MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU JOI 15 AUGUST 2019

Bună ziua, prieteni!

Adormirea Maicii Domnului este unul din Praznicele Împărătești ale Bisericii Ortodoxe, sărbătorită pe 15 august. Această sărbătoare comemorează moartea, învierea și slăvirea Maicii Mântuitorului. Sărbătoarea mărturisește că Maica Domnului „a fost luată” de Dumnezeu în împărăția cerească a lui Hristos, în deplinătatea vieții ei sufletești și trupești.

Mergeți la Biserică, spovediți-vă și împărtășiți-vă dacă ați postit!

ZIUA MARINEI ROMÂNIEI

Oficializată ca onomastică a marinarilor români la 15 august 1902, de Sfânta Maria Mare,  Ziua Marinei Române a reprezentat, mai bine de un secol, caracterul de autentica serbare a mării şi spiritualităţii marinăreşti.

În urmă cu un secol, prin adresa cu Nr. 6082 din 6 august 1902, Cristea Georgescu, primarul Constanţei, din dorinţa de a atrage turişti, se adresa primarilor comunelor urbane reşedinţe de judeţ din toată ţara, atenţionându-i asupra semnificaţiei acestei sărbători: ,,Cu ocazia serbării zilei de 15 august a.c. – Sfânta Maria , patroana Marinei, vor avea loc în apele Constanţei şi pe uscat nişte serbări demne de văzut precum regale, alergări, corabia Argonauţilor şi altele.”

În anul 1945, la sărbătoarea marinarilor români au participat şi membrii Comisiei Aliate de Control, atât la deschiderea expoziţiei Marinei în localul Subsecretariatului de Stat al Marinei din Bucureşti, cât şi pe Lacul Herăstrău, acolo unde, după oficierea unei slujbe religioase, s-au arborat drapelele României şi ale Naţiunilor Unite şi s-a dat startul serbărilor nautice.

Între anii 1949 şi 1953, ziua Marinei s-a rezumat la marcarea Zilei Flotei U.R.S.S. (ultima duminică din luna iulie), ceremonialul fiind diminuat ca semnificaţie din cauza intenţiei conducerii Ministerului Apărării Naţionale de a schimba data acestei tradiţionale sărbători naţionale.

Din anul 1954, când Ziua Forţelor Maritime Militare s-a serbat, conform Decretului Prezidiului Marii Adunări Naţionale nr. 309 din 29 august 1953, în prima duminică din luna august, programul Zilei Marinei a fost politizat şi adaptat noii ideologii promovată intens şi în rândurile oştirii. Ca urmare, la 1 august 1954 s-a serbat pentru prima dată în Republica Populară Română Ziua Forţelor Maritime Militare.

Din anii ’60, manifestările au dobândit vădite accente propagandistice, în detrimentul încărcăturii spirituale ortodoxe. Acestea includeau conferinţe despre semnificaţia Zilei Marinei susţinute de către ofiţeri şi propagandişti în întreprinderi şi în garnizoanele de marină, înmânarea de către delegaţiile de marinari a unor machete de nave, organizarea vizitării de către pionieri a navelor-şcoală ,,Mircea” şi ,,Libertatea” şi ieşiri pe mare cu acestea.

Din anul 1990, o dată cu revenirea la tradiţie prin celebrarea Zilei Marinei Române la sărbătoarea Sfintei Marii – Praznicul Adormirii Maicii Domnului, organizatorii, atât la Constanţa, cat şi în celelalte oraşe-porturi maritime şi fluviale, au păstrat în programele serbărilor atât elemente tradiţionale cât şi probe noi, în pas cu specificul local şi preferinţele publicului spectator al noului mileniu.

Prin Legea nr. 382 din 28 septembrie 2004, s-a instituit Ziua Marinei Române pe data de 15 august.

ISTORIE PE ZILE 15 August

Evenimente

·         636: Incepe  Bătălia de la Yarmuk între Imperiul Bizantin și Califatul Rashidun.  Aceasta a durat pana la 20 august si s-a desfasurat lângă râul Yarmuk în Siria. Lupta s-a terminat cu victoria arabilor care erau în număr mic față de bizantini. Se pare că o furtună de nisip s-a abătut ca din senin asupra bizantinilor, orbindu-i și provocând înfrângerea acestora. Pentru unii istorici, în bătălia de la Yarmouk este unul dintre angajamentelemajore ale istoriei și marchează primul val mare de cuceriri musulmane, stand la originea extinderii  Islamului în Levantul creștin.

·         718: Incepe al doilea asediu arab asupra capitalei bizantine Constantinopol. A fost un atac combinat pe mare și pe pământ. Forțele terestre arabe, conduse de Maslama ibn Abdal Malik, s-au adunat în afara zidurilor masive ale cetății, dar au fost decimate de o epidemie de ciumă și în cele din urmă distruse de armata bulgară. Flota arabă a fost distrusă cu focul grecesc și rămășițele sale au fost scufundate ulterior, datorită unei furtuni, care i-a surprins pe arabi în timpul retragerii.

·         778: In batalia  de la Roncevaux  ariergarda francilor comandata de Roland, nepotul lui Charlemagne, a fost atacata de basci, lupta ramanand celebra  datorita descrierii sale in  faimosul „Chanson de Roland”, opera medievala  scriosa trei secole mai tarziu.

·         927: Trupele musulmane (numite in epoca Sarazini), cuceresc si distrug orasul italic Taranto.

·         982:  Armata impăratului romano – german  Otto al II– lea sprijinita de aliatii sai lombarzi, este învinsa de sarazinii (musulmani) condusi de emirul  Abu al-Qasim al Siciliei, în Bătălia de la Capo Colonna, în Calabria.

·         1248: Este pusă piatra de temelie a Domului din Koln, una dintre marile reusite arhitectonice ale Evului Mediu european. Domul din Köln (în germană Kölner Dom) este un monument istoric și de arhitectură, catedrală a Arhiepiscopiei romano-catolice de Köln, una din cele mai vechi episcopii din Germania. Patronul protector al domului este Sfântul Petru. Această catedrală este cea mai mare biserică din Germania și este considerată a fi și cea mai mare din Europa de Nord, și una dintre cele mai mari din lume.

·         1281: Invazia mongola din Japonia: Flota mongolă a lui Kublai Khan este distrusa de un „vânt divin”, în Bătălia de la Koan. Lupta e asemenea, cunoscuta sub numele de a doua bătălie de la Golful Hakata si a fost a doua incercare a  mongolilor  să invadeze Japonia, după încercarea lor a eșuata care a avutloc cu  șapte ani mai devreme în bătălia de la Bun ‘EI. În vara anului 1281, mongolii  au invadat Japonia cu două armate uriase pentru acele vremuri, insa apărătorii japonezi au fost ajutati de o furtună violentă, care scufundat o parte considerabilă a flotelor de invazie. Trupele care au reusit totusi sa ajunga  la țărm au fost masacrate la scurt timp dupăsosire. Japonezii au numit „kamikaze”  („vântul divin„) aceasta furtuna salvatoare, un numecare a fost folosit si în al doilea război mondial pentru atacurile piloților japonezi  care s-au angajat în atacuri sinucigașe aeriene asupra fortelor americane.

·         1309: Cetatea  Rhodos se preda forțelor Cavalerilor Ordinului  Sf. Ioan, finalizând cucerirea lor de Rhodos. Acestia  isi  stabilesc sediul de pe insulă și se vor redenumi Cavalerii de Rhodos.

·         1519: Este intemeiat  de conquistadorii spanioli, Ciudad de Panama.

·         1530:   Este terminată construcţia Mânăstirii Humor, ctitorie a marelui logofăt Teodor Bubuiog; opera a zugravului Toma de la Suceava. Mănăstirea Humor (denumită uneori și Mănăstirea Humorului) este o mănăstire ortodoxă din România, construită în anul 1530 în satul Mănăstirea Humorului din comuna omonimă (aflată în prezent în județul Suceava) de către marele logofăt Toader Bubuiog. Biserica mănăstirii are hramurile Adormirea Maicii Domnului (sărbătorit în fiecare an pe 15 august) și Sfântul Mucenic Gheorghe (sărbătorit la 23 aprilie). Mănăstirea Humorului a fost inclusă pe Lista monumentelor istorice din județul Suceava din anul 2004 la poziția 292, având codul de clasificare SV-II-a-A-05570.[1] Ansamblul mănăstiresc este format din patru obiective: - Biserica „Adormirea Maicii Domnului” și „Sf. Gheorghe” – construită în 1530 și având codul SV-II-m-A-05570.01
- Ruinele caselor mănăstirești – datând din sec. XVI – XVIII și având codul SV-II-m-A-05570.02
- Turnul clopotniță – datând din sec. XIX și având codul SV-II-m-A-05570.03
- Turnul lui Vasile Lupu – construit în 1641 și având codul SV-II-m-A-05570.04. În anul 1993, Organizația Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură(UNESCO) a inclus Biserica „Adormirea Maicii Domnului” și „Sf. Gheorghe” a Mănăstirii Humor, împreună cu alte șapte biserici din nordul Moldovei (Arbore, Pătrăuți, Moldovița, Probota, „Sf. Ioan cel Nou” din Suceava, Sucevița și Voroneț), pe lista patrimoniului cultural mondial, în grupul Bisericile pictate din nordul Moldovei.

·         1534: Sf. Ignațiu de Loyola întemeiază Ordinul iezuit. Sfântul Ignațiu de Loyola, născut Ignacio (Íñigo) López de Loyola, (n. 23 octombrie 1491, Azpeitia, Țara Bascilor, Spania – d. 31 iulie 1556, Roma) a fost principalul fondator și primul superior general al Societății lui Isus (Ordinul Iezuit). E faimos ca autor al exercițiilor spirituale. Societatea lui Isus (Societas Iesu/Jesu (S.J.) în latină) este un ordin călugăresc al Bisericii Catolice, ordin aflat în serviciul direct al papei.

·         1537: Este intemeiat orasul Asuncion, actuala capitala a statului Paraguay.

·         1539: Regele Francisc I stabilește prin Edictul de la Villers-Cotterêts ca în administrație să se folosească numai limba franceză în loc de latină. Francisc I al Franței (franceză François I) (12 septembrie 1494 – 31 martie 1547) a fost rege al Franței între anii 1515 și 1547, fiind fiul lui Charles d’Angoulême și al Louisei de Savoia. Întâi, conte de Angoulême și duce de Valois, el i-a succedat la tron vărului său Ludovic XII, prin căsătoria cu fiica acestuia, Claude a Franței.

·         1595: Oastea otomană ocupă Bucureștii. Unele biserici sunt transformate în moschei, iar mănăstirea lui Alexandru Vodă este fortificată.

·         1601 - Sprijinit de poloni şi tătari, Simion Movilă a înfrânt oastea Ţării Româneşti lângă Râmnicu Sărat şi pe malul Buzăului.

·         1795: În Franța livrele sunt înlocuite în mod oficial de franci.

·         1806: Este pusă piatra de temelie a Arcului de Triumf din Paris. Arcul de Triumf (Arc de Triomphe în franceză) este un monument situat în Paris, în Place de l’Étoile, la extremitatea vestică a bulevardului Champs-Élysées. Se află pe o esplanadă circulară cu un diametru de 120 m, la intersecția a douăzeci bulevarde, cum ar fi Kléber, Grande Armée, Wagram și Champs-Élysées. Își are originea într-un discurs pronunțat de Napoleon Bonaparte după bătălia de la Austerlitz, pe 2 decembrie 1805: „Va veți întoarce acasă sub arcuri de triumf.” Un decret adoptat pe 18 februarie 1806 a lansat lucrările, finanțate prin contribuțiile ale Grande Armée. Piatra de temelie s-a pus pe 18 august 1806, ziua de naștere a lui Napoleon. Lucrările s-au suspendat după căderea Primului Imperiu în 1815, apoi s-au reluat sub conducerea lui Jean-Nicolas Huyot în 1826, în timpul domniei lui Ludovic al XVIII-lea. Huyot a realizat antablamentul, bolta ogivală pentru a susține dalajul superior, și bolta cu casete a arcului principal. Ludovic-Filip și prim-ministrul său Adolphe Thiers au ales programul iconografic al altoreliefurilor și sculptorii: Plecarea voluntarilor din 1792 (și cunoscut sub numele La Marseillaise) de către François Rude, Triumful din 1810 de către Jean-Pierre Cortot, Rezistența din 1814 și Pacea din 1815 de către Antoine Étex. Construirea s-a terminat în 1836 dub îndrumarea arhitectului Guillaume-Abel Blouet. Arcul a fost inaugurat pe 29 iulie 1836 pentru a sărbători cea de-a săsea aniversare a „Revoluției din iulie”, care a adus la putere Monarhia din Iulie.

·         1843: Are loc deschiderea Parcului Tivoli din Copenhaga. Parcul Tivoli (sau simplu Tivoli) este un parc de distracții din centrul capitalei Danemarcei, Copenhaga. Parcul Tivoli a fost construit în anul 1843, de Georg Carstensen. Proprietarul acestui loc de distracții a primit aprobarea de a pune bazele acestui parc de la regele Danemarcei Christian al VIII-lea în anul 1841. Construcția parcului a început pe data de 1 mai 1843. Chiar de la deschiderea sa, la 15 august 1843, parcul a avut un succes deosebit, cu un număr de 175.000 de vizitatori în sezonul de deschidere (cu remarca că acel sezon a fost foarte scurt, parcul fiind deschis doar în perioada estivală). Unul din renumiții vizitatori de atunci a fost chiar bine cunoscutul scriitor de povești Hans Christian Andersen, care a fost plăcut impresionat de acest loc de distracții. Tivoli are în componența sa și o sală de concerte.

·         1848: M. Waldo Hanchett a inventat scaunul de dentist.

·         1870: În „Convorbiri Literare” a fost publicat poemul eminescian „Epigonii”.

·         1888: A apărut, la Bucureşti, cotidianul “Adevărul” (1888-1916; 1919-1937 şi 1946-1951; din 25.12.1989), cel mai longeviv din istoria presei româneşti, după „Universul”; fondatorul şi primul director al ziarului a fost Alexandru V. Beldiman.

·         1914: Este inaugurat Canalul Panama. O ceremonie oficială de deschidere este omisă din cauza izbucnirii primului război mondial în Europa. Canalul Panama (spaniolă: Canal de Panamá) este un canal important care traversează istmul Panama în America Centrală, legând oceanele Atlantic și Pacific. Construcția canalului a reprezentat unul dintre cele mai mari proiecte de inginerie întreprinse vreodată. A avut un impact enorm asupra navigației, deoarece navele nu mai trebuie să treacă pe drumul periculos prin Pasajul Drake și Capul Horn în punctul cel mai sudic al Americii de Sud. O navă care pleacă de la New York către San Francisco, dacă trece prin canal, parcurge în total 9.500 km, mult sub distanța de 22.500 km pe care o presupunea ruta ocolitoare pe la Capul Horn (strâmtoarea Magellan). Deși conceptul unui canal în Panama datează de la începutul secolului al XVI-lea, prima încercare de construcție a avut loc începând cu 1880 sub conducere francezului Ferdinand de Lesseps. După ce această încercare a eșuat, lucrul a fost terminat în cele din urmă de Statele Unite, și canalul s-a deschis în 1914. Construcția canalului, de o lungime de 77 km, a fost presărată de probleme, cum ar fi bolile (în special malaria și febra galbenă) și enormele alunecări de teren. Se estimează că la construcția canalului au murit până la 27 500 de muncitori. De la deschidere, canalul a avut un succes enorm, și este în continuare un element indispensabil al navigației internaționale. În fiecare an prin canal trec mai mult de 14 000 de nave, transportând mai mult de 20378 milioane de tone de marfă.

·         1916: (15/28 august) Germania declară război României (în prima conflagraţie mondială), dupa ce la 14/27.VIII.1916 România declarase război Austro-Ungariei. Deși legată de Imperiul Austro-Ungar printr-un tratat secret de alianță, din 1883, România alege să se declare neutră la izbucnirea ostilităților, în iulie 1914, prevalându-se de interpretarea clauzelor relative la „casus foederis”. În anii neutralității, guvernul liberal condus de Ion I.C. Brătianu a adoptat o atitudine de expectativă, în ciuda faptului că toate părțile implicate în conflict au făcut presiuni asupra României combinate cu promisiuni, pentru a li se alătura. În august 1916, România primește un ultimatum să decidă dacă dorește să se alăture Antantei „acum ori niciodată”. Sub presiunea cererii ultimative, guvernul român acceptă să intre în război de partea Antantei, deși situația de pe fronturile de luptă nu era una favorabilă. După o serie de victorii tactice rapide în Transilvania asupra unor forțe austro-ungare copleșite din punct de vedere numeric, armata română va suferi în toamna anului 1916 o serie de înfrângeri zdrobitoare, ceea ce va forța autoritățile statului să se refugieze în Moldova, permițând inamicului să ocupe două treimi din teritoriul național, inclusiv capitala București. Cauzele principale ale înfrângerii Armatei României în campania anului 1916, de forțe germane și austro-ungare semnificativ inferioare numeric, au fost ingerințele politice majore în actul conducerii militare, incompetența, impostura și lașitatea unei părți semnificative a eșalonului militar de conducere, precum și lipsa de adecvare a pregătirii și dotării trupelor pentru tipul de război purtat. În iarna lui 1916 și primăvara anului 1917, sub conducerea unui nou „leadership” militar (generalii Prezan, Christescu, Grigorescu, Averescu, Văitoianu etc.) și cu sprijinul substanțial al Misiunii Militare Franceze conduse de generalul Henri Berthelot, Armata României a fost reorganizată și instruită pe baze moderne adaptate cerințelor războiului. Campania din vara anului 1917 a fost una de succes, reușindu-se, în faza inițială, înfrângerea trupelor Puterilor Centrale în bătăliile de la Mărăști, Oituz și Mărășești. Planificatorii militari români intenționau ca în continuare să dezvolte această ofensivă pentru a începe eliberarea teritoriului ocupat, dar izbucnirea revoluției în Imperiul Rus a dus la abandonarea acestor planuri și trecerea din nou la defensiva strategică. Situația pe frontul de est a evoluat într-un mod negativ, astfel încât după ce Rusia a încheiat pacea de la Brest-Litovsk cu Puterile Centrale, România a fost nevoită să ceară armistițiul și apoi să fie nevoită să iasă din război și să semneze o pace separată în condiții umilitoare, în primăvara lui 1918. Din fericire, refuzul regelui Ferdinand, care a amânat la nesfârșit gestul formal de a semna acest tratat, a făcut posibilă reînceperea ostilităților în ultimele două zile ale războiului, prezervând în acest mod statutul României de stat beligerant la Conferința de Pace de la Paris.

·         1916: Este  înfiinţat Corpul Apărării Antiaeriene, prima entitate românească specializată în lupta contra aeronavelor inamice.

·         1917: Bătălia de la Varniţa şi Muncelu. Ofensiva armatei germano-austro-ungare este oprită de armata română cu preţul unor grele pierderi. În cursul acestei bătălii cade eroic, la datorie, Ecaterina Teodoroiu, “Eroina de la Jiu”;(15/28.08-21.08/3.09).

·         1923: În Weimar începe prima expoziție a Școlii de artă Bauhaus.

·         1931: A apărut primul număr al ziarului „Scânteia”. Scînteia a fost organul de presă al Partidului Comunist Român, înainte de căderea lui în decembrie 1989. Urmașul ziarului Scînteia este ziarul Adevărul. Ziarul Scânteia (după ortografia vremii, devenit Scînteia în urma reformei ortografice din 1953) a apărut ilegal între 15 august 1931 și octombrie 1940 în condițiile regimului burghezo-moșieresc. Începând din 21 septembrie 1944 activitatea acestui tip de presă a fost acceptată, prin „Scînteia” înțelegându-se acel „factor mobilizator în lupta oamenilor muncii pentru înfăptuirea hotărîrilor guvernului, pentru victoria socialismului în patria noastră”. Prima echipă a Scînteii a fost, din declarațiile făcute de Silviu Brucan, o adunătură de analfabeți și oameni ai muncii, însă numai gazetari nu. Redactorul șef de atunci, Miron Constantinescu, după caracterizarea succintă făcută de Brucan, era „un filozof tobă de carte care avea nevoie de un căligraf și de un grămătic să-i facă articolele inteligibile”. Îndeobște, întreaga echipă era atipică, deoarece, din descrierile lui Silviu Brucan, fiecare avea un cusur. Așadar, era vorba despre Pavel Chirtoacă, specialistul în agricultură, ce avea „o figură scheletică măcinată de boli după anii de pușcărie, Demenyi Iosif Ardeleanu, care știa mai bine ungurește decât românește, Stela Moghioroș, care știa mai bine rusește decât românește și Matei Socor, care știa mai bine muzică decât gazetărie”. Singurul care mai avusese experiență gazetărească, după cum se autodefinea, era Silviu Brucan, aflat pe postul de secretar general de redacție. Așadar, după spusele acestuia, majoritatea membrilor ce întregeau prima echipă a ziarului Scînteia din 21 septembrie 1944, erau amatori, neprofesioniști, în ceea ce privește gazetăria. Brucan a ocupat postul de redactor-șef adjunct al ziarului partidului până în 1956, el fiind un „ideolog neînduplecat” ce „a încurajat pe vremea aceea adunarea cu forța a populației țărănești în gospodăriile colective și ceruse pedeapsa capitală pentru cei care se opuneau preluării puterii de către comuniști”

·         1935: Steagul cu svastica devine   drapelul Germaniei naziste.

·         1944: Începe Operațiunea Dragoon, invazia sudului Franței de către Aliați. Operațiunea Dragoon a fost o invazie a sudului Franței care a avut loc în timpul celui de-al Doilea Război Mondial la 15 august 1944. Invazia a început printr-o parașutare a trupelor aliate (1st Airborne Task Force), fiind urmată de un atac puternic al unor elemente din Armata a 7-a Americană și, peste o zi, de forțe ale Armatei 1 Franceze. Operațiunea a avut ca rezultat retragerea sub atac aliat constant al Germaniei naziste din sudul Franței și ocuparea poziții de-a lungul Munților Vosgi. În ciuda faptului că a fost o operațiune militară complexă, Operațiunea Dragoon nu este foarte bine cunoscută; având loc spre sfârșitul războiului și fiind umbrită de Operațiunea Overlord.

·         1945: Împăratul Hirohito anunță la radio (Gyokuon-hōsō) capitularea necondiționată a Japoniei. Capitularea Japoniei din august 1945 a pus capăt luptelor celui de-al doilea război mondial. Pe 10 august 1945, după invadarea Manciuriei de către Uniunea Sovietică și bombardamentele atomice de la Hiroșima și Nagasaki, liderii japonezi au decis în timpul unei conferințe imperiale (gozenkaigi) să accepte în principiu termenii capitulării necondiționate așa cum fuseseră ei stabiliți de Aliați prin așa numita „declarație de la Potsdam”. Au trebuit însă să mai treacă însă câteva zile cu lupte în spatele ușilor închise, inclusiv cu o tentativă de lovitură de stat, până când împăratul Hirohito s-a adresat națiunii prin intermediul radioului, anunțand pe 15 august acceptarea condițiilor impuse de Aliați. În discursul său, împăratul punea accentul pe rolul bombardamentelor atomice în luarea deciziei sale. O copie a discursului de pe 17 august destinată forțelor armate japoneze nu menționa bombardamentele nucleare, dar punea accentul pe invazia sovietică. În prezent există o controversă cu privire la motivele din spatele deciziei japoneze de capitulare. Pe 28 august, a început ocupația Japoniei. Pe 2 septembrie, guvernul japonez a semnat actele capitulării, care au pus în mod oficial capăt celui de-al doilea război mondial. În ciuda capitulării de pe 2 septembrie, au mai existat câteva unități japoneze izolate care au refuzat să se predea, iar un număr de soldați japonezi rătăciți au continuat lupta și nu s-au predat luni sau chiar ani de zile.

1945: Prizonieri japonezi de război în timpul discursul împăratului Hirohito de capitulare necondiționată a Japoniei.

·         1947: Proclamarea independenţei Indiei. Sărbătoare naţională. Mişcarea de eliberare naţională condusă de Mahatma Gandhi şi Jawaharlal Nehru a obligat Marea Britanie să acorde Indiei deplina sa independenţă, proclamată la 26.01.1950.

·         1947: În România se adoptă o nouă reformă monetară. În sume limitate, în funcție de profesia deținătorilor, schimbarea banilor s-a facut la raportul de 20.000 lei vechi pentru 1 leu nou. Familiile de țărani puteau schimba cel mai mult: 5 milioane de lei, iar dacă aveau dovada că au livrat statului cota de produse mai aveau voie să schimbe în plus 2,5 milioane. Urmau apoi salariații, pensionarii și cei cu profesii liberale recunoscute oficial, cu 3 milioane de lei. Restul a avut dreptul să schimbe 1,5 milioane de lei vechi. Sumele neschimbate s-au blocat în conturi.

·         1948: În partea de sud a Peninsulei Coreene, este fondată Republica Coreea.

·         1960: Proclamarea independenței Republicii Congo.

·         1969: Se deschide festivalul de muzica pop Woodstock. Au participat aproximativ 500 000 de tineri iubitori ai genului, această manifestare fiind reprezentativă pentru generaţia anilor 60, generaţia “hippy”; (15-17 august). Woodstock Music & Art Fair (informal, Woodstock sau Festivalul Woodstock) a fost un festival de muzică intitulat „Trei zile de pace și muzică”, ținut pe terenul (2,4 km2) unui fermier numit Max Yasgur, în apropierea cătunului White Lake, în orașul Bethel, New York (stat), în perioada 15-18 august 1969. Bethel este situat la 43 mile (69 km) sud-vest de orasul Woodstock, New York (stat) La o reuniune ce a avut loc cu trei zile înainte evenimentului, organizatorii au simțit că au două opțiuni. O opțiune a fost de a îmbunătăți gardul și securitatea, lucru care ar putea fi putut conduce la violență. A doua opțiune consta în investirea tuturor resurselor pentru a finaliza scena. Nimeni nu bănuise numărul mare de persoane ce se strânsese mai devreme cu o săptămână de începerea programelor anunțate. În ziua de vineri, la prânz coloanele de mașini se deplasau cu 10 km în 5 ore, ajungând ca în cele din urmă șoferii să-și abandoneze mașinile pe șosele, ultimii 10/20 km parcurgându-i pe jos. Gardul a fost tăiat cu o noapte inainte de concert de către UAW/MF(Up Against the Wall Motherfuckers), lucru ce a determinat mult mai multă lume să vină la festival.
Până la urmă, pe aceea pajiște s-au înghesuit o jumătate de milion de oameni, trei sferturi de milion fiind nevoiți să se întoarcă, după ce s-au convins că nu mai pot înainta. Pe parcursul zilelor de 15, 16, 17 și 18 august, pe scena amplasata la ferma lui Yasgur au cântat cele mai cunoscute nume ale vremii. Este vorba despre 32 de recitaluri live.

1969: Se deschide festivalul Woodstock.

·         1971: Bahrain își câștigă independența față de Marea Britanie.

·         1975: În timpul loviturii militare de stat din Bangladesh, prim-ministru Mujibur Rahman și familia lui sunt uciși.

·         1990:  A fost încoronat printul de Leichtenstein, Hans Adam al II-lea.

·         1993: În Paraguay, dictatura militară a generalului Andrés Rodríguez se termină. Juan Carlos Wasmosy devine primul președinte al țării ales democratic.

·         2000: A avut loc prima întâlnire simbolica a familiilor separate dupa razboiul coreean, in conformitate cu  Acordul semnat la 14 iunie 2000 intre cele doua state coreene; evenimentul a coincis cu aniversarea a 55 de ani de la eliberarea Peninsulei Coreene de sub ocupatia coloniala japoneza, comemorata de cele doua tari (1945).

·         2004: Prințul Hans-Adam al II-lea transferă în mod oficial puterea de a lua decizii guvernamentale de zi cu zi fiului său cel mare, Prințul Moștenitor Alois. Din punct de vedere legal, Hans-Adam rămâne șef de stat.

·         2007: Un cutremur puternic de magnitudine 8 a lovit coasta Pacificului devastând Ica și diferite regiuni ale Peru omorând 514 oameni și rănind 1090.

·         2013: Institutul Smithsonian anunță descoperirea unei  noi specii carnivore, numita olinguito, găsita în America în ultimii 35 de ani. Olinguito  este un mamifer din familia enotului (Procyonidae), care trăiește în pădurile montane din Anzii   de la  vest de Columbia și Ecuador. La 22 mai 2014, olinguito  a fost declarat ca fiind unul dintre cele 10 specii noi descoperite în 2013. 

Nașteri

* 866: Robert I (866–923), rege al Franciei de Vest (922–923). Înainte de a-i succeda fratelui său Odo ca rege a fost conte de Poitiers, marchiz de Neustria și Orléans și conte de Paris.

Robert s-a născut postum în 866 ca fiul cel mic al lui Robert cel Puternicși fratele lui Odo, care va deveni rege al Franciei de Vest în 888.^[2]Francia de Vest a evoluat în timp în Franța;^[3] sub Odo, capitala s-a fixat la Paris. Familia lui este cunoscută drept Robertieni.

Nu a pretins coroana Franciei de Vest decât după moartea fratelui său în 898; recunoscând supremația regelui carolingian, Carol al III-lea, el a fost confirmat în funcție, după care a continuat să apere nordul Franciei de atacurile nordicilor.

Pacea dintre rege și puternicul său vasal nu a fost grav perturbată până în anul 921. Domnia lui Carol și în special părtinirea lui pentru Hagano^[4]a stârnit unele iritații; susținut de mai mulți clerici și de unii dintre cei mai importanți nobili franci, Robert a preluat controlul armatei, l-a condus pe Carol în Lorena și s-a auto-încoronat rege al Francilor (rex Francorum) la Rheims la 29 iunie 922. După ce a strâns o armată, Carol a pornit împotriva uzurpatorului și, la 15 iunie 923, într-o luptă sângeroasă în apropiere de Soissons, Robert a fost ucis, în conformitate cu o tradiție, în luptă singură cu rivalul său. Cu toate acestea, armata sa a câștigat bătălia și Carol a fost capturat.

Robert s-a căsătorit de două ori. Cu prima soție, Aelis, a avut două fiice. Fiecare din ele s-a căsătorit cu vasali puternici ai tatălui lor: Emma a Franței (894–935) cu Raoul, Duce de Burgundia iar Hildebranda (895–931) cu Herbert al II-lea de Vermandois. Cu a doua soție, Béatrice de Vermandois, fiica lui Herbert I de Vermandois, a avut un singur fiu, Hugh cel Mare, care a devenit dux Francorum și tatăl regelui Hugh Capet. Se poate să fi avut și alte fiice.

Robert I

Rege al Franciei de Vest

Robert I al Franței

·         1171: Alfonso al IX-lea, rege al Leonului (d. 1230)

·         1195: Anton de Padova, franciscan, teolog portughez (d. 1231)
* 1735: Frederic Albert de Anhalt-Bernburg (15 august 1735 – 9 aprilie 1796), a fost prinț german din Casa de Ascania. Din 1765 până în 1796 el a fost prinț suveran al principatului de Anhalt-Bernburg.

Frederic Albert s-a născut la Bernburg la 15 august 1735. A fost singurul fiu din cei cinci copii ai Prințului Victor Frederic de Anhalt-Bernburg cu cea de-a doua soție, Sofia Albertine Frederica, fiica Margrafului Albert Frederic de Brandenburg-Schwedt.^[2]

Frederic Albert și-a succedat tatăl ca Prinț de Anhalt-Bernburg după moartea acestuia, în 1765, și imediat el și-a schimbat reședința de la Bernburg la Ballenstedt.^[3]

La 22 decembrie 1785 el a confirmat intrare statului său în "Liga Prinților" (Fürstenbund).

În 1788, sub comanda sa s-a construit un teatru clasic. A fost considerat "Părintele Țării" de către cetățenii principatului, în primul rând datorită muncii bune pe care a făcut-o; una dintre reformele sale a fost să acorde femeilor influență legală asupra moștenirilor. Frederic Albert a fost fondatorul Anhaltische Mineraliensammlung.

A murit la Ballenstedt la 9 aprilie 1796, la vârsta de 60 de ani. Nu este clar dacă a murit ca urmare a unui accident de vânătoare sau s-a sinucis.

Louise Albertine of Schleswig-Holstein-Sonderburg-Plön

La Augustenburg, la 4 iunie 1763 Frederic Albert s-a căsătorit cu Louise Albertine (n. 21 iulie 1748, Plön - d. 2 martie 1769, Ballenstedt), fiica lui Frederick Carl, Duce de Schleswig-Holstein-Sonderburg-Plön și prințesă a Danemarcei prin naștere ca descendentă a liniei masculine din regele Christian al III-lea. Ai au avut doi copii:

1. Alexius Frederick Christian, Prinț și din 1807 Duce de Anhalt-Bernburg (n. Ballenstedt, 12 iunie 1767 - d. Ballenstedt, 24 martie 1834).
2. Pauline Christine Wilhelmine (n. Ballenstedt, 23 februarie 1769 - d. Detmold, 29 decembrie 1820), căsătorită la 2 ianuarie 1796 cu Leopold I, Prinț de Lippe-Detmold.

Frederic Albert a avut o fiică nelegitimă:

1. Auguste von Gröna (d. 8 aprilie 1841), căsătorită cu Hans August baron von Bissing (d. 8 aprilie 1841).

Frederic Albert

Prinț de Anhalt-Bernburg

·         1744: Conrad Moench (n. 15 august 1744,^[1] Kassel, Germania – d. 6 ianuarie 1805,^[1] Marburg, Germania) a fost un farmacist, chimist și naturalist german. Numele său oficial prescurtat ca autor în botanicăeste „Moench”. El a fost din anul 1786 până la data morții sale profesor de botanică în Marburg, fiind autorul unor opere științifice din domeniul științelor naturale.
Opere:

• Supplementum Ad Methodum A Staminum Situ Describendi.Marburg 1802.
• Arzneymittellehre der einfachen und zusammengesetzten gebräuchlichen Mittel. Marburg 1800.
• Einleitung zur Pflanzen-Kunde. Marburg 1798.
• Methodus plantas horti botanici et agri Marburgensis. Marburg 1794.
• Systematische Lehre von denen gebräuchlichsten einfachen und zusammengesezten Arzney-Mitteln. Marburg 1792-95.
• Verzeichniß ausländischer Bäume und Stauden des Lustschlosses Weissenstein bey Cassel. Fleischer, Frankfurt, Leipzig 1785.
• Bemerkungen über einige einfache und zusammengesetzte Arzneymittel. Fleischer, Frankfurt 1781.
• Enumeratio plantarum indigenarum Hassiae praesertim inferioris.Kassel 1777.

Conrad Moench

·         1769: Napoleon Bonaparte (în franceză: Napoléon Bonaparte; n. 15 august1769, Ajaccio, Corsica - d. 5 mai 1821, în insula Sfânta Elena), cunoscut mai târziu ca Napoleon I și inițial ca Napoleone di Buonaparte, a fost un lider politic și militar al Franței, ale cărui acțiuni au influențat puternic politica europeană de la începutul secolului al XIX-lea.

Născut în Corsica și specializat pe profilul de ofițer de artilerie în Franța continentală, Bonaparte a devenit cunoscut în timpul Primei Republici Franceze și a condus campanii reușite împotriva Primei și celei de-a Doua Coaliții, care luptau împotriva Franței. În 1799 a organizat o lovitură de stat și s-a proclamat Prim Consul; cinci ani mai târziu s-a încoronat ca Împărat al francezilor. În prima decadă a secolului al XIX-lea a opus armatele Imperiului Francez împotriva fiecărei puteri majore europene și a dominat Europa continentală printr-o serie de victorii militare. A menținut sfera de influență a Franței prin constituirea unor alianțe extensive și prin numirea prietenilor și membrilor familiei în calitate de conducători ai altor țări europene sub forma unor state clientelare franceze.

Invazia franceză a Rusiei din 1812 a marcat un punct de cotitură în destinul lui Napoleon. Marea sa Armată a suferit pierderi covârșitoare în timpul campaniei și nu s-a recuperat niciodată pe deplin. În 1813, a Șasea Coaliție l-a înfrânt la Leipzig; în anul următor Coaliția a invadat Franța, l-a forțat pe Napoleon să abdice și l-a exilat pe insula Elba. În mai puțin de un an, a scăpat de pe Elba și s-a întors la putere, însă a fost învins în bătălia de la Waterloo din iunie 1815. Napoleon și-a petrecut ultimii șase ani ai vieții sub supraveghere britanică pe insula Sfânta Elena. O autopsie a concluzionat că a murit de cancer la stomac, deși Sten Forshufvud și alți oameni de știință au continuat să susțină că a fost otrăvit cu arsenic.

Conflictul cu restul Europei a condus la o perioadă de război total de-a lungul continentului, iar campaniile sale sunt studiate la academii miltare din întreaga lume. Deși considerat un tiran de către oponenții săi, el a rămas în istorie și datorită creării Codului Napoleonian, care a pus fundațiile legislației administrative și judiciare în majoritatea țărilor Europei de Vest.

Tatăl lui Napoleon, Carlo Buonaparte, reprezentatul Corsiciila curtea lui Ludovic al XVI-lea al Franței

Napoleon Bonaparte s-a născut ca al doilea din cei șapte copii, în casa Buonaparte din orașul Ajaccio, Corsica, pe 15 august1769, un an mai târziu după ce insula fusese transferată Franței de către Republica Genova. El s-a numit inițial Napoleone di Buonaparte, prenumele provenind de la un unchi care fusese omorât în timp ce lupta împotriva francezilor, însă mai târziu a adoptat numele de Napoléon Bonaparte, cu o rezonanță mai accentuată în limba franceză.

Familia corsicană Buonaparte își avea originile în mica nobilime italiană care emigrase în Corsica în secolul al XVI-lea. Tatăl său, Nobile Carlo Buonaparte, un avocat, a fost numit reprezentantul Corsicii la curtea lui Ludovic al XVI-lea în 1777. Influența dominantă în copilăria lui Napoleon a avut-o mama sa, Maria Letizia Ramolino, a cărei disciplină fermă a temperat un copil turbulent. El avea un frate mai mare, Joseph, și șase mai mici: Lucien, Elisa, Ludovic, Pauline, Caroline și Jérôme. Napoleon a fost botezat catolic cu puțin timp înainte de a împlini doi ani, pe 21 iulie1771 la Catedrala Ajaccio.

Originea nobilă a lui Napoleon, veniturile și cunoștințele familiei i-au oferit oportunități mai importante de studiu decât cele disponibile unui corsican tipic din acea vreme. În ianuarie 1779, Napoleon a fost înscris la o școală teologică din Autun, în Franța continentală, pentru a învăța franceza, iar în mai a fost admis la academia militară de la Brienne-le-Château. Vorbea cu un accent corsican pronunțat și nu a învățat niciodată să scrie corect. Napoleon era tachinat de către ceilalți studenți din cauza accentului său, prin urmare s-a concentrat și mai mult pe studiu. Un examinator a observat că Napoleon „s-a distins întotdeauna prin talentul său la matematică. Are cunoștințe destul de bune despre istorie și geografie... Acest băiat ar deveni un marinar excelent.” După ce și-a terminat studiile la Brienne în 1784, Napoleon a fost admis la École Militaire, o școală militară de elită din Paris; acest lucru a pus capăt ambiției sale navale, care îl făcuse să ia în considerare înrolarea în Marina Regală britanică. În loc de aceasta s-a specializat pe profilul de ofițer de artilerie și a trebuit să termine cursurile de doi ani într-unul singur, deoarece moartea tatălui său îi redusese veniturile. A fost examinat de faimosul om de știință Pierre Simon Laplace, pe care mai târziu Napoleon l-a numit senator

Liderul naționalist corsican Pasquale Paoli, portret de Richard Cosway

Devenit absolvent în septembrie 1785, Bonaparte este numit ofițer cu gradul de sublocotenent în regimentul de artilerie La Fère. A servit în garnizoanele de la Valence și Auxonne până după izbucnirea Revoluției Franceze în 1789, deși în această perioadă a fost în permisie timp de aproape două luni în Corsica și Paris. Un naționalist corsican fervent, Bonaparte i-a scris liderului corsican Pasquale Paoli în mai 1789: „Pe când națiunea pierea, m-am născut eu. Treizeci de mii de francezi au fost vomitați pe malurile noastre, înecând tronul libertății în valuri de sânge. Astfel arăta priveliștea odioasă care a fost prima ce m-a impresionat.”

A petrecut primii ani ai Revoluției în Corsica, luptând într-o bătălie complexă între regaliști, revoluționari și naționaliștii corsicani. El a sprijinit facțiunea revoluționară iacobină, a câștigat gradul de locotenent-colonel și comanda unui batalion de voluntari. După ce depășise termenul permisiei și a condus o revoltă împotriva unei armate franceze din Corsica, a reușit totuși să convingă autoritățile militare din Paris să-l promoveze în gradul de căpitan în iulie 1792. S-a întors în Corsica din nou și a intrat în conflict cu Paoli, care hotărâse să se despartă de Franța și să saboteze un asalt francez asupra insulei sardiniene La Maddalena, unul dintre liderii expediției fiind chiar Bonaparte. Acesta și familia sa au trebuit să fugă în Franța continentală în iunie 1793 din cauza înrăutățirii relațiilor cu Paoli.

"Napoleon trecând Alpii"
(tablou de Jaques-Louis David)

Întors din Egipt, Napoleon este primit cu entuziasm de poporul francez. Profitând de această popularitate, el a răsturnat Directoratul și a impus dictatura personală în noiembrie anul 1799. Prin acest act, burghezia și-a consolidat puterea și au fost salvate cuceririle revoluției franceze. Noua formă de conducere s-a numit consulat, în fruntea căreia se găsea Primul Consul (Bonaparte). Consulatul a fost una dintre cele mai rodnice perioade din istoria Franței. Prin măsurile luate, corupția și nesiguranța cetățenilor au fost eliminate. Economia a fost refacută, Franța a devenit prosperă, începându-se vaste lucrări publice; s-au pus bazele învățământului modern, religia reintrându-și în drepturi. Napoleon a elaborat legi noi sub numele de „Codul lui Napoleon”. Primejdia externă care se abătuse asupra Franței a fost înlăturată prin victoria împotriva Austriei, de la Marengo, din anul 1800. El cucerește Belgia (zonele de la Rin) și Italia. Prin Concordatul cu papalitatea, Napoleon a obținut supremația asupra Italiei. În 1802, Franța a încheiat cu Anglia pacea de la Amiens (pacea perpetuă), prin care se producea un schimb de posesiuni: Franța renunța la Egipt, iar Anglia la teritoriile cucerite în timpul războaielor anterioare.

Incoronarea

Având puterea consolidată de realizările guvernării sale, Napoleon a fost proclamat împărat de către Senatul francez în 1804, printr-un senatus-consultus.

Napoleon ca împărat

Încoronat în Catedrala Notre-Dame din Paris, în prezența papei Pius al VII-lea, el a spus cuvintele: „Imperiul înseamnă pace”. Însă conducerea sa a dus la un lung șir de războaie cu Anglia și cu monarhiile absolutiste (Rusia, Austria, Prusia) cauzate printre altele de: rivalitatea dintre burghezia franceză și cea engleză pentru supremație economică; dorința monarhilor europeni de-a opri accesiunea lui Napoleon; ambiția lui Napoleon de a stăpâni întreaga lume^{[necesită citare]}. Cu o armată mare, Napoleon a reușit să obțină multe victorii asupra Austriei în 1805, prin Bătălia de la Austerlitz și asupra Prusiei în 1806. Singura putere continentală care îi stătea în cale era Rusia. Cu aceasta a încheiat un acord în 1807 prin care Europa era împărțită între împăratul Franței și țarul Rusiei, Alexandru I. În anul 1812, Napoleon face o încercare dezastruasă de a invada Rusia, în care este învins. Astfel a început căderea lui Napoleon. În Bătălia de la Leipzig din 1813, Napoleon este înfrânt de către cele cinci națiuni. Napoleon este obligat să abdice și este exilat în insula Elba, în anul 1814.

Încoronarea lui Napoleon

Încoronarea lui Napoleon este o pânză pictată de Jacques-Louis David în perioada 1805-1807. Tabloul are dimensiunile 624 cm x 979 cm^{[necesită citare]} și se găsește la Muzeul Louvre, Paris. „Regii au părăsit-o, eu am ridicat-o”^{[necesită citare]} - spune Napoleon despre coroana conducătorului francilor, Carol cel Mare, când, în după-amiaza zilei de 2 decembrie 1804, și-o așază pe cap în catedrala Notre-Dame și este uns chiar de papa Pius al VII-lea, venit la Paris în acest scop. Apoi împăratul își încoronează soția, pe Joséphine.

David a primit o comandă din partea împăratului pentru un tablou care sa redea încoronarea. Pictorul va lucra la acest tablou vreme de 2 ani, adaptând realitatea la dorințele clientului său. Astfel, spre exemplu, în spate, la tribună o vedem pe Letiția, mama împăratului, deși ea nu a participat deloc la festivitate. Extraordinar de riguros este finisajul: David nu omite nici cel mai mic detaliu, în ceea ce privește veșmintele perechii imperiale, iar portretele personajelor reprezintă imaginea fidelă a realității. Încoronarea lui Napoleon are în primul rând valoarea unei mărturii istorice; în schimb caracterul static al compoziției îndepărtează tabloul de estetica neoclasicistă. Lipsește aici tensiunea vibrantă care este caracteristica teatralității neoclasiciste. Spre deosebire de Sabinele și Jurământul Horațiilor, David, se inspiră de data aceasta mai degrabă din tradiția romană, decât din cea greacă.

Exilul în Insula Elba

Lui Napoleon i se permisese să ia cu el în exil câțiva prieteni și servitori, printre care Henri-Gratien Bertrand, fostul mareșal al palatului, și contele Charles-Tristan de Montholon, un membru al aristocrației prerevoluționare. Bertrand era în slujba lui Napoleon din 1798, dar Montholon era un aderent de ultima oră – după prima abdicare a lui Napoleon se grăbise să-și ofere serviciile monarhiei restaurate, dar a trecut de partea împăratului când acesta s-a întors de pe Insula Elba. El o adusese cu sine și pe tânăra și atrăgătoarea lui soție, ale cărei atenții față de Napoleon și vizitele nocturne pe care le făcea în dormitorul acestuia deveniseră curând subiect de bârfa pe insulă.

Cele o sută de zile. Waterloo. Insula Sf. Elena

La un an după înfrângerea de la Leipzig, întreg imperiul s-a prăbușit. Burbonii au fost readuși la tronul Franței prin Ludovic al XVIII-lea. Aceasta revenire nu s-a bucurat însă de unanimitatea aliaților, între care au intervenit repede divergențe. Unitatea coaliției a fost însă salvată chiar de Napoleon. Înconjurat de dezbinarea aliaților, Napoleon părăsește insula Elba și începe ceea ce avea să fie aventura „celor o sută de zile”. Reîntronat, acesta începe să viseze la refacerea marelui imperiu^{[necesită citare]}. Obține chiar câteva victorii. Pentru scurt timp însă, căci este înfrânt în bătălia de la Waterloo (18 iunie 1815). Silit să abdice din nou, Napoleon a fost exilat pe insula Sf. Elena, unde a murit în condiții neclare, câțiva ani mai târziu, la vârsta de 51 de ani (5 mai 1821). Există două teorii importante cu privire la moartea sa: otrăvirea cronică cu arsenic și cancerul la stomac. A fost înmormântat cu onoruri militare.

Moartea lui Napoleon

Controversele asupra morții împăratului Napoleon nu se mai termină... Specialiști în domeniul medicinei legale, istorici ai vieții și morții lui Napoleon s-au dedicat încă din anul 1961 cercetărilor cauzei morții acestui om de stat francez. Unii spun că moartea s-ar datora unei erori medicale, cancerului de stomac și, în cele din urmă, otrăvirii acestuia cu arsenic. Primele două supoziții - eroare medicală sau cancer de stomac, sunt definitiv respinse de Dr. Pascal Kintz.

Ultimele experiențe conduse de Institutul de Medicină Legală din Strasbourg și Universitatea din Luxembourg, demonstrează în mod definitiv că Napoleon a fost otrăvit, fiind victima unei intoxicații cronice cu arsenic. În fiecare an, experți în toxicologia medico-legală se întrunesc în congrese sub auspiciile Asociației internaționale a toxicologilor din medicina legală (The International Association of Forensic Toxicologists — TIAFT) pentru a stabili cauza exactă. Toți oamenii de știință care aparțin acestei asociații activează în laboratoare ale poliției, spitale, tribunale, institute de medicină legală, laboratoare specializate în diverse domenii înrudite. Dupa congresele de la Helsinki (2000), Praga (2001), Paris (2002), a urmat congresul de la Melbourne care a găzduit cel de-al 41-lea Simpozion internațional al asociației, între 17-22 noiembrie 2003.

În prezentarea susținută la acest simpozion Dr. Pascal Kintz a făcut cunoscute ultimele rezultate obținute asupra chestiunii prezenței arsenicului în șuvițele de păr ale împăratului. Se menționează în diverse publicații oficiale că „șuvițe de păr aparținând lui Napoleon”, au fost păstrate cu mare grijă și găsite la diverse persoane din anturajul acestuia. Toxicologul francez susține că Napoleon a fost otrăvit cu arsenic în mod lent. El a ajuns la această concluzie aprofundând analizele nu numai asupra interiorului firelor de păr, ci și a învelișului capilar. Dr. Kintz crede că otrava a atins măduva spinării, pornind de la păr. Otrava provenea din alimentele ingerate și a fost împinsă de fluxul sanguin.

Părul lui Napoleon prezenta o concentrație de substanță toxică de 7-38 de ori superioară dozei „admise”. Adversarii acestei ipoteze resping afirmația, susținând că arsenicul detectat era de origine exogenă și nu a fost absorbit pe cale digestivă. Ei cred ca această compoziție toxică era în mod normal utilizată în secolul XIX pentru conservarea părului. Alți cercetători explică prezența arsenicului în părul lui Napoleon prin folosirea produsului de către viticultorii epocii. Aceștia spălau butoaiele cu arsenic, după care puneau strugurii la fermentat. Și această supoziție a fost respinsă, considerându-se că obiceiul viticultorilor epocii de a curăța butoaiele cu arsenic nu era periculos pentru sănătatea omului, cu toate că Napoleon era un cunoscut amator de vinuri.

În anul 2000, scriitorul Ben Weider, mare admirator și colecționar al unor piese originale care au aparținut lui Napoleon, a afirmat cu tărie în conferințele și interviurile acordate la televiziunea canadiană că „Napoleon I Bonaparte a decedat datorită otrăvirii lente cu arsenic" și că „folosindu-se noile teste ADN această enigmă ar putea fi elucidată”. Ben Weider deține suvițe din părul lui Napoleon și este dispus să suporte toate cheltuielile exhumării. „Rămâne doar ca guvernul și istoricii francezi să-și dea acordul”. Specialiștii Institutului medico-legal din Strasbourg confirmă teza avansată de Ben Weider. Purtătorul de cuvânt al lui Weider a declarat că dacă îndoielile asupra morții lui Napoleon persistă, nu rămâne decât să se treacă la exhumarea împăratului.

Napoleon I

Napoleon în cabinetul său de lucru, de Jacques-Louis David, 1812.

·         1771: S-a nascut sir Walter Scott, prozator, creator al romanului istoric englez si european (“Ivanhoe”, “Rob Roy”); (d. 21.09.1832). Sir Walter Scott (15 august 1771 – 21 septembrie 1832) a fost un scriitor scoțian prolific și un poet popular în Europa în timpul vieții sale. Se poate spune că Scott a fost primul autor de limbă engleză care a avut o carieră internațională în timpul vieții, cu mulți cititori din întreaga Europa, Australia și America de Nord. Poeziile și proza lui sunt încă citite și multe din scrierile lui rămân scrieri de referință atât pentru literatura engleză, cât și pentru literatura scoțiană. Printre operele sale celebre se numără „Ivanhoe”, „Rob Roy”, „The Lady of The Lake”, „Waverley”, „The Heart of Midlothian” și „The Bride of Lammermour”. Există un număr de traduceri ale operelor lui Sir Walter Scott în limba română.

·         1772: Johann Nepomuk Mälzel, inginer german, inventatorul metronomului (d. 1838)

·         1794: Elias Magnus Fries, botanist suedez (d. 1878). Elias Magnus Fries (n. 15 august 1794, Femsjö, Jönköpings län – d. 8 februarie 1878, Uppsala) a fost un botanist suedez și specialist în micologie. El este privit, împreună cu compatriotul său Christian Hendrik Persoon, fondator al taxonomiei moderne (micologiei sistematice) în cadrul regnului Fungi. Abrevierea numelui său în cărți științifice este Fr.

Elias Magnus Fries s-a născut în regiunea Småland din sudul Suediei, o zonă deosebit de bogată de ciuperci. Această ocazie, la care trebuie să fie adăugată și educația botanică care a primit-o de la tatăl său Thore Fries (1762–1839), pastor la biserica din Femsjö, care l-a încurajat mereu în ceea ce avea să devină: un interesat pe tot parcursul vieții în ciuperci și studiul acestora, o materie care astăzi se cunoaște sub denumirea „Știința micologică”.

Băiatul a urmărit mai întâi, din 1803, școala din Växjö apoi, din 1808, liceul tot acolo. Deja în 1810 a scris o primä micä lucrare despre flora din imprejurarea de Femsjö. La vârsta de 17 ani, el a cunoscut deja mai mult de 300 de specii. Se presupune că el a fi învățat limba latină înainte de cea suedeză. Astfel n-ar fi avut probleme să citească lucrări științifice de botanică de atunci, aproape toate scrise în latină.^[10]

În anul 1811 Fries a început studiul la Universitatea din Lund. În anul 1814 a obținut titlul de doctor în filosofie și botanică, fiind imediat preluat ca docent. Disertația s-a a scris-o despre Flora Suediae, o tematică care a dezvoltat-o mai departe în opera sa de mai multe volume Novitiæ floræ svecicæ, (până 1824). În anul terminării acestei lucrări a fost avansat la gradul de profesor asociat de botanică.^[11]

Între timp (1821) a fost admis ca membru al Kungliga Vetenskapsakademien (Academia Regală de Științe a Suediei), ceva mai târziu (1847) și unul al Svenska Akademien (Academia Regală Suedeză). Din 1828 Fries a fost numit Botanices Demonstrator, ceea ce a însemnat, că i-au fost încredințate sarcini de cercetare și excursii botanice și, de asemenea, a figurat în funcția de șef a "Grădini Botanice" din Lund.^[12] În același an s-a căsătorit Christina Wieslander.^[10]

În timp ce a fost la Lund, Fries a produs inovatoarea sa Systema micologica în trei volume (1821-1832), un sistem de micologie în care a clasificat ciuperci prin caracteristicile lor fizice și formele corpurilor de fructe (în special culoarea sporilor și structura suprafețelor purtătoare de spori (branhii, pori, dinți, falduri, suprafață netedă, etc, numite Hymenophore). Această lucrare seminală este fundamentul celei mai mari părți a taxonomiei micologice moderne pentru toate speciile cu excepția de trei grupuri de ciuperci pentru care Christiaan Hendrik Persoon este autoritatea fondatoare necontestată.^[13]

Fries a dezvoltat de asemenea un sistem de clasificare a lichenilor bazând pe caracterele ale corpului lor de fructe (organele care produc spori de reproducere). A prezentat acest sistem în lucrarea sa Lichenographia europaea reformata din 1831, care a fost acceptată pe larg, până ce folosirea microscopului a revoluționat cunoștințele în acest domeniu. Fries a fost prima persoană care a deosebit între lichenii cu elemente exterioare pe corpul fructifer și cele fără. Pentru această realizare îi s-a conferit Marea medalie de aur a lui Linnaeus.^[14]

Universitatea din Uppsala

În anul 1834, Fries Magnus a părăsit Universitatea din Lund, devenind profesor universitar de economie practică la Universitatea Uppsala, deci scaunul de profesură în botanică a fost ocupat de profesorul Wahlberg. Cel puțin a avut ocazia de a prelua în același timp conducerea grădinii botanice precum a muzeului local din oraș. El a fost, de asemenea, membru al parlamentului, reprezentând Universitatea Uppsala pe ziua națională 1844-1845 și 1847-1848 precum și membru al Comitetului Constituțional. Poziția sa de la Uppsala a fost lărgită prin funcția de profesor de botanică în 1851. Cu câțiva ani înainte, marele Carl von Linné a întreținut acest scaun de profesură la fel ca fiul său Thore Magnus (1832-1913) care a fost și rector al universității. Savantul a emeritat în anul 1859

Elias Magnus Fries, 1877

Elias Magnus Fries (n. 15 august 1794, Femsjö, Jönköpings län - d. 8 februarie 1878, Uppsala) a fost un botanist suedez și specialist în micologie. El este privit, împreună cu compatriotul său Christian Hendrik Persoon, fondator al taxonomiei moderne (micologiei sistematice) în cadrul regnului Fungi. Abrevierea numelui său în cărți științifice este Fr..

Elias Magnus Fries

* 1810: Baronul Simeon Gheorghe de Sina, cunoscut și ca Simon Georg Freiherr Sina von Hodos und Kisdia (n. 15 august 1810, Viena – d. 15 aprilie 1876, Viena) a fost unul din cei mai renumiți întreprinzători și bancheri austrieci, diplomat (ministru plenipotențiar al Greciei în Viena, München și Berlin), consilier secret și membru al Camerei Superioare a Imperiului Austriac (1874), dar în mod îndeosebit umanist și mecena. Mai departe, nobilul a fost membru al Senatului, a întreținut conducerea Academiei Maghiare de Științe precum și a Academiei de Arte Frumoase la Viena. A și exercitat funcția de director al consiliului general de credit bancar ungar.

Simeon (Simon) a fost singurul copil al lui Gheorghe Simeon (1782-1856) din căsătorie acestuia cu Katharina Derra von Moroda, Arad. (1792-1851). El s-a căsătorit pe 10 ianuarie 1835 cu Iphigénie (n. 2 iulie 1815, Viena–d.21 decembrie 1884, Viena), fiica aromânului Constantin Emanoil Ghika (n. 18 februarie 1780–d. 11 iunie 1825, Zala, Castelul Belatincz), și a Anastasiei Dadányi de Gyülvész (Anastasia Doda de Giulvăz), de asemenea numită Ghica de San Salva. Soții au avut un fecior, Gheorghe, mort copil, și patru fete: Anastasia (1838-1889), Irena (1843-1881), Elena (1845-1893) și Iphigénie (1846-1914).

Pe tot timpul apariției familiei în Austria, ea fost de religie greco-ortodoxă. Doar două din cele patru fiice ale lui Simeon (Anastasia, căsătorită cu contele Victor de Wimpffen și Iphigénie, căsătorită cu ducele Edmund Charles de la Croix, Duc de Castries) s-au convertit, datorită bărbaților lor, la catolicism (despre fiicele baronului vezi pagina principală a familiei)

Baronul Simon Gheorghe de Sina pe la 1835

Simeon, care a avut norocul să fie născut într-o familie bogată și nobilă, a fost talentat și cum s-a zis de aparență plăcută. Tânărul a fost educat acasă de diverși profesori, învățând limbile vechi latina și greaca precum și cele noi, între altele engleza, franceza și italiana, dar, de asemenea matematica, științele economice și filosofia.

Baronul Simeon de Sina 1873

Nobilul a avut deja devreme posibilitatea de a acționa în afaceri bancare sau industriale independent și cu bunăvoința tatălui său. După moartea părintelui, el a fost singurul moștenitor unei averi imense, preluând în societatea austriacă în scurt timp o poziție în care a fost resimțit mai puțin ca proprietar de mari bogății, cât mai curând ca un folositor al banilor pentru cele mai nobile scopuri.^[5] Pe lângă sprijinul pentru numeroase instituții publice el a susținut și promovat mulți artiști, pictori, scriitori și sculptori, dar și oameni săraci sau cu probleme financiare, din anii 1840, anual în mediu cu peste 100.000 de guldeni.^[6] De asemenea a lărgit, dupä preluarea moștenirii sale, salariile ocupaților săi de peste tot în mod remarcabil.^[7]

În 1857 Simeon de Sina l-a delegat pe cunoscutul arhitect Theophil Hansen, cu cumpărarea terenurilor nevoite pentru construcția Universității de la Atena. Hansen a proiectat planul acestei clădiri deja la dispoziția lui Gheorghe Simeon, tatăl lui Simeon.^[8] Apoi. baronul a sprijinit financiar cea mai mare parte a construcției universității. El a obligat încă într-un codicil pe moștenitorii săi, că, în cazul că dacă suma de un milion fl. avizată pentru construcția ei nu va fi epuizată până la moartea sa, banii rămași să fie folosiți pentru acest scop.^[9]

Din 1856-1858 a servit drept consul general grec la Viena și din 1858-64 ca Ministru Plenipotențiar al Greciei în Viena, München și Berlin, dar din cauza bolii sale a renunțat la această funcție, transmițând-o ginerelui său Grigore Ipsilanti.^[10]În acest timp a condus oficial mai departe Banca Baronilor de Sina, într-adevăr a delegat această ocupare unchiului său Johann Simon (Ioan Simeon) reluând după moartea rudei sale afacerile. Mai departe a hotărât testamentar ca prietenii săi apropiați, cavalerii de Metaxa și de Zechani, să devină noii șefi ai întreprinderii.^[11]

Baronul Simeon de Sina cu soția Iphigénie Ghika

Ca legat regal grec a plătit, în 1858, extinderea Bisericii Neunite Grecești (Viena 11, Fleischmarkt 13) de asemenea de către arhitectul Hansen printr-un pridvor impresionant. Tot faimosul Hansen a înlocuit, în 1859-1860, vechiul „Palais Sina” cu o clădire nouă (coordonatele, vezi sus). În 1864 Simeon a finanțat după războiul germano-danez repatrierea trupelor austriece din Schleswig-Holstein. De aceea a fost numit consilier secret imperial de către împăratul Franz Joseph I, iar în 1874, membru al Camerei Superioare a Imperiului Austriac.^[12]

În afară de preocupările sale de bancher, diplomat și moșier, Sina a mai întreținut multe funcții înalte. Astfel a fost de asemenea membru al Camerei Magnaților din Ungaria, membru al senatului dirigent al Academiei de Știință a Ungariei și al Academiei de Arte Frumoase din Viena precum și director al consiliului general de credit bancar ungar.^[5] S-a stins din viață în noul Palat Sina, situat în centrul Vienei, Hoher Markt 8-9. A fost înmormântat în cripta castelului Rappoltenkirchen, tot aparținând familiei.

Din buletinul medicului său privat Alexander Hirschfeld reiese că baronul a decedat în urma unei boli de rinichi (Bright's disease^⁠(en)) în combinație cu o ipostază la plămân pricinuind o pneumonie precum o hipertrofie a inimii la vârsta de 67 de ani.^[13] Simeon ar fi vrut să-l adopte pe nepotul său Siegfried von Wimpffen pentru a menține numele „Sina”, dar n-a mai izbutit. Astfel el reprezintă ultimul succesor bărbătesc din această familie. Cu moartea baronului Simeon Gheorghe s-a stins numele Sina. Numele său mai este pomenit prin turnul de observație pe muntele Hoher Lindkogel în Wienerwald, construit la dispoziția lui în anul 1856

Palatul Sina de la Viena a fost vândut după moartea baronului de către fiicele sale unei mari asigurări. S-a povestit, că ele n-ar mai fi avut banii pentru întreținere. Dar conform testamentului decedatului asta nu este posibil: Soția a moștenit largi terenuri si case precum 1 milion de florini în bani și un apanaj de 30.000 de fl. anual. Anastasia a căpătat moșii și 6,18 milioane de fl, Irena moșii și 5,9 milioane de fl., Elena moșii, între altele acele din Țara Românească și 6,17 milioane de fl., Iphigenia moșii și 5,75 milioane de fl.^[8] Fiicele doar și-au mutat mijlocul vieții lor de la Viena spre alte părți ale Europei.

Baronul Simon Gheorghe de Sina pe la 1865

• 

  Anastasia de Sina, căs. de Wimpffen, 1860
 
• 

  Elena de Sina căs. Ipsilanti pe la 1875
 
• 

  Iphigenie de Sina căs. de Castries pe la 1870
• 

  Turnul de observație pe Hoher Lindkogel, 1910
 
• 

  Palatul Rappoltenkirchen astăzi

·         1813: Jules Grévy, politician francez, al 3-lea președinte al Republicii Franceze (d. 1891)
* 1824: Ludovic al II-lea, Mare Duce de Baden (15 august 1824 – 22 ianuarie1858) a fost fiul lui Leopold, Mare Duce de Baden și a soției acestuia, Prințesa Sofia de Holstein-Gottorp a Suediei.

Ludovic a succedat tatălui său ca Mare Duce de Baden la 24 aprilie 1852. Fratele său Frederick a acționat ca regent deoarece Ludovic suferea de o boală mentală. În 1856, fratele său Frederick a fost încoronat și el ca Mare Duce.

Ludovic al II-lea

·         1838 - S-a născut Constantin Erbiceanu, istoric, bizantinolog, muzicolog, membru şi vicepreşedinte al Academiei Române (m.21.03.1913).

* 1866: Italo Santelli (n. 15 mai 1866, Carrodano, Liguria – d. 8 februarie 1945, Livorno) a fost un profesor de scrimă italian specializat pe sabie, laureat cu argint la Jocurile Olimpice din 1900 de la Paris. Este considerat tatăl sabiei moderne. Printre elevi sai s-au numărat campionii maghiari János Garay, Gyula Glykais, Aladár Gerevich, Endre Kabos, Attila Petschauerși Sándor Pósta.

Înrolat în armată, unde s-a apucat de scrimă, și-a perfecționat tehnica împreună cu Agesilao Greco la Școala magistrală militară de scrimă din Roma, apoi la Școala de aplicație din Firenze, unde a studiat sub îndrumarea lui Carlo Pessina și lui Giuseppe Radaelli. În 1896 a participat la un turneu de sabie din cadrul Expoziției Mileniului regatului maghiar. Santelli a câștigat turneul, șapte dintre cei opt participanți la faza finală fiind italieni. După competiția a fost invitat oficial de Ministerul de Război să învețe sabia în Ungaria.

A participat la Jocurile Olimpice de vară din 1900 de la Paris. La proba de floretă pentru maeștrii s-a clasat pe locul 7. La cea de sabie maestri a fost depășit numai de un alt italian, Antonio Conte, cucerind medalia de argint. S-a întors la Paris pentru ediția olimpică din 1924, de data asta ca antrenor Ungariei.

A modificat profund stilul maghiar, cu un sabie mai ușor și accent pe deplasările. Împreună cu maeștrii maghiari László Borsody și László Gerencsér a impulsionat înființarea Institutului Regal de Sport „Miklós Toldi” și a asigurat dominația Ungariei în probele olimpice de sabie din 1924 până în 1964.

·         1869: S-a născut Victor – Vartan Mestugean, prozator şi publicist; între anii 1924 şi 1942 a editat revista culturală armeană în limba română „Ararat”. A fost din 1920 director al Şcolii armene din Bucureşti; (m. 1942).

* 1871: Arthur Tansley (n. 15 august 1871, Londra - d. 25 noiembrie 1955) a fost un botanist și ecolog britanic, cel care a introdus conceptul și noțiunea de ecosistem.
Tansley a fost un pioner în domeniul ecologiei plantelor. Astfel, în 1911 el a publicat lucrarea Types of British Vegetation, în care el prezenta harta distribuirii florei pe insulele britanice. El a fondat jurnalul Noul fitolog în 1902, rămânând redactorul său până în 1931. El a fondat Societatea Ecologică Britanică în 1913. Din 1927 până în 1939 a fost profesor de botanică la Oxford. În lucrarea sa The British Isles and their Vegetation el a demonstrat că vegetația poate fi afectată de sol, temperatură și de activitatea antropică. El a propus termenul de ecosistem în 1935 și ecotop în 1939.

Arthur Tansley

·         1872: Sri Aurobindo, scriitor, filozof și yoghin indian (d. 1950)

·         1877: S-a născut la Craiova, Francisc Şirato, pictor, grafician şi critic de artă, una din personalităţile de seamă ale artei româneşti din prima jumătate a secolului al XX-lea; (m. 4 august 1953, Bucureşti). A făcut parte din „Grupul celor patru”, alături de artistii  Nicolae Tonitza, Ştefan Dimitrescu şi Oscar Han.

·         1883: Corneliu Moldovanu (pseudonim al lui Corneliu Vasiliu, n. 15 august1883, Bârlad - d. 2 septembrie 1952, București) a fost un poet, romancier, critic de teatru, gazetar, fondator de reviste literare, director al Teatrului Național din București și Director General al Teatrelor, membru fondator și președinte al Societății Scriitorilor Români.

A avut o activitate culturală diversă, a fost un luptător pentru drepturile scriitorilor români, slab conturate la acea vreme și a contribuit la dezvoltarea culturii în România.

Fiu al soților Ruxandra (născută Rășcanu) și Dumitrache Vasiliu. Descendent, prin mama sa, din ramura răzășească a neamului Rășcanilor care coborâse în secolul XIV din Maramureș, statornicindu-se în ținuturile Vasluiului. Bunicul și doi frați ai mamei sale au fost scriitori. Unchiul său, Petre Rașcanu, a fost profesor de istorie antică și arheologie la Facultatea de Litere din Iași.

Face școala primară la Bârlad, apoi intră la Liceul Internat din Iași (îl are profesor de limba română pe Gabaret Ibrăileanu) și studii la Facultatea de Litere si Filosofie a Universității din București (1902, avându-i profesori pe Titu Maiorescu, Ion Bianu, C. Radulescu-Motru, D. Evolceanu și Mihail Dragomirescu).

Devine, pe rând: funcționar la Creditul Agricol (1901-1902), corector, reporter, pedagog la liceul particular “Lyautey” (1902-1903), secretar al Conservatorului de Muzică și Artă Dramatică (1904-1911) și profesor de literatură dramatică tot aici (1911-1917) sustinând conferințe de istorie a literaturii dramatice și a costumelor.

Din 1901 activează în presă: corector la “Cronica”, colaborează la diferite periodice, printre care “Paloda” din Bârlad (unde a debutat, în prima clasă de liceu), “Paloda literară” (este unul dintre membrii fondatori), “Făt-Frumos” (face parte din grupul celor cinci poeți, la Bârlad, revista condusă de Emil Gârleanu), “Revista mondenă”, “Epoca literară”, “Floare-albastră”, “Pagini alese”, ‘Literatura și arta română”, “Revista idealistă”, “Semănătorul”, “Convorbiri literare”, “Convorbiri critice”, “Falanga”, “Țara nouă”, “Flacăra”, “Ilustrațiunea națională”, “Tribuna”, “Românul”, “Luceafărul”, “Cosânzeana”, “Naționalul”, “Epoca”, “România”, “România nouă”, ”Mișcarea”, este critic dramatic la ziarele “Universul” și “Viitorul”.

Publică primele poezii în revista “Făt-Frumos”, la Bârlad, adunate mai apoi în primul său volum, “Flăcări”, tipărit în 1907. Ca student și tânăr scriitor colaborează cu: “Românul” (din Arad), “Tribuna”, “Luceafarul” și “Cosânzeana”, participă la șezători literare culturale din Ardeal și Bucovina.

În anul 1908 apare poemul biblic în versuri “Cântarea Cântarilor”

În anii urmatori apar alte volume de versuri și nuvele și o comedie în versuri, “Fluturii”, jucată în 1914 la Teatrul Național (distinsă cu un premiu).

În 1920 este publicat volumul “Autori și actori” în care sunt adunate cronicile dramatice, completate cu câteva studii și opinii privitoare la teatru.

În 1914, la izbucnirea primului război mondial, intră în presă, angajându-și condeiul în sprijinul aliaților în care își punea speranța izbândirii cauzei naționale a românilor, publicând articole în “Epoca”, “Acțiunea” și “Naționalul”.

Se refugiază la Iași, împreună cu Mihail Sadoveanu, Octavian Goga și alți scriitori, întemeiază ziarul “România” în care continuă să sprijine cauza aliaților; înfierează imperialismul german și duce o campanie neobosită pentru expropierea moșiilor și acordarea votului obștesc.

Apar volumele “Majestatea morții” și “Sărbătoarea pâinii”, în care sunt cuprinse multe dintre articolele din perioada refugiului la Iași. În 1918, după eliberarea țării, revine la București și își continuă activitatea ziaristică la “Viitorul” și “România nouă”, apărând cauza României la Conferința păcii, iar ca redactor de politică internă atacând politicianismul și corupția clientelei partidelor politice.

În 1918, după eliberarea țării, revine la București și își continuă activitatea ziaristică la “Viitorul” și “România nouă”, apărând cauza României la Conferința păcii, iar ca redactor de politică internă atacând politicianismul și corupția clientelei partidelor politice.

În 1912 a participat la scenariul filmului “Războiul pentru independență”, alături de Petre Liciu, Constantin Nottara, Aristide Demetriade, în regia lui Grigore Brezeanu.

A scris scenariul filmului „Cetatea Neamțului”, (1914). Pentru acest film a apelat la trupa Teatrului Național din Craiova, condusă de Emil Gârleanu. Scenariul a fost inspirat de nuvela lui Constantin Negruzzi și de piesa lui Vasile Alecsandri. Intrigă: Cetatea Neamțului este apărată de o mână de plăieși împotriva întregii armate a lui Sobieski, regele Poloniei. Corneliu Moldovanu a afirmat în Revista "Cinema" din octombrie 1925 că "filmul a fost turnat în condiții lamentabile și rezultatul a fost un zero “.

În 1913 scrie scenariul și regizează “Oțelul Răzbună”.

A tradus următoarele opere:

• Guy de Maupassant, Mica Roc, cu ilustrații de Francisc Sirato, București, 1912;
• Corneille, Poliect, București, 1916 (în colaborare cu D. Nanu).

Opera completă:

• Flăcări, București, 1907;
• Cântarea Cântărilor, București, 1908;
• Poezii, București, 1908;
• Cetatea Soarelui și alte poeme, București, 1910;
• O privire asupra evoluției artei dramatice, București, 1912;
• Venus și Gioconda, București, 1912;
• Fluturii, București, 1914;
• Neguțătorul de arome, București, 1916;
• Pe-aicea nu se trece (în colaborare cu Mircea Dem. Rădulescu), Iași, 1917;
• Majestatea morții, București, 1918;
• Sărbătoarea minei, București, 1919;
• Autori și actori, București, 1920;
• Povestiri, București, 1921;
• Povestea vistierului Statori, București, 1921;
• Căderea Rinului, București, 1922;
• Purgatoriul, I-II, București, 1922; ediție îngrijită de Julieta Moldovanu, prefață de Dumitru Micu, București, 1983;
• Poezii, București, 1924;
• Poezii, ediție îngrijită și prefață de Al. Săndulescu, București, 1966.

Corneliu Moldovanu

* 1885: Edna Ferber (n. 15 august 1885, Kalamazoo, Michigan – d. 16 aprilie1968, New York City) a fost o scriitoare americană de origine maghiară.

Ferber a fost fiica unui emigrant maghiar. În romanele sale, scriitoarea descrie viața și obiceiurile americane de la constituirea Statelor Unite ale Americii și până în prezent.

În operele ei, femeile ocupă frecvent un rol central. În 1924 scriitoarei i s-a decernat Premiul Pulitzer pentru romanul „So Big” (în traducere „O femeie singură”).

Numeroase romane ale ei au fost transpuse pe scenă sau ecran ca de exemplu Show Boat, Giant, Ice Palace, Saratoga Trunk, Cimarron(premiat cu Oscar).

Opere:

• The girls (1921)
• So Big (1924)
• Show Boat (1926),
• Come and get It (1935)
• Giant (1952).

Ecranizări:

• 1933 -- Dinner at eight
• 1936 -- Come and get it)
• 1937 -- Stage door
• 1945 -- Saratoga Trunk
• 1951 -- Show Boat
• 1953 -- So big
• 1955 -- Giant
• 1959 -- Ice Palace
• 1960 -- Cimarron

Edna Ferber

·         1892: S-a nascut Louis Victor de Broglie, fizician francez, laureat al Premiului Nobel; (d. 19.03.1987). Louis-Victor-Pierre-Raymond, al 7-lea duce de Broglie (n. 15 august 1892 – d. 19 martie 1987) a fost un fizician francez, laureat al Premiului Nobel pentru descoperirea unui anumit tip de unde (vezi Dualismul corpuscul-undă). Louis de Broglie a fost ales membru în Academia Franceză pe 12 octombrie 1944.

·         1894: S-a născut la Sântana de Mureș, Ion Chinezu, critic literar şi traducător (între anii 1949 şi 1964 a tradus din literatura maghiară clasică şi contemporană). A inceput studiul  Teologia la Blaj, a renunţat şi a urmat Filologia la Budapesta şi la Bucureşti, obtinand licenţa în 1920 si devenind profesor de liceu, mai întîi la Tg. Mureş, 1920-1925, apoi la Cluj, intre anii 1925-1940, când vine la Bucureşti. Va fi trimis consul român la Cluj, în perioada Dictatului de la Viena. În 1944 este luat prizonier în Germania, de unde revine după un an. În 1930 şi-a luat doctoratul în filologie cu tema Literatura maghiară din Transilvania. Remarcat de N. Iorga, va beneficia de o bursă la Paris, in anii 1930-1932. În perioada interbelica a desfăşurat o intensă activitate de publicist şi critic literar, colaborând la revistele lui Victor Papilian şi fondând revista Gând românesc, una dintre cele mai prestigioase reviste transilvăneane interbelice. A colaborat la realizarea unora dintre lucrările iniţiate de Muzeul Limbii Române din Cluj („Dicţionarul limbii române”, „Atlasul lingvistic al României” şi „Bibliografiile Dacoromaniei”). A colaborat la „Dacoromania”, „Societatea de mâine”, „Revista Fundaţiilor Regale”, „Erdely Helikon” etc. A decedat la 10 decembrie 1966.

·         1896:  S-a născut regizorul de teatru şi film Sică Alexandrescu; a fost vreme îndelungată regizor al Teatrului Naţional din Bucureşti; (d. 6 august 1973). Sică Alexandrescu (n. 15 august 1896, București – d. 6 august 1973, Cannes, Franța) a fost un regizor român format la școala realistă a lui Paul Gusty. A montat comedii ale lui Gogol și Goldoni și lucrări dramatice românești și rusești dintre care fac parte „O chestiune personală” de Alexandru Stein, „Anii negri” de Aurel Baranga și N. Moraru. A fost prim regizor artistic la Teatrul Național „I. L. Caragiale”. A fost de două ori laureat al Premiului de Stat. În anii 1940 a reușit să întrunească toate teatrele importante din București, realizând – fie ca regizor sau ca director de teatru – spectacole cu distribuții extraordinare, în care chiar și rolurile mici erau ținute de mari actori. Între ele:
- „Azilul de noapte” (Gorki), cu: Tony Bulandra, Geoge Vraca, G. Storin, Romald Bulfinski, Beate Fredanov, Jules Cazaban, Dina și Tanti Cocea, Ion Mortun, Talianu, Agnia Bogoslava, Fifi Harand
- „Tâlharii” (Schiller), cu: George Vraca, Mihai Popescu, Dina Cocea, Cristofor Etterle, Ion Iancovescu, Ciprian
- O noapte furtunoasă (Caragiale), cu: Alex. Giugaru, Florica Demion, Leny Caler, Ion Iancovescu, G. Timica, Silvia Dumitrecu-Timica.

* 1898: Jan Brzechwa (pronunție în poloneză: [ˈbʐɛxfa]), (n. 15 august 1898 – d. 2 iulie 1966) a fost un scriitor și poet polonez, cunoscut mai ales pentru contribuția sa în literatura pentru copii. S-a născut ca Jan Wiktor Lesman într-o familie poloneză de origine evreiască

Brzechwa s-a născut în Jmerînka, Podolia. Tatăl său a fost inginer feroviar și Jan petrecut o mare parte din copilărie călătorind în jurul Poloniei de Est ("Kresy") cu familia lui. Brzechwa a studiat la un liceu iezuit, Zakład Naukowo-Wychowawczy Ojców Jezuitów w Chyrowie (Departamentul Științific și Educațional al Părinților Iezuiți din Hîriv), și o dată cu mutarea din Podolia la Varșovia, a absolvit facultatea de Drept la Universitatea din Varșovia. În timpul războiului polono-sovietic, s-a oferit voluntar pentru Regimentul 36 al Legiunii Academice de Infanterie, o formațiune alcătuită din studenți de la universitate și a fost decorat pentru serviciul său. A debutat în 1920 prin diverse reviste de umor. A lucrat ca avocat și procuror pentru Societatea Poloneză de Autori și Compozitori (ZAIKS) unde s-a specializat și a excelat în legea drepturilor de autor.^{[necesită citare]}

Brzechwa a fost vărul unui alt poet polonez celebru, Bolesław Leśmian. A fost căsătorit de două ori și a avut o fiică, Krystyna, din prima căsătorie.

Jan Brzechwa a fost pseudonimul scriitorului. Numele Brzechwa se traduce drept "coadă de săgeată". Poeziile sale au fost scrise în mare parte în stilul melodic de versuri din 8 silabe accentuale, cea mai populară structură ritmică printre variațiunile stilistice poloneze.^[5]

În 1926 a publicat Oblicza zmyślone ("Fețe imaginare"), prima sa carte de poezii. Primul său set de poezii pentru copii Tańcowała igła z nitką  a fost publicată în 1937. Printre cele mai populare lucrări este Chrząszcz (Gărgărița), un poem pentru cea mai greu de pronunțat frază din literatura poloneză,^{[necesită citare]} chiar și pentru adulții nativi vorbitori de limbă poloneză. Primul vers "W Szczebrzeszynie chrząszcz brzmi w trzcinie" (În orașul Szczebrzeszyn o gărgăriță bâzâie în stuf) este cea mai cunoscută frântură de limbă din poloneză, în care aproape toate consoanele fac sunete distincte de zumzet. Brzechwa mai este popular în Polonia pentru că a scris o serie de poezii pentru copii. A fost traducător de literatură rusă, traducând lucrări de Aleksandr Pușkin, Serghei Esenin și Vladimir Maiakovski.

Brzechwa a scris o lungă serie de cărți pentru copii bazată pe aventurile lui Pan Kleks, directorul academiei de magie și a studenților săi. Multe dintre cărțile despre Kleks au fost ecranizate în anii 1980, în timp ce poezia Pchła Szachrajka(Aventurile unui păduche trișor)  a stat la baza unui film de animație în 1989.

Brzechwa a murit în Varșovia în anul 1966 și este înmormântat la Cimitirul Powązki, cel mai faimos cimitir din oraș.

Opera literară:

1926 – Oblicza zmyślone 1937 – Tańcowała igła z nitką 1938 – Kaczka Dziwaczka 1946 – Akademia Pana Kleksa 1946 – Ptasie plotki 1946 – Pan Drops i jego trupa 1948 – Na wyspach Bergamutach 1948 – Opowiedział dzięcioł sowie 1948 – Przygody rycerza Szaławiły 1951 – Uczymy się chodzić

1953 – Teatr Pietruszki 1953 – Wagary 1957 – Magik 1958 – Wyssane z palca 1958 – Sto bajek 1961 – Podróże pana Kleksa 1964 – Śmiechu warte 1965 – Od baśni do baśni 1965 – Tryumf pana Kleksa Jan Brzechwa

·       1901: Prințul Dmitri Alexandrovici al Rusiei (15 august 1901 – 7 iulie 1980) a fost al patrulea fiu al Marelui Duce Alexandru Mihailovici al Rusiei și al Marii Ducese Xenia Alexandrovna a Rusiei. A fost nepotul Țarului Alexandru al III-lea al Rusiei.

Prințul Dmitri Alexandrovici Romanov s-a născut la Palatul Gatchina, în apropiere de Sankt Petersburg, la 15 august 1901. A fost al patrulea fiu și al cincilea copil dintre cei șapte frați. Părinții lui au fost Marele Duce Alexandru Mihailovici al Rusiei (1866–1933) și Marea Ducesă Xenia Alexandrovna a Rusiei (1875–1960). Prin urmare, Prințul Dmitri a fost strănepot al Țarului Nicolae I (pe parte paternă), și stră-strănepot al aceluiași Țar pe parte maternă, și nepot al Țarului Alexandru al III-lea.

În timpul Revoluției Ruse Prințul Dmitri a fost închis împreună cu părinții săi și împărăteasa bunică la Dulber, în Crimea.^[1] A scăpat de soarta crudă împărășită de unii dintre verii săi Romanov, care au fost uciși de către bolșevicii, când a fost eliberat de către trupele germane în 1918. A părăsit Rusia la 11 aprilie 1919, la vârsta de 17 ani, la bordul navei britanice "HMS Marlborough", care i-a transportat în Malta. După nouă luni s-a stabilit în Anglia

În exil, Prințul Dmitri a trăit între Anglia și Franța. El a avut o cariera variată. La sfârșitul anilor 1920 a emigrat în Statele Unite, unde a lucrat ca broker în Manhattan. S-a întors în Europa la începutul anilor 1930. Pentru o perioadă scurtă, în 1930, el a condus magazinul Coco Chanel, la Biarritz.

Prin Chanel el a cunoscut o aristocrată rusă care lucra ca model pentru casa ei de modă: contesa Marina Sergeievna Golenistcheva-Koutouzova (20 noiembrie 1912 – 7 ianuarie 1969). Ea era a doua fiică a contelui Serhgei Alexandrovici Golenishchev - Kutuzov (1885 - 1950) și a soției sale, Maria Alexandrovna (1890 - 1960). După Revoluție, Marina și familia ei s-au mutat la Kislovodsk și mai târziu în Crimea. În august 1920 familia a fost evacuată la Istanbul, apoi la Paris. În capitala Franței, Marina a început să lucreze pentru Chanel.

Prințul Dmitri s-a îndrăgostit de ea și s-a căsătorit la Paris la 25 octombrie 1931. Nunta a atras atenția și mireasa a purtat o rochie Chanel.^[3]

Prințul Dmitri (extremă dreapta, cu cravată) împreună cu părinții și frații săi, 1912 sau 1913

Cuplul a avut o fiică:

• Prințesa Nadejda Dmitrievna (4 iulie 1933 – 17 septembrie 2002). Nadejda s-a căsătorit cu Anthony Allen, cu care a avut două fiice și un fiu: Penelope, Marina și Alexandru; după divorțul cu Allen, ea s-a căsătorit cu William Hall Clark.

În 1947 el a divorțat de Prințesa Marina care s-a mutat cu fiica lor în Statele Unite. În 1949 ea s-a recăsătorit cu Otto de Nefvillya (1898 - 1971), un descendant al unei familii aristocrate germane. Marina Sergeievna Golenistcheva-Koutouzova a murit la 7 ianuarie 1969 la Sharon, Connecticut.

În timpul anilor 1950, Prințul Dmitri a studiat piața vinului și a lucrat în calitate de reprezentant de vânzari europene pentru o firmă de whisky în Londra. S-a recăsătorit la 20 octombri 1954 cu Lady Milbanke, născută Margaret Sheila MacKellar Chisholm (9 septembrie 1898 – 13 octombrie 1969). Cuplul a trăit modest în Belgravia, în centrul Londrei. Prințesa Dmitri a murit la 13 octombrie 1969 și a fost înmormântată într-o capelă din apropiere de Edinburgh, lângă fiul ei cel mic care a murit la 20 de ani, în 1939.

În urma fondării Asociației familiei Romanov în 1979, Prințul Dmitri a fost ales primul ei președinte, unde a servit până la moarte, un an mai târziu.

Prințul Dmitri Alexandrovici

*   1903: S-a nascut Ştefan Marius Milcu, om de stiinta  considerat, alături de Constantin I. Parhon, creatorul şcolii româneşti de endocrinologie; (n.Craiova, d. 01.12.1997). Renumit  biolog şi antropolog, Ştefan Milcu a fost un pionier al aplicării izotopilor radioactivi în endocrinologie si cel care a introdus în antropologie metoda de investigare medico-socială. A fost membru titular al Academiei Române din 1948 si vicepreşedinte al acestui for (1963-1974).

·         1909: Ecaterina Ciorănescu-Nenițescu (n. 15 august 1909, București - d. 23 ianuarie 2000) a fost un chimist român, membru titular al Academiei Române.

• 1909 – S-a născut la 15 august la București, în familia învățătorului Ion C. Ciorănescu, inițiatorul învățământului pentru surdo-muți. A mai avut patru frați, matematicianul Nicolae Ciorănescu, poetul Ioan Ciorănescu, Alejandro Ciorănescu și George Ciorănescu, toți intelectuali de prestigiu.
• 1928-1931 – A urmat cursurile Facultății de Fizică și Chimie a Universității din București.
• 1936 – Și-a susținut teza de doctorat în chimie cu titlul „Sinteze cu clorură de aluminiu în seria hidrocarburilor alifatice și aliciclice”, sub coordonarea profesorului Costin Nenițescu, căruia îi va deveni colaboratoare și mai apoi, soție. A debutat în învățământul universitar ca și asistent, fiind prima femeie asistent la Catedra de chimie organică a Politehnicii bucureștene.
• 1941 – Devine șef de lucrări la Catedra de chimie organică a Politehnicii bucureștene.
• 1945 - A urmărit elaborarea unor procedee de sinteză a unor medicamente și intermediari pentru industria chimică organică (sulfamide, medicamente antituberculoase, insecticide), contribuind astfel, la realizarea industriei de medicamente de sinteză în România.
• 1947-1954 - A fost profesor de chimie organică la Institutul de Petrol și Gaze din București, unde a înființat Laboratorul de chimie organică.
• 1949 – Este numită conferențiar la aceeași catedră.
• 1957 – Este autoarea primului curs de sinteza medicamentelor la o universitate românească și autoarea primului tratat românesc de Medicamente de sinteză.
• 1961-1980 – A obținut rezultate deosebite privind reacțiile de dublă lărgire de ciclu și stereospecificitatea lor, și a realizat sinteza de substanțe cu acțiune antiumorală pornind de la ideea de a grefa o grupă cu acțiune citostatică.
• 1962-1977 – Devine profesor la Catedra de chimie organică a Facultății de Chimie Industrială a Institutului Politehnic București. În 1963 devine membru corespondent al Academiei Române.
• 1971-1977 - A fost șef al Catedrei de chimie organică la Institutul Politehnic București. Din 1971 este membră a Academiei Tiberina din Roma și membră a Societății de Chimie din New York.
• 1970-1991 – A ocupat funcția de director al Centrului de Chimie Organică al Academiei Române.
• 1974 – Devine membru titular al Academiei Române.
• 2000 – A încetat din viață pe 23 ianuarie la București, lăsând în urma ei o vastă bibliografie în domeniul chimiei organice și a medicamentelor de sinteză

Ecaterina Ciorănescu-Nenițescu

·         1910: Zoe Băicoianu, sculptoriță și ceramistă (d. 1987)

·         1912: S-a nascut (Poienita - Dumitresti, Vrancea) Grigore Gheba, matematician, autor a peste 40 de culegeri de probleme de matematică pentru elevi (romanul « Între viaţă şi moarte »); (d.5.09.2004). Grigore Gheba  a fost un general de armată și profesor de matematică român. A scris peste 30 de culegeri de probleme de matematică, tipărite în peste 6 milioane de exemplare. Prima culegere sub semnătura sa a apărut în 1948; a fost o culegere de nivel elementar și mediu, în special de algebră și geometrie.A urmat liceul la Râmnicu-Sărat. Apoi a făcut școala de ofițeri la Bacău, obținând gradul de sublocotenent. În 1936 s-a căsătorit cu Lilica Popescu. La începutul războiului a luptat pe front la artilerie împotriva rușilor, în Transnistria. În 1942 a căzut prizonier și a trecut prin 3 lagăre de prizonieri. Gheba s-a înscris apoi în Divizia Tudor Vladimirescu și a luptat împotriva nemților. A fost rănit de două ori și a primit 8 decorații.Considerat cel mai important autor de culegeri de matematică din România, Gheba a fost un om al cărui destin a fost presărat cu numeroase dezamăgiri. A fost prizonier în lagărele din Siberia, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. În 1975 i s-a interzis să-și mai publice culegerile, din cauză că devenise prea celebru în propria-i țară, lucru care i-a deranjat pe șefii partidului comunist. După război a urmat Facultatea de Matematică de la Universitatea București. Prima sa culegere de matematică a apărut în 1958, iar ultima în 2004, când împlinise deja 91 de ani. Faima lui Gheba a atins maximul prin anii 1975. În 1975 i s-a interzis să-și mai publice culegerile, din cauză că devenise prea celebru în propria-i țară, lucru care i-a deranjat pe șefii partidului comunist. După război a urmat Facultatea de Matematică de la Universitatea București. Prima sa culegere de matematică a apărut în 1958, iar ultima în 2004, când împlinise deja 91 de ani. Faima lui Gheba a atins maximul prin anii 1975.În 1957, la doi ani după moartea primei soții, s-a recăsătorit cu Lucreția.La 6 septembrie 2004, dimineața, a făcut un atac de cord. A murit fără să-și termine noile culegeri pe care se pregătea să le publice. În 1957, la doi ani după moartea primei soții, s-a recăsătorit cu Lucreția. La 6 septembrie 2004, dimineața, a făcut un atac de cord. A murit fără să-și termine noile culegeri pe care se pregătea să le publice.

* 1919: Maria Sanda Tătărescu-Negropontes (n. 15 august 1919 - d. 20 iulie 2009)^[1] a fost un senator român în legislatura 1990-1992 ales în municipiul București pe listele partidului PNL.

Sanda Tătărescu-Negropontes a fost fiica premierului Gheorghe Tătărescu și văduva unui om de afaceri grec: Ulise Negropontes. În 1950, Sanda Tătărescu-Negropontes a fost arestată timp de 3 ani, după ce averea i-a fost confiscată iar ea a fost declarată „dușman al poporului”. După 1990, Sanda Tătărescu-Negropontes a luptat cu succes pentru a recupera averea familiei

·         1923 - S-a născut, în judeţul Cahul, Eugen Caraghiaur, poet, stabilit în Canada, din 1950; este membru de onoare al Societăţii “Pro Basarabia şi Bucovina”, fondator şi animator al programului de televiziune “Tele-Roumanie” din Montreal, Quebec (1984-1990).

* 1923: Rose Marie Mazzetta (15 august 1923 – 28 decembrie 2017) a fost o actriță americană de film, televiziune și voce.
La 28 decembrie 2017, Rose Marie a decedat în Van Nuys, California.^[1]Actrița avea 94 de ani.

Rose Marie

Rose Marie în 2010

·         1925: Oscar Emmanuel Peterson (n. 15 august 1925, Montreal, Canada – d. 23 decembrie 2007, Mississauga, Canada)^[5] a fost un pianist și compozitor de jazz canadian.

Oscar Peterson a fost considerat de către unii critici muzicali ca fiind printre cei mai buni pianiști ai lumii^[6] A cântat în fața publicului din întreaga lume mai bine de 50 de ani.

Oscar Peterson

* 1925: Aldo Ciccolini (n. 15 august 1925, Napoli - d. 1 februarie 2015^[6], Asnières-sur-Seine) a fost un pianist italian, cu cetățenie franceză din 1969. Este renumit ca interpret al lui Erik Satie, Maurice Ravel, Claude Debussy și Franz Liszt.

Aldo Ciccolini

·         1931: S-a nascut Richard F. Heck, chimist american (Reacția Heck), laureat Nobel (d. 2015). Richard Fred Heck (n. 15 august 1931, Springfield, Massachusetts – d. 10 octombrie 2015, Manila) este un chimist american care a obținut Premiul Nobel pentru Chimie în 2010.
* 1932: Robert Lull Forward (n. 15 august 1932, Geneva[*], SUA – d. 21 septembrie 2002, Seattle, SUA) a fost un fizician american si scriitor de science fiction.

Robert Forward a fost implicat în proiectarea dispozitivelor de undă gravitațională, în baza teoriei relativității generale.

Romane

• Martian Rainbow (1991)
• Timemaster (1992)
• Camelot 30K (1993)
• Saturn Rukh (1997)

Colecții de povestiri

• Indistinguishable from Magic (1995)

Non-fiction

• Mirror Matter: Pioneering Antimatter Physics (1988) cu Joel Davis
• Future Magic (1988)
• Indistinguishable from Magic (1995)

* 1932: Arhiducele Ștefan de Austria (germană Stefan, Erzherzog von Österreich, Prinz von Toskana^[1][2]) (n. 15 august 1932^[1][2] - d. 12 noiembrie 1998^[1][2]) a fost membru al Casei de Habsburg-Lorena, arhiduce și prinț de Austria, prinț al Ungariei, Boemiei și Toscanei prin naștere. Ștefan a fost cel mai mare copil al Arhiducelui Anton de Austriași a soției acestuia, prințesa Ileana a României.

Primii ani i-a petrecut la Castelul Sonnberg, Austria. În 1942 s-a mutat împreună cu cu părinții și surorile sale în România. În decembrie 1947 vărul său primar, regele Mihai al României, a fost silit să abdice; în ianuarie 1948 părăsește România împreună cu familia sa, întâi în Elveția apoi în Argentina și în cele din urmă în Statele Unite.

La 26 august 1954 s-a căsătorit la Milton, Massachusetts, cu Mary Jerrine Soper, fiica lui Charles B. Soper și a soției lui, Agnes McNeil.^[1][2] Ștefan și Jerrine au avut împreună cinci copii.^[1][2]

• Christopher Habsburg-Lothringen (n. 26 ianuarie 1957); s-a căsătorit cu Elizabeth Ann Blanchette la 2 mai 1987 (au divorțat în 1994) au doi copii: Saygan Genevieve și Stefan Christopher. S-a recăsătorit cu Catherine Ripley la 15 octombrie 1994 (au divorțat în 2001); au o fiică: Maria Antonia (n. 1997)
• Ileana Habsburg-Lothringen (n. 4 ianuarie 1958); s-a căsătorit cu David Snyder la 23 iunie 1979; au doi copii: Alexandra Marie (n. 1984) și Nicolas David Snyder (n. 1986)
• Peter Habsburg-Lothringen (n. 19 februarie 1959); s-a căsătorit cu Shari Suzanne Reid la 27 iunie 1981; nu au avut copii. În 1989 s-a recăsătorit cu Lauren Ann Klaus și au adoptat trei copii născuți în Rusia
• Constanza Habsburg-Lothringen (n. 2 octombrie 1960); s-a căsătorit cu Mark Lee Matheson la 16 ianuarie 1987 (au divorțat la 1 noiembrie 1995). S-a recăsătorit la 8 noiembrie 1997 cu Michael Dale Bain cu care are un fiu: Michael Bain (n. 1998)
• Anton Habsburg-Lothringen (n. 7 noiembrie 1964); s-a căsătorit la 5 octombrie 1991 cu Ashley Byrd Carrell

·         1933 - S-a născut Floyd Ashton, vocalist american (Tams).

·         1933 - S-a născut Bobby Helms, cântăreţ, chitarist şi compozitor country american.

·         1933 - S-a născut Bill Pinkey, vocalist american (The Drifters).
* 1938: Prof. Univ. Dr. Mihai Iacobescu (n. 5 august 1938) este un istoric și fost senator român în legislatura 1990-1992, cetățean de onoare al județului Suceava. În cadrul activității sale parlamentare, Mihai Iacobescu a fost membru în grupurile parlamentare de prietenie cu Ungaria, URSS și Republica Polonă.

Mihai Iacobescu a fost director adjunct al Muzeului de Istorie din Suceava între anii 1975-1980, perioadă în care a fost deschisă expoziția permanentă a instituției.

Mihai Iacobescu face parte din colectivul care a pus bazele Institutului Pedagogic de trei ani de la Suceava, care a devenit ulterior Universitatea Ștefan cel Mare. În cadrul acestei instituții, a fost coordonator al Catedrei de Istorie, decan al Facultății de Istorie și Geografie, prorector USV. Mihai Iacobescu a predat și a publicat cursuri de istorie modernă și contemporană universală, precum și cursuri de istoria pedagogiei și istoria dreptului.

Printre publicațiile sale se numără volume de specialitate precum Din Istoria Bucovinei, România și societatea națiunilor 1919-1929, 30 de zile în Siberia căutând arhivele Bucovinei, dar și volume de beletristică precum Îsemnări din vacanță sau Comoara de la Voroneț.

·         1938 - S-a născut "Stix" (Nesbert) Hooper, baterist şi compozitor american (The Crusaders).

·         1942 - S-a născut Pete York, baterist şi compozitor britanic (Spencer Davis Group).
* 1943: Mihai Munteanu (n. 15 august 1943, Criva, județul interbelic Hotin, Basarabia, Regatul României, actualmente în Republica Moldova) este un cântăreț moldovean (tenor lirico-dramatic) și pedagog, Artist al Poporului în RSSM (1980) și URSS (1986), fost membru PCUS.

Începând cu toamna lui 2013, alături de cantautoarea Tania Cergă și cântărețul Nicu Țărnă, este unul din cei trei membri ai juriului concursului Moldova are talent

Mihai Munteanu

Mihai Munteanu în anii 1980

·         1944: S-a nascut Gianfranco Ferre, celebru creator de moda italian; (d.17.06.2007).

·         1946 - S-a născut Jimmy Webb, compozitor şi cântăreţ american.

·         1949: Anghel Stanciu (n. 15 august 1949, Toporu, județul Giurgiu) este un politician român. În legislatura 1992-1996, Anghel Stanciu a fost ales deputat pe listele PRM. În legislatura 1996-2000, Anghel Stanciu a fost ales deputat pe listele PRM.

În legislatura 2004-2008 Anghel Stanciu a fost ales deputat pe listele PMR, a devenit deputat independent din iunie 2005 iar din noiembrie 2005 a trecut la PSD.

În legislatura 2004-2008 Anghel Stanciu a fost ales deputat pe listele PSD.

În noiembrie 2015 deputatul Anghel Stanciu a fost condamnat definiv de ÎCCJ la 6 luni de închisoare cu suspendare pentru trafic de influență.

·         1949 - S-a născut Kate Taylor, cântăreaţă americană, sora lui James Taylor.

·         1950: Prințesa Anne a Marii Britanii (Anne Elizabeth Louise Alice; n. 15 august 1950) este un membru al familiei regale britanice și fiica reginei Elizabeth II. Este cea de-a șaptea deținătoare a titlului de Prințesă regală și în prezent este a unsprezecea în linia de succesiune la tronul britanic. În momentul nașterii sale era a treia în linie, apoi a doua după ce mama sa a devenit regină, până la nașterea fratelui său, Prințul Andrew în 1960.

Prințesa este cunoscută pentru munca sa de caritate și este singurul membru al familiei regale britanice care a participat la Jocurile Olimpiceca sportiv.

Prințesa Anne Elizabeth Alice Louise s-a născut la Casa Clarence din Londra. Tatăl ei este Prințul Filip, duce de Edinburgh iar mama este regina Elisabeta a II-a. Cu puțin înainte de nașterea fratelui ei mai mare, Prințul Charles în 1948, bunicul lor, regele George al VI-lea a emis un decret regal prin care se urma să se acorde titlul de Alteța Sa Regalăpentru orice copil ai Ducelui și a Ducesei de Edinburgh. Astfel, la naștere, Prințesa Anne a primit titlul de Alteța Sa Regală Prințesa Anne de Edinburgh.

La vârsta de 21 de ani, ea a câștigat titlul la individual la Campionatul European de Echitație care a avut loc la Burghley și a fost votată personalitatea sportivă a anului 1971 de BBC. Fiica ei, Zara Phillips, va câștiga același premiu 35 de ani mai târziu. În 1976 a participat la Jocurile Olimpice de la Montreal ca membru al echipei britanice de echitație.

Pe data de 14 noiembrie 1973 Prințesa Anne s-a căsătorit cu locotenentul Mark Phillips la Catedrala Westminster din Londra. Cuplul are doi copii:

• Peter Phillips, n. 15 noiembrie 1977
• Zara Phillips, n. 15 mai 1981

Între 1986 - 1994 a condus Federația Ecvestră Internațională.

La data de 13 iunie 1987, regina a acordat titlul de "Prințesă Regală", Prințesei Anne. Titlul este acordat numai celei mai mari fiice a unui suveran, ultima titulară până la Prințesa Anne fiind fiica cea mare a regelui George al V-lea, Prințesa Maria, Contesă de Harewood.

La 23 aprilie 1992, prințesa a divorțat^[1] și s-a recăsătorit pe 12 decembrie 1992 cu Timothy Laurence, care în momentul căsătoriei era comandant în Marina Regală, astăzi este viceamiral.

Anne

Prințesă Regală

Prințesa Anne în octombrie 2015

·         1950 - S-a născut Thomas Aldridge, baterist american (Black Oak Arkansas, Ozzie Osbourne).

·         1951 - S-a născut Bobby Caldwell, muzician american.
* 1954: Karl Stig-Erland "Stieg" Larsson (stiːɡ_lɑrsən; n. 15 august 1954; d. 9 noiembrie 2004) a fost un jurnalist și scriitor suedez de romane polițiste.

Stieg Larsson

·         1955: Ion Dumitru (n. 15 august 1955, com. Tătărani, județul Dâmbovița) este un fost politician român, deputat în Parlamentul României din partea PSD (Dâmbovița) în perioada 2004 - 2012. Înainte ca acesta să fie deputat în Parlamentul României, el a ocupat funcția de Director General al Romsilva, din anul 2003 până în 2004.
* 1957: Ovidiu Bufnilă (n. 15 august 1957^[1]) este un eseist și prozator român de science-fiction. A absolvit Facultatea de Mecanică din Galați, promoția 1981.

Ovidiu Bufnilă publică eseuri despre imagine și ficțiune în reviste și publicații din România și străinătate: Cronica, Tribuna, Magazin, Magazin Internațional, România literară, Cronica Română, Ateneu, Convorbiri literare, String, Nautilius, Paradox, Helion, Ziarul de duminică, Contrapunct, Opinia studențească, Dialog, Jurnalul SF, Gazeta SF, Supernova, Univers, Fantastic Magazin, Vatra, Arc, ArtPanorama, Jurnalul de Imagine, Ziarul de Bacău, Ing, Deșteptarea, Știință și tehnică, Ultima Oră, Monitorul de Bacău, Telegraf, Libertatea, Luceafărul, Manager Club, Jurnalul de Imagine, Orientări, Ficțiuni Omnibooks, Calende, Agora, Argus, Taj Mahal (India), The Blooter (USA), Curierul Național etc. Antologii la editurile: Nemira, ALL, Mediatech, Dacia, Junimea, Știință și Tehnică, Albatros etc. Publică în reviste digitale în:

USA, Rusia, Anglia, Argentina, Italia, Australia, India, Danemarca, România, Olanda, Franța, Marea Britanie, Lituania, Ungaria, Brazilia, Canada, China etc.

Cărți publicate

• Jazzonia, roman, ed. Plumb, 1992
• Moartea purpurie, povestiri, ed. Brâncuși, 1995
• Cruciada lui Moreaugarin, roman, ed. Pygmalion, 2001
• Cadavre de lux, roman, fundația Noesis, www.noesis.ro
• Inelul magic, povestiri, ed. Liternet, 2002, www.liternet.ro
• Câmpuri magnetice, roman, ed. Liternet, 2002, www.liternet.ro
• Meduza, roman, Proscris, 2003
• Norii, ed. Liternet, 2005, www.liternet.ro
• Usa care se deschide, 2018, Editura Berg, Bucuresti

Povestiri

• „Penelopa” (1985) - publicată în colecția de povestiri O planetă numită anticipație, Editura Junimea
• „Trei pisici albe pe acoperiș” (1985) - publicată în colecția de povestiri Avertisment pentru liniștea planetei, Editura Albatros, Fantastic Club
• „Un aspect fundamental al opțiunii” (1985) - publicată în colecția de povestiri Nici un zeu în cosmos: culegere de texte de anticipație pe teme ateiste, Editura Politică
• „Mânie și prejudecată” (1986) - publicată în colecția de povestiri Povestiri despre invențiile mileniului III, Editura Științifică și Enciclopedică
• „Povestind, cel care doarme” (1986) - publicată în colecția de povestiri Povestiri ciberrobotice, Editura Științifică și Enciclopedică
• „Răscoala” (1987) - publicată în colecția de povestiri Cosmos XXI: întîmplări dintr-un univers al păcii, Editura Politică
• „Șapte oameni cu joben” (1990) - publicată în colecția de povestiri La orizont, această constelație..., Editura Albatros, Fantastic Club
• „Australia, a Story” (în engleză, 2018) - publicată în AntipodeanSF, nr. 236, martie 2018, ed. Ion Newcombe
• „Cruciada lui Moreaugarin” (1994) - publicată în colecția de povestiri Antologia Science-Fiction Nemira '94, Editura Nemira, Colecția Nautilus, nr. 50
• „Legiunea Diavolului” (1995) - publicată în colecția de povestiri Antologia Science-Fiction Nemira '95, Editura Nemira, Colecția Nautilus, nr. 81-82

·         1960: Mircea Ciopraga, politician român

·         1963: S-a nascut Alejandro González Iñárritu, regizor de film mexican. Alejandro González Iñárritu (n. 15 august 1963) este un regizor de film mexican. El este al doilea regizor mexican care a câștigat atât Premiul Oscar pentru cel mai bun regizor, cât și premiul pentru cel mai bun regizor al Directors Guild of America, după Alfonso Cuarón în 2014. De asemenea, el este al doilea regizor mexican care a câștigat Prix de la mise en scene (premiul pentru cel mai bun regizor) la Festivalul de Film de la Cannes (2006), după Luis Buñuel în 1951. Toate cele cinci filme artistice ale sale lansate până în 2014, Amores perros (2000), 21 Grams (2003), Babel (2006), Biutiful (2010) și Birdman (2014), au fost apreciate de critici și au fost nominalizate la Premiile Oscar.

Filme artistice

• "Death Trilogy":^[5][6]
  • Amores perros (2000)
  • 21 Grams (2003)
  • Babel (2006)
• Biutiful (2010)
• Birdman or (The Unexpected Virtue of Ignorance) (2014)
• The Revenant (2015)

Filme de scurtmetraj

• Detrás del dinero (1995) (TV)
• El Timbre (1996)
• Powder Keg (2001) (seria "The Hire" pentru BMW)
• 11'09"01 September 11 (2002)
• Chacun son cinema (2007) (segmentul "ANNA")
• Naran Ja (One Act Orange Dance) (2012) Youtube

Alejandro González Iñárritu

Alejandro González Iñárritu la producția filmului Biutiful, 2008

* 1966: Daniel Marius Morar (n. 15 august 1966, Luduș, România) este un jurist român, care a deținut funcția de procuror șef al Direcției Naționale Anticorupție (DNA), din august 2005. Din 2013 este judecător la Curtea Constituțională a României, mandat preconizat a se termina în 2022.

Daniel Marius Morar s-a născut la data de 15 august 1966 în orașul Luduș, pe atunci în regiunea Mureș. A urmat cursurile liceale la Liceul „Avram Iancu” din Aiud (județul Alba) (1980-1984) și apoi cele universitare la Facultatea de Drept a Universității „Babeș-Bolyai” (1986-1990), pe care a absolvit-o în anul 1990 cu media 9,84.

După aceea a lucrat ca procuror stagiar la Procuratura Locală Târgu Mureș (1990-1992). În anul 1992 a promovat examenul de capacitate al procurorilor stagiari cu media 9,40 (clasându-se al 3-lea din 37 de participanți). A fost repartizat apoi ca procuror la Procuratura Locală din Cluj-Napoca (1992-1994).

A îndeplinit apoi funcțiile de procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj (1994-1997), procuror delegat (mai - noiembrie 1997) și procuror (1997-1998) la Secția de urmărire penală a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj.

În perioada 1 ianuarie 1999 - 25 iulie 2002 Daniel Morar a îndeplinit funcția de procuror șef la secția de urmărire penală a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj, încheindu-și mandatul prin demisie. În această perioadă, a fost delegat la Secția anticorupție, urmărire penală și criminalistică din Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, pentru finalizarea anchetei în dosarul Gabriel Bivolaru (fost deputat acuzat de fraudarea BRD, 1-10 martie 1999) și în dosarul Viorel Burzo (fostul șef al Secției Penale de la Curtea de Apel Cluj, acuzat de trafic de influență, 5 ianuarie - 5 martie 2001).

Daniel Morar a obținut în anul 2002 diploma „Meritul judiciar” clasa a IV-a pentru rezultate meritorii obținute în activitate (calificativul „foarte bine” obținut în fiecare an de activitate).

După ce a demisionat, a continuat să lucreze ca procuror la Secția de urmărire penală a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj (26 iulie 2002 - 12 august 2005).

El a instrumentat dosarul fraudării Băncii Dacia Felix, în care au fost trimiși în judecată Sever Mureșan, fost acționar și membru în consiliul de administrație, alături de Mircea Horia Hossu, fost prim-vicepreședinte al băncii, cei doi fiind acuzați că au sustras, prin mai multe inginerii financiare, aproximativ 160 de milioane de dolari.

Morar a mai instrumentat dosarul „Alimentara”, în care fostul primar Gheorghe Funar a fost trimis în judecată sub acuzația de abuz în serviciu, după care judecătorii au luat decizia de scoatere de sub urmărire penală a fostului primar.

O decizie controversată luată de Daniel Morar a fost propunerea de arestare a lui Liviu Ciupe, fost șef al Direcției Drumurilor Naționale Bistrița și vicepreședinte PD Bistrița, care a fost achitat în cele din urmă. Statul român a fost nevoit să-i plătească lui Ciupe despăgubiri de 1,4 miliarde lei vechi pentru cele patru luni de arest.^[3]

Prin Decretul nr. 849 din 11 august 2005, Daniel Morar a fost numit, începând cu data de 12 august 2005, în funcția de procuror șef al Direcției Naționale Anticorupție (DNA). Funcția era asimilată celei de prim-adjunct al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, mandatul fiind conform prevederilor art. 54 din Legea nr. 303/2004 de 3 ani, cu posibilitatea reînvestirii o singură dată.

În martie 2013, Daniel Morar a fost numit de către președintele Traian Băsescu judecător la Curtea Constituțională, pentru un mandat de nouă ani.

·         1969: Robertson Frizero Barros, scriitor brazilian
* 1970: Christopher Cornelius "Chris" Byrd (n. 15 august 1970) este un fost boxer american care a fost activ într-e 1993 și 2009. Este de douo ori campion mondial la categoria grea, câștigând primul titlu WBO în anul 2000 învingândul pe Vitali Klitschko. În prima sa apărare a titlului mai târziu în acel an, a fost învins de fratele lui Vitali, Wladimir Klitschko. În 2002, Byrd l-a învins pe Evander Holyfield câștigând titlul IBF la categoria grea. A apărat titlul de 4 ori înainte de al pierde în 2006 într-o revanșă cu Wladimir Klitschko. Vărul lui Byrd, Lamon Brewster, are o istorie comună cu Wladimir Klitschko: Brewster la învins în 2004, dar a pierdut într-un rematch din 2007.

Ca amator, Byrd a reprezentat Statele Unite la Jocurile Olimpice de vară din 1992 și a câștigat o medalie de argint la categoria mijlocie. El este, de asemenea, campion național de amatori de trei ori, câștigând titlul la categoria semimijlocie în 1989 și titlul la mijlocie în 1991 și 1992.

* 1970: Masahiro Endo (n. 15 august 1970) este un fost fotbalist japonez.

·         1972: Benjamin Geza Affleck-Boldt (n. 15 august 1972, Berkeley, California, SUA), cunoscut mai mult ca Ben Affleck, este un actor, scenarist, producător și regizor de film american.

Considerat mai ales la începuturile carierei doar o figură frumoasă a Hollywood-ului, Affleck a reușit să se impună mai ales prin rolurile sale din pelicule controversate și stranii precum Dogma sau Good Will Hunting, capodoperă care i-a adus și un Premiu Oscar pentru cel mai bun scenariu, scris în colaborare cu bunul său prieten Matt Damon.

Este născut pe 15 august 1972 în Berkeley, California.^[1] Are un frate mai mic, Casey Affleck, de asemenea actor. Când Ben era încă copil, familia s-a mutat în Boston, Massachusetts, unde avea să facă primii săi pași spre o carieră artistică de succes. Își face debutul la vârsta de opt ani într-o producție școlară, iar în același an îl cunoaște pe Matt Damon, cu doi ani mai mare, care locuia pe aceeași stradă.^[2] Avea să fie o prietenie durabilă, care s-a împlinit și prin colaborările ulterioare ale celor doi.

După stagii de învățământ la Universitatea din Vermont^[3] și la Occidental College din California,^[4][5][6] Affleck se decide să renunțe la studii în favoarea unei cariere la Hollywood. Începutul este dificil, actorul fiind nevoit să joace în producții modeste, majoritatea filme comerciale pentru televiziune și joacă pentru primă oară împreună cu Matt Damonîn School Ties, o producție din 1992, fără succes. Cele mai importante roluri ale acelei perioade sunt aparițiile din Dazed and Confused (1993), regizat de Richard Linklater, și Mallrats (1995), în regia lui Kevin Smith.

Era însă mult prea puțin față de ce își dorea Affleck. Atât el cât și prietenul său Damon erau dezamăgiți de oferta de roluri de la Hollywood și devin tot mai atrași de peliculele indie și underground. Se decid să scrie ei înșiși un scenariu, în care să aibă, normal, rolurile principale. Casey Affleck le-a făcut cunoștință celor doi cu Gus Van Sant, regizor, care s-a arătat interesat de proiect. Datorită intervenției lui Van Sant, Miramax a semnat contractul, iar în 1997 se lansa pe ecrane povestea unui geniu în matematică, sub titlul Good Will Hunting, un mare succes.

Good Will Hunting le-a adus celor doi premiul Oscar pentru cel mai bun scenariu și peste noapte, din debutanți, Damon și Affleck au ajuns vedete consacrate și nume promițătoare în domeniu. Affleck a fost în atenția presei și datorită unei relații cu cunoscuta actriță Gwyneth Paltrow, deși legătura nu a durat cine știe cât.

Filmografie:

• Dazed and Confused (1993)
• Glory Daze (1996)
• Chasing Amy (1997)
• Good Will Hunting (1997)
• Shakespeare in Love (1998)
• Armageddon (1998)
• Pearl Harbor (2001)
• Daredevil (2003)
• Hollywoodland (2006)
• The Town (2010)
• Argo (2012)
• Gone Girl (2014)
• Batman v Superman: Dawn of Justice (2016)
• Suicide Squad (2016)
• Live by Night (2017)

Ben Affleck

* 1973: Mihaela Iacob (n. 15 august 1973) este o economistă și politiciană din Republica Moldova, deputat în Parlamentul Republicii Moldova în fracțiunea Partidului Liberal (PL) din ianuarie 2015, ex-viceministru al Tehnologiei Informației și Comunicațiilor din 16 decembrie 2009^[1] până la 12 iunie 2013
* 1974: Gry Wernberg Bay (n. 15 august 1974 în Frederiksberg, Copenhaga) este o actriță și cântăreață daneză.

Gry Bay, a studiat în Copenhaga, artele dramatice, diploma ei de diplomă având ca temă opera lui William Shakespeare.

Filmografie:

• 1996: Dr. Monika Lindt - Kinderärztin, Geliebte, Mutter (TV)
• 1998: Hosenflattern (TV)
• 2002: Slim Slam Slum
• 2003: Last Exit
• 2004: Tro, had og kærlighed (TV)
• 2005: All About Anna
• 2005: Betonhjerter
• 2006: Grønne hjerter
• 2006: Emmalou

·         1975: Yoshikatsu Kawaguchi (川口能活 Kawaguchi Yoshikatsu^?), (n. 15 august1975 în Fuji, prefectura Shizuoka) este un fotbalist japonez, fost căpitan al echipei naționale de fotbal a Japoniei.
* 1976: Denis Ștefan (n. 15 august 1976, Ploiești) este un actor de film român, cunoscut în: Păcală se întoarce și Inimă de țigan.
Filmografie:

• Dragonheart 3: The Sorcerer's Curse (2015)
• September Eleven 1683 (2012)
• Iubire și onoare (2010)
• Aniela (2009) - Socrate Piscupescu
• Slaughter (2009) - Barman 
• Regina (2008) - Medalion Codruț Fieraru
• Inimă de țigan (2007) - Medalion Codruț Fieraru
• Daria, iubirea mea (2006) - Dr. Șerban
• Păcală se întoarce (2006) - Păcală 
• Prizoniera (2006)
• Second Hand (2005)
• În familie (2002)

·         1976: Boudewijn Zenden, fotbalist olandez
* 1977: Zsolt Nemcsik (n. 15 august 1977, Budapesta) este un fost scrimermaghiar specializat pe sabie. A fost laureat cu argint individual la Jocurile Olimpice din 2004 de la Atena, la Campionatul European din 2005 de la Zalaegerszeg și la Campionatul Mondial din 2006 de la Torino. A câștigat Cupa Mondială de Scrimă din 2005-2006. Cu echipa Ungariei a fost dublu campion mondial în 1998 și în 2007 și vicecampion european în 2006.
* 1983: Alain Cantareil (n. 15 august 1983) este un fotbalist francez, aflat sub contract cu OGC Nice.

·         1983: 
* 1984: Andrea Cossu (n. 15 august 1984, Buguma, Nigeria) este un fotbalistnigerian liber de contract.
* 1986: Vadim Bolohan (n. 15 august 1986, în Sîngerei) este un fotbalist din Republica Moldova care joacă pe postul de fundaș la clubul Milsami Orhei. Din 2010 până în prezent el a jucat 12 meciuri la echipa națională de fotbal a Moldovei.
* 1986: Bogdan Marius Dinu (n. 15 august 1986 în Buzău)^[1] este un boxer român învins la categoria supergrea.

·         1986: Natalia Kills (n. Natalia Noemi Keery-Fisher, 15 august 1986) este o cântăreață, compozitoare și actriță originară din Anglia.

Natalia Kills

Natalia Kills în timpul unui concert în Los Angeles, 2014.

* 1989: Belinda Peregrín Schüll (n. 15 august, 1989, Madrid, Spania), este o cântăreață și actriță mexicană, nominalizată a Latin Grammy Award.
Belinda s-a născut în Madrid pe 15 august 1989 dintr-un tată spaniol, Ignacio Peregrín și dintr-o mamă franțuzoaică, Belinda Schüll.

La o vârstă foarte fragedă Belinda a arătat un mare talent pentru cântare, actorie și pentru videoclipurile regizate. Când avea 10 ani, ea a apărut în prima sa televiziune intitulată ¡Amigos X Siempre!, făcut de Televisa în Mexic.

În 2006 Belinda s-a întors pe micile ecrane în Disney Channel Original Movie The Cheetah Girls 2 jucând rolul lui Marisol. Filmul a fost premiat în 25 august 2006 și a primit un total de 8.1 milioane de spectatori

Belinda

* 1989: Joseph Adam „Joe” Jonas (n. 15 august 1989) este un muzician, cântăreț și actor american. A debutat în 2006 alături de frații lui, Nick și Kevin, ca membrii ai formației pop rock Jonas Brothers cu albumul It's About Time. A jucat în primul film în 2008, intitulat Camp Rock, de pe coloana sonoră a căruia a lansat mai multe piese alături de ceilalți membri ai distribuției, „This Is Me” în colaborare cu Demi Lovatodevenind un hit de top 10 în Billboard Hot 100.

Începând cu mai 2009, joacă în producția Disney Jonas, alături de frații lui.

Născut pe 15 august 1989 în Casa Grande, Arizona,^[2] fiind al doilea fiu al lui Paul, muzican, compozitor și fost pastor penticostal și Denise Jonas, cântăreață și prefesoară specială pentru surdo-muți.^[3][4]Strămoșii lui provin din Europa, anume Italia, Irlanda și Germania, fiind și parțial amerindian cherokee.^[5] Niciunul dintre copiii cuplului nu au urmat cursurile unei școli, mama lor fiindu-le profesoară acasă.^[3]Obținând o educație bazată pe principii religioase, toți cei patru frați sunt abstinenți, declarând că nu au băut alcool niciodată și nici nu au fumat.^[3] De asemenea, poartă inele de puritate, reprezentând faptul că refuză să aibă relații sexuale de orice fel înainte de căsătorie.^[3] Joe a afirmat că „[inelul] reprezintă o promisiune făcută nouă și lui Dumnezeu, că vom fi puri până la căsătorie.”^[3] Această decizie de a purta inele de puritate a dus la comentarii din partea comicului Russell Brand la ediția din 2008 a premiilor MTV, cu toate că vedete ca Jordin Sparks, Paris Hilton și Perez Hilton au declarat în urma incidentului că susțin ideea promovată de grupul muzical

Joe Jonas a avut o relație cu cântăreața Taylor Swift din 2008 până în toamna acelui an. S-a despărțit de Taylor pentru Camillia Belle. Relația a fost de aproape un an , fiind din Octombrie 2008 până în Iulie 2009.După despărțirea de Belle , Joe a avut o relație cu Demi Lovato , din Februarie 2010 până în Mai 2010 , când Demi a anunțat prin Twitter că s-au despărțit. Din fericire, ei au continuat relația din August până în Octombrie 2010, când din nou s-au despărțit dintr-un motiv personal.

Joe Jonas a avut o relație de aproape 3 luni cu Ashley Greene de care s-a despărțit.

Joe Jonas formează un cuplu cu actrița Sophie Turner din anul 2016, cu care s-a logodit în octombrie 2017.

Joseph Adam "Joe" Jonas

Joe Jonas în martie 2012

* 1989: Mario Kirev (n. 15 august 1989, Dupnitsa, Bulgaria) este un fotbalistbulgar ce evoluează la clubul Slavia Sofia pe postul de portar.

·         1990: Jennifer Shrader Lawrence (născută la 15 august 1990, Louisville, statul Kentucky), cunoscută ca Jennifer Lawrence, este o actriță americană de film, voce și televiziune.

Primul său rol important a fost ca unul din membrii echipei de bază a distribuției serialului de televiziune The Bill Engvall Show (2007 – 2009) al canalului de televiziune TBS. Actrița a mai apărut în filmele independente The Burning Plain (în 2008) și Winter's Bone (în 2010), pentru care a primit nominalizări pentru Premiul Oscar, Globul de Aur, Premiul Satellite, Independent Spirit Award și Screen Actors Guild Award pentru cea mai bună actriță.

La vârsta de 20 de ani, Jennifer Lawrence devenise a doua cea mai tânără actriță vreodată nominalizată pentru Premiul Oscar pentru cea mai bună actriță. La vârsta de 22 de ani, Jennifer Lawrence a primit Premiul Oscar pentru rolul principal din comedia romantică Silver Linings Playbook (2012). Actrița, care fusese foarte apreciată pentru acel rol, a mai primit ulterior și Globul de Aur, Screen Actors Guild Award, Satellite Award și Independent Spirit Award for Best Actress, printre alte aprecieri, făcând din ea cea mai tânără persoană vreodată nominalizată pentru două Premii Oscar pentru cea mai bună actriță și cea de-a doua cea mai tânără actriță, care să câștige premiul. Este, de asemenea, cunoscută ca fiind considerată drept cea mai frumoasă femeie din statul său natal, Kentucky.

Jennifer Lawrence Shrader, născută la 15 august 1990 în Louisville, Kentucky, este o actriță americană. La vârsta de 14 ani decide să urmeze o carieră în actorie și își convinge părinții să o ducă în New York pentru a găsi un agent de talente. Deși ea nu a avut experiență în actorie, a primit multe laude de la agenția pentru care a dat audiții. A absolvit liceul doi ani mai devreme pentru a începe o carieră în actorie.

Lawrence este deținătoarea următoarelor premii: un Academy Award, două Golden Globe Award, un Screen Actors Guild Award, trei Critic's Choice Movie Awards, un Independent Spirit Award, un Venice Film Festival Award, un Palm Springs International Film Festival Award, un Satellite Award și a altor premii. A fost mult mai adesea nominalizată pentru diferite premii.

Jennifer Lawrence

Lawrence în 2015

* 1990: Anna Vladimirovna Șurocikina (în rusă Анна Владимировна Шурочкина, n. 15 august 1990),^[1] cunoscută mai mult după numele de scenă Нюша (în CSI) sau Nyusha, este o cântăreață, compozitoare, producătoare, dansatoare, actriță și prezentatoare de televiziune rusă. Ea este considerată una din cele mai de succes cântărețe din Rusia, cu șapte single-uri pe prima poziție și o largă popularitate în media.

Nyusha

* 1993: Diana Chelaru (n. 15 august 1993, Onești) este o fostă gimnastă română de talie mondială.
A ocupat locul 14 la Campionatele europene de gimnastică individuală, atât feminină, cât și masculină, care s-a desfășurat la Milano, Italia, între 2 și 5 aprilie 2009.

Diana Chelaru

Diana Chelaru la CE de gimnastică 2010

* 1993: Alexander Mark David "Alex" Oxlade-Chamberlain (pronunțat în engleză /ɒksleɪd tʃeɪmbərlɪn/; n. 15 august 1993) este un fotbalist englez care evoluează la clubul Liverpool FC și la echipa națională de fotbal a Angliei.

·         1994: Tristan Evans, cântăreț britanic, membru al trupei The Vamps
* 1995: Keith Farrelle Cozart^[1] (n. 15 august 1995, Chicago, SUA)^[2], mai bine știut sub numele de Chief Keef, este un rapper american și un producător din Chicago, Illinois. Muzica lui Keef a luat prima dată amploare printre studenții de liceu din Chicago de Sud în tinerețea lui prin jurul lui 2010.^[3] În timp ce ispășea un arest la domiciliu pentru posesie de armă în 2012, Single-ul popular al lui Keef "I Don't Like" a fost remixat de un rapper numit Kanye West, ajungând pe Billboard Top 10 și mai târziu ridicându-i cariera lui Keef.^[3] Un război al licitațiilor între case de discuri a făcut ca Keef să semneze cu Interscope. Albumul lui de debut Finally Rich a fost lansat în decembrie 2012, având ca single-uri "I Don't Like" și "Love Sosa", care aveau să popularizeze stilul drill în Chicago.^[4]

După primele reușite comerciale, Keef se confruntă cu probleme juridice în curs, incluzând acuzații de deținere de armă, sentințe de arest la domiciliu și o interdicție asupra concertelor impusă de către autoritățile din Chicago.^[5] În ciuda faptului că a fost dat afară de la Interscope în 2014 spre sfârșit și mai încolo semnat la 1017 Records, Keef a continuat să-și lanseze singur piesele prin casa lui de discuri proprie, Glo Gang, incluzând Nobody (2014), Back from the Dead 2(2014), Bang 3 (2015), și Thot Breaker (2017). În ultimii ani, critici îl văd pe Keef ca o influență mare spre hip-hop-ul contemporan din cauza impactului său către artiștii Lil Uzi Vert și 21 Savage

Chief Keef

* 1996: Iulia Dumanska (în ucraineană Юлія Думанська; n. 15 august 1996, în Horodenka)^[2] este o handbalistă care joacă pentru SCM Râmnicu Vâlceape postul de portar.

Născută într-o familie de sportivi, Iulia Dumanska a început să joace handbal în 2007, la 11 ani, în orașul natal.^[2] În 2011, ea a fost descoperită de soții Ion și Ioana Marta și adusă la CS „Marta” Baia Mare, club care, printre altele, are ca obiectiv descoperirea și formarea de noi talente.^[3] În 2013, Dumanska a fost împrumutată la CSU Neptun Constanța, unde s-a făcut remarcată pe 7 ianuarie 2014, într-un meci din Liga Națională contra HCM Râmnicu Vâlcea.^[4][5] Începând din sezonul competițional 2014-2015, Dumanska a revenit la HCM Baia Mare.

Iulia Dumanska vorbește limba română și este elevă la Colegiul Tehnic „Anghel Saligny” din Baia Mare.^[2] Ea face parte din lotul echipei naționale de tineret a României^[6] și a fost convocată până acum la câteva cantonamente și un turneu amical. Pe 5 mai 2016, în cadrul unui eveniment organizat la sediul Ministerului Tineretului și Sportului, Iulia Dumanska a primit de la Elisabeta Lipă cetățenia română. La eveniment a participat și doamna Iulia Mălina Ciobanu, Președintele Autorității Naționale pentru Cetățenie

Decese

·         423: Moare imparatul roman  Flavius Honorius (384 – 423). A domnit din anul 395 si era fiul lui Teodosiu I, fratele lui Arcadius și a Gallei Placidia. La decesul  lui Teodosiu în 395 d.I Hr., Honorius  devine  împărat al Occidentului, iar fratele său Arcadius, împărat in  provinciile din est. Domnia i-a fost zguduită de  masive invazii ale barbarilor în Imperiu (în special de goți, care au ocupat Roma în 409) și de provincile care își declarau independența.

·         465: A decedat imparatul roman Flavius Libius Severus Serpentius; (n. cca. 420, Lucania). A condus  Imperiul  Roman de Apus din 19 noiembrie 461, până la moartea sa. Practic, incepand cu anul 460,  Imperiului Roman de Apus nu mai putut sa mentina sub dominatia sa multe dintre provinciile sale. Insulele Britanice au fost abandonate, Africa a fost cucerită de vandali; și Hispania a fost ocupată de suebi și de vizigotii (care erau foederati ai Imperiului). Cu toate acestea, teritoriul aflat  sub controlul lui  Libius a fost chiar mai mic,daca avem in vedere ca guvernatorii mai multor  provincii nu-l recunosteau ca împărat (atât Aegidius, care controla  Galia, cat și Marcellinus, care a condus semi–autonom  provincia  Iliria). Chiar si împăratul Leon I  tracul al Imperiului Rasaritean, nu l-a recunoscut peLibius Severus ca imparat, iar istoricii storice, Marcellinus Comes și Iordanes, il considerau pe Libius un uzurpator al tronului Imperiului Roman de Apus.

·         1038: Ștefan I al Ungariei (n. 975). Este considerat întemeietorul Regatului Ungariei, primul rege creștin al maghiarilor, membru al Casei Arpadiene. Este venerat ca sfânt în Biserica Catolică și în Biserica Ortodoxă.

·         1057: Macbeth al Scoției

·         1369:  Filipa de Hainault, soția regelui Eduard al III-lea al Angliei (n. 1314)

·         1656 - A murit Sfântul Ioan cel Nou de la Partoş, mitropolit al Timişoarei între anii 1650-1653, făcător de minuni; a fost canonizat oficial la 6.10.1956, iar prăznuirea lui în calendarul ortodox român se face la 15 septembrie.

·         1714: A murit Constantin Brâncoveanu, domn al Țării Românești, cu cei patru fii ai săi: Constantin, Ștefan, Radu, Matei, și sfetnicul Ianache (n. 1654). După cum remarca N. Iorga în 1899, „[c]ea maĭ mare parte din ceĭ ce cunosc catastrofa tragică a familieĭ fericite a luĭ Brâncovénu nu bănuesc că ceea ce ni se dă ca istoria acesteĭ drame nu e alta decât un mosaic de scirĭ [știri, n.m.] pestrițe, luate de la fel de fel de isvóre de a doua mână: scurte mărturiĭ de călĕtorĭ, povestirĭ tărḑiĭ [târzii, n.m.]”. Cert este că execuția a avut loc pe data de 15/26 august 1714, când creștinii sărbătoreau Adormirea Maicii Domnului. Capetele de acuzare împotriva lui Brâncoveanu, în număr de nouă, au fost consemnate de Del Chiaro. În primul rând, era acuzat de corespondența secretă cu Austria, Moscova, Polonia și Veneția și de faptul că transmitea acestora știri despre turci. Era de asemenea învinuit pentru diploma austriacă prin care era declarat principe al Sf. Imperiu Roman (2), pentru sărăcirea țării în dauna îmbogățirii sale (3), pentru că locuia la Târgoviște 6 până la 7 luni pe an, aducând astfel pagube Bucureștilor (4) și pentru că cumpărase multe moșii, pregătind pe una construirea unui mare palat (5). Era de asemenea acuzat pentru sumele depuse la Viena și Veneția (6), că fuga lui Toma Cantacuzino din 1711 ar fi fost cu acordul său (7), că își cumpărase din Viena instrumente muzicale pe care nici sultanul nu le poseda (8) și că a bătut în Transilvania monede de aur (9). După execuție, capetele au fost purtate în vârf de suliță prin oraș, în timp ce corpurile au rămas la locul execuției, de unde au fost aruncate spre seară în mare. Odată cu Brâncovanul au pierit cei patru feciori ai lui, cărora el le-a grăit astfel în ora morții: „Iată, toate avuțiile și orice am avut, am pierdut! Să nu ne pierdem încai sufletele… Stați tare și bărbătește, dragii mei! să nu băgați seamă de moarte. Priviți la Hristos, mântuitorul nostru, câte a răbdat pentru noi și cu ce moarte de ocară a murit. Credeți tare întru aceasta și nu vă mișcați, nici vă clătiți din credința voastră pentru viața și lumea aceasta…”. Acestea zicând el, porunci împăratul de le tăiară capetele, întâi ale feciorilor, începând de la cel mai tânăr, și mai pe urmă a tăiat capul lui Constantin Brâncovanu, și aruncară trupurile în mare. Și creștinii, după aceea, aflându-le, le-au astrucat la Patriarhie.
— Martiriul în cuvintele lui Gheorghe Șincai

·         1728: Marin Marais, compozitor și violist francez (n. 1656)

·         1758: Pierre Bouguer, matematician și astronom francez (n. 1698). Pierre Bouguer (n. 16 februarie 1698 la Le Croisic Loire-Atlantique – d. 15 august 1758 la Paris) a fost un matematician, geofizician, geodez și astronom francez. A studiat la Colegiul Iezuiților din Vannes. A fost profesor de hidrodinamică. În 1730 a câștigat Premiul Academiei de Științe pentru o lucrare referitoare la proiectarea navală. În 1735 a fost trimis în Peru, împreună cu alți savanți, unde timp de 7 ani au măsurat meridianele sudice și au confirmat prevederile lui Isaac Newton relativ la turtirea Pământului la poli. În 1732 a studiat pentru prima dată Curbele de urmărire (Curbes de poursuite). În 1748 a inventat heliometrul.

·         1852: A murit arhitectul peisagist vienez Carl Friederich Wilhelm Mayer, realizatorul „Grădinei publice a Cişmigiului”. Grădina Cișmigiu este cea mai veche grădină publică din București. Istoria sa incepe in anul 1779, cand Alexandru Ipsilanti, domnitorul fanariot al Tarii Romanesti din acea vreme, a poruncit construirea in Bucuresti a doua cismele. Una dintre cismele a fost asezata in locul in care astazi se afla gradina dinspre strada Stirbei Voda. Dumitru Siulgi-basa, seful lucrarilor peste cismelele orasului  sau  “Marele cismigiu” – asa cum era el supranumit si-a ridicat o resedinta chiar in vecinatatea acestei cismele. Orasul nu s-a extins foarte mult in partea de Vest, datorita faptului ca aveau loc inundatii foarte des, apele lacului Cismigiu se umflau in fiecare an, nivelul apei crescand pana la Cercul Militar de astazi. In timp, dispare denumirea de “Lacul lui Dura Negustorul”,dat terenului pe care se va afla  parcul de astazi, numele sau fiind inlocuit de “Lacul Cismigiului”. In anul 1830, Generalul Pavel Kiseleff porunceste secarea baltii ce devenise intre timp un focar de infectie si transformarea locului intr-o gradina publica. Acest lucru devine posibil in anul 1847, in timpul domniei lui Gheorghe Bibescu. Acesta il cheama pe gradinarul peisagist Wilhelm Mayer, fostul director al Gradinilor Imperiale din Viena si ii incredinteaza terenul pentru a-l transforma intr-o gradina publica deosebita. Ajutat de gradinarul Franz Harer, Wilhelm Mayer incepe lucrarile, dupa exproprierea  cu răscumpărare a acestei mlaştini, care a fost asanată. In anul 1848 Gheorghe Bibescu abdica, fapt pentru care planurile amenajarii gradinii publice sunt din nou schimbate. Noul domnitor, Barbu Stirbei, hotaraste saparerea unui helesteu si al unui canal de legatura cu Dambovita. 4 ani mai tarziu, mai exact anul 1852 este cel mai important moment pentru transformarea gradinii, atunci cand aceasta incepe sa fie amenajata propriu-zis. Pentru prima oara terenul a fost imprejmuit cu uluci si s-au montat bancute, fara rezematoare, din lemn de stejar si lungi de un stajen (aproximativ 2 metri). Lucrarile au durat 2 ani, in acest timp fiind finalizate detaliile de infrumusetare ale gradinii, urmand ca in anul 1854 sa aiba loc inaugurarea oficiala a gradinii Cismigiu. In anul 1856, o parte a lacului Cismigiu a secat din cauza pantofarilor ce aruncasera aici resturile de materiale specifice meseriei lor. Realitate din acea vreme este descrisa de N.T.Orasanu astfel: “aici fu o balta mare, un loc umed, mocirlos/salbatec din natura, necurat, nesanatos/insa arta poate multe si ea facu un paradisu/cum la multi din ipokimeni nici ca le trecea prin visu./.. Aici vine toata mana, si s’amestecara impreuna/eleganta, lux, mandrie, maniere si turnura,/vorbe dulci si complimente sbor din fiecare gura./Cate un june c’o grizeta, prin tufisuri ca se pierde…” Anul 1883 aduce pentru prima data in istoria parcului o noutate, atat pentru parc, cat si pentru acea perioada. Iarna geroasa face ca lacul din gradina sa inghetete, fiind organizate concursuri pe gheata. Spatiul gradinii Cismigiu se extinde cu 15.000 de metri patrati dupa ce Primaria cumpara un teren din fosta gradina a familiei Cretulescu. Spatiul nou achizitionat este si el amenajat in acealsi stil, fiind aduse pentru prima data lebede si pelicani. Cismigiul a ajuns in scurt timp un adevarat simbol al Bucurestiului. Un pretenţios ofiţer al Armatei austriece de ocupaţie, pe nume W. Derblich, notea la inceputul secolului tracut: „Cişmigiul este singurul loc unde se uită că te găseşti in Muntenia, ci te vezi transportat aievea, intr-un elegant loc de distracţie al unui stat civilizat”.

·         1852: Johan Gadolin, chimist finlandez (n. 1760)

·         1881: A încetat din viaţă, la Rusăneşti, jud. Olt, Alexandru GOLESCU (Negru sau Arăpilă) (n.1819), om politic român. A participat, alături de marele său prieten Nicolae Bălcescu, la revoluţia din 1848 din Ţara Românească. A fost secretar al Guvernului provizoriu şi agent al acestui guvern în Occident. Militant pentru Unirea din 1859, ministru şi prim-ministru în timpul domniei lui Al. I. Cuza.

·         1907: Joseph Joachim, violonist austriac de origine maghiară (n. 1831)

·         1926 - A murit actorul american Rudolph Valentino, interpret celebru în roluri de june-prim, în perioada filmului mut (“Şeicul”, “Cei patru cavaleri ai apocalipsului”) (n.06.05.1895).

·         1932: A murit Generalul Traian Moşoiu. S-a remarcat în luptele pentru eliberarea teritoriului României de sub ocupaţia Puterilor Centrale în timpul primului război mondial (1916-1919). După război, ca ministru (de război, al comunicaţiilor sau al lucrărilor publice), s-a ocupat de reorganizarea şi refacerea armatei, a economiei şi a administraţiei, grav afectate de conflagraţia mondială (n.2.VII.1868).

·         1935: Paul Signac, pictor francez (n. 1863)

·         1936: A murit Grazia Deledda, scriitor italian, laureat al Premiului Nobel (n. 1871). Grazia Deledda (n. 27 septembrie 1871, Nuoro, Sardinia — d. 15 august 1936) a fost o scriitoare italiană, laureată a Premiului Nobel pentru Literatură în anul 1926.
Motivația Juriului Nobel
„…pentru scrierile sale de inspirație idealistă în care, cu o plastică claritate, zugrăvește viața de pe insula ei natală și pentru profunzimea și simpatia cu care se ocupă de problemele omenești în general”

·         1938: Omul care a pus bazele Alfa Romeo şi a adus primele reuşite ale mărcii italiene a trecut în nefiinţă. În casa sa de pe lacul Como, Nicola Romeo a murit la o vârstă nu foarte înaintată din cauza unei boli. Romeo s-a născut în 1876 în Napoli într-o familie cu o situaţie financiară modestă. În 1899, la doar 23 de ani s-a specializat în inginerie la Institutul Politehnic din Napoli. Imediat s-a mutat la Liege, în Belgia, acolo unde a obţinut şi specializarea în inginerie electrică. A devenit astfel un intermediar pentru un grup de companii belgiene care operau în Italia. În 1911 a fondat propria sa companie "Ing. Nicola Romeo e Co" care avea ca obiect de activitate producerea utilajelor pentru minerit. Compania s-a extins însă rapid şi în 1918 Romeo a cumpărat Anonima Lombarda Fabbrica Automobili, o companie italiană fondată de un grup investitori care făcea parte din grupul Fiat. Marca a fost astfel redenumită Alfa Romeo în 1920 şi în 1921 modelul Torpedo 20/30 HP a fost primul automobil care a purtat noua marcă. Compania a acumulat o reputaţie bună sub Nicola Romeo, dar la mijlocul anilor '20 criza provocată de falimentul Băncii Italiene de Discount a pus multe companii în dificultate. Alfa Romeo a fost în pragul lichidării şi restructurarea companiei a început de la Nicola Romeo, care a decis să plece. Ulterior a devenit senator şi în 1938 s-a stins din viaţă.

·         1944: Moare Ștefania Mărăcineanu, savantă româncă de seamă. Ștefania Mărăcineanu (n. 17 iunie 1882, fiind declarată pe 18 iunie 1882, București – d. 15 august 1944, deși în documentele Cimitirului Bellu apare pe 18 martie 1947) a fost o chimistă și fiziciană română de renume internațional, care a formulat teorii despre radioactivitate, radioactivitatea artificială și procedeul de declanșare artificială a ploii.

·         1956: A murit medicul si profesorul universitar Victor Papilian, prozator, dramaturg, eseist şi memorialist; (n. 17 iunie 1888, Galati). A fost decan la „Facultatea de Medicină” din Cluj, membru al „Societăţii de Biologie” şi a „Societăţii de Antropologie” din Cluj. A fost şi director al Filarmonicii şi al Teatrului din Cluj. În anul 1947, odată cu instaurarea regimului comunist în România, a fost pensionat forţat. La începutul anului 1950 a fost condamnat la 10 ani de închisoare ca adept al „ideologiei burgheze” pentru „atitudine refractară ideilor socialiste”. După eliberarea din închisoare a frecventat serviciile religioase clandestine săvârşite de preotul Vasile Chindriş. Pe plan literar a folosit  la început  pseudonimul Sylvius Rolando. O parte din manuscrisele sale au ajuns, după arestarea sa, în arhiva Securităţii din Bistriţa. De acolo au ajuns pe căi ocolite în mâinile unor persoane care au intenţionat să le vândă în Franţa. În data de 19 septembrie 1996 Serviciul de Combatere a Criminalităţii Economico-Financiare din cadrul poliţiei Bistriţa a efectuat o descindere în biroul unde erau păstrate manuscrisele şi a ridicat arhiva în vederea expertizării şi înregistrării ei în documentele de patrimoniu. După efectuarea expertizei, manuscrisele au fost luate în evidenţă şi înregistrate la Oficiul Judeţean al Patrimoniului Naţional Cultural Bistriţa-Năsăud si aşteaptă lumina tiparului şi interesul cititorilor.

·         1967: A murit René Magritte, pictor belgian, reprezentant al suprarealismului (n. 21.11.1898). René François Ghislain Magritte (n. 21 noiembrie 1898, Lessines, Hainaut, Belgia — d. 15 august 1967, Bruxelles) a fost un pictor belgian, reprezentant de frunte al suprarealismului în pictură.

·         1975: În timpul loviturii militare de stat din Bangladesh, prim-ministru Mujibur Rahman și familia lui sunt uciși.

·         1982: Hugo Theorell, biochimist suedez, laureat al Premiului Nobel n. 1903

·         1992: A decedat   indragita actrită si interpretă de muzică usoară si folk Anda Calugareanu;  (n.24.10.1946, Bucuresti). Anda Călugăreanu pe numele adevărat Anca Miranda Călugăreanu (n. 24 octombrie 1946, București – d. 15 august 1992) a fost o actriță și interpretă de muzică ușoară și folk. Prima apariție mai importantă a fost cu formația Sincron, la Sala Palatului din București, în anul 1965. A colaborat ani de-a rândul la Cenaclul Flacăra. O perioadă destul de îndelungată a format, împreună cu actorii Dan Tufaru, cu care a și fost căsătorită, și Florian Pittiș, un trio muzical-cupletistic, care, în regia lui Alexandru Bocăneț, a fost unul dintre punctele de atracție ale spectacolelor de estradă ale Televiziunii. Rămân celebre cupletele sale alături de Toma Caragiu. A luat parte la numeroase festivaluri și turnee în țară și peste hotare.

·         2007: A murit Alexandru Dan Condeescu, critic şi istoric literar, editor, fost director al Muzeului Literaturii Române; (n. 15 februarie 1950, Bucuresti). În 1999 şi-a susţinut teza de doctorat cu lucrarea „Nichita Stănescu. Geometria haosului (viaţa şi opera)”. A editat opera poetului Nichita Stănescu, cu care a colaborat strâns în anii 1978 – 1983 (anul decesului marelui poet român). Printre cele mai importante lucrari ale sale se numara:

1985 – Ordinea cuvintelor, antologie selectivă în două volume a poeziilor publicate de Nichita Stănescu între debutul literar şi deces, seria Mari scriitori români, Editura Cartea Românească, Bucureşti
1999 – Nichita Stănescu. Geometria haosului (viaţa şi opera), lucrare de doctorat
Planeta Moft, un eseu dedicat lui Ion Luca Caragiale.

Dan Condeescu a fost distins cu mai multe ordine si medalii, intre care se remarca :

1977 – Premiul pentru critică al revistei „Luceafarul”
1988 – Premiul pentru eseu al Consiliului Ziariştilor din România
1998 – Premiul pentru debut în volum al Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti
2000 – Rangul de cavaler al ordinului „Serviciu credincios”acordat de presedintele Romaniei.
2004 – Premiul Uniunii Scriitorilor din România pentru secţiunea Antologii, Dicţionare, Ediţii critice s-a acordat lui Alexandru Condeescu şi Nichita Stănescu, pentru Opera Magna, Editura MLR.

·         2009:  Florin Bogardo, compozitor și interpret român de muzică ușoară (n. 1942). Florin Bogardo (n. 16 august 1942, București — d. 15 august 2009, București) a fost un compozitor și cântăreț român de muzică ușoară. A debutat în calitate de compozitor în anul 1963. Printre cele mai cunoscute compoziții ale sale se numără „Să nu uităm (să iubim trandafirii)” (compusă în 1968 și cunoscută în interpretarea proprie și în versiunea Mihaelei Mihai), „Tu ești primăvara mea” (1973, mai cunoscută în interpretarea lui Aurelian Andreescu) și „Ani de liceu” (1986, cântată de autor alături de Stela Enache). Începând din 1976, Bogardo a scris și muzică de film.

·         2012: Harry Harrison, autor american de literatură științifico-fantastică (n. 1925).

·         2013: Sławomir Mrożek, scriitor polonez și dramaturg

·         2014: Licia Albanese, soprană americană (n. 1909)

Sărbători

• În calendarul ortodox: Adormirea Maicii Domnului
• În calendarul romano-catolic: Sfânta Maria: Adormirea Maicii Domnului; Sf. Tarciziu, martir
• În calendarul greco-catolic: (†) Adormirea Maicii Domnului
• În calendarul anglican: Sfânta Maria: Adormirea Maicii Domnului;
• România: Ziua Marinei Române; Ziua Artileriei Antiaeriene și a Rachetiștilor
• India: Independența față de Marea Britanie (1947)
• Italia: Ferragosto
• Republica Congo: Independența față de Franța (1960)
• Liechtenstein: Sărbtoarea națională
• Coreea de Nord și Coreea de Sud: Gwangbokjeol - „Ziua eliberării de sub colonialismul japonez”, Coreea de Sud; Jogukhaebangui nal, Coreea de Nord
• Polonia: Ziua Forțelor Armate
• Japonia: Ziua principală a Festivalului O-bon,
• SUA: Ziua Victoriei asupra Japoniei

RELIGIE ORTODOXĂ 15 August

Adormirea Maicii Domnului

Când  a binevoit Hristos Dumnezeul nostru ca să ia pe Maica Sa la Sine, atunci cu trei zile mai înainte a făcut-o să cunoască, prin mijlocirea îngerului, mutarea sa cea de pe pământ. Căci Arhanghelul Gavriil, venind la dânsa, a zis: "Acestea zice Fiul tău: Vremea este a muta pe Maica Mea la Mine. Nu te teme de aceasta, ci primeşte cuvântul cu bucurie, de vreme ce vii la viaţa cea nemuritoare". Născătoarea de Dumnezeu s-a bucurat cu bucurie mare, şi cu dorul ce avea ca să se mute la Fiul său, s-a suit degrabă în Muntele Măslinilor ca să se roage, căci avea obicei de se suia adesea acolo ca să se roage. Şi s-a întâmplat atunci un lucru minunat. Când s-a suit acolo Născătoarea de Dumnezeu, atunci de la sine s-au plecat pomii ce erau pe munte, şi au dat cinstea şi închinăciunea ce se cădea către Stăpână, ca şi cum ar fi fost nişte slugi însufleţite.

După rugăciune s-a întors acasă şi, îndată, s-a cutremurat casa cu totul, iar ea, aprinzând multe lumânări şi mulţumind lui Dumnezeu şi chemând rudeniile şi vecinii, şi-a grijit toată casa, şi-a gătit patul şi toate cele ce se cădea de îngroparea ei. Şi a spus cele ce i-a zis îngerul, despre a sa mutare la cer. Iar spre încredinţarea celor zise, a arătat şi darul ce i se dăduse: o stâlpare de finic. Iar femeile chemate, dacă au auzit acestea, au plâns cu tânguire şi cu lacrimi şi au suspinat cu jale. Deci potolindu-se ele din tânguire, s-au rugat să nu rămână sărace de dânsa. Iar Preacurata le-a făgăduit că, mutându-se la ceruri, nu numai pe dânsele, ci şi pe toată lumea o va cerceta şi o va umbri. Şi aşa alina întristarea cea mare cu cuvinte mângâietoare. Apoi a arătat despre cele două veşminte ale sale ca să le ia două văduve sărace, fiecare din ele câte unul, care-i erau ei prietene şi cunoscute şi de la dânsa le era hrana.

Bucură-te Maica Vieţii!

Şi vorbind ea acestea şi învăţând, s-a făcut fără de veste sunet de grabnic tunet, şi arătare de mulţi nori, care aduceau de la marginile lumii, pe toţi ucenicii lui Hristos la casa Maicii lui Dumnezeu. Între care erau şi de Dumnezeu înţelepţii ierarhi: Dionisie Areopagitul, Ierotei şi Timotei.

Aceştia, dacă au aflat pricina venirii lor, aşa adunaţi fiind, au zis aceste cuvine către dânsa: "Noi, o, Stăpână, ştiindu-te în lume, ca şi cu singur Stăpânul nostru şi Dascălul ne mângâiam; dar acum cum vom putea să suferim greul acesta? Însă de vreme ce cu voia Fiului şi Dumnezeului tău te muţi spre cele ce sunt mai presus de lume, pentru aceasta plângem, precum vezi şi lăcrimăm, cu toate că într-alt chip ne bucurăm despre cele ce sunt asupra ta rânduite". Acestea au zis şi vărsau lacrimi, iar ea a zis către dânşii: "Prietenii mei şi ucenicii Fiului şi Dumnezeului meu, nu faceţi bucuria mea plângere, ci-mi îngrijiţi trupul, precum eu îl voi închipui pe pat".

Când s-au săvârşit cuvintele acestea, iată a sosit şi minunatul Pavel, vasul cel ales, care căzând la picioarele Maicii lui Dumnezeu, s-a închinat şi deschizându-şi gura a lăudat-o cu multe cuvinte, zicând: "Bucură-te Maica Vieţii, împlinirea şi încheierea propovăduirii mele; că deşi pe Hristos Fiul tău trupeşte pe pământ nu L-am văzut, însă pe tine văzându-te, mi se părea că pe Dânsul Îl văd".

Au vrut să răstoarne patul Preasfintei

După aceasta, luând Fecioara iertăciune cu toţi, s-a culcat pe pat şi şi-a închipuit preacuratul său trup precum a vrut; şi a făcut rugăciune pentru întărirea lumii şi paşnica ei petrecere, şi i-a umplut şi pe dânşii de binecuvântarea ei. Şi aşa în mâinile Fiului şi Dumnezeului său şi-a dat sufletul.

Şi îndată ochii orbilor s-au luminat şi auzul surzilor s-a deschis, ologii s-au îndreptat şi tot felul de patimă şi de boală lesne se tămăduia. După aceea a început Petru cântarea cea de ieşire şi ceilalţi Apostoli; unii au ridicat patul, alţii mergeau înainte cu făclii şi cu cântări, petrecând spre mormânt trupul cel primitor de Dumnezeu. Atunci s-au auzit şi îngerii cântând şi văzduhul era plin de glasurile cetelor celor mai presus de firea omenească.

Pentru aceste lucruri, mai-marii iudeilor, chemând pe unii din popor, i-au înduplecat să răstoarne patul în care era aşezat trupul cel de viaţă începător. Dar dreptatea lui Dumnezeu ajungând pe îndrăzneţii şi obraznicii aceia; le-a făcut pedeapsă tuturor prin orbirea ochilor. Iar pe unul dintr-înşii, care mai nebuneşte se pornise de apucase acel sfânt pat, l-a lipsit şi de amândouă mâinile, care au rămas spânzurate de pat, tăiate de dreapta judecata a lui Dumnezeu. Iar acela, crezând din tot sufletul, a aflat tămăduire, şi s-a făcut sănătos ca şi mai-nainte. În acelaşi chip şi cei ce orbiseră, crezând şi punând asupra lor o parte din poala patului, au dobândit vindecare.

Toma întârzie din nou

Iar Apostolii, sosind la satul Ghetsimani, au aşezat acel de viaţă începător trup în mormânt, şi au stat trei zile lângă dânsul, auzind neîncetat glasuri îngereşti.

Şi de vreme ce, după dumnezeiasca rânduiala, a lipsit unul din Apostoli, adică Toma, care nu s-a aflat la preamărita îngropare, ci sosind cu trei zile mai pe urma, era mâhnit foarte şi întristat, că nu se învrednicise să vadă şi el ca şi ceilalţi Apostoli trupul; şi au deschis cu socoteală mormântul pentru dânsul ca să se închine şi el acelui preasfânt şi preacurat lăcaş, adică trupului Născătoarei de Dumnezeu.

Şi dacă a văzut s-a minunat că a aflat mormântul fără de sfântul trup, şi era numai giulgiul, care rămăsese mângâiere Apostolilor şi tuturor credincioşilor, şi mărturie nemincinoasa a mutării Născătoarei de Dumnezeu. Că şi până astăzi mormântul cel cioplit în piatră aşa se vede lipsit de trup şi este cinstit cu închinăciune, întru mărirea şi cinstea preabinecuvântatei măritei stăpânei noastre, de Dumnezeu Născătoarei şi pururea Fecioarei Maria.

ACATISTUL ADORMIRII MAICII DOMNULUI: 

Axionul Adormirii Maicii Domnului: 

Ev. Luca 10, 38-42; 11, 27-28

  În vremea aceea a intrat Iisus într-un sat, iar o femeie cu numele Marta L-a primit în casa ei. Şi aceasta avea o soră, ce se numea Maria, care şezându jos, lângă picioarele lui Iisus, asculta cuvintele Lui. Marta însă se silea să facă ospăţ mare şi, apropiindu-se, a zis: Doamne, nu socoteşti că sora mea m-a lăsat singură să slujesc? Spune-i dar ca să-mi ajute. Dar Iisus, răspunzând, i-a zis: Marto, Marto, te sileşti şi te îngrijeşti de multe; dar un singur lucru trebuieşte. Maria însă şi-a ales partea cea bună, care nu se va lua de la ea.

Iar când zicea Dânsul acestea, o femeie din popor, ridicându-şi glasul, a zis către Dânsul: fericit este pântecele care Te-a purtat şi sânii la care ai supt. Dar Iisus a răspuns: aşa este, dar fericiţi sunt cei care ascultă cuvântul lui Dumnezeu şi-l păzesc pe el.

Ap. Filipeni 2, 5-11

  Fraţilor, gândul acesta să fie în voi care era şi în Hristos Iisus, Care, Dumnezeu fiind în chip, n-a socotit o ştirbire a fi El întocmai cu Dumnezeu, ci S-a deşertat pe Sine, chip de rob luând, făcându-Se asemenea oamenilor, şi la înfăţişare aflându-Se ca un om, S-a smerit pe Sine, ascultător făcându-Se până la moarte, şi încă moarte de cruce. Pentru aceea, şi Dumnezeu L-a preaînălţat şi I-a dăruit Lui nume, care este mai presus de orice nume; ca întru numele lui Iisus tot genunchiul să se plece, al celor cereşti şi al celor pământeşti şi al celor de dedesubt, şi să mărturisească toată limba că Domn este Iisus Hristos, întru slava lui Dumnezeu-Tatăl.

Predica Părintelui Ilie Cleopa  la Praznicul Adormirii Maicii Domnului

Iubiti credinciosi,
Toate praznicele de peste an din Biserica lui Hristos cea dreptmaritoare, randuite spre cinstirea sfintilor, aduc mare bucurie duhovniceasca binecredinciosilor crestini. Dar oricat de mare ar fi slavoslovia pe care o aducem sfintilor, ea nu se poate asemana cu aceea pe care trebuie sa o aducem lui Dumnezeu, Ziditorul sfintilor.

Astazi nu este praznic de sfinti, nici de ingeri. Astazi Biserica lui Dumnezeu cea dreptmaritoare praznuieste si sarbatoreste pe Imparateasa tuturor ingerilor si a tuturor sfintilor. Nu se poate asemana cinstea robilor cu a imparatilor. Astazi este praznic imparatesc, pentru ca Imparateasa a toata faptura se muta astazi de la noi.

Dar este bine sa stiti cum s-au intamplat lucrurile la Adormirea Maicii Domnului, cum s-a mutat Maica Vietii de la noi la cer. Iata cum:

Mai inainte cu trei zile de Adormirea Maicii Domnului, Prea Sfantul si Atotputernicul Dumnezeu si Mantuitorul nostru Iisus Hristos a trimis din cer pe Arhanghelul Gavriil ca sa binevesteasca Maicii Lui mutarea ei la cele fara de grija. Acelasi dumnezeiesc Arhanghel care fusese trimis de Dumnezeu cand i-a binevestit ei ca va naste pe Hristos, Mantuitorul lumii, vine acum si-i vesteste mutarea din aceasta viata pamanteasca la odihna cea vesnica si la slava si cinstea cea negraita pe care o are in cer (Prolog, luna august, in 15 zile).

Si venind Arhanghelul Gavriil, a adus el Prea Curatei Fecioare Maria, ca semn, o ramura de finic, dupa cum la Buna Vestire ii adusese un crin. Prea Sfanta Maica a lui Dumnezeu, intelegand de la Arhanghelul Gavriil ca trebuie sa paraseasca lumea si pamantul acesta, s-a intors acasa cu multa bucurie si si-a gatit casa ei cu lumanari si cu tamaieri; si rugandu-se, a iesit din casa si s-a dus la muntele Maslinilor, unde avea adeseori obiceiul sa se roage Prea dulcelui Sau Fiu si Dumnezeului ei Iisus Hristos. Deci, ducandu-se in Muntele Maslinilor si rugandu-se Prea Sfanta Maica a lui Dumnezeu, s-a facut o minune mare si prea slavita: maslinii si toti copacii de pe muntele acela, si toti pomii roditori de acolo, cand s-a inchinat Ea, s-au inchinat si ei cu dansa pana la pamant. Si de cate ori se inchina ea, si copacii se plecau pana la pamant, in semn de cinste mare si de inchinaciune adusa Prea Sfintei Maicii lui Dumnezeu, Maica Vietii.

Dupa aceasta, s-a intors acasa si s-a facut un cutremur mare, incat s-a cutremurat locul unde era casa ei. Si ea a cazut la rugaciune si a aprins iarasi lumanari si tamaie, si a chemat pe toate sfintele femei impreuna vietuitoare cu dansa, pe sfintele mironosite si pe prietenele ei, si le-a spus: „Iata, vremea a sosit ca eu sa va las, sa ma duc la Fiul meu si Dumnezeul meu“. Si s-au intristat foarte si au plans mult sfintele femei si mironositele si toate acele sfinte vaduve si fecioare care urmau Prea Sfintei Maici a lui Dumnezeu si invataturilor ei.

Dar minunea aceasta a fost urmata de o alta minune. Deodata s-a facut un vifor mare si un vant puternic, iar acesta aducea pe norii cerului pe cei doisprezece apostoli (care veneau de la marginile lumii, unde fusesera trimisi la propovaduire) sa ia parte la cinstirea si ingroparea Prea Sfintei Fecioare Maria. I-a adus pe apostoli, pe nori, Insusi Dumnezeu Cuvantul, ca sa dea mai multa cinste si slava Prea Sfintei Sale Maici.

Si cand au sosit aceia, ea le-a spus: „Sfintii mei ucenici si ai Fiului meu Apostoli si ucenici, iata pentru care pricina v-au adus norii aici, la Ghetsimani. Eu trebuie sa ma mut; am primit vestea de la Arhanghelul Gavriil sa va las, dar nu de tot, ci sa trec la ceruri si de acolo sa va ajut“.

Si au plans toti dumnezeiestii apostoli, iar mai la urma a venit marele apostol Pavel, care a inceput a plange, zicand: „O, Maica a Vietii si a lui Dumnezeu Cuvantul, eu pe Dumnezeul meu Iisus Hristos in trup nu L-am vazut, dar pe tine vazandu-te in trup, mi se parea ca El Insusi petrece pururea cu noi si ca-L vad chiar pe Dansul. Si multa mangaiere am avut noi, apostolii, avandu-te pe tine cu noi. Dar acum te duci si tu! Ai mare bucurie ca te duci la bucuria vesnica. Dar noi ne si bucuram, ne si intristam. Ne bucuram de bucuria ta, ca te duci la acele preasfinte locuri si la veselia cea fara de margini, dar ne si intristam ca ramanem aici pe pamant fara vederea si fara blandetea ta, si fara sfintele tale povatuiri si sfintele tale rugaciuni cele prea puternice“ (Prolog, luna lui august, in 15 zile).

Asa au vorbit si ceilalti apostoli. Apoi Prea Sfanta Fecioara Maria le-a tinut ultimul cuvant si le-a spus: „Iata, eu ma voi culca pe patul meu si voi aseza trupul meu asa cum imi va fi voia, iar voi asa sa-l lasati. Si zicand aceasta, si-a luat iertare de la toti cei de fata, de la dumnezeiestii apostoli si de la sfintele femei, si facandu-si semnul Sfintei Cruci, s-a culcat pe pat, a inchis ochii, a pus mainile pe piept si si-a dat duhul.

Si o, minunile tale, Prea Sfanta Maica a lui Dumnezeu! Indata ce Prea Sfanta Maica si-a dat duhul ei preasfant si preacurat in mainile Fiului Sau, toti orbii si toti ologii, schiopii si bolnavii care venisera acolo, din oras si de pretutindeni de dimprejur, s-au facut sanatosi! Mutii vorbeau, surzii auzeau, leprosii s-au curatit, schiopii umblau, ca asa a binevoit Prea Sfantul Dumnezeu si Mantuitorul Hristos, sa cinsteasca Adormirea Prea Sfintei Sale Maici, cu minuni preaslavite, ca sa stie toti ca nu a adormit o femeie de rand, ci Maica Cuvantului, Maica lui Dumnezeu, a Dumnezeului minunilor (Prolog, luna lui august, in 15 zile).

Dupa aceasta, dumnezeiestii apostoli, indata ce Maica Domnului si-a dat preacuratul ei suflet, au inceput sa auda mii si milioane de cantari ingeresti in vazduh, care laudau si cantau cantari pentru iesirea Maicii Prea Sfantului Dumnezeu. Si au inceput a canta si ei, ca si ingerii in vazduh. Si luand patul acela cu preacuratul si preasfantul trup al Maicii lui Dumnezeu, au inceput sa calatoreasca la Ghetsimani, ca sa-l duca acolo, sa-l puie in mormant. Si erau insotiti de cantarile ingeresti din vazduh, iar apostolii si multimea crestinilor si toti ucenicii lui Iisus Hristos cantau pe pamant. Si era o cantare comuna a turmei celei cuvantatoare a lui Iisus Hristos de pe pamant si a celei intelegatoare din cer, adica a ingerilor. Si petreceau si cerul, si pamantul – adica si oamenii, si ingerii – pe Maica lui Dumnezeu la mormantul ei cel preasfant.

Mergand ei astfel si auzindu-se cantarile si simtindu-se mireasma preasfantului trup umpland locurile pe unde treceau de buna-mireasma, s-a trezit zavistia iudeilor; si unii dintre ei s-a dus cu mare indrazneala sa dea jos de pe umerii apostolilor patul acela preasfant. Ba unul dintre ei a indraznit chiar sa se apropie si sa puie mainile pe preasfantul pat. Dar – o, minunile tale, Maica lui Dumnezeu! – toti cei care voiau sa dea jos nasalia de pe umerii celor care o duceau au orbit si nu mai vedeau nici de unde au venit si nici unde mergeau! Iar celui care a indraznit – un evreu numit Antonie – sa se atinga de acea preacurata nasalie pe care se afla preasfantul trup al Maicii lui Dumnezeu, i s-au taiat lui deodata, cu mana ingereasca nevazuta, amandoua bratele, ramanand lipite de nasalie, iar el a cazut jos lesinat si aproape mort. Si cerea iertare Maicii lui Dumnezeu si cei orbiti, si cel caruia i se taiasera mainile.

Si atunci, dumnezeiescul apostol Petru, luand de pe pieptul Maicii Domnului, de pe nasalie, ramura de finic pe care i-o adusese Arhanghelul Gavriil, a pus-o pe ochii celor orbiti si deodata s-au facut sanatosi, si atingand cu ea mainile celui caruia i-au fost taiate de ingerul nevazut, s-au prins mainile inapoi! Si asa s-au savarsit minunile preaslavite ale Maicii Domnului. Aceasta i-a facut pe toti sa strige intr-un glas: „Mare este Dumnezeu Iisus Hristos si mare este Prea Curata Lui Maica, Prea Sfanta Fecioara Maria!“.

Si mergeau cu totii impreuna. Mergeau chiar si cei ce zavistuiau mai inainte, cantand si marturisindu-si pacatele lui Hristos Dumnezeu, si caindu-se ei de greseala cea mai dinainte, laudau pe Maica milostivirii, pe Maica Domnului, care nu a tinuse pacatul lor, ci ii iertase pe toti si le daduse vindecare.

Si ajungand la Ghetsimani, au pus preasfantul trup al Maicii lui Dumnezeu in mormant de piatra noua, care era intocmit de mai inainte, si punand piatra pe usa mormantului, au auzit trei zile si trei nopti cantari ingeresti imprejurul mormantului Maicii Domnului.

Apoi s-a intamplat alt lucru minunat. Apostolul Toma, care nu fusese nici la Invierea Domnului si de aceea nu crezuse ca S-a aratase Mantuitorul Cel Inviat celor zece ucenici, a intarziat si acum, prin iconomie dumnezeiasca. Si nu a fost adus pe norii cerului o data cu toti ceilalti, ci pe dansul l-a adus un nor dupa inmormantarea Maicii Domnului. De aceea era trist si mahnit foarte, zicand: „Oare pentru care pacate ale mele nu m-am invrednicit sa mai vad o data in trup pe Maica lui Dumnezeu? Pentru care pacat am fost zabavnic cu credinta si la inviere si am intarziat si acum, la adormirea Maicii lui Dumnezeu?“. Si atunci a sfatuit Dumnezeu pe apostoli ca, prin sfat de obste, sa deschida mormantul Maicii Domnului, ca sa sarute si Toma picioarele Prea Sfintei Maici a lui Dumnezeu, in sicriu, si sa ia mangaiere si nadejde tare ca este primita si propovaduirea Evangheliei lui Iisus Hristos de catre el.

Si deschizand mormantul si sicriul Maicii Domnului – o, minunile tale, Maica a lui Dumnezeu! – nu au mai aflat acolo trupul Prea Sfintei Fecioare Maria, ci numai giulgiul singur, cum ramasese si la Mantuitorul Hristos in mormant, dupa Inviere, caci Prea Sfantul Dumnezeu si Mantuitorul nostru Iisus Hristos a luat cu trup cu tot pe Maica Sa cea Prea Sfanta la ceruri si a asezat-o la locul unde El stie.

Acesta este fapt adevarat, fratilor, si adevarul acesta s-a predat pana azi pe temeiul celor intamplate la Adormirea Maicii lui Dumnezeu. Dar luati seama ca si la patima cea infricosata a Mantuitorului nostru Iisus Hristos, la rastignirea si la moartea Lui, s-au facut minuni mari. Acolo s-a facut intuneric de la al saselea pana la al noualea ceas peste tot pamantul. Acolo s-a cutremurat pamantul si pietrele s-au despicat in doua la Ierusalim. Acolo mormintele s-au deschis si mortii au inviat. Deci asa cum la moartea Mantuitorului nostru Iisus Hristos s-au facut preaslavite si marete minuni, asa a binevoit Prea Sfantul ei Dumnezeu si Fiu, Mantuitorul nostru Iisus Hristos, sa cinsteasca si adormirea Prea Sfintei Sale Maici cu minuni preaslavite.

Acestea au fost: venirea Arhanghelului Gavriil, aplecarea pomilor care se inchinau ei in muntele Maslinilor, venirea dumnezeiestilor apostoli pe nori, orbirea si taierea mainilor celor indrazneti si vindecarea lor dupa ce s-au cait, cantarile ingeresti care se auzeau in toate partile in chip nevazut, petrecand pe Maica Domnului la mormant, si apoi inaltarea ei cu trupul la cer si lasarea preasfantului ei giulgiu acolo, drept mangaiere celor de pe pamant.

Dar pentru ce s-au facut atatea minuni? Pentru ce, cand si-a dat duhul Maica lui Dumnezeu, s-au vindecat atatia orbi si surzi, si leprosi, si schiopi, si ciungi, si ologi, si tot felul de bolnavi? Pentru ce cu atatea preaslavite minuni a incununat Prea Sfantul Dumnezeu adormirea Prea Curatei Sale Maici? Iata pentru ce:

Pentru noi si pentru credinta noastra, ca sa stim pana la sfarsitul lumii cine a fost Maica lui Dumnezeu pe pamant, cine s-a mutat atunci la cer. Cea care s-a mutat atunci la cer e fiica lui Dumnezeu – caci auzi ce zice Duhul Sfant: „Asculta, fiica, si vezi, si pleaca urechea ta, si uita poporul…“ si celelalte – si, in acelasi timp, Maica Cuvantului dupa trup. Aceasta ne mai spune iarasi Duhul Sfant: ca atunci s-a mutat la cer mireasa cea cu totul fara de prihana, palatul cel imparatesc al Prea Sfantului Duh, camara Duhului cea preasfanta si preacurata.

Iar de vom intreba pe sfinti, pe prooroci si pe cate unul in parte, vom auzi de la toti: astazi s-a mutat la cer porumbita cea duhovniceasca si cuvantatoare, care a adus in lume semnul incetarii potopului pacatului, ramura de maslin pe care o purta porumbita lui Noe, semnul milostivirii lui Dumnezeu spre mantuirea neamului omenesc. Aceasta ne-o vor spune si dumnezeiesti prooroci: astazi s-a mutat la cer scara cea intelegatoare, scara cea duhovniceasca prin care firea omeneasca s-a mutat de jos pana la cer si a sezut de-a dreapta lui Dumnezeu Tatal prin trupul cel indumnezeit al lui Iisus Hristos. Sa intrebam pe David, preafericitul ei stramos si parinte, tatal lui Dumnezeu dupa trup, si ne va spune si el: astazi s-a mutat la cer Imparateasa care sta de-a dreapta Sfintei Treimi, cu haina aurita si impodobita si preainfrumusetata. Iezechiel proorocul ne va spune: astazi s-a mutat la cer usa lui Dumnezeu cea incuiata, prin care nimenea n-a trecut, decat Domnul Dumnezeu, si incuiata o a lasat pe dansa, nestricand pecetile fecioriei ei.

De vom intreba pe proorocul Isaia, ne va spune de asemenea: astazi s-a mutat la cer Fecioara care a nascut pe Emanoil, adica pe Hristos Dumnezeu, care pururea este si va fi cu noi. De vom intreba pe Ghedeon, ne va spune si el: astazi lana cea plina de roua a Duhului Sfant s-a mutat la ceruri. De vom intreba pe Avacum proorocul, ne va spune la randu-i: astazi muntele cel cu umbra deasa al lui Dumnezeu s-a mutat la cer. Si iarasi ne va spune David: astazi s-a mutat la cer muntele in care a binevoit Dumnezeu sa locuiasca. De vom intreba pe toti proorocii, toti vor spune ca astazi Maica lui Dumnezeu Cuvantul, Maica Vietii, Maica milei si a milostivirii, s-a mutat de la noi la ceruri.

Asa fratilor, am avea atatea de vorbit despre Maica Domnului, dar nu se pot spune in cadrul unei liturghii, ca este prea scurt timpul si nimeni nu poate sa o laude pe dansa dupa vrednicie. Dar sa stim ca astazi s-a mutat la cer Maica noastra, Maica milei si a milostivirii. Toti care avem pe Dumnezeu ca Tata, avem ca Maica duhovniceasca pe Maica Domnului, care pururea se roaga si pururea mijloceste pentru noi si pentru mantuirea neamului omenesc. De multa vreme ar fi pierdut Dumnezeu lumea, cum spun dumnezeestii Parinti, pentru multele pacate cu care oamenii manie pe Dumnezeu; dar Maica Domnului, asa cum L-a legat pe Iisus Hristos cu scutece si L-a infasat pe El in iesle, tot asa leaga ea si acum mania Domnului si o opreste, ca sa nu piarda neamul omenesc. Caci nu voieste Maica milei si a milostivirii ca Dumnezeu sa piarda sufletele oamenilor, pentru ca stie ca daca s-ar aprinde mania Domnului, ar pierde toata lumea, care s-a facut salas al atator pacate si rautati.

Prea Sfanta Fecioara Maria, care a slujit Tatalui ca fiica, lui Hristos ca Maica si ca sfanta slujitoare a Sfantului Duh, care pururea ramane slujitoarea si roaba Domnului, cum s-a spus in Evanghelie, care pururea slujeste Prea Sfintei Treimi in ceruri, impreuna cu toti sfintii si ingerii, dupa ce I-a slujit Lui neincetat pe pamant pana la ultima suflare, pururea mijloceste si pururea se roaga pentru noi si pentru mantuirea noastra.

Avem acolo, in cer, o Mama buna si milostiva. Sa nu credeti ca daca astazi s-a mutat Maica Domnului la cer, a parasit lumea. Nu! O data ce s-a dus acolo avand mai mare putere, cu mai multa putere ne ajuta noua. Ea e acum mai aproape de scaunul dumnezeirii, s-a dus acolo ca pururea sa priveasca spre nevoile saracilor, spre rugaciunile vaduvelor, spre cei sarmani, spre cei inchisi, spre cei care sunt prigoniti, spre cei din dureri, spre cei bolnavi. Acolo ea s-a facut Maica ajutatoare pentru toti cei din necazuri, pentru toti cei asupriti si pentru toti cei ce o iubesc pe dansa si o cheama in ajutor din toata inima. Avem in cer o Mama prea buna, o Maica a milei si a milostivirii, care pururea se roaga pentru toata Biserica lui Hristos si pentru fiecare fiu al bisericii lui Hristos in parte.

Fericiti, de trei ori fericiti sunt crestinii care au icoana Prea Sfintei Maici a lui Dumnezeu in casele lor si care in fiecare zi citesc acatistul ei, paraclisul si alte rugaciuni catre Maica Domnului.

Nu exista in cer si pe pamant alta fata mai puternica, dupa Sfanta Treime, ca Maica Domnului, care poate sa ne ajute noua.

Daca pomenirea dreptului este cu laude, cata lauda se cade sa aducem noi Maicii lui Dumnezeu, care este Imparateasa tuturor dreptilor, a tuturor sfintilor si a tuturor ingerilor lui Dumnezeu.

Iar daca este Imparateasa, are de la Prea Sfantul Dumnezeu si putere foarte mare ca sa ne ajute noua, sa ocroteasca lumea, sa vie in ajutor si celor mici si celor mari, si celor bogati si celor saraci, si celor intelepti si celor simpli, si celor bolnavi si celor sanatosi, si tututror credinciosilor, fiind in acelasi timp Mama noastra din ceruri.

Ferice de crestinii care, indata dupa Sfanta Treime, o cinstesc pe Maica Domnului, din toata inima si oriunde se duc, zicand asa: „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, pentru rugaciunile Prea Curatei Maicii Tale si ale tuturor Sfintilor Tai, miluieste-ma pe mine pacatosul (sau pacatoasa)“.

Am sa va spun o istorioara, ca sa vedeti cat de grabnica ajutatoare este Maica Domnului celor care o au pe dansa ca pe o mama si o cinstesc ca pe o Maica a lui Dumnezeu Cuvantul, si cat de aproape este de cei ce cred in ea si o cheama pururea in ajutor.

Era o femeie vaduva, careia ii murise sotul inca de cand era tanara si ii ramasesera doi copilasi. Si biata femeie avea o gospodarie, dar era si cinstitoare a lui Dumnezeu si a Maicii Domnului, avand in casa ei o icoana cu Maica Domnului purtand in brate dumnezeiescul prunc. Si ea i-a invatat pe copii de mici sa se inchine, sa zica Tata nostru, sa zica Crezul si, deocamdata, macar rugaciunile cele mai scurte catre Maica Domnului. Si copiii intrebau, ca niste prunci ce erau: „Mama, dar cine e aceea de pe icoana?“. Si ea le spunea: „Aceea e Mama voastra, adevarata voastra Mama“. „Dar dumneata nu ne esti mama?“. Ea zicea: „Nu, Mama voastra cea adevarata este in ceruri si o cheama Maica Domnului“. „Dar cine e copilul acela pe care-l tine ea in brate?“, intrebau ei. „E Domnul nostru Iisus Hristos, Care ne-a zidit pe noi si Care a fost purtat in pantecele Maicii Domnului, pe Care L-a nascut ea de la Duhul Sfant si a fost Dumnezeu si om desavarsit“.

Asa ii invata biata mama pe copii cine este Maica Domnului, si-i invata pe dansii din toata inima ca Maica Domnului este adevarata Maica a lor. De aceea copiii, cand se sculau dimineata, mai inainte de a vorbi cu mama lor, fugeau inaintea Maicii Domnului, faceau cateva metanii, ziceau Tatal nostru si apoi rugaciuni catre Maica Domnului, cinstind-o pe dansa, asa mici cum erau, dupa puterea intelegerii lor.

Iar odata biata femeie trebuia sa se duca sa secere in tarina si nu avea cu cine sa lase copiii. Dar avea obiceiul sa lase copiii incuiati singuri in casa lor. Si asa a chemat copiii, le-a lasat de mancare si le-a spus: „Voi ramaneti acasa; eu ma duc la lucru, ca am mult de secerat“. Iar copiii au intrebat: „Dar noi cu cine ramanem?“. „Iata, ramaneti cu Mama voastra“ – si le-a aratat icoana Maicii Domnului, inaintea careia ardea candela. Si le-a mai spus: „Mama voastra ramane cu voi si o sa va apere, dar voi sa fiti cuminti si sa va rugati cand o sa fiti la nevoie, sa strigati la ea, ca ea va apara!“.

Copiii s-au incredintat de la maica lor ca nu raman singuri, ci raman cu Mama lor cea din ceruri. Si s-a dus biata femeie degraba la treburile ei, pe tarina. Dar copiii rugandu-se, mintea lor pururea se misca si nu sta intr-un singur gand. Deci au uitat de sfaturile mamei. S-au rugat ei un timp, apoi s-au apucat de jucarii si au inceput sa umble cu focul. Mama lor am spus ca ii incuiase in casa, ca sa nu iasa afara si sa nu plece de acasa, stiind ca abia peste o jumatate de zi se va intoarce inapoi. Si copiii, umbland cu focul, casa a luat foc. Si ei, cand au vazut ca au luat foc hainele din casa, covoarele si ce mai era in ea, si cand au vazut ca toata casa a luat foc si nimeni nu putea sari sa-l stinga, ca era vara si oamenii erau plecati la lucru, au fugit la icoana Maicii Domnului, s-au prins cu mainile de icoana si strigau: „Mama, nu ne lasa!“. Si – o, minunile tale, Maica lui Dumnezeu! – casa a ars toata, dar focul nu s-a atins de peretele pe care era icoana Prea Sfintei Nascatoare de Dumnezeu impreuna cu acesti doi copilasi!

Femeia a auzit in tarina, ca i-a adus vestea cineva: Mai femeie, sa stii ca ti-a ars casa! Iar ea, saraca, zice: „Vai de mine, ca am lasat copiii in casa!“. Dar acela nu stia sa-i spuna de minunea ce s-a intamplat cu copiii, ci-i spuse numai atata: Du-te, ca am auzit ca este scrum casa ta! Ea cand a auzit, biata, stiind ca a incuiat copiii in casa, a luat-o la fuga, ca-i iesea inima de alergare si de spaima. Si cand a ajuns la marginea satului, a intrebat: „Mi-a ars casa?“. Da, i se spuse, ti-a ars casa, s-a vazut la dumneata foc mare si s-au dus oamenii sa-l stinga, dar casa a ars.

Iar ea a strigat: „Maica Domnului, cum de ai lasat copii mei, ca eu in seama ta i-am lasat!“. Si vaitandu-se si plangand, alerga aproape ca nebuna. Si cand a ajuns, vazu cum se uita toata lumea la o minune preaslavita: casa arsese, dar peretele cu icoana Maicii Domnului era neatins si copilasii se tineau cu mainile de icoana si strigau: „Mama, mama!“. Si vazand aceasta biata femeie, s-a aruncat prin foc la icoana Maicii Domnului si cu mare recunostinta a multumit Maicii Domnului ca pe acei prunci, pe care ii incredintase ei, i-a pazit sanatosi.

Aceasta v-am spus-o ca sa va arat ca cine are mama si ocrotitoare pe Maica Domnului, ea il va apara si pe el, si pe copiii lui, si vitele lui, si toata agoniseala lui. Sa aveti aceasta credinta intotdeauna, sa nu va lipseasca acatistul si cinstitul paraclis al Maicii Domnului din casa, si ori la ce scarba veti ajunge, ori la ce necaz, chemati pe Maica Domnului din toata inima si negresit pururea va fi de fata, cu grabnicul ei ajutor, cu preasfintele si preaputernicele ei rugaciuni.

Sa stiti ca nu exista suflet sub cer care si-a pus nadejdea in Maica Domnului si sa ramaie rusinat pana la urma. Prin rugaciunile ei va avea in veacul de acum liniste, alinare, acoperire si sprijinire, iar in vremea mortii mila Maicii Domnului nu il va lasa; si in ziua judecatii, Maica Prea Sfanta va sta in genunchi inaintea Prea Sfantului si Prea Dulcelui ei Fiu si Dumnezeului nostru Iisus Hristos si va zice: „Doamne Dumnezeule si Fiul meu, acest suflet necajit, chiar daca a gresit, dar pururea mi-a cerut sa ma rog Tie. Iarta-l, miluieste-l si fa cu dansul mila“. Si asa vom castiga prin rugaciunile Maicii Domnului mila si in veacul de acum, si in vremea mortii, si in ziua judecatii. Amin!

ARTĂ CULINARĂ – REȚETE PENTRU DEZLEGARE LA PEȘTE 15 August

Saramură moldovenească

·       2 kg biban sau caras;

·       250 ml suc de roşii;

·       40 g ulei;

·       30 g usturoi;

·       Cimbru;

·       Sare

Se curăţă peştele de solzi, se eviscerează, se scot branhiile şi osul amar şi se spală în mai multe ape.

Se lasă să se scurgă, se sărează şi se frige pe grătar sau pe o plită presărată cu un strat de sare.

După ce peştele a fost fript se aşază într-un sos preparat din suc de roşii, mujdei de usturoi, ulei, cimbru şi sare şi se ţine la cald pe marginea plitei circa un sfert de oră, apoi se serveşte cu mămăligă caldă.

Şalău prăjit

·       1 kg şalău;

·       125 g ulei;

·       100 g lămâie;

·       50 g făină;

·       Piper;

·       Sare

Se curăţă şalăul, se scot pieliţele, se despică de-a lungul coloanei vertebrale şi se scot fileurile, care se taie în bucăţi de mărime potrivită.

Zeama de lămâie se amestecă cu sare şi piper măcinat.

Se lasă fileurile să stea în această marinată circa 10 minute, apoi se trec prin făină şi se prăjesc în ulei fierbinte.

Peşte cu sos picant

·       1kg peşte;

·       125 g ulei;

·       75 g făină;

·       500 g roşii;

·       25 g usturoi;

·       30 g bulion;

·       100 ml vin;

·       1 legătură verdeaţă;

·       Piper;

·       Sare

Peştele se curăţă, se spală, se porţionează şi se condimentează cu sare, piper şi cimbru.

Se trec bucăţile de peşte prin făină şi se prăjesc în ulei.

În uleiul rămas se căleşte făina fără a se rumeni.

Se adaugă mujdeiul de usturoi, apoi se stinge cu bulion amestecat cu apă şi se mai fierbe sosul circa 10 minute.

Se pun apoi în cratiţă bucăţile de peşte, se aşază pe fiecare bucată de peşte câte o jumătate de roşie, se adaugă vinul şi se dă cratiţa la cuptor pentru gratinare.

La servit se presară cu verdeaţă.

Mâncare de crap

·       1,2 kg crap;

·       200 g ulei;

·       75 g făină;

·       100 g morcov;

·       100 g ţelină rădăcină;

·       150 g ceapă;

·       200 g bulion de tomate;

·       2 foi dafin;

·       50 ml oţet;

·       100 g lămâie;

·       Piper;

·       Sare

Peştele se curăţă, se taie în porţii, se sărează, se trece prin făină şi se prăjeşte în ulei.

În uleiul rămas se pune ceapa tocată şi zarzavatul de supă ras pe răzătoare şi se căleşte.

Se încorporează făina rămasă şi se stinge cu bulion amestecat cu apă şi oţet.

Se adaugă piper boabe şi 2 foi de dafin şi se lasă să fiarbă circa o oră, apoi se pasează printr-o sită.

Se aşază bucăţile de crap într-un vas de cuptor, se toarnă sosul şi se dă vasul la cuptor pe timp de 10 minute.

La servit se adaugă felii de lămâie la fiecare porţie.

Peşte cu măsline

·       1 kg peşte;

·       50 g făină;

·       125 g ulei;

·       150 g ceapă;

·       100 g bulion de tomate;

·       200 g măsline;

·       100 ml vin;

·       150 g lămâie;

·       1 legătură verdeaţă;

·       Piper;

·       Sare

Peştele se porţionează, se sărează, se trece prin făină şi se prăjeşte în ulei.

În uleiul rămas se căleşte ceapa tocată, se adaugă restul de făină, se stinge cu bulion diluat cu apă, se fierbe circa 30 minute şi se pasează prin sită.

Se potriveşte gustul sosului cu sare şi piper şi se adaugă măslinele care au fost fierte separat 45 minute.

Se aşază în sos bucăţile de peşte prăjit şi se acoperă cu felii de lămâie.

Se presară cu verdeaţă şi se dă vasul la cuptor pentru gratinare.

Când este aproape gata se adaugă vinul şi se mai lasă la cuptor 10 minute.

Heringi cu ceapă

·       1 kg heringi;

·       1,2 kg ceapă;

·       20 g boabe de muştar;

·       75 ml oţet;

·       50 g ulei;

·       Sare

Se curăţă heringii, se taie în bucăţi şi se lasă câteva ore în apă rece.

Oţetul se diluează cu apă şi se fierbe împreună cu boabele de muştar şi sare şi se adaugă ceapa tăiată felii, se continuă fierberea încă 10 minute.

Se scurge şi se lasă să se răcească.

Se scot heringii din apă, se aşază alături ceapa şi se toarnă deasupra uleiul.

Crap rasol

·       1 kg crap;

·       350 g ceapă;

·       100 g morcovi;

·       2 kg cartofi;

·       Piper;

·       300 g sos meuniere;

·       Sare

Ceapa şi morcovii se pun la fiert în apă cu sare.

După circa 30 minute se adaugă peştele tăiat în bucăţi şi se fierbe 10 minute.

Cartofii se curăţă, se taie cuburi şi se fierb separat în apă cu sare.

Se aranjeză pe un platou bucăţile de peşte şi cartofii natur.

Se serveşte cu sos meuniere.

Sosul:

·       250 g margarină;

·       250 g lămâie;

·       1 legătură pătrunjel verde;

·       Sare;

·       Piper măcinat

Se topeşte margarina, se adaugă sarea, piperul şi zeama de lămâie şi se bate cu telul la cald.

La sfârşit se adaugă verdeaţa tocată mărunt.

Salată de cod

·       1,2 kg cod;

·       250 g ceapă;

·       100 g morcovi;

·       100 g ţelină;

·       1,2 kg cartofi;

·       200 g mazăre conservă;

·       200 g fasole verde conservă;

·       200 g gogoşari în oţet;

·       200 g castraveţi în oţet;

·       1 kg maioneză de post;

·       Sare

Morcovii, ţelina şi ceapa se pun la fiert în apă cu sare.

După ce au fiert 45 minute se pune peştele, se fierbe circa 15 minute, se ia de pe foc, se lasă să se răcească, se dezosează şi se rupe în bucăţi mici.

Cartofii se fierb în apă cu sare şi se taie cuburi.

Fasolea se taie în bucăţi de 2 – 3 cm, mazărea se scurge bine, iar gogoşarii şi castraveţii se taie cuburi.

Se amestecă totul împreună cu 2/3 din maioneza de post, se aranjează salata pe un platou şi se decorează cu restul de maioneză de post.

Se poate pregăti din orice fel de peşte oceanic.

ARTE 15 August

MUZICĂ 15 August

Oscar Peterson, pianist și compozitor de jazz canadian

Floyd Ashton, vocalist american (Tams).

THE TAMS

Bobby Helms, cântăreţ, chitarist şi compozitor country american.

Bill Pinkey, vocalist american (The Drifters).

BILL PINKNEY & THE ORIGINAL DRIFTERS

"Stix" (Nesbert) Hooper, baterist şi compozitor american (The Crusaders).

Stix Hooper The World Within FULL ALBUM: 

Pete York, baterist şi compozitor britanic (Spencer Davis Group).

Jimmy Webb, compozitor şi cântăreţ american.

Kate Taylor, cântăreaţă americană, sora lui James Taylor.

Kate Taylor - Full Concert - 08/10/08 

Thomas Aldridge, baterist american (Black Oak Arkansas, Ozzie Osbourne).

Tommy Aldridge 

Bobby Caldwell, muzician american

Timati, rapper rus

Natalia Kills, muziciană americană, actriță, textieră, și cântăreață Rapp

Tristan Evans, cântăreț britanic, membru al trupei The Vamps

Drum solo by Tristan Evans, The Vamps - 

Marin Marais

Joseph Joachim, violonist austriac de origine maghiară

Anda Călugăreanu

Antologie muzicală românească - Anda Călugăreanu: 

Florin Bogardo

Licia Albanese, soprană americană

ÎNREGISTRĂRI NOI:

Волшебная Романтическая Музыка для Души от Дмитрия Метлицкого

Pachelbel, Fasch (Maurice Andre, Orchestre de Chambre Jean Francois Paillard)

Sinéad O'Connor Greatest Hits - The Very Best Songs Of Sinéad O'Connor

Dalida ses plus belles chansons ♪ღ♫ The Best of Dalida ♪ღ♫ Dalida Album Complet

Loreena Mckennitt Greatest Hits 2018 - Best Songs Loreena Mckennitt 2018

Golden Hits Disco 70/ 80/90 - Best Disco Songs Of All Time - Best Disco Songs Ever

POEZIE 15 August

Mihai Eminescu

Epigonii

Mihai Eminescu – Epigonii - Recită Tudor Gheorghe: 

Nobilul Viciu - Adrian Paunescu

Eugen Caraghiaur, poet

Biografie

Scriitor, jurnalist şi om de afaceri, Eugen Enea Caraghiaur s-a născut pe 15 august 1923, în localitatea Comrat din Moldova. Este membru al Uniunii Scriitorilor din România şi membru al Uniunii Scriitorilor din Moldova. Este membru al Asociaţiei Scriitorilor Români din Canada.

Eugen Enea Caraghiaur a absolvit Politehnica din Timişoara - Facultatea de Mine şi Metalurgie. A urmat cursuri de geologie la universităţile din Roma, Nancy şi Sorbona.

Prinţul Eugen Eni Khan Caraghiaur este al 51-lea Şef al Casei Cumane de România Panciu, descendent direct al Casei Cumane de Panciu.

Eugen Enea Caraghiaur este deţinător al medaliei de aur Mihai Eminescu (1977) decernată la Chişinău de Liga Culturală pentru Unitatea Românilor de Pretutindeni şi de Uniunea Scriitorilor din Moldova.


Activitatea literară

Coredactor al ziarului Dreptatea din New York (1973-1982), fondator al revistei Datina Străbună din Montréal.
Colaborează cu mai multe publicaţii din Moldova şi România.


Debut literar

A debutat cu volumul Poeme din Canada, Editura La Voix du Peuple, Montréal, Québec,1977.

Volume publicate

Autor al unui număr de 50 de titluri (poezie, eseu, economie politică, istorie, roman) apărute în Canada, Italia, România, Moldova.

Titluri reprezentative: Visuri şi Realităţi, Gând şi suflet, Poeme de Toamnă, Mărturisiri Rimate, Şoaptele Inimii, Poeme de Suflet, Iernatice Stihuri, Stropi de Lumină, Speranţe şi Hotare, Bugeac Străbun.  

Urzind covorul viitorului

Mormane de ani,
Vălătuci de timpuri.
Viorile mute.
Orchestrele corbilor.
Un drum ce renaşte
Din cuvântul trecutului.
Din sufletele ce respiră
Şi inimile care bat
Prin labirintele încrederii.
Iubito, ţară de dor,
Tresari fără mine în agonia dragostei
Urzind covovorul viitorului.


Ce suflu mână firul vieţii?

Ce strigăt aspru te-nfioară?
Ce sunet viu te împresoară?
Ce vifor rece te îngheaţă
Ca pe un vis ascuns în ceaţă?

Ce undă `naltă te împinge
Spre malul ce te va înfrânge?
Ce suflu mână firul vieţii
Rostogolind pe drum scaieţii?

Cât strigătul va fi un strigăt,
Iar sunetul va fi un sunet,
Cât viforul va fi de gheaţă
Şi visul tău ascuns în ceaţă

Gândeşte-te la nemurire,
La viaţă, moarte şi iubire,
Făr-de-nceput, făr-de sfârşit 
Pentru bogat sau necăjit...


Praf de oxidări

Peste tot a curs rugina
Cu al vremii plug.
Numai inima, virgina,
Arde pe-al său rug.

Peste munţi şi peste ape
Au căzut rugini,
Numai inima în şoapte
Sângerează-n spini.

Peste ţări şi peste lume
Ruginiri şi teasc.
Numai inima în glume
Arde pe-al său vreasc.

Peste sori şi peste stele
Praf de oxidări.
Numai dragostele mele
Sunt peregrinări..

TEATRU/ FILM 15 August

Regizor Sică Alexandrescu

Biografie

 Nascut pe 15 august 1896 in Bucuresti, Sică Alexandrescu a fost un regizor român format la școala realistă a lui Paul Gusti (un mare regizor de teatru roman). Ca fiu al unui actor, Vasile Alexandrescu crescuse cu pasiunea pentru teatru. După absolvirea liceului Sf. Sava din Bucuresti, începe să lucreze în teatru, la început ca regizor de culise la Naţionalul bucureştean unde pune în scenă o piesă scrisă de Mihai Sorbu: “ Patima roşie” în care se spune că a debutat marea actriţă Elvira Popescu. Începe adevărata sa cariera la Teatrul Naţional din Cluj, devine repede un bun regizor de farse în genul bulevardier, de divertisment în gustul epocii, cu adaptări moderne ale tradiţiei vodevilului. Prelucra, dramatiza, regiza cu îndemânare şi cu imediat succes la public. Dar acorda constant atenţie dramaturgiei româneşti, fiind foarte receptiv la piesele autorilor debutanţi sau abia lansaţi. A montat comedii ale lui Gogol şi Goldoni și lucrări dramatice românești și rusești printre care „O chestiune personală” de A. Stein, „Anii negri” de Aurel Baranga și N. Moraru şi a devenit prim regizor artistic la Teatrul Național "I. L. Caragiale". De două ori laureat al Premiului de Stat, în anii 1940 a reușit să întrunească toate teatrele importante din București, realizând - fie ca regizor sau ca director de teatru - spectacole cu distribuții extraordinare, în care chiar și rolurile mici erau jucate de mari actori. Prin Decretul nr. 43 din 23 ianuarie 1953 al Prezidiului Marii Adunări Naţionale a Republicii Populare Române, regizorului Sică Alexandrescu i s-a acordat titlul de Maestrul emerit al artei din Republica Populară România „pentru merite deosebite, pentru realizări valoroase în artă și pentru activitate merituoasă” şi în anul 1960 a primit și titlul de Artist al poporului. Dupa moartea sa , survenită la Cannes în Franta pe 6 august 1973, soţia sa, Aurelia Alexandrescu face în 1980 o donaţie statului roman ce cuprinde patru lucrări de bună calitate semnate de Gheorghe Petraşcu (Borcanul cu pensule), Nicolae Tonitza (Nud văzut din spate), Theodor Pallady (Natură statică cu anemone) şi Iosif Iser (Arlechin şi dansatoare). În prezent, Teatrul Dramatic din Brașov îi poartă numele din 1994 si o stradă din Cartierul Vatra Luminoasă din Bucureşti se poate mândri cu acelaşi nume. 

Badaranii 1960:

O scrisoare pierduta 1953 HQ:

Însurătoare sau Căsătoria cu Birlic, Dem Rădulescu 🎭 Teatru Radiofonic Subtitrat

GÂNDURI PESTE TIMP 15 August

Walter Scott – Citate:

SFATURI UTILE 15 August

INSUFICIENŢA CARDIACĂ

Insuficienţa cardiacă apare când muşchii inimii nu mai pompează atât de mult sânge cât are nevoie organismul.

Insuficienţa nu înseamnă că inima a încetat pomparea, ci că nu mai pompează la capacitatea necesară. Insuficienţa cardiacă poate fi cauzată de câteva boli care pot afecta inima şi capacitatea ei de pompare.

Când inima nu mai pompează eficient sânge prin corp, acesta începe să se întoarcă mai greu spre inimă, situaţie care duce la formarea de fluide în plămâni sau în alte părţi ale corpului, cauzând respiraţie scurtă şi alte simptome de atac de cord. Insuficienţa cardiacă este o afecţiune progresivă, care se înrăutăţeşte în timp.

De obicei începe când inima este afectată sau slăbită, ca rezultat al unui atac de cord. La început, corpul încearcă să compenseze capacitatea scăzută de pompare a inimii prin:

_ Reţinerea sării şi a apei, pentru a creşte cantitatea de sânge în

fluxul sangvin.

_ Creşterea volumului de muncă depus de inimă.

_ Creşterea dimensiunilor inimii.

În cele din urmă, aceste încercări de compensare ale corpului nu fac decât să înrăutăţească insuficienţa cardiacă deja existentă.

Care sunt diferitele tipuri de insuficienţă cardiacă?

Insuficienţa cardiacă de obicei afectează ventriculul stâng în două moduri:

_ Insuficienţa sistolică apare atunci când ventriculul nu se mai

contractă suficient de puternic pentru a pompa sângele către corp.

_ Insuficienţa diastolică apare când ventriculul nu se mai relaxează suficient şi aceasta afectează capacitatea lui de a se umple cu sânge.

Dacă partea stângă a inimii este mai afectată, s-ar putea să nu fie capabilă să pompeze suficient sânge către toate organele din corp, inclusiv către inimă. În acelaşi timp, sângele trebuie să se întoarcă în ventriculul drept, iar dacă are dificultăţi, el stagnează în circulaţie şi determină apariţia de lichide suplimentare – insuficienţă în partea dreaptă. Insuficienţa dreaptă şi cea stângă sunt adesea prezente în acelaşi timp, sub forma insuficienţiei cardiace globale.

Pe lângă clasificarea în funcţie de tip, insuficienţa cardiacă este clasificată în funcţie de severitate, folosind un sistem dezvoltat de Asociaţia Americană a Inimii. Insuficienţa este o afecţiune cronică, ce se poate înrăutăţi dintr-o dată, şi aceasta se numeşte insuficienţă acută. Forma acută cere tratament urgent.

Care sunt cauzele insuficienţei cardiace?

Insuficienţa cardiacă poate fi cauzată de câteva boli care afectează inima şi capacitatea sa de a pompa sângele:

_ Boli ale arterelor coronariene şi mai ales infarctul miocardic

_ Tensiunea arterială ridicată

_ Boli ale muşchilor inimii – cardiomiopatie

_ Afecţiuni congenitale ale inimii

_ Boli ale valvelor inimii

_ Boli ale pericardului

_ Aritmii

Un număr de factori pot cauza insuficienţa bruscă, cum ar fi luarea medicamentelor în mod incorect, un nou atac de cord, cheaguri de sânge care ajung la plămâni, infecţii, utilizarea de alcool, excesul de sare, efortul fizic.

Care sunt simptomele insuficienţei cardiace?

Simptomele tipice ale insuficienţei cardiace includ:

_ Respiraţie scurtă şi frecventă

_ Edeme în special la picioare, glezne

_ Creştere bruscă în greutate

_ Ameţeală, leşin sau slăbiciune

_ Oboseală

_ Tuse uscată, în special în poziţia culcat

_ Urinare crescută noaptea

_ Greaţă, balonări

Insuficienţă cardiacă acută

Insuficienţa acută intervine când plămânii se umplu rapid cu apă – edem pulmonar. Simptomele se dezvoltă rapid şi pot include:

_ Respiraţie scurtă şi ineficientă

_ Bătăi de inimă neregulate şi rapide

_ Tuse cu secreţii spumoase şi de culoare roz

Insuficienţa acută este o urgenţă medicală şi are nevoie de îngrijire imediată.

Cum poate fi diagnosticată insuficienţa cardiacă?

Ecocardiografia este cea mai bună şi mai simplă metodă de a determina dacă ai insuficienţă cardiacă şi ce tip. De asemenea, ajută la evaluarea severităţii insuficienţei. Ecocardiografia foloseşte ultrasunete, pentru a crea o imagine în mişcare a inimii, şi de obicei este primul test făcut după apariţia unor asemenea probleme medicale. De asemenea, radiografia pieptului poate ajuta la diagnosticarea insuficienţei. Ecocardiografia poate fi folosită pentru a monitoriza insuficienţa, măsurând cât sânge este pompat din ventriculul stâng. Medicii ştiu când insuficienţa se înrăutăţeşte,

monitorizând simptomele şi determinând dacă aşa-numita fracţie de ejecţie a scăzut.

La ce să vă aşteptaţi, dacă aveţi insuficienţă cardiacă?

Insuficienţa cardiacă este o afecţiune pe viaţă, care de obicei se înrăutăţeşte cu timpul. Câteva medicamente şi mai multe schimbări în stilul de viaţă sunt necesare când ai insuficienţă. Aceşti paşi pot îmbunătăţi insuficienţa şi pot avea un impact pozitiv asupra calităţii şi lungimii vieţii.

În faza timpurie poţi avea doar simptome minore, care să apară în timpul activităţilor obositoare. Cu timpul, simptome ca respiraţia scurtă, balonarea şi oboseala se pot înrăutăţi, până când vor fi prezente tot timpul, chiar şi atunci când te odihneşti.

Tratamentul poate reduce aceste simptome adesea, dar de obicei nu le elimină. Când insuficienţa se înrăutăţeşte poţi deveni oboist şi slăbit, chiar dacă iei multe medicamente şi urmezi un plan de tratament. Alte organe ale corpului pot ajunge să nu funcţioneze corect, deoarece nu primesc suficient sânge.

Insuficienţa acută se dezvoltă rapid şi poate cauza moartea, dacă nu primeşte tratament medical imediat.

Complicaţiile insuficienţei cardiace pe termen lung pot include:

_ Afecţiuni al anumitor organe – adesea insuficienţă renală, rezultând din descreşterea cantităţii de sânge şi de oxigen

_ Bătăi de inimă neregulate şi moarte subită

_ Atac vascular cerebral

_ Atac de inimă

_ Tromboză şi embolie pulmonară

_ Probleme ale valvelor

Ce pot face să trăiesc cu insuficienţa cardiacă?

După ce ai fost diagnosticat cu insuficienţă cardiacă, este foarte probabil să fie necesar să iei anumite medicamente pentru tot restul vieţii. Dieta şi schimbările în stilul de viaţă sunt de asemenea importante în tratarea simptomelor.

Limitarea aportului de sare, odihna şi activitatea moderată, evitarea infecţiilor şi folosirea atentă a medicamentelor sunt căi importante de a controla insuficienţa şi de a preveni complicaţiile, spitalizarea şi moartea bruscă.

Probabil ţi se va da o combinaţie de medicamente care să trateze insuficienţa, incluzând un ACE inhibitor, un diuretic şi digoxină. Aceste medicamente vor ajuta inima să pompeze mai bine şi vor controla simptomele. Medicamentele nu vindecă insuficienţa cardiacă, totuşi pot uşura simptomele, pot îmbunătăţi funcţia inimii, pot încetini evoluţia bolii şi pot reduce riscul complicaţiilor.

Medicul poate recomanda tratament chirurgical, cum ar fi un by-pass al arterelor coronariene, dacă vasele de sânge din inimă sunt blocate. Un transplant de cord se ia în considerare doar când simptomele sunt severe şi nu răspund la formele standard de tratament.

Cine îmi poate trata insuficienţa cardiacă?

Solicită ajutorul medicului cardiolog, dacă bănuieşti că ai simptome de insuficienţă sau dacă simptomele se înrăutăţesc. Solicită ajutor medical, dacă ai semne de insuficienţă acută, atac de cord sau atac vascular cerebral.

Acest material a fost reprodus din lucrarea Dr Leonard Azamfirei intitulată  E BINE SĂ ŞTII Sfaturi pentru oamenii sănătoşi şi...bolnavi apărută în Editura Viaţă şi sănătate – Bucureşti 2003.