MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU
LUNI 14 IANUARIE 2019

Bună dimineața, prieteni!
Să aveți o săptămână minunată, plină de realizări importante în toate planurile!
Să începem cu muzică de relaxare:

Soothing Piano Calming Music 2019 – Love Songs Instrumental Music – Best Relaxing Piano Music 2019

RELIGIE ORTODOXĂ 14 Ianuarie

Sf Cuv. Mucenici din Sinai si Rait; Odovania Praznicului Botezului Domnului; Sf. Nina

Cuvioşii părinţi ucişi în Sinai – Sfârşitul mucenicesc al celor 38 de sihaştri în Sinai, istorisit de monahul Amonie, a fost în anul 288, în timpul împăratului Diocleţian. Peşterile acestor cuvioşi sihaştri aflate în Muntele Sinai, au fost deseori jefuite de către triburile arabe de beduini şi barbarii din Egipt, la fel cum s-a întâmplat şi cu mănăstirile din acea zonă. În anul 288, nişte beduini numiţi vlemiţi au năvălit asupra muntelui şi au omorât 38 de sihaştrii. Geograful Strabon († 29) scrie despre vlemiţi că sunt „un neam neputincios la război, numai la a năvăli şi a jefui este foarte abil”. Cuviosul Amonie şi părintele Dula, egumenul Sinaiului s-au ascuns într-un turn din Mănăstirea Horiv şi au scăpat cu viaţă. Cuviosul Amonie istoriseşte: „Când am coborât din turn, am găsit pe unii înjunghiaţi, pe alţii 38 ucişi cu sabia, având pe trupurile lor multe răni. Doi dintre ei erau încă vii şi anume Isaia şi Sava. Îndată am îngropat pe părinţii cei înjunghiaţi, iar de cei vii am avut grijă. Unul dintre ei, anume Isaia, sosind noaptea a murit. Sava şi-a dat sufletul în mâinile Domnului a patra zi după uciderea celorlalţi părinţi”.

Cuvioşii părinţi ucişi în Rait – Mănăstirea Raitului se află aproape de ţărmul Mării Roşii. Ea a fost atacată de beduini în acelaşi timp cu Sinaiul. Aceştia au venit cu o corabie pe Marea Roşie, au petrecut noaptea ascunşi în stâncile de sub mănăstire, iar a doua zi de dimineaţă au ucis 33 de monahi. Nu au scăpat cu viaţă decât doi dintre ei şi anume: Andrei şi Orion. După ce au căutat în zadar în toate chiliile mănăstirii aur şi alte lucruri de preţ, cei 300 de beduini s-au îndreptat spre corabie. Au găsit-o, însă, sfărâmată de stâncile ţărmului. Pe când umblau pe insulă, au fost înconjuraţi de 600 de oameni înarmaţi. Aceştia aflaseră de cele întâmplate în mănăstire şi au început astfel lupta împotriva beduinilor. Aceştia din urmă au fost ucişi până la ultimul.

În această lună, în ziua a paisprezecea, pomenirea sfinţilor cuvioşi părinţi ucişi în Muntele Sinai.

Aceşti cuvioşi părinţi dorind după viaţa cea pustnicească au lăsat toate cele lumeşti şi au mers să locuiască în pustiu. Împreună cu ei era şi fericitul Nil, fost prefect în Constantinopol, care, fiind foarte învăţat şi având dar de la Sfântul Duh, a scris multe cărţi de folos, îndemnătoare spre nevoinţe pustniceşti, şi despre viaţă, robirea şi uciderea acestor cuvioşi părinţi. Aceştia au fost ucişi de vlemizi, oameni de neam barbar, care trăiau în Arabia, până spre Marea Roşie şi Egipt, şi care şi mai înainte cu mulţi ani, pe timpul împărăţiei lui Diocleţian şi a lui Petru, patriarhul Alexandriei, au ucis pe cei ce sihăstreau aici în muntele Sinai. După moartea voievodului lor, sarazinii care locuiau şi ei în Muntele Sinai, pornind asupra lor, au ucis pe mulţi sihaştri; numai puţini au scăpat, fugind în cetate. Dar noaptea s-a arătat o pară de foc, care cuprindea tot muntele şi se înălţa până la cer. Sarazinii s-au speriat de aceasta şi au fugit, lepădându-şi armele. Numărul celor ucişi întâi a fost treizeci şi opt, având multe răni pe trupurile lor. Printre cei morţi s-au aflat încă doi vii, Sava şi Isaia. Din cei ucişi, unora li se tăiaseră capetele de tot, altora li se ţineau capetele numai într-o bucată de piele; iar alţii aveau capetele despicate în două. Cei doi părinţi rămaşi vii au îngropat pe cei ucişi şi au povestit mai târziu cele întâmplate.

Tot în această zi, pomenirea celor treizeci şi trei de părinţi ucişi în Rait.

Aceşti fericiţi părinţi petreceau viaţă pustnicească, acolo unde sunt douăsprezece izvoare de apă şi şaptezeci de trunchiuri de finic. Dar trei sute de vlemizi, pornind cu luntre mari, au trecut marea Etiopiei şi ajungând într-un loc oarecare, găsind o corabie mare şi urcându-se în ea, au ajuns în ţara faraonilor. Cei de acolo le-au ieşit în întâmpinare, dar au fost biruiţi de vlemizi, care au ucis patruzeci şi şapte de bărbaţi. Vlemizii le-au răpit femeile şi copiii, apoi s-au dus în cetate, unde se găsea biserica sfinţilor părinţi. Aceştia închiseseră poarta şi îşi aşteptau moartea. Deci vlemizii, intrând în cetate şi negăsind bani, i-au ucis pe toţi părinţii. Apoi luându-şi robii, s-au dus să treacă marea; dar oamenii luaţi de corvoadă afundaseră corabia şi fugiseră. De aceea vlemizii înfuriindu-se, au înjunghiat pe toţi robii şi apoi s-au înjunghiat cu toţii, unii pe alţii.

Sfânta Nina, luminătoarea Georgiei

Sfânta Nina s-a născut la sfârşitul secolului III în Capadocia, unde locuiau mulţi georgieni. Era rudă apropiată a Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, potrivit unui vechi manuscris fiind chiar verişoara acestuia. De aceea, evlavia ei pentru sfântul era mare.

Cu ale lor sfinte rugaciune, Doamne, miluieste-ne si ne mântuieste pe noi. Amin.

ISTORIE PE ZILE 14 Ianuarie

Evenimente

·         1301: Dinastia Árpád, domnitoare în Regatul Ungariei începând cu sfârșitul secolului al IX-lea, s-a stins odată cu moartearegelui Andrei al III-lea.

·         1506: A fost descoperită într-o podgorie apropiată de bazilica Santa Maria Maggiore din Roma, grupul statuar grec Laocoon și fiii săi, cu o înălțime de 2,42 de metri și executat din marmură albă, aparținând perioadei elenistice. Laocoon și fiii săi este un grup statuar grec, aparținând perioadei elenistice, mai precis secolului I î.Hr. Are o înălțime de 2,42 m și este executat din marmură albă. Se găsește la Muzeul Pio Clementin care aparține de Muzeele Vaticane din Roma. Grupul statuar reflectă moartea preotului troian Laocoon, care a fost pedepsit de zei să fie strangulat de șerpii marini împreună cu cei doi fii ai săi. Lucrarea a fost realizată de Agesandru, Athenodor și Polydor, sculptori aparținând școlii de pe insula Rodos.

·         1514: Papa Leon al X-lea emite o bulă papală împotriva sclaviei. Papa Leon al X-lea (11 Decembrie 1475 – 1 Decembrie 1521), născut cu numele de Giovanni di Lorenzo de’ Medici, a fost capul Bisericii Catolice din 9 martie 1513 până la moartea sa în 1521.

·         1527 Petru Rareş vine pentru prima dată la domnia Moldovei. Petru Rareş a fost fiul natural a lui Ştefan cel Mare al Moldovei. Conform tradiţiei orale, Petru a fost în tinereţe negustor de peşte, pe care îl transporta cu maje (nişte care mari, trase de patru sau şase boi). De aici şi porecla de Petru Măjerul. S-a ridicat în domnie cu ajutorul micii boierimi, al tîrgoveţilor, al ţărănimii dar şi prin voinţa predecesorului său Ştefăniţă Vodă, care, aflîndu-se, aşa cum scria Grigore Ureche, “bolnav la Hotin au lăsat cuvîntul, că dacă va săvîrşi el, să nu puie pre altul la domnie, ci pre Pătru Măjariul, ce l-au poreclit Rareş, despre numele muierii ce au fost după alt bărbat, tîrgoveţ din Hîrlău”. După moarte, domnitorul este înmormîntat la mănăstirea Probota.

·         1539: Spania anexează Cuba.

·         1547: Ivan al IV-lea Cel Groaznic ia titlul de țar al Rusiei. Ivan al IV-lea, numit și Ivan cel Groaznic, (n. 25 august 1530 – d. 28 martie [S.V. 18 martie] 1584) a fost primul cneaz moscovit care s-a intitulat „țar”

·         1557 - Apare, la Braşov, "Octoihul" în limba slavonă, prima carte tipărită de Diaconul Coresi, care va desfăşura, până la 1583, o bogată activitate de tipărire de cărţi în limba română. Coresi (cunoscut și ca Diaconul Coresi) (d. 1583, Brașov) a fost un diacon ortodox, traducător și meșter tipograf român originar din Târgoviște. Este editorul primelor cărți tipărite în limba română. A editat în total circa 35 de titluri de carte, tipărite în sute de exemplare și răspândite în toate ținuturile românești, facilitând unitatea lingvistică a poporului român dar și apariția limbii române literare

·         1595: În lupta de la Putineiu, frații Buzești și Radu Calomfirescu, în fruntea unor detașamente ale oștii de țară, au înfrânt pe tătarii care invadasera țara. Uciderea creditorilor levantini şi a garnizoanei otomane din Bucureşti, are loc în contextul alianţei antiotomane încheiate de conducătorii Transilvaniei, Munteniei şi Moldovei. Principele Transilvaniei, Sigismund Báthory (1581 – 1599, 1601 – 1602), încearcă să cucerească Timişoara, domnul Moldovei, Aron Tiranul (1591 – 1595), Tighina şi Ismail, în timp ce domnul muntean, Mihai Viteazul (1593 – 1601), se confruntă cu atacurile tătarilor lui Ghazi Ghirai II (1588 – 1597). După răscoala antiotomană a domnilor din Moldova şi Ţara Românească, sultanul le-a găsit înlocuitori: Bogdan la Bucureşti şi Ştefan Surdu la Iaşi. În ajutorul instalării lor sunt trimişi Mehmed Sokollüzâde, aga ienicerilor, şi beylerbey-ii Mustafa paşa şi Aydın Hasan paşa. Pentru a împiedica această oaste să treacă Dunărea, Mihai şi-a concentrat trupele la Giurgiu, unde începe asediul cetăţii. Aflând că tătarii pătrunseseră în Ţara Românească, lasă aici un detaşament şi, cu cea mai mare parte a trupelor, se retrage la Hulubeşti, pe Neajlov (lângă Călugăreni), supraveghind ambii duşmani. La cererea hanului, ca nepotul său să fie lăsat să treacă cu o pradă bogată spre Crimeea, domnul este de acord. Avangarda oştirii tătare (c. 4 000 de oameni) este surprinsă de fraţii Buzeşti şi Radu Calomfirescu, la Putineiu, în Vlaşca (14 ianuarie 1595) şi distrusă. Peste numai două zile, o nouă oaste, condusă de nepotul hanului, este nimicită la Stăneşti.

·         1639: În SUA a fost adoptata prima constitutie, cea a statului Connecticut, intitulata ”The Fundamental Orders”

·         1724: Regele Philip al V-lea al Spaniei abdică. A fost Rege al Spaniei din 1 noiembrie 1700 până la 15 ianuarie 1724, când a abdicat în favoarea fiului său Louis, și din 6 septembrie 1724, când și-a asumat din nou tronul (în urma decesului fiului său), până la moartea sa.

·         1814: In Rusia fost deschisa Biblioteca Publica din Sankt Petersburg.

·         1814: Regele Danemarcei cedeaza prin tratatul de la Kiel Norvegia, regelui Suediei.

·         1819 (5/14 ianuarie): Poarta otomană pomulgă un regulament prin care stabilea ca scaunele de domnie ale Moldovei şi Valahiei să fie ocupate prin rotaţie, numai de familiile Scarlat Callimachi, Alecu Şuţu, Mihai Şuţu şi Dimitrie Moruzi.

·         1876: Brevetarea telefonului. La aceasta dată, Alexander Graham Bell și Elisha Gray au depus o cerere de brevet la Biroul pentru brevete din New York, primul la ora locala 12.00, iar al doilea la ora 14.00. Pe această diferență s–au bazat cei ce i–au adjudecat lui Bell invenția în procesul ce i–a opus multă vreme pe cei doi inventatori. Alexander Graham Bell (n. 3 martie 1847, Edinburgh, Scoția – d. 22 august 1922, insula Cap Breton, Canada) a fost un om de știință, inventator și, ulterior, industriaș american, care în anul 1876 a brevetat pentru prima dată în istorie un dispozitiv capabil să emită și să recepționeze cuvintele rostite. În transmițător undele sonore loveau o diafragmă flexibilă de care era atașat un magnet permanent. În 14 februarie 1876, Gray a depus la Oficiul de Patente al SUA un document (caveat) prin care descria o invenție a unui aparat pentru transmiterea sunetului vocii prin telegrafie, pe care urma să o patenteze. Fără știința lui Gray, Alexander Graham Bell depusesese cu numai două ore mai devreme o cerere de patent pentru un aparat cu același scop. Mai târziu abia s-a descoperit că aparatul descris de Gray ar fi funcționat corect, în timp ce aparatul patentat de Bell nu ar fi funcționat în varianta inițială. După ani de procese, Bell a fost declarat oficial inventatorul telefonului. Elisha Gray (n. 2 august, 1835 – d. 21 ianuarie, 1901) a fost un inventator american, creatorul releului telegrafic cu autoadaptare (1867), al telegrafului armonic (1874), teleautografului (1888) ș.a.

·         1878: Rusia face cunoscute trimisului României la Petersburg, intentiile sale de a reveni la granitele de la 1856 si de a-si reîncorpora cele trei judete din sudul Basarabiei (Cahul, Ismail si Bolgrad), cedate Moldovei dupa Razboiul Crimeei.

·         1880: Agenţia diplomatică română de la Roma a fost ridicată la nivel de ambasadă.

·         1895: Guvernul japonez anexează Arhipelagul Senkaku. cunoscut în chineză ca Arhipelagul Diaoyu sau Insulele Tiaoyutai în Taiwan, un grup de insule nelocuite din Marea Chinei de Est revendicate și de China și Taiwan. După ce în 1968 s-a descoperit că s-ar putea găsi țiței sub fundul mării din jurul arhipelagului,[4] suveranitatea Japoniei asupra lor a fost disputată de către China și Taiwan ca urmare a transferului administrativ de la americani la japonezi în 1971. Chinezii spun că au descoperit și stăpânit arhipelagul din secolul al IXV-lea. Japonia a administrat arhipelagul din 1895 până când a capitulat la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial. SUA le-a ocupat ca parte a inselelor Ryukyu, din 1945 până în 1972, când insulele au fost retrocedate Japoniei odată cu insulele Okinawa.

·         1896: La Londra, la “Societatea regală de fotografie”, au loc primele proiecţii publice, realizate de Birt Acres. Sînt proiectate filmele sale, turnate în 1895. Birt Acres este realizatorul unui aparat de luat vederi, construit în iarna lui 1894 (brevetat la 25.05.1895).

·         1900: Premiera, la Teatrul Constanzi din Roma a operei Tosca de Giacomo Puccini; în rolul titular Hariclea Darclée, celebra arie "Vissi d'arte, vissi d'amore" fiind compusă special pentru ea. Hariclea Darclée (nume de familie original Hariclea Haricli, n. 10 iunie 1860, Brăila – d. 12 ianuarie 1939, București), soprană română

·         1907: Incepe editarea la Chişinău, in gubernia Basarabia, a săptămînalului „Moldovanul „, cu subtitlul “Gazetă națională independentă”. A fost  cea de-a doua publicație periodică de limba română din Basarabia si a apărut pană la 15 octombrie 1908. Redactorul publicaţiei a fost Gh.V.Madan. Gheorghe V. Madan  (n.5 octombrie  1872, sat Truseni, regiunea Chisinau— d.1944, Pitesti, Romania). Ziarul „Moldovanul”, contrar intențiilor autorităților țariste, a fost, cu siguranță, cea mai veritabilă publicație periodică românească din Basarabia de până la Unirea din 1918, si  grație eforturilor lui Gh. V. Madan, ceastă gazetă a fost net superioară altor publicații periodice de limbă română din Basarabia din acea epocă în privința popularizării clasicilor literaturii române, a poeților și scriitorilor români din toate provinciile înstrăinate și din regat, jucand un rol important în procesul de trezire a conștiinței naționale și de culturalizare a românilor basarabeni la început de secol XX

·         1918: În Republica Democrata Moldoveneasca, Daniel Ciugureanu formeaza un nou guvern, devenind, pâna la 27 martie (ziua unirii), ultimul prim-ministru al republicii; Sovietele au început sa înfiinteze în Basarabia grupe de teroristi, cu scopul de a destabiliza situatia. Daniel Ciugureanu (n. 9 decembrie 1885 in localitate Şirăuţi, judeţul Hotin – d. 19 mai 1950 in inchisoarea comunista de la Sighet ), medic basarabean, politician, prim-ministru al Republicii Democratice Moldoveneşti, ministru în patru guverne ale României Mari, a fost un luptător de frunte pentru emanciparea românilor basarabeni si unul dintre făuritorii României Mari, rolul său în unirea Basarabiei cu România fiind similar cu cel jucat de Iuliu Maniu in lupta pentru Unire dinTransilvania.

·         1933:  Se instalează guvernul național–țărănesc condus de Al Vaida–Voievod. Alexandru Vaida Voevod (n. 27 februarie 1872, Olpret, azi Bobâlna — d. 19 martie 1950, Sibiu), om politic, medic, publicist, unul dintre liderii marcanți ai Partidului Național Român din Transilvania, apoi al Partidului Național Țărănesc. Inaintea Unirii Transilvaniei cu Romania, a fost deputat in Parlamentul de la Budapesta. Dupa Marea Unire s-a numărat printre liderii marcanți ai noului Partid Național Țărănesc. În activitatea politică, Alexandru Vaida-Voevod a ocupat timp de trei mandate funcția de premier al României, remarcându-se de asemenea la conducerea Ministerului de Interne și a Ministerului de Externe. A sprijinit regimul autoritar al regelui Carol al II-lea, motiv pentru care i-a părăsit pe național-țărăniști și a întemeiat propriul partid. După instaurarea monarhiei autoritare a fost numit consilier regal, iar șeful statului l-a folosit pentru a-și justifica regimul, mizând pe credibilitatea unor politicieni cu experiență, care erau fideli monarhiei. În 24 martie 1945 a fost arestat de autoritățile comuniste și anchetat de temutul ofițer de securitate Gheorghe Crăciun.[5] În 1946 a fost pus în arest la domiciliu, la Sibiu, unde și-a petrecut restul vieții, până la moartea sa în 1950, la vârsta de 78 de ani. Mormântul lui Alexandru Vaida-Voevod se află în cimitirul Bisericii dintre Brazi din Sibiu.

·         1943: Întâlnirea premierului britanic Winston Churchill si a presedintelui american F.D.Roosevelt, în cadrul Conferintei Aliate de la Casablanca (Maroc). Cei doi oameni politici au adoptat strategii militare comune în vederea continuarii razboiului antinazist.

·         1950: SUA retrage toti diplomatii de la consulatele din China comunista.

·         1954: A avut loc căsătoria dintre Marilyn Monroe și Joe DiMaggio.

·         1972:  Margareta a II-a a devenit regină a Danemarcei, suverană până astăzi, după moartea regelui Frederic al IX-lea. Margareta a II-a (Alexandrine Þórhildur Ingrid Margrethe) (n. 16 aprilie 1940) este regina actuală a Danemarcei.

·         1993: A apărut primul numar al revistei "Dilema", publicație editată de Fundația Culturală Română, avându-l ca editor-fondator pe Andrei Pleșu. Dilema veche (fostă Dilema) este o revistă săptămânală de cultură fondată de Andrei Pleșu, Tita Chiper, Zigu Ornea, Mircea Vasilescu și Radu Cosașu în ianuarie 1993, specializată în numere tematice. Este singura revistă post-1989 cu un format original care pune accentul pe eseu, dezbaterea de idei și publicistica literară. De-a lungul timpului dețin rubrici în Dilema scriitorii Radu Cosașu, Andrei Pleșu, Mircea Vasilescu, Dumitru Solomon sau Zigu Ornea, precum și Mircea Iorgulescu, Octavian Paler, Bogdan Ghiu și Ștefan Augustin Doinaș. Dilema a deținut și un supliment literar, revista Vineri. În prezent sub egida Dilema Veche apare prima revistă glossy pe teme literare, Dilemateca. Revista a fost editată de Fundația Culturală Română până la 1 ianuarie 2004 sub numele „Dilema”. Pe 16 ianuarie 2004 a apărut primul număr sub noua denumire, „Dilema Veche”, cu aceeași echipă redacțională și editată în regim privat, după o demisie generală datorată presiunilor politice pe care le făcea conducerea Fundației Culturale Române (care între timp devenise Institutul Cultural Român). În prezent, revista face parte din trustul Adevărul Holding. Dilema Veche apare săptămânal, joi, și are acoperire națională.

·         1994 - A fost semnată "Declaraţia de la Moscova" cu prilejul primei vizite oficiale a preşedintelui SUA, Bill Clinton, în Rusia: pentru prima oară de la începutul erei nucleare, comanda operativă a forţelor nucleare din cele două state va avea în vedere că SUA şi Rusia nu mai sînt inamici.

·         1999: A cincea mineriadă: Greva minerilor din Valea Jiului. Peste 10000 de mineri își dau acordul în scris pentru a veni la București.

·         2004: Steagul cu cinci cruci a redevenit drapel național al Georgiei, după o pauză de aproximativ 500 de ani.

·         2005: Coborarea sondei Huygens pe Titan, cel mai important satelit al planetei Saturn. Titan (sau Saturn VI) este cel mai mare satelit al planetei Saturn. Acesta este singurul satelit natural cunoscut care are o atmosferă densă și singurul corp ceresc, altul decât Pământul, pentru care există o dovadă clară că are o suprafață lichidă.

·         2006: O explozie cauzată de acumularea de gaze a ucis șapte oameni la mina din Anina, România.

Nașteri

·         83 i.IHr.: S-a nascut Marcus Antonius, general si politician roman, locotenent al lui Cezar si membru,alături de Octavianus si Lepidus , al celui de- al II-lea triumvirat (43i.IHr.); (d. 30 i IHr.). Antonius a fost căsătorit cu Fadia, Antonia, Fulvia, Octavia și apoi cu Cleopatra, și a lăsat în urma lui un număr mare de copii. Printre fiicele sale este și Octavia, astfel că el este strămoșul mai multor împărați romani: Caligula, Claudius și Nero. La moartea sa, conducătorul necontestat al Romei a devenit Octavianus.

·         1131: S-a nascut Valdemar I (d.12 mai 1182) , cunoscut ca Veldemar cel Mare, rege al Danemarcei din 1157 până la moartea sa în 1182. Domnia lui Valdemar a adus creștere Danemarcei, țară care a atins apogeul la al doilea fiul al său, Valdemar al II-lea. 

·         1273: Ioana I (n. 14 ianuarie 1273^[1] – d. 31 martie/2 aprilie 1305)^[2] a fost fiica regelui Henric I de Navara și a soției acestuia, Blanche de Artois. Prin căsătoria cu regele Filip al IV-lea a devenit regină consort a Franței.

Născută ca Jeanne de Champagne în Bar-sur-Seine, în provincia Champagne, la 14 ianuarie 1273, a fost prințesă din casa de Champagne. În anul următor, la moartea tatălui său, a devenit contesă de Champagne și regină domnitoare de Navara. Mama ei era tutorele ei și regenta Navarei. Diferite puteri, atât străine cât și din Navara, au căutat să profite de minoratul moștenitoarei și "slăbiciunea" unei regențe feminine, ceea ce a determinat-o pe mama Ioanei să caute protecție la curtea regelui Filip al III-lea al Franței.

Mama ei a ajuns în Franța în 1274, iar prin tratatul de la Orleans din 1275, Ioana a fost logodită cu fiul și moștenitorul aparent al regelui, Filip. Prin urmare, Ioana și guvernul din Navara au fost plasate sub protecția regelui Franței.

La vârsta de 11 ani și jumătate Ioana s-a căsătorit cu viitorul Filip al IV-lea al Franței la 16 august 1284, devenind regină consort a Franței un an mai târziu, în 1285. Toți cei trei fii ai lor, care au atins vârsta adultă, au devenit regi ai Franței, și singura lor fiică, Isabela, a devenit regină consort a Angliei.

Ioana a fost descrisă ca fiind grăsuță și simplă, în timp ce frumoasa ei fiică Isabela semăna fizic cu tatăl ei.^[3] În ceea ce privește caracterul ei, Ioana era îndrăzneață, curajoasă și întreprinzătoare.

Ioana și-a îndeplinit cu succes rolul de regină a Franței: ea a asigurat succesiunea, a condus eficient curtea regală, a fost o primă doamnă demnă și a avut o relație foarte bună cu regele. După ce au crescut împreună, cuplul a fost în mod evident apropiat unul de altul; s-a raportat că Filip a iubit-o și a respectat-o profund.^[4]Dependența lui emoțională de ea este sugerată ca fiind un motiv de ce nu ea nu a vizitat niciodată Navara. În 1294, Filip a numit-o regentă a Franței pentru cazul în care el ar muri iar fiul lor ar fi fost minor.^[5]

Regina Ioana a fondat faimosul Colegiul Navara în Paris, în 1305.

Ioana a murit în 1305, la naștere, deși un cronicar l-a acuzat pe soțul ei că a ucis-o. Medicul ei personal a fost inventatorul Guido da Vigevano.

Copii: 

1. Margaret (1288 – c. 1294)
2. Ludovic al X-lea al Franței (octombrie 1289 – 5 iunie 1316); din 1305 regele Ludovic I al Navarei, din 1314 rege al Franței
3. Blanche (1290 – c. 1294)
4. Filip al V-lea al Franței și Navarei (ca Filip al II-lea) (1292/93 – 3 ianuarie 1322)
5. Carol al IV-lea al Franței și Navarei (ca Charles I) (c. 1294 – 1 februarie 1328)
6. Isabela (c. 1295 – 23 august 1358), căsătorită cu regele Eduard al II-lea al Angliei
7. Robert (1297 – iulie 1308)

·         1469:  S-a nascut Vasco da Gama, celebrul navigator portughez care  a descoperit calea maritima spre India. A fost pentru scurta vreme in anul 1524 Guvernator al Indiei Portugheze cu titlul de Vicerege. A murit de malarie şi a murit in Ajunul Craciunului pe 24 decembrie 1524, fiind  înmormântat în oraşul Kochi din India. Ramasitele sale pamantesti au fost aduse  în Portugalia în 1539, fiind  reînhumate în Vidigueira.

·         1507:  Ecaterina de Habsburg, soția regelui Ioan al III-lea al Portugaliei (d. 1578)

·          1702: S-a nascut împăratul Japoniei, Nakamikado (d. 1737).

·         1767: Arhiducesa Maria Theresa Josepha Charlotte Johanna de Austria (14 ianuarie 1767 – 7 noiembrie 1827) a fost a doua soție a regelui Anton de Saxonia.

Maria Theresa s-a născut la Florența, Italia și a fost copilul cel mare al Marelui Duce Leopold de Toscana (mai târziu Leopold al II-lea, Sfânt Împărat Roman) și a soției lui, Maria Louisa a Spaniei. Ca toate nepoatele cele mari ale bunicilor paterni, a fost numită după bunica sa, Maria Tereza.

La 8 septembrie 1787 Maria Theresa s-a căsătorit prin procură cu regele Anton de Saxonia; cuplul s-a căsătorit în persoană la Dresda la 18 octombrie 1787. Prima soție a lui Anton, Maria Carolina de Saxonia, a murit de variolă în 1782.

Opera lui Mozart Don Giovanni a fost inițial destinată în onoarea Mariei Tereza și Anton Clement pentru vizita lor la Praga la 14 octombrie 1787. Premiera nu a putut fi aranjată în timp util, astfel încât a fost înlocuită de opera Nunta lui Figaro la ordinul expres al unchiului Mariei Tereza, Iosif al II-lea, Împărat Roman. Alegerea Nunții lui Figaro a fost considerată necorespunzătoare pentru noua mireasă iar cuplul a părăsit teatru de operă timpuriu, fără să vadă întreaga lucrare. Mozart s-a plâns amarnic de intrigi în jurul acestui incident într-o scrisoare adresată prietenului său Gottfried von Jacquin care a fost scrisă în etape, între 15 octombrie și 25 octombrie 1787.

Cei patru copii ai Mariei Theresa au murit sugari. S-a bucurat de titlul de regină a Saxoniei doar câteva luni, după decesul cumnatului ei Frederic August I de Saxonia în mai 1827.

Maria Theresa a murit la Leipzig în 1827.

·         1819:  S-a născut în satul Bolintinul din Vale (județul Ilfov), Dimitrie Bolintineanu (unele surse avanseaza 1825 ca an al nasterii sale), poet român, om politic, participant la Revoluţia de la 1848 şi diplomat; (d.20.08.1872).  Era fiul macedoneanului (aromanului) Ienache Cosmad, venit în țară din Ohrida. „Părinții lui nu sunt nici vechi moldoveni, nici vechi munteni, nici vechi ardeleni, ci dintr-o familie venită din Balcani, se pare, așezată de curând în țară, un fel de moșieri de clasa a treia, sau mai curând din clasa arendașilor“ (Nicolae Iorga). A urmat cursurile Colegiului Sfântul Sava, avându-i colegi pe la 1833 pe Alexandru Zanne și pe Al. Crețulescu, iar ca profesor de istorie pe Florian Aaron.  15 mai 1842, debutează în literatură cu poezia O fată tânără pe patul morții, publicată de I.H. Rădulescu în Curierul de ambe sexe; poezia este scrisă în spiritul epocii, evocând moartea timpurie a iubitei, cu multe accente melodramatice. In 1845, pleacă la studii în străinătate, la Paris, având o bursă oferită de Societatea literară, iar in 1847 ii apare la București, primul volum de versuri, „Colecție din poeziile domnului D. Bolintineanu, cuprinzând elegii, balade istorice și balada fantastică Mihnea și baba”. Izbucnind revoluția din 1848, reveni în țară și redactă împreună cu Nicolae Bălcescu, Cezar Bolliac ș.a. revista „Poporul suveran”.  Era o foaie mică, de patru pagini, cu doar două coloane pe fiecare față, dar avea proiecte mari, articolele publicate aici pregătind atmosfera revoluționară a momentului. Ar fi vrut să tipăreasca un „jurnal al intereselor democratice și al progresului social”, pe potriva modelului francez – Le Peuple souverain, insa odata cu infrangerea  revoluției- a fost exilat și se refugie în Transilvania, apoi la Constantinopol și, în sfârșit, la Paris ca să-și continue studiile întrerupte.
Se stabilește la Paris, unde va participa la activitățile politice și culturale ale exilului.  Întorcându-se în țară la 1859, intră în politică și devine ministru de externe, culte și instrucțiune publică. Prin stăruințele lui, ale lui Costache Negri și ale lui V. A. Urechia, sunt înființate primele școli pentru  românii macedoneni. În același an, 1859, primește gradul al treilea în Loja masonica Steaua Dunării din București, iar în 1864 era membru al Lojii Frăția. Bolintineanu a scris foarte mult atât în proză cât și în versuri. Opera sa poetică cuprinde ciclurile Legendele istorice, Florile Bosforului, Basmele, Macedonele și Reveriile.

·         1823: Carol al III-lea, Duce de Parma (italiană Carlo III; 14 ianuarie 1823 – 27 martie 1854) a fost Duce de Parma din 1849 până în 1854.

Carol al III-lea s-a născut la Villa delle Pianore în apropiere de Lucca ca singurul fiu al lui Carol Louis, Prinț de Lucca (mai târziu Duce de Lucca și Duce de Parma) și a soției acestuia, Prințesa Maria Teresa de Savoia, fiica regelui Victor Emanuel I al Sardiniei. La botez a primit numele de Ferdinando Carlo Vittorio Giuseppe Maria Baldassarre. Până la ascensiunea sa ca Duce de Parma în 1849 a fost numit Ferdinando Carlo sau Ferdinando. În familie i se spunea Danduccio. Din 13 martie 1824, el a purtat titlul de Prinț Ereditar de Lucca.

Ferdinando Carlo a petrecut o mare parte din primii zece ani ai vieții sale în Germania și la Viena. Când avea patru ani, responsabilitatea pentru educația lui a fost încredințată unui preot maghiar, Zsigmond Deáki. Directorul Bibliotecii din Lucca, Lazzaro Papi, i-a predat istoria Italiei și limba italiană. Ferdinando Carlo a învățat limba franceză, maghiară, germană, engleză și spaniolă.

În 1841 Ferdinando Carlo a fost trimis la Torino pentru a fi instruit în arta militară. A primit comanda în armata piemonteză cu rangul de căpitan de cavalerie.

La 10 noiembrie 1845, Ferdinando Carlo s-a căsătorit cu Louise Marie Thérèse a Franței (1819–1864), sora mai mare a pretendentului legitimist la tronul Franței, Contele de Chambord. Ceremonia a avut loc la Schloss Frohsdorf în apropiere de Lanzenkirchen în Austria. Cuplul a petrecut luna de miere la Üchendorff apoi în Anglia.

Ferdinando Carlo și Louise Marie Thérèse au avut patru copii:

• Prințesa Margherita de Bourbon-Parma (1847–1893); s-a căsătorit cu Carlos, Duce de Madrid, pretendent carlist la tronul Spaniei; au avut copii.
• Robert I, Duce de Parma (1848–1907); s-a căsătorit prima dată cu Prințesa Maria Pia de Bourbon-Două Sicilii (fiica regelui Ferdinand al II-lea al celor Două Sicilii și Maria Theresa de Austria); au avut copii. A doua oară s-a căsătorit cu Infanta Maria Antonia a Portugaliei (fiica regelui Miguel al Portugaliei și a reginei Adelaide de Löwenstein-Wertheim-Rosenberg); au avut copii.
• Prințesa Alice de Bourbon-Parma (1849–1935); s-a căsătorit cu Ferdinand al IV-lea, Mare Duce de Toscana; au avut copii.
• Prințul Henric, Conte de Bardi (1851–1905); s-a căsătorit prima dată cu Prințesa Maria Immacolata de Bourbon-Două Sicilii (fiica regelui Ferdinand al II-lea al celor Două Sicilii și a soției acestuia, Maria Theresa de Austria); a doua oară s-a căsătorit cu Infanta Adelgundes a Portugaliei, Ducesă de Guimarães (fiica regelui Miguel al Portugaliei și a reginei Adelaide de Löwenstein-Wertheim-Rosenberg).

La 17 decembrie 1847 împărăteasa Maria Louise a murit și tatăl lui Ferdinando Carlo i-a succedat ca Ducele de Parma Carol al II-lea. Ducatul de Lucca a fost incorporat Marelui Ducat de Toscana iar Ferdinando Carlo a devenit Prinț Ereditar de Parma.

Carol al II-lea a domnit numai câteva luni în Parma. În martie 1848 revoluția a izbucnit în Parma susținută de regele Carol Albert al Sardiniei. Ferdinando Carlo a scăpat din Parma însă a fost luat prizonier la Cremona. A rămas prizonier la Milano timp de câteva luni până când guvernul britanic a negociat eliberarea lui.

După un scurt sejur pe insula Malta, el a călătorit la Napoli apoi la Livorno, unde a fost alături de soția sa, Louise Marie, care tocmai a dat naștere primului lor fiu. Apoi, familia a căutat refugiu în Anglia și Scoția.

În august 1848 armata austriacă a intract în Parma și l-a restaurat oficial pe Carol al II-lea. Totuși, Ferdinando Carlo și familia lui au rămas în Anglia deoarece ostilitățile au continuat între armata austriacă și armata piemonteză. Timp de mai mulți ani Carol al II-lea a considerat că ar trebui să abdice în favoarea fiului său Ferdinando Carlo însă a amânat în speranța că atunci când va face acest lucru, lucrurile vor fi mult mai sigure pentru fiul său.

La 24 martie 1849 s-a anunțat abdicarea lui Carol al II-lea. Ferdinando Carlo, care încă trăia în Anglia, i-a succedat ca Duce de Parma sub numele de Carol al III-lea. La 18 mai 1849 el a revenit în Parma pe care a părăsit-o două zile mai târziu. Nu a preluat administrarea ducatului până la 25 august.

În seara zilei de 26 martie 1854 Carol se plimba pe străzile din Parma; a fost înjunghiat de către un atacator care a scăpat. A fost dus la Palazzo di Riserva, unde a murit în seara următoare. A fost succedat de fiul său, Robert I, Duce de Parma.

·         1831: George Victor (14 ianuarie 1831 - 12 mai 1893) a fost al treilea Prinț suveran al statului german Waldeck și Pyrmont.

S-a născut la Arolsen ca fiul lui George al II-lea, Prinț de Waldeck și Pyrmont și a soției lui, Prințesa Emma de Anhalt-Bernburg-Schaumburg.^[1]După decesul tatălui său, i-a succedat la tron sub tutela mamei sale la 15 mai 1845.^[2]

A murit de pneumonie la Mariánské Lázně, Boemia și a fost succedat de fiul său cel mare, Friedrich.

Prințul George s-a căsătorit la 26 septembrie 1853 la Wiesbaden cu Prințesa Elena de Nassau.^[1]

Au avut șapte copii:

• Prințesa Sophie (27 iulie 1854 – 5 august 1869); a murit de tuberculoză la 15 ani.
• Prințesa Pauline (19 octombrie 1855 – 3 iulie 1925) s-a căsătorit cu Alexis, Prinț de Bentheim și Steinfurt.
• Prințesa Marie (23 mai 1857 – 30 aprilie 1882) s-a căsătorit cu regele Wilhelm al II-lea de Württemberg.
• Prințesa Emma (2 august 1858 – 20 martie 1934) s-a căsătorit cu regele Willem al III-lea al Țărilor de Jos. Actuala familie olandeză descinde din această căsătorie.
• Prințesa Helena (17 februarie 1861 – 1 septembrie 1922) s-a căsătorit cu Prințul Leopold, Duce de Albany.
• Prințul Friedrich (20 ianuarie 1865 – 26 mai 1946), ultimul prinț de Waldeck și Pyrmont s-a căsătorit cu Prințesa Bathildis de Schaumburg-Lippe.
• Prințesa Elisabeta (6 septembrie 1873 – 23 noiembrie 1961) s-a căsătorit cu Alexander, Prinț de Erbach-Schönberg.

A doua căsătorie a avut loc la Luisenlund la 29 aprilie 1891 cu Prințesa Louise de Schleswig-Holstein-Sonderburg-Glücksburg. Din această căsătorie a rezultat un singur copil, un fiu care a fost ucis în misiune la scurt timp după izbucnirea Primului Război Mondial.

• Prințul Wolrad (1892-1914)

·         1841: Berthe Morisot, pictoriță franceză, eleva lui Corot și Monet (d. 1895). Berthe Morisot (n. 14 ianuarie 1841 la Bourges, Cher – d. 2 martie 1895 la Paris) a fost o pictoriță impresionistă.

·         1850: Pierre Loti, scriitor francez (d. 1923)

·         1850: Marele Duce Alexei Alexandrovici al Rusiei (14 ianuarie 1850 (4 ianuarie stil vechi) – 14 noiembrie 1908) a fost al șaselea copil și al patrulea fiu al Țarului Alexandru al II-lea al Rusiei și al primei lui soții Maria de Hesse. Destinat unei cariere navale, Alexei a început pregătirea militară la vârsta de 7 ani. Până la vârsta de 20 de ani a fost făcut locotenet al Marinei Imperiale Ruse și a vizitat toate porturile militare ale Rusiei. În 1871 a fost trimis ca ambasador în Statele Unite ale Americii și în Japonia.

În 1883 a fost numit amiral. A a avut o contribuție semnificativă la echiparea marinei ruse cu nave noi și la modernizarea porturilor. În 1905, după înfrângerea din bătălia de la Tsushima a fost îndepărtat de la comandă. A murit la Paris în 1908.

Marele Duce Alexei Alexandrovici s-a născut la Sankt Petersburg la 14 ianuarie 1850. El a fost fiu al împăatului Alexandru al II-lea al Rusiei și al împărătesei Maria Alexandrovna. A fost fratele mai mic al Marii Ducese Alexandra Alexandrovna (a murit la șase ani jumătate), Țareviciului Nicolae (a murit la 21 de ani), Alexandru al III-lea, Marele Duce Vladimir și fratele mai mare al Marii Ducese Maria(mama reginei Maria a României), Marelui Duce Serghei și Marelui Duce Paul.

Marele Duce Alexei a fost destinat unei cariere navale încă din copilărie. La vârsta de 7 ani el a primit gradul de elev-ofițer. Anul următor amiralul Konstantin Posiet a fost numit profesorul său. În timp ce iernile erau dedicate studiilor teoretice, în timpul verilor el se antrena pe nave rusești din flota baltică care staționau la Sankt Petersburg. La 18 septembrie 1866 Marele Duce Alexei a fost ridicat la rang de locotenent. Și-a continuat cariera în marină servind ca ofițer la bordul fregatei Alexander Nevski și a făcut pe o croazieră pe Marea Mediterană până la Pireu. În Grecia a participat la nunta verișoarei sale, Olga Konstantinovna, cu regele George I al Greciei.

În ianuarie 1870 Alexei Alexandrovici a devenit major potrivit legislației ruse. Evenimentul a fost marcat prin depunerea a două jurăminte: cel militar și jurământul de credință al Marilor Duci ai Caei Imperiale ruse. În iunie 1870 a început ultima parte a pregătirii sale. Aceasta a inclus navigația cu un motor cu aburi pe ruta de la Sankt Petersburg la Arhanghelsk prin Canalul Mariinsk și râul Dvina de Nord. După ce a vizitat școlile și facilitățile industriale ale Arhanghelsk, a început pregătirea în navigarea în condiții arctice la bordul corvetei Varyag. Croaziera lui l-a dus în Insulele Solovetsky, continuând prin Marea Albăși Marea Barents în Novaia Zemlea. Traseul a continuat cu Kola Bay și orașul Murmansk, porturile din nordul Norvegiei și Islanda. A revenit la Cronstadt la sfârșitul lunii septembrie.

În 1869/1870, Alexei a avut o relație cu Alexandra Jukovskaia, fiica poetului Vasili Jukovski, care era cu opt ani mai mare decât el. Ei au fost părinții unui fiu, Alexei, născut la 26 noiembrie 1871. Țarul Alexandru al II-lea s-a opus puternic acestei relații.

Unii istorici au afirmat că Marele Duce s-a căsătorit morganatic și căsătoria a fost anulată de Biserica Ortodoxă Rusă,^[4][5] deoarece, potrivit "Legilor Fundamentale ale Casei Imperiale" , căsătoria era ilegală. Totuși, articolele 183 și 188, care interziceau căsătoriile fără consimțământul împăratului, au fost incluse în Legile Fundamentale abia în revizuirea din 1887 prevăzută de Țarul Alexandru al III-lea. Normele valabile în 1870 nu interziceau căsătoriile morganatice, însă excludeau copii proveniți din aceste căsătorii din succesiunea la tron.^[6] Nu există dovezi nici despre căsătorie nici de divorț. De asemenea, nu există nici o dovadă că Marele Duce a solicitat permisiunea de a se căsători. Cum Alexandra Jukovskaia nu aparținea aristocrației și în plus era fiica unui fiu nelegitim al unui proprietar rus și a unei sclave turce, o astfel de căsătorie era de neconceput.^[7]

Deranjat de aventura fiului său, Alexandru al II-lea a refuzat chiar să acorde Alexandrei Jukovskaia un titlu, care ar fi însemnat recunoașterea oficială a paternității Marelui Duce, chiar dacă era nelegitim. Alte curți europene au refuzat, de asemenea, să-i acorde un titlu. Ca o soluție de ultimă instanță, la 25 martie 1875 Alexandra a primit titlul de baroneasă Seggiano de la Republica San Marino, cu dreptul de a-i transmite titlul fiului ei Alexei și urmașilor masculini ai acestuia. Abia în 1883, Alexandru al III-lea, fratele mai mare al Marelui Duce, i-a acordat baronului Seggiano titlul de conte de Belevski și în 1893 i-a aprobat blazonul.

·         1861: S-a nascut Sultanul Mehmed al VI-lea; (d.16 mai 1926). Mehmed VI a fost al 36 lea si ultimul sultan otoman (1918–1922) – si penultimul Calif, la momentul respectiv puterea laica si religioasa in imperiu fiind reunite. A fost fratele si succesorul sultanului Mehmed V si a urcat pe tronul imerial in iulie 1918, cu putin inainte de capitularea armatei turcesti in fata fortelor aliate, care au ocupat capitala imperiului,Istanbul. A preferat ca va obtine de la aliatii occidentali conditii de pace clemente, motiv pentru care a renuntat la orice rezistenta armata. Aceasta pozitie a fost perceputa ca o tradare de opinia publica si a dus la pierderea legitimitatii sale, atunci cand a acceptat Tratatul de la Sevres care consfintea sfarsitul Imperiului Otoman. Lupta de eliberare nationala condusa de Mustafa Kemal Attaturk, s-a intors astfel impotriva lui.

·         1875 - S-a născut medicul Albert Schweitzer, om de cultură francez, laureat al Premiului Nobel pentru Pace în 1952 (m. 4 sept. 1965)
* 1875: Charles Upson Clark (n. 14 ianuarie 1875, Springfield, Massachusetts – d. 9 septembrie 1960, New York) a fost un istoric american, profesor la Columbia University. El este cunoscut ca fiind cel care a descoperit Barberini Codex (Badianus Manuscript),^[1] cea mai veche lucrare botanicăaztecă păstrată până în zilele noastre

·         1894 - S-a născut Ecaterina Teodoroiu, "eroina de la Jiu" căzută în luptele de la Mărăşeşti (m. 23 august 1917)

·         1896: John Roderigo Dos Passos, scriitor american (d. 1970)

·         1901 - S-a născut Jean Roche, medic şi biochimist francez, membru de onoare al Academiei Române.
* 1901: Bebe Daniels (n. 14 ianuarie 1901 - d. 16 martie 1971) a fost o actriță americancă, cântăreață, dansatoare, scenarist și producător de film.
* 1904: Attila Petschauer (n. 14 decembrie 1904, Budapesta – d. 20 ianuarie1943, regiunea Tver, Rusia) a fost un scrimer evreu maghiar specializat pe sabie. A fost vicecampion olimpic la individual la Jocurile Olimpice din 1928și campion olimpic pe echipe la Olimpiada din 1928 și la cea din 1932. A cucerit și șapte medalii la Campionatul Internațional, inclusiv două de aur.
* 1905: Sven Åke Albert Rydell (n. 14 ianuarie 1905 – d. 4 aprilie 1975) a fost un fotbalist internațional suedez, care a fost golgheterul all-time al naționalei de fotbal a Suediei până pe 4 septembrie 2014, când Zlatan Ibrahimović a marcat cel de-al 50-lea său gol pentru națională.

Rydell a jucat în anii 1920 și '30 și a marcat 49 de goluri în doar 43 meciuri pentru naționala Suediei.^[1] Cele 49 de goluri ale sale au stabilit un record la națională care s-a menținut peste 80 de ani.

* 1911: József Moravetz sau Iosif Moravet (n. 14 ianuarie 1911 - d. 16 februarie1990) a fost un fotbalist român, care a jucat în echipa națională de fotbal a României la Campionatul Mondial de Fotbal din 1934 (Italia).
* 1913: Motoo Tatsuhara (14 ianuarie 1913 - ?) a fost un fotbalist japonez.

·         1915 - S-a născut Mihai Isbăşescu, istoric literar, filolog, traducător (m.1998).

·         1917 - S-a născut americanul Charles Williams Butterfield, cotat printre cei mai buni trompetişti albi de dixieland (m.18.03.1988).

·         1919: Giulio Andreotti (n. 14 ianuarie 1919,^{[1][2][3][4][5]} Roma, Italia^[6][7] – d. 6 mai 2013,^[1][3][4][5] Roma, Italia^[8]) a fost un politician italian. S-a născut la Roma. A fost prim-ministrul Italiei de trei ori, între 1972 și 1973, între 1976și 1979 și între 1989 și 1992. De asemenea a fost ministrul afacerilor externe al Italiei în perioada 1983-1989.

Giulio Andreotti a reprezentat Democrazia Cristiana, partidul creștin-democrat italian.

* 1925: Yukio Mishima (三島由紀夫 Mishima Yukio potrivit topicii japoneze), este numele public, pseudonimul lui Kimitake Hiraoka (平岡公威 Hiraoka Kimitake), (n. 14 ianuarie, 1925 - 25 noiembrie, 1970), scriitor japonez și activist politic de extremă dreapta, cunoscut pentru scrierile sale (36 de volume incluzând romane, povestiri, eseuri, piese de teatru, dintre care cele mai bune au fost traduse în engleză și franceză) și moartea din alt veac pe care și-a ales-o. A fost de asemenea campion la kendō.
* 1929: Benedict Gănescu (n. 14 ianuarie 1929, Craiova - d. 2 august 1996, București) a fost un pictor scenograf și grafician român.

S-a născut la Craiova în mahalaua Dudulenilor (aceiași Duduleni din piesa Gaițele de Alexandru Kirițescu). A urmat școala Petrache Poenaru și Liceul Comercial Gheorghe Chițu din Craiova.

S-a înscris la Academia Comercială din București, dar după an a renunțat și s-a înmatriculat în 1949 la Institutul de Arte Plastice Nicolae Grigorescu, București, unde l-a avut profesor pe pictorul Camil Ressu.

A fost membru în redacțiile revistelor Contemporanul, Luceafărul, Gazeta literară, Secolul XX și Urzica. A fost redactor artistic la revistele Ramuri (Craiova) și Tribuna României (București).

A fost pictor scenograf la Teatrul Dramatic Galați (decoruri și costume la piesa „R.U.R.” de Karel Čapek) și la teatrul din Craiova (Doi tineri din Verona de William Shakespeare, regia Vlad Mugur).

La 2 August 1996 s-a stins din viață, după o grea suferință, în locuința sa din București.

·         1931 - S-a născut Caterina Valente, cântăreaţă de origine italiană.

·         1937:  Mircea Bradu (n. 14 ianuarie 1937, Lăzăreni, județul Bihor) este un scriitor român contemporan, jurnalist, director de teatru. Dramaturg cunoscut prin piese de inspirație istorică: Vlad Țepes în Ianuarie, Noapte albă, Hotărâreași altele. În 2007 a lansat romanul Dracula Land, Dracula Parc, tradus în limbile engleză, maghiară și germană. Este laureat al premiilor Uniunii Scriitorilor din România și ale Consiliului Culturii din România.

Este redactor fondator al revistei Familia seria a V-a în 1965, unde lucrează până în 1977, când devine director al Teatrului de stat din Oradea^[1]. A fost primul primar al Oradiei, ales liber după revoluție^[1]. Este membru fondator al Partidului Democrat și consilier municipal^[1]. În anul 1992 a înființat rețeaua Radio Transilvania^[1], iar în anul 2002 a înființat Editura Arca.

Mircea Bradu s-a născut la data de 14 ianuarie 1937 în Lăzăreni, județul Bihor, unde părinții săi erau învățători. Este fiul reputatului folclorist și publicist Ion Bradu. La absolvirea Colegiului Național „Emanuil Gojdu” din Oradea (1954) se înscrie la Facultatea de filologie a Universității de Stat București, la Secția de Literatură și Critică Literară pe care o termină în 1959 când revine la Oradea unde este angajat inspector la Comitetului Județean pentru Cultură. În 1965 face parte din grupul de scriitori condus de poetul Alexandru Andrițoiu care reînvie revista de cultură „Familia”, seria a V-a, părăsind redacția doar în anul 1977 când devine director al Teatrului de Stat din Oradea. În 1992, în calitate de director general, înființează „Radio Transilvania”, rețea care în scurtă vreme se extinde la15 posturi de emisiune. Conduce această rețea până în anul 2009 când preia Direcția Județeană pentru Cultură, Culte și Patrimoniu Național. Este membru al Uniunii Scriitorilor și al Uniunii Ziariștilor din România

* 1937 - S-a născut Billie Jo Spears, cântăreaţă country americană.

·         1938 - S-a născut Jack Jones, cântăreţ american.

·         1938 - S-a născut Allen Toussaint, cântăreţ, pianist, compozitor şi producător american.

·         1939: Maria Amarghioalei^[1] (n. 14 ianuarie 1939, Pufești, jud. Vrancea,^[2] - d. 26 februarie 2013, București^[3]) mai bine cunoscută prin numele de scenă Naarghita (scris și Narghita), a fost o cântăreață și dansatoare română. Iubitoare a muzicii și a coregrafiilor din filmele indiene, interpreta s-a specializat pe acest repertoriu și a atins performanțe remarcabile, cunoscute și apreciate atât în patria ei, cât și în lume.

Naarghita este supranumită „Cenușăreasa din Vrancea”

Artista a început să se documenteze în privința culturii indiene. A învățat timp de patru ani limba hindi prin corespondență cu Centrul Hindi,^[6] cu sprijinul unui profesor din Universitatea București; acesta i-a procurat un sari (piesă de îmbrăcăminte specifică pentru indience), înregistrări și partituri cu muzică ușoară și de film din India.^[2]

Pseudonimul ales de cântăreață este un joc de cuvinte, semnificând în limba hindi fie „cântul spiritului etern”, fie „cântecul tulpinii de lotus”; muzicologul George Sbârcea l-a tradus drept „cântec pentru cei luminați”.^[1] Întrebând-o de proveniența numelui ei, muzicianul Romeo Vanica (membru în anii 1960 al formației rock Mondial) a primit un răspuns glumeț: „Există Harghita, există Marghita, m-am gândit să existe și Narghita.”^[7]

Primul disc Electrecord al Naarghitei a fost bine primit de public. După nouă ani de așteptare, interpretei i s-a înmânat atestatul Oficiului de Spectacole și Turnee Artistice, care îi dădea posibilitatea de a susține recitaluri și spectacole pe scenele din țară; cel care și-a dat acceptul în acest sens a fost baritonul Nicolae Herlea.^[2] În toamna lui 1967, prim-ministrul Indiei, Indira Gandhi, a vizitat România și a avut ocazia să o vadă pe Naarghita în spectacol. Foarte plăcut impresionată, ea a cerut să o cunoască pe tânăra cântăreață și dansatoare. Într-un dialog la care a participat și prim-ministrul român Ion Gheorghe Maurer, Indira Gandhi a invitat-o pe Naarghita să viziteze India, iar acesta a răspuns aprobator. Nouă luni mai târziu (la scurt timp după asasinarea politicianului american Robert F. Kennedy, eveniment cu un impact puternic în toată lumea), Naarghita a fost primită călduros în New Delhi în ciuda doliului și a rămas scolo timp de jumătate de an, vizita fiindu-i sponsorizată de guvernul indian. Cu această ocazie, Naarghita făcut cunoștință cu idolul ei, actorul și regizorul Raj Kapoor, iar cei doi au devenit prieteni apropiați.

·         1941 : S-a nascut Faye Dunaway, actriţa americană (“Bonnie şi Clyde” – Premiul Academiei Britanice, 1967; “Chinatown” – Premiul Oscar, 1976; “Reţeaua” – Premiul Oscar, 1976; “Columbo” – Premiul Emmy; “Don Juan de Marco”).
* 1943: Shannon Matilda Wells Lucid (n. 14 ianuarie 1943) este o biochimistăamericană și fost astronaut NASA .^[1] La un moment dat, ea a deținut recordul pentru cea mai lungă durată de ședere în spațiu a unui american, precum și a unei femei. Ea a zburat în spațiu de cinci ori, inclusiv o misiune prelungită la bordul stației spațiale Mir în 1996; ea este singura femeie americană care s-a aflat pe stația Mir
* 1943: Holland Taylor (n. 14 ianuarie 1943) este o actriță americancă de film, teatru și televiziune. Printre rolurile din televiziune, care merită menționate sunt: Ruth Dunbar în Bosom Buddies, soția senatorului (Margaret Powers) în serialul lui Norman Lear The Powers That Be, Judecătorul Roberta Kittleson în The Practice și Evelyn Harper în Two and a Half Men.
* 1948: Giampiero Ventura (Genova, Italia, 14 ianuarie din 1948), este un antrenorItalian. Este în prezent antrenor la nationala Italiei.
* 1948: John Lescroart este un scriitor de thriller american.

·         1952: Călin Constantin Anton Popescu-Tăriceanu (n. 14 ianuarie 1952, București) este un om politic român, prim-ministru al României între 28 decembrie 2004 și 22 decembrie 2008, președinte al Partidului Național Liberal din 2005 până în 2009. În prezent el este (din anul 2015) președintele Alianței Liberalilor și Democraților (ALDE), formată prin fuziunea Partidului Liberal Reformator cu Partidul Conservator, care din 2016 este membru în coaliția guvernamentală condusă de PSD. De asemenea, el îndeplinește din anul 2014 funcția de președinte al Senatului.

Călin Popescu-Tăriceanu s-a născut la data de 14 ianuarie 1952, în municipiul București. Mama sa, Alexandrina Louise Lăzărescu, la naștere Athanasiade, a fost de origine greacă, mama ei fiind grecoaică, iar tatăl ei pe jumătate român și pe jumătate grec.^[1] Gheorghe Athanasiade, bunicul lui Călin Popescu-Tăriceanu, a fost unul dintre pionierii importului de automobile în România.^[2]

După finalizarea studiilor medii la Liceul „Sf. Sava” din București, a absolvit Facultatea de Hidrotehnică din cadrul Institutului de Construcții din București - actuala Universitate Tehnică de Construcții (1976), urmând ulterior și un masterat în matematică și informatică la Universitatea din București (1981).

După absolvirea facultății a lucrat ca inginer la Consiliul Național al Apelor, filiala Argeș (1976-1977), inginer la Trustul de Construcții Industriale București (1977-1979) și ca asistent universitar la Facultatea de Hidrotehnică din București (1980-1991).

În anul 1990 a fondat al doilea post de radio privat din România, Radio Contact, al cărui director general a fost în perioada 1992-1996. Începând din anul 1993 este partener asociat la Automotive Trading Services (importator oficial Citroën în România). Este membru fondator și președinte (1994-1997 și 2001-2003) al Asociației Producătorilor și Importatorilor de Automobile (APIA), apoi președinte de onoare (din 2003). De asemenea, este membru fondator al Clubului Român de Presă.

Tăriceanu a fost căsătorit de cinci ori și are trei copii.

·         1953: Victor Socaciu (n. 14 ianuarie 1953, Brașov), este un cantautor român de muzică folk, realizator de emisiuni de televiziune și parlamentar.
Tatăl său era muncitor la uzinele Steagul Roșu din Brașov, mama sa țesătoare la Partizanul Roșu este unicul copil al familiei. Amândoi părinții aveau legături cu muzica, tatăl fusese toboșar când era tânăr într-o formație la o casă de cultură muncitorească, iar mama a fost coristă într-un ansamblu foarte mare. Tatăl său dorea să-l vadă fotbalist; mama voia doar să-l vadă fericit.
Debutul artistic îl face la început pe scena școlii. Acolo avea un grup muzical, Zodiac și cânta piese din repertoriul unor trupe la modă la vremea aceea. Era chitarist, solist vocal și șef al trupei. A urmat cursurile de chitară clasică la Școala populară de artă, clasa profesorului Martinescu, celebru la vremea aceea în Brașov și le-a terminat după doi ani de studiu. În facultate trupa s-a destrămat, deoarece membrii săi au plecat în diferite colțuri ale țării.
A fost căsătorit cu Cornelia Pavlovici.

În cadrul Cenaclului Flacăra a colaborat cu toți membri săi Adrian Ivanițchi, Alexandru Zărnescu, Adriana Ausch, Anca Heroiu, Anda Călugăreanu, Andrei Păunescu, Arpad Domokoș, Aura Sipică, Carmen Antal, Cătălin Condurache, Constantin Dragomir, Costas Caracostas, Daniel Avram, Dinu Olărașu, Doru Gheajă, Doru Stănculescu, Ducu Bertzi, Emeric Imre, Emilian Onciu, Erzsébet Ádám, Evandro Rosetti, Fabry Aladar, Florian Pittiș, Florentin Budea, Florin Chilian, Frații Chiriac, Furdui Iancu, George Nicolescu, Gil Ioniță, Ioan Alexandru, Ion Hagiu, Ion Zubașcu, Iulia Iosipescu, Loredana Groza, Majay Gyozo, Magda Puskas, Marcela Saftiuc, Maria Nagy, Marin Pihuleac, Mihaela Popescu, Mihai Napu, Mihail Stan, Mircea Baniciu, Mircea Bodolan, Mircea Florian, Mircea Vintilă, Nicu Alifantis, Octavian Bud, Ovidiu Haidu, Radu Beligan, Radu Gheorghe, Radu Pietreanu , Raul Cârstea, Ștefan Hrușcă, Tatiana Stepa, Tudor Gheorghe, Valeriu Penișoară, Valeriu Sterian, Vali Șerban, Vasile Șeicaru, Vasile Mardare, Vanghele Gogu, Walter Ghicolescu, Zoia Alecu, Cezar Petrovici.

Părăsește Cenaclul în 1982 pentru a-și dezvolta propria carieră profesională.

Semnează peste 300 de cântece declarate la UCMR - ADA

·         1956 - S-a născut Bob Bradbury, vocalist şi compozitor britanic (Hello).
* 1958: Manfred (Mani) Neumann (n. 14 ianuarie 1958 Hilden, Germania) este un violonist german, membru al trupei rock Phoenix și al formației Farfarello, pe care a înființat-o în 1982. Cântă la vioară și blockflöte. A fost supranumit Der Teufelsgeiger („Violonistul Diavolului”).

·         1959 - S-a născut Geoff Tate, vocalist, clăpar şi compozitor american (Queensryche).
* 1961: Magda Puskas născută ca Magdalena Puskas (n. 14 ianuarie 1961, Reghin, regiunea Mureș) este o muziciană, interpretă și compozitor român.
Este al doilea copil al Ecaterinei și a lui Eugen Puskas, ambii muncitori. Sora ei s-a numit Viorica. A fost căsătorită cu Finna Istvan și împreună au un fiu Finna Tibor Istvan.
Este absolventă a Universității Spiru Haret București - Facultatea de Psihologie

Și-a început activitatea muzicală la 6 ani ajungând ca la 7-8 ani să participe la turnee de muzică ușoară în județul Mureș. În timpul liceului, a făcut parte din grupul Arthemis – grupul de folk al liceului, cu care a obținut Premiul Național la Festivalul național „Cântarea României” ediția 1979. Odată cu terminarea liceului, grupul Arthemis s-a destrămat, dar din el s-a născut, în 1981, un nou grup - Ecoul, format din Magda Puskas și fosta sa colegă, Sorina Feier-Bloj. În luna noiembrie a anului 1981 grupul a participat la Festivalul „Baladele Dunării”, în formula Ecoul. În juriu s-au aflat membri ai Cenaclului Flacăra, președintele juriului a fost chiar Adrian Păunescu. Luând premiul cel mare, cele două tinere artiste au fost invitate să devină membre active ale Cenaclului. Această colaborare s-a fructificat cu câteva piese de un real succes, cântate în turneele susținute alături de Cenaclul Flacăra: „La o cană cu vin”, „Din copilărie” sau „Taina”.^[2]

După încheierea colaborării cu Sorina Bloj, Magda Puskas și-a adus aportul muzical în Cenaclul Flacăra alături de Tatiana Stepa, un grup duo, sub numele de Partaj, cântând împreună „Desculț prin zăpadă”, „Creion”, „Partaj”, precum și vechile hituri ale Ecoului.^[2]

După 1989, Magda Puskas și-a continuat activitatea în Cenaclul „Totuși iubirea”. Artista se numără printre cei care au contribuit la resuscitarea folk-ului românesc, după anul 2000.^[2]

A urmat o colaborare îndelungată, până în 2010, cu Valentin Moldovan, alături de care a susținut numeroase concerte în toată țara. Apoi, spectacolele Magdei Puskas au fost marcate de o schimbare, folkista colaborând cu Ioan Onișor mai bine de un an.^[2]

În 2011, Magda Puskas a aniversat 30 de ani de la debutul în Cenaclul Flacăra, moment celebrat prin aducerea unui suflu nou pieselor sale, printr-o colaborare de succes cu muzicieni de excepție: Tcha Limberger, Florin Ștefan, Aladár Pusztai, Cătălin Pop și Oana Pop. Turneul național ce a marcat cei 30 de ani de folk ai Magdei a marcat un număr impresionant de orașe și spectatori pe masură.

·         1961 - S-a născut Mike Tramp, vocalist şi compozitor american (White Lion).
* 1962: Andrei Gheorghe (n. 14 ianuarie 1962, Lipețk, Rusia – d. 19 martie 2018, Voluntari, România) a fost o personalitate media, prezentator, realizator de emisiuni de radio și televiziune din România, realizator de filme documentare și de scurt metraj.
Tatăl lui, originar din România, a studiat la școala de aviație din Lipețk, Rusia, iar mama sa, rusoaică, era fiica comandantului școlii de aviație.^[1]Andrei a absolvit Facultatea de Limbi și Literaturi Străine (secția rusă-engleză), Universitatea din București.

Filmografie

• Periferic (2010) - joacă rolul lui Cosmin
• În căutarea lu' Malone Muistu' (2010)
• Bani (2008)
• Dublă personalitate (2008), la care este și scenarist
• Youth Without Youth / Tinerețe fără tinerețe (2007) - șofer de taxi
• Amen (2002) - ofițer francez

În 2002 și 2003 realizează la Antena 1 emisiunea „Gheorghe” și reia emisiunea „13-14 cu Andrei”, mai întâi la Radio 21, iar apoi, în perioada 2005-2006, la Radio Total.

A avut un rol secundar în filmele Amen al lui Costa Gavras, Tinerețe fără tinerețe al lui Francis Ford Coppola și a colaborat cu Paraziții pentru albumul Irefutabil.

În 2004 a fost consilier media și realizator de emisiuni („Politica, frate!” și „Am o știre pentru tine!”) la Realitatea TV. A scris la „Academia Cațavencu” și în ghidul „24-FUN”.

În afară de realizarea de emisiuni radio și TV, a deținut funcții de conducere la posturile unde a lucrat: director general al Radio Sky Constanța și Pro FM București, director de programe al trustului Media Pro, consilier în probleme de marketing la Antena 1 București.

În 2006 în colecția „Ego Publicistică” de la Polirom a apărut volumul Midnight Killer - Banalitatea s-a născut la oraș, însoțit de un CD audio.

A realizat un scurt metraj în 2008, numit Dubla personalitate. A fost realizatorul emisiunii „Cu Gheorghe și Mihaiu” de la Radio Guerilla și a acceptat provocarea de la Kanal D pentru a modera reality-show-ul românesc „Rătăciți în Panama”. În 2009 a anunțat un nou proiect: „www.presa.nu”. Din data de 5 ianuarie 2010 s-a ocupat cu organizarea departamentului de comunicare din cadrul Ministerului de Finanțe până în luna februarie a aceluiași an.

A realizat emisiunile „Salutare Națiune” (din 3 octombrie 2010 pe Prime în Chișinău, Republica Moldova), „Clubul de poker” (din 24 octombrie 2010 pe Prima TV în România), „Oameni și oameni” (din 13 februarie 2012 pe The Money Channel).

A colaborat cu trupa Paraziții pentru albumul Irefutabil.

* 1963: Steven Andrew Soderbergh (n. 14 ianuarie 1963) este un regizor, producător de film, scenarist american; câștigător al Premiului Oscar pentru cel mai bun regizor. Este cel mai bine cunoscut pentru regizarea filmelor Erin Brockovich, Traffic, The Informant și a refacerii filmului Ocean's Eleven.

·         1966: Marko "Marco" Tapani Hietala (n. 14 ianuarie, 1966 în Kuopio, Finlanda) este vocalistul, bassistul și textierul formației finlandeze heavy metal Tarot și bassistul și vocea masculină a formației finlandeze Nightwish. Acesta s-a alăturat trupei Nightwish în 2002 pentru albumul Century Child, înlocuindu-l pe Sami Vanska.

Marco cânta la bass și voce pentru trupa Nightwish însă a făcut parte și din alte trupe ca Sinergy și Northern Kings.

De când a ajuns în Nightwish au fost scrise unele cântece care să conțină duete cu vocalista Tarja Turunen, lăsându-l pe scriitorul și fondatorul trupei, Tuomas Holopainen să avantajeze vocea lui Hietala și să adauge noi dimensiuni în trupă. Un exemplu popular este coverul "The Phantom of the Opera" din albumul Century Child.symphonic metal Nightwish.

* 1967: Emily Margaret Watson, OBE (n. 14 ianuarie 1967) este o actriță engleză de teatru și film. A fost nominalizată la Premiul Oscar pentru cea mai bună actriță pentru rolul de debut Bess McNeil din Breaking the Waves (1996) în regia lui Lars von Trier și pentru rolul Jacqueline du Pré din Hilary and Jackie (1998). A câștigat Premiul BAFTA pentru cea mai bună actriță de televiziune pentru serialul Appropriate Adult (2011) difuzat de ITV. A mai jucat în The Boxer (1997), Angela's Ashes (1999), Gosford Park (2001), Punch-Drunk Love (2002), Red Dragon (2002), Equilibrium (2002), The Life and Death of Peter Sellers (2004), Within the Whirlwind (2009), War Horse(2011) și The Book Thief (2013).

·         1968 - S-a născut L.L. Cool J. (James Todd Smith), rapper şi autor american.

·         1969: Jason Kent Bateman (n. 14 ianuarie 1969) este un actor american de televiziune și film. După ce a apărut în anii 1980 și 1990 în mai multe sitcom-uri, inclusiv It's Your Move și The Hogan Family, Bateman a devenit proeminent ca importanță la începutul anilor 2000 jucând rolul Michael Bluth în Arrested Development, pentru care a câștigat "TV Land Award", Globul de Aur și două premii Satellite. La Hollywood a apărut în mai multe filme inclusiv The Kingdom, Juno, Hancock, Up in the Air, Paul și Horrible Bosses.
* 1969: David Eric "Dave" Grohl (n. 14 ianuarie 1969)^[5][6] este un muzician rockamerican, multi-instrumentalist și cantautor - actualul solist vocal, chitarist și principalul textier al trupei Foo Fighters; fost baterist al formațiilor Nirvana și Scream; baterist al grupului Them Crooked Vultures; a scris toată muzica pentru proiectele sale de scurtă durată, Late! și Probot. A colaborat și cu Queens of the Stone Age și a cântat în sesiuni de înregistrare cu diverși alți muzicieni printre care Killing Joke, Nine Inch Nails, The Prodigy, Slash, Juliette Lewis și Lemmy Kilmister. A cântat în peste 30 de trupe.
* 1971: Torsten Amft (n. 14 ianuarie 1971, Leipzig, Germania), este un creator de modăgerman. Lucrează și locuiește la Berlin. De asemenea, lucrează la New York și Tokyo. A lucrat, printre alții, cu Helmut Newton, Herb Ritts și Gianni Versace.
* 1971: Antonios Nikopolidis (în greacă Αντώνιος Νικοπολίδης; n. 14 ianuarie 1971, în Arta), este un fost fotbalist internațional grec, care juca pe postul de portar. În prezent este antrenor secund la clubul Olympiacos Pireu.
* 1972: Norbert Sorin Niță (n. 14 ianuarie 1972, Țicleni, Dolj) este un fost fotbalist român care a activat pe postul de fundaș.^[1] A jucat 55 de meciuri în Liga I și 2 meciuri în Cupa UEFA Intertoto.
* 1973: Giancarlo Fisichella (n. 14 ianuarie 1973, Roma, Italia), poreclit Fisico sau Fisi, este un pilot de curse italian. A evoluat în Formula 1 pentru echipele Minardi, Jordan, Benetton, Sauber, Renault, Force India și Ferrari
* 1977: Daniel Băluță (n. 14 ianuarie 1977, București) este un medic stomatolog și politician român, primar ales al sectorului 4 din 5 iunie 2016 din partea PSD
* 1977: Narain Karthikeyan este un pilot de Formula 1. Narain este născut la data de 14 ianuarie 1977 la Chennai, Tamil Nadu, India. Până să ajungă în Formula 1, Narain a pilotat în competiții precum Formula Nippon și A1 Grand Prix.

·         1978: Costi Ioniță, cântăreț român de manele

* 1978: Eduardo Kuno Becker Paz (n. 14 ianuarie 1978) este un actor mexicancare a jucat în principal în telenovele. El este cunoscut în special pentru rolul său din filmul Goal!, unde l-a interpretat pe Santiago Muñez.
* 1982: Ricardo Fernandes (n. 14 ianuarie 1982, Guimarães, Portugalia) este un jucător portughez de fotbal, în prezent legitimat la Rio Ave FC. A evoluat între 2008 și 2010 la echipa Rapid București în Liga I.
* 1982: Víctor Valdés i Arribas (n. 14 ianuarie 1982, L'Hospitalet de Llobregat, Catalonia) este un fotbalist retras spaniol care a evoluat pe postul de portar.

El și-a petrecut cea mai mare parte a carierei sale profesionale la FC Barcelona în La Liga, fiind considerat unul din cei mai buni portari din istoria clubului și având la activ peste 500 de meciuri oficiale jucate pentru club în toate competițiile și un număr de 21 de titluri majore cucerite, printre care șase titluri La Liga și trei UEFA Champions League.

·         1982 - S-a născut Vasile Florescu, teoretician şi critic literar (“Conceptul de literatură veche”, “Retorica şi neoretorica”) (n.04.04.1915).

* 1984: Remus Dănălache (n. 14 ianuarie 1984, România) este un jucător român de fotbal care evoluează la CSU Voința Sibiu, pe postul de portar.
* 1985: Martine Johnson (n. 14 ianuarie 1985), cunoscută după numele de scenă Mia Martina, este o artistă canadiană, aflată sub contract cu casa de discuri CP Records.

* 1986: Yohan Cabaye (Pronunție în franceză: /jɔ.an ka.baj/; n. 14 ianuarie 1986) este un fotbalist francez care evoluează la clubul Crystal Palace în Premier League și la echipa națională de fotbal a Franței.
* 1986: Marius Pantea (n. 14 ianuarie 1986, Oradea) este un pilot român de curse auto și fost ciclist de performanță.
* 1991: Ionuț Adrian Cioinac (n. 14 ianuarie 1991, Craiova) este un fotbalistromân care evoluează la clubul CSM Politehnica Iași pe postul de mijlocaș defensiv.
* 1991: Adrian Viciu(n. 14 ianuarie 1991 în Târgu Mureș) este un fotbalist român care joacă pe postul de portar.
* 1991: Andrei Voican (n. 14 ianuarie 1991) este un jucător de fotbal româncare evoluează la clubul Metaloglobus București .

Decese

·         1163: A murit regele Ungariei Ladislaus al II – lea Árpád (n.1131),al doilea fiu al lui Bela al II-lea cel Orb si al Elenei de Rascia. A domnit numai o jumatate de an, de la mijlocul lunii iulie 1162 pana la moartea sa.

·         1235: A decedat Sfântul Sava (n. cca. 1175), prinț sârb și călugăr ortodox, primul arhiepiscop al Bisericii Ortodoxe Sârbe autocefale, creatorul literaturii și legislației sârbe, fondator al Mănăstirii Hilandaru de pe Muntele Athos și diplomat. S-a călugărit din tinerețe, primind numele monahal Sava. Sfântul Sava (c. 1175 – 27 ianuarie 1235) a fost un prinț sârb a Zahulmiei și călugăr ortodox, primul arhiepiscop al Bisericii Ortodoxe Sârbe autocefale, creatorul literaturii și legislației sârbe, fondatorul Mănăstirii Hilandaru de pe Muntele Athos și un diplomat. S-a călugărit din tinerețe, primind numele monahal Sava. Numele său secular a fost Rastko Nemanici. A fost cel mai tânăr fiu al domnitorului sârb Ștefan Nemania și astfel membru al Casei Regale Nemanici. În 1219 a redactat prima constituție din Serbia – „Nomocanonul Sfântului Sava”, o compilație de drepturi civile bazat pe dreptul roman, și legi canonice după modelul Conciliile ecumenice. Scopul era să creeze un sistem legal codificat în micul regat sârbesc și să reglementeze guvernarea Bisericii Sârbe. Însă marea sa realizarea a fost înfăptuirea unei Biserici Sârbe autocefale (independente) în calitate de biserică națională a Serbiei în 1217. Sfântul Sava este patronul spiritual al Sârbiei,este considerat unul din cele mai importante figuri ale istoriei sârbe și este canonizat și venerat de Biserica Ortodoxă Sârbă. Catedrala Sfântul Sava din Belgrad îi poartă numele și a fost ridicată pe locul în care otomanii au incinerat, după cucerirea Belgradului, moaştele sfântului.

·         1301: Andrei al III-lea Venețianul (în maghiară III. (Velencei) András/Endre, în croată Andrija III., în slovacă Ondrej III.) (c. 1265 – 14 ianuarie 1301, Buda, Ungaria) a fost rege al Ungariei^[1][2] (1290-1301). A fost ultimul membru pe linie paternă al dinastiei Arpadienilor.

S-a născut la Veneția, fiind nepotul lui Andrei al II-lea al Ungariei (1205-1235), fiind unicul fiu al celui mai tânăr fiu (și posibil nelegitim) al lui Andrei al II-lea, Ștefan, duce de Slavonia născut din a treia căsătorie a regelui cu Beatrice d'Este. Mama lui era Tomasina Morosini, descendentă a unei familii de patricieni venețieni. După moartea tatălui său în 1272, el a fost educat de familia sa din Veneția.

În 1278, Ivan Kőszegi, un aristocrat care deținea câteva cetăți în vestul Regatului Ungariei, l-a chemat la el. Ajuns în regat, Andrei a revendicat ducatul Slavoniei, dar regele Ladislau al IV-lea al Ungariei l-a refuzat. După acest eșec, Andrei s-a întors la Veneția.

La începutul lui 1290, Ivan Kőszegi și Lodomer, arhiepiscopul Strigoniului, care îl excomunicase pe regele Ladislau al IV-lea, l-au rechemat pe Andrei în Ungaria și i-au oferit coroana. Andrei a acceptat oferta, dar a fost arestat de un nobil maghiar, Arnold de genere Hahót care l-a predat ducelui Albert I al Austriei.

La 10 iulie 1290, regele Ladislau al IV-lea a fost asasinat de propriii săi adepți cumani; astfel, ramura principală a dinastiei Arpad s-a stins. Andrei, informat de moartea regelui, a fugit de la Viena și s-a dus la Strigoniu, unde archiepiscopul Lodomer l-a încoronat la 23 iulie 1290. După încoronare, o adunare de „prelați, baroni și nobili” din regatul Ungariei adunați la Óbuda l-a împuternicit pe noul rege să reexamineze donațiile predecesorului său. Andrei s-a căsătorit imediat cu o prințesă poloneză, Fennena a Cuiaviei.

Legitimitatea domniei lui Andrei a fost pusă imediat la îndoială, întrucât tatăl său fusese declarrat bastard de frații săi; astfel, noul rege a avut de contracarat alți pretendenți la tron. La 31 august 1290, regele Rudolph I al Germaniei, care considera Ungaria ca parte a Sfântului Imperiu Roman, l-a proclamat rege al Ungariei pe fiul său, ducele Albert I al Austriei. De asemenea, un aventurier din Polonia a revendicat și el coroana, pretinzând că este prințul Andrei al Slavoniei, fratele mai mic al regelui Ladislau al IV-lea al Ungariei, dar armata sa a fost învinsă de căpitanii lui Andrei. În aprilie 1291, regina Maria a Neapolelui, sora regelui asasinat, a revendicat și ea coroana, la început pentru ea, apoi pentru fiul ei Carol Martel de Anjou, iar după moartea acestuia (1295) pentru nepotul său Carol Robert.

La începutul lui 1291, Andrei al III-lea a vizitat părțile estice ale regatului, unde adunările nobilimii locale din Oradea și Alba Iulia i-au acceptat domnia. După aceea, a condus o campanie victorioasă împotriva Austriei. Ducele Albert I al Austriei, prin pacea semnată la 26 august 1291 la Hainburg, a renunțat la revendicarea asupra Ungariei. În compensație, Andrei al III-lea i-a promis demolarea mai multor cetăți mici ale clanului Kőszegi, aflate la granița celor două țări; din această cauză, Miklós Kőszegi s-a revoltat, în alianță cu familiile Babonić și Frankopan, adepți ai reginei Neapolelui. Regele a încercat să calmeze rebeliunea, dar a fost luat prizonier de Miklós Kőszegi și a fost obligat să plătească răscumpărare pentru a fi eliberat.

În 1293 Andrei al III-lea și-a chemat mama în Ungaria. Ea a negociat cu mai mulți baroni rebeli (Henrik Kőszegi, Stefan Dragutin), pe care i-a convins să accepte domnia fiului ei. În 1294 și 1295 Andrei al III-lea și mama sa au condus mai multe campanii împotriva armatelor lui Carol Martel de Anjou.

După moartea primei sale soții, la 6 februarie 1296, Andrei al III-lea s-a căsătorit cu Agnes a Austriei, fiica ducelui Albert I. Cu susținerea noului său socru, a învins revolta lui Miklós Kőszegi și Máté Csák, și a ocupat castelele Kőszeg și Bratislava. În 1298 Andrei l-a ajutat cu armată pe socrul său împotriva regelui german Adolf.

Andrei al III-lea nu a reușit, însă, niciodată să-și întărească poziția în propriul regat, din cauză că mari părți din acestea erau sub influența unor baroni puternici, cum ar fi Miklós Kőszegi, Maté Csák și László Kán. Mai mult, noul arhiepiscop al Strigoniului, Gergely Bicskei, numit de papa Benedict al VIII-lea în 1298, îi susținea pe pretendenții napolitani. Deși adunarea „prelaților, nobililor, sașilor și cumanilor”, ținută în august 1298 la Pesta, a reconfirmat domnia lui Andrei, arhiepiscopul a început să organizeze grupările clerice care-l susțineau pe prințul napolitan, Carol Robert. Când, în anul următor, arhiepiscopul a refuzat deschis să apară la adunarea „prelaților și nobililor”, regele a confiscat pământurile arhiepiscopiei.

În august 1300, Carol Robert a debarcat la Split și a ocupat Zagrebul cu susținerea croaților. Andrei a fost împiedicat să contraatace de faptul că mama sa a murit și apoi și el s-a îmbolnăvit și a murit. A fost înmormântat la Buda.

Moartea la 14 ianuarie 1301 a lui Andrei al III-lea a pus capăt liniei masculine a Arpadienilor. Unul dintre contemporanii săi l-a numit „ultimul lăstar de aur al Arpadienilor”.

·         1527: Ștefăniță Vodă cel Tânăr sau Ștefan al IV-lea (n. 1506 – d. 14 ianuarie1527, Hotin) a fost domn al Moldovei între 20 aprilie 1517 și 14 ianuarie1527. Este fiul lui Bogdan al III-lea și nepotul lui Ștefan cel Mare.

Și-a petrecut tinerețea în Polonia, Crimeea, Germania și Constantinopol, unde, ocupându-se de comerțul cu pietre prețioase a făcut avere. Din aceasta a plătit Porții 220 mii ducați pentru a urca pe tron. Cunoscând limbile polonă, turcă, latină, germană, greacă, tătară și armeană, a fost una din cele mai interesante figuri de domnitori moldoveni. Grigore Ureche aprecia că "ar fi putut să fie un mare conducător și altor țări", aluzie probabil la faptul că visul de unire al celor trei țări românești încolțise deja la cronicarii vremii. Există și varianta urcării pe tron la vârsta de 11 ani. Fiind minor, țara era condusă de Divan, în fruntea căruia se afla hatmanul Luca Arbore, țara fiind închinată turcilor. Cu toate acestea, la 1518, Ștefăniță încheie un tratat cu polonezii, tratat care era potrivnic turcilor. În același an, tătarii intră în Moldova, dar sunt înfrânți de vornicul Țării de Jos Petrea Cărăbățul la 8. August 1518, care primește ajutor și de la polonezi. Lupta a avut loc la Ciuhru lângă târgul Șerbanca la Prut.^[1]

A luat conducerea țării la vârsta de 11 ani și a stricat relațiile cu polonezii fiind ofensat de Sigismund, care a refuzat să-i dea una din fete de soție. Hatmanul Luca Arbore, voind să fie și pe mai departe în relații bune cu Polonia, de frica turcilor, a trimis o solie la polonezi. Pentru această faptă, Ștefăniță îi ucide pe hatman și pe cei doi fii ai săi. Boierii se răscoală împotriva lui Ștefăniță, însă răscoala a fost înnăbușită și mulți boieri au fost uciși. Cu toate acestea, Ștefăniță atacă și înfrânge o armata turcescă condusa de Tassa-pasa ce se refugiase în Moldova, respinsă fiind de polonezi și ia o prada bogată. Din cauza semeției lui, bunele relatii cu polonezii nu au mai putut fi restabilite. Din acest motiv, se crede că nobilii de la curtea poloneză, care se temeau că Ștefăniță s-ar putea alia cu turcii, au pus-o pe însăși soția lui să-l otrăvească, la 14 ianuarie 1527. Moare la Hotin și este înmormântat la Mănăstirea Putna.^[2]

Viața lui Ștefăniță a fost sursa de inspirație pentru piesa Viforul, scrisă de Barbu Ștefănescu Delavrancea. Și George Coșbucse ocupă critic în poemul său Ștefăniță-Vodă din volumul Fire de tort, editat în 1896, cu el.

·         1664: Françoise Madeleine d'Orléans (13 octombrie 1648 – 14 ianuarie 1664) a fost prințesă a Franței prin naștere și Ducesă de Savoia ca prima soție a lui Carol Emanuel al II-lea, Duce de Savoia.^[1] A fost verișoară primară a regelui Ludovic al XIV-lea al Franței. A murit la vârsta de 15 ani fără copii.

Françoise Madeleine s-a născut la castelul Saint Germain en Laye în afara Parisului în 1648. A fost fiica cea mică a lui Gaston d'Orléans și a celei de-a doua soții, Marguerite de Lorena. De la naștere a fost numită Mademoiselle de Valois, derivat de la unul din titlurile tatălui ei. A crescut în compania surorilor ei și a Mademoiselle de La Vallière, viitoarea metresă a regelui Ludovic al XIV-lea. A avut reședința la Château de Blois. Tatăl ei, care fusese fiul cel mic al regelui Henric al IV-lea al Franței, a murit în 1660, când Françoise Madeleine avea 12 ani. Mama ei nu s-a recăstorit.

Sub influența mătușii paterne, Christine Marie, Ducesă de Savoia, a fost logodită cu vărul ei primar, Carol Emanuel al II-lea, Duce de Savoia.^[2][3]Christine Marie a ales-o pe ea, dorind să-ți mențină puterea și influența în guvernare, ea fiind regentă pentru fiul ei din 1637. Căsătoria a fost aprobată de cardinalul Mazarin, care inițial o refuzase pe Marie Jeanne de Savoia, o altă candidată pentru Carol Emanuel al II-lea.^[3] Orléans s-a dovedit a fi mai docilă și a fost preferată în fața Mariei Jeanne.^[4]

Françoise Madeleine s-a căsătorit cu Ducele de Savoia prin procură la Palatul Luvru la 4 martie 1663. Cuplul s-a întâlnit pentru prima dată la Annecy la 3 aprilie 1663 unde s-au căsătorit oficial.^[5][3] Cuplul a călătorit la Torino, capitala ducatului de Savoia, unde au ajuns la 15 iunie 1663. În Savoia, ea a fost cunoscută ca Francesca Maddalena d'Orléans.

Ducesa a murit curând, la 14 ianuarie 1664 la Palatul regal din Torino, lăsându-și soțul fără moștenitori.^[6] A fost înmormântată la Catedrala din Torino unde se odihnește până azi. Soțul ei, neconsolat de moartea ei, a ordonat o înmormântare grandioasă. Regele Ludovic al XIV-lea a încercat să-l logodească cu La Grande Mademoiselle însă acesta a refuzat.^[2] Mai târziu el s-a recăsătorit cu Marie Jeanne de Savoia cu care a avut un fiu

·         1676: Moare Francesco Cavalli, compozitor italian, unul dintre întemeietorii operei veneţiene (n. 1602).
* 1729: Johann Wilhelm al III-lea, Duce de Saxa-Eisenach (n. 17 octombrie1666,^[1][2] Friedewald, Germania – d. 14 ianuarie 1729, Eisenach, Saxa-Eisenach^[3]), a fost Duce de Saxa-Eisenach.

A fost al treilea fiu al Ducelui Johann Georg I de Saxa-Eisenach și a Johannettei de Sayn-Wittgenstein. Fratele său gemăn, Maximilian, a murit la vârsta de doi ani. Și-a succedat fratele mai mare, Johann Georg al II-lea, ca Duce de Saxa-Eisenach când acesta a murit în 1698.

La Oranjewoud la 28 noiembrie 1690, Johann Wilhelm s-a căsătorit cu Amalie (1655 –1695), o fiică a Prințului Wilhelm Frederic de Nassau-Dietz. Ei au avut doi copii:

1. Wilhelm Heinrich, Duce de Saxa-Eisenach (n. 10 noiembrie 1691, Oranjewoud - d. 26 iulie 1741, Eisenach).
2. Albertine Johannetta (n. 28 fbruare 1693, Oranjewoud - d. 1 aprilie 1700, Eisenach).

La Wolfenbüttel la 27 februarie 1697 — la doi ani după decesul primei soții — Johann Wilhelm s-a recăsătorit cu Christine Juliane de Baden-Durlach, o fiică a lui Karl Gustav de Baden-Durlach. Ei au avut șapte copii:

1. Johannette Antoinette Juliane (n. 31 ianuarie 1698, Jena - d. 13 aprilie 1726, Schloss Dahme); s-a căsătorit la 9 mai 1721 cu Ducele Johann Adolf al II-lea de Saxa-Weissenfels.
2. Karoline Christine (n. 15 aprilie 1699, Jena - d. 25 iulie 1743, Philippsthal); s-a căsătorit la 24 noiembrie 1725 cu Landgraful Karl I de Hesse-Philippsthal.
3. Anton Gustav (n. 12 august 1700, Eisenach - d. 4 octombrie 1710, Eisenach).
4. Charlotte Wilhelmine Juliane (n. 27 iunie 1703, Eisenach - d. 17 august 1774, Erfurt).
5. Johannetta Wilhelmine Juliane (n. 10 septembrie 1704, Eisenach - d. 3 ianuarie 1705, Eisenach).
6. Karl Wilhelm (n. 9 ianuarie 1706, Eisenach - d. 24 februarie 1706, Eisenach).
7. Karl August (n. 10 iunie 1707, Eisenach - d. 22 februarie 1711, Eisenach).

La Weissenfels la 28 iulie 1708 — la un an după decesul celei de-a doua soții — Johann Wilhelm s-a căsătorit a treia oară cu Magdalene Sibylle de Saxa-Weissenfels, o fiică a lui Johann Adolf I, Duce de Saxa-Weissenfels. Ei au avut trei copii:

1. Johanna Magdalene Sophie (19 august 1710, Eisenach - 26 februarie 1711, Eisenach).
2. Christiane Wilhelmine (3 septembrie 1711, Altenkirchen - 27 noiembrie 1740, Idstein); s-a căsătorit la 26 noiembrie 1734 cu Karl, Prinț de Nassau-Usingen.
3. Johann Wilhelm (28 ianuarie 1713, Marksuhl - 8 mai 1713, Eisenach).

La castelul Philippsruhe, la 29 mai 1727 — la un an după decesul celei de-a treia soții — Johann Wilhelm s-a căsătorit a patra oară cu Marie Christine Felizitas de Leiningen-Dagsburg-Falkenburg-Heidesheim. Nu au avut copii.

·         1742 - A încetat din viaţă astronomul englez Edmond Halley, cel care a descoperit cometa care îi poartă numele (n. 8 noiembrie 1656). Edmond Halley (n. 8 noiembrie 1656, Hackney lângă Londra — d. 14 ianuarie 1742, Greenwich) a fost un astronom, matematician, cartograf, geograf și meteorolog englez. El a descoperit metoda de măsurare a distanței dintre două stele (Deplasare de paralaxă). După numele său a fost denumită Cometa Halley. Această cometă apare pe cer odată la 76 de ani.

·         1753: George Berkeley (12 martie 1685 – 14 ianuarie 1753) a fost un episcopirlandez cu descendență engleză, filozof și teoretician în domeniul educației, continuator empirist-conexionist a lui John Locke.
S-a născut în Irlanda, la Kilkenny, iar studiile le-a făcut la școala din Kilkenny și la Trinity College din Dublin. La doar 25 de ani publică două lucrări reprezentative: "New Theory of Visions" (1709) și "Principles of Human Knowledge" (1710). În 1724 a devenit decan al diocezei din Derry. În 1728 pleacă împreună cu soția în America pentru a pune în aplicare proiectul de înființare a Colegiului Sfântul Pavel în Bermude, proiect a cărui finanțare fusese votată în Camera Comunelor. Banii așteptați din America n-au mai sosit, așa încât Berkeley s-a întors în Anglia în 1731. Revenit în Irlanda, devine episcop de Cloyne în 1734.

·         1772: Prințesa Mary (5 martie 1723 – 14 ianuarie 1772) a fost membră a familiei regale britanice, fiică a regelui George al II-lea al Marii Britanii și a reginei Carolina de Ansbach.

·         1820: Wilhelmina Caroline a Danemarcei (daneză Vilhelmine Caroline, germană Wilhelmine Karoline) (10 iulie 1747 – 14 ianuarie 1820) a fost Electoare de Hesse-Kassel.

A fost una din fiicele regelui Frederic al V-lea al Danemarcei (1723–1766) și a primei lui soții, Louise (1724–1751), fiica regelui George al II-lea al Marii Britanii.

La Palatul Christiansborg la 1 septembrie 1764 ea s-a căsătorit cu Prințul Wilhelm de Hesse, conte de Hanau, unul dintre cei mai bogați conducători ai vremii. Wilhelmina și Wilhelm au crescut împreună, s-au jucat împreună când erau copii, Wilhelm fiind evacuat de la curtea daneză în timpul Războiului de Șapte Ani (1755–63), și au decis de timpuri că se vor căsători când vor deveni adulți. Cuplul s-a stabilit la Hanau.

Wilhelm a succedat în 1785 ca Landgraful Wilhelm al IX-lea de Hesse și în 1803 a fost ridicat la rang de Elector de Hesse-Kassel sub numele Wilhelm I. Mariajul a fost unul nefericit: soțul ei a fost infidel și a avut multe amante, printre care cea mai notabilă a fost Karoline von Schlotheim, pe care el a numit-o contesă de Hessenstien.
Caroline a fost descrisă ca fiind frumoasă, distantă și simpatică; în 1804 ea încă vorbea daneza fără accent și avea un atașament puternic pentru țara natală.

În 1806, Hesse a fost ocupată de de Franța. Soțul și fiulei au fugit la cumnatul ei, Carol de Hesse, în Schleswig, însă ea a rămas până s-a instalat un guvernator francez, după care ea s-a mutat la fiica ei Amalie la Gotha.^[1] Și-a petrecut întreaga durată a Regatului Westphalia (1806–13) în exil, la Schleswig, la Praga și în alte locuri. În 1813, soții s-au întors la Kassel.

Copii: 

• Maria Frederica (1768–1839), căsătorită cu Alexius Frederic Christian, Duce de Anhalt-Bernburg
• Caroline Amalie (1771–1848), căsătorită cu Augustus, Duce de Saxa-Gotha-Altenburg
• Frederick (1772–1784)
• Wilhelm al II-lea (1777–1847)

·         1850: A decedat la Bucuresti, Neofit al II-lea, Mitropolit al Țării Românești (1840-1849), cunoscut mai ales pentru  participarea sa la Revoluția de la 1848; (n. 1 ianuarie 1778, București). A fost  ierodiacon, ieromonah și arhimandrit în 1824, apoi tot în 1824 episcop al Râmnicului, între 1829-1833 locțiitor de mitropolit. Ca mitropolit a înființat 4 seminarii teologice în Țara Româneasc, și a sprijinit trimiterea de tineri la burse în Grecia și Rusia. A devenit membru al conducerii provizorii a Mitropoliei între 1834-1840, iar între 1840 și 1849 a fost Mitropolit al Țării Românești. În timpul Revoluției de la 1848, a fost desemnat șef al guvernului provizoriu. După înăbușirea Revoluției a solicitat (ca mitropolit), restabilirea ordinii și a contribuit la prinderea clericilor care se implicasera în acțiuni revoluționare, ceea ce a făcut să fie considerat o personalitate controversată. La 27 iulie 1849 s-a retras din scaunul de mitropolit, cu putin inainte de decesul sau.

·         1861: Prințesa Maria Carolina Ferdinanda de Bourbon-Două Sicilii^[1] (29 noiembrie 1820 – 14 ianuarie 1861) a fost prințesă a Casei de Bourbon-Două Sicilii și infantă a Spaniei prin căsătoria cu Infantele Carlos, Conte de Montemolín, pretendentul carlist la tronul Spaniei sub numele de Carlos al VI-lea.

Maria Carolina a fost fiica regelui Francisc I al celor Două Sicilii și a celei de-a doua soții, Maria Isabella a Spaniei.

·         1867: Jean Auguste Dominique Ingres (pronunție franțuzească: [ʒɑnoɡyst dominik ɛ̃ɡʁ]) (n. 29 august 1780,^{[1][2][3][4][5][6][7][8][9][10]} Montauban, Franța^[1][11] – d. 14 ianuarie 1867,^{[12][2][3][4][5][6][7][8][9][10]} Paris, Franța^[13][11]) a fost un pictor francez neoclasic. Deși Ingres se încadra el însuși în tradiția pictorilor istorici, precum Nicolas Poussin și Jacques-Louis David, spre sfârșitul vieții sale, recunoașterea sa generală a venit din aprecierea remarcabilele sale portrete, atât desenate cât și pictate.
* 1875: Alexandru Io(a)n Solomon (n. 25 februarie 1834, Craiova – d. 14 ianuarie1875, București, înmormântat la Colentina)^[1] a fost un general român de divizie, comandant al Diviziei București și politician român, ultimul Ministru de Război al domnitorului Alexandru Ioan Cuza.

Alexandru Solomon s-a născut la Craiova în casa de pe strada Păltiniș nr. 1, care se păstrează și azi. A fost nepotul căpitanului Petre și fiul polcovnicului Ioan Solomon (1793-1859),^[2] fost ofițer rus precum cunoscut locotenent sub Tudor Vladimirescu, care a încercat în Revoluția Română din 1848, împreună cu colonelul Ioan Odobescu îndepărtarea guvernului provizoriu.^[3]

Viitorul general a fost căsătorit cu Sofia (d. 22 septembrie 1892), fiica marelui ban Constantin Ghica (6 iunie 1804 – d. 28 august 1867) și a soției sale Sultana Costescu (n. 11 mai 1809 – d. 20 august 1865). O soră, Eliza, a fost căsătorită cu bogatul Ștefan Petrovici-Armis, alta, Elena, măritată cu Lascăr Catargiu, a fost cunoscută în epocă sub supranumele „la belle Hélène”

În anul 1852, tânărul Solomon și-a început studiile la Școala superioară de Infanterie din Viena, Imperiul Habsburgic, pe care le-a absolvit în 1854.^[6]După acea, ofiterul în rang de căpitan nu a frecventat vreo școală specială după cei doi ani din Viena, mult mai mult s-a dovedit autodidact în privința militară, sprijinindu-se și folosind multă practică. Dar desigur și viața militară a părintelui nu a fost defavorabilă carierei. Aceasta i-a creat reputația de a avea atavice tradițiuni de bun ostaș, pătruns de spiritul de disciplină și al ordinii. Astfel a avansat repede la gradul de maior și în același an înaintat la cel de colonel (1858).^[7] Pe timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza este colonel și comandant al aceluiași Regiment 1 de Infanterie, ce fusese comandat de tatăl său.^[8]Solomon a fost primit în 1861 de țarul Alexandru al II-lea al Rusiei, cercetând posibilitățile unui sprijin rusesc pentru obținerea unirii depline a principatelor române.^[9]

În ziua de 30 ianuarie 1866, colonelul Alexandru Solomon l-a înlocuit pe Savel Manu ca Ministru al Apărării Naționale în guvernul lui Nicolae Crețulescu, demisionând, din cauza răsturnării domniei principelui Cuza, nici măcar două săptămâni mai târziu, pe 11/23 februarie. Colonelul, care nu intrase în complot împotriva domnitorului și care era de temut, a fost arestat.^[10]El totuși a izbutit să evadeze și să ajungă la regimentul lui nr. 1 de infanterie, und s-a aflat în siguranță.^[11] Solomon a fost ultimul Ministru de Război al lui Cuza care a abdicat de asemenea în aceeași noapte.^[12]

În anul 1871, îl revedem pe Solomon ca general și comandantul Diviziei București, unde a scos armata din cazărmi împotriva studenților ieșiți în stradă pentru a demonstra contra serbării zilei de naștere al proaspătului împărat german Wilhelm I prin colonia germană în sala Slătineanu (ulterior Capșa) pe 22 martie. Manifestarea a a fost purtată în primul rând de elemente filofranceze și antidinastice (a se înțelege antiprusace). Prin intervenția trupelor de infanterie și cavalerie, sub conducerea generalului a fost împrăștiată mulțimea care asediase, chiar dacă numai câteva ore, pe reprezentantul împăratului biruitor Joseph Maria Friedrich von Radowitz (1839-1912). Împrejurimile palatului au fost ocupate de soldați.^[13] Prin eforturile lui Ion Ghica și Lascăr Catargiu a fost împiedicată o vărsare de sânge, dar generalul l-a acuzat pe Ghica „că demoralizează trupa prin șovăiala lui”. Urmarea a fost demisia politicianului la cererea domnitorului Carol I.^[14]

Solomon a murit timpuriu, la vârsta de nici măcar 41 de ani și este înmormântat la Colentina, în biserica familiei Ghika, Teiul Doamnei

·         1879: Prințul Willem Frederic Henric al Țărilor de Jos, Prinț de Orania-Nassau (neerlandeză Willem Frederik Hendrik, Prins der Nederlanden, Prins van Luxemburg, Prins van Oranje-Nassau; 13 iunie 1820 – 14 ianuarie 1879) a fost al treilea fiu al regelui Willem al II-lea al Țărilor de Josși a soției acestuia, Marea Ducesă Anna Pavlovna a Rusiei. S-a născut la palatul Soestdijk.

Prințul Henric a devenit Guvernator al Luxemburg în 1850, funcție pe care a îndeplinit-o până la moartea sa în 1879. În timpul mandatului său el a lucrat cu guvernul pentru a lansa lovitura de stat din 1856 care a consolidat puterea monarhiei și a executivului.^[1] Totuși, cele mai multe modificări au fost reprezentate de noua constituție din 1868 după criza luxemburgheză din 1867,^[1] în timpul căreia coroana a încercat să vândă marele ducat Prusiei.

S-a căsătorit de două ori. La 9 mai 1853, la Weimar, s-a căsătorit cu Amalia de Saxa-Weimar-Eisenach (1830-1872). La 24 august 1878, la Potsdam, s-a căsătorit cu Prințesa Maria Elisabeta a Prusiei (1855-1888), nepoata de frate a împăratului Wilhelm I al Germaniei. Ambele căsătorii au fost fără copii.

În momentul morții sale, la castelul Walferdange, de pojar, el era al treilea în linia de succesiune la tronul Țărilor de Jos.

·         1880: Ducele Frederic al VIII-lea (germană Friedrich Herzog von Schleswig-Holstein-Sonderburg-Augustenburg; 6 iulie 1829 – 14 ianuarie 1880), a fost Duce de Schleswig-Holstein din 1863 în timp ce Prusia deținea de fapt suveranitatea și puterea reală administrativă.

A fost fiul cel mare al lui Christian August al II-lea, Duce de Schleswig-Holstein-Sonderburg-Augustenburg și a soției acestuia, Contesa Lovisa-Sophie Danneskjold-Samsøe. Familia lui a aparținut de Casa de Oldenburg, casa regală care a inclus toate dinastii regale medievale scandinave printre strămoșii săi îndepărtați.

Mama lui Frederic, Lovisa-Sophie, aparținea unei vechi familii daneze. Bunica lui pe linie paternă, prințesă regală a Danemarcei, Louise Augusta a Danemarcei a fost fiica oficială a regelui Christian al VII-lea al Danemarcei. Ambele bunici ale bunicul lui patern, ducele Friedrich Christian al II-lea de Schleswig-Sonderbourg-Augustenbourg, aparțineau de înalta nobilime daneză. În momentul creșterii naționalismului german, familia lui Frederic era pregătită să-i succeadă lui Frederic al VII-lea al Danemarcei.

Acesta a fost Frederic de Schleswig-Sonderbourg-Glücksbourg (Christian al IX-lea al Danemarcei) și soția sa, Louise de Hesse-Cassel susținuți de Regatul Unit. Fiica lor, Alexandra, s-a căsătorit în același an cu Prințul de Wales.

La 19 noiembrie 1863, Frederic a devenit Duce de Schleswig-Holstein sub numele de Frederic al VIII-lea de Schleswig-Holstein.

La 11 septembrie 1856 Frederic s-a căsătorit cu Prințesa Adelheid de Hohenlohe-Langenburg. Cuplul a avut șapte copii:

• HSH Prințul Friedrich de Schleswig-Holstein-Sonderburg-Augustenburg (3 august 1857 - 20 octombrie 1858).
• HSH Prințesa Augusta Viktoria de Schleswig-Holstein-Sonderburg-Augustenburg (22 octombrie 1858 - 11 aprilie 1921); căsătorită cu Wilhelm al II-lea al Germaniei.
• HSH Prințesa Karoline Mathilde de Schleswig-Holstein-Sonderburg-Augustenburg (25 ianuarie 1860 - 20 februarie 1932). Căsătorită cu Friedrich Ferdinand, Duce de Schleswig-Holstein-Sonderburg-Glücksburg. El era fiul lui Friedrich, Duce de Schleswig-Holstein-Sonderburg-Glücksburg, al doilea fiu al lui Friedrich Wilhelm, Duce de Schleswig-Holstein-Sonderburg-Glücksburg și a Louise Caroline de Hesse-Kassel.
• HSH Prințul Gerhard de Schleswig-Holstein-Sonderburg-Augustenburg (20 ianuarie - 11 aprilie 1862).
• HSH Prințul Ernst Gunther de Schleswig-Holstein-Sonderburg-Augustenburg (11 august 1863 - 21 februarie 1921); mai târziu Duce de Schleswig-Holstein.
• HSH Prințesa Louise Sophie de Schleswig-Holstein-Sonderburg-Augustenburg (8 aprilie 1866 - 28 aprilie 1952); căsătorită cu Prințul Friedrich Leopold al Prusiei, strănepot pe linie masculină a regelui Frederic Wilhelm al III-lea al Prusiei.
• HSH Prințesa Feodora Adelheid de Schleswig-Holstein-Sonderburg-Augustenburg (3 iulie 1874 - 21 iunie 1910).

·         1887: Friedrich von Amerling, pictor austriac (n. 1803)

·         1898: Lewis Carroll (pseudonimul lui Charles Lutwidge Dodgson; n. 27 ianuarie 1832,^{[2][3][4][5][6][7][8][9][10][11][12][13][14][15][16][17]} Daresbury[*], Regatul Unit^[18] – d. 14 ianuarie1898,^{[2][3][4][5][6][7][8][9][10][11][12][13][15][16][17]} Guildford, Regatul Unit^[19]) a fost un prozator, matematician, logician, cleric și fotograf englez.

Charles Lutwidge Dogdson s-a născut pe 27 ianuarie 1832 într-o familie cu 11 copii. Toți copiii erau stângaci și aveau probleme de vorbire. Din aceste motive, dar și pentru faptul că a crescut într-un mediu izolat, anglican și conservator, personalitatea lui Charles se va forma într-o modalitate cu totul ieșită din tipare.

Primii ani de școală i-a petrecut acasă. Încă de atunci a dovedit o inteligență deosebită: de la șapte ani putea citi o carte întreagă.^[20]

La 12 ani, a fost trimis la o școală particulară. În 1849 a intrat la Universitatea Oxford.

A murit la 15 iunie 1898 în Guildford.

·         1905: Ernst Karl Abbe, fizician german (n. 1840)

·         1934: Ion Cantacuzino (cunoscut și ca Ioan Cantacuzino, n. 25 noiembrie1863, București – d. 14 ianuarie 1934, București) a fost un medic și microbiolog român, fondator al școlii românești de imunologie și patologieexperimentală. A fost profesor universitar și membru al Academiei Române.

Ion Cantacuzino urmează atât studiile liceale (Liceul Louis-le-Grand), cât și cele superioare (filosofie, 1882 - 1886, științe naturale, 1886 - 1891 și medicină, 1887 - 1894) la Paris. În 1895 obține titlul de Doctor în Medicină cu teza: "Recherches sur le mode de destruction du vibrion cholérique dans l'organisme" (în limba română, "Cercetări asupra modului de distrugere a vibrionului holeric în organism"). După terminarea studiilor, lucrează în Institutul Pasteur din Paris ca asistent al lui Ilia Mecinikov în domeniul mecanismelor imunitare ale organismului.

Întors în țară, este numit profesor de Medicină experimentală la Facultatea de Medicină din București (1901) și Director general al Serviciului Sanitardin România (1907). Vocația sa de fondator și organizator a fost demonstrată prin înființarea unor instituții ca "Institutul de Seruri și Vaccinuri" (1921), care astăzi îi poartă numele^[1], a Laboratorului de "Medicină Experimentală" (1901) din cadrul Facultății de Medicină, precum și a unor reviste de specialitate, "Revista Științelor Medicale" (1905), "Annales de Biologie" (1911) și "Archives roumaines de pathologie expérimentale et de microbiologie".

Ion Cantacuzino a desfășurat o bogată activitate de cercetare privind vibrionul holeric și vaccinarea antiholerică, imunizarea activă împotriva dizenteriei și febrei tifoide, etiologia și patologia scarlatinei. Începînd cu anul 1896 publică lucrări despre sistemele și funcțiile fagocitare în regnul animal și despre rolul fenomenelor electrofiziologice în mecanismele imunitare. Pe baza cercetărilor sale privind vibrionul holeric, Cantacuzino a pus la punct o metodă de vaccinare antiholerică, numită "Metoda Cantacuzino", metodă folosită și astăzi în țările unde se mai semnalează cazuri de holeră. Datorită lui Ion Cantacuzino, România a fost a doua țară din lume, după Franța, care a introdus în 1926 vaccinul BCG ("Bacilul Calmette-Guérin"), având germeni cu virulență atenuată, pentru vaccinarea profilactică a nou-născuților împotriva tuberculozei. Ion Cantacuzino a fost un remarcabil organizator al campaniilor antiepidemice, calitate pe care a demonstrat-o în combaterea epidemiei de tifos exantematic și holerei în timpul primului război mondial și în campania antimalarică.

Ion Cantacuzino a fost membru titular al Academiei Române din anul 1925, membru în Comitetul de Igienă al Ligii Națiunilor, al societăților de Biologie, de Patologie Exotică și al Academiei de Științe din Paris. Numeroase universități i-au acordat titlul de Doctor honoris causa, Lyon (1922), Bruxelles (1924), Montpellier (1930), Atena (1932) și Bordeaux (1934).

·         1934: A murit Paul Vielle, inventatorul prafului de puşcă care nu produce fum; (n. 2.09.1854).

·         1939: Prințul Valdemar al Danemarcei (27 octombrie 1858 - 14 ianuarie 1939) a fost cel mai mic fiu al regelui Christian al IX-lea al Danemarcei și a soției lui Louise de Hesse-Kassel. Valdemar a fost fratele lui Frederik al VIII-lea al Danemarcei, a reginei Alexandra a Regatului Unit, a regelui George I al Greciei, a Țarinei Maria Feodorovna și a Prințesei Thyra a Danemarcei. A fost bunicul Anei de Bourbon-Parma, soția regelui Mihai al României.

Prințul Valdemar s-a născut la 27 octombrie 1858 la Palatul Bernstorff în Gentofte], nordul capitalei Copenhaga. Tatăl lui era Prințul Christian al Danemarcei, mai târziu regele Christian al IX-lea. Mama lui era Prințesa Louise de Hesse-Kassel. A fost botezat la 21 decembrie 1858. În noiembrie 1863, tatăl său a succedat la tronul Danemarcei.

Prințul Valdemar a primit o educație încă de la o vârstă fragedă de la profesori particulari. În vara anului 1874 el și-a însoțit tatăl în timpul unei vizite în Islanda. După confirmațiunea din 1874, ca toții prinții timpului său, a început o educație militară la colegiul naval. În 1879 a devenit sublocotenent și în 1880 locotenent. În anii următori a participat la câteva expediții navale.

S-a căsătorit cu Prințesa Marie de Orléans la 20 octombrie 1885 printr-o ceremonie civilă la Paris.^[1] Au avut o ceremonie religioasă la 22 octombrie 1885 la Castelul d'Eu, reședința Prințului Filip, Conte de Paris.^[1] Printre cei mai notabili oaspeți au fost: mama lui Valdemar regina Louise a Danemarcei, Prințul și Prințesa de Wales și părinții Mariei Ducele și Ducesa de Chartres.^[1]

La momentul căsătoriei lor, s-a decis că toți fiii vor fi crescuți în credința luterană a lui Valdemar, în timp ce toate fiicele vor fi crescute în credința catolică a mamei lor.^[2] Cei patru fii ai cuplului au fost, prin urmare, luterani, în timp ce singura lor fiică, Margareta, a fost crescută catolică și s-a căsătorit cu un prinț catolic.^[2]

A murit la 14 ianuarie 1939 la Palatul Galben din Copenhaga și a fost înmormântat la catedrala Roskilde. A fost ultimul copil în viață al regelui Christian al IX-lea al Danemarcei.

·         1957: Humphrey Bogart (n. 25 decembrie 1899 - d. 14 ianuarie 1957) a fost un actor de scenă și de film american, câștigător al premiului Oscar. Privit ca un adevărat simbol cultural american ^[1][2] Bogart este adesea considerat, atât de către unii critici de film cât și de o bună parte a iubitorilor cinematografiei, drept cel mai mare actor american de film al secolului 20. Instituția cea mai autorizată în domeniul cinematografiei din Statele Unite, Institutul American de Film (The American Film Institute), l-a clasat pe Bogart ca cel mai mare actor din istoria filmului american.
A jucat în: 

• Poveste de dragoste (1932)
• Casablanca (1942)
• Key Largo (1948)
• Nu suntem îngeri (1955)
• Calea cea grea (1956)

·         1963 - A murit G.F.Ciauşu, folclorist, cunoscut îndeosebi prin studiul etnografic comparatist "Superstiţiile poporului român în asemănare cu ale altor popoare vechi şi nouă" (1914), distins de Academia Româna cu premiul "Adamachi" (n.28.05.1889).
* 1963: Ecaterina Pitiș (n. 1 decembrie 1882, Brașov - d. 14 ianuarie 1963, Brașov) a fost o poetă română. A publicat poezii originale și traduceri din autori străini în reviste precum Convorbiri literare, Luceafărul, Ramuri etc. 
A fost fiica avocatului Nicolae Pitiș și a Reveicăi (născută Din). A absolvit Școala Medie de Contabilitate din Brașov. Până la pensionare a fost funcționară la diferite firme particulare din Brașov

·         1969 - A murit A. Marţian Pop, actor şi regizor al Teatrului National din Bucureşti ("Năbădăile Cleopatrei", "Tudor") (n.06.06.1897).

·         1972: Frederic al IX-lea (Christian Frederik Franz Michael Carl Valdemar Georg) (11 martie 1899 – 14 ianuarie 1972) a fost rege al Danemarcei din 20 aprilie1947 până la moarte sa. A fost fiul regelui Christian al X-lea al Danemarceiși al reginei Alexandrine, născută ducesă de Mecklenburg.

Prințul Frederic s-a născut la 11 martie 1899 la Palatul Sorgenfri în Kongens Lyngby în timpul domniei străbunicului său regele Christian al IX-lea. Tatăl său a fost Prințul Christian al Danemarcei (mai târziu regele Christian al X-lea), fiul cel mare al Prințului Moștenitor Frederic și al soției acestuia, Prințesa Louise a Suediei (mai târziu regele Frederic al VIII-lea și regina Louise). Mama sa a fost Alexandrine de Mecklenburg-Schwerin, fiica lui Frederic Francisc al III-lea, Mare Duce de Mecklenburg-Schwerin și a Marii Ducese Anastasia Mikhailovna a Rusiei.

A fost botezat la Palatul Sorgenfri la 9 aprilie 1899. Micul prinț a avut 21 de nași; printre ei străbunicul său Christian al IX-lea al Danemarcei, Nicolae al II-lea al Rusiei, George I al Greciei, Oscar al II-lea al Suediei, bunicul său Prințul Moștenitor Frederic al Danemarcei, Prințul de Wales (mai târziu regele Edward al VII-lea al Reagtului Unit) și unchiul său Frederic Francisc al IV-lea, Mare Duce de Mecklenburg-Schwerin.^[1]

Singurul frate al lui Frederic, Knud, s-a născut la un an după Frederic.

Regele Christian al IX-lea a murit la 29 ianuarie 1906, când micul Frederic avea aproape șase ani, și bunicul său i-a succedat ca regele Frederic al VIII-lea. Tatăl micului prinț a devenit prinț moștenitor iar Frederic al doilea în linia de succesiune.

Șase ani mai târziu, la 14 mai 1912, regele Frederic al VIII-lea a murit și tatăl prințului Frederic i-a succedat la tron ca regele Christian al X-lea. Frederic însuși a devenit prinț moștenitor la 12 ani.

Prințul a fost educat la Academia Navală Regală (întrerupând tradiția regală de a alege o carieră în armată) și la Universitatea din Copenhaga. Ulterior reușește să obțină comanda unei flote daneze. Pe lângă pasiunea sa pentru mare, Frederic este pasionat și de muzică: conduce Orchestra Casei Regale și Orchestra Simfonică a Radioului danez.

În 1922, Frederic s-a logodit cu Prințesa Olga a Greciei și Danemarcei, verișoara sa de gradul doi și fiica Prințului Nicolae al Greciei și Danemarcei; totuși nunta nu a avut loc.

La 24 mai 1935, la Stockholm, s-a căsătorit cu Prințesa Ingrid a Suediei (1910–2000). Ea era fiica Prințului Moștenitor Gustaf Adolf (mai târziu regele Gustaf VI Adolf al Suediei) și a primei soții a acestuia, Prințesa Margaret de Connaught. Erau rude în câteva moduri. Ca descendenți ai regelui Oscar I al Suediei și ai lui Leopold, Mare Duce de Baden, ei erau verișori de gradul doi și trei. Ca descendenți ai țarului Pavel I al Rusiei, Frederic era verișor de gradul patru cu mama lui Ingrid.

Cuplul a avut trei fiice:

• Prințesa Margrethe Alexandrine Þórhildur Ingrid (n. 1940), mai târziu regina Margareta a II-a a Danemarcei; s-a căsătorit cu contele francez Henri de Laborde de Monpezat
• Prințesa Benedikte Astrid Ingeborg Ingrid (n. 1944); s-a căsătorit cu Prințul Richard de Sayn-Wittgenstein-Berleburg în 1968.
• Prințesa Anne-Marie Dagmar Ingrid (n. 1946); s-a căsătorit cu regele Constantin al II-lea al Greciei în 1964.

Din 1942 până în 1943, Frederic a fost regent în numele tatălui său care a fost temporar în incapacitate după ce a căzut de pe cal în octombrie 1942.

La 20 aprilie 1947 tatăl său a murit și Frederic i-a succedat la tron la vârsta de 48 de ani. A fost proclamat rege de la balconul Palatului Christiansborgde primul ministru Knud Kristensen.

Domnia lui Frederic a fodt văzută ca o mare schimbare. Pe parcursul acestor ani, societatea daneză a scuturat restricțiile unei societăți agricole și a dezvoltat un stat al bunăstării. Și, ca o consecință a economiei în plină expansiune din anii 1960, femeile au intrat pe piața forței de muncă. Cu alte cuvinte, Danemarca a devenit o țară modernă, ​​ceea ce a însemnat noi cerințe cu privire la monarhie.

Cum regele nu avea fii, era de așteptat ca fratele lui mai mic, Knud, să moștenească tronul, potrivit legii daneze de succesiune din 1853.

Totuși, în 1953, a trecut prin parlament Actul de Succesiune, care a modificat metoda de succesiune la cea a primogeniturii. Acest lucru însemna că, dacă nu există fii, fiicele puteau succede. Prin ordonanța din 27 martie 1953 succesiunea la tron a fost limitată la copiii regelui Christian al X-lea.

În urma unei pneumonii, regele a murit la 14 ianuarie 1972 la vârsta de 72 de ani. A fost succedat de fiica sa cea mare, Margareta, devenită Margareta a II-a după încoronare. Regina Ingrid i-a supraviețuit soțului ei 28 de ani. A murit la 7 noiembrie 2000.

* 1975: Dimitrie Berea cu pseudonimul Demetre de Berea (n. 2 noiembrie1908,^[1][2][3] Bacău, România – d. 14 ianuarie 1975, Paris, Franța^[4]) a fost un pictor român, emigrat în 1946 și naturalizat cetățean francez.^[5]

A devenit în anii '30 cel mai promițător tânăr artist plastic al României și s-a remarcat ulterior ca portretist. În această calitate a devenit pictor oficial al vedetelor de la Hollywood și a fost căutat de capete încoronate și de alte oficialități, de oameni politici la modă sau de scriitori de succes

* 1977: Frederick George Peter Ingle Finch (n. 28 septembrie 1916 – d. 14 ianuarie 1977) a fost un actor australian de origine britanică^[1][2] și care a trăit și a activat majoritatea timpului în Statele Unite ale Americii.

Pentru rolul său memorabil din filmul Network, în care a interpretat personajul Howard Beale, un anchor de televiziune sătul de minciunile din industria de știri, a primit Premiul Oscar (post mortem), pentru cel mai bun actor al anului 1976. Pentru același, Finch a mai primit și cel de-al cincilea Premiu BAFTA, respectiv Premiul Golden Globes. Peter Finch a fost primul din cei actori care un Premiu Academy Award post-mortem într-o categorie de actorie, celălalt fiind un alt australian, Heath Ledger.

* 1977: Ermil F. Gheorghiu (n. 13 februarie 1896, Botoșani - d. 14 ianuarie 1977, București) a fost un general aviator român, Șef de Stat Major al Forțelor Aeriene.

A absolvit Școala Militară de Ofițeri în 1915.^[1] A fost înaintat la gradul de comandor aviator la 16 octombrie 1937 și la gradul de general de escadră la 10 mai 1941.^[1]

În timpul celui de-al Doilea Război Mondial a fost numit la comanda Corpului Aerian Român (21 noiembrie 1942), ulterior fiind avansat ca Șef de Stat Major al Forțelor Aeriene Române.

Generalul Ermil Gheorghiu a fost numit la 1 septembrie 1944 în funcția de subsecretar de stat pentru Aviație.^[2]

În cadrul unei operațiuni din noaptea de 5/6 mai 1950, Securitatea l-a arestat pe generalul Ermil Gheorghiu. A supraviețuit închisorilor comuniste, decedând în anul 1977.

·         1978: Kurt Gödel (n. 28 aprilie 1906,^{[1][2][3][4][5][6]} Brno, Austro-Ungaria^[7] – d. 14 ianuarie 1978,^{[1][8][2][3][4][5][6]} Princeton, New Jersey, SUA^[9]) a fost un logician, matematician și filozof austriac care în 1940 a emigrat în SUA, unde a activat în continuare, fiind considerat matematician american.
* 1985: Lama Anagarika Govinda (n. 17 mai, 1898 – 14 ianuarie, 1985), născut Ernst Lothar Hoffman, a fost fondatorul ordinului Arya Maitreya Mandala și promotor al buddhismului tibetan, abhidharma, al meditației buddhiste cât și al altor aspecte ale buddhismului. A fost, de asemenea, pictor și poet.

·         1999: Jerzy Grotowski (n. 11 august 1933,^[1][2] Rzeszów, Polonia^[3] – d. 14 ianuarie 1999,^{[4][1][2][5][6]} Pontedera, Italia) a fost un eminent regizor, teoretician al teatrului, pedagog, creator de metodă actoricească, unul din cei mai mari reformatori ai teatrului secolului al XX-lea.

În anul 1955 a absolvit Secția de Actorie a Institutului de Teatru din Cracovia, după aceea a studiat regia la Institutul de Teatru de la Moscova, unde a cunoscut tehnicile actoricești și artistice ale lui Stanisławski, Vahtangov și Meyerhold ^[7]. În 1957 a debutat la Teatrul Vechi din Cracovia, regizând „Scaunele” de Eugen Ionescu ^[7]. În 1959 s-a mutat definitiv în orașul Opole unde a preluat conducerea artistică a Teatrului 13 Rânduri ^[7]. Colaborarea lui Grotowski cu Flaszen a fost fructificată în curând prin înființarea teatrului de avangardă ^[7]. După lichidarea teatrului la Opole, Grotowski împreună cu colectivul s-a mutat la Wrocław, unde a înființat Teatrul Laboratorium ^[7]. Prima premieră a Teatrului Laboratorium într-un nou loc a fost a IV-a versiune a lui Acropolis, după Stanisław Wyspiański, pregătită în colaborare cu Józef Szajna.

Teatrul înființat de el aparține celor mai importante instituții de artă ale secolului al XX-lea. Aici a creat spectacolele sale care au încântat, au trezit împotriviri și discuții, precum „Prințul neînduplecat” sau „Apocalipsis cum figuris”. Jerzy Grotowski a fost nu numai creatorul teatrului, dar și filosoful lui.

În ultima perioadă a muncii sale în Polonia, în anii 1978-1982 a realizat un program al Teatrului Izvoarelor. În legătură cu el a întreprins călătorii de cercetare în India și America de Sud, cercetând ritualuri comune pentru întreaga omenire, comportamente a căror origine trebuie căutată la strămoșii comuni ^[7].

Din anul 1986 Jerzy a locuit în Italia, la Pontedera lângă Pisa. Atelierul teatral înființat de el, în colaborare cu Universitatea din California și Centrul Peter Brook, a realizat programul lui artistic de cercetare ^[7]. Grotowski este al treilea polonez, alături de Adam Mickiewicz și Bronisław Geremek, care a fost profesor la Collège de France ^[7]. A predat în mai multe universități de prestigiu din toată lumea. Multe dintre ele i-au conferit titlul de doctor honoris causa (printre altele Universitatea din Pittsburgh, Dr. Paul University din Chicago și Universitatea din Wrocław). Ultima dată a vizitat Polonia în martie 1997 ^[7].

Anul 2009 a fost declarat de UNESCO, Anul Jerzy

·         2006 - A încetat din viaţă actriţa americana Shelley Winters (Shirley Schrift), câştigătoare a două premii Oscar ("Jurnalul Annei Frank", "A Patch of Blue") (n. 18 august 1920)

·         2008: A decedat Barbu Brezianu, istoric şi critic de artă, poet, traducător român. Este cunoscut îndeosebi pentru studiile sale de brâncuşiologie, fiind cel care a întocmit prima monografie exhaustivă a lucrărilor sculptorului în ţară; (n. 18.03.1909).

* 2010: Béla Kamocsa „Kamo” (n. 24 decembrie 1944, Oradea — d. 14 ianuarie2010, Timișoara ^[1]) a fost un instrumentist (chitară bas, chitară electrică) și cântăreț român de etnie maghiară, interpret de muzică rock, blues și jazz. Este cel mai bine cunoscut ca membru fondator (1962) al formațieiromânești Phoenix, unde a fost prezent până în anul 1971. În 1982 întemeiază Bega Blues Band, una dintre primele formații românești dedicate muzicii blues, alături de care își petrece restul carierei.

·         2012: Mircea Ciumara, fost ministru de finanțe (n. 1943). Mircea Ciumara (n. 13 septembrie 1943 Călărași – d. 13 ianuarie 2012) a fost un deputat român în legislatura 1992-1996, ales în județul Constanța pe listele partidului PNȚCD. A fost Ministrul finanțelor în Guvernul Ciorbea în perioada 12 decembrie 1996 – 5 decembrie 1997, iar apoi a condus Ministerul Industriei și Comerțului până în 17 aprilie 1998. În perioada 22 decembrie 1999 – 28 decembrie 2000 a fost Ministru de stat, președintele Consiliului de Coordonare Economico-Financiară, ministru pentru relațiile cu Parlamentul.

* 2012: Carol Creiniceanu (n. 1 februarie 1939, Lupeni, România – d. 14 ianuarie2012, Lupeni, România) a fost un fotbalist și antrenor român.^[1] La Steaua București a câștigat un titlu de campion și 6 Cupe ale României.

·         2013: Conrad Bain, actor american (n. 1924)

·         2015: Valentin Nicolau, geofizician, scriitor și antreprenor român, fost director al Televiziunii Române (n. 1961)

Sărbători

·         Sf Cuv. Mucenici din Sinai si Rait; Odovania Praznicului Botezului Domnului; Sf. Nina (calendar crestin-ortodox)

·         Tăierea împrejur cea dupa trup a Domnului; Sfântul Ierarh Vasile cel Mare (calendar crestin-ortodox de stil vechi)

·         Sf. Felix de Nola, episcop; Sf. Bianca, regină (calendar romano-catolic)

·         Sf. ucisi pe Muntele Sinai si Raiton; Incheierea Sarb. Botezului Domnului (calendar greco-catolic)

·         India: Festivalul Zmeelor ("Makar Sankranti" sau "Uttarayani"). Pe 14 ianuarie,in fiecare an, in India se desfasoara Festivalul zmeelor (Makar Sankranti sau Uttarayani). acesta coincide cu începutul calatoriei spre Nord a Soarelui (Uttarayan), când acesta intra în semnul Capricornului (Sankrant). „Makar Sankranti” este sarbatorit la 14 ianuarie, când ziua este perfect egala cu noaptea,conform Calendarului Solar, folosit în India.

·         Italia: Spectacolul Nunților

·         Japonia: Ziua Majoratului în anii în care este a doua luni din ianuarie (2002, 2008, 2013, 2019 etc.). Anul acesta nu se pune!

ARTE 14 Ianuarie

INVITAȚIE LA OPERĂ 14 Ianuarie

Tosca de Giacomo Puccini

TOSCA - GIACOMO PUCCINI ( COMPLETE OPERA ) 

Francesco Cavalli – La Didone

Francesco Cavalli - Erismena (1659)

Giasone

La Calisto

Orione

LA RONDINE Puccini - Latvian National Opera

MUZICĂ 14 Ianuarie

Pier Francesco Cavalli, compozitor italian

Caterina Valente, cântăreaţă de origine italiană

Caterina Valente 

Billie Jo Spears, cântăreaţă country americană

Billie Jo Spears: 

Jack Jones, cântăreţ american

Jack Jones: 

Allen Toussaint, cântăreţ, pianist, compozitor şi producător american

Allen Toussaint 

Naarghita

Naarghita ~ Album Cu Melodii Indiene Indragite: 

Victor Socaciu

Bob Bradbury, vocalist şi compozitor britanic (Hello)

Rock Classic Allstars & Bob Bradbury: 

Geoff Tate, vocalist, clăpar şi compozitor american (Queensryche)

Mike Tramp, vocalist şi compozitor american (White Lion)

White Lion:

Marco Hietala, bassist al formației metal finlandeze Nightwish

L.L. Cool J. (James Todd Smith), rapper american

LL COOL J-14 SHOTS TO THE DOME (FULL ALBUM): https://youtu.be/SWQ72dLvRXk.

Magda Puskas

ÎNREGISTRĂRI NOI:

Vivaldi: Sonata a tre “La Follia” (Ensemble 415, Chiara Banchini)

Beethoven - Symphony No. 6 in F major Op. 68

U2 Greatest Hits Full Album 

POEZIE 14 Ianuarie

Dimitrie Bolintineanu

Biografie

Nastere: 1819, Bolintin-Vale
Deces: 20 august 1872, București

(unele surse documentare sustin ca an al nasterii 1819).

Dimitrie Bolintineanu a fost un poet roman, om politic, diplomat, participant la Revoluția de la 1848.

Dimitrie Bolintineanu era macedonean aroman de origine, parintele lui, Ienache Cosmad, a venit in țara din Ohrida. In puțini ani ai tatalui sau, Ienache, acesta iși facu in Valahia o situație acceptabila. Arendaș, mic proprietar, apoi subprefect, cu reședința la Bolintin, sat aproape de București; el nu apuca sa-i lase celui de al doilea nascut, Dimitrie, o avere care sa-l scuteasca de griji.

Tatal este roman macedonean din Ohrid. Ramas orfan, este intretinut de rude, beneficiind si de protectia unor oameni de seama ai timpului. Studiaza la colegiul „Sf. Sava" si apoi la Paris. Este, pentru un timp, ministru al cultelor si instructiunii publice. Moare, sarac si uitat, in 20 august 1872.

Poet tipic al generatiei de ia 1848, nascut la Solintinul din Vale, tragindu-si spita din romanii din Macedonia. Publicat de Heliade in „Curierul de ambe sexe, in 1842, Bolintineanu va lua parte activa la revolutia de la 1848 si va scoate „Poporul suveran. Dupa acei ani, va ajunge, ca alti multi „cauzasi, la Paris, si va calatori prin Grecia, prin Asia Mica si Orientul Mijlociu. Sub domnia lui Cuza va detine citeva demnitati in stat. Primul volum de versuri ii apare in 1847, cu teme dominant istorice si patriotice, luate in cea mai mare parte din traditiile consemnate de Neculce in O sama de cuvinte. Ca si Alecsandri, dar fara registrul poetic vast al aceluia, Bolintineanu atinge o mare popularitate in epoca, datorita felului in care poezia sa exprima sentimentele, aspiratiile de libertate ale acelei vremi.

Cu ciclurile Macedoneie si Florile Bosforului, poetul deschide drum larg exotismului romantic, hranit cu imagini sud-est europene si orientale.

Orfan de ambii parinti inca din 1831, tanarul a fost crescut de rude mai avute. Se sustine de timpuriu, precum Grigore Alexandrescu, I. L. Caragiale, Mihai Eminescu, prin slujbe functionaresti. In 1841 era copist la Secretariatul de Stat, in 1843 - secretar la departamentul ”pricinilor suditesti”. Printr-un misterios concurs de imprejurari, e ridicat, in 1844, la rangul de pitar. Faptul ca publicase in 1842 admirabila poema ”O fata tanara pe patul mortii”, prezentata elogios de Ion Heliade Radulescu (si invocata mai tarziu de Mihai Eminescu in Epigonii), a jucat, probabil, un rol decisiv. Poemul ”O fata tanara pe patul mortii” era o imitatie dupa ”La jeune captive” (”Tanara prizoniera”), de Andre Chenier, si a fost publicat in ”Curierul de ambe sexe”.

Publica, pana la sfarsitul vietii, peste 50 de volume de poezii, proza, legende istorice, biografii romantate, jurnale de calatorie, romane, dar moare in mizerie, rapus de o boala necrutatoare. Contemporanii au avut o parere diferita fata de opera sa, A. Densusianu considerandu-l unul din cei mai mari poeti lirici romani, in timp ce Nicolae Iorga ii neaga orice valoare. Indiferent de aceste opinii, nu i se poate nega harul de a versifica mult mai bine ca majoritatea contemporanilor sai. 

Opera 

Legendele istorice

Cei ce rabda jugul și-a trai mai vor Merita sa-l poarte spre rușinea lor;

a laudat devotamentul și pietatea nevestei lui Neagoe Basarab, care-și vinde sculele ca sa termine manastirea Argeșului; a scos din nou la iveala testamentul lui Ștefan, care zicea ca mai bine țara s-ar face un mormant decat neamul sa traiasca in robie; in fine, a facut cea mai frumoasa urare pentru patria sa:

Viitor de aur țara noastra are Și prevad prin secoli a ei inalțare.

Florile Bosforului cuprind poezii lirice și narative, cu subiecte orientale. Ni se descriu frumusețile naturii la Constantinopol, frumusețea femeilor, intrigile din Serai, nenorocita viața a cadanelor, amorurile lor descoperite și pedepsite cu cele mai grozave morți, targurile de sclave etc. Amorul și gelozia formeaza fondul mai tuturor acestor poezii, scrise intr-o limba foarte armonioasa. Vom cita: Mehrube, povestea nenorocirii unei fete din Carpați, Leili, istoria unei jertfe pentru amor.

Sub titlul de Basme s-au adunat o serie de poezii narative cu subiecte felurite, in care miraculosul joaca un rol insemnat, chiar daca sunt amestecate și personagii istorice. Cele mai cunoscute din acestea sunt: O noapte la morminte, - Ielele - Mihnea și Baba, a carui dezvoltare nu e destul de lamurita, dar cuprinde versuri frumoase și acel blestem foarte important in literatura noastra, care - ca și Grui Sanger, de Vasile Alecsandri - se poate pune alaturi de modelele de imprecațiuni din literaturile straine, cum e al Camiliei din Horaces ș. a.

Macedonele ne descriu frumusețile din țarile locuite de macedoneni și ne povestesc intamplari din viața lor. In general personajele sunt pastori și pastorițe. Cele mai insemnate: Romanele din Cavala - Samarina.

Volume de versuri:

Colectie de poezii, Bucuresti, 1847; 
Cantece si plangeri, Iasi, 1852; 
Poeziile vechi si noua, Bucuresti, 1855; 
Legende sau bazme nationale in versuri, HI, Bucuresti, 1855; 
Melodii romane, Bucuresti, 1858; 
Nemesis, satire politice, I-II, Bucuresti, 1861; 
Poezii atat cunoscute cat si inedite, I-II, Bucuresti, 1865;
Traianida, poema epica, I, Bucuresti, 1869; 
Menadele, satire politice, sociale, Bucuresti, 1870; 
Traianida, Bucuresti, 1870.

San-Marina a aparut in culegerea de poezii din 1865, in ciclul Macedonele. 
Mihnea si baba a aparut in aceeasi culegere de poezii, in ciclul Basme.

Muma lui Ştefan cel Mare 

I
Pe o stâncă neagră, într-un vechi castel,
Unde cură-n poale un râu mititel,
Plânge şi suspină tânăra domniţă,
Dulce şi suavă ca o garofiţă;
Căci în bătălie soţul ei dorit
A plecat cu oastea şi n-a mai venit.
Ochii săi albaştri ard în lăcrimele
Cum lucesc în rouă două viorele;
Buclele-i de aur cad pe albu-i sân,
Rozele şi crinii pe faţă-i se-ngân.
Însă doamna soacră lângă ea veghează
Şi cu dulci cuvinte o îmbărbătează.

II
Un orologiu sună noaptea jumătate.
În castel în poartă oare cine bate?
- "Eu sunt, bună maică, fiul tău dorit;
Eu, şi de la oaste mă întorc rănit.
Soarta noastră fuse crudă astă dată:
Mica mea oştire fuge sfărămată.
Dar deschideţi poarta... Turcii mă-nconjor...
Vântul suflă rece... Rănile mă dor!"
Tânăra domniţă la fereastră sare.
- "Ce faci tu, copilă?" zice doamna mare.
Apoi ea la poartă atunci a ieşit
Şi-n tăcerea nopţii astfel i-a vorbit:
- "Ce spui, tu, străine? Ştefan e departe;
Braţul său prin taberi mii de morţi împarte.
Eu sunt a sa mumă; el e fiul meu;
De eşti tu acela, nu-ţi sunt mumă eu!
Însă dacă cerul, vrând să-ngreuieze
Anii vieţii mele şi să mă-ntristeze,
Nobilul tău suflet astfel l-a schimbat;
Dacă tu eşti Ştefan cu adevărat,
Apoi tu aice fără biruinţă
Nu poţi ca să intri cu a mea voinţă.
Du-te la oştire! Pentru ţara mori!
Şi-ţi va fi mormântul coronat cu flori!"

III
Ştefan se întoarce şi din cornu-i sună;
Oastea lui zdrobită de prin văi adună.
Lupta iar începe... Duşmanii zdrobiţi
Cad ca nişte spice, de securi loviţi.

Fata de la Cozia 

Trâmbiţa răsună sus pe coasta verde;
Armia lui Ţepeş printre brazi se pierde.
- "Iată! strig vitejii, mândrul căpitan
Ce-a ucis cu mâna-i paşa musulman!"

Domnul îl sărută şi cu bucurie:
- "Spune-mi, vrei tu aur, ranguri sau soţie?
Dacă vrei avere, da-ţi-voi cât vei vrea;
Dacă vrei soţie, da-ţi-voi fata mea!"

- "Doamne! nu voi aur, nici onori deşarte:
N-am venit în lupte sa-mi trag aşa parte;
Plângerile ţării braţul mi-a-narmat;
Pentru-a ei scăpare astăzi m-am luptat.
Iar de este vorba să-mi dai soţioară,
Află că eu însumi sunt o fetişoară!"

La aceste vorbe junele frumos
Coiful îşi aruncă, păru-i cade-undos.
Toată adunarea vede cu răpire
O fetiţă dulce ca o fericire.
Domnul se răpeste de mândreţea ei.
- "Care din boierii-mi vrei bărbat să iei?"

- " Doamne, zise fata, vrei să fiu soţie
Unui din ostaşii care-mi place mie?
Toţi sunt bravi la luptă, nu ma îndoiesc;
Însă pe-al meu mire voi să îl iubesc."

Domnul fiu s-aruncă l-ale ei picioare
Şi cu o vorbire dulce rugătoare:
- "Fii a mea domniţă şi îţi jur pe cer
Pentru tine-n lume să trăiesc, să pier!"

La aceste vorbe tânăra fecioară
Rumenind la faţă ca o rozişoară:
- "Dacă vei iubirea-mi să o dobândeşti,
Pentru ţară, doamne, să mori, să trăieşti!"

Mireasa mormântului 

Fost-a când în noapte aurora luce,
Când se luptă omul cu adâncu-i chin,
Pe atunci când somnul, mincinos şi dulce,
Curmă-al său suspin.

Ea era tăcută, tristă florioară!
Fruntea-i visătoare dulce se-nclina,
’N aurul cosiţei mâna-i albioară
Distractă juca.

Vino mai aproape! dulcea mea,-mi vorbeşte,
Ascunzându-şi ochii plini d-amor ceresc,
Tânăra mea viaţă cursul îşi opreşte,
Pentru totdauna eu te părăsesc.

Şi uitarea tristă mâine o să vie
Cu-ochii plini de lacrimi pe al meu mormânt,
Dorul ce m-apasă nimenea nu-l ştie
Pe acest pământ.

Rara-i frumuseţe arde de splendoare.
Să rugăm! îmi zise, în genunchi căzând.
Ochii plini de moarte şi de lăcrimioare
Se-nălţau la ceruri amoros şi blând.

Când se curmă ruga, dulcea ei cătare
Se-nturna spre mine plină de amor.
Peste ochii-i geana cade cu-ntristare
Consumată-n dor.

 Barbu Brezianu

Biografie Barbu Brezianu
Barbu Brezianu (n. 18 martie 1909, Bucureşti, d. 14 ianuarie 2008) a fost un istoric, critic de artă, scriitor, publicist şi traducător român, membru al Uniunii Scriitorilor din România şi al Uniunii Artiştilor Plastici (secţia critică). Este cunoscut îndeosebi pentru studiile sale de brâncuşiologie, fiind cel care a întocmit prima monografie exhaustivă a lucrărilor sculptorului în ţară.

Ca publicist şi poet a debutat în anii treizeci ai secolului trecut. Este autorul volumelor de poezii Nod ars (1930), Poezii (1934), Zăvor fermecat, Jaf în dragoste, a cunoscutei cărţi Brâncuşi în România (1974, ulterior reeditată în versiune engleză) ş.a. Tudor Arghezi scria despre Barbu Brezianu : „Îmi permit plăcerea să regăsesc întoarsă în literatură pana scriitorului Barbu Brezianu, aşteptată de toţi cîţi i-au cunoscut elasticitatea, nuanţele şi gingaşele transparenţe.” Barbu Brezianu a fost un prieten apropiat al unor mari nume din cultura româneasca precum Constantin Noica, Mircea Eliade, George Enescu, al carui oaspete a fost nu o dată în vila acestuia de la Luminiş. Este tatăl publicistului american Andrei Brezianu.

La 24 mai 2006 i s-a conferit titlul de Doctor honoris causa de către Universitatea Naţională de Arte din Bucureşti.


Opere

Poezii:

* Nod ars, 1930
* Poezii, 1934
* Zăvor fermecat, 1947
* Desferecare, 1998

Proză şi eseu:

* Şcoala moralului sau Hristoitia meşterului Anton Pann
* Jaf în dragoste

Lucrări de istorie a artei:

* Karl Storck, 1955 (monografie)
* Nicolae Grigorescu, 1959 (monografie)
* Desenul alfabetului viu de N. Tonitza, 1960 (cu prefaţă de Tudor Arghezi)
* Caietele Mihai Eminescu, 1974-1985 (volume colective)
* Opera lui Constantin Brâncuşi în România, 1974 (monografie)
* Brâncuşi în România, 1976 (ediţie revăzută şi adăugită)
* Le secret du Baiser de Montparnasse, Paris, 1978
* Brâncuşi în România, Editura All, 1998 (ediţie trilingvă)
* Noguchi, ucenic al lui Brâncuşi, 2001
* Brâncuşi în România, 2005 (monografie; în colaborare cu Ilie Marcu)

Ucaz 

Din tolba pogoanelor
(în limba Canioanelor)
cotcodăcesc trei feciori
în năframele de fiori:

- Ctitoreşte Zăbava!...

- Osteneşte Otrava!!

- Ocoleşte Potcoava!!!

Şiratelor etăţi
tulburatelor dăţi
ţestoaselor cetăţi.

O năpârlire 

Ce măruntă întristare
copilului cu părul mare!

Al prunciei alb semafor
vestește vârsta lui Prier.
.......................
Solemn ceremonial confer:

prin abur cald, aromitor,
un prea forfecător doftor
taie cu o mână velină
bucle negre pe hermelină.

Din tronul lui - descoronat -

iată
un căpșor de băiat.

Epifanie 

Nevăzut cânt
încearcă vânt.

Prin somn, vaier...

Smintit aer
duh a aprins
șoaptă prin ins:

Sus
Jos
Isus
Hristos.

Prin albul gol
visul domol.

Nimbul prin nor
arde ușor.

Arde ușor
clipa din zbor.

TEATRU/FILM 14 Ianuarie

Ecaterina Teodoroiu

Padurea - Alexandr Nicolaevici Ostrovski 1987

Sa ucizi e usor (1994) - Robert Lopresti

La muzica 1983 Marguerite Duras

Fluturele si tancul (1980) - Ernest Hemingway

GLUMEȘTE, FII VESEL ȘI VEI RĂMÂNE TÂNĂR 14 Ianuarie

Am cules pentru Dumneavoastră, dragi prieteni câteva ziceri cu iz glumeț; poate vă vor plăcea!

SFATURI UTILE 14 Ianuarie

BEȚI APĂ PE STOMACUL GOL IMEDIAT DUPĂ TREZIRE!

Tendinta de sanatate actuala este aceea de a consuma apa potabila, dimineata pe stomacul gol, de indata ce ne-am ridicat din pat. Valoarea medicala a acestei tendinte de sanatate a fost confirmata stiintific a fi extrem de benefica organismului.

Apa potabila pe stomacul gol este in stransa legatura cu prevenirea si vindecarea unor conditii de sanatate cum ar fi : problemele cardiace, epilepsia, durerile de cap, artrita, diabetul, constipatia, obezitatea, tuberculoza, meningita, bolile de rinichi, varsaturi, bolile uterine, gastrita dar si cancerul.

Metoda:

Dimineata dupa ce te-ai trezit, inainte de a face orice altceva, consuma 4 pahare a 200 de ml de apa. 

Dar aminteste-ti, daca pentru orice motiv, nu poti consuma aceasta cantitate de apa de prima data, ar trebui sa incepi cu un pahar, crescand treptat cantitatea pana cand te obisnuiesti.

- Dupa ce ai terminat de baut apa, poti merge linistit sa te speli pe dinti.

- Asteapta apoi 45 de minute pana cand sa mananci micul dejun.

- Dupa micul dejun nu mai trebuie sa mananci sau sa bei nimic altceva timp de 2 ore

- Dupa cele 2 ore poti manca si bea orice doresti pe tot parcursul zilei.

Exista numeroase boli ce pot fi vindecate prin aceasta metoda!

Cercetarile in domeniu au aratat ca, pentru tratamentul diverselor conditii de sanatate, este necesar sa urmezi acest remediu un anumit numar de zile astfel :

Cancer 180 de zile

Diabet 30 de zile

Epilepsie 60 de zile

Constipatie 10 zile

Gastrita 10 zile

Hipertensiune arteriala 30 de zile

Tuberculoza 90 de zile

Migrene 2 zile

Curatarea rinichilor 30 de zile

Obezitatea – aceasta reteta te va ajuta sa scapi de obezitate in cazul in care o vei urma cat mai mult timp cu putinta. Daca esti o persoana obeza, acest tratament trebuie sa fie de acum inainte un obicei zilnic

Artrita 30 de zile

Cel mai interesant este ca acest tratament nu are efecte adverse, singurul inconvenient fiind urinatul destul de des.

Atat japonezii cat si chinezii consuma in fiecare dimineata apa calda in locul apei reci. De ce? Pentru ca apa rece solidifica alimentele pe care tocmai le-ai ingerat, astfel procesul digestiv fiind puternic incetinit. Odata ce aceste alimente stationeaza pentru mai mult timp in organism, acidul gastric va fi mai agresiv, realizandu-se astfel o absorbtie exagerata a tuturor componentelor alimentelor( inclusiv a toxinelor), ceea ce poate duce in timp la aparitia cancerului. Tocmai de aceea in Asia se practica regulat un consum de apa calda, intrucat aceasta imbunatateste metabolismul si digestia, ajutand organismul sa functioneze in parametri optimi.

GÂNDURI PESTE TIMP 14 Ianuarie

Câteva citate: