luni, 22 aprilie 2019

PERSONALITĂȚI ROMÂNEȘTI DIN DOMENIUL ARTELOR

ALFONSO CASTALDI

Alfonso Castaldi (n. 23 aprilie1874MaddaloniItalia - d. 6 august1942București) a fost un compozitordirijor și profesor de muzică român de origine italiană, stabilit în România la vârsta de 20 de ani.
A început studiile muzicale la Maddaloni (1879-1883) cu Michele Serino (teorie-solfegiu) și Luigi Picillo (teorie-solfegiu, armonie) și le-a continuat la Conservatorul din Napoli (1883-1889) cu Paolo Serrao (armonie), Francesco Cilea și Umberto Giordano (contrapunct, fugă, compoziție).
A fost profesor particular de mandolină, chitară, vioară și teorie muzicală la Galați (1896-1901), continuând ca profesor de orchestră (1904-1905), de armonie, contrapunct, compoziție și orchestrație la Conservatorul din București (1905-1940).
În 1914 a fondat orchestra Tinerimea simfonică din București.
Între 1925 și 1929 a fost inspector al muzicii în Ministerul Artelor.
În afară de prelucrări după autori preclasici, a compus două simfonii, schița simfonică „Tarantella” (1904), poeme simfonice(„Talatta”, 1906; „Marsyas”, 1907), muzică de cameră. Are realizări și în domeniul muzicii vocale (coruri, cântece etc.). În creația sa muzicală, caracterizată prin pragmatism și meșteșug artistic, se resimte influența impresionismului. Deosebit de importantă a fost activitatea sa pedagogică în domeniul predării armoniei și contrapunctului, fiind profesorul multor compozitori și dirijori români, printre care George GeorgescuIon DumitrescuGheorghe DumitrescuAlfred AlessandrescuNicolae BrânzeuIon Vasilescu.
A fost și un talentat artist plastic, pictând portrete și peisaje. A făcut parte din cercul de artiști plastici de seamă ai vremii sale: Jean Alexandru SteriadiCamil RessuFritz StorckPaul VeronaȘtefan DimitrescuȘtefan LuchianAlexandru SzathmaryIosif Iser și Oscar Han.
Lucrări:
muzică de teatru
  • Floriana, 1902, operă într-un act, libretul de V. Ambra;
  • Făt Frumos (Porc Împărat), 1915, feerie în 3 acte și 5 tablouri, libretul de G. Diamandy. muzică vocal-simfonică
  • Missă pentru solist, cor mixt și orchestră, 1889;
  • La chanson d'Eve, 1911, patru poeme lirico-simfonice pentru voce și orchestră, versuri de Ch. Van Lerberge.
muzică simfonică
  • Uvertură pentru orchestră, 1902, dedicată sculptorului Fritz Storck;
  • Tarantella, 1904, schiță simfonică pentru instrumente de coarde;
  • Thalassa, 1906, poem simfonic;
  • Marsyas, 1907, poem simfonic pentru orchestră mare;
  • Simfonia nr. 1 în la minor, 1916;
  • Simfonia nr. 2 L'Eroe senza glorie, 1925.
muzică de cameră
  • Elegie pentru vioară și pian, 1886;
  • Cvartet de coarde în stil antic;
  • Cvartet de coarde nr. 2;
  • Marșul vânătorilor, 1901, pentru pian solo;
  • Elegie pentru violoncel și pian,;
  • Nani, nani al păpușii, 1929, pentru harpă solo
muzică corală
  • Lauda di Beatrice, 1921, pentru două coruri la 8 voci, versuri de Dante Alighieri
muzică vocală
  • Due melodie per canto e piano-forte sul poesie d'autori del secolo XVII, 1913

Alfonso Castaldi, Simfonia, Eroul fara glorie, Symphony No 2 in A minor, The Hero Without Glory


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

 MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU 12 IULIE 2024 ISTORIE PE ZILE 12 Iulie Evenimente ·           1153: Anastase IV (Corrado del Suburra), este i...