luni, 23 aprilie 2018


REVISTA
IMPORTANȚA ZILEI DE ASTĂZI ÎN ISTORIE, RELIGIE ȘI ARTE,
NR 214 DIN 24 APRILIE 2018


ISTORIE  PE ZILE 24 Aprilie
Evenimente
·         1184 î.Hr.Războiul troian: Potrivit legendei, grecii intră în Troia folosind un cal. Celebra legendă conform căreia grecii au intrat în Troia cu un cal troian, s-a conturat în jurul datei de 24 aprilie. Se pare că evenimentul a avut loc pe data de 24 aprilie, în anul 1184, înaintea lui Hristos.  Grecii intră potrivit legendei  în Troia, dupa ce au născocit un  șiretlic – un gigantic cal de lemn, gol în interior (calul era animal sacru în Troia) si care avea inscripția următoare: Grecii dedică această ofrandă Atenei pentru întoarcerea lor acasă. Fiind gol în interior, calul a fost umplut cu soldați, aflați sub comanda lui Ulise. Restul armatei a ars taberele și s-a îndreptat cu corăbiile spre Tenedos. Când troienii au descoperit că grecii au plecat, crezând că războiul s-a încheiat, s-au bucurat și au dus calul în cetate  și au sărbătorit până noaptea Soldații din cal au ieșit, au ucis gărzile si au deschis portile cetatii.

·         1434: Prima atestare documentară a funcției de spătar la Curtea Moldovei – funcție de înalt demnitar, care purta, la festivități, sabia și buzduganul domnului.

·         1514: Gheorghe Doja, un mic nobil secui, este numit comandant al oastei cruciate adunate în tabăra de la Rakos, în apropierea Budei. Gheorghe Doja (n. cca. 1470, Dalnic, Scaunul Chizd, Regatul Ungariei, astăzi în județul Covasna, România – d. 20 iulie 1514, Timișoara). Papa Leon al X-lea chemase la o cruciadă antiotomană, iar in anul 1513,   proclamarea cruciadei a dus la recrutarea țăranilor maghiari, slovaci, sârbi, croați, români și secui ca soldați. Prin participarea la cruciadă, țăranii sperau sa-și îmbunătățească greaua situație economică, în ipoteza unei campanii reușite în fața turcilor. Gheorghe Doja fusese însărcinat cu organizarea unui corp de oaste secui, care să participe la cruciadă. El se remarcase anterior ca bun ofițer în războaiele antiotomane. In scurt timp, armata  care s-a strans  pentru cruciadă s-a transformat  într-o oaste de răsculați pe teritoriul Ungariei și Transilvaniei, sub conducerea lui Gheorghe Doja. Armatele rasculate, formate din iobagi romani si unguri, au infrant mai intai nobilimea condusa de comitele Stefan Bathory si episcopul Nicolaie Csaki, dar au fost infrante langa Timisoara de comitele Ioan Zapolya. Gheorghe Doja a incercat sa schimbe albia Begai pentru a se putea apropia mai usor de cetate, dar nu a reusit si a fost infrant. Se spune ca locul unde Doja a suferit o cumplita moarte, fiind pus pe un scaun din fier inrosit si ars de viu, este marcat de statuia Sfintei Marii din Piata cu acelasi nume a cartierului Iosefin din Timisoara. Totusi, ultimele ipoteze sustin ca torturarea lui Doja ar fi avut loc chiar langa castel, de unde nobilii au putut urmari macabrul spectacol.

·         1558Maria Stuart, regină a Scoției se căsătorește cu Delfinul FranțeiFrançois, la Notre Dame de Paris.
·         1574: Bătălia de la Jilişte  a fost o confruntare pentru tronul Moldovei, între Ioan vodă „cel Cumplit” (1572 – 1574) şi Petru Şchiopul (1574 – 1579,1582 – 1591), susţinut de fratele său, domnul muntean, Alexandru II Mircea (1568 – 1577). Mazilirea lui Ioan vodă – cauzată de ura marelui vizir Mehmed Sokollü şi de uneltirile domnului muntean, aflat în sprijinul fratelui său – a fost anunţată încă de la 21 februarie 1574, de un ceauş, iar la 26 martie 1574 Petru Şchiopul primeşte învestitura din partea sultanului. Domnul, văzând primejdia, „strângându ţara”, cere tuturor să-l ajute în greaua încercare. Toţi cei prezenţi „cu glas mare strigară că lângă dânsul vor pieri” (Grigore Ureche). Astfel, Ioan vodă a reuşit să strângă o „armată mare de băştinaşi şi locuitori ai graniţelor care vin din toate părţile” (raportul trimisului austriac la Poartă): 20.000 de pedestraşi (formaţi din răzeşi, stăpâni de ocini), 10.000 de călăreţi (steagurile de curteni şi boiereşti), la care se adaugă cei 1.200 de cazaci, conduşi de hatmanul Swierczowski. În acest timp, trupele lui Petru Şchiopul fac joncţiunea cu cele ale domnului muntean, la Săpăţeni (50 km de Hârşova) şi se îndreaptă spre Milcov. La Jilişte (la sud-est de Focşani, judeţul Vrancea), în seara de 23 aprilie 1574, sunt atacaţi de avangarda oastei moldovene, condusă de marele vornic Dumbravă şi Swierczowski, care distruge în totalitate straja munteană (400 de oameni). A doua zi dimineaţă, Ioan vodă îşi împarte oastea „în trei polcuri”, năvăleşte asupra duşmanilor pe care „i-au lovit cându ei dormiia fără grijă … şi multă moarte făcând într-înşii” (Ibidem). Cei doi fraţi au scăpat cu greu, domnul muntean s-a retras la Târgul de Floci, iar Petru la Brăila, aşteptând întăriri. Un corp de oaste, condus de vornicul Dumbravă, înaintează spre Bucureşti, unde-l instalează pe fiul lui Pătraşcu cel Bun (1554 – 1557), Vintilă Vodă (apr. – mai 1574). Ioan vodă asediază Brăila, cucerind oraşul, dar fără cetate. O oaste otomană, venită să restabilească situaţia, este nimicită în Bugeac, oraşul Tighina este ars şi o altă oaste otomano-tătară este zdrobită la răsărit de Nistru. Această îndrăzneală a domnului mazilit întrece orice măsură, de aceea conducătorii otomani din zonă iniţiază o expediţie de pedepsire a acestuia.


·         1595 – Principele transilvanean Sigismund Bathory înlătură din domnia Moldovei pe Aron Tiranul şi îl inscauneaza pe Ştefan Răzvan.

·         1711 - A fost încheiat Tratatul de la Luck, un tratat de alianţă între Dimitrie Cantemir, domnul Moldovei şi Petru cel Mare, prin care era garantată domnia ereditară a lui Dimitrie Cantemir, graniţa Moldovei pe Nistru şi dreptul de azil în Rusia, în caz de nevoie, pentru domn. În urma acestui tratat, trupele ruse au intrat în Moldova, dar au fost înfrînte de turci la Stănileşti, iar Dimitrie Cantemir s-a retras în Moldova.

·         1713   A fost semnat tratatul ruso-turc; Rusia se obliga să-şi retragă trupele din Ucraina şi să-şi stabilească hotarele pe râul Nipru.
·         1762 - Rusia si Prusia semneaza un tratat de pace.
·         1800: Președintele american John Adams semnează un act prin care era alocată suma de 5000$ în vederea achiziționării de cărți "pentru uzul Congresului". Astfel, s-au pus bazele Bibliotecii Congresului SUA.
·         1837:  apare la Bucureşti, Valahia, ziarul Cantor de avis şi comers, sub conducerea lui Zaharia Carcalechi. Ziarul a apărut pînă la 30 ianuarie 1857, iar din 13 februarie 1843 a purtat numele de Vestitorul românesc.
·         1846 – A inceput  războiului mexicano-american. A fost un conflict armat între Statele Unite și Mexic, care a avut loc între 1846 și 1848, în urma anexării în 1845 de către Statele Unite a Texasului. Mexicul a revendicat  provincia mexicană separatistă Texas, refuzand să recunoască secesiunea și dobândirea independenței de catre aceast teritoriu pe cale militară,  în 1836. Mexicul a capitulat si în conformitate cu Tratatul de la Guadalupe Hidalgo, teritoriile mexicane Alta California și Santa Fé de Nuevo México au fost cedate Statelor Unite. Raul Rio Grande a devenit graniță între Texas și Mexic, iar Mexicul nu a mai revendicat niciodată Texasul.
·         1870: S-a pus piatra de temelie a Capelei Sf. Elisabeta, ale cărei picturi murale au fost executate în 1874 de Gheorghe Tătărescu.  Capela  a fost ctitorita de regina Elisabeta, sotia regelui Carol I, in anul 1870. Slujba punerii pietrei de temelie s-a savarsit in ziua de 24 aprilie 1870, in prezenta regelui Carol I si a reginei Elisabeta, de catre mitropolitul Nifon al Ungrovlahiei. Lacasul de cult a fost ridicat in incinta Azilului Elena Cuza Doamna si se afla astazi in incinta Facultatii de Psihologie si Stiintele Educatiei, in apropierea Palatului Cotroceni, in Bucuresti. Proiectul capelei a fost intocmit de catre arhitectii Carol Benisch si Hoffman, care au intocmit si planurile azilului. Catapeteasma originala si stranile au fost sculptate de maestrul Karl Storck. Dupa ce a fost pictata de catre pictorul Gheorghe Tattarascu, a fost sfintita in anul 1875. Pe frontonul cladirii statea scris, cu litere de aur, urmatorul nume: „Asilul Elena Doamna” si, putin mai jos, „Ateneul Elisabeta”. Este o capodopera a arhitecturii secolului al XIX-lea, fiind singura biserica ortodoxa din Romania construita in stil italian, avand elemente ce o aseamana cu celebra Bazilica inchinata Sfantului Apostol Petru, aflata in Vatican. In anul 1944, dupa ce nemtii, in incercarea lor de a bombarda Palatul Cotroceni, au aruncat in aer turla capelei, in anii urmatori  locasul de cult a cazut prada uitarii si ruinei. Comunistii nu au aratat nici un interes fata de acest monument de arhitectura si cultura nationala, drept pentru care, din anul 1948, usile acesteia au fost incuiate pentru mai multe decenii. In iarna anului 1999, Capela Sfanta Elisabeta e trecuta in grija Bisericii Sfantul Vasile cel Mare – Razoare, prin inalta dipozitia a Preafericitului Parinte Patriarh Teoctist. Dupa anul 1989, insa, intre zidurile ei s-au adunat, in repetate randuri, niste satanisti. Se crede ca tot acestia, in noaptea zilei de 8-9 decembrie 2003, au reusit sa o incendieze. In anul 2004, Petre Badea, presedintele firmei Aedificia Carpati, al carui sediu se afla langa celebra capela, si-a luat angajamentul de a restaura Capela Sfanta Elisabeta. Dupa ce s-au investite in jur de opt miliarde, proiectul a fost preluat de Oficiul National al Monumentelor Istorice. In ziua de 7 aprilie 2004 a avut loc sfintirea noii turle a capelei. Statuia din fata capelei este realizata de Karl Storck si o reprezinta pe Ana Davila, imbracata in costum popular, avand alaturi o fetita orfana si desculta, reprezentand toate generatiile de fete orfane pe care aceasta le-a crescut cu dragoste si devotament. Se crede ca acesta este primul monument inchinat unei femei din istoria Bucurestiului.


·         1877: Începe războiul ruso–turc, la care ia parte și România, pentru a-si cuceri  independența de stat deplină fata de Turcia. Războiul Ruso-Turc din 1877–1878 și-a avut originea într-o răspândire a naționalismului în Peninsula Balcanică și în dorința Rusiei de a recupera pierderile teritoriale suferite în Războiul Crimeei, recăpătând supremația în Marea Neagră și încurajând mișcările politice de eliberare a popoarelor din Balcani de sub dominația otomană. Ca rezultat al războiului,  România, Serbia și Muntenegru, fiecare state suverane de facto de mai mult timp, și-au proclamat oficial independența față de Imperiul Otoman. După aproape cinci secole de dominație otomană (1396–1878), statul bulgar a fost reînființat cu numele de Principatul Bulgariei, între Dunăre și Munții Balcani (cu excepția Dobrogei de Nord dată României) și cu regiunea Sofiei, care a devenit noua capitală. Congresul de la Berlin, din 1878, a permis, de asemnea, Austro-Ungariei să ocupe Bosnia și Herțegovina și Regatului Unit să primească Cipru, în timp ce Imperiul Rus a anexat sudul Basarabiei și regiunea orașului Kars.

·         1898SUA invadează Cuba, declanșând Războiul Hispano-American care se încheie prin Tratatul de pace de la Paris (10 decembrie 1898), prin care Cuba este proclamată independentă.
·         1901 - În această zi în New York sunt introduse primele plăcuţe de înmatriculare cu un sistem de notare format din cifre şi litere, care este practic strămoşul algoritmului de înregistrare folosit astăzi la nivel global. Nu vorbim de introducerea absolută a primelor plăcuţe de înmatriculare, acesta fiind introduse mult mai devreme în 1890 în Franţa şi preluate apoi de alte ţări europene. Acele plăcuţe erau însă mai degrabă o numerotare a maşinilor existente într-o anumită ţară şi, dată fiind creşterea numărului de automobile din anii următori, soluţia s-ar fi dovedit nesustenabilă pe termen lung. Modelul impus de statul american era însă format din iniţialele proprietarului şi un număr, fiind astfel mai permisiv în combinaţii. Pentru a înscrie vehiculul în registrul rutier, proprietarul trebuia să plătească şi o taxă de 1 dolar. Ulterior şi celelalte state americane au preluat sistemul , iar statele Massachuestts şi West Virginia au fost primele state în care au emis plăcuţe standard în 1903. La început plăcuţele nu erau emise de autoritatea rutieră şi fiecare putea să şi-le confecţioneze după bunul plac.În următorii an s-au ajuns la mai multe consensuri , dar nu la un acord global privind dimensiunea, existând diferenţe mari între ţări. În 1957 constructorii de automobile au căzut la o înţelegere cu guvernele pentru a produce plăcuţe cu dimensiunea standard la nivel continental. Astfel cele europene au lungimea de 520 mm şi lăţimea de 110 sau 120, în Australia sunt de 372 mm x 135 mm, iar în America 300 mm x 150 mm. Acestea sunt însă doar standarde generale şi mici particularităţi încă se regăsesc în anumite ţări.
·         1904 – Cenzura rusa ridica interdicția asupra  presei  lituaniene  după aproape 40 de ani. Interdicția de presa din  Lituania  a fost o interdicție cu privire la toate publicațiile de limbă lituaniena tipărite în alfabetul latin în Imperiul Rus, care controla Lituania la momentul respectiv. Publicațiile de limbă lituaniană, care utilizau alfabetul  chirilic au continuat sa apara si au fost  și chiar încurajate de ocupantii rusi. Interzicerea alfabetului latin a apărut după revolta  din ianuarie 1863, luând forma unui ordin administrativ în 1864, și nu a fost ridicata până la 24 aprilie 1904. Erau declarate ilegale tiparirea, importul, distribuirea, sau deținerea oricaror  publicații în alfabetul latin.  Autoritățile țariste sperau că această măsură, parte a unui plan de rusificare mai amplu, ar reduce influența poloneză asupra lituanienilor. Cu toate acestea, patriotii  lituanienii au continuat sa tipăreasca in alfabetul latin diverse publicatii  în afara Imperiului, în mare parte în Lituania Minor (Prusia de Est), precum și în Statele Unite ale Americii. A fost organizata o contrabanda activa cu cărți  și periodice ilegale  peste graniță, numărul de astfel de publicații continuand  să crească în ciuda sancțiunilor severe și persecutiilor la care erau supusi activiștii nationalisti lituanieni. Interdicția a creat o opoziție bine definita și organizata fata de impunerea fortata a culturii ruse. Istoricul lituanian Edvardas Gudavičius a descris interdicția ca un test al rezistentei nationale lituaniene. Daca nu ar fi a existat nici o rezistență, limba lituaniana ar fi devenit o notă de subsol istoric, iar națiunea modernă lituaniana nu ar fi fost creata.
·         1915 - Ziua victimelor genocidului religios împotriva armenilor (circa 1 milion de armeni au fost masacraţi de turci).
·         1916: A început la Dublin, revolta de Paști; repede înăbușită, mișcarea a avut un rol determinant în modificarea statutuluiIrlandei, ca republică independentă.
·         1918: Tratatul de pace de la București, dintre România, pe de o parte și GermaniaAustro–UngariaBulgaria și Turcia, pe de altă parte. Pacea, înrobitoare pentru țara noastră, nu a fost niciodată ratificată de către regele Ferdinand, tratatul devenind nul. La 24 aprilie 1918, stil vechi (7 mai 1918, stil nou) are loc semnarea Tratatului de pace de la Bucureşti dintre România pe de o parte şi Germania, Bulgaria, Austro-Ungaria, Turcia pe de altă parte. Pacea de la Bucureşti încheie participarea României în cadrul Primului Război Mondial şi vine ca un acord final al Armistiţiului de la Focşani (26 noiembrie / 9 decembrie 1917) şi păcii preliminare de la Buftea (20 februarie / 5 martie 1918). Confrom Tratatului de Pace de la Bucureşti, România este nevoită să cedeze Dobrogea către Bulgaria, să accepte rectificări de frontieră în Carpaţi (cedînd teritorii 5 600 km2 către Austro-Ungaria), să accepte instituia un monopol asupra petrolului românesc pe 90 de ani, a comerţului cu cereale, a exploatării şi prelucrării lemnului, căilor ferate române, etc către Germania. Din partea română tratatul a fost semnat de prim-ministrul Alexandru Marghiloman, cea mai potrivită persoană pentru a semna un acrord de pace cu germanii, acesta fiind un germanofil. Totuşi soarta a făcut ca, Tratatul de Pace de la Bucureşti nu a fost niciodată ratificat de Parlamentul României sau promulgat de Regele României Ferdinand I, dispoziţiile sale nu au intrat în vigoare decît timp de şase luni, iar cînd Puterile Centrale au început să dea semne de epuizare la rîndul lor în octombrie 1918, înţelegerile au fost anulate de guvernul Marghiloman, România reluînd ostilităţile împotriva lor, cu ajutorul armatei franceze condusă de generalul Berthelot. Urma să înceapă Războiul româno-ungar de la 1919 care sa soldat cu înfrîngerea Austro-Ungariei şi destrămarea ei precum şi cu Realizarea Marii Uniri de la 1 decembrie 1918.

·         1926 – Este semnat Tratatul neutralitate si neagresiune de la Berlin. Germania și Uniunea Sovietică isi proclama  neutralitatea în cazul unui atac din partea unei tari terte in următorii cinci ani. Tratatul de la Berlin (neutralității germano-sovietic și pact de neagresiune aprilie 1926) este un tratat de 24 aprilie 1926 în care Germania și Uniunea Sovietică fiecare promis neutralitate în cazul unui atac, pe de altă către un terț pentru următorii cinci ani. Tratatul de neagresiune germano-sovietic a reafirmat  angajamentele luate de cele doua tari in Tratatul de la Rapallo, semnat în 1922.
Ratificarea acestui tratat s-a facut  la 29 iunie 1926 și a intrat în vigoare în aceeași zi.
Acesta a fost reînnoit prin protocolul adițional, semnat la 24 iunie 1931, ratificat la 5 mai 1933.
·         1945 - A eşuat tentativa lui Heinrich Himler de a propune Marii Britanii şi Statelor Unite ale Americei capitularea necondiţionată a armatei germane pe Frontul de Est şi continuarea războiului contra Uniunii Sovietice.
·         1967: Cosmonautul sovietic Vladimir Komarov moare în naveta Soyuz 1 când parașuta nu se deschide. Este primul om care moare în timpul misiunilor spațiale.
·         1970: Este lansat primul satelit chinez, "Dong Fang Hong I".
·         1995 - Ultimul Chevrolet Corvette ZR1 conceput şi asamblat în parteneriat cu Lotus este produs, după o serie de 6.939 exemplare. În acea perioadă Lotus era deţinut de General Motors şi datorită pedigree-ului sportiv au contribuit la versiunea ZR1 cu motorul LT5 V8 care dezvolta 375 CP. Lotus a mai contribuit la setările trenului de rulare la acel model. Chevrolet ZR1 a revenit cu o a doua reincarnare în 2009, dar care nu mai are nici-o legătură cu Lotus.
·         1998: Sârbii aprobă prin referendum (94,73%) respingerea de către președintele Slobodan Miloșevici a unei medieri a conflictului din Kosovo, propuse de comunitatea internațională.
·         2001: S–a desfășurat „Gala Hagi„, marcând retragerea lui Gică Hagi – „unul dintre cei mai buni fotbaliști români din toate timpurile”. Gheorghe Hagi (n. 5 februarie 1965, Săcele, Constanța, jud. Constanța) este un om de afaceri, antrenor și fost fotbalist român, supranumit Regele fotbalului românesc și Maradona din Carpați. Este cel mai bun marcator din istoria naționalei României cu 35 de goluri înscrise, record pe care îl împarte cu Adrian Mutu. Gheorghe Hagi a jucat la echipele de club 515 meciuri și a marcat 283 de goluri , iar la echipa națională, a jucat 125 de meciuri reușind să marcheze 35 de goluri. Așa că Gică Hagi a devenit cel mai bun jucător român ( regele fotbalului românesc ) cu un total de meciuri ( Club + Națională ) de 640 și 318 goluri.

·         2002Eugen Simion a primit distincția Doctor Honoris Causa din partea Universității din Craiova

·         2004: S–a deschis, la Viena, un nou muzeu "Sisi" la palatul imperial Hofburg.


Nașteri

* 702- S-a nascut  la Medina Abû `Abdillâh Ja`far bin Muhammad al Sâdiq (d.15 decembrie 765), fondatorul primei scoli Islamice si un eminent jurist musulman
* 1185- S-a nascut imparatul japonez Antoku; (n. 1178)


  • 1533: Wilhelm Taciturnul (d. 1584).Wilhelm de Orania zis și Wilhelm Taciturnul, principalul conducător al Revoltei olandeze împotriva Spaniei
  • 1743 - S–a născut Edmund Cartwright, inventatorul britanic al războiului de ţesut industrial; (m.30.10.1823).
·         1824Zsigmond Ács, scriitor și traducător maghiar (d. 1898)
·         1845 - Carl Spitteler, poet, nuvelist si dramaturg elvetian; Premiul Nobel pentru literatura pe 1919, (Prometeu si Epimetheus).
·         1846Marcus Clarke, romancier și poet australian (d. 1881)
·         1856 - S-a născut Henri Philippe Petain, mareşal şi om politic francez; s-a remarcat în timpul primului război mondial (a oprit ofensiva germană de la Verdun/1916); şef al statului în perioada iulie 1940 – august 1944 şi prim-ministru al Regimului de la Vichy (1940-1942), în condiţiile generate de înfrângerea Franţei de către trupele germane; în interior, Petain a promovat o politică de reprimare a Rezistenţei franceze; în exterior a abordat o orientare de subordonare faţă de cel de-al III-lea Reich. A fost condamnat la moarte (1945), dar  pedeapsa i-a fost comutată în închisoare pe viaţă, ţinându-se seama de meritele sale în timpul primului război mondial; (m.1951).
·         1868: S-a născut la Adjud, inginerul și istoricul de artă român Gheorghe Balș; (d. 22 septembrie 1934, Bucuresti). Si-a făcut studiile superioare în Elveția, luându-și bacalaureatul la Lausanne și obținând diploma de inginer la Politehnica din Zürich. A intreprins călătorii de studii în Bulgaria, Serbia, Grecia, Turcia și Rusia pentru cercetarea influențelor străine în arhitecutra veche românească.   La 4 iunie 1923 a fost ales membru titular al Academiei Române, între mai 1928 și mai 1931 fiind vicepreședinte al înaltului for. La 9 iunie 1925 a ținut discursul de recepție, vorbind despre începuturile arhitecturii românești din Moldova. S-a afirmat în calitate de constructor, colaborând cu Anghel Saligny la realizarea podului de la Cernavodă și la modernizarea si extinderea portului Constanța. Este autorul multor construcții spitalicești, iar în colaborare cu arhitectul Nicolae Ghica-Budești, a avut un rol important in  construirea Institutului de seruri și vaccinuri „L. Pasteur” din București. A publicat studii valoroase de sinteză asupra arhitecturii bizantine, precum și asupra bisericilor și mănăstirilor moldovenești.

·         1871 - Theodor Pallady, pictor roman.





·         1883 - Jaroslav Hasek, scriitor ceh (Brave soldat Schweik).
·         1886 - S-a născut la Ploiești Ştefan Bezdechi, filolog şi traducător; bogată activitate didactică la Universitatea din Cluj (1919-1951); asiduu traducător din autori greci şi latini; membru corespondent al Academiei Române (m.1958). A avut o  bogată activitate didactică la Universitatea din Cluj (1919-1951) si a fost membru corespondent al Academiei Române.  Clasicist de marcă, fin traducător din maii poeți epici și lirici ai clasicismului antic, din filosofii greci și latini, precum și din umaniști reprezentativi, el a contribuit masiv la cunoașterea literaturilor eline, latine și bizantine în România. A decedat la 25 martie 1958 la Cluj.

·         1888: S-a născut Gheorghe K. Constantinescu, medic veterinar şi zootehnician, creatorul şcolii româneşti de zootehnie si fondatorul organizat Institutului Naţional Zootehnic. În 1907, a absolvit Liceul „N. Bălcescu” din Brăila. În toamna aceluiaşi an, a intrat ca bursier la Şcoala Superioară de Medicină Veterinară din Bucureşti, pe care a absolvit-o în anul 1913, după susţinerea lucrării de diplomă cu subiectul „Cercetări asupra frecvenţei bacilului tuberculozei în laptele comercial din Bucureşti”, lucrare premiată de Consiliul profesoral. După susţinerea tezei, a fost numit Şef de lucrări la catedra de Anatomie, unde a funcţionat până în noiembrie 1914, când a plecat pentru un stagiu de practică la Bazargic. Aici l-a găsit războiul din 1916-1918, în timpul căruia a fost mobilizat ca şef al serviciului veterinar la Divizia 14. În februarie 1920, a fost trimis în Germania, cu bursă, pentru specializare în zootehnie. A obţinut titlul de Doctor în Medicina Veterinară cu distincţie, al Universităţii din Berlin. În acelaşi timp, a urmat cursurile teoretice şi practice ale Prof. Erwin Baur (Berlin) şi tot în această perioadă şi-a tipărit lucrarea „Ereditatea experimentală”- un studiu biologic de genetică aplicată la plante şi animale. După ce a studiat şi interpretat legile eredităţii ale lui Mendel, a ajuns la concluzia că fără cunoaşterea principiilor geneticii, nu se poate concepe o ştiinţă zootehnică avansată. Revenit în ţară, a fost numit profesor la catedra de Zootehnie a Facultăţii de Medicină Veterinară din Bucureşti, în urma concursului susţinut în anul 1923. A editat cursuri de zootehnie generală şi specială şi în final a scos un monumental tratat de zootehnie generală, tipărit în două volume, în 1931 şi 1938.  L-au atras  cu deosebire problemele de genetică, ştiinţă care era de dată recentă la vremea lui, dar care avea să devină cu timpul capitolul de preocupare centrală a ştiinţei zootehnice. Activitatea lui în cercetare se oglindeşte în numeroasele-i lucrări  apărute în publicaţii ştiinţifice din ţară şi străinătate. Ideea care l-a călăuzit de-a lungul întregii sale activităţi a fost „zootehnicizarea agriculturii”, dezvoltarea cu precădere a creşterii animalelor şi transformarea acestei preocupări în ramura de bază a sectorului agricol. Institutul Naţional Zootehnic (INZ), ctitoria sa principală, a fost construit în perioada 1926-1930 şi a funcţionat ulterior după planurile elaborate de Gh.K. Constantinescu. Pe lângă INZ, de numele său se leagă înfiinţarea diferitelor instituţii şi secţii zootehnice din ţară, prin care ştiinţa şi metodele zootehnice au pătruns treptat în lumea satelor. A organizat, pentru prima dată în România, reţeaua de centre pentru colectarea, transportul şi distribuirea laptelui şi derivatelor lactate în condiţii igienice, în jurul oraşelor şi în zonele industriale. A iniţiat demonstraţii practice pentru prepararea şi folosirea nutreţului murat în alimentaţia animalelor, apoi metoda însămânţărilor artificiale la animale si a  înfiinţat staţiuni pentru prepararea şi fermentarea diferitelor brânzeturi în vederea exportului, crescătorii speciale pentru înmulţirea păstrăvului în apele de munte şi a organizat asociaţii cinegetice pentru ocrotirea vânatului şi valorificarea acestuia în condiţii rentabile ş.a. Activitatea şi înfăptuirile  Prof. Gh.K. Constantinescu în prea scurta sa viaţă (a decedat la 18 iulie 1950),  îl aşează printre figurile de mare prestigiu ale acestui popor.

·         1904Wilhelm de Kooning, pictor american de origine olandeză (d. 1997)
·         1911 - S–a născut poetul Eugen Jebeleanu. Volume de poezii: Schituri cu soare, Poeme de pace şi de luptă, Cîntece împotriva morţii, "Harfa si Minotaurul". (m. 21 august 1991)

·         1912 - S-a născut scriitoarea Marta D.Rădulescu (m.1959).

·         1917Emma Beniuc, traducătoare româncă, soția poetului Mihai Beniuc

·         1919Glafkos Clerides, politician cipriot
·         1919:  S-a născut la Braila, poetul Mihu Dragomir (Mihail G. Dragomirescu); (m.9 aprilie 1964). Trăsătura dominantă a poeziilor sale este viziunea optimistă și patriotismul. Lirica sa, de esență romantic-revoluționară, îmbina atitudinea  militantă cu meditația filozofică.  S-a afirmat și ca autor de literatură științifică-fantastică și ca traducător. În 1952 ii este publicat volumul „Stelele păcii”, pentru care va primi Premiul de Stat clasa a III-a iar în 1955 la editura E.S.P.L.A vede lumina tiparului „Pe struna fulgerelor”, care conține poemul „Războiul” premiat cu Premiul de Stat clasa a II-a. Mihu Dragomir, șeful Secției de Poezie al revistei Viața Românească a fost exclus din Partidul Comunist Român pentru „activitate fascistă și antisovietică, fost informator de siguranță”

·         1925: S-a născut istoricul de origine română Eugen Weber, considerat unul dintre cei mai buni specialişti în istoria modernă franceză şi o autoritate în istoria europeană modernă; (m. 2007, la Los Angeles/SUA, unde se stabilise din 1954).

·         1926Nelly Merola, pictor de costume

·         1932: S-a născut la Bucuresti, graficianul Florin Pucă; (m. 23 februarie 1990). A fost un artist plastic, poet și actor român care a colaborat cu  mai multor scriitori, ale căror cărți le-a ilustrat, printre care pot fi numiți Gheorghe Pituț, Mircea Micu, Nichita Stănescu, Petre Stoica, Ion Băieșu, Modest Morariu, Leonid Dimov, Constantin Marafet, Mircea Ivănescu. A colaborat la realizarea unor filme de desene animate: Cale lungă (1976) (împreună cu regizorul Adrian Petringenaru). Film distins cu „Premiul ACIN” pentru grafică și cu „Diploma de Onoare” a Festivalului de la Salonic.  De asemenea a jucat in filmele „Mere roșii”(1976), „Toate pînzele sus” (serial TV, 1977) – ep. 1, 4- 5, „Iancu Jianu, haiducul” (1981).

·         1933 - S-a născut Freddy Scott, cântăreţ şi compozitor american.
·         1934 – S-a nascut actrița americană Shirley MacLaine. Este sora mai mare a altui mare actor american, Warren Beatty. De multe ori nominalizată la Premiile Oscar (câștigat în 1984 pentru filmul Vorbe de alint), la Premiile BAFTA și la Premiul Globul de Aur, a dobândit ultimele trofee în 1961 și 1963, pentru rolurile interpetate în Apartamentul și Irma cea dulce.
·         1937 - S-a născut scriitorul Iosif Lupulescu.

·         1938: S-a născut medicul Constantin Popa, fondator al primului Laborator de hemodinamică şi metabolism cerebral din România (1974), şi al primului Institut de boli cerebrovasculare (1995). A fost  membru titular al Academiei Române din 2003.

·         1939Alexei Rudeanu, prozator român

·         1942 – S-a nascut Barbra Streisand, actiţă, cântăreaţă, producătoare şi regizoare de film (“Hello, Dolly!”). Este laureată a 2 premii Oscar, 8 premii Grammy , 5 premii Emmy, un premiu Globul de Aur, un Special Tony Award, un premiu AFI, și câte un premiu Kennedy, și Peabody, și este una dintre cele 12 artiste care au reusit sa câștige premii Oscar, Emmy, Grammy și Tony , cel puțin unul din fiecare.
·         1943: Florin Medeleț, istoric, arheolog român (d. 2005). A făcut studiile universitare la Cluj si după ce a absolvit facultatea, din 1965 și până în 1991 a lucrat la Muzeul Banatului din Timișoara. Aici a fost muzeograf, muzeograf principal, șef de secție, director adjunct științific, și mai apoi director. Din 1991 a lucrat la Institutul român de tracologie. A scris peste 150 de articole și studii în arheologie în care a prezentat cercetările sale despre cetăți, necropole, așezări dacice dispuse în Banat și Transilvania.

·         1944 - S-a născut (Bernard St. Clair) Lee Clahoun Henderson, cântăreţ american (Hues Corporation).
·         1944 - S-a născut scriitorul Nemes László.

·         1944 - S-a născut Tony Visconti, producător american.
·         1945 - S-a născut Robert Knight, cântăreţ american.
·         1945:  Gheorghe Turcu, sculptor român, stabilit la MelbourneAustralia

·         1945Doug Clifford, toboșar și compozitor american (Creedence Clearwater Revival).
·         1947Roger D. Kornberg, chimist american, laureat Nobel
·         1947 - S-a născut Glen Cornick, basist britanic (Jethro Tull, Wild Turkey).
·         1947 - S-a născut Hubert Ann Kelly, vocalistă americană (Hues Corporation).
·         1948 - S-a născut Steve York, basist britanic (Graham Bond, East Of Eden, Manfred Mann Chapter 3, Vinegar Joe).
·         1949- Véronique Sanson, franceză cântăreaţă şi compozitoare.
·         1951 - S-a născut scriitoarea Mihaela Minulescu.

·         1952Jean-Paul Gaultier, designer francez de modă
·         1954 - S-a născut Jack Blades, basist şi vocalist american (Night Ranger).
·         1954 - S-a născut Captain Sensible (Ray Burnes), basist, chitarist şi vocalist britanic (The Damned, Softies, King).
·         1955Cristian Sorin Dumitrescu, politician român
·         1958 - S-a născut Boris Williams, baterist britanic (The Cure).
·         1960Marian Truță, scriitor român

·         1975Cristian Adomniței, politician român
·         1981Gualberto Campos, fotbalist venezuelean
·         1987Serdar Tașçı, fotbalist german


Decese

·         1342Papa Benedict al XII-lea (n. 1285)
·         1508 - Inceteaza din viata domnitorul muntean Radu cel Mare, in timpul caruia Macarie tipareste la manastirea Dealu, prima carte romaneasca, un Liturghier (1508).

·         1682 - A fost ars de viu în temniţa din Pustoozersk, regiunea Arhanghelsc, protopopul Avvakum şi alţi conducători al ritului vechi.
·         1731Daniel Defoe, scriitor englez (n. 1660)
·         1852Vasili Jukovski, poet rus (n. 1783)
·         1891Helmuth Carl Bernhard, conte von Moltke, feldmareșal (n. 1800)
·         1953 - A murit, în detenţie, în lagărul de la Sighetu Marmaţiei, Gheorghe Brătianu, istoric şi om politic, preşedinte al Partidului Naţional Liberal – Gh. Bratianu. (n. 1898). Gheorghe (George) I. Brătianu s-a născut la 21 ianuarie 1898 la Ruginoasa, jud. Iasi. Era fiul lui Ion (Ionel) I.C.Bratianu. În 1924 a devenit profesor universitar la catedra de istorie universală a Universitatii din Iasi, iar din 1940 a Universitatii din Bucuresti. În 1942  este ales membru titular al Academiei Romane, iar intre 1935-1947 îndeplinește funcția de director al Institutului de Istorie Universală din Iași   și apoi al Institutului de Istorie Universală „Nicolae Iorga” din Bucuresti   În anii ’30, a fost șeful unei fracțiuni dizidente a Partidului National Liberal, pe care o înființase. În  1947 a fost înlăturat de la catedra universitară și de la conducerea institutului de istorie, iar în septembrie i se fixează domiciliu forțat și i se interzic contactele externe. La 9 iunie 1948  – odată cu reorganizarea Academiei Romane – care a luat  numele de Academia R.P.R. – i se retrage calitatea de academician ca, dealtfel, altor 97 de personalități științifice și culturale românești. În noaptea de 7/8 mai 1950  este arestat de Securitatea comunista și întemnițat la inchisoarea Sighet, fără să fi fost judecat și condamnat. A  murit în închisoare, la vârsta de 55 de ani, în condiții încă neelucidate. Potrivit mărturiilor altor deținuți, se pare că s-a sinucis prin strangulare, neputând să mai suporte chinurile detențiunii. După alte surse, ar fi  fost bătut de un gardian până când  a murit.

·         1960Max von Laue, fizician german, laureat al Premiului Nobel (n. 1879)
·         1967 - Cosmonautul Vladimir Komarov isi pierde viata in misiune pe Soyuz 1, din cauza ca nu i s-a deschis parasuta.
·         1976: A decedat Aurel Decei, istoric şi orientalist; specialist în istoria Evului Mediu românesc (n. 15 aprilie 1905, Gura Râului, Sibiu ). Licentiat in Istorie si Limba romana la Cluj, doctor in istorie la Berlin. cu studii la Roma, Istanbul si Paris. A fost profesor la Academia Comerciala Cluj, apoi secretar de presa si consilier cultural al Legatiei romane in Turcia. A fost cercetator la Institutul de Turcologie din Istanbul, membru fondator si vicepresedinte al Societatii Internationale a Orientalistilor. A  militat împotriva abolirii monarhiei și contra instaurării regimului comunist. Eminent istoric specializat în istoria Orientului Apropiat, cu precădere în istoria civilizației otomane, Aurel Decei fusese numit în anul 1944 atașat de presă în cadrul Ambasadei României la Ankara. Rechemat în țară, după ce comunista Ana Pauker a devenit ministru de externe, în noiembrie 1947, el a ales să rămână în Turcia, unde datorită pregătirii sale excepționale (între altele cunoștea limbile arabă, persană și turcă), a fost angajat într-un post superior la Arhivele Naționale ale statului turc. Aurel Decei s-a implicat foarte serios și în activitățile politice și culturale ale exilului românesc, făcând parte dintre membrii de frunte ai Comitetului Național Român în Exil. Activitatea sa politică anticomunista a  atras atenția serviciilor secrete ale regimului comunist din România astfel incat numele lui Aurel Decei a fost trecut într-o circulară emisă în martie 1954 sub semnătura lui Alexandru Drăghici, adresată tuturor direcțiilor regionale ale Ministerului Afacerilor Interne, care includea un catalog al celor socotiți drept cei mai periculoși dintre romanii stabiliți în străinătate. Alături de alți români exilați, în dreptul numelui lui Aurel Decei era menționat, „în caz de identificare să fie reținut”. În „Cartea Neagră a Securității” (publicată în 1997), se arată că profesorul Aurel Decei a fost una dintre victimele securității și ale DIE. El a fost ademenit în Berlinul de Vest cu ajutorul lui George Kenayoglu, „om de afaceri” grec care lucra pentru DIE. Profesorul Decei a fost răpit de colonelul DIE Vasile Turcu, care poza ca șofer al lui Kenayoglu, și a fost arestat de colonelul Vasile Moiș, adjunct al DIE pentru emigrație, care a pozat ca ofițer STASI. In Berlinul de Est, Decei a fost preluat de securisti si adus in Romania pe 22 decembrie 1957, fiind detinut un timp in casele conspirative al Securitatii. Sustragerea arhivei Intr-un raport al Directiei I a DSS este descrisa operatiunea sustragerii unei parti a arhivei istoricului aflata in casa lui din Istanbul. Agentul de securitate „George” a mers la Istanbul, a patruns in casa istoricului si a furat o valiza cu manuscrise, rapoarte si alte documente. Pe baza unora dintre actele gasite la domiciliul lui Decei, acesta a fost acuzat de tradare de tara si condamnat la moarte. Ulterior, pedeapsa i-a fost comutata in munca silnica pe viata si apoi in 25 de ani de inchisoare. In 1964 a fost gratiat, odata cu toti detinutii politici. Dupa eliberare, a lucrat la Arhivele Statului si Institutul „Nicolae Iorga”.

·         1977: A murit la Cluj, Nagy István, scriitor maghiar din România, membru titular al Academiei Române din 1974; (n. 22 februarie 1904, Cluj). Ca studii avea numai patru clase elementare și o școală de ucenici tâmplari. În anii 1920 a lucrat la București și pe șantierele navale din Galați și Brăila. Încă din anul 1919 este implicat în mișcarea muncitorească, devenind membru al Partidului Comunist din România în anul 1931. A desfășurat o intensă activitate politică ilegală, fiind arestat și condamnat în mai multe rânduri. A fost deținut în închisorile de la Jilava, Doftana și Caracal. În această epocă și-a început și activitatea literară ca prozator și dramaturg. A debutat în anul 1930, fiind unul dintre colaboratorii permanenți ai revistei Korunk, condusă de către esteticianul și criticul literar Gaál Gábor. A scris romanul „Nepoții oltenilor” (1941), culegerea de schițe și povestiri „Dincolo de strada fericirii” și nuvela „Toate drepturile rezervate”. După preluarea puterii de către Partidul Comunist, István Nagy s-a situat în fruntea scriitorilor maghiari din România care au militat pentru crearea unui front unit al scriitorilor în jurul partidului, pentru o literatură socialistă. El a militat în scrierile sale pentru înfrățirea naționalității maghiare cu poporul român, pentru demascarea diversiunilor naționaliste și rasiste. După al doilea război mondial a fost redactor responsabil la revistele de limbă maghiară „Világosság” (1945) și „Igazság” (1946). Între anii 1950-1952 a fost rectorul Universității Bolyai din Cluj (cu limba de predare maghiară). În anul 1952 a fost suspendat ca membru de partid pe motivul că ar fi colaborat cu scriitorii populiști fasciști, dar după doi ani a fost reabilitat. În anul 1955 a fost ales ca membru corespondent al Academiei Române, apoi în anul 1974 a devenit membru titular, discursul său de recepție având titlul: „Despre principalele momente ale carierei mele scriitoricești”. Pentru opera sa literară a fost distins cu Premiul de Stat. Pe lângă activitatea literară a desfășurat și o intensă activitate politică. A fost ales ca deputat în Marea Adunare Națională.

·         1980 - A murit scriitorul Alejo Carpentier, întemeietorul literaturii latino–americane moderne. (“Împărăţia acestei lumi”, “Recurs la metodă”, “Harpa şi umbra”) (n. 26 decembrie 1904)
·         1986 – A murit Wallis Simpson soția americană a regelui Eduard al VIII-lea al Regatului Unit (n.1896). Prințul Edward, Duce de Windsor, a fost cel de-al treilea sot al sau si a renuntat la tron pentru a se căsători cu ea.
·         1995Gilda Marinescu, actriță româncă (n. 1933)


·         1996 - A murit poetul si prozatorul Mircea Ciobanu (poezie: “Patimile”, “Vantul Ahab”, “Viata lumii”; proza: “Martorii”, “Cartea Fiilor”; interviuri cu regele Mihai I) (n. 13.05.1940).

·         1998 - A incetat din viata, la Albuquerque (SUA), Pal Jones, unul dintre conducatorii miscarii anticomuniste din 1956, din Ungaria (n. 1922, la Budapesta). 
·         2004Estée Lauder, fondatoarea companiei de cosmetice Estée Lauder Companies (n.1906)
·         2005Ezer Weizman, politician israelian (n. 1924)
·         2008: A murit  Cezar Ivănescu, poet român (n. 1941). Cezar Ivanescu a facut greva foamei in anii ’60, ca student în Iași, al Facultății de Filologie în semn de protest pentru ca a fost exmatriculat din facultate și exclus din Cenaclul Facultății de Filologie, pentru că a citit câteva poeme cumplite, anticomuniste și antisistem. A mai făcut greva foamei în 1983 în redacția revistei Luceafărul în semn de protest împotriva cenzurii comuniste care-i pregătea pentru a fi topită cartea de poeme Doina. A făcut din nou, 7 zile greva foamei în 1986, până când a fost spitalizat în stare critică la Spitalul de Urgență Floresca din București, în pragul morții, avînd o greutate de doar 45 kg, în semn de protest împotriva autorităților comuniste care i-au interzis „Cenaclul Numele Poetului”.  La 14 iunie 1990 este victima mineriadei.  În urma agresiunilor extrem de dure, fizice și psihice suferite își revine greu după o lungă boală. A făcut greva foamei și în 5 ianuarie 1990 în semn de protest pentru faptul că Mircea Dinescu, președintele Uniunii Scriitorilor, i-a desfăcut contractul de muncă. O altă agresiune îndreptată împotriva poetului a avut loc pe 3 ianuarie 2006. Cezar Ivănescu a fost atacat cu violență chiar în fața casei sale, în plină zi, de trei indivizi bine făcuți și umplut de sânge, tăindu-i-se o mică borsetă pe care o purta la piept. A scăpat cu viață fugind în bulevardul Dacia și luând un taxi. Ulterior a venit și un echipaj al Poliției care a constatat urmările agresiunii. Cezar Ivănescu a depus apoi o reclamație la Poliție și și-a exprimat dorința ca acest caz să nu fie mediatizat, întrucât nu dorea ca imaginea sa – cu urmele fizice ale acestei grave agresiuni – să devină publică.


·         2008 - A încetat din viaţă artistul plastic Marcel Chirnoagă. Marcel Chirnoagă (n. 17 august 1930, Bușteni, județul Prahova – d. 23 aprilie 2008) a fost un artist plastic român complet, absolvent al Facultății de matematică și fizică din București, 1952, urmând simultan și studii liberale de artă, membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România din 1953. Artistul Marcel Chirnoagă a realizat, de-a lungul vieții sale, peste 3.000 de lucrări, excelând în desene, gravuri, picturi și sculpturi, fiind în același timp și autorul celei mai importante opere românești de la sfârșitul secolului al 20-lea, ciclul de gravuri „Apocalipsa„.





Sărbători

·         În calendarul ortodox: Sfinți români: Sf Ier Ilie Iorest, Simion Ștefan, Sava Brancovici – mitropoliții Transilvaniei; Sf Ier Iosif Mărturisitorul din Maramureș; Sf Mc Pasicrat și Valentin; Sf Cuv Elisabeta
·         În calendarul romano-catolic:  Sf. Fidel din Sigmaringen, preot, martir
·         În calendarul greco-catolic:  Sf. Elisabeta Taumaturga, cuvioasă; Sf. Sava Gotul, martir († secolul al IV-lea)
  • Ziua Mondială a Protecției Animalelor de Laborator
  • Armenia -- Ziua victimelor genocidului religios din anul 1915






RELIGIE ORTODOXĂ 24 Aprilie

Sfinți români
+) Sf Ier Ilie Iorest, Simion Ștefan, Sava Brancovici – mitropoliții Transilvaniei; Sf Ier Iosif Mărturisitorul din Maramureș; Sf Mc Pasicrat și Valentin; Sf Cuv Elisabeta




Biserica noastră cinsteşte astăzi pe:
Sfintii Ierarhi Marturisitori Ilie Iorest, Sava Brancovici si Iosif sunt cinstiti atat pentru faptul ca au aparat invatatura ortodoxa in fata influentelor calvine, cat si pentru ca au intarit unitatea romanilor in jurul dreptei credinte.
Sfantul Ierarh Ilie Iorest a fost mitropolitul Ardealului intre anii 1640 si 1643. S-a nascut in Tara Ardealului, in jurul anului 1600, intr-un sat din Transilvania, din parinti drept-credinciosi. Din copilarie a intrat in obstea Manastirii Putna din Moldova unde a invatat caligrafia si tehnica pictarii icoanelor. Atat pentru invatatura lui aleasa, cat si pentru viata lui imbunatatita, Dumnezeu a randuit sa fie ales in scaunul de mitropolit al Ardealului. Potrivit traditiei, a fost hirotonit intru arhiereu la Targoviste. De aici s-a intors fiind inslatat in scaunul mitropolitan din Alba Iulia.
Principele de atunci Gheorghe Rakoczi i-a impus indatorirea de a difuza un catehism calvin printre romani. Pentru ca refuzat acest lucru, mitropolitul a fost trimis in inchisoare, unde a stat vreme de noua luni. Dupa eliberare a plecat la Manastirea Putna, unde a si trecut la Domnul.

VIAŢA ŞI NEVOINŢELE MITROPOLITULUI SIMION ȘTEFAN

Viaţa sfântă a mitropolitului Simion Ştefan.

Trebuie să recunosc că, deşi s-au scos la Arhiepiscopia din Alba Iulia ediţiile critice ale celor două lucrări monumentale ce le datorăm Mitropolitului Simion Ştefan - Noul Testament şi Psaltirea -, nu mi-a venit mie gândul de a iniţia procedura îndătinată de canonizare a vrednicului Vlădică. Ea mi-a fost sugerată de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel. În acest context, simpozionul anual care se desfăşoară în ajunul “Sfinţilor Ardeleni” la Alba Iulia a avut în atenţie personalitatea Mitropolitului Simion Ştefan.

Nu ştiu dacă Mitropolitul Simion Ştefan a citit Dogmatica Sfântului Ioan Damaschin, dar, din felul în care se raportează la textul Scripturilor, se vede că a gândit ca şi el. Considera ca şi acela că lecturarea Noului Testament pentru slujitorii Bisericii şi pentru credincioşi este o preocupare duhovnicească de primă importanţă. Vlădicul Simion Ştefan îl atenţiona pe principele Gheorghe Rákoczi că trebuie “să poarte grijă de aceasta, cum să aibă oamenii de supt biruinţa lui mâncare şi băutură sufletească”, aducându-i aminte de cuvintele Mântuitorului de la Matei 4, 4, argumentându-i faptul “că omul creştin, din cuvântul lui Dumnezeu neputrezătoriu se naşte din nou”.

Şi, inspirându-se din râvna pentru Scripturi a înaintaşilor, s-a străduit “să mărească slava lui Dumnezeu şi să vestească cuvântul lui Dumnezeu în ţara lui în toate limbile”, chiar dacă acest lucru a fost cu cheltuială şi a fost nevoit să trimită “cărturari în ţări străine, să înveţe cu de-adinsul cuvântul lui Dumnezău din scriptură jidovească şi grecească”. Chiar dacă aceste laude sunt de circumstanţă, ele ne pun la curent cu faptul că traducerea Noului Testament a presupus o preocupare foarte serioasă. De fapt, nu se poate presupune că Mitropolitul Simion Ştefan a cultivat un servilism extrem, dimpotrivă. În predoslovia către “Măria sa, craiul Ardealului”, scrie: “Că n-au făcut Dumnezău oamenii pentru craiu, ce au ales Dumnezău şi au rânduit craii şi domnii pentru oameni, ca să-i socotească şi să-i păzească”.

Simion Ştefan, din iubire faţă de Hristos, le pune la îndemână românilor cuvântul Mântuitorului: “Iar noao creştinilor, evangheliia ni-e veaste bună care sau prorocii şi apostolii, despre descumpărarea neamului omenesc şi de întrămarea dereptăţii şi vieţiei de veac pren Hristos, au vestit lumii. Şi iaste a doao parte a învăţăturii cereşti, carea făgăduiaşte ertăciunea păcatelor pocăiţilor şi credincioşilor în Hristos” .

Om al rugăciunii.

În predoslovia cărţii sunt exprimate câteva gânduri, poate inspirate din Sfântul Vasile cel Mare: “Cartea Psaltirii cuprinde toate lucrurile care-s de folos; lucrurile venitoare le proroceaşte, iar vieţile sfinţilor cele trecute le pomeaneşte; viilor le rânduiaşte leage şi le tocmeşte obiceaiu şi easte vistiarul a toate învăţăturile bune, varecarele-s de lipsa spăşeniei omului. Că ranele ceale de demult ale inimilor le vindecă, şi celor noao încă le dă leac; beteagii vrăciuiaşte-i, pre cei sănătoşi ţine-i şi-i păzeşte; şi scârba o domoleaşte, slăbiciunea inimilor noastre o întăreaşte; şi gândurile noastre le îndreptează, ca să fie pre voia lui Dumnezău”.

Referitor la sfinţii noştri înaintaşi şi la viaţa lor duhovnicească, ne relatează Ioanichie Bălan că Părintele Paisie Olaru făcea următoarea remarcă: “…părinţii noştri citeau zilnic Psaltirea, ca o rugăciune permanentă. Ba unii o ştiau pe de rost, şi o spuneau în şoaptă la muncă sau mergând pe cale. Puţini dintre credincioşii de azi mai ştiu doar psalmul 50. Este păcat că noi nu cunoaştem puterea Psaltirii, frumuseţea duhovnicească a psalmilor. Cândva, o rosteau în ison sau o cântau imitând pe sfinţii îngeri”. Cred că Mitropolitul Simion Ştefan, tâlcuitorul şi tipăritorul Psaltirii, se încadra între aceşti părinţi iubitori ai rugăciunii.

Susţinătorul unităţii spiritualităţii româneşti printr-o limbă comună.

Mitropolitul Simion Ştefan dorea ca prin traducerea Noului Testament să le pună la îndemână românilor ortodocşi, de pe toate plaiurile, cuvântul lui Dumnezeu, într-o limbă pe care să o înţeleagă toţi. Dorea să creeze o limbă scripturistică unitară, care să-i adune pe români: “Aceasta încă vă rugăm să luaţi aminte că rumânii nu grăiescu în toate ţările într-un chip, încă nici într-o ţară toţi într-un chip… Bine ştim că cuvintele trebue să fie ca banii, că banii aceia sânt buni carii îmblă în toate ţările, aşia şi cuvintele acelea sânt bune carele le înţeleg toţi; noi drept aceaia ne-am silit den cât am putut, să izvodim aşia cum să înţeleagă toţi, iar de nu vor înţelege toţi, nu-i de vina noastră, ce-i de vina celuia ce-au răsfirat rumânii printr-alte ţări, de şi-au mestecat cuvintele cu alte limbi, de nu grăiesc toţi într-un chip”.

Mitropolitul Andrei Şaguna subliniază lucrarea de pionierat a lui Simion Ştefan, în ceea ce priveşte crearea unei limbi scripturistice pentru Poporul Român: “Limba Bibliei pentru un popor numai o dată se poate face; dacă s-au învins piedica cea mare a traducerii credincioase şi înţelese şi dacă poporul au primit limba aceia aşa-zicând în însăşi fiinţa sa; atunci următorii n-au de a mai face alta, ci numai a o reînnoi şi îndrepta aşa după cum o ar fi reînnoit şi îndreptat traducătorul cel dintâiu al limbii de ar fi trăit până în veacurile lor. Lauda cea netrecătoare a unui astfeliu de lucru se cuvine arhiepiscopului şi mitropolitului nostru din Bălgrad, Simion Ştefan care la anul 1648 au tradus şi tipărit întâia dată în limba noastră Testamentul cel nou. Limba acestei cărţi nu e făcută, ci luată chiar din gura poporului şi aşa traducătorul nu e decât un răsunet nu numai al limbei, ci şi al simţirei şi peste tot al chipului cugetării poporului. Cu tot dreptul dară se pot numi aceste ediţii cea dintâiu Biblie nu a românilor din Ardeal ori din Ţara Românească ori de aiurea, ci cea dintâiu Biblie a poporului român întreg, cel dintâiu glas obştesc, cu care se roagă acesta Părintelui din ceriuri”.

Rămâne peste veacuri, Mitropolitul nostru de la Bălgrad, modelul misionarului care luptă pentru cauza unităţii ortodoxe şi româneşti, folosindu-se de cartea duhovnicească.

Slujitor devotat al Bisericii Ortodoxe şi al Neamului.

În vremurile grele, când noi, românii transilvăneni, nu aveam nici voievozi, nici nobili din neamul nostru, îi aveam pe mitropoliţii de la Bălgrad. Ei ne-au fost şi păstori, şi îndrumători, şi învăţători, şi mângâietori. Ei nu ne-au părăsit niciodată. Ei s-au născut dintre noi, au crescut şi au trăit împreună cu noi, au gustat dimpreună cu noi bucuriile şi necazurile. Un asemenea mitropolit a fost Simion Ştefan. A avut nevoie de mult tact şi diplomaţie pentru a eluda cele 15 condiţii draconice care, de la instalare, i le impuseseră stăpânii calvini pentru a-i calviniza pe români. Geleji, superintendentul calvin, îl avea de partea lui pe principele Gheorghe Rákoczi şi toată puterea seculară. Simion Ştefan îl avea de partea lui pe Bunul Dumnezeu şi pe poporul oropsit care mărturisea credinţa ortodoxă. Din nefericire, consemnări scrise legate de lupta şi zbuciumul său sunt puţine.

Părintele academician Mircea Păcurariu trage, referitor la viaţa lui Simion Ştefan, următoarea concluzie: “Cei 13 ani de păstorire a Mitropolitului Simion Ştefan (1643-1656) au fost ani de necontenite zbuciumări şi lupte pentru apărarea credinţei strămoşeşti în faţa multor încercări de înstrăinare. Deşi era conducătorul unei Biserici tolerate, încătuşat de atâtea condiţii, urmărit şi umilit în propria sa ţară, Mitropolitul Simion Ştefan, cu mijloacele care i-au stat la îndemână, cu dârzenia şi abilitatea lui, la care se adaugă credinţa puternică a păstoriţilor săi, a ştiut să treacă peste orice obstacole, lăsând culturii româneşti acel dar nepreţuit care este Noul Testament din 1648”.

Noi credem că Mitropolitul Simion Ştefan, chiar dacă relatările scrise sunt puţine, a dus o viaţă sfântă, mărturisindu-l pe Hristos şi conducându-şi turma spre mântuire.

(Articol apărut sub semnătura Înaltpreasfinţitului Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului şi publicat în “Ziarul Lumina” din data de 22 iulie 2011)

Sfantul Ierarh Sava Brancovici s-a nascut in Transilvania dintr-o familie de sarbi stabilita in partile Aradului, insa o buna perioada a vietii sale a locuit in Tara Romaneasca. La Targoviste a fost calugarit sub numele de Sava. A fost ales mitropolit al Transilvaniei in anul 1656, pastorind vreme de douzecisipatru de ani insa, tot intr-o perioada in care la conducere se aflau principii calvini. In 1680, mitropolitul Sava Brancovici a fost arestat si trimis in temnita. Nu se stie data exacta cand a trecut la cele vesnice.
Sfantul Ierarh Iosif Marturisitorul din Maramuresa fost hirotonit de catre mitropolitul Dosoftei al Moldovei pe cand acesta era exilat la Jolkiev, in Polonia. Sfantul Iosif Marturisitorul s-a impotrivit incercarilor de atragere a romanilor la Biserica Romano-Catolica, fapt pentru care a fost aruncat in inchisoare. Nu se stie cu exactitate perioada cat a stat in inchisoare. Fiind eliberat a incercat sa-si reocupe scaunul episcopal, dar fara sa reuseasca. Sfantul Ierarh Iosif Marturisitorul a murit in jurul anului 1711.
La 21 octombrie 1955, Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane i-a canonizat pe Sfintii Ierarhi Marturisitori Ilie Iorest, Sava Brancovici si Iosif din Maramures, stabilind ziua de praznuire la 24 aprilie.

         La 24 aprilie, se sărbătorea în cetatea Durostor (Silistra), din provincia romană Moesia Inferior, local, pătimirea celor doi fraţi sfinţi mucenici, Pasicrat şi Valentin. După cum aflăm din Sinaxarul Bisericii din Constantinopol, aceşti doi fraţi erau ostaşi creştini din legiunea armatei romane la Dunăre, cu sediul la Durostor, sub comanda lui Avsolan, căpetenia acelui loc, în timpul împăraţilor Diocleţian şi Maximian Galeriu.
         Văzând aceşti doi fraţi că păgânii se închină la pietre neînsufleţite, s-au aprins de râvnă pentru adevăratul Dumnezeu şi au mărturisit cu îndrăzneală că Hristos este adevăratul Dumnezeu, iar idolii sunt materie neînsufleţită. De aceea, în 298 ei au fost arestaţi şi au fost duşi la comandantul legiunii, care le-a arătat statuia zeului Apollo şi le-a cerut să-i aducă jertfă. Pasicrat, apropiindu-se, l-a scuipat în faţă zicând „Astfel de cinstire se cuvine zeului acestuia”. Pentru aceasta păgânii l-au legat cu lanţuri de fier şi l-au dus la închisoare. Astfel fiind întemniţat, de el s-a apropiat fratele său, Valentin, care, puţin mai înainte, de teamă, voia să jertfească zeului, tăgăduind pe Hristos, şi scăpând astfel de chinuri. Pasicrat văzându-l, l-a respins, spunându-i că este nevrednic de rudenia cu el.
         Fiind cercetat din nou, Valentin l-a mărturisit de această dată pe Hristos, ca şi fratele său, iar în urma acestei mărturisiri a fost condamnat la moarte, prin tăierea capului, împreună cu fratele său. Astfel, pe când slujitorii îi duceau afară din cetate, pentru a împlini uciderea, mama acestor bravi mucenici îi însoţea, încurajându-i să fie fără de frică, şi să fie gata să sufere moartea pentru Domnul Hristos. Ajungând la locul stabilit, celor doi fraţi li s-au tăiat capetele, astfel că la vârste fragede, Pasicrat având 22 de ani, iar Valentin 30, s-au învrednicit a fi primiţi de Domnul în rândurile sfinţilor Săi. Apoi, mama lor a luat trupurile celor doi sfinţi mucenici şi le-a înmormântat cu cinste, după rânduielile creştineşti, slăvind pe Dumnezeu, Cel ce i-a binecuvântat cei doi fii cu moarte mucenicească.

Sf Cuv Elisabeta
Viaţa Sfântei Cuvioase Elisabeta
Cuvioasa Elisabeta a fost aleasă din pântecele maicii sale la slujba lui Hristos Dumnezeu. Vestea naşterii sale s-a făcut prin dumnezeiască descoperire maicii ei, mai înainte înştiinţând-o că prunca ce se va naşte dintr-însa va fi vas ales al Sfântului Duh. Deci, din copilărie s-a dat la slujba lui Dumnezeu şi s-a făcut mireasă lui Hristos, Mirele Cel fără de moarte; şi slujea în rânduiala îngerească, în ceata de fecioare, adică de călugăriţe, obosindu-şi trupul cu post şi osteneli. Şi a luat dar de a tămădui bolile, nu numai pe cele trupeşti, ci şi pe cele sufleteşti. Cu rugăciunea tămăduia toate bolile trupeşti, iar cu cuvintele şi cu sfaturile de Dumnezeu insuflate, vindeca sufletele omeneşti, povăţuindu-le spre pocăinţă şi spre toată fapta bună.
    Îmbrăcămintea ei era numai o haină de păr aspră şi degera trupul ei de frig; însă duhul ei ardea totdeauna cu văpaia dragostei dumnezeieşti. Şi fiind pusă egumenă surorilor, a arătat mare silinţă, îngrijind de mântuirea acelora. Înfrânarea ei era fără de măsură, căci mulţi ani a petrecut nemâncând pâine, ci hrănindu-se numai cu verdeţuri şi cu legume, iar untdelemn şi vin n-a gustat niciodată în toată vremea vieţii sale. De multe ori petrecea în post câte patruzeci de zile, ca Marele Moise, negustând nimic. Trei ani, urmând sme­reniei vameşului, nu şi-a ridicat ochii cei trupeşti spre cer; iar cu cei sufleteşti totdeauna privea spre Dumnezeu, Care este întru cei de sus, şi pe Acela pe scaun înalt şi preaînălţat, înconjurat de Serafimi, prin dumnezeiasca gândire ca prin oglindă îl vedea şi nu-şi lipea mintea de cele pământeşti. Iar când, după obicei, înălţa rugăciunile cele de miezul nopţii în singurătate, era strălucită şi luminată de sus cu lumină cerească.
    Incă a fost şi făcătoare de minuni. Pe un balaur cumplit 1-a omorât cu rugăciunea, pe o femeie, căreia de mulţi ani îi curgea sânge, a tămăduit-o; duhuri necurate a gonit din oameni şi multe alte minuni a făcut, nu numai în viaţă, ci şi după moarte. Iar după fericitul ei sfârşit, mormântul ei făcea minuni, dând tămăduiri bolnavilor; căci până şi prin praful cel luat de pe moaştele ei dăruia vedere orbilor, ca să se slăvească pentru dânsa Hristos, Dumnezeul nostru, Cel preamărit întru sfinţii Săi. Amin.



ARTE 24 Aprilie


INVITAȚIE LA OPERĂ 24 Aprilie


L' ORFEO "Favola in Musica" Claudio Monteverdi | FULL OPERA | SV 318



INVITAȚIE LA BALET 24 Aprilie


Tchaikovsky - The Swan Lake / Le Lac des cygnes (Century’s recording : G.Rozhdestvensky)




MUZICĂ 24 Aprilie

Freddy Scott, cântăreţ şi compozitor american
Freddie Scott - Hey Girl (Stereo):





(Bernard St. Clair) Lee Clahoun Henderson, cântăreţ american (Hues Corporation)
The Hues Corporation - Rock the Boat: 




Robert Knight, cântăreţ american
.




Glen Cornick, basist britanic (Jethro Tull, Wild Turkey)
Jethro Tull




Hubert Ann Kelly, vocalistă americană (Hues Corporation)
Hues Corporation - Rock The Boat (Oficial Video Music): .




Doug Clifford – Creadence Clearwater Revival




Steve York, basist britanic (Graham Bond, East Of Eden, Manfred Mann Chapter 3, Vinegar Joe)







Veronique Sanson




Jack Blades, basist şi vocalist american (Night Ranger)




Captain Sensible (Ray Burnes), basist, chitarist şi vocalist britanic (The Damned, Softies, King)
Captain Sensible 



Boris Williams, baterist britanic (The Cure)
The Cure - 


ÎNREGISTRĂRI NOI: 

Vocalise: Classical Music for Bassoon and Piano


GREATEST WALTZES OF ALL TIME Selección de Cecil Gonzalez


Saxophone Cover Popular Songs 2018 - Best Instrumental Saxophone Covers 2018




POEZIE 24 Aprilie

Eugen Jebeleanu
Biografie Eugen Jebeleanu

Eugen Jebeleanu (n. 24 aprilie 1911, Câmpina - d. 21 august 1991, Bucureşti), academician, poet, publicist şi traducător român. A absolvit liceul la Braşov şi Facultatea de Drept la Bucureşti. A debutat în 1927 cu poezii la revista "Viaţa literară", condusă de I. Valerian. În anii '30, a lucrat ca jurnalist în presa bucureşteană de stânga. Poet ermetic în perioada interbelică, realist socialist în perioada proletcultistă. Voce profund originală în literatura română, devine cunoscut pe plan internaţional odată cu aparitia volumului "Surâsul Hiroshimei", poem tradus în numeroase limbi, recitat ori cântat şi acum în amfiteatrele din America Latină şi Europa. Laureat al premiului de poezie "Etna Taormina" din Italia (1971) şi al premiului Herder din Austria (1973). Membru corespondent al Academiei Române în 1955, membru titular din 1974. Poemele sale continuă să fie traduse şi publicate, mai ales în SUA şi America Latină.

Eugen Jebeleanu a fost şi un pescar amator pasionat.

Volume de poezii

Schituri cu soare, 1929 
Inimi sub săbii, 1934 
Ceea ce nu se uită 1945 
Scutul pãcii 
Poeme de pace şi de luptă 
Cîntecele pădurii tinere 
Surîsul Hiroshimei, 1958 
Cîntece împotriva morţii 1963 
Elegie pentru floarea seceratã - (soţiei sale, graficiana Florica Cordescu) 1967 
Hanibal, 1973 
"Harfa si Minotaurul" , 1977 
"Arma secretă", 1980 
"Deasupra zilei, 1981 
"Poezii, 1989 

Tu esti ca pasarea aceea
Tu esti ca pasarea aceea,
care, candva,-ntr-o zi de vara,
cand ploaia se lasa din ceruri
parca plutind, atat de rara,
zbura de-afara in odaia
in care stam si, fara veste,
in timp ce, albastrie, ploaia
se prelingea lin pe ferestre,
mi se opri pe umeri, mica,
si ma-ntreba din ochi: - Tu esti ?
si, nemaiasteptand raspunsul,
sclipind, pieri pe veci.
Tu esti...

Si viata
Si viata care merge inainte
si fǎrǎ tine, si fǎrǎ tine, si fǎrǎ tine
triumfǎtoare viatǎ pe ruine,
pe oase si pe pǎrul tǎu de lunǎ,
pe ceea ce a fost si nu e,
pe ceea ce coboarǎ, pe ce suie,
pe ceea ce nici nu stim dacǎ e,
pe ceea ce nici nu stim dacǎ a fost,
si cu ce rost, si cu ce rost, si cu ce rost,
pe ceea ce ai vrea sǎ intorci si nu se poate,
pe ceea ce-i aproape si-i departe,
pe ceea ce desparte

Confesiune

Te înteleg mai bine decât multi,
caci am trait aceeasi vreme:
stiu jalea pasilor desculti,
odaia gheata, usa care geme

si bucuria de-a simti aripi
crescându-mi lungi, de azurii cerneluri
si grija de-a putea sa înfiripi
o masa înghetata, de mezeluri…

si spaimele de mic copil, bolind
de nervi, si cerul plin de stele
si stelaria de paduchi foind
si-acel razboi si chinurile-acele,

castanele salbatece din pâini,
si paiele cu ele amestecate,
si-acele urlete de câini
murind de foame-n strazile-nghetate,

si soba rece, astru de granit,
sclipind cu dusmanie,
spunându-mi: - Este ger cumplit?
Si ce o sa mai fie!…

Fitilul ars al lampii fara gaz,
si lectia ramasa nesfârsita,
si geamu-n zori sticlind de-un alb atlaz
întins de mâna iernii aburita

si palma data de un profesor
pe fata mea slabita, nespalata
din pricina ca nu era usor
s-avem sapun, decât doar câteodata.

Te înteleg mai bine decât multi,
caci am trait aceeasi vreme:
stiu jalea pasilor desculti,
odaia gheata, usa care geme
 



Mihu Dragomir
Mihu Dragomir – Biografie
Nastere: 1919
Deces: 1964
Mihu Dragomir a fost un poet roman.
Pe numele sau adevarat Mihail C. Dragomirescu, s-a nascut in Braila la 24 aprilie 1919, intr-o familie de invatatori.
Urmeaza cursurile Academiei Comerciale din Bucuresti, dar este preocupat de timpuriu de miscarea literara a epocii, pe care o sustine prin colaborari intense. Numele sau este gasit in revista „Cadran", revista a studentilor fiintand inca din 1931 in Bucuresti, este redactor la revista „ Viata si suflet", conduce revista „Flamuri" (1937). Debutul in poezie este marcat, sub pseudonimul Misu Const. Dragomirescu, intr-o revista din orasul natal, in 1936.
Colaboreaza de asemenea la revista „Orizont" condusa de Sasa Pana (1944), la „Revista literara" (1947). Publica la „Viata Romaneasca", apoi lucreaza ca redactor sefia revistele „ Tanarul scriitor" si „Luceafarul", functie care ii inlesneste sustinerea multor scriitori in plina formare. in anul 1952, primeste Premiul de Stat pentru Poezie (clasa a IH-a) datorita volumului Stelele pacii, iar in 1954, poemul Razboiul ii este de asemenea rasplatit cu acelasi premiu, clasa a II-a. Realizeaza reportaje, schite cu caracter memorialistic despre razboi, proza de anticipatie, povestiri pentru copii; traduce din limbile engleza, rusa, chineza. Moare in Bucuresti, la 9 aprilie 1964.
Daca volumul de debut din 1936 (Ganduri prafuite) ti cel de-al doilea raman fara ecou, urmatoarele volume ni-l vor arata pe poet ancorat in realitatea sociala si platind tribut comenzii acesteia. Adevaratul poet ni se va dezvalui abia dupa 1961, odata cu volumul Stelele asteapta pamantul, si mai ales in poeziile publicate postum.
Din acestea poetul ni se ilustreaza ca un romantic prin excelenta, vizand deopotriva sublimul si monumentalul, dar si implinirea prin dragoste, lirica de rezistenta a sa. Descins din lumea lui Panait Istrati si a Chirei Chiralina, poetul va fi un evocator al acestui spatiu privilegiat in literatura noastra, marcand cea de-a doua zona de rezistenta a liricii sale.
Volume de versuri:
Ganduri prafuite, Braila, 1936;
Ruga de ateu, Braila, 1938;
Stelele pacii, Bucuresti, E.S.P.L.A., 1952;
Razboiul, poem, Bucuresti, Editura Tineretului, 1954;
Pe struna fulgerelor, Bucuresti, E.S.P.L.A., 1955;
Oda pamantului meu, Bucuresti, Editura Tineretului, 1957;
Intoarcerea armelor, Bucuresti, Editura Tineretului, 1959;
Povestile baltii, Bucuresti, Editura Tineretului, 1959;
Stelele asteapta pamantul, Bucuresti, E.P.L., 1961;
La inceput a fost sfarsitul, Bucuresti, E.P.L., 1962;
Poezii, Editura Tineretului, 1963;
Inelul lui Saturn, Bucuresti, Editura Tineretului, 1964;
Sarpele fantastic, Bucuresti, E.P.L., 1965;
Minutar peste netimp, editie de Chira Dragomir, prefata de Aurel Martin, Bucuresti, Editura Minerva, 1974.
Sarpele fantastic a aparut postum in volumul caruia i-a dat numele, Bucuresti, E.P.L., 1965.
Lebedele de zapada (L) a fost publicata in volumul Minutar peste netimp, versuri inedite, editie de Chira Dragomir, Bucuresti, Editura Minerva, 1974, in ciclul Lebedele de zapada, 1939-1941.

Tu

Numai cât te gândesc,
si sângele danseaza în jurul inimii,
numai cât te aud,
si sângele se resfira ca o harfa.
Poate nu stii, poate n-ai sa stii,
dar mersul tau e-un alfabet copilaresc,
si numai cu el îmi scriu poemele,
sub recele pojar al stelelor.
Numai cât surâzi,
si dezleg alchimiile,
numai cât te gândesc,
si-aud în lacul nelinistit al inimii
un fosnet : se desprimavareaza.
 

Noapte banala

Bausem prea mult în noaptea - aceea...

Era ora când totul ti se pare posibil,
chiar si invierea din morti,
chiar si schimbarea amintirilor palite.
In mine se deschideau si se-nchideau intr-una porti,
scartiind intre renuntari si ispite.

Era ora când totul ti se pare simplu si posibil,
când crezi ca un singur cuvant
spulbera toate argumentele si nehotararile celorlalti,
si totul iti apare clar si categoric,
ca intr-o opera desavarsita de arta.

Ce opera de arta
poate fi mai desavarsita decât dragostea?
Ce om n-a incercat sa faca din ea opera vietii lui?

Am spus si eu vorbe mari despre dragoste,
m-am simtit si eu pur, vorbind despre dragoste,
am suferit uneori nebarbateste
- crezand, instinctiv, ca lipsa de demnitate
este ultimul atu în acest joc necrutator.-
Exista destule grilajuri
de care mi-am rezemat fruntea infierbantata,
incercand sa-mi dau seama
daca iubesc cu adevarat sau sunt numai ridicol
Exista pe undeva si un cavou, unde am intrat
- în respectul legilor tenebroase ale romantismului,
jurandu-mi iubirea
în cadrul necesar al vesniciei.
Exista prin cartile mele si ale altora,
o puzderie de flori presate,
versuri mazgalite în tren,
scrisori cu vorbe calcate în picioare,
fotografii la minut,
bilete de cinema
si note de plata de prin crasme periferice,
pastrate ca un fel de invitatie la nunta,
tot arsenalul pueril adunat intr-un sfert de veac
de maturitate, minciuni si sperante.

Am fost totdeauna desuet si prapastios,
continuam sa-mi caut Marea Iubire
chiar când îi simteam sarutarea,
tacera îmi parea o catastrofa,
si-mi ucideam iubirea, cautand-o strofa cu strofa.

Bausem prea mult în noaptea aceea
si rastimpul ultimei luni îmi aparea lung ca moartea.
O luna - fara vinul catifelat al mainilor ei.
O luna - fara boltile innoptate ale ochilor ei,
O luna - acoperiti de tarana despartirii.
O luna - de când nu mai stiam nici noi de ce ne despartisem.

Poate în mine nu era decât disperata indoiala
de a nu fi ingropat un trup inca viu.
Dar nu: stiam ca totul mi-e în putinta,
si numai sunetul glasului meu
va destrama distanta dintre moarte si viata.

daca ar fi cunoscut telefonul,
romantismul n-ar mai fi cunoscut poezia indepartarii.
Dar eu il aveam, alaturi, semn negru al magiei,
intr-o lume stapanita de cifre,
trebuia sa pronunt doar unul din nenumaratele numere,
aliniate mut în cartea de telefon,
ca niste morminte inchizand tot atatea destine.
Un numar indiferent, dar miraculos,
prin mijlocirea caruia distantele piereau,
si eu auzisem - o, de cate ori!-
glasul abisului în care ma arucasem.
Poemul s-a inchinat de mult în fata prozei,
dar bausem prea mult în noaptea - aceea
pentru a mai distila nuantele poeziei.

E ora când totul ti se pare posibil
si am rostit numarul magic.
Si un glas, nu al abisului meu,
ci al destinului,
mi-a raspuns, usor plictisit:
- S-a mutat de aici, imediat dupa casatorie...

Noaptea isi sugrumase propia magie.

Ce opera de arta
poate fi mai desavarsita decât dragostea?
Ce om n-a incercat sa faca din ea opera vietii lui?

Pe firul telefonului se auzea doar un tiuit
venit din marile singuratati
si energiile mele supranaturale
cu care crezusem ca pot invia si mortii
s-au întors asupra-mi, intr-o ploaie intunecata.

S-a mutat...Deci si iubirile se muta!
Trec de pe o strada pe alta,
dintr-un oras în altul,
sau, si mai simplu, dintr-un pat în altul.
Iubirea mea nu era moarta, doar se mutase.
Si de ce nu? Si fluviile isi muta albia,
si pamantul isi mai schimba orbita,
chiar metagalaxia isi muta hotarele.
Sa se mute, deci, si iubirile,
o data, sau de mai multe ori pe an,
carand în camioane sau simple valize
boarfele trecutelor nopti de dragoste!
Sa se marite cu fastul cuvenit,
stergand cu lamaita urma vechilor saruturi.
Asa cum se nasc si mor,
trebuie sa urmeze si ele ciclurile vietii,
sa sufere, sa slabeasca, sa prinda grasime,
sa inseteze, sa sangereze,
sa se bucure de-o haina noua, - ca toti oamenii.

Eu o credeam ingropata de vie
si, la ora când totul ti se pare posibil,
voiam sa o readuc în lume,
în lumea concreta a telefoanelor, autobuzelor, restaurantelor,
voiam sa inving moartea - si putam s-o inving! -
moarte ce-mi zvacnea, vie, sub tample.
Dar iubirea nu murise. Se mutase la alta adreasa
Si, fata de acest simulacru de moarte,
magia mea era neputiincioasa.
Nu murise. Isi schimbase numele, al ei si al strazii,
si, fata de aceasta parodie de moarte,
nici macar faptul ca bausem prea mult în noaptea - aceea
nu mai avea vreo putere.

Doar, pe firul telefonului, un tiuit
venit dim marile singuratati
si un gust putred pe buze.

Eram, ca intotdeauna, desuet si prapastios,
lipsit de sensul elementar al lucrururilor,
sau poate prea cufundat în sensul elementar al lucrurilor.

Era ora când totul ti se pare posibil,
chiar si un infinit limitat,
chiar si o iubire trecatoare.
In mine se deschideau si se-nchideau intr-una porti,
scartiind intre renuntari si ispite.
 

Te-ai cuibărit
Te-ai cuibărit în mine cu migală.
Păreai întâi că n-ai nimic de spus.
Cu amărui săruturi de migdală,
tu mi-ai clădit şi stânca unde-s pusă.
Mai pot printre liane de cuvinte,
să mă ridic din lungul meu zăcut?
Dacă-ar putea sleirea să cuvinte,
tot glasul lumii noastre-ar fi tăcut.
Şi, din prea plinul golului iubirii,
cu mâna-ntinsă mila eu ţi-o cer,
cu mâna care-n voia răzvrătirii
oricând striveşte fulgerele-n cer.


Mircea Ciobanu
Biografie
Este fiul Mariei (n. Răportaru) și al lui Gheorghe Sandu, constructor. După absolvirea Liceului „Dimitrie Cantemir” din București, face studii de filologie slavă la Iași(1959), terminate la București, în 1964. Devine redactor la Agerpres (1965-1966), apoi la Editura pentru literatură (1967-1969), la Editura Eminescu și la Cartea Românească, încă de la înființarea acesteia, în 1970.
După 1989 este redactor-șef la Editura Eminescu, de aici trecând la o editură proprie, Vitruviu. În paralel, a fost purtătorul de cuvânt al Regelui Mihai I în România.[necesită citare] A publicat în numeroase reviste poezii articole de critică literară și plastică. Traduce din literaturile rusă și greacă.
Debutează cu poezie în revista „Tribuna” (1959) și editorial cu volumul Imnuri pentru nesomnul cuvintelor, apărut în 1966, în care, așa cum a observat criticul literarNicolae Manolescu, autorul este deja un poet format, nu un începător, precum cei mai mulți debutanți din colecția "Luceafărul" a Editurii pentru Literatură.
I s-a remarcat de la început cultura poetică, manifestată în exersările pe diverse modele de mare poezie, printre care și modelul greu de urmat al lui Ion Barbu, pe care și-l asuma ca tehnică și viziune, dar cu note clare de originalitate.
Poetul refuză înscrierea tipologică, neacceptând să se revendice de la un maestru, însă barbismul este detectabil în unele dintre poemele sale. Evoluția poeziei lui Ciobanu tinde spre o viziune eterogenă opusă apolinismului geometric al lui Ion Barbu, vizibilă mai ales în volumul Patimile (1968). Critica a intrat în acel moment într-o criză de interpretare, poezia lui Ciobanu fiind considerată drept o pură incantație muzicală, nemaiurmând un sens anume.
Scrieri
·         Imnuri pentru nesomnul cuvintelor, E. P. L., București, 1966
·         Patimile, Editura Tineretului, București, 1968
·         Martorii, E. P. L., București, 1968
·         Epistole I, E. P. L., București, 1968
·         Cartea fiilor, Editura Cartea Românească, București, 1970, ediția a II-a la Editura Vitruviu, București, 1998
·         Etica, Editura Albatros, București, 1971
·         Armura lui Thomas si alte epistole, Editura Eminescu, București, 1971
·         Martorii, editia a II-a, complet revăzută, 1973
·         Tăietorul de lemne, Editura Cartea Românească, București, 1974
·         Cele ce sînt, Editura Eminescu, București, 1974
·         Istorii, vol. I, Editura Eminescu, București, 1977, ediția a II-a, Editura Vitruviu, București, 1999
·         Istorii, vol. II, Editura Cartea Românească, București, 1978, ediția a II-a, Editura Vitruviu, București, 1999
·         Patimile, Editura Cartea Românească, București, 1979
·         Istorii, vol. III, Editura Eminescu, București, 1981, ediția a II-a, Editura Vitruviu, București, 1999
·         Versuri, Editura Eminescu, București, 1982
·         Istorii, vol. IV, Editura Cartea Românească, București, 1983
·         Vîntul Ahab, Editura Eminescu, București, 1984.
·         Marele scrib, Albatros, colecția "Cele mai frumoase poezii", București, 1985
·         Istorii, vol. V, Editura Eminescu, București, 1986
·         Martorii. Epistole. Tăietorii de lemne, Editura Minerva, București, 1988
·         Viața lumii, Editura Cartea Românească, București, 1989
·         Convorbiri cu Mihai I al României, vol. I-II, Humanitas, București, 1992-1993
·         Tînărul bogat (vol. VI din Istorii), Editura Cartea Românească, București, 1993
·         Poeme, Editura Princeps, Iași, 1994
·         La capătul puterilor. Însemnări pe Cartea lui Iov, Editura Vitruviu, București, 1997
·         Anul tăcerii, Editura Vitruviu, București, 1997


Romanta zilelor de ieri

Taci,
Sa nu-mi destepti tristetea amintirilor culcate
În sicriurile-albastre ale zilelor de ieri!...
Taci,
Sa nu-mi destepti în suflet tragediile jucate
În aplauzele mute ale-ntâielor dureri!
Treci tacut ca beduinul ce cutreiera nisipul,
Treci tacut ca cel ce-si pune mâinile-n crucis pe piept,
Si sa nu ma chemi pe nume -
Sa-mi destepti din piatra chipul
Sfinxului,
Ce-ar vrea sa-mi spuna ca e timpul sa-l destept...
Ocoleste-ma cu groaza, ca pe-un stârv de om ucis -
Nu de oameni,
Ci de mâna ne'ntrupatelor dorinti -
Si pe piatra-mi funerara nu citi poemul scris
De nebunul din cetatea plina numai de cumunti!...
Ocoleste-ma cu groaza...
Dar opreste-te deoparte,
Sa ma poti privi de-a-ntregul
Si sa-mi spui ce vezi...
Eu sunt
Stropul vinului ce scade prin paharele desarte
Si romanta nesfârsita, caci arcusele s-au frânt!
 

Romanta celor ce se vînd

Se-ngroapa soarele-ntr-un nor -
O, negrul nor ca si mormîntul
Înselatoarelor ce mor
Neplînse de amantii lor!

Pe la ferestre-si plimba vîntul
Tristetile sfîrsitului de vara,
În timp ce-n cîrciuma murdara,
Din strunele de-arama - cîntul
Chitarelor
Îsi ia avîntul...

Iar pe la mese,
Rînd pe rînd,
O ceata de amanti artisti -
Toti ne'ntelesi si mari,
Toti Cristi...
Îsi beau iubirea, fredonînd
Romanta celor ce se vînd.
 


Poemul dintr-o singură piatră
Da, nu mai vine, întârzie.
Cum totul se-amână,
astfel amână şi el să se-arate.
Nu vrea să piară; ştie ce-nseamnă s-alergi pân-la capăt.
Intră mai bine pe-o uşă de birt,
bea în tăcere, mănâncă, adoarme cu fruntea pe masă.
Peste măsură de trist a-nvăţat să întrebe: „Unde e casa
celei mai blânde femei?” Astfel întreabă şi-acum
şi adoarme vorbind
între sticla cu vin isprăvită
şi coşul cu pâine. Nu-l mai aştepţi.

Pentru el ai fi vrut să lucrezi
un poem dintr-o singură piatră,
densă şi tânără piatră.
Nu-l mai lucrezi – îl aşezi pe un raft sub căderea
sfintelor pulberi şi ieşi din odaie. Afară,
nori agresivi te întâmpină, nori ca stoluri de păsări
te-alungă-ntr-un birt.
Bei acolo şi tu, şi mănânci,
cumperi cu bani de-mprumut crizanteme lăţoase,
mari crizanteme lăţoase,
în timp ce adormi şi obloanele
cad uruind între tine
şi norii bătrâni de afară.





Cezar Ivănescu
Biografie Cezar Ivănescu

Cezar Ivănescu (n. 6 august 1941, Bârlad - d. 24 aprilie 2008, Bucureşti), a fost un poet, dramaturg, traducător şi director de editură român.

Provenind dintr-o ilustră familie de intelectuali moldavi, nepot al marelui lingvist Gh. Ivanescu, rudă cu Octav Onicescu, Cezar Ivănescu a dus mai departe blazonul genialităţăii familiei sale.

A absolvit Facultatea de Filologie din Iaşi. Redactor la revista „Luceafărul”, îndrumă în anii '80 cenaclul Numele poetului, frecventat de tineri scriitori precum Gabriela Creţan, Mircea Şoncuteanu, Florentina Vişan, Delia Dună, Tiberiu Dăioni,Ioana Bălan, Valeriu Mircea Popa, Dan Oprina, Mihaela Muraru-Mandrea, Mircea Drăgănescu, Petruţ Pârvescu, Marian Constandache.

Cezar Ivănescu işi face debutul poetic în revista Flacăra Iaşului in iunie 1959. Debut în teatru (1969), cu piesa Mică dramă, care se joacă la Teatrul „Al. Davila“ din Piteşti, fiind montată „într-un spectacol coupé“ cu Vin soldaţii de George Astaloş, în regia lui Radu Boroianu. În anul 1968 îi apare volumul de debut Rod, eveniment editorial de excepţie despre care criticul Nicolae Manolescu scria: „Când în proză se va debuta cu cărţi de valoarea Rodului lui Cezar Ivănescu, vom putea vorbi nu de o evoluţie, ci de o adevărată revoluţie“. Volumul este încununat cu Marele Premiu al Festivalului naţional de poezie „Mihai Eminescu“, Iaşi, 1968, ediţia întîi.

Din 1968, îl găsim profesor de limba şi literatura românå în Ardeal şi Moldova, apoi redactor la Almanahul literar al Uniunii Scriitorilor şi la revista Argeş din Piteşti. În 1971 începe spectacolele de muzică şi poezie, cu propria-i orchestră numită „Baaad“, preludiu la capodopera sa poetică de mai tîrziu intitulată La Baaad. Despre Rod III, Marin Preda afirma: „ Am citit volumul lui Cezar Ivănescu în redacţia editurii Cartea Românească. Din zecile de volume de poezie care ne vin, deodată am auzit o voce obsedată de un singur sentiment cîntat cu o mare adîncime şi forţă de expresie... Cititorul poate fi şocat de unicitatea sentimentului, dar în cele din urmă cîştigat şi emoţionat.O adevărată voce de mare poet“. Insolitul personalităţii sale este izbitor prin aceste manifestări. Cezar Ivănescu reînvia printr-o formulă modernă, sincretismul baladesc medieval al poeziei şi muzicii. A creat muzică şi a cîntat propriile versuri, dar şi poeme de Pindar, Rutebeuf, François Villon, Lorenzo de Medici, Charles Baudelaire, Edgar Allan Poe, Henri de Regnier, Mihai Eminescu şi George Bacovia. I se tipăreşte la Editura Minerva antologia de poezie românească sub titlul [[Cîntecul amintirii]] (1978), cuprinzînd poeţi de la Dosoftei la Dumitru M. Ion. Prefaţează celebrul roman al lui Louis F. Céline, Călătorie la capătul nopţii, în traducerea soţiei sale Maria Ivănescu, tălmăcire căreia i s-a decernat Premiul pentru traducere al Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti. Traduce din franceză, împreună cu Maria Ivănescu, lucrarea lui Mircea Eliade, De la Zalmoxis la Genghis-han. De la Păltiniş, Constantin Noica îi împărtăşeşte gîndurile despre La Baaad şi Muzeon, ca şi despre traducerea din Mircea Eliade, scriindu-i la 8 martie 1980. În vremea cenzurii, poetul avea obiceiul să transcrie de mînă, pe volumele dăruite cu dedicaţie, versurile cenzurate. Noica îi mulţumeşte pentru următoarele stihuri din Rosarium (Muzeon): ! stau în pămîntul sterp fără noroc, cadavrul mi-l îngrop şi mi-l dezgrop, gropar al vieţii mele fără viaţă trăită-n scîrbă, în dezgust şi greaţă, plătit cu Timpul care mă omoară dator vîndut celui ce mă plăteşte din groaza mea nu pot ieşi afară cum Soarele arzînd se osîndeşte! Pe drept cuvînt Constantin Noica apreciază strofa ca fiind extraordinară, identificînd în lirica lui Cezar Ivănescu „o experienţă gravă“, cu o profundă intuire a sacrului. În anul centenarului morţii lui Mihai Eminescu are gata pentru tipar un volum cu poeme închinate „Marelui său Maestru în absolut“ (1989), dar cartea este respinsă de diriguitorii editurii Cartea Românească. La 10 decembrie 1989, forţează, de aceea, organizarea unui spectacol de muzică şi poezie sub genericul „Doina, închinare lui Eminescu“, la Casa de cultură „Mihai Eminescu“ din Bucureşti. În noaptea de 21 spre 22 decembrie, la Radio „Vocea Americii“ i se recită premonitor Doina despre Fiara cea Apocalipsă şi despre marginalizarea poporului român. Continuă seria de traduceri, împreună cu soţia sa Maria Ivănescu, din Mircea Eliade, apare la Editura Ştiinţifică, volumul [[Eseuri]] (Mituri, vise şi mistere şi Mitul eternei reîntoarceri).

Volume (selectiv)

Rod, Editura pentru Literatura, 1968 
Mica drama, debut in teatru, 1969 
Rod III, Ed. Cartea Românească, 1975 
Rod IV, Ed. Cartea Românească, 1977 
Muzeon, Ed. Eminescu, 1979 
La Baaad, Ed. Cartea Românească, 1979 
Fragmente din Muzeon, Ed. Cartea Românească, 1982 
Doina, Ed. Cartea Românească, 1983, 1987 
Rod, Ed. Albatros, 1985 (Col. „Cele mai frumoase poezii”) 
Sutrele muţeniei, Ed. Princeps, 1994 
Jeu d'Amour, Ed. Helicon, 1995 
Rosarium, Ed. Helicon, 1996 
Rod/Seed Time and Harvest, Ed. Cogito, editie bilingva româna-engleză, 1996 
La Baaad, Ed. Eminescu, 1996 
Pentru Marin Preda, Ed. Timpul, 1996 
Timpul asasinilor, documente si mărturii despre viaţa, moartea şi transfigurarea lui Nicolae Labiş, volum semnat împreună cu Stela Covaci, 1997 
Poeme, Ed. Crater, 1999 
Efebul de la Marathon, Ed. Minerva, 2000 (Biblioteca pentru toţi) 
Doina (Tatăl meu Rusia), Ed. Junimea, 2000 
Opera poetică, 2. vol., Ed. Cartier, Chişinău, 2000 
La Baaad/In Baaad, editie bilingva româna-engleză, Ed. Junimea, 2006 
Lojë Dashurie (Jeu d'Amour), antologie de poeme in limba albaneză, traducere din limba română în limba albaneză de Luan Topciu, Botime Ora, Tirana, 2007 
Poeme şi Proză, ediţie coordonată de Mircea Coloşenco, proiect iniţiat de Fundaţia Culturală „Dr. C. Teodorescu” Bârlad, 6 august 2008 

lui Virgil Mazilescu

Sala de gimnastică ne-așteaptă
Vom păși pe vîrfuri doar
Nimeni nu va ști că-n noaptea asta
Vom veni în sală iar –

Carnea albă-n noapte o să cînte
Mușchii-or să se-ntindă lin
Ca un cor de suflete ce-s gata
Să-și ia zborul lor deplin

Marmura tăcută o să sune
Țeasta cînd ne-o vom izbi –
Nu te teme,-i noaptea-n care
Sînge nu se va ivi –

Ca pe-o oarbă-ncet te voi conduce
Inima-ți voi potrivi
Să se-nfigă-ncet în raza lunii –
Singur eu voi suferi

Ca pe-un orb de mînă mă vei duce
Nu te voi putea privi
Și va fi cu atît mai pură noaptea
Cu cît nu ne vom iubi –

Sala de gimnastică ne-așteaptă
Trupul cere zi de zi
Mai frumos să facem trupul vieții
Și ușor ca-n prima zi –

 Amintirea Paradisului

Când eram mai tânar
si la trup curat,
Într-o noapte, floarea mea,
eu te-am visat.
Înfloreai fara pacat,
într-un pom adevarat
Când eram mai tânar
si la trup curat.

Nu stiam ca esti femeie, eu barbat
Lânga tine cu sfiala m-am culcat
Si dormind eu am visat; tu, visând,
ai lacrimat
Când eram mai tânar
si la trup curat

E pierduta noaptea aceea
de acum!
Carnea noastra, de-i mai stii
al ei parfum
Poamele ce-n poame stau,
gustul carnii tale-l au
Si cad mâine toate, putrede,
pe drum.

Fa-l sa fie, Doamne Sfinte,
numai om
Pe acel care ne-a ispitit sub pom
Si când pomul flori va da,
fa sa-i cada carnea grea,
Cum cadea-va, dupa cântec,
mâna mea…
 

De profundis

! acum, fiindca frigul face bulboane
si fiindca eu sînt bolnav si ma tem,
ca salbaticul am sa-mi fac leul meu pe pestera,
iar voi sa spuneti: îl vîna în fiecare zi !

! acum, fiindca sînt sincer si milos,
va rog sa nu va uitati în ochii mei
prin care lacrimile gauresc pupilele
si deci nu plâng: nici rîsul meu

care va chinuie, va sluteste, feriti-va de rîsul meu
într-însul mama e tot alba ! si inima mea,
acest cîntar social, care atunci cînd eu
voi fi pur de tot se va sfarîma

într-una din partile balantei si va ramîne numai
un cap uimit, umed, plin de luna ca o floare
scoasa din lac. O, candoarea
capului din inima, cu brate !

! lasati-mi numai lapte si mîncare
pîna ma scol mîini de dimineata
caci acum îsi fac turul prin ochi
hidoasele zile de post uman, al vinei, al neputintei !

! si socotiti-ma un lepros care se vindeca
si v-ar putea si omorî cu-mbratisarile,
si socotiti-ma-un lepros care se vindeca
si v-ar putea si omorî cu-mbratisarile !

! acum, fiindca am chiar saptezeci de ani
cu cei lasati de mama,
îngaduiti-mi deruta suportabila
si bucurati-va de înteteptii tineri !
 


TEATRU/FILM 24 Aprilie

Aventurile bravului soldat Schweik – Jaroslav Hasek
Biografie
Jaroslav Hašek (cehă ˈJaroslaf ˈHaʃɛk30 aprilie1883 – 3 ianuarie1923) a fost un scriitor satiric, umorist și un anarhist socialist ceh, cunoscut, în special, pentru romanul său Peripețiile bravului soldat Švejk, o colecție neterminată de incidente ridicole cu un soldat din Primul Război Mondial, care a fost tradusă în peste șaizeci de limbi. Hašek a mai scris și circa 1500 de povestiri. Hašek, care a lucrat și ca jurnalist, a dus o viață de boem și farsor.
Scrieri
Hašek a fost autorul mai multor schițe umoristice și satirice publicate în revistele Humoristické listy și Národní listy.
Romanul satiric antimilitarist de notorietate mondială „Peripețiile bravului soldat Svejk” (Osudy dobrého vojáka Švejka, 1921–1923) reprezintă capodopera sa și este considerat unul dintre cele mai bune romane ale secolului XX. O traducere parțială în limba română a acestui roman, semnată de Gafița Buga, a fost publicată in 1935 la editura „Doi bani” din București[8] Varianta integrală, tradusă de Al. O. Teodoreanu și Jean Grosu, cu ilustrații originale de Josef Lada, a apărut in 1956, în colecția Clasicii Literaturii Universale.

Peripeţiile soldatului Švejk (Teatru radiofonic-comedie): https://youtu.be/qMKYFd-Iho4.

Peripețiile soldatului Svejk cu Birlic, Alexandru Giugaru



Cu Gilda Marinescu

Biografie
Gilda Marinescu (n. 13 februarie 1933 - d. 24 aprilie 1995) a fost o actriță română de teatru și film.
Filmografie
·         Zodia Fecioarei (1966)
·         Baladă pentru Măriuca (1969)
·         Serata (1971) - prințesa
·         Livada de vișini (film TV, 1975)
·         Instanța amână pronunțarea (1976)
·         Înainte de tăcere (1978) - Marghioala
·         Ciuleandra (1985) - Maria Crainicu, mama Mădălinei
·         Căutătorii de aur (1986)
·         Figuranții (1987)
·         François Villon - Poetul vagabond (1987) - Madame La Bruyère

O lebada iarna (1983): 

Micul Eyolf - Henrik Ibsen 1967


Florin piersic - Tristan si Isolda de Jean de Beer 1967





GÂNDURI PESTE TIMP 24 Aprilie

Cezar Ivănescu - Citate





Mihu Dragomir - Citate:









Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

 MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU 12 IULIE 2024 ISTORIE PE ZILE 12 Iulie Evenimente ·           1153: Anastase IV (Corrado del Suburra), este i...