17 MAI 2018 - ÎNĂLȚAREA DOMNULUI; ZIUA EROILOR

HRISTOS S-A ÎNĂLȚAT!

ISTORIE PE ZILE 17 Mai

Evenimente 

·       1215: A fost ocupată Londra de către baronii englezi (în puciul contra regelui John).

·       1388: S-a încheiat zidirea bisericii mari a Mânăstirii Cozia (Vâlcea, România).

·       1395: A avut loc bătălia de la Rovine, una dintre cele mai importante bătălii din istoria Țării Românești și prima mare confruntare armată între români şi turci. La sfârșitul secolului al XIV-lea, ca urmare a expansiunii otomane în Balcani, oştile turcești conduse de sultanul Baiazid I cuceresc ţaratul bulgar de Târnovo și ajung în vecinătatea directă a Ţării Româneşti, pe toată linia Dunării cuprinsă între Nicopole, Silistra și Dobrogea. În aceste condiții Mircea cel Bătrân, voievodul Tarii Românești a chemat poporul la luptă, iar în ceea ce privește locul exact al bătăliei dintre oștile turcești și cele românești, este dificil de precizat, întrucât izvoarele sunt vagi şi contradictorii. Astfel, în timp ce unele cronici maghiare vorbesc despre „un loc neprielnic, pe malul unui râu”, cronicile otomane pomenesc de „un loc de bătălie situat pe râul Argeş”, iar un letopiseţ cantacuzinesc spune că lupta s-a dat la Rovine, undeva pe malul Ialomiţei. Întrucât sursele otomane se referă la râul Argeş, iar altele indică prezenţa munţilor în preajma locului bătăliei, este admisă și ideea că această confruntare s-a desfăşurat în apropiere de capitala Ţării Româneşti de la Curtea de Argeş. Cert este însă faptul că în acel an 1395 sultanul Baiazid I, aflat în fruntea unei armate de peste 50.000 de luptători, a intrat în Ţara Românească pentru a-l supune pe domnitorul Mircea cel Bătrân. Acesta a reuşit să strângă o oaste de circa 10.000 de oameni și după ce a evacuat populaţia din calea invadatorilor, a adoptat tactica hărţuirii inamicului, pustiind totul în calea acestuia spre a-l lipsi de provizii. Apoi, cu unităţi rapide de călăreţi lovea prin surprindere trupele otomane, în timp ce forţele principale ale oştirii au fost concentrate în interiorul ţării, într-un loc anume ales, unde Baiazid nu putea să-şi folosească superioritatea numerică. La Rovine, oastea condusă de Mircea cel Bătrân s-a organizat în poziţie de apărare în așteptarea uneia dintre cele mai crâncene şi mai dramatice încleştări din istoria militară a românilor. Iar potrivit unei cronici bulgare se spune că „ în această bătălie, lănci fără număr s-au frânt şi mulţimea săgeţilor a fost așa de mare, încât văzduhul nu se mai putea vedea de desimea lor”. A fost o luptă crâncenă, o mare bătălie în care masivele formaţii de ieniceri şi spahii au fost învinse de apărarea dârză a românilor și în urma căreia însuși sultanul Baiazid, pentru a evita catastrofă, decide să fugă de pe câmpul de luptă. Concluzionând, se poate spune că această victorie a lui Mircea cel Bătrân a fost una dintre cele mai importante victorii din istoria atât de zbuciumată a poporului român.

·       1536: Anularea casatoriei regelui Henry VIII al Angliei cu Anne Boleyn. Anne Boleyn (n. cca. 1501 – decedata la 19 mai 1536) a fost regina a Angliei 1533-1536, fiind a doua soție a regelui Henric al VIII- lea. Executia ei sub acuzatia de tradare si adulter este considerata începutul Reformei protestante engleze .

·       1590: Ana a Danemarcei este încoronată în Holyrood, un cartier al Edinburgului, ca regină a Scoției.  Ana a Danemarcei (n. 12 decembrie 1574 – d. 2 martie 1619) a fost regină a Scoției, a Angliei și a Irlandei ca soție a regelui Iacob I al Angliei. Ana s-a căsătorit cu Iacob la vârsta de paisprezece ani și a avut patru copii.

·       1642:  Paul Chomedey de Maisonneuve (1612-1676), fondează Ville Marie de Montreal. Asezarea Ville-Marie a fost fondata pe malul de sud a insulei Montreal, iar  Maisonneuve a fost  primul ei guvernator. De 1685, Ville-Marie a fost avea deja  600 de coloniști, majoritatea trăind în case modeste din lemn. Ville-Marie a devenit un centru pentru comerțul cu blănuri și o bază pentru continuarea expansiunii franceze in Canada.

·       1655: Englezii ocupă insula Jamaica.

·       1673: Louis Joliet și Jacques Marquette încep explorarea fluviul Mississippi.

·       1792: Înființarea bursei de pe Wall Street, cel mai important sediu al bursei mondiale.

·       1808: Napoleon Bonaparte dispune anexarea Statelor Papale la Imperiul francez. Napoleon Bonaparte (în franceză: Napoléon Bonaparte; n. 15 august 1769, Ajaccio, Corsica – d. 5 mai 1821, în insula Sfânta Elena), cunoscut mai târziu ca Napoleon I și inițial ca Napoleone di Buonaparte, a fost un lider politic și militar al Franței, ale cărui acțiuni au influențat puternic politica europeană de la începutul secolului al XIX-lea.

·       1814: Constituția Norvegiei este semnată și Prințul danez Christian Frederik este ales rege al Norvegiei de către Adunarea Constituantă norvegiană. Christian al VIII-lea (Christian Frederik) (18 septembrie 1786 – 20 ianuarie 1848), rege al Danemarcei 1839-48 și, rege al Norvegiei 1814 sub numele Christian Frederick, a fost fiul cel mare al Prințului Frederick al Danemarcei și Norvegiei și a soției lui, Frederica de Mecklenburg-Schwerin

·       1819 : Este sfințită biserica Sfîntul Gheorghe din satul Grădiște, ținutul Hotărniceni, Basarabia țaristă, înălțată de căpitanul Cociu din satul Copceac ”cu a sa cheltuială”.

·       1842: Ekaterina Kelpș deschide la Tighina in Basarabia țaristă, un pension particular de fete.

·       1848: Se încheie Marea adunare naţională de la Blaj, Transilvania, la care au participat 40 000 de romani , prin care românii se declară naţiune de sine stătătoare.

·       1848: Are loc Adunarea românilor din comitatul Caraş, la Lugoj, unde se revendică drepturi naţionale şi autonomia bisericii ortodoxe române din Banat şi Crişana La 4 mai / 16 mai – 5 / 17 mai 1848 are loc Adunarea românilor din comitatul Caraş, cu participarea unor moldoveni şi munteni, la Lugoj, unde se revendică drepturi naţionale şi autonomia bisericii ortodoxe române din Banat şi Crişana.

·       1848: stil vechi , (29 mai 1848, stil nou), Dieta din Cluj, Transilvania, votează fără a ține cont de cererea Adunării de la Blaj, unirea Principatului Transilvaniei cu Ungaria, act politic pe care împăratul Ferdinand îl sancționează la 29 mai 1848, stil vechi (10 iunie 1848, stil nou).

·       1862 - Se constituie, la Bucuresti, "Societatea de dare la semn", prima asociatie sportiva din România.

·       1865 - S-a semnat la Paris Convenţia telegrafică internaţională, la care România a aderat la 27.07.1865.

·       1900: În al doilea razboi anglo-bur, asediul Mafekingului a fost ridicat dupa 217 zile. A fost o  victorie britanică decisivă împotriva burilor, o populatie de origine olandeza, care colonizase Africa de Sud. Al Doilea Război al Burilor a fost un  conflict desfasurat intre 11 octombrie 1899 si  31 mai 1902 intre Imperiul Britanic urmasii colonistilor olandezi din Africa de sud (burii)  Cele doua republici independente ale burilor: Republica Sud-Africana (Republica Transvaal) si  Statul Liber Orange au sfarsit prin anexarea lor de Către Imperiul Britanic si formarea Uniunii Africii de Sud ca parte a Commonwealtului britanic. Împreună cu Primul Război al Burilor (decembrie 1880 – martie 1881), acest conflict este  cunoscut sub numele de „Războaiele Burilor”.

·       1902: Arheologul grec Valerios Stais descoperă Mecanismul de la Antikythera, un calculator mecanic antic realizat pentru calculul pozițiilor astronomice. Acest mecanism este considerat un fel de computer mecanic anticconceput pentru calculul pozițiilor astronomice. Acest mecanism a fost recuperat dintr-o epavă aflata in adanuc marii, lângă insula Antikythera. Importanța și complexitatea mecanismului au fost înțelese abia câteva decenii mai târziu. Perioada sa de construcție este în prezent estimată a fi între 150 și 100 î.Hr. Gradul de sofisticare mecanică este comparabil cu a unui ceas elvețian din secolul al XIX-lea. Artefacte tehnologice cu manoperă și complexitate similară nu au mai fost create până în secolul 14 e.n., atunci când ceasurile mecanice astronomice au fost construite în Europa.

·       1912: La Chișinău in gubernia rusa Basarabia, este pusă in fata Mitropoliei temelia monumentului țarului Alexandru I, care va fi inaugurat la 3 iunie 1914.

·       1914: Principatul de Monaco este ocupat și, astfel, trece de sub stăpânirea franceză sub cea austriacă. Principatul Monaco, numit Munegu în dialectul local, este a doua cea mai mică țară din lume (1,98 km2) ,dupa Vatican, situată între Marea Mediterană și Franța, pe Riviera franceză sau Coasta de Azur. Constând mai ales din vechiul oraș Monaco și zonele construite ulterior, este și cea mai dens populată țară din lume.

·       1923: la București, România, are loc inaugurarea Monumentului Ostașului Necunoscut în Parcul Carol. Mormântul Ostașului Necunoscut este opera sculptorului Emil Wilhelm Becker, devenind loc național de pelerinaj și de reculegere în memoria celor 225.000 de ostași care s-au jertfit în Primul Război Mondial, pentru întregirea României.  La data inaugurării, 17 mai 1923, au fost prezenti familia regală, membrii guvernului, ai corpurilor legiuitoare și un numeros public.  In timpul constructiei “Monumentului eroilor luptei pentru libertatea poporului și a patriei, pentru socialism”, regimul comunist a dispus demontarea Mormântului Ostașului Necunoscut în noaptea de 22 spre 23 decembrie 1958 și a strămutarea acestuia la Mausoleul de la Mărășești. La 26 octombrie 1991, Mormântul Eroului Necunoscut a fost readus în Parcul Carol I din Bucuresti.

·       1923: Guvernul roman si cel cehoslovac au semnat un Protocol prin care se prelungea, pe o durata de trei ani, valabilitatea Conventiei de alianta defensiva dintre cele doua tari, semnata la Bucuresti, la data de 23 aprilie 1921.

·       1924: la Chișinău, România, se editează revista literară, științifică, socială, bilunară Gîndul neamului. Revista a fost editată pînă în aprile 1928.

·       1932: In Romania, a intrat in vigoare Legea pentru organizarea Institutului Superior de Educatie Fizica, cu durata cursurilor de patru ani.

·       1936: în România se promulgă Codul penal și Codul de procedură penală care vor intra în vigoare la 1 ianuarie 1937. 

·       1936: A fost deschis publicul Muzeul Satului din Bucuresti, la initiativa profesorului Dimitrie Gusti. Concomitent, a fost inaugurat si Parcul Herastrau.

·       1940: Al doilea război mondial: Germania ocupă orașul Bruxelles, Belgia.

·       1946: A avut loc constituirea Blocului Partidelor Democrate (BPD), alianta electorala alcatuita din PCR, PSD, PNL-Gh. Tatarescu, PNT-Anton Alexandrescu, Frontul Plugarilor si PNP, fiecare partid pastrandu-si ideologia si programul propriu. Platforma-program, data publicitatii la 20 mai, prevedea: asigurarea regimului democratic in cadrul monarhiei constitutionale; respectarea libertatii individuale; respectarea drepturilor si libertatilor cetatenesti; libertatea cuvantului, a scrisului, a intrunirilor si a dreptului de asociere; libertatea religioasa

·       1946: După un proces scurt, care a durat doar 11 zile, mareșalul Ion Antonescu a fost condamnat la moarte pe 17 mai 1946. În seara zilei de 1 iunie 1946, la ora 18:03, mareșalul Ion Antonescu, Conducătorul Statului Român în perioada 6 septembrie 1940 – 23 august 1944, cădea răpus de gloanțele plutonului de execuție, în închisoarea Jilava. Alături de Ion Antonescu au mai fost executați la Jilava Mihai Antonescu, Gheorghe Alexianu și Constantin Vasiliu. În vârstă de 64 de ani, singurul mareșal activ al României fusese condamnat, la 17 mai 1946, de Tribunalul Poporului, de șase ori la pedeapsa cu moartea, de două ori la temniță grea pe viață, de trei ori la temniță grea timp de 20 de ani, o dată la detenție riguroasă timp de 20 de ani și de 14 ori la degradare civică pe timp de 10 ani. După 23 august 1944 începe procesul istoric care va duce la instaurarea regimului comunist în România. Arestat, mareșalul Ion Antonescu este predat sovieticilor, care timp de doi ani l-au supus la interogatorii foarte dure. În 1946 este adus înapoi în România pentru a i se intenta un proces. Postura în care este adus Ion Antonescu în România este aceea a unui personaj considerat criminal de război, fiind judecat printre altele pentru trădare de patrie. Este evident faptul că în contextul intern al României procesul nu putea fi unul echitabil, mai ales datorită prezenței trupelor sovietice pe teritoriul românesc. Tribunalul Poporului a fost o instanță ad-hoc, formată din oameni fără o pregătire juridică necesară unui asemenea proces.Președintele Al. Voitin Voitinovici avea doar 28 de ani și se cunoștea cu liderul comunist Lucrețiu Pătrășcanu. Acuzatori publici erau Vasile Stoian, un jurist total necunoscut, Constantin Dobrian, judecător de instrucție din Timișoara, și Dumitru Săracu, fost bucătar, lipsit de orice pregătire juridică, scrie historia.ro Rechizitoriul evita orice referire la imperialismul sovietic, la amenințarea pe care a constituit-o Uniunea Sovietică pentru statul român sau la evenimentele din 1940, când Uniunea Sovietică a anexat Basarabia și nordul Bucovinei. Pactul Ribbentrop-Molotov din 23 august 1939, prin care Uniunea Sovietica și Germania nazistă își împărțeau sferele de influență în Europa de Est nu este de asemenea avut in vedere. Culpa principală imputată mareșalului Antonescu este alianța cu Germania nazistă. Mareșalul nu a militat însă nici pentru hitlerism și nici pentru fascism, ba chiar a reprimat o mișcare pe care a scos-o în afara legii. Iar apoi, nu el a fost cel care a propus Germaniei să acorde ajutor militar și economic României, ci regele Carol al II lea. După cum notează Traian Golea în „Regizarea unei condamnări a poporului român", „dacă Ion Antonescu este acuzat de a fi fost «fascist» și «criminal de război» numai pentru că s-a aliat cu Germania lui Hitler în războiul pentru recucerirea Basarabiei, atunci și Roosevelt și Churchill pot fi acuzați că ar fi comuniști pentru că s-au aliat cu dictatorul Stalin și cu regimul său comunist împotriva lumii libere și creștine." "Procesul Marii Trădări Naționale a fost din toate punctele de vedere neconstituțional (chiar în raport cu Constituția în vigoare atunci, Constituție pusă în vigoare în seara zilei de 24 august 1944 prin Decret Regal) și s-a desfășurat în cea mai mare parte pe baza unor documente false, astfel că el rămâne și la ora actuală o pată de rușine pe obrazul celor ce au contribuit din plin atât la actul de trădare de la 23 august 1944 cât și la unele evenimente de după. Și amintim pe regele Mihai (care nu a avut tăria să-și apere colaboratorul cel mai apropiat și care nu are nici acum puterea să recunoască unde a greșit), dar și șefii partidelor istorice (Iuliu Maniu, Dinu Brătianu, Titel Petrescu), care cu ani în urmă l-au refuzat pe Ion Antonescu care intenționa să creeze un guvern de uniune națională dar care în noua situație au acceptat să formeze guvernul condus de dr. Petru Groza. Acestea au fost pe scurt, faptele petrecute în perioada cuprinsă între 23 august 1944 și până la începerea procesului din mai 1946 intentat mareșalului Ion Antonescu și principalilor săi colaboratori, numit Procesul Marii Trădări Naționale", se scrie pe www.art-emis.ro Sentința era așteptată cu mare interes și de "Scânteia", unde Silviu Brucan a scris un articol pe această temă.

·       1950: După ce timp de 18 ani a fost primar al Parisului, Jacques Chirac devine președinte al Franței.

·       1957: Regizorul Ion Popescu-Gopo a fost premiat la Cannes cu Marele Premiu Palme d'Or pentru scurt metraj, pentru filmul de desen animat „Scurtă istorie".

·       1970 - Exploratorul Thor Heyerdahl începe călătoria sa pe apele Atlanticului în ambarcaţiunea din papirus Ra II.

·       1973: Afacerea Watergate: încep audierile televizate în Senatul Statelor Unite. Afacerea Watergate este denumirea atribuită unui scandal politic și mediatic al anilor 1970 din Statele Unite care a dus la o criză politică majoră care a culminat cu demisia președintelui Statelor Unite, Richard Nixon. Ziarul Washington Post și reporterii Bob Woodward și Carl Bernstein au primit premiul Pulitzer pentru ancheta desfășurată. Denumirea Watergate provine de la numele hotelului în care s-a comis o spargere, a cărei investigare a fost punctul de pornire al scandalului.

·       1980: Din cauza demonstrațiilor la nivel național pentru democratizarea Coreei de Sud, regimul dictatorului Chun Doo-hwan declară stare de urgență. În următoarele zile va avea loc masacrul de la Gwangju. Revolta de la Gwangju se referă la o revoltă populară în orașul Gwangju, Coreea de Sud care s-a desfasurat intre 18-27 mai, 1980. Estimările vorbesc de 606 persoane ucise. 1394 de persoane au fost arestate și 427 au fost puse sub acuzare. Dintre acestea, 7 au primit condamnări la moarte și 12 au primit condamnări pe viață. Revolta a avut un impact profund asupra politicii sud-coreene, iar legitimitatea dictatorului Chun Doo-hwan, care preluase puterea in urma unei lovituri de stat, s-a deteriorat în continuare. Mișcarea a deschis calea pentru mișcările de mai târziu din anii 1980, care în cele din urmă au adus democrația în Coreea de Sud. Revolta de la Gwangju a devenit un simbol al luptei sud-coreenilor împotriva regimurilor autoritare și al luptei pentru democrație.

·       1983: Liban, Israel și Statele Unite semnează un acord privind retragerea Israelului din Liban.

·       1990: Organizația Mondială a Sănătații (OMS) a scos homosexualitatea din nomenclatorul bolilor.

·       1992: Demonstrații în Bangkok împotrivă regimului militar. Trei zile de proteste populare împotriva guvernului prim-ministrului Thailandei, Suchinda Kraprayoon, încep în Bangkok. Represiunile militarilorprovoaca 52 de decese confirmate oficial, multe dispariții, sute de raniti, și peste 3.500 de arestări.

·       1994: Presedintele Romaniei, Ion Iliescu, a promulgat Conventia Europeana a Drepturilor Omului.

·       1995: Pentru prima dată, un român, Constantin Lăcătușu a reușit să ajungă pe cel mai înalt vârf al lumii, Everest (8.848 m). Cu un an inainte, acesta a avut o tentativa de escaladare a Everestului pe un traseu in premiera mondiala, dar nu a depasit 8.100 de metri. La „Jubileul de Aur Everest 2003″, a primit o medalie din partea Printului nepalez Paras Bikram Shah Dev ca semn al recunoasterii meritelor sale. S-a nascut in 21 februarie 1961, la Piatra-Neamt, si este casatorit cu vedeta TVR, Irina Pacurariu. A inceput sa practice alpinismul in facultate, in 1981 facand primul traseu de escalada. In 1990, prin Federatia Romana de Alpinism a avut prima sa iesire din tara, in Caucaz, pe Virful Elbrus. Au urmat apoi alte expeditii, prima mare reusita venind in 1992 cand a fost primul roman „optmiar”, reusind sa ajunga pe Varful Broad Peak (8.047 m) din Himalaya. In anii care au venit a cucerit varf dupa varf, fiind de departe cel mai mare alpinist al Romaniei.

·       1995: Jacques Chirac a devenit presedinte al Frantei, dupa ce vreme de 18 ani a fost primar al Parisului.

·       1997: Trupele rebele ale lui Laurent Kabila au intrat în Kinshasa, capitala Zairului, proclamând Republica Democrată Congo. numita pana atunci Zair. Fostul dictator, presedintele Mobutu Sese Seko a fost nevoit sa fuga din tara. Laurent-Désiré Kabila (n. 27 noiembrie 1939 – d. 18 ianuarie 2001) a fost președintele Republicii Democrate Congo începând din 17 mai 1997, când l-a răsturnat pe dictatorul Mobutu Sese Seko, până când a fost asasinat de gărzile sale de corp la 18 ianuarie 2001. I-a urmat la conducere fiul său Joseph.

·       2004: Liderul separatiștilor ceceni Șamil Basaev a revendicat atentatul comis la Groznîi, la 9 mai, în timpul căruia a murit președintele Ceceniei, Ahmad Kadîrov și a anunțat că pregătește noi atentate împotriva Rusiei. Șamil Salmanovici Basaev (n. 14 ianuarie 1965, Dișne-Vedeno, RASS Ceceno-Ingușă, URSS – d. 10 iulie 2006, Ekajevo, RA Ingușeția, Federația Rusă) a fost un militant islamist cecen și lider al curentului separatist din Cecenia.

Nașteri 

·       1749 - S-a născut medicul englez Edward Jenner, inventatorul vaccinului contra variolei. (d. 26 ianuarie 1823). Lui i se datoreaza o descoperirere care avea sa salveze o multime de vieti. Medicul a observat ca pacientii care dezvoltau un tip de variola – a taurinelor – erau protejati impotriva bolii. El a efectuat un experiment care a constat in vaccinarea unui copil de 8 ani cu puroiul unei persoane bolnave de variola, dovedind ca acesta este protejat. Jenner a dat numele de “vaccin” solutiei descoperite, numele provenind din latinescul „vacca”, tradus vaca. Importanta descoperirii lui Jenner a fost recunoscuta rapids si in circa zece ani, procedeul a inceput sa fie utilizat pe scara larga. Ulterior, in omagiul medicului, Louis Pasteur a propus ca numele de vaccinare sa fie utilizat pentru toate procedurile de protejare impotriva bolilor cu transmitere.

·       1768: Caroline de Braunschweig, soția regelui George al IV-lea al Regatului Unit (d. 1821)

·       1820 - S–a născut publicistul german Felix Albert Bamberg, membru corespondent al Academiei Române (m.31.01.1893).

·       1821: Sebastian Kneipp, medic în științele naturii (d. 1897)

·       1868 - În această zi în Niles, Michigan s-a născut Horace Elgin Dodge, cel care împreună cu fratele său John Francis Dodge, a fondat marca americană care le poartă numele. Cei doi fraţi au fost nedespărţiţi şi împreună au pornit în afaceri, în 1897 cei doi fabricând biciclete. Ulterior fraţii Dodge şi-au diversificat afacerea şi au demarat fabricarea de subansamble auto. În 1902 Horace Dodge a facilitat un contract de fabricare a transmisiilor pentru Olds Motor Company, iar anul următor Henry Ford i-a contactat pentru a construi motoare pentru compania sa. Procesul efectiv de fabricarea maşinilor a demarat în 1913 când Horace Dodge a părăsit compania pentru a îşi fabrica propriile automobile. John Dodge ajunsese vice preşedintele Ford, dar şi-a urmat fratele. Afacerea Dodge a început cu asamblarea de camioane şi ambulanţe pentru armata americană, iar primul vehicul comercial a apărut pe piaţă în 1917. Sfârşitul a fost însă unul tragic pentru fraţii Dodge, John murind în 1920 de gripă spaniolă. Nici Horace nu a scăpat de năprasnica maladie şi în acelaşi an a decedat. Văduvele celor doi au vândut afacerea către Dillon Read în schimbul a 146 milioane $.

·       1886: Alfonso al XIII-lea al Spaniei (d. 1941)

·       1891: Prințesa Alexandra, Ducesă de Fife (d. 1959)

·       1897: Odd Hassel, chimist norvegian, laureat Nobel (d. 1981)

·       1901: Pompiliu Constantinescu, critic literar român (d. 1946)

·       1901: S-a nascut sculptorul roman Romul Ladea, profesor universitar la Cluj; ( d. 27 august 1970, Joița, județul Giurgiu). Este adeseori considerat, de către mulți critici de artă, a fi fost format la „școlile” unor mari sculptori ai secolului 20, așa cum ar fi Constantin Brâncuși și Auguste Rodin, și deci fiind unul dintre continuatorii sculpturii figurative moderne.

·       1904 - S–a născut Jean Gabin, actor francez de teatru şi film; a interpretat rolul comisarului Maigret în mai multe ecranizări după romanele lui Georges Simenon (din filmografie: “Mizerabilii”, “Noaptea la Paris”) (m.15.11.1976).

·       1912: S-a nascut Alexandru Șerbănescu, as al aviației de vânătoare române în timpul celui de al Doilea Război Mondial (d. 1944).  Căpitanul aviator Alexandru Șerbănescu, cunoscut ca „Alecu”, (n. 17 mai 1912, Colonești, jud. Olt, d. 18 august 1944, jud. Buzău) a fost un as al aviației de vânătoare române în timpul celui de al Doilea Război Mondial. Format inițial ca vânător de munte, este atras de aviație, devenind întâi observator aerian, iar în 1941 pilot, zburând inițial pe avionul IAR 80, iar ulterior pe Bf 109G. A participat la campaniile de la Stalingrad, Dniepropetrovsk și Mariupol, unde a luptat alături de aviația germană împotriva aviației URSS; a participat la apărarea regiunii petrolifere Ploiești, împotriva aviației de bombardament americane. A fost comandantul Grupului 9 Vânătoare. A căzut eroic în lupta împotriva Aliaților, copleșit de escorta de Mustanguri ale operațiunii de bombardament american asupra Ploieștiului din 18 august 1944. În momentul căderii era asul cu cel mai mare număr de victorii aeriene (47) din Forțele Aeriene Regale ale României. A fost înmormântat cu onoruri militare în Cimitirul militar Ghencea în data de 22 august 1944. A fost citat de două ori pe ordin de zi și decorat cu numeroase ordine și medalii. Numele eroului căpitan aviator Alexandru Șerbănescu îl poartă acum Baza 95 Aeriană Bacău.

·       1920: S-a nascut poetul roman Geo Dumitrescu  (d. 28 septembrie 2004). A debutat în 1941, la doar douăzeci și unu de ani (cu placheta Aritmetică). Cinci ani mai târziu îi apare Libertatea de a trage cu pușca, conținând poeme scrise între anii 1940-1943. Publicat după încheierea războiului, volumul (care purta inițial titlul Pelagra) fusese scris în timpul acestuia, însă cenzura îi interzisese apariția. A fost și un talentat gazetar, profesiune căreia i s-a dedicat încă din tinerețe, când a fost redactor la ziarul „Timpul”, apoi la mai multe ziare și reviste literare, printre care Flacăra, „Almanahul literar” (Cluj), „Gazeta literară” (devenită „România literară”). A mai colaborat și la alte publicații, începând cu „Vremea”, „Curentul literar”, „Kalende”, „Revista Fundațiilor Regale”, „Viața românească” și continuând cu revistele „Contemporanul” și „Luceafărul”. Rubrica Atelier literar, susținută ani la rând, rămâne ca un model de orientare a debutanților, cu o generoasă exigență. A fost director al revistei „România literară”.

·       1936: S-a nascut actorul si regizorul american Dennis Hopper. S-a nascut actorul si regizorul american Dennis Hopper; (d. 29 mai 2010) A apărut și în două filme cu James Dean, ‘Rebel Without a Cause” (1955) și „Giant’ (1956). A regizat și jucat în „Easy Rider’ (1969) câștigând un premiu la Festivalul de la Cannes, fiind și nominalizat la Premiul Oscar pentru cel mai bun scenariu original ca și coscenarist al filmului. A fost apreciat pentru rolurile din Blue Velvet și Hoosiers, pentru cel din urmă fiind chiar nominalizat la Premiul Oscar pentru cel mai bun actor în rol secundar. Era consumator de droguri si avea accese de furie si o înclinație pentru violență conjugală, ceea ce l-au făcut un paria la Hollywood. În 1982 a fost internat timp de trei luni într-un spital de boli mintale. Hopper a decedat pe data de 28 mai 2010 de cancer la prostată în localitatea Venice, California

·       1938 - S-a născut Pervis Jackson, cântăreţ american (The Spinners).

·       1940 - S-a născut Taj Mahal (Henry Saint Clair Fredericks), vocalist, compozitor şi multi-instrumentist american (Rising Sons, Canned Heat). 

·       1940 - S-a născut scriitorul Valeriu Pantazi.

·       1944 - S-a născut scriitorul Efim Tarlapan.

·       1944 - S-a născut Jesse Winchester, vocalist, chitarist şi compozitor american.

·       1949: Bill Bruford, baterist englez (Yes)

·       1949: Gelu Colceag, regizor și actor român

·       1949 - S-a născut Andy Latimer, chitarist, basist, vocalist, flautist şi compozitor britanic (Brew, Camel).

·       1950 - S-a născut Bill Bruford, baterist şi compozitor britanic (Yes, King Crimson).

·       1953 - S-a născut George Johnson, chitarist american (Brothers Johnson).

·       1955 - S-a născut actriţa americană de film Debra Winger.

·       1957: Orest Onofrei, politician român

·       1959 - S-a născut Paul Di'Anno, vocalist britanic (Iron Maiden).

·       1961 - S-a născut Enya (Enya Ni Bhraonain), vocalistă, pianistă şi compozitoare irlandeză (Clanaad). Este artista cu cele mai mari vânzări din Irlanda și oficial a 2-a ca export de albume muzicale după trupa U2. Numărul de albume vândute se situează la 85 milioane de exemplare. Activitățile ei i-au dobândit, pe lângă alte lucruri, 4 premii Grammy și o nominalizare Oscar (pentru contribuția ei la primul film din trilogia Stăpânul Inelelor). Pănă acum se știe că a cântat în 10 limbi diferite, dintre care una inventată de Enya și textiera ei, Roma Ryan. Enya este a 9-a artistă ca număr cu cele mai mari vânzări de albume în America, combinând 30 milioane de exemplare ale albumelor în SUA.

·       1968: Petru Călian, politician român

·       1971: Regina Máxima a Țărilor de Jos, soția regelui Willem-Alexander al Țărilor de Jos 

·       1973 - S-a născut Matthew McGrory, cel mai înalt actor de la Hollywood (m.08.08.2005).

Decese 

·       1336: Împăratul Go-Fushimi al Japoniei (n. 1288) 

·       1510: A murit Alessandro Filipepi, cunoscut sub numele de Sandro Botticelli, unul dintre cei mai mari pictori al Renaşterii florentine (n.1 martie 1445).

·       1536: George Boleyn, fratele reginei consort Anne Boleyn, cumnat al regelui Henric VIII și unchiul matern al viitoarei  regine Elisabeta I a Angliei, a fost executat. A fost o  figură proeminentă în politica engleza si a fost acuzat de incest  cu sora sa Anne si înaltă trădare. 

·       1727: A murit Ecaterina I a Rusiei, născută Marta Helena Skowrońska, ţarină a Rusiei din 1725 până la moartea sa (n. 1683 sau 1684). Nu se cunoaste precis ascendența Caterinei. Majoritatea istoricilor spun ca s-a născut la Ringen aflat în prezent în Estonia, localitate care făcea parte in acea vreme din Letonia suedeză. Era fiica lui Samuel Skowroński, un țăran leton de origine poloneză. 
La vârsta de 17 ani s-a căsătorit cu un dragon suedez, cu care a stat măritată opt zile în 1702, moment în care trupele suedeze au fost retrase din Marienburg. 
Când trupele ruse au cucerit Marienburgul, pastorul luteran Ernest Gluck, în casa cărui lucra Marta, a fost chemat la Moscova ca traducător în serviciul mareșalului Boris Sheremetev. Mai târziu ea a devenit slujitoare în casa prințului Alexandru Menșikov, bun prieten al lui Petru cel Mare și primul guvernator al orașului Sankt Petersburg. În 1703 Petru a întâlnit-o pe Marta in casa Menșikov, iar la scurtă vreme, i-a devenit amantă. În 1705 ea s-a convertit la ortodoxism și și-a luat numele de Ecaterina Alexeievna. Ecaterina și Petru s-au căsătorit în secret în 1707 si au avut nouă copii dintre care doar două fete au ajuns la maturitate, Ana și Elisabeta. Petru a murit (28 ianuarie 1725 stil vechi) fără să numească un succesor.Ecaterina a fost prima femeie care a condus Imperiul Rus, deschizând calea legală a celor șaptezeci de ani (aproape tot secolul al XVIII-lea) de domnie a femeilor în Rusia; toate au continuat politica lui Petru I pentru modernizarea Rusiei.

·       1729: Samuel Clarke, filosof englez (n. 1675) 

·       1802: Ducesa Sofia Antonia de Brunswick-Wolfenbüttel, străbunica reginei Victoria (n. 1724)

·       1818: Tadataka Inō, cartograf japonez (n. 1745)

·       1838: A murit marele diplomat francez Charles Maurice de Talleyrand; (n. 1754). Provenit dintr-o familie din inalta nobilime, s-a orientat spre cariera ecleziastică la sugestia unchiului sau, arhiepiscopul de Reims. Devine preot si apoi episcop de Autun. În timpul Revoluției franceze abandonează viața clericală . A ocupat diferite înalte functii de consilier, ambasador, ministru de externe, președinte al CONSILIULUI de Ministri, servind sub diferite regimuri.

·       1889: Maria a Prusiei, soția regelui Maximilian al II-lea al Bavariei (n. 1825)

·       1951: Împărăteasa Teimei, soția împăratului Taishō al Japoniei (n. 1884)

·       1968: Oscar Lemnaru, prozator și traducător român (n. 1907)

·       1987 - A murit Karl Gunnar Myrdal, economist şi politician suedez, laureat al Premiului Nobel pentru Economie pe anul 1974 (n.03.12.1898).

·       2007: Pierre-Gilles de Gennes, fizician francez (n. 1932) 

·       2007 - A murit istoricul de origine română Eugen Weber, considerat unul dintre cei mai buni specialişti în perioada modernă franceză şi o autoritate în istoria europeană modernă. În ultimii ani a fost profesor emerit de istorie europeană la Universitatea California din Los Angeles. (n. 24 aprilie 1925)

·       2009: Mario Benedetti, scriitor uruguaian (n. 1920)

·       2012: A decedat renumita cantareata americana Donna Summer; (n.31 decembrie 1948).

·       2013: Jorge Videla, general argentinian, dictator al Argentinei (n. 1925). 

Sărbători

·         În calendarul ortodox: (+) Înălțarea Domnului; Ziua Eroilor

·         În calendarul romano-catolic: Sf. Pascal Baylon, călugăr

·         Norvegia: Ziua națională. (1814)

·         Ziua Internațională de Luptă Împotriva Homofobiei

·         Ziua Mondiala a Telecomunicatiilor si a Societatii Informationale. Incepind cu 1969.

·          

RELIGIE ORTODOXĂ 17 Mai

(+) Înălțarea Domnului; Ziua Eroilor

Ev. Luca 24, 36-53

În vremea aceea, după ce a înviat din morţi, Iisus a stat în mijlocul ucenicilor Săi şi le-a zis: Pace vouă! Iar ei, înspăimântându-se şi înfricoşându-se, credeau că văd un duh. Și Iisus le-a zis: De ce sunteţi tulburaţi şi pentru ce vi se ridică astfel de gânduri în inimile voastre? Vedeți mâinile Mele şi picioarele Mele, că Eu Însumi sunt; pipăiţi-Mă şi vedeţi, că duhul nu are carne şi oase precum Mă vedeţi pe Mine că am. Şi, zicând acestea, le-a arătat mâinile şi picioarele Sale. Deci, încă necrezând ei de bucurie şi minunându-se, El le-a zis: Aveţi aici ceva de mâncare? Iar ei I-au dat o bucată de peşte fript şi dintr-un fagure de miere. Şi, luând, a mâncat înaintea lor. Apoi le-a zis: Acestea sunt cuvintele pe care le-am grăit către voi fiind încă împreună cu voi, că trebuie să se împlinească toate cele scrise despre Mine în Legea lui Moise, în proroci şi în psalmi. Atunci le-a deschis mintea ca să priceapă Scripturile. Şi le-a spus: Aşa este scris, şi aşa trebuia să pătimească Hristos şi să învieze din morţi a treia zi, și să se propovăduiască în numele Său pocăinţa spre iertarea păcatelor la toate neamurile, începând de la Ierusalim. Voi sunteţi martorii acestora. Şi, iată, Eu trimit peste voi făgăduinţa Tatălui Meu; însă voi să şedeţi în cetatea Ierusalimului până ce vă veţi îmbrăca cu putere de sus. Și i-a dus afară până spre Betania şi, ridicându-Și mâinile, i-a binecuvântat. Şi, pe când îi binecuvânta, S-a despărţit de ei şi S-a înălţat la cer. Iar ei, închinându-se Lui, s-au întors în Ierusalim cu bucurie mare. Şi erau în toată vremea în templu, lăudând şi binecuvântând pe Dumnezeu. Amin.

Ap. Fapte 1, 1-12

În cartea cea dintâi am scris, o, Teofile, despre toate cele ce a început Iisus a face şi a învăţa, până în ziua în care S-a înălţat la cer, poruncind prin Duhul Sfânt apostolilor pe care i-a ales, cărora S-a şi înfăţişat pe Sine viu, după pătimirea Sa, prin multe semne doveditoare, arătându-li-Se timp de patruzeci de zile şi vorbind cele despre împărăţia lui Dumnezeu. Şi, fiind cu ei, le-a poruncit să nu se depărteze de Ierusalim, ci să aştepte făgăduinţa Tatălui, pe care (a zis El) aţi auzit-o de la Mine: că Ioan a botezat cu apă, iar voi veţi fi botezaţi cu Duhul Sfânt, nu mult după aceste zile. Iar ei, adunându-se, Îl întrebau, zicând: Doamne, oare în acest timp vei aşeza Tu, la loc, împărăţia lui Israel? Iar El le-a zis: Nu este al vostru a şti anii sau vremile pe care Tatăl le-a pus în stăpânirea Sa. Ci veţi lua putere, venind Duhul Sfânt peste voi, şi Îmi veţi fi Mie martori în Ierusalim şi în toată Iudeea şi în Samaria şi până la marginea pământului. Şi, acestea zicând, pe când ei priveau, S-a înălţat şi un nor L-a luat de la ochii lor. Şi, privind ei, pe când El mergea la cer, iată doi bărbaţi au stat lângă ei, îmbrăcaţi în haine albe, care au şi zis: Bărbaţi galileieni, de ce staţi privind la cer? Acest Iisus, Care S-a înălţat de la voi la cer, astfel va şi veni, precum L-aţi văzut mergând la cer. Atunci ei s-au întors la Ierusalim de la muntele ce se cheamă al Măslinilor, care este aproape de Ierusalim cale de o sâmbătă.

Predică la Înălțarea Domnului (Ziua Eroilor) - Pr. Ilie Cleopa

 

Omul, când se ridică, se ridică pe trepte. Nu deodată se face sfânt, după cum nici deodată nu se face drac, ci se ridică pe trepte; cei ce se străduiesc pe calea mântuirii vor merge dintr-o măsură în alta, cum a zis înainte proorocul: „Merge-vor din putere în putere” (Psalmii 83, 8). Ei capătă mai întâi o putere din darul Sfântului Duh în inima lor, o parte din tăria de a sta în poruncile lui Hristos, o mă­sură din virtute – şi după aceea păşesc pe alte trepte.

Iubiţi credincioşi,

Biserica cea dreptmăritoare a lui Hristos are un brâu; un brâu falnic, cu care se încinge în fiecare an. Brâul aceasta poartă pe dânsul douăsprezece semne, adică douăsprezece mari sărbători cu praznice împărăteşti.

Brâul acesta cu un capăt ajunge la Buna Vestire şi cu celălalt ajunge până acum, până în ziua de azi, la Înălţarea Domnului.

Toate dumnezeieştile taine care sunt însemnate pe brâul Bisericii îşi au originea lor dogmatică şi tainică în dumnezeiasca Scriptură. Ele sunt: Buna Vestire, Naşterea Mântuitorului, Botezul, Întâmpinarea, Răstigni­rea, Învierea şi celelalte toate.

Aşa şi dumnezeiescul praznic de astăzi al Înălţării Domnului a fost proorocit cu o mie de ani mai înainte de către marele şi dumnezeiescul prooroc Da­vid în psalmi, de două şi de trei ori zicând aşa: „Înalţă-te peste ceruri, Dumnezeule, şi peste tot pământul slava Ta” (la fel şi la Iov 22, 12). N-a zis să se înalţe peste cer, că nu S-a suit Mântuitorul nostru numai peste un cer, ci peste nenumărate ceruri.

Dar şi dumnezeiescul apostol Pavel zice: „Şi acest Iisus Care S-a po­gorât până la temeliile cele mai de jos ale pământului (adică până la iad), Acesta este Care S-a şi suit mai presus de toate cerurile, de-a dreapta mări­rii, întru cele înalte”. Deci, Mântuitorul nostru Iisus Hristos nu S-a suit în cer, nici peste cer, ci peste ceruri. Nimeni nu ştie numărul cerurilor; unii au spus că-s şapte, alţii că-s nouă. Dar Scriptura nu ne arată. Nenumărate sunt cerurile şi nemăsurat este Dumnezeu cu vechimea, cu puterea, cu înţelepciunea şi cu toate. Aşadar Mântuitorul nostru Iisus Hristos S-a suit mai presus de toate cerurile.

Însă pentru ce S-a înălţat Domnul? Pentru care pricină S-a înălţat? Aţi auzit cântându-se aseară, în stihurile de la strană: „Şi S-a suit Mântuitorul în ceruri, ca să ne trimită nouă pe Prea Sfântul Duh” (vezi Marcu 16, 19; Efeseni 4, 10).

Deci prima pricină pentru care S-a înălţat Domnul de la pământ la cer este ca să ne trimită nouă pe Duhul Sfânt. Aşa a spus şi El în dumneze­iasca Evanghelie: „Trebuie să Mă duc Eu, că de nu Mă voi duce Eu la cer, nu va veni la voi Mângâietorul, Duhul Adevărului, Care de la Tatăl pur­cede” (Ioan 14, 26; 15, 26).

A doua pricină pentru care S-a înălţat Mântuitorul la cer este pentru ca să plinească rânduiala cea pentru noi. Auziţi ce scrie la condacul acestui prealuminat praznic: „plinind rânduiala cea pentru noi” (se face-n cer şi pe pământ) şi toate celelalte (vezi condacul praznicului).

Care-i rânduiala aceasta? Iată care: Dumnezeu Tatăl a trimis pe Mân­tuitorul în lume, căci zice dumnezeiescul Evanghelist Ioan: „Aşa a iubit Dumnezeul lumea, încât pe Unul Născut Fiul Său l-a trimis” pentru răs­cumpărarea ei. Şi l-a trimis nu numai aşa, ca să vie şi să se ducă, ci cu o misiune mare pentru cer şi pentru pământ.

Şi această misiune s-a împlinit astăzi.

A venit Cuvântul lui Dumnezeu sau S-a întrupat. Căci zice: „Şi Cu­vântul trup S-a făcut” (Ioan 1, 14). S-a întrupat, s-a născut, s-a botezat, a petrecut în taină 30 de ani, iar trei ani şi jumătate a predicat Evanghelia. După aceea a primit înfricoşa­tele şi preamântuitoarele patimi, pentru noi păcătoşii şi pentru a noastră mântuire. Căci a spus Isaia mai înainte: „Şi prin rănile Lui noi toţi ne-am vindecat” (Isaia 53, 5). Pentru vindecarea noastră a trebuit să sufere El răni şi cu rana Lui să vindece rănile noastre cele sufleteşti. Şi după aceea a în­viat din morţi, a biruit moartea prin moartea Sa, iar acum biruinţa Lui se desăvârşeşte prin Înălţarea la Cer.

Deci, astăzi s-a împlinit rânduiala cea pentru noi, adică misiunea cea mare pe care a avut-o Cuvântul lui Dumnezeu de la Tatăl Său; să vie, să se nască, să trăiască împreună cu noi, să sufere şi să învie pentru noi şi să Se înalţe la cer, de unde S-a coborât. Aceasta e rânduiala pe care a plinit-o Iisus Hristos.

Astăzi, în ziua de Înălţare, Hristos împlineşte deci toată rânduiala cea pentru noi. A împlinit tot ce-a fost scris pentru Dânsul în sfatul cel veşnic al lui Dumnezeu.

A treia pricină pentru care S-a înălţat Iisus Hristos este ca să ne înalţe pe noi de pe pământ la cer, din iad la rai, din moarte la viaţă. Asta-i ul­tima pricină. Că a spus în dumnezeiasca sa Evanghelie: „Şi când Mă voi înălţa, pe toţi vă voi trage la Mine” (Ioan 15, 5). Dar cum se înalţă oamenii la cer? Cum îi trage Iisus în fiecare minut?

Aţi auzit aseară, la ultima paremie, ce a spus proorocul Isaia? „Dintre vii Te-ai pogorât la ei şi Te-ai înălţat ca să înalţi pe toţi fiii întru toate zi­lele veacului” (Isaia 42, 6).

Ai auzit pentru ce S-a pogorât Iisus Hristos? Pentru dragoste.

Ai auzit pentru ce s-a înălţat? Ca să înalţe pe toţi fiii omeneşti, nu într-o zi, nu în două, nu într-un an, nu într-o sută de ani, nu într-o mie sau zece mii de ani, ci „întru toate zi­lele veacului”, adică cât va fi lumea.

Dar cum se înalţă oamenii la cer? Prin darul Sfântului Duh, prin darul şi mila lui Dumnezeu. Când este omul în păcat de moarte şi este călduţ, ştiţi unde este cu sufletul? În iad. E mai jos decât toate dobitoacele câm­pului, decât toate păsările cerului, decât toată zidirea. El se află atunci cu sufletul în iad. Dar prin pocăinţă adevărată şi prin darul Sfântului Duh, care dezleagă prin mâna duhovnicului păcatele, se ridică din iad în rai, se ridică din moarte în viaţă, şi din om păcătos ce era, asemenea cu dracii, se face asemenea cu îngerii.

Şi nu numai cu îngerii, ci asemenea cu Dum­nezeu, pe cât este cu putinţă. Căci auzi ce zice proorocul: „Eu am zis: Dumnezei sunteţi şi fii ai Celui Prea Înalt toţi. Dar voi ca nişte oameni muriţi (adică prin păcat) şi ca nişte boieri (adică asemenea unor draci) cădeţi” (Psalmii 81, 6).

De ce se cheamă păcatul cădere? Căci se zice: a căzut cineva în păca­tul curviei, sau a căzut cineva în mândrie, sau în lăcomie, sau în beţie, sau în iubire de argint, sau în ură. Tot păcatul se cheamă cădere. De ce? Pentru că păcatele ne trag în jos de la Dumnezeu, ne coboară de la treapta de oameni şi ne fac dobitoace.

Căci a zis proorocul: „Şi omul, în cinste fiind, n-a priceput, alăturatu-s-a cu dobitoacele fără de minte şi s-a asemănat lor ”(Psalmii 48, 12, 21). Deci din oameni ne facem dobitoace şi mai răi ca dobitoacele, ne facem draci. Că nici dracii nu hulesc pe Dum­nezeu în faţă, dar omul cu mintea sa Îl huleşte. Deci iată unde ne coboară păcatul. Păcatul ne trage mereu în jos, în fundul iadului, asemenea cu dra­cii, iar darul lui Iisus Hristos şi darul Sfântului Duh mereu ne înalţă şi me­reu ne ridică.

Căci zice proorocul: „De şapte ori de va cădea dreptul, de şapte ori se va ridica”. Şapte înseamnă număr fără de număr, înseamnă veşnicie, la nesfârşit. Adică mereu se repetă căderea şi ridicarea omului. Deci de va cădea omul în toată viaţa sa, să nu se deznădăjduiască de a se ridica, să se înalţe iarăşi prin darul Sfântului Duh, prin pocăinţa cea ade­vărată.

Dar înălţarea aceasta a omului din iad şi din rânduiala dobitoacelor, şi din rânduiala păgânilor şi a celor ce nu cunosc pe Dumnezeu, cum se face? Deodată? Nicidecum.

Aşa ne învaţă dumnezeieştii Părinţi. Omul, când se ridică, se ridică pe trepte. Nu deodată se face sfânt, după cum nici deodată nu se face drac, ci se ridică pe trepte; cei ce se străduiesc pe calea mântuirii vor merge dintr-o măsură în alta, cum a zis înainte proorocul: „Merge-vor din putere în putere” (Psalmii 83, 8). Ei capătă mai întâi o putere din darul Sfântului Duh în inima lor, o parte din tăria de a sta în poruncile lui Hristos, o mă­sură din virtute – şi după aceea păşesc pe alte trepte.

Care sunt treptele acelea, ne arată dumnezeieştii Părinţi. Treptele ur­cuşului duhovnicesc sunt trei. Care? Aţi auzit în Scriptură la Levitic (22, 1-17), unde se vorbeşte de sâmbătă, de sâmbete şi de sâmbetele sâmbetelor; şi iarăşi: de seceriş, de secerişuri şi de secerişul sufletului ra­ţional; şi iarăşi de tăierea-împrejur, de tăierea tăierii-împrejur şi de tăierea inimii în duh, cum zice marele apostol Pavel (Romani 2, 29).

Acestea arată tainic în legea veche şi în cea nouă urcuşul sufletului către Dumnezeu. Toate aceste simboluri, toate aceste Scripturi, după dumnezeiescul Maxim Mărturisitorul, arată urcuşul, sau cum se înalţă un suflet până se face Dumnezeu după dar. Toate acestea sunt sim­bolizate, după Scripturi, de ziua a şasea, a şaptea şi a opta. Toate trei treptele duc la îndumnezeirea după dar. Ele sunt făptuirea morală, con­templaţia naturală în duh şi teologia mistică, adică cunoaşterea tainică a lui Dumnezeu (Sfântul Maxim Mărturisitorul, Filocalia, vol. II, cap. 37, 38, 39 – p.136).

Dar ce este sâmbăta sufletului raţional? Sâmbăta în legea veche în­seamnă odihnă. Sufletul nostru, zbuciumat de păcate, de cădere, având conştiinţa pătată de păcatele sale, când pune început bun cu darul lui Iisus Hristos şi se ridică din păcat şi se înalţă puţin pe treapta faptelor bune, ajunge la oarecare odihnă, dar nu la desăvârşire. Deci, când vei auzi în Scriptură de sâmbătă, să ştii ce înseamnă aceasta. Iată ce spune dumne­zeiescul Maxim: sâmbăta e nepătimirea sufletului raţional care a lepădat prin făptuire semnele păcatului.

Să vă dau o pildă. Un om a fost beţiv, a fost desfrânat, a fost ucigaş, a fost tâlhar, a fost iubitor de argint. Cine ştie ce a făcut săracul în viaţă, că toţi suntem păcătoşi. Dar el s-a spovedit la duhovnic cu toată inima, s-a curăţit şi s-a hotărât să se lepede cu toată puterea de păcate. În locul beţiei să pună înfrânare, în locul lăcomiei de pântece – postul, în locul iubirii de argint şi zgârceniei – milostenia, în locul desfrânării – curăţenia, în locul somnului mult – privegherea. Şi a plantat prin făptuire fapte bune în locul vechilor păcate, pe care le săvârşise mai înainte.

El se află acum pe treapta întâi a urcuşului duhovnicesc, dar de-abia cu faptele, nu cu mintea. Căci auzi ce spune: „Sâmbăta sufletului raţional este nepătimirea sufle­tului raţional care prin făptuire a lepădat de-abia semnele păcatului”. N-a spus rădăcinile, ci semnele. Acest om care se sileşte să facă fapte bune în locul celor rele şi pune început bun de faptă numai cu lucrarea din afară, de-abia a ajuns la prima odihnă a sufletului său raţional. El află o oarecare mângâiere, dar încă e chinuit de gânduri, încă păcătuieşte cu mintea, încă este în păcat cu mintea. Şi lupta lui cu mintea este groaznică, căci lupta cu patimile cele trupeşti, cele cu lucrul, ţine până la o vreme, dar lupta cu mintea, pentru părăsirea păcatului cu mintea, ţine până la moarte.

Şi despre sâmbete, adică despre sâmbetele îndoite, iată ce spune dum­nezeiescul Maxim: „Îndoitele sâmbete înseamnă a doua treaptă a urcuşului duhovnicesc. Şi se tâlcuieşte aşa: slobozenia sufletului raţional, care îşi retrage mintea sa din simţire, părăsind lucrarea după firea simţu­rilor prin contemplaţia naturală în duh, adică prin cugetarea la Dumnezeu din zidiri, prin raţiunile lucrurilor”.

Cum se întâmplă asta? Noi, păcătoşii, în general am părăsit păcatul cu lucrul. Dar cu gândul încă ne luptăm, cu mintea încă păcătuim, cu mintea încă slujim păcatului, fie al făţărniciei, fie al vicleniei, fie al desfrânării, al zavistiei, al urii, al mândriei, al iubirii de slavă, al răutăţii, al mâniei, al ră­pirii şi nu ştiu mai care din patimile sufleteşti. Unele sunt care se văd, al­tele care nu se văd, dar sunt mai rele şi mai vătămătoare decât cele care se văd.

Căci Hristos Mântuitorul, când a venit în lume, n-a mustrat pe curvă, nici pe vameşi sau curvari, pe cei ce făcuseră păcate trupeşti. Oare aţi au­zit în Evanghelie: „Vai de tine, curvo!”? „Vai de tine, tâlharule!”? „Vai de tine, vameşule, că eşti păcătos şi faci nedreptate!”? Nu! Ci a zis: Vai vouă făţar­nicilor, vai vouă fariseilor, vai vouă cărturarilor nebuni şi orbi! Şi cine a spus acestea? Hristos, Cuvântul lui Dumnezeu, Care priveşte în sufletul nostru. „De milioane de ori – cum spune Solomon – ochii lui sunt mai luminoşi decât soarele”. El era Dumnezeu şi poporul de jos Îl iubea, că simţea puterea Dumnezeirii Lui, că le vorbea ca Unul ce are putere, iar nu asemenea cărturarilor. Îl iubeau, dar şi El, văzând credinţa sinceră a lor, îi iubea din inimă, când mergeau după El pe munte, şi pe jos, flămânzi, când a înmulţit pâinile în pustie (vezi Matei 17, 19-23; 23, 16).

Căci a zis: „Milă Îmi este de popor, că sunt ca oile care n-au păstor”, risipite. Dar pe cei dintre mari, pe cărturari, pe farisei şi pe saduchei îi mustra, căci vedea într-înşii toate vicleniile şi făţărniciile lor. La curve, la tâlhari, la vameşi, chiar de vedea păcate grele, vedea la ei şi căinţa, umi­linţa şi hotărârea de îndreptare. Iar pe cărturari şi farisei, la care vedea patimi grele sufleteşti, ca ura, zavistia, făţărnicia, pizma, viclenia şi altele, care sunt mai grele ca patimile cele trupeşti, pururea îi mustra şi le zicea: „Vai vouă!”, ca un Dumnezeu Care cunoaşte inimile.

Deci iată că sunt păcate cu gândul, care nu se văd, dar sunt mult mai grele şi mai rele decât cele cu trupul.

Am ajuns deci la treapta a doua a urcuşului duhovnicesc. Auzi în ce constă această treaptă: „Sâmbetele însemnează slobozenia sufletului raţio­nal care a părăsit chiar şi lucrarea cea după fire a simţurilor prin contem­plaţia naturală în duh”. Aceasta este treapta a doua pentru suflet. Dar cum se urcă pe ea? Prin lupta cu mintea.

Prin ea se ajunge la contemplaţia na­turală în duh. Mai înainte o femeie frumoasă îl smintea, acum nu-l mai sminteşte. Când vede o fiinţă frumoasă, se mută cu mintea şi zice: dacă fiinţa aceasta e frumoasă, dar un înger cât este de frumos? Dar Heruvimii, dar Serafimii, dar Cel ce i-a făcut pe dânşii? Îşi mută mintea de la frumu­seţea cea de aici la frumuseţea cea din ceruri şi, în loc să se smintească, se foloseşte. Mai înainte, dacă auzea o muzică de dans, aceasta îi tulbura mintea şi sufletul. Pe treapta a doua a urcuşului duhovnicesc, nu-l mai tulbură, ci chiar îl foloseşte.

Căci zice: dacă oamenii pot să cânte din flu­ier şi din trâmbiţe şi din organe aşa de frumos, ce trebuie să fie în ceruri, cum cântă îngerii, ce dănţuire este acolo? Căci se spune astăzi: „Suitu-S-a Dumnezeu întru strigare, Domnul în glas de trâmbiţă” (Psalmii 46, 5). Când puterile cereşti L-au văzut pe Mântuitorul Care ridica porţile cele de sus, toţi îngerii trâmbiţau, toţi cântau şi în glas de sunet mare şi în mare cântare S-a suit Hristos şi a ridicat – n-a deschis – porţile cerului. Le-a ridi­cat pentru toate veacurile. Şi dumnezeiescul Ioan-Gură-de-Aur zice: „Vezi că nu le-a deschis, ci le-a ridicat de tot?”.

Prin urmare, cel ce a ajuns la treapta a doua a urcuşului duhovnicesc aşa cu­getă când aude o cântare lumească sau un om cântând, sau o femeie, sau o trâmbiţă, sau un fluier. Iar când vede soarele, cugetă aşa: „Dacă aici soa­rele luminează aşa, ce trebuie să fie acolo, unde luminează Hristos, Soa­rele Dreptăţii?” (Filocalia, vol. II, p. 136).

Astfel, omul, pe treapta a doua a urcuşului duhovnicesc, prin contem­plaţia naturală în duh, adică privirea curată la zidirea lui Dumnezeu, se suie îndată cu mintea de la cele văzute la cele gândite şi nevăzute, că­pătând slobozenie din ispite, cum spune dumnezeiescul Maxim.

El se mută cu mintea de la cele auzite aici pe pământ la cântările cele din cer şi zice cu mintea sa: „Dacă oamenii aceştia de ţărână ştiu să cânte aşa, apoi ce cântări trebuie să fie acolo în Cer?”. Tot aşa şi de va mirosi ceva frumos, se gândeşte la mireasma florilor raiului; şi aşa mută cu min­tea şi celelalte simţiri, prefăcând prin contemplaţie toate cele auzite – sau văzute, sau gustate, sau mirosite, sau pipăite – în cugetări duhovniceşti.

Iar treapta a treia a urcuşului, adică a înălţării sufletului pe treapta cea mai de sus, se numeşte în Scriptură sâmbetele sâmbetelor. Cel ce a păşit pe treapta a treia a urcuşului duhovnicesc nu mai are nevoie de trepte, nu mai are nevoie să vadă frumuseţea cea de aici ca să se suie cu mintea la frumuseţea cea de sus, sau să audă o cântare de aici ca să se ducă la cânta­rea cea de sus, sau să miroasă ceva frumos de aici ca să gândească la mi­reasma raiului.

Cel care a ajuns cu darul lui Iisus Hristos pe treapta a treia a urcuşului duhovnicesc a devenit un Dumnezeu după dar. El are în­dumnezeirea cea după dar sau teologia mistică, adică el are comuniune nemijlocită cu Dumnezeu, nu mai are nevoie de treapta zidirii. În el tră­ieşte Hristos, cum grăia Pavel: „Nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine” (Romani 5, 16), sau cum spune în altă parte: „Aşadar – noi avem mintea lui Hristos” (I Corinteni 3, 15; Galateni 4,  6). Pavel, când a zis că are mintea lui Hristos, trăia în Hristos şi Hristos trăia într-însul, şi deci nu mai vorbea mintea sa, ci mintea lui Hristos.

Un asemenea om este pe treapta cea mai de sus, pe cea de a treia treaptă a urcuşului duhovnicesc – de care foarte puţini şi foarte rar se mai învrednicesc în zilele noastre –,  este fiul lui Dumnezeul după dar. Acesta a ajuns ziua a opta, cum zice dumneze­iescul Maxim: „Ziua a opta după Scripturi este egală cu treapta a treia a urcuşului duhovnicesc”.

Ea se numeşte şi sâmbăta  sâmbetelor, nu se mai cheamă slobozenia sufletului, sau nepătimirea de pe treptele cele mai de jos. Sâmbetele sâmbetelor se numesc: „odihna duhovnicească a sufletului raţional care părăseşte chiar şi lucrarea cea după fire a simţurilor şi-şi în­toarce mintea sa chiar şi de la cugetările cele mai duhovniceşti din zidiri. Prin ce? Prin extazul dragostei, care o leagă cu totul numai de Dumnezeu în noianul dragostei”. Acela nu mai ştie nimic decât să-L iubească pe Dumnezeu.

Unul ca acela ajunge la Sfântul Antonie cel Mare, care zicea: „Nu mă mai tem de Dumnezeu”. Şi l-a întrebat unul: Dar de ce ? „Pentru că-L iubesc”. Simţind dragostea lui Iisus în inima lui, nu se mai temea nici de moarte, nici de foame, nici de sete, nici de osteneală, nici de ocară, nici de batjocură. De ce? Pentru că trăia în Hristos şi Hristos în el, şi astfel era foarte convins că fără voia lui Dumnezeu nu i se va întâmpla nimic. Aşa e omul care s-a înălţat cu sufletul său pe treapta a treia a urcuşului duhovnicesc.

Fraţii mei, sunt lucruri cam grele pentru dumneavoastră, cei de la ţară. Călugării le înţeleg mai bine. Dar ne întoarcem la o povestire uşoară, ca să vă folosim pe toţi. Oare dacă Mântuitorul S-a înălţat la cer, au fost şi sfinţi care s-au înălţat? Da. Dumnezeiasca Scriptură ne spune de Enoh, că s-a răpit şi nu s-a mai aflat, dar nu se ştie dacă chiar în cer. Ilie nu s-a înălţat nici el chiar la cer. Dar unde? S-a înălţat „ca la cer”, deci cam spre cer.

În hronografe şi alte cărţi se păstrează o istorie despre unul din sfinţii care s-au înălţat la cer. Ştiţi cine? A fost fiul lui Adam, Set. Istoria sfântă spune că Set a fost foarte iubit de Dumnezeu. Pe acest fiu i l-a dat Dum­nezeu lui Adam în locul lui Abel care a fost ucis de fratele său, Cain. Şi acest fiu a fost blagoslovit cu mari daruri de la Dumnezeu, că a fost plăcut lui Dumnezeu. Şi spune o istorie sfântă că acest Set s-a răpit la cer. Dar pentru ce? Ca să înveţe astronomia de la îngeri. De aceea, bine a zis Ma­rele Vasile că: „mult vestita astronomie, pentru cel credincios, e o a doua teologie”. Pentru că precum auzim, astronomia îşi are originea de la Dum­nezeu; căci chiar îngerii au învăţat pe om astronomia.

Se zice că Set a stat la cer 40 de zile şi 40 de nopţi şi a învăţat astro­nomia în cer, mişcarea astrelor cereşti, întunecarea soarelui, a lunii şi ce­lelalte semne care se arată pe cer ca să le cunoască oamenii, când Dumne­zeu e supărat, când vrea să schimbe vremea şi celelalte. Dar Sit, care a fost răpit, zice Scriptura şi istoria, sau când a fost dus la Dumnezeu, a ui­tat şi de foame şi de sete, ca şi Moise pe Muntele Sinai.

Acesta a vorbit cu Dumnezeu şi a postit de două ori câte 40 de zile, numai în gândire de Dumnezeu stând, fără să mănînce şi să bea. Aşa a făcut şi Set. Fiindcă se afla în convorbire cu Dumnezeu şi îngerii îl învăţau semnele astrelor şi mişcă­rile lumii şi celelalte, când s-a coborât la pământ, copiii nu-i mai ziceau tată. Dar cum? Dumnezeu! Aşa de tare strălucea faţa lui (vezi Hronogra­ful lui Gheorghe Chedrenos).

Iar de Moise zice Scriptura că a primit pe Muntele Sinai atâta lumină de la Dumnezeu, care i-a dat tablele legii, încât fiii lui Israil nu puteau privi la el (Ieşirea 24, 17; 34, 29-30). De aceea îşi punea un văl pe faţă, căci îi strălucea faţa prea tare. Dar de Moise spune Scriptura că a fost numai pe Muntele Sinai, pe când de Set spune că a fost la cer.

Se zice că fiii lui Set de aceea se cheamă, în Scriptură, fiii lui Dumne­zeu, iar fiii lui Cain fiii dracilor şi fiii oamenilor; pentru că au început să-i zică tatălui lor Dumnezeu. Atâta slavă şi frumuseţe şi podoabă a adus Set, când s-a pogorât de la Dumnezeu. Şi l-au întrebat fiii: „Tată, nu cumva te-ai făcut Dumnezeu?”. Iar el le-a răspuns: „Nu dragii mei, nu m-am făcut Dum­nezeu. Eu sunt rob al lui Dumnezeu şi om stricăcios asemenea vouă, dar eu am fost acolo unde e Dumnezeu”. „Şi ce ţi-au spus, tată?”. „Iată ce mi-au spus: «Să păziţi legile lui Dumnezeu, învăţate de la Adam, pe care le-a primit de la Dumnezeu în conştiinţă, şi să băgaţi de seamă să nu vă căsăto­riţi cu odrasle din neamul lui Cain, că este blestemat»”. Căci Scriptura spune că Dumnezeu a blestemat pe Cain.

Dar ce mai spune Scriptura? Că s-au rănit fiii lui Set de frumuseţea fiicelor lui Cain şi le-au plăcut şi le-au luat în căsătorie. De aceea mânia lui Dumnezeu a venit asupra lor. Sit le-a spus: „Dragii tatii, să nu cumva să vă căsătoriţi cu urmaşe din neamul cel blestemat al lui Cain. Căci a spus Dumnezeu că atunci când vă veţi amesteca cu neamul acela, se vor naşte uriaşi şi va veni potopul pe faţa pământului şi va pierde pe tot poporul. Căci voi sunteţi neam sfânt, sunteţi ramură din rădăcină sfântă; să nu vă amestecaţi cu blestemaţii aceia de sălbatici!”.

Şi a trăit Set 812 ani. În timpul cât a trăit Set, fiii săi nu au călcat po­runca lui Dumnezeu. Dar dacă a murit Set, copiii au zis unul către altul: „Ei! Tata a zis să nu iau cutare fată în căsătorie, dar el a murit, şi dacă mie îmi place, de ce să n-o iau? Că-i din neamul lui Cain?”. Şi au călcat po­runca tatălui lor. Şi au început să-şi ia femei din neamul lui Cain.

Dar ce s-a întâmplat? Cum au început să-şi ia neveste din neamul lui Cain, se năşteau uriaşi. Aceştia creşteau de-o palmă în fiecare zi, creşteau mari ca chedrii Libanului, de 70-80 de stânjeni înălţime. Şi erau cei mai sluţi şi mai spurcaţi oameni de pe faţa pământului, cum spune Sfântul Dimitrie al Rostovului, încât condeiul nu poate să descrie ce făceau aceia. Că mâncau şi pruncii pe care îi lepădau muierile lor, aşa de spurcaţi erau. Şi sute de ani i-a aşteptat Dumnezeu la pocăinţă, până ce a venit potopul. Împărăţia uriaşilor a fost înainte de potop şi a ţinut aproape 200 de ani. Şi dacă nu s-au îndreptat ei de fărădelegile lor, Dumnezeu a zis: „Nu va lo­cui Duhul Meu întru aceşti oameni”. Şi a hotărât să-i piardă de pe faţa pământului.

Dar să ne întoarcem la subiectul nostru. Astăzi nu s-a suit Set la cer. Cine S-a suit astăzi la Cer? Hristos, Cel ce a zidit toate cerurile, El S-a suit. Şi ce ne trimite El de acolo? Ce le-a spus El apostolilor? „Voi să staţi în Ierusalim până când vă veţi îmbrăca cu putere de sus” (Luca 24, 49). Adică: Eu nu vă las sărmani, cum vi se pare vouă. Ci voi fi cu voi până la sfârşitul veacului. Căci vă voi trimite vouă pe Mângâietorul, adică vă voi trimite altă faţă a Sfintei Treimi.

Are să vină Duhul Sfânt, Mângâ­ietorul. Şi când va veni Acela, are să vă deschidă vouă mintea, să înţele­geţi toate Scripturile. Şi vă va spune vouă toate, ca să înţelegeţi mai lim­pede tainele iconomiei în trup, sau pentru care pricină am venit Eu pe pă­mânt şi am stat până azi, când Mă înalţ la cer. Căci apostolii şi evanghe­liştii, cât au stat cu Hristos, nu-l cunoşteau desăvârşit pe El. A zis el Petru că crede, dar mai târziu s-a lepădat, căci nu era sigur. Odată mergeau într-un sat al Samariei şi acolo nu i-a primit pe ei, fiindcă faţa Lui era îndreptată spre Ierusalim, iar apostolii au zis: „Doamne, voieşti să pogorâm foc din cer asupra acestora care n-au voit să ne primească, precum a făcut Ilie?”.

Iar Mântuitorul le-a spus cu blândeţe: „Voi nu ştiţi al cui duh sunteţi...”. Ei nu ştiau că se află cu  Dumnezeu şi vorbesc cu El, şi stau la masă cu El, şi umblă cu El. De aceea le zice: „Fiul Omului a venit să mântuiască şi să caute pe cel pierdut”. Altă dată, fiilor lui Zevedei li s-a năzărit să zică: „Dă-ne nouă să stăm unul de-a dreapta şi altul de-a stânga Ta”. Altă dată, Petru se certa cu ceilalţi, care ar fi mai mare. Altă dată Filip cerea: „Doamne, arată-ne nouă pe Tatăl!”. Iar Iisus îi spune: „De atâta vreme, Filipe, eşti cu Mine şi nu ai cunoscut că Tatăl este cu Mine şi Eu sunt cu Tatăl?”. Aţi văzut? Apostolii nu cunoşteau pe Stă­pânul lor, nu cunoşteau pe Hristos, pe Mântuitorul lumii Care făcea atâtea minuni, şi învia morţii, şi înmulţea pâinile, şi gonea pe draci. Ei totuşi nu-L cunoşteau că-i Dumnezeu adevărat.

Cine le-a descoperit taina venirii pe pământ a lui Dumnezeu, a întru­pării lui Dumnezeu Cuvântul? Duhul Sfânt. Căci a zis Iisus: „Când va veni Acela, vă va spune vouă toate”.

Ştiţi cum a făcut Hristos? Cum ar veni un împărat mare, care-i cel mai vestit în toată lumea, şi şi-ar ascunde coroana, şi hlamida, şi toate semnele împărăteşti, şi s-ar duce să stea undeva la un ţăran, undeva la ţară. S-ar duce ca un om sărac şi acolo, neştiind nimeni cine-i, ar începe să-l batjoco­rească, să-l ocărască. Nu L-au ocărât evreii? Nu I-au spus că e samaritean, nu I-au spus că are drac şi că scoate dracii cu Belzebut?

După o vreme, însă, împăratul acela şi-ar aduce coroana, sceptrul şi hlamida şi le-ar spune: „Iată cine sunt eu; am stat la voi ca o slugă, dar eu sunt împărat peste tot pământul”. Câtă frică şi câtă căinţă şi câtă părere de rău n-ar avea oamenii aceia care l-au bătut pe împăratul, că a fost ca o slugă şi nu l-au cunoscut!

Aşa au păţit apostolii astăzi. Plângeau – zice – şi mâhnire mare era peste ei: „Acesta-i Dumnezeu, dar noi am umblat cu Dânsul şi I-am răs­puns de multe ori obraznic, şi de multe ori n-am crezut în minunile Lui. De multe ori am vrut să facem altfel decât îi plăcea Lui”. Şi le părea rău apostolilor, fiindcă acum au cunoscut cu adevărat că El este Însuşi Dum­nezeu.

Căci le spusese Mântuitorul: „Nimeni nu s-a suit la cer, fără numai Fiul Omului Care S-a pogorât din cer”. Căci numai El S-a suit la cer; cei­lalţi, cum v-am mai spus, nu s-au suit la cer, ci „ca la cer”. Auzi ce spune David: „Înalţă-Te peste ceruri, Dumnezeule, şi peste tot pământul să fie slava Ta” (Psalmii 107, 5).

Deci Iisus Hristos S-a suit astăzi mai presus de toate cerurile şi v-am arătat pricinile pentru care: întâi, pentru ca să ne trimită pe Duhul Sfânt; a doua, ca să plinească rânduiala cea pentru noi; şi a treia, ca să ne înalţe pe noi din moarte la viaţă, din iad la rai, din păcat la virtute. Să ne facă din oameni nu îngeri, ci dumnezei după dar. Deci omul, fiind după chipul şi asemănarea Lui, se înalţă cât îi este lui cu putinţă. Dacă crede şi se înalţă pe treptele urcuşului duhovnicesc, despre care v-am amintit, se face şi el un dumnezeu după dar, dar nu după fiinţă. Că auzi ce spune Sfântul Vasile cel Mare: „Dumnezeu l-a pus pe om împărat peste tot pă­mântul şi l-a făcut dumnezeu al celor făcute de Dumnezeu”.

Auzi? Omul e împărat al pământului şi Dumnezeu peste toate lucrurile lui Dumnezeu! Aşa a voit El să-l facă. Dar omul se amestecă cu dobitoa­cele, se face asemenea cu ele, se deprinde cu viaţa dobitocească şi se face mai rău decât dracul Şi aceasta-i căderea care ne coboară pe noi: păcatul. Iar ceea ce ne suie este darul lui Dumnezeu, care înalţă sufletele. Căci auzi ce spune proorocul Isaia: „Ca să înalţe pe fiii Lui întru toate zilele vea­cului”.

Nu s-au înălţat numai Enoh şi Ilie, nu s-au înălţat numai pa­triarhii şi proorocii, ci o dată cu înălţarea lui Hristos, s-au înălţat toţi sfinţii şi toţi pe care i-a scos Hristos din iad. Dar nu în cer, ci în rai, căci în cer numai El a intrat. Iar după judecata viitoare, toţi vor intra în cer. Căci zice în Evanghelie: „Fericiţi cei săraci cu duhul, că a acelora este împărăţia ce­rurilor!”. N-a zis „a raiului”. Că se zice că unde a prisosit păcatul, sau unde s-a înmulţit păcatul, acolo a prisosit darul lui Iisus. A fost izgonit Adam din rai, dar venirea lui Hristos împotriva satanei mai multă fală dă neamului lui Adam. Nu-l mai aduce iar în rai; în rai stau toţi sfinţii şi drepţii lui Dumnezeu numai până la judecata viitoare, iar după judecata cea de apoi nu mai duce Dumnezeu pe sfinţi în rai, ci în cer.

Deci, s-a izgonit omul din rai, dar dacă cu darul lui Hristos sporeşte şi se mântuieşte, locuinţa lui va fi în cer, în împărăţia cerului.

Aşa a prisosit darul lui Dumnezeu dat firii omeneşti. Şi se întreabă Sfântul Ioan Damaschin: Pentru ce? Pentru trup! De ce nu i-a miluit şi pe draci tot aşa? Că şi dracii au căzut din cer şi s-au făcut draci. Au căzut fără trup şi ce este pentru om moartea, aceea este pentru îngeri căderea. În­gerii după cădere nu se mai pot întoarce, iar omului din cauza trupului i s-a dat pocăinţă până la moarte, până la ultima suflare.

Dacă se pocăieşte, îl primeşte Dumnezeu şi poate să-l facă din om asemenea cu dracii, înger şi dumnezeu după dar, să-l ridice în cer. Căci pentru neputinţa trupului S-a răstignit Dumnezeu şi a venit şi S-a îmbrăcat în trup, ca să ridice firea noastră nu până la îngeri, nu până la Heruvimi, ci până la dreapta Tatălui. Pe scaunul Dumnezeirii stă firea omenească, acolo unde este Iisus Hristos. Aceasta în ciuda satanei. Căci ce a zis Dumnezeu? L-ai scos pe om din rai? Am să îndumnezeiesc firea omenească şi am s-o ridic în cer, şi am să Mă îmbrac în firea lui şi am să stau pe scaun cu Tatăl, şi ai să vezi floarea aceasta, pe care ai stricat-o în rai şi ai corupt-o, că stă pe tronul Dumnezeirii! Acesta-i lucrul lui Dumnezeu şi răzbunarea Lui pentru pizma satanei.

Fraţii mei, când era Adam de 700 de ani, cum se spune în hronograf, ca om bătrân, căci a trăit 930 de ani, cum spune Scriptura, a adormit lângă un stejar. Şi dormind el acolo, a venit la el Arhanghelul Uriil. Căci şapte duhuri mari, şapte Arhangheli au comanda cetelor îngereşti: Mihail, Gavriil, Rafail, Varahil, Salatiil, Gudiil şi Uriil. N-am să vă spun tâlcuirea acestor şapte nume, dar vă spun pe a lui Uriil că se tâlcuieşte „foc şi lumină dumnezeiască”.

Acest al şaptelea Arhanghel a venit deci când dormea Adam lângă un stejar, obosit. Şi când s-a trezit, s-a trezit cu îngerul la cap: „Adame! Ce faci?” (Adam nu se mai temea de îngeri, că a stat cu ei în rai). Acesta zise: „Doamne, mă odihnesc”. „Adame, ia ascultă, ştii ce are să păţească neamul tău?”. „Nu, Doamne, dar să-mi spui ce are să facă Dumnezeu cu neamul acesta al meu, fiindcă văd că tare s-a mai înrăit. Că am atâtea mii de nepoţi şi strănepoţi, şi s-au înrăit. Şi pe mine, Doamne, pentru un singur păcat m-ai dat afară din rai, dar ei că s-au făcut curvari şi beţivi şi răi şi s-a umplut lumea de ei, cu aceştia ce ai să faci? Căci ştiu că Dumnezeu urăşte păcatul şi niciodată nu poate să fie prieten cu cel păcă­tos şi spurcat, ca să-i ierte păcatele lui fără de pocăinţă.

Căci ştiu că nimic necurat nu va intra întru împărăţia cerului. Ce are să facă Dumnezeu cu neamul meu?”. Şi a zis Arhanghelul Uriil: „Iată, pentru aceea m-a trimis Dumnezeu să-ţi spun. Să ştii, Adame, că oamenii au să se înmulţească mult, şi din ce se vor înmulţi, vor fi tot mai răi. Şi are să trimită Dumnezeu două potopuri”.

Şi a întrebat Adam: „Ce-i aceea, Doamne, potop?”. „Po­top, Adame, înseamnă apă multă şi foc mult. Are să vie o apă care să aco­pere lumea şi are să vie un potop de foc care să ardă lumea”. „Dar – l-a întrebat Adam – când au să fie acestea?” (Hronograful lui Chedrinos). Şi i-a zis îngerul : „Culcă-te şi dormi şi te odihneşte, că voi veni în altă zi”. Şi s-a odihnit Adam, şi altă dată, când era odihnit, a venit Arhanghelul Uriil şi îi zise: „Adame, ce vrei să ştii?”. „Doamne, spune-mi când are să fie potopul şi care potop are să fie întâi, cel cu apă, sau cel cu foc?”.

Şi i-a spus lui Uriil Arhanghelul: „Ia seama, Dumnezeu îţi spune aşa: fă un stâlp de piatră, de 45 de coţi înălţime. După ce vei face stâlpul acela de piatră, să pui deasupra lui un vas cu apă, iar la rădăcina lui să faci un foc mare. După ce vei termina lucrarea aceasta, are să vie somn peste tine. Şi dacă ai să dormi, când te vei trezi, ia seama: dacă focul s-a atins de piatră şi va mistui stâlpul de piatră, focul va veni întâi. Iar dacă vasul cu apă se va vărsa şi va stinge focul, să ştii că apa vine întâi”. Şi a întrebat  Adam pe Uriil: „Doamne, dar alte semne nu mai sunt?”.  Uriil mai zise: „Mai sunt şi altele. Ia seama că înainte de a veni poto­pul cel cu apă, oamenii vor bea apă fără saţ, şi ziua, şi noaptea, apoi înainte de cel cu foc vor scoate fum”.

Şi a zidit Adam stâlpul acela de care a vorbit Arhanghelul Uriil. L-a zidit de 45 coţi înălţime. Şi le-a spus fiilor şi nepoţilor lui: „Poruncă a venit de sus să facem stâlp mare şi deasupra lui să punem un vas cu apă, iar la ră­dăcină să punem foc, că ne va arăta nouă care potop vine întâi: cel cu apă sau cel cu foc”.

Şi după ce a terminat Adam stâlpul cel de piatră şi a pus vasul cu apă deasupra şi a aprins foc la rădăcină, a venit somn peste el şi a adormit. Şi când s-a trezit, apa se vărsase peste stâlp în jos şi stinsese fo­cul. Şi a ştiut Adam în chip sigur că potopul cu apă va veni întâi. Şi aşa a şi venit. Că după cronologia veche a unor popoare, au trecut 2642 de ani de la zidirea lumii până ce a venit potopul. Dar îngerul mai spusese că înainte de potopul cu apă mai este un semn.

Şi s-a împlinit şi acesta. Că se spune în istoria biblică şi în hronograful cel vechi că oamenii înainte de potop beau apă mereu. Mâncarea era [sau] nu era, dar beau şi ziua, şi noaptea, şi purtau apă în burdufuri de capră şi în vase de lut şi în vase de lemn. De câte ori se întâlneau, întrebau: Ai apă? Am. Beau apă şi nu se mai săturau. Era un semn că firea omenească va cere de la Dumnezeu pedeapsa prin beţia de apă. Şi astfel, la venirea potopului apa i-a înecat pe toţi. A rămas numai Noe, cu cele 7 suflete care au fost cu el în corabie. Şi din 8 suflete s-a în­mulţit lumea din nou. El a fost astfel al doilea părinte al neamului ome­nesc, al doilea Adam al omenirii, care a fost izbăvit cu celelalte vieţui­toare în corabie.

Iar acum oamenii cer foc şi fum. Ai o ţigară? Ai un foc? În tren, în tramvaie, în troleibuze, în căruţe şi pe drum, se tot întreabă: Ai foc? Dă-mi un foc! Auzi? Foc caută. De aceea cu foc ne va pârjoli Dumnezeu. Să luăm aminte! Oamenii nu ştiu ce caută, nu ştiu ce cer cu focul şi cu fumul acesta. Cu focul se culcă şi cu fumul se scoală dimineaţa. Nu zic rugăciu­nea, ci zic: Adu o ţigară, măi femeie, dă ţigara încoace! Măi băiete, adu în­coace ţigara! Foc şi fum cer, foc şi fum o să vie. Dar noi să fim cu luare aminte şi cu mare grijă şi să ne pocăim de păcatele noastre şi să ne lăsăm de răutăţile noastre. Să luăm aminte că de ziua aceea şi de ceasul acela nimeni nu ştie.

Aşa a spus Mântuitorul în Evanghelie, că de ziua aceea nimeni nu ştie, nici îngerii. Iar când apostolii l-au întrebat, zicând: „Doamne, au oare întru acest an ai să aşezi împărăţia lui Israil?”, El le-a zis: „Nu-i treaba voastră să ştiţi anii şi vremile, pe care Tatăl le-a pus sub a Sa stăpânire!”; „Duhul Sfânt va veni peste voi” şi „vă veţi îmbrăca cu putere de sus” şi „veţi fi martori în Ierusalim şi până la marginile lumii”.

 Dar prin pilde le-a spus de altă împărăţie, de cea duhovnicească. Căci Apostolii nici după Înviere nu-L cunoşteau pe El desăvârşit, că este Dumnezeu şi om. De aceea cu iconomie a trebuit să le vorbească şi să mănânce cu ei. Şi le-a zis: „Datu-Mi-s-a toată puterea în cer şi pe pă­mânt”.

Petru şi Ioan şi Iacov şi ceilalţi mai de aproape socoteau că Hristos va întemeia o împărăţie pământească şi pe cei 12 apostoli îi va pune pe 12 scaune să fie miniştri, să conducă lumea. Dar nu pentru aceea a venit Hristos. El a spus în faţa lui Pilat: „Împărăţia Mea nu este din lumea aceasta” (Ioan 18, 36). Împărat sunt Eu; adică mai mare peste împărăţia de sus, şi peste cer, şi peste iad. Deci împărăţia Mea nu-i de aici. Hristos a venit să întemeieze împărăţia cea duhovnicească despre care a proorocit Arhan­ghelul Gavriil la Buna Vestire a Prea Curatei Fecioare Maria, zicând: „Acesta va fi mare şi Fiul Celui Prea Înalt se va chema şi Domnul Dum­nezeu Îi va da Lui tronul lui David, părintele Său, şi va împărăţi peste casa lui Iacov în veci şi împărăţia Lui nu va avea sfârşit”. (Luca 1, 32-33).

Împărăţia Mântuitorului – cum se spune în Crez – nu va avea sfârşit, ea nu are sfârşit nici în veacul acesta, nici în veacul veacului. Despre această împărăţie le-a spus: „Veţi lua putere de sus”, adică vă veţi îm­brăca cu puterea Duhului Sfânt.

Veţi vorbi în toate limbile de sub cer, veţi predica Evanghelia la toată lumea, vă trimit fără de toiege şi toată lumea veţi păstori, vă trimit fără de traistă, dar toate averile veţi moşteni – cum arată Efrem Sirul. Veţi lua putere de sus, veţi predica în numele Meu în tot pământul şi veţi întemeia împărăţia Mea duhovnicească, ce nu va avea sfârşit nici în veacul de acum, nici în cel viitor. Aceasta le-a spus Hristos. Iar altă dată le-a spus: „De ziua şi de ceasul acela (când o să vie sfârşitul) nimeni nu ştie, nici în­gerii din ceruri, nici Fiul, ci numai Tatăl” (Matei 24, 36)

Dar cum se poate aceasta: să nu ştie Fiul, dacă-i de o fiinţă cu Tatăl? Se poate? Desigur, Hristos a avut şi suflet omenesc, şi sufletul lui Hristos a fost amestecat cu trupul Lui ca focul cu fierul. Dar dacă proorocii au avut atâta înţelepciune duhovnicească în trup şi au ştiut viitorul, cum nu putea Hristos să ştie sfârşitul lumii? Iată ce spune Sfântul Andrei şi dumnezeiescul Maxim Mărturisitorul în privinţa neşti­inţei Fiului despre sfârşitul lumii: „Că nici Fiul nu ştie, luat după firea omenească, adică după firea simplă, aşa cum o purtăm noi, fără Duhul Sfânt şi fără sufletul Lui cel îndumnezeit”. Cum nu ştim noi ce o să fie mâine, aşa nu ştia Hristos ca om.

Şi altă pricină pentru care a zis Hristos că nu ştie nici Fiul a fost aceasta: Antihrist, când va veni, se va da pe sine că e Fiul lui Dumnezeu, iar oamenii or să zică: „Iată că vine sfârşitul, că nu plouă, că-s necazuri, că-s chinuri”. Şi atunci, cei credincioşi să nu se lase înşelaţi de Antihrist, care va zice că el este Fiul lui Dumnezeu şi că el ştie de sfârşitul lumii, ci să zică: „Noi ştim din dumnezeiasca Scriptură că despre sfârşitul lumii nici Fiul nu ştie, şi tu de unde ştii?”. Aşa zice Sfântul Andrei. Adică de aceea a zis Fiul că nu ştie, nu pentru că nu ştia, că nu se putea să nu ştie, dacă El Însuşi e Înţelepciunea şi Cuvântul lui Dumnezeu.

Dar, fraţii mei, gândindu-ne la sfârşitul lumii, să ne gândim la sfârşitul nostru. N-avem treabă când are să fie sfârşitul lumii. Poate are să fie peste 100 de ani, poate peste 1000… Când o vrea Dumnezeu. Noi să ne gândim la sfârşitul nostru. Sfârşitul meu e sfârşitul lumii. Dacă eu mor peste un ceas, ce-mi pasă mie, sau ce mă priveşte că lumea va mai trăi? Dacă eu mă duc la groapă mâine, pentru mine lumea s-a terminat şi eu mă duc în lumea veşnică. Cu ce mă duc? Cu ce-am pus în traistă!

Când por­neşti la drum, ţi-ai pus merinde de acasă, ţi-ai pus ceapă, ţi-ai pus cozo­nac, ţi-ai pus o sticlă de vin, ţi-ai pus încălţări, ţi-ai pus brâu, ţi-ai pus că­ciulă, ţi-ai pus bundiţă de frig. Ţi le-ai pus toate în traistă. Când stai la popas, ce scoţi din traistă? Ce-ai pus, nu? Aceea şi găseşti. Vom găsi un pahar de apă dat în numele Domnului, o vorbă bună, o milostenie făcută. Dacă am ajutat pe fratele nostru, dacă ne-am rugat pentru cei ce ne-au ne­căjit, să le facă Dumnezeu bine, nu rău; dacă n-am pomenit numele dia­volului, dacă ne-am rugat, dacă am postit, dacă am privegheat, dacă am citit dumnezeieştile Scripturi, dacă am ajutat pe cel necăjit, pe cel sărman, dacă am îmbrăcat pe cel gol, dacă am primit pe cel străin – toate le vom găsi, dacă le-am pus în traistă, pe drumul cel veşnic.

De la naştere la mormânt – zice un filozof grec – este o clipă. Cel ce a văzut naşterea vede şi groapa, negreşit. Ne-am născut, trebuie să murim în chip sigur. Pornim de la naştere şi numai până la groapă ajungem. De aceea suntem siguri. A răsărit soarele, merge la amiază, merge la apus, aceasta este viaţa noastră. Am răsărit în naştere. Înaintăm negreşit şi as­finţim în moarte.

Aceasta să ne fie pururea în minte! „Toţi murim”, cum zice Isus Sirah. Toţi murim, dar avem un drum la mijloc, nu ştim cât. De aceea Hristos a spus: „Luaţi aminte, privegheaţi şi vă rugaţi, că nu ştiţi când va fi acea vreme” (Marcu 13, 33;24, 42). Eu ştiu că am să mor, dar nu ştiu când. Acesta-i marele lucru înfricoşat. Poate acum, poate peste un ceas… şi ce am să  iau cu mine? Îngerul păzitor, care m-a îndemnat să fac bine, şi faptele mele, bune sau rele, acelea merg cu mine – şi prin vămi, şi la Hristos, şi la judecată. Deci, fraţii mei, sunteţi un grup de oameni, nu ştiu de unde aţi apărut. Hotărât, îngerul vostru v-a adus aici. Aţi auzit o pre­dică.

Am voit să vă spun şi eu ceva, să spuneţi şi la alţii. Fericit şi de trei ori fericit este creştinul acela care în fiecare ceas şi în fiecare zi pune ceva în traistă pentru veacul viitor! Cele ce le pune sunt faptele lui cele bune. Când vom călători, când vom merge la vămi, când vor veni dracii să spuie cuvintele şi lucrurile şi gândurile noastre, să putem arăta şi noi: Da, am fă­cut rău, dar m-am spovedit la duhovnicul.

Cine se spovedeşte la duhov­nic, Duhul Sfânt şterge de la el tot ce a făcut. Să arătăm la judecată: Da, am făcut rău, dar am făcut şi milostenie, am făcut şi metanie, am făcut şi post, m-am spovedit, am făcut şi milă cu cel sărac, am ajutat, am vorbit de bine, am iertat pe cel ce mi-a greşit. Să le arătăm şi noi acestea, ca să se puie în cumpănă cele bune şi cele rele. Astfel, de trei ori fericit va fi su­fletul acela care se pregăteşte pentru drumul cerului.

Ce spune Hristos? „Împacă-te cu pârâşul tău cât eşti pe cale”. Care e pârâşul? Conştiinţa noastră. Nu vezi? Dacă ai făcut un lucru mic, dacă ai greşit cu cuvântul, conştiinţa te mustră de ce ai zis rău de altul. Dacă ai bătut, dacă ai minţit, dacă ai furat, dacă ai blestemat, dacă ai luat lucrul altuia, în orice te mus­tră conştiinţa. Conştiinţa îţi spune tot ce ai făcut. Conştiinţa este glasul lui Dumnezeu în om. Acesta este „pârâşul”. El ne pârăşte încă de pe acum şi dacă ne împăcăm cu el, e bine. Iar împăcându-ne cu pârâşul acesta, ne împăcăm cu Dumnezeu, că-i glasul Lui. Şi cu el ne putem împăca dacă ne spove­dim, dacă ne pare rău pentru cele ce am făcut şi ne hotărâm să nu mai fa­cem şi dacă ne hotărâm să facem fapte bune şi să le punem în locul celor rele de mai înainte, aşa ne împăcăm cu pârâşul.

Zice Domnul: „Împacă-te cu pârâşul tău cât eşti pe cale”. O cale este viaţa de acum. Viaţa de aici se numeşte cale pentru că într-una călătorim pe ea. Milioane de milioane de oameni călătorim pe ea, de la naştere la groapă. Ce spune Duhul Sfânt în catisma a şaptesprezecea? „Fericiţi cei fără prihană în cale, care umblă în legea Domnului” (Psalmii  117, 1). Auziţi pe cine-i fericeşte Duhul Sfânt: pe cei ce în această cale, adică de la naştere până la groapă, sunt fără pri­hană, adică fără păcate, pe cei ce călătoresc în calea Domnului. „Fericit bărbatul care se teme de Domnul; întru poruncile Lui va voi foarte” (Psalmii 111, 1). Cel ce se teme de Dumnezeu în calea vieţii acesteia, se teme să gândească rău şi să vorbească rău şi să facă rău mai departe. Cel ce are frică de Dumnezeu, are toată înţelepciunea. Căci spune Solomon: „Frica Domnului este înţelepciune”. David o numeşte „începutul înţelepciunii” (Psalmii 110, 10).

Iar Isus Sirah zice: „Frica Domnului mai presus de toată înţelepciu­nea a covârşit”. Omul care se teme de Dumnezeu e mai presus de toţi în­ţelepţii veacului. Dar zice dumnezeiescul Ioan Gură-de-Aur: „Du-te, omule, la mormânt, stai acolo şi cugetă la cel ce a murit! Că mâine să ştii că te vei face ca el”. La mormintele din cimitir vei învăţa mai mult decât în toate şcolile filosofilor din lume. Cel mai înţelept om din lume este cel care cugetă la moarte. Dar de ce? Căci spune Isus Sirah: „Fiule, adu-ţi aminte de cele mai de pe urmă ale tale şi în veac nu vei greşi” (Isus Sirah 41). Dacă cugetăm că vom muri, sigur că ne măsurăm cuvintele, gându­rile şi faptele noastre, şi n-avem nevoie de frica oamenilor.

Ştim că Dumnezeu e pretutindeni şi ştie şi gândurile noastre. Şi de frica Lui noi facem fapta bună. De trei ori fericiţi sunt aceia care în viaţa aceasta scurtă se îngrijesc de suflet şi se împacă cu Dumnezeu.

A trăit Adam 930 de ani şi la moarte l-a întrebat îngerul: „Adame, cum ţi s-a părut viaţa?”. „Doamne, cum ai intra pe o uşă şi ai ieşi pe cea­laltă”. Şaptezeci de ani ai noştri ca un păianjen s-au socotit. Căci ce e oare mai slab ca pânza păianjenului? „Zilele anilor noştri şaptezeci de ani; iar de vor fi în putere, optzeci de ani; şi ce este mai mult decât aceştia, oste­neală şi durere” (Psalmii 89, 10-11). Aţi auzit aceasta în Psaltire. Viaţa noastră trece în foarte scurtă vreme. Drumul nostru e foarte scurt. Deci, de trei ori sunt fericiţi care în calea aceasta scurtă îşi strâng merinde pen­tru drumul spre cer. Amin!

ARTE 17 Mai

MUZICĂ 17 Mai

Pervis Jackson, cântăreţ american (The Spinners)

Taj Mahal (Henry Saint Clair Fredericks), vocalist, compozitor şi multi-instrumentist american (Rising Sons, Canned Heat)

Jesse Winchester, vocalist, chitarist şi compozitor american

Bill Bruford, baterist englez (Yes)

Bill Bruford Drum Solo:

Andy Latimer, chitarist, basist, vocalist, flautist şi compozitor britanic (Brew, Camel)

Camel 

George Johnson, chitarist american (Brothers Johnson)

The Brothers Johnson 

Paul Di'Anno, vocalist britanic (Ex Iron Maiden)

Enya (Enya Ni Bhraonain), vocalistă, pianistă şi compozitoare irlandeză (Clanaad)

Donna Summer 

 ÎNREGISTRĂRI NOI:

Tchaikovsky: Rococo Variations

2 Hours Romantic Saxophone Love Songs

The Best of Ray Conniff Vol. 4 GMB

POEZIE 17 Mai

Geo Dumitrescu 

Biografie Geo Dumitrescu

Geo Dumitrescu (n. 17 mai 1920, Bucureşti - d. 28 septembrie 2004) a fost un poet şi scriitor român.

A urmat cursurile Facultăţii de Litere şi Filosofie, impunându-se în lumea literară încă din primul an de studii. Debutează, în 1941, la doar douăzeci şi unu de ani (cu placheta Aritmetică). Cinci ani mai târziu îi apare Libertatea de a trage cu puşca, conţinând poeme scrise între anii 1940-1943. Publicat după încheierea războiului, volumul (care purta iniţial titlul Pelagra) fusese scris în timpul acestuia, însă cenzura îi interzisese apariţia. A fost şi un talentat gazetar, profesiune căreia i s-a dedicat încă din tinereţe, când a fost redactor la ziarul „Timpul”, apoi la mai multe ziare şi reviste literare, printre care Flacăra, „Almanahul literar” (Cluj), „Gazeta literară” (devenită „România literară”). A mai colaborat şi la alte publicaţii, începând cu „Vremea”, „Curentul literar”, „Kalende”, „Revista Fundaţiilor Regale”, „Viaţa românească” şi continuând cu revistele „Contemporanul” şi „Luceafărul”. Rubrica Atelier literar, susţinută ani la rând, rămâne ca un model de orientare a debutanţilor, cu o generoasă exigenţă. A fost director al revistei „România literară”.

Aventuri lirice (1963) 
Nevoia de cercuri , (1966) 
Jurnal de campanie (1974) 
Africa de sub frunte (1978) 
Versuri (1981) 
Aş putea să arăt cum creşte iarba (1989) 
Libertatea de a trage cu puşca şi celelalte versuri (1994) 
Câinele de lângă pod (1997) 
Poezii, ediţie completă şi definitivă (2000) 
Biliard = Billard, ediţie revăzută (2001) 

Geo Dumitrescu - Libertatea De A Trage Cu Puşca: http://youtu.be/LsJcCWAphKQ; 
Geo Dumitrescu – Ieremia: http://youtu.be/AMYRF8haVUg; 
Geo Dumitrescu - Aş Putea Să Arăt: http://youtu.be/E6sgL8WPJ2s. 

TEATRU/FILM 17 Mai

În regia Gelu Colceag

Biografie

Gheorghe (Gelu) Colceag (n. 17 mai 1949) este un actor și regizor român de teatru și film. Gelu Colceag s-a născut la data de 17 mai 1949 la ...(?). A absolvit în anul 1971 Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică "I.L.Caragiale", secția actorie, la clasa prof. Constantin Moruzan, asistenți Mihai Mereuță și Lidia Ionescu.

A absolvit în anul 1986 cursuri postuniversitare de regie.

Este profesor universitar doctor la Universitatea de Artă Teatrală și Cinematografică din București.

Este cǎsǎtorit cu Roxana Colceag, fostă prim-solistă la "Operǎ", coregrafă, cu care are o fiicǎ, Ioana.

Filmografie

Ca regizor

"Agenția matrimonială" (2005) - serial TV

Ca actor

"Vis de Ianuarie" (1978), regia Nicolae Oprițescu (fostul meu coleg de clasă din liceu).

ULTIMUL STINGE LUMINA (2003): 

Teatru: Tarul Ivan isi schimba meseria: 

Ion Popescu Gopo

Biografie

Ion Popescu-Gopo (n. 1 mai 1923, București; d. 29 noiembrie 1989, București) a fost un artist plastic român, creatorul a nenumărate filme de desen animat în care personajul principal era „omulețul lui Gopo”, o creație proprie care l-a făcut celebru și i-a câștigat câteva premii naționale și internaționale, actor, editor de film, scenarist și regizor de film.

Gopo s-a impus, prin creațiile sale artistice, ca o mare personalitate a cinematografiei românești, câștigând, în 1957, premiul "Palme d'or" la Festivalul Internațional de Film de la Cannes, Franța, cu filmul de scurt metraj Scurtă istorie. A primit titlul de Artist Emerit (anterior anului 1962).

Pseudonimul său de Gopo provine de la numele de familie ale părinților săi, numele de fată al mamei sale, Gorenco, și numele tatălui, Popescu.

 Ion Popescu-Gopo s-a născut la data de 1 mai 1923 în orașul București. Gopo a debutat în presă în anul 1939 publicând caricaturi, la fel ca și pionierii animației românești Aurel Petrescu și Marin Iorda. A studiat la Academia de Arte din București, pe care nu a absolvit-o. A urmat în schimb la Moscova un curs de animație pe care l-a absolvit.

În animație debutează în anul 1949 alături de tatăl său și Matty Aslan cu scurt-metrajul de animație Punguța cu doi bani. Din anul 1950 începe lucreze la Studioul cinematografic București, în cadrul secției de animație. Primele desene animate erau zoomorfe și constituiau fabule educative în spiritul epocii.

În anul 1951, Gopo produce un alt desen animat: Rățoiul neascultător. Urmează, în regia aceluiași, Albina și porumbelul, apoi: Doi iepurași (1952), Marinică (1953), O muscă cu bani (1954), Șurubul lui Marinică și Ariciul răutăcios (1955), Galateea (1957) etc.

Fiind un spirit inovator și nonconformist, Gopo a încercat întotdeauna să depășească barierele tehnice și modelele, străduindu-se să fie un pionier în tot ce a întreprins. „Omulețul lui Gopo”, sau, mai simplu, „omulețul”, creația lui Ion Popescu-Gopo, este personajul nud și schițat din câteva linii, care interpretează însă atât de complet problemele lumii contemporane.

Mai târziu a mărturisit că nereușind să realizeze desene animate de perfecțiunea tehnică a filmelor americane de animație, Gopo a inițiat o revoltă anti-Disney:^[2]

„Când am văzut că nu pot să egalez perfecțiunea lui tehnică, am început să fac filme anti-Disney. Deci, frumusețe-nu, culoare-nu, gingășie-nu. Singurul domeniu în care puteam să-l atac era subiectul.”

—Ion Popescu-Gopo

Primul său succes, Marele Premiu (Palme d'or) la Cannes (1957) cu Scurtă istorie, a fost și cel mai mare. Iată cum a apreciat la vremea respectivă Georges Sadoul inovația lui Gopo:

„Filmul său acumulează în zece minute idei poetice, într-o povestire umoristică plină de ritm și imaginație. Este foarte important că filmul său nu datorează cu rigurozitate nimic nici lui Disney, nici lui Grimault, nici școlii cehoslovace, nici celei sovietice. Acest filmuleț a fost la Cannes o descoperire care trebuia semnalată prin strălucirea unui mare premiu.”

—Georges Sadoul

Însuși Ion Popescu-Gopo declara, peste ani:^[3]

„Am făcut un omuleț cu mare economie de linii. Ochii lui sunt două puncte, nu și-i poate da peste cap și nici nu se uită galeș. Mi-am redus de bunăvoie posibilitățile. Gura lui este aproape imobilă. Nu am folosit nici expresia feței. Subiectul însă a căpătat forță.”

—Ion Popescu-Gopo

Cu 7 arte (1958) Gopo a atins apogeul (obținând Marele Premiu pentru cel mai bun film de animație, la Festivalul de Film de la Tours), dar Ecce homo! (1977) a fost primit cu răceală, astfel încât artistul și-a abandonat pentru moment Omulețul.

El creează la mijlocul anilor '60 filmul-pilulă. Câteva exemple de parabole condensate care ilustrează genul sunt: Balanța, Ploaia, Ulciorul.

În anii 1980, Ion Popescu-Gopo experimentează noi tehnici de animație: mișcarea acelor de gămălie (Și totuși se mișcă, 1980), a firelor de tutun (Animagic film, 1981), animarea obiectelor, statuetelor, părului (Tu, 1983).

În paralel cu filmele sale de animație, Gopo abordează încă din anul 1956 și filmul cu actori în "Fetița mincinoasă". El a fost atât scenarist, cât și regizor, încercând paradoxal să realizeze filme, uneori cu mult deasupra mijloacelor tehnice și materiale.

„Când am început să lucrez cu actorii, mi-am descoperit parcă niște independențe în mișcare, m-am simțit ca un dinozaur cu membre lungi și neascultătoare", afirma el la începutul anilor '80.”

—Ion Popescu-Gopo

Deși filmele sale cu actori nu au merite artistice deosebite, Gopo a încercat să ridice filmele la înălțimea imaginației sale. El și-a câștigat astfel incontestabile merite de pionierat, abordând cu curaj basmul, feeria, teme universale și science-fiction-ul, aceasta în condițiile unei dotări tehnice insuficiente. Cunoscând faptul că mijloacele tehnice avute la dispoziție sunt imperfecte, Gopo recurge la parodia SF, realizând filme cum ar fi: Pași spre Lună (1963) sau Comedie fantastică (1975).

Basmele ecranizate de către Ion Popescu-Gopo nu sunt simple ecranizări fidele, ci sunt actualizate și interpretate. Spre exemplu, Maria Mirabela (1981) nu e o simplă lectură a basmului Fata moșului și fata babei, ci un musical; în Rămășagul (1985) își face apariția o zână care se deplasează pe bicicletă ș.a.m.d.

Pe lângă activitatea sa de scenarist și regizor, Gopo a și interpretat câteva roluri în filmele proprii: Faust XX, Galax, Rămășagul, O zi la București, dar și în filme ale altor regizori: O noapte de pomină (1939, r. Ion Șahighian) sau Dimitrie Cantemir (1973, r. Gheorghe Vitanidis), unde l-a interpretat pe țarul Petru cel Mare.

În paralel, ca o recunoaștere a valorii operei sale, Gopo a fost ales în funcții de conducere ale organizațiilor cineaștilor: vicepreședinte al Asociației Internaționale a Filmului de Animație, președinte al Asociației Cineaștilor din România (1969-1989), director al secției de film din cadrul Organizației Mondiale a Sănătății (OMS). Funcțiile sale din cadrul OMS și al UNESCO explică didacticismul unora din desenele sale animate, cum ar fi Alo, Hallo! (1962).

Deși realizările cinematografice ale sale, majoritatea irelevante estetic, provin dintr-un context istoric nefavorabil, Ion Popescu-Gopo este aproape întotdeauna unicul cineast român menționat în enciclopediile cinematografice. Marele cineast român a murit la data de 29 noiembrie 1989 în urma unui infarct, în timp ce își împingea mașina rămasă înzăpezită pe trotuar pentru a o aduce în curte.^[3]

Moartea sa a însemnat și sfârșitul animației românești clasice, studioul Animafilm (lipsit de sprijinul statului) ajungând aproape de faliment.

Regizor

·         Albina si porumbelul (1951) ·         Rățoiul neascultător (1951) ·         2 iepurași (1952) ·         Marinică (1953) ·         O muscă cu bani (1954) ·         Șurubul lui Marinica (1955) ·         Ariciul răutăcios (1955) ·         Fetița mincinoasă (1956) ·         Scurtă istorie (1957) Animația a fost premiată la Cannes (prima de acest gen din România). ·         Galateea - (1957) ·         7 arte - (1958) ·         O poveste obișnuită… o poveste ca în basme (1959) ·         Homo sapiens (1960) ·         S-a furat o bombă (1962) ·         Alo, Hallo! (1962) ·         Pași spre lună (1963) ·         De-aș fi... Harap Alb (1965) ·         Faust XX (1966) ·         De trei ori București (1967)

·         Orașul meu (1967)

·         Pământul oamenilor (1967)

·         Pilule II (1967)

·         Sancta simplicitas (1968)

·         Eu + Eu = Eu (1969)

·         Sărutări (1969)

·         Clepsidra (1972)

·         Unu, doi, trei... (1975)

·         Comedie fantastică (1975)

·         Povestea dragostei (1977)

·         Study Opus 1 - Man (1976)

·         Ecce Homo (1977)

·         Infinit (1977)

·         Trei mere (1979)

·         Maria Mirabela (1981)

·         Quo vadis homo sapiens? (1982)

·         Galax - omul păpușă (1984)

·         Ucenicul vrăjitor (1985)

·         Rămășagul (1985)

·         O zi în București (1987)

·         Maria Mirabela în Tranzistoria (1989)

Scenarist

·         Șurubul lui Marinică (1955)

·         S-a furat o bombă (1962)

·         De-aș fi... Harap Alb (1965)

·         Comedie fantastică (1975)

·         Povestea dragostei (1977)

·         Maria Mirabela (1981)

·         Rămășagul (1985)

·         Maria Mirabela în Tranzistoria (1989)

Actor

·         Dimitrie Cantemir (1973) – Petru cel Mare

·         Povestea dragostei (1977) - străjer

·         Maria Mirabela (1981) – Moș Timp

MariaMirabela: 

De-as fi...Harap Alb HQ: 

O zi in Bucuresti (1987):

Seringa - Tudor Arghezi

GÂNDURI PESTE TIMP 17 Mai

Talleyrand - Citate: