sâmbătă, 19 ianuarie 2019

MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU
DUMINICĂ 20 IANUARIE 2019

Bună dimineața, prieteni!
O sfântă Duminică binecuvântată cu pace, sănătate și bucurii să avem cu toți! Doamne miluiește!
Să ne aducem aminte de ABBA!

ABBA - ABBA Gold - ABBA Greatest Hits - Los mejores golpes de ABBA
RELIGIE ORTODOXĂ 20 Ianuarie

+) Sf Cuv Eftimie cel Mare; Sf Mc Eusebiu; Sf Mc In; Pin și Rim; Duminica a 29-a după Rusalii - a celor 10 leproși

Cuviosul nostru Părinte Eftimie era de neam din cetatea Melitina Armeniei şi s-a născut în anul 377 din părinţi binecredincioşi, Pavel şi Dionisia, fiind născut din făgăduinţă şi primind, la botez, numele de Eftimie, care, în limba greacă, înseamnă ,,veselie”.

După moartea tatălui său, mama sa l-a încredinţat fratelui ei, care era preot, iar acesta l-a dus la episcopul Armeniei, care l-a crescut cu dragoste, punându-l să înveţe de la dascăli de seamă şi rânduindu-l, de copil, printre slujitorii Bisericii. Deci, deprinzând bine Sfintele Scripturi, viaţa curată şi toată învăţătura credinţei, la vreme potrivită a fost făcut preot, iar episcopul i-a dat în seamă grija mănăstirilor şi a schiturilor din toată mitropolia Armeniei.
Fiind el de 29 de ani, s-a dus la Ierusalim şi, închinându-se la Sfintele Locuri, s-a sălăşluit acolo, aproape de Ierusalim, într-o mănăstire numită Fara, unde a cunoscut pe Cuviosul Teoctist, care a devenit sfătuitorul său de o viaţă şi de un gând. Şi, înţelegând ei că nu pot fi izvor de har pentru alţii decât sfinţindu-se mai întâi pe ei înşişi, au alergat împreună la adâncul însingurării de lume, cautând să se facă mai întâi ei plăcuţi şi apropiaţi ai lui Dumnezeu.
Drept aceea, după cinci ani au ieşit din Fara şi au mers de s-au sălăşluit într-o peşteră din râpa unui munte din pustie, către Iordan. Şi au locuit acolo mulţi ani, în viaţă aspră de sihaştri, trudindu-şi neîncetat trupul şi dorind a vorbi în linişte cu Dumnezeu prin rugăciune, aducând astfel sufletului lor hrana duhovnicească întru răbdare, bunătate şi gând smerit. Iar, din nevoinţa aceasta, a primit marele Eftimie de la Dumnezeu harul Sfântului Duh, darul facerii de minuni şi al prorociei.
Deci, când a binevoit Dumnezeu, au fost descoperiţi de nişte păstori. Şi au început a veni la ei mulţi care se lepădau de lume. Şi au întemeiat mănăstire de obşte şi lavră de sihaştri, că mulţi auzind pe fericitul Eftimie, nu voiau să se îndepărteze de locul unde era el. Şi mulţi îl căutau şi îl împresurau, iar bolnavii aşteptau tămăduire. Însă el dorea a fi mai mult cu Dumnezeu, prin liniştea rugăciunii în pustie.
De aceea, luând pe ucenicul său Dometian, a ieşit din chilia sa şi a venit în munţii dinspre Marea Moartă. Şi, găsind o fântână cu apă, a ridicat chilii şi a rămas acolo o vreme. Dar şi acolo, văzându-se împresurat de mulţime, s-a întors la chilia sa, la Cuviosul Teoctist. Şi era în pustie toată săptămâna, iar sâmbăta şi Duminica se întâlnea cu cei care-l căutau, şi multe fapte şi semne minunate a lucrat Dumnezeu prin el.
Cuviosul Eftimie era cunoscut şi cinstit chiar şi de cei trei mari îndrumători ai vieţii pustniceşti din vremea lui: Simeon Stâlpnicul, Sava cel Sfinţit şi Teodosie din Palestina; şi toţi patru apărau dreapta credinţă statornicită la Sinodul din Calcedon (451), vorbind împotriva ereticilor din vremea aceea, mai ales împotriva monofiziţilor.
Iar fericitul Eftimie a întors la dreapta credinţă chiar şi pe împărăteasa Evdochia (†460), care căzuse şi ea în rătăcirea lui Eutihie. Şi s-a sfârşit acest Sfânt și mare Părinte, prorocind că doi dintre ucenicii lui, anume Ilie (494-516) şi Macarie (544-552, 564-574), vor fi patriarhi ai Ierusalimului, lucru care s-a întâmplat întocmai.
N-a căutat niciodată vreo mărire omenească, ci toată viaţa a rămas un simplu iubitor de străini şi un îndrumător de sihaştri. Astfel a adormit în Domnul la 20 ianuarie, în anul 473, fiind cinstit de atunci în toată Biserica Ortodoxă la aceeași dată.

Astăzi, părţi importante din moaştele sale se găsesc la Mănăstirile Marea Lavră şi Iviron din Muntele Athos, dar şi în alte locaşuri ale lumii creştine.

Sf Mc Eusebiu

Acest sfint mucenic a trăit pe vremea împăratului Diocleţian. Era plin de bogăţie şi membru al senatului. A crezut în Hristos şi a primit botezul, atunci când a văzut pe episcopul Teopemt, cum răbda chinuri şi cum făcea minuni cu puterea lui Hristos. De aceea, fiind adus în faţa împăratului, i s-a luat mai întâi brâul, apoi a primit tot felul de chinuri de moarte. Sfântul Eusebiu a fost spânzurat cu capul în jos şi tăiat în bucăţi cu securea.

Sf Mc In; Pin și Rim

Aceşti trei sfinţi mucenici, de neamul lor dintr-o ţară de la miazănoapte, fiind prinşi de barbarii închinători la idoli, au fost duşi la stăpânitorul locului, care, văzând că mucenicii mărturisesc pe Hristos, i-a osândit să piară prin îngheţare. Deci sfinţii au fost legaţi de nişte stâlpi, înfipţi în apa unui râu. Şi era iarnă. Apa a îngheţat ajungând nemişcătoare ca şi trupurile nemişcate ale sfinţilor. În acest chip şi-au sfârşit viaţa şi şi-au dat sufletele lor fericite în mâinile lui Dumnezeu.


Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Duminica a 29-a după Rusalii - a celor 10 leproși

Ev. Luca 17, 12-19





În vremea aceea, intrând Iisus într-un sat, L-au întâmpinat zece bărbaţi leproşi, care au stat departe şi care au ridicat glasul, zicând: Iisuse, Învăţătorule, miluieşte-ne! Şi, văzându-i, El le-a zis: Duceţi-vă şi vă arătaţi preoţilor. Dar, pe când ei se duceau, s-au curăţit. Iar unul dintre ei, văzând că s-a vindecat, s-a întors, cu glas mare slăvind pe Dumnezeu. Şi a căzut cu faţa la pământ la picioarele lui Iisus, mulţumindu-I. Iar acela era samarinean. Şi răspunzând, Iisus a zis: Oare nu zece s-au curăţit? Dar cei nouă unde sunt? Nu s-a găsit să se întoarcă să dea slavă lui Dumnezeu decât numai acesta, care este de alt neam? Şi i-a zis: Ridică-te şi du-te! Credinţa ta te-a mântuit!

Ap. Coloseni 1, 12-18






Fraţilor, mulţumim cu bucurie Tatălui celui ce ne-a învrednicit pe noi să luăm parte la moştenirea sfinţilor, întru lumină. El ne-a scos de sub puterea întunericului şi ne-a strămutat în împărăţia Fiului iubirii Sale, întru Care avem răscumpărarea prin sângele Lui, adică iertarea păcatelor. Acesta este chipul lui Dumnezeu celui nevăzut, mai întâi născut decât toată făptura. Pentru că întru El au fost făcute toate, cele din ceruri şi cele de pe pământ, cele văzute şi cele nevăzute, fie tronuri, fie domnii, fie începătorii, fie stăpânii. Toate s-au făcut prin El şi pentru El. El este mai înainte decât toate şi toate prin El sunt aşezate. Şi El este capul trupului, al Bisericii; El este începutul, Întâiul-Născut din morţi, ca să fie El Cel dintâi întru toate.

Predică la Duminica a XXIX-a după Rusalii - Despre nerecunoștința față de Dumnezeu (Pr. Ilie Cleopa)



„Au nu zece s-au curățit? Dar cei nouă unde sunt? Nu s-a aflat să se întoarcă să dea slavă lui Dumnezeu decât numai acesta ce este de alt neam?” (Luca 17, 17-18)
Iubiți credincioși,
După cum mulțumirea și recunoștința față de Dumnezeu îi aduc omului laudă, fericire și binecuvântare, tot așa și cei nemulțumitori și nerecunoscători față de binefacerile lui Dumnezeu, au primit de la El aspre pedepse vremelnice și veșnice. Nerecunoștința și nemulțumirea omului față de binefacerile lui Dumnezeu se socotește ca o nebunie înaintea Lui. Acest lucru îl putem înțelege luminat din cuvintele Sfintei Scripturi care, arătând nemulțumirea poporului iudeu față de atâtea binefaceri primite de la Dumnezeu, îl numește nebun când zice: Acest popor este nebun și neînțelept. Și, mustrând nemulțumirea poporului, zice: „Oare nu Acesta este Părintele tău care te-a zidit pe tine?” (Deuteronom 32, 6). Apoi, arătând nerecunoștința și nemulțumirea poporului iudeu pentru binefacerile pe care le-a primit, zice: „Oare acestea răsplătiți Domnului?”
După ce le arată binefacerile cele mari ce le-a făcut Dumnezeu cu ei, atât de nerecunoscători și nemulțumitori, care au părăsit pe Dumnezeu și s-au închinat diavolilor prin idolii lor, le zice: „Jertfit-au diavolilor și nu lui Dumnezeu, dumnezeilor pe care nu i-au știut.” Și iarăși le zice: „Pe Dumnezeu Cel ce te-a născut L-ai părăsit și ai uitat pe Dumnezeu Cel ce te hrănește” (Deuteronom 32, 17-18).
Apoi, arătând Sfânta Scriptură și pedeapsa dumnezeiască ce a urmat pentru nerecunoștința și nemulțumirea lor față de marile binefaceri ale lui Dumnezeu, zice: „Întoarce-voi fața Mea de la dânșii și voi arăta lor ce le va fi în zilele cele de apoi, că neam îndărătnic este, fii la care nu este credință întru dânșii. Ei M-au mâniat întru cel ce nu este Dumnezeu, mâniatu-M-au întru idolii săi, și Eu îi voi mânia pe ei întru cel ce nu este neam... Că foc s-a aprins întru mânia Mea, arde-va până la iadul cel mai de jos, mânca-va pământul și roadele lui, arde-va temeliile munților. Aduce-voi la ei rele și săgețile Mele îi vor sfâșia pe dânșii. Topindu-se de foame și de mâncarea păsărilor și de gârbovire nevindecată. Dinți de fiare voi trimite asupra lor cu mânia celor ce se târăsc pe pământ. Din afară îi va stăpâni pe ei sabia și din lăuntru frica... că voi ascuți ca fulgerul sabia Mea, și va începe mâna Mea a judeca și voi răsplăti pedeapsă vrăjmașă și celor ce Mă urăsc pe Mine voi răsplăti” (Deuteronom 32, 20-25; 41).
Prin proorocul Isaia îi zice neamului neînțelegător al lui Israel: „Surzilor, auziți, priviți și vedeți” (Isaia 42, 18). Apoi, arătându-le și pedeapsa pentru nerecunoștința binefacerilor Lui, zice: „El a vărsat asupra lor iuțimea mâniei Lui și furiile războiului. Văpaia i-a cuprins și n-au priceput, arși au fost și n-au luat seamă” (Isaia 42, 25). Încă și Neemia după ce arată marile faceri de bine ale lui Dumnezeu asupra poporului Israel, arată și nerecunoștința lui față de atâtea binefaceri primite de la Dumnezeu, zicând: „Dar părinții noștri s-au îndărătnicit și și-au învârtoșat cerbicia lor. N-au ascultat poruncile Tale, nici s-au supus și au uitat minunile Tale pe care le-ai făcut pentru ei; învârtoșatu-s-au cu cerbicia lor și în răzvrătirea lor și-au ales căpetenie ca să se întoarcă în robia lor” (Neemia 9, 16-17), și iar zice: „S-au răzvrătit împotriva Ta; au aruncat Legea Ta la spate; pe proorocii Tăi care îi îndemnau să se întoarcă la Tine i-au ucis și Ți-au adus hule mari” (Neemia 9, 26). Arătând apoi și pedeapsa lui Dumnezeu pentru această răzvrătire a lor, zice: „Atunci Tu i-ai dat în mâinile vrăjmașilor lor, care i-au apăsat” (Neemia 9, 27).
Ieremia, arătând pedeapsa asupra nerecunoștinței și nemulțumirii poporului ales față de binefacerile primite de la Dumnezeu, zice: „Cum, adică, să te iert, Ierusalime, pentru aceasta? Fii tăi M-au părăsit și se jură pe dumnezei care n-au ființă. Eu i-am săturat, iar ei au făcut desfrânare, umblând în grup pe la casele desfrânatelor. Ei sunt cai îngrășați și fiecare nechează după femeia aproapelui său, apoi zice: Este cu putință să nu pedepsesc aceasta, zice Domnul, și Duhul Meu să nu se răzbune asupra unui popor ca acesta?” (Ieremia 5, 7-9). Arătând apoi pedeapsa ce îi așteaptă pentru această răzvrătire, nerecunoștință și nemulțumire față de binefacerile Sale, le zice: „Casa lui Israel, iată Eu voi aduce asupra voastră un neam de departe, zice Domnul, un popor puternic, un popor vechi, un popor a cărui limbă tu nu o știi și nu vei înțelege ce grăiește el. Tolba lui este ca un mormânt deschis și ai lui sunt toți viteji. Și aceia vor mânca secerișul tău și pâinea ta, și vor mânca pe fii tăi și pe fiicele tale, vor mânca strugurii tăi și smochinele tale și vor trece prin sabie cetățile tale cele tari în care tu te încrezi” (Ieremia 5, 15-17). În alt loc zice: „Iată voi face cuvintele Mele foc în gura ta, iar pe poporul acesta îl voi face lemne și îl va mistui focul acesta” (Ieremia 15, 14).
Și după dumnezeiescul împărat și prooroc David arătând nerecunoștința și nemulțumirea poporului lui Israel față de binefacerile lui Dumnezeu, zice: „Au uitat pe Dumnezeu, Care i-a izbăvit pe ei, Care a făcut lucruri mari în Egipt”... (Psalm 105, 21) „și au jertfit lui Baal-Peor și au mâncat jertfele morților. Și L-au întărâtat pe El cu faptele lor” (Psalm 105, 28-29). „Și au jertfit pe fiii lor și pe fetele lor idolilor, au vărsat sânge nevinovat, sângele fiilor lor și al fetelor lor, pe care i-au jertfit idolilor din Canaan și s-a spurcat pământul de sânge” (Psalm 105, 37-38). Apoi, arătând și pedeapsa pentru această fărădelege și nerecunoștință a lor față de Dumnezeu, zice: „Atunci S-a aprins de mânie Domnul împotriva poporului Său și a urât moștenirea Sa și i-a dat pe ei în mâinile neamurilor și i-au stăpânit pe ei cei ce-i urau pe ei. Vrăjmașii lor i-au asuprit pe ei și au fost nefericiți sub mâinile lor” (Psalmi 105, 40-42).
Până aici am arătat cu mărturii din Sfânta Scriptură cât de mare este păcatul nerecunoștinței și al nemulțumirii față de binefacerile lui Dumnezeu precum și pedeapsa pe care a dat-o Dumnezeu poporului lui Israel pentru aceste păcate. Vedem însă și în Sfânta Evanghelie pe omul ce era dator cu zece mii de talanți, cum milostivindu-se spre el stăpânul său i-a iertat toată datoria. Iar el n-a voit să ierte pe omul care îi era dator numai cu o sută de dinari. Pentru această nerecunoștință și nemulțumire față de binefacerile ce le-a primit de la stăpânul său, a fost dat pe mâna chinuitorilor „până ce va plăti toată datoria” (Matei 18, 24-34). Vedeți cât de mare este păcatul nerecunoștinței față de Dumnezeu și față de oameni?
Iubiți credincioși,
După ce am arătat pedeapsa lui Dumnezeu pentru acest păcat, voi prezenta o istorioară adevărată prin care iarăși se va arăta cum pedepsește Preabunul Dumnezeu pe omul cel nemulțumit de binefacerile primite de la El.
Un mare făcător de rele, într-o vreme fiind foarte ostenit de cale, s-a dus și s-a culcat la umbra unui zid vechi. Pe când dormea el, i-a grăit cineva, zicându-i: „Scoală-te repede de aici și mergi alături, căci cade zidul și te omoară. Iar el s-a sculat repede și fugind îndată a căzut zidul". Iar el, plin fiind de toate păcatele a pus în mintea sa că este un om bun și îl iubește Dumnezeu, căci l-a scăpat de moarte și nu-l urăște pentru faptele și uciderile care le-a făcut în viață. Deci, a cumpărat tămâie și lumânări și intrând în biserică a zis: „Mulțumesc Ție, Doamne, că m-ai scăpat de la această mare primejdie și de moarte". El n-a înțeles că alta voiește Dumnezeu de la el, adică să-și îndrepte viața și să nu mai facă rău.
Apoi a început din nou a face tot felul de răutăți, fără nici o căință de păcatele lui. Dar într-o noapte, pe când dormea pe patul său, i s-a arătat cineva și i-a zis: „Eu sunt cel care te-a trezit când dormeai sub zid și tu, în loc să te pocăiești, mărturisindu-ți păcatele și să pui hotărâre în inima ta ca să nu mai faci cele rele înaintea lui Dumnezeu, ai adus tămâie și lumânări la biserică și ai socotit că îmi sunt plăcute faptele și fățărniciile tale. Să știi că pentru aceasta te-am izbăvit de primejdia aceea, ca să nu mori nepocăit. Iar tu, în loc de pocăință iar ai început a face cele rele ale tale. De aceea, pentru nerecunoștința și nemulțumirea ta care ai arătat-o față de bunătatea lui Dumnezeu, nu vei muri repede ca să nu te vadă nimeni, cum era să-ți fie moartea sub acel zid, ci vei tras în țeapă în mijlocul orașului ca să te vadă toți oamenii și să ia pildă spre îndreptarea lor, văzând cum moare un tâlhar și ucigaș nepocăit”. La aceste cuvinte el se înfricoșează, dar îndată prinzându-l oamenii, l-au dus la judecătorul cetății și el a hotărât să fie tras în țeapă în mijlocul târgului ca să-l vadă toți și să nu urmeze acelui tâlhar nemulțumitor și nerecunoscător față de binefacerile lui Dumnezeu (Mărgăritarele Sf. Ioan Gură de Aur, București, 1746, p. 163).
Iubiți credincioși,
Toți oamenii sunt datori a mulțumi lui Dumnezeu, ziua și noaptea pentru toate cele bune și cele rele pe care le primesc de la El. Că cel ce nu mulțumește supără pe Dumnezeu și în loc de bune va primi cele rele, adică boală, pagubă, tulburare și osândă veșnică. Ați auzit de pedeapsa lui Dumnezeu asupra evreilor nemulțumiți din legea veche. Ați auzit și de pedeapsa cumplită asupra tâlharului nepocăit din istorioara de mai sus. Ați auzit și de nemulțumirea și lipsa de recunoștință a celor nouă leproși din Evanghelia de azi. Toți zece se rugau și strigau la Fiul lui Dumnezeu să se milostivească și să-i vindece. Dar după ce s-au vindecat, numai unul s-a întors la Hristos și căzându-I în genunchi, I-a mulțumit cu lacrimi. De aceea și Domnul a zis: „Oare nu zece s-au vindecat? Dar cei nouă unde sunt? Nu s-au gândit să se întoarcă și să dea slavă lui Dumnezeu, decât numai acesta care este de alt neam? Apoi, i-a zis celui vindecat: Scoală-te și du-te; credința ta te-a mântuit!” (Luca 17, 17-19).
Vedeți că cel ce mulțumește se și mântuiește, căci are credință în Dumnezeu? Iar cel nerecunoscător, este departe de Dumnezeu, pentru că este nepocăit, adică zace în păcate. De aceea de va muri în această stare, unul ca acela se va osândi în iad.
Acum să ne întrebăm fiecare: Oare noi mulțumim zilnic și în fiecare ceas lui Dumnezeu pentru binefacerile primite? Sau uităm de această mare poruncă? Căci și Sfântul Apostol Pavel ne poruncește, zicând:„Pentru toate mulțumiți” (I Tesaloniceni 5, 18; Efeseni 5, 20). Știm că mulți cârtesc în inimile lor și zic la necaz: „Pentru ce să mulțumesc lui Dumnezeu, că iată sunt bolnav, nu s-a împlinit cererea, soțul este rău, copilul n-a reușit?” Dar să te întreb în numele lui Dumnezeu: Oare când erau sănătoși și tineri și aveau de toate și toți îi cinsteau, atunci mulțumeau lui Dumnezeu? Atunci veneau regulat la biserică, se spovedeau, posteau și se împărtășeau cu Preacuratele Taine? Sau erau tot așa de nepăsători, și puțin credincioși ca acum?
Dacă n-ai reușit azi, vei reuși sigur mâine. Numai să nu ceri cele ce nu-ți sunt de folos. Dacă ești bolnav azi, de ce cârtești? Dar n-ai fost sănătos toată viața și ai uitat să mulțumești Ziditorului tău? Dacă ai pierdut ceva sau nu ți s-a împlinit cererea, de ce te superi și mânii pe Dumnezeu? Nu cumva ceri lui Dumnezeu numai cele materiale și trecătoare și uiți să ceri cele veșnice și mântuitoare? Poate de aceea nu ți-a împlinit Domnul cererea, căci Dumnezeu pe cele materiale ți le dă de la sine dacă vei căuta „mai întâi împărăția lui Dumnezeu și dreptatea Lui” (Matei 6, 33).
Aici credincioșii noștri fac o mare greșeală, că cer de la Dumnezeu mai întâi lucruri pământești și abia la urmă cer iertarea păcatelor, care ne asigură fericirea și mântuirea sufletului, iar Dumnezeu, dimpotrivă, ne poruncește să căutăm mai întâi Împărăția Cerului, adică biserica, rugăciunea, pocăința, împăcarea cu toți, postul, smerenia și Sfânta Împărtășanie, și numai la urmă să cerem și cele pământești: sănătate, reușită în viață, căsnicie, copii, ajutor în toate, pe care ni le promite să ni le dea gratuit, chiar dacă nu le cerem.
Cum trebuie să mulțumim lui Dumnezeu? În toate zilele și în fiecare ceas și clipă să zicem în casă, la biserică, pe cale și oriunde această scurtă rugăciune: „Slavă lui Dumnezeu pentru toate!” Dacă nu ni se împlinește cererea, noi să-i mulțumim Mântuitorului pentru tot ce ne-a dat în viață: pentru sănătate, pentru minte, pentru cei doi ochi, pentru pâinea zilnică, pentru servici, pentru copii, pentru preoții care ne păstoresc, pentru Sfânta Cruce cu care biruim pe diavoli, și mai ales pentru Evanghelie și pentru că suntem fii ai Bisericii Ortodoxe. Oare câți, alături de noi, sunt orfani, bolnavi fără leac, flămânzi, amăgiți de secte și robiți de patimi, iar noi avem de toate și nu mulțumim cât trebuie?
Cea mai înaltă rugăciune de mulțumire pe pământ este Sfânta Liturghie. De aceea se mai numește și jertfă euharistică, adică jertfă de laudă și de mulțumire. Suntem datori ca în fiecare sărbătoare și mai ales Duminica să ascultăm slujba Sfintei Liturghii și să mulțumim lui Dumnezeu pentru toate câte ne-a dat în viață și în timpul săptămânii care a trecut! Să trăim mulțumind, iar nu cârtind. Să ne mulțumim cu tot ce ne dă Dumnezeu și să zicem că nu suntem vrednici de cât ne dă. De vom face așa vom primi mai multe daruri de la El și sufletul ne va fi în pace, iar dincolo cu îngerii în veci Îl vom slăvi. Amin.





ISTORIE PE ZILE 20 Ianuarie

Evenimente
·         250 – Împăratul Decius  începe o persecuție pe scară largă a creștinilor din Roma.  A fost prima persecuție anti-creștină care s-a derulat în întreg Imperiul.  Decius a lansat un program politic tradiționalist, acesta incluzând revenirea la religia politeistă, romană. Episcopilor și preoților creșini li s-a ordonat să se sacrifice pentru împărat de sau să treacă la religia romană. Majoritatea creștinilor au considerat o mare ofensă, și au hotărât să moară ca și martiri. Arestat din porunca lui Decius, Papa Fabian a murit în închisoare ca martir și a fost înmormântat în catacomba Sf. Calixt.
·         1265: Primul parlament englez conduce prima ședință la Palatul Westminster. Palatul Westminster, cunoscut și sub numele de Casa Parlamentului Englez este locul unde se află cele două camere ale Parlamentului Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord: Camera Lorzilor și Camera Comunelor.
·         1320 – Vladislav I cel Scurt (în poloneză: Władysław I Łokietek) – (1261 – 2 martie 1333) a fost incoronat  rege al Poloniei. A fost duce până în 1300 și prinț de Cracovia din 1305, până la încoronarea sa ca rege. În timpul domniei sale s-a depașit fragmentarea internă a Poloniei și  țara s-a reunit într-un regat independent, sub conducerea lui. In ultimii sai ani de domnie a purtat un război cu teutonii (1326 – 1332), reusind sa stopeze  extinderea teutonilor in detrimentul Poloniei. Vladislav s-a străduit să stabilească un cod uniform legal în toată țara. În acest cod, el a asigurat siguranța și libertatea evreilor, pe care i-a pus pe picior de egalitate cu creștinii.
·         1356 – Edward Balliol, devenit rege al Scotiei cu sprijin englez, a renuntat la tron, abdicand in favoarea regelui Angliei, Edward al III-lea.  Pensionat de regele Eduard al III-lea al Angliei,  a murit in ianuarie 1364 la  Wheatley in apropiere  de Doncaster. Data precisa a  mortii sale este necunoscuta, aceasta intervenind intre  1 si 24 ianuarie. Odata cu disparitia sa,se sting si  pretentiile la tronul Scotiei  ale familiei Balliol.
·         1368: Domnul Munteniei, Vladislav I (Vlaicu Voda), confirmă braşovenilor privilegiile lor comerciale în Muntenia (cel mai vechi privilegiu comercial cunoscut, acordat de un domn român, scris în limba latină). El atesta intensificarea comerţului de “drumul Brăilei “ si face prima mențiune documentară a orașului Slatina într-un act oficial in  care acordă scutire de vamă negustorilor brașoveni la trecerea peste raul Olt. Vladislav I (n. 1325, d. 1377[1]) a fost domn al Țării Românești între 1364 și cca. 1377. A fost fiul lui Nicolae Alexandru și al Klárei Dobokay (care provenea dintr-o familie de nobili maghiari) și frate al voievodului Radu I. Vladislav I este cunoscut și sub numele de Vlaicu Vodă. A acceptat suzeranitatea maghiară, fapt pentru care a primit ca feude Amlașul, Severinul și Făgărașul.

1390: S-a încheiat tratatul de la Lublin dintre Mircea cel Bătrân, domnul Țării Românești (1386 - 1418), și Wladislaw al II-lea Jagello, regele Poloniei (1386-1434).

·         1523: Christian al II-lea este obligat să abdice ca rege al Danemarcei și Norvegiei.
·         1527: Petru IV-lea Rareş urcă pentru prima dată la domnia Moldovei. În rîndul domnilor moldoveni din veacul al XVI-lea, istoria a aşezat la loc de mare cinste pe voievodul Petru Rareş, fiul nelegitim al lui Ştefan cel Mare. Conform tradiţiei orale, Petru a fost în tinereţe negustor de peşte, pe care îl transporta cu maje (nişte care mari, trase de patru sau şase boi). De aici şi porecla de Petru Măjerul. S-a ridicat în domnie cu ajutorul micii boierimi, al tîrgoveţilor, al ţărănimii dar şi prin voinţa predecesorului său Ştefăniţă Vodă, care, aflîndu-se, aşa cum scria Grigore Ureche, “bolnav la Hotin au lăsat cuvîntul, că dacă va săvîrşi el, să nu puie pre altul la domnie, ci pre Pătru Măjariul, ce l-au poreclit Rareş, despre numele muierii ce au fost după alt bărbat, tîrgoveţ din Hîrlău”. Nu trebuie să credem că Petru însuşi se îndeletnicea cu pescuitul: îl vedem mai degrabă ca pe un mare proprietar al unei zone piscicole şi al unei gospodării mari de prelucrare. Această îndeletnicire se explică şi mai bine odată cu lămurirea originii mamei lui Petru Rareş, Maria, descendentă din neamul boierilor Cernat, stăpînitori ai zonei lacului Brateş, cu nenumăratele-i iezere, iezărcane, gîrle etc., ale căror bogăţie în peşte trebuia valorificată. Anul naşterii lui Petru Rareş nu este cunoscut. Cînd a ajuns domn al Moldovei (20 ianuarie 1527), avea cam 40 de ani; era căsătorit cu o Marie, dintr-o familie încă necunoscută, cu care avea şi un fiu Bogdan şi o fiică Cneajna (din botez – Ana). Dintr-o căsătorie anterioară mai avea încă două fete – Ana şi Maria. În aprilie 1530 domnul s-a căsătorit iarăşi şi şi-a adus în Moldova o nouă doamnă, pe Elena-Ecaterina Brankovici, fiica despotului sîrb Iovan Brankovici (mort în 1502). Noua soţie a lui Petru avea o cultură înaltă pentru acele timpuri. Cu Elena Petru a avut mai mulţi copii: Iliaş, Ştefan, Constantin şi Ruxanda. În plan intern, Petru Rareş, ca şi părintele său Ştefan cel Mare, a promovat o politică ce urmărea consolidarea autorităţii centrale, îngrădirea puterii marilor boieri, întărirea ţării. Pe plan extern, Petru Rareş a desfăşurat o largă activitate diplomatică, urmărind, pe lîngă lupta împotriva Imperiului Otoman, ridicarea ţării ca factor important pe arena internaţională.  

·         1567 – Fortele portugheze  aflate sub comanda Estácio de Sá, alunga definitiv pe francezi din Rio de Janeiro. Estácio de Sá (n.Santarém, 1520 – d.Rio de Janeiro, 20 februarie 1567) a fost un militar,  fondator al orasului  Rio de Janeiro si  primul  gouvernator-général al acestui teritoriu portughez din America de Sud.
·         1576 – Orasul mexican  León este  intemeiat de viceregele spaniol  Don Martín Enríquez de Almanza.
·         1603: Prima atestare documentară a satului Bravicea.
·         1840: Willem al II-lea a devenit rege al Țărilor de Jos după abdicarea tatălui său Willem I. Willem al II-lea (Wilhelm Frederick George Ludovic) (6 decembrie 1792 – 17 martie 1849) a fost rege al Țărilor de Jos și Mare Duce de Luxemburg de la 7 octombrie 1840 până la moartea sa în 1849.
·         1840: Exploratorul francez Jules Dumont d’Urville conduce o expediție prin care a descoperit Adélie. Jules-Sébastien-César Dumont d’Urville (n. 23 mai 1790, Condé-sur-Noireau – d. 8 mai 1842, Meudon) a fost un navigator și explorator polar francez
·         1841: Anglia ocupa  Hong-Kong-ul. Urmare a infrangerii Chinei in primul Razboi al Opiumului  din 1841,,insula Hong-Kong a fost cedata definitiv Angliei. Dupa al doilea razboi al Opiumului, China cedeaza Angliei pentru 99 de ani Noile Teritorii. In 1997,dupa indelungate negocieri, Anglia restituie Chinei colonia Hong Kong.
·         1880: Apare la Bucureşti, in România, revista „Literatorul„, sub conducerea lui Alexandru Macedonski. De orientare antijunimista, revista va aparea  pana in martie 1919, cu mari intreruperi si schimbari de titlu. Publicatia teoretizeaza poezia de factura sociala, iar mai tarziu, parnasianismul si simbolismul. Macedonski a incurajat, la inceputurile activitatii lor scriitoricesti, numerosi tineri talentati. Printre colaboratorii sai  se numarau: Duliu Zamfirescu, George Bacovia (care debuteaza in revista in anul 1899 cu poezia „Si toate”, sub semnatura V. George), Alexandru Stamatiad, Tudor Vianu s.a. Revista Literatorul a fost expresia unui curent literar innoitor si a fost o  remarcabila  scoala literara. In jurul lui Macedonski vor gravita discipolii si simpatizantii sai, constituiti mai apoi in cenaclul „Literatorul” (o grupare formata ca reactie a influentei germane asupra  gruparii Junimea), care va promova poezia simbolista. Alexandru A. Macedonski (n. 14 martie 1854, București, d. 24 noiembrie 1920, București) a fost un poet, prozator, dramaturg și publicist român. Supranumit poetul rondelurilor, inspirându-se din literatura franceză, este primul reprezentant al simbolismului în literatura română. Inițiatorul cenaclului și revistei literare Literatorul, a susținut modernizarea poeziei românești, fiind într-o continuă polemică cu junimiștii. Aceste polemici i-au afectat serios cariera literară și viața și au rămas notabile polemicile sale cu Vasile Alecsandri, Mihai Eminescu și Ion Luca Caragiale. Pe de altă parte, Alexandru Macedonski a încurajat, la începuturile activității lor scriitoricești, numeroși tineri talentați, printre care George Bacovia și Tudor Vianu, pe care i-a publicat în revista sa Literatorul, iar în revista Liga ortodoxă debutează, printre alții, Tudor Arghezi și Gala Galaction. Alexandru Macedonski a fost ales (în 2006) membru post-mortem al Academiei Române.


·         1884: Ia ființă, din inițiativa lui Spiru Haret, "Casa pentru ajutorul școalelor".
·         1905: Podul egiptean din Sankt Petersburg utilizat atât de către pietoni cât și de căruțe trase de cai, s-a prăbușit atunci când un escadron de cavalerie l-a traversat. Toți cei 60 de soldați căzuți în râul Fontanka au fost salvați însă câțiva cai s-au înecat. Structura actuală a podului, care încorporează sfincși si multe alte detalii ale podului construit în secolul XIX, a fost finalizată în 1955.

·         1920: Guvernele României, Cehoslovaciei și Regatului sîrbilor, croaților și slovenilor cer Conferinței ambasadorilor să interzică revenirea pe tronul Ungariei a habsburgilor, subliniind că ei nu vor tolera o asemenea tentativă.
·         1923: Partidul Ţărănesc Basarabean, condus de Ion Inculeţ, a fuzionat cu Partidul Naţional-Liberal, precum şi cu Partidul Democrat al Unirii din Bucovina, condus de Ion Nistor.
·         1928: Are loc premiera filmului "Năpasta", după I.L. Caragiale.

·         1929 - SUA şi Canada au adoptat un plan de protejare a cascadei Niagara.
·         1936: Eduard al VIII-lea devine Rege al Angliei.
·         1941: S-a hotărât militarizarea instituțiilor, întreprinderilor de stat și particulare, fiind puse sub controlul Marelui Stat Major sau al organelor armatei.
·         1942: SS-Obergruppenführer Reinhard Heydrich și alți oficiali din Germania Nazistă au ținut Conferința de la Wannsee în care au discutat implementarea „Soluției finale a problemei evreiești”.
·         1942:  Generalul Iosif Iacobici este inlocuit la sefia Marelui Stat Major al Armatei Romane, cu generalul Ilie Steflea, maresalul Ion Antonescu reprosandu-i, printre altele, rezervele fata de continuarea operatiilor in adancimea teritoriului sovietic.

·         1945 – In Romania se elaborează un decret-lege privind organizarea sindicatelor, precum si decretele pentru urmarirea si pedepsirea criminalilor de razboi si a persoanelor “raspunzatoare pentru dezastrul tarii”.
·         1945: Spre sfarsitul celui de-Al Doilea Razboi Mondial, Germania incepe in fata ofensivei armatei sovietice, o vasta operatiune de evacuare a 1.8 milioane de etnici germani din Prusia Orientala, care va lua sfarsit in urmatoarele doua luni.
·         1946 –  Generalul de Gaulle demisioneaza. Dupa petrecerea a 18 luni la conducerea guvernului provizoriu francez, generalul  de Gaulle isi anunta intempestiv demisia. Motivul: dezacordul cu Partidul comunist privitor la elaborarea noii Constitutii a tarii.
·         1947: SUA semnează Tratatul de pace cu România.
·         1950: Capitala statului Israel este transferată de la Tel Aviv la Ierusalimul de Vest, împreună cu instituțiile centrale și ale administrației de stat. Statele lumii nu recunosc acest act și își mențin misiunile diplomatice la Tel Aviv.
·         1953: Republicanul Dwight Eisenhower devine cel de-al 34-lea președinte al Statelor Unite.
·         1961: Democratul John F. Kennedy devine cel de-al 35-lea președinte al Statelor Unite. John Fitzgerald Kennedy (n. 29 mai 1917 – d. 22 noiembrie 1963), cunoscut și ca John F. Kennedy, JFK sau „Jack Kennedy”, a fost cel de-al treizeci și cincilea președinte al Statelor Unite ale Americii. A servit din 1961 până la asasinarea sa survenită în ziua de 22 noiembrie 1963, la Dallas, Texas. A fost unul dintre membrii cei mai proeminenți ai familiei Kennedy implicați în politică, fiind totodată considerat un stindard al liberalismului american.
·         1964: Membrii trupei britanice The Beatles au lansat primul lor album în SUA, Meet the Beatles.
·         1965: Democratul Lyndon B. Johnson devine cel de-al 36-lea președinte al Statelor Unite.
·         1969: Republicanul Richard Nixon devine cel de-al 37-lea președinte al Statelor Unite.
·         1969: Primul pulsar (pulsari = stele care se rotesc, formate din neutroni și observabile ca surse de radiație electromagnetică) este descoperit în Crab Nebula.
·         1977: Democratul Jimmy Carter devine cel de-al 39-lea președinte al Statelor Unite.
·         1981: Republicanul Ronald Reagan devine cel de-al 40-lea președinte al Statelor Unite.
·         1989: Republicanul George H. W. Bush devine cel de-al 41-lea președinte al SUA
·         1990: A apărut, la București, primul număr al revistei „22”, editată de Grupul pentru Dialog Social.

·         1990: Armata Roșie a reprimat violent demonstrațiile pro-independență din Baku, RSS Azerbaidjan.
·         1992: Biblioteca Americană din București devine Centrul Cultural American.
·         1993: Democratul Bill Clinton devine cel de-al 42-lea președinte al Statelor Unite.
·         1996: Primele alegeri generale libere organizate vreodată în teritoriile palestiniene autonome, Cisiordania, Fâșia Gaza și Ierusalimul de Est. Yasser Arafat a fost ales în funcția de președinte al Autorității Naționale Palestiniene (m. 2004)
·         1999   - După ce Miron Cozma a respins o propunere a Guvernului de începere a unor negocieri cu o comisie guvernamentală, minerii din Valea Jiului au plecat de dimineaţă, din Târgu Jiu spre Bucureşti, cu circa 70 de autobuze şi peste 200 de autoturisme. Ei au ajuns, în jurul prânzului, în apropierea localităţii Costeşti, la câţiva kilometri de Horezu. Aici se afla un baraj al forţelor de ordine, format din circa şase mii de luptători DIAS şi BAOLP care aveau dispoziţie din partea prefectului de Vîlcea, Nicolae Curcăneanu, să împiedice, prin toate miljloacele legale, înaintarea minerilor spre Bucureşti. Puţin după ora 15.00 au început ciocnirile, extrem de violente, soldate în cele din urmă cu retragerea forţelor de ordine.

·         2001: Republicanul George W. Bush Jr. devine cel de-al 43-lea președinte al Statelor Unite.
·         2003: Irakul refuză survolarea teritoriului de către avioane americane de spionaj U2.
·         2004: Președintele Ion Iliescu i-a decernat Regelui Mihai I Marele Premiu al Institutului Cultural Român.

·         2009: Democratul Barack Obama devine cel de-al 44-lea președinte al Statelor Unite. Barack Hussein Obama al II-lea (n. 4 august 1961, Honolulu, Hawaii) a fost al 44-lea președinte al Statelor Unite ale Americii, fiind primul afro-american ales în această funcție, în urma alegerilor prezidențiale din 4 noiembrie 2008, alături de Joe Biden ca vicepreședinte. A fost învestit în funcție la 20 ianuarie 2009 și l-a înlocuit pe predecesorul său George W. Bush. În 2012, a fost reales, rămânând astfel în funcție pentru încă 4 ani.
·         2014: Tragic accident de avion în Munții Apuseni. Un avion YR-BNP de tip Britten-Norman BN-2A-27 Islander, care efectua o cursă umanitară, a aterizat forțat într-o zonă împădurită din Munții Apuseni la o altitudine de circa 1600 m, lângă satul Petreasa din comuna Horea, situat la limita dintre județele Cluj și Alba. Avionul, pilotat de Adrian Iovan în calitate de comandant și Răzvan Petrescu,  copilot, transporta la acel moment o echipă de cinci cadre medicale de la București la Oradea. În acest accident au murit comandantul Iovan și studenta la medicină Aurelia Ion, iar pilotul și cei patru medici au fost răniți. Raportul final elaborat de către autoritatea națională de investigare a evenimentelor produse în aviația civilă, comunicat la 19 octombrie 2015, a relevat că determinantă în producerea accidentului a fost oprirea motoarelor ca urmare a givrajului sever al carburatoarelor.


·         2016: NASA și Administrația Națională Oceanică și Atmosferică au anunțat că anul 2015 a fost cel mai cald an din istorie de la începutul înregistrărilor meteorologice în 1890.
·         2017: Republicanul Donald Trump devine cel de-al 45-lea președinte al Statelor Unite. Donald John Trump [ˈdɒnəld d͡ʒɒn trʌmp] (n. 14 iunie 1946, Queens, New York) este un magnat miliardar american, vedetă de televiziune, politician şi actualul preşedinte al Statelor Unite ale Americii. El a fost candidatul republican şi a fost ales al 45-lea preşedinte al Statelor Unite în alegerile din 8 noiembrie 2016, învingând pe contracandidatul democrat Hillary Clinton; a preluat oficial mandatul de preşedinte pe 20 ianuarie 2017, succedându-l pe Barack Obama. La cei 70 de ani ai săi, Trump este cea mai în vârstă persoană care îşi asumă preşedinţia Statelor Unite.



Nașteri
·         225 – S-a nascut imparatul roman Gordian al III-lea. Marcus Antonius Gordianus Pius (20 ianuarie 225 – 11 februarie 244), cunoscut sub numele de Gordian al III-lea, a fost un împărat roman între anii 238 – 244. El a fost fiul Antoniei Gordiana și al unui senator al cărui nume nu este cunoscut (a decedat înainte de 238). La vârsta de 13 ani a devenit cel mai tânăr împărat roman din istoria imperiului. În anul 241 Gordian a fost căsătorit cu Furia SabiniaTranquilina, fiica prefectului pretorian Timesitheus. În calitate de șef al Gărzii de pretoriene și socru al împăratului, Timesitheus a devenit rapid conducătorul de facto al Imperiului Roman. Gordian a fost ucis  la Zaitha, dupa infrangerea armatei romane in batalia cu persii, cauza morții lui fiind  necunoscuta. După moartea sa,  Senatul l-a zeificat.
* 1554: Sebastian I (portugheză Sebastião I; 20 ianuarie 1554 – 4 august 1578) a fost al 16-lea rege al Portugaliei. A fost fiul Prințului João Manuel al Portugaliei și al soției lui, Ioana a Spaniei. Bunicii paterni au fost regele Ioan al III-lea al Portugaliei și regina Ecaterina de Habsburg; bunicii materni au fost Carol al V-lea, Împărat Roman și Isabela a Portugaliei.
Sebastian s-a născut la două săptămâni după decesul tatălui său în ziua de 20 ianuarie 1554 (Ziua Sfântului Sebastian). La vârsta de trei ani i-a succedat bunicului său patern, Ioan al III-lea al Portugaliei.
Curând după nașterea sa, mama sa Ioana a Spaniei și-a părăsit copilul pentru a servi ca regent al Castiliei pentru tatăl ei, împăratul Carol Quintulși în 1556 pentru fratele ei, Filip al II-lea al Spaniei. A rămas în Spania până la moartea ei în 1573 fără să-și mai vadă fiul vreodată.
În Portugalia, regența a fost acordată inițial bunicii paterne, Ecaterina de Habsburg, apoi unchiului său, Henric de Évora.
·         1716: Carol al III-lea, rege al Spaniei (d. 1788)
·         1719: S-a născut Mitropolitul Iacob Putneanu, considerat autorul  primului Abecedar  cunoscut, aparut  sub titlul de „Bucvar”, editat în anul 1775. A fost mitropolit al Moldovei între 1750–1760 si a  îndeamnat  cu tărie pe părinți să își dea copiii la școală. L-a convins  în 1759 pe domnul Ioan Teodor Callimachi să înființeze prima școală rurală din Moldova, lângă Mănăstirea Putna. În cei 10 ani în care a fost mitropolit, s-au publicat mai multe cărți în Moldova decât în cei 40 de ani de mai înainte. Personal a scris și a publicat primul Abecedar tipărit din Moldova, Bucvarul din 1755. Mitropolitul Iacov a fost unul dintre cei mai importanți ierarhi ai românilor. Autor al unor gesturi de mare curaj în timpul vieții, mergând până la a-și da demisia pentru a apăra interesele poporului în fața exceselor domnilor fanarioți, al doilea ctitor al Mănăstirii Putna și al altor biserici și mănăstiri din Moldova, profund implicat în problemele sociale și economice ale țării, el a rămas în conștiința urmașilor ca un „om sfânt”, așa cum îi va spune și Nicolae Iorga. A decedat la 15 mai 1778 si  a  fost înmormântat la manastirea Putna, în pridvorul bisericii voievodale,  lângă osemintele părinților săi.
* 1750: Prințesa Louise a Danemarcei și Norvegiei (20 ianuarie 1750 - 12 ianuarie 1831) a fost fiica regelui Frederic al V-lea al Danemarcei și a reginei Louise a Marii Britanii (fiica regelui George al II-lea al Marii Britanii).[1] Prima ei fiică va deveni regina Marie Sophie a Danemarcei după căsătoria cu regele Frederic al VI-lea al Danemarcei.
* 1751: Ferdinand de Parma (20 ianuarie 1751 – 9 octombrie 1802) a fost Duce de Parma din 1765 până în 1802. fost al doilea copil și singurul fiu al lui Filip, Duce de Parma și a Prințesei Louise Élisabeth a Franței, fiica cea mare a regelui Ludovic al XV-lea al Franței și a reginei Maria Leszczyńska. Bunicii paterni erau Filip al V-lea al Spaniei (nepot al regelui Ludovic al XIV-lea al Franței) și a doua sa soție, Elisabeta Farnese.
Născut la palatul ducal din Colorno, el a fost considerat nepotul favorit al bunicului său matern, regele Ludovic al XV-lea al Franței. Ca nepot pe linie masculină a regelui Filip al V-lea al Spaniei el a fost considerat infante al Spaniei.
Ca moștenitor al unei dintre cele mai mari colecții de ducate suverane, Ferdinand a fost un candidat atractiv pentru multe prințese din Europa. Printre posibilele candidate s-a inclus moștenitoarea Prințesa Maria Beatrice Ricciarda d'Este de Modena, fiica lui Ercole al III-lea de Modena. Posibila lui căsătorie cu Prințesa Maria Beatrice a fost, însă, foarte puțin probabilă, deoarece acesta din urmă era logodită cu Arhiducele Leopold de Austria (mai târziu împăratul Leopold al II-lea), de la o vârstă foarte tânără și mai târziu cu fratele mai mic al lui Leopold, Arhiducele Ferdinand.
O altă candidată a fost Louise Marie Thérèse Bathilde d'Orléans care deținea o zestre foarte mare; ea era singura fiică în viață a lui Louis Philippe I, Duce de Orléans și sora lui Philippe Égalité.
În cele din urmă Ferdinand s-a căsătorit cu Arhiducesa Maria Amalia a Austriei, al optulea copil al împărătesei Maria Tereza a Austriei și sora mai mare a reginei Neapolelui și Siciliei și a viitoarei regine a Franței. A avut loc o căsătorie prin procură al Viena la 27 iunie iar la 1 iulie Maria Amalia își părăsea casa. Viitoarea ducesă și-a întâlnit soțul la Mantua la 16 iulie. Ea a venit însoțită de fratele ei Iosif al II-lea, Împărat Roman iar Ferdinand însoțit de membrii familiei Sforza. La 19 iulie a avut loc o ceremonie la palatul ducal din Colorno unde s-a născut Ferdinand. Cuplul și-a făcut intrarea la Palermo la 24 iulie.
Copii:
  1. Prințesa Carolina Maria Teresa Giuseppa de Parma (22 noiembrie 1770–1 martie 1804), căsătorită cu Prințul Maximilian al Saxoniei
  2. Prințul Louis Francis Philibert de Parma (5 iulie 1773–27 mai 1803). S-a căsătorit cu verișoara lui primară Maria Luisa Josefa Antonietta Vicentia a Spaniei și a avut copii; a fost primul rege al Etruriei.
  3. Prințesa Maria Antonia Giuseppa Walburga Anna Luisa Vicenza Margherita Caterina de Parma (28 noiembrie 1774–1841), care a devenit călugăriță ursulină.
  4. Prințesa Carlotta Maria de Parma (7 septembrie 1777–1812)
  5. Prințul Felipe de Parma (22 mai 1783–1786)
  6. Prințesa Antoina Luigia de Parma (21 octombrie 1784)
  7. Prințesa Luigia Maria of Parma (17 aprilie 1787–1789)
  8. Prințesa X de Parma - fiică nenăscută (21 mai 1789) (gemeni)
  9. Prințul X de Parma - fiu nenăscut (21 mai 1789) (gemeni)
* 1757: S-a născut printul Ioan Cantacuzino, unul dintre primii reprezentanti ai literaturii moderne românești (d.1828).
·         1775: André-Marie Ampère (n. 20 ianuarie 1775 – d. 10 iunie 1836) a fost un fizician și matematician francez.
A descoperit legea interacției curenților electrici (1820) și a propus ipoteza curenților moleculari pentru explicarea magnetismului corpurilor, fiind considerat unul dintre principalii fondatori ai electromagnetismului.
Ampère a fost un autodidact, studiind matematica, fizica, chimia, științele naturale, muzica, filozofia și sociologia. La 12 ani cunoștea calculul diferențial și integral, la 13 ani a prezentat Academiei din Lyon un tratat despre secțiunile conice și un memoriu asupra rectificării unui arc oarecare de cerc mai mic decât o jumătate de circumferință.
Până la 20 de ani, a citit cele 20 de volume ale Marii Enciclopedii, întocmite de Diderot și d'Alembert.
Ampère cunoștea mecanica analitică a lui Lagrange, precum și limbile latină, greacă și italiană.
·         1804: Eugène Sue, romancier francez (d. 1857)
·         1809: Andrei Șaguna, mitropolit al Transilvaniei (d. 1873). S-a născut în ianuarie 1808, la Mișcolț în nordul Ungariei, din părinți aromâni, originari din Grabova, lângă Moscopole în Balcani. A fost un  militant pentru drepturile ortodocsilor și ale romanilor  din Transilvania, fondator al Gimnaziului romanesc  din  Brasov  (1851), membru de onoare al Academiei Romane. La 3/15 mai 1848 a prezidat, împreună cu episcopul greco-catolic Ioan Lemeni, Adunarea romanilor de la Blaj si in fruntea unei delegații, duce petiția de la Blaj  la Viena, împăratului Franz Joseph. În 16/28 decembrie 1848 a organizat o adunare la Sibiu, de unde a  trimis o nouă petiție împăratului austriac. Ideea unității romanilor  este conținută în „Memoriul” națiunii române din  Marele Principat  al Ardealului, din Banat din părțile vecine ale Ungariei și din Bucovina, prezentat tot împăratului. La 12 martie 1850 a organizat la Sibiu un congres bisericesc la care a participat și Avram Iancu. Biserica Ortodoxă Română l-a proslăvit ca sfânt (canonizat) la 21 iulie 2011. Prăznuirea lui se face la 30 noiembrie

·         1814 - S-a născut pictorul francez Jean-François Millet.
* 1842: Miklós Konkoly-Thege (20 ianuarie 1842, Pesta - 17 februarie 1916, Budapesta) a fost un nobil și astronom maghiar, fondator al Observatorului Kionkoly
* 1849: Prințesa Maria Alexandrine de Saxa-Weimar-Eisenach (Marie Alexandrine Anne Sophie Auguste Helene; 20 ianuarie 1849 – 6 mai 1922) a fost fiica cea mare și al doilea copil al lui Karl Alexander, Mare Duce de Saxa-Weimar-Eisenach și a soției acestuia, Prințesa Sofia a Olandei.[1]
Prin mama ei, Maria a fost a doua în linia de succesiune la tronul olandez după nepotul ei, Wilhelm Ernest, Mare Duce de Saxa-Weimar-Eisenach din 1900 până la nașterea Prințesei Iuliana în 1909. Cum era de așteptat ca nepotul ei să renunțe la drepturile sale de moștenire asupra tronului olandez în favoarea păstrării titlului său de Mare Duce, Maria ar fi fost moștenitoarea coroanei olandeze în cazul unui eventual deces al verișoarei Wilhelmina (mama Prințesei Iuliana). Nașterea Iulianei a schimbat substanțial succesiunea.
Ca fată tânără, Maria și verișoara ei, Prințesa Pauline, erau considerate posibile mirese pentru Albert Edward, Prinț de Wales (viitorul Eduard al VII-lea al Regatului Unit).[2]
Planul nu s-a împlinit, mama lui, regina Victoria credea că dinții Mariei erau "aproape negri"[2]; ambele fete erau considerate "delicate însă nu frumoase".[3] Mai târziu prințul s-a căsătorit cu Prințesa Alexandra a Danemarcei.
La 6 februarie 1876 la Weimar, Maria s-a căsătorit cu Prințul Heinrich VII Reuss de Köstritz.[1] Cuplul a avut următorii copii:
* 1857: George D. Pallade (n. 20 ianuarie 1857, Bârlad - d. 27 mai 1903, Bârlad) a fost un jurist, profesor, ziarist și om politic român, care a îndeplinit funcția de ministru de finanțe al României în două perioade (1898-1899 și 1901-1902).
George D. Pallade s-a născut la data de 20 ianuarie 1857, în orașul Bârlad, ca descendent al uneia din cele mai vechi familii de boieri moldoveni.
A terminat cursurile școlii primare și ale Liceului "Gh. Roșea Codreanu" (promoția 1876). Și-a continuat studiile în România, devenind licențiat al Facultății de Drept din București (1880).
După absolvirea facultății, a activat un timp ca judecător de instrucție la București, după care a început să practice avocatura în Baroul Ilfov. În paralel, a fost și profesor de economie politică și științe juridice la Școala liberă de științe politice din București. De asemenea, colaborează la mai multe publicații, cum ar fi: „Românul” și „Naționalul” și a condus „Gazeta Poporului”.
În anul 1884, devine membru al P.N.L., fiind ales în același an ca deputat, în trei legislaturi (1884,1888,1891). În această calitate, are un rol important în susținerea ideii lui C.A. Rosetti privind constituirea Colegiului electoral unic și libertatea presei.
A predat cursuri de economie politică la Școala liberă de Științe de Stat.
Ca avocat și ziarist a colaborat la "Românul" și "Gazeta Poporului" (al cărui director a fost până în 1895, când a devenit ministru).
Din 1888 devine dizident al Partidului Liberal și creează (cu o parte dintre conservatori și cu radicalii liberali) așa-numita Opoziție Unită. Ca membru al „Opoziției Unite”, a atacat prin toate mijloacele guvernul condus de I.C. Brătianu.
Odată cu unificarea Partidului Liberal (după moartea lui I. C. Brătianu), G. D. Palade revine la Partidul Liberal (1891), devenind membru al Comitetului Executiv al acestui partid.
A îndeplinit de mai multe ori funcții de ministru în guvernele liberale formate de către Dimitrie A. Sturdza: ministrul agriculturii, industriei, comerțului și domeniilor (4 octombrie 1895 - 21 noiembrie 1896), ministrul justiției (12 ianuarie - 1 octombrie 1898), ministru de finanțe (1 octombrie 1898 - 30 martie 1899 și 14 februarie 1901 - 9 ianuarie 1902) și ministru de interne (18 iulie - 22 noiembrie 1902, când și-a dat demisia din cauza unei boli cardiace).
Moare în Bârlad la 27 mai 1903 în Grădina Publică, în vârstă de numai 46 ani, la banchetul oferit lui de către municipalitatea bârlădeană cu ocazia inaugurării statuii sale, acolo.
* 1865: Friedrich, Prinț de Waldeck și Pyrmont (Friedrich Adolf Hermann Prinz zu Waldeck und Pyrmont; 20 ianuarie 1865 – 26 mai 1946) a fost ultimul Prinț de Waldeck și Pyrmont care a domnit din 12 mai 1893 până la 13 noiembrie 1918.
·         1872 - S-a născut pictorul Ştefan Popescu. Maniera picturii sale se aseamănă impresionismului german, prin caracterul veridic, calmul atmosferei, seriozitatea meşteşugului artistic.

·         1873:  Johannes Vilhelm Jensen, scriitor danez, laureat al Premiului Nobel (d. 1950)
* 1883: Enoch Lewis "Nucky" Johnson (n. 20 ianuarie 1883 - d. 9 decembrie 1968) a fost un om politic din Atlantic City, New Jerseyimplicat în mai multe activități ilegale.
* 1896: George Burns (născut Nathan Birnbaum la 20 ianuarie 1896 – d. 9 martie1996) a fost un actor evreu-american de film.
* 1901: Louis Boyer (n. 20 ianuarie1901 – d. 1999) a fost un astronom francez.
A lucrat la observatorul din Alger și a descoperit numeroși asteroizi.
Boyer a denumit asteroidul 1713 Bancilhon, pornind de la numele colegei sale, astronoma Odette Bancilhon, soția astronomului francez Alfred Schmitt.
* 1909: Carlos Román Delgado Chalbaud Gómez (n. 20 ianuarie 1909, Caracas, Venezuela - d. 13 noiembrie 1950, Caracas, Venezuela) a fost un militar și om politic, președintele Venezuelei în perioada 24 noiembrie 1948-13 noiembrie 1950, când a fost asasinat
* 1914: Prințul Vsevolod Ivanovici al Rusiei (20 ianuarie 1914 – 18 iunie 1973) a fost stră-strănepot al Țarului Nicolae I al Rusiei și nepot al regelui Alexandru I al Iugoslaviei. A fost ultimul membru Romanov pe linie masculină născut în familia imperială rusă.[1] Și-a petrecut mare parte a vieții în exil în Marea Britanie.
Prințul Vsevolod Ivanovici a fost primul copil al Prințului Ioan Constantinovici al Rusiei și a Prințesei Elena a Serbiei. S-a născut la 20 ianuarie 1914 la Palatul Marble în St Petersburg.
La 25 ianuarie împăratul Nicolae al II-lea împreună cu soția sa Alexandra și cu mama sa, Maria Feodorovna, au participat la botezul prințului la Palatul Marble. Alături de bunica prințului, Marea Ducesă Elisabeth Mavriekievna, Nicolae al II-lea a fost unul dintre nași.[2] Și-a primii ani ai vieții locuind cu părinții în apartamente în aripa de nord a Palatului Pavlovsk.[3] În timpul Primului Război Mondial, tatăl lui Vsevelod, Prințul Ivan a luptat în armată și a fost decorat ca erou de război. Mama lui Vsevelod a servit ca soră medicală în timpul războiului, în timp ce Vsevelod și sora sa Ecaterina au rămas la St Peterburg în grija bunicii paterne.
În timpul Revoluției ruse, tatăl lui Vsevolod și doi din unchii săi, Constantinși Igor au fost arestați de bolșevici. Au fost uciși la Alapaevsk împreună cu alți Romanovi în iulie 1918. Prințul Vsevolod împreună cu alte rude Romanov au continuat să locuiască la Pavlovsk[4] într-o existență precară.
Vsevolod în vârstă de patru ani a plecat în Suedia la bordul navei suedeze Ångermanland în octombrie 1918 împreună cu bunica paternă, sora sa Ecaterina, unchiul său George, mătușa sa Vera și verii săi primari: Prințul Teymuraz Constantinovici și Prințesa Natalia Constantinovna Bagration-Mukhransky atunci când bolșevicii le-au permis să părăsească Rusia la invitația reginei Victoria a Suediei.
În Suedia, Vsevolod s-a reunit cu mama sa.[5] S-au mutata la Paris și în cele din urmă au locuit la Belgrad cu bunicul patern regele Petru I al Serbiei.[5]
După decesul unchiului lui Vsevolod, regele Alexandru în 1921, familia și-a cumpărat o vilă la Cap Ferrat în sudul Franței.[5] În cele din urmă s-au stabilit în Anglia.[5]
Prințul Vsevolod a fost educat la Colegiul Eton și la Oxford.[5] Și-a petrecut mare parte din viață în Marea Britanie. La 31 mai 1939, s-a căsătorit la Londra cu Lady Lygon. Căsnicia a durat până în 1956 când au divorțat.[6] La 28 martie 1956, s-a căsătorit cu o unguroaică, Emilia de Gosztoyi, de care a divorțat cinci ani mai târziu.[6] La Londra, la 8 iunie 1961, Vsevolod s-a căsătorit din nou, de data asta cu Valli Knust, o femeie cu 16 ani mai mică decât el.[6]
La decesul său de la 18 iunie 1973, la Londra, linia masculină a ramurei Constantinovici a Romanovilor s-a stins.
·         1918: Ion Frunzetti (n. 20 ianuarie 1918, Bacău – d. 11 septembrie 1985, București) a fost un critic și istoric de artă, eseist, poet scriitor și traducător, profesor universitar român.
Ion Frunzetti a fost fiul ofițerului de carieră Constantin Frunzetti și al Anei Pandele. În perioada 1924 - 1927 urmează cursurile școlii primare din Târgu Ocna după care face liceul în diverse orașe prin care meseria tatălui său l-a purtat: Galați (unde îl are ca profesor pe Anton Holban), Oradea(aici publică primele sale epigrame în revista "Flori de crâng"), Focșani și Timișoara. Ia lecții de desen de la pictorul Stavru Tarasov[1] și mai apoi de la Nicolae Tonitza. La Focșani colaborează la editarea revistei locale de avangardă "13" și sonetul "Nevroză" obține premiul întâi în anul 1934 la concursul organizat de redacția revistei. Liceul reușește să-l termine în orașul Timișoara unde-și dă bacalaureatul în anul 1936 după care publică poezii în câteva reviste locale, cum au fost: Crai nou, Fruncea, Colț de țară.[2]
Frunzetti se înscrie la cursurile Facultății de Litere și Filozofie din Bucureștiși în paralel între anii 1936 - 1937 face studii la Facultatea de Drept din cadrul Universității București. În anul 1940 își susține teza de licență în estetică sub conducerea lui Tudor Vianu, teză care a fost intitulată Problema tragicului în artele plastice și care a fost distinsă cu magna cum laude. Încă de pe băncile facultății, Frunzetti este numit asistent onorific la Catedra de istoria artei, care era pe atunci condusă de către George Oprescu. În perioada 1936 - 1937, devine titular al cronicii plastice a revistei "Vremea" la recomandarea lui Francisc Șirato. Lucrează asiduu la revista "Semne" publicând cronici plastice, eseuri, recenzii sub pseudonimul Mircea Vuian sau Valeriu Morjan. Tot acum, începând din această perioadă, își începe o colaborare fructuoasă cu cele mai notabile periodice culturale ale timpului cum au fost Revista Fundațiilor Regale,Viața românească unde a a făcut parte o vreme din redacție, Universul Literarunde a folosit pseudonimele F. Ion, Ion F., Socrate, Menipos, Lafcadio, Menin, Philolaos din Crotona sau Menale.[2]
Ion Frunzetti a publicat în anul 1942 eseuri dedicate operei lui Lucian Blaga și, în același an, a început să-și facă teza de doctorat nefinalizată niciodată intitulată Tipologia ornamenticii populare românești, sub directa îndrumare a lui I.D. Ștefănescuși George Oprescu. Părți din această teză au apărut începând din anul 1940 în revista Viața Românească. În perioada 1944 - 1946 îndeplinește funcția de asistent al Catedrei de Estetică a Facultății de Litere din București condusă de Tudor Vianu.[2]
Scrie volumul de poezii "Maree" pe care-l publică la Editura Forum în anul 1945 și până în acest an face cronică de artă la ziarul "Victoria" condus în acea vreme de N.D. Cocea și George Ivașcu. Din 1948 Ion Frunzetti revine în învățământul universitar la nou-creata Catedră de istoria Literaturii Universale, de unde va fi destituit din motive politice în anul 1951. În perioada 1955 - 1967 a fost șeful sectorului de artă românească modernă și contemporană în cadrul Institutului de Istoria Artei, îndeplinind această funcție cu ajutorul lui George Oprescu.[2]
Alexandru Ciucurencu îl susține, în anul 1954, să-și reia activitatea de critic de artă, semnând în publicații de profil numeroase cronici de artă, articole și sinteze precum și prefețe ale unor cataloage cum a fost cel al Pavilionului Românesc la bienalele organizate în Veneția acelor timpuri. În plus, Ion Frunzetti a participat la numeroase emisiuni de televiziune și radiofonice.[2]
În 1956 obține funcția de asistent, ulterior lector și conferențiar al Institutului de Arte Plastice "N. Grigorescu" din Bucureștiunde începând din anul 1975 va deține șefia catedrei de istoria și teoria artei. În 1971 și 1972 ajunge director al Editurii Meridiane, iar în perioada 1972 - 1975 a fost director al Institutului de Istoria Artei al Academiei Române. În 1977, apoi în 1981 este ales vicepreședinte al Uniunii Artiștilor Plastici
A fondat în 1938, împreună cu George Petcu, Laurențiu Fulga, Magda Isanos, Ștefan Baciu, Vintilă Horia, Ion Sofia Manolescu[3], Virgil Carianopol, Ion Siugariu și alții, Gruparea scriitorilor tineri.

·         1920: Federico Fellini (n. 20 ianuarie 1920 la Rimini, Italia - d. 31 octombrie1993 la Roma) a fost un reputat regizor și scenarist italian, laureat al mai multor premii internaționale, între care și premiul Oscar (pe care l-a câștigat de patru ori, al cincilea primindu-l onorific). Fellini a avut una dintre cele mai mari influențe asupra viziunii cinematografice a secolului trecut.
* 1920: Jackson DeForest Kelley (n. 20 ianuarie 1920, Toccoa, Georgia – d. 11 iunie 1999, Woodland Hills, California) a fost un actor american cel mai cunoscut pentru interpretarea Dr. Leonard „Bones” McCoy (un membru al echipajului navei USS Enterprise) în mai multe producții Star Trek.
* 1921: Telmo Zarraonandia Montoya (20 ianuarie 1921 – 23 februarie 2006), cunoscut ca Zarra (Pronunție în bască: /ˈs̻ara/, pronunție în spaniolă: /ˈθara/), a fost un fotbalist basc spaniol, care evolua pe poziția de atacant. Majoritatea carierei sale a petrecut-o la Athletic Bilbao între 1940 și 1955, pentru care a rămas golgheter all-time cu 335 de goluri.
·         1928 - S-a născut geologul Dan Rădulescu, membru şi vicepreşedinte al Academiei Române.
* 1930: Edwin Eugene Aldrin, Jr. (n. 20 ianuarie 1930), cunoscut ca Buzz Aldrin, este un astronaut și inginer american, cunoscut pentru faptul că a fost al doilea om, după Neil Armstrong, coechipierul său, care a pășit pe Lună.
A absolvit Academia West Point și a zburat în 66 de misiuni de luptă în Războiul din Coreea. În 1963, a obținut doctoratul la MIT și a fost selectat ca astronaut. În 1966, i s-a alăturat lui James A. Lovell, Jr. în zborul Gemini 12, care a durat patru zile (11-15 noiembrie). Ieșirea de 5 ore și jumătate în spațiu a lui Aldrin a dovedit că, de fapt, organismul uman poate lucra în vidul din spațiul cosmic.
A fost pilot al modulului lunar al navei Apollo 11, în cadrul unei misiuni care s-a desfășurat între 16 și 24 iulie 1969, în timpul căreia, pe 20 iulie, a coborât pe Lună împreună cu Neil Armstrong.
·         1931 - S-a născut prozatorul şi publicistul Vasile Băran ("Călcîiul lui Ahile", "Cocorii de iarnă").

·         1931: David Morris Lee, fizician american
* 1936: Edward Albert Feigenbaum (n. 20 ianuarie 1936, Weehawken, New Jersey, SUA) este un informatician american, cu contribuții în domeniul inteligenței artificiale. A primit Premiul Turing, cea mai prestigioasă distincție din domeniul informaticii, în 1994, împreună cu Raj Reddy "pentru pionieratul în domeniul proiectării și construcției de sisteme cu inteligență artificială pe scară largă, demonstrând importanța practică și impactul comercial potențial al tehnologiei inteligenței artificiale".
* 1936: Frances Shand Kydd (născută Burke Roche, fostă Viscontesă de Althorp) (20 ianuarie 1936 – 3 iunie 2004) a fost soția lui John Spencer, al VIII-lea Conte Spencer și mama prințesei Diana, Prințesă de Wales. După două căsătorii nereușite și moartea a doi dintre copiii săi, ea și-a devotat ultimii ani de viață muncii de caritate în cadrul bisericii romano-catolice.
* 1938: Maria-Magdalena Zaharescu (n. 20 ianuarie 1938, Cluj) este o chimistă română, membră a Academiei Române.
Maria-Magdalena Zaharescu s-a născut la Cluj, copil unic la părinți: Titu Demian și Alexandrina (n. Pelle)[1]. Școala primară a făcut-o în orașul natal. A terminat liceul în 1954, cu Diplomă de merit. A cochetat cu arhitectura, apoi cu arheologia.[2]
În 1959 a absolvit Facultatea de Chimie din cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, specialitatea chimie anorganicăși analitică, obținând Diploma de merit alături de alți doi colegi. Parcurge pregătirea doctorală la Institutul de Chimie din Cluj începând cu anul 1966 și obține titlul de doctor în anul 1971, cu o teză ce avea ca obiect studiul sistemului ternar SiO2-TiO2-NiO.[3]
A participat la diverse stagii de specializare în domeniul echilibrelor termice de faze în sisteme oxidice, în Danemarca (1974 – Technology University, Lyngby), Polonia, Suedia, Franța, Marea Britanie, S.U.A. și Japonia.
A obținut repartizarea la Întreprinderea „Carbochim” din Cluj-Napoca, pe post de chimist. Aici începe să studieze materialele oxidice. Are ocazia, în această perioadă, să participe (1963) la o specializare la Institutul de Chimia Silicaților Leningrad[4]. De asemenea, în perioada cât a lucrat la Carbochim, a publicat primele sale 3 lucrări de cercetare[3]. În 1964 s-a transferat cercetător la Centrul de Chimie Anorganică al Academiei Române, transformat ulterior în Centrul de Chimie Fizică al Academiei Române (1969). În 1971 este numită la conducerea Laboratorului de "Combinații Oxidice și Știința Materialelor". După 1990, instituția se transformă în Institutul de Chimie Fizică „Ilie G. Murgulescu” al Academiei Române.
S-a ocupat de chimia fizică a sistemelor oxidice (mecanisme de reacție, echilibre termice de faze, corelație structură-proprietăți), de știința sol-gel (abordând acest domeniu pentru prima dată în România), materiale oxidice cu proprietăți magnetice și electrice speciale, respectiv sisteme vitroase cu proprietăți speciale (sticle rezistente chimic și termic sau emailuri).
A activat ca Profesor asociat la Catedra de Știința și Ingineria Materialelor Oxidice din cadrul Universității „Politehnica” din București (1993-1999) și la Universitatea din București (2004-2006), și a condus doctorate la Universitatea din București. în perioada 1990-2008 a condus doctoratul pentru 34 specialiști înscriși dintre care 17 doctoranzi au obținut titlul de doctor în perioada 1997-2008.
Este autoare a peste 440 de studii și lucrări științifice, din care 254 publicate în reviste și 130 în volumele unor conferințe naționale și internaționale. Posedă 3 brevete de invenție și are omologate 3 procese tehnologice. Este membră în diverse societăți științifice:
  • Membră a Societății de Chimie din România;
  • Membră a Comisiei de Materiale Noi a Academiei Române;
  • Vice-președinte al Societății Române de Ceramică (CEROM);
  • Membră a Asociației Române a Sticlei (AROS);
  • Membră a Societății Internaționale Sol-Gel;
  • Membră în American Ceramic Society-Basic Research Division.
Ca o recunoaștere a pregătirii sale profesionale, este cooptată evaluator al programelor naționale MATNANTECH, CEEX, PN1 și PN2, respectiv al unor granturi internaționale gen NSF-SUA (USA-Israel Binational Science Foundation), Czech Science Foundation (Cehia-Germania) sau Bulgarian Science Foundation.
A fost aleasă membru în colegiile de redacție a diverselor publicații:
  • Journal of Sol-Gel Science and Technology (Springer - Olanda);
  • Revue Roumaine de Chimie;
  • Revista de Chimie;
  • Journal of Optoelectronics and Advanced Materials;
  • Revista Română de Materiale;
  • Analele Universității din București.
De asemenea, a fost aleasă în Comitetele de organizare și Comitetele științifice a numeroase Conferințe precum și în conducerea a numeroase de echipe de proiect
·         1944: Dan Covătaru, sculptor român
* 1944: Nancy Julia Chodorow (n. , New York, SUA) este o sociologă feministă și psihanalistă.
·         1945: Adrian Grăjdean, publicist român
·         1946:  David Keith Lynch (născut pe 20 ianuarie 1946 în Missoula, Montana) este un producător, regizor, compozitor și scenarist de film american.
Filmele lui Lynch sunt cunoscute pentru elementele lor de suprarealism, secvențele de vis și coșmar, imaginile stranii de multe ori cu elemente distincete de noir și neo-noir, coloana sonoră creată cu meticulozitate. Deseori, creațiile sale explorează misterele orășelelor (ficționale, dar "tipice") din Statele Unite (Blue Velvet și serialul de televiziune Twin Peaks) sau ale marilor metropole (Lost Highway, Mulholland Drive).
In decursul îndelungatei sale cariere, Lynch a dezvoltat o abordare consistentă a povestirii și un stil vizual (adesea conotat ca lynch-ian) pe care spectatorii din lumea întreagă le recunosc imediat. Deși nu a fost niciodată un factor major al vânzărilor, Lynch a fost un favorit permanent al criticilor de film și are un număr impresionant de fani devotați.
·         1949 - S-a născut poetul şi publicistul Constantin Pricop ("Viaţa fără sentimente", "Marginea şi centrul").
* 1950: Nicolae-Vlad Popa (n. 20 ianuarie 1950) este un fost senator român în legislatura 2000-2004, 2004-2008 și 2012-2016 ales în județul Brașov pe listele partidului PNL.
·         1951: Ian Hill, muzician britanic (Judas Priest)
·         1952: Petru Cimpoeșu, scriitor român

·         1952: Paul Stanley, muzician american (Kiss)
* 1952: Irina Allegrova (în rusă Ирина Александровна Аллегрова; n. 20 ianuarie1952, Rostov-pe-Don) este o cântăreață rusă de origine armeană, artistă emerită a Federației Ruse.
* 1952: Mariana Zavati Gardner (n. 20 ianuarie 1952, Bacău), este o poetă bilingvă (în limbile română și engleză), critic literar (în ambele limbi), scriitoare și traducătoare de origine română, stabilită în Regatul Unit. Pseudonime literare folosite de-a lungul timpului sunt: Mariana Zavati, Mariana Gardner, Mariana Zavati Gardner, Iulia Bucur.
Este fiica lui Constantin Zavati, colonel de infanterie (r), profesor de chimie gr. I, fost șef de catedră, fost inspector la specialitatea chimie, și a farmacistei Iulia Bucur Zavati, farmacist principal, fostă directoare la Oficiul Farmaceutic Regional/Județean Bacău, fostă proprietară a Farmaciei de la Valea Rea, județul Bacău. Căsătorită în Anglia cu John Edward Gardner. Bunicii dinspre mamă erau răzeși, iar bunicii dinspre tată erau țărani înstăriți.
În țară a predat engleza la Iași și Bacău, iar în Anglia predă engleza, germana, spaniola și italiana la licee din comitatele Essex și Norfolk. A publicat versuri în câteva antologii, neadunate toate în volume specifice; a scris șapte plachete de versuri, articole de critică literară și recenzii de cărți și a primit numeroase premii americane și britanice pentru poezie.
În România a funcționat ca profesoară în învățământul gimnazial și liceal, apoi ca asistentă universitară, la următoarele instituții de învățămât: Liceul Metalurgic Internat Iași (1975-1976), profesoară titulară stagiară la limba engleză; Universitatea Al.I. Cuza Iași, asistentă cu jumătate de normă la curs practic de limba engleză (1975-1976); Liceul Teoretic Internat „Mihai Eminescu/ Oltea Doamna”, profesoară titulară stagiară la limba engleză (1976-1977); la Universitatea Al. I. Cuza Iași - asistentă cu jumătate de normă pentru cursurile practice de limba engleză (1975-1976). În anii următori a predat la Școala generală nr. 28 Bacău, ca profesoară titulară stagiară (1977-1978) și ca profesoară titulară cu definitivat la limba engleză (1978-1980), apoi, în 1978, la Universitatea Bacău, va preda ca asistentă titulară cu normă întragă, la Catedra de limba și literatura engleză, lucrând cu Profesorul Universitar Dr. Leon Levițchi. În Marea Britanie, la Comitatul Essex UK, va fi lector de limba franceză, la Universitatea Populară locală, cu jumătate de normă (1981-1986), apoi la Comitatul Essex și Comitatul Norfolk UK, ca profesoară titulară la diverse licee de stat ori particulare, având norma întreagă (1981-prezent).
Mariana Zavati Gardner a fost membră a colegiului editorial al revistei „Orizont”, a Liceului Teoretic Internat de Fete/ Colegiul National „Vasile Alecsandri”, condusă de profesorul emerit de literatura română, prozatorul Marin Cosmescu Delasabar, Bacău 1967, fiind recomandată de eminentul profesor de limba română de la Școala generală nr.5 Bacău, Voicu Ichim. Se dedică definitiv scrierii din 2001.
Studii:1959-1963: Școala primară de pe Strada Negel Bacău; 1963-1967: Școala generală nr.5 din Bacău; 1967-1971: A făcut studii liceale la „Colegiul Internat de fete Vasile Alecsandri“, la Bacău, absolvind examenul de bacalaureat cu media 10, în 1971. 1971-1975: A studiat engleza-franceza la „Universitatea Alexandru Ioan Cuza“ din Iași. A absolvit studiile universitare caMaster of Science in Philology double first class honours, cu media 10.
De-a lungul mai multor ani, scriitoarea și-a continuat studiile atât în țară cât și în străinătate. Mai întâi și-a susținut examenul de definitivat în învățământ (în 1978), apoi, în 1979, prin examen public, a fost numită asistenta universitară a cunoscutului Prof. univ. dr. Leon Levițchi, la Universitatea din Bacău.
În străinătate a urmat cursuri la „University of Leeds“, Marea Britanie, la „Goethe Institut Rosenheim“ (1991), Germania, și la „Ėcole Normale Supérieure Auxerre“ (1991), Franța.
A urmat, de asemenea, cursuri cu burse de studii și, în 1974, a fost solicitată pentru schimburi culturale la Universitățle: Cambridge, Oxford, Londra, Cardiff, Warwick și Nottingham din Marea Britanie, iar în 1977-1978 la Universitatea din București. În anii 1982, 1983 și 1986 a urmat cursuri cu burse de studiu la "Essex Institute of Higher Education" din Anglia, la "Leeds University", unde a obținut un "Post Graduate Certificate in Education", (1986-1987), la "Regent’s College London"(1992), apoi la "The Open University Milton Keines" (în 2006) - Creative Writing Course (îndrumător Prof. Susan C. Vittery).
Invitații la ateliere literare:
Scriitoarea a primit invitații la New Writing Partnership/ Ventures 2004, 2005, 2006, Norwich. Mediatori: Kathryn Hughes și Tim Guest 2004, John Siddique și Katrina Porteous 2005, Susan Elderkin 2005; la University of East Anglia - Norwich / Experiment in Literature/ New Writing Worlds 2006. Mediatori: Kapka Kassabova (Bulgaria) și Richard Wiley (USA). De asemenea, la Norwich College of Art and Design Open Poetry Readings/ Cenaclu saptaminal. Mediator: George Szirtes .
Excursii de documentare:
1980-2007: excursii în Europa, Africa, America de Nord, Asia și Australia, organizate de soț, Prof. John Edward Gardner, Fellow of the Royal Geographical Society.
* 1953: John Neilson Robertson (n. 20 ianuarie 1953) este un fost jucător de fotbalscoțian. A evoluat pentru Nottingham Forest atunci când clubul era în vârful succesului, sub antrenoratul lui Brian Clough. A jucat de asemenea pentru echipa națională de fotbal a Scoției, pentru care a înscris golul victoriei împotriva Angliei în 1981 și a Noii Zeelande în cadrul campionatului mondial din 1982. De la data de 14 august 2006, este asistentul managerului Martin O'Neill, la Aston Villa.
* 1954: Kenneth "Ken" Page (n. ,[1] Saint Louis, Missouri, SUA) este un actor american de film, televiziune și voce.
·         1958: S-a nascut  Lorenzo Lamas, actor american.
·         1959: Cornelia Ardelean, politician român
* 1959: Aurel Țicleanu (n. 20 ianuarie 1959) este un antrenor român de fotbal, fost jucător, care a participat la Euro 1984 pentru Echipa națională de fotbal a României. A făcut parte din echipa Universității Craiova intitulată Craiova Maxima care a ajuns până în semifinalele Cupei UEFA din 1983 și alături de care a câștigat două titluri de campion al României și patru Cupe ale României.
Și-a început cariera de antrenor în 1991, la UTA Arad. De-a lungul timpului a pregătit mai multe echipe din Orientul Mijlociu. A antrenat în două rânduri pe FC Universitatea Craiova, în 1994 stând doar două etape la conducerea echipei, iar în 2010 fiind demis după cinci etape.
·         1960: Scott Thunes, muzician american (Frank Zappa)
* 1965: Anton Weissenbacher (n. 20 ianuarie 1965, în Baia Mare) este un fotbalist român, care a făcut parte din lotul echipei Steaua București, câștigând Cupa Campionilor Europeni din 1986. A părăsit România în anii '90 și s-a transferat în Germania, la echipa de ligă amatoare SV Eintracht Trier 05unde a jucat până la finalul carierei fotbalistice. În prezent este stabilit în Germania.
* 1965: Sophie, Contesă de Wessex (Sophie Helen; născută Rhys-Jones; n. 20 ianuarie 1965) este soția Prințului Edward, Conte de Wessex și membră a Familiei Regale Britanice. Soțul ei este fiul cel mic al reginei Elisabeta a II-ași a Prințului Filip, Duce de Edinburgh. Căsătorită în 1999, ea a lucrat în relații publice până în 2001 iar acum își susține soțul în îndatoririle regale. Contele și Contesa au doi copii: Lady Louise Windsor și James, Viconte Severn.
·         1968: Cătălin Micula, politician român
* 1972: Oscar Fredrick Dronjak (n. 20 ianuarie 1972) este chitarist și fondator al formației power metal HammerFall. Înainte de succesul cu HammerFall, el a mai evoluat cu fomațiile death metal Ceremonial Oath și Crystal Age.
* 1972: Nimrata „Nikki” Haley, (născută Nimrata Randhawa, la 20 ianuarie 1972,Bamberg, Carolina de Sud) este un politician american al Partidului Republican, care este cel de-al 29-lea ambasador al Statelor Unite ale Americii la Organizația Națiunilor Unite. În ziua de 9 octombrie 2018, într-o ceremonie oficială, desfășurată în Biroul Oval al Casei Albe, ambasadorul Haley and președintele Trump au anunțat retragerea oficială din funcție a ambasadorului Hailey, efectivă la data de 31 decembrie 2018.[3][4]
Cariera legistrativă, administrativă și politică a lui Haley a fost într-un continuu crescendo. După La alegerile pentru funcția de guvernator 2010, ea a devenit prima femeie guvernator din Carolina de Sud;[5] , având loc la 12 ianuarie 2011. Din ianuarie 2017 este, după numirea de către președintele american, Donald Trump, ca ambasador al Statelor Unite la Națiunile Unite
·         1973: Liana Dumitrescu, politician român de etnie macedoneană
* 1973: Regina Mathilde (Mathilde Marie Christiane Ghislaine d'Udekem d'Acoz; n. 20 ianuarie 1973) este soția Regelui Filip al Belgiei. Între 1999 și 2013 a fost ducesă de Brabant. La 21 iulie 2013 a devenit regina Belgiei, după ce soțul ei Filip a urcat pe tron în urma abdicării tatălui său, regele Albert al II-lea.
Având stămoși belgieni și polonezi, este prima regină a Belgiei născută în Belgia. De asemenea, în prezent este singura regină din Europa ce provine dintr-o familie aristocratică.
Mathilde și Filip au patru copii:
  • Elisabeta, născută pe , ducesă de Brabant și prințesă moștenitoare;
  • Gabriel, născut pe ;
  • Emmanuel, născut pe ;
  • Éléonore, născută pe 16 aprilie 2008.
·         1975 - S–a născut Vlad Cernea, membru al grupului Class.
* 1975: Pavel Bartoș (n. 20 ianuarie 1975, Miercurea Ciuc) este un actor român de teatru, film și televiziune, prezentator la Vocea României și Românii au talent. A absolvit la școală Colegiul Național din Miercurea Ciuc)
A studiat la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj, Facultatea de Teatru, în clasa profesorului universitar Marius Bodochi. Este căsătorit cu Anca și au împreună trei copii, Eva, Rita și Sofia. A concurat în al șaselea sezon al emisunii Dansez pentru tine alături de Luciana Muntean, clasându-se pe locul al treilea. Este coprezentator al emisiunilor Românii au talent și Vocea României și actor al Teatrului Odeon.
A jucat în filme:
* 1975: Norberto Edgardo Fontana (născut la data de 20 ianuarie 1975, în Arrecifes, Buenos Aires, Argentina) este fost pilot de curse auto care a evoluat în Campionatul Mondial de Formula 1 în sezonul 1997.
* 1975: Monique (născută Shammara Abdul-Khaaliq pe 20 ianuarie 1975 în San Diego, California) este o actriță porno americană. Ea este cunoscută sub nume diferite ca Monigirl, Monique și Sugar.
* 1976: Anastasia Volocikova (în rusă Анастасия Волочкова; n. 20 ianuarie1976) este o primă-balerină rusă. În ianuarie 2011, ea a cauzat un scandal public în Moscova, datorită apariției în presă a unor fotografii nude ale sale.
Din 2003 până în ianuarie 2011 a fost membră a partidului Rusia Unită, aflat la guvernare în Rusia
Anastasia s-a născut în Sankt Petersburg, tatăl ei a fost un campion și antrenor la tenis de câmp, iar mama dă lecții de călărie. Ea a fost căsătorită, în 2005 a născut o fetiță, actual locuiește în Moscova și St. Petersburg. Între anii 1994–1998 a fost balerină la teatrul Mariinski, iar din 1998 este la teatrul Bolșoi din Moscova.
·         1978 - S-a născut Cristina Flutur, actriţă la Teatrul Naţional „Radu Stanca” din Sibiu.
* 1980: Matthew "Matt" Tuck (n. 20 ianuarie 1980) este un cântăreț Galez. El este vocalistul principal și ritm-chitarist al trupei galeze de Metalcore, Bullet for My Valentine. El, împreună cu 3 foști membri ai fostei sale trupe, au fondat, în 1998, trupa Jeff Killed John, dar, după ce basistul Nick Crandle a părăsit trupa în 2003, trupa a fost redenumită în Bullet for My Valentine. El a fost vocalist și chitarist și în supergrupul AxeWound, care a fost format în 2012 și desființat în 2016. A avut o colaborare cu Max Cavalera (Soulfly, Cavalera Conspiracy, ex-Sepultura) și Apocalyptica pentru melodia "Repressed" e clar si cu el.
·         1981: Owen Lee Hargreaves (n. 20 ianuarie 1981, Calgary, Alberta, Canada) este un fotbalist profesionist, care a evoluat pe postul de mijlocaș la echipa engleză Manchester United în Premier League, și pe plan internațional pentru echipa națională de fotbal a Angliei.
* 1982: Serghei Covalciuc (ucraineană Сергій Ковальчук, n. 20 ianuarie 1982 la Odesa), este un fotbalist moldovean de origine ucraineană, care în prezent evolează pentru echipa kazahă FK Aktobe.
* 1982: Cătălin Lichioiu (n. 20 ianuarie 1982), este un fotbalist român care în prezent evoluează la echipa Kingston FC.
* 1982: Alexandru Păcurar (n. 20 ianuarie 1982, Cluj-Napoca, România) este un fotbalist român care joacă pe postul de mijlocaș la Universitatea Cluj.
* 1982: Pierre Achille Webó Kouamo (n. 20 ianuarie 1982), cunoscut ca Webó, este un fotbalist camerunez care evoluează la clubul Osmanlıspor în Süper Lig, pe postul de atacant.
* 1983: Georg Lindner (n. 20 ianuarie 1983 în St. Johann in Tirol) este un schior austriac care reprezintă Republica Moldova la cursele de schi pe plan internațional.
* 1984: Bonnie McKee Leigh (n. 20 ianuarie 1984) este o cântăreață și compozitoare americană. Albumul ei de debut, Trouble, a fost lansat în septembrie 2004 de casa de discuri Reprise Records.[1] După ce a Reprise a lăsat-o liberă de contract după mai mulți ani de la lansarea sa, McKee a luat o pauză muzicală înainte de a-și face un nume din postura de compozitoare. McKee a scris versurile a opt melodii care au ajuns pe primul loc în clasamentele de muzică din Statele Unite sau Marea Britanie,[2][3][4][5][6] care au fost vândute în peste 30 de milioane de exemplare în întreaga lume.[7][8][9][10] După ceva timp de concentrare pe compoziție, McKee a lansat „American Girl” în iulie 2013.[11] Al doilea album de studio al ei este programat pentru lansare în 2015. American Girl s-a dorit a fi al doilea album de studio al ei, dar după ce ea a părăsit casa de discuri la sfârșitul anului 2014, din cauza diferențelor creative, nu se știe dacă American Girl va mai fi lansat.
McKee este cunoscută în special pentru colaborarea cu cântăreața de muzică pop Katy Perry; cele două au scris împreună hiturile "California Gurls", „Teenage Dream”, „Last Friday Night (T.G.I.F.)”, „Part of Me”, „Wide Awake” și „Roar”. McKee, a compus de asemenea și piesa „Dynamite” a lui Taio Cruz, care a devenit al doilea cel mai bine vândut cântec al unui artist britanic în era digitală
* 1987: Jelena Grubišić (n. 20 ianuarie 1987, în Zagreb) este un portar de handbal din Croația care joacă pentru clubul românesc CSM București și echipa națională a Croației. Grubišić a participat la Campionatul Mondial din 2011, desfășurat în Brazilia,[1] și la Olimpiada din 2012, de la Londra
* 1988: Jeffren Isaac Suarez Bermudez (n. 20 ianuarie 1988) este un jucător de fotbal spaniol de origine venezuelană care joacă la clubul belgian Eupen. Anterior a jucat la FC Barcelona și Sporting CP. El este cunoscut pentru abilitatea de trecere și "amețire" a adversarilor.
* 1993: Nicholas Edward Choi (în chineză: 崔浩然; n. 20 ianuarie 1993, Hong Kong) este un scrimer hongkongez specializat pe floretă.
La vârsta de 19 de ani, s-a calificat la Jocurile Olimpice de vară din 2012datorită locului 2 ocupat în clasamentul zonei Asia-Oceania. Astfel a devenit cel mai tânăr scrimer olimpic din Hong Kong.[1] În ciuda faptului ca a fost eliminat în turul întâi de românul Radu Dărăban, a primit premiul pentru cel mai bun tânăr sportiv din Hong Kong
* 1994: Mihai Andrei (Bubu) Cernea (n. 20 ianuarie 1994, Țările de Jos [1]) este un actor de televiziune, cântăreț, dansator ocazional, muzician și toboșar român, actualmente cel mai bine cunoscut ca membru fondator și toboșar al trupei Lala Band, respectiv ca actor al distribuției serialului de televiziune Pariu cu viața (în care interpretează personajul Bubu Grama [2]) difuzat de postul de televiziune Pro TV.
Bubu Cernea a absolvit Colegiul Național de Arte din București în 2012
Bubu Cernea este fiul a două cunoscute personalități din lumea muzicii din România: al cântăreței Crina Mardare, profesoară de canto, vocalistă, fostă componentă a mai multor grupuri muzicale și solistă a trupei Sfinx, și al muzicianului Mihai (Mișu) Cernea, toboșar, vocalist, compozitor, membru al aceleiași trupe Sfinx
* 1995: José María Giménez de Vargas (n. ,[3] Canelones[*], Uruguay) este un fotbalist Uruguayan care joacă pentru clubul Atlético de Madrid și evoluează la echipa națională de fotbal a Uruguayului.




Decese
·         82o – A murit  imamul Al Shafi’i, juristul si savantul arab musulman  fondator al  școlii de jurisprudență  Shafi’i; (n. 767).
·         842 – A decedat  Theophil (Teofil) (n. 813), împărat bizantin între  anii 829 – 842. A fost fiul lui Mihail al II-lea Armorianul  și al Theklei, si  nepotul imparatului Leon al V-lea Armeanul. Theophil a fost un iconoclast convins, dar și un împărat învățat; în 832 el a dat un edict împotriva cultului icoanelor. Războaiele pe care le-a purtat  cu arabii au secat vistieria statului. De asemenea, Theophil a întărit zidurile Constantinopolelui și a construit un spital care a functionat  până în secolul al XV-lea.
·         1612: Rudolf al II-lea, din dinastia de Habsburg (n. 18 iulie 1552, Viena - d. 20 ianuarie 1612, Praga), a fost împărat al Sfântului Imperiu Roman (1576-1612), totodată rege al Boemiei și rege al Ungariei, principe al Transilvaniei(între 1599-1604) etc.
Rudolf s-a născut la Viena la 18 iulie 1552. A fost primul fiu și succesorul la tron al împăratului Maximilian al II-lea, rege al Boemiei, rege al Ungariei și al Croației; mama sa a fost Maria a Spaniei, fiica împăratului Carol al V-lea și a Isabelei a Portugaliei.
Rudolf și-a petrecut opt ani de la vârsta de 11 la 19 în Spania, la curtea unchiului matern, Filip al II-lea. După întoarcerea la Viena, tatăl său era preocupat de modul rigid al lui Rudolf, tipic pentru curtea spaniolă mult mai conservatoare față de curtea austriacă care era mai relaxată și deschisă; însă mama sa spaniolă vedea în el doar rafinament.[2] Rudolf a rămas pentru tot restul vieții sale rezervat, secretos și în mare măsură un om de casă căruia nu-i plăcea să călătorească sau chiar să participe la treburile de zi cu zi de stat.[2] Era mult mai interesat de învățături oculte cum ar fi astrologia și alchimia. A avut o mare varietate de hobby-uri personale, cum ar fi: cai, ceasuri, colectarea rarităților și a început să fie patron al artelor.
A suferit periodic de crize de melancolie (depresie), lucru comun în dinastia Habsburg. Cu vârsta acestea s-au agravat și s-au manifestat prin izolare.

Coroana lui Rudolf al II-lea care mai târziu a devenit coroana imperială a Imperiului Austriac.
Ca și contemporana sa, Elisabeta I a Angliei, Rudolf a avut un șir de negocieri diplomatice pentru diverse căsătorii, dar nu s-a căsătorit niciodată. Istoricul A. L. Rowse a presupus că a fost homosexual. În timpul perioadelor sale de izolare autoimpusă, Rudolf a avut relații cu șambelanul Wolfgang von Rumpf și cu o serie de valeți. Unul dintre aceștia, Philip Lang, a domnit câțiva ani și a fost urât de către cei care doreau favoarea împăratului.[3] În plus, Rudolf a avut relații și cu femei; unele din ele au susținut că au fost însărcinate cu el.[2] Multe lucrări de artă comandate de Rudolf erau neobișnuit de erotice.[4]
Istoricii tradiționali au dat vina pe preocuparea lui Rudolf cu artele, științele oculte și alte interese personale ca motiv pentru dezastrele politice ale domniei sale .[5] Recent, istoricii au reevaluat acest punct de vedere și au văzut patronajul artelor și științelor oculte ca un triumf și o parte cheie a Renașterii, în timp ce eșecurile sale politice sunt văzute ca o încercare legitimă de a crea un imperiu unificat creștin, care a fost subminată de realitățile religioase, politice și intelectuale ale timpului.[5]
În 1602 Rudolf a comandat bijutierului său personal din Praga o nouă coroană din aur, bogat împodobită cu 8 diamante, rubine și perle, având în vârf un safir, coroană reprezentată în majoritatea tablourilor și frescelor evului mediu. Cele 8 diamante au o semnificație alegorică și mistică; 8 reprezintă numărul sfânt al biblicului Jerusalem, iar diamantul este simbolul lui Christos.
Pe cele patru fațete din aur masiv, reliefuri minuțios realizate reprezintă pe Rudolf al II-lea în postură de comandant suprem învingător al turcilor, precum și încoronările lui din Frankfurt (ca împărat romano-german), din Bratislava și Praga (ca rege al Ungariei și Boemiei). Din 1804 coroana lui Rudolf al II-lea a devenit coroana tuturor împăraților Austriei, dar nu a fost niciodată purtată la încoronări.
Rudolf a murit în 1612, la nouă luni după ce a fost deposedat de toate puterea efectivă de către fratele său mai tânăr, Matei, cu excepția titlul de Împărat al Sfântului Imperiu Roman.Rudolf al II-lea
Rudolf a mutat capitala habsburgilor de la Viena la Praga în 1583. Rudolf iubea colecțiile de picturi și de multe ori s-a spus că stătea și se uita în extaz la o nouă lucrare ore în șir.[2] Nu a scutit nici o cheltuială pentru dobândirea marilor capodopere, cum ar fi cele ale lui Albrecht Dürer și Pieter Brueghel cel Bătrân. El a fost, de asemenea, patron al artelor pentru unii dintre cei mai buni artiști contemporani, care au produs în principal lucrări noi în stilul manierismului nordic, cum ar fi Bartholomeus Spranger, Hans von Aachen, Giambologna, Giuseppe Arcimboldo, Aegidius Sadeler, Roelant Savery și Adrian de Vries. Colecțiile lui Rudolf au fost dintre cele mai impresionante din Europa a timpului său și deținea cea mai mare colecție de artă în stil manierism nordic
·         1666: Ana de Austria (Ana María Maurícia) (n. 22 septembrie 1601, Valladolid, Spania — d. 20 ianuarie 1666, Paris, Franța) a fost infantă a Spaniei, regină a Franței și a Navarei, soția regelui Ludovic al XIII-lea și regentă (1643-1651) pentru fiul său, Ludovic al XIV-lea. În timpul regenței ei, Cardinalul Mazarin a fost prim-ministru. A fost una dintre personajele principale în romanul lui Alexandre Dumas, Cei trei muschetari.
 
Anna la vârsta de șase ani, 1607.
Născută la palatul Benavente din Valladolid, Spania și botezată Ana María Mauricia, a fost fiica regelui Filip al III-lea al Spaniei și a arhiducesei Margareta de Austria. Prin naștere, ea a purtat titlul de Infantă a Spaniei, Infantă a Portugaliei, arhiducesă de Austria, principesă de Burgundia și principesă a Țărilor de Jos.
Anna a fost crescută în principal la Palatul Regal din Madrid. În mod neobișnuit, Ana a crescut aproape de părinții ei și a trăit o viață destul de calmă și de ordonată, în comparație cu alți copii regali. Părinții ei au fost foarte religioși și ea, prin urmare, a fost crescută la fel; de multe ori a vizitat mânăstiri în vremea copilăriei sale. În 1611 ea și-a pierdut mama, care a murit în timpul nașterii; în ciuda durerii ei, Ana a făcut tot ce-a putut pentru a avea grijă de frații ei mai mici, care s-au referit la ea cu afecțiune ca mama.
Ana a avut patru frați mai mici: viitorul rege Filip al IV-lea al Spaniei, viitoarea împărăteasă a Sfântului Imperiu Roman Maria Ana a Spaniei, Arhiducele Carol de Austria și Ferdinand, Prinț al Spaniei.
În momentul nașterii ei, tatăl ei era rege al Spaniei de trei ani. Bunicii paterni au fost regele Filip al II-lea al Spaniei și Arhiducesa Ana de Austria. Bunicii materni au fost Carol al II-lea, Arhiduce de Austria și Arhiducesa Maria Ana de Bavaria.

Portret al Annei de Austria de Peter Paul Rubens, circa 1622-1625
La vârsta de 11 ani a fost logodită cu Ludovic al XIII-lea, fiul cel mare al regelui Henric al IV-lea al Franței și al Navarei și a Mariei de Medici. Tatăl ei i-a dat o zestre de 500.000 coroane și multe bijuterii.[1] De teamă că Ludovic al XIII-lea ar putea muri mai devreme, curtea spaniolă a stipulat că ea se va întoarce în Spania, cu zestrea ei, bijuteriile și garderoba dacă el va muri.[1] Înainte de căsătorie, Anna a renunțat la drepturile ei succesorale și ale descendenților ei cu Ludovic cu o dispoziție prin care și-ar fi reluat drepturile dacă ar fi rămas văduvă fără copii.
Nunta a avut loc la 18 octombrie 1615, la Burgos. În aceeași zi, la Bordeaux, Elisabeta, sora lui Ludovic al XIII-lea s-a căsătorit cu infantele Filip, fratele Anei, viitorul Filip al IV-lea al Spaniei. În Franța, căsătoria Anei de Austria cu Ludovic al XIII-lea a fost celebrată la Bordeaux la 21 noiembrie 1615. Aceste căsătorii au urmat tradiția alianțelor militare și politice dintre Franța și Spania.
Ana și Ludovic, amândoi în vârstă de 14 ani, au fost presați să-și desăvârșească căsătoria în scopul de a preveni orice posibilitate de anulare, însă Ludovic și-a ignorat mireasa. Mama lui Ludovic, Maria de Medici, a continuat să conducă ca regină a Franței fără nici un respect pentru nora sa. Ana înconjurată de suita ei spaniolă a continuat să trăiască potrivit etichetei din Spania și nu a reușit să-și îmbunătățească franceza.

Anna de Austria însărcinată în opt luni cu Ludovic al XIV-lea
În 1617, Ludovic a conspirat cu Charles d'Albert, duce de Luynes să renunțe la influența mamei sale, printr-o lovitură de palat, preferând să-l asasineze pe favoritul reginei, Concino Concini, la 26 aprilie a anului respectiv. Ducele de Luynes a încercat să remedieze distanța formală între Ludovic și regina lui. A trimis acasă doamnele de onoare spaniole și le-a înlocuit cu cele franceze, în special cu prințesa de Conti și cu soția sa, Marie de Rohan-Montbazon. Ana a început să se îmbrace în manieră franceză iar în 1619 Luynes l-a presat pe rege să se culce cu regina. Seria de avorturi care a urmat l-a dezamăgit pe rege și a relaxat relația lor.
La 14 martie 1622, în timp ce se juca cu doamnele ei de companie, Anna a căzut pe scări și a suferit al doilea avort; Ludovic a învinovățit-o pe Anna și a fost furios pe Madame de Luynes că a încurajat-o pe regină în ceea ce el a numit neglijență. Atenția regelui a fost monopolizată de războiul său împotriva protestanților, în timp ce regina a apărat recăsătoria însoțitoarei ei inseparabilă, Marie de Rohan, centrul tuturor intrigilor curții cu iubitul ei, Claude, duce de Chevreuse, în 1622.
Sub influența ducesei de Chevreuse, regina s-a lăsat atrasă în opoziția politică împotriva lui Richelieu și s-a implicat în multe intrigi împotriva politicilor duse de el. În 1635 Franța a declarat război Spaniei plasând-o pe regină într-o poziție de nesusținut. Corespondența ei secretă cu fratele ei, Filip al IV-lea al Spaniei, a trecut dincolo de afecțiunile între frați. În august 1637, Anna stârnise atâta suspiciune încât Richelieu a forțat-o să semneze convenții cu privire la corespondența ei, care era oricum deschisă pentru inspecție. Ducesa de Chevreuse a fost exilată și urmărită să nu mai interacționeze cu regina.
Surprinzător, într-un astfel de climat de neîncredere, regina a rămas însărcinată încă o dată, o circumstanță pe care bârfa contemporană a atribuit-o singurei seri cu furtună, lucru care l-a împiedicat pe Ludovic să călătorească la Saint-Maur și l-a obligat să-și petreacă noaptea cu regina.[2] Ludovic al XIV-lea s-a născut la 5 septembrie 1638, asigurând linia bourbonilor. În acel moment Anna avea 37 de ani.[3] Nașterea celui de-al doilea fiu a restabilit încrederea în cuplul regal. La Saint-Germain-en-Laye, Anna l-a născut pe Filip al Franței, Duce de Anjou și fondatorul Casei de Orléans.
După decesul soțului ei, Anna a fost numită regentă în ciuda dorințelor soțului ei. Cu ajutorul lui Pierre Séguier, în Parlamentul de la Paris, ea a revocat dorința ultimului rege care îi limita puterile. Fiul ei în vârstă de patru ani a fost încoronat drept regele Ludovic al XIV-lea al Franței. Anna și-a asumat regența, dar spre surpriza generală, ea a încredințat guvernul Cardinalului Mazarin, care fusese un protejat al Cardinalului Richelieu. Mazarin a părăsit hotelul Tuboeuf unde stătea și și-a ales o reședință la Palais Royal lângă regina Anna.
Cu ajutorul lui Mazarin, Anna a înăbușit revolta aristocraților condusă de Ludovic al II-lea de Bourbon, care a devenit cunoscută sub numele de Frondă. În 1651, când fiul ei Ludovic al XIV-lea a devenit major, regența ei a luat sfârșit. Totuși, ea a deținut multă putere și influență asupra fiului ei până la moartea lui Mazarin.
Din această căsătorie au rezultat următorii copii:
* 1731: Antonio Farnese(29 mai 1679 – 20 ianuarie 1731) a fost al optulea și ultimul Duce de Parma și Piacenza din casa Farnese. S-a căsătorit în 1727 cu Enrichetta d'Este. Căsătoria a rămas fără copii iar Ducatul a revenit Infantelui Carlos al Spaniei a cărui mamă, Elisabeta de Parma, era nepoata lui Antonio.
·         1745: Carol Albert de Bavaria (n. 6 august 1697, Bruxelles - d. 20 ianuarie 1745, München) a fost principe elector al Sfântului Imperiu Roman și împărat romano-german al Sfântului Imperiu Roman sub numele de Carol al VII-leaîntre 1742-1745, în contextul discuțiilor dacă Maria Terezia de Habsburgeste sau nu aptă să-i succeadă la tron tatălui ei (vezi și: Pragmatica Sancțiune, Războiul de Succesiune Austriacă).
* 1816: Prințesa Karoline de Saxa-Weimar-Eisenach (Karoline Luise; 18 iulie1786 – 20 ianuarie 1816) a fost prințesă de Mecklenburg-Schwerin prin căsătorie. A fost fiica lui Karl August, Mare Duce de Saxa-Weimar-Eisenach și a soției acestuia, Louisa de Hesse-Darmstadt.
·         1818: Dimitrie Țichindeal (n. 1775, Becicherecu Mic - d. 20 ianuarie 1818, Timișoara) a fost un preot, cărturar, fabulist, traducător și militant român pentru emanciparea românilor din Banat.
S-a născut în familia preotului Zaharia și a urmat studiile la școlile sârbești din satul natal și din Timișoara, acolo unde s-a familiriazat cu limba sârbă și germană.[1] Odată terminate studiile, devine învățator la Belinț (1794), iar mai apoi la Beregsău și mai apoi inspector școlar: de la Cr. Direcție pentru vizitația școalelor rânduit[2]. În anul 1801 urmează cursurile clericale la Timișoara, avându-i profesori pe Pavel Kenghelaț și Mihail Roșu-Martinovici.[3]. Pe cei doi dascăli Țichindeal i-a descris laudativ astfel:
„Dumnezeirea a bine voit a trimite nouă mai vârtos însă preoțimei noastre luminarea cea trebuincioasă și isbăvirea de nebunii și de credinți deșarte, prin preacinstitul, înalt învățatul Pavel Kengelați, arhimandritul mănăstirei S. George și doctor în sfânta teologie, în reședința episcopească a Timișorii. Acesta din destul vrednic de laudă bărbat din dumnezeiască grădină a cules florile acele, pe care prorocii și apostolii și cei mai slăviți ai tuturor popoarelor învățători cu înțelepciunea lor le-au sădit; iar nouă spre buna mirosire a faptelor bune și spre luminarea minții prin noi le sădește și ni le împărtășește. Iară a doua prin mult făcătoriul de bine Mihail Martinovici, tâlcuitorul teologiei în reședința episcopească a Timișorii[4]”
După ce termină, în 1802, seminarul teologic din Timișoara se întoarce în satul natal și devine învățător, apoi preot.[1] În 1802 a tipărit la Buda o traducere din limba sârbă după Dositei Obradovici: Sfaturile înțelegerii celei sănătoase prin bine înțeleptul Dositei Obradovici întocmite iară acum întăia dată întoarse despre limba sârbească și întru acest chip în limba daco-românească așezate, iar în anul 1808 publică alte două traduceri — Adunare de lucruri moralicești de folos și spre veselie, prin Dositei Obradovici întocmită, iară acum în limba daco-românească traduse și Epitomul sau scurte arătări pentru sfânta biserică, pentru veșmintele ei și pentru dumnezeiasca Liturghie care se săvârșește într-însa, așișderea și pentru preotul și slujitorul lui Dumnezeu.[1]
În 1805 participă la campania împotriva lui Napoleon în calitate de confesor militar.[5]
La 29 iunie 1807, din calitatea de preot paroh al Becicherecului-Mic, împreună cu protopopul Ștefan Atanasievici al Lugojului, protopopul Gheorghe Petrovici din Belinț și preotul Petru Popovici din Bocșa îi prezintă o petiție împăratului Francisc I, în numele tuturor românilor din Banatul-Timișan prin care susțineau drepturile românilor și stăruie pentru cultura națională românească, izgonită prin stăpânirea excluzivă a clerului sârb patronat de Mitropolia de la Carloviț[5], argumentând vechimea elementului românesc prin vechimea elementului romanic[1] și susținea numirea unui director român peste școlile românești din Banat în locul răposatului director Dimitrie Ștefanovici. Ei cer să se numească:
„...un bărbat învățat, cu caracter moral, care să cunoască temeinic limba românească [...] care să delăture piedicile creșterii tinerimii române, ca această tinerime la timpul său, luminată fiind prin școală, să șteargă opinia greșită ce s-a format despre poporul român; un bărbat, care să trezească virtuțile strămoșești în neamul nostru, care virtuți nu s.au stins, ci stau numai înăbușite din pricina educațiunii neglijate, ca astfel urmașii spre cel mai mare folos al binelui public, să fie adevărați Români[6]”
Petiția a fost probabil înmânată personal împăratului cu ocazia vizitei acestuia la Timișoara în anul 1807.[7]
Înființându-se în noiembrie 1812, la Arad, o shoala preparandă sau pedagoghicească a nație românești,[2] Tichindeal a fost numit profesor de învățătura legii sau catihetă.[1]
În toamna anului 1813 episcopul greco-catolic Samuil Vulcan de la Oradea a trimis profesorilor Preparandiei arădene un concept de petiție prin care românii ortodocși din Eparhia Aradului să solicite împăratului numirea unui episcop român după moartea episcopului Pavel Avramovici. Țichindeal a făcut greșeala de a arăta această petiție unui asesor comitatens de la Arad, astfel mitropolitul a aflat de existența ei și a făcut tot posibilul să o împiedice. În primăvara anului 1814, Țichindeal a înmânat personal petiția Supplex Libellus Valachorum diocesis Aradiensis Francesco I-o collata mense iulii 1814împăratului.[8]
În 1814 îi apare la Buda Filosoficești și politicești prin fabule moralnice învățături. Acum întâia oară culese și într-acest chip pe limbă românească întocmite... — o traducere după același luminat sârb, Dositei Obradovici. În luna iunie a aceluiași an, este revocat din funcția de profesor, deoarece se afla, împreună cu Moise Nicoară și C. Diaconovici-Loga, în fruntea unei acțiuni pentru numirea unui episcop român la Arad, care ar fi putut sprijini revendicările naționale ale românilor și organiza viața culturală în Banat. Autoritățile îi confiscă fabulele, sub acuzația că s-ar ridica contra constituției împărăției.[1] Totuși, reușește să mai funcționeze la Arad până în iunie 1815. Plângerea înaintată la împărat, la Viena, nu a avut nici o urmare.[2]
Țichindeal a fost acuzat că alături de C. D. Loga agită preoții din diacezele Vârșeț, Arad și Timișoara prin propagarea naționalismului românesc.[9] De asemenea, relația apropiată a lui Țichindeal cu episcopul greco-catolic Samuil Vulcan i-a facilitat ierarhiei sârbe să creeze nedumeriri în rândul românilor ortodocși. A fost acuzat că la un examen „lunar din doctrina religiunii”, pe vremea când activa la Preparandie, a susținut că papa Romei este și trebuie să fie capul văzut al întregii biserici creștine.[10][11]
Se retrage în satul său natal, iar în toamna anului 1817 se îmbolnăvește grav. La 20 ianuarie 1818 se stinge din viață la vârsta de numai 43 de ani, într-un spital din Timișoara. Este îngropat în satul său natal, Becicherecu Mic, conform dorinței sale
Literar, Țichindeal s-a ocupat de traducerea de texte din limba sârbă în română pentru a promova educarea și emanciparea maselor românești.
Traduce mai ales lucrările marelui iluminist sârb Dositei Obradovici. Traduce și adaptează inclusiv unele fabule de mare circulație, pe care le-a publicat mai târziu, modificate ușor, ca fiind creații proprii. De aceea au o valoare nu atât literară, cât simbolică, fiind adaptate de la viața și obiceiurile sârbilor la realitatea românească.
  • Sfaturile înțelegerii celei sănătoase prin bine înțeleptul Dositei 0bradovici întocmite iară acum întăia dată întoarse despre limba sârbească și întru acest chip în limba daco-românească așezate, Buda, 1802, 168 p.
  • Adunare de lucruri moralicești de folos și spre veselie, prin Dositei Obradovici întocmită, iară acum în limba daco-românească traduse, Buda, 1808, XXIV + 104 p.
  • Epitomul sau scurte arătări pentru sfânta biserică, pentru veșmintele ei și pentru dumnezeiasca Liturghie care se săvârșește într-însa, așișderea și pentru preotul și slujitorul lui Dumnezeu.
  • Prin scurte întrebări și răspunsuri .... Buda, 1808, XIV + 80 p. (traducere după o lucrare a lui Dionisie Novacovici);
  • Filosoficești și politicești prin fabule moralnice învățături. Acum întâia oară culese și într-acest chip pe limbă românească întocmite..., Buda, 1814, cu 160 fabule (ed. a II-a,a librarului Iosif Romanov si prefatata de I. Heliade Rădulescu, București 1838; ed. a III-a, de pr. I. Rusu, Arad, 1885; O ediție îngrijită și prefațată de Virgil Vintilescu, Timișoara, 1975).
  • Arătare despre starea acestor noao întroduse sholasticești instituturi ale nației românești, sârbești și grecești, Buda, 1813, 62 p.
  • Îndreptări moralicești tinerilor foarte folositoare, Buda, 1813, 74 p. (lucrări originale)
  • În manuscris, câteva lucrări teologice: Despre sărbători, Dogmaticeasca teologie sau cuvântare de Dumnezeu a pravoslavnicei mărturisiri a Răsăritului, Păstoreasca teologie sau învățăturii despre datoriile preoțești, Catehismul, litoria bisericească
  • Fabule și moralnice învățături


·         1819: Carol al IV-lea (11 noiembrie 1748 – 20 ianuarie 1819) a fost rege al Spaniei din 14 decembrie 1788 până la abdicarea sa din 19 martie 1808.
Carol a fost al doilea fiu al regelui Carol al III-lea și a soției lui Maria Amalia de Saxonia. S-a născut la Portici, în timp ce tatăl său era rege al Celor Două Sicilii. Fratele lui mai mare Don Felipe a fost sărit de la succesiune din cauza retardului mental și a epilepsiei.
În 1788, Carol al III-lea a murit iar Carol al IV-lea i-a succedat la tron. Chiar daca el credea profund în sanctitatea monarhiei și a păstrat aparențele unui monarh absolut și puternic, a luat parte doar pasiv la direcția urmată de guvernul său, și a preferat să se ocupe de vânătoare. Guvernarea a lăsat-o soției lui și primului ministru.
În 1792, Maria Luisa a reușit să-l înlăture pe Contele de Floridablanca din funcție și l-a înlocuit cu Contele de Aranda, șeful partidului aragonez. Cu toate acestea, în urma războiului împotriva Revoluției franceze, liberalul Conte de Aranda a fost înlocuit cu Manuel de Godoy, un favorit al reginei și un presupus amant. Godoy continuat politica Aranda de neutralitate față de Franța dar după ce Spania a protestat împotriva executării regelui Ludovic al XVI-lea al Franței în 1793, Franța a declarat război Spaniei și, în 1795, Godoy a fost forțat să încheie o alianță și să declare război Marii Britanii.
În 1803, după ce variola a afectat-o pe fiica lui, infanta María Luísa, regele a comandat doctorului său Francisco Javier de Balmis să ducă vaccinul în coloniile spaniole pe cheltuiala statului.
Spania a rămas un aliat al Franței și a sprijinit "Blocada Continentală" până la victoria navală britanică de la Trafalgar. Totuși, după victoria lui Napoleonasupra Prusiei în 1807, Godoy a orientat din nou Spania înapoi spre partea franceză. Această acordare și retragere de alianțe au diminuat poziția lui Carol ca aliat de încredere. Reîntoarcerea la alianța cu Franța a dus la creșterea nepopularității lui Godoy în timp ce s-a consolidat partido fernandista, susținătorii Prințului Ferdinand, care înclina spre o relație strânsă cu Marea Britanie.
Când i s-a spus regelui Carol că fiul său Ferdinand a apelat la Napoleon împotriva ministrului său Godoy, el a stat de partea ministrului său. În 1808, la 19 martie, a abdicat în favoarea fiului său pentru a-și salva ministrul care fusese luat prizonier.
Ferdinand a urcat pe tron ca Ferdinand al al VII-lea însă nu avea încredere în Napoleon care avea 100.000 de soldați în Spania în acea vreme. Carol al IV-lea a devenit prizonier al lui Napoleon în Franța și, mai târziu, a revenit asupra abidicării sale și a abdicat la 5 mai 1808 în favoarea lui Napoleon.[1] Napoleon l-a pus pe tronul Spaniei pe fratele său Joseph Bonaparte.
Carol a fost internat la castelul lui Talleyrand în Valençay.[2][3] A acceptat o pensie de la împăratul Franței și și-a petrecut restul vieții între soția sa și Godoy.
În 1812, în cele din urmă s-a stabilit la Roma, la Palazzo Barberini.[4][5][6][7]. Soția lui, fosta regină, a murit la 2 ianuarie 1819. El a murit, conform relatărilor, de disperare și inimă rea din cauza morții soției, la 20 ianuarie 1819.
* 1820: Frederic al V-lea Louis William Christian , Landgraf de Hesse-Homburg(30 ianuarie 1748 – 20 ianuarie 1820) a fost din 1751 până la moartea sa landgraf de Hesse-Homburg. A fost fiul lui Frederic al IV-lea, Landgraf de Hesse-Homburg și a soției acestuia, Ulrike Louise de Solms-Braunfels(1731–1792), fiica lui Friedrich Wilhelm, Prinț de Solms-Braunfels.
La 27 septembrie 1768 el s-a căsătorit cu Caroline de Hesse-Darmstadt, fiica cea mare a lui Ludovic al IX-lea, Landgraf de Hessa-Darmstadt și a Carolinei de Zweibrücken. Cuplul a avut 15 copii din care 11 au atins vârsta adultă.
* 1826: Stanisław Wawrzyniec Staszic (n. 6 noiembrie 1755, Piła - d. 20 ianuarie1826, Varșovia) a fost o figură de frunte a Iluminismului polonez, un preot catolic, filozof, geolog, scriitor politic, poet, publicist, traducător și om de stat. Din 1809 a activat fiind Ministru de stat al Ducatului Varșoviei, din 1810 - Consilier al Ducatului Varșoviei, iar mai târziu din 1824 - ministru de stat al Congresului Poloniei.
Pe vremea „Marelui Sejm” Staszic a susținut linia reformelor și Constituția de la 3 mai 1791. Din 1800, a fost membru al Societății Prietenii Științei (Towarzystwo przyjaciół Nauk) din Varșovia, iar din 1808 - președintele acesteia.
A încetat din viață în 20 ianuarie 1826, la Varșovia, unde a poruncit împărțirea proprietății sale la săraci.
* 1848: Christian al VIII-lea (Christian Frederik) (18 septembrie 1786 – 20 ianuarie1848), rege al Danemarcei 1839-48 și, rege al Norvegiei 1814 sub numele Christian Frederick, a fost fiul cel mare al Prințului Frederick al Danemarcei și Norvegiei și a soției lui, Frederica de Mecklenburg-Schwerin.
S-a căsătorit la Ludwigslust la 21 iunie 1806 cu verișoara sa Charlotte Frederica de Mecklenburg-Schwerin de care a divorțat în 1810. Soția sa era fiica lui Friedrich Franz I, Mare Duce de Mecklenburg-Schwerin și a Prințesei Louise de Saxa-Gotha-Altenburg. Singurul copil supraviețuitor din acest mariaj a fost Prințul Frederick.
În mai 1813 fiind moștenitorul prezumptiv al Danemarcei-Norvegiei a fost trimis ca stattholder (reprezentantul cel mai înalt al regelui danez în teritoriile sale) în Norvegia pentru a promova loialitatea norvegienilor față de monarhie, care fusese zdruncinată de rezultatele dezastruoase ale regelui Frederick al VI-lea. Christian a făcut tot ce-a depins de el pentru consolidarea relațiilor dintre Norvegia și casa regală a Danemarcei. Eforturile sale s-au opus partidului suedez, care dorea o dinastie unită cu Suedia, și s-a plasat în fruntea partidului norvegian de independență; după Tratatul de la Kiel, regele a fost forțat să cedeze Norvegia regelui Suediei. Christian a fost ales regent al Norvegiei de Ansamblul notabilităților la 16 februarie 1814.
Alegerea a fost confirmată de Adunarea Constituantă a Norvegiei convocată la Eidsvoll la 10 aprilie; la 17 mai s-a semnat constituția iar Christian a fost ales unanim rege al Norvegiei, sub numele de Christian Frederick.
Christian a încercat să atragă interesul marilor puteri asupra cauzei Norvegiei însă nu a avut succes. Fiind presat de comisarii puterilor aliate în legătură cu uniunea dintre Norvegia și Suedia în conformitate cu termenii Tratatului de la Kiel, și întoarcerea în Danemarca, el a replicat că fiind rege constituțional nu poate face nimic fără acordul parlamentului, care nu poate fi convocat până nu se suspendă ostilitățile din partea Suediei.
Suedia a refuzat condițiile lui Christian și a urmat o scurtă campanie în care armata norvegiană a fost învinsă de forțele suedeze ale Prințului Carol. Scurtul război a fost în cele din urmă încheiat de Convenția de la Moss la 14 august 1814. Potrivit acestui tratat, regele Christian Frederick a transferat puterea executivă Parlamentului apoi a abdicat și s-a întors în Danemarca. Parlamentul la rândul său a adoptat amendamentele constituționale necesare pentru a permite uniunea cu Suedia și, la 4 noiembrie carol al XIII-lea al Suediei a devenit rege al Norvegiei.
Din acel moment, principiile democratice suspecte ale lui Christian l-au facut persona ingratissima la toate curțile reacționare europene, inclusiv la propria sa curte. El și cea de-a doua soție, Prințesa Caroline Amalie de Schleswig-Holstein-Sonderburg-Augustenburg (fiica lui Louise Augusta a Danemarcei, singura soră a lui Frederick al VI-lea), cu care s-a căsătorit la Schloss Augustenburg la 22 mai 1815, au trăit retrași.
Până în 1831 bătrânul rege Frederick nu i-a acordat loc în consiliul de stat. La 13 decembrie 1839 a urcat pe tronul Danemarcei sub numele de Christian al VIII-lea. Partidul liberal a avut mari speranțe de la "dătătorul constituției" însă el și-a dezamăgit admiratorii respingând fiecare proiect liberal. Reforma administrativă a fost singura reformă pe care a promis-o. Atitudinea sa a fost ezitantă și până în 1846 nu a sprijinit clar ideea că Schleswig este o zonă daneză.
Unii istorici și biografi consideră totuși că regele Christian a dăruit Danemarcei o constituție liberă care a avut o viață destul de lungă. Regele Christian al VIII-lea a continuat patronajul astronomiei al predecesorului său, oferind medalii de aur pentru descoperirea de comete și sprijinind financiar pe Heinrich Christian Schumacher cu publicarea jurnalului științific Astronomische Nachrichten.
Văzând că singurul său fiu, viitorul Frederick al VII-lea nu putea avea moștenitori a început aranjamentele pentru a asigura succesiunea în Danemarca. Viitorul Christian al IX-lea a fost ales prinț ereditar în mod oficial prin legea adoptată la 31 iulie 1853, după un tratat internațional efectuat la Londra.
A murit de septicemie la Palatul Amalienborg în 1848 și a fost înmormântat la Catedrala Roskilde.
·         1855: Maria Adelaide (Adelheid Franziska Marie Rainera Elisabeth Clotilde; 3 iunie 1822 - 20 ianuarie 1855) a fost prima soție a lui Victor Emanuel al II-lea al Italiei și astfel regină a Sardiniei din 1849 până la moartea sa.
S-a născut la Palatul Regal din Milano și a fost primul copil al Arhiducelui Rainer de Austria și a soției lui, Elisabeta de Savoia.[1] Tatăl ei a fost vicerege al Lombardiei-Veneția și a fost fiul lui Leopold al II-lea, Împărat Roman și al Mariei Luisa a Spaniei.[1] Mama ei a fost membră a Casei de Savoia și fiică a Prințului de Carignan. Fratele ei mai mic Arhiducele Rainer Ferdinand a fost mai târziu prim ministru al Austriei. Ambii ei frați au făcut căsătorii morganatice.
La 12 aprilie 1842 s-a căsătorit cu Victor Emanuel de Savoia.[2]Căsătoria a fost realizată pentru a cimenta relațiile dintre Casa de Savoia și Casa de Habsburg dar a fost privită de mulți oameni ai timpului pentru a crește puterea austriacă în Italia.[3]
Victor Emanuel era vărul ei și moștenitor al regelui Sardiniei. Înainte de a accede la tron a fost Duce de Savoia. Mama soțului ei, Maria Theresa de Austria, a păstrat o mare influență asupra fiului ei toată viața.[2] Soacra ei era verișoara primară a Adelaidei, ambele fiind nepoate ale împăratului Leopold al II-lea.
Adelaide și soțul ei au avut opt copii. Soțul ei a avut diferite aventuri extraconjugale de-a lungul căsătoriei.[4] Adelaide a fost o femeie liniștită și pioasă și a avut o educație strictă. A fost o soție iubitoare și s-a ocupat cu munca de caritate
În martie 1849 socrul ei regele Carlo Alberto a abdicat în urma revoluției din 1848. Soțul ei i-a succedat sub numele Victor Emanuel al II-lea al Sardiniei. În timpul domniei sa regină a mai avut trei copii și toți au murit în copilărie. La 8 ianuarie 1855 a născut un fiu care a devenit Conte de Geneva. Patru zile mai târziu regina Maria Theresa a murit. Adelaide a mers la funeralii la 16 ianuarie și când s-a întors la palat a răcit. A murit patru zile mai târziu la Palatul Regal din Torino după un atac acut de gastroenterită.
A fost înmormântată la biserica Superga. În 1861 soțul ei va deveni primul rege al Italiei unificate. Victor Emanuel va face o căsătorie morganatică cu Rosa Vercellana.[6] Actualul pretendent italian la tron este stră-strănepotul Mariei Adelaide.
Copii:
·         1875: Jean-François Millet, pictor francez, unul din fondatorii Școlii de la Barbizon (n. 1814)
* 1896: Prințul Henric de Battenberg (germană Heinrich Moritz; 5 octombrie 1858– 20 ianuarie 1896) a fost un descendent morganatic al Casei de Hesee; prin căsătoria cu Prințesa Beatrice a devenit membru al familiie regale britanice.
Henric s-a născut la 5 octombrie 1858 la Milaon, Italia. Tatăl său a fost Prințul Alexandru de Hesse și Rin, al treilea fiu al Marelui Duce Ludwig al II-lea de Hesse și a Wilhelminei de Baden. Mama sa a fost contesa Julia von Hauke.
Căsătoria părinților săi a fost una morganatică, Julia nefiind considerată o soție potrivită pentru un prinț, având doar rangul de contesă. Prin urmare, în momentul nașterii sale, Henric nu a putut prelua titlurile tatălui său ci pe cel de Contele Henric (Heinrich) Maurice de Battenberg. La 21 decembrie 1858, mama lui Henric a fost numită Prințesă de Battenberg iar Henric a devenit Prințul Henric de Battenberg.
Prințul Henric a primit o educație militară și a devenit locotenent în regimentul 1 de husari renan al armatei prusace. A servit în garda de corp prusacă și a fost colonel de onoare al regimentului 1 infanterie al Bulgariei[1], unde fratele său Alexandru era Prinț.
* 1900: John Ruskin (n. ,[1][2][3][4][5][6][7][8][9] Londra, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei – d. ,[1][2][3][4][5][6][7][8][9]Coniston, Cumbria[*], Regatul Unit) a fost un scriitor, critic de artă și filozof englez. Ruskin a exercitat o remarcabilă influență asupra cercurilor intelectuale ale Angliei din epoca victoriană. A devenit cunoscut mai ales prin studiile sale aprofundate asupra arhitecturii și artelor plastice în general și asupra condițiilor istorice și sociale corespunzătoare. Ruskin consideră că cele mai remarcabile realizări ale artei trecutului sunt legate de existența unor condiții favorabile în societate și afirmă că numai o societate nobilă poate genera o artă de înaltă elevație spirituală.
Fiu al unui bogat negustor de sherry, Ruskin primește o educație aleasă în școlile din Londra și Oxford. Din 1869, John Ruskin este profesor de Istoria Artelor în Oxford, unde rămâne până în 1879. În această funcție a îmbogățit colecția de artă a universității cu numeroase tipărituri, desene și fotografii din proprietatea sa personală și a înființat o academie de desen. În 1883 i s-a oferit din nou o catedră universitară, pe care însă o refuză în semn de protest împotriva practicării disecțiilor pe cadavre din laboratoarele universității.
·         1907: A murit Dimitri Mendeleev, chimist rus, care a descoperit legea periodicității și a conceput clasificarea periodică a elementelor chimice (n. 1834). Dimitri Ivanovici Mendeleev (n. 27 ianuarie 1834 (S.N. 8 februarie), Tobolsk, Imperiul Rus – d. 20 ianuarie 1907 (S.N. 2 februarie), Sankt Petersburg, Imperiul Rus) a fost un chimist rus care a publicat un tabel periodic al elementelor asemănător cu cel actual. Tabloul lui Mendeleev era o reprezentare mai completă a relației complexe dintre elementele chimice, și, pe de altă parte, cu ajutorul acelui tabel, Mendeleev a fost capabil să prezică atât existența altor elemente (pe care le-a numit eka-elemente) nici măcar bănuite a exista pe vremea sa, precum și a proprietăților lor generale. Majoritatea previziunilor sale au fost confirmate de descoperirile ulterioare din chimie.
* 1916: Nedeljko Čabrinović (în chirilică: Недељко Чабриновић; n. 2 februarie1895, Sarajevo, Austro-Ungaria – d. 20 ianuarie 1916, Terezín)[1][2] a fost un sârb, membru a mișcării pro-Iugoslavia[3] Tânăra Bosnie și unul din cei șapte reprezentanți ai organizației Mâna Neagră care au planificat asasinarea arhiducelui Franz Ferdinand al Austriei în timpul vizitei sale de la Sarajevo, anunțată a fi în iunie 1914.
·         1932 - A murit istoricul german Conrad Antonius Cichorius, membru de onoare străin al Academiei Române (n.25.05.1863).
·         1936: George al V-lea (engleză George V) (George Frederick Ernest Albert; n. 3 iunie 1865 – d. 20 ianuarie 1936) a fost primul monarh britanic al Casei de Windsor, care a fost creată din Casa de Saxa-Coburg-Gotha. A fost primul împărat al Indiei și primul rege al Statelor Libere Irlandeze. A domnit din 6 mai 1910 până la moartea sa în 1936.
George s-a născut pe 3 iunie 1865, la Casa Marlboro din Londra. Tatăl său a fost Prințul de Wales (viitorul rege Eduard al VII-lea), fiul cel mai mare al reginei Victoria și al prințului Albert de Saxa-Coburg și Gotha. Mama sa a fost prințesa de Wales (viitoarea regină Alexandra), fiica cea mai mare a regelui Christian al IX-lea al Danemarcei.
A fost botezat în Capela privată din Castelul Windsor, la 7 iulie 1865.[1]Fiind copilul mai mic al prințului de Wales, nu era de așteptat ca George să devină rege, deoarece fratele său mai mare, Albert era al doilea în linia de succesiune la tron după tatăl lor.
Având în vedere că George s-a născut la doar cincisprezece luni după fratele său, prințul Albert Victor, s-a decis ca cei doi frați să fie educați împreună. Prințul de Wales l-a numit pe John Neale Dalton ca tutore.[2]Pentru că tatăl lor credea că "cea mai bună cale de formare pentru orice băiat" easte Marina Militară, în septembrie 1877 cei doi frați au început formarea la nava HMS Britannia, la Dartmouth. Apoi, timp de trei ani din 1879, cei doi frați regali au servit pe HMS Bacchante, însoțiți de Dalton. Când au revenit în Marea Britanie, frații au fost separați; Albert Victor a intrat la Trinity College, Cambridge și George s continuat în Marina Regală. El a călătorit în lume și a vizitat mai multe zone ale Imperiului Britanic, servind în mod activ în Marina Militară, până la ultima sa comandă în 1891. De atunci, rangul său naval a fost în mare măsură de onoare
În timpul serviciului în Marina Militară, prințul George s-a îndrăgostit de fiica unchiului său prințul Alfred, Duce de Edinburgh, verișoara sa, Maria de Edinburgh. Bunica sa, tatăl și unchiul erau de acord însă mama sa și Ducesa de Edinburgh s-au împotrivit. Mama sa, prințesa de Wales, s-a gândit că familia era prea filogermană și Ducesei de Edinburgh nu îi plăcea Anglia. Când George a cerut-o în căsătorie, Maria a refuzat, sfătuită de mama ei. Mai târziu a devenit regină a României.[4]
În 1891, fratele său Albert Victor s-a logodit cu verișoara sa, Mary de Teck, singura fiică a prințului Francis, Duce de Teck și a prințesei Mary Adelaide de Cambridge. Șase săptămâni mai târziu, prințul Albert a murit de pneumonie, lăsându-l pe George al doilea moștenitor la tronul britanic. Aceast lucru a încheiat cariera lui George în Marină el asumându-și un rol politic.[5]
Regina Victoria l-a convins pe George să o ceară în căsătorie pe prințesa Mary de Teck, care a acceptat. Căsătoria a fost reușită și în toată viața lor de cuplu au existat scrisori de iubire.[6] Căsătoria a avut loc la 6 iulie 1893 la Capela Regală de la Palatul St James din Londra. The Times a susținut că la nuntă, mulțimea putea să-l confunde pe prințul George cu Nicolae al Rusiei (mai târziu, Țarul Nicolae al II-lea), din cauza bărbii și din cauza hainelor.[7] Figura lor facială era diferită doar de aproape
La 24 mai 1892 Regina Victoria l-a numit pe George, Duce de York, Conte de Inverness și Baron de Killarney.[9] După căsătoria cu George, prințesa Mary de Teck a devenit Ducesă Regală de York.
Ducele și Ducesa de York au trăit în principal la casa din York,[10] o casă relativ mică în Sandringham, Norfolk unde aveau un mod de viață mai degrabă asemănător cu al unei familii din mica burghezie decât al unei familii regale. George a preferat o viață simplă, liniștită, în contrast cu părinții săi.
George a fost un bine cunoscut colecționar de timbre și a jucat un rol important în constituirea Colecției Regale de Filatelie. Entuziasmul lui pentru timbre a fost denigrat de către intelectualitate.[11]
Randolph Churchill a susținut că George a fost un tată strict, în măsura în care copiii săi au fost terifiați de el. George și Mary au avut cinci fii și o fiică.
La moartea reginei Victoria la 22 ianuarie 1901, tatăl lui George a urcat pe tronul britanic ca regele Eduard al VII-lea iar George a moștenit titlul de Duce de Cornwall și Duce de Rothesay. În 1901, George și Mary au făcut turul Imperiului britanic. Turul lor a inclus Africa de Sud, Canada, Noua Zeelandă. În Australia, Ducele a deschis prima sesiune a parlamentului australian.
La 9 noiembrie 1901, George a fost numit Prinț de Wales și Conte de Chester
La 6 mai 1910, Eduard al VII-lea a murit iar Prințul de Wales a devenit regele George al V-lea.
În 1911, regele și regina au călătorit în India unde a avut loc ceremonia de încoronare ca împărat și împărăteasă a Indiei. Apoi, cuplul imperial a călătorit prin India; George a profitat de ocazie și a mers la vânătoare de tigrii, împușcând 21.[13]
Din 1914 până în 1918 în timpul Primului Război Mondial, Marea Britanie a intrat în război contra Germaniei. Kaiserul Germaniei, William al II-lea, era verișorul primar al regelui. Regina Mary, deși britanică ca și mama sa, era fiica Ducelui de Teck, descendent al conducătorilor germani ai Casei de Württemberg.
Bunicul patern era Prințul Albert de Saxa-Coburg și Gotha; regele și copiii lui purtau titlul de Prinț și Prințesă de Saxa-Coburg și Gotha și Duce și Ducesă de Saxonia. La 17 iulie 1917, George V schimbă denumirea Casei Regale britanice din Casa de Saxa-Coburg și Gotha în Casa de Windsor, pentru a menaja sentimentele britanicilor. A adoptat în mod specific Windsor ca nume de familie pentru toți descendenții reginei Victoria care trăiau în Marea Britanie cu excepția femeilor care s-au căsătorit în alte familii și descendenții lor.[14]
Astfel, peste noapte, verișorul său, Prințul Louis de Battenberg, a devenit Louis Mountbatten, Marchiz de Milford Haven, în timp ce cumnatul său, Ducele de Teck, a devenit Adolphus Cambridge, Marchiz de Cambridge. Alții cum ar fi Prințesa Marie Louise de Schleswig-Holstein și Prințesa Helena Victoria de Schleswig-Holstein, au încetat să-și mai folosească în titlu denumirile teritoriale. Regele a restricționat titlul de "Alteța Sa Regală" pentru copiii suveranului, copiii copiilor suveranului iar pentru cel mai mare fiu al suveranului titlul de Prinț de Wales.[15]
Când Țarul Nicolae al II-lea, verișorul primar al regelui (mamele lor erau surori) a fost răsturnat în urma Revoluției Ruse din 1917, guvernul britanic a oferit azil pentru Țar și familia lui dar înrăutățirea condiților pentu poporul britanic și temerile că revoluția ar putea ajunge și în Insulele Britanice, l-au determinat pe George să creadă că prezența Romanovilor ar putea părea inadecvată în condițiile date.[16]
Țarul și familia sa au rămas în Rusia și au fost uciși de bolșevicii revoluționari în 1918. Anul următor, mama lui Nicolae al II-lea (mătușa lui George) Maria Feodorovna și alți membri ai familiei imperiale ruse extinse au fost salvați din Crimeea de o navă britanică. La două luni după terminarea războiului, fiul cel mic al regelui, Prințul John a murit la vârsta de 13 ani.
Relația lui George cu moștenitorul său, Prințul Eduard, s-a deteriorat în ultimii ani ai vieții regelui. George era îngrozit de problemele lui Eduard cu mai multe femei căsătorite,[5] și era reticent în a-l vedea pe Eduard moștenind coroana. În contrast, îl găsea potrivit pe cel de-al doilea fiu al său, Prințul Albert (mai târziu George VI) și pe nepoata sa cea mare, Elisabeta. Îi spunea nepoatei sale "Lilibet" iar ea îi spunea "Grandpa England".[17]
Primul Război Mondial și-a pus amprenta asupra sănătății regelui iar fumatul excesiv a dus la probleme de respirație. A suferit de emfizem, bronșită, boli cronice obstructive pulmonare și pleurezie. În 1928, a căzut serios bolnav și pentru următorii doi ani, fiul său Eduard a preluat multe din îndatoririle regelui. Regele George V a murit la 20 ianuarie 1936 la 11:55 p.m.
·         1943: Pericle Papahagi (n. 20 octombrie 1872, Avdela, Grecia - d. 20 ianuarie1943, Silistra, Bulgaria) a fost un lingvist, filolog și folclorist român de origine aromână (macedoromână), un neobosit culegător de folclor și cercetător în domeniul aromânei, editor al celor mai vechi texte aromânești.
Clasele primare le-a făcut în comuna natală, Avdela, iar cursul secundar în Bitolia[6]. În 1891 devine student la Facultatea de Litere a Universității din București. Începând din 1905, face studii de specializare la Leipzig, cu filologul Gustav Weigand, luându-și doctoratul în litere în 1908.
Între 1895 și 1898 este profesor la liceul român din Bitolia (și pentru un an și 8 luni directorul liceului)[6], ulterior funcționând la școli secundare din Salonic, Giurgiu, precum și la Silistra, unde obține titularizarea și este director. În 1916 devine membru corespondent al Academiei Române.[7] În Silistra se află un muzeu care îi poartă numele.
Pericle vine dintr-o familie de aromâni oieri din Avdela Pindului și a avut mai multi frați și surori. Sora lui, Anastasia, s-a căsătorit cu Sterie G. Ciumetti, inginer de poduri și șosele. Mama lui Pericle, Despina (Despa) Caragiani (măritată Papahagi) a fost soră cu junimistul Ioan D. Caragiani și cu Alexandru Caragiani, tatăl primei femei românce pilot, Elena Caragiani-Stoienescu.
S-a căsătorit cu Marica Magiari, sora traducătorului Mihail Magiari și a baritonului Grigore Magiari - cel care a înființat grupul de operă din Iași. Pericle și Marica au avut mai multi copii, dintre care s-au ridicat numai trei: Teja Papahagi - cunoscut ca Directorul Spitalului din comuna Domnești, Argeș, Elena Demmer (Dumitrescu) - doctor hematolog, și Despina Andreescu - colecționar de artă. Cele doua fete s-au stabilit în Germania.
* 1943: Akira Matsunaga (21 septembrie 1914 - 20 ianuarie1943) a fost un fotbalist japonez.
·         1957 - A murit atletul american James Connoly, câştigător al primei medalii de aur la Jocurile Olimpice Moderne din 1896 (Atena).
* 1980: Rudolf Bürger (n. 31 octombrie 1908, Timișoara - d. 20 ianuarie1980) a fost un fotbalist român de etnie germană, care a jucat în echipa națională de fotbal a României la Campionatele Mondiale de Fotbal din 1930 (Uruguay), 1934 (Italia) și 1938 (Franța).
* 1983: Garrincha (pronounție în portugheză: /ɡaˈʁĩʃɐ/ - "pasărea mică"[1], 28 octombrie 1933 - 20 ianuarie 1983) sau Mane, numele real fiind Manuel Francisco dos Santos, a fost un important fotbalist brazilian. A fost născut în Magé și a avut câteva defecte la naștere. Tatăl său a fost un alcoolic, problemă pe care el a moștenit-o. A jucat pentru echipa braziliană Botafogo din 1953. De asemenea, a jucat 50 de meciuri la naționala Braziliei ajutându-și echipa să câștige titlul din 1958, dar mai ales pe cel din 1962, unde datorită lui, lipsa lui Pele nu a fost simțită. Unii îl consideră cel mai bun jucător după Pele și cel mai bun driblor al sportului din toate timpurile.
·         1984 - Moare la varsta de 79 de ani Johnny Weissmuller, cunoscut pentru rolurile sale din filmul Tarzan. S-a nascut la  2 iunie 1904, în cartierul Freidorf din Timișoara, pe atunci in austro-Ungaria. A castigat 5 medalii de aur la inot, la Jocurile Olimpice din 1924 si 1928. Angajat de Casa de filme MGM, a jucat rolul lui Tarzan in doua zeci de filme din aceasta serie, castigand o extraordinara popularitate in intreaga lume.

·         1986 - A murit Jaroslav Seifert, poet si publicist ceh; a militat pentru apararea scriitorilor persecutati politic si a fost unul dintre semnatarii Cartei 77; a primit Premiul Nobel pentru Literatura în anul 1984 (n.23.10.1901).
·         1990 - A murit actriţa americană Barbara Stanwyck ("Pe drumul sălbatic", "Crimă pasională") (n.16.07.1902).
* 1993: Audrey Hepburn (născută Audrey Kathleen Ruston, n. 4 mai 1929, Ixelles/Elsene, Belgia – d. 20 ianuarie 1993, Tolochenaz, Elveția) a fost o actriță de film de origine anglo-olandeză.
Audrey Hepburn s-a născut la Ixelles, o comună din regiunea Bruxelles în Belgia,[1] fiind unicul copil al lui Joseph Victor Anthony Ruston, un englez,[2]și al celei de a doua soții a acestuia, baronesa Ella van Heemstra, care provenea dintr-o familie aristocrată olandeză. În 1935 părinții divorțează,[2]iar Audrey urmează o școală de fete din Kent, în Anglia.[3][4] În 1939, în fața iminenței războiului, se mută împreună cu mama sa la Arnhem, în Olanda, unde Audrey urmează Conservatorul din localitate până în 1945. Suferind de malnutriție în această perioadă, Hepburn a dezvoltat o anemie acută, acompaniată de probleme respiratorii.[5]
La sfârșitul războiului, continuă cursurile de balet la Amsterdam, iar din 1948 la Londra. Pentru a se întreține financiar a lucrat și ca model pentru diverși creatori de modă. Datorită înălțimii sale și a problemelor de sănătate din timpul războiului, a renunțat la balet și s-a dedicat actoriei, o cariera în care putea excela.[6][7][8] A jucat într-o serie de spectacole muzicale și a avut o serie de roluri secundare în filme britanice. În timpul unei filmări i se oferă un rol principal într-un spectacol de pe Broadway, unde se face remarcată. Prima sa producție Hollywoodiană este filmul Vacanță la Romadin 1953 unde deține rolul principal, alături de Gregory Peck. Filmul este un succes imens, iar Audrey câștigă Premiul Oscar pentru cea mai bună actriță pentru prestația sa.[9]
Devenită foarte repede unul dintre cele mai apreciate star-uri de la Hollywood, joacă în numeroase filme, dintre care cele mai apreciate sunt Mic dejun la Tiffany și My Fair Lady. După 1967, după separarea de actorul Mel Ferrer cu care fusese căsătorită timp de 14 ani,[10] renunță la a mai juca în producții importante, în următorii ani având doar apariții sporadice. Se căsătorește în 1969 cu psihologul italian Andrea Dotti și se stabilește în Elveția, dar în 1982 divorțează. Hepburn a fost ambasadoare UNICEF, iar în ultimii ani a călătorit în numeroase țări pentru a ajuta și a sensibiliza opinia publică. În 1993 încetează din viață în urma unui cancer intestinal.
Audrey Hepburn este considerată și în prezent un model de frumusețe și eleganță, fiind de nenumărate ori considerată ca una dintre cele mai frumoase femei din toate timpurile[11]. Imaginea ei este folosită în numeroase campanii publicitare. Stilul îmbrăcăminții ei continuă să aibă succes în rândul femeilor și în ziua de azi. Rochia neagră Givenchy din filmul Mic dejun la Tiffany a fost vândută în 2006 cu peste 462.000 £, al doilea preț, ca valoare, plătit vreodată pentru o rochie dintr-un film,[12] după cea a lui Marilyn Monroe din filmul The Seven Year Itch, care s-a vândut cu 4,6 milioane de dolari în iunie 2011
·         1994: Sir Alexander Matthew (Matt) Busby (n. 26 mai 1909 — d. 20 ianuarie 1994) a fost un fotbalist și antrenor de fotbal scoțian, cunoscut mai ales pentru perioada petrecută la clubul Manchester United (1945–1969 și 1970–1971).
* 1994: Ľubor Kresák (n. 23 august 1927, la Topoľčany, Cehoslovacia; d. 20 ianuarie 1994, la Bratislava, Slovacia) a fost un astronom slovac
A descoperit două comete: cometa periodică 41P/Tuttle-Giacobini-Kresák și cometa neperiodică C/1954 M2 (Kresak-Peltier).
El a sugerat, de asemenea, în 1978, că evenimentul de la Tunguska fusese datorat unui fragment al cometei periodice Encke.
În 1987 Ľubor Kresák a descoperit că 26P/Grigg-Skjellerup este aceeași cometă observată, la 17 martie 1808, de Jean-Louis Pons.
·         2001 - A încetat din viaţă Mircea Chiriţoiu, locotenent colonel, arhivist şi istoric de la Arhivele Militare Române, autor a valoroase studii şi cărţi despre trecutul nostru din ultima jumătate de veac.

·         2009: Eugen Trofin, antrenor de handbal din România (n. 1931)

·         2012: Etta James (n. Jamesetta Hawkins, 25 ianuarie 1938, Los Angeles - d. 20 ianuarie 2012 în Riverside, California)[7] a fost o cântăreață americană de muzică blues, rock and roll, soul, jazz, gospel și R&B.[8] Cunoscută pentru vocea sa gravă, caracteristică contraltelor,[9] James și-a făcut debutul discografic în anul 1954, iar cele mai cunoscute cântece ale sale sunt „At Last”, "Tell Mama", "Something's Got a Hold on Me", și „I'd Rather Go Blind” pentru care a scris și versurile.[10]
A întâmpinat o mulțime de probleme, printre care și dependența de droguri, înainte de a renaște muzical la sfârșitul anilor '80 cu albumul Seven Year Itch.
James este considerată ca fiind cea care a acoperit breșa între R&B și rock and roll și a fost câștigătoarea a șase premii Grammy și a 17 premii Blue Music. A intrat în Rock and Roll Hall of Fame în 1993, în Blues Hall of Fame în 2001 și în Grammy Hall of Fame în 1999 și în 2008.
Revista Rolling Stone a clasat-o pe James pe locul al 22-lea pe lista celor mai buni 100 de cântăreți ai tuturor timpurilor și pe locul la 62-lea pe lista celor mai buni artiști.
·         2014: Claudio Abbado, muzician și dirijor italian (n 1933)
* 2014: Adrian Iovan (n. 8 iulie 1958 – d. 20 ianuarie 2014) a fost un aviatorromân.
Adrian Iovan s-a născut în anul 1958. A terminat Liceul Industrial nr. 10 „Aurel Vlaicu” din București, azi Colegiul Național „Aurel Vlaicu”, apoi Faculatea de Aeronave, pe care a absolvit-o ca șef de promoție.
S-a căsătorit prima dată la 26 de ani, mariaj din care a rezultat o fiică, ca apoi în iulie 2003 să se căsătorească cu Romanița (născută Ciolcan), cunoscută creatoare de modă și au avut împreună un fiu. Și acest mariaj s-a încheiat cu divorț. În 2005 cuplul Adrian și Romanița Iovan a intrat în atenția presei datorită unui incident: un hoț a pătruns noaptea prin efracție în locuința acestora.
Adrian Iovan l-a împușcat mortal și a intrat sub incidența justiției care în final a apreciat că a fost în legitimă apărare.[1][2]
A decedat la 20 ianuarie 2014, la 55 de ani, în accidentul aviatic din Munții Apuseni, 2014, din apropiere de localitatea Petreasa, Alba, accident din care a rezultat moartea a încă unei persoane și rănirea copilotului și a restului de patru pasageri. În calitate de comandant al echipajului Iovan a fost declarat vinovat în totalitate pentru accident


Sărbători

·         Sf Cuv Eftimie cel Mare; Sf. Mc. Eusebiu; Sf Mc In, Pin și RimȘ Duminica a 29-a după Rusalii - a celor 10 leproși (calendar crestin-ortodox)
·         Sf. Fabian, papă martir; Sebastian, martir (calendar romano-catolic). Sf. Fabian (n. ? – d. 250, Roma) a fost Papă al Romei în perioada 10 ianuarie 236 – 20 ianuarie 250, martir și sfânt. A consacrat, mai mulți episcopi trimiși misionari în Galia, printre care și Sfântul Dionisie al Parisului (fr. St. Denys). În vremea lui, Biserica Romei a început să țină evidențe foarte exacte despre martiri. Papa Fabian ar fi instituit subdiaconii, care, împreună cu niște notari, să strângă mărturii și documente de la procesele martirilor. Roman de origine, a fost un papă important în evoluția episcopatului monarhic – sub pontificatul său rolul episcopului Romei s-a precizat și a dobândit o importanță accentuată. Lui i s-a adresat Origene cu o scrisoare pentru a apăra ortodoxia credinței sale. Tot de pontificatul lui se leagă și reorganizarea clerului roman în șapte districte ecleziastice, fiecare dintre ele conduse de un diacon ajutat de un subdiacon și de șase asistenți. Arestat din porunca lui Decius Papa Fabian a murit în închisoare ca martir și a fost înmormântat în catacomba Sf. Calixt. Sfântul Sebastian (n. Milano – d. ca. 288, Roma), sfânt creștin pomenit de Biserica Ortodoxă și de cea Greco-Catolică în ziua de 18 decembrie, iar de Biserica Romano-Catolică și de Bisericile Evanghelice-Lutherane pe 17 ianuarie. Sfântul Sebastian s-a înrolat în armata Imperiului Roman în 283 pentru a-și ajuta semenii creștini. Datorită încrederii de care se bucura, Sf. Sebastian ajunge căpitanul gărzii praetoriene, iar în timpul domniei lui Dioclețian devine senator. Continuă să-i ajute pe creștinii întemnițați din Imperiu, periclitându-și astfel propria soartă. Salvează doi frați închiși pentru credința lor în Iisus Hristos, convertindu-i atât pe ostașii care-i păzeau cât și pe ceilați deținuți păgâni. Reușește să-i determine să se convertească la creștinism chiar pe magistrați, pe prefectul orașului și pe fiul acestuia Tiburtius (pe care îl și vindecă), alături de alți 68 de cetățeni din Roma. Acțiunile sale de propăvăduire a creștinismului devin publice, iar pentru mărturisirea credinței în Mântuitor este condamnat la moarte prin săgetare. Deoarece supraviețuiește săgeților, trupul i-a fost bătut cu ciomege și tăiat în bucăți.
·         Sf. Eutimiu cel Mare (calendar greco-catolic)
·         20 ianuarie este in Azerbaijan – Ziua mahnirii nationale, (in amintirea evenimentelor din 1990, cand in urma intrarii trupelor sovietice in Baku, au fost ucise  cca. 200 de persoane si mai mult de de 3.000 au fost ranite).


ARTE 20 Ianuarie

MUZICĂ 20 Ianuarie

Etta James




Ian Hill




Paul Stanley








Scott Thunes






Meet the Beatles – The Beatles




Claudio Abbado








Vlad Cernea, membru al grupului Class



ÎNREGISTRĂRI NOI:

J S Bach: Concertos (BWV 1056, BWV 1060): For you, my friend



Haydn - Symphony No. 92 in G major



Most Piano Covers of Popular Songs 2019 - Best Instrumental Piano Covers All Time





POEZIE 20 Ianuarie

Ion Frunzetti, poet

 Biografie Ion Frunzetti
FRUNZETTI, Ion (n. 20 ian. 1918, Bacău - d. 11 sept. 1985, Bucureşti), poet, eseist şi traducător. Este fiul Anei (n. Pandele) şi al lui Const. Frunzetti, ofiţer de carieră. Face şcoala primară la Târgu Ocna (1924-27), timp în care ia lecţii de desen de la pictorul Stavru Tarasov, iar ceva mai târziu de la N.N. Tonitza; urmează liceul în diverse oraşe, în funcţie de mutările de garnizoană ale tatălui: Galaţi (unde îi este profesor de franceză Anton Holban), Oradea (timp în care, în 1933, publică epigrame în revista locală "Flori de crâng" şi apoi un sonet, în "Adevărul literar şi artistic"), Timişoara, Focşani. Colaborează la revista de avangardă "13" din Focşani; sonetul Nevroză e distins cu premiul întâi la concursul iniţiat de redacţia revistei (1934). Ultimele 2 clase de liceu le urmează la Timişoara (bacalaureatul în 1936), publicând poezii şi în câteva reviste de aici: Crai nou, Colţ de ţaraă, Fruncea. Se înscrie la Facultatea de Litere şi Filozofie a Universităţii din Bucureşti, făcând, în paralel, un an (1936-1937) şi la Facultatea de Drept. Îşi ia teza de licenţă în estetică în 1940, sub conducerea lui Tudor Vianu ("Problema tragicului în artele plastice", distinsă cu magna cu laude). Încă din 1938, la recomandarea lui Tudor Vianu, e numit asistent onorific la Catedra de istoria artei, condusă de G. Oprescu. Francisc Şirato îl recomandă să-l urmeze ca titular al cronicii plastice a revistei "Vremea" (1936-37); concomitent, colaborează la revista "Semne", cu eseuri, cronici plastice şi recenzii, semnate frecvent cu pseudonimele Mircea Vuian, Valeriu Morjan. Încă din studenţie, începuse colaborarea la cele mai importante periodice culturale ale vremii: "Viaţa românească", unde o vreme, la invitaţia lui Mihail Raba, a făcut parte din redacţie, "Revista Fundaţiilor Regale" şi, imediat după aceea, "Universul literar" în care era prezent uneori cu câte 4-5 articole în acelaşi număr, semnate uneori F. Ion, Ion F., I. Fr. Lafcadio, Socrates, Menin, Menipos, Menale, Philolaos din Crotona. Pregnant este ciclul de eseuri dedicat operei lui Lucian Blaga, din toamna lui 1942. Începuse să-şi pregătească teza de doctorat, Tipologia ornamenticii populare româneşti, sub îndrumarea profesorilor G. Oprescu şi I.D. Ştefănescu, teză pe care nu o va încheia însă niciodată (o formă incompletă, dar care conţinea principalele elemente ale construcţiei teoretice, a apărut în "Viaţa românească" din sept. 1940). Între 1944 şi 1946 e asistent al lui T. Vianu la Catedra de estetică a Facultăţii de Litere de la Universitatea din Bucureşti, în 1945. Editura Forum îi publică volumul de poezii Maree, premiat la concursul editurii de un juriu prezidat de Al.A. Philippide. E perioada în care susţine cronica plastică a ziarului "Victoria" condus de N.D. Cocea şi George Ivaşcu, scrie la "Rampa" şi la "Veac-nou". În 1946 şi 1947, în calitate de consilier cultural, îl însoţeşte pe Vianu, numit ambasador la Belgrad. În 1948 Ion Frunzetti se întoarce în învăţământul universitar, ca asistent al lui T. Vianu la nou-creata catedră de istoria literaturii universale; va fi destituit în 1951 din motive politice şi i se va interzice un timp dreptul de semnătură în presă. E numit de G. Oprescu cercetător la Inst. de Istoria Artei din Bucureşti (unde, din 1955 până în 1967, va fi şeful sectorului de artă românească modernă şi contemporană). În 1954, cu sprijinul lui Al. Ciucurencu, îşi va putea relua activitatea de critic de artă, semnând numeroase cronici şi articole de sinteză, prefeţe de catalog (inclusiv ale Pavilionului Românesc la mai multe bienale de la Veneţia), va participa la emisiuni radiofonice şi (mai târziu) de televiziune. O activitate intensă, întreprinsă cu un simţ precis al valorii şi cu o specială vervă polemică. În 1956 e numit asistent (apoi lector şi conferenţiar cu delegaţie) la Institutul de Arte Plastice "N. Grigorescu" din Buc. (în 1975 va deveni şeful catedrei de istoria şi teoria artei). În 1971 şi 1972 a fost director al Editurii Meridiane, iar între 1972 şi 1975 director al Institutului de Istoria Artei al Academiei. În 1977, apoi în 1981 este ales vicepreşedinte al Uniunii Artiştilor Plastici.
Poezia lui Ion Frunzetti - din volumele Risipă avară (1941), Greul pământului (1943), Maree (1945) - se află sub înrâurirea lui Rimbaud, poetul ale cărui Iluminări le-a tradus în 1945 şi despre care anunţa că pregătea un eseu. Şi pentru I. Frunzetti poezia înseamnă ca şi pentru Rimbaud o tulburare a tuturor simţurilor, care să-l conducă mai presus de conştiinţa individuală, la unitatea cu cosmosul:
"Apui, luceafăr de seară./Zilele-mi scapără, lin/Către sorocul senin,/Către marele Crepuscul de pară/[...]/Tu apui, luceafăr de seară./Tu luceafăr răsai, matutin./Odinioară... odinioară!.../Azi rănile cui mi le închin?" ("Incantaţie")
Poetul trăieşte o copleşitoare senzaţie de însingurare într-o lume adversă, înconjurat de spini şi de râpe adânci:
"Urcam pe coastă, urcam/Într-o coastă prinzând cu mâna spinii/De care să m-agăţ, să mă urc şi urcam/Într-o coastă, spre suliţa vârfului muntelui/Care împunsese coasta divină a luminii" ("Coasta")
Sentimentul singurătăţii nu e părăsit nici în etapa următoare (volumul din 1957 se numeşte chiar "Ostrovul meu"), dar tonalitatea se schimbă, poemele au adesea o rezonanţă imnică, solemnă, de factură rilkeană, speculând însă efectele sonore ale lexicului de început de secol XIX:
"Măi ticălosule, ce şild i-ai zugrăvit/Jupânului de zice că i s-a şters de ploaie?/Ori pui vepsele bune şi eşti năcaş cinstit,/Ori simţi pe loc zapciul cum oasele-ţi înmoaie" ("Vorbeşte omul stăpânirii cu un pictor")
Aproape un întreg ciclu, "Plimbare prin muzeu", e conceput ca o formă proprie de exprimare, în care atmosfera operei plastice e tradusă în text verbal, respectându-se atmosfera specifică a viziunii fiecărui pictor evocat, prin itermediul acestor rememorări, I. Frunzetti străbate o întreagă perioadă a artei româneşti, de la "zugravul de subţire" şi "portretarul neamţ" al începuturilor picturii de şevalet până la Carul cu boi şi Ciobănaşul lui N. Grigorescu. Surprinzătoare e înclinaţia spre idilism de aici, mai ales dacă pusă în comparaţie cu tonul aspru al poemelor autobiografice:
"Am iubit în viaţă! Şi-am urât!/Am urât cu patimă urâtul!/Porcilor ce n-au alt gând decât/Să-şi îndoape rânza până-n gât,/Şi-ngropat de-oi fi sunt hotărât/Să le umplu cu ţărână râtul" ("Ostrovul meu")
În ultimul volum liric antum, "Ţărmurile clipei" (1983), poetul atinge coardele unei lirici elegiace a amintirilor, dominată însă obsedant de aceeaşi viziune a neîmplinirii, de aceeaşi dorinţă de as e bucura de lumină, de soare, de linişte:
"Precum, de treci prin inima acestei vaste bruse,/Dai de păduri de pini cât vezi în zări,/Se-ntinde peste viaţa-mi, ca hula negrei mări,/Cu spume tulburi, cu furtuni abstruze,/O-nvolburare de precipitării" ("Vii tu")
E încheierea unei evoluţii poetice care s-a desfăşurat sub semnul unei mari tristeţi. Într-un concis comentariu consacrat eseurilor de istorie a artei din "Pegas între Meduza şi Perseu" (I-II, 1985), Ştefan Borbély pbserva că această antologie devine "un jurnal indirect", reflectând "devenirea de sine a unui încarcerat în angoase, care-şi descifrează neliniştea, obiectivând-o în corpul amăgitor al artei". Observaţia exactă în ceea ce priveşte selecţia conţinută în volumele din 1985, dar o concluzie mai cuprinzătoare va putea fi formulată după încheierea seriei proiectate de autor. Eseurile rămase deocamdată în paginile diverselor periodice configurează un univers larg al ideilor, o arhitectură sistematică a unei imense informaţii, mereu sporită şi trecută prin filtrul interpretării personale. I. Frunzetti mărturisea că a fost atras spre Facultatea de Litere şi Filozofie mai ales de posibilitatea de a-şi desăvârşi studiile de filozofie. Exegezele sale de istoria culturii sau de teoria artei urmează o orientare consecventă, determinată de realizarea unei sinteze ale cărei elemente componente par a fi Husserl şi Croce, cărora li se asociază câteodată ecouri din Spengler. Adunarea laolaltă a textelor risipite în reviste şi a celor rămase în manuscris ar dovedi fără echivoc superficialitatea caracterizării pe care o mai fac unii, în virtutea inerţiei, lui I. Frunzetti - aceea de "spirit oral", evitând efortul scrisului. O susţinută activitate de traductăro din limbile franceză, spaniolă, italiană, germană şi engleză dă sens concret une mari disponibilităţi intelectuale: de la Cervantes şi Shakespeare până la Thackeray şi Rimbaud, tălmăcirile lui păstrează ritmul şi nuanţele originalului, cu o admirabilă constanţă. Studiile sale - mai ales cele referitoare la Renaştere, la baroc şi la arta primei jumătăţi a secolului XX - sunt, în descendenţa celor al lui T. Vianu, unele dintre cele mai importante în literatura românească de specialitate.

SCRIERI: Risipă avară, cu un portret de G. Tomaziu, Buc., 1941;
Greul pământului, cu o vinietă de A. Diaconescu, Buc., 1943;
Maree, cu un portret de G. Tomaziu, Ed. Forum, Buc., 1945;
Ostrovul meu, ESPLA, Buc., 1957;
Dragostele aceleaşi inimi, Buc., 1967;
Ţărmurile clipei, Buc., 1983;
Pegas între Meduza şi Perseu, Buc., 1985;
Scrieri, I-II, îngr. Florica Cruceru, pref. Amelia Pavel, Constanţa, 1997;
În căutarea tradiţiei, îngr. Florica Cruceru, pref. Dan Grigorescu, Buc., 1998;
Disparate, îngr. Florica Cruceru, pref. Ruxandra Demetrescu, Buc., 2002.

TRADUCERI: Franz Jakobsen, "Barbara", Buc., 1942 (în colaborare cu C. Frunzetti); Arthur Rimbaud, "Iluminările, precedate de poeme din Primele versuri", Buc., 1945; Louis Golding, "Porţi ferecate", Buc., 1946; Cervantes, "Iscusitul hidalgo Don Quijote de la Mancha (prelucrare de Jose Gonzales)", Buc., 1949 (colaborare cu Savin Bratu); reed. Buc., 1957 (colaborare cu Edgar Papu); Boris Gorbatov, "Generaţia mea", Buc., 1949 (colaborare cu E. Hariton); L.N. Tolstoi, "Război şi pace", I-IV, Buc., 1949-55 (colaborare cu N. Parocescu), "Povestiri din Sevastopol", Buc., 1955 (colaborare cu E. Antonescu); F.M. Reşetmikov, "Oameni din Podlipnaia", Buc., 1954 (colaborare cu Maria Bistriţeanu); Heinrich Mann, "Supusul", Buc., 1954 (colaborare cu Ioan D. Gherea); Victor Hugo, "Oamenii mării", Buc., 1955 (colaborare cu M. Ariel); ed. 2, Buc., 1968 (în colaborare cu Fanny Milton Lehrer); "Proză satirică spaniolă", Buc., 1955; Shakespeare, "Comedia erorilor", în "Opere", I, Buc., 1955 (colaborare cu Dan Duţescu); "Zadarnicele chinuri ale dragostei", în "Opere", III, Buc., 1956 (colaborare cu Dan Grigorescu); "Totu-i bine când sfârşeşte bine", în "Opere", VIII, Buc., 1960, "Sonete", pref. trad., Buc., 1964; W.M. Thackeray, "Bâlciul deşertăciunilor", I-II, Buc., 1956 (colaborare cu Constanţa Tudor); Tirso de Molina, "Don Gil de Ciorap-Verde", Buc., 1957 (colaborare cu Eugen Schileru); Feodor Gladkov, "Cimentul", Buc., 1960 (colaborare cu E. Antonescu); "Isprăvile unor vântură-lume. Proză picarescă spaniolă", Buc., 1961; Ezekiel Mphahlele, "Pe Second Avenue", Buc., 1967.

Toacă...

Toacă'n cuib berzele. Toacă şi inima.
Toate tăcerile-s zimţuite de carii, toate tăcerile.
Cele mai dragi ni le macină, ni le toacă
Inima, berzele, mitralierele

O, cum m'ar mai vrăji cântecul neclintirilor,
Nemairăsunătoarelor viorilor
Păduri adormite, a Albei-ca-Zăpada
Vieţi a noastre! O, să'nşele corvada
Trecerii clipelor şi risipirilor
Ciocănitorilor...
Toate tăcerile scumpe-s dinţate de mori:
Macină sângele dragostea. Macină carii misterele.
Linişei morţii, şi 'ngenunchierile
Frunţii le macină, - ciocănitori,
Mitralierele.

.............................

Mi-tra-li-e-re-le!


(August 1944)








Constantin Pricop, poet

Constantin Pricop - biografia, viaţa, activitatea şi opera literară

Constantin Pricop (20 ianuarie 1949, Piatra Neamţ) - poet şi eseist. Fiul lui Constantin Pricop şi al Aurorei. Studii elementare la Piatra Neamţ. Liceul „Ştefan cel Mare” din Suceava. Facultatea de Filologie a Universităţii din Iaşi, secţia română-franceză (1972). Redactor-şef al revistei „Almamater” (1970-1972). Din 1972, corector şi apoi redactor la „Convorbiri literare”.

Debutează cu poezie şi eseu în revista Liceului „Ştefan cel Mare” din Suceava, Sinteze. A publicat poezii şi critică literară în revista „Convorbiri literare”, „Cronica”, „Steaua”, „România literară” etc. Debut editorial cu volumul de versuri Viaţa fărăsentimente (1982).

Versurile albe din Viaţă fără sentimente (1982) dezvăluie un temperament contemplativ, un poet atent la detaliul cotidian, la gestul plin de rezonanţe şi bine exersat în stilul notaţiei, al vizualităţii iscoditoare ce înfruntă clipa în care se topesc obiectele decupate până la simbol. Adesea fără titlu, poeziile sunt mereu în căutarea iluminărilor şi, abia într-un final, a eului liric.

Subiectivitatea creatoare şi acceptarea fragmentarismului îl conduc pe Pricop la realizarea eseului-jurnal Marginea şi centrul(scris în 1989). Concepând literatura ca „o formă particulară de acţiune a omului asupra semenului său prin intermediul limbajului”, Pricop se manifestă împotriva gândirii liniare, descriptive. Pentru el literatura este „cunoaştere intuitivă”, în timp ce critica este un „discurs raţional”.

Din dorinţa de a decripta fundamentele vieţii literare, eseistul abordează teme precum locurile comune, dezacordurile dintre critici, istoria mentalităţilor, critica de reacţie, foiletonismul instituţionalizat căruia i se opune o critică descinzând din gândirea filosofică a lui Constantin Noica, postmodernismul ca teorie de împrumut, lobby-ul literar şi luptele literare, instrumentele criticii maioresciene, interpretările actuale ale poeziei lui Nichita Stănescu.

În câteva pagini din finalul eseului, Pricop se afirmă ca un bun comentator al operei lui I.L. Caragiale, jalonând o plauzibilă paralelă cu opera lui Gogol şi avansând o sugestie incitantă, aceea de a interpreta opera prozatorului şi dramaturgului român din perspectiva râsului care „e numai o anticameră a tragicului”.

Confesându-se, Pricop afirmă că poezia lui se detaşează de aceea a „generaţiei 80”, evoluând spre o direcţie contrară: „în timp ce ei propovăduiau discursivul şi prozaicul, eu încercam să esenţializez, să pun în evidenţă relaţiile obscure, să sugerez ceea ce nu se putea vedea...”.

Ocolind grupările, modelele, imitaţia, împrumuturile de idei, Pricop şi-a căutat deliberat un drum distinct, atât în poezie, cât şi în eseistică, fiind convins că „poziţia intelectualului adevărat este una de maximă independenţă”.

Opera literară

• Viaţa fără sentimente, versuri, Bucureşti, 1982.




TEATRU/FILM 20 Ianuarie

Cu Cristina Flutur, actriţă la Teatrul Naţional „Radu Stanca” din Sibiu
Sa da sau sa nu: Cristina Flutur at TEDxCluj:



Cu Pavel Bartoș, actor
HO HO HO 2009 - O Comedie Romaneasca de Craciun Film Complet:


Barberin - Alfred de Musset



Cotele apelor Dunarii - Cornel Udrea



Piatra albastră - Mircea Sântimbreanu



Pescarusul - Anton Pavlovici Cehov 1980



William Shakespeare - Poveste de iarna (1964)




GLUMEȘTE, FII VESEL ȘI VEI RĂMÂNE TÂNĂR 20 Ianuarie


* Ion:
- Măi Văsălie, dă-mi împrumut un chil de pălincă până ce-oi face-o pe-a me.
Văsălie:
- Ia, măi Ioane, că doar suntem pretini.
Ion, după două zile:
- Măi Văsălie, mai dă-mi un chil de pălincă, mă, ca n-am reuşit s-o fac pe-a me.
Văsălie:
- Ia, mă Ioane, c-o s-o faci azi, mâne şi tu.
Ion după o săptamână venea spre poarta lui Văsălie care era la masă cu Măria lui.
Văsălie îi zice lu' nevasta-sa:
- Tu, Mărie, dacă vine la noi, zi-i că nu-s acasă (şi se bagă sub pat).
Vine Ion şi zice:
- Ziua bună, Mărie !
- Ziua bună, Ioane.
- Apăi, Văsălie une-i ?
- Nu-i acasă, zice ea.
- No, eu am vinit cu ale două chile de pălincă şi cu încă o jumate să ne cinstim ca-ntre pretini din pălinca nouă.
Dacă Văsalie nu-i aci, ne-om cinsti doar noi.
Se cinstesc, se-ncalzesc, se suie-n pat şi s-apucă de treabă.
Văsălie de sub pat aude, simte oarece şi cugetă adânc:
"Tu-i mama ei de treabă ! Ce să fac ?! Puşcă am, cartuşe am......, dar nu-s acasă..........!!!!!!"

·       Într-o cofetărie intră Bulişor, un băieţel de vreo 8-9 ani, cu o hârtie în mână.
- Tanti, aş vrea 300 g. caramele a 25 lei kilogramul, 500 g. biscuiţi a 9 lei kilogramul…
- Atât ? întrebă vânzătoarea.
- Ar mai trebui 280 g. bomboane fondante a 35 lei kilogramul şi 400 g. fursecuri a 31 lei kilogramul.
Vânzătoarea cântăreşte atent cele spuse de băieţel şi-i spune suma ce-o are de plătit.
- Ei, ţi-a dat mămica ta destui bani ca să cumperi toate astea?
- Tanti, mama nu mi-a dat nici un leu dar am venit la matale pentru că nu ştiam să-mi fac problema la aritmetică.

·       O tipă vine acasă foarte supărată! Soţul său o întreabă:
- Ce s-a întîmplat, dragă?
- Doctorul mi-a zis că sufăr de o boală.
- Ce boală, draga mea?
- Ceva cu S!
- SIDA?
- Nu, parcă nu!
- Sifilis?
- Cred că da!
Înnebunit, tipul dă telefon la secretara directorului său, acesta îl sună pe director, care îşi sună prietena...
A doua zi, la policlinică se prezintă 100 de persoane pentru analize.
Inainte de a intra, soţia îi zice:
- Dragă, mi-am adus aminte de ce anume sufăr.
- De ce anume, draga mea?
- Scleroză!


·       -Domnule doctor, ieri mi-am ţinut răsuflarea timp de cinci minute.
-Extraordinar, zice doctorul, erai sub apă?
-Nu, în dulap...

·       - Nevastă-mea mă sărută de fiecare dată când mă întorc acasă la o oră mai târzie.
- Asta da, iubire!
- Aş, iubire! Se numeşte investigaţie.



·       Un tip şi o tipă se întâlnesc într-un bar. Se privesc, se plac... şi ajung la tipă acasă. După câteva pahare tipul îşi dă jos cămaşa şi se spală pe mâini, după care îşi dă jos pantalonii şi se spală din nou pe mâini.
- În mod sigur eşti stomatolog!
- Cum ţi-ai dat seama?
- După cum te-ai dezbrăcat şi te-ai spălat pe mâini de fiecare dată.
După ce fac sex, ea spune:
- Nu numai că eşti stomatolog, dar sunt sigură că eşti un mare stomatolog!
- Extraordinar, într-adevăr sunt un dentist de succes, spune tipul impresionat de perspicacitatea fetei, dar de asta cum ai reuşit să-ţi dai seama?
- N-am simţit nimic!!!!!!!!!!!!


·       - Cum se numeşte penitenciarul de maximă securitate din Craiova?
- AlcaPraz...

·       Culmi:
- Culmea agronomiei: Sa faci sa infloreasca un boboc de rata... 
- Culmea pescarului: Sa pui scrum de tigara in ac, si sa prinzi peste afumat.. 
- Culmea zgarceniei: Sa pui ceasul sa sune cu 3 ore mai in urma sa faci economie de somn... 
- Culmea culmilor: mutul sa-i spuna surdului ca orbul se uita la ei... 
- Culmea zborului: Sa zbori pe cerul guri... 
-Culmea justitiei: Sa condamni o prostituata la locul de munca.... 
- Culmea fizici: Sa pasti un cal putere pe campul unui camp magnetic... 
- Culmea ceasului desteptator: Sa sune "Ocupat"... 
- Culmea melancoliei: Sa cazi pe ganduri si sa-ti spargi capul... 
- Culmea somnului sa visezi ca adormi... 
- Culmea mizeriei: Sa ai pureci paduchii latii..AHAHAHAAAAA.. 
- CULMEA ORBULUI: sa-si vada moartea cu ochii...

* Una reală! Se spune ca s-a petrecut la Politehnica in Bucuresti. Studentii aveau examen, dar, nemergand la cursuri nici macar nu-si cunosteau profa. Un grup de studenti asteptau si ei...
Vine o tipa faina cu un sal in jurul gatului, iar unul din studenti zice:
- Iata vine un sol de pace c-o naframa-n varf de batz....
Si toti se prapadesc de ras. Se uita tipa atent la ei si intra in sala. Studentul in fapta:
- Waw! Am pus-o! E profa. Sigur ma pica. Dar isi incearca totusi norocul si intra in sala.
Cand sa traga biletu` cu subiectu`, profa intreaba:
- Tu esti Mircea?
- Eu sunt doamna. Dau acum sau vin la toamna?!

* Un mos in carja se duce la sexolog. Intra in cabinet iar medicul se uita la el peste ochelari, stapanindu-si cu greu un izbucnit in ras.
- Buna tataie, ce vant te-aduce pe-aici? N-ai gresit cumva cabinetul?
- Auzi fiule, dumneata te ocupi cu problemele de sex?
- Da tataie!
- Atunci am nimerit bine. Uita care-i treaba. Io si baba me' ne-am iubit tare mult si inca ne iubim, dar n-am mai dragalit-o de vo' 30 de ani. Azi mane ne terminam treburile cu lumea asta si am mai vre' si noi odata sa ne dragalim. Da-ne rogu-te frumos niste pastile din alea de ne-ajuta!
Se gandeste medicul si-i spune:
- Uite tataie, aici ai doua pastile. Una albastra pentru tine si una galbena pentru baba ta. Le luati inainte de a va dragali. Dar nu-ti garantez ca va functiona. La varsta voastra e si periculos, dar treba ta.
Pleaca mosul fericit acasa. Dupa doua zile se intalneste mosul cu medicul prin oras iar medicul il recunoaste:
- Salut tataie! Cum a fost cu baba? Bine?
- Buna ziua domnu doctor, pai o fost bine numa ca io cred ca am inversat pastilele.
- De ce crezi asta? intreba medicul.
- Pai la baba mea i s-o intarit piciorul drept iar mie mi-o tremurat fundul toata noaptea.


·       - Cum păstraţi armonia conjugală ?
- Prin reciprocitate : Când soţia e nervoasă, eu tac. Şi invers : eu tac când soţia e nervoasă !


·       Cum să-l dezvăţ pe bărbatu-meu să vorbească în somn ?
- Lasă-l să vorbească un pic ziua !

·       - Doctore, aţi recomandat soţiei mele să se ducă la băi. E bolnavă ?
- Nu ! Dvs. aveţi nevoie de linişte !


·       Tineri casatoriti la masa.
Sotia:
- Ti-a placut felul doi, draga? L-am facut din cartea de bucate.
Sotul:
- Altadata, sa folosesti paginile. Coperta era cam tare.


·       - Tu ai arata foarte bine in ceva lung, curgator... Amazon, Nil, Dunare…



SFATURI UTILE 20 Ianuarie

CICLICITATE DE 7 ANI ÎN VIAȚA ȘI DEZVOLTAREA OMULUI
Începând de la naştere şi până la vârsta de 7 ani

De la naştere şi până la împlinirea vârstei de 7 ani, copilul dobândeşte doar o cunoaştere orizontală a lumii, iar simţurile sale sunt în plin proces de dezvoltare. Copilul dezvoltă o conexiune puternică cu mama, iar primele senzaţii trăite sunt legate de vederea chipului şi auzirea vocii mamei, gustarea laptelui acesteia şi simţirea căldurii corpului ei. Acest ciclu primar se încheie odată ce copilul începe să cunoască mai bine lumea exterioară.


Stadiul dintre 7-14 ani

Pe durata acestei etape, copilul dezvoltă o conexiune puternică cu tatăl şi capătă şi o cunoaştere verticală a lumii. Personalitatea copilului se dezvoltă foarte mult în această etapă, iar tatăl devine un aliat de încredere în cunoaşterea lumii exterioare mediului familiei.

Stadiul dintre 14-21 de ani

În preajma vârstei de 14 ani, copilul începe să se revolte împotriva societăţii. Această etapă de viaţă marchează cea mai puternică dezvoltare intelectuală şi instalarea crizei adolescentine. Tinerii se opun normelor societăţii şi caută să schimbe lumea prin acte de răzvrătire. Revolta se manifestă mai ales prin încălcarea regulilor, încercarea de a-şi câştiga un grad mai mare de independenţă, aderarea la grupuri sociale marginale, însuşirea de idei anarhiste şi desconsiderarea valorilor învechite.

Stadiul dintre 21-28 de ani

Acest stadiu marchează stingerea conflictului cu societatea şi depăşirea perioadei de revoltă. După ce eşuează în tentativele lor de a schimba lumea, în această etapă oamenii se integrează în societate şi năzuie să-şi întreacă părinţii pe toate planurile. Printre altele, începe căutarea unei slujbe mai bune decât cea ocupată de părinţi şi a unei locuinţe mai ofertante. La această vârstă se înfiripă şi dorinţa de întemeiere a unei familii mai fericite decât cea de provenienţă, iar acest deziderat culminează de regulă cu căsătoria.

Încheierea primului cadran al ciclurilor de 7 ani

Împlinirea vârstei de 28 de ani marchează intrarea individului în cel de-al doilea cvadrant de viaţă.

Stadiul dintre 28-35 de ani

În această perioadă, individul se concentrează tot mai mult asupra propriei familii şi, de regulă, decide să achiziţioneze o locuinţă mai bună şi o maşină nouă în vederea venirii, sau odată cu venirea pe lume a unui copil. Totuşi, dacă individul nu a depăşit în întregime primele 4 cicluri a câte 7 ani, pot interveni conflicte ce pot duce la destrămarea familiei întemeiate. Dacă perioada de conexiune cu mama a fost marcată de conflicte sau de traume, pot interveni conflicte în special în planul relaţiilor cu rudele de sex feminin (soacră, fiică, nepoate, surori). Dacă perioada de conexiune cu tatăl a fost afectată în copilărie şi preadolescenţă, pot izbucni conflicte în special cu rudele de sex masculin (socru, fiu, nepoţi, fraţi). Dacă individul nu a tranşat în totalitate revolta cu societatea în perioada adolescenţei, se poate ca acesta să se revolte din nou în această etapă de viaţă, fapt care poate avea drept consecinţe pierderea slujbei sau divorţul.

Stadiul dintre 35-42 de ani

În această perioadă, individul o ia din nou de la capăt. După traversarea crizei anterioare, acesta învaţă din propriile greşeli şi foloseşte învăţăturile desprinse în scopul reconstruirii celui de-al doilea ciclu de viaţă. De regulă, individul petrece mai mult timp împreună cu familia şi părinţii, iar persoanele divorţate pot începe să-şi caute alţi parteneri de viaţă. Au loc îmbunătăţiri şi pe planul relaţiilor sociale.

Stadiul dintre 42-49 de ani

În această etapă, individul încearcă să se impună în societate, iar nucleul vieţii sale devin mariajul şi copiii. Acest stadiu dă naştere la alte două tipuri de comportamente. Dacă individul pune accent pe aspectul material, va căuta să strângă mai mulţi bani, să capete mai multă putere şi să-şi asigure un grad mai bun de confort. Dacă individul pune un accent mai mare pe aspectul intelectual, atunci caută să se cultive, să fie mai bine informat şi să-şi întregească şi întărească personalitatea. Stadiul culminează cu o criză identitară şi cu căutarea de răspunsuri la întrebări existenţiale tot mai dificile.

Stadiul dintre 49-56 de ani

Acest stadiu marchează o creştere spirituală importantă, iar individul se preocupă tot mai mult de valorile nemateriale şi de conectarea la aspectele nepieritoare ale universului. Aceste căutări spirituale pot continua până la moarte.

Încheierea celui de-al doilea cvadrant al ciclurilor de 7 ani

Nota 1

Existenţa individului continuă în aceleaşi cicluri de 4x7 ani, dar experienţele sunt trăite la un alt nivel şi sunt tranşate cu mult mai multă profunzime. Cu toate acestea, fiecare stadiu în parte aduce în prim plan aceleaşi probleme şi preocupări.

Nota 2

Uneori, individul poate alege să ocolească etapa de căutare şi creştere spirituală dintr-o frică exacerbată de moarte. Neîncheierea acestei etape poate duce însă la erodarea tuturor valorilor, rolurilor şi ideologiilor însuşite şi, implicit, la traversarea din nou a fazelor de viaţă anterioare.

BICARBONAT DE SODIU CU APĂ

Apa cu bicarbonat de sodiu timp de o luna - Corpul va fi de nerecunoscut (Agenda Ta de Sanatate)




DESPRE FRUMUSEȚILE ȚĂRII NOASTRE 20 Ianuarie

 CIMITIRUL VESEL DIN SĂPÂNȚA - MARAMUREȘ
Cimitirul Vesel este un cimitir din localitatea Săpânța, județul Maramureș, faimos pentru crucile mormintelor viu colorate și picturile naive reprezentând scene din viața și ocupația persoanelor înhumate. Pe unele cruci există chiar versuri în care sunt amintite, deseori cu nuanțe umoristice, persoanele respective.
Ineditul acestui cimitir este diferențierea față de cultura populară, care consideră moartea ca un eveniment trist. S-a făcut ipoteza că Stan Ioan Pătraș s-ar fi inspirat din cultura dacilor, despre care, de la Ovid Densușianu încoace, se predă că socoteau moartea ca un eveniment vesel. Din 1935 datează primul epitaf, iar din anii 1960 încoace, întreg cimitirul a fost populat cu circa 800 astfel de cruci, sculptate din lemn de stejar, devenind un muzeu în aer liber de natură unică și o atracție turistică.
Din anul 2009, cimitirul este obiectivul festivalului anual „Drumul Lung spre Cimitirul Vesel”.[1]
Unele cruci sunt pictate pe ambele părți. Pe o parte este plasată o descriere a vieții celui îngropat, iar pe cealaltă — o descriere a motivului morții. Majoritatea crucilor sunt scrise cu greșeli de ortografie și variante arhaice de scriere.
Pe crucea lui Stan Ioan Pătraș, fondatorul cimitirului, sunt scrise următoarele:
De cu tînăr copilaș
Io am fost Stan Ion Pătraș
Să mă ascultaț[sic] oameni buni
Ce voi spune nu-s minciuni

Cîte zile am trăit
Rău la nime n-am dorit
Dar bine cît-am[sic] putut
Orișicine mia[sic] cerut

Vai săraca lumea mea
Că greu am trăit în ea
Pe o altă piatră scrie:
Sub această cruce greaZace biata soacră-mea
Trei zile de mai trăia
Zăceam eu și cetea ea.
Voi care treceți pă aici
Încercați să n-o treziți
Că acasă dacă vine
Iarăi[sic] cu gura pă mine
Da așa eu m-oi purta
Că-napoi n-a înturna
Stai aicea dragă soacră-mea




GÂNDURI PESTE TIMP 20 Ianuarie

AH, FEMEIA – CUVINTE CELEBRE


Cu vecinul nu e bine sa discuti nici de nevasta ta, nici de nevasta lui.
(Ramon Lull) 

Barbatii care nu le înteleg pe femei sînt de doua tipuri: casatoriti si necasatoriti.
(Jacques Languirand)

Femeile au toate defectele: sînt cheltuitoare, sînt bîrfitoare, sînt superficiale si mai sînt si frumoase pe deasupra.
(Paul Morand)

Daca vrei ca sotia sa te asculte cînd vorbesti, vorbeste cu alta femeie. O sa fie numai ochi si urechi.
(Sacha Guitry)

Prietenia între doua femei e doar un  scurt armistitiu.
(Rivarol)

Spun unii ca e mai bine sa faci dragoste decît razboi, dar daca aveti chef de amîndoua, casatoriti-va!
(Jerry Seinfeld)

Nu exista femei fidele, ci doar femei nesolicitate.
(Woody Alen)

Cînd un baiat vine si-ti ia fata la plimbare te simti ca un om care da un Stradivarius pe mîna unei gorile.
(Jim Bishop)

Casatoria este o legatura între o persoana care nu-si aduce aminte niciodata aniversarile si una care nu le uita niciodata.
(Ogden Nash)

Când te casatoresti ai nevoie de un martor. Ca la orice duel.
(Sacha Guitry).

Când o femeie îti daruieste si inima, de obicei te obliga sa iei si restul.
(John Vanbrugh)

Sotia mea este nepretuita, dar pe mine ma costa al naibii de mult.
(Sacha Guitry)

Sunt de acord cu obiceiul care spune ca barbatul trebuie sa sarute mâna femeii când o întâlneste prima data. De undeva tot trebuie sa înceapa.
(Sacha Guitry).

Un barbat nu este complet, daca nu e însurat. Abia atunci e terminat.
(Robert Frost)

Daca te lasi de fumat, de baut si de femei, nu traiesti mai mult, doar ti se pare ca timpul trece prea încet.
(Clement Freud)

Cine stie sa descifreze privirile femeilor, nu mai are nimic de învatat.
(William Shakespeare).

Barbatul a fost creat înaintea femeii ca sa apuce sa spuna si el câteva cuvinte fara sa-l întrerupa nimeni.
(Jules Renard)

Când un barbat îti fura nevasta, nu exista razbunare mai buna decât sa-l lasi sa o pastreze.
(Sacha Guitry)

Barbatii vor sa fie prima dragoste pentru femei, în timp ce femeile vor sa fie ultima dragoste pentru barbati.
(Oscar Wilde)

Socul este ceea ce ramâne dintr-un amant, dupa ce i se extrag anumiti nervi.
(Helen Rowland)


Un spectacol de opera este ca o femeie inteligenta: costa mult, e greu de înteles si nu poti spune nimic rau despre el fara sa fii considerat mitocan.
(Cleveland Amory)

Barbatii si femeile sunt de acord într-un singur punct: nici unii, nici altii nu au încredere în femei.
(Henri Louis Mencken)

Poate ca gelozia le plictiseste pe femei, dar lipsa ei le omoara de-a dreptul.
(Alfred Capus)

Barbatii care nu au vicii majore au niste calitati foarte plictisitoare.
(Elizabeth Taylor)

Un tata e un bancher personal, de care a facut rost mama cînd era tînara.
(Robert Frost)

Un barbat si o femeie pot deveni prieteni, dar între ei trebuie sa existe un dram de antipatie pentru ca prietenia sa reziste.
(Nietzsche)






la

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Abonați-vă la: Postare comentarii (Atom)

 MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU 12 IULIE 2024 ISTORIE PE ZILE 12 Iulie Evenimente ·           1153: Anastase IV (Corrado del Suburra), este i...

  • (niciun titlu)
      7. /14 IULIE 2021 - MUZICĂ; PE O ARIPĂ DE CÂNT MARIA TRIPON Maria Tripon Date personale Născută 14 iulie 1962  (58 de ani)  orașul  Negreș...
  • (niciun titlu)
    INVITAȚIE LA OPERĂ, OPERETĂ ȘI BALET 15 Iulie Dorin Teodorescu Dedic acest material drei Dr Andreea Teodorescu! Câteva cuvinte de...
  • (niciun titlu)
    MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU MIERCURI 15 IULIE 2020   PARTEA A TREIA - ARTE; GÂNDURI PESTE TIMP; GLUMEȘTE, FII VESEL ȘI VEI RĂMÂNE TÂNĂR...