sa, numarand-o cu de-amanuntul si rugand pe episcop s-o ia pentru Hristos. Iar episcopul, citind cartea trimisa catre dansul, a chemat pe fericita Evdochia la dansul si i-a zis: "Tu, fiica, ai scris scrisoarea aceasta catre mine, pacatosul?" Iar ea i-a raspuns: "Eu am scris-o, si acum iarasi ma rog sfintiei tale sa poruncesti iconomului bisericii ca sa ia bogatia cea data de mine si s-o imparta la saraci si la lipsiti, la sarmani si la vaduve, precum singur stii; pentru ca am aflat ca acele bogatii ale mele sunt pe nedrept si prin faradelegi adunate".

   

Episcopul, vazand scopul ei cel bun, credinta si dragostea ce avea catre Dumnezeu, cautand spre dansa si cu duhul mai inainte vazand viata ei ce avea sa fie, i-a zis: "Roaga-te pentru mine, soro intru Domnul, ca una ce te-ai invrednicit a te numi mireasa a lui Hristos. Caci urand necurata iubire trupeasca, ai iubit curatia; viata cea desfranata lepadand-o, ai urmat feciorestii si intregii intelepciuni; ai vandut lumea cea desarta ca sa-ti castigi margaritarul cel ceresc. Putina vreme cheltuindu-ti in inselaciunea pacatului, prin pocainta ti-ai mijlocit veacul cel nesfarsit in viata cea de sus; avand moartea inaintea ochilor, nemurirea ai dobandit.

   

Tu, care pe multi la pierzare i-ai atras, acum intru Hristos pe multi ii vei invia imbracandu-te din intuneric in lumina credintei. Vrednica esti a te numi mieluseaua lui Hristos. Dupa numele tau, Evdochia, care inseamna bunavoire, bine a voit Domnul pentru tine. Tu, care ai trecut cu vederea pe oamenii cei iubitori de patimi si ai iubit cetele ingeresti, roaga-te pentru mine. Iarasi ma rog tie, roaba si prietena lui Dumnezeu, adu-ti aminte de mine in cereasca Imparatie".

   

Acestea si multe altele vorbind episcopul cu lacrimi, a zis diaconului sau: "Cheama la mine degraba pe randuitorul casei de oaspeti bisericesti". Acela venind, i-a zis episcopul: "Te stiu pe tine om drept, credincios si de Dumnezeu temator, ingrijindu-te de sufletele multora. De aceea iti incredintez tie si pe aceasta roaba a lui Dumnezeu care doreste sa sporeasca spre mai bine, ca si de a ei mantuire sa te ingrijesti si pe toate ale sale sa le dai lui Dumnezeu prin mainile saracilor".

   

Si era acel barbat preot cu randuiala, petrecand in feciorie din tineretile sale, care toata averea ce ii ramasese de la parinti o daruise Sfintei Biserici a lui Dumnezeu si pe sine singur se daduse spre slujba Domnului. Acela, luand cu dansul pe Evdochia, a mers in casa ei si, dupa ce a intrat intr-insa, a chemat Evdochia pe iconomii casei sale si le-a zis lor: "Aduceti-mi fiecare din voi toate cele ce va sunt incredintate voua".

   

Aceia indata au adus toate. Si acesta era numarul lucrurilor celor aduse: doua greutati mari de aur, adica douazeci de mii de bucati; podoabe alese si de multe feluri, fara de numar; pietre de mult pret si margaritare imparatesti fara de numar; lazi cu haine de matase, doua sute saptezeci si cinci; patru sute zece lazi cu haine albe de in; o suta saizeci lazi de haine tesute cu aur; o suta douazeci si trei lazi mari cu haine de tot felul; o suta cincizeci si doua lazi cu alte haine cu pietre scumpe si impodobite cu cusatura de aur; aur mult douazeci si cinci de greutati diferite, adica doua sute cincizeci de mii de galbeni; douazeci de lazi cu lucruri de aromate binemirositoare, treizeci si trei de lazi de mir curat de India; argint in diferite feluri de vase, ca opt mii de litre; perdele de matase cusute cu fir, ca la o suta treizeci si doua litre; perdele de matase ca la saptezeci de litre; iar alte haine si lucruri mai de mic pret erau adunate o multime fara de numar.

   

Afara de aceste miscatoare bogatii avea si averi nemiscatoare, ca: pamanturi, sate, tinuturi din care, in tot anul, se adunau roduri de pret, ca la opt sute doua mii. Toate aceste bogatii aducandu-le inaintea picioarelor sfantului preot, care era econom al casei bisericesti de oaspeti, fericita Evdochia a chemat pe toti servitorii si servitoarele sale si, luand din lada doua mii de galbeni, i-a impartit lor; inca si vase, cearsafuri, paturi de mult pret, scaune aurite si toate cele frumoase ale casei cate erau afara din lazi, le-a daruit lor.

   

Dupa aceea le-a dat cea mai de pe urma sarutare, zicandu-le asa: "Eu va eliberez din robia aceasta de putina vreme, iar voi, de voiti, sarguiti-va a va elibera din robia diavoleasca. Si va veti elibera, daca ma veti asculta pe mine si va veti apropia de Hristos, adevaratul Dumnezeu. Acela va va darui voua vesnica libertate, pe care o au fiii lui Dumnezeu, si va va scrie pe voi printre ai Sai ostasi". Apoi intorcandu-se catre preot, i-a zis: "Iata, de acum, domnul meu, tie ti se cuvine sa te ingrijesti de toate acestea ce-ti sunt puse inainte si sa le randuiesti precum voiesti; pentru ca eu voi cauta pe Stapanul, Cel ce ma cauta pe mine".

   

Preotul, minunandu-se de o schimbare si o pocainta ca aceasta a ei, fara de veste si neasteptata si de o atat de mare caldura ce avea catre Dumnezeu, a zis catre dansa: "Fericita esti, Evdochia, caci printr-un lucru ca acesta te-ai facut vrednica a fi scrisa in numarul fecioarelor lui Hristos. Ai stiut ceasul venirii Mirelui si ai inteles pe ce cale ti se cuvine a intra in casa de nunta. Cu adevarat, prin trezire te-ai sarguit ca sa nu ramai afara din camara. Candela cu untdelemn ti-ai umplut si nu te va cuprinde pe tine intunericul. Sporeste in acea putere facatoare de bine si Dumnezeu iti va ajuta tie; si te roaga pentru mine pacatosul, ca una ce esti vrednica de ceata sfintilor!"

   

Pe cand vorbea cu fericita Evdochia, iata a venit cinstitul Gherman, fiind luminat de darul Sfantului Duh. Si vazand-o pe ea ca-si daduse averea sa lui Dumnezeu si pe slugile sale le eliberase, acum fiind saraca cu duhul si cu lucrul pentru Hristos, a luat-o si a dus-o in manastirea de fecioare pe care o avea in stapanirea sa in pustie, nu departe de manastirea sa cea de barbati. Si a facut-o pe ea monahie, si acolo petrecea in ostenelile si nevointele vietii monahicesti, ziua si noaptea slujind lui Dumnezeu.

   

Deci, avea fericitul Gherman in a sa viata de obste saptezeci de frati monahi, iar in manastirea de fecioare care era la zece stadii departare de a monahilor, treizeci de calugarite. Acolo a ramas si Sfanta Evdochia, care se nevoia mai mult decat celelalte. Si purta haina de la Botez, pe care i-o daduse episcopul cand a botezat-o, si pe care n-a dezbracat-o niciodata.

   

Dupa treisprezece luni a murit egumena acelei manastiri, cu numele Haritina, care vietuise cu sfintenie, sub a carei incepatorie Evdochia bine a sporit si a invatat Psaltirea pe de rost si toata Sfanta Scriptura citind-o odata cu luare aminte, o intelegea bine, luminand-o Duhul Sfant. Intrecand pe toate surorile cu ostenelile cele pustnicesti, a fost aleasa egumena de toate cu un glas in locul celei ce murise. Si Dumnezeu n-a zabovit a marturisi vrednicia ei si a intari alegerea aceea prin minune, precum se va spune indata.

   

Era un tanar oarecare, unul din iubitii ei de mai inainte, anume Filostrat, foarte bogat. Acela aducandu-si aminte de dragostea sa de mai inainte cu Evdochia si aprinzandu-se foarte mult dupa ea, diavolul intetindu-l spre aceea, gandea cum ar intoarce-o la viata ei de mai inainte si catre fapta sa de rusine. Cugetand mult la aceea si din zi in zi invapaindu-se cu mai multa dragoste spre dansa, a gasit un mestesug ca acesta: S-a imbracat in imbracaminte monahiceasca, a luat aur cat putea sa duca, l-a ascuns in haine si a plecat pe jos la manastirea Evdochiei, nadajduind fara de indoiala, ca-si va implini scopul.

   

Ajungand acolo si batand in poarta, portarita s-a uitat printr-o ferestruica mica si l-a intrebat: "Ce cauti aici, omule?" El a raspuns: "Sunt pacatos. Am venit sa va rugati pentru mine si sa ma invrednicesc de binecuvantarea voastra". Portarita i-a zis: "Frate, locul acesta este neingaduit pentru barbati. Dar mergi putin mai departe de aici si vei afla manastirea lui Gherman. Acolo te vei invrednici de rugaciune si de binecuvantare. Iar aici nu sta, nici nu supara batand, ca nu vei putea intra". Zicand acestea, fecioara aceea, a inchis ferestruica.

   

Filostrat, umplandu-se de rusine si de jale, arzand si cu iubi-rea spre Evdochia, s-a dus la manastirea lui Gherman. Nimerind vreme cu inlesnire, caci a gasit pe fericitul Gherman sezand langa poarta manastirii si citind pe o carte, i s-a inchinat cu smerenie pana la pamant. Apoi, dupa obiceiul monahicesc, dupa rugaciunea facuta de sfantul staret si dupa ce Filostrat a luat binecuvantare de la dansul, i-a zis lui Cuviosul Gherman: "Sezi, frate, si-mi spune, din ce parte esti si de la care manastire?"

   

El a raspuns: "Parinte, am fost singurul fiu nascut la parintii mei, care nu de mult au murit; n-am voit sa iau femeie, ci am ales sa slujesc lui Dumnezeu in randuiala monahiceasca, voind dupa aceea sa-mi caut loc si un povatuitor de la care sa invat viata monahiceasca. Auzind de sfintia ta, cinstite parinte, am venit cale multa catre acest loc, dorind sa cad inaintea sfintelor tale picioare si sa ma rog tie ca sa ma primesti in manastirea ta pe mine, cel ce doresc sa ma pocaiesc de pacatele mele de mai inainte".

   

Graind el acestea, fericitul Gherman se uita cu dinadinsul la el si, cunoscand patimasul lui narav dupa fata si ochii lui, i-a grait: "Fiule, de mare osteneala voiesti a te apropia, dar nu stiu de va fi dupa masura puterii tale. Noi, batranii, abia putem sta impotriva ispitelor celor grele ale diavolului, care ne indeamna spre necuratie; iar tu ce vei face aici in floarea tineretilor tale si in anii cei invapaiati ai aprinderii patimase?"

   

Filostrat raspunse: "Parinte, nu sunt oare pilde ale vietii celei imbunatatite la tinerii asemenea cu mine care au biruit poftele? Oare Evdochia aceea a voastra, de care am auzit multe, strabatand pretutindeni slava despre viata ei cea imbunatatita, n-a fost tanara si traita in desfatari, iar acum a alergat la povatuirea voastra si petrece in calugarie statornica, biruindu-si trupul? Iata, nu voi tacea, parinte, despre aceasta, ca prin chipul ei mai vartos sunt desteptat si voiesc sa-i urmez. Caci gandesc la floarea tineretilor ei, cat de frumoasa si de bogata, in ce fel de desfatari si-a petrecut anii ei de mai inainte. Apoi, dupa toate acestea, intr-un ceas schimbandu-se deodata, s-a dus sa slujeasca lui Hristos, pe calea cea stramta si cu scarbe. Si daca ea a putut sa treaca cu vederea toate si sa-si omoare poftele pentru dragostea lui Hristos, apoi de ce, parinte, deznadajduiesti de mine, care sunt parte barbateasca, mai tare decat dansa? Caci de as putea s-o vad vreodata, nadajduiesc sa iau atata tarie spre osardia cea calda si spre nevointa, incat sa poata a-mi fi pilda pentru invingerea si izgonirea tuturor ispitelor diavolesti, in toate zilele vietii mele".

   

Auzind asemenea cuvinte, robul lui Dumnezeu Gherman i-a crezut minciuna ca un adevar, pentru ca il socotea ca voieste cu adevarat sa slujeasca lui Dumnezeu; si a grait catre dansul: "Nu te vom opri, fiule, ca sa vezi pe Evdochia si sa auzi de la dansa cuvant de folos, deoarece prin chipul ei voiesti a merge la fapta buna". Deci, chemand egumenul Gherman pe un cinstit monah batran, care ducea tamaie in manastirea de fecioare si pentru alte trebuinte de nevoie era trimis acolo adeseori, i-a zis: "Cand vei merge in manastirea de fecioare, sa iei cu tine pe acest frate, sa vada pe roaba lui Dumnezeu Evdochia, ca voieste sa se foloseasca de la dansa si sa urmeze vietii ei cea placuta lui Dumnezeu".

   

Dupa putina vreme monahul acela, avand trebuinta a se duce la manastirea de fecioare, a luat cu el si pe acel frate tanar, precum i se poruncise de egumen. Filostrat, acoperit cu chipul monahicesc ca un lup in piele de oaie, intrand in manastirea de fecioare si vazand pe sfanta Evdochia, mireasa lui Hristos, s-a mirat de chipul ei cel smerit, de saracia ei si de chinuirea trupului. Caci vedea fata ei galbena, ochii plecati in jos, gura tacuta, hainele proaste, patul asternut cu rogojina si o invelitoare aspra pe el. Deci, gasind el vreme de vorba (alte monahii stand departe) a inceput a povesti catre dansa cu glas lin, graind astfel: "Ce este aceasta ce vad, o, Evdochia, cine te-a amagit pe tine care vietuiai in palate asemenea cu cele imparatesti si te indestulai de multe bogatii si cu toate placerile, fiind in toate zilele in veselie si in bucurie, si te-a departat in acest loc pustiu? Cine te-a lipsit de poporul cetatii, in care adeseori plimblandu-te in haine luminoase, toti te cinsteau, se minunau de frumusetea ta si cu glasuri de lauda te fericeau pe tine? Care inselator te-a adus dintr-atatea bunatati, in atata saracie si in aceasta viata urata? Iata, acum toata cetatea Iliopolis te cauta. Ochii tuturor doresc sa te vada. Insasi zidurile preafrumoaselor tale palate se tanguiesc. Eu sunt trimis la tine, sa spun despre dorirea poporului si, in numele tuturor, sa te rog ca sa te intorci in cetate si sa mangii cu a ta venire mahnirea poporului pentru tine.

   

Asculta-ma, doamna si urmeaza-mi. Iesi din locuinta aceasta proasta, din saracie, din hainele cele zdrentuite, din patul cel tare si intra in palatul tau cel dintai, in mangiierile si in desfatarile de mai inainte, cu care nu de mult erai indestulata. Si chiar de ti-ai pierdut bogatia, dand-o strainilor in zadar, insa sunt gata toti ca iarasi indata sa te imbogateasca.

   

Pentru ce zabovesti si te indoiesti? Pentru ce, cand toti iti sunt prieteni si-ti doresc binele, tu te faci insati vrajmasa si muncitoare? Au nu-ti este paguba a ascunde atata frumusete a fetei intr-acest intuneric al vietuirii monahicesti? Au nu-ti este paguba, ca ochii tai, cei asemenea cu razele soarelui, sa-i strici cu netrebnicia plansului? Ce folos iti este ca sa-ti omori tinerescul trup, cel atat de frumos, cu foamea, cu setea si alte cumplite asprimi? Unde iti sunt bunele mirosiri ale parfumurilor tale, cu care, umbland prin cetate, umpleai vazduhul de buna mireasma si toti te cinsteau ca pe o zeita? Iata, dupa acele placeri, singura, de voia ta, ti-ai ales partea vietii celei saracacioase si lepadate.

   

Cui urmezi in atata ratacire? Care nadejde desarta te-a scos din stapanirea bunatatilor atat de multe si din care mai multe era sa ai? Cine din oamenii bogati isi leapada insisi bogatia si o dau altora in zadar, precum ai facut tu? Dar stim unde sunt bogatiile cele lepadate de tine; putem cu inlesnire a le lua si a le intoarce in a ta stapanire; numai intoarce-te in cetate la noi, doamna noastra, Evdochia. Iata si aur destul ti-am adus pentru cale, iar pe celelalte risipite de tine, dupa ce vei veni in Iliopolis, le vom cauta indata".

   

Acestea birfindu-le el, Sfanta Evdochia cauta la el cu manie. Dupa aceea, nesuferind mai mult sa asculte viclenele si inselatoarele lui cuvinte, i-a zis cu manie: "Dumnezeul izbandirilor sa te certe; Domnul nostru Iisus Hristos, Dreptul Judecator, a Carui roaba nevrednica sunt, pe tine cel ce ai venit aici cu gand rau, sa nu te lase a te intoarce la ale tale, de vreme ce esti fiu al diavolului".

   

Aceasta zicand, a suflat in fata lui si indata acel mincinos monah, ticalosul inselator, a cazut mort la pamant inaintea ei. Iar surorile fecioare, privind la vorba lor, stateau departe, incat nu puteau intelege cuvintele graite de dansii; apoi, vazand pe acel om cazand, din suflarea Evdochiei, mort la picioarele ei, foarte s-au inspaimantat.

   

Deci, mai intai se minunau de un lucru ca acesta ce covarsea puterea fireasca si au cunoscut darul lui Dumnezeu intr-insa. Dupa aceea au inceput a se teme ca nu cumva sa afle mireni si judeca-torii si, facand cercetare ca pentru ucidere, le vor arde manastirea. Caci elinii, fiind inchinatori de idoli, urau pe crestini si manastirile lor. Deci se sfatuiau intre ele, ce sa faca, pentru ca nu indrazneau sa intrebe pe Evdochia de lucrul ce se facuse.

   

Una dintre dansele a zis: "Sa tacem acum, de vreme ce este seara si noaptea se incepe; insa sa ne rugam Domnului la noapte, doar ne va descoperi pricina mortii monahului aceluia si ne va povatui ce sa facem". Venind miezul noptii, cand avea indata sa se inceapa obisnuita cantare de miezul noptii, Domnul S-a aratat Evdochiei in vis, zicand: "Scoala, Evdochia, de preamareste pe Dumnezeul tau, si nu departe de trupul mort al ispititorului tau, trimis de diavol asupra ta, plecandu-ti genunchii, roaga-te catre Mine si indata ii voi porunci sa se scoale viu. Caci el se va scula cu puterea Mea si va cunoaste cine sunt Eu, Cel in care crezi tu; iar darul Meu in tine mai mult se va inmulti".

   

Sfanta Evdochia, desteptandu-se din somn, a facut multa rugaciune catre Stapanul ei, si a inviat pe cel mort. Deci Filostrat, sculandu-se din moarte ca din somn, si cunoscand pe adevaratul Dumnezeu, de a Carui milostivire s-a invrednicit, s-a aruncat la picioarele fericitei, zicand: "Rogu-ma tie, fericita Evdochia, adevarata roaba a adevaratului Dumnezeu, primeste-ma pe mine cel ce ma pocaiesc si iarta-ma ca te-am mahnit cu cuvintele mele viclene si necurate caci am cunoscut cat de bun si de puternic Stapan ai".

   

Fericita Evdochia i-a zis: "Mergi intr-ale tale cu pace si sa nu uiti facerile de bine ale lui Dumnezeu cele aratate spre tine, nici sa te departezi din calea cea dreapta a sfintei credinte ce ai cunoscut-o si pe care o fagaduiesti Dumnezeului meu".

   

Stapanea atunci in tara aceea imparatul Aurelian; nu acela care dupa acei ani a fost cezar al Romei, ci altul cu numele aceluia, care se supunea cezarului Romei. Catre acela Evdochia a fost clevetita, pentru ca adunandu-se unii din cei mai mari, care fusesera mai inainte in lume iubitii ei slaviti si de mare neam, si facand sfat, au scris imparatului o scrisoare, clevetind ca Evdochia a dus cu sine intr-un loc pustiu mult aur care se cadea vistieriilor imparatesti. Si-l rugau ca sa li se dea o ceata de oaste care sa mearga sa afle pe cea fugita si s-o intoarca in cetate; iar aurul sa-l ia spre paza poporului, de vreme ce ea s-a lipit de credinta galileieneasca ce marturiseste pe un oarecare Hristos, si asa a necinstit pe zei carora si imparatii li se inchina.

   

Aurelian, auzind despre aurul cel mult, s-a invoit cu lesnire la fapta lor. Si indata, chemand pe un sutas, i-a poruncit ca, luand ostasi, sa mearga sa ia pe Evdochia impreuna cu aurul, si s-o aduca inaintea lui. Iar comitele, luand trei sute de ostasi, s-a dus spre pustia aceea unde era Evdochia si manastirea de fecioare. Fiind ei pe cale, Domnul S-a aratat Evdochiei in vedere de noapte, zicandu-i: "Mania imparateasca s-a ridicat asupra ta, insa nu te teme, ca Eu totdeauna sunt cu tine". Iar dupa ce sutasul s-a apropiat cu ceata sa de acea manastire fecioreasca, vazand zidurile, se opri asteptand noaptea, caci era la asfintit; si oranduia oastea ca sa navaleasca noaptea deodata asupra manastirii din toate partile. Dar cand erau sa porneasca spre zidurile manastirii indata i-a impiedicat puterea cea mare si nevazuta a lui Dumnezeu, incat ei n-au putut sa pa-seasca catusi de putin spre manastire, in toata noaptea aceea.

   

Facandu-se ziua, vedeau zidurile manastirii, dar nu puteau sa vina la dansele; astfel trei zile si trei nopti ispitindu-se, nimic n-au sporit. Si nestiind ei ce sa mai faca, iata a navalit asupra lor deodata un balaur mare, infricosat; iar ei, lepadandu-si armele, au fugit de frica. Si macar ca au scapat de dintii balaurului, insa de veninul aceluia n-au scapat. Caci fiind foarte vatamati de duhul cel purtator de moarte al balaurului, unii dintre dansii au cazut deodata si au murit, iar altii, tavalindu-se abia vii pe cale, erau aproape de moarte. Numai singur comitele cu trei ostasi s-a intors la imparatul.

   

Imparatul, umplandu-se de manie, a zis catre boieri: "Ce vom face fermecatoarei aceleia, care a ucis cu farmecele sale atat de multi ostasi de-ai nostri? Caci nu se cuvine ca o fapta asa rea sa fie lasata fara de pedeapsa".

   

Facand sfat, s-a sculat fiul imparatului, zicand: "Eu voi merge cu mai multa putere de oaste si, daramand locasul desfranatei, voi aduce pe Evdochia aici". Invoindu-se imparatul cu toti, a doua zi s-a dus fiul imparatului cu ostasii, ca sa strice locasul acela pustnicesc si sa prinda pe Evdochia. Dar apropiindu-se el pe cale de un sat al tatalui sau si inserand, a voit sa ramana acolo, caci era frumos locul de odihna. Si, dupa obiceiul tinerilor, sarind de pe cal, s-a lovit cu piciorul de o piatra si si-a ranit piciorul foarte incat pe mainile ostasilor a fost dus pe pat. Iar la miezul noptii, nesuferind durerea ce se inmultise, a murit; si s-a intors oastea la imparatul, ducand mort la dansul pe fiul sau.

   

Imparatul, vazandu-si deodata mort pe fiul sau, a cazut de jale, apoi s-a strans toata cetatea si s-a facut tipat, jelindu-se poporul de moartea fiului imparatului, si insusi imparatul murea de jale. Si era acolo in popor si Filostrat. Acela, apropiindu-se catre cei ce erau aproape de imparat, le-a spus despre Evdochia, cum ca este roaba a lui Dumnezeu si nimeni nu poate s-o vatame, de vreme ce o pazeste pe dansa puterea cereasca. Iar de voieste impa-ratul sa-si vada fiul viu, sa trimita cu cinste la dansa rugaminte, ca sa roage pe Dumnezeul ei sa-l invieze pe mort. "Caci eu - zicea Filostrat -, am cercat asupra mea puterea rugaciunii ei si a lui Dumnezeu grabnica milostivire". Auzind acea vorba si putin venindu-si in putere imparatul si ascultand de la Filostrat cele ce i s-au intamplat, a crezut celor povestite. Apoi indata a trimis la fericita Evdochia pe tribunul sau, cu numele Vavila, cu cinstita si smerita scrisoare de rugaminte. Iar acela ajungand la locas, Sfanta Evdochia, cu smerenie luand imparateasca scrisoare si, inchinandu-se pana la pamant, a zis: "Pentru ce imparatul scrie cartea sa catre mine, care sunt saraca si pacatoasa?"

   

Iar tribunul, pana ce sfanta avea sa citeasca imparateasca scrisoare, s-a departat la oarecare loc deosebit al manastirii si a aflat acolo o carte deschisa. Apoi, privind intr-insa, a vazut scris aceasta: Fericiti sunt cei ce cearca marturiile Tale, Doamne. Si, citind pana la sfarsit psalmul acela, a adormit cu capul plecat pe carte. Si a vazut in vis pe un tanar luminat care, lovindu-l in coasta cu toiagul ce-l purta, i-a zis: "Scoala Vavilo, mortul te asteapta pe tine". Vavila, desteptandu-se, s-a spaimantat de ingereasca aratare si, alergand, a spus aceea fericitei Evdochia; si o ruga ca degraba sa-l elibereze pe el. Iar ea, chemand pe toate surorile, a zis catre dansele: "Surorile si maicile mele, ce ma sfatuiti sa fac fata de cele ce scrie imparatul catre a mea smerenie?" Iar ele, ca si cu o gura, au zis: "Darul Duhului Sfant te va povatui pe tine. Scrie la impa-ratul ceea ce place lui Dumnezeu".

   

Fericita, rugandu-se din destul, a sezut si a scris la imparatul astfel: "Eu, o femeie proasta, nu stiu pentru ce imparatia ta ai voit a trimite la mine scrisoarea ta? Pentru ca sunt ticaloasa si plina de pacate. Si mustrata fiind in constiinta mea de atat de multe faradelegi ale mele, nu am indrazneala catre Hristos, Dumnezeul meu a-L ruga sa se milostiveasca spre tine si sa-ti dea pe fiul tau viu. Insa nadajduiesc la adevarata bunatate si putere a Domnului meu, ca, daca tu cu toata inima vei crede intru adevaratul Dumnezeu, Cel ce inviaza mortii si vei crede in El cu neindoire, va arata spre tine si spre fiul tau mila Sa cea mare. Pentru ca nu se cuvine omului sa cheme sfantul si infricosatul Lui nume si sa se roage pentru orice, daca mai intai nu va crede in El cu suflet curat.

   

Deci, daca din tot sufletul vei crede, vei vedea puterea cea mare a lui Dumnezeu Celui fara de moarte, de milostivirea Lui te vei invrednici si te vei indulci de facerile de bine ale Lui". Acestea scriindu-le si pecetluind scrisoarea cu trei semne de cruce, a dat-o trimisului si l-a eliberat.

   

Iar tribunul, intorcandu-se la imparat, nu i-a dat scrisoarea Sfintei Evdochia, ci mai intai a pus-o pe pieptul mortului, chemand cu mare glas numele lui Hristos. Si indata mortul a luat putere de viata, a deschis ochii si a grait; apoi s-a sculat ca din somn, viu si sanatos, toti mirandu-se si spaimantandu-se de acea preaslavita minune. Atunci imparatul cu mare glas a strigat, graind: "Mare este Dumnezeul crestinei Evdochia, adevarat si drept este Dumnezeul crestinesc! Cu dreptate la Tine scapa multi si prin dreapta credinta fac minuni cei ce cred intru Tine, Hristoase, Doamne! Primeste-ma si pe mine, cel ce vin la Tine, caci cred in numele Tau cel sfant si marturisesc ca Tu esti Unul, Adevaratul Dumnezeu sfant si bine-cuvantat in veci".

   

Astfel, crezand imparatul in Hristos Dumnezeu, s-a botezat de catre episcopul cetatii, impreuna cu femeia sa, cu fiul cel inviat din morti si cu o fiica a lor anume Ghelasia, si a facut milostenii multe la saraci. Apoi fericitei Evdochia i-a trimis aur din destul pentru zidirea unei sfinte biserici si a poruncit sa se zideasca cetate in locurile acelea unde vietuia Sfanta Evdochia, si adeseori scria catre dansa, trebuindu-i sfintele ei rugaciuni. Sporind imparatul intru sfanta credinta si in fapte bune, nu dupa multa vreme s-a odihnit intru Domnul, asemenea si femeia lui. Iar fiul dupa aceea a fost facut diacon, apoi, murind episcopul cetatii aceleia, s-a facut episcop in locul lui. Dar inca si sora lui, Ghelasia, trecand cu vederea desertaciunea lumii si fugind de nunta, dandu-se Domnului spre slujba, s-a dus in taina, impreuna cu doi eunuci ai sai, in manastirea Sfintei Evdochia si a vietuit acolo pana la sfarsitul sau, slujind si bineplacand lui Dumnezeu.

   

Apoi, intarindu-se legea elineasca cea faradelege a inchinarii la idoli, multi care slujeau in taina adevaratului Dumnezeu, fiind vaditi de vrajmasii Lui erau siliti spre aceeasi pierzare.

   

Intr-acel timp in cetatea Iliopolis era un ighemon anume Dioghen, rivnitor al necuratilor zei si slujitor infocat al acelora, prigonind mult pe cei ce se lepadau de inchinarea idolilor. Acela voise sa-si ia femeie pe Ghelasia cea mai sus pomenita, fiica a imparatului. Iar tatal ei, imparatul Aurelian, nu-l oprea, cata vreme era in necredinta. Iar dupa ce s-a luminat cu Sfantul Botez, atunci n-a voit sa-si dea pe fiica sa unui barbat necredincios, fara numai daca ar primi si el credinta in Hristos. Apoi, nu dupa multa vreme, Aurelian murind in dreapta credinta, iar Ghelasia temandu-se ca nu cumva sa fie rapita cu sila spre nunta de Dioghen, a fugit, precum s-a zis, in manastirea Cuvioasei Evdochia. Si nimeni nu putea sa stie unde se ascunsese Ghelasia, fara numai se vorbea cum ca la Evdochia se ascunde.

   

Deci, Dioghen ighemonul a trimis cincizeci de ostasi ca sa prinda prin ispitire pe Evdochia, ca pe o crestina. Dar mergand ei pe drum, Evdochiei i s-a aratat Domnul, noaptea, zicandu-i: "Fiica Evdochio, trezeste-te si stai in credinta barbateste, ca a venit vremea ca sa marturisesti numele Meu si sa preamaresti slava Mea; iata ti s-a gatit nevointa prin care sa alergi. Vor navali asupra ta indata niste oameni infricosati ca niste fiare, iar tu nu te tulbura si nici nu te inspaimanta, ca Eu voi fi cu tine impreuna calator si ajutator, intru toate nevointele si ostenelile tale".

   

Sfarsindu-se vedenia aceea, ostasii au sarit noaptea peste zidul manastirii; care lucru simtindu-l cuvioasa, a iesit la dansii intre-bandu-i: "Ce va trebuie de aici si pe cine cautati?" Iar ostasii au prins-o si o intrebau despre Evdochia. Iar ea le-a fagaduit ca indata le va da in maini pe Evdochia, numai sa-i dea drumul putin.

   

Deci, alergand in biserica si intrand in Sfantul Altar, a descoperit chivotul cu preacuratele si de viata facatoarele Taine ale lui Hristos si, luand o parte din ele, a ascuns-o in sanul sau. Apoi, iesind la ostasi, a zis: "Eu sunt Evdochia! Pe mine sa ma prindeti si sa ma duceti la cel ce v-a trimis pe voi!" Aceia prinzand-o, au dus-o pe ea la drum.

   

Noaptea era fara luna si foarte intunecoasa, iar inaintea sfintei mergea un tanar preafrumos si luminat, ducand lumina inainte si luminand calea ei. Acela era ingerul Domnului, pe care ostasii nu-l vedeau si nici lumina nu o vedeau, ci numai pe singura Evdochia o priveau. Insa ostasii voiau sa puna pe Evdochia pe cal, dar ea nu a voit, ci le-a raspuns: "Acestia in carute si acestia pe cai, iar eu nadajduind spre Hristos, Dumnezeul meu, pe jos, cu bucurie, voi merge". Ajungand ei in cetate, a poruncit ighemonul sa inchida pe Evdochia in temnita, pana a doua zi.

   

A treia zi, chemand pe strajerul temnitei, l-a intrebat, zicand: "N-a dat cineva bucate sau apa fermecatoarei aceleia?" Strajerul a raspuns: "Ma jur pe mila ta, stapane al meu, ca nici mancare, nici bautura nu i-a dat ei cineva. Insa am vazut-o, de cate ori am privit-o, ca era intinsa cu fata pe pamant, inchinandu-se, precum gandesc, Dumnezeului sau". Zis-a ighemonul: "Maine de dimineata voi face cercetare si judecata despre dansa, ca acum ma indeletnicesc cu alte treburi".

   

Sosind a patra zi, Dioghen ighemonul a sezut la judecata si a poruncit sa-i aduca inainte pe Evdochia. Si, vazand-o pe ea cu chipul smerit, in haine proaste si uitandu-se in jos, a poruncit slugilor sa-i descopere fata ei. Si indata s-a luminat fata cea descoperita a Cuvioasei ca fulgerul. Iar Dioghen, inspaimantandu-se de negraita ei frumusete si de cinstea fetii ei cea stralucita cu dumnezeiescul dar si privind mult spre o frumusete ca aceea, slabea tot cu gandul. Dupa aceea, intorcandu-se catre ai sai, a zis: "Ma jur pe zeul meu, Soarele, ca nu se cade sa dam la moarte o frumusete ca aceasta cu raze de soare. Dar ce vom face, nu stim".

   

Deci a zis catre dansul unul din cei ce sedeau cu el, indrep-tator de lege: "Oare se pare mariei tale ca frumusetea ei este fireasca? Nicidecum, ci sunt fermecatoresti naluciri. Oare nu stii cat de mult pot fermecatorii? Cred ca daca fermecatoria se va izgoni, indata nefrumusetea fireasca se va arata". Iar ighemonul a zis catre fericita: "Spune-ne noua mai intai numele tau, neamul si viata ta".

   

Sfanta, ingradindu-se pe sine cu semnul Crucii, a zis: "Ma numesc Evdochia, iar de neamul meu si de ce fel de vita sunt, nu este trebuinta a afla. Una este de trebuinta a sti despre mine, cum ca sunt crestina. Iar Ziditorul tuturor, cu negraita Sa mila, de atata dar al Sau ma invredniceste pe mine nevrednica, incat nu ma opreste a ma numi roaba a Lui. De aceea ma rog tie, o, ighe-moane, nu-ti pierde in zadar vremea cu cuvinte desarte, ci degraba fa cu mine ceea ce v-ati obisnuit a face cu ceilalti crestini. Judeca, munceste-ma precum iti place tie si ma da la moarte; caci nadajduiesc spre Hristos, Adevaratul Dumnezeul meu, ca nu ma va trece cu vederea si nici nu ma va lasa".

   

Iar ighemonul i-a zis: "La a noastra intrebare, cu atat de multe cuvinte ai raspuns; dar cand vom incepe a te chinui cu multe rani, cat de multe vei grai? Insa spune-ne noua indata, pentru ce ai lasat cetatea si pe zei fara de cinste trecandu-i cu vederea, te-ai departat in locuri pustii si ai dus impreuna cu tine si averea poporului, cu inselaciune desertand vistieriile cetatii?"

   

Sfanta a raspuns: "Pentru ce am lasat cetatea cu un cuvant voi raspunde: libera am fost si, ce am voit, aceea am facut. Caci care lege opreste pe omul liber sa mearga oriunde va voi? Iar pentru aur cine ma intreaba? Voiesc ca sa-mi stea de fata cleve-titorul, caci indata se va arata ca este desarta clevetirea, si minciuna inaintea adevarului se va stinge. Au doara avere straina am luat eu?" Si facandu-se lunga disputa de amandoua partile, iar sfanta aflandu-se nebiruita in cuvant si cu credinta neschimbata, ighemonul a poruncit sa o dezbrace pana la mijloc si patru barbati sa-i striveasca coastele ei, pana i se vor vedea maruntaiele.

   

Deci, asa a muncit pe sfanta doua ceasuri, dandu-i crude dureri prin acele cumplite munci. Atunci iarasi a zis catre dansa stapanitorul: "O, femeie, fie-ti mila de frumusetea ta si jertfeste zeilor, ca sa nu piara chipul cel bun si frumusetea ta". Zis-a sfanta catre dansul: "Daca ai fi fost un om cunoscator, ca sa judeci drept, ai fi cunoscut si tu folosul tau, ca sa crezi in adevaratul Dumnezeu, si ti-ar fi iertat faradelegile tale ca un milostiv; dar fiindca consti-inta ta te osandeste la moarte, de aceea te asteapta munca focului celui vesnic".

   

Atunci, maniindu-se si mai mult, ighemonul a poruncit s-o dezbrace de tot, s-o spanzure de un lemn si s-o bata si mai tare. Deci, dezbracand-o ostasii, au gasit cutiuta cu partea preacuratului si de viata facatorului Trup al lui Hristos pe care ea o luase, iesind din manastire. Apoi luand-o slugile, nestiind ce este, au dat-o ighemonului; iar el deschizand-o, indata acea parte a preacuratului Trup al Stapanului Hristos s-a prefacut in foc si in vapaie mare, care, inconjurand pe slugile tiranului, i-a ars, vatamand chiar si umarul stang al ighemonului. Iar el, cazand la pamant, striga de durere catre soare, ca pe acela il avea el in loc de Dumnezeu, si zicea: "Stapane soare, vindeca-ma, ca indata voi da focului pe fermecatoarea aceasta, caci stiu ca pentru dansa ma pedepsesti, deoarece n-am pierdut-o pana acum!"

   

Zicand acestea, indata a cazut peste el foc ca un fulger si, arzandu-i trupul ca un taciune, l-a lasat mort, incat cuprinse pe toti frica si spaima. Iar unul din ostasi a vazut pe ingerul lui Dumnezeu luminos stand langa dansa, ca si cum ii vorbea la ureche si o mangiia. Apoi i-a acoperit umerii dezgoliti si pieptul cu o panza mai alba decat zapada. Ostasul vazand aceasta, s-a apropiat de sfanta si a zis: "Cred si eu in Dumnezeul tau! Primeste-ma pe mine, cel ce ma pocaiesc, roaba Dumnezeului Cel viu!"

   

Fericita raspunse: "Sa fie peste tine, fiule, darul intoarcerii celei bune, ca, precum te vad, acum incepi a vietui ca un nou nascut, si de voiesti sa te mantuiesti, fugi departe de necredinta cea de mai inainte". Grait-a ostasul: "Ma rog tie, roaba Domnului, milostiveste-te putin si spre ighemon si-i cere de la Dumnezeul tau intoarcere in viata, ca prin tine sa cunoasca pe adevaratul Dumnezeu si sa creada intr-Insul".

   

Zicand acestea, s-a apropiat de lemn si a dezlegat-o. Iar sfanta mucenita, plecandu-si genunchii, s-a rugat mult; dupa aceea s-a sculat si a strigat cu mare glas: "Doamne, Iisuse Hristoase, Cel ce stii tainele oamenilor, Cel ce ai intarit cerul cu cuvantul si toate le-ai facut cu intelepciune, porunceste ca, prin voia Ta cea tare si puternica, sa invieze toti cei arsi de focul cel trimis de la Tine; ca multi din cei ce sunt credinciosi sa se intareasca la sfanta credinta iar necredinciosii sa se intoarca la Tine, Dumnezeul cel vesnic, pentru a se preamari preasfant numele Tau in vecii vecilor".

   

Dupa aceea, s-a apropiat de cei morti si fiecaruia, luandu-l de mana, ii zicea: "In numele Domnului nostru Iisus Hristos, Cel ce a inviat din morti, scoala-te si fii sanatos ca si mai inainte". Si asa, unul cate unul desteptandu-i si sculandu-i ca din somn, pe toti i-a facut vii cu puterea lui Hristos.

   

Facandu-se aceste preaslavite minuni si toti privind la ele cu negraita mirare si spaima, deodata s-a facut tipat si plangere langa locul cel de judecata, pentru ca la comitele Diodor, cel ce statea acolo cu oastea, venise vestea despre moartea naprasnica a Firminei, femeia lui, care, inabusindu-se in baie, s-a lipsit de viata. Diodor, rupandu-si hlamida la vestea neasteptata, fiind cuprins de mare jale si tanguindu-se, alerga acolo unde i se spusese ca ii este femeia moarta si au alergat dupa dansul multi din popor.

   

Apoi s-a dus acolo si Diogen ighemonul, cel sculat din morti, ca din somn, si vazand cu adevarat femeia cea moarta a comitelui, s-a intors la Sfanta Evdochia si a zis catre dansa: "Cred cu adevarat ca Dumnezeul tau este cu neasemanare mai mare si mai puternic decat zeii nostri. Deci, daca voiesti sa inmultesti si sa intaresti in mine aceasta credinta, care s-a inceput si este inca slaba, ma rog tie, vino cu mine la Firmina cea moarta, pe care daca o vei scula din morti, atunci nelepadandu-ma, nici indoindu-ma, voi crede desavarsit in Dumnezeul tau". A grait lui Sfanta Evdochia: "Nu numai pentru tine va face Dumnezeu voia Sa, din nemasurata milostivire, dar si pentru toti cei ce doresc sa intre in Imparatia Lui! Deci, sa mergem unde zici si Dumnezeu sa ne ajute!"

   

Mergand ei impreuna cu poporul, i-au intampinat cei ce duceau patul cu trupul cel mort, si Sfanta a poruncit sa stea patul. Apoi, lacrimand, s-a rugat destul si a luat de mana pe cea moarta si a zis cu mare glas: "Dumnezeule Cel mare si vesnic, Doamne, Iisuse Hristoase, Cel ce esti Cuvantul Tatalui, prin Care se scoala mortii, binevoieste, rogu-ma, sa faci aceasta mare minune, spre incredintarea celor ce stau inainte; porunceste Firminei sa invieze si da-i duh de pocainta, ca sa se intoarca la Tine, Dumnezeul Cel pururea viu si vesnic!"

   

Asa rugandu-se sfanta, indata Firmina s-a sculat de pe pat si tot poporul a strigat cu glas ca si cu o gura, graind: "Mare este Dumnezeul Evdochiei, adevarat si drept este Dumnezeul crestinilor; te rugam pe tine, roaba Dumnezeului Celui viu, mantuieste-ne si pe noi, caci credem in Dumnezeul tau!"

   

Diodor, vazandu-si femeia sa vie, s-a umplut de negraita bucurie si, aruncandu-se la picioarele cuvioasei, a zis: "Ma rog tie, roaba lui Hristos, fa-ma si pe mine crestin; caci acum am cunoscut cu adevarat cine si cat de mare este Dumnezeul Caruia Ii slujesti". Si a fost botezat Diodor, femeia lui si toata casa, in numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh, cum si multi din popor. Asemenea s-a botezat si Dioghen cu toata casa sa, care a petrecut neschimbat in sfanta credinta pana la sfarsitul sau.

   

Dupa acestea Cuvioasa Evdochia petrecea in casa lui Diodor dupa dorinta lui, si invata cuvantul lui Dumnezeu pe crestinii cei din nou luminati. S-a mai intamplat ca, intr-o gradina din apro-piere, un tanar anume Zinon, care dormea la amiaza, a murit, fiind vatamat de veninul unui balaur purtator de moarte. Iar maica acelui tanar, fiind vaduva, se tanguia nemangiiata pentru dansul, ca era singurul nascut al ei. Instiintandu-se despre aceea mieluseaua lui Hristos, Evdochia, a zis lui Diodor: "Sa mergem sa mangiiem pe vaduva aceea care plange; si vei vedea minunata milostivire a Dumnezeului nostru". Deci mergand, a gasit pe tanar umflat foarte tare, si invinetit de veninul balaurului.

   

Apoi zis sfanta catre Diodor: "Acum este vremea sa se arate credinta ta ce o ai spre Dumnezeu. Roaga-te, ridicandu-ti ochii ini-mii sus, si sa inviezi pe mort". Diodor a raspuns: "Doamna mea, roaba lui Hristos, sunt nou in credinta si ochii inimii mele nu pot a-i intari in Dumnezeu, neclintit cu gandire la El". Sfanta i-a zis: "Eu cred Dumnezeului meu cu neindoire, ca pe pacatosii ce se pocaiesc ii asculta si le da degraba raspuns cererilor lor. Deci, cheama cu tot sufletul pe Domnul Cel Atotputernic si va face cu noi mila Sa".

   

Atunci Diodor, plecandu-si grumazul si batandu-si pieptul, a inceput cu lacrimi a grai cu mare glas inaintea tuturor: "Doamne Dumnezeule, Care pe mine nevrednicul, pacatosul si necredinciosul ai binevoit a ma chema la sfanta credinta in Tine si pe aceasta cinstita a Ta roaba ai trimis-o la noi spre mantuirea sufletelor noastre, auzi si a mea pacatoasa si nevrednica rugaciune, stiind credinta mea cea neschimbata si neindoita catre Tine, si porunceste tanarului cel omorat de balaur sa invie, intru slava Ta, ca si de el si de tot duhul sa se preamareasca sfantul Tau nume in veci". Astfel rugandu-se Diodor, a zis catre cel mort: "In numele lui Iisus Hristos, Cel rastignit in zilele lui Pilat din Pont, scoala-te, Zinone!" Mortul indata s-a sculat, a pierit vineteala trupului sau si s-a facut trupul lui sanatos ca mai inainte. Si toti slaveau pe Dumnezeu, Facatorul cerului si al pamantului, si au crezut in El.

   

Vrand sa se duca poporul, a zis catre dansii fericita mielusea a lui Hristos, Evdochia: "Ingaduiti putin, fratilor, caci inca mai are a se preamari Hristos, Mantuitorul nostru!" Ascultand-o poporul, sfanta s-a rugat catre Dumnezeu, iar balaurul acela care-l vatamase pe tanar, fiind izgonit de un foc minunat, fugea suierand infricosat, aruncandu-se si infuriindu-se inaintea tuturor, dar s-a sfaramat si a pierit.

   

Atunci, toti cei ce priveau la aceea, mergand cu femeile si cu copiii la episcopul Iliopolei, au primit Sfantul Botez. Iar Cuvioasa Evdochia s-a intors la manastirea sa si vietuia in obisnuitele sale osteneli monahicesti. Insa venea uneori si in cetate, intarind pe credinciosi, iar pe necredinciosi incredintandu-i si aducandu-i la Hristos Dumnezeu.

   

Si a trait, dupa botezul ei, cam cincizeci si sase de ani si s-a sfarsit prin chinuire astfel: Murind in crestineasca credinta Dioghen ighemonul, a venit in locul lui alt ighemon, anume Vichentie, om manios si vrajmas crestinilor. Acela, auzind cele despre Cuvioasa Evdochia, a trimis ostasi de i-au taiat cinstitul ei cap. Si astfel, Prea Cuvioasa Mucenita Evdochia s-a sfarsit prin taiere de sabie, in luna lui martie, in ziua dintai, intru Domnul nostru Iisus Hristos, Caruia se cuvine slava, impreuna cu Tatal si cu Sfantul Duh, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Pomenirea Sfintei Domnina  

Aceasta s-a nascut din parinti dreptcredinciosi si bogati. Din pruncie, afierosindu-se lui Dumnezeu, s-a dat vietii pustnicesti si celorlalte patimiri ale trupului. Pentru ca, facandu-si o coliba langa gradina maicii sale, petrecea in ea, udandu-si fata cu lacrimi necurmate; iar imbracamintea ei era de par, pentru ca iubea haine ca acestea.

  

La cantatul cocosilor intra in sfanta biserica impreuna cu toata multimea si aduceau Stapanului tuturor cantare de lauda. Ca hrana avea linte muiata cu apa. Apoi toata osteneala o rabda, avand trupul subtire si slabit; si, cu dinadinsul invelindu-se, n-a vazut fata cuiva; nici altul pe a ei, si vorbea incet cu cei ce se intamplau. In acestea petrecand ziua si noaptea, s-a suit catre iubitul ei Mire, Hristos, prin faptele sale placute lui Dumnezeu.

Psalmii 51 – 55

Psalmul 51

1.	Ce te făleşti întru răutate, puternice? Fărădelege toată ziua, nedreptate a vorbit limba ta; ca un brici ascuţit a făcut vicleşug.
2.	Iubit-ai răutatea mai mult decât bunătatea, nedreptatea mai mult decât a grăi dreptatea.
3.	Iubit-ai toate cuvintele pierzării, limbă vicleană!
4.	Pentru aceasta Dumnezeu te va doborî până în sfârşit, te va smulge şi te va muta din locaşul tău şi rădăcina ta din pământul celor vii.
5.	Vedea-vor drepţii şi se vor teme şi de el vor râde şi vor zice: "Iată omul care nu şi-a pus pe Dumnezeu ajutorul lui,
6.	Ci a nădăjduit în mulţimea bogăţiei sale şi s-a întărit întru deşertăciunea sa".
7.	Dar eu, ca un măslin roditor în casa lui Dumnezeu, am nădăjduit în mila lui Dumnezeu, în veac şi în veacul veacului.
8.	Slăvi-Te-voi în veac, că ai făcut aceasta şi voi aştepta numele Tău, că bun este înaintea cuvioşilor Tăi.

Psalmul 52

1.	Zis-a cel nebun întru inima sa: "Nu este Dumnezeu!"
2.	Stricatu-s-au şi urâţi s-au făcut întru fărădelegi. Nu este cel ce face bine.
3.	Domnul din cer a privit peste fiii oamenilor, să vadă de este cel ce înţelege, sau cel ce caută pe Dumnezeu.
4.	Toţi s-au abătut, împreună netrebnici s-au făcut; nu este cel ce face bine, nu este până la unul.
5.	Oare, nu vor cunoaşte, toţi cei ce lucrează fărădelegea? Cei ce mănâncă pe poporul Meu cum mănâncă pâinea,
6.	Pe Domnul nu L-au chemat. Acolo s-au temut de frică unde nu era frică,
7.	Că Dumnezeu a risipit oasele celor ce plac oamenilor; ruşinatu-s-au, că Dumnezeu i-a urgisit pe ei.
8.	Cine va da din Sion mântuirea lui Israel? Când va întoarce Domnul pe cei robiţi ai poporului Său, bucurase-va Iacob şi se va veseli Israel.

Psalmul 53

1.	Dumnezeule, întru numele Tău mântuieşte-mă şi întru puterea Ta mă judecă.
2.	Dumnezeule, auzi rugăciunea mea, ia aminte cuvintele gurii mele!
3.	Că străinii s-au ridicat împotriva mea şi cei tari au căutat sufletul meu şi n-au pus pe Dumnezeu înaintea lor.
4.	Dar iată, Dumnezeu ajută mie şi Domnul este sprijinul sufletului meu.
5.	Întoarce-va cele rele vrăjmaşilor mei; cu adevărul Tău îi vei pierde pe ei.
6.	De bunăvoie voi jertfi ţie; lăuda-voi numele Tău, Doamne, că este bun,
7.	Că din tot necazul m-ai izbăvit şi spre vrăjmaşii mei a privit ochiul meu.

Psalmul 54

1.	Auzi, Dumnezeule, rugăciunea mea şi nu trece cu vederea ruga mea.
2.	Ia aminte spre mine şi mă ascultă; mâhnitu-m-am întru neliniştea mea şi m-am tulburat de glasul vrăjmaşului şi de necazul păcătosului.
3.	Că a abătut asupra mea fărădelege şi întru mânie m-a vrăjmăşit.
4.	Inima mea s-a tulburat întru mine şi frica morţii a căzut peste mine;
5.	Teamă şi cutremur au venit asupra mea şi m-a acoperit întunericul.
6.	Şi am zis: Cine-mi va da mie aripi ca de porumbel, ca să zbor şi să mă odihnesc?
7.	Iată m-aş îndepărta fugind şi m-aş sălăşlui în pustiu.
8.	Aşteptat-am pe Dumnezeu, Cel ce mă mântuieşte de puţinătatea sufletului şi de vifor.
9.	Nimiceşte-i, Doamne şi împarte limbile lor, că am văzut fărădelege şi dezbinare în cetate.
10.	Ziua şi noaptea o va înconjura pe ea peste zidurile ei; fărădelege şi osteneală în mijlocul ei şi nedreptate;
11.	Şi n-a lipsit din uliţele ei camătă şi vicleşug.
12.	Că de m-ar fi ocărât vrăjmaşul, aş fi răbdat;
13.	Şi dacă cel ce mă urăşte s-ar fi fălit împotriva mea, m-aş fi ascuns de el.
14.	Iar tu, omule, asemenea mie, căpetenia mea şi cunoscutul meu,
15.	Care împreună cu mine te-ai îndulcit de mâncări, în casa lui Dumnezeu am umblat în acelaşi gând!
16.	Să vină moartea peste ei şi să se coboare în iad de vii,
17.	Căci vicleşug este în locaşurile lor, în mijlocul lor.
18.	Iar eu, către Dumnezeu am strigat, şi Domnul m-a auzit pe mine.
19.	Seara şi dimineaţa şi la amiezi spune-voi, voi vesti, şi va auzi glasul meu.
20.	Izbăvi-va cu pace sufletul meu de cei ce se apropie de mine, că mulţi erau împotriva mea.
21.	Auzi-va Dumnezeu şi-i va smeri pe ei, Cel ce este mai înainte de veci.
22.	Că nu este în ei îndreptare şi nu s-au temut de Dumnezeu. Întins-au mâinile împotriva aliaţilor lor,
23.	Întinat-au legământul Lui. Risipiţi au fost de mânia feţei Lui şi s-au apropiat inimile lor;
24.	Muiatu-s-au cuvintele lor mai mult decât untdelemnul, dar ele sunt săgeţi.
25.	Aruncă spre Domnul grija ta şi El te va hrăni; nu va da în veac clătinare dreptului.
26.	Iar Tu, Dumnezeule, îi vei coborî pe ei în groapa stricăciunii.
27.	Bărbaţii vărsători de sânge şi vicleni nu vor ajunge la jumătatea zilelor lor; iar eu voi nădăjdui spre Tine, Doamne.

Psalmul 55

1.	Mântuieşte-mă, Doamne, că m-a necăjit omul; toată ziua războindu-se m-a necăjit.
2.	Călcatu-m-au vrăjmaşii mei toată ziua, că mulţi sunt cei ce se luptă cu mine, din înălţime.
3.	Ziua când mă voi teme, voi nădăjdui în Tine.
4.	În Dumnezeu voi lăuda toate cuvintele mele toată ziua; în Dumnezeu am nădăjduit, nu mă voi teme: Ce-mi va face mie omul?
5.	Toată ziua cuvintele mele au urât, împotriva mea toate gândurile lor sunt spre rău.
6.	Locui-vor lângă mine şi se vor ascunde; ei vor păzi călcâiul meu, ca şi cum ar căuta sufletul meu.
7.	Pentru nimic nu-i vei mântui pe ei; în mânie popoare vei sfărâma, Dumnezeule.
8.	Viaţa mea am spus-o ţie; pune lacrimile mele înaintea Ta, după făgăduinţa Ta.
9.	Întoarce-se-vor vrăjmaşii mei înapoi, în orice zi Te voi chema. Iată, am cunoscut că Dumnezeul meu eşti Tu.
10.	În Dumnezeu voi lăuda graiul, în Dumnezeu voi lăuda cuvântul;
11.	În Dumnezeu am nădăjduit, nu mă voi teme: Ce-mi va face mie omul?
12.	În mine sunt, Dumnezeule, făgăduinţele pe care le voi aduce laudei Tale,
13.	Că ai izbăvit sufletul meu de la moarte, picioarele mele de alunecare, ca bine să plac înaintea lui Dumnezeu, în lumina celor vii.

ARTĂ CULINARĂ – REȚETE PENTRU POSTUL SFINTELOR PAȘTI – ZIUA 11 – 1 Martie

A. PLĂCINTE ŞI ANTREURI

Turte cu nucă

* 500 g făină;

* 250 g miez de nucă;

* 300 g zahăr;

* 30 g coajă rasă de lămâie;

* 1 plic zahăr vanilat;

* sare

Din făină, apă şi puţină sare se prepară o cocă tare din care se întind foi de mărimea unei farfurii, care se aşază separat în tăvi şi se coc în cuptor, fără să se rumenească.

Se prepară un sirop din zahăr, zahăr vanilat, coajă rasă de lămâie şi 1,2 litri apă, care se lasă să fiarbă 15 minute.

Se aşază foile, una câte una, pe o tavă mare, turnând pe fiecare câte o cantitate de sirop şi presărând apoi cu nuci măcinate şi amestecate cu zahăr.

După ce foile s-au aşezat şi s-au înmuiat, se taie turtele în porţii şi se presară restul de miez de nucă şi zahăr pe fiecare porţie.

B. SALATE

Salata băcanilor

* 1,2 kg ciuperci;

* 800 g arpagic;

* 40 g usturoi;

* 150 g ulei;

* 150 g măsline;

* 100 g lămâie;

* 30 ml oţet;

* 3 foi dafin;

* sare

Arpagicul se curăţă şi se căleşte în ulei, se adaugă ciupercile tăiate ştraifuri, sare, piper, foi de dafin şi zeamă de lămâie şi se lasă să fiarbă împreună până ce sosul a scăzut.

Din usturoi se prepară un mujdei, care se diluează cu oţet şi apă şi se toarnă peste ciuperci şi arpagic.

La servit se adaugă măsline şi lămâie la fiecare porţie.

C. SOSURI

Sos vinegret

* 100 g ulei;

* 50 ml oţet;

* 1 legătură pătrunjel verde;

* piper măcinat

Se pun ingredientele, mai puţin pătrunjelul, într-un vas şi se amestecă până se obţine un produs lăptos.

Se adaugă 100 ml apă şi pătrunjelul tocat mărunt şi se amestecă până la omogenizare.

D. BORŞURI, SUPE, CREME DE LEGUME

Supă cu morcovi şi curry

* 2 linguri de ulei vegetal

* 1 ceapă tocată
* 1 lingură de curry
* 450 g de morcovi tăiaţi bucăţele
* 4 ceşti de supă de legume
* 2 ceşti de apă (sau în funcţie de câtă este nevoie)
 
Încingeţi uleiul într-o oală mare, la foc potrivit. Sotaţi ceapa până se înmoaie şi devine translucidă. Adaugaţi pudra de curry. Puneţi morcovii tăiaţi şi amestecaţi până se gătesc. Turnaţi supa de legume şi lăsaţi să fiarbă 20 de minute la foc mic până ce morcovii se înmoaie. Puneţi morcovii şi supa într-un blender până ce obţineţi un piure fin. Puneţi la loc în oală şi adăugaţi apă pentru a subţia până la consistenţa dorită.

E. MÂNCĂRURI

Varză acră călită

·       1 varză murată;

·       1 ceapă;

·       1 ceaşcă ulei;

·       Piper;

·       Sare;

·       Mărar

Se scurge bine o varză murată şi se taie fideluţă.

Se pune peste ceapa călită în ulei, se adaugă puţină apă şi se lasă să scadă la foc mic.

Se sărează dacă mai e cazul, se pune piperul preferabil boabe pentru a putea fi înlăturat cu uşurinţă de cei cărora nu le place, apoi mărarul tocat mărunt sau beţe cu lungimea de circa 10 cm care apoi se vor scoate.

Se poate servi cu mămăliguţă.

F. DULCIURI

Sos din suc de portocale

·       3 ceşti fulgi de porumb;

·       ½ ceaşcă zahăr;

·       2 ceşti apă;

·       Coajă de portocală;

·       ½ ceaşcă suc de portocale

Se amestecă fulgii de porumb cu zahărul şi apa şi se pune amestecul la foc mic până se leagă uşor.

Se ia de pe foc şi se adaugă celelalte ingrediente.

Se utilizează ca garnitură pentru chec sau gogoşele.

ARTE 1 Martie

MUZICĂ 1 Martie

Frederic Chopin

Glenn Miller, compozitor american de jazz

Glenn Miller - Big Hits (Full Album): https://youtu.be/ItfI-Ncwkg4.

Dimitri Mitropoulos, dirijor, pianist și compozitor american de origine greacă

Dinah (Francis Rose) Shore, cântăreaţă americană

Florica Cristoforeanu, interpretă română de operă

Florica Cristoforeanu, "O Mio Fernando" La Favorita: 

Elena Cernei, mezzosoprană

Harry Belafonte, muzician și actor american

Compozitorul moldovean Eugen Doga

Eugen Doga: https://youtu.be/gvUg7KLAclA?

Jerry Fisher, vocalist american (Blood, Sweat & Tears)

Blood, Sweat & Tears - 

Tony Ashton, pianist, vocalist şi compozitor britanic (Ashton, Gardner & Dyke)

Ashton Gardner & Dyke: 

Mike d'Abo, vocalist, pianist şi compozitor britanic (Manfred Mann)

Manfred Mann 

Roger Daltrey, vocalist britanic (The Who)

Roger Daltrey 

John Carroll, chitarist, pianist şi vocalist american (Starland Vocal Band)

Starland Vocal Band - Afternoon Delight 

Nik Kershaw, muzician şi compozitor britanic

Thomas Anders, cântăreț german (Modern Talking)

Justin Bieber, cântăreț al genului Pop/R&B  și compozitor

 ÎNREGISTRĂRI NOI:

Best Elegant Saxophone Ever - The Windmills Collection

Top 21 Sad Heartbreak Songs Playlist - Sad Songs That Will Make You Cry - Most Sad Songs Ever

Mozart Piano Concerto No.26 In D K537 | Reading Studying Meditation Focus Cooking Soothe

POEZIE 1 Martie

Gheorghe Asachi

Biografie

Gheorghe Asachi (1788 - 1869) a fost un poet, prozator şi dramaturg român care s-a născut la Herţa, în nordul Moldovei (azi în Ucraina). Fiul lui Lazăr Asachievici, preot şi al Elenei. A primit primele noțiuni de învățătura de la tatal său - preotul Lazăr Asachi. La vârsta de 9 ani, Gheorghe Asachi și-a continuat studiile în limba polonă, latină, germană la Lvov, unde se mutase familia. A studiat apoi la universitatea din același oraș, în cadrul facultății de filozofie - logică, matematică, istoria naturală, fizica, metafizică şi etică, urmând și un curs special de arhitectură.

La Lvov, Asachi și-a pus bazele culturii sale enciclopedice, s-au înfiripat concepțiile sale iluministe sub influența unora dintre profesorii universității și a cunoscut literatura poloneză și literatura clasică română, care se vor simți în creațiile sale literare. După obținerea doctoratului în filozofie și a diplomei de inginer și arhitect, Gheorghe Asachi se întoarce în țară, la Iași (1805), unde pune în practică cunoștințele sale de arhitectură la construirea unor case particulare, în același an pleacă la Viena, unde studiază, timp de 3 ani, astronomia, matematicile superioare și pictura. În august 1808, Gheorghe Asachi pleacă să-și completeze studiile la Roma. Aici a scris primele încercari poetice și a fost ales membru extraordinar al Societății literare din Roma.

În august 1812, Gheorghe Asachi se întoarce în Moldova. Stapânind o cultură superioară solidă și multilaterală, cunoscător al mai multor limbi străine - polona, rusa, latina, germana, italiana, franceza și engleza - ca nimeni altul în vremea sa, optimist, cu dor de muncă și încrezator în puterile sale, călăuzit de o ideologie liberală progresistă și de o puternică dragoste de patrie si popor, Gheorghe Asachi speră sa joace un rol important de restaurator în țara sa. Întoarcerea lui Asachi din Italia coincide cu procesul de prefacere rapidă a relațiilor feudale în Moldova, care reclama, într-o măsura mereu crescândă, difuzarea științelor prin instituții de învățământ. Situația țăranilor era grea: lipsa școlilor, bibliotecilor, ziarelor, a tuturor instituțiilor moderne care asigura progresul unui popor, îl face conștient de necesitatea unei activități sistematice de trezire a conștiinței naționale. Cărturar de tip renascentist, cu o cultură enciclopedica și iluministă, dotat cu înclinații pentru multiple domenii artistice - inginer, profesor, diplomat, grafician, ziarist, pictor, tipograf, arhivist, dramaturg - Gheorghe Asachi s-a risipit cu dărnicie din dorința generoasă de a impulsiona dezvoltarea culturii românești.

Desfășurându-și cea mai rodnică activitate într-o perioadă de hotar între epoca feudală și începuturile orânduirii burgheze, Asachi poate fi revendicat în aproape orice domeniu al culturii. În 1813, Asachi înființeaza o clasa de inginerie în limba româna, unde predă arhitectura, istoria artelor, geodezia, matematica, dezvăluindu-și un neobosit talent pedagogic, în 1818 apare deja prima promoție de ingineri formați în țară. Timp de aproape 40 de ani, Asachi s-a ocupat de organizarea școlilor din Moldova (1813 - 1849) însărcinat de mitropolitul Veniamin Costache.

Precursor al generaţiei paşoptiste, Gheorghe Asachi a fost unul din întemeietorii nuvelei istorice la noi, a condus numeroase reviste literare, a recuperat de la Lemberg din Polonia, unde studiase în tinereţe, manuscrisul Ţiganiadei, epopeea bufă a lui Ion Budai-Deleanu. A fost îndrumător cultural în domenii diverse: teatru, şcoală, presă, activitate tipografică. Asachi a fost şi unul din întemeietorii Academiei Mihăilene. A publicat prima gazetă româneasca din Moldova, Albina Românească (1829). A organizat primele reprezentaţii teatrale în limba română (1816) şi Conservatorul filarmonic dramatic (1836).

Traduce şi adaptează piese de teatru străine. În poezie, abordează toate speciile: ode, elegii, sonete, imnuri, fabule, meditaţii, balade. Versifică legendele istorice Dochia şi Traian, Ştefan cel Mare înaintea Cetăţii Neamţ. A scris şi nuvele istorice (Dragoş, Petru Rareş, Rucsandra Doamna ş.a.), care au constituit sursa de inspiraţie pentru nuvelele lui Costache Negruzzi.

Publică primul său sonet în limba italiană în Giornale di Campodoglio în 1811. Primul poem în limba română, "Cătră Italia" a fost scris în acelaşi an.

Adversar declarat al Revoluţiei de la 1848 în Moldova, cade în uitare şi în perioada aceasta îşi tipăreşte nuvelele istorice, întîi în franceză, Nouvelles historiques de la Moldo Roumanie, în 1859 apoi şi în traducere românească, în 1867.

După o perioadă petrecută la Viena ca agent diplomatic al domnitorului loniță Sandu Sturdza, Asachi se reîntoarce în 1827 la Iași pentru a desfășura, în următorii 20 de ani, activitatea sa cea mai rodnică, și care îl va transforma în personalitate proeminentă a Moldovei. Militând pe linia idealurilor sale de tinerețe, el își continuă strădaniile de organizare a învățământului, înființând prima școală primară de fete Institutul pentru educația fetelor (1834), punând bazele învățământului artistic și politehnic în 1841 prin inaugurarea școlii de arte și meserii, extinzând rețeaua școlilor primare, scriind manuale, alcătuind programe analitice.

Un alt tarâm în care contribuția lui Gheorghe Asachi poate fi considerată hotarâtoare este cel jurnalistic. El este în Moldova inițiatorul presei în limba româna, realizând primul ziar românesc Albina româneasca. Vazând în presa un excelent instrument de informare și educare, Asachi va scoate și alte ziare destinate unor categorii diverse de cititori, cum ar fi: Foaia sătească - destinată țăranilor, Icoana lumii care populariza cuceririle științei.

În anul 1869 la vîrsta de 81 de ani pleacă în călătorie la Lemberg, în Galiţia şi cumpără manuscrisul Ţiganiadei lui Ion Budai-Deleanu. Personalitate complexă,îndrumător și animator al vieții artistice și culturale, organizator al școlilor naționale din Moldova, unul din pionierii picturii românești și inițiatorul învățământului artistic în școlile moldovenești.

Cerbul la fântâna

Într-o fântâna limpide,
La codru, pe la munte,
Vazându-si cerbul coarnele
Ce-i se-nalta pe frunte,
Lauda podoaba gemine,
Dar banuit-au foarte
Cum si picioare-asemene
Nu-i da nedreapta soarte,
Zicând “Ramosul crestetul,
Mândria fruntei mele,
Chiar ca copacii codrului
Se nalta catra stele
Aleu, cum si picioarele
N-au forma, nici tarie,
Ca ele chiar ca fusele
Sunt far-analogieî
Dar când asa se critica,
Rasuna-n giur tufarii,
Din care fara tropote
Ies sprintenei ogarii
Cerbul de spaima tremura
C-un salt la fuga împunge
Si din câmpina repede
Între tufari agiunge
Urâte madularile
L-ar fi putut s-agiute,
De nu-i era de piedica
Podoabele cornute
Cerbul în dese ramure
Intrând, abia s-aburca,
Caci laudate-i coarnele
La trecere-l încurca
Dar când ogarul dintele
Încrunta-n sold, sarmanul
Cerbul odoru-si blastama
Ce-i creste pe tot anul!
Decât folosul, multe ori
Desartaciunea place,
Care apoi de-a pururea
În daune se preface. 

 Credinta

La Dionis, tiran aprig, pe ascuns a fost intrat
Meros, congiuratul giune, c-un pumnal între vestminte,
Dar surprins fara de preget viglele l-a ferecat
Si la rege domnitorul l-a condus mai înainte.
Cu urgie ista-ntreaba: “Zi-m, pumnarul pentru cine?î
“De tirani sa scape patria, menit era pentru tine!î
“Daca asa, sumete giune, tu pe cruce vei pieri!î
“Nu cer ca sa-mi ierti viata; din doi unu-avea sa moara;
Ce, de vrei a mele patimi mai mult înca-a prelungi,
Lasa-ma, te rog, trei zile, sa marit p-orfana sora!
Spre credinta dau p-amicul, pana-atuncea pre el închide;
La termin de nu veni-voi, pre el vei putea ucide!î
Atunci regele-n vendeta, surâzând, cu aer lin,
Dupa scurta meditare au raspuns: “Ei bine, fie,
Cele care-mi cei trei zile libere îti las deplin,
Dar trecând semnalul termin, de pe-acuma sa se stie
Ca-n cea zi, fara crutare, cu amicul d-închisoare
Împarti-s-a a voastra soarta, tu-i fi liber, iar el moare!î
La amicul Meros vine: “Tiranul a triumfat!
Noua victima, pre mine, cu moarte pe cruce cearta,
Pentru ca spre-a patriii paos a-l ucide am cercat.
Însa în a lui trufie înca zile trei îmi iarta,
Pan pe sora marita-voi; rog te pune chizes mie;
Giur ca vin sa-mi trag osânda, sa te scap de-a lui urgie!î
Tacând îl îmbratosaza amicul cel credincios,
Tiranului se supune si-ntra-n a lui închisoare;
Cela alt atunci purcede si în timpul pretios
Repede asigureaza soarta giunei surioare.
Prin plinirea îndatorirei a lui cuget se împaca,
Iute îndarat se-ntoarna, ca terminul sa nu treaca.
Deodata varsa ploaie cerul încarcat de nor,
De pe munti, din râpi, din lacuri se reped mii de povoaie,
Râurele se fac râuri, valea s-umple d-unda lor,
Si la punte când agiunge calatorul în nevoie,
Volbura înfurieta temelia ei o sapa,
Surpa bolta cea hâita, ce tunânda cade-n apa.
Cufundat în rea durere pe mal cura-n gios, în sus,
Însí verunde ochi-ntoarna, a lui voce oriunde suna,
Agiutor chemat n-aduce de pe malul cel opus,
Ca la vad nu-i nici o luntre ca sa-l treaca împreuna,
Nici munteanul nu conduce de la codru a sa pluta,
Ca salbatica cea apa e în mare prefacuta.
În genunchi mizerul cade, lânga valul întartat,
Plânge, roaga si suspina, mânele la ceri întinde:
“Te rog, Zeule, -nfrâneaza cursul râului turbat!
Orele sunt fugatoare si trecut-au de merinde,
Soarele va sa apuna; de n-agiung pana în sara,
Pentru mine fara culpa bun amicul va sa piara!î
Înfiorarea a naturei elementele-a sporit.
Fara paos, tot mai tare, val pe val mâna nainte,
Dar mai iute se strecoara clipele necontenit.
Atunci el s-îmbarbateaza, pe amic având aminte,
Se arunca-n sânul apei si luptând peste masura
Cu brat foarte o dispica si un zeu de el se-ndura.
Agiungând la mal se-nchina geniului scutitor,
A lui pas înaripeaza, când de oameni rai o ceata,
Trecând pe la o padure, iese din ascunsul lor,
Îl încungiura, l-ataca si cu furie-nveninata
În potica cea îngusta calea-i cearca a închide,
Ca sa-l prinda cu odoare, spre a-l prada si a-l ucide.
“De la mine ce se cere, a strigat de fior cuprins,
N-am nimica-n asta lume decât viata ticaloasa,
Si-asta înca pana-n sara a da regelul m-am prinsî.
Smulge arma de la hotul, si cu voce furioasa
“De amic nu te îndura!î strigí, apoi cu cea maciuga
La pamânt pe trei i culca, ceialalti se dau la fuga.
Soarele iesind din nouri sageteaza al sau foc,
De caldura, d-osteneala, a pasi el nu mai poate,
Ca genunchii i se-ndoaie, încât cade chiar pe loc.
“Tu, ce dintre hoti, din ape îndurat-ai a ma scoate,
Ori voi-vei ca aice sa fiu prada de vro fiara,
Sa las pe dulce amicul pentru mine ca sa piara?î
Deodata-n propiere un placut lin murmuriu
În tacerea cea adânca la urechea sa patrunde;
Sta, asculta s-apoi vede dintre stânci un izvor viu,
Ce varsa în vas de piatra argintoase a lui unde.
Acolo, cu însatare, soarbe, s-uda, se-nviaza,
A lui membre ostenite cu putere racoreaza.
Acum soarele-ntre arbori lunecând al sau lucor,
Preste iarba înverzita tindea umbre colosale,
Ce prin forme îngaimate zugraveau icoana lor;
Calatori doi din cetate revineau pe acea cale,
Lânga ii cu repegiune pasind, auzi: “Se duce,
Pre amic în loc de Meros îl întind acum pe cruceî.
În a inimei adâncul rasunat-au vorba lor,
Constiinta, grija îl mâna si-a lui pas înaripeaza.
Turnurile Siracuzei soarele apuitor,
Rasfrângându-se prin nouri, aurea cu a lui raze,
Când Filostrat, a lui casnic, pre al sau domn neferice
Îl întâmpina cu spaima si cuvinte aceste-i zice:
“Îndarapt te-ntoarna iute, pre amic nu-i mântui,
Deci macar al tau pericol prin o fuga-ndata curma;
Chiar acum pe neferice îl încep a-l schingiui,
C-asteptatu-te-au statornic pana-n ora de pe urma;
A lui credinta-ntemeiata în virtute si-n onoare
Tiranul prin vorbe amare n-a putut sa i-o oboareî.
“De-i târziu, de n-oi putea-voi ca sa scap p-amicul meu,
Cu el mor, însa credinta nu va ramâne înfrânta.
Si tiranul cel salbatic n-aibe în cugetul seu
Ca amicului amicul a calcat credinta sânta;
Preste ambi sa împlineasca a lui cruda fardelege,
Dar cunoasca ca viaza amicitiii sânta lege!î
Iaca soarele spune, când la poarta a sosit;
Vede crucea a osândei în o piata împlântata.
Curioasa d-oameni gloata împregiur a tabarât,
Pe amic îl trag acuma cu o funie încruntata.
Gloata o strabate, striga: “Iata-ma-s, eu viu de fata,
Eu-s acela pentru care el chizes s-a pus cu viata!î
Tot poporul se cuprinde de mirare si de fior,
Ambi amici se-mbratoseaza, plâng de chin, de bucurie;
Nice-un ochi e fara lacrimi l-acest act patrunzator
Si la tiran se rapoarta asta rara duiosie.
Pre el prinde o simtire, pana-atunci de tot streina,
Pe amicii ambi-i cheama înaintea lui sa vina.
Îndelung pre ii admira, zice: “Vi s-a nimerit;
A mea inima se-nvinge; eu chiar vad din asta fapta
Ca credinta nu-i un fantom, ce înalt simt înzeit,
Care de la oameni cere recunoasterea cea dreapta.
Luati, rogu-va, de-acuma, sa simt zile mai senine.
În a voastra legatura de al treilea pe mine! 

 În unire sta taria

Nu-n zadar e scris pe aur
În latinelor rostire:
Crescunt parvae res concordia
(Lucruri mici cresc prin unire);
Far-unire nu-i vârtute
În familii, nici în stat,
Cum esemple mii trecute
De agiuns au aratat.
Un parinte batrân foarte,
Propiet acum de moarte,
Vrând uni pe fiii sai,
Zis-au lor: “Blem, fetii mei,
Cercati dac-a frânge poate
Cel mai tânar dintre voi
Ceste darzi unite toate,
Iar în urma spune-voi
Ceea care tari le faceî.
Din fii unul le-au luat,
Dar zadarnic au cercat,
Si dând altui mai ghibace
Întrunit acel baston,
Zis-au: “Eh, de esti Samson!î
Si acestui opinteala
Au dat numelui sminteala.
Mai cercat-au fiul mic,
Ce si el n-au frânt nemic.
Cu toti timpul lor pierdura,
Ca unite-n legatura
Nici o darda nu s-au frânt.
Atunci tatal lor li zice:
“Moale brate vad aice;
Sa v-arat ce înca sânt
În asemene-ntâmplare!î
Dar când asta laudare
O ieu fiii lui drept saga,
Batrânelul tremurând
Întai darzile dezleaga
Si le frânge-apoi pe rând,
Zicând: “Fie-va de stire
Ca puterea sta-n unire.
Deci si voi, o, fiii mei,
Într-un cuget fiti tustrei,
Unul altui de-agiutori!î
Cât traia batrânul lor
Li-nnoia adeseori
Acest sfat mântuitori,
Si-n minutul de pe urma,
Care firul vietei curma
Cu o inima s-o gura
Fiii lui unirea-i giura.
Dupa aceasta au gasit
Multe-averi de mostenit,
Dar plântate-n socotele
Si-interesuri având grele.
Flamânda se-ndeasa-ndata
De vecini si veri o ceata.
Unii fac pretentii-n bani,
Alti în sate si-n tigani,
Însa-a fratilor unire
Este scut de mântuire
S-aparându-se-mpreuna
Teferi stau în grea furtuna.
Dar duioas-armonia lor
N-au avut un trainic spori;
Desi sângele-i îmbina,
Egoismul îi dezbina.
La-mpartelele averii
Unul darma pe celalalt,
Cu vecinii atunci verii
Înnoiesc a lor asalt
Si aflând pe tustrei frati
Între sine dezbinati,
Stramosasc-a lor avere
Se împrastie si piere.
Venindu-li-n urm-aminte
Pilda bunului parinte,
Despre cele darzi legate,
Dezunite-apoi sfarmate,
Dorea fiescare fiu
A-i urma, dar pre târziu! 

Alecu Ivan Ghilia

Biografie

Născut într-un sat din comuna Şendricani, jud. Dorohoi, dintr-o familie de ţărani săraci şi cu mulţi copii, a fost adoptat de un unchi. A făcut şcoala primară în satul natal, Şcoala normală în Şendricani, apoi Academia de Belle-Arte din Iaşi, 1948-1950, unde devenise discipolul lui Corneliu Baba, care practic îl adoptase. Maestrul fiind înlăturat de la catedră, Ghilia se transferă la Institutul de Arte plastice din Bucureşti, spre ghinionul său nimerind în clasa lui H.H. Maxy, adversarul lui Baba. După un an de persecuţii, se mută la secţia istoria artei. Devine redactor la Contemporanul. Începe seria reportajelor despre colectivizare - pe când în satul natal, tatăl său era principala piedică în constituirea colectivei. Strâns între două opţiuni ireconciliabile. Dar scriind pe linie, cu fervoare, mereu în deplasări: Cântece de drumeție, 1958; Scrisori din Bărăgan 1959; Insula speranței1963.
Se îmbolnăveşte de plămâni. Dar succesele încep să apară: publică proze scurte, povestiri :Frații Huțulea1955; Asaltul timpului,1961; Povestiri  1964.  Dar şi poezii. Însă marele succes vine cu romanul Cuscrii, 1958; Premiul Academiei. Alte premii, pe seama unor scrieri proletcultiste, maniheiste. Prieten şi cu Octavian Paler, pe care-l cunoscuse, licean, pe timpul refugiului din 1944, de teama armatei roşii, ajunşi cu căruţa până în satul Lisa, sub Făgăraşi. În 1980 are neplăcuta surpriză să i se respingă romanul Întoarcerea bărbaţilor. Prieten cu Leonida Plămădeală, basarabean, acesta i-l prezintă pe părintele Constantin Galeriu, basarabean el însuşi, care îl converteşte religios pe fostul ateu şi slujitor al ideilor comuniste.

După Decembrie 89, Alecu Ivan Ghilia, nerenunţând la scris, revine la pasiunea pentru oictură, afirmându-se ca unul dintre pictorii cu certă originalitate. Romanele sale, preponderent autobiografice, se întorc acum asupra "luminii din adâncuri", a raporturilor dintre cei vii şi antecesorii care, de dincolo de moarte, le călăuzesc paşii celor ce se nevoiesc pe-acest pământ, le ocrotesc devenirea lumească. De fapt, scrierile adevărate ale autorului sunt adordări autobiografice, despre lumea satului moldovean, cu fascinantele rude ce i-au marcat copilăria, despre anii de formare ca artist grafic şi scriitor. Jurnalul, poezia, înregistrarea în stil cine-verite a unor scene de viaţă sunt mixate într-o maniera care îl individualizeată pe autor.

Titluri ale unor scrieri de Alecu Ivan Ghilia: Ieșirea din Apocalips, 1960; Îngeri biciuiți,1967; Appassionata 1971; Recviem pentru cei vii 1972; Dragostea câinelui de pază  1978;Un Oscar pentru Ana  1982; Întoarcerea bărbaților, 1991; Piramida  1995. 2 vol.

***

Am discutat mai îndeaproape cu dl Ghilia în primii ani de după Decembrie, la vernisajul unei expoziţii, în sălile din incinta Institutului Francez, prezentat fiind de poetul Pan Izverna, care îi publica lui Ghilia colaborările la Dreptatea. M-a cucerit forţa de creaţie a plasticianului, abordarea dezinhibată a unor teme religioase. Am simţit râvna, dăruirea întru credinţă, noul mesaj ce trebuie transmis semenilor.

În fapt, revoluţia îl scosese în stradă pe scriitorul care pierduse orice speranţă privind sistemul ceauşist; este unul dintre cei trei scriitori arestaţi în noaptea de 21 decembrie, împreună cu Ion Murgeanu şi Florin Iaru.

COPIL FIIND AM VRUT SĂ FIU AER

Copil fiind am vrut să fiu aer.
Aer pur,
străveziu,
pălmuit de vînt.
Spălat de ploi.
Sărutat de curcubeu.
Aer strălucitor, înmiresmat
de respiraţia apelor.
Trecînd prin plămînii pomilor.
Jucăuş şi nepăsător cu moartea care
nu mă poate atinge.
Să fiu, am vrut, nevăzutul a-toate-văzător
dintre cer şi pămînt,
aer liber, nestăvilit de porunca nimănui.
Limpede stea plutind cu toată
nemărginirea împrejur. Aflat în
plutire şi nefrică de nimeni, 
nici dentuneric, nici de lumină. Să fiu cînd
lumină
cînd 
apă,
cînd
umbra înecată în apă.
Uşor ca privirea, cutreierat de toate
privirile şi cutreierînd în desfătare
dintrun capăt în altul pămîntul.
Să fiu nefiind tuturor fiindu-le.

Vasile Păun, poet

Biografie

PAUN Vasile, se naste la 9 febr. 1850, Bucuresti - moare in 1 mart. 1908, Bucuresti. 

Poet, teoretician si critic literar. 

Studii gimnaziale („Gh. Lazar") si liceale („Sf. Sava") la Bucuresti. 

Temporar, functionar in administratia publica. Absolvent al Facultatii de Litere si Filosofie a Univ. din Bucuresti. Din 1877, prof. de limba romana si latina la Gimnaziul „Cantemir-Voda" din Bucuresti, al carui director devine la 1878; prof. la Colegiul „Sf. Sava", incepind cu . Numit „preceptor principal" al principelui Ferdinand, il insoteste mai multi ani in Germania, unde isi desavirseste el insusi studiile. Din 1890, prof. titular la Liceul „Gh. Lazar" din Bucuresti, detinind si functia de director (1892-l903). Debut literar cu Umbra lui Mihai, poema in trei cinturi, in Albina Pindului (1868), revista lui Gr. H. Grandea, la care publica in continuare (uneori sub pseudonimul Basiliu Dimitrescu sau Vasile Demetrescu). Membru, asemenea altui prof. prestigios, Anghel Demetrescu, al Soc. literare „Orientul", organizata in jurul revista lui Grandea, unde are prilejul sa-l cunoasca pe Mihai Eminescu, a carui delicata interventie pe linga I. Negruzzi (1870) venea in sprijinul „descurajatului" sau „amic" Dimitrescu ale carui versuri fusesera refuzate la Convorbiri literare.

Mai colaboreaza cu poezie, dar si cu proza, art. critice, cronici literare la Traian, Columna lui Traian, Foaia Societatii „Romanismul", Foaia Societatii „Renasterea", Povestitorul, Romania literara, Romanul literar s.a. 

Debut editorial cu Oda la resbel (1877). Dupa 1890, interesul lui Vasile Paun trece de la poezie la critica si la teoria literaturii si artei. Tipareste schita biografica Ferdinand de Hohenzolern (1889); Catastrofa Nibelungilor, „analiza literara critica" (1896); Fictiune, imagine si comparatiune. Studiu comparativ de literatura poetica (1896), incluzind si Sihastrul. Poveste poetica (1896); inrudirea poeziei cu celelalte arte frumoase (muzica, pictura, plastica si arhitectura) (1898); publica la Vatra si la Literatura si arta romana, revista prietenului sau N. Petrascu; redactor-sef la Revista societatii „Tinerimea romana" (1897-l899); editeaza (in colab.) Apararea nationala (scriind si sub pseudonimul Davus, Pavo Zorila); sustine, pina in anul mortii, cronica saptaminala si rubrica de Note si reflexiuni de la Secolul, intelegind sa se dedice carierei didactice si miscarii literare deopotriva.

Profesor de prestigiu, incurajat ca poet de Gr. H. Grandea si sprijinit, dar nu fara unele rezerve, de M. Eminescu, Vasile Paun scrie si publica, pe parcursul a trei decenii (1868-l898), poezii patriotice si elegii, ode si satire, alegorii, poeme si balade care, in ansamblul lor, lasa impresia unei spontaneitati reprimate si a unei descendente manieriste. 

Elegiile (Lacrimile, Dimineata, Doruri, Suvenire, Plingeai-Rideai, E prea tirziu s.a.) uneori delicate si gratioase, par a fi concurate in preferintele poetului de poezia epica, mai ales de balada istorica (Umbra lui Mihai, Cetatea Negru-Voda, Tepes si sotia sa - in nota lui D. Bolintineanu) si fantastica (Sihastrul, Iezerul - creatie notabila, cu ecouri din Lorelei de H. Heine si din Luceafarul de M. Eminescu), forme poetice in care fantezia - facultatea creatoare suprema exaltata de Vasile Paun in teoretizarile sale - are un larg cimp de desfasurare. Dar in cazul poeziei lui Vasile Paun , observa Eminescu in scrisoarea catre I. Negruzzi, „fantezia inneaca reflexiunea". 

Astfel, versurile sale, caracterizate prin fluenta si euforie ritmica, prin rigoare prozodica si, pe alocuri, cu imagini izbutite (ca aceea a Danubiului - Batrinul lung balaur, antic ca lumea vana / Cu capu-n fundul marii, cu coada intre stinci" - Umbra lui Mihai), par intoarse, sub anumite unghiuri, spre faza romantica preeminesciana, dominata de retorismul hugolian. Situat, in opinia lui Perpessicius, la nivelul unui „versificator mediocru", poetul e dublat, insa, de un remarcabil literat. De formatie clasicista, asemenea majoritatii profesorilor de la sfirsitul veacului XIX, Vasile Paun a trait in cultura si pentru cultura. Vastele lui cunostinte in materie de cultura umanista in general probeaza extinderea interesului sau de la literatura antica greco-latina la literatura, estetica si arta europeana contemporana.

Prezent in publicistica literara a vremii, el a fost, asemenea prietenului sau Anghel Demetrescu, un traditionalist, dar in pas cu literatura si estetica europeana (germana si franceza indeosebi) a zilei. intr-o epoca de entuziasm pentru valorile culturii nationale si de raportare a acestora la marea creatie universala, el isi propune in amplul sau „studiu comparativ de literatura poetica" -Fictiune, imagine si comparatiune (1896) — sa demonstreze, „prin citate inadins numeroase" (din poeti romani si straini), „cit de bogata si de frumoasa e literatura noastra poetica". Astfel, planul teoretic (in care autorul dezbate rolul absolut al fanteziei in actul de creatie poetica sau insista asupra functiei poetice si a tipurilor de „comparatiune") este sustinut de un comentariu critic comparatist; un comentariu avizat, sobru si elegant, relevind un spirit sensibilizat prin arta si literatura, exigenta si acuitate critica, putere analitica si, mai presus de toate, o vasta informatie estetica si literara, extinsa de la antici si orientali la moderni (francezi, germani, englezi, italieni etc). 

Atras de inovatiile estetice si literare, dar neindraznind, totusi, sa iasa din tagma clasicistilor cuminti, Vasile Paun sovaie in fata experientei poetice inedite a lui Baudelaire: vede in el „un poet insemnat", dar si pe „stegarul celui mai desantat senzualism"; vorbeste despre scoala lui poetica, „inca infloritoare", reprezentata de „scriitori de talent" ca Paul Verlaine si Jean Richepin, „simbolisti, decadenti, dezechilibrati"; se simte, totusi, afirma Perpessicius, ca pedagogul conformist nu-si poate infrina admiratia. Vasile Paun isi reafirma gustul cultivat si dezinvoltura critica prin expozeul inrudirea poeziei cu celelalte arte frumoase (muzica, pictura, plastica si arhitectura) (1898), una din „cele mai reusite pagini de cultura si de orientare estetica moderna" (M. Bucur), si nu mai putin prin Catastrofa Nibelungilor (1896), un remarcabil studiu critic si de analiza literara. Valoroase in sine, ele devin profund revelatoare pentru statutul intelectual al profesorilor secundari contemporani cu Eminescu.

OPERA: Oda la resbel. Bucuresti, 1877; Fictiune, imagine si comparatiune. Studiu comparativ de literatura poetica (in anexe. Sihastrul. Poveste poetica). Bucuresti, 1896; Catastrofa Nibelungilor, studiu critic si de analiza literara, Craiova, 1896; inrudirea poeziei cu celelalte arte frumoase {muzica, pictura, plastica si arhitectura). Bucuresti, . Traduceri: N. Gilbert, Momente de mizantropie, in Albina Pindului, nr. 5, 1868; A. de Musset, Juna vergina adormita, in Albina Pindului, nr. 6, 1868; L. Enault, Comoara, in Povestitorul, nr. 8, 1876.

REFERINTE CRITICE: G. Bogdan-Duica, in Omagiu lui I. Bianu, 1927; M. Eminescu, in I.E. Toroutiu si Gh. Cardas, Studii si documente literare inedite, I, 1931; Perpessicius, Alte mentiuni, II; M. Bucur, Istoriografia; V. Gr. Pop, Conspect asupra literaturii romane si literatilor ei de la inceput si pina astazi, 1982.

TEATRU/FILM 1 Martie

Mihail Sebastian

Biografie

Mihail Sebastian, romancier si dramaturg roman, cu numele adevarat Iosif Hechter, s-a nascut pe 18 octombrie 1907 la Braila. Studiaza dreptul si filozofia la Bucuresti. 

Din 1927 incepe colaborarea cu ziarul Cuvantul, iar din 1932 cu revistele Romania literara si Azi. Mihail Sebastian face parte din Asociaţia Criterion infiinţata la Bucuresti unde ii are colegi pe Mircea Eliade, Emil Cioran, Eugen Ionescu si Constantin Noica.

Mihail Sebastian isi face debutul in literatura in anul 1932 cu volumul  "Fragmente dintr-un carnet gasit", fiind urmat de volumul de nuvele "Femei". A publicat si romanele: "Orasul cu salcami" in 1935, "Accidentul" in 1940 si "De doua mii de ani" in 1934. In perioada 1935-1944, scriitorul tine un jurnal intim, publicat postum abia in 1996.

Ca dramaturg, publica prima sa piesa de teatru "Jocul de-a vacanta" in 1939. I se interzice sa mai practice jurnalismul si i se retrage licenta de avocat pledant, conform legislatiei antisemitiste de la inceputul anilor '40.

Sub pseudonimul Victor Mincu publica piesa de teatru "Steaua fara nume", piesa devenind o ecranizare in coproductie romano-franceza (Mona, l’etoile sans nome) avand in roluri principale pe Claude Rich si Marina Vlady. Din dramatrugia scriitorului fac parte si piesele "Ultima ora" si "Insula", cea din urma ramanand neterminata, cel de-al treilea act fiind completat de prietenul sau Mircea Stefanescu. Piesa a fost pusa in scena in 1947, la Teatrul Municipal, in regia lui Mircea Septilici.

Mihail Sebastian moare la 29 mai 1945 in Bucuresti si este inmormantat la cimitirul evreiesc Filantropia.

Steaua fără nume de Mihail Sebastian

Steaua fara nume 1983: http://youtu.be/JgaACshyq8o.

 

Elisabeta Bostan, regizor de film

Biografie

Cunoscuta regizoare si scenaristă Elisabeta Bostan s-a născut la 1 martie 1931, in Buhuși, județul Bacău.

A absolvit Colegiul National Calistrat Hogas din Piatra Neamț si, pasionată de punerea in scenă a pieselor de teatru clasice romanesti incă din perioada liceului, s-a înscris la Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică din Bucuresti, la sectia regie. A absolvit in anul 1954.

A debutat in 1958, cu doua scurtmetraje, documentare etnografice: Trei jocuri romanesti si Dansul Closca cu puii de aur.

In 1961 a regizat primul film de lungmetraj, Pustiul.

Este autoarea scenariilor filmelor Hora, Nunta in Tara Oasului, Naica si pestele, Pupaza din tei, Amintiri din copilarie, Naica si barza, Naica pleaca la Bucuresti, Naica si veverita si Tinerete fara batranete, Veronica, Veronica se intoarce- in colaborare cu scenarista Vasilica Istrate.

A regizat cunoscutul serial de televiziune Fram.

În 1996 a fondat festivalul internațional de film studențesc CineMAiubit. Este profesoara de regie si decan al Facultății de Film din cadrul Universitatii Naționale de Arta Teatrala si Cinematografie, membra a Uniunii Cineaștilor din România, face parte din Consiliul de Administrație al Centrului Național al Cinematografiei (CNC).

Premii: "Năică"- Marele premiu, Gijon; Marele premiu, Teheran; "Amintiri din copilărie"- Marele premiu, Gijon; "Tinerețe fără bătrânețe"- Premiul special al juriului, Moscova; Medalia de aur, Teheran și Ciudad de Panama; "Veronica"- Medalie de bronz, Moscova.

Filme regizate de Elisabeta Bostan

·         Telefonul (1991)

·         Campioana (1990)

·         Desene pe asfalt (1989)

·         Unde esti copilarie? (1988)

·         Zâmbet de soare (1988)

·         Promisiuni (1985)

·         Un saltimbanc la Polul Nord (1984)

·         Fram (1983)

·         Saltimbancii (1981)

·         Ma-ma / Mama (1976)

·         Veronica se întoarce (1973)

·         Veronica (1972)

·         Tinerețe fără bătrânețe (1969)

·         Naica pleaca la Bucuresti (1967) - regizor

·         Naica si veverita (1967)

·         Naica si barza (1966) - regizor

·         Pupăza din tei (1965)

·         Amintiri din copilărie (1964)

·         Naica (1963)

·         Pustiul (1962)

·         Nunta in Tara Oasului (1960)

·         Hora (1959)

·         Closca cu pui (1958)

·         Dansul 'Closca cu puii de aur' (1958)

·         Trei jocuri romanesti (1958)

·         Culegere de dansuri românesti (1956)

Filme cu Elisabeta Bostan

Vezi filme

·         Telefonul (1991)

Filmografie - scenarist

·         Campioana (1990)

·         Veronica se întoarce (1973)

·         Veronica (1972)

Veronica (1972): http://youtu.be/6AegZeEZPRs;

Veronica se intoarce HQ: http://youtu.be/57wBRCCWjPA;

Tinerete Fara Batranete 1969: http://youtu.be/ftPR4PskIOM.

GÂNDURI PESTE TIMP 1 Martie

Citate din opera lui Gheorghe Asachi

·         Viata omeneasca, ca un munte, are doua coaste: pe une ne suim plini de junie si de nadejde, ajungem pe culmea sa si, in virtutea varstei, mandri de inaltarea la care am ajuns, stam acum un minut; apoi, impinsi de bratul cel puternic al timpului, suntem nevoiti a destinde pe cealalta coasta, care fiind mai repede si mai alunecoasa, iute ne arunca la pamant.

·         O natie care a pierdut inrederea in sine, intre toate altele este cea mai mizerabila, pentru ca a frant bastonul pe care se putea razima.

·         Pre invidia cea oarba fapta buna o invinge.

·         Omul cel intelept [...], desi se pleaca placerilor acestei zile, totusi, isi alege un minut de singuratate, spre a putea cugeta.

·         In sfera sa tot insul poate lucra dupa legule intelepciunii si a moralului, iara in relatiile sociale a face pururea bine, a se arata neinteresat si, prin urmare, daca nu de nume mare, cel putin de un nume bun a se invrednici.

·         Puterea sta-n unire.

·         După ce se stânse virtutea şi bărbăţia antică a romanilor, prin care ii subgiugaseră ceea mai mare parte a lumei cunoscute, urmă epoha cea plină de turburări şi de anarhie, încât uşor au fost barbarilor, veniţi de la nordul Europei şi al Asiei, căutând clime mai blânde şi locuri mai îndemânatice de locuit, a pune sub jug popoarele cele deznervate şi ovelite, a desfiinţa aşezămintele cele politice, a stânge lumina ştiinţilor, a surpa industria şi artele, ce erau productul a multor secule, şi a întinde preste lumea civilizată un văl de întuneric.

·         Religia este singura putere înaintea căreia te poţi pleca fără a te înjosi.

Citate din opera lui Ion Creangă

·        

Românului i-e greu până se apucă de treabă, că de lăsat îndată se lasă.

·         Şi eu eram vesel ca vremea cea mai bună şi şturlubatic şi copilăros ca vântul în tulburea sa.

·         Lumea asta e pe dos, toate merg cu capu-n jos.

·         Cine-a întâlnit vrodată în calea sa un popă, îmbrăcat cu straie sărăcuţe, scurt la stat, smolit la faţă, cu capul pleş, mergând cu pas rar, încet şi gânditor, răspunzând îndesat "sluga dumitale" cui nu-l trecea cu vederea, căscând cu zgomot când nu-şi găsea omul cu care să stea de vorbă, făcând lungi popasuri prin aleiele ascunse ale grădinilor publice din Iaşi, cu câte o carte în mână, tresărind la cântecul păserelelor şi oprindu-se cu mirare lângă moşinoaiele de furnici, pe care le numea el "republici înţelepte", dezmerdând iarba şi florile câmpului, icoane ale vieţii omeneşti, pe care le uda câte c-o lacrimă fierbinte din ochii săi şi apoi, cuprins de foame şi obosit de osteneală şi gândire, îşi lua cătinel drumul spre gazdă, unde-l aştepta sărăcia cu masa întinsă.

·         Prostia din născare, leac în lume nu mai are; ea este o uricioasă boală, ce nu se vindecă în şcoale, ba nici în spitale.

·         N-ar fi rău să fie bine-n ţara asta.

·         Bre! Mulţi proşti am văzut eu în viaţa mea, dar ca voi n-am mai văzut.

·         Cartea îţi aduce şi oarecare mângâiere. Eu să nu fi ştiut a ceti, de mult aş fi înnebunit, câte am avut pe capul meu... Din cărţi culegi multă înţelepciune şi, la drept vorbind, nu eşti o vacă de muls pentru fiecare.