MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU JOI 6 IUNIE 2019

HRISTOS S-A ÎNĂLȚAT!
Astăzi, noi, creștinii ortodocși sărbătorim ÎNĂLȚAREA DOMNULUI - ZIUA EROILOR!

ISTORIE PE ZILE 6 Iunie

Evenimente

· 1391: In Ecija (Sevilla) un grup mare de oameni condus de un episcop catolic, intră în cartierul evreiesc al orasului și ucid 4000 de evrei.

· 1513: Trupele italiene a „Ligii Sfinte" înving în Bătălia de la Novara, armata sub conducerea lui Ludovic al XII-lea al Franței. Ludovic al XII-lea (n. 27 iunie 1462, d. 1 ianuarie 1515), numit „Tatăl Poporului” (franceză Le Père du Peuple) a fost al treizeci şi cincilea rege al Franţei şi unicul monarh al ramurii Valois-Orléans a Casei Valois. A domnit de la 1498 la 1515 şi a urmărit o politică externă foarte activă.

· 1523: Regentul Suediei Gustav Vasa este ales rege al Suediei, marcând simbolic sfârșitul Uniunii de la Kalmar. Această zi este Ziua Națională a Suediei. Gustav I (născut Gustav Eriksson la 12 mai 1496 – d. 29 septembrie 1560), a fost primul monarh al Casei de Vasa, o influentă familie nobilă care va deveni casa regală a Suediei în secolele XVI și XVII, după rebeliunea împotriva regelui Christian al II-lea al Danemarcei. Domnia sa de 37 de ani, care a fost cea mai lungă domnie a unui rege suedez până la acea dată, inlaturand nu numai cu supremația daneză dar și cea a Bisericii Romano – Catolice, ale căror active au fost naționalizate, iar in Biserica luterană din Suedia a stabilit controlul său personal. Gustav I este privit ca un fondator al Suediei moderne și supranumit părintele națiunii.

· 1549: Henric II a intrat triumfal in Paris, evenimentul fiind ilustrat artistic de Jean Goujon.

· 1654: Regina Cristina abdică de pe tronul suedez și este succedată de vărul ei Carol al X-lea Gustav. Motivele abdicării sunt dorința ei de a deveni catolică (lucru interzis în Suedia protestantă) și nu voia să se căsătorească pentru a avea un moștenitor la tron. Cristina (suedeză Kristina Augusta; 18 decembrie 1626 – 19 aprilie 1689), mai târziu cunoscută drept Cristina Alexandra[1] şi uneori Contesa Dohna, a fost regină a Suediei din 1632 până în 1654. A fost singurul copil legitim supravieţuitor al regelui Gustavus Adolphus al Suediei şi a soţiei lui Maria Eleonora de Brandenburg. La vârsta de şase ani i-a succedat tatălui ei la tronul Suediei după moartea acestuia în bătălia de la Lützen (1632) în timpul Războiului de Treizeci de Ani. Carol al X-lea Gustav suedeză Karl X Gustav (8 noiembrie 1622 – 13 februarie 1660) a fost rege al Suediei din 1654 până la moartea sa. A fost fiul lui Ioan Casimir, Conte Palatin de Zweibrücken-Kleeburg și al Ecaterinei a Suediei. După decesul tatălui său a devenit Conte Palatin. S-a căsătorit cu Hedwig Eleonora de Holstein-Gottorp și au avut un singur fiu, Carol al XI-lea al Suediei. Carol al X-lea a fost al doilea rege Wittelsbach al Suediei după regele Christopher de Bavaria (1441–1448) care nu avea moștenitori. La începutul domniei lui Carol, acesta s-a concentrat pe vindecarea discordiilor interne și pe unirea tuturor forțelor națiunii, potrivit standardului său pentru o nouă politică de cucerire. El a contractat o căsătorie politică pe 24 noiembrie 1654, cu Hedviga Eleonora, fiica lui Frederick al III-lea, Duce de Holstein-Gottorp, pentru a asigura un viitor aliat împotriva Danemarcei. În martie 1655, s-a luat în considerare în mod corespunzător, cele două mari întrebări naționale presante: un război și restituirea terenurilor coroanei înstrăinate. Timp de trei zile, un comitet secret prezidat de către rege, a decis că regele ar putea convinge cu ușurință delegații pentru un război necesar împotriva Poloniei și că acesta s-ar dovedi foarte avantajos, însă se lua în considerare problema subvențiilor. În 1659, el a proclamat pedepse severe pentru orice vânătoare în rezerva roială din Ottenby, Öland, Suedia, unde a construit un zid lung, separând sudul insulei.

· 1674: Este incoronat Shivaji, fondator al Imperiului Maratha, care se intindea pe o suprafata de cca. 2,8 milioane de km2, pe teritoriul Indiei de azi. Imperiul Maratha a existat pana in anul 1818, cand a devenit posesiune britanica.

· 1683: La Oxford a fost inaugurat primul muzeu universitar public din lume “Ashmolean Museum of Art and Archeology”. Muzeul expune monede antice, carti vechi, gravuri si picturi, mostre geologice si zoologice printre care un specimen impaiat al pasarii Dodo.etc.naturalistul Robert Plot a fost primul director al acestui muzeu. Pasărea Dodo a trăit de-a lungul mileniilor pe insulele Reunion si Mauritius din Oceanul Indian si au disparut la numai două sute de ani de la venirea omului în această regiune. Pasărea Dodo cu aspectul său neobișnuit este una din cele mai cunoscute specii dispărute.

· 1752: Un incendiu devastator distruge mare parte din orasul Moscova.

· 1762: Fortele britanice asediaza si cuceresc posesiunea spaniola Havana, in timpul Razboiului de sapte ani. Orasul a fost restituit spaniolilor in urma Tratatului de la Paris din 1763.

· 1808: Fratele lui Napoleon, Joseph Bonaparte este încoronat rege al Spaniei. Joseph-Napoléon Bonaparte, rege al Neapolelui și Siciliei, rege al Spaniei și al Indiilor, conte de Survilliers (n. Corte, Franța, 7 ianuarie 1768 – d. Florența, Italia, 28 iulie 1844) a fost fratele mai mare al împăratului francez Napoleon I, care l-a numit rege al Neapolelui și Siciliei (1806-1808) și mai târziu rege al Spaniei. A fost rege al Spaniei din 6 iunie 1808 până pe 11 decembrie 1813, însă se întorsese în Franța încă de pe 13 iunie 1812.

· 1809: In Suedia este promulgata o nouă Constituție, care restabilește puterea politică pentru Ståndsriksdagen (Parlamentul), după 20 de ani de absolutism monarhic. În același timp, Carol al XIII-lea este ales pentru a-i succeda lui Gustav Adolf al IV-lea,pe tronul l Suediei. Carol al XIII-lea (suedeză: Karl XIII) (n. 7 octombrie 1748 – d. 5 februarie 1818), a fost regele Suediei din 1809 și rege al Norvegiei (unde a fost cunoscut drept Carl II) din 1814 și până la moartea sa. A fost al doilea fiu al regelui Adolf Frederic al Suediei și a reginei Luisa Ulrika a Prusiei, sora lui Frederic cel Mare al Prusiei.

· 1844: A fost fondata la Londra,YMCA (Young Men’s Christian Association), de catre pastorul britannic George Williams. Asociatia are ca obiectiv ameliorarea conditiilor grele de viata a oamenilor care traiesc in marile orase. Sapte ani mai tarziu a fost infiintata o agentie la Montreal, in Canada, prima in America de Nord. Astazi, aceasta asociatie s-a raspandit in 130 de tari ale lumii, federatiile nationale fiind membre ale Aliantei mondiale YMCA.

· 1849: Trupele tariste, chemate de Curtea de la Viena, intra in Transilvania si Ungaria, pentru a inabusi revolutia.

· 1857: Sofia de Nassau se căsătorește la castelul din Wiesbaden-Biebrich cu viitorul rege Oscar al II-lea al Suediei și Norvegiei.

· 1858: caimacamul Moldovei Nicolae Vogoride consfinţeşte, prin intermediul unui hrisov, drepturile și privilegiile acordate coloniştilor bulgari de împăraţi ruşi.

· 1859: S-a constituit colonia engleza Queensland (Australia), prin separarea de colonia New South Wales.

· 1865 - La Bucureşti, Principatele Unite şi Austria au semnat o Convenţie de extrădare reciprocă a dezertorilor şi delincvenţilor.

· 1873: împărații rus și austriac Alexandru II şi Franz Joseph I au constituit prin Acordul consultativ (Convenţia de la Schönbrunn), o înțelegere defensivă comună ce va pune bazele Alianței celor trei împărați. În cazul unei ameninţări de atac din partea unei terţe puteri, ambii monarhi se obligau să se înţeleagă pentru a adopta o„linie de conduită comună“. La 23 octombrie 1873, Wilhelm I, împăratul Germaniei, aderă la Convenţia de la Schönbrunn. Se constituie astfel Alianţa celor trei împăraţi. Este un fel de „Sfînta Alianţă“ între împăraţii Rusiei, Germaniei şi Austriei. Guvernul rus urmărea prin această alianţă excluderea unei eventuale înţelegeri germano-austriece în Balcani împotriva Rusiei şi să asigure graniţele de apus în cazul unei ciocniri cu Anglia în Asia Mică. În anul 1881 este semnat un nou acord al celor trei împăraţi, care nu mai este numit consultativ ca primul, ci prevedea obligaţia semnatarilor de a se menţine neutralitatea. Dar, în continuare, desfăşurarea evenimentelor face ca ciocnirile de interese între Rusia şi Germania să ducă la încordarea relaţiilor dintre ele şi la constituirea, treptată, a celor două blocuri militare: Tripla Alianţă (Germania, Austro-Ungaria, Italia); Tripla Înţelegere sau Antanta (Rusia, Franţa, Anglia).

· 1882: Primul brevet pentru un fier de calcat electric a fost primit de inventatorul Henry Seely din New-York. Henry White Seely, din New York, era matematician de profesie, dar a fost preocupat si de inventica. Paradoxul este ca, desi parea a fi o solutie minunata, fierul electric nu putea fi utilizat in mod curent, deoarece cele mai multe locuinte nu erau racordate la reteaua de electricitate. In acelasi an, o varianta a fierului de calcat electric, cu arc de carbon, a fost prezentata in Franta, dar s-a considerat ca este prea periculos si s-a abandonat.

· 1906: S-a deschis, in Bucuresti, “Expozitia generala romana”, la aniversarea implinirii a 40 de ani de la venirea regelui Carol I pe tronul tarii. Proiectul, coordonat de arhitectul I.D. Berindei, a fost inspirat de Expoziţia Universalã de la Paris din anul 1900 şi a cuprins pavilioane dedicate industriei, comerţului, agriculturii, silviculturii, minelor, culturii şi artelor. Arhitecţii expoziţiei au fost Victor Ştefanescu şi Ştefan Burcuş, carora li s-au alaturat ingineri de renume. La inaugurare au participat întregul guvern, familia regala, membri ai administraţiei, oaspeţi straini, membri ai corpului diplomatic acreditat la Bucureşti, cu excepţia legaţiei Imperiului Otoman. Bateriei de la Calafat numitã “Carol I“ i-a revenit onoarea sã traga salvele de tun ce marcau deschiderea oficialã a expoziţiei. Familia regalã a fost întâmpinatã la intrarea în parc, prin poarta în formã de arc de cerc, de cãtre organizatori, guvern şi un grup de 300 de notari, primari şi sãteni de frunte din toate judeţele ţãrii. Arenele Romane, operã a inginerului Elie Radu, cu o capacitate maximã de 5000 de locuri, a fost locul de desfãşurare pentru festivitãţile de deschidere şi de închidere ale expoziţiei şi al altor manifestãri cu caracter cultural şi artistic, ce au oferit ocazia afirmãrii unitãţii de neam, şi limbã a tuturor românilor. La Arenele Romane au ţinut discursuri I. Lahovari, C. I. Istrati şi Regele Carol I.

· 1925 - În această zi Walter Chrysler a fondat companie Chrysler Corporation prin restructurarea fostei Maxwell Motor Company, fondată în 1904, dar aflată într-o situaţie dificilă încă din anul 1920. De fapt venirea lui Walter Chrysler la această companie se leagă tocmai de dificultăţile pe care Maxwell-Chalmers le înfrunta. Americanul era văzut la acea vreme ca un foarte bun specialist în redresarea constructorilor aflaţi în derivă, după ce reuşise acelaşi lucru cu Willlys. În 1923 Walter Chrysler a oprit producţia automobilului Chalmers şi în 1924 a lansat primul său model eponim Chrysler. În 1925 Walter a gândit însă că este cazul ca întreaga companie să îi poarte numele şi astfel 6 Iunie este considerată ziua de naştere Chrysler. În 1928 Chrysler a început un proces de segmentare după modelul G.M. Ca marcă low cost, Chrysler a fondat Plymouth, după care a fost introdusă DeSoto ca şi marcă de mijloc şi ulterior compania Dodge Brothers a fost ataşată portofoliului. Revenind mai aproape de zilele noastre, Chrysler a fost cumpărat de Daimler-Benz în anul 1998, formând grupul DaimlerChrysler AG. În 2007 CEO-ul Dieter Zetsche a anunţat că Daimler va ceda 80,1% din capitalul Chrysler către Cerberu Capital Management pentru 7,4 miliarde dolari. Pe 20 Ianuarie 2009 FIAT S.p.A. a anunţat alianţa globală cu Chrysler LLC. Ulterior Chrysler a trecut prin procesul de faliment, fiind restructurat sub forma Chrysler Group LLC, o nouă entitate. În prezent grupul uneşte următoarele Chrysler, Dodge, Ram (fosta divizie utilitară a lui Dodge), Jeep şi Global Electric Motorcars.

· 1930: Restauratia carlista. Carol al II-lea s-a reintors in tara intrand ilegal, cu pasaport fals. Carol poartă negocieri cu Iuliu Maniu, căruia îi promite să renunțe la relația cu Elena Lupescu, (cunoscută ca „Magda Lupescu”, 1895-1977), fiică a lui Nicolas Grünberg, un farmacist evreu, botezat creștin-ortodox, care a adoptat numele de Nicolae Lupescu. Elena Lupescu a fost inițial soția ofițerului de armată Ion Tâmpeanu. Carol al II-lea este proclamat rege după două zile de la intrarea in tara, pe 8 iunie 1930, inlocuindu-l la tron pe fiul sau minor, Mihai I. El o aduce însă pe amanta sa, Elena Lupescu, la București și în cele din urmă o exilează pe fosta lui soție, regina Elena a României (la naștere principesă a Elenilor și de Danemarca), mama viitorului rege Mihai I, de care a divorțat. Odată cu reîntoarcerea lui Carol din străinătate și uzurparea tronului fiului său Mihai I (la 8 iunie 1930), domnia sa în următorul deceniu va sta sub semnul camarilei, un grup de influență implicat în acte de corupție, cel mai faimos fiind Afacerea Skoda. Carol a încercat să influențeze cursul vieții politice românești, în primul rând prin manipularea partidelor Național Liberal și Național Țărănesc și a unor grupări antisemite și din (ianuarie 1938) prin impunerea dictaturii regale.

· 1932: Alexandru Vaida-Voievod a fost ales președinte al Consiliului de Miniștri (6 iun.-10 aug. 1932).

· 1942: Al doilea război mondial: SUA a declarat război României și Bulgariei, declanșându-se, în zilele următoare, expedițiile aeriene americane asupra țării noastre, în special asupra Prahovei.

· 1944: Al Doilea Război Mondial: Începe Bătălia Normandiei. Ziua Z sub numele de cod Operation Overlord începe cu debarcarea a 155.000 de trupe aliate pe plajele din Normandia în Franța. Bătălia pentru Normandia a fost purtată în 1944 între forțele germane și forțele Aliaților ca parte a celui de-al doilea război mondial. Numele de cod al invaziei aliate a fost Operațiunea Overlord și s-a desfășurat între 6 iunie – 19 august 1944, când Aliații au traversat Sena, sau, după alți autori, 25 august, când a fost eliberat Parisul. Debarcarea din Normandia rămâne până în zilele noastre cea mai mare operațiune amfibie din istorie, care a implicat participarea a aproape trei milioane de soldați, care au traversat Canalul Mânecii din Anglia în Normandia. Faza inițială a Operațiunii Overlord a purtat numele de cod Operațiunea Neptun. În faza inițială a invaziei, aliații au trebuit să pună ferm piciorul pe continent, obiectiv îndeplinit între 6 – 30 iunie. Primele forțe aliate care au intrat în luptă în Normandia au fost din Canada, Regatul Unit și Statele Unite. După primul val de invazie, au fost debarcate forțe substanțiale ale Franței Libere și Poloniei plus contingente mai mici din Belgia, Cehoslovacia, Grecia, Olanda și Norvegia. Invazia din Normandia a început cu acțiunile aeropurtate ale trupelor de parașutiști și ale infanteriei transportate cu planoare și cu atacuri masive ale aviației, artileriei navale, din noaptea de 5/6 iunie. În dimineața zilei de 6 iunie a fost declanșată acțiunea amfibie de debarcare pe plajele Normandiei. Forțele destinate acțiunii au început deplasarea în Ziua Z din porturile de pe coastele sudice ale Angliei, cel mai important dintre ele fiind Portsmouth. Bătălia din Normandia a continuat pentru mai mult de două luni, trecând prin fazele de stabilire, extindere a capetelor de pod și mai apoi de eliberare a teritoriului Normandiei. Aceste acțiuni au dus la închiderea pungii de la Falaise și la eliberarea Parisului la sfârșitul luni august 1944. Bătălia din Normandia a fost descrisă de Adolf Hitler astfel: „În răsărit, imensitatea spațiilor ne va …. permite o pierdere de teritoriu … fără ca șansele de supraviețuire ale Germaniei să sufere o lovitură mortală. Nu același lucru se întâmplă în occident! Dacă inamicul va avea succes aici … vor urma consecințe de proporții uriașe în foarte scurt timp”. După ce Germania a invadat Uniunea Sovietică, Armata Roșie a suportat greul luptelor împotriva Puterilor Axei pe frontul continental european. Într-o declarație comună cu Stalin, președintele SUA Franklin D. Roosevelt și premierul britanic Winston Churchill au anunțat că s-a ajuns la un „consens deplin” în ceea ce privește nevoia urgentă de creare a unui al doilea front în Europa în 1942. Churchill i-a informat în mod neoficial pe sovietici printr-un memorandum înmânat lui Viaceslav Molotov că resursele necesare pentru invazie sunt insuficiente pentru declanșarea unei operațiuni de amploare în cursul anului 1942. Anunțul a avut efect, Hitler ordonând începerea de pregătiri pentru fortificarea coastei vestice a Atlanticului, în vederea respingerii unei invazii aliate. Liderii britanici, în frunte cu premierul Churchill, doreau să evite atacurile frontale specifice primului război mondial, care provocaseră uriașe pierderi umane. În schimb, Churchill și șefii militarei britanici sprijineau atacurile comandourilor Direcției Operațiunilor Speciale și ale acțiunile mișcărilor naționale de rezistență, în timp ce principalul efort de război al Aliaților occidentali ar fi trebuit să fie făcut în Marea Mediterană și Italia, (care era considerat aliatul slab al Axei), țintind Austria și, mai departe, centrul Germaniei. O asemenea abordare a problemei oferea avantajul creării unei bariere, care ar fi limitat înaintarea sovietică în Europa. În schimb, americanii considerau că o abordare mult mai pragmatică era un atac pe calea cea mai scurtă dintre Germania și principalele baze aliate din Regatul Unit. Americanii și-au sprijinit cu foarte mare hotărâre punctul de vedere și au lăsat foarte clar să se înțeleagă că soluția debarcării pe coasta Atlanticului este singura pe care o vor spirjini. Până în 1944, au mai existat două porpuneri de acțiune, „Operațiunea Sledgehammer (Barosul)” în 1942 și „Operațiunea Roundup (Atacul prin surprindere)” în 1943. Ultimul plan a fost adoptat și dezvoltat sub numele de „Overlord (Suzeranul)”, dar declanșarea lui a fost amânată până în 1944. Procesul de planificare a fost început în primele zile ale lunii martie 1943 de către „Șeful Statului Major al Comandantului Suprem Aliat” (COSSAC), generalul locotenent Frederick E. Morgan, secondat de adjunctul său american, generalul maior Ray Barker. Planul a fost adoptat și adus la zi în ianuarie 1944 de „Cartierele Generale ale Forțelor Expediționare Aliate” (SHAEF), conduse de generalul Dwight D. Eisenhower. Raza mică de acțiune a avioanelor de vânătoare britanice, care acționau de pe aerodrumurile din insulă, limitau foarte mult locațiile posibile de debarcare amfibie. Mai mult, din punct de vedere geografic, numărul locațiilor era redus la doar două: Pas de Calais și coasta Normandiei. În vreme ce Pas de Calais asigura cea mai scurtă rută din Anglia până pe continentul european, cele mai vaste și joase plaje, și de asemenea cea mai scurtă cale terestră către Germania, era în schimb puternic fortificată și apărată. Ca urmare, Aliații au ales Normandia ca zonă de declanșare a invaziei. În parte datorită lecțiilor învățate după raidul de la Dieppe de pe 19 august 1942, Aliații au decis să nu atace direct porturile franceze în primele faze ale debarcărilor. Debarcările masive pe un front foarte larg în Normandia ar fi permis amenințarea simultană a mai multor porturi, în principal a Cherbourgului și a a altora, aflate mai la vest, în Bretania, iar în scurtă vreme ar fi creat condițiile necesare pentru au atac de amploare spre Paris și mai departe spre granițele Germaniei. Normandia avea o zonă de coastă mai slab fortificată și în același timp era un punct strategic neșteptat de debarcare. Atacul executat în această zonă ar fi asigurat crearea confuziei și debandadei în rândul forțelor germane. În noiembrie 1943, generalul Eisenhower a fost numit Comandant Suprem al Forței Expediționare Aliate din Europa Occidentală. În ianuarie 1944, generalul britanic Bernard Montgomery a fost numit în funcția de comandant al Grupului de Armate al 21-lea, care avea în subordine toate forțele terestre, și a fost însărcinat cu dezvoltarea planului de invazie. În momentul numirii lui Mongomery la comandă, planul COSSAC propunea o debarcare amfibie a trei divizii și transportarea pe calea aerului a două brigăzi. Montgomery a crescut rapid proporțiile planului inițial de atac la cinci divizii debarcate prin acțiuni amfibii și a trei divizii pe calea aerului, ceea ce a dus la cuprinderea în planurile debarcării și a acțiunii de pe plaja Utah. (Mongomery ceruse la început atacul a patru divizii aeropurtate, dar capacitatea de transport limitată a făcut ca atacul să fie dat de numai trei divizii). În total, pentru Bătălia din Normandia aveau să fie destinate 47 de divizii: 19 britanice, 5 canadiene și una poloneză sub comandă britanică și 21 de divizii americane, plus o divizie franceză, în total 1.400.000 de soldați. Pe 7 aprilie și 15 mai, Montgomery și-a prezentat strategia de invazie la școala Sf. Paul din Londra. Mongomery prevedea o luptă de 90 de zile, în care timp aliații ar fi trebuit să atingă Sena, cu două flancuri care ar fi pivotat în jurul Caenului, cel britanic rotindu-se spre stânga, iar cel american spre dreapta. La acțiunea amfibie aveau să participe cam 6.900 de vase, puse sub comanda amiralului Bertram Ramsay (care fusese implicat nemijlocit la debarcările din Africa de nord și din Italia). Dintre acestea, peste 4.100 erau vase de desant. Pentru acoperirea aeriană a operațiunii fusese constituită o forță aeriană formată din 12.000 de aparate de zbor, aflată sub comanda mareșalului aerului Trafford Leigh-Mallory. Aceste aparate de zbor trebuiau să asigure sprijinirea din aer a debarcări, transportul parașutiștilor în peste 1.000 de misiuni, lansarea a peste 10.000 tone de bombe în aproximatv 14.000 de misiuni. Obiectivul primelor 40 de zile era cucerirea unei enclave, care să includă orașele Caen și Cherbourg. Cherbourgul era vizat în mod special pentru portul său cu ape adânci. Ar fi trebuit să urmeze atacuri care să străpungă apărarea germană și să elibereze Bretania și porturile de aici, plus o înaintare de aproximativ 190 km spre sud-vestul Parisului, de la Le Havre, prin Le Mans spre Tours, astfel încât, după 90 de zile, aliații să controleze zona mărginită de râurile Loara la sud și Sena la nord-est.

· 1953: s-a produs cea mai spectaculoasă evadare dintr-o colonie de muncă în care lucrau deţinuţi politici. Este vorba despre evadarea a 14 deţinuţi care lucrau la mina de plumb Cavnic. Şi mai extraordinar, şi de neînţeles pentru Securitate, a fost că în aceeaşi zi, cu câteva ore mai devreme, trei deţinuţi de la mina Valea Nistrului au reuşit şi ei să evadeze. Evadarea de la Cavnic este spectaculoasă şi prin faptul că unii dintre evadaţi au reuşit să reziste în libertate câteva luni. Ideea unei evadări a aparţinut unui grup de deţinuţi care lucrau la Baia Sprie. Când aproape întregul plan era gata, au fost mutaţi la mina Cavnic. Aici au reluat planurile de evadarea, cooptând şi noi membri în grup. Evadarea s-a produs la ieşirea din mină, la staţia Rainer. Cei 14 s-au îmbarcat în 2 corfe. Primii 6, aflaţi în prima corfă, i-au imobilizat pe gardianul şi pe muncitorul civil care păzeau ieşirea. Reuşind să depăşească acest obstacol, au urcat pe nişte scări şi au ieşit în pădurea care înconjura lagărul. Deşi îşi propuseseră să fugă în grup, după evadare nu s-a mai găsit, aşa încât de unul singur, sau în grupuri mai mici, au încercat să se îndepărteze cât mai mult de colonia de muncă. Cei care au evadat: Fraţii Ion şi Gheorghe Brânzaru, ţărani din Vrancea, participanţi la răscoalele ţărăneşti, membri ai organizaţiei „Vlad Ţepeş II”; Alexandru Ciocâlteu, absolvent al Facultăţii de Drept din Bucureşti, condamnat la 22 de ani de închisoare în procesul de spionaj intentat Nunţiaturii Vaticanului; Constantin (Titi) Coşereanu, elev la Şcoala Militară, arestat sub învinuirea de „spionaj” în favoarea americanilor, condamnat la 25 de ani muncă silnică; Fraţii Ion şi Simion Cojocaru, ţărani din Bârseştin Vrancea, participanţi la răscoalele ţărăneşti, arestaţi în lotul „Vlad Ţepeş II”; Dr. Miltiade Ionescu, şef de promoţie la Facultatea de Medicină, condamnat la 15 ani muncă silnică pentru „organizaţie subversivă”; Dr. Paul Iovănescu, condamnat, în acelaşi lot cu dr. Miltiade Ionescu, la 15 ani muncă silnică pentru “crimă de uneltire contra ordinii sociale”; Ion Pantazi, condamnat la 5 ani pentru tentativă de trecere a frontierei; Ion Ioanid, condamnat la 20 de ani muncă silnică pentru “crimă de înaltă trădare”; Mircea Vueric, mecanic, condamnat la 6 ani închisoare corecţională pentru trecere frauduloasă a frontierei; Colea Ungureanu, condamnat la 6 ani închisoare pentru “uneltire contra ordinii sociale”; Li s-au alăturat chiar în ziua evadării Ghiţă Chiper (condamnat la 7 ani închisoare pentru trecere frauduloasă a frontieirei) şi Titi Spânu, croitor (condamnat la muncă silnică pe viaţă pentru “favorizarea infracţiunii”). Când au fost prinşi: Dr. Miltiade Ionescu şi Paul Iovănescu au fost prinşi a doua zi dimineaţă, datorită faptului că Ionescu suferea de inimă şi nu a rezistat efortului, neputând să se depărteze prea mult de mină – au fost duşi la Securitatea din Baia Mare; Ion Pantazi a plecat în direcţia Baia Mare, a fost găzduit pentru o zi de un activist de partid din Baia Mare, dar nu după patru zile a fost prins când părăsea oraşul Baia Mare şi dus la Securitatea din Baia Mare; Ducu Ciocâlteau, Simion Cojocaru, Ghiţă Brînzaru, Colea Ungureanu, Ghiţă Chiper, Titi Spînu, constituind grupul cel mai numeros, au reuşit să iasă din încercuirea securităţii, şi au mers aproximativ 10 zile în marş forţat. Însă dintr-o eroare de orientare au mers prea mult spre nord, trecând în URSS. Încercând să se întoarcă în România, au fost somaţi de grănicerii români, arestaţi şi predaţi Securităţii care i-a transferat la Baia Mare; Ion Brânzaru nu a reuşit să iasă din cercul creat de Securitate timp de 3 săptămâni, fiind ajutat de un baci de la o stână. A pornit apoi spre Vrancea, unde a ajuns după aproape o lună. A fost trădat de un văr al său şi arestat de Securitate care l-a trimis la Baia Mare; Ion Cojocaru, Ion Ioanid, Titi Coşereanu, Mircea Vueric s-au îndreptat spre Bucovina, prin munţii Maramureşului, munţii Ţibleşului; În a paisprezecea a zi de la evadare, Ioanid şi Coşereanu se pierd de ceilalţi doi colegi, şi hotărăsc să găsească o modalitatea de a ajunge la Bucureşti. Cu ajutorul unei preot din Iacobeni, au urcat într-un tren spre Bucureşti, în 24 iunie 1953, 18 zile după evadare. Aventurile celor doi în Bucureştiul împânzit de Securitate, dar şi de tinerii din toate ţările participanţi la „Festivalul Mondial al Tineretului” sunt pagini dintr-un roman de aventuri. Prieteni şi cunoştinţe i-au ascuns şi le-au oferit sprijin. Au stat ascunşi în diverse case, au mers pe străzi şi au intrat în dialog cu participanţii la festival, mergând chiar la ştrand!. Ioanid s-a angajat chiar pe un şantier la Drăgăşani, timp de câteva săptămâni; La 13 septembrie 1953 Ioanid era arestat din Bucureşti, Coşereanu fiind arestat cu câteva zile mai devreme. Anchetaţi la Securitatea din Calea Rahovei, au fost trimişi apoi Securitatea din Baia Mare unde se afla tot grupul „evadaţilor”, iar de aici la penitenciarul din Oradea; Mircea Vueric este şi el prins lângă trecătoarea Ghimeş-Palanca, după ce se pierduse de Ion Cojocaru. Ancheta şi procesul: Pe măsură ce erau prinşi, evadaţi au fost aduşi la Securitatea din Baia Mare. În septembrie au fost mutaţi în penitenciarul Oradea. În timpul anchetei unul dintre „evadaţi” a cedat şi a făcut mărturisiri complete, astfel încât condamnarea a fost o simplă formalitate, chiar dacă Ducu Ciocâlteau şi-a retractat multe din declaraţiile date în anchetă. Cele mai mari condamnări le-au primit Ion Ioanid, Ion Pantazi şi Titi Coşereanu. Spre exemplu, Ioanid a fost condamnat la 8 ani pentru organizaţie politică în închisoare, 1 an pentru evadare, 5 ani pentru întrebuinţare de explozibil. În final 11 ani (i se adăugaseră 3 ani pentru circumstanţe agravante). Ing. Georgescu-Topuslău, considerat unul dintre complici la evadare, a fost condamnat la 1 an închisoare. „Punctul meu de vedere, la care ţin mult de tot, este că această evadare (de la Cavnic, n.ed.) nu a fost o goană după recăpătarea libertăţii. Pentru că lagărul mare care era afară nu putea să ne ofere ceea ce ne mobiliza şi ne preocupa pe noi. Sensul şi substratul acestei evadări a fost altul: am vrut şi noi o dată, în teroarea şi-n spaima aceea care domnea peste tot, mai ales în închisoare, să demonstrăm că totuşi nici acest ermetism comunist nu este chiar total. Această evadare era mai mult o acţiune de protest, decât redobândirea libertăţii, pentru că şi aşa ştiam că nu vom putea face mare lucru cu libertatea.Credeam că vom fi prinşi, dar ne-am asumat în mod deliberat şi conştient tot ce trebuia să urmeze, toate consecinţele, şi chiar scontam pe lucruri foarte grave şi definitive, chiar că, prinşi fiind, ne-ar putea executa. Ceea ce nu… nu era aşa, exagerat.” Miltiade Ionescu, AIOCIMS. Ce s-a întâmplat la Cavnic după evadarea din 6 iunie: „În zilele următoare evadării, ofiţerii şi paznicii gardieni, plini de furie şi turbaţi, şi-au pierdut stăpânirea de sine, aplicând împotriva noastră măsuri de un barbarism, de o duritate şi de o ferocitate rare. Suspecţii bănuiţi de tăinuire au fost izolaţi, încarceraţi, reducându-li-se parţial mâncarea, iar la unii total. Surprinzător, nimeni şi niciodată nu a făcut aluzii pentru incriminarea evadaţilor, din cauza cărora noi eram supuşi acum măsurilor drastice ordonate drept pedeapsă. Don contra, manifestam sentimente frăţeşti faţă de cei care şi-au primejduit viaţa…O informaţie explozivă ne-a parvenit dintr-o sursă mai mult ca sigură (…) în legătură cu alte evadări de la minele Baia Sprie şi Valea Nistrului, ce au avut loc concomitent cu cea de la Cavnic.” Cornel Onaca. Evadarea de la Valea Nistrului: Marin Ţucă, ofiţer de geniu, căpitan, Românu, ţăran din Banat, participant la rezistenţa din zona Teregova, Coţofană, Miron au organizat evadarea tot la 6 iunie 1953. În fapt evadarea celor de la Valea Neagră s-a produs doar cu câtea ore înainte de evadarea celor de la Cavnic. Această sincronizarea a dat multe bătăi de cap anchetatorilor Securităţii, pentru a stabil cum reuşiseră deţinuţii din cele două lagăre să se pună de acord. Au atacat pe deţinuţii care conducea vagoneţii cu minereu şi cu ajutorul explozibilului furat au deonat poarta exterioară reuşind să fugă. Detonarea a zguduit toate geamurile lagărului. Cei patru au fost prinşi după câteva zile fiind anchetaţi la Baia mare şi trimişi apoi la penitenciarul Oradea. În urma procesului, trei au fost condamnaţi la moarte şi unul la muncă silnică pe viaţă. Doi au fost graţiaţi de pedeapsa capitală, dar Marin Ţucă, considerat liderul grupului, a fost executat în 1955.

· 1960: București: Atleta Iolanda Balaș a stabilit un nou record mondial la săritura în înălțime: 1,85 m.

· 1961: Primul titlu de campion mondial cucerit de un luptător român (Valeriu Bularca la Campionatul mondial de lupte greco-romane de la Yokohama).

· 1971: A fost lansată nava „Soiuz 11", prima navă cosmică de transport, într-o misiune ce a durat 23 de zile, 17 ore și 40 minute.

· 1987: A fost dat în folosință pasajul Unirea din Capitală, cel mai lung pasaj subteran auto bucureștean (900 metri din care 600 acoperiți).

· 2004: Primul tur al alegerilor locale în România.

Nașteri

· 1436: Regiomontanus, astronom și matematician german (d. 1476). Numele sau real era Johannes Müller von Königsberg, (d. 6 iul. 1476). A fost astronom la curtea lui Regelui Matei Corvin, în Ungaria. A construit la Nürnberg, primul observator din Germania şi primul din Europa. A publicat mai multe efemeride (poziţie a astrelor) pentru perioada 1475 – 1504, care i-au slujit lui Cristofor Columb şi Americo Vespuci să întreprindă călătoriile lor.
* Caterina Vasa (suedeză Katarina Gustavsdotter Vasa; 6 iunie 1539 – 21 decembrie 1610) a fost prințesă suedeză și contesă consort a Frisiei de Est ca soția a Contelui Edzard al II-lea. A fost fiica cea mare a lui Gustav Vasași Margaret Leijonhufvud. A fost regentă a Ostfriesland (Frisia de Est) din 1599 până în 1610.

Ca prima prințesă suedeză în 200 de ani, nașterea Caterinei a fost privită ca o bună oportunitate de a face alianțe politice străine; s-au făcut multe negocieri pentru a vedea care e cea mai bună partidă. Caterina a primit o educație atentă și o zestre mare.

A fost ales Edzard din Frizia de Est deoarece Frizia Orientală controla un important port din Emden care avea o poziție strategică cu Danemarca. Negocierile au durat mult timp, atât de mult timp încât Gustav Vasa a declarat, în frustrarea lui, că a fost o binecuvântare că fiica sa nu a fost "șchioapă sau oarbă". Friziei de Est îi era teamă că mariajul ar putea duce la o dominație suedeză, și în 1558, mama contelui, văduva regentă Anna de Oldenburg, a împărțit puterea în Frizia Orientală între cei trei fii.

În 1559, în Suedia, a avut loc nunta dintre Caterina și Edzard. Sărbătorile au fost întrerupte de un mare scandal în Vadstena, unde s-a descoperit că sora Caterinei, Cecilia, avea relații sexuale cu fratele lui Edzard, care a refuzat să se căsătorească cu Cecilia așa că acesta a fost închis și posibil castrat. Din aceasta cauză, cuplul nu a putut pleca în Frizia Orientală până în 1561.

Catarina Vasa a fost o prințesă renascentistă bine educată; ea a fost considerată o persoană inteligentă și învățată, cu un caracter independent și care a avut un mare interes pentru literatură și teologie. A fost protestantă, a vizitat Wittenberg și a scris interpretări ale Bibliei.

După moartea soțului ei, ea a scris o odă pentru înmormântarea lui (1599). A avut o mare influență atât asupra soțului ei cât și a fiul ei. A fost în contact cu frații ei din Suedia prin corespondență. Este cunoscută pentru că a protestat împotriva căsătoriei fratele ei, regele Ioan al III-lea, cu Gunilla Bielke în 1585. În perioada 1599-1610, ea a fost regentă a Friziei de Est.

Dintre toți frații ei, se consideră că ea a semănat cel mai mult cu tatăl ei.

Catarina s-a căsătorit cu Edzard al II-lea, Conte al Frisia de Est la 1 octombrie 1559, la Stockholm. Ei au avut următorii copii:

Margareta de Ostfriesland, 1560–1588
Ana de Ostfriesland, 1562–1621
Enno al III-lea de Ostfriesland, 1563–1625, (strămoș al reginei Victoria)
Ioan al III-lea de Rietberg, 1566–1625
Christopher de Ostfriesland, 1569–1636
Edzard de Ostfriesland, 1572?–1573
Elisabeta de Ostfriesland, 1572?–1573
Sofia de Ostfriesland, 1574–1630
Karl Otto de Ostfriesland, 1577–1603
Maria de Ostfriesland, 1582–1616

Catarina Vasa
Contesă consort a Frisia de Est

· 1599: Diego Velázquez, pictor spaniol (d. 1660). A fost unul dintre cei mai cunoscuţi pictori spanioli din sec. XVII-lea (d.6 aug. 1660). Reprezentant al stilului baroc, s-a remarcat în special ca portretist la curtea regelui Filip al IV-lea al Spaniei. În acelaşi timp, Velázquez este creatorul unei noi viziuni şi al unui nou mod de zugrăvire a naturii. Acest lucru a determinat ca, la sfârşitul secolului al XIX-lea, majoritatea impresioniştilor să valorifice în pictura lor moştenirea lui Velázquez.

· 1606: Pierre Corneille (n. 6 iunie 1606, Rouen, Franța – d. 2 octombrie 2019, Paris, Franța) a fost un scriitor francez, unul dintre cei trei mari dramaturgi francezi ai secolului al XVII-lea, alături de Molière și Racine. Supranumit „fondatorul tragediei franceze”, Corneille a produs piese timp de aproape 40 de ani.
Corneille s-a născut la 6 iunie 1606 in Rouen, Franța și a început să studieze dreptul la 18 ani. În 1629 va scrie prima sa comedie, Mélite. Piesa a avut mare succes la Paris, drept urmare Corneille a început să scrie piese în mod regulat. În 1634 atenția s-a concentrat asupra lui Corneille, când acesta a fost ales sa scrie versuri cu prilejul vizitei Cardinalului Richelieu la Rouen. Cardinalul l-a observat pe Corneille și l-a ales să se numere printre „Cei cinci poeti”, alături de Guillaume Colletet, Boisrobert, Jean Rotrou, și Claude de Lestoile.
Opera:

Mélite (1629, prima lucrare, comedie)
Clitandre ou l’Innocence persécutée (1631)
La Veuve (1632)
La Galerie du Palais (1633)
La Suivante (1634)
La Place royale (1634)
Médée (1635)
L’Illusion comique (1636)
Le Cid (1637)
Horace (1640)
Cinna ou la Clémence d'Auguste (1641)
Polyeucte (1642)
Le Menteur (1644)
La Mort de Pompée (1643)
Rodogune (1644)
La Suite du Menteur (1645)
Théodore (1646)
Héraclius (1647)
Don Sanche d’Aragon (1649)
Andromède (1650)
Nicomède (1651)
Pertharite (1651)
Œdipe (1659)
La Toison d'or (1660)
Sertorius (1662)
Sophonisbe (1663)
Othon (1664)
Agésilas (1666)
Attila (1667)
Tite et Bérénice (1670)
Psyché (1671)
Pulchérie (1672)
Suréna (1674)

Pierre Corneille

* 1634: Maria Elisabeth de Schleswig-Holstein-Gottorp (n. 6 iunie 1634 – d. 17 iunie 1665), a fost contesă de Hesse-Darmstadt prin căsătorie.

Maria Elisabeta a fost fiica lui Frederic al III-lea, Duce de Holstein-Gottorp(1597–1659) și a Ducesei Maria Elisabeta de Saxonia (1610–1684), o fiică a Electorului Johann Georg I de Saxonia.

La 24 noiembrie 1650, la Castelul Gottorp, s-a căsătorit cu Ludovic, care mai târziu a devenit Ludovic al VI-lea, Landgraf de Hesse-Darmstadt(1630–1678), cu care era logodită din 1649 de ziua lui. Ei au avut opt copii:

Magdalene Sybille (1652–1712) o renumită compozitoare de cântece bisericești baroce. S-a măritat cu Ducele Wilhelm Ludwig de Württemberg.
Sophie Eleonore (n./d. 1653).
Georg (1654–1655).
Marie Elisabeth (1656–1715) căsătorită în 1676 cu Ducele Henric de Saxa-Römhild.
Auguste Magdalene (1657–1674).
Ludovic (1658–1678), succesorul său sub numele de Ludovic al VII-lea.
Frederic (1659–1676)
Sophie Marie (1661–1712) căsătorită în 1681 cu Ducele Christian de Saxa-Eisenberg (1653–1707).

Tatăl lui Ludovic l-a inițiat în afacerile guvernului la un an după căsătoria lor. Ludovic și-a succedat tatăl în 1661. El a legat relații politice ample cu Suedia, prin intermediul surorii soției sale, Hedvig Eleonora, regina Suediei.

Maria Elisabeta a murit încercând să nască cel de-al 9-lea copil al cuplului. Moartea ei l-a afectat profund pe Ludovic. El a scris câteva poezii în memoria soției sale.

Maria Elisabeta de Holstein-Gottorp

· 1714: Iosif I al Portugaliei (d. 1777)

· 1772: Maria Teresa a celor Două Sicilii, împărăteasă a Austriei (d. 1807)

· 1799: Se naşte, la Moscova, poetul Aleksandr Sergheevici Puşkin, considerat întemeietorul literaturii ruse moderne (romanul în versuri “Evgheni Oneghin”, drama istorică “Boris Gudunov”); Aleksandr Sergheevici Pușkin, n. 6 iunie, S.V. 26 mai, 1799, d. 10 februarie, S.V. 29 ianuarie, 1837) poet și dramaturg clasic rus din perioada romantică, este considerat a fi fondatorul literaturii ruse moderne ;
* 1823: Arhiducele Leopold Ludwig de Austria (germană Leopold Ludwig Maria Franz Julius Estorgius Gerhard Erzherzog von Ósterreich; 6 iunie 1823 - d. 24 mai 1898) a fost general și amiral austriac care a servit ca Oberkommandant der Marine ('Înalt Comandant al Marinei') din 1864 până în 1868.
Leopold Ludwig a fost fiul cel mare al Arhiducelui Rainer Joseph de Austria(1783–1853) și al Prințesei Elisabeta de Savoia (1800–1856) și nepot al împăratului Leopold al II-lea. Leopold Ludwig s-a născut în 1823 la Milano, unde tatăl său a fost vicerege al regiunii Lombardia-Veneția din 1818 până în 1848. Un frate mai mic, Arhiducele Rainer Ferdinand (1827–1913), a servit ca ministru președinte austriac din 1859 până în 1861. Leopold a mers pe urmele tatălui său și a urmat o carieră militară devenind general locotenent (Feldmarschall-leutnant) în armata austriacă.

Arhiducele Leopold Ludwig
Arhiduce de Austria

· 1841: Eliza Orzeszkowa, scriitoare poloneză (d. 1910)

· 1850: Karl Ferdinand Braun (n. 6 iunie 1850, Fulda, Hessen-Kassel - d. 20 aprilie 1918, Brooklyn, New York) a fost fizician și inventator german, profesor universitar la Strasbourg, laureat al Premiului Nobel pentru Fizicăpe anul 1909 împreună cu Guglielmo Marconi, pentru contribuțiile lor în dezvoltarea telegrafiei fără fir.

Karl Ferdinand Braun
Ferdinand Braun

* 1857: Alexandr Mihailovici Liapunov (n. 25 mai/6 iunie 1857, Iaroslavl, Imperiul Rus^[1] – d. 3 noiembrie 1918, Odesa, Republica Populară Ucraineană^[1]) a fost un matematician rus.

Liapunov a avut o mare contribuție la analiza stabilității sistemelor dinamice lineare sau nelineare.

Alexandr Liapunov

· 1868: Robert Falcon Scott, explorator englez (d. 1912). Robert Falcon Scott (m. 29 martie 1912) a fost un explorator la Antarcticii, cunoscut si datorită faptului ca a pierdut întrecerea cu Roald Amundsen pentru a ajunge primul la Polul Sud. Si-a pierdut viata la intoarcerea din expeditie impreuna cu cei patru membri ai expediției sale.

· 1871: Nicolae Iorga, istoric, enciclopedist, memorialist, prim-ministru, parlamentar, profesor universitar și academician român (d. 1940)

· 1872: Țarina Alexandra Feodorovna (d. 1918)

· 1875: S-a nascut in orasul german Lubeck, intr-o familie instarita, tatal sau fiind un important negustor de grane si, totodata, senator, scriitorul Thomas Mann (“Muntele vrăjit”, “Casa Buddenbrooks”, “Iosif şi fraţii săi). A urmat studiile in orasul natal, apoi se stabileste in Munchen, unde incepe sa lucreze la o societate de asigurari. Tot in aceasta perioada incepe o colaborare cu o publicatie satirica, dar, plictisit, pleaca impreuna cu fratele sau intr-o lunga calatorie in Italia. La revenire, in 1898, publica prima carte ”Micul domn Friedemann” si incepe sa se afirme ca scriitor. S-a casatorit in 1905 cu fiica unui profesor universitar, avand sase copii impreuna cu sotia sa Katia Pringsheim. Patru dintre ei au mostenit talentul tatalui lor, devenind si ei scriitori. In 1926 a devenit membru al Academiei de literatura prusiene, iar trei ani mai tarziu a fost recompensat cu premiul Nobel pentru literatura. Este nevoit sa paraseasca Germania dupa ce nazistii il pun intr-un con de umbra, ii confisca averea si ii anuleaza toate titlurile. S-a stabilit o vreme in Franta, apoi in Elevetia, pentru ca apoi sa ajunga in Statele Unite. In ultima parte s-a reintors in Europa, unde a continuat sa scrie si sa sustina conferinte in marile universitati. In 1955, pe 12 august a incetat din viata la Zurich.

· 1885 - S–a născut James Gideon Tanner, muzician country american (m.13.05.1960).
* 1887: Preotul Toma Chiricuță (n. 6 iunie 1887 – d. 1971) este unul dintre fondatorii (la 1 mai 1915) societății literare „Academia bârlădeană” ^[1], alături de George Tutoveanu și Tudor Pamfile.

S-a născut în data de 6 iunie 1887, în localitatea Odaia, comuna Bursucani, județul Vaslui și este tatăl profesorului Ion Chiricuță. Urmează cursurile facultății de Litere si Filosofie, apoi studiază Teologia. Și-a completat studiile la Universitățile din Leipzig, Erlangen și Heidelberɡ. ^[2]. Înainte de a deveni preot a activat la Botoșani ca profesor de limba germană, apoi ca pedagog și redactor.

* 1894: Sabin V. Drăgoi (n. 6 iunie 1894, Seliște, județul Arad - d. 31 decembrie 1968) a fost un compozitor, profesor, muzicolog și folclorist român.

S-a născut la data de 6 iunie 1894 la Seliște, județul Arad. Și-a petrecut copilăria în satul natal, crescând în apropierea mamei, de la care a deprins dragostea pentru folclor și cântece populare. Începe școala în sat, dar este nevoit să urmeze școala maghiară de la Petriș.

În 1906, odată cu absolvirea clasei a V-a, este trimis la școala civilă din Arad, unde va studia muzica.

În 1908 absolvă cu bine clasele gimnaziale și se hotărăște să urmeze Școala normală de stat din Arad, pentru a ajunge învățător.

Între 1909-1912 începe cursurile unde va studia cu profesorul de muzică, Matyas Zoltai. Termină școala primind și un certificat oficial de muzică.

În 1914 primește numirea ca învățător într-un sat, lângă Budapesta. Este înrolat în armată pentru satisfacerea stagiului militar. Este luat prizonier și transferat în lagărul de la Tașkent timp de doi ani.

În 1920 este mobilizat la Cluj, are ocazia să susțină examen la Conservatorul de muzică și artă dramatică, unde studiază cu profesorii A. Bena (teorie-solfegiu), Herman Klee (contrapunct). Pleacă la București pentru a obține o bursă, iar aici îi cunoaște pe Victor Eftimiu și pe Octavian Goga (pe atunci ministru al artelor). Obține o sumă care îi facilitează plecarea la Praga pentru a-și continua studiile.

În 1922 obține Premiul II la concursul de creație Enescu și termină studiile la Conservatorul de Stat din Praga, unde studiase cu Vítězslav Novák (compoziție, orchestrație), Otakar Ostrčil (dirijat), Vaclav Stephan (istoria muzicii). Se căsătorește pe 6 august 1922 cu Livia Munteanu. Primește, la Deva un post de maestru suplinitor de muzică la Școala normală de învățători. Începe să culeagă folclor, mai întâi din zona Devei, apoi din Lipova.

În 1923 obține Premiul II „Enescu” cu „Suită de dansuri populare românești pentru pian”. Se naște fiica sa, Florica, care se stinge din viață un an mai târziu.

În 1924 se mută la Timișoara, fiind numit profesor la Conservator municipal din oraș și dirijor al corurilor bărbătești „Doina” și „Banatul” (până în 1932). În acest timp continuă să culeagă folclor din zona Hunedoarei.

În 1926 i se naște un fiu, Virgil Mihai, și câțiva ani mai târziu cel de-al treilea copil, Sabina.

În 1928 are loc premierea operei „Năpasta”, după piesa lui I. L. Caragiale, fapt care îl consacră definitiv pe compozitor. Primește Premiul pentru cea mai bună operă scrisă de un român, acordat de Consiliul de administrație al Operei Române din București și Premiul I „George Enescu” pentru „Divertisment rustic.”

Între 1936-1940 este dirijor al corului mixt „Crai nou” din Timișoara.

Între 1940-1944 este director al Operei din Cluj-Timișoara.

În 1942 apare Monografia muzicală a comunei Belinț. 90 melodii cu texte culese, notate și explicate, iar un an mai târziu se stinge din viață soția compozitorului.

În 1944 se recăsătorește cu solista Ana Sidonia Varna, iar un an mai târziu i se naște cel de-al patrulea copil. Demisionează din funcțiile ocupate, se mută la Timișoara și se angajează la „Corala Banatului.”

În 1946 se înființează Conservatorul de muzică și artă dramatică din Timișoara, unde este transferat ca profesor de armonie și contrapunct (până în 1949), după care va fi numit rector și profesor de compoziție (1949-1950), odată cu transformarea Conservatorului în Institut de artă. Este ales membru în comitetul Uniunii compozitorilor.

În 1950 este numit profesor la catedra de folclor a Conservatorului „Ciprian Porumbescu” din București (până în 1952). Tot acum devine director al Institutului de Folclor, după arestarea lui Harry Brauner (până în 1964).

În 2 iulie 1955 devine membru corespondent al Academiei Române.

În 1957 devine membru, iar mai apoi membru executiv (din 1961), la The International Folk Music Council din Londra.

Între 1965-1968 este membru în colegiul redacțional al Revistei de folclor.

Moare la data de 31 decembrie 1968 la București, la vârsta de 74 de ani, în urma unei complicații după o intervenție chirurgicală, lăsând neterminată antologia muzicală la care lucra.

Creație

Opere

Năpasta
Horia
Păcală
Kir Ianulea
Constantin Brâncovean

Lucrări simfonice

Petrecere populară
Divertisment rustic
Divertisment sacru (1929/1933)
Rapsodia bănățeană
Concert pentru pian și orchestră
Dansuri simfonice: Ce aude Murășul

Miniaturi pentru pian

Moderato; Allegreto; Andantino; Allegro; Andantino; Andantino; Andante; Allegro

Muzică de film

Mitrea Cocor

Membru corespondent al Academiei Române

Sabin V. Drăgoi
Compozitorul Sabin V. Drăgoi în 1955

· 1896: Italo Balbo, lider politic și mareșal italian (d. 1940)

· 1897 - S-a născut A. Marţian Pop, actor şi regizor al Teatrului National din Bucureşti ("Năbădăile Cleopatrei", "Tudor") (m.14.01.1969).

· 1899: Franz Liebhard, poet român (d. 1989)

· 1901: Sukarno, primul președinte al Indoneziei (d. 1970)

* 1903 - S-a născut Aram Ilici Haciaturian, compozitor rus de naţionalitate armeană. (m. 1 mai 1978)
* 1909: Sir Isaiah Berlin (letonă: Jesaja Berlins; n. 6 iunie 1909 - d. 5 noiembrie 1997) a fost un filosof politic englez^[8] și un istoric al ideilor, care este considerat ca unul din cei mai importanți gânditori liberali contemporani.

Isaiah Berlin s-a născut într-o familie evreiască în Riga, Letonia, fiind ulterior, după imigrarea familiei sale în Anglia, primul elev evreu care a primit o bursă la All Souls College, Oxford.

În anul 1979 a primit Premiul Ierusalim.

Operă:

Historical Inevitability 1953 (Inevitabilitatea istorică)

Four Essays on Liberty 1969 (Patru eseuri despre libertate)

Russian Thinkers 1978 (Gânditori ruși)

The Proper Study of Mankind: An Anthology of Essays (Adevaratul studiu al omenirii : antologie de eseuri)

Isaiah Berlin

* 1914: Ion Șiugariu (nume real: Ion Soreanu, n. 6 iunie 1914, Băița, România – d. 1 februarie 1945, Brezno, Slovacia) a fost un poet și publicist român. A urmat studii la Facultatea de Litere și Filosofie a Universității din Bucureștiși a publicat, începând din 1934, poezii și cronici literare în diferite reviste, inclusiv în reviste naționaliste. A condus, începând din 1941, Asociația Studenților Refugiați din Ardealul ocupat în timpul ocupației horthyiste a Transilvaniei.^[2] S-a căsătorit în anul 1943 cu Lucia Stroescu Ion Șugariu s-a născut în 6 iunie 1914, fiind primul din cei șase copii ai minerului aurar Ion Șugar și ai soției sale, Floarea (n. Griga), în satul Băița, comitatul Maramureș (Máramoros), aflat la acea dată sub administrație austro-ungară.^[2]^[4] Părinții săi erau români de confesiune greco-catolică. Autoritățile îi eliberează certificatul de botez pe numele de Sugár János, conform politicii de maghiarizare susținută de către stat. Mai târziu, la 24 iunie 1936, poetul va obține, prin decizia Ministerului de Justiție al României, schimbarea oficială a numelui în Ion Soreanu (și fratele său George va face același lucru). Pentru opera literară a folosit variantele: Ion Șiugariu, Ionel Șiugar, dar și pseudonime precum Sonia Mugur, Sergiu Băițan, Ion Sorescu.

Dată fiind situația materială precară a familiei, muncește alături de părinți încă din copilărie la extrasul și spălatul aurului. Condițiile vitrege își vor pune pecetea asupra sănătății copilului, fiind afectat de reumatism articular, afecțiune care îl va urmări pe parcursul vieții. Sublocotenentul Ion Soreanu-Șiugariu a continuat să lupte împotriva trupelor germane în Transilvania, Ungaria și Cehoslovacia,^[2]^[4] sperând în schimbări radicale după război, așa cum reiese dintr-o însemnare de jurnal: „Mă gândesc că acest război este pentru mine o datorie sfântă. Victoria noastră va trebui să determine și acolo, în țară, altă victorie, a drepturilor omului, a vieții eliberate de orice năpastă. E tot ce mai vrem să visăm, toată armata de pe front”.^[6] În unele din poeziile sale a exprimat misiunea generației sale: „Sunt tânăr! Misiunea păstrării unei patrii / Noi tinerii - odrasle ale unui vechi popor, / De ziua cea de mâine, suntem chemați cu fală / A o păstra: prin zarea privirii tuturor!”.^[6]

În ziua de 1 februarie 1945, la ora 11 dimineața, conducea un convoi de munții către linia frontului din apropierea orașului Brezno (Cehoslovacia), când a fost grav rănit de o explozie.^[4]^[6] A murit pe drumul către ambulanță,^[6] fiind îngropat alături de un ofițer și șapte soldați uciși odată cu el în cimitirul din satul Pohronská Polhora, aflat în apropiere de Brezno.

În revista sibiană Luceafărul, nr. 3-4/1945, a apărut următoarea notă:

„...Cu moartea eroică a lui Ion Șiugariu poezia română pierde pe unul din poeții născuți, nu făcuți.”

În 28 februarie 1945, prin decretul nr. 641, a fost decorat post-mortem cu Ordinul „Coroana României” cu spade, în gradul de cavaler și cu panglică de Virtutea Militară.^[4]^[1] Rămășițele sale pământești au fost reînhumate în 1956 în Cimitirul eroilor români din Zvolen.^[4]^[7] I s-a acordat post-mortem Ordinul „Steaua României” cl. a V-a cu spade Opera:

Trecere prin alba poartă, versuri, București, 1938;

Paradisul peregrinar, versuri, București, 1942;

Țara de foc, versuri, București, 1943;

Carnetele unui poet căzut în război, ed. îngrijită de Laurențiu Fulga, cuvânt înainte de Mihai Beniuc, București, 1968;

Sete de ceruri, versuri, München, 1985 (include toate vol. antume);

Țara crinilor, pref. de Al. Husar, Iași, 1997;

Viața poeziei, ed. și tabel cronologic de M. Crihană, Timișoara, 1999;

George Bacovia, studiu critic, cuvânt înainte de T. Popescu, București, 2002.

* 1917: Ion Augustin Nicolae Rațiu^[2] (n. 6 iunie 1917,^[1] Turda, Comitatul Turda-Arieș, Austro-Ungaria – d. 17 ianuarie 2000,^[1] Londra, Regatul Unit) a fost un politician român, reprezentant al Partidului Național Țărănesc (devenit ulterior PNȚCD).

Ion Rațiu este descendent al Familiei Rațiu de Nagylak (Noșlac), din Turda, atestată în Transilvania la începutul sec. al XIV-lea și reînnobilată în anul 1625 de către principele Gabriel Bethlen.

Membru de seamă al familiei Rațiu, a fost fiul avocatului Dr. Augustin Rațiudin Turda, care la rândul său a fost fiul protopopului greco-catolic al Turzii Nicolae Rațiu (decedat în 1932). Mama sa, Eugenia Rațiu, născută Turcu, a fost nepoata lui Ion Codru-Drăgușanu, autorul "Peregrinului transilvan".

A urmat școala în Turda și Cluj, iar în 1938 a obținut o diplomă în drept de la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj. În 1943, Rațiu a obținut o diplomă de economie de la Universitatea Cambridge (Anglia). A fost desemnat Membru de onoare post-mortem al Academiei Oamenilor de Știință din România.^[3]

În 1940, Ion Rațiu a fost numit consilier la Legația României de la Londra, sub ministrul Viorel Tilea.

La 29 noiembrie 1940, la câteva săptămâni după instaurarea Statului Național-Legionar, a fost fondat Comitetul Național Român. Rațiu a făcut parte din conducerea organizației, aflată sub președinția lui Viorel Tilea.^[4]

Între 1940 și 1990 a locuit în Regatul Unit, unde a înființat (în 1979, împreună cu soția sa, Elisabeth Pilkington^[5] ) și finanțat Fundația Rațiu. De asemenea, a fondat în 1984 Uniunea Mondială a Românilor Liberi.

După repatriere, în ianuarie 1990, a ajutat la refacerea PNȚ alături de Corneliu Coposu, devenind vicepreședinte al PNȚCD. A candidat la funcția de președinte al României la alegerile din 1990 unde a obținut 4,29 % din voturi și s-a plasat pe locul 3. A fost ales deputat de Cluj din partea PNȚCD la alegerile din 20 mai 1990, respectiv la cele din 1992. În 1996 a fost ales deputat de Arad, tot din partea PNȚCD.

În 1991 a înființat ziarul Cotidianul. Are 2 copii: Indrei Rațiu și Nicolae Rațiu.

Ion Rațiu a murit la Londra, iar conform dorinței sale, trupul neînsuflețit a fost dus la Turda, spre a fi înmormântat în orașul natal. Ion Rațiu a fost îngropat în cimitirul central din Turda, preotul ortodox al bisericii "Adormirea Maicii Domnului" (Biserica Rățeștilor, ctitorită de familia Rațiu) nedând permisiunea înhumării sale lângă strămoși, în curtea bisericii, din cauza diferendelor dintre Biserica Ortodoxă Română și Biserica Română Unită cu Roma, Ion Rațiu fiind credincios unit. Slujba de prohodire nu a putut fi însă oficiată în biserica ctitorită de familia sa, Biserica Rățeștilor din Turda, din cauza împotrivirii preotului parohiei ortodoxe care ocupă lăcașul din 1948, care a împiedicat accesul clericilor greco-catolici în biserică pentru săvârșirea slujbei de înmormântare conform dorinței defunctului. Astfel slujba prohodului a avut loc în stradă pe un ger pătrunzător.^[6]

Elisabeth Rațiu a murit 19 octombrie 2016, la vârsta de 94 de ani, la Londra.

* 1931: Miron Georgescu, poet român

* 1932: David Randolph Scott (n. 6 iunie 1932,^[1] San Antonio, SUA) este un astronaut american, membru al echipajului spațial Apollo 15, al 7-lea om care a pășit pe suprafața Lunii.

Ca astronaut, Scott a făcut primul său zbor în spațiu ca pilot al misiunii Gemini 8, împreună cu Neil Armstrong martie 1966, cheltuind doar sub unsprezece ore în Low orbita Pământului. Scott a petrecut apoi zece zile în orbită ca pilot Modulul de comandă la bordul Apollo 9, zbor spatial al doilea, împreună cu comandantul James McDivitt și Modulul lunar pilot Schweickart Rusty. În timpul acestei misiuni, Scott a devenit ultimul american pentru a zbura solo în orbita Pământului (nu de numărare EVA ulterioare nelegate de o bază). Scott a făcut zborul de-a treia și ultima, în calitate de comandant al misiunii Apollo 15, aterizare patra lunar umane, devenind a șaptea persoană să meargă pe Lună și prima persoană de a conduce vehicule pe Luna.

David Scott

· 1933: Heinrich Rohrer, fizician elvețian
* 1934: Dumitru Călueanu (n. 6 iunie 1934 - d. 2013) a fost un senator român în legislatura 1990-1992 și 1992-1996, ales în județul Galați pe listele partidului PNL. În cadrul activității sale parlamentare, Dumitru Călueanu a fost membru în grupurile parlamentare de prietenie cu Ungaria, Republica Portugheză, Republica Populară Chineză, Canada, Republica Elenă și Republica Venezuela. Dumitru Călueanu a inițiat o singură moțiune în decursul mandatului său de senator. Dumitru Călueanu a fost profesor universitar în domeniul ingineriei electrice la Universitatea Dunărea de Josdin Galați

· 1934: Albert al II-lea, nume complet Albert Félix Humbert Théodore Christian Eugène Marie, (n. 6 iunie 1934), a domnit ca rege al belgienilor, după moartea fratelui său mai mare, din 1993 până la abdicarea sa în 2013. Este membru al casei regale a Belgiei; în trecut această casă s-a numit Saxa-Coburg-Gotha. Este unchiul actualului Mare Duce al Luxemburgului, Henri.

El este fiul cel mic al Regelui Leopold al III-lea (1901 - 1983) și al primei sale soții, Prințesa Astrid a Suediei (1905 - 1935). A depus jurământul pe 9 august 1993 în fața camerelor reunite ale Parlamentului.

La 3 iulie 2013, regele Albert al II-lea a participat la o reuniune a Cabinetului, unde a anunțat că la 21 iulie, va abdica din motive de sănătate. Va fi succedat de fiul său, Prințul Filip al Belgiei. A fost al treilea monarh care a abdicat în 2013, după Papa Benedict al XVI-lea și regina Beatrix a Olandei.^[1] Este al doilea rege belgian care abdică, după ce Leopold al III-lea al Belgiei, tatăl său, a abdicat în 1951.

Albert al II-lea
Rege al Belgiei

* 1937: Dumitru Petru Pop (n. 6 iunie 1937) este un fost deputat român în legislatura 1990-1992 ales în județul Mureș pe listele partidului PUNR și un fost senator român în legislatura 2000-2004 ales în județul Mureș pe listele partidului PRM.

· 1938: Gheorghe Buzatu (6 iunie 1939 – 20 mai 2013). S-a născut în comuna vrânceană Sihlea. Absolvent al Liceuluiui din Râmnicu – Sărat şi al Facultăţii de Istorie a Universităţii “Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi. Elev şi student strălucit, Gh. Buzatu de pe băncile Facultăţii a fost repartizat direct la Institutul de Istorie “A.D. Xenopol” din Iaşi în anul 1961, unde a funcţionat până în anul 1992 — în care timp a urcat toate treptele profesionale, până la cercetător ştiinţific gradul I, doctor în Istorie. Istoricul Gheorghe Buzatu a fost şi un iubit şi respectat profesor universitar. La Alma Mater din Craiova sau la cea din Constanţa, el a ţinut prelegeri captivante, a condus doctorate, masterate. Nu este locul să trecem în revistă impresionanta operă ştiinţifică şi didactică a defunctului. Ne rezumăm la exemplificări dintre cele mai semnificative.
Bogata activitatea ştiinţifică i-a fost apreciată şi răsplătită din plin: de două ori laureat al Premiilor Academiei Române, Premiul de Excelenţă al UNESCO, membru al Comisiei Mondiale pentru Istoria Relaţiilor Internaţionale, al Asociaţiei Americane de Istorie şi multe altele. Gh. Buzatu s-a implicat plenar şi în viaţa publică româneacă. Senator şi vicepreşedinte al Senatului României cu prezenţe şi realizări memorabile. Expert avizat, totdeauna elocvent şi inspirat, în multele emisiuni de Televiziune, Radio, Presă scrisă. Dicţionare şi enciclopedii de specialitate, din ţară şi din străinătate, i-au reţinut bio-bibliografia, volume omagiale i-au cinstit competenţa, dăruirea şi strălucirea ce radia din toate fibrele acestui reprezentant de elită al spiritualităţii româneşti.

* 1938: Angela Păduraru (n. 6 iunie 1938, Nemțeni - d. 26 iulie 1995, Chișinău) a fost o cântăreață moldoveană de muzică populară, Artistă Emerită a RSS Moldovenești (1976).

· 1939 - S-a născut Gary U.S. Bonds (Anderson), cântăreţ şi compozitor american.

· 1941: Ilie Pârvu, filosof român

· 1943: Richard Smalley, chimist american, laureat Nobel (d. 2005)

· 1943 - S-a născut Joe Stampley, cântăreţ şi compozitor country american.

· 1944 - S-a născut Peter Albin, basist, vocalist şi compozitor american (Big Brother & The Holding Company).

· 1944 - S-a născut Edgar Froese, clăpar, chitarist şi compozitor german (Tangerine Dream).
* 1944: Phillip Allen Sharp (născut pe 6 iunie 1944) este un genetician american și biolog care a co-descoperit splicingul. El a luat Premiul Nobel pentru medicină și fiziologie în anul 1993 împreună cu Richard J. Roberts pentru descoperirea că "genele eucariotelor nu sunt șiruri continue, dar conțin introni, iar splicingul ARNului mesager prin care sunt tăiați intronii poate avea loc în diferite feluri, ducând la formarea a diferite proteine din aceeași secvență ADN".

El a mai primit medialia Othmer Gold în 2015

Phillip Sharp
Cu medalia Winthrop Sears, 2007

· 1946: Jeana Gheorghiu, jurnalistă româncă (d. 2007)

· 1947 - S-a născut Terry Williams, vocalist american (New Christy Minstrels, First Edition, Kenny Rogers).

· 1948 - S-a născut Shorty Beck (Cornelies van der Beek), baterist olandez (Shocking Blue).

· 1948 - S-a născut Richard Sinclair, basist britanic (Caravan, Hattfield & The North, Camel).
* 1949: Ioannis Matzourakis (n. 6 iunie 1949 în Didymoteicho) este un fotbalist retras de activitate, în prezent antrenor ale echipei OFI Creta. Și-a petrecut copilăria în România, unde a jucat la două echipe românești, CFR Cluj și Rapid București. De-a lungul carierei a antrenat 16 echipe.
* 1952: Ion Eparu (n. 6 iunie 1952) este un deputat român, ales în 2012 din partea Partidului Social Democrat.

· 1956: Eugen Nicolicea (n. 6 iunie 1956, Traian, Regiunea Craiova, România) este un politician român, membru al Parlamentului României în toate legislaturile din perioada 1992–2020. Din septembrie 2018, acesta ocupă funcția de vicepreședinte al Camerei Deputaților. De asemenea, este președinte al Comisiei pentru regulament și membru în Comisia specială comună a Camerei Deputaților și Senatului pentru sistematizarea, unificarea și asigurarea stabilității legislative în domeniul justiției.^[4] Înainte de a intra în viața politică, Eugen Nicolicea a fost proiectant la Șantierul Naval Drobeta-Turnu Severin și șef de laborator la IIRUC București

· 1956: Björn Borg (n. 6 iunie 1956) este un fost jucător suedez de tenis și fost număr 1 mondial. Este considerat de mulți tenismeni ca o mare legendă a tenisului.^[10]

Între 1980 - 1984 a fost căsătorit cu tenismena din România Mariana Simionescu

* 1961: Sergiu Mocanu (n. 6 iunie 1961, Ciobalaccia, RSS Moldovenească, URSS) este un politician din Republica Moldova, președintele Mișcării Populare Antimafie. Între anii 1994-1997 și 1998-2001 este deputat în Parlamentul Republicii Moldova. Între anii 2004-2007 este consilierul prezidențial cu misiuni speciale al președintelui Vladimir Voronin. El este și pilot și parașutist, președinte al Aeroclubului din Chișinău

· 1961 - S-a născut Dee C. Lee, cântăreaţă şi compozitoare britanică.
* 1963: Federico Andahazi (n. 6 iunie, 1963) este un scriitor argentinian.

Opera

Romane

1997: El anatomista^[1]
1998: Las piadosas
2000: El príncipe
2002: El secreto de los flamencos
2004: Errante en la sombra
2005: La ciudad de los herejes
2006: El conquistador
2012: El libro de los placeres prohibidos
2015: Los amantes bajo el Danubio

Nuvele

1998: El árbol de las tentaciones
2009: El oficio de los Santos

Alte publicații

2008: Pecar como Dios manda. Historia sexual de los argentinos
2009: Argentina con pecado concebida. Historia sexual de los argentinos II
2010: Pecadores y pecadoras. Historia sexual de los argentinos III
2017: El equilibrista

Federico Andahazi.

* 1964: Andrei Safonov (în rusă Андре́й Миха́йлович Сафо́нов; n. 6 iunie 1964, Chișinău, RSSM, URSS) este un analist politic din Transnistria,^[1] autorul a mai multor articole din presa națională, cât și internațională, care a fost deputat în primul Parlament al Republicii Moldova.

* 1965: Valentin Busuioc (n. 6 iunie 1965, Buhuși, județul Bacău), general STS, este un poet, dramaturg și jurnalist român.

A urmat studii militare superioare.

Este licențiat al Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, Universitatea București.

A urmat studii postuniversitare de multimedia la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, Universitatea București, studii postuniversitare de psiho-sociologie la Facultatea de Psihologie și Științele Educației, Universitatea București, masterat în management public la Academia de Studii Economice din București, precum și Universitatea Națională de Apărare "CaroI"/Colegiul Național de Apărare, cursul de nivel înalt.

A debutat simultan în revistele Viața militară, nr. 8/1988, cu poemul "Cum ai pune un râu sub un pod" și în Tomis, nr. 12/1988, cu poemele "Exercițiu" și "Tablou muzical".

A scris și publicat, împreună cu poetul Constantin Abăluță, primul poem renga din literatura română (Contemporanul, nr.13/1995).

Poezie

111 poeme, Ed. Muntenia, 1993;
Viața în direct, Ed. Leda, 1995;
Vortex, Ed. Eminescu, 1999;
Bărbatul din Calea Lactee, Ed. Eminescu, 2004;
Orașul văzut prin oglindă, Editura Tracus Arte, 2014;
Linia vieții, Editura Tracus Arte, 2016;
Iarba, Editura Societății Scriitorilor Militari, 2018;
Coli de scris, Editura Junimea, 2018.

Dramaturgie

Epoleții cu busolă, Editura Azero și Asociația Scriitorilor București, 2005

* 1966: Angela Cavagna (n. 6 iunie 1966, Genova), este o cântăreață, fotomodelși actriță italiană. Și-a început cariera prin anii '80.

Angela Cavagna

* 1967: Paul Edward Valentine Giamatti (n. 6 iunie 1967) este un actor american.

Paul Giamatti
Paul Giamatti în 2013

* 1969: Fernando Carlos Redondo Neri (n. 6 iunie 1969,^[1] Adrogué[*], Argentina) este un fost fotbalist argentinian.

* 1972: Cristina Scabbia (numele complet Cristina Adriana Chiara Scabbia) (n. 6 iunie 1972) este o cântăreață și compozitoare italiană de muzică heavy metal.

Cristina Scabbia
Cristina Scabbia în 2006

* 1974: Devis Mangia (pronunție în italiană: /ˈdɛːvis ˈmandʒa/; n. 6 iunie 1974) este un fost jucător de fotbal italian, care acum este antrenor.

· 1976: Adrian-Miroslav Merka, politician roman
* 1978: Călin-Ionel Dobra (n. 6 iunie 1978, Lugoj, România) este un politician român, de profesie cadru didactic, și îndeplinește funcția de președinte al Consiliului Județean Timiș. Ales deputat în 2016 din postura de consilier județean din Județul Timiș, mandatul lui Călin Dobra a fost validat și a depus jurământul, dar a demisionat după doar câteva zile pentru a rămâne consilier județean
* 1978: Daniel George Munteanu (n. 6 iunie, 1978 în Onești) este un fost fotbalistromân, retras din activitate.
* 1979: Roberto De Zerbi (n. 6 iunie 1979, Brescia, Italia) este un fost fotbalistitalian care a evoluatpe postul de mijlocaș ofensiv. A fost legitimat la CFR Cluj cu care a semnat în vara anului 2010 un contract pentru două sezoane. În prealabil, în sezonul 2009-2010, el fusese împrumutat la CFR Cluj de la echipa italiană SSC Napoli.
* 1981: João Paulo Andrade (n. 6 iunie 1981, Leiria, Portugalia) este un jucător de fobal portughez, în prezent legitimat la Vitoria Guimaraes. În sezonul 2008-2009 a jucat în Liga I, la Rapid București.
* 1981: Nicolae Dandiș (n. 6 iunie, 1981) este un lector universitar și politician din Republica Moldova, primar al orașului Cahul.
* 1982: Marian Oprea (n. 6 iunie 1982, Pitești, județul Argeș) este un atlet român, laureat cu argint la Jocurile Olimpice de vară din 2004 de la Atena.
* 1983: Radu Horea Dărăban (n. 6 iunie 1983, Cluj-Napoca) este un scrimerromân specializat pe floretă, care a participat la Jocurile Olimpice din 2012. Este de șapte ori campion național la seniori individual în perioadă 2004-2016 si de 11 ori a câștigat Cupa României la seniori individual în perioada 2002-2016
* 1984: ByeAlex (n. 6 iunie 1984) este un cântăreț din Ungaria, care a reprezentat această țară la Concursul Muzical Eurovision 2013.^[1] Cântecul interpretat de el, Kedvesem, s-a clasat în finală pe locul al zecelea

ByeAlex
ByeAlex și Dániel Kővágó (2013)

* 1984: Antonia Mary Prebble (n. 6 iunie 1984 în Wellington ) este o actriță faimoasă pentru rolul Loretta West din show-ul Outrageous Fortune. A devenit interesată de actorie la o vârstă foarte tânără, jucând în The Magical Kingdom of Thingymijig în 1993.
* 1985: Sota Hirayama (n. 6 iunie 1985) este un fotbalist japonez.

* 1985: Sebastian Seb Bengt Ulf Larsson (n. 6 iunie 1985, Eskilstuna, Suedia) este un fotbalist suedez. Este cunoscut pentru loviturile sale libere.

* 1986: Vladimir Volkov (sârbă Владимир Boлкoв; n. 6 iunie 1986, Niš) este un fotbalist sârb care este legitimat la clubul din Republica Moldova, FC Sheriff Tiraspol pe post de atacant.

* 1987: Claudiu Puia (n. 6 iunie 1987, Pitești) este un jucător român de fotbal care ultima dată a evoluat la clubul Farul Constanța.

* 1987: Cássio Ramos (n. 6 iunie 1987, Veranópolis, Brazilia) este un fotbalist brazilian aflat sub contract cu Corinthians.

· 1988: Marius Munteanu, filosof roman
* 1989: Javi Hernández (n. 6 iunie 1989) este un fotbalist spaniol care joacă pentru Real Madrid Castilla.
* 1989: Jonathan De Lima Reis (n. 6 iunie 1989, Contagem, Brazilia), cunoscut ca Jonathan Reis, este un fotbalist aflat sub contract cu PSV.
* 1992: Kim Hyuna (Hangul: 김현아; n. 6 iunie 1992) este o cântăreață sud-coreeană.

Hyuna

* 1993: Lóránt Kovács (n. 6 iunie 1993, Târgu Mureș) este un fotbalist român care evoluează la clubul Szombathelyi Haladás pe postul de mijlocaș.

Decese

· 1393: Împăratul Go-En'yū al Japoniei (n. 1359)

· 1716: Domnul muntean Stefan Cantacuzino a fost ucis în noaptea dintre 25-26 mai/6-7 iunie 1716, la Constantinopol, împreună cu tatăl său, stolnicul Constantin. Bunicul său era postelnicul Constantin Cantacuzino. Ștefan era fiul stolnicului Constantin Cantacuzino, un mare umanist educat în Italia. Prin tată, era nepot de frate al domnului Țării Românești, Șerban Cantacuzino, al ctitorului Mihai Cantacuzino și al Stancăi Cantacuzino, soția lui Constantin Brâncoveanu. Corpurile le-au fost aruncate în mare, iar capetele au fost umplute cu bumbac și trimise la Adrianopol, unde au fost prezentate vizirului Gin-Ali. Ștefan Cantacuzino a fost domnul Țării Românești din aprilie 1714 până la 21 ianuarie 1716, fiind ultimul conducător pământean al țării înainte de instituirea domniilor fanariote. În timpul domniei lui a început războiul între turci și creștinii europeni conduși de principele Eugeniu de Savoia. Ștefan a luat partea nemților habsburgici, comunicându-i lui Steinville știri despre stadiul pregătirilor de război ale Porții. Ștefan a fost mazilit și ridicat din București de un capugiu, trimis de Poartă. Ambasadorul englez la Constantinopol scria deja la 9 ianuarie către secretarul de stat că mazilirea are ca motiv gelozia marelui vizir, iar Ștefan era înlocuit cu Mavrocordat pentru că Poarta avea mai multă încredere în acesta din urmă, iar familia sa din Constantinopol era chezășie.

* 1799: Patrick Henry (n. 29 mai 1736 – d. 6 iunie 1799) a fost una din figurile proeminente ale Revoluției americane, unul dintre „părinții fondatori” ai națiunii americane, cunoscut și amintit în special pentru celebrul său discurs „Dați-mi libertate sau dați-mi moarte” (engleză Give me liberty or give me death). Împreună cu Samuel Adams și Thomas Paine, Henry a fost unul dintre cei mai influenți și radicali susținători ai Revoluției americane și al republicanismului în Statele Unite, în special în denunțările sale privind oficialii guvernamentali corupți, respectiv a susținerii și apărării drepturilor istorice.

Patrick Henry

· 1832: Jeremy Bentham, filosof englez (n. 1748)
* 1836: Anton (Anton Clemens Theodor Maria Joseph Johann Evangelista Johann Nepomuk Franz Xavier Aloys Januar^[1]; 27 decembrie 1755 – 6 iunie 1836), a fost rege al Saxoniei (1827–1836) din Casa de Wettin. A fost supranumit Anton der Gütige,^[2] (ro: Anton cel Bun)

A fost al cincilea fiu însă al treilea care a atins vârsta adultă al lui Frederic Christian, Elector de Saxonia și a Mariei Antonia de Bavaria. Cu puține șanse de a lua parte la politica principatului Saxoniei sau să primească teritorii de la fratele său mai mare, Anton a trăit în umbră.

În timpul primilor ani ai domniei fratelui său ca Elector, Anton era al doilea în linie, precedat de fratele său Karl. Moartea lui Karl (8 septembrie 1781) l-a transformat în Prinț Moștenitor (Kronprinz). Toate sarcinile Electoarei Amalie, cu excepția unei fiice, au sfârșit prin avort spontan.

Mătușa sa, Marie-Josèphe de Saxonia, Delfină a Franței, a vrut să-și logodească fiica, Marie Zéphyrine a Franței cu Anton; decesul Mariei Zéphyrine la vârsta de cinci ani în 1755 a dus la abandonarea planului. O altă candidată franceză a fost sora Mariei Zéphyrine, Marie Clothilde (mai târziu regină a Sardiniei), însă planul nu a avut finalitate.

La Torino la 29 septembrie 1781 (prin procură) și apoi la Dresda la 24 octombrie 1781 (în persoană), Anton s-a căsătorit cu Prințesa Maria Carolina de Savoia, fiica regelui Victor Amadeus al III-lea al Sardiniei și a Mariei Antonia a Spaniei. Caroline a murit la numai un an de la căsătorie, la 28 decembrie 1782 de variolă. Nu au avut copii.

Anton al Saxoniei

La Florența la 8 septembrie 1787 (prin procură) și apoi la Dresda la 18 octombrie 1787 (în persoană), Anton s-a recăsătorit cu Arhiducesa Maria Theresia de Austria, fiica Marelui Duce Leopold I de Toscana (mai târziu a devenit împăratul Leopold al II-lea). Inițial, opera lui Mozart Don Giovanni urma să fie cântată în onoarea lui Anton și a soției sale pentru o vizită la Praga la 14 octombrie 1787, în timpul călătoriei lor dintre Dresda și Viena, iar libretul a fost publicat cu o dedicație pentru ei. Premiera totuși nu a putut fi aranjată din timp, așa că opera a fost înlocuită la ordinele exprese ale unchiului miresei, împăratul Iosif al II-lea, cu Nunta lui Figaro.
Alegerea operei Nunta lui Figaro a fost considerată nepotrivită pentru o mireasă și cuplul a părăsit clădirea operei devreme, fără să vadă în întreagime piesa. Mozart s-a plâns cu amărăciune de intrigile din jurul acestui incident într-o scrisoare către prietenul său Gottfried von Jacquin, scrisoare care a fost scrisă în etape între 15 octombrie și 25 octombrie 1787. Anton a fost de asemenea prezent la Praga în septembrie 1791 pentru premiera operei lui Mozart La clemenza di Tito, care a fost scrisă ca parte a ceremoniei de încoronare a împăratului Leopold al II-lea ca rege al Boemiei.^[4]

Cuplul a avut patru copii, însă niciunul nu a supraviețuit vârstei de doi ani:

Prințesa Maria Ludovika Auguste Fredericka Therese Franziska Johanna Aloysia Nepomucena Ignatia Anna Josepha Xaveria Franziska de Paula Barbara (n. 14 martie 1795, Dresda – d. 25 aprilie 1796, Dresda)
Prințul Frederick Augustus (n./d. 5 aprilie 1796, Dresda)
Prințesa Maria Johanna Ludovica Anna Amalia Nepomucena Aloysia Ignatia Xaveria Josepha Franziska de Chantal Eva Apollonia Magdalena Crescentia Vincentia (n. 5 aprilie 1798 – d. 30 octombrie 1799, Dresda)
Prințesa Maria Theresia (n./d. 15 octombrie 1799, Dresda)

Anton i-a succedat fratelui său Frederick August I ca rege al Saxoniei după decesul acestuia, la 5 mai 1827. Noul rege în vârstă de 71 de ani era complet neexperimentat în guvernare, așa că el nu a avut nici o intenție de a modifica profund politica internă și externă.

După Revoluția din Iulie din 1830 din Franța, în toamnă au început tulburări în Saxonia. Pentru că oamenii doreau un regent tânăr, Anton a fost de acord să-l numească pe nepotul său Frederick Augustus Prinț Co-Regent (Prinz-Mitregenten). O altă consecință a tulburărilor a fost acceptarea unei noi constituții în 1831, care a intrat în vigoare la 4 septembrie 1831.^[5] Odată cu noua constituție, Saxonia a devenit monarhie constituțională și a obținut o legislatură bicamerală.

Constituția a fost mai conservatoare decât alte constituții existente la acest moment în Uniunea germană. Totuși constituția servit Saxonia până în 1918.^[6] Regele și-a păstrat suveranitatea sa exclusivă, dar a fost obligat să coopereze cu miniștrii și cu deciziile celor două Camere reunite.

Fără moștenitori masculini în viață, Anton a fost succedat ca rege de nepotul său, Frederic Augustus al II-lea.

Anton

· 1843: A murit poetul german Friedrich Hölderlin; (n. 20 martie 1770), unul din principalii reprezentanți ai romantismului în literatura europeană. Opera sa are ca teme principale elogierea patriei ca entitate spirituală, nostalgiavârstei de aur, tristețea însingurării individului, integrarea eului în armonia cosmică. În lucrarea sa principala, romanul în versuri Hypérion (1797-99), idealizează Grecia antica.

· 1859: A murit Alexander von Humboldt, naturalist, arheolog, explorator si geograf german.

· 1861: Camillo Benso, conte de Cavour, primul prim-ministru al Italiei (n. 1810)
* 1867: Arhiducesa Matilda de Austria (Mathilde Marie Adelgunde Alexandra; 25 ianuarie 1849 - 6 iunie 1867) a fost o nobilă austriacă. A fost a doua fiică a Arhiducelui Albert, Duce de Teschen și a Prințesei Hildegard de Bavaria.

Prenumele ei derivă de la surorile mamei ei, Matilda, Mare Ducesă de Hesse (1813-1862), Adelgunde, Ducesă de Modena (1823-1914) și Prințesa Alexandra de Bavaria (1826-1875), cu care Hildegard avea o relație foarte apropiată.

Matilda a avut doi frați mai mari: Maria Theresia (1845–1927) care în 1865 s-a căsătorit cu Ducele Filip de Württemberg (1838–1917) și singurul ei frate, Karl Albrecht (1847–1848), care a murit de variolă la vârsta de 18 luni.

Arhiducesa Matilda, 1873

După decesul bunicului patern, tatăl ei a moștenit în 1847 Palatul Weilburg din Baden pe care Carol l-a construit pentru soția sa, Prințesa Henrietta de Weilburg. Albrecht și familia lui își petreceau de obicei verile aici și iernile la Viena. Familia era foarte apropiată de familia imperială iar împărăteasa Elisabeta se bucura când se afla în compania verișoarei sale, Arhiducesa Hildegard.

În cercul de prieteni ai Matildei se afla și Maria Theresa de Austria-Este(1849–1919), care era fiica vitregă a Arhiducelui Karl Ferdinand (unchiul Matildei) și care mai târziu va deveni regină a Bavariei;

Un verișor îndepărtat, Arhiducele Ludwig Salvator (1847–1915) din linia italiană de habsburg, s-a îndrăgostit de Matilda și a vrut să se căsătorească cu ea însă cei doi nu s-au logodit niciodată. Matilda a fost destinată să devină regină a Italiei ca soție a lui Umberto de Savoia în scopul de a îmbunătăți relațiile deja tensionate dintre Austro-Ungaria și Italia.

În martie 1864, în timpul înmormântării fratelui ei regele Maximilian al II-lea, mama Matildei s-a îmbolnăvit de o inflamație pulmonară și pleurezie și a murit. Matilda avea numai 15 ani.

Matilda a murit la vârsta de 18 ani la Schloss Hetzendorf, casa vieneză a împărătesei Elisabetei, la 6 iunie 1867. Era o seară de teatru la Viena și tânăra arhiducesă s-a pregătit pentru acest eveniment. Matilda era îmbrăcat în rochia ei cu crinolină (care era impregnată cu glicerină pentru a contribui la extinderea mătăsii) și a vrut să fumeze o țigară înainte de plecare.

Atunci când a intrat în cameră tatăl ei care interzicea fumatul, ea și-a ascuns țigara în spatele rochiei care a luat foc imediat dându-i arsuri de gradul doi și trei. Moartea ei a fost asistată de întreaga familie.

Arhiducesa Matilda a fost înmormântată în cripta imperială lângă mama ei și fratele ei Karl Albrecht.

Matilda de Austria
Arhiducesă de Austria

* 1873: Prințul Adalbert al Prusiei (Heinrich Wilhelm Adalbert; 29 octombrie 1811– 6 iunie 1873) a fost fiul Prințului Wilhelm al Prusiei și a Mariei Anna de Hesse-Homburg. A fost amiral și teoretician naval.

Adalbert a fost fiul cel mare al Prințului Wilhelm, care era fratele mai mic al regelui Frederic Wilhelm al III-lea.

A intrat în armata prusacă și a servit la artilerie. Mai multe călătorii l-au dus între 1826 și 1842 în Țările de Jos, Marea Britanie, Rusia, Turcia, Grecia și Brazilia. El și-a dat seama în timpul călătoriilor sale de importanța puterii navale pentru o națiune comercială și cu o industrie modernă. A studiat cu atenție teoria de război naval și între 1835-1836 a scris un prim plan de construcție a unei flote prusace. Prusia la acea vreme era o putere axată pe Europa continentală, care practic nu poseda o marină proprie; mai degrabă, ea s-a bazat pe puterile aliate din Marea Britanie, Olanda și Danemarca. În timpul primului război Schleswig din 1848-1851 eșecul acestei strategii a devenit evident: Marea Britanie și Țările de Jos au rămas neutre și Danemarca a devenit inamic. În termen de câteva zile marina daneză a distrus comerțul maritim german în Marea Nordului și Marea Baltică.

În timpul Revoluțiilor de la 1848, Adunarea Națională germană a votat în unanimitate pentru stabilirea unei flote imperiale germane și l-a numit pe Prințul Adalbert să conducă comisia tehnică maritimă. În 1849 vărul său, regele Frederic Wilhelm al IV-lea, i-a ordonat lui Adalbert să demisioneze din marina imperială. Adalbert a continuat să acorde un sprijin activ la construirea unei flote.

În 1852 Adalbert a susținut că Prusia avea nevoie să-și construiască o bază navală în Marea Nordului. El a aranjat Tratatul de la Jade din 20 iulie 1853, în care Prusia și Marele Ducat de Oldenburg s-au retras în comun dintr-o regiune de pe malul de vest al golfului Jade, unde din 1854 încoace Prusia și-a stabilit cetatea, baza navală și orașul Wilhelmshaven.

La 30 martie 1854 Adalbert a fost numit amiral al costei prusace și comandantul-șef al marinei. În vara anului 1856, în timp ce era pe o croazieră de formare de nave de război prusace, a fost împușcat de pirați pe coasta Marocului și a fost rănit. În timpul celui de-al doilea război Schleswig din 1864 (de asemenea, cunoscut sub numele de "războiul danezo-prusac") a comandat Escadrila Baltică, fără a fi în măsură să joace un rol activ în război.

După războiul franco-prusac din 1870-1871, care a condus la crearea Imperiului German, Adalbert s-a retras de la acum nou numita marină imperială. A murit doi ani mai târziu la Karlsbad răpus de o boală hepatică.

Adalbert a fost căsătorit cu dansatoarea Therese Elssler (Frau von Barnim); singurul lor fiu, Adalbert von Barnim (n. 1841), a murit în 1860 în timpul unei expediții pe Nil.

Prințul Adalbert

· 1883: Ciprian Porumbescu (născut Ciprian Porumbescu; n. 14 octombrie 1853, Șipotele Sucevei, Imperiul Austriac – d. 6 iunie 1883,^[1] Stupca, Austro-Ungaria) a fost un compozitor român.
Ciprian Porumbescu a fost fiul preotului ortodox Iraclie Porumbescu. Născut Cyprian Golembiowski (Golemb, Galamb=porumbei), acesta din urmă își schimbă numele de familie în Porumbescu în 1881.

A început studiul muzicii la Suceava și Cernăuți, apoi a continuat la „Konservatorium für Musik und darstellende Kunst” în Viena, cu Anton Bruckner și Franz Krenn. În această perioadă îl frecventează, la Viena, pe Eusebius Mandyczewski, compozitor bucovinean, cu care se perfecționează, în particular, la teoria muzicii. ^[2] Între 1873 și 1877 a studiat teologia ortodoxă la Cernăuți, unde a și condus societatea studențească Arboroasa.

A fost unul dintre cei mai faimoși compozitori pe vremea sa. Printre cele mai populare lucrări sunt: „Balada pentru vioară și orchestră” op. 29, opereta „Crai nou” pusă în scenă pentru prima dată în sala festivă a Gimnaziului Românesc din Brașov (astăzi Colegiul Național „Andrei Șaguna”), unde pentru scurtă vreme a fost profesor de muzică (1881-1883).

În plus, a compus muzica pentru celebrul cântec patriotic „Pe-al nostru steag e scris Unire”, muzică ce este folosită astăzi și de către Albania pentru imnul național „Hymni i Flamurit”. De asemenea, a scris și melodia fostului imn al României din epoca Ceaușescu Trei culori.

A murit la 29 de ani la Stupca, acum acest sat fiind numit în onoarea sa Ciprian Porumbescu.

În 1972-1973, regizorul de film Gheorghe Vitanidis a realizat un foarte popular film artistic^[3] de lung metraj pentru ecran panoramic, în două serii, cu Vlad Rădescu debutând în rolul compozitorului.

Ciprian Porumbescu se naște la 14 octombrie 1853, la Șipotele Sucevei, într-o casă modestă de țară, ca fiu al Emiliei și al preotului Iraclie Golembiovski. Viitorul compozitor a utilizat la început numele de Golembiovski, apoi, pentru o perioadă Golembiovski-Porumbescu și mai apoi, Porumbescu.

Din cauza sărăciei, Ciprian Porumbescu nu s-a putut bucura de o formare muzicală continuă și completă. A început studiul muzicii la Suceava și Cernăuți, unde conducea corul Societății Culturale „Arboroasa”. În anul 1871, la aniversarea a 400 de ani de la zidirea Mănăstirii Putna, la festivități, alături de Mihai Eminescu, Ioan Slavici, A.D. Xenopol, Nicolae Teclu și alții, participa și Ciprian Porumbescu, uimind asistența cu minunatul său cântec de vioară.

Apoi, cu ocazia unei burse, își continuă studiile la „Konservatorium fur Musik” din Viena, unde dirijează corul Societății Studențești „România Jună”. Aici a scos, în anul 1880, colecția de douăzeci de piese corale și cântece la unison, reunite în „Colecțiune de cântece sociale pentru studenții români” („Cântecul gintei latine”, „Cântecul tricolorului”, „Imnul unirii - Pe-al nostru steag”), prima lucrare de acest gen din literatura noastră.

După acea perioadă, a urmat cea mai frumoasă etapă a vieții sale artistice. La 11 martie 1882 are loc premiera operei sale „Crai nou” (prima operetă românească, având premiera la Brașov, în Sala Festivă a Gimnaziului Românesc), piesă în două acte scrisă de Ciprian Porumbescu pe textul poeziei poetului Vasile Alecsandri. Succesul imens impune reluarea spectacolului în 12 și 23 martie, pe aceeași scenă. În același an, opereta este montată și la Oravița.

Printre lucrările sale se numără: „Rapsodia română pentru orchestră”, „Serenadă”, „La malurile Prutului”, „Altarul Mănăstirii Putna”, „Inimă de român”, „Odă ostașilor români” și altele.

Ciprian Porumbescu se stinge din viață în casa de la Stupca, sat numit azi Ciprian Porumbescu în onoarea marelui compozitor, sub ochii tatălui său și ai surorii sale, Mărioara pe data de 6 iunie 1883, la 29 de ani, fiind bolnav de tuberculoză.

Mormântul lui Ciprian Porumbescu se află în cimitirul satului Stupca, în apropiere de altarul Bisericii "Sfântul Dumitru". El a fost inclus pe Lista Monumentelor Istorice din județul Suceava din anul 2004, având codul SV-IV-m-B-05697. ^[4]

În 1950, principala instituție de învățământ de muzică din România primește numele său: Conservatorul "Ciprian Porumbescu" din București, și poartă acest nume până în anul 1990.

Întreaga sa creație muzicală se încadrează în sfera curentului romantic; manifestând în totalitate elemente tehnice și de expresivitate ale acestui curent. În lucrările sale, Porumbescu inserează tematici patriotice, elemente de expresivitate ce-l definesc ca stil, de o muzicalitate aparte, în care afișează o serie de trăiri personale, gânduri și idei, ce doar în acest mod pot fi auzite.

Imagini:

Casa memorială „Ciprian Porumbescu” Stupca
Casa memorială „Ciprian Porumbescu”, Stupca
Statuia lui Ciprian Porumbescu, Stupca
Mormântul lui Ciprian Porumbescu din Stupca
Casa memorială „Ciprian Porumbescu” din Stupca
Casa „Ciprian Porumbescu” din Suceava, situată în Str. Prunului nr. 1
Bustul lui Ciprian Porumbescu, amplasat în Parcul Profesor Ioan Nemeș din Suceava
Bustul lui Ciprian Porumbescu din Iași
Sala Festivă a Gimnaziului Românesc, locul primei reprezentații a operetei „Crai nou”
Conservatorul Ciprian Porumbescu

· 1891: John A. Macdonald, primul prim-ministru al Canadei (n. 1815)
* 1928: Luigi Bianchi (n. 18 ianuarie 1856 - d. 6 iunie 1928) a fost un matematician italian, de al cărui nume se leagă construcția geometriei diferențiale pentru spațiul n-dimensional.

S-a născut la Padova și a studiat la Paris. A fost profesor la Universitatea din Pisa, unde a avut ca studentă pe Silvia Creangă.

A utilizat parametrii diferențiali la construirea și dezvoltarea metodelor de exprimare a variabilelor geometrice.

Reciproca teoremei permutabilității a lui Bianchi a fost demonstrată de matematicianul român Froim Marcus în 1948.

Luigi Bianchi

· 1931: Alexandru Voevidca, folclorist și muzicolog român (n. 1862)

* 1937: Adalbert Deșu (n. 24 martie 1909, Gătaia, România – d. 6 iunie 1937, Timișoara, România) a fost un fotbalist român de etnie maghiară,^[1] care a jucat pentru echipa națională de fotbal a României la Campionatul Mondial din 1930din Uruguay, marcând primul gol reușit vreodată de România la un turneu final (a deschis scorul în primul minut al meciului de debut al României, împotriva reprezentativei Republicii Peru).

S-a retras din activitate în 1933. A încetat din viață în 1937, la doar 28 de ani, din cauza pneumoniei.

· 1946: Mircea Dem. Rădulescu, poet și dramaturg român (n. 1889)

· 1946: Gerhart Hauptmann, scriitor și dramaturg german, laureat al Premiului Nobel (n. 1862)

· 1948 - A murit Louis Lumičre om de ştiinţă, inventator, realizator şi producător francez. Împreună cu fratele său, Auguste (19.10.1862–10.04.1954), brevetează la 13.02.1895 „cinematograful Lumičre” (n.05.10.1864).
* 1956: Hiram Bingham, formal Hiram Bingham III, (n. 19 noiembrie 1875 – d. 6 iunie 1956) a fost un academician, explorator și senator din partea statului Connecticut din Statele Unite.

Hiram Bingham III

* 1961: Carl Gustav Jung (n. 26 iulie 1875, Keswil, cantonul Thurgau, Elveția – d. 6 iunie 1961, Küsnacht, Elveția) a fost medic, psiholog și psihiatru elvețian, fondatorul psihologiei analitice.

A făcut studii de medicină generală și psihiatrie la Basel, a fost profesor la Facultatea de Medicină din Zürich și medic-șef la clinica psihiatrică universitară Burgholzli. Este cu precădere interesat de psihoterapia clinică și, concomitent, de cercetarea experimentală și teoretică. Între 1907 și 1912 colaborează intens cu Freud, acesta având o influență decisivă asupra lui Jung. Este atras in special de cercetările acestuia legate de isterie și de vise. Ruptura cu Freud este marcată de apariția lucrării Wandlungen und Symbole der Libido (1912), în care Jung încearcă o lărgire a orizontului de interpretare freudian și o implicită critică a acestuia. Această ruptură îl va duce la elaborarea unui sistem propriu de interpretare psihanalitică, axat pe reintroducerea culturii ca dimensiune fundamentală a omului și pe un ansamblu de concepte noi, deduse din experiența clinică.

Între 1921 și 1938 întreprinde călătorii de studii în Africa de nord, în lumea arabă, la indienii pueblo din Arizona și India.

În 1935 este ales președinte al „Societății elvețiene pentru psihologie și domeniile conexe“.

În 1944 se creează la Basel catedra de „psihologie medicală“ al cărei titular este Jung. În 1948, la Zūrich, se înființează institutul Carl Gustav Jung, iar in 1958 „Societatea internațională de psihologie analitică“, având drept temă teoriile jungiene. Își petrece ultimii ani de viață la Bollingen, lângă Zūrich, unde își redactează memoriile. La câteva luni după moartea lui apare Erinnerungen, Träume, Gedanken (Amintiri, vise, reflecții) consemnate și editate de Aniela Jaffe.

Scrieri:

Uber die Psychologie der Dementia praecox (1907)
Wandlungen und Symbole der Libido (1912)
Psychologische Typen (1921)
Die Beziehungen zwischen dem Ich und dem Unbewusten (1928)
Psychologie und Religion (1940)
Uber die Psychologie des Unbewusten (1943)
Psychologie und Alchemie (1944)
Die Psychologie der Ubertragung (1946)
Antwort auf Hiob (1952)
Synchronizitat als ein Prinzip akausaler Zusammenhange (1952)
Ein moderner Mythus (1957)
Cartea roșie, scrisă între 1914 și 1930 și publicată în 2009

Carl Gustav Jung

· 1962: Yves Klein (n. 28 aprilie 1928, Nisa - d. 6 iunie 1962, Paris) a fost un pictorfrancez minimalist, asociat de asemenea cu neo-dadaismului, respectiv cu postmodernismul timpuriu.
* 1964: Vasile Atanasiu (n. 25 aprilie 1886, Târgoviște, România – d. 6 iunie 1964, București, Republica Populară Română) a fost un general de armatăromân, care s-a distins în luptele celui de-al Doilea Război Mondial atât pe Frontul de Est (iunie 1941 - martie 1943), cât și pe Frontul de Vest (februarie - mai 1945). A comandat Armata 1-a română (13 februarie 1945 - 31 aprilie 1946), cu care a participat la campania antihitleristă.
Generalul Atanasiu a fost trecut în rezervă de autoritățile noului regim comunist în anul 1948, după mai mult de patru decenii de carieră militară.^[9] A fost căsătorit cu pictorița Eugenia Filotti (1880-1968), sora actriței Maria Filotti.^[4] A murit la 6 iunie 1964, la vârsta de 78 de ani

Vasile Atanasiu

Vasile Atanasiu

· 1968: Robert Francis „Bobby” Kennedy (n. 20 noiembrie 1925 - d. 6 iunie1968), cunoscut și prin acronimul R.F.K., a fost un om politic american, procuror general și apoi senator al Statelor Unite ale Americii.
Din 1961 până în 1964 a fost procurorul general al Statelor Unite ale Americii. Din 1965 până în 1968 a ocupat funcția de senator de New York. Robert Kennedy este fratele mai mic al președintelui american John F. Kennedy; el i-a fost consilier pe durata mandatului prezidențial. Vreme de nouă luni după asasinarea lui John Kennedy (noiembrie 1963), Robert F. a rămas Procuror General sub noul președinte american, Lyndon B. Johnson. În septembrie 1964, Kennedy se retrage din funcție, urmărind să intre în senat. Timp de câțiva ani, el va fi implicat într-un dezacord public cu președintele Johnson, în privința Războiului din Vietnam.
La începutul lui 1968, Kennedy se hotărăște să candideze pentru președinția Statelor Unite, căutând să fie nominalizat de către Partidul Democrat. După un prim succes în fața senatorului de Minnesota Eugene McCarthy, Kennedy este împușcat în data de 5 iunie și moare a doua zi. La 9 iunie, președintele Johnson declară zi de doliu național, în memoria lui Kennedy.

Robert F. Kennedy

* 1978: Gheorghe Ante (n. 15 aprilie 1898, Văleni, Roman – d. 6 iunie 1978, Piatra Neamț) a fost un militar de carieră, publicist, poet.
Urmează școala primară în satul natal și liceul militar la Iași. În timpul Primului Război Mondial sublocotenentul Gheorghe Ante participă cu Regimentul 15 Infanterie pe fronturile de la Oituz, Târgu Ocna, Turda^[1]. Devine comandant de companie apoi de batalion. După război contribuie în mod decisiv la reînființarea Universității românești din Cluj, precum și a Operei române^[1]. Se căsătorește cu Maria Kühnel, descendentă dintr-o familie de austrieci înstăriți^[2], împreună avâd un fiu, Laurian Ante, cunoscut mai târziu ca scriitor, dramaturg și cineast^[2]. Al doilea Război Mondial îl găsește la comanda garnizoanei militare a județului Neamț cu gradul de colonel^[1]. După 1947 se ocupă cu reorganizarea Corului veteranilor și cu pirogravurile pe os de ren după picturile lui Nicolae Grigorescu, donate Mănăstirii Agapia
A scris un volum de versuri inspirate de participarea la Primul Război Mondial^[1](publicat în anul 2016 cu titlul Postume la centenar),^[3] un caiet cu versuri de dragoste și un volum intitulat Doiniri Voivodale^[1], publicat la tipografia Lumina, Piatra Neamț, în 1938. Colaborează la revistele Calendarul Ostașului, Magazin istoric, Flacăra

· 1991 - A murit poetul Gheorghe Pituţ (n.01.04.1940).

· 2003: Adalbert Boroș, preot romano-catolic român (n. 1908)

* 2005: Anne Bancroft (n. 17 septembrie 1931 - d. 6 iunie 2005) a fost o actrițăamericană de film, născută din părinți italieni emigranți, laureată a premiului Oscar.

Între 1964-2005 a fost soția regizorului și actorului american de film Mel Brooks.

Anne Bancroft
Bancroft în 1964

· 2006: Vlada Barzin, poet român de etnie sârbă (n. 1940)

· 2009: Jean Dausset, imunolog francez, laureat Nobel (n. 1916)

· 2013: Esther Jane Williams (n. 8 august 1921; d. 6 iunie 2013) a fost o înotătoare de performanță și actriță de filme a MGM, cel mai cunoscută pentru filmele sale muzicale în care a interpretat elaborate performanțe de înot și sărituri în apă.

Esther Williams

· 2013: Jerome Karle, chimist american, laureat Nobel (n. 1918).
* 2015: Serghei Aleksandrovici Șarikov (rusă Сергей Александрович Шариков; n. 18 iunie 1974, Moscova– d. 6 iunie 2015) a fost un scrimer russpecializat pe sabie.
* 2016: Mihai Dragolea (n. 13 februarie 1955 – d. 6 iunie 2016) a fost un prozator, eseist și critic literar român.

Mihai Dragolea s-a născut în 1955 în Petroșani, fiu al juristului Ioan Dragolea și al economistei Floarea (n. Cismaru).^[1] S-a stabilit în Cluj-Napoca în anii studenției, începând să scrie articole de critică și eseistică în revista locală a studenților Echinox, în care a debutat în 1976.^[2] În 1980, a absolvit Facultatea de Filologie din cadrul Universității Babeș-Bolyai.^[3]

După anul 1990, a devenit redactor la secția de emisiuni culturale a TVR Cluj și, timp de câțiva ani, a predat la secția de jurnalism a Universității Babeș-Bolyai. În 1998, Dragolea a obținut doctoratul în filologie cu teza Literatura fragmentară,^[3] publicată în același an cu titlul Arhiva de goluri și plinuri;^[1] tot spre finalul deceniului a renunțat la scrierea textelor critice și a început publicarea de volume în proză.^[2]

A murit în orașul natal, Petroșani, în care se retrăsese în urmă cu câțiva ani ca șomer

Sărbători

În calendarul ortodox: (+) Înălțarea Domnului (Ziua Eroilor)
În calendarul romano-catolic: Sf. Norbert, episcop
În calendarul Greco-catolic: Sf. Visarion Taumaturgul, cuvios († secolul al V-lea); Sf. Ilarion cel Tânăr, cuvios († 845)
Suedia: Ziua națională
Coreea de Sud: Ziua comemorării

RELIGIE ORTODOXĂ 6 Iunie

(+) Înălțarea Domnului; Ziua Eroilor

Ev. Luca 24, 36-53

În vremea aceea, după ce a înviat din morţi, Iisus a stat în mijlocul ucenicilor Săi şi le-a zis: Pace vouă! Iar ei, înspăimântându-se şi înfricoşându-se, credeau că văd un duh. Și Iisus le-a zis: De ce sunteţi tulburaţi şi pentru ce vi se ridică astfel de gânduri în inimile voastre? Vedeți mâinile Mele şi picioarele Mele, că Eu Însumi sunt; pipăiţi-Mă şi vedeţi, că duhul nu are carne şi oase precum Mă vedeţi pe Mine că am. Şi, zicând acestea, le-a arătat mâinile şi picioarele Sale. Deci, încă necrezând ei de bucurie şi minunându-se, El le-a zis: Aveţi aici ceva de mâncare? Iar ei I-au dat o bucată de peşte fript şi dintr-un fagure de miere. Şi, luând, a mâncat înaintea lor. Apoi le-a zis: Acestea sunt cuvintele pe care le-am grăit către voi fiind încă împreună cu voi, că trebuie să se împlinească toate cele scrise despre Mine în Legea lui Moise, în proroci şi în psalmi. Atunci le-a deschis mintea ca să priceapă Scripturile. Şi le-a spus: Aşa este scris, şi aşa trebuia să pătimească Hristos şi să învieze din morţi a treia zi, și să se propovăduiască în numele Său pocăinţa spre iertarea păcatelor la toate neamurile, începând de la Ierusalim. Voi sunteţi martorii acestora. Şi, iată, Eu trimit peste voi făgăduinţa Tatălui Meu; însă voi să şedeţi în cetatea Ierusalimului până ce vă veţi îmbrăca cu putere de sus. Și i-a dus afară până spre Betania şi, ridicându-Și mâinile, i-a binecuvântat. Şi, pe când îi binecuvânta, S-a despărţit de ei şi S-a înălţat la cer. Iar ei, închinându-se Lui, s-au întors în Ierusalim cu bucurie mare. Şi erau în toată vremea în templu, lăudând şi binecuvântând pe Dumnezeu. Amin.

Ap. Fapte 1, 1-12

În cartea cea dintâi am scris, o, Teofile, despre toate cele ce a început Iisus a face şi a învăţa, până în ziua în care S-a înălţat la cer, poruncind prin Duhul Sfânt apostolilor pe care i-a ales, cărora S-a şi înfăţişat pe Sine viu, după pătimirea Sa, prin multe semne doveditoare, arătându-li-Se timp de patruzeci de zile şi vorbind cele despre împărăţia lui Dumnezeu. Şi, fiind cu ei, le-a poruncit să nu se depărteze de Ierusalim, ci să aştepte făgăduinţa Tatălui, pe care (a zis El) aţi auzit-o de la Mine: că Ioan a botezat cu apă, iar voi veţi fi botezaţi cu Duhul Sfânt, nu mult după aceste zile. Iar ei, adunându-se, Îl întrebau, zicând: Doamne, oare în acest timp vei aşeza Tu, la loc, împărăţia lui Israel? Iar El le-a zis: Nu este al vostru a şti anii sau vremile pe care Tatăl le-a pus în stăpânirea Sa. Ci veţi lua putere, venind Duhul Sfânt peste voi, şi Îmi veţi fi Mie martori în Ierusalim şi în toată Iudeea şi în Samaria şi până la marginea pământului. Şi, acestea zicând, pe când ei priveau, S-a înălţat şi un nor L-a luat de la ochii lor. Şi, privind ei, pe când El mergea la cer, iată doi bărbaţi au stat lângă ei, îmbrăcaţi în haine albe, care au şi zis: Bărbaţi galileieni, de ce staţi privind la cer? Acest Iisus, Care S-a înălţat de la voi la cer, astfel va şi veni, precum L-aţi văzut mergând la cer. Atunci ei s-au întors la Ierusalim de la muntele ce se cheamă al Măslinilor, care este aproape de Ierusalim cale de o sâmbătă.

Predică la Înălțarea Domnului (Ziua Eroilor) - Pr. Ilie Cleopa

Omul, când se ridică, se ridică pe trepte. Nu deodată se face sfânt, după cum nici deodată nu se face drac, ci se ridică pe trepte; cei ce se străduiesc pe calea mântuirii vor merge dintr-o măsură în alta, cum a zis înainte proorocul: „Merge-vor din putere în putere” (Psalmii 83, 8). Ei capătă mai întâi o putere din darul Sfântului Duh în inima lor, o parte din tăria de a sta în poruncile lui Hristos, o măsură din virtute – şi după aceea păşesc pe alte trepte.

Iubiţi credincioşi,

Biserica cea dreptmăritoare a lui Hristos are un brâu; un brâu falnic, cu care se încinge în fiecare an. Brâul aceasta poartă pe dânsul douăsprezece semne, adică douăsprezece mari sărbători cu praznice împărăteşti.

Brâul acesta cu un capăt ajunge la Buna Vestire şi cu celălalt ajunge până acum, până în ziua de azi, la Înălţarea Domnului.

Toate dumnezeieştile taine care sunt însemnate pe brâul Bisericii îşi au originea lor dogmatică şi tainică în dumnezeiasca Scriptură. Ele sunt: Buna Vestire, Naşterea Mântuitorului, Botezul, Întâmpinarea, Răstignirea, Învierea şi celelalte toate.

Aşa şi dumnezeiescul praznic de astăzi al Înălţării Domnului a fost proorocit cu o mie de ani mai înainte de către marele şi dumnezeiescul prooroc David în psalmi, de două şi de trei ori zicând aşa: „Înalţă-te peste ceruri, Dumnezeule, şi peste tot pământul slava Ta” (la fel şi la Iov 22, 12). N-a zis să se înalţe peste cer, că nu S-a suit Mântuitorul nostru numai peste un cer, ci peste nenumărate ceruri.

Dar şi dumnezeiescul apostol Pavel zice: „Şi acest Iisus Care S-a pogorât până la temeliile cele mai de jos ale pământului (adică până la iad), Acesta este Care S-a şi suit mai presus de toate cerurile, de-a dreapta măririi, întru cele înalte”. Deci, Mântuitorul nostru Iisus Hristos nu S-a suit în cer, nici peste cer, ci peste ceruri. Nimeni nu ştie numărul cerurilor; unii au spus că-s şapte, alţii că-s nouă. Dar Scriptura nu ne arată. Nenumărate sunt cerurile şi nemăsurat este Dumnezeu cu vechimea, cu puterea, cu înţelepciunea şi cu toate. Aşadar Mântuitorul nostru Iisus Hristos S-a suit mai presus de toate cerurile.

Însă pentru ce S-a înălţat Domnul? Pentru care pricină S-a înălţat? Aţi auzit cântându-se aseară, în stihurile de la strană: „Şi S-a suit Mântuitorul în ceruri, ca să ne trimită nouă pe Prea Sfântul Duh” (vezi Marcu 16, 19; Efeseni 4, 10).

Deci prima pricină pentru care S-a înălţat Domnul de la pământ la cer este ca să ne trimită nouă pe Duhul Sfânt. Aşa a spus şi El în dumnezeiasca Evanghelie: „Trebuie să Mă duc Eu, că de nu Mă voi duce Eu la cer, nu va veni la voi Mângâietorul, Duhul Adevărului, Care de la Tatăl purcede” (Ioan 14, 26; 15, 26).

A doua pricină pentru care S-a înălţat Mântuitorul la cer este pentru ca să plinească rânduiala cea pentru noi. Auziţi ce scrie la condacul acestui prealuminat praznic: „plinind rânduiala cea pentru noi” (se face-n cer şi pe pământ) şi toate celelalte (vezi condacul praznicului).

Care-i rânduiala aceasta? Iată care: Dumnezeu Tatăl a trimis pe Mântuitorul în lume, căci zice dumnezeiescul Evanghelist Ioan: „Aşa a iubit Dumnezeul lumea, încât pe Unul Născut Fiul Său l-a trimis” pentru răscumpărarea ei. Şi l-a trimis nu numai aşa, ca să vie şi să se ducă, ci cu o misiune mare pentru cer şi pentru pământ.

Şi această misiune s-a împlinit astăzi.

A venit Cuvântul lui Dumnezeu sau S-a întrupat. Căci zice: „Şi Cuvântul trup S-a făcut” (Ioan 1, 14). S-a întrupat, s-a născut, s-a botezat, a petrecut în taină 30 de ani, iar trei ani şi jumătate a predicat Evanghelia. După aceea a primit înfricoşatele şi preamântuitoarele patimi, pentru noi păcătoşii şi pentru a noastră mântuire. Căci a spus Isaia mai înainte: „Şi prin rănile Lui noi toţi ne-am vindecat” (Isaia 53, 5). Pentru vindecarea noastră a trebuit să sufere El răni şi cu rana Lui să vindece rănile noastre cele sufleteşti. Şi după aceea a înviat din morţi, a biruit moartea prin moartea Sa, iar acum biruinţa Lui se desăvârşeşte prin Înălţarea la Cer.

Deci, astăzi s-a împlinit rânduiala cea pentru noi, adică misiunea cea mare pe care a avut-o Cuvântul lui Dumnezeu de la Tatăl Său; să vie, să se nască, să trăiască împreună cu noi, să sufere şi să învie pentru noi şi să Se înalţe la cer, de unde S-a coborât. Aceasta e rânduiala pe care a plinit-o Iisus Hristos.

Astăzi, în ziua de Înălţare, Hristos împlineşte deci toată rânduiala cea pentru noi. A împlinit tot ce-a fost scris pentru Dânsul în sfatul cel veşnic al lui Dumnezeu.

A treia pricină pentru care S-a înălţat Iisus Hristos este ca să ne înalţe pe noi de pe pământ la cer, din iad la rai, din moarte la viaţă. Asta-i ultima pricină. Că a spus în dumnezeiasca sa Evanghelie: „Şi când Mă voi înălţa, pe toţi vă voi trage la Mine” (Ioan 15, 5). Dar cum se înalţă oamenii la cer? Cum îi trage Iisus în fiecare minut?

Aţi auzit aseară, la ultima paremie, ce a spus proorocul Isaia? „Dintre vii Te-ai pogorât la ei şi Te-ai înălţat ca să înalţi pe toţi fiii întru toate zilele veacului” (Isaia 42, 6).

Ai auzit pentru ce S-a pogorât Iisus Hristos? Pentru dragoste.

Ai auzit pentru ce s-a înălţat? Ca să înalţe pe toţi fiii omeneşti, nu într-o zi, nu în două, nu într-un an, nu într-o sută de ani, nu într-o mie sau zece mii de ani, ci „întru toate zilele veacului”, adică cât va fi lumea.

Dar cum se înalţă oamenii la cer? Prin darul Sfântului Duh, prin darul şi mila lui Dumnezeu. Când este omul în păcat de moarte şi este călduţ, ştiţi unde este cu sufletul? În iad. E mai jos decât toate dobitoacele câmpului, decât toate păsările cerului, decât toată zidirea. El se află atunci cu sufletul în iad. Dar prin pocăinţă adevărată şi prin darul Sfântului Duh, care dezleagă prin mâna duhovnicului păcatele, se ridică din iad în rai, se ridică din moarte în viaţă, şi din om păcătos ce era, asemenea cu dracii, se face asemenea cu îngerii.

Şi nu numai cu îngerii, ci asemenea cu Dumnezeu, pe cât este cu putinţă. Căci auzi ce zice proorocul: „Eu am zis: Dumnezei sunteţi şi fii ai Celui Prea Înalt toţi. Dar voi ca nişte oameni muriţi (adică prin păcat) şi ca nişte boieri (adică asemenea unor draci) cădeţi” (Psalmii 81, 6).

De ce se cheamă păcatul cădere? Căci se zice: a căzut cineva în păcatul curviei, sau a căzut cineva în mândrie, sau în lăcomie, sau în beţie, sau în iubire de argint, sau în ură. Tot păcatul se cheamă cădere. De ce? Pentru că păcatele ne trag în jos de la Dumnezeu, ne coboară de la treapta de oameni şi ne fac dobitoace.

Căci a zis proorocul: „Şi omul, în cinste fiind, n-a priceput, alăturatu-s-a cu dobitoacele fără de minte şi s-a asemănat lor ”(Psalmii 48, 12, 21). Deci din oameni ne facem dobitoace şi mai răi ca dobitoacele, ne facem draci. Că nici dracii nu hulesc pe Dumnezeu în faţă, dar omul cu mintea sa Îl huleşte. Deci iată unde ne coboară păcatul. Păcatul ne trage mereu în jos, în fundul iadului, asemenea cu dracii, iar darul lui Iisus Hristos şi darul Sfântului Duh mereu ne înalţă şi mereu ne ridică.

Căci zice proorocul: „De şapte ori de va cădea dreptul, de şapte ori se va ridica”. Şapte înseamnă număr fără de număr, înseamnă veşnicie, la nesfârşit. Adică mereu se repetă căderea şi ridicarea omului. Deci de va cădea omul în toată viaţa sa, să nu se deznădăjduiască de a se ridica, să se înalţe iarăşi prin darul Sfântului Duh, prin pocăinţa cea adevărată.

Dar înălţarea aceasta a omului din iad şi din rânduiala dobitoacelor, şi din rânduiala păgânilor şi a celor ce nu cunosc pe Dumnezeu, cum se face? Deodată? Nicidecum.

Aşa ne învaţă dumnezeieştii Părinţi. Omul, când se ridică, se ridică pe trepte. Nu deodată se face sfânt, după cum nici deodată nu se face drac, ci se ridică pe trepte; cei ce se străduiesc pe calea mântuirii vor merge dintr-o măsură în alta, cum a zis înainte proorocul: „Merge-vor din putere în putere” (Psalmii 83, 8). Ei capătă mai întâi o putere din darul Sfântului Duh în inima lor, o parte din tăria de a sta în poruncile lui Hristos, o măsură din virtute – şi după aceea păşesc pe alte trepte.

Care sunt treptele acelea, ne arată dumnezeieştii Părinţi. Treptele urcuşului duhovnicesc sunt trei. Care? Aţi auzit în Scriptură la Levitic (22, 1-17), unde se vorbeşte de sâmbătă, de sâmbete şi de sâmbetele sâmbetelor; şi iarăşi: de seceriş, de secerişuri şi de secerişul sufletului raţional; şi iarăşi de tăierea-împrejur, de tăierea tăierii-împrejur şi de tăierea inimii în duh, cum zice marele apostol Pavel (Romani 2, 29).

Acestea arată tainic în legea veche şi în cea nouă urcuşul sufletului către Dumnezeu. Toate aceste simboluri, toate aceste Scripturi, după dumnezeiescul Maxim Mărturisitorul, arată urcuşul, sau cum se înalţă un suflet până se face Dumnezeu după dar. Toate acestea sunt simbolizate, după Scripturi, de ziua a şasea, a şaptea şi a opta. Toate trei treptele duc la îndumnezeirea după dar. Ele sunt făptuirea morală, contemplaţia naturală în duh şi teologia mistică, adică cunoaşterea tainică a lui Dumnezeu (Sfântul Maxim Mărturisitorul, Filocalia, vol. II, cap. 37, 38, 39 – p.136).

Dar ce este sâmbăta sufletului raţional? Sâmbăta în legea veche înseamnă odihnă. Sufletul nostru, zbuciumat de păcate, de cădere, având conştiinţa pătată de păcatele sale, când pune început bun cu darul lui Iisus Hristos şi se ridică din păcat şi se înalţă puţin pe treapta faptelor bune, ajunge la oarecare odihnă, dar nu la desăvârşire. Deci, când vei auzi în Scriptură de sâmbătă, să ştii ce înseamnă aceasta. Iată ce spune dumnezeiescul Maxim: sâmbăta e nepătimirea sufletului raţional care a lepădat prin făptuire semnele păcatului.

Să vă dau o pildă. Un om a fost beţiv, a fost desfrânat, a fost ucigaş, a fost tâlhar, a fost iubitor de argint. Cine ştie ce a făcut săracul în viaţă, că toţi suntem păcătoşi. Dar el s-a spovedit la duhovnic cu toată inima, s-a curăţit şi s-a hotărât să se lepede cu toată puterea de păcate. În locul beţiei să pună înfrânare, în locul lăcomiei de pântece – postul, în locul iubirii de argint şi zgârceniei – milostenia, în locul desfrânării – curăţenia, în locul somnului mult – privegherea. Şi a plantat prin făptuire fapte bune în locul vechilor păcate, pe care le săvârşise mai înainte.

El se află acum pe treapta întâi a urcuşului duhovnicesc, dar de-abia cu faptele, nu cu mintea. Căci auzi ce spune: „Sâmbăta sufletului raţional este nepătimirea sufletului raţional care prin făptuire a lepădat de-abia semnele păcatului”. N-a spus rădăcinile, ci semnele. Acest om care se sileşte să facă fapte bune în locul celor rele şi pune început bun de faptă numai cu lucrarea din afară, de-abia a ajuns la prima odihnă a sufletului său raţional. El află o oarecare mângâiere, dar încă e chinuit de gânduri, încă păcătuieşte cu mintea, încă este în păcat cu mintea. Şi lupta lui cu mintea este groaznică, căci lupta cu patimile cele trupeşti, cele cu lucrul, ţine până la o vreme, dar lupta cu mintea, pentru părăsirea păcatului cu mintea, ţine până la moarte.

Şi despre sâmbete, adică despre sâmbetele îndoite, iată ce spune dumnezeiescul Maxim: „Îndoitele sâmbete înseamnă a doua treaptă a urcuşului duhovnicesc. Şi se tâlcuieşte aşa: slobozenia sufletului raţional, care îşi retrage mintea sa din simţire, părăsind lucrarea după firea simţurilor prin contemplaţia naturală în duh, adică prin cugetarea la Dumnezeu din zidiri, prin raţiunile lucrurilor”.

Cum se întâmplă asta? Noi, păcătoşii, în general am părăsit păcatul cu lucrul. Dar cu gândul încă ne luptăm, cu mintea încă păcătuim, cu mintea încă slujim păcatului, fie al făţărniciei, fie al vicleniei, fie al desfrânării, al zavistiei, al urii, al mândriei, al iubirii de slavă, al răutăţii, al mâniei, al răpirii şi nu ştiu mai care din patimile sufleteşti. Unele sunt care se văd, altele care nu se văd, dar sunt mai rele şi mai vătămătoare decât cele care se văd.

Căci Hristos Mântuitorul, când a venit în lume, n-a mustrat pe curvă, nici pe vameşi sau curvari, pe cei ce făcuseră păcate trupeşti. Oare aţi auzit în Evanghelie: „Vai de tine, curvo!”? „Vai de tine, tâlharule!”? „Vai de tine, vameşule, că eşti păcătos şi faci nedreptate!”? Nu! Ci a zis: Vai vouă făţarnicilor, vai vouă fariseilor, vai vouă cărturarilor nebuni şi orbi! Şi cine a spus acestea? Hristos, Cuvântul lui Dumnezeu, Care priveşte în sufletul nostru. „De milioane de ori – cum spune Solomon – ochii lui sunt mai luminoşi decât soarele”. El era Dumnezeu şi poporul de jos Îl iubea, că simţea puterea Dumnezeirii Lui, că le vorbea ca Unul ce are putere, iar nu asemenea cărturarilor. Îl iubeau, dar şi El, văzând credinţa sinceră a lor, îi iubea din inimă, când mergeau după El pe munte, şi pe jos, flămânzi, când a înmulţit pâinile în pustie (vezi Matei 17, 19-23; 23, 16).

Căci a zis: „Milă Îmi este de popor, că sunt ca oile care n-au păstor”, risipite. Dar pe cei dintre mari, pe cărturari, pe farisei şi pe saduchei îi mustra, căci vedea într-înşii toate vicleniile şi făţărniciile lor. La curve, la tâlhari, la vameşi, chiar de vedea păcate grele, vedea la ei şi căinţa, umilinţa şi hotărârea de îndreptare. Iar pe cărturari şi farisei, la care vedea patimi grele sufleteşti, ca ura, zavistia, făţărnicia, pizma, viclenia şi altele, care sunt mai grele ca patimile cele trupeşti, pururea îi mustra şi le zicea: „Vai vouă!”, ca un Dumnezeu Care cunoaşte inimile.

Deci iată că sunt păcate cu gândul, care nu se văd, dar sunt mult mai grele şi mai rele decât cele cu trupul.

Am ajuns deci la treapta a doua a urcuşului duhovnicesc. Auzi în ce constă această treaptă: „Sâmbetele însemnează slobozenia sufletului raţional care a părăsit chiar şi lucrarea cea după fire a simţurilor prin contemplaţia naturală în duh”. Aceasta este treapta a doua pentru suflet. Dar cum se urcă pe ea? Prin lupta cu mintea.

Prin ea se ajunge la contemplaţia naturală în duh. Mai înainte o femeie frumoasă îl smintea, acum nu-l mai sminteşte. Când vede o fiinţă frumoasă, se mută cu mintea şi zice: dacă fiinţa aceasta e frumoasă, dar un înger cât este de frumos? Dar Heruvimii, dar Serafimii, dar Cel ce i-a făcut pe dânşii? Îşi mută mintea de la frumuseţea cea de aici la frumuseţea cea din ceruri şi, în loc să se smintească, se foloseşte. Mai înainte, dacă auzea o muzică de dans, aceasta îi tulbura mintea şi sufletul. Pe treapta a doua a urcuşului duhovnicesc, nu-l mai tulbură, ci chiar îl foloseşte.

Căci zice: dacă oamenii pot să cânte din fluier şi din trâmbiţe şi din organe aşa de frumos, ce trebuie să fie în ceruri, cum cântă îngerii, ce dănţuire este acolo? Căci se spune astăzi: „Suitu-S-a Dumnezeu întru strigare, Domnul în glas de trâmbiţă” (Psalmii 46, 5). Când puterile cereşti L-au văzut pe Mântuitorul Care ridica porţile cele de sus, toţi îngerii trâmbiţau, toţi cântau şi în glas de sunet mare şi în mare cântare S-a suit Hristos şi a ridicat – n-a deschis – porţile cerului. Le-a ridicat pentru toate veacurile. Şi dumnezeiescul Ioan-Gură-de-Aur zice: „Vezi că nu le-a deschis, ci le-a ridicat de tot?”.

Prin urmare, cel ce a ajuns la treapta a doua a urcuşului duhovnicesc aşa cugetă când aude o cântare lumească sau un om cântând, sau o femeie, sau o trâmbiţă, sau un fluier. Iar când vede soarele, cugetă aşa: „Dacă aici soarele luminează aşa, ce trebuie să fie acolo, unde luminează Hristos, Soarele Dreptăţii?” (Filocalia, vol. II, p. 136).

Astfel, omul, pe treapta a doua a urcuşului duhovnicesc, prin contemplaţia naturală în duh, adică privirea curată la zidirea lui Dumnezeu, se suie îndată cu mintea de la cele văzute la cele gândite şi nevăzute, căpătând slobozenie din ispite, cum spune dumnezeiescul Maxim.

El se mută cu mintea de la cele auzite aici pe pământ la cântările cele din cer şi zice cu mintea sa: „Dacă oamenii aceştia de ţărână ştiu să cânte aşa, apoi ce cântări trebuie să fie acolo în Cer?”. Tot aşa şi de va mirosi ceva frumos, se gândeşte la mireasma florilor raiului; şi aşa mută cu mintea şi celelalte simţiri, prefăcând prin contemplaţie toate cele auzite – sau văzute, sau gustate, sau mirosite, sau pipăite – în cugetări duhovniceşti.

Iar treapta a treia a urcuşului, adică a înălţării sufletului pe treapta cea mai de sus, se numeşte în Scriptură sâmbetele sâmbetelor. Cel ce a păşit pe treapta a treia a urcuşului duhovnicesc nu mai are nevoie de trepte, nu mai are nevoie să vadă frumuseţea cea de aici ca să se suie cu mintea la frumuseţea cea de sus, sau să audă o cântare de aici ca să se ducă la cântarea cea de sus, sau să miroasă ceva frumos de aici ca să gândească la mireasma raiului.

Cel care a ajuns cu darul lui Iisus Hristos pe treapta a treia a urcuşului duhovnicesc a devenit un Dumnezeu după dar. El are îndumnezeirea cea după dar sau teologia mistică, adică el are comuniune nemijlocită cu Dumnezeu, nu mai are nevoie de treapta zidirii. În el trăieşte Hristos, cum grăia Pavel: „Nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine” (Romani 5, 16), sau cum spune în altă parte: „Aşadar – noi avem mintea lui Hristos” (I Corinteni 3, 15; Galateni 4, 6). Pavel, când a zis că are mintea lui Hristos, trăia în Hristos şi Hristos trăia într-însul, şi deci nu mai vorbea mintea sa, ci mintea lui Hristos.

Un asemenea om este pe treapta cea mai de sus, pe cea de a treia treaptă a urcuşului duhovnicesc – de care foarte puţini şi foarte rar se mai învrednicesc în zilele noastre –, este fiul lui Dumnezeul după dar. Acesta a ajuns ziua a opta, cum zice dumnezeiescul Maxim: „Ziua a opta după Scripturi este egală cu treapta a treia a urcuşului duhovnicesc”.

Ea se numeşte şi sâmbăta sâmbetelor, nu se mai cheamă slobozenia sufletului, sau nepătimirea de pe treptele cele mai de jos. Sâmbetele sâmbetelor se numesc: „odihna duhovnicească a sufletului raţional care părăseşte chiar şi lucrarea cea după fire a simţurilor şi-şi întoarce mintea sa chiar şi de la cugetările cele mai duhovniceşti din zidiri. Prin ce? Prin extazul dragostei, care o leagă cu totul numai de Dumnezeu în noianul dragostei”. Acela nu mai ştie nimic decât să-L iubească pe Dumnezeu.

Unul ca acela ajunge la Sfântul Antonie cel Mare, care zicea: „Nu mă mai tem de Dumnezeu”. Şi l-a întrebat unul: Dar de ce ? „Pentru că-L iubesc”. Simţind dragostea lui Iisus în inima lui, nu se mai temea nici de moarte, nici de foame, nici de sete, nici de osteneală, nici de ocară, nici de batjocură. De ce? Pentru că trăia în Hristos şi Hristos în el, şi astfel era foarte convins că fără voia lui Dumnezeu nu i se va întâmpla nimic. Aşa e omul care s-a înălţat cu sufletul său pe treapta a treia a urcuşului duhovnicesc.

Fraţii mei, sunt lucruri cam grele pentru dumneavoastră, cei de la ţară. Călugării le înţeleg mai bine. Dar ne întoarcem la o povestire uşoară, ca să vă folosim pe toţi. Oare dacă Mântuitorul S-a înălţat la cer, au fost şi sfinţi care s-au înălţat? Da. Dumnezeiasca Scriptură ne spune de Enoh, că s-a răpit şi nu s-a mai aflat, dar nu se ştie dacă chiar în cer. Ilie nu s-a înălţat nici el chiar la cer. Dar unde? S-a înălţat „ca la cer”, deci cam spre cer.

În hronografe şi alte cărţi se păstrează o istorie despre unul din sfinţii care s-au înălţat la cer. Ştiţi cine? A fost fiul lui Adam, Set. Istoria sfântă spune că Set a fost foarte iubit de Dumnezeu. Pe acest fiu i l-a dat Dumnezeu lui Adam în locul lui Abel care a fost ucis de fratele său, Cain. Şi acest fiu a fost blagoslovit cu mari daruri de la Dumnezeu, că a fost plăcut lui Dumnezeu. Şi spune o istorie sfântă că acest Set s-a răpit la cer. Dar pentru ce? Ca să înveţe astronomia de la îngeri. De aceea, bine a zis Marele Vasile că: „mult vestita astronomie, pentru cel credincios, e o a doua teologie”. Pentru că precum auzim, astronomia îşi are originea de la Dumnezeu; căci chiar îngerii au învăţat pe om astronomia.

Se zice că Set a stat la cer 40 de zile şi 40 de nopţi şi a învăţat astronomia în cer, mişcarea astrelor cereşti, întunecarea soarelui, a lunii şi celelalte semne care se arată pe cer ca să le cunoască oamenii, când Dumnezeu e supărat, când vrea să schimbe vremea şi celelalte. Dar Sit, care a fost răpit, zice Scriptura şi istoria, sau când a fost dus la Dumnezeu, a uitat şi de foame şi de sete, ca şi Moise pe Muntele Sinai.

Acesta a vorbit cu Dumnezeu şi a postit de două ori câte 40 de zile, numai în gândire de Dumnezeu stând, fără să mănînce şi să bea. Aşa a făcut şi Set. Fiindcă se afla în convorbire cu Dumnezeu şi îngerii îl învăţau semnele astrelor şi mişcările lumii şi celelalte, când s-a coborât la pământ, copiii nu-i mai ziceau tată. Dar cum? Dumnezeu! Aşa de tare strălucea faţa lui (vezi Hronograful lui Gheorghe Chedrenos).

Iar de Moise zice Scriptura că a primit pe Muntele Sinai atâta lumină de la Dumnezeu, care i-a dat tablele legii, încât fiii lui Israil nu puteau privi la el (Ieşirea 24, 17; 34, 29-30). De aceea îşi punea un văl pe faţă, căci îi strălucea faţa prea tare. Dar de Moise spune Scriptura că a fost numai pe Muntele Sinai, pe când de Set spune că a fost la cer.

Se zice că fiii lui Set de aceea se cheamă, în Scriptură, fiii lui Dumnezeu, iar fiii lui Cain fiii dracilor şi fiii oamenilor; pentru că au început să-i zică tatălui lor Dumnezeu. Atâta slavă şi frumuseţe şi podoabă a adus Set, când s-a pogorât de la Dumnezeu. Şi l-au întrebat fiii: „Tată, nu cumva te-ai făcut Dumnezeu?”. Iar el le-a răspuns: „Nu dragii mei, nu m-am făcut Dumnezeu. Eu sunt rob al lui Dumnezeu şi om stricăcios asemenea vouă, dar eu am fost acolo unde e Dumnezeu”. „Şi ce ţi-au spus, tată?”. „Iată ce mi-au spus: «Să păziţi legile lui Dumnezeu, învăţate de la Adam, pe care le-a primit de la Dumnezeu în conştiinţă, şi să băgaţi de seamă să nu vă căsătoriţi cu odrasle din neamul lui Cain, că este blestemat»”. Căci Scriptura spune că Dumnezeu a blestemat pe Cain.

Dar ce mai spune Scriptura? Că s-au rănit fiii lui Set de frumuseţea fiicelor lui Cain şi le-au plăcut şi le-au luat în căsătorie. De aceea mânia lui Dumnezeu a venit asupra lor. Sit le-a spus: „Dragii tatii, să nu cumva să vă căsătoriţi cu urmaşe din neamul cel blestemat al lui Cain. Căci a spus Dumnezeu că atunci când vă veţi amesteca cu neamul acela, se vor naşte uriaşi şi va veni potopul pe faţa pământului şi va pierde pe tot poporul. Căci voi sunteţi neam sfânt, sunteţi ramură din rădăcină sfântă; să nu vă amestecaţi cu blestemaţii aceia de sălbatici!”.

Şi a trăit Set 812 ani. În timpul cât a trăit Set, fiii săi nu au călcat porunca lui Dumnezeu. Dar dacă a murit Set, copiii au zis unul către altul: „Ei! Tata a zis să nu iau cutare fată în căsătorie, dar el a murit, şi dacă mie îmi place, de ce să n-o iau? Că-i din neamul lui Cain?”. Şi au călcat porunca tatălui lor. Şi au început să-şi ia femei din neamul lui Cain.

Dar ce s-a întâmplat? Cum au început să-şi ia neveste din neamul lui Cain, se năşteau uriaşi. Aceştia creşteau de-o palmă în fiecare zi, creşteau mari ca chedrii Libanului, de 70-80 de stânjeni înălţime. Şi erau cei mai sluţi şi mai spurcaţi oameni de pe faţa pământului, cum spune Sfântul Dimitrie al Rostovului, încât condeiul nu poate să descrie ce făceau aceia. Că mâncau şi pruncii pe care îi lepădau muierile lor, aşa de spurcaţi erau. Şi sute de ani i-a aşteptat Dumnezeu la pocăinţă, până ce a venit potopul. Împărăţia uriaşilor a fost înainte de potop şi a ţinut aproape 200 de ani. Şi dacă nu s-au îndreptat ei de fărădelegile lor, Dumnezeu a zis: „Nu va locui Duhul Meu întru aceşti oameni”. Şi a hotărât să-i piardă de pe faţa pământului.

Dar să ne întoarcem la subiectul nostru. Astăzi nu s-a suit Set la cer. Cine S-a suit astăzi la Cer? Hristos, Cel ce a zidit toate cerurile, El S-a suit. Şi ce ne trimite El de acolo? Ce le-a spus El apostolilor? „Voi să staţi în Ierusalim până când vă veţi îmbrăca cu putere de sus” (Luca 24, 49). Adică: Eu nu vă las sărmani, cum vi se pare vouă. Ci voi fi cu voi până la sfârşitul veacului. Căci vă voi trimite vouă pe Mângâietorul, adică vă voi trimite altă faţă a Sfintei Treimi.

Are să vină Duhul Sfânt, Mângâietorul. Şi când va veni Acela, are să vă deschidă vouă mintea, să înţelegeţi toate Scripturile. Şi vă va spune vouă toate, ca să înţelegeţi mai limpede tainele iconomiei în trup, sau pentru care pricină am venit Eu pe pământ şi am stat până azi, când Mă înalţ la cer. Căci apostolii şi evangheliştii, cât au stat cu Hristos, nu-l cunoşteau desăvârşit pe El. A zis el Petru că crede, dar mai târziu s-a lepădat, căci nu era sigur. Odată mergeau într-un sat al Samariei şi acolo nu i-a primit pe ei, fiindcă faţa Lui era îndreptată spre Ierusalim, iar apostolii au zis: „Doamne, voieşti să pogorâm foc din cer asupra acestora care n-au voit să ne primească, precum a făcut Ilie?”.

Iar Mântuitorul le-a spus cu blândeţe: „Voi nu ştiţi al cui duh sunteţi...”. Ei nu ştiau că se află cu Dumnezeu şi vorbesc cu El, şi stau la masă cu El, şi umblă cu El. De aceea le zice: „Fiul Omului a venit să mântuiască şi să caute pe cel pierdut”. Altă dată, fiilor lui Zevedei li s-a năzărit să zică: „Dă-ne nouă să stăm unul de-a dreapta şi altul de-a stânga Ta”. Altă dată, Petru se certa cu ceilalţi, care ar fi mai mare. Altă dată Filip cerea: „Doamne, arată-ne nouă pe Tatăl!”. Iar Iisus îi spune: „De atâta vreme, Filipe, eşti cu Mine şi nu ai cunoscut că Tatăl este cu Mine şi Eu sunt cu Tatăl?”. Aţi văzut? Apostolii nu cunoşteau pe Stăpânul lor, nu cunoşteau pe Hristos, pe Mântuitorul lumii Care făcea atâtea minuni, şi învia morţii, şi înmulţea pâinile, şi gonea pe draci. Ei totuşi nu-L cunoşteau că-i Dumnezeu adevărat.

Cine le-a descoperit taina venirii pe pământ a lui Dumnezeu, a întrupării lui Dumnezeu Cuvântul? Duhul Sfânt. Căci a zis Iisus: „Când va veni Acela, vă va spune vouă toate”.

Ştiţi cum a făcut Hristos? Cum ar veni un împărat mare, care-i cel mai vestit în toată lumea, şi şi-ar ascunde coroana, şi hlamida, şi toate semnele împărăteşti, şi s-ar duce să stea undeva la un ţăran, undeva la ţară. S-ar duce ca un om sărac şi acolo, neştiind nimeni cine-i, ar începe să-l batjocorească, să-l ocărască. Nu L-au ocărât evreii? Nu I-au spus că e samaritean, nu I-au spus că are drac şi că scoate dracii cu Belzebut?

După o vreme, însă, împăratul acela şi-ar aduce coroana, sceptrul şi hlamida şi le-ar spune: „Iată cine sunt eu; am stat la voi ca o slugă, dar eu sunt împărat peste tot pământul”. Câtă frică şi câtă căinţă şi câtă părere de rău n-ar avea oamenii aceia care l-au bătut pe împăratul, că a fost ca o slugă şi nu l-au cunoscut!

Aşa au păţit apostolii astăzi. Plângeau – zice – şi mâhnire mare era peste ei: „Acesta-i Dumnezeu, dar noi am umblat cu Dânsul şi I-am răspuns de multe ori obraznic, şi de multe ori n-am crezut în minunile Lui. De multe ori am vrut să facem altfel decât îi plăcea Lui”. Şi le părea rău apostolilor, fiindcă acum au cunoscut cu adevărat că El este Însuşi Dumnezeu.

Căci le spusese Mântuitorul: „Nimeni nu s-a suit la cer, fără numai Fiul Omului Care S-a pogorât din cer”. Căci numai El S-a suit la cer; ceilalţi, cum v-am mai spus, nu s-au suit la cer, ci „ca la cer”. Auzi ce spune David: „Înalţă-Te peste ceruri, Dumnezeule, şi peste tot pământul să fie slava Ta” (Psalmii 107, 5).

Deci Iisus Hristos S-a suit astăzi mai presus de toate cerurile şi v-am arătat pricinile pentru care: întâi, pentru ca să ne trimită pe Duhul Sfânt; a doua, ca să plinească rânduiala cea pentru noi; şi a treia, ca să ne înalţe pe noi din moarte la viaţă, din iad la rai, din păcat la virtute. Să ne facă din oameni nu îngeri, ci dumnezei după dar. Deci omul, fiind după chipul şi asemănarea Lui, se înalţă cât îi este lui cu putinţă. Dacă crede şi se înalţă pe treptele urcuşului duhovnicesc, despre care v-am amintit, se face şi el un dumnezeu după dar, dar nu după fiinţă. Că auzi ce spune Sfântul Vasile cel Mare: „Dumnezeu l-a pus pe om împărat peste tot pământul şi l-a făcut dumnezeu al celor făcute de Dumnezeu”.

Auzi? Omul e împărat al pământului şi Dumnezeu peste toate lucrurile lui Dumnezeu! Aşa a voit El să-l facă. Dar omul se amestecă cu dobitoacele, se face asemenea cu ele, se deprinde cu viaţa dobitocească şi se face mai rău decât dracul Şi aceasta-i căderea care ne coboară pe noi: păcatul. Iar ceea ce ne suie este darul lui Dumnezeu, care înalţă sufletele. Căci auzi ce spune proorocul Isaia: „Ca să înalţe pe fiii Lui întru toate zilele veacului”.

Nu s-au înălţat numai Enoh şi Ilie, nu s-au înălţat numai patriarhii şi proorocii, ci o dată cu înălţarea lui Hristos, s-au înălţat toţi sfinţii şi toţi pe care i-a scos Hristos din iad. Dar nu în cer, ci în rai, căci în cer numai El a intrat. Iar după judecata viitoare, toţi vor intra în cer. Căci zice în Evanghelie: „Fericiţi cei săraci cu duhul, că a acelora este împărăţia cerurilor!”. N-a zis „a raiului”. Că se zice că unde a prisosit păcatul, sau unde s-a înmulţit păcatul, acolo a prisosit darul lui Iisus. A fost izgonit Adam din rai, dar venirea lui Hristos împotriva satanei mai multă fală dă neamului lui Adam. Nu-l mai aduce iar în rai; în rai stau toţi sfinţii şi drepţii lui Dumnezeu numai până la judecata viitoare, iar după judecata cea de apoi nu mai duce Dumnezeu pe sfinţi în rai, ci în cer.

Deci, s-a izgonit omul din rai, dar dacă cu darul lui Hristos sporeşte şi se mântuieşte, locuinţa lui va fi în cer, în împărăţia cerului.

Aşa a prisosit darul lui Dumnezeu dat firii omeneşti. Şi se întreabă Sfântul Ioan Damaschin: Pentru ce? Pentru trup! De ce nu i-a miluit şi pe draci tot aşa? Că şi dracii au căzut din cer şi s-au făcut draci. Au căzut fără trup şi ce este pentru om moartea, aceea este pentru îngeri căderea. Îngerii după cădere nu se mai pot întoarce, iar omului din cauza trupului i s-a dat pocăinţă până la moarte, până la ultima suflare.

Dacă se pocăieşte, îl primeşte Dumnezeu şi poate să-l facă din om asemenea cu dracii, înger şi dumnezeu după dar, să-l ridice în cer. Căci pentru neputinţa trupului S-a răstignit Dumnezeu şi a venit şi S-a îmbrăcat în trup, ca să ridice firea noastră nu până la îngeri, nu până la Heruvimi, ci până la dreapta Tatălui. Pe scaunul Dumnezeirii stă firea omenească, acolo unde este Iisus Hristos. Aceasta în ciuda satanei. Căci ce a zis Dumnezeu? L-ai scos pe om din rai? Am să îndumnezeiesc firea omenească şi am s-o ridic în cer, şi am să Mă îmbrac în firea lui şi am să stau pe scaun cu Tatăl, şi ai să vezi floarea aceasta, pe care ai stricat-o în rai şi ai corupt-o, că stă pe tronul Dumnezeirii! Acesta-i lucrul lui Dumnezeu şi răzbunarea Lui pentru pizma satanei.

Fraţii mei, când era Adam de 700 de ani, cum se spune în hronograf, ca om bătrân, căci a trăit 930 de ani, cum spune Scriptura, a adormit lângă un stejar. Şi dormind el acolo, a venit la el Arhanghelul Uriil. Căci şapte duhuri mari, şapte Arhangheli au comanda cetelor îngereşti: Mihail, Gavriil, Rafail, Varahil, Salatiil, Gudiil şi Uriil. N-am să vă spun tâlcuirea acestor şapte nume, dar vă spun pe a lui Uriil că se tâlcuieşte „foc şi lumină dumnezeiască”.

Acest al şaptelea Arhanghel a venit deci când dormea Adam lângă un stejar, obosit. Şi când s-a trezit, s-a trezit cu îngerul la cap: „Adame! Ce faci?” (Adam nu se mai temea de îngeri, că a stat cu ei în rai). Acesta zise: „Doamne, mă odihnesc”. „Adame, ia ascultă, ştii ce are să păţească neamul tău?”. „Nu, Doamne, dar să-mi spui ce are să facă Dumnezeu cu neamul acesta al meu, fiindcă văd că tare s-a mai înrăit. Că am atâtea mii de nepoţi şi strănepoţi, şi s-au înrăit. Şi pe mine, Doamne, pentru un singur păcat m-ai dat afară din rai, dar ei că s-au făcut curvari şi beţivi şi răi şi s-a umplut lumea de ei, cu aceştia ce ai să faci? Căci ştiu că Dumnezeu urăşte păcatul şi niciodată nu poate să fie prieten cu cel păcătos şi spurcat, ca să-i ierte păcatele lui fără de pocăinţă.

Căci ştiu că nimic necurat nu va intra întru împărăţia cerului. Ce are să facă Dumnezeu cu neamul meu?”. Şi a zis Arhanghelul Uriil: „Iată, pentru aceea m-a trimis Dumnezeu să-ţi spun. Să ştii, Adame, că oamenii au să se înmulţească mult, şi din ce se vor înmulţi, vor fi tot mai răi. Şi are să trimită Dumnezeu două potopuri”.

Şi a întrebat Adam: „Ce-i aceea, Doamne, potop?”. „Potop, Adame, înseamnă apă multă şi foc mult. Are să vie o apă care să acopere lumea şi are să vie un potop de foc care să ardă lumea”. „Dar – l-a întrebat Adam – când au să fie acestea?” (Hronograful lui Chedrinos). Şi i-a zis îngerul : „Culcă-te şi dormi şi te odihneşte, că voi veni în altă zi”. Şi s-a odihnit Adam, şi altă dată, când era odihnit, a venit Arhanghelul Uriil şi îi zise: „Adame, ce vrei să ştii?”. „Doamne, spune-mi când are să fie potopul şi care potop are să fie întâi, cel cu apă, sau cel cu foc?”.

Şi i-a spus lui Uriil Arhanghelul: „Ia seama, Dumnezeu îţi spune aşa: fă un stâlp de piatră, de 45 de coţi înălţime. După ce vei face stâlpul acela de piatră, să pui deasupra lui un vas cu apă, iar la rădăcina lui să faci un foc mare. După ce vei termina lucrarea aceasta, are să vie somn peste tine. Şi dacă ai să dormi, când te vei trezi, ia seama: dacă focul s-a atins de piatră şi va mistui stâlpul de piatră, focul va veni întâi. Iar dacă vasul cu apă se va vărsa şi va stinge focul, să ştii că apa vine întâi”. Şi a întrebat Adam pe Uriil: „Doamne, dar alte semne nu mai sunt?”. Uriil mai zise: „Mai sunt şi altele. Ia seama că înainte de a veni potopul cel cu apă, oamenii vor bea apă fără saţ, şi ziua, şi noaptea, apoi înainte de cel cu foc vor scoate fum”.

Şi a zidit Adam stâlpul acela de care a vorbit Arhanghelul Uriil. L-a zidit de 45 coţi înălţime. Şi le-a spus fiilor şi nepoţilor lui: „Poruncă a venit de sus să facem stâlp mare şi deasupra lui să punem un vas cu apă, iar la rădăcină să punem foc, că ne va arăta nouă care potop vine întâi: cel cu apă sau cel cu foc”.

Şi după ce a terminat Adam stâlpul cel de piatră şi a pus vasul cu apă deasupra şi a aprins foc la rădăcină, a venit somn peste el şi a adormit. Şi când s-a trezit, apa se vărsase peste stâlp în jos şi stinsese focul. Şi a ştiut Adam în chip sigur că potopul cu apă va veni întâi. Şi aşa a şi venit. Că după cronologia veche a unor popoare, au trecut 2642 de ani de la zidirea lumii până ce a venit potopul. Dar îngerul mai spusese că înainte de potopul cu apă mai este un semn.

Şi s-a împlinit şi acesta. Că se spune în istoria biblică şi în hronograful cel vechi că oamenii înainte de potop beau apă mereu. Mâncarea era [sau] nu era, dar beau şi ziua, şi noaptea, şi purtau apă în burdufuri de capră şi în vase de lut şi în vase de lemn. De câte ori se întâlneau, întrebau: Ai apă? Am. Beau apă şi nu se mai săturau. Era un semn că firea omenească va cere de la Dumnezeu pedeapsa prin beţia de apă. Şi astfel, la venirea potopului apa i-a înecat pe toţi. A rămas numai Noe, cu cele 7 suflete care au fost cu el în corabie. Şi din 8 suflete s-a înmulţit lumea din nou. El a fost astfel al doilea părinte al neamului omenesc, al doilea Adam al omenirii, care a fost izbăvit cu celelalte vieţuitoare în corabie.

Iar acum oamenii cer foc şi fum. Ai o ţigară? Ai un foc? În tren, în tramvaie, în troleibuze, în căruţe şi pe drum, se tot întreabă: Ai foc? Dă-mi un foc! Auzi? Foc caută. De aceea cu foc ne va pârjoli Dumnezeu. Să luăm aminte! Oamenii nu ştiu ce caută, nu ştiu ce cer cu focul şi cu fumul acesta. Cu focul se culcă şi cu fumul se scoală dimineaţa. Nu zic rugăciunea, ci zic: Adu o ţigară, măi femeie, dă ţigara încoace! Măi băiete, adu încoace ţigara! Foc şi fum cer, foc şi fum o să vie. Dar noi să fim cu luare aminte şi cu mare grijă şi să ne pocăim de păcatele noastre şi să ne lăsăm de răutăţile noastre. Să luăm aminte că de ziua aceea şi de ceasul acela nimeni nu ştie.

Aşa a spus Mântuitorul în Evanghelie, că de ziua aceea nimeni nu ştie, nici îngerii. Iar când apostolii l-au întrebat, zicând: „Doamne, au oare întru acest an ai să aşezi împărăţia lui Israil?”, El le-a zis: „Nu-i treaba voastră să ştiţi anii şi vremile, pe care Tatăl le-a pus sub a Sa stăpânire!”; „Duhul Sfânt va veni peste voi” şi „vă veţi îmbrăca cu putere de sus” şi „veţi fi martori în Ierusalim şi până la marginile lumii”.

Dar prin pilde le-a spus de altă împărăţie, de cea duhovnicească. Căci Apostolii nici după Înviere nu-L cunoşteau pe El desăvârşit, că este Dumnezeu şi om. De aceea cu iconomie a trebuit să le vorbească şi să mănânce cu ei. Şi le-a zis: „Datu-Mi-s-a toată puterea în cer şi pe pământ”.

Petru şi Ioan şi Iacov şi ceilalţi mai de aproape socoteau că Hristos va întemeia o împărăţie pământească şi pe cei 12 apostoli îi va pune pe 12 scaune să fie miniştri, să conducă lumea. Dar nu pentru aceea a venit Hristos. El a spus în faţa lui Pilat: „Împărăţia Mea nu este din lumea aceasta” (Ioan 18, 36). Împărat sunt Eu; adică mai mare peste împărăţia de sus, şi peste cer, şi peste iad. Deci împărăţia Mea nu-i de aici. Hristos a venit să întemeieze împărăţia cea duhovnicească despre care a proorocit Arhanghelul Gavriil la Buna Vestire a Prea Curatei Fecioare Maria, zicând: „Acesta va fi mare şi Fiul Celui Prea Înalt se va chema şi Domnul Dumnezeu Îi va da Lui tronul lui David, părintele Său, şi va împărăţi peste casa lui Iacov în veci şi împărăţia Lui nu va avea sfârşit”. (Luca 1, 32-33).

Împărăţia Mântuitorului – cum se spune în Crez – nu va avea sfârşit, ea nu are sfârşit nici în veacul acesta, nici în veacul veacului. Despre această împărăţie le-a spus: „Veţi lua putere de sus”, adică vă veţi îmbrăca cu puterea Duhului Sfânt.

Veţi vorbi în toate limbile de sub cer, veţi predica Evanghelia la toată lumea, vă trimit fără de toiege şi toată lumea veţi păstori, vă trimit fără de traistă, dar toate averile veţi moşteni – cum arată Efrem Sirul. Veţi lua putere de sus, veţi predica în numele Meu în tot pământul şi veţi întemeia împărăţia Mea duhovnicească, ce nu va avea sfârşit nici în veacul de acum, nici în cel viitor. Aceasta le-a spus Hristos. Iar altă dată le-a spus: „De ziua şi de ceasul acela (când o să vie sfârşitul) nimeni nu ştie, nici îngerii din ceruri, nici Fiul, ci numai Tatăl” (Matei 24, 36)

Dar cum se poate aceasta: să nu ştie Fiul, dacă-i de o fiinţă cu Tatăl? Se poate? Desigur, Hristos a avut şi suflet omenesc, şi sufletul lui Hristos a fost amestecat cu trupul Lui ca focul cu fierul. Dar dacă proorocii au avut atâta înţelepciune duhovnicească în trup şi au ştiut viitorul, cum nu putea Hristos să ştie sfârşitul lumii? Iată ce spune Sfântul Andrei şi dumnezeiescul Maxim Mărturisitorul în privinţa neştiinţei Fiului despre sfârşitul lumii: „Că nici Fiul nu ştie, luat după firea omenească, adică după firea simplă, aşa cum o purtăm noi, fără Duhul Sfânt şi fără sufletul Lui cel îndumnezeit”. Cum nu ştim noi ce o să fie mâine, aşa nu ştia Hristos ca om.

Şi altă pricină pentru care a zis Hristos că nu ştie nici Fiul a fost aceasta: Antihrist, când va veni, se va da pe sine că e Fiul lui Dumnezeu, iar oamenii or să zică: „Iată că vine sfârşitul, că nu plouă, că-s necazuri, că-s chinuri”. Şi atunci, cei credincioşi să nu se lase înşelaţi de Antihrist, care va zice că el este Fiul lui Dumnezeu şi că el ştie de sfârşitul lumii, ci să zică: „Noi ştim din dumnezeiasca Scriptură că despre sfârşitul lumii nici Fiul nu ştie, şi tu de unde ştii?”. Aşa zice Sfântul Andrei. Adică de aceea a zis Fiul că nu ştie, nu pentru că nu ştia, că nu se putea să nu ştie, dacă El Însuşi e Înţelepciunea şi Cuvântul lui Dumnezeu.

Dar, fraţii mei, gândindu-ne la sfârşitul lumii, să ne gândim la sfârşitul nostru. N-avem treabă când are să fie sfârşitul lumii. Poate are să fie peste 100 de ani, poate peste 1000… Când o vrea Dumnezeu. Noi să ne gândim la sfârşitul nostru. Sfârşitul meu e sfârşitul lumii. Dacă eu mor peste un ceas, ce-mi pasă mie, sau ce mă priveşte că lumea va mai trăi? Dacă eu mă duc la groapă mâine, pentru mine lumea s-a terminat şi eu mă duc în lumea veşnică. Cu ce mă duc? Cu ce-am pus în traistă!

Când porneşti la drum, ţi-ai pus merinde de acasă, ţi-ai pus ceapă, ţi-ai pus cozonac, ţi-ai pus o sticlă de vin, ţi-ai pus încălţări, ţi-ai pus brâu, ţi-ai pus căciulă, ţi-ai pus bundiţă de frig. Ţi le-ai pus toate în traistă. Când stai la popas, ce scoţi din traistă? Ce-ai pus, nu? Aceea şi găseşti. Vom găsi un pahar de apă dat în numele Domnului, o vorbă bună, o milostenie făcută. Dacă am ajutat pe fratele nostru, dacă ne-am rugat pentru cei ce ne-au necăjit, să le facă Dumnezeu bine, nu rău; dacă n-am pomenit numele diavolului, dacă ne-am rugat, dacă am postit, dacă am privegheat, dacă am citit dumnezeieştile Scripturi, dacă am ajutat pe cel necăjit, pe cel sărman, dacă am îmbrăcat pe cel gol, dacă am primit pe cel străin – toate le vom găsi, dacă le-am pus în traistă, pe drumul cel veşnic.

De la naştere la mormânt – zice un filozof grec – este o clipă. Cel ce a văzut naşterea vede şi groapa, negreşit. Ne-am născut, trebuie să murim în chip sigur. Pornim de la naştere şi numai până la groapă ajungem. De aceea suntem siguri. A răsărit soarele, merge la amiază, merge la apus, aceasta este viaţa noastră. Am răsărit în naştere. Înaintăm negreşit şi asfinţim în moarte.

Aceasta să ne fie pururea în minte! „Toţi murim”, cum zice Isus Sirah. Toţi murim, dar avem un drum la mijloc, nu ştim cât. De aceea Hristos a spus: „Luaţi aminte, privegheaţi şi vă rugaţi, că nu ştiţi când va fi acea vreme” (Marcu 13, 33;24, 42). Eu ştiu că am să mor, dar nu ştiu când. Acesta-i marele lucru înfricoşat. Poate acum, poate peste un ceas… şi ce am să iau cu mine? Îngerul păzitor, care m-a îndemnat să fac bine, şi faptele mele, bune sau rele, acelea merg cu mine – şi prin vămi, şi la Hristos, şi la judecată. Deci, fraţii mei, sunteţi un grup de oameni, nu ştiu de unde aţi apărut. Hotărât, îngerul vostru v-a adus aici. Aţi auzit o predică.

Am voit să vă spun şi eu ceva, să spuneţi şi la alţii. Fericit şi de trei ori fericit este creştinul acela care în fiecare ceas şi în fiecare zi pune ceva în traistă pentru veacul viitor! Cele ce le pune sunt faptele lui cele bune. Când vom călători, când vom merge la vămi, când vor veni dracii să spuie cuvintele şi lucrurile şi gândurile noastre, să putem arăta şi noi: Da, am făcut rău, dar m-am spovedit la duhovnicul.

Cine se spovedeşte la duhovnic, Duhul Sfânt şterge de la el tot ce a făcut. Să arătăm la judecată: Da, am făcut rău, dar am făcut şi milostenie, am făcut şi metanie, am făcut şi post, m-am spovedit, am făcut şi milă cu cel sărac, am ajutat, am vorbit de bine, am iertat pe cel ce mi-a greşit. Să le arătăm şi noi acestea, ca să se puie în cumpănă cele bune şi cele rele. Astfel, de trei ori fericit va fi sufletul acela care se pregăteşte pentru drumul cerului.

Ce spune Hristos? „Împacă-te cu pârâşul tău cât eşti pe cale”. Care e pârâşul? Conştiinţa noastră. Nu vezi? Dacă ai făcut un lucru mic, dacă ai greşit cu cuvântul, conştiinţa te mustră de ce ai zis rău de altul. Dacă ai bătut, dacă ai minţit, dacă ai furat, dacă ai blestemat, dacă ai luat lucrul altuia, în orice te mustră conştiinţa. Conştiinţa îţi spune tot ce ai făcut. Conştiinţa este glasul lui Dumnezeu în om. Acesta este „pârâşul”. El ne pârăşte încă de pe acum şi dacă ne împăcăm cu el, e bine. Iar împăcându-ne cu pârâşul acesta, ne împăcăm cu Dumnezeu, că-i glasul Lui. Şi cu el ne putem împăca dacă ne spovedim, dacă ne pare rău pentru cele ce am făcut şi ne hotărâm să nu mai facem şi dacă ne hotărâm să facem fapte bune şi să le punem în locul celor rele de mai înainte, aşa ne împăcăm cu pârâşul.

Zice Domnul: „Împacă-te cu pârâşul tău cât eşti pe cale”. O cale este viaţa de acum. Viaţa de aici se numeşte cale pentru că într-una călătorim pe ea. Milioane de milioane de oameni călătorim pe ea, de la naştere la groapă. Ce spune Duhul Sfânt în catisma a şaptesprezecea? „Fericiţi cei fără prihană în cale, care umblă în legea Domnului” (Psalmii 117, 1). Auziţi pe cine-i fericeşte Duhul Sfânt: pe cei ce în această cale, adică de la naştere până la groapă, sunt fără prihană, adică fără păcate, pe cei ce călătoresc în calea Domnului. „Fericit bărbatul care se teme de Domnul; întru poruncile Lui va voi foarte” (Psalmii 111, 1). Cel ce se teme de Dumnezeu în calea vieţii acesteia, se teme să gândească rău şi să vorbească rău şi să facă rău mai departe. Cel ce are frică de Dumnezeu, are toată înţelepciunea. Căci spune Solomon: „Frica Domnului este înţelepciune”. David o numeşte „începutul înţelepciunii” (Psalmii 110, 10).

Iar Isus Sirah zice: „Frica Domnului mai presus de toată înţelepciunea a covârşit”. Omul care se teme de Dumnezeu e mai presus de toţi înţelepţii veacului. Dar zice dumnezeiescul Ioan Gură-de-Aur: „Du-te, omule, la mormânt, stai acolo şi cugetă la cel ce a murit! Că mâine să ştii că te vei face ca el”. La mormintele din cimitir vei învăţa mai mult decât în toate şcolile filosofilor din lume. Cel mai înţelept om din lume este cel care cugetă la moarte. Dar de ce? Căci spune Isus Sirah: „Fiule, adu-ţi aminte de cele mai de pe urmă ale tale şi în veac nu vei greşi” (Isus Sirah 41). Dacă cugetăm că vom muri, sigur că ne măsurăm cuvintele, gândurile şi faptele noastre, şi n-avem nevoie de frica oamenilor.

Ştim că Dumnezeu e pretutindeni şi ştie şi gândurile noastre. Şi de frica Lui noi facem fapta bună. De trei ori fericiţi sunt aceia care în viaţa aceasta scurtă se îngrijesc de suflet şi se împacă cu Dumnezeu.

A trăit Adam 930 de ani şi la moarte l-a întrebat îngerul: „Adame, cum ţi s-a părut viaţa?”. „Doamne, cum ai intra pe o uşă şi ai ieşi pe cealaltă”. Şaptezeci de ani ai noştri ca un păianjen s-au socotit. Căci ce e oare mai slab ca pânza păianjenului? „Zilele anilor noştri şaptezeci de ani; iar de vor fi în putere, optzeci de ani; şi ce este mai mult decât aceştia, osteneală şi durere” (Psalmii 89, 10-11). Aţi auzit aceasta în Psaltire. Viaţa noastră trece în foarte scurtă vreme. Drumul nostru e foarte scurt. Deci, de trei ori sunt fericiţi care în calea aceasta scurtă îşi strâng merinde pentru drumul spre cer. Amin!

ARTE 6 Iunie

INVITAŢIE LA BALET 6 Iunie

Aram Ilici Haciaturian

Aram Khachaturian – Spartak:

Gayanee: ballet arménien d'Aram Katchatourian:

INVITAȚIE LA OPERETĂ 6 Iunie

Crai nou de Ciprian Porumbescu

MUZICĂ 6 Iunie

Ciprian Porumbescu

Ciprian Porumbescu - Balada

Ciprian Porumbescu, Zana Dunarii:

Ciprian Porumbescu, Hora Brasovului:

James Gideon Tanner, muzician country american

Aram Ilici Haciaturian

Aram Il'yich Khachaturian - Piano Concerto:

Khachaturian: Violin Concerto in D minor :

Khachaturian:Masquerade Suite:

Gary U.S. Bonds (Anderson), cântăreţ şi compozitor american

Joe Stampley, cântăreţ şi compozitor country american

Peter Albin, basist, vocalist şi compozitor american (Big Brother & The Holding Company).

Edgar Froese, clăpar, chitarist şi compozitor german (Tangerine Dream)

Tangerine Dream

Terry Williams, vocalist american (New Christy Minstrels, First Edition, Kenny Rogers).

Shorty Beck (Cornelies van der Beek), baterist olandez (Shocking Blue).

Shocking Blue ~

Richard Sinclair, basist britanic (Caravan, Hattfield & The North, Camel).

Richard Sinclair

Dee C. Lee, cântăreaţă şi compozitoare britanică

ÎNREGISTRĂRI NOI:

"СЛЕЗЫ ДОЖДЯ" Грустная Коллекция музыки

Office Work Background Classical Music | Mozart Music for Focus Studying & Brain Power

Best Soft Rock Love Songs 70s, 80s, 90s playlist - Greatest Rock Love Songs Collection

POEZIE 6 Iunie

Alexandr Sergheevici Puşkin

Biografie Alexandr Sergheevici Puşkin
Aleksandr Sergheevici Puşkin (n. 6 iunie [S.V. 26 mai] 1799, d. 10 februarie [S.V. 29 ianuarie] 1837) este un poet şi dramaturg clasic rus din perioada romantică, considerat a fi cel mai mare poet rus şi fondatorul literaturii ruse moderne. Puşkin a fost iniţiatorul folosirii dialectului local în poeziile şi piesele sale, creând un stil propriu de amestec al naraţiunii cu teatrul, idila şi satira—asociate cu literatura rusă şi influenţând major scriitorii ruşi care i-au urmat.

Tatăl lui Puşkin, Sergei Lvovich Puşkin (1767–1848), era descendentul unei distinse familii nobile ruseşti, cu strămoşi din secolul al XII-lea. Mama lui Puşkin, Nadezhda (Nadja) Ossipovna Hannibal (1775–1836) avea strămoşi, pe linia bunicii paterne, din nobilimea germană şi scandinavă. Ea a fost fiica lui Ossip Abramovich Gannibal (1744–1807) şi a soţiei lui, Maria Aleksejevna Pushkina, iar bunicul ei patern, adică străbunicul lui Puşkin, un paj ridicat în rang de către Petru cel Mare, a fost Abram Petrovich Gannibal, născut în Eritreea. Poetul Aleksandr Sergheevici Puşkin s-a născut la Moscova, pe 6 iunie (26 mai, stil vechi) 1799. În 1811 viitorul poet s-a înscris la şcoala nou înfiinţată la Ţarskoe Selo, (azi oraşul Puşkin) unde va studia până în 1817. La vârsta de cincisprezece ani publica primul poem. În 1820 publică primul său lung poem, Ruslan şi Ludmila.

Poetul devine incomod din pricina popularităţii şi scrierilor lui antidespotice - manuscrisul Odă a Libertăţii. Ca urmare, în acelaşi an (1820), pentru a evita deportarea în Siberia, se mută la Chişinău unde va locui până în 1823. După o călătorie de vară în Caucaz şi în Crimeea, scrie două poeme foarte aclamate: Prizonierul din Caucaz şi Fântâna din Bahcisarai. În 1823 se mută la Odessa, unde intră din nou în conflict cu guvernul care-l trimite în exil în nordul Rusiei, unde va sta din 1824 până in 1826. Cu ajutorul anumitor autorităţi reuşeşte să-i facă o vizită Ţarului Nikolai I pentru o petiţie cu privire la eliberarea lui pe care o şi obţine.

Puşkin la şaisprezece ani, recitând un poemÎn revolta din decembrie 1825 la Sankt Petersburg sunt găsite în mâinile unor insurgenţi o serie de poeme politice timpurii ale poetului; ca urmare Puşkin intră imediat sub strictul control al cenzurii guvernului, fiindu-i interzis sa călătoreasca sau să publice. În acest timp scrie drama Boris Godunov pe care însă nu reuşeşte să o publice decât cinci ani mai târziu.

În 1831 se căsătoreşte cu Natalya Goncharova. Împreună încep să frecventeze cercurile din înalta societate, poetul devenind un apropiat al curţii. Soţia lui era o femeie foarte admirată, inclusiv de ţar care pentru a-l umili îi oferă cel mai neînsemnat titlul de la curte. În 1837, înglodat în datorii şi în mijlocul zvonurilor despre relaţia amoroasă a soţiei lui cu aventurierul francez d’Anthes, pe 27 ianuarie Puşkin îl provoacă pe presupusul iubit la duel. În urma duelului, amândoi bărbaţii sunt răniţi, Puşkin de moarte. Două zile mai târziu, Rusia pierdea pe cel mai important poet şi dramaturg romantic al secolulului al XIX-lea - Alexandru Sergheevici Puşkin moare. Guvernul, temându-se de o eventuală demonstraţie politică, a mutat desfăşurarea funeraliilor într-o locaţie mai mică, permiţând participarea unui grup foarte restrâns de rude şi prieteni apropiaţi.

Soţia lui Puşkin, Natalia GoncearovaPuşkin a avut patru copii cu Natalya: Maria (născută în 1832, care este considerată un prototip pentru Anna Karenina), Alexander (născut în 1833), Grigory (născut în 1835) şi Natalya (născută în 1836) ultima dintre ei căsătorindu-se, morganatic, cu un membru al familiei regale din Nassau, anume cu Nikolaus Wilhelm de Nassau şi a devenit Countesă de Merenberg.

Activitatea literară

1814 - Apare în "Vestnic Evropi" (Mesagerul Europei) Către un amic versificator, poezie
1820 -Ruslan i Ludmila (Ruslan şi Ludmila), poem
1822 -Kavkazskiy Plennik (Prizonierul din Caucaz), poem
1824 -Fântana din Bahcisarai, poem
1827 -Tsygany (Ţiganii), poem
1829 -Poltava, poem
1830 -Micile tragedii
1831 -Boris Godunov, scrisă în 1825, drama
1831 -Povestirile răposatului Belkin, proză
1825 -Evgheni Oneghin, roman în versuri
1832 -Dubrovski, roman în proză
1833 -Mednyy Vsadnik (Călăreţul de aramă), poem
1833 -Pikovaya Dama (Dama de pică), nuvelă "petersburgheză"
1834 -Istoria lui Pugaciov, proză
1836 -Kapitanskaya Dochka (Fata căpitanului), proză
Kirdzhali Kircali
Gavriiliada

Versuri scrise într-o noapte de insomnie

Noapte, nici un licarit;
Iar veghez ca-ntr-o pustie;
Picura monotonie
Ornicul neobosit.
Soapta Parcelor vrajeste,
Viata fuge soriceste:
Prin unghere a fosnit…
Somnul noptii e trudit,
Si urâtul greu m-apasa…
Ce urziti în miez de noapte,
Obsedante, triste soapte?
E mustrarea neînteleasa,
Glasul zilei ce s-a dus?
Prorocind, ce oare-ati spus?
M-ati chemat? Cum sa va-ncheg,
Tâlcul sa vi-l înteleg?…

Fântânii din Bahcisarai

Fântâna a iubirii, vie!
Doi trandafiri ti-aduc în dar.
Soptirea ta mi-e draga mie,
Poeticul tau plâns, amar.

Ma scalda ca-ntr-o roua rece
O pulbere de-argint curat.
Curgi, drag izvor, si te petrece!
Sopteste-mi tot ce s-a-ntâmplat…

Fântâna-a dragostei, amara!
Pe-a tale lespezi am slavit
Iubita, departata tara.
Tu de Maria n-ai grait…

O, pala stea-n saraiul mare!
Si-aici uitarea te-a închis?
Maria si Zarema oare
Sunt numai umbra unui vis?

Sau poate a gândului aripa
Într-un pustiu a zugravit
Un vis care-a tinut o clipa,
De suflet în zadar râvnit?

Libertatea

Regină slabă a Cytherii,
Să-mi piei din ochi! Şi ieşi în faţă,
Tu, ce pe ţari cumplit îi sperii,
A libertăţii cântăreaţă!
Cununa frânge-mi mai curând
Şi lira, gingaşele-i tonuri,
Să fulgere viciul de pe tronuri
Şi libertatea să o cânt.

Arată-mi calea-acelui Gal
Cu-avânturile-i îndârjite
Tu i-ai dat imnul triumfal
Prin aspre cumpene slăvite.
Tirani ai lumii, tremuraţi,
Copii ai soartei schimbătoare!
Iar voi, căliţi-vă mai tare,
Sculaţi voi robi îngenuncheaţi!

Oriunde ochii mi-i arunc
Văd pretutindeni bice, fiare,
Văd al robiei plânset lung
Şi ruşinoase legi murdare,
Prejudecata- nour des-
Văd nedreptatea stăpânirii
Şi zeul crud al asupririi
Şi goana dup-un sterp succes.

S-ar lumina desigur regii,
Popoare n-ar mai suferi
Acolo unde forţa legii
Cu libertatea s-ar uni.
Unde-al lor scut e-al tuturor
Şi cetăţenii ţin în mână
O spadă limpede, stăpână
În drumu-i nepărtinitor.

De sus nelegiuirea grea
Ea o doboară, o retează.
Şi mâna n-o poţi cumpăra
Nici prin avere, nici prin groază.
Natura? Nu. Legea v-a dat,
Cârmuitori, cununi de rege.
Peste popoare v-ati urcat
Dar mai presus i-eterna lege.

Când doarme ea, e vai şi-amar!
Când, fie gloata, fie regii
Dispun cum vor de soarta legii,
Te iau drept martor secular
Pe tine, mucenic vestit,
Tu care-n iureşul furtunii
Augustu-ţi cap l-ai prăvălit
Plătind şi ce-au greşit străbunii.

Spre moarte Ludovic urca.
Tăcut, norodu-n jur se strânge.
Şi capu-i dezgolit cădea
Pe eşafodul plin de sânge.
Tăcu şi legea şi popor.
Securea morţii va să cadă.
Şi purpura de-asupritor
Căzu pe Galia-ncătuşată.

O, tu, nelegiuit despot!
Cum mai urăsc a ta domnie!
Pieirea ta cu prunci cu tot
Eu o privesc cu bucurie.
Pecetea blestemului greu
O văd pe fruntea ta popoare,
Tu, monstru-al ăstei lumi sub soare,
Mustrare pentru Dumnezeu!

Când stă pe Neva ceaţa grea
Şi-un somn tihnit îngreuiază
Un cap ce fără griji visează,
Şi-n miezul nopţii arde-o stea,
Un bard supus îngândurării
Vede statuia de tiran.
Palatul pradă dat uitării,
În neguri, ca-ntr-un somn avan.

Şi al lui Clio glas îl simte
De după-ngrozitorul zid
Şi parcă ochi-n ochi aievea prinde
Al lui Caligula sfârşit.
Cum îmbătaţi de vin şi rele
Merg tăinuiţii ucigaşi
La feţe, dârzi, în inimi laşi,
Pe piept, cu panglici şi cu stele.

Necredincioasa strajă tace
Se lasă podul mişcător
Şi poarta-n noapte se desface
Prin mercenarii trădători.
Ruşinea veacul l-a pătat.
Dau buzna ienicerii- fiare.
Cad lovituri fără onoare.
Pieri tiran-ncoronat.

Aminte luaţi, voi, împăraţii!
Nici temniţi, nici altarul sfânt,
Nici cazne, nici decoraţii
N-o să vă apere nicicând.
Voi, creştetul, plecaţi-l, deci
Sub scutul legii-ocrotitoare,
Pacea-ntre libere popoare
Va străjui şi tronu-n veci!

Eu te-am iubit

Eu te-am iubit şi poate că iubirea
În suflet încă nu s-a stins de tot,
Dar nici nelinişte şi nici tristeţe
Ea nu îţi va mai da, aşa socot.
Fără cuvinte te-am iubit, fără nădejde,
De gelozie, de sfială chinuit.
Dea Domnul să mai fii cândva iubit
Aşa adânc, aşa gingaş cum te-am iubit.

Franz Liebhard, poet

Franz Liebhard (din 1949 pseudonim literar al lui Robert Reiter) (n. 6 iunie 1899, Timișoara - d. 18 decembrie 1989) a fost inițial un poet de limba maghiară și ulterior un scriitor de limba germană, traducător, originar din Banat.

Tatăl său era de origine germană, iar mama sa, slovacă. Deși în familie nu vorbea limba maghiară, a urmat o școală de prestigiu cu limba de predare maghiară din Timișoara (unde a studiat și Arnold Hauser).

Limba prin care a pătruns în lumea literaturii și a științelor a fost maghiara. A citit din literatura modernistă aopărută în publicația "Nyugat" (Vest), fondată în 1908, dar și din literatura de avangardă promovată în special de revistele"A Tett" (Acțiunea) și "Ma" (Astăzi), fundate de Lajos Kassák în 1915, respectiv 1916. Mai târziu, Reiter va face adesea referire la aceste periodice, care circulau la școală și în familie, alături de publicații în limba germană, ca "Der Sturm" (Furtuna).

În Banat coexistau mai multe culturi, deoarece aici conlocuiau, de secole, români, maghiari, sârbi, germani șievrei. Prin urmare, trecerea lui Reiter de la limba germană la cea maghiară poate fi privită ca o "opțiune culturală". Deși la începutul liceului nu știa aproape deloc limba maghiară, la vârsta de 17 ani cunoștea limba atât de bine încât, împreună cu câțiva prieteni a înființat o revistă literară, numită "Holnap" („Mâine”). Cu toate că administrația școlii a interzis revista după apariția primului număr, Reiter a continuat să publice poezie expresionistă. În 1917 devenise un contribuitor regulat la revista "Ma", publicată de Lajos Kassák la Budapesta.

Reiter a studiat la Universitatea din Budapesta, devenind una din figurile principale ale cercului lui Kassák. Talentul său este remarcat și de editorii și contribuitorii revistei moderniste "Nyugat". Mai târziu, Reiter își amintește că a purtat discuții cu Mihály Babits și Ernő Osvát, care l-au invitat să publice în revista lor. Dar, în acea perioadă, Reiter își orinta discursul spre expresionismul militant și spre instituțiile literare care îl promovau.

După revoluția din 1919 din Ungaria, Reiter s-a întors la Timișoara, de curând devenită parte a României. În același timp, Kassák și foștii lui colaboratori pleacă în exil în lumea largă, fiind declarați indezirabili în Ungaria. Kassák, împreună cu câțiva membri ai grupului său, între care și Tibor Déry ^[2] s-a dus la Viena, unde a reînființat revista "Ma", care a funcționat între anii 1920 și 1925.

În acest timp, Reiter lucrează la Timișoara ca editor al unor ziare social-democrate, publicate în germană și maghiară.

În 1922, Reiter se alătură din nou cercului "Ma" din Viena, contribuind cu poezii, traduceri (din Arthur Rimbaud,Guillaume Apollinaire și alții ^[3]) și chiar cu două eseuri: Vázlat: Társadalom, művész, művészet (Schiță: Societate, Artist, Artă) și Dogma, szkepszis, konstrukció (Dogmă, Scepticism, Construcție). Aceste texte dezvăluie o personalitate matură, marcată de lecturile sale de filozofie și de studiile de filozofie, urmate la Universitatea din Viena.

Dificultățile financiare îl obligă să se întoarcă la Timișoara în 1924, unde reia activitatea de jurnalist. În acest moment începe metamorfozarea sa, prin trecerea de la limba maghiară spre limba germană. În 1926 încetează să mai scrie poezie în limba maghiară, și își modifică semnătura, din Reiter Róbert, poet maghiar, înRobert Reiter, jurnalist german. După câțiva ani reîncepe să scrie poezie, dar în limba germană. Aceste poezii vor începe să fie publicate sub pseudonimul Franz Liebhard, (numele unui prieten decedat ^[3]), nume sub care va deveni celebru printre cititorii din România. Unul din motivele pentru care a renunțat să scrie poezie în limba maghiară a fost criza poeziei avangardiste de la sfârșitul anilor '20. Bine-cunoscutele reviste "Ma", "Genius"și "Periszkop" și-au încetat apariția în jurul anului 1926.

Din 1919 a început să apară, în Banat, ziarul de limbă germană "Schwäbische Volkspresse". Ulterior, denumirea acestuia s-a schimbat în "Banater Deutsche Zeitung". Publicația era mijlocul de exprimare al comunității de șvabi bănățeni. Primul redactor-șef a fost Franz Xaver Kappus ^[4]

În vara anului 1925, Reiter a devenit redactor al publicației "Banater Deutsche Zeitung", al cărei redactor-șef a fost în perioada 1929 - 1941. O dată cu conformitatea impusă de naționl-socialiștii germani, publicația și-a schimbat titlul în "Südostdeutsche Tageszeitung, Ausgabe Banat", unde a rămas până în august 1944, pentru a pune în practică o nouă politică culturală, sub conducerea altui redactor-șef.^[5] În această perioadă a publicat și traducerea în limba germană a cuoscutei balade populare românești Miorița.

În ianuarie 1945, Reiter a fost deportat în Uniunea Sovietică, într-un lagăr de muncă forțată. La întoarcerea sa, în 1948, s-a reintegrat în viața culturală a germanilor din Banat, reorientată pe căile marxism-leninismului de Partidul Comunist Român.^[5]

În anii ’50, Franz Liebhard a elaborat un întreg ciclu de Poezii despre Lenau, format din șase sonete, pe care le-a adaptat șabloanelor poeziei teziste din acea vreme. Prin sonetul Lenauheim, Liebhard îl aduce pe cititor în actualitate: la adunarea poporului, la C.A.P.-uri, scriind versuri precum:

Sepp se întoarce acasă seara pe camion,

Își plimbă privirea senină peste silueta emblematică,

Îi trage un chiot de se aude până la stele.

Simbolismul său stângaci se vrea un mesaj clar: prezentul socialist a înlăturat toate tensiunile, astfel încât urmașii lui Lenau din Lenauheim pot trăi o viață fericită.^[6]

În 1953, în cadrul Teatrului de Stat din Timișoara (Deutsches Staatstheater Temeswar), pe lângă trupa română au fost înființate și secțiile germană și maghiară. Secretar literar al trupei adevenit Robert Reiter (Franz Liebhard) care, împreună cu actorul și dramaturgul Hans Kehrer a tradus în limba germană piesa „Oamenii de azi” de Lucia Demetrius, piesă care a fost pusă în scenă de Rudolf Schati, în 11 decembrie 1953.^[7]. A lucrat la acest teatru până în 1968.

Ca o încercare de a se opune asimilării culturale a șvabilor, Liebhartd a inițiat în 1968 la Timișoara cenaclul literar german „Adam Müller-Guttenbrunn”, pe care l-a prezentat ca pe un socialist transnațional, deși el fusese un naționalist șvab.^[8]

În 1969 Franz Liebhard a vorbit în public despre "colegul " său Robert Reiter. Prin aceasta voia să arate ruptura între cele două etape ale vieții sale, trecerea de la poeziile de avangardă semnate Robert Reiter, înaite de război, la poetica postbelică cu formă și ritm clasice, semnate Franz Liebhard. Cazul său pare a fi unic în istoria literaturii, o adevărată trinitate, Reiter Róbert, Robert Reiter și Franz Liebhard.

Este tatăl jurnalistei Helga Reiter-Ciulei

Miron Georgescu, poet

Biografie

GEORGESCU Miron, se naste la 6 iun. 1931, comuna Bradulete, judetul Arges.
Poet.

Fiul lui Gheorghe Rosescu si al Mariei (n. Georgescu), tarani. Scoala primara la Zarnesti, judetul Brasov; Liceul ,Avram Iancu" din Brad si Liceul „Moise Nicoara" din Arad (bacalaureatul in 1950); Facultatea de Matematica a Institutului Politehnic din Bucuresti (1950-l954).

Debut poetic in Luceafarul (1970); debut editorial cu volum Poezii (1972). Un volum i-a fost tradus integral in SUA (Mamagruia, 1981).

Colaboreaza la Luceafarul, Ramuri, Romania literara. Alte voi.: Sunetul odihnei (1975), Demnitatea ochiului (1977) si Epiloguri la poeme neterminate (1985).

Volumele publicate pina acum de Miron Georgescu par a fi obiectivarea unui demers teoretic, in aplicarea caruia efortul deliberat prevaleaza asupra „inspiratiei". Avem de-a face cu un artist lucid, prea lucid chiar, pentru care poezia este, inainte de toate, constructie ce implica o temperare a emotiilor prin intelect. Primul volum, Poezii (1972), il incadra pe autor intr-o serie ce-i cuprinde pe LeonidDimov si Emil Brumam. Dar incadrarea aceasta a fost dezisa de celelalte trei aparitii editoriale, care sint. de fapt, trei poeme ample, de dimensiunile unei plachete. Daca in primul volum se putea vorbi de un exces de „literatura" in sensul de mestesug, in celelalte frapeaza tocmai lipsa „poetizarii" traditionale. Volumul de debut obiectiveaza o experienta strict formala. Practicind poezia ca exercitiu retoric, artistul poate parea aici prada arbitrariului (a si fost raportat, abuziv. la lettrism).

G. reduce la minimum functia comunicativa a limbajului, reacreditind, ostentativ, vechea conventie prozodica. Ca la majoritatea artistilor moderni, poemul nu mai comunica, ci este. Miron Georgescu apeleaza la versul „ereditar" al poeziei romane (cel folcloric), textele avind aspectul unei caligrafii care asculta de un simt geometric interior. Limba este siluita pina acolo. incit unii comentatori au pus neintelegerea pe seama unor inexistente greseli de tipar. Poezia a-ceasta nefiind rebus nu trebuie „dezlegata", ci receptata ca text omogen, suficient in sine.

Aceasta experienta formala fiind irepetabila, poetul a evitat manierismul, al doilea volum marcind o totala schimbare la fata. Modificarea fundamentala vine din chiar intelegerea poeziei. Sunetul odihnei (1975) prezinta un alt tip de experienta: gnoseologica. Este de inteles ca ea a determinat si o noua atitudine fata de instrumentul lingvistic, functia de comunicare a acestuia (ignorata in prima carte) trecind acum pe primul plan. Experienta gnoseologica ramine dominanta si in al treilea volum. Demnitatea ochiului (1977), in care se intrevede clar ca Miron Georgescu va opta pentru intelegerea poeziei ca experienta existentiala.

Acest lucru se intimpla in volumul Mamagruia (1979), care constituie o insolita reintoarcere la folclor; nu insa la aspectul formal, ca in 1972, ci la sensurile lui ascunse si prea putin cunoscute. Poetul exploateaza aici implicatiile initiatice ale unui vechi eres autohton (de origine orientala, se pare, de vreme ce se intilneste inca in Iran. la sufi). Este un exorcism pagin (conservat in folclorul medical), anterior crestinismului. Esoterismul de sorginte folclorica este investit cu valente initiatice in Mamagruia ; atmosfera incantatiilor magice din descintecele folclorice este pastrata inteligent.

OPERA:
Poezii, Bucuresti, 1972;
Sunetul odihnei, versuri, Bucuresti, 1975;
Demnitatea ochiului, versuri, Bucuresti, 1977;
Mamagruia, versuri. Bucuresti, 1979;
Epiloguri Ia poeme neterminale. Bucuresti, 1985.

REFERINTE CRITICE:
A. I. Brumaru, in Astra, nr. 11, 1972;
N. Motoc, in Tomis, nr. 1, 1973;
D. Flamand, in Arges, nr. 1,1973;
L. Ulici, in Contemporanul, nr. 5, 1973;
M. Scarlat, in Romania literara, nr. . 1979;
E. Simion, ibidem, nr. 45, 1979: A. Sever, ibidem, nr. 15,1986;
D. Bucur, iii Ramuri. nr. 6, 1986.

Mircea Dem. Rădulescu, poet

Biografie

Mircea Rădulescu

Nastere: 1889, la Giurgiu
Deces: 1946

Nascut in 1889, la Giurgiu. A cultivat, cu rasunator succes, oda patriotica. A scris numeroase piese de teatru, in versuri.
Membru in comitetul de lectura al Teatrului National din Bucuresti.

Opere: Leii de piatra, poezii, «Socec», 1914. -Eroice, poezii, «Socec», 1915. —Poeme eroice, ed. completa. «C. Sfetea» 1915. - Romantiosii, teatru, trad. in versuri din Edmond Rostand, Ed. «Flacara», 1914 - Eroice, ed. H-a, 1914-1920 (cu prefata de Barbu Delavrancea), «Cartea Romaneasca», 1921. -Eroice, «Casa Scoalelor», 1927. -(cu Corneliu Moldovanu): Pe aicea nu se trece, poem eroic, 1918 - Suflet si uzina, poezii de razboi, «Socec», 1919. - (cu Alfred Mosoiu): O noapte la Mire esti, fantezie ui versuri, 1920. -Serenada din trecut, comedie istorica in versuri, «Cartea Romaneasca», 1921. -Sufletul patriei (ed. integrala), «Cartea Romaneasca», [1921]. -Bizant, drama in versuri, «Socec», 1924. - Portrete si amintiri, schite, «Socec», 1924. — Poeme pentru Galateea, «Socec», 1925.

De consultat:
[Ovid Densusianu]: Leii de piatra, «Vieata noua», IX, 9, 1913. - G. Topirceanu, Leii de piatra, «Viata romaneasca», VIII, 1l-12. 1913 - C. Sp. Hasnas: Leii de piatra, «Flacara», II, 52, 1913. - [Titu Dinu]: Eroice, «Vieata noua», X, 12, 1915. - C. Sp. Hasnas: Eroice, «Flacara», IV, 18, 1915. - G. Topirceanu: Poeme eroice, «Viata romaneasca», X, 10, 1l-12, 1915, - Barbu Delavrancea: Poeme eroice, raport, «Analele Academiei rom.», S. II, T. XXXVIII, 1915 - 16. [Ovid Densusianu]: Poeme eroice, «Vieata noua», XI, 11, 1916. - Al. Busuioceanu: Suflet si uzina, «Luceafarul», XIV, 1919, reprodus si in: Figuri si carti, «Cartea Romaneasca», 1923. — Ion Foti: Poeme pentru Galateea, «Viitorul», 9 februarie 1926. - E. Lovinescu: Alti trubaduri: Mircea Dem. Radulescu, Istoria literaturii romane contemporane, III, Evolutia poeziei lirice, «Ancora-Benvenisti», 1927.

Eva

Infasurata-n scumpe blanuri rare
De animale nordice, tu-mi pari
Cea mai decorativa aratare
Visata de nostalgicii barbari

Tu raspandesti arome tari de planta
Crescuta din pamantul primitiv
Si imi evoci intaia eleganta
Ce-avea acelasi fast decorativ.

Tu faci sa se propage-n atmosfera
Fluide calde care dau fiori;
Tu mergi cu mladiere de pantera
Si cu mister in ochii visatori.

in irizarea blonda de lumina
Ce tremura sub cerul glacial,
Eu banuiesc o flacara divina
In ochii tai frumosi de animal

Ca fulgerul prin noaptea de carbune,
Ei lumineaza sufletu-mi complex
Si-n ei disting instinctele strabune
Din epoci lungi de fier si de silex.

Noapte

Printre plopi subtiri si rari
Creste-n raza lunii
Umbra stresinilor mari
Unde dorm lastunii

Apa lunei ca un val
Cade pe cupole
Si pe turle de metal
Pune-aureole;
Risipeste din neant
Flori de-argint pe ramuri,
Cu sclipiri de diamant
Fulgera la geamuri,
Si-n orasul adormit,
Blonde luminisuri
Curg, in fluviu linistit,
Peste coperisuri

* *

Vino!
Parcul doarme dus
Ramurile albe
Pentru tine-mbina sus
inflorite salbe.
Pentru tine, ca sa treci,
Valul de lumina
Desfasoara pe poteci
Broderie fina.
Lebedele isi desfac
Alba lor gramada -
Parca luneca pe lac
Blocuri de zapada.
Nimeni nu-i sa rup-acum
Linistea gradinei,
Cupe pline de parfum
Dorm in aer - crinii.
Si te cheama plopii rari
Fluturand sub luna
Vino, din trecut rasari
Dragoste nebuna!

In zadar pui stavilar
invechite pravili;
Dorul meu n-are hotar
Gandul n-are stavili!
Gandul meu strabate lin
Unde dormi, frumoasa,
Ca o mare de senin
Navaleste-n casa,
Si purtand durerea mea
Pe feresti deschise
Peste trupul tau de nea
Pune val de vise!
* *
Ritmic pasul meu tarziu
Pe poteci rasuna -Sufletul mi-e un pustiu
Luminat de luna!

Nostalgie

Ratacitori de-a pururi intre pamant si cer.
Gonind spre orizontul himerelor ce-nseala,
Oriunde rataceste atomul efemer
Ne urmareste vesnic privelistea natala

Sunt clipe dureroase cand trebuie sa pleci.
Un suier scurt si trenul se pune in miscare
Din goana lasi in urma icoanele fugare
Si-n atmosfera sura a diminetei reci,
Paduri, cantoane, poduri, privelistele toate
Danseaza-n simfonia mecanica de roate.
Te duci

Dar ori si unde acum te-ai indrepta,
Imaginile repezi ce lasi in urma ta
Sunt mici fasii de suflet ce-n aer se destrama
Si de trecut s-anina ca fulgii albi de scama.
O!
Legamant eteric de antica tarana,
De stoguri risipite, de blonde clai de fan.
Pareri de rau de toate acele ce raman,
Tu ce ne chemi cu brate de cumpeni de fantana,
Tu faci ca-n noi, pribegii, in veci sa se rascoale
Acelasi dor de veacuri imperios, ce mana
Siragul alb de berze spre cuiburile goale

Tu ne urmezi statornic pe orisicare drum,
Cu-al miristei de toamna nelamurit parfum,
Cu brate de troita strambata de vechime,
Cu viata strans legata de clipa ce-a trecut,
Cu glasul lin de clopot ce canta-n tintirime,
Tu esti magnetul tainic prin care-n adancime
Pamantul isi atrage faramele de lut!

Gheorghe Pituț, poet

Biografie

PITUT Gheorghe, se naste la 1 apr. 1940, comuna Siliste de Beius - moare in 6 iun. 1991, Bucuresti.

Poet si prozator. Fiul muncitorului silvic Pascu Pitut si al Ilenei (n. Foghis).

Studii primare in satul natal (1946-l950) si gimnaziale la Sudrigiu (1950-l953). Scoala de Silvicultura din Nasaud (1953-l956) si Scoala de maistri forestieri din Sighetul Marmatiei (1958-l961).

A lucrat la Ocolul Silvic din Beius (1956-l958) si Tasnad (196l-l962), ca'tehnician. Facultatea de Filologie a Univ. din Cluj (1962-l964) si Bucuresti (1964-l967). Bursa de studii in Germania Federala (oct. 1970-mart. 1972).

Corector (1967-l968) la Gazeta literara, redactor (1968-l970) si secretar general de redactie (1970-l971) la revista Romania literara; redactor (1973) si secretar de redactie (din 1974) la Viata Romaneasca.

Dupa debutul cu versuri, in Tribuna (1963), colaboreaza si la Amfiteatru, Luceafarul, Romania literara, Viata Romaneasca etc. Primul volum tiparit (Poarta cetatii, 1966) cristalizeaza liric experienta „omului de padure", care a fost o vreme; cartile urmatoare de poezie (Cine ma apara, 1968; Ochiul neantului, 1969; Sunetul originar, 1969; Fum, 1971) aduc noi accente acestei poezii de factura vizionara, in tonalitati expresioniste. Cu Stelele fixe (1977), poetul se intoarce la disciplina clasica a versului, amplificindu-si aria reflexiva, dar fidel, in esenta, „statorniciei leaganului prim".

In 1982, aduna diverse art., cronici, portrete aparute in presa literara, in volum Locuri si oameni, scriitori si parabole si publica o antologie din versurile sale, sub titlul Noaptea luminata. Romanul parabolic Aventurile marelui motan criminal Maciste, cu trimiteri la lumea boemei bucurestene, i s-a tiparit in . Un alt roman, la care incepuse sa lucreze in anii 1987-l988, a ramas neterminat.

Alaturi de I. Alexandru sau I. Gheorghe, Gheorghe Pitut se situeaza in aria „noului traditionalism" liric romanesc: sentimentul obirsiilor taranesti, cultul energiilor primare ce-l leaga pe om de universul vazut in latura lui obscur-stihiala, apetenta pentru vizionarismul folcloric relativ la misterele cosmosului, pronuntata nota etica a meditatiei sint comune acestor poeti ce-si pot gasi inaintasi deopotriva in Blaga si Aron s.

Dintre confratii de generatie, mai aproape pare a fi totusi poetul de I. Alexandru (cel din Viata deocamdata si
ml discutabil), prin atitudinea ambivalenta fata de lumea simtita ca materie in irepresibila expansiune; in forta ei se descifreaza in egala masura semnul benign al eternei capacitati de regenerare, ca si primejdia proliferarii haotice si monstruoase. De aici, tentatia comuna de a structura viziunea la scara marita, populind-o cu obiecte aproape halucinante, suportind deformari grotesti, intr-o miscare ampla, cu dislocari seismice si remodelari in geologii insolite. Ceva din energia vitala hiperbolizata a lui Blaga din Dati-mi un trup, voi muntilor se regaseste in Poarta cetatii (1966): sentimentul „cotropirii" eului de catre „limitele" care il „inghesuie", „lacomia rara de a patrunde-n lucruri", „dorinta grozava de viata" a „barbatului paduros" (altadata „faun vinjos" ori fiinta purtind in sine „toate jivinele cu care [a] crescut"). Le corespunde viziunea unui univers tensionat, gata sa se dezechilibreze, - materie grea, modelata la dimensiuni colosale. Fundamental „sanatos", viril, lirismul lui Gheorghe Pitut refuza idealizarea si sentimentalismul, preferindu-le un realism dur si o gravitate a tonului ce exclude orice lamentatie. Celelalte volume ale poetului, pina la Stelele fixe (19-77), dezvolta aceste date initiale, mai ales in sensul conturarii unui „expresionism de esenta rurala" (E. Simion).

Elemente ale universului rustic, redi-mensionate, servesc reprezentarii marilor forte telurice si celeste. Poetul vorbeste despre „miezul noptii ca un bivol / Prabusit pe casa noastra", despre „timpul mort [ce] se umfla ca burta unui animal ce trebuie sa fete", ori vede o „lopata cosmica" aruncind „comete putrede in horcaitul noptii" etc. Asemenea imagini se echilibreaza in Cine ma apara (1968), poate cartea cea mai implinita a poetului, din aceasta etapa a creatiei, cu o poezie a vitalitatii eliberate de spaima, ordonata intr-o miscare ritualica (vezi ciclul Cintarele). Nu lipseste insa din acest volum nici lirica instrainarii in „cetatea" moderna, „elegia padurarului" izolat intr-un spatiu neprimitor. Fara sa aduca elemente fundamentale noi, Ochiul neantului (1969) da o mare extindere viziunilor „negre" ale dislocarilor grotesti si absurde ale elementelor cosmice, ca si sentimentelor, devenite dominante, de teroare, spaima, cutremurare, „ingrozire". Remarcabila e si aici capacitatea de plasticizare in ordinea sugestiei unei materii invadatoare, haotic dezlantuita asediind fiinta umana. Aglomerarea si reluarea aceluiasi tip de imagini duce insa la saturatie, iar dilatarea retorica a discursului nu mai poate fi intotdeauna stapinita. O viziune a orasului modern alienant, construita cu detasare, intr-un limbaj voit sec, prozaic, si uzind de tehnica „simultaneista" a notatiei, se incearca in cartea urmatoare, Fum (1971), cu rezultate mai modeste. Un nou moment de virf al poezei lui Gheorghe Pitut il reprezinta insa volumul Stelele fixe, alcatuit in mare parte din sonete, puternic contrastant cu celelalte carti prin despartirea de tulburarea expresionista a liniilor viziunii si cultivarea unui „lirism de idei" disciplinat de versul clasic. Solemne si grave, slefuite uneori pina la austeritatea gnomica, aceste poeme sint opera unui spirit reflexiv, patetic fara emfaza, elogiind „poporul blind si mohorit / dar drept din vremi si pururea" sau blamind, pe un ton taios si sarcastic, tarele secolului.

Ele marcheaza o intoarcere spre imaginarul clasic si romantic, angajind elementele unui cosmos generic, structurat in arhitecturi majestuoase, amintind de vizionarismul tineretii eminesciene, dar si - mai ales - de geometria versului sententios al Glossei, precum in ciclul Ofrande la Sfinx.

„Ce vede Sfinxul si retine,
demon sau fiinta adorata -
trece de rau ca si de bine

lumea de-aceea-i agitata
cind el, divinele-i retine
nu o retin mai niciodata".

Emblema „stelelor fixe" sugereaza ea insasi cucerirea unei pozitii durabile a spiritului contemplativ, privind detasat spectacolul caderilor mundane:

„O, multumirea ca sint fixe -
departe de apocalipse,
hranite numai cu mirare
de ochi de plante ginditoare"

Poemul devine atunci o victorie asupra agitatiei launtrice a eului („Maestrul m-a chemat la dinsul / Sa-mi spuna cum se-nvinge plinsul" - se scrie intr-o „postuma" ce prelungeste sumarul volumului din 1977).

Numeroase versuri au o concentrare aforistica, ce echilibreaza perfect continutul ideatic cu concretul imaginii sau il prelucreaza muzical, facind - cum a observat St. Aug. Doinas, care a intimpinat elogios cartea - „din jocul liric al conceptelor o adevarata «poezie pura»". Acelasi comentator precizezaa insa ca Gheorghe Pitut nu este un „poet intelectualist care transpune programatic in versuri un corp de idei personale sau imprumutate, asupra lumii", ci ramine o natura elementara, poezia sa „filosofica" hranindu-se dintr-o „stare aurorala a sufletului".

OPERA:
Poarta cetatii, versuri, Bucuresti, 1966;
Cine ma apara, versuri. Bucuresti, 1968;
Ochiul neantului, versuri, Bucuresti, 1969;
Sunetul originar, versuri. Bucuresti, 1969;
Fum, versuri, Bucuresti, 1971;
Stelele fixe, versuri. Bucuresti, 1977;
Noaptea luminata, versuri, cu o pref. de M. Ungheanu, Bucuresti, 1982;
Locuri si oamei scriitori si parabole, publicistica. Bucuresti, 1982;
Aventurile marelui motan criminal Maciste, roman. Bucuresti, 1983.

REFERINTE CRITICE:
M. Martin, Generatie si creatie, 1969;
V. Felea, Poezie si critica, 1971;
L. Raicu, Structuri literare, 1973;
P. Poanta, Modalitati;
M. Mincu, Poezie si generatie, 1975;
I. Negoitescu, Engrame, 1975;
E. Simion, Scriitori, I;
L. Raicu, Critica, forma de viata, 1976;
L. Alexiu, Ideografii lirice contemporane, 1976;
C. Baltag, Polemos, 1978;
P. Poanta, Radiografii, 1978;
M. Iorgulescu, Scriitori;
Gh. Grigurcu, Poeti;
St. Aug. Doinas, Lectura poeziei, 1980;
N. Manolescu, in Romania literara, nr. 35, 1982;
Gh. Grigurcu, Existenta poeziei, 1986.

Casa mea

Prin geamul dinspre noaptea
casei mele
ascult cum zuruie
cu greutate soarele.
Ciungi si fara poame
sunt merii,
scorburi fluiera in inima lor,
iarba e arsa galben,
abia daca traieste
umbra unui gard
unde se adapostira serpii,
caldura ii dospcste-acum
si-i face sa duhneasca.
Un milion de veri
strivira pietrele
cu un ciocan de sunete si foc
(pe pleoape praful s-a depus in straturi),
nici vantul nu mai poate
aduce boabe umede de aer.
Parintii mei asediati de alb,
ii musca varul din pereti.
Cineva
desparte umbrele prin gradini;
un om
isi altoieste bratul stang
pe creanga unui par
cu sapte frunze vii.
Asteapta.

Drum

Bolnavi de somn
si foame fara satiu
boemi de trei parale —
ocnasii cafenelei
dospesc in fumul acru
si-ademenesc drumetii ;
mese duium
s-au pus de-a dreptu-n str
dar eu le ocolesc
intotdeauna
imbatrinind
cu o valiza-n spate.

Manechini

Paznicii
nu vor fi pedepsiti niciodata,
atentia lor se concentreaza
pe aerul adanc

de inaltimea unui stat de om
pe cand cu libertatea infernala
noaptea manechinii
lucreaza prin interioare,
mult mai bine costumati
decat ziua -
se duc si se intorc
pe canale speciale,
pun la cale tranzactii,
puncte fixe de atragere, viziune,
modifica destine, cu un suras etern
ei garanteaza fluxul
relatiei de-un fel,
si de lat fel,
iar paznicii care-au vazut
ce se petrece
de spaima superstitiei
isi pierd glasul,
saluta dimineata
manechinii proaspat parfumati
dincolo de vitrine
si merg sa intre in etuve