MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU
SÂMBĂTĂ 3 NOIEMBRIE 2018
Bună dimineața, prieteni!
Astăzi Biserica Ortodoxă Română face
Pomenirea morților spre neuitare, iertarea păcatelor și odihnă veșnică a
sufletelor celor plecați dintre noi pentru că este Sâmbăta morților
– Moșii de toamnă.
ISTORIE PE ZILE 3 Noiembrie
Evenimente
·
625: Honoriu I este ales papă. A fost papă al Romei din 3 noiembrie 625 până în 12 octombrie 638. Se
spune că din timpul lui a inceput sărbătoarea Ridicării Sfintei Cruci. Pentru poziția lui permisivă față de
monoteleți Conciliul de la Constantinopol l-a pedepsit la 40 de ani după
decesul lui cu anatema. În cadrul ședinței din data de 28 martie 682
monoteletismul a fost condamnat ca o convingere eretică. Anatema de atunci a
fost un argument principal împotriva Dogmei Infaibilității papilor.
·
1462: Spania: Henric al
IV-lea de Castilia este
proclamat principe de Cataluña. Henric al IV-lea (5 ianuarie 1425 – 11 decembrie 1474), poreclit și
cel Impotent, a fost regele Castiliei din 1454 până în 1474. În timpul domniei
lui, nobilii au crescut în putere și națiunea a devenit mai puțin centralizată.
·
1483: Giuliano della Rovere, viitorul papă Iuliu al II-lea, este nuumit episcop al Bolognei, (Italia).
·
1493: Cristofor Columb
descopera insula Dominica, in Marea Caraibilor. Bastinasii numeau insula,
Waitikubuli.
·
1536: Viceregatul
de Perú: pentru Real
Cédula se confirmă
transferul capitalei de la Jauja în Lima, cunoscută cu numele de „Ciudad de los Reyes".
·
1591: Căpitanul portughez Juan
Fernández de León fondează
orașul Guanare, actualmente pe teritoriul Venezuielei.
·
1624: Viceregatul Noii Spanii: Rodrigo
Pacheco y Osorio, marchizul
de Cerralvo, preia posesiunea ca cel de-al 15-lea vicerege.
·
1762: Este semnat după
războiul de 7 ani, Tratatul de la Fontainebleau între
Spania și Franța, prin care teritoriul nord- american Louisiana, trece sub
stapanire spaniolă.
·
1780: Argentina: În Buenos Aires sunt imprimate primele documente în tipografia
regală: „Real Imprenta de Niños Expósitos”.
·
1784: Tăranii iobagi transilvăneni
răsculaţi, conduşi de Crişan, atacă Ribiţa şi execută 42 de nobili.
Întreg Zarandul este cuprins de răscoală la 5 noiembrie 1784.
·
1791: Bătălia de la Fort-Wayne, războinicii Miamis îl
surprind în timpul luptei pe maiorul Arthur Saint-Clair, care din 1300 de
oameni a pierdut 600 in timp ce dintre băștinași au murit numai 66. Aceasta este
cea mai mare pierdere a americanilor în războaiele lor de supunere a „pieilor
roșii”.
·
1792: Mexic: se deschid porțile Universității de la Guadalajara, în „Noua Galiție” (azi Estado de Jalisco).
·
1795: Franța: Se constituie „Directoratul”. Directoratul este regimul politic din Franța, însărcinat cu puterea
executivă, între 26 octombrie 1795 (4 brumar, an IV) și 9 noiembrie 1799 (18
brumar, an VIII). Este urmașul Convenției Naționale. Organizat pe baza
Constituției din 1795 (adoptată de Convenția thermidoriană), Directoratul (executiv alcătuit din cinci
persoane) s-a confruntat cu multe dificultăți: inflație, situație financiară
catastrofală, tensiuni sociale, acțiunile regaliștilor pentru reinstaurarea
monarhiei și ale iacobinilor pentru a reveni la putere. Pe plan extern,
folosind geniul militar al lui Napoleon, Franța obține importante victorii
împotriva Austriei (în urma cărora a primit malul stâng al Rinului și Italia de
Nord) și a purtat războaie cu Anglia (1798-1799). In perioada Directoratului,
cei de la conducere au fost preocupați, în primul rând, de menținerea ordinii
și au vizat mai puțin schimbările revoluționare, din acest considerent
confruntându-se cu o serie de revolte care au fost înăbușite. Situația internă
era dificilă deoarece principiile democratice erau greu de transpus în
practică, sistemul nefiind consolidat încă. Deși era instituit principiul separării
puterilor în stat și o serie de drepturi și libertăți și alegerile libere erau
garantate, aceste practici democratice erau de multe ori încălcate. Tot în
această perioadă au izbucnit mișcări monarhiste, determinate și de excluderea
susținătorilor monarhiri din viața politică, dar ele au fost înfrânte de un
grup de tineri ofițeri (printre care și Napoleon Bonaparte).
·
1800: A fost înființată Casa Albă, reședința președinților SUA,
situată în Washington. Clădirea a fost construită după planurile
arhitectului James Hoban, lucrările începând în anul 1792. Aflată la adresa oficială 1600
Pennsylvania Avenue NW în Washington, D.C., clădirea principală a fost
construită în stil georgian, între 1792 şi 1800, din gresie vopsită în alb,
fiind reşedinţa şefului executivului american pentru toţi preşedinţii începând
cu John Adams. După ce Thomas Jefferson s-a mutat în Casa Albă, în 1801,
împreună cu arhitectul Benjamin Henry Latrobe, au realizat planuri de extindere
a clădirii pentru a crea facilităţi de stocare.
·
1810: La teatrul „San Moise” din Veneția este prezentată opera „La Cambiale di matrimonio“
de Gioacchino Rossini.
·
1823: Președintele peruan José
de la Riva-Agüero trimite
viceregelui La Serna o pledoarie pentru înființarea regatului de Peru,
independent de Spania, având totuși pe tron un principe spaniol.
·
1827: Premierea operei comice „Le Roi et le batelier“
de Fromental
Halévy pe scena
pariziană Opéra-Comique.
·
1834: A fost fondat în Bucureşti Muzeul de Istorie Naturală şi
Antichităţi, astăzi Muzeul Naţional de Istorie Naturală “Grigore Antipa”.
Muzeul Naţional de Istorie Naturală “Grigore Antipa” este una dintre cele mai
vechi instituţii de cercetare a biodiversităţii şi de educare şi culturalizare
a publicului. Este în acelaşi timp şi una dintre cele mai cunoscute şi
apreciate “baze de date” prin colecţiile Muzeului, unele dintre ele valori ale
tezaurului mondial. Deşi îşi are începuturile în “Muzeul de Istorie Naturală şi
Antichităţi” înfiinţat în 1834 de către Mihalache Ghica, adevărata sa menire şi
strălucire şi-a căpătat-o în secolul trecut, sub coordonarea lui Grigore
Antipa. Actuala clădire, care adăposteşte colecţiile muzeului, a fost
inaugurată în prezenţa Regelui Carol I, la 24.05.1908.
·
1848: Este revizuită
Constituţia olandeză, limitandu-se competenţele monarhiei si intarindu-se
competenţele Parlamentului şi ale guvernului.
·
1863: A apărut, la
București, prima revistă umoristică editată de B.P. Hasdeu, “Aghiuță”; (până la 17 mai 1864, săptămânal).
·
1866: Chestiunea
Romană: tratativele lui Giuseppe Garibaldi se duc pe lângă Napoleon al
II-lea cu tentativa de a
confisca teritoriile Statului
Pontifical, teritorii
sub autoritatea papei.
·
1868 - Ulysses Grant
câştigă alegerile prezidenţiale din SUA
·
1883: In Spania,
arhitectul modernist, Antonio Gaudí, primeşte aprobarea de a continua
construcţia catedralei barceloneze Sagrada Familia. Sagrada Família (Sfânta Familie) este o uriașă
biserică din capitala Cataloniei, Barcelona (în nord-estul Spaniei). Imensa
clădire este încă neterminată, deși se lucrează la ea din 1882. Aceasta nu este
finanțată din bani publici, asa cum se obișnuia în Evul Mediu. Sursele de
finanțare sunt donațiile private și încasarile din biletele de intrare. Bugetul
pentru anul 2009 se apropie de 20 milioane de euro. Numele oficial este Temple
Expiatori de la Sagrada Família (în catalană). Proiectul original al
bisericii Sagrada Familia a fost făcut
de arhitectul Antonio Gaudi, care a lucrat la el peste 40 de ani, ultimii săi 15
ani din viață fiind dedicați în exclusivitate acestuia. Estimările inițiale,
bazate pe tehnicile de construcție ale începutului secolului 20, preconizau un
termen de câteva sute de ani pentru terminarea construcției. Gaudi ar fi
comentat, în legătură cu aceast termen: „Clientul meu nu se grăbește”.
În prezent termenul estimat este anul 2026. După moartea lui Gaudi, în 1926,
lucrările au continuat sub conducerea lui Domènech Sugranyes, până în 1936,
când au fost întrerupte de Războiul Civil Spaniol. La 7 noiembrie 2010, Papa
Benedict XVI a sfințit biserica și a ridicat-o la rangul de Basilica minor.
·
1887: Este fondată „Asociația Academică din Coimbra”, cea mai
veche asociație de studenți din Portugalia.
·
1890: Premiera Operei „Cneazul Igor“ de Alexander Porfirjewitsch Borodin în Marea Operă din Sankt Petersburg.
·
1891: In Republica Velha, Manoel Deodoro da
Fonseca, mareșal și om politic brazilian, primul preșendinte al
acestei țări (1889 – 1891), declară starea de urgență. Republica Velha este
denumita perioada istoriei braziliene, cuprinsa intre anii
1889 – 1930. Republica s-a încheiat în 1930 cu o lovitură de stat
militară care a instalat un dictator. La data de 15 noiembrie 1889 mareşalul
Deodoro da Fonseca l-a silit pe împăratul Pedro al II-lea sa abdice,
a declarat Brazilia republică şi a reorganizat guvernul. Din 1889 pana in 1930, guvernul a fost
la nivel declarativ ales democratic, dar democraţia a
fost incalcata prin fraudarea masiva a alegerilor. Această perioadă s-a încheiat cu o lovitură
de stat militară care l-a plasat pe Getulio Vargas, un civil, la
preşedinţia tarii; Vargas a condus dictatorial până în 1945.
·
1900: Premierea Operei
„Povestea țarului Saltan“ (Orig.: „Saksa o zare Saltane“) de Rimski-Korsakov la opera Solodownikow din Moscova.
·
1905: Rusia: Țarul Nicolae al II-lea
al Rusiei semnează
decretul de amnistie pentru deținuții politici.
·
Alois Alzheimer prezintă la Congresul de medicină de la Tübingen datele fundamentale ale bolii care îi va purta
numele. Alois Alzheimer (n.
14 iunie 1864, Marktbreit am Main – d. 19 decembrie 1915, Breslau) a fost un psihiatru
și neuropatolog german. A descris pentru prima dată o formă de demență
degenerativă, cunoscută până azi după numele său ca Boala Alzheimer.
·
La Berlin se încheie „Conferința Internațională de
Telegrafie” care a hotărât schimbul de informații obligatoriu între stațiile
conectate între ele.
·
1914: Primul Război Mondial: Marea Britanie anunță că toată Marea Nordului s-a transformat
într-un câmp de luptă.
·
1916: Prin Ordin al Marelui Cartier General Român, Şcoala Militară de
Schiori este transformată în Corpul Vânătorilor de Munte.
·
Primul Război Mondial: Semnarea armistițiului între Imperiul Austro-Ungar și
aliați, armistițiu care pune capăt războiului. Evenimentul a avut loc la „Villa
Giusti”.
·
Ca urmare a
Primului Război Mondial se dizolvă monarhiile dunărene.
·
Revolta
marinarilor se extinde asupra muncitorilor din Kiel și
marchează în Germania începutul Revoluției
din Noiembrie.
·
S-a pus in aplicare, printr-un decret-lege, principiul votului universal,
direct, egal si obligatoriu.
·
1919: Istoricul Vasile Pârvan își inaugurează cursul de istorie la nou înființata
Universitate a Daciei Superioare dinCluj cu prelegerea: „Datoria vieții noastre", în
care a adus și un omagiu jertfei depuse de tinerii ostași români la înfăptuirea
unității naționale a statului.
·
1928: Inventatorul Anastase
Dagomir, creator al cabinei catapultate, inregistreaza, in Franta, cererea de
brevet pentru inventia "Nouveau systeme de montage des parachutes dans les
appareils de locomotion aerienne". Anastase Dragomir (n. 1896 – d. 1966), a fost un inventator român din
domeniul aviatiei, este renumit pentru invenția unei versiuni
timpurii a unui scaun ejectabil, de care a beneficiat împreună cu un alt
inventator român, tanase Dobrescu. Invenția consta dintr-o așa
numită celulă parașutată, un scaun detașabil și ejectabil vertical
(prevăzut cu două parasute) dintr-o aeronavasau din orice tip de vehicul,
conceput a fi folosit doar în cazuri de urgență, și care reprezenta o versiune
timpurie, dar suficient de sofisticată, a actualelor scaune ejectabile. Modelul conceput de Dragomir și Dobrescu a fost
testat cu succes la data de 25 august 1929 pe aeroportul Paris –
Orly i Franta si ulterior, în octombrie
1929, pe Aeroportul Baneasa, langa Bucuresti. În anul următor, Dragomir și Dobrescu au obținut patentarea oficială a
acelui „cockpit catapultabil” la Oficiul francez de invenții sub
numărul 678.566 din 2 aprilie 1930, (dar cu prioritatea patentării
datată anterior la 3 noiembrie 1928 , data depunerii cererii de brevetare
– FRD678566 19281103), sub numele oficial de Nouveau
système de montage des parachutes dans les appareils de locomotion aérienne (în
limba romana: Nou sistem de montare al parașutelor la aparate de
locomoție aeriană). In 1950 a obtinut si brevetul romanesc pentru
“Celula parasutata”, care consta in folosirea unui spatar curb de glisare
pentru ejectarea cabinelor, fie pe jos, fie pe sus, pentru ca in 1959 sa
inregistreze o alta cerere, care avea ca obiect construirea unui avion de
transport echipat cu cabine catapultabile, pentru salvarea pasagerilor (brevet
romanesc nr. 41424 din 1960). Ideea
roamanului se va concretiza prin aparitia, la noile tipuri de avioane
supersonice militare, a scaunul ejectabil.
·
Son
Kee-chung din Coreea încheie maratonul cu timpul de 02:26:42 ore, stabilind astfel un nou
record mondial.
·
1940: se desfăşoară în Piaţa Obor din Bucureşti o manifestaţie antifascistă
şi antirăzboinică.
·
1943: División Azul (Divizia Albastra) este repatriata in Spania de pe
frontul sovietic. Numita si
Divizia de infanterie nr. 250, a fost o unitate de voluntari spanioli care au
luptat în armata germană pe frontul de răsărit al celui de-al doilea război
mondial. Divizia Albastră a
luptat la Leningrad, unde au suferit pierderi grele, atât datorită frigului cât
și luptelor grele la care a participat. Franco a trimis întăriri, care nu au
inclus doar voluntari ci și soldați mobilizați. În total, aproximativ 45.000 de
soldați spanioli au luptat prin rotație pe frontul de răsărit. Ei au fost
decorați cu medalii și ordine spaniole și germane și a fost singura divizie
care a fost decorată de Hitler. Franco
a început negocieri în primăvara anului 1943 și a dat ordinul de retragere al
Diviziei Albastre pe 10 octombrie același an. Unii dintre soldații spanioli au
refuzat să părăsească frontul. Deși în rândul spaniolilor a circulat zvonul că
în mod neoficial Franco este de acord cu rămânerea lor pe frontul antisovietic
atâta vreme cât numărul lor rămâne sub 1.500, guvernul de la Madrid i-a
amenințat pe 3 noiembrie pe cei care nu se supuneau ordinului de reîntoarcere
în țară că, dacă rămân să lupte pe front, li se va retrage naționalitatea. (În
fapt era vorba de pierderea cetățeniei, dar în acea perioadă nu de făce vreo
deosebire între cetățenie și naționalitate). Până în cele din urmă, cei care au
refuzat să se supună ordinului de reîntoarcere în patrie au fost în număr de
aproape 3.000 de oameni. Spaniolii au fost admiși în alte unități spaniole, în
principal în Waffen-SS. Un număr de voluntari au trecut ilegal graniță în
Franța ocupată la Lourdes și au format o nouă unitate militară: Legiunea
Albastră (Legión Azul). Pentru început, spaniolii au fost încadrați în Divizia
a 121-a de infanterie, dar și această mică forță armată a primit ordinul de
reîntoarcere în patrie în martie 1944 și au fost transportați în țară pe 21
martie. Cei care totuși nu au dorit nici acum să se reîntoarcă în Spania, au
fost încadrați în unități germane. Plutoane de spanioli au fost încadrați în Divizia a 3-a Gebirgs și în
Divizia a 357-a de infanterie. O subunitate a fost trimisă în Letonia. Două
companii s-au alăturat Regimentului Brandemburghez și Diviziei a 121 în
Iugoslavia pentru a lupta împotriva partizanilor lui Tito. Cam 50 de fasciști
spanioli au luptat în Munții Pirinei împotriva Rezistenței franceze. Companuia a 101-a Spanische-Freiwilligen
Kompanie der SS 101 (140 de soldați) a fost atașată Diviziei a 28-a de
grenadieri voluntari Wallonien, au participat la luptele din Pomerania și din
Berlin, până în ultimele zile ale războiului. Totalul spaniolilor membri ai Diviziei Albastre căzuți în luptele de pe
frontul de răsărit este de 4.954, iar al celor răniți de 8.700. În afară de
aceștia, 372 de spanioli membri ai Diviziei Albastre, Legiunii Albastre sau ai
Spanische-Freiwilligen Kompanie der SS 101 a fost luați prizonieri de Armata
Roșie. Dintre aceștia, 286 au fost ținuți prizonieri până în 1954, când s-au
reîntors în patrie la bordul unui vapor sub pavilionul Crucii Roșii.
·
1944: Al Doilea Război Mondial: doi comandanţi ai insurectiei
naţionale slovace, generalii Ján Golian şi Rudolf Viest sunt capturati,
torturati şi apoi executati de către forţele germane.
·
1947: Se semnează Tratado
de Río prin care se
acordă asistență militară reciprocă între statele americane din sud.
·
1948: Autorităţile comuniste naţionalizează (de fapt, confiscă)
instituţiile medico-sanitare şi cinematografele.
·
1950: România a aderat la Convenția cu privire la prevenirea și
reprimarea genocidului, adoptată de Adunarea Generală a ONU la 9 decembrie 1948 și intrată în vigoare la 12 ianuarie 1951. România a aderat la convenţie la 2 noiembrie 1950 şi a ratificat-o prin
Decretul nr. 547 din 29 iulie 1969, publicat în Buletinul Oficial nr. 83 din 30
iulie 1969. Cu ocazia depunerii instrumentului de ratificare, România a făcut
următoarea declaraţie: ,,Consiliul de Stat al Republicii
Socialiste România declară că dispoziţiile articolelor 5 si 7 din Convenţie nu
sunt în concordanţă cu principiul conform căruia tratatele internaţionale
multilaterale ale căror obiect şi scop interesează comunitatea internaţională
în ansamblul său trebuie să fie deschise participării universale”. Art. 5. Părţile contractante se angajează
să ia, in conformitate cu constituţiile respective, măsurile legislative
necesare pentru asigurarea aplicării dispoziţiunilor prezentei Convenţii şi,
mai ales, să prevadă sancţiuni penale eficace care să afecteze intr-adevăr
persoanele vinovate de genocid sau de unul dintre actele enumerate la articolul
3.
Art. 7. Genocidul şi celelalte acte enumerate la articolul 3 nu vor fi considerate crime politice in privinţa extrădării. Părţile contractante se angajează, în acest caz, să acorde extrădarea conform legislaţiei lor si tratatelor in vigoare.
Art. 7. Genocidul şi celelalte acte enumerate la articolul 3 nu vor fi considerate crime politice in privinţa extrădării. Părţile contractante se angajează, în acest caz, să acorde extrădarea conform legislaţiei lor si tratatelor in vigoare.
·
1954: Premiul Nobel pentru
Fizică este acordat lui Max Born şi Walter Bothe.
·
Începe
trimiterea trupelor franceze în Algeria din cauza intensificării mișcărilor pentru
independență din acea colonie.
·
1956: A fost înființată Opera Română din Iași,
spectacolul inaugural fiind Tosca de Giacomo Puccini.
·
1956: “Vrajitorul din Oz” a fost
prezentat in premiera la televiziune, audienta fiind estimata la 45 de milioane
de persoane.
·
1957: Catelusa Laika a fost lansata in spatiu, fiind prima vietate care a
ajuns in Cosmos.
Uniunea Sovietica a trimis animalul in spatiu de pe cosmodromul de la Baikonur. Laika a fost imbarcata in satelitul artificial Sputnik II, care a fost dotat cu aparate pentru monitorizarea functiilor vitale ale catelusei. Cercetatorii rusi, interesati sa afle efectele lipsei de gravitatie si efectelor radiatiilor solare asupra organismelor vii, au anuntat ca Laika a suportat cu bine lansarea in spatiu. Sputnik II, care cantarea 508 kilograme, era mai performant decat predecesorul sau care era inca pe orbita. Stirea ca un animal a fost trimis in Cosmos a starnit mania organizatiilor de aparare a drepturilor animalelor care au organizat actiuni de protest in fata ambasadelor URSS din marile orase ale lumii. Autoritatile sovietice au fost extrem de zgarcite cu informatiile, insa au precizat ca experimentul a fost reusit si ca Laika a trait in capsula sa mai bine de patru zile. Abia dupa 40 de ani de speculatii, adevarul a fost aflat, rusii recunoscand ca Laika a supravietuit foarte putin timp misiunii.
Uniunea Sovietica a trimis animalul in spatiu de pe cosmodromul de la Baikonur. Laika a fost imbarcata in satelitul artificial Sputnik II, care a fost dotat cu aparate pentru monitorizarea functiilor vitale ale catelusei. Cercetatorii rusi, interesati sa afle efectele lipsei de gravitatie si efectelor radiatiilor solare asupra organismelor vii, au anuntat ca Laika a suportat cu bine lansarea in spatiu. Sputnik II, care cantarea 508 kilograme, era mai performant decat predecesorul sau care era inca pe orbita. Stirea ca un animal a fost trimis in Cosmos a starnit mania organizatiilor de aparare a drepturilor animalelor care au organizat actiuni de protest in fata ambasadelor URSS din marile orase ale lumii. Autoritatile sovietice au fost extrem de zgarcite cu informatiile, insa au precizat ca experimentul a fost reusit si ca Laika a trait in capsula sa mai bine de patru zile. Abia dupa 40 de ani de speculatii, adevarul a fost aflat, rusii recunoscand ca Laika a supravietuit foarte putin timp misiunii.
·
1959: Israel: Partidul Laburist din Israel (MAPAI) a lui Ben Gurion câștigă în alegerile legislative.
·
Statele Unite: Lyndon B. Johnson este ales președinte, luând astfel locul lui John Kennedy, care fusese asasinat, și devenind al 36-lea președinte
al Statelor Unite.
·
1971 (3-5 noiembrie): A avut loc plenara CC al PCR la care Nicolae
Ceauşescu a prezentat „Expunerea cu privire la programul PCR pentru
îmbunătăţirea activităţii ideologice, ridicarea nivelului general al cunoaşterii
şi educaţia socialistă a maselor”; plenara a marcat o cotitură ideologică şi
politică a partidului, în sensul că a pus capăt perioadei de relativă
liberalizare ce urmase Congresului al IX-lea al PCR, a marcat începutul
perioadei neostaliniste în politica internă, a declanşat o înăsprire a
politicii în domeniul culturii şi faţă de intelectuali; plenara a constituit,
totodată, semnalul consolidării puterii personale a lui Nicolae Ceauşescu şi al
declanşării cultului personalităţii.
·
Ministrul
german al afacerilor externe, Walter Scheel, pune în timpul unei vizite la Moscova problema Berlinului.
·
Regina Elisabeta
a II-a a Marii Britanii inaugurează
conducta petrolieră subacvatică prin care a fost adus pentru prima dată petrol
din Marea Nordului.
·
1979: Carolina de Nord: Adepții Ku Klux Klan protestează împotriva comuniștilor, care
organizaseră demonstrația „Moarte Clanului“.
·
Dizidenți
palestinieni îl atacă, cu ajutor sirian și libian, pe Yaser
Arafat pe câmpia
/fâșia libanului.
·
La nord
de Kabul (Afganistan), un convoi militar rusesc a fost atacat într-o
ambuscadă în tunelul
Salangl, cu o lungime de 2,7
km; și-au pierdut viața peste 2.000 de oameni.
·
1985: Tito
Brandsma, carmelitan olandez,
ucis în 1942 de către naziști, a fost beatificat de Biserica Catolică.
·
Mozambic: Joaquim
Chissano este desemnat
președinte, înlocuindu-l astfel pe răposatul Samora
Machel.
·
Statele Unite au fost acuzate ca au vandut armament Iranului in secret cu
scopul eliberarii unor ostatici americani tinuti prizonieri in Liban de catre o
grupare terorista pro iraniana. Informatia a fost publicata intr-un ziar
libanez la scurta vreme dupa eliberarea prizonierilor provocand un scandal imens
datorita acuzelor de incalcare a embargoului impus Iranului.
·
1991: La Chisinau, a avut loc un
miting de protest organizat de Frontul Popular din Moldova, in cadrul caruia
demonstrantii au cerut unirea Moldovei cu Romania si demisia presedintelui
Mircea Snegur, caruia i s-a reprosat receptivitatea fata de apelurile lui Boris
Eltin de a strange relatiile cu Federatia Rusa.
·
Bill Clinton devine al 42-lea președinte al Statelor Unite. William Jefferson „Bill” Clinton, cunoscut mai ales ca Bill Clinton,
(născut William Jefferson Blythe III pe 19 august 1946), cel de-al patruzeci și
doilea președinte al Statelor Unite ale Americii, servind ca șef al
executivului Statelor Unite două mandate complete de 4 ani între 1993 și 2001.
·
A avut loc, la Bruxelles, a patra runda de negocieri intre CEE si Romania
privind acordul de asociere.
·
Lansarea
transportorului spațial american „Atlantis".
·
1995: Taifunul "Angela", abătut asupra
arhipelagului filipinez, s-a soldat cu 883 de morți și 188 de dispăruți.
·
La Strasbourg este inaugurata noua Curte Europeana a Drepturilor Omului,
care devine unică şi permanentă.
·
Iridium, firma americană de telecomunicații, lansează pe piață
primul serviciu de telefonie „via satelit”.
·
Judecătorul
spaniol Baltasar
Garzón judecă 98 de
militari argentinieni pentru masacre pe timpul dictatoruluiPinochet.
·
2000: Raportorul Parlamentului
European pentru Romania, baroneasa Emma Nicholson of Winterbourne, a declarat
ca Uniunea Europeana asteapta ca guvernul instalat dupa alegeri sa realizeze,
in primele 100 de zile, progrese clare si tangibile in procesul de reforma.
·
Portugalia:
Ceremonia de decernare a premiilor MTV Europe Music Awards.
·
2006: Formația de muzică Tres de Noviembre prezintă
primul său disc în sala Zacarías din Barcelona.
·
2007: Preşedintele
pakistanez, Pervez Musharraf, a decretat starea de urgenţă în ţară, ca urmare a
deciziei Curţii Supreme de invalidare a candidaturii sale la alegerile
prezidenţiale.
Nașteri
·
39: S-a nascut poetul roman Lucan; (d.30 aprilie 65 AD). Lucanus
s-a născut în Corduba (Cordoba din actuala Spanie)si in ciuda
scurtei sale vieți, este considerat una dintre figurile marcante ale
literaturii din perioada imperiala romana. A fost fiul lui Marcus Annaeus
Mela și nepotul lui Seneca cel Batran, si a crescut sub tutela unchiului
său, Seneca cel Tanar. Născut într-o familie bogată, a studiat retorica la Atena și probabil,
filosofia stoica de la unchiul său. A fost un apropiat al imparatului Nero, cu
care a intrat la un moment dat in conflict care a degenerat intr-o
dușmănie de moarte. Potrivit lui Tacitus, Nero a devenit invidios pe
Lucan și a interzis să se publice poeziile sale. În conformitate cu
Suetonius, Lucan și a răspuns prin a scrie poezii jignitoare despre Nero.
Lucan s-a alăturat mai târziu conspirației lui Gaius Calpurnius
Piso împotriva lui Nero, in anul 65 AD. Complotul a fost
descoperit si el a fost obligat să se sinucida prin deschiderea unei vene,
la vârsta de 25 ani. Potrivit lui Tacitus, Lucan ”a sângerat până la
moarte“. Lucrari care au
supraviețuit: ”Farsalia” (Despre războiul civil), despre
războiul dintre Iulius Caesar si Pompeius si ”Laus Pisonis” (elogiu
lui Piso), care adesea îi sunt atribuite (dar unii consideră
că sunt scrise de alții autori).
·
1500 - S–a născut artistul plastic şi scriitorul
italian Benvenuto Cellini, cel care a influenţat pictura şi sculptura Şcolii de
la Fontainebleau (monumentele Perseu, Nimfa de la Fontainebleu; bustul lui
Cosimo I; lucrarea de orfevrărie Solniţa lui Francisc I; memorii: “Viaţa lui
Benvenuto Cellini, povestită de el însuşi”)(m.1571).
·
1560: S-a nascut pictorul
italian reprezentant al barocului din scoala bologneza de pictura, Annibale
Carracci (m. 15 iulie 1609).
·
1587: S-a nascut Samuel
Scheidt, compozitor german.
·
1604: S-a nascut sultanul
otoman Osman al II-lea. A urcat pe tronul Imperiului Otoman la varsta de 14
ani, domnind din 1618, până la moartea sa la 20 mai 1622.
·
1633: S-a nascut Bernardino
Ramazzini, fizician italian.
·
1801: S-a născut
compozitorul italian Vincenzo Bellini (d.23 septembrie 1835). Cea mai cunoscută
compozitie a sa este aria „Casta Diva”, din opera Norma. Alături de Gaetano
Donizzetti si Gioacchino Rossini , Bellini a fost unul din compozitorii de
frunte ai operei bel canto.
·
1852: S-a născut Mutsuhito,
cel de al 122-lea împărat al Japoniei;(1867-1912). Împăratul Meiji ( d. 30
iulie 1912), ) a fost al 122-lea imparat al Japoniei , care a domnit între 3
februarie 1867- 30 iulie 1912. Odată cu moartea lui s-a instaurat o nouă
tradiție de a da fostului împărat numele postum al erei în care a domnit, deci
în cazul sau, Împăratul Meiji. Împăratul Meiji, pe numele său Mutsuhito, a fost
fiul Împăratului Kōmei și a unei dintre concubinele oficiale, Yoshiko Nakayama,
devenind prinț moștenitor pe data de 11 iulie 1860, când a fost adoptat oficial
de Împărăteasa Shōken. Deoarece la încoronare avea doar 14 ani, Nariyuki Nijō a
servit drept regent (sesshō). A fost căsătorit cu Masako , viitoarea
Împărăteasă Shōken.
·
1859 - S-a născut Jean Jaurès, figură reprezentativă
a socialismului francez, fondatorul ziarului „l'Humanité” şi al Partidului Unit
Socialist Francez (asasinat la 31.07.1914).
·
1874: S-a nascut Lucy
Maud Montgomery, scriitoare de origine canadiana.
·
1895: S-a născut ( 15
noiembrie s.v.), Marea Ducesă rusa Olga Nicolaievna Romanova, fiica cea mare a
ultimului imparat rus, Nicolae al II-lea , și a imparatesei Alexandra a Rusiei.
A fost executata in noaptea de 16 spre 17 iulie 1918 , impreuna cu familia
imperiala din ordinul lui Lenin. În anul 2000, Olga și familia ei au fost
canonizati de Biserica Ortodoxa Rusa, dupa ce, în 1981 acestia au fost
declarati de Biserica Ortodoxa Rusa din afara granitelor Rusiei martiri si
sfinti. Marea Ducesă Olga Nikolaevna a Rusiei (Olga Nikolaevna Romanova) (15
noiembrie 1895 – 17 iulie 1918), cea mai mare fiică a ultimului autocrat al
Rusiei, împăratul Nicolae al II-lea al Rusiei și a soției lui Alexandra
Feodorovna (Alix de Hesse).
·
1901: S-a nascut Andre
Malraux, scriitor si politician francez, ministru al culturii intre 1958-1969,
autor al volumelor “Timpul dispretului”, “Cuceritorii”, “Metamorfoza zeilor”
etc. André Malraux, nume
schimbat din André Berger (n. 3 noiembrie 1901, Paris – d. 23 noiembrie 1976,
Créteil), scriitor, ziarist și om politic francez. În tinerețe a dus o viață
foarte aventuroasă, angajându-se și în agitațiile politice de diferite nuanțe.
·
1907 - S-a născut Ştefan Bossun, prozator şi
publicist (“Scrisori din satul meu”, “Fata din pădure”, “Zbor în amurg”).
·
1909: S-a născut la Craiova, renumitul actor de teatru şi film,
Marcel Anghelescu, protagonist de succes al comediilor lui Caragiale; (m.
1977). A primit titlul de Artist Emerit al Republicii Populare Romîne
„pentru merite deosebite, pentru realizări valoroase în artă și pentru
activitate merituoasă și apoi pe cel de Artist al Poporului din Republica
Populară Romînă „pentru merite deosebite în activitatea desfășurată în domeniul
teatrului, muzicii, artelor plastice și cinematografiei”. A fost distins cu
Ordinul Meritul Cultural clasa I (1967) „pentru activitate îndelungată în
teatru și merite deosebite în domeniul artei dramatice”. De asemenea, a fost
laureat al Premiului de stat.
·
1909: S-a născut in satul Socu, comuna Barbatesti, judetul Gorj,
istoricul literar Ion Dumitru Lăudat.
·
1910: S-a nascut Richard
Hurndall, actor britanic.
·
1921: S-a nascut Charles
Bronson, actor american, pe numele adevarat Charles Dennis Buchinski.
S-a nascut in Ehrenfield, SUA, intr-o familie cu origini lituaniene. A fost singurul din cei 15 frati ai sai care a reusit sa isi termine studiile. Si-a efectuat serviciul militar in timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial, iar dupa ce ce a fost lasat la vatra si-a propus sa isi faca o cariera in cinematografie. A inceput sa lucreze in companii de teatru mici, iar in 1951 a reusit sa isi faca debutul si pe marele ecran, cu roluri neinsemnate insa. Abia in 1958 a reusit sa se impune la Hollywood, pentru ca doi ani mai tarziu sa cunosca faima cu filmul “Cei sapte magnifici” (“The Magnificent Seven”). Desi a inceput sa primeasca oferte tot mai importante din partea producatorilor, Bronson s-a mutat in Europa sperand sa gaseasca oportunitati si mai bune si a aparut in filmul “Undeva, candva in Vest”, devenit clasic. S-a reintors in SUA si si-a continuat cariera in cinematografie, remarcandu-se in roluri de dur. A incetat din viata in urma unei pneumonii la varsta de 77 de ani.
S-a nascut in Ehrenfield, SUA, intr-o familie cu origini lituaniene. A fost singurul din cei 15 frati ai sai care a reusit sa isi termine studiile. Si-a efectuat serviciul militar in timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial, iar dupa ce ce a fost lasat la vatra si-a propus sa isi faca o cariera in cinematografie. A inceput sa lucreze in companii de teatru mici, iar in 1951 a reusit sa isi faca debutul si pe marele ecran, cu roluri neinsemnate insa. Abia in 1958 a reusit sa se impune la Hollywood, pentru ca doi ani mai tarziu sa cunosca faima cu filmul “Cei sapte magnifici” (“The Magnificent Seven”). Desi a inceput sa primeasca oferte tot mai importante din partea producatorilor, Bronson s-a mutat in Europa sperand sa gaseasca oportunitati si mai bune si a aparut in filmul “Undeva, candva in Vest”, devenit clasic. S-a reintors in SUA si si-a continuat cariera in cinematografie, remarcandu-se in roluri de dur. A incetat din viata in urma unei pneumonii la varsta de 77 de ani.
·
1923: S-a nascut Dan
Berindei, istoric, membru al Academiei Române, preşedinte al Secţiei de Ştiinţe
Istorice şi Arheologie a Academiei Romane. Dan Berindei (n. 3 noiembrie 1923,
București) este un istoric român. Este licențiat în istorie și filosofie al
Universității din București (1945), doctor în istorie (1969). Membru titular al
Academiei Române (din 1992). Din 1996 este președintele Secției de Știinte
Istorice și Arheologie al Academiei Române. Din 2006 este vicepreședinte al
Academiei Române.
·
1924: S-a născut Paul Cornea, istoric literar, critic şi teoretician
literar, profesor, autor al unor studii privind preromantismul românesc şi
romantismul.
·
1926: S-a născut Iulian
Mihu, regizor, publicist: “Muzica e viaţa mea”, “Felix şi
Otilia”, “Lumina palidă a durerii”; (d. 20 iunie 1999).
·
1927 - S–a născut Zbiguiew Cybulski, actor polonez
(m.08.01.1967).
·
1931 - S–a născut actriţa şi regizoarea italiană
Monica Vitti (Maria Luisa Ceciarelli) (“Aventura”, Deşertul roşu”, “Eclipsa”).
·
1933: S-a născut soprana Mariana Stoica; (m. 2009).
·
1934: S-a nascut John
Barry, compozitor englez.
·
1936: S-a
născut la Blaj, Romania, regizorul de film Mircea Moldovan, frate
vitreg cu actorul Ovidiu Iuliu Moldovan.
A invățat la Liceul teoretic Mihai Viteazul din Alba Iulia si in 1959 a absolvit
Institutul de Arta Teatrală si Cinematografie din București, secția Actorie. A
fost repartizat la Teatrul Național din Craiova unde a rămas până in 1962, apoi
s-a mutat la Teatrul de Stat din Sibiu. In 1968 a absolvit secția Regie a
IATC. A fost preşedinte al CNA între anii 1996 şi 2000. Primul film regizat de Mircea Moldovan a fost Frații
(1970), la Studiourile Buftea. Pentru filmul Vifornita (1973) i s-a decernat
premiul pentru regie al Uniunii Cineastilor. In anul 2003 a devenit cetațean de onoare al
orașului Blaj. A regizat
spectacole la Teatrul de Stat din Turda, i s-a decernat premiul Festivalului de
Teatru de la Oradea pentru un spectacol istoric. Din 1985 a lucrat la Studiourile Sahia, si din 1991 până in 1993 a fost
director al instituției, apoi a îndeplinit funcția de director general la SOTI,
a fost Consilier Parlamentar pentru probleme de învățământ, artă, cultura,
mass-media. Din 1996 până in 2000 a fost Președinte al Consiliului Național al
Audiovizualului (CNA). S-a
pensionat in 2006.
·
1938 - S–a născut poetul Nicolae Dragoş (“Moartea
calului troian”, “Scrisoare în sat”, “Zăpezi fără întoarcere”).
·
1938 - S–a născut, la Bucureşti, actorul Radu
Panamarenco (“Năpasta”, “Aripi de zăpada”).
·
1938 - S-a născut regizorul italian Giuseppe Avati (“Cu
inima în altă parte”, “Magnificat”).
·
1942: S-a nascut
scriitorul si politicianul roman Claudiu Iordache, eseist, poet şi prozator (“Iisus s-a născut la Timişoara”, “România pierdută”, “Polul de
putere”).
·
1943 - S-a născut prozatorul Alexandru Ecovoiu (“Fuga
din Eden”, “Călătoria”, “Staţiunea”).
·
1946: S-a nascut Tom
Savini, producator de film.
·
1948: S-a nascut Lulu,
cantareata si actrita britanica.
·
1949: S-a nascut Larry
Holmes, boxer american.
·
1952: S-a nascut Roseanne
Barr, actrita de comedie de origine americana.
·
1953: S-a nascut Kate
Capshaw, actrita americana.
·
1954: S-a nascut Adam
Ant, cantaret englez.
·
1963: S-a nascut Ian
Wright, fotbalist englez.
·
1982: S-a nascut Evgheni
Plusenko, patinator rus.
Decese
·
361: Împăratul roman Constantius al II-lea (Flavius Claudius
Constantius (n. 317), moare în Cilicia. A condus imperiul intre anii 337- 340
si a fost cel de-al doilea fiu al lui Constantin cel Mare si al Faustei. A
fost ridicat în 324 la rangul de cezar, apoi în 337, la moartea tatălui său,
împreună cu cei doi frați ai săi, Constant și Constantin II, la cel de
augustus, încredințindu-i-se guvernarea Orientului, Egiptului și Traciei.
Constanțiu poartă un lung război împotriva Persiei (337-361), încheiat fără ca
o tabără să poată dobândi un succes decisiv. După moartea lui Constant (350),
Constanțiu organizează o campanie împotriva lui Flavius Magnus Magnentius și,
înfrângându-l în bătăliile de la Mursa (351) și Mons Seleuci (353), devine
împărat al întregului Imperiu Roman. Mergând pe urmele tatălui său (împăratul Constantin cel Mare), Constanţiu
al II-lea s-a implicat total în bunul mers al Bisericii, considerând chiar că
autoritatea sa imperială îi permite să arbitreze în numeroasele controverse
teologice ale acelei perioade ale creştinismului timpuriu. Totuşi, cel puţin formal, a ţinut cont de
faptul că în materie de dogma, ultimul cuvânt trebuia să îl aibă
Sinoadele. Astfel, în anul
341 a convocat un sinod la Antiohia, care a condamnat sacrificiile păgâne şi
ritualurile magice. În calitatea
sa de împărat, Constanţiu a completat hotărârile sinodului cu un edict prin
care astfel de sacrificii şi ritualuri păgâne erau interzice, sub pedeapsa cu
moartea. Împăratului Constanţiu
al II-lea i se poate reproşa faptul că a fost un simpatizant al arianismului,
favorizându-i pe discipolii lui Arie. Astfel, sub influenţa sa, la Sinodul de la Antiohia din anul 341 s-a scos
din Crez formularea “Cel de o fiinţă cu Tatăl”, iar adepții
Crezului de la Niceea au fost persecutaţi. S-a ajuns până acolo încât sǎ se declare cǎ Fiul era total diferit de
Dumnezeu Tatǎl. La Sinodul de la Constantinopol din anul 360 s-a încercat un
compromis, termenul “Cel de o fiinţă” fiind înlocuit cu “asemǎnǎtor”. Dupǎ moartea lui Constanţiu al II-lea,
creștinii ortodocși, majoritari și-au consolidat pozițiile în detrimentul
ereticilor ariani.
·
644: Umar ibn al-Chattab, cel de-al doilea calif al musulmanilor,
este asasinat in Medina. Umar (579- 644), a fost unul dintre cei mai
puternici și influenți califi musulmani din istorie și s-a numărat printre
companionii profetului islamic Muḥammad. L-a succedat pe Abu Bakr (632- 634),
la conducerea califatului, în august 634, fiind al doilea dintre cei
patru Califi Bine – Călăuziți sau Ortodocși. Este cunoscut pentru natura sa
dreaptă și pioasă, care i-a adus titlul de Al- Farūq, („cel care distinge între
bine și rău”). Uneori este menționat ca Umar I de către istoricii din islam,
întrucât mai târziu, un alt calif umayyad, Umar II, a purtat același nume.
Sub conducerea sa, califatul s-a
extins într-un ritm fără precedent, ajungand sa stăpâneasca întregul
Imperiu Sasanid și mai mult de două treimi din Imperiul Bizantin. Atacurile sale împotriva Imperiului Persan
Sasanid au dus la cucerirea Persiei în mai puțin de doi ani. Asasinarea
a fost întreprinsă de către persani, ca răspuns la cucerirea musulmană a
Persiei și fusese plănuită cu 6 luni înainte. În octombrie 644, Umar a plecat
în pelerinaj la Mecca si se spune că atunci când se afla pe Muntele Arafat a
auzit o voce care i-a spus că nu avea să mai meargă a doua oară pe acel munte.
A fost injunghiat de un oarecare Pirouz Nahavandi în timpul rugăciunii si
este înmormântat la moscheea An-Nabawī (Moscheea Profetului), alături de Abu
Bakr. Potrivit tradiției evreiești,
Umar a fost cel care a ridicat interdicția pusă de creștini pentru evrei și
le-a permis acestora să intre în Ierusalim.
·
753: Pirminius, sfânt german (n. 753). Provenea din împrejurimile orașului Narbonne fiind probabil
de origine vizigota, dintre aceia care au trebuit să fugă în Francia, după
cucerirea Spaniei de către sarazini (arabii musulmani) la începutul
secolului al optulea. A câștigat respectul lui Charles Martel, eroul franc
al luptei anti- musulmane, desfasurand o intensa activitate misionara crestina
si a fondat, de asemenea, un număr mare de manastiri.
·
1254: A murit imparatul bizantin Ioan al III-lea Ducas Vatatzes l; (n.
1192). Ioan al
III-lea Ducas Vatatzestzes a condus Imperiul Bizantin de
Niceea între 1221-1254 si a început la mijlocul deceniului al
patrulea al secolului XIII, o amplă campanie de izgonire a latinilor din
Balcani. În anul 1235, el și-a
consolidat pozițiile în Tracia, încheind o alianță cu țarul bulgar Ioan Asan II
in primăvara anului 1235, la Gallipoli. Ioan al III-lea Ducas Vatatzes s-a căsătorit prima dată în 1212 cu Irina
Lascarina, fiica predecesorului său,Teodor I Lascaris. Ei au avut un singur
fiu, viitorul împărat Theodor al II-Lea laskaris. Ulterior, Irina a avut un accident (căzând de
pe cal) atât de grav, încât a fost în imposibilitate de a mai avea copii. Ea
s-a retras la o manastire, și a murit acolo în 1239. Ioan al III-lea
Ducas s-a căsătorit a doua oară cu Constanța de Hohenstaufen, o fiică ilegitimă
a împăratului german Frederic al II-lea, dar nu au avut copii. La o jumătate de
secol după moartea sa, Ioan al III-lea Ducas Vatatzes a fost canonizat ca
sfant de Biserica Ortodoxa sub numele de Ioan cel Milostiv.
Cucerind orașul, la începutul secolului XIV, turcii i-au nimicit rămășițele
pământesti, însă și în prezent,este sărbătorită ziua sfântului Ioan
Duca Vatațis, pe 4 noiembrie, după calendarul iulian.
·
1600: A murit Richard
Hooker, teolog englez. Este considerat, împreună cu Thomas Cranmer şi Matthew
Parker, co-fondator al gândirii teologice anglicane; (n.martie 1554). Accentul
pus de Hooker pe rațiune si toleranta a influențat considerabil dezvoltarea
anglicanismului precum și gândirea filosofului John Locke care îl citează
deseori pe Hooker în lucrarea sa ” Al doilea tratat de guvernare civila” .
·
1882: A incetat din viata
pictorul Ioan Andreescu.
·
1900: A murit Eufrosina Popescu, renumita actriţă şi cântăreaţă româna. A
cântat, sub pseudonimul Marcolini, pe scenele unor teatre muzicale din
Veneţia, Florenţa, Milano, Nisa, Paris; (n. 1821).
·
1914 - A murit poetul austriac Georg Trakl, unul
dintre cei mai de seamă reprezentanţi ai curentului expresionist timpuriu.
Lirica sa fantastico–metaforică este marcată de tristeţe şi melancolie (“Cerul
furat”, “Cântecul Bernadettei”, “Steaua celor nenăscuţi”) (n.03.02.1887).
·
1936: A murit (la Paris) compozitorul şi pianistul Filip Lazăr;(n. 1894).
·
1949: A decedat Solomon
Guggenheim, industriaş american de origine elveţiană, fondatorul Muzeului de
artă modernă din New York.( n.2 februarie 1861). Muzeul adăposteşte o bogată
colecţie de artă contemporană (colecţia de artă Brâncuşi).
·
1953: A murit la Iasi agrochimistul Haralambie Vasiliu, primul decan la
infiintare în 1933 a Facultatii de Ştiinţe Agricole a Universităţii din Iaşi.
Este cel care a descris pentru prima dată în ştiinţă structura spiralată a
substanţelor proteice (1936-1940), fapt atestat mult mai târziu de Linus
Pauling şi E. Corey (1948-1953); membru post-mortem al Academiei Române din
1990 (n. 17 ianuarie 1880 in satul Hoisești, comuna Dumești, județul
Iași).
·
1954: S-a stins din viaţă
pictorul Henri Matisse (n. 31 decembrie 1869), unul dintre cei mai străluciţi
reprezentanţi ai artei secolului al XX-lea şi unul dintre principalii
iniţiatori ai artei moderne. Henri Matisse (n. 31 decembrie 1869, Le
Cateau-Cambrésis – d. 3 noiembrie 1954, Nisa), pictor francez, unul dintre cei
mai străluciţi reprezentanţi ai artei secolului al XX-lea şi totodată unul
dintre principalii iniţiatori ai artei moderne. Moştenitor al impresionismului şi
neoimpresionismului, Matisse a impulsionat mişcarea fauvistă, caracterizată
prin dorinţa de eliberare faţă de canoanele artei predecesorilor, prin culori
tari şi îndrăzneţe, descătuşând “fiarele”, “sălbăticiunile” creatoare. Matisse
a fost fiul unui negustor de grâne şi a ajuns să-şi descopere talentul şi
plăcerea de a picta în timp ce era ţintuit la pat de o boală. A renuntat la
dorinţa iniţială de a deveni avocat şi a urmat cursurile de artă predate de
pictorul simbolist Gustave Moreau. A avut numeroşi prieteni în lumea artei,
printre care Albert Marquet şi românul Theodor Pallady. A călătorit mult în
străinătate unde a şi expus lucrări: München, Moscova, Londra, Berlin. Pentru
noi, românii, cel mai frumos tablou al său rămâne “La Blouse Roumaine” (“Iia
românească”), pictat în 1940 şi păstrat astăzi în Muzeul Naţional de Artă
Modernă din Paris.
·
1970: A murit la Bucuresti, dr.Ștefan Gh. Nicolau, fondatorul şcolii
moderne române de dermato-venerologie, membru titular onorific al Academiei
Române din 1948 si membru al Academiei de Științe Medicale din România;
(n. 10 iunie 1874, Ploiești). A absolvit Facultatea de Medicină din
București si s-a specializat la Paris. Intors in tara a fost profesor la
Facultatea de Medicină din Cluj (1919-1920), apoi din București. În 1928 a
fondat Societatea de Dermatologie și Sifilografie din România. Director al
Centrului Dermato-venerologic (1953-1970). În 1919-1938 a condus Clinica de
Dermatologie din Spitalul Colțea. A fost membru al societăților de dermatologie
din Argentina, Bolivia, Cehoslovacia, Franța, Italia, Iugoslavia, Spania,
Turcia și Statele Unite.
·
1970: A murit in Denver, Colorado, SUA, regele Petru al
II-lea al Iugoslaviei. Petru al II-lea, cunoscut și sub numele de
Petru al II-lea Karađorđević , a fost ultimul rege al Iugoslaviei. A devenit
rege la vârsta de 11 ani, după asasinarea tatălui său la Marsilia, pe 9
octombrie 1934. Mama sa, soția regelui Alexandru I al Iugoslaviei (născută
Marie de Hohenzollern-Sigmaringen la 6 ianuarie 1900, la Gotha – d. 22
iunie 1961, Londra), era cunoscută și ca Regina Marija. În familie era
numită Mignon, spre a fi deosebită de mama sa, regina Maria a Romaniei, iar
tatăl sau era principele moștenitor Ferdinand al României. Rămăşiţele sale
pământeşti ale ultimului rege al Iugoslaviei, precum şi cele ale mamei sale,
Maria, principesa de Romania şi ale soţiei acestuia, Alexandra, au fost
înhumate în mausoleul familiei regale din Oplenac (centrul Serbiei), în
cadrul unei ceremonii cu onoruri de stat.
·
1973 - A murit regizorul francez Marc Allégret.
Succesul îndelungatei sale cariere se datorează preciziei şi competenţei sale
de bun meşteşugar, precum şi capacităţii sale de a descoperi talente
actoriceşti (Michčle Morgan ”, Daničle Delorme, Gérard Philipe, Jeanne Moreau,
Simone Simon) (filme: “Frumoasa aventură“, “Ştrengăriţa”, “Chemarea
primăverii”) (n.22.12.1900).
·
1992: A murit Ion Dumeniuk, lingvist, profesor universitar, publicist şi
om de stat din R.Moldova; (n. 5 mai 1936).
·
1998: A murit Bob Kane,
autor de benzi desenate, cel care în 1937 a creat povestirile, devenite foarte
populare în timp, cu eroul “Batman”;
(n.24.10.1915).
·
1999: A decedat actorul
scoţian Ian Bannen ; (n. 29.06.1928).
·
2005: A decedat compozitorul Adrian Raţiu; (n. 1928).
·
2009 - A murit Francisco
Ayala, unul dintre scriitorii, eseiştii şi intelectualii celebri din Spania; a
fost propus de mai multe ori la premiul Nobel pentru literatură de Societatea
spaniolă a autorilor şi editorilor (n. 1906)
·
2009 - A murit Claude
Lévi-Strauss, considerat "părintele" antropologiei moderne, cunoscut
pentru autobiografia sa intelectuală "Tropice triste/ Tristes
Tropiques" - 1955 (n. 1908)
·
2010: A decedat politicianul
rus Viktor Stepanovici Cernomîrdin; (n.1938). Viktor Stepanovici Cernomîrdin
(n. 9 aprilie 1938 – d. 3 noiembrie 2010) a fost un inginer și om politic rus,
care a îndeplinit funcțiile de prim-ministru al Federației Ruse (14 decembrie
1992 – 23 martie 1998), prim-ministru interimar (23 august – 11 septembrie
1998) și viceprim-ministru al Rusiei (mai-decembrie 1992). Victor Cernomîrdin,
fost ministru al Industrie gazelor al Uniunii Sovitice, a creat compania
Gazprom. El numea economia Rusiei “gospodărie națională”.
Uniunea Sovietică s-a destrămat, dar ramura de gaz a industriei sovietice nu.
Ca urmare a liberalizării prețurilor, întreprinderile rusești au fost vândute
pe nimic și au dat faliment, dar întreprinderile din industria gazului au rămas
în proprietatea statului, servind binelui comun. Înainte de a începe aplicarea
reformelor, Cernomîrdin și-a trimis subalternii în Occident, în Germania și în
Italia din dorința de a fi în pas cu evoluția tehnologiei și pentru a crea un
sistem care să nu poată fi distrus. În 1989, Cernomîrdin susține ideea
transformării Ministerului Industriei Gazelor într-un concern de stat. Acest
aspect a fost dezbătut în prezidiul Consiliului de Miniștri al URSS, consiliu
care nu mai avea de trăit decât doi ani. URSS și-a încetat existența în
decembrie 1991, ca și toate ministerele sale, dar Gazprom continuă să existe și
azi.
Sărbători
·
Ziua
Vânătorilor de Munte. Actul
de constituire a fost Ordinul M.C.G.R. nr. 294 din 3/16 noiembrie 1916,
potrivit căruia Şcoala Militară de Schiori –
Bucureşti era transformată în Corpul Vânatorilor de Munte (comandat
atunci de cpt. Virgil Bădulescu), precizându-se ca „… vânatorii de munte sunt destinati mai cu seama misiunii de
recunoaştere, de siguranţă şi legatură şi sunt chemaţi a funcţiona şi ca
unitate tactică, în special în trecătorile Carpaţilor„.
·
Calendar religios 3 noiembrie
- Calendar crestin ortodox:
Sfintii Sfințiți Mucenici Achepsima Episcopul, Aitala diaconul si Iosif preotul. Așezarea moaștelor Sf M Mc Gheorghe în Lida; Sâmbăta morților – Moșii de toamnă
- Calendar crestin greco-catolic:
Sfintii Achepsima, Aitala si Iosif
- Calendar crestin romano-catolic: Sf. Martin de Porres, călugăr.
- Calendar crestin ortodox:
Sfintii Sfințiți Mucenici Achepsima Episcopul, Aitala diaconul si Iosif preotul. Așezarea moaștelor Sf M Mc Gheorghe în Lida; Sâmbăta morților – Moșii de toamnă
- Calendar crestin greco-catolic:
Sfintii Achepsima, Aitala si Iosif
- Calendar crestin romano-catolic: Sf. Martin de Porres, călugăr.
RELIGIE ORTODOXĂ 3 Noiembrie
Sf
Sfințiți Mc Achepsima, Iosif și Aitala; Așezarea moaștelor Sf M Mc Gheorghe în
Lida; Sâmbăta morților – Moșii de toamnă
Sfinții Mucenici Achepsima
Episcopul, Iosif Preotul și Aitala Diaconul –
Au fost slujitori
ai Bisericii Ortodoxe din Persia și au pătimit pentru Domnul nostru Iisus
Hristos în anul 380, al 70-lea an al domniei regelui Sapor al II-lea (310-381).
Prigoana începută cu 40 de ani mai înainte continua cu aceeași înverșunare. În
anul 347, regele Sapor al II-lea a dat un nou decret prin care înăsprea și mai
tare persecuția împotriva creștinilor. Achepsima, Episcopul Honitei (Asiria),
cu toate că avea peste 80 de ani, a fost legat în lanțuri și trimis guvernatorului
din Arbeles. O dată cu el au fost prinși preotul Iosif din Bet-Catuba și
diaconul Aitala din Bet-Nuhadra. Îndemnați să jertfească soarelui, aceștia au
refuzat, fiind supuși timp de trei ani supliciilor. În cele din urmă au suferit
moarte martirică, mărturisind până în ultima clipă credința în Mântuitorul
nostru Iisus Hristos.
În aceasta luna, în ziua a
treia, pomenirea Sfintilor Mucenici Achepsima, Iosif si Aitala.
Acestia au fost pe vremea lui Sapor
împaratul persilor si a lui Constantin cel Mare care împaratea peste romani.
Iar Sfântul Achepsima, episcop la Anita, era batrân de optzeci de ani când a
fost prins si a stat de fata la cercetare înaintea lui Andrahoshar stolnicul
cel mare. Si îndata Sfântul Achepsima a fost batut cu toiege de trandafir. Iar
pe Sfântul Iosif l-au pus de l-au batut atât de mult, încât i s-a risipit
carnea pâna la oase. Iar pe Sfântul Aitala, legându-l de mâini si de picioare
pe sub genunchi ghemuit, l-au batut pâna s-a deznodat de prin încheieturi. Dupa
acestea, aducând iarasi pe Sfântul Achepsima, l-au batut treizeci de ostasi
pâna si-a dat sufletul. Iar pe Iosif, spânzurându-l cu capul în jos, l-au ucis
cu pietre. Pe Aitala, întinzându-l si batându-l patruzeci de ostasi, l-au
spânzurat si pe el cu capul în jos si asa si-a dat sfârsitul sau în mâinile lui
Dumnezeu.
Tot în aceasta zi, pomenirea
sfintirii bisericii Sfântului Marelui Mucenic Gheorghe cel din Lida, adica
asezarea sfintelor lui moaste în ea.
Acest mare
marturisitor al lui Hristos, Gheorghe, era pe vremea lui Diocletian, din tata
capadocian, iar din maica palestinian; si dobândind crestere minunata si de
fire buna fiind si radacina cinstita si sfânta având, caci parintii lui din
mosi-stramosi erau împodobiti cu bun nume si cu dreapta credinta, s-a facut
prea viteaz si prea stralucit în razboaie. Pentru care a fost facut si de catre
Diocletian tribun vestit de trupa, începând atunci sa fie în vârsta. Si dupa
aceea pentru barbatia lui cea covârsitoare a fost facut si comite, tainuindu-se
pâna atunci si nestiindu-se ca era crestin. Si împlinind douazeci de ani ai
vârstei sale, a ramas orfan de tatal sau, lasându-si acela viata sa întru
luptele bunei cinstiri. Iar sfântul, purcezând cu maica-sa din Capadocia, a
trecut în Palestina din care era ea; ca acolo avea multe lucruri si multa
mostenire, Deci fiindca s-a întâmplat sa moara si maica sa în acea vreme, i-a
ramas multa avutie si multa bogatie de lucruri, dintre care luând avere cu
sinesi din destul s-a dus la Diocletian, poftind sa ia mai mare stapânire decât
cea dintâi.
Dar vazând pe pagâni
având atâta pornire asupra crestinilor si neputând a vedea acestea, a hotarât
întâi a împarti la saraci averile pe care le purta cu sine, apoi sa se
vesteasca pe sinesi înaintea lui Diocletian si la tot sfatul si divanul ca este
crestin; care lucru l-a si facut degrab. Deci împartind averile ce avea cu sine
la saraci si dând libertate sclavilor sai si facând asezamânt si orânduiala
pentru averile ramase în Palestina, a treia zi a sfatului (ca facea sfat cu
toti dregatorii de prin toata stapânirea romanilor, ca sa scoata din mijloc pe
crestini) a venit singur în mijlocul divanului si al sfatului, fiindca se afla
atunci acolo si Diocletian. Si propovaduind deschis pe Hristos Fiul lui
Dumnezeu, a scos la iveala dreapta sa credinta. Pentru aceasta a fost prins si
dat la toate felurile de nemasurate chinuri. Dar fiind pazit nevatamat de toate
prin harul lui Hristos, a tras catre credinta cea în Hristos pe împarateasa
Alexandra femeia lui Diocletian si afara de dânsa si pe un oarecare Glicherie
si pe altul cu numele Atanasie. Si facând multe minuni numai cu chemarea lui
Hristos, multime de oameni a adus la credinta lui Hristos Dumnezeu.
Pentru aceasta a fost
închis în temnita din porunca lui Diocletian si legat cu lanturi de fier. Dar
în aceeasi noapte i s-a aratat lui în vedenie Hristos, vestindu-i bunatatile ce
îl asteptau. Si desteptându-se, a multumit foarte lui Dumnezeu si a rugat pe
pazitorul temnitei, dupa voia lui, a intrat robul, caci sta acolo afara de
temnita. Deci vazând acesta pe stapânul sau în lanturi si închinându-se lui,
zacea jos plângând. Iar sfântul ridicându-l îl îndemna sa fie cu inima tare.
Dupa aceea i-a spus lui si vedenia si pe lânga acestea i-a poruncit cu
dinadinsul ca, dupa moartea sa, sa ia trupul lui si diata pe care o avea facuta
mai înainte de a fi prins si sa-l duca la casa patriei sale, care era în
Palestina, si sa se teama de Dumnezeu si sa nu lase nefacuta vreuna din câte
erau scrise în diata. Si fiindca el s-a fagaduit si s-a învoit a face cu lucru
toate cele câte i-a poruncit, a luat binecuvântare si iertare si s-a dus de la
sfântul. Iar a doua zi adus fiind sfântul iarasi la întrebare si neplecându-se
a jertfi lui Apolon, ci mai vârtos zdrobind cu rugaciunea si ca niste praf
sfarâmând pe idolii care erau în capiste, i s-a taiat capul. Iar robul lui,
luând preacinstit trupul sfântului împreuna cu diata lui, i-a dus în Palestina;
acolo, împreuna cu alti crestini, cu multa cinste si evlavie au îngropat
sfântul mucenIcescul trup. Si a savârsit toate celelalte câte îi poruncise
sfântul.
Dupa aceasta n-a
trecut multa vreme si a stralucit dreapta credinta si luând împaratia de-a
pururea pomenitul si marele împarat si întocmai cu apostolii Constantin si
aflând vre-me sloboda cei care iubeau bunacuviinta si pe Mucenicul Gheorghe, au
zidit biserica prea vesela si prea frumoasa în numele sfântului în Lida. Si
ridicând si mult-patimitul si sfântul lui trup din locul neînsemnat în care
zacea si aducându-l, l-au pus acolo la aratare. Si printr-în-sul a facut
sfintirea bisericii aceleia din nou zidita de dânsii în trei zile ale lunii lui
noiembrie. Din biserica aceea izvorasc izvoare de-a pururea curgatoare si
daruri de minuni celor care se închina cu credinta sfântului. Ca Dumnezeu
preamareste pe cei care-L preamaresc. Deci de atunci a luat Biserica lui
Dumnezeu ca în fiecare an în aceeasi zi sa praznuiasca aducerea moastelor
Sfântului Mucenic, întru slava si lauda lui Hristos adevaratului Dumnezeului
nostru si a însusi marelui marturisitor Gheorghe.
Tot în aceasta zi, pomenirea Preacuviosului
parintelui nostru Achepsima.
Acesta era pe vremea
lui Teodosie cel Mare, la anul trei sute optzeci si doi si, închizându-se pe
sine într-un loc sapat, acolo a petrecut saizeci de ani fara sa-l vada cineva
si fara sa vorbeasca cu vreun om. Ci întorcându-si mintea catre inima sa,
privea cu gândul la Dumnezeu si de la El primea toata mângâierea. Iar locul
acela nu era sapat drept, ci era alcatuit piezis si cu cotituri, precum era
înclinarea viei. Mâncarea sa era linte muiata cu apa. Si iesea de doua ori pe
saptamâna si îsi lua apa ce era din destul în izvorul ce era acolo aproape,
fara sa fie vazut de vreun om. Deci acesta, facând multe minuni si vrednicia
preotiei cu sila primind-o, în pace adânca s-a mutat catre Domnul.
Cu ale lor
sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.
Sâmbăta morților – Moșii de toamnă
Sâmbătă, 3 noiembrie,
sunt Moşii de toamnă. În această zi, se face pomenirea celor morți.
"Moşii de toamnă"
sunt pomeniți în prima sâmbătă din noiembrie. Au loc slujbe, se împart pachete
cu mâncare celor săraci și se aprind lumânări. Tradiţia spune că este bine să
fim împăcaţi cu toţi oamenii, să fim îmbrăcaţi curat, iar femeile să aibă capul
acoperit. De asemenea, în această zi nu este bine să spălăm haine sau să
muncim.
Potrivit Sfintei Scripturi,
după moarte urmează Judecata particulară, în urma căreia omul ajunge să se
împărtăşească fie de fericire, fie de suferinţă, stări date de modul vieţuirii
pe pământ. Aceste stări nu sunt definitive, ele durează până la Judecată
Universală, când va avea loc învierea întregului neam omenesc şi când vor avea
loc hotărârile finale legate de starea de fericire sau suferinţa, scrie
crestinortodox.ro.
Ne rugăm pentru cei morţi
pentru că sufletul lor să ajungă la Judecată universală, într-o stare mai bună
decât aceea cu care s-a despărţit de trup. În ziua de Moşi se săvârşeşte Sfânta
Liturghie. Preotul scoate din prescura miridele pentru morţi şi le aşază sub
Sfântul Agneţ, rostind numele morţilor de pe pomelnicele ce i-au fost aduse. În
cadrul Sfintei Liturghii, Agneţul se preface în Trupul şi Sângele
Domnului. Totodată, creştinii aduc spre slujire şi daruri de mâncare,
băutură şi chiar haine sau obiecte preferate de cei adormiţi, iar aceste jertfe
aduse pentru a fi sfințite însoțesc rugăciunea rostită de preoții slujitori.
Rugăciune de Sâmbăta Morților
Doamne lisuse Hristoase, Judecătorul meu Prea drept! Cunosc că păcatele
mele sunt fără de număr. De aceea, Te rog în această zi, în care de Iosif și de
Nicodim pus fiind în Mormânt, Te-ai pogorât în iad cu Sfântul și Îndumnezeitul
Tău suflet și de acolo ai depărtat întunericul cu lumina Dumnezeirii Tale și ai
adus bucurie nespus de mare strămosilor noștri, căci i-ai mântuit de sclavia
cea cumplită și i-ai suit în răi. Ingroapă păcatele mele și cugetele mele cele
rele și viclene, că să piară din mintea mea și să nu se mai lupte cu sufletul
meu. Luminează întunecatul iad al inimii mele, alungă întunericul păcatelor
mele, și suie mintea mea la cer, că să mă bucur de Față Ta. Așa, Doamne,
primește umilită mea rugăciune că o tămaie mirositoare, pentru rugăciunile
iubitei Tale Maici, care Te-a văzut pe Cruce pironit între doi tâlhari, și de
durerile Tale cumplite i s-a rănit inimă; care impreună cu ucenicii și cu
mironosițele Te-au pus în mormânt, care a treia zi Te-au văzut înviat din morți
și la inăltarea Ta Te-a văzut suindu-Te de la pămant la cer, însoțit de Sfinții
Tăi Îngeri.
Indură-Te, Doamne, și de cei vii și de cei
răposati, pentru rugăciunile Sfinților Tăi, către care zic și eu, nevrednicul:
O, fericiți servitori ai lui Dumnezeu! Nu încetați a vă rugă Lui, ziua și
noaptea pentru noi, nevrednicii, care pururea greșim cu atâtea nenumărate
păcate! Mijlociti pentru noi Darul și ajutorul lui Dumnezeu, pe care nu știm
a-l cere după cuviintă. Nu încetați a vă rugă, pentru că prin rugăciunile
voastre, păcătosii să câștige iertare, săracii ajutorul, intristatii mângâiere,
bolnavii sănătate, cei slăbi la minte înțelepciune, cei tulburați liniște, cei
asupriți ocrotire, și toți impreună Darul lui Dumnezeu, spre folosul cel
sufletesc, în mărirea lui Dumnezeu Celui în Treime lăudat, Căruia i se cuvine
cinste și inchinăciune în veci. Amin.
Cuvânt pentru suflet. Domnul este întărirea mea și scăparea mea (30 10 2018)
ARTE 3 Noiembrie
INVITAŢIE LA OPERĂ 3 Noiembrie
Vincenzo Bellini – Somnambula
Vincenzo Bellini (n. 3 noiembrie 1801, Catania, Sicilia —
d. 23 septembrie 1835, Puteaux,[11] Paris) a fost compozitor
italian de operă. Operele lui se remarcă prin reliefarea personajelor feminine,
neîndreptățite de destin (Somnambula, Norma, Beatrice
di Tenda, Puritanii). Își numește lucrările „melodrame” sau
„tragedii lirice”. Cea mai cunoscută arie a sa este „Casta Diva”, din
opera Norma.
Alături de Gaetano
Donizetti și Gioacchino Rossini, Bellini a fost unul din
compozitorii de frunte ai operei bel canto.
A fost înmormântat inițial (1835) în cimitirul
parizian Père-Lachaise, lângă mormântul lui Frédéric Chopin. În 1836 a fost exhumat,
îmbălsămat și transferat în Domul din Catania (Sicilia).
Opera din Catania poartă
numele compozitorului.
Opere
La sonnambula (Somnambula) este o operă în
2 acte de Vincenzo Bellini, după un libret de
Felice Romani (bazat pe comedia La sonnambule ou l’arrivée d’un nouveau
seigneur de Eugène Scribe din anul 1819).
Durata operei: cca 2 ore și 30 minute.
Locul acțiunii: sat de munte din Elveția.
Personajele principale
·
Contele Rodolfo,
stăpânul localității (bas)
·
Teresa, proprietara
unei mori (mezzosoprană)
·
Amina, orfană adoptată
de Teresa, logodită cu Elvino (soprană)
·
Lisa, stăpâna unui
han, îndrăgostită de Elvino (soprană)
·
Elvino, proprietar
înstărit, logodnicul Aminei (tenor)
·
Alessio, sătean,
îndrăgostit de Lisa (bas)
·
Un notar (tenor)
Act 1
·
Scena 1: Un sat, cu o moară în fundal
·
Lisa, stăpâna hanului, se consumă de gelozie că procesiunea de
logodnă dintre Amina și Elvino, care fusese odată logodit cu ea, se apropie. Ea
refuză disprețuitor avansurile nefericitului Alessio. Amina mulțumește
prietenilor ei pentru urăriile lor amabile și în special mamei adoptive Teresa,
proprietara morii, care a adoptat-o ca pe o orfană. Îi mulțumește lui Alessio,
care a compus cântecul de nuntă și a organizat festivitățile, dorindu-i succes
în curtarea Lisei, care continuă să respingă avansurile lui. Sosește Elvino,
după ce sa oprit pe drum la mormântul mamei sale pentru a cere binecuvântarea
ei pentru Amina. El îi dă Aminei inelul mamei sale și își fac unul altuia
jurăminte de iubire. Sosește un străin, întrebând de drumul spre castel. Lisa
îi atrage atenția că este târziu și că nu va ajunge înainte de-a se întuneca,
oferindu-i cazare la hanul ei. Noul venit, care surprinde sătenii cu
familiaritatea sa față de zonă, întreabă despre festivitățile ce au să urmeze
și o admiră pe Amina, care îi amintește de o fată pe care a iubit-o cu mult
timp în urmă. El admite că o dată a stat la castel, al cărui stăpân a murit cu
patru ani în urmă. Când Teresa povestește că fiul stăpânului mort, a dispărut
cu câțiva ani înainte, străinul îi asigură pe toți că el este în viață și va
reveni. Cum întunericul se apropie sătenii îl avertizezează că este timpul să
intre în interior, pentru a evita fantoma satului, dar el nu este superstițios
și îi asigură că în curând vor fi liberi de orice apariție. Elvino este gelos
pe admirație străinului față de Amina; el este gelos chiar pe briza care o
mângâie, dar el a promis că se va corecta.
·
Scena 2: O cameră din han
·
Lisa îi spune străinului că a fost recunoscut drept Rodolfo,
fiul dispărut al contelui, și îl avertizează că satul îi pregătește o primire
oficială. Între timp, ea va fi prima care îi va prezenta omagiile sale. Ea este
flatată când el începe să flirteze cu ea, dar totul se termină, ei căzându-i o
batistă, atunci când un zgomot se aude afară. Este Amina, care intră în cameră,
mergând în somn. Rodolfo, realizând că peregrinările ei nocturne au dat naștere
la povestea fantomei satului, este pe cale de a profita de starea ei
neajutorată, dar este lovit de inocența ei evidentă și se abține. Ea adoarme pe
canapea iar el se duce afară, unde îi aude pe sătenii care vin la han pentru al
primi pe noul lor stăpân. Lisa îi spune lui Elvino unde a dormit Amina; iar
acesta, crezând-o necredinciosă, o respinge cu furie. Doar Teresa crede în
nevinovăția ei.
Act 2
·
Scena 1: O pădure
·
În drumul lor de ai cere contelui să ateste nevinovăția Aminei,
sătenii se întâlnesc cu Amina și Teresa, care încercau același lucru. Elvino
continuă să o respingă pe Amina, chiar și atunci când contele îi trimite un
mesaj că este nevinovată. Elvino nu este convins și își ia înapoi inelul, deși
nu-și poate scoate imaginea ei din inimă...
·
Scene 2: Satul, ca în Act I
·
Elvino a decis să se căsătorească cu Lisa. Ei sunt pe cale de a
merge la biserică atunci când Rodolfo încearcă să-i explice că Amina este
nevinovată deoarece ea nu a venit trează în camera lui - ea fiind somnambulă,
dar Elvino refuză să-l creadă. Teresa imploră sătenii să facă liniște, pentru
că Amina, fiind epuizată, a căzut într-un somn adânc. Înțelegând că acum
căsătoria e iminentă, ea se confruntă cu Lisa, care-i spune că ea nu a fost
niciodată găsită singură în camera unui bărbat. Teresa aduce ca dovadă batista
pe care Lisa a pirdut-o în camera Contelui. Contele refuză să comenteze, dar
continuă să confirme virtutea Aminei. Elvino cere dovezi, care apar în mod
dramatic atunci când Amina este văzută mergând în somn peste podul înalt,
periculos și instabil de la moară. Rodolfo avertizează că trezirea ei ar putea
fi fatală, astfel că toți privesc cum ea retrăiește logodna ei și durerea
pricinuită de respingerea lui Elvino. Atunci când ea ajunge în cealaltă parte
în siguranță, Elvino o strigă și ea se trezește căzând în brațele lui, spre
bucuria tuturor.
LA SONNAMBULA - VINCENZO BELLINI
Gioacchino Rossini
Gioacchino Rossini adica Giovacchino Antonio
Rossini a fost unul dintre cei mai aclamați și mai populari compozitori,
bucurându-se de o faimă rar întâlnită, în timpul vieții sale. Aceasta se
datorează frumuseții melodiilor, strălucitoarelor și optimistelor arii, pline
de vervă și ironie, care se află din abundență în creația sa. Întrucât tatăl
său cânta mereu în fanfara municipală, micul Gioacchino a fost antrenat de la o
vârsta fragedă în aceasta. Cât despre mama sa, el însuși spunea mai târziu că
nu cunoștea notele, ci se conducea numai după ureche. Întrucât părintii lui
erau mereu plecați în turnee de provincie, el a fost lăsat în grija unei bunici
și dat în ucenicie la un potcovar. În plus, doi canonici, frații Malerbi i-au
dat primele lecții de cânt și de bucătărie. Însă, ceea ce este mult mai
importat, în biblioteca acestora, la care copilul are acces neîngrădit, se
găseau mai multe partituri de Haydn și
de Mozart,
de care el a profitat.
După ce familia sa s-a mutat la Bologna, a
început să studieze serios și sistematic muzica. A continuat să apară pe scenă,
când i se ivea ocazia, dar, ceea ce este cel mai important, a început să
compună. De la vârsta de 15 ani datează cele „Șase sonate á quatre” (pentru
coarde), debordând de fantezie, de spirit, dar solid ancorate în tehnica de
construcție pe care a deprins-o din compozițiile lui Haydn și Mozart.
Primele sale încercări în compoziție sunt
lucrări religioase și muzică de cameră. O primă operă, „Demetrio e
Polutio”, începută acum, va fi terminată abia în 1812. Nu și-a încheiat studiul
contrapunctului și al fugii, deoarece a primit o comandă de la „Teatro San
Mosè” din Veneția pentru o farsă muzicală, „La Cambiale di
Matrimonio” („Polița căsătoriei”).
Stilul „rossinian” se conturează de la început,
de la vârsta de 18 ani. El compune cu o extremă ușurință lucrări dintre cele
mai diverse. Astfel, într-un interval de circa 17 ani, el va oferi publicului
40 de opere, din care aproape jumătate s-au menținut în repertoriu. Aceeași
uvertură va servi la „Aureliano in Palmira” (1813), apoi la „Elisabeta, regina
Angliei” (1815), înainte de a ajunge la celebritatea universala cu „Il Barbiere di Siviglia” (Bărbierul din Sevilla), în 1816. Mai mult,
poate crea uimire ascultarea a două personaje atât de diferite ca regina
Elisabeta și tânăra Rosina exprimând, una, bucuria triumfătoare, alta, răutatea
sa amoroasă, în aceeași cavatină („Una voce poco fa”,
din Bărbierul din Sevilla). De fapt, este fapt
recunoscut că descrierea caracterelor nu este punctul forte al talentului lui
Rossini.
Fie drame lirice, fie opere comice, lucrările
sunt antrenate de același elan care se găsește în accelerarea ritmică și în
celebrele crescendo-uri, atât de tipice. Totul și toată lumea pare întotdeauna
că aleargă în aceste lucrări, compuse în pripă, cam neglijent. Spectatorul nu
are timp să se plictisească, ariile sunt vii și pasajele de umplutură respiră
veselie și tinerețe. Oricare ar fi natura libretului,
lucrările lui Rossini emană bucuria de a trăi.
Viziunea lui Rossini asupra noii opere
italiene este în consonanță cu întregul său comportament din prima jumătate a
vieții sale. Muzician tânăr și fecund, el nu este un exponent al facilității și
rutinei. Dimpotrivă, el arată foarte repede cât de capabil este de a fi
novator. Uneori, el pare să justifice porecla pe care i-a dat-o unul dintre
contemporanii lui italieni, "Il Tedeschino", adică „Micul german”.
Acest pseudo-reproș reflectă atenția sporită pe care Rossini a dat-o studierii
partiturilor lui Joseph Haydn și Wolfgang Amadeus Mozart.
Oricare ar fi subiectele, glume moderne sau
drame sumbre medievale, arta lui Rossini rămâne mereu marcată de primatul
absolut a ceea ce italienii numesc „vocalitá”, ceea ce este întrebuințarea
vocii ca transmițătoare privilegiată a emoției.
Activitatea de compozitor ocupă doar prima
parte a vieții sale. Ea este marcată de o suită de succese care îl conduc din
Italia de Nord, la Napoli, unde se căsătorește cu o cântăreață celebră, Isabella
Colbran, apoi în străinătate: la Viena unde se
întâlnește cu Beethoven, la Londra și, în fine la Paris, unde se stabilește,
în 1824, ca director al teatrului italian. Lucrările sale din acești ani, atât
de apreciate sunt: „Scara de mătase” (1812), „Tancred”
si „Italianca în Alger” (1813), „Turcul în Italia” (1814), „Elisabeta, regina
Angliei” (1815), apoi, în 1816, Bărbierul din Sevilla și „Otello”; "Cenușăreasa"
(1817), „Moise în Egipt” (1818), „La Donna del Lago” (1819), „Semiramida”
(1823), care este ultima dintre marile opere compuse pentru scenele italiene.
La Paris, va realiza încă o opera-buffa în limba italiană, apoi va scrie în
franceză, „Siége de Corinthe”. Ultimele două opere, o farsă, „Contele Ory”
(1828) și o dramă istorică, „Wilhelm Tell” (1829) sunt compuse direct de pe
librete franceze.
Ultima sa compoziție, în care se simt totuși
câteva slăbiciuni, îi aduce propuneri materiale seducătoare, dar care nu se vor
împlini. Bolnav, epuizat psihic și moral, rătăcește prin orașele Italiei; în
1855 revine la Paris unde
va rămâne până la moarte și unde ține un salon prin care trec artiști,
muzicieni, scriitori. Chiar și Richard Wagner este
primit aici. În toți acești ani a compus foarte puțin: un „Stabat Mater”
(1842), o mică „Missa solemnis”, câteva cântece pentru voce și pian.
Moare la 13 noiembrie 1868 la Passy (azi un
cartier al Parisului), în urma unei operații abdominale, fiind îngropat inițial
în cimitirul Père-Lachaise din Paris, iar în 1887 a fost
mutat în bazilica „Santa Croce” din Florența (Italia).
Alături de Vincenzo Bellini și Gaetano
Donizetti, Rossini a fost unul din compozitorii de frunte ai
operei bel canto.
„La Cambiale di
matrimonio“ de Gioacchino Rossini
La cambiale di matrimonio ( [la kambjale di
matrimɔnjo] ; Actul de căsătorie sau contractul
de căsătorie ) este un comic farsa de un singur act de Gioachino Rossini la un libret de Gaetano Rossi . Libretul se bazează
pe piesa lui Camillo Federici (1791) și pe libretul
anterior al lui Giuseppe Checcherini pentru opera lui Carlo Coccia din 1807, Il
matrimonio per lettera di cambio . Opera a debutat la 3 noiembrie
1810 la Teatro San Moisè din Veneția . [1] A
avut o serie de 13 spectacole la Teatrul San Moisè. [2]
Compus în câteva zile când avea 18 ani, La
cambiale di matrimonio a fost prima operă profesionistă a lui
Rossini. Uvertura, scrisă când a fost student la Liceo Musicale din Bologna , este o
parte importantă a repertoriului modern de concerte. [1] Ca
să devină tipic pentru cariera sa ulterioară, duetul "Dunque io son"
a fost ulterior refolosit, cu efect mai mare, în actul 1 al Barbar din Sevilla
Roluri
Rol
|
Tipul de voce
|
|
Tobias Mill, un comerciant englez
|
Luigi Raffanelli
|
|
Fanny, fiica lui
|
Rosa Morandi
|
|
Edward Milfort, iubitul lui Fanny
|
Tommaso Ricci
|
|
Slook, un comerciant canadian
|
bariton
|
Nicola De Grecis
|
Norton, funcționarul Mills
|
Domenico Remolini
|
|
Clarina, camerista lui Fanny
|
Clementina Lanari
|
Locul: Londra, camerele lui Tobia Mill
secolul al 18-lea
Servitorii Norton și Clarina discută despre o
scrisoare care a sosit pentru maestrul lor, Tobias Mill, cu privire la un
contract de căsătorie iminent de la un om de afaceri canadian, Slook, care
urmează să ajungă mai târziu în acea zi. Mill intră, frământat de la
calcularea distanței dintre America și Europa și ordonă gospodăriei să se
pregătească pentru sosirea lui Slook, inclusiv pregătirea fiicei sale, Fanny, pe
care intenționează să o căsătorească cu străinul. După ce pleacă toată
lumea, Fanny ajunge cu iubitul ei, Eduardo Milfort; dragostea lor a fost
păstrată în secret de la Mill din cauza statutului financiar slab al lui
Eduardo. Norton intră și îi informează pe iubiți cu privire la contractul
de căsătorie iminent, însă conversația lor este întreruptă de intrarea lui Mill
în momentul în care sosește carul purtând canadianul.
Slook intră hărțuită de slujitorii care
încearcă să-și ia haina: el este în mod evident neobișnuit cu saluturile
europene. Mill îi încurajează pe Slook să vorbească cu Fanny și să o
cunoască, dar ea rămâne destul de ostilă, încercând să-și exprime dezinteresul
în căsătoria cu mulți "dar". Cu toate acestea, ea este în curând
alăturată de Eduardo, și ambii amenință să taie ochii lui Slook și să-i prindă
venele. Slook se îndepărtează de siguranța camerei sale, Fanny și Eduardo,
în alte zone, în timp ce Clarina și Norton se întorc. Înainte ca Slook să
se întoarcă, Clarina își exprimă experiențele cu dragoste și, după întoarcerea
lui, Norton îl informează că bunurile pe care este interesat să le
achiziționeze sunt deja ipotecate.
Infuriat de această dublă trecere a
contractelor, Slook refuză să cumpere Fanny și îi spune lui Mill asta. Cu
toate acestea, el refuză să dea un motiv temându-se de răzbunare din partea
iubitorilor. Mill apoi amenință Slook cu perspectiva unui duel pentru
refuzul de a duce la bun sfârșit contractul pe care la suportat. După ce
l-au întâlnit pe trei oameni care îl doresc să moară în câteva ore de la
sosirea sa la Londra, Slook se pregătește să plece și, atunci când se întoarce
de la ambalarea lucrurilor, îl vede pe Fanny și Eduardo îmbrățișându-i cu capul
roșu, dar îi spun despre afacerea lui Mill - sentimentele manageriale față de
căsătorie și starea financiară slabă a lui Eduardo; Slook răspunde
promițând să îl facă pe Eduardo moștenitorul său, astfel încât Fanny să fie al
lui.
Mill se întoarce și se pregătește pentru
duelul său, deși se teme că, dacă moare, s-ar putea să nu reflecte prea repede
asupra reputației sale pe piață. Slook se dezvăluie și înlocuiește în mod
clandestin un pistol cu o conductă de pace pe care Mill îl apucă, fără să-și
dea seama ce este. Pe măsură ce se îndreaptă spre câmpul de luptă (Sook înarmați
cu un pistol, Mill cu o țeava), ansamblul se grăbește și încearcă să-l convingă
pe Mill să renunțe la pretențiile financiare. În cele din urmă, Slook îl
convinge pe Mill să-i lase pe cuplu să se căsătorească și să se termine cu
bucurie.
Leonardo García Alarcón conducts La Cambiale de
Matrimonio de Rossini :
Giuseppe Verdi s-a născut la 10 octombrie 1813 în mica
localitate Le Roncole[13],
în apropierea Parmei, Italia.
Părinții săi, Carlo Giuseppe Verdi și Luigia Uttini, dețineau acolo o mică
fermă, Osteria Vecchia.
Încă de copil, Giuseppe ia lecții de muzică de
la organistul din comună, făcând exerciții acasă la o spinetta dezacordată
(un fel de clavecin). Continuă în felul acesta până când Antonio Barezzi,
un comerciant din Busseto iubitor de muzică, prieten al familiei Verdi, îl
ia la el în casă și-i plătește lecții de muzică la un nivel mai ridicat.
În 1832 se
prezintă la conservatorul din Milano,
dar este respins pentru că depășise limita de vârstă pentru un student de
conservator. Reîntors la Busseto primește postul de maestru de muzică al comunei
și se căsătorește în 1836 cu
fiica lui Barezzi, Margherita, de la care are doi copii, Virginia și Icilio.
Între timp, Verdi începe să compună, orientat încă de acum în direcția muzicii
de operă. În 1839 debutează
la Teatro alla Scala din Milano cu
opera Oberto, conte di San Bonifacio, obținând un
oarecare succes, umbrit însă în 1840 de moartea
Margheritei, apoi și a celor doi copii. Îndurerat de aceste pierderi, Verdi se
reculege și își continuă activitatea componistică cu opera Un giorno di regno, care înregistrează însă
un total fiasco. Descurajat, se gândea deja să abandoneze muzica, dar numai doi
ani mai târziu, în 1842,
obține la Scala un succes triumfal cu opera Nabucco,
datorat în parte și interpretării magnifice a sopranei Giuseppina Strepponi, care avea să-l însoțească
până către sfârșitul vieții.
Începe o perioadă în care Verdi muncește
"ca un ocnaș", cum spunea el însuși, pentru a satisface cererile
diverselor teatre de operă din Italia.
Între anii 1843 și 1850 compune într-un
ritm susținut 13 opere, între altele I Lombardi alla prima crociata (Lombarzii), Ernani, I due Foscari, Macbeth și Luisa Miller.
Tot în acest timp ia naștere relația sa cu Giuseppina Strepponi.
În 1848 se mută la Paris. Forța lui creativă
este tot mai fecundă, în așa măsură că, din 1851 până în 1853, compune una după
alta trei capodopere, cunoscute sub numele de "Trilogia populară", și
anume: Rigoletto, Il Trovatore și La Traviata,
la care se mai adaugă și I vespri siciliani (Vecerniile
siciliene). Succesul acestor opere a fost de nedescris. Împodobit cu faima
dobândită, Verdi se stabilește împreună cu Giuseppina Strepponi la
proprietatea "Sant'Agata" din Busseto,
unde va locui cea mai mare parte a timpului. În 1857 se pune în scenă
opera Simon Boccanegra iar în 1859 se
reprezintă Un ballo in maschera („Bal mascat”).
În același an se căsătorește cu Giuseppina Strepponi.
Din 1861, Verdi ia parte și la
activitatea politică în Italia, numele lui devenise simbolul mișcării de eliberare a
nordului Italieide
sub dominația austriacă, sub conducerea dinastiei de Savoia (V.E.R.D.I.
= Vittorio Emanuele Re D ' Italia
= Victor Emanuel, regele
Italiei). În 1874 este
numit senator în parlamentul italian. Nu-și întrerupe activitatea muzicală și
dă la iveală opera La forza del destino („Forța
destinului”) și Messa di Requiem, celebrată în 1873 la moartea
scriitorului Alessandro Manzoni. Pentru festivitățile
prilejuite de deschiderea Canalului de
Suez în 1869 compune
opera Aida.
În 1887,
este reprezentată capodopera sa Otello iar
în 1893,
la vârsta de 80 de ani, se inspiră din nou din Shakespeare pentru a compune opera
buffă Falstaff,
după care se retrage la "Sant'Agata" și își ia adio de la activitatea
componistică. După ce în 1897 moare
Giuseppina, Verdi se stinge și el din viață la Milano,
la 27 ianuarie 1901.
Opere lirice (titluri originale, locul și data premierei)[
Alte compoziții
I due Foscari (Cei doi Foscari) este
o operă în
3 acte de Giuseppe Verdi, după un libret de Francesco Maria Piave (bazat pe piesa
"The Two Foscari" a Lordului Byron).
Premiera operei a avut loc la Teatro
Argentina din Roma,
în ziua de 3 noiembrie1844.
Durata operei: cca 1 ¾ ore.
Locul și anul de desfășurare a acțiunii: Veneția,
1457.
Opera
tratează ultimele zile ale dogelui venețian Francesco
Foscari și
înlăturarea sa din funcție pe data de 23 octombrie 1457. Este vorba de eternul
conflict dintre dragostea paternă și conștiința datoriei. Familia dogelui cade
victima unei uneltiri perfide, fiul dogelui (Jacopo) fiind acuzat de trădare și
expulzat, tatăl trebuind să fie cel care pronunță și urmărește executarea
sentinței.
Personajele principale
·
Francesco
Foscari, dogele Veneției
(bariton)
·
Jacopo Foscari, fiul
său (tenor)
·
Lucrezia Contarini,
soția lui Jacopo Foscari (soprană)
·
Jacopo Loredano,
membru al Conciliului celor Zece Inchizitori (bas)
·
Barbarigo, senator
(tenor)
·
Pisana, prietena și
confidenta Lucreției Contarini (mezzosoprană)
·
Acțiunea
·
Actul I
·
Acțiunea acestui act se petrece în Palatul Dogilor din
Veneția. Dogele Veneției, Francesco Foscari, tatăl lui Jacopo, trebuie să
pronunțe decizia luată de „Consiliul celor Zece Inchizitori“ de a-l trimite pe
Jacopo Foscari în exil definitiv pe insula Creta.
Lucreția, soția lui Jacopo, cere audiență la Doge, implorând clemență. Ea este
convinsă de nevinovăția lui Jacopo și îsi exprimă părerea că au de a face cu un
complot care vizează compromiterea și înlăturarea de la putere a Dogelui.
Bătrânul Doge nu poate însă să schimbe decizia celor Zece Inchizitori.
·
Actul II
·
Scena I
·
Scena are loc în subteranele închisorii din Palatul Dogilor.
Lucreției i se acordă permisiunea să-l viziteze pe Jacopo, înainte de pronunțarea
oficială a verdictului. Acesta zace pe pământ, marcat de suferințe fizice.
Dogele vine și el să-și vadă fiul. Tatăl și fiul se îmbrățișeaza pentru ultima
dată.
·
Scena II
·
Scena se desfășoară în Sala de Judecată a Palatului Dogilor.
Consiliul celor Zece Inchizitori îi aduc la cunoștință Dogelui hotărârea pe
care a luat-o, iar acesta pronunță sentința: deportare pentru restul vieții pe
insula Creta și interdicția de a mai reveni vreodată pe teritoriul venețian.
Lucreția, prezentă în sală, împreuna cu copiii, solicită să i se permită să-l
însoțească pe soț în exil. Consiliul refuză cererea Lucreției, sentința
devenind definitivă, urmând să fie imediat pusă în aplicare.
·
Actul III
·
Scena I
·
Scena are loc în Piața San Marco din
Veneția. Poporul petrece, pentru el viața merge mai departe, indiferent de
drama ce se petrece în familia dogelui. În port, vasul așteaptă îmbarcarea
grupului de detinuți ce vor fi exilați pe insula Creta, printre ei fiind și
Jacopo Foscari. Lucreția cu copiii își iau rămas bun de la soț și tată. Jacopo
Loredano, membru al Consiliului celor Zece Inchizitori, se află în port pentru
a se convinge că familia Foscari va fi definitiv dezbinată.
·
Scena II
·
Scena se desfășoară din nou în Palatul Dogilor. Consiliul celor
Zece Inchizitori a acaparat puterea absolută în Veneția. Dogele Francesco
Foscari devine conștient de faptul că, deși mai deține formal funcția de Doge,
el a pierdut puterea. La scurt timp după plecarea navei din Veneția spre Creta,
Jacopo Foscari moare. În același timp cu această tristă veste pentru familia
Foscari, investigațiile unuia din senatorii rămași loiali Dogelui, Barbarigo,
dovedesc indubitabil că Jacopo Foscari nu a fost vinovat și că declarațille pe
baza cărora a fost condamnat, sunt false. Dușmanii familiei Foscari nu se
mulțumesc însă cu nenorocirile deja provocate. Intrigile puse la cale de Jacopo
Loredano, au ca scop discreditarea și înlăturarea de la putere a Dogelui. Cei
Zece Inchizitori cer demisia Dogelui. In noaptea în care Francesco Foscari
moare, în urma traumelor pe care le-a suferit în ultimele zile, clopotele
răsună în Piața San Marco, vestind instaurarea la putere a unui nou Doge,
Pasquale Malipiero.
Giuseppe Verdi - I Due Foscari:
„Cneazul Igor“ de Alexander Porfirjewitsch Borodin
Alexander Porfiryevich Borodin ( Rusă : Александр Порфирьевич Бородин 12 noiembrie 1833 - 27 februarie
1887) [2] a fost
un compozitor rus romantic de origine ruso- georgiană , care a fost profesor de medic și chimist și a făcut importante contribuții
timpurii în domeniulchimiei organice . Deși este mai bine
cunoscut astăzi ca compozitor, în timpul vieții sale, el a privit medicina și
știința ca fiind ocupațiile sale principale, urmărind doar muzică și compoziție
în timpul liber sau când era bolnav. [3]Musical,
a fost unul dintre cei mai cunoscuți compozitori din secolul al XIX-lea,
cunoscuți sub numele de The Mighty Handful , un grup dedicat
producerii unui gen muzical clasic unic în Rusia, mai degrabă decât imitarea
modelelor occidentale mai vechi. [4] [5] [6]
Borodin este cel mai bine cunoscut
pentru simfoniile sale, pentru cele două cvartete de coarde , pentru poemul tonal în Stepele din Asia Centrală și
pentru opera sa, prințul Igor . Muzica de la printul
Igor și cvartetele de coarde a fost adaptată mai târziu pentru Kismet muzical american. Un
avocat notabil al drepturilor femeii , Borodin a fost
promotor al educației în Rusia și a fondat Școala de Medicină pentru Femei din
Sankt Petersburg.
Ca chimist, el este cel mai bine cunoscut
pentru munca sa în sinteza organică, inclusiv printre primii
chimiști care demonstrează o substituție nucleofilă , precum și
co-descoperitorul reacției aldol .
Borodin la cunoscut pe Mily Balakirev în
1862. În timp ce, sub tutela lui Balakirev în compoziție, a început Simfonia
nr. 1 în E-flat major; a fost prima dată realizată în 1869, cu conducerea
lui Balakirev. În același an, Borodin a început pe simfonia nr. 2 în B
minor, care nu a avut un succes deosebit la premiera în 1877 sub Eduard Nápravník ,
dar cu o oarecare re-orchestrație a primit o performanță reușită în 1879 de
către Scoala de Muzică Liberă sub Rimsky - direcția lui Korsakov . În
1880 a compus poemul simfonic popular în Stepele din
Asia Centrală .Doi ani mai târziu a început să compună oa
treia simfonie, dar a lăsat-o neterminată la moartea sa; două mișcări ale
acesteia au fost ulterior finalizate și orchestrate de Alexander Glazunov .
În 1868, Borodin a devenit distras de la
lucrarea inițială a celei de-a doua simfonii prin preocuparea cu opera Igor , pe
care o consideră o operă cea mai importantă și una dintre cele mai importante
opere ruse istorice. Conține dansurile Polovtsian ,
adesea interpretate ca o lucrare de concert independent, formând cea mai
cunoscută compoziție a lui Borodin. Borodin a lăsat operă (și câteva alte
lucrări) incomplete la moartea sa.
Printul Igor a fost finalizat postum de către Rimsky-Korsakov și Glazunov . Se
află în secolul al XII-lea, când rușii, condus de prințul Igor de Seversk, au
pornit să cucerească barbarii Polovtsieni călătorind
spre est peste Steps. Polovtsienii erau aparent un trib Nomadic inițial de
origine turcă care ataca în mod obișnuit Rusia de sud. O eclipsă plină
a soarelui laînceputul
primului act prefigurează un rezultat teribil de invazie. Trupele lui Igor
sunt înfrânte. Povestea povestește despre capturarea domnitorului Igor și
a fiului său, Vladimir, despre Rusia, de către liderul polovtsian Khan Konchak,
care îl distrează în mod deosebit pe deținuții săi și îi cheamă pe sclavi să
facă celebrele "Dansuri Polovtsiene", care oferă un climat minunat al
doilea act. Cea de-a doua jumătate a operei constată că Igor se întoarce
în patria sa, dar în loc să se găsească în rușine, este primit de acasă de
către locuitorii orașului și de soția sa, Yaroslavna. Deși pentru o vreme
rar interpretat în totalitate în afara Rusiei, această operă a primit două
producții noi, recent una la Compania de Stat de Operă și Balet din Rusia în
2013 și una la Metropolitan Opera Company din New York în 2014 . [26] [27]
Muzică în cameră
Nici un alt membru al cercului Balakirev nu sa
identificat atât de deschis cu muzica absolută, așa
cum a făcut Borodin în cele două cvartete de coarde și în numeroasele sale
compoziții anterioare. El a fost violoncelist, el a fost un jucator de
muzica de camera entuziasmat, un interes care sa adancit in timpul studiilor
sale chimice la Heidelberg intre 1859 si 1861. In aceasta perioada au aparut,
printre alte opere de camera, un sextet si un cvintet de pian. În
structura tematică și textura instrumentală a pus bazele sale pe cele ale
lui Felix Mendelssohn . [28]
În 1875, Borodin și-a început primul Cvartet
de coarde, mult spre nemulțumirea lui Mussorgsky și
a lui Vladimir Stasov . Borodin
a făcut asta în compania celor Cinci, care erau ostili în privința muzicii de
cameră, vorbește despre independența sa. Din primul Cvartet, el a afișat
măiestrie în formă. Cel de- al
doilea Cvartet , în care este reprezentat puternicul său lirism
în popularul " Nocturne ", a
urmat în 1881. Primul Cvartet este mai bogat în schimbările de dispoziție. Al
doilea Cvartet are o atmosferă și o expresie mai uniformă.
Faima lui Borodin în afara Imperiului Rus a fost posibilă în timpul
vieții sale de către Franz Liszt , care a organizat o interpretare a Simfoniei
nr. 1 în Germania în 1880, și deComtesse de
Mercy-Argenteau în Belgia și Franța. Muzica sa este
recunoscuta pentru lirismul puternic si armoniile bogate. Împreună cu
unele influențe din partea compozitorilor occidentali, ca membru al
cincisprezecelea, muzica lui emană și un gust incontestabil rusesc. Muzica
pasională și armoniile neobișnuite s-au dovedit a avea o influență de durată
asupra compozitorilor francezi mai tineri Debussy și Ravel (în omagiu, acesta din urmă compus
în 1913 o piesă de pian intitulată "La Manière de Borodine").
Caracteristicile evocative ale muzicii lui
Borodin au făcut posibilă adaptarea compozițiilor sale în Kismet muzical din 1953, de Robert Wright și George Forrest , în special în piesele
" Stranger in Paradise " și " And This Is My Beloved ". În
1954, Borodin a fost premiat postum cu un premiu Tony pentru acest spectacol.
Prințul Igor ( rus : Князь Игорь , Knyaz
'Igor ) este o opera în patru acte cu un prolog, scris și compus
de Alexander Borodin . Compozitorul a
adaptat libretul din Epicul Antic al Rusiei " The Lay of the Host of Igor" ,
care povestește campania printului Rus " Igor Svyatoslavich" împotriva
invaziei triburilor Cuman ("polovtsieni") din 1185. El a inclus și
materialele din două cronici medievale din Kievan. Opera a fost lăsată
neterminată la moartea compozitorului în 1887 și a fost editată și completată
de Nikolai Rimsky-Korsakov și Alexander Glazunov . A fost întâi
interpretat în Sankt Petersburg , Rusia, în 1890.
Sinopsis
Ora : Anul 1185
Locul : orașul Putivl (prolog,
Faptele 1 și 4); o tabără polovtsiană (Fapte 2 și 3)
Notă: După cum sa discutat în acest articol ,
decizia finală a lui Borodin privind ordinea primelor două acte este neclară. Grupul
tradițional prezentat aici este cel al ediției Rimsky-Korsakov-Glazunov. În
multe producții, actul 3 este omis.
Prologue
Piața catedralei din Putivl
Printul Igor este
pe punctul de a porni într-o campanie împotriva cumanilor /polovtsilor și
a khansilor lor care
au atacat anterior terenurile rusești. Poporul îi cântă lauda și pe cea a
fiului său, a celorlalți lideri și a armatei ( Chorus: "Glory to
the beautiful Sun" ). Eclipsa soarelui are loc în
consternarea generală. Doi soldați Skula și deșertul Yeroshka care se simt
siguri că Vladimir Iaroslavici, prințul Galitski, îi va oferi să lucreze mai
mult pentru a le plăcea. Deși Yaroslavna, soția lui Igor, ia eclipsa
pentru un semn proastă, Igor insistă că onoarea cere ca el să meargă la
război. El lasă-o în grija fratelui ei, prințul Galitski, care îi spune
recunoștința față de Igor pentru că la adăpostit după ce a fost alungat din
propria casă de către tatăl și frații săi. Oamenii cântă un cor mare de
laudă ( corul: "Gloria multitudinii de stele" ), pe
măsură ce gazda se află în campania lor împotriva Polovtsy.
Act 1
Scena 1: Curtea lui Vladimir Galitski din
Putivl
G. Petrov ca Galițki
(1970)
Aplicanții lui Galitski își cântă
laude. Skula și Yeroshka lucrează acum ca jucătorigudoc. Ei
distrează adepții și cântă toate despre modul în care Galitski și oamenii săi
au răpit o femeie tânără și cum ea a cerut să i se permită să se întoarcă la
tatăl ei fără să fie dezonorată. Prințul sosește și cântă cum, dacă ar fi
prințul lui Putivl, el bea și sărbătoresc toată ziua în timp ce eliberează
judecata și are cele mai frumoase fete cu el toată noaptea ( Cântarea
lui Galitski ). Trezoreria va fi cheltuită pentru el și pentru
oamenii săi, în timp ce sora lui se va ruga într-o mănăstire. Un grup de
femei tinere îl imploră pe prințul să-și refacă prietenul răpit. El îi
amenință și îi îndepărtează, spunând cum trăiește acum în lux în hol și că nu
trebuie să muncească. Prințul se întoarce în încăperile sale, trimițând
vin pentru urmașii săi.Jucătorii gudok și urmașii prințului bat joc de
femei. Ei se întreabă ce s-ar putea întâmpla dacă Yaroslavna aude ce se
întâmplă, dar apoi își dă seama că va fi neajutorată cu toți bărbații ei
plecați la război. Ei cântă despre cum sunt toți bețivi și sunt susținuți
de Galitski. Bărbații decid să meargă în piața orașului pentru a declara
Galtzici prințul lui Putivl, lăsând în urmă doar cei doi muzicieni beat.
Scena 2: O cameră în palatul lui Yaroslavna
Yaroslavna este singură îngrijorătoare de ce
nu a auzit de la Igor și însoțitorii săi ( Arioso din Yaroslavna ). Cântă
din nopțile și coșmarurile ei lacrimogene și își amintește când a fost fericită
cu Igor de partea ei. Asistenta aduce femeile tinere care îi spun lui
Yaroslavna despre prietenul lor răpit. Ei sunt reticenți la început să dezvăluie
vinovatul, dar în cele din urmă îl numesc pe Galitsky și vorbesc despre cum el
și tovarășii săi îi provoacă probleme în jurul lui Putivl. Galitsky intră
și femeile fug. Yaroslavna îl întreabă în legătură cu adevărul despre
povestea lor și se bate joc de ea spunând că ar trebui să-l trateze ca oaspete
în casa ei. Îl amenință cu ceea ce va face Igor la întoarcere, dar
Galitsky răspunde că poate să-și prindă tronul oricând dorește. Yaroslavna
îl acuză că a repetat trădarea pe care o făcea împotriva tatălui său, dar el
răspunde că glumește și întreabă dacă are un iubit, acum soțul ei este
plecat. Îl amenință cu trimiterea lui înapoi la tatăl lor. El
răspunde că va reveni la fată, dar va lua mai târziu și va
pleca. Consiliul boierilor ajung să-l informeze pe Yaroslavna că
Polovtsy-ul sub Khan Gzak este pe cale să-l atace pe Putivl. Armata lui
Igor a fost complet distrusă și a fost rănit și prins cu fiul și fratele
său. După un moment de leșin, Yaroslavna ordonă trimiterea mesagerilor
către aliații orașului, însă raportul Boyars arată că drumurile sunt tăiate,
unele orașe sunt în revoltă și prinții lor vor fi capturați. Boyarii spun
că vor organiza apărarea, dar Galitsky se întoarce cu urmașii săi pentru a cere
să fie ales un nou print. Sufletul său spune că ar trebui să fie el,
deoarece el este fratele lui Yaroslavna și cumnatul lui Igor. Boierii
refuză. Argumentul este întrerupt de vederea flăcărilor și sunetul
femeilor plângând. Unii boieri au fugit; unii se alătură bătăliei,
alții păzesc pe prințesă. Ei numesc atacul judecății lui Dumnezeu.
Actul 2
Seara în tabăra Polovtsiană
Soții polovțieni cântă compară iubirea cu o
floare care se strecoară în căldura zilei și se reînvie noaptea. Ei
danseaza impreuna ( Dansul Maicilor Polovtsian ). Konchakovna
se alătură în cântând sperând că iubitul ei se va alătura curând ( Cavatina
lui Konchakovna ). Prizonierii ruși sosesc din timpul zilei și
își exprimă recunoștința când sunt hrăniți de Konchakovna și de
fete. Gărzile lor se retrag din noapte, lăsând doar pe Ovlur, creștin,
responsabil. Vladimir, fiul lui Igor, cântă speranța că dragostea lui se
va alătura în curând în momentul în care ziua va dispărea ( Cavatina
lui Vladimir ). Dragostea lui este Konchakovna. Ea vine și
cei doi cântă dragostea lor și dorința lor de a se căsători ( Love Duet ). În
timp ce tatăl ei va consimți la căsătorie, ei știu că nu voia lui. Se
despart când auzi Igor venind. El cântă de rușine și de chinul său în a fi
capturat cu urmașii săi morți ( Prințul lui Igor Aria ). Doar
soția lui, se simte el, va fi loială. El speră pentru șansa de a-și
recâștiga onoarea. Ovlur îi îndeamnă pe Igor să scape și prințul este de
acord să se gândească la asta. Khan Konchak îl întreabă dacă totul este
bine ( Aria lui Konchak ) și el răspunde că soțul nu poate trăi
în captivitate. Konchak spune că, așa cum Igor nu a cerut milă, el nu este
un prizonier, ci un oaspete onorat egal cu un Khan. Igor îi amintește că
și el știe ce înseamnă să fii captiv. Konchak oferă libertății lui Igor
dacă va promite că nu va mai război, dar refuză să spună că nu poate
minți. Konchak regretă că nu s-au născut ca aliați. Atunci ar fi
capturat toată Rusia. El îl cheamă pe sclavii polovțieni să-i distreze pe
Igor și pe el însuși și îi oferă lui Igor alegerea lor. În timp ce sclavii
dansează Polovtsy cântă gloria Konchak ( Dansuri Polovtsian ).
Actul 3
Tabăra Polovtsiană
Armata polovtsiană se întoarce în triumfă
cântând lauda lui Khan Gzak ( martie Polovtsian ). Konchak
cântă din sacul lui Putivl și alte victorii și prezice cu încredere că vor
captura în curând toată Rusia. Igor și fiul său, Vladimir, au cele mai
grave temeri confirmate de noii captivi.Vladimir și ceilalți deținuți îl îndemn
pe Igor să scape, dar el este la început reticent, cântând de rușinea sa și
spunând că este datoria celorlalți prinți ruși de a salva patria ( monologul
lui Igor , ediția lui Mariinsky). Ovlur ajunge să spună că a
pregătit caii pentru Igor și Vladimir, iar Igor este de acord acum să
scape. Konchakovna se află în dificultate, provocându-l pe Vladimir să-și
arate dragostea fie că o ia cu el, fie că rămâne. Igor îi îndeamnă pe fiul
său să vină, dar Vladimir se simte în imposibilitatea de a părăsi Konchakovna
care amenință să trezească tabăra. În cele din urmă, Igor fuge singur și
Konchakovna sună alarma.Ea și tatăl ei refuză să lase Polovtsy să-l omoare pe
Vladimir. În schimb, Konchak ordonă moartea gardienilor și se căsătorește
cu Vladimir fiicei sale. Cât despre Igor, Konchak se gândește mai mult la
el pentru scăparea lui.
Actul 4
Dawn în Putivl
Yaroslavna plânge la despărțirea ei de Igor și
înfrângerea armatei sale, învinuind însăși elementele însăși pentru a ajuta pe
inamic ( Lamentul lui Yaroslavna ). Țăranii nu dau vina
pe vânt, ci pe Khan Gzak pentru devastare. După cum Yaroslavna se uită în
jur pentru a recunoaște distrugerea, ea vede doi călăreți la distanță care se
dovedesc a fi Igor și Ovlur. Cei doi iubitori își cântă bucuria de a fi
reuniți și de așteptarea că Ivan va conduce rușii la victoria împotriva lui
Khan. Nu-și dă seama de întoarcerea lui Igor, Skula și Yeroshka, jucătorii
gudok beți, cântă o melodie care îi bate joc de el. Apoi îl observă la
distanță. După un moment de panică despre ceea ce se va întâmpla cu ei,
Skula spune că ar trebui să se bazeze pe viclenia lor și decide asupra unui
plan care să le salveze. Au sunat clopotele bisericii pentru a chema o
mulțime. Deși oamenii îi tratează la început cu suspiciune, jucătorii
gudok reușesc să convingă mulțimea că Igor sa întors și boierii că sunt urmași
loiali ai adevăratului prinț și nu Galitski. Toate celebrează cu bucurie
întoarcerea lui Igor.
Alexander
Borodin - Prince Igor - by Yury Lyubimov - music edit by Pavel Karmanov:
Tosca de Giacomo Puccini
Giacomo
Antonio Domenico Michele Secondo Maria Puccini (n. 22
decembrie 1858, Lucca, Italia - d. 29
noiembrie 1924, Bruxelles, Belgia) a fost un compozitor italian de muzică de operă, reprezentant al curentului
artistic realist numit în Italia verismo (conform cu termenul din italiană vero = adevărat)
Viața și opera
Puccini s-a născut într-o familie cu tradiții
muzicale. Tatăl său, Michele, conducea orchestra orășenească din Lucca, era organist al
Domului din localitate și compusese câteva opere de calitate modestă, un Miserere și
câteva cantate pe teme religioase. A murit tânăr, când Giacomo avea doar 5 ani.
Primele lecții de muzică le primește de la unchiul lui, Fortunato Maggi, care
nu îl consideră prea dotat. Continuă studiile cu Carlo Angeloni, avându-l
coleg pe viitorul compozitor Alfredo Catalani. Cu
Angeloni, Puccini face progrese. În martie 1876 asistă în
orașul Pisala
o reprezentație cu opera Aida de Giuseppe Verdi și
din această clipă visează să devină compozitor de opere. În același an compune
un Preludiu simfonic, doi ani mai târziu un Motet și un "Credo",
cu a căror execuție obține un oarecare succes. În toamna lui 1880 pleacă la Milano,
unde - cu sprijinul financiar din partea reginei Margherita a Italiei - se
înscrie la Conservator, avându-l ca profesor pe Amilcare Ponchielli.
Pe 31 mai 1884 are loc la Teatro
Dal Verme din Milano premiera primei sale opere, "Le
Villi", cu care recoltează succes din partea publicului și a criticii.
După o muncă asiduă de câțiva ani, i se reprezintă la Teatro alla Scala din Milano opera "Edgar",
de data aceasta fără vreun succes deosebit. Șase ani mai târziu, pe 1 februarie 1895, obține un succes
triumfal cu opera "Manon Lescaut", executată în premieră
pe scena teatrului Regio din Torino.
Tot în acest teatru, pe 1 februarie 1896, are loc premiera operei "La
Bohème" (Boema), sub bagheta dirijorului Arturo Toscanini.
În concluzia cronicei sale, criticul muzical Carlo Bersezio scrie:
"La Bohème(Boema) nu va lăsa probabil urme deosebite în teatrul
nostru". Opera se va impune totuși mai târziu după o reprezentație la
teatrul din Palermo și
apoi pe scenele principalelor teatre de operă din Italia.
În ziua de 14 ianuarie 1900 se
reprezintă în premieră la Teatro Costanzidin Roma opera "Tosca", în rolul
titular soprana română Hariclea Darclée. Deja la prima arie a
tenorului, Recondita armonia, succesul este asigurat, pentru ca
după aria sopranei, Vissi d'arte, publicul să aplaude în picioare.
În anul 1904, Puccini se
căsătorește cu Elvira Bonturi, cu care va
avea un fiu, Tonio. Pe 17 februarie, reprezentarea operei "Madame Butterfly"
la Milano se
soldează cu un adevărat dezastru. Abia după o refacere a libretului și a
muzicii, opera capătă audiență la public, după o prezentare, câteva luni mai
târziu, la Teatro Grande din Brescia ['breʃ:a
].
În 1910, debutează cu succes
în New York la Metropolitan
Opera cu "La Fanciulla del West": dirijor
este Arturo Toscanini, solist Enrico Caruso.
Tot la Metropolitan Opera, va avea loc premiera pe 14 decembrie 1918 a Tripticului de
opere în câte un act, "Il Tabarro", "Suor
Angelica" și "Gianni Schicchi" ['ʤan:i
s'kik:i ].
În anul 1921, Puccini se mută în
orașul Viareggio,
unde începe să lucreze la compunerea operei "Turandot".
Opera va rămâne însă neterminată. Puccini moare la 29 noiembrie 1924, într-o clinică
din Bruxelles,
la câteva zile după o operație la gât, în urma unui cancer al laringelui.
Opera "Turandot", în versiunea neterminată, va fi
reprezentată pe 25 aprilie 1926 la Teatro
alla Scala din Milano, sub conducerea muzicală a lui Arturo Toscanini.
În reprezentațiile ulterioare, opera va fi prezentată cu completările făcute
de Franco Alfano după schițele rămase de la
Puccini.
Creația artistică a lui Giacomo Puccini se
întinde pe o perioadă de 40 de ani, din 1884 până în 1924, timp în care a
compus 12 opere. Acest număr restrâns dovedește o dată mai mult exigența
artistică deosebită a compozitorului. Succesul enorm de care s-au bucurat
operele lui Puccini încă din timpul vieții sale, dăinuie până în ziua de astăzi
și este în continuă creștere.
Operele lui Puccini, cu data și locul premierei
·
"Il
trittico" - "Il
Tabarro", "Suor Angelica", "Gianni
Schicchi", 14 decembrie 1918, Metropolitan
Opera, New York
Libretul -- Luigi Illica și Giuseppe Giacosa, după
drama La Tosca de Victor Sardou.
Premiera operei a avut loc pe 14 ianuarie 1900, la „Teatro
Costanzi” din Roma.
Piesa originală scrisă de Victorien Sardou a
fost produsă în 1887 la Paris și văzută de Giacomo Puccini în Milano,
în 1887, cu Tosca jucată de Sarah Bernhardt.
Puccini a cerut editorului său, Giulio Ricordi, să cumpere
imediat drepturile de la Sardou, dar acestea au fost cumpărate abia în 1893 pentru a fi date
unui alt compozitor, Alberto Franchetti. Illica
a scris libretul său și în octombrie 1894 Franchetti,
Ricordi, Illica și Giuseppe Verdi s-au întâlnit cu Sardou
să-i prezinte libretul. Verdi a fost fascinat de această tragedie, dar a
refuzat să compună muzica acetei tragedii dacă Sardou nu schimbă finalul.
După câteva luni, Franchetti a admis în cele
din urmă că nu poate compune muzică pentru libretul inspirat de piesă, așa că
Giulio Ricordi i-a cerut lui Puccini să compună. Puccini se simțea încă ofensat
și doar intervenția lui Verdi l-a convins să accepte. A început să lucreze la
piesă în 1896, după ce a terminat Boema; Ricordi l-a pus
pe Giusseppe Giacosa să lucre cu Luigi Illica pentru libret, însă munca lui
Giacosa nu l-a mulțumit pe Ricordi, iar Giacosa a avut mai multe dispute
personale cu Sardou. Și Puccini a avut mai multe dispute cu Illica, Giacosa și
Ricordi la un loc. Ei au propus un „Latin hymn” triumfal pentru Actul III, dar
Puccini i-a convins în cele din urmă să-l reducă la cele optsprezece măsuri
din Trionfal... di nuova speme.
În octombrie 1899, după trei ani de
colaborare dificilă, opera era gata. Fiindcă era o poveste despre Roma, s-a
decis ca premiera să fie în cetatea eternă, la Teatrul Constanzi. O curiozitate
notabilă a plutit în jurul acestei opere a cărei pregătire a fost atât de lungă
și problematică. Tosca a fost soprana română Hariclea Darclée, Cavaradossi a fost tenorul
Emilio De Marchi iar Scarpia a fost baritonul Eugenio Giraldoni. Dirijorul a
fost Leopoldo Mugnone. În
public s-au aflat și Regina Margherita, prim-ministrul Pelloux și mulți compozitori, printre
care Pietro Mascagni, Francesco Cilea,
Franchetti și Sgambati.
Succesul a fost răsunător, chiar dacă
diferența dintre atmosfera din Tosca și Boema a fost una surprinzătoare.
Tosca a apărut pe locul 8 în lista celor mai jucate 20 de opere
din America de Nord, într-un clasament realizat de Opera America
Roluri
Distribuția
|
Tip de voce
|
Premiera din 14 ianuarie 1900
(dirijor, Leopoldo Mugnone) |
Floria Tosca, o cântăreață celebră
|
||
Mario Cavaradossi, un pictor
|
||
Baron Scarpia, șeful poliției
|
||
Cesare Angelotti, fostul consul al
Republicii Romane
|
||
Un sacristan
|
||
Spoletta, un agent de poliție
|
||
Sciarrone, un jandarm
|
||
Un gardian
|
||
Un băiat de cioban
|
||
Soldați, agenți de poliție, nobili și femei,
orășeni, artizani
|
Acțiunea
Actul I
Cesare Angelotti, fostul Consul al Republicii
Romane, evadat din închisoarea „Sant’Angello”, se ascunde în biserica „Sant'Andrea
della Valle” din Roma.
Aici, pictorul Mario Cavaradossi lucrează la o frescă reprezentând-o pe Maria
Magdalena. Sacristanul este surprins de asemănarea dintre imaginea pictată și o
fizionomie pe care o văzuse de curând. Când pictorul ramâne singur, Angelotti
iese din ascunzătoare și recunoscând în Cavaradossi pe vechiul său prieten, îi
cere sprijinul. Pictorul promite că-l va ajuta să fugă. Se aude vocea Floriei
Tosca, iubita lui Mario, și Angelotti este nevoit din nou să se retragă. Cu
toate iscodirile acesteia, Mario nu-și tradează prietenul. Floria recunoaște
asemănarea picturii cu Marchiza Attavanti și îsi manifestă gelozia. Mario o
calmează și ea pleacă după ce îl invită la concertul de la palat. Pictorul
pleacă împreună cu Angelotti. În timp ce ei se îndreaptă spre o ascunzătoare
mai sigură, sosește baronul Scarpia, șeful poliției, în căutarea evadatului.
Scarpia găsește un evantai în capela familiei Attavanti și, înainte de a asista
la „Te Deum”-ul care celebrează înfrângerea lui Napoleon, strecoară în sufletul
Floriei Tosca banuiala ca a fost mințită.
Actul II
Scarpia așteaptă cu nerăbdare întoarcerea
agenților sai. Prin fereastra apartamentului aude muzica serbării de la Palatul
Farnese. Spoletta îi raportează că, deși au urmarit-o pe Tosca și au
perchiziționat vila lui Cavaradossi, agenții de poliție nu au reușit să-l
gasească pe Angelotti; de aceea l-au arestat pe Cavaradossi. Cu toate torturile
la care este supus, Mario nu furnizează nici un amănunt. Tosca refuză și ea să
răspundă întrebărilor lui Scarpia dar, auzind chinurile iubitului ei, cedează
și dezvăluie locul unde s-a ascuns Angelotti. Este anunțată vestea victoriei
lui Napoleon la Marengo. Scarpia ordonă încarcerarea lui Cavaradossi, care
urmează să fie executat în zorii zilei pentru trădare. În zadar Tosca se roagă;
Scarpia nu-l va ierta pe Mario decât în schimbul favorurilor ei. Tosca acceptă
dupa ce obține o execuție simulată pentru iubitul ei și un permis de părăsire a
Romei. În momentul în care Scarpia vrea s-o îmbrățișeze, Tosca îl ucide.
Actul III
În zorii zilei, pe o terasă a castelului
„Sant'Angello”, Mario își așteaptă execuția. Cu emoție, într-o ultimă
scrisoare, evocă chipul iubitei sale. Aceasta sosește fericită că i-a obținut
iertarea, după o execuție simulată. Vestea morții lui Scarpia îl face pe Mario
să pășească fără teamă în fața plutonului de execuție, cu gândul că va putea
pleca împreună cu persoana iubită. Plutonul îl ucide însa pe Mario, iar Tosca,
disperată, se aruncă de pe platforma castelului, în abis.
Tosca - Giacomo Puccini cu Angela Gheorghiu
MUZICĂ 3 Noiembrie
Samuel
Scheidt, compozitor german
Samuel Scheidt - Das Orgelwerk -- Complete Organ Works
/ Galiarda variirt, SSWV i11: https://youtu.be/AU7GfeRR4YU.
Filip Lazăr
Lonnie Donegan - Rock
Island Line (Live) 15/6/1961:
Paul Mauriat: Greatest Hits Of Paul Mauriat - The
Best Songs Of Paul Mauriat: https://youtu.be/vEAiwmVkL-U;
John
Barry, compozitor englez
Lulu, cantareata si actrita britanica
Adam Ant, cantaret englez
Beautiful Italian - Relaxing Music
2 Hours Romantic Spanish Guitar Collection - 24/7 Relaxing Instrumental Music
The Russian Guitar 1800-1850
Haydn - Cello Concerto No. 1 in C - I. Moderato
Top 100 Classic Country Road Trip Songs - Greatest Old Country Music Hits Collection
The Mystery of Beautiful Violin – Relaxing Piano & Violin Instrumental Music – Soothing Music Sleep
Heavy, Fast Classical Music
POEZIE 3 Noiembrie
Biografie Georg Trakl
Georg
Trakl (n. 3
februarie 1887, Salzburg - d. 3
noiembrie 1914, Cracovia) a fost un poet austriac, reprezentant
al expresionismului timpuriu, alături de Georg
Heym.
Georg Trakl s-a născut ca al cincilea copil
dintr-o familie mic-burgheză cu șapte copii. Tatăl (Tobias) era comerciant în
domeniul articolelor de fier, iar mama (Maria) casnică. Și-a petrecut copilăria
și tinerețea la Salzburg. A fost educat de o guvernantă franceză (catolică deși
părinții erau protestanți) care a fost, nu numai pentru el dar și pentru
ceilalți frați, ca o a doua mamă. De la aceasta copiii au învățat franceza și
astfel se explică influența exercitată de lirica lui Baudelaire și a lui Rimbaudasupra
poetului de mai târziu.
Între 1897 și 1905 Georg Trakl a
frecventat gimnaziul de stat din Salzburg. Nu a fost un elev prea strălucit;
avea rezultate slabe la matematică, latină, greacă.
În 1901 a
fost nevoit să repete clasa a șaptea.
Primele sale încercări lirice s-au manifestat
în 1904,
când a intrat în cenaclul poetic Apollo (mai târziu
redenumit Minerva).
În 1905 a încheiat
ciclul gimnazial fără să obțină vreo diplomă de absolvire. Din acel moment a
început o perioadă dificilă a vieții sale, marcată de consumul de stupefiante (cloroform, morfină, opium, alcool)
cu care are de-a face tot mai mult când devine, în septembrie, același an,
farmacist practician în Salzburg.
Piesele de teatru Totentag și Fata
Morgana au fost un eșec și atunci autorul a distrus textele acestora.
În 1912 a ocupat postul
de farmacist militar.
La vârsta de 27 de ani a murit din cauza unei
supradoze de cocaină. Există presupunerea că ar fi fost o sinucidere.
Opera
În limba română:
·
Ich
bin der Sterne Presseattaché - 25 de poeme din Georg Trakl, traduse de Ștefan Baciu,
ediție bilingvă, Editura Aldus, 1997.
Cântec de seară
Seara, când umblăm pe
cărări întunecate
Ne
răsar în faţă palidele noastre făpturi.
Când
însetăm
Sorbim
apele albe ale iazului,
Mierea
tristei noastre copilării.
Răposaţi,
ne odihnim în umbra socului,
Privim
pescăruşii suri.
Nori
de primăvară cresc peste oraşul sumbru,
Care
tăinuieşte preaînălţatele vremi ale călugărilor.
Cân
îţi prindeam mâinile subţiri
Lin
deschideai în tăcere ochii rotunzi.
E
mult de atunci.
Totuşi,
când întunecata armonie bântuie sufletul
Apari,
tu, albă, în peisajul de toamnă al prietenului.
Pribeagul
Întotdeauna
se reazimă noaptea albă de colină,
Unde plopul se înalţă
în sunete argintii,
Unde-s pietre şi
stele.
Deasupra
torentului puntea se bolteşte somnoroasă,
Băiatul
priveşte cu ochi de cristal,
Se
trezeşte înfloritul vânt, cântec de pasăre asemenea morţii,
Iar
paşii înverzesc în pădure, uşor.
E
amintirea copacului şi-a animalului. Domoale trepte de muşchi;
Şi
luna
Căzând
cu sclipăt în apele triste.
Acela
se reîntoarce şi pribegeşte de-a lungul malului înverzit,
Îl leagănă gondola
neagră prin oraşul în ruine.
Inima
Albă se făcu lângă
pădure sălbateca inimă;
O, întunecata spaimă
A morţii, astfel,
aurul
Muri în norul
plumburiu.
Seară
de noiembrie.
Lângă
părăginita poartă a abatorului
Sta
ceata femeilor nevoiaşe;
În
fiecare coş
Cădeau
măruntaie şi putredă carne:
Blestemată
hrană!
Porumbelul
albastru al serii
Nu
veni cu împăcare.
Întunecată chemare de
trompetă
Străpunse umedul
Frunziş
de aur al ulmilor,
un
drapel trenţuit
Fumegând
de sânge,
Pe
care în durere sălbatecă
Îl
pândeşte un bărbat.
O,
voi timpuri de metal
Îngropate
acolo, în roşul amurgului!
Din
pridvorul întunecat
Păşi
făptura de aur
A
adolescentei
Nimbată
de plaide lune,
Întomnată
reşedinţă princiară,
Brazi
negri
În
furtuna nopţii
Despicară fortăreaţa
abruptă.
O, inima,
Sclipind
într-acolo, prin răcoare de zăpadă.
Rasul Gamzatovich Gamzatov (în avară: Расул ХIамзатов,
în latină: Rasul
Xamzatov, în rusă: Расу́л
Гамза́тович Гамза́тов) (n. 8 septembrie 1923 - d. 3 noiembrie 2003) a fost un scriitor avar din Daghestan.
Scrierile sale evocă eroismul ostașilor din
cel de-al Doilea Război Mondial, atmosfera locală
a regiunilor caucaziene sau
evenimente din epoca contemporană.
Rasul Gamzatov a fost membru al Partidului
Comunist al URSS. [4]Gamzatov
a deținut și funcții politice, a fost membru al Prezidiului Sovietului Suprem
și i-a fost decernat Premiul Lenin [5] precum
și Premiul Stalin.
Opera
·
1943: Dragoste
înflăcărată și ură fierbinte ("Chlasratab rok'igi bork'arab
ccingi")
·
1950: Patria
locuitorilor de munte ("Mačlrulasul vatlan")
·
1955: Primăvară
daghestaneză ("Daģistanal'ulichch")
·
1958: Locuitoarea
munților ("Maglarulaj")
Acolo, lângă acel geam
_ Unde eşti, inima mea? Răspunde!
_ Acolo, lângă acel geam.
În piept doar pustiul mi se-ascunde
Şi chin, dar inimă nu am.
_ Unde eşti, vis al meu, de lumină?
_ Acolo, lângă acel geam.
Odaia mea de-obidă-i plină,
Şi foc în ea nu am.
_ Unde sunteţi, privirile mele?
_ Acolo, lângă acel geam.
Din ochii mei pustii curg lacrimi grele,
Fierbinte şi sărat noian.
_ Unde sunteţi, voi, stihuri? E dorul
Care vă fearecă în chin?
Cântece, stih, spre ce vă luaţi voi zborul?
_ Zburăm spre acel geam vecin.
_ Unde sunteţi, voi, gânduri hoinare?
_ La acel geam de-acolo-am stat
_ Şi cine-acolo sălaş are?
_ Cei doi: soţie şi bărbat.
_ Ei doi, dar eu, pe-aici, ce caut oare?
Odată, eu pe ea o cunoşteam
Trezit de-ntâiul licărit de soare,
Priveam, acolo, spre acel geam.
_ Acolo, lângă acel geam.
În piept doar pustiul mi se-ascunde
Şi chin, dar inimă nu am.
_ Unde eşti, vis al meu, de lumină?
_ Acolo, lângă acel geam.
Odaia mea de-obidă-i plină,
Şi foc în ea nu am.
_ Unde sunteţi, privirile mele?
_ Acolo, lângă acel geam.
Din ochii mei pustii curg lacrimi grele,
Fierbinte şi sărat noian.
_ Unde sunteţi, voi, stihuri? E dorul
Care vă fearecă în chin?
Cântece, stih, spre ce vă luaţi voi zborul?
_ Zburăm spre acel geam vecin.
_ Unde sunteţi, voi, gânduri hoinare?
_ La acel geam de-acolo-am stat
_ Şi cine-acolo sălaş are?
_ Cei doi: soţie şi bărbat.
_ Ei doi, dar eu, pe-aici, ce caut oare?
Odată, eu pe ea o cunoşteam
Trezit de-ntâiul licărit de soare,
Priveam, acolo, spre acel geam.
Nicolae Dragoş (“Moartea calului troian”, “Scrisoare în
sat”, “Zăpezi fără întoarcere”).
Biografie Nicolae Dragoş
Nicolae Dragoş (pseudonim al lui Nicolae Răcănel) (n. 3 noiembrie 1938, Glogova, jud. Gorj) este un poet şi jurnalist român.
Tema principală a liricii sale este timpul.
Poate cea mai cunoscută carte a sa este antologia \"Poeme dintr-un sfert de veac\", publicată în 1989 în Colecţia \"Poeţi români contemporani\" a Editurii Eminescu şi cuprinzând o mare parte din opera sa poetică.
Opere
* Moartea calului troian, Editura pentru Literatură, Bucureşti, 1968
* Coloană de-a lungul, Editura Eminescu, Bucureşti, 1971
* Zăpezi fără întoarcere, Editura Cartea Românească, Bucureşti, 1973 (cu ilustraţii de Mihu Vulcănescu)
* Scut de etern, Editura Eminescu, Bucureşti, 1974
* Scrisoare în sat, Editura Eminescu, Bucureşti, 1975
* Cu inima curată, Editura Eminescu, Bucureşti, 1977
* La stema ţării (La steaua ţării?), Editura Ion Creangă, Bucureşti, 1977 (colaborare cu Ion Miturică)
* Ritualuri intime, Editura Cartea Românească, Bucureşti, 1978
* Îngândurat ca pietrele munţilor, Editura Eminescu, Bucureşti, 1979
* L-am cunoscut pe Tudor Arghezi, 1981
* Scutier la umbra clipei, Editura Eminescu, Bucureşti, 1982
* Pentru eterna vatră românească, Editura Militară, Bucureşti, 1983
* Fabule cu sau fără morală, Editura Eminescu, Bucureşti, 1984
* De veghe la anotimpuri, Editura Eminescu, Bucureşti, 1985
* Drumeţ în calea lupilor : filmul unei existenţe reale liber interpretată, Editura Eminescu, Bucureşti, 1987 (colaborare cu Mihai Stoian)
* Fântâna din oglinzi, Editura Eminescu, Bucureşti, 1988
* Poeme dintr-un sfert de veac, Colecţia \"Poeţi români contemporani\", Editura Eminescu, Bucureşti, 1989 (cu prefaţă de C. Stănescu şi prezentare grafică de Constantin Guluţă)
* Copacul din vis: jurnal liric din tranşeele hârtiei, Editura Fundaţiei Constantin Brâncuşi, Târgu Jiu, 1998
* Fabule din două veacuri, Ager, Bucureşti, 2006
* Clipe din clipa cea repede, Realitatea, Bucureşti, 2008 (cu copertă de Alexandru Dumitriu şi desene de Mihu Vulcănescu)
* Zbor printre flori, ?
Nicolae Dragoş (pseudonim al lui Nicolae Răcănel) (n. 3 noiembrie 1938, Glogova, jud. Gorj) este un poet şi jurnalist român.
Tema principală a liricii sale este timpul.
Poate cea mai cunoscută carte a sa este antologia \"Poeme dintr-un sfert de veac\", publicată în 1989 în Colecţia \"Poeţi români contemporani\" a Editurii Eminescu şi cuprinzând o mare parte din opera sa poetică.
Opere
* Moartea calului troian, Editura pentru Literatură, Bucureşti, 1968
* Coloană de-a lungul, Editura Eminescu, Bucureşti, 1971
* Zăpezi fără întoarcere, Editura Cartea Românească, Bucureşti, 1973 (cu ilustraţii de Mihu Vulcănescu)
* Scut de etern, Editura Eminescu, Bucureşti, 1974
* Scrisoare în sat, Editura Eminescu, Bucureşti, 1975
* Cu inima curată, Editura Eminescu, Bucureşti, 1977
* La stema ţării (La steaua ţării?), Editura Ion Creangă, Bucureşti, 1977 (colaborare cu Ion Miturică)
* Ritualuri intime, Editura Cartea Românească, Bucureşti, 1978
* Îngândurat ca pietrele munţilor, Editura Eminescu, Bucureşti, 1979
* L-am cunoscut pe Tudor Arghezi, 1981
* Scutier la umbra clipei, Editura Eminescu, Bucureşti, 1982
* Pentru eterna vatră românească, Editura Militară, Bucureşti, 1983
* Fabule cu sau fără morală, Editura Eminescu, Bucureşti, 1984
* De veghe la anotimpuri, Editura Eminescu, Bucureşti, 1985
* Drumeţ în calea lupilor : filmul unei existenţe reale liber interpretată, Editura Eminescu, Bucureşti, 1987 (colaborare cu Mihai Stoian)
* Fântâna din oglinzi, Editura Eminescu, Bucureşti, 1988
* Poeme dintr-un sfert de veac, Colecţia \"Poeţi români contemporani\", Editura Eminescu, Bucureşti, 1989 (cu prefaţă de C. Stănescu şi prezentare grafică de Constantin Guluţă)
* Copacul din vis: jurnal liric din tranşeele hârtiei, Editura Fundaţiei Constantin Brâncuşi, Târgu Jiu, 1998
* Fabule din două veacuri, Ager, Bucureşti, 2006
* Clipe din clipa cea repede, Realitatea, Bucureşti, 2008 (cu copertă de Alexandru Dumitriu şi desene de Mihu Vulcănescu)
* Zbor printre flori, ?
Cerc
A fost clipă. Va mai fi.
A fost zi. Va mai fi zi.
A fost noapte. Va fi noapte.
A fost iarnă. Va mai fi.
A fost vară. Va fi vară.
Ai trăit. Vei mai trăi.
Ai iubit. Vei mai iubi.
Ai murit. Vei mai muri...
A fost zi. Va mai fi zi.
A fost noapte. Va fi noapte.
A fost iarnă. Va mai fi.
A fost vară. Va fi vară.
Ai trăit. Vei mai trăi.
Ai iubit. Vei mai iubi.
Ai murit. Vei mai muri...
Clepsidra cu dragoste
De-a soarele
în ploaie nevăzută
de-a ploaia
fără asfinţit
de-a frunzele
de-a păsările serii
clepsidră-ngenunchiată
lângă mirarea lumii
de-a aripile
înfrunzind sub lună
pom răvăşit
de secetă nebună.
în ploaie nevăzută
de-a ploaia
fără asfinţit
de-a frunzele
de-a păsările serii
clepsidră-ngenunchiată
lângă mirarea lumii
de-a aripile
înfrunzind sub lună
pom răvăşit
de secetă nebună.
TEATRU/FILM 3 Noiembrie
Regia Mircea Moldovan: “Ziua cea mai lungă”, “Procesul”, “Pintea ”).
Biografie Mircea
Moldovan
Mircea-Sorin
Moldovan[1] (n. 3
noiembrie 1936, Blaj, județul
Alba) este un regizor
de film român apreciat pentru comediile și filmele istorice realizate.
După 1989 a fost vreme de 10 ani membru
al Consiliului Național
al Audiovizualului,
pentru ca între 1996 și 2000 să devină chiar președintele
acestui for.
Filmografie (regizor)
Regia Iulian Mihu:
Biografie Iulian Mihu
S-a
născut la 3 noiembrie 1926, în București.
Primele
două filme semnate de Iulian Mihu au fost scurtmetraje: „La mere" (1953) -
regizat împreună cu colegul său Manole Marcus și „Jocurile copilăriei"
(1955). Primul lungmetraj, "Viața nu iartă" (1957), era ecranizarea
unui roman scris de Alexandru Sahia.
·
Dublu extaz (1998)
·
Băiatul cu o singură bretea (1991)
·
Muzica e viața mea (1988)
·
Anotimpul iubirii (1986)
·
Surorile (1984)
·
Comoara (1982)
·
Lumina palidă a durerii (1981)
·
Femeia la volan (1979)
·
Marele singuratic (1976)
·
Alexandra și infernul (1975)
·
Nu filmam sa ne amuzam (1975)
·
Felix și Otilia (1972)
·
Procesul alb (1965)
·
Poveste sentimentala (1961)
·
Viața nu iartă (1957)
·
Jocurile copilariei (1955)
·
La mere (1953)
Actorul Radu Panamarenco (“Năpasta”, “Aripi de zăpada”).
Biografie Radu Panamarenco
Radu
Panamarenco s-a nascut la 15.05.1938 in comuna Fundeni.
A absolvit Actoria la „Institutul de Artă Teatrală și
Cinematografică I. L. Caragiale” („IATC”) din București în 1970 la clasa prof.
George Carabin, asistenta Elena Negreanu, după care a fost actor la „Teatrul
Odeon” din București. A facut peste 350 de roluri în teatru, film si tv.
A murit dupa o grea suferinta pe 26.11.2007 la Bucuresti, fiind
înmormântat la cimitirul din comuna sa natala Fundeni.
·
Second Hand (2005)
·
Ambasadori, căutam Patrie (2003) - Un
tata suparat
·
Detectiv fara voie (2001)
·
Roberta (2000)
·
Stare de fapt (1996)
·
Aici nu mai locuiește nimeni (1995)
·
Întâmplări cu Alexandra (1989)
·
Aripi de zăpadă (1985)
·
Secretul lui Bachus (1984) Trailer
·
Imposibila iubire (1983)
·
Scopul și mijloacele (1983)
·
Stop cadru la masă (1982) - Savel
Solacolu
·
De ce trag clopotele, Mitică? (1981)
·
Învingătorul (1981)
·
Buna seara, Irina! / Buna seara, Irina (1980)
- ofiterul de marina Valeriu
·
Dragostea mea calatoare (1980)
Napasta (1985):
Maytrey 1991 Mircea Eliade
Golful rechinilor 1971 Aldrich James
Moliere - Burghezul gentilom
GÂNDURI PESTE TIMP 3 Noiembrie
Andre Malraux - Citate:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu