MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU
VINERI 26 OCTOMBRIE 2018
Bună ziua, dragi prieteni!
Noi, ortodocșii și nu numai
prăznuim astăzi pe Sf M Mc Dimitrie, Izvorâtorul de Mir. Cu acest prilej
transmit purtătorilor acestui nume sfânt urări de pace, sănătate și mai bine
însoțite de tradiționalul LA MULȚI ANI!
ISTORIE PE ZILE 26 Octombrie
Evenimente
·
740: Un cutremur de pământ a cauzat pierderi de vieți omenești și
mari pagube materiale la Constantinopol.
·
1497: Are loc bătălia de la
Codrii Cosminului. Victoria este obţinută de armatele conduse de domnitorul
Moldovei, Ştefan cel Mare (1457–1504), asupra armatelor poloneze invadatoare,
conduse de regele Ioan Albert. Noul rege al poloniei Jan
Albert Jagellon, pune în aplicare uneltirea gîndită încă de răposatul lui tată,
regele Poloniei Casimir IV Jagellon, de a prelua controlul integral
asupra Ţării Moldovei, şi se foloseşte de un şiretlic. Încă la începutul anului
1497, regele Albert îl înştiinţează pe Ştefan despre organizarea unei campanii
împotriva Porţii solicitîndu-i sprijin militar. Ştefan acceptă propunerea dar intuieşte
şiretlicul şi se pregăteşte militar întărind totodată şi cetăţile Moldovei.
Marea armată polonă de 120 000 ostaşi (dintre care 80 000 trupe combatante şi
40 000 trupe auxiliare, peste 200 tunuri, dintre care şi unele de calibru mare)
urmă să traverseze Moldova pînă la Dunăre pe un itinerar stabilit în
prealabil cu Ştefan dar la un moment dat s-a abătut de la traseu asediind
cetatea de scaun Suceava. Ştefan a prevăzut o asemenea mişcare din partea lui
Albert, solicitînd în prealabil ajutor militar de la prieteni (trupe de la
domnul Munteniei, Radu cel Mare şi de la Voievodul Transilvaniei Bartolomeu
Dregffy) şi amplasînd greul trupelor sale (40 000 ostaşi total) nu departe de
Roman înafara cetăţilor, păstrînd astfel posibilităţi largi de manevră. Portarul
Sucevii, Luca Arbore, face faţă eroic asediului polon din 26 septembrie pînă în
18 octombrie 1497, după care Ştefan cel Mare încercuieşte trupele polone ce
asediau cetatea Suceava demoralizînd prin atacul său marea armată polonă. Prin
intermediul Voievodului Transilvaniei polonii negociază retragerea, acceptată
de Ştefan cel Mare. Folosind
pretextul abaterii polonilor în retragere de la itinerarul prestabilit Ştefan
cel Mare ajunge armata polonă în Codrii Cosminului (amplasaţi pe direcţia
Cernăuţi de la Suceava, astăzi pe teritoriul Ucrainei). Ştefan surprinde armata polonă divizată,
traversînd Codrii Cosminului, şi organizează o mare
ambuscadă în noaptea de 25 pe 26 octombire 1497 cauzînd conform
Letopiseţului de la Novgorod pierderi militare enorme de 4 000 morţi pentru
armata polonă. Ajutoarele militare polone (cavaleria mazoviană) sunt distruse
de oasta Vornicului Boldur. Ştefan cel Mare i-a urmărit pe poloni
pînă la Cernăuţi aplicînd lovituri forţelor militare polone în retragere pînă
ce aceastea nu au părăsit integral teritoriul Ţării Moldovei în noiembrie 1497.
Bătălia de la Codrii Cosminului
reprezintă un model de artă militară şi o expresie a valorii deosebite a
sistemului defensiv aplicat de Ştefan cel Mare al Moldovei.
·
1596: Se incheie batalia de la Keresztes (Mezokerezts, azi in
Ungaria) in care trupele otomane conduse de sultanul Mehmed al
III-lea înfrâng forțele unite ale imperialilor austrieci și ale
principelui transilvanean Sigismund Bathory. Imediat după această bătălie, în decembrie
1596, Mihai Viteazul a făcut pace cu Imperiul Otoman și a primit steagul de
domnie de la Inalta Poarta, în schimbul plății tributului.
·
1795: În Franța revoluționară s-a instituit Directoratul, un regim politic în care puterea executivă era
încredințată unui guvern format din cinci persoane.
·
1802: România: La ora 10:55, cutremur cu o magnitudine de 7,9-8.2
grade pe scara Richter; s-a prăbușit Turnul Colțea din Capitală dar și Biserica Sfântul Nicolae din Pitești.
·
1834: Domnul Moldovei, Mihail Sturdza, printr-o „înaltă poruncă de zi”,
face cunoscut că Miliția a primit „dreptul de a avea steag după modelul de noi propus,
după care s-au înființat acel cu numărul 1 pentru infanterie și cel cu numărul
2 pentru cavalerie”. Drapelele au fost înminate
unităţilor pe 8 noiembrie 1834, în cadrul unei festivităţi în faţa bisericii
Sf. Spiridon din Iaşi, unde au fost sfinţite de către mitropolit. În mesajul
adresat oştii, domnitorul sublinia faptul că sultanul a aprobat „Miliţiei
Noastre dreptul de a avea steag, după modelul de Noi propus, după care s-au
înfiinţat acel cu nr. 1 pentru Infanterie şi acel cu nr. 2 pentru Cavalerie…
Aceste semne astăzi întiia oară sint înfăţişate înaintea ochilor voştri spre a
primi cerească bună cuvintare, de unde prin bisericească sfinţire, să va
răvărsa şi asupra voastră harul cel mintuitor, întărindu-vă cu virtute
ostăşească şi cu dragostea Patriei…”
·
1858: Americanul Hamilton
E. Smith a brevetat mașina
de spălat cu un sistem de circulare a apei reîncălzite.
·
1860: A fost inaugurată, în prezența lui Alexandru Ioan Cuza (1859-1866),Universitatea din
Iași, cu patru facultăți:
Drept, Filosofie, Științe și Teologie, prima universitate din România.
·
1863: Împăratul Franz Joseph I sancţiona, Legea privitoare la
egala îndreptăţire a naţiunii române, votată de Dieta Transilvaniei (Legea
va fi promulgată de Dietă la 30 mai 1864), prin care aceasta şi cele două
biserici ale sale, cea unită şi cea ortodoxă, se regăsesc pe picior de
egalitate cu cele trei naţiuni regnicolare (ungurii, secuii şi saşii) şi cu
cele patru confesiuni recepte (catolică, luterană, calvină şi unitariană).
·
1902 : are loc cel mai puternic cutremur de pămînt documentat din
România cu magnitudinea de 7,9 grade pe scara Richter.
·
1905: A fost semnat Tratatul privind separarea Norvegiei de Suedia. Oscar al II-lea, rege al Suediei (1872-1907) și al Norvegiei (1872-1905),
a renunțat la coroana Norvegiei.
·
1909: Pilotul francez Marie
Marvingt va fi prima femeie
care va zbura cu balonul peste Marea Nordului, din Franța în Anglia.
·
1922 - Guvernul italian
demisionează sub presiunea fasciştilor conduşi de Benito Mussolini
·
1931 se înceie a doua Conferinţă balcanică cu participarea Albaniei,
Greciei, Bulgariei, Iugoslaviei, Turciei şi României. Conferinţa a început la 20 octombrie 1931 şi a
avut loc la Istanbul. În rezultatul celei de-a doua Conferinţe balcanice se
încheie un pact ce prevede eliminarea războiului ca instrument de rezolvare a
litigiilor.
·
1942 : Bătălia din Insulele Santa Cruz
·
1944: Al Doilea Război
Mondial: În una dintre cele mai
mari bătălii navale din istorie, forțele
Aliaților au
învins Marina Imperială Japoneză în bătălia din Golful
Leyte în
arhipelagul Filipinelor.
·
1956 - S-a înfiinţat
Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA), organizaţie specializată
a ONU. România este membru
fondator (a intrat în vigoare la 29 iulie 1957)
·
1965: În Franța, se introduce codul poștal. Codul este format inițial
din numărul departamentului și primele trei litere ale numelui orașului.
·
1977 - În plenara C.C. al
PCR s-a hotarât adoptarea unui proiect de lege prin care li se interzicea
românilor folosirea apelativelor "domnule", "doamnă",
"domnişoară" în relaţiile de muncă şi li se impunea folosirea
exclusivă a cuvintelor "tovarăş", "tovarăşa" sau
"cetăţean", "cetăţeancă"
·
1979: Președintele sud-coreean Park
Chung-Hee a fost
asasinat de către îndelungatul său colaborator Kim
Jae-Kyu, șeful Serviciului
Coreean de Informații.
·
1989: Este reconstruit
si se redeschide pentru prima data in 350 de ani, Teatrul Globe din
Londra, fondat de genialul dramaturg englez William Shakespeare.
·
1991: Sicriul cu osemintele eroului necunoscut este din nou
reinstalat în Parcul Libertății (Carol), de unde a fost mutat în anul 1957 și
dus la Mărășești.
·
1994: Premierul israelian Yitzhak Rabin și cel iordanian, Abdel
Salam al-Mujali, au semnat
un tratat de pace în prezența președintelui american Bill Clinton.
·
1999 - Camera Lorzilor a acceptat proiectul de lege care pecetluieşte
dispariţia lorzilor ereditari din Parlamentul de la Westminster, unde se află
de 8 secole
Nașteri
·
1624 -
S-a născut Mitropolitul Dosoftei, cărturar, poet şi traducător, ctitor al
tiparului, inovator al cultului, promotor al culturii şi literaturii în limba
naţională (m. 13 decembrie 1693). Cunoscând elina, latina, slavona, poloneza şi ucraineana,
traduce în româneşte “Psaltirea pre versuri tocmită”, prima operă în versuri
tipărită în româneşte; (d.13.12.1693).
·
1673 - S-a născut Dimitrie
Cantemir, domn al Moldovei (1693; 1710-1711) şi cărturar umanist (d. 1723). Lucrarea sa “Descrierea Moldovei” cuprinde
prima hartă detaliată a Moldovei, unic document cartografic despre Moldova timp
de un secol; a inventat primul sistem de notare pentru muzica turcească şi şi-a
câştigat recunoaşterea europeană, prin lucrarea “Istoria Imperiului Otoman”
(1716), tradusă şi tipărită la Londra (1734), Paris (1743), Hamburg (1745);
(d.21.08.1723). Dimitrie Cantemir (n. 26
octombrie 1673 – d. 21 august 1723) domnul Moldovei în două rânduri (martie –
aprilie 1693 și 1710 – 1711) și un mare cărturar al umanismul românesc.
Lucrarea sa “Descrierea Moldovei” cuprinde prima hartă detaliată a Moldovei,
unic document cartografic despre Moldova timp de un secol; a inventat primul
sistem de notare pentru muzica turcească şi şi-a câştigat recunoaşterea
europeană, prin lucrarea “Istoria Imperiului Otoman” (1716), tradusă şi
tipărită la Londra (1734), Paris (1743), Hamburg (1745); (d.21.08.1723). Dimitrie Cantemir – personalitate unică, dar nu singulară a epocii sale
·
1685: Domenico Scarlatti, compozitor italian (d. 1757). Domenico Scarlatti (* 26 octombrie 1685
în Napoli, Italia; † 23 iulie 1757 în Madrid, Spania), compozitor italian. S-a
născut în același an cu Johann Sebastian Bach si Georg Friedrich Handel si avut
o influenta importanta in evolutia muzicii, in special a celei pentru clavecin
si piano forte.
·
1759: Jacques Danton, om politic și orator francez, unul din
conducătorii Revoluției Franceze (d. 1794). Georges Jacques Danton (n. 26 octombrie 1759,
Arcis-sur-Aube, Departamentul Aube – d. 5 aprilie 1794, Paris), avocat și om
politic, a fost unul din conducătorii Revoluției franceze și conducătorul
primului Comité de salut public (până în 10 iulie 1793).
·
1800: Helmuth
Karl Bernhard Graf von Moltke, general prusac (d. 1891). A fost timp de 30 de ani Șeful
Statului Major General (Großer Generalstab) al armatei prusace și un mare
strateg. Moltke a avut un rol hotărâtor în victoriile obținute de armata
prusacă în războaiele cu Danemarca și războaiele franco-prusace care s-au încheiat
cu Batalia de la Sedan (2 septembrie 1870), in urma careia Imperiul francez al
lui Napoleon al III-lea s-a prabusit.
·
1807: Barbu Catargiu, jurnalist și politician român, prim-ministru al Principatelor Române (d. 1862). Barbu Catargiu (n. 26 octombrie 1807, București – d. 8 iunie S.N. 20
iunie 1862, București) a fost un jurnalist și politician român. A fost prim
ministru al României în 1862 până când a fost asasinat pe data de 20 iunie a
aceluiași an. Se pare că asasinul a fost Gheorghe Bogati.
·
1820: S-a nascut Gheorghe Costa-Foru, om politic,
profesor si jurist roman, primul rector al Universitatii din Bucuresti;
(d.28.11.1876). A
fost doctor în drept la Sorbona, cu experiență universitară în Saxonia si
Austria si autorul unui studiu asupra sistemelor europene de educație
contemporană, studiu prezentat Caimacamului Tarii Romanesti Alexandru D. Ghica.
Pe baza acestui studiu se începe organizarea pe baze moderne a învățământului
superior românesc. Tot el a intervenit pe lângă Caimacam pentru începerea
lucrărilor la clădirea palatului Universitatii din Bucuresti. A fost numit primul rector al Universitatii
din Bucuresti, prin decret al domnitorului Al.Ioan Cuza. Este considerat împreună cu Vasile Boerescu unul dintre
pionierii Dreptului Penal în România. Între 1871 și 1873
a îndeplinit funcția de ministru de externe iar din 1873 a servit ca
agent diplomatic al Romaniei la Viena. A fost membru al Partidului Liberal,
aripa moderată.
·
1841: S-a nascut Theodor Ritter von Oppolzer, astronom austriac, originar
din Boemia („Catalogul eclipselor”); (d.26.12.1886). A devenit celebru in 1887
in urma publicarii cartii Canon der Finsternisse, in care cataloga in jur de 13ooo de eclipse
solare si lunare incepand cu anul 1207 pana in anul 2161. Un asteroid si un crater
lunar poarta numele sau.
·
1844: S-a nascut Nicolae
Beldiceanu, poet roman (“Doine”, “Poliritmice”, “Tala”) ; (d.02.02.1896). A fost un poet din cercul „Junimii”, arheolog,
numismat şi epigrafist amator, renumit pentru săpăturile de la Cucuteni, ca şi
pentru colecţia sa de monede străvechi; era tatăl poetului Nicolae N.
Beldiceanu.
·
1850: Grigore Tocilescu, istoric, arheolog român (d. 1909). S-a ocupat de studiul civilizaţiilor preromane
de pe teritoriul României şi a fost întemeitor al Şcolii româneşti de
arheologie. A fost membru titular al Academiei Române din 1890, vicepreşedinte
al acestui for între anii 1896-1898 şi 1907-1909.
·
1856: S-a născut istoricul Dimitrie Onciul, considerat creatorul şcolii
critice în istoriografia română; întemeietorul (1922) şi primul preşedinte al
Comisiei Consultative Heraldice, conducător al Arhivelor Statului din Bucureşti
(1900-1923), membru titular al Academiei Române din 1905, preşedinte al acestui
for între anii 1920 – 1923; (m. 20 martie 1923, Bucuresti). Este
considerat creatorul şcolii critice în istoriografia română. Născut la Straja,
in Bucovina, Dimitrie Onciul şi-a făcut studiile liceale şi universitare la
Cernăuţi, continuându-şi specializarea la Viena, unde a făcut studii de
epigrafie latină, diplomatică, paleografie şi sigilografie. La sfârşitul anului 1884, Dimitrie Onciul îşi
ia doctoratul în filosofie, la Universitatea din Cernăuţi, cu teza la care
lucra de mai mulţi ani intitultă „Despre începuturile fiinţei de stat
româneşti” (Uber die Anfänge des romänischen Staatswesens). Întors în ţară, a fost profesor la liceul şi
Şcoala Normală din Cernăuţi, unde a predat istoria şi limba română. În 1896,
Dimitrie Onciul a venit la Universitatea din Bucureşti ca profesor de istorie
veche a românilor,iar între 1919 – 1923, a fost decan al Facultăţii de Litere
şi Filosofie. Între 1900 şi 1923, Dimitrie Onciul a fost directorul Arhivelor
Statului din Bucureşti. S-a ocupat de problema originii românilor, demostrând
argumentat formarea poporului român pe o arie întinsă de ambele părţi ale
Dunării şi respingând teoria migraţiunii medievale a românilor din Peninsula
Balcanică. De numele său se
leagă şi înfiinţarea Comisiei Consultative Heraldice, căreia i-a fost şi
întâiul preşedinte.
·
1875: S-a
născut in localitatea Cața, Brașov, istoricul Ioan Ursu, militant
pentru desăvârşirea statului naţional unitar român. In 1918 a plecat într-o
misiune universitară română la Paris, a făcut parte din Comitetul Naţional al
Unităţii Române, activitate continuată în Italia, unde a contribuit la
înfiinţarea Legiunii Române; membru corespondent al Academiei Române din 1910
(m. 6 octombrie 1925, Brasov).
·
1879:
S-a nascut Leon Troţki (Lev
Davidovici Troţki), revolutionar marxist rus de etnie evreiasca, autorul
volumelor „Revoluţia trădată” şi „Stalin”, ambele lucrări
antistaliniste. Data nașterii sale conform calendarului gregorian este 7
noiembrie – aceiași zi cu cea a izbucnirii revolutiei bolsevice. A fost asasinat in Mexic, la ordinul lui Stalin si a
murit in ziua de 20.08.1940.
·
1901: S-a nascut (13 /26
octombrie) Constantin C. Giurescu, istoric roman, membru al Academiei Române
(„Viaţa şi opera lui Cuza Vodă”, „Amintiri”); (n.Focsani; d.13.11.1977).
·
1907: S-a nascut Vasile Vasilache,
compozitor şi actor de revistă român. În perioada interbelică a făcut parte,
împreună cu Nicolae Stroe, din cuplul umoristic Stroe şi Vasilache. Prima emisiune “Ora
veselă” s-a transmis la Radio Bucureşti pe data de 9 ianuarie 1929. A murit în
bombardamentul din 4 aprilie 1944 (n. Husi, Vaslui; (d. 04.04.1944).
·
1912 - S–a născut Valerian C. Popescu, medic,
membru corespondent al Academiei Române.
·
1916 - S-a născut
François Mitterand. François
Mitterrand (n. 26 octombrie 1916 Jarnac – d. 8 ianuarie 1996, Paris),
președinte al Franței între anii 1981-1995; între anii 1981-1995.
Mitterand a evoluat din punct de vedere ideologic de la poziţia socialismului
reformator la aceea a pragmatismului caracteristic unui reprezentant al
naţiunii, susţinător al rolului cheie, din punct de vedere militar şi cultural,
pe care Franţa era chemată să-l joace în arena internaţională. Alături de
Germania, Franţa lui Mitterand a ocupat un loc de frunte în cursa pentru Europa
unită.
·
1920: S-a născut folcloristul Adrian Fochi, autorul monumentalei lucrări
de referinţă, „Mioriţa. Tipologie, circulaţie, geneză, texte” (1964). Este de asemenea autorul unor importante
studii axate îndeosebi pe cercetarea comparată a folclorului popoarelor sud-est
europene; (m. 1985).
·
1928 - S–a născut regizorul brazilian Nelson
Pereira Dos Santos.
·
1933 - S–a născut filologul Ion Bălu, profesor
universitar („Istoria literaturii române”, „Nostalgia absolutului”, „Marin
Preda”).
·
1943: S-a născut (la Lozova-Lăpuşna, azi în R. Moldova) Victor Spinei,
istoric şi arheolog, autorul unor cercetări si lucrari de referinta
asupra perioadei de început a epocii medievale; membru corespondent al
Academiei Române din 2001.
·
1944 - S-a născut Michael Piano, vocalist american
(Sandpipers).
·
1946 - S–a născut operatorul şi regizorul de film
Dinu Tănase („Damen Tango”, „Emisia continuă”, „Doctorul Poenaru”).
·
1947: S-a nascut Hillary Diane Rodham
Clinton, politician, secretar de stat in guvernul SUA, fosta sotie a lui Bill
Clinton, presedintele SUA, candidat la președinția SUA; (n. Chicago, Illinois).
Hillary Diane Rodham
Clinton, născută Hillary Diane Rodham, (n. 26 octombrie 1947, Chicago,
Illinois), din 2009-2013 Secretar de Stat în administația Barack Obama, senator
de New York în Senatul Statelor Unite ale Americii din partea Partidului
Democrat din 2001 până în 2009. Hillary Clinton este căsătorită cu Bill
Clinton, cel de-al patruzecișidoilea președinte al Statelor Unite ale Americii
(între anii 1993 și 2001), de care divorțează ulterior. Hillary Clinton este de
profesie avocat.
·
1949: S-a nascut
Leonida Lari (Lubovi Ivanovna Iorga), cunoscuta poeta si politician din
Basarabia, fost deputat in Parlamentul Romaniei (n.Bursuceni, Rep. Moldova);
(d.11 decembrie 2011).
·
1949 - S–a născut criticul literar şi prozatorul
Dumitru Radu Popa (Romane: „Zilele săptămânii”, „Vara oltenilor”, „Împăratul
norilor”).
·
1953 - S-a născut Keith Strickland, baterist
american (B 52s).
·
1963 - S-a născut John Ohm Daniel, cântăreţ
american.
·
1964: S-a născut Elisabeta Lipă, campioană olimpică (singura canotoare
din lume cu 5 medalii de aur) şi mondială la canotaj. In anul 2000 a fost declarată cea mai bună
canotoare din lume de către Federaţia Internaţională de Canotaj şi a fost
desemnată cea mai bună canotoare a secolului XX. A fost aleasa vicepreşedinte al Comitetului Olimpic şi Sportiv Român din
2013, preşedinte al Federaţiei Române de Canotaj (din 2009) şi preşedinte al
Clubului Sportiv Dinamo Bucureşti (din 2009). Este chestor de poliţie.
Decese
·
306: Martiriul Sfantului Mare Mucenic
Dimitrie, izvorâtorul de Mir. Sfântul Dumitru de la Tesalonic /
Salonic, a fost un martir creștin, sfânt militar, care a trăit în
vremea împăraților Maximian si Diocletian în cetatea Tesalonic din
Imperiul Bizantin, astazi in Grecia. Este venerat ca fiind unul dintre cei mai
mari sfinți militari, atât în Biserica Ortodoxă, cât și în Biserica Catolică de
rit bizantin și de rit roman si se se sărbătorește la data de 26 octombrie.
·
899: A murit regele anglo-saxon Alfred cel Mare
(n.cca 849), rege al regatului Wessex, din
871 pană la moartea sa. A reorganizat armata, justiția și educația si
a inființat școli unde se putea învăța latina, engleza, călăria și
vânătoarea cu soimi. Din ordinul său, se înceape o Cronică
anglo-saxonă, unde sunt notate anual principalele evenimente. El
însuși a fost scriitor și traducător si a tradus Istoria
ecleziastică de Beda ,Istoria universală de
Orosius, Regula pastorală a lui Grigorie cel Mare si Mângâierile
filozofiei de Boetius.
·
1890 - A încetat din
viaţă scriitorul Carlo Collodi (Carlo Lorenzini), autorul romanului
"Pinocchio" (n. 24 noiembrie 1826)
·
1902 a încetat din viaţă Ioan Raţiu (n.1828 Turda, jud.Cluj), om politic
român, unul dintre întemeietorii Partidului Naţional Român din Transilvania şi
preşedinte al acestuia 1892-1902. Ion Raţiu a iniţiat elaborarea
"Memorandumului" din 1892, fiind conducătorul delegaţiei care a
plecat la Viena să-l prezinte împăratului. Întemniţat în urma procesului intentat
"memorandiştilor" de autorităţile maghiare.
·
1957 - A încetat din
viaţă poetul, dramaturgul şi romancierul Nikos Kazantzakis, cunoscut pentru
scrierile "Zorba Grecul" - 1946 şi "Hristos răstignit a doua
oară" - 1951 (n. 18 februarie 1883)
·
1979: Președintele
sud-coreean Park Chung-Hee a fost asasinat de către șeful
Serviciului Coreean de Informații, Kim Jae-Kyu
·
2002: A murit Jacques Massu,
general francez, comandantul paraşutiştilor în timpul bătăliei din Alger
(1957), figură reprezentativă pentru Franţa liberă ; (n.05.05.1908).
·
2005: A murit la Paris, la varsta de 96 de ani, actriţa franceză de
origine română Jany Holt (Ruxandra Ecaterina Vlădescu-Olt); (n.13 mai 1911,
Bucuresti). În 1926 a fost trimisă de către părinți la Paris pentru a studia
științele economice. Ruxandra însă a studiat artele dramatice și și-a început
cariera în film în anii ‘30. În perioada celui de al Doilea Război Mondial a
făcut parte din Rezistența franceză. A jucat in 48 de filme si
seriale de televiziune in perioada 1931 – 1995.
·
2007: a murit Nicolae Dobrin, unul dintre cei mai
mari fotbalişti români, maestru emerit al sportului; a cucerit de trei ori, în
1966, 1967 şi 1971, titlul de cel mai bun fotbalist al ţării (n. 26 august
1947)
·
2008: A murit Jakó Zsigmond (Sigismund) Pal, savant istoric de
naţionalitate maghiară din România, specialist în istoria culturii şi
societăţii medievale transilvănene si în ştiinţe auxiliare istoriei, cu
deosebire în diplomatică şi paleografie latină medievală transilvăneană; (n. 2
septembrie 1926, Cluj). Între 1942-1945 a fost asistent, iar între 1945-1947
profesor la Facultatea de Istorie de la Universitatea Francisc Iosif din Cluj.
Din 1947, până la desfiinţarea instituţiei în 1959, a fost profesor la
Universitatea Bolyai, iar apoi la Universitatea Babeş-Bolyai, unde a participat
la formarea unor noi generaţii de istorici. Între 1949 şi 1968 a lucrat în
cadrul Institutului de Istorie al Academiei Române. A participat timp de câteva decenii la
lucrările de editare al corpusului de documente transilvănene al Academiei
Române (Documente privind istoria Romîniei şi continuarea
acestuia, Documenta Romaniae Historica). Pe parcursul redactării
corpusului de documente a dedicat câteva studii identificării unor grupuri de
documente false (Studia Universitatum Babeş et Bolyai 3/1958; Levéltári
Közlemények 55/1984; Volum omagial Gernot
Nussbächer, 2004). A depus eforturi şi pentru revigorarea
vieţii ştiinţifice maghiare de după 1989, un rol important dorind să rezerve
Societăţii Muzeului Ardelean. În cadrul acestei instituţii la iniţiativa sa a
fost fondat un institut de cercetare, unde au fost cooptaţi cercetători tineri
în munca ce viza editarea celor mai importante surse medievale şi premoderne
ale Transilvaniei. Activitatea sa ştiinţifică a fost recunoscută deopotrivă de
către cercetarea maghiară, română şi germană. Din 1937 a fost membru al
Societăţii Muzeului Ardelean (între 1990-1994 preşedinte). Din 1970 a fost
membru al Academiei de Ştiinţe Sociale, din 1988 a fost membru titular al
Academiei Maghiare de Ştiinţe, iar din 1996, membru de onoare al
Academiei Române. A fost si copreşedinte al Uniunii Mondiale, respectiv al
Societăţii Internaţionale al Istoricilor Maghiari (1990), doctor honoris causa
al Academiei Ráday (1990), al Universităţii Eötvös Loránd (1991). Distincţii
mai importante primite: Premiul Kőrössy Flóra (1942), medalia Lotz (1991), Pro
cultura Hungarica (1991), premiul Kemény Zsigmond (1995), premiul Kriterion,
premiul Széchenyi (1996), Pro scientia Hungarica (1996).
Sărbători
·
în
calendarul ortodox: Sf. Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de mir (d. sec. IV)
·
în
calendarul greco-catolic: Sf. Dumitru,
izvorâtorul de mir (d. sec. IV)
SUPLIMENT
ISTORIE PE ZILE 26 Octombrie
Bătălia de la Insulele Santa Cruz – 26 octombrie 1942
Bătălia de la Insulele Santa Cruz a fost cea
de-a patra bătălie de portavioane pe teatrul de război din Pacific în cel de-al Doilea Război
Mondial și cel de-al patrulea cea mai mare bătălie
navală purtată între Marina Militară a SUA și Marina Imperială
Japoneză, purtată în cadrul Campaniei din
Guadalcanal.
În mod similar luptelor din Marea Coralilor, Midway, și Insulele
Solomon de Est, navele celor doi adversari au intrat rareori în
raza vizuală directă a celuilalt. În schimb, aproape toate atacurile de ambele
părți au fost executate de către avioane de pe portavioane sau cu baza pe
uscat.
Într-o încercarea de a devia forțele aliate de la
Guadalcanal și insulele din apropiere și de a pune capăt impasului care a
existat începând cu luna septembrie 1942, Armata Imperială
Japoneză a planificat o ofensivă majoră terestră la Guadalcanal pe 20-25
octombrie 1942. În sprijinul
acestei ofensive, și cu speranța de a angaja forțe aliate navale, portavioane
japoneze și alte nave de război mari s-au apropiat de Insulele Solomon, în
partea de sud. Din această locație, forțele navale japoneze au sperat să
angajeze și să învingă decisiv orice grupare navală aliată (în principal
americană), în special portavioane, care răspund la ofensiva terestră. Forțele
navale aliate, de asemenea, au sperat să întâlnească forțele navale japoneze în
luptă, cu aceleași obiective de a rupere impasul și de a înfrânge decisiv
adversarul.
Ofensiva terestră japoneză la Guadalcanal era în curs
de desfășurare în Bătălia pentru aerodromul Henderson Field, în timp ce navele
de război și avioanele celor doi adversari se confruntau în dimineața zilei de
26 octombrie 1942, la nord de insulele
Santa Cruz. După atacuri aeriene reciproce asupra
portavioanelor, navele aliate de suprafață au fost forțate să se retragă din
zona de luptă cu prețul unui portavion scufundat și
altul puternic avariat. Forțele japoneze care au participat la bătălie de
asemenea s-au retras, datorită pierderilor mari de avioane, personal și avarii
mari la două dintre portavioane.
Bătălia deși se consideră o victorie tactică pentru
japonezi datorită unui portavion american
scufundat și altul avariat, pierderile de personal ale japonezilor, ale unor
piloți veterani, s-au dovedit pe termen lung de neînlocuit, pierderile
americanilor în privința piloților fiind relativ mici, și care s-au putut
înlocui cu ușurință.
Costul ridicat al luptei pentru japonezi a
împiedicat forțele lor de portavioane să se implice în continuare semnificativ
în campania din Guadalcanal.
Contextul
La data de 07 august 1942, forțele aliate (în
primul rând cele americane) au debarcat pe insula Guadalcanal, Tulagi, și
Insulele Florida în Insulele Solomon, ocupate de
japonezi.
Debarcarea de pe insule a fost menită să împiedice
utilizarea acestora de către japonezi ca baze în scopul a pune în pericol
rutele de aprovizionare între SUA și Australia, precum și pentru a asigura
insulele ca puncte de pornire pentru o campanie cu scopul final de izolare a
marei baze japoneze la Rabaul sprijinind în același timp, campania aliată
în Noua Guinee. Debarcările au
inițiat Campania din
Guadalcanal, care s-a întins pe o perioadă de șase luni[3].
După Bătălia de la Insulele Solomon, în care
portavionul USS Enterprise a fost grav
avariat și forțat să se întoarcă în portul Pearl Harbor, Hawaii pentru o lună
de reparații capitale, trei grupuri operative de portavioane americane au rămas
în zona Pacificului de Sud. Grupurile operative (Task Force) includeau
portavionul USS
Wasp, Saratoga, șiHornet, plus escadrilele
aeriene de pe bordul lor și nave de escortă, incluzând cuirasate, crucișătoare, distrugătoarecare staționau în
primul rând între insulele Solomon și insule
Noile Hebride (Vanuatu). În această
locație, portavioanele aveau sarcina de a păzi linia de comunicare dintre cele
mai importante bazele aliate de la Noua Caledonie și Espiritu
Santo, sprijinirea forțelor terestre aliate la Guadalcanal
și Tulagi împotriva oricăror contraofensive japoneze, apărând circulația
navelor de aprovizionare la Guadalcanal, și atacarea și distrugerea navelor de
război japoneze, în special portavioane, care ar fi intrat în raza lor de
acțiune.[4]
Zona din ocean, în care forțele de portavioane
americane operau era cunoscut sub numele de americani sub numele de „Confluența
Torpedourilor" [5], din cauza
concentrației mari de submarine japoneze din zona.[6]
La 31 august, portavionul Saratoga a fost
torpilat de submarinul japonez I-26 și a fost scos din acțiune pentru trei luni
pentru reparații.[7][8] La 14
septembrie, USS
Wasp a fost lovit de trei torpile trase de
submarinul japonez I-19 în timp ce escorta un mare convoi care se îndrepta spre
Guadalcanal pentru aprovizionare și aproape a intrat în luptă cu două
portavioane japoneze Shōkaku și Zuikaku (care s-au
retras chiar înainte ca avioanele celor doi adversari să intre în raza de
acțiune a adversarilor). Cu avarii serioase de la torpilă, echipele de
reparații de pe Wasp au fost în imposibilitatea de a controla incendiile mari
care au urmat, astfel că portavionul a fost abandonat și sabordat.[9]
Deși Statele Unite aveau acum un singur portavion
operațional (Hornet) în Pacificul de Sud, aliații mențineau în
continuare superioritate aeriană la sud de
Insulele Solomon, din cauza avioanelor americane cu baza la aerodromul
Henderson Field, Guadalcanal. Cu toate acestea,
pe timp de noapte, atunci când avioanele americane nu erau în măsură să
funcționeze eficient, japonezii reușeau să navigheze în jurul insulei după
bunul lor plac.
Astfel, în lupta pentru Guadalcanal a apărut un
impas, cu aliații aducând materiale și întăriri la Guadalcanal în timpul zilei,
iar japonezii pe timp de noapte (regularitatea cu care japonezii făceau aceste
aprovizionări noaptea i-a făcut pe americani să o numească „Tokio
Express"), niciuna din părți nefiind capabilă să aducă suficiente trupe și
provizii pe insula pentru a asigura un avantaj decisiv. Până la mijlocul lunii
octombrie, ambele părți au avut aproximativ un număr egal de trupe pe insulă[10]. La 23 octombrie
efectivele concentrate în apropierea aerodromului Henderson Field erau:
23.000 militari americani și 22.000 militari japonezi Impasul a fost întrerupt
pentru scurt timp de două acțiuni navale mari.
În noaptea de 11/12 octombrie, o forță nave de
luptă americană a interceptat și a învins o grupare de nave de război japoneze,
care era în drum pentru a bombarda aerodromul Henderson Field în Bătălia de la Capul Speranței, Guadalcanal. Dar,
cu doar două nopți mai târziu, o forță japoneză care a includea
cuirasatele Haruna și Kongo a bombardat
cu succes aerodromul Henderson Field, distrugând cea mai mare parte
a avioanelor americane de la sol și provocând pagube severe privind
instalațiile aerodromului, aerodromul rămânând doar parțial operațional[11]. A fost nevoie de
câteva săptămâni pentru ca aerodromul să fie complet reparat, iar avioanele
distruse să fie înlocuite.
În acest moment în lupta pentru Guadalcanal, SUA a
făcut două mișcări pentru a încerca să iasă din impas. În primul rând,
reparațiile la Enterprise au fost
accelerate, astfel încât el putea reveni mai repede în Pacificul de Sud. La 10
octombrie, Enterprise a primit noi avioane; la 16 octombrie a părăsit Pearl Harbor și la 23
octombrie[12], a ajuns înapoi în
Pacificul de Sud întâlnindu-se cu Hornet, iar restul
forțelor navale aliate din Pacificul de Sud, la 24 octombrie, la 506 km
nord-est de Espiritu
Santo[13].
În al doilea rând, la 18 octombrie, amiralul Chester Nimitz - comandantul
Aliaților din Pacific l-a înlocuit pe viceamiralulFrank J. Fletcher cu contraamiralul Thomas C. Kinkaid și pe
viceamiralul Robert Ghormley cu
viceamiralul William Halsey în funcția de
comandant în zona Pacificului de Sud: persoana aflată în această funcție
comanda forțele aliate în campania de la Insulele Solomon[14]. Nimitz simțea că
viziunea lui Ghormley a devenit prea îngustă și pesimistă ca să fie capabil să
conducă forțele aliate în mod eficient în lupta pentru Guadalcanal. Halsey în
schimb era cunoscut și respectat în întreaga flotă americană ca fiind un
„luptător"[15]. Despre preluarea
comenzii Halsey a început imediat să facă planuri pentru a atrage forțele
navale japoneze într-o bătălie, îi scria lui Nimitz: „Trebuia să încep să le
car pumni aproape imediat."[16]
Flota Combinată Japoneză de asemenea încerca să
atragă forțele navale aliate în ceea ce spera să fie o bătălie decisivă. Două
portavioane - Hiyō și Junyō - și un
portavion ușor - Zuihō - au ajuns la baza navală japoneză principală de la
Atolul Truk la începutul lunii octombrie și s-au alăturat portavioanelor
Shōkaku și Zuikaku. Cu cinci portavioane complet echipate cu avioane, plus
numeroase cuirasate, crucișătoare și distrugătoare, Flota Combinată Japoneză,
comandat de amiralulIsoroku Yamamoto, erau încrzători
că ar putea repara înfrângerea lor în Bătălia de la Midway[17]. În afară de
câteva raiduri aeriene pe aerodromul Henderson Field în luna octombrie,
portavioanele japoneze și navele de luptă de sprijin au rămas în afara luptei
pentru Guadalcanal, în zona de nord-vest a Insulelor Solomon, așteptând o șansă
de a se apropia și de a ataca portavioanele americane.
Cu următorul atac terestru major al Armatei
japoneze planificat asupra forțelor aliate pe Guadalcanal stabilit pentru 20
octombrie, navele de luptă ale lui Yamamoto au început să se apropie de zona
sudică a insulelor Solomon pentru a sprijini ofensiva armatei japoneze la
Guadalcanal, și să fie gata să atace orice navă Aliată (în primul rând americană),
în special portavioane, care s-ar fi apropiat pentru a sprijini apărarea aliată
la Guadalcanal[18].
Preludiul bătăliei
Din 20-25 octombrie, forțele terestre japoneze din
Guadalcanal au încercat să captureze aerodromul Henderson Field cu un atac pe
scară largă împotriva trupelor americane, care apărau aerodromul. În pofida
atacului japonez masiv, atacul a fost decisiv respins cu pierderi grele pentru
japonezi[19].
În mod eronat, crezând că trupele armatei japoneze
au reușit să captureze Henderson Field, un convoi de nave de luptă japoneze
s-au apropiat de Guadalcanal în dimineața zilei de 25 octombrie pentru a oferi
sprijin suplimentar pentru ofensiva armatei japoneze. Avioanele de pe Henderson
Field au atacat convoiul pe tot parcursul zilei, scufundând crucișătorul
ușor Yura și avariind distrugătorul Akizuki[20].
În ciuda eșecului ofensivei terestre japoneze și
pierderii crucișătorului Yura, la data de 25 octombrie restul
Flotei Combinate a continuat manevrele la sud de Insulele Solomon, în speranța
de a se întâlni cu forțele navale aliate și de a-i ataca. Forțele navale
japoneze includeau patru portavioane, deoarece Hiyō pe 22
octombrie a suferit accidental un incendiu, care l-a forțat să se întoarcă la
Truk pentru reparații[21].
Forțele navale japoneze erau împărțite în trei
grupe:
·
„Forța Avansată" conținea portavionul Junyō, Haruna și Kongo , patru crucișătoare grele, un crucișător ușor, și 10
distrugătoare comandate de viceamiralulNobutake Kondō de pe crucișătorul greu
Atago;
·
„Forța Principală" era formată din portavioanele Shōkaku, Zuikaku,
și Zuihō, un crucișător greu și opt distrugătoare comandate de
viceamiralul Chūichi Nagumode pe Shōkaku,
·
„Forța de Avantgardă" era formată din cuirasatele Hiei și Kirishima ,
trei crucișătoare grele, un crucișător ușor și șapte distrugătoare, fiind
comandate de contraamiralul Hiroaki Abe de pe cuirasatul Hiei.
Kondo era și comandantul celor trei forțe, care
aveau în dotare în total 212 avioane.
Pe partea americană grupul operativ era format din
portavioanele Hornet și Enterprise sub comanda generală a amiralului Thomas C. Kinkaid - a trecut la
nord de insulele Santa Cruz la 25 octombrie în căutare de forțelor navale
japoneze. Navele de război americane s-au desfășurat în două grupuri de
portavioane separate, formate în jurul celor două portavioane Hornet și
Enterprise, și deplasându-se separat unii de alții la aproximativ 19 km.
Pe lângă cele două portavioane forțele americane mai erau formate dintr-un
cuirasat (USS South Dakota), șase crucișătoare (USS Portland, San Juan,
Northampton, Pensacola, San Diego, Juneau), și 14 distrugătoare. Portavioanele
aveau la bord în total 171 de avioane, dar mai puteau conta și pe sprijinul a
60 de avioane cu baza la Henderson Field.
Un hidroavion american PBY
Catalina cu baza pe Insulele Santa Cruz la ora 11:03 a
descoperit corpul principal al portavioanelor japoneze. Cu toate acestea,
portavioanele japoneze erau la aproximativ 657 km de forțele americane,
dincolo de raza de acțiune ale avioanelor de pe portavioane. Kinkaid, în
speranța de a reduce distanța ca să poată executa un atac în acea zi, s-a
îndreptat spre portavioanele japoneze cu viteza maximă și la 14:25 a lansat o
unitate de atac formată din 23 avioane, dar japonezii, știind că au fost
reperați de avioanele americane și necunoscând poziția portavioanelor
americane, s-au îndreptat spre nord ca să rămână în afara razei de acțiune a
avioanelor de pe portavioanele americane. Astfel că forța de atac american a
revenit pe portavion fără a găsi sau a ataca navele de luptă japoneze .
Bătălia
Primele atacuri ale
avioanelor japoneze pe 20 octombrie
La ora 02:50 pe data 26 octombrie, forțele navale
japoneze s-au întors și forțele navale ale celor doi adversari au redus
distanța dintre ele, până când la ora 5:00 aceasta a fost doar de 370 km
Ambele părți au lansat avioane de căutare și au
pregătit avioanele rămase pentru atac, de îndată ce navele celeilalte părți
s-ar fi localizat. Deși un hidroavion PBY Catalina echipat cu radar a reperat
portavioanele japoneze la ora 03:10, raportul nu a ajuns la Kinkaid până ora
05:12. Prin urmare, crezând că navele japoneze probabil și-au schimbat poziția,
în cele două ore care au trecut, el a decis să rețină forța de atac până când
primește mai multe informații despre localizarea curentă a navelor japoneze.
La 06:45, un avion de recunoaștere american a
reperat forța principală a portavioanelor lui Nagumo. La 06:58, un avion de
recunoaștere japonez a raportat locația Grupului operativ al portavionului
Hornet. Ambele părți au încercat să atace primul adversarul. Japonezii au fost
în primii care și-au lansat forța de atac, formată din 64 de avioane, incluzând
21 de bombardiere în picaj Aichi D3A2
„Val”, 20 avioane
torpiloare Nakajima
B5N „Kate”, 21 de avioane de vânătoare A6M3 Zero, și două avioane
de comandă și control Nakajima B5N2 pe drumul spre Hornet la ora 07:40. de
asemenea, la 7:40, două avioane americane SBD-3
Dauntless, răspunzând la reperarea mai devreme a
portavioanelor japoneze, au sosit și au atacat portavionul Zuihō.
Cu patrula de aer japoneză ocupată să alunge alte avioane americane de
recunoaștere, cele două avioane americane au reușit să se apropie și să arunce
ambele bombe pe Zuihō, provocând pagube și avariind puntea de zbor al
portavionului, astfel că au făcut imposibilă aterizarea avioanelor pe
portavion.
Între timp, Kondo a ordonat Forței lui Abe să se
deplaseze înainte și să încerce să intercepteze și să atace navele de luptă
americane. Kondo se apropia cu Forța sa la viteză maximă, astfel încât
avioanele de pe Junyō puteau să participe la atacurile asupra
navelor americane. La ora 08:10, Shōkaku a lansat un al doilea
val de avioane de atac, format din 19 de bombardiere în picaj și opt Zero, iar Zuikaku a
lansat 16 bombardiere torpiloare la 08:40. Astfel, la ora 09:10 japonezii aveau
110 avioane pe cale de a ataca portavioanele americane.
Forța aviatică de atac americană era cu circa 20 de
minute în urma japonezilor. Crezând că un atac rapid este mai important decât
un atac masiv, și pentru că ei nu aveau combustibil pentru adunarea în formație
a multor avioane înainte de atac, avioanele americane au plecat în grupuri mici
spre navele japoneze, și nu au căutat să se adune într-o formație mare. Primul
grup, format din 15 bombardiere în picaj SBD, șase avioane
torpiloare TBF-1 Avenger aerotorpiloare,
și opt avioane de vânătoare F4F4 Wildcat, conduse de
locotenent-comandorul R. Eation de pe Hornet- au fost în aer la
aproximativ ora 08:00.
Un al doilea grup format din trei SBD-uri, șapte
TBF-uris, și opt Wildcat-uri de pe Enterprise au decolat la
ora 8:10.
Un al treilea grup, care a includea nouă SBD-uri,
opt TBF-uri, și șapte Wildcat-uri de pe Hornet au decolat la
ora 08:20.
La 08:40, cele două formațiuni aviatice inamice au
ajuns în rază vizuală. Nouă avioane Zero de pe Zuihō au
surprins și au atacat grupul Enterprise, atacând dinspre soare
avioanele care decolau. În atacul rezultat, au fost doborâte patru Zero-uri,
trei Wildcat-uri, și două TBF-uri, cu alte două TBF-uri și un Wildcat avariat,
forțată să revină pe Enterprise.
La ora 08:50, formația de atac american de pe Hornet a
reperat patru nave din formațiunea lui Abe. Cercetând mai departe au reperat
portavioanele japoneze și s-au pregătit de atac. Trei Zero-uri de pe Zuihō au
atacat formația de Wildcat-uri, atrăgându-le departe de bombardierele pe care
trebuiau să le protejeze. Astfel, bombardierele în picaj din primul grup au
început atacurile lor fără escortă de avioane de vânătoare. Douăzeci de
Zero-uri de pe portavionul japonez au atacat formația de SBD-uri și au doborât
patru dintre ele. Cele 11 SBD-uri rămase au început atacul în picaj asupra
lui Shōkaku la ora 09:27, lovindu-l cu trei, până la șase
bombe, distrugându-i puntea de zbor și provocând avarii grave în interiorul
navei. Ultimul SBD din cei 11 a pierdut din vedere Shōkaku și în schimb a
aruncat o bombă lângă distrugătorul japonez Teruzuki, provocând pagube minore.
Cele șase TBF-uri în primul grup de atac, care s-au separat de grupul lor, nu
au găsit portavioanele japoneze și în cele din urmă s-au întors spre Hornet.
Pe drumul de intoarcere au atacat crucișătorul greu japonez Tone, ratându-l cu
toate torpilele lor.
TBF-urile din formația celui de-al doilea atac
american de pe Enterprise nu au putut localiza portavioanele
japoneze și în schimb au atacat crucișătorul greu japonezSuzuya din
formația lui Abe, fără să provoace pagube. Aproximativ în același timp, al
treilea atac american, de pe Hornet a găsit navele lui Abe și
au atacat crucișătorul greu japonez Chikuma, lovind-o cu două bombe
de 450 kg, provocând pagube importante. Cele trei SBD-uri de pe Enterprise au
sosit și au atacat de asemenea Chikuma, provocând mai multe pagube
cu o bombă și și cu două evitate la limită. În cele din urmă, cele opt TBF-uri
din cel de-al treilea grup a sosit și a atacat Chikuma fumegând,
reușind să-l lovească încă odată. Chikuma, escortat de două distrugătoare s-a
retras din luptă și s-a îndreptat spre Truk pentru reparații.
Forțele de portavioane americane au primit veste de
la avioanele lor de atac la 08:30 că avioane de atac japoneze se îndreaptă
spreei. La 08:52, comandantul forței de atac japoneză a reperat grupul
operațional Hornet (Task Force Enterprise era ascuns de o
furtună de ploaie) și a desfășurat avioanele sale pentru atac. La 08:55,
portavioanele americane au detectat avioanele japoneze care se apropiau pe
radar, de la aproximativ 65 km distanță, și au început să dirijeze cele 37
de Wildcat-uri spre întâmpinarea avioanelor japoneze. Cu toate acestea,
probleme de comunicare, greșelile controlorilor de zbor americani și
procedurile de control primitive au împiedicat aproape toate avioanele
americane să găsească și să atace avioanele japoneze inainte ca acestea să
înceapă atacurile lor asupra portavionului Hornet. Cu toate că
câteva Wildcat-uri americane au putut să doboare câteva bombardiere în picaj
japoneze, cele mai multe avioane japoneze au început atacurile lor relativ
nevătămate de avioanele de vânătoare americane.
La 09:09, arme
anti-aeriene de pe Hornet și navele ei de
escortă au deschis focul asupra celor cele 20 de avioane torpiloare japoneze
neatinse și 16 bombardiere în picaj rămase au început atacurile asupra
portavionului. La 09:12, un bombardier în picaj a aruncat bomba sa
semiperforantă de 250 kg în centrul punții de zbor al lui Hornet,
care a străpuns trei punți înainte de a exploda, provocând moartea a 60 de
oameni.
Câteva momente mai târziu, o bombă „de teren"
de 242 kg a lovit puntea, explodând la impact, a creat o gaură de 3,4 m,
ucigând 30 de oameni. Un minut mai târziu, o a treia bombă a lovit Hornet aproape
de locul unde a căzut prima bombă, penetrând trei punți înainte de a exploda,
provocând avarii grave, dar nicio pierdere umană. La 09:14, un bombardier a
fost lovit și avariat de tunurile antiaeriene de pe Hornet. Arzând,
avionul s-a prăbușit în mod deliberat pe Hornet, omorând șapte
oameni și răspândind combustibil de avion aprins pe punte.
În același timp au atacat bombardierele în picaj,
cele 20 de bombardiere torpiloare se apropiau de Hornet din
două direcții diferite. În ciuda pierderilor grele de la focul antiaerian,
avioanele torpiloare au lansat două torpile, care au lovit partea laterală a
portavionului Hornet între 09:13 - 09:17, lovind motoare ei.
Cum Hornet a început să piardă din viteză, un bombardier japonez lovit s-a apropiat
și intenționat s-a prăbușit în partea laterală a portavionului, provocând un
incendiu în apropiere de punctul alimentare principală a navei cu combustibil
pentru avioane. La ora 09:20, avionul japonez supraviețuitor a plecat,
lăsând Hornet blocat și arzând. În acest atac fost distruse
douăzeci și cinci avioane japoneze și șase avioane americane.
Cu ajutorul instalațiilor de stingere a incendiilor
de pe trei distrugătoare de escortă focurile de pe Hornet au fost ținute sub
control la ora 10:00. Personalul rănit a fost evacuat de pe portavion și
crucișătorul greu USS Northampton a încercat să tracteze
Hornet în afara de zonei de luptă. Cu toate acestea, eforturile de tractare au
luat ceva timp, între timp fiind atacați de mai multe valuri de atac de avioane
japoneze.
Acțiuni ale
portavioanelor pe 20 octombrie: acțiuni după primele atacuri
Începând de la 09:30, pe Enterprise au
aterizat mai multe avioane de vânătoare avariate și avioane de recunoaștere de
pe ambele portavioane. Cu puntea ei plină de avioane și cu doilea val de
avioane japoneze apropiindu-se, care au fost detectate de radar la 09:30, Enterprise a
oprit aterizările la ora 10:00. Avioanele rămase fără combustibil au început să
aterizeze pe apă, în ocean, iar distrugătoarele de escortă ale portavioanelor
au început salvarea echipajelor din apă.
Un avion TBF prăbușit în apă de pe Enterprise,
care a fost atacat mai devreme de Zero-uri de pe Zuihō, s-a
prăbușit în apă lângă distrugătorul USS Porter. În timp ce Porter
salva echipajul TBF-ului, a fost lovit de o torpilă, probabil, de la avionul
american prăbușit în apă și abandonat, provocând pagube și omorând 15 membri ai
echipajului. După ce comandantul Grupului operativ a dispus sabordarea distrugătorului,
echipajul distrugătorului a fost salvat de către distrugătorul USS Shawcare
apoi a scufundat USS Porter cu focuri de tun.
Primul val de avioane de atac japoneze au început
să se întoarcă pe portavioanele lor de la atacul asupra lui Hornet,
un avion japonez dintre acestea a reperat grupului operațional Enterprise (care
tocmai ieșise dintr-o furtună de ploaie) și a raportat poziția portavionului.
Astfel, un al doilea val de avioane de atav japoneze, crezând că Hornet a
fost scufundat, și-a direcționat atacurile asupra grupului Enterprise,
începând de la ora 10:08. Din nou, avioanele de vânătoare americane au avut
probleme cu interceptarea avioanelor japoneze înainte ca acestea să atace Enterprise,
doborând doar două din cele 19 de bombardiere în picaj care au inceput
coborârea spre portavion. Atacând prin focul intens antiaerian al
portavionului Enterprise și navele de luptă de escortă,
bombardierele au lovit portavionul cu două bombe de 250 kg, ratând cu
puțin cu o altă bombă. Bombele au ucis 44 de oameni și au rănit 75, și au
provocat pagube serioase portavionului, inclusiv blocarea unui lift care avea
funcția de urca avioanele din hangar pe punte. Douăsprezece dintre cele 19
bombardiere japoneze au pierit în acest atac.
Douăzeci de minute mai târziu, 16 avioane
torpiloare Zuikaku au sosit și s-au despărțit pentru a ataca Enterprise.
Un grup de bombardiere torpiloare a fost atacat de două avioane de vânătoare
Wildcat care au doborât trei dintre și au avariat un al patrulea. Incendiat, al
patrulea avion avariat s-a prăbușit intentionat pe distrugătorul Smith,
incendiind nava și ucigând 57 de oameni din echipaj. Pentru a înrăutăți
lucrurile, torpila de pe acest avion nu a explodat la impactul inițial, dar a
explodat la scurt timp după aceea, provocând daune și mai mari. Focul părea
inițial incontrolabil până când comandantul distrugătorului a ordonat ca
distrugătorul să se plaseze în siajul cuirasatului
USS South Dakota, stropii mari ajutând la stingerea incendiului. Smith și-a
reluat apoi rolul, trăgând cu armele anti-aeriene rămase în avioanele
torpiloare care mai atacau navele.
Avioanele torpiloare rămase au atacat
portavioanele USS Enterprise, Dakota de Sud și crucișătorul
Portland, dar toate torpilele lor au ratat sau au rămasneexplodate, fără să producă
pagube. Atacul s-a terminat la ora 10:53; nouă din cele 16 avioane torpiloare
au pierit în acest atac. După suprimarea celor mai multe incendii de la bord,
la 11:15 Enterprise și-a redeschis puntea de zbor pentru a
primi avioane care se întorceau din atacurile americane de dimineață asupra
forțelpor navale japoneze. Cu toate acestea, doar câteva avioane au aterizat
înainte de următorul val de avioane de atac japoneze care sosind au început
atacurile lor asupra lui Enterprise, forțând suspendarea operațiunilor de
aterizare a avioanelor.
Între orele 09:05 și 09:14, Junyō s-a
apropiat la o distanță de ( 520 km) de portavioanele amedicane și au
lansat un atac cu 17 bombardiere în picaj și 12 Zero-uri.
Forța Principală și Forța
Avansată japoneză făceau manevre în încercarea lor de a face
joncțiune, iar Junyō pregăte următoarele raiduri. La ora 11:21, avioanele
Junyō au sosit și au atacat grupul operativ al lui Enterprise. Bombardierele
în picaj au lovit ușor Enterprise, care au provocat mai multe pagube, lovind
și South Dakota și crucișătorul ușor San Juan,
provocând pagube moderate la ambele nave. În acest atac au fost distruse
unsprezece dintre cele 17 bombardiere în picaj japoneze.
La ora 11:35, Kinkaid a decis să retragă Enterprise și
navele sale de escortă de pe câmpul de luptă, odată ce Hornet a
fost scos din acțiune, Enterprise fiind grav avariat, și a presupus (corect) că
japonezii au unul sau două portavioane intacte in zona. Lăsând Hornet în
urmă, tot ce putea Kinkaid să facă a fost să direcționeze portavionul și navele
sale de escortă să se retragă cât se poate de repede. Între orele 11:39 și
13:22, Enterprise recuperat 57 din 73 avioane americane și s-a îndepărtat de
zona de luptă. Avioanele americane care au aterizat pe apă au fost abandonate
în ocean, și echipaje lor au fost salvate de către navele de luptă de escortă.
Între orele 11:40 și 14:00, cele două portavioane
japoneze nedeteriorate, Zuikaku și Junyō, au
recuperat câteva avioane care se întorceau de la atacurile de dimineață
împotriva lui Hornet și Enterprise și pregăteau alte atacuri aeriene. Acum
pierderile devastatoare suferite ale japonezilor în timpul acestor atacuri
privind avioanele au devenit evidente. Lt. Cmdr. Okumiya Masatake, ofițer de
stat major aviatic de pe Junyō, a descris revenirea primului
grupuri de avioane pe portavion astfel:
„Am scrutat cerul
cu teamă. Se întorceau doar câteva avioane în comparație cu numărul de avioane care
au decolat cu câteva ore înainte... Avioanele aterizau pe punte clătinându-se,
fiecare avion de vânătoare sau bombardier era ciuruit de gloanțe... Piloții
coborau frânți din carlinga lor îngustă, povesteau despre opoziția incredibilă,
de cer înăbușit de schijele și trasoarele rafalelor de antiaeriană”.
Numai unul dintre liderii bombardierelor de
pe Junyō s-a întors de la primul atac, iar după aterizare
părea atât de șocat, încât nu putea vorbi coerent." [22]
La 13:00 Forța Avansată a lui
Kondo și Forța de Avantgardă a lui Abe
împreună s-au îndreaptat direct spre ultima pozitie
raportată ale portavioanelor americane, mărind viteza pentru a încerca să-i
intercepteze în raza de acțiune ale tunurilor de pe navă. Portavioanele
avariate Zuihō și Shōkaku, cu Nagumo încă la bord,
s-au retras din zona de luptă, lăsându-i contraamiralului Kakuji
Kakuta comanda forțelor aeriene de pe
portavioanele Zuikaku și Junyō. La ora
13:06, Junyō a lansat cel de-al doilea atac al său de șapte
avioane torpiloare și opt Zero-uri, iar Zuikaku a lansat cel de-al treilea atac
format din șapte avioane torpiloare, două bombardiere în picaj, și cinci
Zero-uri. La ora 15:35, Junyō a lansat ultimul atac japonez
al zilei, format din patru bombardiere și șase Zero-uri.
După mai multe probleme tehnice, la ora 14:45 Northampton a
început în cele din urmă să tracteze încet afară din zona de luptă
portavionul Hornet, dar numai cu o viteza de cinci noduri.
Echipajul de pe Hornet a fost pe punctul de a restabili
parțial capacitatea de deplasare a portavionului , dar la ora 15:20, o a doua
formație de atac de pe Junyō a sosit, și cele șapte avioane torpiloare au
atacat portavionul aproape staționar. Deși șase dintre avioanele torpile au
ratat ținta, la ora 15:23 o torpilă a lovit Hornet la mijlocul
navei cu o lovitură fatală. Torpila a distrus reparațiile la sistemul de
energie electrică și a provocat inundarea serioasă a navei și o înclinare de
14°. Fără a avea energie electrică pentru a pompa afară apa, Hornet s-a
considerat pierdut, iar echipajul a abandonat nava. Între timp cel de-al
treilea atac aerian de pe Zuikaku a atacat Hornet, lovind nava care se scufunda
cu încă o bombă. Până la ora 16:27, toți membrii echipajului Hornet au
părăsit nava. Ultimul atac japonez a zilei la ora 17:20 a aruncat încă o bombă
pe nava care se scufunda.
După ce a fost informat că forțele japoneze se
apropie și că eforturile de remorcare sunt imposibil de realizat, Amiralul
Halsey ordonat scufundarea portavionuluiHornet. În timp ce restul
navelor de luptă americane se retrăgeau spre sud-est, pentru a ieși din raza de
acțiune ale navelor lui Kondo și flota lui Abe se apropia,
distrugătoarele USS Mustin și USS Anderson a
încercat să sabordeze Hornet cu mai multe torpile și peste 400 de proiectile,
dar ea a rămas pe linia de plutire. Cu apropierea forțelor navale japoneze,
care erau la numai 20 de minute, cele două distrugătoare americane la ora 20:40
au abandonat portavionul Hornet incendiat. La ora 22:20, restul navelor de
război ale lui Abe lui Kondo au ajuns la locul unde se afla Hornet. După ce
japonezii și-au dat seama că au găsit portavionul de pe care a fost
lansat Raidul Doolittle, japonezii au
intenționat să ia Hornet ca trofeu de război, dar în cele din urmă au decis că
este prea deteriorat pentru a se putea tracta. Distrugătoarele Makigumo și
Akigumo au scufundat Hornet cu patru torpile de 610 mm. La ora 01:35 pe 27
octombrie 1942, în cele din urmă hornet s-a scufundat la coordonatele
aproximative 08°38'S 166°43'E.
Mai multe atacuri de noapte de la hidroavioane
Catalina, echipate cu radar asupra lui Junyō și Teruzuki,
informația că navele de război americane mari sunt în retragere din zonă, plus
o situație critică a lipsei de combustibil au determinat japonezii să-și
reconsidere urmărirea în continuare de navelor de război americane. După
realimentare în apropiere de nordul insulelor Solomon, navele s-au întors la
baza lor principală de la Truk la 30 octombrie. În timpul retragerea
americanilor din zona de conflict spre Espiritu Santo și Noua Caledonie, South
Dakota s-a ciocnit cu distrugătorul Mahan, deteriorând
puternic distrugătorul.
După luptă
Japonezii s-au considerat
victorioși, pretinzând că au scufundat trei portavioane americane, un cuirasat,
un crucișător, un distrugător și o „navă mare de luptă neidentificată",
împreună cu 79 avioane de pe portavioane (și alte avioane odată cu scufundarea
portavioanelor). De fapt, americanii au pierdut un singur portavion (Hornet)
și distrugătorul Porter.
Enterprise a fost puternic avariat ca
și cuirasatul South Dakota, precum și crucișătorul ușor San
Juan și distrugătoarele Smith și Mahan.
Dintre cele 175 avioane americane
de la începutul luptei, 81 s-au pierdut din diferite cauze (33 de avioane de
vânătoare, 28 de bombardiere în picaj, și 20 bombardiere torpiloare).
Japonezii au avut două
portavioane (Shōkaku și Zuihō) și crucișătorul
greu Chikuma grav avariate, și 99 de avioane din 203, care
s-au implicat în luptă au fost pierdute.
Pierderea lui Hornet a
fost o lovitură puternică pentru forțele aliate din Pacificul de Sud, lăsând
portavionul Enterprisesingurul portavion operațional, dar avariat
în întregul teatru de război din Pacific. Atunci când portavionul a fost retras
din luptă, echipajul a scris pe puntea de zbor: „Enterprise împotriva
Japoniei." [23][24][25][26]
Enterprise a fost parțial reparat în
Noua Caledonie și, deși încă destul de avariat, a revenit la zona de sud ale
insulelor Solomons cu doar două săptămâni mai târziu, pentru a sprijini forțele
aliate în timpul bătăliei navale din Guadalcanal, jucând un rol important în ceea
ce s-a dovedit a fi lupta navală decisivă în campania globală pentru
Guadalcanal.[27]
Deși a fost o victorie tactică
pentru japonezi în privința navelor americane scufundate, a fost o victorie
costisitoare pentru forțele navale japoneze. Ambele portavioane avariate au
fost forțate să se întoarcă în Japonia pentru reparații extinse și pentru
retehnologizare. După reparații, portavionul Zuihō a revenit
la Truk la sfârșitul lunii ianuarie 1943. Portavionul Shōkaku a
fost în reparații până în martie 1943 și nu s-a mai întors pe front până în
iulie 1943, când ea s-a alăturat lui Zuikaku la Truk.[28]
Cu toate acestea, pierderile cele
mai semnificative ale Marinei japoneze au fost echipajele avioanelor. SUA a
pierdut în luptă 81 de avioane, cu 26 de piloți și de membri ai personalului de
pe bordul avioanelor.[29] Japonezii, pe de altă
parte, au pierdut 99 avioane și 148 de piloți și de membri ai personalului de
la bord, inclusiv doi conducători de grupuri bombardiere, trei conducători de
escadrile de bombardiere torpiloare, și 18 alți comandanți de grupuri de
avioane.
Patruzeci și nouă la sută dintre
echipajele bombardierelor torpiloare japoneze implicate în luptă au fost uciși,
împreună cu 39% din echipajele de bombardiere în picaj și 20% din piloții de
avioane de vânătoare.[30] Japonezii au pierdut mai
mult personal de pe avioane la Santa Cruz, decât au pierdut în fiecare din cele
trei lupte de portavioane anterioare din din Marea Coralilor (90), Midway (110), și Insulele Solomon. Până la sfârșitul bătăliei
Santa Cruz, cel puțin 409 din cei 765 de aviatori de elită de pe portavioanele
japoneze care au participat la atacul de la Pearl Harbor au murit.[31]
După ce a pierdut atât de mulți
oameni din echipajele avioanelor de pe portavioane, și cu nici o modalitate
rapidă de a le înlocui din cauza unei capacități limitate a instituțiilor de
instruire a personalului al aviației de pe portvioane și o absență a
personalului instruit de rezervă, Zuikaku și Hiyō nedeteriorate
au fost, de asemenea, obligate să se întoarcă în Japonia din cauza deficitului
de personal aviatic de pe bord. Deși portavioanele japoneze au revenit la Truk
până în vara anului 1943, ele nu au jucat niciun rol ofensiv în campania din
Insulele Solomon.[27][32]
Amiralul Nagumo, după ce a fost
eliberat din funcție la scurt timp după luptă și mutat la cu serviciul pe țărm
în Japonia, a declarat în raportul său la Statul Major al Flotei Combinate că:
„Această luptă a
fost o victorie tactică, dar o înfrângere strategică zguduitoare pentru
Japonia. Având în vedere marea superioritate a capacității industriale a
dușmanul nostru, noi trebuia să câștigăm fiecare bătălie cu avantaj covârșitor,
pentru a câștiga acest război. Aceasta ultima, deși o victorie, din păcate, nu
a fost o victorie zdrobitoare."[32]
În retrospectivă, în ciuda
faptului unei victorii tactice, bătălia a curmat efectiv orice speranță a
Marinei japoneze pe care ar fi putut-o printr-o victorie decisivă în fața
puterii industriale a Statelor Unite, ca fiind un obiectiv de neatins.
Istoricul Eric Hammel a rezumat
semnificația bătăliei de la Insulele Santa Cruz ca,
„Santa Cruz a fost
o victorie japoneză. Această victorie a costat Japonia ultima speranță să
câștige războiul."[27]
RELIGIE
ORTODOXĂ 26 Octombrie
+) Sf Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir
Sfântul şi
marele mucenic Dimitrie s-a născut în cetatea Solun (Tesalonic), din părinţi de
neam bun şi dreptcredincioşi. Tatăl lui era voievod în cetatea Solunului,
crezând în taină în Domnul nostru Iisus Hristos şi slujind Lui. Dar nu
îndrăznea să mărturisească preasfânt numele Lui, căci atunci era mare prigoană
asupra creştinilor din partea paginilor împăraţi. Temându-se de groaznica
prigonire a nelegiuiţilor, ţinea ascuns în sine mărgăritarul cel de mult preţ
al credinţei lui Hristos. El avea în palatul său o cămară ascunsă de rugăciune,
în care erau două sfinte icoane, împodobite cu aur şi cu pietre scumpe: una a
Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Cel ce S-a întrupat, iar altă a Preasfintei
Sale Maici, Fecioara Maria, înaintea cărora întotdeauna aprindea candela şi
aducea tămâie şi se ruga împreună cu soţia sa cea de o credinţă, adevăratului
Dumnezeu, Cel ce locuieşte întru cei de sus, Fiului Său Unul născut şi
Fecioarei Maria cea preanevinovată. Asemenea era şi milostiv către săraci şi
aducea mari faceri de bine celor care le trebuiau. Dar nu aveau fii, şi pentru
aceasta erau în mare mâhnire şi se rugau lui Dumnezeu cu tot dinadinsul, ca să
le dea moştenitori casei lor.
După multă vreme au fost auziţi, pentru că, aducându-şi aminte Cel Preaînalt de
rugăciunile şi de milosteniile lor, le-a dat lor un fiu; pe acest sfânt şi
vrednic de fericire Dimitrie, la a cărui naştere s-a veselit tot Solunul împreună
cu voievodul lor, care a dat la toată cetatea, dar mai ales săracilor, un mare
ospăţ, mulţumind lui Dumnezeu pentru acest mare dar. Apoi când copilul a ajuns
în vârstă, ca să poată cunoaşte şi să înţeleagă adevărul, l-au dus părinţii în
casa lor de rugăciune şi, arătându-i sfintele icoane, i-au zis: "Aceasta
este icoana adevăratului Dumnezeu, Care a făcut cerul şi pământul şi aceasta
este icoana Preasfintei Fecioare Maria, Născătoarea lui Dumnezeu". Deci,
I-au învăţat pe el sfânta credinţă, spunându-i toate cele ce luminează
cunoştinţa despre Domnul nostru Iisus Hristos, precum şi toate cele privitoare
la deşertăciunea necuraţilor zei păgâni şi a idolilor cei neînsufleţiţi. Iar
Dimitrie a cunoscut adevărul din cuvintele părinţilor săi, dar mai ales din
darul lui Dumnezeu, care începuse a lucra într-însul. El cu tot sufletul a
crezut în Dumnezeu şi, închinându-se sfintelor icoane, le-a sărutat cu osârdie.
Părinţii lui, chemând în taină un preot şi pe câţiva creştini, prieteni ai lor,
în acea ascunsă cămară de rugăciune, au botezat pe fiul lor în numele Tatălui
şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Copilul, luând Sfântul Botez, a învăţat cu
amănuntul Legea lui Dumnezeu. El creştea cu anii şi cu înţelepciunea, mergând
cu fapte bune ca pe o scară, din putere în putere, şi era în el darul lui
Dumnezeu care îl lumină şi îl făcea înţelept. După ce a ajuns la vârsta cea
desăvârşită, părinţii lui s-au dus din vremelnica viaţă, lăsându-l pe Sfântul
Dimitrie moştenitor nu numai al averilor, ci şi al faptelor lor cele bune.
Auzind atunci împăratul Maximilian despre moartea voievodului Tesalonicului, a
chemat la dânsul pe fiul acestuia, pe Sfântul Dimitrie, şi, văzându-i
înţelepciunea şi vitejia în război, l-a făcut antipat şi i-a încredinţat lui
Tesalonicul, zicându-i: "Păzeşte patria ta şi s-o cureţi de necuraţii
creştini, ucigându-i pe toţi cei care cheamă numele lui Iisus Hristos Cel
răstignit". Sfântul Dimitrie, luând de la împărat dregătoria, a mers la
Solun, unde a fost primit cu mare cinste de cetăţeni şi îndată a început a
mărturisi înaintea tuturor numele lui Iisus Hristos, pe care îl preamărea,
precum şi a învăţa pe toţi credinţa. El a devenit pentru tesaloniceni un alt
Apostol Pavel, aducându-i pe ei la cunoştinţa adevăratului Dumnezeu şi
dezrădăcinând închinarea la idoli. Apoi, nu după multă vreme s-a făcut cunoscut
împăratului Maximilian că Dimitrie, antipatul, este creştin şi pe mulţi îi
aducea la credinţa sa, lucru pe care auzindu-l împăratul, s-a mâniat foarte
tare.
Întorcându-se atunci de la războiul pe care l-a purtat cu sciţii şi cu
sarmaţii, pe care i-a supus sub stăpânirea împărăţiei Romei şi venind biruitor,
a făcut din cetate în cetate praznice şi jertfe idoleşti, apoi a venit şi în
Tesalonic.
Dimitrie, încă înaintea venirii împăratului în Solun, a încredinţat toată
averea sa unui credincios slujitor al său, pe care îl chema Lupul, şi l-a
însărcinat cu toată bogăţia ce rămăsese de la părinţii lui, aurul, argintul,
pietrele de mare preţ, şi hainele, să le împartă în grabă la cei cărora le
trebuiau şi la săraci, zicând: "Împarte bogăţia cea pământească, ca să
căutăm pe cea cerească". Iar el s-a pus pe rugăciuni şi pe post,
pregătindu-se înainte pentru a primi cununa cea mucenicească. Împăratul a
întrebat dacă sunt adevărate cele auzite despre Dimitrie. Iar Dimitrie, stând
înaintea împăratului, cu mare îndrăzneală a mărturisit că el este creştin şi a
defăimat închinarea de idoli cea păgânească. Atunci împăratul a poruncit să fie
dus nu în temniţa cea de obşte, ci într-un loc mai defăimat, într-o baie mare
şi veche, care era aproape de palatele unde şedea împăratul. L-au pus, deci, pe
sfânt în cămările acelei băi, care era adâncă şi în care, intrând el, se ruga,
grăind ca David: "Dumnezeule, spre ajutorul meu ia aminte Doamne, ca să
îmi ajuţi mie, grăbeşte, că Tu eşti răbdarea mea Doamne, Doamne, nădejdea mea
din tinereţile mele. Spre Tine m-am întărit din pântece, din sânul maicii mele,
Tu eşti acoperitorul meu până ce voi fi. Pentru aceasta se va veseli gura mea,
când voi cânta Ţie şi limba mea toată ziua va învăţa dreptatea Ta".
Sfântul Dimitrie şedea acolo în temniţă ca într-o cameră luminoasă, cântând şi
slăvind pe Dumnezeu. Apoi sfântul a văzut o scorpie înaintea sa, care voia să-l
muşte de picior; iar el, însemnându-se cu semnul crucii şi după ce a zis:
"În numele lui Hristos care a zis să călcăm peste şerpi şi peste scorpii
şi peste toată puterea vrăjmaşului", a călcat peste scorpia aceea. Stând
aşa în temniţă, a fost cercetat de îngerul lui Dumnezeu care i s-a arătat întru
lumină mare, cu o preafrumoasă cunună din Rai, şi i-a zis lui: "Pace ţie,
pătimitorule al lui Hristos, Dimitrie! Îmbărbătează-te şi te întăreşte şi
biruieşte pe vrăjmaşii tăi". Zicându-i acestea, i-a şi pus cunună pe cap.
Iar sfântul a răspuns: "Mă bucur întru Domnul şi mă veselesc întru
Dumnezeu, Mântuitorul meu". Şi sfântul se aprindea cu inima către
dragostea lui Dumnezeu, voind să-şi verse cu osârdie sângele său pentru Dânsul.
În acea vreme împăratul se îndeletnicea cu jocuri publice şi cu privelişti;
pentru că împăraţii elinilor, în vremea de demult, aveau obiceiul ca atunci
când intrau într-o cetate puneau pe oameni să se lupte, aruncau pietre şi
săreau, apoi aruncau cu suliţe la semn şi se luptau cu pumnul. Acest fel de
lupte se numeau pentatlon şi cei care ar fi biruit în aceste cinci lupte
primeau daruri de la împărat. Împăratul a vrut să vadă aceste cinci feluri de
lupte şi s-a aşezat la un loc înalt ca să-i vadă pe luptători, între care era
şi vestitul Lie, din neamul vandalilor. Acesta era înalt cu trupul, puternic cu
virtutea şi înfricoşat la chip, căruia i-a făcut un loc înalt de privelişte.
Împăratul se bucura, văzând cum acel Lie se luptă cu oamenii cei viteji şi îi
ucidea pe ei, aruncându-i de sus în suliţe: Mai era acolo şi tânărul creştin
Nestor, cunoscut Sfântului Dimitrie. Acela, văzând pe Lie că ucide pe mulţi şi
mai ales că îi pierde pe creştini fără cruţare, s-a aprins de râvnă şi, vrând
să se lupte cu Lie, a alergat la Sfântul Dimitrie care era în temniţă şi i-a
spus lui despre luptătorul Lie că a ucis mulţime de creştini. Nestor cerea de
la dânsul binecuvântare şi rugăciuni, ca să-l poată birui pe acel nemilostiv
ucigaş de oameni. Sfântul Dimitrie, însemnându-l pe el cu semnul Sfintei Cruci,
i-a zis: "Du-te şi îl vei birui pe Lie, mărturisind pe Hristos". Apoi
Nestor a alergat în acel loc şi cu mare glas a strigat: "O, Lie! Vino să
ne luptăm amândoi!". Împăratul, şezând la loc înalt şi privind pe oameni
luptându-se, dacă a văzut pe Nestor tânăr şi frumos la faţă, fiind cam de
douăzeci de ani, l-a chemat la dânsul şi i-a zis: "Tinere, pentru ce nu-ţi
cruţi viaţa ta? Oare nu vezi pe câţi i-a biruit Lie şi cât sânge a vărsat? Nu
îţi este milă de frumuseţea ta şi de tinereţea ta? Dacă eşti sărac, vino să te
îmbogăţesc, numai nu te duce să te lupţi cu Lie, că o să-ţi pierzi viaţa".
A răspuns Nestor: "Împărate, eu sărac nu sunt, nici nu vreau să-mi pierd
viaţa, ci vreau să mă lupt cu Lie şi să-l biruiesc pe el".
Acestea zicându-le, strigă: "Dumnezeul lui Dimitrie, ajută-mi!" Apoi
a început să se lupte cu potrivnicul, pe care, trântindu-l jos în suliţele cele
ascuţite, l-a omorât. Împăratul s-a mâhnit foarte tare de pierderea lui Lie,
mai mult decât dacă ar fi căzut el din împărăţia sa. Chemând la el pe Nestor,
i-a zis: "Tânărule, cu ce farmece l-ai biruit pe Lie? EI a omorât atâţia
oameni mai puternici decât tine şi tu cum l-ai omorât pe dânsul?" Sfântul
Nestor a răspuns: "Împărate, eu nu am biruit pe Lie cu farmece, ci cu
puterea lui Hristos, adevăratul Dumnezeu, am făcut aceasta". Acestea dacă
le-a auzit păgânul împărat, s-a mâniat foarte tare şi a poruncit unui boier pe
care îl chema Marchian, să-l scoată pe Nestor afară de poarta cea de aur şi
să-i taie capul cu cuţitul. În acest chip s-a sfârşit Sfântul Nestor, după cuvântul
Sfântului Dimitrie.
Nu s-a mângâiat împăratul pentru pierderea lui Lie, căci toată ziua şi toată
noaptea era mâhnit. Apoi aflând că Dimitrie a fost pricinuitorul morţii lui
Lie, a poruncit să-l ucidă pe el cu suliţele. "Precum Lie a fost aruncat
în suliţe de Nestor şi a murit, aşa şi Dimitrie să fie străpuns cu suliţele, ca
de aceeaşi moarte să moară cel care a pricinuit moartea iubitului meu Lie"
- aşa zicea împăratul. Dar s-a înşelat nebunul împărat, socotind că sfinţii mor
cu aceeaşi moarte ca şi păcătoşii, pentru că moartea păcătoşilor este cumplită,
iar a sfinţilor este cinstită înaintea Domnului.
Începând a se lumina de ziuă, în ziua de douăzeci şi şase a lunii octombrie, au
intrat ostaşii în temniţă şi, aflându-l pe Sfântul Dimitrie stând la rugăciune,
l-au împuns pe el cu suliţele. Întâia suliţă cu care a fost împuns a fost în
coasta dreaptă, în locul în care a fost împuns şi Hristos pe cruce. Căci
sfântul, cum a văzut pe ostaşi, singur a ridicat mâna dreaptă şi aceştia I-au
şi împuns. Astfel, închipuind patima lui Hristos Domnul, Cel împuns cu suliţa,
sfântul şi-a dat în mâinile Lui cinstitul său suflet. Iar trupul lui care zăcea
pe pământ fără cinste, mergând noaptea un oarecare dintre credincioşi, l-a luat
în taină şi l-a îngropat.
Când Sfântul Dimitrie a fost străpuns de suliţe în temniţă de către ostaşi, era
de faţă la moartea lui şi credinciosul său slujitor, cel pomenit mai înainte,
Lupul. Acela a luat haina stăpânului său cea înmuiată în sânge. La fel şi
inelul lui l-a înmuiat în sânge şi multe minuni făcea cu haina şi cu inelul,
tămăduind toate bolile şi gonind duhurile cele viclene, încât s-a dus vestea
minunilor prin tot Solunul şi toţi bolnavii alergau la dânsul. Aflând despre
acestea Maximilian, a poruncit ca să-l prindă pe fericitul Lupul şi să-i taie
capul. Şi astfel, sluga cea bună şi credincioasă a sfântului s-a dus la Domnul
după stăpânul său, adică după Sfântul Dimitrie, căci unde este stăpânul, acolo
să fie şi sluga lui.
Apoi, nu după multă vreme, a început prigoana asupra creştinilor. Deasupra
mormântului Sfântului Dimitrie era zidită o biserică mică, în care se săvârşeau
multe minuni şi bolnavii primeau tămăduire. Atunci, un boier din cei mari,
slăvit şi credincios, din părţile Iliricului, pe nume Leontie, fiind cuprins de
o boală grea şi nevindecabilă, a alergat cu credinţă la Sfântul Mare Mucenic
Dimitrie. Când au ajuns la biserica sfântului, l-au aşezat în acel loc unde se
aflau în pământ moaştele mucenicului şi îndată acesta a primit tămăduire şi s-a
sculat sănătos, mulţumind lui Dumnezeu şi preamărind pe Sfântul Dimitrie,
plăcutul Lui. Acesta a vrut să zidească sfântului o biserică mare şi frumoasă
în semn de mulţumire.
Dărâmând biserica cea mică, când s-a început temelia celeilalte biserici, au
fost găsite moaştele Sfântului şi Marelui Mucenic Dimitrie întregi şi
nestricate, din care au izvorât mir frumos mirositor şi a umplut toată cetatea
de mireasmă bună. Apoi s-a adunat tot poporul şi cu bucurie au luat din pământ
moaştele sfântului şi s-a tămăduit mulţime de bolnavi, prin ungerea cu mirul
care izvora. Leontie, bucurându-se, nu atât pentru sănătatea sa, cât pentru
aflarea sfintelor moaşte, degrabă a săvârşit lucrul pe care îl începuse şi a
ridicat în acel loc o biserică preafrumoasă în numele Sfântului Mare Mucenic
Dimitrie. Într-însa a pus cinstitele lui moaşte, într-o raclă ferecată cu aur
şi împodobită cu pietre de mare preţ. Apoi, cumpărând sate şi vii, le-a dat
bisericii spre întreţinerea celor ce sluţeau în ea. Leontie, întorcându-se la
locul său, a vrut să ia cu sine o parte din moaştele sfântului, ca să zidească.
o biserică şi în patria sa. Dar sfântul, arătându-i-se în vis, i-a zis să
nuîndrăznească a lua ceva din moaştele lui. Atunci el a luat numai giulgiul cel
înmuiat în sângele sfântului şi, punându-l în racla de aur, a plecat: Multe
minuni s-au făcut pe cale cu acel giulgiu, prin puterea rugăciunilor sfântului,
căci trecând el un râu mare şi foarte tulburat de o furtună, pentru care era
cuprins de mare frică, i s-a arătat Sfântul Mucenic Dimitrie, zicându-i:
"Racla cu giulgiu ia-o în mâinile tale şi nu te teme". Astfel făcând
el, a reuşit să treacă împreună cu însoţitorii săi, fără primejdie râul acela.
Ajungând în patria sa a zidit o preafrumoasă biserică în cinstea sfântului mucenic.
Acolo s-a vindecat Marin, eparhul Iliricului, care era plin de răni din cap şi
până la picioare. De asemenea, au mai fost tămăduiţi unul căruia îi curgea
sânge din nări şi unul îndrăcit a fost izbăvit şi multe alte minuni se
săvârşeau acolo cu ajutorul rugăciunilor sfântului. Însă multe minuni se făceau
în Tesalonic, acolo unde se aflau moaştele lui cele sfinte.
Apoi a fost o foamete mare în Tesalonic, încât mureau oamenii din pricina
lipsei de hrană. Sfântul mucenic Dimitrie, nesuferind să vadă oamenii din cetatea
sa pierind de foame, s-a arătat pe mare corăbierilor, înconjurând limanurile,
adăposturile şi ostroavele, apoi a poruncit corăbierilor care duceau grâu să
meargă în Tesalonic. Astfel a izbăvit cetatea sa de foamete.
Când dreptcredinciosul împărat Iustinian a zidit o preafrumoasă biserică în
Constantinopol, în numele înţelepciunii lui Dumnezeu, Biserica Sfântă Sofia, a
trimis în Tesalonic bărbaţi cinstiţi ca să aducă de acolo o parte din moaştele
Sfântului Mucenic Dimitrie, pentru împodobirea şi sfinţirea acelei biserici
noi. Ajungând trimişii la Tesalonic şi apropiindu-se de cinstită raclă a
sfântului, deodată a ieşit foc din raclă, dogorind pe toţi şi un glas
înfricoşat din acel foc, zicea: "Să nu îndrăzniţi". Toţi cei ce erau
acolo au căzut de frică şi, luând numai ţarină din acel pământ, s-au dus la
împărat. Spunându-i cele ce s-au petrecut, s-au mirat toţi de cele ce au auzit.
Iar ţarina luată de la mormântul sfântului mucenic a dat-o jumătate
împăratului, iar cealaltă jumătate au pus-o în cămara unde se păstrau vasele
bisericii.
Altădată un tânăr, pe care îl chema Onisifor, era rânduit la biserica Sfântului
Dimitrie să aprindă lumânările şi să îngrijească candelele. Acela, fiind
îndemnat de diavol, fura lumânările şi le vindea în taină şi îşi făcea câştig
necinstit. Iar sfântul, nesuferind un lucru rău ca acesta ce se făcea în
biserica lui, i s-a arătat în vis lui Onisifor, şi fapta cea rea a lui a
mustrat-o cu iubire de oameni, zicându-i: "Frate Onisifore, nu-mi este
plăcut lucrul pe care îl faci tu, că furi lumânările şi faci pagubă celor ce le
aduc, dar mai ales ţie. Că celui ce face unele ca acestea îi creşte osândirea.
Deci lasă-te de aceste apucături rele şi te pocăieşte". Onisifor,
sculându-se din somn, s-a ruşinat de fapta sa şi se temea. Dar după o vreme a
uitat învăţătura mucenicului şi a început obiceiul său cel rău, de a fura
luminările. Odată, unul din dreptcredincioşii cetăţeni, sculându-se foarte de
dimineaţă, a venit la biserică şi a adus nişte lumânări foarte mari pe care, aprinzându-le,
le-a dus la mormântul Sfântului Mucenic Dimitrie, apoi, rugându-se, s-a dus.
Iar Onisifor, mergând spre acele lumânări, şi-a întins mâna să le ia şi îndată
a auzit un glas din mormântul sfântului mucenic, zicându-i: "Iarăşi faci
acelaşi lucru rău?" Onisifor, fiind lovit de acest glas, a căzut rău la
pământ şi zăcea ca un mort, până ce a venit unul din clerici care l-a ridicat
pe el, uimit de spaimă. Apoi, abia venindu-şi în fire, şi-a mărturisit înaintea
tuturor păcatul şi le-a povestit despre arătarea cea dintâi a sfântului în vis,
cât şi cea despre a doua mustrare a mucenicului şi toţi s-au înspăimântat,
auzind aceasta.
De multe ori Sfântul Mare Mucenic Dimitrie ţi-a izbăvit cetatea Solunului de
năvălirea şi de asuprirea barbarilor. În vremea împăratului Mavrichie, fiind
război cu arabii şi cetatea Solunului fiind înconjurată şi tare bătută de
barbari, atunci era în cetate un om temător de Dumnezeu şi foarte îmbunătăţit,
care se numea Ilustrie. Acesta, venind noaptea în biserica Marelui Mucenic
Dimitrie, în pridvor fiind, se rugă cu toată tăria lui Dumnezeu şi purtătorului
de chinuri al lui Hristos pentru apărarea cetăţii sale şi i s-a făcut o vedenie
înfricoşată. A văzut doi tineri luminaţi, ca unii din cei ce stau înaintea
feţei împăratului, venind în biserica sfântului. Aceia erau îngerii lui
Dumnezeu în faţa cărora s-au deschis uşile singure şi ei au intrat înăuntru.
Apoi a intrat şi Ilustrie după dânşii, vrând să vadă ce va fi. Iar cei ce
intraseră, cu glas mare au zis: "Unde este stăpânul cel ce locuieşte
aici?". Şi iată, s-a arătat alt tânăr, ca un slujitor, zicând: "Ce
aveţi cu el?" Iar ei au zis: "Domnul ne-a trimis la dânsul ca să-i
spunem un cuvânt". Iar slujitorul, arătând spre mormântul sfântului, a zis:
"Aici este". Iar ei au zis slujitorului: "Spune-i despre
noi". Şi mergând, slujitorul a ridicat perdeaua şi a ieşit Sfântul
Dimitrie în întâmpinarea lor, cu acel chip precum era zugrăvit pe icoană.
Era luminat ca soarele, încât nu-i era cu putinţă lui Ilustrie să privească la
dânsul, ci tremura de frică, văzând ceea ce se petrecea.
Apoi, cei ce au venit l-au sărutat pe Sfântul Dimitrie, iar el a grăit către
dânşii: "Vă mulţumesc, dar pentru ce aţi venit la mine?" Iar cei ce
veniseră au răspuns: "Stăpânul ne-a trimis pe noi la sfinţia ta,
poruncindu-ţi ca să-ţi laşi cetatea şi să mergi la Dânsul, vrând ca să o dea pe
ea vrăjmaşilor". Acestea auzindu-le mucenicul, a lăcrimat, plecându-şi
capul. Iar slujitorul zicea către cei ce au venit: "Dacă aş fi ştiut că
venirea voastră îmi aduce întristare, nu aş fi spus Stăpânului meu de
voi". Apoi Sfântul Mucenic Dimitrie a început a grăi: "Oare aşa
voieşte Domnul şi Stăpânul tuturor ca această cetate, pe care a răscumpărat-o
cu sânge, să o dea în mina vrăjmaşilor, celor ce nu-L cunosc pe El şi nu cred
într-Însul, nici nu cinstesc numele cel sfânt al Lui?" Iar cei ce veniseră
i-au răspuns: "De nu ar fi voit aşa Stăpânul nostru, nu ne-ar fi trimis pe
noi la sfinţia ta".
Iar el le-a zis: "Mergeţi, fraţilor, să spuneţi Stăpânului meu că aşa zice
Dimitrie, robul Său: Ştiu îndurările Tale, iubitorule de oameni, Stăpâne,
Doamne, care covârşesc păcatele noastre, încât chiar fărădelegile a toată lumea
nu biruie milostivirea Ta. Tu pentru păcatele noastre Ţi-ai vărsat Sângele Tău,
şi Ţi-ai pus sufletul pentru noi. Deci, arată-Ţi mila Ta şi spre această cetate
şi să nu porunceşti să o las pe ea. De vreme ce m-ai pus pe mine de strajă
cetăţii acesteia, Ţie mă voi asemăna, Stăpânul meu, căci îmi voi pune sufletul
pentru cetăţeni. Şi de vor pieri aceştia, să pier şi eu cu dânşii. Dar să nu
pierzi, Doamne, cetatea în care se pomeneşte numele Tău cel sfânt, căci cu
toate că a greşit poporul Tău, totuşi nu s-a depărtat de la Tine şi Tu singur
eşti Dumnezeul celor ce se pocăiesc". Apoi l-au întrebat cei ce veniseră:
"Aşa să răspundem din partea Ta, Domnului Care ne-a trimis pe noi?" A
zis Dimitrie: "Da, fraţilor, aşa să-I spuneţi. Pentru că ştiu că nu până
la sfârşit se va iuţi, nici în veac se va mânia". Acestea zicându-le, a intrat
în mormânt şi s-a închis în sfinţita raclă. Iar cei ce au vorbit cu dânsul s-au
făcut nevăzuţi. Toate acestea Ilustrie le-a văzut şi le-a auzit în vedenia
aceea, apoi, sfârşindu-se vedenia, şi-a venit în fire. Şi se minuna foarte tare
şi, căzând la pământ, a mulţumit sfântului pentru că are grijă de cetate şi el
roagă pe Stăpânul să nu fie daţi în mâinile vrăjmaşilor lor. Iar a doua zi a
spus toate acestea poporului şi-l întărea spre vitejeasca împotrivire asupra
vrăjmaşilor.
Auzind acestea, cu lacrimi strigau către Dumnezeu, cerând milă, iar pe sfântul
mucenic Dimitrie îl chemau ca să le fie întotdeauna în ajutor, după cum şi până
aici s-au păzit întregi prin apărarea lui. Deci, îndată s-au dus vrăjmaşii de
la zidurile cetăţii cu ruşine, neputând să ia cetatea cea păzită de marele
plăcut al lui Dumnezeu, şi s-au întors deşerţi în ale lor. Astfel îşi apăra
cetatea sa Sfântul Mucenic Dimitrie.
Apoi pe mulţi i-a eliberat din robia barbarilor, căci arătându-i-se unui
episcop care era prins de barbari şi legat, l-a dezlegat de legături şi l-a dus
până la Tesalonic. După aceea, năvălind barbarii în hotarele Tesalonicului şi
robind mulţi oameni dimprejurul cetăţii, au luat pe două fecioare frumoase şi,
ducându-le în pământul lor, le-au dăruit stăpânitorului. Amândouă erau iscusite
la lucrul gherghefului, făcând în cusături tot felul de flori şi de pomi,
păsări, fiare şi chipuri omeneşti. Înştiinţându-se stăpânitorul de meşteşugul
lor, le-a zis: "Am auzit că în pământul vostru este un Dumnezeu mare,
anume Dimitrie, şi face multe minuni. Deci să-mi coaseţi pe pânza curată chipul
aceluia, ca şi eu să mă închin lui". Iar fecioarele i-au zis:
"Dimitrie nu este Dumnezeu, ci mare slugă a lui Dumnezeu şi ajutor al
creştinilor. Noi nu îndrăznim a face aceasta, stăpânitorule, pentru că ştim că
nu voieşti ca să-l cinsteşti, ci să-l batjocoreşti". Iar stăpânitorul a
zis: "În mâinile mele este viaţa şi moartea voastră, alegeţi voi ce voiţi:
sau să faceţi ceea ce vă poruncesc şi să fiţi vii, sau dacă nu împliniţi
porunca, să muriţi îndată". Iar ele, de frica morţii, au început să coase
pe o pânză subţire chipul Sfântului Mucenic Dimitrie. Sosind ziua sfintei lui
pomeniri, au terminat de cusut chipul mucenicului şi noaptea, şezând fecioarele
la gherghef, s-au plecat peste chipul acela şi au început să plângă, zicând:
"Să nu te mânii pe noi, mucenice al lui Hristos, pentru că ştim că
nelegiuitul stăpânitor are să batjocorească sfântul tău chip. Să ştii că noi nu
am voit să închipuim sfânta ta faţă, dar fără de voie am făcut aceasta, temându-ne
de moartea cea cumplită". Astfel plângând deasupra chipului, au adormit.
Şi precum oarecând îngerul a luat pe Avacum, aşa şi sfântul Dimitrie, luând pe
acele fecioare cu chipul, le-a dus în acea noapte în Tesalonic, când era
praznicul său, şi le-a pus în biserică lângă mormântul sfântului, pe când se
făcea cântarea cea de toată noaptea.
Poporul, văzând această minune, s-a mirat, iar fecioarele acelea,
deşteptându-se, au strigat: "Slavă lui Dumnezeu! Dar unde ne aflăm?"
Şi li se părea că sunt în vis. Apoi, cunoscând cu adevărat că sunt în Tesalonic
şi văzând mormântul sfântului şi popor mult stând în biserică, cu mare glas au
mulţumit izbăvitorului lor, Sfântului Mucenic Dimitrie şi toate cele întâmplate
le-au spus tuturor. Şi s-au bucurat solunienii de această minune preaslăvită şi
au prăznuit cu bucurie ziua Sfântului Dimitrie, iar chipul cel cusut l-au pus
înaintea altarului.
În vremea în care era să se predea Tesalonicul în mâinile agarenilor
(turcilor), mergând câţiva creştini cucernici la Tesalonic în ziua praznicului
Sfântului Mare Mucenic al lui Hristos, Dimitrie, erau pe drumul cel împărătesc
care duce la Vardari, acolo unde se uneşte drumul ce vine de la Tesalonic cu
drumul ce vine de la Larisa. Aceia au văzut aievea un om în chip de ostaş, care
venea de la Tesalonic şi un altul în chip de arhiereu, care venea pe drumul de
la Larisa şi s-au întâlnit amândoi. Mai întâi ostaşul a zis către arhiereu:
"Bucură-te Ahilie, arhiereul lui Dumnezeu!". Arhiereul a răspuns:
"Bucură-te şi tu, ostaşule al lui Hristos, Dimitrie". Iar creştinii
aceia auzind astfel de nume, au stat cu frică la o parte ca să vadă sfârşitul.
A zis iarăşi ostaşul către arhiereu: "De unde vii, arhiereule al lui
Dumnezeu, şi unde te duci?" Atunci Sfântul Ahilie a lăcrimat şi i-a zis:
"Pentru păcatele şi fărădelegile lumii, mi-a poruncit Dumnezeu să ies din
Larisa, pe care o păzeam, căci are de gând s-o dea în mâinile agarenilor. Deci,
am ieşit de acolo şi mă duc unde îmi va porunci". "Dar tu, a zis
Ahilie, de unde vii ostaşule al lui Hristos, Dimitrie? Te rog spune-mi?!".
Atunci a lăcrimat şi Sfântul Dimitrie şi i-a zis: "Eu tot asemenea am
pătimit, arhiereule Ahilie. De multe ori am ajutat tesalonicenilor şi i-am
izbăvit din robie, de primejdie aducătoare de moarte şi de toată neputinţa.
Însă acum, pentru multele păcate şi fărădelegile lor, S-a depărtat Dumnezeu de
la dânşii şi mi-a poruncit să-i las, că cetatea să fie cucerită de agareni.
Deci, pentru aceasta am ascultat porunca Lui şi îndată am ieşit de acolo şi mă
duc unde îmi va porunci". Zicând acestea, amândoi şi-au plecat capetele la
pământ şi au plâns, iar după aceea s-au sărutat şi şi-au luat ziua bună unul de
la altul şi îndată s-au făcut nevăzuţi. Când au văzut această minune, creştinii
aceia n-au mai îndrăznit să se ducă la Tesalonic, ci s-au întors înapoi,
povestind vedenia şi minunea aceea.
După aceasta, n-a trecut o lună şi Tesalonicul, precum şi Larisa, au fost
cucerite de turci. Apoi multe alte minuni a făcut sfântul, spre slava lui
Dumnezeu în Treime, Căruia se cade cinste, mulţumită şi închinăciune de la
toată făptura, în veci. Amin.
Ev. Ioan 15, 17-27; 16, 1-2
Zis-a Domnul
ucenicilor Săi: aceasta vă poruncesc vouă: să vă iubiţi unul pe altul. Dacă vă
urăşte pe voi lumea, gândiţi-vă că M-a urât întâi pe Mine. Dacă aţi fi din
lume, lumea ar iubi pe al său; dar pentru că nu sunteţi din lume, ci Eu v-am
ales pe voi din lume, de aceea vă urăşte lumea. Aduceţi-vă aminte de cuvântul
pe care vi l-am spus vouă: nu este slujitorul mai mare decât stăpânul său. Dacă
M-au prigonit pe Mine, şi pe voi vă vor prigoni; dacă au păzit cuvântul Meu şi
pe al vostru îl vor păzi. Iar toate acestea le vor face din pricina numelui
Meu, fiindcă nu ştiu pe Cel care M-a trimis pe Mine. Dacă n-aş fi venit şi nu
le-aş fi grăit lor, păcat nu ar avea; acum însă nu au cuvânt de îndreptăţire
pentru păcatul lor. Cel care Mă urăşte pe Mine, şi pe Tatăl Meu urăşte. De n-aş
fi făcut între ei lucruri pe care nimeni altul nu le-a mai făcut, păcat n-ar
avea; şi totuţi, după ce l-au văzut, M-au urât şi pe Mine şi pe Tatăl Meu, ca
să se împlinească cuvântul cel scris în legea lor: M-au urât pe nedrept. Iar
când va veni Mângâietorul, pe care Eu îl voi trimite vouă de la Tatăl, Duhul
Adevărului, care de la Tatăl purcede, Acela va mărturisi pentru Mine. Încă şi
voi mărturisiţi, pentru că sunteţi de la început cu Mine.
Acestea vi le-am spus ca să nu vă poticniţi în
credinţa voastră. Vă vor scoate pe voi din sinagogi şi chiar va veni vremea,
când oricine vă va ucide pe voi va crede că aduce slujbă lui Dumnezeu.
Ap. II Timotei 2, 1-10
Fiule Timotei,
întăreşte-te în harul care e în Hristos Iisus. Şi cele ce ai auzit de la mine,
cu mulţi martori de faţă, acestea le încredinţează la oameni credincioşi, care
vor fi destoinici să înveţe şi pe alţii. Suferă împreună cu mine, ca un bun
ostaş al lui Hristos Iisus. Nici un ostaş nu se încurcă cu treburile vieţii, ca
să fie pe plac celui care strânge oaste. Iar când se luptă cineva, la jocuri,
nu ia cununa, dacă nu s-a luptat după legile jocului. Cuvine-se ca plugarul ce
se osteneşte să mănânce mai întâi din roade. Înţelege cele ce-ţi grăiesc, căci
Domnul îţi va da pricepere în toate. Adu-ţi aminte de Iisus Hristos, Care a
înviat din morţi, din neamul lui David, după Evanghelia mea, pentru care sufăr
până şi lanţuri, ca un făcător de rele, dar cuvântul lui Dumnezeu nu se leagă.
De aceea toate le rabd, pentru cei aleşi, ca şi ei să aibă parte de mântuirea
care este întru Hristos Iisus şi de slava veşnică.
Predică la Sfântul Mare
Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de mir - Pr. Ilie Cleopa
Părinţilor
şi fraţilor şi iubiţi credincioşi,
După cum aţi auzit
astăzi, în sfânta biserică s-au citit trei Evanghelii. Cea dintâi a fost a
Duminicii a XXIII-a după Rusalii, când Mântuitorul nostru Iisus Hristos a vindecat
un îndrăcit din ţinutul Gadarenilor şi Gherghesenilor. Cea de a doua
Evanghelie a fost cea a înfricoşatului cutremur care s-a întâmplat în ziua
de 26 octombrie, în al 24-lea an al împărăţiei lui Leon. Iar Evanghelia a
treia a fost a Sfântului şi Slăvitului Mare Mucenic Dimitrie, izvorâtorul de
mir şi marele făcător de minuni.
Dar nu putem cuprinde
într-o predică tâlcuirea tuturor Evangheliilor de astăzi. Ci fiindcă o dată
în an se prăznuieşte Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, izvorâtorul de mir, vom
vorbi ceva din viaţa acestui Mare Martir, mare Sfânt al Bisericii lui Hristos.
Sfântul Mare Mucenic Dimitrie,
izvorâtorul de mir, s-a născut în cetatea Solunului, sau Tesalonic, din Grecia.
Tatăl său a fost voievodul, comandantul cetăţii Tesalonic; şi era creştin,
dar ţinea în taină dreapta credinţă, pentru marea prigoană care era atunci
asupra credincioşilor creştini. El avea pe acest copil Dimitrie, pe care l-a
crescut în dreapta credinţă cea a lui Iisus Hristos (vezi viaţa Sfântului Mare
Mucenic Dimitrie, 26 octombrie, în Vieţile Sfinţilor).
Şi avea în palatul său
tatăl lui Dimitrie două icoane preafrumoase, ferecate în aur: icoana Domnului
Dumnezeu şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos şi cea a Prea Sfintei şi Prea
Curatei Maici, la care se duceau în taină şi se închinau, el şi soţia lui. Şi
îl ducea şi pe copilul Dimitrie, din pruncie, să se închine Mântuitorului şi
Maicii Domnului, în faţa acestor sfinte icoane, învăţându-l pe dânsul taina
adevăratei credinţe în Hristos încă de la cea mai fragedă vârstă.
Dar când era sfântul
Dimitrie în jurul vârstei de 20 de ani, a murit tatăl său, binecredinciosul
voievod al Tesalonicului. Şi auzind împăratul Maximilian că a murit şi că alt
voievod aşa de vrednic ca dânsul nu se găseşte în părţile răsăritului, a trimis
oamenii săi de încredere, ca pe fiul voievodului Tesalonicului, pe Dimitrie,
să-l cheme la dânsul.
Şi văzându-i împăratul
înţelepciunea şi auzind despre vitejia lui în războaie, l-a făcut voievod în
Solun, în locul tatălui său. Apoi Sfântul Dimitrie a mers îndată în patria
sa, unde, în loc să prigonească şi să ucidă pe creştini, aşa cum îi poruncise
Maximilian, a început înaintea tuturor a mărturisi şi a învăţa dreapta
credinţă, slăvind numele Mântuitorului Hristos. Astfel, el s-a făcut solunenilor
ca un alt Pavel, pe mulţi aducându-i la cunoştinţa adevărului şi
dezrădăcinând închinarea de idoli.
Dar împăratul acela păgân
a avut tocmai în vremea aceea mare război împotriva sciţilor şi a sarmaţilor.
Împărăţia sciţilor a fost în câmpia rusă, iar sarmaţii au trăit în Peninsula
Scandinavă, unde-s Norvegia şi Suedia de astăzi, în ţinuturile nordice, fiind
strămoşii germanilor.
Şi venind împăratul de la
război biruitor, a voit să aducă jertfă spurcaţilor de zei făcuţi de mână de
om: lui Apolo, lui Mornas, lui Zeus, lui Marte, zeiţei Afrodita sau Venera şi
celorlalte.
Deci având el o mulţime de
spurcaţi zei cărora le făceau praznice sângeroase şi necurate, sau mai bine zis
diavoli, cum le zice Scriptura, că „idolii păgânilor sunt diavoli” (Psalmii 95,
5), a voit să le aducă jertfe de mulţumire că a biruit în război.
Şi atunci a venit cu mare
fală în cetatea Tesalonicului, spre a le face mare prăznuire, şi a chemat şi
pe Dimitrie ca să aducă jertfă necuraţilor zei. Iar dumnezeiescul Dimitrie,
văzând că acuma e vremea cea mai prielnică, cea mai bună de a mărturisi el adevărata
credinţă în faţa împăratului, s-a îmbărbătat, amintindu-şi de cuvântul
apostolului Pavel, care zice: „Cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se
mărturiseşte spre mântuire” (Romani 10,10).
Adică, nu-i de ajuns să
crezi în taină în Dumnezeu, ci să mărturiseşti şi cu gura, ca să te poţi
mântui. Această credinţă a Duhului Sfânt având-o în inima sa, când împăratul
făcea praznic spurcaţilor zei şi le aducea jertfe acolo în Tesalonic, Dimitrie
a ieşit în mijloc şi a mărturisit cu glas mare şi prealuminat pe Domnul
Dumnezeu şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos, că El este Dumnezeu adevărat,
Care a făcut cerul şi pământul şi Care, pentru nemăsurata Sa milostivire, S-a
pogorât până la trup şi S-a îmbrăcat în firea noastră, afară de păcat şi ne-a
mântuit pe noi, suindu-ne iarăşi – nu în rai, ci în cer.
Când a văzut împăratul că
Dimitrie a avut atâta îndrăzneală să mărturisească în faţa unei mari mulţimi
că este creştin, a rămas cu totul buimăcit, că altele aştepta să audă de la
Dimitrie.
Aştepta să audă cum îl
laudă pe el, pentru că a biruit pe sarmaţi şi pe sciţi şi să aducă jertfă
necuraţilor zei. Iar el, din contră, îl aude pe voievod că-L mărturiseşte pe
Cel Răstignit, cu toate că îi poruncise – când l-a făcut antipat – să şteargă
de pe faţa Tesalonicului şi din toată Grecia pe cei ce cred în Cel Răstignit,
adică pe creştini.
Deci, auzind împăratul
mărturisirea aşa de luminată a lui Dimitrie, nemaiputând de furie, a trimis
ostaşii săi, care l-au luat şi l-au băgat în temniţă, să-l ţină acolo spre
judecată şi spre moarte, până va avea vremea să-l judece.
Acest crunt împărat avea
obiceiul acesta: când se întorcea biruitor de la un război, făcea mari
petreceri, mare teatru, mari desfrâuri, mari jocuri, sau mari nebunii, mai
bine zis. Avea obiceiul rău de a se desfăta cu circuri, cu spectacole pline de
răutăţi, ca să veselească pe cetăţenii oraşului şi pe cei de sub conducerea
lui.
Şi printre alte
distracţii, avea el şi un mare goliat din neamul vandalilor, pe care îl chema
Lie. Şi îi făcea acestui preaspurcat împărat mare veselie să vadă cum acest
Lie, fiind foarte voinic cu trupul şi iscusit la luptă, omoară pe cei mai slabi
decât el.
Deci atunci, pe acest
goliat, pe acest atlet al satanei, l-au pus pe un pod înalt, iar dedesubt au
pus o mulţime de suliţe înfipte cu vârful în sus; şi se luau la luptă cei
voinici şi cei slabi cu dânsul, din porunca împăratului. Mai cu seamă îi punea
pe creştini la această treabă, ca Lie acela, blestematul, tare cu trupul, să-i
arunce de pe pod în vârful suliţelor, spre moartea care-i aştepta în acest
chip.
Şi aşa preaspurcatul atlet
Lie, voind să satisfacă plăcerea împăratului şi să-l laude mulţimea
spectatorilor care priveau această petrecere sângeroasă, acest măcel
omenesc, foarte mulţi oameni a doborât de pe pod şi i-a aruncat în vârful
suliţelor, încât bieţii oameni şi bieţii creştini mureau cu amare chinuri.
În acest timp, Sfântul
Dimitrie, fiind păzit în temniţă din ordinul împăratului, un oarecare tânăr
creştin, cu numele Nestor, s-a aprins de râvna lui Dumnezeu Atotţiitorul şi
nemaiputând să rabde spurcăciunile şi distracţiile blestemate ale acestui
crud împărat, s-a dus la marele mucenic Dimitrie în temniţă şi i-a spus: „Robule
al lui Dumnezeu, te rog, roagă-te pentru mine, că vreau să mă lupt cu Lie, că
nu mai pot răbda să văd atâta sânge creştinesc care se varsă acum”.
Iar dumnezeiescul mucenic
Dimitrie, fiind în lanţuri, a binecuvântat pe Nestor şi însemnându-l cu pecetea
Prea Sfintei şi de viaţă făcătoarei Cruci, i-a zis: „Du-te, frate, că şi pe
Lie vei birui şi pentru Hristos vei mărturisi!”.
Tânărul Nestor, înarmat
fiind cu rugăciunea Sfântului Mare Mucenic Dimitrie şi cu semnul Prea Sfintei
şi de viaţă făcătoarei Cruci, s-a dus la petrecerea aceea şi înaintea
împăratului, a generalilor săi şi a toată lumea care era de faţă, a strigat:
„Vreau să mă lupt cu Lie!”. Împăratul, văzându-l pe Nestor că este copil
frumos şi înţelept, a început să-l momească: „Copile, nu te juca cu viaţa ta,
că Lie acesta a dărâmat mii şi mii până acum, iar tu eşti un copil; fie-ţi milă
de frumuseţea şi de tinereţele tale!”.
Iar el, neascultând nimic
din momelile împăratului şi-a făcut semnul Sfintei Cruci şi s-a repezit la
goliatul Lie, l-a încleştat şi a început a se învârti întâi la dreapta şi
apoi, cu rugăciunile Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, l-a azvârlit în mijlocul
suliţelor şi acolo a pierit blestematul acela, ucigaşul de oameni.
Dar împăratul a auzit pe
Nestor, când se urca pe pod să lupte cu Lie, zicând aşa: „Dumnezeul lui
Dimitrie, ajută-mi!”. Şi înţelegând din aceste cuvinte că Sfântul Dimitrie
l-a pus la cale pe tânărul Nestor şi l-a înarmat asupra lui Lie, a hotărât
uciderea acestui viteaz tânăr creştin, care a fost scos în afara cetăţii, unde
i s-a tăiat capul.
Apoi, mâhnindu-se pentru
moartea lui Lie mai mult decât dacă ar fi pierdut împărăţia, s-a hotărât
să-l omoare pe Sfântul Dimitrie, voievodul Tesalonicului, care acum era la
temniţă grea, în lanţuri, păzit de ostaşi.
Şi a trimis ostaşi păgâni,
cu suliţe ascuţite foarte, zicându-le: „Duceţi-vă în temniţa unde este
Dimitrie legat, băgaţi suliţele în el şi-l străpungeţi; nu mai trebuie să
trăiască, fiindcă nu numai că nu se fereşte a mărturisi pe Hristos, dar şi pe
ceilalţi îi îndeamnă a crede în Hristos!”.
Şi au venit ostaşii în
temniţă, cu sentinţa împăratului în mână şi le-au spus celor ce îl păzeau:
„Daţi-vă la o parte, că avem poruncă să-l omorâm!”. Şi auzind aceasta marele
mucenic Dimitrie şi văzând că moartea îi va fi de suliţă, de bună voie a ridicat
mai întâi mâna dreaptă în sus, să-l străpungă mai întâi în coasta dreaptă şi
să se asemene prin această rană cu Domnul Dumnezeu şi Mântuitorul nostru Iisus
Hristos, Care a fost împuns în coastă cu suliţa, pentru noi şi pentru a
noastră mântuire. Şi aşa au străpuns ostaşii mai întâi coasta dreaptă a
Sfântului Dimitrie, iar apoi l-au străpuns peste tot cu suliţele până l-au
omorât şi sângele lui a udat pământul şi a umplut temniţa cu şiroaie fierbinţi.
Dar, pe când îl
străpungeau cu suliţele pe marele mucenic Dimitrie, era acolo de faţă şi un
slujitor al Sfântului Dimitrie, anume Lupu, căruia Sfântul Dimitrie îi
încredinţase mai din vreme testamentul cu toată averea lui – că ştia că va muri
pentru Hristos – şi i-a spus s-o împartă la săraci.
Acest Lupu, după ce a
văzut că a murit marele mucenic Dimitrie şi şi-a dat duhul său sfânt în mâinile
lui Dumnezeu, fiind de faţă când îl străpungeau cu suliţele, a luat haina cu
care Sfântul Dimitrie era învelit şi inelul sfântului, pe care, muindu-le în
sângele cel mucenicesc, a început a face cu ele minuni mari în tot Tesalonicul
şi oriunde ajungea.
Toţi care se atingeau de
giulgiul acela însângerat al Sfântului Dimitrie, pe care îl purta preafericitul
Lupu, se vindecau de patimile şi de boalele lor şi ieşeau din ei duhurile
necurate.
Şi ajungând toate acestea
până la urechile împăratului, a trimis acela ostaşi la preafericitul Lupu şi
ducându-l undeva în afara cetăţii, i-au tăiat capul. Şi aşa sluga cea
bună după păstorul şi stăpânul ei s-a dus.
Trecând o vreme după
moartea Sfîntului Mare mucenic Dimitrie, a Sfântului Nestor şi a Sfântului
Lupu, s-a liniştit prigoana, care ţinu până prin anii 304-305, când veni la
împărăţie marele Constantin, care a dat libertate credinţei creştine.
În vremea acestuia, acolo
unde îngropaseră pe Sfântul Dimitrie nişte creştini, care l-au luat din temniţă
aşa, împuns cu suliţele, s-a făcut o bisericuţă, mai întâi din lemn – după
puterea creştinilor de atunci – îngropându-se în pământ, într-o ladă de lemn,
trupul multpătimitor şi preafericit al Sfântului Mare Mucenic Dimitrie.
Dar – o, minunile Tale,
Hristoase şi ale tale, Sfinte Mare Mucenic Dimitrie! – în bisericuţa aceea
unde, dedesubt, sub Sfântul Altar, se odihneau moaştele Sfântului Mare Mucenic
Dimitrie, au început a se face minuni preaslăvite şi foarte mari. Se tămăduiau
toţi surzii, toţi îndrăciţii, toţi leproşii, toţi slăbănogii şi orice fel de
boală a celor ce veneau cu credinţă adevărată şi tare în Domnul Dumnezeu şi
Mântuitorul nostru Iisus Hristos şi în sluga Sa, Sfântul Mare Mucenic Dimitrie.
În vremea aceea, în
părţile Iliricului, era un voievod, un boier mare cu numele Leonte, foarte
bolnav şi paralizat. Şi auzind că la Tesalonic, într-o bisericuţă mică de
lemn, ar fi moaştele Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, ce fac minuni, s-a dus şi
el cu mare greutate, cu căruţa şi cu mijloacele de transport ce se foloseau pe
atunci; s-a dus, tocmai din părţile Iliricului, până la Tesalonic.
S-a dus la bisericuţa
aceea şi când a ajuns şi a făcut rugăciuni în biserica de lemn, îndată s-a
făcut sănătos, fără nici o urmă de boală. Iar el, văzând această preaslăvită
minune, ca şi slugile care îl aduseseră, a zis: „Nu voi pleca de aici până ce
nu voi face o biserică preafrumoasă Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, care m-a
tămăduit”; căci era boierul foarte bogat şi ca mulţumire pentru tămăduirea
sa, a stricat biserica cea de lemn şi a început să zidească alta, preaminunată
şi de piatră.
Şi când săpau şanţurile
temeliei pentru noua biserică – o, minunile tale, Sfinte Dimitrie! – au dat
peste racla sfintelor moaşte ale Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, pe care
le-au găsit întregi, nestricate deloc, iar racla era plină de mir binemirositor
şi aromat foarte.
Şi când au început a unge
bolnavi cu acest mir, toţi se tămăduiau. Şi s-a bucurat Leonte şi tot poporul
din cetate, nu numai că au găsit racla sfântului cu moaştele, ci şi că pururea
izvora mir. Oricât ar fi luat din raclă mir, ea se umplea din nou şi tămăduia
mii şi zeci de mii de bolnavi din hotarele acelea şi de prin alte părţi, până
departe.
Şi aşa acest boier, văzând
acea preaslăvită minune, a continuat lucrarea bisericii, a făcut o biserică de
marmură şi de piatră preaminunată şi preafrumoasă, iar moaştele şi veşmintele
sfântului, care erau într-o raclă de lemn, le-a pus într-o raclă de aur şi de
pietre scumpe.
Apoi, voind să se ducă în
ţara sa, când să plece, a vrut să ia ceva din moaştele sfântului. Dar sfântul
s-a arătat lui şi i-a zis: „Nimic să nu îndrăzneşti a lua; ia numai giulgiul
muiat în sângele meu şi-ţi ajunge ţie!”. Şi aşa boierul Leonte, după ce a
terminat biserica, a luat giulgiul sfântului şi a plecat în ţara sa.
Dar, trebuind el să treacă
un râu spre a putea continua drumul spre patria lui, când a fost să treacă
apa, s-a stârnit o furtună care a ridicat valuri primejdioase, încât nu
îndrăznea, de teamă, nici o corabie să treacă pe malul celălalt. Şi neştiind
boierul ce să facă: să se întoarcă înapoi sau să treacă, numai ce aude un
glas: „Racla cu giulgiul – căci îl pusese într-o raclă de aur – ia-o în
mâinile tale şi treci fără grijă!”. Şi a luat racla în mâini şi a trecut apa
fără nici o primejdie, că Sfântul Mare Mucenic Dimitrie era acela care i-a
uşurat călătoria şi a făcut această minune pentru acel binecredincios creştin,
ca să se întoarcă sănătos acasă.
La câtăva vreme după
aceasta, s-a întâmplat însă şi altceva: împăratul Justinian cel Mare terminase
biserica cea preaslăvită şi preafrumoasă a Sfintei Sofia din Constantinopol
(cea mai mare biserică a Ortodoxiei, în care încap până la patruzeci de mii de
oameni), zidită în numele înţelepciunii lui Dumnezeu.
Şi ar fi voit împăratul
Justinian să cinstească această mare biserică cu moaştele Sfântului Mare
Mucenic Dimitrie, fiindcă cetatea Tesalonicului era tot sub stăpânirea lui, ca
şi Constantinopolul. Deci voia să le aducă de acolo la Constantinopol.
Şi a trimis cu mare cinste
episcopi şi oameni de încredere să aducă moaştele sfântului de la Tesalonic la
Constantinopol. Dar n-a fost voia Sfântului Dimitrie să se mute de acolo.
De aceea, când au ajuns
arhiereii, după ce au cerut voie episcopului locului, după ce au făcut
rugăciuni la Sfântul Dimitrie, au încercat să ia racla cu sfintele moaşte. Dar
– o, minunile tale, sfinte Dimitrie! – au auzit un glas ca de tunet: „Staţi,
nu îndrăzniţi!”.
O dată cu glasul, au ieşit
din racla sfântului foc şi scântei. Şi au căzut cu faţa la pământ ca morţi şi
n-au mai voit nici să gândească să ia moaştele sfântului. Numai atât au
îndrăznit, să scoată puţină ţărână de la mormântul sfântului, pe care, luând-o
cu ei, s-au dus la Constantinopol cu cutremur mare şi au spus împăratului că
Sfântul Mare Mucenic Dimitrie nu vrea să părăsească cetatea sa şi mormântul
său de la Tesalonic.
După această întâmplare,
împăratul a fost mulţumit că nu i-a pierdut Sfântul Dimitrie pe aceia care
îndrăzneau să-i ia moaştele şi a zis: „Nu este voia Domnului; să lăsăm toate
cum voieşte Bunul Dumnezeu şi preafericitul său mucenic, Sfântul Dimitrie”.
S-a mai întâmplat tot pe
vremea aceea o foamete mare în Tesalonic. Şi atunci singurele mijloace prin
care puteau să-şi aducă acolo hrana ori apa erau corăbiile, ca pe vremea aceea,
cu pânze, care foarte greu ajungeau din cauza vânturilor şi a furtunilor.
Mare foamete era în
Tesalonic şi bietele femei şi copiii şi orfanii şi văduvele şi gospodarii
plângeau la racla sfântului: „Sfinte Dimitrie, roagă-te lui Dumnezeu să trimită
ploaie, că murim de foame!”. Iar Sfântul Dimitrie, în chip de ostaş călare pe
cal, alerga prin toate porturile Mării Mediterane şi unde întâlnea o corabie cu
grâu, întreba: „Unde vă duceţi?”. Ele mergeau în alte părţi şi atunci Sfântul
Dimitrie le dădea bani de aur şi le plătea grâul, zicând: „Duceţi-vă în cetatea
mea, că este lipsă!”.
Şi aşa a cumpărat multe
tone de grâu şi le trimetea la Tesalonic. Şi acolo s-a făcut pe urmă mare
belşug, că toţi se îndreptau către Tesalonic, oraşul şi cetatea sfântului şi
n-a mai fost foamete până a dat Dumnezeu ploaie pe pământ.
Dar iată şi altă minune a
Sfântului Mare Mucenic Dimitrie. În biserica sfântului din Tesalonic era un
paraclisier care aprindea candelele, lumânările şi îngrijea de curăţenie. Şi
acest paraclisier, cu numele Onisifor, îndemnat de satana, fura lumânările din
biserica sfântului – pe care le aduceau binecredincioşii creştini – şi le
vindea apoi la alţii.
Le lua înainte de a arde
mult, sau chiar şi neaprinse, după cum le dădeau oamenii, le vindea şi făcea un
fel de câştig al lui. Din ce? Din jertfa adusă lui Dumnezeu şi Sfântului
Dimitrie în biserică.
Altfel, viaţa o avea bună
Onisifor; nu era om rău, dar i-a dat satana patima să fure lumânările de la
racla şi din biserica sfântului. Iar Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, acest
preablând al sfânt al lui Hristos, întâi s-a arătat lui Onisifor în vis şi i-a
spus: „Onisifor, e ruşine şi păcat! Oamenii vin săracii aici de la sute şi mii
de kilometri şi Dumnezeu ştie cum adună un ban ca să cumpere o lumânărică şi
să o pună aici şi tu o iei, o furi şi o vinzi. Să nu mai faci aşa, că e
păcat!”.
Şi s-a trezit Onisifor din
vis şi din mustrarea sfântului, s-a ruşinat şi o bucată de vreme a încetat să
fure lumânări. Dar după o vreme a uitat certarea sfântului şi iar l-a îndemnat
cel rău să fure.
Veniseră doi oameni şi
aduseseră două lumânări mari şi frumoase, cum au obicei bunii creştini şi le-au
dat lui, spunându-i: „Părinte Onisifor – că era călugăr – pune-le la sfântul,
la racla Sfântului Dimitrie”. Şi ce i-a zis satana? „Ia-le acum, că sunt
frumoase şi ai să iei bani buni pe ele!”.
Şi în loc să le pună la
sfântul, se gândea cum să le dea altcuiva şi să le vândă. Dar – o, minunile
tale, sfinte Dimitrie! – când s-a dus lumea din biserică şi Onisifor era
tocmai cu lumânările în mână, se auzi de la racla Sfântului Dimitrie un glas
înfricoşat, spunându-i: „Dar mare tâlhar te-ai mai făcut, omule!”.
Şi îndată după această
certare, acela a căzut ca mort la pământ şi a stat amorţit acolo şi venind
preoţii bisericii, abia l-au ridicat, mai mult mort decât viu. Şi după ce s-a
trezit, i-au făcut Maslu de mai multe ori, că-i era gura încleştată şi nu putea
să spună ce i se întâmplase; şi după ce Dumnezeu şi Sfântul Dimitrie s-au
milostivit de el, cu glas tremurat a mărturisit de faţă cu toţi păcatul său,
spunând: „Cel ce m-a certat şi m-a făcut aproape mort este Sfântul Dimitrie,
pentru că eu furam lumânările de pe racla lui şi din biserică şi le vindeam”.
Şi după ce a mărturisit
păcatul şi s-a rugat toată biserica pentru el, împreună cu preoţii bisericii,
l-a iertat Sfântul Dimitrie; dar de atunci s-a cuminţit şi toată viaţa lui a
plâns păcatul său.
În Tesalonic s-a mai
întâmplat însă şi o altă minune mare. Au venit barbarii să lovească
Tesalonicul. Şi era înconjurată cetatea Tesalonicului din toate părţile şi poporul
plângea la Sfântul Dimitrie şi făcea privegheri şi slujbe.
Şi după ce se termina
slujba de seară, pleca fiecare acasă la el. Iar un om foarte credincios, cu
numele Ilustrie, după ce a plecat poporul de la vecernie, a rămas în biserică
să se roage, căci fiind îmbunătăţit şi evlavios, se mai ruga şi singur, după ce
plecau ceilalţi creştini.
Şi acesta rugându-se în
biserică, nefiind nimeni, deodată a văzut că au intrat înăuntru doi tineri
foarte frumoşi şi au venit la mormântul Sfântului Dimitrie. Şi de acolo a ieşit
alt tânăr frumos şi a întrebat pe cei doi tineri care veniseră şi care erau
doi îngeri: „De ce aţi venit, fraţilor, aici?”. Şi au zis cei doi care
veniseră: „Ne-a trimis Stăpânul, Dumnezeul nostru Iisus Hristos, să-i
poruncim Sfântului Dimitrie să plece de aici, să părăsească cetatea aceasta,
pentru păcatele lumii care nu se pocăieşte. Deci spune-i lui Dimitrie că
aceasta este pricina venirii noastre aici”.
Iar tânărul acela care
ieşise din mormânt – alt sfânt înger, care păzea mormântul – s-a dus şi Ilustrie
l-a auzit vorbind în mormântul Sfântului Dimitrie. Şi deodată a ieşit din
mormânt un ostaş îmbrăcat ca fulgerul, foarte frumos şi la chip ca soarele: era
Sfântul Dimitrie.
Şi a întrebat pe cei doi
tineri care au intrat în biserică: „De ce aţi venit, fraţilor, aici?”. Iară
aceia au zis: „Frate Dimitrie, Mântuitorul Iisus Hristos ne-a trimis aici
pentru a-ţi porunci prin noi să părăseşti cetatea Tesalonicului şi să te duci
din locul acesta, pentru păcatele lumii, ce s-au înmulţit foarte”.
Iar Sfântul Dimitrie, când
a auzit, a început a plânge, zicând: „Fraţilor, duceţi-vă înapoi şi spuneţi
Mântuitorului şi Dumnezeului nostru Iisus Hristos că aşa a zis robul Său
Dimitrie, care şi-a vărsat sângele pentru dreptatea Sa: «Stăpâne, Doamne,
Iisuse Hristoase, Dumnezeule al îndurărilor şi a toată mângâierea, ştiu că
poporul Te-a supărat, ştiu că păcatele oamenilor din oraşul acesta sunt
mari, dar adu-Ţi aminte, Doamne, că Tu i-ai răscumpărat cu prea scump Sângele
Tău. Şi Te rog, Doamne, nu-i părăsi şi nu lepăda rugăciunea mea; nu da cetatea
aceasta creştinească păgânilor acelora care nu Te cunosc pe Tine şi nu slăvesc
Prea Sfânt numele Tău»”.
Şi aceasta zicând Sfântul
Dimitrie, cei doi îngeri l-au sărutat şi au plecat, zicând: „Bine, frate
Dimitrie, ne ducem să spunem cele ce ai zis Dumnezeului şi Mântuitorului
nostru Iisus Hristos, Care ne-a trimis aici”.
Iar Sfântul Dimitrie ca
fulgerul, ca o rază de soare a intrat în mormânt şi după el tânărul, celălalt
înger, care păzea mormântul. Şi cei doi s-au dus, iar credinciosul Ilustrie,
care stătea încremenit în biserică de această vedenie, văzând cât de tare ţine
Sfântul Dimitrie la cetatea şi la ţara lui, a început a plânge şi s-a rugat cu
lacrimi ca Sfântul Dimitrie să se roage mereu să scape Dumnezeu cetatea şi
poporul din mâinile păgânilor.
Şi aşa, cu puterea lui
Dumnezeu, oştile barbare s-au îndepărtat îndată de acolo şi cetatea a rămas
nevătămată, iar prin această descoperire care s-a făcut prin Ilustrie, s-a
arătat cât de mult ţinea Sfântul Dimitrie la cetatea sa.
S-a mai întâmplat însă şi
un război. Căci au venit din nou barbarii să ocupe Salonicul şi alte cetăţi
creştine. Şi au prădat atunci – prin îngăduinţa lui Dumnezeu – împrejurimile
Tesalonicului, robind mulţi creştini, între care şi două fecioare preafrumoase
la chip şi bune creştine şi i-au dus în ţara lor.
Şi fiindcă fecioarele
acelea erau foarte frumoase la chip şi foarte înţelepte, s-au gândit să le dea
voievodului lor, ca să-i facă prin aceasta o bucurie. Şi dându-le voievodului,
acesta le-a întrebat: „Voi sunteţi creştine?”. „Da”. „Ce meserie ştiţi voi?”.
Iar ele au zis: „Noi ştim să coasem la gherghef tot felul de pomi şi de flori
şi de animale şi de închipuiri, că meseria noastră a fost cusătura
artistică”.
Iar păgânul acela, voievodul,
auzind că sunt creştine, s-a aprins de mânie şi nu ştia cum să le caute
pricină să le omoare, să le ia capul. Şi le-a spus într-o zi: „Eu am auzit că
în ţara voastră este un Dumnezeu cu numele Dimitrie”. Dar ele au zis: „Nu e
Dumnezeu acela, ci e sluga lui Hristos, e sluga lui Dumnezeu, Sfântul Mare
Mucenic Dimitrie”. „Ei – a zis voievodul –, fiindcă voi aţi zis că ştiţi să
coaseţi pe pânză fel de fel de chipuri, eu vreau să-mi coaseţi voi pe o pânză
subţire chipul acelui Dumnezeu, Dimitrie al vostru, care ziceţi că vă păzeşte
pe voi. Şi să mi-l coaseţi întocmai cum era pe icoana voastră, iar de nu, vă
iau capul!”.
Ele întâi au zis că nu
pot, că nu ştiu, temându-se să nu se mânie Sfântul Dimitrie, căci au înţeles că
nu pentru ca să-l cinstească, ci ca să-l batjocorească voia chipul sfântului
păgânul acela voievod al barbarilor. Dar când le-a spus: „Până mâine dimineaţă,
dacă nu vă hotărâţi, capetele vă cad jos!”, bietele fete s-au sfătuit una cu
alta şi au început a plânge: „Ce-i de făcut? Dacă am coase pe mahramă chipul
sfântului, spurcatul acesta voievod o să-l batjocorească; dacă nu-l vom coase,
ne va omorî, cum am auzit că la ei nu-i mare lucru a omorî două-trei femei”.
Drept care s-au sfătuit
împreună aşa: „Hai să ne rugăm Sfântului Dimitrie să ne ierte, căci el ştie că
de frică trebuie să coasem”. Şi avea una din ele la dânsa icoana Sfântului
Dimitrie, pe care o luase la sine când fuseseră robite şi amândouă tinerele au
pus înainte icoana sfântului şi toată noaptea s-au rugat cu lacrimi, zicând
aşa: „Sfinte Slăvite Mare Mucenic Dimitrie, să nu te superi pe noi, că noi ne
apucăm mâine să coasem chipul tău pe o mahramă albă, frumoasă... . Tu
ştii, sfinte, că spurcatul acela de voievod n-o cere ca să te cinstească, ci ca
să-ţi batjocorească chipul tău. Dar noi, temându-ne de moarte şi neavând
credinţă tare, am ales să coasem chipul tău, deci nu te supăra pe noi”.
Şi s-au rugat cu lacrimi
toată noaptea, iar a doua zi au căutat aţă potrivită şi ace şi pânză curată,
subţire şi au început să coasă cu multă măiestrie chipul Sfântului Mare
Mucenic Dimitrie, izvorâtorul de mir.
Şi când l-au terminat, a
ieşit de o frumuseţe rară şi cugetau în inimile lor: „Vai de noi, păcătoasele,
am făcut aşa de frumos chipul sfântului cusut pe mahramă şi-l va batjocori
voievodul acesta spurcat, care se închină la soare şi la stele şi la idoli!”.
Şi au pus chipul acela al
sfântului de pe mahramă înaintea lor şi se plecau ca mai înainte la icoana
sfântului, rugându-se cu lacrimi: „Sfinte Dimitrie, să nu ne pedepseşti pe
noi, păcătoasele, că am făcut chipul tău aşa de frumos. Tu ştii că am făcut de
frică, de nevoie şi nu de voie, ca să scăpăm cu viaţă aici, în ţară străină
şi barbară”.
Şi rugându-se ele până
noaptea târziu, înfricoşate fiind amândouă de soarta acelei icoane, că va intra
în mâna unui spurcat voievod ca s-o batjocorească, foarte mâhnite, foarte
trudite, foarte necăjite, au adormit amândouă cu capul pe mahrama cusută de mâna
lor. Dar – o, minunile tale, Sfinte Mare Mucenice Dimitrie! – după ce au
adormit, precum oarecând îngerul Domnului a luat pe proorocul Avacum din
Iudeea şi l-a dus în groapa cu lei la Daniil, cu scafa cu zeamă şi cu pâinea,
ca să hrănească pe cel ce zăcea în mijlocul leilor, aşa au fost răpite şi ele
acum. Le-a răpit Sfântul Mare Mucenic Dimitrie cu totul, cu acea icoană de
care erau rezemate capetele lor. Şi ştiţi unde s-au trezit? În biserica din
Tesalonic, tocmai la hramul sfântului, la privegherea cea de toată noaptea
dinspre ziua de astăzi, 26 octombrie!
Şi a fost în timpul nopţii
răpirea aceasta, iar ele, când s-au trezit în biserică, au văzut lumânări şi au
auzit cântări bisericeşti şi popor foarte mult. Şi deodată toată lumea s-a
speriat, văzând două fecioare cu acea mahramă preaminunată strălucind în
mijlocul bisericii.
Erau uimite şi ele şi
poporul, care se întreba: „De unde vin acestea şi unde au aflat această
preaminunată icoană cusută a sfântului?”. Iar ele, văzându-se aici şi ştiind
că din locul robiei lor, din Persia, până în ţara lor de baştină, erau atâtea
mii de kilometri şi că ele doar într-o clipită de ochi au ajuns în biserica
Sfântului Mare Mucenic Dimitrie din Tesalonic, au început a striga cu glas
mare şi au dat slavă lui Dumnezeu, Mântuitorul nostru. Şi au lăudat pe Sfântul
Mare Mucenic Dimitrie, mulţumindu-i cu lacrimi de bucurie.
Şi s-a adunat toată lumea
şi lua aminte la cele ce spuneau ele; iar ele au început a spune la toată
lumea: „Iubiţi fraţi creştini, noi, cu câteva clipe în urmă, eram în Persia,
roabe ale unui voievod păgân, care iată ce ne-a poruncit nouă să facem”.
Şi au spus toată istoria,
cum a trebuit să coasă acea icoană, fără voia lor, spre a fi batjocorită,
cum s-au rugat cu lacrimi Sfântului Dimitrie să le ierte şi cum le-a răpit de
acolo şi acuma se văd în biserică tocmai în ţara lor.
Şi această minune
preaslăvită a lăudat-o tot poporul şi au adus toţi slujbă de mulţumire
marelui mucenic Dimitrie, strigând toţi cu mare glas: „Doamne, miluieşte-ne!”.
Şi acea mahramă preaminunată, pe care a salvat-o marele mucenic Dimitrie
împreună cu acele două fecioare, până astăzi se păstrează în tezaurul acelei
biserici din Tesalonic.
Dar, fraţii mei, cum v-am
spus, Sfântul Dimitrie şi toţi sfinţii se roagă pentru noi. Însă de la o vreme,
dacă nu ne îndreptăm viaţa noastră şi Dumnezeu şi sfinţii Lui ne părăsesc.
Aşa s-a întâmplat şi
atunci, pentru că, după o vreme, poporul de acolo a uitat minunile lui Dumnezeu
şi ale Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, iar preoţii, care se aflau în biserica
sfântului, vindeau cu bani mirul, care izvora din racla sa ca un izvor de folos
şi încă cu bani grei.
Cine voia să aibă un gram
de mir de la Sfântul Dimitrie, apoi acela trebuia să dea bani mulţi. Şi s-a
mâniat Sfântul Dimitrie pentru aceasta, pentru că el nu izvora mirul cu bani,
ci gratuit, iar ei îl vindeau cu bani grei la cei mai săraci oameni şi la
văduve. Şi atunci s-a supărat Sfântul Mare Mucenic Dimitrie al Tesalonicului
şi s-a hotărât să plece de acolo, după porunca lui Hristos, adevăratul
Dumnezeu, pentru care el şi-a vărsat sângele.
Dar înainte de a pleca
Sfântul Dimitrie din Tesalonic, s-au mai întâmplat şi alte minuni înainte de
căderea Ţarigradului, înainte de a veni Mahomed al II-lea Cuceritorul să
cucerească Constantinopolul, la anul 1453.
S-au întâmplat multe
minuni, iar pe urmă au plecat nu numai moaştele Sfântului Dimitrie, ci şi alte
sfinte moaşte, ca semn că Dumnezeu a părăsit pe greci pentru o vreme, pentru
păcatele lor.
Şi iată cum s-a întâmplat
acea plecare. Nişte oameni binecredincioşi mergeau la hram la biserica
Sfântului Dimitrie, în ajun de 26 octombrie. Mergeau zece oameni spre
Tesalonic, pe o vreme frumoasă, că acolo e mai cald ca la noi, fiind mai la sud
şi au ajuns la o răspântie de drumuri, pe un câmp unde se întretăia drumul
care venea de la apus către răsărit cu cel de la miazănoapte către miazăzi şi
care mergea drept la Tesalonic.
Şi pentru că înnoptase,
aceşti oameni, care aveau şi ei ceva în traistă, ca la hram: mâncare, haine de
schimb, ceva jertfă de dat la biserica sfântului, fiind obosiţi de cale, s-au
culcat să se odihnească acolo, pe câmp, la acea răscruce de drumuri.
Dar – o, minune! – ce s-a
întâmplat? După ce ceilalţi au adormit, unul din ei s-a trezit şi – ce să
vezi? Vede că vine dinspre Tesalonic un ostaş luminat, foarte frumos îmbrăcat
şi călare pe un cal şi strălucea o aureolă în jurul capului său, ca soarele.
Venea călare dinspre Tesalonic,
iar dinspre oraşul Larisa venea un arhiereu nespus de frumos îmbrăcat, cu toată
podoaba arhieriei. Şi când i-a văzut că vin, acela i-a ghiontit în coaste pe
ceilalţi tovarăşi: „Măi, sculaţi-vă! Ia uite ce se vede: de aicea vine un
arhiereu şi de acolo vine un ostaş”.
Şi aceia, când s-au trezit
din somn, au încremenit, căci cei doi veneau cu lumină mare, deşi era o noapte
întunecoasă. Şi când au ajuns la răscrucea drumurilor, arhiereul a întrebat pe
ostaş: „De unde vii, ostaş al lui Dumnezeu, Dimitrie?”. Iar sfântul, care era
călare pe cal, a început a zice: „Vin de la Tesalonic, că pentru păcatele
poporului mi-a poruncit Dumnezeul şi Mântuitorul meu să plec de acolo, că nu
mai poate suferi păcatele lor; şi iată, plec”. „Dar unde pleci?”. „Unde mă va
duce Domnul, dar la Tesalonic nu mai pot sta, că s-au înmulţit păcatele
poporului”.
Şi atunci Sfântul Dimitrie
a întrebat pe arhiereul acela care venea de la Larisa, alt oraş mare al
Greciei: „Dar tu, arhiereule al lui Dumnezeu, Ahilie – că aşa se numea, pentru
că sfinţii Ahilie şi Visarion aveau amândoi sfintele lor moaşte de arhierei în
Larisa –, tu de unde vii?”. Şi a zis arhiereul: „Şi eu, Sfinte Dimitrie,
aceeaşi am păţit ca tine; am păzit cetatea Larisa patru sute de ani,
rugându-mă, că se aflau moaştele mele acolo, dar în noaptea aceasta a venit
îngerul Domnului şi mi-a spus că Stăpânul Hristos îmi porunceşte să plec din
Larisa, fiindcă şi alte sfinte moaşte în noaptea aceasta vor pleca, pentru că
Dumnezeu vrea să dea pe greci în mâna turcilor, pentru păcatele lor. Şi noi
trebuie să tăcem, să nu mai apărăm ţărişoara aceasta, pentru că a greşit lui
Dumnezeu”.
Şi după ce au vorbit
acestea, amândoi şi-au plecat capetele la pământ şi au plâns, apoi s-a sărutat
Sfântul Dimitrie cu Sfântul Arhiereu Ahilie şi luându-şi rămas bun unul de la
altul, îndată s-au făcut nevăzuţi.
Iar cei care mergeau la
hram, când au văzut aceste lucruri petrecute în miezul nopţii, au încremenit,
spunând unii către alţii: „Oare ce să fie aceasta?! Vai de noi, că ne
pedepseşte Dumnezeu, pleacă sfinţii din ţara noastră! Oare aşa să fie, cum am
auzit noi?”. Şi şi-au luat traistele şi n-au mai dormit, ci au pornit noaptea,
căci înţelegând că în curând negreşit va veni mânia lui Dumnezeu, nici n-au
îndrăznit creştinii aceia să se ducă la Tesalonic.
Ci, s-au întors înapoi,
povestind tuturor acea vedere şi minune. Şi netrecând nici o lună, atât Tesalonicul
cât şi Larisa s-au luat de către turci. Iar mai apoi a venit Mahomed al II-lea
şi a luat şi Constantinopolul, căzând atâţia creştini în război şi în
robie. Şi a dat Dumnezeu o ţară creştină ca roabă turcilor celor fără Dumnezeu.
Pentru ce? Pentru păcatele ei.
Să tragem concluzii,
fraţilor şi să luăm aminte! Şi noi suntem ţară creştină şi noi ne închinăm
Stăpânului Hristos şi Prea Sfintei Treimi şi Maicii Domnului şi noi cinstim pe
Sfântul Dimitrie şi avem atâtea moaşte sfinte dragi, întregi, în ţărişoara
noastră, iar sfinţii, ale căror moaşte păzesc ţara, ne ajută cu sfintele lor
rugăciuni.
Sfinţii aceştia pururea se
roagă pentru ţărişoara noastră. Avem moaştele întregi ale Sfintei Paraschiva,
ale Sfântului Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava, ale Sfântului Grigorie
Decapolitul de la Bistriţa, ale Sfântului Dimitrie Basarabov, care mâine se
prăznuieşte şi care sunt la Bucureşti, la catedrala Patriarhiei.
Dacă v-aţi afla acum la
Bucureşti, aţi vedea cum dealul Patriarhiei, de aseară de la ora 5 şi până
poimâine seară, e plin de lume care merge, pe cinci-şase rânduri, să se
închine la sfintele moaşte ale Sfântului Dimitrie Basarabov, un cuvios din
Bulgaria, pe care îl avem noi adus de multă vreme.
Se duc mii şi zeci de mii
de oameni, iar sfintele moaşte sunt scoase afară şi stau acolo până la miezul
nopţii. Le lasă puţin înlăuntru şi dimineaţa iarăşi le scoate şi stau până
seara târziu. Două zile şi două nopţi poporul se închină. Şi-i o frumuseţe mare
să vezi credinţa poporului nostru creştin şi român, astăzi şi mâine, în jurul
sfintelor moaşte ale Sfântului Dimitrie Basarabov.
Şi se duc oamenii
cinstind şi pe Sfântul Mare Mucenic Dimitrie de astăzi şi pe Cuviosul Dimitrie
de mâine.
Mai avem, fraţilor, pe
Sfântul Calinic, marele făcător de minuni de la Cernica; Sfânta Filofteia
fecioara, muceniţa milosteniei de la Argeş; Sfântul Iosif cel Nou, la
catedrala din Timişoara; avem şi alte sfinte moaşte în ţară.
Dar dacă sfinţii aceştia
se roagă lui Dumnezeu pentru noi, trebuie ca şi noi pururea să ne rugăm la
dânşii, să-i cinstim cu fapte bune şi cu rugăciune, ca să se roage pentru noi,
ca nu cumva şi noi să fim părăsiţi ca grecii de atunci şi să vină mânia Domnului
peste noi.
Deci să stăm bine, să luăm
aminte: suntem ţară creştină, care crede drept în Sfânta Treime, în Prea Curata
Fecioară Maria şi în toţi sfinţii.
Pururea să ne rugăm Maicii
Domnului şi la toţi sfinţii să mijlocească la Mântuitorul mântuirea noastră,
iertarea păcatelor şi viaţa de veci. Amin.
Tradiţii şi obiceiuri
populare de Sf. Dumitru
Sfântul
Dumitru este prăznuit, în fiecare an, de credincioşi, pe
26 octombrie. Tradiţia spune că în această zi se sfârşeste „vara păstorilor”,
începută pe 23 aprilie, de ziua Sfântului Gheorghe.
Tradiţia spune că Sfântul Dumitru desfrunzeşte pădurea, îi coboară pe
ciobani cu oile de la munte, iar lumea se pregăteşte pentru iarnă. Există
superstiţia printre ciobani că dacă arunci un topor între oi, iar lângă el se
aşează o oaie albă, vremea va fi bună, iar dacă oaia este neagră, iarna va fi
grea.
De Sfântul Dumitru, ciobanii se adună la Sărbătoarea recoltei, se fac
focuri mari şi se dau la vale roţi din paie şi fân, cărora li se dau foc.
Femeile le dăruiec copiilor mere, covrigi, nuci şi fructe uscate, iar bărbaţii
scot cărbuni din foc şi îi aruncă spre livezi, pentru ca anul următor să aibă
recoltă bogată de fructe.
Potrivit tradiţiei, dacă în ziua de Sfântul Dumitru este înnorat, vânt şi
ploaie, iarna va fi grea şi cu zăpezi mari, iar dacă cerul va fi senin, iarna
va fi mai uşoară.
ARTĂ CULINARĂ – REȚETE DE POST PENTRU
26 Octombrie
Să
nu uităm că este vineri, deci zi de
post, pentru cei credincioși!
A. GUSTĂRI
Pateu
de linte
250 g linte,
2 cepe,
1 morcov,
2 cartofi.
4-5 catei de usturoi,
100 g ulei,
sare, cimbru, maghiran,
1 ligura pasta tomate.
Lintea se spală bine şi se pune la înmuiat de seara până dimineaţa. Dimineaţa se spală în mai multe ape, indepărtându-se cât mai multe cojiţe. Apoi se pune la fiert, împreună cu morcovul şi cartofii, timp de 30 minute. Ceapa se toacă mărunt şi se înăbuşe cu apă şi ulei. După ce lintea a fiert, se scurge de apă şi se mixează sau se trece prin maşina de tocat cu restul ingredientelor. Se pune la răcit într-un castron după care se ornează şi se pune la frigider.
Lintea se spală bine şi se pune la înmuiat de seara până dimineaţa. Dimineaţa se spală în mai multe ape, indepărtându-se cât mai multe cojiţe. Apoi se pune la fiert, împreună cu morcovul şi cartofii, timp de 30 minute. Ceapa se toacă mărunt şi se înăbuşe cu apă şi ulei. După ce lintea a fiert, se scurge de apă şi se mixează sau se trece prin maşina de tocat cu restul ingredientelor. Se pune la răcit într-un castron după care se ornează şi se pune la frigider.
B. SALATE
Salată franţuzească
· 500 g cartofi fierţi;
· 150 g morcov;
· 150 g ţelină;
· 150 g mazăre;
· 2 linguri pătrunjel fin tocat;
· 100 g castraveţi muraţi;
· 2 mere;
· Oţet;
· Sare;
· Piper măcinat;
· Zahăr;
· 2 linguri muştar;
· 1 ceaşcă maioneză de post;
· 2 linguri kechup
Se curăţă morcovii şi ţelina şi se taie cubuleţe.
Se fierb cu mazărea şi pătrunjelul în apă sărată, se
scurg bine şi se pun într-un castron mare.
Se adaugă castraveciorii, cartofii şi merele tăiae
cuburi.
Se adaugă muştarul, sarea, oţetul, piperul, maioneza de
post şi kechupul şi se amestecă bine.
C. SOSURI
Pentru reţetele de astăzi nu este necesar să pregătim un
sos separat!
D. BORŞURI, SUPE CREME DE LEGUME
Supă
de ciuperci
· 1 ½ l apă
· 400 g ciuperci
· 1 ceapă
· 1 morcov
· 1 pătrunjel
· 3 linguri ulei
· 1 lingură griş
· Sare
· Mărar tocat
Zarzavatul
curăţat, spălat şi dat prin răzătoare se fierbe în apă până se înmoaie bine.
Se strecoară şi în zeama obţinută se pun ciupercile înăbuşite
în ulei, grişul turnat în ploaie, sarea şi se lasă să fiarbă 20 – 25 minute.
Se adaugă mărarul tocat.
E. MÂNCĂRURI
Iahnie
de praz
· 1 ½ kg praz
· 1 ceapă tăiată solzişori
· 1 ½ ceaşcă ulei
·
1 ceaşcă suc de roşii sau 3 linguri bulion
· 5 căţei de usturoi
· 3 morcovi
· Sare
· Piper
· Zeamă de lămâie
Se
căleşte ceapa în ulei, se adaugă sucul de roşii, sarea şi piperul, usturoiul
tocat mărunt şi se lasă să fiarbă la foc mic.
Se adaugă prazul tăiat bucăţi groase, morcovul tăiat rondele
şi puţină apă, se lasă în continuare să fiarbă la foc mic până când mâncarea
rămâne cu aspect de sos.
Înainte de a fi
servită se drege gustul cu zeamă de lămâie.
F. DULCIURI
Smochine
cu orez
· 10 smochine
· 100 g zahăr
· 1 pahar orez
· 50 g stafide
· Puţină sare
Se spală smochinele, se opăresc cu apă clocotită şi se
taie puţin împrejurul codiţei.
Prin această tăietură se umplu
smochinele cu grijă de a nu le rupe, cu câte 1- 2 linguriţe de orez.
Se aşază într-o cratiţă cu apă, zahăr şi
puţină sare, pe foc, adăugând şi stafidele.
Se fierb împreună până se înmoaie
smochinele.
Se servesc reci cu sosul scăzut.
ARTE 26 Octombrie
MUZICĂ 26
Octombrie
La Mulți Ani, Corina Chiriac!
Corina Chiriac: Minirecital la Cerbul de Aur 2018:
Muzicieni născuți în această zi peste timp:
- 1685: Domenico Scarlatti, compozitor italian (d. 1757).
- 1907: S-a nascut Vasile Vasilache, compozitor şi actor de revistă român.
- 1911: Mahalia Jackson, interpretă americană de gospel și jazz (d. 1972)
- 1944 - S-a născut Michael Piano, vocalist
american (Sandpipers).
- 1949: S-a nascut indragita interpreta româncă de muzică uşoară Corina
Chiriac.
- 1958: S-a născut interpretul de muzică populară Nicolae
Furdui-Iancu.
- 1963 - S-a născut John Ohm Daniel, cântăreţ
american.
Domenico Scarlatti - His Music and His World (Part 1/2) (1985): https://youtu.be/g2zrOksZRko;
Domenico Scarlatti - His Music And His World (Part 2/2) (1985): https://youtu.be/Xg2V1NG7UH8.
ÎNREGISTRĂRI NOI:
Happy Italian Music - Cafe Music, Folk Music from Italy, Italian Dinner - Background Music
Instrumental Music Relaxing Guitar & Piano - Most Beautiful Relaxing Music
101 Strings - Day by Day (1973) GMB
POEZIE 26 Octombrie
Dosoftei
1624: S-a nascut Dosoftei
(numele monahal al lui Dimitrie Barila), mitropolit al Moldovei. Cunoscând
elina, latina, slavona, poloneza şi ucraineana, traduce în româneşte “Psaltirea
pre versuri tocmită”, prima operă în versuri tipărită în româneşte;
(d.13.12.1693). Dimitrie Barilă, cunoscut mai ales pe numele monahal Dosoftei,
(n. 26 octombrie 1624, Suceava – d. 13 decembrie 1693, la Żółkiew, în Polonia,
azi Jovkva, Ucraina), cărturar român, mitropolit al Moldovei, poet și traducător.
În 2005 Biserica Ortodoxă Română l-a proclamat sfânt.
Psalmul lui David
Doamne,
mi-asculta de rugi
Ce ma rog din vriame lungi,
Si strigarea mia sa margi
Spre tine sa sa-ntaleagi.
Nu-ti intoarce sfanta fati
De catra mine cu grati.
Si le zi ce sant cu jiale
Si cu tangi de gresiale
Pleaca-ti auzul spre mine
Si sa-mi hii,
Doamne spre bine.
Si la ce zi ti-oi striga-te
Sa-mi auzi de greutate,
Ca-mi trec zalele ca fumul,
Oasele mi-s saci ca scrumul.
Ca neste iarbi taiati
Mi-iaste inema sacati,
Ca sti uiati de mine
Ce-am gatat sa mananc paine.
De suspinuri si de jiale
Mi-au lipitu-mi os de piale
De-a tocma cu pelecanul
Prin pustii petrec tot. anul.
Si ca corbul cel de noapte
imi petrec zalele toate,
Ca o vrabie ramasi
in supt streasini de casi.
Toati zua mi sa strambi
Pizmasii miei de-mi fac scrabi.
Si ceia ce m-imbuneazi
Fac giuramint sa ma piarzi.
Am mancat paine de zguri
Si lacrami in bauturi,
De fata maniii tale
Ce mi-ai dat de sus la vale.
Mi-s zalele trecatoare
De fug ca umbra de soare.
Si ca iarba cea taiati
Mi-iaste vratutea sacati.
Iar tu,
Dumnezau sfinte,
Tu esti din viaci de mainte,
Si petreci in rod de rudi.
Tu te scoali fara trudi
De vei milui
Sionul
Si sa-l cruti ca tu-i esti
Domnul.
Ca-i sunt vremile venite
Si pietrile indragite
De serbii sfintiii tale
Si tarna cea de pre cale.
S-ti vor cinsti sfantul nume
Limbile toate din lume,
Si cu dragoste toti craii
T vor vedia slava cu aii.
Ca vei zidi,
Doamne sfinte,
Sionul ca de mainte,
Si-ti vei ivi sfanta fati
Cu slavi si cu dulceati.
Ca le vei cauta de rugi
Celor din pedeapsi lungi,
Si de dansi nu-ti va fi greati,
Ce se roagi cu dulceati,
Si aceasta sa sa scrie
Preste alt rod ce sa vie.
Si oameni ce s-or zidi-si
Ti-or canta cu voaie tinsi.
Ca t-ai cautat spre multame,
Si domnul din ceri dand razi,
Cauta spre pamant sa vazi.
Si s-auza de duriare
Celor ferecati in fiare.
Si cei ucisi fara liage,
Cuconii sa le dezliage.
Sa dia viaste-n toi
Sionul
De bine ce-au facut
Domnul,
Sa-i laude santul nume,
in
Ierusalim si-n lume
Si gloatele cu gramadi
Sa sa strangi la fagadi.
Si-mparatai cu tot omul
Sa slujeasca toti la
Domnul,
Si sa-i raspunzi-n tarie
Cu cale de marturie.
Sa-mi dai viaste si cu bine
Pentru zale ce-am putane.
Si cand imi vei lua viata.
Ma rog,
Doamne, sa-ti vaz fata.
Ca preste tot rod de rudi
iti sunt aii fara trudi.
Si
Tu,
Doamne, cu cuvantul
Dintai ai urzat pamantul.
Si ceriurile ce-s nalte,
Sunt de mana ta lucrate.
Acialea toate s-or triace,
Iara tu tot vei petriace.
Si ca haina ponosati
Cand li-a hi vriamia sosati,
Li s-a destrama faptura
Din hire ca vechitura.
Si li-i depana ca tortul,
De sa vor schimba cu totul.
Iara tu,
Dumnezau sfinte.
Tu esti
Domn ca si mainte,
Si traiesti pre asezare
Ca cela ce esti
Domn tare.
Si fiii slugilor tale,
Le vei deschide-le cale,
Sa-si descalece mosie,
Sa s-asiaze cu vecie
Si sa-si radice samanti
Sa-ti slujeasci cu credinti.
Ce ma rog din vriame lungi,
Si strigarea mia sa margi
Spre tine sa sa-ntaleagi.
Nu-ti intoarce sfanta fati
De catra mine cu grati.
Si le zi ce sant cu jiale
Si cu tangi de gresiale
Pleaca-ti auzul spre mine
Si sa-mi hii,
Doamne spre bine.
Si la ce zi ti-oi striga-te
Sa-mi auzi de greutate,
Ca-mi trec zalele ca fumul,
Oasele mi-s saci ca scrumul.
Ca neste iarbi taiati
Mi-iaste inema sacati,
Ca sti uiati de mine
Ce-am gatat sa mananc paine.
De suspinuri si de jiale
Mi-au lipitu-mi os de piale
De-a tocma cu pelecanul
Prin pustii petrec tot. anul.
Si ca corbul cel de noapte
imi petrec zalele toate,
Ca o vrabie ramasi
in supt streasini de casi.
Toati zua mi sa strambi
Pizmasii miei de-mi fac scrabi.
Si ceia ce m-imbuneazi
Fac giuramint sa ma piarzi.
Am mancat paine de zguri
Si lacrami in bauturi,
De fata maniii tale
Ce mi-ai dat de sus la vale.
Mi-s zalele trecatoare
De fug ca umbra de soare.
Si ca iarba cea taiati
Mi-iaste vratutea sacati.
Iar tu,
Dumnezau sfinte,
Tu esti din viaci de mainte,
Si petreci in rod de rudi.
Tu te scoali fara trudi
De vei milui
Sionul
Si sa-l cruti ca tu-i esti
Domnul.
Ca-i sunt vremile venite
Si pietrile indragite
De serbii sfintiii tale
Si tarna cea de pre cale.
S-ti vor cinsti sfantul nume
Limbile toate din lume,
Si cu dragoste toti craii
T vor vedia slava cu aii.
Ca vei zidi,
Doamne sfinte,
Sionul ca de mainte,
Si-ti vei ivi sfanta fati
Cu slavi si cu dulceati.
Ca le vei cauta de rugi
Celor din pedeapsi lungi,
Si de dansi nu-ti va fi greati,
Ce se roagi cu dulceati,
Si aceasta sa sa scrie
Preste alt rod ce sa vie.
Si oameni ce s-or zidi-si
Ti-or canta cu voaie tinsi.
Ca t-ai cautat spre multame,
Si domnul din ceri dand razi,
Cauta spre pamant sa vazi.
Si s-auza de duriare
Celor ferecati in fiare.
Si cei ucisi fara liage,
Cuconii sa le dezliage.
Sa dia viaste-n toi
Sionul
De bine ce-au facut
Domnul,
Sa-i laude santul nume,
in
Ierusalim si-n lume
Si gloatele cu gramadi
Sa sa strangi la fagadi.
Si-mparatai cu tot omul
Sa slujeasca toti la
Domnul,
Si sa-i raspunzi-n tarie
Cu cale de marturie.
Sa-mi dai viaste si cu bine
Pentru zale ce-am putane.
Si cand imi vei lua viata.
Ma rog,
Doamne, sa-ti vaz fata.
Ca preste tot rod de rudi
iti sunt aii fara trudi.
Si
Tu,
Doamne, cu cuvantul
Dintai ai urzat pamantul.
Si ceriurile ce-s nalte,
Sunt de mana ta lucrate.
Acialea toate s-or triace,
Iara tu tot vei petriace.
Si ca haina ponosati
Cand li-a hi vriamia sosati,
Li s-a destrama faptura
Din hire ca vechitura.
Si li-i depana ca tortul,
De sa vor schimba cu totul.
Iara tu,
Dumnezau sfinte.
Tu esti
Domn ca si mainte,
Si traiesti pre asezare
Ca cela ce esti
Domn tare.
Si fiii slugilor tale,
Le vei deschide-le cale,
Sa-si descalece mosie,
Sa s-asiaze cu vecie
Si sa-si radice samanti
Sa-ti slujeasci cu credinti.
Psalmul 99
Strigaţ din toate ţări cătră Domnul,
Ce lăcuiţ pre pământ tot omul.
Slujiţ Domnului cu bucurie,
Nainte-I să-ntraţ cu mărturie.
Să ştiţ de Dumnezău că ni-i Domnul
Ce ne-au făcut pre noi, pre tot omul,
Că-I suntem ai Lui oameni de turmă
Şi oiţe de-I paştem pre urmă.
Prin porţâle Lui să-ntrăm cu rugă,
Sama să ne ia Domnul pre strungă.
Să-I mulţămim, să-I vestim svânt nume,
Că-i bun Domnul şi slăvit în lume.
Mila Lui în veci este pre ţară
Şi-n tot rodul svânta-I adevară.
Ce lăcuiţ pre pământ tot omul.
Slujiţ Domnului cu bucurie,
Nainte-I să-ntraţ cu mărturie.
Să ştiţ de Dumnezău că ni-i Domnul
Ce ne-au făcut pre noi, pre tot omul,
Că-I suntem ai Lui oameni de turmă
Şi oiţe de-I paştem pre urmă.
Prin porţâle Lui să-ntrăm cu rugă,
Sama să ne ia Domnul pre strungă.
Să-I mulţămim, să-I vestim svânt nume,
Că-i bun Domnul şi slăvit în lume.
Mila Lui în veci este pre ţară
Şi-n tot rodul svânta-I adevară.
Nicolae
Beldiceanu, poet roman (“Doine”, “Poliritmice”, “Tala”)
Biografie
Nicolae Beldiceanu
Nicolae
Beldiceanu (n. 26
octombrie 1844, Preutești, județul
Baia - d. 2
februarie 1896, Iași) a fost un poet și prozator român.
Urmează
cursurile Academiei Mihăilene din Iași. Ca poet a debutat în ziarul lui
Hasdeu, „Lumina”. A colaborat la revista „Convorbiri literare”, unde a publicat poezii de factură
romantică și pesimistă, apoi la „Contemporanul”, sub influența căruia a scris
cele mai bune poezii ale sale (Vechituri, Lăutarul, Amurgul veacului,
Dezmoșteniții). A mai publicat și lucrări arheologice, printre care Antichitățile
de la Cucuteni(1885).
A fost căsătorit cu Victoria, verișoara pictorului Octav Băncilă.[1]Fiul
său, Nicolae N. Beldiceanu (1881-1923), a fost un reputat prozator și
publicist.
Opera
·
Tala. Nuvelă contimporană, Iași, 1882
·
Elemente
de istoria românilor, I-III, Iași,
1893-1894
·
Poezii, Iași, 1893
·
Doine, Iași, 1893
·
Poezii, București, 1914
Desmoşteniţii
Cît văd ochii peste lanuri, pentru cine ară pluguri,
Pentru cine sapă aur felurite meşteşuguri?
Mult folos aduce munca - e prielnică oricui;
Şi cu toate-acestea-n lume nu e bine, pace nu-i...
Azi, cu braţe dezrobite, zămislesc atâtea goluri,
Încît lipsa crăiniceşte între cele două poluri...
De cînd vulpea, la tribună, luînd glas de orator,
Linguşeşte bunătatea adormitului popor,
Mulţi, de aprigă nevoie şi de muncă zdrobitoare,
Fără strop de udătură, mor pe rodnice ogoare,
Banii ce se-ngroapă-n ladă, pe sărac nu-l folosesc,
În coşer, porumb s-adună: haine multe stăruiesc
Ne-mbrăcate, pe cînd turma cea de muncă zdrumicată,
Cît trăieşte, foamea rabdă, umblă vecinic dezbrăcată...
Cine ştie a colibei şi amarul şi necazul
Cine lacrimile vede, ce ca focul ard obrazul?
Mulţi sînt cei ce stau pe drumuri fără pîine şi desculţi;
Din acei ce-şi roagă moartea, sînt la număr încă mulţi,
Cînd în sac nu au făină, cînd în vatră n-au cenuşă,
Ce mai pot avea săracii? doar gunoiul după uşă...
Apoi cum să aibă unii tot folosul şi tot bunul?
Şi ce-ar sătura o sută, să hrănească numai unul?
Sărăcie, eşti bătrînă ca şi foamea... Tu ţii minte,
De cînd ban cu ban se fură... Eu nu pot avea cuvinte
Lacrimi încă n-am destule, ca să plîng pe cei ce plîng...
Multe lipsuri, nevoi multe pe sărac de-aproape-l strîng,
Şi nu are o zi bună el din leagăn pîn la groapă;
Şi pe zi cu zi, legiştii ce tribuna stăpînesc,
Pe hîrtie ne dau pravili şi dreptatea siluiesc...
Stropşind inima şi mintea, ei joc gloatele-n arşic;
Legea le miroase-a carne şi a sînge de mojic...
...........................................................................
Pentru slujbă şi favoare, ca un cîne pentru os,
Un politic, lîngă urnă, latră fără de folos...
Dar, zadarnic, lacrimi cearcă să mai stoarcă el din piatră,
Căci acum a suta oară ştie lumea că el latră...
Cu o netedă cîmpie, cum nu samănă priporul,
Tot aşa nu se loveşte nici stăpînul cu poporul...
Legiuire îmbătrînită, tu dai vina pe săracul,
Ce la zi de grea nevoie, rupt de foame, rupe sacul,
Dar gîndească pravalistul: lucrătorul ce munceşte
La stăpîn întreaga vară, ce fel iarna se se hrăneşte?
Munca lor plătită este cu-a durerii pită neagră;
Cel bogat, sărac la cuget, din porumb le dă pelagră...
Ce folos pentru ştiinţă e săracul în spital...
Lui ce-i trebuie viaţă? Doctore, pe animal
Spintecă-l şi-l cercetează, căci în slujbă eşti chemat,
Nu să priboleşti săracul, ci să vindeci pe bogat!
Ce primiţi pe lucrul vostru voi, fierarilor sărmani,
Pentru lada-n care strînge cămătarul ai săi bani?
Voi, plugari făr de ogoare, pentru ce mai sămănaţi
Şi rodiţi prin munca voastră pînea care n-o mîncaţi?
Braţul omului e braţul cel mai ieftin: astăzi, voi
Nu plătiţi nici jumătate cît perechea cea de boi...
Salahor, lipsit de vară, tu, prostitule ţăran,
La stăpîn munciţi de-a una cîte zile-s într-un an;
Apoi, sfintele duminici, vi se face capul toacă,
Cînd cu Doamne miluieşte preotul minciuni vă toacă...
..........................................................................................
Lucraţi, oamenilor liberi, cum lucra odată robul,
Puneţi piatră peste piatră, mari sudori vărsaţi cît bobul;
Rădicaţi palat ştiinţei, zidiţi şcoli pentru boieri,
Ce-or găsi numai ţăranii cu momiţa că sînt veri...
Hai, siliţi, ridicaţi grabnic uriaşele cazarme,
Şi cetăţile trufaşe pentru oamenii de arme,
Ce-s meniţi a fi cuţitul cel de om hăcuitor,
Când pe galonaţi îi prinde gustul aprig de omor.
Fericit acel ce scapă din război făr de picioare:
Regele, în loc de pîne, îi dă crucea de onoare...
O, voi, dascăli ai minciunei, voi stăpînilor creştini,
Ce mulţimei răstignite împletiţi cununi de spini,
De-aţi avea de fiară unghii, foame de-aţi avea cînească,
Ce datori sînt dezrobiţii pentru voi ca să robească?
Nu mai puneţi pe-ai lor umeri grele sarcini ca pe vită,
Încetaţi cu răutatea, căci îi duceţi la ispită...
Voi, poeţi, ce-n rime goale înşiraţi mereu palavre
Şi-nchinaţi a voastre ode, cînd la nişte sfinte javre,
Cînd, apoi, la comandirul mare peste ucigaşi...
Pana voastră cea pocită, steaua zilei murdăreşte;
Iar săracul, ce cu dreapta lui sudoare vă hrăneşte,
Blastămă figura voastră de slugarnice făpturi,
Care laudă în versuri omeneştile scursuri...
Nobile femei, cînd haina cu miresme o stropiţi,
Oare ştiţi a sărăcimei cîte lacrimi cheltuiţi?
Din a văduvei pustie şi nefericită casă,
Ştiţi voi cîtă pîne fură peticul cel de mătasă?
Spuneţi, idoli ai simbriei, voi, ce pe-ale voastre piepturi
Cu năprasnică mîndrie purtaţi aur şi scumpeturi,
Cîte, muncii, braţe smulge droaia voastră cea de slugi?
Spune, vulpe diplomată, dihor ce pe om distrugi,
Cît timp vor mai fi pe lume săcerişuri de războaie,
Iar pe holda omenească, ucigaşa de glonţi ploaie?
Dumnezei, luminii duşmani, voi, ce-ntre pămînt şi soare,
Staţi ca nourii durerii, de întunecaţi popoare
Cu a voastră nedreptate şi asprime voi nu ştiţi,
Că un timp în sînul mamei, vitei vă semăluiţi?
Dar de vită şi de oameni, ce vă pasă? cînd azi totul
Vi se pleacă, cînd de muncă scăpat este numai mortul?
Îngrozitu-s-a pămîntul de aşa prieteşug;
Pentru om şi pentru vită, fierul dă şi azi lanţug.
Căci e meşteră Puterea, şi-a făcut cumplită lege,
După care, ca pe vită, ştie bine să vă lege...
Şi-apoi zic, nesocotiţii, că voi liberi să trăiţi
Sînteţi o, ce vorbe goale... sînteţi liberi să muriţi...
Plînge glasul sărăciei ca un cîntec plin de jale...
Ascultaţi-l cum vă mustră, arătînd rănile sale;
Acest birnic al durerii chip de vifor neguros,
El spre voi, cuţite parcă, din ochi zvîrle mînios!
Nu vă cere-a voastre scule, nu vă cere-a voastre bunuri,
Nici stăpîn el vrea să fie, peste săbii, peste tunuri,
Nu rîvneşte el mărirea, cu tăiosul ei satîr,
Nici coroane, ce stau bine pe urechi lungi de catîr...
Crieri, instrumente oarbe, ce-aţi ajuns a fi maşină,
Numai ca stăpînii voştri să trăiască în hodină...
Voi, ce trîntorilor, stofă de mătasă-nfiripaţi,
Şi, drept haină, zdrenţe numai de la dînşii căpătaţi;
Voi, ce marmoră cioplită pregătiţi pentru palate;
Voi, prostiţilor de muncă, ce mari temniţe zidiţi,
Ca în ele, pe gunoaie, voi amar să vă topiţi...
O, calici de toată breasla, cum hrăniţi pe toţi sătuii,
Şi cinstiţi pe necinstiţii, pe schilozii şi tehuii?
Nu ştiţi voi ce slabă este în putere strîmbătatea?
Limpeziţi-vă la minte, cîntăriţi-vă dreptatea.
Sută, cum laşi tu pe unul, munca ta să o mănînce,
Şi tu mie, cum laşi suta, în durere să te-mbrînce?
Ei, ce scnimbă fiica voastră într-o carne de plăcere,
Pe cînd sînu-şi pîngăreşte desfrînata lor muiere,
Vă iau pînea ce hrăneşte oasele şi-al vostru sînge,
Iar voi staţi, răbdaţi... şi foamea de stomac cumplit vă strînge...
De-aş cutreiera pămîntul, codrii lui întunecaţi,
N-aş găsi eu nicăirea: lupi săraci şi lupi bogaţi...
Număraţi voi, care duceţi greu nevoile pe umăr,
Cîte traiste sunt goale şi-ţi vedea al vostru număr;
Ei sînt zece, sînt o sută, sînt o mie şi mai mulţi...
Dar ai voştri asupriţii: milioane sînt desculţi!
Ocean de sărăcie, de amar şi întuneric,
Cînd ai tu a ta putere, de ce stai ca un nemernic?
Cînd eşti suflet, cînd eşti număr, pentru ce mai stai la gînd?
Înainte, înainte, milionule flămînd!
Apusul soarelui
În purpură şi aur, apune sfântul soare,
El sărutări trimete la fiecare floare;
Apusul scânteiază de raze aurii,
Şi apele albastre devin trandafirii.
Pe insula cu nuferi, pe trestie înaltă,
Se joacă două presuri, doi zburători de baltă;
Pe deasupra zboară, trec raţele în rând;
Nagâţul se roteşte şi ţipă când şi când.
Senin curat e cerul, abia vântul adie,
Iar trestia pe baltă se mişcă, se mlădie;
Furnică pe sub ape un şir de peştişori,
Apusul îi priveşte cu ochi scânteitori.
Din papura cea verde o broască verde sare,
Şi pe oglinda apei se face un cerc mare, -
Şi cercul mereu creşte - apoi pe nesimţit
Dispare, pe un luciu de raze aurit.
Dar ce s-aud, ce glasuri, ce şoapte ies din baltă? -
Prin razele de soare deodată se arată
Doi faguri de viaţă, doi muguri iubitori,
Două copile albe, cu sân de albe flori.
Copilele frumoase, voioase, râzâtoare,
Volocul cel cu peşte îl trag pe mal la soare,
Şi apa oglindeşte albastre bucurii,
Ş-albastrul, forme albe, - copile serafii.
Cămeşele lor ude de sânuri stau lipite;
Sub alba ţesătură se află tăinuite
Dulci forme de iubire, rotunde năluciri,
Comori de frumuseţe, de albe fericiri.
Iar soarele pătrunde prin inul cel subţire,
La peptul care poartă fragi tineri de iubire;
El pune flori de aur pe sân copilelor,
Şi călduros şi dulce sărută ochii lor.
El sărutări trimete la fiecare floare;
Apusul scânteiază de raze aurii,
Şi apele albastre devin trandafirii.
Pe insula cu nuferi, pe trestie înaltă,
Se joacă două presuri, doi zburători de baltă;
Pe deasupra zboară, trec raţele în rând;
Nagâţul se roteşte şi ţipă când şi când.
Senin curat e cerul, abia vântul adie,
Iar trestia pe baltă se mişcă, se mlădie;
Furnică pe sub ape un şir de peştişori,
Apusul îi priveşte cu ochi scânteitori.
Din papura cea verde o broască verde sare,
Şi pe oglinda apei se face un cerc mare, -
Şi cercul mereu creşte - apoi pe nesimţit
Dispare, pe un luciu de raze aurit.
Dar ce s-aud, ce glasuri, ce şoapte ies din baltă? -
Prin razele de soare deodată se arată
Doi faguri de viaţă, doi muguri iubitori,
Două copile albe, cu sân de albe flori.
Copilele frumoase, voioase, râzâtoare,
Volocul cel cu peşte îl trag pe mal la soare,
Şi apa oglindeşte albastre bucurii,
Ş-albastrul, forme albe, - copile serafii.
Cămeşele lor ude de sânuri stau lipite;
Sub alba ţesătură se află tăinuite
Dulci forme de iubire, rotunde năluciri,
Comori de frumuseţe, de albe fericiri.
Iar soarele pătrunde prin inul cel subţire,
La peptul care poartă fragi tineri de iubire;
El pune flori de aur pe sân copilelor,
Şi călduros şi dulce sărută ochii lor.
Leonida Lari
Biografie Leonida Lari
Leonida
Lari-Iorga (n. 26
octombrie 1949, Bursuceni, RSS Moldovenească, URSS - d. 11
decembrie 2011, Chișinău, Republica
Moldova[1]) a fost o poetă, publicistă,
scriitoare, activistă, om politic și militantă pentru reunirea Basarabiei cu România.
Tinerețea și începuturile carierei
S-a născut la 26 octombrie 1949 la Bursuceni, în apropiere de Bălți (RSS Moldovenească, URSS), într-o familie de
învățători, mama sa fiind Nadejda Tuchilatu. A absolvit Universitatea de Stat din Moldova,
din Chișinău, facultatea de filologie. A fost colaborator la
Muzeul de literatură D. Cantemir din Chișinău (1971-1973), redactor la revista
"Literatura și Arta" (1985-1988) din RSSM, redactor șef al
primei publicații în grafie latină din Republica Moldova - "Glasul națiunii" (1988-2003).
Leonida Lari s-a aflat printre fruntașii Mișcării
de emancipare națională din Basarabia în anii 1988-1991. A fost Deputat
în Sovietul Suprem al URSS (1988-1990)
și membru al Biroului Permanent al Frontului
Populardin Republica Moldova între 1990 și 1992. Între 1990 și 1997
a stat în fruntea Ligii Creștin Democrate a Femeilor din Moldova (una din
componentele constituante ale Partidului Social-Liberal în 2001).
Începînd cu anul 1992 este deputat în Parlamentul României (în 2004 a fost
aleasă pe lista Partidului România Mare).
Activitatea politică
Leonida Lari a fost membru PRM timp de aproape 10 ani, ea obținând în
total trei mandate de deputat (primul dintre ele obținându-l pe liste PNȚCD,
după care a trecut la PRM) [2]
La începutul lunii februarie 2005, pe când era
singurul parlamentar al PRM Suceava, Leonida Lari a anunțat că demisionează din
acest partid deoarece preferă „libertatea de a gândi și de a acționa” și „un
limbaj civilizat chiar față de adversarii politici”.[3]
În ziarul Jurnal de Chișinău s-a opinat
că: A fost membru al Partidului România Mare, pe care l-a părăsit,
trebuie să recunoaștem, dintr-un motiv egoist, deloc principial, fiindcă nu a
mai fost „realeasă” într-un post oarecare din structurile PRM[4].
Pe 6 ianuarie 2007, ziarul Adevărul anunța
că "Deputatul PRM Leonida Lari-Iorga și-a depus cerere de înscriere în
Partidul Popular Creștin-Democrat (PNȚCD). Ea revine, astfel, în partidul care
a propulsat-o în parlament, în 1992, pe listele din Galați
Activitatea literară
Este autor a 24 de volume de poezie și proză,
precum și traducător din marea poezie universală.
·
Piața Diolei (1974)
·
Marele vânt (1980)
·
Mitul trandafirului
(1985)
·
Scoica solară (1987)
·
Insula de repaos
(1988)
·
Lumina grăitoare
(1989)
·
Dulcele foc (1989)
·
Anul 1989 (1990)
·
Lira și păianjenul
(1991)
·
Govorâŝij svet (1992)
·
Al nouălea val (1993)
·
Epifanii (1994)
·
Scrisori de pe strada
Maica Domnului (1995)
·
Lunaria (1995)
·
Aldebaran (1996)
·
Între îngeri și demoni
(1998)
·
Învingătoarele spații
(1999)
·
Insula de repaus
(2000)
·
Răstignirea
porumbeilor (2003)
·
Epifanii și teofanii
(2005)
·
Infinitul de aur
(2006)
·
Sibila (2006)
·
Traduceri din lirica
universala (2009)
·
101 poeme (2009)
Destinul
iubitorilor de neam
Fratelui Grigore
E Pastele Blajinilor, Grigore,
Un Paste ca si tine de blajin,
Iar viata-mi nu-i pe zile, e pe ore
Si mor, si-nviu, si nu-i mai mare chin.
Cît de frumoasa-i asta primavara
Si o privesc prin geam cu mult regret,
Iar viata mi se-mprastie fugara –
În lume e strain orice poet.
Straini sîntem si noi ce nu o data
Am aparat românii de straini,
Si-acum ni se întoarce drept rasplata
Înjuratura fratilor români.
Ne urla dintr-o sete de putere,
Pe noi, ce libertate am dorit,
Pe noi, ce-am stat printre mitraliere
Si din masini aprinse am tîsnit.
Pe noi ne-njura, Grig, cum naiba iese,
Cînd haituiti si ierni, si primaveri,
Nu-am fost pentru-un partid cu interese,
Ci pentru interesul unei tari?
Cum iese, frate, mintea mi se-nmoaie
De la aceste mreje diavolesti,
La Chisinau, noi – calul de bataie
Si iarasi noi batuti – la Bucuresti?
Pai, iese, frate, iese la-ndemîna
Unor vînduti, uitati de Dumnezeu,
Se pare, ne lucreaza-aceeasi mîna
La Bucuresti, ca si la Chisinau.
Aceeasi mîna si pe-aceleasi coale
De ziar cu spectru antiromânist,
Ce vine dinspre Internationale
Si îl aduce-n lume pe-Anticrist.
E Pastele Blajinilor, e casta
Cinstire-a celor morti, chiar si straini,
Cît de frumoasa-i primavara asta,
În care am fi fost printre blajini!
Da, am fi fost si-n parc, si-n strazi, si-n piata,
Facuti, precum multimea, mototol,
Dar cîte ori vazut-am moartea-n fata,
În jurul nostru se crea un gol.
Un gol, un vid cumplit de aparare,
Deschis de undeva dinspre Arhei,
Un cerc ciudat, o aura, o stare,
De parca salvatoare de idei.
...Ard lumînari de Paste pe sihastre
Morminte unde Nistru curge-atent,
Unde e floarea natiunii noastre
Trimisa-n lupta fara armament.
Trimisi într-un razboi de mîntuiala,
Ce n-avu sens sa fie declansat,
Sîngele nevarsat în capitala
La margine de Nistru s-a varsat.
Frate Grigore, mi se face para
În suflet si ma ia un foc buiac,
Pe cînd mureau baietii pentru tara,
T;arii trageau la vodca si coniac.
Si mai rîdeau, si mai faceau si bancuri,
Avînd de garda cîte-un ienicer,
Cînd oase de copii trosneau sub tancuri,
Cînd sîndele striga pîna la cer!
Mi s-a scîrbit de-aceasta lume, frate,
Desi de sus e-al apararii cerc,
Unii se lupta pentru libertate,
Iar altii pentru-un ieftin feerverc.
E pastele Blajinilor, Grigore,
Si moarte n-am, si viata tot nu am –
Si nu traim pe zile, ci pe ore
Destinul iubitorilor de neam.
De Patrie
Când, aspra, ma scutura seara
Din ziduri prin pomi întomnați,
Ma sprijin cu gândul de țara
Strabunilor mei luminați.
Şi merg înspre locuri retrase,
Cernând amintirile-n mers, –
Acolo un tei ascultase
Întâiul, stângaciul meu vers.
În vale, sub casa batrâna,
Mânata de-un dor negrait,
Copila, privind în fântâna,
Adâncul din noi am privit.
Pe deal, catre marginea zarii,
Cu sufletu-n palme întins,
Odata, în arşița verii,
De dragoste trista am plans.
Iar unde cararea se stinge
Departe-departe-n țarâni
Pe unicul frate de sânge
L-am dus ca pe-un laur pe mâini.
Dragi dealuri, dorite de pace,
Smerite, nostalgice vai,
Eu nu spun ce-adaos voi face
Lumnii strabunilor mei.
Dar spun ca eu seara de seara
Mai greu, mai uşor, mai durut
Am stat pe o palma de țara
Şi focul aprins l-am ținut.
TEATRU/FILM 26 Octombrie
Evocare Dumitru Rucăreanu
Biografie Dumitru Rucăreanu
Actorul
Dumitru Rucăreanu s-a născut la 26 octombrie 1932, in orașul Ghimbav din
județul Brașov.
A
invațat la liceul Principesa Elena din Brasov si dorea sa urmeze Conservatorul
din București. Studiase la Școala Populară de Arte din Brașov pianul si
acordeonul dar s-a hotărât sa dea admitere la teatru. A absolvit Institutul de
Arta Teatrala si Cinematografica in 1956, la clasa profesorului Nicolae
Bălțățeanu si a fost repartizat la Teatrul Național din Craiova. A jucat încă
din timpul facultății pe scena Studioului Cassandra din capitala in spectacole
ca Bălcescu de Camil Petrescu, Bărbierul din Sevilla de Beaumarchais, Tragedia
optimistă de Vsevolod Visnevski, Don Gil de Ciorap Verde de Tirso de Molina. La
Craiova a rămas pâna in 1959 si a jucat in rolul lui Figaro din Bărbierul din
Sevilla de Beaumarchais, Pavlik - O chestiune personală de Alexandr Stein,
Ionescu - Arcul de Triumf de Aurel Baranga, Efim Lukici - Zări de necuprins de
Nikolai Virta, etc.
S-a
mutat la Teatrul de Comedie din capitala si a dat viata la zeci de personaje. A
jucat in Burghezul gentilom de Moliere, Nuntă la castel de Suto Andras, Svejk
în cel de-al doilea Război Mondial de Bertolt Brecht, Un Hamlet de provincie de
Cehov, Mutter Courage de Bertolt Brecht, Noapte la Madrid de Calderon de la
Barca, Mofturi de I.L. Caragiale, Arma secretă a lui Arhimede de Dumitru
Solomon, D’ale protocolului de Paul Everac, Scandal în culise de Michel Frayn,
Galy Gay de Bertolt Brecht, etc.
A colaborat si cu Teatrul de Revista, cu Teatrul Meu.
A colaborat si cu Teatrul de Revista, cu Teatrul Meu.
A
debutat in cinematografie in 1963, cu pelicula "Liniște", in regia
lui Alexandru Boiangiu, urmata de "Dragoste la zero grade" (1964),
"Camera albă" (1965), "Asediul" (1971), "Aventuri la
Marea Neagră" (1972), "Porțile albastre ale orașului" (1973),
"Agentul straniu" (1974), "Cercul magic" (1975),
"Mastodontul" (1975), "Calotescu" (1975), "Gloria nu
cântă" (1976), "Acțiunea Autobuzul" (1977), "Am o
idee" (1981), "Miezul fierbinte al pâinii" (1983),
"Secretul lui Bachus" (1984), "Sosesc păsările călătoare"
(1984), "Coana Chirița" (1986), "Secretul lui Nemesis"
(1990), "Harababura" (1990).
La
ediția din 2010 a Galei Comediei Romanesti i s-a decernat premiul de Excelență
pentru întreaga carieră
·
Cuscrele (2005)
·
Dulcea saună a morții (2003) -
Doctorul
·
Cucoana Chirița (1986) Trailer
·
Secretul lui Nemesis (1985) Trailer
·
Sosesc păsările călătoare (1984)
·
Amurgul fantanilor (1983)
·
Am o idee (1981)
- Tipurdea
·
Grăbește-te încet (1981)
·
Reteaua
"S" (1980) - ofiter de Securitate
·
Drumuri în cumpănă (1979)
·
Falansterul (1979)
·
Acțiunea Autobuzul (1978) - Matei
·
Toate pânzele sus! (1977)
·
Cercul magic (1975)
·
Mastodontul (1975) - Tobosarul
·
Porțile albastre ale orașului (1975)
- Tunarul Mazilu
·
Aventuri la Marea Neagră (1972) -
Nuny
·
Dragostea începe vineri (1972) -
Medicul veterinar Gruiescu
·
Războiul domnițelor (1969)
·
Ziaristii / (1969)
·
Camera alba (1964)
·
Dragoste la zero grade (1964)
Dumitru
Rucareanu - "Viata mea":
Dinu Tănase („Damen Tango”, „Emisia continuă”, „Doctorul
Poenaru”).
Biografie Dinu Tănase
Dinu Tănase (n. 24 octombrie 1946, orașul Târgu Ocna, județul Bacău) este un regizor de film și
scenarist român, iar la unele filme a fost producător și director de imagine.
Este directorul Festivalului Indie al
producătorilor de film independenți(IPIFF —Independent Producers Indie Film
Festival)
Filmografie
Regizor
Scenarist
Director de imagine
Producător
Doctorul Poenaru 1978
Accident moral - Teatru radiofonic după Mihai Stoian cu Adrian Pintea
Barbierul din Sevilla 1952 regia Mihai Zirra Beaumarchais
SFATURI UTILE 26 Octombrie
PELTEA DE GUTUI
Iubiţi
prieteni, vine iarna şi nu aţi terminat de umplut cămara! Mergeţi repede la
piaţă şi luaţi gutui, sau, cine are, să le culeagă din grădină, ca mine!
Vă
prezint o reţetă pe care o am de la bunica mea:
* 1 kg gutui,
* 1 kg zahăr,
* 1 l zeamă în care au fiert gutuile,
* vanilie.
Această
peltea se poate face din gutui întregi sau numai din cojile şi mijlocul lor
care au rămas de la alte preparate (dulceaţă etc.). Această parte din fruct
(mijlocul cu sâmburii care conţin mai multă pectină), fiind foarte tare,
niciodată nu se întrebuinţează pentru altceva; de aceea, este păcat să se
arunce, ori de câte ori, se iveşte ocazia, deoarece se poate folosi la
prepararea unui jeleu gustos. Pentru a obţine culoarea roz se pune la 1 kg
gutui, 1 kg mere roşii ionatane sau alte mere cu coaja roşie. Gutuile se lasă
să se îngălbenească bine, după ce s-au cules; apoi, se şterg de praful de pe
ele, se spală şi se taie în felii împreună cu coaja şi sâmburii; la fel şi
merele roşii. Se fierb împreună, într-o oală smălţuită, cu apa rece (care să
depăşească nivelul lor cu 3-4 cm) şi se lasă până când se moaie bine, fără să
se amestece, ca să nu se tulbure zeama. După aceea, se deşartă într-o strecurătoare
pe care s-a aşezat un şervet dublu din tifon, cu un strat subţire de vată
deasupra. Lichidul rezultat se cântăreşte. La 1 l lichid se pune 1 kg zahăr.
Sucul şi zahărul se amestecă în cratiţa de dulceaţă şi se lasă să fiarbă până
când se leagă ca pentru şerbet. Această peltea se poate servi cu linguriţa
într-un pahar cu apă ca şi şerbetul (fără să cadă de pe linguriţă). Se poate
lega mai puţin, numai ca pentru dulceaţă (se încearcă şi aceasta ridicând
lingura vertical şi lăsând ultima picătură să cadă pe marginea unei farfurii,
ca o mărgea fără să alunece, sau se ridică lingura, pe latul ei şi vor cădea
deodată 3 picături de sirop bine legat, una lângă alta). Această peltea se va
închega numai ca o piftie moale, şi se va folosi pentru tarte, budinci, griş şi
orez cu lapte etc. După ce este gata, jeleul se pune fierbinte în borcanele
aşezate pe o placă din metal sau pe două cuţite cu mâner din metal; se lasă să
se răcească, apoi, borcanele se leagă. Se va gelifica în borcan, mai mult sau
mai puţin, după cât a fost de legat.
ZACUSCĂ TOCATĂ
La iarnă veți fi încântați cu asemenea bunătăți!
·
Ingrediente
* 10
vinete mari
* 30
gogoşari roşii
* 10 ardei
graşi
* 3 kg
roşii
* 1 kg
ceapă
* 400 ml
ulei
* 4 căţei
de usturoi
* foi de
dafin
* boabe de
piper
* sare
·
Mod de preparare
Vinetele
se spală, se coc la foc iute, se curăţă şi se pun în plan înclinat să se scurgă
zeama din ele, apoi se mărunţesc cu tocătorul de lemn. Gogoşarii şi ardeii se
taie în două, se curăţă de cotoare şi seminţe, se spală şi se scurg şi se trec
prin maşina de tocat, apoi totul se pune într-un vas, pe foc mediu, unde se
lasă să fiarbă până scade zeama. Ceapa se curăţă, se spală şi se toacă mărunt,
apoi se pune pe foc mediu, într-un vas mai mare, împreună cu jumatate din
cantitatea de ulei. Ceapa se căleşte până se înmoaie şi devine aurie. Peste
ceapă se adaugă vinetele tocate, ardeii şi gogoşarii, iar vasul se pune din nou
pe foc mediu. Dupa 30 minute se adaugă sucul de roşii gros împreună cu
usturoiul pisat, restul de ulei, foile de dafin, boabele de piper şi sarea,
după gust. Când compoziţia începe să clocotească, se pune vasul în cuptor şi se
lasă să scadă bine. Când uleiul se alege deasupra preparatului zacusca e gata.
Se
lasă să-i iasă un pic sufletul după ce am scos vasul din cuptor, apoi se toarnă
încet în borcane (preferabil cele cu filet şi capac) care în prealabil au fost
sterilizate. Se închid capacele apoi borcanele se pun la fiert într-o cratiţă
mare în care fundul a fost protejat cu prosoape. Se fierb 25 minute de când apa
începe să clocotească. Se depoziteată în cămară sau în pivniţă (cine are).
După
desfacerea capacului se pot păstra la frigider.
26 OCTOMBRIE - GLUMEȘTE, FII VESEL ȘI VEI RĂMÂNE TÂNĂR
* Alcoolul ucide!
-Si ce apa te face nemuritor?
* Vreo 20 de
prieteni sarbatoreau ziua unuia dintre ei. La sfarsitul mesei, chelnerul
noteaza cafelele comandate: -Mie sa-mi faci una slaba! -Mie una tare! -Una
slaba si dulce pentru mine! -Amara! -Cu mult caimac! -Fara caimac, ai inteles?
-Fara strop de rom! -A mea cu rom! -Sa fie calda! -A mea rece! Dupa putin timp,
chelnerul aduce o tava cu cu cesti care le imparte dupa nota luata. Acesta este
intrebat de un client de la alta masa: -Cum de ati tinut minte cine si cum ti-a
cerut-o? -Sa fim seriosi, toate cafelele sunt la fel. La cata votca au baut, nu
mai pot face diferenta!
* Doi betivi scot
un om pe jumatate inecat dintr-un lac. - Vezi ba..., asa patesti daca bei apa.
* Doi betivi erau
intr-o masina care mergea cu viteza, cand unul dintre ei striga: - Fii atent,
urmeaza o curba periculoasa! Celalalt ii raspunde: - De ce strigi la mine?
Credeam ca tu esti cel care conduce!
* Seara venind de
la crasma, un betiv se loveste cu capul de un stalp si zice cu voce tare: -
Unu. Un politai ii aude si ii urmareste,vazandu-l lovindu-se de al doilea stalp
si zicand: -Doi. Vrand sa-l ajute se duce in fata lui si-l intreaba daca poate
sa-l ajute cu ceva. Betivul zice: -Sigur ca poti,numara cate cucuie am in
frunte! Politaiul zambind zice: -Ai doua cucuie. La care betivul raspunde:
-Multumesc, mai am doua si ajung acasa...
* Doi betivi se
intalnesc noaptea pe strada. - Bai, lamureste-ma si pe mine: chestia aia alba
de pe cer e Luna? - Nu stiu, nu sunt din cartierul acesta.
*- Auzi ma, ce
dracu e aia "claustrofobie"?! - Frica de spatii inchise. -
Aaa...adica asa cum m-as duce eu sa cumpar o vodca si mi-e frica sa nu fie
inchis?
* Alcoolul ucide
celulele nervoase...Raman doar cele linistite.
* Un individ vine
dimineata pe la 5 acasa. Intra tiptil in camera unde dormea sotia si da sa-si
scoata pantalonii. - Betivule, iar vii la ora asta acasa? - Nu draga, zice omu'
tragandu-si pantalonii la loc, acuma plec.
* Miezul noptii. Un
betiv se leagana din gard in gard, cand e oprit de un politist. - Actele la
control, va rog si sa-mi spuneti unde mergeti! Betivul se uita lung si
raspunde: - Ma duc la o conferinta despre efectele nocive ale alcoolului si
despre riscul betivilor de a deveni ! ratati. Politistul se uita la el fix si
intreaba: - La ora asta? Cine tine o conferinta despre asa ceva la miezul
noptii? - Nevasta-mea si mai mult ca sigur si soacra-mea
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu