MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU
DUMINICĂ 29 DECEMBRIE 2019

Bună dimineața. prieteni!
Am început pregătirile pentru RELELIONUL 2020!

RELIGIE ORTODOXĂ 29 Decembrie

Sfinții 14.000 de prunci uciși din porunca lui Irod; Sf Cuv Marcel și Tadeu; Duminica după Nașterea Domnului - a Sfinților Iosif Logodnicul, David Prorocul și Iacob rudenia Domnului - Fuga în Egipt

Mergand cei trei magi in Betleem sa se inchine lui Hristos, nu s-au mai intors la Ierusalim ca sa-l anunte pe Irod unde se afla dumnezeiescul Prunc.  La porunca ingerului  acestia s-au intors in tara lor urmand alta cale.

Vazand ca a fost inselat de magi, Irod s-a maniat si a poruncit uciderea tuturor pruncilor de parte barbateasca, din tot Beleemul Iudeii si din imprejurimi, gandind ca astfel va ucide pe noul imparat.

S-a implinit astfel prorocia:   “Glas se aude in Rama, bocet si plangere amara. Rahila isi plange copiii (Ieremia 31: 15; Matei 2: 18).Crima aceasta fara seaman s-a petrecut la un an dupa Nasterea Mantuitorului, cand Irod cauta Pruncul ca o fiara salbatica, ca sa il ucida.

Prin voia lui Dumnezeu, familia sfanta si Pruncul Iisus s-au refugiat in Egipt si astfel a scapat de mania imparatului.

Tot in aceasta vreme, la porunca lui Irod,  Zaharia, tatal Sfantului Ioan Botezatorult, pentru ca nu l-a dat pe fiul la moarte, a fost ucis de catre soldati in Templul din Ierusalim.

Dupa moartea acestuia, Irod a pus la cale omorarea batranilor lui Israel, cei pe care ii intrebase despre Prunc, si care ii spusesera ca are sa se nasca in Betleemul Iudeii.

Tot atunci au fost ucisi: Hircan, Marele Preot, si cei saptezeci de batrani ai Sinedriului.

Tot in acesta zi facem pomenirea: Cuviosului Marcel, staretul Manastirii Achimitilor

Cuviosul Marcel – era originar din Apamia, oraș în Siria, dintr-o familie bogată. A studiat filozofia în Antiohia Siriei, apoi, împărțindu-și averea la săraci, s-a dus la Efes, aici viețuind potrivit poruncilor lui Dumnezeu. A intrat apoi în mănăstirea ridicată aproape de țărmul Mării Negre de către Cuviosul Alexandru de la Biserica Sf. Mina din Constantinopol. După adormirea starețului Alexandru și al lui Ioan, egumenul de după el, a fost rânduit Cuviosul Marcel ca și stareț al mănăstirii. Sfântul Marcel a zidit o biserică din piatră, a înnoit chiliile mănăstirii, a construit un spital și numeroase case pentru străini. Pentru viața sa curată Dumnezeu l-a învrednicit cu darul facerii de minuni încă din această viață. A trecut la cele veșnice la vârsta de 60 de ani.

Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Părintelui nostru Tadeu Mărturisitorul.

Cel între sfinţi Părintele nostru Tadeu a fost rob slobozit al lui Teodor, care, cu putere împărătească, a luat Mănăstirea Studiţilor şi a făcut-o chinovie. Tadeu şi-a tuns parul capului în mănăstirea lui Teodor şi s-a făcut călugăr. Ducea viaţă bineplăcută lui Dumnezeu şi era iubit de toţi. Postea şi priveghea mult; îşi înfrâna limba, lua aminte la dumnezeieştile cuvinte, se culca pe pământ, era foarte supus şi nu avea altă avere decât hainele de pe el.

Cu îngăduinţa lui Dumnezeu, împărăţeau pe vremea aceea Mihai Bâlbâitul şi Teofil, fiul lui, împăraţi răucredincioşi şi luptători împotriva sfintelor icoane. Aceştia au închis pe unii episcopi şi stareţi binecredincioşi, iar pe alţii i-au surghiunit. Printre aceştia s-a aflat şi marele luptător Teodor, părintele şi stareţul Cuviosului Tadeu.

Odată s-a dus cu Teodor la palatul împărătesc şi acest purtător de Dumnezeu Tadeu. Aprins de râvnă dumnezeiască, a mustrat pe împăratul acela răucredincios înaintea întregului senat. Împăratul a poruncit să aducă icoana Mântuitorului să o pună pe pământ, iar pe Sf. Tadeu să-l aşeze pe sfânta icoană. Sfântul n-a vrut. Atunci a fost luat cu sila de nişte bărbaţi puternici şi ţinut deasupra ei, ca să nu se mişte. Şi i-a zis tiranul: „Iată ai călcat icoana lui Hristos! Primeşte dar şi celelalte învăţături ale noastre”.

Sfântul însă, luminat cu adevărat la suflet, i-a răspuns: „Eu, prea răucredinciosule şi tirane, plin de toată necurăţenia, n-am făcut asta cu voia mea, să mă ferească Dumnezeu!, ci prin viclenia ta şi nedreapta ta judecată. Eu, dimpotrivă, mă închin sfintei icoane a Domnului şi Dumnezeului meu, o sărut şi vreau cu dragă inimă să mor pentru ea!”.

Cu aceste cuvinte a fost făcut de ruşine ticălosul de împărat. Dar pentru că a fost ocărât de un ţăran, de un scit şi de un om de rând, a poruncit să fie trântit la pământ înaintea lui şi bătut fără milă. Şi l-au lovit mult cu ciomegele, până ce au socotit că şi-a dat sufletul. Crezând că a murit, l-au târât de picioare afară. Unii din cei ce erau acolo l-au legat şi l-au târât ca pe un stârv şi ca pe o necurăţenie prin tot târgul. L-au aruncat apoi lângă zidul cetăţii, în partea dinspre izvor, s-au întors şi s-au spălat.

Iar fericitul Tadeu, suferind toate cu mulţumire şi cu bărbăţie, a mai trăit trei zile, apoi s-a dus la Domnul.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Duminica după Nașterea Domnului - a Sfinților Iosif Logodnicul, David Prorocul și Iacob rudenia Domnului - Fuga în Egipt

EV Matei 2, 13 - 23

După plecarea magilor, iată îngerul Domnului se arătă în vis lui Iosif, zicând: Scoală-te, ia Pruncul şi pe Mama Sa, fugi în Egipt şi stai acolo până ce-ţi voi spune, fiindcă Irod va căuta Pruncul ca să-L omoare. Iar el, sculându-se, a luat noaptea Pruncul şi pe Mama Sa şi au plecat în Egipt. Şi au stat acolo până la moartea lui Irod, ca să se împlinească cuvântul spus de Domnul prin prorocul: «Din Egipt am chemat pe Fiul Meu». Iar când Irod a văzut că a fost amăgit de magi, s-a mâniat foarte tare şi, trimiţând, a ucis pe toţi pruncii care erau în Betleem şi în toate hotarele lui, de doi ani şi mai în jos, după timpul pe care îl aflase de la magi. Atunci s-a împlinit ceea ce se spusese prin Ieremia Prorocul: «Glas în Rama s-a auzit, plângere şi tânguire multă; Rahela îşi plânge copiii şi nu voieşte să fie mângâiată, pentru că ei nu mai sunt». După moartea lui Irod, iată că îngerul Domnului s-a arătat în vis lui Iosif, în Egipt, şi i-a zis: Scoală-te, ia Pruncul şi pe Mama Sa şi mergi în pământul lui Israel, căci au murit cei ce căutau să ia viaţa Pruncului. Iosif, sculându-se, a luat Pruncul şi pe Mama Sa şi au venit în pământul lui Israel. Dar auzind că domneşte Arhelau în Iudeea, în locul lui Irod, tatăl său, Iosif s-a temut să meargă acolo şi, luând poruncă în vis, s-a dus în părţile Galileei. Şi, venind, a locuit în oraşul numit Nazaret, ca să se împlinească ceea ce s-a spus prin proroci, că Nazarinean Se va chema.

Ap Galateni 1, 11 - 19

Fraţilor, vă fac cunoscut că Evanghelia cea binevestită de mine nu este după om; pentru că nici eu n-am primit-o de la om, nici n-am învăţat-o, ci prin descoperirea lui Iisus Hristos. Căci aţi auzit despre purtarea mea de altădată în iudaism, că prigoneam peste măsură Biserica lui Dumnezeu şi o pustiam şi spoream în iudaism mai mult decât mulţi dintre cei care erau de vârsta mea în neamul meu, fiind mult râvnitor al datinilor mele părinteşti. Dar, când a binevoit Dumnezeu, Care m-a ales din pântecele mamei mele şi m-a chemat prin harul Său, să descopere pe Fiul Său întru mine, pentru ca să-L binevestesc la neamuri, îndată nu am primit sfat de la trup şi de la sânge, nici nu m-am suit la Ierusalim, la apostolii cei dinainte de mine, ci m-am dus în Arabia şi m-am întors iarăşi la Damasc. Apoi, după trei ani, m-am suit la Ierusalim, ca să-l cunosc pe Chefa şi am rămas la el cincisprezece zile. Iar pe altul dintre apostoli n-am văzut, decât numai pe Iacov, fratele Domnului.

Predică la Duminica după Nașterea Domnului - Despre visuri, vedenii, minuni și prooroci mincinoși - Pr. Cleopa Ilie

„Mă spăimântezi prin visuri și cu vedenii mă îngrozești” (Iov 7, 14)

Iubiți credincioși,

Dumnezeiasca Evanghelie de azi ne vorbește de visul Sfântului și dreptului Iosif și de porunca îngerului lui Dumnezeu care i S-a arătat și i-a zis: “Sculându-te, ia Pruncul și pe mama Lui și fugi în Egipt și stai acolo până ce îți voi spune ție” (Matei 2, 13). Aceasta m-a îndemnat să vorbim astăzi despre visuri și vedenii și despre deosebirea lor. Trebuie să știm că visurile sunt deosebite. Că sunt visuri de la Dumnezeu, sunt și de la diavoli, sunt visuri de la fire și de alte multe pricini. Și dacă le-am crede așa repede, fără să știm deosebirea lor, ușor ne putem rătăci.

Noi, fiii Bisericii ortodoxe, știm că toate visurile și vedeniile care sunt scrise în Sfânta Scriptură au fost recunoscute de Biserica Universală-Ortodoxă și sunt bune și de la Dumnezeu. Dumnezeu S-a arătat lui Noe și i-a poruncit să facă corabia (Facere 6, 14). Dumnezeu s-a arătat lui Avraam în chip de trei îngeri la stejarul Mamvri (Facere 18, 1-3). Iacov a avut vedenie dumnezeiască în drum spre Mesopotamia (Facere 21, 12). Iosif a avut vis de la Dumnezeu (Facere 37, 6). Tot așa Moise a avut descoperiri și vedenii de la Dumnezeu (Ieșire 3, 2). La fel, Sfinții Prooroci au avut vedenii de la Dumnezeu (Isaia 6, 15; Ieremia 24, 1; Iezechiel 10, 9). Mai multe vedenii au avut Sfântul Prooroc Daniil (Daniil 7, 11) și Sfântul Prooroc Zaharia (Zaharia 2, 7).

Despre visuri și vedenii vorbește și dreptul Iov, zicând: “Dumnezeu îi vorbește prin vis și prin vedenii nopții când somnul se lasă peste oameni și când ei dorm în așternuturile lor” (Iov 33, 15). În alt loc, același sfânt și dumnezeiesc Iov, zice: “Tu mă spăimântezi prin visuri și cu vedenii mă îngrozești” (Iov 7, 14). În altă parte a Sfintei Scripturi, Dumnezeu zice: “De va fi întru voi prooroc Domnului, Mă voi arăta lui în vedenii și în somn îi voi grăi lui” (Numerii 12, 6).

Despre vedenii și visuri vorbește Dumnezeu prin gura proorocului Ioil, zicând: “După aceea voi turna din Duhul Meu peste tot trupul și vor prooroci feciorii voștri și fetele voastre, iar bătrânii voștri, visuri vor visa, iar tinerii voștri vedenii vor avea” (Ioil 3, 1). În Legea Darului au avut vedenii de la Dumnezeu Sfântul Apostol Petru (Fapte 11, 5), precum și Sfântul Apostol Pavel (Fapte 9, 3). Vedenii și descoperiri cu totul dumnezeiești a avut și Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan de Dumnezeu Cuvântătorul (Apocalipsa 1, 10). Vise de la Dumnezeu a avut și Sfântul și Dreptul Iosif, logodnicul prea Sfintei Fecioare Maria (Matei 1, 20-24; 2, 13; 2, 19-20). Vedenie de la Dumnezeu a avut și Sfântul Apostol și întâiul mucenic și Arhidiacon Ștefan (Fapte 7, 55). În multe locuri ale Sfintei Scripturi găsim multe mărturii despre vise, vedenii și descoperiri arătate de Dumnezeu patriarhilor, proorocilor, apostolilor, oamenilor sfinți și cuvioșilor părinți aleși de Dumnezeu, prin care El a binevoit să-Și arate slava, voia și poruncile Sale spre folosul de obște al neamului omenesc.

Iubiți credincioși,

Să ne întrebăm: este bine ca noi creștinii să credem orice vis și orice vedenie fără nici o cercetare? Nu! Pentru că sunt nenumărate vedenii și visuri de la diavoli, prin care omul neiscusit, de le crede, se duce în pierzare și el și toți care vor cădea în mreaja vedenilor, a visurilor și a nălucirilor aduse de Satana și de slugile lui. Tocmai de aceea Iisus Hristos, prin gura sfinților Săi prooroci, ne face atenți să nu credem și să nu ascultăm de proorocii mincinoși și de vedeniile lor cele înșelătoare. Iată ce zice Dumnezeu prin gura marelui Prooroc Ieremia, în această privință: “Așa zice Domnul Savaot: Nu ascultați cuvintele proorocilor, că în deșert își fac vedenii, din gura lor grăiesc și nu din gura Domnului” (Ieremia 23, 16). Și iarăși zice: “N-am trimis Eu pe acești prooroci, ci ei alergau. Nici am grăit către ei, ci ei prooroceau” (Ieremia 23, 21). Și iarăși zice: “Auzit-am cele ce grăiesc proorocii. Căci ei proorocesc în numele Meu minciuni, zicând că vis au visat” (Ieremia 23, 25). Și iarăși zice: “Pentru aceea, iată, Eu am necaz pe proorociii ce grăiesc vise și povestindu-le, înșeală pe poporul Meu cu minciunile lor și cu înșelăciunile lor, dar Eu nu i-am trimis pe ei și Eu nu le-am poruncit lor și nu vor fi de nici un folos poporului acestuia” (Ieremia 23, 32).

Iată acum după ce semne se pot cunoaște adevăratele proorocii. Întâi ele trebuie să împlinească aceleași condiții ca și minunile Mântuitorului, ale Sfinților Apostoli și ale Sfinților Părinți. Al doilea ele trebuie să predice un singur Dumnezeu. Adevăratele proorocii nu aduc nebunie și mândrie celor ce le vorbesc; nu sunt înșelătoare, iar cel ce le vorbește nu umblă după câștig, după averi, nu se grijește de cele necesare vieții, ci se mulțumește cu întreținerea pe care i-o trimite Dumnezeu. Adevăratele proorocii se împlinesc întotdeauna, iar cel ce le vorbește din partea lui Dumnezeu este gata să sufere pentru ele, chiar până la moarte.

Dar e nevoie să vorbim ce sunt minunile. "Minunile sunt fapte dumnezeiești mai presus de minte și de puterea omenească. Ele sunt fapte săvârșite în firea văzută, numai cu puterea lui Dumnezeu, ce întrec legile minții și ale firii. Ele se fac în momente extraordinare, hotărâte de Ziditor, și urmăresc luminarea și îndreptarea noastră în vederea mântuirii. Minunile arată voința lui Dumnezeu și tâlcuiesc căile Sale cele necunoscute. Dumnezeu este cel dintâi și cel mai mare făcător de minuni ca Unul ce este Însuși izvorul lor".

După ce se cunosc adevăratele minuni? Minunile adevărate se deosebesc de cele mincinoase prin mai multe condiții din care însemnăm:

- Să fie vrednice de numele lui Dumnezeu și mai ales să fie cuprinse în Sfânta Scriptură și în Sfânta Tradiție;

- Să nu se tăgăduiască unele pe altele sau să se opună unele altora;

- Să nu contrazică Sfânta Scriptură sau Sfânta Tradiție;

- Să urmărească mântuirea sufletelor omenești;

- Să aducă folos și spor vieții sufletești;

- Săvârșitorul minunii să grăiască numai adevărul, să ducă o viață fără pată și să nu urmărească interese personale sau scopuri egoiste;

- Să îndrepte viața celor ce văd minunea;

- Să poarte în ele siguranța și puterea Duhului lui Dumnezeu;

- Să dovedească lucrarea proniei dumnezeiești. (Învățătura de Credință Creștină Ortodoxă, M-rea Neamț, 1965, p. 14-15)

Ce sunt vedeniile? Vedeniile sunt arătări pricepute de ochii minții, fie în stare de funcționare normală a organismului, fie în somn complet sau pe jumătate, fie în extaz.

Cum se cunosc adevăratele vedenii? Vedeniile care lasă în suflet liniște, pace, umilință și dragoste multă pentru Dumnezeu și oameni pot fi considerate bune, după ce s-au verificat, precum cea de pe drumul Emausului: “Au nu era inima noastră arzând întru noi?” (Luca 24, 32) (Ierom. Nicodim Sachelarie, Pravila Bisericească, 1940, p. 319-321).

Mai luminat arată Sfântul Maxim Capsocalivitul care sunt semnele adevăratelor vedenii, în convorbirea sa cu Sfântul Grigorie Sinaitul, zicând: "Iar semnele Harului, în vremea vedeniilor adevărate, când se apropie de om darul Sfântului Duh, sunt acestea: îi adună mintea; îl face să fie cu luare aminte și smerit; îi aduce aminte pomenirea morții, a păcatelor, a Judecății de apoi și a muncilor veșnice; îi face sufletul umilit și ochii blânzi și plini de lacrimi. Cu cât se apropie darul de om cu atât îl îmblânzește în suflet și-l mângâie prin sfintele patimi ale Domnului nostru Iisus Hristos și prin nemărginita Lui iubire de oameni îi pricinuiește în minte vedenii înalte și adevărate".

Să arătăm și ce sunt visurile. "Visul este o mișcare a minții în nemișcarea trupului", spune Sfântul Ioan Scărarul. Cum se cunoaște un vis dacă este adevărat? Același Sfânt Ioan Scărarul zice așa: "Visele care ne vestesc muncă și judecată, sunt de la Bunul Dumnezeu. Iar dacă vor veni cu deznădejde, acelea sunt de la diavolul" (Filocalia IX, Cuvântul 3, p. 14). Încă și Sfântul Diadoh al Foticeei zice: "Visurile trimise sufletului din iubirea de oameni a lui Dumnezeu sunt mărturiile neînșelătoare ale unui suflet sănătos".

Dar să vedem ce sunt proorocii mincinoși (sectanții). Proorocii mincinoși sunt "lupi răpitori" (Matei 7, 15). Proorocii mincinoși sunt "fii ai celui viclean" (Matei 13, 38). Proorocii mincinoși sunt neghinele țarinei lui Hristos care este lumea creștină (Matei 13, 27). Proorocii mincinoși sunt "vase ale mâniei lui Dumnezeu" (Romani 9, 22). Proorocii mincinoși sunt "fii ai gheenei" (Matei 23, 15). Toate sectele rupte de Trupul lui Hristos care este Biserica ortodoxă (Romani 12, 5; Efeseni 4, 14), sunt numiți "prooroci mincinoși și fii ai celui viclean" (Matei 13, 28).

În ce vreme se vor arăta cei mai mulți prooroci mincinoși? După cuvântul Mântuitorului cei mai mulți “prooroci mincinoși și hristoși mincinoși se vor arăta în vremile cele de apoi și vor înșela pe mulți” (Matei 24, 11; Marcu 13, 6). Cum se pot cunoaște proorocii mincinoși? Să știți și să țineți minte că proorocii mincinoși se pot cunoaște după aceste semne:

- Se cunosc după faptele lor (Matei 7, 16-20; Luca 6, 44);

- Învață pentru bani (Iezechiel 13, 19; Miheia 3, 11);

- Proorociile lor nu se împlinesc niciodată (Deuteronom 18, 22);

- Vestesc pace celor răi (Iezechiel 13, 10; Ieremia 6, 14; 8, 11; 14, 13);

- Sânt iubiți de cei răi (Ieremia 5, 21; Miheia 2, 11);

- Proorocesc vedenii mincinoase și năluciri ale inimii lor (Ieremia 14, 14; 23, 15; Plângerile lui Ieremia 12, 14);

- Nu ascultă și nu spun profeții drepte și adevărate (Neemia 9, 30; Ieremia 7, 24-26);

- Îndrăznesc a vorbi minciuni în numele Domnului (Ieremia 14, 14; 23, 26; 27, 15; 29, 9);

- Sânt urâciune înaintea Domnului (Deuteronom 18, 10-12; Ieremia 23, 30-32; Iezechiel 13, 8);

- Sânt trimiși ca pedeapsă de la Dumnezeu (III Regi 21, 22-25; II Paralipomena 18, 1; 11, 21).

Iar minunile false și mincinoase se cunosc după aceste semne:

- Nu sunt vrednice de numele lui Dumnezeu, nefiind cunoscute în Sfânta Scriptură și Sfânta Tradiție;

- Nu se săvârșesc cu mijloace cu care au fost făcute minunile Mântuitorului și ale Sfinților;

- Contrazic Sfânta Scriptură și Sfânta Tradiție;

- Se contrazic una pe alta și se opun unele altora;

- Nu urmăresc mântuirea sufletului omenesc, ci mândria și lauda;

- Nu aduc folos și spor vieții sufletești, ci păcatului și morții;

- Săvârșitorul este mincinos, trufaș, nesupus, plin de păcate și lucrează cu scopuri personale și egoiste;

- Minunile mincinoase niciodată n-au putere și har de a îndrepta patimile celor ce văd minunile;

- Minunile mincinoase nu poartă în ele siguranța și puterea Duhului Sfânt;

- Minunile mincinoase nu dovedesc lucrarea proniei lui Dumnezeu;

- Minunile mincinoase pot amăgi repede pe cei nelegiuiți și pe fiii pierzării care n-au primit iubirea adevărului (II Tesaloniceni 2, 9-11);

- Minunile cele mincinoase și minunile cele viclene și înșelătoare pe care le vor face antihriștii și slugile lui, numai pe aceia îi vor putea înșela ale căror nume nu sunt scrise în cartea Vieții.

Cum se cunosc vedeniile înșelătoare ale proorocilor mincinoși? Vedeniile înșelătoare ale proorocilor mincinoși sunt acelea ce le săvârșește diavolul, prin îngăduința lui Dumnezeu, din pricina nesincerității omului și a păcatelor lui tăinuite. Diavolul angajează starea sufletelor bolnave, nesincere, neascultătoare și cuprinse de ură față de tot ce este pe placul lor, indiferent de binele în sine. Celor înșelați, diavolul le dă chiar imbold de efort ascetic, de credință și de fapte bune, mai ales celor ce dispun de un firesc potolit, înfăptuind astfel o evlavie diavolească cu care se silește să înșele chiar și pe cei aleși.

Vedeniile care lasă în suflet tulburare sub orice formă sunt de la diavolul. Acest lucru îl adeverește Sfântul Maxim Capsocalivitul în convorbirea cu Grigorie Sinaitul din Sfântul Munte al Athosului: "Când duhul cel rău al înșelăciunii se apropie de om, îi tulbură mintea și îl sălbăticește, îi face inima aspră și întunecată, îi pricinuiește temere și trufie, îi slăbănogește ochii, îi tulbură creierii, îi înfiorează tot trupul. Îi arată cu nălucire înaintea ochilor lumină nu strălucită și curată; îi face mintea tulburată și demonizată și îl îndeamnă să zică cu gura lui cuvintele necuviincioase și hulitoare. Acela care vede pe duhul înșelăciunii de multe ori se iuțește și este plin de mânie și totdeauna se fălește cu faptele sale. Smerenia cu desăvârșire nu o știe, nici plânsul cel adevărat și lacrimile. Se află fără de sfială și fără frică de Dumnezeu zace în patimi și în cele din urmă își iese cu totul din minte și vine la pierzarea cea desăvârșită" (Filocalia, vol. I, Sibiu 1940, p. 353-359).

Iar visurile înșelătoare se cunosc după următoarele semne: ele nu rămân întru aceeași înfățișare, nici nu arată multă vreme o formă netulburată. Căci ceea ce nu au diavolii din voie liberă, ci împrumută din dorința de a amăgi, nu poate să-i îndestuleze pentru multă vreme. De aceea spun lucruri mari și amenință cumplit, luând uneori chipuri de ostași, iar uneori cântă în suflete cu strigare. Dar mintea, recunoscându-i din aceasta, când este curată, trezește trupul. Iar uneori se bucură că a cunoscut viclenia lor. De aceea, vădindu-i adeseori, chiar în vis îi înfurie groaznic. Dar se întâmplă uneori că și visele cele bune nu aduc bucurie sufletului, ci așează în el ca într-o stare dulce și lacrimi fără de durere. Iar aceasta se întâmplă celor ce au înaintat mult în smerita cugetare (Ibidem).

Sfântul Ioan Scărarul zice: "Diavolii slavei deșarte și mândriei, pe cei slabi la minte, în visuri și în vedenii înșelătoare, îi fac prooroci". Și iar zice: "Când vom începe în a ne pleca diavolilor și a cugeta visurile lor, apoi și deștepți fiind noi, ne batjocoresc". Și iarăși zice: "Cela ce viselor se încrede, cu totul este neiscusit. Iar cela ce nu crede în vise, filosof este" (Scara, Cuvântul 3, p. 14).

Să arătăm și mărturia Sfintei Scripturi care zice: “Deșarte nădejdi și mincinoase sunt omului neînțelegător să prindă umbra și să alerge după vânt. Așa este cel ce crede viselor; și iarăși: Vrăjile și descântecele și visele deșarte sunt, și iarăși zice: Căci pe mulți i-au înșelat și au căzut cei ce au nădăjduit în ele” (Isus Sirah 34, 1-70).

Iubiți credincioși,

Aceasta este ultima Duminică a anului, închinată Nașterii Domnului. Am vorbit în această Duminică despre adevăratele și falsele vise, vedenii și profeții, pornind de la visele Sfântului și dreptului Iosif, căruia îi poruncea Dumnezeu prin arhanghelul Gavriil să fugă cu Fecioara Maria și Pruncul Iisus Hristos din fața mâniei lui Irod.

În această privință vă îndemn ca să luați aminte, că s-au înmulțit la noi și în lume tot felul de secte și de "profeți mincinoși" care se declară că sunt "trimișii" lui Dumnezeu și învață lucruri străine de credința și trăirea noastră ortodoxă. Vă rugăm să nu-i ascultați, că sunt de la cel rău. Sânt unii care cred în vise și așa zise "vedenii" sau "descoperiri" și învață pe credincioși practici străine de Biserica și cultul ortodox. Feriți-vă de toți aceștia și ascultați numai de Biserică, de sfinții ei, de preoți și slujitori. Când aveți vreo nedumerire, alergați la preoți și la sfintele mănăstiri și întrebați ce trebuie să faceți și cum să credeți ca să vă mântuiți.

Acum la sfârșit de an, să ne rugăm Bunului și Atotmilostivului nostru Mântuitor, Cel născut din Fecioara Maria pentru mântuirea noastră, să ne ierte păcatele făcute în anul trecut și să ne binecuvânteze începutul și curgerea anului viitor, să-l trecem cu pocăință și folos după voia lui Dumnezeu.

Să-L rugăm pe Domnul nostru Iisus Hristos să întărească dreapta credință și Biserica cea dreptmăritoare în lume, să ne dea păstori și părinți duhovnicești buni, iar peste oameni să-și reverse din belșug, bucuria și lumina Duhului Sfânt. Amin.

ISTORIE PE ZILE 29 Decembrie

Evenimente

·         1170: Thomas Becket, Arhiepiscop de Canterbury, este asasinat în interiorul Catedralei Canterbury de susținători ai regelui Henric al II-lea; el devine ulterior sfânt și martir în Biserica Anglicană și Biserica Catolică.

·         1541: Isabela, văduva lui Ioan Zabolya (voievod al Transilvaniei cu pretenţii la tronul Ungariei), restituie lui Ferdinand de Habsburg coroana regală şi îi cedează cîteva cetăţi şi oraşe în Ungaria şi Transilvania.

·         1610: începe campania lui Gabriel Bathory, principe al Transilvaniei, împotriva lui Radu Şerban, domn al Munteniei. Oastea transilvăneană pătrunde prin pasul Bran în Muntenia şi înaintează spre Tîrgovişte, prăpădind şi arzînd satele străbătute. Radu Şerban se refugiază în Moldova. Gabriel Báthory (în maghiară Gábor Báthory) (n. 15 august 1589, Oradea – d. 27 octombrie 1613, Oradea) a fost principe al Transilvaniei între 1608-1613, ultimul principe din familia Báthory. Timpul domniei sale a fost caracterizat de instabilitate permanentă. Prin modul său agresiv de guvernare şi atitudinea sa imorală şi-a făcut mulţi duşmani în rîndul nobilimii ardelene. Odată cu ocuparea oraşului liber Sibiu şi-a atras şi împotrivirea saşilor. Din cauza războaielor pornite împotriva Munteniei a stîrnit mînia Porţii Otomane. Gabriel Bethlen l-a susţinut la început şi l-a ajutat în obţinerea domniei. Văzînd însă caracterul lui Gabriel Báthory şi influenţa sa negativă asupra ţării, Gabriel Bethlen a pornit cu ajutor turc şi muntenesc împotriva lui Gabriel Báthory. Pentru a-şi salva tronul, Gabriel Báthory a fost gata să predea Oradea turcilor, dar a fost asasinat.

·         1837: Palatul de Iarnă din Sankt Petersburg, o reședință a țarilor, arde complet. Focul durează 30 de ore.

·         1845: Republica Texas s-a unit cu Statele Unite ale Americii, devenind al 28-lea stat al acestei federații.

·         1893: Oficierea căsătoriei dintre Principele Ferdinand de Hohenzollern, moștenitor prezumtiv al tronului României, cu principesa Maria (fiica Ducelui Alfred de Edinburgh–Coburg și a Marii Ducese Maria a Rusiei) la Sigmaringen, în Germania.

·         1910: Demisia Guvernului liberal condus de Ion I. C. Brătianu (datorită activității legislative și necesității de reorganizare a partidului); se formează un guvern conservator, în frunte cu P.P. Carp, care promovează o susținută și eficientă inițiativă.

·         1918: este emis Decretul pentru exproprierea pămîntului în vechea Românie. Conform acestuia, pînă în martie 1919, au fost declarate expropriate 2.224.588 hectare şi date în arendă obştilor de ţărani.

·         1919 - Parlamentul votează Legile de ratificare a unirii cu România a Transilvaniei, a Bucovinei şi a Basarabiei; este primul Parlament al României reîntregite, reunit la Bucureşti, ales prin vot universal şi cuprinzând reprezentanţi din toate teritoriile locuite majoritar de români

·         1925: Este creat Partidul Comunist Francez.

·         1930: are loc recensămîntul general al populaţiei României interbelice potrivit căruia numărul total al locuitorilor ţării era de 18.052.896, din care 8.870.778 (49,1%) bărbaţi şi 9.182.118 (50,9%) femei. România situîndu-se astfel pe locul 8 în Europa, după numărul populaţiei, şi pe locul 10 după suprafaţa teritorială 295.049 km². Potrivit structurii etnice a populaţiei, situaţia era următoarea: români - 71,9%; unguri, inclusiv secui - 7,9%; germani (saşi din Transilvania, şvabi din Banat şi Crişana, precum şi grupurile de germani din Bucovina şi Basarabia) - 4,1%; evrei - 4%; ucraineni, ruteni - 3,2%; ruşi - 2,3%; bulgari - 2%; ţigani 1,5%; turci - 0,9%; găgăuzi - 0,6%; cehi, slovaci - 0,3%; albanezi, armeni, huţani - sub 0,1%; alte neamuri - 0,3%; neidentificaţi - sub 0,1%

·         1959: S-a deschis prima linie a metroului din Lisabona.

·         1970: Conducerea Partidului Comunist Român a aprobat deshumarea osemintelor lui Iuliu Maniu, aflate în incinta penitenciarului Sighet, și reînhumarea lor în satul Bădăcin, județul Sălaj. De asemenea, a fost aprobată deshumarea osemintelor lui Ion Mihalache aflate în incinta penitenciarului Râmnicu-Sărat și reînhumarea lor în comuna Topoloveni, județul Argeș.

·         1989: Are loc prima ședință a guvernului provizoriu condus de Petre Roman, primul guvern al României de după căderea comunismului.

·         1989: Václav Havel devine președinte al Cehoslovaciei.

·         1989 - Prin Decret CFSN (nr. 33) a fost desfiinţat Departamentul Securităţii Statului

Nașteri

·         765: S-a nascut Ali ibn Musa al-Ridha (cunoscut sub numele de Ali Reza) (d. 23 august 818), al șaptelea descendent al profetului Mahomed si al optulea dintre cei 12 imami ai religiei islamice.

·         1552: Henri de Bourbon-Condé (29 decembrie 1552 – 5 martie 1588) a fost prinț francez de sânge și general huguenot ca și proeminentul său tată, Ludovic I de Bourbon. Henri a fiul fiul cel mare a lui Ludovic de Bourbon-Condé și a primei soții a acestuia, Eléanor de Roucy de Roye. Din cei opt copii ai familiei doar el și fratele său François, Prinț de Conti au avut urmași. A fost verișor primar cu regele Henric al IV-lea al Franței.

S-a căsătorit de două ori, prima dată cu verișoara lui primară, Marie de Cleves. Mama ei era sora tatălui său. Marie a fost o mare frumusețe, și se presupune că regele Henric al III-lea al Franței a avut planuri de a rupe căsătoria lor, cu scopul de a se căsători el însuși cu ea, însă Marie a murit de complicații la naștere înainte de a putea face acest lucru. Cu Marie, Henri a avut un copil:

• Catherine (1574–1595), marchiză d'Isles

A doua oară, Henri s-a căsătorit cu Charlotte Catherine de La Tremoille(1568–1629), fiica lui Louis III de La Trémoille și nepoata lui Anne de Montmorency. Împreună au avut doi copii:

• Eleanor (1587–1619), căsătorită în 1606 cu Philip Willem, Prinț de Orania
• Henric II (1588–1646), Prinț de Condé

·         1709: Împărăteasa Elisabeta a Rusiei (d. 1762). Elisabeta, a  fost doua fiică supraviețuitoare a țarului Petru cel Mare si al Ecaterinei I a Rusiei.Dintre cei 12 copii ai lui Petru cu Ecaterina (cinci fii și șapte fiice), numai două fiice au supraviețuit: Ana și Elisabeta. A fost  împărăteasă a Rusiei (1741 – 1762) si a implicat țara în Războiul Austriac de Succesiune (1740 – 1748) și în Războiul de 7 ani (1756 – 1763). Ea a încurajat înființarea de către Lomonosov a Universității din Moscova și a Academiei de Arte Frumoase din Sankt-Petersburg, de către Șuvalov. A cheltuit, de asemenea, sume exorbitante pe proiectele grandioase în stil baroc ale arhitectului ei preferat, Bartolomeo Rastrelli, în special în Peterhof și Țarskoe Selo. Palatul de Iarnă și Catedrala Smolnîi rămân principalele monumente ale domniei sale la Sankt Petersburg. n iunie 1756 Elisabeta a suferit un atac cerebral și succesiunea a devenit principalul subiect de la curte. Nepotul ei Petru, în care țarina nu mai avea încredere, căzuse în dizgrație și apăruse zvonul conform căreia împărăteasa îl va numi succesor pe strănepotul ei Pavel. Mama lui Pavel, Ecaterina, a început să discute în secret cu Bestuzev-Riumin și ambasadorul britanic despre cum ar putea obține puterea pentru fiul ei după moartea împărătesei.

Al doilea atac cerebral din 1757 a lăsat-o pe țarină suspicioasă și impulsivă. Împărăteasa a îmbătrânit, a devenit foarte corpolentă, frumusețea ei a pălit și umbla cu multă greutate. La 20 decembrie 1761 a asistat la o reprezentație a teatrului ei privat și și-a afișat public afecțiunea față de strănepotul ei Pavel. După trei zile a suferit un nou atac și a murit în după-amiaza Crăciunului anului 1761.

·         1721: S-a nascut madame de Pompadour, amanta regelui Ludovic al XV-lea al Franţei, personaj care a avut o influență politică însemnată in Franta secolului al XVII-lea; (d.15 aprilie 1764). În 1741, la vârsta de 19 ani, Jeanne Antoinette se căsătorește la biserica St. Eustache cu Charles-Guillaume Le Normant d'Étiolles, nepotul tutorelui ei. Primește ca dar de nuntă moșia Étiolles situată la 28 km sud de Paris. La 15 decembrie 1740, Tournehem îl face pe nepotul său singurul moștenitor, dezmoștenindu-i pe ceilalți nepoți, copiii fratelui și ai surorii sale.

Din căsătorie vor rezulta doi copii, un băiat care a murit la un an de la naștere, în 1741, și o fiică Alexandrine-Jeanne (poreclită „Fanfan”), născută la 10 august 1744.^[2] Opinia contemporanilor susținută de operele de artă ale vremii era că tânăra Mme d'Étiolles era frumoasă, avea gura mică și fața ovală. Și-a creat propriul ei salon la Étiolles unde veneau mulți filosofi, printre ei și Voltaire. Marchiza de Pompadour nu a avut niciodată influență politică directă, dar i-a susținut pe mareșalul de Belle-Isle și pe ducele de Choiseul în fața regelui. Din spatele scenei puterea ei era considerabilă; acest lucru a fost evidențiat când o altă metresă a regelui, Marie-Louise O'Murphy, a încercat s-o înlocuiască în 1754. În 1755, tânăra și puțin experimentata O'Murphy s-a căsătorit cu nobilul Jacques de Beaufranchet, seigneur d'Ayat^[4], care era unchiul viitorului ilustru general Louis Desaix (a luptat în Revoluția francezăsub generalul Napoleon Bonaparte). Fiul lor (1757–1812), Louis Charles Antoine de Beaufranchet, general maior, a fost prezent la execuția regelui Ludovic al XVI-lea.^[5]

Marchiza a avut mulți dușmani printre curtenii regali care au simțit o rușine că regele s-ar compromite astfel cu un om de rând. Ea a fost foarte sensibilă la calomnii nesfârșite numite poissonnades, un joc de cuvinte cu numele ei de familie, Poisson, care înseamnă „pește” în limba franceză.

Madame du Pompadour, pastel de Maurice Quentin de La Tour, expus la Salonul de la Paris, 1755 (Louvre)

Importanța ei era atât de mare, incat în 1755 a fost abordată de către Anton Wenzel Kaunitz, un proeminent diplomat austriac, cerându-i să intervină în negocierile care au condus la Tratatul de la Versailles (1756).^[6]

Cu toate că din 1751 legăturile ei sexuale cu regele au încetat, a continuat să rămână metresa oficială a regelui până la moartea ei (1764), lucru care se datorează diplomației inteligente de care a dat dovadă. În primul rând ea a decis să stabilească o relație cordială cu Maria Leszczyńska.^[7] Metresele anterioare ale regelui o umileau pe regină, dar Pompadour și-a dat seama că arătând Mariei respect îi ușura vina regelui și i-a permis să aibă o relație puternică cu copiii săi. Ea a pus, de asemenea, toate eforturile în a aduce distracție în viața melancolică a regelui. Spre deosebire de celelalte femei din viața regelui, marchiza de Pompadour l-a însoțit în timp ce era la vânătoare, la cărți de joc sau când își vizita proprietățile.^[7] În cele din urmă, metresa regala îi amintea lui Ludovic de frumusețea ei prin frecvente picturi, în special cele realizate de François Boucher, care a subliniat trăsăturile deosebite și i-a ascuns semnele de îmbătrânire.^[7]

Nu a repetat greșeala altor metrese regale, ca rivala să fie bruscată și tratată cu dușmănie, ci va face totul pentru a-i câștiga simpatia. Madame Pompadour reușește să realizeze iscusit la curte un nod de relații cu aliați influenți, ea va lega regele nu numai prin relații sexuale ci și ca prietenă, damă de conversație și sfătuitoare a regelui.

Astfel, pentru desăvârșirea planurilor ei de a nu pierde contactul cu regele, organizează la domicilul ei un teatru burlesc cu artiști apreciați. La inaugurarea teatrului va fi prezentată piesa „Tartuffe” de Molière. Madame Pompadour, mai ales în ultimii ani, trebuie să-și apere cu multă diplomație poziția ei la curte, față de noua amantă a regelui, Anne Coupier de Romanss.

Marchiza de Pompadour a fost o femeie dotată cu un bun ochi pentru interioare Rococo. Ea a jucat un rol decisiv în a face din Paris capitala gustului și a culturii în Europa, iar perioada ei de influență a fost marcată cu o serie de realizări notabile. Ea a fost responsabilă pentru dezvoltarea fabricii de la Sèvres, care a devenit unul dintre cei mai cunoscuți producători de porțelan din Europa și care a oferit locuri de muncă calificate pentru regiune.

Portret finalizat în 1764 după decesul ei, însă început în timp ce era în viață, de către portretista ei favorită, François-Hubert Drouais

Îi plăcea foarte mult literatura.^[2] L-a cunoscut pe Voltaire înainte ca el să devină cunoscut și se pare că el a sfătuit-o în rolul ei de la Curte. După încheierea Războiului de succesiune austriac, atunci când statul francez avea nevoie de economie, ea a atras tot mai multe resurse generoase la curte. Influența ei asupra lui Louis XV a crescut semnificativ până în anii 1750, până la punctul în care i-a permis o marjă de manevră considerabilă în determinarea politicii într-o serie întreagă de probleme, de la chestiunile militare la relațiile externe.^[8][9]

Ea a planificat construcții^[2] ca Place de la Concorde (numită atunci Place de Louis XV), școala militară și Micul Trianon împreună cu fratele ei, marchizul de Marigny. A protejat școala Physiocrates (liderul ei a fost Quesnay, propriul ei doctor) care a deschis calea pentru teoriile lui Adam Smith. De asemenea, a apărat Encyclopédieeditată de Denis Diderot și Jean le Rond d'Alembert împotriva celor, printre care arhiepiscopul de Paris, Christophe de Beaumont, care au căutat să o suprime.^[10]

Madame de Pompadour a pierdut două sarcini în 1746 și 1749, și se spune că a aranjat amante pentru plăcerea regelui.^[2] Cu toate că au încetat să mai fie iubiți după 1750, ei au rămas prieteni, iar Ludovic al XV-lea i-a fost dedicat până la moartea ei de tuberculoză în 1764, la vârsta de patruzeci și doi de ani.^[11] Chiar și dușmanii i-au admirat curajul din ultimele săptămâni dureroase. Mulți dintre dușmanii ei au fost totuși ușurați de moartea ei. Uitându-se la ploaie în timpul plecării sicriului de la Versailles , regele a spus: "La marquise n'aura pas de beau temps pour son voyage." (Marchiza nu va avea parte de timp frumos pentru călătorie).^[12] A fost înmormântată la Couvent des Capucines din Paris.

* 1753: Wilhelmine, Gräfin von Lichtenau, născută Wilhelmine Enke (29 decembrie 1753, Potsdam – 9 iunie 1820, Berlin), a fost metresa oficială a regelui Frederic Wilhelm al II-lea al Prusiei din 1769 până în 1797. Ea este privită ca activ politic și că a influențat politica Prusiei în timpul domniei regelui.^[2] Tatăl ei, Johann Elias Enke, a fost muzician de cameră în serviciul regelui Frederic al II-lea al Prusiei. Wilhelmine l-a întâlnit pe prințul moștenitor Fredric Wilhelm în 1764. Regele a preferat ca prințul să mențină o relație cu ea decât cu femei străine, și în 1769 ea a devenit metresa oficială a prințului moștenitor. Cuplul a avut cinci copii,^[3] din care numai unul a atins vârsta adultă:^[4]

• o fiică (n./d. 10 august 1770).
• Ulrike Sophie von Berckholz (martie 1774 - 5 septembrie 1774).
• Christina Sophie Frederica von Lützenberg (25-31 august 1777).
• Contele Alexander von der Marck (4 ianuarie 1779 - 1 august 1787), raportat ca fiind copilul preferat al regelui; probabil a fost otrăvit.
• Contesa Marianne Diderica Frederica Wilhelmine von der Marck (29 februarie 1780 - 11 iunie 1814), căsătorită prima dată la 17 martie 1797 cu contele Frederick de Stolberg-Stolberg (au divorțat în 1799); a doua oară s-a căsătorit la 14 martie 1801 cu baronul Kaspar von Miaskowksi (de care de asemenea a divorțat) și a treia oară în 1807 cu Etienne de Thierry. Ea a avut patru fiice din cele trei căsătorii, cea mai mare dintre ele a fost poeta Louise de Stolberg-Stolberg.

În 1782, Fredric Wilhelm a aranjat ca ea să se căsătorească cu cu șamberlanul regelui Johann Friedrich Rietz (1755–1809), însă relația dintre Wilhelmine și Fredric Wilhelm a continuat. Wilhelmine a primit titlul de contesă von Lichtenau în 1794,^[2] dar acest lucru nu a fost făcut public până în 1796.

După ce Frederic Wilhelm a murit în 1797, Wilhelmine a fost exilată și proprietatea ei confiscată, deși i s-a garantat o pensie (1800). În 1802 până în 1806, ea s-a căsătorit cu Franz Ignaz Holbein, cunoscut ca "Fontano" și cu 26 de ani mai tânăr decât ea. În 1811, Napoleon i-a permis să se întoarcă la Berlin.

·         1776: S-a nascut  Charles Macintosh, chimist britanic, inventatorul impermeabilului; (d.25.07.1843).  A inventat  mai multi coloranti si a brevetat un procedeu de conversie a fierului in otel la temperatura inalta. A  brevetat  in 1823 un material impermeabil care i-a luat numele, fiind in general ortografiat mackintosh, nume care a  fost dat  impermeabilelor confectionate din acest material in Marea Britanie.

·         1800: S-a nascut  Charles Goodyear, inventator si om de afaceri american, faimos in zilele noastre pentru inventarea cauciucului vulcanizat; (d.01.07.1860).

·         1808:  Andrew Johnson, politician american al 17-lea președinte al Statelor Unite (d. 1875)

·         1809:  S-a nascut William Ewart Gladstone, conducător al Partidului Liberal Britanic, prim-ministru al Marii Britanii în perioadele 1868–1874, 1880–1885, 1886 și 1892–1894; (d. 19 mai 1898). Era  foarte cunoscuta puternica sa rivalitate cu Liderul conservator britanic Benjamin Disraeli. Este faimos și pentru disputele cu Regina Victoria  din timpul carierei sale politice. Ea chiar s-a plâns la un moment dat „Mereu mi se adresează de parcă am fi la ședință publică”. Gladstone era numit de către admiratorii săi „Grand Old Man” sau „William al poporului”. Este și în prezent văzut ca unul dintre cei mai importanți prim-miniștrii britanici, Winston Churchill  și alții avându-l ca model de urmat.

·         1839: S-a născut Theodor Şerbănescu, poet şi traducător din cercul societăţii literare „Junimea”; membru corespondent al Academiei Române din 1894 (m. 1901)

·         1843: Carmen Sylva, poetă și regina Elisabeta a României, soția regelui Carol I al României (d.1916). S-a nascut  în castelul Monrepos din Neuwied  pe Rin,regina Elisabeta a României (Elisabeth Pauline Ottilie Luise zu Wied ), soţia regelui Carol I al României. Elisabeta era fiica lui Hermann, prinț de Wied. În 1869 Principesa Elisabeta de Wied s-a casatorit  cu Domnitorul Carol I al României, devenind astfel în 1881 prima regină a României în urma recunoașterii țării drept regat atât de Poarta Otomană cât și de marile Puteri Europene după Razboiul de Independenta a României de la 1877. A fost poetă și prozatoare, o admiratoare sinceră a poetului român Mihai Eminescu, pe care l-a recompensat cu ordinul Bene Merenti, însoțit de o importantă sumă de bani. Poetul a refuzat să ridice premiul, profesând opinii antidinastice. Era o pasionată cititoare a poemelor sale, după cum rezultă dintr-o scrisoare trimisă de Titu Maiorescu  lui Eminescu in care  îi transmitea  poetului că la curtea de la Castelul Peleș doamnele de curte și regina însăși au învățat deja poeziile sale pe de rost! Pseudonimul literar al reginei Elisabeta I a României era Carmen Sylva, ceea ce se traduce din limba latină prin „Cântecul pădurii”. Maiestatea Sa se fotografia în fața mașinii de scris și este cunoscut faptul că în prima reclamă publicitară din lume de tip testimonial, pentru o companie producătoare de mașini de scris apărea chiar regina României. Casa regală a României, nefiind prea bogată, își completa veniturile din publicitate! A fost supranumită regina scriitoare: a scris poeme, basme, povestiri, romane, lucrări cu caracter memorialistic. A tradus din opera lui Pierre Loti. Reședința ei preferată era Castelul Peleș, unde își ținea și biblioteca. L-a ajutat pe George Enescu în drumul devenirii sale de mare compozitor, prin construirea lângă Castelul Peles  a unei săli de concerte special concepută pentru el și prin dăruirea unei viori construită de celebrul lutier  italian Amati. In 1909, Regina Elisabeta a înființat „Azilul orbilor Regina Elisabeta” pe strada Vatra Luminoasă din București, care funcționează și în prezent, acest centru având un liceu pentru cei cu deficiențe vizuale, o școală postliceală sanitară etc. Regina Carmen Sylva  și-a devotat întreaga ei viață desăvârșirii spirituale și carierei de scriitor. A scris în mai multe limbi, fiind fluentă și perfect inteligibilă în germană, franceză, engleză și română. Cunoștea la perfecție limba latină și limba greacă. A scris enorm, peste o mie de poezii, nouăzeci de nuvele strânse în patru volume antologice, treizeci de opere dramatice și patru romane. A scris în limba germană, uneori chiar cu caractere gotice. Opera ei a fost transpusă în limba română de Mihai Eminescu, George Cosbuc,Mite Kremnitz sau Adrian Maniu. S-a afirmat adesea că poemul Peste vârfuri al lui Mihai Eminescu ar fi doar versiunea modificată în limba romana  a unui poem scris în limba germana de poeta regina Carmen Sylva. Regina Elisabeta a murit la 18 februarie 1916, cu puțin timp înainte ca România să declare război Germaniei.Mormântul Maiestății Sale se găsește la Mănăstirea Arges, unde sunt îngropați toți regii și reginele României.

* 1873: Ovid Aron Densușianu (n. 29 decembrie 1873, Făgăraș – d. 9 iunie1938, București) a fost un filolog, lingvist, folclorist, istoric literar și poet român, membru titular al Academiei Române și profesor la Universitatea din București. Ovid Densușianu se naște la Făgăraș. Ovid a fost fiul lui Aron Densușianu, poet și critic literar, profesor de limba latină și literatură română la Universitatea din Iași și al Elenei, născuta Circa, de origine aromână. Ovid Densușianu a avut o întreagă descendență de cărturari. Făcând parte din familia Densușianu. Aron și Nicolae Densușianu, autorul cunoscutei lucrări Dacia preistorică, au fost fiii parohului din Densuș, Bizantius Pop și al Sofiei.

Între anii 1880-1890 urmează clasele primare la Satul Lung^[1], Făgăraș, Brașov, Iași. În anul 1881 se mută împreună cu familia la Iași, unde își va continua studiile la Liceul Național și la Școala Instituțiilor Unite. Susține bacalaureatul, în 1890, după care se înscrie la Facultatea de Litere din Iași, avându-i ca profesori pe Alexandru Philippide și A. D. Xenopol. Își ia licența „magna cum laude” la Iași cu lucrările Studiu comparativ între epopeea greacă și română și Ilustrando Quintiliani sententia, satira tota nostra est, în 1892.

1893, este numit profesor la un liceu din Focșani. În perioada următoare călătorește la Berlin în vederea aprofundării studiilor. Publică în „Revista critică-literară” articole de istorie și critică literară, precum și lingvistică (Aliterațiunea în limbile romanice, Rotacismul în dialectul istrian).

În perioada 1894-1896 își continuă la Paris la École des Hautes Etudes, unde va obține titlul de diplomat cu teza La Prise de Cordres et de Sébillée, chanson de gest du XII-ème siècle, urmată de un studiu și un glosar bine documentate. Studiază la Paris sub îndrumarea profesorului Gaston Paris texte medievale franceze. Își ia doctoratul cu un studiu filologic asupra unui text francez din secolul al XIV-lea: Der „Roman de la comtesse d'Anion” von Jean Maillart.

Este numit provizoriu la Catedra de istoria limbii și literaturii române de la Universitatea din București, 1897-1901, unde deschide primul curs cu o lecție despre „Obiectul și metoda filologiei”. Devine titularul Catedrei de filologie romanică cu privire specială asupra limbii române, începând din 1901 până la sfârșitul vieții sale. Publică în 1898 Buletinul „Studii de filologie română” iar în 1901 îi este publicată la Paris opera fundamentală Histoire de la langue roumaine, volumul I, Les origines, în care sunt strânse informații vaste asupra formării și evoluției limbii române. Este ales membru corespondent al Academiei Române. În 1905 este distins cu Premiul „Bibesco” al Societății de Lingvistică din Paris. Înființează la București Societatea de Filologie, în cadrul căreia prezintă comunicări cu tematică lingvistică pe care le va publica mai târziu în „Buletinul Societății Filologice”. Împreună cu I.-A. Candrea, publică Dicționarul etimologic al limbii române. Elementele latine (A - putea). Îl preocupă problema ortografiei limbii române, aducând la cunoștință Academiei părerile sale în legătură cu normelor limbii literare iar în 1913 întemeiază Institutul de Filologie și Folclor. Ține, în perioada 1914-1916, la Universitate un număr de prelegeri asupra simbolismului francez. 1918 devine membru activ al Academiei Române, unde va ține discursul de recepție Școala latinistă în limba și literatura română. Barbu Delavrancea.

Între anii 1921-1922 se află la Praga. 1923 este ales membru de onoare al Societății de Etnografie iar un an mai târziu devine membru al Societății de Lingvistică de la Paris. Înființează o nouă revistă, „Grai și suflet” (1923-1928), publicație a Institutului de Filologie și Folclor. În 1925 inițiază convocarea unui Congres al filologilor români și susține comunicarea Vorbirea populară din puncte nouă de vedere.

Se stinge din viață la 8 iunie 1938, fiind înmormântat la cimitirul Bellu. Apare volumul II, Le seizième siècle, din Histoire de la langue roumaine.

Ovid Densușianu a întemeiat și a condus revistele Viața nouă (1905-1925) și Grai și suflet (1923-1938). A studiat fenomenele de limbă în strânsă legătură cu folclorul și etnografia. Este creatorul școlii lingvistice de la București.^{[necesită citare]} Studiile sale se remarcă prin bogăția documentării, claritatea expunerii, prin grija pentru obiectivitatea științifică, alterată însă uneori de limitele mecaniciste ale concepției neogramatice căreia i-a fost atașat.^{[judecată de valoare]} În domeniul literaturii, Densușianu a fost unul dintre promotorii curentului simbolist în România, el însuși publicând poezii sub pseudonimul Ervin.

·         1883: Aleksei Nikolaevici Tolstoi (n. 29 decembrie 1883, Pugaciov - d. 23 februarie 1945, Moscova) a fost un scriitor rus care a abordat multe genuri, dar care s-a specializat în literatură SF și romane istorice. S-a născut în Nicolaevsk (astăzi Pugaciov), Regiunea Saratov, în familia unuia dintre membrii sărăciți ai familiei conților Tolstoi. Tatăl lui, contele Nicolai Aleksandrovici Tolstoi, era un husar pensionat și proprietar de pământuri; mama sa, Aleksandra Leonievna Bostrom (născută Turghenieva, cunoscută și cu numele Aleksandra Tolstoi) era scriitoare de literatură pentru copii.

Aleksei era al patrulea copil al familiei Tolstoi. Când mama sa era însărcinată cu viitorul scriitor, a fugit cu amantul ei, Aleksei Apollonovici Bostrom. Legea divorțului din acea epocă prevedea că "partea vinovată", Aleksandra, nu putea să se recăsătorească, încât unica posibilitate de a-și păstra copilul nenăscut era să-l declare fiul lui Aleksei Bostrom. Așa că, până la vârsta de 13 ani, Alexei a avut numele de familie Bostrom. În 1886, atât familia Tolstoi, cât și familia Bostrom au început luptele birocratice pentru înregistrarerea oficială a lui Aleksei cu numele contele Tolstoi. Tânărul Aleksei a continuat să-l considere pe Bostrom a fi fost adevăratul său tată și și-a văzut tatăl real, Nikolai Tolstoi, și frații doar de câteva ori.

·         1884: S-a născut compozitorul, profesorul şi dirijorul Ioan Cristu Danielescu (m. 1966)

·         1887 - S–a născut sculptorul Spiridon Georgescu (m.1974).

·         1890: S-a născut pianistul şi compozitorul francez Yves Nat (m. 1956)

·         1894 - S-a născut criticul literar Emilian I. Constantinescu (m.17.01.1977).

·         1896: S-a născut pictorul şi graficianul mexican David Alfaro Siqueiros (m. 1974)

·         1898: S-a născut Tudor Şoimaru (pseudonimul lui Gheorghe Drăguşanu), dramaturg, prozator şi cronicar dramatic (m. 1967)

·         1903 - S-a născut Sergiu Dan, prozator şi traducător (m.13.03.1976).

* 1904: Michele Abruzzo (n. 29 decembrie 1904, Sciacca, Italia – d. 17 noiembrie 1996, Catania, Italia)^[1] a fost un actor italian. Actor cu multiple fațete, Abruzzo a debutat la doar 12 ani ca actor în compania teatrală a lui Giovanni Grasso.^[2] După moartea lui Angelo Musco (1938) el a format, împreună cu Rosina Anselmi, o mare companie teatrală care a efectuat turnee în cele mai prestigioase teatre din Italia. Considerat adesea ca urmaș al aceluiași Musco,^[2] el i-a preluat repertoriul (de exemplu Liolà de Luigi Pirandello) și l-a îmbogățit cu noi piese scrise de diverși autori în mod special pentru el. A fost apreciat de cei mai mari critici italieni (printre care Renato Simoni) pentru interpretările dramatice strălucite care l-au situat printre actorii cei mai talentați și expresivi de pe scena teatrelor italiene din acei ani.

A fost decorat cu Marea Cruce a Sfinților Maurizio și Lazzaro în grad de cavaler, o înaltă distincție conferită de președintele Republicii Italiene pentru meritele sale artistice, și a primit numeroase premii, cum ar fi „Telamon” și „Pirandello”. În anii 1950 a ieșit din asocierea cu Anselmi și a format propria lui companie. În 1952 a fondat, împreună cu Turi Ferro, care i-a fost elev, Umberto Spadaro, Rosolino Bua și Rosina Anselmi, Ente Teatro di Sicilia și apoi, în 1958, Teatro Stabile din Catania.^[2] Și-a anunțat retragerea în 1979, dar a revenit pe scenă în 1989, la vârsta de 85 de ani.^[2]

După debutul în tinerețe în filmul mut 'A legge, regizat de Elvira Notari (1920), a debutat în cinematografia sonoră ca protagonist al filmului L'ha fatto una signora (1938) al lui Mario Mattoli, jucând alături de Rosina Anselmi. Ulterior, până în anii 1970, a obținut aproape întotdeauna roluri secundare în filmele italiene. În 1984 a interpretat rolul procurorului Scardona în prima parte a miniserialului TV Caracatița, regizată de Damiano Damiani.

·         1907: Ion Luican, cântăreț de muzică populară român (d. 1992)

·         1910: S-a născut economistul şi profesorul american de origine britanică Ronald (Harry) Coase; Premiul Nobel pentru Economie în anul 1991 (m. 2013)
* 1911: Nicolae Kovács, născut Miklós Kovács, (n. 23 decembrie 1911, Ekés, azi Plugova, Caraș-Severin - d. 7 iulie 1977, Timișoara) a fost un fotbalist român de etnie maghiară, fratele lui Ștefan "Piști" Kovács. A evoluat pentru echipa națională de fotbal a României la campionatele mondiale de fotbal din 1930 (Uruguay), 1934 (Italia)și 1938 (Franța) și pentru echipa națională de fotbal a Ungariei în anul 1941.^[1] 

În presa sportivă din România a fost numit și Kovács I.

·         1913 - S–a născut Pierre Werner, om politic, una din cele mai importante personalităţi juridice, economico–financiare şi ştiinţifice din ţara sa, iniţiator al Integrării Monetare Europene, autor al „Planului Werner”, concretizat în introducerea monedei EURO; în 1993 a fost ales membru de onoare al Academiei Române; din 25.06.2002, Centrul de Studii şi Documentare România–Luxemburg din Bucureşti, al cărui preşedinte de onoare a fost din 1993, îi poartă numele (m.24.06.2002).
* 1914: Domènec Balmanya i Perera (n. 29 decembrie 1914, Girona - d. 14 februarie 2002) a fost un jucător și antrenor de fotbal spaniol. A jucat pentru echipa FC Barcelona, iar apoi a antrenat-o. Printre altele a mai antrenat și echipa națională de fotbal a Spaniei și cluburile Valencia CF și Atlético Madrid.
* 1916: Nicolae Sotir (n. 29 decembrie 1916, lângă Ploiești, d. 24 octombrie 1991, București) a fost un jucător și antrenor român de volei de talie mondială.

În anul 1960, la Campionatul Mondial de Volei din Brazilia a obținut Medalia de Bronz alături de echipa națională de volei masculin a României. Tot împreună cu echipa de volei masculin a României obține în 1963 la Campionatul European de Volei Medalia de Aur și în 1971 Medalia de Bronz. La Jocurile Olimpice din Japonia din 1964 au obținut locul 4, iar la Olimpice din URSS din 1980 Medalia de Bronz. De-a lungul carierei sale a antrenat echipele naționale de volei ale României, Turciei, Franței și Israelului.

·         1918: S-a născut soprana franceză Mado Robin (m. 1960)

·         1919: S-a nascut  la Cernauti, compozitorul român Roman Vlad, pianist, muzicolog de notorietate internaţională, naturalizat in Italia, preşedinte de onoare al Festivalului Internaţional “George Enescu”, ediţia 2001. În 1938 imigrează în Italia,  unde primește cetățenia italiană în anul 1951. A continuat studiile la Accademia nazionale di Santa Cecilia din Roma cu Alfredo Casella unde obține diploma în anul 1942. În același an obține Premiul George Enescu pentru una dintre compozițiile sale. După al doilea razboi mondial, Roman Vlad, își continuă activitatea de pianist concertist și compozitor, în paralel devenind unul din cei mai apreciați muzicologi, susținând conferințe și cursuri de muzicologie în toată Europa, in SUA si Japonial. Roman Vlad este o personalitate importantă în lumea muzicală italiană și nu numai: director artistic al Academia Filarmonica Romana între anii 1955-1958 și 1966-1969, co-director al secțiunii muzicale din Enciclopedia dello Spettacolo (1958-1962), Președinte al Societății Italiene de Muzică Contemporană (1960), director artistic al Maggio Musicale în 1964 și al Teatrului Comunal din Florența (1968-1972), a fost Președinte al Società Aquilana dei Concerti (1973-1992), superintendent al Operei din Roma și director artistic la Scala din Milano.

* 1925: Jay Chamberlain (n. 29 decembrie 1925 - d. 1 august 2001) a fost un pilot american de Formula 1 care a evoluat în Campionatul Mondial în sezonul 1962.

·         1935 - S–a născut pictorul Dan Bota.

·         1935 - S-a născut Virgil Johnson, cântăreţ şi compozitor american.

·         1938: S-a născut actorul american de film Jon Voight; deţinător al unui Premiu Oscar pentru cel mai bun actor în anul 1979
* 1939: Grigor Moldovan (n. 29 decembrie 1939, comuna Vadu Izei, județul Maramureș) este un matematician și informatician român, licențiat în matematică (1963) și doctor în matematică (1972) la Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, în prezent profesor universitar emerit și conducător de doctorat la Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca(v. [1]). Se remarcă prin activități didactice și științifice de pionierat în domeniul informaticii românești.

·         1939: S-a născut Ed Bruce, cântăreț american de muzică country și actor

·         1941 - S-a născut Ray Thomas, flautist, saxofonist şi vocalist britanic (Moody Blues).
* 1942: Vasile Iovv (n. 26 decembrie 1942, Corjova, Dubăsari) este un deputat moldovean în Parlamentul Republicii Moldova, ales în Legislatura 2005-2009 pe listele Partidului Comuniștilor. A absolvit Institutul Tehnologic din Kiev, Academia de Științe Sociale din Moscova, doctor în economie

·         1942: S-a născut analistul şi prezentatorul Peter Wagner; moderator al radiodocumentarelor şi emisiunilor politice ale Societăţii Române de Radiodifuziune (m. 2006)

·         1947 - S-a născut Marianne Faithfull, cântăreaţă şi compozitoare britanică.

·         1947 - S-a născut Cozy Powell, baterist şi compozitor britanic.

·         1949 - S–a născut actriţa Carmen Maria Strujac.

·         1950 - S-a născut Robert Parissi, vocalist şi chitarist american (Wild Cherry).

·         1951 - S-a născut Yvonne Elliman, cântăreaţă americană.
* 1952: Pavel Șușară (n. 29 decembrie 1952, Bănia, județul Caraș-Severin) este un autor, critic și istoric de artă, monograf, poet, publicist și scriitorromân, cercetător de istorie a artei al Institutului de Istoria Artei de pe lângă Academia Română. Specializat în istoria artei contemporane, Pavel Șușară este autorul unei monografii importante despre opera pictorului Corneliu Baba, dar și un poet având câteva volume de poezii publicate, pentru care a primit un premiu al Uniunii Scriitorilor din România în 1996.

Este membru al Uniunii Scriitorilor din România, colaborator al postului de radio Europa Liberă, membru al Asociației Internaționale a Criticilor de Artă, expert în artă, atestat de Ministerul Culturii și membru al Uniunii Artiștilor Plastici. ^[1]

A debutat cu poezie în Almanahul literar, 1978^[2] si cu texte despre artă în revista Arta, 1982.

A avut numeroase colaborări cu studii și articole despre arta plastică, poezie, proză, eseu, articole polemice și de angajament civic la revistele: Arta, serie veche și nouă, SCIA, Almanahul Arta, Artelier, Balkon, Almanahul literar, Luceafărul (serie nouă), Contrapunct, 22, Dilema, România literară, Apostrof, Avantaje, Vineri, Amphion, Ianus, Observatorul Cultural etc.

Din 1992, Pavel Șușară a fost autorul unei rubrici permanente de critică de artă al revistei România literară. Colaborare a încetat abrupt în 2010, după ce una dintre cronicile plastice semnate de Pavel Șușară în această revistă a reprodus un text al său apărut cu ani în urmă, tot în revista România literară.^[3]

Între anii l993 și 2001 a fost colaborator permanent al postului de radio Europa liberă (cronică plastică).

In perioada 1996 - 1998 a colaborat permanent cu ziarul Libertatea (cronică plastică). A avut numeroase colaborări la radio și la televiziune, fiind realizatorul emisiunii Lentila de contact, TVR Cultural. Din 2007 până în prezent este colaborator cu rubrică permanentă de artă plastică la revista Acolada din Satu Mare. Este colaborator la Dicționarul enciclopedic.

A organizat expoziții în țară și în străinătate (Ungaria, Polonia, Italia), are participări la simpozioane, congrese și întîlniri de specialitate în țară și în cîteva țări europene ( Italia, Republica Moldova, Polonia, Ungaria, Finlanda).

Este Președinte al  Asociației Experților și Evaluatorilor de Artă din România.

·         1954 - S-a născut Roger Voudouris, vocalist, chitarist şi compozitor american.

·         1955: Marian Petre Miluț, politician român

·         1957: Doina Micșunica Drețcanu, politician român

·         1957: S-a născut Bruce A. Beutler, genetician şi imunolog american, laureat al Premiului Nobel pentru Medicină în anul 2011, împreună cu Jules Hoffmann şi Ralph Steinman, pentru descoperiri în domeniul activării imunităţii înnăscute
* 1957: Oliver Hirschbiegel (n. 29 decembrie 1957)^[1] este un regizor germande film. Printre lucrările sale se numără Das Experiment și filmul nominalizat la Oscar Ultimele zile ale lui Hitler.^[2]
* 1957: Steven Cornelis van Groningen (n. 29 decembrie 1957, Diepenveen, Țările de Jos)^[1] este un bancher din România de origine olandeză, președinte executiv al băncii Raiffeisen Bank România (din anul 2002).^[2]El a fost, de asemenea, canotor de performanță, care a reprezentat Olanda în proba de canotaj la Jocurile Olimpice de vară din 1984 și la mai multe Campionate Mondiale de Canotaj.
* 1962: Wynton Rufer (n. 29 decembrie 1962) este un fost fotbalistneozeelandez.
* 1966: Christian Kracht (n. 29 decembrie 1966 în Saanen) este un jurnalist și scriitor elvețian.
* 1967: Lana Wachowski (n. Laurence "Larry" Wachowski; 21 iunie 1965) și Andrew Paul "Andy" Wachowski (n. 29 decembrie 1967), cunoscuți profesional împreună ca the Wachowskis sau ca Frații Wachowski (în engleză Wachowski Brothers), sunt niște frați americani, regizori, scenariști și producători.

Ei și-au făcut debutul regizorial în 1996 cu filmul Bound, și au câștigat faima internațională cu cel de-al doilea film The Matrix (1999), pentru care ei au câștigat Premiul Saturn pentru cel mai bun regizor. Ei au scenarizat și regizat și cele două sequel-uri ale fimului, The Matrix Reloaded și The Matrix Revolutions (ambele în 2003), și s-au implicat foarte mult în scenarizarea și producția altor lucrări din franciză.

Ca urmare a succesului comercial a seriei Matrix, ei au scenarizat și produs filmul din 2006 V for Vendetta, iar în 2008 au lansat filmul Speed Racer. Cel mai recent film al lor, Cloud Atlas, bazat pe romanul cu același nume de David Mitchell, co-scenarizat și co-regizat de Tom Tykwer, wa fost lansat pe 26 octombrie 2012. Următorul lor film Jupiter Ascending, și seria televizată Sense8, pe care le-au creat, sunt ambele programate a fi lansate în 2014.

·         1968: Dorin-Liviu Nistoran, politician român

* 1968: Cătălin Ștefănescu (n. 29 decembrie 1968, Râmnicu Vâlcea) este un prezentator de televiziune român cunoscut pentru emisiunea Garantat 100%, pe care o și produce. Lista invitaților prezenți în platoul Garantat 100%, de-a lungul timpului, cuprinde personalități de anvergura celebrei actrițe Vanessa Redgrave, a sopranei Sarah Brightman, a scriitorului-filosof Pascal Bruckner, a „guru-ului” branding-ului Wally Olins, a regizorului Andrei Șerban sau a coregrafului suedez Mats Ek, coordonatorul Cullberg Ballet. A absolvit Facultatea de Litere a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca în 1995, lucrarea de licențăpe care a susținut-o fiind despre teatrul antic din Grecia.

A publicat articole în Contemporanul, Steaua, Cotidianul, Canava Odeonși Direcția 9 între anii 1991 și 1998. A condus compartimentului de difuzare și imagine la TVR Cluj, unde a fost și secretar general de redacție. A mai realizat și prezentat emisiuniea Întâlnirea de Sâmbătă, difuzată pe TVR 1 și TVR2.

* 1969: Jennifer Anne Ehle (n. 29 decembrie1969, Winston-Salem, Carolina de Nord) este o actriță americană de teatru si film. Ea este, probabil, cel mai bine cunoscută pentru rolul ei ca Elizabeth Bennet în miniseria de succes Mândrie și prejudecată (serie TV 1995), pentru care a câștigat Premiul BAFTA pentru cea mai bună actriță.

·        1971: S-a născut Grigore Şoitu, poet şi jurnalist

* 1971: Niclas Alexandersson (n. 29 decembrie 1971, Halmstad) este un mijlocaș suedez de fotbal. Din anul 2004 evoluează la clubul IFK Göteborg.

·         1972: David Jude Heyworth Law (n. 29 decembrie 1972), cunoscut profesional ca Jude Law, este un actor, producător de filme și regizor englez.^[2][3]

El a început să joace în 1987 la National Youth Music Theatre, și primul său rol la televiziune în 1989. După ce a jucat în filme regizate de Andrew Niccol , Clint Eastwood și David Cronenberg, în anul 1999 el a fost nominalizat pentru Premiul Academiei pentru cel mai bun actor în rol secundar pentru interpretarea sa din filmul regizat de Anthony Minghella: The Talented Mr. Ripley. În 2000 el a câștigat Premiul BAFTA pentru cel mai bun actor în rol secundar pentru rolul său în film. În 2003, el a fost nominalizat pentru Premiul Academiei pentru cel mai bun actor pentru interpretarea sa din alt film al lui Minghella, Cold Mountain. În 2006, el a fost considerat în topul primilor zece actori de Hollywood, care pot garanta succesului unui film (Bancable film star).^[4] În 2011 la Festivalul de filme de la Cannes a fost ales ca membru al juriului.^[5]

·         1976: Michal Hvorecký, scriitor și jurnalist slovac
* 1977: Claire, Contesă de Ulster (născută Claire Alexandra Booth, la 29 decembrie 1977), este soția lui Alexander Windsor, Earl of Ulster, fiul și moștenitorul Prințului Richard, Duce de Gloucester și a lui Birgitte, Ducesă de Gloucester.

Claire Booth a studiat la King's College din Londra și a absolvit ca MB BS, MSc, PhD. Ea este chirurg și pediatru la University College Hospital^[2].

* 1981: Shizuka Arakawa (荒川 静香 Arakawa Shizuka^?, născută 29 decembrie1981) este o patinatoare artistică japoneză campioană olimpică și mondială de înalt nivel. Shizuka a devenit campioană olimpică la Jocurile Olimpice din 2006 și campioană mondială în 2004 la Campionatele mondiale. După Midori Ito (care a cucerit medalia de argint la Jocurile Olimpice din 1992), Arakawa este prima patinatoare japoneză, care a urcat pe podium, fiind totodată medaliată cu aur, precum schiorul Tae Satoya.
* 1986: Ilie Cebanu (n. 29 decembrie 1986, Chișinău) este un fotbalistmoldovean, care evoluează la clubul Mordovia Saransk în Prima Ligă Rusă și la echipa națională de fotbal a Moldovei, pe postul de portar.

Ilie Cebanu este fiul fostului fotbalist și actualului președinte al Federației Moldovenești de Fotbal, Pavel Cebanu.

* 1986: Kim Ok-bin^[1][2] (Hangul: 김옥빈) (n. 29 decembrie 1986) este o actriță sud-coreeană. Este renumită pentru rolul său din filmul Setea^[3] realizat de Park Chan-wook.

* 1988: Serghei Țvetcov (n. 29 decembrie 1988, Chișinău) este un ciclist român de performanță.^[1] El este originar din Republica Moldova și până la 31 mai 2014 a evoluat sub drapelul Moldovei. În 2014 Țvetcov a particpat la 2014 UCI Road World Championships, atât la proba ciclism-șosea, cât și cursa individuală de contratimp.

În sezoanele 2013–2014 el a evoluat pentru echipa Jelly Belly-Kenda din UCI Continental, cel mai bun rezultat cu care l-a obținut la 2014 USA Pro Cycling Challenge, locul 3. Ca urmare a acestei performanțe, pentru sezonul 2015 el a semnat cu echipa Androni Giocattoli din UCI Professional Continental.^[2]

* 1993: Constantin Bogdan (n. 29 decembrie 1993) este un fotbalist din Republica Moldova, care evoluează pe postul de fundaș. În prezent este liber de contract. Ultimele cluburi la care evoluat sunt Zimbru Chișinău^[1] și FC Enisei Krasnoiarsk (Rusia).^[2]
* 1994: Marina Eliza Cicic (n. 29 decembrie 1994, în Corabia)^[1] este o fostă handbalistă din România care a jucat pentru HC Zalău și echipa națională de handbal feminin a României (tineret) pe postul de extremă dreapta. Ea a fost convocată pentru prima dată la națională în 2010 și, până în noiembrie 2012, a jucat în 32 de partide în care a înscris 45 de goluri.^[2]
* 1994: Louis Schaub (n. 29 decembrie 1994, Fulda, Germania) este un fotbalist austriac, care în prezent joacă la 1. FC Köln pe postul de mijlocaș.^[1][2]

·         1995: Ross Shor Lynch (n. 29 decembrie 1995, Littleton, Colorado, SUA) este un actor, cântăreț și muzician american. El este unul dintre membrii fondatori a formației de pop rock, R5. Lynch este cel mai bine cunoscut pentru rolul său ca Austin Moon în serialul hit de pe Disney Channel, Austin & Ally, în care este protagonist, alături de Laura Marano.^[2] Ross Lynch s-a născut și a fost crescut în Littleton, Colorado, fiind al doilea cel mai tânăr dintre cei cinci frați ai săi (Riker, sora Rydel, Rockyși cel mai tânăr - Ryland). Lynch a fost educat acasă din clasa a patra. A învățat să cânte la chitară, pian și să cânte. Lynch este, de asemenea, văr cu Derek și Julianne Hough.^[3] Lynch și familia sa s-au mutat în Los Angeles, California în 2007 ca fratele mai mare, Riker, să poată să își urmeze visele și să aibă o carieră în domeniul artistic.
* 1996: Elizabeth Omoregie (n. 29 decembrie 1996, în Atena, Grecia) este o handbalistă de origine bulgară care joacă pentru echipa românească CSM București și echipa națională a Bulgariei.

Decese

·         1170: A murit episcopul englez  Thomas Becket,  asasinat din ordinul regelui Henric al II-lea Plantagenet, pentru ca s-a ridicat împotriva limitării drepturilor bisericii de către puterea regală. A  fost arhiepiscop de Canterbury din 1162 până în 1170. Este venerat ca sfânt in  Bisericile  Catolice şi Anglicane; (n. cca.1118).

·         1563: A decedat umanistul si teologul protestant  Sébastien Châteillon, (Sébastien Castellion), n.1515 in Bugey in  fostul regat al Savoiei, actualmente in Franta.
* 1606: Ștefan Bocskai sau Ștefan Bocskay (în maghiară Bocskai István) (n. 1 ianuarie 1557, Cluj - d. 29 decembrie 1606, Cașovia) a fost un principe al Transilvaniei. 
*  1731: Louise Hippolyte (10 noiembrie 1697 – 29 decembrie 1731) a fost singura Prințesă de Monaco care a domnit. Este strămoașa actualei familii princiare de Monaco. Născută la Monaco, ea a fost a doua fiică a lui Antonio I de Monaco și a Marie de Lorraine. Al doilea copil din cei șase ai prinților ei, ea a fost copilul cel mare care a atins vârsta adultă. A avut o soră mai mare, Caterina Charlotte (1691-1696) și patru surori mai mici: Elisabetta Charlotte (1698-1702), Margherita Camilla (1700–1758), Maria Devota (1702-1703) și Maria Paolina Theresa Devota Grimaldi (1708–1726).

Pentru că nu a avut frați, Louise Hippolyte a devenit moștenitoare a tronului din Monaco. Tatăl ei a decis, cu permisiunea regelui Ludovic al XIV-lea al Franței, că viitorul ei soț își va asuma numele de Grimaldi li va conduce Monaco împreună cu ea.

La 20 octombrie 1715, la vârsta de 18 ani, ea s-a căsătorit cu Jacques François Goyon, Conte de Matignon după ce familia i l-a propus drept candidat.

Mariajul nu a fost unul fericit. Jacques a preferat să stea mai mult la Versailles decât la Monaco, unde a avut câteva metrese. După decesul lui Antonio I de Monaco, Louise Hippolyte a călătorit de la Paris la Monaco la 4 aprilie 1731 și a fost primită de o mulțime populară entuziastă.

La sfârșitul anului 1731, Louise Hippolyte a murit de varicelă. Jacques I și-a neglijat afacerile de stat și, sub presiunea populației a trebuit să părăsească țara în mai 1732. El a abdicat în favoarea fiului său Honoréanul următor.

* 1743: Hyacinthe Rigaud (Hyacinthe-François-Honoré-Mathias-Pierre Martyr-André Jean Rigau y Ros) (n.18 iulie 1659 Perpignan, Franța – d. 29 decembrie 1743, Paris) a fost cel mai important portretist din perioada Ancien Régime. Hyacinthe Rigaud s-a născut la Perpignan (Pyrénées-Orientales), ca urmaș al unei familii cu un lung șir de artiști din Roussillon și fratele mai mare al unui alt pictor, Gaspard Rigaud. A început pregătirea în croitorie în atelierul tatălui său, dar și-a perfecționat abilitățile de pictor cu Antoine Ranc la Montpellier începând cu 1671, înainte de a se muta la Lyonpatru ani mai târziu. A devenit familiar cu pictura flamandă, olandeză și italiană, în special cea al lui Rubens, Van Dyck, Rembrandt și Titian, ale căror lucrări mai târziu el le-a colectat.

Ajungând la Paris în 1681, el a câștigat Prix de Rome în 1682, însă la sfatului lui Charles Le Brun nu a făcut călătoria la Roma pentru a ridica premiul. În 1700 a fost primit în Academia Regală de pictură și sculptură, de unde s-a retras în 1735.

* 1772: Ernst Johann von Biron (rusă Эрнст Иоганн Бирон; 23 noiembrie [S.V. 13 noiembrie] 1690 – 29 decembrie [S.V. 18 decembrie] 1772^[1]) a fost Duce de Courland și Semigallia (1737) și regent al Imperiului rus(1740).<sup>[2] 
* 1822:</sup> Frederic Petru baron Duka (Duca) de Kádár (n. 1756, Osijek(Slavonia) - d. 29 decembrie 1822, Viena) a fost un aromân,^[1]Feldzeugmeister împărătesc austriac și titular al regimentului maghiar de infanterie nr. 39, apoi consilier și conferințiar de stat al împăratului.

·         1825: Jacques-Louis David (n. 30 august 1748 – d. 29 decembrie 1825) a fost unul dintre cei mai influenți pictori francezi ai stilului Neoclasic.
*1829: Henrietta Alexandrine Friederike Wilhelmine de Nassau-Weilburg (n. 30 octombrie 1797 - d. 29 decembrie 1829) a fost soția Arhiducelui Carol, Duce de Teschen. Soțul ei a fost un general notabil al războaielor napoleniene și victorios în Bătălia de la Aspern-Essling împotriva lui Napoleon I al Franței. Henrietta a fost fiica cea mică a lui Frederic Wilhelm, Prinț de Nassau-Weilburg(1768–1816) și a soției sale, Louise Isabelle de Kirchberg. Bunicii paterni au fost Karl Christian de Nassau-Weilburg și Prințesa Wilhelmine Carolina de Orania-Nassau.

Wilhelmine Carolina a fost fiica lui Wilhelm al IV-lea, Prinț de Orania și a Annei, Prințesă Regală. Anne a fost fiica cea mare a regelui George al II-lea al Marii Britanii și a reginei Caroline de Ansbach. La 15 septembrie/17 septembrie 1815, la Weilburg, Henrietta s-a căsătorit cu Arhiducele Carol, Duce de Teschen. Mireasa avea aproape 18 ani iar mirele 44. Soțul ei a fost fiul împăratului Leopold al II-lea și a împărătesei Maria Louisa a Spaniei. El a fost adoptat și crescut de mătușa sa care nu avea copii, Maria Cristina de Austria și soțul ei Albert de Saxa-Teschen. El a fost moștenitorul ducatului de Teschen, la conducerea căruia a venit în 1822. Mariajul a fost unul fericit.

·         1843: A murit Johann Christian Baumgarten, medic şi botanist german stabilit în Transilvania; autor al primului conspect critic al florei din Transilvania, redactat în limba latină; (n. 7 aprilie 1765).
* 1864: Salomon Müller (n. 7 aprilie 1804,^[1] Heidelberg, Electoratul Baden[*]^[2] – d. 29 decembrie 1864, Freiburg im Breisgau, Marele Ducat de Baden^[3]) a fost un naturalist german. S-a născut în Heidelberg și a decedat în Freiburg im Breisgau.

Müller a ajuns în Batavia în 1826, iar apoi a călătorit către Noua Guineeși Timor în 1828 la bordul lui Triton. A început în octombrie 1828, când a rămas în portul Kupang, intrând în interiorul Timorului doar anul următor. În 1831 a rămas în Insula Java, iar mai apoi a explorat Sumatra între anii 1833 și 1835.^[4][5]

·         1883: A murit Francesco de Sanctis, istoric şi critic literar, intemeietorul criticii literare italiene moderne; (n. 28 martie 1817).
* 1890: Elan Pestriț (în lakota: Uŋpȟáŋ Glešká, uneori scris OH-PONG-GE-LE-SKAH sau Hupah Glešká: circa 1826 – 29 decembrie 1890), a fost numele unei căpetenii a subtribului Miniconjou, parte din tribul Lakota Sioux. Acesta a fost fiul căpeteniei Lone Horn și a preluat atribuțiile acestuia la moartea tatăul său. Elanul Pestriț era renumit pentru iscusința sa în negocieri și războaie. Un soldat american din fortul Bennett i-a atribuit acestuia porecla Picior Mare (Si Tȟáŋka) - a nu se confunda cu Oglala Picior Mare (cunoscut și sub denumirea de Ste Si Tȟáŋka și Chetan keah).^[1][2] Elanul Pestriț a fost ucis de către armata Statelor Unite la pârâul Wounded Knee, în Rezervația Indiană Pine Ridge (Lakota: Čhaŋkpé Ópi Wakpála), Dakota de Sud, Statele Unite alături de alți 150 de membri ai propriului trib într-un conflict care avea să primească denumirea de Masacrul de la Wounded Knee.

·         1916: Calugarul rus Grigori Rasputin a fost ucis.
Acesta s-a nascut intr-o familie de tarani dintr-un sat siberian in jurul anului 1860 si a avut parte de o copilarie nefericita. Afectat de moartea mamei si betiile tatalui, tanarul Rasputin era cunoscut ca o persoana desfranata. S-a schimbat radical dupa ce a facut o calatorie la manastirea de langa Ekaterinburg, pentru ca in urmatorii ani sa colinde prin locurile sfinte ale Rusiei. A inceput sa aiba notorietate in 1903 dupa ce a ajutat prin rugaciune o bogatasa rusa aflata intr-un moment critic din viata. Acest lucru a atras atentia inaltilor prelati, rectorul Academiei Teologice din St. Petersburg, parintele Teofan, devenind unul dintre sustinatorii sai. Vestile despre minunile infaptuite de ciudatul calugar au ajuns si la urechile tarinei Alexandra. Ea l-a chemat la palat pe Rasputin pentru a-i vindeca fiul bolnav de hemofilie, iar calugarul a reusit rapid sa castige simpatia cuplului imperial rus. Increderea aproape oarba a lui Nicolae al II-lea si al sotiei lui Alexandra in puterile monahului au influentat negativ viata politica in Rusia, multe dintre deciziile tarului fiind dictate de Rasputin. In acest context, nobilimea a pus la cale asasinarea calugarului, care, in noaptea de 16/17 decembrie (dupa calendarul vechi), a fost atras intr-o cursa in casa printului Felix Iusupov. Ca si viata sa, si moartea lui Rasputin este invaluita in mister. Monahul a fost servit cu vin otravit, dar, cum acesta nu a avut efect asupra lui, printul l-a impuscat de trei ori. Nici gloantele nu l-au rapus, astfel incat Rasputin a fost sugrumat si aruncat in Neva. De moartea brutala a calugarului a fost legata si decaderea Romanovilor, in popor circuland ideea ca Rasputin ar fi blestemat familia imperiala, pentru ca, la aproximativ o jumatate de an de la incident, aceasta a fost executata de bolsevici.

·         1924: Carl Spitteler (n. 24 aprilie, 1845, Liestal - d. 29 decembrie 1924) a fost un poet, nuvelist, romancier, dramaturg, critic și eseist elvețian, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în 1919, considerat "cel mai cunoscut scriitor elvețian de la începutul secolului". Carl Spitteler s-a născut la Liestal, Elveția, pe 24 aprilie 1845. După studiul dreptului la Basel, predă un timp teologia la Zürich și Heidelberg - catedră pe care o părăsește datorită convingerilor sale ateiste. Este un timp profesor particular, apoi de liceu (la o școală de fete din Bern), în cele din urmă redactor la Neue Züricher Zeitung. Din 1892 trăiește ca scriitor liber profesionist. În anul 1905 își ia doctoratul în filosofie la Zürich. La începutul primului război mondial pledează pentru neutralitatea patriei sale, fiind de aceea atacat de cercurile naționaliste din Germania. Opera sa pledează în exclusivitate pentru umanism, încearcă modernizarea unor simboluri antice și a unor idei mitice, "cosmice", este influențată de gândirea filosofică a lui Schopenhauer, Nietzsche, Jacob Burckhardt și ar putea chiar fi criticată de estetism și elitarism exagerat.

* 1926: Rainer Maria Rilke (n. 4 decembrie 1875, Praga, Imperiul Austro-Ungar- d. 29 decembrie 1926 în sanatoriul Valmont de la Montreux, Elveția) a fost un autor austriac și unul din cei mai semnificativi poeți de limbă germană. Pe lângă poezii, a scris povestiri, un roman și studii privitoare la artă și cultură. A făcut numeroase traduceri în germană din literatura și lirica altor națiuni, în special din limba franceză. Bogata sa corespondență reprezintă o componentă majoră a creației sale literare. 

1875-1896: Copilăria și studiile[modificare | modificare sursă]

Rilke s-a născut pe 4 decembrie 1875 la Praga, localitate ce aparținea pe atunci, ca și întreaga Boemia, de Imperiul Austro-Ungar. Numele său real a fost René Karl Wilhelm Johann Maria Rilke.

Tatăl său, Josef Rilke (1838–1906), a fost un om cu un caracter slab, veșnic nemulțumit și, după ce a eșuat în cariera militară, a devenit funcționar. Mama sa, Sophie „Phia“ Entz (1851–1931), o femeie dominantă și autoritară, se trăgea dintr-o familie înstărită de fabricanți praghezi. În urma eșecului profesional al soțului său, Sophie Rilke suferă din cauza excluderii din înalta societate și, pentru că nici visurile ei privitoare la viața de familie nu s-au împlinit, în 1884 s-a produs ruptura familială.

Nici relațiile ei cu fiul său nu au fost din cele mai bune, fiind puternic afectată de moartea fiicei ei mai mari. Datorită neajutorării emoționale, mama sa l-a legat de sine pe René (al cărui nume în franceză înseamnă renăscut), forțându-l să joace, într-un fel, rolul surorii sale defuncte. Practic, până la vârsta de șase ani, Rilke a fost crescut ca o fată, fotografiile sale timpurii arătându-ni-l cu părul lung și îmbrăcat cu rochiță.

La presiunea părinților, tânărul Rilke (cu vădite talente poetice și pentru desen), a trebuit să urmeze din 1885 o școală militară, cu profil real, (școala de cadeți din Sankt Pölten) spre a-l pregăti pentru cariera de ofițer. Exigențele instrucției militare și experiența unei societăți exclusiv masculine, l-au traumatizat pe termen lung pe acest tânăr sensibil. Din motive de sănătate, în 1891 Rilke a întrerupt pregătirea militară. Din 1892 până în 1895, s-a pregătit în particular pentru bacalaureat, pe care l-a luat în 1895. În anii 1895 și 1896 a studiat literatura, istoria artei și filozofia la Praga și la München.

După ce a plecat din Praga, în 1896 Rilke și-a schimbat prenumele René în Rainer, pentru că viitoarea sa prietenă, Lou Andreas-Salomé, a considerat că acesta este mai potrivit pentru un bărbat care vrea să devină scriitor.

1897-1902: Anii de dezvoltare[modificare | modificare sursă]

În anul 1897, Rainer Maria Rilke a întâlnit-o în München pe Lou Andreas-Salomé(1861-1937), o intelectuală și literată care călătorise mult în viața ei, și s-a îndrăgostit de ea. A urmat o relație tumultuoasă cu această femeie mai în vârstă decât el (ea are 36 de ani iar el 22), și căsătorită. Această relație amoroasă a durat până în 1900. Chiar și după ce s-au despărțit, Lou Andreas-Salomé i-a rămas lui Rilke cea mai bună prietenă și sfătuitoare. De un mare folos i-au fost cunoștințele de psihanaliză, și experiența, dobândite în anii 1912-1913 de la Sigmund Freud.

La moartea lui Lou Andreas-Salomé, în anul 1937, Sigmund Freud i-a rostit necrologul, în care a spus că ... se știe că i-a fost atât muză cât și mamă iubitoare marelui poet Rainer Maria Rilke, care era destul de neajutorat în viață...

În toamna anului 1897, Rilke a urmat-o pe Lou Andreas-Salomé la Berlin, închiriind o locuință în imediata ei apropiere. În anul 1898 a plecat în prima sa călătorie în Italia, care a durat mai multe săptămâni. În cei doi ani care au urmat, a vizitat de două ori Rusia: în 1899 a plecat cu soții Andreas la Moscova, unde l-a întâlnit pe Lev Tolstoi. În lunile mai-august ale anului 1900 a plecat din nou în Rusia, de această dată numai cu Lou Andreas-Salomé, vizitând atât Moscova cât și Sankt Petersburg, traversând țara de-a lungul râului Volga.

În toamna anului 1900, imediat după ce Lou Andreas-Salomé a luat hotărârea să se despartă de el, Rilke i-a făcut o vizită mai lungă lui Heinrich Vogeler în localitatea Worpswede. Aici, Vogeler avea în proprietate o clădire, cunoscută sub denumirea de Barkenhoff, pe care o renovase în stilul Secession (Jugendstil). În Sala Albă a casei sale organiza în fiecare duminică întâlniri cu artiști, în special cu Otto Modersohn, Paula Modersohn-Becker, Carl Hauptmann și cu sculptorița Clara Westhoff (1878-1954). În urma acestor întâlniri, în primăvara anului următor a avut loc căsătoria între Rainer Maria Rilke și Clara Westhoff. În decembrie 1901 s-a născut fiica lor, Ruth (1901-1972). Dar, deja în 1902, Rilke a părăsit locuința comună și a plecat la Paris, pentru a scrie o monografie a sculptorului Auguste Rodin (1840-1917). Relațiile între Rilke și Clara Westhoff au subzistat pe durata întregii vieți, dar el nu era omul care să ducă o viață de familie, obișnuită pentru un burghez, legat de o singură localitate. În același timp, a început să fie copleșit de griji materiale, putându-și plăti cu greu datoriile prin diverse lucrări la comandă.

1902-1910: Perioada mijlocie de creație[modificare | modificare sursă]

Portretul lui Rainer Maria Rilke, de Paula Modersohn-Becker, 1906, Bremen

Prima perioadă petrecută la Paris a fost dificilă pentru Rilke, deoarece acest oraș mare, și străin pentru el, i-a insuflat multe temeri. Toate aceste experiențe ale sale, Rilke le-a adunat în prima parte a singurului său roman, Die Aufzeichnungen des Malte Laurids Brigge (Însemnările lui Malte Laurids Brigge). Dar tot Parisul i-a prilejuit și întîlnirea cu multe surse de inspirație moderne, precum sculpturile lui Auguste Rodin sau lucrările pictorului Paul Cézanne (1839-1906). În acești ani, Parisul devenise domiciliul principal al poetului. În anii 1905 și 1906, Rilke a fost angajat ca secretar personal al lui Auguste Rodin, care a reprezentat pentru Rilke figura idealizată a tatălui. În mai 1906, puțin după moartea tatălui lui Rilke, Rodin a pus brusc capăt acestei relații contractuale.

Principalele creații poetice din perioada pariziană au fost Neue Gedichte (Poezii noi) 1907, Der neuen Gedichte anderer Teil (Cealaltă parte a poeziilor noi) 1908, care cuprind versuri scrise din 1903 până în 1908, cartea de poezii Requiem 1909, precum și romanul Die Aufzeichnungen des Malte Laurids Brigge (Însemnările lui Malte Laurids Brigge), început în 1904 și terminat în ianuarie 1910.

1910-1919: Frământări interne și externe[modificare | modificare sursă]

În anul 1912 a apărut o nouă ediție a povestirii sale lirice Weise von Liebe und Tod des Cornets Christoph Rilke (Cântul de iubire și moarte al stegarului Christoph Rilke), care a cunoscut o mare popularitate în cadrul seriei noi scose de editura Insel.

După apariția "Însemnărilor..." Rilke a intrat într-o perioadă de profundă criză de creație, care s-a terminat abia în februarie 1922, când a reușit să termine Duineser Elegien (Elegiile duineze), începute încă din 1912. Acest ciclu de poezii își trage numele de la castelul Duino din Triest, aparținând contesei Marie von Thurn und Taxis, unde Rilke a fost găzduit din octombrie 1911 până în mai 1912.

Izbucnirea Primului război mondial l-a surprins pe Rilke în timpul unei șederi în Germania. Îi era imposibil să se întoarcă la Paris: bunurile lăsate de el acolo fuseseră sechestrate, confiscate și vândute la licitație. Cea mai mare parte a războiului a fost petrecută de Rilke la München. Din 1914 până în 1916 a avut o legătură amoroasă năvalnică cu pictorița Lou Albert-Lasard.

La începutul anului 1916 Rilke a fost concentrat și a trebuit să urmeze la Viena un ciclu de instrucție de bază. Prin intervențiile unor prieteni influenți, a fost repartizat să muncească în arhiva de război, iar pe 9 iunie 1916, a fost lăsat la vatră. Rilke a plecat din nou la München, unde a stat aproape permanent, cu o scurtă întrerupere la moșia Böckel din Westfalia, aparținând lui Hertha Koenig. Experiența traumatizantă din timpul serviciului militar, care s-a suprapus peste amintirile încă neșterse ale spaimelor pe care le-a resimțit în școala militară, l-au adus în pragul unei muțenii poetice aproape complete.

1919-1926: Operele târzii[modificare | modificare sursă]

Pe 11 iunie 1919, Rilke a părăsit orașul München pentru a călători în Elveția. Motivul oficial era o invitație pentru a ține o prelegere la Zürich, dar adevăratul motiv a fost dorința sa de a scăpa de tumultul postbelic și de a relua lucrul, întrerupt de atâta vreme, la Duineser Elegien (Elegiile duineze). Căutările sale de a găsi o locuință care să fie atât potrivită cerințelor sale, cât și suportabilă material, s-au vădit a fi foarte dificile. Unele din locurile unde a stat Rilke au fost Soglio, Locarno și Berg am Irchel. Abia în vara anului 1921 și-a găsit o locuință convenabilă în turnul castelului din Muzot (în francezăChateau de Muzot) în apropiere de Sierre, în Cantonul Wallis. În luna mai 1922, Werner Reinhart (1884-1951), care era pe post de mecena pentru Rilke, a cumpărat clădirea și i-a pus-o la dispoziție poetului fără a-i cere chirie.

A urmat o perioadă de creație intensă când, după numai câteva săptămâni de muncă, în februarie 1922 Rilke a reușit să termine Duineser Elegien (Elegiile duineze). În aceeași perioadă a scris și ambele părți ale ciclului de poezii Sonette an Orpheus (Sonete către Orfeu). Ambele volume de poezii sunt considerate drept cele mai reușite al operei lui Rilke.

Din 1923 a trebuit să lupte cu grave probleme de sănătate, fiind nevoit să se interneze perioade lungi în sanatoriu. Încercând să învingă boala prin schimbarea mediului în care trăia, Rilke a plecat și la Paris, unde a stat din ianuarie până în august 1925. În ciuda stării sale de sănătate, între 1923 și 1926 Rilke a mai scris unele poezii valoroase (de exemplu Gongși Mausoleum), precum și o mare parte a operei sale în limba franceză, nici până astăzi studiată îndeajuns.

Abia cu scurt timp înainte de moartea sa, s-a putut diagnostica și boala de care a suferit Rilke: leucemie. Poetul a decedat pe 29 decembrie 1926 în sanatoriul Valmont sur Territet, da lângă Montreux, iar pe 2 ianuarie 1927 a fost înmormântat în cimitirul din Raron în Cantonul Wallis. Pe piatra sa de mormânt este înscris un text pe care și-l alesese singur când era pe moarte:

Rose, oh reiner Widerspruch Lust / Niemandes Schlaf zu sein unter soviel / Lidern

(Trandafir, oh, contradicție pură, de a nu fi, sub atâtea pleoape, somnul nimănui).

·         1933: A încetat din viaţă I.G.Duca, prim-ministru al guvernului Romaniei, asasinat de către un comando legionar pe peronul gării din Sinaia; (n. 26 decembrie 1879).

·         1937: A murit fizicianul Constantin I. Miculescu; principala sa contribuţie la domeniul fizicii poate fi regăsită chiar în lucrarea sa de doctorat, unde a prezentat o determinare precisă a echivalentului mecanic al caloriei (n. 1863)

* 1941: Ernst, Prinț de Saxa-Meiningen (Ernst Bernhard Victor Georg, Prinz von Sachsen-Meiningen; 27 septembrie 1859 – 29 decembrie 1941) a fost șeful Casei de Saxa-Meiningen din 1928 până la moartea sa. S-a născut la Meiningen, ca fiul cel mare și moștenitorul aparent al Ducelui Georg al II-lea de Saxa-Meiningen și a celei de-a doua soții, Feodora de Hohenlohe-Langenburg. Ernst a urmat o carieră militară și când s-a retras deținea gradul de colonel în cavaleria prusacă. A primit un doctorat onorific în filosofie de la Universitatea din Jena.

La Munchen, la 20 septembrie 1892, Ernst s-a căsătorit morganatic cu Katharina Jensen, fiica poetului Wilhelm Jensen. În ziua nunții, soția lui a fost numită baroneasă de Saalfeld de tatăl lui Ernst, Georg al II-lea.^[1] În ciuda căsătoria lui morganatice, Ernst și-a păstrat drepturile sale de succesiune asupra Ducatul de Saxa-Meiningen.^[2]

Când fratele său vitreg mai mare, ultimul duce care a domnit în Saxa-Meiningen, Bernhard al III-lea, a murit la 16 ianuarie 1928, Ernst i-a succedat la șefia casei ducale. Cum copiii lui s-au născut dintr-o căsătorie morganatică, el a fost succedat de nepotul său, Prințul Georg.

·         1967 - A murit Paul Whiteman, dirijor american de jazz simfonic (n.28.03.1890).
* 1970: Prințul Adalbert de Bavaria (germană Adalbert Alfons Maria Ascension Antonius Hubertus Joseph omnes sancti Prinz von Bayern; 3 iunie 1886– 29 decembrie 1970) a fost membru al casei regale de Wittelsbach, istoric, autor și ambasador german în Spania. La 12 iunie 1919 Prințul Adalbert s-a căsătorit cu Contesa Auguste von Seefried auf Buttenheim, fiica contelui Otto von Seefried auf Buttenheim și a Prințesei Elisabeta Maria de Bavaria. Nunta a avut loc la Salzburg, Austria. Cuplul a avut doi fii:

• Prințul Constantin de Bavaria (1920–1969)
• Prințul Alexandru de Bavaria (1923–2001)

Prințul Adalbert de Bavaria a murit la 29 decembrie 1970 la Munchen la vârsta de 84 de ani și a fost înmormântat la cimitirul mănăstirii Andechs din Bavaria.

* 1972: Joseph Cornell (n. 24 decembrie 1903 – d. 29 decembrie 1972) a fost un sculptor american, un pionier în domeniul asamblărilor artistice.

* 1973: Gheorghe Cristescu (n. 10 octombrie 1882 – d. 29 noiembrie 1973) a fost un politician comunist român. A fost secretar general al Partidului Comunist din România (1921 - 1924) și a fost printre fondatorii acestuia. A fost supranumit Plăpumarul.

·         1975: A murit matematicianul Tiberiu Popoviciu; fondatorul şcolii române de analiză numerică; a înfiinţat (în 1946), la Universitatea din Cluj, Seminarul de Teoria Aproximării şi Analizei Numerice; membru titular al Academiei Române din 1963 (n. 1906)

·         1978: A murit Franyó Zoltán, publicist şi traducător maghiar din România (n. 1887)

* 1986: Andrei Arsenievici Tarkovski (în rusă: Андре́й Арсе́ньевич Тарко́вский; n. 4 aprilie 1932, Zavrajie, Regiunea Kostroma, Rusia sovietică - d. 29 decembrie 1986^[1], Neuilly-sur-Seine, lângă Paris, Franța) a fost un regizor, actor, scenarist și scriitor rus. Este considerat unul dintre cei mai influenți cineaști ai erei sovietice și ai întregii istorii a cinematografiei. Este înmormântat la cimitirul ortodox din Sainte-Geneviève-des-Bois.

A jucat un rol prim rang în dezvoltarea cinematografiei moderne, prin viziunea sa poetică și studiul asupra timpului în film (dezvoltat teoretic în cartea sa, Sculpting in Time). Născându-se și profesând într-un regim opresiv, Tarkovski s-a confruntat cu numeroase piedici de-a lungul carierei sale (care, de altfel, se limitează la 7 filme și câteva scurt-metraje - în 27 de ani). Cu toate că Tarkovski nu-și recunoaște intenția, câteva din filmele sale - Andrei Rubliov, Oglinda (film), Călăuza - conțin idei privite cu ostilitate de Uniunea Sovietică.

* 1994: Tudor Greceanu (n. 13 mai 1917, București – d. 29 decembrie 1994)^[1]a fost un aviator român de elită în timpul celui de al Doilea Război Mondial. Unele din faptele sale sunt amintite în engleză la Forțele Aeriene Regale ale României. Tudor Greceanu era descendent al unor vechi familii de boieri moldoveni, și strănepot al lui Ion Ghica^[2]. Era posesor a șase brevete de pilot (brevetul de pilot de război, obținut în școala militară, brevetul de pilot de vânătoare, brevetul de instructor de zbor, brevetul de pilot de bimotoare, brevetul de înaltă acrobație, brevetul de zbor de noapte și brevetul de zbor fără vizibilitate^[3]), inclusiv brevetele și insignele de pilot german, italian și american, a avut la activ 6000 de ore de zbor pe timp de război, realizate în 1000 de misiuni de luptă, atât în Est, cât și în Vest^[2]. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, locotenentul Tudor Greceanu a avut 42 de victorii, doborând 42 de avioane inamice^[4], pentru care a fost răsplătit devenind Cavaler al Ordinului „Mihai Viteazul” clasa III^[2][5].

Așii români decorați în august 1943 cu Ordinul Mihai Viteazul: Cantacuzino, Dicezare, Greceanu, Șerbănescu și Milu.

După război, a fost arestat de regimul comunist din România și ținut în închisori cu regim sever ca cea de la Aiud, timp de mai mulți ani. A scăpat de plutonul de execuție, după o evadare spectaculoasă din Penitenciarul Aiud^[2], dar de pe urma torturilor din închisoare i-au fost amputate ambele picioare.

Ca urmare a rezultatelor deosebite, la terminarea războiului s-a consemnat în dosarul său: "blocat pentru mobilizare în cadrele Flotilei 1 vânătoare ca indispensabil". De aceea, când a ieșit din închisoare, în 1964, și-a păstrat gradul de căpitan, cu toate ca legea prevedea că detenția politică atrage inevitabil după sine pierderea gradului militar și obținerea livretului militar de soldat simplu.^[3]

Printre altele, fostul aviator român spunea:

“Sunt lucruri pentru care oamenii nu sunt făcuți. Dumnezeu n-a făcut oamenii pentru orice. E așa de simplu să mori. De ce să te compromiți ca să trăiești? (…) Eu am pierdut partida. Pentru că partida n-o dictez eu…M-am bătut pentru țara asta și la 2000 de kilometri într-un sens și în celălalt, și pe frontul de răsărit și pe cel de apus. Și am crezut în virtuțile neamului. Și uitați-vă ce-am cules.”^[6]

·         2000: A murit Angela Ion, istoric literar; specialistă în limba şi literatura franceză, a coordonat lucrări de sinteză, precum dicţionarul „Scriitori francezi” (1978) şi „Dicţionarul istoric şi critic al literaturii franceze” (1982), a publicat numeroase studii şi lucrări de istoria literaturii franceze sau despre relaţiile literare româno-franceze (n. 1928)

* 2004: Julius Axelrod (n. 30 mai 1912 - d. 29 decembrie 2004) a fost un farmacolog, biochimist și neurochimist evreu-american, care împreună cu farmacologul Bernard Brodie a descoperit rolul analgetic și a contribuit la producerea pe cale industrială a paracetamolului. Pentru cercetările sale în domeniul transmiterii pe cale umorală a impulsului nervos la nivelul sinapselor, primește în anul 1970 Premiului Nobel pentru Fiziologie sau Medicină, împreună cu Ulf von Euler și Sir Bernard Katz.

·         2008 - Trompetistul american de jazz Freddie Hubbard a decedat. Hubbard, cunoscut pentru stilul său "hard bop", a primit un premiu Grammy pentru cel mai bun album în 1972. (n. 7 aprilie 1938)

·         2012: A murit cineastul şi regizorul portughez Paulo Rocha; a avut o contribuţie semnificativă în dezvoltarea cinematografiei portugheze moderne (n. 1935)

Sărbători

·         Sfinții 14.000 de prunci uciși din porunca lui Irod; Sf Cuv. Marcel și Tadeu (harți) (calendar creștin-ortodox)

·         Sfântul Thomas Becket episcop și martir (calendar romano-catolic)

·         Sfinții copii uciși de Irod; Sfântul Cuvios Marcel (Harț) (calendar greco-catolic)

PERSONALITĂȚI CARE AU MARCAT ISTORIA LUMII

Ivan Cel Groaznic: http://youtu.be/QMmYYEgVOMw;

Ivan al IV-lea, numit și Ivan cel Groaznic, (n. 25 august 1530 - d. 28 martie [S.V. 18 martie] 1584) a fost primul cneaz moscovit care s-a intitulat "țar".

Copilăria

Ivan a fost fiul mult așteptat al Marelui Cneaz al Moscovei Vasili. S-a născut la 25 august 1530 când tatăl său avea 51 de ani. 10 zile mai târziu Ivan a fost botezat la mănăstirea Sfintei Treimi^[2]. După doi ani, mama sa, Elena, aduce pe lume al doilea fiu, Iuri.

La 25 noiembrie 1533, Marele Cneaz aflat pe moarte dictează testamentul definitiv: îl desemnează la tron pe fiul său Ivan care are aproape 3 ani, punându-l până la vârsta de 15 ani sub tutela mamei sale Elena și a boierilor. La 4 decembrie 1533, după o domnie de 29 de ani, Vasili al III-lea moare. După moartea tatălui a reluat pentru un timp 5 ani, regența mama lui Ivan, Elena Glinskaia, însă ea moare în 1538, probabil otrăvită. Urmează pentru tron o luptă crâncenă între boieri, care au fost însoțite de acte de cruzime deosebită. Rămas orfan, în fața boierilor care se luptă pentru putere, Ivan se teme pentru viața sa. Asistă la adevărate lecții de cruzime și viclenie. Acestea probabil au fost lecțiile pentru Ivan pe care le-a aplicat mai târziu. La vârsta de 13 ani când devine conștient de autoritatea lui se răzbună, astfel la data de 29 decembrie 1543 dă ordin să fie prins boierul Andrei Suiski și este lăsat să fie sfâșiat de câinii de vânătoare infometați. Mitropolitul Macarie îl ajută să se familiarizeze cu teologia și istoria. Călătorește mult, vizitează mănăstiri, vânează.

Țar

Ivan este încoronat Țar la 16 ianuarie1547, la Moscova la vârsta de 16 ani. Se căsătorește la 3 februarie 1547 în Catedrala Adormirii Maicii Domnului cu Anastasia Romanova, fiică de boieri ai unei familii de viță veche. Formează un sfat de tip nou, Izbrannaia Rada (Consiliu ales), alcătuit din membri ai nobilimii și ai clerului. Adunarea este dominată de doi oameni: Mitropolitul Macarie, cultivat, autorul multor cărți de evlavie și de istorie, și părintele Silvestru, predicatorul iluminat.

În 1552 el a învins Hanatul Kazanului, armatele căruia au devastat nord-estul Rusiei în mod repetat și a anexat teritoriul său (2 octombrie 1552). La 28 martie 1554 se naște țareviciul Ivan. Țarina mai născuse două fete dintre care una, Ana, a murit la douăzeci de luni și un băiat, Dimitri, care a murit la câteva luni.

În august 1554 supune regiunea Astrahanului. Prin această cucerire, Rusia câștigă un debușeu la Marea Caspică și controlează tot cursul Volgăi. În 1558 armata sa pătrunde în Livonia.

Țarina Anastasia moare la 7 august 1560 iar Ivan se căsătorește la 21 august 1561 cu fiica prințului cerchez Temriuk care este botezată și primește numele de Maria. Noua țarină este frumoasă însă analfabetă, răzbunătoare și sălbatică. Naște un băiat, Vasili, care va muri după câteva săptămâni. La 1 septembrie 1569, în vârsta de 25 de ani țarina Maria moare otrăvită.

Marele oraș comericial Poloțk cade în mâinile lui Ivan în februarie 1563 care adăugă titlurilor sale și pe acela de mare prinț al Polțkului.

Reforme

În 1550 formează Zemski Sobor, o adunare care înregistrează hotărârile domnitorului. Alcătuiește Țarski Sudebnik (Codicele țarist din 1550) care să-l înlocuiască pe Kneajeski Sudebnik al bunicului său Ivan al III-lea care data din 1479. Plasează în posturile-cheie ale imperiului oameni noi, proveniți dintr-un mediu modest.

La 23 februarie 1551 Ivan convoacă cel de-al treilea sinod bisericesc unde înmânează prelaților un document numit Stoglavcu privire la reformele pe care intenționează să le facă pentru a însănătoși funcționarea Bisericii; stareții și mănăstirile nu vor mai putea face nici o achiziție fără încuviințarea suveranului,^[3] se va interzice mănăstirilor să dea împrumut bani cu camătă. Fiecare oraș va avea școala lui, deservită de preoți și de dieci; se va preda scrierea, cititul, aritmetica, cântul, religia, bunele maniere.

Ivan reorganizează nobilimea țării, țăranii rămân legați de glie, dacă nu de jure, cel puțin de facto. Țarul guvernează cu ajutorul Dumei boierilor. În cazurile grave el convoacă chiar Zemski Sobor. Totuși, aceste adunări nu au decât un vot consultativ.

În 1565 împarte țara în opricinina și zemșcina. Opricinina constituie domeniul privat al țarului, pe care acesta îl va administra cum vrea și asupra căruia va avea putere deplină. Zemșcina cuprinde restul teritoriului. Prin decizia unilaterală a Țarului, în opricinina vor intra câteva cartiere din Moscova, 27 de orașe, 18 districte și principalele căi de comunicație. Douăsprezece mii de familii aristocrate sunt strămutate și-și pierd averea și influența. Se va naște o nouă clasă, opricininici, care datorează lui Ivan ascensiunea lor. Funcția lor este deasupra legii iar terenul lor de manevră este zemșcina. Violența lor este încurajată de țar care îi răsplătește cu bunurile luate de la trădători. Curând aceștia devin de temut și detestați.

Sfârșitul domniei

Nemulțumirea crește în rândul populațiilor din două orașe alipite de curând Rusiei: Novgorod și Pskov. Novgorodul a fost cucerit în 1471 de marele cneaz Ivan al III-lea, bunicul lui Ivan cel Groaznic iar Pskovul în 1510 de marele cneaz Vasili al III-lea, tatăl lui Ivan. Sub pretextul că ar exista o scrisoare prin care populația ar fi dispusă să se supună Poloniei, la 2 ianuarie 1570, avangarda armatei țarului ajunge la zidurile Novgorodului.

Soldații ridică în jurul orașului zăplazuri înalte pentru ca nimeni să nu poată ieși, bisericile sunt încuiate pentru ca nimeni să nu se poată refugia în ele, toți funcționarii sunt arestați, sunt uciși preoții. Locuitorii Novgorodului sunt aduși în fața Țarului și a fiului său, Ivan; sunt bătuți, torturați, omorâți. Masacrul durează cinci săptămâni. Numărul total al victimelor se ridică la 15.000 potrivit lui Kurbski, la 18.000 potrivit Celei de-a treia cronici a Novgorodului, la 27.000 după Taube și Kruse, la 60.000 după autorul Primei cronici a Pskovului.

Opricinicii asediază casele și prăvăliile, devastează bisericile. Novgorodul nu-și va reveni niciodată după masacrul din 1570. El va rămâne un oraș de mâna a doua, sărac și cu populație puțină.

Ivan cel Groaznic se îndreaptă cu armata spre Pskov însă orașul i se așterne la picioare iar după câteva zile Ivan se întoarce la Moscova unde execută prizonierii pe care i-a luat din Novgorod.

În 1570 sultanul Turciei, Selim al II-lea pretinde Rusiei restituirea Kazanului și Astrahanului sau ca Moscova să plătească un tribut anual Porții. În timp ce negocierile se împotmolesc, la începutul anului 1571, tătarii din Crimeea invadează teritoriile meridionale ale Rusiei. La 24 mai 1571 tătarii dau foc caselor de la periferia Moscovei.

La 28 octombrie 1571 Ivan se căsătorește pentru a treia oară cu Marfa Sobakina, fiica unui negustor din Novgorod, iar la 3 noiembrie are loc nunta fiului său Ivan cu Eudoxia Saburova. Țarina Marfa, care se îmbolnăvise înainte de nuntă, moare la 13 noiembrie 1571. De teamă că nu i se va permite cea de-a patra căsătorie, declară că n-a avut nici un contact carnal cu soția sa și cere Bisericii anularea căsătoriei. Se însoară la 29 aprilie 1572 cu Anna Koltovski, fiica unui curtean. După doi ani de căsătorie îi va reproșa sterilitatea, o va repudia și o va trimite într-o mănăstite unde va deveni sora Daria.^[4]

Țarul se căsătorește pentru a cincea oară cu Anna Vasilcikova care, curând, va suferi o moarte violentă. A șasea soție, Vasilisa Melentieva, este surprinsă după câteva luni în adulter cu prințul Ivan Devtelev. Este tunsă și trimisă la mănăstire. Cea de-a șaptea soție, Maria Dolgoruki, îl dezamăgește pe Țar mai mult decât toate celelalte: nu este fecioară. Este legată de o trăsură iar caii o trag în râu unde se îneacă. În 1581 se căsătorește pentru a opta oară cu Maria Feodorovna Nagoi, fiica unui dregător de la curte. În același timp, fiul său Feodor o ia de soție pe Irina, sora lui Boris Godunov.

În timp ce era plecat în luna de miere cu cea de-a patra soție, armata hanului tătar Devlet-Ghirei înaintează din nou spre Moscova. Armata rusă sub conducerea prințului Vorotânski reușeste să-i înfrângă pe tătari. Ivan dizolvă opricinina care este detestată în țară dar și pentru că avea nevoie de consimțământul nobililor polonezi. Scopul său este de a se încorona rege al Poloniei în urma decesului regelui Sigismund-August care n-a lăsat moștenitori pe linie masculină.

Ambasadorul Poloniei, Mihail Haraburda, cere Țarului în schimbul alegerii sale să modifice frontiera în avantajul Poloniei, să abandoneze Poloțkul, Smolenskul și alte orașe rusești. Ivan refuză. După multe pertractări, Dieta poloneză îl alege pe Henric de Valois, duce de Anjou, fratele regelui Carol al IX-lea al Franței.

După decesul regelui Carol al IX-lea al Franței, Henric, regele Poloniei fuge noaptea în Franța și se încoronează sub numele de Henric al III-lea al Franței. Noul rege al Poloniei, Ștefan Bathory îi scrie lui Ivan al IV-lea că va respecta armistițiul de trei ani încheiat între Rusia și Polonia. Ivan și-a anexat cea mai mare parte a Livoniei în 1577. Doi ani mai târziu, armata poloneză aliată cu armata suedeză zdrobesc armata rusă. La 15 ianuarie1582 este semnat un armistițiu pe 10 ani între Polonia și Rusia. Rușii abandonează întreaga Livonie și Poloțkul iar polonezii evacuează orașele rusești pe care le-au cucerit.

Țareviciul Ivan care are 27 de ani și care a urmărit îndeaproape tratativele de pace cu Polonia îi reproșează tatălui său lașitatea de care dă dovadă și îi cere încredințarea trupelor pentru a elibera Pskovul. După câteva zile, la începutul lunii noiembrie, o solie de boieri îi cere Țarului să preia comanda trupelor sau să-l trimită pe țareviciul Ivan pentru a lupta împotriva polonezilor. Ivan crede că este vorba de o conspirație împotriva lui. La 15 noiembrie 1581 își vede nora, Elena, soția lui Ivan, care era însărcinată într-un stadiu avansat, purtând o rochie ușoară în loc de trei rochii așa cum era obiceiul. O bate atât de tare încât aceasta avortează. Țareviciul furios ridică vocea în fața suveranului. Ivan își lovește fiul la întâmplare cu bastonul său cu vârful de fier și îl rănește mortal. La 19 noiembrie 1581oficial țareviciul moare în urma unei febre puternice.
Ivan care își iubea fiul foarte mult este distrus, refuză să doarmă și să se hrănească, se simte vinovat atât pentru că și-a omorât fiul dar și pentru că acest fiu era moștenitorul tronului.

La 19 octombrie 1582, Maria Nagoi naște un băiat sănătos, Dmitri.

Decesul

Ivan al IV-lea

De când și-a ucis fiul, Ivan nu poate dormi decât câteva ore pe noapte. Dezmățul, excesul de mâncare și băutură i-au ruinat sănătatea. La începutul anului 1584, decăderea fizică se accentuează. Pentru că nici poțiunile medicilor și nici rugăciunile preoților nu opresc boala, Ivan cheamă vracii. Din toate părțile sosesc la Moscova astrologi, ghicitori, vraci.

Deși i se ascunde concluzia prezicătorilor, Țarul află printr-o indiscreție, că astrologii i-au calculat data decesului - 18 martie.

Începe să facă mai multe daruri bisericilor și este preocupat de succesiune. În prezența boierilor dictează dispoziții prin care îl numește moștenitor pe cel de-al doilea fiu al său, Feodor. Pentru a-l ajuta pe Feodor, numește și o comisie alcătuită din cinci boieri: Ivan Șuiski, eroul asediului Pskovului, Ivan Matislavski, fiul nepoatei marelui cneaz Vasili, Nicetas Iuriev, fratele primei sale soții, Anastasia, Bogdan Bielski și mai ales Boris Godunov, a cărui soră Irina s-a căsătorit cu țareviciul.

În ziua de 18 martie 1584, Ivan moare în timpul unei partide de șah cu Bogdan Bielski. Cel mai probabil Ivan a murit de o afecțiune a intestinelor și a aparatului urogenital.

A fost înmormântat în biserica Sfântului Arhanghel Mihail alături de fiul său pe care l-a ucis într-un acces de furie. Pe mormântul său figurează următoarea inscripție: "În anul 7092-1584,^[5] în a optsprezecea zi a lunii martie, s-a înfățișat preacredinciosiului suveran, țar și mare cneaz al întregii Rusii, Ivan Vasilievici, în călugărie Ionas."

Rasputin:

Grigori Efimovici Rasputin (în rusă Григо́рий Ефи́мович Распу́тин; n. 9/21 ianuarie 1869, Pokrovskoye, Tyumen Oblast[*], Rusia – d. 30 decembrie 1916,^[1] Petrograd, Imperiul Rus^[2]) a fost un mistic rus care a avut o mare influență asupra familiei ultimului țar al dinastiei Romanov. Rasputin a jucat un rol foarte important în viața țarului Nicolae al II-lea, a țarinei Alexandra și a unicului lor fiu, țareviciul Alexei, care era suferind de hemofilie.

Rasputin a fost denumit și Călugărul nebun, în ciuda faptului că el nu a fost niciodată călugărit și nu a ținut niciodată secret faptul că era căsătorit. Este posibil să fi fost stareț al congregației religioase nerecunoscute oficial a hlîstilor și despre el se credea că este vindecător care folosea puterea credinței. Mulți contemporani, printre care și familia ultimului țar al Rusiei, îl considerau pe Rasputin stareț, pe motiv că manifesta puteri vindecătoare și pentru că se arăta înțelept.^[3] Unii comentatori îl consideră pe Rasputin drept un personaj a cărei carieră trebuie înțeleasă în contextul specific rusesc al "nebuniei întru Hristos"^[4] (în rusește юродивый (iurodivîi)) - bizantinii, ca și restul populațiilor de religie ortodoxă din orientul continentului european au cunoscut și ei "nebunia întru Hristos", însă aceasta nu s-a manifestat nicăieri atât de radical ca în Rusia.^[5]

El este unul dintre cele mai controversarte personalități ale secolului al XX-lea, deși, în zilele noastre, Rasputin este văzut de cei mai mulți istorici ca un țap ispășitor. El a jucat un rol minor, dar spectaculos, în prăbușirea dinastiei Romanov.

Data de naștere a lui Rasputin nu este cunoscută cu certitudine, cea mai des amintită fiind cea de 10 ianuarie 1869. Datele avansate de mulți cercetători și de numeroșii lui biografi sunt cuprinse între anii 1863 și 1873.

Primii ani de viață

Grigori Efimovici Rasputin s-a născut în familia unor țărani într-un sătuc siberian de pe râul Tura, Pokrovskoie, în gubernia Tobolsk (în zilele noastre regiunea Tiumen). Pe la 18 ani, a petrecut trei luni într-o mânăstire. Aici a intrat în secta desprinsă din Biserica Ortodoxă Rusă a hlîstilor. La scurtă vreme după ce a părăsit mânăstirea, a vizitat un om venerat ca sfânt, care avea o colibă în zonă, Macarie. Macarie a avut o influență uriașa asupra tânărului. Rasputin s-a căsătorit în 1889 cu Parascovia Fiodorovna, având împreună trei copii. În 1901 a părăsit satul natal și a plecat în pelerinaj. În timpul călătoriei sale, a vizitat Grecia și Ierusalimul. Călătoria lui Rasputin în Balcani era motivată de intenția acestuia de a se călugări: voia să intre în comunitatea ortodoxă a rușilor de la Muntele Athos, mai exact la Mânăstirea Sfântul Pantelimon, însă constatând răspândirea comportamentelor homosexuale printre călugării atoniți, acesta decide, scârbit, să plece înapoi, abandonând ideea. Întors acasă și împărtășindu-i șocat lui Macarie experiența neplăcută printre călugării atoniți, acesta îi va spune că mânăstirile sunt un loc inevitabil al ispitei, drept pentru care mântuirea (sufletului) lui va trebui să vină mai degrabă din afara mânăstirilor, anume în lume.^[6][7] În 1903, Rasputin a ajuns la Petrograd, unde s-a proclamat stareț posesor al unor puteri tămăduitoare egale cu ale profeților.

Vindecătorul țareviciului

Țareviciul Alexei suferea de hemofilie, boală pe care o moștenise de la străbunica sa pe linie maternă, regina Victoria. Rasputin a fost considerat de către țar și țarină ultima speranță pentru vindecarea copilului lor. Cei doi părinți au căutat neîncetat un tratament pentru însănătoșirea fiului lor și, în 1905, au apelat la carismaticul țăran să-l vindece pe bolnav. Se spunea că Rasputin avea puterea de a vindeca prin puterea rugăciunilor și se pare că, într-adevăr, starea țareviciul s-a îmbunătățit într-o oarecare măsură. Scepticii au pretins că el ar fi obținut ceva rezultate prin intermediul hipnozei. Se povestește că în timpul unei crize grave a țareviciului, Rasputin, aflat în acel moment în casa sa din Siberia, ar fi reușit să-i ușureze suferința copilului aflat în Petrograd prin intermediul rugăciunilor.

Țarul îl numea pe Rasputin prietenul nostru, probabil un semn al încrederii de care se bucura acesta în ochii membrilor familiei imperiale. Rasputin a avut asupra țarinei Alexandra o influență personală și politică considerabilă, în mod special după ce Alexei a fost atacat de o albină în vara anului 1905. După cum se povestește, Rasputin ar fi alergat în ajutorul băiatului și ar fi strigat "Ужальте его и вы умретe!" ("Înțeapă-l și vei muri!”). Albina a zburat din preajma bolnavului și asta a fost interpretată ca o manifestare a puterilor sfinte ale lui Rasputin.

Poziția lui Raputin în biserică i-a permis să-și crească influența asupra lui Alexei. Este verificat că mai înainte de a-l cunoaște pe Rasputin, țarina se plângea că fiul ei l-a întristat pe Iisus cu purtările lui hulitoare. După întâlnirea cu Rasputin, țarina declara fericită că țareviciul a recunoscut injustețea drumului pe care se angajase. Țarul și țarina îl considerau pe Rasputin un om al lui Dumnezeu și un profet, iar țarina credea sincer că Dumnezeu vorbește prin gura lui Rasputin. Această relație poate fi apreciată și în contextul relației tradiționale, vechi și foarte puternice între Biserica ortodoxă rusă și pătura conducătoare a imperiului. Un alt factor important era probabil originea germană protestantă a țarinei: ea era foarte fascinată de noua sa religie ortodoxă, dar se pare că îi lipsea discernământul asupra unora dintre practicile religiei rușilor.

Controversele

În acest timp, Rasputin a devenit un personaj extrem de controversat, ducând o viață scandaloasă alături de femeile-discipol din înalta societate petersburgheză. Mai mult, a fost văzut de multe ori apelând la serviciile prostituatelor, sau bând până la pierderea cunoștinței, sau participând la chefuri de zile și nopți neîntrerupte. Era un tip libidinos, bădăran, murdar, de multe ori purtându-se în mod scandalos în public.

Deși fascina pe multe dintre femeile de condiție bună din Sankt Peterburg, el nu era acceptat de societatea aristocratică din capitala imperiului, care considera că pur și simplu nu se potrivește cu rangul familiei imperiale.

Trebuie spus însă că între Rasputin și biserica ortodoxă rusă au existat relații tensionate. Sfântul Sinod l-a atacat frecvent pe Rasputin și, datorită acestui fapt, au fost lansate o mulțime de zvonuri neadevărate despre viața sa. De aceea, o mulțime de povești despre isprăvile lui trebuie privite cu o doză de scepticism. Datorită faptului ca Rasputin era un oficial al curții imperiale, apartamentele sale erau supravegheate neîncetat, așa că există și dovezi credibile despre modul său de viață.

În conformitate cu afirmațiile fiicei lui Rasputin, Maria, acesta a "cercetat" secta hlîstilor, dar nu a devenit un membru al ei, mai mult chiar, a respins-o. În vreme ce lumea occidentală era interesată mai degrabă de practicile sexuale ale sectanților, (legată se pare de credința că smerenia poate fi atinsă numai prin autopervertire), Rasputin era înfricoșat de credința conform căreia iertarea divină poate fi obținută prin autoflagelare, (o altă practică a sectanților).

Precum cei mai mulți creștini-ortodocși, Rasputin credea cu tărie că trupul lumesc este un dar sacru oferit de Dumnezeu. Dobândirea harului divin prin afundarea în păcat pare să fi fost una dintre învățăturile secrete pe care le-a predicat și practicat Rasputin în cercul aristocratelor. Ideea că dobândirea harului divin se poate face prin îndreptarea păcatelor nu era una nouă. Se înțelegea că păcatul este o parte de neseparat a condiției umane, responsabilitatea credincioșilor fiind aceea de a fi conștienți de păcatele lor și de a fi dispuși să le mărturisească, prin aceasta ajungând la smerenia creștină.

În timpul primului război mondial, Rasputin a devenit ținta acuzațiilor de influență nepatriotică la curte. Nepopulara țarină era descendentă a unor principi germani, iar "prietenul" ei, Rasputin, era acuzat că ar fi spion german.

Când Rasputin s-a arătat interesat să meargă pe front ca să binecuvânteze trupele la începutul războiului, Comandantul Suprem, Marele Duce Nicolae, i-a promis că-l va spânzura, dacă se arată în zonă. Rasputin a pretins mai apoi că a avut o revelație cum că armatele rusești nu vor obține succese până când țarul în persoană nu va prelua comanda operațiunilor militare. Țarul Nicolae al II-lea, căruia îi lipsea o pregătire militară adecvată, și-a asumat o responsabilitate uriașă, care a avut consecințe tragice pentru el, familia lui și pentru toată Rusia.

Cât timp țarul era departe pe front, influența lui Rasputin asupra țarinei a crescut considerabil. În scurtă vreme a devenit confidentul și sfătuitorul Alexandrei. A convins-o pe împărăteasă să numească în posturi importante din guvern persoane din cercul lui de discipoli. Urcând pe scara puterii, Rasputin a ajuns să se culce cu femei din înalta societate în schimbul favorurilor politice. Datorită în mare măsură ravagiilor făcute de lupte și într-o mai mică măsură datorită acțiunilor anarhice ale lui Rasputin, economia imperiului se deteriora într-un ritm rapid. În multe cazuri, țarina și sfătuitorul său erau blamați pentru toate relele care se petreceau în acele vremuri. De exemplu:

Vladimir Purișkevici era un membru marcant al Dumei. Pe 19 noiembrie 1916, Purișkevici a ținut un discurs fulminat în Dumă în care a afirmat: 'Miniștrii țarului au fost transformați în marionete, marionete ale căror sfori au fost luate cu fermitate în mâini de Rasputin și Împărăteasa Alexandra Fiodorovna – geniul răului din Rusia și țarina... care a rămas o nemțoaică pe tronul rusesc, înstrăinată de țară și poporul său.'

Felix Iusupov a aprobat discursul, iar după aceea l-a contactat pe Purișkevici, care a fost de acord să participe la o tentativă de asasinare a lui Rasputin.

Influența lui Rasputin asupra familiei Romanov a fost folosită de politicienii și ziariștii care voiau sa aducă un afront la adresa cinstei dinastiei, să-l facă pe țar să renunțe la puterea absolută și să separe biserica de stat. Rasputin a contribuit fără să vrea la propagandă, intrând în dispute publice cu clericii, pe tema influenței pe care o avea la curte și a modului desfrânat de viața. Nobili din poziții importante pe lângă țar și unele partide politice din Dumă au cerut în mod răspicat îndepărtarea lui Rasputin de la curte. În mod necugetat, Rasputin a făcut să scadă respectul pentru țar în rândul supușilor săi.

Asasinarea și legendele care o înconjoară

Legendele cu privire la asasinarea lui Rasputin sunt poate mai bizare decât cele despre viața sa neobișnuită. Odată ce au decis că influența lui Rasputin asupra țarinei îl făcea prea primejdios pentru Imperiu, un grup de nobili l-au momit pe acesta în palatul conducătorului complotiștilor, Prințul Felix Iusupov. Aici, Rasputin a fost ospătat cu prăjituri și cu vin în care fusese pusă o anumită cantitate de cianură. Conform poveștilor spuse după moartea sa, Rasputin nu a fost afectat de otravă, (cantitatea de cianură folosită fiind suficientă pentru uciderea a șase persoane). Hotărât să-și ducă la îndeplinire planul, Iusupov s-a dus după un revolver, cu care l-a împușcat pe Rasputin în piept, acesta din urmă căzând la pământ. După o jumătate de oră, când Iusupov a revenit să verifice cadavrul, (sau după alte versiuni, când a venit să-și ia haina din cameră), Rasputin a sărit în picioare și l-a atacat pe prinț, care a fugit să-și anunțe prietenii despre incident.

Rasputin s-a repezit împleticit către poarta palatului, amenintând că-i va denunța țarinei pe toți conspiratorii. Un alt glonț l-a nimerit pe fugar, care s-a prăbușit în zăpadă. Conspiratorii l-au lovit cu bâtele, după care l-au aruncat în râul Neva, uitându-se la el cum se scufunda, satisfăcuți că, până la urma, "Inamicul Statului" era mort.

După trei zile, trupul lui Rasputin – otrăvit, împușcat de două ori și bătut – a fost pescuit din râu și autopsiat. Cauza morții a fost stabilită că a fost înecul. Brațele lui au fost găsite în poziție verticală, ca și cum ar fi încercat să se elibereze de legăturile cu care fusese imobilizat.

Dovezi recente

Detaliile despre asasinat date de Felix Iusupov nu rezistă la o examinare mai atentă. Declarația dată la poliție pe 16 decembrie, mărturisirea făcută câtă vreme a fost în exil în Crimeea în 1917, cartea pe care a scris-o în 1927 și depozițiile făcută sub jurământ în 1934 și 1965 au fost toate diferite între ele. Până de curând, lipsa dovezilor a făcut imposibilă emiterea unor ipoteze credibile.

În conformitate cu raportul de autopsie nepublicat al profesorului Kossorotov și a reviziilor de mai târziu ale doctorului Vladimir Jarov din 1993 și a Derrick Pounder din 2004/5, nu a fost găsită otravă activă în stomacul lui Rasputin. Nici concluziile despre faptul că s-a înecat nu mai par sigure la o a doua cercetare. Cert este ca Rasputin a fost bătut în mod sistematic și înjunghiat cu o armă cu lamă, dar au existat diferențe în ceea ce privește numărul și calibrele revolverelor folosite.

Toate aceste descoperiri au făcut să se schimbe în mod semnificativ raportul cu privire la moartea lui Rasputin. Rapoarte ale serviciilor britanice de informații din 1916 arată că britanicii erau profund preocupați de înlocuirea de către Rasputin a miniștrilor filoenglezi din guvernul Rusiei, dar mai mult decât atât, de insistențele lui de retragere a trupelor rusești din război. Această retragere ar fi permis Germaniei să-și mute trupele de pe frontul de răsărit pe cel de vest, astfel depășind numeric armatele aliaților, ceea ce ar fi dus la o victorie aproape sigură a Puterilor Centrale. Indiferent dacă Rasputin pleda doar pentru cauza încetării războiului sau chiar ar fi putut să o determine, este clar că britanicii erau profund îngrijorați de o asemenea activitate defetistă.

Conform afirmațiilor profesorului Pounder, dintre cele trei gloanțe de pistol, cel de-al treilea, care i-a străpuns fruntea, a avut un efect fatal instantaneu. Acest al treilea foc de armă aduce și anumite dovezi neașteptate. În viziunea lui Pounder, sprijinită de raportul departamentului de arme de foc al Muzeului Imperial al Războiului, al treilea glonț diferă de celelalte două care i-au provocat răni în piept. "Calibrul și proeminența marginilor lustruite" sugerează existența unui glonț necămășuit din plumb. La acea dată, majoritatea armelor foloseau gloanțe cămășuite cu metal dur, doar britanicii folosind pentru revolverele ofițerești Webley cartușe cu gloanțe necămășuite. Pounder a ajuns la concluzia că glonțul care a provocat rana fatală a fost un glonț rotund necămășuit Webley 0,455 inch.

Chiar martorii la asasinat au mărturisit că singurul om care a avut asupra sa un revolver Webley a fost locotenentul Richard Dewdney, un ofițer britanic atașat stației SIS din Petrograd. Această afirmație a fost mai apoi sprijinită în timpul unei audiențe a ambasadorului britanic Sir George Buchanan la țar, când Nicolae al II-lea a afirmat că suspectează pe un ofițer englez tânăr, fost coleg de școală cu Iusupov. Într-adevăr, Dewdney îl cunoscuse pe Iusopov la Universitatea Oxford. Un alt ofițer englez, căpitanul Chappers, se născuse chiar în palatul Iusupov în 1876, între cele două familii existând legături extrem de strânse.

Confirmarea faptului că Dewdney, împreună cu un alt ofițer, căpitanul David Sharp, s-a întâlnit cu Iusupov în săptămanile premergătoare asasinatului, poate fi găsită în jurnalul șoferului englezilor, Kyle Mason. Ultima însemnare a fost făcută exact în noaptea de dinainte de crimă. Mason a afirmat că "este un fapt puțin cunoscut că Rasputin nu a fost împușcat de un rus, ci de un englez". El a indicat că cel vinovat a fost un avocat din aceeași parte a țării ca Mason însuși. Dewdney era născut la cam zece mile de locul de naștere al șoferului, toată viața descriindu-se ca "avocat pledant", în ciuda faptului că nu a practicat niciodată această meserie.

Dovezi că asasinatul nu a decurs conform planului pot fi găsite in scrisoarea trimisă de Chappers lui Scale, opt zile mai târziu: "Deși chestiunile nu au decurs în totalitate conform planului, obiectivul nostru a fost atins în mod clar ... câteva întrebări stânjenitoare au fost deja puse despre o implicare mai largă. Dewdney încearcă să scape și nu vă va face probleme".

La reîntoarcerea în Anglia, Richard Dewdney a arătat întregii familii un cartuș pe care a pretins că l-a avut de la scena crimei.

Nimic dintre toate acestea nu este o dovadă hotărâtoare pentru a afla adevărul despre ce s-a întâmplat în noaptea de 16/17 decembrie, dar prezintă dovezi mai logice legate de faptul care s-a întâmplat. Dewdney și-a ars toate însemnările înainte de moartea sa din 1961, iar fiul lui a murit și el patru ani mai târziu, fără să clarifice în vreun fel problema morții lui Rasputin.

"Duhul lui Grigori Efimovici Rasputin"

După moartea lui Rasputin, secretarul lui, Simonovici, și-a dat seama că au fost transferate mari sume de bani în contul fiicei răposatului, Maria, și că, în general, toate afacerile acestuia erau lăsate în ordine.

Cu mai multe săptămâni înainte de a fi asasinat, Rasputin a scris următoarele:

"Scriu și las în urma mea această scrisoare la Sankt Peterburg. Simt că voi părăsi această viață înainte de 1 ianuarie. Vreau să fac cunoscut poporului rus, Papei, Rusiei, mamei și copiilor mei, pământului rusesc, ce trebuie să înțeleagă. Dacă voi fi ucis de asasini de rând, și în mod special de frații mei, țaranii ruși, tu, țarul Rusiei, nu trebuie să te temi de nimic pentru copiii tăi, ei vor domni sute de ani în Rusia. Dar dacă voi fi omorât de boieri, nobili și dacă ei îmi vor vărsa sângele, mâinile lor vor rămâne mânjite cu sângele meu, pentru 25 de ani și ei nu-și vor spăla mâinile de sângele meu. Ei vor părăsi Rusia. Frații își vor ucide frații, se vor ucide și se vor uri și pentru 25 de ani nu vor fi nobili în țară. Țar al pământului Rusiei, dacă vei auzi sunetul clopotului care îți va spune că Grigori a fost ucis, trebuie să știi asta: dacă rudele tale mi-au provocat moartea, atunci nimeni din familia ta, adică nici unul dintre copiii tăi sau dintre rudele tale nu vor mai rămâne în viața pentru mai mult de doi ani. Vor fi uciși de poporul rus. Eu mă duc și simt nevoia să spun țarului Rusiei cum trebuie să trăiască dacă eu am dispărut. Trebuie să gândești și să acționezi cu prudență. Gândește-te la siguranța ta și spune rudelor tale că am plătit pentru ele cu sângele meu. Voi fi ucis. Nu mai sunt printre cei vii. Roagă-te, roaga-te, fii puternic, gândește-te la familia ta binecuvântată. -Grigori"

De ce a scris această scrisoare profetică, (dacă nu cumva a fost un fals fabricat de Simonovici), este un mister. S-a speculat că Rasputin a avut o viziune spirituală a evenimentului care avea să vină. Se crede și că Rasputin știa că era ponegrit de ruși și că cineva dorea să-l omoare în momentul în care a scris scrisoarea.

Reputația lui Rasputin

Presa contemporană, ca și articolele și cărțile dornice de senzațional publicate în deceniul al treilea și al patrulea, (una dintre ele avându-l ca autor chiar pe Iusupov), l-au transformat pe carismaticul țaran într-un erou popular al secolului al XX-lea. Pentru occidentali, Rasputin a devenit întruparea înapoierii presupuse a rușilor, a superstițiilor, a iraționalului și imoralității, un subiect al interesului pentru senzațional. Pentru comuniștii ruși, el a reprezentat tot ce era mai rău în regimul pe care-l doborâseră prin revoluție. Pentru unii ruși a rămas însă vocea țăranimii, unii dintre aceștia îi resping credința dar îl onorează pe omul Rasputin. Patriarhia Moscovei a condamnat mișcarea pentru canonizarea lui Rasputin. Referindu-se la promiscuitatea lui Rasputin, Patriarhul Moscovei Alexei al II-lea a declarat în 2003: "Acest nebun! Ce drept credincios va dori să stea într-o Biserică care cinstește în mod egal pe ucigași și pe mucenici, pe desfrânați și pe sfinți?".

De la căderea comunismului în Rusia la sfârșitul secolului trecut, anumiți naționaliști ruși au încercat să curețe reputația lui Rasputin și să se folosească de puternica lui personalitate în folosul lor. Au apărut noi dovezi de la prăbușirea Uniunea Sovietică, care par cu toate să respingă pretențiile de sfințenie pentru Rasputin.

Aceste documente sunt în principal notele scrise de indivizii plătiți să supravegheze apartamentele lui Rasputin, evidențele a plecărilor și sosirilor țaranului-profet ca și a persoanelor care îl vizitau. Supravegherea continuă a lui Rasputin nu era un secret în vremea vieții sale, el exprimându-și în mai multe rânduri iritarea. Încă din 1919 s-a remarcat că aceste dovezi sunt foarte controversate, fiind posibil sa se fi plătit pentru a se dovedi ceea ce doreau cei care îi dădeau banii.

Părul virginelor

Rasputin avea reputația că păstrează cutii cu părul virginelor cu care a a avut relații intime. Când casa în care a locuit a fost dărâmată în 1977, autoritățile au dezgropat câteva cutii cu păr îngropate în grădină.

ARTE 29 Decembrie

MUZICĂ 29 Decembrie

Ion Luican

Compozitorul român Roman Vlad, pianist, muzicolog

Roman Vlad : Musica da concerto per arpa e orchestra (Sonetto a Orfeo): https://youtu.be/d6vstRnD_Vc.

Virgil Johnson, cântăreţ şi compozitor american

Virgil Johnson: https://youtu.be/O8z3Vvgpr6g?list=PLTFVPEq_z6rhrzg6ZwgXuXWXYYLn0UUei.

Ed Bruce, cântăreț și actor american

Ray Thomas, flautist, saxofonist şi vocalist britanic (Moody Blues)

The Moody Blues 

Marianne Faithfull, cântăreaţă şi compozitoare britanică

Marianne Faithfull:

Cozy Powell, baterist şi compozitor britanic

Cinderella - Long Cold Winter Session (Featuring Cozy Powell): https://youtu.be/w4xjAl_9QAs.

Robert Parissi, vocalist şi chitarist american (Wild Cherry)

Robert Parissi, vocalist şi chitarist american (Wild Cherry): https://youtu.be/t4R0NZ81pHQ.

Paul Whiteman, dirijor american de jazz simfonic

Paul Whiteman: King of Jazz (1930) Paul Whiteman, Bing Crosby Full Musical Film: https://youtu.be/nlqT_BoLhj4.

Yvonne Elliman, cântăreaţă americană

Roger Voudouris, vocalist, chitarist şi compozitor american

Freddie Hubbard

ÎNREGISTRĂRI NOI:

Las mejores canciones de julio iglesias || El mayor éxito de su julio iglesias.

Beautiful Romantic Harmonica Melody Collection - Best Relaxing Instrumental Love Songs

Debussy: Etudes, Estampes

Classical and Orchestral Music from the Movies

Haydn - Symphony No. 49

Happy New Year Music - Background Instrumental Jazzy Playlist - Lounge New Year

POEZIE 29 Decembrie

Carmen Sylva

Biografie

Biografie Carmen Sylva
Majestatea Sa Elisabeta, Regina a României, Principesă de Wied - pe numele său complet Elisabeth Pauline Ottilie Luise zu Wied - (n. 29 decembrie 1843, Neuwied, Germania - d. 18 februarie 1916, Curtea de Argeş) este numele sub care a mai fost cunoscută Regina Elisabeta a României, întâia regină a României, soţia lui Carol I Hohenzollern-Sigmaringen, primul rege român al dinastei Hohenzollern, a fost o patroană a artelor, fondatoare a unor instituţii caritabile, poet, eseist, scriitor. Este, de asemenea, cunoscută sub numele de Principesa Elisabeth von Wied, ca patroană a artelor purta pseudonimul Carmen Sylva, iar ca fondatoare de instituţii caritabile a fost supranumită de oamenii din popor Mama răniţilor.

S-a născut pe 29 decembrie 1843 în castelul Monrepos din Neuwied (astăzi în unul din cele 16 state federale ale Germaniei, Rheinland-Pfalz) pe Rin şi a murit pe data de 2 martie 1916 în Bucureşti. Mormântul său se găseşte la Mănăstirea Curtea de Argeş, unde sunt îngropaţi toţi Regii României.

Elisabeta era fiica lui Hermann, prinţ de Wied. În 1869 Principesa Elisabeta de Wied se căsătoreşte cu Domnitorul Carol I al României, devenind astfel prima regină a României.

Prinţesa Elisabeta von Wied a venit în România în 1869, la vârsta de 26 de ani, pentru a se căsători cu Karl von Hohenzollern, care a guverant sub numele regal de Carol I de România. În acea vreme Principalitatea era sub tutela Imperiului Otoman. După Războiul de Independenţă din 1877 şi Tratatul de la Berlin (1878), România a fost recunoscută ca regat în 1881 şi Elisabeta a devenit prima Regină de România.

În timpul războiului din 1877, Elisabeta a înfiinţat spitale, servicii de ambulanţă şi îngrijire şi a procurat medicamente pentru răniţi. Regina Elisabeta s-a implicat energic în sprijinirea artelor şi a societăţii filantropice, prin intermediul cărora a încurajat doamnele din înalta societate să aibă un rol activ în strângerea de fonduri şi în gestionarea actelor caritabile. În absenţa unui sistem de caritate, Societatea Regina Elisabeta a reginei, fondată în 1893, a tratat benevol circa 17.000 de pacienţi pe an, a distribuit medicamente gratuite şi a monitorizat starea familiilor nevoiaşe.

Regina a avut şi iniţiativa de a identifica potenţialul meşteşugurilor româneşti. Ea însăşi se înveşmânta adesea în portul naţional românesc, socotit până atunci strai al ţăranilor, şi a încurajat doamnele din suita ei să facă la fel, dându-i astfel o valoare socială deosebită. Regina a organizat la castelul regal de la Sinaia un centru de meşteşuguri naţionale.

A făcut o datorie din a încuraja tinerii talentaţi să studieze prin intermediul unui program de burse. Regina şi-a făcut un anturaj de artişti în devenire cum ar fi George Enescu sau Elena Văcărescu şi a sprijinit financiar pictorul Nicolae Grigorescu şi poetul Vasile Alecsandri.

A fost poetă şi prozatoare, o admiratoare sinceră a poetului român Mihai Eminescu, pe care l-a recompensat cu ordinul Bene Merenti, însoţit de o importantă sumă de bani dar cuprins de o furie anti dinastică poetul a refuzat să ridice premiul. Era o pasionată cititoare a poemelor sale, după cum rezultă dintr-o scrisoare trimisă de Titu Maiorescu lui Eminescu.

Relaţiile dintre Mihai Eminescu şi regele Carol I, erau destul de tensionate după ce Mihai Eminescu a folosit, ca să-l caracterizeze pe rege formula cu valoare derogativă Carol îngăduitorul într-un editorial din gazeta conservatoare Timpul.

Mihai Eminescu era adeptul unei monarhii autoritariste, dar Constituţia de la 1866 dădea regelui doar puterile unei monarhii constituţionale, măsură de precauţie care urma să împiedice orice nouă tentativă de dictatură regală după precedentul istoric al domniei prinţului pământean Alexandru Ioan Cuza.

Pseudonimul său literar era Carmen Sylva, ceea ce se traduce din limba latină prin "Cântecul pădurii". Se fotografia în faţa maşinii de scris şi este cunoscut faptul că în prima reclamă publicitară din lume de tip testimonial pentru o companie producătoare de maşini de scris apărea chiar regina României. Casa regală a României, nefiind prea bogată (a se vedea celebra poveste privind Coroana de oţel), îşi completa veniturile din publicitate!

A fost supranumită regina scriitoare, a scris poeme, basme, povestiri, romane, lucrări cu caracter memorialistic. A tradus din opera lui Pierre Loti. Reşedinţa ei preferată era Castelul Peleş, unde îşi ţinea şi biblioteca.

Regina Carmen Sylva şi-a devotat întreaga ei viaţă desăvîrşirii spirituale, şi carierei de scriitor. A scris în mai multe limbi, fiind fluentă şi perfect inteligibilă în germană, franceză, engleză şi română. Cunoştea la perfecţie limba latină şi limba greacă. A colaborat la scrierea mai multor cărţi cu doamna ei de curte, Mite Kremnitz, una dintre iubitele lui Mihai Eminescu. Mite era cumnata lui Titu Maiorescu, şi a devenit eroina principală a unui roman de dragoste scris de Eugen Lovinescu, Mite(1934), despre povestea de dragoste dintre cei doi, la fel de faimoasă ca relaţia cu Veronica Micle. Titu Maiorescu era căsătorit cu Klara Kremnitz, dar după moartea prematură a acesteia, în urma unui cancer la sân îşi notează în Jurnal interesul său pentru Mite. Prin intermediul lui Mite Kremnitz Carmen Sylva l-a cunoscut pe Mihai Eminescu. Într-o scrisoare pe care Titu Maiorescu i-o trimite lui Mihai Eminescu şi care conţinea asigurări că volumul de Poesii îngrijit de Maiorescu şi publicat în 1883 la editura Socec, acesta îi transmite poetului că la curtea de la Castelul Peleş doamnele de curte şi regina însăşi au învăţat deja poeziile sale pe de rost!

Copacul

Caldul soare-al verii ţese-acum ferice
Fire lungi prin aer, tort de-argint curat;
Bate-o dulce boare câmpu' nourat
Legănând prin lanuri aurul din spice.

Frunzele gătite ca de sărbători
Râd, pe spate vesel capul şi-l aruncă
Un copac, el singur, gol de tot pe lunca
Stă-n trăita lume de cântări şi flori.

N-are bucurie nici de vânt şi ploaie,
Nici de cânt de păsări, nici de cuib cu pui;
Din podoaba-ntreagă a vieţii lui
Nu-i ramase bietul nici măcar o foaie.

Ce ruşine, Doamne! Cât de bucuros
Tu te-ai duce, duce să te-ascunzi departe
Prin pustii cu neguri, printre stânci deşarte,
Ori să vie vântul să te-asvârlă jos.

Dar el stă, sărmanul, stă-nrădăcinat 
Iată vie-un fulger şi-o să mori! Nu plânge!
Nu! Veni furtuna vai, numai spre a frânge
Crengi din el, lăsându-l şi mai ruşinat! 

Sonet

Precum lumina unui singur soare
Prin lumea 'ntreagă-şi răspândeşte focul,
Chemând la viaţă nouă pe tot locul
Puterea cea'n etern renăscătoare,

Se luptă 'n veci prin nori să se strecoare
Şi' n văi şi munţi şi 'n codrii vezi tu jocul
Lucorii ei ce-aduce iar norocul
Bogatei toamne-a-tot-dăruitoare:

Un suflet mare tot aşa învie
Cu sfântu-i foc ce 'n juru-i răspândeşte
Pe cei ce stau pierduţi în letargie,

Nu vrea să facă robi şi nu orbeşte,
Că el e creator nici el nu ştie,
Dar singur Domn el totul stăpâneşte.

Fluturi sărutându-se

Cu gene-ncins-a ochii tăi
Cel ce-a creat din veci iubirea,
Iar ei sclipiri de soare-au prins
Şi-un fulger umed li-e privirea.

Cu drag eu genele-ţi ating
Cu genele-mi de tremur pline,
Din ochi clipesc aprins şi des -
Şi astfel te sărut pe tine.

Bătând din aripi, când ne sunt
Unite-aprinsele pleoape,
E parcă soarele-ar luci
Şi-ntr-însul ne-am uita de-aproape.

Atunci eu sorb în ochii mei
Privirea ta, şi mă-mpresoară
Scântei, un rău adânc de foc -
Iar genele mi se scoboară.

Se face noapte-n jurul meu!
Eu pier în stingerea clipirii,
Bătând din ostenite-aripi,
Topit de flacăra iubirii. 

Ovid Densușianu

Biografie Ovid Densusianu
Ovid Aron Densusianu (numele de familie pronunţat Densuşianu; n. 29 decembrie 1873, Făgăraş, d. 9 iunie 1938, Bucureşti) a fost un filolog, lingvist, folclorist, istoric literar şi poet român, membru al Academiei Române şi profesor la Universitatea din Bucureşti.

Biografie

* 1873 – Se naşte la Făgăraş pe 29 decembrie, având o întreagă descendenţă de cărturari. Făcând parte din familia Densuşianu, Ovid a fost fiul lui Aron Densuşianu, poet şi critic literar, profesor de limba latină şi literatură română la Universitatea din Iaşi. Aron şi Nicolae Densuşianu, autorul cunoscutei lucrări Dacia preistorică, au fost fiii parohului din Densuş, Bizantius Densuşianu şi al Sofiei.
* 1880-1890 – Clasele primare le urmează la Satul Lung (ce actualmente face parte din orașul Săcele), Făgăraş, Braşov, Iaşi.
* 1881 – Se mută împreună cu familia la Iaşi, unde îşi va continua studiile la Liceul Naţional şi la Şcoala Instituţiilor Unite.
* 1890 – Susţine bacalaureatul, după care se înscrie la Facultatea de Litere din Iaşi, avându-i ca profesori pe Alexandru Philippide şi A. D. Xenopol.
* 1892 – Îşi ia licenţa „magna cum laudae” la Iaşi cu lucrările Studiu comparativ între epopeea greacă şi română şi Ilustrando Quintiliani sententia, satira tota nostra est.
* 1893 – Este numit profesor la un liceu din Focşani. În perioada următoare călătoreşte la Berlin în vederea aprofundării studiilor. Publică în „Revista critică-literară” articole de istorie şi critică literară, precum şi lingvistică (Aliteraţiunea în limbile romanice, Rotacismul în dialectul istrian).
* 1894-1896 – Îşi continuă la Paris la École des Hautes Etudes, unde va obţine titlul de diplomat cu teza La Prise de Cordres et de Sébillée, chanson de gest du XII-ème siècle, urmată de un studiu şi un glosar bine documentate.
* Studiază la Paris sub îndrumarea profesorului Gaston Paris texte medievale franceze. Îşi ia doctoratul cu un studiu filologic asupra unui text francez din secolul al XIV-lea: Der „Roman de la comtesse d'Anion” von Jean Maillart.
* 1897-1901 – Este numit provizoriu la Catedra de istoria limbii şi literaturii române de la Universitatea din Bucureşti, unde deschide primul curs cu o lecţie despre „Obiectul şi metoda filologiei”. Devine titularul Catedrei de filologie romanică cu privire specială asupra limbii române, începând din 1901 până la sfârşitul vieţii sale.
* 1898 – Publică Buletinul „Studii de filologie română”.
* 1901 – Îi este publicată la Paris opera fundamentală Histoire de la langue roumaine, volumul I, Les origines, în care sunt strânse informaţii vaste asupra formării şi evoluţiei limbii române. Este ales membru corespondent al Academiei Române.
* 1905 – Este distins cu Premiul „Bibesco” al Societăţii de Lingvistică din Paris. Înfiinţează la Bucureşti Societatea de Filologie, în cadrul căreia prezintă comunicări cu tematică lingvistică pe care le va publica mai târziu în „Buletinul Societăţii Filologice”.
* 1907 – Împreună cu I.-A. Candrea, publică Dicţionarul etimologic al limbii române. Elementele latine (A - putea). Îl preocupă problema ortografiei limbii române, aducând la cunoştinţă Academiei părerile sale în legătură cu normelor limbii literare.
* 1913 – Întemeiază Institutul de Filologie şi Folclor.
* 1914-1916 – Ţine la Universitate un număr de prelegeri asupra simbolismului francez.
* 1918 – Devine membru activ al Academiei Române, unde va ţine discursul de recepţie Şcoala latinistă în limba şi literatura română. Barbu Delavrancea.
* 1921-1922 – Se află la Praga.
* 1923 – Este ales membru de onoare al Societăţii de Etnografie.
* 1924 – Devine membru al Societăţii de Lingvistică de la Paris.
* 1923-1928 – Înfiinţează o nouă revistă, „Grai şi suflet”, publicaţie a Institutului de Filologie şi Folclor.
* 1925 – Iniţiază convocarea unui Congres al filologilor români şi susţine comunicarea Vorbirea populară din puncte nouă de vedere.
* 1938 – Se stinge din viaţă la 8 iunie, fiind înmormântat la cimitirul Bellu. Apare volumul II, Le seizième siècle, din Histoire de la langue roumaine.

Opera (selectiv)

* Istoria limbii române (2 volume, 1901-1938), prima mare operă de sinteză consacrată originii şi evoluţiei limbii române (până în secolul al XVI-lea inclusiv)
* Graiul din Ţara Haţegului (1915)
* Sufletul latin şi literatura nouă (2 volume, 1922)
* Viaţa păstorească în poezia noastră populară (2 volume, 1922-1923)
* Literatura română modernă (3 volume, 1929-1933)
* Dicţionarul etimologic al limbii române. Elementele latine, în colaborare cu I.-A. Candrea (1907-1914)
* Graiul nostru, împreună cu I.-A. Candrea şi Theodor Sperantia, o culegere de texte dialectale româneşti (2 volume, 1906-1907).

Aprecieri critice

Ovid Densusianu a întemeiat şi a condus revistele Viaţa nouă (1905-1925) şi Grai şi suflet (1923-1938). A studiat fenomenele de limbă în strânsă legătură cu folclorul şi etnografia. Este creatorul şcolii lingvistice de la Bucureşti. Studiile sale se remarcă prin bogăţia documentării, claritatea expunerii, prin grija pentru obiectivitatea ştiinţifică, alterată însă uneori de limitele mecaniciste ale concepţiei neogramatice căreia i-a fost ataşat. În domeniul literaturii, Densusianu a fost unul dintre promotorii curentului simbolist în România, el însuşi publicând poezii sub pseudonimul Ervin.

Afilieri

* Membru al Academiei Române
* Membru al Societăţii de texte vechi franceze
* Membru al Societăţii de Lingvistică din Paris

Bibliografie

* Al Popescu Telega, Ovid Densusianu, Craiova, Editura Ramuri, 1934
* Dicţionar enciclopedic român, Bucureşti, Editura Politică, 1962-1964
* Marin Bucur, Ovid Densusianu, Bucureşti, Editura Tineretului, 1967
* Jana Balacciu, Rodica Chiriacescu, Dicţionar de lingvişti şi filologi români, Bucureşti, Editura Albatros, 1978, p. 108-111
* Marin Buga, Ovid Densusianu, folclorist, Bucureşti, Editua Grai şi Suflet - Cultura Naţională, 2003
* Ovid Densusianu în amintirea şi conştiinţa critică românească, ediţie îngrijită de Ion Diaconu şi Ioan Şerb, studiu introductiv de Ioan Şerb, Bucureşti, Editua Grai şi Suflet - Cultura Naţională, 2005

Tainele clipelor

Ieri gândurile îmi păreau ca blocuri de granit

Pe care-eternitatea îngheţase,

Şi mă-nchinam la ele ca păgânul

Ce roagă marmurele sfinte să nu-l lase

De duhurile negre ispitit.

Azi gândurile-mi sunt ca trestii ce se pleacă,

Şi simt o bucurie ne-nţeleasă

Văzându-le aşa plăpânde

C-ar tremura şi de-un suspin,

De-o şoaptă...

O, vraja-ameţitoare a gândurilor blânde!

Ce oare a venit să schimbe dintr-o dată

Viaţa rece-a sufletului –

Ce mister?

Şi ce să fie raza rătăcită

Ce-a coborât s-aducă-nduioşare

În gândurile prinse-n lanţ de fier?

...Un cântec se aude-n stradă,

E cântecul banal, dar tragic, ce-nsoţeşte

Pe cei ce spun adio celor vii –

Şi soarele ferestrele dezmiardă...

O, cum uitasem, primăvară, c-ai să vii!

Poezie culeasă din „Poezia română clasică - de la Dosoftei la Octavian Goga”, Editura Minerva, Bucureşti, 1976

Cei fără stea

Au adormit în visul pietrei,

Au adormit şi i-am privit

Cum ochii lor uitase-ndată

Că mai-nainte cuprinsese –

Minune – câmpul înflorit.

Erau pribegi ce nu ştiu unde

Mergeau – atâtea drumuri sunt

Pe care chinul le deschide

Prin lume – şi ei toţi cu gesturi

Înlocuise-orice cuvânt.

Îi întâlnisem în lumină

Bolnavă de amurg, şi-n urmă,

Când întâmplarea ne-apropiase,

Am mers pe lângă ei privindu-i

Cum toţi tăcuţi păreau o turmă.

...Pe când dormeau văzui de-odată

Cum tresări cel mai bătrân.

Se ridică, făcându-şi cruce,

Şi zise zarea cercetând-o:

„Fă, Doamne,-aicea să rămân!”

Din volumul „Sub stânca vremei”, 1919

Poezie culeasă din „Antologia poeziei simboliste româneşti”, Editura pentru Literatură, 1968

Scorburile

Luminile ce fug de ele

Şi famecul măreţei înfrunziri

Le chinuiesc, când ştiu că-s numai umbra

În care adăpost îşi caută

Hidoase vieţuiri.

Întunecimea lor le face totuşi

Şă fie mândre că într-una

Puterea-atâtor trunchiuri ele-o sapă,

Dar de mândria lor îşi râde codrul

Când ştie că pe el nu-l risipeşte

Nici furtuna.

Şi iarna, când frunzişul

Nu le mai turbură şi nu le umileşte,

Mai îndrăzneţ privesc, crezându-se stăpâne,

Dar strălucirea albă a zăpeziei

Le-neacă şi holbarea neagră

A lor o biruieşte.

Poezie culeasă din „Antologia poeziei simboliste româneşti”, Editura pentru Literatură, 1968

Din volumul „Raze peste lespezi”, 1924

Rainer Maria Rilke

Biografie Rainer Maria Rilke
- s-a nascut la 4 Decembrie 1875, la Praga, ca fiu al lui Iosif si Sophia
- 1886 – bursier de stat la Scoala Militara Reala Inferioara din St Polten. Divortul parintilor
- 1890 – Scoala Militara Reala Superioara Mahrisch-Weisskirchen
- 1891 – termina Scoala Militara, frecventeaza Academia Comerciala din Linz
- 1892- pregateste bacalaureatul in particular, la Praga
- 1894 – Apare Leben und Lieder (Viata si cantece)
- 1895 – Bacalaureat. Studiaza la Praga Istoria Artei, Filozofie si Literatura. Apare Larenopfer (Ofranda Larilor)
- Studii la Unversitatea din Munchen
- 1896 – Advent, Am leben bin (De-a lungul vietii), Weg-Warten (Cicori de vara)
- 1900 – vizita la Tolstoi, la Jasnaia Poliana. Ii apare “Povestiri despre bunul Dumnezeu”
- 1902 – apare “Cartea imaginilor” – poezie din 1898-1901
- 1905 – apare “Ceaslovul”
- 1906 – apare “Povestea de dragoste si de moarte a stegarului Cristoph Rilke”
“Requiem. “Poezii din tinerete”
- 1910 – apare “Insemnarile lui Malte Laurids Brigge”
- 1914 – traducere Intoarcerea fiului risipitor de Andre Gide
- 1923 – apar “Elegiile de la Duino”, “Sonetele catre Orfeu”
- Moare la 29 Decembrie, la Valmont

Cântec de dragoste

Cum să-mi ţin sufletul acesta - cum
să nu se atingă de al tău? Cum să-l ridic
deasupra-ţi către altceva, din afară?
Ah, cum aş vrea să-l pot ascunde-acum,
la adăpost, pierdut în miez de seară,
pe-un loc străin, tăcut, unde nimic
nu-i lung fior, de câte ori adâncu-ţi se-nfioară.
Dar orice ne atinge pe noi doi, e-o-mbrăţişare
şi ne cuprinde ca arcuşul care
din două coarde-acelaşi sunet smulge.

Ci cărui instrument îi suntem strună?
Ce cântăreţ ne poartă-n a sa mână?
O, cântec dulce!

Seară

Seara îşi schimbă încet-încet veşmântul,
i-l ţin copaci la poale de ponor;
iată: acum s-a despărţit pământul
într-unul ce se-nalţă şi altul căzător;

eşti al niciunuia de-a-ntregul când te lasă,
nici chiar întunecat precum o casă,
nici invocând nemărginirea toată
precum o stea în noapte avântată –

şi-ţi lasă,-nfricoşată viaţa ta,
nelămurită, spre-mpliniri crescând;
când mărginită, când înţelegând,
în tine când o piatră, când o stea.

Cel ce citeşte

Citeam de mult. Din după-masa ceea
când ploaia la ferestre fremăta.
Vântul de-afară nu-l mai cunoşteam
în cartea grea.
Priveam în carte cum te uiţi în oameni,
în oamenii întunecaţi de gânduri,
alături timpul se zgâia la rânduri.
Brusc paginile-au răsărit senine
şi-n locul bâiguielilor firave
sta scris pe toate seară, seară...
nu m-am uitat pe geam şi totuşi curg
cuvintele şi şiruri lungi se frâng
din rândurile lor împrăştiate...
Acuma ştiu că peste încărcate
grădini, sclipind, sunt bolţile departe;
soarele ar fi trebuit să mai coboare.
Şi-acum se lasă noaptea peste zare;
risipa se adună-n pâlcuri rare,
pe drumuri lungi trec oamenii în noapte
şi de departe ca şi cum ar creşte
nimicul întâmplat se desluşeşte.
Şi dac-acum ridic din carte ochii,
nimic nu mi-e străin şi totul mare.
aici trăiesc ce se petrece afară
şi peste tot nimic n-are hotare;
dar mă-mpletesc şi mai adânc în linii
când ochii mei pe lucruri se coboară,
pe simplitatea gravă a mulţimii;
atunci încet pământul se revarsă.
Şi bolta-ntreagă-ncearcă s-o cuprindă:
întâia stea e cea din urmă casă.

TEATRU/FILM 29 Decembrie

Cadavrul viu - Lev Tolstoi: https://youtu.be/l9e3Zdv0aC0;

Ana Karenina - Lev Tolstoi: https://youtu.be/N4y3d4czKwY;

Sonata Kreutzer de Lev Tolstoi (Teatru Radiofonic): https://youtu.be/I4erjpnao8Y;

CELE MAI FRUMOASE POVESTI, de Lev Tolstoi: https://youtu.be/MWWew6RctfI.

Ultimul pe lista - Teodor Oprisan

Cercul caucazian de creta 1956 Bertold Brecht

 FILM DOCUMENTAR 

SFATURI UTILE 29 Decembrie

SCRISOARE DE LA STOMACUL TĂU

Am primit de ceva vreme, prin intermediul Doamnei Iudita Smărăndescu, rândurile de mai jos, care mi s-au părut foarte interesante şi utile. Pentru aceasta consider că trebuie să-i transmitem mulţumiri Doamnei, iar Dumneavoastră să citiţi cu atenţie şi să respectaţi întocmai cele prezentate.

SCRISOARE DE LA STOMACUL TĂU

Câteva reguli pe care e bine să le respecţi dacă vrei să-ţi fiu prieten:
>
1. Hrăneşte-mă de trei ori pe zi şi respectă orele, pentru că eu sunt reglat ca un ceasornic şi-mi place să primesc ce vreau la orele la care vreau. Bunăoară, dimineaţa, la prânz şi seara. Şi... dimineaţa nu este ora 9, ci ora 8, pentru cei care nu înţeleg de ce iese soarele aşa devreme.
>
2. Păstrează un interval de 5 până la 6 ore între mese ca să-mi dai timp să mă reglez şi să diger ce mi-ai dat să mănânc, indiferent chiar de ce sau de cât mi-ai dat să mănânc.
>
3. Dă-mi cel puţin 2 litri de lichide să beau pe zi. Fii rezonabil şi înţelege că ciorba, cafeaua şi sosurile... NU sunt lichide. Dacă nu-ţi place apa (pe care totuşi ţi-o recomand!), încearcă măcar să nu mă otrăveşti cu chestii carbogazoase şi... bea sucuri naturale.
>
4. Lasă-mă cu mâncatul seara. Am spus trei mese pe zi, fă un calcul rapid şi vei observa că ora maximă la care ai putea să serveşti cina este 19, deci scuteşte-mă cu alte ore obosite.
>
5. Uită de ronţăiala dintre mese. Citeşte nişte studii şi vei afla că orele cele mai periculoase pentru organism sunt 10 şi 15 (adică fix între mese), deci nu te amăgi că dacă mănânci un covrig sau un croissant nu se pune. Ba se pune! Ţi-am cerut 5 ore între mese! Lasă-mă să-mi fac treaba şi să diger mizeriile pe care mi le-ai servit la masa de prânz.

6. u regulile de mai sus? Atunci fă măcar bine şi dormi un pic, că am şi eu limitările mele, şi nu prea mă pricep să mă menţin în formă dacă nu am de unde să-mi trag energia.
>
7. A, să nu uit, cafeaua nu e bună pentru nimeni, alcoolul nici atât, dar dacă tot vrei să mă enervezi cu ele, bea-le în cantităţi cumpătate.
>
8. Hrăneşte celula, nu stomacul. Mănâncă pentru a-mi da elementele nutritive de care am nevoie ca tu să poţi fi în formă pe parcursul întregii zile. Dă mâncării un gust plăcut,- nu zice nimeni să nu te delectezi cu chestii bune la gust, darrrrrrrrr adu-ţi aminte că lucrurile hrănitoare nu sunt neapărat cele mai complicat gătite.
>
9. Nu mă deranjează dulciurile, poţi să balotezi câte vrei. Nu mă deranjează pâinea, e bună şi ea la ceva, nu mă deranjează sosurile sau prăjeala. Nu uita însă că dacă vrei să ţi le diger, o să-mi ia de două sau trei ori mai mult timp decât pentru un fruct sau o salată. Şi cât timp eu sunt ocupat să diger cartofii prăjiţi sau şhaorma, tu nu vei fi alimentat cu energie, pentru că eu voi fi concentrat aproape în întregime să scap de balastul din stomac.
>
10. Noaptea să ştii că şi eu dorm. Dacă ai senzaţia că-mi face plăcere să ronţăi la mâncarea pe care mi-ai basculat-o tu la cina festivă de la ora 22:00 în loc să dorm, te înşeli. Prefer să fac ordine prin corp şi să te pun în formă pentru a doua zi ca să poţi să dai randament maxim. Aşa, mă enervez mai tare şi îţi împart toate caloriile alea de la Revelion care pe unde mi se năzare şi nu mai am nici un chef să fiu ordonat.
>
Uite aşa!

GÂNDURI PESTE TIMP 29 Decembrie

Aleksei Nikolaevici Tolstoi - Citate: 

Rainer Maria Rilke - Citate:

DIN ÎNȚELEPCIUNEA OMENIRII

Vă rog să citiţi cu mare atenţie câteva picături din înţelepciunea omenirii. Pentru a nu vă plictisi prea mult nu am selecţionat decât 100!

1. Mulţi oameni prefăcuţi îşi pun prostia la adăpost prin obrăznicie; repede-i şi tu, şi o să se întâmple cu ei ceea ce se întâmplă balonului împuns cu acul. (Balzac)

2. " Diferenta dintre scoala si viata? La scoala ti se da o lectie, apoi un test. In viata, ti se da un test care te invata o lectie. – Tom Bodet-

3. Ce minunat e ca nimeni nu trebuie sa astepte cand vrea sa inceapa sa faca lumea un loc mai bun. – Anne Frank

4."...in lumea aceasta exista doua rase de oameni , doua si numai doua:"rasa" omului cu bun-simt si aceea a omului nesimtit. Peste tot le putem intalni pe amandoua; amandoua penetreaza in toate grupurile societatii. Niciun grup social nu este alcatuit in intregime din oameni simtiti sau nesimtiti>"( Omul in cautarea sensului vietii- Viktor Frankl )

5. Adevarul este o flacara atat de luminoasa, incat multi oameni nu-i pot suporta lumina. Unii inchid ochii ca sa nu vada, iar altii fug temandu-se sa nu fie arsi.
Johann Wolfgang Goethe

6. "Putine lucruri ii sunt de ajutor unui om decat sa ii acorzi responsabilitate si sa ii arati ca ai incredere in el . "      ( Booker T. Washington )

7. ( Goethe ) “Cu cât mai repede vei avea încredere în tine, cu atât mai repede vei şti cum să trăieşti.”
Doamne, îţi mulţumesc pentru că îmi arăţi drumul către visele mele, îţi sunt recunoscător / toare pentru calităţile şi talentele mele cu ajutorul cărora voi ajunge la destinaţia dorită, iti multumesc pentru ca ma ajut...

8. "...trebuie sa simtim mai intai cum traieste restul lumii pentru a intelege pe deplin cate binecuvantari se revarsa asupra noastra..." ( Hal Urban )

9. Timpul este viata. Este ireversibil si de neinlocuit. A-ti irosi timpul inseamna a-ti irosi viata, dar a fi stapanul lui inseamna a fi stapanul vietii tale si a obtine cel mai mult de la ea. ( Alan Lakein )

10. "Doamne, da-mi ...seninatatea de a accepta ceea ce nu pot schimba, curajul de a schimba ce imi sta in putere sa schimb
si intelepciunea de a face diferenta intre ele."
( Reinhold Nierbuhr- Rugaciune pentru seninatate )

11. "Cel mai profund principiu al naturii umane este dorinta de a ne simti apreciati." ( William James)

12. "Si acum iata secretul meu, unul foarte simplu: doar cu inima poti vedea  corect; ceea ce este important este invizibil pentru ochi." ( Antoine De Saint-Exupery, "Micul Print" )

13. Cei care s-au dezvoltat cel mai mult din punct de vedere spiritual sunt cei care au devenit experti in a trai. Si mai exista o bucurie si mai mare. Este bucuria comuniunii cu Dumnezeu . ( M.Scott Peck )

‎

14. Fiecare zi in care ne trezim este o zi buna. Fiecare respiratie este plina de speranta fata de o zi mai buna. Fiecare cuvant este o sansa de a schimba ceva rau in ceva bun." ( Walter Mosley )

15. "Empatia lumineaza nevoile noastre profunde, fara sa ne permita vreodata sa uitam ca insasi supravietuirea noastra depinde de abilitatea de a ne intelege complet unii pe altii si de a ne raspunde reciproc cu sensibilitate."( Arthur P. Ciaromicoli )

16. Dupa necazuri si pierderi ,oamenii devin mai intelepti. –(Benjamin Franklin )

17. Mandria  se refera la cei care au dreptate. Smerenia – la ce este drept. –(Erza Taft Benson)

18. Mandria ne face artificiali, iar smerenia ne face adevarati.- ( Thomas Merton )

19. Smerenia este o abordare a vietii care spune :” nu am toate raspunsurile si vreau contributia ta. “ – ( John Baldoni )

20. Cand vorbesc ceilalti, asculta-i complet. Cei mai multi oameni nu asculta niciodata – ( Ernest Hemingway )

21. Succesul in viata nu are nimic de-a face cu ce castigi sau cu ce cladesti pentru tine insuti. Succesul inseamna ce faci pentru ceilalti. –( Danny Thomas )

22. Daca nu ai niciun pic de mila in inima, ai cea mai mare problema cardiaca. (Bob Hope )

23. Flateaza-ma si s-ar putea sa nu te cred,

Critica-ma si s-ar putea sa un te plac,

Ignora-ma si s-ar putea sa nu te iert,

Incurajeaza-ma si s-ar putea sa un te uit.

( William Arthur )

24. Sa ierti inseamna sa eliberezi un prizonier si sa descoperi ca prizonierul acela erai tu . ( Lewis B. Smedes )

25. Iertarea este aproape un act egoist datorita imenselor beneficii pe care le are cel care iarta. ( Lawana Blackwell )

26. Ranirea unui dusman te coboara mai prejos decat el. Razbunarea te face egalul lui. Iertarea te ridica deasupra lui.- (Benjamin Franklin)

27. Iertarea este o indreptare interioara care usureaza inima.Iertam in primul rand pentru pacea mintii noastre. Odata ce am obtinut-o,o vom putea darui si altora, iar acesta este cel mai valoros dar pe care il putem oferi permanent celorlalti. – (Gerald Jampolski)

28. Un om intelept se va grabi sa ierte, pentru ca stie adevarata valoare a timpului si nu va suporta sa il piarda inutil. ( Samuel Johnson)

29. Lucrurile pe care le gandesti determina calitatea vietii tale. Sufletul tau ia culoarea gandurilor tale . – ( Marcus Aurelius )

30. Hraneste-ti mintea cu ganduri inalte, pentru ca un vei ajunge niciodata mai sus decat gandesti. – ( Benjamín Disraeli )

31. Primim raspuns la rugaciunile noastre nu atunci cand ni se da ceea ce cerem, ci atunci cand suntem provocati sa fim ceea ce putem fi . – ( Morris Adler )

32. Thomas Paine: “Reputaţia este ceea ce cred oamenii despre noi; caracterul este ceea ce Dumnezeu şi îngerii ştiu despre noi.”

33. Bernard M. Baruch: “Arta de a trăi sălăşluieşte mai puţin în eliminarea propriilor necazuri, cât în dezvoltarea noastră pe măsura lor.”

34. Christopher Fry: “Imaginaţia este ochiul larg deschis care ne face întotdeauna să vedem adevărul mai viu.”

35. ( Henri Nouwen ) “Când realizăm că nu trebuie să scăpăm de durere, ci să o folosim pentru a ne mobiliza într-o căutare pentru viaţă, acea durere se transformă dintr-o expresie a disperării într-un semn al speranţei.” 

36. Nu stim niciodata cand un moment anume si cateva cuvinte sincere pot avea un impact asupra unei vieti.” ( Zig Ziglar )

37. “Trateaza-l pe om dupa cum pare a fi si-l vei face rau. Dar poarta-te cu el ca si cum ar fi ajuns la potentialul la care trebuie sa ajunga si-l vei face ceea ce trebuie sa fie « ( Goethe )

38. Sa vezi ce a pus Dumnezeu de pret intr-o persoana, nu este o arta, ci un dar…din dragoste. Cand lipseste acest dar, lipseste dragostea. E ca si cum ar face o pauza, ar fi diferentiata… La Dumnezeu un exista asa ceva, dragostea Lui este nelimitata!!!

39.  "Un om de succes este acela care poate construi o fundatie solida cu caramizile pe care altii le arunca in el." - David Brink

40. "Daca A reprezinta succesul in viata, atunci A = x + y + z. Munca = x; y = joaca; iar z = sa stii sa-ti tii gura". - Albert Einstein

41. Gandul serii :" Viata este o succesiune de lectii care trebuie traite pentru a putea fi intelese." ( Ralph Waldo Emerson )

42. <<Sa fie azi pace inlauntru tau. Ai incredere ca esti acolo unde este locul tau, unde e nevoie de tine. Nu uita de posibilitatile  infinite care se nasc din credinta in Dumnezeu, in tine si in ceilalti. Foloseste darurile pe care le primesti, care iti sunt date, si da in countinuare altora dragostea pe care o primesti. Fii multumita de felul in care esti tu, asa cum esti. Lasa aceasta intelepciune sa patrunda adinc, pana in maduva oaselor si daruieste sufletului tau cantec, muzica, dans, rugaciune si libertatea de a iubi. Asta exista pentru noi toti.>>

( preluat de pe    http://mamicile.wordpress.com/   )

43. " Când urăşti pe cineva este ca şi cum ai înghiţi otravă ca să-ţi moară duşmanul." (Malachy McCourt)

44. Pazeste-ti inima mai mult decat orice, caci din ea ies izvoarele vietii!!  PV 4 : 23

45. "Blândeţea cuvintelor rostite la timpul potrivit a câştigat acolo unde violenţa ar fi pierdut." (Apollonios din Rhodos)

46. - Mare sacrificiu, cum să iert, Doamne, pe cel ce mi-a făcut atâta rău?

- Răzbună-te pe Mine pentru el. Socoteşte-Mi Mie greşelile lui, căci Eu i-am preluat vina şi datoria.

Gavriil STIHARUL

47. Sunt momente in viata, in care oricum ti-ar sta corpul, sufletul e in genunchi...

48. Nimeni nu este atat de intelept sau atat de prost pe cat se crede.
F. Orestano

49. Intelept este acela care traieste in fiecare zi ca si cum in fiecare zi si in fiecare ceas ar putea sa moara.
Quevedo

50. Oamenii se impart in doua categorii: cei care cauta sensul vietii fara sa-l gaseasca si cei care l-au gasit fara sa-l caute.
Cioran

51. Intelept este cel care a reusit sa inteleaga ca totul este de neinteles.
Anonim

52. E nevoie de intelepciune pentru a intelege intelepciunea; muzica nu inseamna nimic daca audienta nu aude.
Walter Lippman

53. Poti sa spui daca un om este istet dupa raspunsurile lui. Poti sa spui daca un om este intelept dupa intrebarile lui.
Naguib

54. Cu cat s-a scurs mai mult nisip prin clepsidra vietii noastre, cu atat mai clar ar trebui sa vedem prin ea.
Jean Paul

55. Intrega problema cu lumea aceasta este ca prostii si fanaticii sunt mereu foarte siguri pe ei, iar oamenii intelepti au intotdeanuna indoieli.
Bertrand Russell

56. Stiinta reprezinta cunoastere organizata. Intelepciunea reprezinta vita organizata.
Immanuel Kant  

57. "Intamplarea nu este, nici nu poate fi, mai mult decat o cauza ignorata a unui efect necunoscut".
Voltaire (nascut François-Marie Arouet; 1694-1778 - scriitor francez)

58. "Inteleptul stie ce ignora".
Confuciu (551-479a.C. - filozof chinez)

59. "Precautii rareori se inseala".
Confuciu (551-479a.C. - filozof chinez)

60. "Intelepciunea este fiica experientei".
Leonardo da Vinci (1452-1519 - pictor, sculptor si inventator italian)

61. "Prea multa lumina e ca si prea multa umbra: nu te lasa sa vezi".
Octavio Paz (1914 - scriitor mexican)

62. "A vedea, inseamna a crede; dar a simti, inseamna sa fii sigur".
John Ray (1627-1705; naturalist englez)

63. "Prezentul se formeaza doar din trecut, si ceea ce se gaseste in efect, era deja in cauza".
Henri Bergson (1859-1941; filozof francez)

64. "O memorie exercitata, este un ghid mai valoros decat geniul si sensibilitatea".
Friedrich von Schiller (1759-1805; poet german)

65. "Dintre toate formele de a insela pe ceilalti, pozarea (falsei) seriozitatii, este cea care face cele mai multe ravagii".
Santiago Rusiñol (1861-1931; pictor si scriitor spaniol)

66. "Orice lucru trebuie sa fie luat in serios; dar nimic in mod tragic".
Luis Adolfo Thiers (1797-1877; istoric francez)

67. "Practica ar trebui sa fie produsul reflectiei, nu invers".
Hermann Hesse (1877-1962; scriitor elvetian, de origine germana)

68. "La nimic nu foloseste stiinta daca nu se transforma in constiinta".
Carlo Dossi (nascut Alberto Pisani Dossi; 1849-1910; nuvelist italian)

69. "Unde tuna un fapt, sa ai certitudinea ca a fulgerat o idee".
Ippolito Nievo (1831-1861; scriitor italian)

70. "Niciodata nu se abate unul atat de departe ca atunci cand crede ca stie drumul".
Poverb chinezesc

71. "Limbajul este imbracamintea gandului".
Samuel Johnson (1709-1784; eseist si lexicograf englez)

72. "Omul care a comis o eroare si nu o indreapta, comite o alta eroare si mai mare".
Confuciu (551-479a.C. - filozof chinez)

73. "Schimbarea este singurul lucru neschimbator".
Arthur Schopenhauer (1788-1860; filozof german)

74. "Orice numar este zero inaintea infinitului".
Víctor Hugo (1802-1885; poet si nuvelist francez)

75. "Stirile bune ajung totdeauna tarziu, iar cele rele prea devreme".
Friedrich Martin von Bodenstedt (1819-1892; scriitor si traducator german)

76. "Dreptatea poate sa ne avertizeze asupra ceea ce este bine sa evitam; insa doar inima ne spune ceea ce este mai potrivit sa facem".
Joseph Joubert (1754-1824; moralist francez)

77. "Tot ce se intampla de la cel mai mare pana la cel mai mic, se intampla in mod necesar".
Arthur Schopenhauer (1788-1860; filozof german)

78. "Totul e posibil pentru acel care considera ca atare".
William Ellery Channing (1780-1842; teolog american)

79. "Cel mai bun profet al viitorului este trecutul".
Lord Byron, George Gordon (1788-1824; poet englez)

80. "Unde gasesti greseala, gaseste remediul".
Henry Ford (1863-1947; industrias american)

81. "Veghind, lucrand si meditand, toate lucrurile prospera".
Salustio, Caius Sallustius Crispus (85-35 a. C.; istoric latin)

82. "Evidenta este cea mai decisiva demonstratie".
Cicerón (106-43 a. C.); politician si scriitor latin)

83. "Excesul este otrava dreptatii".
Francisco de Quevedo y Villegas (1580-1645; scriitor spaniol)

84. "Doar inteligenta se examineaza pe sine insasi".
Jaime Balmes (1810-1848; preot si filozof spaniol)

85. "Experienta nu consista in ce s-a trait, ci in ceea ce s-a reflectat".
José María de Pereda (1833-1906; nuvelist spaniol)

86. "Exista o carte deschisa totdeauna pentru orice ochi: natura".
Jean Jacques Rousseau (1712-1778; scriitor si filozof francez)

87. "Daca cauti bine, vei gasi".
Platon (c.428-c.347 a.C.; filozof grec)

88. "Traim sub acelasi cer, dar nici unul nu avem acelasi orizont".
Konrad Adenauer (1876-1967; politician german)

89.       “Dragostea este cea mai frumoasă muzică în partitura vieţii. Fără ea ai fi un etern necunoscut în corul imens al umanităţii."  (Roque Schneider )

90. “Timpul este prea lent pentru cei care aşteaptă,

prea iute pentru cei care se tem,

prea lung pentru cei care se plâng,

prea scurt pentru cei care sărbătoresc.

Dar, pentru cei ce iubesc, timpul este o eternitate" 

(William Shakespeare)

91. Prietenia sfarseste acolo unde incepe neincrederea.
 Seneca

92. *Cand o persoana se afla jos in lumea acesta, un gram de ajutor este mai bun decât un kilogram de predica. - Edward George Bilwer-Lytton

93. *Cel care stie ca este iubit poate sa se multumeasca si cu o bucata de paine,  in timp ce tot luxul lumii nu satisface poftele celui insingurat. - Frances J. Roberts

94. Cuvintele bune pretuiesc mult si costa putin. - George Herbert

95. *     Poate ca Dumnezeu va dori sa cunosti multe persoane nepotrivite inainte de a  cunoaste persoana potrivita, pentru ca atunci cand o vei cunoaste in sfarsit, sa stii sa fii recunoscator.  (  Gabriel José García Márquez  )

96.  "Si fapturile cele mai crude sunt dezarmate cand li se mangaie puii." (V.Hugo)

97. Alaturi de hidrogen, prostia e cea care se gaseste in cea mai mare cantitate in univers.  (Thomas Alva Edison)

98.   Problema cea mai mare in lume e ca prostii sunt absolut siguri de teoria lor, iar  desteptii sunt mereu  nesiguri pe ei.

(Bertrand Russell)

99.   Da sansa fiecarei zile sa fie aceea cea mai frumoasa din viata ta.
(Mark Twain)

100.    Nu plange ca s-a terminat, mai bine zambeste ca s-a intamplat.
(Gabriel Garcia Marquez)