joi, 25 aprilie 2019

ARTĂ CULINARĂ - REȚETE DE POST PENTRU ASTĂZI

ARTĂ CULINARĂ – REȚETE PENTRU POSTUL SFINTELOR PAȘTI –  26 Aprilie

A: PLĂCINTE
Plăcintă cu ciuperci
·       foi de plăcintă;
·       500 g ciuperci;
·       50 g margarină;
·       1 ceapă;
·       Sare;
·       Piper
Dacă nu avem foi de plăcintă se prepară un aluat din 250 g făină, 250 g margarină, ½ pahar cu apă caldă şi sare şi se lasă la rece.
        Se curăţă ciupercile, se spală bine şi se taie felioare subţiri.
        Se înăbuşă pe foc, într-o cratiţă acoperită, în margarină cu ceapa tăiată solzişori, sarea şi piperul măcinat.
        Când s-au înmuiat şi zeama din ele a scăzut se lasă să se răcorească.
        Se împarte aluatul în două.
        Una din jumătăţi se întinde de forma şi mărimea tăvii.
        Se unge tava, se aşază foaia şi se coace la cuptor.
        Se scoate din cuptor, se întind ciupercile scăzute şi răcorite pe toată suprafaţa foii, iar jumătatea cealaltă de aluat care a fost păstrată la rece, se întinde şi se pune în tavă deasupra compoziţiei.
        Se dă la cuptor până se rumeneşte.

B: SALATE
Salată de varză
·       1 varză mică;
·       2 morcovi;
·       1 rădăcină ţelină;
·       6 căţei usturoi pisat;
·       Sare;
·       5 linguri ulei;
·       3 linguri oţet;
·       Mărar
Peste varza tocată fideluţă, amestecată cu morcovul şi ţelina date pe răzătoare se toarnă amestecul de sare, ulei şi oţet.
        Usturoiul pisat şi mărarul se adaugă la sfârşit.

C: SOSURI
Sos indian
·       25 g margarină;
·       2 cepe;
·       1 rădăcină pătrunjel;
·       Cimbru;
·       1 foaie dafin;
·       Frunze de ţelină;
·       1 linguriţă făină;
·       Sare;
·       Boia iute;
·       1 ceaşcă apă
Se taie ceapa solzişori şi se căleşte în margarină.
        Se adaugă făină şi se amestecă continuu.
        Când făina capătă culoare gălbuie se stinge cu apă.
        Se adaugă restul ingredientelor şi se fierbe circa 30 minute.

D: BORŞURI, SUPE, CREME DE LEGUME
Borş de sfeclă roşie
·       1 sfeclă roşie de mărime potrivită;
·       1 ceapă;
·       2 cartofi;
·       1 ceaşcă zarzavat pentru ciorbă;
·       1 ceaşcă suc de roşii;
·       ½ l borş;
·       2 – 3 linguri ulei;
·       Sare;
·       Leuştean
Se coace sfecla la cuptor, se curăţă şi se dă pe răzătoarea mare.
        În 2 l apă se fierb cartofii tăiaţi cuburi şi zarzavatul pentru ciorbă.
        Când cartofii sunt aproape fierţi se adaugă sfecla, sucul de roşii şi ceapa rumenită în ulei.
        După ce mai dă un clocot se adaugă borşul, sarea şi leuşteanul.
        Se mai fierbe încă 5 minute.

E: MÂNCĂRURI
Mâncare de cartofi cu castraveţi muraţi
·       1 kg cartofi;
·       200 g ceapă;
·       500 g castraveţi muraţi;
·       1 ceaşcă ulei;
·       2 linguri bulion;
·       1 legătură mărar;
·       Sare;
·       Piper
Se curăţă cartofii, se spală, se taie felii şi se prăjesc puţin în uleiul încins.
        Se scot cartofii şi în restul de ulei se căleşte ceapă.
        Se pune bulionul, se stinge cu apă caldă şi se adaugă cartofii.
        Se lasă la foc mic.
Când cartofii sunt fierţi se adaugă castraveţii fierţi separat fără coajă şi seminţe.
Se pune sare şi piper.
Se pune mâncarea în tavă, se garniseşte deasupra cu felii de roşii sau suc de roşii şi verdeaţă şi se dă la cuptor să se rumenească bine.

F: DULCIURI
Cremă de ananas
·       1 cutie compot ananas;
·       1 pachet fulgi porumb;
·       ½ ceaşcă zahăr;
·       3 ceşti apă;
·       1 cutie jeleu ananas;
·       Cireşe din dulceaţă pentru glazură
Se strecoară ananasul şi se păstrează zeama.
        Se păstrează 2 rondele întregi de ananas, iar restul se taie bucăţele mici.
        Într-o oală se amestecă fulgii de porumb, zahărul şi apa şi se pun la foc mic să fiarbă până când se leagă.
        Amestecând se adaugă pe rând zeama de la compot, jeleul şi fructele de ananas.
        Se udă cu apă o formă de 1 Kg, se unge fără să se şteargă, se răstoarnă în ea compoziţia şi se lasă câteva ore la frigider până se leagă bine.


        Se scoate crema pe un platou, se garniseşte cu cireşe din dulceaţă şi cu feliile de ananas reţinute, tăiate în sferturi.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

 MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU 12 IULIE 2024 ISTORIE PE ZILE 12 Iulie Evenimente ·           1153: Anastase IV (Corrado del Suburra), este i...