MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU

SÂMBĂTĂ 3 NOIEMBRIE 2018

Bună dimineața, prieteni!

Astăzi Biserica Ortodoxă Română face Pomenirea morților spre neuitare, iertarea păcatelor și odihnă veșnică a sufletelor celor plecați dintre noi pentru că este Sâmbăta morților – Moșii de toamnă.

ISTORIE PE ZILE 3 Noiembrie

Evenimente

·         625: Honoriu I este ales papă. A fost papă al Romei din 3 noiembrie 625 până în 12 octombrie 638. Se spune că din timpul lui a inceput sărbătoarea Ridicării Sfintei Cruci. Pentru poziția lui permisivă față de monoteleți  Conciliul de la Constantinopol l-a pedepsit la 40 de ani după decesul lui cu  anatema. În cadrul ședinței din data de 28 martie 682 monoteletismul a fost condamnat ca o convingere eretică. Anatema de atunci a fost un argument principal împotriva Dogmei Infaibilității papilor.

·         1444: Bătălia de la Linnich.

·         1462: Spania: Henric al IV-lea de Castilia este proclamat principe de Cataluña. Henric al IV-lea (5 ianuarie 1425 – 11 decembrie 1474), poreclit și cel Impotent, a fost regele Castiliei din 1454 până în 1474. În timpul domniei lui, nobilii au crescut în putere și națiunea a devenit mai puțin centralizată.

·         1481: Regatul Navarei: Francisc de Foix este încoronat Rege.

·         1483: Giuliano della Rovere, viitorul papă Iuliu al II-lea, este nuumit episcop al Bolognei, (Italia).

·         1493: Cristofor Columb descopera insula Dominica, in Marea Caraibilor. Bastinasii numeau insula, Waitikubuli.

·         1536: Viceregatul de Perú: pentru Real Cédula se confirmă transferul capitalei de la Jauja în Lima, cunoscută cu numele de „Ciudad de los Reyes".

·         1591: Este ales Papa Inocențiu al IX-lea.

·         1591: Căpitanul portughez Juan Fernández de León fondează orașul Guanare, actualmente pe teritoriul Venezuielei.

·         1592: Mexic: Orașului San Luis Potosí, (SLP) i se acordă titlul de oraș.

·         1622: Barockschloss Bílence, după ce a căzut în dizgrație, a fost confiscat.

·         1624: Viceregatul Noii Spanii: Rodrigo Pacheco y Osorio, marchizul de Cerralvo, preia posesiunea ca cel de-al 15-lea vicerege.

·         1762: Este semnat după războiul de 7 ani, Tratatul de la Fontainebleau între Spania și Franța, prin care teritoriul nord- american Louisiana, trece sub stapanire spaniolă.

·         1780: Argentina: În Buenos Aires sunt imprimate primele documente în tipografia regală: „Real Imprenta de Niños Expósitos”.

·         1784: Tăranii iobagi transilvăneni răsculaţi, conduşi de Crişan, atacă Ribiţa şi execută 42 de nobili. Întreg Zarandul este cuprins de răscoală la 5 noiembrie 1784.

·         1791: Bătălia de la Fort-Wayne, războinicii Miamis îl surprind în timpul luptei pe maiorul Arthur Saint-Clair, care din 1300 de oameni a pierdut 600 in timp ce dintre băștinași au murit numai 66. Aceasta este cea mai mare pierdere a americanilor în războaiele lor de supunere a „pieilor roșii”.

·         1792: Mexic: se deschid porțile Universității de la Guadalajara, în „Noua Galiție” (azi Estado de Jalisco).

·         1795: Franța: Se constituie „Directoratul”. Directoratul este regimul politic din Franța, însărcinat cu puterea executivă, între 26 octombrie 1795 (4 brumar, an IV) și 9 noiembrie 1799 (18 brumar, an VIII). Este urmașul Convenției Naționale. Organizat pe baza Constituției din 1795 (adoptată de Convenția thermidoriană), Directoratul (executiv alcătuit din cinci persoane) s-a confruntat cu multe dificultăți: inflație, situație financiară catastrofală, tensiuni sociale, acțiunile regaliștilor pentru reinstaurarea monarhiei și ale iacobinilor pentru a reveni la putere. Pe plan extern, folosind geniul militar al lui Napoleon, Franța obține importante victorii împotriva Austriei (în urma cărora a primit malul stâng al Rinului și Italia de Nord) și a purtat războaie cu Anglia (1798-1799). In perioada Directoratului, cei de la conducere au fost preocupați, în primul rând, de menținerea ordinii și au vizat mai puțin schimbările revoluționare, din acest considerent confruntându-se cu o serie de revolte care au fost înăbușite. Situația internă era dificilă deoarece principiile democratice erau greu de transpus în practică, sistemul nefiind consolidat încă. Deși era instituit principiul separării puterilor în stat și o serie de drepturi și libertăți și alegerile libere erau garantate, aceste practici democratice erau de multe ori încălcate. Tot în această perioadă au izbucnit mișcări monarhiste, determinate și de excluderea susținătorilor monarhiri din viața politică, dar ele au fost înfrânte de un grup de tineri ofițeri (printre care și Napoleon Bonaparte).

·         1800: A fost înființată Casa Albă, reședința președinților SUA, situată în Washington. Clădirea a fost construită după planurile arhitectului James Hoban, lucrările începând în anul 1792. Aflată la adresa oficială 1600 Pennsylvania Avenue NW în Washington, D.C., clădirea principală a fost construită în stil georgian, între 1792 şi 1800, din gresie vopsită în alb, fiind reşedinţa şefului executivului american pentru toţi preşedinţii începând cu John Adams. După ce Thomas Jefferson s-a mutat în Casa Albă, în 1801, împreună cu arhitectul Benjamin Henry Latrobe, au realizat planuri de extindere a clădirii pentru a crea facilităţi de stocare.

·         1810: La teatrul „San Moise” din Veneția este prezentată opera „La Cambiale di matrimonio“ de Gioacchino Rossini.

·         1820: Independența Ecuadorului.

·         1821: Independența statului Nicaragua.

·         1823: Președintele peruan José de la Riva-Agüero trimite viceregelui La Serna o pledoarie pentru înființarea regatului de Peru, independent de Spania, având totuși pe tron un principe spaniol.

·         1827: Premierea operei comice „Le Roi et le batelier“ de Fromental Halévy pe scena pariziană Opéra-Comique.

·         1834:  A fost fondat în Bucureşti Muzeul de Istorie Naturală şi Antichităţi, astăzi Muzeul Naţional de Istorie Naturală “Grigore Antipa”. Muzeul Naţional de Istorie Naturală “Grigore Antipa” este una dintre cele mai vechi instituţii de cercetare a biodiversităţii şi de educare şi culturalizare a publicului. Este în acelaşi timp şi una dintre cele mai cunoscute şi apreciate “baze de date” prin colecţiile Muzeului, unele dintre ele valori ale tezaurului mondial. Deşi îşi are începuturile în “Muzeul de Istorie Naturală şi Antichităţi” înfiinţat în 1834 de către Mihalache Ghica, adevărata sa menire şi strălucire şi-a căpătat-o în secolul trecut, sub coordonarea lui Grigore Antipa. Actuala clădire, care adăposteşte colecţiile muzeului, a fost inaugurată în prezenţa Regelui Carol I, la 24.05.1908.

·         1844: La Teatrul Argentina din Roma are loc debutul lui Giuseppe Verdi cu „I due Foscari”.

·         1848: Este revizuită Constituţia olandeză, limitandu-se competenţele monarhiei si intarindu-se competenţele Parlamentului şi ale guvernului.

·         1863: A apărut, la București, prima revistă umoristică editată de B.P. Hasdeu, “Aghiuță”; (până la 17 mai 1864, săptămânal).

·         1863: Americanul J.T. Alden a brevetat metoda de obținere a drojdiei.

·         1866: Chestiunea Romană: tratativele lui Giuseppe Garibaldi se duc pe lângă Napoleon al II-lea cu tentativa de a confisca teritoriile Statului Pontifical, teritorii sub autoritatea papei.

·         1868 - Ulysses Grant câştigă alegerile prezidenţiale din SUA

·         1883: In Spania, arhitectul modernist, Antonio Gaudí, primeşte aprobarea de a continua construcţia catedralei barceloneze Sagrada Familia. Sagrada Família (Sfânta Familie) este o uriașă biserică din capitala Cataloniei, Barcelona (în nord-estul Spaniei). Imensa clădire este încă neterminată, deși se lucrează la ea din 1882. Aceasta nu este finanțată din bani publici, asa cum se obișnuia în Evul Mediu. Sursele de finanțare sunt donațiile private și încasarile din biletele de intrare. Bugetul pentru anul 2009 se apropie de 20 milioane de euro. Numele oficial este Temple Expiatori de la Sagrada Família (în catalană). Proiectul original al bisericii Sagrada Familia a fost făcut de arhitectul Antonio Gaudi, care a lucrat la el peste 40 de ani, ultimii săi 15 ani din viață fiind dedicați în exclusivitate acestuia. Estimările inițiale, bazate pe tehnicile de construcție ale începutului secolului 20, preconizau un termen de câteva sute de ani pentru terminarea construcției. Gaudi ar fi comentat, în legătură cu aceast termen: „Clientul meu nu se grăbește”. În prezent termenul estimat este anul 2026. După moartea lui Gaudi, în 1926, lucrările au continuat sub conducerea lui Domènech Sugranyes, până în 1936, când au fost întrerupte de Războiul Civil Spaniol. La 7 noiembrie 2010, Papa Benedict XVI a sfințit biserica și a ridicat-o la rangul de Basilica minor.

·         1887: Este fondată „Asociația Academică din Coimbra”, cea mai veche asociație de studenți din Portugalia.

·         1890: Premiera Operei „Cneazul Igor“ de Alexander Porfirjewitsch Borodin în Marea Operă din Sankt Petersburg.

·         1891: In Republica Velha, Manoel Deodoro da Fonseca,  mareșal și om politic brazilian, primul preșendinte al acestei țări (1889 – 1891), declară starea de urgență. Republica Velha este denumita perioada  istoriei braziliene,  cuprinsa intre anii  1889 – 1930. Republica s-a încheiat în 1930 cu o lovitură de stat militară care a instalat un dictator. La data de 15 noiembrie 1889 mareşalul Deodoro da Fonseca l-a silit pe  împăratul Pedro al II-lea sa abdice, a declarat Brazilia  republică  şi a reorganizat guvernul. Din 1889 pana in 1930, guvernul a fost  la nivel declarativ  ales  democratic,  dar democraţia a fost incalcata prin fraudarea masiva a alegerilor. Această perioadă s-a încheiat cu o lovitură de stat militară care l-a plasat  pe Getulio Vargas, un civil, la  preşedinţia tarii; Vargas a condus dictatorial  până în 1945.

·         1898: Colombia: Manuel Antonio San Clemente preia președinția.

·         1900:  Premierea Operei „Povestea țarului Saltan“ (Orig.: „Saksa o zare Saltane“) de Rimski-Korsakov la opera Solodownikow din Moscova.

·         1903: Cu sprijin din partea SUA, Panama se desprinde de Columbia și își proclamă independența.

·         1905: Rusia: Țarul Nicolae al II-lea al Rusiei semnează decretul de amnistie pentru deținuții politici.

·         1906:

·         Alois Alzheimer prezintă la Congresul de medicină de la Tübingen datele fundamentale ale bolii care îi va purta numele. Alois Alzheimer (n. 14 iunie 1864, Marktbreit am Main – d. 19 decembrie 1915, Breslau) a fost un psihiatru și neuropatolog german. A descris pentru prima dată o formă de demență degenerativă, cunoscută până azi după numele său ca Boala Alzheimer.

·         La Berlin se încheie „Conferința Internațională de Telegrafie” care a hotărât schimbul de informații obligatoriu între stațiile conectate între ele.

·         1908: Statele Unite: alegeri prezidențiale, la care va învinge William Howard Taft.

·         1912: Mexic: revoluția împotriva lui Madero în Chihuahua.

·         1914: Primul Război Mondial: Marea Britanie anunță că toată Marea Nordului s-a transformat într-un câmp de luptă.

·         1916: Prin Ordin al Marelui Cartier General Român, Şcoala Militară de Schiori este transformată în Corpul Vânătorilor de Munte. 

·         1916: Catar devine un stat protejat de britanici.

·         1918:

·         Primul Război Mondial: Semnarea armistițiului între Imperiul Austro-Ungar și aliați, armistițiu care pune capăt războiului. Evenimentul a avut loc la „Villa Giusti”.

·         Ca urmare a Primului Război Mondial se dizolvă monarhiile dunărene.

·         Revolta marinarilor se extinde asupra muncitorilor din Kiel și marchează în Germania începutul Revoluției din Noiembrie.

·         Polonia își declară independența față de Rusia.

·         S-a pus in aplicare, printr-un decret-lege, principiul votului universal, direct, egal si obligatoriu.

·         1919: Istoricul Vasile Pârvan își inaugurează cursul de istorie la nou înființata Universitate a Daciei Superioare dinCluj cu prelegerea: „Datoria vieții noastre", în care a adus și un omagiu jertfei depuse de tinerii ostași români la înfăptuirea unității naționale a statului.

·         1920: Se înființează Școala Politehnică din Timișoara.

·         1928: Inventatorul Anastase Dagomir, creator al cabinei catapultate, inregistreaza, in Franta, cererea de brevet pentru inventia "Nouveau systeme de montage des parachutes dans les appareils de locomotion aerienne". Anastase Dragomir (n. 1896 – d. 1966), a fost un inventator român din domeniul aviatiei,  este renumit pentru invenția unei versiuni timpurii a unui scaun ejectabil, de care a beneficiat împreună cu un alt inventator român,  tanase Dobrescu. Invenția consta dintr-o așa numită celulă parașutată, un scaun detașabil și ejectabil vertical (prevăzut cu două parasute) dintr-o aeronavasau din orice tip de vehicul, conceput a fi folosit doar în cazuri de urgență, și care reprezenta o versiune timpurie, dar suficient de sofisticată, a actualelor scaune ejectabile. Modelul conceput de Dragomir și Dobrescu a fost testat cu succes la data de 25 august 1929 pe aeroportul Paris – Orly  i Franta si  ulterior, în  octombrie 1929, pe Aeroportul Baneasa, langa Bucuresti. În anul următor, Dragomir și Dobrescu au obținut patentarea oficială a acelui „cockpit catapultabil” la Oficiul francez de invenții sub numărul 678.566 din 2 aprilie 1930, (dar cu prioritatea patentării datată anterior la 3 noiembrie 1928 , data depunerii cererii de brevetare – FRD678566 19281103), sub numele oficial de Nouveau système de montage des parachutes dans les appareils de locomotion aérienne (în limba romana: Nou sistem de montare al parașutelor la aparate de locomoție aeriană). In 1950 a obtinut si brevetul romanesc pentru “Celula parasutata”, care consta in folosirea unui spatar curb de glisare pentru ejectarea cabinelor, fie pe jos, fie pe sus, pentru ca in 1959 sa inregistreze o alta cerere, care avea ca obiect construirea unui avion de transport echipat cu cabine catapultabile, pentru salvarea pasagerilor (brevet romanesc nr. 41424 din 1960). Ideea roamanului se va concretiza prin aparitia, la noile tipuri de avioane supersonice militare, a scaunul ejectabil.

·         1930: Brazilia: Getúlio Vargas este proclamat președinte în urma unei lovituri de stat.

·         1935:

·         Grecia: Cu întoarcerea regelui George al II-lea la tron se încheie perioada Republicii grecești.

·         Son Kee-chung din Coreea încheie maratonul cu timpul de 02:26:42 ore, stabilind astfel un nou record mondial.

·         1936: Statele Unite: Franklin Delano Roosevelt este reales președinte.

·         1940: se desfăşoară în Piaţa Obor din Bucureşti o manifestaţie antifascistă şi antirăzboinică.

·         1943: División Azul (Divizia Albastra) este repatriata in Spania de pe frontul sovietic. Numita si Divizia de infanterie nr. 250, a fost o unitate de voluntari spanioli care au luptat în armata germană pe frontul de răsărit al celui de-al doilea război mondial. Divizia Albastră a luptat la Leningrad, unde au suferit pierderi grele, atât datorită frigului cât și luptelor grele la care a participat. Franco a trimis întăriri, care nu au inclus doar voluntari ci și soldați mobilizați. În total, aproximativ 45.000 de soldați spanioli au luptat prin rotație pe frontul de răsărit. Ei au fost decorați cu medalii și ordine spaniole și germane și a fost singura divizie care a fost decorată de Hitler. Franco a început negocieri în primăvara anului 1943 și a dat ordinul de retragere al Diviziei Albastre pe 10 octombrie același an. Unii dintre soldații spanioli au refuzat să părăsească frontul. Deși în rândul spaniolilor a circulat zvonul că în mod neoficial Franco este de acord cu rămânerea lor pe frontul antisovietic atâta vreme cât numărul lor rămâne sub 1.500, guvernul de la Madrid i-a amenințat pe 3 noiembrie pe cei care nu se supuneau ordinului de reîntoarcere în țară că, dacă rămân să lupte pe front, li se va retrage naționalitatea. (În fapt era vorba de pierderea cetățeniei, dar în acea perioadă nu de făce vreo deosebire între cetățenie și naționalitate). Până în cele din urmă, cei care au refuzat să se supună ordinului de reîntoarcere în patrie au fost în număr de aproape 3.000 de oameni. Spaniolii au fost admiși în alte unități spaniole, în principal în Waffen-SS. Un număr de voluntari au trecut ilegal graniță în Franța ocupată la Lourdes și au format o nouă unitate militară: Legiunea Albastră (Legión Azul). Pentru început, spaniolii au fost încadrați în Divizia a 121-a de infanterie, dar și această mică forță armată a primit ordinul de reîntoarcere în patrie în martie 1944 și au fost transportați în țară pe 21 martie. Cei care totuși nu au dorit nici acum să se reîntoarcă în Spania, au fost încadrați în unități germane. Plutoane de spanioli au fost încadrați în Divizia a 3-a Gebirgs și în Divizia a 357-a de infanterie. O subunitate a fost trimisă în Letonia. Două companii s-au alăturat Regimentului Brandemburghez și Diviziei a 121 în Iugoslavia pentru a lupta împotriva partizanilor lui Tito. Cam 50 de fasciști spanioli au luptat în Munții Pirinei împotriva Rezistenței franceze. Companuia a 101-a Spanische-Freiwilligen Kompanie der SS 101 (140 de soldați) a fost atașată Diviziei a 28-a de grenadieri voluntari Wallonien, au participat la luptele din Pomerania și din Berlin, până în ultimele zile ale războiului. Totalul spaniolilor membri ai Diviziei Albastre căzuți în luptele de pe frontul de răsărit este de 4.954, iar al celor răniți de 8.700. În afară de aceștia, 372 de spanioli membri ai Diviziei Albastre, Legiunii Albastre sau ai Spanische-Freiwilligen Kompanie der SS 101 a fost luați prizonieri de Armata Roșie. Dintre aceștia, 286 au fost ținuți prizonieri până în 1954, când s-au reîntors în patrie la bordul unui vapor sub pavilionul Crucii Roșii.

·         1944: Armata franceză aduce un omagiu postum lui Antoine de Saint-Exupéry.

·         1944: Al Doilea Război Mondial: doi comandanţi ai insurectiei naţionale slovace, generalii Ján Golian şi Rudolf Viest sunt capturati, torturati şi apoi executati de către forţele germane.

·         1946:  Japonia: suveranitatea Împăratului japonez trece în mâna Parlamentului.

·         1947: Se semnează Tratado de Río prin care se acordă asistență militară reciprocă între statele americane din sud.

·         1948: Autorităţile comuniste naţionalizează (de fapt, confiscă) instituţiile medico-sanitare şi cinematografele.

·         1950: România a aderat la Convenția cu privire la prevenirea și reprimarea genocidului, adoptată de Adunarea Generală a ONU la 9 decembrie 1948 și intrată în vigoare la 12 ianuarie 1951. România a aderat la convenţie la 2 noiembrie 1950 şi a ratificat-o prin Decretul nr. 547 din 29 iulie 1969, publicat în Buletinul Oficial nr. 83 din 30 iulie 1969. Cu ocazia depunerii instrumentului de ratificare, România a făcut următoarea declaraţie: ,,Consiliul de Stat al Republicii Socialiste România declară că dispoziţiile articolelor 5 si 7 din Convenţie nu sunt în concordanţă cu principiul conform căruia tratatele internaţionale multilaterale ale căror obiect şi scop interesează comunitatea internaţională în ansamblul său trebuie să fie deschise participării universale”. Art. 5. Părţile contractante se angajează să ia, in conformitate cu constituţiile respective, măsurile legislative necesare pentru asigurarea aplicării dispoziţiunilor prezentei Convenţii şi, mai ales, să prevadă sancţiuni penale eficace care să afecteze intr-adevăr persoanele vinovate de genocid sau de unul dintre actele enumerate la articolul 3.
Art. 7. Genocidul şi celelalte acte enumerate la articolul 3 nu vor fi considerate crime politice in privinţa extrădării. Părţile contractante se angajează, în acest caz, să acorde extrădarea conform legislaţiei lor si tratatelor in vigoare.

·         1954:

·         1954: Premiul Nobel pentru Fizică este acordat lui Max Born şi Walter Bothe.

·         Linus Pauling primește Premiul Nobel pentru chimie.

·         Începe trimiterea trupelor franceze în Algeria din cauza intensificării mișcărilor pentru independență din acea colonie.

·         Japonia: Premiera primei părți a filmului Godzilla

·         1956: A fost înființată Opera Română din Iași, spectacolul inaugural fiind Tosca de Giacomo Puccini.

·         1956: “Vrajitorul din Oz” a fost prezentat in premiera la televiziune, audienta fiind estimata la 45 de milioane de persoane.

·         1957: Catelusa Laika a fost lansata in spatiu, fiind prima vietate care a ajuns in Cosmos. 
Uniunea Sovietica a trimis animalul in spatiu de pe cosmodromul de la Baikonur. Laika a fost imbarcata in satelitul artificial Sputnik II, care a fost dotat cu aparate pentru monitorizarea functiilor vitale ale catelusei. Cercetatorii rusi, interesati sa afle efectele lipsei de gravitatie si efectelor radiatiilor solare asupra organismelor vii, au anuntat ca Laika a suportat cu bine lansarea in spatiu. Sputnik II, care cantarea 508 kilograme, era mai performant decat predecesorul sau care era inca pe orbita. Stirea ca un animal a fost trimis in Cosmos a starnit mania organizatiilor de aparare a drepturilor animalelor care au organizat actiuni de protest in fata ambasadelor URSS din marile orase ale lumii. Autoritatile sovietice au fost extrem de zgarcite cu informatiile, insa au precizat ca experimentul a fost reusit si ca Laika a trait in capsula sa mai bine de patru zile. Abia dupa 40 de ani de speculatii, adevarul a fost aflat, rusii recunoscand ca Laika a supravietuit foarte putin timp misiunii. 

·         1958:

·         Paris este inaugurat Palatul UNESCO.

·         Cuba: Andrés Rivero Agüero este ales președinte.

·         1959: Israel: Partidul Laburist din Israel (MAPAI) a lui Ben Gurion câștigă în alegerile legislative.

·         1961: Birmanul Sithu Thant este ales Secretar General al ONU.

·         1964:

·         Statele Unite: Lyndon B. Johnson este ales președinte, luând astfel locul lui John Kennedy, care fusese asasinat, și devenind al 36-lea președinte al Statelor Unite.

·         Bolivia: René Barrientos Ortuño preia puterea în urma unei lovituri de stat militare.

·         1966:

·         Guatemala: este instaurată starea de urgență pe întreg teritoriu.

·         Ciclonii în golful Bengalez provoacă peste 1.000 de victime.

·         1970: Salvador Allende este ales președinte al statului Chile.

·         1971 (3-5 noiembrie): A avut loc plenara CC al PCR la care Nicolae Ceauşescu a prezentat „Expunerea cu privire la programul PCR pentru îmbunătăţirea activităţii ideologice, ridicarea nivelului general al cunoaşterii şi educaţia socialistă a maselor”; plenara a marcat o cotitură ideologică şi politică a partidului, în sensul că a pus capăt perioadei de relativă liberalizare ce urmase Congresului al IX-lea al PCR, a marcat începutul perioadei neostaliniste în politica internă, a declanşat o înăsprire a politicii în domeniul culturii şi faţă de intelectuali; plenara a constituit, totodată, semnalul consolidării puterii personale a lui Nicolae Ceauşescu şi al declanşării cultului personalităţii.

·         1972: Chile: Președintele Salvador Allende formează un guvern mixt civil-militar.

·         1973:

·         NASA lansează sonda spațială Mariner X cu destinația Mercur

·         Ministrul german al afacerilor externe, Walter Scheel, pune în timpul unei vizite la Moscova problema Berlinului.

·         1975:

·         Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii inaugurează conducta petrolieră subacvatică prin care a fost adus pentru prima dată petrol din Marea Nordului.

·         Generalul Khaled Mosharraf, conduce o lovitură de stat în Bangladesh.

·         1978:

·         Republica Dominicană își capătă independența față de Commonwealth.

·         URSS și Vietnam semnează un tratat de asistență și cooperare pe 25 de ani.

·         1979: Carolina de Nord: Adepții Ku Klux Klan protestează împotriva comuniștilor, care organizaseră demonstrația „Moarte Clanului“.

·         1983:

·         Dizidenți palestinieni îl atacă, cu ajutor sirian și libian, pe Yaser Arafat pe câmpia /fâșia libanului.

·         La nord de Kabul (Afganistan), un convoi militar rusesc a fost atacat într-o ambuscadă în tunelul Salangl, cu o lungime de 2,7 km; și-au pierdut viața peste 2.000 de oameni.

·         1985: Tito Brandsma, carmelitan olandez, ucis în 1942 de către naziști, a fost beatificat de Biserica Catolică.

·         1986:

·         Statele Federale ale Microneziei au dobândit independența.

·         Mozambic: Joaquim Chissano este desemnat președinte, înlocuindu-l astfel pe răposatul Samora Machel.

·         Alianță de protectorat încheiat de Micronezia și de Marianas cu Statele Unite.

·         Statele Unite au fost acuzate ca au vandut armament Iranului in secret cu scopul eliberarii unor ostatici americani tinuti prizonieri in Liban de catre o grupare terorista pro iraniana. Informatia a fost publicata intr-un ziar libanez la scurta vreme dupa eliberarea prizonierilor provocand un scandal imens datorita acuzelor de incalcare a embargoului impus Iranului.

·         1988: Algeria: sunt aprobate prin referendum reformele propuse de președintele Chadli Benyedid.

·         1991: La Chisinau, a avut loc un miting de protest organizat de Frontul Popular din Moldova, in cadrul caruia demonstrantii au cerut unirea Moldovei cu Romania si demisia presedintelui Mircea Snegur, caruia i s-a reprosat receptivitatea fata de apelurile lui Boris Eltin de a strange relatiile cu Federatia Rusa.

·         1992:

·         Bill Clinton devine al 42-lea președinte al Statelor Unite. William Jefferson „Bill” Clinton, cunoscut mai ales ca Bill Clinton, (născut William Jefferson Blythe III pe 19 august 1946), cel de-al patruzeci și doilea președinte al Statelor Unite ale Americii, servind ca șef al executivului Statelor Unite două mandate complete de 4 ani între 1993 și 2001.

·         Porto Rico: Pedro Roselló câștigă alegerile și este proclamat guvernator.

·         Carol Moseley-Braun este prima femeie de culoare aleasă in Senatul american.

·         A avut loc, la Bruxelles, a patra runda de negocieri intre CEE si Romania privind acordul de asociere.

·         1994:

·         Lansarea transportorului spațial american „Atlantis".

·         Pe piața informatică este oferit Red Hat Linux 1.0 .

·         1995: Taifunul "Angela", abătut asupra arhipelagului filipinez, s-a soldat cu 883 de morți și 188 de dispăruți.

·         1998:

·         La Strasbourg este inaugurata noua Curte Europeana a Drepturilor Omului, care devine unică şi permanentă.

·         Iridium, firma americană de telecomunicații, lansează pe piață primul serviciu de telefonie „via satelit”.

·         Victoria islamiștilor moderați în Turcia.

·         Formația britanică Oasis lansează albumul The Masterplan.

·         1999: Armenia: Aram Sarkissian devine șef al statului.

·         Judecătorul spaniol Baltasar Garzón judecă 98 de militari argentinieni pentru masacre pe timpul dictatoruluiPinochet.

·         2000: Stația Spațială Internațională începe să funcționeze.

·         2000: Raportorul Parlamentului European pentru Romania, baroneasa Emma Nicholson of Winterbourne, a declarat ca Uniunea Europeana asteapta ca guvernul instalat dupa alegeri sa realizeze, in primele 100 de zile, progrese clare si tangibile in procesul de reforma.

·         2005:

·         Portugalia: Ceremonia de decernare a premiilor MTV Europe Music Awards.

·         SUA: Ceremonia decernării premiilor Latin Grammy Awards (Los Angeles).

·         Rămășițile pământești ale lui Nicolai Copernic au fost descoperite într-o catedrală din Polonia.

·         2006: Formația de muzică Tres de Noviembre prezintă primul său disc în sala Zacarías din Barcelona.

·         2007: Preşedintele pakistanez, Pervez Musharraf, a decretat starea de urgenţă în ţară, ca urmare a deciziei Curţii Supreme de invalidare a candidaturii sale la alegerile prezidenţiale.

Nașteri

·         39: S-a nascut poetul roman  Lucan; (d.30 aprilie 65 AD). Lucanus s-a  născut în Corduba (Cordoba din actuala Spanie)si in ciuda scurtei sale vieți, este considerat una dintre figurile marcante ale literaturii din perioada imperiala romana. A  fost fiul lui Marcus Annaeus Mela și nepotul lui  Seneca cel Batran, si a crescut sub tutela unchiului său, Seneca cel Tanar. Născut într-o familie bogată, a studiat retorica la Atena și probabil,  filosofia stoica de  la unchiul său. A fost un apropiat al imparatului Nero, cu care a intrat la un moment dat in conflict care a degenerat intr-o  dușmănie de moarte. Potrivit lui Tacitus, Nero a devenit invidios pe  Lucan și a interzis să se publice poeziile sale. În conformitate cu Suetonius,  Lucan și a răspuns prin a scrie poezii jignitoare despre Nero. Lucan s-a alăturat mai târziu conspirației lui  Gaius Calpurnius Piso  împotriva lui Nero, in anul 65 AD. Complotul a fost descoperit si el a fost obligat să se sinucida prin deschiderea unei vene, la vârsta de 25 ani. Potrivit lui Tacitus, Lucan  ”a sângerat până la moarte“. Lucrari  care au supraviețuit:  ”Farsalia”  (Despre războiul civil), despre războiul dintre Iulius Caesar si Pompeius  si  ”Laus Pisonis” (elogiu  lui Piso),  care adesea îi sunt atribuite (dar unii consideră că sunt scrise de alții autori).

·         1500 - S–a născut artistul plastic şi scriitorul italian Benvenuto Cellini, cel care a influenţat pictura şi sculptura Şcolii de la Fontainebleau (monumentele Perseu, Nimfa de la Fontainebleu; bustul lui Cosimo I; lucrarea de orfevrărie Solniţa lui Francisc I; memorii: “Viaţa lui Benvenuto Cellini, povestită de el însuşi”)(m.1571).

·         1560: S-a nascut pictorul italian reprezentant al barocului din scoala bologneza de pictura, Annibale Carracci (m. 15 iulie 1609).

·         1587: S-a nascut Samuel Scheidt, compozitor german.

·         1604: S-a nascut sultanul otoman Osman al II-lea. A urcat pe tronul Imperiului Otoman la varsta de 14 ani, domnind din 1618, până la moartea sa la 20 mai 1622.

·         1633: S-a nascut Bernardino Ramazzini, fizician italian. 

·         1718: John Montague, conte de Sandwich, cel ce a inventat sandwich-ul (d. 1792)

·         1801: S-a născut compozitorul italian Vincenzo Bellini (d.23 septembrie 1835). Cea mai cunoscută compozitie a sa este aria „Casta Diva”, din opera Norma. Alături de Gaetano Donizzetti si Gioacchino Rossini , Bellini a fost unul din compozitorii de frunte ai operei bel canto.

·         1843: Mihail Romano, ofițer român Erou al Războiului de Independență (d. 1877).

·         1852: S-a născut Mutsuhito, cel de al 122-lea împărat al Japoniei;(1867-1912). Împăratul Meiji ( d. 30 iulie 1912), ) a fost al 122-lea imparat al Japoniei , care a domnit între 3 februarie 1867- 30 iulie 1912. Odată cu moartea lui s-a instaurat o nouă tradiție de a da fostului împărat numele postum al erei în care a domnit, deci în cazul sau, Împăratul Meiji. Împăratul Meiji, pe numele său Mutsuhito, a fost fiul Împăratului Kōmei și a unei dintre concubinele oficiale, Yoshiko Nakayama, devenind prinț moștenitor pe data de 11 iulie 1860, când a fost adoptat oficial de Împărăteasa Shōken. Deoarece la încoronare avea doar 14 ani, Nariyuki Nijō a servit drept regent (sesshō). A fost căsătorit cu Masako , viitoarea Împărăteasă Shōken.

·         1859 - S-a născut Jean Jaurès, figură reprezentativă a socialismului francez, fondatorul ziarului „l'Humanité” şi al Partidului Unit Socialist Francez (asasinat la 31.07.1914).

·         1874: S-a nascut Lucy Maud Montgomery, scriitoare de origine canadiana. 

·         1895: S-a născut ( 15 noiembrie s.v.), Marea Ducesă rusa Olga Nicolaievna Romanova, fiica cea mare a ultimului imparat rus, Nicolae al II-lea , și a imparatesei Alexandra a Rusiei. A fost executata in noaptea de 16 spre 17 iulie 1918 , impreuna cu familia imperiala din ordinul lui Lenin. În anul 2000, Olga și familia ei au fost canonizati de Biserica Ortodoxa Rusa, dupa ce, în 1981 acestia au fost declarati de Biserica Ortodoxa Rusa din afara granitelor Rusiei martiri si sfinti. Marea Ducesă Olga Nikolaevna a Rusiei (Olga Nikolaevna Romanova) (15 noiembrie 1895 – 17 iulie 1918), cea mai mare fiică a ultimului autocrat al Rusiei, împăratul Nicolae al II-lea al Rusiei și a soției lui Alexandra Feodorovna (Alix de Hesse).

·         1901: S-a nascut Andre Malraux, scriitor si politician francez, ministru al culturii intre 1958-1969, autor al volumelor “Timpul dispretului”, “Cuceritorii”, “Metamorfoza zeilor” etc. André Malraux, nume schimbat din André Berger (n. 3 noiembrie 1901, Paris – d. 23 noiembrie 1976, Créteil), scriitor, ziarist și om politic francez. În tinerețe a dus o viață foarte aventuroasă, angajându-se și în agitațiile politice de diferite nuanțe.

·         1901: Leopold al III-lea al Belgiei (d. 1983)

·         1903: Walker Evans, fotograf american (d. 1975)

·         1907 - S-a născut Ştefan Bossun, prozator şi publicist (“Scrisori din satul meu”, “Fata din pădure”, “Zbor în amurg”).

·         1909: S-a născut  la Craiova, renumitul actor de teatru şi film, Marcel Anghelescu, protagonist de succes al comediilor lui Caragiale; (m. 1977). A primit titlul de Artist Emerit al Republicii Populare Romîne  „pentru merite deosebite, pentru realizări valoroase în artă și pentru activitate merituoasă și apoi pe cel de Artist al Poporului din Republica Populară Romînă „pentru merite deosebite în activitatea desfășurată în domeniul teatrului, muzicii, artelor plastice și cinematografiei”. A fost distins cu Ordinul Meritul Cultural clasa I (1967) „pentru activitate îndelungată în teatru și merite deosebite în domeniul artei dramatice”. De asemenea, a fost laureat al Premiului de stat.

·         1909: S-a născut in satul Socu, comuna Barbatesti, judetul Gorj, istoricul literar Ion Dumitru Lăudat.

·         1910: S-a nascut Richard Hurndall, actor britanic. 

·         1918: Petru Buzgău, pictor și grafician român (d. 1999)

·         1921: S-a nascut Charles Bronson, actor american, pe numele adevarat Charles Dennis Buchinski. 
S-a nascut in Ehrenfield, SUA, intr-o familie cu origini lituaniene. A fost singurul din cei 15 frati ai sai care a reusit sa isi termine studiile. Si-a efectuat serviciul militar in timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial, iar dupa ce ce a fost lasat la vatra si-a propus sa isi faca o cariera in cinematografie. A inceput sa lucreze in companii de teatru mici, iar in 1951 a reusit sa isi faca debutul si pe marele ecran, cu roluri neinsemnate insa. Abia in 1958 a reusit sa se impune la Hollywood, pentru ca doi ani mai tarziu sa cunosca faima cu filmul “Cei sapte magnifici” (“The Magnificent Seven”). Desi a inceput sa primeasca oferte tot mai importante din partea producatorilor, Bronson s-a mutat in Europa sperand sa gaseasca oportunitati si mai bune si a aparut in filmul “Undeva, candva in Vest”, devenit clasic. S-a reintors in SUA si si-a continuat cariera in cinematografie, remarcandu-se in roluri de dur. A incetat din viata in urma unei pneumonii la varsta de 77 de ani. 

·         1923: S-a nascut Dan Berindei, istoric, membru al Academiei Române, preşedinte al Secţiei de Ştiinţe Istorice şi Arheologie a Academiei Romane. Dan Berindei (n. 3 noiembrie 1923, București) este un istoric român. Este licențiat în istorie și filosofie al Universității din București (1945), doctor în istorie (1969). Membru titular al Academiei Române (din 1992). Din 1996 este președintele Secției de Știinte Istorice și Arheologie al Academiei Române. Din 2006 este vicepreședinte al Academiei Române.

·         1924: S-a născut Paul Cornea, istoric literar, critic şi teoretician literar, profesor, autor al unor studii privind preromantismul românesc şi romantismul. 

·         1926: S-a născut Iulian Mihu, regizor, publicist: “Muzica e viaţa mea”, “Felix şi Otilia”, “Lumina palidă a durerii”; (d. 20 iunie 1999).

·         1927 - S–a născut Zbiguiew Cybulski, actor polonez (m.08.01.1967).

·         1931 - S–a născut actriţa şi regizoarea italiană Monica Vitti (Maria Luisa Ceciarelli) (“Aventura”, Deşertul roşu”, “Eclipsa”).

·         1933: S-a născut soprana Mariana Stoica; (m. 2009).

·         1934: S-a nascut John Barry, compozitor englez.

·         1936: S-a născut la  Blaj, Romania, regizorul de film Mircea Moldovan, frate vitreg cu actorul Ovidiu Iuliu Moldovan. A invățat la Liceul teoretic Mihai Viteazul din Alba Iulia si in 1959 a absolvit Institutul de Arta Teatrală si Cinematografie din București, secția Actorie. A fost repartizat la Teatrul Național din Craiova unde a rămas până in 1962, apoi s-a mutat la Teatrul de Stat din Sibiu. In 1968 a absolvit secția Regie a IATC. A fost  preşedinte al CNA între anii 1996 şi 2000. Primul film regizat de Mircea Moldovan a fost Frații (1970), la Studiourile Buftea. Pentru filmul Vifornita (1973) i s-a decernat premiul pentru regie al Uniunii Cineastilor. In anul 2003 a devenit cetațean de onoare al orașului Blaj. A regizat spectacole la Teatrul de Stat din Turda, i s-a decernat premiul Festivalului de Teatru de la Oradea pentru un spectacol istoric. Din 1985 a lucrat la Studiourile Sahia, si din 1991 până in 1993 a fost director al instituției, apoi a îndeplinit funcția de director general la SOTI, a fost Consilier Parlamentar pentru probleme de învățământ, artă, cultura, mass-media. Din 1996 până in 2000 a fost Președinte al Consiliului Național al Audiovizualului (CNA). S-a pensionat in 2006.

·         1938 - S–a născut poetul Nicolae Dragoş (“Moartea calului troian”, “Scrisoare în sat”, “Zăpezi fără întoarcere”).

·         1938 - S–a născut, la Bucureşti, actorul Radu Panamarenco (“Năpasta”, “Aripi de zăpada”).

·         1938 - S-a născut regizorul italian Giuseppe Avati (“Cu inima în altă parte”, “Magnificat”).

·         1942: S-a nascut scriitorul si politicianul roman Claudiu Iordache, eseist, poet şi prozator (“Iisus s-a născut la Timişoara”, “România pierdută”, “Polul de putere”).

·         1943 - S-a născut prozatorul Alexandru Ecovoiu (“Fuga din Eden”, “Călătoria”, “Staţiunea”).

·         1946: S-a nascut Tom Savini, producator de film. 

·         1948: S-a nascut Lulu, cantareata si actrita britanica. 

·         1949: Ștefan Baban, politician român

·         1949: Valeriu Buzea, politician român

·         1949: S-a nascut Larry Holmes, boxer american.

·         1951: Gheorghe Barbu, politician român

·         1952: S-a nascut Roseanne Barr, actrita de comedie de origine americana. 

·         1953: S-a nascut Kate Capshaw, actrita americana. 

·         1954: S-a nascut Adam Ant, cantaret englez. 

·         1963: Romeo Raicu, politician român

·         1963: S-a nascut Ian Wright, fotbalist englez. 

·         1979: Emilian Dolha, fotbalist român

·         1982: S-a nascut Evgheni Plusenko, patinator rus. 

·         1994: Sot Costel, designer

Decese

·         361:  Împăratul roman  Constantius al II-lea (Flavius Claudius Constantius  (n. 317), moare  în Cilicia. A condus imperiul  intre anii 337- 340 si a fost cel de-al doilea fiu al lui Constantin cel Mare si al Faustei. A fost ridicat în 324 la rangul de cezar, apoi în 337, la moartea tatălui său, împreună cu cei doi frați ai săi, Constant și Constantin II, la cel de augustus, încredințindu-i-se guvernarea Orientului, Egiptului și Traciei. Constanțiu poartă un lung război împotriva Persiei (337-361), încheiat fără ca o tabără să poată dobândi un succes decisiv. După moartea lui Constant (350), Constanțiu organizează o campanie împotriva lui Flavius Magnus Magnentius și, înfrângându-l în bătăliile de la Mursa (351) și Mons Seleuci (353), devine împărat al întregului Imperiu Roman. Mergând pe urmele tatălui său (împăratul Constantin cel Mare), Constanţiu al II-lea s-a implicat total în bunul mers al Bisericii, considerând chiar că autoritatea sa imperială îi permite să arbitreze în numeroasele controverse teologice ale acelei perioade ale creştinismului timpuriu. Totuşi, cel puţin formal, a ţinut cont de faptul că în materie de dogma,  ultimul cuvânt trebuia să îl aibă  Sinoadele. Astfel, în anul 341 a convocat un sinod la Antiohia, care a condamnat sacrificiile păgâne şi ritualurile magice. În calitatea sa de împărat, Constanţiu a completat hotărârile sinodului cu un edict prin care astfel de sacrificii şi ritualuri păgâne erau interzice, sub pedeapsa cu moartea. Împăratului Constanţiu al II-lea i se poate reproşa faptul că a fost un simpatizant al arianismului, favorizându-i pe discipolii lui Arie. Astfel, sub influenţa sa, la Sinodul de la Antiohia din anul 341 s-a scos din  Crez  formularea “Cel de o fiinţă cu Tatăl”, iar adepții Crezului de la Niceea au fost persecutaţi. S-a ajuns până acolo încât sǎ se declare cǎ Fiul era total diferit de Dumnezeu Tatǎl. La Sinodul de la Constantinopol din anul 360 s-a încercat un compromis, termenul “Cel de o fiinţă” fiind înlocuit cu “asemǎnǎtor”. Dupǎ moartea lui Constanţiu al II-lea, creștinii ortodocși, majoritari și-au consolidat pozițiile în detrimentul ereticilor  ariani.

·         644:  Umar ibn al-Chattab, cel de-al doilea calif al musulmanilor, este asasinat in Medina. Umar (579- 644), a fost unul dintre cei mai puternici și influenți califi musulmani din istorie și s-a numărat printre companionii profetului islamic Muḥammad. L-a succedat pe Abu Bakr (632- 634), la conducerea  califatului, în august 634, fiind al doilea dintre cei patru Califi Bine – Călăuziți sau Ortodocși. Este cunoscut pentru natura sa dreaptă și pioasă, care i-a adus titlul de Al- Farūq, („cel care distinge între bine și rău”). Uneori este menționat ca Umar I de către istoricii din islam, întrucât mai târziu, un alt calif umayyad, Umar II, a purtat același nume. Sub conducerea sa, califatul  s-a extins într-un ritm fără precedent, ajungand sa  stăpâneasca întregul Imperiu Sasanid și mai mult de două treimi din Imperiul Bizantin. Atacurile sale împotriva Imperiului Persan Sasanid au dus la cucerirea Persiei în mai puțin de doi ani. Asasinarea a fost întreprinsă de către persani, ca răspuns la cucerirea musulmană a Persiei și fusese plănuită cu 6 luni înainte. În octombrie 644, Umar a plecat în pelerinaj la Mecca si se spune că atunci când se afla pe Muntele Arafat a auzit o voce care i-a spus că nu avea să mai meargă a doua oară pe acel munte. A fost injunghiat de un oarecare Pirouz Nahavandi  în timpul rugăciunii si este înmormântat la moscheea An-Nabawī (Moscheea Profetului), alături de Abu Bakr. Potrivit tradiției evreiești, Umar a fost cel care a ridicat interdicția pusă de creștini pentru evrei și le-a permis acestora să intre în Ierusalim.

·         753: Pirminius, sfânt german (n. 753). Provenea din  împrejurimile orașului Narbonne  fiind probabil de origine vizigota, dintre aceia care au trebuit să fugă în Francia, după cucerirea  Spaniei de către sarazini (arabii musulmani) la începutul secolului al optulea. A câștigat respectul lui Charles Martel, eroul franc al luptei anti- musulmane, desfasurand o intensa activitate misionara crestina si  a fondat, de asemenea, un număr mare de manastiri.

·         1254: A murit imparatul bizantin Ioan al III-lea Ducas Vatatzes l; (n. 1192). Ioan al III-lea Ducas Vatatzestzes a  condus  Imperiul Bizantin de Niceea  între 1221-1254 si a început  la mijlocul deceniului al patrulea al secolului XIII, o amplă campanie de izgonire a latinilor din Balcani. În anul 1235, el și-a consolidat pozițiile în Tracia, încheind o alianță cu țarul bulgar Ioan Asan II in primăvara anului 1235,  la Gallipoli. Ioan al III-lea Ducas Vatatzes s-a căsătorit prima dată în 1212 cu Irina Lascarina, fiica predecesorului său,Teodor I Lascaris. Ei au avut un singur fiu, viitorul împărat Theodor al II-Lea laskaris. Ulterior, Irina a avut un accident (căzând de pe cal) atât de grav, încât a fost în imposibilitate de a mai avea copii. Ea s-a retras la o manastire,  și a murit acolo în 1239. Ioan al III-lea Ducas s-a căsătorit a doua oară cu Constanța de Hohenstaufen, o fiică ilegitimă a împăratului german Frederic al II-lea, dar nu au avut copii. La o jumătate de secol după moartea sa, Ioan al III-lea Ducas Vatatzes a fost  canonizat ca sfant de Biserica Ortodoxa  sub numele de Ioan cel Milostiv. Cucerind orașul, la începutul secolului XIV, turcii i-au nimicit rămășițele pământesti, însă și în prezent,este sărbătorită ziua sfântului Ioan Duca Vatațis, pe 4 noiembrie, după calendarul iulian.

·         1580: Jeronimo Zurita y Castro, istoric spaniol (n. 1512)

·         1600: A murit Richard Hooker, teolog englez. Este considerat, împreună cu Thomas Cranmer şi Matthew Parker, co-fondator al gândirii teologice anglicane; (n.martie 1554). Accentul pus de Hooker pe rațiune si toleranta a influențat considerabil dezvoltarea anglicanismului precum și gândirea filosofului John Locke care îl citează deseori pe Hooker în lucrarea sa ” Al doilea tratat de guvernare civila” .

·         1643: John Bainbridge, astronom englez (n. 1582)

·         1643: Paul Guldin, astronom și matematician elvețian (n. 1577)

·         1711: John Ernest Grabe, teolog anglican (n. 1666)

·         1869: Andreas Kalvos, poet grec (n. 1792)

·         1882: A incetat din viata pictorul Ioan Andreescu. 

·         1900: A murit Eufrosina Popescu, renumita actriţă şi cântăreaţă româna. A  cântat, sub pseudonimul Marcolini, pe scenele unor teatre muzicale din Veneţia, Florenţa, Milano, Nisa, Paris; (n. 1821).

·         1914 - A murit poetul austriac Georg Trakl, unul dintre cei mai de seamă reprezentanţi ai curentului expresionist timpuriu. Lirica sa fantastico–metaforică este marcată de tristeţe şi melancolie (“Cerul furat”, “Cântecul Bernadettei”, “Steaua celor nenăscuţi”) (n.03.02.1887).

·         1917: Léon Bloy, scriitor francez (n. 1846)

·         1918: Aleksandr Mikhailovich Lyapunov, matematician rus (n. 1857)

·         1927: Karel Matěj Čapek-Chod, scriitor și jurnalist ceh (n. 1860)

·         1929: Olav Aukrust, poet norvegian (n. 1883)

·         1933: Emile Roux, medic, bacteriolog francez (n. 1853)

·         1936: A murit (la Paris) compozitorul şi pianistul Filip Lazăr;(n. 1894).

·         1939: Charles Tournemire, compozitor francez (n. 1870)

·         1949: A decedat Solomon Guggenheim, industriaş american de origine elveţiană, fondatorul Muzeului de artă modernă din New York.( n.2 februarie 1861). Muzeul adăposteşte o bogată colecţie de artă contemporană (colecţia de artă Brâncuşi).

·         1953: A murit la Iasi agrochimistul Haralambie Vasiliu, primul decan la infiintare în 1933 a Facultatii de Ştiinţe Agricole a Universităţii din Iaşi. Este cel care a descris pentru prima dată în ştiinţă structura spiralată a substanţelor proteice (1936-1940), fapt atestat mult mai târziu de Linus Pauling şi E. Corey (1948-1953); membru post-mortem al Academiei Române din 1990 (n. 17 ianuarie 1880 in satul Hoisești, comuna Dumești, județul Iași).

·         1954: S-a stins din viaţă pictorul Henri Matisse (n. 31 decembrie 1869), unul dintre cei mai străluciţi reprezentanţi ai artei secolului al XX-lea şi unul dintre principalii iniţiatori ai artei moderne. Henri Matisse (n. 31 decembrie 1869, Le Cateau-Cambrésis – d. 3 noiembrie 1954, Nisa), pictor francez, unul dintre cei mai străluciţi reprezentanţi ai artei secolului al XX-lea şi totodată unul dintre principalii iniţiatori ai artei moderne. Moştenitor al impresionismului şi neoimpresionismului, Matisse a impulsionat mişcarea fauvistă, caracterizată prin dorinţa de eliberare faţă de canoanele artei predecesorilor, prin culori tari şi îndrăzneţe, descătuşând “fiarele”, “sălbăticiunile” creatoare. Matisse a fost fiul unui negustor de grâne şi a ajuns să-şi descopere talentul şi plăcerea de a picta în timp ce era ţintuit la pat de o boală. A renuntat la dorinţa iniţială de a deveni avocat şi a urmat cursurile de artă predate de pictorul simbolist Gustave Moreau. A avut numeroşi prieteni în lumea artei, printre care Albert Marquet şi românul Theodor Pallady. A călătorit mult în străinătate unde a şi expus lucrări: München, Moscova, Londra, Berlin. Pentru noi, românii, cel mai frumos tablou al său rămâne “La Blouse Roumaine” (“Iia românească”), pictat în 1940 şi păstrat astăzi în Muzeul Naţional de Artă Modernă din Paris.

·         1970: A murit la Bucuresti, dr.Ștefan Gh. Nicolau, fondatorul şcolii moderne române de dermato-venerologie, membru titular onorific al Academiei Române din 1948 si membru al Academiei de Științe Medicale din România; (n. 10 iunie 1874, Ploiești). A absolvit Facultatea de Medicină din București si s-a specializat la Paris. Intors in tara a fost profesor la Facultatea de Medicină din Cluj (1919-1920), apoi din București. În 1928 a fondat Societatea de Dermatologie și Sifilografie din România. Director al Centrului Dermato-venerologic (1953-1970). În 1919-1938 a condus Clinica de Dermatologie din Spitalul Colțea. A fost membru al societăților de dermatologie din Argentina, Bolivia, Cehoslovacia, Franța, Italia, Iugoslavia, Spania, Turcia și Statele Unite.

·         1970: A murit in Denver, Colorado, SUA, regele Petru al II-lea  al Iugoslaviei.  Petru al II-lea, cunoscut și sub numele de Petru al II-lea Karađorđević , a fost ultimul rege al Iugoslaviei. A devenit rege la vârsta de 11 ani, după asasinarea tatălui său la Marsilia, pe 9 octombrie 1934. Mama sa, soția regelui Alexandru I al Iugoslaviei (născută Marie de Hohenzollern-Sigmaringen la 6 ianuarie 1900, la Gotha – d. 22 iunie 1961, Londra), era cunoscută și ca Regina Marija. În familie era numită Mignon, spre a fi deosebită de mama sa, regina Maria a Romaniei, iar tatăl sau era principele moștenitor Ferdinand al României. Rămăşiţele sale pământeşti ale ultimului rege al Iugoslaviei, precum şi cele ale mamei sale, Maria, principesa de Romania şi ale soţiei acestuia, Alexandra, au fost  înhumate în mausoleul familiei regale din Oplenac (centrul Serbiei), în cadrul unei ceremonii cu onoruri de stat.

·         1973 - A murit regizorul francez Marc Allégret. Succesul îndelungatei sale cariere se datorează preciziei şi competenţei sale de bun meşteşugar, precum şi capacităţii sale de a descoperi talente actoriceşti (Michčle Morgan ”, Daničle Delorme, Gérard Philipe, Jeanne Moreau, Simone Simon) (filme: “Frumoasa aventură“, “Ştrengăriţa”, “Chemarea primăverii”) (n.22.12.1900).

·         1983: Alfredo Antonini, compozitor american (n. 1901)

·         1984: Richard Hurndall, actor britanic (n. 1910)

·         1990: Mary Martin, actriță americană actress (n. 1913)

·         1992: A murit Ion Dumeniuk, lingvist, profesor universitar, publicist şi om de stat din R.Moldova;  (n. 5 mai 1936).

·         1993: Leon Theremin, inventator rus (n. 1895)

·         1995: John Orchard, actor britanic (n. 1928)

·         1996: Jean-Bédel Bokassa, președintele al Republicii Central-Africane (n.1921)

·         1998: A murit Bob Kane, autor de benzi desenate, cel care în 1937 a creat povestirile, devenite foarte populare în timp, cu eroul “Batman”; (n.24.10.1915).

·         1999: A decedat actorul scoţian Ian Bannen ; (n. 29.06.1928).

·         2001: Prințesa Sofia a Greciei și Danemarcei (n. 1914)

·         2002: Lonnie Donegan, muzician scoțian (n. 1931)

·         2002: Jonathan Harris, actor american actor (n. 1914)

·         2003: Rasul Gamzatov, poet rus (n. 1923)

·         2005: A decedat compozitorul Adrian Raţiu; (n. 1928).

·         2006: Paul Mauriat, muzician francez (n. 1925)

·         2006: Marie Rudisill, scriitor american (n. 1911)

·         2009 - A murit Francisco Ayala, unul dintre scriitorii, eseiştii şi intelectualii celebri din Spania; a fost propus de mai multe ori la premiul Nobel pentru literatură de Societatea spaniolă a autorilor şi editorilor (n. 1906)

·         2009 - A murit Claude Lévi-Strauss, considerat "părintele" antropologiei moderne, cunoscut pentru autobiografia sa intelectuală "Tropice triste/ Tristes Tropiques" - 1955 (n. 1908)

·         2010: A decedat politicianul rus Viktor Stepanovici Cernomîrdin; (n.1938). Viktor Stepanovici Cernomîrdin (n. 9 aprilie 1938 – d. 3 noiembrie 2010) a fost un inginer și om politic rus, care a îndeplinit funcțiile de prim-ministru al Federației Ruse (14 decembrie 1992 – 23 martie 1998), prim-ministru interimar (23 august – 11 septembrie 1998) și viceprim-ministru al Rusiei (mai-decembrie 1992). Victor Cernomîrdin, fost ministru al Industrie gazelor al Uniunii Sovitice, a creat compania Gazprom. El numea economia Rusiei “gospodărie națională”. Uniunea Sovietică s-a destrămat, dar ramura de gaz a industriei sovietice nu. Ca urmare a liberalizării prețurilor, întreprinderile rusești au fost vândute pe nimic și au dat faliment, dar întreprinderile din industria gazului au rămas în proprietatea statului, servind binelui comun. Înainte de a începe aplicarea reformelor, Cernomîrdin și-a trimis subalternii în Occident, în Germania și în Italia din dorința de a fi în pas cu evoluția tehnologiei și pentru a crea un sistem care să nu poată fi distrus. În 1989, Cernomîrdin susține ideea transformării Ministerului Industriei Gazelor într-un concern de stat. Acest aspect a fost dezbătut în prezidiul Consiliului de Miniștri al URSS, consiliu care nu mai avea de trăit decât doi ani. URSS și-a încetat existența în decembrie 1991, ca și toate ministerele sale, dar Gazprom continuă să existe și azi.

·         2015: Csaba Fenyvesi, campion olimpic la scrimă (n. 1943)

Sărbători

·         Ziua Vânătorilor de Munte. Actul de constituire a fost Ordinul M.C.G.R. nr. 294 din 3/16 noiembrie 1916, potrivit căruia Şcoala Militară de Schiori – Bucureşti era transformată în Corpul Vânatorilor de Munte (comandat atunci de cpt. Virgil Bădulescu), precizându-se ca „… vânatorii de munte sunt destinati mai cu seama misiunii de recunoaştere, de siguranţă şi legatură şi sunt chemaţi a funcţiona şi ca unitate tactică, în special în trecătorile Carpaţilor„.

·         Panama - Ziua Națională. Aniversarea proclamării independenței (1903)

·         Dominica - Ziua Națională. Aniversarea proclamării independenței (1978)

·         Calendar religios 3 noiembrie
- Calendar crestin ortodox:
Sfintii Sfințiți Mucenici Achepsima Episcopul, Aitala diaconul si Iosif preotul. Așezarea moaștelor Sf M Mc Gheorghe în Lida; Sâmbăta morților – Moșii de toamnă 
- Calendar crestin greco-catolic: 
Sfintii Achepsima, Aitala si Iosif 
- Calendar crestin romano-catolic: Sf. Martin de Porres, călugăr.

RELIGIE ORTODOXĂ 3 Noiembrie

Sf Sfințiți Mc Achepsima, Iosif și Aitala; Așezarea moaștelor Sf M Mc Gheorghe în Lida; Sâmbăta morților – Moșii de toamnă

Sfinții Mucenici Achepsima Episcopul, Iosif Preotul și Aitala Diaconul – 

Au fost slujitori ai Bisericii Ortodoxe din Persia și au pătimit pentru Domnul nostru Iisus Hristos în anul 380, al 70-lea an al domniei regelui Sapor al II-lea (310-381). Prigoana începută cu 40 de ani mai înainte continua cu aceeași înverșunare. În anul 347, regele Sapor al II-lea a dat un nou decret prin care înăsprea și mai tare persecuția împotriva creștinilor. Achepsima, Episcopul Honitei (Asiria), cu toate că avea peste 80 de ani, a fost legat în lanțuri și trimis guvernatorului din Arbeles. O dată cu el au fost prinși preotul Iosif din Bet-Catuba și diaconul Aitala din Bet-Nuhadra. Îndemnați să jertfească soarelui, aceștia au refuzat, fiind supuși timp de trei ani supliciilor. În cele din urmă au suferit moarte martirică, mărturisind până în ultima clipă credința în Mântuitorul nostru Iisus Hristos.

În aceasta luna, în ziua a treia, pomenirea Sfintilor Mucenici Achepsima, Iosif si Aitala.

Acestia au fost pe vremea lui Sapor împaratul persilor si a lui Constantin cel Mare care împaratea peste romani. Iar Sfântul Achepsima, episcop la Anita, era batrân de optzeci de ani când a fost prins si a stat de fata la cercetare înaintea lui Andrahoshar stolnicul cel mare. Si îndata Sfântul Achepsima a fost batut cu toiege de trandafir. Iar pe Sfântul Iosif l-au pus de l-au batut atât de mult, încât i s-a risipit carnea pâna la oase. Iar pe Sfântul Aitala, legându-l de mâini si de picioare pe sub genunchi ghemuit, l-au batut pâna s-a deznodat de prin încheieturi. Dupa acestea, aducând iarasi pe Sfântul Achepsima, l-au batut treizeci de ostasi pâna si-a dat sufletul. Iar pe Iosif, spânzurându-l cu capul în jos, l-au ucis cu pietre. Pe Aitala, întinzându-l si batându-l patruzeci de ostasi, l-au spânzurat si pe el cu capul în jos si asa si-a dat sfârsitul sau în mâinile lui Dumnezeu.

Tot în aceasta zi, pomenirea sfintirii bisericii Sfântului Marelui Mucenic Gheorghe cel din Lida, adica asezarea sfintelor lui moaste în ea.

Acest mare marturisitor al lui Hristos, Gheorghe, era pe vremea lui Diocletian, din tata capadocian, iar din maica palestinian; si dobândind crestere minunata si de fire buna fiind si radacina cinstita si sfânta având, caci parintii lui din mosi-stramosi erau împodobiti cu bun nume si cu dreapta credinta, s-a facut prea viteaz si prea stralucit în razboaie. Pentru care a fost facut si de catre Diocletian tribun vestit de trupa, începând atunci sa fie în vârsta. Si dupa aceea pentru barbatia lui cea covârsitoare a fost facut si comite, tainuindu-se pâna atunci si nestiindu-se ca era crestin. Si împlinind douazeci de ani ai vârstei sale, a ramas orfan de tatal sau, lasându-si acela viata sa întru luptele bunei cinstiri. Iar sfântul, purcezând cu maica-sa din Capadocia, a trecut în Palestina din care era ea; ca acolo avea multe lucruri si multa mostenire, Deci fiindca s-a întâmplat sa moara si maica sa în acea vreme, i-a ramas multa avutie si multa bogatie de lucruri, dintre care luând avere cu sinesi din destul s-a dus la Diocletian, poftind sa ia mai mare stapânire decât cea dintâi.

Dar vazând pe pagâni având atâta pornire asupra crestinilor si neputând a vedea acestea, a hotarât întâi a împarti la saraci averile pe care le purta cu sine, apoi sa se vesteasca pe sinesi înaintea lui Diocletian si la tot sfatul si divanul ca este crestin; care lucru l-a si facut degrab. Deci împartind averile ce avea cu sine la saraci si dând libertate sclavilor sai si facând asezamânt si orânduiala pentru averile ramase în Palestina, a treia zi a sfatului (ca facea sfat cu toti dregatorii de prin toata stapânirea romanilor, ca sa scoata din mijloc pe crestini) a venit singur în mijlocul divanului si al sfatului, fiindca se afla atunci acolo si Diocletian. Si propovaduind deschis pe Hristos Fiul lui Dumnezeu, a scos la iveala dreapta sa credinta. Pentru aceasta a fost prins si dat la toate felurile de nemasurate chinuri. Dar fiind pazit nevatamat de toate prin harul lui Hristos, a tras catre credinta cea în Hristos pe împarateasa Alexandra femeia lui Diocletian si afara de dânsa si pe un oarecare Glicherie si pe altul cu numele Atanasie. Si facând multe minuni numai cu chemarea lui Hristos, multime de oameni a adus la credinta lui Hristos Dumnezeu.

Pentru aceasta a fost închis în temnita din porunca lui Diocletian si legat cu lanturi de fier. Dar în aceeasi noapte i s-a aratat lui în vedenie Hristos, vestindu-i bunatatile ce îl asteptau. Si desteptându-se, a multumit foarte lui Dumnezeu si a rugat pe pazitorul temnitei, dupa voia lui, a intrat robul, caci sta acolo afara de temnita. Deci vazând acesta pe stapânul sau în lanturi si închinându-se lui, zacea jos plângând. Iar sfântul ridicându-l îl îndemna sa fie cu inima tare. Dupa aceea i-a spus lui si vedenia si pe lânga acestea i-a poruncit cu dinadinsul ca, dupa moartea sa, sa ia trupul lui si diata pe care o avea facuta mai înainte de a fi prins si sa-l duca la casa patriei sale, care era în Palestina, si sa se teama de Dumnezeu si sa nu lase nefacuta vreuna din câte erau scrise în diata. Si fiindca el s-a fagaduit si s-a învoit a face cu lucru toate cele câte i-a poruncit, a luat binecuvântare si iertare si s-a dus de la sfântul. Iar a doua zi adus fiind sfântul iarasi la întrebare si neplecându-se a jertfi lui Apolon, ci mai vârtos zdrobind cu rugaciunea si ca niste praf sfarâmând pe idolii care erau în capiste, i s-a taiat capul. Iar robul lui, luând preacinstit trupul sfântului împreuna cu diata lui, i-a dus în Palestina; acolo, împreuna cu alti crestini, cu multa cinste si evlavie au îngropat sfântul mucenIcescul trup. Si a savârsit toate celelalte câte îi poruncise sfântul.

Dupa aceasta n-a trecut multa vreme si a stralucit dreapta credinta si luând împaratia de-a pururea pomenitul si marele împarat si întocmai cu apostolii Constantin si aflând vre-me sloboda cei care iubeau bunacuviinta si pe Mucenicul Gheorghe, au zidit biserica prea vesela si prea frumoasa în numele sfântului în Lida. Si ridicând si mult-patimitul si sfântul lui trup din locul neînsemnat în care zacea si aducându-l, l-au pus acolo la aratare. Si printr-în-sul a facut sfintirea bisericii aceleia din nou zidita de dânsii în trei zile ale lunii lui noiembrie. Din biserica aceea izvorasc izvoare de-a pururea curgatoare si daruri de minuni celor care se închina cu credinta sfântului. Ca Dumnezeu preamareste pe cei care-L preamaresc. Deci de atunci a luat Biserica lui Dumnezeu ca în fiecare an în aceeasi zi sa praznuiasca aducerea moastelor Sfântului Mucenic, întru slava si lauda lui Hristos adevaratului Dumnezeului nostru si a însusi marelui marturisitor Gheorghe.

Tot în aceasta zi, pomenirea Preacuviosului parintelui nostru Achepsima.

Acesta era pe vremea lui Teodosie cel Mare, la anul trei sute optzeci si doi si, închizându-se pe sine într-un loc sapat, acolo a petrecut saizeci de ani fara sa-l vada cineva si fara sa vorbeasca cu vreun om. Ci întorcându-si mintea catre inima sa, privea cu gândul la Dumnezeu si de la El primea toata mângâierea. Iar locul acela nu era sapat drept, ci era alcatuit piezis si cu cotituri, precum era înclinarea viei. Mâncarea sa era linte muiata cu apa. Si iesea de doua ori pe saptamâna si îsi lua apa ce era din destul în izvorul ce era acolo aproape, fara sa fie vazut de vreun om. Deci acesta, facând multe minuni si vrednicia preotiei cu sila primind-o, în pace adânca s-a mutat catre Domnul.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Sâmbăta morților – Moșii de toamnă

Sâmbătă, 3 noiembrie, sunt Moşii de toamnă. În această zi, se face pomenirea celor morți.

"Moşii de toamnă" sunt pomeniți în prima sâmbătă din noiembrie. Au loc slujbe, se împart pachete cu mâncare celor săraci și se aprind lumânări. Tradiţia spune că este bine să fim împăcaţi cu toţi oamenii, să fim îmbrăcaţi curat, iar femeile să aibă capul acoperit. De asemenea, în această zi nu este bine să spălăm haine sau să muncim.

Potrivit Sfintei Scripturi, după moarte urmează Judecata particulară, în urma căreia omul ajunge să se împărtăşească fie de fericire, fie de suferinţă, stări date de modul vieţuirii pe pământ. Aceste stări nu sunt definitive, ele durează până la Judecată Universală, când va avea loc învierea întregului neam omenesc şi când vor avea loc hotărârile finale legate de starea de fericire sau suferinţa, scrie crestinortodox.ro.

Ne rugăm pentru cei morţi pentru că sufletul lor să ajungă la Judecată universală, într-o stare mai bună decât aceea cu care s-a despărţit de trup. În ziua de Moşi se săvârşeşte Sfânta Liturghie. Preotul scoate din prescura miridele pentru morţi şi le aşază sub Sfântul Agneţ, rostind numele morţilor de pe pomelnicele ce i-au fost aduse. În cadrul Sfintei Liturghii, Agneţul se preface în Trupul şi Sângele Domnului. Totodată, creştinii aduc spre slujire şi daruri de mâncare, băutură şi chiar haine sau obiecte preferate de cei adormiţi, iar aceste jertfe aduse pentru a fi sfințite însoțesc rugăciunea rostită de preoții slujitori.

Rugăciune de Sâmbăta Morților

Doamne lisuse Hristoase, Judecătorul meu Prea drept! Cunosc că păcatele mele sunt fără de număr. De aceea, Te rog în această zi, în care de Iosif și de Nicodim pus fiind în Mormânt, Te-ai pogorât în iad cu Sfântul și Îndumnezeitul Tău suflet și de acolo ai depărtat întunericul cu lumina Dumnezeirii Tale și ai adus bucurie nespus de mare strămosilor noștri, căci i-ai mântuit de sclavia cea cumplită și i-ai suit în răi. Ingroapă păcatele mele și cugetele mele cele rele și viclene, că să piară din mintea mea și să nu se mai lupte cu sufletul meu. Luminează întunecatul iad al inimii mele, alungă întunericul păcatelor mele, și suie mintea mea la cer, că să mă bucur de Față Ta. Așa, Doamne, primește umilită mea rugăciune că o tămaie mirositoare, pentru rugăciunile iubitei Tale Maici, care Te-a văzut pe Cruce pironit între doi tâlhari, și de durerile Tale cumplite i s-a rănit inimă; care impreună cu ucenicii și cu mironosițele Te-au pus în mormânt, care a treia zi Te-au văzut înviat din morți și la inăltarea Ta Te-a văzut suindu-Te de la pămant la cer, însoțit de Sfinții Tăi Îngeri. 

Indură-Te, Doamne, și de cei vii și de cei răposati, pentru rugăciunile Sfinților Tăi, către care zic și eu, nevrednicul: O, fericiți servitori ai lui Dumnezeu! Nu încetați a vă rugă Lui, ziua și noaptea pentru noi, nevrednicii, care pururea greșim cu atâtea nenumărate păcate! Mijlociti pentru noi Darul și ajutorul lui Dumnezeu, pe care nu știm a-l cere după cuviintă. Nu încetați a vă rugă, pentru că prin rugăciunile voastre, păcătosii să câștige iertare, săracii ajutorul, intristatii mângâiere, bolnavii sănătate, cei slăbi la minte înțelepciune, cei tulburați liniște, cei asupriți ocrotire, și toți impreună Darul lui Dumnezeu, spre folosul cel sufletesc, în mărirea lui Dumnezeu Celui în Treime lăudat, Căruia i se cuvine cinste și inchinăciune în veci. Amin. 

Cuvânt pentru suflet. Domnul este întărirea mea și scăparea mea (30 10 2018)

ARTE 3 Noiembrie

INVITAŢIE LA OPERĂ 3 Noiembrie

Vincenzo Bellini – Somnambula

Vincenzo Bellini (n. 3 noiembrie 1801, Catania, Sicilia — d. 23 septembrie 1835, Puteaux,^[11] Paris) a fost compozitor italian de operă. Operele lui se remarcă prin reliefarea personajelor feminine, neîndreptățite de destin (Somnambula, Norma, Beatrice di Tenda, Puritanii). Își numește lucrările „melodrame” sau „tragedii lirice”. Cea mai cunoscută arie a sa este „Casta Diva”, din opera Norma.

Alături de Gaetano Donizetti și Gioacchino Rossini, Bellini a fost unul din compozitorii de frunte ai operei bel canto.

A fost înmormântat inițial (1835) în cimitirul parizian Père-Lachaise, lângă mormântul lui Frédéric Chopin. În 1836 a fost exhumat, îmbălsămat și transferat în Domul din Catania (Sicilia).

Opera din Catania poartă numele compozitorului.

Opere

·         Adelson e Salvini – Napoli, 12 decembrie 1825

·         Bianca e Fernando – Napoli, 30 mai 1826

·         Il pirata (Piratul) – Milano, 27 noiembrie 1827

·         La straniera (Străina) – Milano, 14 februarie 1829

·         Zaira – Parma, 16 mai 1829

·         I Capuleti e i Montecchi – Veneția, 11 martie 1830

·         La sonnambula (Somnambula) – Milano, 06 martie 1831

·         Norma – Milano, 26 decembrie 1831

·         Beatrice di Tenda – Veneția, 16 martie 1833

·         I puritani (Puritanii) – Paris, 25 februarie 1835

La sonnambula (Somnambula) este o operă în 2 acte de Vincenzo Bellini, după un libret de Felice Romani (bazat pe comedia La sonnambule ou l’arrivée d’un nouveau seigneur de Eugène Scribe din anul 1819).

Premiera operei a avut loc la “Teatro Carcano” din Milano, în ziua de 6 martie 1831.

Durata operei: cca 2 ore și 30 minute.

Locul acțiunii: sat de munte din Elveția.

Personajele principale

·         Contele Rodolfo, stăpânul localității (bas)

·         Teresa, proprietara unei mori (mezzosoprană)

·         Amina, orfană adoptată de Teresa, logodită cu Elvino (soprană)

·         Lisa, stăpâna unui han, îndrăgostită de Elvino (soprană)

·         Elvino, proprietar înstărit, logodnicul Aminei (tenor)

·         Alessio, sătean, îndrăgostit de Lisa (bas)

·         Un notar (tenor)

Act 1

·         Scena 1: Un sat, cu o moară în fundal

·         Lisa, stăpâna hanului, se consumă de gelozie că procesiunea de logodnă dintre Amina și Elvino, care fusese odată logodit cu ea, se apropie. Ea refuză disprețuitor avansurile nefericitului Alessio. Amina mulțumește prietenilor ei pentru urăriile lor amabile și în special mamei adoptive Teresa, proprietara morii, care a adoptat-o ca pe o orfană. Îi mulțumește lui Alessio, care a compus cântecul de nuntă și a organizat festivitățile, dorindu-i succes în curtarea Lisei, care continuă să respingă avansurile lui. Sosește Elvino, după ce sa oprit pe drum la mormântul mamei sale pentru a cere binecuvântarea ei pentru Amina. El îi dă Aminei inelul mamei sale și își fac unul altuia jurăminte de iubire. Sosește un străin, întrebând de drumul spre castel. Lisa îi atrage atenția că este târziu și că nu va ajunge înainte de-a se întuneca, oferindu-i cazare la hanul ei. Noul venit, care surprinde sătenii cu familiaritatea sa față de zonă, întreabă despre festivitățile ce au să urmeze și o admiră pe Amina, care îi amintește de o fată pe care a iubit-o cu mult timp în urmă. El admite că o dată a stat la castel, al cărui stăpân a murit cu patru ani în urmă. Când Teresa povestește că fiul stăpânului mort, a dispărut cu câțiva ani înainte, străinul îi asigură pe toți că el este în viață și va reveni. Cum întunericul se apropie sătenii îl avertizezează că este timpul să intre în interior, pentru a evita fantoma satului, dar el nu este superstițios și îi asigură că în curând vor fi liberi de orice apariție. Elvino este gelos pe admirație străinului față de Amina; el este gelos chiar pe briza care o mângâie, dar el a promis că se va corecta.

·         Scena 2: O cameră din han

·         Lisa îi spune străinului că a fost recunoscut drept Rodolfo, fiul dispărut al contelui, și îl avertizează că satul îi pregătește o primire oficială. Între timp, ea va fi prima care îi va prezenta omagiile sale. Ea este flatată când el începe să flirteze cu ea, dar totul se termină, ei căzându-i o batistă, atunci când un zgomot se aude afară. Este Amina, care intră în cameră, mergând în somn. Rodolfo, realizând că peregrinările ei nocturne au dat naștere la povestea fantomei satului, este pe cale de a profita de starea ei neajutorată, dar este lovit de inocența ei evidentă și se abține. Ea adoarme pe canapea iar el se duce afară, unde îi aude pe sătenii care vin la han pentru al primi pe noul lor stăpân. Lisa îi spune lui Elvino unde a dormit Amina; iar acesta, crezând-o necredinciosă, o respinge cu furie. Doar Teresa crede în nevinovăția ei.

Act 2

·         Scena 1: O pădure

·         În drumul lor de ai cere contelui să ateste nevinovăția Aminei, sătenii se întâlnesc cu Amina și Teresa, care încercau același lucru. Elvino continuă să o respingă pe Amina, chiar și atunci când contele îi trimite un mesaj că este nevinovată. Elvino nu este convins și își ia înapoi inelul, deși nu-și poate scoate imaginea ei din inimă...

·         Scene 2: Satul, ca în Act I

·         Elvino a decis să se căsătorească cu Lisa. Ei sunt pe cale de a merge la biserică atunci când Rodolfo încearcă să-i explice că Amina este nevinovată deoarece ea nu a venit trează în camera lui - ea fiind somnambulă, dar Elvino refuză să-l creadă. Teresa imploră sătenii să facă liniște, pentru că Amina, fiind epuizată, a căzut într-un somn adânc. Înțelegând că acum căsătoria e iminentă, ea se confruntă cu Lisa, care-i spune că ea nu a fost niciodată găsită singură în camera unui bărbat. Teresa aduce ca dovadă batista pe care Lisa a pirdut-o în camera Contelui. Contele refuză să comenteze, dar continuă să confirme virtutea Aminei. Elvino cere dovezi, care apar în mod dramatic atunci când Amina este văzută mergând în somn peste podul înalt, periculos și instabil de la moară. Rodolfo avertizează că trezirea ei ar putea fi fatală, astfel că toți privesc cum ea retrăiește logodna ei și durerea pricinuită de respingerea lui Elvino. Atunci când ea ajunge în cealaltă parte în siguranță, Elvino o strigă și ea se trezește căzând în brațele lui, spre bucuria tuturor.

LA SONNAMBULA - VINCENZO BELLINI

Gioacchino Rossini

Gioacchino Rossini adica Giovacchino Antonio Rossini a fost unul dintre cei mai aclamați și mai populari compozitori, bucurându-se de o faimă rar întâlnită, în timpul vieții sale. Aceasta se datorează frumuseții melodiilor, strălucitoarelor și optimistelor arii, pline de vervă și ironie, care se află din abundență în creația sa. Întrucât tatăl său cânta mereu în fanfara municipală, micul Gioacchino a fost antrenat de la o vârsta fragedă în aceasta. Cât despre mama sa, el însuși spunea mai târziu că nu cunoștea notele, ci se conducea numai după ureche. Întrucât părintii lui erau mereu plecați în turnee de provincie, el a fost lăsat în grija unei bunici și dat în ucenicie la un potcovar. În plus, doi canonici, frații Malerbi i-au dat primele lecții de cânt și de bucătărie. Însă, ceea ce este mult mai importat, în biblioteca acestora, la care copilul are acces neîngrădit, se găseau mai multe partituri de Haydn și de Mozart, de care el a profitat.

După ce familia sa s-a mutat la Bologna, a început să studieze serios și sistematic muzica. A continuat să apară pe scenă, când i se ivea ocazia, dar, ceea ce este cel mai important, a început să compună. De la vârsta de 15 ani datează cele „Șase sonate á quatre” (pentru coarde), debordând de fantezie, de spirit, dar solid ancorate în tehnica de construcție pe care a deprins-o din compozițiile lui Haydn și Mozart.

Primele sale încercări în compoziție sunt lucrări religioase și muzică de cameră. O primă operă, „Demetrio e Polutio”, începută acum, va fi terminată abia în 1812. Nu și-a încheiat studiul contrapunctului și al fugii, deoarece a primit o comandă de la „Teatro San Mosè” din Veneția pentru o farsă muzicală, „La Cambiale di Matrimonio” („Polița căsătoriei”).

Stilul „rossinian” se conturează de la început, de la vârsta de 18 ani. El compune cu o extremă ușurință lucrări dintre cele mai diverse. Astfel, într-un interval de circa 17 ani, el va oferi publicului 40 de opere, din care aproape jumătate s-au menținut în repertoriu. Aceeași uvertură va servi la „Aureliano in Palmira” (1813), apoi la „Elisabeta, regina Angliei” (1815), înainte de a ajunge la celebritatea universala cu „Il Barbiere di Siviglia” (Bărbierul din Sevilla), în 1816. Mai mult, poate crea uimire ascultarea a două personaje atât de diferite ca regina Elisabeta și tânăra Rosina exprimând, una, bucuria triumfătoare, alta, răutatea sa amoroasă, în aceeași cavatină („Una voce poco fa”, din Bărbierul din Sevilla). De fapt, este fapt recunoscut că descrierea caracterelor nu este punctul forte al talentului lui Rossini.

Fie drame lirice, fie opere comice, lucrările sunt antrenate de același elan care se găsește în accelerarea ritmică și în celebrele crescendo-uri, atât de tipice. Totul și toată lumea pare întotdeauna că aleargă în aceste lucrări, compuse în pripă, cam neglijent. Spectatorul nu are timp să se plictisească, ariile sunt vii și pasajele de umplutură respiră veselie și tinerețe. Oricare ar fi natura libretului, lucrările lui Rossini emană bucuria de a trăi.

Viziunea lui Rossini asupra noii opere italiene este în consonanță cu întregul său comportament din prima jumătate a vieții sale. Muzician tânăr și fecund, el nu este un exponent al facilității și rutinei. Dimpotrivă, el arată foarte repede cât de capabil este de a fi novator. Uneori, el pare să justifice porecla pe care i-a dat-o unul dintre contemporanii lui italieni, "Il Tedeschino", adică „Micul german”. Acest pseudo-reproș reflectă atenția sporită pe care Rossini a dat-o studierii partiturilor lui Joseph Haydn și Wolfgang Amadeus Mozart.

Oricare ar fi subiectele, glume moderne sau drame sumbre medievale, arta lui Rossini rămâne mereu marcată de primatul absolut a ceea ce italienii numesc „vocalitá”, ceea ce este întrebuințarea vocii ca transmițătoare privilegiată a emoției.

Activitatea de compozitor ocupă doar prima parte a vieții sale. Ea este marcată de o suită de succese care îl conduc din Italia de Nord, la Napoli, unde se căsătorește cu o cântăreață celebră, Isabella Colbran, apoi în străinătate: la Viena unde se întâlnește cu Beethoven, la Londra și, în fine la Paris, unde se stabilește, în 1824, ca director al teatrului italian. Lucrările sale din acești ani, atât de apreciate sunt: „Scara de mătase” (1812), „Tancred” si „Italianca în Alger” (1813), „Turcul în Italia” (1814), „Elisabeta, regina Angliei” (1815), apoi, în 1816, Bărbierul din Sevilla și „Otello”; "Cenușăreasa" (1817), „Moise în Egipt” (1818), „La Donna del Lago” (1819), „Semiramida” (1823), care este ultima dintre marile opere compuse pentru scenele italiene. La Paris, va realiza încă o opera-buffa în limba italiană, apoi va scrie în franceză, „Siége de Corinthe”. Ultimele două opere, o farsă, „Contele Ory” (1828) și o dramă istorică, „Wilhelm Tell” (1829) sunt compuse direct de pe librete franceze.

Ultima sa compoziție, în care se simt totuși câteva slăbiciuni, îi aduce propuneri materiale seducătoare, dar care nu se vor împlini. Bolnav, epuizat psihic și moral, rătăcește prin orașele Italiei; în 1855 revine la Paris unde va rămâne până la moarte și unde ține un salon prin care trec artiști, muzicieni, scriitori. Chiar și Richard Wagner este primit aici. În toți acești ani a compus foarte puțin: un „Stabat Mater” (1842), o mică „Missa solemnis”, câteva cântece pentru voce și pian.

Moare la 13 noiembrie 1868 la Passy (azi un cartier al Parisului), în urma unei operații abdominale, fiind îngropat inițial în cimitirul Père-Lachaise din Paris, iar în 1887 a fost mutat în bazilica „Santa Croce” din Florența (Italia).

Alături de Vincenzo Bellini și Gaetano Donizetti, Rossini a fost unul din compozitorii de frunte ai operei bel canto.

„La Cambiale di matrimonio“ de Gioacchino Rossini

La cambiale di matrimonio ( [la kambjale di matrimɔnjo] ; Actul de căsătorie sau contractul de căsătorie ) este un comic farsa de un singur act de Gioachino Rossini la un libret de Gaetano Rossi . Libretul se bazează pe piesa lui Camillo Federici (1791) și pe libretul anterior al lui Giuseppe Checcherini pentru opera lui Carlo Coccia din 1807, Il matrimonio per lettera di cambio . Opera a debutat la 3 noiembrie 1810 la Teatro San Moisè din Veneția . ^[1] A avut o serie de 13 spectacole la Teatrul San Moisè. ^[2]

Compus în câteva zile când avea 18 ani, La cambiale di matrimonio a fost prima operă profesionistă a lui Rossini. Uvertura, scrisă când a fost student la Liceo Musicale din Bologna , este o parte importantă a repertoriului modern de concerte. ^[1] Ca să devină tipic pentru cariera sa ulterioară, duetul "Dunque io son" a fost ulterior refolosit, cu efect mai mare, în actul 1 al Barbar din Sevilla 

Roluri 

Rol	Tipul de voce	Premiere Cast, 3 noiembrie 1810 [4] (Conductor: )
Tobias Mill, un comerciant englez	bariton	Luigi Raffanelli
Fanny, fiica lui	sopran	Rosa Morandi
Edward Milfort, iubitul lui Fanny	tenor	Tommaso Ricci
Slook, un comerciant canadian	bariton	Nicola De Grecis
Norton, funcționarul Mills	bas	Domenico Remolini
Clarina, camerista lui Fanny	mezzo-soprană	Clementina Lanari

Sinopsis [ edita ]

Locul: Londra, camerele lui Tobia Mill

secolul al 18-lea

Servitorii Norton și Clarina discută despre o scrisoare care a sosit pentru maestrul lor, Tobias Mill, cu privire la un contract de căsătorie iminent de la un om de afaceri canadian, Slook, care urmează să ajungă mai târziu în acea zi. Mill intră, frământat de la calcularea distanței dintre America și Europa și ordonă gospodăriei să se pregătească pentru sosirea lui Slook, inclusiv pregătirea fiicei sale, Fanny, pe care intenționează să o căsătorească cu străinul. După ce pleacă toată lumea, Fanny ajunge cu iubitul ei, Eduardo Milfort; dragostea lor a fost păstrată în secret de la Mill din cauza statutului financiar slab al lui Eduardo. Norton intră și îi informează pe iubiți cu privire la contractul de căsătorie iminent, însă conversația lor este întreruptă de intrarea lui Mill în momentul în care sosește carul purtând canadianul.

Slook intră hărțuită de slujitorii care încearcă să-și ia haina: el este în mod evident neobișnuit cu saluturile europene. Mill îi încurajează pe Slook să vorbească cu Fanny și să o cunoască, dar ea rămâne destul de ostilă, încercând să-și exprime dezinteresul în căsătoria cu mulți "dar". Cu toate acestea, ea este în curând alăturată de Eduardo, și ambii amenință să taie ochii lui Slook și să-i prindă venele. Slook se îndepărtează de siguranța camerei sale, Fanny și Eduardo, în alte zone, în timp ce Clarina și Norton se întorc. Înainte ca Slook să se întoarcă, Clarina își exprimă experiențele cu dragoste și, după întoarcerea lui, Norton îl informează că bunurile pe care este interesat să le achiziționeze sunt deja ipotecate.

Infuriat de această dublă trecere a contractelor, Slook refuză să cumpere Fanny și îi spune lui Mill asta. Cu toate acestea, el refuză să dea un motiv temându-se de răzbunare din partea iubitorilor. Mill apoi amenință Slook cu perspectiva unui duel pentru refuzul de a duce la bun sfârșit contractul pe care la suportat. După ce l-au întâlnit pe trei oameni care îl doresc să moară în câteva ore de la sosirea sa la Londra, Slook se pregătește să plece și, atunci când se întoarce de la ambalarea lucrurilor, îl vede pe Fanny și Eduardo îmbrățișându-i cu capul roșu, dar îi spun despre afacerea lui Mill - sentimentele manageriale față de căsătorie și starea financiară slabă a lui Eduardo; Slook răspunde promițând să îl facă pe Eduardo moștenitorul său, astfel încât Fanny să fie al lui.

Mill se întoarce și se pregătește pentru duelul său, deși se teme că, dacă moare, s-ar putea să nu reflecte prea repede asupra reputației sale pe piață. Slook se dezvăluie și înlocuiește în mod clandestin un pistol cu ​​o conductă de pace pe care Mill îl apucă, fără să-și dea seama ce este. Pe măsură ce se îndreaptă spre câmpul de luptă (Sook înarmați cu un pistol, Mill cu o țeava), ansamblul se grăbește și încearcă să-l convingă pe Mill să renunțe la pretențiile financiare. În cele din urmă, Slook îl convinge pe Mill să-i lase pe cuplu să se căsătorească și să se termine cu bucurie.

Leonardo García Alarcón conducts La Cambiale de Matrimonio de Rossini : 

Giuseppe Verdi -  „I due Foscari”

Giuseppe Verdi s-a născut la 10 octombrie 1813 în mica localitate Le Roncole^[13], în apropierea Parmei, Italia. Părinții săi, Carlo Giuseppe Verdi și Luigia Uttini, dețineau acolo o mică fermă, Osteria Vecchia.

Încă de copil, Giuseppe ia lecții de muzică de la organistul din comună, făcând exerciții acasă la o spinetta dezacordată (un fel de clavecin). Continuă în felul acesta până când Antonio Barezzi, un comerciant din Busseto iubitor de muzică, prieten al familiei Verdi, îl ia la el în casă și-i plătește lecții de muzică la un nivel mai ridicat. În 1832 se prezintă la conservatorul din Milano, dar este respins pentru că depășise limita de vârstă pentru un student de conservator. Reîntors la Busseto primește postul de maestru de muzică al comunei și se căsătorește în 1836 cu fiica lui Barezzi, Margherita, de la care are doi copii, Virginia și Icilio. Între timp, Verdi începe să compună, orientat încă de acum în direcția muzicii de operă. În 1839 debutează la Teatro alla Scala din Milano cu opera Oberto, conte di San Bonifacio, obținând un oarecare succes, umbrit însă în 1840 de moartea Margheritei, apoi și a celor doi copii. Îndurerat de aceste pierderi, Verdi se reculege și își continuă activitatea componistică cu opera Un giorno di regno, care înregistrează însă un total fiasco. Descurajat, se gândea deja să abandoneze muzica, dar numai doi ani mai târziu, în 1842, obține la Scala un succes triumfal cu opera Nabucco, datorat în parte și interpretării magnifice a sopranei Giuseppina Strepponi, care avea să-l însoțească până către sfârșitul vieții.

Începe o perioadă în care Verdi muncește "ca un ocnaș", cum spunea el însuși, pentru a satisface cererile diverselor teatre de operă din Italia. Între anii 1843 și 1850 compune într-un ritm susținut 13 opere, între altele I Lombardi alla prima crociata (Lombarzii), Ernani, I due Foscari, Macbeth și Luisa Miller. Tot în acest timp ia naștere relația sa cu Giuseppina Strepponi.

În 1848 se mută la Paris. Forța lui creativă este tot mai fecundă, în așa măsură că, din 1851 până în 1853, compune una după alta trei capodopere, cunoscute sub numele de "Trilogia populară", și anume: Rigoletto, Il Trovatore și La Traviata, la care se mai adaugă și I vespri siciliani (Vecerniile siciliene). Succesul acestor opere a fost de nedescris. Împodobit cu faima dobândită, Verdi se stabilește împreună cu Giuseppina Strepponi la proprietatea "Sant'Agata" din Busseto, unde va locui cea mai mare parte a timpului. În 1857 se pune în scenă opera Simon Boccanegra iar în 1859 se reprezintă Un ballo in maschera („Bal mascat”). În același an se căsătorește cu Giuseppina Strepponi.

Din 1861, Verdi ia parte și la activitatea politică în Italia, numele lui devenise simbolul mișcării de eliberare a nordului Italieide sub dominația austriacă, sub conducerea dinastiei de Savoia (V.E.R.D.I. = Vittorio Emanuele Re D ' Italia = Victor Emanuel, regele Italiei). În 1874 este numit senator în parlamentul italian. Nu-și întrerupe activitatea muzicală și dă la iveală opera La forza del destino („Forța destinului”) și Messa di Requiem, celebrată în 1873 la moartea scriitorului Alessandro Manzoni. Pentru festivitățile prilejuite de deschiderea Canalului de Suez în 1869 compune opera Aida. În 1887, este reprezentată capodopera sa Otello iar în 1893, la vârsta de 80 de ani, se inspiră din nou din Shakespeare pentru a compune opera buffă Falstaff, după care se retrage la "Sant'Agata" și își ia adio de la activitatea componistică. După ce în 1897 moare Giuseppina, Verdi se stinge și el din viață la Milano, la 27 ianuarie 1901.

Opere lirice (titluri originale, locul și data premierei)[

·          Oberto, conte di San Bonifacio, Teatro alla Scala - Milano, 17 noiembrie 1839

·         Un giorno di regno, Teatro alla Scala - Milano, 15 septembrie 1840

·         Nabucco, Teatro alla Scala - Milano, 9 martie 1842

·         I Lombardi alla prima crociata, Teatro alla Scala - Milano, 11 februarie 1843

·         Ernani, Teatro La Fenice - Veneția, 9 martie 1844

·         I due Foscari, Teatro Argentina - Roma, 3 noiembrie 1844

·         Giovanna d'Arco, Teatro alla Scala - Milano, 15 februarie 1845

·         Alzira, Teatro San Carlo - Neapole, 12 august 1845

·         Attila, Teatro La Fenice - Veneția, 17 martie 1846

·         Macbeth, Teatro La Pergola - Florența, 14 martie 1847

·         I masnadieri, Her Majesty's Theatre - Londra, 22 iulie 1847

·         Jérusalem, L'Opéra de Paris, 22 noiembrie 1847)

·         Il corsaro, Teatro Grande - Trieste, 25 octombrie 1848

·         La battaglia di Legnano, Teatro Argentina - Roma, 27 ianuarie 1848

·         Luisa Miller, Teatro San Carlo - Neapole, 8 decembrie 1849

·         Stiffelio, Teatro Grande - Trieste, 16 noiembrie 1850

·         Rigoletto, Teatro La Fenice - Veneția, 11 martie 1851

·         Il Trovatore, Teatro Apollo - Roma, 19 ianuarie 1853

·         La Traviata, Teatro La Fenice - Veneția, 6 martie 1853

·         I vespri siciliani ("Vecerniile siciliene"), L'Opéra de Paris, 13 iunie 1855

·         Simon Boccanegra, Teatro La Fenice - Veneția, 12 martie 1857

·         Aroldo, Teatro Nuovo - Rimini, 16 august 1857

·         Un ballo in maschera, Teatro Apollo - Roma, 17 februarie 1859

·         La forza del destino ("Forța destinului"), Teatrul Imperial - Sankt Petersburg, 10 noiembrie 1862

·         Don Carlos, L'Opéra de Paris, 11 martie 1867

·         Aida, Teatrul de Operă - Cairo, 24 decembrie 1871

·         Otello, Teatro alla Scala - Milano, 5 februarie 1887

·         Falstaff, Teatro alla Scala - Milano, 9 februarie 1893

Alte compoziții

·         Cvartet de coarde, în Mi minor (1873)

·         Messa da Requiem (1874)

·         Quattro pezzi sacri (1898)

I due Foscari (Cei doi Foscari) este o operă în 3 acte de Giuseppe Verdi, după un libret de Francesco Maria Piave (bazat pe piesa "The Two Foscari" a Lordului Byron).

Premiera operei a avut loc la Teatro Argentina din Roma, în ziua de 3 noiembrie1844.

Durata operei: cca 1 ¾ ore.

Locul și anul de desfășurare a acțiunii: Veneția, 1457.

Opera tratează ultimele zile ale dogelui venețian Francesco Foscari și înlăturarea sa din funcție pe data de 23 octombrie 1457. Este vorba de eternul conflict dintre dragostea paternă și conștiința datoriei. Familia dogelui cade victima unei uneltiri perfide, fiul dogelui (Jacopo) fiind acuzat de trădare și expulzat, tatăl trebuind să fie cel care pronunță și urmărește executarea sentinței.

Personajele principale

·         Francesco Foscari, dogele Veneției (bariton)

·         Jacopo Foscari, fiul său (tenor)

·         Lucrezia Contarini, soția lui Jacopo Foscari (soprană)

·         Jacopo Loredano, membru al Conciliului celor Zece Inchizitori (bas)

·         Barbarigo, senator (tenor)

·         Pisana, prietena și confidenta Lucreției Contarini (mezzosoprană)

·         Acțiunea

·         Actul I

·         Acțiunea acestui act se petrece în Palatul Dogilor din Veneția. Dogele Veneției, Francesco Foscari, tatăl lui Jacopo, trebuie să pronunțe decizia luată de „Consiliul celor Zece Inchizitori“ de a-l trimite pe Jacopo Foscari în exil definitiv pe insula Creta. Lucreția, soția lui Jacopo, cere audiență la Doge, implorând clemență. Ea este convinsă de nevinovăția lui Jacopo și îsi exprimă părerea că au de a face cu un complot care vizează compromiterea și înlăturarea de la putere a Dogelui. Bătrânul Doge nu poate însă să schimbe decizia celor Zece Inchizitori.

·         Actul II

·         Scena I

·         Scena are loc în subteranele închisorii din Palatul Dogilor. Lucreției i se acordă permisiunea să-l viziteze pe Jacopo, înainte de pronunțarea oficială a verdictului. Acesta zace pe pământ, marcat de suferințe fizice. Dogele vine și el să-și vadă fiul. Tatăl și fiul se îmbrățișeaza pentru ultima dată.

·         Scena II

·         Scena se desfășoară în Sala de Judecată a Palatului Dogilor. Consiliul celor Zece Inchizitori îi aduc la cunoștință Dogelui hotărârea pe care a luat-o, iar acesta pronunță sentința: deportare pentru restul vieții pe insula Creta și interdicția de a mai reveni vreodată pe teritoriul venețian. Lucreția, prezentă în sală, împreuna cu copiii, solicită să i se permită să-l însoțească pe soț în exil. Consiliul refuză cererea Lucreției, sentința devenind definitivă, urmând să fie imediat pusă în aplicare.

·         Actul III

·         Scena I

·         Scena are loc în Piața San Marco din Veneția. Poporul petrece, pentru el viața merge mai departe, indiferent de drama ce se petrece în familia dogelui. În port, vasul așteaptă îmbarcarea grupului de detinuți ce vor fi exilați pe insula Creta, printre ei fiind și Jacopo Foscari. Lucreția cu copiii își iau rămas bun de la soț și tată. Jacopo Loredano, membru al Consiliului celor Zece Inchizitori, se află în port pentru a se convinge că familia Foscari va fi definitiv dezbinată.

·         Scena II

·         Scena se desfășoară din nou în Palatul Dogilor. Consiliul celor Zece Inchizitori a acaparat puterea absolută în Veneția. Dogele Francesco Foscari devine conștient de faptul că, deși mai deține formal funcția de Doge, el a pierdut puterea. La scurt timp după plecarea navei din Veneția spre Creta, Jacopo Foscari moare. În același timp cu această tristă veste pentru familia Foscari, investigațiile unuia din senatorii rămași loiali Dogelui, Barbarigo, dovedesc indubitabil că Jacopo Foscari nu a fost vinovat și că declarațille pe baza cărora a fost condamnat, sunt false. Dușmanii familiei Foscari nu se mulțumesc însă cu nenorocirile deja provocate. Intrigile puse la cale de Jacopo Loredano, au ca scop discreditarea și înlăturarea de la putere a Dogelui. Cei Zece Inchizitori cer demisia Dogelui. In noaptea în care Francesco Foscari moare, în urma traumelor pe care le-a suferit în ultimele zile, clopotele răsună în Piața San Marco, vestind instaurarea la putere a unui nou Doge, Pasquale Malipiero.

Giuseppe Verdi - I Due Foscari: 

„Cneazul Igor“ de Alexander Porfirjewitsch Borodin

Alexander Porfiryevich Borodin ( Rusă : Александр Порфирьевич Бородин  12 noiembrie 1833 - 27 februarie 1887) ^{[2] a} fost un compozitor rus romantic de origine ruso- georgiană , care a fost profesor de medic și chimist și a făcut importante contribuții timpurii în domeniulchimiei organice . Deși este mai bine cunoscut astăzi ca compozitor, în timpul vieții sale, el a privit medicina și știința ca fiind ocupațiile sale principale, urmărind doar muzică și compoziție în timpul liber sau când era bolnav. ^[3]Musical, a fost unul dintre cei mai cunoscuți compozitori din secolul al XIX-lea, cunoscuți sub numele de The Mighty Handful , un grup dedicat producerii unui gen muzical clasic unic în Rusia, mai degrabă decât imitarea modelelor occidentale mai vechi. ^{[4] [5] [6]}

Borodin este cel mai bine cunoscut pentru simfoniile sale, pentru cele două cvartete de coarde , pentru poemul tonal în Stepele din Asia Centrală și pentru opera sa, prințul Igor . Muzica de la printul Igor și cvartetele de coarde a fost adaptată mai târziu pentru Kismet muzical american. Un avocat notabil al drepturilor femeii , Borodin a fost promotor al educației în Rusia și a fondat Școala de Medicină pentru Femei din Sankt Petersburg.

Ca chimist, el este cel mai bine cunoscut pentru munca sa în sinteza organică, inclusiv printre primii chimiști care demonstrează o substituție nucleofilă , precum și co-descoperitorul reacției aldol .

Borodin la cunoscut pe Mily Balakirev în 1862. În timp ce, sub tutela lui Balakirev în compoziție, a început Simfonia nr. 1 în E-flat major; a fost prima dată realizată în 1869, cu conducerea lui Balakirev. În același an, Borodin a început pe simfonia nr. 2 în B minor, care nu a avut un succes deosebit la premiera în 1877 sub Eduard Nápravník , dar cu o oarecare re-orchestrație a primit o performanță reușită în 1879 de către Scoala de Muzică Liberă sub Rimsky - direcția lui Korsakov . În 1880 a compus poemul simfonic popular în Stepele din Asia Centrală .Doi ani mai târziu a început să compună oa treia simfonie, dar a lăsat-o neterminată la moartea sa; două mișcări ale acesteia au fost ulterior finalizate și orchestrate de Alexander Glazunov .

În 1868, Borodin a devenit distras de la lucrarea inițială a celei de-a doua simfonii prin preocuparea cu opera Igor , pe care o consideră o operă cea mai importantă și una dintre cele mai importante opere ruse istorice. Conține dansurile Polovtsian , adesea interpretate ca o lucrare de concert independent, formând cea mai cunoscută compoziție a lui Borodin. Borodin a lăsat operă (și câteva alte lucrări) incomplete la moartea sa.

Printul Igor a fost finalizat postum de către Rimsky-Korsakov și Glazunov . Se află în secolul al XII-lea, când rușii, condus de prințul Igor de Seversk, au pornit să cucerească barbarii Polovtsieni călătorind spre est peste Steps. Polovtsienii erau aparent un trib Nomadic inițial de origine turcă care ataca în mod obișnuit Rusia de sud. O eclipsă plină a soarelui laînceputul primului act prefigurează un rezultat teribil de invazie. Trupele lui Igor sunt înfrânte. Povestea povestește despre capturarea domnitorului Igor și a fiului său, Vladimir, despre Rusia, de către liderul polovtsian Khan Konchak, care îl distrează în mod deosebit pe deținuții săi și îi cheamă pe sclavi să facă celebrele "Dansuri Polovtsiene", care oferă un climat minunat al doilea act. Cea de-a doua jumătate a operei constată că Igor se întoarce în patria sa, dar în loc să se găsească în rușine, este primit de acasă de către locuitorii orașului și de soția sa, Yaroslavna. Deși pentru o vreme rar interpretat în totalitate în afara Rusiei, această operă a primit două producții noi, recent una la Compania de Stat de Operă și Balet din Rusia în 2013 și una la Metropolitan Opera Company din New York în 2014 . ^[26] [27]

Muzică în cameră 

Nici un alt membru al cercului Balakirev nu sa identificat atât de deschis cu muzica absolută, așa cum a făcut Borodin în cele două cvartete de coarde și în numeroasele sale compoziții anterioare. El a fost violoncelist, el a fost un jucator de muzica de camera entuziasmat, un interes care sa adancit in timpul studiilor sale chimice la Heidelberg intre 1859 si 1861. In aceasta perioada au aparut, printre alte opere de camera, un sextet si un cvintet de pian. În structura tematică și textura instrumentală a pus bazele sale pe cele ale lui Felix Mendelssohn . ^[28]

În 1875, Borodin și-a început primul Cvartet de coarde, mult spre nemulțumirea lui Mussorgsky și a lui Vladimir Stasov . Borodin a făcut asta în compania celor Cinci, care erau ostili în privința muzicii de cameră, vorbește despre independența sa. Din primul Cvartet, el a afișat măiestrie în formă. Cel de- al doilea Cvartet , în care este reprezentat puternicul său lirism în popularul " Nocturne ", a urmat în 1881. Primul Cvartet este mai bogat în schimbările de dispoziție. Al doilea Cvartet are o atmosferă și o expresie mai uniformă.

Faima lui Borodin în afara Imperiului Rus a fost posibilă în timpul vieții sale de către Franz Liszt , care a organizat o interpretare a Simfoniei nr. 1 în Germania în 1880, și deComtesse de Mercy-Argenteau în Belgia și Franța. Muzica sa este recunoscuta pentru lirismul puternic si armoniile bogate. Împreună cu unele influențe din partea compozitorilor occidentali, ca membru al cincisprezecelea, muzica lui emană și un gust incontestabil rusesc. Muzica pasională și armoniile neobișnuite s-au dovedit a avea o influență de durată asupra compozitorilor francezi mai tineri Debussy și Ravel (în omagiu, acesta din urmă compus în 1913 o piesă de pian intitulată "La Manière de Borodine").

Caracteristicile evocative ale muzicii lui Borodin au făcut posibilă adaptarea compozițiilor sale în Kismet muzical din 1953, de Robert Wright și George Forrest , în special în piesele " Stranger in Paradise " și " And This Is My Beloved ". În 1954, Borodin a fost premiat postum cu un premiu Tony pentru acest spectacol.

Prințul Igor ( rus : Князь Игорь , Knyaz 'Igor ) este o opera în patru acte cu un prolog, scris și compus de Alexander Borodin . Compozitorul a adaptat libretul din Epicul Antic al Rusiei " The Lay of the Host of Igor" , care povestește campania printului Rus " Igor Svyatoslavich" împotriva invaziei triburilor Cuman ("polovtsieni") din 1185. El a inclus și materialele din două cronici medievale din Kievan. Opera a fost lăsată neterminată la moartea compozitorului în 1887 și a fost editată și completată de Nikolai Rimsky-Korsakov și Alexander Glazunov . A fost întâi interpretat în Sankt Petersburg , Rusia, în 1890.

Sinopsis 

Ora : Anul 1185

Locul : orașul Putivl (prolog, Faptele 1 și 4); o tabără polovtsiană (Fapte 2 și 3)

Notă: După cum sa discutat în acest articol , decizia finală a lui Borodin privind ordinea primelor două acte este neclară. Grupul tradițional prezentat aici este cel al ediției Rimsky-Korsakov-Glazunov. În multe producții, actul 3 este omis.

Prologue 

Piața catedralei din Putivl

Printul Igor este pe punctul de a porni într-o campanie împotriva cumanilor /polovtsilor și a khansilor lor care au atacat anterior terenurile rusești. Poporul îi cântă lauda și pe cea a fiului său, a celorlalți lideri și a armatei ( Chorus: "Glory to the beautiful Sun" ). Eclipsa soarelui are loc în consternarea generală. Doi soldați Skula și deșertul Yeroshka care se simt siguri că Vladimir Iaroslavici, prințul Galitski, îi va oferi să lucreze mai mult pentru a le plăcea. Deși Yaroslavna, soția lui Igor, ia eclipsa pentru un semn proastă, Igor insistă că onoarea cere ca el să meargă la război. El lasă-o în grija fratelui ei, prințul Galitski, care îi spune recunoștința față de Igor pentru că la adăpostit după ce a fost alungat din propria casă de către tatăl și frații săi. Oamenii cântă un cor mare de laudă ( corul: "Gloria multitudinii de stele" ), pe măsură ce gazda se află în campania lor împotriva Polovtsy.

Act 1 

Scena 1: Curtea lui Vladimir Galitski din Putivl

G. Petrov ca Galițki (1970)

Aplicanții lui Galitski își cântă laude. Skula și Yeroshka lucrează acum ca jucătorigudoc. Ei distrează adepții și cântă toate despre modul în care Galitski și oamenii săi au răpit o femeie tânără și cum ea a cerut să i se permită să se întoarcă la tatăl ei fără să fie dezonorată. Prințul sosește și cântă cum, dacă ar fi prințul lui Putivl, el bea și sărbătoresc toată ziua în timp ce eliberează judecata și are cele mai frumoase fete cu el toată noaptea ( Cântarea lui Galitski ). Trezoreria va fi cheltuită pentru el și pentru oamenii săi, în timp ce sora lui se va ruga într-o mănăstire. Un grup de femei tinere îl imploră pe prințul să-și refacă prietenul răpit. El îi amenință și îi îndepărtează, spunând cum trăiește acum în lux în hol și că nu trebuie să muncească. Prințul se întoarce în încăperile sale, trimițând vin pentru urmașii săi.Jucătorii gudok și urmașii prințului bat joc de femei. Ei se întreabă ce s-ar putea întâmpla dacă Yaroslavna aude ce se întâmplă, dar apoi își dă seama că va fi neajutorată cu toți bărbații ei plecați la război. Ei cântă despre cum sunt toți bețivi și sunt susținuți de Galitski. Bărbații decid să meargă în piața orașului pentru a declara Galtzici prințul lui Putivl, lăsând în urmă doar cei doi muzicieni beat.

Scena 2: O cameră în palatul lui Yaroslavna

Yaroslavna este singură îngrijorătoare de ce nu a auzit de la Igor și însoțitorii săi ( Arioso din Yaroslavna ). Cântă din nopțile și coșmarurile ei lacrimogene și își amintește când a fost fericită cu Igor de partea ei. Asistenta aduce femeile tinere care îi spun lui Yaroslavna despre prietenul lor răpit. Ei sunt reticenți la început să dezvăluie vinovatul, dar în cele din urmă îl numesc pe Galitsky și vorbesc despre cum el și tovarășii săi îi provoacă probleme în jurul lui Putivl. Galitsky intră și femeile fug. Yaroslavna îl întreabă în legătură cu adevărul despre povestea lor și se bate joc de ea spunând că ar trebui să-l trateze ca oaspete în casa ei. Îl amenință cu ceea ce va face Igor la întoarcere, dar Galitsky răspunde că poate să-și prindă tronul oricând dorește. Yaroslavna îl acuză că a repetat trădarea pe care o făcea împotriva tatălui său, dar el răspunde că glumește și întreabă dacă are un iubit, acum soțul ei este plecat. Îl amenință cu trimiterea lui înapoi la tatăl lor. El răspunde că va reveni la fată, dar va lua mai târziu și va pleca. Consiliul boierilor ajung să-l informeze pe Yaroslavna că Polovtsy-ul sub Khan Gzak este pe cale să-l atace pe Putivl. Armata lui Igor a fost complet distrusă și a fost rănit și prins cu fiul și fratele său. După un moment de leșin, Yaroslavna ordonă trimiterea mesagerilor către aliații orașului, însă raportul Boyars arată că drumurile sunt tăiate, unele orașe sunt în revoltă și prinții lor vor fi capturați. Boyarii spun că vor organiza apărarea, dar Galitsky se întoarce cu urmașii săi pentru a cere să fie ales un nou print. Sufletul său spune că ar trebui să fie el, deoarece el este fratele lui Yaroslavna și cumnatul lui Igor. Boierii refuză. Argumentul este întrerupt de vederea flăcărilor și sunetul femeilor plângând. Unii boieri au fugit; unii se alătură bătăliei, alții păzesc pe prințesă. Ei numesc atacul judecății lui Dumnezeu.

Actul 2 

Seara în tabăra Polovtsiană

Soții polovțieni cântă compară iubirea cu o floare care se strecoară în căldura zilei și se reînvie noaptea. Ei danseaza impreuna ( Dansul Maicilor Polovtsian ). Konchakovna se alătură în cântând sperând că iubitul ei se va alătura curând ( Cavatina lui Konchakovna ). Prizonierii ruși sosesc din timpul zilei și își exprimă recunoștința când sunt hrăniți de Konchakovna și de fete. Gărzile lor se retrag din noapte, lăsând doar pe Ovlur, creștin, responsabil. Vladimir, fiul lui Igor, cântă speranța că dragostea lui se va alătura în curând în momentul în care ziua va dispărea ( Cavatina lui Vladimir ). Dragostea lui este Konchakovna. Ea vine și cei doi cântă dragostea lor și dorința lor de a se căsători ( Love Duet ). În timp ce tatăl ei va consimți la căsătorie, ei știu că nu voia lui. Se despart când auzi Igor venind. El cântă de rușine și de chinul său în a fi capturat cu urmașii săi morți ( Prințul lui Igor Aria ). Doar soția lui, se simte el, va fi loială. El speră pentru șansa de a-și recâștiga onoarea. Ovlur îi îndeamnă pe Igor să scape și prințul este de acord să se gândească la asta. Khan Konchak îl întreabă dacă totul este bine ( Aria lui Konchak ) și el răspunde că soțul nu poate trăi în captivitate. Konchak spune că, așa cum Igor nu a cerut milă, el nu este un prizonier, ci un oaspete onorat egal cu un Khan. Igor îi amintește că și el știe ce înseamnă să fii captiv. Konchak oferă libertății lui Igor dacă va promite că nu va mai război, dar refuză să spună că nu poate minți. Konchak regretă că nu s-au născut ca aliați. Atunci ar fi capturat toată Rusia. El îl cheamă pe sclavii polovțieni să-i distreze pe Igor și pe el însuși și îi oferă lui Igor alegerea lor. În timp ce sclavii dansează Polovtsy cântă gloria Konchak ( Dansuri Polovtsian ).

Actul 3 

Tabăra Polovtsiană

Armata polovtsiană se întoarce în triumfă cântând lauda lui Khan Gzak ( martie Polovtsian ). Konchak cântă din sacul lui Putivl și alte victorii și prezice cu încredere că vor captura în curând toată Rusia. Igor și fiul său, Vladimir, au cele mai grave temeri confirmate de noii captivi.Vladimir și ceilalți deținuți îl îndemn pe Igor să scape, dar el este la început reticent, cântând de rușinea sa și spunând că este datoria celorlalți prinți ruși de a salva patria ( monologul lui Igor , ediția lui Mariinsky). Ovlur ajunge să spună că a pregătit caii pentru Igor și Vladimir, iar Igor este de acord acum să scape. Konchakovna se află în dificultate, provocându-l pe Vladimir să-și arate dragostea fie că o ia cu el, fie că rămâne. Igor îi îndeamnă pe fiul său să vină, dar Vladimir se simte în imposibilitatea de a părăsi Konchakovna care amenință să trezească tabăra. În cele din urmă, Igor fuge singur și Konchakovna sună alarma.Ea și tatăl ei refuză să lase Polovtsy să-l omoare pe Vladimir. În schimb, Konchak ordonă moartea gardienilor și se căsătorește cu Vladimir fiicei sale. Cât despre Igor, Konchak se gândește mai mult la el pentru scăparea lui.

Actul 4 

Dawn în Putivl

Yaroslavna plânge la despărțirea ei de Igor și înfrângerea armatei sale, învinuind însăși elementele însăși pentru a ajuta pe inamic ( Lamentul lui Yaroslavna ). Țăranii nu dau vina pe vânt, ci pe Khan Gzak pentru devastare. După cum Yaroslavna se uită în jur pentru a recunoaște distrugerea, ea vede doi călăreți la distanță care se dovedesc a fi Igor și Ovlur. Cei doi iubitori își cântă bucuria de a fi reuniți și de așteptarea că Ivan va conduce rușii la victoria împotriva lui Khan. Nu-și dă seama de întoarcerea lui Igor, Skula și Yeroshka, jucătorii gudok beți, cântă o melodie care îi bate joc de el. Apoi îl observă la distanță. După un moment de panică despre ceea ce se va întâmpla cu ei, Skula spune că ar trebui să se bazeze pe viclenia lor și decide asupra unui plan care să le salveze. Au sunat clopotele bisericii pentru a chema o mulțime. Deși oamenii îi tratează la început cu suspiciune, jucătorii gudok reușesc să convingă mulțimea că Igor sa întors și boierii că sunt urmași loiali ai adevăratului prinț și nu Galitski. Toate celebrează cu bucurie întoarcerea lui Igor.

Alexander Borodin - Prince Igor - by Yury Lyubimov - music edit by Pavel Karmanov:

Tosca de Giacomo Puccini

Giacomo Antonio Domenico Michele Secondo Maria Puccini (n. 22 decembrie 1858, Lucca, Italia - d. 29 noiembrie 1924, Bruxelles, Belgia) a fost un compozitor italian de muzică de operă, reprezentant al curentului artistic realist numit în Italia verismo (conform cu termenul din italiană vero = adevărat)

Viața și opera

Puccini s-a născut într-o familie cu tradiții muzicale. Tatăl său, Michele, conducea orchestra orășenească din Lucca, era organist al Domului din localitate și compusese câteva opere de calitate modestă, un Miserere și câteva cantate pe teme religioase. A murit tânăr, când Giacomo avea doar 5 ani. Primele lecții de muzică le primește de la unchiul lui, Fortunato Maggi, care nu îl consideră prea dotat. Continuă studiile cu Carlo Angeloni, avându-l coleg pe viitorul compozitor Alfredo Catalani. Cu Angeloni, Puccini face progrese. În martie 1876 asistă în orașul Pisala o reprezentație cu opera Aida de Giuseppe Verdi și din această clipă visează să devină compozitor de opere. În același an compune un Preludiu simfonic, doi ani mai târziu un Motet și un "Credo", cu a căror execuție obține un oarecare succes. În toamna lui 1880 pleacă la Milano, unde - cu sprijinul financiar din partea reginei Margherita a Italiei - se înscrie la Conservator, avându-l ca profesor pe Amilcare Ponchielli.

Pe 31 mai 1884 are loc la Teatro Dal Verme din Milano premiera primei sale opere, "Le Villi", cu care recoltează succes din partea publicului și a criticii. După o muncă asiduă de câțiva ani, i se reprezintă la Teatro alla Scala din Milano opera "Edgar", de data aceasta fără vreun succes deosebit. Șase ani mai târziu, pe 1 februarie 1895, obține un succes triumfal cu opera "Manon Lescaut", executată în premieră pe scena teatrului Regio din Torino.

Tot în acest teatru, pe 1 februarie 1896, are loc premiera operei "La Bohème" (Boema), sub bagheta dirijorului Arturo Toscanini. În concluzia cronicei sale, criticul muzical Carlo Bersezio scrie: "La Bohème(Boema) nu va lăsa probabil urme deosebite în teatrul nostru". Opera se va impune totuși mai târziu după o reprezentație la teatrul din Palermo și apoi pe scenele principalelor teatre de operă din Italia. În ziua de 14 ianuarie 1900 se reprezintă în premieră la Teatro Costanzidin Roma opera "Tosca", în rolul titular soprana română Hariclea Darclée. Deja la prima arie a tenorului, Recondita armonia, succesul este asigurat, pentru ca după aria sopranei, Vissi d'arte, publicul să aplaude în picioare.

În anul 1904, Puccini se căsătorește cu Elvira Bonturi, cu care va avea un fiu, Tonio. Pe 17 februarie, reprezentarea operei "Madame Butterfly" la Milano se soldează cu un adevărat dezastru. Abia după o refacere a libretului și a muzicii, opera capătă audiență la public, după o prezentare, câteva luni mai târziu, la Teatro Grande din Brescia ['breʃ:a ].

În 1910, debutează cu succes în New York la Metropolitan Opera cu "La Fanciulla del West": dirijor este Arturo Toscanini, solist Enrico Caruso. Tot la Metropolitan Opera, va avea loc premiera pe 14 decembrie 1918 a Tripticului de opere în câte un act, "Il Tabarro", "Suor Angelica" și "Gianni Schicchi" ['ʤan:i s'kik:i ].

În anul 1921, Puccini se mută în orașul Viareggio, unde începe să lucreze la compunerea operei "Turandot". Opera va rămâne însă neterminată. Puccini moare la 29 noiembrie 1924, într-o clinică din Bruxelles, la câteva zile după o operație la gât, în urma unui cancer al laringelui. Opera "Turandot", în versiunea neterminată, va fi reprezentată pe 25 aprilie 1926 la Teatro alla Scala din Milano, sub conducerea muzicală a lui Arturo Toscanini. În reprezentațiile ulterioare, opera va fi prezentată cu completările făcute de Franco Alfano după schițele rămase de la Puccini.

Creația artistică a lui Giacomo Puccini se întinde pe o perioadă de 40 de ani, din 1884 până în 1924, timp în care a compus 12 opere. Acest număr restrâns dovedește o dată mai mult exigența artistică deosebită a compozitorului. Succesul enorm de care s-au bucurat operele lui Puccini încă din timpul vieții sale, dăinuie până în ziua de astăzi și este în continuă creștere.

Operele lui Puccini, cu data și locul premierei

·         "Le Villi", 31 mai 1884, Teatro dal Verme, Milano

·         "Edgar", 21 aprilie 1889, Teatro alla Scala, Milano

·         "Manon Lescaut", 1 februarie 1893, Teatro Regio, Torino

·         "La Bohème", 1 februarie 1896, Teatro Regio, Torino

·         "Tosca", 14 ianuarie 1900, Teatro Costanzi, Roma

·         "Madama Butterfly", 17 februarie 1904, Teatro alla Scala, Milano

·         "La Fanciulla del West", 10 decembrie 1910, Metropolitan Opera, New York

·         "La rondine", 27 martie 1917, Opera din Monte Carlo

·         "Il trittico" - "Il Tabarro", "Suor Angelica", "Gianni Schicchi", 14 decembrie 1918, Metropolitan Opera, New York

·         "Turandot", postum 25 aprilie 1926, Teatro alla Scala, Milano

Tosca este o operă în trei acte de Giacomo Puccini.

Libretul -- Luigi Illica și Giuseppe Giacosa, după drama La Tosca de Victor Sardou.

Premiera operei a avut loc pe 14 ianuarie 1900, la „Teatro Costanzi” din Roma.

Piesa originală scrisă de Victorien Sardou a fost produsă în 1887 la Paris și văzută de Giacomo Puccini în Milano, în 1887, cu Tosca jucată de Sarah Bernhardt. Puccini a cerut editorului său, Giulio Ricordi, să cumpere imediat drepturile de la Sardou, dar acestea au fost cumpărate abia în 1893 pentru a fi date unui alt compozitor, Alberto Franchetti. Illica a scris libretul său și în octombrie 1894 Franchetti, Ricordi, Illica și Giuseppe Verdi s-au întâlnit cu Sardou să-i prezinte libretul. Verdi a fost fascinat de această tragedie, dar a refuzat să compună muzica acetei tragedii dacă Sardou nu schimbă finalul.

După câteva luni, Franchetti a admis în cele din urmă că nu poate compune muzică pentru libretul inspirat de piesă, așa că Giulio Ricordi i-a cerut lui Puccini să compună. Puccini se simțea încă ofensat și doar intervenția lui Verdi l-a convins să accepte. A început să lucreze la piesă în 1896, după ce a terminat Boema; Ricordi l-a pus pe Giusseppe Giacosa să lucre cu Luigi Illica pentru libret, însă munca lui Giacosa nu l-a mulțumit pe Ricordi, iar Giacosa a avut mai multe dispute personale cu Sardou. Și Puccini a avut mai multe dispute cu Illica, Giacosa și Ricordi la un loc. Ei au propus un „Latin hymn” triumfal pentru Actul III, dar Puccini i-a convins în cele din urmă să-l reducă la cele optsprezece măsuri din Trionfal... di nuova speme.

În octombrie 1899, după trei ani de colaborare dificilă, opera era gata. Fiindcă era o poveste despre Roma, s-a decis ca premiera să fie în cetatea eternă, la Teatrul Constanzi. O curiozitate notabilă a plutit în jurul acestei opere a cărei pregătire a fost atât de lungă și problematică. Tosca a fost soprana română Hariclea Darclée, Cavaradossi a fost tenorul Emilio De Marchi iar Scarpia a fost baritonul Eugenio Giraldoni. Dirijorul a fost Leopoldo Mugnone. În public s-au aflat și Regina Margherita, prim-ministrul Pelloux și mulți compozitori, printre care Pietro Mascagni, Francesco Cilea, Franchetti și Sgambati.

Succesul a fost răsunător, chiar dacă diferența dintre atmosfera din Tosca și Boema a fost una surprinzătoare.

Tosca a apărut pe locul 8 în lista celor mai jucate 20 de opere din America de Nord, într-un clasament realizat de Opera America

Roluri

Distribuția	Tip de voce	Premiera din 14 ianuarie 1900 (dirijor, Leopoldo Mugnone)
Floria Tosca, o cântăreață celebră	soprană	Hariclea Darclée
Mario Cavaradossi, un pictor	tenor	Emilio de Marchi
Baron Scarpia, șeful poliției	bariton	Eugenio Giraldoni
Cesare Angelotti, fostul consul al Republicii Romane	bas	Ruggero Galli
Un sacristan	bas	Ettore Borelli
Spoletta, un agent de poliție	tenor	Enrico Giordano
Sciarrone, un jandarm	bas	Aristide Parassani
Un gardian	bas
Un băiat de cioban	alto	Angelo Righi
Soldați, agenți de poliție, nobili și femei, orășeni, artizani

Acțiunea

Actul I

Cesare Angelotti, fostul Consul al Republicii Romane, evadat din închisoarea „Sant’Angello”, se ascunde în biserica „Sant'Andrea della Valle” din Roma. Aici, pictorul Mario Cavaradossi lucrează la o frescă reprezentând-o pe Maria Magdalena. Sacristanul este surprins de asemănarea dintre imaginea pictată și o fizionomie pe care o văzuse de curând. Când pictorul ramâne singur, Angelotti iese din ascunzătoare și recunoscând în Cavaradossi pe vechiul său prieten, îi cere sprijinul. Pictorul promite că-l va ajuta să fugă. Se aude vocea Floriei Tosca, iubita lui Mario, și Angelotti este nevoit din nou să se retragă. Cu toate iscodirile acesteia, Mario nu-și tradează prietenul. Floria recunoaște asemănarea picturii cu Marchiza Attavanti și îsi manifestă gelozia. Mario o calmează și ea pleacă după ce îl invită la concertul de la palat. Pictorul pleacă împreună cu Angelotti. În timp ce ei se îndreaptă spre o ascunzătoare mai sigură, sosește baronul Scarpia, șeful poliției, în căutarea evadatului. Scarpia găsește un evantai în capela familiei Attavanti și, înainte de a asista la „Te Deum”-ul care celebrează înfrângerea lui Napoleon, strecoară în sufletul Floriei Tosca banuiala ca a fost mințită.

Actul II

Scarpia așteaptă cu nerăbdare întoarcerea agenților sai. Prin fereastra apartamentului aude muzica serbării de la Palatul Farnese. Spoletta îi raportează că, deși au urmarit-o pe Tosca și au perchiziționat vila lui Cavaradossi, agenții de poliție nu au reușit să-l gasească pe Angelotti; de aceea l-au arestat pe Cavaradossi. Cu toate torturile la care este supus, Mario nu furnizează nici un amănunt. Tosca refuză și ea să răspundă întrebărilor lui Scarpia dar, auzind chinurile iubitului ei, cedează și dezvăluie locul unde s-a ascuns Angelotti. Este anunțată vestea victoriei lui Napoleon la Marengo. Scarpia ordonă încarcerarea lui Cavaradossi, care urmează să fie executat în zorii zilei pentru trădare. În zadar Tosca se roagă; Scarpia nu-l va ierta pe Mario decât în schimbul favorurilor ei. Tosca acceptă dupa ce obține o execuție simulată pentru iubitul ei și un permis de părăsire a Romei. În momentul în care Scarpia vrea s-o îmbrățișeze, Tosca îl ucide.

Actul III

În zorii zilei, pe o terasă a castelului „Sant'Angello”, Mario își așteaptă execuția. Cu emoție, într-o ultimă scrisoare, evocă chipul iubitei sale. Aceasta sosește fericită că i-a obținut iertarea, după o execuție simulată. Vestea morții lui Scarpia îl face pe Mario să pășească fără teamă în fața plutonului de execuție, cu gândul că va putea pleca împreună cu persoana iubită. Plutonul îl ucide însa pe Mario, iar Tosca, disperată, se aruncă de pe platforma castelului, în abis.

Tosca - Giacomo Puccini cu Angela Gheorghiu

MUZICĂ 3 Noiembrie

Samuel Scheidt, compozitor german

Samuel Scheidt - Das Orgelwerk -- Complete Organ Works / Galiarda variirt, SSWV i11: https://youtu.be/AU7GfeRR4YU.

Filip Lazăr

Ana -Maria Nicula - "Dans romanesc" de Filip Lazar : http://youtu.be/S40ZDJPHvGA.

Charles Tournemire

Charles Tournemire - Symphony No. 7 (1918): http://youtu.be/SX25dEialG0;

Charles Tournemire - L'Orgue Mystique 24 - 5 – Postlude : http://youtu.be/8zvOGHYiAQ4.

Lonnie Donegan

Lonnie Donegan - Rock Island Line (Live) 15/6/1961:

http://youtu.be/wI4nRD-DRpk;

Lonnie Donegan - Gamblin' Man: http://youtu.be/GynnhBUOHkg;

Lonnie Donegan - Hard Travelling: http://youtu.be/h3rawgRVpE0.

Paul Mauriat

Paul Mauriat - Ultimate Collection Cd1 -Full Album: https://youtu.be/S-wifMGIgYQ;

Paul Mauriat - Ultimante Collection Cd2 Full Album: https://youtu.be/J2OXy9UZmWU;

Paul Mauriat: Greatest Hits Of Paul Mauriat - The Best Songs Of Paul Mauriat: https://youtu.be/vEAiwmVkL-U;

Paul Mauriat - Paul Mauriat Greatest Hits – Instrumental: https://youtu.be/IrPr_eJa0X4.

John Barry, compozitor englez

JOHN BARRY - https://youtu.be/f6J2eUMy8VQ?list=PL995FBE15A71E8B50.

Lulu, cantareata si actrita britanica

LuLu – Melodii: https://youtu.be/yTapoA5RQyo?list=RDyTapoA5RQyo.

Adam Ant, cantaret englez

Adam And The Ants - The Prince Charming Revue - Full Show: https://youtu.be/oILeaRiLufY.

 ÎNREGISTRĂRI NOI:

Beautiful Italian - Relaxing Music 

2 Hours Romantic Spanish Guitar Collection - 24/7 Relaxing Instrumental Music

The Russian Guitar 1800-1850

Haydn - Cello Concerto No. 1 in C - I. Moderato

Top 100 Classic Country Road Trip Songs - Greatest Old Country Music Hits Collection

The Mystery of Beautiful Violin – Relaxing Piano & Violin Instrumental Music – Soothing Music Sleep

Heavy, Fast Classical Music

POEZIE 3 Noiembrie

Georg Trakl

Biografie Georg Trakl

Georg Trakl (n. 3 februarie 1887, Salzburg - d. 3 noiembrie 1914, Cracovia) a fost un poet austriac, reprezentant al expresionismului timpuriu, alături de Georg Heym.

Georg Trakl s-a născut ca al cincilea copil dintr-o familie mic-burgheză cu șapte copii. Tatăl (Tobias) era comerciant în domeniul articolelor de fier, iar mama (Maria) casnică. Și-a petrecut copilăria și tinerețea la Salzburg. A fost educat de o guvernantă franceză (catolică deși părinții erau protestanți) care a fost, nu numai pentru el dar și pentru ceilalți frați, ca o a doua mamă. De la aceasta copiii au învățat franceza și astfel se explică influența exercitată de lirica lui Baudelaire și a lui Rimbaudasupra poetului de mai târziu.

Între 1897 și 1905 Georg Trakl a frecventat gimnaziul de stat din Salzburg. Nu a fost un elev prea strălucit; avea rezultate slabe la matematică, latină, greacă. În 1901 a fost nevoit să repete clasa a șaptea.

Primele sale încercări lirice s-au manifestat în 1904, când a intrat în cenaclul poetic Apollo (mai târziu redenumit Minerva).

În 1905 a încheiat ciclul gimnazial fără să obțină vreo diplomă de absolvire. Din acel moment a început o perioadă dificilă a vieții sale, marcată de consumul de stupefiante (cloroform, morfină, opium, alcool) cu care are de-a face tot mai mult când devine, în septembrie, același an, farmacist practician în Salzburg.

Piesele de teatru Totentag și Fata Morgana au fost un eșec și atunci autorul a distrus textele acestora.

În 1912 a ocupat postul de farmacist militar.

La vârsta de 27 de ani a murit din cauza unei supradoze de cocaină. Există presupunerea că ar fi fost o sinucidere.

Opera

·         Poezii (Gedichte) 1913

·         Sebastian în vis (Sebastian in Traum) 1915

·         Opera poetică (Die Dichtungen) 1917

În limba română:

·         Ich bin der Sterne Presseattaché - 25 de poeme din Georg Trakl, traduse de Ștefan Baciu, ediție bilingvă, Editura Aldus, 1997.

Cântec de seară

Seara, când umblăm pe cărări întunecate

Ne răsar în faţă palidele noastre făpturi.

Când însetăm

Sorbim apele albe ale iazului,

Mierea tristei noastre copilării.

Răposaţi, ne odihnim în umbra socului,

Privim pescăruşii suri.

Nori de primăvară cresc peste oraşul sumbru,

Care tăinuieşte preaînălţatele vremi ale călugărilor.

Cân îţi prindeam mâinile subţiri

Lin deschideai în tăcere ochii rotunzi.

E mult de atunci.

Totuşi, când întunecata armonie bântuie sufletul

Apari, tu, albă, în peisajul de toamnă al prietenului.

Pribeagul

Întotdeauna se reazimă noaptea albă de colină,

Unde plopul se înalţă în sunete argintii,

Unde-s pietre şi stele.

Deasupra torentului puntea se bolteşte somnoroasă,

Băiatul priveşte cu ochi de cristal,

Se trezeşte înfloritul vânt, cântec de pasăre asemenea morţii,

Iar paşii înverzesc în pădure, uşor.

E amintirea copacului şi-a animalului. Domoale trepte de muşchi;

Şi luna

Căzând cu sclipăt în apele triste.

Acela se reîntoarce şi pribegeşte de-a lungul malului înverzit,

Îl leagănă gondola neagră prin oraşul în ruine.

Inima

Albă se făcu lângă pădure sălbateca inimă;

O, întunecata spaimă

A morţii, astfel, aurul

Muri în norul plumburiu.

Seară de noiembrie.

Lângă părăginita poartă a abatorului

Sta ceata femeilor nevoiaşe;

În fiecare coş

Cădeau măruntaie şi putredă carne:

Blestemată hrană!

Porumbelul albastru al serii

Nu veni cu împăcare.

Întunecată chemare de trompetă

Străpunse umedul

Frunziş de aur al ulmilor,

un drapel trenţuit

Fumegând de sânge,

Pe care în durere sălbatecă

Îl pândeşte un bărbat.

O, voi timpuri de metal

Îngropate acolo, în roşul amurgului!

Din pridvorul întunecat

Păşi făptura de aur

A adolescentei

Nimbată de plaide lune,

Întomnată reşedinţă princiară,

Brazi negri

În furtuna nopţii

Despicară fortăreaţa abruptă.

O, inima,

Sclipind într-acolo, prin răcoare de zăpadă.

Rasul Gamzatov

Biografie Rasul Gamzatov

Rasul Gamzatovich Gamzatov (în avară: Расул ХIамзатов, în latină: Rasul Xamzatov, în rusă: Расу́л Гамза́тович Гамза́тов) (n. 8 septembrie 1923 - d. 3 noiembrie 2003) a fost un scriitor avar din Daghestan.

Scrierile sale evocă eroismul ostașilor din cel de-al Doilea Război Mondial, atmosfera locală a regiunilor caucaziene sau evenimente din epoca contemporană.

Rasul Gamzatov a fost membru al Partidului Comunist al URSS. ^[4]Gamzatov a deținut și funcții politice, a fost membru al Prezidiului Sovietului Suprem și i-a fost decernat Premiul Lenin ^[5] precum și Premiul Stalin.

Opera

·         1943: Dragoste înflăcărată și ură fierbinte ("Chlasratab rok'igi bork'arab ccingi")

·         1950: Patria locuitorilor de munte ("Mačlrulasul vatlan")

·         1955: Primăvară daghestaneză ("Daģistanal'ulichch")

·         1958: Locuitoarea munților ("Maglarulaj")

·         1968 - 1971: Daghestanul meu ("Moi Dagestan").

Acolo, lângă acel geam 

_ Unde eşti, inima mea? Răspunde!
_ Acolo, lângă acel geam.
În piept doar pustiul mi se-ascunde
Şi chin, dar inimă nu am.

_ Unde eşti, vis al meu, de lumină?
_ Acolo, lângă acel geam.
Odaia mea de-obidă-i plină,
Şi foc în ea nu am.

_ Unde sunteţi, privirile mele?
_ Acolo, lângă acel geam.
Din ochii mei pustii curg lacrimi grele,
Fierbinte şi sărat noian.

_ Unde sunteţi, voi, stihuri? E dorul
Care vă fearecă în chin?
Cântece, stih, spre ce vă luaţi voi zborul?
_ Zburăm spre acel geam vecin.

_ Unde sunteţi, voi, gânduri hoinare?
_ La acel geam de-acolo-am stat…
_ Şi cine-acolo sălaş are?
_ Cei doi: soţie şi bărbat.

_ Ei doi, dar eu, pe-aici, ce caut oare?
Odată, eu pe ea o cunoşteam…
Trezit de-ntâiul licărit de soare,
Priveam, acolo, spre acel geam.

Nicolae Dragoş (“Moartea calului troian”, “Scrisoare în sat”, “Zăpezi fără întoarcere”).

Biografie Nicolae Dragoş

Nicolae Dragoş (pseudonim al lui Nicolae Răcănel) (n. 3 noiembrie 1938, Glogova, jud. Gorj) este un poet şi jurnalist român.
Tema principală a liricii sale este timpul.
Poate cea mai cunoscută carte a sa este antologia \"Poeme dintr-un sfert de veac\", publicată în 1989 în Colecţia \"Poeţi români contemporani\" a Editurii Eminescu şi cuprinzând o mare parte din opera sa poetică.


Opere

* Moartea calului troian, Editura pentru Literatură, Bucureşti, 1968
* Coloană de-a lungul, Editura Eminescu, Bucureşti, 1971
* Zăpezi fără întoarcere, Editura Cartea Românească, Bucureşti, 1973 (cu ilustraţii de Mihu Vulcănescu)
* Scut de etern, Editura Eminescu, Bucureşti, 1974
* Scrisoare în sat, Editura Eminescu, Bucureşti, 1975
* Cu inima curată, Editura Eminescu, Bucureşti, 1977
* La stema ţării (La steaua ţării?), Editura Ion Creangă, Bucureşti, 1977 (colaborare cu Ion Miturică)
* Ritualuri intime, Editura Cartea Românească, Bucureşti, 1978
* Îngândurat ca pietrele munţilor, Editura Eminescu, Bucureşti, 1979
* L-am cunoscut pe Tudor Arghezi, 1981
* Scutier la umbra clipei, Editura Eminescu, Bucureşti, 1982
* Pentru eterna vatră românească, Editura Militară, Bucureşti, 1983
* Fabule cu sau fără morală, Editura Eminescu, Bucureşti, 1984
* De veghe la anotimpuri, Editura Eminescu, Bucureşti, 1985
* Drumeţ în calea lupilor : filmul unei existenţe reale liber interpretată, Editura Eminescu, Bucureşti, 1987 (colaborare cu Mihai Stoian)
* Fântâna din oglinzi, Editura Eminescu, Bucureşti, 1988
* Poeme dintr-un sfert de veac, Colecţia \"Poeţi români contemporani\", Editura Eminescu, Bucureşti, 1989 (cu prefaţă de C. Stănescu şi prezentare grafică de Constantin Guluţă)
* Copacul din vis: jurnal liric din tranşeele hârtiei, Editura Fundaţiei Constantin Brâncuşi, Târgu Jiu, 1998
* Fabule din două veacuri, Ager, Bucureşti, 2006
* Clipe din clipa cea repede, Realitatea, Bucureşti, 2008 (cu copertă de Alexandru Dumitriu şi desene de Mihu Vulcănescu)
* Zbor printre flori, ?

Cerc

A fost clipă. Va mai fi.

A fost zi. Va mai fi zi.

A fost noapte. Va fi noapte.

A fost iarnă. Va mai fi.

A fost vară. Va fi vară.

Ai trăit. Vei mai trăi.

Ai iubit. Vei mai iubi.

Ai murit. Vei mai muri...

Clepsidra cu dragoste

De-a soarele
în ploaie nevăzută

de-a ploaia
fără asfinţit

de-a frunzele
de-a păsările serii

clepsidră-ngenunchiată
lângă mirarea lumii

de-a aripile
înfrunzind sub lună
pom răvăşit
de secetă nebună.

TEATRU/FILM 3 Noiembrie

Regia Mircea Moldovan: “Ziua cea mai lungă”, “Procesul”, “Pintea ”).

Biografie Mircea Moldovan

Mircea-Sorin Moldovan^[1] (n. 3 noiembrie 1936, Blaj, județul Alba) este un regizor de film român apreciat pentru comediile și filmele istorice realizate. După 1989 a fost vreme de 10 ani membru al Consiliului Național al Audiovizualului, pentru ca între 1996 și 2000 să devină chiar președintele acestui for.

Filmografie (regizor)

·         Frații (1970)

·         Vifornița (1973)

·         Toamna bobocilor (1975)

·         Pintea (1976)

·         Blaj (1977) - documentar

·         Iarna bobocilor (1977)

·         La răscrucea marilor furtuni (1980)

·         Munții în flăcări (1980)

·         Convoiul (1981)

·         Anul 1848 (1982) - serial TV

·         Bocet vesel (1983)

·         Mireasma ploilor târzii (1984)

·         Primăvara bobocilor (1987)

·         Totul se plătește (1987)

·         Expediția (1988)

·         Procesul (1990) - documentar de lung metraj

·         Ziua cea mai lungă (1990) - documentar

Regia Iulian Mihu:

Biografie Iulian Mihu

S-a născut la 3 noiembrie 1926, în București.

Primele două filme semnate de Iulian Mihu au fost scurtmetraje: „La mere" (1953) - regizat împreună cu colegul său Manole Marcus și „Jocurile copilăriei" (1955). Primul lungmetraj, "Viața nu iartă" (1957), era ecranizarea unui roman scris de Alexandru Sahia.

Filme regizate de Iulian Mihu

·         Dublu extaz (1998)

·         Băiatul cu o singură bretea (1991)

·         Muzica e viața mea (1988)

·         Anotimpul iubirii (1986)

·         Surorile (1984)

·         Comoara (1982)

·         Lumina palidă a durerii (1981)

·         Femeia la volan (1979)

·         Marele singuratic (1976)

·         Alexandra și infernul (1975)

·         Nu filmam sa ne amuzam (1975)

·         Felix și Otilia (Serial TV) / Felix și Otilia (1973)

·         Felix și Otilia (1972)

·         Neînfricații (Serial TV) / Neînfricații (1969)

·         Procesul alb (1965)

·         Poveste sentimentala (1961)

·         Viața nu iartă (1957)

·         Jocurile copilariei (1955)

·         La mere (1953)

Actorul Radu Panamarenco (“Năpasta”, “Aripi de zăpada”).

Biografie Radu Panamarenco

Radu Panamarenco s-a nascut la 15.05.1938 in comuna Fundeni.

A absolvit Actoria la „Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică I. L. Caragiale” („IATC”) din București în 1970 la clasa prof. George Carabin, asistenta Elena Negreanu, după care a fost actor la „Teatrul Odeon” din București. A facut peste 350 de roluri în teatru, film si tv.

A murit dupa o grea suferinta pe 26.11.2007 la Bucuresti, fiind înmormântat la cimitirul din comuna sa natala Fundeni.

Filme cu Radu Panamarenco

·         Second Hand (2005)

·         Ambasadori, căutam Patrie (2003) - Un tata suparat

·         Detectiv fara voie (2001)

·         Roberta (2000)

·         Stare de fapt (1996)

·         Aici nu mai locuiește nimeni (1995)

·         Întâmplări cu Alexandra (1989)

·         Aripi de zăpadă (1985)

·         Secretul lui Bachus (1984) Trailer

·         Imposibila iubire (1983)

·         Scopul și mijloacele (1983)

·         Stop cadru la masă (1982) - Savel Solacolu

·         De ce trag clopotele, Mitică? (1981)

·         Învingătorul (1981)

·         Buna seara, Irina! / Buna seara, Irina (1980) - ofiterul de marina Valeriu

·         Dragostea mea calatoare (1980)

Napasta (1985): 

Maytrey 1991 Mircea Eliade

Golful rechinilor 1971 Aldrich James

Moliere - Burghezul gentilom

GÂNDURI PESTE TIMP 3 Noiembrie

Giuseppe Verdi - Citate:

Andre Malraux - Citate: