MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU
LUNI 4 MARTIE 2019

Mulțumesc pentru mesajele și urările prilejuite de aniversarea zilei de naștere a fiului meu, Adrian Dicu!

Se împlinesc astăzi 42 ani de la marele cutremur din 4 martie 1977! Am tras învățăminte din acel cutremur; suntem pregătiți pentru cel care, inevitabil va veni? Sunt convins că majoritatea oamenilor vor răspunde negativ! Ce fac autoritățile care trăiesc din taxele și impozitele culese de la noi, contribuabilii? Răspundeți Dumneavoastră! Această întrebare o pun în fiecare an, dar, se pare că a devenit retorică!

RELIGIE ORTODOXĂ 4 Martie

Sf Cuv Gherasim de la Iordan; Sf Mc Pavel și sora sa Iuliana; 

Sf Cuv Gherasim de la Iordan; Sf Mc Pavel și sora sa Iuliana

Preacuviosul Gherasim de la Iordan (+475) – Sfântul s-a născut în Licia (Asia Mică) din părinţi creştini care i-au oferit o educaţie aleasă. A intrat în monahism de tânăr, retrăgându-se în pustiul Tebaidei din Egipt. În vremea împăratului Marcian (450-457) a venit în Palestina, s-a stabilit într-un loc retras lângă râul Iordan, unde a întemeiat o mănăstire. Regulile de viaţă monahală pe care le-a rânduit în mănăstirea sa au ajutat la organizarea monahismului care era în perioada de început. Monahii se rugau în chiliile lor cinci zile din săptămână, iar sâmbăta şi duminica participau la sfintele slujbe şi se împărtăşeau cu Sfintele Taine. Din mărturiile Sfinţilor Ioan Evirat şi Sofronie Scolasticul aflăm că prin puterea lui Dumnezeu, de Sfântul Gherasim ascultau şi fiarele sălbatice. Astfel, un leu pe care Sfântul l-a îngrijit şi tămăduit îl însoţea întotdeauna, ascultându-l în tot ceea ce i se poruncea.

Deprinzându-se, încă de copil, cu frica de Dumnezeu, când s-a făcut mai mare sfântul Gherasim a îmbrăcat schima monahală şi s-a dus departe, în adâncul pustiului Tebaidei, pe vremea împăratului Constantin Pogonatul, nepotul lui Eraclie. Acolo a depus atâta luptă pentru virtute şi s-a apropiat atât de mult de Dumnezeu, încât i se supuneau lui şi fiarele cele sălbatice. Astfel, el avea pe lângă sine un leu care îi slujea şi care pe lângă toate celelalte slujbe pe care i le făcea, mai făcea şi pe aceea că ducea la păscut şi aducea înapoi catârul care îi căra sfântului apă.

Odată, pe când leul dormea, nişte călători care treceau pe acolo cu cămilele lor, văzând catârul păscând singur, l-au luat şi l-au legat de cămilele lor, pornind mai departe. Spre seară, monahul ce-şi făcea ucenicia pe lângă sfântul Gherasim, văzând că leul vine singur, s-a mâhnit, socotind că leul a mâncat catârul. Şi ducându-se a spus acest lucru sfântului. Iar sfântul Gherasim a poruncit ca mai departe leul să îndeplinească şi slujba catârului. Leul a primit aceasta şi tot timpul, cât catârul a fost ţinut de neguţătorii care-l luaseră, purta vasele cu apă pe spinarea lui şi alergând cât putea de repede, se silea să aducă apă. Dar, s-a întâmplat ca neguţătorii amintiţi, la întoarcere, să apuce pe aceeaşi cale.

Când s-au apropiat de râul unde se găsea leul ca să aducă apă, leul văzând şi cunoscând catârul, care urma cămilelor fiind legat de ele, năpustindu-se cu o săritură neaşteptată a înspăimântat pe neguţători şi i-a pus pe fugă. Apoi, apucând catârul de căpăstru, l-a tras după sine, iar catârul a tras după el toate cămilele de care era legat şi care la rândul lor erau legate una de alta, aşa cum este obiceiul, şi le-a adus la chilia sfântului. Apoi bătând cu coada la uşa chiliei, le-a înfăţişat sfântului ca pe un vânat. Văzând aceasta, sfântul Gherasim, zâmbind ucenicului său, a zis: În deşert am grăit rău despre leu; deci, să fie mai departe slobod de slujba pe care o săvârşea şi să se ducă să petreacă după obiceiul său.

Atunci leul, plecându-şi capul, ca şi cum ar fi mulţumit sfântului şi-a luat calea către munte. Şi o dată pe săptămână venea şi se apropia de sfânt, plecându-şi capul înaintea lui, ca şi cum i s-ar fi închinat. După ce sfântul Gherasim s-a săvârşit din viaţă, leul a venit din nou să-şi primească binecuvântarea. Dar, negăsind pe sfânt şi aflând de la ucenicul acestuia despre sfârşitul lui şi fiind dus la mormântul sfântului, mai întâi a scos aici nişte mugete uşoare, dar în cele din urmă răcnind cu multă putere, şi-a dat duhul. Astfel măreşte Dumnezeu pe cei ce-L slăvesc pe Dânsul, încât face ca şi fiarele să li se supună celor ce păstrează neîntinat chipul şi asemănarea Sa.

Sfinţii Mucenici Pavel şi Iuliana sora lui (+274) – Sfinţii mucenici au fost supuşi supliciilor în timpul împăratului Aurelian (270-275) deoarece au refuzat să aducă jertfă zeilor. Aflându-se în drum spre frontul de luptă împotriva reginei Zenobia a Siriei, împăratul s-a oprit în oraşul Ptolemaida din Fenicia (Libanul de astăzi) pentru a se asigura că i-a fost ascultat ordinul ca toată populaţia să jertfească zeilor. Obligaţi fiind să participe la ceremonia întâmpinării împăratului, Sfinţii Pavel şi Iuliana au fost prezenţi la acest eveniment. Sfântul Pavel, însemnându-se cu semnul sfintei cruci, a fost văzut de către împărat, drept urmare a fost întemniţat, osândit la chinuri groaznice şi la moarte. Luând apărarea fratelui ei, Sfânta Iuliana a fost supusă şi ea supliciilor. Prin puterea lui Dumnezeu au ieşit nevătămaţi dintr-un cazan cu smoală, dintr-o groapă plină cu şerpi veninoşi. Văzând acestea, trei ostaşi, Codrat, Acachie şi Stratonic s-au convertit la creştinism. Sfântul Iulia şi sora sa au suferit moarte martirică, fiind aruncaţi într-un cazan plin cu jar. La rândul lor, Sfinţii Mucenici Codrat, Acachie şi Stratonic s-au convertit la ortodoxie în urma pătimirii Sfinţilor Pavel şi Iuliana. Au suferit moarte martirică prin decapitare.

Sfânta Iuliana, însemnându-se cu semnul Crucii, şi-a întins grumazul, veselindu-se, şi i l-au tăiat.

Sfântul Pavel, văzând pe sora sa săvârşita prin mucenicie, şi-a ridicat ochii la cer şi a mulţumit lui Dumnezeu. După aceea, îngrădindu-se însuşi cu semnul Crucii, şi-a întins grumazul, şi i l-au tăiat.

Aceştia au trăit pe vremea împăratului Aurelian, în Ptolemaida. Erau fraţi de acelaşi sânge; se trăgeau dintr-un neam ales şi fuseseră crescuţi în chip deosebit de frumos, mai mult cu evlavia, decât cu laptele. Pavel citise cu multă grijă Scripturile cele de Dumnezeu insuflate şi cugetând adânc la înţelesul lor, încă de pe când era tânăr astupa gurile ereticilor cu foarte multă uşurinţă şi era un propovăduitor plin de zel al iconomiei Cuvântului lui Dumnezeu cu privire la noi. Când împăratul a venit odată în cetatea aceea, Pavel, văzându-l, a îmbărbătat pe sora lui să aibă curaj şi să fie plină de îndrăzneală, de vreme ce o mare ispită se va abate asupra cetăţii lor. Iar el s-a întrarmat cu semnul Crucii. După ce s-a însemnat cu semnul Crucii, neîndoindu-se că este întărit, s-a înfăţişat la împărat şi a dat pe faţă deşertăciunea închinării la idoli.

Pentru aceasta a fost prins şi fiind spânzurat a fost strujit cu gheare de fier. Dar sora lui văzându-l aşa, a început să strige împotriva tiranului, că fratele ei este chinuit pe nedrept. Dar, fiind prinsă şi ea, a fost spânzurată şi strujită la fel ca fratele ei; dar sfinţii care din toate aceste chinuri rămăseseră nevătămaţi au fost puşi în lanţuri de fier şi aruncaţi în închisoare. Îngerul Domnului arătându-li-se în închisoare, au fost sloboziţi din lanţuri şi fiind hrăniţi îndeajuns de înger, au adus mulţumiri lui Hristos. Şi, fiind aduşi din nou înaintea împăratului şi nevoind să jertfească idolilor, au fost supuşi la nenumărate chinuri, iar după aceea li s-au tăiat capetele. În felul acesta s-au mutat către Domnul, primind cununa muceniciei sfântul Pavel şi sora lui sfânta Iuliana.

ARTĂ CULINARĂ - REȚETE DE POST PENTRU ASTĂZI LUNI 4 MARTIE 2019
REȚETE DE POST PENTRU SĂPTĂMÂNA ALBĂ

A.   PLĂCINTE, ANTREURI

Brânzoaice

Aluatul de cozonac:

·       1 kg făină

·       40 g drojdie

·       2 pahare lapte

·       200 g unt

·       6 – 8 ouă

·       350 g zahăr

·       1 linguriţă coajă de lămâie rasă

·       1 plic zahăr vanilat

·       1 vârf de cuţit sare

Umplutură de brânză de oaie:

·       1 kg brânză

·       250 g griş

·       100 g făină

·       4 ouă

·       200 g zahăr

Pentru uns şi ornat:

·       1 ou

·       Zahăr vanilat sau pudră

Se prepară un aluat de cozonac.

          După ce aluatul a crescut bine, se ia o parte din el, din care se întinde pe o planşetă unsă cu ulei o foaie groasă de maximum 1 cm.

          Se taie cu un pahar şi se lasă să crească.

          Se loveşte fiecare bucată la mijloc cu fundul paharului, astfel încât să rămână în jur o margine neatinsă, lată de cca 1 cm.

          În locul lovit cu fundul paharului se pune umplutura din brânză şi se lasă să crească mai departe.

          Umplutura se prepară astfel: se frământă brânza, se adaugă grişul fiert şi răcit, ouăle şi zahărul şi se amestecă bine.

          După ce au crescut brânzoaicele, se ung cu ou şi se coc la cuptor.

          Când sunt gata se presară cu zahăr pudră sau zahăr vanilat.

B.   SALATE

Salată de ridichi cu brânză

·       ridichi

·       brânză telemea sau frământată

·       ulei

·       piper

·       sare

·       mărar

Se curăţă ridichile şi se rad pe răzătoarea mare.

          Se adaugă o cantitate egală de brânză telemea sau orice brânză frământată.

          Se amestecă bine, se adaugă ulei, piper după gust.

          Cine doreşte poate adăuga mărar verde tocat mărunt.

C.   SOSURI

Sos de smântână

·       ¾ pahar smântână

·       1 linguriţă rasă de unt

·       1 linguriţă rasă de făină

·       Sare

Se toarnă smântâna puţin câte puţin peste făină.

          Se pune pe foc mic amestecând continuu 5 – 8 minute, iar la sfârşit se adaugă untul şi sarea.

          Se ia de pe foc şi se amestecă bine.

          Se serveşte ca adaos la rulada de legume.

D.   BORŞURI, SUPE, CREME DE LEGUME

Borş de urzici

·       1 l apă

·       ½ l borş de putină

·       1 ceapă mică

·       2 linguriţe de orez

·       1 vârf cuţit de boia

·       2 linguri ulei sau unt

·       ½ linguriţă făină

·       Sare

·       1 ou

·       2 farfurii adânci cu frunze de urzici

·       Verdeaţă

Ceapa tocată mărunt se înăbuşe puţin în ulei sau unt, adăugând apoi făina, boiaua şi sarea.

          Se toarnă apă şi după ce dă într-un clocot se pun orezul şi urzicile bine spălate, opărite şi tocate mărunt.

          Se lasă să fiarbă încet, acoperit, până ce orezul este aproape gata.

          Se adaugă borşul clocotit şi se mai lasă să dea câteva clocote.

          La sfârşit se adaugă verdeaţa tocată şi se drege cu ou bătut.

E.   MÂNCĂRURI

Ruladă de cartofi cu legume

·       700 g cartofi

·       350 g morcovi

·       2 linguri unt

·       ½ pahar lapte

·       2 ouă

·       Sare

·       1 vârf cuţit zahăr

·       2 linguri făină

·       Sos de smântână

Se fierb cartofii curăţaţi în apă sărată.

          Se strecoară şi se strivesc ca pentru piure.

          Se amestecă cu laptele, o lingură de unt, făină, sare şi cu un ou.

          Morcovii curăţaţi, spălaţi şi tăiaţi tăieţei se înăbuşe într-o cratiţă cu restul de unt, zahărul şi sarea necesară, adăugând din când în când câte o lingură de apă, până se înmoaie bine.

          Pe un şervet perfect curat, înmuiat în apă şi bine stors, se întinde un strat uniform din piureul de cartofi, iar deasupra lui morcovii.

          Se rulează cu ajutorul şervetului şi se unesc capetele ruladei obţinute.

          Se aşază pe o tavă unsă cu unt, se unge cu un ou bătut şi se dă la cuptor până se rumeneşte.

          Când se serveşte se taie felii groaser de două degete.

          Se serveşte cu sosul de smântână.

F.    DULCIURI

Cremă de vanilie

·       800 g lapte

·       3 gălbenuşuri

·       100 g zahăr

·       30 g făină

·       1 linguriţă unt

·       1 bucată baton vanilie

·       100 – 150 g fructe (pot fi şi din compot)

Se pune într-o cratiţă la fiert laptele împreună cu vanilia.

          După ce a dat în clocot, se ia de pe foc, se acoperă cu capac şi se lasă să stea o oră.

          În acest timp se freacă gălbenuşurile cu zahărul şi făina şi se toarnă apoi, puţin câte puţin, laptele încălzit din nou.

          Se pune la foc, amestecând mereu, până când începe să se îngroaşe.

          Se dă la o parte, se adaugă untul şi se freacă până când crema începe să se răcească.

          Se pune în cupe, se garniseşte cu câteva fructe şi se dă la rece.

ISTORIE PE ZILE 4 Martie

Evenimente

·         852: Cneazul croat Trpimir I, (n. cca.815- d. 864), emite in limba latina un edict la Biaci (in loco Byaci dicitur), prin care se confirma o donatie facuta arhiepiscopului de Spalato. In acel document, prima mentiune scrisa a croatilor din surse croate, Trpimir se considera prin gratia Atotputernicului, Duce al Croatilor (Dux Chroatorum iuvatus munere divino), si isi numea tara Regnum Chroatorum – Regatul Croatilor.A domnit intre anii 845-864.

·         1152: Frederick I Barbarossa este ales rege al germanilor. Frederic I, numit Barbarossa (n. 1122, Waiblingen? – d. 10 iunie 1190 pe râul Saleph (Anatolia), a fost ales la Frankfurt și încoronat la Aachen Rege al Germaniei în 1125, a fost încoronat Rege al Italiei la Pavia în 1154 și a fost încoronat Împărat al Sfântului Imperiu Roman în 1155, până la moartea sa. În 1178 a fost încoronat la Arles Rege de Burgundia. La data de 10 iunie 1190 a murit înecat accidental la vârsta de 68 de ani, pe drumul spre Ierusalim la Cruciadă, in timp ce traversa râul Saleph in Asia Minor (Turcia de azi).

·         1275: Astronomii chinezi observă o eclipsă totală de soare în China.

·         1386: Władysław II Jagiełło este încoronat rege al Poloniei. A domnit intre anii 1386 – 1434. Vladislav al II-lea din dinastia Iagello (n. circa 1362 – d. 1 iunie 1434 ) a fost rege al Poloniei între anii (1386 – 1434). Împreună cu vărul său, Vitold, mare duce al Lituaniei, au încheiat Uniunea polono-lituaniană (pactul de alianță de la Horodlo pe Bug)  în pofida conflictelor familiare anterioare între Vladislav și tatăl lui Vitold. Vitold este convertit la religia ortodoxă și, cu toate că a devenit creștin, conflictul cu teutonii rămâne neînlăturat. Unii membri ai dinastiei Iagello au domnit între anii 1386 și 1572 ca regi ai Poloniei sau ca mari duci ai Lituaniei au fost, de asemenea, din secolul al XV-lea și regi ai Ungariei și Boemiei.

·         1461: Războiul celor două roze: Regele Henric al VI-lea al Angliei care aparținea casei Lancaster este detronat de către vărul său, care va deveni regele Eduard al IV-lea și care aparținea casei de York. Henric al VI-lea (6 decembrie 1421 – 21 mai 1471), rege al Angliei 1422 – 1461 (deși cu un regent până în 1437) și apoi între anii 1470 – 1471; în perioada 1422–1453 a fost pretendent la tronul Franței. Eduard al IV-lea (28 aprilie 1442 – 9 aprilie 1483) a fost rege al Angliei de la 4 martie 1461 până la 2 octombrie 1470, și, din nou, de la 11 aprilie 1471 până la moartea sa.

·         1665: Regele Angliei, Carol al II-lea declară război Țărilor de Jos marcând începutul celui de-Al Doilea Război Anglo-Olandez. Carol al II-lea (engleză Charles II of England) (n. 29 mai 1630 — d. 6 februarie 1685) a fost rege al Angliei, Scoției și Irlandei de la 30 ianuarie 1649 (de jure) sau de la 29 mai 1660 (de facto), până la moarte.

·         1789: Intrarea în vigoare a Constituției SUA.

·         1791: Vermont este admis în Statele Unite ale Americii ca cel de- al XIV-lea stat.

·         1801: Thomas Jefferson a depus jurământul ca președinte al SUA, primul de la inaugurarea noii capitale a SUA la Washington. Thomas Jefferson (n. 13 aprilie 1743 – d. 4 iulie 1826) a fost al doilea vicepreședinte și al treilea președinte al Statelor Unite ale Americii (1801 – 1809), autor al Declarației de Independență (1776), și unul dintre cei mai influenți dintre „părinții fondatori” ai Statelor Unite. Evenimentele majore din timpul președinției sale includ Louisiana Purchase (Achiziția Louisianei) (1803), Actul Embargoului din 1807 și Expediția lui Lewis și Clark (1804 – 1806).

·         1821: Revoluția de la 1821: Oastea lui Tudor Vladimirescu, supranumită Adunarea norodului, ocupă Slatina. Starea principatelor românești se agravase mult în timpul domniilor fanariote. Regimul acestor domnitori, dominat de corupție, fiscalitate excesivă și abuzuri de tot felul, conjugat cu efectele dominației otomane precum și a războielor ruso-turce a agravat starea și așa grea a țărănimii din principate. Ca un protest, în ianuarie 1821, în Muntenia se declanșează mișcarea condusă de Tudor Vladimirescu, care, pe parcurs ia amploare cu nimic mai joasă unei adevărate revoluții. Odată cu moartea ultimului domnitor fanariot din Muntenia, Alexandru Șuțu, se crea o posibilitate de acțiune pentru boierii pămînteni care doreau înlăturarea domnilor fanarioți. Conducerea Munteniei a fost preluată de un Comitet de ocîrmuire, constituit dintr-un grup de boieri pămînteni: Gr.Brîncoveanu, Barbu Văcărescu și Grigore Dimitrie Ghice, viitorul domnitor. Comitetul de ocîrmuire încheie înțelegerea cu Tudor Vladimirescu, comandant al pandurilor în anii războiului ruso-turc 1806-1812, mandatîndu-l să declanșeze mișcarea armată întru acapararea puterii în Muntenia. În Oltenia, mișcarea armată capătă caracterul unei revoluții de redeșteptare națională, alipind țărani și orășeni, fapt care impune corecții în programul și acțiunile lui Tudor Vladimirescu întru satisfacerea nevoilor nu doar a boierimii ci și a țărănimii și orășenimii. În așa mod se consituie Adunarea Norodului, ca o oștire revoluționară, care la Slatina atinge deja cifra considerabilă de 10 000 oameni

·         1849: Zachary Taylor refuza sa depuna juramantul de presedinte al S.U.A. A refuzat  sa depuna jurământul, pentru ca era o zi de duminică si aceasta contravenea convingerilor sale religioase. Va depune juramantul a doua zi, pe 5 martie. A fost singura dată când Statele Unite nu a avut presedinte timp de o zi, pentru ca preşedintelui precedent ii expirase mandatul său.

·         1861: Abraham Lincoln devine al 16- lea presedinte al SUA. Abraham Lincoln (n. 12 februarie 1809, Hodgenville, Kentucky, SUA – d. 15 aprilie 1865, Washington, D.C., SUA), al șaisprezecelea președinte al Statelor Unite ale Americii, funcție pe care a exercitat-o începând cu luna martie 1861 și până la asasinarea sa în aprilie 1865. Lincoln a exclus orice compromis cu statele sclavagiste din Sud, ceea ce face ca războiul civil sa devina inevitabil.A condus Statele Unite în timpul Războiului Civil – cel mai sângeros conflict al său, dar și cea mai mare criză morală, constituțională și politică. Prin aceasta, el a conservat Uniunea, a abolit sclavia, a întărit guvernul federal și a modernizat economia. A fost asasinat la sfârşitul războiului, de către John Wilkes Booth.

·         1907: Răscoala țărănească din 1907: Peste 2.000 de țărani răsculați pătrund în Botoșani, unde au loc ciocniri sîngeroase cu armata. Răscoala țărănească din 1907 a început în data de 21 februarie (8 februarie s.v.) 1907 în Flămânzi, Botoșani și s-a răspândit, în perioada următoare, în toată țara. Răscoala a fost înfrântă de guvern, reprimarea ei de către armată soldându-se cu uciderea unei părți din populația rurală a țării. Principala cauză a fost nemulțumirea țăranilor legată de inechitatea deținerii pământurilor, aflat în mâinile a doar câtorva mari proprietari.

·         1915: Guvernul rus înaintează ambasadorilor Franței și Angliei la Petrograd un memorandum în care își exprimă hotărîrea de anexare la Rusia a Constantinopolului și a strîmtorilor Bosfor și Dardanele. Guvernele francez și englez nu s-au împotrivit.

·         1923: In Romania, a luat fiinta organizatia nationalista de dreapta Liga Apararii National-Crestine (LANC), din initiativa profesorului universitar A.C. Cuza, un nepot al domnitorului Alexandru Ioan Cuza. Ulterior, din aceasta organizatie se va desprinde un nucleu de membri care va pune bazele Garzii de Fier. Alexandru C. Cuza, cunoscut ca și A. C. Cuza (n. 8 noiembrie 1857, Iași — d. 3 noiembrie 1947, Sibiu) a fost un profesor de economie politică la Universitatea din Iași, om politic, militant antisemit și membru titular al Academiei Române din 1936.

·         1945: Finlanda declară război Germaniei naziste.

·         1945: Șase avioane americane greșesc ținta cu 480 km și, în loc să bombardeze orașul german Freiburg, lovesc orașul Zürich. Piloții sunt trimiși în fața unei curți marțiale, în Anglia. Elvețienii, neutri, se plâng demult că avioanele Aliților invadau frecvent spațiul lor aerian, avioane pe care elvețienii le doborau cu avioanele lor de luptă Bf 109, construite de germani. Englezii și americanii, care îi consideră pe elvețieni o șleahtă de simpatizanți germani, sunt tot mai convinși că elvețienii merită un bombardament ca lumea.

·         1946: Frank Sinatra lansează primul său album The Voice Of Frank Sinatra. Francis Albert „Frank” Sinatra (n. 12 decembrie 1915 – d. 14 mai 1998) a fost un cântăreț, crooner și actor american, laureat al premiului Academiei Americane de Film pentru cel mai bun actor într-un rol secundar, în 1954, pentru rolul jucat în filmul From Here to Eternity. Și-a început cariera muzicală împreună cu Harry James și Tommy Dorsey. Sinatra a avut succes ca interpret de muzică ușoară în anii 40, devenind idolul bobby soxer-ilor. Cariera sa profesională a stagnat la începutul anilor 1950, dar a revenit în 1954, după ce a câștigat premiul Oscar și un Glob de aur. Între anii 1951-1957 a fost căsătorit cu Ava Gardner.

·         1946 - A avut loc primul congres al femeilor din România. Cu această ocazie s-a constituit Federaţia Democrată a Femeilor din România

·         1947: Semnarea Tratatului de la Dunkerque, de alianță între Franța și Marea Britanie. Tratatul de la Dunkerque, semnat la data de 4 martie 1947 de cătreMarea Britanie și Franța la Dunkerque (în Franța) este un tratat de Alianță și asistență mutuală, în cazul unui posibil atac german. Acesta a intrat în vigoare la data de 8 septembrie 1947 și a precedat Tratatul de la Bruxelles din 1948. Cela două țări erau reprezentate de către miniștrii de externe Georges Bidault (de partea franceză), respectiv Ernest Bevin (pentru englezi).

·         1963: La Paris, șase oameni sunt condamnați la moarte pentru conspirație de asasinat asupra președintelui Charles de Gaulle.

·         1964 - Direcţia Tîrgului Internaţional de la Leipzig acordă instalaţiei româneşti de foraj 3-DH-200 medalia de aur.

·         1966: The Beatles: Într-un interviu publicat în „The Evening Standard”, John Lennon comentează, Acum suntem mai populari decât Iisus, afirmație ce a creat controverse în SUA. Se pare că a atras asupra sa moartea!

·         1975: Actorul Charlie Chaplin a fost distins cu titlul de cavaler de catre regina Elisabeta a II-a a Angliei.

·         1977: Premiera la București, pe scena teatrului „Lucia Sturdza Bulandra”, a dramei istorice „Răceala”, de Marin Sorescu.

·         1977:  În România, un cutremur de 7,3 grade pe Scara Richter provoaca 1 578 de victime, dintre care 1 424 numai în București. Cutremurul din 1977 a avut o magnitudine de 7,3 grade pe Scara Richter și a făcut în timp de circa 55 de secunde, 1 578 de victime, din care 1 424 numai în București. La nivelul întregii țări au fost circa 11 300 de răniți și aproximativ 35 000 de familii au ramas fara adapost. Majoritatea pagubelor materiale s-au concentrat la București unde peste 33 de clădiri și blocuri mari s-au prăbușit.Autoritatile au declarat imediat stare de necesitate pe intreg teritoriul tarii. Seismul s-a produs la o adancime de 100 de kilometri in zona Vrancei, iar potrivit specialistilor energia eliberata a fost echivalenta cu 33 de bombe nucleare de la Hiroshima. Acesta a fost resimitit de la Moscova pana in peninsula italica. Scriitorul maramuresean Alexandru Ivasiuc a fost una dintre victimele cutremurului, el fiind ingropat sub daramaturile blocului Scala. Nascut la Sighetu Marmatiei in 12 iulie 1933, romancierul a studiat filosofia si medicina pe care le-a abandonat in favoarea literaturii. Datorita opiniilor exprimate a fost incarcerat pe motive politice, pentru ca dupa eliberarea sa sa ocupe diverse functii, incluiv aceea de secretar al Uniunii Scriitorilor din Romania. A scris „Cunoasterea de noapte”, „Pasarile”, „Racul”. Printre alte personalitati ale vietii artistice si stiintifice care si-au pierdut viata s-a numarat si regretatul actor Toma Caragiu. Impreuna cu el au murit si regizorul si realizatorul TV Alexandru Bocanet, criticul literar Savin Bratu, poeta Daniela Gaurea. Pe lista victimelor s-au mai aflat scriitorul A.E. Baconsky, istoricul literar Mihail Petroveanu, criticul Mihai Gafita, poeta Veronica Porumbacu, lingvistul Ioan Siadbei, regretata solista Doina Badea, actrita Elisa Petrachescu, compozitorul Ion Vintila, pianistul Tudor Dumitrescu, insiruirea putand continua.

·         1991: Prințul Sheikh Saad al-Abdulla al-Sabah a devenit primul membru al familiei conducătoare din Kuweit care s-a întors în țară după eliberarea de sub ocupația irakiană.

·         1991 - “Ziua mondiala de rugăciune a femeilor” a fost iniţiată de femeile palestiniene, în oraşul Ierusalim, loc de întîlnire a celor trei religii monoteiste: creştină, islamică şi iudaică. În România, se marchează din 1993.

·         1996 - S-a inaugurat, la Palatul Parlamentului, Centrul de Presă al acestei instituţii.

·         1997: Membrii Camerei Deputatilor au hotarit ca Sectorul Agricol Ilfov sa se numeasca Judetul Ilfov, cu resedinta in municipiul Bucuresti. Numele de Ilfov este pentru prima data menționat într-un act de donație din 1482 al domnitorului Vlad Călugărul către Mănăstirea Snagov.

·         2002: S-a infiintat Institutul Roman de Seismologie Aplicata, primul institut particular din tara, creat in vederea dezvoltarii unor studii de profil.

·         2002: Senatul Romaniei a ratificat statutul Curtii Penale Internationale, adoptat la Roma, la 17 iulie 1998. Romania a semnat statutul la 7 iulie 1999.

·         2003 - În zona Irakului, se află 230.000 de militari americani, pregătiţi de război, iar alţii 60.000 au fost mobilizaţi pentru un eventual conflict.

·         2008: Camera Deputaţilor a adoptat Legea votului uninominal. Actul normativ a fost adoptat cu 231 voturi „pentru”, 11 voturi „împotrivă” şi 18 abţineri.

Nașteri

·         1188: Blanche a Castiliei (în spaniolă Blanca de Castilla) (4 martie 1188 – 26 noiembrie 1252) a fost regină consoartă a Franței ca soție a regelui Ludovic al VIII-lea. A fost regentă de două ori în timpul domniei fiului ei, Ludovic al IX-lea.

S-a născut la Palencia (Spania), în 1188, ca a treia fiică a regelui Alfonso al VIII-lea al Castiliei și a soției lui, Eleonora a Angliei.

Prin Tratatul de la Le Goulet între Filip al II-lea al Franței și Ioan al Angliei, sora prințesei Blanche, Urraca, a fost logodită cu fiul cel mare a lui Filip, Ludovic. Familiarizată cu cele două surori, bunica lor, Eleanor de Aquitania, s-a gândit că personalitatea Blanchei s-ar potrivi mai bine rolului de regină a Franței. În primăvara anului 1200, Eleanor a traversat Munții Pirinei cu Blanche și a adus-o în Franța.^[1]

La 22 mai 1200 tratatul a fost semnat iar căsătoria a fost celebrată a doua zi, la Port-Mort, pe malul drept al Senei. Căsătoria a fost consumată după câțiva ani și Blanche a născut primul ei copil în 1205

A avut copii cu soțul ei Ludovic al VIII-lea:

Ludovic al IX-lea al Franței Robert I, Conte de Artois Alphonse, Conte de Toulouse și Poitiers Sfânta Isabela a Franței Carol I de Sicilia

·         1394: S-a nascut prințul Henric Navigatorul, infante al Portugaliei si geograf; (d. 13 noiembrie 1460). Henric Navigatorul (n. 4 martie 1394 – d. 13 noiembrie 1460), prinț al Portugaliei și geograf. A înființat un observator și o școală de navigație pe Capul Sf. Vincent. Aici a fost proiectat un nou tip de navă numită caravelă. A finanțat și expedițiile de-a lungul coastei Africii de Sud. A descoperit arhipelagurile Azore și Canare și a ajuns până in Guineea. Henric Navigatorul a înființat un observator și o școală de navigație la Capul Sf. Vincent. Aici a fost proiectat un nou tip de navă numită caravelă. El a finanțat și expedițiile de-a lungul coastei Africii de Sud.

·         1678: Antonio Lucio Vivaldi (n. 4 martie 1678, Veneția - d. 28 iulie 1741, Viena) a fost un compozitor italian, de profesie preot catolic. Este considerat drept cel mai de seamă reprezentant al barocului muzicalvenețian. A murit ca urmare a unei îmbolnăviri subite și a fost înmormântat în cimitirul din dreptul Porții Carintiei (Kärtnertor) din Viena, pe locul în care se află în prezent clădirea centrală a Universității Tehnice din Viena.

S-a născut în urma mariajului dintre Giovanni Battista Vivaldi, violonist în orchestra Domului San Marco, și a Camillei Calicchio.

Îmbrățișând de timpuriu calea preoției, Antonio Vivaldi a fost supranumit și Il Prete Rosso (Preotul Roșu), datorită culorii părului său (moștenit de la tatăl său). Primul nucleu al familiei Vivaldi, despre care există referințe documentare certe, a ajuns la Veneția în prima jumătate a anului 1665. Bunicul Agostino, fusese brutar sau croitor și murise la Brescia, probabil în 1665 sau 1666. Bunica Margherita, părăsise acest oraș fie cu puțin înainte, fie după moartea soțului ei și era insoțită de cei doi fii ai lor, Agostino (în vârstă de 21 de ani) și Giovanni Battista (de 11 ani). Cel din urmă avea să devină în 1678, tatăl compozitorului Antonio Vivaldi. Adolescentul Antonio a primit tonsura la 15 ani și a fost hirotonit preot la vârsta de 25 de ani.

Atins de o maladie cronică despre care se presupune că era astm, Il Prete Rosso s-a îndepărtat cu încetul de îndatoririle sale ecleziastice începând din 1703, iar din acel moment a putut să se consacre compoziției și învățământului. Numit profesor (insegnante, instructor) de vioară la Ospedale della Pietà (așezământ rezervat orfanelor și fiicelor ilegitime abandonate), în pofida unor întreruperi, uneori foarte lungi (mai mult de doi ani la Mantova, între 1718 și 1720), Vivaldi avea să rămână fidel acestei funcții până în 1740.

Antonio Vivaldi - Portret de François Morellon La Cave (1723)

În ciuda sănătății precare, a început să călătorească din ce în ce mai mult ca virtuoz și compozitor la Roma, în 1722 și 1724, unde a cântat în fața Papei; probabil la Dresda și în Darmstadt; cu siguranță la Amsterdam, unde a fost publicată cea mai importantă parte a creației sale; la Florența, Praga și la Viena, unde a murit, uitat de prieteni și rude. La Ospedale della Pietà, a instruit și dirijat orchestra de fete a Instituției (devenită celebră în întreaga Europă) și a compus intens pentru concertele publice pe care așezământul le oferea duminica.

Acestor ocupații, deja solicitante pentru un om care se plângea fără încetare de sănătatea sa șubredă, din 1713 li s-a adăugat o debordantă activitate de impresar și de compozitor de opere, domenii în care a căpătat o autoritate suficient de mare pentru a provoca rivalități tenace, concretizate chiar într-un pamflet redactat de Benedetto Marcello (Il Teatro alla moda, 1720). Se pare că de-a lungul întregii vieți, Vivaldi a fost considerat ca un artist aflat în afara normelor, extravagant de bună voie, chiar scandalos (dușmanii lui aveau cum să răspândească bârfe, mai ales în legatură cu atracția lui afișată față de bani si de fast sau cu iubirile lui reale sau presupuse, printre altele față de o mezzo-soprană pe nume Anna Girò, fiică a unui peruchier francez numit Giraud și pentru care a scris un mare număr de pagini vocale; după ce s-au cunoscut, Anna Girò a fost primadonă în aproape toate operele lui Vivaldi).

Consacrarea în toate genurile muzicale avea să-i confere compozitorului o glorie internațională incontestabilă fără precedent în istoria muzicii. Mulți călători care treceau prin Veneția căutau să-l vadă și să-l asculte pe "Preotul roșu", de la Edward Wright la violonistul Pisendel, de la flautistul J. J. Quantz, epistolarul De Brosses și până la regele Friedrich al IV-lea al Danemarcei. Există numeroase și prețioase mărturii asupra ceea ce reprezenta viața muzicală venețiana și asupra efectului electrizant al interpretării și creațiilor lui Vivaldi.

Multe dintre partiturile lui publicate au fost dedicate unor personalitati ale vremii:

• Ferdinand al III-lea al Toscanei (L'Estro armonico, 1711);
• Contele Morzin (Il Cimento dell'armonia e dell'invenzione, 1725, culegere conținând Anotimpurile);
• Carol al VI-lea de Habsburg (La Cetra, 1728)

Culegeri tipărite și copii în manuscris (mai ales concerte) ale lui Vivaldi au circulat în întreaga Europă până în jurul anului 1750 și se știe că, începând din 1720, Johann Sebastian Bach a avut pentru aceste lucrări un asemenea entuziasm, încât a recopiat sau a transcris un mare număr dintre ele (cea mai cunoscută și mai interesantă dintre aceste transcripții fiind aceea a Concertului pentru patru viori (Op. 3 Nr. 10) în Concertul pentru patru clavecine (BWV 1065), asigurând astfel, fără să fi intenționat, supraviețuirea lucrărilor modelului său.

Importanța creației lui instrumentale, simbolizată ideal de seria celor patru concerte inspirate de cele patru anotimpuri, vine din autoritatea cu care el a știut să respingă structura de concerto grosso a lui Corelli, pentru a impune foarte repede forma mai scurtă (între opt și zece) a concertului cu solist în doar trei mișcări simetrice (repede-lent-repede). Solist el însuși, Vivaldi, practica cu mare naturalețe această formă concertantă, atunci când sonata, simfonia sau cvartetul erau, de asemenea, pe punctul de a-și face apariția.

Înzestrat cu un auz excepțional, virtuoz curajos care improviza cu plăcere și dirijor celebru (unul dintre primii din istorie), Vivaldi și-a consacrat întregul geniu descoperirii neîncetate a unor noi combinații ritmice și armonice și a unor îmbinări imprevizibile de instrumente, conferind un rol de prim-plan personajelor noi, destinate a-și face un loc în orchestră, precum violoncelul (27 de concerte) sau fagotul (39), fără a uita oboiul și nici flautul, pe care le trata întotdeauna într-o manieră foarte personală, și chiar alte instrumente încă mai marginale, ca mandolina sau trompeta. Din practicile de la San Marco, a moștenit atracția pentru a face să dialogheze mai multe "coruri" de instrumente.

* 1682: Ernest Ferdinand de Brunswick-Wolfenbüttel-Bevern (4 martie 1682, Osterholz – 14 aprilie 1746, Brunswick) a fost Duce de Brunswick-Luneburg. El a fost Prinț de Brunswick-Bevern și fondator al liniei Brunswick-Bevern.

S-a născut în 1682 și a fost al cincilea fiu al Ducelui Ferdinand Albert I de Brunswick-Bevern și a soției acestuia, Christine de Hesse-Eschwege. La 1 mai 1706 el a devenit colonel în armata prusacă. În decembrie același an el și-a succedat fratele geamăn, Ferdinand Christian (d. 1706), ca rector al catedralei Sf.Blaise și Sf.Cyriakus din Brunswick.

La 1 martie 1735, fratele lui mai mare, Ducele Ferdinand Albert II de Brunswick-Bevern a moștenit Brunswick-Wolfenbüttel. Ferdinand Albert II a oferit Brunswick-Bevern lui Ernest Ferdinand ca un privilegiu.

Ernest Ferdinand a murit la Brunswick în 1746. El a fost fondatorul linie tinere Brunswick-Bevern, care s-a stins odată cu decesul fiului său, Frederick Karl Ferdinand în 1809.

Eleonore Charlotte de Courland (1686-1748)

La 4 august 1714, el s-a căsătorit cu Eleonore Charlotte de Courland (1686-1748), fiica lui Frederick Casimir Kettler, cu care a avut 13 copii:

• August William (1715-1781)
• Christine Sophie (1717-1779), s-a căsătorit cu margraful Frederick Ernest de Brandenburg-Kulmbach (1703-1762)
• Frederica (1719-1772)
• George Louis (1721-1747), tatăl curtezanei daneze Støvlet-Cathrine Benthagen
• Ernestine (1721)
• George Frederick (1723-1766)
• Amalia (1724-1726)
• Charles William (1725)
• Frederick August (1726-1729)
• Anne Marie (1728-1754)
• Frederick Karl Ferdinand (1729-1809), mareșal danez
• Johann Karl (1731-1732)

* 1700: Louis Auguste de Bourbon, Prinț de Dombes (4 martie 1700 - 1 octombrie 1755^[1]) a fost nepot al regelui Ludovic al XIV-lea al Franței și a metresei sale, Madame de Montespan.

Născut la Palatul Versailles la 4 martie 1700, Louis-Auguste a fost al patrulea copil al lui Louis Auguste de Bourbon, Duce de Maine și a soției sale, Louise Bénédicte de Bourbon. La naștere a primit titlul de Prinț de Dombes.^[2]

Spre deosebire de tatăl său, Dombes a avut abilități militare. A servit sub renumitul comandant militar Prințul Eugen de Savoia în Războiul austro-turc (1716–1718). De asemenea, a luptat în Războiul polonez de succesiune (1733–1738) și în Războiul de Succesiune Austriacă (1740–1748).

După decesul tatălui său (de care a fost foarte apropiat) la 14 mai 1736, la castelul Sceaux, el a moștenit cea mai mare parte din avere și titlurile tatălui său. A devenit general colonel a Cent-Suisses et Grisons (1710), guvernator de Languedoc (1737) și Conte de Eu (1736).

În locul curții vărului său Ludovic al XV-lea al Franței, el a preferat Castelul d'Anet, pe care a continuat să-l înfrumusețeze. Pentru a furniza apă pentru grădinile sale, el a creat un sistem hidraulic pe care l-a instalat în parcul domeniului în apropierea râului Eure. Îi plăcea să vâneze pe marile sale domenii de Eu.

Louis Auguste a rămas celibatar și a murit fără copii. O posibilă mireasă a fost verișoara lui, Charlotte Aglaé d'Orléans, fiica lui Philippe d'Orléansși a Françoise Marie de Bourbon și o altă verișoară, Louise Anne de Bourbon, fiica Ducesei de Bourbon Louise Françoise, sora mai mică a Ducelui de Maine. Totuși, aceste planuri nu s-au materializat.

Louis-Auguste a murit la 1 octombrie 1755, la vârsta de 55 de ani, într-un duel la Fontainebleau. Fratele lui mai mic, Louis Charles, a fost moștenitorul său.

* 1795: Iordachi baron Wassilko de Serecki, în limba germană/original: Jordaki Freiherr Wassilko von Serecki (n. 4 martie 1795, Berhomet pe Siret - d. 6 noiembrie 1861, tot acolo), a fost mare moșier bucovinean, politician româno-austriac, membru al Parlamentului Imperial, și apoi al Camerei Superioare (Herrenhaus) a imperiului austriac.

Fiul lui Vasile cavaler de Wassilko (1761-1825) și al Anastasiei de Ilschi (1767-1842) a fost educat de profesori particulari la Berhomet. După moartea tatălui său, Iordachi a administrat posesiunile moștenite și a început să se angajeze politic.

În 1837 a dat voie, ca unul dintre primii proprietari, să se stabilească 40 de familii germane pe lângă râului Mihodra la Berhomet, populația autohtonă fiind prea mică. El le-a închiriat teren și a dat drepturi de lemn pentru doar unu la doi florini pe lună.^[1]

Lăpușna înainte de 1900

În anii 40 ai secolului al 19-lea Iordachi a început construcția castelului Berhomet. A dezvoltat Lăpușna (Lopușna) cu apa ei specială într-un centru balnear. După vizita desemnatului arhiduce și pretendent al tronului Carol Ludovic al Austriei ca oaspete al lui Iordachi, a fost condus și la baia minerală. După permisiunea prințului, ca fântâna locală să poartă nume său (Carl-Ludwig-Brunnen), reputația Lăpușnei a fost îmbunătățită enorm.^[2] Până la primul război mondial, localitatea se numea Bad Lopuszna și era una din cele mai populare stațiuni balneare din Bucovina.

Iordachi a fost patron al parohiei Sf. Nicolae din Berhomet. În 1843 biserica ortodoxă de acolo, împreună cu Șipotele pe Siret, Mazuri, Bursuci și Lăpușna a avut 2236 de enoriași. De asemenea a fost responsabil pentru construirea unei școli cu șase clase, care a fost inaugurată în 1861.^[3]

Petiția către împăratul Austriei pentru transformarea provinciei galițiene Bucovina într-un ducat al coroanei cu acest nume, a fost susținută și subscrisă de mulți respectați români bucovineni, între ei și Eudoxiu de Hurmuzaki, împreună cu frații săi Alexandru, Constantin, Gheorghe și Nicolae. Petiția a fost formulată și postulată de Iordachi, în 1849, în „Promemoria [memorand] privind petiția țării (landului) Bucovinei din anul 1848”/„Promemoria zur Bukowiner Landespetition vom Jahre 1848“, scrisă în limba germană și română.^[4][5] Cererea a fost confirmată, dar pusă în aplicare de abia în 1861.

Mormântul Anei, născută Calmuțchi

Stema baronilor Wassilko de Serecki

Cavalerul a fost decorat în 1855 cu Ordinul Împărătesc al Coroanei de Fier de clasa a 2-a.^[6][7] și prin urmare a fost ridicat la rangul de Baron austriac cu predicatul "de Serecki" (Sireteanul) prin cea mai înaltă rezoluție a împăratului Franz Joseph I din 14 iulie 1855 la Viena. Titlul baron era doar valabil pentru el și urmașii săi legali.^[8][9]

La 13 decembrie 1860, când în Austria a fost instalat guvernul centralist al lui Anton von Schmerling, au apărut noi perspective ale soluționării pozitive a problemei bucovinene. La 27 decembrie, în casa boierului Iordachi Vasilco, a avut loc o consfătuire a reprezentanților orașului Cernăuți și a boierimii bucovinene în vederea alcătuirii unui nou memoriu al Bucovinei.^[10]

Baronul a fost membru al Parlamentului Imperial austriac până în 1861. Cu înființarea Camerei Superioare a imperiului austriac la 18 aprilie 1861, a fost numit membru pe viață al acestei camere.

Iordachi s-a căsătorit în Rohozna pe 15 noiembrie 1826 cu Ana Pulcheria de Calmuțchi (n. 03 noiembrie 1811, Rohozna (Bucovina) - d. 22 august 1896, Cernăuți).^[12] Ei au avut șapte copii:^[13]

• Alexandru baron Wassilko de Serecki (1827-1893), căsătorit cu Ecaterina de Flondor(1843-1920),
• Mihai baron Wassilko de Serecki (n. 28 ianuarie 1836, Berhomet - d. 22 februarie 1870, Viena), maior in armata austro-ungară
• George baron Wassilko de Serecki (n. 1840, Berhomet - d. 20 august 1871), căsătorit cu Pulcheria de Costin
• Ioan (Johann) baron Wassilko de Serecki (d. 19 junie 1861)
• Ecaterina baroneasă Wassilko de Serecki, căsătorită cu Gheorghe cavaler de Giurgiuvan, primar de Dorohoi
• Victoria baroneasă Wassilko de Serecki, căsătorită cu Nicolae baron de Cârste
• Maria baroneasă Wassilko de Serecki (n. 6 noiembrie 1832 - d. 1 noiembrie 1912), căsătorită cu căpitanul imperial Franz von Welschan (n. 8 martie 1822 - d. 20 martie 1906)

După moartea timpurie a tuturor celorlalți urmași bărbătești, a rămas numai Alexandru. Acesta a cerut atunci înființarea unui fideicomis, care i-a fost acordat la 10 noiembrie 1888. Fideicomisul a purtat numele "Jordaki Freiherr Wassilko von Sereck'ische Realfideikomiss" în onoarea tatălui său.

·         1809: S-a născut Vasile Cârlova, poet român.

·         1822: Jules Antoine Lissajous, matematician francez (d. 1880)
* 1854: Moritz Moszkowki (n. 23 august 1854,^{[1][2][3][4][5][6]} Breslau, Regatul Prusiei^[7] – d. 4 martie 1925,^[2] Paris, Franța^[8]) a fost un pianist și compozitor german - evreu. Fratele său, Alexander Moszkowski a fost un faimos scriitor satirist în Berlin.

El aparține școlii Schumann. Ignacy Paderewski a spus: ”După Frederic Chopin, Moszkowski înțelege cel mai bine cum să scrie pentru pian, iar scrierile sale includ toată gama tehnică de la pian”. Deși este mai puțin cunoscut astăzi, el era foartea apreciat și faimos în timpul secolului al 19-lea.

El s-a năascut la Breslau, Prusia (astăzi orașul polonez Wrocław) într-o familie bogată de evrei a cărui părinți au venit la Breslau de la Pilica, din apropiere de Zawiercie, în 1854. El era un evreu înflăcărat în vremea în care mulți se lepădau de asta. El și-a arătat talentul de la o vârstă fragedă, începând studiul pianului acasă, până în 1865, când familia sa s-a mutat la Dresda. Acolo și-a continuat studiile muzicale. S-a mutat la Berlin în 1869 pentru a studia pianul cu Eduard Franck, compoziție cu Friedrich Kiel, apoi, schimbând școala, a studiat pianul cu Richard Wüerst și orchestrație cu Heinrich Dorn. Mai târziu a acceptat propunerea de a preda la academia de muzică. De asemenea el era și un bun violonist, cântând chiar și în orchestră la vioară.

În 1873 și-a făcut prima apariție apreciată ca pianist, iar curând a început turnee prin orașele din împrejurimi pentru a căpăta experiență. Peste doi ani cânta deja concertul la pian pentru două piane compus chiar de el împreună cu Franz Liszt, la un dineu unde a fost invitat de Liszt însuși.

Ca profesor la conservatorul din Berlin a îndrumat numeroși elevi care aveau să devină pianiști celebri. Mai apoi, a pornit într-un turneu prin Europa unde avea trecere fiind recunoscut ca un briliant compozitor și pianist, dar și ca dirijor. În 1884 s-a căsătorit cu sora mai mică a pianistei și compozitoarei Cécile Chaminade, cu care a avut un băiat și o fiică. Pe la mijlocul anilor '80 a început să sufere de o problemă neurologică care cu timpul l-a împiedicat să mai cânte la fel la pian, el dedicându-se mai mult compoziției, predării și dirijării. În 1887 a fost invitat la Londra unde a avut ocazia de a prezenta numeroase dintre compozițiile sale. Acolo a fost premiat cu titlul de onoare ca membru al Filarmonicii Regale. Trei ani mai târziu soția îl părăsește pentru poetul Ludwig Fulda, divorțul survenind peste alți doi ani.

În 1897, om bogat și faimos, se mută la Paris, unde a trăit pe rue Blanche împreună cu a doua sa soție și fiica lui. În Paris era adeseori căutat ca profesor, iar el era mereu încântat să ajute tinerele talente. Printre alții, el a fost profesorul lui Josef Hofmann. Vara închiria o vilă în apropiere de Montigny deținută de poetul și romancierul francez Henri Murger. El era de asemenea foarte căutat de fabricile de pian din Statele Unite pentru reprezentații, dar în ciuda sumelor mari de bani care i se ofereau, acesta refuza mereu.

În 1908, acesta a început să devină mai sihastru, iar starea sa de sănătate se deteriorase. Popularitatea sa a început să pălească, iar cariera a intrat într-un declin. Mai apoi nu a mai luat elevi la compoziție deoarece ”aceștia doreau să scrie lucrări ca nebuni precum Scriabin, Schonberg, Debussy, Satie...”

Ultimii ani și i-a petrecut în sărăcie după ce a vândut toate drepturile de autor pentru datorii și obligațiuni pe timpul războiului. Doi dintre foștii săi elevi, Josef Hofmann și Bernhard Pollack au venit în sprijinul său. Cu ajutorul celui de al doilea, aranjamentele la pian ale lui Moszkowski au ajuns la Leipzig fiind recompensat cu 10.000 de franci. La data de 21 decembrie 1921, când era bolnav și în datorii, admiratori de ai săi au organizat un concert cu nu mai puțin de 15 piane. Astfel s-au strâns în jur de 13.000 de dolari, iar lui Moszkowski aveau sa îi revină 1.250 de dolari pe an, pentru restul vieții sale. Oricum, boala a persistat, iar la data de 4 martie 1925 a murit de cancer la stomac. Cu banii care ar fi trebuit să îi revină s-au plătit funerariile, iar restul au ajuns la soție și la fiica acestuia.

·         1859: S-a nascut fizicianul rus Aleksandr Stepanovici Popov (16 martie s.n). Aleksandr Stepanovici Popov (n. 4 martie (calendarul iulian)/16 martie (calendarul gregorian) 1859 – d. 13 ianuarie (calendarul iulian)/31 decembrie1905 (calendarul gregorian)) a fost un fizician rus care a reușit prima transmisie publică a unui semnal prin unde radio. Cinstea de a fi inventatorul transmisiei radio nu i-a revenit lui însă, deoarece a neglijat să facă o cerere pentru patentarea marii sale invenții. Oficial, onoarea de a fi considerat inventatorul radioului i-a fost acordata italianului Marconi.

·         1864 - S-a născut Ştefan Bazilescu, compozitor şi folclorist (m.08.11.1953).
* 1868: Vladimir Bodescu (n. 4 martie 1868, satul Durlești, Imperiul Rus; d. 28 noiembrie 1941, Gulag, penitenciarul nr. 4 din or. Cistopol, RASS Tătară) a fost un avocat și om politic român, care a făcut parte din Sfatul Țării din Basarabia. A fost una din numeroasele victime ale comunismului sovietic.

A fost licențiat al Facultății de Drept din Kiev, fiind de profesie jurist. A fost magistrat în mai multe localități din Rusia, procuror la Parchetul General din Chișinău. Membru în Partidul Muncii.

La data de 27 martie 1918 a votat Unirea Basarabiei cu România.

A fost arestat la 10 august 1940, după ocuparea Basarabiei de către URSS. A murit de epuizare în 1941

* 1873: Constantin Neculcea (n. 4 martie 1873, Dumbrăveni - d. ?) a fost unul dintre generalii Armatei României din Primul Război Mondial.

A îndeplinit funcții de comandant de regiment, brigadă și divizie în campaniile anilor 1916, 1917 și 1918.^[2]

După trecerea în rezervă în anul 1934, a îndeplinit pentru o perioadă funcția de primar al orașului Fălticeni.^[3] Unul dintre fiii săi, locotenentul de cavalerie Nicolae Neculcea, a murit pe câmpul de luptă, în Șarja de la Robănești

După absolvirea școlii militare de ofițeri cu gradul de sublocotenent, Constantin Neculcea a ocupat diferite poziții în cadrul unităților de infanterie sau în eșaloanele superioare ale armatei, cea mai importantă fiind cea de comandant al Regimentului 56 Infanterie.^[5][6][7][8]

În perioada Primului Război Mondial a îndeplinit funcțiile de comandant al: Regimentului 56 Infanterie, Brigăzii 27 Infanterie, Diviziei 17 Infanterie- în perioada 1/13 noiembrie - 14/27 noiembrie 1916, Brigăzii 28 Infanterie, Diviziei 5 Infanterie, în perioada 7/20 februarie - 5/18 mai1918 și Diviziei 7 Infanterie, în perioada 11/24 decembrie 1918 - 18 aprilie/1 mai 1919, distingându-se în mod special în cursul Bătăliei de la Mărășești, din anul 1917 la comanda Brigăzii 28 Infanterie, în luptele din sectorul Doaga.

·         1875: Mihály Ádám György Miklós Károlyi de Nagykároly (n. 4 martie 1875, Budapesta - d. 20 martie 1955, Vence, Franța) a fost un conte de Carei. Ca lider politic a proclamat Prima Republică Ungară, pe care a condus-o ca prim-ministru între 31 martie 1918-19 ianuarie 1919 și ca președinte între 11 ianuarie 1919-21 martie 1919.

Mihály Károlyi a provenit din familia nobilă și bogată a conților de Carei (Károly). În Ungaria și-a terminat studiile de jurisprudență la Universitatea din Budapesta. Cel mai bun prieten a lui Károlyi din tinerețe a fost Leopold Graf von Berchtold. Károlyi era determinat sa schimbe status quo-ul. În 1901 devine membru al partidului "Libertatea".

Károlyi a intrat în 1905 în parlament ca membru al partidului liberal. În 1912 a devenit liderul partidului radical "Partidul Independent" cu orientare de stânga. A fost șeful opoziției pe vremea când primul ministru era István Tisza, care a fost asasinat la Budapesta în 31 octombrie 1918.

Primul război mondial (în august 1914) a început când Károly era la Paris. Károlyi încă în anul 1915 ceruse ieșirea Ungariei din război. În 1911 Károlyi a fost ales ca membru în partidul "Libertății", care era în opoziție. La început Károlyi a susținut războiul,dar mai târziu s-a răzgândit.

În 1916 Károlyi a înființat partidul Unit pentru Independență "48"; la început partidul lui nu era popular având în parlament numai 25 de deputați. Károlyi a cerut să se facă pace cu puterile Antantei și să se întrerupă legăturile diplomatice cu Austria, a cerut legiferarea votului universal și crearea unei armate ungare independente, astfel că partidul său a devenit foarte popular. Dar mult timp și-a petrecut viața politică în opoziție.

În 7 noiembrie 1914 s-a căsătorit la Budapesta cu contesa Katinka Andrássy, descendenta unei puternice familii din Ungaria. Aceasta căsătorie i-a dat lui Károlyi un mare avantaj politic. Din această căsătorie au rezultat trei copii: Eva Victoria, născută în 1915, Mihályi (1917-1939) și Iudit, născută în 1919.

În platforma programului lui Karolyi a fost inclus un obiectiv controversat vizând ruptura Ungariei de Imperiul Austriac și formarea alianței cu Rusia, ceea ce a dus la un conflict parlamentar. După aflarea știrii că Arhiduce Francisc Ferdinand al Austriei a fost asasinat la Sarajevo, Károlyi a fost unul dintre cei mai îndoliați, Ferdinand fiind considerat de István Tisza cel mai mare dușman al Ungariei. În octombrie 1918 Sándor Wekerle devine prin vot parlamentar prim ministru în locul lui István Tisza. Károlyi a cerut să fie susținută platforma lui de Statele Unite ale Americii și de francezi. Pe 29 octombrie 1918a izbucnit revoluția Mijă-de-toamna. Ministrul de externe al Ungariei Gyula Andrássy s-a adresat cu o scrisoare către președintele Woodrow Wilson cu cererea de pace.

După primul război mondial Ungaria era afectată de o criză economică: a crescut inflația, șomajul era foarte mare; au început grevele și demonstrațiile,iar în februarie 1919 guvernul Károly a folosit poliția ca să potolească demonstrațiile. Partidul social democrat a cerut demisia lui Károlyi. La 19 martie 1919 Antanta a publicat un Memorandum care în general este cunoscut sub denumirea de Memorandumul Vix"

La 20 martie 1919, colonelul francez Ferdinand Vix în mod personal i-a transmis lui Károlyi o notă printr-o scrisoare în care îi cerea retragerea armatei ungare pe linia Arad-Oradea-Satu Mare; cu această ocazie, la Budapesta s-a presupus că, prin această scrisoare, colonelul francez se referă la schimbarea granițelor teritoriale în defavoarea Ungariei, astfel că președintele Károly, la 21 martie 1919, printr-o scrisoare, a respins în mod categoric nota Vyx. Sistemul politic ungar a intrat într-o gravă criză internă. La data de 21 martie 1919 Károly demisionează și predă conducerea partidului social democrat, formațiune care a format apoi un nou guvern cu partidul comunist, al cărui lider Béla Kun în februarie 1919 agită populația și pătrunde cu o grupă de comuniști în Budapesta. În 4 iulie 1919 Mihály Károlyi emigrează în Austria, Cehoslovacia, Iugoslavia, Franța. În 1947-1949 Károlyi este ambasadorul Ungariei în Franța.

La 8 noiembrie 1918 ministrul apărării ungare dă ordin de dezarmare a vechii armatei ungare și reconstituirea alteia noi, iar Béla Linder care a fost mai înainte ministrul apărării a declarat "Nu mai este nevoie de armată.. Niciodată ! Nu mai vreau să mai văd de acum încolo soldați!", dar cu toate acestea, următorul ministru al apărării Vilmos Böhm a început să reorganizeze treptat armata, deși într-un ritm prea încet.

Prima greșeală imputată de către foștii politicieni unguri lui Károlyi era că a dezarmat armata germană aflată în retragere după ce părăsise teritoriul român, iar armata română a intrat în Cluj în 24 decembrie 1918.

·         1876: Léon-Paul Fargue, poet francez (d. 1947)

·         1878: Piotr Uspenski, filosof rus (d. 1947)
* 1878: Takeo Arishima (japoneză 有島武郎) (n. 4 martie 1878, Tokio - d. 9 iunie1923, Karuizawa) a fost prozator și eseist japonez.

·         1882: S-a nascut Nicolae Titulescu, om politic si diplomat de presitigiu, fost ministru de externe al Romaniei, membru al Academiei Romane. S-a nascut la Craiova, iar copilaria si-a petrecut-o in comuna Titulesti unde familia sa isi avea mosia. Cursurile le-a urmat la Craiova, fiind un elev eminent al Liceului „Nicolae Balcescu”, dupa care a plecat in Franta pentru a studia stiintele juridice. In 1905 a fost numit profesor de drept civil la Universitatea din Iasi, iar patru ani mai tarziu a ocupat un post similar la catedra Universitatii din Bucuresti. A intrat in politica, iar in 1912 a ajuns deputat pe listele Partidului Conservator-Democrat, condus de Take Ionescu. Erudit de seama si stralucit orator, Nicolae Titulescu s-a impus rapid astfel ca in urmatorii ani a fost in mai multe randuri membru al Guvernului: ministru de Finante (1917-1918; 1920-1921) si de Externe (1927-1928; 1932-1936). In cariera diplomatica a debutat in 1920 cand a a participat ca delegat la Conferinta de Pace de la Paris, mediind partile beligerante in Primul Razboi Mondial. Un an mai tirziu a fost numit trimis extraordinar si plenipotentiar al Romaniei la Londra, post pe care l-a ocupat, cu o mica intrerupere, pina in 1932. A fost ales, de doua ori consecutiv (1930 si 1931) presedinte al Ligii Natiunilor, fapt nemaintilnit pina atunci. Dupa ce in 1936 a fost demis din guvern de regele Carol al II-lea, diplomatul a emigrat in Franta de unde a continuat sa denunte fascismul. In 17 martie 1941 a incetat din viata la Cannes, in testament cerand sa fie inmormantat in Romania. Abia pe 19 martie 1992 dorinta i-a fost indeplinita, sicriul sau fiind adus in tara si ingropat in cimitirul Sfanta Ecaterina din Scheii Brasovului. Nicolae Titulescu se numara printre cei mai mari oratori, fiind supranumit de presa vremii pe buna dreptate, « ministrul Europei».

* 1887: Prințul Gustav al Danemarcei (Christian Frederik Vilhelm Valdemar Gustav; 4 martie 1887 – 5 octombrie 1944) a fost al șaptelea copil și al patrulea fiu al regelui Frederic al VIII-lea al Danemarcei și a soției sale, Lovisa a Suediei.

Prințul Gustav nu s-a căsătorit și nu a avut copii.

* 1891: Victor (sau Viktor) Tourjansky sau Tourjanski (4 martie 1891, Kiev, Imperiul Rus - 13 august 1976, München, Republica Federală Germania), născut Viaceslav Turjanski (în rusă Вячеслав Туржанский), a fost un actor, scenarist și regizor de film rus / ucrainean, care a emigrat după Revoluția Rusă din 1917. A lucrat în Franța, apoi un timp în Statele Unite ale Americii, a revenit în Franța, s-a instalat apoi în Germania Nazistă și și-a încheiat cariera cinematografică în Italia.

Născut într-o familie de artiști la Kiev, tânărul Tourjansky s-a mutat la Moscova în 1911, unde a studiat un an în clasa lui Stanislavski, apoi a turnat în filme mute și doi ani mai târziu și-a făcut debutul ca regizor-realizator în ajunul Primului Război Mondial. Când a izbucnit Revoluția din Octombrie, s-a refugiat la Ialta care nu era încă luată de bolșevici.

Când decretele de naționalizare a industriei cinematografice au fost aplicate în Crimeea, a plecat cu Compania lui Ermoliev și actorii săi în Franța via Constantinopol în februarie 1920. Era însoțit de soția sa, actrița Nathalie Kovanko / Natalia Kovanko și de cumnatul său Boris de Fast.^[6] Sosit la Paris, și-a schimbat numele de botez, Viaceslav, în Victor mai ușor de pronunțat pentru francezi. Numele său a fost asociat și cu acela de Victor de Fast.

A fost asistent al lui Abel Gance pentru turnarea filmului Napoléon, în 1927.

A lucrat apoi pentru Universum Film AG în Germania, unde s-a instalat în anii 1930.

În 1931 a întâlnit-o pe actrița franceză Simone Simon pentru care a turnat un prim film, Le Chanteur inconnu. În 1935 a turnat un al doilea film cu ea, Les Yeux noirs. Nathalie Kovanko l-a părăsit pe Victor Tourjansky și s-a înapoiat la ea, în Ucraina.

La sfârșitul anilor 1950, s-a instalat în Italia și a realizat mai multe filme italiene.

·         1898: Georges Dumézil, filolog francez (d. 1986)

·         1901: Francis Turville-Petre, arheolog britanic (d. 1941)

·         1904: George Gamow (în rusă:Георгий Антонович Гамов/ Gheorghi Antonovici Gamov) (n. 4 martie 1904, Odessa, Imperiul Rus – d. 20 august 1968, Boulder, Colorado, SUA) a fost un fizician și astrofizicianamerican de origine rusă.

S-a născut la 4 martie 1904 la Odessa, în Imperiul Rus, (azi pe teritoriul Ucrainei) într-o familie rusă. A absolvit Universitatea din Leningrad în anul 1926, iar între anii 1931 și 1933 lucrează la Institutul fizico-tehnic din același oraș. După o deplasare în străinătate (în Belgia) nu a mai revenit în URSS.

I-a avut ca profesori pe Niels Bohr și Ernest Rutherford la Universitatea Cambridge. Începând din anul 1934 este profesor la Universitatea George Washington din SUA. Din anul 1956 a fost profesor al Universității din Colorado (Boulder).

Lucrările lui Gamow se referă la mecanica cuantică, fizica atomică și nucleară, astrofizică, cosmologie, gravitație și istoria fizicii. A scris numeroase lucrări privind structura atomului și a nucleului. A pus în evidență primul caz cunoscut de izomerie nucleară și a explicat teoretic unele din legile radioactivității cu ajutorul undelor asociate particulelor nucleare.

În anul 1928 a aplicat mecanica cuantică pentru a explica procesul de dezintegrare α a nucleului atomic. Gamow este unul dintre autorii ideii de efect tunel în mecanica cuantică. Independent de Gamow aceste probleme au fost examinate și elaborate și de R. Gurney și E. Condon. În anul 1936, în colaborare cu Edward Teller, a stabilit regulile de selecție în dezintegrarea β. O mare parte din lucrările lui Gamow se referă la cosmologie și astrofizică. În tinerețe, în colaborare cu Landau și Ivanenko a examinat modelul Universului în ansamblu și trecerea-limită între teoriile clasice și cuantice. A aplicat pe larg fizica nucleară la explicarea proceselor din nucleele stelare. În anul 1942 a sugerat un model al învelișului unui gigant roșu, iar mai târziu a studiat rolul neutrinilor la exploziile novelor și supernovelor. În anii 1946–1948 a elaborat teoria formării elementelor chimice prin procesul de captare consecutivă de neutroni, iar mai târziu și modelul "Universului fierbinte", în care un loc îi revine radiației de fond, estimînd temperatura acesteia cu o eroare de 2 ori (1956) (6 K în loc de 3 K). Acest model a fost confirmat în anul 1965 prin descoperirea radiației de fond de către radiofizicienii americani Arno Penzias și Robert Wilson. A sugerat de asemenea un model al colapsului gravitațional. A formulat de asemenea problema codului genetic.

·         1904 - S-a născut Haig Acterian, soţul Marietei Sadova, scriitor, om de teatru (m.08.08.1943).
* 1904: Joseph Schmidt (n. 4 martie 1904,^{[1][2][3][4][5]} Davideni, Storojineț, Ucraina – d. 16 noiembrie 1942,^{[1][2][3][4][5]} Internment Camp Girenbad[*], Elveția) a fost un tenor român și cantor evreu de faimă internațională. El a fost supranumit Privighetoarea din Cernăuți și Carusoal evreilor.

După Primul Război Mondial a urmat cursurile unei școli comerciale și în același timp a luat lecții particulare de canto. După Unirea Bucovinei cu România din 1918, a primit cetățenia română. La vârsta de 15 ani a început să cânte în corul sinagogilor din Cernăuți și din Rădăuți. În anul 1924 a dat primul concert public cu arii din opere, lieduri și balade românești.

În continuare a studiat muzica în Germania, dar s-a întors în Româniapentru a se înrola în armată. După satisfacerea stagiului militar obligatoriu, a fost cantor la Templul din Cernăuți. Vorbea în mod fluent idiș, ebraica, româna, germana, engleza și franceza. Unul dintre motivele pentru care nu a ajuns cu adevărat o vedetă internațională a operei a fost înălțimea sa foarte redusă: 1,54 m.

Cariera sa artistică a fost scurtă, desfășurată în Germania, întreruptă de cel de-al doilea război mondial. A fost invitat să cânte și în țări ca Austria, Belgia, Olanda, Franța, Statele Unite sau Palestina. S-a refugiat în timpul celui de-al doilea război mondial în Elveția, din cauza originii sale evreiești. A murit de infarct miocardic în tabăra elvețiană de refugiați Girenbad, unde erau cazați solicitanții de azil politic. A fost înhumat în Cimitirul evreiesc din Zürich. În urma sa au rămas mai multe înregistrări discografice.

În anul 1958 a fost lansat filmul Ein Lied geht um die Welt (Un cântec străbate lumea), în regia lui Géza von Bolváry. Subiectul era viața (romanțată) a lui Joseph Schmidt, folosit ca pretext pentru a se introduce un mare număr de cântece înregistrate de artist în decursul timpului

* 1913: John Garfield (4 martie 1913 - 21 mai 1952) a fost un actor american adept al interpretării unor personaje rebele din clasa muncitoare.^[1] A crescut în New York în condiții de sărăcie în timpul marii crize economice. La începutul anilor 1930 a devenit un membru important al Group Theater.

Garfield s-a născut ca Jacob Garfinkle într-un mic apartament de pe Strada Rivington din Manhattan, părinții săi fiind David și Hannah Garfinkle, imigranți evrei-ruși, și a crescut în centrul Yiddish Theater District.^[2][3] După moartea mamei sale, el a fost trimis la o școală pentru copii cu probleme din Bronx, unde și-a arătat pentru prima oară talentul său actoricesc. În 1932 a debutat pe Broadway apărând în piesa de teatru Lost Boy.

În 1937, John Garfield a decis să plece de pe Broadway ca să-și încerce norocul la Hollywood. După doar un an de muncă la Hollywood, actorul a primit aprecieri critice și o nominalizare la Premiul Oscar pentru cel mai bun actor în rol secundar pentru filmul Four Daughters cu surorile Laneîn rolurile principale.

* 1916: Hans Jürgen Eysenck (n. 4 martie 1916 - d. 4 septembrie 1997) a fost un psiholog englez, de origine germană, care si-a urmat cariera de profesionist în Marea Britanie. A fost născut la Berlin și a murit în Londra, la vârsta de 81 de ani, din cauza unei tumori pe creier. Orientarea lui religioasă a fost ateismul.

·         1919 - S-a năcut scriitorul Mihai Stănescu.

·         1921 - S-a născut scriitorul Mihai Calmâcu.

* 1925: Sir Alan Rushton Battersby (n. 4 martie 1925, Leigh[*], Anglia, Regatul Unit^[1][2][3] – d. 10 februarie 2018) a fost un specialist în chimie organică, cunoscut pentru lucrările sale în domeniul amprentelor genetice, al compusului Cobalamină și al plantelor alcaloide.

Pentru rezultatele sale, a primit în 1984, Royal Medal, în 1989, Premiul Wolf pentru Chimie, iar în 2000, Medalia Copley.

·         1927 - S-a născut teatrologul Virgil Brădăţeanu.

·         1928 - S-a născut scriitoarea Nina Stănculescu.

·         1932 - S-a născut Miriam Makeba, cântăreaţă sud-africană.

·         1936 - S-a născut Eric Allandale, trompetist britanic (The Foundations).
* 1941: Adrian Lyne (n. 4 martie 1941, Peterborough, Northamptonshire) este un regizor britanic, scenarist și producător de film. A regizat filme ca Fatal Attraction, 9 1/2 Weeks, Flashdance, Indecent Proposal, Jacob's Ladder sau Unfaithful, pentru ultimul fiind nominalizat la Premiul Oscar pentru cel mai bun regizor.

S-a născut la Peterborough dar a crescut în Londra. Lyne a absolvit Highgate School din North London;^[1] la fel ca și fratele său mai mic, profesorul Oliver Lyne (1944-2005), care a fost un academician al Universității Oxford.^[2] Tatăl lor a fost profesor al școlii.^[1]

A fost inspirat de regizori ca Godard, Truffaut sau Chabrol - parte a noului val de regizori francezi. Lyne a făcut parte din noua generație de regizori britanici ai anilor 1970, printre care și Ridley Scott, Alan Parker, Tony Scott sau Hugh Hudson, care și-au început carierele ca realizatori de reclame de televiziune.

* 1942: Baciu Maria (n. 4 martie 1942, Todireni, Botoșani) este o poetă română. Membră a Uniunii Scriitorilor din România.
Maria Baciu s-a născut la 4 martie 1942, în Cernești, com. Todireni, jud. Botoșani. Facultatea de Filologie a Universitatii "Al.I.Cuza" Iași, promoția 1966. Intre anii 1966-1970 a fost profesoară de limba și literatura româna la Liceul Teoretic din Trușești și la Școala Normală "N.Iorga" din Botoșani (din 1970), remarcându-se printr-o activitate didactică deosebită. Profesoară de limba și literatura română la Liceul Pedagogic din Botoșani. Redactor șef al revistei pentru copii "Sotron" și al revistei pentru adolescenți "Pardon!". În 1980 înființează Cenaclul literar "M. Eminescu", în 1983 editează publicația "Educatorul", iar între anii 1994 - 1996 revista pentru copii "Sotron", inițiative încununate cu succes. Paralel cu activitatea de la catedră și cea editorială, publică versuri, articole literare și recenzii în diverse ziare și reviste ca: Clopotul, Gazeta de Botoșani, Caiete botoșenene, Hyperion, Colloquium, Cronica, Convorbiri literare, Luceafarul, Ateneu, România literară, Învățătorul, Lumina lină ș.a. A scris poezie, proză pentru copii, carte de metodică pentru uz școlar, teatru pentru copii. Este o scriitoare botoșăneană.
Apariții editoriale:

• "Oglinzi", versuri, Iași, Junimea, 1988.
• "Buna dimineata, Puf", poezii pentru copii, Botoșani, Inspectoratul Scolar al jud. Botoșani, 1994.
• "Cartea cu semnele rupte", poezii, Botoșani, Eldos, 1995.
• "Daruri de Crăciun", poezii pentru copii, Iași, Fides, 1996.
• "Lume îndrăzneață", Botoșani, Grafik Art, 1998.
• "Zodie cu...otrăvuri", Botoșani, Grafik Art, 1998.
• "Fetița cu buline", versuri, Timisoara, Ed.Augusta, 2000.

A colaborat pentru alcătuirea unei cărți pentru uz didactic "Scenarii și povestiri pentru grădiniță și clasele I-IV", Botoșani, Eldos, 1995. Autoare a piesei de teatru pentru copii "Tigrisorul Pietrek", care se joacă începând cu anul 1995 pe scena Teatrului de păpuși "Vasilache", Botoșani, Grafik Art, 2000.

• "Vremea fragilor", poezii pentru copii, Augusta, Timișoara, 2000.
• "Vinovatul spectacol", poezii, Ed.Augusta, Timișoara, 2001.
• "Necuprinsele iubiri",poezii, Ed.Augusta, Timișoara, 2003.
• "Țara ionuților pozitivi", roman, Ed.Grafik-Art, Botoșani, 2003.
• "Neimblinzitele cercuri", Timisoara, Helicon.

·         1943: Lucio Dalla, OMRI (4 martie 1943 – 1 martie 2012) a fost un actor, muzician și cantautor italian. De asemenea a cântat la clarinet și clape.

Dalla a compus „Caruso” (1986)^[2] , o melodie dedicată tenorului italian Enrico Caruso, care este cântată de mai mulți artiști internaționali cum ar fi: Luciano Pavarotti și Julio Iglesias. Versiunea cântată de Pavarotti s-a vândut în peste 9 milioane de copii, iar o altă versiune cântată de Andrea Bocelli, a fost inclusă pe primul său album internațional, Romanza, care s-a vândut în peste 20 de milioane de copii în toată lumea

·         1944 - S-a născut poetul Vasile Igna.

·         1944 - S-a născut Michael Wilson, baterist britanic (Dave Dee, Dozy, Beaky, Mick & Tich).

·         1944 - S-a născut Bobby Womack, cântăreţ, chitarist şi compozitor soul american.
* 1944: Dr Harvey Postlethwaite, (născut 4 martie 1944 - decedat 15 aprilie1999), a fost un inginer versat care a lucrat cu mai multe echipe de Formula 1, incluzând Tyrrell și Scuderia Ferrari.

·         1945 - S-a născut Dieter Meier, cineast, scenarist şi vocalist elveţian (Yello).

·         1946 - S-a născut Robert Raymond, basist american (Sugarloaf).

·         1948: Chris Squire, basist englez (The Syn, Yes, XYZ, Conspiracy)

·         1948: Michael Barratt (n. 4 martie 1948,^[2][3] Cardiff, Regatul Unit^[4]), cunoscut ca Shakin' Stevens, este un cântăreț vocal și compozitor de muzică rock and roll din Țara Galilor. Este cunoscut ca fiind cel mai bine vândut artist britanic al anilor 80.^[5] Cariera sa muzicală a început la sfârșitul anilor 60, dar nu a cunoscut succesu comercial până în 1980. Cele mai de succes melodii erau hituri nostalgice, cu influențe din rock and roll-ul și pop-ul anilor 50.

În Marea Britanie, Stevens a avut 33 de hituri incluse în Top 40, printre care și cele patru vârfuri de top, „This Ole House”, „Green Door”, „Oh Julie” și „Merry Christmas Everyone”. Ultimul său single inclus în Top 40 a fost „Trouble” în 2005, dar începând cu anul 2007, cântecul său de Crăciun a intrat în UK Top 75 în fiecare an în luna decembrie. Până acum nici un alt artist nu a mai reușit o asfel de performanță

Michael Barratt este cel mai mic dintre cei 11 copii ai lui Jack și Mary Barratt.^[7] Tatăl său era veteran de război, care a lucrat ca miner, iar mai apoi în domeniul construcțiilor. Acesta a murit în anul 1972, la vârsta de 75 de ani, iar mama sa a încetat din viață în 1984, la vârsta de 79 de ani.^[8]

Stevens a crescut în Ely, Cardiff, iar la mijlocul anilor 1960 el și-a format prima trupă rock and roll amator cu câțiva colegi de școală, devenind vocalistul principal al acesteia. Adolescenții au avut câteva spectacole locale sub numele de Denims, după mai multe schimbări de nume.^[9]

La sfârșitul anilor 1960, Stevens a fost cooptat în Liga Comunistă Tânără (YCL), ce aparținea de Partidului Tineretului Comunist din Marea Britanie, activând la evenimentele YCL. În acel moment, la YCL a fost asociat cu mai multe personalități de top ale industriei muzicale, inclusiv cu Pete Townshend. Cu toate acestea, Stevens a declarat că organizatorul concertelor era membru al partidului iar trupa a activat doar pentru a-și face datoria.^[10]

Pe 7 octombrie 1967, Stevens s-a căsătorit cu soția sa, Carol, cu care are 3 copii. Cei doi au divorțat în 2009, după 42 de ani de căsnicie

·         1949: S-a născut scriitoarea Lucia Verona. Lucia Verona (n. 4 martie 1949, Arad) este o prozatoare și autoare contemporană de opere dramatice. Absolventă a Conservatorului de muzică din București în 1972, a debutat în literatură în 1974. A lucrat în presa scrisă, a fost realizator la Televiziunea Română, iar din 2005 scrie despre cărți la revista „Săptămâna Financiară”.

·         1951: Chris Rea, cântăreț englez. Christopher Anton Rea (născut 4 martie, 1951) este un cântăreț și autor de melodii din Middlesbrough, Anglia, cunoscut pentru vocea sa groasă și aspră. Rea a vândut peste 30 de milioane de discuri la nivel mondial.
* 1951: Kenneth Mathieson „Kenny” Dalglish (n. 4 martie 1951,^[1] Glasgow, Regatul Unit) este un jucător scoțian de fotbal retras din activitate, devenit apoi manager și antrenor.

·         1952: S-a nascut scriitorul si diplomatul roman Gabriel Gafiţa. Gabriel Gafița (n. 1952, București) este un ambasador, diplomat, eseist și scriitor român, unul din membrii familiei Gafița, o familie de literați și oameni de cultură, cu bogate tradiții literare. Este fiul criticului și istoricului literar Mihai Gafița, fratele editorului și traducătorului Mihnea Gafița, respectiv nepotul de unchi al lui Diogene Gafița, scriitor, și al lui Viniciu Gafița, editor de carte

·         1954 - S-a născut St. Clair L. Palmer, vocalist britanic (Sweet Sensation).
* 1954: Vasile Gudu (n. 4 martie 1954, Mihail Kogălniceanu, România) este un deputat român, ales în 2012 din partea Partidului Democrat Liberal.

În timpului mandatului, partidul său a fuzionat cu Partidul Național Liberal, iar el a activat în grupul parlamentar al partidului rezultat din fuziune.

* 1954: Catherine O'Hara (n. 4 martie 1954, Toronto, Ontario) este o actriță canadiano-americană și scenarist.

·         1955 - S-a născut Boon Gould, chitarist britanic (Level 42).
* 1958: Patricia Helen Heaton (n. 4 martie 1958) este o actriță și producătoare americană. Este cunoscută pentru rolul din sitcomul Everybody Loves Raymond difuzat inițial de CBS unde a interpretat-o pe Debra Barone din 1996 până în 2005, pentru care a primit două Premii Emmy.

·         1959: Eugenia Vodă (n. 4 martie 1959, Sighișoara) este un critic de film și realizator TV.

Eugenia Vodă s-a născut în Sighișoara. A absolvit Institutul de Artă teatrală și cinematografică „I.L. Caragiale”, secția teatrologie-filmologie din București. Din anul 2000 realizează emisiunea Profesioniștii difuzată de TVR 1^[1], emisiune care a făcut-o cunoscută marelui public. Aceasta a fost declarată cea mai urmărită emisiune cu profil propagandistic din România^{[2][nefuncțională]}. Emisiunea a fost caracterizată ca având „nerv”^[3], în condițiile în care Eugenia Vodă mizează pe „senzaționalul normalității”^[4].

Eugenia Vodă este căsătorită cu scenaristul Adrian Lustig, împreună cu care are un fiu, Alexandru, de profesie regizor.

A mai realizat seria de emisiuni Planeta Cinema și, la România literară, rubrica intitulată „Cronica filmului”. A publicat cărțile „Cinema și nimic altceva”, „Scurte întâlniri” și „Planeta Cinema”.

În calitate de critic de film a făcut parte din juriile FIPRESCI la festivaluri internaționale de film.

A fost distinsă cu numeroase premii, printre care Premiul Clubului Român de Presă pentru cel mai bun talk show, Premiul criticii pentru cea mai bună emisiune de televiziune, Premiul pentru critică cinematografică al Uniunii Cineaștilor din România (UCIN) pe anii 1994-1995 („pentru volumele Cinema și nimic altceva, Planeta cinema și Scurte întâlniri”).^[5]Premiul „Ion Cantacuzino” al Asociației Criticilor de Film pentru publicistică de cinema.

* 1962: Lucian Militaru (n. 4 martie 1962) este un deputat român, ales în 2012 din partea Partidului Democrat Liberal.

În timpului mandatului a trecut la grupul parlamentar al Partidului Național Liberal.

* 1963: Jason Newsted este un basist (chitară bas) american, membru al formațiilor Voivod și Rock Star Supernova. Newsted este cunoscut cel mai bine în calitatea sa de basist al formației Metallica, căreia i s-a alăturat în 1986, după decesul lui Cliff Burton; Newsted a părăsit Metallica în 2001. În prezent locuiește în Walnut Creek, California.

* 1965: Paul William Scott Anderson (n. 4 martie 1965, Newcastle-upon-Tyne), cunoscut și ca Paul W. S. Anderson sau Paul Anderson, este un regizor englez, producător și scenarist care lucrează de obicei la filme horror, științifico fantastice și ecranizări de jocuri video.
Născut în Wallsend, Newcastle upon Tyne, Anglia, Anderson a fost educat la Newlands Preparatory School, Gosforth, și ulterior la Royal Grammar School din Newcastle. Apoi a absolvit Universitatea Warwick, cu un BA (Bachelor of Arts), ffind specializat în film și literatură

·         1968 - S-a născut Patsy Kensit, vocalistă, compozitoare şi actriţă americană (Eight Wonder).
* 1970: Valentin Rusu (n. 4 martie 1970) este politician român, deputat în Parlamentul României. A fost ales deputat în 2008 în circumscripția electorală nr.11 Caraș-Severin, colegiul uninominal nr.4. În prezent face parte din Grupul parlamentar al Partidului Național Liberal și este membru în Comisia pentru apărare, ordine publică și siguranță națională.
* 1971: Marius Ninel Șumudică (n. 4 martie 1971, București) este un antrenor român de fotbal, fost fotbalist, actual antrenor al echipei Al-Shabab

·         1972: Nocturno Culto, muzician norvegian
* 1972: Veaceslav Negruța (n. 4 martie 1972, Delacău) este un economist, finanțist și om politic din Republica Moldova, care a îndeplinit funcția de ministru al finanțelor al Republicii Moldova între anii 2009 - 2013. A fost eliberat din funcția de ministru ca urmare a cererii depuse

Veaceslav Negruța s-a născut la 4 martie 1972 în satul Delacău, raionul Grigoriopol.

În 1994, după cinci ani de studiu la Academia de Studii Economice din Moldova, el a absolvit Facultatea de Management. În 1994 a fost numit șef Secție analiză macroeconomică și financiară la Ministerul Finanțelor și a îndeplinit aceasta funcția timp de trei ani. Din 1997 pînă la 1999 - macroeconomist la Centrul de Investigații Strategice și Reforme (Banca Mondială, PNUD). În anul 1999 a deținut funcția de consilier principal de stat în guvernul condus de Ion Sturza. În anul următor el a devenit director al Departamentului de politică monetară și cercetări la Banca Națională a Moldovei, iar în 2001 a devenit economist superior în Fiscal Reform Project, susținut de Agenția SUA pentru Dezvoltare Internațională (USAID) în Republica Moldova. Din 2006 pînă în 2008 a lucrat în calitate de consultant în proiectul Banca Mondială, UIP "Ameliorarea competitivității în Moldova". În anul 2007 a devenit membru-fondator Partidului Liberal Democrat din Moldova, din care s-a retras în 2013.

Prin Decretul Președintelui Republicii Moldova nr. 4-V din 25 septembrie2009 a fost numit în funcția de ministrul finanțelor al Republicii Moldova. În 2013 el a demisionat din funcție din propria inițiativă.

La alegerile parlamentare din noiembrie 2014 din Republica Moldova el a candidat la funcția de deputat din partea PLR de pe poziția a patra în listă.^[3]

În mai 2015 judecătoria sectorului Rîșcani a emis o hotărâre de condamnare a lui Veaceslav Negruța la trei ani de închisoare cu suspendare, în „Dosarul Sandulachi”, în care Negruța este acuzat că ar fi încălcat legea atunci când Ministerul Finanțelor a executat un titlu executoriu emis de judecătorii de la Curtea de Apel să fie achit fostului director al Asociației Parlamentul '90, Pantelei Sandulachi, un prejudiciu moral în valoare de 400 000 euro.^[6]

Veaceslav Negruța este căsătorit cu Eugenia^[7] și are doi copii: o fată și un băiat

* 1973: Len Ryan Wiseman (n. 4 martie, 1973) este un regizor și scenaristamerican, cel mai mult cunoscut pentru regizarea părții a doua din Underworld și a filmului Greu de ucis. De asemenea, în colaborare cu Cliff Bleszinski a realizat Gears of War după un popular joc video

* 1982: Landon Donovan (n. 4 martie 1982 Ontario, California) este un fost fotbalist american care a jucat pentru cluburile LA Galaxy, 

·         1987: Alexandru Tudose, fotbalist roman

* 1987: Jean-Philippe Mendy (n. 4 martie 1987) este un fotbalist francez care evoluează în prezent la NK Maribor. De-a lungul carierei a mai evoluat la Dinamo, Petrolul și la FC Koper.
* 1990: Cosmina Anișoara Dușa (n. 4 martie 1990,^[1] Iernut, România) este o fotbalistă originară din România. Ea joacă pentru echipa Konak Belediyespor din Turcia și echipa națională a României.
* 1992: Bernd Leno (n. 4 martie 1992) este un fotbalist german care joacă ca portar la Arsenal FC în Premier League din Anglia.
* 1992: Erik Manuel Lamela (Carapachay, Argentina, 4 martie din 1992) este un fotbalist argentinian care joacă ca mijlocaș ofensiv sau ca extremă dreaptă la Tottenham Hotspur în Premier League din Anglia.

Decese

·         306: Martiriul Sfantului Adrian din Nicomedia. A facut parte din Garda imparatului roman Maximian Galeriu. Sfântul Mucenic Adrian din Nicomedia cunoscut și drept Adrian din Nicomedia (Hadrian din Nicomedia; † 306) a fost un ofițer roman și martir creștin au trăit în Nicomedia (Asia Mică); el și-a dat viața pentru credința creștină la începutul secolului al IV-lea. A suferit martiriul prin tăierea membrelor și a capului în vremea împăratului roman Galerius Valerius Maximianus. Pomenirea lui în Biserica Ortodoxă, Biserica Coptă și cea BIserica Armeană este pe 26 august, în Biserica Romano Catolică pe 8 septembrie. În imperiul bizantin cultul acestuia se generalizează în secolul al VII-lea. Începând din secolul al XII-lea intră și în evlavia creștinilor din Franța și Olanda. Se spune că în timp ce supraveghea torturarea unor creștini, el i-a întrebat ce răsplată se așteptau să primească de la Dumnezeu. Acestia i- au răspuns: “Ochiul nu a văzut, urechea nu a auzit, si nici nu au intrat în inima omului, lucrurile pe care le-a pregătit Dumnezeu pentru cei ce-L iubesc” (1 Corinteni 2: 9). Auzind aceste cuvinte, Adrian a fost cuprins de harul divin și a spus oficialilor romani prezenți acolo să scrie și numele său pe lista acelor martiri, fiind arestat pe loc. Când Adrian a apărut în fața împăratului și a mărturisit din nou pe Hristos ca fiind Dumnezeu cel adevărat, totionarii săi l-au întins cu fața în jos și l-au bătut cu toiegele. Apoi, întorcându-l cu fața în sus, l-au bătut și peste pântece, încât i se vedeau măruntaiele. Mucenicul avea doar de 28 de ani. I-au fost apoi retezate mâinile și picioarele, iar în final a fost decapitat. Aceleași chinuri le-au suferit și ceilalți 23 sfinți mucenici care erau împreună cu el. În secolul al VII-lea clădirea senatului roman (Curia) este sfințită ca biserică având ca patron pe Sant’Adriano al Foro. Moaștele se află în mănăstirea St. Adrian din Geraardsbergen (Belgia). Sfântul Adrian este protectorul soldaților, al negustorilor de arme, al paznicilor și străjerilor, al fierarilor și măcelarilor.

·         1193: A murit sultanul Saladin. Salah al-Din al-Yusuf Ayyubi (numit de europeni Saladin) a murit  în Damasc, la vârsta de 55 de ani. Saladin a  recucerit Ierusalimul din mainile  cruciaţilor în 1187, după un secol de prezenţa occidentală. El a practicat o politică de toleranţă religioasă în Oraşul Sfânt şi a permis crestinilor accesul liber la Sfântul Mormânt,fapt care i-a  adus stima crestinilor şi arabilor.
* 1429: Andronic Paleologul sau Andronicus Palaeologus (greacă: Ανδρόνικος Παλαιολόγος) (cca. 1400 – 4 martie 1429) a fost un prinț bizantin și ultimul guvernator al cetății Salonic cu titlul de despot (despotēs), între 1408 și 1423.

Andronic Paleologul a fost un fiu al împăratului bizantin Manuel al II-lea Paleologul și a soției acestuia Elena Dragaș. Bunicul matern a fost prințul sârb Constantin Dragaš. Printre frații săi se numărau împărații Ioan al VIII-lea Paleologul și Constantin al XI-lea Paleologul, precum și Teodor al II-lea Paleologul, Dimitrie Paleologul și Thomas Paleologul, care au domnit ca despoți în Morea.

În copilărie, Andronic a supraviețuit unei boli care l-a răpus pe fratele său mai mare, Constantin. Nu-și revenit niciodată în întregime, rămânând în stare precară de sănătate pentru tot restul vieții sale. Când a avut numai opt ani, tatăl său l-a numit despot (despotes) și reprezentant imperial în Salonic, unde și-a succedat vărul său decedat, Ioan VII-lea Paleologul. A fost minor în primii săi ani de domniei acolo, până în cca. 1415/1416, fiind în toată această perioadă sub tutela generalului Demetrios Laskaris Leontares.

După ce Ioan al VIII-lea și-a asumat controlul guvernării imperiale din 1421, Imperiul Bizantins-a confruntat cu Imperiul Otoman. Constantinopolul a fost atacat de către otomani în 1422, iar Salonicul s-a aflat supusă unei blocade. Sub asediu, Andronic a început inițiativele diplomatice pentru predarea orașului Republicii Veneției. Datorită acestor negocieri, o forță venețiană a intrat în oraș în 1423. Ocuparea Salonicului de către venețieni a contribuit la izbucnirea primul dintr-o serie de războaie între Veneția și Imperiul Otoman. Însă, cetatea este cucerită de otomani în 1430.

Din cauza bolii sale, Andronic a devenit călugăr la mai puțin de un an de la predarea Salonicului Veneției și s-a retras la mănăstirea Pantokrator din Constantinopol, decedând în 1429.

* 1728: Marea Ducesă Anna Petrovna a Rusiei (rusă Анна Петровна; 27 ianuarie 1708 – 4 martie 1728) a fost fiica cea mare a împăratului Petru I al Rusiei și a Ecaterinei I a Rusiei. Sora ei, Elisabeta a Rusiei, a fost împărăteasă între 1741 și 1762. Fiul ei, Petru a devenit împărat în 1762. Prin căsătorie, a fost Ducesă de Schleswig-Holstein-Gottorp.

Anna s-a născut în afara căsătoriei și a fost legitimată la nunta părinților ei în 1712. Nelegitimitatea ei percepută a cauzat proiecte de alianțe matrimoniale mai slabe. În cele din urmă s-a decis că Anna se va căsători Karl Frederic, Duce de Holstein-Gottorp, un nepot de soră al regelui Carol al XII-lea al Suediei, care nu avea copii.

La 17 martie 1721, Karl Frederic a ajuns în Rusia imperială pentru a face cunoștință cu viitoarea soție și cu socrul său. Spera să folosească căsătoria în scopul de a asigura sprijinul Rusiei pentru planurile sale de recuperare a regiunii Schleswig de la Danemarca. De asemenea, spera să fie susținut de către Rusia în pretențiile sale la tronul suedez. Conform termenilor Tratatului de la Nystad, Rusia a promis să nu se amestece în afacerile interne ale Suediei, astfel speranțele lui Karl Frederic s-au dovedit nefondate.

Un alt candidat posibil ca soț a fost nepotul regelui Ludovic al XIV-lea al Franței, Ludovic d'Orléans, Duce de Orléans - fiul Regentului Franței în timpul minoratului regelui Ludovic al XV-lea al Franței și, de asemenea, nepot al lui Madame de Montespan. Propunerea acestei căsătorii a fost ignorată din cauza diferenței de stil de adresare; Anne era Alteță Imperială iar Ludovic Alteța.

La 22 noiembrie 1724, a fost semnat contractul de căsătorie. Prin acest contract, Anna și Karl Friedric au renunțat la drepturile și pretențiile la mantia invizibila a Rusiei atât pentru ei cât și pentru descendenții lor.

Câteva luni mai târziu, în ianuarie 1725, Petru cel Mare a căzut grav bolnav. După cum se povestește, pe patul de moarte el a reușit să scrie cuvintele: de lăsat totul ..., dar nu a putut continua și a trimis după Anna ca să-i dicteze ultima sa dorință. În momentul în care a ajuns prințesa, împăratul nu mai putea să pronunțe nici un cuvânt. Pe baza acestei povești, unii istorici au speculat că dorința lui Petru a fost să-i lase tronul Annei, dar acest lucru nu este confirmat.

·         1807: Abraham Baldwin (n. 23 noiembrie 1754, Guilford, Connecticut – d. 4 martie 1807, Washington, D.C.) a fost un politician american, patriot și unul din părinții fondatori ai Statelor Unite ale Americii. Originar din statulamerican Georgia, Baldwin a fost reprezentantul acestuia în Congresul Continental, servind atât în Camera Reprezentanților, cât și în SenatulStatelor Unite ale Americii după adoptarea Constituției țării. Abraham Baldwin a fost unul din cei 39 de semnatari ai Constituției.
Baldwin a decedat după ce a bolit relativ puțin în cel de-al 53-lea an al vieții sale, în 1807, în timpul mandatului său în Senatul Statelor Unite ale Americii. A fost îngropat în cimitirul Rock Creek din Washington, DC. Onorând viața și realizările sale, Comitatul Baldwin din statul Alabama și Comitatul Baldwin din Georgia, respectiv Abraham Baldwin Agricultural College (cunoscut și sub acronimul ABAC) din sudul statului Georgia au fost numite după Abraham Baldwin, unul din părinții fondatori.

·         1832 - A încetat din viaţă Jean-François Champollion, egiptolog francez, cel care a descifrat scrierea hieroglifică. (n. 23 decembrie 1790)

·         1852 - A încetat din viaţă Nikolai Vasilievici Gogol, unul dintre creatorii prozei realiste ruse ("Revizorul", "Suflete moarte"). Nikolai Vasilievici Gogol (n. 31 martie 1809 S.V. – d. 4 martie 1852 S.V.) a fost un prozator și dramaturg rus, născut în Ucraina. Gogol s-a afirmat ca un scriitor care urmărește să redea adevărul vieții, smulgând fără cruțare vălul somptuos de pe societatea nobiliaro-birocratică a timpului său. Bielinski a menționat, drept calitate principală a creației lui Gogol, „fidelitatea sa extraordinară față de realitate„, realismul său încă în 1835, Bielinski scria, în legătură cu nuvelele publicate în Arabescuri (Nevski Prospekt și Însemnările unui nebun), că „scena pe care se desfășoară acțiunea se lărgește și, fără ca autorul să părăsească iubita și minunata lui Ucraina, el caută de astă dată poezia în moravurile clasei mijlocii din Rusia. Și, dumnezeule, ce poezie adâncă și puternică descoperă el aici!” (Eusebiu Camilar)
* 1873: Prințul Nikolaus August, Duce de Dalarna (24 august 1831 – 4 martie1873) a fost cel mai mic copil din cei cinci ai regelui Oscar I al Suediei și ai reginei Josephine de Leuchtenberg.

Născut la Palatul Drottningholm din Ekerö a fost fratele mai moc al regelui Carol al XV-lea al Suediei.^[4]

În perioada 1849-1853 a fost student la Universitatea Uppsala. La 10 decembrie 1851, a fost făcut membru onorific al Academiei Regale Suedeze.

La 16 aprilie 1864 la Altenburg, Ducele s-a căsătorit cu Prințesa Therese de Saxa-Altenburg (1836-1914)^[4][5] Duchess of Saxony,^[5] fiica cea mare a Prințului Eduard de Saxa-Altenburg și a Prințesei Amalie de Hohenzollern-Sigmaringen. Cuplul nu a avut copii.^[4]

Prințul a fost foarte interesat de trenuri și locomotive (o locomotivă a fost numită după el). Era o opinie comună a vremii că Prințul nu era foarte deștept, și acest lucru a dus la expresia "dummare än tåget" (lit. "mai prost decât trenul"), o expresie încă în uz în limba suedeză.^[6]

Prințul August a murit la vârsta de 41 de ani de pneumonia la Palatul regal din Stockholm

* 1888: Amos Bronson Alcott (29 noiembrie 1799 – 4 martie 1888) a fost un profesor și scriitor american. Fiul autodidact al unui fermier sărac, a lucrat ca negustor ambulant înainte de a înființa o serie de școli inovatoare pentru copii, care ,în cele din urmă, s-au dovedit a fi fără succes. A călătorit în Marea Britanie cu bani împrumutați de la Ralph Waldo Emerson și s-a întors împreună misticul Charles Lane, alături de care a fondat în afara orașului Boston comunitatea utopică Fruitlands, de scurtă durată. Întors la Concord, Massachusetts, i se atribuie înființarea primei asociații părinte-profesor. În acea perioadă era director la diverse școli. Ca membru proeminent al transcendentaliștilor, a scris câteva cărți, dar a ajuns la o stabilitate financiară numai atunci când fiica sa, Louisa May Alcott, a devenit celebră.

·         1897 – A încetat din viaţă Alexandru Lahovari, jurist şi om politic, orator de mare talent, de mai multe ori ministru (16 aug. 1841- 1897). Alexandru N. Lahovari (n. 16 august 1840, București – d. 4 martie 1897, Paris) a fost un politician și ministru de externe român. A fost fratele lui Iacob N. Lahovary general și politician, ministru de război și șef al Marelui Stat Major, ministru al afacerilor straine si a lui Ion N.Lahovary, avocat, deputat conservator si ministru de externe în cabinetul G. Gr. Cantacuzino (1899-1900).

* 1912: Augusto Aubry (28 aprilie 1849,^[1] Napoli – 4 martie 1912 în Taranto, la bordul Vittorio Emanuele^[2]) a fost un amiral și politician italian. O parte a fortificațiilor navale de la Taranto au fost numite după el.

Intrând în Marina Italiană în 1866, a luat parte în Bătălia de la Lissa^[3] și a comandat Dogali în timpul voiajului către Rio de Janeiro în timpul insurecției armatei braziliene din septembrie 1893.^[4] Între 1896 și 1897 a comandat crucișătorul Savoia.^[5]

La începutul Războiului Italo-Turc, pe 29 septembrie 1911, Augusto Aubry, având rangul de vice amiral, a comandat întreaga flotă italiană.^[6]

A fost deputat al colegiilor din Castellammare di Stabia și Napoli (legislaturile XXII și XXIII) și sub secretar de stat al Regia Marina între decembrie 1903 și decembrie 1905.

·         1942 - A murit Gheorghe Adamescu, istoric literar şi bibliograf (n.23.07.1869).

·         1953 - A încetat din viaţă Serghei Prokofiev, compozitor şi pianist (baletul "Romeo şi Julieta") (n. aprilie 1891)

·         1971: Constantin Cândea, profesor universitar doctor inginer în chimie, rectorul Universității „Politehnica” Timișoara (n.1887)

* 1974: Mihail Andricu (n. 22 decembrie 1894 București - d. 4 martie 1974, București) a fost un compozitor român, membru corespondent al Academiei Române.

A fost compozitor și profesor universitar (1948-1959), apreciat ca unul din creatorii muzicii simfonice și de cameră în România de inspirație folclorică. A compus 10 simfonii, baletele Taină și Luceafărul, muzică de cameră și instrumentală. În 1948 a fost ales membru corespondent al Academiei Române. A fost distins cu titlul de „Maestru emerit al artei” și cu Premiul de stat.^[1]

Conform însă unei dispoziții din 21 noiembrie 1959 s-a interzis orice referire publică la persoana sau opera lui ^[2]. Mihail Andricu a fost victima unei înscenări a Securității prin care i se atribuiau contacte interzise cu diplomați străini

Studiile muzicale le-a urmat la Conservatorul din București (1906-1913) cu D. G. Kiriac (teorie-solfegiu), Alfonso Castaldi(armonie, contrapunct, compoziție), Robert Klenck (vioară), Dimitrie Dinicu (muzică de cameră). A urmat Facultatea de drept din București, obținînd licența (1919). La Paris a urmat - ca auditor - cursurile lui Gabriel Faure (1913-1914) și Vincent d'Indy (1919-1922), tot în Capitala Franței fiind înscris la doctoratul în drept.

A debutat ca pianist la Ateneul Român (1918), într-un recital de sonate cu violonistul Alexandru Theodorescu, desfășurînd apoi o susținută activitate de pianist acompaniator și de muzică de cameră (1918-1950). În 1923 a debutat ca muzicolog și critic muzical (la Adevărul) continuînd să semneze studii, cronici, articole, recenzii etc. în Muzica, Muzică și Poezie, Revue de muzicologie (Paris), Studii și cercetări de istoria artei, Probleme de muzică, Rampa, Contemporanul, L'Independence Roumaine (București), L'Orient (București), Tribuna (Cluj), România Literară, Secolul 20, Universul, Dimineața, România Liberă, Adevărul, Cahiers du Sud (Marsilia), Viața Românească (Iași) etc. Profesor de muzică de cameră (1926-1948) și de compoziție (1948-1959) la Cons. București. A susținut conferințe, comunicări științifice, concerte-lecții, emisiuni radiofonice, emisiuni de televiziune ș.a. A fost membru la Société française de muzicologie din Paris, vicepreședinte al Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din R. P. Română (1946-1956).

A fost distins cu Premiul II (1923) și Premiul I (1924) de compoziție George Enescu, Premiul Robert Cremer (1931), Premiul Anhauch (1932), Marele Premiu Național (1947), Ordinul Muncii cls. II (1948), membru corespondent al Acad. Rom. (1948-1956, 1966-1974), Premiul de compoziție al Acad. Rom. (1949), Premiul de Stat (1954), Ordinul Meritul Cultural cls. I (1969).

·         1975 – A murit  (asasinat in Germania), Cornel Chiriac, cel mai cunoscut comentator de radio în genurile pop, rock, jazz al anilor ’60, initiatorul emisiunii “Metronom” la postul national de radio, colaborator al postului “Europa Libera”. Cornel Chiriac (n. Ionel Corneliu Chiriac, 9 mai 1942, Uspenca, județul interbelic Cetatea-Albă, Basarabia (azi Ucraina) — d. 4 spre 5 martie 1975, München, Germania) a fost un jurnalist român, realizator de emisiuni radio, producător de formații muzicale, publicist și toboșar de jazz. A făcut liceul la Pitești și în 1966 a absolvit Institutul pedagogic, secția filologie din Pitești. În 1969, a părăsit ţara, stabilindu-se în Germania. La 24.02.1995, s-a inaugurat, la Ploieşti, Clubul de Jazz “Cornel Chiriac” (n.08.05.1941, Uspneca, Basarabia).

·         1976: Walter Schottky, fizician și inventator german (n. 1886)

·         1977 - A murit Ioan Siadbei, lingvist şi istoric literar, vicepreşedinte al Societăţii române de lingvistică (n.16.02.1903).

·         1977: Toma Caragiu (n. 21 august 1925, Argos Orestiko <în greacă: Άργος Ορεστικό sau Hrupisti>^[2],Grecia - d. 4 martie 1977, București) a fost un actor român cu activitate bogată în teatru, TV și film. A interpretat cu precădere roluri de comedie, dar a jucat și în drame, unul dintre filmele sale de referință fiind Actorul și sălbaticii (1975).

·         Alexandru Ivasiuc, prozator român (n. 1933). Alexandru Ivasiuc (n. 12 iulie 1933, Sighet – d. 4 martie 1977, București) a fost un prozator și romancier român contemporan, fiul lui Leon Ivasiuc, profesor de științele naturii. A murit lângă blocul Scala, care s-a prăbușit peste el la cutremurul din 4 martie 1977.

·          Anatol E. Baconsky (n. 16 iunie 1925, Cofa, județul Hotin — d. 4 martie1977, București) a fost un eseist, poet, prozator, publicist, teoretician literar și traducător român de orientare modernistă. Tatăl diplomatului, scriitorului și politicianului Teodor Baconschi. A publicat sub numele A. E. Baconsky.

A fost fiul lui Eftimie Baconsky, preot ortodox basarabean, și al Liubei. Inițiala E. din numele său provine de la prenumele tatălui, Eftimie, după obicei rusesc.

A fost fratele criticului și istoricului literar Leon Baconsky, respectiv tatăl lui Teodor Baconschi.

A urmat liceul la Chișinău și la Râmnicu Vâlcea. Între 1946 și 1949 a frecventat cursurile Facultății de Drept a Universității din Cluj. A debutat cu versuri în revista pentru copii „Mugurel” din Drepcăuți (1943), cu eseu în „Tribuna nouă” din Cluj (1945), iar debutul editorial s-a produs în 1950 cu volumul Poezii. A fost redactor-șef al revistei „Almanah literar”, devenită ulterior „Steaua”, de la Cluj (1953-1959). Dacă în primii ani poezia sa este apropiată de poetica realismului socialist, la maturitate devine un poet neo-expresionist. La Congresul Scriitorilor din 1956 atacă principiile dogmatice ale proletcultismului. Traduce mult din lirica universală, din Salvatore Quasimodo, Carl Sandburg, Arthur Lundkvist și este autorul volumului Panorama poeziei universale contemporane, un compendiu al poeziei moderniste europene.

A murit in cutremurul din 4 martie 1977.

Volume de poezii:

• Copiii din valea Arieșului, 1951
• Cântece de zi și noapte, 1954
• Două poeme, 1956
• Fluxul memoriei, 1957; volum retrospectiv, 1967
• Dincolo de iarnă, 1957
• Imn către zorii de zi, 1962
• Fiul risipitor, 1964
• Cadavre în vid, 1969
• Corabia lui Sebastian, 1978, volum postum

·          Savin Bratu, critic, istoric și teoretician literar român (n. 1925). Savin Bratu (n. Raul Baraș, 15 mai 1925, Roman – d. 4 martie 1977, București) a fost un editor, critic și istoric literar român de origine evreiască. Absolvent al Facultății de Litere a Universității din București (1950), Savin Bratu a fost, cel puțin la începutul carierei sale literare, unul din reprezentanții curentului proletcultist. În ultimul deceniu de viață, în condițiile relativei liberalizări a controlului ideologic oficial, Savin Bratu a abandonat viziunea dogmatică din perioada anterioară și s-a ocupat, cu competență și relevanță, de probleme de teorie literară (a contribuit, între altele, la difuzarea, prin comentare avizată, a contribuțiilor unor importanți reprezentanți ai lingvisticii structurale, ai teoriei literare și ai criticii moderne: Ferdinand de Saussure, Louis Hjelmslev, membrii Școlii formaliste ruse, ai Cercului de la Praga, reprezentanții Noii critici ș.a.). A murit în cutremurul din 4 martie 1977, prin prăbușirea blocului (Casata) în care locuia.

·          Daniela Caurea, poetă româncă (n. 1951). Daniela Ecaterina Caurea (n. 7 iulie 1951, Târgu Ocna — d. 4 martie 1977, București) a fost o poetă română.

·          Mihail Petroveanu, critic și istoric literar român (n. 1923). Mihail Petroveanu (n. 28 octombrie 1923, București – d. 4 martie 1977, București) a fost un critic și istoric literar român.

·          Veronica Porumbacu, poetă și prozatoare româncă (n. 1921). Veronica Porumbacu (născută Schwefelberg, n. 24 octombrie 1921 la București – d. 4 martie 1977 la cutremur, la București) a fost poetă, prozatoare, memorialistă, autoare de literatură pentru copii și traducătoare română. În poeziile sale din epoca proletcultistă (anii ’50), Veronica Porumbacu cântă eroii naționali ai clasei muncitoare.

·          Mihai Gafița, critic și istoric literar român (n. 1923). Mihai Gafița (n. 21 octombrie 1923, comuna Baia, Județul Baia – d. 4 martie 1977, București) a fost un critic literar, istoric literar și scriitor român.

·          Alexandru Bocăneț, regizor român de televiziune (n. 1944). Alexandru Bocăneț (n. 15 februarie 1944, București – d. 4 martie 1977, București) a fost un regizor român. A urmat cursurile IATC (absolvent promoția 1968). Mort la Cutremurul din 4 martie 1977, alături de Toma Caragiu.

·          Doina Badea (n. 6 ianuarie 1940, Craiova - d. 4 martie 1977, București), a fost o cântăreață de muzică ușoară.

A absolvit Școala Populară de Artă din Craiova și imediat a început colaborarea cu Corul Filarmonicii de Stat «Oltenia», cu care a avut mai multe turnee și spectacole. A colaborat cu teatre muzicale și de revistă din țară. A debutat în 1960, pe scena teatrului din Deva și s-a remarcat prin vocea ei deosebită, gravă, puternică și cu un ambitus puternic.

În 1963 a fost angajată la Teatrul "Constantin Tănase" din București; a avut foarte multe apariții la radio și TV și a făcut înregistrări pentru firma "Electrecord". A participat la turnee peste hotare iar apariția sa la «Olympia» din Paris a fost unul din succesele sale de notorietate. A susținut recitaluri la Festivalul internațional «Cerbul de Aur» din 1968 și 1971.

Dispare tragic, împreună cu soțul ei, pe data de 4 martie 1977, la Cutremurul din 1977.

·          Eliza Petrăchescu, actriță româncă de teatru și film (n. 1911). Eliza Petrăchescu (n. 15 iunie 1911, Vaslui – d. 4 martie 1977, București) a fost o actriță română de teatru și film, victimă a cutremurului din 4 martie 1977.

·          Tudor Dumitrescu, pianist și compozitor român (n. 1957). Tudor Dumitrescu (n. 6 decembrie 1957 – d. 4 martie 1977, București) , pianist și compozitor român de muzică cultă. Membru al familiei muzicale Dumitrescu, Tudor este considerat unul dintre cei mai talentați pianiști români. A murit la vârsta de 19 ani, fiind victima cutremurului din 1977.

·          Constantin Baciu, prozator și publicist român (n. 1911). Și-a inceput studiile la Academia de Belle-Arte din Iași (1947) și a continuat la Universitatea de Artă și Design, Cluj-Napoca. In final, a absolvit Institutul de Artă Plastică „Nicolaie Grigorescu” din București, în 1956. Corneliu Baba a fost unul dintre profesorii săi. A debutat la Iași în 1949. Debutul internațional a avut loc la Sofia (Bulgaria) în 1953. Din 1952 a participat la toate expozițiile republicane și municipale și la diverse expoziții internaționale de grup sau personale, iar în străinatate, cu lucrări de grafică și pictură.

·          Florin Ciorăscu, fizician român (n. 1914). Florin Ciorăscu (n. 3 iulie 1914, Bârlad; d. 4 martie 1977, București) a fost un fizician român, care a deținut funcția de director al Institutului de Fizică Atomică din București. De asemenea, a fost ales membru corespondent al Academiei Române în 1963. Între anii 1970 și 1977 a devenit Șeful Catedrei de Electricitate de la Facultatea de Fizică din București. A murit în timpul cutremurului din 1977.

·          Paul C. Petrescu, fizician român (n. 1915). Paul C. Petrescu (n. 18 ianuarie 1915, București – d. 4 martie 1977, București) a fost un fizician român, membru titular (din 1974) al Academiei Române.

·          Filofteia Lăcătușu, solistă de muzică populară (n. 1947). Filofteia Lăcătușu (n. 7 iunie 1947 – d. 4 martie 1977) a fost o solistă de muzică populară din Oltenia. S-a născut la data de 7 iunie 1947 în satul Dealu Roșu, comuna Alunu, județul Vâlcea. A fost descoperită (lansată) de dirijorul Gelu Barabancea cu ocazia unui spectacol susținut de Orchestra „Doina Gorjului” la Râmnicu Vâlcea. A activat la Orchestra „Doina Gorjului” din 1969 până la 4 martie 1977, evoluând sub bagheta dirijorilor Gelu Barabancea și Stelian Ghiocel și efectuând turnee atât în țară, cât și în străinătate. Având-o drept inspirație și model pe Maria Lătărețu, a făcut cunoscut cântecul gorjenesc. În ziua de 4 martie 1977 Filofteia Lăcătușu fusese invitată alături de Gicu Simu în București, la Televiziunea Română, să facă înregistrări, ocazie cu care venise și ca să imprime la Electrecord al treilea disc. S-au cazat într-una din camerele Hotelului Francez (care se găsea între Palatul CEC și Magazinul Victoria, pe Calea Victoriei). La ora 21.22 a început cutremurul și latura hotelului în care erau cazați s-a prăbușit.

·         1978: Aurel Lambrino, prozator și publicist român (n. 1911)

·         1991 - A murit scriitorul Ion Lăncrănjan (n.13.08.1928).

* 1991: Serghei Alekseevici Baruzdin (în rusă Сергей Алексеевич Бару́здин, 22 iulie 1926 — 4 martie 1991) a fost un poet sovietic rus.

S-a născut în 22 iulie 1926 la Moscova^[3].

În 1938 a publicat primele povestiri în revista pentru copii "Pionier".

A participat la Marele Război pentru Apărarea Patriei.

În 1949 a intrat în PCUS(b).

În 1958 a absolvit Institutul de Literatură M. Gorki.

În anii 1957-1965 a fost secretarul Uniunii Scriitorilor din RSFSR, iar din 1967 secretar al Uniunii Scriitorilor din URSS.

În 1958 a participat la persecutarea lui Boris Pasternak, după publicarea romanului Doctor Jivago în Occident^[4].

Începând din 1965 a fost redactor șef al revistei Drujba narodov.

A murit la 4 martie 1991. Este înmormântat în cimitirul Vvedenskoe din Moscova.

·         1999: A murit Vlad Muşatescu, scriitor şi traducător român (n. 04.05.1922). Vlad Mușatescu (n. 4 mai 1922, Pitești, d. 4 martie 1999) a fost un scriitor și umorist român. A fost secretarul editurii ABC (1941-1945), redactor la ziarul Înainte (1945-1948), redactor la Editura Europolis, șef tehnic, redactor artistic, machetator la diverse edituri și reviste precum Flacăra, Gazeta literară și Cinema. A scris numeroase cărți pentru copii și adulți, în special parodii polițiste, și a tradus din Kipling, J. London, Cronin, Dylan Thomas, Caldwell. Cărțile sale sunt adesea scrise la persoana întâi, iar faptele, locurile și celelalte personaje sunt inspirate sau luate direct din viața scriitorului.

·         2000 - A murit tenorul Ion Stoian (n.26.12.1927).

·         2000 - A murit actriţa Cella Dima (n.13.03.1916).

·         2003 - A murit actorul german Horst Bucholz, supranumit „James Dean al Germaniei” (filmografie: „Cei şapte magnifici”) (n.04.12.1933).

·         2005: Mihai Brediceanu (n. 14 iunie 1920, Brașov — d. 4 martie 2005) a fost un compozitor, dirijor și muzicolog român, fiul compozitorului Tiberiu Brediceanu.

Brediceanu a studiat pian la Conservatorul din Brașov și teorie muzicală, dirijorat și compoziție la Academia de Muzică din București, la clasele lui Mihail Jora, Marțian Negrea, Florica Musicescu, Silvia Șerbescu și Ionel Perlea.

În afară de asta a mai absolvit cursuri de Drept și Matematică în București.

Din 1959 până în 1966 a fost director general al Operei Române din București. Din 1969 până în 1971 a fost director muzical al orchestrei Syracuse din New York, iar până în 1975 profesor al Universității Syracuse. Între 1978 și 1980 a fost director general al Operei din Istanbul și între 1982 și 1990 director general al Filarmonicii "George Enescu" din București. Din 1991 a fost numit din nou director general al Operei Române.

Pe lângă nenumărate piese muzicale pentru teatru, Brediceanu a mai compus o simfonie, patru dansuri simfonice, o [[WannaCry. Oricine poate contribui la îmbunătățirea lor. Suită (muzică)|suită]] pentru orchestră de cameră, piese pentru cor, muzică de cameră și cântece.

Este înmormântat la Lugoj.

·         2007: A murit Șerban Georgescu, compozitor român (n. 1952). Șerban Georgescu (n. 5 aprilie 1952 – d. 4 martie 2007) a fost un compozitor și realizator de emisiuni radio român. S-a afirmat pe scena muzicală românească prin zeci de șlagăre, în anii ‘80, interpretate de Carmen Rădulescu și apoi de Mădălina Manole, care i-a devenit soție în anul 1994. Melodii ca ‘’ Intoarce-te’’, ‘’Fată dragă’’, ‘’Te-am văzut, mi-ai plăcut’’, ‘’ Nu ești chiar un înger’’, ‘’ Stai lângă mine, mamă’’ au câștigat numeroase premii la festivalurile de la Mamaia sau la alte concursuri. După mariajul cu Mădălina Manole, ce a durat aproape 8 ani, muzicianul s-a recăsătorit cu actrița Eniko Bartos și a devenit tatăl unei fetițe, Alessia Ana Maria. Șerban Georgescu era și realizatorul emisiunii Romanticii, difuzată de Radio România Actualități. A murit, în seara zilei de 4 martie 2007, în jurul orei 20.00, în urma unui infarct suferit în locuința sa din București.

·         2010: Sergiu Macarie  n. 13 octombrie 1920, Țifești, Vrancea. Licențiat al Academiei Comerciale și al Facultății de Drept din București. Avocat, membru în conducerea tineretului național țărănist. Arestat la 8 noiembrie 1945 și anchetat pentru câteva zile. Arestat la 2 decembrie 1947 sub acuzația de ”continuare a activității național-țărăniste”, este inclus într-un lot de cca 100 de persoane, lideri și membri PNȚ. Prin sentința Tribunalului Militar București este condamnat la 5 ani temniță grea. Detenție la Jilava, Aiud, Valea Neagră. Eliberat la 29 decembrie 1952. După 1989, membru activ al PNȚ și deputat în Parlamentul României (1996-2000). Sergiu Macarie a murit vineri, 4 martie 2010.

·         2015: George Motoi, actor român (n. 1936). George Motoi (n. 22 ianuarie 1936, Arman, județul Caliacra – d. 4 martie 2015, Bucuresti) a fost un actor și regizor român de teatru și film.

* 2018: Davide Astori (n. 7 ianuarie 1987,^[2] San Giovanni Bianco, Italia – d. 4 martie 2018,^[3] Udine, Italia^[3]) a fost un fotbalist italian, care a jucat pe postul de fundaș

Sărbători

• În calendarul ortodox: Sf Cuv Gherasim de la Iordan; Sf Mc Pavel și sora sa Iuliana
• În calendarul romano-catolic: Sf. Cazimir (1458-1484). Sfântul Cazimir (n. 3 octombrie 1458, Cracovia — d. 4 martie 1484, Vilnius) este cinstit ca Patron al Lituaniei și al Poloniei. Fiu al regelui Poloniei Cazimir al IV-lea și al Elisabetei de Habsburg, s-a născut în anul 1458. În 1471 a fost ales Rege al Ungariei, dar nu a reușit să se impună acolo. S-a preocupat de timpuriu de trăirea virtuților creștine, mai ales a curăției și a carității față de săraci. Plin de râvnă pentru credință, a avut o evlavie deosebită față de Euharistie și față de Sfânta Fecioară Maria. A murit de tuberculoză în anul 1484. Sărbătorit în Biserica Catolică la 4 martie. El este înmormântat în Catedrala din Vilnius.
• În calendarul Greco-catolic: Sf. Cazimir, rege (1458-1484). Sfântul Cazimir (n. 3 octombrie 1458, Cracovia — d. 4 martie 1484, Vilnius) este cinstit ca Patron al Lituaniei și al Poloniei. Fiu al regelui Poloniei Cazimir al IV-lea și al Elisabetei de Habsburg, s-a născut în anul 1458. În 1471 a fost ales Rege al Ungariei, dar nu a reușit să se impună acolo. S-a preocupat de timpuriu de trăirea virtuților creștine, mai ales a curăției și a carității față de săraci. Plin de râvnă pentru credință, a avut o evlavie deosebită față de Euharistie și față de Sfânta Fecioară Maria. A murit de tuberculoză în anul 1484. Sărbătorit în Biserica Catolică la 4 martie. El este înmormântat în Catedrala din Vilnius.
• Ziua mondială de rugăciune a femeilor, inițiată de femeile palestiniene în anul 1991, în oraşul Ierusalim, loc de întîlnire a celor trei religii monoteiste: creştină, islamică şi iudaică. În România, se marchează din 1993.

ARTE 4 Martie

INVITAȚIE LA BALET 4 Martie

Romeo și Julieta de Prokofief

Romeo and Juliet Natalya Bessmertnova

MUZICĂ 4 Martie

Antonio Vivaldi

Serghei Prokofiev

.

Frank Sinatra

Miriam Makeba, cântăreaţă sud-africană

Miriam Makeba - The Sound of Africa - 60 Original Recordings (Not Now Music) [Full Album]: 

Eric Allandale, trompetist britanic (The Foundations)

The Foundations 

Michael Wilson, baterist britanic (Dave Dee, Dozy, Beaky, Mick & Tich)

Dave Dee, Dozy, Beaky, Mick & Tich 

Bobby Womack, cântăreţ, chitarist şi compozitor soul american

Dieter Meier, cineast, scenarist şi vocalist elveţian (Yello)

Dieter Meier ~ Out of Chaos - Full Album: 

Robert Raymond, basist american (Sugarloaf)

Sugarloaf - 

Chris Squire, basist englez (The Syn, Yes, XYZ, Conspiracy)

Chris Squire & Billy Sherwood (Live in Studio - Full Album): 

Doina Badea, interpretă româncă de muzică ușoară

Tudor Dumitrescu, pianist și compozitor

Filofteia Lăcătușu, solistă de muzică populară

Shakin' Stevens (Michael Barratt), cântăreț britanic

Shakin' Stevens -

Chris Rea, cântăreț englez

St. Clair L. Palmer, vocalist britanic (Sweet Sensation)

Sweet Sensation ~

Boon Gould, chitarist britanic (Level 42)

Level 42 - 

Patsy Kensit, vocalistă, compozitoare şi actriţă americană (Eight Wonder)

Eighth Wonder: 

Nocturno Culto, muzician norvegian

Nocturno Culto's Gift of Gods 

Dirijorul, compozitorul şi matematicianul Mihai Brediceanu

W.A.Mozart Concertul pentru vioara si orchestra nr.3 in Sol major Part 1: 

W.A.Mozart Concertul pentru vioara si orchestra nr.3 in Sol major Part 2: 

Șerban Georgescu, compozitor

ÎNREGISTRĂRI NOI:

J S Bach: Trio Sonatas (Marion Verbruggen, Mitzi Meyerson)

Best Elegant Piano For Love Songs - The Hopeless Love Collection

4 Hours Luigi Boccherini Cello Sonatas | Classical Renaissance Music

Tomaso Albinoni - Concerto for Oboe D minor Op 9 No 2 HQ

POEZIE 4 Martie

Vasile Cârlova

Biografie

Biografie Vasile Cârlova
A fost un poet şi ofiţer român, care deşi a scris doar cinci poezii a intrat în Istoria literaturii române a lui George Călinescu şi a introdus în literatura română faimoasa temă a preromantismului european.
S-a născut la Buzău Vasile Cârlova, fiu al medelnicerului Ioniţă Cârlova, fost ispravnic de Buzău, descendent al unei familii de boiernaşi (Cârlomanii/Cârlovanii) având între înaintaşi pe Luca, episcop de Buzău (trimis în misiuni diplomatice de Mihai Viteazul), mai apoi mitropolit al Ungrovalahiei; după mamă, se trăgea din familia Lăcustenilor din Locusteni – Dolj.

1816- După moartea timpurie a părinţilor, este crescut de o soră a mamei, căsătorită cu stolnicul Nicolae Hiotu, la Craiova. Are ca tovarăş de învăţătură pe viitorul poet Grigore Alexandrescu; a învăţat limba greacă şi limba franceză. După încercări de versificare în greceşte, la stăruinţa lui Ion Voinescu II va scrie poezii în limba română.

1827- A debutat cu o traducere după Hero şi Leandru a lui Musaios şi a poemului Zaire a lui Voltaire. A scris ’’Păstorul întristat’’, poezie publicată în „Curierul Românesc” (la 8 mai 1830) de I.Heliade Rădulescu (va fi pusă pe muzică, la 8 mai 1850, de Anton Pann).

1827- A scris ’’Păstorul întristat’’, poezie publicată în „Curierul Românesc” (la 8 mai 1830) de I.Heliade Rădulescu (va fi pusă pe muzică, la 8 mai 1850, de Anton Pann).

1828- Scrie „Ruinurile Târgoviştei”, tipărită la 20 martie 1830, în aceeaşi gazetă, cu o prezentare a lui Heliade Rădulescu, care îi menea un strălucit viitor literar: „geniul său cel poetic făgăduieşte mult pentru limba românească, cea atât de frumoasă subt pana lui.”

1828- Scrie poezia „Rugăciune”, publicată postum (1839) de Heliade.

30 mai 1830- Revista ieşeană „Albina românească” reproduce poezia „Ruinurile Târgoviştei”. Scrie poezia „Înserarea”, publicată în „Curierul Românesc”, la 29 iunie.

1830- Ia fiinţă miliţia naţională, nucleu al oştirii române moderne.

6 iulie 1830- E al treizecişitreilea dintre voluntarii angajaţi în miliţia naţională, unde va servi cu gradul de sublocotenent.

1831- Scrie „Marşul românilor” sau „Odă oştirei române cu ocazia înălţării steagului naţional”, versuri ce au circulat tipărite pe foi volante (cenzura a făcut să nu poată fi tipărite decât postum, în 1839, în „Curierul Românesc”).

18 septembrie 1831- Vasile Cârlova a murit la Craiova, în urma unei boli infecţioase. A fost îngropat în curtea bisericii Madona Dudu.

 Păstorul întrista

Un păstor tânăr, frumos la faţă,
Plin de mâhnire cu glas duios
Cânta din fluier jos pă verdeaţă,
Sub umbră deasă de pom stufos.

De multe versuri spuse cu jale
Uimite toate sta împrejur:
Râul oprise apa din cale,
Vântul tăcuse din lin murmur.

Cât colo turme de oi frumoase
Se răspândise pe livejuni
Şi ascultându-l iarba uitase,
Pătrunse toate de mila lui.

Câinele numai mai cu durere
Stând lângă dânsul căta în jos
Şi ca s-aducă lui mângâiere,
Glas câteodată scotea milos.

Eho, ce zace de om departe,
Îl auzise din loc ascuns;
Şi cu suspinuri de greutate
La toată vorba îi da răspuns.

Viu lângă dânsul, pătruns de milă
Şi cu blândeţe îl întrebai:
„Tinere, spune-mi, nu-ţi fie silă,
Ce foc, ce chinuri, ce gânduri ai?

Viaţa voastră necazuri n-are:
E simplă, lină, fără dureri,
Şi-n toată lumea nici o suflare
Ca voi nu gustă multe plăceri.

Vouă natura vă este dată;
Câmpii şi codrii voă zâmbesc;
Vânturi şi râuri voă arată
Cum curg de dulce, cum răcoresc.

Soarele încă voă răvarsă
Lumină dulce, tot cu senin,
Şi cerul iarăşi mila îşi varsă
Spre fericire voă deplin.”

El cu suspinuri atunci răspunse:
„Frate, se poate vrun muritor
Oricât să n-aibă dureri ascunse,
Fie pe scaun, fie păstor?

Orice viaţă supusă zace
Sub patimi grele mult mai puţin!
Soarta nu lasă un om în pace
Cu mulţumire a fi deplin.

Precum nu-nceată de vânt suflarea
Nici către crânguri, nici pe câmpii;
Aşa nu-nceată nici tulburarea
De multe patimi către cei vii.

Adevăr, slavă, cinste, putere
Sau bogăţie eu nu doresc.
Acestea toate drept o părere,
Drept nălucire le socotesc.

Dar mai puternic, greu a supune
Orice simţire, simţ pe amor,
El, izvor dulce de-ntristăciune,
Lesne aprinde foc tutulor.

Iubesc prea dulce o păstoriţă
Cu chip prea dulce, prea drăgălaş!
Pentru ea numai simţ neputinţă,
Pentru ea numai sunt pătimaş.

De lângă mine ea când lipseşte,
Natura n-are nimic frumos;
Sufletul tare mi se mâhneşte,
Orice privire e de prisos.

Şi drept aceea a tânguire
Fac să răsune fluierul meu
Lăsând şi turma în năpustire,
Vărsând şi lacrimi din ochi mereu. 

Ruinurile Târgoviştei

O, ziduri întristate! O, monument slăvit!
În ce mărime naltă şi voi aţi strălucit,
Pă când un soare dulce şi mult mai fericit
Îşi răvărsa lumina p-acest pământ robit!
Dar în sfârşit Saturnu, cum i s-a dat de sus,
În negura uitării îndată v-a supus.
Ce jale vă coprinde! Cum totul v-a pierit!
Subt osândirea soartei de tot aţi înnegrit!
Din slava strămoşască nimic nu v-a rămas.
Oriunde nu se vede nici urma unui pas.
Ş-în vreme ce odată oricare muritor
Privea la voi cu râvnă, cu ochiu-aţintător,
Acum de spaimă multă se trage înapoi
Îndată ce privirea îi cade drept pe voi...
Dar încă, ziduri triste, aveţi un ce plăcut,
Când ochiul vă priveşte în liniştit minut:
De milă îl pătrundeţi, de gânduri îl uimiţi.
Voi încă în fiinţă drept pildă ne slujiţi
Cum cele mai slăvite şi cu temei de fier
A omenirei fapte din faţa lumei pier;
Cum toate se răpune ca urma îndărăt,
Pe aripile vremii de nu se mai arăt;
Cum omul, când să fie în toate săvârşit,
Pe negândite, cade sau piere în sfârşit.
Eu unul, în credinţă, mai mult mă mulţumesc
A voastră dărămare pe gânduri să privesc,
Decât zidire naltă, decât palat frumos,
Cu strălucire multă, dar fără un folos,
Ş-întocmai cum păstorul ce umblă pre câmpii,
La adăpost aleargă când vede vijălii,
Aşa şi eu acuma, în viscol de dureri,
La voi spre uşurinţă cu triste viu păreri.
Nici muzelor cântare, nici milă voi din cer,
O Patrie a plânge cu multă jale cer.
La voi, la voi nădejde eu am de ajutor;
Voi sunteţi de cuvinte şi de idei izvor.
Când zgomotul de ziuă înceată preste tot,
Când noaptea atmosfera întunecă de tot,
Când omul de necazuri, de trude ostenit
În liniştirea nopţii se află adormit,
Eu nici atunci de gânduri odihnă neavând,
La voi fără sfială viu singur lăcrămând
Şi de vederea voastră cea tristă însuflat
A noastră neagră soartă descoper nencetat.
Mă văz lângă mormânt al slavei strămoşeşti
Şi simţ o tânguire de lucruri omeneşti;
Şi mi se pare încă c-auz un jalnic glas
Zicând aceste vorbe: "Ce, vai! a mai rămas,
Când cea mai tare slavă ca umbra a trecut,
Când duhul cel mai slobod cu dânsa a căzut".
..........................
..........................
Acest trist glas, ruinuri, pă mine m-au pătruns
Şi a huli viaţa în stare m-au adus.
..........................
..........................
Deci priimiţi, ruinuri, cât voi vedea pământ,
Să viu spre mângâiere, să plâng pe-acest mormânt,
Unde tiranul încă un pas n-a cutezat,
Căci la vederea voastră se simte spăimântat! 

Înserarea

Pe cînd abia se vede a soarelui lumină
În vîrful unui munte, pe fruntea unui nor,
Şi zefirul mai rece începe de suspină
Pîn frunze, pe cîmpie cevaşi mai tărişor ;

P-acea plăcută vreme în astă tristă vale,
De zgomot mai de laturi eu totdauna viu,
Pe muchea cea mai naltă de mă aşăz cu jale,
Singurătăţii încă petrecere de ţiu.

Întorc a mea vedere în urmă, înainte,
În dreapta sau în stînga, cînd sus, cînd iarăşi jos,
Ş-oriunde priviri multe a desfăta fierbinte
Şi inimă şi suflet găsesc mai cu prisos.

Cînd o cîmpie plină de iarbă mi s-arată,
Pe care osteneşte vederea alergînd,
Ş-a căria văzută de flori împestriţată
Se-ntunecă cu noaptea pe caru-i-naintînd,

Cînd o dumbravă deasă, cu frunte prea măreaţă
Încorunează cîmpul, s-arate mai frumos
Şi nencetat din sînu-i răvarsă cu dulceaţă
Pă-ntinderea cîmpiii un vînt mai răcoros.

Pe de o parte iarăşi o gîrlă şărpuieşte,
Întocmai ca o pînză se vede albă-n jos
Şi ni se pare încă în vînt că fîlfîieşte,
Mişcîndu-se de pietre talazu albicios.

Cu ce plăcere încă s-aude de departe
Un glas de păstoriţe, un fluier de păstor,
Ce după cîmp cu turma se-ntoarce la o parte
Şi lasă, cînd se culcă, pe cîine păzitor.

Dar icea, mai aproape, s-aude o murmură ;
De rîu să fie oare, ce curge nevăzut ?
Pe lîngă el cînd trece păstorul, nu se-ndură
D-un pas să-şi depărteze auzul un minut.

Cît colo filomila, de multă-ntristăciune
Ascunsă în stuf, cîntă cu glas pătrunzător,
Ce prin Eho se duce şi altora le spune
Că pieptul d-unde iese hrăneşte mare dor.

De lături şi zefirul ascultă cu plăcere
Şi pîntre frunzi se plimbă ca umbra de uşor ;
El numai cîtodată rugîndu-se îi cere
Ca cîntecul să ţie ceva mai multişor.

P-acea singurătate ce ochiul sus priveşte,
Cînd razile de soare natura stăpînesc,
Îndată ce şi umbra de noapte se iveşte
Grămăzile de stele încep de strălucesc.

Încet-încet şi luna, vremelnică stăpînă,
Se urcă pe orizon cîmpiile albind,
Şi plină de plăcere, c-o frunte mai blajină
Îşi caută de cale adesea mulţumind.

Acum şi somnul vine uşor, de odihneşte
În braţurile sale p-oricare muritor ;
Fiinţa milostivă de sus îi porunceşte
Pămîntului să fie în veci mîngîitor.

De multă nemişcare, ce face piste toate,
Vederea împrejuru-i se-ntoarce cu fiori,
Pămîntul în somn dulce un geamăt parcă scoate
Şi cerul nu s-arată acum mai cu răcori.

Dar ăstui suflet jalnic, lipsit de mîngîiere,
Odihnă, mulţumire nu-i poci găsi de loc ;
Oriunde veselia din inimă îmi piere,
Şi de aceea umblă fugar din loc în loc.

Ce caută nu ştie, dar simte că lipseşte
Fiinţa care poate să-l facă fericit,
Şi neputînd găsi-o, în vreme ce-o doreşte,
În negura mîhnirii mai mult s-a rătăcit ;

Întocmai ca o luntre ce, slobodă pe mare,
Nu poate de furtune a mai găsi pămînt ;
Ce n-are nici nădejde, că poate d-întîmplare,
Cu vremea s-o arunce la margine vrun vînt. 

A E Baconski

Biografie

Anatol E. Baconsky 

Nastere: 16 iunie 1925, Cofa, judetul Hotin
Deces: 4 martie 1977, in Bucuresti


Descendent al unei vechi familii de razesi romani din zona Lapusnei si a Orheiului, s-a nascut in Cofa, judetul Hotin, la 16 iunie 1925; este primul fiu al preotului Eftimie Baconsky.

Incepe scoala primara la Drepcauti, iar intre 1936si 1944 frecventeaza cursurile Liceului „Alecu Russo din Chisinau. Ca elev in clasa a Vi-a publica primele sale poezii in revista liceului. Ultima clasa liceala o termina la Ramnicu Valcea, familia poetului stabilindu-se in apropiere. in luna noiembrie a anului 1945 se insctie la Facultatea de Drept a Universitatii din Cluj si frecventeaza totodata cursuri de estetica si filosofie, la profesorii Lucian Blaga si Eugeniu Sperantia.

Anul 1945 este si cel al adevaratului sau debut, cu un eseu aparut in ziarul „Tribuna noua din Cluj. in 1949 isi sustine examenul de licenta, iar in 1950 debuteaza editorial cu volumul Poezii. Din 1952 este numit redactor- sef al „Almanahului literar din Cluj, devenit mai tarziu revista „Steaua, care, gratie orientarii imprimate de poet, se va impune printr-o voce aparte in peisajul nostru literar. De acum va incepe o lunga serie de calatorii in tara si mai ales in strainatate (incheiate numai o data cu moartea sa tragica), dand prilej poetului sa se evidentieze si in directia literaturii de calatorie. Este si un remarcabil traducator, activitate concretizata, printre altele, si prin monumentala lucrare Panorama poeziei universale contemporane, 1973, in aceeasi masura un prozator (prea putin cunoscut).

In 1959 poetul este eliberat din functia detinuta la revista „Steaua si, in octombtie, se muta la Bucuresti. in 1965 este ales membru in comitetul de conducere al Uniunii Scriitorilor si reales in aceasta functie in 1968. Pentru activitatea sa deosebita i se acorda premii ale Uniunii Scriitorilor (pentru volumele Cadavre in vid si Panorama). Realizeaza albume cu reproduceri din creatia pictorilor romani si straini; opera sa ~ poetica si eseistica - este publicata, cunoscuta si apreciata peste hotare. inceteaza din viata in urma cutremurului de la 4 martie 1977, in Bucuresti.


Cautand sa se contamineze cat mai putin de spiritul fortat eroic si epic al poeziei cu tematica impusa, Baconsky incearca sa-si gaseasca inca de la inceput o voce proprie, care sa se departeze de corul galagios si uniformizam. Poetul inclina de pe acum catre o poezie de notatie, in care tropul purtator de sugestie este inlocuit prin notatia directa, crearea de atmosfera si meditatia elegiaca. Notatia surprinde existenta diurna, careia insa textul ii da nota generalizanta prin cultivarea ideii poetice imbracate intr-o aleasa exprimare intelectuala. Peste aceasta poezie, aparent de notatie, in ultimele volume ale poetului se instaleaza cu gravitate forta expresionista a textului. Meditatia existentiala devine dramatica, iar raportarea existentei se face la absolut- de unde si cultivarea cu precadere a sentimentului neantului, al vidului.

Clipa este cangrenata, omenirea este bolnava si iremediabil pierduta sub cancerul civilizatiei moderne anulatoare de constiinte. „Poetul, - spune criticul literar Dinu Flamand- hierofantul, arhontii au statut aberant, declasat. Universului delicat de odinioara i se substituie unul cosmaresc, istoria se dilata in paraistorie-, pe diagrama atrocitatilor umane . „Panopticum -ui este total, cadavrele au consistenta, iar pentru poet nici plansul nu mai elibereaza. Prin vocea sa poetica Baconsky redeschide drumul fortei de sugestie de tip expresionist in lirica romaneasca.

Volume de versuri:

Poezii, Bucuresti, E.S.P.L.A., 1950;
Copiii din Valea Ariesului, Bucuresti, Editura Tineretului, 1951;
Cantece de zi si noapte, Bucuresti, E.S.P.L.A., 1954;
Dincolo de iarna, Bucuresti, Editura Tineretului, 1957;
Fluxul memoriei, Bucuresti, E.S.P.L.A., 1957;
Calatorii in Europa si Asia, Bucuresti, E.S.P.L.A., 1960;
Imn catre zorii de zi, Bucuresti, E.P.L., 1962;
Fiul risipitor, Bucuresti, E.P.L., 1964;
Versuri, Bucuresti, Editura Tineretului, 1964 (colectia „Cele mai frumoase poezii);
Fluxul memoriei, editie retrospectiva, Bucuresti, E.P.L., 1967;
Cadavre in vid, Bucuresti, E.P.L., 1969;
Corabia lui Sebastian, Bucuresti, Editura Cartea Romaneasca, 1978.

Elan cinegetic a aparut in volumul Cadavre in vid, Bucuresti, E.P.L., 1969.
Psalm negru a aparut in volumul Cadavre in vid, Bucuresti, E.P.L., 1969.
Varsta a aparut in volumul Corabia lui Sebastian, Bucuresti, Editura Cartea Romaneasca, 1978.
Perpetuum mobilez aparut in volumul Corabia lui Sebastian, Bucuresti, Editura Cartea Romaneasca, 1978.
Batran si singur a aparut in volumul Corabia lui Sebastian, Bucuresti, Editura Cartea Romaneasca, 1978.

Aprecieri critice

„Pana la Cadavre in vid (1969), domina o melancolie armonioasa, anxioasa uneori, insa nu si tragica. Cu aceasta carte rabufneste o mai radicala criza de identitate, imageria ia tuse expresioniste () «Cadavrele cuvintelor moarte» articuleaza un osuar simbolic al civilizatiei modeme, tragic amestec de roluri si destinatii, functii profanate - a poetului, a hie-rofantului, a arhontilor. Universului delicat de odinioara i se substituie unul cosmaresc, sentimentul istoriei se dilata in «paraistorie» pe diagrama atrocitatilor umane."
(Dinu Flamand -, Baconsky A.E, in Dictionarul esential al scriitorilor romani, coordonatori Mircea Zaciu, Marian Papahagi, Aurel Sasu, Editura Albatros, Bucuresti, 2000.

„Se observa numaidecat la A.E. Baconsky accentul pus pe «forma frumoasa». El si-a creat un stil care consta in distinctie, rafinament; e vorba totodata de o poza orgolioasa si solemna, caci poetul nu se confeseaza, ci oficiaza, nu rosteste cuvinte banale, ci formule magice. Nobletei atitudinii ii corespunde nobletea vocabularului () Fara sa fie sibilinica, poezia lui A. E. Baconsky este «inaccesibila» prin caracterul ei aristocratic. Autorul intra in categoria poetilor manieristi si pretiosi."
(Nicolae Manolescu - Literatura romana postbelica. Lista lui Manolescu, voi. I, Poezia, Editura Aula, Brasov, 2001, p.85)

„Baconsky e un poet care, fara sa refuze catusi de putin confesiunea, isi traieste poezia prin conventia artistica. El ia in serios conventiile (), acordandu-le o acoperire sentimentala. Daca se pot usor identifica in textele sale ecouri din Eminescu, din Blaga, din Machado, din Saba sau din Momberg, tonul fundamental ramane de fiecare data inconfundabil. Poetul evolueaza intre un model postsimbolist si unul expresionist, cu neasteptata anticipare (precumpanitor teoretica) a unei poezii demeta-forizate si (numai) in acest sens tranzitive."
(Mircea Martin - .Extatica trecere" a poetului, in A.E. Baconsky, Scrieri, voi. I, Poezii, Editura Cartea Romaneasca, Bucuresti, 1990, p. LXXXII)
„Baconsky credea in superioritatea artei, poezia si eseistica lui putin scortoasa, culta in chip excesiv, insa profunda si originala, apara totdeauna imaginea creatorului solemn, estetizant, seniorial, pierdut in cerul marilor modele () A.E. Baconsky ramane prin modul de a fi si de a scrie una dintre figurile cele mai originale ale literaturii postbelice."
(Eugen Simion - Scriitori romani de azi, voi. III, Editura David. Litera, Bucuresti-Chisinau, 1989, p. 29) (C. B.)

Ruga Tacuta

Ma rog luminii sa coboare
Umbland peste padure ca o boare –
Brazilor adormiti ma plec sa le sarut
Barbile lungi – frunzisului cazut
Pasii mei rari ii povestesc in soapte
Spaime cerbilor de miazanoapte.
Ma rog peregrinului, tristului vant,
Sa uite daca sunt sau nu mai sunt,
Sa poarte printre lacuri mai departe
Viata de pasare a frunzelor moarte –
Ma rog padurarilor sa lase
Deschise usile colibelor joase,
Cararilor ma rog sa ma caute poate
Cand noaptea va fi dusa jumatate,
Si-ntr-un tarziu ma rog Craiului Nou
Sa-mi sape cavoul in timp, in ecou,
Cand raza lui halucinanta, rece,
Pierduta prin vazduh ma va petrece.
Pe urma n-am sa ma mai rog nimanui –
Va creste pe arbori muschiul verzui
Si frunzele-au sa plece si-au sa vie
Cu nesfarsita lor monotonie. 

Transfigurare

Nici gandurile voastre, nici florile nu-mi spun,
Nici negurile toamnei, ca sunt iesit din minte –
Ci numai mie-mi pare mereu ca sunt nebun,
De vreme ce-mi prind viata si moartea in cuvinte.

Ard in lumina zilei de parca uit ca n-am
Decat un drum prin iarba, un singur drum si-o poarta
Prin care voi patrunde ca luna-ncet prin geam,
Sau linistea din salcii rotind in Marea Moarta.

Ma bucur cand mai trece un an si-un anotimp,
Cand prin oglinzi straine imi rataceste chipul,
Si iar mi-aduce vremea acelasi dor sa-mi schimb
Inelul meu cu-al marii ce l-a-ngropat nisipul.

Traiesc mai mult cu roua campiilor, mai mult
Ca pasarea padurii si poate ca mi-e bine:
Vad ridicata steaua de-al carei semn ascult,
Vad risipita ora de plumb din care vine.

De-acum e dimineata pe cer ca un suras
Pe fata ravasita. De-acum e aurora ...
Stau si-mi gravez in suflet ca-ntr-un margean deschis,
Cu litere tacute, speranta tuturora. 

Tu Care-ai Fost...

Tu care-ai fost odata, tu, care esti, tu, care
Vei fi – adesea iarna, plecand in taina ochii,
Duioasa-ntravezi-vei, cazuta la picioare,
Umbra-mi licaritoare ca solzii unei rochii.
Va fi tacere-n preajma – si dincolo de geam
Ninsoarea de departe venind ca o padure
Dusa de vant – si-al serii hotar ce-l atingem
De-atatea ori cu-aripa, din nou va sta prin sure
Inchipuiri, in albul pierit si intinat ...
Asemeni unui flutur cate-un sarut va trece
Caligrafiind profilul pe care-l vei fi dat
Uitarii. Si-n oglinda netulburata, rece,
Vor tresari petale dintr-un salbatec crin
Ce si-a lasat amprenta pe sanii tai odata –
Iti vei desface parul si vei privi cum vin,
Din negrul lui, rasfrangeri de noapte-ndepartata.
Si cum se-ntorc din ceata cararile-napoi,
Infasurand mumia unei iubiri ucise,
Cum viscolul pe strada, prin arbori-nalti si goi,
Desteapta sensul unor imagini, unor vise ...
Si-mi vei ierta pacatul de-a-mi fi uitat un gest
In gandul tau – sau poate in suflet, o durere
Trecuta-n timp. Din toate va ramane acest
Destin al unor vesnic pierdute giuvaiere,
De nu-ti aduci aminte nici tu cand le-ai purtat.
Un ochi imens te-absoarbe incet sub pleoapa-i neagra –
De-abia te vezi tu insati, pe-un orizont uitat,
Plecand diminuata in timp ca o tanagra.
Cine-ti atinge pipetul la care-am stat sa-ascult
Vantul si luna? Cine din nou isi poarta sumbra
Lui salcie? O, poate voi fi plecat demult ...
Saruta-ma-n absenta si-n somn – saruta-mi umbra. 



Poeta Maria Baciu

Biografie

Baciu Maria (n. 4 martie 1942, Todireni, Botoșani) este o poetă română. Membră a Uniunii Scriitorilor din România.

Maria Baciu s-a născut la 4 martie 1942, în Cernești, com. Todireni, jud. Botoșani. Facultatea de Filologie a Universitatii "Al.I.Cuza" Iași, promoția 1966. Intre anii 1966-1970 a fost profesoară de limba și literatura româna la Liceul Teoretic din Trușești și la Școala Normală "N.Iorga" din Botoșani (din 1970), remarcându-se printr-o activitate didactică deosebită. Profesoară de limba și literatura română la Liceul Pedagogic din Botoșani. Redactor șef al revistei pentru copii "Sotron" și al revistei pentru adolescenți "Pardon!". În 1980 înființează Cenaclul literar "M. Eminescu", în 1983 editează publicația "Educatorul", iar între anii 1994 - 1996 revista pentru copii "Sotron", inițiative încununate cu succes. Paralel cu activitatea de la catedră și cea editorială, publică versuri, articole literare și recenzii în diverse ziare și reviste ca: Clopotul, Gazeta de Botoșani, Caiete botoșenene, Hyperion, Colloquium, Cronica, Convorbiri literare, Luceafarul, Ateneu, România literară, Învățătorul, Lumina lină ș.a. A scris poezie, proză pentru copii, carte de metodică pentru uz școlar, teatru pentru copii. Este o scriitoare botoșăneană.

Apariții editoriale:

• "Oglinzi", versuri, Iași, Junimea, 1988.
• "Buna dimineata, Puf", poezii pentru copii, Botoșani, Inspectoratul Scolar al jud. Botoșani, 1994.
• "Cartea cu semnele rupte", poezii, Botoșani, Eldos, 1995.
• "Daruri de Crăciun", poezii pentru copii, Iași, Fides, 1996.
• "Lume îndrăzneață", Botoșani, Grafik Art, 1998.
• "Zodie cu...otrăvuri", Botoșani, Grafik Art, 1998.
• "Fetița cu buline", versuri, Timisoara, Ed.Augusta, 2000.

A colaborat pentru alcătuirea unei cărți pentru uz didactic "Scenarii și povestiri pentru grădiniță și clasele I-IV", Botoșani, Eldos, 1995. Autoare a piesei de teatru pentru copii "Tigrisorul Pietrek", care se joacă începând cu anul 1995 pe scena Teatrului de păpuși "Vasilache", Botoșani, Grafik Art, 2000.

• "Vremea fragilor", poezii pentru copii, Augusta, Timișoara, 2000.
• "Vinovatul spectacol", poezii, Ed.Augusta, Timișoara, 2001.
• "Necuprinsele iubiri",poezii, Ed.Augusta, Timișoara, 2003.
• "Țara ionuților pozitivi", roman, Ed.Grafik-Art, Botoșani, 2003.
• "Neimblinzitele cercuri", Timisoara, Helicon.

Poetul Vasile Igna

Biografie

IGNA Vasile, se naste la 4 mart. 1944, comuna Ardusat, judetul Maramures.
Poet si prozator.

Fiul lui Vasile Igna si al Mariei (n. Rata), agricultori. 

Liceul la Somcuta Mare (absolvit in 1961); licentiat al Facultatii de Filologie a Univ. din Cluj (1966). Prof. de limba si literatura romana in Gadalin, judetul Cluj (1966- 1969); redactor la Editura Dacia din Cluj (din 1970; director din 1988).



Colaboreaza la revista Tribuna, Steaua, Luceafarul, Ateneu, Echinox, Vatra, Romania literara. Transilvania etc. Debut cu versuri in Viata studenteasca (1963); debut editorial cu placheta de versuri Arme albe (1968), urmata de inca sase volum de poezii (Fum si ninsoare. 1972; Provincia carturarului, 1975; Starea de urgenta, 1981; Gradina oarba, 1984; Insula verde, 1986; Orbite. 1989), ce definesc un lirism de factura intelectualist-livresca. reflexiv si elegiac, cu punctul de plecare in notatia evenimentului cotidian, „prozaic", generator de reverii evanescente ori (indeosebi in ultima carte) de viziuni in care tonalitatea melancolica e dublata de ironie si sarcasm. 

Sub titlul Ora morilor de vint (1978), a tiparit o suita de povestiri fantastice, urmata de citeva „pretexte" - poeme in proza cu caracter autobiografic. Premiul Asoc. Scriitorilor din Cluj (1972; 1981).

Inca insuficient individualizate si nescutite de abstractiuni, poemele din Arme albe (1968) lasa sa se intre vada unele date definitorii pentru evolutia scrisului lui Vasile Igna: inclinatia spre reveria calma, intr-un univers in care lucrurile au forme indecise si culori stinse, sugestia unei atmosfere dominate de „recele palid al melancoliei", intr-un regim al conjunctiei dintre rememorarea fragilelorimagini ale trecutului si fan-tazare se situeaza si versurile cuprinse in volumul Fum si ninsoare (1972), care certifica maturizarea poetului. Discretia „versului abia soptit" se simte peste tot, desi rostirea lui nu e lipsita de un paradoxal patos al modestiei si timiditatii in fata spectacolului universal: in constructia lui. ca si in propria-i gesticulatie, poetul pune destula solemnitate: 

„O, aceste neinsemnate lucruri mutenia lor o laud muzica lor o ascult lor ma inchin in albe catedralele frigului".

Stridentele retorice sint insa evitate cu grija si, daca „imnul din cuvinte drepte se alege - cum spune poetul - intr-o indepartata patrie a cristalelor", optiunea-pen-tru puritatea discursului si finetea desenului imagistic nu instraineaza poezia de firescul existential. „Dreptul de a fi egal" cu „lucrurile neinsemnate din preajma" este revendicat deopotriva in cartea urmatoare, Provincia carturarului (1975). Privite prin fereastra bibliotecii, evenimentele, gesturile, obiectele cele mai banale capata reliefuri particulare: poemul devine aici cind un fel de „oda elementara", cind reversul ei surdinizat-ironic. Fata de aceste carti. Starea de urgenta (1981) atesta o considerabila sporire a tensiunii dintre eu si univers, ca si importante schimbari la nivelul limbajului liric. Cea dintii tine de agravarea sentimentului singuratatii si al precaritatii fapturii intr-o lume ea insasi precara, ce nu poate fi decit vag corectata printr-o imaginatie activa 

(„da dreptate imaginatiei
alunga memoria, stop inteligentei"),

In timp ce ultimele se refera la o anume radicalizare a expresiei, in sensul desprinderii de caligrafiile de pina acum, al „pro-zaizarii" voite a discursului ce cunoaste accente brutale si violente. Coexista in acest volum temele si tehnica mai vechii poezii a lui Vasile Igna (de exemplu, Herbanm', ciclul Sase variatiuni pe o tema zoologica; seria Semne, cu viziunile violent caricaturale amintind de un G. Benn, din grupajul pus sub titlul Cartier, ce poate fi apropiat, intr-o oarecare masura, si de Cadavre in vid al lui A. E. Baconsky). in line, sub semnul direct al „starii de urgenta" se situeaza ultimele texte ale cartii, conturind un spatiu al alienarii omului amenintat de puterile dereglate ale secolului. in Gradina oarba (1984) Vasile Igna renunta in mare masura la limbajul de „reportaj" expresionist, starea de tensiune si crispare fiind transmisa prin concentrarea expresiei si forma parabolic- oraculara, riscind, pe alocuri, ariditatea si excesul incifrarii. Notatia intelec-tualizata a „peisajelor" mediaza o confesiune de substanta elegiaca. Nelinistii si chiar reveriei solare li se pune insa o anumita surdina: „meandrele tipatului" calmeaza discursul intr-o scriiturainclinind adesea spre rafinamente manieriste. Fumul (amurgul, cenusa) si ninsoarea se regasesc aici ca repere simbolice fundamentale. 

Spatiul emblematic al gradinii oarbe hieroglifa a eului profund si topos ambiguu al elementaritatii informe, dar si al solitudinii si frustrarii - e o „tema" centrala, pentru mai multe „variatiuni", servind drept reper coagulant al viziunii, tot asa cum vor fi dealul in cartea urmatoare. Insula verde (1986), ori orbita si fereastra din volumul Orbite (1989). 

In jurul lor, poetul sintetizeaza intr-o desfasurare contrapunctica intregul registru de atitudini lirice de pina acum, intr-un discurs in care „impresionismul" imagistic coexista cu grafia complicatacu finete a obiectelor, iar consistenta plastica a viziunii echilibreaza momentele discursive. Fondul de sensibilitate elegiac este mereu prezent, traducind „dispozitia precara" a spiritului, fragilitatea echilibrului dintre eu si univers.

OPERA: Arme albe, versuri. Cluj, 1968; Fum si ninsoare, versuri, Cluj, 1972; Provincia carturarului, versuri, Cluj-Napoca, 1975; Ora morilor de vint, povestiri fantastice. Cluj- Napoca, 1978; Starea de urgenta, versuri, Bucuresti, 1981; Gradina oarba, Cluj-Napoca, 1984; Insula verde, versuri. Bucuresti, 1986; Orbite, versuri. Bucuresti, . Traduceri: M. Puig, Cel mai frumos tango, in co-lab„ Bucuresti, 1981; A. E. Miiete, Cintecele soarelui, Cluj-Napoca, 1981; B. Perez Galdos. Torquemada, in colab.. Bucuresti, 1984; D. Kane-Ilopoulos, 42 de poeti greci contemporani, in colab., Cluj-Napoca, 1984.

REFERINTE CRITICE: P. Poanta, Modalitati : Al. Piru, Poezia, II; M. Iorgulescu, Scriitori ; Gh. Grigurcu, Poeti; P. Poanta, Radiografii. I-II, 1978-l983; D. Flamand, in Amfiteatru, nr. II, 1981; Gh. Grigurcu, in Steaua, nr. . 1981: M. Iorgulescu, in Romania literara, nr. 46, 1981; D. C. Mihailescu, in Tribuna, nr. 16, 1981; L. Ulici, in Contemporanul, nr. 37, 1981; N. Steinhardt, Critica ; L. Ulici, in Romania literara, nr. 48, 49, 1984; M. Papahagi, in Tribuna, nr. 49, 1984; E. Simion, in Flacara, nr. 51, 1984; I. Pop, in Steaua, nr. 1, 1985; V. Tascu, Poezia poeziei de azi, 1985; E. Simion, in Romania literara, nr. 42, 1986: M. Papahagi, in Tribuna, nr. 46, 1986; C. Regman, in Viata Romaneasca, nr. 12, 1986; Gh. Grigurcu, Existenta poeziei, 1986; idem, in Orizont, nr. 6, 1987; A. Pantea, in Vatra, nr. 3, 1987; . Pop. in Steaua, nr. 7, 1989.

Grădina oarbă

Petrecuram clipe fara de noi in golul amiezii de vara.
Vantul despica frunzele pana la drumul drept al nervurilor morisca florii de urzica nu se lasa inselata

de doliul unui bondar sosit prea tarziu.
O vesnicie blanda intampina sosirea ta capat sa pui disperarii preacuvioasei sulfine.

Sunt aici.
Dupa-amiaza m-a primit cu o umbra lunga si diforma, iat-o facand cu ochiul maracinilor insangerati, lenesilor cautatori de nisip aurifer tulburati de inserare.

Voi avea putere sa cercetez numele tuturor plantelor, sa soptesc ca iertarea-i o falsa ispita, ca totul striga numele tau
Iocasta, sotie a celui intors sa domneasca-n desert?

Cat esti de indoliata, cum iti curg lacrimile
pe sub razoarele imbatranite in singuratate,
cu ele insele traind intr-o lunga convalescenta,
de ele lepadandu-se, scotandu-si ochii de trei ori pe zi,
precum fecioara coborand sa puna giulgiul
pe trupul ce se raceste.

Frumoasa tristete, ochii tai sunt violeti
Gradina e oarba, cineva toarna otrava-n urechile zilelor.

În fiecare poem

In fiecare poem se ascunde o femeie

pe masura ce scrii isi dezveleste bratele

si isi potriveste respiratia

dupa cea a animalelor domestice

aproape nu ramane nimic care sa nu fie

atins de rasuflarea ei cu miros de prunc nou nascut.

Numai poetul are gesturi firesti cand o zareste printre

jaluzelele poemului dezbracandu-se

numai el ii poate ridica parul ce se revarsa

peste vaile pieptului cum ar ridica un suvoi de fum

auriu prelins din prabusirea rece a stelelor.

Numai el ii poate dezlega cuvintele spuse in vis

cum ar descifra o epistola scrisa pe intuneric si

aproape nu e mireasma ce cutreiera narile ei ceresti

sa nu fie destinata florilor, poamelor din livada.

Cand vine amurgul ea imbraca hainele de umbra

ale realitatii, ale dorintei tesute din vorbe exsangui

nu din sperante si subintelesuri.

Doar uneori asemeni cu sufletul nevazut al stelelor

trupul ei se viseaza pe sine

jumatate carne jumatate abur

eu stau intre ele hotar

jumatate paine jumatate vin

ca un pelerin in tinutul manos al hazardului.

Treci

Treci pe langa mine viata si eu ma incapatanez

sa nu fac prostii sa raman condamnat sa traiesc

pe micile mele proprietati, in intuneric unde

se strecoara serpii unde nisipul le pastreaza urmele

pana dimineata tarziu.

Tu porti in alte parti bataliile tale

eu nu te-am urmat niciodata

n-am vazut prea clar in ofertele tale

norocul avea aripile prea mari

m-au purtat mereu prin alte tari decat prin cele visate.

Norocul are totdeauna aripi de sindrila

apele fricii le

ingreuneaza si mai tare

nu lasa niciodata trupul sa se

usuce ca o piatra la soare.

Adesea arborii tremura cad frunzele

cu miile cad frunzele

si acopera drumurile chiar si pe cele

demult pietruite.

Si n-am curajul sa alerg

nici inainte nici inapoi

stau pe loc

iar tu treci pe langa mine tot mai trufasa

tot mai increzatoare in focul tau ce nu mai

da nici o caldura,

inconfortabila penibila piezisa

ascultand moartea

ca pe o fraza perfecta.

Daniela Caurea

Biografie Daniela Caurea
Daniela Caurea s-a născut la 7 iunie 1951 în Târgu Ocna; a murit în catastrofa din 4 martie 1977 în Bucureşti.

Debutul poetic şi-l face în revista Cronica din 26 noiembrie 1966, publicând apoi şi în Iaşul literar, Tomis, Ateneu, Amfiteatru, în antologiile Tineri poeţi, Ed. Tineretului, 1969 şi Cerul în apă, Junimea, 1970.
Primejdii lirice se intitulează prima plachetă de versuri, apărută tot la Junimea, in 1973.Cu puţin timp înainte de moarte scosese un volum de poezii pentru copii, Cartea anotimpurilor, la Ed. Ion Creanga şi îşi definitivase pentru Editura Eminescu o nouă culegere de versuri: văzuhul de cuvinte. 
Un dialog pe marginea manuscrisului Adalbert Ignotus, dialog proiectat pentru începutul lunii martie, n-a mai avut loc...

Destin

Sefa de promotie a liceului din Tg. Ocna, Daniela a urmat facultatea de Filologie a Universitatii din Iasi unde l-a avut profesor pe Constantin Ciopraga. Pe la jumatatea studiilor, drumurile au dus-o insa la Bucuresti unde a urmat facultatea de limba si literatura romana, secundar engleza. 

La examenul de stat - a fost cap de serie al promotie- a prezentat lucrarea "Motive acvatice in gandirea lui Eminescu", pentru care profesorul titular Zoe Dumitrescu Busulenga, i-a acordat fara ezitare nota 10. 

Dupa absolvirea facultatii a devenit profesor in invatamantul superior. Dar, dincolo de catedra statea poeta. A debutat in revista Cronica (1966), dar s-a remarcat ca poet in revista Amfiteatru (1971). Nu a publicat decat doua volume, "Primejdii lirice" si "Cartea anotimpurilor". Cel de-al treilea volum fusese depus la editura Eminescu, dar avea sa apara in 1978.

Dezastrul

Era o seara cu luna plina pe cerul Bucurestilor. Daniela se afla in vizita la Toma Caragiu. Poate ca daca nu ar fi iesit cu totii din apartament pe casa scarii, altfel i-ar fi fost soarta. Trupul neinsufletit al Danielei avea sa fie descoperit de mama sa dupa sase zile de la cutremur, pe malurile Dambovitei, dupa ce a cautat-o la toate spitalele, morgile si corturile Crucii Rosii din Capitala. 

A fost cea mai tanara dintre cei 9 scriitori pieriti in cumplitul cutremur. In iulie 1977, Dana urma sa implineasca 26 de ani. 

Mormant simplu

Dupa 39 de ani de la cumplitul cutremur din 4 martie 1977, Daniela Caurea se odihneste intru eternitate in cimitirul din Tg. Ocna. Mormantul ei, saracacios, nu l-ai putea descoperi decat cu ajutorul celor care au cunoscut-o. Este doar o cruce de metal inscriptionata cu numele poetei, inconjurata de o sarma de fier.

XLV

O, monkey, fragedă zambilă,
măduva spinării ca o dantelă
spre soare se ridică, punând
pe creştetul zilei coroana dinţilor tăi albi.
Trec zilele, monkey, şi inima celor
dragi se usucă, drumul de dincoace
de nori ca un şarpe bătrân, nemişcat
doarme sub ploi şi sub soare.
O, monkey, dragostea nu are de ales,
vine şi pleacă şi pe frunze de
mentă, pe un lujer subţire se usucă
regretul, chimvale şi fluiere de os
o încântă să plece, călătorind
prin lume, sub nume ascuns.
Şi aşa, rămân numai cu tine,
faţă în faţă, nemângâiate, ca lacrima,
eu să ştiu cât eşti de bună
şi să nu-mi fii de nici
un folos, tu, pe-o coardă de vişin
prelungă să luneci la mine, în jos.

XVI

Şarpele fantastic e cea mai
grea întrebare cu care ne bântuie
piatra; răspunsul fiind unul singur
având dreptul la el o singură dată,
înconjură limba cu spini şi fruntea
cu ploi de furnici, singura şansă
fiind să trăieşti ca un arbore
împlinit, urcându-şi solzii în singurătate.
Răspunsul te va copleşi într-o 
bună dimineaţă şi-l vei striga
cu voce tare, ca-ntr-un înec.
Se vor găsi destui să-ţi întindă
un braţ dezgolit şi mirarea,
dar va fi prea târziu,
vei putea vedea limpede,
şarpele perfid urcând
pe unghiile Julietei, sus în balcon,
şi monstrul lunecând din
cetate spre neamul lui Laokoon.

XLVII

Zeii urcă pe jos şi parfumul de piersici
îi robeşte acestui pământ...
Cupolele păpădiei se sting
luminând cu o ultimă rază spectrul
toamnei la miazăzi. Sunt atât de singură,
încât pui de lup şi de veveriţă
laolaltă la piept aş încălzi. Torcând
sub luna nouă o gheară de-argint,
somnul sub munţi de zahăr se pierde,
gonind la tâmpla puiului de urs
un iad de miere şi de zmeură 
verde. Nici să nu îmi mai scrii,
ar fi ca o moară de vânt în câmpie,
ca o pasăre moartă şi grea, lovind
în piptul meu de soţie, şi nici
să nu te arăţi, să priveşti în oglinzi
cum liniştea ca o frunză de laur
pe frunte îţi creşte, cum jur împrejur
în salturi largi, muţenia te înrobeşte.
Mai simt şalul cald al copilăriei
pe umăr, eu mai pot istovi
singurătatea începând de la capăt
să număr: credinţa neîntinată
în ploi, în geniul rotund
al mingii de tenis, în dans,
în noaptea cu lună, în victoria
Angelei Davis.

Veronica Porumbacu

Biografie

PORUMBACU Veronica (pseudonimul Veronicai Schwefelberg), se naste la 24 ocl. 1921, Bucuresti - moare in 4 mart. 1977, Bucuresti. 

Poeta si prozatoare. 

Fiica avocatului Arnold Schwefelberg si al Bettyei (n. Griinbaun). Sotia lui Mihail Petroveanu.

Pina la sapte ani, este ingrijita de o doica originara din Porumbacu de Sus-Fagaras. Studii la Liceul „Elena Doamna" (1932-l940), apoi la Facultatea de Litere si Filosofie a Univ. din Bucuresti (1944-l948). invatatoare (1943), redactor la Radiodifuziunea Romana (1945-l949), redactor si redactor-sef adjunct la revista Viata Romaneasca (1949-l953), redactor-sef adjunct la Gazeta literara (1953-l956), sef de sectie la Uniunea Scriitorilor (1956-l964). 

Din 1970, prof. la Palatul Pionierilor din Bucuresti. Debut sub pseudonimul Maria Radu, in ziarul Ecoul (1944). Alte colab.: Lumea (dirijata de G. Cafinescu), Contemporanul, Flacara, Viata Romaneasca, Gazeta literara. Steaua, Tribuna, Ateneu, Orizont, Luceafarul etc. 

A debutat cu volumul La capatul lui '38 (proza) si Visele Babei Dochia (versuri). Foarte abundenta si de scazula valoare estetica, poezia publicata intre 1950 si 1960 versifica la modul discursiv si superficial-jumalistic temele si „tezele" vremii. Abia cu Diminetile simple (1961), creatia poeiei redevine mai personala, sub semnul unui lirism al evenimentului cotidian, adesea domestic, ilustrai si de volum urmatoare, de la Memoria cuvintelor (1963), la Voce (1974). Veronica Porumbacu este si autoarea unor insemnari de calatorie prin tara si strainatate (Bilet in circmi. 1965; Dramuri si zile, l%9), precum si a doua remarcabile carti de memorialistica Portile (1968) si Voce si val (1976).

A scris si versuri pentru copii. Numeroase traduce de calitate din Schiller, Racine, Louise Labe, Emily Dickinson, Rafael Alberti, Radnoti Miklos, Jozsef Altila. poezia nordica moderna.

Lectura primelor versuri ale poetei lasa greu sa se inlrevada evolutia scrisului sau din anii imediat urmatori. Poemele debutului marturisesc cautarea de sine, asteptarea afirmarii unor muliiple virtualitati („in mine toiul asteapta sa fiu"), intr-o expresie vag blagiana, aminiind, prin notatia senzoriala, de Pasii profetului, dar si de Tara ferelor a Mariei Banus. Majoritatea poeziilor sint pasteluri, unele in tonurile expresioniste ale „generatiei razboiului", altele cu transparente de acuarela. Cu volumul Anii acestia (1950), Veronica Porumbacu inaugureaza insa o intreaga serie de carti ce se vor ilustrative pentru patosul civic al vremii, dar care nu depasesc decit foarte rar nivelul simplei versificatii leziste. Sini compuneri retorice, diluate, incit din antologia de Lirice (1957) se retin lot versurile de la debut si citeva texe mai discret conlesive. Spatiul in care Veronica Porumbacu se misca mai liber, reusind sai dea contururi personale, este cel al evenimentului cotidian, nespeciaculos, in directa legatura cu omenescul interpretai sub semnul comuniunii tandre cu lucrurile, al emotiei ce insoteste gesturile cele mai simple. Nota patetica nu lipsesie, insa e atenuata de melancolie. Diminetile simple (1961) constituie prima dovada convingatoare a acestei regasiri de sine,, prin renuntar a la „programul" activist si afirmarea unei anumite umilinte si modestii a vocii. Citeva versuri din ciclul Ceasul increderii rezuma expresiv acest nou program liric: 

„As vrea sa traiesc toate aceste minuni si sa ramin umila. As vrea sa lepad orgoliul din sufletul meu, sa fiu pelerinul prieten al tuturor arborilor. As vrea sa primesc ca el bucuriile simple si sa tresar, daruindu-Ie iar".

Pe linia unui asemenea franciscanism in decor modern inainteaza de acum incolo, in mare pane, opera poetei.

„Simplul, omenescul vietii sens", descifrat in „lucruri marunte, nimicuri bogate", reslrinse frecvent la „cadrul mirai al odaii", constituie obiectivul esential al poetei; il aproximeaza, in reliefuri inegale estetic, si cartile urmatoare - Memoria cuvintelor (1963), intoarcerea din Cythera (1966), Histriana (1968) - in care se insinueaza un lot mai pronuntai timbru elegiac, predominant in Mine/alia (1970) si Voce (1974), acestea din urma reprezentind (jartea cea mai rezistenta a creatiei sale lirice. Implacabila trecere a timpului, sentimentul fragilitatii fiintei, prea putin contracarate de cel al duratei creatiei (numita, nu fara ironie, „edificiul solid al unor compromisuri gingase"), sint temele poeziei sale din ultimii ani, care atesta un evident cistig in sensul concentrarii expresiei, al autenticitatii confesiunii. Ceea ce poeta, supusa atunci sloganului ideologic, n-a reusii sa exprime din atmosfera adesea dramatica a deceniului sase isi gaseste, in pane, compensatia in cele doua volume de memorialistica - Portile (1968) si Voce si val (1976). 

„Poveste a unei voci care s-a cautai pe sine in val si era cit pe ce sa se piarda" - dupa cum scrie Veronica Porumbacu in Cuvint inainte al ultimei carti - aceasta proza reconstituie o biografie reprezentativa pentru epoca postbelica, ale carei principale evenimente sint traite cu intensitate. Mediul familial, ambianta razboiului si activitatii politice ilegale, romantismul primelor iubiri, patosul angajarii in slujba „dictaturii proletariatului", cu tirzia recunoastere a concesiilor facute „sabloanelor", „dogmelor si prejudecatilor", „poleirii realitatii" momentului, platite cu „spulberarea cartilor (sale) din anii aceia", framintarile lumii literare sint surprinse expresiv, intr-o proza careia nu-i lipsesc culoarea si dinamismul. Caracterul memorialistic al acestor pagini este insa afectat, dincolo de relativa aulocenzura a confesiunii, si de schimbarea artificiala, fara o motivatie serioasa, a majoritatii numelor de persoane si publicatii culturale evocate.

OPERA: La capatul lui '38, proza. Bucuresti, 1947; Visele Babei Dochia, versuri. Bucuresti, 1947; Anii acestia, versuri. Bucuresti, 1950; tlie Pintilie, versuri, Bucuresti, 1953; Prietenii mei, versuri. Bucuresti, 1953; Fata apelor. Bucuresti, 1954; Generatia mea. Bucuresti, 1955; Ilinca pleaca la tara. Bucuresti, 1956; Lirice, Bucuresti, 1957; intreg si parte, versuri. Bucuresti, 1959; Din lumea noastra. Bucuresti, 1960; Pagini din Coreea, Bucuresti, 1960; Diminetile simple, versuri. Bucuresti, 1961; Poezii, Bucuresti, 1962; Memoria cuvintelor, versuri, Bucuresti, 1963; Lung e drumul Dunarii, Bucuresti, 1964; Bilet in circuit, insemnari de calatorie, Bucuresti, 1965; intoarcerea din Cythera, versuri, Bucuresti, 1966; Histriana, versuri, Bucuresti, 1968; Portile, memorialistica. Bucuresti, 1968; Drumuri si zile, insemnari de calatorie, Bucuresti, 1969; Mineralia, versuri, Bucuresti, 1970; Cerc, Bucuresti, 1971; Ferestre deschise. Bucuresti, 1971; Legende la niste portrete, desene, Bucuresti, 1974; Voce, versuri. Bucuresti, 1974; Cercul'si Anamaria, Bucuresti, 1974 (ed. II, completata, 1979); Voce si val, memorialistica, Bucuresti, 1976; Versuri, Bucuresti, . Traduceri: Stepan Scipaciov, Versuri, Bucuresti, 1951; idem. Casuta din Suscencoe, Bucuresti, 1954; Jozsef Attila, Versuri, Bucuresti, 1955; Vorosmarty Mihaly, Opere alese. Bucuresti, 1958; Wilhelm Raabe, Gistele din Biitzow, Bucuresti, 1960 (in colab.); Alain Bosquet, Poezii, Bucuresti, 1965 (in colab.); Szemler Ferenc, Poezii, Bucuresti, 1966; Friedrich Schiller, Wilhelm Teii, Bucuresti, 1967; Mariana Alcoforado, Scrisorile portugheze. Bucuresti, 1967; Poezia nordica moderna, Bucuresti, 1968 (in colab.); Emily Dickinson, Versuri, Bucuresti, 1969; Rafael Alberti, Poezii, Bucuresti, 1973 (in colab.); Berde Maria, Vatra incinsa. Bucuresti, 1973 (in colab.), Emily Dickinson, Poeme, Bucuresti, 1974.

REFERINTE CRITICE: D. Micu, N. Manolescu, Literatura romana de azi, 1965; V. Felea, Reflexii critice, 1968; Al. Piru, Panorama; V. Cristea, in Romania literara, nr. 50, 1976; N. Manolescu, in Romania literara, nr. 11, 1977; A. Popescu, in Steaua, nr. 3, 1977; D. Micu, in Contemporanul, nr. 3, 1977; V. Felea, in Tribuna, nr. 11, 1977; Maria Banus, in Romania literara, nr. 10, 1977; * *, 9 pentru eternitate. 4 martie 1977, 1977; E. Manu, Eseu despre generatia razboiului, 1978; idem, in Romania literara, nr. 9, 1978; H. Badescu, in Steaua, nr. 4, 1978; I. Cristoiu, in Saptamina, nr. 504, 1980; G. Chirila, in Contemporanul, nr. 10, 1981; V. Felea, Aspecte ale poeziei de azi, 1984; Al. Jebeleanu, in Orizont, nr. 31, 1987.

 8 martie

S-au aprins în noapte stele.
Ce aproape sunt de ele!

Numai să întind o mână
Şi-una-n palm-o să-mi rămână.

Mamă, vrei de ziua ta
Să-ţi aduc în dar o stea? 

 Alb Liliac De Munte

Alb liliac de munte, am înflorit tîrziu,
dar nu-mi apun ca-n vale, miresmele devreme.
Asa am fost, asa as vrea sa fiu:
imaculatul crîng de noi poeme.

Alb liliac de munte ... Pe drum sa rupi un ram,
sa-l amirosi la tine în odaie -
ca seara, înc-o vreme, lînga geam,
sa mai doresti tîrzia mea vapaie. 

Vor Trece Ani

Nici cupele de-argint nu-mi plac,
nici auritele pocale,
ci dintre toate cel mai drag
imi e causul palmei tale.

Vor trece ani. Si-nnoitoare,
cu-aceeasi dragoste de fata,
voi bea din palma ta, de care
n-am sa ma satur niciodata.

Pe-acelasi drum, ca la-nceput
vom dogori mereu la fata.
Si-ntaia brazda-am sa-ti sarut
pe-obrazul insemnat de viata !

Dar daca, in aceeasi zi,
mi-ai da sa beau din mari pocale,
eu, dintre toate, m-as opri
tot la causul palmei tale. 

TEATRU/FILM 4 Martie

Cu Toma Caragiu

Biografie

Unul din cei mai mari actori romani, cu activitate bogata în teatru, TV si film a interpretat cu precadere roluri de comedie, dar a excelat si in drame, unul dintre filmele sale de referinta fiind Actorul și Salbaticii. Maestrul Toma Caragiu s-a nascut la data de 21 august 1925 in orasul Ploiesti jud. Prahova. Provine dintr-o familie de aromani tatal sau fiind Nico Caragiu si mama sa Atena Papastere Caragiu originara din satul grecesc Aetomilitsa. Familia sa sa stabilit in orasul Ploiesti pe str. Rudului, nr.144, iar Toma Caragiu a urmat ciclul gimnazial la Liceul "Sfintii Petru și Pavel" din Ploiesti. La scurt timp a fost ales pentru trupa de teatru a liceului unde și scrie în revista liceului „Framantari". Termina liceul si obtine diploma de Bacalaureat in vara anului 1945. Se inscrie la facultatea de drept, dar nu dupa mult timp abandoneaza cursurile si se inscrie la Conservatorul de Muzica si Arta Dramatica Bucuresti, clasa Victor Ion Popa. Debutul insa pe o scena adevarata se produce în anul 1948, pe scena Studioului Teatrului National din Piata Amzei, cand, student fiind, în anul III, i se încredintează rolul unui scutier din „Toreadorul din Olmado” în regia maestrului Ion Sahighian. La 1 mai 1948 este angajat ca membru la Teatrului National. Iar in 1949, la 24 ani, obtine Diploma de absolvire a I.A.T.C. S-a stins sin viata intr-un mod tragic, sub daramaturile blocului din Bucuresti unde locuia, în urma cutremurului din 4 martie 1977, fiind inmormantat la cimitirul Belu din Bucuresti.

Filme cu Toma Caragiu

Vezi filme

·         Toma Caragiu - Momente de Aur (Colectie vol. 1-3 pe 2 DVD) / Toma Caragiu - Momente de Aur (2003)

·         Toma Caragiu - Momente de Aur (Colectie vol. 1-3 VHS) / Toma Caragiu - Momente de Aur (2003)

·         Toma Caragiu - Momente de Aur Vol. 1 (2003)

·         Toma Caragiu - Momente de Aur Vol. 2 (2003)

·         Toma Caragiu - Momente de Aur Vol. 3 (2003)

·         Toma - dupa 20 de ani (1997) - el insusi

·         Buzduganul cu trei peceți (1977) - Pamfilie / Popa Traista

·         Conditia Penelopei (1977)

·         Casa de la miezul noptii (1976)

·         Dincolo de pod (1976)

·         Gloria nu cîntă / Gloria nu cântă (1976)

·         Marele singuratic (1976) - inginer agronom

·         Operațiunea Monstrul (1976) - Directorul Dumitru

·         Premiera (1976) - actorul Titi Precup

·         Serenada pentru etajul XII (1976) - strungarul pensionar Firu

·         Actorul și sălbaticii (1975) - Costica Caratase

·         Mastodontul (1975) - muncitorul Gogan

·         Nu filmam sa ne amuzam (1975) - responsabilul de restaurant Berbecaru

·         Singurătatea florilor (1975) - Taximetristul Grigore Pascu

·         Motive (1974)

·         Tatăl risipitor (1974) - taranul Oaie

·         Trei scrisori secrete (1974)

·         Administratorul de bloc (1973) - Administratorul

·         Casatoria periculoasa / (1973)

·         Un august în flăcări (1973) - Seful Sigurantei, Mizdrache

·         Bariera (1972) - seful de post de jandarmi Eftimie

·         Ciprian Porumbescu (1972) - The Colonel

·         Dragostea începe vineri (1972) - Maistrul Panait

·         Explozia (1972) - Corbea, secretar de partid

·         Zestrea domniței Ralu (1972) - Raspopitu

Actorul si salbaticii HD: 

În regia Alexandru Bocăneț, regizor român de televiziune

Biografie

Alexandru "Andu" Bocaneț s-a nascut pe 15 februarie 1944, la Bucuresti. A absolvit Sectia de Actorie, a Institutului de Arta Teatrala si Cinematografica "Ion Luca Caragiale" din capitala, în 1965, la clasa prof. Ion Fintesteanu, dupa care a activat ca regizor la "Televiziunea Româna" (TVR). El a fost cel care a "descoperit" renumitul Trio, format din Dan Tufaru, Anda Calugareanu si Florian Pittis, cu care era prieten, dupa ce acestia i-au prezentat câteva "scheciuri", în noaptea de Revelion.

Ca regizor, a facut multe emisiuni distracitve si de "music-hall", "show"-uri influientat fiind de celebrul regizor de TV francez, Jean-Christoph Avery, în alb-negru, cu inventii "tehnice" de multiplicat imaginile, împartit ecranul, "zoomuri" etc., noi la vremea aceea.

A murit în groaznicul cutremur martie 1977, fiind în vizita la prietenul sau, actorul Toma Caragiu, cu care vroia sa serbeze finalizarea filmului "Gloria nu cânta", în care mult iubitul actor juca rolul principal, pe scara blocului "Continental", în care locuia acesta, la etajul II, surprinsi tocmai când vroiau sa fuga pe scari.

A fost casatorit cu talentata scenografa Doina Levintza.

Asemenea predecesorului sau francez Jean Vigo, si succesorului sau de mai tarziu, conațional Cristian Nemescu, si Alexandru Bocaneț a avut un destin situat sub semnul tragicului - dar poate la un nivel si mai dramatic decat al celorlalți doi, intrucat in scurta si fulminanta sa cariera s-a impus ca un maestru al divertismentului efervesecent ca o sampanie, plin de voiosie, umor savuros si un admirabil bun gust, perfect stapanite profesional.

Ani de zile a realizat cele mai reusite emisiuni de varietați pe care le-a cunoscut vreodata "Televiziunea Romana", culminand cu celebra serie "Gala lunilor", in care dovedea, pe langa calitațile de mai sus, si un stil cu totul aparte, distins prin expresivitate plastica taioasa, contrastanta, de sugestii aproape brechtiene - astfel ca orientarea lui spre cineva, survenita la inceputul deceniului opt al secolului trecut, nu numai ca nu a surprins pe nimeni, dar a si inviorat speranțele ca se nascuse un nou regizor roman de comedie.

Filme regizate de Alexandru Bocăneț

·         Gloria nu cîntă / Gloria nu cântă (1976)

·         Un orfelin iubea o orfelina (1976)

·         In noaptea asta toata lumea e a mea / (1974)

·         Vreau sa spun!... / (1974)

·         Buna seara, Domnule Wilde /

N V Gogol

Biografie

Nikolai Vasilievici Gogol (rusă Никола́й Васи́льевич Го́голь; (n. 31 martie 1809 - d. 4 martie 1852) a fost un prozator şi dramaturg rus.

Gogol s-a afirmat ca un scriitor care urmăreşte să redea adevărul vieţii, smulgând fără cruţare vălul somptuos de pe societatea nobiliaro-birocratică a timpului său. Bielinski a menţionat, drept calitate principală a creaţiei lui Gogol, „fidelitatea sa extraordinară faţă de realitate" , realismul său încă în 1835, Bielinski scria, în legătură cu nuvelele publicate în Arabescuri (Nevski Prospekt şi Însemnările unui nebun), că "scena pe care se desfăşoară acţiunea se lărgeşte şi, fără ca autorul să părăsească iubita şi minunata lui Ucraina, el caută de astă dată poezia în moravurile clasei mijlocii din Rusia. Şi, dumnezeule, ce poezie adâncă şi puternică descoperă el aici!" (Eusebiu Camilar)

1809: La 20 martie (stil vechi), în localitatea Sorocinţii Mari (ucr.Velikie Sorocinţy,rus.Bolşie Sorocinţî),se naşte Nikolai Vasilievici Gogol.

1818-l819: Împreună cu Ivan, fratele său mai mic, învaţă la Şcoala judeţeană din Poltava

1820-l821: Se pregăteşte şi în particular cu un profesor de limba latină de la gimnaziul din Poltava

La 1 mai 1821 (deci spre sfârşitul anului şcolar) este mutat la Gimnaziul de ştiinţe superioare din oraşul Nejin

1828: La 27 iulie absolvă gimnaziul. La 13 decembrie, însoţit de un prieten, pleacă spre Petersburg, unde ajunge în ultimele zile ale anului. Încearcă, fără succes, să-şi găsească o slujbă în capitală

La 7 mai primeşte aprobarea cenzurii pentru tipărirea poemului Hans Küchelgarten (scris, după spusele sale, încă din 1827). Apariţia acestei opere de tinereţe (semnată cu pseudonimul V. Mov) este întîmpinată cu recenzii nefavorabile în revistele "Moskovskii telegraf" ("Telegraful Moscovei") şi "Severnaia pcela" ("Albina Nordului"). Deziluzionat de eşec, Gogol retrage din librării exemplarele nevândute şi le arde.

1830: În ianuarie traduce din franceză articolul "Despre comerţul ruşilor la sfârşitul secolului al XVI-lea şi începutul secolului al XII-lea" care este acceptat, dar nu şi publicat, de revista "Severnîi arhiv" ("Arhiva Nordului").

În numărul pe februarie şi martie al revistei „Otecestvennîe zapiski" ("Însemnări din patrie"), fără semnătură, i se tipăreşte povestirea Bisavriuk sau "Seara în ajun de Sînt-Ivan Kupala"; în lunile mai şi iunie frecventează Academia Artelor, unde studiază pictura.

La 18 decembrie, cenzura aprobă tipărirea almanahului Severnîe ţvetî na 1831 god ("Florile Nordului pe anul 1831") unde, cu semnătura „oooo", Gogol publică un capitol din romanul istoric neterminat Hatmanul.

1831: La 1 ianuarie apare primul număr al revistei "Literaturnaia gazeta" ("Gazeta literară"), unde, cu pseudonimul P. Glecik, Gogol publică un capitol din nuvela malorusă Mistreţul fioros şi, cu pseudonimul G. Ianov, articolul "Câteva idei despre predarea geografiei la copii".

La 16 ianuarie apare numărul 4 al aceleiaşi publicaţii, în care se tipăreşte articolul Femeia, prima scriere semnată cu numele de N. Gogol (în gimnaziu fusese cunoscut ca Gogol-Ianovski sau pur şi simplu, Ianovski,după numele străbunicului său Jan Gogol ).

Pe 20 mai, la o serată dată de Pletniov, Gogol face cunoştinţă cu Puşkin, cu care continuă să se vadă. În septembrie apare prima parte a Serilor în cătunul de lângă Dikanka.

1832: La începutul lui martie apare partea a doua a Serilor în cătunul de lângă Dikanka.

1834: În numărul pe februarie al "Gazetei Ministerului învăţământului" se tipăreşte articolul lui Gogol, Planul de predare a istoriei universale. La 27 februarie, cenzura interzice tipărirea povestirii Banduristul sângeros, prevăzută a apărea în revista "Biblioteka dlea citenia" ("Biblioteca pentru lectură").

La 18 aprilie cenzura aprobă apariţia părţii a doua a almanahului Novosele ("Casa nouă"), unde se tipăreşte, cu unele tăieturi, nuvela Cum s-a certat Ivan Ivanovici cu Ivan Nikiforovici.

1835: În ianuarie apare volumul Arabescuri, care, pe lângă nuvelele Nevski Prospekt, Portretul, Însemnările unui nebun, conţine şi 13 articole axate pe probleme de literatură, estetică, arhitectură, artă, istorie etc. În martie apare Mirgorod. Ambele volume sânt întâmpinate de Vissarion Belinski cu o scurtă recenzie binevoitoare în "Molva" ["Opinia"].

1836: La 13 martie se obţine aprobarea cenzurii pentru tipărirea numărului 1 al revistei "Sovremennik" ("Contemporanul"), fondată de Puşkin; în acest prim număr Gogol publică nuvela Caleaşca, fragmentul dramatic Dimineaţa unui funcţionar (titlul schimbat de cenzură în "Dimineaţa unui om ocupat"), articolul Asupra mişcării literaturii din reviste în anii 1834 şi 1835 şi câteva recenzii mărunte. Tot aici se tipăreşte recenzia lui Puşkin la ediţia a doua a Serilor în cătunul de lângă Dikanka.

1842: La 9 decembrie are loc premiera comediei Căsătoria la Petersburg . În această perioadă, deşi gloria sa atinge apogeul , starea dispoziţiei psihice şi fizice îi este din ce în ce mai precară.

1843: are loc premiera moscovită a comediilor Căsătoria şi Jucătorii de cărţi (Teatrul Mare, 5 februarie) şi primul spectacol cu Jucătorii de cărţi la Petersburg (26 aprilie). 1850: În primăvară Gogol o cere în căsătorie pe contesa Anna Vielgorskaia, care îl refuză.

1852: La 1 ianuarie, Gogol declară că volumul al doilea al Sufletelor moarte este gata. Starea sănătăţii i se înrăutăţeşte.

La 4 februarie se hotărăşte să înceapă un post mai lung şi, după spusele doctorului care l-a îngrijit în ultimele zile, "şi-a întrerupt lucrul la corectură, reducându-şi la extrem hrana şi somnul". La 7 februarie se spovedeşte şi primeşte împărtăşania. Acelaşi doctor spune: „împărtăşania nu l-a calmat: a rămas la fel de posomorât, în ziua aceea n-a vrut să mănânce nimic: şi când, mai târziu, a mâncat o prescură, a început să-şi zică lacom, afurisit, nerăbdător şi s-a întristat foarte tare". La 10 februarie scrie ultima scrisoare, mamei. Refuză orice medicament şi posteşte în continuare. În noaptea de 11 spre 12 februarie arde manuscrisul volumului al doilea al Sufletelor moarte.

Moare la 21 februarie (4 martie - stil nou), la ora 8 dimineaţa.

La 25 februarie este înmormântat "unde a lăsat cu limbă de moarte să fie îngropat în pământul unei mănăstiri, cea a Sfântului Daniil din Moscova".

După închiderea mănăstirii de către regimul sovietic rămăşiţele sale au fost reînhumate la cimitirul Novodevicii.

Revizorul

Revizorul (Teatru radiofonic) – comedie: 

Cu Eliza Petrăchescu

Biografie, actriță româncă de teatru și film

Locul naşterii: Vaslui, Romania · Data naşterii: 15.06.1911

A absolvit Conservatorul de Arta Dramatica din Iasi, a fost eleva preferata a actritei Agathei Barsescu. Din 1929 pana in 1941 a jucat in peste 40 de roluri pe scena Teatrului National Vasile Alecsandri din Iasi.

In 1941 i-a fost recomandata lui Liviu Rebreanu de regizorul Ion Sava, ajuns de la Iasi la Teatrul National I.L. Caragiale din Bucuresti. S-a transferat in capitala si s-a afirmat ca tragediana.

Pe marele ecran adebutat în 1946, în "Pădurea spânzuraților" și a jucat in ultimul film in anul 1976, când a apărut în rolul Profira din "Tănase Scatiu".

A murit la cutremurul din 1977.

Filme cu Eliza Petrăchescu

·         Tănase Scatiu (1976) - Profira, mama lui Tanase

·         Ilustrate cu flori de câmp (1975) - Batrana intermediara

·         Ștefan cel Mare - Vaslui 1475 (1975)

·         Duhul aurului (1974)

·         Felix și Otilia (Serial TV) / Felix și Otilia (1973) - servitoarea Marina

·         Nunta de piatră (1973)

·         Atunci i-am condamnat pe toți la moarte (1972) - Fumegoaia

·         Felix și Otilia (1972) - servitoarea Marina

·         Ultima noapte a copilariei (1969) - Lucian's mother

·         Amintiri din copilărie (1964) - mătuşa Mărioara

·         Codine / Codin (1963)

·         Bijuterii de familie (1957)

·         Padurea indragostitilor (1946) - Silvia

Tanase Scatiu 

Cu actriţa Cella Dima

Biografie

Cella Dima (n. 13 martie 1916 – d. 4 martie 2000) a fost o actriță română de teatru și film.

A fost distinsă cu Ordinul Muncii clasa III (1952) „pentru munca depusă cu ocazia «Centenarului Caragiale»”^[1] și cu Ordinul Meritul Cultural clasa a III-a (1967) „pentru merite deosebite în domeniul artei dramatice”.^[2]

Filmografie 

·         Bulevardul 'Fluieră Vântu' (1950)

·         Bădăranii (1960) - Margarita, soția lui jupân Lunardo

·         Porto-Franco (1961)

·         S-a furat o bombă (1962)

·         Cerul n-are gratii (1962)

·         La patru pași de infinit (1964)

·         Mofturi 1900 (1964)

·         Brigada Diverse intră în acțiune (1970) - doamna Rizescu

·         Zbor periculos (1984)

Hangita (teatru radiofonic)

Cu actorul George Motoi

Biografie

George Motoi, unul dintre actorii "generatiei de aur", s-a nascut la Arman (Caliacra, Bulgaria), la 22 ianuarie 1936.

"De 30 de ani nu am avut vacanta pentru ca eram foarte solicitat de cinematografie si de televiziune. Am facut peste 45 de filme cu roluri principale. In timpul stagiunii eram distribuit la teatru", a povestit George Motoi pentru Jurnalul National, la aniversarea sa din 2008.

Cursurile primare le face in comuna Dudesti, jud. Braila, unde s-au stabilit parintii dupa anul 1940. Intre anii 1950-1954 urmeaza studiile medii la Grupul scolar agricol din Braila si Scoala Populara de Arta din acelasi oras. In anul 1954 da examen de admitere si reuseste la Institutul de Arta Teatrala si Cinematografica din Bucuresti. Absolva, in 1958, Institutul de Arta Teatrala si Cinematografica Bucuresti, clasa prof. Irina Rachiteanu.

Dupa absolvire pleaca cu repartitie la Piatra Neamt, punand acolo, impreuna cu toti colegii de promotie, bazele unui nou teatru (Teatrul Tineretului de azi). Teatrul din Bacau il imprumuta pentru rolul titular din Don Carlos de Schiller, sub regia artistului emerit Ion Olteanu. Bacauanii ii obtin transferul de la Piatra Neamt si joaca la Bacau numai roluri principale de larga diversitate, fiind remarcat in turneele din Capitala ca unul dintre cei mai buni interpreti romani ai Bufonului din "A douasprezecea noapte" de Shakespeare.

Teatrul "Giulesti" din Bucuresti vrea sa-l angajeze, dar Vlad Mugur, preluand pe atunci (1964) directia Teatrului National din Cluj, il convinge sa mearga cu el. Sub aripa lui Vlad Mugur ajunge actor consacrat. Interpretarea rolului Caligula din piesa cu acelasi nume de Albert Camus, de pilda, il propulseaza fulgerator printre actorii de prim rang ai tarii, iar cateva turnee in Italia, cu acelasi rol, il consacra definitiv. Il vede si Radu Beligan in Caligula si-l invita sa vina la Nationalul bucurestean. O face. Iata-l, deci, din 1970 - si pana in prezent - actor al primei scene romanesti.

In regia Malvinei Ursianu, a jucat in patru filme importante: "Serata" (1971), "Trecatoarele iubiri" (1974), "Intoarcerea lui Voda-Lapusneanu" (1979), "Linistea din adancuri" (1982). "Lapusneanu este rolul cel mai important pe care l-am avut in cinematografie. Roluri ca acestea apar in cariera unui actor de maximum doua-trei ori, privilegiate doar de sansa, ciclica as spune, a aparitiei unor opere de exceptie, caci rolul lui Lapusneanu, din filmul acesta, nu-i cu nimic mai prejos decat Hamletul lui Shakespeare sau decat Caligula lui Camus", povesteste actorul in cartea sa de eseuri "Sub masca actorului".

Un alt film de neuitat este "Adela" (1985), al lui Mircea Veroiu, unde il interpreta pe medicul Emil Codrescu, de care se indragosteste tanara Adela (Marina Pricopie).

George Motoi a primit premiul pentru întreaga activitate din partea Festivalului Internațional de Film Transilvania (TIFF) în 2011, Ordinul Meritul Cultural în rang de Cavaler, premiul de excelență acordat de Centrul Național al Cinematografiei pentru contribuția deosebită adusă la afirmarea filmului românesc, în 2002, diploma "Artist de Onoare al Filmului Românesc" în 2001, marele premiu al Festivalului de la San Remo, pentru filmul "Adela", după Garabet Ibrăileanu, regia Mircea Veroiu, premiul Festivalului Național de Teatru, pentru rolul Victor din "Pisica în noaptea Anului Nou", de Dumitru Radu Popescu, regia Val Mugur (Teatrul Național din Cluj).

Actorul a fost casatorit peste 20 de ani cu actrita Cezara Dafinescu, cu care a avut o fiica. George Motoi s-a recasatorit cu Gigliola Braileanu, actrita si ea a Teatrului National.

S-a stins din viata pe 4 martie 2015.

Filme cu George Motoi

Vezi filme

·         Palatul brancovenesc de la Mogosoaia (1998)

·         Terente - Regele bălților (1995)

·         Atac in biblioteca (1992)

·         Totul se plătește (1986)

·         Adela (1985)

·         Colierul de turcoaze (1985) - Deivos

·         Furtună în Pacific (1985)

·         Masca de argint (1985) - Lt. Devos

·         Miezul fierbinte al painii (1983)

·         Misterele Bucureștilor (1983)

·         Calculatorul mărturisește (1982)

·         Linistea din adancuri (1982)

·         Lumini și umbre: Partea II (1982)

·         Lumini și umbre: Partea I / Lumini și umbre (1981)

·         Trandafirul galben (1981) - Lt. Delvos

·         Al treilea salt mortal (1980)

·         Ancheta (1980)

·         Întoarcerea lui Vodă Lăpușneanu (1980) - Alexandru Lăpuşneanu

·         Reteaua "S" (1980) - spionul X

·         Pentru patrie (1978) - Cap. Stefan Ionescu

·         Buzduganul cu trei peceți (1977) - Cancelarul Jojika

·         Instanța amână pronunțarea (1976) - Buzescu

·         Marele singuratic (1976) - inginerul horticultor Nicolae Moromete

·         Hyperion (1975)

·         Pe aici nu se trece (1975) - Reinhardt

·         Ștefan cel Mare - Vaslui 1475 (1975) - Damian Jder

·         Frații Jderi (1974) - Damian Jder din Lvov Trailer

·         Trecătoarele iubiri (1974)

·         Întoarcerea lui Magellan (1973)

·         Un august în flăcări (1973)

Serata (1971) George Motoi: 

Trecătoarele iubiri (1974)

Nu mai vreau sa-mi faceti bine! (1967) - Gheorghe Malarciuc

Furtuna - Alexandr Nicolaevici Ostrovski 1956

Gelozie - Sacha Guitry 1992

Locotenentul Dremov - Alexei Tolstoi 1984

SFATURI UTILE 4 Martie

DETOXIFIEREA DE PRIMĂVARĂ A ORGANISMULUI

Ingrediente necesare:

- 2 roșii

- o lămâie

- o rădăcină mică de țelină

- o radacină de 2-3 cm de ghimbir

- un ardei mic iute (optional, asta pentru persoanele care îl suportă)

Instrucţiuni:

Spală bine toate ingredientele, curăță de cojă țelina și ghimbirul, taie în bucăți mici toate ingredientele, apoi pune-le la storcător. La final, stoarce lămâia, amestecă bine și bea tot amestecul deodată. (dacă alegi să adaugi și ardeiul iute, pune-l la blender cu restul ingredientelor)

Bea acest amestec dimineața și nu uita să bei un pahar de apă după. Cura se urmează timp de 10 zile consecutive.

Această procedură "va pune la treaba" intestinele, va accelera metabolismul și va ajuta la eliminarea toxinelor acumulate de-a lungul iernii. 

GÂNDURI PESTE TIMP 4 Martie

Toma Caragiu – Citate: 3

A E Baconsky – Citate: 4

Veronica Porumbacu – Citate: 3

Nicolae Titulescu – Citate: 5