RELIGIE ORTODOXĂ

SFÂNTA ȘI MAREA VINERI

Sfânta și Marea Vineri – Zi aliturgică (Denia Prohodului Domnului); Sf Sfințit Mc Vasilevs; Sf Glafira; Sf Mc Chiril, Chindreu și Taisie de la Axiopolis (Cernavodă)

În Sfânta şi Marea Vineri, se prăznuiesc sfintele şi mântuitoarele şi înfricoşătoarele Patimi ale Domnului şi Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos: scuipările, lovirile peste faţă, palmele, insul­tele, batjocurile, haina de porfiră, trestia, buretele, oţetul, piroanele, suliţa, şi înainte de toate, crucea şi moartea, pe care le-a primit de bunăvoie pentru noi. Se mai face încă pomenire de mărturisirea mântuitoare făcută pe cruce de tâlharul recunoscător, ce a fost răstignit împreună cu El.

În Sfânta şi Marea Vineri, se prăznuiesc sfintele şi mântuitoarele şi înfricoşătoarele Patimi ale Domnului şi Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos: scuipările, lovirile peste faţă, palmele, insul­tele, batjocurile, haina de porfiră, trestia, buretele, oţetul, piroanele, suliţa, şi înainte de toate, crucea şi moartea, pe care le-a primit de bunăvoie pentru noi. Se mai face încă pomenire de mărturisirea mântuitoare făcută pe cruce de tâlharul recunoscător, ce a fost răstignit împreună cu El.

După ce Domnul a fost vândut de pri­etenul şi ucenicul Lui cu treizeci de arginţi, a fost dus mai întâi la Ana arhiereul. Acesta L-a trimis Ia Caiafa, care L-a scuipat şi L-a lovit peste faţă; şi pe când îşi bătea joc şi râdea de El, a auzit spunându-I-se: «Profeţeşte-ne, cine Te-a lovit!». Acolo au venit şi doi martori mincinoşi care au mărturisit că Hristos a spus: «Stricaţi Templul acesta şi în trei zile îl voi ridica!», precum şi că este Fiul lui Dumnezeu. Arhiereul şi-a rupt hainele neputând suferi aşa-numita de el hulă. Când s-a făcut ziuă L-au dus în pretoriu la Pilat, «şi ei n-au intrat, spune Scriptura, ca să nu se spurce, ci să poată mânca Paștile».

Pilat a ieşit afară şi i-a întrebat: Care este vina Lui? Şi pentru că n-a găsit nici o vină Lui, L-a trimis la Caiafa; iar acesta L-a trimis din nou la Pilat, căci şi Pilat se pornise spre uciderea Lui. Pilat a spus: «Luaţi-L voi şi răstigniţi-L şi după legea voastră judecaţi-L»." Ei au spus iarăşi: «Nouă nu ne este îngăduit să omorâm pe nimeni». Prin aceste cuvinte au aţâţat pe Pilat ca să-L răstignească. Pilat L-a întrebat pe Hristos dacă este împăratul iudeilor. El a mărturisit că este, dar este împărat veşnic: «împărăţia Mea, a spus El, nu este din lumea aceasta!». Pilat, voind să-L libereze, le-a spus mai întâi că nu-I găseşte nici o vină deosebită, apoi le-a propus să libereze pe unul dintre cei închişi. Iudeilor însă le-a fost mai drag Varava decât Iisus. În sfârşit Pilat L-a dat iudeilor, după ce mai întâi L-a biciuit pe Iisus. Este apoi dat soldaţilor, îmbrăcat cu hlamidă roşie, încu­nunat cu cunună de spini, şi în mâini I-au pus trestie. A fost batjocorit de soldaţi care-I spuneau: «Bucură-te, împăratul iudeilor!».

Mai trăiau încă; dar când au venit la Iisus şi L-au văzut că murise, s-au oprit de a le mai sfărâma. Unul dintre ostaşi, ca să facă plăcere iudeilor nerecunoscători, a întins suliţa şi L-a împuns pe Hristos în coasta dreaptă şi îndată a ieşit sânge şi apă; apă, pentru ca să se vadă că era om, sânge, pen­tru ca să se vadă că era mai presus de om. Sau altă explicaţie: sânge din pricina împărtăşirii cu dumnezeieştile sfinţenii, iar apă din pricina botezului. Aceasta a văzut-o Ioan şi a mărturisit-o, şi adevărată este mărturia lui.

El a fost de faţă la toate şi le-a văzut şi ceea ce a văzut a scris. Căci dacă ar fi minţit, n-ar fi scris şi cele care par că sunt spre necinstirea învăţătorului. Se spune că Ioan fiind de faţă atunci a strâns din coasta curgătoare de viaţă într-un vas preasfântul şi dumnezeiescul Sânge. După ce s-au să­vârşit aceste fapte mai presus de fire, pe înserate, Iosif din Arimateea, ucenic al Lui care se ascunsese ca şi ceilalţi, s-a dus cu îndrăzneală la Pilat, pe care-l cunoştea, şi i-a cerut trupul lui Iisus. Pilat i-a îngăduit să-L ia, iar Iosif, pogorându-L de pe Cruce, L-a dat jos cu multă evlavie. Pe când se lăsa noaptea, a venit Nicodim, aducând un amestec preparat de multă vreme din smir­nă şi aloe. L-a înfăşurat în giulgiuri, după cum obişnuiau să facă iudeii, şi L-au în­gropat în apropiere în mormântul săpat în piatră al lui Iosif, unde nu mai fusese îngropat nimeni înainte.

S-a făcut aşa, ca nu cumva să se creadă că altul a înviat, atunci când a înviat Hristos. Evanghelistul a amintit de amestecul de aloe şi smirnă; aceste mirodenii aveau însuşirea de a lipi; şi s-a întrebuinţat amestecul de smirnă şi aloe ca să nu se creadă că a fost furat atunci când vor vedea giulgiurile şi mahrama lăsate în mormânt. Într-adevăr, cum ar fi fost cu putinţă furtul, o dată ce smirna şi aloea nu mai lăsau să se dezlipească giulgiurile de trup, deoarece se făceau una cu trupul, ca şi cam s-ar fi născut o dată cu el? Toate aceste fapte minunate s-au întâmplat Vineri. Pen­tru aceasta purtătorii de Dumnezeu Părinţi au rânduit ca Vineri să se facă pomenire de toate acestea cu zdrobire de inimă şi cu umilinţă.

Trebuie să se ştie că Domnul a fost răstig­nit în ziua a şasea a săptămânii, adică Vineri, pentru motivul că la creaţie omul a fost făcut în ziua a şasea. A fost răstignit în ceasul al şaselea din zi, pentru că în acest ceas, după cum se spune, şi Adam şi-a întins mâinile, şi a luat fructul din pomul oprit şi a murit. Pentru aceasta trebuia să fie recreat omul în acelaşi ceas în care a fost zdrobit. A fost răstignit în grădină, pentru că şi Adam a călcat porunca în grădina raiului. Băutura amară pe care a gustat-o Hristos preînchipuia gustarea lui Adam.

Loviturile cu palmele arătau slobozirea noastră. Scuiparea şi purtarea necinstită cu El arătau cin­stirea noastră. Cununa cu spini, îndepăr­tarea blestemului, hlamida de purpură, îmbrăcămintea împărătească, în locul hai­nelor de piele. Piroanele, desăvârşita ne­mişcare a păcatului nostru. Crucea, pomul cel din rai. Coasta împunsă preînchipuia coasta lui Adam din care a fost făcută Eva, prin care a venit călcarea poruncii. Suliţa arată că îndepărtează de la mine sabia cea de foc. Apa din coastă este icoana botezului. Sângele şi trestia ne arată că Hristos ne-a dăruit, scriind cu litere roşii, vechea patrie. Se spune că în locul în care a fost răstignit Hristos, se afla căpăţâna lui Adam.

Pricina pentru care locul în care a fost răstignit Domnul se numeşte locul Căpăţânii este aceasta: pe vremea potopului, căpăţâna lui Adam a fost scoasă afară din pământ şi co­linda de colo-colo despuiată de carne şi stingheră; era o vedenie îngrozitoare pentru cei care o vedeau. Solomon, din respect pen­tru strămoş, împreună cu toată oastea, a acoperit-o cu foarte multe pietre. De asta a şi fost numit de atunci locul acela: «pardosit cu pietre». Unii sfinţi aleşi spun, pe temeiul predaniei, că şi Adam a fost îngropat acolo de un înger. Aşadar, acolo unde era stârvul, acolo s-a aşezat vulturul Hristos, veşnicul împărat. Noul Adam a tămăduit prin lemn pe vechiul Adam, ce căzuse prin lemn.

Prin milostivirea Ta cea mai presus de fire, Hristoase Dumnezeule, miluieşte-ne pe noi. Amin.

PROHODUL DOMNULUI

Starea întâi

Preotul cadeste sfântul Epitaf în chipul crucii, altarul si stranele; daca sunt mai multi, cadeste protosul. Apoi se cânta rar întâiul tropar, glasul al 5-lea:

1.  În mormânt, Viaţă,
Pus ai fost, Hristoase,
Şi s-au spăimântat oştirile îngereşti,
Plecăciunea Ta cea multă preamărind.

2. Dar cum mori, Viaţă,
Şi cum şezi în mormânt ?
Şi împărăţia morţii Tu o zdrobeşti
Şi pe morţii cei din iad îi înviezi ?

3. Te mărim pe Tine,
Iisuse Doamne,
Şi-ngroparea îţi cinstim şi patimile,
Că din stricăciune Tu ne-ai izbăvit.

4.  Cel ce-ai pus pământul
Cu măsuri, Hristoase,
Astăzi şezi în mic mormânt, Ziditorule,
Şi din gropi, pe cei ce-au murit înviezi.

5. Iisuse al meu,
Împărat a toate,
De ce vii la cei din iad, o, Hristoase-al meu ?
Vrei să dezrobeşti neamul omenesc.

6. Stăpânul a toate
Mort se vede acum
Şi deşertătorul gropilor celor morţi
Se încuie-n groapă nouă ca unom.

7. În mormânt, Viaţă,
Pus ai fost, Hristoase,
Şi cu moartea Ta pe moarte o ai pierdut
Şi viaţă lumii Tu ai izvorât.

8. Cu cei răi, Hristoase,
Ca un răufăcător
Socotit ai fost, dar ne-ai îndreptat pe toţi
Şi ne-ai scos din amăgirea celui rău.

9. Mai frumos cu chipul
Decât oamenii toţi,
Ca un om se vede mort şi fără de chip,
Cel ce toată firea a-nfrumuseţat.

10. Iadul cum va răbda
Intrarea Ta, Doamne,
Şi cum nu se va zdrobi întunecându-se,
De-a luminii Tale fulgere orbind ?

11. Dulcea mea lumină
Şi mântuitoare,
Cum în groapă-ntunecoasă Tu Te-ai ascuns ?
O, răbdare de nespus şi negrăit !

12. Nici lumea de duhuri
Nu pricepe, Doamne,
Nici mulţimea făr’ de trup poate povesti
Taina îngropării Tale, neştiind.

13. O, minuni străine !
O, ce lucruri nouă !
Cel ce-mi dă suflare mie Se poartă mort,
Îngropat de mâinile lui Iosif.

14. În mormânt ai apus,
Dar de-al Tatălui sân
Nicicum nu Te-ai despărţit, Hristoase al meu.
Acest lucru e străin şi nefiresc !

15. Întreaga făptură
Recunoaşte-n Tine:
Împărat adevărat, pe pământ şi-n cer,
Deşi în mormânt Te-ncui, Hristoase-al meu !

16.  Tu-n mormânt fiind pus
Ziditor Hristoase,
Temelia iadului s-a cutremurat
Şi-ale  morţilor morminte s-au  deschis.

17. Cela ce în palmă
Tot pământul ţine.
Sub pământ acum cu trupul Se află mort,
Slobozind pe morţii cei legaţi în iad.

18. Din stricare, Doamne,
Viaţa mea o ridici;
Căci murind acum, la cei morţi Te-ai pogorît
Şi-ale iadului zăvoare le-ai zdrobit.

19. Ca lumina-n sfeşnic,
Se ascunde acum
Sub pământ, ca sub obroc, Trupul Domnului
Şi din iad goneşte întunericul.

20. Mulţimea de oştiri,
Cea duhovnicească,
Împreună cu Iosif şi Nicodim
Merg să-ngroape pe Cel ce e ne-ncăput.

21. Murind Tu de voie,
În mormânt ai fost pus;
Şi pe mine ce-am fost mort, Iisuse-al meu,
De amara mea greşeală m-ai scăpat.

22. S-a schimbat făptura
Prin a Tale patimi,
Căcicu Tine-au pătimit toate câte sunt,
Ţiitor a toate cunoscându-Te.

23. Luând în pântece
A vieţii Piatră,
Cel a toate mâncător, iadul, a vărsat
Pe toţi morţii ce din veac i-a înghiţit.

24. În mormânt nou Te-au pus,
Înnoind, Hristoase,
Firea oamenilor, prin învierea Ta,
După cum se cade unui Dumnezeu.

25. Pe pământ ai venit,
Pe Adam să-l mântui.
Şi pe-acesta negăsind, jos Te-ai pogorît;
Pân’ la iad, Stăpânul meu, l-ai căutat.

26. Pământul de frică
S-a mişcat, Cuvinte,
Şi luceafărul lumina sa şi-a ascuns,
Apunând a Ta lumină sub pământ.

27. Ca un om, ai murit
De-a Ta voie, Doamne;
Dar ca Dumnezeu pe morţi din groap-ai sculat
Şi din întunericul păcatelor.

28. Vărsând râu de lacrimi
Peste Tine, Doamne,
Cea Curată, ca o maică, a glăsuit:
„Oare, cum Te voi îngropa, Fiul meu ?”

29. Ca grăuntul de grâu,
Ce-ncolţeşte-n pământ,
Spic aducător de rod nouă Te-ai făcut,
Înviind pe toţi urmaşii lui Adam.

30. Sub pământ Te-ai ascuns
Ca un soare, acum,
Şi-ntr-a morţii noapte neagră Te-ai învelit;
Ci răsai, Hristoase-al meu, mai strălucit !

31. Cum ascunde luna
Faţa sa de soare,
Aşa groapa Te-a ascuns şi pe Tine-acum,
Cel ce prin trupească moarte ai apus.

32. Iisus, Viaţa,
Gustând moartea acum,
Pe toţi oamenii de moarte i-a izbăvit
Şi viaţa tuturor le-a dăruit.

33.  Pe întâiul Adam,
Prin păcat omorât,
La viaţă ridicându-l cu moartea Ta,
Adam nou în trup Te-ai arătat acum.

34. Cereştile cete,
Mort întins, pentru noi,
Te-au văzut, Stăpânul meu, şi s-au spăimântat
Şi cu aripile s-au acoperit.

35. Pogorându-Te mort,
De pe lemn, Cuvinte,
Iosif cel cu bun chip Te pune-n mormânt;
Ci-nviază, Doamne, mântuind pe toţi !

36. Bucurie, Doamne,
Fiind îngerilor,
Întristare lor acum le-ai pricinuit,
Cu trup mort, ca pe un om, văzându-Te.

37. Suind Tu pe cruce,
Împreună-ai suit
Şi pe muritorii vii; iar stând sub pământ,
Ai sculat de-acolo pe cei adormiţi.

38. Ca un leu, Tu Doamne,
Adormind cu trupul,
Ca un pui de leu Te scoli, Cela ce-ai fost mort,
Lepădând şi bătrâneţea trupului.

39. Cela ce din coasta
Lui Adam cel dintâi
Pe strămoş ai plăsmuit, eşti în coastă-mpuns
Şi izvor curăţitor ne izvorăşti.

40. Se-njunghia-n taină
Mai-nainte mielul,
Iar acum Tu, pătimind fără să cârteşti,
Eşti făţiş junghiat şi firea curăţeşti.

41. Cine dar va spune
Chipul groaznic şi nou ?
Cel ce stăpâneşte toate făpturile
Pătimeşte azi şi moare pentru noi.

42. Cuprinzându-i spaima,
Au strigat îngerii:
„Cum Se vede mort Stăpânul vieţii
Şi de ce-n mormânt se-ncuie Dumnezeu ?”

43. Din coasta Ta, Doamne,
Cea însuliţată,
Izvorăşti mie viaţă, prin viaţa Ta,
Şi mă înnoieşti şi mă viezi cu ea.

44. Răstignit pe cruce,
Ai chemat pe oameni,
Iar curată coasta Ta împungându-se,
Tuturor iertare dai, lisuse-al meu.

45. Cel cu chip cuvios
Te găteşte-ngrozit
Şi Te-ngroapă, ca pe-un mort, cu smerenie,
De-ngroparea Ta înfricoşându-se.

46.  Sub pământ, de voie,
Pogorând ca un mort,
Tu ridici de pe pământ, Hristoase, la cer
Pe cei ce de-acolo au căzut de demult.

47. Deşi Te-ai văzut mort,
Dar eşti viu Dumnezeu
Şi ridici de pe pământ, Hristoase la cer,
Pe cei ce de-acolo au căzut de demult.

48. Deşi Te-ai văzut mort,
Dar eşti viu Dumnezeu
Şi pe oamenii cei morţi, pe toţi, înviezi,
Omorând de tot pe-al meu omorâtor.

49. O, ce bucurie,
Ce dulceaţă multă,
A fost ceea ce-a umplut pe toţi ceidin iad,
Strălucind lumina Ta-n adâncul lui.

50. Îngroparea-Ţi laud,
Patimilor mă-nchin;
Şi puterea Îţi măresc, Milostivule,
Prin care de patimi am fost dezlegat.

51. Asupra Ta, Doamne,
Sabie-au ascuţit
Şi-a puternicului sabie s-a tocit,
Iar cea din Eden se biruieşte-acum.

52. Văzând mieluşeaua
Pe-al său Miel înjunghiat,
Doborâtă de dureri striga şi-ndemna
Ca şi turma să se tânguie cu ea.

53. În mormânt de Te-ngropi,
Şi în iad de pogori,
Dar mormintele, lisuse, le-ai deşertat
Şi întregul iad, Hristoase, l-ai golit.

54. De-a Ta voie, Doamne,
Pogorând sub pământ,
Pe toţi oamenii din moarte i-ai înviat
Şi la slava Tatălui i-ai înălţat.

55. Unul din Treime,
Cu trupul, pentru noi,
Defăimată moarte rabdă, binevoind;
Se cutremură şi soare şi pământ.

56. Ca un vinovat, stă
Cel Preadrept la Pilat
Şi la moartea cea nedreaptă e osândit
Şi Judecătoru-i răstignit pe lemn.

57. Plăsmuind pe Adam
Din pământ, cu mâna,
Pentru dânsul Te-ai făcut om firesc în trup
Şi de bunăvoia Ta Te-ai răstignit.

58. Ascultând, Cuvinte,
De al Tău Părinte,
Pân’ la iadu-ngrozitor Tu Te-ai pogorît,
Înviind tot neamul muritorilor.

59. „Vai, Lumina lumii !
Vai, a mea Lumină !
O, lisuse-al meu ! O, Fiule preadorit !”
Cu amar, striga Fecioara şi jelea.

60. Vino, necurate,
Ucigaş ucenic,
Şi pricina răutăţii arată-mi-o:
Pentru ce-ai ajuns tu pe Hristos să-L vinzi ?

61. Iubitor de oameni
Te prefaci, nebune,
Orb, nemernic, ne-mpăcat, vânzătorule,
Tu, ce Mirul ai voit să-L vinzi pe bani.

62. Cu ce preţ ai vândut
Sfântul Mir cel ceresc ?
Sau ce lucru de El vrednic în schimb ai luat ?
Nebunie-aflaşi, preablestemat satan !

63. De iubeşti pe săraci,
Şi mâhnit eşti de mir
Ce se varsă, curăţind suflet păcătos,
Cum pe-arginţi pe-a tuturor Lumină vinzi ?

64. „O, Cuvinte, Doamne,
A mea bucurie,
Îngroparea-Ţi de trei zile cum voi răbda ?
Mi se rupe inima ca unei maici”.

65. „Cine-mi va da lacrimi
Şi izvor nesecat,
Ca să plâng pe lisus, dulcele meu Fiu ?”
A strigat Fecioara, Maica Domnului.

66. O, munţi şi vâlcele
Şi mulţimi de oameni,
Tânguiţi-vă şi plângeţi cu mine toţi
Şi jeliţi cu Maica Domnului ceresc !

67. „Când am să Te mai vad,
Veşnică Lumină,
Bucuria şi dulceaţa sufletului ?”,
A strigat Fecioara, tânguindu-se.

68. Deşi ca o piatră,
Tare şi tăioasă,
Ai primit a Te tăia; dar ne-ai izvorât
Râu de viaţă vie, veşnice Izvor.

69. Ca dintr-o fântână,
Din îndoitul râu,
Ce din coasta Ta a curs, noi ne adăpăm
Şi viaţa veşnică o moştenim.

70.  Voind Tu, Cuvinte,
 În mormânt Te-ai văzut;
 Dar eşti viu şi Te ridici din morţi, cum ai spus,
 Cu-nvierea Ta, Mântuitorule.

71. Te cântăm, Cuvinte,
Doamne al tuturor,
Împreună şi cu Tatăl şi Duhul Sfânt
Şi-ngroparea Ta cea sfântă preamărim.

72.  Fericimu-Te toţi,
Maica lui Dumnezeu,
Şi-ngroparea de trei zile noi o cinstim
A  Fiului tău şi-al nostru Dumnezeu.

73. În mormânt, Viaţă,
Pus ai fost, Hristoase,
Şi s-au spăimântat oştirile îngereşti
Plecăciunea Ta cea multă preamărind.

Starea a doua

Cadeste al doilea preot, când sunt mai multi preoti, la fel ca la starea întâi sau însusi preotul, daca este un singur preot. Apoi, începe rar si cu glas lin pe glasul al 5-lea:

1. Cuvine-se, dar,
Săcădem Ia Tine, Ziditorul,
Cela ce pe cruce mâinile Ţi-ai întins,
Şi-ai zdrobit de tot puterea celui rău.

 2. Cuvine-se, dar,
Să-Ţi dăm slava-a toate Ziditorul,
Căci din patimi Tu ne-ai scos, prin patima Ta,
Şi din stricăciune toţi ne-am izbăvit.       

3. Soarele-a apus
Iar pământul s-a clătit, Cuvinte,
Apunând Tu, ne-nseratul Soare, Hristos,
Şi cu trupul în mormânt punându-Te.

4. Somn învietor
În mormânt dormind, Hristoase Doamne,
Din cel greu somn al păcatului ai sculat
Întreg neamul omenesc cel păcătos.

5. „Una-ntre femei
Te-am născut Fiu, fără de durere;
Dar acum sufăr dureri, prin patima Ta”,
Cea curată, mult jelindu-se, zicea.

6.  Sus văzându-Te,
 De Părinte nedespărţit, Doamne,
Iară jos cu trupul mort, sub pământ fiind,
Serafimii s-au înfricoşat acum.

7. Răstignindu-Te,
S-a rupt tâmpla templului prin mijloc
Şi şi-ascund luminătorii lumina lor,
Sub pământ Tu, Soare, ascunzându-Te.

8. Cela ce cu-n semn
A făcut la început pământul,
Azi apune sub pământ, ca un muritor;
Îngrozeşte-te de-aceasta, cerule !

9. Sub pământ apui    
Cela ce-ai făcut pe om cu mâna,
Ca pe oameni să-i înalţi din căderea lor,
Cu puterea Ta atotputernică.

10.  Veniţi să cântăm
 Lui Hristos cel mort, Ce-i plâns cu jale,
 Ca femeile, ce mir au adus atunci,
 S-auzim cu ele: „Bucuraţi-vă !”

11. Cu adevărat,
 Nesecat Mir eşti, Cuvinte Doamne;
 Pentru-aceea şi femeile mir Ţi-aduc,
 Celui viu, ca unui mort şi îngropat.

12. Cu-ngroparea Ta
Ai zdrobit de tot iadul, Hristoase,
Şi cu moartea Ta pe moarte ai omorât,
Şi din stricăciune lumea mântuieşti.

13. Râu de viaţă eşti
 Cedin Tatăl curgi, Înţelepciune,
 Iar în groapă apunând, viaţă dăruieşti,
 Celor din adâncurile iadului.

14. „Ca să înnoiesc
 Firea oamenilor cea zdrobită,
 Eu cu moartea Mi-am rănit trupul Meu, voind;
 Deci, jelind, nu-ţi bate pieptul, Maica Mea”.

15. Sub pământ apui,
Cel ce eşti Luceafăr al dreptăţii,
Şi pe morţi i-ai ridicat, ca dintr-un somn greu,
Alungând din iad tot întunericul.

16. Bob cu două firi:
Dătătorul de viaţă, astăzi,
În adânc pământ, cu lacrimi se seamănă;
Răsărind El iar, lumea va bucura.

17. S-a temut Adam,
 Dumnezeu umblând în rai, atuncea,
 Iar acum s-a bucurat c-ai venit la iad;
 Căci căzând atunci, acum s-a ridicat.

18. Maica Ta acum
 Varsă râuri de lacrimi, Hristoase,
Şi-a strigat, când Te-a văzut cu trupu-n mormânt:
 „Înviază, Fiule, precum ai spus !”

19.   losif Te-a ascuns,
Cu evlavie, în groapă nouă;
Şi cântări dumnezeieşti, de-ngroparea Ta,
Ţi-a cântat, cu lacrimi împletindu-le.

20. Doamne, Maica Ta,
Pironit văzându-Te pe cruce,
De amară întristare, sufletul ei
S-a pătruns de cuie şi de sabie.

21. Maica Ta, văzând
Adăparea Ta cu fiere, Doamne,
 Cel ce eşti dulceaţa lumii noastre întregi,
 Faţa ei cu-amare lacrămi a udat.

22. „Rău m-am întristat
Şi rărunchii mi se rup, Cuvinte,
Junghierea Ta nedreaptă văzând-o”,
Zis-a Preacurata, tânguindu-se.

23. „Cum am să-Ţi închid
 Ochii dulci şi-ale Tale buze, Doamne,
 Şi cum dar ca pe un mort Te voi îngropa ?”,
 losif a strigat, înfiorându-se.

24. Jalnice cântări
 Iosif şi cu Nicodim cântă
 Lui Hristos ce S-a-ngropat, acum, în mormânt
 Şi cu dânşii cântă cetele cereşti.

25. Sub pământ apui
Tu, Hristoase, Soare al dreptăţii;
Deci şi buna, Maica Ta, care Te-a născut,
De dureri se stinge, nevăzându-Te.

26. Iadul s-a-ngrozit
Dătătorule de viaţă, Doamne,
Când prădată şi-a văzut bogăţia lui
Şi-nviaţi pe morţii cei legaţi din veac.

27. Soare luminos
După noapte străluceşte, Doamne;
Iar Tu, după moartea Ta, străluceşti mai mult,
Înviind din groapă ca un Dumnezeu.

28.  Ziditorule,
 Primindu-Te în sân pământul
 S-a clătit de frica Ta, Preaputernice,
 Şi pe morţi cutremurul i-a deşteptat.

29. O, Hristoase-al meu !
Iosif şi Nicodim cu miruri,
Într-un chip deosebit, acum Te gătesc
Strigând: „O, pământe-nfricoşează-te !”

30. Doamne, ai apus
 Şi cu Tine-a soarelui lumină;
 Iar făptura de cutremur cuprins-a fost,
 Făcător al tuturor vestindu-Te.

31. Piatra cea din unghi
O acoperă piatra tăiată
Şi pe Domnu-L pune-n groapă un muritor.
Înfioară-te, de-acum, pământule !

32. „Vezi-ne aici:
 Ucenicul cel iubit şi Maica,
 Şi cu dulce glas răspunde-ne, Fiule !”,
 A strigat Curata, cu amar plângând.

33. Nici chip ai avut,
Nici frum’seţe, când pătimeai, Doamne;
Dar mai mult ai strălucit, când ai înviat,
Şi cu sfinte raze ne-ai împodobit.

34. Ai apus în trup,
 Sub pământ, nestinsule Luceafăr;
 Şi aceasta neputând vedea soarele,
 În amiază-zi el s-a întunecat.

35. Luna, soarele
 Se întunecă-mpreună, Doamne,
 Şi robi binevoitori Ţi s-au arătat
 Şi în mantii negre s-au înveşmântat.

36. „Chiar de-ai şi murit,
 Dar sutaşul Dumnezeu Te ştie;
 Iar eu cum Te-oi pipăi, Dumnezeul meu,
 Mă cutremur”, a strigat cel cu bun chip.

37. A dormit Adam
Şi din coasta lui-’şi scoase moarte;
Tu dormind acum, Cuvinte-al lui Dumnezeu,
Lumii viaţă izvorăşti din coasta Ta.

38. Ai dormit puţin
Şi-ai dat viaţă celor morţi, Hristoase,
Şi-nviind ai înviat pe cei adormiţi,
Ce-adormiseră din veacuri, Bunule.

39. De ai şi murit,
 Dar ai dat vinul de mântuire,
 Viţă, care izvorăşti viaţă tuturor;
 Patima şi crucea Ţa Ţi le slăvesc.

40. Cum au suferit
Cereştile cete îndrăzneala
Celor ce Te-au răstignit, Dumnezeule,
Când Te văd gol, sângerat şi osândit ?

41. În batjocură
Tu îmbraci pe Împodobitorul,
Care cerul a-ntărit şi-a împodobit
Tot pământul, într-un chip preaminunat.

42. Ca un pelican,
Te-ai rănit în coasta Ta, Cuvinte;
Şi-ai dat viaţă l-ai Tăi fii, care au murit,
Răspândind asupra lor izvoare vii.

43. Oarecând Navi,
Opri soarele, zdrobind duşmanii;
Iar Tu, Soare, ascunzându-Ţi lumina Ta,
Ai zdrobit pe-al iadului stăpânitor.

44. Nu Te-ai despărţit
 De-al Părintelui sân, Milostive,
 Chiar binevoind a lua chip de muritor;
 Şi în iad Hristoase-al meu, Te-ai pogorât.

 45. Tins fiind pe lemn,
Cel ce spânzuri pământul pe ape,
În pământ, fără suflare, acum cobori;
Care lucru nerăbdându-l, tremură.

46. „Vai, o, Fiul meu !”,
Preacurata jeleşte şi zice
Că „pe care-L aşteptam ca pe-un Împărat,
Osândit acum pe cruce îl privesc !”

47. „Astfel mi-a vestit
Gavriil, venind din cer la mine:
El mi-a spus că-mpărăţia Fiului meu
Este o împărăţie veşnică.”

48. „Vai, s-a împlinit
 A lui Simeon proorocie
 Căprin inima mea sabie a trecut;
 O, Emanuile, Cel ce eşti cu noi !”

49. Fariseilor !
Ruşinaţi-vă măcar de morţii
Înviaţi de Dătătorul vieţii lor,
Cel pe Care, plini de pizmă, L-aţi ucis.

50. S-a cutremurat
 Şi lumina soarele şi-a stins-o,
 Când în groapă Te-a văzut neînsufleţit;
 Nevăzuta mea lumină, Bunule !

51. Cu amar plângea
Preacurata Maica Ta, Cuvinte,
Când pe Tine Te-a văzut acum în mormânt;
Ne-nceput şi negrăite Dumnezeu !

52.  Maica Precista
 Omorârea Ta văzând, Hristoase,
 Cu adânc-amărăciune, Ţie-Ţi grăia:
 „Să nu zăboveşti, Viaţă, între morţi !”

53. Iadul celcumplit
 Tremura, când Te-a văzut pe Tine,
 Veşnic Soare al măririi, Hristoase al meu,
 Şi în grab’ a dat din el pe cei legaţi.

54. Ce privelişte
 Mare şi grozav-acum se vede;
 Căci al vieţii Dătător moarte-a suferit,
 Voind El să dea viaţă tuturor !

55. Coasta Ţi-au împuns,
Mâinile Ţi-au pironit, Stăpâne;
Şi cu rana Ta din coastă ai vindecat
Ne-nfrânarea mâinilor strămoşilor.

56. Oarecând jelea
Toată casa pe fiul Rahilei;
Iar acum pe al Fecioarei Fiu îl jelesc
Maica Lui şi ceata Ucenicilor.

57. Palme şi loviri
I s-au dat lui Hristos peste faţă,
Celui ce cu mâna Sa pe om plăsmui,
Și-a zdrobit cu totul ale fiarei fălci.

58. Toţi cei credincioşi,
Cu-ngroparea Ta scăpaţi de moarte,
Îţi cinstim,  Hristoase-al nostru, cu laude,
Răstignirea şi-ngroparea Ta acum.

59. Ceea ce-ai născut,
Preacurată Fecioară, Viaţa,
Potoleşte dezbinarea-n Biserică
Şi dă pace, cao bună, tuturor.

60. Cuvine-se, dar,
Să cădem la Tine, Ziditorul,
Cela ce pe cruce mâinile Ţi-ai întins
Şi-ai zdrobit de tot puterea celui rău.

Starea a treia

Cadeste al treilea preot; sau însusi preotul, daca e numai unul. Dupa aceea, începe cu glas dulce si sfânta cuviinta a cânta, pe glasul al 3-lea:

1. Neamurile toate
Laudă-ngropării
Ţi-aduc, Hristoase-al meu.

2. Arimateanul
Jalnic Te pogoară
Şi în mormânt Te-ngroapă.

3. De mir purtătoare,
Mir Ţie, Hristoase,
Ţi-aduc cu sârguinţă.

4. Vino-întreagă fire,
Psalmi de îngropare
Lui Hristos să-I aducem,

5. Pe Cel viu cu miruri,
Ca pe-un mort să-L ungem,
Cu mironosiţele.

6. Fericite losif !
Trupul ce dă viaţă,
Al lui Hristos, îngroapă.

7. Cei hrăniţi cu mană,
Oţet şi cu fiere
Ţi-aduc, Hristoase al meu.

8. Ca rob făr’ de minte,
A trădat Iuda
Pe-Adâncu-nţelepciunii.

9. Rob ajunge-acuma
Vicleanul de Iuda,
Cel ce-a vândut pe Domnul.

10. losif şi Nicodim                    
Pe Domnul îngroapă,         
Cu toată cuviinţa.

11. Slavă Ţie, Doamne,
Cel ce dai viaţă
Şi-n iad, puternic, cobori.

12. Maica Preacurata
Se jelea, Cuvinte,
Pe tine mort văzându-Te.

13. „Primăvara dulce,
Fiul meu preadulce.
Frum’seţea unde Ţi-a apus ?”

14. Plângere pornit-a
Maica Preacurata,
Când ai murit, Cuvinte.

15. Vin cu mir, să-L ungă,
De mir purtătoare,
Pe Hristos, Mirul ceresc.

16. Cu moartea pe moarte
O omori Tu, Doamne,
Cu sfânta Ta putere.

17. Piere-amăgitorul,
Scapă amăgitul
Cu-nţelepciunea-Ţi, Doamne.

18.  Cade vânzătorul
În fundul gheenei,
În groapa stricăciunii.

19.  Curse de ciulini sunt
Căile lui Iuda,
Celui nebun şi viclean.

20. „Fiule din Tatăl,
Împărat a toate,
Cum ai primit patima ?”

21. Maica, mieluşeaua,
Mielul ei pe cruce
Văzându-L, s-a tânguit.

22. Trupul ce dă viaţă
losif împreună
Cu Nicodim îngroapă.

23. Mult înlăcrimată
A strigat Fecioara,
Rărunchii pătrunzându-şi:

24. „O, a mea lumină,
Fiul meu preadulce,
Cum Te-ai ascuns în groapă ?”

25. „Nu mai plânge Maică;
Pe Adam şi Eva
Ca să-i slobod, Eu sufăr”.

26.  „Fiul meu, slăvescu-Ţi
Înalta-ndurare
Prin care rabzi acestea”.

27. Cu oţet şi fiere
Te-au adăpat, Doamne,
Gustarea veche s-o strici.

28. Te-ai suit pe cruce,
Cel ce altădată
Umbrişi poporul sub nor.

29. De mir purtătoare,
Venind la a Ta groapă,
Ţi-aduceau, Doamne, miruri.

30. Scoală-Te, ’ndurate,
Şi pe noi ne scoate
Din a gheenei groapă !

31. „Doamne, înviază”,
Zicea, vărsând lacrimi,
Maica Ta ce Te-a născut.

32. Înviază-n grabă,
Alungând durerea
Curatei Tale Maice !

33. Prinse-au fost de frică
Cereştile cete,
Când Te-au văzut mort, Doamne.

34. Iartă de greşale
Pe cei ce, cu frică,
Cinstesc ale Tale patimi.

35. O, înfricoşată,
Străină vedere;
Pâmântul cum Te-ascunde !

36. Altădat’ un losif
Ţi-a slujit în fugă
Şi-acum Te-ngroapă altul.

37. Plânge, Te jeleşte,
Preacurata-Ţi Maică,
Fiind Tu mort, Cuvinte.

38. Spaimă ia pe îngeri
De grozava-Ţi  moarte,
O, Făcător a toate !

39. Până-n zori, cu miruri
Ţi-au stropit mormântul
Cele înţelepţite.

40. Pace în Biserici,
Lumii mântuire,
Prin învierea-Ţi dă-ne !

41. O, Treime Sfântă,
Tată, Fiu şi Duh Sfânt,
Lumea o mântuieşte.

42. Robilor tăi, Maică,
Dă-le ca să vadă
’Nvierea Fiului tău !

43. Neamurile toate
Laudă-ngropării
Ţi-aduc, Hristoase al meu.

Prohodul Domnului Iisus Hristos - Corul TRONOS - Protopsalt Mihail Bucă

RUGĂCIUNEA ZILEI DE VINERI

Doamne Iisuse Hristoase, Mântuitorul cel dulce al sufletului meu, în această zi a Răstignirii Tale pe Cruce ai pătimit şi ai luat moarte pentru păcatele noastre, mă mărturisesc înaintea Ta, cum că eu sunt cel ce Te-am răstignit cu păcatele mele cele multe. Mă rog, însă, Bunătăţii Tale celei nespuse, să mă învredniceşti cu Darul Tău, Doamne, ca şi eu să pot răbda patimi pentru credinţa, speranţa şi iubirea ce le am către Tine, precum Tu Cel îndurat ai răbdat pentru mântuirea mea. Întăreşte-mă, o, Doamne ca de astăzi înainte să port Crucea Ta cu bucurie şi cu mare căinţă, şi să urăsc cugetele mele şi voinţele mele cele rele. Sădeşte în inima mea întristarea de moartea Ta ca să o simt precum au simţit-o iubita ta Maică, ucenicii Tăi şi femeile purtătoare de mir, ce stăteau lângă Crucea Ta.

Luminează-mi simţirile cele sufleteşti, ca să se mişte şi să priceapă moartea Ta, precum ai făcut de Te-au cunoscut făpturile cele neînsufleţite, când s-au mişcat la Răstignirea Ta, şi mai vârtos, cum te-a cunoscut tâlharul cel credincios şi pocăit, şi ţi s-a plecat, de l-ai pus în rai. Dă-mi, Doamne, şi mie, tâlharului celui rău, Darul Tău, precum atunci l-ai dat aceluia şi-mi iartă păcatele, pentru Sfintele Tale Patimi, şi cu bună întoarcere şi căinţă mă aşează împreună cu el în rai, ca un Dumnezeu şi Ziditor ce-mi eşti. Mă închin Crucii Tale, Hristoase, şi pentru iubirea Ta către noi, zic către dânsa:

Bucură-te, cinstită Cruce a lui Hristos, pe care ridicat şi pironit fiind Domnul, a mântuit lumea!

Bucură-te, pom binecuvântat, pentru că tu ai ţinut rodul vieţii, care ne-a mântuit de moartea păcatului.

Bucură-te, drugul cel tare, care ai sfărâmat uşile iadului.

Bucură-te, cheie împărătească, ce ai deschis uşa raiului.

O, Hristoase al meu răstignit, câte ai pătimit pentru noi! Câte răni, câte scuipări şi câtă ocară ai răbdat pentru păcatele noastre şi pentru a ne da încă pildă de adevărată răbdare în suferinţele şi necazurile vieţii acesteia!

Și fiindcă acestea ni le trimite Dumnezeu pentru păcatele noastre, ca să ne îndreptăm şi să ne apropiem de El, şi aşa, numai spre folosul nostru ne pedepseşte în această viaţă. De aceea, rogu-mă Ţie, Stăpâne, ca la necazurile, ispitele şi durerile câte ar veni asupra mea, să-mi înmulţeşti împreună şi răbdarea, puterea şi mulţumirea, căci cunosc, că neputincios sunt de nu mă vei întări; orb de nu mă vei lumina; legat de nu mă vei dezlega; fricos de nu mă vei face îndrăzneţ; pierdut de nu mă vei cerca; sclav de nu mă vei răscumpăra cu bogata şi Dumnezeiasca Ta putere şi cu Darul Sfintei Tale Cruci, căreia mă închin şi o măresc, acum, şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.