vineri, 8 martie 2019

MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU
SÂMBĂTĂ 9 MARTIE 2019

Bună dimineața!

 RELIGIE ORTODOXĂ 9 Martie

+) Sf 40 Mucenici din Sevastia (Sâmbăta Sfinților Cuvioși)

Cei 40 de mucenici din Sevastia erau soldați creștini, aflați în slujba împăratului roman Licinius. Trei dintre ei, Chirion, Candid și Domnos erau foarte pricepuți în studiul Scripturilor. În anul 320, aflând despre credința lor, Agricolae, guvernatorul Armeniei, i-a silit să se închine idolilor. Refuzând, au fost întemnițați timp de 8 zile, bătuți cu pietre și ademeniți cu daruri. În cele din urmă, guvernatorul i-a condamnat la moarte prin înghețare în lacul Sevastiei. Unul din cei 40 a cedat și a ieșit din lac, dar a murit pe loc. I-a luat însă locul un soldat. În aceea noapte s-au petrecut mari minuni: apa lacului s-a încălzit, gheața s-a topit și 40 de cununi strălucitoare au pogorât asupra mucenicilor. În zori, au fost scoși vii din lac, li s-au zdrobit fluierele picioarelor și au fost lăsați să-și dea sufletele. Rămășițele lor au fost arse, iar cenușa aruncată în lac. Moaștele lor au fost răspândite la diverse biserici din spațiul ortodox.

Testamentul Sfintilor 40 de Mucenici

Testamentul Sfintilor 40 de Mucenici a fost dictat de acestia atunci cand erau in lac Sfantului Meletie, episcopul Antiohiei. "Asadar, sa va departati de orice pofta si ratacire lumeasca. Caci marirea lumii este inselatoare si neputincioasa, infloreste pentru putin si indata se vestejeste ca iarba gradinii. Primind sfarsitul mai repede ca inceputul. Mergeti mai degraba la iubitorul de oameni Dumnezeu, care daruieste bogatie neimputinata celor ce alearga la El si da ca rasplata viata vesnica celor ce cred in El. Timpul acesta este folositor celor ce voiesc sa se mantuiasca, oferind prilejul potrivit pentru pocainta, pentru practicarea adevaratei vietuiri celor ce nu amana nimic pentru viitor. Caci schimbarea vietii este neprevazuta. Si chiar de ai cunoaste-o, vezi ceea ce este de folos si arata in modul acesta curatia credintei, pentru ca prin aceasta sa stergi urma pacatelor faptuite mai Inainte. Caci in starea in care te voi gasi, zice Domnul, in aceea te voi si judeca. Sarguiti-va, deci, sa fiti fara greseala in poruncile lui Hristos, ca sa scapati de focul cel nestins si vesnic. Caci glasul cel dumnezeiesc striga: Timpul s-a scurtat. Mai presus de toate, cinstiti iubirea, caci numai ea singura respecta datoria iubirii fratesti si se supune legii lui Dumnezeu. Caci prin fratele cel vazut se cinsteste Dumnezeu Cel nevazut."

Obiceiuri de Mucenici
 In ziua de 9 martie, in toate comunitatile rurale era obiceiul de a se scoate plugul la arat. Plugul, dupa ce era trecut prin foc de catre fierarul (faurul) satului, era scos in fata casei in mod festiv. In cadrul ceremonialului de scoatere a plugului, femeia din casa era principalul protagonist in desfasurarea practicilor. Dupa aducerea plugului in fata casei, plugarii, de obicei doi la numar, stateau cu capetele descoperite inaintea boilor sau a cailor, dupa caz, iar femeia iesea din casa avand intr-o mana traista pentru plugari iar in cealalta tinand un vas cu apa sfintita, tamaie si  busuioc. Femeia se apropia de plug si de car, le inconjura de trei ori, stropindu-le cu agheasma si afumandu-le cu tamaie. In timpul celor trei rotatii executate in sensul miscarii aparente a soarelui, femeia rostea, intr-o solemnitate deplina, urmatoarele: "Cat de curata este tamaia si agheasma, asa de curati sa fiti si voi / Si sa umblati nedespartiti la arat / Si nici cand sa nu dati peste vre-un strigoi sau moroi care sa va faca rau".

In fata animalelor de munca se aseza un ou, in credinta ca daca acesta va ramane intreg dupa pornirea carului, atunci si plugarilor le va merge bine pe toata durata plugaritului. Plugarii primeau traista cu mancare, dupa care femeia varsa agheasma ramasa in cofa la picioarele animalelor. Semnificatia oului aruncat este de sorginte precrestina, oul fiind considerat masura tuturor lucrurilor de inceput (ab ovo), el avand aici rol augural si protector in desfasurarea aratului.

In unele sate era obiceiul ca in aceasta zi toate plugurile din sat sa fie adunate pe islazul satesc unde, in fata multimii adunate, era chemat preotul care facea o slujba de sfintire a apei si de stropire a fiecarui plug in parte, dupa care plugarii se indreptau catre ogorul propriu pentru marcarea brazdei de inceput.

In traditia populara se considera ca in ziua de 9 martie sfintii mucenici se aduna pentru a participa la un sobor de dezghetare a pamantului si de slobozire a caldurii. In acest sens, satenii  bateau cu batele in pamant zicand: "Intra frig si iesi caldura, / Sa ne fie vreme buna / Pentru plug si aratura".

Ziua mucenicilor era si un prilej de prognozare a vremii. Se considera ca daca ploua in aceasta zi, va ploua si de Pasti; daca tuna, vara va fi prielnica tuturor culturilor; daca ingheata in noaptea dinaintea acestei zile, atunci toamna va fi lunga.

Astazi, dintre toate practicile stravechi, mai persista obiceiul ca femeile sa coaca in ziua de 9 martie 40 de figurine din aluat, numite "sfintisori" sau "mucenici", reminiscente ale idolilor neolitici ai fertilitatii, iar barbatii sa bea cate 40 sau 44 de pahare de vin (oamenii credeau ca vinul baut la Macinici se transforma de-a lungul anului in sange si putere de munca). "Sfintisorii" sunt facuti din aluat dospit si au forma antropomorfa a cifrei opt, cifra echilibrului cosmic. Proaspat scosi din cuptor, ei se ung cu miere de albine si se presara cu nuca macinata, dupa care se impart, pentru sufletul mortilor, mai ales copiilor din vecini.





ARTĂ CULINARĂ – REȚETE PENTRU SĂPTĂMÂNA ALBĂ 9 Martie

REȚETE DE MUCENICI (nu măcenici sau măcinici!)

MUCENICI
Mucenici moldoveneşti

Ingrediente: 1 kg făină, 1 pachet drojdie, două pliculeţe zahăr vanilinat, 3 linguri zahăr, margarină, 1/2 linguriţă de sare, esenţă de rom, coajă rasă de lămâie sau portocală, nucă măcinată, miere.
Mod de preparare: drojdia se înmoaie în apă călduţă, cu o linguriţă de zahăr şi 1- 2 linguri de făină. Într-un castron se pune făina, apoi compoziţia cu drojdie, zahărul rămas, zahărul vanilinat. Peste compoziţie se pune margarina, topit, sarea şi se mai toarnă puţină apă călduţă până se face aluatul mai moale. Se frământă şi se lasă la căldură până când acesta creşte. 



Se formează apoi suluri şi din ele se fac opturi de mărimea unei palme. Se pun într-o tavă, pe o folie de aluminiu. Se mai lasă 10 minute să crească, se ung cu apă şi se bagă la cuptor. Între timp se face un sirop din apă, zahăr, zahăr vanilinat, coaja rasă de lămâie sau de portocală şi esenţa de rom (după preferinţe). După ce s-au copt, se înmoaie puţin în sirop. Se aşază pe un platou, se ung cu miere şi se presară peste ei nuca pisată.

Mucenici munteneştiIngrediente: 1/2 kg făină, apă, sare, nucă măcinată, zahăr, scorţişoară, coajă rasă de lămâie sau de portocală, esenţă de rom sau de vanilie. 

Mod de preparare: se face un aluat mai tare, din făină, apă şi puţină sare. Se frământă şi se lasă puţin deoparte. Se rup apoi bucăţele din aluat şi se formează suluri foarte subţiri, cât macaroanele. Din ele se modelează opturi, cât mai mici, care se lasă să se usuce până a doua zi. Se pune la fiert apă cu zahăr după gust şi coaja rasă de lămâie sau de portocală şi când clocoteşte se introduc mucenicii uscaţi. Se fierb până se înmoaie, circa 10 minute, se iau de pe foc, se lasă 10 minute acoperiţi şi se adaugă nuca pisată până când zeama se îngroaşă, esenţa dorită şi scorţişoara (după gust). 
Colăcei la pungă
Dacă nu aveţi timp să preparaţi coca pentru mucenicii munteneşti, îi puteţi cumpăra de la magazin, gata ambalaţi la pungă. Urmaţi apoi reţeta de mai sus.
Semnificaţia sărbătorii
Sărbătoarea mucenicilor are rădăcini precreştine, iar în tradiţia românească semnifică sfârşitul iernii şi venirea primăverii. 9 martie este ziua în care începe aratul, în care se întorc berzele la vechile cuiburi, dar este şi un indiciu al vremii în perioada care urmează. Forma cifrei opt a colăceilor împletiţi semnifică echilibrul cosmic, mai ales în perioada trecerii de la un anotimp la altul, iar femeile obişnuiesc să îi împartă, după ce îi prepară, pentru sufletul celor morţi. De asemenea, în această zi, bărbaţii obişnuiesc să bea 40 de pahare de vin roşu, care reprezintă sângele vărsat de cei 40 de sfinţi mucenici din cetatea Sevastei, care au refuzat să renunţe la creştinism pe vremea domniei unui împărat păgân.


A.   PLĂCINTE, GUSTĂRI
Brânzoaice
Aluatul de cozonac:
·       1 kg făină
·       40 g drojdie
·       2 pahare lapte
·       200g unt
·       6 – 8 ouă
·       350 g zahăr
·       1 linguriţă coajă de lămâie rasă
·       1 plic zahăr vanilat
·       1 vârf de cuţit sare
Umplutură de brânză de oaie:
·       1 kg brânză
·       250 g griş
·       100 g făină
·       4 ouă
·       200 g zahăr
Pentru uns şi ornat:
·       1 ou
·       Zahăr vanilat sau pudră
Se prepară un aluat de cozonac.
          După ce aluatul a crescut bine, se ia o parte din el, din care se întinde pe o planşetă unsă cu ulei o foaie groasă de maximum 1 cm.
          Se taie cu un pahar şi se lasă să crească.
          Se loveşte fiecare bucată la mijloc cu fundul paharului, astfel încât să rămână în jur o margine neatinsă, lată de cca 1 cm.
          În locul lovit cu fundul paharului se pune umplutura din brânză şi se lasă să crească mai departe.
          Umplutura se prepară astfel: se frământă brânza, se adaugă grişul fiert şi răcit, ouăle şi zahărul şi se amestecă bine.
          După ce au crescut brânzoaicele, se ung cu ou şi se coc la cuptor.
          Când sunt gata se presară cu zahăr pudră sau zahăr vanilat.

A.   SALATE
Salată de ridichi cu brânză
·       ridichi
·       brânză telemea sau frământată
·       ulei
·       piper
·       sare
·       mărar
Se curăţă ridichile şi se rad pe răzătoarea mare.
          Se adaugă o cantitate egală de brânză telemea sau orice brânză frământată.
          Se amestecă bine, se adaugă ulei, piper după gust.
          Cine doreşte poate adăuga mărar verde tocat mărunt.

B.   SOSURI
Sos de smântână
·       ¾ pahar smântână
·       1 linguriţă rasă de unt
·       1 linguriţă rasă de făină
·       Sare
Se toarnă smântâna puţin câte puţin peste făină.
          Se pune pe foc mic amestecând continuu 5 – 8 minute, iar la sfârşit se adaugă untul şi sarea.
          Se ia de pe foc şi se amestecă bine.
          Se serveşte ca adaos la rulada de legume.

C.   BORŞURI, SUPE, CREME DE LEGUME
Supă cremă de legume cu smântână
- 3-4 morcovi medii
- 2 radacini de patrunjel
- 2 teline mici
- 6 cartofi potriviti
- crutoane
- 2-3 cepe
-1 legatura patrunjel
- sare, piper
- 1 ardei
- 3-4 linguri ulei
- 1/2 lamaie
-         3 linguri de smântână
-         Se spala si se taie legumele marunt. Se pun la fiert intr-o oala mare cu apa si piper pana se sfarama. Cand toate legumele sunt fierte, le scoatem si le mutam intr-un castron (exceptand ceapa pe care o dam afara de tot) unde le pasam pana obtinem o crema. Se adauga apoi zeama care ne-a ramas, dar cu masura astfel incat sa nu fie prea subtire. Iar daca ramane prea consistenta mai putem adauga apa.
-         Adăugăm cele 3 linguri de smântână şi amestecăm. La sfarsit adaugam verdeata, sare si lamaie dupa gust. Se serveste cu crutoane.

D.   MÂNCĂRURI
Ruladă de cartofi cu legume
·       700 g cartofi
·       350 g morcovi
·       2 linguri unt
·       ½ pahar lapte
·       2 ouă
·       Sare
·       1 vârf cuţit zahăr
·       2 linguri făină
·       Sos de smântână
Se fierb cartofii curăţaţi în apă sărată.
          Se strecoară şi se strivesc ca pentru piure.
          Se amestecă cu laptele, o lingură de unt, făină, sare şi cu un ou.
          Morcovii curăţaţi, spălaţi şi tăiaţi tăieţei se înăbuşe într-o cratiţă cu restul de unt, zahărul şi sarea necesară, adăugând din când în când câte o lingură de apă, până se înmoaie bine.
          Pe un şervet perfect curat, înmuiat în apă şi bine stors, se întinde un strat uniform din piureul de cartofi, iar deasupra lui morcovii.
          Se rulează cu ajutorul şervetului şi se unesc capetele ruladei obţinute.
          Se aşază pe o tavă unsă cu unt, se unge cu un ou bătut şi se dă la cuptor până se rumeneşte.
          Când se serveşte se taie felii groaser de două degete.
          Se serveşte cu sosul de smântână.

E.   DULCIURI
Cremă de vanilie
·       800 g lapte
·       3 gălbenuşuri
·       100 g zahăr
·       30 g făină
·       1 linguriţă unt
·       1 bucată baton vanilie
·       100 – 150 g fructe (pot fi şi din compot)
Se pune într-o cratiţă la fiert laptele împreună cu vanilia.
          După ce a dat în clocot, se ia de pe foc, se acoperă cu capac şi se lasă să stea o oră.
          În acest timp se freacă gălbenuşurile cu zahărul şi făina şi se toarnă apoi, puţin câte puţin, laptele încălzit din nou.
          Se pune la foc, amestecând mereu, până când începe să se îngroaşe.
          Se dă la o parte, se adaugă untul şi se freacă până când crema începe să se răcească.

          Se pune în cupe, se garniseşte cu câteva fructe şi se dă la rece.


ISTORIE PE ZILE 9 Martie

Evenimente
·         141 i.I Hr.- In China incepe domnia impăratului Wu Han,  al șaptelea imparat din dinastia Han. A domnit pana in anul 87 î.Hr,timp de 54 de ani, durata domniei sale nefiind depasita decat 1800 de ani mai tarziu de imparatul Kangxi.  Sub conducerea sa s-a produs o vasta  expansiune teritorială a Chinei care a devenit  un stat puternic și centralizat. Împăratul Wu este cunoscut pentru sprijinul acordat artelor poetice și muzicale, precum si pentru raspandirea confucianismului.  In timpul domniei sale,  China, a cunoscut cea mai mare extindere, granițele imperiului a jungand pana la Kargastan în vest,  Coreea  în est,și în nordul Vietnamului în partea de sud.
·         632 –  Predica finală a profetului Muhammad, sau ultima predică, tinuta în Valea Uranah pe muntele Arafat  indemnandu-i pe musulmani să urmeze învățăturile   consemnate in Coran si Sunnah. Muhammad a decedat la data de 8 iunie 632.
·         1009 –  In analele manastirii Quelinburg apare prima mentiune a numelui Lituania.
·         1230 – Țarul bulgar Ivan Asen al II-lea învinge pe Teodor despotul  Epirului în Bătălia de la Klokotnița, Haskovo. Ca urmare, al doilea Imperiu Bulgar a redevenit  cel mai puternic stat din Europa de Est. Despotatul de Epir a fost unul dintre  statele  succesoare grecesti ale Imperiului Bizantin aparute în urma Cruciadei a patra din 1204 sub conducerea familiei nobile Dukas, pretinsa succesoare legitima al Imperiului Bizantin, împreună cu Imperiul de la Niceea și Imperiul din Trapezunt. Cucerit de Regatul sârb în 1337, despotatul de Epir a fost restaurat în 1356 și a existat până la cucerirea sa definitiva de catre otomani  în 1479. Despotatul se intindea in  provincia Epirus din nord-vestul Greciei și partea de vest a Macedoniei grecești și a inclus de asemenea o mică portiune din  Tesalia și vestul Greciei.
·         1371 – Se înfiinţeaza o temelie catolica la Siret, capitala Moldovei. Primul titular al acestei episcopii este călugărul franciscan Andrei Wasilo din Cracovia. Intre 1371-1434 la Siret a functionat o episcopie catolică, cu o mănăstire dominicană aferentă. După unele opinii, clădirile mănăstirii au fost incendiate de populația românească ortodoxă, răzvrătită împotriva catolicismului în anul 1451, sau după alte opinii biserica a fost dărâmată la începutul secolului al XVI-lea din porunca domnitorului Bogdan al III-lea al Moldovei (1504-1517), prigonitorul catolicilor din Moldova. Conform tradiției orale, între anii 1377 și 1380, domnița Margareta Mușat, mama voievodului Petru I Mușat, ar fi ctitorit în Siret o biserică romano-catolică cu hramul Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul. Ea se convertise la catolicism și ar fi ctitorit biserica, pentru a-i servi drept loc de veci. Nu există însă documente sau mențiuni epigrafice care să ateste perioada construirii sale. Totuși, cercetările arheologice efectuate aici în anul 1984 au scos la iveală ruinele unei biserici mai vechi, din lemn, pe temelie de piatră nelegată cu mortar, construită la sfârșitul secolului al XIV-lea. Cu acest prilej, în pronaosul acestei biserici a fost descoperit în iulie 1984 trupul unei domnițe îmbrăcate în haine scumpe, având un inel de aur cu rubin. Cavoul datează din secolul al XVII-lea. Mormântul a fost bine conservat, iar hainele și tot inventarul au fost găsite în bună stare. Acest cavou nu aparține însă Margaretei Mușat, de religie catolică, deși este sigur că a fost înmormântată la Siret.

·         1500 – Flota comandata de Pedro Alvares Cabral paraseste Lisabona, indreptandu-se spre continentul american unde va descoperi Brazilia, teritoriu situat  în limitele acordate Portugaliei prîn Tratatul de la Tordesillas, ratificat in 1494 de Portugalia si Spania.
·         1796: Napoleon Bonaparte s-a însurat cu Josephine de Beauharnaus, văduva unui ofițer francez executat. Joséphine de Beauharnais  (23 iunie 1763 – 29 mai 1814)a fost prima soție a imparatului  Napoleon I  și prima Împărăteasă a francezilor. Prin fiica e Hortense,  a fost bunica maternă a imparatului Napoleon al III-lea  iar  prin fiul ei Eugene, a fost străbunica ultimilor regi și regine ai Suediei și Danemarcei ca și a ultimei regine a Greciei. Actualele case regale ale Belgiei, Norvegiei și Luxembourgului sunt descendenții ei.
·         1831: A fost înființată Legiunea franceză străină, de către regele Franței Ludovic Filip I. Acest corp de elita a fost creat pentru voluntarii străini care, după Revoluția franceză din iulie 1830, nu mai aveau voie să se înscrie în armata franceză. Voluntarii străini erau conduși de ofițeri francezi, iar astăzi sunt acceptați și cetățeni ai Republicii Franceze, care acum  formează un sfert din numărul total de recruți. Deviza legionarilor francezi este „Legio Patria Nostra” (Legiunea este patria noastra). Legiunea are in prezent  în jur de 7.700 de soldați, iar sediul este la Aubagne. Ludovic-Filip de Orléans (n. 6 octombrie 1773, Paris – d. 26 august 1850, Surrey, Anglia) rege al francezilor în perioada Monarhiei din Iulie între 1830 și 1848. Face parte din dinastia Bourbon-Orléans.
·         1842 – Are loc, la Teatrul “Scala” din Milano, premiera absolută a operei “Nabucco” de Giuseppe Verdi pe un libret al lui Temistocle Solera. Nabucco este prescurtarea numelui regelui asirian al Babilonului, Nabucodonosor al II-lea , care a trăit și domnit în jurul anului 600 î.Hr. Cele două teme principale ale acțiunii sunt dorința de libertate a poporului evreu aflat in robie in Babilon, precum și aroganța și nebunia personajului principal Nabucco, autoproclamat Dumnezeu unic și pedepsit de divinitate cu pierderea minților.
·         1844 – Are loc, la Teatro La Fenice din Veneţia, premiera operei „Ernani“ de Giuseppe Verdi (libretul adaptat  de Francesco Maria Piave), după drama cu acelaşi titlu a lui Victor Hugo).
·          1848 – Nobilii din Transilvania solicită alipirea Transilvaniei la regatul Ungariei; (9-21 martie).
·         1862: A avut loc prima luptă navală din lume între două cuirasate.
·         1880 – Legea pentru organizarea Dobrogei (modificată la 30.03.1886). Se dădea o nouă organizare acestui teritoriu românesc, integrat în graniţele ţării în urma Războiului de Independenţă din 1877-1878 şi a Tratatului de Pace de la Berlin (1878).

·         1907 – Are loc apogeul răscoalei ţărăneşti în regiunea Moldova, România, iar flacăra răscoalei cuprinde Muntenia şi Oltenia. La 6 martie – 9 martie 1837 are loc apogeul răscoalei ţărăneşti în regiunea Moldova din România. La 9-13 martie 1907 flacară răscoalelor ţărăneşti din România cuprinde toată Muntenia şi Oltenia, unde a cunoscut o violenţă deosebită şi considerîndu-se apogeul răscoalei ţărănești din 1907. La începutul secolului XX, în România, țărănimea constituia peste 80% din populație dintre care majoritatea aveau foarte puțin pămînt în poroprietate iar a zecea parte din ei chiar deloc. Majoritatea țăranilor trăiau din ceea ce lucrau, în dijmă sau pe plată, la marele proprietar vecin. În România acelei perioade, identic precum în Rusia, Polonia, Ungaria, existau proprietari de latifundii foarte mari care se întindeau pe zeci și chiar sute de mii de hectare. Diferența enormă dintre cantitatea de pămînt deținută de marii latifundiari și cea deținută de țărani constituie o primă cauză a nemulțumirilor țărănimii. O altă cauză este impunerea țăranilor spre cultivarea culturilor destinate exclusiv exportului (grîu, rapiță, etc), marii latifundiari dorind să scotă profituri maxime din exportul de alimente. Orientarea agriculturii spre export în România vine încă din vreme principatelor românești în urma tratatului de la Adrianopol (1829), tratat care a deschis hotarele principatelor pentru comerțul cu occidentul. Creșterea fenomenului arendășiei, constituie a treia și cea mai importantă cauză a răscoalei. Boierii nu mai doreau să se ocupe direct de administrația proprietăților lor, trecînd cu traiul la oraș. Acest fenomen a avut loc pînă și în zona Moldovei, cea mai conservatoare din România. Prin urmare boierii și marii latifundiari, închiriau domeniile lor unor intermediari (arendași), primind în schimb o sumă fixă (arendă). Arendașii, deseori străini de sat și chiar de neam, la rîndul lor încercau să obțină de pe seama țăranului profituri cît mai mari într-o perioadă cît mai scurtă de timp. Arendașii fiind mult mai duri și neînduplecați cu țăranii decît boierii ajunsese să fie dușmanul principal al țărănimii din România. Răscoala țărănească din 1907, pornind din nordul Moldovei a ajuns pînă în Oltenia, cuprinzînd toată România. Mai multe proprietăți ale latifundiarilor au fost distruse, iar numeroși arendași au fost uciși sau răniți. Guvernul conservator (Partidul Conservator) nu a putut face față situației, astfel încît liberalii lui Dimitrie Sturdza au preluat puterea. Liberalii au făcut ceea ce nu se puteau hotărî să faca conservatorii și anume să folosească armata și tunurile împotriva țăranilor. A fost o adevărată tragedie fiind omorîți circa 11 000 – 12 000 oameni, cifră neconfirmată deoarece nu s-a făcut nicodată un raport integru al victimelor.







·         1916: Primul Război Mondial: Germania a declarat război Portugaliei.
·         1919 – Are loc între Toulouse (Franta) şi Rabat (Maroc), primul zbor din istoria aviaţiei comerciale.
·         1945 – Se restabileste administraţia româneasca în partea de N-E a Transilvaniei (ocupată, în 1940, de Ungaria horthystă), proclamată, oficial, la 13.04.1945.
·         1959: A fost creata celebra papusa Barbie, la Hawrhorne, langa Hollywood. Papusile Barbie au ajuns prima data la Targul international de jucarii (American Toy Fair) din New York, fiind creatia lui Ruth Handler si a sotului ei, Elliot. Ideea i-a venit prima data lui Ruth, care a fost intrigata de dezinteresul total al fetei ei fata de papusi. S-a gandit ca ar trebui sa faca o papusa matura, cu parul bogat, extrem de frumoasa. Apoi, a vazut o papusa in vitrina unui magazin elvetian, vanduta sub numele Lilli. Sotii Handler au cumparat drepturile de autor pentru statueta Lilli si au cerut unui producator din Japonia sa o stilizeze si sa creeze un prototip. Papusa a capatat numele Barbie, diminutivul de la Barbara, numele fiicei sotilor Handler. La o inaltime prevazuta de 1,83 cm, noii papusi i-au fost atribuite dimensiunile 96-46-96. La inceput, papusa Barbie a trecut neobservata, mai ales ca parintii nu isi puteau inchipui ca odraslele lor sa se joace cu o ”femeie” cu sanii mari, buzele senzuale si o atitudine sexy. Cum vanzarile nu erau cele sperate, sotii Handler au imbracat papusa in costum de baie si s-au apucat s-o vanda in California. Succesul a fost garantat pentru ca in trei luni de vara au vandut, prin magazinele locale, circa 350.000 de exemplare. Dupa succesul repurtat de Barbie in California, a inceput o adevarata barbie-manie. Apoi, in 1961, a aparut si partenerul papusii Barbie, Ken, la presiunea extraordinara a consumatorilor. De-a lungul anilor, Barbie a starnit numeroase controverse, dar in ciuda criticilor papusile continua sa fie in voga si chiar au devenit un icon mondial, fiind indragite din Statele Unite, in Europa si din America de Sud pana in China.
·         1962: Începe construcția Teatrului 'Ahmanson'. Teatrul Ahmanson este unul dintre cele 4 locuri de interes pe care le cuprinde Los Angeles Music Center-ul. Din generozitatea arătată de filantropistul Robert H. Ahmanson, construcția a început pe data de 9 martie 1962. Teatrul este inaugurat în 12 aprilie 1967 de producția More Stately Mansions, având în rolurile principale interpreți precum Ingrid Bergman, Arthur Hill și Colleen Dewhurst.
·         1966 - Franţa îşi declară intenţia de a ieşi din structurile militare ale NATO, ceea ce semnifica faptul că atît Cartierul General al Alianţei, cît şi celelalte birouri trebuiau să fie mutate. Astfel, organizaţia îşi va muta sediul în Belgia.
·         1967: Svetlana Allilueva, fiica lui Stalin, s-a refugiat în SUA via ambasada americană din India. Svetlana Allilueva (n. 28 februarie 1926 – d. 22 noiembrie 2011), cunoscută și ca Svetlana Iosifovna Stalina, scriitoare, al treilea copil și singura fiică a lui Stalin. Allilueva a cauzat un scandal internațional în 1967 prin refugierea sa în SUA.
·         1987: Trupa rock U2 lansează albumul The Joshua Tree. U2 este o formație irlandeză de rock din Dublin. Înființată în 1976, ea este formată din Bono (vocalist și chitarist), The Edge (chitarist, claviaturist, și vocalist), Adam Clayton (basist) și Larry Mullen, Jr. (percuționist). Muzica pe care a cântat-o în perioada de început își trage originile din post-punk, dar a ajuns în cele din urmă să încorporeze influențe din mai multe genuri de muzică pop. De-a lungul întreprinderilor muzicale, cei patru și-au menținut un sunet construit pe muzică instrumentală melodică, scoasă în evidență de sunetul de mare varietate timbrală al chitarei lui The Edge și pe vocea expresivă a lui Bono. Versurile lor, adesea împodobite cu imagistică spirituală, se concentrează pe o tematică personală și socio-politică.
·         1991: Noul Tratat al Uniunii Europene a pus bazele conceptului de monedă unică (EURO, care a intrat în folosință în prima zi a anului 2002).
·         1991: La Belgrad, au loc demonstrații masive împotriva lui Slobodan Milošević. Doi oameni sunt uciși iar tancurile sunt pe străzi.
·         1998 - Partidul Democrat Agrar, Partidul Liberal-Creştin şi Partidul Noua Românie fuzionează, formând Partidul Naţional Român.

·         1999 - Începe vizita oficială în Italia a preşedintelui reformator Mohammed Khatami. Este prima efectuată în Occident de un şef de stat iranian, de la Revoluţia islamică din 1979. Khatami este primit în audienţă privată la Vatican de către Papa Ioan Paul al II-lea. Vizita marchează sfîrşitul izolării care a afectat Iranul timp de 20 de ani (09.03-11.03.1999).
·         1999 – Ministrul de Interne al Romaniei, Constantin Dudu Ionescu a confirmat, “într-o măsură mai mică sau mai mare”, notele Serviciului Român de Informaţii privind planul unei lovituri de stat în timpul mineriadei din ianuarie 1999.

·         2012: Alpiniștii polonezi Adam Bielecki și Janusz Gołąb realizează prima ascensiune pe timp de iarnă a vârfului Gasherbrum I.


Nașteri
·         1285: Împăratul Go-Nijō al Japoniei (d. 1318)
·         1454: Amerigo Vespucci (n. 9 martie 1454, Florența, Italia, d. 22 februarie1512, Spania) a fost unul dintre cei mai mari navigatori.

A fost al treilea copil al lui Nastagio Vespucci, notar, și al Lisei de Giovanni. Familia Vespucci era una dintre cele mai culte și mai respectate familii de aristocrați din Florența. Pentru a demonstra statutul familiei sale, în 1472, tatăl lui Amerigo a dat ordin să se picteze pe unul dintre zidurile unei biserici construite de un alt membru al familiei Vespucci în 1383, portretul familiei sale.
Amerigo a fost foarte mult influențat de unchiul său Giorgio Vespucci. Giorgio colecta manuscrise și deținea o bibliotecă pe care mai târziu a dăruit-o familiei Medici, conducătoarea Florenței. Cu un an înainte ca Amerigo să se nască Giorgio construiește o școală la mănăstirea sa din San Marco. Atunci când Amerigo împlinește vârsta de 8 ani Giorgio moare. Giorgio a văzut în Amerigo salvarea familiei Vespucci ce se destrăma.
Învățând cu unchiul său Amerigo a făcut o pasiune pentru Dante Alighieriși pentru Virgiliu. Unchiul său l-a inițiat în psihologie dar mai ales în învățăturile lui Aristotel, ce includeau astronomia, cosmografia și geografia.
Tatăl lui Amerigo, Sir Nastagio, își făcuse planuri ca fiul său să intre în viața comercială. Nastagio s-a împotrivit trimiterii lui Amerigo la Universitatea din Pisa laolaltă cu alți oameni educați, ca Leonardo da Vinci. În schimb Amerigo a urmat cea mai renumită școală de geografie din Florența, Paolo Toscanelli (1397-1482). Toscanelli era cel mai mare cosmograf al timpului și de asemenea un mare colecționar și realizator de hărți.
Toscanelli avea aspirații să navigheze în vestul Indiilor, așa că este indiscutabil faptul că el, Toscanelli, este omul ce i-a implantat lui Amerigo ideea de a naviga spre vest.
Tatăl lui Amerigo a murit în aprilie 1478 și astfel Amerigo a devenit moștenitorul averii familiei sale.
A devenit managerul familiei Medici, și timp de 16 ani a încheiat contracte în numele acestora strângând și el foarte mulți bani. Se decide să părăsească Italia în favoarea Spaniei. În 1491 Spania devenise tărâmul aventurierilor și al oportuniștilor. În 1493 în Spania ajunge vestea că Cristofor Columb ajunsese în Indiile de vest.
Amerigo a continuat să fie comerciant în slujba familiei Medici și a stabilit foarte multe contacte în Spania.
În anul 1489 Vespucci transferă afacerea familiei Medici lui Gonzalo Berardi iar aceștia doi devin prieteni apropiați.
Vespucci devine din ce în ce mai interesat de călătoriile lui Columb. După mai multe încercări de a descoperi un pasaj către Asia, Vespucci își dă seama că trebuie să devină și el explorator, avea toate calitățile pentru a fi marinar.
În mai 1499, Vespucci pleacă la drum alături de Alonso de Hojeda. Lui Amerigo i s-au dat 2 nave și putea să facă ce ar fi vrut cu ele atâta timp cât avea permisiunea lui Hojeda.
Navele au ajuns în Brazilia pe 27 iunie 1499 și au fost primele ambarcațiuni europene ce au ajuns acolo. Navele au navigat pe Amazon studiind totul. Vespucci se ocupa de cosmografie.
Drumul l-a transformat pe Vespucci dintr-un om de afaceri într-un învățat. Vespucci se gândea că era foarte aproape de a găsi o nouă rută spre Asia, totuși în iunie 1500 navele s-au întors în Spania.
Imediat cum Vespucci a ajuns în Spania i-a scris lui Lorenzo de Medici o scrisoare în care îi povestea cum a traversat Atlanticul, despre animalele pe care le-a văzut, date despre tot cea întâlnit.

Amerigo Vespucci
Cum a ajuns în Europa Vespucci era foarte dezamăgit deoarece Vasco da Gamareușise să navigheze în jurul Africii ajungând până în partea estică.
Amerigo Vespucci s-a decis să mai facă o expediție iar guvernul spaniol i-a dat 3 nave plus provizii dar el a refuzat considerând că va avea succes numai dacă va naviga sub pavilion portughez. Astfel portughezii îi oferă și ei 3 nave și control total asupra lor.
Expediția avea să-l facă pe Vespucci faimos, deoarece descoperise un nou continent, Vespucci era sigur că nu ajunsese în Asia.
În timpul acestei expediții Vespucci îi scrie lui Lorenzo de Medici detalii legate de acea călătorie.
După a doua expediție Vespucci era sigur că descoperise un nou continent și astfel vestea a fost repede anunțată.
Ultima expediție a fost făcută sub comanda lui Gonzalo Coelbo și a fost un dezastru.
În iunie 1504 Vespucci ajunge la Lisabona și până la sfârșitul anului se mută la Sevillaunde va rămâne până la sfârșitul vieții sale.
Vespucci a fost singurul care a înțeles că America de Sud este un continent nou-descoperit și este cunoscut deoarece a creat un sistem pentru calcularea longitudinii, descoperind circumferința Pământului cu o eroare de 80 de metri față de cifra corectă.
A avut din nou viziunea călătoriilor însă această viziune a fost spulberată atunci când a fost numit pe 27 martie 1508 "Pilot Major al Spaniei", el avea să-i învețe pe toți tinerii navigatori cosmografia și arta de a naviga. A devenit și inspector al flotei spaniole. În esență Vespucci avea controlul asupra călătoriilor sub steagul spaniol.
Recapitulând, Vespucci a fost primul european ajuns în Brazilia. A fost primul ce a călcat pe coastele Uruguayului și Argentinei. A descoperit unele dintre cele mai importante fluvii ale lumii: Amazon, Pavia, Rio de la Plata. Pe lângă acestea a explorat aproximativ 6000 de mile de coastă, mai mult decât oricine altcineva. A fost primul ce a observat existența curentului ecuatorial. Cea mai importantă piesă a sa a fost însă redescoperirea Americii.
În cinstea sa, ca unul dintre cei mai mari navigatori ai Noii Lumi continentul descoperit îi poartă numele, începând din anul 1507.
·         1564 – S-a nascut teologul, cartograful și astronomul german David Fabricius (d. 7 mai 1617). A construit instrumente astronomice (quadrante și sextante) si a descoperit în 1596 prima stea variabilă de lungă durată –  Mira Ceti. A fost tatăl astronomului Johann Fabritius, care a publicat în 1611 prima lucrare știițifică despre petele solare.
·         1629: Țarul Alexei I al Rusiei (d. 1676)
·         1737: Josef Mysliveček, compozitor ceh (d. 1781)
·         1749 – S-a născut Honoré Gabriel de Riqueti, conte de Mirabeau, om de stat si lider al  în Revoluţiei Franceze, scriitor,diplomat, jurnalist si francmason. Honoré Gabriel Riqueti, conte de Mirabeau a fost un lider al  Revoluției franceze de origine nobila.In primii ani (1789-1791) a Revoluției Franceze a devenit o voce a poporului, un orator de succes si un lider moderat, adept al monarhiei constituționale construite pe modelul Marii Britanii. A fost preşedinte al Clubului Iacobinilor şi al Adunării Naţionale. S-a descoperit mai târziu că, începând din 1790 el a fost în solda Austriei, inamica Frantei.
·         1753: Jean-Baptiste Kléber, general francez (d. 1800)
·         1756: Prințesa Louise de Saxa-Gotha-Altenburg,[1][2] germană Luise, Prinzessin von Sachsen-Gotha-Altenburg[1][2] (9 martie 1756 - 1 ianuarie1808), a fost membră a Casei de Saxa-Gotha-Altenburg și Prințesă de Saxa-Gotha-Altenburg prin naștere. Prin căsătoria cu Friedrich Franz I, Mare Duce de Mecklenburg-Schwerin, Louise a devenit și membră a Casei de Mecklenburg și Ducesă consort de Mecklenburg-Schwerin de la 24 aprilie 1785 până la 1 ianuarie 1808.
La 1 iunie 1775 la Gotha, Louise s-a căsătorit cu Friedrich Franz I, Mare Duce de Mecklenburg-Schwerin, singurul fiu al Ducelui Louis de Mecklenburg-Schwerin. Louise și Friedrich Franz au avut șase copii:[1][2]:
* 1776: Arhiducele Joseph Anton Johann al Austriei, Palatin al Ungariei(germană Erzherzog Joseph Anton Johann Baptist von Österreich-Toscana, cunoscut și ca Joseph Anton Johann von Österreich, maghiarăHabsburg-Toscanai József Antal János főherceg, cunoscut și ca József nádor, cehă Josef Habsbursko-Lotrinský, 9 martie 1776, Florența – 13 ianuarie 1847, Buda), a fost Palatin al Ungariei din 1796 până în 1847. A fost al șaptelea copil al împăratului Leopold al II-lea și al Mariei Louisa a Spaniei.

Arhiducele Joseph de Austria, Palatin al Ungariei, cca. 1788
Joseph a fost al nouălea copil din cei cincisprezece ai împăratului Leopold al II-lea, Împărat al Sfântului Imperiu Roman și ai soției acestuia, Maria Louisa a Spaniei. S-a născut la Florența, unde tatăl său domnea ca Mare Duce de Toscana.
Tatăl său a fost fiul împăratului Francisc I, Împărat al Sfântului Imperiu Roman și a Maria Tereza a Austriei. Mama sa a fost fiica regelui Carol al III-lea al Spaniei. Prin mama sa, Joseph a fost nepotul regelui Carol al IV-lea al Spaniei și al regelui Ferdinand I al celor Două Sicilii. De asemenea, a fost văr primar cu Ferdinand al VII-lea al Spaniei, regina Charlotte a Portugaliei și regina Maria Isabella a celor Două Sicilii.
În 1796 a fost numit Palatin al Ungariei (nádor).
În 1799 Țarul Pavel a decis ca Rusia să formeze o coaliție cu Austria și Prusia împotriva Franței. Pentru a cimenta această alianță, Joseph s-a căsătorit cu Marea Ducesă Alexandra Pavlovna a Rusiei (1783–1801), la 30 octombrie 1799 la Sankt Petersburg. El avea 23 de ani iar ea 16. Tânărul cuplu s-a stabilit la Castelul Alcsút din Ungaria.
Viața Alexandrei la curtea austriacă a fost nefericită. Împărăteasa Maria Theresa, a doua soție a împăratului Francisc al II-lea era geloasă pe Alexandra pentru frumusețea ei. În plus, Alexandra semăna foarte bine cu prima soție a împăratului, Elisabeta de Württemberg, care era mătușa maternă a Alexandrei. Credința ortodoxă a Alexandrei a trezit ostilitate la curtea romano-catolică a Austriei.
Un an și jumătate mai târziu, Alexandra a murit la Viena, la 16 martie 1801 de febră puerperală, la scurt timp după ce a născut o fetiță care a murit în ziua nașterii. Alexandra avea numai 17 ani, iar moartea ei a avut loc în aceeași săptămână cu asasinarea tatălui ei.
A doua soție a lui Joseph a fost Prințesa Hermine de Anhalt-Bernburg-Schaumburg-Hoym (1797–1817). Ei s-au căsătorit la 30 august 1815 la Castelul Schaumburg, când el avea 39 de ani iar ea 17. Doi ani mai târziu, Prințesa Hermine a murit la naștere după ce a născut gemeni. Ambii copii ai ei au murit fără să se căsătorească și fără să aibă copii. Ei au fost: Arhiducesa Hermine Amalie Marie de Austria (14 septembrie 1817, Buda – 13 februarie 1842, Viena) și Arhiducele Ștefan, Palatin al Ungariei (14 septembrie 1817, Buda – 19 februarie 1867, Menton).
A treia soție a lui Joseph a fost Ducesa Maria Dorothea de Württemberg, cu care s-a căsătorit la 24 august 1819 la Kirchheim unter Teck. El avea 43 de ani iar ea 21. Ei au fost părinții a cinci copii:
Joseph a un fiu nelegitim, Gavio Clùtos (2 martie 1810 – ianuarie 1859).
* 1777: Aleksander Orłowski (n. 9 martie 1777, Varșovia - d. 13 martie 1832, Sankt-Petersburg) a fost un pictor, desenator și grafician polonez. A fost elevul lui Jan Piotr Norblin și Marcello Bacciarelli. A participat la insurecția lui Kościuszko. A călătorit prin Rusia, Franța, Italia și Germania. Din 1802 până la sfârșitul vieții a trăit la Sankt-Petersburg. În 1819 a devenit membru al Societății Științifice din Cracovia.
·         1814: Taras Șevcenko (în ucraineană Тарас Григорович Шевченко; n. 25 februarie/,[3] Morînți, Imperiul Rus[4][5][6][7] – d. 26 februarie/,[3] Sankt Petersburg, Imperiul Rus[8][4][9][10]) a fost un pictor și poet romantic ucrainean, considerat poetul național al Ucrainei. Opera sa literară este considerată ca fiind fondatoarea limbii și literaturii ucrainene moderne. A scris și în limba rusă și a creat opere valoroase ca pictor și ilustrator.
Taras Șevcenko apare pe bancnota de 50 de ruble transnistrene(emisiunea 2007).
* 1824: Amasa Leland Stanford (n. 9 martie 1824– 21 iunie 1893) a fost un politician și om de afaceri american, fondator al Stanford University. Cele mai importante funcții publice deținute de Stanford au fost guvernator al statului California și senator al Senatului Statelor Unite ale Americii.
* 1825: Maria Mihailovna a Rusiei (rusă Мария Михайловна; 9 martie 1825, Moscova - 19 noiembrie 1846, Viena), a fost Mare Ducesă a Rusiei, primul copil al Marelui Duce Mihail Pavlovici al Rusiei și a soției sale, Charlotte de Württemberg care și-a luat numele de Elena Pavlovna după convertirea la ortodoxism. Prin tatăl ei a fost nepoata Țarului Pavel I al Rusiei și nepoata de frate a împăraților Alexandru I al Rusiei și Nicolae I al Rusiei.
Marea Ducesă Maria Mihailovna a fost primul copil al Marelui Duce Mihail Pavlovici al Rusiei și a soției sale, Charlotte de Württemberg. Tatăl ei era fiul cel mic al Țarului Pavel I al Rusiei și a celei de-a doua soții Sophie Dorothea de Württemberg. În momentul nașterii sale, pe tronul Rusiei domnea fratele mai mare al tatălui ei, Alexandru I al Rusiei. La sfârșitului acelui an însă Alexandru a murit și a fost urmat de fratele mai mic, Nicolae I al Rusiei. Maria Mihailovna a avut patru surori.
Educația Marii Ducese Maria Mihailovna a beneficiat de toată atenția mamei sale. Marele Duce a avut nici un fiu, însă și-a dus fiicele să participe la parade și exerciții militare, spunând că fiecare dintre fiicele sale ar putea comanda un regiment de cavalerie. El le-a învățat arta războiului de cavalerie și infanterie.
Cu o sănătate mai fragilă decât a surorilor ei, în ajunul vârstei de douăzeci de ani, Marea Ducesă Maria Mihailovna a arătat primele semne ale bolii de care suferea. Nimeni din anturajul ei însă nu a descifrat aceste semne. În 1845, sora ei mai mică, Elisabeta, a murit la doar 18 ani, încercând să de naștere primului ei copil. Anul următor, în timp ce era la Viena, Marea Ducesă Maria Mihailovna a decedat în brațele tatălui ei de o tuberculoză galopantă. A fost înmormântată în Catedrala Petru și Pavel din Sankt Petersburg.
În memoria ei și Elisabetei, Marea Ducesă Elena Pavlovna a organizat adăposturile "Elisabeta și Maria" din Sankt Petersburg și Pavlovsk
·         1859 – S-a născut Alexandru Averescu, mareşal al României şi om politic, comandantul Armatei a II-a în Primul Război Mondial şi erou al luptelor de la Mărăşti (iulie 1917); (m.1938). Alexandru Averescu (n. 9 martie 1859,in Basarabia, in  satul Babele, astăzi în Ucraina – d. 3 octombrie 1938, București) a fost mareșal al României, general de armată și comandantul Armatei Române în timpul Primului Război Mondial. A fost, de asemenea, prim-ministru al României în trei cabinete separate (fiind și ministru interimar al afacerilor externe în perioada ianuarie-martie 1918). Averescu a fost autorul a 12 opere despre chestiuni militare (inclusiv un volum de memorii de pe prima linie a frontului), membru de onoare al Academiei Române și decorat cu Ordinul Mihai Viteazul.

·         1869 - S-a născut pictorul Pericle Capidan (m.1966).




·         1878: Elena Farago, poetă română (d. 1954)




·         1886 - S-a născut Ilie Dăianu, scriitor, critic literar şi traducător (m.11.09.1956).

·         1887: Ion Buzdugan (născut Ivan Alexandrovici Buzdâga, n. 9 martie 1887, Brânzenii Vechi, județul Bălți, Imperiul Rus - 29 ianuarie 1967, București, RSR) a fost un folclorist, poet, publicist și traducător român din Basarabia, membru și secretar al Sfatului Țării.[1]
Ion Buzdugan a fost un poet important al Basarabiei și un mare patriot. Dacă obținerea independenței acestei provincii românești (de la 24 ianuarie 1918) poate fi socotită opera sa de obște, Unirea Basarabiei cu Patria Mamă nu s-ar fi putut face fără intervenția puternicei personalități a lui Ion Buzdugan.

·         1888 - S-a născut Dimitrie Iov, poet şi prozator (m.20.08.1959).

·         1890: Viaceslav Mihailovici Molotov (în limba rusă: Вячесла́в Миха́йлович Мо́лотов) (25 februarie (calendarul iulian)/9 martie 1890 (calendarul gregorian) – 8 noiembrie 1986), sovietic politician și diplomat, a fost unul dintre cei mai importanți conducători ai guvernului sovietic, începând din deceniul al treilea al secolului trecut, când a fost propulsat la putere de către protectorul său, Stalin, până în deceniul al șaselea, când a fost destituit din toate funcțiile de Nikita Hrușciov. A fost principalul semnatar, din partea sovietică, al pactului de neagresiune sovieto-german din 1939.
* 1895: Wallace Fox (9 martie 1895 – 30 iunie 1958) a fost un regizor american. A regizat 84 de filme în perioada 1927 - 1953.
·         1900: Prințul Aimone de Savoia-Aosta, Duce de Aosta (Aimone Roberto Margherita Maria Giuseppe Torino; 9 martie 1900 - 29 ianuarie 1948) a fost prinț italian din Casa de Savoia și ofițer al marinei regale italiene. Al doilea fiu al Prințului Emanuele Filiberto, Duce de Aosta a primit titlul de Duce de Spoleto la 22 septembrie 1904.
A moștenit titlul de Duce de Aosta la 3 martie 1942 după decesul fratelui său, Prințul Amedeo, într-un lagăr de prizonieri de război britanici în Nairobi.
La 18 mai 1941, a fost nominalizat de vărul său, regele Victor Emanuel al III-lea al Italiei, să-și asume conducerea Statului Independent al Croației, un stat marionetă al Germaniei naziste[1][2] în Iugoslavia ocupată.[3] El a acceptat în mod oficial, dar a refuzat să-și asume domnia în opoziție cu anexarea italiană a regiunii Dalmația,[4] și, prin urmare, este menționat în unele surse ca rege desemnat.[5][6][7][8]
Mai multe surse se referă la el ca Tomislav al II-lea, rege al Croației (numit după regele medieval croat regele Tomislav) și șeful Statului Independent al Croației în timpul primilor doi ani (1941-1943).[9][10][11][12][13] A demisionat la 31 iulie 1943,[14][15][16] în mod oficial a renunțat la toate drepturile titlul său croat la 12 octombrie 1943, la o lună după capitularea Italiei
Prințul Aimone Roberto Margherita Maria Giuseppe Torino de Savoia-Aosta s-a născut la Torino ca al doilea fiu al Prințului Emanuele Filiberto, Duce de Aosta (fiul cel mare al lui Amadeus I al Spaniei) și a Prințesei Hélène de Orléans (fiica lui Filip, conte de Paris și a Prințesei Isabela de Orléans). Străbunicul său patern era regele Victor Emanuel al II-lea al Italiei.
La 22 septembrie 1904, el a primit titlul de Duce de Spoleto pe viață.[18]La 1 aprilie 1921, Prințul Aimone a devenit membru al senatului italian. Prinții din Casa de Savoia deveneau membri ai senatului la împlinirea vârstei de 21 de ani în timp ce-și câștigau dreptul de vot la 25 de ani.[19]
În 1929, la 20 de ani după ce unchiul său, Ducele de Abruzzi, a încercat să escaladeze K2 în Karakorum, Prințul Aimone a condus o expediție în Karakorum. Un membru al expediției a fost Ardito Desio. Din cauza eșecului escaladării lui K2 cu 20 de ani mai înainte, expediția Prințului Aimone s-a concentrat pe munca științifică.[20][21]
După o legătură romantică cu infanta Beatriz a Spaniei, fiica regelui Alfonso al XIII-lea, [22] el s-a căsătorit la 1 iulie 1939 la Florența cu Prințesa Irene a Greciei și Danemarcei, fiica regelui Constantin I al Greciei și a Prințesei Sofia a Prusiei.
În 1947, după referendumul din 1946 care a hotărât nașterea Republicii Italia, Prințul Aimone s-a mutat în America de Sud.[23] A decedat pe 29 ianuarie 1948 în reședința sa temporară dintr-un hotel din cartierul Recoleta din Buenos Aires, Argentina.[24] Fiul său Prințul Amedeo a devenit noul Duce de Aosta.
* 1902: Luis Barragán, numele la naștere, Luis Barragán Morfín, (n. Guadalajara, Jalisco, 9 martie 1902 – d. Mexico City, 2 noiembrie 1988) a fost un arhitect mexican, considerat cvasi-unanim cel mai important arhitect al secolului al 20-lea.
Absolvent al Escuela Libre de Ingenieros în 1923, Barragán a fost un arhitect autodidact. După absolvire, a călătorit în Spania, Franța și Maroc, unde a asistat la lecturi ale cunoscutului arhitect elvețian Le Corbusier. În Franța cunoaște operele lui Ferdinand Bac, un scriitor german-francez, designer și artist care a avut o influență majoră în viitoarea sa carieră. Barragán a practicat arhitectura în Guadalajara între 1927 și 1936 și apoi în Mexico City. O trăsătură specifică, așa cum poate fi observată în multe dintre interioarele sale rezidențiale, este reprezentată de pereții colorați, înalți de 3,5 m sau mai mult, pe care a împrumutat-o și modificat-o după clădirile tradiționale din Mexic. Capacitatea sa de a înțelege esteticul i-a permis să proiecteze repere urbane, cât și mobilă și grădini. Deși numărul proiectelor sale nu este mare, acestea iau permis să devină o figură importantă în lumea peisagisticii și design-ului arhitectural, ca și în designarea de obiecte.
Munca lui Barragan nu a fost recunoscută sau lăudată până în 1975, când a fost onorat cu o retrospectivă la Muzeul de Artă Modernă din New York (cunoscut afecționat ca MoMA). În 1980, a devenit al doilea câștigător al Premiului Pritzker, echivalentul premiului Nobel pentru arhitecți. Atât casa cât și studio-ul său, construite în 1948 în Mexico City, a devenit Patrimoniu Mondial al UNESCO în 2004.
·         1906: Radu Boureanu (n. 9 martie 1906, București – d. 5 septembrie 1997, București) a fost un actor de scenă, dramaturg, eseist, scriitor și traducător român, activ atât în România interbelică, cât și în România postbelică.
Născut în București, este descendentul unei vechi familii moldovenești; bunicul, Gheorghe Boureanul, erou al războiului din 1916-1918 (autor de tratate de tactică și pedagogie, poet amator eminescizant), tatăl - Eugen Boureanul, avocat și scriitor, mama - Jeanne Boureanul (născută Michel, de origine franceză), profesoară.
A studiat la colegiile (liceele) Mihai Viteazul și Matei Basarab din capitala României și privat la Bazargic. În 1931, a absolvit Academia de muzică și arte dramatice din București, fiind student în clasa celebrei Lucia Sturdza-Bulandra.Între 1929 și 1947 este, cu întreruperi, actor la Teatrul Național din București, apoi se dedică scrisului.
Primele sale poeme au apărut în Ritmul vremii, în 1927. Alte publicații, în care Radu Boureanu a publicat, au inclus revistele literare Gândirea, Vremea, Adevărul literar și artistic și Bilete de Papagal. Se face cu¬noscut și apreciat de Mihail Dragomirescu cu o poemă publicată în „Lumea" de la Iași, dedicată lui Mihail Sadoveanu și intitulată "Cherhanaua de altădată, cherhanaua de acum". Împreună cu Zaharia Stancu, scriitorul a fondat revista Azi în 1932. Prima sa carte de poezii, apărută în 1933, volumul Zbor alb, a atras atenția criticului Pompiliu Constantinescu.
Între anii 1936 și 1940, a condus revista de turism și artă „România", a îngrijit suplimentul „Caiet de poezie" al „Vieții românești", al cărei redactor-șef va deveni între 1967 și 1974. Ca poet, a obținut mai multe premii naționale și internaționale (începând din 1933), concomitent realizând și o remarcată creație de pictură (a participat și a fost premiat la Saloanele Oficiale cu începere din 1942). Radu Boureanu a mai scris și critică de artă, memorialistică, proză, teatru, ca și literatură poematico-dramatică, și a făcut numeroase traduceri.
Poezie:

  • Zbor alb, 1932;
  • Golful sîngelui, 1936;
  • Cai de Apocalips, 1939;
  • Sîngele popoarelor, 1948;
  • Umbra stelelor, 1957;
  • Cîntare cetății lui Bucur, 1959;
  • Moartea morilor de vînt, 1961;
  • Vioara cosmică: poezii alese; [pref. de Ov. S. Crohmalniceanu], 1962;
  • Inima desenată, 1964;
  • Cheile somnului, 1967;
  • Cocoși de vînt, 1968;
  • Solara noapte, 1969;
  • Piramidele frigului, 1970;
  • Mîinile orelor, 1971;
  • Ce oră e în lume?, 1973;
  • Harap Alb: basm în versuri după Ion Creangă, 1974.
  • Planeta curată, 1976;
  • Planeta nebunilor', 1979;
  • La nord de Aldebaran - Au Nord de Aldebaran; ediție bilingvă, traducere de Gina Argintescu-Amza, prefață de Al. Balaci, București, 1981;
  • Frumusețile oarbe, 1982;
  • Snop de fulgere, 1985;
  • Oceanul întrebărilor, 1985;
  • Albastra umbră a tristeții, 1986;
  • Dulce uragan, 1989.
Teatru:

  • Lupii: piesă în 4 acte (6 tablouri), 1952 - Premiul de Stat;
  • Cazul Bennet : piesă în 3 acte : (6 tablouri) de Radu Boureanu și Horia Deleanu, 1954;
  • Satul fără dragoste, poem dramatic, 1955 - recompensat cu premiul Uniunea Scriitorilor.
  • Fata de pe Mureș: piesă într-un act (două tablouri), 1954
Proză scurtă:
  • Nicolae Milescu Spatarul, o biografie romanțată a lui Nicolae Milescu, 1936;
  • Ceașca, 1956;
  • Între Marea Neagră și Marea Albă, 1964;
  • Üstuné sau Colina goală, 1965;
  • București; prezentare grafică: T. Mironescu, 1966;
  • Holbein, 1975;
  • Edgar Degas; prezentare grafică: Mihail Boitor, 1983.
Romane:

  • Fata din umbră, 1936;
  • Enigmaticul Baikal, 1937;
  • Ceașca, roman, 1956;
  • Frumosul Principe Cercel, 1978.
Antologii:

  • O călătorie în Făgăraș, în Microfonul vagabond: publicistică literară radiofonică din Arhiva Societății Române de Radiodifuziune : (reportaje, însemnări de călătorie, eseuri) : 1932-1935 / [cercetarea de arhivă, selecția și îngrijirea texelor Maria-Elena Negoescu și Horia Pop. - p. 163-167;
  • Pentru pace, pentru socialism: poeme, de Maria Banuș, Mihai Beniuc, Radu Boureanu ... [et al.], 1950;
  • Scrieri - 1972-1979:
- Vol. 1 Zbor alb: poezii
- Vol. 2 Piramidele frigului: poezii
- Vol. 3 Călătorii pierdute
- Vol. 4 Traduceri din lirica universală

·         1907 - S-a născut Mircea Eliade, prozator, istoric al religiilor, romancier, eseist, membru al Academiei Române şi al altor academii şi societăţi ştiinţifice străine, Doctor Honoris Causa al mai multor universităţi europene şi americane. Stabilit, între anii 1945 şi 1956, în Franţa, apoi în SUA (m.22.04.1986).



·         1925 - S-a născut istoricul literar Dimitrie Păcurariu.

·         1925 - S-a născut Billy Ford, cântăreţ american în duet cu Lillie Bryant (Billy & Lillie).
·         1926 - S-a născut Boris Cobasnian, dirijor şi compozitor.

·         1926 - S-a născut actriţa greacă Irene Papas (filme: “Elektra”, “Zorba grecul”, “Tunurile din Navarone”).
* 1927: Veronica Garștea (n. 9 martie 1927, Hulboaca, Județul Orhei – d. 16 iulie 2012, Chișinău) a fost o dirijoare și pedagogă din Republica Moldova, Artistă a Poporului a URSS (1987), laureată a Premiului de Stat al RSSM, Cavaler al Ordinului Republicii.
Ea a fost prima femeie dirijor din Republica Moldova
·         1928 - S-a născut Keely Smith, cântăreaţă americană (Louis Prima Band).
* 1929: Ion Moraru (n. 9 martie 1929, în Mîndîc) este un scriitor și activist anticomunist moldovean. Este unul din fondatorii grupului antisovietic Sabia Dreptății și a fost prizonier politic în Uniunea Sovietică.
Ion Moraru s-a născut la 9 martie 1929, în Mîndîc, județul Bălți, actualmente în raionul Drochia.[1] Ion Moraru și Petre Lungu au fost fondatorii organizației „Sabia Dreptății” din Bălți. Cu sediul în Liceul Pedagogic (fost Liceul „Ion Creangă”) din Bălți, acest grup de rezistență armată antisovietică a fost activ în oraș în timpul perioadei staliniste. Grupul „Sabia Dreptății” a fost descoperit de NKVD în 1947, iar membrii săi arestați.[2] Timp de un an, Ion Moraru a fost întemnițat în același lagăr din Ekibastuz ca și Aleksandr Soljenițîn.[3]
Ion Moraru este membru al Partidului Popular Creștin Democrat.
·         1931: Masahiro Shinoda, regizor japonez
* 1932: Ioan Munteanu (n. 9 martie 1932) este un fost senator român în legislatura 1990-1992 ales în județul Giurgiu pe listele partidului FSN. În cadrul activității sale parlamentare, Ion Munteanu a fost membru în grupurile parlamentare de prietenie cu Repblica Bulgaria, Republica Franceză-Senat, Republica Italiană și Republica Portugheză.
·         1933 - S-a născut Lloyd Price, cântăreţ, pianist şi compozitor R&B american.
·         1934: Iuri Alexeevici Gagarin (în rusă Юрий Алексеевич Гагарин; n. 9 martie 1934, Klușino, RSFS Rusă, URSS — d. 27 martie 1968, Kirjaci, RSFS Rusă, URSS) a fost un cosmonaut sovietic, Erou al Uniunii Sovietice. La 12 aprilie 1961, el a devenit primul om care a ajuns în spațiu și pe orbita Pământului. A primit numeroase medalii în diferite țări pentru zborul său de pionierat în spațiul cosmic.
Iuri Gagarin s-a născut în satul Klușino, aproape de Gjatsk (în prezent în Regiunea Smolensk, Rusia), la 9 martie 1934. În 1968, satul natal a fost redenumit „Gagarin” în onoarea sa. Părinții săi, Alexei Ivanovici Gagarin și Anna Timofeevna Gagarin, au lucrat în colhoz.[1] Mamei sale îi plăcea să citească, iar tatăl său era un dulgher iscusit. Iuri a fost cel de-al treilea din cei patru copii ai familiei, iar sora lui mai mare se ocupa de el în timp ce părinții lui lucrau. La fel ca milioane de oameni din Uniunea Sovietică, familia lui Gagarin a suferit în timpul ocupației naziste din al Doilea Război Mondial. Ceilalți doi frați ai săi mai mari au fost luați ca prizonieri în Germania în anul 1943 și au revenit numai după război.
Încă din tinerețe, Iuri devenise interesat de cosmos și a început să viseze la spațiul pe care îl va cuceri într-o bună zi.[2] Iuri a fost descris de către profesorii săi din suburbia Moscovei Liuberțî ca inteligent și muncitor, ocazional, chiar excesiv de scrupulos. Profesorul lui de matematică și științe a luptat în Al Doilea Război Mondial ca pilot al Forțelor Aeriene Sovietice, fiind o persoană care l-a impresionat profund pe tânărul Gagarin.
După ce a început o ucenicie în metalurgie ca turnător, Gagarin a fost ales pentru continuarea studiilor la un liceu tehnic din Saratov. În timp ce studia acolo, el s-a înscris în "AeroClub" și a învățat să piloteze aeronave ușoare, hobby care îi ocupa din ce în ce mai mult timp. În 1955, după terminarea școlii tehnice, a început formarea ca pilot militar la Școala de Piloți din Orenburg. Acolo a întâlnit-o pe Valentina Goreaciova, cu care s-a căsătorit în 1957, după ce a a devenit pilot pe un MiG-15. După absolvire, el a fost repartizat la baza aeriană Luostari din Regiunea Murmansk, foarte aproape de granița cu Norvegia, unde vremea grea făcea zborul dificil.[1] A fost promovat la gradul de locotenent al Forțelor Aeriene Sovietice, la 5 noiembrie 1957, iar la 6 noiembrie 1959, el a primit gradul de locotenent major.[3] A fost membru PCUS din anul 1960.
În 1960, după o intensă căutare și un proces de selecție, Iuri Gagarin a fost selectat, împreună cu alți 19 candidați, pentru Programul Spațial Sovietic. Alături de ceilalți cosmonauți, el a fost supus la o serie de experimente riguroase menite să-i testeze rezistența fizică și psihică. A urmat și un antrenament intensiv pentru pregătirea zborului ce avea să fie efectuat. Din acei douăzeci de cosmonauți selectați, eventualele alegeri pentru prima lansare erau Gagarin și Gherman Titov, datorită performanțelor excelente din timpul antrenamentelor, dar și datorită capacităților lor psihice - deși, la o simulare cu o capsulă mică Vostok, amândoi au fost inferiori. Oficialii sovietici au cântărit și alți factori în selectarea lui Gagarin: înfățișarea acestuia, capacitatea sa de a manipula atenția presei, originile sale rusești și chiar numele Gagarin, care era și el, de asemenea, asociat cu aristocrația țaristă
Conform versiunii oficiale, pe 27 martie 1968, ora 10:31 dimineața, avionul MiG-15UTI în care se afla Iuri Gagarin și copilotul Vladimir Sereghin s-a prăbușit în apropierea satului Novoselovo, la 18 km de orașul Kirjaci, Regiunea Vladimir(190 km la est de Moscova). Totuși, există elemente care pun la îndoială atât data și ora catastrofei, cât și împrejurările ei. Rezultatele raportului nu au fost făcute publice până în prezent; acestea împreună cu resturile avionului, depozitate la Institutul de cercetări nr. 13 al Ministerului Apărării, au fost clasificate. În decursul anilor au fost lansate mai multe versiuni posibile pentru eventimentele întâmplate care au condus la dispariția prematură a celor doi aviatori. La puțin timp după destrămarea Uniunii Sovietice, mai mulți specialiști care au luat parte la anchetă au susținut că avionul a intrat în vrie. O altă ipoteză este că avionul ar fi lovit un balon meteorologic. Au mai fost și alte ipoteze, mai puțin plauzibile, s-au mai făcut referiri la o eroare de pilotaj coroborată cu o defecțiune tehnică a aparatului, asasinarea comandată de către Leonid Brejnev, etc
* 1934: Mihai Volontir (n. 9 martie 1934, Glinjeni, Regatul României – d. 15 septembrie 2015, Chișinău, Republica Moldova) a fost un actor din Republica Moldova, fost deputat în primul Parlament al Republicii Moldova în anii 1990-1994.
Mihai Volontir a fost unul din cei 278 de delegați ai primului parlament al Republicii Moldova, care au votat Declarația de Independență a Republicii Moldova la 27 august 1991.
În cariera sa, Mihai Volontir a jucat în 120 de roluri în teatru și film. Rolul lui Budulai i-a adus celebritate în întreg spațiul ex-sovietic, precum și în lumea întreagă.[2]
A fost apreciat și ca interpret de muzică ușoară pentru șlagăre ca „Viața asta-i scurtă tare”, „Moldovenii când se strâng…”, „Rugă”, „Durere” ș.a.
În anul 2000 Mihai Volontir a fost desemnat drept cel mai bun actor al secolului al XX-lea din cinematografia moldovenească
·         1936 - S-a născut Mickey Gilley, cântăreţ şi pianist country american.
·         1937 –  S-a nascut  regizorul Alexandru Tatos (“Duios Anastasia trecea“, “Secretul armei… secrete“); (m.31.01.1990).

·         1941 - S-a născut prozatorul Vasile Iancu.

·         1942: Ion Caramitru (n. , București, România) este un actor român de teatru și film, regizor și figură politică. A fost ministru al Culturii între 1996 și 2000, în cabinetul Victor Ciorbea. Este căsătorit cu actrița Micaela Caracaș și are trei băieți: Ștefan, Andrei și Matei Caramitru. Este președinte al UNITER din 1990, și începând cu anul 2005 este directorul Teatrului Național din București.
S-a născut într-o familie aromână[1] din București. Despre tatăl său, actorul spune că a stat aproape nouă ani, în trei etape, în închisorea comunistă, sub acuzația de mic burghez, ascunzător de valori, după naționalizare.[2]
Caramitru a absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică I.L. Caragiale clasa profesor Beate Fredanov, în 1964, debutând cu un an mai devreme la Teatrul Bulandra - cu rolul principal în Hamlet de William Shakespeare. Și-a continuat angajamentul la teatrul Bulandra un timp, jucând și în spectacole la Teatrul Național București și în diverse alte teatre.

Ion Caramitru
Caramitru a fost protagonist intr-o serie de productii teatrale ale unor regizori precum: Liviu Ciulei, Moni Ghelerter, Andrei Șerban, Silviu Purcărete, Sanda Manu, Cătălina Buzoianu, Alexandru Tocilescu și Sică Alexandrescu (jucând în piese precum Steaua fără nume de Mihail Sebastian, Moartea lui Danton de Georg Büchner, Oresteia de Eschil, Un tramvai numit dorință de Tennessee Williams, Mincinosul de Carlo Goldoniși în multe piese ale lui Shakespeare). Ca regizor de teatru, operă și operetă, Caramitru a pus în scenă lucrări de Frederick Loewe (My Fair Lady), Marin Sorescu (A treia țeapă), Benjamin Britten (Micul coșar), Aleksei Nikolaevici Arbuzov (Minciuna), și Shakespeare (Neguțătorul din Veneția); adaptările sale la La Tragédie de Carmen a lui Peter Brook și Eugene Onegin de Piotr Ilici Ceaikovski au fost găzduite de Grand Opera House din Belfast, Irlanda de Nord.
Caramitru a jucat în peste 40 de filme de lung metraj, făcându-și debutul cu rolul secundar în Pădurea spânzuraților în regia lui Ciulei (1964). Printre cele mai cunoscute roluri sunt Vive în Diminețile unui băiat cuminte (1966), Gheorghidiu în Între oglinzi paralele (1978), Ștefan Luchian în Luchian (1981) și Socrate în seria Liceenii (1985-1987). Pentru rolul din Luchian, regizat de Nicolae Mărgineanu, i-a fost decernat Premiul Special al Juriului în cadrul Festivalului Național al Filmului din 1984. Mai târziu, Caramitru a jucat roluri minore în filme străine: el a fost anarhist în 1991 în Kafka, Tatevski în Citizen X (1995), Zozimov în Mission: Impossible (1996), contele Fontana în Amen. (2002) și un imigrant bulgar în Irlanda în Adam & Paul (2004).
Pentru munca sa în stabilirea legăturilor culturale britanico-române, Caramitru a fost numit ofițer al Ordinului Imperiului Britanic. În 1997, ministerul culturii franceze i-a acordat titlul de Chevalier des Arts et des Lettres.
În mai 2005, el a câștigat concursul pentru funcția de director al Teatrului Național București, înlocuindu-l pe Dinu Săraru. Ca semn al aprcierii pentru întreaga sa activitate, în 21012 a primit o stea pe Aleea Celebrităților – Walk of Fame, din Piața Timpului din Bucuresti.
La 19 februarie 1990, odată cu constituirea Uniunii Teatrale Române — UNITER, Consliul de conducere al acesteia l-a ales ca președinte pe Ion Caramitru. Gala UNITER, prezentată în fiecare an de Caramitru, este unul dintre cele mai importante evenimente culturale din România.
Roluri în teatru:
  • Hamlet - „Hamlet" de William Shakespeare, regia Costache Antoniu, Studioul Casandra, 1963
  • Profesorul - „Steaua fără nume" de Mihail Sebastian, regia Costache Antoniu, Studioul Casandra, 1964
  • Eminescu - „Eminescu" de Mircea Ștefănescu, regia Sică Alexandrescu, 1964
  • Perdican - „Să nu te joci cu dragostea" de Alfred de Musset, regia Moni Ghelerter, 1964
  • Mircea Basarab - „Vicarul" de Alexandru Davila, regia Sică Alexandrescu, 1965
  • Vânzător de ziare - „Un tramvai numit dorință" de Tennessee Williams, regia Liviu Ciulei, 1965
  • Herault - „Moartea lui Danton" de Georg Buchner, regia Liviu Ciulei, 1966
  • Bota - „Procesul Horia" de Alexandru Voitin, regia Liviu Ciulei, 1967
  • Romeo - „Romeo și Julieta" de William Shakespeare, regia Val Mugur, 1967
  • Cezar - „Iulius Cezar" de William Shakespeare, regia Andrei Șerban, 1968
  • Malcolm - „Macbeth" de William Shakespeare, regia Liviu Ciulei, 1968
  • Tommy - „Photo Finish" de Peter Ustinov, regia Petre Sava Băleanu, 1969
  • Leonce - „Leonce și Lena" de Georg Buchner, regia Liviu Ciulei, 1970
  • Lelio - „Mincinosul" de Carlo Goldoni, regia Sanda Manu, 1971
  • Riccardo - „Vicarul" de Rolf Hochuth, regia Radu Penciulescu, 1972
  • Feste - „A douăsprezecea noapte" de William Shakespeare, regie colectivă, 1973
  • Bacon - „Elisabeta I" de Paul Foster, regia Liviu Ciulei, 1974
  • Actorul - „Azilul de noapte" de Maxim Gorki, regia Liviu Ciulei, 1975
  • Pașa din Vidin - „Răceala" de Marin Sorescu, regia Dan Micu, 1977
  • Ferdinand - „Furtuna" de William Shakespeare, regia Liviu Ciulei, 1978
  • Pericle - „Pericle" de William Shakespeare, regia Dinu Cernescu, 1981
  • Hamlet - „Hamlet" de William Shakespeare, regia Alexandru Tocilescu, 1985
  • Cotrone - „Uriașii munților" de Luigi Pirandello, regia Cătălina Buzoianu, 1987
  • Lelio - „Teatrul comic" de Carlo Goldoni, regia Silviu Purcărete, 1992
  • Creon - „Antigona" de Sofocle, regia Alexandru Tocilescu, 1993
  • Iuri Zvonariov - „Sorry" de Aleksandr Galin, regia Yuriy Kordonskiy, 2003
  • Regizorul - „Șase personaje în căutarea unui autor" de Luigi Pirandello, regia Liviu Ciulei, 2005
  • „Dialoguri și fantezii în jazz" - spectacol de poezie și muzică alături de Johnny Răducanu, 2006
  • Eduard al III-lea - „Eduard al III-lea" de William Shakespeare, regia Alexandru Tocilescu, 2008
  • "Macbeth" - "Macbeth" de William Shakespeare, regia Radu Penciulescu (11.04.2011)[1]

Regizor

  • „Amintiri" de Alexei Arbuzov
  • „Neînsemnații" de Terry Johnson
  • „A treia țeapă" de Marin Sorescu
  • „Forma mesei" de David Edgar
  • „Acasă" de David Storey
  • „Șapte dintr-o lovitură" de Lia Bugnar, 2008
  • „Toți fiii mei” de Arthur Miller, 2009
  • „Tragedia lui Carmen” de Georges Bizet, 2010
Filmografie:

 * 1942: Ștefan Haukler (n. 9 martie 1942 – d. 23 noiembrie 2006) a fost un scrimer român specializat pe floretă, laureat cu bronz, pe echipe, la Campionatul Mondial de Scrimă din 1969 și la Campionatul Mondial de Scrimă din 1970
·         1943 – S-a născut Robert (Bobby) Fischer, campion mondial de şah; (d. 17 ianuarie 2008). Robert (Bobby) James Fischer (n. 9 martie 1943, Chicago, Illinois, SUA – d. 17 ianuarie 2008, Reykjavík, Islanda) a fost un jucător de șah american, al unsprezecelea campion mondial (1972-1975).
·         1944 - S-a născut John Lee, vocalist australian (New World).
·         1944 - S-a născut Mark Lindsay, vocalist, saxofonist şi compozitor american (Paul Revere & The Raiders).
·         1945 - S-a născut Robin Trower, chitarist britanic (Paramounts, Procol Harum, Jude, Robin Trower Band).
* 1946: Iosif Boda (n. 9 martie 1946, Jibou, județul Sălaj) este un sociolog, diplomat și jurnalist român, care a îndeplinit funcția de deputat de București în legislatura 1996-2000, fiind ales pe listele partidului PDSR
·         1946 - S-a născut Jim Cregan, chitarist, basist şi vocalist britanic (Blossom Toes, Stud, Rod Stewart Band, Cockney Rebel).
·         1948 - S-a născut Jimmy Faden, chitarist şi basist american (Nitty Gritty Dirt Band).
·         1948 - S-a născut Jeffrey Osborne, vocalist, baterist şi compozitor american (LTD).
·         1948 - S-a născut Chris Thompson, vocalist, chitarist şi compozitor neo zeelandez (Manfred Mann's Earthband).
·         1949 - S-a născut Trevor Burton, chitarist britanic (Move, Balls, Steve Gibbons Band).
·         1950 – S-a născut muzicianul 

.
* 1950: Ionel Alexandru (n. 9 martie 1950) este un fost senator român ales în legislatura 1990-1992 pe listele partidului FSN și în legislatura 2000-2004 ales în județul Brăila pe listele PRM. În legislatura 1990-1992, Ionel Alexandru a fost membru în grupurile parlamentare de prietenie cu Republica Turcia, Republica Libaneză și Republica Venezuela. În legislatura 2000-2004, Ionel Alexandru a fost membru în grupurile parlamentare de prietenie cu Republica Franceză-Senat, Republica Algeriană Democratică și Populară și India. În legislatura 2000-2004, Ionel Alexandru a înregistrat 116 luări de cuvânt, a inițiat 11 propuneri legislative din care 2 au fost promulgate legi. Ionel Alexandru a fost membru în comisia pentru administrație publică, organizarea teritoriului și protecția mediului și în comisia pentru cercetarea abuzurilor, combaterea corupției și petiții (din feb. 2002).
* 1950: Danny Sullivan (n. 9 martie 1950) a fost un pilot american de Formula 1care a evoluat în Campionatul Mondial în sezonul 1983.
* 1952: Alexandru Sătmăreanu sau Alexander Szatmari, născut Sándor Szatmári, (n. 9 martie 1952, la Oradea, România) cunoscut și sub numele Szatmári II, este un fost fotbalist român care a jucat printre altele la Dinamo București sau VfB Stuttgart și la prima reprezentativă a României.
În 1979 a rămas în Germania Federală
* 1954: Teodor Anghelini (n. 9 martie 1954 în Brașov) este un fotbalist român, care a jucat pentru echipa națională de fotbal a României.
* 1955: Ornella Muti, numele la naștere Francesca Romana Rivelli, (născută la 9 martie 1955 în Roma, Italia) este o actriță italiană. Născută dintr-un tată napolitan și o mamă estoniană, Francesca are o soră mai mare, Claudia, născută în 1951.
Ornella Muti, lucrează ca model de tânără ea va debuta în anul 1970 în filmul Cea mai frumoasă soție (La moglie più bella).
Primele roluri le va juca în filme italiene ca în 1980 să joace în Marea Britanie în filmul Flash Gordon care va fi premiat cu premiul Oscar(1991) iar în 1992 va juca în filmul Once Upon A Crime.Ornella Mutidevine cunoscută în Franța prin flmul TV Giovanni Panzani
Muti se căsătorește cu Alessio Orano (cu care a jucat împreună în filmul "The Most Beautiful Wife", 1975-1981), și apoi cu Federico Facchinetti (1988-1996).
Muti are trei copii: Naike Rivelli (n. 1974), care este actor și model ca mama ei.
Din 1998, Muti trăiește cu Stefano Piccolo.
Muti se va lăsa pozată ca model playboy.
* 1957: Dan Merișca (n. [1] – d. [1][2], Iași) a fost un scriitor român de science-fiction, autorul volumului Revoltă în labirint
A fost fratele scriitorului Lucian Merișca. Dan Merișca a condus cenaclul Quarc din Iași
A publicat numeroase povestiri în antologiile „Alfa” (Editura Scrisul românesc, 1983); „Avertisment pentru liniștea planetei”(Editura Albatros, 1985); „Nici un zeu în cosmos” (Editura Politică, 1985); „O planetă numită anticipație” (Editura Junimea, 1985); „Cronici metagalactice” (Editura Tehnică, 1990).
A mai publicat în Almanahul Anticipația, CPSF Anticipația, Jurnalul SF, Știință și Tehnică și multe alte reviste.
·         1958 - S-a născut Martin David Fry, vocalist şi compozitor britanic (ABC).
* 1959: Takaaki Kajita (梶田隆章, Kajita Takaaki, n. 9 martie 1959) este un fizician japonez, cunoscut pentru experimentele KamiokaNDE (Kamioka Nucleon Decay Experiment) și Kamiokande-II, efectuate asupra neutrinilor la Kamioka Observatory, Institute for Cosmic Ray Research, University of Tokyo. În anul 2015 i-a fost decernat, împreună cu Arthur B. McDonald, Premiul Nobel pentru Fizică „pentru descoperirea oscilațiilor neutrinilor, care arată că neutrinii au masă”
* 1961: Andrei Ivanțoc (n. 9 martie 1961, satul Opaci, raionul Căușeni) este un politician român-moldovean, luptător pentru integritatea teritorială a Republicii Moldova în cadrul conflictului din Transnistria, deținut politic al regimului separatist de la Tiraspol între 1992 și 2007.
Andrei Ivanțoc s-a născut la data de 9 martie 1961 în satul Opaci din raionul Căușeni. A lucrat ca muncitor, conducator auto. La data arestării era căsătorit, dar nu avea copii.
În perioada 1990-1992 s-a aflat printre membrii rezistenței românești a organizației din Tiraspol a Frontului Popular din Moldova condus de Ilie Ilascu și care se opuneau separării Transnistriei de Moldova, considerându-se români. Cei patru militanți unioniști pro-români (Ilie Ilașcu, Tudor Petrov-Popa, Andrei Ivanțoc și Alexandru Leșco) au fost acuzați ca făcând parte din așa-numitul grup „Ilașcu”, care a fost acuzat de terorism și instigare la răsturnarea puterii autoproclamate de la Tiraspol de către regimul separatist pro-rus din Trasnistria. Grupul „Ilașcu a participat activ la luptele armate în timpul războiului moldo-rus din Transnistria.
Andrei Ivanțoc a fost arestat de către separatiștii transnistreni cu ajutorul serviciilor secrete ale Federației Ruse (GRU) la data de 2 iunie 1992. Imediat după arestare, cei patru militanți pro-unioniști au fost închiși în arestul Miliției din Tiraspol și apoi timp de două luni au fost deținuți temporar la comenduirea Armatei a 14-a a Rusiei Directia GRU, staționată în Transnistria.[1]
Ei au fost deținuți în condiții inumane și degradante: timp de luni de zile nu au putut să se spele, nu au primit decât pâine și apa, au fost ținuți în frig, au fost bătuți, anchetați fără avocat, ținuti sub izolare. Mărturiile le-au fost smulse în condiții de tortură și de intimidări: Andrei Ivanțoc și Tudor Petrov-Popa au fost drogați cu substanțe psihotrope și bătuți în mod regulat. Ca urmare a acestui tratament la care a fost supus, Andrei Ivanțoc a început să prezinte tulburări psihice, acestea culminând cu o tentativă de sinucidere prin spânzurare, care a eșuat. Potrivit mărturiei soției sale, Eudochia Ivanțoc, soțul ei nu o mai recunoștea în timpul celor câteva vizite care au avut loc [1].
Procesul, pe care Curtea Europeană a Drepturilor Omului l-a considerat ca fiind injust, a inceput în aprilie 1993, Procuratura Transnistriei cerând condamnarea la moarte a lui Ilașcu, Ivanțoc și Petrov-Popa, 15 ani de inchisoare pentru Leșco și 3 ani pentru Godiac, cu toții fiind considerați "teroriști". Desfășurarea procesului a avut loc în sala de festivități a uzinelor Kirov, iar acuzații au fost introduși în cuști metalice cu gratii. Cei șase acuzați au declarat că nu recunosc autoritatea curții și a Justiției din Transnistria și au considerat procesul drept o "farsă judiciară".
La data de 9 decembrie 1993, Curtea Supremă de Justiție din Transnistria l-a găsit "vinovat" de nimicirea unui reprezentant militar de rang înalt al autoproclamatei Republici Moldovenești Nistrene, prin folosirea unor mijloace teroriste, utilizarea ilegală și folosire de explozibil și l-a condamnat la 15 ani de temniță grea. Și-a executat sentința la Închisoarea nr.2, celula nr.6 din orașul Tiraspol.
În anul 2004, OSCE și Curtea Europeană a Drepturilor Omului de la Strasbourg au hotărât că Transnistria și Rusia trebuie să ia toate măsurile necesare pentru a pune capăt detenției arbitrare a reclamanților - Andrei Ivanțoc și Tudor Petrov-Popa - membri ai Grupului Ilașcu aflați în închisorile transnistrene de peste 12 ani și să asigure imediat punerea lor în libertate [2].
Andrei Ivanțoc a devenit cetățean român în anul 2001, deși se afla în închisoare.
Ministerul Afacerilor Externe al României a solicitat în 2004 Curții Europene, prin Agentul Guvernamental, adoptarea de măsuri provizorii în privința cetățeanului român Andrei Ivanțoc, semnalând situația gravă în care se găsea acesta. Curtea Europeană a decis, la data de 12 ianuarie 2004, să solicite luarea de măsuri provizorii vizând asigurarea unor condiții de detenție corespunzătoare exigențelor Convenției Europene a Drepturilor Omului, asigurarea asistenței medicale și respectarea dreptului la vizite și a dreptului la corespondență al deținutului. În urma acestor demersuri, au existat informații conform cărora condițiile de detenție a domnului Andrei Ivanțoc s-au îmbunătățit [3].
În anul 2005 Ivanțoc a participat la alegerile parlamentare din Republica Moldova ca și candidat independent (rămânând în închisoare), dar nu a acumulat numărul necesar de voturi pentru a fi ales. În martie 2005 a fost propus de deputații Partidului Social-Liberal pentru funcția de Președinte al Republicii Moldova, dar candidatura lui n-a întrunit numărul necesar de semnături (15 deputați din 101) pentru a fi înaintată oficial.
La data de 27 februarie 2006, Ivanțoc a inițiat o grevă a foamei în semn de protest față de "tratamentul abuziv, inuman și degradant" la care era supus de către conducerea penitenciarului din Tiraspol. Printre drepturile care îi erau încălcate sistematic erau: restrângerea comunicării cu familia sau primirea de pachete conținand produse alimentare vital necesare bolilor de care suferea [4].
El a fost eliberat la 2 iunie 2007,[5][6] după momente de haos și derută la granița transnistreană. A fost adus aproape de bariera vamală de la Tighina cu mașina, după 2 ore de la ora anunțată inițial, reprezentanții autorităților transnistrene i-au citit ordinul prin care se anunța că este persona non-grata pe teritoriul Transnistriei și nu are voie să revină înapoi, adăugându-se că acesta este documentul în baza căruia va fi predat autorităților Republicii Moldova.[7][8]
În timpul formalităților care aveau loc la punctul de control de lângă Tighina, în loc să înainteze spre frontiera moldovenească, Andrei Ivanțoc a făcut un gest inexplicabil pentru toată lumea care venise să-l întâmpine. Astfel, acesta s-a întors și a început să fugă în direcția opusă, spre regiunea nistreană. El a fost urmărit, ajuns din urmă, trântit la pământ și bătut de agenți ai securității transnistrene în prezența unor membrii ai misiunii OSCE, precum și a reprezentanților presei și ai unor partide politice. Aparent, timp de o oră, Andrei Ivanțoc a refuzat să treacă în teritoriul controlat de autoritățile de la Chișinău, în ciuda insistențelor soției sale Eudochia și a vice-ministrului reintegrării, Ion Stăvilă. În jurul orei 12.20, el a fost urcat cu forța într-o mașină oficială a Ministerului de Interne moldovean, care a trecut în viteză de bariera de securitate și transportat la locuința sa din sectorul Ciocana al capitalei.[9][10] În prima sa declarație, Andrei Ivanțoc a motivat reacția sa prin faptul că el consideră regiunea transnistreană un teritoriu moldovenesc ocupat:
Cquote2.svgN-am fugit doamnă, m-am întors în țară, pe pământ, la casa natală. [...] așa și este doamnă, teritoriu ocupat.[...] Libertatea [...] n-am dorit decât să o cuprind, să o înțeleg care e. M-am găsit acolo în cameră singur cincisprezece ani.[11]Cquote2.svg — Andrei Ivanțoc
De asemenea, Andrei Ivanțoc a mai declarat după eliberarea sa: "Am spus și spun și acum că, dacă timpul s-ar întoarce înapoi, tot așa aș face, dar cu o altă gândire poate, mai bună. Îmi pare rău că suntem ocupați și mă doare că nu se face nimic. Am impresia că cei de la Chișinău joacă aceeași carte cu Moscova" [12]. În prezent, Andrei Ivanțoc locuiește permanent împreună co soția sa Eudochia la Chișinău, sectorul Ciocana, într-un apartament modest cu 2 camere.
La data de 3 iulie 2007, președintele României, Traian Băsescu, i-a decorat la Palatul Cotroceni pe Andrei Ivanțoc, Alexandru Leșco și Tudor Petrov Popa cu Ordinul Național „Steaua României” în grad de Cavaler. El a menționat "dragostea de țară, eroismul, dorința de a te sacrifica pentru poporul tău", de care ai dat dovadă cei trei patrioți [13].
În timpul Protestelor de la Chișinău din 2009, Andrei Ivanțoc și soția sa au fost bătuți de polițiști. În urma agresiunilor, Andrei a suferit o comoție cerebrală și a avut un braț rupt.[[14]
În data de 2 august 2010 membrii "Grupului Ilașcu" au fost decorați de președintele interimar al Republicii Moldova, Mihai Ghimpu, cu "Ordinul Republicii".
·         1964: Juliette Binoche (n. 9 martie 1964, Paris) este o actriță franceză cunoscută pe plan internațional.
Tatăl ei Jean-Marie Binoche a fost actor, regizor și scuptor iar mama ei Monique Stalens a fost o actriță de origine poloneză. Părinții ei au fost internați ca intelectuali la Auschwitz. Deja ca și copil Juliette joacă în piese de teatru. În 1985 joacă primul rol într-un film în regia lui Jean-Luc Godard. Urmează să joace diferite roluri în filme ca Chocolat, The Unbearable Lightness of Being sau Pacientul englez pentru care este distinsă cu Premiul Oscar pentru cea mai bună actriță în rol secundar. În 2010, cu rolul din Copie conformă obține Premiul pentru cea mai bună actriță la Festivalul internațional de film de la Cannes.
* 1967: Sulfina Barbu (n. 9 martie 1967) este o politiciană română, deputată în Parlamentul României (colegiul electoral 11 București), președintă a Comisiei de Administrație Publică, Amenajarea Teritoriului și Echilibru Ecologic din Camera Deputaților, fost ministru al mediului și gospodăririi apelor în guvernul României (decembrie 2004-aprilie 2007).
* 1968: Youri Djorkaeff, (n. 9 martie 1968, Lyon) este un fost fotbalist francez, care a jucat pe pozitia de mijlocaș ofensiv.
* 1973: Rona Hartner (n. 9 martie 1973, București) este o actriță de film, cantautoare, cântăreață, compozitoare și textieră română de origine germană, actualmente stabilită în Franța.
Rona Hartner este fiica unui inginer proiectant și a unei economiste. Din1979 până în 1991 a învățat la Școala Germană Hermann Oberth dinBucurești.[necesită citare] Rona Hartner este de origine germană pe linie paternă, și română pe linie maternă.[1] În anul 1991 începe studiul la Școala de Muzică Titu Maiorescu, iar începând cu anul 1992 începe să studieze la Academia de Teatru și Film din București.
Patru ani mai târziu, regizorul francez Tony Gatlif îi acordă rolul principal în filmul Gadjo dilo - Străinul nebun, care s-a filmat în România. Pentru această prestație, Rona a primit Leopardul de aur (Premiul special pentru interpretare) la Festivalul Internațional de Film de la Locarno.
Tot în 1996 evoluează cu succes în co-producția franco-română Asfalt-Tango regizată de Nae Caranfil.
În 1997 a plecat în Franța, unde a jucat în thrillerul Nekro regizat de Nicolas Masson. În 1998 a revenit în țară pentru a juca în filmul Dublu extaz al lui Iulian Mihu.
La începutul anului 1999, a izbucnit un scandal mediatic - sex-gate de România - ce a ținut primele pagini ale ziarele și totodată a umplut audințele talk-show-urilor vremii. Actrița Rona Hartner era acuzată de către președintele Partidului România Mare, Corneliu Vadim Tudor că aceasta ar fi întreținut relații amoroase cu președintele Emil Constantinescu. Afacerea Hartner-Constantinescu, varianta neaoșă a scandalului Lewinsky, avea să ajungă și în presa internațională.
Jurnalistul Marius Tucă a invitat-o într-o emisiune pe Rona Hartner spre a-l confrunta pe Corneliu Vadim Tudor.[2] Corneliu Vadim Tudor susținea că are în posesie jurnalul intim al actriței, în care era descrisă presupusă aventură cu președintele republicii. De asemenea, a existat și o fotografie în care Rona Hartner și Emil Constantinescu apăreau unul în brațele celuilalt. Rona a mărturisit că ea și președintele au dansat la un eveniment organizat de Universitatea al cărei rector era Emil Constantinescu.
"În timpul acestui dans, eu cântam melodia «Ești loserul meu». Mi-am dat seama că nu avea un mesaj foarte bun și am încercat să fac diverse lucruri, ca să distrag atenția, am început să mă dau pe spate, picioare-n sus, chestii... Și cum eram eu îmbrăcată-dezbrăcată... s-au făcut o tonă de poze care au devenit o mină de aur și pe care le-au vândut toți fotografii, ani de-a rândul, pe la toate ziarele" (Rona Hartner, Revista The One, 2010)
Scandalul a determinat-o să se stabilească în Paris. Mai târziu s-a îndrăgostit și s-a căsătorit cu actorul argentinian Rocco Sedano cu care are o fată. În anul 2008 au divorțat.
În anul 2010, Rona Hartner avea să recunoască că scandalul a fost o înscenare, apărută din inițiativa secretarului lui Corneliu Vadim Tudor care dorea ca actrița să facă campanie politică pentru Partidul România Mare:
"Tocmai avusesem mare succes cu un film în Franța și secretarul lui Corneliu Vadim Tudor mi-a propus să mă facă vedetă în România (...) Iar pe 8 ianuarie 1999, am aflat de la televizor că scrisesem un jurnal intim, în care spuneam că sunt amanta președintelui. Bineînțeles, jurnalul era inventat”.(Rona Hartner, Revista The One, 2010)[3]
Filmografie: 
* 1975: Rudolphus „Roy” Antonius Makaay (n. 9 martie 1975, Wijchen, Olanda) este un fost jucător de fotbal olandez. În prezent este antrenor secund la o grupă de juniori a clubului Feyenoord Rotterdam.
* 1975: Marian Pavel (n. ) este un senator român, ales în 2012.
* 1975: Tiffany Arbuckle Lee, cunoscută după numele de scenă Plumb, este o cântăreață, compozitoare și autoare americană.[1] Ea a vândut peste 500.000 de albume și peste două milioane de single-uri în lumea întreagă, muzica sa fiind inclusă în multe filme și show-uri de televiziune
* 1975: Juan Sebastián Verón (n. 9 martie 1975, La Plata) este un fost fotbalist argentinian, care a juca pe postul de mijlocaș
* 1976: Mihail Boldea (n. 9 martie 1976, Galați, România) este un politician român, deputat de Galați în Parlamentul României, între 2008 și 2012, ales din partea PDL[1] și trecut apoi la UNPR
* 1978: Lucas Edward Neill (n. 9 martie 1978, Sydney, Australia) este un fotbalist australian, în prezent liber de contract.
* 1979: Melina Nava Pérez (n. 9 martie 1979), mai cunoscută doar sub numele de Melina, este o sportivă mexicano-americană ce evoluează ca wrestler în industria World Wrestling Entertainment în divizia Raw.
După ce a devenit interesată în wrestling, 
* 1980: Matthew Gray Gubler (n. 9 martie 1980) este un actor american, regizor, fotomodel. Este cunoscut pentru rolul său din serialul de televiziune Criminal Minds difuzat de CBS. Gubler a apărut și în The Life Aquatic cu Steve Zissou, (500) Days of Summer, Life After Beth și îi dă voce lui Simon din Alvin and the Chipmunks
* 1981: Li Na (în chineză: 李娜; n. 9 martie 1981, Dandong, Liaoning) este o scrimeră chinezoaică specializată pe spadă.
* 1982: Tobias Hysén (n. 9 martie 1982) este un fotbalist suedez, care evoluează la clubul chinez Shanghai Dongya pe poziția de mijlocaș.
* 1983: Clinton Drew „Clint” Dempsey (n. 9 martie 1983) este un fotbalist american, care evoluează la clubul Seattle Sounders FC în Major League Soccer și la echipa națională de fotbal a Statelor Unite ale Americii, la care este și căpitan
* 1986: Bernadett Bódi (n. 9 martie 1986, în Szeged)[2] este o handbalistă maghiarăcare joacă pentru clubul Győri Audi ETO KC și echipa națională a Ungariei pe postul de extremă dreapta.
* 1986: Ion Daniel Dragu (n. 9 martie 1986, Timișoara, România) este un fotbalistromân care evoluează în prezent la ACS Poli Timișoara.
* 1989: Kim Tae-yeon (n. ,[1] Jeonju[*], Coreea de Sud), cunoscută și ca Taeyeon, este o cântăreață, din Coreea de Sud, făcând parte din grupurile Girls' Generation, Girls' Generation-TTS și SM the Ballad.
* 1990: Daley Blind (n. 9 martie 1990) este un fotbalist olandez care evoluează la clubul englez Manchester United și la echipa națională de fotbal a Olandei pe postul de mijlocaș.
* 1992: María Eugenia Suárez Riveiro sau China Suárez (n. 9 martie 1992) este o actriță, cântăreață și fotomodel argentiniană. Este cunoscută pentru rolul personajului Jazmin Romero în Casi ángeles.
* 1993: Zakaria Labyad (n. 9 martie 1993, Utrecht, Olanda) este un fotbalistmarocan care joacă pentru Fulham,împrumutat de la Sporting B.
* 1995: Ángel Correa (n. 9 martie 1995) este un fotbalist argentinian care evoluează la clubul Atlético Madrid în La Liga.


Decese
·         1661: A murit Jules Mazarin, cardinal, om politic francez (n. 1602). Născut Giulio Raimondo Mazzarino (n. 14 iulie 1602, Pescina, Regatul de Neapole), a fost un cardinal, diplomat și politician italian, care a fost prim ministru al Franței din 1642 până la moartea sa. Mazarin i-a succedat mentorului său, cardinalul Richelieu.  Biblioteca lui Mazarin a stat la originea „Bibliotecii Mazarine”din Paris.
·         1837 - A murit poetul Alexandru Hrisoverghi, cunoscut mai ales datorită odei închinate "Ruinelor Cetăţii Neamţului" (n.27.02.1811).

 * 1847: Mary Anning (n. ,[1][2][3][4][5] Lyme Regis, Regatul Marii Britanii[6] – d. ,[1][2][3][7][4][5] Lyme Regis, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei[8]) a fost o paleontologă și geologă britanică, dar și o colecționară și comerciantă de fosile, care a devenit celebră în toată lumea pentru importantele [10] ei descoperiri efectuate în straturile fosile marine jurasice din orașul Lyme Regis, Dorset, Anglia, localitate în care a trăit. [11] Activitatea ei a contribuit considerabil la schimbări fundamentale în gândirea științifică referitoare la viața preistorică și istoria Pământului.
Anning căuta fosile în zona stâncilor Blue Lias⁠(en), în special în lunile de iarnă când alunecările de teren scoteau la iveală noi fosile ce trebuia să fie strânse rapid, înainte de a se pierde în mare. Era o muncă periculoasă, ce era să se soldeze cu moartea ei în 1833 într-o alunecare de teren. Între descoperirile ei se numără primul schelet de ihtiozauridentificat în mod corect, pe care l-a găsit împreună cu fratele ei Joseph când avea doar doisprezece ani; primele două schelete de plesiozaur⁠(en)găsite vreodată; primul schelet de pterozaur găsit în afara Germaniei; și importante fosile de pești. Observațiile ei au jucat un rol esențial în descoperirea faptului că coprolitele⁠(en), denumite la acea vreme „pietre bezoar”, erau de fapt fecale fosilizate. Ea a descoperit și că fosilele de belemnite⁠(en) conțineau săculeți de cerneală⁠(en) similari cu cei de la cefalopodele moderne. Când geologul Henry De la Beche⁠(en) a pictat Duria Antiquior⁠(en), prima reprezentare picturală de largă circulație a unei scene din viața preistorică, pornind de la reconstrucțiile de fosile, el s-a folosit în principal de fosilele găsite de Anning, și a vândut copii ale ilustrației în folosul ei.
Genul, convingerile religioase și originea socială au împiedicat-o să participe pe deplin la activitățile comunității științifice din Anglia secolului al XIX-lea, formată preponderent din bărbați bogați de rit anglican. S-a luptat mare parte din viață cu dificultăți financiare. Familia ei era săracă și, ca disidenți religioși⁠(en), erau supuși discriminărilor legale. Tatăl ei, meșter tâmplar producător de mobilă, a murit când Mary avea unsprezece ani.
A devenit cunoscută în cercurile geologilor din Regatul Unit, Europa și America, fiind consultată în probleme de anatomie, dar și referitoare la colectarea de fosile. Cu toate acestea, fiind femeie, nu era eligibilă pentru Societatea Geologică din Londra și nu a beneficiat întotdeauna de recunoașterea contribuțiilor ei științifice. Ea scria într-o scrisoare: „Lumea s-a folosit de mine cu atâta cruzime, încât mă tem că m-a făcut să fiu bănuitoare cu oricine.” [12] Singura dintre scrierile ei științifice publicată în timpul vieții a apărut în Magazine of Natural History⁠(en) din 1839, fiind un extras dintr-o scrisoare pe care Anning o adresase redactorului revistei și în care îi punea la îndoială una din afirmații.[13]
După moartea ei în 1847, neobișnuita poveste a vieții ei a atras din ce în ce mai mult interes. Charles Dickens scria despre ea în 1865 că „fata de tâmplar și-a făcut un renume și a meritat să-l dobândească”.[12] În 2010, la o sută șaizeci de ani de la moartea ei, Royal Society a inclus-o pe Anning într-o listă de zece femei britanice care au influențat cel mai mult istoria științei

Map of the UK
Lyme Regis, Dorset
Anning s-a născut la Lyme Regis în Dorset, Anglia. Tatăl ei, Richard, fabrica mobilă și își completa veniturile căutând prin straturile de fosile de pe litoralul stâncos din preajma orașului și vânzând turiștilor ceea ce găsea. El s-a căsătorit cu Mary Moore, denumită și Molly, la 8 august 1793 în Blandford Forum. Cei doi s-au mutat la Lyme și au trăit într-o casă construită pe podul din oraș. Ei mergeau la capela disidenților religioși din strada Coombe, ai cărei credincioși se autodenumeau la început „independenți” și apoi au fost cunoscuți sub denumirea de „congregaționaliști⁠(en). Shelley Emling⁠(en) scrie că familia trăia atât de aproape de mare, încât aceleași furtuni care loveau stâncile și scoteau la iveală fosile inundau uneori casa familiei Anning, obligându-i o dată chiar să iasă pe geamul dormitorului de la etaj ca să nu se înece.[15]

Placă memorială pusă în locul unde s-a născut Mary Anning și unde a avut prima ei prăvălie de fosile, astăzi Muzeul Lyme Regis⁠(en)

Schiță a casei lui Anning din 1842
Richard și Molly au avut zece copii.[16] Primul copil, Mary, s-a născut în 1794. Ea a fost urmată de o altă fată, care a murit la scurt timp; Joseph în 1796; și un alt băiat în 1798, care a murit și el când era foarte mic. În luna decembrie a acelui an, prima fată, pe atunci în vârstă de patru ani, a murit după ce hainele ei au luat foc, posibil în timp ce punea rumeguș pe foc.[15] Incidentul a fost relatat în Bath Chronicle⁠(en) la 27 decembrie 1798: „un copil, în vârstă de patru ani, al d-lui R. Anning, tâmplar din Lyme, a fost lăsat singur circa cinci minute de mama lui ... într-o cameră unde era niște rumeguș ... Hainele fetei au luat foc și ea a fost atât de rău arsă încât a murit.”[17] Când cei doi au avut încă o fată după doar cinci luni, au botezat-o Mary, după sora ei moartă. După ea s-au mai născut și alți copii, dar niciunul nu a supraviețuit mai mult de câțiva ani. Singurii care au ajuns la maturitate au fost Mary și Joseph.[15] Rata ridicată de mortalitate infantilă în familia Anning nu era ceva neobișnuit la acea vreme. Aproape jumătate din copiii născuți în Marea Britanie în secolul al XIX-lea mureau înainte de vârsta de 5 ani, și în condițiile de trai înghesuit din orașul Lyme Regis al începutului de secol al XIX-lea, copiii mureau frecvent de boli ca variola și rujeola.[16]
La 19 august 1800, când Anning avea 15 luni, a avut loc un eveniment amintit multă vreme de localnici. Ea era ținută în brațe de o vecină, Elizabeth Haskings, care stătea împreună cu alte două femei sub un ulm, urmărind un spectacol de echitație al unei trupe de călăreți ambulanți, când copacul a fost lovit de trăsnet, toate cele trei femei murind. Trecătorii au adus copilul repede acasă, unde a fost reanimat într-o baie fierbinte.[17] Un medic local a declarat că supraviețuirea ei a fost una miraculoasă. Familia spunea că până atunci fusese un copil bolnăvicios, dar după aceea a crescut sănătos. Ani de-a rândul după aceea, membrii comunității au pus curiozitatea, inteligența și vivacitatea copilului pe seama incidentului.[18]
Educația ei a fost extrem de limitată. Ea a putut să participe doar la școala de duminică a bisericii congregaționaliste, unde a învățat să scrie și să citească. Dogma congregaționalistă, spre deosebire de cea anglicană, punea accent pe importanța educației săracilor. Cea mai importantă avuție a ei era un volum legat din Dissenters' Theological Magazine and Review, în care pastorul familiei, părintele James Wheaton, publicase două eseuri, unul în care insista că Dumnezeu a creat lumea în șase zile, și altul în care îi îndemna pe credincioșii disidenți să studieze noua știință, geologia
Anning a murit de cancer la sân la 47 de ani, în 9 martie 1847. Munca ei a scăzut în randament spre sfârșitul vieții din cauza bolii, iar unii dintre consăteni au interpretat greșit efectele dozelor din ce în ce mai mari de laudanum⁠(en) pe care le lua pentru durere, încât au apărut în Lyme bârfe cum că ar avea probleme cu băutura.[55] Respectul de care se bucura în rândul comunității geologilor s-a făcut văzut în 1846 când, aflând de diagnosticul de cancer, Societatea Geologică a strâns bani de la membrii ei pentru a o ajuta cu cheltuielile, iar consiliul nou-înființatului Muzeu al Comitatului Dorset⁠(en) a făcut-o membră onorifică.[13] A fost înmormântată la 15 martie în cimitirul St. Michael din Lyme Regis.[32]Membrii Societății Geologice au contribuit și pentru un vitraliu în onoarea ei, dezvelit în 1850. El prezintă cele șase fapte de milostenie trupească⁠(en)—hrănirea celor flămânzi, darea de băut celor însetați, îmbrăcarea celor goi, adăpostirea celor fără casă, vizitarea celor închiși sau bolnavi, și inscripția spune: „Acest vitraliu este sfințit în aminterea lui Mary Anning din această parohie, care a murit la 9 martie AD 1847 și a fost ridicată de vicar și de membri ai Societății Geologice din Londra în amintirea contribuției ei la înaintarea științei geologiei și în amintirea bunătății ei sufletești și integrității din viață”.[56]

Vitraliul lui Mary Anning la biserica St. Michael
După moartea ei, Henry De la Beche, președintele Societății Geologice, a scris un panegiric pe care l-a citit la o ședință a societății și pe care l-a publicat în revista trimestrială a organizației, primul astfel de panegiric dedicat unei femei. Aceste onoruri erau în mod normal acordate doar membrilor societății, care nu a admis femei decât începând cu 1904. Textul începea astfel:
„Nu pot închide acest anunț al membrilor noștri care au murit fără a anunța moartea cuiva care, deși nu făcea parte nici din cele mai ușoare clase ale societății, ci care a trebuit să-și dobândească pâinea de zi cu zi prin munca brațelor sale, și totuși a contribuit cu mult prin propriul său talent și prin neobositele căutări la cunoașterea de către noi a Enalio-Saurienilor⁠(en), și a altor forme de viață organică îngropate în apropiere de Lyme Regis ..."[57]
Charles Dickens a scris și el un articol despre viața ei în februarie 1865 în revista sa literară All the Year Round⁠(en) în care a pus accent pe dificultățile pe care le-a depășit ea, în special pe scepticismul consătenilor ei. El și-a sfârșit articolul scriind: „fata de tâmplar și-a făcut un renume, și și l-a meritat
·         1851: Hans Christian Ørsted, fizician și chimist danez (n. 1777)
·         1878: Mirza Fatali Akhundov, scriitor și filozof azer (n. 1812)
·         1888: Regele Wilhelm I al Germaniei (n. 1797)
·         1910 - A murit compozitorul american Samuel Barber (n.23.01.1881).
·         1918 - A murit scriitorul german Frank Wedekind (n.24.07.1864).
·         1920 - A murit Haralambie Lecca, publicist şi poet (n.10.02.1873).

·         1929: Theodor Dimitrie Speranția, scriitor și folclorist român (n. 1856)

·         1939: Grigore Tăbăcaru, pedagog, gazetar, publicist român (n. 1883)

·         1941 - A murit compozitorul Nicolae Severeanu (n.14.10.1864).

·         1944: 


·         1961 – A murit scriitorul  roman Cezar Petrescu (romanele: “Întunecare”, “Calea Victoriei”, “Aurul negru”); (n.01.12.1892). Cezar Petrescu (n. 1 decembrie 1892, Cotnari, Iași – d. 9 martie 1961, București), romancier, nuvelist, traducător și gazetar român, redactor la Adevărul, Dimineața, Bucovina, Țara nouă, Voința, fondator și codirector, alături de Pamfil Șeicaru, al revistei social-politice și culturale Hiena (1919-1924).


·         1966 – A decedat arhitectul şi urbanistul Duiliu Marcu (n.23 martie 1885). Duiliu Marcu (n. 1885, Calafat – d. 9 martie 1966, București) a fost un arhitect român, membru titular (din 1955) al Academiei Române, președinte de onoare a Uniunii arhitecților din România. Opera sa îmbină tradiția arhitecturii naționale cu formele arhitecturii contemporane. A studiat la Școala de Arte Frumoase din Paris. A participat la construcția Universității din București, alături de arhitecul Nicolae Ghica-Budești (1912 – 1913). A elaborat o serie de studii de sistematizare, precum cel pentru Piața Victoriei din București. A fost profesor la Institutul de arhitectură „Ion Mincu” Printre clădirile proiectate de Duiliu Marcu se numără:
Hotelul Athenée Palace, 1925 – 1927 (renovarea si extinderea corpului existent)
Clădirea Biblioteca Academiei Române, 1936 – 1938
Palatul Monopolurilor de Stat, 1934 – 1941
Clădirea Academiei Militare, 1937 – 1939
Clădirea Consiliului de Miniștri
Palatul Victoria
Palatul Elisabeta
Piața Unirii, Oradea
Teatrul din Timișoara, 1923 – 1928 (fațada)
Politehnica din Timișoara

* 1971: Ion I. Agârbiceanu (n. 6 ianuarie 1907, Bucium-Șasa, comitatul Alba de Jos - d. 9 martie 1971, Cluj) a fost un fizician român, fiul prozatorului și protopopului Ion Agârbiceanu.
Specialist în fizică atomică-spectroscopie, s-a remarcat drept proiectantul primului laser cu gaze din România între anii 1960-1961. A fost membru corespondent al Academiei Române din 1963.
În anul 1925, la vârsta de 17 ani, a absolvit cursurile Liceului 'George Barițiu'
În anul 1930 a absolvit cursurile Institutului Electrotehnic din București.
În anul 1934 a absolvit cursurile Facultății de Științe din Paris, obținând doctoratul în fizică cu lucrare de spectroscopie Recherche sur le spectre de fluorescence et d'absorption des vapeurs de Iodine.
A urmat studii superioare la Institutul Electrotehnic din București (1925-1929), apoi la Facultatea de Științe din Paris, unde și-a luat doctoratul (1934), cu o lucrare elaborată sub conducerea lui A. Cotton. Teza sa de doctorat cu denumirea de „Recherche sur le spectre de fluorescence et d'absorption des vapeurs de Iodine” a devenit o lucrare de referință în domeniu.
În anul 1948 devine profesor universitar la Institutul de Petrol și Gaze din București. Din anul 1951 este profesor la Facultatea de Matematică și Fizică din cadrul Universității București. Transferat la Institutul Politehnic din București, deține în perioada 1955-1971 funcția de șef al Catedrei de Fizică I.
În anul 1956, prof. dr. Ion I. Agârbiceanu a organizat, la Institutul de Fizică Atomică din București, laboratorul de „Metode Optice în Fizica Nucleară”, în cadrul căruia s-au realizat numeroase cercetări privind structurile atomice hiperfine și izotopice, rezonanța magnetooptică și păturile subțiri dielectrice.
În acest laborator, a fost realizat, sub conducerea sa, în 1962, primul laser cu gaz (heliu-neon) cu radiație infraroșie, după o concepție originală. Prin focalizarea fasciculului luminos produs de laserul monocromatic, se obțin densități enorme de radiație pe suprafețe foarte mici.
A fost reprezentantul României la „International Union of Pure and Applied Physic” și la „European Group for Atomic Spectroscopy”.
La 21 martie 1963, a fost ales membru corespondent al Academiei Române.

·         1985 - A murit actorul Constantin Băltăreţu (n.16.04.1938).

·         1992 – A murit Menahem Begin, om politic israelian, lider al partidului Likud, premier al Israelului între 1977 şi 1983, laureat al Premiului Nobel pentru Pace în 1978 (n.16.08.1913). Menachem Begin (n.16 august 1913; d. 9 martie 1992) a fost un om politic israelian, comandant, în anii mandatului britanic, al organizației evreiești paramilitare de rezistență Etzel (Irgun Tzvai Leumi), apoi lider al mișcării de dreapta „Herut”, prim-ministru al Israelului în perioada 20 iunie 1977 – 10 octombrie 1983. Discipol al lui Zeev Jabotinski, considerat unul din pionierii sionismului, marele merit al său îl constituie reușita acțiunii „schimburi de teritorii contra pace”, desfășurate între Israel și Egipt. Pentru aceasta, alături de președintele Egiptului, Anwar el-Sadat, în 1978, a primit Premiul Nobel pentru Pace.
·         1994: Charles Bukowski, scriitor american (n. 1920)
·         1994: Fernando Rey, actor spaniol (n. 1917)
·         1996 - A murit Alf Lombard, lingvist suedez de origine franceză, reputat specialist în limba şi literatura română, considerată de el cea mai importantă limbă romanică, membru al Academiei Române (“Le verbe roumaine”, 2 vol., 1955) (n.08.07.1902).
·         1998 – A murit Christinel Eliade, soţia scriitorului roman Mircea Eliade.

·          2001 – A murit poetul român Petre Ghelmez; (n.02.03.1932).

·         2006: Geir Ivarsøy, programator norvegian (n. 1957)
·         2006: A incetat din viata, intr-un tragic accident de circulatie, Laura Stoica, cantareata pop (n.10.octombrie 1967). Pe 9 martie 2006, Laura Stoica si logodnicul ei, Cristian Margescu  si-au pierdut viata intr-un accident de circulatie la Sinesti, in apropiere de  Bucuresti. Cei doi se intorceau de la un spectacol pe care il sustinusera la Urziceni. Ei se aflau in masina Laurei, un Renault Clio, care a fost izbit in plin de o Dacia Papuc intrata pe contrasens. Laura Stoica, care era insarcinata, a murit pe loc, la fel si soferul vinovat. Artista s-a nascut pe 10 octombrie 1967 si, pasionata fiind de muzica, in 1986 a absolvit cursurile de canto clasic, cu profesorul Emil Niculescu, la Scoala Populara de Arta din Targoviste. In perioada anilor 1987-1991, Laura Stoica a participat la toate concursurile muzicale organizate in Romania pentru tinerele talente. In 1990, la Festivalul de la Mamaia, Laura s-a lansat in lumea muzicala, anul urmator fiind declarata cea mai buna solista pop-rock, iar melodia “Un actor grabit”, de Bogdan Cristinoiu, melodia anului. Intre 1989 – 1990, a fost solista a teatrului de revista “Toma Caragiu”, Ploiesti, iar in 2000 si-a luat licenta in Arta-Actorie la Universitatea Ecologica Bucuresti. Este castigatoare a numeroase premii nationale, dar si internationale.






·         2010: Gheorghe Constantin, fotbalist și antrenor român (n. 1932)



·         2015:  Marcel Dragomir, compozitor român de muzică ușoară (70 ani)




Sărbători

·         În calendarul ortodox: Sfinții 40 Mucenici din Sevastia
·         În calendarul romano-catolic:  Sf. Francisca Romana, călugăriță; Sf. Grigore de Nyssa, episcop. Francisca Romana (n. 1384, Roma, d. 1440), a fost călugăriță italiană, sfântă. S-a născut la Roma în anul 1384. De mică, dorea să intre într-o mănăstire, dar, după voința părinților, s-a căsătorit de timpuriu cu Lorenzo de Ponziani, cu care a avut trei fii. A trăit cu el 40 de ani o căsnicie fericită, îngrijindu-se cu atenție și de dependenții casei și de săracii din Roma. După moartea lui Lorenzo (1436) a intrat în mănăstirea Oblatelor Benedictine de la Tor de Specchi, întemeiată de ea. Ar fi urmat să preia funcția de stareță, dar a murit la 9 martie 1440. Este reprezentată iconografic împreună cu un înger, deoarece își vedea adesea îngerul păzitor, ce o însoțea pretutindeni.
·         În calendarul greco-catolic: (†) Ss. 40 martiri din Sebastia († 322)
·         Tibet: Ziua Memoriei, pentru marcarea zilei în care Dalai Lama a emigrat în India
·         România -- Ziua Deținuților Politici Anticomuniști din Perioada 1944-1989 (prin Legea 247 din 5 decembrie 2011). Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a proclamat anul 2017 drept An comemorativ al Patriarhului Justinian şi al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului, iar Parlamentul României a adoptat Legea nr. 247/2011 pentru declararea zilei de 9 martie Ziua Deținuților Politici Anticomuniști din Perioada 1944-1989, publicată în Monitorul Oficial partea I nr. 864 din 8 decembrie 2011




ARTE 9 Martie

INVITAŢIE LA OPERĂ 9 Martie

Nabucco de Giuseppe Verdi: 

Ernani de Giuseppe Verdi:



Josef Mysliveček


MUZICĂ 9 Martie

Josef Mysliveček, compozitor ceh
Josef Mysliveček Overtures:




Billy Ford, cântăreţ american în duet cu Lillie Bryant (Billy & Lillie)
Billy and Lillie:



Compozitorul american Samuel Barber




Keely Smith, cântăreaţă americană (Louis Prima Band)




Lloyd Price, cântăreţ, pianist şi compozitor R&B american




Mickey Gilley, cântăreţ şi pianist country american



Mark Lindsay, vocalist, saxofonist şi compozitor american (Paul Revere & The Raiders)
PAUL REVERE & THE RAIDERS: 



Robin Trower, chitarist britanic (Paramounts, Procol Harum, Jude, Robin Trower Band)




Jim Cregan, chitarist, basist şi vocalist britanic (Blossom Toes, Stud, Rod Stewart Band, Cockney Rebel)




Jimmy Faden, chitarist şi basist american (Nitty Gritty Dirt Band)




Jeffrey Osborne, vocalist, baterist şi compozitor american (LTD)
Best of Jeffrey Osborne:



Chris Thompson, vocalist, chitarist şi compozitor neo zeelandez (Manfred Mann's Earth band)
Manfred Mann's Earth Band 



Trevor Burton, chitarist britanic (Move, Balls, Steve Gibbons Band)



Dan Andrei Adlea (Sfinx)
Remix: Dan Andrei Aldea & Sfinx (Arhiva TVR): 



Martin David Fry, vocalist şi compozitor britanic (ABC)
ABC -



Laura Stoica, cantareata pop



Marcel Dragomir, compozitor
ANGELA SIMILEA -The Best Romanian Music Collection - Marcel Dragomir: https://youtu.be/tRNYOW5I7dE.





ÎNREGISTRĂRI NOI: 

J S Bach: Orchestral Suite No 2: For you, my friend


The Best Love Songs 2018 New Songs Playlist - Greatest Romantic Love Songs 2018




Greatest Love Songs Of All Time - Love Songs Greatest Hits Playlist - Most Beautiful Love Songs




POEZIE 9 Martie

Taras Șevcenko
Maria
Tu singură-ai rămas, străină,
Amară sub amarul cer,
Sărmano, soarta îţi e haină!
Lipsiţi de duh şi-nspăimântaţi
Fugiră fraţii de furtună,
Şi tu a trebuit să-i cauţi
Şi să-i aduni iar împreună.
Şi noaptea-n jurul tău au stat
Să-ţi plângă,
Maică Preacurată,
De spaima lor i-ai scuturat
Ca de o pleavă blestemată.
Şi, Maică Sfântă, iar la loc
Ai pus nădejdea să se-mbrace
Cu visul tău cuvânt de foc
În sufletele lor sărace.
Şi le-ai turnat cuvântul sfânt,
Să prindă-n inimă tărie.
O, pentru sfântul tău cuvânt,
De-a pururi laudă, Marie!
Bărbaţii sfinţi, pe drumul lung,
Cuvântul l-au purtat în lume,
În numele acelui prunc
Pe care l-ai născut anume.
Şi adevăr au răspândit
Tu sfântă mamă între mame.
Sub gard mâhnită ai murit
De chin sfârşită şi de foame.
Amin!
............................
Călăii faţa ţi-o scuipară
Preabuno, şi te ruşinară.
Cu aurul cuprins de pară
Te-ai re-nnoit în oameni iară,
În suflete de robi, curate,
Sărace şi îndurerate!


* * *
Visam cum sălcii se plecară
Peste al apelor obraz.
Era pe-aproape o căscioară
Cu flori tăcute în privaz.
Bunicul murmura în barbă.
Îi adormea în braţe-un ţânc.
Şi vântul mirosea a iarbă
Şi răsărea o stea'n adânc
Şi mama cobora duioasă
Cu zâmbet bun, cu ţâţa dulce,
Şi pruncul şi-l lua acasă
Pe perne proaspete să-l culce.
Oftând se închina moşneagul,
Prin sălcii soarele-apunea.
Şi-ncet târând cu el toiagul
Spre vis bătrânul se ducea.

Vsam cum sălcii se plecară

Visam cum sălcii se plecară
Peste al apelor obraz.
Era pe-aproape o căscioară
Cu flori tăcute în privaz.
Bunicul murmura în barbă.
Îi adormea în braţe-un ţânc.
Şi vântul mirosea a iarbă
Şi răsărea o stea’n adânc
Şi mama cobora duioasă
Cu zâmbet bun, cu ţâţa dulce,
Şi pruncul şi-l lua acasă
Pe perne proaspete să-l culce.
Oftând se închina moşneagul,
Prin sălcii soarele-apunea.
Şi-ncet târând cu el toiagul
Spre vis bătrânul se ducea.


Elena Farago
Date biografice
S-a născut pe 29 martie la Bârlad în familia Francisc și Anastasia Paximade. În anul 1890 a rămas orfană de mamă și a fost nevoită să se ocupe de îngrijirea surorilor mai mici. În 1895 Elena a rămas și fără tată, ceea ce a dus la plecarea ei la București, unde a locuit la un frate mai mare. S-a angajat ca guvernantă la familia lui Ion Luca Caragiale, unde a luat contact cu literatura clasicilor. Tot aici l-a cunoscut pe Francisc Farago, cel care avea să-i devină soț. Elena Farago a debutat în 1898 cu un reportaj, pe care îl semnează Fatma. În 1902 publică prima poezie în ziarul România muncitoare.
În anul 1906, Elena Farago publică primul său volum de poezii, Versuri, la îndemnul lui Nicolae Iorga. Din 1907 se stabilește la Craiova, unde o vor găsi evenimentele sângeroase ale acestui an, iar din cauza afilierii ei la mișcarea țărănească a fost arestată și eliberată numai la intervențiile lui Iorga. În această perioadă l-a adoptat pe fiul său, Mihnea. În 1913 se va naște fiica Elenei, Cocuța.
Elena Farago este laureată de către Academia Română cu Premiul „Adamachi” pentru volumele Șoapte din umbră (1908) și Traduceri libere (1908), iar apoi pentru volumele Șoaptele amurgului, Din traista lui Moș Crăciun, apărute în 1920.
În 1921 este numită director al Fundației „Alexandru și Aristia Aman” din Craiova, fundație pe care o va conduce timp de 30 de ani. Elena Farago a avut contribuții deosebite în ceea ce privește regulamentul de organizare și de funcționare al bibliotecii, fișarea cărților și ținerea unei evidențe corecte de aranjare a publicațiilor în rafturile bibliotecii, de completare a colecțiilor prin achiziții și donații. În 1922 fondează la Craiova, împreună cu Ion B. Georgescu, C. Gerota, Ion Dongorozi, C.D. Fortunescu, revista literară Năzuința, la care au colaborat: Simion Mehedinți, Ion Barbu, Perpessicius, Victor Eftimiu, Camil Petrescu, Mihail Dragomirescu. De asemenea a patronat și revista educativă pentru copii și tineret Prietenul Copiilor (1943-1946).
Elena Farago s-a stins din viață în 1954 la Craiova, după o lungă suferință.
Distincții
·         Premiul „Adamachi” din partea Academiei Române pentru volumele Șoapte din umbră (1908) și Traduceri libere (1908), apoi pentru volumele Șoaptele amurgului (1920) și Din traista lui Moș Crăciun (1920).
·         Premiul „Neuschotz” al Academiei Române (1927) pentru Ziarul unui motan (1924)
·         Premiul Internațional „Femina” (1924)
·         Premiul Național pentru Literatură (1938)
·         Medalia „Bene Merenti” - clasa I și „Ordinul Meritul Cultural” - Cavaler clasa a II-a din partea regelui Carol al II-lea pentru merite literare.
Volume de versuri
·         Versuri (1906)
·         Șoapte din umbră, Craiova, Ramuri, 1908
·         Traduceri libere (1908)
·         Din taina vechilor răspântii, Craiova, Ramuri 1913
·         Șoaptele amurgului (1920)
·         Poezii alese (1924)
·         Nu mi-am plecat genunchii, Craiova, Tiparul prietenii științei, 1926
·         Poezii (1937)
Volume pentru copii (versuri și proză)
·         Pentru copii (2 volume: I 1913, II 1920), București, Editura Ramuri, 1912;
·         Copiilor (1913)
·         Din traista lui Moș Crăciun (1920)
·         Bobocica (1921)
·         Să nu plângem (1921)
·         Să fim buni (1922, proză)
·         Ziarul unui motan (1924, proză)
·         Într-un cuib de rândunică (1925, proză)
·         A ciocnit un ou de lemn (1943)
·         Într-o noapte de Crăciun (1944)
·         4 gâze nazdravane (1944)
·         Cățelușul șchiop, București, Editura Ion Creangă, 1989.
Traduceri
Maurice Maeterlinck, traducere Elena Farago, Justiția, București, Editura Alcalay, 1915.

Trecea un om pe drum...
Trecea un om pe drum aseară,
Trecea cântând încet pe drum,
Ştiu eu? Poate cânta să-i pară
Drumul mai scurt, – ori poate cum
Era aşa frumos aseară,
Poate cânta ca să nu-l doară
Că-i singur numai el pe drum - ?

Trecea, şi eu eram la poartă
Şi şi-a văzut de drumul lui,
Dar ce mi-o fi venit deodată
De am oftat, n-oi şti să spui.
Şi nu-mi venea să plec din poartă,
Şi parc-un dor de viaţa toată
M-a prins privind pe urma lui...

Aşa ne-o fi la fiecare,
Că stăm în poartă, şi nu ştim
Pe călător măcar de-l doare
Ceva, - şi de ne pomenim
Oftând, pesemne fiecare
Ne-om fi simţind departe tare
De-un drum pe care-am vrea să fim.

Din volumul "Versuri", 1906


Dacă-mi aplec smerit genunchii ...
Dacă-mi aplec smerit genunchii,
Şi mâinile mi le-mpreun
Nu mă gândesc să fie, Doamne,
Nici cel mai drept, nici cel mai bun...

Şi nu te rog să-i dai nici haruri,
Nici minte cine ştie cât...
Mi-ar fi destul să-l văd că-mi creşte
Nici prea frumos, nici prea urât;

Şi nu l-aş vrea nici prea cuminte,
Şi nici din cale-afar-nebun;
Nici prea de tot supus s-asculte,
Dar nici să râdă de ce-i spun.

Şi mai ales, aş vrea să simtă
În orice păs din trai, mereu,
Că cel mai credincios prieten
I-oi fi de-a pururi numai eu...

Din volumul "Din taina vechilor răspântii", 1913


Reminiscenţă
În serile de toamnă,
Când îngerii întind
Pe-nchişii ochi ai zilei bolnave
Vălul serii,
Ne pomenim adesea
Gândind,
Plângând,
Iubind,
C-o dragoste smerită
Şi-adâncă
Şi târzie,
Pe bunii duşi
Pe duşii ce n-au să mai revie
Şi i-am lăsat să plece,
De tot,
Fără să ştie
De-a fost cândva o clipă
În care le-am pătruns
În tainiţa comorii
Ce ne-o jertfea pe-ascuns
Iubirea lor adâncă
Şi tristă
Şi sfioasă...
...........................

...În serile de toamnă,
Când liniştea din casă
I-atât de priitoare neliniştei din gând,
Ne pomenim adesea
Că-ngenuchem, - plângând
Cu-o remuşcare-adâncă
Şi tristă
Şi târzie
Pe bunii duşi,
Pe duşii ce n-au să mai revie
Şi i-am lăsat să plece
De tot,
Fără să ştie,
Măcar că-n taina unei
Târzii
Şi vane seri
Îşi vor afla răsplata
Durutelor tăceri...
Că va veni-ntr-o toamnă
O vară tristă-n care
Pioasa şi târzia
Şi vana remuşcare
Îi vom iubi şi-om plânge
În prada unui dor
Mai trist,
Şi mai zadarnic
Decât a fost al lor...

Din volumul "Şoaptele amurgului", 1920

Ion Buzdugan
Biografie Ion Buzdugan
Ion Buzdugan (pe numele adevărat Ivan Alexandrovici, 9 martie 1887, Brânzenii Vechi, Bălţi – 27 ianuarie 1967, Bucureşti) a fost un poet important al Basarabiei şi un mare patriot. Dacă obţinerea independenţei acestei provincii (24 ianuarie 1918) poate fi socotită operă de obşte, unirea ei cu Patria Mamă nu s-a putut face fără intervenţia puternicei personalităţi a lui Ion Buzdugan. 
A fost singurul dintre luptătorii basarabeni de primă linie care s-a opus asocierii, în orice mod ar fi fost ea formulată, cu Rusia. Secretar al Sfatului Ţării, a redactat Actul Unirii. A proclamat Unirea la 27 martie 1918, cu mâna dreaptă pe Biblia lui Şerban Cantacuzino, pentru a dovedi, în modalitatea sacră a jurământului, latinitatea limbii pe care o vorbeau deopotrivă românii din stânga şi din dreapta Prutului.

A studiat agronomia la Gorki, literele şi dreptul la Universitatea liberă din Moscova şi a absolvit seminarul pedagogic de la Cameniţa.
Licenţiat în drept al Universităţii din Iaşi şi doctor în economie politică al Universităţii din Cernăuţi, a fost, după Unire, deputat şi senator în Parlamentul României Mari. 
Ofiţer în armata rusă în timpul primului război mondial, Ion Buzdugan a dat în vileag asasinarea regelui Ferdinand pe care o pregăteau militarii ruşi în forfota bolşevică de la Socola (Magazin istoric, nr. 10-11/1993).

Poezia lui Ion Buzdugan a fost strânsă în volumele: Miresme din stepă (1922), 
Ţara mea (1928), 
Păstori de timpuri (1937),
Metanii de luceferi (1942), 
Cântece din Basarabia (vol. I, 1921; vol. II, 1928). 

Rămâne unul dintre cei mai importanţi tălmăcitori ai lui Puşkin şi Esenin şi cel dintâi traducător al poeţilor simbolişti ruşi: Valeri Briusov, C.D. Balmont, Al. Blok etc. 

Era prietenul intim al lui Perpessicius şi al lui Camil Petrescu, pe care-l salvase de la moarte pe front, scoţându-l de sub movila de pământ creată de explozia unui obuz... 

Îmbolnăvindu-se grav, a fost internat la Institutul Oncologic (Filantropia) din Bucureşti. 

Moldova


De sus, făclii de ceară, pale,
Lumina-şi picură, pe slova
Hrisoavelor Voevodale,
Ce ţin de ţara mea, Moldova.

Privesc, cât cercueşte zarea,
La holdele de-argint, pe săsuri,
Rostogolindu-se, ca marea,
Din zări în zări - să nu le măsuri!...

Câmpia colcăie de rod...
Mirezme de pelin şi cimbru
Pe-aicea, Dragoş-Voevod,
Ochia, din arcul ager, Zimbru!...

Şi fiara, sângerând pe câmpuri,
Fugi spre codru 'n munţi de piatră,
Iar Molda, după el, în timpuri,
Gonind, din urmă, fiara, latră...

Tăcere 'n câmpuri... Înserare...
Se leagănă, în visuri, holda...
Privesc, sub zări, în depărtare
Şi-ascult, ascult, cum latră Molda!..





Pastorii

Campia atapi in leganari de soapte
Tacerea, izvorand din neguri de fantani,
Se furiseaza-ncet cu pasi de lupi batrani,
Fosnind peste campii prin ierburile coapte

Iar turmele de oi in ugere duc lapte
Din camp grabind la muls in strunga de la stani
De paza-n jurul lor stau veghetorii cani,
Ce latra speriat din cand in cand in noapte

S-aprinde focu-n zari si lumineaza dealul
Ciobanii stau la foc, strajuitori de creste
O doina plange trist - ce-a fost si nu mai este -

Cu vremea toate trec, si anii trec ca valul
Ci numai voi,
Pastori - o lume din poveste -Voi singuri ati ramas cu
Doina si
Cavalul!


Dimitrie Iov, poet şi prozator
Biografie
n. 22 mart. 1888, Uriceni (azi Nicolae Bălcescu), com. Flămânzi, jud. Botoşani – m. 20 aug. 1959, Gherla
Poet, prozator şi publicist. A absolvit şcoala primară în comuna natală (1895-1899), Şcoala Comercială Superioară din Iaşi (1899-1907). S-a stabilit la Bucureşti (1908), unde o perioadă a fost funcţionar bancar. Între 1914-1916 a urmat Şcoala Militară pe care a terminat-o ca rezervist. Mobilizat, a luat parte la Primul Război Mondial, participând la luptele de la Oituz, Barcea-Veche şi Burdujeni. După război a rămas o perioadă în Basarabia; s-a implicat în viaţa politică şi culturală a ţării, luînd atitudine şi exprimându-şi public opiniile în: Adevărul (red.), Dimineaţa (1912), Fulgerul (Iaşi, 1912-1916), Ramuri(1914-1938), Lumina (Craiova, 1915-1916), Drum drept (1916), Mişcarea (Iaşi, 1919), Dacia (Bucureşti, 1919-1924), Curentul (Bucureşti, 1924-1942), Evenimentul zilei, Sentinela; în Basarabia a redactatSfatul Ţării (1918), a condus periodicele: Cuvântul, Cuvântul nostru (1920), Renaşterea Moldovei(1920-1921), Biblioteca copiilor şi a tinerimii din Chişinău (1921) şi a editat publicaţiile Basarabia de Sus (Soroca, 1921-1922) şi Izbânda (1931-1932); a fost primul director al Teatrului de Propagandă din Basarabia (1919) şi inspector general al artelor pentru Basarabia (1920-1921), deputat (1926), senator de Soroca (1931) şi prefect de Soroca (1921,1926). Opiniile sale politice, atitudinea plină de curaj şi demnitate şi-au găsit loc atât în presa scrisă, la emisiunile postului Radio România, cât şi în opera sa poetică. În 1940 funcţionează ca red.-şef la Gazeta refugiaţilor din Bucureşti, iar în 1941 înfiinţează două gazete militare, menite să susţină moralul soldaţilor de pe front: Voinicii Cubanului şi Vitejii Crimeei; director al revisteiÎndrumătorul nostru (1941-1943), director al Teatrului Naţional din Iaşi (1942-1944).
Cetăţean de onoare post-mortem al oraşului Flămânzi.
Debut cu proză şi versuri în paginile Universului literar (1910, semnate D. Iov-Solferine); colaborări la diverse periodice cu versuri, proză şi articole social-politice: Adevărul, Adevărul literar şi artistic, Capitala,Cosânzeana, Cuget clar, Dacia, Dimineaţa, Doina, Facla, Flacăra, Floarea soarelui, Florile dalbe, Freamătul (Tecuci), Gazeta poporului (Suceava), Gânduri bune, Imaginea, Îndreptarea literară, Junimea Moldovei de Nord, Lectura pentru toţi, Luceafărul (Sibiu), Mişcarea, Moldova (Iaşi), Opinia, Ordinea, Patrula (Botoşani), Rampa, Răsăritul, Renaşterea română (Sibiu), România literară, Sentinela, Sfatul ţării, Soldatul, Solia, Transilvania,Ţara noastră, Unirea (Blaj),Universul literar, Viaţa Basarabiei, Viaţa literară, Viitorul (Chişinău) ş.a., în care a mai semnat şi D. Liuba, D. Teodor Pădure, D. Iov, Solferino sau Vladimir Secară.
A făcut parte din Societatea Scriitorilor Români (1920-1949).
După 1944 detenţie politică, în special la Gherla, unde a şi decedat.
Figurează în antologiile: Pentru răniţii noştri (antologie de război, 1943), Mireasa de peste Prut (Bucureşti, 1994), Crizantema de la frontieră (Bucureşti, 1996), Făclia dorului nestins (Bucureşti, 2009).
OPERA: Scrisori către un nepot: Moartea Regelui Carol (Craiova: Ramuri, 1915), În lunca Trotuşului (nuvele şi schiţe; Bucureşti: România Nouă, 1923), Amintiri şi lacrimi (nuvele şi schiţe; Bucureşti: Cartea Românească, 1932), Duduia Adela (nuvele şi schiţe; Bucureşti: Editura Librăriei Universala Alcalay, 1932), Mori de vânt basarabene (versuri; Bucureşti: Universul literar, 1941), Privelişti basarabene (note de călătorie; Bucureşti: Naţionala-Mecu, 1941) – Premiul Academiei Române, Gospodarul din Orhei (nuvele şi schiţe; Bucureşti: Biblioteca Sentinela, 1942), Biruitorii de la Ţiganca (Bucureşti: Universul, 1943), Covor basarabean (versuri, ed. a 2-a; Iaşi: Cartea Moldovei, 1943), D-aia n-are ursul coadă… (Bucureşti: Vremea, 1943), Moldova de la Nistru (Bucureşti: Dacia Traiană, 1943); broşuri tipărite la Iaşi în perioada primului refugiu: Basarabia şi Bucovina de Sus sub noua stăpânire (1940, 1941), Sub călcâiul comunist.Pagini de crud adevăr (1941); în manuscris romanele Avea părintele Crivăţ o noră şi Vulpea din baltă, culegerea de nuveleBărbieria din Hârlău şi trilogia Basarabiei Cărţi poştale.

Au înflorit castanii la Soroca

Au înflorit castanii la Soroca, 
Pe strada mea au înflorit castanii
Şi-n liniştea ce plânge din podgorii, 
Sub umbra lor se plimba azi duşmanii.

Cum stau la rând, pe uliţa pustie, 
Îmi par răzăşi, chemaţi la adunare
Şi-n freamătul cu fire de poveste, 
Trezeşte parcă din adânc chemare.

Bătrânul Nistru, pribegit în vremuri, 
Urzeşte cânt pe stative de stancă 
Şi doina tristă din castani o fură, 
Să ducă-n sate jaluire adâncă...

Au înflorit castanii la Soroca
În primavara plină de 'ntristare;
Parcă-s policandre verzi în care ard
Mii lumânări svârlite din altare.

Nu se deschid fereşti ca să-i sărute
Ca-n alte dăţi, din fiecare casă, 
În uşile unde şoptiau în noapte, 
Pragul, nu-i prag, e piatră care-apasă.

De-aici, din depărtările pe unde
Durerea-şi poartă-n amintire paşii, 
Sub volbura de lacrimi ce duc ochii, 
Aud pe strada mea cum trec vrăjmaşii.

Au înflorit castanii la Soroca
Au înflorii ş-acuma ca'n toţi anii, 
Pe uliţa pustie şi străină, 
Azi, pentru cine-au înflorit castanii ?

Dă Doamne, toamna care va veni, 
Să pângăriască suflet de pahonţ, 
Să fie-o palmă fiecare ram
Şi fiecare fruct, să fie-un glonţ. 

Radu Boureanu
Biografie
Născut în București, Radu Boureanu i-a avut ca părinți pe Eugeniu Boureanul și Jeanne (născută Michel), care era o profesoară de origine franceză.
A studiat la colegiile (liceele) Mihai Viteazul și Matei Basarab din capitala României și privat la Bazargic. În 1931, a absolvit Academia de muzică și arte dramaticedin București, fiind student în clasa celebrei Lucia Sturdza-Bulandra.
Primele sale poeme au apărut în Ritmul vremii în 1927. Alte publicații, în care Radu Boureanu a publicat, au inclus revistele literare Gândirea, Vremea, Adevărul literar și artistic și Bilete de Papagal. Împreună cu Zaharia Stancu, scriitorul a fondat revista Azi în 1932. Prima sa carte de poezii, apărută în 1933, volumul Zbor alb, a atras atenția criticului Pompiliu Constantinescu.
Operă (incompletă)
Poezie
·         1933, volumul Zbor alb
Proză
Piese de teatru
·         Lupii, dramă, 1952 - Premiul de Stat;
·         Satul fără dragoste, poem dramatic, 1955 - recompensat cu premiul Uniunea Scriitorilor.
Proză scurtă
·         Üstuné sau Colina goală, 1965;
·         Nicolae Milescu Spătarul, o biografie romanțată a lui Nicolae Milescu, 1936.
Romane
·         Enimaticul Baikal, roman, 1937;
·         Ceașca, roman, 1956;
·         Frumosul Principe Cercel, roman, 1978;
Anii 1980
·         Frumusețile oarbe, 1982,
·         Oceanul întrebărilor, 1985,
·         Snop de fulgere, 1985,
·         Dulce uragan, 1989.

Teii din inimi
Teii mari din inimi serile ne-mbata
Chiar cand cade neaua ca-ntr-o veche stampa;
Unde-i abajurul verde ca de lampa
Si profilul care-l aurea odata?

Unde e tacerea ce cadea pe umeri
Ca un sal de lana tricotat de noapte
Dintr-un ghem de umbra neagra sau de soapte
Auzite-n veghe, fara sa le numeri ?

Unde-i oare mana, albele nervure
Care-mi umbla oarbe, azi, prin amintire,
Ori ca funigeii lungi prin cimitire,
Sau ca pacla rara trasa prin padure?

Unde e cuvantul explodat in spatiu
Care ma ranise pentru totdeauna ?
Unde e oglinda ce-o ascunde luna
In care-ti privisem chipul cu nesatiu ?

Zarurile noptii zodiile-arata ;
Am pierdut si nici o mana nu le strange ...
- Joaca mai departe indarjit, nu plange,
Teii mari din inimi serile ne-mbata.


Sipetul
Atat de gol e sipetul in care
Credeam c-am adunat esarfe vii
Rupte din cer, din valea inimii
Sa va-nvesmant bogat, pe fiecare.

De unde sa mai sfasii valuri, oare,
Cand tremura doar zdrentele tarzii,
Insangerate, negre, vinetii,
Pe trunchiu-ncremenit ce nu mai moare ?

Dar iata, fluturand batista moale
Ea o zvarli in sipet si pe fund,
Oglinda unui rau parea pe prund

Cu ceru-n ochii ei. O, ganduri goale !
Atat de plin e sipetul acum,
Ca pot sa-mbrac tot ce-ntalnesc in drum

1956


Cocorii
Iti amintesti, amurgul la Histria si-n urma
Adanca noapte-n vata ei neagra ne-nveli
Dupa ce, rosii, norii s-au dus spre mare-n turma
Si lebezi se topira in lacul Duingi ?

Trecea peste ruine o tanguire seara
Si peste tava lunii matanii negre, dungi ;
Se pregateau cocorii sa paraseasca tara ;
Zapada cenusie pareau pe grinduri lungi.

Mai multi decat vreodata au dat navala getii,
Mai stranii, dar mai tainic imbietor sa-i stii,
Sa le ghicesti navala-n cenusa diminetii
Peste cenusi de veacuri si ziduri sangerii.



Poetul Petre Ghelmez
Biografie Petre Ghelmez
Petre Ghelmez (n. 2 martie 1932, Gogoşari, Judeţul Vlaşca (interbelic) (azi judeţul Giurgiu) – d. 2001) a fost un poet, scriitor pentru copii, publicist, editor.

Urmează şcoala primară în comuna natală, liceul teoretic Ion Maiorescu din Giurgiu, Facultatea de română-istorie, în cadrul Institutului Pedagogic din Bucureşti şi apoi Facultatea de Filologie a Universităţii Bucureşti, al cărei licenţiat este, din 1959.

După terminarea studiilor devine, pe rând, redactor la ziarul Scânteia tineretului, redactor-şef adjunct la revistele pentru copii Luminiţa, Arici Pogonici, Cutezătorii, apoi director la Editura Albatros (1970-1974), redactor-şef al revistei Tribuna României (1974-1990) şi director al magazinului pentru copii Ariel (1993-1995).

Debutul în presa literară a avut loc în iunie 1955, cu poezia Despărţire de sat, în revista Tânărul scriitor, iar debutul editorial, în 1967, cu volumul de versuri Germinaţii, în colecţia Luceafărul, Editura pentru Literatură. A colaborat la revistele Tânărul scriitor, Luceafărul, România literară, Viaţa românească, Steaua, Tomis, Tribuna României, Ariel, precum şi la radio şi televiziune.

Volume de poezii

Germinaţii, 1967; 
Altare de iarbă, 1969; 
Lynxul, 1972; 
Sonetele, 1974; 
Evenimente, 1976; 
Conversaţia, 1981; 
Coborârea în cuvânt, 1987; 
Paradisul atomic, 1989; 
Cvartet, patru anotimpuri argheziene, 1997; 
Gloria Lynxului, 2001; 
Câmpia de platină, 2002, 
Biblii şi oameni de plastic, 2002; 
Marele Calendar, 2002; 
Umbra cocorului. 50+70+50 poeme în marele stil haiku 5+7+5, 2003; 
Lebăda albă, 2003; 
Inedite, 2003. 

Fluturii

Vin fluturii mama! Coboara
cu aripile lor de ceata ursuza
drept in izvoare, secandu-le.

Nu le auzi fosnetul hohotitor
cum navaleste-n vazduh?
Nu le auzi strigatul
cotropit de-ntuneric?
Cad ca topoarele cu muchii grele, 
retezand firul de iarba
sclipitor cum e luna.

Si tu esti singura, mama!
Si eu sunt singur, 
in furtuna aceasta de aripi
prin atata pustiu neumblat.
Si pasarea aceea galbena, 
pe un pat plutitor este singura
si puiul de cerb e tot singur
in timp de aripile fluturilor
prabusesc peste noi instelarea

Vin fluturii, mama!
S-aseaza pe case
cu picioarele lor de sarma
carbonizata. Sug din otrava
florilor mari, de neon. Canta
prin arbori, batand din aripile
largi, cum bat cocosii-n amurg

Spicele se rastoarna
pe mal cu gaturile spintecate
Vulturii cad inghetati
ca butucii in padure
Cainele se zbate in lant, vinovat
iar eu numar luceferii de foc
ce se sparg in fereastra.

Vin fluturii, mama! Nunta
lor se petrece in taina
la izvoarele noptii de ceara. 



Eroii

Țara noastra româneasca
Are munti si râuri multe, 
Codrii stiu sa povesteasca
Vitejia stramoseasca, 
Vin copiii sa-i asculte.

Frunza codrului doineste
Despre toti eroii tarii, 
Ce luptara vitejeste
Ca sa vada-n zari cum creste
Soarele neatârnarii.

- Codrule, îi spun copiii, 
Pe viteji îi stim noi bine, 
Ei sunt faima României
A tariei si-a mândriei
Vesnici, codrule, ca tine 


Greierele

Domnule, cu o vioara 
Si cu frac de catifea, 
Esti tot cel de asta vara 
Slobod prin gradina mea?



Cum apare luna noua 
Inrosita in vapaie, 
Tu, rupind vioara-n doua, 
Faci atita harmalaie!


Nu-ti platesc nimic: tu cinti! 
Eu muncesc, tu n-ai ce face, 
Stringi arcusul, te framinti. 
Nici nu-ntrebi daca imi place!


Uite, harnica furnica 
Stringe hrana pentru iarna! 
Tu ce-astepti, la o adica, 
Sa-nceapa fulgii sa cearna?



Fara sa-ti dau vreo simbrie, 
Cinti intr-una, nu ti-e greu? — 
Nu-i usor, insa se stie, 
Asta este harul meu!


Bucuria si durerea 
Le adun pe-aceeasi struna, 
Le-mpletesc precum mi-i vrerea, 
Ca sa fac lumea mai buna.


Cine-o data ma asculta 
Nu ma uita-ntreaga viata, 
Le cint stelelor la nunta 
Si dorm mult de dimineata!




TEATRU/FILM 9 Martie

În regia Alexandru Tatos

Biografie Alexandru Tatos
Alexandru (Sandu) Tatos, s-a născut pe 9.03.1937 la București.
A absolvit Secția de Regie Teatru a Institutului de Artă Teatrală și Cinematografică "I.L. Caragiale" în 1969, la clasa prof. Radu Penciulescu, asistent Mihai Dimiu.
În 1971 montează două piese de commedia dell arte, "Nebunia lui Pantalone" și „Farsa lui Pathelin”, ptr. „Televiziunea Română”. Începand din 1973, se alătură de colegul și prietenul său, regizorul de film Dan Pița, cu care filmează primele 6 episoade din primul serial TV „August în Flăcări” (TV)(1974). În paralel pune în scenă câteva piese, în diferite teatre din țară, până în 1976, când disensiunile cu scenaristii îi fac să fie înlocuiți prin Radu Gabrea și Doru Năstase.
Debutează în cinematografie cu filmul "Mere roșii", în 1976, ajutat de prietenii săi Dan Pița și Mircea Veroiu, care-l sfătuiesc cum să-și curețe și să-și finiseze opera.
Filmul "Casa dintre Câmpuri" (1979), pe scenariul lui Cornel Leu, cu participarea altui coleg de-al său, a regizorului de film Mircea Daneliuc, alături de actorii Mircea Diaconu și Tora Vasilescu, un film pe care-l face mai mult presat de situația în care se afla, între gija de ași asigura existența de zi cu zi, și frica, să nu-și piardă suportul studiolui...
"Rătăcire" din anul 1978, atacă un subiect la ordinea zile: "mirajul vestului". Căsătoria cu un partener străin pentru a părăsi țara, și conflictul cu realitatea întâlnită...
Cel mai bun film este considerat "Secvențe", din 1982, care se ocupă, în 3 episoade, cu viața unei echipe de filmare, dintre care regizorul este jucat de Tatos însuși, care anticipează parcă „noul film românesc”, ce avea sa vină peste 18 ani...
Filmul „Conrad Haas", povestește despre inventatorul austriac.
"Secretul Armei.. secrete" (1988) este un fel de "commedia dell'arte" cinematografică, un basm modern, în haine de comedie burlescă, în care poveștile se amestecă ingenios cu elemente din mitologia civilizației moderne: monitoare TV cu transmisii fotbalistice, muzică și gesticulație specifice universului disco-punk & pop-rock etc...
A reușit să facă 9 filme, dintre care ultimul, "Cine are Dreptate" (1990), pe un scenariu de Paul Everac, cu Oana Pellea, a ramas neterminat.
A ținut un jurnal, ceea ce era foarte periculos, la timpurile acelea, în care dezvăluie multe detalii din viața de zi cu zi, frica de a nu rata și față de concurența colegilor, ("frustul minimalist" al lui Mircea Daneliuc, "oniricul" și "estetul" Dan Pița), lupta zilnică cu toate cele, dar și cu sistemul comunist, cu cenzura etc., publicat postum sub titlul "Pagini de Jurnal", 1994, Editura "Albatros".
A murit la 31 ianuarie 1990 la București, la 53 de ani, la numai o lună după "Revoluție", după căderea sistemului atât de urât de el, schimbare ce și-a dorit-o în toți anii, răpus de o boală cruntă (abces pulmonar), care i-a curmat viața..
Filme regizate de Alexandru Tatos
·         Cine are dreptate? (1990)
·         Secretul armei secrete (1988)
·         Întunecare (1985)
·         Conrad Haas (1984)
·         Der Glockenkaufer / Negustorul de clopote (1984)
·         Fructe de padure / Fructe de pădure (1983)
·         Secvențe (1982)
·         Casa dintre câmpuri (1979)
·         Duios Anastasia trecea (1979)
·         Rătăcire (1978)
·         Mere roșii (1976)
·         Un august în flăcări (1973)
·         Farsa lui Pathelin / (1971)
·         Nebunia lui Pantalone (1971)

Filmografie - scenarist

·         Secretul armei secrete (1988)
·         Secvențe (1982) - scenarist
·         Rătăcire (1978) - scenarist
·         Nebunia lui Pantalone (1971)

Casa dintre campuri (1980): 

 Hanul dintre dealuri 1988: 






Cu Ion Caramitru

Biografie Ion Caramitru
Nume real: Ion Horia Leonida Caramitru · Locul naşterii: Bucureşti, România ·Data naşterii: 09.03.1942 (76 ani) · Ocupaţie: Actor · Zodia: Peşti
De origine macedo-romana, nascut in Bucuresti pe 9 martie 1942 este un om de teatru, film, televiziune si un om politic roman (monarxist convins ).

A absolvit I.A.T.C.-ul in 1964 clasa profesor Beate Fredanov. 

Repertoriul său actoricesc cuprinde roluri principale în piese de teatru importante semnate de autori precum William Shakespeare, A.P. Cehov, Luigi Pirandello, Georg Büchner, Bernard Shaw, Alfred de Musset etc. A colaborat cu mari regizori ai scenei românești precum Sică Alexandrescu, Moni Ghelerter, Liviu Ciulei, Vlad Mugur, Andrei Șerban, Radu Penciulescu, Alexandru Tocilescu, Cătălina Buzoianu.

Ion Caramitru este și un foarte apreciat actor de film. Dintre zecile de pelicule în care a apărut în roluri importante merită menționate producțiile: "Pădurea spânzuraților", film premiat la Cannes, în 1965, pentru regie (Liviu Ciulei), "Iarba verde de acasă" în regia lui Stere Gulea (1978), "Ecaterina Teodoroiu", regia Dinu Cocea. De asemenea, el este cunoscut publicului și pentru rolul Socrate din celebra serie "Liceenii". Talentul său, remarcat de producătorii din străinătate, l-a recomandat pentru roluri în filme precum "Kafka" (1991), regia Steven Soderbergh, alături de Jeremy Irons și Theresa Russell, "Mission: Impossible", regia Brian de Palma sau minunatul rol Count Fontana din "Amen" (2002), regia Costa Gavras. 

A participat la revoluția română din 1989, fiind printre cei care au cucerit Televiziunea Română în 22 decembrie 1989. Alături de Mircea Dinescu a anunțat la televiziune căderea regimului Ceaușescu.

A fost membru în Consiliul Frontului Salvării Naționale (figurând pe lista membrilor inițiali anunțați la TVR de Ion Iliescu), apoi în Consiliul Provizoriu de Uniune Națională, unde a ocupat funcția de vicepreședinte, membru PNȚCD, ministru al culturii (12 decembrie 1996 - 28 decembrie 2000) în guvernele Victor Ciorbea, Radu Vasile, Mugur Isărescu si vicepreședinte al Asociației revoluționarilor fără privilegii.

In prezent, isi continua cu succes activitatea ca presedinte UNITER, este directorul Teatrului National "I.L. Caragiale " din Bucuresti, joacă la Teatrul Național în „Eduard al III-lea“, în regia lui Alexandru Tocilescu și este regizorul a două spectacole aflate în repertoriul curent: „Șapte dintr-o lovitură”, de Lia Bugnar și „Toți fiii mei“, de Arthur Miller.

In onoarea sa a aparut sub egida Fundatiei Culturale "Camil Petrescu" si a revistei Teatrul azi, cu sprijinul AFCN si UNITER, volumul "Cu Ion Caramitru de la Hamlet la Hamlet si mai departe" ce face parte din colectia Galeria Teatrului Romanesc, ingrijita de Florica Ichim, in care apar o serie de sapte dialoguri pe care actorul Ion Caramitru si criticul de teatru Mircea Morariu le-au avut in perioada 26 ianuarie – 1 februarie 2009, un schimb de opinii dintre doi oameni preocupati de teatru: unul in calitate de personaj principal – actorul, celalalt – criticul, personaj secundar, care astfel recompun impreuna o anume imagine asupra istoriei Romaniei postbelice, vazuta prin prisma experientelor personale. 

Formeaza alaturi de actrita Micaela Caracas un cuplu solid in viata (In 2008 au primit "Diploma pentru cel mai popular cuplu de actori", în cadrul unei ceremonii organizate la sediul Uniunii Teatrale din România (UNITER) din București) si este tatal a trei baieti : Andrei. Stefan si Matei.
Filme cu Ion Caramitru
Vezi filme
·         Moromeții 2 (2017)
·         Herman: The Man Behind the Terror (2016) - Unchiul Corneliu Trailer
·         Vorbe, Vorbe, Vorbe (2014)
·         O poveste de dragoste, Lindenfeld (2013) - dr. Simon Hermann Trailer
·         The Necessary Death of Charlie Countryman / Charlie Countryman (2013) - Victor Ibanescu Trailer
·         Two Point Five Billion (2008) - Bloch
·         Adam & Paul / Adam si Paul (2004) - Eastern European Man
·         Amen. / Amen (2002) - Contele Fontana
·         Deep Secrets (1996) - Caine
·         Mission: Impossible / Misiune: Imposibilă (1996) - Zozimov Trailer
·         Citizen X / Cetățeanul X (1995) - Tatevsky
·         Two Deaths (1995) - Carl Dalakis
·         A Question of Guilt (1993)
·         An Exchange of Fire (1993) - Oscar Karel
·         Jute City (1991)
·         Kafka (1991) - Anarhistul
·         A doua varianta (1987)
·         Extemporal la dirigenție (1987) - Socrate
·         Liceenii (1987) - Socrate
·         Continentul subteran (1986) - lectura
·         Declarație de dragoste (1985) - Socrate
·         Întunecare (1985) - Radu Comsa
·         Promisiuni (1985)
·         Ca-n filme (1983)
·         Lumini și umbre: Partea II (1982)
·         Castelul din Carpați (1981)
·         Iata femeia pe care o iubesc (1981)
·         Lumini și umbre: Partea I / Lumini și umbre (1981)
·         Ștefan Luchian (1981) - Stefan Luchian Trailer
·         Ancheta (1980)

Liceenii, extemporal la dirigentie (1988): 

Visul unei nopti de iarna - de Tudor Musatescu: 



Actorul Constantin Băltăreţu

Biografie Constantin Băltărețu

Constantin Băltărețu s-a născut in București, la 16 aprilie 1938.
A absolvit Academia de Teatru si Film din capitală in 1958, la clasa profesorilor Alexandru Finți si Ion Șahighian, împreună cu colegii de generație a participat la înființarea Teatrului Mihai Eminescu din Botoșani. A jucat acolo in spectacole ca Ziariștii de Alexandru Mirodan sau Orașul visurilor noastre de Aleksei Nicolaevici Arbuzov, pana in 1960. S-a mutat la Teatrul Național Lucian Blaga din Cluj si a jucat in spectacole ca Puterea intunericului de Lev Nikolaevici Tolstoi, Când înfloresc migdalii, de Angela Niculescu Plati, dramatizare după Zilele vieții noastre de Marina Sereni, apoi la Sibiu, la Teatrul Radu Stanca in Mare meci la Chităoani de Dominic Stanca, Liturghia de la miezul noptii de Peter Karvas, Oceanul de Alexandr Stein, De n-ar fi iubirile de Dorel Dorian, s.a. 
In 1965 s-a stabilit la Teatrul de Comedie din București. A interpretat roluri in piese ale lui Cehov ca Osip din Un Hamlet de provincie, Andrei Prozorov din Trei surori, Lopahin din Livada cu visini, in piese de Brecht a interpretat roluri ca Jesse din Disparitia lui Galy Gay, Plutonierul din Mutter Courage, a fost Locatarul din piesa Exista Nervi de Marin Sorescu, a regizat spectacolul File de istorie, file de poezie in 1977 si Tinerețea Comediei in 1984.
Constantin Băltărețu a scris articole de presa, a publicat cartea Cultura spectacolului teatral, scrisa impreuna cu Andrei Baleanu, in 1976, a fost crainic la radio.
A debutat pe marele ecran in 1968, cu rolul lui Zeno din Balul de sîmbata seara, un film regizat de Geo Saizescu.
In 1974 a apărut in serialul TV Deux ans de vacances, o coproducție Romania, Belgia, Franta, Elvetia, Germania de Vest, in rolul personajului O'Brian, iar in 1975 juca in serialul Burning Daylight, coproducție România, Austria, Franța, Germania, in rolul lui Bettles.
Constantin Băltărețu a murit la 09 martie 1985, in vârsta de 47 de ani.
Filme cu Constantin Baltaretu
·         Cautatorii de aur (1986)
·         De ce trag clopotele, Mitică? (1981)
·         Ștefan Luchian (1981) Trailer
·         Mihail, câine de circ (1979) - chelner
·         Pentru patrie (1978)
·         Revanșa (1978)
·         Statuia (1977)
·         Pintea (1976) - Popa Dumitru
·         Ilustrate cu flori de câmp (1975) - Profesorul glumet
·         Insula comorilor (1975)
·         Piratii din Pacific (1975)
·         Deux ans de vacances (1974) - O'Brian
·         Un comisar acuză (1974)
·         Astă seară dansăm în familie (1972) Trailer
·         Balul de sâmbătă seara (1968) - Zeno Trailer

Balul de sambata seara HQ:


Fotbal cu lautari (1979) - Ion Baiesu





SFATURI UTILE 9 Martie

Ortodontia - indreptarea si corectarea pozitiei dintilor
Ortodontia se ocupa cu indreptarea si corectarea pozitiei dintilor. Afectiunile de acest gen sunt frecvente la copii si adolescenti. Parintii trebuie sa fie foarte atenti cu dintii copiilor lor si sa-i indrume si invete inca de mici sa ii ingrijeasca.

Inghesuirile si ocluziile incorecte dentare afecteaza in timp sanatatea dintilor, a gingiilor si a articulatiei temporo-mandibulare. O masticatie deficitara poate avea urmari asupra integritatii tubului digestiv.

Progresul tehnicii permite astazi corectarea spectaculoasa, fara durere a anomaliilor dento-maxilare. Aparatele dentare sunt aproape invizibile, realizate din materiale translucide, de culoarea dintilor.

In timpul copilariei si adolescentei, oasele maxilare cresc si se maturizeaza, de aceea este mai usor de modificat pozitia dintilor in aceasta etapa.

In cazul adultilor tratamentul poate sa dureze mai mult, pentru ca oasele maxilare si-au intrerupt cresterea. Tratamentul este recomandat deoarece pe termen lung afectiunile netratate pot duce la aparitia unor defecte de vorbire, predispozitie pentru formarea tartrului, implicit a cariilor.



GÂNDURI PESTE TIMP 9 Martie

Mircea Eliade – Citate:










Ion Caramitru – Citate:






Cezar Petrescu – Citate:




la

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Abonați-vă la: Postare comentarii (Atom)

 MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU 12 IULIE 2024 ISTORIE PE ZILE 12 Iulie Evenimente ·           1153: Anastase IV (Corrado del Suburra), este i...

  • (niciun titlu)
      7. /14 IULIE 2021 - MUZICĂ; PE O ARIPĂ DE CÂNT MARIA TRIPON Maria Tripon Date personale Născută 14 iulie 1962  (58 de ani)  orașul  Negreș...
  • (niciun titlu)
    INVITAȚIE LA OPERĂ, OPERETĂ ȘI BALET 15 Iulie Dorin Teodorescu Dedic acest material drei Dr Andreea Teodorescu! Câteva cuvinte de...
  • (niciun titlu)
    MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU MIERCURI 15 IULIE 2020   PARTEA A TREIA - ARTE; GÂNDURI PESTE TIMP; GLUMEȘTE, FII VESEL ȘI VEI RĂMÂNE TÂNĂR...