joi, 28 februarie 2019

MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU
SÂMBĂTĂ 2 MARTIE 2019


Bună dimineața de Sâmbăta morților - Moșii de iarnă!

RELIGIE ORTODOXĂ 2 Martie

Sf Sfințit Mc Teodot, episcopul Chiriniei; Sf Mc Isihie; Sâmbăta morților - Moșii de iarnă

Viaţa Sfântului Sfințit Mucenic Teodot, Episcopul Cirenei

    În insula Ciprului este o cetate ce se numeşte Cirene. Într-acea cetate a fost episcop Sfântul Sfinţitul Mucenic Teodot, fiind de neam din Galatia, născut din părinţi creştini şi crescut în învăţătura cărţii. El, din tinereţe deprinzându-se cu înţelepciune şi fapte bune, a mers în insula Ciprului, unde învăţa pe elini să lase rătăcirea şi înşelăciunea idolească, şi să creadă în Hristos, adevă-ratul Dumnezeu. Apoi pe mulţi întorcându-i, prin propovăduirea Cuvântului lui Dumnezeu, de la necurăţia păgânească, i-a povăţuit la calea mântuirii. Pentru aceea a fost ales episcop în cetatea Cirenei a Ciprului.
    Atunci era prigonire mare înpotriva creştinilor, împărăţind păgânul Liciniu (308-324), iar în Cipru era ighemon Savin. Dorind sfântul să fie muncit pentru Hristos, se certa cu îndrăzneală cu elinii, mustrând rătăcirea lor şi propovăduind pe Hristos, adevăratul Dumnezeu.
    Auzind despre aceea, ighemonul Savin a poruncit să-l prindă spre mucenicie. Înştiinţându-se arhiereul lui Dumnezeu de porunca ighemonului, n-a aşteptat să vină după dânsul. Ci îndată sculându-se, s-a dus singur la ighemon şi, stând înaintea lui, i-a zis: "Iată cel pe care îl cauţi, eu sunt! Nu m-am ascuns de tine, nici nu sunt adus cu sila, ci de voia mea am venit. Căci adevărul, pe care nu se cade a-l ascunde, trebuie a-l arăta, adică pe Hristos, Dumnezeul meu, să-L propovăduiesc; iar necurăţia şi neputinţa păgânătăţii voastre s-o vădesc.
    Dar nu este trebuinţă de multă arătare a neputinţei voastre, căci singură aceea vă arată a fi neputincioşi, căci sunteţi mai fricoşi decât broaştele, de vreme ce pentru un creştin s-a tulburat toată cetatea şi oastea păgânilor. Pentru că se tem diavolii de un om care este rob al lui Hristos şi se sârguiesc că nu cumva, scăpând din mâinile voastre ale muncitorilor, să ridice asupra lor mai mare război şi să biruiască neputinţa lor, biruind prin cuvinte pe cei ce le slujesc lor, având nădejdea cea deşartă spre dânşii".
    Ighemonul, nesuferind o mustrare ca aceasta, a poruncit îndată să bată fără de milă pe Sfântul cu vine crude. Şi, fiind bătut multă vreme, grăia cuvântul lui David: Pe spatele meu au lucrat păcătoşii, îndelungat-au fărădelegea lor. Încetând slugile a-l bate pe mucenic, a zis către dânsul ighemonul: "Vezi ce ţi-a folosit ţie multă grăire şi îndrăzneala ta?" Răspuns-a Sfântul: "De ai fi avut ochii tăi cei sufleteşti luminaţi, ţi-aş fi arătat ce mi-a folosit bărbăţia mea, pe care tu o numeşti îndrăzneală; ci de vreme ce eşti orb, pentru aceea nu poţi să-mi vezi bunătăţile ce-mi stau înainte; măcar dintr-aceasta să înţelegi, cum că eu căutând cu sufletească privire la cereştile răsplătiri, cele gătite mucenicilor lui Hristos, sunt nemişcat în rănile cele luate de mine şi nu simt mucenicia; căci sufleteasca veselie cea întru Dumnezeul meu, biruieşte toate dure-rile trupeşti".
    Savin ighemonul a zis: "Te mândreşti, Teodote, ca să înşeli pe cei ce te aud, dar pe mine nu poţi să mă înşeli cu cuvintele tale. Căci până într-atâta voi munci trupul tău, până ce vei mărturisi stăpânirea zeilor noştri". A grăit Sfântul: "Precum voieşti, ispiteşte-mă cu muncile; adună-ţi toată puternica ta meşteşugire spre trupul meu şi te înştiinţează de puterea ostaşului lui Hristos şi vei vedea cine va fi mai tare: cei ce mă muncesc pe mine, ori eu care port în mine pe Hristos?"
    Ighemonul a zis: "Au nu ştii, cum că din poruncile împărăteşti am stăpânire asupra trupului tău, ca să-l sfărim cu rănile şi să-ţi pierd tăria ta până în sfârşit?" A răspuns sfântul: "Unuia Dumnezeu, Acestuia Îi slujesc, Care m-a făcut mult mai presus decât împăraţii şi mult mai puternic decât boierii. Pentru aceea acum ca şi cu un rob grăiesc cu tine şi decât orice rob mult mai necinstit te socotesc pe tine şi nu ţin seamă de toate muncile, cu ajutorul Dumnezeului meu, Care ne-a învăţat să socotim toată dragostea lumească ca pe nişte paie, pleavă şi gunoi. Deci, să nu socoteşti că mă vei înfricoşa cu mândria şi cu groaznicele tale îngroziri. Te lauzi cum că ai putere peste trupul meu. Dar o stăpânire ca aceea au şi tâlharii care trăiesc în pustietăţi. Căci, când prind pe cineva în cale, îl muncesc precum voiesc. Şi tu acum te socoteşti a fi puternic, nădăjduind în sabia ta cea fărădelege. Pentru că stăpânirea cea legiuită schimbând-o în tiranie, pe desfrânaţi şi pe ucigaşii de oameni îi ierţi, iar munca cea vrednică a lor o aduci asupra bărbaţilor celor nevinovaţi şi dreptcredincioşi".
    Atunci, mâniindu-se ighemonul foarte tare, a poruncit să-l spânzure pe mucenic pe lemnul cel de muncă şi cu unelte ascuţite să-i strujească coastele lui. Iar pătimitorul lui Hristos, fiind strujit şi răbdând dureri, se ruga lui Dumnezeu, grăind: "Doamne, Iisuse Hristoase, Făcătorul a toată făptura cea văzută şi nevăzută, Cel ce ai prădat moartea, Cel ce ai stricat iadul, Cel ce pe Cruce ai omorât începătoriile şi puterile întunericului, Care ai vădit pe domnul veacului acestuia şi ai dăruit de sus putere Sfinţilor Tăi Apostoli şi fără de ispită i-ai păzit pe dânşii; Cel ce ai dat oarecând tinărului David biruinţă asupra uriaşului Goliat şi ai schimbat văpaia în cuptorul Babilonului, ca să nu vatăme trupurile sfinţilor Tăi tineri, răcorindu-i cu rouă; Tu şi pe mine mă întăreşte în muncile acestea, căci ştii neputinţa omenească. Slabă este tăria noastră, şi se ofileşte ca o floare în puţină vreme. Pentru slavă numelui Tău, Doamne, dă putere neputinţei mele şi risipeşte puterea celor ce se scoală asupra turmei Tale celei sfinte, ca să înţeleagă tot pământul că Tu eşti Dumnezeu preaînalt, Care dai tărie şi putere celor ce nădăjduiesc spre Tine".
    Astfel rugându-se Sfântul, suliţele ascuţite atâta îi strujiseră trupul, încât i se vedeau oasele goale. După aceea a poruncit ighemonul ca, luându-l de pe lemnul cel de muncă, să-l ducă în temniţă.
    Deci Sfântul, fiind dus spre temniţă, striga prin toată cetatea, grăind: "Cei ce mă vedeţi într-acest chip pătimind, să înţelegeţi că nu fără de nădejde pătimesc; căci pentru durerile muceniceşti am răsplătire de la Hristos Dumnezeu, spre Care eu nădăjduiesc. Că dacă un împărat pământesc vremelnic cinsteşte pe ostaşii săi, cei ce pentru dânsul cu bărbăţie şi cu vitejie se oştesc şi îşi varsă sângele lor şi le dă vrednice daruri, iar celor ce mor la război, le pome-neşte numele cu zugrăveli, cu cât mai mult veşnicul Împărat dăruieşte cinste nevoitorilor Săi şi în viaţa cea de acum şi la Înviere, când îi va arăta părtaşi ai Împărăţiei Sale. Stau mărturie cinstitele moaşte ale sfinţilor mucenici care mai înainte s-au nevoit, şi care se cinstesc cu cucernicie de toţi credincioşii mai mult decât toate cele de pe pământ, lucruri cinstite şi bogăţii. Iar prin cinstirea lor se închipuieşte cinstea şi slava care în cer li se dă de la Dumnezeu şi de la îngerii Lui sufletelor mucenicilor".

    Acestea şi mai multe grăindu-le Sfântul, mergea după dânsul tot poporul până la temniţă, în care a petrecut Sfântul cinci zile; după aceea a fost adus iarăşi la întrebare înaintea ighemonului. Şi a zis ighemonul către mucenic: "Eu socotesc că nu-ţi este de trebuinţă mai multă pedeapsă, să te înţelepţeşti; destul îţi este munca cea dintâi, cred că te vei apropia acum spre cinstea zeilor noştri, amintindu-ţi de pătimirile cele dintâi; iar dacă vei petrece încă în nesupunere, apoi mă vei sili ca să aduc asupra ta şi mai grele munci. Drept aceea, ascultă-mă, şi te izbăveşte însuţi de muncile ce vor să-ţi vină".
    Sfântul Teodot a zis: "Nu cunoşti, de trei ori ticăloase, că chiar de s-ar fi strivit trupul meu de munci şi coastele mele ar fi sângerat de răni, totuşi cu vitejie sunt gata şi acum a suferi de la tine toate cele ce se vor aduce asupra mea, până ce voi sfârşi nevoinţa alergării mele, ca să primesc cununa dreptăţii care îmi este pusă înainte de Domnul meu, Iisus Hristos".
    A zis ighemonul: "Nu pomeni aici pe Cel răstignit, căci defaimi locul acesta de judecată". Răspuns-a Sfântul Teodot: "Nebunule şi plinule de toată necurăţia, tu, pomenind pe acei necuraţi zei ai tăi, oare nu socoteşti că defaimi locul acesta? Iar eu, deoarece pomenesc pe Cel întru tot curat, că Stăpân al meu, pe Iisus Hristos, Împăratul şi Domnul, tu cu greutate Îl asculţi şi huleşti, ca şi cum s-ar fi prihănit locul tău cel de judecată prin pomenirea numelui lui Hristos. Iată, se chinuieşte cugetul tău, numai la numirea preacurat numelui Său.
    Dar şi diavolii care se cinstesc de voi această o pătimeau, nesuferind muncile ce li se făceau prin vederea lui Hristos şi strigau: Ce este nouă şi Ţie, Iisuse Nazarinene? Ce ai venit mai înainte de vreme să ne munceşti pe noi? Nu este lucru de mirare, că nici tu nu suferi a auzi numele lui Hristos, deoarece eşti rudă a diavolilor de la strămoşii tăi, slujindu-le acelora şi urmându-le".
    Savin ighemonul a zis: "Eu am socotit că tu vei fi mai blând după muncile cele dintâi şi că mă vei asculta pe mine, cel ce te chem pe tine spre mântuire; dar tu mai rău te-ai făcut. Ci, de-oarece rămâi neschimbat certându-te cu noi şi amăgindu-ţi inima ta, ca şi cum ai răbda pentru Hristos, iată o muncă nouă voi aduce asupra ta şi te voi birui şi-ţi voi arăta că nimic nu-ţi sporeşte nădejdea ta spre Hristos. Că nu-ţi va ajuta ţie înşelătorul Acela, spre Care, nădăjduind, te semeţeşti la munci".
    Iar sfântul mucenic a zis: "De aş fi răbdat această pentru un om, apoi mai ticălos aş fi fost decât voi, cei fără de Dumnezeu şi nici o nădejde bună nu aş fi avut de viaţa ce va să fie. Dar până în sfârşit nu aş fi suferit atât de mare muncă, dacă nu aş fi privit spre cereasca Împărăţie, în care mai multă plată voi primi de la Hristos, adevăratul Dumnezeu. Deci, pentru ce oare să nu rabd mai mari munci, cu ajutorul lui Hristos pentru veşnicele bunătăţi cele făgăduite? Vezi în mine ajutorul lui Hristos şi te încredinţează, cum că nădăjduiesc spre El. Pentru că, acoperindu-mă cu dumnezeiasca Lui mână, nu mă tem de muncile tale şi nimic nu pătimesc cu greutate. Şi, deşi trupul de ţarină pătimeşte, gândul cel întărit în Dumnezeu rămâne neschimbat".
    Atunci ighemonul Savin a poruncit ca să se aducă un pat de fier şi să-l întindă peste el pe sfântul şi să se aprindă sub dânsul foc şi să pună dedesubt vreascuri şi paie. Iar după ce pătimitorul a răbdat şi această muncă, s-a minunat ighemonul şi a zis: "De unde se află la voi creştinii atâta nemilostivire? Pe cine puteţi a milui, voi cei ce singuri nu voiţi a vă milui pe voi? Sau către cine veţi fi înduraţi, neîndurîndu-vă de voi înşivă?" Sfântul Teodot a zis: "Obiceiul iubirii de oameni nu-l ştii şi pentru milă grăieşti? Atunci îţi voi mulţumi ţie, când mă vei schimba pe mine din vremelnica viaţă şi mă vei elibera la cereasca Împărăţie. Dar voieşti a mă înălţa pe mine, căci, mai mult muncindu-mă, şi mai multă răsplătire îmi mijloceşti. Deci, dacă îţi este milă de mine, eliberează-mă prin felurite munci din această vremelnică viaţă. Adaugă-mi şi mai mari munci, ca acolo să mi se adauge cununa dreptăţii. Munceşte-mă până la moarte, ca desăvârşit nevoitor să mă duc la Puitorul meu de nevoinţă, Hristos, ca toate sfintele îngereşti cete să mă pri-mească, bucurându-se şi veselindu-se".
    Ighemonul a zis: "Eu te voi face desăvârşit nevoitor, căci voi afla alte munci mai cumplite contra ta". Iar mucenicul lui Hristos a zis: "De ai fi ştiut bunătatea Dumnezeului meu, spre Care nădăjduiesc, cum că, pentru muncile acestea de puţină vreme, mă voi învrednici vieţii celei veşnice, tu însuţi ai fi voit să pătimeşti pentru El, precum pătimesc şi eu. Dar, de vreme ce au împietrit inimile voastre diavolii, cei ce se cinstesc de voi, şi nimic, după viaţa aceasta, nu nădăjduiţi, de aceea aţi căzut în înşelăciunea lumii acesteia, mai înainte cinstind cele vremelnice şi trecătoare, mai mult decât cele veşnice".
    Acestea auzindu-le, ighemonul s-a înspăimântat şi a zis: "Îmi spuneau unii de tine, cum că eşti simplu, dar eu te văd a fi priceput mare". Iar Sfântul Teodot a răspuns: "Hristos grăind prin mine, care ritori pot să-mi stea împotrivă? Deci să ştii cum că bine ai auzit de la cei ce ţi-au spus despre mine că sunt nepriceput. Adevărat au zis. Însă darul Hristosului meu nevoindu-se împreună cu mine, precum mă învaţă a grăi, aşa şi muncile mă învaţă a răbda, uşurîndu-mi durerile în rănile ce le primesc".
    Ighemonul a zis: "Nu te voi cruţa, Teodote". Răspuns-a Sfântul: "Fă ce voieşti, că sunt gata la aceasta". Atunci ighemonul Savin a poruncit să-i bată piroane în picioarele lui şi să fie prigonit de ostaşi. Bătându-i piroane în picioare, el, ridicându-şi mâinile sale la cer, grăia: "Mulţumesc Ţie, Doamne al meu, Iisuse Hristoase, că pe mine nevrednicul m-ai învrednicit a fi părtaş patimilor Tale! De unde mi s-a adăugat mie, lepădatului, atât dar, căci iată acum la cer m-am suit? Mulţumesc Ţie, Mântuitorul meu, că m-ai izbăvit de cei ce-mi prigonesc sufletul. Slăvească-se numele Tău, Stăpâne Hristoase, în trupul meu, că Tu îmi eşti viaţă, Fiule al lui Dumnezeu, şi a muri pentru Tine, dobânda îmi este. Încredinţez Ţie pe cei ce pătimesc pentru numele Tău; fii lor ajutător. Potoleşte viforul acesta şi risipeşte pe cei ce se scoală asupra Bisericii Tale celei sfinte, ca în pace să Te laude pe Ţine poporul Tău, în veci".
    După aceea a grăit către creştinii cei ce îi stăteau de faţă: "A mea nevoinţă, fraţilor, acum se sfârşeşte şi cununa îmi este aproape. Iată plata dreptăţii mele pe care mi-o va dărui mie Iisus Hristos. El S-a răstignit pentru mine, iar eu trupul mi l-am dat la răni pentru Dânsul! El a murit pentru mine, ca să mă izbăvească din stricăciune, iar eu mor pentru Dânsul, ca să mă învrednicesc Împărăţiei Lui! O, cât este de mare darul lui Hristos! că pentru pătimirea cea de puţin timp pentru El, veşnice şi negrăite bunătăţi răsplăteşte, mai mult decât măsura cea vrednică. Nu sunt vrednice pătimirile vremii de acum, pe lângă slava ce are să se arate întru noi". Şi aşa, cu piroanele în picioare, alerga Sfântul, fiind izgonit de ostaşi pe drum.
    Mulţi din poporul elinesc, văzând o răbdare ca a lui şi cuvintele cele ca mierea curgătoare ascultându-le, au crezut în Hristos şi îşi băteau joc de necuraţii idoli, iar pe tiran îl ocărau şi numele lui Hristos îl preamăreau. Aflând de aceasta ighemonul Savin, a poruncit ca iarăşi să-l arunce pe Sfântul Teodot în temniţă; căci zicea el: "Să nu se înşele poporul cu fermecătoarele lui învăţături". Deci, se sfătuia cu sfetnicii săi, cu ce moarte să piardă pe mucenic.
    Trecând multe zile, au început a i se înmulţi rănile şi toţi binecredincioşii creştini venind cu mahrame curate, i le ştergeau. După aceasta marele Constantin, biruind pe Maxenţiu cu puterea Crucii (312) şi dăruind libertate tuturor creştinilor (313), a venit poruncă de la dânsul să înceteze prigonirea şi cei ţinuţi în legături pentru Hristos să fie liberi.
    Auzind de aceasta Sfântul Teodot s-a mâhnit foarte tare căci dorea să moară în munci pentru Hristos. Deci, fiind eliberat, s-a dus la cetatea sa, Cirene, şi, petrecând după pătimire doi ani pe scaunul său, a adormit întru Domnul. Şi a luat îndoită cunună, a arhieriei şi a muceniciei, din mâna Domnului nostru Iisus Hristos, Care încununează pe nevoitorii Săi cu slavă veşnică. Căruia şi noi de ne-am învrednici, cu rugăciunile Sfântului Sfinţitului Mucenic Teodot şi cu darul lui Hristos, Căruia se cuvine slava, împreună cu Tatăl şi cu Sfântul Duh, în veci. Amin.

Sfântul Mucenic Isihie – A fost prefect al palatului împăratului Maximian (285-305), deci unul din marii generali ai împărăției. Când împăratul Maximian a poruncit ca toți ostașii să jertfească zeilor, Isihie a refuzat să facă acest lucru și în consecință a fost îmbrăcat într-o haină de păr groasă și fără mâneci. În urma mărturisirii credinței în Mântuitorul Iisus Hristos, Isihie a fost înecat în apele râului Oronte.

Acesta a trăit pe vremea împăratului Maximilian, fiind întâiul slujitor al palatului împărătesc şi făcând totodată parte şi din senat. După porunca împăratului ca toţi creştinii care erau în armată, dacă nu se vor lepăda de Hristos, să fie dezbrăcaţi de uniformă şi să petreacă viaţă de rând, Isihie a fost dezbrăcat de veşmintele cele de mult preţ cu care era îmbrăcat, a fost îmbrăcat mai departe cu o haină proastă de lână fără de mâneci şi a fost dus ca să trăiască laolaltă cu femeile. După aceasta, împăratul chemându-l la sine l-a întrebat dacă nu se ruşinează că a fost coborât din cinstea de magistru la felul acela de vieţuire cu totul necinstit, de vreme ce el, ca împărat, nu poate să aşeze pe creştini în vredniciile şi la puterea pe care Isihie o avea mai înainte. Dar sfântul Isihie spunând că cinstea din veacul acesta este trecătoare şi că numai cinstea pe care o are cineva înaintea Domnului Hristos este veşnică şi nesfârşită, împăratul a poruncit să i se lege o piatră de moară de gât şi să fie aruncat în râul care se cheamă Oronte şi în care sfântul şi-a găsit sfârşitul său fericit.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


Sâmbăta morților - Moșii de iarnă

Pe 2 martie, în bisericile ortodoxe se comemorează Sâmbăta Morților

mosii_de_iarna_jpg.jpg

La Moșii de iarnă se împart anumite ofrande: sarmale, colaci, piftii, lumânări
Sursa foto: Adevărul.ro
Respectând tradiția populară, în acest an, sâmbătă, 2 martie, în toate bisericile ortodoxe din România sunt comemorate rudele și prietenii noștri trecuți în neființă. Este sărbătoarea Moșilor de iarnă sau Moșii de Piftii.

Ofrandele se impart persoanelor sărace și străinilor

Din vremuri imemoriale, se spune că la Sâmbăta Morților, rudele trecute la viaţa veşnică aşteaptă să primească ofrande şi, dacă familia uită sau neglijează să împlinească datina, răposaţii rămân supăraţi.  Totdeauna, atât în lumea satelor, cât şi în mediul urban, ofrandele se împart în special persoanelor sărace şi străinilor şi nu este încurajat schimbul de pomeni între rude.
Se spune că sufletele rudelor, trecute în neființă, vin pe pământ, de Sâmbăta Morților, să se hrănească cu mireasma și aburii bucatelor pe care credincioșii le gătesc, astfel încât să le ajungă un an întreg.  
Potrivit tradițiilor și superstițiilor, în unele zone ale țării, bătrânii spun că sufletele morților vin în această zi de comemorare pe pământ, în timp ce rudele lor dau de pomană mâncare gătită .  

Mâncarea de pomană să fie caldă („aburel”)

Din moşi-strămoşi, mâncarea caldă, dată de pomană în această zi de comemorare,  este  bine primită, pentru că mirosul ofrandelor calde îi satură pe cei trecuţi la viaţa veşnică.
În multe localităţi din Muntenia, credincioşii împlinesc vechile tradiţii, iar masa de pomană caldă se mai numeşte „aburel” sau „aburi”. În acelaşi timp, pomana împărţită pentru sufletele rudelor adormite este pusă în vase de lut noi, cumpărate pentru această comemorare.  

De Sâmbăta Morților se dau de pomană  anumite bucate

De Sâmbăta Morților, credincioșii trebuie să respecte anumite tradiții și să dea de pomană anumite bucate: sarmale, plăcintă, vin, colivă, colaci, piftii, fructe și lumânări aprinse. 
La mormintele rudelor, credincioșii trebuie să aprindă cel puțin două lumânări, care au rolul să încălzească  sufletele morților. 

Sâmbătă, 2 martie, sunt comemorați  Moșii de iarnă 2019 sau Moșii de Piftii

În tradiția populară, această sărbătoare este denumită și ”Moșii de Piftii” sau Sâmbăta Piftiilor, deoarece în această  sâmbătă se dau de pomană și răcituri sau piftii.  În această zi de comemorare, femeilor le este interzis să lucreze. Cele care nu respectă interdicția sunt pedepsite ”să tremure ca pfitia” și să ”li se întoarcă pomana dată!”. Mai mult, se spune că, atunci când împlinești tradițiile strămoșești, ziua de comemorare  ”te ferește de nebunie!”

Moșii de iarnă. Sâmbătă, 2 Martie 2019, creștinii ortodocși fac mare parastas. Sunt Moșii de iarnă, numiți în popor și „Moșii cei mari” sau  „Pomenirea Morților”. Pentru ca pomana să fie primită, este bine să respectăm vechile tradiţii legate de Moșii de iarnă. Moşii de iarnă deschid seria celor şapte sâmbete ale morţilor, ce se va încheia cu Sâmbăta lui Lazăr (ziua dinainte de Duminica Floriilor) și în care se fac parastase. Ce dăm de pomană la Moșii de iarnă Ce se dă de pomană la biserică La birerică ducem, spre a fi slujite de către preoți, colivă, colac, sticla cu vin, pomelnicul în care trecem numele celor plecaţi la Domnul şi lumânări. Pentru pomenirea morților se mai pot duce, în funcţie de posibilităţi, pachete cu plăcinte, brânzeturi, piftie, carne, sarmale, mere şi alte fructe. Mai practic este să se lase pachetele gata pregătite acasă şi, la întoarcerea de la biserică, să fie completate cu vin şi colivă sfinţite la slujbă şi să fie împărţite, cu lumânări aprinse, pentru sufletele celor răposaţi. Sufletele acestea, se spune, veghează din lumea de dincolo asupra casei din care au plecat. Ce se dă de pomană in Muntenia În Muntenia, se mai păstrează obiceiul ca, lângă colivă, la pomeni să se pună și un bănuţ care să fie dat celui mai sărac om din sat, pentru a aduce spor atât celui ce a dat cât și celui care a primit. Ce se dă de pomană in Banat În Banat, înainte de a pleca la biserică, femeile merg la cimitir și tămâiază mormintele. După slujba de Moșii de iană împart pomeni, printre care și vase cu cotoroage, un fel de mâncare făcut din afumătură de porc. Pe vremuri, se obișnuia pe la sate să se organizeze hore, iar la oraș, bâlciuri și baluri. De asemenea, se dă de pomană un preparat caracteristic zonei –  grâu fiert cu brânză şi unt. În plus, în pachete se pune şi friptură de porc. Ce se dă de pomană in Bucovina În Bucovina, pachetele conţin obligatoriu plăcinte cu brânză şi se împart familiilor necăjite, care au mulţi copii. Ce se dă de pomană in Transilvania În Transilvania se păstrează obiceiul ca pachetele duse la biserică să conţină, pe lângă vinul şi coliva obligatorii, bucatele preferate de cei pentru care se face pomană. Plus o prăjitură cu specific local, numită „pupi” (un chec cu mere). Nu se lucrează de Moșii de iarnă În ziua de Moșii de iarnă se mănâncă și se dau de pomană și piftie și alte răcituri, potrivit unei vechi tradiții, care se mai păstrează în lumea satului. De aceea sărbătoarea Moșii de iarnă mai este numită și „Moșii de piftii”. Pentru a respecta până la capăt obiceiul, trebuie ca ceea ce rămâne nemâncat să se arunce a doua zi, în Duminica lăsatului sec de carne. Dacă nu se respectă această tradiţie, natura se răzbună aducând valuri de frig în toiul verii. Mai mult, femeile care încalcă tradiţia şi lucrează în această zi sunt pedepsite să tremure ca piftia şi „li se întoarce pomana” pe care au dat-o. Atenție, cei dragi decedați de mai puțin de un an nu trebuie pomeniți alături de ceilalți! Pentru ei se scrie doar un pomelnic separat. Ce se duce la biserică si ce se împarte de Moşii de iarnă Femeile duc la biserică, pentru praznic sau masa mare dată în amintirea unui mort: colivă un colac o sticlă de vin pomelnicul pe care sunt trecute numele celor plecaţi la Domnul lumânări. De Moșii de iarnă se mai pot duce pachete cu plăcinte, brânză, produse din carne, sarmale, mere şi alte fructe. Mai practic este să se lase pachetele gata pregătite acasă şi, la întoarcerea de la biserică, să fie completate cu vin şi colivă sfinţite la slujbă şi să fie împărţite, cu lumânări aprinse, pentru sufletele celor răposaţi. Alte tradiții de Moșii de iarnă.  La cimitir se aprind cel puţin două lumânări. Credincioşii care fac pomeniri de Moșii de iarnă trebuie să meargă la biserică de dimineaţă, ca să participe la Sfânta liturghie. Abia după această slujbă mare se oficiază şi parastasul. Apoi, familia merge la cimitir, unde trebuie să aprindă cel puţin două lumânări – numărul minim necesar, potrivit superstiţiilor, pentru a încălzi sufletele morţilor. Nu se fac nunți de Moșii de iarnă Nu se mai fac nunţi de Moșii de iarnă. Conform tradiţiei creştin ortodoxe, o dată cu Lăsatul secului de carne cununiile religioase ar trebui să fie interzise. Noul sezon al nunţilor se va deschide după Duminica Tomii (a doua duminica după Paște). 



Sfaturi Duhovnicești. Există zile în care nu se poate face Botez? (27 02 2019)




ISTORIE PE ZILE 2 Martie

Evenimente
·         537 – Ostrogotii condusi de Vitiges incep primul asediu al Romei aparata de bizantinii generalului Belizarie, care va dura un an și nouă zile,  pana la 12 martie 538. Asediul a fost prima ciocnire importantă între forțele celor doi adversari, și a jucat un rol decisiv în dezvoltarea ulterioară a războiului.
·         986: Ludovic al V-lea devine regele francilor. Ludovic al V-lea (c.967 – 21 mai 987), a fost rege al Franciei Occidentale   din anul 986 până la moartea sa. A  fost ultimul monarh carolingian.
·         1444 –  Skanderbeg  initiaza si organizeaza Liga de Lezhë, o alianță a principatelor albaneze considerată ca fiind primul stat albanez unificat. Scopul principal al acestei Ligi a fost acela de a uni principatele albaneze, pentru a lupta impotriva primejdiei otomane.
·         1458 – George de Poděbrad  (1420-1471), este incoronat  rege a Boemiei. El a fost lider al husitilor impotriva partizanilor papalitatii.
·         1498 – Exploratorul portughez Vasco da Gama ajunge in Insula Mozambic. Insula era  un mare port arab. Numele insulei (Moçambique). este derivat de la Ali Musa Mbiki (Musa Al Mare), sultanul insulei în vremurile de Vasco da Gama .Acest nume a fost dat ulterior țarii care este astazi pe continentul African, iar insula a fost redenumita Ilha de Moçambique (Insula Mozambic). Portughezii au intemeiat pe aceasta insula un port și  o baza navala în 1507 și au construit aici Capela Nossa Senhora de Baluarte  în 1522, acum considerata cea mai veche clădire european din emisfera sudica.
·         1716: Apare lucrarea lui  Dimitrie Cantemir, Descriptio Moldaviae, prima monografie geografică la români, scrisă în limba latină, la cererea Academiei din Berlin. Lucrarea este alcătuită din trei părți și este însoțită de prima hartă a Moldovei. Descriptio Moldaviae (sau Descriptio antiqui et hodierni status Moldaviae, în română Descrierea stării de odinioară și de astăzi a Moldovei) este una dintre cele mai importante opere ale lui Dimitrie Cantemir, scrisă în latină între 1714 și 1716, pe când fostul domn al Moldovei trăia în Rusia. Cartea, un document de primă mână asupra istoriei românilor, a fost scrisă de Cantemir la cererea Academiei din Berlin.

·         1717 – In Anglia are loc prrimul spectacol de balet: Iubirile lui Marte si Venus. Baletul a fost creat de coregraful englez  Ioan Weaver iar povestea acestuia este inspirata din mitologia greacă.
·         1776 – Unități ale  miliției revolutionare  americane il  aresteaza pe guvernatorul regal englez al Georgiei,  James Wright.
·         1807 – Congresul american voteaza o lege prin care se interzicea importul de noi sclavi in aceasta tara.
·         1836 – Republica Texas isi declara independenta fata de Mexic. O Convenție a fost convocata  la 1 martie   si l-a ales  presedinte pe Richard Ellis.   Delegații au selectat un comitet alcatuit din cinci persoane care să elaboreze o Declarație de independență.; comisia a fost condus de George Childress și, de asemenea i-a inclus  pe Edward Conrad, James Gaines, Bailey Hardeman, și Collin McKinney. Comisia a prezentat proiectul în 24 de ore ceea ce i-a facut pe istorici sa speculeze ca Childress a scris o mare parte din Declaratia de Independenta înainte de sosirea sa la Convenție. Declarația a fost aprobata pe 2 martie, fara nici o dezbatere. Bazata în principal pe scrierile lui John Locke și Thomas Jefferson, aceasta a declarat că guvernul mexican „a încetat sa protejeze  viața, libertatea, și proprietatea poporului, de la care competențele sale legitime sunt derivate” , și a condamnat  „arbitrariul si actele de opresiune și tiranie „. Declarația a proclamat oficial Republica Texas.Printre altele, au fost  menționate  următoarele motive de separare: In 1824 Constituția Mexicului  stabilea ca tara este o republică federală., dar aceasta a fost  uzurpata iar conducerea tarii  a fost transformata într-o dictatură militară centralista de catre generalul Antonio López de Santa Anna.
Guvernul mexican a invitat coloniști in  Texas  promitandu-le libertate constituționala și guvern republican, dar apoi au fost renegate aceste garanții. Texasul  a fost unit cu statul mexican Coahuila  capitala aflandu-se in  îndepărtatul  Saltillo, și, astfel, afacerile din Texas au fost decise la o distanță mare de provincie și în limba spaniolă. Drepturile politice cu  care au fost în prealabil obisnuiti coloniștii, cum ar fi dreptul de a păstra și purta arme și dreptul la un proces cu jurați, au fost ulterior anulate. Nici un sistem de învățământ public nu a  fost organizat de autoritati. Coloniștilor nu li  s-a lăsat libertatea religioasa.
Bazata pe Declarația de Independență a Statele Unite, Declarația de independenta a Texasului conține de asemenea, multe din principiile politice ale Revolutiei americane.
·         1855 – Alexandru al II-lea devine tar al Rusiei; (n. 29 aprilie 1818 – d. 13 martie 1881). A fost  fiul lui Nicolae I al Rusiei si a domnit  de la 2 martie 1855 și până la asasinarea sa în 1881. A  fost de asemenea și Mare Duce al Finlandei  și a revendicat titlul de rege al Poloniei. A înfăptuit reforma agrară din 1861 prin care erau eliberați țăranii de șerbie și aveau dreptul să cumpere pământul pe care îl munceau (cu termen de plată în 49 de ani). Din cauza opoziției moșierimii, reforma a devenit un compromis care rima enorm cu eșecul: țăranii nu erau nici mai fericiți, nici n-o duceau mai bine în urma reformei de abolire a iobăgiei, fapt care se pare că l-a convins pe Alexandru, cu puțin timp înainte de asasinarea lui, să admită finalmente cererea insistentă a societății și chiar a unei părți a nobilimii de adâncire a reformelor, prin înființarea unui parlament (Duma). A fost asasinat  de o organizație teroristă anarhista intitulata  Narodnaya Volya.
·         1870 – A apărut, la Bucureşti, revista “Columna lui Traian”, condusă de Bogdan Petriceicu Haşdeu.1895 – S-a născut Eugen Relgis (Siegler), poet, romancier, sociolog, eseist; (m.1987).

·         1917 – În urma revoluției ruse din februarie, țarul Nicolae al II-lea al Rusiei abdică în favoarea fratelui său Mihail. Marele Duce Mihail al Rusiei, Mihail Alexandrovici Romanov, numit uneori și Țarul Mihail II (n. 22 noiembrie 1878 (S.N. 4 decembrie) – d. cca. 12 iunie 1918) fiul țarului Alexandru al III-lea și fratele țarului Nicolae al II-lea.
·         La 2-6 martie 1919 are loc la Moscova Conferința internațională a partidelor comuniste și organizațiilor social-democratice, la care se creează "Internațională a III-a Comunistă" (Comintern), cu sediul la Moscova, grupare extermistă de stîngă cu caracter totalitar, la care a aderat Partidul Comunist Român în 1921. Cominternul (din limba rusă: Коммунистичекий Интернационал (Kommunisticeskii Internațional) – (Internaționala Comunistă), cunoscută și ca Internaționala a III-a, a fost o organizație internațională comunistă fondată în 1919 de Lenin și de Partidul Comunist Rus (bolșevic), care avea ca scop lupta prin toate mijloacele posibile, inclusiv lupta armată, pentru răsturnarea burgheziei mondiale și pentru formarea unei republici sovietice internaționale, ca un stadiu de tranziție către abolirea definitivă a statului. Cominternul a reprezentat o sciziune a elementelor de stînga din Internaționala a II-a, ca răspuns la incapacitatea acesteia din urmă de a forma o coaliție solidă împotriva primului război mondial, război pe care Internaționala a III-a l-a considerat un război imperialist. Cominternul a ținut șapte Congrese Mondiale, primul în martie 1919 și ultimul în 1935. Grupurile care țin de tradiția comunismului de stînga recunosc azi numai valabilitatea primelor două congrese, cele de tradiție bolșevică, leninistă sau troțkistă – numai cea a primelor patru, iar partidele comuniste staliniste și maoiste recunosc valabilitatea tuturor celor șapte congrese.
·         1935: Regele Rama al VII-lea al Thailandei a abdicat. Noul conducător, nepotul său în vârstă de nouă ani, Rama al VIII-lea, a trăit cea mai mare parte a vieții în străinătate. El se întoarce în Thailanda în decembrie 1945, însă șase luni mai târziu este găsit împușcat în patul său.
·         1939: Cardinalalul Eugenio Pacelli este ales papă sub numele Pius al XII-lea. Pius al XII-lea ( Maria Giuseppe Giovanni Eugenio Pacelli – n. 2 martie 1876 – d. 9 octombrie 1958) , a fost papă al Bisericii Catolice între anii 1939 – 1958. I s-a reproșat că nu a denunțat public holocaustul evreilor, dar dacă ar fi condamnat regimul nazist, Hitler ar fi întețit prigoana și asupra celorlalți evrei (în Roma din 8.000 de evrei au fost deportați circa 1.000). Exista și un plan de a-l răpi pe papa și de-al pune sub „protectia” Reichului, în cazul în care ar fi condamnat holocaustul, cu planul ar fi fost însărcinat generalul SS Karl Wolff, șeful SS din Italia. In timpul Razboiului Rece, Stalin a răspuns dorinței papei Pius al XII-lea, ca Sfântul Scaun să participe la tratativele de pace, cu celebra întrebare retorică „Dar câte divizii are papa?” În 1953, la moartea lui Stalin, papa Pius al XII-lea a spus „Acum va vedea câte divizii avem”.
·         1941: În urma rebeliunii legionare din 21-23 ianuarie 1941, conducătorul statului, generalul Ion Antonescu, organizează un plebiscit cu privire la politica internă. 90% dintre votanți s-au pronunțat pentru politica guvernului Antonescu și împotriva legionarilor (2 martie-5 martie 1941). Ion Victor Antonescu (cunoscut și sub apelativul Mareșalul Antonescu; n. 2 iunie 1882, Pitești – d. 1 iunie 1946, închisoarea Jilava), militar și om de stat român, ofițer de carieră, general, șeful secției de operații a Marelui Cartier General al Armatei în Primul Război Mondial, atașat militar la Londra și Paris, comandant al Școlii Superioare de Război, șef al Marelui Stat Major și ministru de război, iar din 4 septembrie 1940 până în 23 august 1944 a fost prim-ministru al României și Conducător al Statului.


·         1946: Ho Chi Minh este ales președinte al Vietnamului de Nord. Hồ Chí Minh, cunoscut îndeobște ca Ho Chi Minh (n. 19 mai 1890 – d. 2 septembrie 1969) a fost un om de stat și revoluționar vietnamez, care a devenit ulterior prim-ministru (1946 – 1955) și președinte (1955 – 1969) al Vietnamului de Nord. In Vietnam. Hồ Chí Minh înseamnă „cel care iluminează“. Este cunoscut mai ales pentru fondarea mișcării de independență Viet Minh, în 1941 și pentru stabilirea controlului comunist asupra părții de nord a Vietnamului de Nord în anii 1960. A fost revoluționar, prim-ministru și presedinte vietnamez. Anti-colonialist, emigrează mai întâi în SUA, iar apoi la Paris (1917), unde aderă la Partidul Socialist. Este expulzat din Franța și pleacă la Moscova, unde colaborează cu Partidul Comunist. În 1930 fondează Partidul Comunist Indochinez, iar în 1941 înființează Viet-Minh, Frontul de Independență a Vietnamului. În 1946 devine președintele Republicii Populare Vietnam. Îi susține pe luptătorii Viet-Cong în războiul dintre SUA și Vietnamul de Sud.
·         1949: România comunistă: A fost adoptată legea de expropriere a moșiilor mai mari de 50 ha.
·         1949 – Capitanul James Gallagher a incheiat cu succes primul zbor non- stop in jurul Pamantului. Avionul sau Lucky Lady II a aterizat cu bine la baza Fort Worth din Texas, Statele Unite, dupa un zbor de 94 de ore si un minut.
·         1956: Marocul își declară independența față de Franța.
·         1958 – Debutează programele emise de Studioul teritorial Tîrgu Mureş al Radiodifuziunii Române.
·         1969: Primul zbor al supersonicului franco-britanic de călători, Concorde 001, care va depăși viteza sunetului la 1 octombrie 1969. Aérospatiale-BAC Concorde a fost un avion supersonic de pasageri. A fost rezultatul unui tratat guvernamental încheiat între guvernul francez și britanic, combinând eforturile companiilor Aérospatiale și British Aircraft Corporation. Cu doar 20 de aeronave construite în total, costul fazei de dezvoltare a reprezentat un mare eșec economic. În plus, Air France și British Airways au fost subvenționate de guvern pentru a cumpăra aeronava. Dintre aeronavele supersonice comerciale Concorde a avut cel mai mare succes, Tupolev Tu-144 fiind cealaltă aeronavă. Tu-144 avea o viteză maximă mai mare, dar consumul era mai mare și autonomia mai mică față de Concorde. Zburând pentru prima oară în 1969, Concorde și-a început serviciul comercial în 1976 și a continuat timp de 27 de ani. A operat zboruri transatlantice din Heathrow, Londra (British Airways) și Charles de Gaulle, Paris (Air France) către JFK, New York și Dulles, Washington; zburând la viteze record, parcurge aceste distanțe în mai puțin de jumătate timpul celorlalte avioane. Concorde a mai stabilit și a alte recorduri, inclusiv recordul mondial oficial FAI „Westbound Around The World” și „Eastbound Around the World” la viteză. Ca urmare a unicului accident din 25 iulie 2000, a efectelor economice ce au urmat evenimentelor din 11 septembrie 2001 și a altor factori, zborurile au încetat la 24 octombrie 2003. Ultimul zbor a avut loc pe 24 noiembrie în acel an.
·         1972: S-a constituit Asociația Scriitorilor din București.
·         1972: Sonda spatiala americana Pioneer 10 a fost lansata pe orbita planetei Jupiter. Aceasta a fost prima sonda de explorare in afara spatiului terestru. Misiunea a fost un real succes, Pioneer 10 fiind prima sonda spatiala care, dupa ce in decembrie 1973 a trecut prin centura de asteroizi a lui Jupiter, s-a apropiat la numai 130.000 de kilometri de imensa planeta si a transmis imagini cu prim-planuri. La 10 ani dupa acest eveniment, Pioneer 10 a depasit sistemul solar si a efectuat primele transmisiuni din spatiul interstelar. In 31 martie 1997, misiunea a fost declarata oficial inchisa, insa cu toatea acestea sonda a continuat sa trimita date spre Terra. Pe 23 ianuarie 2003, sonda a transmis ultimele mesaje spre Pamant, data dupa care NASA a anuntat ca Pioneer 10 nu mai are resurse energetice pentru a efectua transmisiuni catre planeta noastra
·         1973: Începutul retragerii trupelor americane din Vietnam (proces ce va dura până în 29 martie 1973), ca urmare a tratatului încheiat la Paris, ce încheia războiul din Vietnam (1957-1973).
·         1986: Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii a semnat "Australia Bill", ce reglementează relațiile politice și juridice ale Marii Britanii cu Australia.
·         1992: Republica Moldova a devenit membră a Organizatiei Natiunilor Unite (ONU).
·         1992: Președintele Republicii Moldova Mircea Snegur a autorizat o intervenție militară împotriva elementelor criminale separatiste de pe malul stîng al Nistrului.

·         1996: S-a deschis, în orașul olandez Nederweert, Galeria Christiana pentru artă plastică românească
·         1999: Instanta Tribunalului Bucuresti a respins cererea Asociatiei pentru Apararea Drepturilor Omului (APADOR) si a Centrului de Asistenta pentru Organizatiile Neguvernamentale (CENTRAS), privind scoaterea in afara legii si dizolvarea pe cale judecatoreasca a Partidului Romania Mare, motivind ca o asemenea solicitare poate fi facuta doar de Guvern sau de presedintii celor doua Camere ale Parlamentului, iar cazul poate fi solutionat numai de Curtea Constitutionala.
·         2003: Irakul afirmă că va renunța la distrugerea rachetelor Al Samoud 2 interzise în cazul în care Statele Unite lansează o ofensivă unilaterală.



Nașteri

·         1316: Robert al II-lea al Scoției (d. 1390)
·         1459: Papa Adrian al VI-lea (în germană Hadrian VI.), cunoscut și sub numele laice Adriaan Florisz Boeyens, Adriaan Florisz d'Edel sau Adrian von Utrecht (* 2 martie 1459 în Utrecht; † 14 septembrie 1523 în Roma), a fost între 1522-1523 cel de al șaptelea papă german al Romei
* 1677: Li Ching-Yuen sau Li Ching-Yun (în chineză simplificată: 李清云; în chineză tradițională: 李清雲; pinyin: Lǐ Qīngyún; n. 2 martie 1677 - d. 6 mai 1933) a fost un herbalist chinez, care se presupune că ar fi trăit peste 256 de ani.[1][2] El pretindea că s-a născut în 1736, în timp ce alte înregistrări (disputate) sugerau că s-ar fi născut în anul 1677. Ambele pretinse durate de viață, de 197 și 256 de ani, respectiv, depășesc cu mult cea mai mare durată de viață confirmată, de 122 de ani și 164 de zile, a franțuzoaicei Jeanne Calment. Adevărata lui dată a nașterii nu a fost niciodată determinată. S-a relatat că el ar fi fost artist marțial, herbalist și consilier tactic.
* 1746: Caroline de Hesse-Darmstadt (2 martie 1746 – 18 septembrie 1821) a făcut parte din nobilimea germană. A fost fiica cea mare a lui Ludovic al IX-lea, Landgraf de Hesse-Darmstadt și a soției acestuia, Caroline de Zweibrücken. La 27 septembrie 1768 s-a căsătorit cu Frederic al V-lea, Landgraf de Hesse-Homburg.
Ei au avut următorii copii:
·         1756:  Vincent-Marie Viénot, conte de Vaublanc (n. 2 martie 1756, Fort Dauphin – d. 21 august 1845, Paris) a fost un om politic și scriitor francez catolic, monarhist. Din 26 septembrie 1815 până în 7 mai 1816, a îndeplinit funcția de Ministru de Interne al Franței.
Cariera sa politică s-a desfășurat sub conducerea succesivă a lui Ludovic al XVI-lea, Paul Barras, Napoleon, contele de Artois, viitorul Carol al X-lea și Ludovic al XVIII-lea. Proscris și căutat de patru ori de regimuri politice diferite, niciodată arestat, el a reușit de fiecare dată să fie reabilitat. În lunga sa carieră, plină de evenimente, a fost deputat regalist în timpul Revoluției franceze și al Directoratului francez, proscris în timpul regimului de Teroare, prefect al lui Napoleon, ministru de Interne în timpul regelui Ludovic al XVIII-lea și la încheierea vieții sale politice a fost deputat ultramonarhist. Este cunoscut în special pentru discursurile sale convingătoare și pătimașe, elocventă fiind implicarea sa în controversata reorganizare a Academiei Franceze, din anul 1816, în calitate de Ministru de Interne.
Face parte dintre personajele secundare care traversează și marchează această perioadă a istoriei Franței. Având un caracter ordonat, partizan al revoluției din 1789, și-a sfârșit viața politică sub Restaurație, pe poziția de contra-revoluționar extremist.
* 1778: William Austin (n. 2 martie 1778 – d. 27 iunie 1841) a fost un autor și jurist american, cel mai notabil pentru crearea povestirilor despre Peter Rugg publicate în New England Galaxy în 1824–1827.
S-a născut în 1778 în Lunenburg, Massachusetts, Statele Unite. Strălucit jurist bostoniam, William Austin a întreprins o călătorie în Anglia, la întoarcere a publicat impresiile sale despre sistemul legislativ britanic în volumul Letters from London din 1804.
A scris câteva povestiri, dar reputația sa literară se bizuie în exclusivitate pe povestirea intitulată Peter Rugg, dispărutul, o capodopera în genul ei. Autorul reușește admirabil să transpună motive europene într-un decor specific american. Elementul supranatural este cu atât mai puternic, cu cât apare într-o lume dominată de un acerb simț practic. Personajul Peter Rugg s-a născut în 1730, el a intrat într-o furtună în anul 1770când a avut loc Masacrul de la Boston, de atunci el a fost blestemat să călărească până la sfârșitul lumii.
·         1797: Martial Étienne Mulsant (n. 2 martie 1797 - d. 4 noiembrie 1880) a fost un entomolog și ornitolog francez.
* 1805: Alexander Carl, Duce de Anhalt-Bernburg (2 martie 1805 – 19 august 1863) a fost prinț german din Casa de Ascania. Din 1834 până în 1863 el a fost ultimul duce al ducatului de Anhalt-Bernburg.
Alexander Carl s-a născut la Ballenstedt la 2 martie 1805. A fost al doilea fiu (însă singurul care a supraviețuit vârstei copilăriei) al Ducelui Alexius Frederic Christian de Anhalt-Bernburg și a primei lui soții, Marie Frederike, fiica Electorului Wilhelm I de Hesse.
După moartea tatălui său în 1834, Alexander Carl i-a succedat ca Prinț de Anhalt-Bernburg.
La 30 octombrie 1834, la Gottorp, Alexander Carl s-a căsătorit cu Prințesa Friederike de Schleswig-Holstein-Sonderburg-Glücksburg, fiica Ducelui Friedrich Wilhelm de Schleswig-Holstein-Sonderburg-Glücksburg și a Prințesei Louise Caroline de Hesse-Kassel. De asemenea, soția sa era sora viitorului rege Christian al IX-lea al Danemarcei. Mariajul a rămas fără copii.
Din noiembrie 1855 Ducele a stat numai la castelul Hoym din cauza unei boli psihice progresive (unele surse afirmă ca el a suferit de schizofrenie). Acolo, Alexander Carl și-a petrecut restul vieții sub îngrijire medicală, în compania șambelanului său, pictorul Wilhelm von Kügelgen. Din cauza incapacității sale, Friederike a acționat ca regentă.
Alexander Carl a murit la Hoym la 19 august 1863 la vârsta de 58 de ani. Deoarece cuplul nu a avut copii, Ducatul de Anhalt-Bernburg a fost moștenit de către ruda sa, Leopold al IV-lea, Duce de Anhalt-Dessau-Köthen care a fuzionat ducatul cu propriul său ducat și a format Ducatul de Anhalt.
·         1810 – S-a născut Papa Leon al XIII-lea (Vincenzo Gioacchino Pecci). Lui i se datorează prima enciclică socială, “Rerum novarum”, în 1891, care reprezenta unul dintre cele mai virulente și avizate rechizitorii la adresa Francmasoneriei; (m.20.07.1903).
·         1817: János Arany, scriitor maghiar (d. 1882)
·         1820: Multatuli, termen latin care înseamnă „am îndurat multe,” este pseudonimul lui Eduard Douwes Dekker (n. 2 martie 1820 - d. 19 februarie 1887), scriitor olandez. Este autorul romanului Max Havelaar în Indiile Olandeze, în care satirizează abuzurile administrației coloniale olandeze din Indonezia, roman bazat pe propria experiență.
·         1824 - S-a născut compozitorul şi dirijorul Bedrich Friedrich Smetana, creatorul şcolii muzicale naţionale cehe; (m.12.05.1884). Bedřich Smetana (n. Litomyšl, Boemia, 2 martie 1824 – † Praga, 12 mai 1884) a fost un compozitor și dirijor ceh. Este cunoscut pentru poemul simfonic Vltava (sau Die Moldau, după denumirea în germană a râului), al doilea dintr-un ciclu de șase pe care le-a intitulat Má vlast („Țara mea”), precum și pentru opera Mireasa vândută.
* 1833: Arhiducele Joseph Karl de Austria (germană (Erzherzog) Joseph Karl (Ludwig) von Österreich; 2 martie 1833 – 13 iunie 1905) a fost membru al dinastiei Habsburg. A fost al doilea fiu al Arhiducelui Joseph, Palatin al Ungariei (al 7-lea fiu al împăratului Leopold al II-lea) și a Ducesei Maria Dorothea of Württemberg.
Ca mulți membri ai familiei regale, Arhiducele Joseph Karl, a urmat o carieră militară. A devenit ganeral maior în armata austriacă în 1860. De asemenea, a fost Palatin al Ungariei după decesul fratelui său vitreg Stephen, care nu avea moștenitori.
Arhiducele a fost interesat limba romani și ocazional a scris despre acest subiect lui Albert Thomas Sinclair, un avocat american care împărtășea aceeași pasiune.
La 12 mai 1864, la Coburg, Arhiducele Joseph s-a căsătorit cu Prințesa Clotilde de Saxa-Coburg și Gotha (1846-1927), fiica cea mare a Prințului August de Saxa-Coburg și Gotha și a Prințesei Clémentine de Orléans. Au avut șapte copii:
* 1843: Maria Clotilde de Savoia (Ludovica Teresa Maria Clotilde; 2 martie1843 – 25 iunie 1911) s-a născut la Torino; a fost fiica lui Vittorio Emanuele II mai târziu rege al Italiei și a primei lui soții, Maria Adelaide de Austria. A fost soția lui Napoléon Joseph Charles Paul Bonaparte.
Maria Clotilde a fost primul născut din cei opt copii ai lui Victor Emanuel al II-lea al Italiei și ai primei lui soții, Maria Adelaide de Austria. Bunicii paterni ai Mariei Clotilde au fost Carlo Alberto al Sardiniei și Maria Theresa de Austria. Bunicii materni au fost Arhiducele Rainer de Austriași Elisabeta de Savoia. Rainer a fost fiul cel mic al împăratului Leopold al II-lea.
La 30 ianuarie 1859 s-a căsătorit la Torino cu Napoléon Joseph Charles Paul Bonaparte (1822–1891). Împreună au avut trei copii.
NumeNaștereDecesNote
Napoléon Victor Bonaparte18621926Căsătorit cu Prințesa Clémentine a Belgiei, fiica regelui Leopold al II-lea al Belgiei.
Louis Bonaparte18641932
Maria Letizia Bonaparte18661926În 1888 a devenit a doua soție a unchiului ei Amedeo (1845–1890), Duce de Aosta, și din 1870 până în 1873 rege al Spaniei.
Prințesa Clotilde cu fiul ei Napoléon Victor.
Mariajul lor nu a fost fericit, Maria Clotilde prefera viața liniștită în timp ce Napoléon Joseph prefera stilul de viață plin de distracții de la curtea franceză. Un alt factor al mariajului lor nefericit a fost circumstanțele care au condus până la căsătoria lor. Maria Clotilde avea doar 15 ani la nuntă în timp ce el avea peste 37 de ani.[1]
Căsătoria lor a fost negociată din motive politice în timpul conferinței de la Plombières (iulie 1858).[1] Cum Maria Clotilde era prea tânără pentru căsătorie, Napoléon Joseph a trebuit să aștepte până anul următor. Căsătoria lor a fost de multe ori comparată cu cea dintre un elefant și o gazelă; mirele avea puternice caracteristici napoleoniene (larg, voluminoas și greoi), în timp ce mireasa părea fragilă, scundă, cu părul blond și cu nasul caracteristic al Casei de Savoia.[1]
Soțul ei i-a fost necredincios iar ea s-a implicat în activități de caritate. Maria Clotilde a fost descrisă ca fiind foarte mândră, bigotă, cuminte și modestă.[2]
Căsătoria a fost nepopulară atât în Italia cât și în Franța. Recepția oficială de primire a lor la Paris, la 4 februarie, a fost întâmpinată cu răceală nu din lipsă de respect față de fiica regelui de Savoia ci din antipatie față de soțul ei.[1]
După căderea celui de-Al Doilea Imperiu Francez au fost obligați să părăsească Parisul și s-au stabilit pe o frumoasă moșie din apropiere de Lacul Geneva. După decesul tatălui Mariei Clotilde în 1878, ea s-a întors la Torino fără soțul ei. În această perioadă, fiica lor Maria Letizia a locuit cea mai mare a timpului la Castelul Moncalieri cu mama sa însă cei doi fii au stat în principal cu tatăl lor.[3]
Maria Clotilde a murit la Moncalieri la vârsta de 68 de ani. A fost înmormântată acolo și a primit onoruri regale.
* 1859: Șalom Aleihem sau Șolom Aleihem (în idiș שלום־עליכם, în traducere, Pace Vouă; în rusă Шолом-Алейхем; n. 18 februarie/,[1][2]Pereiaslav, gubernia Poltava[*], Imperiul Rus – d. ,[3][1][4][5][6][7][8][9][10] New York, New York, SUA[11][12]) a fost pseudonimul scriitorului, dramaturgului și publicistului evreu rus de limbă idiș Șolom Nahumovici Rabinovici, autor de romane, nuvele, piese de teatru și cel dintâi care a scris literatură pentru copii. A zugrăvit cu realism, ironie fină și compasiune viața „oamenilor mici” (în idiș : „kleine menșelech”), lumea evreilor din orașele și târgușoarele din răsăritul Europei la sfârșitul secolului al XIX-lea și în primii ani ai secolului al XX-lea. El a fost unul din ctitorii și clasicii literaturii moderne, mentor al scriitorilor în limba idiș din vremea lui alături de Mendele Moher Sfarim și I. L. Pereț.
* 1875: Oszkár Jászi (născut Jakubovits), cunoscut și ca Oscar Jászi, (n. 2 martie 1875, Carei (maghiară Nagykároly), Austro-Ungaria – d. 13 februarie 1957, Oberlin, Ohio, Statele Unite ale Americii)[1] a fost un sociolog, politician, profesor universitar și istoric maghiar, cunoscut pentru încercarea sa de salvare a statului ungar prin oferirea unei largi autonomii naționalităților, la sfârșitul Primului Război Mondial.
Adept al radicalismului liberal burghez, a militat pentru o largă reformăsocială, politică și etnică a statului ungar la începutul secolului al XX-lea. A fost membru al Consiliului Național Maghiar în timpul Revoluției Crizantemelor și, ulterior, ministru fără portofoliu, responsabil cu afacerile naționalităților, în guvernul condus de Mihály Károlyi.
A condus, în zilele de 13-14 noiembrie 1918, la Arad delegația Ungariei, încercând să negocieze cu reprezentanții Consiliului Național Român Central rămânerea românilor transilvăneni în cadrul Ungariei, cu o largă autonomie.
După Primul Război Mondial a emigrat în Statele Unite ale Americii. Din cauza ideilor sale, regimurile autoritare din Ungaria de după sfârșitul primei mari conflagrații l-au considerat un inamic.
·         1876: Pius al XII-lea, născut Maria Giuseppe Giovanni Eugenio Pacelli (n. 2 martie 1876, Roma – d. 9 octombrie 1958, Castel Gandolfo, Italia) a fost papă al Bisericii Catolice între anii 1939 - 1958.
În zilele triste ale celui de-al Doilea Război Mondial papa Pius al XII-lea a încercat din greu să mențină deschise porțile păcii. La 24 decembrie 1939 a dat lumii un înțelept program de pace elaborat în cinci puncte. Dacă nu putea opri războiul, cel puțin putea scoate în evidență suferințele a milioane de sărmani refugiați și victime de război; ceea ce a și făcut. Papa Pius i-a chemat pe catolicii de pretutindeni și îndeosebi din liniștita Americă, să împartă cu cei săraci. Pius a făcut multe și pentru salvarea Romei de la distrugere, și nu a salvat doar clădiri. În timp ce agenții Gestapo căutau fioroși, evreii, refugiații și tot felul de oameni urmăriți au aflat siguranță în micul stat papal. După război, papa Pius al XII-lea a continuat să pună accent pe nevoia unei păci drepte.
Papei i s-a reproșat că nu a denunțat public holocaustul evreilor, el însuși își făcea deseori mustrări de conștiință asupra acestui fapt, dar dacă ar fi condamnat regimul nazist, Hitler ar fi întețit prigoana și asupra celorlalți evrei (în Roma din 8.000 de evrei au fost deportați doar circa 1.000). Exista și un plan de a-l răpi pe papa și de-al pune sub „protectia” Reichului, în cazul în care ar fi condamnat holocaustul, cu planul ar fi fost însărcinat generalul SS Karl Wolff, șeful SS din Italia.
Stalin a răspuns dorinței papei Pius al XII-lea, ca Sfântul Scaun să participe la tratativele de pace, cu celebra întrebare retorică „Dar câte divizii are papa?” În 1953, la moartea lui Stalin, papa Pius al XII-lea a spus „Acum va vedea câte divizii avem”.
Papa a înțeles marile dificultăți cu care se confruntau Națiunile Unite, a aprobat și a încurajat toate eforturile pozitive care încercau să sprijine înțelegerea internațională. Ca păstor de suflete papa Pius a răspuns nevoii omului modern după o hrană spirituală. Pentru a ușura participarea la Sfânta Liturghie și primirea Sfintei Împărtășanii a oamenilor, papa Pius a relaxat cu mult regulile care orânduiau timpul Liturghiei sau grabnica necesitate de a primi Sfânta Împărtășanie. A simplificat și Breviarul.
A protestat față de persecuția Bisericii Catolice în lagărul comunist, drept pentru care autoritățile comuniste l-au prezentat ca pe un bastion al imperialismului și al reacțiunii. După arestarea celor șase episcopi greco-catolici din România, a numit în locul acestora noi episcopi titulari, între care pe Alexandru Todea, devenit ulterior cardinal. În ciuda ademenirilor și presiunilor permanente exercitate de Biserica Ortodoxă Română în complicitate cu autoritățile comuniste, nici unul din cei doisprezece episcopi greco-catolici din România nu a acceptat abandonarea fidelității față de Biserica Catolică, ceea ce l-a determinat pe papa Pius al XII-lea să rostească memorabilele cuvinte „Isus a avut doisprezece apostoli și unul dintre ei a trădat. Biserica greco-catolică din România a avut doisprezece episcopi și nu a trădat niciunul”. A fost declarat Venerabil.
* 1883: Leonard Colebrook (n. 2 martie 1883, la Guildford, Surrey, Marea Britanie - d. 27 septembrie 1967, la Farnham Common, Buckinghamshire, Regatul Unit) este un fiziolog și bacteriolog englez, membru al Societății Regale din Londra
* 1886: .Vittorio Pozzo (pronunție în italiană: /vitˈtɔrjo ˈpottso/; n. 2 martie 1886 în Torino, Italia – d. 21 decembrie 1968 în Ponderano) a fost un fotbalist, antrenor și jurnalist italian. Este singurul antrenor care a reușit să câștige două Campionate Mondiale, cele din 1934 și 1938. Cu Italia a mai câștigat de bronz la Jocurile Olimpice de vară din 1928 și medalia de aur la Jocurile Olimpice de vară din 1936. Cu el, Italia a rămas invincibilă timp de peste patru ani, între anii 1934 și 1939, folosindu-se de tactica Metodo (2–3–2–3), prin care se crease o defensivă mai puternică și contraatacuri mai eficiente
·         1895: Eugen Relgis (Siegler), poet, anarhist, romancier, sociolog, eseist (d. 1987)

·         1901 – S-a născut Tudor Tănăsescu, inginer, profesor la Institutul Politehnic din Bucuresti, membru corespondent al Academiei Române din 1952, unul dintre fondatorii școlii românești de electronică și radiotehnica. A fost membru corespondent al Academiei de Științe din România începând cu 3 iunie 1941 si a avut un rol important în dezvoltarea radiodifuziunii şi a industriei române de electronică.A fost profesor la Institutul Politehnic din București. A elaborat teoria și metodele de proiectare ale amplificatoarelor radio de putere în clasă C; (m.07.08.1961).
·         1905: S-a născut la Câmpulung Muscel Radu Gyr, poet, dramaturg, eseist român (d. 1975). A fost de mai multe ori laureat – în (1926, 1927, 1928) – al Societatii Scriitorilor Romani, Institutului pentru Literatură și Academiei Romane  A susținut un număr însemnat de conferințe cea mai cunoscută fiind Studențimea și Idealul Spiritual din 1935. A fost un colaborator statornic în perioada de după debut la revistaUniversul literar și apoi la alte reviste literare: Gândirea; Gândul românesc; Sfarmă-Piatră; Decembrie; Vremea; Revista mea; Revistă dobrogeană,Ramuri, Adevărul literar și artistic , Axa , Iconar etc. precum și la ziarele Cuvântul; Buna Vestire; Cuvântul studențesc. În timpul scurtei coguvernări legionare în cadrul regimului antonescian, septembrie 1940 – ianuarie1941 , Radu Gyr a fost comandant legionar și director general al teatrelor. În aceasta perioadă, a autorizat o trupă de actori evrei sa înființeze  în Bucuresti teatrul evreiesc Barașeum, singurul teatru evreiesc din țările Europei din acea perioada, în care puterea o dețineau regimuri autoritare și  fasciste. Teatrul Barașeum și-a început activitatea la 1 martie  1941  cu revista Ce faci astă seară? A fost arestat in timpul dictaturii regale a lui Carol al II-lea si  a stat închis în lagărul de la Miercurea Ciuc alaturi de Mircea Eliade, Nae Ionescu și alți intelectuali din perioada interbelică. Radu Gyr a fost închis și în timpul regimului lui  Ion Antonescu. După eliberarea din detenție a fost trimis, pentru „reabilitare” în batalioanele de la Sarata. Întors din război rănit și cu poemele în raniță, Radu Gyr a publicat în 1942 (la editura Gorjan) volumul inedit Poeme de războiu (carte cenzurată).
În 1945, regimul comunist l-a încadrat în „lotul ziariștilor”, iar justiția aservită regimului comunist l-a condamnat la 12 ani de detenție politică. Ultimul cuvânt al poetului în fața Tribunalului Poporului (procesul din 1945). „Domnule Președinte, domnilor judecători ai poporului, în inchizitoriul său de joi seara (31 mai), onorata acuzare a spus răspicat: «Dacă există credință adevărată, atunci să fie absolvită». Și a mai spus acuzarea: «Sunt prăbușiri de idealuri, de credințe, dar numai pentru curați». Într-adevăr, sunt naufragii sufletești. Eu am avut o credință. Și am iubit-o. Dacă aș spune altfel, dacă aș tăgădui-o, dumneavoastră toți ar trebui să mă scuipați în obraz. Indiferent dacă această credință a mea apare, astăzi, bună sau rea, întemeiată sau greșită, ea a fost pentru mine o credință adevărată. I-am dăruit sufletul meu, i-am închinat fruntea mea. Cu atât mai intens sufăr azi, când o văd însângerată de moarteA revenit acasă în 1956, dar, după doi ani, a fost arestat din nou și condamnat la moarte pentru poezia-manifest Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane, considerată de autorități drept mijloc de instigare la luptă împotriva regimului comunist. Pedeapsa cu moartea i se comuta la 25 de ani de muncă silnică (dar nu află aceasta decât cu 11 luni după modificarea sentinței), poetul executând 6 ani de detenție, până la amnistia generală din 1964. În închisoarea din Aiud, Radu Gyr a fost supus unui regim de detenție deosebit de aspru. Doi ani din pedeapsă i-a executat purtând lanțuri grele la picioare. Când s-a îmbolnăvit grav, autoritățile i-au refuzat acordarea de asistență medicală. O mare parte din detenția de la Aiud și-a petrecut-o în celula nr. 281. Din  1963, după eliberarea din închisoare, a fost amenințat permanent, urmărit de Securitatea comunista. La înmormântarea sa din cimitirul Bellu Catolic,  la 29 aprilie 1975, singurul literat care a îndrăznit să participe la ceremonia funerară și să citească din versurile lui Gyr a fost, potrivit unui martor ocular, poetul Romulus Vulpescu.

 * 1906: Károly Weichelt (n. 2 martie 1906 - d. 4 iulie 1971) a fost un fotbalist român, care a jucat în Echipa națională de fotbal a României la Campionatul Mondial de Fotbal din 1934 (Italia).
* 1913: Gheorghi Nicolaevici Flerov (rusă: Гео́ргий Никола́евич Флёров, engleză: Georgy Nikolayevich Flyorov, n. 2 martie 1913 - d. 19 noiembrie 1990) a fost un fizician nuclearist sovietic, cunoscut pentru descoperirea fisiunii spontane și pentru contribuția sa la fizica reacțiilor termice. Este de asemenea cunoscut pentru scrisoarea sa adresată în timpul celui de-al Doilea Război Mondial lui Iosif Vissarionovici Stalin, prin care îi solicita acesuia demararea proiectul sovietic de dezvoltare a bombei atomice.
În 2012, elementul 114 a fost numit flerovium, iar Laboratorul pentru Reacții Nucleare din cadrul Institutului Unificat de Cercetări Nuclearăepoartă numele său.
Flyorov sa născut la Rostov-pe-Don și a studiat în cadrul Institutului Politehnic din Leningrad (în prezent, Universitatea Politehnică Petru cel Mare din Sankt Petersburg) unde s-a specializat în termofizică și fizică nucleară.
în aprilie 1942 – în timp ce activa ca locotenent al Forțelor Aeriene Sovietice – i-a scris lui Stalin, subliniind tăcerea suspectă a Statelor Unite, Marii Britanii și Germaniei cu privire la fisiunea nucleară.[2]Insistențele lui Flyorov cu privire la „construirea fără întârziere a bombei de uraniu”[3] au condus în cele din urmă la dezvoltarea proiectului bombei atomice sovietice.
În 1940, alături de Konstantin Petrzak, a descoperit fisiunea spontană.
În anii '70 a pretins că a descoperit două elemente metalice de tranziție, seaborgiu[4] și bohriu.[5]
În 1957 a fondat Laboratorul pentru Reacții Nucleare Flyorov, unul dintre laboratoarele principale ale Institutului Unificat de Cercetări Nucleare din Dubna, a cărui director a fost până în 1989. De asemenea, în aceeași perioadă a prezidat Consiliul științific al Academiei de Științe a URSS .
·         1923 - S-a născut Doc (Arthel) Watson, bluesman american.
* 1923: Masao Ono (2 martie 1923 - 11 februarie 2001) a fost un fotbalistjaponez.
·         1925 – S-a născut Edgar Cosma, compozitor şi dirijor, stabilit în Franţa, după 1960.

 * 1931: Emilian Drehuță (n. 2 martie 1931, Baineț, județul Rădăuți; în prezent comuna Mușenița, județul Suceava – d. 5 august 2011, Bacău)[1] a fost un economist, editor, memorialist și autor român.
A fost inițiatorul și organizatorul colectivului care, începând cu anul 2004, a conceput și elaborat prima „Enciclopedie a județului Bacău”, a cărei primă ediție a fost tipărită în anul 2007.

Studii

S-a născut la 2 martie 1931, fiul lui Ilie și Eudochia Drehuță, țărani din Baineț, un sat din inima Bucovinei. A urmat clasele primare la școala din satul natal, apoi liceul. În anul 1956 a absolvit Facultatea de Finanțe și Credit din cadrul Academiei de Studii Economice din București, și în 1978, un curs postuniversitar al Centrului de Perfecționare a Pregătirii Cadrelor de Conducere din Economie și Administrația de Stat[2].

Carieră

A început activitatea profesională în 1956, ca economist stagiar la Secția Financiară din orașul Buhuși, continuată între 1956 și 1959 în orașul Bacău, ca șef al Corpului de Control Financiar al regiunii Bacău, apoi director al Direcției Financiare a județului Bacău între 1968 și 1991[2].

Susținător al valorilor bucovinene

La inițiativa sa, a fost reactivată „Societatea pentru Cultura și Literatura Română în Bucovina” (fondată în anul 1862 la Cernăuți) și a înființat în 1991 o filială la Bacău, având ca activitate de bază promovarea culturii românești.
Cu participarea sa efectivă au fost elaborate peste 30 de studii și articole despre preocupările social-economice și cultural-educative ale românilor din nordul Bucovinei, au fost organizate între 2009 și 2010 expoziții cu tema „Fotografii din Bucovina”, fiind editate cu acest prilej două albume, concomitent cu organizarea unor spectacole cultural-artistice referitoare la tradițiile și obiceiurile strămoșești ale bucovinenilor[2].
Între lucrările publicate de Emilian Drehuță pe această temă se află Evoluția economiei din bazinul Sucevei în perioada postbelică și reflectarea acesteia în cultura și civilizația satelor (1999) și Prezent și perspective în economia rurală din România (2000)[3].
·         1931: S-a nascut Mihail Gorbaciov, lider sovietic, secretar general al Partidului Comunist, laureat cu premiul Nobel pentru Pace in 1990. Gorbaciov s-a aflat in fruntea URSS in perioada 1985-1991, fiind artizanul programului „Perestroika”. Prin politica internationala dusa, in special in ultima parte a mandatului sau de presedinte al Sovietului Suprem (1988-1991), acesta a grabit incheierea Razboiului Rece, dar si inlaturarea de la putere a Partidului Comunist. A urmat Institutul Agricol din Stravropol si Universitatea de Stat din Moscova. In 1952 s-a inscris in Partidul Comunist, pana in 1970 el ocupand diverse functii politice la nivelul orasului rus Stavropol, inclusiv cea de deputat al Sovietului Suprem. La moartea lui Constantin Ustinovici Cernenko, a devenit secretar general al Comitetului Central. Politica de glasnost, programul sau de reforme economice si sociale, deschiderea aratata Occidentului si tratatele de dezarmare nucleara incheiate cu Statele Unite au schimbat perceptia asupra URSS. S-a retras din viata politica in 24 august 1991, decizia sa provocand dizolvarea Uniunii Sovietice.
·         1932: Dumitru Chesa, actor român


·         1932: Petre Ghelmez (n. 2 martie 1932, Gogoșari, județul Vlașca, azi județul Giurgiu - d. 9 martie 2001) a fost un poet, scriitor pentru copii, publicist și editor.
Petre Ghelmez urmează școala primară în comuna natală, apoi liceul teoretic Ion Maiorescu din Giurgiu, termină la Facultatea de Română-istorie, în cadrul Institutului Pedagogic din București și apoi Facultatea de Filologie a Universității București, al cărei licențiat este din 1959. După terminarea studiilor devine, pe rând, redactor la ziarul Scînteia tineretului, redactor-șef adjunct la revistele pentru copii Luminița, Arici-Pogonici, Cutezătorii, director la Editura Albatros (1970-1974), redactor-șef al revistei Tribuna României (1974-1990) și director al magazinului pentru copii Ariel (1993-1995).
Debutul în presa literară a avut loc în iunie 1955, cu poezia Despărțire de sat, în revista Tânărul scriitor, iar debutul editorial, în 1967, cu volumul de versuri Germinații, în colecția Luceafărul, Editura pentru Literatură. A colaborat la revistele Tânărul scriitor, Luceafărul, România literară, Viața românească, Steaua, Tomis, Tribuna României, Ariel, precum și la radio și televiziune.
Volume de poezie:
  • Germinații, 1967;
  • Altare de iarbă, 1969;
  • Lynxul, 1972;
  • Sonetele, 1974;
  • Evenimente, 1976;
  • Conversația, 1981;
  • Coborârea în cuvânt, 1987;
  • Paradisul atomic, 1989;
  • Cvartet, patru anotimpuri argheziene, 1997;
  • Gloria Lynxului, 2001;
  • Câmpia de platină, 2002,
  • Biblii și oameni de plastic, 2002;
  • Marele Calendar, 2002;
  • Umbra cocorului. 50+70+50 poeme în marele stil haiku 5+7+5, 2003;
  • Lebăda albă, 2003;
  • Inedite, 2003.

·         1939 - S-a născut Paul Dino, cântăreţ american.
·         1940: Sanda Golopenția-Eretescu (n. 2 martie 1940, București) este o lingvistă, folcloristă, eseistă și memorialistă română, emigrată din 1980 în Statele Unite.[1] Este profesor emerit la Brown University din Providence, SUA și o prezență activă a vieții culturale și științifice românești.
Este fiica sociologului Anton Golopenția și etnologului Ștefania Cristescu.
A făcut studiile liceale la Liceul ”Gheorghe Lazăr” din București. A absolvit Facultatea de Filologie a Universității din București, în 1961. A obținut titlul de doctor în filologie în anul 1968, cu teza „Sintaxa transformațională a limbii române”.
Este căsătorită cu Constantin Eretescu, folclorist, etnolog, antropolog cultural, de asemenea prozator, eseist și memorialist

·         1941 - S-a născut Keith Potger, chitarist australian (The Seekers, The New Seekers).
·         1942 - S-a născut Tony Meehan, baterist şi compozitor britanic (The Shadows).
·         1942: John Irving, romancier britanic
·         1943: S-a născut Ulm Spineanu, ministru al Reformei în primul Cabinet Ciorbea şi fost preşedinte al Senatului; (m. 26 aprilie 2006).

·         1943 – S-a născut Lou Reed (Louis Firbank), vocalist, chitarist şi compozitor american (Velvet Underground).
* 1943: Peter Francis Straub (n. 2 martie 1943, Milwaukee, Wisconsin) este un autor american și poet, cel mai faimos pentru lucrările sale aparținând genului literatură de groază pentru care a primit numeroase premii literare, cum ar fi Premiul Bram Stoker, Premiul World Fantasy sau International Horror Guild Award, fiind unul dintre cei mai premiați autori de literatură de groază din ultima perioadă.
·         1945 - S-a născut Bibi Ionescu (Sfinx, Sfinx Pro).

 * 1945: Nicolae Mischie (n. ,[1] Godinești, România[1] – d. ,[2] București, România) a fost un om politic din România, membru al PSD, deputat și președinte al Consiliului Județean Gorj.
* 1947: Henry James "Harry" Redknapp (n. 2 martie 1947) este un antrenor de fotbal englez și fost jucător
·         1948 - S-a născut Larry Carlton, chitarist şi compozitor american (The Crusaders).
* 1948: William Rory Gallagher (/ˈrɔːri ˈɡæləhər/ gal-ə-hər; n. 2 martie 1948 – d. 14 iunie 1995)[1][2] a fost un multi-instrumentalist irlandez de blues, skiffle și rock, compozitor și producător muzical, foarte influent în genurile muzicale pe care le-a practicat.
Născut în localitatea Ballyshannon din Comitatul Donegal,[3] și crescut în orașul Cork, Gallagher a înregistrat albumuri solo de-a lungul anilor 1970și 1980, după realizarea și conducerea formației Taste de-a lungul anilor 1960. Albumele sale muzicale au fost vândute în peste 30 de milioanede copii în întreaga lume
·         1949 - S-a născut Eddie Money (Edward Mahoney), cântăreţ şi compozitor american.
·         1949: Rory Gallagher, chitarist, cîntăreț irlandez (d. 1995)
·         1950 – S-a născut Karen Carpenter, membră, alături de Richard Carpenter, a celebrei formaţii “The Carpenters” (m.04.02.1983).
·         1955 – S-a născut Dale Bozzio, cântăreaţă şi compozitoare americană (Missing Persons).
·         1955 - S-a născut Jay Osmond, baterist american (The Osmonds).
·         1956 - S-a născut Mark Evans, basist australian (AC/DC).
·         1962: John Francis Bongiovi, Jr. (n. 2 martie 1962, Perth Amboy, New Jersey, Statele Unite), cunoscut ca Jon Bon Jovi, este un actor, cântăreț, chitarist și compozitor american, lider și vocalist al formației Bon Jovi.
A fost ales de revista „People” (din SUA) între primii 50 cei mai frumoși oameni din lume în 1996, iar în noiembrie 2000 aceeași revistă l-a desemnat cel mai sexy star rock.
A fost audiat pentru rolul lui Ashe din „The Crow: City of Angels” (1996), dar a pierdut în favoarea actorului francez Vincent Perez.
Are patru copii cu Dorothea Hurley: Rose (n. 1993), Jesse James Louis (n. 1995), Jacob Hurley (n. 2002) și Romeo Jon (n. 2004).
Cântecul „August 7” de pe albumul său solo „Destination Anywhere” a fost dedicat fiicei prietenului și managerului său Paul Korzilius, care a murit la vârsta de 6 ani în data de 7 august 1996, în circumstanțe misterioase.
A început să fumeze în 1994 în timpul filmărilor pentru „Moonlight and Valentino”. S-a lăsat o vreme, pentru a fuma din nou după turneul din 1996 din simplul motiv că îi place să fumeze. Mama sa este Carol Sharkey, unul dintre primii iepurași Playboy.
Acționar majoritar al Philadelphia Soul (echipa care joacă în Arena Football League). Trupa sa „Bon Jovi” a devenit cunoscută după ce a câștigat un concurs organizat de un post de radio din New York, la începutul anilor `80. Cântecul câștigător a fost „Runaway”. Albumul „Have a Nice Day” a ajuns pe locul I în Australia, Olanda, Austria, Germania și Canada după doar o săptămână de la lansare.
* 1963: Iulian Boldea (n. 2 martie 1963, Luduș, Mureș) este un critic, istoric literar, eseist, poet și profesor universitar român. A absolvit Facultatea de Filologie a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca (1989) obținând doctoratul în filologie în 1996. A fost redactor și redactor șef-adjunct al revistei Echinox (1987-1989). În prezent este profesor de literatura română la Universitatea „Petru Maior” din Târgu-Mureș, decan al Facultății de Științe și Litere și conducător de doctorat în cadrul Școlii doctorale de Studii literare a universității târgumureșene. E unul dintre redactorii revistei Vatra și conduce revista Studia Universitatis „Petru Maior”. Philologia, precum și jurnalul electronic Journal of Romanian Literary Studies. A publicat trei volume de poezie și mai multe cărți de critică literară și eseu. Printre titlurile care l-au consacrat se numără: Fața și reversul textului (I.L. Caragiale și Mateiu I. Caragiale); Ana Blandiana; Vârstele criticii; Istoria didactică a poeziei românești; Teme și variațiuni. Iulian Boldea e Membru al Uniunii Scriitorilor din România și al Asociației Române de Istoria Presei (ARIP).
După încheierea studiilor gimnaziale, efectuate în orașul natal, urmează cursurile Liceului teoretic “Al. Papiu Ilarian” din Târgu-Mureș, liceu absolvit în anul 1981. În anul 1985 devine student al Facultății de Filologie din Cluj-Napoca, secția română-franceză. În cursul studiilor universitare participă la mai multe Sesiuni științifice studențești naționale, obținând trei premii I și un premiu II. De asemenea, a participat mai mulți ani la rând la Colocviul național studențesc “Mihai Eminescu”, unde a obținut de asemenea câteva distincții importante. Diploma de licență o obține în anul 1989, cu o teză despre poezia eminesciană, coordonată de Ioana Em. Petrescu. În anul 1996 devine doctor în filologie, cu o teză intitulată ”Fața și reversul textului (I.L. Caragiale și Mateiu I. Caragiale)”.
În anul 1990 devine, prin concurs, profesor la Liceul teoretic “Al. Papiu Ilarian”, iar un an mai târziu îndeplinește funcția de șef de catedră. Cariera sa universitară începe în anul 1994, când devine cadru didactic asociat (lector și apoi conferențiar) la Universitatea Ecologică “Dimitrie Cantemir” din Târgu-Mureș, iar apoi la Universitatea de Artă Teatrală din același oraș. A participat la numeroase simpozioane, sesiuni de comunicări și mese rotunde pe teme de literatură română.
În anul 1997 devine lector, iar din 1999 conferențiar la Universitatea “Petru Maior” din Târgu-Mureș, unde îndeplinește mai multe funcții de conducere: șef de catedră (1998-1999), apoi prodecan al Facultății de Științe și Litere (din 1999 până în 2004). Din anul 2000, a participat, în calitate de referent, la mai multe comisii de doctorat, la Facultatea de Litere a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, precum și la numeroase comisii de concurs pentru ocuparea unor posturi didactice, la Universitatea „Petru Maior”. Din anul 2002 este profesor univ. dr. la Universitatea „Petru Maior” din Târgu-Mureș, iar din anul 2004 îndeplinește funcția de decan al Facultății de Științe și Litere. Începând din anul 2005 este director al Centrului de critică și istorie literară Modernitate și postmodernitate în literatura română a secolului XX, centru acreditat de Consiliul Național al Cercetării Științifice din Învățământul Superior și, totodată, expert-evaluator în cadrul Consiliului Național al Cercetării Științifice din Învățământul Superior, în domeniul Limba și literatura română și Literatura comparată. Din anul 2007, este expert-evaluator ARACIS, în domeniul Limba și literatura română. E membru în Consiliul Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare (CNATDCU), expert evaluator ANCS. De asemenea, tot din anul 2007, prin Ordinul Ministrului Educației, Cercetării și Tineretului nr. 1071 din 15.05.2007, este conducător de doctorat în domeniul Filologie, la Școala doctorală de Studii literare din cadrul Universității „Petru Maior”. Coordonează un număr de 8 doctoranzi în stagiu. Un număr de zece doctoranzi ai săi și-au susținut, până în prezent, tezele de doctorat (confirmate de CNATDCU).
Din anul 1985 până acum a îndeplinit funcții în colectivele de redacție ale unor reviste culturale; între 1986-1989 a fost redactor și redactor-șef adjunct al revistei Echinox iar în prezent este redactor al revistei Vatra, redactor-șef al revistei Târnava și redactor-șef al revistei Studia Universitatis „Petru Maior”, Series Philologia, revistă acreditată CNCS, categoria B și indexată în numeroase baze de date internaționale. Face parte din colegiul de redacție al revistelor: Anuarul Institutului de Cercetări Socio Umane „Gheorghe Șincai” al Academiei Române din Târgu-Mureș, Limba română (Chișinău, Republica Moldova), Libraria, Târgu-Mureș, Analele Universității din Oradea, Fascicula Limba și Literatura Română (ALLRO), LitArt, Târgu-Mureș.
De-a lungul timpului a publicat poezii, studii, eseuri critice și cronici literare în majoritatea revistelor de cultură din țară: “România literară”, „Caiete critice”, „Contemporanul”, „Orizont”, „Viața Românească”, „Ramuri”, „Limba română” (Chișinău), „Convorbiri literare”, „Cuvântul”, „Contrafort” (Chișinău), "Echinox", "Vatra", "Steaua", "Luceafărul", "Tribuna", "Familia", "Euphorion", "Dacia literară", "Poesis", "Tomis" "Astra", „Observator cultural”, „Tabor”, „Mozaicul”, „Poezia”, „Arca”, „Antiteze”, "Târnava" etc. Din anul 2006 este membru în Comitetul de conducere al Uniunii Scriitorilor din România, filiala Mureș. A fost membru în juriul de nominalizare a Premiilor USR (2012). De asemenea, este președintele Comisiei pentru denumiri în administrația publică locală, în cadrul Prefecturii județului Mureș.
* 1964: Ion Ochi (n. 2 martie 1964) este un fost deputat român, ales în 2012 din partea Partidului Social Democrat. Mandatul său a încetat pe 1 septembrie 2015 în urma demisiei.
·         1966: Emilia Popescu (n. 2 martie 1966, București) este o actriță , jurată a emisiunii Dansez pentru tine și vedetă de televiziune română.
Mama sa, Malu Iosif a fost balerină, iar acum este coregraf colaborator al trupei lui Dan Puric, iar tatăl său, Emil Popescu, a fost actor la operetă. Aceasta a absolvit, în 1988, Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică I.L. Caragiale din București, clasa profesorilor Olga Tudorache și Florin Zamfirescu.[1]
A debutat în 1985 în filmul Moromeții, în rolul Ilincăi. A avut un mare rol în piesa Străini în noapte, în regia lui Radu Beligan.
Începând cu stagiunea 2002 – 2003 este actriță a Teatrului de Comedie. În plus, este o prezență dinamică și reconfortantă într-o serie de emisiuni de divertisment la Pro TV și TVR.
Emilia Popescu este invitată ca juriu la concursul Dansez pentru tine, unde punctează impresia artistică a concurenților.
Actrița Emilia Popescu a fost decorată la 13 decembrie 2002 cu Ordinul național Pentru Merit în grad de Cavaler, alături de alți actori, „pentru devotamentul și harul artistic puse în slujba teatrului romanesc, cu prilejul împlinirii unui veac și jumătate de existență a Teatrului Național din București”
Filmografie și roluri în teatru:
Roluri în teatru
Teatrul de Comedie Maria, camerista Oliviei - A douăsprezecea noapte de William Shakespeare, regia Gelu Colceag, 2003 Marlene Dietrich - Marlene de Pam Gems, regia Cătălina Buzoianu, 2004 Chirița - Chirița of Bîrzoieni de Vasile Alecsandri, regia Iarina Demian, 2004 Alla Vadimovna – Casa Zoikăi de Mihail Bulgakov, regia Alexandru Tocilescu, 2009 Martha - Cui i-e frică de Virginia Woolf? de Edward Albee, regia Gelu Colceag, 2010 - Premiul pentru cea mai bună actriță la Festivalul de Dramaturgie Contemporană, Brașov, ediția a XXII-a, 2010 Arkadina - Pescărușul de A.P Cehov, regia Claudiu Goga, 2013
Teatrul Bulandra Diana - Câinele grădinarului de Lope de Vega, regia Florian Pittiș, 1988 Rita - Meditațiile Ritei de Willy Russel, regia Florian Pittiș, 1989 Elaine Harper - Arsenic și dantelă veche de Otto Joseph Kesselring, regia Grigore Gonța, 1991 Helena - Visul unei nopți de vară de William Shakespeare, regia Liviu Ciulei, 1991 Else - Deșteptarea primăverii de Frank Wedekind, regia Liviu Ciulei, 1991 Dama de consumație - A 7-a Poruncă de Dario Fo, regia Gelu Colceag, 1993 Cor - Antigona de Sofocle, regia Alexandru Tocilescu, 1993 Hermiona - Poveste de iarnă de William Shakespeare, regia Alexandru Darie, 1994 Antigona, Medeea - Suită de crime și blesteme de Euripide, regia Alexandru Dabija, 1994 Natalia Ivanovna - Trei surori de A.P. Cehov, regia Alexandru Darie, 1995 Calpurnia - Julius Caesar de William Shakespeare, regia Alexandru Darie, 1995 Janet - Cafeneaua de Sam Bobrik, regia Horațiu Mălăele, 1997 Madame Therbouche - Libertinul de Eric Emmanuel Schmitt, 1998 Eleonora - Tango de Slawomir Mrozek, regia Gelu Colceag, 2001
Teatrul Național București Nora – Jocul ielelor de Camil Petrescu, regia Claudiu Goga, 2007
Arcub Juliette - Străini în noapte de Eric Assous, regia Radu Beligan, 2007
Teatrul Metropolis Chra - Sex de Rob de Graaf, regia Claudiu Goga, 2013
Grand Cinema Marthe - Un bărbat pentru Sara de Sam Bobrick, regia Claudiu Goga, 2014

 * 1968: Daniel Wroughton Craig (n. 2 martie 1968, Chester, Anglia) este un actor britanic. El a devenit cunoscut prin rolul jucat în filmul James Bond.
* 1969: Mihail Porecenkov (Михаи́л Евге́ньевич Поре́ченков, n. 2 martie1969, Leningrad, URSS) este un actor rus de teatru și film, regizor, scenarist, producător, prezentator, artist emerit al Federației Ruse (2006)[1][2]. A câștigat faima prin rolul din serialul "Agent de securitate națională".
* 1970: Aiko Asano este o acțrită și cântăreață japoneză.
În 1987, ea a jucat în filmul Drifting Classroom, care a fost bazat pe o serie manga scrisă de Kazuo Umezu. Albumul ei "Silver Doll" și photobook-ului "The Younger Sister of Summer" au fost lansate simultan cu Drifting Classroom. Aceste mass-media a condus la faima considerabilă în Japonia la sfârșitul anilor 1980.
* 1970: Haralambie Vochițoiu (n. 2 martie 1970) este un senator român, ales în 2012.
* 1971: Norbert Gerwald Hofer (n. 2 martie 1971, Vorau, Steiermark, Austria) este un politician austriac, candidatul partidului populist FPÖ la alegerile prezidențiale din 2016.
* 1971: Amber Lee Smith (n. 2 martie 1971, Tampa, Florida) este o actriță și fotomodel american.
* 1972: Mihnea Cosmin Costoiu (n. 2 martie 1972) este un senator român, membru al Partidului Social Democrat (PSD), ales în 2012 în circumscripția electorală nr. 20 Gorj și reales în anul 2016
* 1972: Mauricio Roberto Pochettino Trossero (2 de marzo de 1972; Murphy, Santa Fe), mai bine cunoscut sub numele de Mauricio Pochettino, este un fost fotbalist și antrenor de fotbal argentinian
* 1975: Radu Niculescu (n. 2 martie 1975 în Sibiu) este un fost fotbalist român, care a jucat pentru Echipa națională de fotbal a României la Campionatul Mondial de Fotbal din 1998.
* 1976: Françoaldo Sena de Souza (n. 2 martie 1976) este un fost fotbalistbrazilian.
* 1976: Daniil Strahov (n. 2 martie 1976, Moscova) este un actor rus. S-a născut într-o familie tipică de intelectuali moscoviți, în care alți actori nu au mai fost, tatăl său fiind lingvist, iar mama - terapeut. Părinții au divorțat pe când Daniil era foarte mic, de aceea foarte mult timp el a locuit cu bunicii. În prezent tatăl său locuiește în Boston - SUA, unde scrie cărți și conduce revista PALAEOSLAVICA.
Primele aptitudini actoricești au apărut încă pe când era la școală. Strahov s-a implicat activ în producțiile Școlii de Teatru FANTEZIA, apoi a urmat o școală experimentală de pe lângă Academia Pedagogică, fiind sub conducerea lui Alexandru Naumovici. Daniil Strahov a dorit sa urmeze Facultatea de Drept, iar decizia de a deveni actor i-a surprins pe toți. Aflând despre decizia fiului lor, soții Strahov au încercat să-l ajute. Din întâmplare ei l-au găsit pe artistul popular, Oleg Vavilov, de la Teatrul MALAYA BRONAYA, care i-a dat lui Daniil primele lecții de actorie.
În 1993, Daniil Strahov își depune actele la trei școli mari de teatru din Rusia, dar reușește să intre la Academia de Teatru Boris Shchukin, pe care o absolvește în 1997. Tot aici se întâlnește cu viitoarea sa soție, actrița Maria Leonova. Debutează în actorie în filmul The Resistible Rise of Arturo Ui. New Version, regizat de Boris Blank.
1997-1998 Primul său rol de succes este Nicolai Ableuhov, în piesa PETERSBURG, rol pentru care a luat premiul pentru cel mai bun actor debutant. Alte roluri importante din cariera sa teatrală sunt Sebastian în A douăsprezecea noapte, Chikatilo în Chikatilo on Death Row, Dorian Gray în Portretul lui Dorian Gray, Caligula în Caligula, Paris în Romeo și Julieta, Mikhail Platonov în PLATONOV și altele.
În 2000 începe cariera lui Daniil Strahov ca actor de televiziune, primind roluri în diverse seriale tv. Rolul baronului Vladimir Korf, din serialul Sărmana Anastasia i-a adus lui Strahov cea mai mare faimă, făcându-l cel mai popular actor de televiziune al anului și aducându-i admirația fanilor de pe toate continentele. Își face debutul în cinematografie în 2006, când obține rolul lui Vladimir Rogozhkin în filmul Peregon.
* 1977: Gjoko Taneski (n. pe 2 martie 1977) este un cântăreț din Macedonia. A fost născut în orașul Ohrid. El și-a reprezintat țara sa la Concursul Muzical Eurovision 2010, care a avut loc în mai 2010 în orașul Oslo, Norvegia, cu melodia „Jas ja imam silata”.
* 1978: Ionuț Bălan (n. 2 martie 1978, București) este un fotbalist român care evoluează pe postul de fundaș dreapta la echipa din Ungaria, FC Szeged. 
* 1979: Daniela de Oliveira Piedade (n. 2 martie 1979, în São Paulo)[2] este o handbalistă braziliană care evoluează pe postul de pivot
* 1980: Zuhal Demir (n. pe 2 martie 1980, în Genk)[3] este un avocat belgian și politician din partea Noii-Alianțe Flamande. Demir este de origine turcă - kurdă
Zuhal Demir s-a născut în Genk, pe 2 martie 1980. Ea și-a luat, în 2003, licența în Drept la Universitatea Catolică din Leuven, apoi a absolvit un masterat în drept social la VUB.[2] Cu începere din 2004, Demir a devenit activă ca avocat în Antwerpen, specializată în dreptul muncii.[2]
La alegerile federale din 2010, Zuhal Demir a participat prima dată pe listă în Circumscripția Antwerpen. Cu 10.248 de voturi, ea s-a clasat pe locul patru și a fost aleasă în Camera Reprezentanților Belgiei din partea N-VA.[4] Demir a ocupat acest fotoliu până în 14 februarie 2017. La alegerile locale din 2012, Zuhal Demir a fost aleasă consilier districtualdin partea N-VA în Districtul Antwerpen. În ianuarie 2013, ea a devenit președintele districtului. Colegiul districtual era format din partidele N-VA, Verzii și Open Vld. La alegerile federale din 2014, Demir a fost realeasă în Camera Reprezentanților, cu 19.473 de voturi.[5]
În februarie 2015, Zuhal Demir a iscat o controversă după ce jurnaliștii de la revista P-Magazine au realizat o ședință foto cu ea în Parlamentul Federal.[6]
La începutul lui 2016, Zuhal Demir s-a întors în orașul natal, Genk,[7]pentru a fi alături de părinții ei.[2] În locul avocatei, în districtul Antwerpen a fost ales președinte Paul Cordy, pe 1 ianuarie 2016, iar Cordula Van Winkel a ocupat locul acestuia în colegiu.[8]
În februarie 2017, Zuhal Demir a succedat-o pe Elke Sleurs în funcția de Secretar de Stat pentru Lupta împotriva sărăciei, Egalității de șanse, Persoanelor cu handicap, Politicilor științifice și Marilor orașe,[9] în guvernul condus de Charles Michel.
* 1981: Lance Cade (n. 2 martie 1981 – d. 13 august 2010) a fost un wrestleramerican ce evolua în divizia RAW a promoției World Wrestling Entertainment (WWE).
* 1981: Bryce Dallas Howard (n. 2 martie 1981) este o actriță și regizoare americană. Este fiica lui Ron Howard, debutând în filmul Numai tată să nu fii! regizat de tatăl său. Este cunoscută pentru filmele Satul (2004), Doamna din apă (2006), Cum vă place (2006), pentru care a primit o nominalizare la Globurile de Aur, Saga Amurg: Eclipsa (2010), Culoarea sentimentelor (2011), 50/50 (2011) și Jurassic World (2015).
* 1981: Florin Sandu Maxim (n. 2 martie 1981, Brad, județul Hunedoara) este un fotbalist român de picior stâng, fost component al echipei FC Voluntari și în prezent antrenor al unei grupe de juniori al clubului.
* 1982: Kevin Dennis Kurányi (n. 2 martie 1982, Rio de Janeiro), este un fotbalistgerman, care joacă la clubul TSG 1899 Hoffenheim.
* 1983: Lisandro López (n. 2 martie 1983) în Buenos Aires, este un fotbalist argentinian care evoluează la clubul Internacional.
* 1984: Jong Tae-Se (n. 2 martie 1984) este un fotbalist nord-coreean.
* 1987: Daniel Lung (n. 2 martie 1987) este un fotbalist român legitimat la clubul de fotbal Concordia Chiajna.
* 1988: Kate Alexa Gudinski (n. 2 martie, 1988 în Melbourne, Victoria, Australia) este o cântăreață australiană de muzică pop și fiica muzicianului australian Michael Gudinski AM. Alexa a ajuns în centrul atenției în 2004 cu melodia sa "Always There", ce a fost prezentă și în serialul "Home and Away". Cel de-al doilea single a avut succes mediocru, dar după ce i-a sprijinit pe Backstreet Boys în turul lor prin Australia, cea de-a treia melodie a sa a ajuns direct în top 10 ARIA, ocupând top 12 timp de opt săptămâni.
* 1988: Vito Mannone (n. 2 martie 1988 în Desio) este un fotbalist Italian care joacă pentru Reading ca portar.
·         1989: Zié Diabaté (n. 2 martie 1989, M'Pody, Coasta de Fildeș[1]) este un un jucător de fotbal ivorian care evoluează ca fundaș la clubul Standard Liège, împrumutat de la Dijon FCO
* 1989: Tobias Albertine Maurits Alderweireld (Wilrijk, Antwerp, Belgia, n. 2 martie 1989) este un fotbalist belgian. Joacă ca fundaș central la Tottenham Hotspur din Premier League in Anglia.
* 1989: Marcel Hirscher (n. 2 martie 1989, Annaberg-Lungötz, Salzburg, Austria) este un schior austriac ce participă la Cupa Mondială de Schi Alpin. Hirscher și-a făcut debutul la Cupa Mondială în martie 2007.
* 1990: Matvei Melnicov (născut în 2 martie 1990, Krîmsk), mai bine cunoscut sub pseudonimul Mot — rapper-interpret, fostul participant al proiectului muzical "Soul Kitchen", din 1 martie 2013 este un artist cu eticheta " Black Star Inc."
* 1993: Maria Nazarivna Iaremciuk (ucraineană Марія Назарівна Яремчук) (n. 2 martie 1993, Cernăuți, Ucraina) este o cântăreață ucraineană de muzică pop. Iaremciuk va reprezenta Ucraina la Concursul Muzical Eurovision 2014 în Danemarca
Iaremciuk s-a născut în Cernăuți, fiind fiica unui actor cunoscut în Ucraina, Nazari Iaremciuk.[4] Tatăl ei a murit din cauza unui cancer la stomac când aceasta avea doi ani. Iaremciuk are o soră vitregă, Vera, din prima căsătorie a mamei sale, și doi frați, Dmitri și Nazarov.
Deși se consideră a fi o persoană apolitică, în decembrie 2013 s-a declarat simpatizantă a unui partid din Ucraina.


Decese

·         1127 – Este asasinat, pe când era îngenunchiat pentru a se ruga în biserica Sfântului Donațian, Carol cel Bun, Conte de Flandra. Brutala și profanatoarea crimă a acestui nobil foarte iubit de popor,  a provocat o mare răscoală. Carol s-a remarcat prin bunătatea sa și generozitatea față de cei săraci, iar într-o perioadă de foamete a distribuit acestora pâine. De asemenea, a luat măsuri pentru ca grânele să fie puse deoparte pentru vremuri grele și a nu fi vândute la prețuri excesive. El a căutat să reducă din influența exercitată de familia Erembald. Ca rezultat, Bertulf FitzErembald, prior al catedralei Sfântului Donațian din dioceza de Bruges, a pus la cale o conspirație menită să asasineze atât pe Carol, cât și pe sfătuitorii săi. În dimineața zilei de 2 martie 1127, pe când Carol era îngenunchiat pentru a se ruga în biserica Sfântului Donațian, un grup de cavaleri care au răspuns apelului familiei Erembald au pătruns în biserică și l-au rănit mortal. Familia Erembald, care a plănuit și a dus la îndeplinire asasinatul, a fost arestată și torturată până la moarte de către nobilii și populația din Bruges și Ghent. Regele Ludovic al VI-lea al Franței, care a sprijinit răscoala împotriva Erembalzilor, și-a folosit influența pentru a fi ales drept nou conte de Flandra propriul său candidat, Guillaume Clito. Carol a a fost imediat considerat martir și sfânt, deși din punct de vedere formal beatificarea sa a avut loc abia în 1882.
* 1573: Johann Wilhelm (11 martie 1530 – 2 martie 1573), a fost duce de Saxa-Weimar.
A fost al doilea fiu al lui Johann Friedrich I, Elector de Saxonia și a soției acestuia, Sibylle de Cleves.
În momentul nașterii sale, tatăl său încă deținea titlul de Elector de Saxonia, titlu pe care l-a pierdut în 1547 după ce a fost înfrânt și capturat de împăratul Carol Quintul în urma sprijinului pe care Electorul de Saxonia îl dăduse Reformei protestante. Johann Friedrich a fost eliberat și forțat să adopte titlul mai mic de duce de Saxonia într-o zonă substanțial mai mică decât fostul său teritoriu în Turingia.
În 1554, după decesul tatălui său, Johann Wilhelm a moștenit ducatul de Saxonia împreună cu fratele său mai mare, Johann Frederick II, și cu fratele mai mic, Johann Friedrich III.
Cei trei frați: Johann Friedrich II, Johann Wilhelm și Johann Friedrich III.
Cei trei frați au împărțit ducatul: Johann Friedrich II ca șef al familiei a luat Eisenach și Coburg; Johann Wilhelm a primit Weimar; și Johann Friedrich III a moștenit Gotha. Totuși, în 1565, când John Frederick al III-lea a murit fără să lase moștenitori, cei doi frați au făcut un nou tratat prin care au împărțit teritoriile lui. Fratele cel mare a ocupat Gotha în timp ce Johann Wilhelm a reținut teritoriile lui din Weimar. De asemenea, planul stipula ca cei doi frați să facă schimb de regiunile lor între ei la fiecare trei ani. Această dispoziție nu a fost niciodată realizată.
Politicile politice ale lui Johann Friedrich al II-lea au fost îndreptate spre recuperarea teritoriilor și titlul de Elector pierdut de către tatăl său în 1547. El a recuperat pentru scurt timp electoratul în timpul perioadei 1554-1556, dar implicarea sa în intrigi politice l-au înfuriat pe împăratul Maximilian al II-lea. Împăratul a impus în cele din urmă Reichsacht (interzicerea imperială) asupra lui, devenind obiectul unei Reichsexekution (acțiune a poliției imperiale). După un asediu asupra castelului său din Gotha, Johann Friedrich a fost în cele din urmă învins în 1566 și și-a petrecut restul vieții ca prizonier imperial.
Bunurile sale au fost confiscate de către împărat și predate lui Johann Wilhelm, care astfel a devenit singurul conducător al întregului ducat al Saxoniei.
Curând Johann Wilhelm a căzut în dizgrația împăratului atunci când a intrat în serviciul regelui Carol al IX-lea al Franței ca general în campania sa împotriva hughenoților (regii francezi erau dușmanii împăraților habsburgi). Acest lucru i-a înstrăinat și pe supușii săi protestanți.
Împăratul i-a stârnit pe cei doi fii supraviețuitori ai lui Johann Friedrich al II-lea împotriva lui Johann Wilhelm și în 1572 s-a încheiat Împărțirea de la Erfurt. Ducatul de Saxonia a fost împărțit în trei părți. Fiul cel mare al lui Johann Friedrich al II-lea, Johann Casimir, a primit Coburg, iar cel mai mic, Johann Ernst, a primit Eisenach.
Johann Wilhelm a reținut doar o mică parte din ducat, regiunea din jurul Weimar, însă și-a adăugat districtele Altenburg, Gotha și Meiningen. Ca rezultat al Împărțirii de la Erfurt, toate teritoriile deținute de Casa de Wettin, indiferent de ramură, au devenit învecinate. Casa de Saxa-Weimar și prima casă de Saxa-Altenburg, ambele descind din Johann Wilhelm.
La Heidelberg la 15 iunie 1560 Johann Wilhelm s-a căsătorit cu Dorothea Susanne de Simmern, fiica lui Frederick al III-lea, Elector Palatin. Ei au avut cinci copii:
  1. Friedrich Wilhelm I, Duce de Saxa-Weimar (n. 25 aprilie 1562, Weimar – d. 7 iulie 1602, Weimar)
  2. Sibylle Marie (n. 7 noiembrie 1563, Weimar – d. 20 februarie 1569, Altenburg)
  3. fiu (n./d. 9 octombrie 1564, Weimar)
  4. Johann al II-lea, Duce de Saxa-Weimar (n. 22 mai 1570, Weimar – d. 18 iulie 1605, Weimar)
  5. Maria (n. 7 octombrie 1571 – d. 7 martie 1610, Quedlinburg), stareță de Quedlinburg în perioada 1601–1610.
·         1619: Ana a Danemarcei, soția lui Iacob I al Angliei (n. 1574)
·         1729: Francesco Bianchini, filosof italian (n. 1662)
* 1782: Sophie Philippine Élisabeth Justine de France,[1] fille de France (27 iulie 1734 – 2 martie 1782) a fost prințesă de sânge a Franței. A fost al optulea copil și a șasea fiică a regelui Ludovic al XV-lea al Franței și a soției lui Maria Leszczyńska. La început cunoscută sub numele Madame Sixième, mai târziua a devenit Madame Sophie.
* 1835: Francisc I al Austriei (în germană Franz Joseph Karl von Habsburg-Lothringen) din dinastia de Habsburg-Lothringen, (n. 12 februarie 1768, Florența - d. 2 martie 1835, Viena) a fost primul împărat al Imperiului Austriac (1804-1835) și, înainte de aceasta, ultimul împărat romano-german al Sfântului Imperiu Roman de Națiune Germană (1792-1806), sub numele de Francisc al II-lea (Franz II). Alături de demnitatea de împărat, a fost totodată rege al Boemiei, rege al Ungariei, mare principe al Transilvaniei etc.
A fost fiul împăratului Leopold al II-lea (1747-1792) și al soției acestuia, Maria Luiza de Spania.
Francisc I și-a continuat rolul de opozant marcant al Franței în timpul războaielor napoleoniene și a mai suferit câteva înfrângeri după Austerlitz. Căsătoria fiicei sale Maria Luiza de Austria cu Napoleon din rațiuni de stat pe 10 martie 1810 este cu certitudine cea mai severă înfrângere. După abdicarea lui Napoleon ca urmare a războiului celei de-a șasea coaliții, Austria a participat drept statul proeminent al "Sfintei Aliațe" la Congresul de la Viena, care a fost marcat vizibil de Kemens Wenzel, cancelarul lui Francisc, prinț de Metternich. Epilogul acesteia este trasarea unei noi hărți a Europei și restaurarea domeniilor străvechi ale lui Francisc (cu excepția Sfântului Imperiu de națiune germană, care fusese dizolvat).
Domnia sa a fost marcată de rivalitatea cu Franța revoluționară și napoleoniană. Abia urcat pe tron, a primit vestea sumbră a decapitării mătușii sale, regina Maria-Antoaneta, în timpul terorii Revoluției Franceze. În anii următori, Austria s-a confruntat militar cu Franța, fiind învinsă de geniul militar al lui Napoleon I Bonaparte. Prin Tratatul de la Campo-Formio (27 octombrie 1797), cedează Franței teritoriile de la stânga Rinului, în schimbul Veneției și Dalmației. Semnează Tratatul de la Lunneville (9 februarie 1801), care dizolvă Sfântul Imperiu Roman de Națiune Germană. Apoi, în timpul celei de-a Doua Coaliții Antinapoleoniene, înfruntă din nou Franța suferind o severă înfrângere în bătălia de la Austerlitz (2 decembrie 1805).
La 11 august 1804 se declară împărat ereditar al Austriei, iar la 6 august 1806, în urma creării Confederației renane și dispariției Sfântului Imperiu Roman, renunță la titlul de împărat romano-german luând numele de Francisc I (Franz I).
În 1809 atacă din nou Franța, profitând de cursul nefavorabil al intervenției militare napoleoniene din Spania.
În 1814, își atacă pentru a patra și ultima dată marele inamic, aliat fiind cu Anglia, Prusia și Rusia. În urma victoriei, este recunoscut rolul crucial al Austriei în obținerea acesteia, Francisc prezidând Congresul de la Viena, care a pus bazele Sfintei Alianțe.
A fost căsătorit de patru ori:
1. La 6 ianuarie 1788 s-a căsătorit cu Elisabeta de Württemberg (21 aprilie 1767 – 18 februarie, 1790), care a murit la nașterea fiicei sale, Ludovika (1790-1791).
2. La 15 septembrie 1790, s-a căsătorit cu verișoara lui primară atât pe parte maternă cât și paternă, Maria Theresia de Napoli și Sicilia (6 iunie 1772 – 13 aprilie 1807), fiica regelui Ferdinand I al Regatului celor Doua Sicilii, cu care a avut 12 copii din care doar 7 au ajuns la maturitate:
3. La 6 ianuarie 1808, s-a căsătorit cu o altă verișoara lui primară, Maria-Ludovika de Austria-Este (14 decembrie 1787 – 7 aprilie 1816), cu care nu a avut urmași. Ea era fiica Arhiducelui Ferdinand de Austria-Este și a Maria Beatrice d'Este, Prințesă de Modena.
4. La 29 octombrie 1816, s-a căsătorit cu Karolina Augusta de Bavaria (8 februarie 1792 – 9 februarie 1873), cu care nu a avut urmași. Ea era fiica regelui Maximilian I Iosif de Bavaria și mai fusese căsătorită cu regele Wilhelm I de Württemberg.
În 1810 își căsătorește fiica Maria-Louise cu vechiul său inamic, împăratul Napoleon I.
Din 1815 lasă "de facto" conducerea imperiului lui Metternich, ultimii 20 de ani de viață stând departe de problemele politice și economice.
* 1839: Charlotte Napoléone Bonaparte (31 octombrie 1802 – 2 martie 1839) a fost fiica lui Joseph Bonaparte, fratele mai mare a împăratului Napoleon I, și a lui Julie Clary. Mama ei a fost sora lui Désirée Clary, iubita lui Napoleon. Charlotte s-a căsătorit cu verișorul ei primar, Napoleon Louis, al doilea fiu al lui Louis Bonaparte și al Hortense de Beauharnais. A studiat gravura și litografia la Paris cu artistul Robert Louis Léopold, care are reputația de a se fi îndrăgostit de ea.
·         1855: Nicolae I al Rusiei (în limba rusă: Николай I Павлович, Nicolai I Pavlovici), (6 iulie (stil nou)/25 iunie (stil vechi), 1796–2 martie (stil nou)/18 februarie, (stil vechi), 1855), a fost Împărat al Rusiei din 1825 până în 1855, și rege al Poloniei din 1825 până în 1831.
S-a născut la reședința imperială de la Gatcina, fiind fiul împăratului Paul I și al soției sale Sophie Marie Dorothea de Württemberg, rebotezată în Rusia ca Maria Fiodorovna. Era fratele mai mic al viitorului țar Alexandru I și al Marelui Duce Constantin Pavlovici.
Lui Nicolae îi lipseau cu desăvârșire larga deschidere spirituală și intelectuală a fratelui său, Alexandru. A considerat că rolul lui ca împărat era doar acela de autocrat paternalist, care își guvernează poporul prin orice mijloace găsește necesar. Având experința revoltei decembriste, Nicolae a fost hotărat să țină în frâu toată societatea rusă. Poliția secretă, așa numita Secția a treia a Cancelariei Maiestății Sale Imperiale, a creat o uriașa rețea de informatori și spioni, gestionată cu ajutorul jandarmeriei. Guvernul a exercitat cenzura și controlul strict în domeniile educației publice, presei și a tutror manifestărilor vieții publice. În 1833, ministrul educației, Serghei Uvarov, a conceput un program numit "Autocrație, ortodoxie și naționalitate" ca ghid călăuzitor al regimului. Poporul trebuia să fie loial autorității nelimitate a țarului, bisericii ortodoxe și, într-un mod vag definit, națiunii ruse. Aceste principii nu s-au bucurat de susținerea populară, în schimb au dus la represiuni în rândul naționalităților ne-ruse și a altor confesiuni decât cea ortodoxă. Astfel, guvernul a reprimat Biserica Unită din Ucraina și Belarus în 1839.
Accentul pus pe naționalismul rusesc a dus la o dezbatere cu privire la locul Rusiei în lume, cu privire la sensul istoriei naționale și al viitorului țării. Unul dintre grupuri, al occidentaliștilor, credeau că Rusia a rămas în urmă cu dezvoltarea, fiind o țară primitivă și nu se poate dezvolta decât prin europenizare. Grupul slavofililor, ridicau în slăvi slavii și cultura și obiceiurile lor și se delimitau de occident și cultura și obiceiurile din această parte a lumii. Slavofilii considerau că filozofia slavă este sursă a împlinirii în Rusia și erau sceptici față de materialismul și raționalismul european. Unii dintre ei credeau că obștea sătească tradițională rusă – mir – oferea o alternativă atractivă la capitalismul occidental și putea salva Rusia din punct de vedere social și moral. Slavofilismul este privit din această ultimă cauză ca o formă de mesianism rusesc.
În politica externă, Nicolae I a acționat ca protector al domniilor de drept și luptător împotriva mișcărilor revoluționare. Ofertele sale de înăbușire a revoluțiilor de pe continentul european, acceptate uneori, i-au adus supranumele de jandarm al Europei. În 1825, Nicolae I a refuzat să fie încoronat monarh constituțional, iar în schimb a continuat să limiteze libertățile monarhiei constituționale a Poloniei. În schimb, după izbucnirea Revoltei din noiembrie în 1831, Seimul Poloniei i-a ridicat lui Nicolae I titlul de rege, ca răspuns la continua reducere a drepturilor constituționale ale Parlamentului. Țarul a reacționat trimițând trupele imperiale în Polonia. Rebeliunea a fost înăbușită, Nicolae abrogând Constituția, transformând Polonia într-o provincie a Imperiului (Привислинский Край – Privislinski Krai), totodată declanșând o politică de represiune a catolicilor.[1]. În 1848, când o serie de revoluții a zguduit Europa, Nicolae a fost vârful de lance al reacțiunii și a intervenit în ajutorul Habsburgilor pentru înăbușirea revoluției din Ungaria. De asemenea, a făcut presiuni asupra Prusiei să nu accepte o constituție liberală. După ce a ajutat forțele reacționare din Europa să înfrângă revoluțiile, se părea că Rusia lui Nicolae I domină Europa.
Dominația rusă s-a dovedit iluzorie până în cele din urmă. În vreme ce încerca să mențină status quo-ul în Europa, Nicolae a adoptat o politică agresivă față de Imperiul Otoman. El urmărea linia tradițională a politicii externe țariste de rezolvare a așa-numitei Probleme Orientale prin împărțirea Imperiului Otoman și stabilirea unui protectorat asupra populației ortodoxe din Balcanii aflate încă sub stăpânirea turcilor. Rusia a repurtat victorii în războiul din 1828 – 1829. În 1833, Rusia a semnat cu Imperiul Otoman Tratatul de la Hünkâr İskelesi. Cele mai importante puteri europene au crezut în mod greșit că tratatul conținea o clauză secretă care ar fi permis Rusiei să trimită corăbii de răboi în Marea Mediterană prin strâmtorile Bosfor și Dardanele. Prin Convenția strâmtorilor din 1841, puterile europene au reafirmat dreptul la control deplin al turcilor asupra strâmmtorilor și a interzis tuturor puterilor, inclusiv Rusiei, să trimită vreo flotă prin strâmtori. Bazându-se pe rolul jucat în înăbușirea revoluțiilor de la 1848 și crezând în mod greșit că se bucură de sprijinul diplomatic al Angliei, Nicolae a atacat încă o dată Imperiul Otoman în 1853. Regatul Unit și Franța, temându-se de consecințele unei înfrângeri a turcilor în război, s-au aliat cu otomanii în 1854 și i-au sprijinit în războiul Crimeii. Austria a oferit sprijin diplomatic Turciei, iar Prusia a rămas neutră, lăsând Rusia fără aliați în Europa. Aliații europeni ai otomanilor au debarcat în Crimeea, asediind puternica fortăreață de la Sevastopol, care a fost cucerită după un an. Asediul a fost o dovadă tristă a incapacității Rusiei de a-și apăra propriul teritoriu. Nicolae I a murit înainte de încheierea asediului, dar el era deja conștient de eșecul guvernării sale. Rusia a fost astfel obligată să înceapă o serie de reforme majore, altfel putând să-și piardă statutul de mare putereeuropeană.
Frați și surori:
Căsătorit cu Alexandra Feodorovna a avut copii:

Țarul Alexandru II
Marea Ducesă Maria Nikolaevna
Marea Ducesă Olga Nikolaevna
Marea Ducesă Alexandra Nikolaevna
Marele Duce Constantin Nicholaievici
Marele Duce Nicholas Nicolaievici
Marele Duce Mikhail Nicolaievici
·         1895 – A murit pictoriţa franceză Berthe Morisot; (n.14.01.1841). Berthe Marie Pauline Morisot a fost membra a cercului de pictori din Paris, care au primit denumirea de impresioniști. Ea a fost descrisă de Gustave Geffroy în 1894 ca una din “Les Trois grandes dames” ale Impresionismului alături de Marie Bracquemond și Mary Cassatt.
* 1895: Marele Duce Alexei Mihailovici al Rusiei (rusă Алексей Михайлович; 28 decembrie 1875 – 2 martie 1895) a fost cel mai mic copil al Marelui Duce Mihail Nicolaievici al Rusiei și verișor primar al Țarului Alexandru al III-lea al Rusiei. A murit la vârsta de 19 ani de tuberculoză.
·         1915 – A murit Charles Jacques Bouchard, fiziolog francez, membru de onoare străin al Academiei Române (n.26.09.1837).
* 1925: William Andrews Clark, Sr. (n. 8 ianuarie 1839 – 2 martie 1925) a fost un politician, senator al Senatului Statelor Unite ale Americii, bancher și antreprenor american acționând în minerit, finanțe și căi ferate. A fost tatăl lui William Andrews Clark, Jr.
·         1930 – A murit David Herbert Lawrence, poet şi eseist unul dintre cei mai importanţi şi controversaţi romancieri ai secolului XX,(romanul “Amantul Doamnei Chatterley”); (n.11.09.1885). David Herbert Richards Lawrence (n. 11 septembrie 1885 – d. 2 martie 1930) a fost un scriitor englez. Opera sa, puternic influențată de psihanaliza freudiană, exprimă efectul industrializării asupra ființei umane, conflictul dintre instinct și intelect, revolta împotriva supraevaluării spiritualului și reprimării senzualității naturale, ca manifestări puritane, pledând pentru întoarcerea la natură și reintegrarea erosului, întrevăzut ca o forță sacră a vieții, printre valorile esențiale ale umanității.
·         1936: Alexandru Ciura, prozator și publicist român (n. 1876)

·         1936: Prințesa Victoria Melita de Saxa-Coburg și Gotha (n. 25 noiembrie1876 – d. 2 martie 1936) a fost o membră a familiei regale britanice și nepoată a reginei Victoria a Marii Britanii. Victoria a deținut titlul de Mare Ducesă de Hesse (1894-1901) și Mare Ducesă Victoria Feodorovna a Rusiei.
Victoria a scandalizat famiilile regale ale Europei cu divorțul său și recăsătoria de la începutul secolului XX.
Victoria s-a născut la 25 noiembrie 1876 în Palatul San Anton din Malta, de unde și al doilea nume al său, Melita.[1] Tatăl ei era prințul Alfred, Duce de Edinburgh, al doilea fiu al reginei Victoria. Mama ei era Maria Alexandrovna a Rusiei, fiica țarului Alexandru al II-lea. Ca nepot al unui monarh britanic, Victoria se intitula Alteța Regală Prințesa Victoria de Edinburgh. În familie i se spunea Ducky. În momentul nașterii sale era a zecea în linia de succesiune la tronul britanic.
După spusele surorii sale mai mari, Maria, regină a României, "Ducky" avea un temperament dificil. În copilărie, Victoria era timidă, serioasă, sensibilă, sinceră, conform spuselor surorii sale. Mama sa și-a crescut copiii ignorând boala și învățându-i să fie activi fizic.
Ca fiu al prințului Albert de Saxa-Coburg și Gotha, tatăl Victoriei era moștenitor al Ducatului Saxa-Coburg și Gotha după ce fratele său mai mare, prințul de Wales, viitorul Eduard al VII-lea al Marii Britanii a renunțat la drepturile sale de succesiune asupra Ducatului. Familia s-a mutat la Coburg, Germania în 1889. Mama lor, care era pro-germană, a început imediat să-și crească copiii în stil filogerman; o nouă guvernantă, stilul de îmbrăcăminte simplu, le-a confirmat la biserica luterană germană chiar dacă înainte copiii aparțineau de biserica anglicană.[2]
După căsătoria surorii mai mari, Maria, cu Ferdinand, prințul moștenitor al României, regina Victoria a observat că Victoria are o bună relație cu verișorul ei, prințul Ernest Ludovic de Hesse, moștenitorul Ducatului de Hesse, fiul cel mare al celui de-al treilea copil al reginei Victoria, prințesa Alice, Mare Ducesă de Hesse. Regina Victoria și-a dorit foarte mult ca cei doi nepoți ai ei să se căsătorească.[3] Însă atât Victoria cât și Ernst erau reticenți; în plus, Victoria l-a reîntâlnit pe Kiril la St. Petersburg și s-a îndrăgostit
Victoria Melita și Ernst Ludwig la căsătoria lor din 1894
În cele din urmă, Victoria și Ernst s-au căsătorit la 9 aprilie 1894 la Schloss Ehrenburg, Coburg. Victoria a devenit Mare Ducesă de Hesse și de Rin[5] Nunta ei a fost semnificativă deoarece în același timp s-a anunțat logodna viitorului țar Nicolae al II-lea cu sora mai mică a lui Ernst, Alix de Hesse.
Victoria și Ernst au avut o fiică, prințesa Elisabeth de Hesse poreclită Ella, născută la 11 martie 1895 însă mariajul lor nu a fost unul fericit. Victoria se plângea de lipsa de afecțiune a soțului ei în timp ce Ernst era complet devotat fiicei lor, Elisabeth, pe care o adora. Victoria și Ernst și-au cultivat prietenii, care erau artiști progresivi și intelectuali. Victoria își îndeplinea rolul public fără entuziasm. Evita să răspundă la scrisori, să viziteze persoanele vârstnice a căror companie nu îi era pe plac, vorbea doar cu oamenii care o amuzau la întâlnirile publice ignorând pe cei pe care îi considera plicticoși.[6]
Această neglijență a datoriilor sale provoca ceruri cu Ernst. Schimbătoarea Victoria striga, arunca tăvi de ceai, spărgea vase de China de perete și arunca cu ce avea la îndemână în Ernst în timpul cerurilor.[6] Victoria se elibera în dragostea sa pentru cai. În timp ce era în Rusia pentru încoronarea țarului Nicolae al II-lea al Rusiei, pasiunea Victoriei pentru Kirill s-a reaprins. A flirtat cu el la balurile și festivitățile care au marcat încoronarea.[7]
Fiica lui Ducky Prinţesa Elisabeth de Hesse, care a murit în 1903 de febră tifoidă.
Mariajul cu Ernie a suferit o nouă lovitură în 1897, când Victoria întoarsă din vizită de la sora sa regina Maria a României l-a prins pe Ernst în pat cu un servitor de sex masculin. Regina Victoria s-a întristat când a auzit de problemele căsniciei celor doi nepoți de la diplomatul Sir George Buchanan dar a refuzat să le permită divorțul din cauza fiicei lor Elisabeth.[8]
Eforturile de a restabili mariajul au eșuat când regina Victoria a murit în ianuarie 1901.[9] Curtea Supremă din Hessa a dizolvat căsătoria la 21 decembrie 1901. Ernst, care la început s-a împotrivit divorțului, a sfârșit prin a crede că este singurul pas posibil. Divorțul a provocat scandal în cercurile regale ale Europei. Țarul Nicolae i-a scris mamei sale că e preferabilă moartea unei "rușini a divorțului".
Marea Ducesă Victoria cu cele trei surori ale sale. De la stânga la dreapta, Beatrice, Victoria Feodorovna, Alexandra și Maria.
După divorț, Victoria s-a dus să locuiască cu mama sa la casa de pe Riviera Franceză. Ea și Ernst au împărțit custodia Elisabetei care locuia câte șase luni pe an cu fiecare părinte. Elisabeth o acuza pe Ducky pentru divorț iar Ducky a avut o perioadă dificilă în reconcilierea cu fiica sa. Ernst a scris în memoriile sale că Elisabeth ascunsă sub canapea, plângea înaintea unei vizite la mama ei. Ernst a asigurat-o că și mama sa o iubește. Elisabeth a răspuns "Mama spune că mă iubește dar tu mă iubești." Ernst a tăcut și nu a corectat impresiile copilului.[10]
Elisabeth a murit la vârsta de opt ani și jumătate de febră tifoidă în noiembrie 1903 când era în vizită la țarul Nicolae al II-lea și la familia acestuia la o reședință din Polonia. Doctorul a sfătuit familia țarului să anunțe mama copilului de boala sa însă țarina a întârziat în trimiterea telegramei. Victoria a primit telegrama prin care era anunțată de moartea copilului ei chiar când se pregătea să plece în Polonia pentru a fi la capătul ei.[11]
La câteva săptămâni de la funeraliile copilului, Victoria a fost înfuriată de refuzul Țarului de a-i permite surorii sale mai mici, Beatrice să se căsătorească cu verișorul lor, Marele Duce Mihail al Rusiei.
Marea Ducesă Victoria Feodorovna şi două din fiicele sale Maria și Kira.
După divorțul Victoriei de Ernst, sora acestuia, țarina Alexandra Fiodorovna, și-a convins soțul, Nicolae al II-lea să-l exileze pe Kirill în Extremul Orient. Părinții lui Kirill, Marele Duce Vladimir Alexandrovici al Rusiei și Maria de Mecklenburg-Schwerin (Maria Pavlovna), au încercat, de asemenea să descurajeze relația.
În timpul războiului ruso-japonez, în 1904, Kirill a supraviețuit unui atac și s-a întors la Moscova ca erou de război. În cele din urmă, țarul i-a permis să părăsească Rusia și să se ducă la Coburg pentru a fi cu Victoria.[12] Trecerea pe lângă moarte l-a determinat pe Kirill să se căsătorească cu Victoria. "Pentru aceia peste care a trecut umbra morții, viața are un nou înțeles" scrie Kirill în memoriile sale.
Cuplul s-a căsătorit la 8 octombrie 1905 la Tegernsee. A fost o ceremonie simplă la care au participat mama Victoriei, sora ei Beatrice și un prieten Contele Adlerburg. Ca răspuns la căsătorie, țarul Nicolae al II-lea l-a expulzat din Marina Rusă.[13] Țarina a declarat că niciodată nu-i va mai primi pe Victoria "o femeie care s-a comportat așa de rușinos" sau pe Kirill.[14] Cuplul s-a retras la Paris, unde au cumpărat o casă pe Champs-Élysées și au trăit din venituri de la părinți.[15]
Victoria a decis să se convertească la ortodoxism în 1907, o decizie care i-a încântat atât pe mama cât și pe soțul ei.[16] Primul copil al Victoriei cu Kirill a fost o fată, Maria Kirillovna, născută în 1907. A fost numită după bunica sa și poreclită "Masha".[16] A doua fiică, Kira Kirillovna s-a născut în 1909. Victoria și Kirill, care sperau să aibă un fiu, au fost dezamăgiți însă și-au numit fiica după tată
Fiica Victoriei Maria Kirillovna, înainte de primul război mondial.
După câteva decese în familia regală rusă, Kirill a trecut pe locul trei în linia la succesiunea tronului Rusiei. Kirill și Victoria s-au instalat în Rusia iar Victoriei i s-a acordat titlul de Mare Ducesă a Rusiei.
În timpul primului război mondial, Victoria a lucrat la Crucea Roșie ca asistentă și a organizat ambulanțe mobile. Kirill și Victoria au privit întotdeauna cu antipatie prietenia țarului și țarinei cu Grigori Rasputin.[18]Cân Rasputin a fost asasinat în decembrie 1916, Kirill și Victoria au semnat o scrisoare împreună cu alte rude cerându-i țarului să arate clemență față de Marele Duce Dmitri Pavlovici al Rusiei, unul dintre cei implicați în crimă. Țarul a respins cererea lor. Câteva săptămâni mai târziu, țarul a abdicat. La 14 martie 1917 Kirill a jurat loialitate față de Dumă în speranța că ordinea va fi restabilită și monarhia va fi păstrată. Acest act a fost privit ca un act de trădare de mulți membri ai familiei.[19] Victoria și-a susținut soțul. De asemenea, ea a simpatizat cu oamenii care doreau să reformeze guvernul.
Victoria şi Kirill.
Speranțele lor s-au năruit când au fost forțați să plece în Finlanda, apoi la Coburg. Guvernul Provizoriu le-a permis să plece însă n-au putut lua nimic de valoare cu ei.
În august 1917 Victoria în vârstă de 40 de ani l-a născut pe Marele Duce Vladimir Kirillovici, singurul băiat al ei și moștenitor al dinastiei.[20] Familia a rămas în Finlanda, un fost Mare Ducat sub conducere rusească, care și-a declarat independența în decembrie 1917. Treptat au fost nevoiți să ceară ajutorul rudelor pentru subzistență. În iulie 1918, Victoria a scris verișoarei ei primare Prințesa Margareta a Suediei implorând-o să-i trimită mâncare pentru copil pentru a-l putea hrăni pe Vladimir.[21] Ea s-a înstrăinat de Anglia deoarece a simțit că rudele sale n-au făcut suficient de mult pentru Romanovi.[22]
Familia exilată s-a mutat la Coburg apoi la Saint-Briac în Franța unde au trăit pentru restul vieții lor. Când era în Germania, Victoria a arătat interes pentru Partidul Nazist, care a apelat la ea din cauza faptului că era antibolșevică iar speranțele Victoriei se legau de restabilirea monarhiei ruse.[23] Kirill a suferit o cădere nervoasă iar Victoria l-a îngrijit până s-a însănătoșit. L-a încurajat în visele sale despre revenirea monarhiei ruse și devenirea sa ca Țar.[24] În 1924 Victoria a călătorit în Statele Unite sperând în ajutor american [25] însă încercarea sa nu a avut succes.
Victoria era excesiv de protectoare cu Vladimir, singurul ei fiu, cel de care se legau speranțele pentru moștenirea tronului Rusiei. Temându-se că nu este în siguranță nu l-a lăsat la școală și i-a angajat un tutore. Victoria, care și-a dedicat viața soțului ei Kirill, a fost devastată când în 1933 a descoperit că soțul ei i-a fost necredincios.[26] A păstrat aparențele de dragul copiilor dar nu l-a putut ierta niciodată pe Kirill.[27] A suferit un accident vascular imediat după botezul celui de-al cincilea nepot, Mechtilde, în februarie 1936. A murit la 2 martie 1936.
·         1939: Howard Carter (n. , Kensington, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei – d. , Londra, Regatul Unit[6]) a fost un arheolog și egiptolog englez, cunoscut drept descoperitor al mormântului lui Tutankhamon.
Howard Carter s-a născut în Putney, Londra, la data de 9 mai 1874, dar și-a petrecut mare parte din copilărie în orașul Swaffham, Norfolk. Tatăl său era artist, și își câștiga existența pictând portretele animalelor care aparțineau localnicilor și facând ilustrații pentru ziarul "Illustrated London News".
Mormântul cunoscut sub numele de serie KV 62 din Valea Regilor, cel care va fi mai apoi cunoscut ca Mormântul lui Tuthankamon
Carter a fost cel mai mic dintre cei 11 copii, dar fiind educat acasă, a simțit lipsa acută de educație formală pentru tot restul vieții. A învățat de la tatăl său să picteze impecabil, fiind capabil să rețină o casă sau o scenă dintr-un sat. A devenit celebru fiind arheologul și apoi egiptologul care a descoperit mormântul lui Tutankhamon
* 1940: Șneer Kogan (n. 1875, Orhei, Gubernia Basarabia - d. 2 martie 1940, Regatul României) a fost un pictor evreu basarabean.
A învățat într-o școală tradițională evreiască (heder), după absolvirea căreia s-a mutat cu familia la Chișinău. În capitala Guberniei a făcut gimnaziul, iar apoi a mers împreună cu fratele său Moișe la Odesa să învețe de inginer. Intrând în contact cu mediul artistic, Șneer decide să-și dedice viața picturii și intră la școala de arte plastice.
În 1903 pleacă la Munchen unde face cunoștință cu exponenții expresionismului în pictură Vasili Kandinski și Alexej von Jawlensky. A intrat la Academia bavareză de arte frumoase, iar la sfârșitul primului deceniu din secolul trecut își expunea lucrările în expoziții colective.
În 1910 pleacă în Palestina, unde a executat mozaicuri (unele din ele s-au păstrat până în ziua de astăzi la Tel-Aviv). Kogan își dobândise un oarecare renume când s-a întors la Chișinău, la părinți. Aici el fondează o școală de pictură, care apoi o transformă în Școala de Belle Arte pe care, din 1919, a condus-o Alexandru Plămădeală. Șneer Kogan a predat pictura la această instituție până la sfârșitul vieții. În timpul șederii sale la Chișinău, Kogan a expus aproape exclusiv în regat. Până în 1940, Societatea de Arte Frumoase din Basarabia, pe care a fondat-o, a organizat 11 saloane de artă.
·         1964: Nicolae Vasilescu Karpen (n. 10 decembrie 1870, Craiova — d. 2 martie 1964, București), [1][2] a fost un om de știință, inginer, fizicianși inventator român. A efectuat o importantă muncă de pionierat în domeniul elasticității, termodinamicii, electrochimiei și ingineriei civile.[3] A fost membru titular al Academiei Române (din 1923).[4]
A studiat și realizat pilele cunoscute sub denumirea de pile Karpen, care funcționeză folosind căldura din mediul ambiant
S-a născut în Craiova la 10 decembrie 1870 (22 decembrie stil nou). Aici urmează cursurile școlii primare și Colegiul Național Carol I. După terminarea liceului, urmează cursurile Școlii Naționale de Poduri și Șosele din București[6] absolvind-o în anul 1891, ca șef de promoție,[5] pe când nici nu împlinise vârsta de 21 de ani.
Timp de trei ani a activat ca inginer în Ministerul Lucrărilor Publice,[5]unde a lucrat în domeniul căilor de comunicație.
Atras de domeniul electrotehnicii, tânărul inginer român a plecat la Paris. Aici a frecventat cursurile Școlii Superioare de Electricitate, avându-l ca profesor pe Paul Janet și obținând diploma în anul 1900. În paralel, a frecventat și cursurile Universității, devenind licențiat în științe fizice în anul 1902.[5] A rămas la Paris pentru a-și face doctoratul în fizică. După doi ani, în 1904, a obținut titlul de doctor cu teza Recherches sur l'effect magnétique des corps électrisés en mouvement,[6] susținută în fața unei comisii formată din Gabriel Lippmann, Henri Poincaré și Henri Moissan.[5]
Nicolae Vasilescu Karpen a fost numit profesor la catedra de electrotehnică a Universității din Lille, unde a activat timp de un an.[5] În anul 1905 s-a întors în țară și a inaugurat cursul de electricitate și electrotehnică la catedra cu acest profil proaspăt înființată în cadrul Școlii Naționale de Poduri și Șosele din București. La izbucnirea primului Război Mondial(1914) este înrolat și construiește la Băneasa primul telegraf fără fir din estul Europei, antena acestuia având o rază de acțiune de peste 2000 km.[7] Ca director al Școlii Naționale de Poduri și Șosele, are meritul de a fi elaborat - pe baza unui studiu amplu, documentat și realist - proiectul de transformare a acesteia în Școală Politehnică. Numit rector al noii universități, N. Vasilescu Karpen a deținut această funcție timp de 20 de ani, până în 1940.[5][6]În 1948 a fost exclus din Academia Republicii Populare Române, fiind repus în drepturi abia în 1955.[8]
A murit în 2 martie 1964, la venerabila vârstă de 94 ani.
Și-a desfășurat activitatea de cercetare în domenii precum: elasticitate, aerodinamică, fizică atomică, termodinamică, electrostatică, teoria cinetică a gazelor, electromagnetism, chimie fizică, electrochimie și pile electrice. A efectuat studii asupra aderenței fierului la beton și a făcut cercetări asupra presiunii interne a lichidelor și mecanismului presiunii osmotice.[5]
În anul 1909, a propus pentru prima oară în lume, printr-o notă adresată Academiei de Științe din Paris, folosirea curenților purtători de înaltă frecvență pentru telefonia prin cablu la mare distanță.[5][3][6]
A scris și a participat la proiecte de centrale electrice și la proiecte de electrificare a orașelor (Câmpina, Constanța).[5]
A fost membru de onoare al Societății Franceze a Electricienilor, doctor honoris causa al Institutului Politehnic din Bucureștiși membru al Academiei Române (membru corespondent din 5 iunie 1919, membru titular din 6 iunie 1923, vicepreședinte între 1930-1932 și 1942-1944, președinte al secțiunii științifice între 1945-1948).[5][6]
În 1928 a fost ales președinte al Comitetului Electrotehnic Român.
În 1931 a fost numit în funcția de ministru al Comerțului și Industriei în cabinetul Iorga
În sursele științifice sunt citate[9] aproape 140 de lucrări publicate, dintre cele mai importante fiind:
  • 1904 - Recherches sur l'effect magnétique des corps électrisés en mouvement (teza de doctorat, Paris, 1904)
  • 1925 - Manual de electrotehnică generală
  • 1934 - Pila electrică care folosește energia oxidantă din alcool
  • 1942 - Electricitate
  • 1953 - Pila electrică cu clorură de argint
  • 1953 - Pila electrică cu concentrație de oxigen și termodinamica (despre legătura dintre această pilă și termodinamică)
  • 1957 - Fenomene și teorii noi în electrochimie și chimie fizică
În lucrarea din 1957[10] creatorul pilei explică modul de funcționare a pilelor create în contextul general valabil prezentat pentru toate pilele electrochimice. Autorul arată rolul esențial al electronilor în funcționarea tuturor pilelor electrochimice și compară energia electrică furnizată de destinderea izotermă a electronilor, de la concentrații mari la concentrații mici, cu energia destinderii, tot izoterme, a unui (mol de) gaz ideal, de la presiune mai mari la unele mai mici, cu preluare de căldură din mediul ambiant.
În pilele electrochimice obișnuite, tip Volta, Daniel, concentrația diferită a electronilor în vecinătatea electrozilor este menținută prin intermediul reacțiilor chimice de încărcare-descărcare. Autorul prezintă comparativ aspecte legate de reacțiile produse direct în afara dispozitivelor electrochimice și aceleași reacții prin dispozitivele electrochimice, cum ar fi atacul direct al zincului de sulfatul de cupru. Reacțiile directe prezintă necompensarea căldurii de reacție prin eliberare de energie electrică în exteriorul sistemului reactiv. Căldura de reacție necompensată a reacțiilor directe produce abateri de la izotermicitatea sistemului de reacție zinc-sulfat de cupru. Autorul mai analizează mecanismul efectului Volta și construirea unei pile cu vid între două lame metalice. Este descris și potențialul standard de electrod al unui metal (numit prescurtat de autor potențial electrolitic) ca egal numeric cu căldura de neutralizare a ionului său sau echivalent cu afinitatea pentru electron a ionului metalic[11].
În pilele K cu electrozi metale inerte chimic, menținerea concentrației diferite a electronilor se datorează diferenței energiei de interacție electron-aur, respectiv platină, .
Nicolae Vasilescu Karpen menționează în această carte[12] și unele obiecții care se pot face unor concepte din electrochimie, pe care le consideră cu caracter formalist, precum electrodul gazos.
Volumul are și o expunere sintetică[13] a unor considerente legate de abaterile de la principiul al doilea al termodinamicii, constatate de el însuși la dispozitive electrochimice și publicate în articole științifice anterioare. El arată că principiul al II-lea al termodinamicii nu e la fel de evident și clar ca primul principiu al termodinamicii, iar gazul electronic (din metalele electrozi) considerat ca agent de lucru în funcționarea motoarelor termice conform cerințelor principiului al doilea nuparticipă la procese ciclice biterme, în consecință restricția privind transformarea izotermă a căldurii în alte forme de energie folosind motoare termice nu se aplică la pilele Karpen.
Contribuțiile lui Nicolae Vasilescu Karpen în aceste domenii sunt comentate critic tangențial de fizicianul Cristian Presură[14], acesta arătând că savantul vine cu o propunere îndrăzneață împotriva principiului al doilea al termodinamicii, demers similar cu al unui alt fizician cu propuneri îndrăznețe într-un alt domeniu al fizicii teoretice, și anume Niels Bohr.

·         1968: Grigore Nandriș, filolog, lingvist și memorialist român, profesor la Cernăuți, București, Londra și Oxford (n. 1895).

·         1981 – A murit compozitoarea Maria Andriescu; (n.18.09.1878).
* 1982: Philip Kindred Dick (n. ,Chicago, Illinois, SUA[15] – d. ,Santa Ana, California, California, SUA[16]) a fost un scriitor și eseist american, a cărui operă publicată a aparținut aproape în întregime genului science fiction. Dick a explorat teme sociologice, politice și metafizice în romane dominate de corporații monopoliste, guverne autoritariste și stări de conștiință alterată. Tema centrală a operelor târzii ale lui Dick reflectă interesul personal în problemele de metafizică și teologie. Deseori s-a inspirat din experiențele sale de viață, explorând abuzul de droguri, paranoia, schizofrenia și experiențele transcendentale în romane ca Substanța M și VALIS.[17]
Romanul Omul din castelul înalt a unit istoria alternativă cu science fiction-ul, aducându-i lui Dick un premiu Hugo pentru "Cel mai bun roman" în 1963.[18] Curgeți, lacrimile mele, zise polițistul, un roman despre o celebritate care se trezește într-un univers paralel în care este necunoscută, a câștigat premiul memorial John W. Campbell pentru "Cel mai bun roman" în 1975.[19] Dick a spus despre aceste cărți: "Vreau să scriu despre oamenii la care țin, punându-i într-o lume ficțională izvorâtă din mintea mea, nu în cea în care trăiesc în realitate, deoarece lumea în care trăim nu se ridică la înălțimea standardelor mele. În scrierile mele pun la îndoială chiar universul; întreb cu glas tare dacă e real și dacă toți suntem reali."[20] Dick se referea la el ca la un "filozof de ficțiune".
Pe lângă cele 44 de romane publicate,[21] Dick a mai scris aproximativ 121 de povestiri, dintre care multe au apărut în reviste science fiction.[22]Deși marea parte a carierei de scriitor a lui Dick a fost marcată de sărăcie,[23] nouă dintre poveștile lui au fost ecranizate după moartea lui, incluzând aici Blade Runner, Total Recall, A Scanner Darkly și Minority Report. În 2005, revista Time a considerat romanul Ubik ca unul dintre cele mai bune 100 de romane de limbă engleză publicate din 1923.[24] În 2007, Dick a devenit primul scriitor de science fiction inclus în seria The Library of America
* 1987: Randolph Scott (n. 23 ianuarie 1898 – d. 2 martie 1987) a fost un actor american de film.
·         1989 – Liviu Cornel Babes, un pictor braşovean ( n.10 septembrie 1942), s-a autoincendiat în timp ce cobora pe pârtia de schi Bradu din Poiana Braşov, în semn de protest față de regimul comunist din România. El a lasat în urma lui o pancartă cu mesajul: „Stop Mörder! Brașov = Auschwitz”. Era o referire la represaliile cunoscute de participanţii la ampla revoltă anticomunistă din 15 noiembrie 1987, dintre care unii fuseseră lichidaţi în mod subtil de regim. Gestul său extrem de protest a fost reflectat amplu de presa internaţională, dar în România regimul lui Ceauşescu a păstrat o tăcere de mormânt. Dupa Revolutie, prin Legea nr. 93 din 3 iunie 1997, Liviu Cornel Babeș a fost declarat erou-martir, iar o stradă din Brașov îi poartă numele. În ziua de 2 martie 2007, a fost dezvelită o placă de bronz comemorativă în curtea Bisericii din Poiana Brașov. Dumnezeu să-l odihnească!


·         1991: Serge Gainsbourg, interpret francez de muzică pop (n. 1928)
·         1995: Gusztáv Abafáy (Gusztáv Öffenberger), scriitor, istoric literar și publicist român de etnie maghiară (n.1901)
·         2007 – A decedat la Paris, Henri Troyat, (născut Lev Aslanovici Tarasov (n. 1 noiembrie 1911, Moscova, Imperiul Rus) , un romancier și istoric francez de origine rusă (descris inexact și ca scriitor rus de expresie franceză), membru al Academiei Franceze, laureat al unor premii importante, distins cu mai multe ordine si medalii. A fost un reprezentant marcant al imigrației intelectuale ruse din Franța, generate de Revoluția din Octombrie (alături de alte nume mari ca Romain Gary sau Ivan Bunin).
* 2016: Janusz Bolonek (n. 6 decembrie 1938, Huta Dłutowska, Polonia - d. 2 martie 2016, Łódź)[1] a fost un arhiepiscop romano-catolic, diplomat al Sfântului Scaun, nunțiu în România între 1995-1998. Din 24 mai 2008 a îndeplinit funcția de nunțiu apostolic în Bulgaria, iar din 4 mai 2011 a îndeplinit și funcția de nunțiu apostolic în Republica Macedonia.
În 1989 a fost numit episcop titular de M'daourouch.[2]
A decedat la Łódź, la 2 martie 2016. A fost înmormântat în cimitirul parohial al localității natale, duminică, 6 martie 2016



Sărbători

  • În calendarul ortodox: Sf Sfințit Mc Teodot, episcopul Chiriniei; Sf Mc Isihie; Sâmbăta morților - Moșii de iarnă
  • În calendarul catolic: Sf. Simpliciu, papa. Papa Simpliciu a fost Papă al Romei din 3 Martie 468 până la 10 Martie 483. Papa Simpliciu s-a născut la Tivoli, Italia, fiul unui cetățean numit Castinus. Tot ce se cunoaște despre acest papă provine din Liber Pontificalis. Simpliciu a apărat destul de slab biserica în fața ereziei monofizite care câștiga destul de mare teren în est, lucru care a dus mai apoi la pierderea supremației sale asupra bisericilor răsăritene. În timpul ponticatului său, la 28 august 476, Romulus Augustulus, ultimul împărat roman apusean, este îndepărtat de la tron de către Odoacru, căpetenia herulilor (neam germanic din uniunea de triburi a goților), care se proclamă apoi rege al Italiei. Odată ce Imperiul Roman de Apus se dezintegrează în mai multe principate, Biserica va rămâne singura moștenitoare a prestigiului imperial roman, lucru discutabil, având în vedere că insignele imperiale au fost trimise de la Roma la Constantinopol, după înlăturarea lui Romulus Augustus. Se crede că Papa Simpliciu a dispus construirea unei biserici, numită după o fecioră martiră, Sfânta Bibiana. Papa Simpliciu este celebrat ca sfânt pe 10 Martie, data morții sale.
  • În calendarul Greco-catolic: Sf. Teodot, episcop, martir († 321)

Legături istorice surprinzătoare - informații inedite





ARTE 2 Martie

MUZICĂ 2 Martie

Compozitorul şi dirijorul Bedrich Friedrich Smetana



Doc (Arthel) Watson, bluesman american
Doc Watson 




Edgar Cosma, compozitor și dirijor român, stabilit în Franța
Duet No 20 - Edgar Cosma: 



Paul Dino, cântăreţ american



Keith Potger, chitarist australian (The Seekers, The New Seekers)





Tony Meehan, baterist şi compozitor britanic (The Shadows)
The Shadows: 



Lou Reed (Louis Firbank), vocalist, chitarist şi compozitor american (Velvet Underground)
Lou Reed 



Bibi Ionescu – Sfinx
Sfinx 



Larry Carlton, chitarist şi compozitor american (The Crusaders)




Eddie Money (Edward Mahoney), cântăreţ şi compozitor american
 Eddie Money 


Rory Gallagher, chitarist, cîntăreț irlandez




Karen Carpenter, membră a trupei The Carpenters 





Serge Gainsbourg, interpret francez de muzică pop





Jay Osmond, baterist american (The Osmonds)
The Osmonds 



Mark Evans, basist australian (AC/DC)
AC/DC – 




Jon Bon Jovi, cîntăreț american




ÎNREGISTRĂRI NOI

2 Hours Relaxing Beautiful Instrumental Music - Greatest Saxophone, Guitar, Piano Music


Top 50 Sweet Guitar Love Songs Ever - Best Romantic Spanish Guitar Music


Corelli: “La Folia”: For you my friend


G.B. Ferrandini: Cantata «Il pianto di Maria»


Bartók, Ghedini, Rota, Hindemith: Music for String Orchestra


10 Hours of Deep Sleep Music - Relaxing Music for Sleeping, Stress Relief, Meditation




POEZIE 2 Martie

Radu Gyr, poet, dramaturg, eseist roman
Biografie Radu Gyr
Radu Gyr (n. 2 martie 1905 la Câmpulung Muscel - d. 29 aprilie 1975, Bucureşti, pseudonimul literar al lui Radu Demetrescu) este un poet, dramaturg, eseist şi gazetar român. O bună perioda a fost asistent universitar la catedra de estetică a profesorului Mihail Dragomirescu


S-a născut la poalele Gruiului din Câmpulung, de unde şi pseudonimul literar Gyr, prin derivaţie. A fost fiul actorului craiovean Coco Demetrescu. A fost membru de seamă al Mişcării Legionare, comandant legionar şi şef al regiunii Oltenia. Conferenţiar la Facultatea de Litere şi Filosofie din Bucureşti. Radu Gyr a fost autorul textului Sfânta tinereţe legionară, imnul neoficial al Mişcării Legionare, al Imnului Moţa şi Marin (dedicat lui Ioan Moţa şi Vasile Marin, legionari căzuţi în luptă la Majadahonda în 1937 în timpul războiului civil din Spania împotriva forţelor republicane), al Imnului muncitorilor legionari şi al altor lucrări dedicate mişcării.

A fost de mai multe ori laureat - în (1926, 1927, 1928 şi 1939) - al Societăţii Scriitorilor Români, Institutului pentru Literatură şi Academiei Române. A susţinut un număr însemnat de conferinţe cea mai cunoscută fiind Studenţimea şi Idealul Spiritual din 1935. A fost un colaborator statornic în perioada de după debut la revista Universul literar şi apoi la alte reviste literare: Gândirea; Gândul românesc; Sfarmă-Piatră; Decembrie; Vremea; Revista mea; Revistă dobrogeană,Ramuri, Adevărul literar şi artistic , Axa , Iconar etc. precum şi la ziarele Cuvântul; Buna Vestire; Cuvântul studenţesc. Laureat al Premiului Adamachi al Academiei Române (vezi ziarul Observatorul). A scris poveşti pentru copii semnând cu pseudonimul Nenea Răducu (Vezi biografia completă a poetului din cartea Poezia orală, Timişoara, Editura Vremea, 1994).

Creaţia poetului Radu Gyr avea să cunoască înălţimi nebănuite în bezna temniţelor comuniste. Evoluţia poeziei sale de după gratii poate constitui un scurt istoric al acelor ani de viaţă inimaginabilă. Poetul scrie despre foamea permanentă, frigul cumplit, moartea ca prezenţă zilnică, se ceartă cu Dumnezeu, pentru ca, în final, să ajungă la linişte sufletească şi la o credinţă adâncă, înţelegând soarta ce i-a fost rezervată şi jertfa uriaşă care îi stătea în faţă. Crezul său a devenit crezul unei întregi generaţii

Horia Sima: „Visul lui Gyr este acela al ierahiei valorilor, care îl smulge pe individ din zoologie şi-l înzestrează cu dimensiunea transcendentalului.” 
Atanasie Berzescu: „În Aiud, Radu Gyr a adus pe Iisus în celulă. L-a coborât de pe Cruce şi L-a adus alături de noi pe rogojina cu libărci spre îndumnezeirea omului. El era patriarhul şi îmbarbătarea deţinuţilor din Aiud. Prin el frumosul şi spiritul au continuat să lumineze în beznele adânci”. (Lacrimi şi sânge) 

Poezie
Linişti de schituri (1924) (volumul de debut) 
Plânge Strâmbă-Lemne (1927) 
Cerbul de lumină (1928) 
Stele pentru leagăn (1936) 
Cununi uscate (1938) 
Corabia cu tufănici (1939) 
Poeme de război (1942) 
Balade (1943) 

Volume publicate postum
Poezii din închisori, Editura Cuvântul Românesc, Canada, 1982 
Poezii, vol. I-III (Sângele temniţei, Balade, Stigmate, Lirica orală), Timişoara, Editura Marineasa, 1992-1994 
Anotimpul umbrelor, sonete şi rondeluri, ediţie îngrijită şi postfaţă de Barbu Cioculescu, Bucureşti, Editura Vremea, 1993 
Ultimele poeme, ediţie îngrijită şi postfaţă de Barbu Cioculescu, Bucureşti, Editura Vremea, 1994 
Calendarul meu: prietenii, momente şi atitudini literare, ediţie îngrijită, cu o prezentare biobibliografică de Ioan Popişteanu, Constanţa, Editura Ex Ponto, 1996 
Baba Cloanţa Cotoroanţa. Povestiri pentru copiii cuminţi, Constanţa, Editura Ex Ponto, 1997 
Bimbirică automobilist, ediţie îngrijită de Ioan Popişteanu, Constanţa, Editura Ex Ponto, 1998 
Bimbirică aviator, ediţie îngrijită de Ioan Popişteanu, Constanţa, Editura Ex Ponto, 1998 
Crucea din stepă. Poeme de răsboiu, ediţie îngrijită şi note de Ioan Popişteanu, Constanţa, Editura Ex Ponto, 1998 
Pragul de piatră, poezii, Bucureşti, Editura Vremea, 1998 
Balade, ediţie îngrijită de Ioan Popişteanu, postfaţă de Adrian Popescu, Constanţa, Editura Ex Ponto, 1999 
Era o caşa albă, Constanţa, Editura Ex Ponto, 2000 
Linişti de schituri (versuri), Bucureşti, Editura Vremea, 2000 
Sângele temniţei stigmate (versuri), Bucureşti, Editura Vremea, 2003 

Premii
Premiul Societăţii Scriitorilor Români pentru poezie decernat de 4 ori (1926,1927,1928,1939). 
Premiul Adamachi al Academiei Române 

Florile

Sunt flori ce-ti ies în drum sa te sarute
si-ti gângure crâmpeie de voroave.
Altele mici si proaste si gângave
au ochi adânci si-ntrebatori de ciute.

Unele cânta, altele spun snoave,
cârciumarese zvelte si limbute.
Sunt flori ce parca tremura laute
se spovedesc si-nchina cruci firave.

Sunt flori cu straluciri de spade goale,
flori cu obraji si gene lungi de îngeri,
flori îmbracate-n platose si zale,

flori prabusite-n lacrimi si înfrângeri,
flori ce te mustra si te-nfrunta-n cale
si flori care te iarta ca le-nsângeri. 


 Isus in celula

Azi noapte Iisus mi-a intrat în celula.
O, ce trist si ce-nalt parea Crist !
Luna venea dupa El, în celula
si-L facea mai inalt si mai trist.

Mainile Lui pareau crini pe morminte,
ochii adanci ca niste paduri.
Luna-L batea cu argint pe vestminte
argintandu-I pe maini vechi sparturi.

Uimit am sarit de sub patura sura :
- De unde vii, Doamne, din ce veac ?
Iisus a dus lin un deget la gura
si mi-a facut semn ca sa tac.

S-a asezat langa mine pe rogojina :
- Pune-mi pe rani mana ta !
Pe glezne-avea urme de cuie si rugina
parca purtase lanturi candva.

Oftand si-a intins truditele oase
pe rogojina mea cu libarci.
Luna lumina, dar zabrelele groase
lungeau pe zapada Lui, vargi.

Parea celula munte, parea capatâna
si misunau paduchi si guzgani.
Am simtit cum îmi cade capul pe mana
si-am adormit o mie de ani…

Când m-am desteptat din afunda genuna,
miroseau paiele a trandafiri.
Eram în celula si era luna,
numai Iisus nu era nicairi…

Am intins bratele, nimeni, tacere.
Am intrebat zidul : nici un raspuns !
Doar razele reci, ascutite-n unghere,
cu sulita lor m-au strapuns…

- Unde esti, Doamne ? Am urlat la zabrele .
Din luna venea fum de catui…
M-am pipait… si pe mainile mele,
am gasit urmele cuielor Lui. 

Voi n-ati fost cu noi în celule

Voi n-ati fost cu noi în celule
sa stiti ce e viata de bezne,
sub ghiare de fiara, cu guri nesatule,
voi nu stiti ce-i omul când prinde sa urle,
strivit de catuse la glezne.

Voi n-ati plans în palme, fierbinte,
strapunsi de cutitul tradarii.
Sub cer fara stele, în drum spre morminte,
voi n-ai dus povara durerilor sfinte
spre slava si binele tarii.

In cantec cu noi laolalta
trecand printre umbre peretii,
voi n-ati cunoscut frumusetea inalta
cum dorul irumpe, cum inima salta
gonind dupa harpele vietii.

Ce-i munca de brate plapande,
ce-i jugul, ce-i ranjet de monstru,
cum scartie osul când frigul patrunde,
ce-i foamea, ce-i setea, voi n-aveti de unde
sa spuneti aproapelui vostru.

Voi nu stiti în crunta-nchisoare
cum minte speranta si visul,
când usile grele se-nchid în zavoare,
si-n teama de groaznica lui inclestare
pe sine se vinde invinsul.

Ati stat la ospete-ncarcate
gonind dupa fast si orgoliu,
nici mila de noi si nici dor, nici dreptate,
nici candel-aprinsa si nici libertate,
doar ghimpii imensului doliu.

Asa sunteti toti cei ce credeti
ca pumnul e singura faima.
Fatarnici la cuget, pe-alaturi ne treceti,
când noi cu obrajii ca pamantul de vineti,
gustam din osanda si spaima.

Când portile sparge-se-or toate
si mortii vor prinde sa urle,
când lanturi si ziduri cadea-vor sfarmate,
voi nu stit ce-nseamna-nvierea din moarte,
caci n-ati fost cu noi în celule. 

Petre Ghelmez
Biografie
Petre Ghelmez (n. 2 martie 1932, Gogoșari, județul Vlașca, azi județul Giurgiu - d. 9 martie 2001) a fost un poet, scriitor pentru copii, publicist și editor.
Petre Ghelmez urmează școala primară în comuna natală, apoi liceul teoretic Ion Maiorescu din Giurgiu, termină la Facultatea de Română-istorie, în cadrul Institutului Pedagogic din București și apoi Facultatea de Filologie a Universității București, al cărei licențiat este din 1959. După terminarea studiilor devine, pe rând, redactor la ziarul Scînteia tineretului, redactor-șef adjunct la revistele pentru copii Luminița, Arici-Pogonici, Cutezătorii, director la Editura Albatros (1970-1974), redactor-șef al revistei Tribuna României (1974-1990) și director al magazinului pentru copii Ariel (1993-1995).
Debutul în presa literară a avut loc în iunie 1955, cu poezia Despărțire de sat, în revista Tânărul scriitor, iar debutul editorial, în 1967, cu volumul de versuri Germinații, în colecția Luceafărul, Editura pentru Literatură. A colaborat la revistele Tânărul scriitor, Luceafărul, România literară, Viața românească, Steaua, Tomis, Tribuna României, Ariel, precum și la radio și televiziune.
Volume de poezie:
  • Germinații, 1967;
  • Altare de iarbă, 1969;
  • Lynxul, 1972;
  • Sonetele, 1974;
  • Evenimente, 1976;
  • Conversația, 1981;
  • Coborârea în cuvânt, 1987;
  • Paradisul atomic, 1989;
  • Cvartet, patru anotimpuri argheziene, 1997;
  • Gloria Lynxului, 2001;
  • Câmpia de platină, 2002,
  • Biblii și oameni de plastic, 2002;
  • Marele Calendar, 2002;
  • Umbra cocorului. 50+70+50 poeme în marele stil haiku 5+7+5, 2003;
  • Lebăda albă, 2003;
  • Inedite, 2003.

Eroii

T;ara noastra româneasca
Are munti si râuri multe,
Codrii stiu sa povesteasca
Vitejia stramoseasca,
Vin copiii sa-i asculte.

Frunza codrului doineste
Despre toti eroii tarii,
Ce luptara vitejeste
Ca sa vada-n zari cum creste
Soarele neatârnarii.

- Codrule, îi spun copiii,
Pe viteji îi stim noi bine,
Ei sunt faima României
A tariei si-a mândriei
Vesnici, codrule, ca tine 


Fluturii

Vin fluturii mama! Coboara
cu aripile lor de ceata ursuza
drept in izvoare, secandu-le.

Nu le auzi fosnetul hohotitor
cum navaleste-n vazduh?
Nu le auzi strigatul
cotropit de-ntuneric?
Cad ca topoarele cu muchii grele,
retezand firul de iarba
sclipitor cum e luna.

Si tu esti singura, mama!
Si eu sunt singur,
in furtuna aceasta de aripi
prin atata pustiu neumblat.
Si pasarea aceea galbena,
pe un pat plutitor este singura
si puiul de cerb e tot singur
in timp de aripile fluturilor
prabusesc peste noi instelarea

Vin fluturii, mama!
S-aseaza pe case
cu picioarele lor de sarma
carbonizata. Sug din otrava
florilor mari, de neon. Canta
prin arbori, batand din aripile
largi, cum bat cocosii-n amurg

Spicele se rastoarna
pe mal cu gaturile spintecate
Vulturii cad inghetati
ca butucii in padure
Cainele se zbate in lant, vinovat
iar eu numar luceferii de foc
ce se sparg in fereastra.

Vin fluturii, mama! Nunta
lor se petrece in taina
la izvoarele noptii de ceara. 


Lauda limbii romane

Lasa-ma, in patria de cuvinte,
Acum sa colind,
In patria de canturi, de soapte, de murmure
Cerul si pamantul,
Intr-o rostire de gand
Cu brau de aur dulce sa le cuprind,
intelesuri din veac,
Si de-acum,
Pe crestele-albastre-ale timpului,
Neostenite sa driimure.

Lasa-ma, dragostei mele de tine,
De tara, de muma, de frate, de zbor sa-i zic dor..
Lasa-ma razimat in usile graiului,
Sa plutesc ca pe-un nor,
Dealuri de sunete sa urc, sa cobor,
Din gura padurii,
Pana la gura campului, muntelui, raiului.

Lasa-ma, focul ideii,
Pe plaiul acesta-nstelat, sa-l ridic spre cuprindere..
Necuprinsului
Margini sa-i fac!
Cuprinsului
Nemarginire si martor sa-i fiu!
O, cat de bogat, cat de sarac
Este sufletul meu in invapaitata aprindere
Ce aproape — adevarul din limba vorbita, ce viu!
Piara muntii, piara campiile,
Piara stejarii si apele
Piara, de vor, ele insele, pietrele!
Nimic, inca, de-ar fi,
Sub privire sa nu ne ramana,
Ne-am inalta iarasi — turnuri spre soare — vetrele,
Din puterea aceasta, pururea noua stapana,
Prea curata, biruitoarea-ntru cantec,
Patria din laptele mamei - limba romana.



TEATRU/FILM 2 Martie

Cu Dumitru Chesa, actor roman
Biografie
Locul naşterii: Bucureşti, România · Data naşterii: 07.03.1932 · Data decesului: 11.12.2006 · Ocupaţie: Actor · Zodia: Peşti
S-a nascut la 27 martie 1932 si a absolvit in 1958 Institutul de Arta Teatrala si Cinematografica „I.L. Caragiale”.
A venit de la Teatrul Tineretului din Piatra Neamt la recomandarea lui Radu Beligan, primul director al Teatrului de Comedie, si nu s-a mai despartit de aceasta scena. La Comedie a jucat in regia lui Valeriu Moisescu, Lucian Giurchescu, Grigore Gonta, Alexandru Darie, Catalina Buzoianu, Alexandru Tocilescu, Alexandru Dabija.
Hatru si simpatic, Dumitru Chesa a fost unul dintre actorii cu adevarat daruiti pentru comedie. E cu atat mai trista disparitia sa.
Actorul Dumitru Chesa a încetat din viață la varsta de 74 de ani.

Filme cu Dumitru Chesa
Vezi filme
·         Roberta (2000)
·         Frumosii nebuni ai marilor orase / (1998)
·         Stare de fapt (1996)
·         Terente - Regele bălților (1995)
·         Privește înainte cu mânie (1993) Trailer
·         Balanța (1992)
·         Dragoste și apă caldă (1992)
·         Secretul lui Bachus (1984) Trailer
·         Sosesc păsările călătoare (1984)
·         Hangita (1983)
·         Sfântul Mitică Blajinul (1982) - Ionescu P. Anton
·         Totul pentru fotbal (1982)
·         Avantul liftuletului (1979) - muncitor
·         Din nou împreună (1978) - taranul Airinei
·         Pentru patrie (1978)
·         Trepte spre cer (1978) - Bulzan
·         Statuia (1977)
·         Misterul lui Herodot (1976)
·         Cercul magic (1975)
·         Ilustrate cu flori de câmp (1975) - militian
·         Păcală (1974) - tobosar
·         Cireșarii (1972)
·         Conspirația (1972) - Securitate snitch
·         Razbunarea (1972)
·         Puterea și adevărul (1971)
·         Cântecele mării (1970) - Detectivul Spirache
·         Balul de sâmbătă seara (1968) Trailer
·         Șeful sectorului de suflete (1967)
·         Castelanii (1964)
·         Pași spre lună (1964) - somnambul


CIRESARII-Partea:1 Pestera neagra Serial tv 1972: 
Cireșarii - Partea:2. Cetatea vulturilor- Serial tv 1972: 




Cu Emilia Popescu
Biografie
Mama sa, Malu Iosif a fost balerină, iar acum este coregraf colaborator al trupei lui Dan Puric, iar tatăl său, Emil Popescu, a fost actor la operetă. Aceasta a absolvit, în 1988, Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică I.L. Caragiale din București, clasa profesorilor Olga Tudorache și Florin Zamfirescu.[1]
A debutat în 1985 în filmul Moromeții, în rolul Ilincăi. A avut un mare rol în piesa Străini în noapte, în regia lui Radu Beligan.
Începând cu stagiunea 2002 – 2003 este actriță a Teatrului de Comedie. În plus, este o prezență dinamică și reconfortantă într-o serie de emisiuni de divertisment la Pro TV și TVR.
Emilia Popescu este invitată ca juriu la concursul Dansez pentru tine, unde punctează impresia artistică a concurenților.
Actrița Emilia Popescu a fost decorată la 13 decembrie 2002 cu Ordinul național Pentru Merit în grad de Cavaler, alături de alți actori, „pentru devotamentul și harul artistic puse în slujba teatrului romanesc, cu prilejul împlinirii unui veac și jumătate de existență a Teatrului Național din București”. [2]
Filme
·         Moromeții (1987)
·         În fiecare zi mi-e dor de tine (1988)
·         Liliacul înflorește a doua oară (1989)
·         Divorț... din dragoste (1992)
Roluri în teatru
·         Teatrul de Comedie Maria, camerista Oliviei - A douăsprezecea noapte de William Shakespeare, regia Gelu Colceag, 2003 Marlene Dietrich - Marlene de Pam Gems, regia Cătălina Buzoianu, 2004 Chirița - Chirița of Bîrzoieni de Vasile Alecsandri, regia Iarina Demian, 2004 Alla Vadimovna – Casa Zoikăi de Mihail Bulgakov, regia Alexandru Tocilescu, 2009 Martha - Cui i-e frică de Virginia Woolf? de Edward Albee, regia Gelu Colceag, 2010 - Premiul pentru cea mai bună actriță la Festivalul de Dramaturgie Contemporană, Brașov, ediția a XXII-a, 2010 Arkadina - Pescărușul de A.P Cehov, regia Claudiu Goga, 2013
·         Teatrul Bulandra Diana - Câinele grădinarului de Lope de Vega, regia Florian Pittiș, 1988 Rita - Meditațiile Ritei de Willy Russel, regia Florian Pittiș, 1989 Elaine Harper - Arsenic și dantelă veche de Otto Joseph Kesselring, regia Grigore Gonța, 1991 Helena - Visul unei nopți de vară de William Shakespeare, regia Liviu Ciulei, 1991 Else - Deșteptarea primăverii de Frank Wedekind, regia Liviu Ciulei, 1991 Dama de consumație - A 7-a Poruncă de Dario Fo, regia Gelu Colceag, 1993 Cor - Antigona de Sofocle, regia Alexandru Tocilescu, 1993 Hermiona - Poveste de iarnă de William Shakespeare, regia Alexandru Darie, 1994 Antigona, Medeea - Suită de crime și blesteme de Euripide, regia Alexandru Dabija, 1994 Natalia Ivanovna - Trei surori de A.P. Cehov, regia Alexandru Darie, 1995 Calpurnia - Julius Caesar de William Shakespeare, regia Alexandru Darie, 1995 Janet - Cafeneaua de Sam Bobrik, regia Horațiu Mălăele, 1997 Madame Therbouche - Libertinul de Eric Emmanuel Schmitt, 1998 Eleonora - Tango de Slawomir Mrozek, regia Gelu Colceag, 2001
·         Teatrul Național București Nora – Jocul ielelor de Camil Petrescu, regia Claudiu Goga, 2007
·         Arcub Juliette - Străini în noapte de Eric Assous, regia Radu Beligan, 2007
·         Teatrul Metropolis Chra - Sex de Rob de Graaf, regia Claudiu Goga, 2013
·         Grand Cinema Marthe - Un bărbat pentru Sara de Sam Bobrick, regia Claudiu Goga, 2014


În fiecare zi mi-e dor de tine: 




Morometii 




DESPRE FRUMUSEȚILE ȚĂRII NOASTRE 2 Martie

Pagini despre satul românesc. Muzeul Satului, de Marin Sorescu (27 02 2019)




SFATURI UTILE 2 Martie

BĂUTURĂ PENTRU CURĂȚAREA PLĂMÂNILOR FUMĂTORILOR ȘI FOȘTILOR FUMĂTORI

Am fumat 31 ani în medie un pachet de țigări pe zi, iar spre sfârșit, în ultimii 5 ani ca fumător consumam 3 pachete pe zi și m-am lăsat din 1989, după ce medicul mi-a dat de ales între țigări și viață și, bineînțeles că am ales viața, dar acum am mari probleme cu inima și plămânii!
Am găsit o rețetă de curățare a plămânilor care mi s-a părut interesantă și doresc să o împărtășesc celor interesați. Iată despre ce este vorba:

Ingrediente necesare

• 2 linguri de turmeric praf

• O bucata de 3-4 cm de radacina de ghimbir

• 250 de grame de ceapa

• 350 de grame de miere

• 1 litru de apa

Metoda de preparare:

Adauga mierea la cantitatea de apa precizata mai sus si pune apa la fiert. Toaca ceapa si ghimbirul si rastoarna-le in vas impreuna cu turmericul atunci cand apa da in clocot. Redu focul si mai fierbe amestecul la foc mic pana ce apa scade la jumatate. Strecoara apoi amestecul si muta-l intr-un recipient din sticla. Asteapta sa se raceasca pana la temperatura camerei, apoi baga-l la frigider.

Mod de administrare:

Remediul trebuie administrat de doua ori pe zi, dimineata si seara, in prize a cate o lingura.

Remediul nostru este un punct de plecare ideal pentru cei care vor sa se lase de fumat. Cel mai benefic este insa pentru fostii fumatori, deoarece grabeste vindecarea si regenerarea plamanilor, sprijinind astfel restabilirea unei functii pulmonare optime.

Foloseste-l in mod regulat ca sa respiri mai usor!

Patlagina - Planta care trateaza 1001 de boli (Agenda Ta de Sanatate)





GÂNDURI PESTE TIMP 2 Martie











 Fericiţi cei care nu înţeleg! Dar şi mai fericiţi cei care ştiu să decodifice toate nivelurile de lectură ale unui spectacol. Fiecare teatru are publicul lui.

citat din Emilia Popescu

Numai cu personalităţi puternice se pot naşte spectacole cu miză, de calitate.
citat din Emilia Popescu

Teatrul este o artă colectivă formată din individualităţi foarte puternice şi, pentru a forma o echipă puternică, este importat să se lucreze cu fiecare dintre ele. De multe ori se confundă echipa cu lipsa de personalitate.
citat din Emilia Popescu



la

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Abonați-vă la: Postare comentarii (Atom)

 MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU 12 IULIE 2024 ISTORIE PE ZILE 12 Iulie Evenimente ·           1153: Anastase IV (Corrado del Suburra), este i...

  • (niciun titlu)
      7. /14 IULIE 2021 - MUZICĂ; PE O ARIPĂ DE CÂNT MARIA TRIPON Maria Tripon Date personale Născută 14 iulie 1962  (58 de ani)  orașul  Negreș...
  • (niciun titlu)
    INVITAȚIE LA OPERĂ, OPERETĂ ȘI BALET 15 Iulie Dorin Teodorescu Dedic acest material drei Dr Andreea Teodorescu! Câteva cuvinte de...
  • (niciun titlu)
    MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU MIERCURI 15 IULIE 2020   PARTEA A TREIA - ARTE; GÂNDURI PESTE TIMP; GLUMEȘTE, FII VESEL ȘI VEI RĂMÂNE TÂNĂR...