21 IULIE 2018
Bună
ziua, prieteni!
Nu
uitați rugămintea mea permanentă de a distribui mai departe materialele postate
zilnic de mine, în grupurile în care sunteți membri, pentru a se bucura și alți
oameni de ele! Mulțumesc din suflet! Vă doresc o sâmbătă minunată!
Începem acest program cu muzică minunată pentru sufletele noastre:
Las Mejores Canciones Romanticas con Piano - Musica Instrumental Relajante Para Trabajar
ISTORIE
PE ZILE 21 Iulie
Evenimente
· 356 i.e.n.: Un oarecare Herostratus, da foc uneia din
cele sapte minuni ale lumii – templul Artemisei din Efes, pentru a-si inscrie
numele in eternitate. Templul zeiței Artemis din Efes, cunoscut și ca „Templul Dianei”, a
fost un edificiu antic grec construit pentru zeița Artemis. Templul a fost
ridicat în anul 550 î.Hr. în Efes, oraș aflat atunci pe teritoriul imperiului
babilonian. Templul zeiței Artemis din Efes se află la 50 km la sud de orașul
Izmir, Turcia. Din templul original, considerat una din cele șapte minuni ale
lumii nu au rămas decât puține relicve.
· 230:
Papa Ponțian îi succede Papei Urban ca cel de-al 18-lea papă. Roman de origine, a prezidat la Roma sinodul care
a confirmat condamnarea emanată de episcopul Demetriu al Alexandriei împotriva
teologului Origen. Papa
Ponțian (în latină Pontianus) a deținut funcția papală în perioada anilor 230 –
235. În 235, după moartea împăratului Alexandru Sever, succesorul său, Maximin
Tracul, a dezlănțuit o nouă persecuție împotriva creștinilor. Papa Ponțian a fost arestat și deportat în
minele din Sardinia și, aceeași soartă, l-a ajuns și pe antipapa Hippolyt.
La 28 septembrie 235, Ponțian a abdicat
– primul episcop roman care renunță la pontificat – iar data abdicării sale,
redată în Catalogul Liberian din sec. al IV-lea, este prima dată certă din
istoria papilor. Scurt timp după
abdicare, papa a murit în detenția din minele sarde alături de rivalul său
Hippolyt, cu care s-a reconciliat. Trupurile celor doi au fost aduse la Roma în 236 sau 237 de Papa Fabian
și înmormântați amândoi în catacombele sf. Calixt. Lespedea sf. Ponțian, cu
numele și titlul de episcop al Romei, săpate în litere grecești ( Pontianus
[E]piscop [M]artir ) a fost descoperită în 1909. Este sărbătorit de catolici împreună cu sf. Hippolyt pe 13 august.
· 285:
Dioclețian îl numește pe Maximian ca Cæsar și co-conducător. Marcus Aurelius Valerius Maximianus
Herculius (cca.
250 – iulie 310) a fost împărat roman (împreună cu Dioclețian) din 1 martie 286
până în 305.
· 365: Un tsunami cauzat de cutremurul din Creta
estimat la magnitudinea de 8 grade pe scara Richter, devastează orașul
Alexandria din Egipt. Au pierit cca. 50.000 de oameni.
· 1240: Este mentionata pentru prima data,
intr-un document florentin, familia Medici.
· 1242:
Bătălia de Taillebourg: Ludovic al IX-lea al Franței pune capăt revoltei
vasalilor săi, Henric al III-lea al Angliei și Hugh al X-lea de Lusignan.
· 1718:
Prin Tratatul de pace de la Passarowitz, Imperiul Otoman a cedat Austriei
Banatul, Oltenia, nordul Serbiei și al Bosniei. Tratatul de la Passarowitz sau de la Pojarevăț din 21 iulie
1718 a fost cel prin care s-a încheiat războiul dintre Imperiul Otoman pe de-o
parte și Imperiul Habsburgic și Republica Venețiană de cealaltă parte. Tratatul
a fost semnat la Pojarevăț, în Serbia de nord, pe râul Morava.
· 1774: A fost încheiat Tratatul de la
Kuciuk-Kainargi, între Turcia şi Rusia, care se obliga să evacueze teritoriul
ţărilor române. Se prevedeau: scutirea Principatelor de plata haraciului pe o
perioadă de doi ani, confirmarea vechilor privilegii acordate acestora, dreptul
Rusiei de a interveni la Poartă în favoarea ţărilor române. Tratatul a consfintit o lovitură extrem de umilitoare primită de
puternicul Imperiu Otoman. Otomanii au cedat teritoriul regiunii
Yedisan dintre râurile Nipru și Bugul de Sud. Acest
teritoriu includea portul Herson și oferea Rusiei pentru prima oară
ieșire laMarea Neagra. Prin tratat, Rusiei îi mai erau cedate porturile Kerci
si Enikale din Crimeea, precum și regiunea Kabarda (cabardină)
din Caucaz. Otomanii au pierdut și Hanatul Crimeii, căruia au
fost forțați să îi recunoască independența. Hanatul, deși oficial independent,
era în realitate sub controlul Rusiei, care l-a și anexat în 1783.
· 1831: Începe domnia regelui Leopold I, primul rege
al belgienilor. Léopold Georges Chrétien Frédéric de Saxa-Cobourg și
Gotha (născut
Léopold de Saxa-Cobourg-Saalfeld), Duce de Saxa, Prinț de Saxa-Cobourg-Gotha
(n. 16 decembrie 1790, Coburg, Bavaria – d. 10 decembrie 1865, Laeken, Belgia),
primul rege al belgienilor sub numele de Léopold I. A fost fiul cel mai
mic al ducelui suveran Francis, Duce de Saxa-Coburg-Saalfeld și al celei de-a
doua soții, Contesa Augusta de Reuss-Ebersdorf (1757-1831). Mai târziu a
devenit prinț de Saxa-Coburg și Gotha. Léopold I a fost ales ca primul
rege al belgienilor pe 4 iunie 1831 și a depus jurământul pe constituție pe 21
iulie 1831
· 1861: La București, pe scena Teatrului cel Mare
(ulterior Teatrul Național), a avut loc prima reprezentație a piesei
"Hamlet", de William Shakespeare, avându-l în rolul principal pe
Mihail Pascaly, primul actor român care l-a întruchipat pe Hamlet. Mihail Pascaly (n. 1830, București – d. 30
septembrie 1882, București) a fost un actor român, regizor, director de teatru,
profesor, traducător, autor dramatic și publicist. A fost un animator al vieții
teatrale din România. Activitatea lui a fost legată de mișcarea pentru
afirmarea și dezvoltarea artei și culturii naționale românești. Prin călătoriile
sale în străinătate a ținut legătura cu realizările din arta scenică a
timpului. A fost director al Teatrului Național până în 1877. A efectuat
numeroase turnee prin România, în care a propagat mesajul artei autentice, dar
a făcut eforturi și pentru a introduce teatrul românesc în circuitul culturii
mondiale. Pascaly a luat atitudine publică, fiind un puternic critic împotriva
nepăsării oficiale față de cultura artistică și față de comercializarea
teatrului din perioada sa.
· 1861:
Prima mare bătălie a Războiului Civil American, denumită prima bătălie de pe
Bull Run, s-a încheiat cu victoria armatei confederate. Prima bătălie de pe Bull Run, denumită și Prima Bătălie de la
Manassas (numele utilizat de forțele confederate), s-a dat la 21 iulie 1861, în
comitatul Prințul William, Virginia, lângă orașul Manassas. Ea a fost prima
bătălie terestră majoră din cadrul Războiului Civil American. La doar
câteva luni după izbucnirea războiului la Fort Sumter, publicul din Nord cerea
zgomotos un marș împotriva capitalei confederate Richmond, Virginia, și un
sfârșit rapid al războiului. Cedând acestor presiuni politice, trupele
unioniste neexperimentate conduse de generalul de brigadă Irvin McDowell au
înaintat, trecând pârâul Bull Run în fața unei armate confederate la fel de
nepregătite conduse de generalul de brigadă P.G.T. Beauregard lângă Răscrucea
Manassas. Planul ambițios al lui McDowell pentru un atac-surpriză din flanc
împotriva stângii confederate nu a fost bine executat de neexperimentații săi
ofițeri și soldați, dar confederații, care plănuiau la rândul lor să atace
flancul stâng unionist, s-au găsit la început în dezavantaj. Întăririle
confederate venite în frunte cu gen. brig. Joseph E. Johnston au sosit din
valea Shenandoah cu trenul și au schimbat cursul bătăliei. O brigadă de
virginezi conduși de un relativ necunoscut colonel din Institutul Militar
Virginia, Thomas J. Jackson, a rezistat pe poziții și Jackson și-a cucerit
celebra poreclă, „Stonewall Jackson” („Jackson Zid-de-Piatră”). Confederați au
lansat un contraatac viguros și soldații unioniști au început să se retragă sub
presiune, mulți retrăgându-se speriați în dezordine către Washington, D.C.
Ambele tabere au fost șocate de violența și de victimele bătăliei și au
realizat că războiul ar putea fi mult mai îndelungat și mai sângeros decât
bănuiau la început.
· 1868: România a semnat Convenţia
internaţională telegrafică de la Viena, care înlocuia Convenţia de la Paris din
data de 17 mai 1865.
· 1873:
Primul jaf de tren de la vestul râului Mississippi a fost înfăptuit de temutul
bandit american Jesse James.
· 1880:
Poetul Alexandru Macedonski publică, în revista "Literatorul",
articolul "Despre logica poeziei", considerat a fi primul manifest al
poeziei române moderne. Alexandru A. Macedonski (n. 14 martie 1854, București, d.
24 noiembrie 1920, București) a fost un poet, prozator, dramaturg și publicist
român. Supranumit poetul rondelurilor, inspirându-se
din literatura franceză, este primul reprezentant al simbolismului în
literatura română. Inițiatorul cenaclului și revistei literare Literatorul, a susținut modernizarea poeziei românești,
fiind într-o continuă polemică cu junimiștii. Aceste polemici i-au afectat
serios cariera literară și viața și au rămas notabile polemicile sale cu Vasile Alecsandri, Mihai Eminescu și Ion Luca Caragiale.
Pe de altă parte, Alexandru Macedonski a încurajat, la începuturile activității lor scriitoricești, numeroși tineri talentați, printre care George Bacovia și Tudor Vianu, pe care i-a publicat în revista sa Literatorul, iar în revista Liga ortodoxă debutează, printre alții, Tudor Arghezi și Gala Galaction. Alexandru Macedonski a fost ales (în 2006) membru post-mortem al Academiei Române.
Pe de altă parte, Alexandru Macedonski a încurajat, la începuturile activității lor scriitoricești, numeroși tineri talentați, printre care George Bacovia și Tudor Vianu, pe care i-a publicat în revista sa Literatorul, iar în revista Liga ortodoxă debutează, printre alții, Tudor Arghezi și Gala Galaction. Alexandru Macedonski a fost ales (în 2006) membru post-mortem al Academiei Române.
· 1906: Ofiterul francez de origine evreiasca
Alfred Dreyfus, condamnat pentru tradare in baza unor acuzatii false, care au
starnit mari controverse in scocietatea franceza la sfarsitul secolului XIX,
este reintegrat în armată cu gradul de căpitan. Alfred Dreyfus (n. 9 octombrie 1859 – d. 12 iulie 1935)
a fost un ofițer francez de origine evreiască, condamnat pe nedrept în anul
1894 pentru trădare de țară, la deportare pe viață, din pricina unor documente
care s-au dovedit false, și care erau menite să-l acopere pe adevăratul
vinovat, maiorul Ferdinand Walsin Esterhazy. În epocă, cazul a fost un scandal major,
denumit afacerea Dreyfus. Convins de nevinovăția lui Dreyfus, scriitorul
Emile Zola a publicat pe 13 ianuarie 1898, pe prima pagină a ziarului L’Aurore,
un articol intitulat: J’accuse, adresat
președintelui Republicii, Félix Faure, în care ataca cu asprime conducerea
țării și așa numita afacere Dreyfus,
fapt ce a condus la confruntări aprinse și la o reînviere a
antisemitismului. Dreyfus a fost condamnat la 22 decembrie 1895 la
degradare militară — sentință adusă la îndeplinire la 5 ianuarie 1896 în
curtea Școlii militare din Paris — și la deportare pentru
muncă forțată în Ile du Diable (Insula Diavolului), iar în anul 1899, cu ocazia
rejudecării procesului, la 10 ani de închisoare, fiind grațiat la 19 septembrie
1899 de președintele Émile Loubet și reabilitat abia la 12 iulie 1906.
· 1914:
Consiliul de Coroană, întrunit la Sinaia, proclamă poziția de neutralitate
a României în Primul Război Mondial.
· 1917:
A. P. Kerenski devine primul ministru al Rusiei. Alexandr Fiodorovici Kerenski (n. 22 aprilie 1881 (S.N. 2 mai) –
d. 11 iunie 1970) a fost al doilea prim-ministru al Guvernului provizoriu rus,
chiar înainte ca bolșevicii lui Lenin să cucerească puterea.
· 1928: La cererea principesei Elena, Curtea de Apel
Bucuresti a pronuntat divortul dintre aceasta si printul Carol, motivat de
parasirea domiciliului conjugal de catre Carol.
· 1936: Intre reprezentantii Romaniei si URSS,
N.Titulescu si M.Litvinov se incheie un PROTOCOL in care se stipula
printre altele ca : “Guvernul URSS recunoaste ca, in virtutea diferitelor
sale obligatii de asistenta, trupele sovietice nu vor putea trece niciodata
Nistrul fara o cerere formala in acest sens din partea Guvernului Regal al
Romaniei, la fel cum Guvernul Regal al Romaniei recunoaste ca trupele romane nu
vor putea trece niciodata Nistrul in URSS fara o cerere formala a Guvernului
URSS.”
·
1936:
S-a semnat, la Montreux, un protocol ce cuprindea principiile care urmau sa
stea la baza Tratatului de asistenta mutuală dintre România şi URSS.
Reprezentantii Romaniei si URSS, Titulescu si Litvinov, au ajuns la incheierea
unui protocol privind redactarea unui tratat de asistenta mutuala intre cele
doua state. Textul protocolului avea patru puncte:
1) textul
tratatului de asistenta mutuala urma sa fie asemanator cu cel
sovieto-cehoslovac sau sovieto-francez, dar urma sa fie îndreptat împotriva
oricarui agresor;
2) intrarea în
actiune a fiecareia dintre cele doua parti urma sase faca numai când Franta ar
fi intrat în actiune;
3) guvernul
sovietic accepta sa nu treaca Nistrul cu trupele sale fara o cerere în acest
sens din partea guvernului regal al României, în timp ce România nu putea sa
treaca Nistrul fara o cerere din partea Uniunii Sovietice;
4) la cererea
guvernului regal, trupele sovietice trebuiau sa se retraga imediat peste
Nistru, la fel cum, la cererea guvernului sovietic,trupele române trebuiau sa
se retraga din Uniunea Sovietica. Discutiile purtate au esuat din cauza
divergentelor foarte mari dintre obiectivele Moscovei si cele ale României.
Politica externa româneasca a fost marcata mai ales de continuitate, obiectivul
ei ramânând recunoasterea unirii Basarabiei la/cu România.
· 1938: Prin tratatul de
pace care a pus capăt războiului dintre Bolivia și Paraguay, Bolivia a pierdut
aproape o treime din teritoriul său, dar și-a păstrat domeniile sale de petrol,
la poalele Anzilor, în timp ce Paraguay aproape și-a dublat teritoriul.
· 1941: In timpul luptelor pentru eliberarea
Basarabiei de sub ocupatia sovietica, Armata Română a eliberat
localitatile Tighina, Ismail, Chilia Nouă şi Vâlcov.
· 1941:
Primul bombardament al aviației germane asupra Moscovei.
· 1944:
Claus von Stauffenberg și ceilalți conspiratori sunt executate la Berlin,
Germania, pentru complotul din 20 iulie prin care se urmărea asasinarea lui
Adolf Hitler.
· 1945: Preşedintele
american Harry S. Truman a semnat ordonanţa prin care se aproba folosirea
bombelor atomice. Bombardamentele atomice de la Hiroshima și Nagasaki au
constat din două atacuri nucleare implicând aruncarea a două bombe atomice,
produse de Statele Unite ale Americii, la sfârșitul celui de-al doilea război
mondial, asupra a două orașe din Japonia, Hiroshima și Nagasaki. La timpul
aruncării celor două bombe atomice, deși războiul din Europa se terminase prin
capitularea necondiționată a Germaniei, Imperiul Japoniei și Statele Unite ale
Americii se aflau încă în stare de război. La 6 august 1945 bomba atomică
cunoscută ca „Little Boy” a fost
aruncată deasupra orașului Hiroshima, iar trei zile mai târziu, la 9 august
1945, cea de-a doua bombă atomică, cunoscută ca „Fat Man„, a fost detonată deasupra orașului Nagasaki.
Cele două arme atomice au fost arme de șoc și teroare. Avantajul enorm al
acestor arme nu a fost militar (SUA dispuneau doar de câteva) ci politic. Din
punct de vedere militar, Statele Unite ar fi câștigat puțin prin distrugerea a
două orașe japoneze. Dar din punct de vedere civil, Japonia avea să piardă
mult. Noutatea adusă de armele nucleare a fost nu distrugerea la scară largă
(care s-ar fi putut realiza și cu arme convenționale în cantitatea necesară),
ci faptul că armele nucleare comprimă distrugerea catastrofică într-o perioadă
de timp foarte scurtă schimbă dramatic politica războiului, motivațiile
oamenilor cu putere de decizie și capacitatea de a reflecta în timp ce războiul
se desfășoară.
· 1946:
A fost creată Federația Mondială a Oamenilor de Știință – FMOS.
· 1958: Apare Decretul de amendare a Codului penal,
prin care au fost stabilite categorii de noi cazuri penale, concomitent cu înăsprirea
pedepselor. De asemenea,
a fost lărgit numarul situaţiilor de aplicare a pedepsei cu moartea (pe primul
loc situându-se colaborarea cetăţenilor români cu străinii).
· 1960:
Navigatorul și aviatorul britanic Francis Chichester, a sosit la New York, la bordul
vasului "Gypsy Moth II", după o călătorie în jurul lumii ce a durat
doar nouă luni și o zi.
· 1963: Giovanni Battista Enrico Antonio Maria
Montini este ales Papa de către Colegiul Cardinalilor, sub numele de
Paul al VI-lea.
· 1969:
La aproape 7 ore după ce modul lunar a aselenizat, astronauții americani Neil
Armstrong și Edwin "Buzz" Aldrin devin primii oameni care pășesc pe
Lună, în timpul misiunii Apollo 11 (20 iulie în America de Nord).
· 1969:
A fost inaugurat Combinatul petrochimic Pitești.
· 1970: A
fost terminată construcţia giganticului baraj egiptean de la Aswan, pe Nil.
· 1971:
A fost dată în exploatare definitivă ecluza românească de la Porțile de Fier. Porțile de Fier este numele unui defileu pe
fluviul Dunăre. Face parte din granița dintre Serbia și România. În sensul
larg, reprezintă 134 km din cursul Dunării, în sensul mai îngust doar barajul
hidroelectric din apropierea orașului românesc Orșova. La est de Porțile de
Fier, în apropiere de orașul Drobeta-Turnu Severin, se afla podul lui Traian.
· 1983:
La stația Vostok din Antarctica de Est, se înregistrează cea mai scăzută
temperatură de pe Pământ, -89,2° C.
· 1984:
CPEx al CC al PCR a hotărât construirea canalului navigabil
Poarta-Albă-Midia-Năvodari și a canalului navigabil Dunăre-București. Canalul Dunăre-București a fost plănuit pentru a face
posibil transportul naval între capitala României și Marea Neagră prin
intermediul Dunării. Lucrările de executare au început în 1986. După
Revoluția Română din 1989 acestea s-au sistat, deși partea de canal deja
realizată se estimează a fi de 70% din întregul volum de lucrări. Proiectul a
ajuns la Apele Române și a fost lăsat pe rafturi. Lucrările existente s-au
deteriorat. O mare parte a plăcilor de beton și a bordurilor au fost
furate. Construcția canalului este un proiect controversat, existând atât
argumente pro cât și contra finalizării sale.
· 1994: A luat fiinţă Alianţa civic-liberală
„liberalii” dintre Partidul Alianţei Civice şi PNL. Protocolul de constituire a
fost semnat de Nicolae Manolescu (PAC) şi Mircea Ionescu-Quintus (PNL).
· 2004 - În această zi pe porţile Uzinei Dacia de la
Mioveni iese ultimul exemplar Dacia 1310, după o carieră de 35 de ani. Dacia
1300 a fost oficial prezentată oficial în august 1969. Iniţial acest model a
fost practic un Renault 12 produs sub licenţă românească şi, deşi licenţa a
expirat în 1978, Dacia 1300 a mers mai departe sub denumirea Dacia 1310
prezentată la Salonul de la Bucureşti, versiune ce venea cu anumite
modificări estetice şi tehnice. Au existat mai multe versiuni de caroserie ale
lui Dacia 1300 Dacia Break (1973 - 2004), Dacia 1320 ( bicorp, 1987 - 1990 )
Dacia 1325 Liberta (bicorp , 1991 - 1996), Dacia 1410 Sport (în anii '80).
Dacia Pick-Up (1981 - 2006). În total Dacia 1300 s-a produs în 1
959 730 de unitati, fiind cel mai popular automobil de pe străzile din România.
Dacia 1300 este şi unul dintre puţinele automobile care au rămas în mare parte
neschimbate în cei peste 30 de ani şi, deşi ultima versiune a primit injecţie,
şi cutie cu 5 rapoarte, aerul condiţionat sau ABS-ul nu au făcut niciodată
parte din dotările automobilului naţional.
· 2005:
La 14 zile de la atacurile teroriste din Londra sunt din nou găsite bombe la
Londra, de data aceasta însă nu au fost detonate.
· 2007:
Apare ultimul volum din seria Harry Potter.
· 2008:
Radovan Karadžić a fost arestat la Belgrad în cadrul unui mandat internațional
de arestare a Tribunalul de la Haga. Radovan Karadžić (n. 19 iunie 1945, Petnjica,
Muntenegru, Iugoslavia) este un politician, poet și medic psihiatru sârb din
Bosnia. A condus sârbii din Bosnia în perioada războilului din Bosnia și este
acuzat de crime de război și de genocid în două cazuri: pentru că ar fi organizat asediul
orașului Sarajevo și pentru că ar fi organizat masacrul de la Srebrenica, în
care au fost uciși cca. 8000 de musulmani.
· 2013:
Prințul Filip al Belgiei a devenit rege al belgienilor în urma abdicării
tatălui său, Albert al II-lea al Belgiei.
Nașteri
· 1414: S-a
nascut Papa Sixtus al IV-lea; (d. 1484). Papa Sixt al IV-lea, papă al Romei. În timpul pontificatului său,
între 1475-1483, a fost edificată Capela Sixtină, care îi poartă numele.
Lăcașul a fost consacrat pe 9 august 1483. A avut șase fii nelegitimi, dintre
care unul cu propria soră. Papa Sixt al IV-lea numele său la nastere a fost
Francesco della Rovere,domnia in hainele papale a avut loc pe data de 9 August
1471 si pana la moartea sa in anul 1484. Astăzi, rămășițele sale, împreună cu
rămășițele nepotul său Papa Iulius al II-lea (Giuliano della Rovere), sunt
îngropat în Bazilica San Pietro în podea, în fața monumentului lui Papa Clement
X. O piatra funerara de marmură simplu marchează locul. Mormantul său de bronz
este acum în subsolul Trezoreriei Basilica Sf. Petru, ca un sicriu uriaș la
care s-a depus multa muncă , facut de Antonio Pollaiuolo. Partea de sus a
sicriului este o descriere realistă a Papei. În jurul valorii de părți sunt
basorelief, reprezentând figuri alegorice feminine ale artelor și științelor
(gramatica, retorica, aritmetica, geometrie, Muzica, Pictura, astronomie,
filozofie, și Teologie), frumusetea lor, simbolismul complex, referințe
clasice, și înțelegere față de celălalt este una dintre ilustrațiile cele mai
convingătoare și cuprinzătoare ale perceptiei Renasterii.
· 1620:
Jean Picard, astronom francez (d. 1682)
· 1808: S–a
născut, la Bocşa, judeţul Sălaj, Simion Bărnuţiu, scriitor, estetician, om politic,
conducător al Revoluţiei române de la 1848 din Transilvania (“Romanii si
ungurii”, “Pedagogia”) ; (m.1864). Simion Bărnuțiu (n. 21 iulie 1808, Bocșa,
Sălaj – d. 28 mai 1864, Sânmihaiu Almașului) a fost un om politic român,
istoric, filozof, și profesor universitar, unul dintre principalii organizatori
ai Revoluției de la 1848 în Transilvania. Născut într-o familie săracă, și-a
început studiile la școala comunală de la 6 ani. După terminarea școlii, a
urmat studiile la gimnaziul din Careii Mari, iar, apoi, Facultatea Teologică
din Blaj, unde a fost hirotonit preot celib greco-catolic. De la 23 de ani, din
anul 1831, predă istoria universală la o școală în Blaj. Nu și-a mai putut
continua studiile istorice, drept consecință a unui proces în care a fost implicat.
Din această cauză s-a mutat la Sibiu, unde a urmat Academia Săsească de
Drepturi timp de 3 ani. În 1848 a răspândit prin Sibiu cunoscutul său manifest
în care milita pentru egalitatea națională. Tot atunci se implică în revoluția
română, fiind unul dintre principalii săi lideri. Pe 14 mai 1848 a ținut un
important discurs în Catedrala din Blaj, intrat în istorie ca Discursul de la
Blaj. Revoluția odată înfrântă, Bărnuțiu s-a refugiat la Viena, unde a urmat
cursurile Universității până în 1853, când a fost forțat să renunțe, ca urmare
a intervențiilor poliției imperiale. Se mută în Italia, la Pavia, unde se
înscrie la cursurile Facultății Juridice. Își ia doctoratul, iar, apoi, revine
la Viena, unde August Treboniu Laurian îi face propunerea de a veni la Iași să
predea, invitație pe care o acceptă, fiind la Iași din decembrie 1854. Timp de
un deceniu, Bărnuțiu a rămas acolo. În calitatea sa de profesor la Academia
Mihăileană (1855-1860) și, apoi, la Universitatea din Iași (1860-1864),
Bărnuțiu a format oameni cu o gândire nouă, oameni care, ulterior, au cerut
reforme democratice, votul universal, exproprierea moșiilor boierești și a
celor mănăstirești. A murit în 28 mai 1864, la locul numit Gorgana, aparținător
satului Sânmihaiu Almașului; în acel moment, Bărnuțiu, grav bolnav, era în
drum, împreună cu nepotul său,Ioan Maniu, de la Iași spre Bocșa. A fost
înmormântat în curtea bisericii de lemn din Bocșa, pe 3 iunie 1864, de către 30
de preoți, în frunte cu vicarul Silvaniei, Demetriu Coroianu. În 1948 rămășițele
lui Bărnuțiu au fost mutate în interiorul mausoleului din Biserica Greco
Catolică din Bocșa. A fost unul dintre organizatorii și conducătorii Revoluției
Române de la 1848 din Transilvania. A participat la Adunarea Națională de la
Blaj din 18/30 aprilie 1848 și la cea din mai 1848. Concepe și distribuie
celebrul său manifest Proclamația din 24-25 martie 1848, în care enunță
principiile sale, formulate anterior, începând din anul 1842, despre națiunea
română și soarta românilor din Transilvania.
· 1816: S-a nascut baronul german Paul Julius
von Reuter, fondatorul (1851) agentiei de stiri din lume care-i poarta numele;
(d.25.02.1899).
· 1821: la Bacău, Moldova, se naște Vasile Alecsandri (d. 22 august 1890,
Mirceşti, judeţul Iaşi, România), poet, prozator și dramaturg român. Prin
traducerile în limbile franceză, germană, engleză ale poeziilor populare sau
ale unora din poeziile originale, Alecsandri se numară și printre primii noștri
scriitori moderni a căror operă a devenit accesibilă străinătății. Ca scriitor,
a debutat în 1840, cu nuvela Bucheti, publicată în "Dacia literară",
și cu pieseta "Farmazonul din Hîrlău". După cîteva încercări
în limba franceză, ca poet de limba română apare pentru prima dată în 1843 în ”Calendar
pentru poporul românesc”. Creația sa literară e reprezentată de cîteva
cicluri mai mult sau mai puțin unitare sub aspectul tematicii, al principalelor
caracteristici stilistice și al epocii în care au fost scrise. Primele sunt
cele inspirate din poezia populară, "Doinele". Al doilea grup
de poezii, "Lăcramioare", apărute pentru prima dată în volumul
din 1853, cuprinde partea cea mai mare a poeziei erotice a lui Alecsandri,
Jurnalul poetic al dragostei pentru Elena Negri, ”Lăcrămioarele”
demonstrează mai curînd muzicalitatea versului alecsandrinian, decît aderența
lui la lirica de confesiune; expresia e de aceea adeseori stîngace. Ciclurile
de poezii intitulate "Suvenire" (1853) și "Margăritarele"
(1863) au mult mai puțină unitate decît cele precedente. Deceniul al șaptelea
al secolului al XlX-lea reprezintă un moment de cotitură în viața și creația
lui Alecsandri. Pastelurile, Legendele și Ostașii noștri lărgesc și
aprofundează, în același timp, inspirația folclorică, ce va rămîne una din
constantele creației sale. Pastelurile, poezii descriptive, apărute, în marea
lor majoritate, mai întîi în Convorbiri literare reconstituie în cheie poetică
succesiunea anotimpurilor într-un peisaj românesc.
· 1858: S-a
nascut Maria Cristina de Austria, a doua soție a regelui Alfonso al XII-lea al
Spaniei (d. 1929). Maria
Christina de Austria (Maria Christina Désirée Henriette Felicitas Rainiera von
Habsburg-Lothringen, 21 iulie 1858 – 6 februarie 1929) a doua soție a regelui
Alfonso al XII-lea al Spaniei și regentă a Spaniei în timpul minoratului fiului
ei Alfonso al XIII-lea al Spaniei.
· 1858:
Lovis Corinth, pictor german (d. 1925)
· 1864: S-a născut la Iasi, Ermil A. Pangrati,
inginer și politician român, profesor de geometrie descriptivă la Universitatea
din Iași și București. A fost membru în Guvernul Maiorescu ocupând funcţia de
ministru al lucrărilor publice. A înființat școala de arhitectură și a
contribuit la renașterea stilului arhitectonic național (d.19 septembrie 1931).
· 1891: S-a nascut Jean Yonnel, renumit actor
francez de origine română, unul din cei 4 actori români societari ai Comediei
Franceze, alături de Eduard de Max, Maria Ventura şi Elizabeth Nizan;
(d.17.08.1968).
· 1899: S-a nascut Ernest Miller Hemingway,
scriitor american, laureat al Premiului Nobel 1954 (“Adio, arme!”, “Zapezile de
pe Kilimanjaro”, “Batranul si marea”); (d.02.07.1961).
· 1903: Regele Olav
V al Norvegiei (1957–1991) (d. 1991)
· 1904: S-a născut la Turnu Severin, Ion Biberi,
prozator, eseist şi critic literar; (m. 1990). A absolvit Facultatea de
Medicină şi Facultatea de Litere şi Filozofie din Bucureşti. Doctor în
chirurgie, medic primar psihiatru. Debutează în literatură cu proze scurte,
foarte apreciate de Tudor Arghezi, în prima serie a revistei Bilete de papagal,
colaborează la reviste literare precum Revista Română, Kalende, Ramuri, ţinând
cronica ideilor la Viaţa Românească şi a cărţii franceze la Revista
Fundaţiilor. Este autorul unui faimos volum de interviuri intitulat Lumea
de mâine în care, în 1947, 50 de intelectuali români îşi dau cu părerea asupra
modului în care va arăta lumea de mâine. La câteva luni după apariţia sa,
regele Mihai este obligat să abdice, se instaureaza in tara pe deplin un regim
dictatorial comunist, iar prognozele intelectualilor, adunate în volum sunt
spulberate.
· 1904: S-a născut geologul Emilia Saulea; studii
privind faunele fosile ale Neogenului în România. A realizat (în colaborare) primul atlas
litofacial al acestei perioade a erei terţiare din ţara noastră; membru de
onoare al Academiei Române din 1993; (m. 1998).
· 1905: S-a născut Constantin Ionescu, chimist şi
farmacist; considerat unul dintre organizatorii industriei farmaceutice din
România; a fost director al Institutului de Cercetări Farmaceutice, pe care l-a
dezvoltat treptat, transformându-l în cel mai mare centru de cercetări
ştiinţifice în domeniu; membru corespondent al Academiei Române din 1948; (m.
1956).
- 1906 - S–a nascut Traian
Chelariu, poet si dramaturg (proza: “ Necunoscuta ”,“ In cautarea
Atlantidei”) (m.04.11.1966).
- 1907: Dimitrie Macrea,
lingvist român, membru al Academiei Române (d. 1988)
- 1911: Herbert Marshall
McLuhan, scriitor canadian
- 1920: S-a
nascut Isaac Stern, cunoscut ca “supremul virtuoz al secolului XX”. Unul
dintre “cei mai inregistrati” violonisti, Stern s-a nascut in Rusia si a
emigrat in SUA, debutand la 17 ani in Orchestra Simfonica din San
Francisco; (d. 22.09.2001).
- 1920: Violeta Zamfirescu,
poetă și prozatoare română
- 1922 - S-a nascut Kay Starr
(Katherine Starks), cantareata americana.
- 1923: Rudolph Arthur
Marcus, chimist canadian, laureat al Premiului Nobel în 1992
- 1928: Pavel Kohout,
scriitor ceh
- 1932: S-a
născut Corneliu Leu, prozator, dramaturg şi regizor de film; între anii
1950 şi 1958 a fost redactor la Radiodifuziunea Română; (m. 2015).
- 1936: S-a
născut medicul veterinar Nicolae M. Manolescu, creator al şcolii româneşti
de hematologie şi citologie veterinară, al celei de oncologie comparată şi
al celei de microscopie electronică Scaning. In 1996 a pus bazele Institutului
Naţional de Biotehnologie. A fost membru corespondent al Academiei Române
din 1992.
- 1942 - S-a nascut Kim Fowley, compozitor,
producator, manager, clapar si vocalist american.
- 1946 - S-a nascut Barry Whitman, baterist
britanic (Herman’s Hermits).
- 1947 - S-a nascut Cat Stevens (Stephen Demetri
Georgiou) (Yusuf Islam), cantaret, chitarist si compozitor britanic.
- 1950 - S-a nascut Larry Tolbert, baterist
american (Raydio).
- 1951: S-a nascut actorul american Robin
Williams; (d. 11 august 2014).
- 1953:
Dénes Seres, politician român
- 1955: Dan Chişu, regizor român,
preşedintele Fundaţiei DaKINO din Bucureşti
- 1962 - S-a nascut Lee Aaron, cantaret si
compozitor canadian.
- 1966:
Sorin Gabriel Zamfir, politician român
- 1971:
Paul Anastasiu, pictor și sculptor francez de origine română
- 1971:
Charlotte Gainsbourg, actriță și cântăreață franceză
- 1978: Damian Marley, cântăreţ jamaican
- 1981: S-a născut tenismanul român Victor
Hănescu.
- 1981: Paloma Faith, interpretă britanică
- 1989: Juno Temple, actriţă britanică
Decese
- 1425: A murit împăratul
bizantin Manuel al II-lea Paleologul (n. 27 iunie 1350). A domnit din anul 1391 până în 1425.
- 1907: A murit
pictorul roman Nicolae Grigorescu; (n. 15 mai 1838); (“Car cu boi”,
“Ciobanas”, “Nud la malul marii”); (n.15.05.1838). A realizat şi picturile
murale pentru mănăstirile Căldăruşani (1854-1856), Zamfira (1857) şi
Agapia (1858-1861). Impreună cu Carol Popp de Szathmary, Sava Henţia şi
George Demetrescu-Mirea, a participat la Războiul de independenţă
(1877-1878), imortalizând pe carton, apoi pe pânză, acţiunile soldaţilor
români. A fost membru de onoare al Academiei Române din 1899 (n. 1838).
- 1919: A murit Eremia Grigorescu, general de artilerie,
comandantul trupelor române în bătălia de la Mărăşeşti, ministru de război
in guvernul Romaniei; (n.28.11.1863).
- 1921 - A murit Leon C.
Cosmovici, naturalist, membru corespondent al Academiei Romane
(n.29.01.1857)
- 1944: Claus von
Stauffenberg, ofițer german, capul complotului din 20 iulie împotriva lui
Hitler (n. 1907)
- 1960: Massimo
Bontempelli, scriitor italian (n. 1878)
- 1972: A
murit compozitorul şi dirijorul român Ion Croitoru; (n 1884).
- 1986: A murit Ion Caraion (Stelian
Diaconescu), poet, eseist şi traducător român (n. 24.05.1923, Buzau). Ion Caraion (pseudonimul literar al lui Stelian
Diaconescu; n. 24 mai 1923, Pălici, Buzău, România – d. 21 iulie 1986,
Lausanne, Elveția) a fost un scriitor român.
- 1998: Alan Shepard,
astronaut american (n. 1923). Alan Bartlett „Al” Shepard, Jr. (18 noiembrie 1923 – 21 iulie 1998)
a fost cel dintâi cosmonaut american, (Contraamiral, USN), ofițer și
aviator naval, pilot de încercare, ulterior om de afaceri. Ca unul dintre
membrii grupului Mercury Seven al NASA în 1961 Shepard a devenit a doua
persoană și primul american care a călătorit în spațiu. Acest zbor Mercury
a fost conceput pentru a intra în spațiu, dar nu a ajuns pe orbită. Zece
ani mai târziu, la vârsta de 47 ani și fiind cel mai vechi astronaut din
cadrul programului, Shepard a comandat misiunea Apollo 14, pilotând sonda
de aterizare mai exacte a misiunilor Apollo. El a devenit al cincea și cea
mai în vârstă persoană care a pășit pe Lună și singurul astronaut din
Mercury Seven care a pășit pe Lună. În timpul misiunii, el a lovit două
mingi de golf pe suprafața Lunii.
- 2004: Jerry Goldsmith, compozitor american (n. 1929). Jerrald King „Jerry” Goldsmith (n. 10 februarie 1929, Los Angeles,
California – d. 21 iulie 2004) a fost un compozitor și dirijor american
cunoscut în special pentru coloanele sale sonore pentru filme și
televiziune. A compus muzica pentru filme importante cum ar fi The Sand Pebbles, Planet of the Apes, Patton, Chinatown, The
Wind and the Lion, The Omen, The Boys from Brazil, Alien, Poltergeist,
Gremlins, Hoosiers, Total Recall, Basic Instinct, Rudy, Air Force One,
L.A. Confidential, Mulan, The Mummy, trei filmeRambo și cinci filme Star Trek. A fost nominalizat pentru șase
Premii Grammy, nouă Globuri de Aur, patru Premii BAFTA și 17 Premii Oscar.
În 1977 a câștigat premiul Oscar pentru muzica filmului The Omen.
- 2009: A
decedat Sanda Tătărăscu Negroponte, fiica fostului prim-ministru liberal
din perioada interbelica, Gheorghe Tătărăscu si vaduva unui afacerist de
origine greaca. In anul 1950, odata cu confiscarea averii, Sanda Tatarascu
Negropontes, care facea parte dintr-o familie de nobili cu ramuri in
Franta si Elvetia, a fost declarata „dusman al poporului” si intemnitata
in inchisoarea de la Tirgsor. Dupa 3 ani petrecuti in inchisoare, timp in
care a fost colega de celula cu o femeie condamnata pentru canibalism,
Sanda Tatarascu Negropontes a fost eliberata si trimisa la „reeducare”,
fiind angajata la deratizare. In decembrie 1989, Sanda Tatarascu
Negropontes a fost chemata de tatal adoptiv al lui Calin Popescu
Tariceanu, Dan Amedeo Lazarescu, sa se alature PNL, ea fiind aleasa
senator. Dupa 1990, Sanda
Tatarascu Negropontes a inceput batalia in justitie pentru recuperarea
uriasei averi a familiei, care desi i-a fost inapoiata doar partial, a
propulsat-o in Topul 300 al celor mai bogati romani, numarandu-se
printre cele mai bogate 10 femei din Romania. Printre rudele Sandei Tatarascu
Negropontes se numara John Negroponte, fostul sef al Serviciului de
Informatii din SUA, si Nicholas Negroponte, unul dintre inventatorii
internetului.
- 2011: A
murit la Sibiu, Mircea Ivănescu, poet, scriitor eseist și traducător
român; (n. 26 martie 1931, Bucuresti). A absolvit în 1954 Facultatea de
Filologie (secţia franceză) a Universităţii din Bucureşti, dupa care
a fost, pe rând, redactor la Agerpres, la revista „Lumea”, la
Editura pentru Literatură Universală şi la revista „Transilvania” din
Sibiu. A debutat cu un volum de versuri in 1968. A tradus romane ca Ulysses al
lui James Joyce, la care se adaugă traduceri din William Faulkner, Robert
Musil, Jostein Gaarder sau F. Scott Fitzgerald. A tradus şi o serie de povestiri,
jurnale şi corespondenţă ale lui Franz Kafka.
Sărbători
- În
calendarul ortodox: Sf Cuv Simeon și Ioan Pustnicul; Sf Proroc Iezechiel;
Sf Cuv Rafael și Partenie de la Agapia Veche
- În
calendarul romano-catolic: Sf. Laurențiu din
Brindisi,
preot și învățător al Bisericii (1559-1619)
- Belgia: Ziua națională - se
aniversează instaurarea monarhiei - depunerea jurământului de către primul
rege, Leopold I(dinastia Saxa-Coburg),
în 1831
RELIGIE
ORTODOXĂ 21 Iulie
Sf Cuv Simeon și Ioan
Pustnicul; Sf Proroc Iezechiel; +) Sf
Cuv Rafael și Partenie de la Agapia Veche
1. Sfinții Cuvioși Simeon și Ioan Pustnicul
– Cuvioșii erau prieteni din tinerețe, mai ales că erau și concetățeni din
Emesa Siriei. S-au născut în vremea domniei lui Justinian (527-563) și au
răposat după sfârșitul domniei lui Mauriciu (602). Chemările sihăstriei au
bătut puternic în poarta sufletului lor. Ducându-se la Ierusalim de praznicul
Înălțării Sfintei Cruci nu s-au mai întors în Emesa. La Mănăstirea Cuviosului
Gherasim de lângă Iordan au fost tunși monahi chiar de egumenul mănăstirii,
Sfântul Nicon. După aceea au mers în pustiu unde au viețuit timp de patruzeci
de ani. Ioan a rămas aici toată viața, pe când Cuviosul Simeon s-a întors în
Constantinopol și a trăit în mijlocul lumii, dar se ruga să nu-i fie descoperit
modul de viață. Prefăcându-se că este nebun, Simeon s-a dus la Emesa, unde a
săvârșit multe minuni, vindecând bolnavii de tot felul de boli, dar a și
îndrumat pe mulți păcătoși prin pocăință la viața duhovnicească autentică.
2. Sfântul Proroc Iezechiel – Este al
treilea dintre profeții mari și a trăit în veacul al VI-lea înainte de Hristos.
Era fiul preotului Buzi din Arira. Iezechiel a fost unul dintre robii
Ierusalimului aduși forțat de regele Nabucodonosor al Babilonului în anul 597
pe malul râului Chebar din Chaldeia. Împreună cu Iezechiel mai erau Daniil și
cei trei tineri Anania, Azaria și Misail și regele Iehonia al Ierusalimului.
După cinci ani de robie Iezechiel a început a prooroci. Și-a împlinit misiunea
profetică timp de 22 de ani, adică până în anul 572. A fost căsătorit și a fost
proorocul evreilor duși în robia babilonică. Nu știm însă când și unde a murit.
După o veche tradiție iudaică ar fi fost omorât de evreii din seminția lui Gad
din pricina nenorocirilor proorocite și a fost îngropat în țărâna lui Tur, în
mormântul lui Afrazad. Cartea proorocului Iezechiel compusă din 48 de capitole
are cuvinte de asprime înspăimântătoare pentru fiii lui Israil. Aceștia
ajunseseră într-o mare prăbușire sufletească din pricina robiei în care se
aflau. De asemenea, în cartea sa sunt prezente și douăzeci și două de viziuni
privitoare la Mântuitorul Hristos (Mesia). Viața proorocului Iezechiel a fost
scrisă de Sfântul Epifanie, Episcopul Ciprului, Fericitul Ieronim și alți
scriitori bisericești.
Sfântul
Cuvios Rafael de la Agapia Veche
La Agapia din Deal, la locul
sihaştrilor celor din veac, unde mireasma rugăciunii neîncetate se răspândea
pretutindeni, în mia din zilele anilor 1580-1585 a poposit un tinerel îmbrăcat
în haine ţărăneşti (1), cu faţa sfioasă, cu multă evlavie în suflet şi cu dorul
de a vedea aceasta „cetate de pe munţii credinţei noastre” (2). Şi a văzut
acolo cum cu dârzenie se nevoiau părinţii ostenindu-şi trupurile lor, tăind şi
scoţând rădăcinile copacilor sălbatici şi, în locul lor, sădind pomi care să
aibă roade folositoare pentru vieţuitorii de acolo. A văzut cum se limpezeau
locuri pentru case şi pentru toate cele de nevoie unei aşezări omeneşti. S-a
minunat nu numai de munca dar şi de cuminţenia lor, de tăcerea şi de nelipsirea
de la rânduiala canonică a rugăciunii, oricât de osteniţi ar fi fost (3). Şi
întrebând pe câte un părinte ceva, acesta îi spunea: „- Frate, roagă-te!”, iar
el insista: „- Cum să mă rog, că nu ştiu rugăciuni multe?”. „- Roagă-te cu
rugăciunea scurtă: „Doamne, Iisuse, miluieşte-mă!” şi te vei mântui. Rugăciunea
aceasta îţi va fi leac pentru alungarea urâtului din suflet şi vei avea mare
mângâiere oriunde te vei întoarce în viaţa ta”. Şi erau la Agapia din Deal
părinţi îmbunătăţiţi, înalţi în cele duhovniceşti, care se nevoiau ziua şi
noaptea, ca să corespundă preafrumosului nume de creştin. Şi păzeau
dreapta-credinţă cu străşnicie - „credinţa strămoşească” sau „legea
românească”, cum o numeau ei - şi se mândreau cu ea şi se apărau în faţa celor
care ar fi încercat în vreun fel să le-o încalce. Era pentru ei pavăză, şi
„păzirea legii celei de moşie”, cum ziceau ei, trebuie apărată, căci numai aşa
te poţi mântui.
Farmecul unor astfel de
cuvinte, duhul dragostei celei nefăţarnice, care era acolo, au făcut ca
tinerelul poposit să se hotărască să rămână în sihăstrie şi cu nici un chip să
nu se mai întoarcă la ai săi, în satul de unde venise. Dobândind binecuvântare,
s-a stabilit la Agapia din Deal şi, văzând traiul şi sfintele nevoinţe ale
îmbunătăţitilor părinţi, a început să se roage ziua şi noaptea, ca să-l
dăruiască şi pe el Bunul Dumnezeu cu putere, ca din treaptă în treaptă să
ajungă la împlinirea poruncii: „Fiţi, dar, voi desăvârşiţi, precum Tatăl vostru
Cel ceresc desăvârşit este” (Matei 5, 48). Şi darul lui Dumnezeu era cu el şi
cu ajutorul rugăciunilor părinţilor sporea duhovniceşte şi, cu râvnă mare, în
puţin timp a ajuns să cunoască psalmi şi rugăciuni pe care le rostea pe de rost
la vremea ascultărilor de obşte. Şi era blând şi cucernic, şi cu mare bunătate
către toţi şi mai ales, ajuta pe cei ce erau slăbiţi şi în suferinţă.
La vremea tunderii în monahism
i s-a pus numele de Rafail - nume de arhanghel - care înseamnă „Dumnezeu aduce
vindecare” (4), fiind „unul din cei şapte sfinţi îngeri care ridică rugăciunile
sfinţilor şi le înalţă înaintea slavei Celui Sfânt” (Tobit 12, 15) şi care a
fost trimis să călăuzească pe Tobie, fiul lui Tobit. Citind cartea Tobit a
aflat acolo că „bun lucru este a binecuvânta pe Dumnezeu, a preaînălţa numele
Lui şi a vesti, slăvind faptele lui Dumnezeu. Şi voi să nu vă leneviţi a-L
prea-slăvi... Faceţi bine şi răul nu vă va ajunge ! Mai mult preţuieşte
rugăciunea cu post şi cu milostenie şi cu dreptate, decât bogăţie cu
nedreptate; mai bine să faci milostenie, decât să aduni aur, căci milostenia
izbăveşte de la moarte şi curăţă orice păcat. Cei ce fac milostenie şi dreptate
vor trăi mult. Iar păcătoşii sunt duşmanii vieţii lor” (cap. 12, 6-10).
Cuviosul Rafail „lua aminte cu inima lui” (Înţ. lui Sirah 16, 25) la cuvintele
dumnezeieşti şi cu mai multă stăruinţă a început nevoinţa ziua şi noaptea. Era
atât de smerit, încât minuna pe toţi. Smerenia este cea mai mare putere, deoarece
numai ea singură înlătură duhul mândriei. Şi de la o vreme a început a se ruga
de părinţi, ca să-l lase să meargă la mai multă linişte duhovnicească, în alte
locuri mai tainice ale muntelui împădurit. Şi petrecea acolo zile şi nopţi,
după care se întorcea din nou în obşte. Şi s-a făcut povăţuitor unei mulţimi de
părinţi şi fraţi, fiindu-le mai mult decât un duhovnic, căci toţi doreau să
stea de vorbă cu el şi să primească mângâierea cuvântului. A făcut lucrul
acesta în mulţi ani cu darul lui Dumnezeu. Şi zic oarecare cercetători ai
vieţii sale că şi egumen al acestei mănăstiri Agapia din Deal să fi fost,
pentru care lucru în pomelnice şi în sinodicele mănăstirii se pomeneşte cu
formula: „Fericitul stareţ Rafail” (5).
Vestea despre acest
îmbunătăţit părinte s-a dus până departe în părţile Moldovei, căci alergau la
el mulţi călugări de pe la alte aşezări mănăstireşti, precum şi credincioşi de
prin satele vecine şi chiar din cealaltă parte a crestelor Carpaţilor. Îi
învăţa să păzească poruncile Sfintei noastre Biserici, să facă fapte bune, să
se iubească frăţeşte, să preţuiască pe cei care se dăruiesc pentru binele
obştesc şi să străjuiască moşia strămoşească.
Cuviosul Părintele nostru
Rafail s-a nevoit îndelung în nevoinţa cea bună a vieţii călugăreşti, fiind, la
vremea când a trecut din această viaţă către Domnul, de peste optzeci de ani,
între 1640-1645 (6). Cu multă cernire duhovnicească şi cu bucuria învierii în
inimi, părinţii de acolo au pus în mormânt, cu bunăcuviinţă, trupul celui
trecut către Domnul. Şi au pus deasupra şi piatră însemnată cu oarecare puţine
date despre cuviosul Rafail (7).
Iar la şapte ani, când s-a
făcut dezgroparea, s-a aflat că trupul său a rămas în neputrezire şi că fusese
înzestrat cu bună mireasmă şi cu răspândirea de daruri celor care se rugau să
le fie mijlocitor către Dumnezeu. Văzând părinţii o astfel de stare a trupului
cuviosului, după rugăciuni şi dezlegări - aşa cum este rânduiala Sfintei
noastre Biserici în asemenea cazuri -, rămânând în aceeaşi stare de frumuseţe,
de curăţenie şi de mireasmă, au făcut o raclă de lemn bun şi au pus sfintele
lui moaşte în biserica mănăstirii. Şi erau acestea ca o comoară la care veneau
părinţii şi credincioşii şi se plecau cu evlavie şi venerare, aprinzând
luminări şi întorcându-se cu bucurie şi mângâiere în sufletele lor. Cu vremea a
început să vină mulţime din ce în ce mai multă, stabilindu-se şi zile
îndătinate de cercetare a sfintelor moaşte, mai ales cu prilejul hramului
mănăstirii Neamţu, când treceau şi pe la Agapia din Deal, pe la racla
Cuviosului Rafail (8).
Când hatmanul Gavriil Coci şi
soţia sa, Liliana, au avut dragoste şi au ridicat la Agapia din Vale o biserică
mare cu chilia şi cu zid împrejmuitor (9), au fost aduse - pentru un timp - şi
moaştele Cuviosului Rafail spre mai multă mângâiere a celor care nu puteau să
urce până la Agapia din Deal.
Mitropolitul Dosoftei al
Moldovei şi Sucevei, stihuitorul Psaltirei, s-a bucurat şi el cu bucurie
duhovnicească negrăită că acela, despre care auzise multe fapte de credinţă şi
cucernicie creştinească încă de când se afla în viaţă, acum se arătase tuturor
- prin purtarea de grijă a lui Dumnezeu - un mare ales al Său. Şi, plecându-se
cu multă smerenie, a sărutat sfintele moaşte ale Cuviosului Părintelui nostru
Rafail, lăsând o însemnare în cartea sa, Vieţile Svinţilor sau Prologariu din
anul 1686, tipărit la Iaşi, la fila 152, de la 9 iunie: „...şi din Rumîni mulţi
sunt carii am şi văzut viaţa şi traiul lor, dar nu s-au căutat, fără numai
Daniil de Vooroneţ şi Rafail de Agapia, şi am sărutat şi sfintele moştii”.
Întrebarea tuturor celor din
zilele noastre este aceasta: „Ce s-a întâmplat cu sfintele moaşte ale
Cuviosului Părintelui nostru Rafail? De ce nu mai sunt arătate spre cinstire şi
spre sărutare?”. Răspunsul nu poate fi altul decât următorul: sfintele moaşte
au fost tăinuite de frica năvălitorilor la adăpost sigur, de unde nu au mai
fost scoase. La Agapia din Deal există totuşi un loc, lângă sfântul altar al
bisericii, unde tradiţia spune că ar fi fost puse moaştele Cuviosului Rafail;
acolo se aprind luminări până astăzi, iar credincioşii se închină cu evlavie
când trec pe lângă el.
Viaţa acestui vas ales al
Sfântului Duh a fost minunată, dar nu s-a scris despre ea decât atât cât a
lăsat mitropolitul Dosoftei. Dăm slavă lui Dumnezeu şi pentru puţinul acesta,
ca şi pentru faptul că s-a păstrat din generaţie în generaţie evlavia pentru
locul de la Agapia din Deal. Multe întrebări se pot ridica. Un singur lucru
apare evident: Rafail de la Agapia a fost un adevărat cuvios sfânt, ridicat din
neamul românesc, de mare faimă, cu moaşte cinstite şi ocrotite cu adâncă
veneraţie.
Chipul alesului ostaş al lui
Hristos împodobeşte pereţii bisericuţelor de la Agapia din Deal (10), ai celei
de la cimitirul Agapiei din Vale (11), ai schitului Vovidenia de la mănăstirea
Neamţu (biserică din veacul al XlX-lea), ca şi ai altor biserici chinoviale şi
parohiale.
Vrednicia şi nevoinţele
acestui cuvios părinte, după atâta trecere de vreme, nimeni nu le mai poate
arăta cu toate amănuntele.
Diac. I. Ivan
1. Marele Dicţionar geografic
al României (G. I. Lahovari, C. I. Brătianu, Gr. G. Tocilescu), Bucureşti,
1898, vol. I, p. 25; Eustochia Ciucanu, stareţa mănăstirii Agapia, Scrisoare
către autor, 1984, arată că se păstrează tradiţia că Rafail ar fi fost de loc
din fostul judeţ Bârlad, astăzi judeţul Galaţi, comuna Bursucani- Crede că el
ar fi trăit în secolele al XIV-lea-XV-lea ; în schimb, Ierom. Ioanichie Bălan,
Pateric românesc, Bucureşti, 1980, p. 152-153, afirmă existenţa lui Rafail în
veacurile al XVI-lea-XVII-lea.
2. Pr. prof. D. Stăniloae,
Cuvânt la terminarea cursurilor Seminarului monahal de la mănăstirea Neamţu, în
„Biserica Ortodoxă Română”, LXIX (1951), nr. 7-9, p. 542.
3. Ierom. Ioanichie Bălan,
Vetre de sihăstrie românească, Bucureşti, 1982, p. 93, relatează că „nevoinţa
sihaştrilor din sihăstria cuviosului Agapie era foarte aspră. Citirea zilnică a
Psaltirii, numeroasele închinăciuni şi metanii, cu Rugăciu-nea lui Iisus,
tăcerea, privegherea de noapte cu paza minţii, mâncarea o dată pe zi după trei
zile şi dormitul câteva ore pe mici scăunele”.
4. Dr. Hermanni Zachokke,
Historia sacra Veterio Testamenti, editio septima procurata a Dr. Joanne
Doller, Vindobonae et Lipsiae, 1920, p. 298, „Raphaele - Deus affert
sanationem”.
5. Pr. N. Dărângă, Istoria
sfintei mănăstiri Agapia din judeţul Neamţ, Iaşi, 1908, p. 41; Ierom. Ioanichie
Bălan, Vetre de sihăstrie..., p. 95; Eustochia Ciucanu, stareţa mănăstirii
Agapia, Scrisoarea cit., arată că în toate pomelnicele vechi şi mai noi, ca şi
în Sinodicul mănăstirii, scris în 1869, întocmit după cele mai vechi pomelnice,
cum se subliniază în prefaţă, pomelnice care s-au distrus, la capitolul Stareţi
şi duhovnici, el apare al doilea după sihastrul Agapie, întemeietorul schitului
Agapia Veche, şi este numit „fericitul stareţ Rafail...”.
6. Calculul aproximativ s-a
făcut luându-se în considerare datele Pr. dr. conf. Al. I. Ciurea, Câteva
însemnări despre Rafail de la Agapia, în „Mitropolia Moldovei şi Sucevei”,
XXXII (1956), nr. 10, p. 614. Dr. Liviu Stan, Sfinţii români, Sibiu, 1945, p.
48, nr. 6, prezintă pe „Rafail, Sfântul de la Agapia”, astfel: „Dacă în ce
priveşte numărarea între sfinţi a lui Gavriil feste vorba de Gavriil de la
Neamţu, din veacul al XV-lea, s.n.) poate încăpea rezervă, apoi, nu încape nici
o îndoială şi, în mod sigur, trebuie numărat în rândul sfinţilor români Sfântul
Rafail de la Agapia, pe care mitropolitul Dosoftei îl aşază - în Vieţile
Svinţilor - alături de Sfântul Daniil”. Ca şi acesta din urmă, Rafail s-a
bucurat de un cult general, de un cult obştesc, fiind amândoi mai vestiţi decât
alţii mai vechi, pe care-i cunoaşte Dosoftei, dar pe care nu-i mai aminteşte.
Ei vor fi trăit, probabil, prin veacul al XVI-lea, bucurându-se de o cinstire
atât de mare, de un cult atât de statornicit, încît însuşi mitropolitul ţării a
căutat sfintele moaşte ale lui Rafail ca să li se închine şi le-a sărutat, aşa
cum făcuse şi cu ale lui Daniil.
7. I. D. Ştefănescu, Cuviosul
Daniil Sihastrul, în „Biserica Ortodoxă Română”, LXXIV (1956), nr. 6-7, p. 537.
Se afirmă că a existat o piatră funerară a curioşilor Rafail, Partenie de la
Agapia şi „Ioan de şa Râşca”.
8. I. D. Ştefănescu, ibidem,
p. 537. Autorul vorbeşte de existenţa, în trecut, a unui „pelerinaj îndătinat
şi de mare renume la mormintele lui Rafail, Partenie şi Ioan de la Râşca” (I?).
9. Nicolae Stoicescu,
Repertoriul bibliografic al localităţilor si monumentelor medievale din
Moldova, Bucureşti, 1974, p. 22-25 şi notele 6-8 de la p. 34. Lucrarea de
ridicare a bisericii, a chiliilor şi a zidului înconjurător s-a făcut între
anii 1642-1964.
10. Execuţia arhim. Theodor
Varahil Moraru.
11. Autor : Arhid. Vartolomeu
Florea.
Sursa: Patriarhia Bisericii
Ortodoxe Române, Sfinţi români şi apărători ai Legii strămoşeşti,
E.I.B.M.B.O.R., Bucureşti, 1987, p. 357-361, Cuviosul Rafail de la Agapia.
Sfântul
Cuvios Partenie de la Agapia Veche
Partenie, părintele cel sfânt
şi minunat, vrednic urmaş al sihaştrilor din Munţii Agapiei, a vieţuit în
aceste locuri în veacul al XVII-lea. Sf. Ierarh Dosoftei, Mitropolitul Moldovei,
care a cunoscut mulţi călugări cu înaltă viaţă duhovnicească din Moldova, îl
numără pe Cuviosul Partenie printre sfinţii români cărora le-a văzut viaţa şi
traiul.
Ucenic al stareţului Eufrosin,
ctitorul mănăstirii din Livada Părinţilor, primeşte din mâinile acestuia
tunderea în schima monahală. Cât a petrecut în viaţa de obşte, cât s-a nevoit
în sihăstrie, nu putem şti. Tradiţia spune despre el că a sihăstrit în muntele
Scaunele, după pilda părinţilor de odinioară. Nevoinţa lor era aceasta: ziua se
rugau în singurătate, mai ales cu Psaltirea, pe care o ştiau pe dinafară, iar
la apusul soarelui, gustau puţin din pâine şi legume fierte, după care toată
noaptea se nevoiau rugându-se cu mintea (rugăciunea lui Iisus), iar cu mâinile
împletind coşuri. Aţipeau doar câte puţin când oboseau, în laviţe (scaune),
aşezate între trunchiurile de brazi. Această nevoinţă continua fără întrerupere
până dimineaţa. Ucenicii duceau coşurile la târg, unde le vindeau, iar cu banii
astfel câştigaţi, cumpărau hrană şi cele necesare traiului pustnicesc. De la
aceste scaune muntele şi poiana primit numele de Scaune.
El urcă în acest munte al
fericiţilor ca într-un alt Tabor, când stareţul Eufrosin îi îngăduie să meargă
la linişte, căci, gustând din dulceaţa harului dumnezeiesc, duhul îi tânjea
după bunătăţile ce le naşte pustia. Acolo şi-a închis porţile simţurilor cu
legile lui Dumnezeu ca şi cu nişte zăvoare şi vorbea cu Stăpânul tuturor în
rugăciunea cea de taină, iar osteneala îi era desfătare. Cine poate spune
nevoinţele cele fără de măsură, privegherile cu lacrimi, lupta cu gândurile şi
duhurile înşelăciunii? Prin răbdarea strâmtorărilor pustiei şi uscăciunea
trupului, s-a făcut asemenea îngerilor şi vrednic vieţuitor al mănăstirii celor
fără de trupuri.
Acest dumnezeiesc bărbat este
numărat în rândul egumenilor Agapiei. Mulţi călugări şi pustnici s-au mântuit
prin rugăciunea şi povăţuirea sa blândă. Era luminat şi plin de toată
înţelepciunea, căci dragoste de Sfintele Scripturi şi de cărţile Sfinţilor
Părinţi având, s-a îngrijit ca fraţii din obşte să nu fie lipsiţi de aceste
comori nepreţuite în vremuri când cu anevoie şi cu mare cheltuială se
dobândeau.
Avea darul tămăduirii şi
îndrăzneală la rugăciune înaintea lui Dumnezeu. Potrivit unor tradiţii, scotea
şi demoni din oameni. Pentru viaţa sa sfântă, dintotdeauna a fost cinstit de
călugări şi de credincioşi.
Mărturie a vieţuirii sale
sfinte şi minunate este şi faptul că, după moarte (1660), trupul fiindu-i
dezgropat, după rânduiala strămoşească, a fost găsit nestricat. Se spune că se
făceau minuni la mormântul său. Cu adâncă evlavie şi nădejde veneau să se închine
la sfintele sale moaşte călugări şi credincioşi de pretutindeni. Sfintele
moaşte ale Cuviosului Partenie au fost tăinuite, poate, odată cu ale Cuviosului
Rafail. Aceşti doi mai luminători ai călugărilor întregesc şirul părinţilor din
veac, ce s-au sfinţit prin mari nevoinţe în „Mănăstirea lui Agapie” şi în
împrejurimile ei.
Cu ale lui sfinte rugăciuni,
Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi! Amin.
ARTE 21 Iulie
MUZICĂ
21 Iulie
Isaac
Stern
Kay Starr (Katherine Starks)
Kim Fowley
Barry Whitman, baterist britanic (Herman’s Hermits).
HERMAN'S HERMITS
Cat Stevens (Stephen Demetri Georgiou) (Yusuf Islam)
Larry Tolbert, baterist american (Raydio).
Raydio
Lee Aaron
Charlotte
Gainsbourg
Damian Marley
Paloma Faith, interpretă britanică
Jerry
Goldsmith
Caldara Sinfonia In C Major | Baroque Classical Music HD
SAXOPHONE OLDIES HITS - REMASTERIZADO. Selección de Cecil González
The Best of Richard Clayderman Greatest Hits : Best Romantic Music
VA - Best Wagner Medley 2018
POEZIE
21 Iulie
Vasaile
Alecsandri
Biografie
Vasile Alecsandri
Nastere: 21 iulie
1821, Bacau
Deces: 22 august 1890, Mircesti
Vasile Alecsandri a fost un poet, dramaturg, folclorist, om politic, ministru, diplomat, academician roman, membru fondator al Academiei Romane, creator al teatrului romanesc și a literaturii dramatice in Romania, personalitate marcanta a Moldovei și apoi a Romaniei de-a lungul intregului secol al XIX-lea.
Vasile Alecsandri a fost fiul medelnicerului Vasile Alecsandri și al Elenei Cozoni. Parintii sunt oameni cu stare, si-i vor asigura o crestere aleasa, poetul invatand mai intai cu dascalul maramuresan Gherman Vida, apoi in pensionul francezului Cuenim. Dupa unii cercetatori, anul nașterii ar putea fi 1821, 1819 sau chiar 1818. Locul nașterii sale este incert, deoarece nașterea s-a petrecut in timpul refugiului familiei Alecsandri in munți din calea armatei lui Alexandru Ipsilanti. Se considera ca s-a nascut undeva pe raza județului Bacau. Și-a petrecut copilaria la Iași și la Mircești, unde tatal sau avea o moșie și unde a revenit pe intreaga durata a vieții sale sa-și gaseasca liniștea. A inceput invațatura cu un dascal grec, apoi cu dascalul maramureșean Gherman Vida.
A studiat in casa parinteasca cu calugarul maramureșean Gherman Vida și la pensionul francez al lui Cușnim, apoi, intre 1834 și 1839, la Paris, unde se consacra mai ales literaturii, dupa citeva incercari nereușite in domeniul medicinei, in cel juridic și cel ingineresc. Dupa inapoierea in Moldova, participa la toate inițiativele tovarașilor sai de generație: director al Teatrului din Iași impreuna cu C. Negruzzi si M. Kogalniceanu. A luat parte la mișcarea revoluționara de la 1848 din Moldova, redactind unul din documentele ei programatice și a petrecut un an de exil in Franța. Inapoiat in țara, ia parte la luptele pentru Unirea Principatelor Moldova si Muntenia, se numara printre devotații lui Al. I. Cuza și e trimis de acesta in Franța, Italia și Anglia, pentru a determina marile puteri sa recunoasca faptul dublei sale alegeri.
Debutul literar se realizeaza cu nuvela Buchetiera de la Florenta, care apare in revista „Dacia literara " din mai-iunie 1840. Dupa intoarcerea in tara ocupa functii insemnate in sfera culturii si a politicii (conduce un timp Teatrul National din Iasi, organizeaza si conduce reviste, dupa Unire este ministru de externe si diplomat itinerant), de numele lui fiind legate toate evenimentele importante ale mijlocului de secol XIX: Revolutia romana de la 1848, Unirea Principatelor s.a. Are incercari in limba franceza; in limba romana se ilustreaza prin creatii rezistente in toate genurile literare, chiar si in domeniul filologic.
Vasile Alecsandri a fost unul dintre fruntașii Revoluției de la 1848. Mișcarea revoluționara din Moldova a avut un caracter pașnic (fiind denumita in epoca „revolta poeților”). La 27 martie 1848, la o intrunire a tinerilor revoluționari moldoveni care a avut loc la hotelul Petersburg din Iași, a fost adoptata o petiție in 16 puncte adresata domnitorului Mihail Sturdza, petiție redactata de catre Vasile Alecsandri.
La 18 ianuarie 1844 are loc premiera piesei Iorgu de la Sadagura, primita de public cu deosebita caldura. impreuna cu Mihail Kogalniceanu si Ion Ghica, scriitorul se afla in fruntea revistei Propasirea. Aici sunt publicate o parte a doinelor sale, nuvelele O primblare la munti si Istoria unui galben.
Aflat pentru cura la Borsec, Vasile Alecsandri scrie nuvela Borsec. Da la iveala fiziologia Iasii in 1844.
A murit in 22 august 1890 la Mircesti, unde este inmormantat si se afla si cavoul familial.
22 August 1890 Vasile Alecsandri se stinge din viata la Mircesti. Este inmormantat la 26 august in gradina casei, daruita in 1914 Academiei, de catre sotia poetului. Deasupra mormantului a fost ridicat un mausoleu din initiativa Academiei, in 1928. intreg ansamblul a devenit muzeu memorial.
Prin activitatea sa foarte vasta, acoperind intregul spatiu de exprimare literar, Alecsandri este „capul de pod" al literelor romanesti de la mijlocul secolului al XlX-lea, cel mai de seama creator depana la Eminescu. El il continua pe Asachi in calitate de intemeietor, fixeaza in literatura noastra noi specii literare, se apropie de literatura populara pe care o impune, consfintind curentul epocii, atentiei creatorilor si cultivatorilor de limba. In poezie se manifesta bipolar, manuind cu aceeasi usurinta diapazonul clasic cat si cel romantic. Vastitatea operei sale, realizata intr-o jumatate de secol, sugereaza in acelasi timp si varietatea ariei tematice incorporate in ea: lirica erotica, patriotica, de inspiratie folclorica sau peisagista, epica in versuri de varii dimensiuni, de la cantec la poem epic, de la legenda versificata la balada haiduceasca. Toate aceste manifestari poetice nu mai fac necesara, aproape, incercarea de apropiere a poetului de estetica clasica sau cea romantica; criticul literar Pompiliu Constantinescu afirma dealtfel ca „Alecsandri nu apartine nici tipului romantic, nici tipului clasic; el este mai curand un tip autohton, de simtire idilica si gratioasa, de lirism senin si usor, de o anume contemplativitate etnica, incadrata si in limitele temperamentale ale scriitorului si intre conditiile fizice si sufletesti ale unui peisagiu". Criticul literar George Calinescu ii considera proza ca partea cea mai durabila a operei sale, si totusi si o parte din poezia sa a rezistat timpului; mai ales aceea pornita nu din chietismul clasic-autohton ci din ,Jiori", din „groaza", dintr-o sensibilitate acutizata.
Opera:
Comedii
Chirița in Iași sau doua fete ș-o neneaca (1850)
Chirița in provinție (1855)
Chirița in voiagiu (1865)
Chirița in balon (1875)
Proze
Istoria unui galben
Suvenire din Italia. Buchetiera de la Florența
Iașii in 1844
Un salon din Iași
Romanii și poezia lor
O primblare la munți
Borsec
Balta-alba
Calatorie in Africa.
Un episod din anul 1848
Poezie
Pasteluri, 1868
Poezii populare. Balade (Cantice batranești), 1852
Poezii populare. Balade adunate și indreptate de V. Alecsandri, partea a II-a, 1853
Doine și lacramioare, 1853
Drame
Cetatea Nemțului
Lipitorile satelor
Sgarcitul risipitor
Despot Voda, drama istorica
Fantana Blanduziei
Ovidiu
Hora Unirei a fost publicata in revista „Steaua Dunarii", 9 iunie 1856. Miezul iernei a fost publicata in „Convorbiri literare", 1 februarie 1869-Malul Siretului a fost publicata in revista „Convorbiri literare", 1 mai 1869. Pohod na Sybir 2. fost publicata in revista „Convorbiri literare", 1 decembrie 1871.
Deces: 22 august 1890, Mircesti
Vasile Alecsandri a fost un poet, dramaturg, folclorist, om politic, ministru, diplomat, academician roman, membru fondator al Academiei Romane, creator al teatrului romanesc și a literaturii dramatice in Romania, personalitate marcanta a Moldovei și apoi a Romaniei de-a lungul intregului secol al XIX-lea.
Vasile Alecsandri a fost fiul medelnicerului Vasile Alecsandri și al Elenei Cozoni. Parintii sunt oameni cu stare, si-i vor asigura o crestere aleasa, poetul invatand mai intai cu dascalul maramuresan Gherman Vida, apoi in pensionul francezului Cuenim. Dupa unii cercetatori, anul nașterii ar putea fi 1821, 1819 sau chiar 1818. Locul nașterii sale este incert, deoarece nașterea s-a petrecut in timpul refugiului familiei Alecsandri in munți din calea armatei lui Alexandru Ipsilanti. Se considera ca s-a nascut undeva pe raza județului Bacau. Și-a petrecut copilaria la Iași și la Mircești, unde tatal sau avea o moșie și unde a revenit pe intreaga durata a vieții sale sa-și gaseasca liniștea. A inceput invațatura cu un dascal grec, apoi cu dascalul maramureșean Gherman Vida.
A studiat in casa parinteasca cu calugarul maramureșean Gherman Vida și la pensionul francez al lui Cușnim, apoi, intre 1834 și 1839, la Paris, unde se consacra mai ales literaturii, dupa citeva incercari nereușite in domeniul medicinei, in cel juridic și cel ingineresc. Dupa inapoierea in Moldova, participa la toate inițiativele tovarașilor sai de generație: director al Teatrului din Iași impreuna cu C. Negruzzi si M. Kogalniceanu. A luat parte la mișcarea revoluționara de la 1848 din Moldova, redactind unul din documentele ei programatice și a petrecut un an de exil in Franța. Inapoiat in țara, ia parte la luptele pentru Unirea Principatelor Moldova si Muntenia, se numara printre devotații lui Al. I. Cuza și e trimis de acesta in Franța, Italia și Anglia, pentru a determina marile puteri sa recunoasca faptul dublei sale alegeri.
Debutul literar se realizeaza cu nuvela Buchetiera de la Florenta, care apare in revista „Dacia literara " din mai-iunie 1840. Dupa intoarcerea in tara ocupa functii insemnate in sfera culturii si a politicii (conduce un timp Teatrul National din Iasi, organizeaza si conduce reviste, dupa Unire este ministru de externe si diplomat itinerant), de numele lui fiind legate toate evenimentele importante ale mijlocului de secol XIX: Revolutia romana de la 1848, Unirea Principatelor s.a. Are incercari in limba franceza; in limba romana se ilustreaza prin creatii rezistente in toate genurile literare, chiar si in domeniul filologic.
Vasile Alecsandri a fost unul dintre fruntașii Revoluției de la 1848. Mișcarea revoluționara din Moldova a avut un caracter pașnic (fiind denumita in epoca „revolta poeților”). La 27 martie 1848, la o intrunire a tinerilor revoluționari moldoveni care a avut loc la hotelul Petersburg din Iași, a fost adoptata o petiție in 16 puncte adresata domnitorului Mihail Sturdza, petiție redactata de catre Vasile Alecsandri.
La 18 ianuarie 1844 are loc premiera piesei Iorgu de la Sadagura, primita de public cu deosebita caldura. impreuna cu Mihail Kogalniceanu si Ion Ghica, scriitorul se afla in fruntea revistei Propasirea. Aici sunt publicate o parte a doinelor sale, nuvelele O primblare la munti si Istoria unui galben.
Aflat pentru cura la Borsec, Vasile Alecsandri scrie nuvela Borsec. Da la iveala fiziologia Iasii in 1844.
A murit in 22 august 1890 la Mircesti, unde este inmormantat si se afla si cavoul familial.
22 August 1890 Vasile Alecsandri se stinge din viata la Mircesti. Este inmormantat la 26 august in gradina casei, daruita in 1914 Academiei, de catre sotia poetului. Deasupra mormantului a fost ridicat un mausoleu din initiativa Academiei, in 1928. intreg ansamblul a devenit muzeu memorial.
Prin activitatea sa foarte vasta, acoperind intregul spatiu de exprimare literar, Alecsandri este „capul de pod" al literelor romanesti de la mijlocul secolului al XlX-lea, cel mai de seama creator depana la Eminescu. El il continua pe Asachi in calitate de intemeietor, fixeaza in literatura noastra noi specii literare, se apropie de literatura populara pe care o impune, consfintind curentul epocii, atentiei creatorilor si cultivatorilor de limba. In poezie se manifesta bipolar, manuind cu aceeasi usurinta diapazonul clasic cat si cel romantic. Vastitatea operei sale, realizata intr-o jumatate de secol, sugereaza in acelasi timp si varietatea ariei tematice incorporate in ea: lirica erotica, patriotica, de inspiratie folclorica sau peisagista, epica in versuri de varii dimensiuni, de la cantec la poem epic, de la legenda versificata la balada haiduceasca. Toate aceste manifestari poetice nu mai fac necesara, aproape, incercarea de apropiere a poetului de estetica clasica sau cea romantica; criticul literar Pompiliu Constantinescu afirma dealtfel ca „Alecsandri nu apartine nici tipului romantic, nici tipului clasic; el este mai curand un tip autohton, de simtire idilica si gratioasa, de lirism senin si usor, de o anume contemplativitate etnica, incadrata si in limitele temperamentale ale scriitorului si intre conditiile fizice si sufletesti ale unui peisagiu". Criticul literar George Calinescu ii considera proza ca partea cea mai durabila a operei sale, si totusi si o parte din poezia sa a rezistat timpului; mai ales aceea pornita nu din chietismul clasic-autohton ci din ,Jiori", din „groaza", dintr-o sensibilitate acutizata.
Opera:
Comedii
Chirița in Iași sau doua fete ș-o neneaca (1850)
Chirița in provinție (1855)
Chirița in voiagiu (1865)
Chirița in balon (1875)
Proze
Istoria unui galben
Suvenire din Italia. Buchetiera de la Florența
Iașii in 1844
Un salon din Iași
Romanii și poezia lor
O primblare la munți
Borsec
Balta-alba
Calatorie in Africa.
Un episod din anul 1848
Poezie
Pasteluri, 1868
Poezii populare. Balade (Cantice batranești), 1852
Poezii populare. Balade adunate și indreptate de V. Alecsandri, partea a II-a, 1853
Doine și lacramioare, 1853
Drame
Cetatea Nemțului
Lipitorile satelor
Sgarcitul risipitor
Despot Voda, drama istorica
Fantana Blanduziei
Ovidiu
Hora Unirei a fost publicata in revista „Steaua Dunarii", 9 iunie 1856. Miezul iernei a fost publicata in „Convorbiri literare", 1 februarie 1869-Malul Siretului a fost publicata in revista „Convorbiri literare", 1 mai 1869. Pohod na Sybir 2. fost publicata in revista „Convorbiri literare", 1 decembrie 1871.
Vezi tu vulturul...
Vezi tu vulturul falnic, o! scumpa mea iubită,
Cum saltă, se ridică şi zboară către nori?
Aşa sufletu-mi vesel în faţa ta slăvită
Se-nalţă către ceruri, plutind în dulci fiori.
Cum saltă, se ridică şi zboară către nori?
Aşa sufletu-mi vesel în faţa ta slăvită
Se-nalţă către ceruri, plutind în dulci fiori.
Vezi printr-a nopţii stele ce rază luminoasă
Revarsă-n a sa cale luceafărul ceresc?
Aşa când vii, iubito, cu inima voioasă,
De gingaşă simţire aşa ochii-mi lucesc!
Revarsă-n a sa cale luceafărul ceresc?
Aşa când vii, iubito, cu inima voioasă,
De gingaşă simţire aşa ochii-mi lucesc!
Auzi tu glasul tainic ce cântă-n miez de noapte
Şi prin văzduh pluteşte cu-a florilor miros?
Aşa răsună-n mine melodioase şoapte
Când sufletu-mi te simte, îngerul meu frumos!
Şi prin văzduh pluteşte cu-a florilor miros?
Aşa răsună-n mine melodioase şoapte
Când sufletu-mi te simte, îngerul meu frumos!
Căci vulturului cerul a dat aripi' să zboare,
Şi stelelor lumină, şi nopţilor suspin,
Iar ţie ţi-a dat farmec, plăceri încântătoare.
Şi mie mi-a dat suflet ca ţie să-l închin!
Şi stelelor lumină, şi nopţilor suspin,
Iar ţie ţi-a dat farmec, plăceri încântătoare.
Şi mie mi-a dat suflet ca ţie să-l închin!
Ştefan Vodă şi Codru
Ştefan-Vodă rătăcit
Intră-n codrul înfrunzit.
Codru-i zice: "Domn viteaz!
Ce-ţi curg lacrimi pe obraz?"
"Ah! îmi plâng ostaşii mei
Morţi, luptând ca nişte zmei!
Codrul zice: "Dragul meu,
Încetează plânsul tău,
Căci din brazii mei trufaşi
Face-ţi-oi voinici ostaşi
Ca să scapi biata moşie
De păgâni şi de urgie".
"Fă!" răspunde mult voios
Domnul mândru, inimos.
Intră-n codrul înfrunzit.
Codru-i zice: "Domn viteaz!
Ce-ţi curg lacrimi pe obraz?"
"Ah! îmi plâng ostaşii mei
Morţi, luptând ca nişte zmei!
Codrul zice: "Dragul meu,
Încetează plânsul tău,
Căci din brazii mei trufaşi
Face-ţi-oi voinici ostaşi
Ca să scapi biata moşie
De păgâni şi de urgie".
"Fă!" răspunde mult voios
Domnul mândru, inimos.
Codrul puse a vui,
Brazii a-şi însufleţi,
Pe stejari a mi-i trezi.
Iar copacii mari şi mici
Se făceau ostaşi voinici,
Şi spre domn înaintau
Şi din gură cuvântau:
"Să trăieşti, măria-ta!
Hai la luptă, hai, Ştefane;
Du-ne-n oardele duşmane!"
Brazii a-şi însufleţi,
Pe stejari a mi-i trezi.
Iar copacii mari şi mici
Se făceau ostaşi voinici,
Şi spre domn înaintau
Şi din gură cuvântau:
"Să trăieşti, măria-ta!
Hai la luptă, hai, Ştefane;
Du-ne-n oardele duşmane!"
Ştefan-vodă-nveselea
Şi la luptă purcedea
Peste munte şi muncel
Cu tot codrul după el.
Vai de ungurul semeţ
Ce lupta c-un brăduleţ!
Vai de leah, vai de tătar
Ce luptau cu un stejar!
Şi la luptă purcedea
Peste munte şi muncel
Cu tot codrul după el.
Vai de ungurul semeţ
Ce lupta c-un brăduleţ!
Vai de leah, vai de tătar
Ce luptau cu un stejar!
La gura sobei
Aşezat la gura sobei noaptea pe când viscoleşte
Privesc focul, scump tovarăş, care vesel pâlpâieşte.
Şi prin flacăra albastră vreascurilor de aluni
Văd trecând în zbor fantastic a poveştilor minuni.
Privesc focul, scump tovarăş, care vesel pâlpâieşte.
Şi prin flacăra albastră vreascurilor de aluni
Văd trecând în zbor fantastic a poveştilor minuni.
Iată-o pasăre măiastră prinsă-n luptă c-un balaur;
Iată cerbi cu stele-n frunte care trec pe punţi de aur;
Iată cai ce fug ca gândul; iată zmei înaripaţi
Care-ascund în mari palaturi mândre fete de-mpăraţi.
Iată cerbi cu stele-n frunte care trec pe punţi de aur;
Iată cai ce fug ca gândul; iată zmei înaripaţi
Care-ascund în mari palaturi mândre fete de-mpăraţi.
Iată pajuri năzdrăvane care vin din neagra lume,
Aducând pe lumea albă feţi-frumoşi cu falnic nume;
Iată-n lacul cel de lapte toate zânele din rai...
Nu departe stă Pepelea, tupilat în ilori de mai.
Aducând pe lumea albă feţi-frumoşi cu falnic nume;
Iată-n lacul cel de lapte toate zânele din rai...
Nu departe stă Pepelea, tupilat în ilori de mai.
Dar pe mine ce m-atrage, dar pe mine ce mă-ncântă
E Ileana Cosânzeana!... în cosită floarea-i cântă.
Până-n ziuă stau pe gânduri şi la ea privesc uimit,
Că-mi aduce viu aminte de-o minune ce-am iubit!
E Ileana Cosânzeana!... în cosită floarea-i cântă.
Până-n ziuă stau pe gânduri şi la ea privesc uimit,
Că-mi aduce viu aminte de-o minune ce-am iubit!
Traian
Chelariu
Biografie
Traian Chelariu
Traian Chelariu, fiu al meleagurilor sucevene, din Darmanesti, a functionat între 1964-1966, a functionat la Suceava ca lector de psihologie la Institutul Pedagogic de 3 ani.
Autor al unei opere literare atât de promitatoare, variate si valoroase, cuprinzând deopotriva versuri, proza, teatru, cugetari, memorii - din care 8 volume i-au aparut în ultimul deceniu al epocii interbelice, iar alte 5 carti postum - Traian Chelariu ar fi putut, în vremuri normale, prin eruditia si temeinica sa pregatire profesionala (avea studii superioare de filologie, psihologie si filosofie urmate la Cernauti si aprofundate la Roma si Paris, unde îsi luase si doctoratul în filosofie; cunostea si vorbea fluent limbile germana, franceza, italiana, rusa, ucraineana, spaniola) sa faca o stralucita cariera universitara si, totodata, sa-si continue, sa-si sporeasca si împlineasca opera începuta.
Traian Chelariu, fiu al meleagurilor sucevene, din Darmanesti, a functionat între 1964-1966, a functionat la Suceava ca lector de psihologie la Institutul Pedagogic de 3 ani.
Autor al unei opere literare atât de promitatoare, variate si valoroase, cuprinzând deopotriva versuri, proza, teatru, cugetari, memorii - din care 8 volume i-au aparut în ultimul deceniu al epocii interbelice, iar alte 5 carti postum - Traian Chelariu ar fi putut, în vremuri normale, prin eruditia si temeinica sa pregatire profesionala (avea studii superioare de filologie, psihologie si filosofie urmate la Cernauti si aprofundate la Roma si Paris, unde îsi luase si doctoratul în filosofie; cunostea si vorbea fluent limbile germana, franceza, italiana, rusa, ucraineana, spaniola) sa faca o stralucita cariera universitara si, totodata, sa-si continue, sa-si sporeasca si împlineasca opera începuta.
Cântec
alb
Ziua se'nclină'n
ape de-apus,
dar de lumină'n
deget m-ai pus.
Dar de lumină -
crin şi inel,
albă albină
luce pe el.
Albă, uşoară
brumă de jar
îmi înfăşoară
gândul hoinar.
Peste vâlcele,
peste trecut,
albe muncele -
anii-au trecut.
ape de-apus,
dar de lumină'n
deget m-ai pus.
Dar de lumină -
crin şi inel,
albă albină
luce pe el.
Albă, uşoară
brumă de jar
îmi înfăşoară
gândul hoinar.
Peste vâlcele,
peste trecut,
albe muncele -
anii-au trecut.
O, doina noastră așa începe
O, doina noastra asa incepe
Si trece munte, trece deal, -
Am cucerit intinse stepe
Dar dorul tot ne e'n Ardeal.
Bat brandturi iurese de schije,
Turbati si darzi si val de val
Ne'ntampina dusmanii crucii
Dar dorul tot ne e'n Ardeal.
Odese rosii, Balaclave
Si Sevastopoluri si mal
De stanci si moarte vom infrange
Dar dorul tot ne e'n Ardeal.
Crimei, Cubanuri si Caucazuri
Cuprinde-vom pe branci, pe cal,
Vom fi mai repezi ca eretii
Dar dorul tot ne e'n Ardeal.
Pe Don, pe Dvine si pe Volge
Legat-am poduri spre Ural,
Ca viforul suntem napraznici
Dar dorul tot ne e'n Ardeal.
Prin tundre joase si Siberii
Dela Aral pana'n Iamal
Purta-vom steagul biruintii
Dar dorul tot ne e'n Ardeal.
De-ar fi sa trecem prin nisipuri
Din Astrahan pana'n Baical,
Suntem ca gandul si otelul
Dar dorul tot ne e'n Ardeal.
Priviti-l nu mai, sangereaza
El, rastignitul, ca'ntr'un Gral,
Precupetim ceva? - Nimica!
Dar dorul tot ne e'n Ardeal.
Nu poate pururea sa stee
In inima acest pumnal
Infipt in zi de neagra Vineri
Dar dorul tot ne e'n Ardeal!
Si trece munte, trece deal, -
Am cucerit intinse stepe
Dar dorul tot ne e'n Ardeal.
Bat brandturi iurese de schije,
Turbati si darzi si val de val
Ne'ntampina dusmanii crucii
Dar dorul tot ne e'n Ardeal.
Odese rosii, Balaclave
Si Sevastopoluri si mal
De stanci si moarte vom infrange
Dar dorul tot ne e'n Ardeal.
Crimei, Cubanuri si Caucazuri
Cuprinde-vom pe branci, pe cal,
Vom fi mai repezi ca eretii
Dar dorul tot ne e'n Ardeal.
Pe Don, pe Dvine si pe Volge
Legat-am poduri spre Ural,
Ca viforul suntem napraznici
Dar dorul tot ne e'n Ardeal.
Prin tundre joase si Siberii
Dela Aral pana'n Iamal
Purta-vom steagul biruintii
Dar dorul tot ne e'n Ardeal.
De-ar fi sa trecem prin nisipuri
Din Astrahan pana'n Baical,
Suntem ca gandul si otelul
Dar dorul tot ne e'n Ardeal.
Priviti-l nu mai, sangereaza
El, rastignitul, ca'ntr'un Gral,
Precupetim ceva? - Nimica!
Dar dorul tot ne e'n Ardeal.
Nu poate pururea sa stee
In inima acest pumnal
Infipt in zi de neagra Vineri
Dar dorul tot ne e'n Ardeal!
Violeta
Zamfirescu
Biografie
Violeta Zamfirescu
În mijlocul verii, la 21 iulie 1920, în familia ofiţerului Sterian Lăzăroiu, venea pe lume viitoarea poetă şi prozatoare Violeta Zamfirescu. Se şcoleşte în oraşul natal, Craiova, apoi urmează studii de drept la Universitatea din Bucureşti, dar nu reuşeşte să le finalizeze.
Îşi câştigă existenţa lucrând în mass-media: redactor la Gazeta literară (1954-1976), la Radio, ca redactor pentru emisiunile literare (1953-1959), la revista Luceafărul, redactor şef al redacţiei de poezie la Editura Eminescu (1969-1971).
Începe să scrie versuri în Viaţa Românească, iar editorial iese pe piaţă în 1955, cu volumul Inima omului, în care abundă portretul, descrierea şi comentariul liric.
Violeta Zamfirescu este un poet prolific, versurile sale fiind reunite în numeroase volume precum: Rodul pământului (1957); Ceasul de slavă (1960); Frumuseţe continuă (1964); La gură de rai (1965); Dragoste (1968); Colind de primăvară (1969); Poezii (1972); Simfonie (1975); În aerul vibrând (1977); Lacrima pietrei (1981); Incandescenţa miezului (1981); Zobor de cântec peste mări (1985) etc. La acestea trebuie să adăugăm volumul de poeme dramatice intitulat La poarta celor care dorm; romanele: Îndrăgostiţii trişti şi Surâsul iubirii, versurile dedicate copiilor şi publicistica pe teme turistice.
Comentatorii creaţiei lirice a Violetei Zamfirescu aşează primele volume sub semnul mişcării sămănătoriste. Poeta se destăinuie în mod direct cu sinceritate gânguritoare, evocând clipe plăcute, ori formulând reproşuri la adresa comportamentului ingrat al iubitului. Cu timpul, versurile cunosc o evoluţie vizibilă, sunt mai cizelate, dar şi dublate de gingăşie de natură decorativă.
Poeta valorifică sensibilitatea nativă dar ori de câte ori încearcă să se desprindă de sentimentalism, cedează tentaţiei retorice şi sfârşeşte în prozaism.
Criticii literari au descoperit şi poezii de ţinută onorabilă, în care asistăm la o intelectualizare a expresiei. Se citează, în acest sens, poezii precum: Alfabet de prigorie; Zare marină; Dans euforic, Strigăt de piatră, Elegie, Semne pe mare şi altele. Redăm şi câteva versuri ilustrative din Appassionata: Game de galben, acorduri de roşu/Toamna repetă appassionata/Şi metronoame de fructe-n cădere/Îi sună trecutul, fixându-i durata.
Începând cu volumul Colind de primăvară, poeta îşi îmbogăţeşte registrul tematic prin explorarea mitologicului de sorginte folclorică. Versurile spun altceva şi cu alte mijloace de expresie. Descoperim în creaţia poetei piese lirice care comunică impresii de călătorie, dar şi poezia de cugetare.
În postura de prozatoare, autoarea a oferit publicului cititor impresii de călătorie din ţări situate pe continentul european, mai aproape sau mai departe geografic de patria natală. Astfel, ea ne plimbă prin fosta Uniune Sovietică, prin Ungaria vecină, prin Austria, Belgia, Italia, Iugoslavia şi Bulgaria. Întoarsă acasă îşi aminteşte de coloana lui Brâncuşi, de malurile Jiului, ori ale Oltului, Mureşului, Izei, de pământul românesc mereu născător de balade, de cetatea medievală de la Alba-Iulia, cu biblioteca ei documentară care reuneşte valori bibliofile cu care oricând am putea ieşi în lume. În final, evocă iubirea de ţară pe care românul o simte oriunde s-ar afla.
Cea mai cunoscută carte a ei este antologia Incandescențe, publicată în colecția BPT în 1986, stârnind indignarea lui George Pruteanu, care expedia într-o cronică ciuntită de cenzură simplitate pre-bolintineană a poetei și care se întreba de ce nu sunt prezente în BPT nume ca Leonid Dimov, C. Noica sau Al. Paleologu...
Poeta a murit pe data de 4 octombrie 2006, la vârsta de 86 de ani.
În mijlocul verii, la 21 iulie 1920, în familia ofiţerului Sterian Lăzăroiu, venea pe lume viitoarea poetă şi prozatoare Violeta Zamfirescu. Se şcoleşte în oraşul natal, Craiova, apoi urmează studii de drept la Universitatea din Bucureşti, dar nu reuşeşte să le finalizeze.
Îşi câştigă existenţa lucrând în mass-media: redactor la Gazeta literară (1954-1976), la Radio, ca redactor pentru emisiunile literare (1953-1959), la revista Luceafărul, redactor şef al redacţiei de poezie la Editura Eminescu (1969-1971).
Începe să scrie versuri în Viaţa Românească, iar editorial iese pe piaţă în 1955, cu volumul Inima omului, în care abundă portretul, descrierea şi comentariul liric.
Violeta Zamfirescu este un poet prolific, versurile sale fiind reunite în numeroase volume precum: Rodul pământului (1957); Ceasul de slavă (1960); Frumuseţe continuă (1964); La gură de rai (1965); Dragoste (1968); Colind de primăvară (1969); Poezii (1972); Simfonie (1975); În aerul vibrând (1977); Lacrima pietrei (1981); Incandescenţa miezului (1981); Zobor de cântec peste mări (1985) etc. La acestea trebuie să adăugăm volumul de poeme dramatice intitulat La poarta celor care dorm; romanele: Îndrăgostiţii trişti şi Surâsul iubirii, versurile dedicate copiilor şi publicistica pe teme turistice.
Comentatorii creaţiei lirice a Violetei Zamfirescu aşează primele volume sub semnul mişcării sămănătoriste. Poeta se destăinuie în mod direct cu sinceritate gânguritoare, evocând clipe plăcute, ori formulând reproşuri la adresa comportamentului ingrat al iubitului. Cu timpul, versurile cunosc o evoluţie vizibilă, sunt mai cizelate, dar şi dublate de gingăşie de natură decorativă.
Poeta valorifică sensibilitatea nativă dar ori de câte ori încearcă să se desprindă de sentimentalism, cedează tentaţiei retorice şi sfârşeşte în prozaism.
Criticii literari au descoperit şi poezii de ţinută onorabilă, în care asistăm la o intelectualizare a expresiei. Se citează, în acest sens, poezii precum: Alfabet de prigorie; Zare marină; Dans euforic, Strigăt de piatră, Elegie, Semne pe mare şi altele. Redăm şi câteva versuri ilustrative din Appassionata: Game de galben, acorduri de roşu/Toamna repetă appassionata/Şi metronoame de fructe-n cădere/Îi sună trecutul, fixându-i durata.
Începând cu volumul Colind de primăvară, poeta îşi îmbogăţeşte registrul tematic prin explorarea mitologicului de sorginte folclorică. Versurile spun altceva şi cu alte mijloace de expresie. Descoperim în creaţia poetei piese lirice care comunică impresii de călătorie, dar şi poezia de cugetare.
În postura de prozatoare, autoarea a oferit publicului cititor impresii de călătorie din ţări situate pe continentul european, mai aproape sau mai departe geografic de patria natală. Astfel, ea ne plimbă prin fosta Uniune Sovietică, prin Ungaria vecină, prin Austria, Belgia, Italia, Iugoslavia şi Bulgaria. Întoarsă acasă îşi aminteşte de coloana lui Brâncuşi, de malurile Jiului, ori ale Oltului, Mureşului, Izei, de pământul românesc mereu născător de balade, de cetatea medievală de la Alba-Iulia, cu biblioteca ei documentară care reuneşte valori bibliofile cu care oricând am putea ieşi în lume. În final, evocă iubirea de ţară pe care românul o simte oriunde s-ar afla.
Cea mai cunoscută carte a ei este antologia Incandescențe, publicată în colecția BPT în 1986, stârnind indignarea lui George Pruteanu, care expedia într-o cronică ciuntită de cenzură simplitate pre-bolintineană a poetei și care se întreba de ce nu sunt prezente în BPT nume ca Leonid Dimov, C. Noica sau Al. Paleologu...
Poeta a murit pe data de 4 octombrie 2006, la vârsta de 86 de ani.
TRACTORUL
L-am văzut. E din oțel.
Joacă bulgării sub el.
Dă ocol și parcă scrie
Pe câmpii, ca pe-o hârtie.
Dar în loc de toc, el are
Pluguri mari, cu cinci
brăzdare.
Galben, boabele de gâu
Curg în brazdă, curg pârâu.
L-am văzut. E din oțel.
Joacă bulgării sub el.
Dă ocol și parcă scrie
Pe câmpii, ca pe-o hârtie.
Dar în loc de toc, el are
Pluguri mari, cu cinci
brăzdare.
Galben, boabele de gâu
Curg în brazdă, curg pârâu.
Ion
Caraion (Stelian Diaconescu)
Ion CARAION - biografie - (opera si
scrierile)
(pseud. lui Stelian Diaconescu), n. 24 mai 1923, satul Rusavat, corn.
Viperesti, jud. Buzau - m. 21 iulie 1986, Lausanne (Elvetia).
Poet, eseist si traducator.
Clasele primare la Ramnicu Sarat (1930-1934); Liceul "B. P. Hasdeu" din Buzau (1934-1942), unde editeaza pe speze proprii, impreuna cu Al. Lungu, rev. de poezie Zarathustra (1940-1941); Facultatea de Litere si Filosof ie a Univ. din Bucuresti (absolvita in 1948).
A debutat in 1939, cu versuri si recenzii, in Universul literar si Curentul literar, voi. de debut, Panopticum, (1943), e urmat de alte doua voi. de versuri: Omul profilat pe cer (1945) si Cantece negre (1946). Antifascist activ in anii razboiului, redactor la ziarele Timpul si Ecoul, participa in 1944 la fondarea si aparitia legala a ziarului comunist Scanteia, fiind concomitent si secretar de redactie al ziarului Scanteia tineretului, de unde demisioneaza dupa numai cateva luni. Colaborator al lui G. Calinescu in redactia rev. Lumea (1945). Initiator, impreuna cu Virgil Ierunca al rev. pentalingve Agora (1947). ingrijitor al Caietelor de poezie ale Revistei Fundatiilor Regale (1946-1947); consilier de presa in Ministerul Artelor si Cultelor (1944-1946); redactor la vechea editura Cartea Romaneasca in ultimul an al existentei acesteia (1948).
Arestat si condamnat din motive politice (1950-1955; 1958-1964), condamnat la moarte in 1958, CARAION a executat unsprezece ani de detentie la Canal, in inchisorile de la Jilava, Gherla si Aiud, in minele de plumb de la Cavnic si Baia Sprie etc. Eliberat in 1964, revine in viata literara dupa o absenta de aproape doua decenii, o data cu voi. de versuri Eseu (1966), urmat, in 1969, de culegerea retrospectiva Necunoscutul ferestrelor, distinsa cu Premiul "Mihai Eminescu" al Acad. Mai primise, anterior, Premiul Editurii Forum pentru voi. Omul profilat pe cer (1945) si Premiul Uniunii Scriitorilor, pentru trad. voi. Antologia oraselului Spoon River de Edgar Lee Masters (1968). Publica in anii 70, numeroase voi. de versuri, care-1 impun in prim-planul poeziei romanesti a timpului: Cartita si aproapele (1970), Deasupra deasuprelor (1970), Cimitirul de stele (1971), Selene si Pan (1971), Muntii de os (1972), Frunzele in Galaad (1973), Poeme, (1974), Lacrimi perpendiculare (1978), Interogarea magilor (1978) etc. De factura foarte personala este si eseistica poetului, cuprinsa in voi. Duelul cu crinii (1972), Enigmatica noblete (1974), Palarierul silabelor (1976), Bacovia. Sfarsitul continuu (1977), Jurnal (I, 1980). CARAION si-a mai inscris numele - ca antologator, traducator, prefatator - si pe pagina de titlu a unor antologii reprezentative pentru poezia romanda (1972), franceza (MII, 1974-1976), canadiana (1978) si americana (1979). in afara trad. (din zeci de autori) incluse in antologiile deja amintite, CARAION a mai semnat trad. (multe din ele insotite si de pref.) din opera lui Marcel Ayme, Honore de Balzac, Marietta Sahighian, Al. Dumas, Sherwood Anderson, Antoine de Saint-Exup6ry, Ryunosuke Akutagawa, Anna Ahmato-va, Ezra Pound, Raymond Queneau s.a. A mai semnat pref. la voi. de Georg Scherg, Mihai Crama,Tudor Arghezi. Era redactor la rev. Romania literara, cand, in vara anului 1981, in urma unor "amenintari si atacuri sovine, inseriate pe luni de zile", este silit sa paraseasca tara, "luand la 58 de ani drumul pribegiei, cu sotia, copilul meu si doua valize". Stabilit in Elvetia, la Lausanne, editeaza aici rev. 2 plus 2 (1983), Don Quichotte si Correspondances (col. de poeme si eseuri in sase lb., similara rev. Agora); mai colaboreaza la Radio Londra si la rev. Limite (Paris), Dialog (Dietzenbach), Saptamana miincheneza. Contrapunct (Miinchen), Curentul (Miinchen), Jalons (Chambourg-sur-Indre), Cuvantul romanesc (Suedia), Uomini e libri (Milano), Izvoare (Israel), Revista mea (Israel), Gazette de Geneve, Tribune de Geneve, American Romanian Academy Journal (SUA), Tribune-dimanche (Elvetia), Ecriture (Elvetia), Le Figaro (Paris), PEN Internationale (Paris), Lejournal des poetes (Belgia), Neue Europe (Luxemburg), Grandive (New York), Reperes (Paris), L Echo sentimentale (Elvetia) etc. in strainatate, CARAION a scris versuri in lb. romana si franceza, eseuri si comentarii literare, pamflete social-politice antitotalitare (Insectele tovarasului Hitler, 1982). Calomniat si injuriat in tara (in rev. Saptamana), poetul era, in aceiasi ani 80, comentat si elogiat in strainatate de nume ilustre ale poeziei contemporane, tradus in lb. franceza si engleza, omagiat postum la Sorbona (1988). Dupa 1989, versurile din exil au putut fi publicate si in tara (voi. Apa de apoi, 1991).
Poet, eseist si traducator.
Clasele primare la Ramnicu Sarat (1930-1934); Liceul "B. P. Hasdeu" din Buzau (1934-1942), unde editeaza pe speze proprii, impreuna cu Al. Lungu, rev. de poezie Zarathustra (1940-1941); Facultatea de Litere si Filosof ie a Univ. din Bucuresti (absolvita in 1948).
A debutat in 1939, cu versuri si recenzii, in Universul literar si Curentul literar, voi. de debut, Panopticum, (1943), e urmat de alte doua voi. de versuri: Omul profilat pe cer (1945) si Cantece negre (1946). Antifascist activ in anii razboiului, redactor la ziarele Timpul si Ecoul, participa in 1944 la fondarea si aparitia legala a ziarului comunist Scanteia, fiind concomitent si secretar de redactie al ziarului Scanteia tineretului, de unde demisioneaza dupa numai cateva luni. Colaborator al lui G. Calinescu in redactia rev. Lumea (1945). Initiator, impreuna cu Virgil Ierunca al rev. pentalingve Agora (1947). ingrijitor al Caietelor de poezie ale Revistei Fundatiilor Regale (1946-1947); consilier de presa in Ministerul Artelor si Cultelor (1944-1946); redactor la vechea editura Cartea Romaneasca in ultimul an al existentei acesteia (1948).
Arestat si condamnat din motive politice (1950-1955; 1958-1964), condamnat la moarte in 1958, CARAION a executat unsprezece ani de detentie la Canal, in inchisorile de la Jilava, Gherla si Aiud, in minele de plumb de la Cavnic si Baia Sprie etc. Eliberat in 1964, revine in viata literara dupa o absenta de aproape doua decenii, o data cu voi. de versuri Eseu (1966), urmat, in 1969, de culegerea retrospectiva Necunoscutul ferestrelor, distinsa cu Premiul "Mihai Eminescu" al Acad. Mai primise, anterior, Premiul Editurii Forum pentru voi. Omul profilat pe cer (1945) si Premiul Uniunii Scriitorilor, pentru trad. voi. Antologia oraselului Spoon River de Edgar Lee Masters (1968). Publica in anii 70, numeroase voi. de versuri, care-1 impun in prim-planul poeziei romanesti a timpului: Cartita si aproapele (1970), Deasupra deasuprelor (1970), Cimitirul de stele (1971), Selene si Pan (1971), Muntii de os (1972), Frunzele in Galaad (1973), Poeme, (1974), Lacrimi perpendiculare (1978), Interogarea magilor (1978) etc. De factura foarte personala este si eseistica poetului, cuprinsa in voi. Duelul cu crinii (1972), Enigmatica noblete (1974), Palarierul silabelor (1976), Bacovia. Sfarsitul continuu (1977), Jurnal (I, 1980). CARAION si-a mai inscris numele - ca antologator, traducator, prefatator - si pe pagina de titlu a unor antologii reprezentative pentru poezia romanda (1972), franceza (MII, 1974-1976), canadiana (1978) si americana (1979). in afara trad. (din zeci de autori) incluse in antologiile deja amintite, CARAION a mai semnat trad. (multe din ele insotite si de pref.) din opera lui Marcel Ayme, Honore de Balzac, Marietta Sahighian, Al. Dumas, Sherwood Anderson, Antoine de Saint-Exup6ry, Ryunosuke Akutagawa, Anna Ahmato-va, Ezra Pound, Raymond Queneau s.a. A mai semnat pref. la voi. de Georg Scherg, Mihai Crama,Tudor Arghezi. Era redactor la rev. Romania literara, cand, in vara anului 1981, in urma unor "amenintari si atacuri sovine, inseriate pe luni de zile", este silit sa paraseasca tara, "luand la 58 de ani drumul pribegiei, cu sotia, copilul meu si doua valize". Stabilit in Elvetia, la Lausanne, editeaza aici rev. 2 plus 2 (1983), Don Quichotte si Correspondances (col. de poeme si eseuri in sase lb., similara rev. Agora); mai colaboreaza la Radio Londra si la rev. Limite (Paris), Dialog (Dietzenbach), Saptamana miincheneza. Contrapunct (Miinchen), Curentul (Miinchen), Jalons (Chambourg-sur-Indre), Cuvantul romanesc (Suedia), Uomini e libri (Milano), Izvoare (Israel), Revista mea (Israel), Gazette de Geneve, Tribune de Geneve, American Romanian Academy Journal (SUA), Tribune-dimanche (Elvetia), Ecriture (Elvetia), Le Figaro (Paris), PEN Internationale (Paris), Lejournal des poetes (Belgia), Neue Europe (Luxemburg), Grandive (New York), Reperes (Paris), L Echo sentimentale (Elvetia) etc. in strainatate, CARAION a scris versuri in lb. romana si franceza, eseuri si comentarii literare, pamflete social-politice antitotalitare (Insectele tovarasului Hitler, 1982). Calomniat si injuriat in tara (in rev. Saptamana), poetul era, in aceiasi ani 80, comentat si elogiat in strainatate de nume ilustre ale poeziei contemporane, tradus in lb. franceza si engleza, omagiat postum la Sorbona (1988). Dupa 1989, versurile din exil au putut fi publicate si in tara (voi. Apa de apoi, 1991).
Primul volum de versuri, Panopticum (1943), oprit in tipografie si interzis de cenzura vremii va fi urmat, imediat dupa razboi, de altele doua, similare ca factura: Omul profilat pe cer (1945) si Cantece negre (1946); ele marcheaza apartenenta lui CARAION la generatia de poeti a caror intrare in literatura s-a petrecut in atmosfera apasatoare a razboiului si a caror constiinta civica si estetica a fost radicalizata de razboi: Dimitrie Stelaru, Constant Tone-garu, Geo Dumitrescu s.a. Epoca si generatia se recunosc in aceste "cantece negre", "scrise cu nevroza pe ziduri": dezabuzarea sceptica si anticonformismul, fronda si sfidarea, protestul si contestarea - emanand toate dintr-o sensibilitate ultragiata - le sunt comune. Dar inversunarea sumbra, accentele mai brutale, mai dure, tonalitatea mai virulent mohorata si depresiva, proprii lui C, isi gasesc desigur radacinile - dincolo de realitatea obiectiva, atroce a razboiului - si in structura temperamentala. Mai sensibil la tragicul si la uratul existentei, osandit parca a o percepe exclusiv pe latura de cosmar si de supliciu, el nu isi va permite nici lamentatii sentimentale, nici depasiri ironice, ci va alege riposta dura, intunecata, sarcastic incrancenata, indarjindu-se a raspunde la violenta cu violenta, la necrutare cu necrutare. Structura sa temperamentala ireprosabil consecventa cu sine e confirmata, dupa o tacere de aproape doua decenii, de volumele din seria deschisa prin Eseu (1966) si din care se detaseaza Cartita si aproapele (1970), Cimitirul din stele (1971), Interogarea magilor (1978), Dragostea e pseudonimul mortii (1980), precum si doua cuprinzatoare selectii retrospective, Necunoscutul ferestrelor (1969) si Lacrimi perpendiculare (1978), volume in paginile carora creatii recente si "caiete vechi" din anii razboiului (1939-1944) ori din anii inchisorilor (1950-1964) se vor invecina fara apreciabile contraste de ton: "Tot atat de trista va fi fata / dinlauntru-a lucrurilor toate" (Prelungirea mortii). Socialul continua a fi mereu prezent, fie denotat in text (amintirea razboiului), fie conotat in subtext (sechelele detentiei, apasarea vietii curente in libertate etc); focarul tensiunilor si obsesiilor torturante se va deplasa insa, in poezia mai noua a lui C, tot mai net inspre existential, proiectand conditia omului in totalitarism asupra conditiei omului in eternitate: "Eu am ajuns pana-n tinutul de unde / nu se mai crede si nu se mai spera" (Gol). Poet al starii de criza, el isi gaseste o orgolioasa vocatie in asumarea fara rezerve si fara iluzii a acestei conditii, poetice, dar si umane: singuratatea, dezolarea, nelinistea, spaima, dezgustul si revolta unei fibre morale ultragiate, vexate pana la exasperare, ulcerate si macerate in vulnerabilitatea sa secreta, dar care - intr-o fanatica riposta - incearca, prin poezie, o himerica revansa de unul singur asupra intregului univers, desfigurand cu vitriolurile si supuratiile eului lezat fata realului: "Nemultumit de mine ca de-o rama / gasita-n buzunar si-n demancare, / ma rastignesc cu to-cu-n trotuare / si-ascult copacii care se darama. / Abisuri, neuimiri: n-as mai vrea alt gand, / decat sa pot sa am atata flegma/ sa-nec in valuri lumea/ si sa cant" (Decat). Convins ca "nu trebuie facuta frumusete / unde nu e" (Ritual), "fortand adevarul pana la cinism sau pana la imunitate" - cathartic scontata, nu intotdeauna dobandita -, poetul mizeaza, implicit, pe eternele virtuti justitiare si, mai ales, curative, ale artei. Undeva, subteran, necica-trizarea estetica a inveninatei rani existentiale stanjeneste insa cristalizarile cathartice, benefice si estetic profitabile; discordanta, astfel nedepasita, ramanand in seama unei ipotetice dialectici, nu intru totul poetica, care ar urma sa-si incheie ciclul de-abia dincolo de pagina cartii. Consecinta organica a acestei dezbinari de substanta, disonanta va fi instaurata drept principiu struc-turator la nivel formal, prelungind astfel supliciile realului si asupra expresiei. Un intratabil rictus incrancenat vegheaza asupra unor conglomerate imagistice incon-fortabile si inospitaliere: proliferari si aglomerari de imagini voit dizarmonice, dizgratioase, abrupte, voit respingatoare chiar, rezultate din violentarea sistematica a minimei compatibilitati metaforice dintre cuvinte, puse in coliziune stridenta, scrasnita, pe intreaga lor gama sublim-imunda, de la frumos la hidos, de la sublim la abject, la infect si la deject: "Femeia cu buze de lemn putred / aiurand ca-alapteaza pe Hristos, / strange in brate sacii de la bucatarie / si-si inteapa sanii cu ace de os. // Noaptea doarme in baie cu capul pe prag, / dar bolboroseste pe-ntuneric: / mi-erai drag mi-erai drag / si din gura ii curge un sange veneric. // Calatorii veniti des in oras, / ca sa rada, ii azvarl cate-o carpa din cos; / ea o ia, nu zice nimic, si se-nchina / la degetul iesit printr-un varf de galos" (Hotel). "Da / am dormit in el in trupul rar anapoda faramicios al / acestor oase am baut si am mancat in el m-am chinuit / m-am pisat ma rugam inserat-am cu tine / in el ca intr-un amurg al zeilor se purta cum se poarta / un popor numeros de trebuinte de care-si bat joc ratele / porcii intamplarea cum se poarta geamantanele pe umeri / ochii-pereche intelesurile frunzoase si lanturile de picioare / pat si iesle sa va fie acest popor de rani" (Se purta ca un popor). Refuzandu-si cu obstinatie surasul si echilibrul senin sau macar flegmatic ("Sub aceste fastuoase pastai ale nebuniei / cereti de la mine seninatate", Bijuteriile surzeniei), refuzandu-si o data cu euforia si eufonia, parcimonios cu armonia si incantatia verbala, al caror secret insa il detine impecabil, prizonier voluntar al umorii sale negre, bilioase, traductibila ideal in sarcasm, CARAION ramane convulsionat de o perpetua crispare mizantropa ("Trec anii ca niste magari. / Copiii s-au facut mari - / ici un homuncul, dincolo un corci, / trec anii ca niste porci" - Argument de apoi), macinat de o exasperare ce-si cauta parca o sadica satisfactie in exasperarea secunda a cititorului; cititor tinut la distanta cu o grimasa voit rebarbativa ("dati-va la o parte, lasati ca sa puta", Anamorfoze V), cu o cerbicie zburlita, ursuza si taciturna, cititor sfidat si contrariat in eventualele-i comoditati (Ei, haide, suferiti-ma! e titlul unui ciclu din volumul Interogarea magilor, 1978), cititor supus astfel unei drastice selectii, dar niciodata trisat, etic ori estetic, tocmai pentru ca niciodata menajat. Pariu ambitios al optiunilor si prerogativelor poetice reciproc incomode, legitim asumate insa, sub rezerva confirmarii in timp: "Tristetea mea e mai nemuritoare / decat bucuria voastra" (Trib VIII). Timpul singur ramane asadar sa decida in ce masura poetul avea dreptate si drept la sfidare, la gesturi pentru care doar faptul implinit al statutului de mare poet ofera retroactiv - si fatalmente tardiv - acoperire: "Cand voi ajunge poet mare in anul nu stiu cat / va fi o zi plouata pe fatele-amandoua / si-n noi o buba-amara urcata pan la gat" (Perspectiva). O genuina totusi disponibilitate pentru inocenta si puritate, refuzate restului operei, se divulga in versurile "pentru copii" din volumele Marta -fata cu povesti in palme (1974), O ureche de dulceata si-o ureche de pelin (1976) si Lucrurile de dimineata (1978).
Poetul CARAION poate fi recunoscut si in eseistica sa, in factura foarte personala pe care o imprima eseurilor si comentariilor critice publicate, cele mai multe, direct in volum: Duelul cu crinii (1972), Enigmatica noblete (1974), Palarierul silabelor (1976), Jurnal (I, 1980). Sumarul acestor volume ofera un substantial si foarte variat repertoriu, atat tematic, cat si umoral; competente incursiuni in literatura universala (unele - prefete la excelente traduceri proprii), pasionate comentarii simpatetice la poezia unor confrati, tot pasionate, dar mai putin simpatetice, comentarii la poezia altor confrati (G. Calinescu, A. E. Baconsky, I. Alexandru, Nichita Sta-nescu, A. Paunescu s.a.), pamflete ce nu-si refuza excesele de temperament si de limbaj (rezervate mai ales celor care, dupa a sa zicere, "nu scriu, carcalesc"), pagini memorialistice fara prea multe amabilitati sau menajamente - toate in formulari memorabile, in enunturi abrupte, eliptice, de predilectie asociative si mai rar silogistice, care suspenda sensuri si deschid sugestii, sugestia - printre altele - ca in anumite privinte autorul ar fi avut de spus mai mult si mai multe decat spune. De mentionat, in aceasta ordine de idei, si masiva prefata semnata de CARAION la editia din 1980 a versurilor lui Tudor Arghezi (text purtand mentiunea "Pagini din Jurnal II"). Se detaseaza, nu doar ca proportii, dar si prin gradul de realizare a virtualitatilor si virtutilor formule de eseu ilustrate de C, volumul Bacovia. Sfarsitul continuu (1977). Piesa esentiala in bibliografia critica a autorului comentat, lucrarea se inscrie cu necesitate si in cea a comentatorului, inextricabil implicat pro domo in comentariu: "Bacovia e o rana care supureaza din pricina vibratiilor continue, o rana care nu suporta nici bandajul, nici soarele, nici verdictul, nici resemnarea. Iar fiindca nu are de ales, el agonizeaza, exala gemete, secreta lacrimi, se agita, vine, pleaca, refera, face concesii si le reprima, pune in actiune un alambic intortocheat al tapajului steril si al autotrisarii. Pe scurt, isi inoculeaza persecutie. Agonizeaza. Si nu numai el, dar si lucrurile atinse de mainile, de gandul, de pupila, de cuvintele sale. Lucrurile sunt, la urma urmelor, el. () Drojdiile disperarii pe care le-a rascolit acolo acest fiu al bolgiilor care e Bacovia sunt expurgate la suprafata prizonierul la scoriile inconstientului devine constient, otravurile disemineaza si urla, inclestand mecanismele comprehensibilitatii, anulandu-le functiile, lasand unei infernale fierarii a vacarmului initiativa." Vorbind despre altul, C vorbea despre sine. Pamfletele social-politice din volumul Insectele tovarasului Hitler (1982) isi anunta inca din titlu virulenta antitotalitara. Versurile scrise in exil, cele mai multe in romaneste, dar cateva si in limba franceza, adunate in volumul postum Apa de apoi (1991; titlul stabilit antum de autor), apartin aceluiasi poet al starii de criza, cu o fizionomie precizata inca din anii razboiului si-ai inchisorilor, si cu o voce distincta, acum, in ambi-tusul poeziei romanesti: "Singuratate si venin. / Lume de-apoi. / Marele Urat. Printi, copoi / se-nhata unii pe altii de gat. / Marea Paloare. / Macar timpul plecat / n-or sa mi-1 mai ia inapoi. / Macar atata ramana / Pe geam, pe pat: gheare. / Fantani fara mana." "Urma petei mele de sange si sila / tot mai dur imprimata pe scut / va fi iar o singura litera-fosila / dintr-un alfabet / in totalitate pierdut" (Postume II). Cum insusi spunea, intr-o Confesiune din 1982, CARAION este "unul dintre scriitorii care nu mai pot fi dati afara din literatura romana nici de vreun partid, nici de vreun dictator, nici de gloante, nici de canaliile si otre-pele din presa oficiala".
OPERA
Panopticum, Bucuresti, 1943; Omul profdat pe cer, Bucuresti, 1945; Cantece negre, Bucuresti, 1946; Eseu, Bucuresti, 1966; Dimineata nimanui, Bucuresti, 1967; Necunoscutul ferestrelor, ed. retrospectiva, Bucuresti, 1969; Cartita si aproapele, Bucuresti, 1970; Deasupra deasuprelor, Bucuresti, 1970; Masa tacerii. Simposion de metafore la Brancusi, antologie si pref. de ~, Bucuresti, 1970; Cimitirul din stele, Bucuresti, 1971; Selene si Pan, Bucuresti, 1971; Muntii de os, Bucuresti, 1972; Duelul cu crinii, Bucuresti, 1972; Frunzele in Galaad, Cluj, 1973; Poeme, ed. seleciva, pref. de E. Manu, Bucuresti, 1974; Enigmatica noblete. Bucuresti, 1974; Marta -fata cu povesti in palme, Bucuresti, 1974; Lied, das in der Flote blieb (Cantec ramas in fluier), versiune germana de G. Scherg, Bucuresti, 1974; Palarierul silabelor, Bucuresti, 1976; O ureche de dulceata si-o ureche de pelin, Bucuresti, 1976; Bacovia. Sfarsitul continuu, Bucuresti, 1977 (ed. II, 1979); Lacrimi perpendiculare, ed. retrospectiva, pref. de M. Petroveanu, Bucuresti, 1978; Interogarea magilor, Bucuresti, 1978; Lucrurile de dimineata. Bucuresti, 1978; Cantecul Singurei I Le chantde l Unique, ed. bilingva, pref. deOv. S. Crohmalniceanu, Bucuresti, 1979; Jurnal, I. Literatura si contraliteratura, Bucuresti, 1980; Dragostea e pseudonimul mortii, Bucuresti, 1980; Poems, versiune engleza de Marguerite Dorian si Elliot B. Urdang, Ohio, 1981; Insectele tovarasului Hitler, Miinchen, 1982; L Am-Stram-Gramite, poemes, versiune franceza de G.-E. Clancier, Vahe Godel, H. Liman, J. Malrieu, R. Marteau, J. Mitaud, Danielle Obadia, A. Rappaport, J.-C. Renard, P. O. Soussouev, J.-P. Valotton, Lausanne, f.a.; La terre a mange ses fontaines, poemes choisis et adaptes par Vah6 Godel, 1985; Apa de apoi. Versuri din exil, ed. si postfata de E. Manu, Bucuresti, 1991; Greseala de a fii The Error ofBeing, trad. engleza de Marguerite Dorian si E. B. Urdang, Bucuresti-London-Boston, 1994; Tristete si carti, eseuri, ed. si pref. de E. Manu, Bucuresti, 1995; Postume, ed. si postfata de E. Manu, Bucuresti, 1995; Cimitirul din stele, versuri, ed. ingrijita de E. Manu, Bucuresti, 1995; Jurnal, II, Bucuresti, 1998. Traduceri: M. Ayme, Povestile motanului. Bucuresti, 1947; H. de Balzac, Istoria maririi si decaderii lui Cesar Birotteau, Bucuresti, 1949; Vera Ketlinskaia, Barbatie, in colab. cu Maria Z. Vlad, Bucuresti, 1949; I. A. Goncearov, Oblomov, dupa trad. lui I. Frunza, Bucuresti, 1949; Marietta Sahighian, Hidrocentrala, Bucuresti, 1949; Al. Dumas, Doamna de Montsoreau, I-II, Bucuresti, 1965 (ed. II, 1968); Sh. Anderson, Sunt un natarau. Moartea in padure. Alb sarac, pref. de ~, Bucuresti, 1966; A. de Saint-Exupery, Pamant al oamenilor, pref. de ~, Bucuresti, 1967; R. Akutagawa, Rashomon, Bucuresti, 1968; E. L. Masters, Antologia oraselului Spoon River, Bucuresti, 1968; G. Rovani, O suta de ani, I-II, Bucuresti, 1968; E. Faure, Functia cinematografului, Bucuresti, 1971; P. Emmanuel, Poeme, in colab. cu St. Aug. Doinas, Bucuresti, 1972; G.-E. Clancier, De-a pururea si-o zi, Bucuresti, 1972; D. Defoe, Capitanul Singleton, Bucuresti, 1972; idem, Colonelul Jack, Bucuresti, 1972; Cinci poeti romanzi, pref. si note de~, Bucuresti, 1972; Anna Ahmatova, Versuri, cuvant inainte de ~, Bucuresti, 1974; Mary Webb, Hazel, fata pamantului, Bucuresti, 1974; Antologia poeziei franceze de la Rimbaud pana azi, I-III, in colab. cu Ov. S. Crohmalniceanu, Bucuresti, 1974-1976; E. Pound, Cantos si alte poeme. Bucuresti, 1975; M. Lowry, La poalele vulcanului, Bucuresti, 1978; Poeti canadieni contemporani (de limba engleza), pref. si antologie de ~, Bucuresti, 1978; R. Queneau, Arta poetica, pref. de ~, Bucuresti, 1979; W. Ruyslick, Rezervatia, pref. si tabel cronologic de ~, Bucuresti, 1979; Antologia poeziei americane, alcatuita de ~, Bucuresti, 1979.
REFERINTE CRITICE
Al. Pini, Panorama; I. Negoitescu, insemnari critice, 1970; V. Felea, Poezie si critica, 1971; Perpessicius, Lecturi; Gh. Grigurcu, Teritoriu liric, 1972; P. Poanta, Modalitati; L. Raicu, Structuri literare, 1973; E. Simion, Scriitori, I; Al. Piru, Poezia, I; M. Iorgulescu, Al doilea rond, 1976; I. Negoitescu, Analize; CARAION Regman, Colocvial, 1976; Alex. Stefanescu, Preludiu, 1977; M. Preda, Viata ca o prada, 1977; E. Manu, Eseu despre generatia razboiului, 1978; M. Nitescu, Poeti contemporani, 1978; P. Poanta, Radiografii, I, 1978; L. Raicu, Practica scrisului si experienta lecturii, 1978; Gh. Grigurcu, Poeti; Z. San-georzan, Conversatii critice, 1980; Ov. S. Crohmalniceanu, Painea noastra cea de toate zilele, 1981; M. Alhau, Guy de Bosschere, M. Butor, A. Chedid, P. Dhainaut, Margueritte Dorian, A. Silva Estrada, A. Fre-naud, D. Escobar Galindo, V. Gerbasi, V. Godel, E. Humeau, O. Ibrahimoff, J. Mansour, Pierrette Miche-loud, Janine Mitaud, Xuan Phiio, M. Pietri, R. Pinget, J.-C. Renard, J. Rousselot, R. Sanesi, Madeleine Santschi, E. B. Urdang, J.-P. Valotton, in Hommage a Ion Caraion" class="navg">Ion Caraion, Lausanne, 1984; G. Tomaziu, M. Alhau, P. Bertholet, G. de Bosschere, J.-L. Cornuz, G.-E. Clancier, B. Do-lingher, Marguerite Dorian, H. Georgescu, S. Golopentia, O. Ibrahimoff, J. P. Grin, J.-G. Lossier, H. Liman, J. Mitaud, Christiane Mestas, J.-P. Mestas, V Manuceanu, M. Pietri, Madeleine Santschi, Cornelia Vissarion-Manuceanu, R. G. Tavernier, P. O. Soussouev, D. Tudo-ran, in Dialog, Dietzenbach, sept. 1987 (nr. omagial); I. Simut, Incursiuni in literatura actuala, 1994; Caiete critice, nr. 1-2, 1996 (nr. omagial); N. Manolescu, in Romania literara, nr. 47, 1997; E. Manu, in Romania literara, nr. 17, 1997; Gh. Grigurcu, in Viata Romaneasca, nr. 1-2, 1998; idem, in Romania literara, nr. 11, 1998; N. Manolescu, in Romania literara, nr. 13-14; 1999; G. Serban, in Romania literara, nr. 49, 1999; Gh. Grigurcu, in Romania literara, nr. 13-14, 1999.
Morții
Suntem campul
pe care-l ploua ploile.
Suntem iarba pe care-o pasc oile
si lumina pe care-o da soarele.
Suntem izvoarele.
Suntem viitorul si radacinile
si somnul in care intra gradinile
si ochii si urechile si mierea si laptele.
Suntem faptele.
Suntem armele care nu ruginesc,
sangele-adanc si muntii cand cresc
si fantana si rugaciunile.
Suntem genunile.
Suntem cei ce nu uita si-asteapta.
Prispa cu dragoste si plansul in soapta
Si toate-ntrebarile.
Suntem mustrarile.
Suntem iarba pe care-o pasc oile
si lumina pe care-o da soarele.
Suntem izvoarele.
Suntem viitorul si radacinile
si somnul in care intra gradinile
si ochii si urechile si mierea si laptele.
Suntem faptele.
Suntem armele care nu ruginesc,
sangele-adanc si muntii cand cresc
si fantana si rugaciunile.
Suntem genunile.
Suntem cei ce nu uita si-asteapta.
Prispa cu dragoste si plansul in soapta
Si toate-ntrebarile.
Suntem mustrarile.
Numai oamenii
Zăpada a
învăţat să fie zăpadă
buruienile să fie buruieni
vîntul să fie vînt.
Numai oamenii n-au învăţat să fie oameni.
buruienile să fie buruieni
vîntul să fie vînt.
Numai oamenii n-au învăţat să fie oameni.
Mircea
Ivănescu
Biografie
Mircea Ivănescu
Mircea Ivănescu (n. 26 martie 1931) este un scriitor, poet, eseist şi traducător român contemporan.
A absolvit în 1954 Facultatea de Filologie (secţia franceză) a Universităţii din Bucureşti. A fost, pe rând, redactor la Agerpres, la revista Lumea, la Editura pentru Literatură Universală şi la revista Transilvania din Sibiu.
De la volumul de debut din 1968 şi până la versurile recente, incluse în selecţia din periodice şi inedite a antologiei de autor Poesii vechi şi nouă (1999), de-a lungul a peste trei decenii, poezia lui Mircea Ivanescu a rămas egală cu ea însăşi, atât în ritmul producerii, cât şi în calitatea ei estetică. S-a spus despre el că e un poet care nu încape într-o antologie (Ion Bogdan Lefter). Titlurile volumelor sale de poezii sunt banale, puţin spectaculoase. A scris poeme despre personajul Mopete, numele acestuia conţine o anagramă a cuvintelor poet şi poem.
Este considerat a fi unul dintre cei mai importanţi poeţi români contemporani şi un pionier al postmodernismului în Europa Centrală şi de Est. A tradus romane foarte importante, Ulysse al lui James Joyce, aceasta fiind considerată o capodoperă a traducerilor în limba română. A tradus şi o serie de povestiri, jurnale şi corespondenţă ale lui Franz Kafka.
A contribuit într-un mod esenţial la recuperarea narativităţii în poezia autohtonă din a doua jumătate a anilor 60 şi din anii 70. A tradus masiv din poezia americană, cu care de altfel poeziile sale sunt înrudite.
Multiplu premiat pentru poezia şi traducerile sale, Mircea Ivănescu a fost propus în 1999 pentru Premiul Nobel pentru literatură de către Asociaţia Scriitorilor Profesionişti din România, la solicitarea Comitetului Nobel al Academiei Suedeze.
Volume de versuri
Versuri (EPL, 1968)
Poeme (Eminescu, 1970)
Poesii (Cartea Românească, 1970)
Alte versuri (Eminescu, 1972)
Poem (Cartea Românească, 1973)
Alte poeme (Albatros, 1973)
Amintiri (Cartea Românească, 1973)
Alte poesii (Dacia, 1976)
Poesii nouă (Dacia, 1982)
Poeme nouă (Cartea Românească, 1983)
Alte poeme nouă (Cartea Românească 1986)
Versuri vechi, nouă (Eminescu, 1988)
Poeme alese (1966-1989)
Poeme vechi, nouă (Cartea Românească, 1989)
Versuri (Eminescu, 1996)
Poezii (Vitruviu, 1997)
Poesii vechi şi nouă , antologie (Minerva, 1999)
Mircea Ivănescu (n. 26 martie 1931) este un scriitor, poet, eseist şi traducător român contemporan.
A absolvit în 1954 Facultatea de Filologie (secţia franceză) a Universităţii din Bucureşti. A fost, pe rând, redactor la Agerpres, la revista Lumea, la Editura pentru Literatură Universală şi la revista Transilvania din Sibiu.
De la volumul de debut din 1968 şi până la versurile recente, incluse în selecţia din periodice şi inedite a antologiei de autor Poesii vechi şi nouă (1999), de-a lungul a peste trei decenii, poezia lui Mircea Ivanescu a rămas egală cu ea însăşi, atât în ritmul producerii, cât şi în calitatea ei estetică. S-a spus despre el că e un poet care nu încape într-o antologie (Ion Bogdan Lefter). Titlurile volumelor sale de poezii sunt banale, puţin spectaculoase. A scris poeme despre personajul Mopete, numele acestuia conţine o anagramă a cuvintelor poet şi poem.
Este considerat a fi unul dintre cei mai importanţi poeţi români contemporani şi un pionier al postmodernismului în Europa Centrală şi de Est. A tradus romane foarte importante, Ulysse al lui James Joyce, aceasta fiind considerată o capodoperă a traducerilor în limba română. A tradus şi o serie de povestiri, jurnale şi corespondenţă ale lui Franz Kafka.
A contribuit într-un mod esenţial la recuperarea narativităţii în poezia autohtonă din a doua jumătate a anilor 60 şi din anii 70. A tradus masiv din poezia americană, cu care de altfel poeziile sale sunt înrudite.
Multiplu premiat pentru poezia şi traducerile sale, Mircea Ivănescu a fost propus în 1999 pentru Premiul Nobel pentru literatură de către Asociaţia Scriitorilor Profesionişti din România, la solicitarea Comitetului Nobel al Academiei Suedeze.
Volume de versuri
Versuri (EPL, 1968)
Poeme (Eminescu, 1970)
Poesii (Cartea Românească, 1970)
Alte versuri (Eminescu, 1972)
Poem (Cartea Românească, 1973)
Alte poeme (Albatros, 1973)
Amintiri (Cartea Românească, 1973)
Alte poesii (Dacia, 1976)
Poesii nouă (Dacia, 1982)
Poeme nouă (Cartea Românească, 1983)
Alte poeme nouă (Cartea Românească 1986)
Versuri vechi, nouă (Eminescu, 1988)
Poeme alese (1966-1989)
Poeme vechi, nouă (Cartea Românească, 1989)
Versuri (Eminescu, 1996)
Poezii (Vitruviu, 1997)
Poesii vechi şi nouă , antologie (Minerva, 1999)
Conversaţie mondenă
m-am aplecat mult către ea peste cristalele impure
ale paharelor arzând liniştit, sp-i spun – "rochia ta"
(dar nu-i priveam faţa, nu o vedeam) – "abia
acum văd, ai o rochie violetă". (acele dâre
ale paharelor arzând liniştit, sp-i spun – "rochia ta"
(dar nu-i priveam faţa, nu o vedeam) – "abia
acum văd, ai o rochie violetă". (acele dâre
ale alcoolului îmi zgâriau faţa, ca atunci
când mergi prin zăpadă, în soare.) "ai o rochie
violetă", îi spuneam surprins. (şi e
ca o flacără aderentă care te consumă. pe brânci
când mergi prin zăpadă, în soare.) "ai o rochie
violetă", îi spuneam surprins. (şi e
ca o flacără aderentă care te consumă. pe brânci
mă târăsc către ea – aş fi putut să-i spun,
dar minţeam – văzusem demult cum gulerul întunecat
al rochiei îi urca spre gât cu jocul ei de curcubeu degradat.)
şi mereu îmi spuneam: - dacă-i privesc faţa acum,
dar minţeam – văzusem demult cum gulerul întunecat
al rochiei îi urca spre gât cu jocul ei de curcubeu degradat.)
şi mereu îmi spuneam: - dacă-i privesc faţa acum,
am să înţeleg – am s-o văd pentru întâia dată
cu adevărat. şi mi-am ridicat ochii spre faţa ei nemişcată.
cu adevărat. şi mi-am ridicat ochii spre faţa ei nemişcată.
Către seară, mă aşez la
picioarele tale...
aş vrea să ies la plimbare, şi ea, răsturnată adânc
în fotoliul de unde priveşte, prin neştiutoarea fereastră,
chipurile, în vremea din faţa ei, să mă urmărească
trecând, pe străzi bântuite de ploaie. şi cu ochiul stâng
în fotoliul de unde priveşte, prin neştiutoarea fereastră,
chipurile, în vremea din faţa ei, să mă urmărească
trecând, pe străzi bântuite de ploaie. şi cu ochiul stâng
eu urmărindu-i atenţia, oarecum întretăiată, mereu
zvâcnită înainte, spre ceea ce crede ea că este mai important
în jocul realităţii, pe care îl vede dincolo. – eu
însă, în timpul oprit, de dincoace, mocnind aberant,
zvâcnită înainte, spre ceea ce crede ea că este mai important
în jocul realităţii, pe care îl vede dincolo. – eu
însă, în timpul oprit, de dincoace, mocnind aberant,
pe genunchii ei, alăturaţi cast, şi pe care
ea îi acoperă uneori cu mâna, încet.
(semn că-mi simte privirea, desigur)... şi iară
ea îi acoperă uneori cu mâna, încet.
(semn că-mi simte privirea, desigur)... şi iară
aş vrea să merg, tot mai departe de ea, cu un umblet
apăsat de ploaie, şi vântul care îi bate
ei în fereastră să-i amestece chipurile acestea toate.
apăsat de ploaie, şi vântul care îi bate
ei în fereastră să-i amestece chipurile acestea toate.
Poezia e altceva?
nu trebuie să povesteşti în poezie – am citit
un sfat către un tânăr poet – deci să nu povestesc
cum, foarte devreme, ea se scula dimineaţa, şi aşezându-se pe pat
aştepta să i se liniştească respiraţia, cu faţa în mâini –
să nu spun nimic despre chipul ei atâta de obosit
încât i se încovoiau umerii, în faţa oglinzii, când
se pieptăna încet. să nu-mi mărturisesc spaimele
lângă faţa ei înstrăinată, întoarsă de la mine.
să nu umblu cu versuri, ca şi cu oglinda în mâini
în care se răsfrâng acele dimineţi cu lumină cenuşie
dinainte de zori. poezia nu trebuie să fie reprezentare,
serie de imagini – aşa scrie. poezia
trebuie să fie vorbire interioară. adică
tot eu să vorbesc despre faţa ei înecându-se, căutându-şi
respiraţia? însă atunci ar fi numai felul în care eu vorbesc
despre faţa ei, despre mişcările încetinite prin straturi
de remuşcări tulburi, de gânduri doar ale mele,
ale imaginii ei – ar fi numai un chip, o imagine –
şi ea – adevărata ei fiinţă atunci?
un sfat către un tânăr poet – deci să nu povestesc
cum, foarte devreme, ea se scula dimineaţa, şi aşezându-se pe pat
aştepta să i se liniştească respiraţia, cu faţa în mâini –
să nu spun nimic despre chipul ei atâta de obosit
încât i se încovoiau umerii, în faţa oglinzii, când
se pieptăna încet. să nu-mi mărturisesc spaimele
lângă faţa ei înstrăinată, întoarsă de la mine.
să nu umblu cu versuri, ca şi cu oglinda în mâini
în care se răsfrâng acele dimineţi cu lumină cenuşie
dinainte de zori. poezia nu trebuie să fie reprezentare,
serie de imagini – aşa scrie. poezia
trebuie să fie vorbire interioară. adică
tot eu să vorbesc despre faţa ei înecându-se, căutându-şi
respiraţia? însă atunci ar fi numai felul în care eu vorbesc
despre faţa ei, despre mişcările încetinite prin straturi
de remuşcări tulburi, de gânduri doar ale mele,
ale imaginii ei – ar fi numai un chip, o imagine –
şi ea – adevărata ei fiinţă atunci?
TEATRU/FILM
21 Iulie
Hamlet - William Shakespeare:
De dragul ei (1984) - Alexandru Cazaban
GÂNDURI
PESTE TIMP 21 Iulie
Ernest Miller Hemingway - Citate:
GLUMEȘTE,
FII VESEL ȘI VEI RĂMÂNE TÂNĂR 21 Iulie
1. Bula suna in mijlocul noptii la bibliotecara.
-Alo, va rog frumos sa imi
spuneti la ce ora deschideti la biblioteca.
Bibliotecara, obosita:
-Bula, dar e 2 noaptea!!
-Nu conteaza, vreau sa stiu la
ce ora deschideti biblioteca!!
-Pai, deschidem la 9! Dar de
ce vreti sa intrati in biblioteca asa devreme?
La care Bula:
-Eu nu vreau sa intru in
biblioteca. Am ramas inauntru si vreau sa ies naibii de aici!!!!
2. Miezul nopţii. Un beţiv se leagănă din gard în gard, când e
oprit de un poliţist.
- Actele la control, vă rog şi să-mi spuneţi
unde mergeţi!
Beţivul se uită lung şi răspunde:
- Mă duc la o conferinţă despre efectele
nocive ale alcoolului şi despre riscul beţivilor de a deveni rataţi.
Poliţistul se uită la el fix şi întreabă:
- La ora asta? Cine ţine o conferinţă despre
aşa ceva la miezul nopţii?
- Nevastă-mea şi mai mult ca sigur şi
soacră-mea.
3. Ştrul şi Iţic intră într-un magazin. Profitând de neatenţia
vânzătorului, Ştrul fură 3 ciocolate. După ce părăsesc magazinul, Ştrul îi
spune lui Iţic:
- Frate, sunt cel mai tare
hoţ! Am furat 3 ciocolate şi nu m-a văzut nimeni!
- Dacă vrei să vezi ceva mai
tare, hai înapoi la magazin şi-am să-ţi arăt eu un furt adevărat! replică Iţic.
Aşa că se întorc amândoi la
magazin şi Iţic îl întreabă pe vânzător:
- Vrei să-ţi arăt o magie?
- Da, răspunde vânzătorul.
- În regulă. Dă-mi o
ciocolată.
Vânzătorul îi dă o ciocolată,
iar Iţic o mănâncă. Mai cere una, o mănâncă şi pe aceea, o cere şi pe a treia,
pe care, la fel, o mănâncă.
Vânzătorul îl întreabă:
- Şi unde e magia?
- Caută şi le vei găsi în
buzunarul prietenului meu, îi spune Iţic.
4. - Domnule doctor, ma simt ca un animal.
- Cum asa?
- Muncesc ca un bou, mananc ca
un lup si dorm ca un urs.
- E mai mult de atat: aratati
ca un porc si mirositi ca un sconcs!
5. La o petrecere, invitaţii se contrazic pe tema: bărbaţii sau
femeile, care sunt mai de încredere?
- Nici o femeie, spune un
bărbat de-a dreptul supărat, nu poate păstra un secret.
- Nu prea cred că lucrurile
stau asa, spune o femeie blondă. Eu am reuşit să păstrez secretul în ceea ce
priveşte vârstă mea, de când aveam 21 de ani.
- Nu-ţi face griji, ai să-l
spui cuiva într-o zi, insistă bărbatul.
- Ma îndoiesc, răspunde femeia
cea blonda. Dacă o femeie reuşeşte sa păstreze un secret timp de 27 de ani,
atunci poate să-l păstreze pentru totdeauna.
6. Un elefant calcă pe un muşuroi. 1000 de furnici pornesc la atac
pe spatele elefantului. Elefantul se scutură o dată şi 999 de furnici cad la
pământ.
Doar una rămâne.
Furnicile de jos încep să
strige:
- Strânge-l de gât! Strânge-l
pe gât!
7. Două râme la o cafea:
- Unde ţi-e bărbatul, dragă?
- La pescuit...
8. O batrână stătea amărâtă pe un balansoar, ţinându-l în braţe pe
motanul ei, Gicuţă. Deodată apare o zână:
- Pentru că ai dus o viaţă
cinstită şi ai un suflet bun, iţi voi indeplini 3 dorinţe!
Bătrâna:
- Vreau sa fiu foarte bogata!
Zâna-i transformă casa în palat.
- Acum vreau să fiu tânără şi
frumoasă! O face zana tânără şi frumoasă.
- Şi ultima dorinţă: vreau
să-l transformi pe motanul Gicuţă în cel mai frumos bărbat din lume!
Zâna îi îndeplineşte şi ultima
dorinţă şi dispare.
Câteva minute, femeia şi
Gicuţă se privesc in ochi. La care Gicuta se ridică şi îi şopteste la ureche:
- Nu-ţi pare rău acum ca m-ai
castrat?!
9. Ion si Gheorghe merg la pescuit pe baltă şi cum era de aşteptat
încep să se laude cu isprăvile lor. Gheorghe:
- Măi, Ioane! Tu ştii că eu am
dezgropat cu lanseta un tanc rusesc care încă avea farurile aprinse?
- Ştiu mă Gheorghe, dar tu
ştii că eu am prins un peşte ce nu încăpea într-un camion?!
- Hai că sting farurile dar
mai taie şi tu din coada de la peşte!
10. Soţia către soţ:
- M-ai neglijat tot weekendul,
ai stat numai pe calculator socotind pe acolo grafice, indici de producţie,
cifre de afaceri, statistici şi procente! Tu îţi dai seama cât afectează asta
relaţia noastră?
- Cam 81%
11. La un interviu pentru angajare:
- Imaginează-ţi că eşti la
etajul zece şi clădirea este în flăcări. Cum scapi?
- Simplu, mă opresc din
imaginat!
12. Un avocat era bucuros că fiul său terminase avocatura şi astfel
putea să-i calce pe urme. Trece ceva timp şi avocatul cel tânăr preia clienţii
şi cazurile tatălui său, acesta ieşind la pensie. Într-o zi vine bucuros acasă
şi îi zice tatălui:
- Tată, ştii cazul ăla care
n-ai putut tu să-l rezolvi în peste douăzeci de ani!?
- Da, fiule!
- Păi eu l-am rezolvat într-o
săptămână!
- Foarte bine fiule, dar să nu
uiţi că acel caz te-a ţinut pe tine la şcoală, la liceu, la facultate şi mai
rămânea şi de-o vacanţă!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu