MATERIALE SELECȚIONATE DE PE INTERNET CARE  ATESTĂ ÎMPORTANȚA ZILEI DE ASTĂZI 1 IUNIE 2018 ÎN ISTORIE, RELIGIE ȘI ARTE

Uniunea Europeană ne obligă:

Conform legilor Uniunii Europene, trebuie să informați vizitatorii din statele Uniunii Europene în privința cookie-urilor utilizate și a datelor colectate pe blogul dvs. De asemenea, în majoritatea cazurilor, respectivele legi impun să obțineți consimțământul. 

Am adăugat pe blogul dvs. o notificare ce oferă explicații despre utilizarea de către Google a anumitor cookie-uri Blogger și Google, inclusiv utilizarea cookie-urilor Google Analytics și AdSense, și a altor date colectate de Google. 

Vă revine responsabilitatea de a confirma funcționarea și afișarea acestei notificări pe blogul dvs. Dacă folosiți alte cookie-uri, de exemplu, dacă adăugați funcții ale unor terțe părți, este posibil ca această notificare să nu funcționeze. Dacă includeți funcții de la alți furnizori, e posibil să se colecteze informații suplimentare de la utilizatorii dvs. 

DAR NU NE LĂMUREȘTE, TRIMIȚÂNDU-NE PAGINI NETRADUSE ȘI UTILIZÂND TERMENI PE CARE NU ÎI ÎNȚELEG!

OAMENI BUNI, mai suntem noi o țară liberă și independentă sau am devenit un cătun din Uniunea Europeană?

Să mă învețe și pe mine cineva ce trebuie să fac, dar numai în românește pentru că român am fost, român sunt încă...atât cât voi mai fi!

1 IUNIE 2018

·       Este zi liberă! Trăiască libertatea!

·       Astăzi sărbătorim Ziua Internațională a Ocrotirii Copilului.

Ziua copilului (numită și Ziua internațională a copilului) este în multe țări o sărbătoare pentru copii. Ea se sărbătorește la date diferite în țări diferite. În România, ziua se sărbătorește în fiecare an pe data de 1 iunie.

Ziua copilului a fost menționată prima dată la Geneva la Conferința Mondială pentru Protejarea și Bunăstarea Copiilor în august 1925, la care 54 de reprezentanți din diferite țări, au adoptat Declarația pentru Protecția Copilului. După această conferință, multe guverne au introdus „Ziua copilului”. În Turcia Ziua copilului a fost sărbătorită pentru prima dată în data de 23 aprilie 1920.

În anul 1954 Fondul Internațional pentru Urgențe ale Copiilor al Națiunilor Unite (UNICEF) a emis o recomandare care prevedea faptul ca fiecare Stat să dispună de o zi la așa-numita „Ziua copilului” (engleză Universal Children's Day).

În România Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului (ANPDC) s-a constituit la 1 ianuarie 2005.

Data zilei copilului variază foarte mult între țări. Aproximativ 30 de state au preluat 1 iunie de la China și SUA.

•       Argentina sărbătorește în a doua duminică din luna august.

•       Australia sărbătorește în prima duminică din luna iulie.

•       Brazilia sărbătorește în data de 12 octombrie.

•       Bulgaria sărbătorește în data de 1 iunie.

•       Cuba sărbătorește în a treia duminică din luna iulie.

•       Germania de la reunificarea Germaniei se sărbătorește în data de 1 iunie din timpul DDR-ului și 20 septembrie sărbătoarea Republicii Federale Germania.

•       India sărbătorește în data de 14 noiembrie.

•       Japonia sărbătorește în data de 5 mai.

•       Mexic sărbătorește în data de 30 aprilie.

•       Polonia sărbătorește în data de 1 iunie.

•       Republica Moldova sărbătorește în data de 1 iunie.

•       Turcia sărbătorește în data de 23 aprilie.

•       Ungaria sărbătorește în ultima duminică a lunii mai.

ISTORIE PE ZILE 1 Iunie

Evenimente

·       987: Hugo Capet devine rege al Frantei, dupa ce regele Louis al  V- lea  din dinastia  carolingiana  a murit subit. Hugo Capet (în franceză Hugues Capet) (*iarna 941; †24 octombrie 996 în Les Juifsla Chartres) a fost Dux Francorum din 956 până în 987 și rege al Franței din 987 până în 996. Este întemeietorul puternicei dinastii a Capețienilor. Hugo Capet era fiul lui Hugo cel Mare, Duce al Franței și al Hedwigei de Saxonia, fiica lui Henric I, rege al Germaniei și soră cu Otto I, împărat al Sfântului Imperiu Roman. Familia din care se trăgea tatăl său - Roberțienii, fostă dinastie regală, reprezenta o aristocrație foarte puternică din Île-de-France. Bunicul după tată era Robert I, rege al Franței, iar bunica - Beatrice, fiica lui Herbert I, conte de Vermandois. Așadar, Hugo a făcut parte dintr-o familie unită și puternică având multe legături cu de nobilitatea regală a Europei; cu toate acestea tatăl său (Hugo cel Mare) nu a fost niciodată rege. Numele Capet era probabil un pseudonim, provenind de la capă/pelerină conform etimologiei populare, sau de la la latinescul caput, cu înțelesul de "cap", sau "mare șef". În anul 956, Hugo Capet moștenește proprietățile tatălui său, Hugo Cel Mare, și devine unul din cei mai puternici nobili din micul regat franc de vest. Fiindcă nu era încă adult, unchiul său Bruno, Arhiepiscop de Köln, a asigurat regența. În anul 987 regele Carolingian Ludovic al V-lea a murit în urma unui accident de vânătoare. În lipsa unor urmași carolingieni direcți, marii nobili francezi l-au ales ca rege pe cel mai puternic dintre ei, Hugo Capet (fr. Hugues), urmaș al lui Robert Capet, cel care cu un secol în urmă asigurase regența în regatul Franței. Hugo Capet a rămas în istorie datorită faptului că a fondat o dinastie continuă de 36 de regi, care vor domni timp de opt secole pe tronul Franței. Pentru a-și întări puterea în fața nobililor, Hugo Capet l-a asociat fiul Robert al II-lea la domnie, iar acesta - la rândul său - a făcut la fel, astfel încât dinastia s-a transmis prin linie masculină directă. Hugo Capet a rămas în istorie și datorită faptului că a fondat o dinastie continuă de 36 de regi, care vor domni timp de peste opt secole pe tronul Franței, până la 1848 (dintre care Capețieni direcți, un număr de 15 regi).

·       1215:   Zhongdu (acum Beijing) este capturat de mongolii lui Genghiz Han

·       1475: Prima mentiune documentară a orasului Craiova, într-un hrisov al domnului muntean Laiotă Basarab. Craiova (în germană Krajowa 1718-1739) este reședința județului Dolj, denumită și „capitala Olteniei”. Conform recensământului din anul 2011 orașul avea o populație de 269.506 de locuitori.

·       1533: Anne Boleyn a fost încoronată ca Regină A Angliei printr-o fastuoasă ceremonie la Westminster Abbey. Anne Boleyn (1501/1507 – 19 mai 1536), a fost a doua soție a regelui Henric al VIII-lea al Angliei, cu care s-a căsătorit în ianuarie 1533, la numai patru luni după ce acesta a divorțat de Caterina de Aragon.

·       1685: este semnat tratatul de "alianţă veşnică" dintre Transilvania şi Muntenia.

·       1778: apre primul periodic cunoscut pe teritoriul României de azi, publicaţia teatrală "Theatral Wochenblatt" la Sibiu, Transilvania. Ziarul apare la tipografia lui Martin Hochmeister.

·       1796: Tennessee devine al 16-lea stat din componenta Statelor Unite.

·       1829: A aparut, la Iaşi, “Albina Romaneasca” – prima gazeta in limba romana din Moldova; director, Gheorghe Asachi, o gazeta politico-literară care a apărut bisăptămânal pana la 3 ianuarie 1835 și de la 3 ianuarie 1837 la 2 ianuarie 1850. Proprietar și redactor, Gh.Asachi a publicat și suplimentul literar Alauta Romaneasca. După Courrier de Moldavie tipărit in limba franceza la Iasi, Albina Românească este primul ziar scris in limba romana din Principatul Moldova care, alături de Curierul Romanesc, redactat de Ion Heliade Radulescu la Bucuresti, in Tara Romaneasca și de Gazeta de Transilvania a lui G.Baritiu de la Brasov, au pus bazele presei periodice romanesti. Curierul românesc, care a început să apară în București la 8 aprilie 1829, și Albina Românească, în Iași la 1 iunie același an, au fost, e drept, la început gazete aproape oficiale, pentru că publicau mai ales știri politice din țară și din afară, dar mai târziu încep să dea și mici informații literare, să dea articole istorice, nuvele, poezii, astfel că ajung să strângă în jurul lor toată mișcarea literară din țară. Gheorghe Asachi (n. 1 martie 1788 – d. 12 noiembrie 1869) a fost un poet, prozator și dramaturg român care s-a născut la Herța, în nordul Moldovei (azi în Ucraina). Precursor al generației pașoptiste, Gheorghe Asachi a fost unul din întemeietorii nuvelei istorice la noi, a condus numeroase reviste literare, a recuperat de la Lemberg din Polonia, unde studiase în tinerețe, manuscrisul Țiganiadei, epopeea bufă a lui Ion Budai-Deleanu. A fost îndrumător cultural în domenii diverse: teatru, școală, presă, activitate tipografică. Asachi a fost și unul din întemeietorii Academiei Mihăilene. A publicat prima gazetă româneasca din Moldova, Albina Românească (1829). A organizat primele reprezentații teatrale în limba română (1816) și Conservatorul filarmonic dramatic (1836). Traduce și adaptează piese de teatru străine. În poezie, abordează toate speciile: ode, elegii, sonete, imnuri, fabule, meditații, balade. Versifică legendele istorice Dochia și Traian, Ștefan cel Mare înaintea Cetății Neamț. A scris și nuvele istorice (Dragoș, Petru Rareș, Rucsandra Doamna ș.a.), care au constituit sursa de inspirație pentru nuvelele lui Costache Negruzzi. În 1830 era Venerabilul unei loji din Iași, iar în 1866 a participat la lucrările Lojii Steaua României, tot din Iași. A fost inițiat în francmasonerie la Milano, în Italia. A fost o personalitate complexă, îndrumător și animator al vietii artistice și culturale, organizator al școlilor naționale din Moldova, unul din pionierii picturii românești și inițiatorul învățământului artistic în școlile moldovenești. Fiul său, Dimitrie Asachi, a fost de asemenea om de știință, a cărei activitate a vizat matematica și topografia. Fiica sa, Hermiona Asachi, a fost soția istoricului francez Edgar Quinet.

·       1831: Exploratorul britanic James Clark Ross a condus prima expediție care a ajuns la Polul Nord Magnetic, pe Peninsula Boothia, în nordul îndepărtat al Canadei.

·       1836: Primul spectacol de opera in limba romana, cu “Semiramida” de G. Rossini, sustinut de elevii “Societatii Filarmonica”.

·       1866: Apare, la Bucuresti, revista culturala si literara “Atheneul Roman”, condusa de C. Esarcu.

·       La 1 iunie - 1 iulie 1878 are loc Congresul Internaţional de la Berlin, convocat în vederea revizuirii Tratatului de la San-Stefano. Se recunoaşte independenţa României şi drepturile acesteia asupra Dobrogei, străvechi teritoriul românesc, iar judeţele Bolgrad, Cahul şi Izmail, retrocedate Moldovei prin Tratatul de la Paris din 1856, sunt încorporate din nou în Imperiul Rus.

·       1880: A fost dat in folosinta, in SUA, primul telefon public. Aparatul a fost instalat intr-o cabina amplasata la intrarea in cladirea Bancii Yale din New Heaven (Connecticut).

·       1901: A fost infiintata, la Bucureşti, de catre D. G. Kiriac, Societatea corala “Carmen”.

·       1910: Membrii expediției către Polul Sud conduși de Robert Falcon Scott părăsesc Anglia. Robert Falcon Scott (n. 6 iunie 1868 — d. 29 martie 1912) a fost un ofițer englez, explorator al Antarcticii, cunoscut și datorită faptului că a pierdut întrecerea cu Roald Amundsen de a ajunge primul la Polul Sud, pierzându-și viața la întoarcere împreună cu cei 4 membri ai expediției.

·       1914: Vizita oficială a țarului Rusiei, Nicolae al II-lea, la Constanța. Țarul Nicolae al II-lea al Rusiei sau Nikolai Alexandrovici Romanov (n. 6 mai 1868 (S.N. 18 mai) – d. 17 iulie 1918) a fost ultimul împărat al Rusiei. A domnit din 1894 până la abdicarea sa din 15 martie 1917 la sfârșitul revoluției din februarie. A fost asasinat împreună cu întreaga sa familie de către bolșevici la ordinul lui Lenin. Canonizat drept sfânt al bisericii ortodoxe ruse.

·       1923: pentru vorbitorii de limbă rusă din orașul Tighina, România, se editează cotidianul social-politic și informațional Tighinskii listok. Ziarul s-a tipărit pînă la 4 octombrie 1924, ultimile numere ale căruia, începînd cu cel din 7 martie 1924, au avut o altă denumire - Nașe vremea. Pe lîngă Tighinskii listok a apărut zilnic în limba română o publicație prescurtată cu titlul Foaia Tighinei.

·       1925: A fost fondata compania americana producatoare de automobile “Chrysler”.

·       1935: regele Carol II al României a vizitat Hotinul, unde a pus piatra de temelie a spitalului județean și a vizitat cetatea.

·       1937: Se desființează Universitatea Săsească, unitate politică și administrativă a sașilor transilvăneni ce a activat din1876 ca fundație. Universitatea săsească denumită în limba germană: „Nationsuniversität”, cu numele complet „Sächsische Nationsuniversität”(Universitatea Națiunii Săsești), iar în latină: „Universitas Saxonum”, căreia ungurii îi ziceau „Szász Nemzeti Egyetem”, a fost un organism politic de autoadministrare al sașilor transilvăneni (germană Siebenbürger Sachsen) constituit la ordinul lui Matei Corvin în 1486, care a funcționat până la jumătatea secolului al XIX-lea (1486–1876) ca „administrație autonomă” iar de atunci până la desființarea sa definitivă, în 1937, ca fundație. Universitatea săsească, îngloba cele șapte scaune ale Sibiului (Orăștie, Sebeș, Miercurea, Sighișoara, Nocrich, Cincu și Rupea), Scaunul Șeica și cel al Mediașului, formate mai târziu, precum și Districtul Brașov și Districtul Bistriței. Ca urmare a constituirii sale, comunitatea săsească din Transilvania a devenit „națiune politică” alături de maghiari și secui, având drept de reprezentare în Dieta Transilvaniei.

·       1938: în România, este adoptată Legea pentru organizarea Consiliului economic superior cu scopul de a dirija întreaga viaţă economică a ţării. Consiliul economic superior a fost creat în 1936.

·       1939: Alegeri parlamentare în România, în urma cărora Frontul Renașterii Naționale - care prezentase liste unice, fără contracandidați - obține toate locurile în Adunarea Deputaților și în Senat. Asta DA democrație, mai ceva ca în comunism!!! Decretul-lege pentru înființarea Frontului Renașterii Naționale specifica în Art. 1 că Frontul Renașterii Naționale este „unică organizație politică în stat„, pentru ca Art. 7 să specifice că „orice altă activitate politică decât acea a F.R.N. fiind socotită clandestină, iar autorii pedepsiți„. Scopul declarat al F.R.N., enunțat în Art. 2, „mobilizarea conștiinței naționale în vederea întreprinderii unei acțiuni solidare și unitare românești de apărare și propășire a patriei și de consolidare a statului„. Art. 6 prevedea că numai F.R.N. avea dreptul de a depune candidaturi în alegeri. În Monitorul Oficial din 22 iunie 1940 a apărut Decretul-lege pentru transformarea Frontului Renașterii Naționale în Partidul Națiunii, al cărui prim articol specifica faptul că: Frontul Renașterii Naționale devine partid unic și totalitar, sub denumirea de Partidul Națiunii. El va funcționa sub conducerea supremă a Majestății Sale Regelui.
1 iunie 1941: Insula greceasca Creta este ocupata de Germania nazista (Al Doilea Razboi Mondial).

·       1941: Al doilea război mondial: Creta capitulează în fața Germaniei

·       1945: Autoritățile române înființează Universitatea Bolyai din Cluj, cu predare în limba maghiară, pentru a arăta bunăvoință în perspectiva Tratatului de Pace din 1947.

·       1946: Dupa o detentie de peste un an la Moscova, Ion Antonescu (conducator al statului roman in perioada 1940-1944), a fost executat prin impuscare in incinta inchisorii Jilava impreuna cu alti trei membri ai guvernului sau, după ce a fost condamnat de un asa zis Tribunal al Poporului, pentru “trădare, crime de război și crime împotriva păcii”. Ion Victor Antonescu (cunoscut și sub apelativul Mareșalul Antonescu; n. 2 iunie 1882, Pitești – d. 1 iunie 1946, închisoarea Jilava) a fost un militar și om de stat român, ofițer de carieră, general, șeful secției de operații a Marelui Cartier General al Armatei în Primul Război Mondial, atașat militar la Londra și Paris, comandant al Școlii Superioare de Război, șef al Marelui Stat Major și ministru de război, iar din 4 septembrie 1940 până în 23 august 1944 a fost prim-ministru al României și Conducător al Statului. După arestarea sa, Ion Antonescu a fost predat inițial comuniștilor, apoi de către aceștia rușilor. A fost deținut timp de aproape doi ani în URSS, după care a fost readus în țară pentru a fi judecat. Condamnat la moarte la 17 mai 1946 de Tribunalul Poporului din București, a fost executat prin împușcare la Jilava la 1 iunie 1946, alături de foștii săi colaboratori, criminalii de război Mihai Antonescu, fost ministru de externe și vicepreședinte al consiliului de miniștri, generalul de jandarmi degradat Constantin Z. Vasiliu, fost comandant al Jandarmeriei și subsecretar de stat la Ministerul de Interne (3 ianuarie 1942 – 23 august 1944) și Gheorghe Alexianu, fost guvernator al Transnistriei. Tribunalul Poporului din București a pronunțat 13 sentințe de condamnare la moarte, dintre care 3 condamnați au fost grațiați cu comutarea pedepsei în închisoare pe viață și 6 condamnați in absentia, care nu și-au mai executat pedeapsa. Conform cu raportul oficial, întrebat despre ultima sa dorință „Ion Antonescu a cerut să fie executat de militari și nu de gardienii închisorii”, dar a fost refuzat. Înainte de execuție, Ion Antonescu a exclamat: „Iar ție, popor ingrat, nu-ți va rămâne nici măcar cenușa mea„. „[...] După care s-a dat comanda pentru execuție. Armele au fost încărcate și atunci când s-a tras, Mareșalul a salutat ridicându-și pălăria cu mâna dreaptă, după care a căzut. Ion Antonescu s-a ridicat imediat, sprijinindu-se într-un cot și a spus: „Nu m-ați împușcat, domnilor, foc!”, la care gardianul șef s-a dus la el cu pistolul în mână și l-a împușcat în cap. Doctorul i-a examinat și a spus că Antonescu și Vasiliu erau încă în viață. Gardianul șef s-a dus din nou la Vasiliu, dar i s-a blocat pistolul când a încercat să tragă. A luat o pușcă de la unul dintre gardieni și a tras un foc în capul lui Vasiliu, dar după aceia pușca s-a blocat și ea. A schimbat pușca cu alta și a mai tras alte trei focuri în diferite părți ale corpului lui Vasiliu după care s-a dus la I. Antonescu și i-a tras trei focuri în piept. Doctorul i-a examinat din nou și a spus că Antonescu era mort, dar Vasiliu mai era în viața. Din nou, gardianul a tras un foc în capul lui Vasiliu. Creierii lui Vasiliu au fost împrăștiați, dar el mai mișca și mai spunea ceva ce nu putea fi înțeles. Gardianul s-a dus din nou și i-a mai tras două focuri in cap după care doctorul l-a declarat și pe Vasiliu mort.”

·       1949: S-a inaugurat Teatrul de Stat din Reșița cu piesa „Cumpana", de Lucia Demetrius

·       1957: S-a înființat, la București, Muzeul Literaturii Române. A fost fondat de către criticul și istoricul literar Perpessicius, care a fost și primul director al instituției. Muzeul Național al Literaturii Române a fost înființat la 1 iunie 1957 de academicianul Dumitru Panaitescu – Perpessicius. Inițial, muzeul a funcționat într-o clădire din șoseaua Kiseleff nr. 10, iar între 1964-1966 în fosta casă a lui Mihail Sadoveanu din strada Muzeul Zambaccian la nr. 151. Din 1967 a primit ca sediu Casa Krețulescu, pe Bulevardul Dacia nr. 12, sector 1. În 2014, după 42 de ani de funcționare în clădirea din Bulevardul Dacia, Muzeul Literaturii Române și-a închis porțile pentru vizitatori deoarece, în urma unui proces de retrocedare, muzeul a fost evacuat și, din 15 august 2014, a primit un sediu provizoriu în Casa Presei, corp A4, etajul 2, unde a fost redacția ziarului Gândul. Muzeul are un patrimoniu de peste 300.000 de manuscrise, obiecte de patrimoniu și cărți vechi, inclusiv unele incunabule mai vechi de 500 de ani, evaluate la peste 1 miliard de euro. Printre ele se numără și manuscrise de Marcel Proust, Thomas Mann, Paul Valéry, Giovanni Papini, Giuseppe Ungaretti și Mihai Eminescu. Perpessicius – Dumitru S. Panaitescu (n. 21 octombrie 1891, Brăila — d. 29 martie 1971, București) a fost un istoric și critic literar, folclorist, eseist și poet român, cercetător și editor al operei eminesciene, membru titular al Academiei Române.

·       1957: Televiziunea Română a transmis prima emisiune pentru copii de la Teatrul Țăndărică din București

·       1957: A fost fondată, la Chișinău, Camera Națională a Cărții din Republica Moldova

·       1967: The Beatles lansează albumul Sgt. Pepper’s Lonely Hearts Club Band. The Beatles a fost unul dintre grupurile a cărui muzică a fost cea mai influentă pentru era rock care a urmat. Grupul a fost alcătuit din John Lennon (vocal, chitară ritmică), Paul McCartney (vocal, chitară bas), George Harrison (chitară solo) și Ringo Starr (baterie). Ei au avut ca țintă generațiile de tineri rezultate de după al Doilea Război Mondial, în Anglia, SUA, etc. Fără dubiu, „The Beatles” este unul din cele mai faimoase și de succes grupuri în istoria muzicii rock, contorizând peste 1,1 miliarde de discuri vândute în lumea întreagă.

·       1972: S-a deschis, la Constanta, primul delfinariu public din sud-estul Europei.

·       1980: Postul de televiziune american CNN, a efectuat prima transmisie. Magnatul american al audiovizualului, Ted Turner, a lansat într-un studio din Atlanta (Georgia), Cable News Network, primul canal de televiziune cu ştiri in derulare.Succesul a fost de aşa natură, încât Ted Turner a creat in 1995 CNN International. Astăzi, CNN are peste 4.000 de angajati , 37 de birouri internationale si sute de milioane de spectatori.

·       1994: Africa de Sud adera la Commonwealth dupa primele alegeri non rasiste care au avut loc intre 26 -29 aprilie. si care au adus la putere Congresul National African si pe Nelson Mandela care a devenit primul presedinte negru al tarii. La instaurarea Apartheidului, Africa Sud a parasit Commonwealthul; ( 31 mai 1961).

·       1998: A fost infiintata Banca Centrala Europeana.

·       2004: Ghazi al-Yaouar, un sef tribal sunit si om de afaceri originar din orasul Mossoul, devine primul presedinte al Irakului, dupa caderea dictatorului Saddam Hussein.

·       2004: Intra in vigoare legea canadiana care interzice clonarea oamenilor.

·       2004: Adunarea Generală al ONU, declară anul 2005, ca An Internațional al Fizicii în amintirea împlinirii a o sută de ani de la publicarea celebrelor lucrări ale lui Albert Einstein

·       2005: Populatia Olandei respinge la Referendum Constituţia Europeană. cu peste 61% din voturi-”nu”.

·       2009: Un avion de pasageri Airbus A 330, aparținând companiei Air France, a disparut deasupra Oceanului Atlantic ; avionul avea la bord 228 persoane. Cutia neagră a avionului a fost găsită după 23 de luni de căutări. Zborul 447 al Air France
Pe data de 1 iunie 2009, un avion aparținând companiei franceze Air France, cu 228 de oameni la bord, a dispărut de pe radare și s-a prăbușit în Oceanul Atlantic la circa 600 km în largul coastelor braziliene. Nu au fost găsiți supraviețuitori. În căutarile disperate ale cutiilor negre nu s-au găsit decât 19 cadavre și niște resturi ale avionului.

·       2009: Presedintele american Barack Obama hotaraste trecerea sub controlul statului a firmei General Motors, simbol al capitalismului american.

Nașteri

·       1636: Nicolae Milescu Spătarul, scriitor memorialist, teolog și diplomat român (d. 1708). Personalitate de prim rang în cultura românească şi rusă din a doua jumătate a secolului XVII - începutul secolului XVIII. N. Milescu s-a născut în familia unui boier moldovean la 1 iunie 1636. Şi-a făcut studiile la „şcoala cea mare” din Constantinopol, unde Milescu a avut ca profesor pe vestitul G. Blassios. Întorcîndu-se în patrie pe la mijlocul anilor 50 ai secolului XVII, N. Milescu devine o persoană influentă la curtea domnitorilor moldoveni, ajungînd la rangul de spătar. După cum reiese din unele izvoare, N. Milescu a participat la un complot împotriva domnului Ştefăniţă Lupu, după descoperirea căruia cărturarul a fost nevoie să părăsească ţara. După mai mulţi ani de pregătiri prin Valahia, Istambul, Stockholm, Paris, în 1671 N. Milescu a sosit la Moscova, cu scrisori de recomandare din partea patriarhului Hrisant al Ierusalimului, unde a fost numit în funţia de traducător din limbile elină, greacă, latină şi românească la departamentul soliilor (Посольский приказ) al Rusiei. În calitate de înalt dregător al acestei instituţii, este numit cîţiva ani mai tîrziu, în fruntea soliei ruseşti care a plecat în China (1675-1678), misiune diplomatică ce a contribuit la cunoaşterea reciprocă dintre ruşi şi chinezi. N. Milescu s-a aflat în Rusiei pînă la sfîrşitul vieţii, ajungînd să contribuie chiar şi la transformările din timpul lui Petru cel Mare. Nicolae Milescu, prin activitatea sa cărturărească, a avut un mare aport la dezvoltarea gîndirii social-politice, filozofice, geografice, a ştiinţelor naturale din Moldova şi Rusia. În perioada de pînă la stabilirea sa în Ţara Moscului, N.Milescu a manifetat un viu interes faţă de diverse probleme legate de istoria bisericii şi de teologie, scriind şi traducînd cîteva lucrări, între care menţionăm traducerea cel puţin a unor părţi a BIBLIEI. A mai scris un şir de opere mai puţin cunoscute azi, ca "Aritmologhion", "Povestirea despre sabile", "Cartea aleasă pe surt despre nouă muze şi despre şapte arte liverale", în care autorul arată că fiecare dintre cele şapte ştiinţe îşi are muza ei, apoi"Hrismologhion" sau cartea celor patru monarhii. Un amestec de istorie şi legendă găsim în "Povestirea despre zidirea bisericii Sfînta Sofia de la Constantinopol". Printre scrierile lui Milescu se găsesc şi lucrări cu caracter pur istoric care se referă la trecutul Rusiei, precum "Genealogia ţarilor ruşi", "Alegerea ca ţar a lui Mihail Fiodorovici". În urma călătoriei în China, N.Milescu a scris "Descrierea călătoriei în China". Opera lui Nicolae Milescu Spătarul a căpătat o largă răspîndire în manuscrise în timpul secolelor XVII-XIX în Rusia, ţările româneşti, Orientul Apropiat şi chiar în Europa Occidentală. De la sfîrşitul secolului XX lucrările sale au început să fie valorificate şi tipărite la început în Rusia, apoi şi în alte ţări, cum ar fi cele dedicate Siberiei şi Chinei. Ele au văzut lumina tiparului şi în Republica Moldova. Însă multe din scrierile sale mai continuă să zacă în manuscris în multe biblioteci şi arhive europene.

·       1796: S-a nascut fizicianul francez Nicolas Léonard Sadi Carnot. Nicolas Léonard Sadi Carnot (n. 1 iunie 1796; d. 24 august 1832) a fost un fizician și inginer militar francez care, în lucrarea lui din 1824, Reflecții asupra puterii motrice a focului (Réflexions sur la puissance motrice du feu), a dat prima descriere de succes a motoarelor termice, descriere cunoscută azi sub numele de ciclul Carnot, punând astfel bazele pentru a doua lege a termodinamicii. Sadi Carnot, de la numele poetului persan Saadi din Shiraz, foarte admirat de tatăl său, a fost fiul mai mare al inginerului și matematicianului Lazare Carnot, cunoscut ca „Marele Carnot”, atunci în vârstă de 43 de ani și aflat la culmea carierei sale.

·       1804 - S-a născut compozitorul Mihail Ivanovici Glinka, creatorul operei clasice ruse ("Ruslan şi Ludmila") (m.15.02.1857). Mihail Ivanovici Glinka (n. 1 iunie 1804 – d. 15 februarie 1857) a fost un compozitor rus. Compozitor genial rus,numit parintele muzicii clasice ruse.El a pus baza operei nationale ruse si a muzicii simfonice. Glinka credea că muzica secolului al XIX-lea trebuia să fie una cu caracter predominant național, și a fost adeptul operei cu influențe folclorice, folosind melodii cu caracter modal, orchestrația fiind inspirată din sonoritățile timbrale populare, iar subiectele alese, din legendele, miturile și istoria poporului rus. De asemenea, textul utiliza limba rusă. Glinka a scris prima operă rusă, intitulată „Ivan Susanin”, despre un țăran care salvează viața viitorului țar al Rusiei, prin sacrificiul propriei sale vieți. În „Ruslan și Ludmila”, compozitorul propune un bard cu numele Ruslan, în costumație populară, care cântă și se acompaniază. În urma călătoriei sale în Spania, Glinka compune „O noapte la Madrid”, care îi va servi drept model la întoarcerea în Rusia, când compune fantezia pentru orchestră „Kamarinskaia”, cu elemente modale orientale.

·       1838 - S-a născut Gheorghe Lahovari, inginer, scriitor, membru de onoare al Academiei Române. Gheorghe I. Lahovary (n. 1 iunie 1838, Râmnicu Vâlcea – d. 13 iunie 1909, București) a fost un inginer și scriitor român, membru de onoare al Academiei Române (din 1901). În 1888 a tipărit un “Dicţionar geografic al judeţului Argeş”, primul de acest fel în spaţiul românesc.

·       1907: S-a nascut sir Frank Whittle, inginer britanic, inventator al motorului cu reactie britanic. A brevetat inventia sa la 16 ianuarie  1930. Motoarele lui Whittle au fost dezvoltate cu câțiva ani mai devreme decât cele din Germania ale Dr.Hans von Ohain   care a fost proiectantul primului  motor cu reactie operațional. A decedat la 9 august 1996.

·       1926 - S-a născut Marlyn Monroe, actriţă americană (“Unora le place jazz-ul”, “Cum să te măriţi cu un milionar”, “Şapte ani de căsnicie”, “Prinţul şi balerina”) (m.05.08.1962). Marilyn Monroe (născută Norma Jeane Mortensen; n. 1 iunie 1926 – d. 5 august 1962) a fost o actriță, model, cântăreață, sex simbol și divă pop a secolului al XX-lea. Ascensiunea lui Monroe la nivelul de celebritate a început cu selectarea ei pentru a poza în câteva reviste, asta în timp ce primul ei soț făcea parte din Marina Comercială. Cea mai însemnată parte a filmelor ei au fost făcute pentru 20th Century Fox, unde și-a luat și numele care a făcut-o celebră. După câteva apariții minore în decurs de câțiva ani, Marilyn a început să devină cunoscută pentru talentul ei de comediană, ajutată fiind și de remarcabila ei prezență scenică. Și-a îndreptat eforturile către apariții mai consistente, și, la un anumit moment al carierei sale, a reușit să-și îndeplinească acest scop. Circumstanțele misterioase ale morții lui Marilyn au fost subiectul multor speculații, dar nu au reușit să-i știrbească reputația de cea mai legendară figură publică a tuturor timpurilor.

·       1926: Andy Griffith, actor american (d. 2012)

·       1928 - S-a nascut Petre Brâncuşi, muzicolog. La Târgu-Jiu este organizat anual Simpozionului Naţional "Petre Brâncuşi", dedicat muzicologului. (d.1995)

·       1929 - S-a născut scriitorul Veress Dániel.

·       1930: Erich Bergel, dirijor german născut în România (d. 1998)

·       1934 - S-a născut Pat (Charles Eugene) Boone, cântăreţ şi actor american.

·       1937: S-a nascut actorul si regizorul de film american Morgan Freeman laureat al premiului Oscar. Morgan Freeman (n. 1 iunie 1937) este un actor american, regizor de film și narator, câștigător al Premiului Oscar. A devenit cunoscut în anii 1990, după ce a a avut roluri într-o serie de filme de succes produse la Hollywood.

·       1945 - S-a născut Linda Scott (Linda Joy Sampson), cântăreaţă americană.

·       1947 - S-a născut Ron Wood, chitarist, basist, vocalist şi compozitor britanic (Faces, Rolling Stones).

·       1949 - S-a născut Mike Levine, clăpar şi compozitor canadian (Triumph).

·       1950 - S-a născut Charlene (Charlene D'Angelo - Duncan), cântăreaţă americană.

·       1950 - S-a născut Graham Russell, vocalist şi compozitor australian (Air Suply).

·       1953: Xi Jinping, om politic chinez

·       1956: S-a nascut in Bucuresti, scriitorul roman Mircea Cărtărescu. Mircea Cărtărescu (n. 1 iunie 1956 în București) este un poet, prozator, critic literar și publicist român. Operele sale au fost traduse în limbile engleză, italiană, franceză, spaniolă, poloneză, suedeză, bulgară, maghiară, etc. Actualmente, Mircea Cărtărescu este conferențiar universitar la Catedra de literatură română a Facultatii de litere a Universitatii Bucuresti.

·       1959 - S-a născut Alan Wilder, pianist, vocalist şi compozitor britanic (Hitmen, Depeche Mode).

·       1960 - S-a născut Simon Gallup, basist britanic (The Cure).

·       1962: S-a nascut politicianul roman Adriean Videanu, fost ministru in Guvernul Romaniei, fost primar al Bucurestiului.

·       1963 - S-a născut Mike Joyce, baterist britanic (The Smiths, Adult Net).

·       1968: S-a nascut Jason Sean Donovan, actor si cantaret australian.

·       1969: Marian Ivan, fotbalist român

·       1969: Mugurel Liviu Sârbu, politician român

·       1971: S-a nascut cantareata de muzica uşoara si prezentatoare radio, Monica Anghel. Monica Anghel (n. 1 iunie 1971) este o cântăreață, prezentatoare de radio și actriță din România. Ea a câștigat Festivalul Internațional „Cerbul de aur”, ediția 1996 și a participat, ca reprezentantă a României, la concursul Eurovision (ediția din 1996 alături de formația Sincron și ediția din 2002 împreună cu Marcel Pavel). Este cunoscută după ce o perioadă îndelungată a activat în grupul de umor „Divertis”.

·       1974: S-a nascut interpreta canadiana de muzica usoara Alanis Nadine Morissette. Alanis Nadine Morissette (născută la 1 iunie 1974, Ottawa, Canada) este o compozitoare, cântăreață, producătoare de înregistrări și (ocazional) actriță maghiaro-canadiano-americană. Morissette este deținătoarea a 12 Premii Juno și 7 Premii Grammy, vânzând peste 60 de milioane de albume în întreaga lume. Alanis Morissette a început cariera sa în Canada, înregistrând ca adolescentă două albume realizate în stilul dance-pop, Alanis și Now Is the Time, la casa de discuri MCA Records. Debutul său internațional s-a făcut cu albumul Jagged Little Pill, care este realizat într-o manieră influențată de muzica rock și deține onorantul loc de a fi cel mai bine vândut album în lume al unei muziciene din Statele Unite. Ulterior, Morissette a intervenit decisiv în calitate de producător al propriilor sale albume, producând Supposed Former Infatuation Junkie, Under Rug Swept, So-Called Chaos și albumul în pregătire Flavors of Entanglement.

Decese

·       193: Imparatul roman Marcus Didius Salvius Julianus (n. 133),  moare  asasinat. Didius Iulianus (latină: Marcus Didius Salvius Julianus; 133 – 193) a fost împărat roman de la 28 martie la 1 iunie 193. Didius Iulianus era un senator foarte bogat, originar din Gallia. A devenit împărat cumpărând la mezat tronul imperial de la pretorieni, care, după tulburările ce avuseseră loc la moartea împăratului Pertinax, au scos tronul imperial la vânzare, pentru cel mai bun preț. A fost recunoscut de Senat și de pretorieni, nu însă și de legiunile de la Dunăre de sub comanda lui Septimius Severus, care, de altfel, l-au detronat și ucis.

·       195: Moartea lui Liu Bang, primul împărat al dinastiei chineze Han. A murit la 52 de ani dupa ce, opt ani mai devreme, profitând de dezintegrarea imperiului a preluat puterea şi a restabilit ordinea în ţară. Este unul dintre cei doi împăraţi din istoria chineză care provin din familii de rând, el descinzand dintr-o familie de ţărani. A lucrat ca funcţionar de mic rang în timpul dinastiei Qin si a fost nevoit să se ascundă în munţi dupa ce a eliberărat fără permis prizonierii. În 209 î.e.n. Liu Bang a organizat în satul său natal o oaste si trupele sale au cucerit capitala Xianyang, încheind astfel dominaţia cruntă a dinastiei Qin. Liu Bang a abrogat legile severe elaborate în dinastia Qin , castigand asfel a câştigat sprijinul populaţiei. Apoi Liu Bang a luptat 4 ani cu un alt conducător al ţăranilor răsculaţi, Xiang Yu. În 202 î.e.n. acesta din urmă s-a sinucis, după ce a fost încercuit de 300.000 de militari conduşi de Liu Bang, câştigand astfel războiul şi instalandu-se pe tron în acelaşi an la Shandong. Statul său s-a numit Han. Dinastia Han (206 BC-C – 220 AD) este cea mai lungă din istoria imperiala a Chinei. In semn de respect, in China si Taiwan acestui imparat ii sunt inchinate cateva temple.

·       1431: Domnitorul Munteniei Dan II-lea moare eroic într-o luptă cu turcii. Ulterior pe tronul Munteniei vine Alexandru Aldea (1431-1436), fiul lui Mircea cel Bătrîn, impus de boierii din ţară şi avînd sprijinul lui Alexandru cel Bun, domnul Moldovei, împotriva pretendentului Vlad Dracul. Dan al II-lea a fost domnul Țării Românești între toamna lui 1422 – 1426; primăvara lui 1427 – 1431, fiul lui Dan I. A fost totodată duce al Amnașului și Făgărașului. Domnia pro-otomană a lui Radu al II-lea deci, implicit, scoaterea Țării Românești din alianța statelor creștine, nu a convenit regalității maghiare, care se vedea văduvită de un important aliat mai ales în contextul în care Imperiul otoman era din nou în expansiune. Totuși nu sprijinul lui Sigismund de Luxemburg îl aduce pe tron pe Dan al II-lea ci, conform cronicii lui Ducas, acesta vine de la Constantinopol, recrutează armată de mercenari din Transilvania, după care pornește o campanie militară pe cont propriu în toamna lui 1422 ce are drept rezultat înfrângerea și alungarea vărului său. Astfel la 22 octombrie era deja înscăunat și cerea sprijin regelui maghiar pentru menținerea domniei, în folosul țării și al creștinătății și acceptul de a bate monedă. Ca răspuns la cererile voievodului muntean, Sigismund îi poruncește comitelui de Timiș, Pippo Spano să stea la dispoziția lui Dan, cerându-i în schimb omagiul de vasalitate și redarea vechilor privilegii brașovenilor. Luptele ce au urmat în iarna dintre anii 1422 și 1423 au culminat cu o mare victorie la 23 februarie când se spune că ar fi rămas pe câmpul de luptă 36.000 de turci.

·       1841: Nicolas Appert, inventator francez (n. 1749)

·       1846: Papa Grigore al XVI-lea (n. 1765)

·       1868: James Buchanan, al 15-lea președinte al Statelor Unite (n. 1791)

·       1876: Poetul erou national al bulgarilor Hristo Botev, este omorat in luptele cu turcii la Styara Planina ;

·       1912 - A încetat din viaţă Daniel Hudson Burnham, arhitect american, unul dintre pionierii construcţiei de “zgârie-nori”, cu structură metalică şi pereţi portanţi (n. 4 septembrie 1846)

·       1941: Hans Berger, medic psihiatru german (n. 1873)

·       1946: A fost executat prof.Gheorghe Alexianu, profesor universitar si om politic român, fost guvernator al Transnistriei. Gheorghe (George) Alexianu (n. 1 ianuarie 1897, Străoane, județul Putna;[1] d. 1 iunie 1946, Jilava) a fost doctor în drept, profesor de liceu, conferențiar universitar, guvernator al Transnistriei în perioada 19 august 1941–1944. În 1946, inculpat și condamnat pentru crime de război, crime împotriva păcii și crime împotriva umanității; a fost condamnat la moarte de Tribunalul Poporului din București (condamnare reconfirmată la recursurile din 2006 și 2008) și a fost executat la 1 iunie 1946 prin împușcare.

·       1946: A fost executat Constantin Z. („Piki”) Vasiliu (n. 16 mai 1882 Focșani), general, comandant al Jandarmeriei Române (1940 – 23 August 1944) și subsecretar de Stat la Ministerul de Interne (3 ianuarie 1942 – 23 august 1944). Constantin Z. („Piki”) Vasiliu (n. 16 mai 1882 Focșani – d. 1 iunie 1946) a fost un general român, comandant al Jandarmeriei Române (1940 – 23 August 1944) și Subsecretar de Stat la Ministerul de Interne (3 ianuarie 1942 – 23 august 1944). Pentru crime de război și alte capete de acuzare Constantin Vasiliu a fost judecat, degradat și condamnat de către Tribunalul Poporului de 4 ori la moarte și de 4 ori la 20 ani detenție riguroasă. A fost executat prin împușcare la Penitenciarul Jilava la 1 iunie 1946.

·       1946: Ion Antonescu, mareșal, politician român (executat) (n. 1882). Dupa o detentie de peste un an la Moscova, Ion Antonescu (conducator al statului roman in perioada 1940-1944),  a fost executat prin impuscare  in incinta inchisorii Jilava impreuna cu alti trei membri ai guvernului sau,  după ce a fost condamnat de un  asa zis Tribunal al Poporului, pentru “trădare, crime de război și crime împotriva păcii”.

·       1946: A fost executat Mihai Antonescu, avocat si om politic român, fost vicepreședinte al Consiliului de Miniștri condus de maresalul Ion Antonescu; Mihai Antonescu (n. 18 noiembrie 1904, comuna Nucet, județul Dâmbovița – d. 1 iunie 1946, Închisoarea Jilava) a fost avocat, politician român de extremă dreaptă și vicepreședinte al Consiliului de Miniștri condus de Ion Antonescu. După război, a fost judecat, găsit vinovat de crime de război, condamnat la moarte și executat.

·       2001: Masacrarea familiei regale din Nepal Regele Birendra, regina Aishwarya şi şase alţi membri ai familiei regale din Nepal au fost masacraţi de către prinţul Dipendra, in vârstă de 29 de ani, care se va sinucide. El era extrem de afectat de interzicerea casatoriei sale. Printul Gyanendra, fratele regelui , care nu a fost in palatul regal din Kathmandu în timpul acestei tragedii , va fi proclamat noul rege al Nepalului de către Consiliul Regal . Acest masacru a afectat grav Nepalul , o ţară zdruncinata de cca. 5 ani de o puternica rebeliune maoista.

·       2008: Yves Saint-Laurent, designer de modă francez (n. 1936

Sărbători

·       În calendarul ortodox: Sf Iustin Martirul și Filosoful și cei împreună cu el (Harți)

·       În calendarul romano-catolic: Sf. Iustin, filozof martir. Sf. Iustin a trăit între anii 100-160. Născut din părinți păgâni, probabil de origine latină, el s-a convertit la creștinism înainte de anul 132 și a fost martirizat la Roma. A scris două apologii, în fapt scrisori de pledoarie, prima fiind adresată împăratului Antonius Pius și fiilor săi (Marc Aureliu și Lucius Verus) iar a doua dedicată lui Marc Aureliu, în care solicita toleranță față de creștini, într-o perioadă în care aceștia din urmă, refuzând ritualul religios roman, erau acuzați de lipsă de fidelitate față de Imperiu.

·       Ziua Internațională a Ocrotirii Copilului.  Ziua copilului (numită și Ziua internațională a copilului) este în multe țări o sărbătoare pentru copii care se sărbătorește la date diferite. În România, ziua se sărbătorește în fiecare an pe data de 1 iunie. Ziua copilului a fost menționată prima dată la Geneva la Conferința Mondială pentru Protejarea și Bunăstarea Copiilor în august 1925, la care 54 de reprezentanți din diferite țări, au adoptat Declarația pentru Protecția Copilului. După această conferință, multe guverne au introdus „Ziua copilului”. În Turcia Ziua copilului a fost sărbătorită pentru prima dată în data de 23 aprilie 1920. În anul 1954 Fondul Internațional pentru Urgențe ale Copiilor al Națiunilor Unite (UNICEF) a emis o recomandare care prevedea faptul ca fiecare Stat să dispună de o zi la așa-numita „Ziua copilului” (engleză Universal Children's Day). În România Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului (ANPDC) s-a constituit la 1 ianuarie 2005. Data zilei copilului variază foarte mult între țări. Aproximativ 30 de state au preluat 1 iunie de la China și SUA.

·         Argentina sărbătorește a doua duminică din luna august.^[4]

·         Australia sărbătorește în prima duminică din luna iulie.

·         Brazilia sărbătorește în data de 12 octombrie.

·         Bulgaria sărbătorește în data de 1 iunie.

·         Cuba sărbătorește în a treia duminică din luna iulie.

·         Germania de la reunificarea Germaniei se sărbătorește în data de 1 iunie din timpul DDR-ului și 20 septembrie sărbătoarea Republicii Federale Germania.

·         India sărbătorește în data de 14 noiembrie.

·         Japonia sărbătorește în data de 5 mai.

·         Mexic sărbătorește în data de 30 aprilie.

·         Polonia sărbătorește în data de 1 iunie.

·         Republica Moldova sărbătorește în data de 1 iunie.

·         Turcia sărbătorește în data de 23 aprilie.

·         Ungaria sărbătorește în ultima duminică a lunii mai.

·       Samoa: Ziua națională. Aniversarea proclamării independenței (1962)

RELIGIE ORTODOXĂ 1 IUNIE

Sf Iustin Martirul și Filosoful și cei împreună cu el (Harți)

Sfântul măritul mucenic Iustin Martirul sau Iustin Martirul și Filosoful a fost unul din principalii apologeți ai creștinismului timpuriu. Convertit la creștinism, sfântul Iustin a scris mai multe lucrări la mijlocul secolului al II-lea, între care și două Apologii adresate împăraților romani, în care apără și explică creștinismul ca pe adevărata filosofie. Tocmai puterea argumentației sale i-a adus martiriul. Prăznuirea sa se face la data de 1 iunie.

Viaţa Sfântului Iustin Martirul şi Filosoful 

Sfântul Iustin Filosoful, mucenicul lui Hristos, s-a născut în părţile Siriei Palestinei, la hotarele Samariei, în cetatea care la început se numea Sihem, iar mai pe urmă s-a numit Neapolis Flavie. El a avut un tată de neam bun şi slăvit, dar elin cu credinţa; şi chiar Iustin era în aceeaşi rătăcire a închinării la idoli, mai înainte de a se lumina cu lumina sfintei credinţe. Şi se îndeletnicea din tinereţe cu învăţătura cărţii şi sporea în înţelepciunea elinească, ca unul ce avea minte isteaţă.

Deci, deprinzându-se bine cu buna grăire ritoricească, dorea să înveţe şi filosofía; şi la început s-a dus la un filosof dintre stoici, dorind să înţeleagă filosofía acelora, Şi avea mare dorinţă să ştie despre dumnezeire şi ce este Dumnezeu. Deci, petrecând la acel filosof stoic câtăva vreme, n-a putut afla nimic despre Dumnezeu - de vreme ce nici acest filosof stoic nu ştia pe Dumnezeu, nici nu socotea că este de trebuinţă învăţătura cea pentru dumnezeiasca înţelegere -, pentru aceasta a lăsat Iustin pe dascălul acela şi s-a dus la un alt filosof - bărbat, pe cât se părea înţelept - care făcea parte din filosofii ce se numeau peripatetici.

Acela, după puţină vreme, a început a se sfătui cu Iustin pentru plată, nevrând să-l înveţe în dar. Iar Iustin, văzând că acela este iubitor de argint, l-a lepădat ca pe un lacom şi l-a judecat a fi nevrednic de numirea filosofiei, de vreme ce nu ştia să treacă cu vederea câştigurile cele lumeşti.

Pentru nişte pricini ca acestea, lepădând pe filosofii stoici şi pe cei peripatetici şi dorind foarte mult înţelepciunea cea adevărată, prin care ar fi putut ajunge la cunoştinţa lui Dumnezeu, a venit la un dascăl ce făcea parte din filosofii lui Pitagora, dar acela poruncea lui Iustin să înveţe mai întâi astronomia, geografia, aritmetica, muzica, şi alte învăţături, sgunându-i că învăţăturile acelea sunt mai de trebuinţă în viaţa aceasta. Insă Iustin socotind că va trebui să petreacă mulţi ani într-acele învăţături şi văzând că din acele ştiinţe nimic nu este de folos sufletului său, pentru că nimic n-a auzit de la dascălul acela care să sature dorinţa inimii lui - care din zi în zi se aprindea mai tare cu dragostea lui Dumnezeu -, pentru aceea l-a lăsat şi pe acel dascăl şi s-a lipit de un din cei ai lui Platon, de vreme ce învăţătura acelora era de mare slavă într-acele vremuri şi multă le era cinstea lor.

Acel filosof al lui Platon s-a făgăduit să-l înveţe pe Iustin din asemănarea lucrurilor celor trupeşti pe cele netrupeşti, din închipuiri­le celor de jos pe cele de sus şi din chipurile înţelegerilor cunoştinţa lui Dumnezeu. Pentru că acesta era sfârşitul socotelii înţelepciunii celei platoniceşti ca, din închipuiri, să vină întru cunoştinţa lui Dumnezeu. Iar fericitul Iustin s-a învoit la aceasta, nădăjduind să ajungă la înţelepciunea dumnezeiască cea dorită, să cunoască pe Dumnezeu şi se să umple de darul Lui. Pentru aceasta el a petrecut lângă dascălul acela vreme îndelungată şi degrab a învăţat dogmele şi rânduielile lui Platon, devenind filosof desăvârşit şi slăvit între elini. Cu toate acestea, încă nu putea să ajungă la credinţa creştinească şi la cunoştinţa cea adevărată a lui Dumnezeu, de vreme ce filosofii elini nu preamăreau pe Dumnezeu ca pe un Dumnezeu, ci schimbau slava nestricăciosului Dumnezeu întru asemănarea chipului omului cel ştricăcios şi al păsărilor, al celor cu patru picioare şi al târâtoarelor. Insă Iustin se mângâia în parte cu duhul, îndeletnicindu-se întru gândirea de Dumnezeu şi învăţându-se întru cunoştinţa de Dumnezeu, pe cât mintea lui, fiind încă neluminată, putea să ajungă.

Iar odată plimbându-se singur afară din cetate, departe la un loc osebit, aproape de mare, şi pe când socotea cu mintea sa înţelegerile cele filosofeşti, a văzut pe un bărbat cinstit necunoscut, bătrân împodobit cu cărunteţile. Şi privind spre el cu de-amănuntul, bătrânul i-a zis: „Oare mă cunoşti pe mine, de mă priveşti astfel cu dinadinsul?" Răspuns-a Iustin: „Nu te cunosc, însă mă minunez cum, în acest loc pustiu în care n-am aşteptat să văd pe cineva, te văd pe tine". Zis-a bătrânul: „Nişte oameni de ai mei s-au dus în partea aceasta şi, aşteptând întoarcerea lor, le-am ieşit înainte ca să-i pot vedea de departe. Dar tu ce faci aici?" Răspuns-a Iustin: „Îmi place să mă preumblu în singurătate, ca să mă învăţ cu mintea fără de împiedicare la filosofie". întrebat-a bătrânul: „Ce folos câştigi din filosofie?" Răspuns-a Iustin: „Dar ce lucru mai de folos poate să afle cineva decât filosofía? Pentru că aceea este luminătoare a minţii, povăţuitoare la toată socoteala cea bună şi îndreptătoare a vieţii. Dacă cineva o ştie bine pe aceea, acela vede ca în oglindă neştiinţele şi rătăcirile altora şi nu este cu putinţă să se alcătuiască înţelepciunea fără de învăţătura filosofiei şi fără de uneltirea cea dreaptă a înţele­gerii; deci se cade ca tot omul să o înveţe pe aceea, ca să ştie cele folositoare şi nefolositoare, de care lucruri să se ţină şi pe care să le lepede".

Zis-a bătrânul: „Dar oare filosofía aduce vreo fericire omului?" Răspuns-a Iustin: „Cu adevărat îi aduce". Bătrânul l-a întrebat: „Deci spune-mi ce este filosofía şi ce fericire are ea?" Răspuns-a Iustin: „Filosofía este aceea care este facere a înţelegerii şi cunoştinţă a adevărului; iar fericirea ei este cinstea înţelegerii şi a înţelepciunii ei". Bătrânul a întrebat: „Dacă din filosofía care le înţelege pe toate cunoaşteţi adevărul, apoi ce ziceţi că este Dumnezeu?" Răspuns-a Iustin: „Acela este Dumnezeu, Care niciodată nu se schimbă, ci totdeauna este Acelaşi; Care este pricinuitorul facerii tuturor". Iar bătrânul, îndulcindu-se de răspunsul acela, iarăşi l-a întrebat: „Numele înţelegerii este la toate lucrurile de obşte? Căci întru toate meşteşugurile, ori întru care cineva este iscusit, întru acela se numeş­te că este înţelept; sau în geometrie, sau în ocârmuirea corăbiei, sau în doctorii, şi după asemănare întru celelalte lucruri şi dumnezeieşti şi omeneşti, oare nu este aşa? Deci spune-mi mie iarăşi, este vreo înţelegere care naşte cunoştinţa lucrurilor împreună şi a celor dumnezeieşti şi a celor omeneşti?" Zis-a Iustin: „Este cu adevărat". Bătrânul a zis: „Deci ce? Oare tot una este a cunoaşte pe Dumnezeu, precum a cunoaşte muzica, sau aritmetica, sau astronomia sau oricare din acestea?" Răspuns-a Iustin: „Nicidecum; pentru că alta este înţelegerea aceea de a cunoaşte pe Dumnezeu şi alta este aceea de a cunoaşte un meşteşug".

Grăit-a bătrânul: „Bine ai răspuns, căci ajungem la oarecare înţelegeri; pe de-o parte din auz şi din învăţătură, iar pe de alta din însăşi vederea lucrurilor; precum dacă ţi-ar spune cineva că se află în India vreo fiară care nu se aseamănă cu nici una din fiare - într-un fel sau în alt fel, cu felurite feţe şi cu multe chipuri - n-ai fi putut s-o cunoşti pe aceea ne văzând-o cu ochii tăi, nici altuia să-i spui despre ea, neauzind mai întâi singur de la cel ce spune. Deci aici te întreb: Cum pot filosofii voştri elineşti să înţeleagă drept pentru Dumnezeu, sau cum să grăiască ceva adevărat pentru Dânsul, de vreme ce n-au nici o cunoştinţă a Lui, ca cei ce nici nu L-au văzut pe El cândva, nici nu L-au auzit?" Răspuns-a Iustin: „O, părinte, nu cu ochii trupeşti se vede puterea dumnezeirii, precum văd oamenii oarecare jivine, ci numai cu mintea singură se poate ajunge la Dumnezeu, precum zice Platon, a cărui învăţătură eu o urmez". Zis-a bătrânul: „Oare este în mintea noastră vreo putere de acest fel şi atât de multă, prin care mai degrabă decât cu simţurile cele trupeşti am putea înţe­lege sau să cunoaştem vreun lucru, şi să ajungem pe cele nevăzute?"

Răspuns-a Iustin: „Este cu adevărat. Şi acea putere este numită de Platon ochi al minţii, fiind dată omului chiar spre aceea - precum el învaţă -, ca fiind curăţit şi luminat prin învăţătura cea iubitoare de înţelepciune, să poată vedea pe însuşi Adevărul dumnezeiesc, Care este pricinuitorul tuturor lucrurilor celor ajunse cu mintea, nu arătându-Se prin vopsele, nici având vreo asemănare oarecare, nici mărime de statură, nici altceva de acest fel, care se vede cu ochii cei trupeşti; ci este o Fiinţă mai presus de toate fiinţele, neajunsă, nespusă, singură bună şi frumoasă, a căreia dorire a ştiinţei este sădită din început de însăşi aceea în sufletele cele de bun neam, pentru că aceea iubeşte a fi cunoscută şi văzută de acelea".

Pe nişte cuvinte ca acestea bătrânul le asculta cu dragoste, însă încă nu se îndestula cu acea înţelegere a lui Iustin despre Dumnezeu, învăţată de Platon, ca una care, fiind fără de creştineasca mărturisire, era nedesăvârşită. Deci nebinevoind pentru Platon, a zis: „Dacă Platon învaţă aşa precum tu mărturiseşti, apoi pentru ce el singur n-a cunoscut, nici n-a ştiut Adevărul lui Dumnezeu? Pentru că zicând că Dumnezeu este nevăzut şi neajuns, el se închina apoi făpturii celei văzute: cerului, stelelor, aşijderea lemnului şi pietrei celei cioplite în chip de om, ca însuşi lui Dumnezeu, schimbând astfel pe Adevărul lui Dumnezeu întru minciună, ţinându-se de închinarea la idoli şi învăţând la aceea şi pe alţii? Deci nu socotesc că la Platon şi la ceilalţi filosofi elini este înţelegere dreaptă, care să se poată veni la adevărata cunoştinţă a lui Dumnezeu, deoarece s-au făcut deşerţi întru cugetările lor şi s-a întunecat inima lor cea neînţelegătoare; astfel, socotindu-se a fi deştepţi, au înnebunit. Eu îţi spun cu adevărat, că mintea omenească, nepovăţuindu-se de Duhul Sfânt şi neluminându-se prin credinţă, nu poate nicidecum să-L ştie şi să-L înţeleagă pe adevăratul Dumnezeu!"

Acestea şi multe altele grăind bătrânul despre dreapta cunoştinţă de Dumnezeu, despre adevărata cinstire de Dumnezeu şi despre celelalte lucruri dumnezeieşti, vădind astfel rătăcirea filosofilor elini, Iustin se minuna. Apoi a zis: „Deci unde şi ce fel de dascăl poate să afle cineva ca să-l povăţuiască spre adevăr, dacă în Platon şi în ceilalţi filosofi nu este adevărul?"

Atunci bătrânul a început a-i spune lui despre sfinţii prooroci, zicând: „In vremile cele de demult, cu mulţi ani mai înainte de toţi filosofii, au fost oarecare bărbaţi sfinţi drepţi şi iubiţi de Dumnezeu, care, fiind plini de Duhul Sfânt, mai înainte au spus de aceste lucruri ce acum se săvârşesc. Acei bărbaţi se numesc prooroci. Ei singuri au cunoscut adevărul din început şi l-au spus oamenilor. Şi spunând adevărul, nu s-au ruşinat de nimeni, nici nu s-au temut de cei ce i-ar fi silit pe dânşii ca, întru oarecare cuvinte, să se abată de la adevăr, nici nu s-au biruit de slavă deşartă; ci le-au spus drept, curat, adevărat şi fără de frică pe toate acelea, care întru descoperiri de la Dumnezeu li s-au făcut lor, sau le-au văzut, sau le-au auzit.

încă sunt şi acum scripturile lor, care, dacă le citeşte cineva cu credinţă, îi aduc mult. folos şi-i luminează mintea spre cunoştinţa adevărului; pentru că acei sfinţi prooroci nu întăresc cele grăite de dânşii cu meşteşug de cuvinte, nici cu oarecare dovezi sofistice sau cu silogisme, ci cu dreaptă vorbire spun însuşi adevărul. Căci ei înşişi, mai mult decât toate dovezile sofistice, au fost martori preacre- dincioşi ai adevărului, ca unii ce au crezut întru Unul, adevăratul Dumnezeu, Ziditorul tuturor şi mai înainte au vestit venirea în lume a lui Hristos, Fiul Lui. Ei s-au arătat că sunt vrednici de credinţă; pe de-o parte că acum unele din graiurile lor s-au împlinit şi altele de acum o să se împlinească; iar pe de alta, că cele grăite de dânşii le întăreau prin minuni; pentru că făceau minuni cu puterea darului lui Dumnezeu, cel dat lor de sus. Acele minuni, proorocii cei mincinoşi şi neînvăţaţi de Dumnezeu n-au putut niciodată să le facă, fără numai că au îngrozit pe oameni prin oarecare arătări şi năluciri diavoleşti" .

Deci acel fericit bărbat necunoscut, vorbind astfel cu Iustin, la sfârşit i-a zis lui: „Mai înainte de toate, roagă-te cu dinadinsul adevăratului Dumnezeu, ca să-ţi deschidă ţie uşa luminii, de vreme ce nu poate cineva să ştie şi să înţeleagă pe cele ce sunt ale lui Dumnezeu, decât numai cel căruia însuşi Dumnezeu va voi să-i descopere. Şi le descoperă fiecăruia care-L caută pe El cu rugăciunea şi se apropie de El cu dragoste".

Acestea zicându-le bătrânul acela, s-a dus de la el şi s-a făcut nevăzut. De atunci Iustin niciodată n-a mai putut să afle undeva sau să vadă vreun bărbat ca acela. Ce a simţit Iustin în inima sa după plecarea acelui bărbat, el însuşi a spus când a vorbit odată cu Trifon, slăvitul iudeu, şi a zis: „Un foc s-a aprins în mine. Duhul mi s-a aprins cu dorire de Dumnezeu şi mi-a crescut dragostea spre sfinţii prooroci şi spre acei bărbaţi care sunt prieteni ai lui Hristos. Deci, socotind cuvintele bătrânului, doar pe aceea am cunoscut-o că este filozofie dreaptă, pe care el mi-a spus-o. Pentru aceea am început a citi cărţile prooroceşti şi apostoliceşti şi dintr-acelea m-am făcut filosof drept, adică creştin adevărat". Aceasta spunând-o fericitul Iustin mai pe urmă lui Trifon, a făcut înştiinţare pentru sine neamului celui mai de pe urmă, în ce fel a fost începutul întoarcerii lui către Dumnezeu şi cum a fost povăţuit la calea cea dreaptă de acel bărbat neştiut, ca de un trimis din cer.

După acea vorbire folositoare de suflet cu bătrânul cel insuflat de Dumnezeu, îndată s-a sârguit a căuta cărţi creştineşti şi a început a citi dumnezeieştile Scripturi cu silinţă osârdnică. Şi alătura proorociile cele vechi ale sibilelor cu proorociile sfinţilor prooroci despre întruparea cea din Preacurata Fecioară a lui Hristos, despre pătimirea cea de voie a Lui, despre sfârşitul acestei lumi văzute şi despre judecata ce va să fie. Şi, văzându-le pe acestea întru toate împreună glăsuite între ele, se minuna în sine şi venea încet - învăţându-l pe el Sfântul Duh - spre cunoştinţa cea mai desăvârşită a lui Dumnezeu şi a Fiului Său. Deci, râzând de nebunia elinească, se pleca spre creştineasca credinţă, înmulţindu-se în el din zi în zi duhovniceasca căldură spre dreapta credinţă.

Însă erau unele lucruri care îi împiedicau sufletul ce dorea dreapta credinţă creştinească de la scopul cel bun; şi acestea erau: desele şi cumplitele prigoane aduse de către păgâni creştinilor, şi multe lucruri necinstite şi de ruşine, pe care păgânii le aduceau cu minciună asupra lor, prihăniri şi clevetiri nemaiauzite care ziceau despre creştini că în adunările lor de noapte, stingând lumânările, sting împreună şi lumina curăţiei, spurcându-se unul cu altul prin necurăţie şi mâncând carne de om, după asemănarea fiarelor. Cu unele ca acestea, elinii şi iudeii ocărau în popor pe creştinii nevinovaţi, şi astfel se credea minciuna oamenilor necuraţi şi nebuni ca şi cum ar fi fost adevăr. Deci creştinii, oamenii cei drepţi şi sfinţi, erau urâţi, prigoniţi, scuipaţi şi batjocoriţi de toţi necredincioşii, ca nişte mari nelegiuiţi, vinovaţi de grele păcate, şi erau daţi la cumplite morţi, în multe feluri.

Nişte lucruri ca acestea împiedicau la început pe Iustin de la scopul său să se facă creştin; însă nu credea cu totul lucrurile cele care se spuneau împotriva creştinilor, ştiind bine că, adeseori, prin judecata poporului cea fără de socoteală, cei nevinovaţi se osândesc ca cei vinovaţi, cei curaţi se necinstesc ca cei spurcaţi şi cei drepţi se socotesc ca cei păcătoşi. Deci, văzând pe creştini neînfricaţi în răspunsuri la judecăţi, viteji în chinuri, defăimând toate cele văzute frumoase ale acestei lumi ca pe nişte gunoaie, dându-se de bună voie la munci pentru Domnul lor şi sârguindu-se la moarte ca la un ospăţ, socotea în sine, zicând:

„Nu sunt drepte cele ce se spun despre creştini, ca şi cum ar fi făcând nişte urâciuni ca acelea; de vreme ce păcătosul cel iubitor de patimi, săvârşind fără de înfrânare poftele trupeşti şi întru mâncarea cărnuri lor omeneşti căutând iubire de plăceri, se teme de moarte şi nu rabdă muncile. Unul ca acela nu se dă de bună voie la răni, ci fuge de ele, iar de ar cădea sub vreo judecată ca aceasta, se sârguieşte în tot felul să se arate fără de prihană şi se răscumpără de la pedeapsă cu multă plată ca să poată să petreacă mai mult fără de durere şi cu sănătate şi să se îndulcească mai mult de poftele lui. Dar creştinii nu sunt deloc aşa, ci aleg de bună voie a pătimi pentru Hristos, în Care cred. Ei cinstesc mai mult moartea decât viaţa; deci cum poate să se afle într-înşii o iubire de păcat ca aceea?"

Astfel socotind el, cerceta cu dinadinsul pentru viaţa creştinilor şi s-a înştiinţat desăvârşit, că ei petrec în frica Domnului cu curăţie şi fără de prihană, păzind curăţia lor cu de-amănuntul, că se omoară în toate zilele cu postul şi cu înfrânarea, şi adeseori se roagă şi totdeauna se învaţă în faptele cele bune. Acestea cunoscându-le din cercetările lui, i-a iubit pe ei foarte mult şi s-a lipit de ei cu toată dragostea. Şi a luat Sfântul Botez şi s-a făcut mare ajutor al credinţei în Hristos, luptându-se prin cuvinte şi prin scrisori cu elinii şi cu iudeii. Şi s-a făcut ostaş nebiruit al lui Hristos şi nevoitor tare şi viteaz. Şi căutând mântuirea sufletelor omeneşti, a cercetat felurite ţări, învăţând şi propovăduind numele lui Hristos şi întorcând pe cei necredincioşi la Dumnezeu.

Deci a mers la Roma ca un filosof, purtând îmbrăcăminte filosofească şi având ucenici cu sine. Şi se adunau la el mulţi pentru învăţătură şi a întemeiat şcoli; însă sub chipul filosofiei celei din afară, învăţa filosofia creştinească cea adevărată. Deci, aflând acolo pe Marcion, începătorul de eresuri, i s-a împotrivit lui tare şi l-a ruşinat; iar împotriva eresului acela, precum şi împotriva altor ere­suri, a scris mai multe cărţi. Tot acolo în Roma era un oarecare cinic, filosof păgân, cu numele Crescent, mare vrăjmaş al creştinilor. Iar Sfântul Iustin, adevăratul filosof creştinesc, a avut cu acel filosof necredincios neîncetat război, atât cu cuvântul cât şi cu scrisul. Pentru că acel filosof cinic, având viaţă spurcată şi prea fără de lege, ura pe creştinii care petreceau după Dumnezeu în curăţie şi zavistuia slava cea bună a lui Iustin, de vreme ce Iustin era cinstit şi slăvit de ro­mani, pe de o parte pentru înţelepciunea sa cea insuflată de Dumne­zeu, iar pe de altă parte pentru viaţa lui cea curată şi neprihănită.

Deci Crescent cinicul, fiind plin de răutate; aducea împotriva creştinilor multe lucruri ruşinoase cu minciună, vrând să-l necin­stească în popor şi să facă urât atât pe Iustin cât şi pe credincioşii care erau cu el; deci îndemna poporul cel necredincios asupra lor. Acestea auzindu-le şi văzându-le Sfântul Iustin, zicea: „Eu pentru credinţa lui Hristos doresc a pătimi şi a fi ucis de necredincioşi; şi socotesc că de la acel Crescent cinicul, mi se va pricinui moartea, de la acel cinic nebun, care iubeşte mândria mai mult decât înţelepciunea. El este nevrednic de a se numi filosof, de vreme ce îndrăzneşte a spune la arătare lucruri pe care nu le ştie cu dinadinsul, ca şi cum creştinii ar fi fără de Dumnezeu şi ar face multe fărădelegi. Aşa ne huleşte pe noi din urâciune şi răutate, şi este mai rău decât poporul cel simplu, căci aceia nu îndrăznesc să grăiască nimic de lucrurile pe care nu le ştiu.

În vremea aceea împărăţea în Roma Antonin, care fusese împărat după Adrian. Şi cu toate că Antonin însuşi nu era cumplit asupra creştinilor, însă necredincioşii închinători la idoli fiind întru stăpâniri, prigoneau şi ucideau pe creştini după poruncile împăraţilor celor mai dinainte, din ura cea prea multă către ei şi încă şi din lăcomie, ca să jefuiască averile lor. Şi nu atât pentru mărturisirea numelui lui Hristos, cât pentru fărădelegile cele multe, pe care cu minciună le aduceau clevetitorii asupra credincioşilor, îi dădeau pe ei la judecată şi, necercetându-i pentru clevetirile cele aduse asupra lor, îi pedepseau cu felurite morţi.

În acea vreme s-a întâmplat în Roma un lucru ca acesta: o femeie oarecare necredincioasă, care trăia în necurăţie, auzind de la creştini cuvânt pentru adevăratul Dumnezeu şi învăţătură pentru viaţa cea întreg înţeleaptă, pentru răsplătirea drepţilor şi pentru munca păcătoşilor, s-a umilit cu sufletul şi a crezut în Hristos. însă avea bărbat care petrecea întru necredinţa închinării de idoli şi se tăvălea fără de măsură întru necurăţiile trupeşti. Pentru aceasta ea îl sfătuia pe el în tot chipul, vrând să-l povăţuiască la viaţa înfrânată şi să-l întoarcă la adevărata credinţă.

Deci, văzând ea că nicidecum nu poate să-l îndrepte pe acela, căuta să se despartă de el, ca să nu mai petreacă în necurăţiile aceluia. Iar bărbatul ei, înştiinţându-se de la care creştin a învăţat femeia lui credinţa creştinească, s-a dus la eparhul cetăţii, jelindu-se împotriva aceluia. Iar numele acelui creştin era Ptolomeu. Deci robul lui Hristos, Ptolomeu, a fost prins şi ţinut multă vreme într-o temniţă necurată; apoi eparhul, scoţându-l la judecată, l-a osândit la moarte, în vremea acelei nedreptei judecăţi, stătea acolo un bărbat, cu numele Luchie. Acela, văzând pe fericitul Ptolomeu osândit pe nedrept, a zis către judecătorul cel strâmb: „O, eparhule, pentru care pricină dai la moarte pe acest om nevinovat, de vreme ce nu este nici prea desfrâ­nat, nici făcător de silă, nici ucigaş, nici tâlhar, nici răpitor, nici vădit pentru altă oarecare fărădelege, ci pentru singura pricină că s-a mărturisit pe sine, că este creştin?" Iar eparhul, căutând cu groază spre dânsul, i-a zis cu mânie: „Oare şi tu eşti din numărul creştini­lor?" Răspuns-a Luchie: „Cu adevărat şi eu sunt creştin". Atunci el a poruncit ca şi pe acela să-l pedepsească cu moarte. încă s-a alăturat celor doi creştini şi al treilea, un prieten, care s-a mărturisit pe sine cu mare glas că este creştin; şi toţi aceşti trei şi-au pus sufletele lor pentru Hristos.

Şi înştiinţându-se fericitul Iustin de o nedreaptă ucidere a sfinţilor ca aceasta, i-a fost jale mare pentru ei. Deci, scriind o cărticică numităApologia, care arăta nevinovăţia creştinilor şi defăima şi certa rătăcirea şi răutatea slujitorilor de idoli, a dat-o împăratului şi fiilor lui, şi la tot senatul, îndrăznind pentru Hristos, fără temere de munci şi de moarte. Iar împăratul, citind cu luare aminte acea cărticică, s-a minunat de înţelepciunea filosofului creştin; şi nu numai că nu s-a mâniat împotriva lui şi nu l-a ucis pe el, dar a şi lăudat înţelepciunea lui; de vreme ce Sfântul Iustin a vădit, în acea cărticică, înşelăciunea zeilor elini, iar puterea lui Hristos a dovedit-o lămurit şi a arătat că sunt mincinoase clevetirile ce se aduceau asupra creştinilor, adeverind curăţia şi viaţa lor cea dreaptă.

Deci împăratul, citind acea cărticică şi umilindu-se, a dat poruncă ca să nu fie munciţi creştinii pentru mărturisirea numelui lui Hristos, nici să fie jefuite averile lor, decât numai dacă s-ar fi arătat asupra cuiva dintre ei oarecare pricini de păcate, cu adevărat vrednice de pedeapsă şi de judecată. Deci prescriind Sfântul Iustin acea poruncă împărătească şi luând voie de la împărat, s-a dus în Asia unde erau creştinii prigoniţi mai mult atunci. Şi mergând la Efes în haina cea filosofească, pe care n-a lăsat-o până la sfârşitul său, a arătat şi a propovăduit tuturor porunca împăratului şi a trimis-o în părţile şi în cetăţile cele dimprejur. Prin acestea s-a adus pacea şi s-a mângâiat Biserica lui Hristos; de vreme ce prigoana creştinilor a încetat pentru o vreme, în locul ei venind bucuria. Acolo petrecând Sfântul Iustin câtăva vreme, a avut întrebare cu înţeleptul rabin Trifon iudeul şi l-a biruit pe acela din Scripturile Legii vechi, de care întrebare - precum şi deApologia, despre care s-a zis mai sus - se află cuvânt scris pe larg în cartea lui Iustin.

Şi după multă vreme, Sfântul Iustin s-a întors iarăşi de la Efes în Italia; iar în calea în care rîiergea pretutindeni propovăduia apostoleşte pe Hristos, şi, biruindu-i în cuvinte pe iudei şi pe elini, îi întorcea la sfânta credinţă, iar pe credincioşi îi întărea. Deci mergând el iarăşi la Roma, Crescent cinicul, filosoful cel păgân, s-a pornit asupra lui cu mai multă ură şi cu mai multă răutate; deci Sfântul Iustin, adeseori vorbind cu el, totdeauna îl biruia şi-l ruşina înaintea tuturor.

Pentru aceea, neputând el să stea împotriva lui şi neştiind ce să-i mai facă, l-a clevetit cu multe minciuni la divanul romanilor; deci au prins pe sfântul ca pe un vinovat de răutate şi l-au muncit în legături. Şi aducându-l pe el la judecată, nici o pricină nu i-au aflat lui. Iar zavistnicul Crescent, temându-se ca nu cumva Iustin să fie liberat, a pregătit în ascuns o otravă de moarte şi cu aceea a ucis prin înşelăciune pe ostaşul cel nebiruit al lui Hristos.

Astfel s-a sfârşit Sfântul Iustin, adevăratul filosof al creştinilor, lăsând Bisericii lui Hristos multe scrieri foarte trebuincioase, ca unele ce sunt pline de înţelepciunea Sfântului Duh. Deci, stând înaintea lui Hristos Domnul, puitorul de nevoinţă, a luat de la El cununa pătimirii şi este rânduit în ceata sfinţilor mucenici, a celor ce slăvesc Sfânta Treime, pe Tatăl, pe Fiul şi pe Sfântul Duh, în veci. Amin.

ARTE 1 Iunie

INVITAŢIE LA OPERĂ 1 Iunie

Rossini – Semiramida

Gioacchino Rossini, Semiramide: 

Glinka - Rouslan et Ludmila (complet): 

Glinka – Ivan Susanin

A Life for the Tsar. М.И.Глинка опера "Жизнь за царя" ("Иван Сусанин"): 

MUZICĂ 1 Iunie

The Beatles

The Beatles - Sgt. Pepper's Lonely Hearts Club Band - (Full Album)

Mihail Glinka

Mikhail Glinka: Selected Orchestral Works: 

Mikhail Glinka - Symphony on Two Russian Themes in D minor: 

Linda Scott (Linda Joy Sampson), cântăreaţă americană

Ron Wood, chitarist, basist, vocalist şi compozitor britanic (Faces, Rolling Stones).

Ronnie Wood

Charlene (Charlene D'Angelo - Duncan), cântăreaţă americană.

Charlene - I've Never Been To Me (1982 - HD) (With Spoken Bridge): 

Graham Russell, vocalist şi compozitor australian (Air Suply).

Air Supply 

Mike Joyce, baterist britanic (The Smiths, Adult Net).

The Smiths 

Monica Anghel

Alanis Nadine Morissette

ÎNREGISTRĂRI NOI: 

François Couperin - Les Ombres Errantes / Pièces pour Clavecin (reference recording : Iddo Bar-Shaï)

J.S. Bach: Concertos for Recorder

100 Piano Songs - Classical, Neoclassical & Contemporary Pieces, Pop Piano Songs, Relaxing Piano

POEZIE 1 Iunie

Hristo Botev

Biografie

Hristo Botev (în bulgară Христо Ботев; n. 6 ianuarie 1848, Kalofer, Bulgaria - d. 1 iunie 1876) a fost un poet și revoluționar bulgar.

Hristo Botev (1848 – 1876), fiul lui Hristo Botev Petkov (în bulgară Христо Ботев Петков) este considerat cel mai mare poet al Bulgariei.

Botev s-a născut în Kalofer. Tatăl său, Botev Petkov (1815-1869), a fost profesor și una dintre cele mai semnificante personalități de la sfârșitul revoluției naționale bulgare împotriva ocupației otomane. El a avut o puternică influență asupra fiului său, în timpul tinereței acestuia.

În 1863 după ce a terminat școala generală în Kalofer, Botev a fost trimis de tatăl său la liceu în Odessa. Aici a fost impresionat de operele poeților liberali ruși din acele timpuri. În anul 1865 a părăsit liceul și și-a petrecut următorii 2 ani predând în Odesa și Basarabia. Între timp a început să-și creeze primele opere lirice și de asemenea, să-și stabilească legături puternice cu mișcările revoluționare rusești și poloneze.

La începutul anului 1867, Botev se întoarce în Kalofer unde îl înlocuiește temporar pe tatăl său, acesta fiind bolnav. În mai, în timpul sărbătorii Sf. Chiril și Sf. Metodie (tatăl său a fost cel care a început organizarea la sfârșitul anului școlar ce acum corespunde cu vacanța națională bulgară de pe 24 mai), el a făcut public discursul său împotriva autorităților otomane și aristocraților bulgari (pe care-i acuză că colaborează cu otomanii).

Ca urmare, Botev a fost forțat să părăsească orașul. Inițial a decis să se întoarcă în Rusia, dar din motive financiare, a optat pentru România, la acea vreme, România fiind un azil pentru mulți exilați bulgari.

Fiind foarte influențat de revoluționarii bulgari ce trăiau în România, Botev duce o viață tipică pentru un revoluționar. A fost privat în mod constant de drepturi/benificii și chiar de casă. Pentru mult timp a locuit într-o moară abandonată de lângă București, împreună cu Vasil Levski, conducătorul insurgențelor bulgărești. Ei doi devin prieteni apropiați. Mai târziu avea să descrie această perioadă în lucrările sale.

Din 1869 până în 1871 devine editor la ziarul emigranților revoluționari pe nume “Cuvântul emigranților bulgari” (“Duma na bulgarskite emigranti”), unde a început să-și publice operele sale lirice timpurii, în urma colaborării strânse cu revoluționarii ruși, Botev începe să lucreze pentru ziarul ”Libertatea” (“Svoboda”), editat de un scriitor eminent și revoluționar – Liuben Karavelov. În 1873 a editat, de asemenea, ziarul satiric “Ceasul deșteptător” (“Budilnik”), care nu făcea parte din mișcările revoluționare.

Întreaga mișcare revoluționară bulgară a fost pusă în pericol de capturarea lui Vasil Levski de autoritățile otomane la sfârșitul lui 1872. La acea vreme, Levski era liderul insurgenței bulgare. A realizat o întreagă rețea de comitete revoluționare, supervizate de Comitetul Revoluționar Bulgar (BCRC), localizat în România, ce avea ca scop pregătirea revoluționarilor bulgari pentru viitoarele acțiunii împotriva ocupației otomane. Levski a fost adus pentru judecată, condamnat la moarte și spânzurat pe 19 ferbuarie 1873. Moartea sa a avut o influență negativă asupra moralului revoluționarilor bulgari.

Odată cu moartea lui Levski, BCRC se schimbă în două fracțiuni: Botev și susținătorii lui afirmau că trebuiau să înceapă pregătiri pentru o imediată ofensivă, în timp ce revoluționari conservatori/moderați, conduși de Lyubeu Karavelov, credeau că este prea devreme pentru o astfel de acțiune. Botev intenționa să înceapă o ofensivă/acțiune cât mai repede posibil, să profite de situația internațională (tensiunea crescândă dintre Imperiul Otoman de o parte și Serbia și Rusia de cealaltă), precum și de faptul că rețeaua revoluționară, stabilită de Levski era încă relativ intactă și putea fi parte activă în pregătiri. Ca rezultat, BCRC este dizolvat și un nou comitet este stabilit la Giurgiu, iar pregătirile pentru ofensă continuă. Viziunile sale politice erau apropiate de anarhism (uneori descris ca un libertarism timpuriu) și de socialism utopic, și erau sintetizate în “Simbolul Credinței” ("Simvol veruyu").

Acțiunea a început în anul 1876. Rebelii înarmați sărăcăcios, dar cu un curaj și altruism ieșit din comun, împotriva trupelor otomane obișnuite și împotriva a basi-bazoks. Revolta a fost înăbușită cu o cruzime extremă. Mai multe mii de bărbați, femei și copii au fost măcelăriți, mii au fost exilați în Asia Minor și mulți alții și-au părăsit casele. Tragedia a oripilat și indignat opinia publică din toată lumea.

Botev a urmărit evenimentele fatale și a decis să se alăture camarazilor săi în luptă. Pentru asta a compus un detașament format din 205 revoluționari (Cheta), numai unii dintre ei deținând experiență militară. În timp ce Botev rămâne conducător oficial/ voievod, pentru postul de comandant militar a fost ales activistul revoluționar Nicola Voinvski (1849-1876), ce a studiat anterior la liceul militar Nikolaev și a servit în armata rusă ca locotenent, așadar având pregătirea militară necesară. În subordinea sa se află un alt revoluționar faimos, Nikola Simon-Kuruto (1845-1876). Pentru a susține revolta, Botev a creat un plan să traverseze în siguranță Dunărea fără a afla autoritățile române, de frică că i-ar putea opri.

Pe 16 mai 1876, deghizați în gărdinari, membrii detașamentului au debarcat nava cu aburi Austro-Ungară “Radetzky” și, după un semnal special, au preluat controlul. După aceea Botev a prezentat motivele politice ale acțiunii sale în fața căpitanului navei Dagobert Englander și pasagerilor. Cauza nobilă și manierele ireproșabile ale revoluționarilor bulgari au marcat persoanele de pe ambarcațiune. Radentzky a atins coasta bulgară lângă Kozlodui, unde Botev și camarazii săi își iau la revedere de la căpitan și pasageri și debarcă pe pământ bulgăresc. Mișcarea a fost emoționantă deoarece știrile despre revolta stinsă atinsese toate colțurile Europei, iar persoanele de la bordul lui Radetzky nu aveau iluzii în privința a ceea ce îi aștepta pe Botev și pe camarazii săi.

Detașamentul cu suită în față, se îndreaptă spre regiunea Vratza. Primele știri legate de situație au fost descurajatoare, revolta a fost înăbușită aproape peste tot, erau trupe bashi-bazouks prin toată regiunea niciun ajutor nu se întrezărea, așa că detașamentul a avansat în munții Vratza. În dimineața zilei de 18 mai detașamentul a fost înconjurat de trupele otomane; dar Botev și Nikola Voinovski și-au organizat camarazii din timp, au luat poziție defensivă și au început să respingă atacurile repetate otomane. Ambele părți au suferit pierderi masive. Detașamentul a suferit pierderi - 30 de morți și răniți. Când a venit noaptea rebelii s-au împărțit în câteva grupuri, au spart liniile inamice și au continuat către munți. Următoarea zi a trecut fără semnele inamicilor, dar era clar că detașamentul nu putea spera la întăriri din partea revoluționarilor bulgari. În dimineața lui 20 mai, iscoadele detașamentului depistează trupe bashi-bazouks și cinci batalioane otomane obișnuite ce avansau. Oamenii iau imediat poziți solide lângă muntele Okoltchitza. Apărarea a fost împărțită în două sectoare comandate de Voinovski și Botev. Curând două batalioane obișnuite inamice conduse de Hassan Hairy, atacă pozițiile lui Voinovski, în timp ce trupele boshi-bazouks își îndreptau atenția către poziția lui Botev. Oamenii lui Voinovski, cu foc concentrat creează pierderi majore în rândul inamicului ce avansa și contracarează încercarea acestora de a îi încercui. La rândul lor oamenii lui Botev ripostează atacurilor trupelor boshi-bazouks și împinge inamicul înapoi cu un contraatac puternic. Lupta se stinge de la sine și turcii se retrag în tabăra lor. Detașamentul pierde 10 soldați, inamicul 30, mulți răniți au fost de ambele părți.

În timp ce seara se apropia, Botev decide să rupă liniile inamice de la distanță și exact în acel moment este lovit de un glonț în piept. Ziua era 20 mai (calendarul gregorian 1 iunie) 1876. Brusca moarte a lui Botev a dus detașamentul spre pierzanie și în următoarele zile e măcelărit. Numai 15 oameni conduși de Voinovski ating munții, unde cad ca eroi în lupte crâncene.

Toată viața sa, Botev și-a inspirat camarazii cu pasiunea sa pentru libertate și ultima sa acțiune a venit să împlinească jurământul său și să moară pentru el. Inscripția pe piatra funerară spune "Profeția ta s-a adeverit- trăiești în continuare!”.

În urma lui Botev a rămas soția sa, Veneta, fiica sa Ivanka și fiul adoptiv Dimitor.

În 1875 Botev publică opera sa lirică într-o carte numită “Cântece și poeme”, împreună cu un alt poet revoluționar bulgar și viitor politician, Stefan Stambolov. Poezia lui Botev evidențiază resentimentele oamenilor săraci, împreună cu idei revoluționare ce luptă pentru libertatea lor din mâna tiraniei străine și autohtone, lirica sa e influențată de democrații revoluționari ruși și personalități pariziene. Sub această influență Botev se remarcă și ca poet și ca revoluționar democrat. Multe dintre poeziile sale sunt îmbibate cu zel revoluționar și determinare cum ar fi “Rugăciunea mea” ("Moyata molitva"), “La revedere” ("Na proshtavane"), “Hajduks” ("Haiduci"), “În tavernă” ("V mehanata"), sau, “Lupta” ("Borba"). Altele sunt romantice, balade (Hadzhi Dimitar, poate cea mai bună poezie a sa).

Poezii

·         Mamei sale (în bulgară: "Майце си")

·         Catre fratele sau (în bulgară: "Към брата си")

·         Elegia (în bulgară: "Елегия")

·         Impartire (în bulgară: "Делба")

·         Catre prima mea iubire(în bulgară: "До моето първо либе")

·         La despartire in 1986 (în bulgară: "На прощаване в 1868 г.")

·         Hayduci (în bulgară: "Хайдути")

·         Pristanala (în bulgară: "Пристанала")

·         Lupta (în bulgară: "Борба")

·         Ciudat (în bulgară: "Странник")

·         Ney (în bulgară: "Ней") *

·         Patriot (în bulgară: "Пат*риот")

·         De ce nu sunt (în bulgară: "Защо не съм...?")

·         Epistola (na sveti Tarnovski) (în bulgară: "Послание" (на св. Търновски))

·         Hadji Dimitar (în bulgară: "Хаджи Димитър")

·         In crama (în bulgară: "В механата")

·         Rugaciunea mea (în bulgară: "Моята молитва")

·         Vine norul intunecat (în bulgară: "Зададе се облак темен")

·         Spanzurarea lui Vasil Levski (în bulgară: "Обесването на Васил Левски")

TEATRU/FILM 1 Iunie

Primarul Cartierului - Eduardo de Filippo

Cursa de soareci - Agatha Christie

Tata Minca - Panait Istrati 1984

GLUMEȘTE, FII VESEL ȘI VEI RĂMÂNE TÂNĂR 1 Iunie

VA - Jazz Music for Summer

Adriana Trandafir, Jean Constantin, Alexandru Lulescu şi Radu Stoenescu - Cadavrul vioi (1994)

Jean Constantin şi Mihai Fotino - Curcan pentru export (2002)

GÂNDURI PESTE TIMP 1 Iunie

Mircea Cărtărescu - Citate:

De obicei, nu "ne" gândim, ci "ne" trăim, pentru că stilul de viaţă actual descurajează viaţa interioară.

Corpul meu e profund ataşat de corpul femeii mele. Am de fapt două corpuri, şi de fapt întreaga mea viaţă e dublă. Chiar dacă aş fi decerebrat, ca un animal de experienţe, corpul meu ar fi încă îndrăgostit de corpul femeii mele. Nevoia mea de intimitate cu fiinţa cu care trăiesc merge mult mai departe decât viaţa sexuală.

Mintea mea e lentă şi mai mereu dusă aiurea, aşa că ratez de obicei clipa. Cele mai grave momente din viaţă le-am trăit de parcă-aş fi trăit bucăţi mici din viaţa altcuiva.

Există un preţ pentru fiecare lucru bun pe care îl primim în viaţă. Dincolo de toate bunurile, spirituale sau materiale, pe care ni le aduce viaţa (şi pentru care trebuie să fim infinit recunoscători), un om adevărat nu poate să nu simtă o fundamentală nefericire de fond. În miezul vieţii noastre, chiar şi al uneia luminoase şi de succes, există un sâmbure fundamental de nefericire metafizică. El ţine de soarta noastră, de condiţia noastră umană.

Şi totuşi, orele de singurătate, clipele de nefericire, crizele din viaţă, visele şi reveriile, depresia, situaţiile limită, obsesiile, muzica, îndrăgostirea - toate ne spun altceva. Tot ce te scoate din rutina vieţii tale "reale" îţi arată că, trăind fără reflecţie despre tine însuţi, te duci de fapt în jos pe un tobogan de senzaţii, satisfacţii, imagini, bârfe, obiecte, minciună şi strălucire, tot mai departe de nucleul viu al fiinţei tale. Eşti un simplu consumator care se consumă în primul rând pe el însuşi. Şi vei rămâne mereu aşa dacă viaţa nu se hotărăşte o dată să te dea cu capul de pragul de sus.

Meseria mea: constructor de ruine. Vocaţia mea: arhitect al ruinelor. Viciul meu: voyeur al ruinelor. Nu mă-ntrebaţi pe mine despre locuri uitate şi părăsite din Europa. Mama însăşi a fost un astfel de loc. Eu însumi sunt un astfel de loc. Adunaţi-vă-n jurul meu, deschideţi-mi ţeasta şi contemplaţi-mi creierul: se va sfărâma sub ochii voştri ca un mulaj de ghips. Iar praful lui se va amesteca indiscernabil cu praful ruinelor între care-am trăit toată viaţa, amant al unui harem de ruine.

În lumile virtuale îţi poţi organiza viaţa cum îţi place, eşti la adăpost. Facebook şi Twitter sunt lumi compensatorii, aş spune. Sunt vise cu ochii deschişi. Sunt lumi în care ai sute de prieteni, ceea ce nu se întâmplă în viaţă, ai impresia că eşti cetăţean al universului fiindcă poţi coresponda cu inşi din toată lumea, dar de fapt sunt lumi înşelătoare, sunt nişte frumoase autoamăgiri.

Nimeni nu iese din propria viaţă curat. Toţi purtam cu noi traumele, nefericirea, ofensele, eşecurile, nedreptăţile, adversitatea celorlalţi. Cei mai buni dintre noi încearcă să nu perpetueze răul, să nu-ntoarcă asupra altora, la rândul lor, răul care li s-a făcut. Dar fiecare ne torturăm pe noi înşine amintindu-ne în detaliu, cu o claritate halucinantă, în atâtea nopţi fără somn, episoade din viaţa noastră în care răul şi perversitatea au triumfat.

În adolescenţă, ghemuit în pat, mi se-ntâmpla să citesc uneori de dimineaţă până seara, uitând să mănânc şi aproape şi să respir, pentru că paginile – pe care de fapt nici nu le mai vedeam – descriau oameni adevăraţi, nori adevăraţi, oraşe adevărate, pe când, dacă-mi ridicam privirile, nu vedeam decât jalnice umbre. Îmi dădeam seama că se înserează doar când paginile se făceau roşii ca focul, apoi cenuşii. Drama vieţii mele a început mai târziu, când în locul Cărţii am fost silit să trăiesc realitatea. Mă tem că de-acum încolo nimeni nu va mai locui în cărţi, aşa cum au făcut-o generaţia mea şi cele precedente. Şi că utopia lecturii va rămâne undeva, pe o colină îndepărtată, ca un mare labirint ruinat.

Ce nu pot accepta niciodată e că viaţa apropiaţilor mei, a semenilor mei ar putea fi "relativizată". Degeţelul mic al fetiţei mele valorează pentru mine cât lumea şi nu e o valoare pe care s-o pun în discuţie.