MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU
MIERCURI 27 MARTIE 2019

ISTORIE PE ZILE 27 Martie

Evenimente

· 87 I.IChr: Printul Fuling, este desemnat de împăratul Wu succesorul sau și moștenitor al tronului, fiind numit mai târziu împăratul Zhao. Împăratul Wu a murit doua zile mai tarziu. Împăratul Zhao Han (94-74 î.Hr.) a domnit ca împărat al dinastiei Han de Vest, intre anii 87-74 î.Hr..
Era cel mai tanar fiu al împăratului Wu de Han urcand pe tron la numai 8 ani si a murit după o domnie de 13 ani, la vârsta de 20 de ani

· 1446: Franța: S-a emis o ordonanță regală, care a plasat Universitatea sub jurisdicția Parlamentului.

· 1513: Exploratorul spaniol Juan Ponce de Leon ajunge la capătul nordic al insulei Bahamas în prima sa călătorie spre Florida.

· 1625: Carol I a devenit rege al Angliei, Scoției și Irlandei.

· 1697 - Sinodul de la Alba Iulia, convocat de mitropolitul ortodox Teofil, a acceptat Unirea cu Roma, pe baza celor patru puncte: recunoasterea suprematiei papale, a existentei purgatoriului si a purcederii Sfantului Duh si de la Fiul, precum si impartasirea cu azima, in schimbul pastrarii ritului, a egalitatii in drepturi cetatenesti depline.

· 1703: In Rusia, imparatul Petru cel Mare a fondat orasul Sankt-Petersburg, numit apoi Petrograd, si Leningrad, sub regimul comunist. Orasul si-a reluat numele originar in 1991. Sankt Petersburg (cunoscut în limbajul colocvial ca Piter, ca Petrograd, 1914–1924 și în perioada sovietică sub numele de Leningrad 1924–1991) este un oraș din Rusia. Se află în Rusia de nord-vest, în delta râului Neva, în partea de est a golfului Finic al Mării Baltice. A fost fondat de țarul Petru cel Mare, în 1703, ca o „fereastră către Europa”, fiind de la acea dată capitală a Imperiului Rus până în 1918. Cu cei aproape 4,5 milioane de locuitori (2002), este în ziua de azi cel de-al doilea oraș ca mărime al Rusiei, al patrulea oraș ca mărime al Europei, un centru european de cultură extrem de important și cel mai important port rusesc la Marea Baltică. Sankt Petersburg este cel mai nordic oraș european cu peste 1 milion de locuitori. Centrul orașului este unul dintre siturile protejate de UNESCO ca parte a patrimoniului universal. Orașul, care a fost pentru mai bine de două secole centrul politic și cultural al Rusiei, este și în zilele noastre extrem de important și, pentru a-l onora, oamenii îl mai numesc, deseori, „Capitala Nordului”. Sankt Petersburg este centrul administrativ al Regiunii Leningrad și al Districtului Federal Nord-Vestic.

· 1776 - Înfiinţarea ’’Balşoi Teatr’’ (’’Teatrul Mare’’) la Moscova, în timpul ţarinei Ecaterina II.

· 1794: Guvernul american a decis infiintarea marinei militare (US Navy) si autorizeaza construirea a sase fregate.

· 1821: Boierii din Bucureşti, Muntenia, sunt constranşi de Tudor Vladimirescu să trimită Porţii, Rusiei şi Austriei memorii prin care să justifice mişcarea condusă de el.

· 1848: La 27 martie/ 8 aprilie la hotelul Patersburg din Iasi , are loc o mare întrunire care a adoptat “Petitiunea – proclamatiune a boierilor si notabililor moldoveni”care a marcat inceputul miscarii revolutionare din Moldova. Acţiunea a întrunit circa 1 000 de oameni, burghezi din toate păturile, boieri liberali, cîţiva boieri conservatori opoziţionişti printre ai căror conducători se numărau Alexandru Ioan Cuza (viitorul domn) si Emanoil (Manolache) Costache Epureanu (viitor ministru şi prim-ministru).

· 1848: Românii aflaţi la Pesta, împreună cu masele maghiare, il eliberează din închisoare pe patriotul revoluţionar Eftimie Murgu.

· 1849: La Frankfurt, în timpul Revoluției Germane 1848/49, Adunarea Națională a decis, numita Paulskirchenverfassung („Constituția de la Paulskirche”), prima constituție democratică în Germania. După anunț în ziua următoare intră în vigoare, însă nu poate fi aplicată.

· 1850: Primul număr al revistei săptămânale Household Words, de Charles Dickens a fost publicat la Londra.

· 1866: Din iniţiativa lui Vicenţiu Babeş şi subvenţionat de familia Mocioni apare la Viena, apoi la Pesta, ziarul Albina, subvenţionat de familia Mocioni. După alte surse ziarul apare la 23 martie 1866 stil vechi (8 aprilie 1866 stil nou). Albina a apărut din iniţiativa lui Vicenţiu Babeş şi Andrei Mocioni, al cărui prim număr a apărut la Viena. Din 1869 pînă în 1877, Vinceţiu Babeş a continuat tipărirea la Budapesta, cu toate că fusese interzis în Ungaria în 1869. Deviza sub care apărea ziarul era: „Daco-românia morală, culturală, una şi indivizibilă”. Ziarul s-a remarcat printr-o atitudine antidualistă pronunţată, fapt pentru care redactorii au fost trimişi de nenumărate ori în judecată. Principalul finanţator a fost familia Mocioni. O bună parte din fonduri se trăgeau din numărul destul de mare de abonamente.

· 1879 - Prin decret semnat de domnitorul Carol I, Societatea Academică Română este declarată institut naţional, cu denumirea de Academia Română, avînd drept scop “cultura limbei şi istoriei naţionale, a literelor, a ştiinţelor şi frumoaselor arte”

· 1886: Celebrul luptător apaș, Geronimo, se predă armatei americane, încheindu-se astfel faza principală a războaielor apașe. Din necrologul făcut de New York Times pe 18 februarie 1909, aflăm că Geronimo, conducătorul Apaşilor amerindieni, a murit de pneumonie în spitalul din Fort Sill, la vârsta de aproape 90 de ani, fiind îngropat în Cimitirul Indian de misionari (se convertise la creştinism cu şase ani înainte de moarte). La mijlocul secolul XIX, tânărul pe atunci şef de trib al Apaşilor Chiricahua, numit de părinţii săi Goyaałé („cel care cască” în limba amerindienilor), s-a remarcat prin cruzime şi viclenie, conducându-şi vreme de peste două decenii războinicii împotriva albilor din teritoriile aflate în nordul Mexicului şi apoi cele din sud-vestul Statelor Unite, într-o luptă pe viaţă şi pe moarte pentru supravieţuire. Raidurile sale răzbunatoare au pornit după ce un atac mexican asupra tribului său a dus la uciderea mamei sale, soţiei şi a celor trei copii, după ce dusese o viaţă relativ liniştită de şef de trib vreme de trei decenii, conform smithsonian.com. Capturat de nenumărate ori, a reuşit să evadeze de fiecare dată până când o mica patrulă condusă de căpitanul H.W. Lawton şi de chirurgul Leonard Wood l-a prins în vara anului 1886, după o lungă şi obositoare campanie de hărţuire de ambele părţi. Geronimo a fost întâi trimis la Fort Pickens şi mai târziu la Fort Sill (unde a şi murit 20 de ani mai târziu), dar nu şi-a pierdut niciodată speranţa de a redeveni liderul tribului său, încercând să evadeze de mai multe ori.

· 1899: Guglielmo Marconi a realizat prima legătură telegrafică fără fir între Anglia și Franța.

· 1907: Aflat la Paris, Constantin Brâncuși, ucenic al sculptorului August Rodin, a hotărât să părăsească atelierul acestuia, rostind celebrele cuvinte: “Sub umbra unui stejar nu poate crește decât iarbă”. Tot din acel an, Brâncuși a renunțat la modelajul tradițional, lucrând direct în piatră.

· 1914: A fost fondat Comitetul Olimpic Român, recunoscut în același an de Comitetul Internațional Olimpic.

· 1918: Unirea Republicii Democratice Moldovenești cu România, prin decizia Sfatului Țării; acesta a fost începutul procesului de formare a României Mari. Basarabia (așa cum fusese definită în cadrul administrației țariste în 1812 la Tratatul de la București) s-a constituit ca Republică Democrată Moldovenească în primăvara anului 1917 proclamându-și întâi autonomia, apoi independența față de Rusia, și după câteva luni unirea cuRegatul României, în cadrul căruia a constituit o provincie. Această stare a durat timp de 22 de ani până la 28 iunie 1940 când un ultimatum al guvernului sovietic conform pactului Hitler-Stalin a fost adresat României privind cedarea Basarabiei către Uniunea Sovietică. România a cedat și după 48 de ore Basarabia a fost ocupată de Armata roșie, administrația și Armata Română retrăgându-se, într-un haos dramatic, la est de râul Prut.

· 1923: Adunarea Deputaţilor şi Senatul României votează o nouă Constituţie, promulgată printr-un decret la 28 martie şi publicată la 29 martie. Prevederile noii Constituţii întăreau rolul parlamentului în viaţa politică. Constituţia mai prevedea libertatea cuvîntului, a întrunirilor, a presei, egalitatea în drepturi a tuturor cetăţenilor

· 1924: La Viena, are loc Conferinţa româno-sovietică la care a fost discutată problema Basarabiei.

· 1933: Japonia a părăsit Liga Națiunilor.

· 1938: La Chişinău, România, s-a desfăşurat festivitatea de aşezare a temeliei statuii regelui Ferdinand I, statuie pe care urma să o înalţe Asociaţia ofiţerilor de rezervă din Basarabia aflată sub preşedinţia lui Gherman Pîntea.

· 1952 - A apărut primul disc al casei de discuri Sun - Johnny London - "Drivin' Slow/Flat Tire".

· 1958: Nikita Hrușciov a devenit premier al Uniunii Sovietice.

· 1977: pe pista aeroportului din Tenerife, două avioane de tip Boeing 747, pline cu pasageri, s-au lovit provocând cel mai mare dezastru aviatic din istoria aviaţiei. 538 de persoane şi-au pierdut viaţa în urma impactului! Dar cum a fost posibil ca două avioane pline cu pasageri să se ciocnească pe pistă? În acea zi, o bombă explodase în aerogara din Las Palmas, astfel că s-a luat decizia ca aeroportul din Las Palmas să fie închis. Cele două aeronave, ale companiilor PanAm, respectiv KLM, au fost redirecţionate, la fel ca multe alte curse, spre aeroportul din Tenerife. În momentul în care s-a decis redeschiderea aeroportului din Las Palmas, cele două avioane au primit acceptul de decolare. Ambele aeronave au început manevrele de decolare, aflându-se faţă în faţă, la o distanţă de câteva sute de metri. Avionul companiei KLM a început manevrele de decolare, iar celălalt avion l-a urmat. Marea problemă a fost ceaţa, care era extrem de densă, astfel că vizibilitatea scăzuse sub 200 de metri şi cele două avioane nu se vedeau. Aeronava PanAm a început şi ea manevrele de decolare fără să aibă permisiunea turnului de control, astfel că avioanele s-au ciocnit, iar impactul a fost devastator. Toate cele 248 de persoane din cursa KLM au murit şi 335 din cele 396 ale cursei americane. 61 de oameni din aeronava PanAm au supravieţuit miraculos, inclusiv piloţii şi echipajul!

· 1980 - Crearea, de către Consiliul Europei, a Grupului Pompidou, for multidisciplinar de cooperare interministerială, avînd ca misiune lupta contra abuzului şi traficului ilicit de stupefiante.

· 1990: A inceput sa functioneze postul american TV ”Marti”, ale carui emisiuni propagandistice erau destinate Cubei comuniste.

· 1990: Organizația Studenților din Universitatea de Vest Timișoara (OSUT) și-a câstigat personalitatea juridică, având ca scop reprezentarea și apărarea intereselor studenților din Universitatea de Vest din Timișoara

· 1993: Jiang Zemin este ales preşedinte al R.P. Chineze.

· 1993 - Aviaţia aliată lansează 23 de rachete Tomahawk asupra sediului din Bagdad al serviciilor de informaţii irakiene, ca ripostă directă după o tentativă de asasinare a preşedintelui George Bush în aprilie, în Kuwait. În urma raidului, şase civili şi-au pierdut viaţa.

· 1994: La alegerile parlamentare din Italia, Partidul Forza Italia a lui Silvio Berlusconi a devenit o forță dominantă, care i-a permis să-și formeze un guvern de centru-dreapta.

· 1996 - Comisia Europeană a decretat embargou total şi temporar pentru exportul de carne de vită din Marea Britanie, din cauza scandalului “vacii nebune”, dat fiind faptul că bovinele atinse de ESB (encefalopatia spongiformă bovină) pot transmite omului maladia Kreutzfeldt-Jakob.

· 1997: Catastrofa aeriana in insula Tenerife: doua jumbo jeturi s-au ciocnit deasupra insulei din arhipeleagul Canarelor, accidentul soldandu-se cu 583 de morti.

· 1998: Viagra, pilula ”minune” care trateaza impotenta la barbati, a fost aprobata pentru comercializare in Statele Unite.

· 1999 - Peste 1.000 de bănăţeni au participat la un miting de solidaritate cu Iugoslavia, organizat de PRM în Piaţa Unirii din Timişoara.

Nașteri

· 972: Robert al II-lea (franceză Robert II le Pieux) (27 martie 972 - 20 iulie1031) a fost rege al francilor. A domnit între 996-1031, a fost singurul fiu al regelui Hugo Capet, membru al Dinastiei Capețienilor.
Nu se știe data și locul exact al nașterii lui Robert însă istoricii înclină puternic spre anul 972 și Orléans, capitala ducatului robertian încă din secolul al IX-lea. Singurul fiu al ducelui francilor, Hugo, și a soției sale, Adélaïde de Poitiers, este numit "Robert" ca eroicul său strămoș Robert cel Puternic, care a murit în lupta cu vikingii în 866. Robert a avut trei surori: Gisèle, Edwige și Adélaïde.

Imediat după încoronare, tatăl lui Robert, Hugo Capet l-a asociat la domnie, pentru a fi sigur că va ocupa scaunul regal. Asocierea a fost un fenomen aparte care se manifesta, atunci când legitimitatea dinastică era contestabilă. Pretextul a fost găsit odată cu plecarea lui Hugo împotriva maurilor, fiindcă era nevoie de un rege, în cazul în care va deceda în război.

Aceast lucru a fost posibil, doar fiindcă Hugo Capet avea o experiență bogată în artele politice și controla nobilimea feudală. Robert al II-lea a fost încoronat la 30 decembrie 987. În mare măsură după moartea lui Hugo din 996, Robert nu a avut dispute legate de succesiunea la tron, însă a avut destule conflicte cu papalitatea.

Robert al II-lea și-a luat în serios activitatea regală în anii 990, ajutându-și tatăl în anul 991, când a oprit Episcopul Franței de a pleca în Sfântul Imperiu Roman cu motivul Sinodului inițiat de Papa Ioan al XV-lea, unde Hugo Capet căzuse în dizgrație.

Robert, în afara problemelor pe care le-a avut cu papalitatea din caza problemelor matrimoniale, a fost un catolic foarte devotat, fiind numit "Cel Pios". A avut înclinații muzicale, fiind compozitor, membru al corului și poet, făcând din palatul său un loc al singurătății religioase, unde conducea liturgiile de dimineață și vesperile în haine regale. Oricum faptul că era pios, era datorat intoleranței sale religioase, pedepsind cu asprimea ereticii.

· 1416: S-a nascut Antonio Squarcialupi, organist și compozitor italian (d 1480.) Antonio Squarcialupi (d. 6 iulie 1480), compozitor italian , considerat cel mai faimos organist în Italia la mijlocul secolului al-15-lea. A facut parte din curtea lui Lorenzo de Medici; există numeroase referiri elogioase la el în mijlocul secolului al 15-lea. Nici una din compozitiile sale nu s-a pastrat pana in zilele noastre. Faima sa în istoria muzicii, în afară de faima lui ca un organist, este aceea de a fi dat numele său splendidului Squarcialupi Codex, un document deținut de el care este cea mai bogata sursa de muzică din Italia secolulului al 14-lea.

· 1522: S-a nascut poetul si scriitorul austriac Rachel Akerman; (d. 1544). A fost prima evreica cunoscuta in istoria literaturii care a scris poezie germană. Născut probabil la Viena, a murit la Iglau, Moravia, 1544. Ea pare să fi primit o educație excelentă, după ce a studiat atât latină și greacă. Din cauza poemului ei, “Geheimniss des Hofes” (“Misterele Curtii”), în care a descris intrigi de curte, Rachel și tatăl ei au fost expulzați din Viena, unde trăiau. A murit în Iglau, in Moravia.
* 1726: Christian Albrecht, Prinț de Hohenlohe-Langenburg (27 martie 1726– 4 iulie 1789) a fost al doilea Prinț domnitor din Casa de Hohenlohe-Langenburg și general locotenent german.

Christian Albrecht a fost primul copil al lui Ludwig, Prinț de Hohenlohe-Langenburg și a contesei Eleonore de Nassau-Saarbrücken. La 7 ianuarie 1764, tatăl său a fost ridicat la rang de Prinț Imperial de împăratul Francisc I.

La 13 mai 1761, el s-a căsătorit la Gedern cu Prințesa Caroline de Stolberg-Gedern (1731–1796), fiica Prințului Frederick Karl de Stolberg-Gedern. Cuplul a avut următorii copii:

Karl Ludwig (n. 10 septembrie 1762 - d. 4 aprilie 1825); căsătorit cu contesa Amalia de Solms-Baruth
Louise Eleonore (n. 11 august 1763 - d. 30 aprilie 1837); căsătorită cu Georg I, Duce de Saxa-Meiningen
Gustav Adolf (n. 9 octombrie 1764 - d. 21 iulie 1796)
Christine Caroline (n. 19 noiembrie 1765 - d. 6 decembrie 1768)
Ludwig Wilhelm (n. 16 februarie 1767 - d. 17 decembrie 1768)
Christian August (n. 15 March 1768 - d. 18 aprilie 1796)
Auguste Karoline (n. 15 noiembrie 1769 - d. 30 iulie 1803)

· 1784: S-a născut filologul secui Sándor Kőrösi Csoma, cunoscut pentru faptul că a publicat primul dicționar tibetan-englez, fiind considerat părintele tibetologiei.

· 1785: S-a nascut Ludovic al XVII-lea; (d.8 iunie 1795), de la naştere cunoscut sub numele de Louis-Charles, Duce de Normandia, fiul regelui Ludovic al XVI-lea al Franţei şi al reginei egina Marie Antoinette. Parintii sai au fost executaţi în timpul revolutiei franceze, Louis-Charles devenind succesor la tronul Frantei. În conformitate cu ordinea dinastică, atunci când tatăl său a fost executat la 21 ianuarie 1793, el a devenit (nominal), pentru regalişti, regele neîncoronat al Franţei şi Navarrei. Louis Charles XVII, decedat la varsta de 10 de ani. A fost deţinut la închisoarea Temple din Paris, fiind separat de mama şi sora sa, în scopul de a descuraja orice incercari ale monarhistilor de a-l elibera si a murit in ziua de 8 iunie 1795 la Paris, bolnav de tuberculoza.

· 1797: Alfred de Vigny (n. 27 martie 1797, Loches, Indre-et-Loire - d. 17 septembrie 1863, Paris) a fost poet și dramaturg francez unul dintre promotorii principali ai romantismului.
Lirica sa este gravă, sobră, reflexivă, concentrată și abordează teme majore ca: destinul geniului, sensul existenței, viața, moartea. El este, așa cum remarca Ferdinand Brunetière, singurul romantic care a avut idei generale și mai ales o concepție de viață bine gândită, pesonală, filosofică. Poezia lui Vigny este impersonală; evocând încercările la care viața supune omul, aduce în versurile sale stoicismul și trăirea demnă a tuturor sentimentelor.
* 1824: Lőrinc Schlauch (n. 27 martie 1824, Aradu Nou - d. 10 iulie 1902, Oradea) a fost un episcop al Diecezei de Satu Mare, apoi al Diecezei de Oradea Mare, din 1893 cardinal.

A activat ca preot la Merțișoara (în germană Mercydorf), azi Carani, județul Timiș.

A fost membru al Academiei din Budapesta. A zidit și a sfințit multe biserici, cum ar fi biserica cu hramul Sf. Laurențiu (patronul său onomastic) de la Episcopia Bihor.

Recviemul său a avut loc în Catedrala Romano-Catolică din Oradea, iar după ceremonie sicriul a fost dus (cu un tren separat) la Cimitirul din Timișoara. După dorința cardinalului Schlauch corpul său a fost depus după moarte în capela familială Schlauch din Timișoara.

· 1845: Wilhelm Conrad Röntgen (n. 27 martie 1845, Lennep[*], Germania – d. 10 februarie 1923, München, Republica de la Weimar) a fost un fizician german. Ca profesor al universității Würzburg, studiind descărcările electrice în tuburi vidate, a descoperit în anul 1895 emisia unor radiații penetrante, pe care le-a numit radiații X care, după moartea sa și în pofida testamentului său, au fost denumite raze Röntgen. În anul 1901 a fost distins cu Premiul Nobel pentru Fizică.

Röntgen s-a născut în 1845, la Lennep, în Germania, fiind singurul copil al unui negustor și producător de textile. Datorită mamei sale care provenea dintr-o veche familie olandeză, familia Röntgen a decis să se mute în Olanda, când micuțul Wilhelm avea doar trei ani. În copilărie și adolescență, Röntgen nu dădea semne de aptitudini ieșite din comun, dar avea o pasiune - pe care, de altfel și-a păstrat-o toată viața - de a face farse mecanice complicate, îndelung elaborate.

În 1862 Röntgen s-a înscris la Școala tehnică din Utrecht. În 1865 s-a înscris la cursurile facultății de fizică din cadrul Universității din Utrecht, dar nu a obținut numărul necesar de credite pentru a deveni student, așa încât s-a decis să plece în Elveția, unde s-a îmatriculat la Institutul Politehnic din Zürich după susținerea examenelor. În 1869 și-a susținut teza de doctorat la Zürich și a fost numit asistentul celebrului fizician August Kundt. Îl însoțește pe acesta la Würzburg și ulterior la Strasbourg.

Unul dintre momentele cele mai importante ale vieții sale a fost întâlnirea cu Ivan Pulyui, un fizician de origine ucraineană, care i-a furnizat savantului german una din lămpile pe care acesta le-a folosit pentru a obține ceea ce el a numit "raze X". Röntgen a descoperit razele care îi poartă numele din pură întâmplare, experimentând în laboratorul său efectele descărcărilor sarcinilor electrice de mare intensitate prin tuburi de sticlă umplute cu gaz la presiuni foarte joase.

Anterior studiase efectul razelor catodice, raze care apar în momentul în care curentul electric trece printr-un gaz extrem de rarefiat. În noiembrie 1895 a descoperit că dacă tubul prin care trece sarcina electrică este izolat cu un carton negru pentru a exclude orice sursă de lumină, în condițiile lucrului într-o cameră obscură, un carton care are pe una din suprafețele sale platinocianidă barică devine fluorescent, chiar dacă este la o depărtare apreciabilă de tub. Röntgen a mers mai departe și a observat că același fenomen, al înregistrării transparenței unui corp, are loc și folosind plăci fotografice. Prima radiografie din lume a fost făcută la scurt timp de către Röntgen, surprinzând pe clișeele fotografice oasele unei mâini a soției sale și inelul pe care aceasta îl purta. De aici, savantul a dedus că oasele sunt mult mai puțin permeabile pentru razele X, reliefându-se mai dur, ca și inelul soției sale. Din 1895 și-a petrecut restul vieții în laborator studiind acest fenomen.

Moartea lui, din 1923, drept urmare a unui carcinom intestinal, nu este o consecință directă a experimentelor sale cu razele X, pentru că el a fost unul dintre primii savanți care au folosit ecrane de plumb pentru protecția la radiații.

· 1851 - S-a născut compozitorul francez Vincent d'Indy (m.02.12.1931).

· 1863 - Sir Frederick Henry Royce se naşte în Alwalton, lângă Peterborough, fiul lui James şi Mary Royce. Debutul său în domeniul tehnicii s-a consemnat în 1878, când s-a angajat la Great Northern Railway. Propria companie F.H. Royce Company a fondat-o în 1884 şi avea ca obiect de activitate producerea de componente electrice. Prima experienţă în industria auto a avut-o în 1901 atunci când şi-a cumpărat primul său automobil, Decauville, dar nu a fost mulţumit de performanţele acestuia şi s-a hotărât să îi aducă propriile îmbunătăţiri. Imediat a mai construit două modele pe care le-a denumit Royces. Una dintre ele i-a fost prezentat şi lui Charles Rolls, cel care avea să îi devină partener în fondarea celei mai prestigioase mărci de automobile din lume. Primul model Rolls Royce, 10 hp, a apărut în 1904 şi a fost prezentat la Salonul de la Paris din acelaşi an. În cadrul acestei entităţi, Royce era inginerul şi cel care coordona producţia, iar Rolls se ocupa de partea de vânzări. Henry Royce a murit în 1933, anul în care a apărut primul Bentley construit de Rolls-Royce. Se spune că pe patul de spital britanicul a desenat un tip de amortizor pentru modelul Bentley construit în premieră.
* 1866: Andon Çako, cunoscut sub pseudonimul Andon Zako Çajupi, (n. 27 martie 1866 - d. 11 iulie 1930) a fost un poet și dramaturg albanez.

· 1871: S-a nascut scriitorul german Heinrich Mann; (d.1 martie 1950). Este fratele mai mare al scriitorului Thomas Mann. Dupa instaurarea regimului nazist a plecat in exil. A murit sărac în Santa Monica,statul american California..Romanul său,Professor Unrat, a fost ecranizat cu succes, sub numele Îngerul albastru, avand in rolul principal pe renumita actrita Marlene Dietrich.
* 1886: Ludwig Mies van der Rohe (pronunție conform IPA, ˈlʊdvɪç miːs faːn dɛʀ ˈʀoːɐ), numele la naștere: Maria Ludwig Michael Mies, n. 27 martie 1886 – d. 17 august 1969, a fost un arhitect german, unul dintre cei mai influenți arhitecți ai secolului XX.

Mies van der Rohe, alături de Walter Gropius și Le Corbusier, este considerat ca unul dintre pionierii, dar și maeștrii arhitecturii moderne. Ca mulți alții dintre contemporanii săi postbelici, a căutat să genereze un stil arhitectural care ar fi reprezentativ pentru timpurile moderne, aidoma cum, la rândul lor, stilurile gotic, renascentist și baroc fuseseră reprezentative pentru timpurile lor.

* 1888: Alexie (sau Alexei) Mateevici (n. 27 martie 1888, Căinari - d. 24 august1917, Chișinău) a fost unul din cei mai reprezentativi scriitori români născuți în Basarabia, actualmente Republica Moldova.
Cronologie:

1888 – La 16 martie (stil vechi) se naște la Căinari, fostul județ Bender, Alexei Mateevici, primul copil al preotului Mihail Mateevici, originar de prin părțile Sorocii, căsătorit cu Nadejda (1863-1930), fiica protopopului Ioan Neaga din Căușeni.
1893 – Părinții se mută cu traiul în satul Zaim. Aici micul Alexei învață la școala primară și se familiarizează cu frumoasele povești și balade, pe care le aude de la părinții săi, precum și de la țăranii de prin partea locului.
1897 – Este înscris de părinți la școala teologică din Chișinău, pe care o termină (conform adeverinței de absolvire) în 1902, “cu privilegii”( cu laude).
1902-1910 – Își urmează studiile la seminarul teologic. Face cunoștință și se împrietenește cu viitorul sculptor Alexandru Plamadeală (1880- 1940), care studia și el la seminar în aceeași perioadă.
1906 – La 24 iunie, la numai 43 de ani, încetează din viața tatăl lui Alexei Mateevici.
1907 – În primele numere ale ziarului “Basarabia” (din 1907) îi apar poeziile “Țăranii”, “Eu cânt”, “Țara”. Tot aici publică articolele “Sfântul Vasile – Anul Nou în obiceiurile moldovenilor basarabeni” (nr.1) și “Din cântecele poporane ale Basarabiei” (nr.11).
1908 - În 1908, împreună cu alți tineri basarabeni, a înființat cercul "DEȘTEPTAREA". Din acest cerc, pe lângă Alexei Mateevici, au făcut parte Daniel Ciugureanu, Simion Murafa, Ștefan Ciobanu, Ștefan Berechet, Dimitrie Bogos și alții. Daniel Ciugureanu a fost ales președintele cercului. Această asociație avea drept scop luminarea oamenilor, deșteptarea conștiinței lor naționale, lupta pentru dezrobire și pentru Unire cu România. După doi ani, din cauza înăspririi regimului, cercul a fost nevoit să-și suspende activitatea. (sursa: Figuri contemporane din Basarabia, editura Arpid, Chișinău, 1939, pag. 34)
1910 – Devine student la Academia teologică din Kiev, pe care a absolvit-o în 1914. În aceiași ani, dupa mărturisirea unui coleg, “Mateevici trăia ca într-o beție a cititului”. Traduce mult din literatura rusă clasică și studiază trecutul istoric și cultural al poporului său.
1910- 1911 Publică în “Chisineovschie eparhialinie vedomosti” (nr.45, 49, 52 din 1910 și nr.42 din 1911) studiul lingvistic “Momente ale influenței bisericești asupra originii și dezvoltării istorice a limbii moldovenești”, precum si articolele “Motive religioase în credințele și obiceiurile moldovenilor basarabeni” (nr.9, 13, 14), “Bocetele funerare moldovenești” (nr.38, 39, 40, 41).
1912 – Vede lumina tiparului (Chisineovschie eparhialinie vedomosti, nr. 12, 13, 19, 22, 23) articolul “Schiță a traducerilor moldovenești religioase și de trai”.
1913 – Apare în revista “Luminatorul” (nr. 8, 9, 10, 11) studiul “Mitropolitul Gavril Bănulescu - Bodoni”.
1914 – Se căsătorește cu Teodora Borisovna Novitschi, absolvă Academia teologică și se întoarce la Chișinău. La 22 septembrie e numit provizoriu profesor de limba greacă la seminarul unde învățase.
1915 – Ține o cuvântare în fața absolvenților seminarului din Chișinău. La 23 iunie vizitează străvechea biserică din Căușeni, pe care o găsește “uimitor de bine păstrată”.
1917 – În vara acestui an scrie poeziile: “Văd prăbușirea”, “Cântec de leagăn”, “Basarabenilor”, “Frunza nucului”, “Unora” s.a. La 17 iulie plăsmuiește poezia Limba noastră, poate cea mai frumoasă odă închinată limbii române, care devine Imnul Republicii Moldova, (din 1994). La 13 august (stil vechi), bolnav de tifos exantematic, se stinge din viață la spitalul nr.1 din Chișinău și este înmormântat la Cimitirul Central din Chișinău.
În anul 1934 la mormântul său a fost ridicat un bust realizat de sculptorul Alexandru Plămădeală, pe care-l cunoștea din 1910.

* 1889: Gavril Ivanovici Buciușcan (n. 27 martie 1889, Isacova - d. 23 octombrie 1937, Tiraspol) a fost un om politic din Basarabia.

· 1891 - S-a născut Ion Al-George, poet şi traducător (m.09.01.1957).

* 1899: Gloria Swanson (n. 27 martie 1899; d. 4 aprilie 1983) a fost una din cele mai importante dive ale filmului mut hollywoodian.

· 1901: Eisaku Sato, politician japonez, laureat al Premiului Nobel (d. 1975)

· 1903 - S-a născut scriitorul mexican Xavier Villaurrutia (m.25.12.1950).
* 1905: Aurel Bărglăzan (n. 27 martie 1905, Porumbacu de Sus, Sibiu, d. 17 octombrie 1960, Timișoara) a fost un inginer român, profesor universitarla Universitatea Politehnica Timișoara, membru corespondent al Academiei Române.

Este considerat întemeietorul școlii românești de mașini hidraulice

S-a născut în Porumbacu de Sus, lângă Sibiu, ca fiu al lui Nicolae Bărglăzan, preot, și al Martei, născută Frîncu.^[1]

Între anii 1910-1914 a urmat, împreună cu fratele său, Cornel, școala primară din Porumbacu de Sus, iar apoi, până în anul 1923 gimnaziul și liceul la Blaj și Brașov,^[6] fiind în final absolvent al liceului „Gheorghe Lazăr” din Sibiu. În același an, 1923, a devenit student al Școalei Politehnice din Timișoara, pe care a absolvit-o în 1928.^[1]^[7] Tot aici își susține în anul 1940 doctoratul, cu teza „Transformatorul hidraulic. Studiu teoretic și experimental”, fiind a doua persoană (după acad. Ștefan Nădășan) căreia Politehnica din Timișoara i-a decernat titlul de doctor inginer, iar subiectul tratat a făcut obiectul unui brevet de invenție

Cursuri și tratate publicate:^[20]

Curs de mașini hidraulice (1932, 212 p.)
Mașini hidraulice (1948, 1 vol)
Turbine, Vol 1 (1948)
Mașini hidraulice (1951, 2 vol)
Turbine hidraulice: Pelton, Francis și Kaplan. Vol. 1
Regulatori automați de viteză și pompe rotitoare. Vol. 2
Turbotransmisiile hidraulice: Construcția, calculul, exploatarea și încercarea lor (împreună cu Valentin Dobândă, publicat în Ed. Tehnică, 1957)
Încercările mașinilor hidraulice și pneumatice (împreună cu Ioan M. Anton, Viorica Anton, Iosif Preda, publicat în Ed. Tehnică, 1959)
Peste 70 de lucrări științifice, singur sau în colaborare

· 1908: Șerban Țițeica (n. 14/27 martie 1908, București, România – d. 28 mai 1985, București, RS România) a fost un fizician român, profesor universitar, membru al Academiei Române (1955) și vicepreședinte al acesteia (1963-1985). Este unanim considerat drept fondatorul școlii române de fizică cuantică.
A făcut cercetări în domeniul termodinamicii, a fizicii statistice, mecanicii cuantice, fizicii atomice și în fizica particulelor elementare. S-a născut la 14 martie (S.N. 27 martie) 1908 în București,^[1] ca al treilea și ultimul copil al matematicianului Gheorghe Țițeica și al soției sale Florence/Florica (n. Thierrin). După absolvirea liceului Mihai Viteazul, a studiat la Facultatea de Științe a Universității din București, obținând în 1929 două licențe: științe fizico-chimice și științe matematice. A făcut studii de doctorat la Universitatea din Leipzig (1930-1934), sub îndrumarea profesorului Werner Heisenberg, obținând în 1935 titlul de Doktor der Philosophie.^[1]Disertația de doctorat, intitulată Despre modificarea rezistenței metalelor în câmp magnetic (Über die Widerstandsänderung von Metallen im Magnetfeld), a fost publicată integral în Annalen der Physik (Leipzig) și a cunoscut o largă notorietate: era, și a rămas, o lucrare fundamentală, sursa multor cercetări ulterioare. Întors în țară, a inaugurat o lungă și fructuoasă carieră universitară.^[2] A fost asistent la Politehnica din București (1935-1941), profesor la Universitatea din Iași (1941-1948), profesor la Universitatea din București (1949-1977),^[1]rămânând profesor consultant și după vârsta pensionării.

În paralel, a ocupat funcții importante în managementul cercetării științifice naționale și internaționale: a fost șeful secției de fizică teoretică din Institutul de Fizică al Academiei (1951-1955); director adjunct științific al Institutului de Fizică Atomică (apoi al Institutului Central de Fizică) din București/Măgurele(1955-1976); membru, ca reprezentant permanent al României, în consiliul științific al Institutului Unificat de Cercetări Nucleare din Dubna (1956-1981) și vicedirector al aceluiași institut (1962-1964).^[1]

A fost redactor șef adjunct, apoi redactor șef, al revistelor de specialitate ale Academiei Române: Studii și Cercetări de Fizică și Revue Roumaine de Physique (1956-1985). Era un iubitor al culturii umanistice și al artelor. Cunoștea mai multe limbi moderne și clasice, citea în original și comenta pe marii filozofi; în 1984 a ținut la Măgurele o memorabilă prelegere despre Miracolul grecesc. În paralel cu Facultatea de Științe, frecventase în tinerețe Conservatorul din București, studiind armonie și contrapunct în clasa lui Alfons Castaldi; îndrumat de Silvia Șerbescu, și-a perfecționat aptitudinile de pianist, devenind un sensibil interpret. A practicat alpinismul în Bucegi și Piatra Craiului, descoperind, împreună cu fratele său Radu Țițeica, noi trasee. A încetat din viață la 28 mai 1985, în București.

· 1912 - S-a născut James Callaghan, om politic britanic, prim ministru în perioada 1976-1979.

· 1917 - S-a născut Cyrus R. Vance, jurist şi om politic democrat american.

· 1919 - S-a născut prozatorul Nicolae Novac. Stabilit, din 1951, în SUA.

* 1920: Nicolae N. Constantinescu (n. 27 martie 1920, București - d. 14 decembrie 2000, București) a fost un economist român, membru titular (1990) al Academiei Române

Întregul ciclu școlar l-a urmat în București. Cursurile liceale le-a urmat în perioada 1931-1938 la Liceul Comercial „N. Bălcescu”.

A urmat Academia de Înalte Studii Comerciale și Industriale din București devenind licențiat în anul 1942. În cadrul Academiei a urmat secțiile de Științe economice teoretice, Economie particulară și Economie publică.^[2] A avut ca profesori pe Nicolae Iorga, Virgil Madgearu și Victor Slăvescu.

Participă la cel de Al Doilea Război Mondial, fiind luat prizonier în octombrie 1944. Inițial închiși în hrubele Mănăstirii Galata, a fost duși apoi în URSS, unde a stat prizonier 5 ani.^[3]

Obține titlul de Doctor în economie în anul 1959 și pe cel de Doctor docent în științe economice în anul 1972.

· 1920 - S-a născut Richard Hyman, pianist, muzicuţist şi şef de orchestră american.
* 1920: Victor Naghi (n. 27 martie 1920, București – d. 25 martie 2000^[1]^[2]^[3], București) a fost, în felul său, un autodidact, director emblematic al Întreprinderii ARO din Câmpulung, pe care a condus-o cu succes, în perioada comunistă, timp de 25 de ani, până la vârsta pensionării
* 1921: Moacir Barbosa Nascimento (27 martie 1921 – 7 aprilie 2000) a fost un jucător de fotbal brazilian care a jucat ca portar. A fost unul dintre cei mai buni portari din anii 1940 și 1950, faimos și pentru faptul că nu purta mănuși. Cariera lui a fost terminată brusc de pierderea finalei în Campionatul Mondial de Fotbal din 1950.

· 1923 - S-a născut Tom Edwards, radio DJ american, primul care l-a promovat pe Elvis Presley.
* 1923: Shūsaku Endō (n. 27 martie 1923, Tokio, Japonia^[1] – d. 29 septembrie 1996, Tokio, Japonia) a fost un scriitor japonezdin secolul al XX-lea.

· 1927: S-a nascut Mstislav Rostropovici, violoncelist si dirijor rus .

· 1929 - S-a născut Vasile Rotaru, pictor şi scenograf.

* 1930: Daniel Spoerri (n. 27 martie 1930, Galați) este un artist plastic și scriitor elvețian.

Spoerri este faimos pentru operele sale de artă care fixează o masă după un festin, cu toate obiectele, detaliile și resturile ei, și o transformă într-un tablou expus pe perete. De asemenea, este apreciat pentru cartea sa Topographie Anécdotée du Hasard (engleză An Anecdoted Topography of Chance), analogul literar al obiectelor sale, carte în care a cartografiat toate obiectele aflate la un anumit moment pe masa sa de lucru și le-a descris pe fiecare în parte cu amintirile și conexiunile pe care i le evocau ele.

· 1931 - S-a născut Virgiliu Niculae Constantinescu, inginer, preşedinte al Academiei Române în perioada 1994-1998, ambasador al României în Belgia.

· 1931 - S-a născut John Marascalco, compozitor R&R american.

· 1935: Abelardo Castillo, scriitor argentinian

· 1936: Nicolae Drăgușin, pictor român

· 1939 - S-a născut Bo Winberg, chitarist şi compozitor suedez (Spotnicks).

· 1940 - S-a născut Janis Martin, cântăreaţă americană.
* 1940: Austin Pendleton (n. 27 martie 1940, Warren, Ohio) este un actor de film, de televiziune și de teatru american, regizor de teatru și instructor.
* 1941: Ivan Gasparovic (n. 27 martie 1941, Poltár) este un politician slovac și profesor de drept care a fost președinte al Slovaciei între 2004 - 2014. A fost primul președinte slovac reales în funcție..

· 1942: Michael York (n. 27 martie 1942) este un actor englez de teatru și film.

· 1943: S-a născut fotbalistul Nicolae Pescaru, jucător al echipei naționale a României la Campionatul Mondial de Fotbal din Mexic, 1970.

· 1943 - S-a născut violoncelistul şi dirijorul rus Mihail Rostropovici.
* 1945: Ion Pantilie (n. 27 martie 1945, Pitești) este un pictor român, absolvent, în anul 1971, al Universității Naționale de Arte București unde l-a avut ca profesor pe Mihai Rusu. Ion Pantilie a fost președintele sucursalei U.A.P. - Filiala Pitești în perioada 1980 - 1990, astăzi fiind profesor la Liceul de Artă „Dinu Lipatti” din Pitești. Ion Pantilie este fratele pictorului piteștean Gheorghe Pantelie^[1]^[2], un prieten al poetului și pictorului Valeriu Pantaziși un foarte bun prieten al pictorului Ion Vlad^[3]. Ion Pantelie este fondator la Galeriei de Artă Metopa din Pitești (1975), fondator al filialei piteștene a Uniunii Artiștilor Plastici din Romania al cărei președinte a fost în perioada 1980 - 1990 ^[4]^[5] și cetățean de onoare al orașului Pitești(2005)^[6], al comunei Bascov (2011)^[7] și al județului Argeș (2013)
Ion Pantilie s-a născut în data de 27 martie 1945 și este un artist plastic român, frate cu pictorul Gheorghe Pantelie. A absolvit, în anul 1967, cursurile Liceului „Zinca Golescu” din Pitești după care a urmat cursurile Institutului Pedagogic din București. A terminat Facultatea de Arte Plastice în anul 1971 la Clasa lui Mihai Rusu, pentru ca în anul 1982 să fie absolventul Institutului „Nicolae Grigorescu”, Secția Muzeografie. După terminarea studiilor devine profesor de desen și își desfășoară activitatea la Liceul „Dinu Lipatti” din Pitești (1971 - 2010) al cărui director este în perioada 1989 - 2001. În perioada 2005 - 2007 a fost Inspector general adjunct la Inspectoratul Școlar Județean Argeș. Ca și fratele său, Gheorghe Pantelie, Ion Pantilie este un formator de opinie având implicări constante în viața comunității și o mulțime de premii interne și internaționale, precum și multe aprecieri publice.^[4] Ion Pantelie este fondator la Galeriei de Artă Metopa din Pitești (1975) și fondator al filialei piteștene a Uniunii Artiștilor Plastici din Romania al cărei președinte a fost în perioada 1980 - 1990.

· 1947 - S-a născut Andy Bown, chitarist, basist, clăpar şi compozitor britanic (Herd, Status Quo).

* 1947: Alexandru Papilian (pseudonim al lui Alexandru Stoichiță; n. 27 martie 1947, Paris) este un scriitor român. Este nepotul lui Victor Papilian. A absolvit în 1970 Academia de Studii Economice la București. A lucrat ca bibliograf la Biblioteca Centrală de Stat (1970-1972), apoi redactor la revista Flacăra (1972) și la Radioteleviziunea Română (1972-1977). Se stabilește definitiv în Franța în 1984, unde conduce Secția în limba română la Radio France Internationale

* 1947: Karl Mannheim (n. 1893- d. 1947) a fost un filozof și sociolog german.

A fost profesor de sociologie la Frankfurt și Londra, elev al lui Max Weber. Domeniul principal de cercetare al lui Mannheim l-a constituit sociologia cunoașterii, pe care a fundamentat-o printr-o asimilare specifică a rezultatelor sociologiei teroretice germane si a concepției materialiste a istoriei, rămânând însă predominant pe terenul idealismului. Mannheim a urmărit să trateze sistematic factorii care determină gândirea grupurilor sociale, considerând sociologia cunoașterii drept o "știința empirică a faptelor", care are ca temă de studiu "gândirea reală" a grupurilor umane. Mannheim considera cunoașterea nu ca pe un fapt al gândirii pure, ci ca un rezultat al conviețuirii active în societate. Într-un spirit relativist, Mannheim considera ideologia ca falsă conștiință, ca interpretare spontană sau conștient denaturată a realității, determinată de diferitele poziții sociale ale oamenilor, negând astfel valoarea ei cognitivă reală. Mannheim și-a imaginat și un nou tip de om al viitorului, in formarea căruia ar trebui sa se pornească "de la modele religioase", ceea ce, evident, arată cât de mult a rămas Mannheim între limitele conștiinței burgheze a timpului.

* 1947: Aad de Mos (n. 27 martie 1947 în Haga) este un antrenor de fotbal olandez, în prezent liber de contract.

· 1950: Tony Banks, muzician englez (Genesis)

· 1952: Gheorghe Tadici, antrenor român de handbal

· 1952 - S-a născut Felix Haug, multiinstrumentist şi compozitor elveţian (Double, Yello, Ping Pong).

· 1952 - S-a născut actriţa Olga Bucătaru (“Cursa”, “Ecaterina Teodoroiu”).

· 1953 - S-a născut actriţa Ecaterina Nazare (“Pas în doi”, “Lisca”).

· 1953 - S-a născut Walter Stocker, chitarist american (Babys, Air Supply).

· 1953: George Copos, om de afaceri, politician român
* 1955: Mariano Rajoy Brey (n. 27 martie 1955, Santiago de Compostela, Galicia) este un politician spaniol, președinte al Partidului Popular din 2004. Din 21 decembrie 2011 până în 2 iunie 2018 a ocupat funcția de prim-ministru al Spaniei.

· 1956: Floarea Calotă (n. 27 martie 1956, satul Beuca, județul Teleorman)^[1]^[2] este o cântăreață de muzică populară românească. A deținut demnitatea de deputat în legislatura 1990-1992, când a fost aleasă în județul Teleorman pe listele partidului Frontul Salvării Naționale, sub numele Floarea Calotă Lupu și în legislatura 1992-1996, când a fost aleasă în același județ pe listele Partidului Democrației Sociale din România.^[3]^[4] În 1978 a obținut trofeul „Floarea din grădină”.

· 1957 - S-a născut Bill McKenzie, vocalist şi compozitor britanic (Absorbic Ones, Associates).

· 1958 - S-a născut poetul Ioan Es Pop (“Ieudul fără ieşire”, “Pantelimon 113 bis”).

· 1960 - S-a născut Anca-Maria Rusu, publicist şi critic de artă.

· 1961 - S-a născut Clark Datchler, vocalist şi compozitor britanic (Johnny Hates Jazz).

· 1963: S-a nascut Quentin Tarantino, regizor de film, scenarist, producător și actor american. Quentin Jerome Tarantino (n. 27 martie 1963, Knoxville, Tennessee, Statele Unite ale Americii) este un regizor de film, scenarist, producător și actor american. Cele mai cunoscute creații ale sale sunt Reservoir Dogs (1992), Pulp Fiction (1994), Jackie Brown (1994), Kill Bill Vol. 1 (2003), Kill Bill Vol. 2 (2004), Death Proof (2007), Inglourious Basterds (Ticăloși fără glorie, 2009). Filmele realizate de Tarantino i-au adus acestuia premii la Oscar, Globul de Aur, BAFTA și Palme d’Or. În 2007, Total Film l-a clasat pe locul 12 în topul celor mai buni regizori din toate timpurile.
* 1964: Kad Merad (născut pe data de 27 martie 1964, la Sidi Bel Abbes, din Algeria), pe numele său real Kaddour Merad, este un comedian, humorist și scenarist franco-algerian.

· 1968: Cristian Bădiliță, teolog, eseist, traducător român

· 1969: S-a nascut Mariah Carey, cântăreață, compozitoare, producătoare și actriță americană.

· 1971: David Coulthard, pilot soțian de Formula 1

· 1971: Matthew Pegg, basist englez (Procol Harum)
* 1971: Victor Bodiu (n. 27 martie 1971, Chișinău) este un economist din Republica Moldova. De la 28 ianuarie 2011 până la 22 decembrie 2014^[3]^[4] a fost șeful Cancelariei de Stat a Guvernului Republicii Moldova (Secretar general al Guvernului), iar anterior, din septembrie 2009 a deținut funcția de Ministru de Stat. Între februarie – aprilie 2011 a fost deputat în Parlamentul Republicii Moldova.
* 1974: Gaizka Mendieta Zabala (n. 27 martie 1974) este un fost fotbalist spaniol care juca pe postul de mijlocaș. Și-a început cariera la CD Castellón și a mai jucat, printre altele, la Valencia CF și FC Barcelona.

· 1975: Fergie, cântăreață pop americană (The Black Eyed Peas și Wild Orchid)

· 1976: Roberta Alma Anastase^[1] (n. 27 martie 1976, Ploiești, România) este o politiciană română, un parlamentar român,Președintele Delegației Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a Cooperării Economice a Mării Negre (APCEMN). Fost președinte al Camerei Deputaților în legislatura 2008 - 2012, și fost europarlamentar între noiembrie 2006 – noiembrie 2008.^[1]^[2], Roberta Anastase este prima femeie care a deținut funcția de Președinte al Camerei deputaților ( a III- a poziție în stat dupa Președintele statului și Presedintele Senatului) fiind totodată și cea mai înaltă funcție deținută vreodată de o femeie în România.

Roberta Anastase a participat în 1994 la concursul Miss România, împreună cu Andreea Marin, Iulia Frățilă și Simona Pătruleasa și a câstigat concursul. Apoi a reprezentat România la Miss Univers

* 1976: Adrian Anca (născut pe 27 martie 1976 în Diosig, Bihor, România) este un fost atacant român de fotbal. A debutat în Liga 1 pe 8 martie 2003 în meciul Sportul Studențesc - Gloria Bistrița 1-1.
* 1978: Gabriel Paraschiv (n. 27 martie 1978, Moreni) este un jucător român retras din activitate, cunoscut pentru activitatea de la echipa Oțelul Galați.

· 1981: Jeronimo Maria Barreto Claudemir da Silva (n. 27 martie 1981, São Paulo, Brazilia), cunoscut sub porecla Cacau, este un fost fotbalist german de origine braziliană.
* 1981: Jung Seung-hwa (Hangul: 정승화; n. 27 martie 1981) este un scrimersud-coreean specializat pe spadă, laureat cu bronz individual și cu argint pe echipe la Campionatul Mondial de Scrimă din 2015
* 1981: Andrei-Valentin Sava este un politician român, deputat în Parlamentul României în mandatul 2012-2016 din partea USL Prahova.
* 1983: Igor Picușceac, uneori scris și Picușciac (în rusă Игорь Пикущак; n. 27 martie 1983, Tiraspol) este un fotbalist internațional moldovean care evoluează la clubul Sheriff Tiraspol.
* 1984: Alexandru Gațcan (n. 27 martie 1984, Chișinău) este un fotbalist internațional moldovean, care în prezent evoluează la clubul rus FC Rostov și la echipa națională de fotbal a Moldovei.
* 1984: Brett Trevor Holman (n. 27 martie 1984, în Bankstown, New South Wales, Australia) este un fotbalist australian, care joacă la clubul Al Nasr.
* 1985: Pavol Farkas (n. 27 martie 1985) este un fotbalist slovac care se află sub contract cu echipa azeră FK Qäbälä. Evoluează pe postul de fundaș central. A marcat primele sale goluri pentru FC Vaslui în derbiul local cu Poli Iași din 6 martie 2009.
* 1986: Manuel Peter Neuer (n. 27 martie 1986, Gelsenkirchen) este un fotbalistgerman și actualul portar al echipei FC Bayern München
* 1987: Polina Sergheevna Gagarina (în rusă Полина Сергеевна Гагарина, n. 27 martie 1987) este o cântăreață, compozitoare, actriță și model rus. Ea a reprezentat Rusia la Concursul Muzical Eurovision 2015 cu piesa „A Million Voices”.
* 1988: Brenda Song (n.27 martie, 1988) este o actriță, model și o spokesperson americană. Song a început în show-business ca un model de modă pentru copii. Aparițiile sale timpurii în televiziune au inclus roluri în emisiunile de televiziune Fudge (1995) și 100 de fapte pentru Eddie McDowd (1999). După multe reclame și roluri de televiziune la sfârșitul anilor 1990, Song a câștigat un premiu Young Artist pentru interpretarea ei în The Ultimate Christmas Present (2000). În 2002, Song a semnat un contract cu Disney Channel și a jucat în Disney Channel Original Movie 2002 Get a Clue și apoi a făcut contribuții semnificative la canal, inclusiv Stuck in Suburbs (2004) și multe alte producții. În 2005, Song a început să joace rolul principal de sex feminin al lui London Tipton în "The Suite Life of Zack & Cody" și "The Suite Life on Deck". Personajul este remarcat ca unul dintre cele mai lungi caractere ale Disney.
* 1988: Atsuto Uchida (内田篤人 Uchida Atsuto^?, n. 27 martie 1988) este un fotbalist japonez care joacă pentru clubul Union Berlin din 2. Bundesliga.
* 1990: Elena Gjeorgjievska (în macedoneană Елена Ѓорѓиевска; n. 27 martie 1990, în Struga)^[1] este o handbalistă macedoneană care joacă pentru clubul românesc SCM Craiova, în Liga Națională, și pentru echipa națională a Macedoniei.
* 1990: Nicolas Alexis Julio N'Koulou N'Doubena (n. 27 martie 1990), cunoscut mai mult ca Nicolas N'Koulou, este un fotbalist camerunezcare evoluează la clubul Olympique Lyon în Ligue 1 și la echipa națională de fotbal a Camerunului pe postul de fundaș.
* 1991: Lidia Havriștiuc (n. 27 martie 1991, Suceava) este o jucătoare română de fotbal. În prezent joacă pentru Olimpia Cluj și pentru a echipa națională a României în calitate de apărător
* 1991: Paul Țene (n. 27 martie 1991) este un jucător de fotbal român care evoluează la clubul Unirea Jucu. Este fiul lui Florin Tene.
* 1993: Lidia Isac (în rusă Лидия Исак, n. 27 martie 1993, Saint Petersburg, Rusia) este o cântăreață din Republica Moldova. Ea a reprezentat Republica Moldova la Concursul Muzical Eurovision 2016 cu piesa Falling Stars.^[2] A ratat calificarea în finala competiției
* 1995: Sabin Florin Strătilă (n. 27 martie 1995 în Constanța) este un jucător român de rugby în XV și de rugby în VII. Evoluează pe postul de fundaș (fullback).
* 1996: Lauren Michelle Jauregui (/ˈhaʊ.rɛɡi/ ; n. 27 iunie 1996, Miami, SUA) este o cântăreață americană, cel mai bine cunoscută ca și membră a grupului de fete Fifth Harmony.
* 1999: Mihaela Diana Petrescu (n. 27 martie 1999, în Slatina)^[2] este o handbalistăromână care joacă pentru HCM Roman pe postul de portar.

Decese

· 710: A decedat Sfantul Rupert de Salzburg (660 – 710). Este considerat sfânt în Bisericile Romano-Catolice și Ortodoxe și fondator al orașului austriac Salzburg. El a fost un contemporan de Childebert III, rege al francilor. Traditia il considera pe Rupert descendent al familiei regale merovingiene. El a fost, de asemenea, unchiul Sfântului Erentrude. Rupert a fost episcop de Worms până în jurul valorii de 697, când necredincioșii din vecinătatea Worms l-au expulzat din oraș. A fost trimis ca misionar la Regensburg, în Bavaria, unde a crestinat numerosi nobili locali.

· 1378: A murit Papa Grigore al XI-lea (n. cca. 1336). Pierre Roger de Beaufort (s-a născut în 1329 sau 1331 , la Castelul Maumont în Corrèze si a murit pe 27 martie 1378 în Roma ). A fost 201 -lea Papa, iar pontificatul sau a durat intre 30 decembrie, 1370 până la moartea sa sub numele de Grigorie XI.
El a fost ultimul Papă francez.

· 1462 - A murit Vasili al II-lea, Mare Cneaz al Moscovei (n. 1415). Vasili al II-lea Vasilievici cel Orb (n. 10 martie 1415 – 27 martie 1462) a fost un Mare Cneaz al Moscovei a cărui lungă domnie (1425–1462) a fost afectată de cel mai mare război moscovit din istoria veche rusă.

· 1482: Maria de Burgundia, numită Maria cea Bogată, (13 februarie 1457 – 27 martie 1482), a fost ducesă de Burgundia din 1477 până în 1482. Ca singurul copil al lui Carol I de Burgundia (zis și Carol Temerarul) și a Isabellei de Bourbon, ea a fost moștenitoarea vastelor domenii Burgundia din Franța după moartea tatălui ei în bătălia de la Nancy la 5 ianuarie 1477. Mama ei a murit în 1465, dar Maria a fost în termeni foarte buni cu mama ei vitregă, Margareta de York, cu care Carol s-a căsătorit în 1468. Maria de Burgundia s-a născut la Bruxelles, la castelul ducal Coudenberg, ca fiica lui Carol Temerarul, conte de Charolais și a celei de-a doua soții a acestuia, Isabella de Bourbon. Nașul ei a fost Ludovic, Delfin al Franței, aflat în exil în Burgundia în acea perioadă. El a numit-o după mama sa, Maria de Anjou. Reacțiile la nașterea ei au fost mixte: bunicul patern, Ducele Filip cel Bun, nu a fost impresionat și "a ales să nu participe la botez din moment ce era doar o fată"; bunica Isabela a Portugaliei a fost încântată de nașterea unei nepoate

Bunicul ei, Filip cel Bun, a murit în 1467, lăsându-l pe fiul său Duce de Burgundia și pe nepoata în vârstă de 10 ani moștenitoare prezumptivă. Prima propunere pentru mâna ei a fost primită de tatăl ei pe când Maria avea cinci ani - căsătoria cu viitorul rege Ferdinand al II-lea de Aragon. Mai târziu, fratele mai mic al lui Ludovic al XI-lea, Charles, Duce de Berry, a făcut o abordare, spre disperarea intensă a fratelui său regele, care a încercat să împiedice dispensa papală necesare pentru consangvinitate.

De îndată ce Ludovic a produs un moștenitor de sex masculin care a supraviețuit copilăriei, este vorba de viitorul rege Carol al VIII-lea al Franței, Ludovic a vrut ca fiul său să fie cel care să se căsătorească cu Maria, în ciuda faptului că fiul său era cu treisprezece ani mai tânăr decât Maria. Nicholas I, Duce de Lorena era cu câțiva ani mai în vârstă decât Maria și ducatul lui era alături de teritoriul burgund, dar planul său de a combina teritoriul său cu al ei a fost întrerupt de moartea ducelui în luptă, în 1473.

Ducesa Maria de Burgundia

Maria i-a succedat tatălui său după moartea acestuia, în bătălia de la Nancy la 5 ianuarie 1477. Regele Ludovic al XI-lea al Franței a profitat de ocazia oferită de înfrângerea și moartea rivalului său pentru a încerca să intre în posesia prosperului ducat de Burgundia, și a Franche-Comté, Picardia și Artois.

Regele era nerăbdător ca Maria să se căsătorească cu fiul său Charles și astfel să asigure moștenirea Țărilor de Jos pentru moștenitorii săi, prin forța armelor, dacă era necesar. Burgundia, temându-se de puterea militară franceză, a trimis o misiune diplomatică în Franța pentru a negocia o căsătorie între Maria și micul Charles în vârstă de șase ani, însă negociatorii s-au întors acasă fără o logodnă, găsind cererile regelui francez de cesiune asupra teritoriilor drept inacceptabile.^[2]

Maria l-a ales ca soț, dintre mulții pețitori la mâna ei, pe Arhiducele Maximilian de Austria, care a devenit co-domnitor.^[3] Nunta a avut loc la Ghent în după amiaza zilei de 16 august 1477.^[4] Evenimentul a inițiat două secole de dispute între Franța și Habsburgi (mai târziu asupra Spaniei, apoi Austriei) pentru posesiile lor, care a culminat cu Războiul de succesiune spaniol (1701 – 1714).

Cinci ani mai târziu, Ducesa a vârstă de 25 de ani a căzut de pe cal și a murit în apropiere de Castelul Wijnendale. Mariei îi plăcea echitația și în timp ce urmărea un șoim împreună cu Maximilian, calul ei a aruncat-o iar ea și-a rupt spatele. A murit câteva zile mai târziu, după ce a făcut un testament detaliat. Este îngropată în biserica Maicii Domnului din Bruges.

* 1510: Beatrice de Frangepan (în maghiarăFrangepán Beatrix, în croată Beatrica Frankopan, în cehă Beatrix Frankopan, în germană Beatrix Frankopan, în italianăBeatrice di Frangipan, în polonezăBeatrycze Frangepan, în latină Beatrix de Frangepanibus, n. 1480 - d. 27 martie 1510, Jula) a fost soția lui Ioan Corvin, fiul ilegitim al lui Matia Corvin. La cinci ani după moartea soțului său, ea s-a recăsătorit cu George de Brandeburg și a devenit una dintre cele mai înstărite femei din Transilvania, având în stăpânire domeniile Hunedoarei și ale Lipovei. Beatrice de Frangepan a murit la un an după căsătoria cu George de Brandeburg.

· 1613: Sigismund Báthory (în maghiară Báthory Zsigmond) (n. 1572 ^[1] sau 1573^{[necesită citare]} - d. 27 martie 1613, Praga), principe al Ardealului, fiul lui Cristofor Báthory și al Elisabetei Bocskai. A avut o incercare de realizare a primei uniri a Transilvaniei cu Țara Românească și cu Moldova, așa numitul plan dacic.^[2]

Încercarea lui Sigismund Báthory, Principe al Transilvaniei, de a-și impune stăpânirea peste Carpați a fost socotită la vremea respectivă o tentativă de refacere a Daciei. Istoricul Constantin Razachevicicomenteaza acest aspect:

„Baza juridică a pretențiilor lui Sigismund Báthory asupra Țării Românești și Moldovei se află în tratatul încheiat de acesta cu împaratul Rudolf II, în ianuarie 1595, la curtea imperiala din Praga, care, la cererea sa, le includea și pe acestea. Prin acest act Sigismund era recunoscut ca principe liber, iar Transilvania era ridicată de la rangul de Voievodat la cel de Principat. Era însă, doar o victorie parțială, astfel că Sigismund a ratificat tratatul abia în iulie 1595. Coroana ungara, râvnita de el, a ramas împaratului, iar tratatul prevedea ca toate teritoriile dobândite de Principe cu forțe proprii de la turci, aici fiind incluse Țara Românească și Moldova, deveneau vasale lui Rudolf al –II-lea, ca rege al Ungariei. Împaratul nu-i aprobase, asadar, cererea de a fi nu doar principe al Transilvaniei, ci «si al ambelor Dacii» (et utriusque Daciae).“ ,^[3]

Blazonul (sau sigiliul) lui Sigismund Báthory nu reprezintă prima utilizare a semnelor heraldice combinate ale celor 3 țări românesti, ci se înscrie ca fiind doar una dintr-o serie mai lungă de apariții ale acestei reprezentări, inițiată în 1580 de tatal său Cristofor Báthory, ce denotă în principal o acțiune comună în plan diplomatic a celor 3 principate românești.^[4]

A fost numit minor principe al Transilvaniei în mai 1581 de către Dieta Transilvaniei de la Cluj. Acest drept l-a exercitat doar din 1588, când principele de 15 ani a fost majorat de către Dieta de la Mediaș. La aceeași Dietă Națională, Cristofor Báthory i-a expulzat pe iezuiți din Ardeal.

În 1593, sultanul Murad al III-lea nu a respectat pactul de pace de la Adrianopol (azi Edirne), a declarat război Habsburgilor și astfel a început Războiul de 15 ani. Sultanul l-a somat pe Sigismund să se alăture armatei otomane, însă acesta s-a alăturat Ligii Sfinte (la recomandările consilierului său secret, iezuitul spaniol Alphonso Carillo), ceea ce stările transilvănene nu au acceptat. În urma acestor neînțelegeri, Sigismund a renunțat la principat în favoarea vărului său Andrei Báthory. Când unchiul său, căpitanul de Oradea, Ștefan Bocskai, l-a asigurat de sprijinul său, Sigismund a reluat principatul și a decapitat, la Cluj, căpeteniile care simpatizau cu turcii (Alexandru Kendi, Kovasoczi Farkas și Baltazar Báthory).

În 1595 s-a aliat cu împăratul Rudolf al II-lea și a fost numit Principe Imperial. S-a căsătorit cu Maria Cristina de Habsburg, fiica ducelui Carol Habsburg, o nepoată a regelui Rudolph II, pe 6 August 1595. Mariajul nu a fost consumat niciodată (noaptea nunții a fost dezastruoasă, iar Sigismund a refuzat să consume căsătoria și și-a trimis soția la fortăreața Kovar, unde a fost ținută până în anul 1598^[5]). Sigismund a acuzat-o pe Margaret Majláth (o mătusa a vărului său executat si el, Balthasar Báthory) de vrăjitorie, cauzandu-i impotența. Istoricul László Nagy remarcă faptul că in scrierile contemporanilor nu se face nicio referință la relatiile lui Sigismund cu femei, demonstrând că Sigismund a fost homosexual.

Și-a atras secuii de partea sa, cărora le-a promis privilegii.

De asemenea, a încercat să-și extindă autoritatea asupra Moldovei și Țării Românești. Ca să facă față confruntărilor cu turcii, Mihai Viteazul a căutat să întărească alianța cu principele Transilvaniei, Sigismund Bathory. La sfârșitul lui aprilie 1595 mitropolitul Eftimie, episcopii Luca de Buzău și Teofil de Râmnic împreună cu 12 boieri, reprezentând “treptele mari și mici al țării”, au primit instrucțiuni precise de la Mihai pentru încheierea unui tratat de alianță cu principele Transilvaniei, în așa fel încât “Mihai Vodă să fie ascultătăor de Batîr Jicmon, iar de țară să n-aibă scădere, ci să și-o ție deplin și să se ajute unii poe alții, cum le-a fost jurământul dintâi.” Delegația română a plecat dinspre Târgoviște spre Alba-Iulia pe 1 mai 1595. Pe 12 mai au început tratativele cu reprezentanții lui Bathory. La 20 mai au încheiat nu un simplu act de alianță - cum voise domnul Țării Românești - ci un act de vasalitate pentru Mihai Viteazul, care devenea un aliat vasal al lui Sigismund Bathory în Țara Românească, cu o autoritate scăzută și față de marii boieri ai țării, de al căror sfat trebuia să țină seama în toate actele de guvernare. Bathory se intitula: “prin grația lui Dumnezeu, principe al Transilvaniei, Moldovei, Valahiei Transalpine și al Sfântului Imperiu Roman, domn al părților regatului Ungariei și comite al secuilor etc.” Mihai Viteazul nu mai putea folosi în titlul său “prin grația lui Dumnezeu” și nici să numească țara “a mea”. Tratatul, prin clauzele lui constituia o victorie pentru Sigismund Bathory și marea boierime munteană. Erau sacrificate autonomia statului și autoritatea instituției domnești.^[6]

Un tratat similar cu cel al Valahiei semnau la Alba-Iulia, pe 3 iunie 1595 și reprezentanții marii boierimi din Moldova.

De facto tratatele semnate nu avut efect. De jure efectele sunt cel putin discutabile. După acestea, la 20 octombrie 1595, alături de Mihai Viteazul, a învins oastea otomană în Bătălia de la Giurgiu.

Dieta a retras însă privilegiile promise de Sigismund secuilor de rând, iar revolta lor, "Carnavalul însângerat", a fost înăbușită de trupele lui Ștefan Bocskai.

În 1596 cursul războiului s-a schimbat și la 26 octombrie oastea creștină a fost înfrântă de turci în Bătălia de la Keresztes. Din cauza eșecurilor militare și din viața personală, cu o încredere în sine scazuta^[7], Sigismund a abdicat pentru a doua oară, și a plecat la Praga pentru scaunul principiar al Principatelor Oppeln și Ratibor, cedând Ardealul soției sale.

În 1598 s-a întors pe neașteptate ocupând tronul Ardealului, iar după un an a renunțat din nou, la Mediaș, în favoarea vărului său, cardinalul Andrei Báthory.

„Nu trecură însă alte câteva luni și Sigismund, dovedind încă odată cât era de schimbăcios și de ușuratec - bine spunea despre el Mihai Viteazul că "nu știe nici ce face, nici ce vrea" părăsi pentru a două oară tronul, făcând sa fie ales, in locu-i, vărul său cardinalul Andrei Bathory (Martie 1599)”, afirma Constantin N. Giurescu, în volumul Istoria Românilor, (Fundația Regală pentru literatură și artă, București, 1944).^[5]

După moartea acestuia, în 1601 la Cluj s-a reales din nou Principe al Ardealului. După ce a fost învins la Guruslău de oastea imperială (formată din trupele lui Basta și Mihai Viteazul), el a fugit în Moldova, iar comandantul său de oști, Moise Székely, în Turcia. În 1602, după ce adepții săi au fost învinși în bătălia de la Teiuș de trupele lui Basta, a renunțat pentru a patra și ultima dată la principat și s-a retras în Boemia.

A murit la Praga, la 27 martie 1613.

De patru ori principe al Transilvaniei (mai 1581 - 1597; august 1598 - martie 1599; februarie - august 1601; 1602), Sigismund Bathory este unul dintre personajele cele mai controversate ale istoriei Principatelor. „În mare parte, această controversă se datorează și faptului că a abdicat de trei ori la rând, număr neobișnuit de mare pentru un monarh fără prea mari realizări în vreunul din acele planuri care pot revoluționa și prin acestea să fi fost pus în acele situații, încât pentru a putea salva sau realiza ceva, să aleagă calea exilului și renunțarea la putere. Aceasta cu atât mai mult cu cât politica sa externă era în deplină concordanță cu cea a habsburgilor“, se arată în studiul „Prima abdicare a lui Sigismund Bathory, comentarii pe baza unei note informative“, postat pe pagina Institutului de Memorie Culturală.^[3]

Autorii contemporani principelui transilvănean i-au pus deciziiile de a părăsi tronul pe seama slăbiciunilor sale. „Cheia pentru [a înțelege] modul său de acțiune ar putea fi găsită mai cu seamă în slăbiciunea sa morală și în lipsa lui de caracter. În această privință Sigismund era un produs trist și un exemplu respingător al artei pedagogice iezuite. Plin de cunoștințe și nu lipsit de însușiri, firii sale îi lipsea în întregime armonia interioară. La fel ca și în viața publică, el era în cea privată ezitant și capricios. La aceasta a putut contribui, nu în mică măsură anturajul său"

· 1625: Iacob (engleză James; n. 19 iunie 1566, Edinburgh, Scoția — d. 27 martie 1625, Theobalds Park, Grafschaft Hertfordshire, Anglia) a fost rege al Scoției ca Iacob al VI-lea din 24 iulie 1567 și rege al Angliei și Irlandei ca Iacob I de la 24 martie 1603 până la moartea sa.

A domnit în Scoția ca Iacob al VI-lea din 24 iulie 1567, pe când avea doar un an, urmându-i la tron mamei sale, Maria I a Scoției. Cât timp a fost minor, a guvernat o regență în numele său, care s-a încheiat oficial în 1578, deși nu a preluat controlul complet asupra guvernului său până în 1581^[2]. Pe 24 martie 1603, ca Iacob I, a urmat la tron ultimului monarh al Angliei și Irlandei din dinastia Tudor, Elisabeta I, care murise fără moștenitori.^[3] Avea să conducă Anglia, Scoția și Irlanda timp de 22 de ani, până la moartea sa la 58 de ani.^[4]

Iacob și-a îndeplinit majoritatea obiectivelor în Scoția, dar a avut de înfruntat multe dificultăți în Anglia,^[5] inclusiv Complotul Prafului de Pușcă(Gunpowder Plot) în 1605, precum și conflicte repetate cu parlamentulenglez. Conform unei tradiții care începe cu istoricii de la mijlocul secolului XVII, înclinația lui Iacob către absolutism politic, iresponsabilitatea sa financiară, și menținerea unor favoriți impopulari au furnizat premisele Războiului Civil Englez^[6] Istoricii recenți, cu toate acestea, au revăzut reputația lui Iacob, și l-au tratat ca pe un monarh serios și preocupat de responsabilitățile sale.^[7] .

Pe parcursul domniei lui Iacob, „Epoca de aur” a literaturii și dramei elizabetane a continuat, cu scriitori precum William Shakespeare, John Donne, Ben Jonson, sau Sir Francis Bacon, care au contribuit la o cultură literară înfloritoare.^[8] Iacob însuși a fost un erudit, autorul unor opere precum Daemonologie (1597) sau Basilikon Doron (1599).^[9] Sir Anthony Weldon a pretins că Iacob a fost numit „cel mai înțelept nebun din creștinătate”, un epitet atribuit caracterului său până astăzi.

Iacob a fost singurul fiu al reginei Maria I a Scoției și a celui de-al doilea ei soț, Henry Stuart, Lord Darnley. Atât Maria cât și și Darnley erau strănepoți ai regelui Henric al VII-lea al Angliei prin fiica acestuia, Margareta Tudor, sora mai mare a regelui Henric al VIII-lea al Angliei. Domnia Mariei în Scoția a fost nesigură, ea și soțul ei fiind romano-catolici și confruntându-se cu o rebeliune a nobililor protestanți. În timpul dificilului lor mariaj,^[11] Darnley s-a aliat în secret cu rebelii și a conspirat la uciderea secretar privat al reginei, David Rizzio, cu doar trei luni înainte de nașterea lui Iacob.^[12]

Iacob s-a născut la 19 iunie 1566 la Castelul Edinburgh și ca moștenitor al tronului automat a devenit Duce de Rothesay și Prinț și Mare Steward al Scoției. A fost botezat "Charles James" la 17 decembrie 1566 într-o ceremonie catolică ținută la Castelul Stirling. Nașii lui au fost: regele Carol al IX-lea al Franței (reprezentat de John, Conte de Brienne), regina Elisabeta I a Angliei (reprezentată de Francis Russell, Conte de Bedford), și Emmanuel Filibert, Duce de Savoia (reprezentat de ambasadorul Philibert du Croc).^[13]

Tatăl lui Iacob, Darnley, a fost ucis la 10 februarie 1567 la Edinburgh, probabil ca o răzbunare la moartea lui Rizzio. Iacob a moștenit titlurile tatălui său Duce de Albany și Conte de Ross. Maria era deja nepopulară și căsătoria ei la 15 mai 1567 cu James Hepburn, al 4-lea conte de Bothwell, care era suspectat că era implicat în uciderea lui Darnley, a sporit la nepopularitatea ei. În iunie 1567, rebelii protestanți au arestat-o pe Maria și au întemnițat-o la castelul Loch Leven; ea nu și-a mai văzut fiul niciodată. A fost obligată să abdice la 24 iulie 1567 în favoarea fiului ei minor Iacob și l-a numit regent pe fratele ei vitreg nelegitim, James Stewart, Conte de Moray.

Îngrijirea lui Iacob a fost încredințată contelui și contesei de Mar, aflat în siguranța Castelului Stirling.^[15] Iacob a fost încoronat rege al Scoției la vârsta de 13 luni, de către episcopul de Orkney, la 29 iulie 1567.^[16] Consiliul Privat al Scoției a ales drept preceptori ai lui Iacob pe umanistul George Buchanan, Peter Young, Adam Erskine și David Erskine.^[17]Buchanan l-a supus pe Iacob la bătăi regulate dar, de asemenea, i-a insuflat o pasiune pe tot parcursul vieții pentru literatură și învățare.^[18] Buchanan a căutat să-l crească pe Iacob în teamă față de Dumnezeu, un rege protestant care să accepte limitele monarhiei, așa cum era prezentat în tratatul său De Jure Regni apud Scotos.^[19]

În 1568 Maria a evadat din închisoarea de la Castelul Loch Leven. Contele de Moray a învins trupele Mariei în Bătălia de la Langside, obligând-o să plece în Anglia, unde a fost întemnițată de Elisabeta. La 23 ianuarie 1570, Moray a fost asasinat de James Hamilton de Bothwellhaugh. Următorul regent a fost bunicul patern al lui Iacob, Matthew Stewart, al 4-lea Conte de Lennox, care, un an mai târziu a fost ucis la Castelul Stirling de susținătorii Mariei. Succesorul său, contele de Mar, s-a îmbolnăvit grav și a murit la 28 octombrie 1572 la Stirling. Boala lui Mar, a scris James Melville, a urmat unui banchet ținut la Palatul Dalkeith de James Douglas, al 4-lea Conte de Morton.^[20]
Morton a fost executat la 2 iunie 1581, acuzat cu întârziere de complicitate la uciderea Lordului Darnley.^[21] La 8 august, Iacob l-a făcut pe Lennox singurul duce din Scoția.^[22] Regele în vârstă de 15 ani a rămas sub influența lui Lennox timp de încă un an

* 1714: Charlotte Amalie de Hesse-Kassel (27 aprilie 1650 – 27 martie 1714) a fost regină consort a Danemarcei și Norvegiei ca soție a regelui Christian al V-lea al Danemarcei.
* 1729: Leopold Louis de Lorena (11 septembrie 1679, Innsbruck – 27 martie1729, Lunéville), supranumit cel Bun, a fost Duce de Lorena și de Bardin 1690 până la moartea sa.

Leopold Joseph Charles Dominique Agapet Hyacinthe a fost fiul cel mare al lui Carol al V-lea, Duce de Lorena și a soției acestuia, Eleanor de Austria, sora vitregă a împăratului Leopold I.

În momentul nașterii lui Leopold, Lorena și Bar erau ocupate de regele Ludovic al XIV-lea al Franței, obligând pe părinții acestuia să plece în exil în Austria, unde ai au trăit sub protecția împăratului. Prin urmare, Leopold s-a născut la palatul din Innsbruck și a primit primul său nume în onoarea împăratului. Leopold a crescut la Innsbruck, în timp ce tatăl său s-a angajat în apărarea Vienei împotriva turcilor.

În 1690, tatăl său a murit și tânărul Leopold în vârstă de 11 ani a moștenit ducatele încă ocupate. Mama lui, în încercarea de a îndeplini ultimele dorinte ale soțului ei de a prelua ducatele de sub ocupația franceză, a apelat la Reichstag în Regensburg pentru a-l restabili pe fiul ei în Lorena. Leopold a fost trimis la Viena pentru a primi o educație militară sub supravegherea împăratului. La Viena, a crescut împreună cu verii săi, Arhiducele Joseph și Carol, ambii viitori împărați. Leopold a fost creat Cavaler al Ordinului Lâna de Aur în acel an.

Ca și tatăl lui înaintea sa, el a intrat în armata imperială și, la vârsta de 18 ani, a luat parte la Asediul de la Timișoara în 1694. Trei ani mai târziu, el a primit comanda armatei de pe Rin.

Leopold, Duce de Lorena

În 1697, Războiul de Nouă Ani s-a sfârșit cu semnarea Tratatului de la Ryswick la 30 octombrie 1697.

Tratatul a restituit ducatele de Lorena și Bar Casei de Lorena, în conformitate cu speranțele mamei lui Leopold; ea a murit patru zile mai târziu la Viena. La 17 august 1698, Ducele Lepold și-a făcut o intrare triumfătoare în capitala sa Nancy. El a reconstruit și repopulat ducatul său afectat de război, încurajând imigrarea. La sfârșitul domniei sale ducatul era sigur și prosper.

În politica externă, Leopold a încercat să continue relații bune cu Franța pentru a potoli setea puternicului său vecin. La 13 octombrie 1698 la Palatul Fontainebleau Leopold s-a căsătorit cu Élisabeth Charlotte d'Orléans, nepoata regelui Ludovic al XIV-lea, care i-a oferit o zestre de 900.000 de livre ducelui fără bani. Elisabeth Charlotte s-a dovedit a fi o mamă grijulie și a dat naștere la treisprezece copii, dintre care cinci au atins vârsta adultă. Trei dintre ei au murit într-o săptămână, în mai 1711 din cauza unui focar de variolă la Château de Luneville, reședința de la țară a ducilor de Lorena.

În ciuda încercărilor diplomatice ale lui Leopold, capital sa, Nancy, a fost ocupată de trupe străine în timpul Războiului Succesiunii Spaniole (1700–1713). Temându-se pentru familia lui, Leopold a mutat curtea la Château de Luneville, pe care Leopold l-a reconstruit ca pe un "Versailles al Lorenei". Aici s-a născut primul copil al lui Leopold în 1700.

Soția lui Leopold, Élisabeth Charlotte de Orléans

În 1703, Ducele a introdus Codul lui Léopold care reglementa guvernarea ducatului. A încercat s-o instaleze pe fiica sa ce mare, Elisabeth Charlotte, ca stareță de Remiremont însă a eșuat din cauza opoziției Papei Clement al XI-lea.

Mariajul lui Leopold s-a tulburat în 1706, când a avut-o ca amantă pe Anne-Marguerite de Lignéville, Prințesă de Beauvau-Craon și i-a îmbogățit întreaga ei familie. Cu toate acestea, Elisabeth Charlotte, în urma sfatului mamei sale, a tăcut.

În 1708, Leopold a pretins ducatul de Montferrat cum era ruda cea mai apropiată a vărului său, Charles IV Gonzaga, Duce de Mantua, și care a fost detronat și apoi a murit fără moștenitori pe linie masculină. Împăratul promisese totuși Montferrat Ducelui de Savoia însă dorind să compenseze Casa de Lorena, el a dat Ducat de Teschen din Silezia lui Leopold.

În 1710, Leopold și soția sa au vizitat Parisul pentru a participa la căsătoria nepoatei Elisabetei Charlotte, Marie Louise Elisabeth cu Ducele de Berry, nepot al regelui Ludovic al XIV-lea al Franței.

În 1721, Leopold a aranjat pentru fiul și moștenitorul său, Leopold Clement, să primească o educație la Viena. De asemenea, el intenționează să lege relații cu Arhiducesa Maria Tereza, moștenitoarea împăratului Carol al VI-lea. Leopold Clement a murit la scurt timp la Lunéville și în locul lui, fiul cel mic Francisc Ștefan a plecat la Viena, unde s-a căsătorit cu Maria Tereza. Francisc ar deveni împărat și urmașii lui, Casa de Habsburg-Lorena, vor conduce Austria până în 1918.

În 1725, Leopold a încercat s-o căsătorească pe fiica sa Anne Charlotte cu tânărul rege Ludovic al XV-lea, însă Louis Henri, Duce de Bourbon, pe atunci prim-ministru, s-a opus uniunii cu un descendent al unui rival al Casei de Orléans. Apoi, Elisabeth Charlotte a încercat să aranjeze căsătoria fiicei sale cu vărul ei primar, care devenise văduv de puțin timp, Louis, Duce de Orléans, însă Louis a refuzat. Toate propunerile sale de căsătorie au fost fie ignorate, fie refuzate; mai târziu Anne Charlotte a devenit stareță a mănăstirilor Remiremont și Essen.

În martie 1729, Leopold s-a îmbolnăvit în timp ce se plimba la Château at Ménil în apropiere de Lunéville. S-a întors la Lunéville unde a murit la 27 martie, la 49 de ani.

· 1770: Giovanni Battista Tiepolo, artist italian (n. 1696)
* 1827: François Alexandre Frédéric de La Rochefoucauld, duce de Liancourt, apoi duce de La Rochefoucauld (1792), s-a născut la La Roche-Guyon^[9] (în actualul departament Val-d'Oise) la 11 ianuarie 1747și a murit la Paris la 27 martie 1827. A fost un om politic, întreprinzător, călător și militar francez.

După evenimentele din 10 august 1792, s-a exilat în Anglia, unde a fost invitat de Arthur Young. A cerut în van să fie ascultat în cursul procesului Regelui, apoi a părăsit Anglia în 1794 și a emigrat în Statele Unite.

A publicat, în această perioadă, mai multe eseuri relative la experiențele sale: "Notice sur l’Impôt territorial en Angleterre"^[19] (1790), "Des prisons de Philadelphie"^[20] (1796).

În 1795, a pus la cale, cu cinci însoțitori, o călătorie care a acoperit o mare parte din Statele din Nord și din Canada. Au traversat Niagara pentru a ajunge la Fort Erie și au văzut și Fort Chippawa. La Newark (Niagara-on-the-Lake), au fost primiți de locotenentul-guvernator John Graves Simcoe. Călătoria lor s-a terminat la frontiera cu Canada. S-a întors în Statele Unite.

Puțin apreciat de Contele de Provence, viitorul Ludovic al XVIII-lea, nu s-a amestecat decât puțin în anturajul său din exil, iar în 1797 a solicitat, fără succes, autorizația de a se reîntoarce în Franța. De unul singur a întrerupt exilul, în 1799.

Radiat de pe lista emigraților, s-a reîntors în Liancourt și și-a gerat afacerile și lucrările; a fost tratat cu demnitate și distanță de Napoleon.

În 1814, în timpul primei Restaurații, Ludovic al XVIII-lea nu i-a redat demnitatea ereditară^[21] de mare maestru al Garderobei, și l-a numit, în compensație, la Camera Pairilor.

Apoi a fost deputat, ales la Camera Reprezentanților constituită în timpul celor O Sută de Zile.

A exercitat apoi mai multe funcții publice, cu titlu benevol, a apărat abolirea Comerțului cu Negri, și interzicerea jocurilor și a loteriilor.

A fondat, la 15 noiembrie 1818, Casa de Economii și de Prevedere de la Paris, prima casă de economii din Franța

A avut trei fii:

· 1854: Carol al III-lea, Duce de Parma (italiană Carlo III; 14 ianuarie 1823 – 27 martie 1854) a fost Duce de Parma din 1849 până în 1854.

Carol al III-lea s-a născut la Villa delle Pianore în apropiere de Lucca ca singurul fiu al lui Carol Louis, Prinț de Lucca (mai târziu Duce de Lucca și Duce de Parma) și a soției acestuia, Prințesa Maria Teresa de Savoia, fiica regelui Victor Emanuel I al Sardiniei. La botez a primit numele de Ferdinando Carlo Vittorio Giuseppe Maria Baldassarre. Până la ascensiunea sa ca Duce de Parma în 1849 a fost numit Ferdinando Carlo sau Ferdinando. În familie i se spunea Danduccio. Din 13 martie 1824, el a purtat titlul de Prinț Ereditar de Lucca.

Ferdinando Carlo a petrecut o mare parte din primii zece ani ai vieții sale în Germania și la Viena. Când avea patru ani, responsabilitatea pentru educația lui a fost încredințată unui preot maghiar, Zsigmond Deáki. Directorul Bibliotecii din Lucca, Lazzaro Papi, i-a predat istoria Italiei și limba italiană. Ferdinando Carlo a învățat limba franceză, maghiară, germană, engleză și spaniolă.

În 1841 Ferdinando Carlo a fost trimis la Torino pentru a fi instruit în arta militară. A primit comanda în armata piemonteză cu rangul de căpitan de cavalerie.

Portret al lui Carol al III-lea, Duce de Parma

La 10 noiembrie 1845, Ferdinando Carlo s-a căsătorit cu Louise Marie Thérèse a Franței (1819–1864), sora mai mare a pretendentului legitimist la tronul Franței, Contele de Chambord. Ceremonia a avut loc la Schloss Frohsdorf în apropiere de Lanzenkirchen în Austria. Cuplul a petrecut luna de miere la Üchendorff apoi în Anglia.

Ferdinando Carlo și Louise Marie Thérèse au avut patru copii:

Prințesa Margherita de Bourbon-Parma (1847–1893); s-a căsătorit cu Carlos, Duce de Madrid, pretendent carlist la tronul Spaniei; au avut copii.
Robert I, Duce de Parma (1848–1907); s-a căsătorit prima dată cu Prințesa Maria Pia de Bourbon-Două Sicilii (fiica regelui Ferdinand al II-lea al celor Două Sicilii și Maria Theresa de Austria); au avut copii. A doua oară s-a căsătorit cu Infanta Maria Antonia a Portugaliei (fiica regelui Miguel al Portugaliei și a reginei Adelaide de Löwenstein-Wertheim-Rosenberg); au avut copii.
Prințesa Alice de Bourbon-Parma (1849–1935); s-a căsătorit cu Ferdinand al IV-lea, Mare Duce de Toscana; au avut copii.
Prințul Henric, Conte de Bardi (1851–1905); s-a căsătorit prima dată cu Prințesa Maria Immacolata de Bourbon-Două Sicilii (fiica regelui Ferdinand al II-lea al celor Două Sicilii și a soției acestuia, Maria Theresa de Austria); a doua oară s-a căsătorit cu Infanta Adelgundes a Portugaliei, Ducesă de Guimarães (fiica regelui Miguel al Portugaliei și a reginei Adelaide de Löwenstein-Wertheim-Rosenberg).

La 17 decembrie 1847 împărăteasa Maria Louise a murit și tatăl lui Ferdinando Carlo i-a succedat ca Ducele de Parma Carol al II-lea. Ducatul de Lucca a fost incorporat Marelui Ducat de Toscana iar Ferdinando Carlo a devenit Prinț Ereditar de Parma.

Carol al II-lea a domnit numai câteva luni în Parma. În martie 1848 revoluția a izbucnit în Parma susținută de regele Carol Albert al Sardiniei. Ferdinando Carlo a scăpat din Parma însă a fost luat prizonier la Cremona. A rămas prizonier la Milano timp de câteva luni până când guvernul britanic a negociat eliberarea lui.

După un scurt sejur pe insula Malta, el a călătorit la Napoli apoi la Livorno, unde a fost alături de soția sa, Louise Marie, care tocmai a dat naștere primului lor fiu. Apoi, familia a căutat refugiu în Anglia și Scoția.

În august 1848 armata austriacă a intrat în Parma și l-a restaurat oficial pe Carol al II-lea. Totuși, Ferdinando Carlo și familia lui au rămas în Anglia deoarece ostilitățile au continuat între armata austriacă și armata piemonteză. Timp de mai mulți ani Carol al II-lea a considerat că ar trebui să abdice în favoarea fiului său Ferdinando Carlo însă a amânat în speranța că atunci când va face acest lucru, lucrurile vor fi mult mai sigure pentru fiul său.

La 24 martie 1849 s-a anunțat abdicarea lui Carol al II-lea. Ferdinando Carlo, care încă trăia în Anglia, i-a succedat ca Duce de Parma sub numele de Carol al III-lea. La 18 mai 1849 el a revenit în Parma pe care a părăsit-o două zile mai târziu. Nu a preluat administrarea ducatului până la 25 august.

În seara zilei de 26 martie 1854 Carol se plimba pe străzile din Parma; a fost înjunghiat de către un atacator care a scăpat. A fost dus la Palazzo di Riserva, unde a murit în seara următoare. A fost succedat de fiul său, Robert I, Duce de Parma.

· 1875: Edgar Quinet (n. 17 februarie 1803, Bourg-en-Bresse, Franța – d. 27 martie 1875, Versailles, Franța) a fost un reputat scriitor, istoric și om politic francez. În perioada 1842-1846 a fost profesor la Collège de France, unde i-a avut ca studenți pe mulți dintre „pașoptiștii” români. În 1852, după moartea primei sale soții, s-a căsătorit cu Hermione Asachi, fiica scriitorului român Gheorghe Asachi. A rămas cunoscut și ca filoromân, atât prin scrierile sale, cât și prin sprijinul moral pe care l-a acordat generației de la 1848 din Țările Române.

· 1879: Prințul Waldemar al Prusiei (n. 1868)

· 1898: Francisca a Braziliei (n. 2 august 1824 – d. 27 martie 1898) a fost prințesă a Braziliei. A fost fiica regelui Pedro I al Braziliei (și al IV-lea al Portugaliei) și a primei lui soții, Maria Leopoldina de Austria. S-a căsătorit cu François d'Orléans, fiu al regelui Ludovic-Filip al Franței și a avut trei copii.

Prin singura sa fiică, ea este ascendenta Prințului Henri, Conte de Paris, Duce al Franței, actualul pretendent orléanist la tronul Franței și al regelui Juan Carlos I al Spaniei.

Dona Francisca în jurul vârstei de 56 de ani, c.1880

S-a născut la palatul imperial Saint Christopher din Rio de Janeiro, capitală a Imperiului Braziliei. Numele ei complet a fost Francisca Carolina Joana Carlota Leopoldina Romana Xavier de Paula Micaela Gabriela Rafaela Gonzaga.^[1]

Prin tatăl ei, împăratul Pedro I, ea a fost membră a ramurii braziliene a Casei de Braganza (portughezăBragança) și de la naștere a primit titlul de Dona.^[2] Mama ei a fost Arhiducesa Maria Leopoldina de Austria, fiica lui Francis al II-lea, ultimul împărat al Sfântului Imperiu Roman. Prin ea, Francisca a fost nepoata lui Napoleon Bonaparte și verișoara primară a împăraților Napoleon al II-lea al Franței, Franz Joseph al Austriei și Maximilian I al Mexicului.^[3]
Fratele ei mai mic a fost viitorul Pedro al II-lea al Braziliei. A fost deci mătușa paternă a Prințesei Imperiale a Braziliei, Isabel. De asemenea, a fost verișoară primară cu Prințesa Maria Carolina a celor Două Sicilii.

La 1 mai 1843, la Rio de Janeiro, Francisca s-a căsătorit cu François d'Orléans, al treilea fiu al regelui Ludovic Filip al Franței și al reginei Maria Amalia de Neapole. Mireasa avea 19 ani iar mirele 25.

Singura lor fiică, Prințesa Françoise d'Orléans s-a căsătorit cu verișorul ei primar, Robert, Duce de Chartres și a devenit mama pretendentului orléanist Prințul Jean, Duce de Guise. Fiul ei Pierre nu s-a căsătorit niciodată însă a avut două fiice nelegitime cu o femeie căsătorită.

Atunci când familia Orléans a fugit din Franța, s-au stabilit în Anglia locuind la Claremont; acolo Francisca a dat naștere unei fiice născute în 1849. Anul următor, regele exilat Ludovic-Filip I a murit. În timpul domniei Casei de Bonaparte, familia Orléans s-a întors în Franța. Francisca a murit la Paris, în vârstă de 73 de ani. Soțul ei i-a supraviețuit doi ani; a murit la Paris, în 1900.

Copii:

Prințesa Françoise de Orléans (14 august 1844 – 28 octombrie 1925) căsătorită cu vărul ei Prințul Robert, Duce de Chartres; a avut copii.
Prințul Pierre, Duce de Penthièvre (4 noiembrie 1845 – 17 iulie 1919) nu s-a căsătorit niciodată.
Prințesa Marie Léopoldine de Orléans (n./d. 30 octombrie 1849)

· 1918: A murit scriitorul american Henry Adams.

· 1923: James Dewar, chimist, inventator și fizician scoțian (n. 1842)
* 1927: Nicolae Lugojanu cavaler de Caransebeș (în germană: Nikolaus Logoschan von Karánsebes, n. 16 decembrie 1854, Caransebeș – d. 27 martie 1927, Sibiu) a fost un militar și inventator român. A fost inițial general în Armata Comună a Austro-Ungariei, în care a avansat până la gradul de general de brigadă, ulterior a trecut în Armata Română, în care a fost înălțat la rangul de general de divizie.

Nicolae a fost fiul grănicerului și învățătorului Dimitrie Lugojanu și soției sale Iconia. Studiile și le-a urmat la școală normală matematică din Caransebeș și la cea militară din Traiskirchen. Iar Academia Militară și Școală de Război le-a absolvit în Viena.^[1]

În ziua de 1 noiembrie 1880 a devenit locotenent în regimentul de artilerie al forțelor de apărare regale maghiare „Alois Pichler” nr. 3 la Komárom^[2] și a luat parte în campania de la 1882 din Bosnia și Herțegovina. Ridicat la grad de căpitan de clasa I în regimentul k.u.k. de artilerie „Erzherzog Albrecht” nr. 5 pe 1 mai 1894^[3], a avansat în 1902 la gradul de maior al regimentului nr. 36 la Sibiu.^[4]

Caransebeș, primăria

A fost colonel major în corpul de armată nr. VII și comandant al regimentului de artilerie nr. 19 la Oradea începând cu anul 1907.^[5] În același post a fost numit colonel la 18 august 1914. Deja la începutul Primului Război Mondial a avut prilejul să se distinge, fiind decorat cu Ordinul Împărătesc al Coroanei de Fier de clasa a 3-a cu decorația de război.^[6] Era deja purtător al medaliei de merit militar Signum Laudis, la bandă roșie.

Lugojanu a avansat general de brigadă (Generalmajor) cu rang de la 1 noiembrie 1917 și nobilat la 14 februarie 1918^[7] (diploma de la 1 aprilie a anului) cu predicatul „Cavaler de Caransebeș”.^[8]

Încadrându-se în armata română în ianuarie 1919, a fost înălțat la gradul de general de divizie. Înrudit fiind cu preotul Gheorghe Buru, ceremonialul catedralei caransebeșene, el își petrecea concediul, an de an, în Caransebeș. Acolo își întâlnea prietenii din copilărie și camarazii de arme. Ales reprezentant al Caransebeșului la Comunitatea de avere, grănicerii voiau să-l aleagă după Unire președinte al acestei instituțiuni. Neputându-se stabili un acord între grupările politice, el a renunțat de a mai candida. Retrăgându-se la Sibiu, acolo a și fost înmormântat de preotul militar, colonel Iosif Serafin din Pătaș

Ca „primtenente c. r. de artilerie” a inventat în anul 1889 cheia dublă („Kommoditäts-Doppelschlüssel”), cu care se putea deschide pe timpuri orice ușă. A fost patentată în Austro-Ungaria, Germania, Franța (patentul 201 293 de la 17 octombrie 1889) și Anglia.^[9]

Staționat la Bratislava a înaintat la 21 august 1904 din nou o cerere de patentare, și la 1 iulie 1905 a căpătat patentul austro-ungar nr. 22 262 pentru o scăriță modificată: Este un etrier, ale cărui brațe constau din două părți conectate împreună cu manșoane. Aretarea pieselor conectate cu podul sunt limitate de câte o opritoare, care sunt situate în interiorul scăriței ale suportului și se mișcă pe caneluri.

· 1931 - A murit scriitorul britanic Arnold Bennett (n.27.05.1867).
* 1933: Prințesa Matilda de Saxonia, Ducesă de Saxonia (19 martie 1863, Dresda^[1] – 27 martie 1933, Dresda^[1]) a fost al treilea copil al regelui George de Saxonia și a soției acestuia, Maria Ana a Portugaliei. A fost sora mai mare a ultimului rege al Saxoniei, Frederick Augustus al III-lea al Saxoniei

Ca tânără, Matilda a fost liniștită și blândă dar nu a fost o fată drăguță. Tatăl ei a plănuit s-o căsătorească cu Prințul Rudolf al Austriei însă Rudolf a refuzat și s-a căsătorit cu Prințesa Stéphanie a Belgiei.

S-a convenit apoi ca Matilda să se căsătorească cu nepotul împăratului Franz Joseph al Austriei care era și moștenitorul prezumptiv al tronului austro-ungar, Arhiducele Franz Ferdinand. Arhiducele a ales să facă o căsătorie morganatică cu Sofia Chotek. (Relațiile dintre cele două nații s-au îmbunătățit numai când sora mai mică a Matildei, Prințesa Maria Josepha s-a căsătorit cu Arhiducele Otto Franz).

Matilda s-a acrit de atâtea respingeri și critici și și-a înecat nefericirea în alcool, asigurându-și porecla de "Schnapps-Mathilde". A fost o pictoriță de talent și a luat lecții de la artistul Alfred Diethe din 1890 până în 1901. Unele dintre picturile ei, în principal peisaje și scene din viața de la curtea din Pillnitz, au fost făcute printuri. Altele au apărut pe cărți poștale, care au fost vândute pentru a strânge bani în scopuri caritabile.

Matilda a murit necăsătorită la 27 martie 1933 la vârsta de 70 de ani.

· 1952 - Fondatorul Toyota, Kiichiro Toyoda, moare în această zi. Toyoda se trăgea dintr-o familie de inventatori, tatăl său, Sakichi Toyoda, fiind considerat un fel de Thomas Edison al Japoniei pentru inovaţiile tehnice. Familia deţinea compania Toyoda Loom Works care producea utilaje textile, dar în 1937 Kiichiro s-a decis să înfiinţeze şi o divizie auto. Astfel a apărut Toyota Motor Corporation. Înlocuirea "d"-ului din denumire cu un "t" a venit ca urmare a faptului că Toyota este mai uşor de scris în caractere japoneze, decât titulatura originală. Paradoxal Toyota, companie care a detronat General Motors, a pornit tocmai având ca inspiraţie industria americană. Primul automobil AA se spune că era chiar o copie fidelă, sau un omagiu, adus unui Chevrolet sedan. Fondatorul s-a retras însă de la compania sa în 1950, fiind nemulţumit că nu poate ridica vânzările la nivelul aşteptat. În locul său a venit vărul Eiji Toyoda, cel care a adus consacrarea Toyota şi, totodată, cel care a înfiinţat Lexus.

· 1952: Ioan A. Bassarabescu (n. 17/29 decembrie 1870, Giurgiu - d. 27 martie1952, București) a fost un scriitor român, membru corespondent al Academiei Române.
Cel de-al șaselea fiu al căpitanului Alexandru Bassarbescu, coleg de liceu la Sfântu Sava cu Nicolae Bălcescu și Ion Ghica. Ulterior a devenit primar al orașului Giurgiu. Mama se numea Elisabeta-Eliza născută Starostescu
În jurul anului 1877, familia se mută la București unde Ion Alexandru Bassarabescu urmează cursurile colegiului Sfântu Sava (1884-1891) și apoi Facultatea de Litere din București (1891-1897). A fost profesor de geografie în Focșani în 1896 și din 1897 se mută la Ploiești, unde va lucra până la pensie. A scris numai proză scurtă, fiind pus de istoricii literari în rând cu Ion Luca Caragiale sau Alexandru Brătescu Voineștipentru că cultiva schița și momentul.
Opere:

Nuvele, 1903
Vulturii, 1907
Norocul, 1907
Ovidiu Șicană, farsă într-un act și trei tablouri, 1908
Noi și vechi, 1909
Nenea, 1916
Un dor împlinit, 1919
Moș Stan, 1923
Spre Slatina, 1924
Un om în toată firea, 1927
Domnu Dincă, 1928
Opere complete, 2 volume, 1939-1940
Proză, 1942
Lume de ieri, Amintiri vesele și duioase, 1943

· 1967: Jaroslav Heyrovský, chimist ceh, laureat Nobel (n. 1890)

· 1968: Iuri Alexeevici Gagarin (în rusă Юрий Алексеевич Гагарин; n. 9 martie 1934, Klușino, RSFS Rusă, URSS — d. 27 martie 1968, Kirjaci, RSFS Rusă, URSS) a fost un cosmonaut sovietic, Erou al Uniunii Sovietice. La 12 aprilie 1961, el a devenit primul om care a ajuns în spațiu și pe orbita Pământului. A primit numeroase medalii în diferite țări pentru zborul său de pionierat în spațiul cosmic
Conform versiunii oficiale, pe 27 martie 1968, ora 10:31 dimineața, avionul MiG-15UTI în care se afla Iuri Gagarin și copilotul Vladimir Sereghin s-a prăbușit în apropierea satului Novoselovo, la 18 km de orașul Kirjaci, Regiunea Vladimir(190 km la est de Moscova). Totuși, există elemente care pun la îndoială atât data și ora catastrofei, cât și împrejurările ei. Rezultatele raportului nu au fost făcute publice până în prezent; acestea împreună cu resturile avionului, depozitate la Institutul de cercetări nr. 13 al Ministerului Apărării, au fost clasificate. În decursul anilor au fost lansate mai multe versiuni posibile pentru evenimentele întâmplate care au condus la dispariția prematură a celor doi aviatori. La puțin timp după destrămarea Uniunii Sovietice, mai mulți specialiști care au luat parte la anchetă au susținut că avionul a intrat în vrie. O altă ipoteză este că avionul ar fi lovit un balon meteorologic. Au mai fost și alte ipoteze, mai puțin plauzibile, s-au mai făcut referiri la o eroare de pilotaj coroborată cu o defecțiune tehnică a aparatului, asasinarea comandată de către Leonid Brejnev
* 1970: Leon Silviu Daniello (n. 2 octombrie 1898, Budapesta, Austro-Ungaria – d. 27 martie 1970, Cluj, RS România) a fost un medic român, membru corespondent al Academiei Române.

A fost descendent al unei vechi familii grănicerești, cu numele strămoșesc Dănilă. Tatăl său, Ioan, a fost controlor la căile ferate. Mama sa s-a numit Elena, născută Pavelu. La data nașterii, tatăl său era funcționar la căile ferate maghiare, în Budapesta.

Leon Daniello a urmat cursurile Liceului din Năsăud, unde a obținut diploma de bacalaureat în anul 1917. În același an s-a înscris la facultatea de medicină a Universității din Budapesta (1917-1918). Întrerupe studiile după două semestre, fiind încorporat la Regimentul 63 Infanterie austriac. A urmat școala de ofițeri la Alba Iulia. A prestat serviciul militar până la sfârșitul războiului, fără să fie pe front. Continuă studiile universitare la Facultatea de Medicină din Cluj (1918-1922). Doctoratul în medicină în 1922. În anul 1924 a urmat cursuri de specializare în pneumoftiziologie la Spitalul "Wilhelmin" din Viena, iar în anii 1924-1925, la clinicile conduse de Ernst von Romberg și E. Sauerbruch din München, unde s-a specializat, ca "asistent străin", în fiziopatologia pulmonară, ftiziologia și radiologia medicală. Între anii 1926 și 1927, a lucrat la Spitalul "Charité" și la Institutul "Pasteur" din Paris. În anul 1930, a susținut teza de docență, cu titlul "Studiu critic despre debutul ftiziei adultului" și a primit titlul de docent în anul 1929. A vizitat pentru documentare privind modul de organizare, numeroase stațiuni sanatoriale: Heuteville (Franța, în 1926), Davos, Arosa (Elveția, în 1927), iar în 1930, din Germania și Scandinavia. În anul 1931 a făcut o călătorie de studii în Italia de Nord, cu vizitarea sanatoriului de la Sondalo.

S-a ocupat de organizarea, la Cluj, a profilaxiei antituberciloase la studenți, împreună cu dr. Iuliu Hațieganu, înființând, în 1926, primul dispensar studențesc din România și unul dintre primele din Europa. În 1928 a înființat primul dispensar TBC pentru populație, din Cluj.

* 1972: Maurits Cornelis Escher, cunoscut și după inițialele sale, M.C. Escher(n. 17 iunie 1898 – d. 27 martie 1972), a fost un artist plastic, gravor și grafician olandez. A locuit mult timp la Haga, Olanda, unde a fost deschis un muzeu în cinstea sa, Muzeul Escher.

Cele mai cunoscute lucrări ale sale au ca punct de plecare obiecte imposibile și iluzii optice.

* 1973: Mihail Kalatozov (n. 28 decembrie 1903, Tbilisi, Georgia, Imperiul Rus — d. 27 martie 1973, Moscova, U.R.S.S.) a fost un regizor de film sovietic. Peliculele sale sunt puțin cunoscute, excepție făcând Zboară cocorii (1957), considerat o capodoperă,^[1] câștigător al marelui premiu în cadrul ediției din 1958 a Festivalului Internațional de Film de la Cannes

· 1977 - A murit Iustinian Marina, patriarh al Bisericii Ortodoxe Române (1948-1977) (n.22.02.1901).

· 1977 - A murit Tudor Măinescu, epigramist şi prozator satiric („Surîs“, „Schiţe oarecum vesele“) (n.23.02.1892).

* 1977: Nil Dorobanțu (n. 1 august 1920, Crainici, Mehedinți - d. 27 martie1977, Crainici, Mehedinți) A fost un vestit ieroschimonah ortodox, stareț, duhovnic, ascet și mistic, predicator iubit de credincioși. Părintele Nil Dorobanțu s-a împotrivit ateismului comunist. A îmbrăcat haina nebuniei pentru Hristos, formă de manifestare puțin cunoscută în spațiul monahal românesc. A fost arestat și închis de mai multe ori, a fost urmărit de Securitate. A fost caterisit în 1956. A continuat să facă zilnic Sfânta Liturghie în case de credincioși ortodocși, în peșteri, în păduri. A fost bătut și prigonit. A murit cu pieptul zdrobit de bătaie în 1977. La deshumarea făcută în 2016, trupul lui nu a fost găsit în mormânt, sicriul fiind plin cu pământ și fără capac. S-au păstrat mii de pagini din scrierile părintelui Nil. Pentru a edita această bogată operă teologică s-a constituit o asociație care tezaurizează scrierile, obiectele care i-au aparținut, mărturiile celor care l-au cunoscut.

S-a născut la 1 august 1920 în satul Crainici, comuna Bala, județul Mehedinți. A fost sublocotent la Vânătorii de munte în Regimentul de gardă de la Predeal. A fost licențiat în Teologie, Filosofie și Litere. A fost doctorand în Teologie la profesorul Dumitru Stăniloae, absolvent a 4 ani de Drept, absolvent al Școlii de Stenodactilografie. A intrat în monahism la mănăstirea Cernica, luând numele de Nechifor.^[2]

În anul 1948 a fost hirotonit ierodiacon la Zaclău (Tulcea), în 1949 ieromonah, în 1952, la 5 august a fost tuns în schima mare, la recomandarea părintelui Benedict Ghiuș, la mănăstirea Sihăstria, luând numele Nil.

A fost secretar eparhial, director de studii la seminarul monahal, stareț și duhovnic la mănăstirile: Tarnița (Vrancea), Măgura Ocnei și Bogdana (Bacău), Nechit, Tarcău, Văratec (Neamț).

În 1956, pe 3 ianuarie a fost arestat și ținut 120 de zile în temniță, fără să fi fost judecat, supus la batjocură și la tortură. În 24 aprilie a fost judecat și achitat, după ce a fost supus expertizei medicale a 20 de medici și declarat sănătos.

Motivul întemnițării sale a fost “misticismul”, mărturisirea lui Hristos, lucrarea sa apostolică fiind una de propovăduire a dreptei credințe, străbătând țara în lung și în lat cu Biserica în spinare, săvârșind zilnic Sfânta Liturghie, predicând, convertind, spovedind și împărtășind poporul, în acele vremuri de prigoană comunistă.

A fost caterisit în noiembrie 1956.

S-a retras în satul natal (Crainici, jud. Mehedinți) pentru studiu intelectual, unde a trăit ascuns, în smerenie și în asceză severă.

La 27 martie 1977 s-a mutat în veșnicie.

A fost urmărit, chemat să dea declarații, bătut, arestat de mai multe ori, ultima dată în 3 ianuarie 1956. Sentința nr. 83 a Tribunalului Militar Iași din dosarul 92/1956 menționează: “Inculpatul Dorobanțu Nicolae, zis Nil, fost stareț la Schitul Nechit, Raionul Buhuși, este învinuit că a ținut slujbe religioase fără încuviințarea forurilor superioare bisericești, că în timpul acestor slujbe ar fi făcut agitațiuni, care ar pune în pericol siguranța Statului, a arătat că din școli au fost scoase icoanele și că politica comunistă nu-i bună, făcând astfel propagandă socialmente periculoasă”. A trecut prin experiențe care l-au adus în situații limită, a fost bătut și umilit, dar a folosit timpul pentru a experimenta mistic iertarea celui care te lovește cu bocancul, care îți aplică un pumn în ochi încât luni de zile resimți durerea, dar chiar și în aceste condiții catehizează, dezleagă, iartă, întoarce la ortodoxie, împărtașește. A fost evaluat medical și declarat sănătos mental de o echipă de medici. În 24 aprilie, a fost lăsat în libertate, fiind achitat. Cu toate acestea, în luna noiembrie 1956 i s-a interzis să mai slujească, fiind caterisit.

· 1981: Mao Dun, scriitor chinez (n. 1895)
* 1983: Hanna Malewska (n. 21 iunie 1911, Jordanowice, Grodzisk Mazowiecki— d. 27 martie 1983, Cracovia) a fost o scriitoare, eseistă și autoare poloneză de romane istorice. În 1933 a absolvit facultatea de istorie din cadrul Univeristății Catolice din Lublin. Fiind membră a Armatei Naționale, n-a ezitat să lupte în vremea revoltei din Varșovia. După încheierea celui de-al Doilea Război Mondial s-a mutat la Cracovia. În anii 1945-1953 colaborează regulat la ziarul „Tygodnik Powszechny”, iar din 1956 a făcut parte din echipa redacției. Între 1957-1973 a îndeplinit funcția de redactor șef al lunarului „Znak”.

· 1985: Pompiliu Marcea, critic și istoric literar (n. 1928)

· 1998: A decedat Ferdinand Anton Ernst Porsche, fondatorul renumitei companii de automobile care-i poarta numele.

· 2000 - A murit regizorul Paul Călinescu, unul dintre pionierii cinematografiei româneşti (filmele: “Răsună valea”, “Porto Franco”, “Pe răspunderea mea”) (n.21.08.1902).

· 2001 - A murit Ovidiu Bădilă, contrabasist de renume internaţional (n.1962).

* 2001: Nicolae Lupu (n. 24 martie 1921, Viștea de Sus, județul Făgăraș, azi în județul Brașov - d. 27 martie 2001, Sibiu), a fost un istoric și arheologromân, director al Muzeului Brukenthal (1948-1969), șef al Secției din Sibiu a Academiei Române (1956-1970), decan al Facultății de Filologie și Istorie din Sibiu a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj (1969-1973), șef al Catedrei de istorie a Facultății de Filologie și Istorie din Sibiu (1973-1976), membru al Academiei de Științe Sociale și Politice (din 1969), doctor honoris causa al Universității „Lucian Blaga” din Sibiu (2000).
După școala primară din satul natal, a urmat ciclul inferior al Liceului „Radu Negru” din Făgăraș (1933-1937), ciclul superior al Liceului „Decebal” din Deva (1937-1941), Facultatea de Studii Clasice și Arheologie a Universității „Ferdinand I” din Cluj, refugiată la Sibiu, ca urmare a cedării Ardealului de Nord către Ungaria (1941-1946).

În timpul facultății a lucrat sub îndrumarea profesorului Constantin Daicoviciu pe principalele șantiere arheologice din Transilvania, în special la Sarmisegetusa Ulpia Traiana. După facultate, a fost profesor și pedagog la Liceul Teoretic Mixt „Titu Maiorescu” din Aiud și la Liceul „Gheorghe Lazăr” din Sibiu. După naționalizarea din 1948, a fost numit director al Muzeului Brukenthal din Sibiu. În 1948, Muzeul Brukenthal era un mare depozit neorganizat de foarte însemnate valori culturale. În fruntea unui colectiv mic dar valoros, Nicolae Lupu a restaurat palatul și a creat condiții de restaurare-conservare, a reorganizat colecțiile și depozitele, a făcut numeroase noi achiziții, a încorporat Muzeul de Științe Naturale, a obținut importantele clădiri Casa Albastră și Primăria Veche, a obținut terenurile din Pădurea Dumbrava, unde, în 1962, a început organizarea unui muzeu al tehnicii populare, care poartă astăzi numele de Complexul Național Muzeal „Astra”. Au fost identificate o mulțime de opere de artă care până atunci figurau ca anonime. A înființat revista „Muzeul Brukenthal-studii și comunicări”, al cărei prim redactor șef a fost. În acești ani, ca arheolog, a descoperit și cercetat cetatea dacică de la Tilișca, menționată în documente încă din sec. al XIX-lea. A întreprins vizite culturale oficiale în mai multe state, cele mai importante în R. F. G. și S.U.A. Și-a luat doctoratul în Istoria veche a României în anul 1967.

În anul 1956 a demarat și finalizat înființarea Secției din Sibiu a Filialei din Cluj a Academiei Române, care, după ce a purtat diverse denumiri, s-a denumit, după 1990, Institutul de Cercetări Socio-Umane al Academiei Române. În anul 1957 a dispus demararea proiectului de realizare a unui dicționar al graiurilor săsești, inițiativă pe care a menținut-o ca obiectiv principal al institutului. În cadrul acestei instituții, Nicolae Lupu a înființat revista „Forschungen zur Volks-und Landeskunde” (1959), al cărei prim redactor șef a fost.

Atât la Muzeul Brukenthal, cât și la secția Academiei, a angajat și ocrotit, în timpuri grele, intelectuali de marcă, urmăriți pentru faptul de a avea dosare politice necorespunzătoare regimului politic al vremii: Harald Krasser, Bernard Capesius, Cornel Irimie, Iulius Bieltz, Gustav Gündisch, Carol Göllner, Haralambie Chirca, Teodor Ionescu.

Între anii 1966-1969, a inițiat și finalizat demersurile pentru înființarea unui centru universitar laic la Sibiu. În anul 1969 s-a înființat Facultatea de Filologie și Istorie din Sibiu, a fost preșendinte al Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj și a devenit primul decan al acestei facultăți. În timpul acestui decanat, a înființat specializările Istorie, Istorie-Germană, Germană-Română, Engleză-Română, Engleză-Germană, Istorie-Engleză, Germană-Engleză, Științe Economico-Administrative (devenită ulterior Drept economico-administrativ). A aprobat Facultății de Industria Lemnului din Brașov să deschidă un centru de învățământ la Sibiu, acesta fiind începutul învățământului superior tehnic la Sibiu. A adus la Facultatea de Filologie-Istorie personalități naționale, care au pregătit un corp valoros de cadre universitare (Emilia Milicescu, Mihail Isbășescu, Georg Scherg, Mihail Bogdan, sau mai tinerii Liviu Maior și Vasile Vesa). Cu o întrerupere de câțiva ani, în deceniul al nouălea al secolului trecut, Nicolae Lupu a predat la Universitatea „Lucian Blaga”, până în anul 1999. Ca cercetător, profesor, decan, șef de catedră, a fost mentor al unor importanți istorici și a contribuit la formarea multor promoții de absolvenți. Facultatea de Istorie și Patrimoniu a Universității „Lucian Blaga” din Sibiu poartă numele „Nicolae Lupu” (2003)

Nicolae Lupu a făcut parte și din redacțiile revistelor „Materiale și cercetări arheologice” și „Buletinul de Informare Științifică Istorie-Arheologie” al Academiei Române. A fost membru al Societății de Științe Istorice din România, al ”National Trust of Historic Preservation” din S.U.A. și al Societății de Studii Clasice din România. Cunoștea limbile latină, greacă veche, italiană, germană, franceză și engleză, fapt care i-a favorizat un număr impresionant de contacte internaționale. A fost decorat în mai multe rânduri cu ordine și medalii ale României. A fost bursier Humbold (1981).

Ca arheolog a lucrat pe șantierele de la Costești, Blidaru, Piatra Roșie, Cașolț, Calbor, Boița, Sighișoara, Târnăvioara, Săcădate, Ghijasa de Sus, Roșia, Ocna Sibiului, Rucăr. A descoperit singurul atelier monetar de pe teritoriul Daciei regale (Tilișca). Ca urmare a bogatei activități desfășurată pe teren și a muncii de cabinet, a elaborat peste 150 de studii și articole pe care le-a publicat în diferite reviste din țară și din străinătate și a întocmit lucrări publicate sub forma unor volume aparte.

După ce unul din fii săi a rămas în R.F.G. (1973), Nicolae Lupu a fost marginalizat de autoritățile timpului. După trecerea anilor, comunitatea intelectuală din România i-a recunoscut toate meritele. Facultatea de Istorie și Patrimoniu a Universității „Lucian Blaga” din Sibiu poartă numele „Nicolae Lupu” (2003)

· 2006: Stanisław Herman Lem (n. 12 septembrie 1921, Lwów, Polonia – d. 27 martie 2006, Cracovia, Polonia^[15]) a fost un scriitor polonez de science fiction, dar și filozof și scriitor satiric. A devenit Cavaler al Ordinului Alb (Order Orła Białego)^[19]. Cărțile sale au fost traduse în 41 de limbi și s-au vândut în peste 27 milioane de exemplare^[20]. A devenit faimos datorită romanului Solaris, care a fost ecranizat de trei ori. În 1976, Theodore Sturgeon spunea că Lem e cel mai citit scriitor science fiction din lume^[21].

Opera sa explorează teme filozofice, speculații asupra tehnologiei, natura inteligenței, imposibilitatea comunicării și înțelegerii reciproce, disperarea în fața limitelor omenești, locul omenirii în Univers. Ea este uneori prezentată sub formă de ficțiune, iar alteori sub forma eseurilor sau cărților filozofice. Traducerea operelor sale este dificilă din cauza pasajelor cu expresii elaborate, poeziilor extraterestre sau robotice și numeroaselor jocuri de cuvinte.

* 2007: Paul Christian Lauterbur (1929 - 2007) a fost chimist și radiologamerican. Împreună cu Peter Mansfield, a obținut, în 2003, Premiul Nobel pentru Fiziologie sau Medicină pentru contribuțiile în domeniul medicinei care au permis dezvoltarea tehnologiei imaginilor prin rezonanță magnetică nucleară.

· 2008: A murit, in urma unui infarct miocardic, George Mihail Pruteanu, fost senator si cunoscut lingvist si eseist roman; (n.15 decembrie 1947). A fost initiatorul unui proiect de lege (legea Pruteanu), privitor la respectarea regulilor gramaticale ale limbii romane in spatiul public si de asemenea autorul unei emisiuni televizate foarte populare despre limba romana, intitulata “Doar o vorba sa-ti mai spun.”

* 2014: Augustin Deleanu (n. 23 august 1944, Măgurele, Județul Ilfov - d. 27 martie 2014, București)^[2] a fost un fotbalist român, care a jucat în echipa națională de fotbal a României la Campionatul Mondial de Fotbal 1970 din Mexic, performanță pentru care în martie 2008 a fost decorat cu Ordinul „Meritul Sportiv” clasa a III-a

Sărbători

· În calendarul ortodox: Sf Mc Matrona din Tesalonic; Sf Mc Filit și Lidia, soția sa cu cei 4 fii ai lor

· În calendarul romano-catolic: Sf. Ioan din Egipt

· În calendarul greco-catolic: Sf. Matrona, cuvioasă, martiră († secolul al IV-lea)

· Ziua Unirii Basarabiei cu România – Zi națională. Camera Deputaţilor a decis ca ziua de 27 martie să fie declarată Ziua Unirii Basarabiei cu România, sărbătoare naţională. La iniţiativa deputatului PMP Eugen Tomac, Ziua Unirii Basarabiei cu România va putea fi marcată de către autorităţile administraţiei publice centrale şi locale, organizaţiile neguvernamentale, muzee, reprezentanţele României în străinătate, prin organizarea de evenimente şi manifestări publice şi cultural-ştiinţifice dedicate acestei sărbători. Autorităţile administraţiei publice centrale şi locale pot sprijini material şi logistic organizarea şi desfăşurarea manifestărilor amintite, potrivit sursei citate. De asemenea, în această zi, va fi arborat drapelul României. "Ziua de 27 martie 1918 este una dintre cele mai semnificative din istoria poporului român. Atunci, după 106 ani de ocupaţie ţaristă, Basarabia a revenit în graniţele ei fireşti, fiind prima provincie românească care s-a unit cu România.”, a declarat deputatul PMP Eugen Tomac, în expunerea de motive. Proiectul de Lege privind declararea zilei de 27 martie - Ziua Unirii Basarabiei cu România ca zi de sărbătoare naţională a fost aprobat cu 260 de voturi "pentru", un vot împotrivă şi şase abţineri.

· Ziua mondiala a teatrului si Ziua solidaritatii actorilor

ARTE 27 Martie

MUZICĂ 27 Martie

Vincent d'Indy

Vincent d'Indy - Symphony No.1

Richard Hyman, pianist, muzicuţist şi şef de orchestră american

Dick Hyman, 1957: Great All Time Songs - Original MGM LP - Gershwin, Dixon, Woods:

John Marascalco, compozitor R&R american

Bo Winberg, chitarist şi compozitor suedez (Spotnicks)

The Spotnicks

Janis Martin, cântăreaţă americană

Janis Martin -

Mstislav Rostropovici

Andy Bown, chitarist, basist, clăpar şi compozitor britanic (Herd, Status Quo)

Tony Banks, muzician englez (Genesis)

Felix Haug, multi+instrumentist şi compozitor elveţian (Double, Yello, Ping Pong)

Johnny London - "Drivin' Slow/Flat Tire"

Floarea Calotă, solistă româncă de muzică populară

Bill McKenzie, vocalist şi compozitor britanic (Absorbic Ones, Associates)

The Associates -

Clark Datchler, vocalist şi compozitor britanic (Johnny Hates Jazz)

Johnny Hates Jazz:

Mariah Carey, cântăreață, compozitoare, producător și actriță americană

Matthew Pegg, basist englez (Procol Harum)

Procol Harum -

Fergie, cântăreață pop americană (The Black Eyed Peas și Wild Orchid)

Black Eyed Peas

Ovidiu Bădilă, contrabasist de renume internaţional

Ovidiu Badila-double bass- The Variations on a Rococo Theme by P.Tchaikovsky:

ÎNREGISTRĂRI NOI:

LAS MAS BELLAS MELODIAS DE FRANCIA.Selección de Cecil Gonzalezz

Baroque Music for Studying & Brain Power

Instrumental Music 2018 – Relaxing Music for Sleep – 10 Piano Love Songs That Will Melt Your Heart

POEZIE 27 Martie

Ion Al-George, poet şi traducător

Biografie Ion Al-George

Nastere: 27 martie 1891 Sangeorgiul Roman
Deces:

Nascut in 1891, martie in 27, la Sangeorgiul-Roman, judetul Bistrita-Nasaud. Bibliotecar la Biblioteca Fundatiunei Regele Carol I.

A debutat la Convorbiri literare, unde a fost remarcat de Duiliu Zamfirescu.

Opere:

Aquile, poezii, Campina, 1913; ed. II, «H. Steinberg», 1916. - Domus taciturna, elegii, «H. Steinberg», 1916. -Sapho, comedie antica in doua acte, «L. Alcalav».

Colaborare la reviste:

Convorbiri literare. Vapaia, Flacara, Sburatorul, Spicul.
De consultat: C. Sp. Hasnas: Aquile, «Flacara», IV, 9-10, 1914. -Duiliu Zamfirescu: Raport academic despre Aquile, «Analele Academiei Romane» (Dezbateri), S. II. T. 36, 1913-1914. -G. T. [G. TopirceanuJ: Aquile si Domus taciturna, «Viata romaneasca», XI, 4-5, 1916. -T. A. [Tudor Arghezi]: Domus taciturna, Craiova, II, 6l-62, 1916.

Izvoare: Autumnala, «Flacara», VII, 2, 1921.

Floarea vârstei

Cand prin aerul straveziu ca izvorul de apa
se vede paienjenisul de miere
al miresmei de tei ;
cand prin apa stravezie ca vantul
se vede auria pacla de miere
a miresmei de tei
cand nourii alergatori mustesc
jumatate de apa, jumatate de mireasma ;
cand nourii buimaci, de pulbere,
sunt jumatate nisip, jumatate mireasma
de tei —
atunci e floarea varstei
lui
Manimazos.
A floare de tei miroase pamantul
Traciei —
sapat cu sapa de bronz ;
a floare de tei miros vitele
la jugurile zugravite

Acolo șezum

La izvoarele
Styxului spala mama si plange
pe doua pietre, albia de scaldat graul
mocirla de pleava si matura incearca sa tina lotca
ratele se musca una pe alta culegand ce mai e de
neghina, boabele de mazariche si graul
ce nu s-a mai putut lupta cu apa.
Rosu, cu picioarele de lebada
graul e uscat in pielea goala pe rogojina
ca un mort frumos, acoperit cu panza de lacrimi
i se zbarceste mustata de haiduc
il duc taranii in racla de sticla a silozului
sau il lasa pe camp, ca pe un cal la pascut
ceea ce scapa de soareci si pasari
se-ntoarce acasa de zece ori inmultit.
N-are timp sa-si mai traga sufletul pe-o lespede in aceeasi albie spala mama purceii si oile apoi o stropeste cu zeama de piatra vanata si-n fiecare sambata pune caldarea cu apa pe foc fierbe o strachina de cenusa de floarea-soarelui si cand se da clopotul bisericii peste cap
chelalaind cu piciorul rupt ,1 omorat de furcile taranilor
tam pe mal cu ulcioarele frecate cu nisip aceste lucruri imi pare ca nu se mai intampla la izvoarele
Styxului e casa de nasteri a satului

Largo

Mergeam de mult spre
Delphi, la oracul -
Ti-aduci aminte, ori e o parere?
Iar ranele deschise,
Ca macul infloreau prin subligacul.
Ce plin de rani eram si tu si eu!
De-atunci e mult
O, cate clipe
Chronos mai cernu
Si cate-o sa mai cearna!

Dar nu misca in vasul tau nu, nu!
Sa nu tresari cenusa-n urna ta,
Dormi lin, dormi dulce-n vasul tau corynthian!
iti sta de veghe chipul diafan,
Fantasma trista-a spiritului tau -
Ce-n veci de veci, tacand, te-o regreta.
Cand
Pythia din sacru-i trepied
Cobea sfarsitul tau apropiat,
Mai voluptuos ca
Hebe ti-ai turnat
Si ai golit o amphora de mied.
E mult de-atunci!
Viata noastra-ncepe cu sfarsitul,
Cum zilele incep cu rasaritul
Si-atunci doar dam de-al binelui tezaur,
Cand marmora ne-nchide
Si cand taria noptilor, deasupra,
isi scapara scanteile de aur.
E-n miez de noapte; oaste fara steag,
Trec apele
Propontului
Izbite furtunos spre
Arhipelag -Si noi aici, pe tarmul solitar!
Dormi lin, dormi dulce viata e-n zadar!

Fugari se napustesc sub bici chrononic
Ai vietii ani si
Hades nu te-ntreaba
De-ai fost traind un hot, ori om de treaba, in piei de lup, ori chitonul ionic.
Dar dormi cenusa, dormi!
De morti ne-apropiem cu indoiala
Si-ncet ne-apropiem sa nu-i trezim,
Iar lumea iarta relele si vina,
Caci ei s-au dus si-au stins
In urma lor lumina.

Ioan Es Pop

Biografie Ioan Es. Pop
Ioan Es. Pop (n. 27 martie 1958, Vărai, Maramureş) este un poet român. Membru al Uniunii Scriitorilor din România.

Ioan Es. Pop s-a născut la 27 martie 1958, la Vărai, jud. Maramureş. În prezent, este editor-şef la Ziarul de duminică şi editor senior al revistei Descoperă. A fost membru al cenaclului literar Universitas condus de Mircea Martin.

Volume publicate
Ieudul fără ieşire, Ed. Cartea Românească, 1994;
Porcec, Ed. Cartea Românească, 1996;
Pantelimon 113 bis, Ed. Cartea Românească, 1999;
Podul, antologie, Cartea Românească, 2000;
Rugăciunea de antracit / The Anthracite Prayer, antologie bilingvă, Ed. Dacia, 2002
Petrecere de pietoni, Ed. Paralela 45,2003;
Confort 2 îmbunătăţit (împreună cu Lucian Vasilescu), Ed. Publicaţiilor pentru Străinătate, 2004;
Lumile livide / The Livid Worlds, antologie bilingvă, Ed. Institutul Cultural Român, 2004
Şi cei din urmă vor fi cei din urmă, volum bibliofil, 2007;
No Exit, antologie, Ed. Corint, 2007;
o căruţă încărcată cu nimic, (împreună cu Peter Srager, Robert Şerban), ediţie bilingvă, Ed. Brumar, 2008.

Dacă n-aș fi fost silit să vorbesc

dacă n-aş fi fost silit să vorbesc,

n-aş fi vorbit niciodată.

până la şase ani nu mi-au cerut-o

şi a fost bine, pentru că stăteam sub vorbire

ca sub un clopot de fontă perfect ermetic.

ascundeam acolo o ştiinţă

pe care, la şase ani, m-au silit să o pierd.

îl vedeam pe înger nu în somn, ci aievea,

ziua-n amiaza mare,

când realitatea e de netăgăduit.

nu i-am iertat nici pentru faptul

că m-au dat la şcoală,

unde a trebuit să vorbesc,

iar mai târziu să mă străduiesc să le seamăn

celorlalţi, care vorbeau de zor

şi dădeau din mâini şi din picioare,

năucindu-mă cu viaţa lor.

chiar şi astăzi vorbesc doar cu spaimă,

pentru că locuiesc tot acolo, sub clopot,

iar vorbirea îmi face rău.

n-am nimic de spus în vorbire umană,

unde totul este întâmplare şi zarvă.

mă prefac însă cu o anume dibăcie

că vorbesc, iar afară se aud

sunete aproape omeneşti,

dar în gâtlej e un muget analfabet şi inform,

care n-are de a face cu vorbitul.

mai rău e însă că ştiinţa tăcerii mele s-a dus,

s-a dus şi îngerul care mi-a stat

la căpătâi până la şase ani,

s-a dus şi omul care putea fi alt om,

tăcând în aşa fel încât la capătul

multor ani de muţenie, să poată dezvălui

ştiinţa cea mai neiertătoare a ştiinţelor,

singura care ar fi putut face moartea mai suportabilă

şi maşinile mai îngăduitoare.

Pentru toată lumea mâine va fi o zi mare

pentru toată lumea, mâine va fi o zi mare.
pentru mine va fi o zi mică.
mă voi trezi mai târziu cu trei ceasuri,
îmi voi pune costumul, cravata, pantofii,
dar numai pentru că aşa se cuvine
într-o asemenea zi mare.

nu, n-am să ies şi nici n-o să mă arăt
pe stradă aşa cum o vor face toţi.
o să stau îmbrăcat două ore în baie,
o să fumez mai multe ţigări pe balcon
şi o să-mi tot repet că nenorocul meu
nu-i altceva decât norocul altora.

pe urmă voi da jos hainele de sărbătoare,
mă voi dezrobi din cămaşa prea strâmtă la gât
şi voi reîncepe să beau pe ascuns,
cum o făceam la paisprezece ani.

fireşte, cum o să fiu foarte singur,
nimeni n-are să mă deranjeze.
voi face sălbatice curse dintr-o cameră-n alta,
tremurând de frică să nu greşesc paşii,
voi afla de ce nefericirea
la mine se-ntăreşte ca cimentul,

apoi, după atâta alergătură, se va face
nouă seara, da, şi voi lua
un pumn de somnifere, să scurtez
ziua asta care oricum a fost cea mai lungă,

deşi m-am trezit atât de târziu,
deşi mă culc atât de devreme.

Sunt un bărbat singur

sunt un bărbat singur. nu-i nici o mândrie în asta. doar sunt
hoarde de nefericiţi care umblă şi caută
alţi nefericiţi — numai că între nefericiţi şi nefericiţi
sunt mari praguri de nefericire,

unii au bani mulţi, alţii au speranţe
deşarte — nu există doar nefericiţi
de-un singur fel.

iar când, totuşi, se unesc,
nefericiţii fac revoluţii, după care
li se ia totul.

Tudor Măinescu, epigramist şi prozator satiric

Biografie

MAINESCU Tudor (prenumele la nastere: Constantin), se naste la 23 febr. 1892, Caracal - moare in 15 mart. 1977, Bucuresti.

Poet, prozator si traducator.

Fiul lui Vasile Mainescu, functionar la posta, si al Theoniei (n. Dobritescu).

Clasele primare si gimnaziale la Craiova, Bucuresti si Mizil, iar liceul la Ploiesti si Galati. Urmeaza un an la Facultatea de Medicina din Bucuresti, altul la Conservatorul de Arta Dramatica (clasa CI. Nottara), apoi Facultatea de Drept, inceputa la Bucuresti si terminata la Iasi (licenta in 1923).

Intra in magistratura (1924), ca ajutor de judecator la Celari, apoi judecator la Tribunalul din Slatina, urcind ulterior toate treptele ierarhiei, pina la cea de consilier la Curtea de Apel din Bucuresti.

Debuteaza cu versuri satirice la revista Scena (1916).

Remarcat de G. Topirceanu, este prezentat si publicai in revista insemnari literare (1919).

Debut editorial cu volum de versuri O picatura de parfum (1929), bine primit de Al. A. Philippide, T. Arghezi. D. Botez, s.a.

Publica apoi epigrame (Suris, 1931), versuri (O fata mica se inchina, 1935), schite si povestiri (Intimplari vesele pentru oameni tristi, 1943) si colaboreaza intens la Viata Romaneasca. Gindul nostru, Adevarul literar si artistic, Vremea, Universul literar, Bilete de papagal.

Curentul literar, Universul, Veac nou etc. Dupa 1944, scriitorul devine mai prolific, publicind noi volum de versuri (Flori si ghimpi 1956; Florile prieteniei, 1959; Versuri clare, 1961; Florile vietii, 1962; Soare cu dinti, 1972), satire, fabule si epigrame (Muzica usoara, 1961), schite satirice si povestiri (Schite oarecum vesele, 1966; Curatitorii de pete, 1974), carti pentru copii (Bagaje usoare, 1961; Azi, Neptun si Nicusor vor sa faca un vapor, 1965; Pataniile fratilor Chit-Chit, 1965; 3 si cu Roseam 4, 1968; Dana, Dan si Robotei, 1976).

A prefatat si ingrijit o ed. din epigramele lui Cincinal Pavelescu (1966). Traduce din O. Ceciotchina, G. Boiko, V. Hugo, A. Seghers, P. Antokolski, S. Marsak, Racine, Martial, La Fontaine, VI. Ciocov, Tudor Mainescu Ayme, Si. Leacock, Juvenal s.a. Colaboreaza la Gazeta literara. Steaua, lasul literar. Orizont, Tribuna, Albina, Tinarul scriitor, Familia, Presa noastra, Cravata rosie. Luminita, Arici Pogonici, Urzica etc.

Situat de G. Calinescu „in traditia lui Cincinat Pavelescu, iar de Al. A. Philippide „intre Caleidoscopul lui A. Mirea si versurile lui Topirceanu", Tudor Mainescu a cultivat cu predilectie epigrama, fabula, schita si povestirea cu finalitate educativa, dar mai ales lirica umoristica. in conceptia sa, poezia este o „indeletnicire galanta"

(„Eu nu scriu pentru domnii critici care
Analizeaza toate si complica,
Eu scriu aicea pentru cea mai mica
Si cea mai neatenta cititoare"

Unui critic)

, a carei orchestratie este cronica rimata, aceasta insa „cerind verva, spirit, inteligenta vie". Primele volume de versuri (O picatura de parfum, 1929; Suris, 1931; O fata mica se inchina, 1935) contin numeroase madrigaluri, romante si lieduri, cu multe sonuri si motive din Bacovia, Cerna, Minulescu, Topirceanu sau Anghel. Nu lipsesc parodiile originale (bunaoara la Rapsodiile lui Topirceanu":

„Vintul a scapat din arc
Pe soseaua Viilor
Leganind usor prin parc
Stuful mustariilor" sau la poezia bacoviana: „Iubita mea, da-mi mina.
Priveste, toamna vine
Prin vinturi reci de seara, asculta cum respira
N-ai auzit ce straniu si ce uscat fosnira
Copacii plini de frunze? Da-mi mina Fara tine

Mi-e frica-n clipa asta. O! recile surdine
imi par preludiul mortii. Bolnavii azi tusira
Mai mult. Noian de frunze sub soare-ngalbenira").

in plina expansiune simbolista, poetul retine sinestezia de culori („E-atita alb in albele petale"), miresme („parfumul de narcise si garoafe") si sunete („Usor si linistit, cu mersul moale,/ Se-apropie plapind, inabusit./ Ascult Si-aerienele sandale/ Par molcome silabe-ntr-un soptit" -Seara), poetizind parcul cu „linistitele alei", interioarele luxoase sau tinuturile exotice.

Volumele de versuri Florile prieteniei (1959) si Florile vietii (1962) elogiaza realizarile poporului in anii democratiei populare, in contrast cu „timpurile urite si umilitoare". Subiectele sint cele comune epocii: santierele, uzinele, viata ostaseasca etc, primul volum incluzind si un ciclu de traduceri din poetii unor tari socialiste.

Foarte apreciata la vremea respectiva a fost verva epigramistica a lui Tudor Mainescu Vizibila inca in Surls (1931), aceasta coordonata va predomina in Muzica usoara (1961), in Bagaje usoare (1961), precum si in cele doua culegeri cu caracter antologic, sugestiv intitulate Flori si ghimpi (1956) si Soare cu dinti (1972). Uneori acide pina la sarcasmul pamfletului, alteori bonome si delicate, epigramele vizeaza cel mai adesea moravuri din viata noastra literara, fiind insa prea legate de ocazional. Schitele si povestirile umoristice din Intimplari vesele pentru oameni tristi (1943), cu multe titluri reluate in Schite oarecum vesele (1966) si Curatitorii de pete (1974), contin satire virulente la adresa unor personaje si mentalitati luate de obicei din lumea judecatoreasca sau din cea a unei umanitati umile (mica functionarime). Daca adaugam la acestea si cartile de versuri pentru copii (Bagaje usoare, 1961; Azi, Neptun si Nicusor vor sa faca un vapor, 1965; Pataniile fratilor Chit-Chit, 1965; 3 si cu Roscatu 4, 1968 -replica la proza lui Minulescu, 3 si cu Rezeda 4; Dana, Dan si Robotei, 1976), precum si numeroasele sale traduceri, mai cu seama din scriitori latini si francezi, obtinem profilul unui scriitor fecund, al carui loc in istoria literara ramine cel fixat de el insusi intr-un Autoportret:,.Putin poet, putin artist,/ Si chiar putin epigramist".

OPERA:
O picatura de parfum, versuri. Bucuresti, 1929;
Surls, versuri. Bucuresti, 1931;
O fata mica se inchina, versuri, Bucuresti, 1935;
Intimplari vesele pentru oameni tristi, schije si povestiri, Bucuresti, 1943;
Flori si ghimpi, versuri. Bucuresti, 1956 (ed. II, 1967);
Florile prieteniei, versuri, Bucuresti, 1959;
Bagaje usoare, cronici rimate, ghicitori, epigrame, Bucuresti, 1961;
Muzica usoara. satire, fabule, epigrame, Bucuresti, 1961;
Versuri clare. Bucuresti, 1961;
Florile vietii, poezii, cuvint catre cititori de D. Botez, Bucuresti, 1962;
Azi, Neptun si Nicusor vor sa faca un vapor. Bucuresti, 1965;
Pataniile fratilor Chit-Chit (pe muzica de M. Neagu, cu desene de Clelia Otone si FI. Obreja), Bucuresti, 1965;
Schite oarecum vesele. Bucuresti, 1966;
3 si cu Roscatu 4, Bucuresti, 1968;
Soare cu dinti, versuri, cuvint inainte de F. Bailesteanu, Bucuresti, 1972;
Curatitorii de pete, nuvele. Bucuresti. 1974;
Dana, Dan si Robotei, Bucuresti, . Traduceri: Olga Ceciotchina, China eliberata, trad. de P. Bandrabur si ~, Bucuresti. 1951;
G. Boiko, Vom fi mineri, in romaneste de ~, Bucuresti, 1954;
Victor Hugo. Mizerabilii, roman. trad. din lb. fanceza de Lucia Demetrius, - si I. Costin, l-V, Bucuresti, 1954-l955;
Anna Seghers, Nunta Ia Haiti, nuvele. in romaneste din lb. germana de -, Bucuresti, 1955;
Pavel Antokolski, Pe-o ulicioara dincolo de Arbat, poem, in romaneste de - si A. Antonescu. Bucuresti, 1956;
Victor Hugo. Marion Delorme, drama in cinci acte, in romaneste de ~, Bucuresti, 1957;
Racine, Teatru. Fedra, in romaneste de -, pref. de Elena Vianu. Bucuresti, 1959;
G. Boiko, Surorile strengarite, in romaneste de ~, Bucuresti, 1960;
S. Marsak, Despre un hipopotam. Cum sa te porti. Poveste despre doi pisoi, trad. de ~, Bucuresti, 1960;
Marcus Valerius Martialis, Epigrame, trad. de ~, note de T. Costa, Bucuresti, 1961: La Fontaine, Fabule, trad. de ~, Bucuresti, 1961;
Vladimir Ciocov, Versuri, in romaneste de ~. Bucuresti, 1964;
Marcel Aymel Omul care trece prin zid, schite, trad. si cuvint inainte de ~, Bucuresti. 1965;
Stephen Leacock, Povestiri umoristice, trad. de ~ si Michaela Ghitescu, pref. de ~, Bucuresti, 1965;
Juvenal, Epigrame, in romaneste de ~ si Al. Hodos, pref. de I. Fischer, Bucuresti, 1967:

REFERINTE CRITICE:
Al. A. Philippide, in Adevarul literar, nr. 463, 1929;
T. Arghezi, in Ramuri, nr. 10-l1, 1929;
D. Botez, in Viata Romaneasca, nr. 1l-l2, 1929;
E. Jebeleanu, in Dimineata, 20 ian. 1936;
I. Oarcasu, in Steaua, nr. 9, 1956;
D. Costea, in lasul literar, nr. 10, 1956;
M. Petroveanu, in Gazeta literara, nr. 32, 1956;
AI. Hanta, in Tinarul scriitor, nr. . 1957;
C. Baltag, in Gazeta literara, nr. 28, 1959;
Gh. Ciompec, in Luceafarul, nr. 13, 1959;
M. Tomus, in Steaua, nr. 12, 1961;
L. Ulici, in Contemporanul, nr. 51, 1965;
E. Manu, in Luceafarul, nr. 20, 1968;
Perpessicius, Opere, IV-V, 197l-l972;
Al. Raicu. in Romania literara, nr. 12, 1977.

Unui guraliv

De câte ori stau şi te-ascult

Nu ştii câtă plăcere-mi faci,

Nicicând nu te admir mai mult

Decât, ştiu eu? Poate când taci.

Poemul lung

Atâtea mii de versuri în poem?

Admir acest efort spre cantitate

Dar potrivit unui marxist sistem,

Aştept acum un salt spre calitate.

Pudoare

Vrem ca unele păcate

Ce ne fac viaţa mai dragă,

Unii să nu ni le ştie,

Alţii să ni le-nţeleagă.

Unor confraţi

Oricât am fi de optimişti,

Se desluşeşte totuşi drama,

Avem destui epigramişti

Dar unde este epigrama?

TEATRU/FILM 27 Martie

O nuntă de pomină - Arkadi Arkanov

Cu actriţa Olga Bucătaru (“Cursa”, “Ecaterina Teodoroiu”).

Biografie Olga Bucătaru

A absolvit in 1965 IATC si in stagiunea urmatoare juca pe scena Teatrului Tineretului din Piatra Neamț.

A colaborat o perioada cu Teatrul de Stat din Satu-Mare. Din 1947 este membra a trupei Teatrului Odeon din capitala.

Din 2001 este lector universitar la Academia de Arte "Luceafărul".

In anul 2002 i s-a conferit Ordinul Național ,,Serviciul Credincios” în grad de Cavaler.

Filme cu Olga Bucataru

· Train de vie / Trenul vieții (1998)

· Aici nu mai locuiește nimeni (1995)

· Începutul adevărului / Oglinda (1994)

· Trahir (1993) - Ana

· Dumbrava minunată (1980)

· Ecaterina Teodoroiu (1978) - Dr. Lucretia

· Buzduganul cu trei peceți (1977) - Doamna Stanca

· Serenada pentru etajul XII (1976) - Silvia, sotia lui "Balaurul"

· Cursa (1975)

· Bariera (1972) - Lucica

· Prometeu / (1970)

Cursa (1975)

Serenada pentru etajul XII (1976)

Cu actriţa Ecaterina Nazare (“Pas în doi”)

Biografie Ecaterina Nazare

Ecaterina Nazare s-a născut în localitatea Valea Ursului din județul Neamț, la data de 27 martie 1953. A absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică "Ion Luca Caragiale" din București în anul 1980, la clasa Actorie, condusă de profesorii Beate Fredanov, Sanda Manu si Ion Caramitru. A activat ca actriță la Teatrul ''Național'' din Craiova între anii 1980-1981, Teatrul "Toma Caragiu" din Ploiești între anii 1981-1990, Teatrul Național - Ion Luca Caragiale din București, din anul 1990 și până în prezent. A fost premiată cu Premiul de interpretare feminină, pentru rolul Maria din filmul "Pas în doi", de către Asociația Cineaștilor din România.

Filme cu Ecaterina Nazare

· Umilință (2011) - Mama Marcela Trailer

· Weekend cu mama (2009) - Elena Trailer

· Bomboane de ciocolata (2007)

· Happy End (2006)

· Binecuvântată fii, închisoare (2002) - Deţinut Trailer

· Corul Pompierilor (2000) - mama

· Mariana (1998)

· Sanda (1990)

· Cantec in zori (1987) - Mama

· Bătălia din umbră (1986)

· Clipa de răgaz (1986)

· Umbrele soarelui (1986)

· Pas în doi (1985)

· Lișca (1983) - Lisca

Pas in doi 1985:

Clipa de răgaz (1986)

De regizorul Paul Călinescu, unul dintre pionierii cinematografiei româneşti (filmele: “Răsună valea”, “Porto Franco”, “Pe răspunderea mea”)

Biografie Paul Călinescu

Paul Călinescu (n. 21 august 1902, orașul Galați; d. 25 martie 2000, București) a fost un regizor și scenarist de film român. A absolvit Academia comercială din București în anul 1930.

Premii:

Premiul I la Expozitia Universala de la Paris 1937 - Colturi din Romania
Premiul filmului documentar la Festivalul international de arta cinematografica, Venetia, 1939 - Tara Motilor
Premiul filmului documentar la Festivalul international de arta cinematografica, Venetia, 1941 - Romania in lupta contra bolsevismului
Diploma de onoare a Festivalului international de la Karlovy Vary, 1950 - Rasuna Valea
ACIN 1977 "pentru merite exceptionale in dezvoltarea cinematografiei nationale"
ACIN 1984 - Delta de ici... de colo
Mentiune la cel de-al XIII-lea Concurs Tehnic International al UNIATEC, 1984 - Delta de ici... de colo
UCIN 1992 "Diploma de onoare pentru intreaga opera"
UCIN 1996 - Trofeul "Opera omnia"

„Filmul este veșnic tânăr. El merge în pas cu viața, cu aspirațiile, cu preocupările, cu gândurile, cu gusturile oamenilor. Într-asta constă veșnica lui tinerețe."

Filme regizate de Paul Călinescu

Vezi filme

· Titanic Vals / Titanic vals (1965)

· Porto-Franco (1961)

· Desfășurarea (1954)

· La un punct de agitatie (1952)

· Toamna în delta (1951)

· Răsună valea (1950)

· Romania pe drumul democratiei populare (1948) - regizor

· Agnita Botorca (1947) - regizor

· Fantezie de toamna (1947) - regizor

· Atentiune, fragil! (1946) - regizor

· Floarea reginei (1946)

· Schi de primavara (1946) - regizor

· Imprumutul de aur (1945) - regizor

· Muntii Fagaras (1945) - regizor

· Romania 1945 (1945) - regizor

· Dobrogea (1944) - regizor

· Nistrul (1943) - regizor

· Pagini din razboiul nostru sfant (1943) - regizor

· Uzinele romanesti fauresc armele victoriei (1943) - regizor

· Vinul / Culesul viilor in Romania (1942) - regizor

· Mandra noastra tara (1941) - regizor

· Romania in lupta contra bolsevismului (1941) - regizor

· 10 Mai 1940 (O.N.C.) / 10 Mai 1940 (1940) - regizor

· Cum se face un radioreportaj (1940) - regizor

· Cum se face un reportaj cinematografic (1940) - regizor

· Cutremurul 1940 (1940) - regizor

· Uzinele Malaxa (1940) - regizor

· Vietati marine (1940) - regizor

· 10 Mai 1939 (O.N.C.) / 10 Mai 1939 (1939) - regizor

· 8 Iunie 1939 (1939) - regizor

Porto Franco: https://youtu.be/kjq_KM5ixHc;

"Pe raspunderea mea" (1956):

Porto-Franco (1961)

GÂNDURI PESTE TIMP 27 Martie

Heinrich Mann - Citate:

George Pruteanu - Citate:

RELIGIE ORTODOXĂ 27 Martie

Sf Mc Matrona din Tesalonic; Sf Mc Filit și Lidia, soția sa , cu cei 4 fii ai lor

În această lună, în ziua a douăzeci şi şaptea, pomenirea sfintei muceniţe Matroana, cea din Tesalonic.

Sfânta muceniţă Matroana a fost slujitoare la o femeie de neam evreu, care se numea Pautilla. Însoţind deci pe stăpâna ei până la sinagogă, sfânta Matroana nu intra înăuntru, în sinagogă, ci se întorcea întotdeauna la biserica creştinilor. Când stăpâna ei a prins de veste despre aceasta, a pus de a bătut-o crunt şi a aruncat-o timp de patru zile într-o închisoare, unde sfânta a rămas fără nici o legătură cu cei din afară. După aceasta a fost scoasă afară şi biciuită, tot trupul umplându-i-se de răni de pe urma bătăii. Fiind din nou aruncată în închisoare şi ţinută aici timp de mai multă vreme şi-a dat sufletul lui Dumnezeu. Se spune că Pautilla, în timp ce arunca trupul neînsufleţit al sfintei de pe zidurile înalte ale închisorii, şi-a primit răsplata meritată, căci a căzut şi ea de pe zid jos, în vasul care curgea mustul care se călca cu picioarele în lin şi acolo sfârşindu-şi viaţa şi-a dat duhul. Iar cinstitele moaşte ale sfintei Matroana, fiind adunate de credincioşi, au fost îngropate cu multă cinste.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor mucenici Filet Sincliticul, cu soţia lui Lidia şi cu cei patru fii ai lor: Macedon, Teoprep, Cronid comentarisiul şi Amfilohiu ducele.

Sfântul Filet şi ceilalţi creştini care au fost împreună cu el au trăit pe vremea împăratului Adrian. Ei se închinau în fiecare zi lui Dumnezeu. Fericitul Filet fiind prins, a fost adus înaintea împăratului. Iar împăratul neputând să se împotrivească înţelepciunii mucenicului, l-a dat pe mâna unuia dintre slujitorii apropiaţi ai lui, care legându-l de un stâlp l-au bătut cu săbiile. După aceasta a dat poruncă să fie aruncat în închisoare. În timp ce era dus la închisoare s-a alăturat lui şi soţia lui Lidia şi primii trei fii ai lui, dintre care Cronid îndeplinea slujba de comentarisiu. În noaptea care a urmat, în timp ce ei cântau în închisoare, un înger li s-a arătat lor şi i-a îmbărbătat spre pătimirea până la sfârşit. Dimineaţa, mucenicii fiind aduşi înaintea împăratului, îndată au fost aruncaţi în nişte vase mari în care fierbea în clocot untdelemn amestecat cu răşină. Dar îndată vasele s-au răcit cu totul. Atunci, cel de-al patrulea fiu al lui Filet, care avea demnitatea de duce şi care se găsea până atunci în preajma împăratului, văzând minunea aceasta, a intrat şi el într-unul din vasele cu untdelemn încins, zicând: „Doamne, Dumnezeu creştinilor, ajută-mi!” Împăratul văzând acestea, a plecat de la Roma şi s-a dus la Iliric, plin de ameninţare şi de mânie. Şi plecând, a dat poruncă să se ardă timp de şapte zile vasele cele cu untdelemn şi cu răşină, după care să fie vârâţi din nou în ele. Dar porunca împăratului aducându-se la îndeplinire, sfinţii au rămas nevătămaţi. Întorcându-se din călătoria lui şi aflând de toate acestea împăratul s-a simţit ruşinat, iar sfinţii după trecere de câtva vreme, pe care au petrecut-o în rugăciune, s-au săvârşit din viaţă.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

PSALMII

PSALMII 86 - 90

Psalmul 86

Temelia Sionului pe munţii cei sfinţi. Domnul iubeşte porţile Sionului, mai mult decât toate locaşurile lui Iacob.

Lucruri mărite s-au grăit despre tine, cetatea lui Dumnezeu.

Îmi voi aduce aminte de Raav şi de Babilon, între cei ce mă cunosc pe mine; şi iată cei de alt neam şi Tirul şi poporul etiopienilor, aceştia acolo s-au născut.

Mamă va zice Sionului omul şi om s-a născut în el şi Însuşi Cel Preaînalt l-a întemeiat pe el.

Domnul va povesti în cartea popoarelor şi a căpeteniilor acestora, ce s-au născut în el.

Că în Tine este locaşul tuturor celor ce se veselesc.

Psalmul 87

1.	Doamne, Dumnezeul mântuirii mele, ziua am strigat şi noaptea înaintea Ta.
2.	Să ajungă înaintea Ta rugăciunea mea; pleacă urechea Ta spre ruga mea, Doamne,
3.	Că s-a umplut de rele sufletul meu şi viaţa mea de iad s-a apropiat.
4.	Socotit am fost cu cei ce se coboară în groapă; ajuns-am ca un om neajutorat, între cei morii slobod.
5.	Ca nişte oameni răniţi ce dorm în mormânt, de care nu ţi-ai mai adus aminte şi care au fost lepădaţi de la mina Ta.
6.	Pusu-m-au în groapa cea mai de jos, întru cele întunecate şi în umbra morţii.
7.	Asupra mea s-a întărâtat mânia Ta şi toate valurile Tale le-ai adus spre mine.
8.	Depărtat-ai pe cunoscuţii mei de la mine, ajuns-am urâciune lor.
9.	Închis am fost şi n-am putut ieşi. Ochii mei au slăbit de suferinţă.
10.	Strigat-am către Tine, Doamne, toată ziua, întins-am către Tine mâinile mele.
11.	Oare, morţilor vei face minuni? Sau cei morii se vor scula şi Te vor lăuda pe Tine?
12.	Oare, va spune cineva în mormânt mila Ta şi adevărul Tău în locul pierzării?
13.	Oare, se vor cunoaşte întru întuneric minunile Tale şi dreptatea Ta în pământ uitat?
14.	Iar eu către Tine, Doamne, am strigat şi dimineaţa rugăciunea mea Te va întâmpina.
15.	Pentru ce Doamne, lepezi sufletul meu şi întorci faţa Ta de la mine?
16.	Sărac sunt eu şi în osteneli din tinereţile mele, înălţat am fost, dar m-am smerit şi m-am mâhnit.
17.	Peste mine au trecut mâniile Tale şi înfricoşările Tale m-au tulburat.
18.	Înconjuratu-m-au ca apa toată ziua şi m-au cuprins deodată.
19.	Depărtat-ai de la mine pe prieten şi pe vecin, iar pe cunoscuţii mei de ticăloşia mea.

ARTĂ CULINARĂ – REȚETE PENTRU POSTUL SFINTELOR PAȘTI – ZIUA 18 – 27 Martie

A. PLĂCINTE, ANTREURI

Plăcinţele prăjite cu marmeladă

· 5 linguri ulei

· ¾ pahar apă

· Făină cât cuprinde

· Sare

· Marmeladă

Se prepară un aluat dintr-o lingură de ulei, apă, sare şi făină, care se frământă mai mult moale decât tare.

Se acoperă cu un şervet şi se lasă în repaus 10 – 15 minute.

Se întinde apoi o foaie ceva mai subţire ca un creion, se unge cu o pensulă înmuiată în ulei încălzit şi se împătureşte în trei pe latul foii; din nou se unge cu ulei şi se împătureşte în trei, de data aceasta pe lungul foii.

Se lasă 10 minute la rece, apoi se întinde din nou foaia şi se repetă operaţia de ungere şi împăturire, de data aceasta împăturind în trei pe lungul foii şi apoi pe latul ei.

După ce a stat iar 10 minute la rece se întinde o foaie ceva mai subţire decât grosimea unui creion şi se taie pătrate cu latura de 7 – 8 cm.

Se pune la mijlocul fiecărui pătrat o linguriţă de umplutură şi se dă, potrivind cu degetele, o formă cât mai rotundă.

Se prăjesc în ulei înfierbântat bine şi se servesc reci.

B. SALATE

Salata Carmen

· 1 ţelină mare

· 3 mere potrivite

· 3 andive

· 1 lămâie

· 2 roşii tari

· 300 g maioneză de post (reţete prezentate anterior)

Se taie ţelina în fileuri subţiri, se opăreşte 4 – 5 minute în apă cu sare, se scurge, se aşază pe salatieră şi după ce s-a răcit se adaugă merele tăiate în feliuţe şi stropite cu zeamă de lămâie, andive tăiate fileuri şi maioneză de post.

Se amestecă.

Se netezeşte suprafaţa salatei cu lama unui cuţit şi se acoperă cu un strat de maioneză de post.

Se decorează cu o coroană de felii rotunde subţiri de mere stropite cu zeamă de lămâie, apoi roşii curăţate de pieliţă şi tăiate felii rotunde.

În mijlocul salatierei se pune o măslină mare.

C. SOSURI

Nu e necesar să se prepare vreun sos separat pentru acest meniu.

D. BORŞURI, SUPE, CREME DE LEGUME

Ciorbă specialitatea casei

· 1 – 2 morcovi

· 1 rădăcină pătrunjel

· 1 păstârnac

· 1 rădăcină ţelină

· 3 cartofi

· 1 ceapă

· 2 – 3 roşii

· Sare

· Ulei

· 1 l borş de putină

· 1 legătură leuştean

Se taie în fileuri fine morcovii şi albiturile şi se înăbuşe cu ulei până se înmoaie.

Se adaugă cartofii tăiaţi cuburi şi ceapa tocată, apoi apă clocotită şi se lasă la foc potrivit.

Când legumele sunt aproape fierte se adaugă roşiile curăţate de pieliţă şi tocate mărunt, sau suc de roşii, apoi se potriveşte gustul de sare.

Se adaugă borşul fiert separat şi se mai dă un clocot.

Se adaugă verdeaţa tocată mărunt.

E. MÂNCĂRURI

Vinete cu măsline

· 3 – 4 vinete

· 150 g măsline

· ¾ pahar ulei

· 4 cepe

· 2 linguri făină

· ½ linguriţă de zahăr

· Mărar

· Pătrunjel

· Sare

· 1 kg roşii

Vinetele spălate şi cu cotorul tăiat, se taie felii de grosimea unui deget, se sărează şi se lasă să stea o jumătate de oră.

Se storc de zeama pe care au lăsat-o, se dă prin făină şi se prăjesc în ulei bine înfierbântat.

Ceapa se taie peştişori şi se prăjeşte înăbuşită în ulei până se înmoaie puţin, iar roşiile se opăresc, se curăţă de pieliţe şi se taie felii.

Se acoperă fundul unei cratiţe cu roşii tăiate, se aşază deasupra un rând de vinete, se presară puţină verdeaţă, ceapa, câteva măsline curăţate de sâmburi şi puţin zahăr.

Se repetă astfel până se aşază totul, ultimul rând trebuind să fie de roşii.

Se dă la cuptor lăsând să scadă bine.

Se servesc calde sau reci

F. DULCIURI

Grepfruit umplut cu pere

· 2 grepfruituri

· 4 pere

· 4 linguri zahăr

Se scoate miezul grepfruiturilor tăiate în două.

Se curăţă miezul de pieliţe şi sâmburi, se taie bucăţele, se amestecă cu perele tăiate cubuleţe, cu zeama scursă la tăiatul grepfruiturilor în bucăţi mici şi cu zahărul.

Se umplu jumătăţile golite ale grepfruiturilor cu acest amestec.

MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU ASTĂZI

marți, 26 martie 2019

LAS MAS BELLAS MELODIAS DE FRANCIA.Selección de Cecil Gonzalezz

Baroque Music for Studying & Brain Power

Instrumental Music 2018 – Relaxing Music for Sleep – 10 Piano Love Songs That Will Melt Your Heart

O nuntă de pomină - Arkadi Arkanov

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Raportați un abuz