MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU VINERI

7 IUNIE 2019

ISTORIE PE ZILE 7 Iunie

Evenimente

·         48 î.Hr.: Bătălia de la Pharsalos. Pompei este învins de Cezar. Gnaeus Pompeius Magnus, sau Cnaeus Pompeius Magnus (29 septembrie 106 î.Hr.-28 septembrie 48 î.Hr.), a fost un general și om de stat roman. Gaius Iulius Cezar (limba latină: IMP•C•IVLIVS•CAESAR•DIVVS1; n. 13 iulie, ca. 100 î.Hr. – d. 15 martie, 44 î.Hr.) a fost un lider politic și militar roman și una dintre cele mai influente și mai controversate personalități din istorie. Rolul său a fost esențial în instaurarea dictaturii la Roma, lichidarea democrației Republicii și instaurarea Imperiului Roman. A provocat războaie de cucerire fără acceptul senatului roman. Cucerirea Galiei, plănuită de Cezar, a inclus sub dominația romană teritorii până la Oceanul Atlantic. În anul 55 î.Hr. Cezar a lansat prima invazie romană în Marea Britanie.

·         421: Are loc căsătoria impăratului Imperiului Roman de Rasarit, Theodosius al II-lea, cu Eudoxia; (n.cca.400 – d.460). Fiica a retorului atenian Leontias, ea se numea  Athénaïs, dar si-a luat numele Aelia Licinia Eudoxia  atunci cand a trecut la crestinism. In anul 423 a primit titlul de Augusta. I-a dăruit lui Theodosius  o fiică, Licinia Eudoxia viitoarea sotie a imparatului roman al Occidentului, Valentinian al III-lea. A fost canonizata de Biserica Ortodoxa.

·         1099: Prima Cruciada. Incepe asediul Ierusalimului, care va dura pana la 15 iulie. Cruciații au organizat asediul orașului, în timpul căruia asediatorii au suferit mai mult decât asediații, date fiind lipsa apei și a alimentelor din zona înconjurătoare. Ierusalimul era bine pregătit pentru respingerea unui asediu, iar guvernatorul fatimid Iftikar ad-Daula expulzase din oraș majoritatea creștinilor. Dintre cei aproximativ 7.000 de cavaleri care luaseră parte la Cruciada Principilor, în fața zidurilor Orașului Sfânt mai ajunseseră doar aproximativ 1.500. Alături de ei se mai aflau cam 12.000 de pedestrași.  În tot timpul asediului, cruciații au încercat de mai multe ori să ia cu asalt zidurile fortificațiilor, dar au fost respinși. Trupele genoveze, conduse de Guglielmo Embriaco, demontaseră deja corăbiile cu care sosiseră în portul Iaffa, folosind lemnul obținut pentru construirea unor turnuri de asediu. Turnurile de asalt au fost împinse până in apropierea zidurile orașului în noaptea de 14 iulie, spre marea suprindere a apărătorilor, iar in dimineața zilei de 15 iulie  primul turn a atins secțiunea zidului de lângă poarta de nord-est și, în conformitate cu însemnările din Gesta, doi cavaleri flamanzi din Tournai (Lethalde și Engelbert), au fost primii care au intrat în oraș. După ce creștinii au năvălit peste zidurile exterioare și au intrat în oraș, aproape toți locuitorii au fost uciși în acea după-amiază, în noaptea care a urmat și a doua zi dimineața. Musulamnii, evreii și chiar câțiva creștini  care mai erau în oraș, au fost masacrați fără nicio deosebire. Mulți musulmani s-au refugiat în Moscheia al Aqsa, unde, în conformitate cu o însemnare din Gesta, „…măcelul a fost așa de mare, că oamenii noștri se bălăceau în sânge până la glezne…” 

·         1340: Orasul olandez Rotterdam a primit drepturi oficiale de municipiu din partea lui William al II-lea, duce de Bavaria și conte de Hainaut, Zeeland și Olanda.

·         1420:  Trupele Republicii Venetiene ocupa orasul Udine, punand capat independentei Patriarhatului de Aquileia  constituit  ca stat in nord-estul Italiei actuale, corespunzând în mare actualei provincii italiene Friuli – Venetia Giulia. Apărut în perioada antichității târzii și axat în jurul orașului Aquilea, patriarhatul s-a dezvoltat ulterior, atingând apogeul în secolul al XIV-lea, înainte de a deveni parte componentă a Republicii Venetia.

·         1494: Spania si Portugalia semneaza  Tratatul de la Tordesillas   care stabilea  zonele de influență colonială ale  acestor două puteri maritime ale timpului. Tratatul se baza pe o hotărâre a papei Alexandru al VI-lea,  din anul 1493,  care prin Bula  papală „Inter caetera ” stabilea o frontieră maritimă de 480 de kilometri la Vest  de Insulele Capului Verde. Astfel, noile teritorii descoperite erau împărţite de-a lungul meridianului de 46 grade vest. Teritoriile de la V de acest meridian urmau să aparţină Spaniei, iar teritoriile de la Est,  Portugaliei. Tratatul a fost ratificat de către Spania (care era formată din regatele  Castilia si Aragon) la data de 2 iulie 1494, iar de către Portugalia la data de 5 septembrie 1494. Această împărţire a lumii a fost completată odată cu semnarea Tratatului de la Zaragoza  la  data 22 aprilie 1529.

·         1602: Incepe  constructia  Mănăstirii Secu (Neamţ); ctitor, vornicul Nestor Ureche. Poartă hramul “Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul” (sărbătorit la 29 august). Mănăstirea Secu este o mănăstire ortodoxă din România situată în comuna Pipirig, județul Neamț. Mănăstirea Secu a fost construită în anul 1602 cu sprijinul lui Nestor Ureche, mare vornic al Țării de Jos, tatăl cunoscutului cronicar Grigore Ureche, pe locul unei mici sihăstrii numită „Schitul lui Zosim”, fondat la 1564. În prezent este monument istoric cu codul NT-II-a-A-10735.

·         1654: Ludovic al XIV-lea este încoronat rege al Franței și Navarrei.  A condus Franța vreme de 72 de ani – una din cele mai lungi domnii din istoria europeană. Cunoscut și cu numele de Regele Soare (Le Roi Soleil) sau Ludovic cel Mare (Louis Le Grand).  Avea  aproape cinci ani în momentul în care s-a urcat pe tron în 1643, dar a condus personal guvernul din 1661 până la moartea sa, la 1 septembrie 1715. Ludovic al XIV-lea (n. 5 septembrie 1638, Saint-Germain-en-Laye – d. 1 septembrie 1715, Versailles) a fost regele Franței și al Navarei. A condus Franța timp de 72 de ani – una dintre cele mai lungi domnii din istoria europeană. Supranumit Regele Soare (Le Roi Soleil) sau Ludovic cel Mare (Louis Le Grand), i-a urmat la tron tatălui său în 1643, când era un copil de aproape 5 ani, dar a condus personal guvernul din 1661, până la moartea sa în 1715.

·         1775: „Coloniile Unite" își schimbă denumirea în Statele Unite ale Americii

·         1780: Revoltă anticatolică la Londra

·         1810: Apare Gazeta de Buenos Ayres, prima publicatie din Argentina.

·         1857: S-a încheiat la Paris, un Tratat de alianţă între Austria, Marea Britanie, Prusia, Rusia, Regatul Sardiniei şi Imperiul Otoman care, încălcînd prevederile Tratatului de la Paris din 18/30 martie 1856, hotăra ca Delta Dunării şi Insula Şerpilor să fie repuse sub suzeranitatea Porţii Otomane. În urma Războiului Crimeii, Rusia fusese obligata sa cedeze către Principatul Moldovei, prin Tratatul de pace de la Paris din 26 decembrie 1856, Delta Dunării, insula Șerpilor (anexate în 1829) și partea de sud a Bugeacului (anexat în 1812). Inițial, sultanul otoman, suzeran al Moldovei, revendicase și cedarea Cetății Albe (pe atunci “Ak-Kerman”) de Rusia către Moldova, pentru a relua el însuși direct în stăpânire Delta și insula Șerpilor. În final Turcia recuperează Delta Dunării și insula Șerpilor, dar fără ca Moldova să recapete Cetatea Albă. Protocolul de la Paris semnat la 6 ianuarie 1857 stabilea că Insula Șerpilor va aparține statului posesor al gurilor Dunării (în acel moment Imperiul Otoman), care se obliga să întrețină pe insulă un far pentru navigația navelor ce treceau pe Dunăre spre portul rusesc Odesa. Tratatul adițional de la Paris din 2/19 iunie 1857, confirmă aceste hotătâri.

·         1862: Statele Unite ale Americii și Marea Britanie incheie un acord privitor la suprimarea comerțului cu sclavi.

·         1863: In timpul interventiei  militare  franceze  in Mexic, care a avut loc intre anii 1861-1867, orasul  Mexico este capturat de trupele franceze.

·         1886: La Bucureşti, a fost încheiat primul Tratat de comerţ între România şi Elveţia, prin care cele două ţări îşi acordau clauza naţiunii celei mai favorizate.

·         1893: Mahatma  Gandhi incepe  campania  de nesupunere civica  fata de autoritatile coloniale britanice. Mohandas Karamchand Gandhi  a fosti inițiatorul mișcărilor de revoltă neviolente in India, aflata atunci sub ocupatia britanica. Numele de „Mahatma“ (în sanscrita înseamnă „suflet mare”), i-a fost dat de poetul indian Rabindranath Tagore. Mahatma Gandhi (*2 octombrie 1869, Porbandar/Kathiawar – †30 ianuarie 1948, New Delhi) cu adevăratul său nume Mohandas Karamchand Gandhi părintele independenței Indiei și inițiatorul mișcărilor de revoltă neviolente. Mohandas Karamchand Gandhi a fosti inițiatorul mișcărilor de revoltă neviolente in India, aflata atunci sub ocupatia britanica. Numele de „Mahatma“ (în sanscrita înseamnă „marele suflet“), i-a fost dat de poetul indian Rabindranath Tagore.

·         1905: Parlamentul  Norvegiei  voteaza  dizolvarea   uniunii cu Suedia,  vot care este confirmat de către cetăţeni intr-un  plebiscit care a avut loc  pe 13 august  in  acelasi  an.

·         1921: Se semnează Convenţia de alianţă româno-iugoslavă, care consfinţeşte înfiinţarea Micii Înţelegeri ca organizaţie politică, din care facea parte şi Cehoslovacia. Printre mijloacele preconizate de cercurile politice şi militare din România menite să asigure şi să apere independenţa naţională şi integritatea teritorială a statului,  un loc important l-au ocupat alianţele politico-militare cu acele ţări a caror politică externă urmarea obiective similare cu cele ale României. Demersurile politico-diplomatice româneşti porneau de la considerentul că România, în alianţă cu alte state mici si mijlocii din Europa de orientare antirevizionistă, putea juca un rol important în contracararea acţiunilor agresive ale forţelor războiului. Astfel pe 7 iunie 1921 se semnează Convenţia de alianţă româno-iugoslavă, care consfinţeşte înfiinţarea Micii Înţelegeri ca organizaţie politică, din care facea parte şi Cehoslovacia. Convenţia de alianţă defensivă româno-iugoslavă prevedea ca, în caz de atac neprovocat împotriva uneia dintre părţi, în scopul modificării ordinii stabilite prin Tratatele de Pace de la Trianon (4 iunie 1920) şi Neully-sur-Seine (27 noiembrie 1919), cealaltă parte semnatară să contribuie la apărarea părţii atacate. Mica Înţelegere a fost rezultatul situaţiei internaţionale nesigure de după Primul Război Mondial, în care Societatea Naţiunilor abia fusese creată, iar puterile învingătoare exercitau presiuni asupra aliaţilor mai mici. Mai mult, alianţa a fost grăbită de încercarea de restaurare intreprinsă de Carol de Habsburg, dar şi de planul francez de întemeiere a unei confederaţii danubiene, care ar fi presupus o slăbire a suveranităţii naţionale a celor trei state. România, Cehoslovacia şi Iugoslavia s-au apropiat tot mai mult şi în final au format o alianţă, pentru a impune respectarea tratatelor de pace şi recunoaşterea pe plan internaţional a integrităţii lor teritoriale. Printre mijloacele preconizate de cercurile politice şi militare din România menite să asigure şi să apere independenţa naţională şi integritatea teritorială a statului un loc important l-au ocupat alianţele politico-militare cu acele ţări a caror politică externă urmarea obiective similare cu cele ale României. Aşadar, alianţele politico-militare realizate de România în anii interbelici au vizat obiectivele legitime de apărare fixate prin politica generală a statului unitar, de respingere a oricărei agresiuni, de menţinere a statu-quo-ului, a păcii şi securitaţii în sud-estul şi estul continentului, la nivelul întregii Europe. Demersurile politico-diplomatice româneşti porneau de la considerentul că România, în alianţă cu alte state mici si mijlocii din Europa de orientare antirevizionistă, putea juca un rol important în contracararea acţiunilor agresive ale forţelor războiului. România, Cehoslovacia şi Iugoslavia s-au apropiat tot mai mult şi în final au format o alianţă, pentru a impune respectarea tratatelor de pace şi recunoaşterea pe plan internaţional a integrităţii lor teritoriale. Mica Înţelegere şi-a încetat activitatea în 1938.

·         1923: A fost adoptată Legea privind înfiinţarea Facultăţii de Farmacie pe lângă Universitatea din Bucureşti (inaugurată oficial la 15 octombrie 1923). Primul sau decan a fost  Ştefan Minovici (n. 18 iulie 1867, Râmnicu Sărat – d. 29 decembrie 1935, Bucureşti), fratele medicului legist Mina Minovici şi al profesorului Nicolae Minovici. A fost membru corespondent al Academiei Române din 1925 si  membru fondator al Academiei de Ştiinţe din România.

·         1929: Vaticanul devine stat suveran.  Resedinta papilor, situata in inima Romei, este cel mai mic stat independent din lume, avand o lungime de circa 900 de metri si o latime de 600 metri si o  suprafata totala  de numai 0,44 hectare. Are o armata proprie constand din celebra Garda Elvetiana.  Statul papal a luat fiinta in secolul al XVIII-lea dupa ce Papa a intrat in posesia zonelor bizantine din Italia Centrala. Roma a devenit astfel treptat centrul religios al Bisericii Catolice. Dupa ocuparea Romei de catre trupele italiene in anul 1870, papa s-a retras din Vatican, dupa ce acesta a fost incorporat de Piemont. Statul a luat fiinta prin Tratatul de la Lateran, in perioada cat premier a fost Benito Mussolini. Denumirea statului provine din latina de la Mons Vaticanus, Colina Vatican. Este parte a Mons Vaticanus si a fostelor campuri vaticane unde au fost construită Biserica ”Sfantul Petru”. Alaturi de celebra bazilica, Palatul Apostolic, Capela Sixtina si muzeele Vaticanului sunt printre cele mai vizitate locuri ale lumii.

·         1930: In Romania, regenta  instituita la moartea regelui Ferdinand I demisioneaza. Guvernul roman a preluat puterile si prerogativele constitutionale si, in virtutea acestora, l-a detronat pe regele Mihai, aflat sub regenta. Pe data de 8 iunie 1930  tatal sau, Carol al II-lea, revenit clandestin in tara, a fost proclamat rege in fata camerelor reunite ale Parlamentului. Pentru prima oara in istoria moderna a Europei, un tata urma la tron fiului sau.

·         1942: In timpul celui de-al doilea război mondial  japonezii  ocupa insulele americane Attu şi Kiska, în   Arhipelagul Aleutine aflat in vecinatatea Alaskai.

·         1947: Reforma agrară din 23 martie 1945 este declarată prin lege „act de guvernământ”, punându-se astfel capăt numeroaselor acţiuni judecătoreşti intentate de foştii proprietari expropriaţi unor ţărani împroprietăriţi.

·         1947: A luat ființă, prin ordinul Ministrului Armatei, Mihail Lascăr, clubul sportiv ASA București, din 1961 Steaua București. LA MULȚI ANI, STEAUA! Și cât mai multe trofeie să aduni în vitrină, la armată nu la Becali! Oricum, ultimul nu mai poate utiliza denumirea de STEAUA!

·         1948:  Președintele  Cehoslovaciei, Edvard Beneš  a demisionat din funcție, refuzând să semneze o constituție prin care țara era transformată într-un stat comunist.

·         1958: Atleta romana  Iolanda Balaş redevine deţinătoarea recordului mondial la saritura in inaltime cu performanţa de 1,78 m. In decurs de trei ani va depasi recordul mondial  cu încă 13 cm,  ameliorandu-l de 11 ori, până la 1,91 m în 16 iulie 1961. Când  a ajuns la 1,91 m, nici o altă atletă nu trecea de 1,78 m., iar recordul său a rezistat alţi zece ani, până când introducerea stilului Fosbury a permis altor atlete să-l depăşească: austriaca Ilona Gusenbauer reuşeşte să sară 1,92 m în 4 septembrie 1971 la Viena. Iolanda Balaș Sőtér (în maghiară Balázs-Sőtér Jolán; n. 12 decembrie 1936, Timișoara – d. 11 martie 2016) a fost campioană olimpică română de etnie maghiară, care a dominat proba de săritura în înălțime timp de un deceniu. Din 1988 până în 2005 a fost președinta Federației Române de Atletism. Înaltă de 1,85 m, antrenată de fostul săritor János Sőtér, care devine mai târziu soțul ei, va rămâne în istoria atletismului pentru dominația probei de săritură în înălțime femei timp de un deceniu. În 1953 s-a transferat de la clubul timișorean „Electrica” la CCA (CSA Steaua). Între 1957 și 1967, Iolanda Balaș a învins în 150 de întreceri consecutive, depășind recordul său mondial de 14 ori, purtîndu-l de la 1,75 m la 1,91 m. În 7 iunie 1958, Iolanda Balaș redevine deținătoarea recordului mondial cu performanța de 1,78 m, iar în decurs de trei ani recordul mondial este depășit cu încă 13 cm, recordul mondial fiind ameliorat de 11 ori, până la 1,91 m în 16 iulie 1961. Distanța între Iolanda Balaș și adversarele sale era foarte mare: când ea a ajuns la 1,91 m, nicio altă atletă nu trecea de 1,78 m. Recordul său a rezistat alți zece ani, până când introducerea stilului Fosbury a permis altor atlete să-l depășească: austriaca Ilona Gusenbauer reușește să sară 1,92 m în 4 septembrie 1971 la Viena.

·         1962 - Începând cu această zi automobiliştii elveţieni nu mai trebuiau să coboare din maşină pentru a îşi rezolva treburile bancare, Credit Suisse, sau Schweizerische Kreditanstalt (SKA) cum se numea în acea vreme inaugurând un sistem inovativ primul drive-in bancar. Cei mai mulţi dintre noi cunosc sistemul de la fast food-uri,diferenţa este că aici în loc să îţi primeşte porţia de mâncare puteai să extragi bani din cont sau să ai o întrevedere din maşină cu un consultant bancar. Prima astfel de unitatea bancară automobilistică s-a deschis în centrul oraşului Zurich, având 8 ghişee pentru automobile cu volan pe stânga şi unul pe dreapta. Sistemul era destul de ingenios şi printr-un sistem mecanic. Ulterior acest sistem a fost propagat şi în Marea Britanie, dar mai ales în USA acolo unde este foarte popular. În Euorpa acest sistem a apărut însă la fel de repede precum a dispărut. Aglomeraţia care se crea în zonele centrale, determina şoferii să evite incursiunile pe patru roţi la bancă. Astfel în 1983 oficiul bancar din Zurich a fost închis pentru că nu mai genera profit. În USA acest sistem încă mai există şi unii chiar îl mai folosesc.

·         1967: In timpul razboiului  arabo-israelian de sase zile, forţele israeliene ocupa  partea ioradaniana a  Ierusalimului.

·         1990: A fost semnată Convenţia de constituire a Confederaţiei Naţionale Sindicale „Cartel Alfa” (CNS „Cartel Alfa”). Confederația Națională Sindicală „Cartel Alfa” este un sindicat din România înființat în anul 1990 de Bogdan Hossu. Este unul dintre primele cinci sindicate din România, ca număr de membri. A fost înființat de Bogdan Hossu, care a părăsit sindicatul CNSLR în momentul în care a realizat că nu are nicio șansă în fata lui Victor Ciorbea pentru șefia acestei structuri. În decembrie 2009, președintele sindicatului era Bogdan Hossu. Cartel Alfa este acționar la 11 firme. Liderii au investit banii sindicaliștilor în afaceri cu asigurări, fonduri de pensii, tichete de masă și turism. Liderii Cartel Alfa sunt membri în consiliile de administrație ale acestor companii, iar o parte din ei dețin chiar și acțiuni. Cartel Alfa a achizi­ționat 10% din firma ACCOR, care face tichete de masă, peste 98% din Hotelul Apollo și mai administrează separat niște hoteluri preluate de la Sind România.

·         1990  - Curtea Supremă de Justiţie a validat alegerea ca preşedinte al României a Domnului Ion Iliescu. Depunerea jurământului (dupa alegerile din 20 mai 1990) de către președintele României, Ion Iliescu. În stânga imaginii este Dan Marțian, președintele Camerei Deputaților, iar în dreapta Alexandru Bârlădeanu, președintele Senatului.

·         1993: A apărut, la Bucureşti, primul număr al cotidianului „Jurnalul Naţional”.

·         1994    - Senatul a adoptat legea privind privatizarea prin metoda MEBO. Proiectul a fost discutat şi adoptat anterior de Camera Deputaţilor.

·         1995: Regizorul Lucian Pintilie a primit distincția franceză Cavaler al Ordinului Artelor și Literelor. Lucian Pintilie (n. 9 noiembrie 1933, Tarutino, județul interbelic Cetatea Albă, Regatul României, azi în Ucraina) este un regizor de teatru și film român. Filmele și montările sale au provocat mari controverse astfel încât a fost invitat de regimul comunist să emigreze.

·         2000: Organizaţia Naţiunilor Unite defineşte  Linia  Albastra de demarcatie dintre Israel şi Liban.

·         2000   - Eurocorps şi-a încheiat misiunea în cadrul forţei de stabilizare NATO din Bosnia-Herţegovina, misiune începută în iunie 1998.

·         2001: Partidul Laburist a lui Tony Blair rămâne la putere după ce câștigă alegerile generale

·         2001 - A fost identificată gena care produce colesterolul de înaltă densitate lipoproteică (HDL-C).

·         2001 - Firma americană Philip Morris a fost condamnată, de către un juriu din Los Angeles, la plata a trei miliarde de dolari pentru un bolnav de cancer, în vîrstă de 56 de ani, aceasta reprezentând cea mai drastică decizie luată împotriva unei firme din domeniul tutunului într-un proces individual.

·         2002    - Senatul american a adoptat un buget suplimentar de urgenţă de 31,5 miliarde de dolari, destinat finanţării activităţilor Pentagonului şi luptei împotriva terorismului.

·         2003    - Preşedintele rus Vladimir Putin a semnat legea privind ratificarea tratatului de dezarmare strategică încheiat în 2002 cu Statele Unite.

·         2003    - Membrii expediţiei "Everest 2003", care au cucerit cel mai înalt vârf al masivului Himalaya, au revenit în România.

·         2004: Printr-un decret emis pe 7 iunie de președintele Franței, Jacques Chirac, actorului român Ion Lucian i-a fost decernat titlul de Ofițer al Ordinului Național al Legiunii de Onoare, ca o recunoaștere a meritelor excepționale în domeniul teatrului

·         2004    - Cabinetul israelian a adoptat planul de retragere din Fâşia Gaza, prezentat de premierul Ariel Sharon.

·         2007    - Miniştrii europeni participanţi la reuniunea Consiliului pentru Transporturi, Telecomunicaţii şi Energie al UE au adoptat reglementările privind reducerea preţului plătit de utilizatorii de telefoane mobile pentru convorbirile efectuate în străinătate. Reglementările reducerea tarifelor de roaming la un sfert sau o cincime din preţurile actuale.

·         2008    - Candidatul la învestitura democrată senatorul de New York Hillary Clinton a anunţat că îşi suspendă campania electorală pentru Casa Albă, exprimându-şi sprijinul pentru rivalul său, Barack Obama.

·         2009: Alegeri pentru Parlamentul European în România

Nașteri
* 1502: Ioan al III-lea al Portugaliei (portugheză: João III, AFI ʒuˈɐ̃ũ) (7 iunie1502–11 iunie 1557), supranumit o Piedoso („Cel Pios”), a fost al cincisprezecilea rege al Portugaliei și al Algarve.

Născut în Lisabona, a fost fiul regelui Manuel I al Portugaliei, și a reginei consoartă Maria de Aragon (a treia fiică a lui Ferdinand al II-lea de Aragonși a Elisabetei I a Castiliei). Ioan i-a urmat pe tron tatălui său în 1521, la numai nouăsprezece ani. În perioada în care el a urcat pe tron, Imperiul Portughez se afla la culmea puterii sale mercantile și coloniale, iar capitala lui, Lisabona, ocupa o poziție de importanță globală din punct de vedere comercial. În timpul domniei sale, posesiunile portugheze din Asia și Lumea Nouă au fost extinse, în special prin colonizarea portugheză a Braziliei. Politica lui Ioan al III-lea de întărire a bazelor portugheze din India (precum Goa) a asigurat monopolul portughez asupra comerțului cu mirodenii, și datorită acestui fapt Ioan al III-lea a fost numit „Regele Băcan”.

Pe durata domniei sale, portughezii au devenit primii europeni care au intrat în contact atât cu China, în timpul Dinastiei Ming, cât și cu Japonia, în perioada Muromachi. A abandonat teritoriile musulmane din Africa de Nord, în favoarea comerțului cu India și investițiilor din Brazilia. În Europa, a îmbunătățit relațiile Portugaliei cu regiunea baltică și Rhinelandul, sperând că va stimula astfel comerțul țării.

Ioan a fost responsabil pentru evanghelizarea Orientului Îndepărtat și Braziliei, parțial prin trimiterea acolo a misionarilor iezuiți. Atât iezuiții, cât și Inchiziția portugheză, introdusă în 1536, aveau să devină instituții cheie în Portugalia și pe cuprinsul imperiului. Iezuiții au avut un rol important în medierea relațiilor dintre portughezi și nativi, iar Inchiziția a scutit Portugalia de conflictele civile și războaiele religioase din Franța și din alte țări ale Europei secolului XVI. În ultimii ani ai domniei lui Ioan, colonia portugheză Brazilia își începuse dezvoltarea rapidă ca producătoare de zahăr, ceea ce a compensat declinul gradual al veniturilor din Asia, și acea dezvoltare a continuat pe durata domniei nepotului și succesorului său, Sebastian al Portugaliei, care a devenit rege după ce Ioan a murit de apoplexie, în 1557.

Prințul Ioan, fiul cel mare al regelui Manuel, s-a născut pe 6 iunie 1502. Evenimentul a fost marcat de o capodoperă a teatrului portughez, „Piesa Vizitării, sau Monologul Văcarului” de Gil Vicente, pusă în scenă în camera reginei.

Tânărul prinț a fost declarat moștenitor al tronului în 1503, și a primit o educație aleasă, avându-i printre profesori pe astrologul Tomás de Torres și pe Diogo de Ortiz, Episcop de Viseu. Unul dintre profesorii săi a fost Luís Teixeira, un umanisteducat în Italia. Cronicarul lui Ioan a afirmat că „D. Ioan al III-lea făcea cu ușurință față problemelor, compensându-și pe timpul domniei lipsurile din cultură cu deprinderile dobândite din experiențe” (António de Castilho, Elogio d'el-rei D. João de Portugal, terceiro, do nome). În 1514 a primit o casă proprie, și în câțiva ani a început să-și ajute tatăl în chestiunile administrative.

Când avea șaisprezece ani s-a stabilit că se va căsători cu verișoara lui primară, Eleonora de Habsburg, fiica cea mare a lui Filip cel Frumos de Austria-Burgundia și a Ioanei de Castilia, dar până la urmă ea s-a căsătorit cu tatăl lui Ioan, regele Manuel I, care rămăsese văduv. Ioan s-a simțit profund ofensat : cronicarii au notat că de atunci a devenit melancolic, și nu a mai fost ca înainte. Unii istorici pretind că acesta a fost unul din motivele principale care aveau să-l determine pe Ioan să devină un credincios fervent.

Pe 19 decembrie 1521, la vârsta de nouăsprezece ani, a fost încoronat rege în Biserica Saint Dominique din Lisabona, începându-și astfel domnia de 36 de ani, care a fost caracterizată de activitate intensă în politica internă și externă, în special în ceea ce privește celelalte state europene.

Căsătoria sorei lui Ioan, Elisabeta a Portugaliei, cu Carol Quintul, Împărat Roman, i-a permis regelui portughez să stabilească o alianță mai strânsă cu Spania și Sfântul Imperiu Roman. Pentru a-și întări legăturile cu Austria, s-a căsătorit cu verișoara lui primară pe linie maternă, Ecaterina de Habsburg, sora mai mică a lui Carol Quintul. Acel mariaj i-a dat nouă copii lui Ioan, dar majoritatea au murit de mici. La moartea lui Ioan, numai nepotul său Sebastian supraviețuise pentru a moșteni coroana.

Ioan al III-lea a continuat să centralizeze statul portughez, după modelul absolutist al predecesorilor săi. A organizat Adunări numai de trei ori, la intervale foarte mari de timp : în 1525 la Torres Novas, în 1535 la Évora și în 1544 la Almeirim. A încercat de asemenea să restructureze viața administrativă și judiciară din ținuturile sale.

Spre sfârșitul domniei lui Ioan al III-lea, Portugalia a intrat într-o perioadă problematică din punct de vedere economic, social și politic, care a avut drept rezultat slăbirea puterii statului.

Toți copiii lui Ioan al III-lea au murit înaintea lui, deși unul dintre fii, numit tot Ioan, avusese un copil cu Ioana a Spaniei înainte să moară. Fiul postum, nepotul lui Ioan al III-lea, avea să devină Sebastian I al Portugaliei. Sebastian nu a avut urmași. După moartea sa timpurie, coroana a revenit unchiului său, cardinalul Henric. Nici el nu a avut copii, și domnia sa a durat doar doi ani (1578-1580). Criza dinastică ce a urmat i-a permis lui Filip al II-lea al Spaniei să preia controlul în Portugalia în numele dinastiei habsburgice.

Ioan al III-lea

Rege al Portugaliei

Portret al lui Ioan al III-lea de Antonis Mor

·         1757: Georgiana Cavendish, Ducesă de Devonshire (d. 1806)

·         1837: Alois Hitler, tatăl lui Adolf Hitler. A fost fiul nelegitim al Mariei Schicklgruber și al unui evreu tânăr numit Frankenberger. Maria Schicklgruber lucra ca bucătăreasă la Frankenberger si a întreținut o relație sexuală cu evreul mai tânăr cu 23 de ani, al cărei rezultat a fost Alois. Ulterior, Maria s-a căsătorit cu Johann Georg Hiedler, care a devenit tatăl vitreg al lui Alois. Cu toate acestea, Alois continua să primească pensie alimentară de la tatăl lui adevărat. Alois a rămas orfan de mamă la vârsta de 10 ani, iar Georg Hiedler l-a trimis la fratele său, Johann Nepomuk Hiedler, la ferma acestuia din Spital. Alois a luat în adolescență lecții de cizmărie, dar la 18 ani s-a angajat să lucreze la vamă, în Braunau. În anul 1876, Alois și-a schimbat  numele din Schicklgruber, în Hitler.

·         1840: Charlotte a Belgiei (Prințesa Marie Charlotte Amélie Augustine Victoire Clémentine Léopoldine a Belgiei), (7 iunie 1840 – 19 ianuarie 1927) a fost soția împărătului Maximilian I al Mexicului, ex-Arhiduce de Austria.

Prințesa Charlotte, de Franz Xaver Winterhalter.

Singura fiică a regelui Leopold I al Belgiei și a celei de-a doua soții Louise-Marie a Franței, Charlotte s-a născut la castelul regal Laeken din Bruxelles, Belgia. A fost numită după prima soție a tatălui său, Prințesa Charlotte Augusta de Wales care a murit la naștere. Charlotte a avut trei frați: Louis-Philippe, care a murit în copilărie, Leopold, care după decesul tatălui lor a devenit Leopold al II-lea al Belgiei și Prințul Philippe, Conte de Flandra. Era verișoară primară cu regina Victoria a Regatului Unit, cu soțul acesteia, Prințul Albert cât și cu Ferdinand al II-lea al Portugaliei.

Bunica favorită era Maria Amalia a celor Două Sicilii, regină a Franței, soția regelui Ludovic-Filip al Franței și nepoată a Mariei Antoneta. Au corespondat cu regularitate, în special când Charlotte era în Mexic. Când Charlotte avea zece ani, mama sa, Louise-Marie, a murit de tuberculoză iar Charlotte a fost încredințată contesei de Hulste, o prietenă apropiată a familiei.

Fotografie a arhiducelui Maximilian și a arhiducesei Charlotte.

La 27 iulie 1857, la Bruxelles, Charlotte s-a căsătorit cu verișorul ei de gradul doi Arhiducele Maximilian de Austria, fratele mai mic al împăratului Franz Joseph I al Austriei. La curtea de la Viena era foarte apreciată de soacra sa care vedea în ea exemplul perfect al soției unui arhiduce austriac. Charlotte n-o plăcea pe împărăteasa Elisabeta (Sisi), soția lui Franz Iosif.

Se spune că arhiducesei îi displăcea legătura profundă care a existat între împărăteasă și Maximilian, care erau confidenți și împărtășeau aceleași gusturi pentru multe lucruri, mai ales că Elisabeta, cumnata sa, era admirată de toată lumea pentru frumusețea și farmecul ei.

Charlotte a petrecut mai mulți ani relativ fericit în Italia ca soție a lui Maximilian, în timp ce arhiducele a servit ca guvernator al provinciilor Lombardia și Veneția. Deși Lombardia și Veneția au fost apoi sub conducerea Imperiului austriac, nici Maximilian nici Charlotte nu au avut loc nici o putere reală.

La începutul anului 1860, ambițiosul Napoleon al III-lea a inițiat o intervenție franceză în Mexic. Franța, dornică să transforme Mexicul într-un stat satelit, a căutat o figură adecvată pentru a deveni împărat al Mexicului. Maximilian a acceptat coroana mexicană și cuplul a navigat spre Lumea Nouă. Cuplul imperial a fost încoronat la catedrala metropolitană Mexico City în 1864 și a ales ca reședință castelul Chapultepec. Ca împărăteasă, Charlotte și-a luat numele de Carlota (numele spaniol pentru Charlotte). Carlota a încercat să ia în serios atribuțiile imperiale și a realizat chiar un tur al Yucatán și a vizitat ruinele Uxmal.

La numai câteva luni după încoronare, Napoleon al III-a început să semnalizeze abandonarea lui Maximilian, iar francezii au început să-și retragă trupele din Mexic. Acestă strategie a fost o lovitură fatală a tinerei monarhiei mexicane. Situația a fost agravată de o blocadă a Statelor Unite care au împiedicat întăriri franceze. Într-o încercare disperată de a salva tronul soțului ei, Charlotte s-a întors în Europa, în căutarea ajutorului pentru soțul ei, la Paris, la Viena și în cele din urmă la Roma, la Papa Pius al IX-lea. Eforturile ei au eșuat; a început să manifeste simptome de paranoia, a suferit un colaps profund cognitive și emoțional și nu s-a mai întors în Mexic.

Charlotte și Maximilian nu au avut copii însă în 1865 cuplul imperial a adoptat pe Agustín de Iturbide y Green și Salvador de Iturbide y de Marzán – nepoți ai unui fost împărat al Mexicului, Agustín de Iturbide. După evenimentele din 1867 și după ce a devenit adult, Agustín a renunțat la drepturile la tronul mexican, a servit în armata mexicană și în cele din urmă a devenit profesor la Universitatea Georgetown.

Charlotte

Împărăteasă a Mexicului

Împărăteasa Carlota a Mexicului, de Franz Xaver Winterhalter

·         1848: Eugène Henri Paul Gauguin (n. 7 iunie 1848, Paris, Franța – d. 9 mai 1903,^[3] Atuona, Franța) a fost un pictor postimpresionistfrancez. Aventurier și geniu, Paul Gauguin a știut să prevadă viitorul, pregătind calea picturii moderne, influențându-i pe fauviști și pe artiștii din gruparea Nabis. Între mizerie și epuizare, călătorii și disperare, a ajuns să creeze opere extraordinare, în care redă cu intensitate viziunea sa senzuală asupra vieții.
Paul Gauguin s-a născut la Paris pe 7 iunie 1848, fiu al lui Clovis Gauguin, ziarist și republican înveterat și al Alinei Chazal, fiica Florei Tristan. Familia Gauguin, simțind că în Franța republica este în pericol, se mută în Peru(1849). Tatăl său moare la 30 octombrie în Patagonia, familia se întoarce în Franța abia peste cinci ani, în august 1854, și se stabilește la Orléans. În 1865 Paul Gauguin servește ca ofițer secund pe un vas comercial cu destinația Rio de Janeiro, un an mai târziu, pornește într-o călătorie de 13 luni în jurul lumii, ca locotenent pe vasul "Chili". Ajutat de tutorele său, Gustave Arosa, bancher și colecționar îndrăgostit de lucrările impresioniștilor, Paul Gauguin este angajat în 1871 ca funcționar la o agenție de bursă. Se împrietenește cu pictorul Émile Schuffenecker, cu care deseori pictează și desenează. În 1873, se căsătorește cu Mette Sophie Gad, fiica unui înalt funcționar danez. În următorii zece ani se nasc cei cinci copii ai lor.

Anul 1874 aduce o schimbare decisivă în viața lui Gauguin. Are acum 25 de ani și pentru el începe lucrul în atelier și perioada de căutări artistice. Se înscrie la "Academia Colarossi", unde învață secretele picturii după model. Este anul când se organizează prima expoziție a impresioniștilor și Gauguin cumpără, încântat, tablouri realizate în acest stil.

Paul Gauguin - Viziune după predică, 1888.

În 1875, expune primul său tablou, "Peisaj la Viroflay", în care se simte influența lui Camille Pissarro, al cărui elev va deveni mai târziu. Câțiva ani în șir se întâlnește regulat cu artiștii impresioniști în cafeneaua "Nouvelle-Athénée" din Place Pigalle și participă cu lucrările sale la expozițiile acestora. În 1879 își petrece pentru prima oară vara în Pontoise, la Pissarro, care îl îndeamnă să se apropie mai mult de natură. Aici îl cunoaște, în 1881, pe Paul Cézanne. Cei doi pictori se înțeleg perfect, între ei fiind multe asemănări în reprezentările artistice.

Paul Gauguin - Christ galben, 1889.

Odată cu anul 1883, Gauguin se decide să-și consacre întreaga energie picturii, părăsește lumea finanțelor și își neglijează familia. Din acest moment evenimentele ce vor urma vor accelera ritmul marii sale aventuri în pictură. Gauguin își lasă soția și copiii la familia acesteia în Danemarca, vinde numeroase piese din colecția proprie, pentru a se întreține, o vreme câștigă bani din lipirea de afișe. Vara anului 1886 o petrece în Bretania, la Pont-Aven, unde trăiesc mai cu seamă pictorii independenți sosiți din Anglia și America.

Acum are, în sfârșit, ocazia să creeze departe de influențele pariziene. Din cauza problemelor materiale dar și datorită setei sale nestăvilite de independență, primăvara anului 1887 îl găsește pe puntea unui vas care se îndreaptă spre Panama. Lucrează câteva săptămâni la construcția canalului, se îmbolnăvește însă de malarie și se întoarce în Franța, din nou la Pont-Aven. Împreună cu pictorul Émile Bernard, elaborează regulile sintetismului, care se bazează pe planuri de culori de aceeași nuanță, reliefate prin contururi ferme. Compoziția "Viziune după predică", cunoscută și ca "Lupta lui Iacob cu îngerul", marchează debutul acestui nou stil, caracterizat prin petele decorative de culoare pură, prezența marcată a liniilor de culoare închisă, motive simplificate, tratarea antinaturalistă a spațiului și renunțarea la perspectiva tradițională. Prin așezarea surprinzătoare a motivelor, artistul leagă două planuri ale realității: femeile bretone și viziunea lor. "Pentru mine peisajul și lupta din tablou există numai în imaginația oamenilor care se roagă, ele sunt o urmare a predicei ascultate" (Paul Gauguin).

Paul Gauguin - Fată din Tahiti ("Areoi"), 1892.

Gauguin recurge adesea la motive pictate deja, pe care și le însușește și le așază într-o nouă ambianță. Tabloul "Christ galben" este inspirat în mod direct de statuia de lemn policromă a unor meșteșugari din secolul al XVII-lea. Gauguin merge însă mai departe, preia idei formale și din propriile lucrări și, asemenea unui compozitor, le prelucrează ca și cum ar scrie variații diferite pe aceeași temă. În partea stângă a tabloului se văd femei din Bretania, motiv ce constituie o nouă variantă a compoziției "Viziune după predică".

În anul (1888), galeria pariziană "Boussod et Valadon" îi organizează prima expoziție personală. Noua generație vede în Gauguin maestrul simbolismului.

În același an, la 21 octombrie 1888, Gauguin sosește la Arles, la Van Gogh, pe care îl cunoscuse cu doi ani în urmă. Van Gogh era curios să afle la ce rezultat artistic a dus colaborarea lui Gauguin cu Émile Bernard și i-a rugat pe cei doi să-și facă reciproc portretul. Rezultatul îl constituie tabloul "Mizerabilii", în care Gauguin se reprezintă în chipul lui Jean Valjean din cunoscutul roman al lui Victor Hugo. Relația de prietenie dintre Gauguin și Van Gogh se deteriorează repede. După o ceartă, Van Gogh își taie o ureche, Gauguin se întoarce la Paris.

Gauguin visează la un atelier la tropice, alegerea cade pe Tahiti, pământ al "extazului, al liniștii și al artei". În primăvara anului 1891 se îmbarcă pe un vas spre Oceanul Pacific și la 8 iunie sosește la Papeete. Se stabilește la Mataiea și începe să picteze, folosind ca modele femei indigene, cu care are și legături amoroase.

Paul Gauguin - De unde venim? Ce suntem? Încotro ne îndreptăm?, 1897

După un intermezzo parizian și câteva luni în Belgia, Gauguin se întoarce în Tahiti. La 28 iunie 1895 părăsește din nou Franța, unde nu se va mai întoarce niciodată. De data aceasta se stabilește într-o localitate pe malul mării, și artistul se apucă de o muncă gigantică. Anul 1897 este data de naștere a câtorva capodopere printre care și tabloul "De unde venim? Ce suntem? Încontro ne îndreptăm?", care va fi expus un an mai târziu la galeria "Vollard" din Paris, devenind evenimentul major al sezonului.

Paul Gauguin - "Când te vei mărita?", 1892.

Gauguin a fost foarte legat de această compoziție de aproape patru metri, cu caracterul unei picturi murale, considerată ca fiind testamentul său artistic și spiritual. Gauguin adună și concentrează aici mare parte a repertoriului său, cu mai multă vigoare decât în tablourile mai vechi. Armonia artistică și poetică a ideilor sale nu a fost niciodată atât de impresionantă.

Paul Gauguin - Calul alb, 1898.

În septembrie 1899 se mută în arhipelagul insulelor Marchize, la Atuona, pe insula Hiva-Oa. Aici își construiește celebra "Casă a plăcerilor", unde se mută cu noua sa vahine. Aceasta a marcat în pictura sa o nouă perioadă de activă fecunditate creatoare. Amatorul de artă care a comandat "Calul alb" a refuzat până la urmă tabloul finisat, întrucât calul a devenit... verde! La care pictorul a răspuns că imbecilii lipsiți de imaginație i-au reproșat absolut gratuit lui Delacroix faptul că pe pânza tabloului intitulat "La Justice de Trajan" a pictat calul în roz. Tabloul este expus în 1906 la Salonul de Toamnă din Paris, stârnind un ecou puternic în cercul tinerilor expresioniști germani.

Paul Gauguin moare la 8 mai 1903 în Atuona din insula Hiva Oa, Polinezia Franceză, anul în care galeria "Vollard" organizează o expoziție cu 50 de picturi și 20 de desene, și când Salonul de Toamnă dedică o întreagă sală lucrărilor sale.

Paul Gauguin

·         1862: S-a nascut Philipp Lenard, fizician german, laureat al Premiului Nobel; (d. 1947). Philipp Eduard Anton von Lenard (n. 7 iunie 1862, Pressburg, Austro-Ungaria, astăzi Bratislava, Slovacia – d. 20 mai 1947, Messelhausen, Germania) a fost fizician german, profesor universitar la Breslau (Wrocław) și la Heidelberg, laureat al Premiul Nobel pentru Fizică în anul 1905, pentru munca sa în domeniul razelor catodice.

Philipp Lenard

Philipp Lenard în 1900

·         1868: S-a nascut Charles Rennie Mackintosh, arhitect, grafician, pictor britanic. Charles Rennie Mackintosh (n. 7 iunie 1868, Glasgow – d. 10 decembrie 1923, Londra) a fost un arhitect, designer de interior și pictor scoțian. Rennie Mackintosh a fost unul dintre cei mai influenți designeri ai mișcări artistice Arts and Crafts și ulterior unul dintre cei mai representativi artiști Art Nouveau din Regatul Unit. Născut în Glasgow și decedat în London, artistul a exercitat o considerabilă influență artistică asupra designului european.
Lucrări:

• Glasgow Herald Building, (1893–1895, Glasgow)
• Martys’ Public School, (1895–1896, Glasgow)
• Glasgow School of Art (1896–1909, Scoția)
• Queen's Cross Church, (1898, Glasgow)
• Ceainăria din Argyle Street (1898-1899, Glasglow)
• Windyhill, (1900–1901, Kilmacolm, Renfrewshire)
• Haus eines Kunstfreundes, 1901, reconstrucția pentru Bellahouston Park, Glasgow
• Daily Records, (1901, Glasgow)
• Hill House, (1903, Helensburgh)
• The Willow Tearooms (1903–1904, 1917, Glasgow)
• Scotland Street School Museum of Education (1903–1906, Glasgow)
• Auchenibert, (1904–1906, Killearn, Stirlingshire)

Mackintosh a proiectat mobilier pentru unele din clădiri, inclusiv elemente de interior pentru multe din reședințele sale.

• 

  Scotland Street School, Glasgow
 
• 

  Hill House, Helensburgh
 
• 

  Windyhill, Kilmacolm

• Charles Rennie Mackintosh

* 1869: Marele Duce Alexandru Alexandrovici al Rusiei (rusă Великий Князь Александр Александрович Романов; 7 iunie 1869 – 2 mai 1870) a fost al doilea fiu al împăratului Alexandru al III-lea al Rusiei și a soției sale, împărăteasa Maria Feodorovna. A fost fratele mai mic al viitorului împărat Nicolae al II-lea. A murit de meningită în 1870, cu o lună înainte să împlinească un an. "Doctorii susțin că nu a suferit însă noi am suferit teribil să-l vedem și să-l auzim",^[1] a scris mama lui propriei ei mame, regina Louise a Danemarcei. Părinții lui l-au fotografiat postum, aceasta fiind singura fotografie a Marelui Duce Alexandru, aflat în coșciug înconjurat de flori.

Singura fotografie a Marelui Duce Alexandru Alexandrovici

·         1874: S-a născut la Pitesti, poetul, prozatorul si  traducătorul Alexandru Iacobescu; (m. 1945, Bucuresti). A fost redactor la revista Curentul si a debutat cu versuri in revista Ramuri (1914); debut editorial cu volumul Balade (1919). A colaborat la Adevarul literar si artistic. Convorbiri literare, Gindirea, Universul literar etc, uneori sub pseudonimul Daniel Arama, Ion Arama, Teofil Roman, Pantagruel.

·         1879 - S–a născut Knud Johan Victor Rasmussen, explorator polar danez; a realizat cea mai lungă expediţie cu sănii trase de câini din istoria Arcticii (1921–1924) (m.21.12.1933).
* 1879: Joan George Erardus Gijsbertus Voûte (n. 7 iunie 1879 - d. 20 august 1963) a fost un astronom olandez.

El a fost născut în Madioen, Java într-o familie Huguenot. A studiat inginerie civilă la Delft, dar în timp ce era un student a câștigat un interes în studierea-astronomie stelelor variabile. Dupa ce a absolvit el s-a alăturat personalului Observatorului Leiden, unde a lucrat la stele binare. În 1913 el a câștigat un post la Observatorul Cape din Africa de Sud, unde a lucrat la stele duble și măsurători paralaxă. El a devenit un membru al Societatii Regale din 1917. Contul său preliminar al paralaxei de Proxima Centauri a fost publicat în 1917 , demonstrând că Proxima a fost la aceeași distanță de la Soare ca sistemul Alpha Centauri . El s-a întors la Java în 1919, unde a servit ca un asistent la Observatorul meteorologic și magnetic Weltevreden.El a fost capabil să câștige interesul de prieteni bogați pentru construirea unui observator. Voûte a devenit director, și el a selectat 1300 m altitudine Lembang pentru site. Principalul instrument a fost un dublu refractor de 60 cm Zeiss. Activitatea Observatorului axat pe stele duble, masuratori paralaxă, fotometrie de stele variabile și clustere, și așa mai departe. Rezultatele au fost publicate in Lembang Observatorului Analele. În urma ocupației japoneze de Java, Voûte a fost închis. Ca urmare a captivității sale a suferit de sanatate precara, astfel încât după război s-a mutat în Australia. Mai târziu, s-a stabilit la Haga, Țările de Jos, unde a murit în 1963.

Joan Voûte (c. 1908)

·         1886:  Henri Marie Coandă (n. 7 iunie 1886 - d. 25 noiembrie 1972) a fost un academician și inginer român, pionier al aviației, fizician, inventator și descoperitor al efectului care îi poartă numele. A fost fiul generalului Constantin Coandă, prim-ministru al României în 1918.

Henri Coandă s-a născut în București, la 7 iunie 1886, fiind al doilea copil al unei familii numeroase. Tatăl lui a fost generalul Constantin Coandă, fost profesor de matematică la Școala națională de poduri și șosele din București și fost prim-ministru al României pentru o scurtă perioadă de timp în 1918. Mama sa, Aida Danet, a fost fiica medicului francez Gustave Danet, originar din Bretania.

Încă din copilărie viitorul inginer și fizician era fascinat de miracolul vântului, după își va și aminti mai târziu. Henri Coandă a fost mai întâi elev al Școlii Petrache Poenaru din București, apoi al Liceului Sf. Sava1896 unde a urmat primele 3 clase, după care, la 13 ani, a fost trimis de tatăl său, care voia să-l îndrume spre cariera militară, la Liceul Militar din Iași 1899. Termină liceul în 1903 primind gradul de sergent major și își continuă studiile la Școala de ofițeri de artilerie, geniu și marină din București.

Detașat la un regiment de artilerie de câmp din Germania 1904, este trimis la Technische Hochschule (Universitatea Technică) din Berlin-Charlottenburg. Pasionat de probleme tehnice și mai ales de tehnica aviaticii, în 1905 Coandă construiește un avion-rachetă pentru armata română. Între 1907-1908 a urmat de asemenea cursuri universitare în Belgia, la Liège, și la Institutul tehnic Montefiore. În 1908 se întoarce în țară și e încadrat ofițer activ în Regimentul 2 de artilerie. Datorită firii sale și spiritului inventiv care nu se împăcau cu disciplina militară, el a cerut și obținut aprobarea de a părăsi armata, după care, profitând de libertatea recâștigată, a întreprins o lungă călătorie cu automobilul pe ruta Isfahan - Teheran - Tibet. La întoarcere pleacă în Franța și se înscrie la Școala superioară de aeronautică și construcții, nou înființată la Paris 1909, al cărei absolvent devine în anul următor 1910, ca șef al primei promoții de ingineri aeronautici.

Marcă poștală moldovenescă cu Henri Coandă vârstnic, emisă în anul 2000.

Cu sprijinul inginerului Gustave Eiffel și savantului Paul Painlevé, care l-au ajutat să obțină aprobările necesare, Henri Coandă a efectuat experimentele aerodinamice prealabile și a construit în atelierul de carosaj al lui Joachim Caproni un avion fără elice, numit convențional Coandă-1910, pe care l-a prezentat la al doilea Salon internațional aeronautic de la Paris 1910.

Coandă a susținut după 1956 că în timpul unei încercări de zbor din decembrie 1910, pe aeroportul Issy-les-Moulineaux de lângă Paris, aparatul a scăpat de sub control din cauza lipsei lui de experiență, s-a lovit de un zid de la marginea terenului de decolare și a luat foc. Deocamdată nu au fost găsite surse contemporane evenimentului care să coroboreze această narațiune.

Între 1911-1914 Henri Coandă a lucrat ca director tehnic la Uzinele de aviație din Bristol, Anglia și a construit avioane cu elice de mare performanță, de concepție proprie. În următorii ani se întoarce în Franța, unde a construit un avion de recunoaștere 1916 foarte apreciat în epocă, prima sanie-automobil propulsată de un motor cu reacție^{[necesită citare]}, primul tren aerodinamic din lume și altele. În 1934 obține un brevet de invenție francez pentru Procedeu și dispozitiv pentru devierea unui curent de fluid ce pătrunde într-un alt fluid, care se referă la fenomenul numit astăzi „Efectul Coandă”, constând în devierea unui jet de fluid care curge de-a lungul unui perete convex. Această descoperire l-a condus la importante cercetări aplicative privind hipersustentația aerodinelor, realizarea unor atenuatoare de sunet și altele.

Henri Coandă revine definitiv în țară în 1969, ca director al Institutului de creație științifică și tehnică (INCREST), iar în anul următor, 1970, devine membru al Academiei Române. Henri Coandă a murit la București, pe data de 25 noiembrie 1972, la vârsta de 86 de ani.

Avionul cu reacție ^{[necesită citare]}al lui Coandă (realizat în 1910) - Coandă-1910.

Dispozitiv pentru mărirea portanței pe profilul de aripă al aparatului cu reacție realizat în 1910.

• Dispozitiv pentru măsurători de portanță și rezistență la deplasarea în aer a diferitelor tipuri de suprafețe portante (profile de aripă) cu posibilitatea înregistrării valorilor pe diagrame pentru posibilitatea comparației și stabilirii profilului ideal. Dispozitivul era montat pe un vagon în fața unei locomotive, iar experimentele se desfășurau în mișcare, la o viteză de 90 km/h, pe linia Paris-Saint Quentin. Ulterior a putut face aceste determinări folosind un tunel de vânt cu fum, și o cameră fotografică specială, de concepție proprie. Datorită acestor experimente a stabilit un profil de aripă funcțional pentru viitoarele sale aparate de zbor.
• 1911: În Reims, Henri Coandă prezintă un aparat de zbor cu două motoare cuplate ce acționau o singură elice.
• 1911-1914: În calitatea sa de director tehnic al Uzinelor Bristol, Henri Coandă proiectează mai multe aparate de zbor "clasice" (cu elice) cunoscute sub numele de Bristol-Coandă. În 1912 unul dintre ele câștigă premiul întâi la Concursul internațional al aviației militare din Anglia.
• 1914-1918: Henri Coandă lucrează la "Saint-Chamond" și "SIA-Delaunay-Belleville" din Saint Denis. În această perioadă proiectează trei tipuri de aeronave, dintre care cel mai cunoscut este Coandă-1916, cu două elici apropiate de coada aparatului. Coandă-1916 este asemănător cu avionul de transport Caravelle, la proiectarea căruia de fapt a și participat.
• Invenția unui nou material de construcție, beton-lemnul, folosit pentru decorațiuni (de exemplu la Palatul culturii din Iași, ridicat în 1926, decorat în totalitate cu materialul lui H. Coandă)
• 1926: În România, Henri Coandă pune la punct un dispozitiv de detecție a lichidelor în sol. E folosit în prospectarea petroliferă.
• În Golful Persic inventatorul român construiește un rezervor din beton subacvatic pentru depozitarea petrolului.
• "Efectul Coandă". Primele observații le face cu ocazia studierii primului avion cu reacție din lume, Coandă 1910. După ce avionul decola, Henri Coandă observă că flăcările și gazul incandescent ieșite din reactoare tindeau a rămâne pe lângă fuzelaj. Abia după 20 de ani de studii ale lui și ale altor savanți, inginerul român a formulat principiul din spatele așa-numitului efect Coandă, numit astfel de profesorul Albert Metral. La baza efectului Coandă, a stat construirea aerodinei lenticulare, un aparat în formă de lentilă

Henri Coandă

Henri Coandă în 1967

·         1893: S-a nascut Ludovic Feldman, muzician evreu din România (d. 1987). Ludovic Feldman (n. 25 mai 1893, Galați – d. 11 septembrie 1987, București) a fost un violonist și compozitor român, ale cărui lucrări au o tematică de inspirație folclorică transpusă într-un limbaj de factură modernă. George Enescu a fost cel care l-a încurajat și sfătuit, recomandându-l drept „realmente dotat pentru compoziție – când spun realmente dotat aceasta înseamnă mult“. Asupra calităților sale s-au pronunțat pe lângă George Enescu și compozitori remarcabili ca Wilhelm Georg Berger și Zeno Vancea. Acest muzician și compozitor evreu a fost un „artist atașat țării și idealurilor culturii românești„. Mihail Jora și George Enescu, au intervenit, în momente grele, pentru excepționalul violonist al Filarmonicii.

* 1907: Sigvard Oscar Fredrik Bernadotte, Conte de Wisborg (7 iunie 1907 – 4 februarie 2002) a fost designer industrial suedez. A fost al doilea fiu al regelui Gustaf al VI-lea Adolf al Suediei și al primei lui soții Prințesa Margaret de Connaught. A fost cunoscut drept Prințul Sigvard, Duce de Uppland, însă și-a pierdut titlul regal în 1934 când a făcut o căsătorie morganatică.

S-a căsătorit de trei ori; la 8 martie 1934 la Londra s-a căsătorit cu Erica Maria Patzek și, din cauza căsătorie morganatice și-a pierdut titlul de Prinț și a fost exclus din linia de succesiune. Sigvard și Erika nu au avut copii și au divorțat la 14 octombrie 1943.

Numai 12 zile mai târziu, la 26 octombrie la Copenhaga s-a căsătorit cu Sonja Christensen Robbert. Au avut un fiu, Contele Michael Sigvard Bernadotte af Wisborg, născut la Copenhaga la 21 august 1944. Sigvard și Sonja au divorțat la 6 iunie 1961.

O lună mai târziu, la 30 iulie 1961, s-a căsătorit la Stockholm cu Marianne Lindberg, care a devenit Contesa Marianne Bernadotte af Wisborg.

La 2 iulie 1951 a fost numit Conte Bernadotte af Wisborg de Marea Ducesă Charlotte de Luxembourg. La 28 mai 1983 Sigvard a anunțat agenția de știri suedeză Tidningarnas Telegrambyrå că își dorește înapoi titlul de prinț.

De-a lungul anilor a solicitat recuperarea titlului princiar (deși nu a solicitat și reintrarea în linia de succesiune) însă regele Carl al XVI-lea Gustaf al Suediei a rămas înstrăinat de unchiul său. Sigvard a fost la Curtea Europeană a Drepturilor Omului în eforturile sale de a reobține titlul pierdut. În 2004, la doi ani de la decesul lui Sigvard, Curtea a declarat cererea inadmisibilă.^[1]

Din 1994 până în 2002, a fost cel mai în vârstă strănepot al reginei Victoria și a ajuns la vârsta de 94 de ani; încă mai este descendentul de sex masculin cu cea mai lungă durată de viață.

Sigvard Bernadotte

Conte de Wisborg ant. Prinț al Suediei, Duce de Uppland

* 1909: Jessica Alice Tandy (n. 7 iunie 1909, Londra, Marea Britanie — d. 11 septembrie 1994, Connecticut, Statele Unite ale Americii) a fost o actriță americană de teatru și film de origine britanică, laureată a premiului Oscarîn anul 1990 pentru rolul Daisy Werthan din filmul Șoferul doamnei Daisy, regizat de Bruce Beresford.

Jessica Tandy

Tandy and Hume Cronyn at the 1988 Emmy Awards

·         1914 - S-a născut Hogia Ahmad scriitor şi cineast indian.

·         1915: Constantin Constantinov, artist moldovean

·         1917: S-a nascut Dean Martin, cântăreț și actor american . Dean Martin (n. 7 iunie 1917, Steubenville, Ohio – d. 25 decembrie 1995), născut Dino Paul Crocetti, a fost un actor, cântăreț, crooner, comediant și actor de film italiano-american.

·         1920: Georges Marchais, politician francez (d. 1997). Georges Marchais (născut Georges René Louis Marchais, 7 iunie 1920, La Hoguette, Calvados, Franța – d. 16 noiembrie 1997, Paris, Arondismentul 10) om politic francez, secretar general al Partidului Comunist Francez între 1972 și 1994, deputat în Parlamentul Francez între 1973 si 1997.
* 1922: Egon Balas (n. 7 iunie 1922, Cluj, Regatul României – d. 18 martie2019^[2]) a fost un matematician și economist, profesor la Tepper School of Business, Carnegie Mellon University. A fost membru al partidului comunist ungar în perioada interbelică, a fost activ în cadrul PMR și PCR în România, dar a fost o victimă a epurărilor din perioada post-stalinistă. Egon Balas a plecat din România în 1967.

În ce privește etnia sa, într-un interviu a declarat: Sunt evreu ungur din România. Sunt evreu prin naștere, sânge, ADN. Într-un cuvânt, prin factorul genetic-biologic. Sunt de limba maternă maghiară, cu școală românească de la vârsta de șapte ani.

După anexarea Ardealului de Nord la Ungaria, când Egon Balas avea 18 ani, evreu fiind, i s-a interzis să-și continue studiile. Atunci s-a apropiat de marxism, în care vedea o rezistență împotriva asaltului nazist.

S-a înrolat apoi în Partidul Comunist, a devenit muncitor de fabrică, turnător de fier, apoi strungar, a intrat în sindicat, a organizat rezistența sub formă de greve, distribuiri de manifeste contra războiului, muncă de lămurire printre muncitori, și recrutarea de noi aderenți, până la arestarea sa de către DEF în August 1944. A fost supus torturilor obișnuite ale acestei instituții infame, nu a trădat pe nimeni dintre colaboratorii săi, și am fost condamnat la 14 ani de pușcărie. Datorită comportării sale la DEF, în primii ani de după război comuniștii i-au dat funcții de răspundere: în 1948 a fost trimis la Legația de la Londra, unde la 26 de ani a devenit cel mai tânăr membru al corpului diplomatic.

Între 1949-1952 a fost șeful Direcției Economice a Ministerului Afacerilor Externe. Dar, cu ocazia vizitei la București în Decembrie 1948, a făcut un raport care a fost criticat aspru ca reprezentând o poziție nemarxistă. În loc de a-și face autocritica, a cerut să fie înlocuit cu cineva care vede lucrurile în culori mai sănătoase. Începând cu acea dată, suspiciunile l-au urmărit în toată perioada cât a lucrat la Externe, iar în vara lui 1952 a fost arestat. După ce a fost eliberat, a fost reîncadrat la Institutul de Cercetări Economice, de unde a făcut o călătorie în Uniunea Sovietică în iunie 1956 , unde s-a convins că viața de acolo era și mai mizerabilă decât cea din România.

În 1957 a scris o carte despre teoria economică a lui John Maynard Keynes, încercând s-o explice pe înțelesul economiștilor marxiști și menționând că ea conține învățăminte și pentru o economie socialistă. Cartea a fost publicată, celebrată în presă ca originală, apoi criticată, autorul înfierat ca revizionist burghezo-cosmopolit, în final retrasă din circulație și din toate bibliotecile din țară ca eretică.

În 1959, a fost dat afară din Institutul de Cercetări Economice și pus sub interdicție de a publica în literatura economică. Atunci a început un proces autodidact de recalificare. Avea 37 de ani, și era conștient de riscul de a eșua. Peste nu mai mult de un an, în 1960, a început să publice rezultate în domeniul teoriei optimizării (cercetare operațională, programare matematică) în reviste matematice și statistice. Succesele inițiale în acest domeniu i-au dat curajul să încerce să-și creeze o viață nouă, în afara ideologiei.

În 1958, Grigore Moisil a venit la Institutul de cercetări economice pentru a explora posibilitățile de aplicare a matematicii în economie și s-a foarte arătat interesat de explorarea programării lineare ca unealtă de modelare a activității economice, la care tocmai lucra Egon Balas, și l-a încurajat să continue.

Când a reușit să părăsască România, în 1967, avea deja un nume în noua sa profesie datorită faptului că revista americană Operations Research publicase în 1965 articolul său despre așa zisul algoritm aditiv, care avusese un oarecare ecou în cercurile profesionale americane. Datorită acestui fapt, putea conta pe obținerea unei poziții într-o universitate sau un institut de cercetare.

Descoperirea sa din decembrie 1963, algoritmul aditiv, i-a adus mai multe oferte de lucru îndată ce a ajuns în Occident. A avut norocul de a fi invitat de George Dantzig, “tatăl programării lineare", să petreacă semestrul de vară (1967) cu grupul lui, la Stanford. Acolo a învățat enorm și s-a străduit din răsputeri să umple golurile care existau în auto-educația sa matematică. Începând din septembrie 1967 a devenit profesor la Universitatea Carnegie Mellon din Pittsburgh. Aici i s-au creat condiții de muncă fabuloase.

În 1974 a inventat o metodă numită Programare Disjunctivă, care la început nu prea a fost acceptată, dar cu două decenii mai târziu a revoluționat tehnica programării în numere întregi. I s-a acordat atunci (1995) premiul von Neumann, iar studiul asupra programării disjunctive, nepublicat în 1974, a apărut ca articol invitat, cu o prefață elogioasă semnată dei doi cercetători renumiți. Câțiva ani mai târziu a fost primul american căruia i s-a decernat Medalia de Aur EURO (EURO Gold Medal) a Asociației Europene de Cercetări Operaționale (2005).

Egon Balas

·         1924 - S-a născut Dolores Gray, cântăreaţă, dansatoare şi actriţă americană.

·         1928: James Ivory, regizor din S.U.A

·         1930 - S-a născut Liviu George Niţu, operator de film documentar.
* 1930: Hilderaldo Luiz Bellini (n. 7 iunie 1930 – d. 20 martie 2014) a fost un fotbalistbrazilian de origini italiene, căpitan al echipei Braziliei, câștigătoare a Campionatului Mondial de Fotbal 1958.

·         1940: S-a născut in localitatea  Zorleni, judeţul (interbelic) Tutova, actualmente judeţul Vaslui, poetul, prozatorul şi jurnalistul Ion Murgeanu. A urmat cursurile Facultatiide Filologie a Universitatii Bucuresti. A debutat în literatură cu versuri care s-au bucurat de comentarii pozitive din partea marelui George Călinescu. A fost redactor la ziarul „Clopotul”, Botoşani, 1958-1070, Redactor coresp. „România liberă”, 1971-1974, Redactor la „Tribuna României”, 1979-89; Redactor şef secţie cultură şi civilizaţie, „Curierul Românesc”, serie nouă. 1989-2000; Redactor coordonator „Suplimentul Cultural”, „Meridianul Românesc”, Anaheim, California, USA, 1997-2009. Membru titular al „Uniunii Scriitorilor din România”, din 1970, recomandat de Geo Bogza, A. E. Baconsky şi Nicolae Manolescu. Urmărit de Securitate, Ion Murgeanu este unul dintre participanţii activi la Revoluţia din 1989, fără să se numere însă printre revoluţionarii declaraţi ulterior, care beneficiază şi de certificat.

Studii: Scoala Elementarǎ Zorleni, Liceul "Codreanu" Bârlad, Liceul "Mihail Kogǎlniceanu" Vaslui, Facultatea de Filologie, "Universitatea București".

Activitate jurnalistică: A fost pe rând profesor de limba și literatura română, județul Vaslui și Galați, inspector la "Intreprinderea Cinematografică" Suceava, 1957-1959, Redactor la ziarul "Clopotul", Botoșani, 1958-1070, Redactor coresp. "România liberă", 1971-1974, Redactor la "Tribuna României", 1979-89; Redactor șef secție cultură și civilizație, "Curierul Românesc", serie nouă. 1989-2000; Redactor coordonator "Suplimentul Cultural", "Meridianul Românesc", Anaheim, California, USA, 1997-2009.

Debut literar: primele versuri salutate de G. Călinescu în revista "Contemporanul", articolul "POEZIE" joaca rolul de urarea de "bun venit" în lit. română. „Ion Murgeanu cântă soarele ce face iarba să crească, mustul de soare curgând pe pamânt, vântul, dragostea. Inspirația sa e năvalnică și uneori solemn exaltată…" (G. Călinescu)

Debutul și-l face cu vol. de versuri "REPAOSE", 1969. Au urmat: "CONFESORUL", 1970, primul manuscris al noii edituri "Cartea Românească", întors fără viză complet, pe motivul conținutului religios/mistic. Cartea a apărut totuși la insistențele editurii cu titlul "CONFESIUNEA". Considerată una din victoriile editurii în lupta ei cu cenzura, directorul Marin Preda, a propus volumul la Premiul "Uniunii Scriitorilor" pentru debut. Premiul nu s-a acordat din motive ideologice... Urmărit și obstrucționat de fosta Securitate, mai ales la venirea în Capitală: 1975 (fond d, dosar nr. 11.190, vol.18, f.131/132). Participant direct la evenimentele din decembrie 1989, refuză certificatul de revoluționar, chiar arestat din stradă, reținut la Miliția Capitalei și supus barbariei torționare a elementelor securiste (cf. romanul "CARLA în DECEMBRIE", Ed. "Cetatea Literară", 2002).

OPERA: 10 volume de versuri, 1969-1999. 3 romane: "EDENUL", Ed. "Cartea Românească", 1980; "VIA", Ed. Tineretului, 1984; "CARLA în DECEMBRIE", Ed. "Cetatea Lit.", 2002. Autor al unui eseu: "IISUS", Ed. Crater, 1999, reeditat cu titlul "VIATA lui IISUS", Euro Press Group, 2007. Postfață: Pr.Dr. Theodor Damian, New York. Ediții de autor: "TURNUL ONOAREI", 294 p., prefață de Miron Blaga; "METAFIZICA PRACTICĂ", 285 p., cu o postfață de Gheorghe Grigurcu: o severă selecție din opera poetică de peste 40 de ani, Editura VINEA, vol. I, 2004; vol. II, 2005. Bună primire din partea criticii majore din presa vremii. "HIMERA LITERATURII", -dialog epistolar- , Ion Lazu - Ion Murgeanu, 388 p., Ed. "Curtea Veche". I.M. a scris, timp de peste 10 ani, singur o revistă literară în miniatură cu 7 rubrici fixe sub forma "Suplimentului Cultural" al "Meridianului Românesc", USA. O dare de seamă lunară a principalelor acte culturale din țară pentru românii din diaspora: Istorie la zi, clasicii noștrii, teatru, film, muzică, noua literatură, excelsior. După un avc, octombrie 2008, în curs de recuperare, I.M. continuă suplimentul foarte apreciat de românii, în special din USA și Canada, sub forma unui "digest". Referințe critice despre poet și scriitor: G. Călinescu, Paul Georgescu, Ștefan Augustin Doinaș, Al. Piru, Gheorghe Grigurcu, etc.

A publicat și continuă să publice în principalele reviste din țară și străinătate, inclusiv noile reviste on-line. Recent, poetul s-a adaptat la noile medii de comunicare, creându-și un blog personal (absentul.blog.com) și un proiect de promovare a tinerelor talente din poezie (scoaladepoezie.blogspot.com).

Oameni care i-au influențat viața și opera: Poeții Lucian Valea și Traian Chelariu, Cezar Ivănescu și Gheorghe Istrate, Nichita Stănescu și Mircea Ciobanu, Daniel Turcea; preoții Sofian Boghiu și Constantin Galeriu și toți cei evocați în "HIMERA LITERATURII", o carte a devenirii ca scriitor și ca om integru, “dificil”, fără compromisuri adică, și rest. Judecata de la debut, datorată lui G. Călinescu, verdictul său critic, se resimte valabil și azi, din fericire, în tot ce scrie I.M.: “Inspirația năvalnică, uneori solemn exaltată… o expresiune incântătoare a combativității ardente a temperamentului solar, o literatură, în fine, fără nici un loc comun.” Aula liceului din Complexul Școlar, din satul natal al poetului, Zorleni, îi poartă numele. Cei care vin vor putea găsi acolo cărțile lui, parte din biblioteca de lucru de o viață, însoțite și de o arhivă intimă minimală…

·         1940: Sir Thomas Jones Woodward (n. 7 iunie 1940), cunoscut sub numele de scenă Tom Jones, este un cântăreț de muzică ușoară galez.

S-a născut în Treforest, lângă Cardiff, în Țara Galilor. De la terminarea școlii la 16 ani, a vândut peste o sută de milioane de discuri. Într-o ceremonie la palatul Buckingham din Londra, regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii recunoaște meritele făcute Commonwealth-ului și Regatului Unit și în ziua de 29 martie 2006 îl numește prin ceremonial Sir Tom Jones, acordându-i totodată titlu de cavaler.

Tom Jones a devenit faimos la mijlocul anilor '60 prin interpretarea exuberantă purtând pantaloni strâmți și bluze cu gulere largi, în stilul modern de haine la modă în vremea aceea. A fost cunoscut pentru sex-appealul său evident încă dinainte de a deveni un lucru necesar pentru oricare alt cântăreț.

În 1963 Jones devine printr-o ocazie lider vocalist în trupa „Tommy Scott and the Senators”, cu care cântă o perioadă de timp la asociația Young Men Club Association din localitatea Cwmtillery din Marea Britanie. Îmbrăcați în haine de piele trupa devine cunoscut în Țara Galilor. Astfel, începând cu anul 1963 Tom Jones îi ia locul vechiului vocalist Tommy Redman care nu apare la un concert al trupei într-un centru YMCA. După părăsirea trupei a lui Tom Jones, aceasta își continuă activitatea muzicală și își schimbă numele în „The Playboys”, apoi în „The Squires”. Așa începe cariera solo lui Tom Jones.

Pe când cânta cu formația „Tommy Scott and the Senators”, Tommy Jones este remarcat de Gordon Mills. Acesta îi propune să îl reprezinte și îi schimbă numele de scenă din "Tommy" în Tom Jones. Gordon Mills era la vremea aceea manager cu experiență care îl mai lansase și pe cântărețul Engelbert Humperdinck.

Reprezentat de managerul său londonez Gordon Mills, Tom Jones părăsește trupa Tommy Scott and the Senators. Companiile de înregistrări considerau stilul său crud și neprelucrat. Vocea lui, foarte răgușită și mișcările care copiau mișcările lui Elvis, care a fost un personaj ce i-a influențat stilul, vor fi doar piedici la începutul afirmării. Casa de înregistrări Decca s-a arătat singura interesată, și astfel Tom Jones a înregistrat în 1964 single-ul Chills and Fever.

Single-ul nu a avut mare succes, însă următorul single, It's Not Unusual, (lansat în anul 1965 și scris împreună cu Les Reed), a fost un hit-single instantaneu. Postul de radio BBC a refuzat inițial să îl difuzeze.

Tom Jones

·         1944 - S-a născut Miguel Rios, cântăreţ spaniol.

·         1946 - S-a născut Mickey Jones, chitarist şi vocalist britanic (Man, Peter Frampton).

·         1952: S-a nascut scriitorul turc Orhan Pamuk, laureat al Premiului Nobel pentru literatura. Orhan Pamuk (n. 7 iunie 1952, Istanbul) este unul din cei mai renumiţi scriitori turci contemporani, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în anul 2006. Operele sale au fost traduse în peste 40 de limbi şi publicate în peste 100 de ţări.

·         1952: Liam John Neeson, OBE (n. 7 iunie 1952,^[2] Ballymena, Irlanda de Nord) este un actor nord-irlandez care a fost nominalizat de-a lungul carierei la Premiile Oscar, Globurile de Aur și BAFTA.
Liam Neeson s-a născut pe data de 7 iunie 1952, în Ballymena, comitatul Antrim, Nordul Irlandei, este fiul lui Katherine și Bernard Neeson.^[3] Este romano-catolic,^[4][5][6] fiind numit Liam de preotul din zonă.^[7] Este al treilea din cei 4 frați, are 4 surori: Elizabeth, Bernadette și Rosaline.^[8] La vârsta de 9 ani, Neeson a început să ia lecții de BOX la clubul All Saints Youth, devenind mai târziu campion regional la box.^[9] La vârsta de 11 ani, Neeson a pășit pentru prima oară pe scena. Profesoara lui de engleză i-a oferit rolul principal într-o piesă de teatru a școlii, pe care l-a acceptat pentru ca o fată pe care o simpatiza juca în aceeași piesă.^[10] Din acest moment, a continuat să joace în piesele de la scoală pentru următorii ani.^[11] Interesul său în actorie și decizia de a deveni actor a fost influențată de pastorul său, Ian Paisley. Neeson a spus despre Paisley ca "Era o prezență impunătoare și era incredibil să privești această persoană de peste 1,90 metri vorbind despre Biblie... Era actorie, dar și agitație în același timp."^[12] În 1971, Neeson s-a înscris ca student la Universitatea Queen's Belfast din Belfast, nordul Irlandei, înainte să muncească la fabrica de bere Guinness.^[13] Și-a descoperit pasiunea pentru fotbal la Universitatea Queens. A fost luat în vizor de Seán Thomas de la clubul F.C. Bohemian. A jucat într-un singur meci, ca înlocuitor. Contractul său nefiind prelungit, a renunțat la această pasiune.
Liam Neeson a fost însurat cu actrița britanică Natasha Richardson din 3 iulie 1994, până la moartea ei din 18 martie 2009, când a suferit un grav traumatism cerebral într-un accident de ski în stațiunea Mont Tremblant, din Quebec, Canada. Richardson și Neeson au doi copii, Michael și Daniel. Neeson trăiește în Millbrook, New York. În august 2004 el și soția lui au cumpărat încă 6500 de metri pătrați pentru proprietatea lor.^[22][23] Un fumător înrăit la începutul carierei, Neeson s-a lăsat de fumat. Când a acceptat rolul lui Hannibal din filmul The A-Team, Neeson avea rețineri în a fuma trabucuri (lucru ce reprezintă o trăsătură distinctivă a personajului).^[24] În august 2009, Neeson a afirmat în cadrul emisiunii Good Morning America de pe ABC că a devenit cetățean american.^[25] Neeson este un fan al echipei de fotbal FC Liverpool.^[26] În martie 2011, a devenit ambasador pentru UNICEF.^[27] Un articol din ianuarie 2012 în ziarul The Sun sugera că Liam Neeson se gândește să renunțe la catolicism și să se convertească la islam, după ce a ascultat o chemare la rugăciune în Turcia

Liam Neeson

Liam Neeson în 2012

·         1954: Jan Theuninck, pictor și poet belgian

·         1955 - S-a născut Joey Scarbury, cântăreţ şi pianist american.

·         1957 - S-a născut Paddy McAloon, vocalist şi chitarist american (Prefab Sprout).

·         1958: Prince (n. 7 iunie 1958, Minneapolis, Minnesota ca Prince Rogers Nelson– d. 21 aprilie 2016, Chanhassen, Minnesota) a fost un cântăreț, compozitor, textier, producător muzical și multi-instrumentist american. Prince a fost renumit ca inovator, și a fost foarte cunoscut pentru creațiile sale eclectice, prezențele sale viu colorate pe scenă și pentru tonalitatea diversă. A abordat diverse stiluri muzicale: funk, rock, R&B, soul, rock psihedelic și pop.

Prince s-a născut în Minneapolis și și-a dezvoltat interesul pentru muzică din copilărie, compunând primul lui cântec la vârsta de șapte ani. După ce a înregistrat câteva cântece cu trupa vărului său, 94 East, la vârsta de 19 ani a înregistrat fără succes câteva cântece demo, înainte să lanseze albumul de debut, For You, în 1978, sub îndrumarea managerului Owen Husney. Albumul din 1979, Prince, a primit discul de platină datorită succesului înregistrat de single-urile „Why You Wanna Treat Me So Bad?” și „I Wanna Be Your Lover”. Următoarele trei albume—Dirty Mind (1980), Controversy(1981) și 1999 (1982)—au continuat succesul, expunând „marca” lui Prince: versuri cu tentă proeminent sexuală și încorporarea de elemente muzicale funk, dance și rock. În 1984, a început să facă referire la trupa sa sub numele de The Revolution și a lansat albumul Purple Rain, ce a servit drept coloană sonoră pentru filmul cu același nume, în care și-a făcut debutul cinematografic. Un compozitor prolific, Prince a scris în anii '80 multe melodii sub diferite pseudonime.

După lansarea albumelor Around the World in a Day (1985) și Parade(1986), The Revolution s-a destrămat, iar Prince a lansat albumul dublu Sign o' the Times (1987) ca artist solo. A mai lansat trei albume solo înainte de debutul trupei The New Power Generation în 1991. Și-a schimbat numele de scenă în 1993 într-un simbol impronunțabil, , cunoscut și ca „Simbolul Dragostei”. A început apoi să lanseze albume noi într-un ritm mai rapid pentru a ieși de sub obligațiile contractuale a Warner Bros.; a lansat cinci albume în perioada 1994-1996, înainte să semneze cu casa de discuri Arista Records în 1998. În 2000, a început să activeze sub numele de „Prince” din nou. A lansat 15 albume în anii ce au urmat; ultimul său album, HITnRUN Phase Two, a fost lansat exclusiv pe platforma Tidal, pe 11 decembrie 2015.^[12] Pe 21 aprilie 2016, Prince a decedat în studioul său de înregistrări, situat în curtea reședinței sale din Paisley Park, Chanhassen, Minessota după două săptămâni de gripă.^[13]

Prince a vândut mai mult de 100 de milioane de discuri la nivel global, fiind unul dintre cei mai bine vânduți artiști din toate timpurile.^[14] A câștigat șapte premii Grammy,^[15] un Glob de Aur^[16] și un premiu Oscar.^[17] A fost inclus în Rock and Roll Hall of Fame în 2004.^[18] Rolling Stone îl situează pe locul 27 din Top 100 cei mai mari artiști ai tuturor timpurilor

Prince

Prince în 2009

·         1960: Radu al României (născut Radu Duda, n. 7 iunie 1960, Iași, România) este un fost actor român, care din 1996 este soțul principesei Margareta a României, prima fiică a fostului rege Mihai I al României. Conform Statutului Casei Regale a României din 30 decembrie 2007, el purta titlurile de „Principe al României” și „Principe de Hohenzollern-Veringen”, cu calificativul „Alteță Regală”.^[3] Titlul din urmă i-a fost contestat în presă de către șeful casei Hohenzollern-Sigmaringen și nu a mai fost folosit cel târziu din momentul ruperii relațiilor dinastice cu casa de Hohenzollern-Sigmaringen, respectiv de la 10 mai 2011.

Radu al României este membru non-dinastic al familiei regale a României, titlul și calificativul său nefiind transmisibile. Fie acompaniat de alți membri ai familiei, fie singur, el a reprezentat și reprezintă familia regală a României la diverse evenimente și ceremonii.^[4]

A dobândit o licență de la Universitatea de Artă Teatrală și Cinematografică din București în 1984, fiind actor în Suceava, Iași și București și asistent universitar la Universitatea de Artă Teatrală și Cinematografică din București, la clasa Dem Rădulescu. Duda a fost puternic contestat, existând alegații de colaborare cu Securitatea înainte de 1989 și alegații de implicare în afaceri de corupție. Candidatura sa eșuată la alegerile prezidențiale din 2009 i-a adus critici, susținerea acordată de fostul suveran pentru candidatura sa fiind interpretată drept o nouă abdicare a regelui Mihai. Radu Duda a publicat mai multe cărți și albume pe tema monarhiei.

Radu

Principe Consort al României

Principele Radu al României

·         1961: Felicia Stela Ionescu, profesoară, expert, mediator, poetă și solistă folk din Tîrgu-Mureș
* 1962: Vladimir Golovatiuc (n. 7 iunie 1962, Brăviceni, Orhei) este un economist, profesor de economie politică și politician din Republica Moldova, care din decembrie 2014 este deputat în Parlamentul Republicii Moldova în fracțiunea Partidului Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM). Face parte din Comisia economie, buget și finanțe. Între 2008 și 2009 a fost Director general al Biroului Național de Statistică
* 1965: Michael Francis "Mick" Foley Sr.^[ (n. 7 iunie 1965) este un actor, autor, comediant, actor de voce, precum și wrestler profesionist semi-retras american. El a lucrat pentru multe promoții, inclusiv World Wrestling Entertainment (WWE, fostă World Wrestling Federation), World Championship Wrestling (WCW), Total Nonstop Action Wrestling (TNA), National Wrestling Alliance (NWA) ș.a. Este adesea menționat ca "Legenda Hardcore" (The Hardcore Legend), un pseudonim pe care îl împarte cu Terry Funk.

Mick Foley

Mick Foley în 2008

* 1965: Mihai Moldovanu (n. 7 iunie 1965, satul Ordășei) este un om politic din Republica Moldova, care a îndeplinit funcția de viceprim-ministru al Republicii Moldova (2011-2013).
* 1967: Cristina-Adela Foișor (n. Bădulescu, 7 iunie 1967, Petroșani – d. 21 ianuarie 2017, Timișoara) a fost o șahistă româncă, Maestru Internațional (masculin) și Mare Maestru Internațional (feminin), multiplă campioană la șah a României
* 1967: Yuji Sakakura (n. 7 iunie 1967) este un fost fotbalist japonez.
* 1968: Juan Antonio Pizzi Torroja (n. 7 iunie 1968) este un fost fotbalist și actual antrenor de fotbal argentinian, care în prezent antrenează Echipa națională de fotbal a Republicii Chile.
* 1969: Prințul Joachim al Danemarcei, Conte de Monpezat (n. 7 iunie 1969) este un membru al familiei regale daneze. Este fiul cel mic al reginei Margareta a II-a și al Prințului Consort, Henrik.

Joachim este al șaselea în ordinea succesiunii la tronul Danemarcei după fratele său, Frederik al Danemarcei, și cei patru copii ai acestuia.

Prințul Joachim s-a născut și a crescut la Copenhaga. În primii doi ani de școală a fost educat în particular, dar începând din 1976 a studiat la o școală din Copenhaga. În perioada 1982-1983 a fost într-un schimb de experiență la o școală din Normandia. A terminat liceul în 1986, după care și-a început serviciul militar, devenind de-a lungul anilor sergent, locotenent, căpitan și apoi maior în rezervă. Între 1991 și 1993 a făcut studii superioare în domeniul economiei agrare.

Pe lângă limba sa maternă (daneza), prințul vorbește fluent franceza, engleza și germana.

La 18 noiembrie 1995, prințul Joachim s-a căsătorit cu Alexandra Christina Manley (n. 1964), în prezent contesă de Frederiksborg, o directoare de marketing de origine engleză, chineză, cehă și austriacă. Au avut doi copii:

• Prințul Nikolai William Alexander Frederik (n. 28. august 1999)
• Prințul Felix Henrik Valdemar Christian (n. 22. iulie 2002)

În 2004, Joachim și Alexandra s-au despărțit, divorțul fiind finalizat pe 8 aprilie 2005. Cei doi au custodie comună asupra copiilor lor.

La 24 mai 2008, prințul Joachim s-a căsătorit cu Marie Cavallier (n. 1976), în prezent Prințesa Marie a Danemarcei, o franțuzoaică ce lucra în domeniul publicității. Împreună au doi copii:

• Prințul Henrik Carl Joachim Alain (n. 4 mai 2009)
• Prințesa Athena Marguerite Françoise Marie (n. 24 ianuarie 2012)

Prințul Joachim

Prințul Joachim al Danemarcei, Conte de Monpezat

Joachim la nunta Prințesei Madeleine a Suediei, 8 iunie 2013

·         1969: S-a născut atleta română Alina Astafei (Galina Astafei). A stabilit  record mondial de sală de 2,05 m. La doar 19 ani obtinuse locul 5 la Jocurile Olimpice de la Seul si tocmai cucerise aurul continental la saritura in inaltime. In 1992 a luat argintul la Jocurile Olimpice. Din 1995 a primit cetatenia germana si s-a mutat impreuna cu sotul ei la Stuttgart. A plecat din tara dupa ce fratele sau a murit impuscat in Bucuresti, in timpul revolutiei, in seara zilei de 22 decembrie 1989. Grav ranitin apropierea Comitetului Central, a decedat la data de 24 decembrie 1989, la Spitalul Coltea. Desi erau cunoscute componenta subunitatii care a executat foc si persoana care comanda dispozitivul respectiv, ancheta procurorilor s-a incheiat in anul 1996 prin punerea rezolutiei de neincepere a urmaririi penale. „Cand am vazut ca dupa trei ani nu e gasit niciun vinovat, mi-am dat seama ca fratele meu, Petre, a murit degeaba la Revolutie!”.

·         1970: Marcos Evangelista de Moraes (n. 7 iunie 1970, São Paulo), cunoscut mai bine sub numele de Cafu, este un fost fotbalist brazilian, dublu câștigător al Campionatului Mondial de Fotbal. El a fost poreclit așa datorită vitezei sale în sus și în jos pe flancul drept, care amintea de Cafuringa, un atacant brazilian din anii 1970.^[2] Cafu este cel mai selecționat fotbalist din istoria naționalei Braziliei, și a evoluat la cluburi ca São Paulo, Roma și Milan.
* 1973: Daniel Baston (n. 7 iunie 1973, Roman, România) este un fost fotbalistromân. De-a lungul carierei a evoluat la Oțelul Galați, Dinamo, Poli Iași, Ceahlăul Piatra-Neamț, Astra Ploiești, Gloria Buzău și la CFR Cluj.
* 1973: Cristian (Cristi) Gram (n. 7 iunie 1973, Petroșani) este un chitarist român, fost membru al trupei Talisman (aprilie 2001 - martie 2003), al legendarei trupe rock Phoenix (în intervalul aprilie 2004 - februarie 2014) și al trupei Pasărea Rock (în intervalul martie 2014 - august 2015; ultima apariție împreună cu Pasărea Rock a avut loc la data de 1 august 2015, în cadrul festivalului Folk You! de la Vama Veche).
Din august 1986, la vârsta de 13 ani, studiază singur chitara pentru ca în 1987 să debuteze în fața publicului în cadrul Festivalului Național Cântarea României. Câștigă, atât în cadrul festivalului din 1987 cât și în cadrul celui din 1988, premiul pentru cel mai bun chitarist.

·         1974: Edward Michael Grylls (n. 7 iunie 1974), supranumit Bear (Urs), este un aventurier, scriitor și prezentator de televiziune britanic.

Este renumit pentru seria de emisiuni de televiziune Born Survivor: Bear Grylls (Marea Britanie), cunoscută și sub denumirile de Man vs Wild(Statele Unite, Canada, Australia și Noua Zeelandă), Ultimate Survival(Europa, Asia și Africa) respectiv Tehnici esențiale de supraviețuire în România^[6]. Bear este unul dintre cei mai tineri alpiniști care au escaladat muntele Everest, reușind această performanță la vârsta de 23 de ani, și cea mai tânără persoană care a devenit Cercetaș Șef (35 de ani).

Edward Michael Grylls

·         1976: Ron Braunstein (n. 7 iunie 1976), mai cunoscut după numele de scenă Necro, este un rapper evreu american, producător, regizor și deținătorul unei case de discuri în Brooklyn, New York Deține Psycho-Logical-Records, fondată în noiembrie 1999. Este fratele mai mic al rapperului Ill Bill.

Necro

* 1977: Florian Ghimpu (n. 7 iunie 1977, Pitești) este un actor român de film, teatru și prezentatorul TV al emisiunii Copii spun lucruri trăsnite^[1] și al emisiunii Să crezi în Moș Crăciun. Printre proiectele la care a luat parte se numără producția Pixar/Disney Mașini, pentru care a dublat vocea lui Fulger McQueen în limba română și Detonatorul (2006, alături de Wesley Snipes și Silvia Colloca), Azucena - Îngerul de abanos (2004) și Dulcea saună a morții (2003).
Dublaje:

• Mașini - Fulger Mcqueen (voce) (Disney Channel)
• Mașini 2 - Fulger Mcqueen (voce) (Disney Channel)
• Viața în acvariu - Peștele Milo (voce) (Disney Channel)
• Magicienii din Waverly Place - Alucard van Heusen (voce) (Disney Channel)
• Magicienii din Waverly Place: Filmul
• Mulan - Shang (voce) (Disney Channel)
• Ratatouille - (Alfredo Linguini) (voce)
• Kick Buttowski - Brad Buttowski (voce) (Disney Channel)
• Răpirea tatălui - Neil Morris (voce) (Disney Channel)
• Megamind - Lordul Scott (voce)
• Deasupra tuturor - Crainicul (voce) (Disney Channel)
• Prințesa și broscoiul - Prințul Naveen (voce)
• Baftă Charlie - Domnul Walsh (voce) (Disney Channel)
• Totul pentru dans - Phil (voce) (Disney Channel)
• Renașterea lui Pete - Pete Ivey (voce) (Disney Channel)
• Phineas și Ferb - Jeremy, Buford (voce) (Disney Channel)
• Exaltații - Reef (voce) (Disney Channel)
• Strumpfii 3D - Patrick (voce)
• Mămici pentru Marte - (voci adiționale) (Disney Channel)
• Madagascar - Alex (voce)
• Madagascar 2 - Alex (voce) (Disney Channel)
• Madagascar 3 - Alex (voce) (Disney Channel)
• Kung Fu Panda - Zeng (voce) (Disney Channel)
• Kung Fu Panda 2 - voci adiționale (Disney Channel)
• Monștri contra Extratereștri - Derek
• 101 Dalmatieni - cainele labrador
• Toy Story - Dl.Alfabet (Disney Channel)
• Toy Story 2 - Extratereștrii (Disney Channel)
• Toy Story 3 - voci adiționale (Disney Channel)
• Winnie de Pluș - voci adiționale (Disney Channel)
• Shrek pentru totdeauna - voci adiționale
• Felinele 3: O lume nouă - Vikram (Disney Channel)
• Hercule - Hercules (TVR1)
• Ra.One - Shekhar (TVR1)
• Haideți,tineri titani! - Cyborg (voce) (Cartoon Network)
• Dincolo de hotarul grădini - voci adiționale (Cartoon Network)
• Cățelul blogger - Bennett James (voce) (Disney Channel)
• Medici pentru eroi - Titanio, Căpitanul Atomic (voce) (Disney Channel)
• Crash & Bernstein - Karl Bernstein (voce) (Disney Channel)
• Austin & Ally - Jett Deely, Miami Mack (voce) (Disney Channel)
• Liv și Maddie - Johnny Nimbus (voce) (Disney Channel)
• Alisia, care știe totul - Istinox Puper (voce) (TVR1, Minimax)

* 1981: Anna Sergheevna Kurnikova (în rusă Анна Сергеевна Курникова; n. 7 iunie 1981, Moscova) este o fostă jucătoare profesionistă rusă de tenis.

Anna Kurnikova

Kurnikova în 2009

* 1986: Natalia Ilinicina Ionova (în rusă Наталья Ильинична Ионова; n. 7 iunie 1986), cunoscută după numele de scenă Glukoza (în rusă Глюкоза, stilizat și Глюк’OZA; lit.: "glucoză"), este o cântăreață, compozitoare și actrițărusă, laureată a premiului MTV Europe Music Awards 2003. Albumul său de debut „Глюк'oZa Nostra” a făcut-o cunoscută internațional, cu single-urile „Nevesta” (Невеста) și „Nenaviju” (Ненавижу) ajunse în topul clasamentelor muzicale din Rusia și Ucraina.

Din 2006 este căsătorită cu omul de afaceri rus Aleksandr Cisteakov, cu care are două fiice

Glukoza Глюкоза

·         1988: Michael Austin Cera (n. 7 iunie 1988)^[1] este un actor canadian cel mai bine cunoscut pentru rolurile sale din: Arrested Development, Youth in Revolt, Superbad, Scott Pilgrim vs. the World, Nick and Norah's Infinite Playlist și Juno.

Michael Cera: This Is Our Youth Tour, Play Comes To Sydney Opera House 2012
* 1988: Ekaterina Valeryevna Makarova (rusă: Екатери́на Вале́рьевна Мака́рова; n. 7 iunie 1988) este o jucătoare profesionistă de tenis din Rusia. A câștigat 3 turnee de Grand Slam, două la dublu alături de Elena Vesnina și unul la dublu mixt alături de Bruno Soares. În 2008 a reușit să câștige alături de echipa Rusiei Fed Cup
* 1988: Valentina Maria Panici (n. Bardac^[1], pe 7 iunie 1988, în Petroșani)^[2][3] este o handbalistă română care joacă pe posturile de centru și extremă stânga pentru clubul HC Zalău^[4]. Panici este și căpitanul echipei
* 1990: Amethyst Amelia Kelly (n. 7 iunie 1990), cunoscută sub numele de scenă Iggy Azalea, este o artistă și rapperiță din Australia. De asemenea este model pentru casa Wilhelmina Models.
Iggy s-a născut în Sidney din părinții Brendan și Tanya Kelly. Are 3 frați, dar este cea mai mare dintre toți. La 14 ani Iggy a descoperit genul Hip-Hop și s-a îndrăgostit așa de tare că la 16 ani a fugit de acasă să urmeze dorința ei: să devina o rapperiță. La părinți a zis că merge în vacanță cu o prietenă pe 2 ori 3 săptămâni, deci deja acolo a sunat părinții sa-i zică toată dreptatea. Primii ani nu să întâmplă nimic așa Iggy s-a găsit un lucru ilegal într-un bar, deci și acum statul american o pedepsește. Prin 2011 Iggy începe a avea succes doar în 2014 a cântat "Fancy" feat. Charli XCX: acest cântec a mers în clasificările mondiale pe iTunes la numărul 1 și a fost cel mai premiat cântec din 2014. Apoi Iggy a cântant "Problem" feat Ariana Grande și acest cântec tot a mers în clasificările mondiale pe iTunes doar la numărul 2. Din aceste 2 cântece Iggy Azalea a avut mult succes în toate cântecele viitoare. Acum e mult urmărită pe Instagram pentru pozele sexy ce postează. În ianuarie 2017 Iggy a anunțat că ao să apară un nou album intitulat "Digital Distortion" și e posibil de ascultat 30 de secunde de fiecare cântec pe profilul ei Twitter.

·         1991: Emily O'Hara Ratajkowski (pronunțat în română [Rataikovski], n. 7 iunie 1991)^[3]este o actriță și fotomodel american, născută în Marea Britanie
* 1993: George Ezra Barnett (n. 7 iunie 1993) este un cântăreț englez.

George Ezra

Decese

·         555: A decedat Papa Vigilius. A  fost  papa al Romei din 29 martie 537, până la  moartea sa.

·         1329: A murit regele scotian Robert Bruce; (n. 11 iulie 1274). A  fost rege al scoţienilor de la 25 martie 1306, până la moartea sa în 1329,  unul dintre cei mai mari regi ai  Scoţiei, precum şi unul  dintre cei mai renumiti războinici  ai timpului sau , cel care a condus  Scoţia în războaiele de independenţă împotriva Regatului Angliei. In timpul domniei lui tara sa  si-a dobandit independenta. Astăzi  în Scoţia, Bruce este considerat  erou naţional.

·         1358: A murit sogunul japonez Ashikaga Takauji; (n. 1305). A fost un descendent al samurailor liniei (Minamoto) Seiwa Genji, ceea ce înseamnă că a fost un descendent ai împăratului Seiwa.

·         1394: Ana de Bohemia (11 mai 1366 – 7 iunie 1394), a fost fiica lui Carol al IV-lea, Împărat Roman, rege al Boemiei și a Elizabetei de Pomerania. A fost membră a Casei de Luxembourg și prima soție a regelui Richard al II-lea al Angliei.

Richard al II-lea s-a căsătorit cu Ana de Bohemia ca urmare a Marii Schisme. Potrivit lui Eduard Perroy, Papa Urban al VI-lea a sancționat căsătoria dintre Richard și Ana în încercarea de a crea o alianță în numele său, împotriva francezilor și al Papei lor preferat, Clement. Acest lucru ar putea explica de ce Richard s-a căsătorit cu Ana, în ciuda multor membri ai nobilimii și ai Parlamentului englez. Deși i-a fost oferită fiica lui Bernabò Visconti din Milano, care ar fi adus mulți bani ca zestre, a fost aleasă Ana, fără ca acest lucru să aducă un beneficiu financiar Angliei. Ana n-a avut nici o zestre și în schimb Richard a plătit 20.000 florinți (în jur de 13.000 £) fratelui ei, Wenceslas. Au existat doar câteva beneficii diplomatice. Deși comercianților englezi li s-a permis comerțul în ambele țări ale Bohemiei, acest lucru era minor în comparație cu beneficiile obișnuite obținute prin căsătoriile făcute ca urmare a războiului cu Franța. Prin urmare, n-a fost nici o surpriză faptul că mariajul lor n-a fost unul popular.

La sosire, Ana a fost sever criticată de cronicari, probabil ca urmare a aranjamentelor financiare, cu toate că era destul de obișnuit ca regina să fie privită în termeni critici. Ana și regele Richard al II-lea s-au căsătorit la Westminster Abbey la 22 ianuarie 1382, ambii fiind în vârstă de 15 ani. au fost căsătoriți vreme de 12 ani însă n-au avut copii. Moartea Anei de ciumă în 1394 a fost o lovitură devastatoare pentru Richard.

Richard s-a căsătorit cu a doua soție, Isabella de Valois, la 31 octombrie 1396.

Ana de Bohemia

Regină a Angliei

·         1710: A murit Louise de la Vallière, metresa regelui Ludovic al XIV-lea al Franței (n. 1644). Louise, Françoise de La Baume Le Blanc de La Vallière (6 august 1644 – 7 iunie 1710) a fost prima din cele trei importante favorite ale regelui Ludovic al XIV-lea al Franței în perioada 1661-1667. Ea a devenit mai târziu Ducesă de la Vallière și Ducesă de Vaujours. După doar două luni la curtea de la Fontainebleau, Louise devine amanta regelui. Inițial, Louise a fost destinată să distragă atenția regelui de la periculosul flirt cu cumnata sa, prințesa Henrietta, însă Louise și Ludovic s-au îndrăgostit. Louise nu era extravagantă și nu era interesată de bani sau titluri, ci doar de dragostea regelui. Antonia Fraser scrie că ea a fost „o dragoste secretă nu o metresă oficială precum Barbara Villiers.” După mai mult de patru ani de relație, regele își găsește o nouă favorită în persoana frumoasei Françoise-Athénaïs de Montespan însă nu pune capăt legăturii cu Louise din mai multe motive: doamna de Montespan era căsătorită, ceea ce îi agravează lui Ludovic poziția în fața Bisericii. În momentul când își afișează favorurile pentru doamna de Montespan, regele o numește pe Louise, care era însărcinată în șase luni, ducesă de Vaujours ca un fel de cadou de adio. Fetița lor, Marie Anne de Bourbon, (născută în 1666) este recunoscută de rege, în mai 1667 și primește titlul de Mademoiselle de Blois. În 2 octombrie 1667 ea dă naștere ultimului fiu, Louis de Bourbon.

·         1716: Constantin Cantacuzino stolnicul (n. 1639 – d. 7 iunie 1716) a fost un boier din Țara Românească, recunoscut drept un reprezentat de seamă al umanismului în spațiul cultural român, cu aplecare spre domenii precum istoria și geografia. A făcut studii la Universitatea din Padova. Un izvor important pentru istoria românilor este harta Valahiei, realizată de el împreună cu Ion Comnen. Cantacuzino este și autorul unei istorii a Țării Românești, în care a încercat să umple lacuna de cunoștințe despre istoria timpurie a românilor.

A avut de asemenea multă influență în politică, fiind mentorul nepotului său de soră Constantin Brâncoveanu, în timpul domniei căruia a condus multă vreme din umbră politica externă. În numele voievodului, dar și în nume personal, stolnicul a purtat corespondență cu cancelariile importante ale vremii. În 1707 un conflict latent cu Brâncoveanu a escaladat, ceea ce a dus la retragerea lui Cantacuzino pe moșiile sale. Stolnicul și familia Cantacuzino au contribuit la mazilirea și uciderea lui Brâncoveanu în 1714. Succesor la domnie a fost Ștefan Cantacuzino, fiul stolnicului, însă pentru scurt timp, întrucât amândoi au suferit în 1716 soarta lui Brâncoveanu.

Stolnicul Cantacuzino era fiul postelnicului Constantin Cantacuzino și al Elenei, fiica domnului Radu Șerban. Fratele Șerban Cantacuzino, nepotul Constantin Brâncoveanu și fiul său Ștefan Cantacuzino au fost domni ai Țării Românești.

Prin studiile începute, după uciderea tatălui în 1663, la Adrianopol și Constantinopol și desăvârșite începând cu 1667^[1] la Universitatea din Padova, el devine un excelent cunoscător al culturii italiene, având cunoștințe temeinice de limbă italiană și latină, și al sferei culturii grecești. S-a păstrat un jurnal al învățăcelului din timpul studiului la Padova, care îl menționează pe un instructor de origine albaneză, Caludi^[2]. Tânărul a dobândit renumele unui om erudit în Italia, el este menționat ca învățat din Louvain de către scriitorul Antonio Lupis^[3]. Ulterior el a fost consultat cu privire la istoria Țării Românești de către generalul austriac Ferdinand Marsigli (1658-1730, originar din Bologna), care se va remarca printr-o monumentală descriere geografică și istorică a ținuturilor cursului mijlociu și inferior al Dunării^[4].

În 1672 Cantacuzino este întemnițat din ordinul lui Grigore I Ghica, cel care dispusese în 1663 uciderea postelnicului Cantacuzino. Fratele său Șerban reuși să-l aducă la Constantinopol prin relațiile pe care le avea la Înalta Poartă și-l învesti odată ajuns domnitor, în 1678, cu dregătorii neînsemnate. Influența politică a stolnicului a fost totuși importantă, fiind exercitată mai ales prin membri ai familiei.

Pe plan politic Constantin Cantacuzino a fost adeptul unei linii antiotomane și a pledat pentru apropierea de Rusia și Sfântul Imperiu Roman de Națiune Germană.

Cu privire la cererea formulată de comitetul marii nobilimi maghiare din Făgăraș privind strângerea de fonduri pentru zidirea bisericii reformate, adresată «vecinilor» Constantin Brâncoveanu și Stolnicului Constantin Cantacuzino, ca proprietari ai satelor Sâmbăta și Recea, publicăm aici scrisoarea stolnicului Cantacuzino, din care se vede că marele voievod Constantin Brâncoveanu a dăruit bisericii reformate, pentru clădire, 200 de taleri leoni sau 400 fiorini ungurești. Până acum Constantin Brâncoveanu era cunoscut ca mare ocrotitor al Bisericii ortodoxe din întreg Răsăritul.

Stolnicul Cantacuzino pomenește inclusiv despre o altă scrisoare în legătură cu același dar.

Scrisoarea stolnicului Cantacuzino, pentru noi, este o dovadă despre relațiile destul de strânse care-au existat în trecut între Muntenia și Transilvania, îndemnând pe Constantin Brâncoveanu a priveghea asupra așezămintelor din Nordul Carpaților aproape ca și asupra celor din propria sa țară.

‟(Membrilor de toate categoriile ai bisericii reformate din Făgăraș) le doresc din toată inima mea toate binecuvântările sufletești și trupești și bunuri de mântuire.

Primind cu cinste scrisoarea Excelenței Voastre, scrisă mie la 26 Noiembrie, din ea am înțeles cererea Excelențelor Voastre către Ilustrul Voievod al Munteniei, Măria Sa, pentru un ajutor la zidirea bisericii din Făgăraș a Excelențelor Voastre. În privința căreia n’am trecut cu vederea, după dorința Excelențelor Voastre, să stăruiesc după putința mea, înaintea Măriei Sale Voievodului Munteniei, pentru lucrul Excelențelor Voastre, drept care Măria Sa a și poruncit să se numere la mâna curierului Excelențelor Voastre două sute de taleri leoni, adică patru sute de florini [fiorini] ungurești, ceea ce Excelențele Voastre o pot înțelege mai pe larg din scrisoarea Măriei Sale.

Eu însă și după asta, în orice vă pot servi Excelențelor Voastre după puțina mea putință, nu numai cu dragă inimă nu o trec cu vederea, ci mai mult voi socoti-o ca un câștig și noroc al meu.

După care, recomandând pe Excelențele Voastre pazei Îndurătorului Dumnezeu, rămân al Excelențelor Voastre totdeauna binevoitor vecin, servitor.

Târgoviște, 6 Dechemvrie 1713.”     

El a contribuit în mod hotărâtor la răstunarea lui Constantin Brâncoveanu, probabil pentru a sprijini pretențiile la tron ale propriului fiu, Ștefan Cantacuzino^[5]. Alături de acesta el este executat în noaptea de 6 spre 7 iunie 1716 la Constantinopol, sub acuzația colaborării cu austriecii.

Pe lângă corespondența cu renumite personalități politice, diplomați și cărturari ca Gherasim Cretanul, Antonio dall'Acqua, Albano Albanese sau Bonvicinius, stolnicul Cantacuzino a lăsat posterității caiete de note istorice și o operă istorică fundamentală, Istoria Țării Rumânești dintru început (1716)^[6], care analizează critic un material extrem de bogat, cuprinzând autori antici, bizantini și occidentali. Lucrarea este redactată la inițiativa lui Ferdinand Marsigli^[7] și susține cu multă fervență, combătând opiniile contrare, originea romană a poporului român și continuitatea sa pe teritoriul Daciei, acumulând mărturii despre teritoriul și locuitorii acestui stat, despre războaiele daco-romane și romanizarea Daciei. Cantacuzino subliniază faptul că românii se deosebesc de popoarele vecine prin capacitatea lor de a rezista vitregiilor istoriei, evidentă mai ales în menținerea structurilor politice proprii. Implicațiile politice nu i-au lăsat răgaz să-și definitiveze scrierea, care aplică metode de cercetare caracteristice istoriografiei moderne și conține prime elemente de critică a istoriei. Stolnicul este și autorul unei hărți a Țării Românești, tipărită în 1700 în limba greacă la Padova și folosită apoi în 1715 de Anton Maria Del Chiaro în a sa Istoria delle moderne rivoluzioni della Valachia, apărută la Veneția^[8], precum și al prefeței unui liturghier din 1680, care a circulat în toate ținuturile locuite de români^[9].

Un document valoros pentru cultura română îl constituie catalogul bibliotecii lui Constantin Cantacuzino, care conține printre altele și o listă a cărților tipărite în principatele române la sfârșitul veacului al XVII-lea^[10]. Frumusețea bibliotecii Mănăstirii Mărgineni (jud. Prahova), întemeiată cu o parte a bibliotecii postelnicului Constantin Cantacuzino de la Mironești, este menționată deja la Del Chiaro. Se pare însă că puține cărți din acel patrimoniu au trecut în posesia stolnicului Cantacuzino. Era vorba mai ales de literatură religioasă, chiar și de sorginte protestantă^[11]. În timpul studiilor tânărul Cantacuzino a întocmit un prim catalog al cărților achiziționate de el însuși, care au constituit baza bibliotecii sale. Printre acestea se aflau, pe lângă epopeile homerice, opere ale clasicilor greci și latini, scrierile filozofice și cosmografice ale lui Aristotel și comentariile la opera aristotelică de Alexandru din Afrodisia^[12]. Ulterior biblioteca a fost îmbogățită de numeroase lucrări istoriografice, calendare, almanahuri, precum și de cărți aduse de oștenii români care participaseră în 1683 la asediul Vienei. De-a lungul vieții Cantacuzino a colecționat manuscrisele cărturarlor care trecuseră pe la Mărgineni și periodice de limbă italiană^[13]. Biblioteca a fost destrămată după moartea stolnicului, ajungând parțial în posesia lui Nicolae Mavrocordat. Un catalog al bibliotecii consemnează în anul 1839 263 de titluri de cărți care erau încă păstrate la Mărgineni^[

* 1799: Victoria a Franței,^[1] Prințesă a Franței (11 mai 1733 – 7 iunie 1799) a fost al șaptelea copil și a cincea fiică a regelui Ludovic al XV-lea al Franțeiși a soției lui Maria Leszczyńska. Ca fiică a regelui era Fiică a Franței.

Cunoscută inițial drept Madame Quatrième (sora ei mai mare murise în februarie 1733, înaintea nașterii sale), mai târziu a fost cunoscută sub numele Madame Victoire.

Marie Louise Thérèse Victoire s-a născut la Palatul Versailles. Spre deosebire de copiii mai mari ai lui Ludovic al XV-lea, Madame Victoire n-a crescut Versailles ci la Abația Fontevraud.

Madame Victoire, Prințesă a Franței

La vârsta de 15 ani, i s-a permis să se întoarcă la curtea tatălui ei. Apropiată de mama sa religioasă, de fratele și surorile sale, a împărțit cu ei indignarea în fața deselor infidelități ale tatălui ei, situație care a îndepărtat familia de rege iar pe acesta l-a apropiat din ce în ce mai mult de Madame de Pompadour iar mai târziu de Madame du Barry.

Deși s-a spus că era cea mai frumoasă fiică a regelui, nu s-a căsătorit niciodată. În 1753 s-a sugerat să se căsătorească cu cumnatul ei, Ferdinand al VI-lea al Spaniei; soția acestuia Barbara a Portugaliei era grav bolnavă. În ciuda bolii sale, regina Spaniei a supraviețuit încă cinci ani.

În 1765, fratele ei mai mare, Delfinul, a murit de tuberculoză la vârsta de 36 de ani.

După izbucnirea Revoluției franceze, îngrozite de noile legi revoluționare împotriva Bisericii Catolice, Victoria și sora sa mai mare Adélaïde au părăsit Franța pentru Italia la 20 februarie 1791 deși au fost arestate și reținute pentru mai multe zile la Arnay-le-Duc înainte de a li se permite să plece. În Italia au vizitat-o pe nepoata lor, Clotilde, regină a Sardiniei, sora regelui Ludovic al XVI-lea la Torino. Au ajuns la Roma la 16 aprilie 1791. În 1796 au ajuns la Neapole, unde Maria Carolina, sora nepoatei lor, Maria Antoaneta era regină. Apoi s-au mutat în Corfu în 1799 și în cele din urmă la Trieste, unde Victoria a murit de cancer la sân. Adélaïde a murit un an mai târziu la Roma.

Victoria

*

*1821: Tudor Vladimirescu (n. 1780, Vladimir, Vladimir, Gorj, România – d. 8/20 iunie 1821, Târgoviște, Țara Românească) a fost o figură emblematică pentru istoria Țării Românești la începutul secolului al XIX-lea, fiind conducătorul Revoluției de la 1821 și al pandurilor.

S-a născut în satul Vladimir, județul Gorj într-o familie de moșneni. A învățat carte și limba greacă în casa boierului Ioniță Glogoveanu, din Craiova, care a făcut din inteligentul și destoinicul băiat administrator de moșie și care l-a folosit în afacerile de negoț, mai ales la exportul de vite.

Tudor Vladimirescu și-a constituit o avere prin cumpărare de pământ, făcând comerț pe cont propriu. S-a emancipat din slujba lui Glogoveanu intrând în rândurile pandurilor - armată cu obligații semipermanente - și participă la războiul ruso-turc din 1806 - 1812, recompensat de oficialitățile ruse cu ordinul de cavalerie Ordinul Sfântului Vladimir, clasa a III-a.

În 1806 a fost numit vătaf de plai la Cloșani, adică administrator al unui district de munte, funcție pe care o va deține până în 1820. În perioada 14 iunie-26 decembrie 1814 a efectuat o călătorie la Viena, în perioada Congresului de Pace de la Viena (1814-1815), pentru a lichida moștenirea soției lui Nicolae Glogoveanu (fiul lui Ioniță Glogoveanu ^[1]), decedată la Viena, și pentru a-i aduce în țară fetița.

Cunoscător al limbii germane, Tudor Vladimirescu a putut să urmărească problemele politice care se dezbăteau în presă în capitala Imperiului Austriac. Întors în țară la începutul anului 1815, Tudor a aflat că garnizoana otomană din Ada-Kaleh, care cutreierase județele Mehedinți și Gorj, distrusese și gospodăria lui de la Cerneți și îi luase toate bucatele.

Prezent apoi în capitala țării pentru susținerea unui proces de moșie în fața Divanului, Tudor află de hotărârea Eteriei de a porni mișcarea de eliberare a Greciei. Considerând momentul prielnic pentru a ridica poporul la luptă, are unele discuții cu reprezentanții Eteriei pentru cooperare militară, pentru ca „pandurii să înlesnească trecerea lui Ipsilanti peste Dunăre“.

A semnat o înțelegere cu Comitetul de oblăduire prin care Tudor urma să ridice „norodul la arme“, având drept obiectiv înlăturarea regimului fanariot. Conținutul prea revoluționar al „Proclamației de la Padeș“ i-a speriat pe boieri, care trimit corpuri de oaste pentru a-l opri. Adresându-i-se lui Nicolae Văcărescu, unul dintre cei însărcinați cu înfrângerea oștirii pandurilor, Tudor arată că „pesemne dumneata pă norod cu al căror sânge s-au hrănit și s-au poleit tot neamul boieresc, îl socotești nimic, și numai pe jefuitori îi numeri patrie... Dar cum nu socotiți dumneavoastră că patria se cheamă poporul, iar nu tagma jefuitorilor“. Diplomat, Tudor asigură în permanență pașalele de la Dunăre și Poarta Otomană că poporul s-a revoltat din cauza „cumplitelor patimi ce suferă din partea unirii pământenilor boieri, cu cei după vremi trimiși domni și ocârmuitori acestui norod“.

Intrând în București în fruntea „adunării poporului“, este primit cu entuziasm de către masele populare din capitală. Preia de fapt, în primăvara anului 1821, conducerea țării, fiind numit de popor „Domnul Tudor“. Prezența lui Alexandru Ipsilanti la București în fruntea unei armate nedisciplinate, după ce acțiunea lui fusese dezavuată, ca și a românilor de altfel, de către Rusia, l-au pus într-o situație dificilă. Tudor îi cere conducătorului Eteriei să treacă Dunărea, așa cum promisese inițial, pentru ca Țara Românească să nu fie transformată în teatru de război.

Conducătorii eteriștilor au pus la cale un complot pentru a-l îndepărta. Ridicat prin trădare de la Golești la 21 mai, Tudor a fost ucis de șefii eteriștilor la Târgoviște, în noaptea de 27 spre 28 mai, învinuit probabil de colaborare cu otomanii împotriva eteriștilor.

Tudor Vladimirescu a avut un frate (Papa) și o soră (Constandina)^[2] ai căror descendenți trăiesc și în ziua de azi în Oltenia

Tudor Vladimirescu Tudor din Vladimiri Domnul Tudor

Portret al lui Tudor Vladimirescu făcut de Theodor Aman după moartea lui Tudor și bazat pe mărturiile Pandurilor.

·         1843   - A încetat din viaţă poetul romantic Johann Christian Friedrich Hölderlin (romanul în versuri "Hypérion") (n. 20 martie 1770)
* 1843: Alexis Bouvard (n. la Contamines-Montjoie, Haute-Savoie, 27 iunie 1767 – d. la Paris, 7 iunie 1843) a fost un astronomfrancez.

Printre lucrările cele mai semnificative ale lui Alexis Bouvardfigurează descoperirea unui număr de opt comete, precum și compilarea unor tabele astronomice pentru Jupiter, Saturn și Uranus. Primele două s-au dovedit relativ exacte, în timp ce în tabela privitoare la Uranus au apărut anomalii importante în timpul observațiilor care au urmat. Acest fapt l-a condus pe Bouvard să emită ipoteza că o a opta planetă (numită în epocă „planetă perturbatoare”) ar putea să fie la originea perturbațiilor orbitei lui Uranus. După moartea sa, poziția acestei planete, Neptun a fost calculată de John Couch Adams și Urbain Le Verrier.

Bouvard a început să studieze astronomia la Observatorul Astronomic din Paris, din 1793, sub îndrumarea lui Pierre-Simon Laplace, a fost director al Observatorului din Paris în perioada 1822 - 1843, precum și și membru al Biroului Longitudinilor. A fost ales membru al Academiei de Științe din Franța în 1803, al Academiei din Savoie în 1820 și membru străin al Royal Society în 1826.

În 1970, Uniunea Astronomică Internațională i-a dat numele lui unei văi de pe Lună, „Vallis Bouvard”.

Alexis Bouvard

Alexis Bouvard,

·         1876: Joséphine de Leuchtenberg (14 martie 1807 – 7 iunie 1876) a fost regină a Suediei și Norvegiei ca soție a regelui Oscar I al Suediei și Norvegiei. A fost cunoscută ca regina Josefina.

Prințesa Moștenitoare Joséphine a Suediei și Norvegiei.

Născută la Milano, Italia, a fost fiica lui Eugène de Beauharnais, primul Duce de Leuchtenberg și a soției lui Prințesa Augusta de Bavaria. La naștere a primit titlul de Prințesă de Bologna iar mai târziu Ducesă de Galliera.

Prințesa Joséphine s-a căsătorit prin procură cu Oscar I la Palatul Leuchtenberg din München la 22 mai1823 și în persoană la 19 iunie la Stockholm. Prin mama sa, Joséphine, era descendentă a lui Gustav I al Suediei și al lui Carol al IX-lea al Suediei.

La șase zile după sosirea în Suedia, al patrulea nume al ei, Napoléonne, a fost șters din cauza faptului că Suedia luptase împotriva lui Bonaparte într-un război recent și amintirea numelui Napoleon nu stârnea amintiri plăcute suedezilor.

Joséphine era interesată de grădinărit, pictură și s-a implicat în acțiuni de caritate și reforme în Suedia. Interesul față de artă era activ; a susținut-o puternic în carieră pe pictorița Sofia Adlersparre, a încercat să facă același lucru cu sculptorița Helena Sophia Isberg și de asemenea, a încurajat talentul artistic al propriei fiice, Prințesa Eugenie, care a devenit un talentat artist amator. S-a implicat în câteva proiecte sociale. La sosirea în Suedia a devenit prietenă cu Prințesa Sophia Albertine a Suediei care a inițiat-o în această muncă.

În 1824, prinții moștenitori au vizitat Norvegia și au stat la Oslo, în încercarea de face monarhia mai populară.

Deși Joséphine era o catolică devotată, a fost de acord să-și crească copiii în luteranism. A adus un preot catolic și regulat participa la slujbe și se spovedea în capela ei catolică. Oscar și Josephine au avut cinci copii, dintre care doi au devenit regi ai Suediei și Norvegiei.

Josephine de Leuchtenberg

Regină a Suediei și Norvegiei

Regina Joséphine, pictură de Axel Nordgren

·         1921: Luca Caragiale, cunoscut în literatura Română ca Luchi sau Luca Ion Caragiale, (n. 3 iulie 1893 - d. 7 iunie 1921) a fost un scriitor și traducătorromân, care a aparținut deopotrivă atât simbolismului, parnasianismului, cât și literaturii moderniste.

Luca Caragiale în Berlin(1911)

A fost cel de al doilea fiu (după Mateiu Caragiale) al marelui dramaturg Ion Luca Caragiale din căsătoria acestuia cu Alexadrina Burelly.

Fără îndoială, Luca a fost fiul preferat și iubit, care, spre deosebire de Mateiu, nu trebuia să facă mare efort să se facă iubit. Alexandrina Burelly a mai dat naștere și surorii lui Luca, pe nume Ecaterina (Ecaterina Logadi), care la bătrânețe a scris despre cele două familii Caragiale.

Copilăria și adolescența lui Luca coincide cu proiectele artistice ale tatălui său. Alături de familia sa va colinda țări importante din Europa începutului de secol XX precum Franța, Elveția, Austro-Ungaria și Italia], pentru ca în cele din urmă să se stabilească în Germania la Berlin.

În jurul anul 1909 își face studiile în particular, avându-l ca profesor, printre alții, pe Panait Cerna. Timid în fața cuvân­tului tipărit, colaborează sporadic la câteva periodice, trimițând versuri, recenzii, însemnări memorialistice și chiar un studiu din domeniul istoriei.

Ion Luca Caragiale a avut un rol important în educația fiului său, insuflându-i opinii politice de stânga. Cei doi vor face călătorii în nordul Germaniei, pe coasta Mării Baltice și în Danemarca. Până ca tatăl său să moară, cei doi s-au întors în țară să vadă locurile natale și au petrecut o vacanță la Sinaia.

Opera:

• Nevinovățiile viclene(în colaborare cu Ioan Dobrogeanu-Gherea) - 1967
• Jocul oglinzilor - 1972

Luca Caragiale

Luca Caragiale în București(1921)

·         1935: A murit Ivan V. Miciurin, fost un botanist rus, practician al selecției plantelor, membru de onoare al Academiei Sovietice de Științe; Ivan Vladimirovici Miciurin (n. 27 octombrie, 1855, Dolgoe, astăzi Miciurovka (Reazan) – d. 7 iunie 1935, Kozlov, astăzi Miciurinsk (Tambov) botanist rus, practician al selecției plantelor, membru de onoare al Academiei Sovietice de Științe.

·         1937  - A încetat din viaţă actriţa Jean Harlow, considerată un sex-simbol al anilor ’30. (n. 3 martie 1911) (“Îngerii infernului”, “Femeia cu părul roşu”)

Jean Harlow

·         1953: Ion Flueraș, politician român (n. 1882). Ion Flueraș (sau Ioan Flueraș, Ioan Fluieraș) (n. 2 noiembrie 1882, Chereluș, comitatul Arad – d. 7 iunie 1953, Gherla, Regiunea Cluj) a fost un socialist român din Arad, de meserie rotar. Între 1918 – 1920 a fost membru în Consiliul Dirigent al Transilvaniei și Banatului, în care a deținut portofoliul sănătății. A redactat ziarul Tribuna Socialistă. Neînțelegându-se cu socialiștii din Vechiul Regat, a preferat să candideze la alegerile din 1928 pe listele Partidului Național Țărănesc, fiind ales deputat din partea acestei formațiuni. A fost președinte al Confederației Generale a Muncii începând cu 1926 și până în 1938, când sindicatele au fost interzise în România. A fost arestat de autoritățile comuniste în iunie 1948 și condamnat la 15 ani temniță grea pentru “crimă de înaltă trădare”. A fost ucis în închisoarea din Gherla în 1953 de către deținuții Constantin Juberian și Ștefan Rek. Primul a fost condamnat la moarte și executat în 1954, iar al doilea a fost condamnat la 12 ani de închisoare.

Ion Flueraș

·         1954: Alan Turing, matematician, logician, criptanalist englez (n. 1912)

* 1966: Hans (Jean) Arp (n. 16 septembrie 1886, Strasbourg, Germania, azi în Franța - d. 7 iunie 1966, Basel, Elveția) a fost un artist plastic complex, care a lucrat ca artist grafic, pictor, sculptor și scriitor.

Arp a fost unul din membrii fondatori ai mișcării dadaiste, la Zürich, în 1916, dar ulterior a fost și un artist plastic afiliat suprarealismului. Numeroase opere de artă ale sale sunt expuse la Muzeul de artă modernă și contemporană de la Strasbourg, localitatea sa natală.

Hans Arp, fotografie

* 1971: Camille Gutt (Camille Guttenstein, n. 14 noiembrie 1884 - d. 7 iunie1971) a fost un economist și un politician belgian. Din 6 mai 1946 și până în 5 mai 1951, el a fost directorul general al Fondului Monetar Internațional, fiind prima persoană care a îndeplinit această funcție de conducere. Gutt a fost de asemenea și arhitectul planului de reformă monetară care a facilitat redresarea economiei belgiene după Al Doilea Război Mondial.

Camille Gutt, Sistemul Bretton Woods

·         1976: A murit la Bucuresti, istoricul Aurelian Sacerdoţeanu, specialist în istoria medievală a românilor, în practica şi teoria arhivistică; (n. 20 decembrie 1904 în comuna Costeşti, judeţul Vâlcea).  A urmat cursurile Facultăţii de Filosofie şi Litere (1923-1927) şi ale Şcolii Superioare de Arhivistică (1925-1927) din Bucureşti; a beneficiat de o bursa la Paris si  de un stagiu de specializare la Paris la École Roumaine din Franta  (1927 – 1929), iar în 1930 a obţinut doctoratul în istorie. A fost unul dintre iniţiatorii colecţiei naţionale Documente privind istoria României. A fost director general al Arhivelor Statului între anii 1938-1953 şi director al revistei „Hrisovul”. A fost, timp de aproape două decenii, profesor la Şcoala Superioară de Arhivistică (1929-1948), apoi la Institutul de Arhivistică (1948-1950). După desfiinţarea acestuia a trecut la Catedra de Arhivistică din cadrul Facultăţii de Istorie a Universităţii din Bucureşti (1950) unde a lucrat până la pensionarea sa în 1970. A îndeplinit timp de 15 ani, funcţia de director general al Arhivelor Statului (1938 – 1953). Contribuţiile sale ştiinţifice sunt axate pe istoria evului mediu, ştiinţele auxiliare ale istoriei, cu deosebire arhivistica, cronologia şi sigilografia. A fost recompensat cu diferite distincţii, printre care Premiul de Stat „Gheorghe Asachi” şi „Meritul cultural în gradul de cavaler, clasa a II-a”. Lucrări publicate (în volum): Marea invazie tătară şi sud-estul european (1933), Consideraţii asupra istoriei României în Evul Mediu. Dovezile continuităţii şi drepturile românilor asupra teritoriilor actuale (1936), Unirea Românilor (1938), Introducere în conologie (1943), Îndrumări în cercetările istorice (1945), Culegerea de facsimile pentru Şcoala de arhivistică (seria slavă), în colaborare (1943 (EIR, pag. 290-291; MDE/2, pag. 1682; OSCA I, pag. 352-354)

·         1980 - A murit prozatorul american Henry Miller, autor de romane controversate în epocă datorită anulării oricărui tabu referitor la sexualitate, dar devenit, în perioada anilor '60, idol al “generaţiei beat” (“Tropicul Cancerului”, trilogia “Crucificare trandafirie” (n.26.12.1891).
* 1982: Carlos Vidal (n. 24 februarie 1902; d. 7 iunie 1982) a fost un jucător chilian de fotbal. A jucat la Campionatul Mondial de Fotbal 1930. Era poreclit „El Zorro”.
1992: George Drumur (pseudonimul literar al lui George Pavelescu; n. 14 martie 1911, Horecea–Mănăstirii, districtul Cernăuți, Ducatul Bucovinei – d. 7 iunie 1992, Timișoara) a fost un scriitor, publicist, muzicolog și traducător român.

A fost licențiat al Institutului Regal de Științe Administrative al României, Școala superioară de documentare și de științe administrative, al Conservatorului de muzică și artă dramatică din Cernăuți și absolvent al Facultății de matematică-fizică din Timișoara-București.^{[necesită citare]}

A fost secretar de redacție al revistei „Iconar” din Cernăuți, prim-redactor al revistei „Bucovina literară” din Cernăuți, redactor șef al publicației „Deșteptarea” din Cernăuți, director al editurii „Bucovina literară” din Cernăuți, președintele Cercului „Bucovina literară” din Cernăuți.^{[necesită citare]}

A fost funcționar la Mitropolia Bucovinei și la Fundațiile culturale române, director al Căminului cultural Egumenul Artemon din Horecea-Mănăstirii, director al Editurii George Drumur din Cernăuți, profesor la diverse școli din Cernăuți, profesor la Școala profesională de ucenici din Brezoi[1], jud. Vâlcea, funcționar la Federala Cooperativelor Agricole „Centru” din Timișoara, secretar casier la Conservatorul de Muzică din Timișoara, șef de serviciu la Institutul de Artă din Timișoara, prim secretar la Institutul de Artă din Timișoara, profesor/secretar la Școala specială de muzică din Timișoara, profesor cumulard la Școala populară de artă și Universitatea populară din Timișoara, secretar artistic la Opera de Stat din Timișoara, secretar literar-muzical la Opera de Stat din Timișoara.^{[necesită citare]}

A debutat în 1931 cu două poezii în revista „Junimea literară” din Cernăuți (poeziile Peisaj și Pace.

Volume de poezie:

• Solstiții, Editura Iconar, Cernăuți, 1936
• Suflete în azur, Editura Bucovina, București, 1940
• Vatra cu stele, Editura Bucovina literară, Cernăuți, 1942
• Însemnele anilor, Editura Facla, Timișoara, 1973
• Neodihna cuvintelor, Editura Facla, Timișoara, 1986

·         2002: George Ioan Dănescu, general și politician roman
* 2004: Quorthon (născut Thomas Börje Forsberg pe 17 februarie 1966, Stockholm - decedat la cca. 7 iunie 2004, Stockholm) a fost un muzician suedez. A fost un multi-instrumentist precum și fondator și compozitor al trupei suedeze de black metal, Bathory - pionieră a genului. Este de asemenea creditat ca fondator al genului Viking metal. A compus muzica și versurile pe toate albumele Bathory.

·         2006: Iordanianul Abu Musab al-Zarqawi, liderul Al-Qaeda din Irak, este ucis într-un atac aerian de către aviatia Statelor Unite.

·         2008: Dino Risi, regizor italian de film (n. 1916). A fost unul dintre maeștrii Commedia all’italiana, din cinematografia tarii sale. Si-a început cariera în cinematografie ca asistent de regie, iar mai târziu, a inceput sa-si regizeze propriile filme in care au jucat staruri de prima marime cum ar fi Sophia Loren și Vittorio Gassman. În 2002, el a fost distins cu Leul de Aur – Premiul de onoare (Leone d’oro alla Carriera) la Festivalul de Film de la Venetia, pentru munca sa de o viață. Doua dintre filmele sale, Il giovedì și Il Commissario Lo Gatto, au fost prezentate într-o secțiune retrospectivă a comediei italiene, la al 67- lea Festivalul International de Film de la Venetia.

·         2009: Hugh Hopper, basist englez (Soft Machine) (n. 1945)
* 2010: Petre Codrea (nume la naștere Petru Codrea) (n. 8 iunie 1934, Giulești, Maramureș - d. 7 iunie 2010, Iasi) a fost un jurnalist, profesor, scriitor și consultant media. A fost distins cu “Ordinul Ziariștilor” clasa I de aur, membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România.

În Radioteleviziunea Română se simțea nevoia unei redacții de tipărituri “scenarii însoțitoare” emisiunilor ce erau trimise la concursuri internaționale, la schimb de informații, astfel că Dinu Săraru va fi numit la conducerea acestui Oficiu, iar subsemnatul secretar general. A fost perioada noastră productivă, având în vedere “Cerbul de Aur” ce urma să se organizeze între anii 1968-1971. Pentru acesta sau tipărit afișe, programe de sală, bilete, caiete și cărți cu biografii ale concurenților și vedetelor, multe alte materiale de propagandă pentru conferințele de presă. După promovarea lui Dinu Săraru redactor șef adjunct la emisiunile culturale ale TVR, a venit la conducerea Oficiului prof.dr.Victor Crăciun care a inițiat tipărirea de cărți pentru perfecționarea profesională și valorificarea bogăției arhivistice și filmologice din instituție. Astfel după ce am scris împreună cu Victor Craciun “Gânduri închinate lui Enescu” și tipărit-o la Botoșani cu sprijinul Comitetului de cultură în 1972, am trecut la realizarea primului volum de Teatru radiofonic, având în vedere istoria și cele peste 3000 de piese de teatru existente la aceea vreme în fonoteca de aur. Volumul 1 de Teatru radiofonic, o lucrare masivă de 1000 de pagini încorporează cele peste 3000 de piese, scenarii, teatru scurt și serial, istoria de 40 de ani, dar mai ales amintirile pionierilor acestui gen radiofonic. Ca un fapt de viață, Volumul 2 a fost scos de redacția Teatru în 2005.

Pentru “Cerbul de aur” am scos două cărți ediția a II-a, (1970-1971) cu completări, retușuri, declarații ale membrilor juriului. Editate de Oficiul de presă și tipărituri, cărțile au atins un tiraj de 200.000 ex.

Pentru ridicarea nivelului profesional am editat 2 reviste de uz intern - una de traduceri cu frecvență lunară, alta cu materiale interne de experiență personală. Până în 1974 am scos pe hârtie de biblie gazeta “Studioul de poezie” material informativ al spectacolului din Studioul de concerte. Zeci de cronici au onorat această unică publicație în 24 de pagini cu difuzare gratuită.

În 1974 am trecut la Direcția programe tv unde, sub conducerea lui Tudor Vornicu, Romeo Brădeanu și prof.dr.Victor Crăciun, am început o muncă de modernizare și diversificare a programelor tv, de dotare cu o nouă tehnică de înregistrare pe bandă de 2 țoli. Este și anul în care, intrând la doctorat, a trebuit să depun eforturi de pregătire și colaborare cu o serie de politologi: prof. univ. dr. Ion Babici, Traian Caraciuc, Ilie Seftiuc. Pentru a îndeplini toate condițiile doctorandului, conducătorul prof. univ. dr. Traian Caraciuc m-a antrenat în realizarea lucrării colective: “Probleme internaționale” tiraj 500.000 ex, tipărită la Editura Politică 1980 (688 pag). O altă carte de succes la care am colaborat și s-a bucurat de succes si de atenția opiniei publice a fost “Partide și organizații din țările lumii”, Editura Politică 1983. Am fost fericit să lucrez într-un larg colectiv de eminenți politologi, pentru a pune la dispoziția cititorilor o primă sinteză asupra configurației politice a țărilor lumii. Un alt succes editorial am înregistrat cu enciclopedia “România” 1984, realizată de prof. univ. dr. Ion Bulei, la care am contribuit cu masivul capitol “Evoluția radioului și televiziunii”. Alături de această colaborare care mă onorează a fost publicarea unui studiu în mai multe numere ale revistei UER (editată de forul european de radio 1984-1986) intitulat “Funcțiile și disfuncțiile radioului”, o vastă analiză de programe din peste 25 țări europene, prin evidențierea funcției ori disfuncției chiar în conținutul unui program.

Două sarcini majore au stat permanent în atenția mea la Direcția programe: vizionarea în țară sau străinătate a celor mai bune producții cinematografice și realizarea unor documentare cu problematica socială. Dacă prima problemă se rezolva mai simplu prin gale speciale cu producțiile recente, festivaluri ale filmului, cealtă implica deplasări, tehnică de înregistrare, montaj, ilustrare, de un real succes bucurând-se documentarele de lung metraj care au participat și la concursuri internaționale: “Cu pluta de balsa pe Amazon” 1984, ”Printre pescarii din Tahiti” 1985, ”Damasc, o lume în altă lume” 1986, ”Valea Goreme” (Anatolia)1988 și multe alte producții mai mici.

Din anul 1972 și până în prezent am avut și o bogată activitate didactică. Ea a început cu o școală de ziaristică cu scoatere din producție (6 luni), la absolvire fiind reținut lector de teoria și practica presei. La desființarea școlii am fost transferat la Cabinetul municipal, la catedra de conducere științifică a societății, în calitate de conferențiar, activitate încheiată în 1989.

În ianuarie 1990 prin reorganizarea Radioului, conducerea mi-a încredințat sarcina de a coordona Redacția de publicitate în cadrul Direcției Relații cu publicul condusă de Dan Ursuleanu. Emisiunile, schemele de difuzare și circuitul documentelor sunt în vigoare și în prezent. Pe baza succeselor economice din radio, scriitorul Ștefan Dimitriu mi-a propus funcția de secretar general al Direcției de logistică și memorie din Televiziunea Română. Preluând logistica revistei “Panoramic Radio-Tv” am schimbat imediat formatul și tiparul, transformând, împreună cu directorul, revista, în una color inteligent paginată și cu o ilustrație de secol XX. Astfel am reușit să impunem o publicație din ce în ce mai interesantă, aducând doi redactori șefi adjuncți de înaltă clasă Doru Ionescu și Costin Diaconescu (azi director de holding de presă cu o dinamică extraordinară a publicațiilor).

Importanta preocupare a conducerii Direcției de logistică a fost salvarea patrimoniului arhivistic: peste 5 milioane de filme, emisiuni, subiecte filmate, piese de teatru, seriale, revelioane, etc, supuse degrădării (de catre o ciupercă necunoscută), a spațiilor necorespunzătoare, lipsei de întreținere a filmelor. Soluția: angajarea de specialiști, apeluri la experiența vecinilor, pregătirea oamenilor noștri în Anglia (ing. Ștefan Machedon), înscierea în Asociația Arhivelor de Televiziune, participarea la întâlnirile anuale și realizarea de emisiuni din materialul depozitat pentru a-i cunoaște starea de arhivare, dar mai ales fișarea întregii arhive și crearea unei Societăți pentru valorificarea imensei bogății existente aici. Urmare a tuturor măsurilor, anual am participat la întrunirile Asociației, iar Ștefan Dimitriu a obținut marele premiu pentru emisiunea de arhivă “Revoluția română în direct”.

Direcția noastră a realizat cu sprijinul colectivului de la Documentare, cărțile: “TVR 40” autor A. Orban, “Premiile TVR 40” (acordate producțiilor participante la concursuri peste hotare) autor Tamara Pașca.

Pentru activitatea publicistică am primit “Ordinul Ziariștilor” clasa I de aur, mai multe Diplome de excelență de la Uniunea Ziariștilor Profesioniști, contribuind la crearea ei, la Brașov 1990 și în conducerea căreia am activat mulți ani. Acestora li se adaugă alte diploma (Congresele sateliților), medalii și ordine ale țării.

După încetarea activității în TVR (2000), am continuat să elaborez grile de program la diferite posturi de radio și tv, ca și emisiunile pilot ale acestora. La rugămintea prietenilor Ion Țugui și Adrian Păunescu am sprijinit Dornacom să deschidă la 1 septembrie 2003 postul Radio Dorna, al cărui director am fost. Întotdeauna îmi voi aminti de bunii prieteni de la RadioRomania Actualități: Paul Grigoriu și Marian Megan care în acele clipe unice au fost alături de mine. Pentru prima oară, un post tânăr participa la concursul de decernare a premiilor Clubului Român de Presă pe 2004, obține o nominalizare (Petre Codrea), participând cu 9 emisiuni. RadioDorna a obținut și “Ordinul ziariștilor”clasa a 3-a bronz.

În anul 2004 în baza activității literare și publicistice, Asociația Scriitorilor și Artiștilor din Țara Dornelor, îl primește ca membru activ.

După încetarea activității la Radio Dorna, conducerea Grupului de presă Cvintet Terra SRL din Vaslui îl angajează director coordonator. Pentru activitatea de la Vaslui i se acordă titlul de cetățean de onoare."

(din autobiografie)

·         2011: A decedat Mircea Iorgulescu, critic şi istoric literar, eseist şi comentator politic, stabilit la Paris din vara anului 1989. A emigrat în Franţa în 1989 şi până în 1992 a fost colaborator permanent al postului de radio Europa Liberă. Între 1992 şi 1995 a fost redactor la Europa Liberă, ocupând apoi, între 1996 şi 1999, funcţia de director adjunct al Serviciului românesc al postului. Din 1989 până în 1992 şi din 2000 până în 2008 – când s-a pensionat – a fost şi colaborator şi al Radio France International (RFI). Între 2006 şi 2008 a fost responsabilul redacţiei în limba română a RFI. Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS) a transmis un set de documente magistraţilor Curţii de Apel Bucureşti prin care arată că Mircea Iorgulescu (66 de ani) a fost racolat de Securitate încă din anul 1976, sub numele conspirative „Dorin” şi „Mirel”.  Conform CNSAS, Iorgulescu a fost racolat în 1976, sub numele conspirativ „Dorin”, „în scopul furnizării de informaţii despre o serie de scriitori români urmăriţi prin dosare pentru poziţie politică necorespunzătoare, creaţii literare ce contravin organelor de partid şi pentru atitudine protestatară şi relaţii suspecte cu cetăţeni străini”. Colegiul CNSAS a efectuat verificările la solicitarea scriitorilor Bujor Nedelcovici şi Florica Jebeleanu Vieru (fiica lui Eigen Jebeleanu) care studiindu-şi propriile dosare au constatat că au fost turnaţi la Securitate chiar de colegul lor Mircea Iorgulescu. Pentru că era membru PCR, Iorgulescu a fost folosit de securişti cu aprobarea expresă a organelor de partid. De asemenea, şi Tudor Dumitru Ţepeneag, fiul scriitorului Dumitru Ţepeneag, angajat al Radio France International – post în care până în 2008 a lucrat şi Mircea Iorgulescu – a cerut şi el constatarea calităţii de colaborator al Securităţii a lui Iorgulescu. Bujor Nedelcovici a fost si el  unul dintre scriitorii turnaţi la Securitate de Iorgulescu.

·         2013: A decedat la varsta de 84 de ani, actorul Petrică Popa; a jucat pe scena Teatrului Nottara mai bine de 50 de ani; (n. 1929). A absolvit Institutul de Arta din Timisoara, specializarea Actorie unde  a  avut ca profesori personalitati ale artei scenice, precum Lilly Bulandra si stefan Braborescu. A fost onorat cu distinctii importante: Premiul de interpretare, pentru rolul Vasea, in spectacolul Asa va fi de N. Simeonov, regia: Lucian Pintilie, la Festivalul tinerilor actori din teatrele dramatice – 1957; Premiul de interpretare, pentru rolul Mihalache Dometie, din spectacolul Martorii sunt de fata de Virgil Stoenescu, regia: Cristian Hadjiculea, la Gala Teatrului Istoric – 1986; Premiul pentru cel mai bun spectacol al anului (1987), pentru O noapte furtunoasa de I.L. Caragiale, regia: Dan Micu (a interpretat rolul Ipingescu).

·         2013: Pierre Mauroy, politician francez, prim-ministru al Franței (n. 1928). Pierre Mauroy (5 July 1928 – 7 June 2013) politician socialist francez, prim-ministrul Franței în timpul președintelui François Mitterrand, între anii 1981 și 1984 si de asemenea primarul orașului Lille între anii 1973 – 2001.

·         2014: Fernando Lúcio da Costa (18 martie 1978 – 7 iunie 2014), cunoscut ca Fernandão, a fost un fotbalist brazilian.

·         2015: Sir Christopher Frank Carandini Lee, CBE (n. 27 mai 1922 – d. 7 iunie2015) a fost un actor, muzician și regizor britanic. El a devenit renumit prin rolul jucat în Dracula, el a mai jucat și în alte filme, ca de exemplu Francisco Scaramanga din filmul Pistolul de aur, vrăjitorul rău (Saruman) din Stăpânul Inelelor, Hobbitul: O călătorie neașteptată și Hobbitul: Bătălia celor cinci armate sau Contele Dooku (Darth Tyranus) din filmele Războiul stelelor - Episodul II: Atacul clonelor și Războiul stelelor - Episodul III: Răzbunarea Sith.
Tatăl lui a fost ofițer britanic, care a luat parte în primul război mondial și în războiul bur. Mama sa Estelle Marie Carandini di Sarzano provine dintr-o familie nobiliară, care după unii ar fi existat deja în timpul lui Carol cel Mare. Bunica a lui a fost cântăreața de operă Marie Carandini. Christopher Lee a luat parte la cel de al doilea război mondial ca militar la Royal Air Force și la unitatea Special Operations Executive, la sfârșitul războiului are gradul de căpitan. Din anul 1947 începe să lucreze ca actor, și este muzician. Din 1961 este căsătorit cu fostul fotomodel danez Birgit Kroencke, cu care are o fiică. Lee locuiește în prezent în Londra, este angajat activ la UNICEF. Christopher Lee este unchiul actriței Harriet Walter și vărul actorului Ian Fleming.

Sir Christopher Lee CBE CStJ

Lee la Festivalul Internațional de Film de la Berlin, februarie 2013

Sărbători

• În calendarul ortodox: Sf Sfințit Mc Teodot din Ancira; Sf Mc Zenaida; Dezlegare la pește
• În calendarul romano-catolic: Sf. Robert, episcop
• Ziua Mondială a Salariului Minim pe Economie

Legendele Hispanice spun că GETO DACII sunt strămoșii Regilor Spanioli

RELIGIE ORTODOXĂ 7 Iunie

Sf Sfințit Mc Teodot, episcopul Ancirei; Sf Mc Zenaida; Dezlegare la pește

Sfântul Sfințit Mucenic Teodot († 303) – A trăit la sfârșitul secolului al III-lea și începutul secolului al IV-lea. El a fost episcop al Bisericii din cetatea Ancira Galatei. În timpul persecuției împăratului Dioclețian (284-305), episcopul a fost pârât că a îngropat trupurile unor martire și a fost condamnat la moarte. Creștinii au luat trupul martirului și l-au îngropat. Aflând despre acest lucru, prefectul a ordonat soldaților să-i aresteze pe toți creștinii și să-i tortureze. Viața lui este arătată la 18 mai când au pătimit cele șapte fecioare ale căror moaște le-a îngropat. Sfântul Sfințit Mucenic Teodot este însă amintit și la 7 iunie pentru că în această zi a primit cununa muceniciei pentru Mântuitorul Iisus Hristos.

Tot astăzi, Biserica Ortodoxă sărbătorește pe Sf. Mc. Zenaida.

Viața Sfintei Mucenițe Zenaida 

Sfintele Muceniţe Zenaida şi Filonila, surorile, au fost din Tarsul Ciliciei, rudenii lui Pavel Apostolul şi părăsindu-şi patria şi lepădându-se de averea lor şi prefăcându-se că umblă cu meşteşugul doctoricesc, iar după adevăr împlineau lucrul apostolesc.

Sfintele Muceniţe Zenaida şi Filonila, surorile, au fost din Tarsul Ciliciei, rudenii lui Pavel Apostolul şi părăsindu-şi patria şi lepădându-se de averea lor şi prefăcându-se că umblă cu meşteşugul doctoricesc, iar după adevăr împlineau lucrul apostolesc.

Au venit şi în cetatea Dimitriadei şi intrând într-o peşteră, petreceau acolo viaţa lor; în care loc Zenaida tămăduind boli şi slăbiciuni s-a mutat către Domnul.

Iar Filonila dându-se pe sine la îndelungate postiri şi privegheri cu rugăciunea făcea multe minuni. Şi cu slujba slujind firii, s-a dus din viaţa aceasta vremelnică.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

ARTĂ CULINARĂ – REȚETE DE POST PENTRU ASTĂZI 7 Iunie

DEZLEGARE LA PEȘTE

Puteți alege meniul zilei de aici:

A.   PLĂCINTE

Fileuri de heringi în foetaj

·       1kg heringi;

·       500 g făină;

·       400 g margarină;

·       25 g ulei;

·       20 ml oţet;

·       Sare

Heringii se spală, se scot fileurile şi se lasă în apă rece.

          Din făină, margarină, o lingură de oţet şi sare se prepară un foietaj obişnuit care se taie în fâşii cu lăţimea de 4 cm ce se rulează în jurul fileurilor de hering ce au fost scurse şi şterse cu un ştergar de in.

          Se aşază fileurile în tavă şi se coc la foc potrivit.

B.   SALATE

Salată de peşte afumat

·       300 g peşte afumat;

·       800 g mere;

·       300 g ceapă;

·       200 g franzelă;

·       400 g maioneză de post;

·       Sare

Se scot fileurile peştelui şi se trec de două ori prin maşina de tocat, împreună cu merele curăţate de coajă şi seminţe, ceapă şi franzela.

Se adaugă maioneza de post, se amestecă bine şi se aranjează salata pe un platou.

Poate fi servită ca atare sau ca umplutură pentru roşii.

Maioneză de post 1

·       2 ceşti apă;

·       ½ ceaşcă făină;

·       ½ lingură oţet;

·       1 linguriţă zahăr;

·       1 linguriţă muştar;

·       Sare;

·       1 ceaşcă ulei;

·       Zeama de la o lămâie;

·       1 – 2 linguri apă foarte rece

Într-o crăticioară se pune făina cu apa caldă şi se amestecă continuu până devine o cremă groasă.

După ce se răceşte se amestecă cu mixerul adăugând pe rând: oţetul, zahărul, muştarul, sarea şi, la sfârşit, puţin câte puţin, alternativ, uleiul şi zeama de lămâie. Pe parcurs se adaugă câte puţină apă foarte rece.

Maioneză de post II

·       1 ţelină;

·       1 ceaşcă ulei;

·       Zeama de la o lămâie;

·       2 linguriţe muştar;

·       2 linguri apă foarte rece

Se curăţă ţelina şi se fierbe bine în apă cu sare.

          După ce se răceşte se pasează într-un castron şi, amestecându-se cu lingura de lemn sau cu mixerul, se adaugă puţin câte puţin uleiul, zeama de lămâie şi muştarul.

          Pe parcurs se adaugă şi câte puţină apă foarte rece.

Maioneză de post III şi IV

Se prepară la fel ca maioneza de ţelină folosind în loc de ţelină un cartof mare fiert, pentru varianta III, sau o ceaşcă de fasole boabe bine fiartă, pentru varianta IV.

C.    SOSURI

Sos suedez

·       1,5 kg mere acre;

·       200 ml vin alb;

·       260 g maioneză de post II sau III;

·       100 g hrean;

·       Sare

Se curăţă merele de coajă şi de seminţe, se taie în patru şi se pun într-un vas. Peste ele se toarnă vinul, se acoperă şi se fierb înăbuşit.

Se strecoară şi se pasează obţinându-se un piure, care se fierbe până scade la jumătate.

Se lasă să se răcească şi se adaugă maioneza şi hreanul ras. Se potriveşte de sare.

Se poate servi cu cartofi la cuptor sau cu piure de cartofi.

D.   BORŞURI, SUPE, CREME DE LEGUME

Ciorbă de capete şi cozi de peşte

·       1,5 kg capete şi cozi de crap;

·       150 g morcovi;

·       50 g albitură;

·       100 g ţelină;

·       200 g ceapă;

·       700 g roşii;

·       150 g ulei;

·       2 legături verdeaţă;

·       1,5 litri zeamă de varză;

·       Sare

Se taie zarzavatul în cuburi, ceapa se toacă mărunt, se călesc împreună în ulei, se sting cu apă şi se pun la fiert.

Când zarzavatul este aproape fiert se adaugă roşiile, curăţate de coajă şi tăiate cubuleţe cât şi zeama de varză ce a fost fiartă separat.

Se potriveşte gustul de sare.

Capetele de peşte se curăţă de solzi, se scot branhiile şi osul amar, iar cozile se curăţă de solzi, se spală în mai multe ape, se adaugă în ciorbă şi se fierb circa 10 minute.

La sfârşit se adaugă şi verdeaţa tocată.

Ciorbă de peşte

·       1 kg peşte;

·       150 g morcovi;

·       50 g pătrunjel;

·       100 g ţelină;

·       150 g ceapă;

·       100 g ulei;

·       250 g roşii;

·       50 ml oţet;

·       1 legătură pătrunjel verde;

·       1 legătură leuştean verde;

·       Sare

Morcovii, pătrunjelul şi ţelina se taie julien, ceapa se toacă mărunt şi se călesc împreună în ulei, se adaugă apă şi se lasă să fiarbă circa 30 minute.

Se potriveşte gustul de sare şi cu oţet se acreşte.

Se adaugă peştele ce a fost curăţat şi tăiat în bucăţi şi se lasă să fiarbă circa 10 minute.

La sfârşit se adaugă roşiile tăiate bucăţi şi verdeaţa tocată mărunt.

E.    MÂNCĂRURI

Crap la cuptor

·       1, 3 – 1,5 kg crap;

·       125 g ulei;

·       100 g bulion;

·       25 g usturoi;

·       1 kg roşii;

·       100 g lămâie;

·       200 ml vin alb;

·       Piper;

·       Sare

Crapul se curăţă, se spală, se dă cu sare şi piper şi se freacă cu usturoi.

Se aşază într-o tavă cu ulei, se toarnă bulionul diluat cu apă şi amestecat cu mujdei de usturoi şi se dă la cuptor, stropindu-se din când în când cu sosul format.

Când este aproape gata se aşază peste peşte felii de lămâie, iar de jur împrejur roşiile, se toarnă vinul şi se dă vasul din nou la cuptor pentru încă 15 minute.

File de cod prăjit

·       1 kg cod;

·       125 g ulei;

·       100 g lămâie;

·       75 g făină;

·       Piper;

·        Sare

Se decongelează peştele, se spală în mai multe ape, se scot fileurile şi se lasă în apă 30 minute.

Se scurg, se trec prin zeamă de lămâie, se condimentează cu piper şi sare, se dau prin făină şi se prăjesc în ulei fierbinte.

Macrouri la tavă

·       1,2 kg macrouri;

·       100 g ulei;

·       100 g lămâie;

·        Sare

Macrourile se curăţă, se spală, se sărează şi se ung bine cu ulei.

          Se aşază într-o tavă cu ulei, se adaugă puţină apă şi se dă tava la cuptor pentru circa 20 minute.

          La servit se adaugă zeama de lămâie.

F.    DULCIURI

Îngheţată de lămâie

·       1 pahar zeamă de lămâie;

·       2 linguriţe coajă rasă de lămâie;

·       Sirop;

·       ½ litri apă;

·       200 g zahăr

Se fierbe siropul timp de 5 minute.

          Se lasă să se răcească şi se adaugă zeama şi coaja de lămâie.

          Se aşază compoziţia într-o formă de îngheţată şi se pune în congelator.

Baclava

·       2 pachete foi de plăcintă;

·       2 ceşti margarină sau ulei;

·       500 g nucă măcinată;

·       2 linguri scorţişoară

Sirop:

·       2 ceşti zahăr;

·       2 ceşti apă;

·       2 linguri miere;

·       1 linguriţă scorţişoară;

·       ½ linguriţă cuişoare

Într-o tavă potrivită ca mărime şi unsă cu ulei se pun 4 foi de plăcintă, ungându-se cu 2 linguri de ulei fiecare foaie în parte.

          Se păstrează alte 4 foi pentru a se pune deasupra, iar restul foilor se pun una câte una, ungându-se şi presărând între ele din amestecul de nucă şi scorţişoară.

          Cele 4 foi de deasupra se ung şi ele fiecare în parte.

          Se stropeşte cu puţină apă foaia de deasupra şi se coace baclavaua la foc potrivit o oră.

          Între timp se pregăteşte siropul, prin fierberea timp de 5 minute a ingredientelor pentru sirop.

          După ce baclavaua se răceştew, se toarnă pe toată suprafaţa ei siropul fierbinte.

Tort cu nucă şi gem

·       1 ceaşcă făină;

·       1 ceaşcă zahăr;

·       1 ceaşcă margarină sau ulei;

·       1 ceaşcă nucă măcinată;

·       1 ceaşcă apă;

·       10 g sare;

·       1 borcan mic gem

Se face un aluat din făină, zahăr, margarină (ulei), apă şi jumătate din nucă, care se ţine o oră la frigider.

          Se separă aluatul în 5 părţi egale şi se coc foi pe fundul tăvii.

          Se montează tortul folosind drept cremă gem amestecat cu restul de nuci.

          Se poate glasa cu cremă de lămâie sau glazură de ciocolată.

Cremă de lămâie

·       Zeama de la 3 lămâi;

·       Coaja rasă de la o lămâie;

·       ½ litri apă;

·       ¼ litri vin alb;

·       5 linguri zahăr;

·       4 linguri fulgi porumb

Se amestecă toate ingredientele, se pun la foc mic cu multă grijă să nu se lipească până când crema se leagă.

          Se ţine la frigider înainte de a se consuma ca atare sau se foloseşte pentru glasarea tortului.

Glazură de ciocolată

·       2 – 4 linguri cacao;

·       1 ceaşcă zahăr pudră;

·       ½ linguriţă ulei;

·       3 – 4 linguri apă caldă

Se amestecă zahărul cu cacao şi se adaugă câte o lingură apă, se amestecă continuu până se obţine o cremă groasă.

          Se adaugă uleiul.

          Crema obţinută se foloseşte drept glazură pentru garnisit checuri şi prăjituri sau torturi, înainte ca ele să se răcească complet.

ARTE 7 Iunie

MUZICĂ 7 Iunie

Dolores Gray, cântăreaţă, dansatoare şi actriţă americană

DOLORES GRAY - WARM BRANDY - FULL ALBUM 1957 - SID FELLER ORCHESTRA:

Tom Jones

Miguel Rios, cântăreţ spaniel

Mickey Jones, chitarist şi vocalist britanic (Man, Peter Frampton)

Peter Frampton -

Joey Scarbury, cântăreţ şi pianist american

Paddy McAloon, vocalist şi chitarist american (Prefab Sprout).

Prefab Sprout - 1985 

Prince (Prince Rogers Nelson), vocalist, chitarist actor, multi-instrumentist, compozitor şi producător american d. la 57 ani în 2016

Prince-

Hugh Hopper – Soft Machine

Cristopher Lee, actor, autor si cantaret englez

INREGISTRĂRI NOI:

Las Mejores Canciones Con Guitarra Romanticas - Boleros Instrumentales Para El Alma

Aquellos Bellos Recuerdos Vol 02

POEZIE 7 Iunie

Alexandru Iacobescu, poet, prozator, traducător

IACOBESCU Alexandru, se naste la 7 iun. 1874, Pitesti - moare in 1945, Bucuresti. Poet, prozator si traducator. Bibliotecar la Fundatia „Aman" din Craiova (pina in 1935). A scos, la Craiova, impreuna cu Marcel Romanescu revista Viata literara (1914). Secretar de redactie la Drum drept (1920-l927); redactor la Curentul. Debut cu versuri in revista Ramuri (1914); debut editorial cu volum Balade (1919). A colaborat la Adevarul literar si artistic. Convorbiri literare, Gindirea, Universul literar etc, uneori sub pseudonimul Daniel Arama, Ion Arama, Teofil Roman, Pantagruel. 

A scris o poezie elegiaca, picturala, a efemerului si a imaterialitatii, altfel monotona, cu o imagistica destul de banala (Umbre peste ape, 1923; Cosinzeana, 1924; Elegii si poeme, 1928; Lauri si purpura, 1929), proza de calatorie (Icoane si privelisti, 1926), literatura pentru copii. Traduce din V. Hugo, Leo-pardi, Cervantes, Dostoievski, AI. Dumas, W. Scott, Ch. Dickens, M. Pravost, E. Zola, P. Lo-ti, J. Lemaitre, I. Bunin, G. Sand, J. London, J. Kessel, F. Cooper, P. Benoit, J.O. Curwood, L. Raymont, R. Malzeroy, H. Allen s.a.

Uniformitatea imagistica, tonul neutru, descriptiv si o oarecare muzicalitate a versului sint definitorii pentru lirica melancolica, de atmosfera, care constituie - mai ales in citeva momente de reusita in surprinderea efemerului si a senzatiei de vag — partea cea mai buna a poeziei lui Alexandru Iacobescu O suavitate monotona in tratarea temelor elegiace ale lentei disparitii si ale solitudinii constituie modesta cucerire a unui limbaj timid si conformist, in care locul comun si metafora banalizata raspund dezideratului vizibil al unui stil ornat incarcat, lipsit de forta si de culoare. Din nesfirsitele variatiuni, combinatii cu aceleasi elemente, se nasc „murmurul blind de strune", „vraji de cintec si parfum", „muta zarilor singuratate", „adincul paradisului visarii", „miresme dulci si zimbcte de floare", „mrejele visarii" s.a.m.d. (Umbre peste ape, 1923; Cosinzeana, 1924; Elegii si poeme, 1928). Pitorescul oriental din unele poeme aduce putine schimbari de recuzita, elementul central raminind mai departe instantaneul in imaterial - joc de apa sau de lumina (valuri stravezii, pulbere de soare, stropi de spuma). 

Miscarea din scenele dramatice, abil versificate, suplineste, in Lauri si purpura (1929), obis-nuitul vid al poemelor. Putina legatura cu primele volume pastreaza, intr-o faza mai tirzie a liricii lui Alexandru Iacobescu, versurile de evocare istorica, a caror discursivitate implica renuntarea la vag, la sugestie, chiar la imagistica. 

Poemele, acum imnuri, se construiesc prin acumulare retorica si alegorie, banalitatile sint mai clare si mai sunatoare; remarcabila e numai cursivitatea versului. in proza din Icoane si privelisti (1926) si Icoane din Bosfor (1932). cuprinzind impresii de calatorie si scurte povestiri de razboi, se remarca predominanta descriptivului - in varianta pitoreasca (nuante, culori, umbre, efecte de lumina- „icoane fugare") sau neagra, a unui front lipsit de eroism (noroi, singe, paduri negre, trupuri ranite). Insuficienta limbajului, platitudineae pitetului mentin ansamblul in mediocritate stilistica.

OPERA: Balade, Craiova, 1919; Sub zidurile Tratei, Craiova, 1920; Umbre peste ape, versuri, Craiova, 1923; Cosinzeana, versuri, Craiova, 1924; Icoane si privelisti, proza. Arad, 1926; Elegii si poeme, Craiova, 1928; Lauri si purpura, versuri, Craiova, 1929; Chipuri de bronz, Craiova, 1930; Icoane din Bosfor, proza, Craiova, 1932; Pulberi instelate, Craiova, 1935; Ursul cu laba-ntoarsa, Bucuresti, 1939; Vraja, Bucuresti, 1939; Maiestatii Sale, Regelui, Bucuresti, 1940; Dracul pacalit. Povesti, Bucuresti, 1941; Comoara de sub stinca. Bucuresti, 1942; Moartea zimbrului, roman, Bucuresti, 1944; Fintina fermecata, povesti, Bucuresti, 1945; Poeme, Bucuresti, f.a.; Sonete,Bucuresti, f.a.

REFERINTE CRITICE: E. Lovinescu. Istoria . III; Perpessicius, Mentiuni , HI; S. Metzulescu, Literite in Tara Banilor, 1936.

Felicia Stela Ionescu

Calatorind în taina 

Vezi - si acele imense valuri de foc
te cheama spre mirajul lor
aruncându-ti de departe
jerbe de crini...
Si culoarea nedefinita a gândurilor tale
ma-ntreb întotdeauna
oare
din care nor ai ademenit-o ?
Stii,
m-am gândit sa-ti caut un sens
în câmpul de sosele neasfaltate înca
dar pe oriunde as lua-o
întâlnesc mereu
aceleasi semne:
"Drum înfundat"
sau
"Sens interzis".
Ma asculti ?
Macar acum ar fi frumos
sa ma asculti:
hai sa luam
macar
ultima pasare
spre noi!

(din vol. "Clipa de liniste")

Clipa de liniste

Cuvintele sunt de prisos
Am pornit pe Valea Iubirii în jos
Si din cararea mea de dor
Peste pasul tau am s-ajung la izvor.

Nu mai vad, n-aud si nu spun „Nu” -
Clipa mea de liniste esti TU...

Ma-ntorc spre tine, pasul frânt
Nu mi se mai leaga de pamânt.
Degeaba-ncerc din nou sa merg,
Nu mai pot sa ramân, nu mai pot sa alerg...

Nu mai vad, n-aud si nu spun „Nu”
Clipa mea de liniste esti TU...

(din vol. "Clipa de liniste") 

Iubind tăcut

Iubind tacut
marturisirile
se topesc în gesturi
tainuind
gândul sincer
pentru sulita ochilor,
astept
infernal rabdator
întâmplarea
de mâine. 

Johann Christian Friedrich Hölderlin

Scurtă biografie

Friedrich Hölderlin (n. 20 martie 1770 - d. 6 iunie 1843) a fost un poet german, unul din principalii reprezentanți ai romantismului în literatura europeană.

Opera sa are ca teme: elogierea patriei ca entitate spirituală, nostalgia vârstei de aur, tristețea însingurării individului, integrarea eului în armonia cosmică. De asemenea, a combinat teme de inspirație creștină și greco-romană. În lucrarea sa principala, romanul în versuri Hypérion (1797-99), idealizează Grecia antică.

Scrieri

·         1797: Moartea lui Empedocle ("Der Tod des Empedokles")

·         1797/1799: Hyperion sau eremitul din Grecia ("Hyperion oder der Eremit in Griechenland")

·         1826: Poezii ("Gedichte").

Hölderlin a tradus din Sofocle și Pindar.

Cântecul de ursită al lui Hyperion 

Traducere de Alexandru Philippide

Sus în lumină plutiţi
Prin line meleaguri, fericite Spirite!
Dumnezeieşti adieri
Uşor vă ating
Ca mâinile harfistei
Coardele sfinte.


Fără soartă ca pruncul
În somn răsuflă zeii;
Blând ocrotit
În mugur molcom
Etern înfloreşte
Spiritul lor,
Şi ochii lor fericiţi
Lucesc în domoală
Lumină eternă.


Nouă însă ni-i dat
Să nu ne-odihnim nicăieri.
Trudiţii oameni
Se usucă şi cad
Orbeşte, din clipă
În clipă, asemeni
Cu apa din stâncă
În stâncă zvârlită
La întâmplare, mereu şi mereu.

PODGORIE ŞI ALBINE

În româneşte de Ion Pillat

Cînd seva din viţă,

Coardele noi, caută umbră,

Şi creşte lin poama sub răcoroasa

Boltă de frunză:

Pentru bărbaţi o putere

Dar cu plăcută mireasmă pentru fecioare…

Şi albine,

Cînd de bine mirositorul

Prier îmbătate, le atinge duhul

Soarelui, îl urmăresc rătăcind

Ele fugăritele, cînd însă

Arde o rază, ele se-ntorc

Cu zumzet presimţind multe…

CA PĂSĂRI…

În româneşte de Ion Pillat

Ca păsări plecînd încet…

Priveşte înainte

Călăuzul şi rece îi adie

La piept întîmplările, cînd

În juru-i domneşte tăcere, sus,

În văzduh, bogate în luciuri: dară, pe jos,

Îi zac bunurile pămîntului, şi cu dînsul

Pentru întîia oară în zbor de-ncercare sînt cele mai tinere.

El însă le domoleşte zborul,

Din aripi lovind.

Adrian Păunescu - Bocet Pentru Ăl Bătrân

Cine iese ultimul din tara ? - Adrian Paunescu

TEATRU/FILM 7 Iunie

Samuel Beckett - Mercier si Camier

Rămâne în familie cu Alexandru Giugaru, Ion Lucian

Seducatorul din Sevilia si oaspetele de piatra - Tirso de Molina

SFATURI UTILE 7 Iunie

10 secrete de slăbit pe care nutriționiștii nu le dezvăluie | Eu stiu TV

GÂNDURI PESTE TIMP 7 Iunie

Henri Coandă - Citate:

Henry Miller - Citate: