HRISTOS A ÎNVIAT!

Mă găsiți zilnic cu noutăți la adresa http//:dicuoctavian.blogspot.com/

Din nou sunt blocat de Facebook! Îmi pun o întrebare firească: oare pe ei nu-i va bloca nimeni niciodată și nu-i va pune să plătească pentru dezvăluirea identității a aproape 100 milioane de oameni și folosirea acestora de către firme neîndreptățite legal să facă aceasta?

REVISTA

IMPORTANȚA ZILEI DE ASTĂZI ÎN ISTORIE, RELIGIE ȘI ARTE, NR 203 DIN 13 APRILIE 2018

ISTORIE PE ZILE 13 Aprilie

Evenimente

·       1204: A patra cruciadă: Ocuparea capitalei bizantine Constantinopol. Consecința Cruciadei a IV-a a fost desființarea Imperiului Bizantin  și împărțirea lui în mai multe state: Imperiul Latin de Rasarit, împărat fiind ales Balduin de Flandra, Niceea, Epirul si Trapezuntul.  Venetia, datorita contribuției pe care o adusese în această expediție, primea privilegii comerciale și stăpâniri teritoriale întinse. Imperiul bizantin a fost restaurat în anul 1261, dar el nu și-a mai regăsit niciodata vitalitatea din trecut.

·         1452: A fost încheiată Pacea de la Adrianopol, între Iancu de Hunedoara şi Imperiul Otoman, prin care turcii se obligau să înceteze atacurile asupra Ţării Româneşti, Transilvaniei, Ungariei şi Serbiei şi să nu ridice noi fortificaţii de-a lungul Dunării.

·         1598: In Franta, regele Henric al IV–lea (1589–1610) a promulgat Edictul de la Nantes, prin care se garantau protestantilor hughenoti drepturi egale cu cele acordate catolicilor, restabilind pacea religioasã in Franta. În 1685, nepotul său  Ludovic al XIV-lea,  cunoscut sub numele de  Regele Soare, a revocat edictul reluând persecutarea hughenotilor  și provocând alungarea acestora din Franta.

·         1711: la Luţk, în Volinia, domnul Moldovei Dimitrie Cantemir încheie Tratatul de alianţă cu Rusia, în care se prevedea eliberarea ţării de sub jugul turcesc, alipirea la Moldova a ţinuturilor smulse ei de Imperiul otoman (Basarabia istorică, transformată în raia turcească cunoscută şi sub numele tătar de Bugeac), regim absolutist în Moldova, tronul rămînînd ereditar în familia Cantemir. "Hotarele Moldovei, respectîndu-se toate drepturile ei străvechi, sunt acelea constituite de Nistru (Cameniţa, Bender cu teritoriul Bugeacului), Dunărea, Valahia, Transilvania şi Polonia, după împărţirea care a fost făcută". "...Ţara Moldovei îşi va redobîndi frontiera de pe Nistru, ca şi Bugeacul cu toate cetăţile lui care va fi de asemnea al Moldovei pentru totdeauna". Domnul Moldovei Dimitrie Cantemir îl primeşte cu onoruri, la Iaşi, pe Petru cel Mare, ajutîndu-l cu o armată de 10 000 de ostaşi. Totuşi, victoria turcilor la Stănileşti (1711) împotriva oastei ruseşti l-a silit pe Dimitrie Cantemir să se refugieze în Rusia, unde a ajuns unul din sfetnicii ţarului Petru cel Mare. Om de o cultură rară, filosof, istoric, geograf, muzicolog, Dimitrie Cantemir a fost, prin opera sa, unul din marii învăţaţi europeni ai vremii.

·         1742: A avut loc, la Dublin, premiera oratoriului „Messia" a compozitorului german Georg Friedrich Händel. Georg Friedrich Händel (n. 23 februarie 1685, Halle/Saale – d. 14 aprilie 1759, Londra) a fost un compozitor germano-englez. A trăit cea mai mare parte a vieții în Anglia. Împreună cu contemporanul său Johann Sebastian Bach, este unul din cei mai importanți reprezentanți în muzică ai stilului baroc din perioada târzie.

·         1849: Ungaria a devenit republică. Lajos Kossuth de Kossuth et Udvard (n. 19 septembrie 1802, Monok, Ungaria – d. 20 martie 1894, Torino) revoluționar maghiar, guvernator de facto al Ungariei în timpul Revoluției de la 1848.

·         1859: În şedinţa Convenţiei de la Paris, Franţa, Rusia, Anglia, Prusia şi Sardinia au recunoscut dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza ca domnitor al Moldovei şi al Munteniei. La 13 aprilie 1859, în şedinţa Convenţiei de la Paris, Franţa, Rusia, Anglia, Prusia şi Sardinia au recunoscut dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza ca domnitor al Moldovei şi al Valahiei, Turcia şi Austria, însă tergiversau. Mai mult, Turcia punea la cale o intervenţie militară peste Dunăre, însă pe 26 august 1859 a recunoscut dubla alegere. Alexandru Ioan Cuza (sau Alexandru Ioan I; n. 20 martie 1820, Bârlad, Principatul Moldovei, astăzi în România – 15 mai 1873, Heidelberg, Germania), Domnitor al Moldovei (până în 1862), Domnitor al Ţării Româneşti (până în 1862), primul domnitor al Principatelor Unite şi al statului naţional România (1862-1866).

·         1862: Intră în vigoare Prima  Lege a presei din România. A fost  prima lege care a reglementat drepturile de autor ale operelor literare si artistice. A fost adoptata in timpul domniei lui Cuza Voda si a recunoscut creatorilor, dreptul de a se bucura ca de o proprietate in tot timpul vietii lor, dreptul de a reproduce, de a vinde si de a ceda operele lor. In lege s-a prevazut ca reproducerea sau imitarea unei opere fara consimtamantul autorului se pedepseste printr-o dubla sanctiune si anume: confiscarea exemplarului astfel obtinut cat si plata unei amenzi echivalenta cu pretul a 1.000 de exemplare din editia originala.

·         1864:  Camera Deputaților a adoptat o moțiune de vot de blam asupra guvernului Kogălniceanu, care și-a depus demisia, respinsă însă de domnitorul Alexandru Ioan Cuza. Mihail Kogălniceanu (n. 6 septembrie 1817, Iași – d. 20 iunie 1891, Paris) om politic de orientare liberală, avocat, istoric și publicist român originar din Moldova, care a devenit prim-ministru al României la 11 octombrie 1863, după Unirea din 1859 a Principatelor Dunărene în timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza, și mai târziu a servit ca ministru al Afacerilor Externe sub domnia lui Carol I.

·         1884: Academia Romana l-a însărcinat pe scriitorul si filologul Bogdan Petriceicu Hasdeu cu realizarea dicționarului Etymologicum Magnum Romaniae, al limbii istorice și poporane.

·         1885: Promulgarea Legii depozitului legal, prin care orice tipografie era obligată să trimită câte trei exemplare din fiecare tipăritură bibliotecilor centrale din București și Iași, precum și Bibliotecii Academiei Române.

·         1889: A început să funcționeze prima agenție de presă din România, „Agenția Română".

·         1913, în Bucureşti, România, se înfiinţează Academia de Înalte Studii Comerciale şi Industriale, cu trei secţiuni: comerţ, bancă, asigurări; industrie; administraţie economică consulară. Academia începe să funcţioneze la 15 septembrie 1913 fiind prima instituţie de învăţămînt economic superior din România. Primul rector al Academiei de Înalte Studii Comerciale şi Industriale a fost matematicianul Anton Davidoglu.

·         1917: La 11-13 aprilie 1917 şi-a ţinut lucrările Congresul Învăţătorilor din gubernia Basarabia. Alexie (sau Alexei) Mateevici (n. 27 martie 1888, Căinari – d. 24 august 1917, Chișinău) este unul din cei mai reprezentativi scriitori români născuți în Basarabia, actualmente Republica Moldova.

·         1919: La Amritsar, India, trupele britanice și din Gurkha au masacrat peste 380 de demonstranți neînarmați.

·         1924: In Grecia are loc un Referendum in urma caruia la 25 martie 1924 se proclama republica. Monarhia va fi restaurata in urma unei lovituri de stat militare in data de 10 octombrie 1935.

·         1928: În România este adoptată legea privind ocrotirea muncii minorilor şi femeilor, precum şi stabilirea duratei zilei de muncă de 8 ore.

·         1938: Printr-o scrisoare adresată de Gheorghe Tătărescu lui Constantin I. C. Brătianu, curentul favorabil regelui Carol al II-lea s-a separat definitiv de restul partidului liberal. Gheorghe Tătărăscu (n. 21 decembrie 1886, Poiana (astăzi un cartier al orașului Rovinari), Gorj – d. 28 martie 1957, București), prim-ministru al României în perioada 1934-1937 și în perioada 1939-1940. Gheorghe Tătărăscu a deținut și alte portofolii ministeriale; a fost martor al acuzării în procesul lui Lucrețiu Pătrășcanu

·         1939: Marea Britanie și Franța au acordat garanții unilaterale privind frontierele României și Greciei, în speranța echilibrării jocului politic al Germaniei în zona de sud-est a Europei.

·         1941: Al doilea război mondial: La Moscova, se semnează Tratatul de neutralitate pe timp de zece ani între Japonia şi URSS. Cu toate acestea, in 1945 URSS va ataca Japonia si va anexa Insulele Kurile.

·         1941: Al doilea război mondial: Trupele Germaniei hitleriste au ocupat Belgradul.

·         1945: Al doilea război mondial: Eliberarea orașului Viena de sub ocupație fascistă.

·         1945: Proclamarea oficială a administrației românești în Transilvania de Nord (ocupată, în 1940, de Ungaria horthystă), restabilită la 9 martie 1945.

·         1946: România şi Franţa au transformat reprezentanţele lor politice în legaţi. Romania reia oficial relaţiile diplomatice cu Franţa. Primul ambasador român din perioada postbelică a fost profesorul universitar Simion Stoilov. Simion Stoilow (uneori scris Stoilov) (n. 14 septembrie 1887, București – d. 4 aprilie 1961, București) a fost un matematician român, fondatorul școlii românești de analiză complexă] și autor a peste o sută de publicații. A lucrat ca profesor la Universitatea din București și a fost ales membru al Academiei Române. Este cunoscut drept creatorul teoriei topologice a funcțiilor analitice. Este totodată creatorul școlii românești de analiză complexă. Membru PCR.

·         1948: Marea Adunare Națională a votat Constituția Republicii Populare Române, prima constituție postbelică a României, care reflecta caracterul de tranziție al perioadei pe plan economic și social. A fost ales un nou prezidiu, în frunte cu C.I. Parhon, și un nou guvern, condus de dr. Petru Groza. Constantin Ion Parhon (n. 15 octombrie 1874, Câmpulung Muscel – d. 9 august 1969, București) a fost un demnitar comunist, medic endocrinolog și neuropsihiatru român, care a îndeplinit funcția de președinte al Prezidiului Marii Adunări Naționale a Republicii Populare Române (șeful statului) în perioada 13 aprilie 1948 – 2 iunie 1952. Parhon a mai făcut parte dintr-un comitet interimar prezidențial format din cinci membri (printre care și Mihail Sadoveanu, Ștefan Voitec, Gheorghe Stere și Ion Niculi) între 30 decembrie 1947 și 13 aprilie 1948.

·         1953: Directorul CIA Allen Dulles lansează programul de control al minții, MKULTRA. Proiectul MKULTRA sau MK-Ultra a fost un program secret de cercetare a modificărilor comportamentului uman care a fost administrat de către Office of Scientific Intelligence din cadrul CIA. Programul a început la începutul anilor 1950 și a fost sancționat în mod oficial în 1953, i-a fost redus domeniul de aplicare în 1964 și din nou, mai drastic, în 1967 și în cele din urmă a fost oprit în 1973. Există o controversă în ceea ce privește folosirea involuntară a cetățenilor americani și canadieni ca subiecți în diferite teste ale proiectului de control al minții. MKULTRA a implicat utilizarea a mai multe metodologii de manipulare a diferitelor stări mentale ale oamenilor și de modificare a funcțiilor cerebrale, inclusiv administrarea mascată de medicamente (în special LSD) și alte substanțe chimice, hipnoza, privarea senzorială, izolare, abuz verbal și sexual, precum si diferite forme de tortură. Unul dintre voluntarii proiectului a fost și Ken Kesey, autorul cărții „Zbor deasupra unui cuib de cuci”.

·         1964: Sidney Poitier a devenit primul actor de culoare care a castigat un premiu Oscar pentru interpretare, cu rolul din filmul ”Lilies of the Field” (1963).

·         1970: Echipajul navei spațiale Apollo 13 a anunțat primele probleme, în zborul spre Lună, de îndată ce a observat explozia unei butelii cu oxigen. A fost a treia misiune umană a NASA dezvoltată cu intenția de a coborî pe Lună. Pe parcursul misiunii însă, probleme tehnice au forțat echipajul să renunțe la aselenizare. Echipajul era format din comandantul misiunii James A. Lovell, pilotul modulului de comandă John L. „Jack” Swigert, și pilotul modulului lunar Fred W. Haise. Lansarea a avut loc la 11 aprilie 1970 la ora 13:13 CST. Două zile mai târziu, în timp ce misiunea era în drum spre Lună, o defecțiune a sistemului electric al unuia dintre rezervoarele de oxigen ale modulului de serviciu a produs o explozie ce a cauzat pierderea oxigenului din ambele rezervoare ale modulului de serviciu și implicit pierderea alimentării cu energie electrică, care provenea de la pilele de combustie ce foloseau oxigen. Modulul de comandă a rămas în funcțiune pe baza bateriilor și a rezervorului propriu de oxigen, dar acestea trebuiau păstrate pentru ultimele ore ale misiunii, la aterizare. Echipajul a oprit modulul de comandă și a utilizat modulul lunar ca „barcă de salvare” în timpul drumului de întoarcere spre Pământ. În ciuda dificultăților cauzate de energia electrică limitată, frigul din cabină și rezerva scăzută de apă potabilă (pe parcursul misiunii, apa potabilă ar fi trebuit să provină ca produs secundar al funcționării pilelor de combustie), echipajul a ajuns în siguranță înapoi pe Pământ, iar misiunea a fost considerată un „eșec reușit”. O transmisiune radio a lui Lovell, Houston, „we’ve had a problem” (Houston, am avut o problemă), a rămas în cultura populară, citată greșit ca „Houston, we have a problem” (Houston, avem o problemă).

·         1973: România: S-a constituit Institutul Central de Matematică.

·         1975: Izbucnirea războiului civil în Liban (1975-1990).

·         1992: Proclamarea Republicii Federale Iugoslavia, formată din Serbia și Muntenegru.

·         1997: Tiger Woods a devenit cel mai tânăr câştigător al turneului Masters de golf.

·         1997: Delegaţia română prezentă la reuniunea anuală a Băncii Europene de Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD), de la Londra, s-a întâlnit cu preşedintele BERD, Jacques Larosiere. În cursul întâlnirii, a fost semnat Acordul de împrumut în valoare de 45 de milioane de dolari privind finanţarea Proiectului de reabilitare a sistemelor de termoficare din cinci localităţi: Ploieşti, Paşcani, Buzău, Făgăraş şi Olteniţa.

·         2002: Venezuela suspendă exporturile de petrol către Cuba.

·         2005: Parlamentul European a aprobat aderarea României la UE.

·         2009: SUA ridică restricţiile de călătorie şi pentru transferurile de bani ale americanilor cubanezi către ţara de origine. Americanii de origine cubaneză s-au putut deplasa liber în Cuba pentru o scurtă perioadă, când preşedintele Jimmy Carter a refuzat în 1977 reînnoirea restricţiilor, restabilite ulterior de succesorul său, Ronald Reagan în 1982. Scenariul s-a repetat în cazul lui Bill Clinton şi George W. Bush, care au întărit ulterior aceste sancţiuni.

Nașteri

·         1519: S-a născut Caterina de Medici, regină a Franței (d. 1589)

·         1545: S-a născut Elisabeta de Valois, regina lui Filip al II-lea al Spaniei (d. 1568)

·         1573: Christina de Holstein-Gottorp (d. 1625)

·         1732: Frederick North, Lord North, prim-ministru al Regatului Unit (d. 1792)

·         1743: S-a nascut Thomas Jefferson, al treilea preşedinte al Statelor Unite ale Americii; (d. 1826).

·         1747: Louis Philippe al II-lea, Duce de Orléans (d. 1793)

·         1769: Thomas Lawrence, pictor englez (d. 1830)

·         1771: Richard Trevithick, inginer și inventator englez (d. 1833)

·         1780: Alexander Mitchell, inginer irlandez (d. 1868)

·         1784: Friedrich Graf von Wrangel, mareșal prusac (d. 1877)

·         1787: John Robertson, politician din S.U.A. (d. 1873)

·         1802: Leopold Fitzinger, zoolog austriac (d. 1884)

·         1808: Antonio Meucci, inventator italian (d. 1889)

·         1815: S-a născut actorul Costache Caragiale, primul director al Teatrului Naţional din Bucureşti (m. 1877).

·         1869 - S-a născut istoricul literar Pompiliu Eliade, membru corespondent al Academiei Române (m.24.05.1914).

·         1885: Georg Lukács, filosof, scriitor și critic literar de origine maghiară (d. 1971)

·         1886: S-a nascut Nicolae Tonitza, pictor, grafician şi critic de artă român (d. 1940). Nicolae Tonitza (n. 13 aprilie 1886, Barlad – d. 26 februarie 1940, Bucuresti) a fost  primul dintre cinci copii ai Anastasiei si ai lui Neculai Tonita. In 1902 paraseste Barladul, pentru a se inscrie la Scoala nationala de Belle-Arte din Iasi, avandu-i printre profesori pe Gheorghe Popovici si Emanoil Bardasare (dar nu va putea sa isi ia diploma de absolvire deoarece participa in ultimul an la o greva a studentilor). In 1908 pleaca in Germania, la München, unde este admis la Königliche Bayerische Akademie der Bildenden Künste in clasa profesorului Hugo von Habermann. In 1911 se reintoarce in tara, mai intai la Barlad si mai tarziu la Iasi (unde preda un timp ca suplinitor desen la Liceul militar). Participa la expozitia “Tinerimii artistice”. In 1912 termina cursurile Scolii nationale de Belle-Arte si obtine prin concurs certificatul de “pictor bisericesc”. Va zugravi bisericile din Scorteni, Siliste, Poeni, Valeni si altele. Se casatoreste in 1913 si va avea doi copii. Din cauze economice renunta la pictura cativa ani si lucreaza ca redactor la ziarul Iasul. In 1916 expune la Bucuresti 94 de picturi si desene, impreuna cu Stefan Dimitrescu. Mobilizat si trimis pe front, cade prizonier in luptele de la Turtucaia, de unde va fi trimis in lagarul de prizonieri din Kirjali, Bulgaria. Dupa razboi se stabileste la Bucuresti, unde – alaturi de participarile la expozitii si ilustrari de carti – colaboreaza la publicatii de orientare socialista cu desene si cronici artistice. In perioada 1921-1924 locuieste la Valenii de Munte. In 1924 expune la Bienala din Venetia iar un an mai tarziu se retrage din asociatia “Arta Romana” si – impreuna cu Francisc Sirato, Oscar Han si Stefan Dimitrescu – intemeiaza “Grupul celor patru”. In anii urmatori, pana in 1934, au loc repetate expozitii ale “Grupului celor patru”. Tonitza, intre timp considerat “cel mai de seama” pictor roman in viata, expune si in strainatate: Barcelona (1929), Amsterdam (1930), Bruxelles (1935). In 1933 ocupa catedra de pictura la Academia de Belle-Arte din Iasi, ramasa vacanta in urma decesului lui Stefan Dimitrescu iar in 1937 devine rector al Academiei. In anii 1933 si 1934 picteaza impreuna cu Francisc Sirato in Dobrogea, realizand o serie de tablouri si desene cu peisaje din Balcic. In 1939 se imbolnaveste grav si la 26 februarie 1940 se stinge din viata. In semn de omagiu ii sunt expuse lucrari la “Salonul Oficial” si la expozitia din cadrul “Lunii Bucurestilor”. O privire retrospectiva asupra operei lui Tonitza ne reveleaza in prima perioada o pictura academista purtand pecetea scolii müncheneze, si, drept corolar, un interes major pentru desen, in detrimentul picturii. In scurtul sau popas parizian, face tentative timide de a-si insusi viziunea impresionista, dar preferinta lui pentru exprimarea grafica ii va indrepta atentia spre creatiile lui Daumier. Tablourile realizate intre 1930 si 1935 isi cuceresc deplina autonomie artistica, eliberandu-se de orice influente. Grafica, plina de malitie si deseori de dramatism – a colaborat la numeroase reviste culturale si sociale ale vremii: “Rampa”, “Flacara”, “Clopotul”, “Hiena” etc. – sunt marturii ale participarii intense la viata epocii.

·         1892 - S-a născut medicul Smion Iagnov, membru corespondent al Academiei Române (m.02.01.1958).

·         1892 - S-a născut fizicianul britanic Robert Alexander Watson-Watt, inventatorul aparatului radar (m.05.12.1973).

·         1901: Jacques Lacan, psiholog și psihanalist francez (d. 1981)

·         1906 - S-a născut Samuel Beckett, prozator şi dramaturg irlandez, unul dintre reprezentanţii “teatrului absurd”, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în anul 1969. Beckett a tematizat, într-o operă marcată de pesimism, eşec şi moarte, strădania deşartă a individului de a descoperi un sens în toate acţiunile sale (piese: “Aşteptîndu-l pe Godot”, “Sfîrşitul partidei”; romane: “Malone moare”, “Nenumita”) (m.22.12.1989).

·         1924: Alexandru Lungu, medic, poet, pictor și grafician român (d. 2008)

·         1926: Sabin Marius Peculea, fizician, membru și secretar general al Academiei Române

·         1927 - S-a născut actorul francez Maurice Ronet, impus prin filmele „noului val francez”, cu precădere ale regizorului Louis Malle (”Păsările se duc să moară în Peru”, ”Casa de sub arbori”) (m.14.03.1983).

·         1928: José Agustin Goytisolo, poet spaniol (d. 1999)

·         1930: S-a nascut la Targu Jiu, Sergiu Nicolaescu, regizor, actor, producător de film şi om politic român; ( d. 3 ianuarie 2013). Din 1989 s-a implicat in politica, fiind senator social-democrat in mai multe legislaturi. A dobandit celebritate internationala atat ca regizor, cu filme ca “Dacii” sau “Mihai Viteazul”, cat si a actor, cu rolul comisarului Miclovan – de la care a ramas celebra replica: “M-au ciuruit. Un fleac.” La varsta de 5 ani a parasit localitatea natala, familia sa stabilindu-se la Timisoara. In 1948, la treminarea liceului, a fost admis la trei facultati: Belle Arte, Politehnica si Scolala de Ofiteri de Marina, preferand-o pe ultima. In 1962, a dobandit brusc celebritatea in lumea cinematografiei dupa ce a realizat productia ”Memoria Trandafirului”. Succesul acestui film a fost neasteptat, el fiind difuzat la Paris, timp de 10 ani. Filmul e o metafora: dureaza 7 minute si este o poveste cu flori ce intruchipeaza destinele unor oameni, iar cu el Sergiu Nicolaescu a luat Premiul de Excelenta al Uniunii Tehnicienilor din cinematografia mondiala. Studiourile “Columbia” din SUA au cumparat filmul pentru 10.000 de dolari, fapt deosebit in acea perioada pentru o pelicula dintr-un stat comunist.

·         1934 - S-a născut Horace Kay, vocalist american (The Tams).

·         1934 - S-a născut Lester Chambers, percuţionist, muzicuţist şi vocalist american (The Chambers Brothers).

·         1936: S-a nascut prozatorul român Nicolae Velea; (d. 1987).

·         1937 - S-a născut graficianul Stan Baron.

·         1938 - S-a născut regizoarea Cătălina Buzoianu (”Turandot”, ”Pescăruşul”, ”Lolita”).

·         1939 - S-a născut Seamus Heaney, scriitor nord-irlandez, critic şi profesor, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în anul 1995. A scris proză, versuri, eseuri, piese de teatru.

·         1940: Jean-Marie Gustave Le Clézio, scriitor francez, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în 2008

·         1941 -  S-a născut Michael S. Brown, medic american, laureat al Premiului Nobel pentru Fiziologie şi Medicină în anul 1985.

·         1943 - S-a născut Jim Pons, basist american (Turtles, Mothers Of Invention, Flo & Eddie).

·         1944 - S-a născut John Casady, basist american (Jefferson Airplane, Hot Tuna, KBC).

·         1944 - S-a născut actorul Florin Tănase.

·         1945: Judy Nunn, actriță și scriitoare australiană

·         1946 - S-a născut Al Green, cântăreţ şi compozitor american.

·         1946 - S-a născut Roy Loney, vocalist şi chitarist american (Flamin' Groovies).

·         1948 - S-a născut Peter Sweval, basist american (Looking Glass, Starz).

·         1951 - S-a născut Paebo Bryson, cântăreţ şi compozitor soul american.

·         1955 - S-a născut Louis Johnson, basist, chitarist, pianist, vocalist şi compozitor maerican (Brothers Johnson).

·         1956: Ioan T. Morar, ziarist și poet român

·         1957 - S-a născut Wayne Lewis, clăpar, vocalist şi compozitor american (Atlantic Starr).

·         1963: S-a nascut sahistul rus Garri Kasparov mare maestru si fost campion mondial de origine armeana evreiasca.

·         1968: Jørn Stubberud, basist norvegian

·         1972: Ingrid Vlasov, creatoare română de modă

·         1988: Anderson, fotbalist brazilian

·         1990: Lodovica Comello, actriță și cântăreață Italiană

Decese

• 548: A murit Lý Nam DJE (n.17 octombrie 503 ), considerat primul imparat al Vietnamului și fondator al Dinastiei Ly timpurii (544-602). Numele său era Lý bi sau Lý bon iar „Nam DJE” înseamna „Împăratul de Sud”. A domnit între februarie 544 – februarie 548. Deși China a ocupa Vietnamul, Lý Nam DJE a reusit sa intemeieze o dinastie care a aparat independenta Vietnamului aproximativ 60 de ani.
• 814:  A murit hanul protobulgar Krum. El a fost cel care  a creat un stat centralizat al slavilor si protobulgarilor  al carui teritoriu s-a dublat, ajungând cu granițele de la Dunarea  mijlocie la Nipru și de la Odrin la Muntii Tatra. La începutul anului 811 imparatul bizantin  Nicefor I a întreprins o mare expediție  împotriva Bulgariei, permitand  oștirii sale să prade și să incendieze capitala Pliska si respingand  tentativele  diplomatice ale lui Krum de a face pace. În cronica sa din secolul al XII-lea, patriarhul Mihail Sirianul  a descris astfel campania lui Nicefor:” Nichifor, împărat al romanilor, a năvălit asupra ținuturilor bulgarilor: el a fost victorios și a ucis un număr mare dintre aceștia. El a ajuns în cetatea de scaun a acestora, a cucerit-o și a devastat-o. Sălbăticia lui a mers până acolo că a ordonat să fie aduși copii mici în fața sa, să fie puși la pământ și uciși, spărgându-li-se capetele cu pietre.” În timp ce Nicefor I și armata sa se ocupau cu jaful, devastările și incendierea capitalei bulgarilor, Krum și-a mobilizat poporul (inclusiv femeile), pentru a face alte capcane și ambuscade în trecătorile munților. Pe drumul spre Constantinopol, împăratul a primit informații despre aceste pregătiri de luptă, s-a panicat și a declarat de mai multe ori însoțitorilor săi: „Chiar dacă am avea aripi nu vom putea scăpa de pericol”. La 26 iulie, bizantinii au fost împresurați în trecătoarea Vărbica, iar imparatul Nicefor a fost ucis în luptă, împreună cu un număr mare de oșteni.  Potrivit tradiției, Krum ar fi  disups ca țeasta împăratului Nicefor să fie  încrustată cu argint, și a folosit-o drept cupă pentru vin. Krum a introdus primul cod de legi bulgare, în baza cărora era garantată protecția săracilor, iar băutura și jaful erau pedepsite cu asprime.

• 1093: A murit  Vsevolod Iaroslavici I (n.1030) mare cneaz de Kiev  din anul 1078. A fost al cincilea preferat, fiu al cneazului Iaroslav cel Intelept si al printesei suedeze Ingigerd Olafsdottir.
• 1605: Moare (se pare asasinat) tarul Rusiei,  Boris Godunov; n.cca.1551 a fost între anii 1584-1598 regentul țarului rus Fjodor I care era debil mintal și a domnit apoi ca țar între anii 1598-1605.

·         1695: Moare fabulistul francez Jean de la Fontaine; ( n.1621). Este cel mai faimos fabulist francez și unul dintre poeții francezi cei mai populari din secolul al 17-lea.

·         1794: Nicolas Chamfort, scriitor francez (n. 1741)

·         1796: Gherasim Adamovici, episcop ortodox (n. 1733)

·         1826: Franz Danzi, compozitor german (n. 1763)

·         1853: Leopold Gmelin, chimist german (n. 1788)

·         1855: Henry De la Beche, geolog englez (n. 1796)

·         1868: Tewodros II, împărat al Etiopiei (n. 1818)

·         1880: Robert Fortune, botanist scoțian (n. 1813)

·         1937: Moare Ilia Ilf, scriitor rus (n. 1897) un critic acid al realitatilor epocii sale. A  lucrat în colaborare cu Evgheni Petrov, publicand romane satirice si umoristice semnate Ilf si Petrov.

·         1938: Archibald Belaney (Grey Owl), conservaționist canadian (n. 1888)

·         1941: Annie Jump Cannon, astronomă americană (n. 1863)

·         1942: Anton Uesson, politician și inginer estonian (n. 1879)

·         1945: Ernst Cassirer, filosof german (n. 1874)

·         1974: Iosif Moruțan, scriitor român (n. 1917)

·         1983: Theodore Stephanides, medic și naturalist grec (n. 1896)

·         1983: Mercè Rodoreda, scriitoare spaniolă de limbă catalană (n. 1908)

·         1987: Marcel Constantin Runcanu, scriitor român (n. 1947)

·         1993: A decedat scriitorul si regizorul român Francisc Munteanu (n. 1924).

·         2000: A murit  Giorgio Bassani, scriitor italian (n. 1916)

·         2006: Scriitoarea Muriel Spark a încetat din viaţă (n. 1918). Scriitoarea de origine scoţiană a scris de-a lungul carierei sale peste 20 de romane şi a câştigat mai multe prestigioase premii literare. Cea mai cunoscută lucrare a scriitoarei, „Frumoşii ani ai domnişoarei Brodie”, a fost adaptată pentru teatru, fiind ulterior ecranizată şi aducându-i un Oscar pentru cea mai bună actriţă lui Maggie Smith în 1969.

·         2008: John Wheeler, fizician și educator american (n. 1911)

Sărbători

·         În calendarul creștin-ortodox: +) Izvorul Tămăduirii; Sf Sfințit Mc Artemon; Sf Mc Elefterie Persul (harți)

·         În calendarul romano-catolic: Sf. Martin I, papă martir (d. 656). Papa Martin I (d. 656, Chersones, Crimeea), a fost papă al Romei (649-653), martir, sfânt. S-a născut la Todi, în Umbria. A intrat în rândul clericilor romani, iar în anul 649 a fost ales papă. În același an a întrunit un conciliu la Lateran, în care a fost condamnată erezia monotelită, care afirma că în persoana lui Isus Christos nu există decât voința divină dar nu ceea umană, ceea ce punea în dubiu natura umană a lui Isus. Arestat în anul 653 din ordinul împăratului Constant (care susținea cauza ereticilor) și dus la Constantinopol, a avut multe de suferit, înscenându-i-se un proces de înaltă trădare. Papa Martin I a fost condamnat la moarte dar ulterior pedeapsa a fost comutată și a fost exilat în Chersones (Crimeea), unde a decedat în 655. Scrisorile papei Martin I reflectă tristețea abandonării și decepția față de clerul roman, care, între timp, sub presiunea împăratului Constant, a ales un succesor. Sărbătorit în Biserica Catolică la 13 aprilie.

·         În calendarul greco-catolic: Sf. Martin I, papă, martir († 656)

·         Ziua Internationala a Rock-n-Roll-ului. Pe 13 aprilie se sărbătoreşte Ziua Internaţională a Rock and Roll-ului. Una dintre primele piese rock and roll înregistrate îi aparține grupului Jackie Brenston and the Delta Cats, care a lansat în 1951 melodia “Rocket 88”. Peste patru ani, Bill Haley înregistrează “Rock Around the Clock”. Istoria rock and roll merge și mai departe în timp. Disc jockey-ul american Alan Freed (1921 – 1965) a fost cel care a botezat acest gen muzical, referindu-se cu termenul de „rock and roll” unei combinaţii de blues, jazz, country și gospel. Astăzi, rock and roll-ul este deseori cântat cu chitare electrice, chitară bas, instrumente cu clape și tobe. Printre legendele internaţionale ale rock and roll-ului se numără Elvis Presley, Chuck Berry, Jerry Lee Lewis, Buddy Holly sau Eddie Cochran. Rock and roll-ul britanic este reprezentat de trupele Beatles, Rolling Stones şi The Yardbirds. Acest gen muzical are reprezentanţi şi în România. Cel mai cunoscut artist din România este Ştefan Bănică, “Un actor, un rock’n’roll” şi “Te… rock frumos” sunt primele albume ale artistului care abordează acest gen muzical. Rock and roll (scris și rock & roll sau rock ‘n’ roll) este un stil muzical cu originar din Statele Unite ale Americii, care s-a dezvoltat în special la sfârșitul anilor 1940 și începutul anilor 1950, dintr-o combinație de blues, jazz, country și gospel.

RELIGIE ORTODOXĂ 13 Aprilie

+) Izvorul Tămăduirii; Sf Sfințit Mc Artemon; Sf Mc Elefterie Persul (harți)

Izvorul Tămăduirii

IZVORUL TĂMĂDUIRII. Conform Sinaxarului Vinerii din cadrul Saptamanii Luminate, Biserica lui Hristos „praznuieste sfintirea bisericii Preasfintei stapanei noastre si Maicii a lui Dumnezeu, a Izvorului celui de Viata purtator”. De asemenea în această zi, „se face si pomenirea minunilor celor mai presus de fire, care s-au savarsit de catre Maica lui Dumnezeu in acest sfant locas”:

IZVORUL TĂMĂDUIRII. „Biserica aceasta si-a luat inceputul de la imparatul Leon cel Mare, care se mai numea si Machelie. Caci fiind acela om bun si preabland, mai inainte de a se sui pe tronul imparatiei, pe cand se numara inca intre oamenii obisnuiti, umbland prin locurile acelea, a dat peste un orb ratacit si l-a luat de mana ca sa-l calauzeasca. Si ajungand aproape de locul unde s-a ridicat mai tarziu biserica, orbul a fost cuprins de o sete arzatoare si l-a rugat pe Leon sa-i dea apa ca sa-si astampere setea. Iar Leon, patrunzand in desisul din apropiere, cauta apa; caci pe atunci locul acela era acoperit cu tot felul de arbori si desisuri de verdeata cresteau pe el. Si negasind acolo apa s-a intors intristat. Dar pe cand se intorcea, a auzit glas de sus, care i-a zis: «Nu e nevoie sa te ostenesti, Leone, caci apa este aproape!» Dar intorcandu-se din nou, Leon cauta. Si ostenindu-se iarasi mult, din nou a auzit glasul acela, care i-a zis: «Patrunde, Leone imparate, mai adanc in padurea aceasta si luand cu mainile apa tulbure, potoleste setea orbului si apoi unge cu ea ochii lui cei intunecati; si vei cunoaste de indata cine sunt Eu, Care salasluiesc aici de multa vreme». A facut deci Leon precum ii spusese glasul si indata orbul a inceput sa vada. Si ajungand Leon imparat, potrivit proorociei Maicii Domnului, a zidit langa acel izvor, cu multa cheltuiala, biserica ce se vede si astazi.

IZVORUL TĂMĂDUIRII. Minuni nenumarate s-au facut in acea biserica. Dupa oarecare trecere de vreme si Justinian, marele imparat al romanilor, care suferea de o boala grea, a dobandit aici vindecare; multumind pentru aceasta Maicii Cuvantului, a ridicat o biserica si mai mare, care insa, crapandu-se de cutremure, a fost rezidita in cele din urma de catre imparatul Vasile Macedoneanul si de fiul sau, Leon Inteleptul. Pe vremea lor, izvorul de aici a savarsit numeroase minuni: a vindecat multe boli si a tamaduit nenumarate feluri de rani, molime si alte suferinte. A inviat izvorul acesta si un mort; acesta era din Tesalia si plecand el cu corabia spre izvor, s-a savarsit pe cale. Cand era sa moara si isi dadea duhul, a rugat pe corabieri sa-l duca de acolo la biserica Izvorului si sa-l ingroape, dupa ce vor turna peste dansul trei ciuturi de apa. Ei au facut asa, iar mortul, fiind stropit cu apa, a inviat.

IZVORUL TĂMĂDUIRII. Dupa multa trecere de vreme, cand sta sa cada acea mare biserica, aratandu-se Nascatoarea de Dumnezeu a sprijinit-o pana ce multimea dinauntru a iesit afara.

IZVORUL TĂMĂDUIRII. Apa aceea, cand a fost bauta, a alungat multi demoni si a liberat pe cei legati din temnite. Pe imparatul Leon Inteleptul l-a vindecat de piatra la rinichi si a potolit frigurile foarte cumplite ale sotiei lui, Teofana; si pe fratele lui, Stefan patriarhul, l-a izbavit de oftica si pe patriarhul Ioan al Ierusalimului l-a vindecat de surzenie. Pe marele dregator Tarasie l-a vindecat de niste friguri preacumplite, ca si pe maica lui, Maghistrisa, iar pe fiul sau, Stelian, l-a tamaduit de o boala de rinichi. Pe o femeie cu numele de Schizina a izbavit-o de o boala de stomac. Iar imparatul Roman Lecapenul s-a tamaduit cu apa de la acest izvor de o boala de stomac; la fel si sotia lui. In Haldeea, Maica Domnului a vindecat pe calugarul Peperin si pe ucenicul lui, la rugaciunea lor; la fel si pe calugarul Matei si pe Meletie, care fusesera parati imparatului. A mai vindecat si pe niste inalti dregatori si pe multi altii, pe care cine i-ar mai putea spune?

IZVORUL TĂMĂDUIRII. Ce limba ar putea istorisi cate minuni a facut apa aceasta si cate continua sa faca pana astazi? Mai multe decat picaturile de ploaie si decat multimea stelelor si a frunzelor sunt minunile care se savarsesc acolo si in zilele noastre. Caci a vindecat, mai presus de fire, ulcerul si cangrena, perforatiile si abcesele aducatoare de moarte, carbunele (buba neagra) si lepra si pelagra. A mai vindecat apoi si alte boli de femei si boli ale sufletului, lacrimarea ochilor si albeata si scaderea vederii. Inca a mai vindecat de boala hidropicei pe Ioan Varanga, iar pe un alt Varanga l-a tamaduit de buba cea rea. Si pe ieromonahul Marcu l-a scapat de boala pojarului si pe calugarul Macarie de sufocarea (astmul) care-l chinuia de cincisprezece ani si totodata de piatra la rinichi. Si alte foarte multe, pe care este cu neputinta sa le enumeram in cuvantul acesta, pe care le-a savarsit si le savarseste fara incetare apa izvorului aceluia.

Pentru rugaciunile Maicii Tale, Hristoase Dumnezeule, miluieste-ne pe noi. Amin.”

IZVORUL TAMADUIRII:  Vineri, în unele zone ale ţării, tinerii fac legământul juvenil. Acest legământ se făcea, cu sau fără martori, în casă, în grădini sau în jurul unui copac înflorit. Tinerii treceau prin mai multe momente rituale prin care făceau jurământul respectiv: pronunţarea cu voce tare a jurământului, schimbul colacului şi al altor obiecte cu valoare simbolică, de obicei o oală sau o strachină din lut, însoţite întotdeauna de o lumânare aprinsă, îmbrăţişarea frăţească, ospătarea cu alimente rituale şi dansul.

IZVORUL TĂMĂDUIRII: Ce înseamnă jurământul "fraţilor de cruce"

Persoanele legate, veri, văruţe, surate, fraţi de cruce etc., se întâlneau anual sau, după căsătorie, la Rusalii. După încheierea solemnă a legământului, copiii şi apoi oamenii maturi îşi spuneau până la moarte surată, vere, fârtate, verişoara şi se comportau unul faţă de altul că adevăraţi fraţi şi surori: se sfătuiau în cele mai intime şi grele probleme ivite în viaţă, îşi împărtăşeau tainele, nu se căsătoreau cu soră sau cu fratele suratei sau fârtatului, se ajutau şi se apărau reciproc până la sacrificiul suprem.

Sunt însă şi persoane care susţin că termenul "aghiasma" vine de la "iazma". În DEX, cuvântul iazma, iezme, cu sensul de "arătare urâtă şi rea, nălucă, vedenie", este indicat că şi în DLR, cu etimologie necunoscută. În sprijinul acestui punct de vedere s-a oferit următoare explicaţie: atunci când preotul sfinţeşte apa, la sfârşit, cântă troparul: "Mântuieşte, Doamne, poporul Tău, şi binecuvântează moştenirea Ta, biruinţa binecredincioşilor creştini asupra celui potrivnic dăruieşte, şi cu crucea Ta păzeşte pe poporul Tău". Când se cântă troparul, preotul stropeşte pe credincioşi în cele patru puncte cardinale cu apa sfinţită, spre alungarea "celui potrivnic", adică a celui rău, a celui urât, care este nălucă, vedenie rea, satana. De la acţiunea stropirii cu apa sfinţită şi rostirea cantării ei, s-a reţinut în popor scopul urmărit prin aiasma - aiazma - iazma, de a alunga "arătarea urâtă şi rea", adică duhul cel rău, satana.

Tot astăzi, nu se lucrează. Conform tradiției, pe vremeuri, cine lucra era lovit de o boală din care nu își mai revenea până la moarte. În plus, în trecut nu se țesea nimic deoarece cu pânza țesută în această zi nu se îmbrăcau nici măcar cei morți deoarece nu puteau fi primiți pe cealaltă lume.

IZVORUL TĂMĂDUIRII: Ce înseamnă jurământul "fraţilor de cruce"

În unele zone din țară, de Izvorul Tămăduirii se făceau vrăji. Se spunea că femeile care lăsau în biserică, peste noapte, în joia din Sãptãmâna Luminată, un vas cu apă, și îl recuperau după slujba de vineri, aveau norocul de a se spăla cu acea apă de numeroase necazuri.

În ziua de vineri, nu se face nicio treabă casnică. Nu se spală și nici nu se calcă rufe. Se spune că cine respectă acest obicei, va avea un loc asigurat în Rai.

Izvoare tămăduitoare la noi în ţară

Maica Domnului a dăruit şi poporului român izvoare tămăduitoare. Unul din acestea se afla la Mănăstirea Ghighiu din judeţul Prahova, la mai puţin de 5 km de municipiul Ploieşti. Potrivit Tradiţiei, episcopul sirian care a adus icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului în această mănăstire (1958), a cerut iertare Fecioarei pentru că a luat icoana din locul în care se afla, iar a doua zi, în locul în care s-a rugat, a apărut un izvor tămăduitor.

Un alt izvor cu apa vindecătoare se afla la Mănăstirea Dervent. Tradiţia spune că acest izvor a ţâşnit din locul în care Apostolul Andrei a împuns piatra cu toiagul.

Alt loc binecuvântat cu apa tămăduitoare este izvorul de la Mănăstirea Horaicioara din judeţul Neamţ. Acest izvor a fost descoperit acum un secol, datorită rugăciunilor monahilor către Maica Domnului de a le dărui un izvor mai aproape de mănăstire. El izvoraşte de sub muntele Feriga şi se afla la 50 m de biserica mănăstirii.

Nu trebuie uitate izvorul de la Mănăstirea Cetăţuia Negru Vodă, din judeţul Argeş şi cel de la Biserica Greacă din Brăila, descoperit în anul 1863, în vremea efectuării unor lucrări de construcţie la sfântul lăcaş.

Izvorul Tămăduirii în iconografie

În icoana sărbătorii Izvorul Tămăduirii, Maica Domnului şi Hristos se afla într-un bazin asemănător cu o cristelniţă, vasul în care primim Taina Botezului. Fecioara Maria este reprezentată cu mâinile înălţate, semn al rugăciunii, iar Mântuitorul binecuvântând cu ambele mâini, ca răspuns al rugăciunilor maicii Sale. Din bazin izvoraşte apa care are darul tămăduirii bolilor sufleteşti şi trupeşti.

Aceasta icoană exprima ideea că Fecioara L-a născut pe Hristos, Care este Dătătorul apei vii a Duhului. De altfel, însuşi Hristos i-a spus femeii samarinence: "De ai fi ştiut darul lui Dumnezeu şi cine este Cel ce zice ţie: dă-mi să beau, tu ai fi cerut de la Dansul şi ţi-ar fi dat ţie apa vie" (În. 4, 10; În. 7, 38).

IZVORUL TAMADUIRII: La Manastirea Dervent, pe locul unde Sfantul Apostol Andrei a facut o minune, exista un alt izvor cu apa vindecatoare., unde peste 5.000 de credincioşi, constănţeni dar şi pelerini veniţi din toate colţurile ţării, sunt așteptați să ajungă, vineri, cu prilejul sărbătorii Izvorul Tămăduirii. Săebătoarea este rânduită de Biserică în prima zi de vineri după Învierea Domnului, iar pelerinii vin la Mănăstirea Dervent cu credinţa că apa izvorului despre care se spune că a apărut după ce Sfântul Apostol Andrei a lovit cu toiagul într-o piatră vindecă bolile. De Izvorul Tămăduirii, se sfinţesc apele. Creştinii ortodocşi vin în această zi la biserică pentru a lua parte la slujba de sfinţire a apei, cunoscută şi sub numele de Aghiasma Mică. După ce preotul a sfinţit apa, îi stropeşte pe credincioşi în timp ce se cântă troparul "Mântuieşte, Doamne, poporul Tău", scrie agroinfo.ro.

În tradiția populară, Izvorului Tămăduirii este pentru săpătorii de fântâni cea mai spornică din an, deoarece apele sunt zbuciumate și zgomotoase, fiind mai ușor de găsit.

SUPERSTIȚII DE IZVORUL TĂMĂDUIRII

• Nu este bine să lucrezi (în trecut se credea că cel ce o face va fi lovit de o boală gravă de care nu va scăpa niciodată)
• Nu e bine să coşi
• Cei ce voiau să ştie dacă vor mai trăi în viitorul apropiat aşezau o cană sub un pom de nuc sau soc şi dacă găseau pământ pe fundul cănii ştiau că sfârşitul li se va apropia.

TRADIȚII DE IZVORUL TĂMĂDUIRII

• Gospodarii aruncă apă sfiinţită peste vite pentru a se însănătoşi
• Se stropesc cu apă sfiinţită lucrările agricole.

Izvorul Tămăduirii aminteşte de o serie de minuni săvârşite la un izvor aflat în apropierea Constantinopolului.

Originea acestei sarbatori se afla in legenda unei minuni care s-ar fi petrecut langa un izvor de langa Constantinopol. Potrivit credintei, un orb si-ar fi recapatat vederea spalandu-se pe ochi cu apa acestuia. Orbul ar fi ajuns aici calauzit de Leon (viitorul imparat al Bizantului – 457-474), caruia ii ceruse apa. Imparatul fusese la randul lui calauzit si indemnat de glasul Maicii Domunlui. Ajuns mai tarziu in scaunul imparatesc, Leon I a construit la locul respectiv o biserica din zid (actualul edificiu dateaza din 1835).

Traditii si obiceiuri romanesti

In aceasta zi, in lacasurile de cult dupa Liturghie, se face sfințirea agheasmei mici. In unele locuri exista credința ca cei care beau aceasta sunt protejați de boli si duhuri rele pentru un an si se inzdravenesc. De asemenea, uneori se mai pastreaza obiceiul preoților de a merge in aceasta zi la izvoarele de apa pentru a le sfinți si, a le proteja de secare sau de adapostirea duhurilor rele in preajma lor. In unele zone prelații merg si fac stropirea caselor enoriasilor cu agheasma mica.

In tradiția populara, Izvorului Tamaduirii este pentru sapatorii de fantani cea mai spornica din an, deoarece apele sunt zbuciumate si zgomotoase, fiind mai usor de gasit.

In alte zone, tinerii fac legamant juvenil. Acest legamant se facea, cu sau fara martori, in casa, in gradini sau in jurul unui copac inflorit. Tinerii treceau prin mai multe momente rituale prin care faceau juramantul respectiv: pronunţarea cu voce tare a juramantului, schimbul colacului si al altor obiecte cu valoare simbolica, de obicei o oala sau o strachina din lut, insoţite intotdeauna de o lumanare aprinsa, imbraţişarea fraţeasca, ospatarea cu alimente rituale si dansul. In unele zone etnografice, ceremonia se repeta anual, la aceeasi data, pana la intrarea in joc a fetelor insuraţite şi baieţilor infartaţiţi. Persoanele legate, veri, varuţe, surate, fraţi de cruce etc., se intalneau anual sau, dupa casatorie, la Rusalii.

O alta poveste izvorata din stravechiul folclor romanesc ne aduce indrumare despre faptul ca numai in ziua Izvorului Tamadurii iese o apa vindecatoare dintr-un put sapat de Fecioara Maria in vecinatatea Ierusalimului. Potrivit acestei superstitii, orice om bolnav ce bea din agheazma acestui put se insanatoseste pe loc.

Din batrani aflam ca de Izvorul Tamaduirii este bine sa ne spalam cu roua si sa bem Aghiasma, pentru a ne feri de boli sau chiar pentru a ne vindeca.

Conform altor traditii din batrani, de Izvorul Tămăduirii sunt sfintite toate apele, asa ca oricine bea din ele sau le foloseste pentru a se spala (in acele zone de pe trup vatamate de bolesnita) se poate bucura de o inzdravenire grabnica. Bolnavilor li se recomanda ca in aceasta sfanta zi sa se imbaieze sau sa se spele cu roua de dimineata. Tot acum se dadeau cep tuturor apelor, astfel incat sa isi astampere setea toti oamenii care nu avut parte de apa nici pe pamant, nici in viata de pe celalalt taram. Tocmai de aceea, pe timpuri, in prima vineri de dupa Paste, se cautau izvoare si curatau fantanile, existand credinta ca in acest mod apa va ramne imbelsugata in fantani tot restul anului.

De Izvorul Tamaduirii, in unele zone ale tarii, tinerii adolescenti fac legamantul juvenil. Acest legamant se facea, cu sau fara martori, in casa, in gradini sau in jurul unui copac inflorit. Tinerii treceau prin mai multe momente rituale prin care faceau juramantul respectiv: pronuntarea cu voce tare a juramantului, schimbul colacului si al altor obiecte cu valoare simbolica, de obicei o oala sau o strachina din lut, insotite intotdeauna de o lumanare aprinsa, imbratisarea frateasca, ospatarea cu alimente rituale si dansul.

Persoanele legate, veri, varute, surate, frati de cruce etc., se intalneau anual sau, dupa casatorie, la Rusalii. Dupa incheierea solemna a legamantului, copii si apoi oameni maturi isi spuneau pana la moarte surata, vere, fartate, verisoara si se comportau unul fata de altul ca adevarati frati si surori: se sfatuiau in cele mai intime si grele probleme ivite in viata, isi impartaseau tainele, nu se casatoreau cu sora sau cu fratele suratei sau fartatului, se ajutau si se aparau reciproc pana la sacrificiul suprem.

Se putea oare ca in ziua de Izvorul Tamaduirii sa lipseasca niscaiva vechi vraji sau practici de magie? Se zicea ca femeile care lasau in biserica, peste noapte, in joia din Saptamana Luminata, un vas cu apa, si il recupereau dupa slujba de vineri, aveau norocul de a se spala cu acea apa de numeroase neputinte.

Pe de alta parte, daca indrazneai sa asezi in ziua de Izvorul Tamaduirii o cana ori un vas cu apa sub un nuc sau un soc, si gaseai mai tarziu pamant la fundul acelui recipient, insemna ca nu mai aveai multe zile de trait.

Tot astăzi, nu se lucrează. Conform tradiției, pe vremeuri, cine lucra era lovit de o boală din care nu își mai revenea până la moarte. În plus, în trecut nu se țesea nimic deoarece cu pânza țesută în această zi nu se îmbrăcau nici măcar cei morți deoarece nu puteau fi primiți pe cealaltă lume.

În unele zone din țară, de Izvorul Tămăduirii se făceau vrăji. Se spunea că femeile care lăsau în biserică, peste noapte, în joia din Sãptãmâna Luminată, un vas cu apă, și îl recuperau după slujba de vineri, aveau norocul de a se spăla cu acea apă de numeroase necazuri.

În ziua de vineri, din 13 aprilie 2018, nu se face nicio treabă casnică. Nu se spală și nici nu se calcă rufe. Se spune că cine respectă acest obicei, va avea un loc asigurat în Rai.

Sf Sfințit Mc Artemon; Sf Mc Elefterie Persul

Sfântul Sfințit Mucenic Artemon – A trăit în timpul domniei împăratului Dioclețian (284-305), fiind preot în orașul Laodiceea (Asia Mică – Turcia de astăzi). Artemon a slujit Biserica lui Hristos ca citeț timp de 16 ani, ca diacon timp de 28 de ani, iar ca preot 33 de ani. Când s-a declanșat persecuția împotriva creștinilor, Artemon era înaintat în vârstă. Acesta fiind prins a fost dus la templul zeului Esculap, pentru a jertfi acestei zeități. Păgânii ce se aflau în templu au eliberat mulți șerpi veninoși pentru a-l ucide pe Artemon. Însă acesta s-a însemnat cu semnul Sfintei Cruci și a suflat asupra șerpilor, omorându-i pe toți. Văzând această minune, Vitalis, mai marele preot al zeității păgâne Esculap, a îngenuncheat și s-a botezat împreună cu toți slujitorii din templul idolului Esculap, majoritatea dintre ei ajungând preoți creștini, iar Vitalis episcop în Palestina. Guvernatorul Patrichie l-a întemnițat pe Sfântul Artemon și a poruncit să fie aruncat într-un vas cu smoală fierbinte. Dar când dregătorul a inspectat vasul, a căzut în smoală și a murit. Cei care au asistat s-au înspăimântat și au fugit, iar sfântul s-a rugat și din locul acela a izvorât apă. Văzând această minune, mulți s-au botezat. După mai mulți ani, Sfântul Artemon a fost ucis de păgâni în anul 303.

Sf. Mucenic Artemon s-a născut din părinţi creştini, în Laodiceea, Siria, în prima jumătate a secolului al III-lea. Încă de mic s-a pus în slujba bisericii, fiind cititor timp de 16 ani.

Pentru râvna sa Episcopul Sisinius l-a hirotonit diacon. Sf. Artemon şi-a îndeplinit şi această datorie cu fervoare şi conştiinciozitate timp de 28 de ani după care a fost făcut preot. Ca preot Sf. Artemon a slujit Biserica creştină 33 de ani, ducând numele creştinismului printre păgâni. Când împăratul Diocleţian (284-305) a început persecuţia îngrozitoare împotriva creştinilor, Sf. Artemon era deja bătrân. Împăratul a scos un edict prin care îi obliga pe creştini să jertfească la idoli.

Sf. Sisinius, ştiind de ameninţarea sosirii comandorului militar Patricius în Laodiceea, au mers împreună cu Preotul Artemon şi alţi creştini la templul zeiţei Artemis, unde au zdrobit şi au dat foc idolilor, făcîndu-i una cu pământul.

După aceea, Sf. Sisinius şi Sf. Artemon au adunat creştinii în biserică, încurajîndu-i să nu se lepede de credinţa lor şi să nu se teamă de chinuri.

Când a ajuns în Laodiceea, Patricius a sărbătorit festivalul de 5 zile închinate unor zei păgâni, după care s-a îndreptat spre templul lui Artemis ca să aducă ofrande zeilor. Aflînd cine a distrus templul, a mers cu un detaşament de soldaţi la biserica unde creştinii se aflau la rugăciune.

Cînd s-a apropiat de biserică a simţit dintr-o dată un fior, după care a făcut febră încât abia mai sufla. Soldaţii l-au dus acasă şi l-au pus în pat. El a spus că l-au blestemat creştinii şi că Dumnezeul lor îl chinuie. Deşi s-a rugat la idolii săi, aceştia nu l-au făcut bine. Atunci a trimis după Sf. Sisinius şi i-a cerut ajutorul promiţînd să-i ridice statuie din aur în mijlocul oraşului dacă îl ajută. Sfântul i-a răspuns: „Păstrează-ţi aurul, dar dacă vei crede în Dumnezeu, El te va tămădui.”

Temîndu-se că va muri, Patricius a declarat că crede în Dumnezeu şi s-a vindecat. Dar această minune nu a putut vindeca sufletul înrăit al păgânului. Chiar dacă nu s-a atins de Sf. Sisinius, el nu a renunţat la edictul imperial împotriva altor creştini din oraşul Cezareea. Pe drum s-a întâlnit şi cu Sf. Artemon, care era urmat de şase măgari sălbatici şi două căprioare.

Când Patricius l-a întrebat cum putea controla acele animale sălbatice, sfântul i-a răspuns că o face prin cuvântul lui Dumnezeu. Păgănii i-au descoperit lui Patricius că şi Sf. Artemon a participat la distrugerea templului lui Artemis şi a dat ordin să fie arestat şi dus în Cezareea. Sf. Artemon a plecat cu soldaţii fără frică dar a trimis animalele la Sf. Sisinius. Văzînd animalele, Sf. Sisinius s-a întrebat de ce au venit acele animale la el, iar o cerboaică, primind grai prin har dumnezeiesc i-a răspuns că slujitorul lui Dumnezeu Artemon a fost prins de necredinciosul Patricius şi că îl duce în lanţuri în Cezareea. El ne-a poruncit să venim aici şi să îţi spunem ce s-a întâmplat.” Să nu te minunezi că Domnul, Care a dat glas asinului lui Valaam (Num. 22:28), a făcut să grăiască şi cerboaica.” Episcopul l-a trimis pe diaconul Phileas la Cezareea ca să verifice această informaţie.

În Cezareea Patricius l-a pus la judecată pe Sf. Artemon, obligîndu-l să se închine în templul lui Asclepius. În templul acela al păgânilor trăiau multe vipere veninoase. Preotul păgân nu a deschis niciodată uşile şi nici nu a pus cele pentru jertfă în faţa idolului. Dar Sf. Artemon, chemînd numele lui Dumnezeu, a deschis uşile şi a dat drumul şerpilor. Păgânii au dat să fugă dar sfântul i-a oprit şi a ucis şerpii dintr-o suflare. Unul din preoţii păgâni, Vitalius, a crezut în Dumnezeu şi l-a rugat pe Artemon să-l boteze.

Patricius a crezut că Sf. Artemon a ucis şerpii cu vrăjitorie, aducîndu-l iar la judecată şi la chinuri trupeşti. Între timp, cerboaica a ajuns în Cezareea şi s-a lăsat la picioarele mucenicului, lingîndu-i rănile. Din voia lui Dumnezeu aceasta a glăsuit din nou, vorbind împotriva păgânilor fără credinţă. Cerboaica i-a spus lui Patricius că va fi luat de două păsări de pradă şi va fi aruncat într-un cazan cu smoală fierbinte. Enervat la culme, el a dat ordin soldaţilor să tragă cu arcul în animal dar acesta a scăpat. De frică să nu vină tot mai mulţi spre credinţa Sf. Artemon pentru minunile pe care le-a făcut, Patricius a dat ordin să fie executat.

Ei au umplut un cazan uriaş cu smoală fiartă vrînd să-l arunce pe sfânt în el. Patricius a mers călare până la gura cazanului ca să vadă dacă într-adevăr cazanul fierbea. Atunci doi îngeri în formă de vultur l-au ridicat pe păgân şi l-au aruncat în smoala fiartă, astfel că nu a mai rămas nici urmă de os din el.

La văzul minunii, toţi au fugit în afară de Sf. Artemon care l-a binecuvântat şi slăvit pe Dumnezeu. Când sfântul a terminat rugăciunea, din pământ a izvorât un firicel de apă. Sf. Artemon a botezat pe preotul păgân Vitalius şi pe mulţi alţi păgâni care au ajuns să creadă în Hristos. În dimineaţa următoare, Sf. Artemon i-a împărtăşit pe noii botezaţi cu Sfintele Taine.

Mulţi din cei botezaţi au fost hirotoniţi diaconi şi preoţi iar Vitalius a devenit Episcopul Palestinei. Sf. Mucenic Artemon, călăuzit de pronia cerească a propovăduit Evanghelia în Asia Mică. Apoi un înger l-a dus într-un loc care i s-a descoperit şi unde a convertit pe mulţi la Creştinism. Acolo şi-a aflat sfârşitul, pentru că păgânii l-au prins şi i-au tăiat capul (+ 303).

Tot astăzi, Biserica Ortodoxă sărbătorește pe Sfântul Mucenic Elefterie Persul.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

ARTE 13 Aprilie

MUZICĂ 13 Aprilie

Georg Friedrich Handel – Messiah Oratorio: 

Franz Danzi

Horace Kay, vocalist american (The Tams)

The Tams 

Lester Chambers, percuţionist, muzicuţist şi vocalist american (The Chambers Brothers)

Chambers Brothers:

Jim Pons, basist american (Turtles, Mothers Of Invention, Flo & Eddie)

The Turtles with Jim Pons Reunion 2010> 

John Casady, basist american (Jefferson Airplane, Hot Tuna, KBC)

Al Green, cântăreţ şi compozitor american

Roy Loney, vocalist şi chitarist american (Flamin' Groovies)

Flamin' Groovies 

Peter Sweval, basist american (Looking Glass, Starz)

Starz

Paebo Bryson, cântăreţ şi compozitor soul american

Louis Johnson, basist, chitarist, pianist, vocalist şi compozitor maerican (Brothers Johnson)

The Brothers Johnson 

Wayne Lewis, clăpar, vocalist şi compozitor american (Atlantic Starr)

ATLANTIC STARR: 

Lodovica Comello, actriță și cântăreață Italiană

Lodovica Comello -

 ÎNREGISTRĂRI NOI:

Best Freanch Songs Of All Times - Nos Souvenirs Collection

LAS100 MELODIAS MAS BELLAS DE LA HISTORIA (Parte 1 de 3).Remasterizado. Selección de Cecil Gozález

J S Bach: Violin Concertos (Rachel Podger & Brecon Baroque)

Bach Trio Sonatas Bwvv 527, 1030, 1037, 1029, 530 | Baroque Classical Muisc HD

Beethoven: Complete Piano Sonatas

POEZIE 13 Aprilie

Alexandru Lungu, medic, poet, pictor și grafician român

Biografie

    Alexandru Lungu s-a născut pe 13 aprilie 1924, la Cetatea Albă, Basarabia, Ucraina de astăzi. 
       Anii copilăriei şi adolescenţei i-a petrecut în diferite orase: Buzău, Sibiu, Braşov, Cluj, Năsăud, stabilindu-se în final la Bucureşti. 
       Prima poezie îi apare în revista Liceului „Gheorghe Lazăr”, din Sibiu (1935). 
       În anii premergători celui de al II război mondial, colaborează la revistele „Prepoem”, „Curentul literar” şi la „Viaţa Basarabiei” din Chişinău. Editează - numai patru numere - împreună cu Ion Caraion revista „Zarathustra” la Buzău. 
       Frecventează mai multe cenacluri literare, printre care cel al lui Vladimir Streinu. 
Urmează studii de medicină la Bucureşti între 1943 şi 1949. 
       În 1945 i se înmânează Premiul "Ion Minulescu" pentru volumul "Ora 25". Volumul este interzis în ’48-’49, cu ocazia primul val de „epurări”. 
       Ocupă funcţia de Şef de secţie la Institutul de Endocrinologie al Academiei R.S.R. (1949-1973). 
       Din anul 1947, refuză să mai publice sub comanda şi controlul dictaturii comuniste, pentru o perioadă de două decenii. 
       În 1973 se stabileşte în R.F. Germania, unde practică în continuare medicina. 
       Fondează împreună cu soţia sa, medic, Micaela Lungu „Caietul solstiţial de poezie şi desen ARGO” 
       Colaborează cu versuri la presa exilului românesc. 
       După evenimentele din decembrie ”89 a publicat fructuos în mai multe reviste literare, din ţară. 
       S-a stins din viaţă în zorii zilei de marţi, 24 iunie 2008, la Bonn. 
       Opera: Fata din Brazi, 1940 / Ora 25, 1946 / Hormonii şi viaţa, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1965 (colaborare cu Ştefan Milcu) / Sănătatea şi evenimentele atmosferice, 1966 / Orologiile biologice, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1968 / Dresoarea de fluturi, Editura pentru Literatură, Bucureşti, 1968 / Timpul oglinzilor, 1968 / Altceva decât umbra şi şapte poeme din Ora 25, Editura pentru Literatură, Bucureşti, 1969 / Ninsoarea neagră, Cartea Românească, Bucureşti, 1970 / Poeme, Editura Eminescu, Bucureşti, 1971 / Omul în lumea contemporană. Probleme actuale de biologie umană, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1972 (colaborare cu Ştefan Milcu, G. Ionescu, Constantin Maximilian şi Victor Sahleanu) / Armura de aer, Cartea Românească, Bucureşti, 1973 / Elegiile malteze, 1980 / Litera şi legământul, 1981 / Trei parabole, 1981 / Septuoprepoeme, 1981 / Umerii lui Elohim, 1981 / Nutreţ pentru demoni, 1982 / Spaima viorilor, 1982 / Clavicula mundi, 1983 / Fapta şi întâmpinarea, 1984 / Judecata fără de apoi, 1984 / Piatra-apa-soarta, 1985 / Steaua neizbucnită, 1986 / Trei poeme, 1986 / Fuga din privelişti, 1987 / Elegiile cretane, 1989 / Pardes, 1989 (1393 versuri şi 9 cromografii) / Zariştea din timp, 1997 / Roua din apocalips, 1998 / Ochiul din lacrimă, 1998 (ediţie bilingvă româno-germană) / Teascul din taină, 1999 / Ninsoarea neagră, Editura Vinea, Bucureşti, 2000 (antologie în două volume) / Moment poetic 15, Editura Cartier Asociaţia Editorială Noi, (antologie în care sunt cuprinşi şi alţi autori) / Răscrucea şi semnul = The Crossing and the Sign, Colecţia Gemini, Editura Paralela 45, Piteşti, 2001 (traducere de Luiza Carol şi Carol Stieber) / Misterul poeziei. Între turnul de fildeş şi zgomotul istoriei, Editura Paralela 45, Piteşti, 2003 (carte cu dialoguri) / Ziditor de umbre înălţând zădărnicii, o sută douăzeci şi şase versuri, treizeci şi şase desene, cu un cuvânt înainte mergător de Gabriela Melinescu, Ed. Galateea, 2005 / Îngerul şi îngera (Bucureşti: Editura Vinea, 2008).

Margini Lasă-mi această margine de lume graniţă ultimă spaţiu incert atât cât să nu lunece talpa mea de călător însingurat atât cât să nu-mi cadă capul din nori Nu-mi fura amarnicul fir de nisip care-mi sprijină sufletul sfâşiat ca într-un masacru ceresc de necunoscute furtuni Toate marginile se întorc cândva împăcate în miezul rotund de sâmbure dulce al unei zile târzii în care lumea devine nemărginită.

Zăpada silnică E năpârlirea ceasului solzos când plâng toti şerpii in meninge duiosul şuier de văzduh pe dos prin care viitorul iarăşi ninge Cu care sabii silnicul omăt ce n-a nins încă şi m-apasă pătrunde-n măduvi îndărăt speriindu-mi zodia ceţoasă? Solzi umezi de fiinţă se desprind să se usuce trist în orologii în timp ce amintirile bolind îşi leagănă în zare inorogii Se-aud în os temutele ninsori ce tânguios ameninţă să vină pe sufletul ce-şi pierde-n zori cămăşile de sânge şi rugină.

ORA 25
-fragment-

Aprind o tigară
caldă ca un surâs
simpla despărţire care a devenit definitivă
necesară ca o anexa a singuratăţii
si prin fumul violaceu
care se destramă care dispare
ca o fluturare de batistă,
ochii ziarelor mă privesc fix
mă privesc mai insistent ca niciodată
ochii ziarelor sunt şuruburi adânci
prin tăcerile dense ale camerei mele
şi indiscreţia lor e enervantă
şi sùnt insistenţi ca niciodată -
dar nu găsesc nimic
între crucile uniforme ale ferparelor
între ţipetele telegramelor
filmul anonim al faptelor diverse
şi rezultatele loteriei de stat
nu găsesc nimic
pentru aceste răni deschise
pentru tristeţea aşternută pe jos
pentru mâinile bandajate cu tăceri,
nici un cuvânt salvator
nici o veste consolatoare
pentru sufletul ca o pădure de oglinzi jefuite -
ochii ziarelor sunt perfizi
pentru că mă înşală
pentru că sùnt un atentat la singuratate
şi îmi deschid o sete inutilă
şi îmi provoacă o foame ridicolă:
setea veştilor
foamea ineditului -
dar eu ştiu că nu voi primi
nici o scrisoare
de nicăieri,
dar eu ştiu ca ineditul
e cea mai splendidă si mai stupidă iluzie:
cel mult o telegramă răvăşită
îmi va sugruma somnul minim
pentru o secundă
anuntându-mi moartea vreunui prieten
(ce mulţi prieteni am avut
şi ce uşor şi simplu ştiu să moară!)
sau o ilustrată pitorească
imi va transmite multe salutări
de la cineva care mă iubeşte
de la cineva care nu ştie că toamna
e mai mult decât o arie de flaşnetă
ochii periculoşi ai ziarelor
injectaţi cu cerneală
privind fix şi insistent ca niciodată
prin fumul violaceu:
singuratăţile tăcerile
condensate între pereţii camerei mele
reci ca un fior
şi tristeţea aşternută pe jos.
ochii ziarelor trebuiesc închişi
privirile lor trebuiesc suprimate
ca să nu mai vibreze ca nişte şuruburi adânci
tulburându-mi respiraţia.
Mâinile difuze ale înserării
au început să coboare pe acoperişuri
au început să mângâie
cu degetele lor calme
frunţile de tigla ale cartierului,
în curind ceata va invada străzile
ca un gaz fumigen
ca un baraj ca o graniţă
izolindu-mă şi mai mult
de restul lumii,
în curând umbrele vor deveni materiale
îmi vor invada camera
vor îmbrăţişa pasional pereţii
asşemindu-se febril
peste obrazul palid al tencuielii,
în curând singuratatea mea va inregistra
ora aceea unică de seară -
e ora cind femeile se pregătesc
pentru mascarada întilnirilor de dragoste
sub lumina lăptoasă a felinarelor
amestecată cu ploaia asfaltului
sau în camere încarcate cu parfumuri tari
care aprind sângele
oferindu-i valenţe nebănuite
încărcându-l cu agitaţii intense,
e ora exodului
e ora evadărilor spre orice iluzie
când sălile de spectacol
devin neîncăpătoare de lumina
calde ca o blană
intime ca o strângere de mâna...

Jean de La Fontaine

Biografie

Jean de La Fontaine (n. 8 iulie 1621, Château-Thierry, Franța – d. 13 aprilie 1695, Paris) a fost un poet, dramaturg și prozator francez. A rămas cunoscut în istoria literaturii îndeosebi pentru fabulele sale.
Jean de La Fontaine a fost membru al Academiei Franceze.

Primii ani

La Fontaine s-a născut la Château-Thierry, în Champagne, la 8 iulie 1621. Tatăl său a fost Charles de La Fontaine, maestru de vânătoare și pădurar al ducatului de Château-Thierry, iar mama sa a fost Françoise Pidoux. Familia sa făcea parte din pătura superioară a clasei de mijloc provinciale; chiar dacă nu făcea parte din nobilime, tatăl său era înstărit.^[5]

Jean, cel mai mare copil, a fost educat la colegiul din orașul Reims. În luna mai 1641 a intrat la Oratoriu, iar în luna octombrie a aceluiași an la Seminarul din Saint-Magloire. Dar, după o perioadă relativ scurtă, mai exact în 1642 și-a dat seama că și-a greșit vocația și a început să studieze dreptul.

Formarea ca poet

La Paris, în paralel cu studiile de drept, La Fontaine frecventează un cerc literar, denumit La Table Ronde („Masa rotundă”), alcătuit din tineri poeți ai acelei epoci, printre care: Pellisson, François Maucroix, François Charpentier, Tallemant des Réaux și Antoine de Rambouillet de La Sablière (care ulterior s-a căsătorit cu Marguerite Hessein, viitoarea protectoare a lui La Fontaine).^[6]

În 1647 tatăl său îi aranjează o căsătorie de conveniență cu Marie Héricart, în vârstă de doar 14 ani, fiica lui Louis Héricart, „locotenent civil și penal” al domeniului La Ferté-Milon. Tânăra soție a adus o zestre de 20.000 de livre. Contractul de căsătorie a fost semnat în acest oraș (în apropiere de Chateau-Thierry) la 10 noiembrie 1647. Jean de La Fontaine și soția sa au avut un singur fiu, Charles. La Fontaine o părăsește însă pe soția sa și se întoarce la Paris, unde frecventează societatea mondenă și libertină a acelei perioade.

La Fontaine obține în 1649, diploma de avocat pentru baroul parizian (Cour du Parlement de Paris).

Debutul lui Jean de La Fontaine în literatură s-a petrecut la 17 august 1654, prin publicarea unei comedii în cinci acte: L’Eunuque („Eunucul”), o prelucrare dupăTerențiu, care nu a avut însă succes.^[6]

În 1657 La Fontaine scrisese versuri dedicate lui Nicolas Fouquet, Surintendant des Finances (ministru de finanțe), unul dintre cei mai influenți curteni ai regeluiLudovic al XIV-lea. Fouquet s-a arătat interesat de autorul versurilor respective, iar în 1659 La Fontaine a ajuns în anturajul acestuia, fiind introdus de către Jacques Jannart, o rudă a soției sale. În acea perioadă Fouquet era un adevărat „Mecena” pentru poeții francezi, astfel că în curând La Fontaine a primit o pensie de 1000 de livre, în schimbul căreia se obliga să scrie o serie de poeme de circumstanță în termenii prevăzuți în contract. Tot lui Fouquet i-a dedicat și poemul epicAdonis, o prelucrare după Publius Ovidius Naso. De asemenea, La Fontaine a scris o operă literară compozită (în proză și în versuri), intitulată Le Songe de Vaux, în cinstea domeniului și a noului castel de la Vaux a patronului său; opera nu a mai fost însă tipărită deoarece Fouquet a fost arestat din ordinul lui Ludovic al XIV-lea la 5 septembrie 1661.

Totuși, în martie 1662 este tipărită clandestin elegia Elégie aux Nymphes de Vaux, o parte din Le Songe de Vaux. A fost un act de curaj din partea lui La Fontaine să-și exprime în acest mod sentimentele de gratitudine față de protectorul său Fouquet, în situația în care acesta căzuse în dizgrația regelui și fusese aruncat în închisoare.^[6]

La Fontaine și-a găsit un nou protector în ducele de Bouillon, suzeran al domeniului Château Thierry. Mai ales ducesa de Bouillon, Marie Anne Mancini, cea mai tânără dintre nepoatele cardinalului Mazarin (prim-ministru al Franței din 1642 până la moartea sa în 1661), l-a protejat pe La Fontaine.

În ianuarie 1663 Jean de La Fontaine scrie Ode au Roi („Odă regelui”), prin care, în mod subtil, cere clemență pentru nefericitul Fouquet. Prin aceasta, nu reușește însă decât să-și atragă antipatia lui Jean-Baptiste Colbert, noul favorit al regelui.^[7]

Apogeul activității literare (1664-1679)

În 1664 îi apare primul volum de o reală importanță: Contes („Povestiri”), cu care intră în atenția contemporanilor săi.

La 8 iulie 1664 Jean de La Fontaine a fost înnobilat, primind un Brevet de Gentilhomme („brevet de gentilom”); el a intrat oficial în serviciul ducesei de Orléans, Marguerite de Lorraine, care era mama ducelui de Bouillon, protectorul său. La palatul „Luxembourg” din Paris, reședința ducesei de Orléans, La Fontaine îi cunoaște, printre alții, pe La Rochefoulcauld, pe Madame de Sévigné și pe Madame de La Fayette, personalități celebre ale literaturii franceze.

Tot în același an, la 10 decembrie, tipărește două povestiri prelucrate după Boccaccio și Ariosto. Din acest motiv s-a iscat o dispută în cercurile literare, cu referire la libertatea pe care povestitorul poate să o aibă în raport cu modelul de la care a pornit. Într-un eseu (La Dissertation sur Joconde), Nicolas Boileau a tranșat acestă dezbatere în favoarea lui La Fontaine.^[6]

În 1665 și 1666 îi apar două volume de povești și povestiri în versuri (Contes et Nouvelles en vers).

La 31 martie 1668 este tipărit volumul Fables choisies („Fabule alese”), dedicat lui Ludovic, Delfinul Franței, fiul cel mare și moștenitor al regelui Ludovic al XIV-lea. În prefață, La Fontaine explica: Je me sers d'animaux pour instruire les hommes(„folosesc animalele pentru a-i învăța pe oameni”).

La Fontaine publică în 1669 Les Amours de Psyché et de Cupidon. Această carte suscită o relativă neînțelegere, datorită stilului său neconvențional, care contravenea principiilor de bază ale esteticii clasice, fiind un amestec de proză, versuri, povestiri mitologice și conversații literare. Romanul îi pune în scenă și pe „cei patru amici”, reprezentați prin Molière, Boileau, Racine și La Fontaine însuși.

La 20 decembrie 1670 este publicată la Port Royal Recueil de Poésies Chrétiennes („Culegere de poezii creștine”), dedicate Prințului de Conti, la care a colaborat și La Fontaine.^[6]

Odată cu moartea ducesei de Orléans (1672), La Fontaine a pierdut mult din punct de vedere al situației sale materiale. Din fericire pentru el, și-a găsit o nouă protectoare: Marguerite de La Sablière, în casa căreia l-a cunoscut, printre alții, pe Charles Perrault

La 17 februarie 1673 a murit Molière; La Fontaine, care îi fusese prieten, a publicat un elogiu în memoria acestuia.

Având și protecția Marchizei de Montespan (metresa regelui Ludovic al XIV-lea), La Fontaine încearcă să se lanseze în lumea operei scriind un libret pentru Jean-Baptiste Lully. Acesta însă nu duce până la capăt proiectul, iar La Fontaine, furios, scrie un poem-satiră împotriva lui Lully întitulat Le Florentin (Lully fiind originar din Florența). Publică, de asemenea, o altă culegere de povestiri licențioase Nouveaux Contes.

În 1678 și 1679 îi apar patru noi volume de Fables choisies („Fabule alese”), dedicate Marchizei de Montespan.^[6]

Membru al Academiei Franceze

În 1682, având peste șaizeci de ani, La Fontaine era recunoscut ca fiind unul dintre cei mai valoroși literați francezi. Se pare că Madame de Sévigné, un adevăratcritic literar al acelei epoci, a fost cea care a început demersurile la curtea regală și în cercurile literare pentru primirea lui Jean de La Fontaine în Academia Franceză.

La alegerile din 15 noiembrie 1683, organizate pentru ocuparea locului rămas liber după decesul lui Colbert, La Fontaine a obținut majoritatea voturilor, întrecându-l pe contracandidatul său, Boileau. A intervenit însă preferința lui Ludovic al XIV-lea pentru Boileau, care era istoriograful său, astfel încât alegerea lui La Fontaine a fost blocată timp de șase luni.^[8] Regele nu uitase probabil atașamentul lui La Fontaine față de Fouquet și, în plus, îl considera ca un reprezentant al vechiului partid al Frondeurilor.

Între timp, La Fontaine publicase Poème du Quinquina, un poem filosofic însoțit de două noi povestiri, iar la 6 mai 1683 pe scena de la Comédie Française avusese loc premiera comediei sale Rendez-vous.

La 17 aprilie 1684 Boileau a fost ales de Academia Franceză în locul lui Bezons Bazin, care decedase între timp, astfel încât Ludovic al XIV-lea a semnat aprobarea regală simultan, atât pentru Boileau cât și pentru La Fontaine, la 24 aprilie 1684.^[8]

Jean de La Fontaine a susținut la 2 mai 1684 discursul tradițional la primirea sa în rândurile academicienilor. Discursul său a conținut și un elogiu la adresa predecesorului său, Colbert, deși acesta îi fusese un adversar declarat.

A participat cu mult entuziasm la ședințele Academiei, fiind printre cei mai perseverenți academicieni ai epocii.^[8] A rămas celebră controversa sa cu Antoine Furetière pe tema dicționarului pe care acesta îl tipărise trecând peste „monopolul” pe care îl deținea Academia Franceză în materie de dicționare. Împreună cu Boileau și Racine, La Fontaine a reușit să îl excludă pe Furetière din rândurile academicienilor; în replică, Furetière a publicat o serie de pamflete, inclusiv împotriva fostului său prieten, La Fontaine, acuzându-l de trădare pentru că apărase privilegiile Academiei.^[6]

La 28 iulie 1685, împreună cu François de Maucroix, tipărește Ouvrages de Prose et de Poésie („Lucrări de proză și poezie”), conținând traduceri din Platon,Demostene și Cicero, precum și noi fabule și povestiri.

În timpul celebrei polemici de la Academia Franceză dintre „clasici și moderni” (fr:Querelle des Classiques et des Modernes), Jean de La Fontaine s-a situat în mod evident alături de „clasici” (printre care se numărau și prietenii săi Boileau, Racine și La Bruyère). El scrie Épître à Monsieur de Soissons („Scrisoare către M. de Soissons”), pretext pentru o declarație de principii literare, printre care celebrul: „Mon imitation n’est point un esclavage” („imitațiile mele literare nu sunt o servitute”).^[5]

Ultimii ani

În martie 1688, Madame de la Sablière, protectoarea lui Jean de La Fontaine, fiind grav bolnavă, abandonează reședința ei oficială din strada Saint Honoré, dar îi lasă în folosință lui La Fontaine o casă mai mică, anexă a palatului.^[5]

În 1689 La Fontaine scrie fabula Le Milan, le Roi et le Chasseur („Șoimul, regele și vânătorul”) dedicată Prințului de Conti, cu ocazia căsătoriei acestuia. După aceasta el devine un apropiat al prințului și al familiei Vendôme.

În 1690 publică în Le Mercure Galant trei fabule inedite. La 28 noiembrie 1691 Opera Franceză pune în scenă Orphée („Orfeu”), o tragedie lirică de La Fontaine.

La sfârșitul anului 1692, starea sănătății lui La Fontaine se înrăutățește; probabil din cauza tuberculozei netratate. La 6 ianuarie 1693 a murit protectoarea sa, Madame de la Sablière. La Fontaine traduce în franceză Dies Irae, pe care o citește în fața Academiei Franceze la ședința solemnă ce a avut loc cu ocazia primirii în rândurile academicienilor a lui Jean de La Bruyère.

Jean de La Fontaine a murit la 13 martie 1695. Era în vârstă de 74 de ani. A fost înhumat alături de Molière, care murise mai înainte cu douăzeci și doi de ani. Ulterior, (în 1817) rămășițele acestor două genii ale Franței au fost mutate la cimitirul Père Lachaise, mormintele lor fiind alăturate și acolo.^[6]

Opera

Jean de La Fontaine s-a impus în literatura universală prin fabulele sale, publicate în 12 cărți, în perioada 1668-1694. Fiind inspirat de anticii Esop și Fedru, precum și de tradițiile populare, și înzestrat cu un talent deosebit, el a depășit caracterul unilateral didactic al vechilor fabule, transformându-le în adevărate opere de artă.

Prin intermediul fabulelor, La Fontaine a criticat moravurile sociale din Franța în timpul absolutismului și a demascat cu mult umor și vervă viciile claselor dominante necruțându-l nici pe rege și nici pe curtenii săi, ca în „Greierele și furnica”, „Corbul și vulpea”, „Lupul și mielul” etc. Eroii din fabulele sale, care aparțin lumii animaliere și regnului vegetal, personificând tipuri și caractere, reprezintă diferite aspecte ale vieții sociale din Franța acelui timp.

Un alt merit al lui La Fontaine constă în lirismul care străbate fabulele sale, prin aceasta deosebindu-se de aproape toți scriitorii clasici francezi. Fabulele au fost scrise în limba vie a poporului. La Fontaine este inițiatorul versului liber în literatura franceză.

Fabulele lui La Fontaine au fost traduse în foarte multe limbi; acest fapt a influențat dezvoltarea ulterioară a acestei specii literare, inclusiv a fabulei românești prin Ion Heliade-Rădulescu, Alexandru Donici, dar mai ales prin Grigore Alexandrescu.

Fabule celebre

·         La Cigale et la Fourmi („Greierele și furnica”)

·         Le Corbeau et le Renard („Corbul și vulpea”)

·         Le Loup et l'Agneau („Lupul și mielul”)

·         Le Renard et la Cigogne („Vulpea și barza”)

Lucrări publicate (în ordine cronologică)

·         1654 - L’Eunuque („Eunucul”, o prelucrare după Terențiu)

·         1658 - Epître à l'Abbesse de Mouzon - Adonis

·         1659 - Le Songe de Vaux

·         1659-1661 - 26 poezii dedicate lui Fouquet

·         1660 - Les Rieurs du Beau Richard

·         1661 - Primele fabule (Fables)

·         1662 - Elégie aux Nymphes de Vaux

·         1663 - Ode au Roi („Odă regelui”); Relation d'un Voyage de Paris en Limousin

·         1664 - Primele două povestiri: Joconde și Le cocu battu et content

·         1665 - Contes et Nouvelles en vers („Povestiri și nuvele în versuri”)

·         1666 - Contes et Nouvelles en vers (partea a doua)

·         1667 - Trei povestiri: Les frères de Catalogne, L'Ermite și Mazet de Lamporechio

·         1668 - Fables choisies mises en vers („Fabule alese”)

·         1669 - Les Amours de Psyché et Cupidon

·         1670 - Recueil de poésies chrétiennes et diverses („Culegere de poezii creștine și diverse”)

·         1671 - Contes et Nouvelles en vers (partea a treia)

·         1673 - Poème de la Captivité de Saint Malc

·         1674 - Daphné - Les Nouveaux contes

·         1675 - Le Florentin („Florentinul”)

·         1678-1679 - A doua culegere de fabule (Fables, livres VII à XI)

·         1682 - Poème du Quinquina, Belphégor, La Matronne d'Ephèse, Galaté

·         1683 - Le rendez-vous („Întâlnirea”, piesă de teatru pierdută); Achille

·         1684 - Discours à Madame de la Sablière

·         1685 - Publică 11 noi fabule și 5 noi povestiri

·         1687 - Epître à Huet („Scrisoare către Huet”)

·         1689 - Le Milan, le Roi et le Chasseur („Șoimul, regele și vânătorul”)

·         1690 - Les Compagnons d'Ulysse („Însoțitorii lui Ulise”)

·         1691 - Astrée; Les Deux Chèvres; Le Thésauriseur et le Singe

·         1692 - La Ligue des rats („Liga șobolanilor”)

·         1693 - A treia culegere de fabule (Fables, livre XII)

Vulpea şi barza

Jupân vulpoi s-a fudulit odată,
Poftind la masă pe cumătra barză.
N-a fost o cină prea îmbelşugată,
Că dumnealui făcea economie;
O zeamă lungă, cu puţină varză,
Iar ca s-o păcălească, i-a pus-o-n farfurie.
Zadarnic biata barză îşi încerca norocul,
Că n-ajungea să soarbă un singur strop, cu ciocul;
Pe când vulpoiul, ciorba, a supt-o la iuţeală.
Voind să răsplătească această păcăleală,
La rându-i doamna barză, aşa, cam dup-o lună,
Şi-a invitat vecinul la o gustare bună.
Pe scumpa lui amică, nu poate s-o refuze!
A spus, galant, vulpoiul, lingându-se pe buze.
Apoi, cu pasul legănat,
Spre casa berzei s-a-ndreptat,
Lăudându-i marea bunătate
Şi-aromitoarele bucate.
Venea mireasmă dulce de carne la frigare,
Tăiată-n bucăţele mărunte, o minune!
(Vulpoii nu duc lipsă de poftă de mâncare.)
Dar barza, dinadins,
Tocana-ntr-o garafă cu gâtul lung i-o pune.
Bucăţele de carne ea le scotea în cioc,
Vulpoiul însă, tufă! nu izbutea deloc.
Nici o firimitură cu botul lui n-a prins.
Şi s-a întors acasă flămând, bătu-l-ar vina,
Pleoştit şi nemâncat,
Cu coada-ntre picioare şi foarte ruşinat,
Ca un vulpoi pe care l-a păcălit găina.
Înşelătorii prea uşor
Sunt înşelaţi, la rândul lor.

Lupul şi câinele

Un lup slăbise într-atât,
Că rămăsese piele şi-os,
Căci stâna câinii o păzeau
Cu străşnicie mare.
El a-ntâlnit în calea sa
Un dog puternic şi frumos
Ce rătăcea, din întâmplare,
Şi l-ar fi rupt în bucăţele,
Trecându-l, lacom, prin măsele.
În luptă, însă, cine ştie
De nu avea ca să-l sfâşie
Dulău-n şale împlinit.
De el se-apropie smerit,
Făcându-i chiar un compliment,
cum că-i prosper şi corpolent.
- Dacă doreşti să fii ca mine,
La fel de gras,
Lui câinele-i vorbi -
Poţi face doar un pas.
Pădurea părăsind-o,
Are să-ţi fie bine.
Ştii doar cât sunt de răi
Toţi fraţii tăi;
De foame şi năpastă
Ameninţaţi mereu,
O duceţi foarte greu.
Staţi toţi
Cu arma la picior!
De mă asculţi,
Te-aşteaptă un splendid viitor.
- Şi pentru asta, oare,
Ce-ar trebui să fac?
- O, mai nimic,
Atâta: să stai pe lângă poartă,
Să izgoneşti milogii,
Pe cei loviţi de soartă,
Să-ţi linguşeşti stăpânii
Şi să le fii pe plac.
Vei fi plătit în chip şi fel:
Oase de pui, de porumbel
Şi dezmierdări - un sac...
Privind la câine,
Lupul îi vede gâtul ros
Şi îl întreabă:
- Ce e?
- Nimic!
- Nimic?
- Un fleac!
- Şi totuşi ce e?
- Este un semn de lanţ mai gros...
- De lanţ? se miră lupul.
Să nu poţi merge unde vrei?
- Aşa, din când în când;
Şi ce-i?
- E mult din cale-afară.
Nu-mi trebuie nicicum
Mâncărurile tale
Şi n-aş primi în dar
Pe-un preţ de felu-acesta
Nici o comoară chiar.
Pe urmă lupul fuge,
Şi fuge şi acum...

Urechile iepurelui

Rănit cu coarnele de-o fiară oarecare,
Se mâniase leul ne-nchipuit de tare -
Şi pentru-a nu mai fi supus
Atâtor suferinţe stârnite de-un supus,
A hotărât să scoată din locurile sale
Pe toate-acele animale
Ce coarne-aveau în frunte.
Fiindcă nimeni nu putea pe dânsul să-l înfrunte,
Capre, berbeci şi tauri plecară-n altă parte.
La fel făcură-ndată şi ciutele şi cerbii.
Un iepure văzându-şi, pe cuvertura ierbii,
Umbra urechilor, se-nspăimântă de moarte.
El se temea ca nu cumva
Un nu ştiu ce inspector drept coarne să le ia.
- Vecine greier, zise, adio ! plec de-aici,
Căci chiar de le-aş avea mai mici
Decât le are struţul, mi-ar fi la fel de teamă.
- Cum coarne ? el întreabă. Mă crezi naiv, se cheamă,
Cum o să spun aşa ceva ?
Se vede doar că sunt urechi sadea.
- Se va susţine, totuşi - spuse iar animalul temător -
Că-s coarne-adevărate, şi încă de licorn.
Şi-oricât la interogator,
Oricât neadevărul cerca-voi să-l răstorn,
Nu-ncape nici o îndoială
Că spusa mea va trece drept sminteală.

Ioan T. Morar, ziarist și poet

Biografie Ioan T. Morar

Ioan T. Morar s-a născut la 13 aprilie 1956, în Şeitin, judeţul Arad.

A absolvit, în 1981, facultatea de Filologie a Universităţii Timişoara, secţia română-franceză ca şef de promoţie. În perioada 1981-1986 a fost profesor de limba română la Liceul Industrial Textila din Lugoj. Din 1987 a devenit redactor al revistelor Viaţa studenţească şi Amfiteatru. După 1989 a lucrat la Cuvîntul şi Alianţa Civică.

Între 1990 şi 1991 a fost redactor şef la Varietăţi, TVR, de unde a demisionat. Este membru fondator al Academiei Caţavencu unde lucrează şi în prezent. Din toamna anului 2004 este şi senior editor la Cotidianul. A realizat mai multe emisiuni de televiziune, pînă în 1996 activînd în grupul Divertis. Este realizator şi prezentator al emisiunii „Lumea citeşte!” pe TVR 1. Este membru al Uniunii Scriitorilor din România.

Sub semnătura Ioan Morar a publicat următoarele volume de versuri:

Vară indiană (Albatros, 1984), premiul de debut al Uniunii Scriitorilor din România 
Fumul şi spada (Cartea Românească, 1989) 
Şovăiala (Brumar, 2000), premiul pentru poezie al Uniunii Scriitorilor 
Neruşinarea (Brumar, 2003) 
Poeziile sale au fost traduse în engleză, franceză, poloneză, spaniolă şi maghiară, în antologii şi reviste culturale.

Toamnă profană

Dor fructele ca nişte răni zemoase
Mucegăiesc luminile în sfinţi,
În rai e noaptea umbră de femeie
Şi dorm copii de ceară în părinţi.

Se coace-n vie un ciorchin de păsări
Şi vorbe moi ne rătăcesc prin guri,
De-un vânt străin se crapă catedrala
Şi curge Dumnezeu prin crăpături.

Plata luminii

"Mai e mult până la cenuşă, flacăra mea?"
(în încăperi de beton
ne iubim
precum cei vechi
în cămări cu mirodenii)

"Vine plata luminii"
au scris

Curând
vine plata luminii

Curând
sub bănuţi de metal
ne vom odihni pleoapele

Sonetul are un bâzâit neînsemnat (o aventură cu structură fixă) 

Sonetul susură (apele lui mângâie
mari maluri cu flori)
Transparența aduce privirii giuvaerele
prundului în monturi meșteșugite
azurul senin de care eul liric (ideal)
se încântă, trubaduri însemnați rătăcesc în extaz,
bărci cu primadone înviorează malurile,
sonetul susură sănătos,
Parnasul vuiește de armonie,
Marii Maeștri se sustrag dorinței
ei întregesc tristețea cu structură fixă,
sonetul susură, cântă natura,
natura cântă ordinea,
ordinea cântă sonetul în care
durerea are un bâzâit
cu totul și cu totul neînsemnat

TEATRU/FILM 13 Aprilie

În regia Sergiu Nicolaescu

Biografie Sergiu Nicolaescu

Sergiu Nicolaescu s-a nascut pe 13 aprilie 1930 la Tg-Jiu, in Duminica Floriilor. Este ambitios, perfectionist si nu renunta la un lucru pâna nu reuseste sa il faca foarte bine. La 5 ani a parasit Tg-Jiu, familia stabilindu-si resedinta la Timisoara. Acesta este de fapt orasul copilariei lui. De mic copil i-au placut filmele si isi dorea sa joace in ele. Era seful unei bande de circa 30 de copii, iar zona lor se intindea de la Spitalul Militar pâna la podul dintre Cetate si Mehala. A facut ultimele 4 clase de liceu in 2 ani.

1948 - La treminarea liceului, a intrat la trei facultati: Belle Arte, Politehnica si Scolala de Ofiteri de Marina. Lucra pentru rege, la Savârsin si astfel i s-a propus sa plece cu acesta, când a parasit România, dar regele s-a razgândit si astfel a ramas in tara. Pe 5 ianuarie 1948 regele a fost arestat. Tatal sau a fost arestat si el si a stat nejudecat cam un an; adus la Bucuresti a fost anchetat chiar de Nicolschi, in cladirea Senatului de astazi, pe atunci Minsterul de Interne. A fost condamnat la 7 ani, in urma unui proces tipic comunist, ajungând la Canal. Tatal sau a murit in '94, cand avea 92 de ani.

1954 - La doi ani de la absolvirea Politehnicii, i s-a propus un post de director tehnic la un I.A.S de lânga Bucuresti, devenit mai târziu Gospodaria partidului. Intâmplarea a facut sa se intâlneasca cu un coleg din Politehnica, repartizat in Cinematografie si astfel ajunge sa aiba legatura cu acest domeniu.

1962 – Joaca in Memoria Trandafirului multumita lui George Macovescu si Mihnea Gheorghiu. Succesul acestui film a fost neasteptat, si s-a difuzat la Paris, de Craciun, timp de 10 ani. Filmul e o metafora: dureaza 7 minute si este o poveste cu flori ce intruchipeaza destinele unor oameni. A luat pentru el Premiul de Excelenta al Uniunii Tehnicienilor din cinematografia mondiala.

1967 - Are loc premiera pariziana a filmului "Dacii", era coproductie francezo-româna. Pe Champs-Elysees, in dreptul restaurantului "Fouquets" trona un afis al filmului, urias si având textul: "un film du Serge Nicolaesco". Era o foarte mare satisfactie pentru un tânar debutan de 37 de ani

1968 - A lucrat in calitate de regizor cu Orson Welles, Laurence Harvey si alti mari actori americani si europeni, chiar la Bucuresti la filmul Batalia pentru Roma - productie americano-germana.

1970 – filmul "Mihai Vitezul". Problema alegerii actorului pentru rolul Mihai Viteazu, a fost foarte complicate. A facut o lista cu posibilii interpreti. Au candiadat pentru Mihai Viteazul vreo 10-12 actori, intre care si: Ilarion Ciobanu, Mircea Albulescu, Amza Pellea, Florin Piersic, George Constantin, Emanoil Petrus. Americanii l-au ales pe Sergiu nicolaescu si filmarile au inceput cu el.Mai tarziu au venit indicatiile ca Mircea Albulescu sa-l joace pe Mihai. S-a opus si a zis: "Eu sunt regizor, eu hotarasc! De azi, Amza Pellea va fi Mihai Viteazul.”

In urmatorii 20 de ani a fost foarte activ si a facut cam doua filme si jumatate pe an.

După Revoluția Română din 1989, în care a fost implicat, Sergiu Nicolaescu asusținut Frontul Salvării Naționale, fiind ales în repetate rânduri senator pe listele acestei formațiuni politice, iar apoi pe ale PDSR (PSD).

La inițiativa sa s-a înființat Comisia Senatorială de Cercetare a Evenimentelor din 1989, inițial condusă de dânsul, iar ulterior de țărănistul Valentin Gabrielescu.

A scris mai multe cărți referitoare la Revoluția din 1989.

În 2004 a fost numit de președintele Ion Iliescu membru în Colegiul Național alInstitutului Revoluției Române. Sergiu Nicolaescu a fost ales în Senat în legislaturile 1990-92, 1992-96, 1996-2000, 2000-04 și 2008-prezent.

Sergiu Nicolaescu a demonstrat în anii '70 o reală voință de a-și însuși tehnici narative și de montaj preluate din cinematograful american comercial, pe care le aplică filmelor sale de acțiune și suspans. Este genul pe care îl stăpânește cel mai bine.

S-a stins din viata pe 3 ianuarie 2013.

Filme cu Sergiu Nicolaescu

Vezi filme

·         Lupu (2013) - Batrânul Trailer

·         Carol I (2009) - Carol I Trailer

·         Despre IULIAN MIHU, așa cum a fost; Despre NOI, așa cum suntem / (2009) - el insusi

·         Supraviețuitorul (2008) - Comisarul Moldovan Trailer

·         L'homme presse / Un om grăbit (2005) - Hilarion de Bois Rose

·         Orient Express (2004) - Printul Andrei Morudzi

·         Triunghiul Morții (1999) - mareşalul Averescu

·         Începutul adevărului / Oglinda (1994)

·         Coroana de foc (1990)

·         Mircea (1989) - Mircea

·         Noi, cei din linia întâi (1986) - Gen. Marinescu

·         Pistruiatul 1 - Evadatul (1986) - Andrei

·         Pistruiatul 2 - Ascunzișuri (1986) - Andrei

·         Pistruiatul 3 - Insurectia (1986) - Andrei

·         Ringul (1985) - Andrei

·         Ziua Z (1985)

·         Viraj periculos (1983)

·         Întâlnirea (1982)

·         Wilhelm Cuceritorul / Glorie și onoare (Cucerirea Angliei) (1982)

·         Capcana mercenarilor (1981) - Cap. Andrei

·         Duelul (1981) - Comisarul Moldovan

·         Ultima noapte de dragoste (1980)

·         Drumuri în cumpănă (1979) - primul secretar de partid, Dobre

·         Mihail, câine de circ (1979) - Harley Kennan

·         Pentru patrie (1978) - Domnitorul Carol

·         Revanșa (1978) - Comisarul Tudor Moldovan, chestor sef al Politiei

·         Osânda (1977) - Procurorul Tudor Marin

·         Razboiul Independentei (Serial TV) / Razboiul Independentei (1977) - Domnitorul Carol

·         Accident (1976) - Maiorul Petria

·         Roșcovanul (1976) - sentinela la Scoala de Corectie

  

   Ultima noapte de dragoste (1980)

  Întâlnirea (1982)

 Mircea (1989)

Francisc Munteanu, scriitor, regizor, scenarist de film (“Pistruiatul”)

Biografie Francisc Munteanu

Regizorul, scenaristul si scriitorul Francisc Munteanu s-a nascut in comuna hunedoreana Vetel, la 09 aprilie 1924.

A facut gimnaziul in Timisoara si Orsova. Copil sarac, in anii razboiului a lucrat ca muncitor, ucenic la un pictor, chiar lacatus, pentru a-si castiga existenta in Arad. In 1943 era elev torpilor pe un submarin in Oceanul Atlantic.

Avea talent la scris si la terminarea razboiului a inceput sa publice. Mai intai a publicat in reviste aradene proza scurta. Era prieten cu Titus Popovici si impreuna au strans povestirile si schitele intr-un volum aparut in 1951 si numit ,,Mecanicul si alti oameni de azi’’.

In 1945 il gasim angajat la cinematograful Savoy din Arad. A plecat la Bucuresti si in 1950 se juca pe scena Teatrului National din capitala piesa ,,Sabotaj’’ scrisa de Francisc Munteanu.

A scris romane inspirate din evenimentele petrecute in anii celui de-al doilea razboi mondial si din viata contemporana, carti pentru copii. Dintre nuvelele scrise de Francisc Munteanu: Lenta, Ciocarlia, Hotel Tristete, Cerul incepe la etajul trei, s.a.

Romane publicate: ,,A venit un om’’, ,,Barajul’’, ,,Daca toti copacii ar fi la fel’’, ,,Dincolo de ziduri’’, ,,Patru zile fierbinti’’, ,,Profesorul de muzica’’, Scrisori din Calea Lactee’’, Sonata in re major’’, ,,Strada semaforului’’, ,,Statuile nu rad niciodata’’, etc.

Cu romanul ,,In orasul de pe Mures’’ a obtinut Premiul de stat, in 1955.

Ca scenarist a debutat in 1959: filmul „Valurile Dunarii” (regia Liviu Ciulei) a avut scenariul scris de Francisc Munteanu.Tot el era si regizor secund. Acest film a obtinut Marele Premiu la Festivalul International de la Karlovy Vary( 1961), au urmat ,,Casatorie cu repetitie’’, ,,Buletin de Bucuresti’’, etc.

Apoi a inceput sa regizeze el insusi scenariile, in filme ca ,,La varsta dragostei”, ,,La patru pasi de infinit”, ,,Dincolo de bariera”, ,,Tunelul”, “Cantecele marii”, “Pistruiatul”, “Roscovanul”, “Vara sentimentala” sau ,,Duminica in familie”.

A stiut sa vada in oameni licarirea talentului si este cel care l-a descoperit pe Costel Baloiu, cel care a jucat rolul Pistruiatul.

A fost director general al teatrelor, vicepresedinte al Asociatiei Cineastilor din Romania.
A fost exclus în tinerețe pentru o vreme din Partidul Comunist, împreună cu Titus Popovici, sub învinuirea că ar fi încercat să ”saboteze” un ministru.

A murit la Bucuresti, in 1993.

Filme regizate de Francisc Munteanu

Vezi filme

·         Duminica în familie (1987)

·         Pistruiatul 1 - Evadatul (1986) - regizor

·         Pistruiatul 2 - Ascunzișuri (1986) - regizor

·         Pistruiatul 3 - Insurectia (1986) - regizor

·         Vară sentimentală (1986)

·         Un petic de cer (1984)

·         Zbor periculos (1984)

·         Detasamentul Concordia (1980)

·         Melodii, melodii... (1978)

·         Roșcovanul (1976)

·         Pistruiatul (1973)

·         Sfânta Tereza și diavolii (1972)

·         Cântecele mării (1970)

·         Cerul incepe la etajul III (1967)

·         Tunelul (1966)

·         La patru pași de infinit (1964)

·         Drum nou (1961)

·         Soldați fără uniformă (1960)

Filmografie - scenarist

·         Coroana de foc (1990)

·         Pădurea de fagi (1986)

·         Pistruiatul 1 - Evadatul (1986) - scenarist

·         Pistruiatul 2 - Ascunzișuri (1986) - scenarist

·         Pistruiatul 3 - Insurectia (1986) - scenarist

·         Căsătorie cu repetiție (1985)

·         Eroii nu au varsta (Serial TV) / Eroii n-au varsta (1984)

·         Buletin de București (1982)

·         Lumini și umbre: Partea I / Lumini și umbre (1981)

·         Pruncul, petrolul și ardelenii (1981)

·         Roșcovanul (1976)

·         Evadarea (1975)

  La patru pași de infinit (1964)

 Evadarea (1975)

    Căsătorie cu repetiție (1985)

În regia Cătălina Buzoianu (”Turandot”, ”Pescăruşul”, ”Lolita”).

Biografie Cătălina Buzoianu

Cătălina Buzoianu (n. 13 aprilie 1938, Brăila) este o regizoare română de teatru. Face parte dintre cei mai importanți regizori de teatru din România. Și-a dedicat viața scenei și învățământului teatral, din 1975 fiind profesoară la catedra de regie teatru, iar din 1990 - decan al secției de teatru din cadrul UNATC București. Are peste o sută de piese montate în țară și în străinătate, activitatea sa artistică fiind recompensată cu numeroase premii românești și internaționale. A absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică din București în 1969.

După absolvirea institutului a fost repartizată la Teatrul Național Vasile Alecsandri din Iași, apoi a fost regizor la Teatrul Tineretului din Piatra Neamț, până în anul 1973. În perioada 1979-1985 a fost prim-regizor permanent la Teatrul Mic din București, apoi regizor permanent la Teatrul Bulandra, din 1985 până la pensionare, în 2006. A realizat numeroase scenarii pentru teatru după romane ale unor autori consacrați. Pe lângă teatru, a regizat și spectacole de operă. A colaborat cu multe teatre din țară și din străinătate.

În paralel cu activitatea de regizor, începând din anul 1975 Cătălina Buzoianu a fost profesoară la Catedra de Regie Teatru a IATC București (azi UNATC), din 1990 ocupând și funcția de decan al Secției de Teatru. După pensionare, predă la masterat cursurile de Antropologie și de Forme alternative de teatru.

Filme regizate de Catalina Buzoianu

·         Trenul din zori nu mai opreste aici / (1994)

·         Vocea umana (1990)

·         Efectul razelor gamma asupra anemonelor / (1977)

Filmografie - adaptare tv

·         Vocea umana (1990)

1977 Efectul razelor gama asupra anemonelor: 

„Cind noi, morti, inviem" de Henrik Ibsen: 

Cu actorul Florin Tănase

Biografie Florin Tănase

Florin Tănase s-a născut pe 13.04.1944 în orașul Vulcan, județul Hunedoara.

A absolvit Actoria la Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică "I.L. Caragiale" ("IATC") din București, în 1968, la clasa prof. Costache Antoniu, asistenți Victor Moldovanu, Petrică Vasilescu.

A fost repartizat la Teatrul "Toma Caragiu" din Ploiești, unde n-a jucat decât într-o singură piesă. Între 1970-72 activează la Teatrul "Mihai Eminescu" din Timișoara, iar între 1973-75 la "Teatrul de Comedie" din București.

Actor complex, cu studii post-universitare de Regie Teatru, cunoscut mai ales prin clipurile cu Puiu Călinescu.

Florin Tănase a fost căsătorit cu Florentina Tănase, actriță la Teatrul de Marionete "Țăndărică", cu care a avut doi fii, Vlad Alexandru, nascut in 1978, și Tudor, nascut in 1982.

A murit pe 1.06.2003 la București, la 59 de ani.

Filme cu Florin Tănase

·         Windfall / Uraganul (2001) - Dawson

·         Le record (1999)

·         Triunghiul Morții (1999)

·         Une mere comme on n'en fait plus (1997) - M. Fiorini

·         La un restaurant de lux (1994)

·         Liceenii în alertă (1993) - redactor

·         Ora de gimnastica / (1992)

·         Casa din vis (1991)

·         Kilometrul 36 (1989)

·         O vară cu Mara (1988)

·         Pistruiatul 2 - Ascunzișuri (1986)

·         De dragul tău, Anca! (1983)

·         Buletin de București (1982)

·         Croaziera (1981)

·         Destine romantice (1981)

·         Pentru patrie (1978)

·         Revanșa (1978)

·         Alexandra și infernul (1975)

·         Pistruiatul (1973)

·         In gara / Informatii-gara (1971) - ceferistul de la informatii

·         Zile de vara (1968) - Anghel

O vară cu Mara (1988)

Pentru patrie (1978)

Biografie Carmen Stănescu

Actrita de teatru si film desebit de carismatica, cu o privire profunda si misterioasa care a surprins deseori prin schimbarile de look si capacitatea de reinventare, s-a nascut in Bucuresti pe 29 iulie 1925.

Inca de la 6 ani, parintii sai au dus-o la Teatrul National, sa vada “Vlaicu Voda”. Pe scena se ridicase un adevarat palat. Frumusetea decorului, jocul actorilor, subiectul piesei, au fermecat-o, si de atunci si-a dorit sa devina actrita. Parintii nu s-au opus. Ceva mai tarziu, vroia chiar sa paraseasca scoala si sa se apuce de teatru. Tatal a convins-o insa ca trebuie sa termine intai scoala si sa-si ia bacalaureatul si asa a facut.

In adolescenta a facut mult sport : volei, tir, natatie devenind campioana la tir dar un banal accident a facut-o sa renunte la tir, practicand insa in continuare alte sporturi.

A urmat Conservatorul Regal de Muzică și Artă Dramatică, promoția 1944-1948, la clasa profesoarei Marioara Voiculescu.

A debutat in 1945 in teatru cu rolul Ecaterina Ivanovna in piesa "Fratii Karamazov". Incepand de atunci si pana astazi, a interpretat peste 30 de roluri pe scena Teatrului National precum si a altor teatre din București. 

In 1955 cunoaste marea dragoste a vietii ei: actorul Damian Crasmaru, cu care este si in prezent formand una dintre cele mai longevive perechi de actori atat pe scena cat si in viata. Carmen Stanescu avea 30 de ani si o cariera de zece ani pe scena Nationalului, unde ajunsese inca din anul doi de Conservator. Damian Crasmaru avea 24 de ani si abia terminase Conservatorul, ca sef de promotie.

De o ”frumusete solara, un vulcan in eruptie”, actrita se lanseaza in film cu rolul din "Doi vecini" după Tudor Arghezi, in regia lui Geo Saizescu in 1958. E remarcata ca frumusete si sex-apeal in „Telegrame" după I.L. Caragiale, regia Aurel Miheleș, Gheorghe Naghi, 1959 si „Bădăranii" după Carlo Goldoni, regia Sică Alexandrescu, Gheorghe Naghi, 1960 si desi nu exceleaza ca pe scena, rolurile din filmele istorice : "Frații Jderi", „Mușchetarul român" si „Războiul de Independență", serial tv in regia Doru Năstase, Sergiu Nicolaescu, Gheorghe Vitanidis, 1977 ii aduc celebritatea si in cinematografie. 

A facut cariera si in televiziune alaturi de Misu Fotino care i-a fost partener in multe emisiuni de divertisment.

In 2003 scoate o carte "Destainuiri" in care descrie multe lucruri si intamplari frumoase, nu atat din viata personala cat din ce a vazut si trait in intreaga viata.

Acum retrasa impreuna cu sotul ei intr-o casuta la Valenii de Munte au o gradina de trandafiri de care se ingrijesc si privesc cu nostalgie la anii din trecut neaceptand modul "modern" de a interpreta al actorilor de azi, cu nudidate si decor nonconformist.

A murit în noaptea de 11/12 Aprilie 2018.

Filme cu Carmen Stănescu

·         Maria Sa, Birlic! / (2010) - ea insasi

·         Cum ne-ar vrea barbatii?! (1982)

·         Razboiul Independentei (Serial TV) / Razboiul Independentei (1977) - sotia lui Alec

·         Sosesc de la Paris (1977)

·         Povestea dragostei (1976) - Vrajitoarea

·         Premiera (1976) - Directoarea de teatru Alexandra Dan

·         Comedie de moda veche / (1975) - Lidia Vasilieva "Sherber"

·         Muschetarul roman (1975) - Doamna

·         Frații Jderi (1974) - Jupanita Tudosia Trailer

·         Sorcovitorul...voluntar / (1973) - Doamna

·         Cadou (1969)

·         Tinerețe fără bătrânețe (1969) - Imparateasa Tineretii

·         Lada / (1967)

·         Runda 6 (1965)

·         Bădăranii (1960) - Felice

·         Doi vecini (1959) - Soţia locotenentului Petrescu

·         Telegrame (1959)

·         Buna seara, Domnule Wilde / - Lady Bracknell

·         Căsnicia nu-i o joacă - Mama Mihaelei

Districtul celalalt - Dusan Kovacevici 1990

GÂNDURI PESTE TIMP 13 Aprilie

Sergiu Nicolaescu - Citate: