MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU MARȚI 13 AUGUST 2019

Bună ziua, prieteni!

Mulțumesc pentru postările Dumneavoastră!

Mulțumesc pentru aprecierile făcute la adresa materialelor prezentate de mine!

Ca de fiecare dată și astăzi găsiți aici multe articole cu bogat conținut informativ pe care vă rog să le parcurgeți! Nu accept ”lozinca” aceea cu timpul limitat pentru că orice om bine organizat își face timp pentru studiu.
Dați clic pe imagine și apoi puteți răsfoi în liniște!
Pentru iubitorii muzicii avem un program consistent de tangouri!
Toate cele bune!

ISTORIE PE ZILE 13 August

Evenimente

·         523: Ioan I devine noul Papă după decesul Papei Hormisdas. S-anascu in Siena (sau „Castellodi Serena„), aproapede Chiusdin, în Italia si este primul papa care a vizitat Constantinopolul. Scopul vizitei a fost acela de a obține o reconciliere cu împăratul răsăritean Iustin I, care îi persecuta pe arieni. La revenirea sa la Ravenna – capitala de atunci a Italiei, Papa Ioan I a fost încarcerat din ordinul regelui ostrogot Theodoric cel Mare, care l-a bănuit de trădare si a decedat din cauza relelor tratamente la care a fost supus. Trupul său neînsuflețit a fost transportat la Roma, unde a fost înmormantat în Basilica Sf. Petru. Biserica Romei l-a asezat printre martirii săi.

·         582: Mauricius devine împărat al Imperiului Roman de Răsărit.  Flavius Mauricius Tiberius Augustus (c.539, Arabissus – 602, Constantinopol), cunoscut sub numele de Mauriciu/Maurikios, a fost împărat bizantin bizantin între anii 582 și 602. El a fost ultimul membru al dinastiei iustiniene.Mauriciu a organizat provinciile din Italia și Africa în exarchate, conduse de un exarch, începând din anul 584. Prin creearea exarhatelor din Italia, Mauriciu a încetinit invazia lombarzilor. I-a ridicat pe fii săi la rangul de co-împărați: Teodosiu, fiul cel mare, guverna provinciile apusene, iar Tiberiu, provinciile balcanice. A fost tolerant față de monofiziți. În 602, trupele dunărene s-au revoltat împotriva împăratului sub conducerea lui Focas si l-au forțat pe Mauriciu să abdice, fiindfiind nevoit să fugă cu familia sa la Nicomedia (azi Izmit, Turcia). A fost capturat si executat de trupele lui Focas, care a devenit împărat. Mauriciu este autorul cărții militare Strategikon.

·         1099: Pascal al II-lea devine papă al Romei, ramanand pe tronul pontificalpana  la moartea sa, în 1118.
A fost călugăr, fiind creat Cardinal de Papa Grigore al VII-(1073-1085), în1073.  În 1113, Papa Pascal al II-lea a recunoscut Ordinul Suveran al Cavalerilor de Malta ca ordin religios.

·         1391: Prima atestare documentară a mănăstirii Peri (Transilvania), în “Tomos”- ul patriarhului ecumenic Antonie al IV – lea. Pe malul drept al Tisei, in localitatea Peri, pe pamantul Dragoiestilor, la inceputul secolului XIV sau dupa unii chiar in secolul XIII, s-a  infiintat o sihastrie, intretinuta de strabunii lui Dragos, protector fiind  Arhanghelul Mihail. In prima jumatate a  veacului al XIV-lea, comunitatile isihaste de pe Tisa Superioara s-au grupat la Sihastria Peri. Tot cam atunci, Bogdan Voda, voievod de Maramures, intra pe paminturile Moldovei, si-l alunga pe BALC, fiul lui SAS si nepot al lui Dragos, care era vasal  al regelui Ungariei si intemeiaza voievodatul  Moldova. Dupa venirea lui Bogdan Voda la tronul Moldovei, fratii Balcu si Drag au condus Tara Maramuresului, ca voievozi, vreme de 30 de ani. Luandu-l ca exemplu pe Bogdan, au vrut sa intemeieze si ei, la nord de Carpati, o tara romaneasca suverana. Lupta lor cea mare a fost pentru pastrarea si impunerea ortodoxiei  si au daruit manastirii Perii Maramuresului  bunuri si pamanturi si au ridicat o biserica din piatra iar in 13 august 1391.  La cererea lor, cu acordul patriarhului Antonie al IV-lea al Constantinopolului, manastirea e ridicata la rangul de Stavropighie Patriarhala cu drept de jurisdictie asupra bisericilor din opt tinuturi , si  timp de 312 ani aici si-a avut sediul Episcopia Ortodoxa Romana a Maramuresului. Cele opt tinuturi care s-au aflat sub jurisdictia Stavropighiei de la Peri au fost: Maramuresul, Salajul, Arva, Ugocea, Beregul, Ciceul, Ungurasul si Almasul Bihorean. Pe 13 august 1391, printr-o diploma patriarhala, Manastirea Peri a fost instituita cu atribute episcopale, avandu-l ca intai episcop pe Simion Moldoveanul. La Săpânţa-Peri a existat de asemenea una din scolile de caligrafie insemnate din Romania, aici au fost traduse si copiate in romana pentru prima data Psaltirea, Evanghelia, Legenda duminicii, Codicele Voroneţean si Faptele Apostolilor. Manastirea Peri a fost distrusa si desfiintata in 1703,  in timpul rascoalei antihabsburgice a lui Francisc Rakoczi al II-lea. Astazi localitatea Peri apartine Ucrainei, dar pe malul sting al Tisei cit mai aproape de vechea asezare, linga Sapanta, s-a construit o biserica din lemn care sa aminteasca de vechea manastire si episcopie. Prin darurile generoase ale unei  familii de  ctitori si prin stradania preotului Grigore Lutai, linga Sapanta  s-a ivit, intr-un frumos parc dendrologic, cea mai inalta biserica de lemn din Europa, atingand 75 metri de la pamant spre cer. Crucea din varful turlei are 7,50 metri inaltime si o greutate de 430 kg. Constructia a fost realizata dupa planurile arhitectului Dorel Cordoş de catre mesterul Ioan Ştiopei zis Buga din Bârsana.

·         1516: Se semnează Tratatul de la Noyon între Franța și Spania. Francisc I al Franței recunoaște pretenția lui Carol Quintul asupra Neapole, iar Carol recunoaște pretenția lui Francisc asupra Milano.

·         1521: Forțele conchistadorului spaniol Hernán Cortés aliate cu războinici Tlaxcalan, condusi de Xicotencatl cel Tânăr, cuceresc capitala Imperiului Aztec, Mexico. Invazia, în numele regelui Carlos I al Spaniei a început în februarie 1519, iar victoria asupra Imperiului Aztec a fost proclamată la 13 august 1521 .

·         1532: Unirea dintre Bretania și Franța: Ducatul de Bretania este absorbit în Regatul Franței.

·         1595: Bătălia de la Călugăreni a avut loc în data de 23 august (13 august conform vechiului calendar) 1595. Oastea munteană condusă de Mihai Viteazul, întărită de câţiva ardeleni trimişi de Sigismund Bathory, a încercat să oprească oastea otomană invadatoare condusă de Sinan Paşa, al cărei obiectiv era transformarea Ţării Româneşti în paşalâc. Operaţiunea lui Mihai nu a reuşit, ea fiind urmată de ocuparea Bucureştiului de către turci şi de retragerea tactică a lui Mihai în munţi. Ulterior, întărit cu o armată mai mare, Mihai avea să-i îndepărteze pe otomani, învingându-i decisiv în bătălia de la Giurgiu, la mijlocul lunii octombrie 1595. Raportul de forţe era net favorabil oştii otomane. Nicolae Bălcescu, citând surse contemporane, arată: „Într-adevăr, armata lui [Sinan] era, cum ştim, de 180 mii ostaşi, mai mult decât de zece ori mai mare ca a lui Mihai Vodă, care, cu toate ajutoarele ce primi din Moldova şi Ardeal, d-abia se urca la 16 mii oameni şi 12 tunuri” În ceea ce priveşte efectivele oştirii creştine, se poate aprecia că Mihai Viteazul a avut sub comanda sa cel mult 10.000 de militari şi un parc de artilerie compus din 12 tunuri mari de câmp. Cronica oficială vorbeşte de 8.000 de munteni şi 2.000 de unguri. Acest raport de forţe net defavorabil aliaţilor explică alegerea făcută de voievod pentru terenul de la sud de Călugăreni, care era împădurit, mlăştinos, străbătut de râul Neajlov, în care deplasarea atacatorilor se putea face numai pe un singur drum, cu un punct obligatoriu de trecere peste podul îngust de peste râu. În acest spaţiu, superioritatea numerică a turcilor nu a putut fi valorificată, configuraţia terenului impunând atacul în valuri, fără a fi cu putinţă desfăşurarea largă pe flancuri.

1595: Bătălia de la Călugăreni. Pictură de Theodor Aman.

·         1624: Regele Ludovic al XIII-lea al Franței îl numește prim-ministru pe Cardinalul Richelieu.

·         1704: O armată anglo-germano-olandeză a învins Franța aliata cu Bavaria în bătălia de la Blenheim marcand un punct de cotitură in Războiul de succesiune spaniol.

·         1787 (13/24 august): Izbucnirea războiului ruso-turc. Ţările Române devin teatrul operaţiunilor militare. Sunt ocupate mănăstirile Sinaia, Cozia şi Tismana.

·         1792: Regele Ludovic al XVI-lea al Franței este formal arestat de Tribunalul Național și declarat "inamic al poporului".

·         1862: Prin decret al domnitorului Alexandru Ioan Cuza, ia fiinta  Ministerul Trebilor Străine al României .

·         1864: Domnitorul Al. Ioan Cuza a promulgat printr-un decret, Legea rurală. Sunt împroprietărite 463.554 familii de ţărani.

·         1894: William Ramsay și John William Strutt, lord Rayleigh au anunțat la Oxford "descoperirea unui nou gaz: argonul.

·         1900: La numai o zi de la stabilirea recordului de viteză între America şi Europa de către vasul Kaiser Wilhelm der Grosse al Liniei Nord – Germane Lloyd, transatlanticul Deutschland a cucerit mult – râvnita distincţie Panglica Albastră oferită, de obicei, navei de pasageri care realizează cea mai rapidă cursă transatlantică. Viteza navei Deutschland a dus la spargerea recordului de 5 zile, 19 ore şi 45 minute al navei Kaiser Wilhelm cu 8 ore sec XX.

·         1905: Norvegia este independentă. Aproape 100% din alegători au votat printr-un referendum pentru dizolvarea Uniunii personale cu Suedia (doar 184 de alegători au votat în favoarea Uniunii).

·         1906: A fost creată Comisia Generală a Sindicatelor din România.

·         1907: La New-York incepe sa functioneze primul taxi prevazut cu contor.

·         1913: Inventatorul englez Harry Brearley  a obținut pentru prima oară oțel inoxidabil  într-un furnal electric.

·         1920: A început Bătălia de la Varșovia, bătalia finală a războiului polono-sovietic, conflict care a început la scurtă vreme după încheierea Primului Război Mondial (1918). Bătălia de la Varșovia (uneori numită și Miracolul de pe Vistula, în limba poloneză Cud nad Wisłą), a fost bătălia finală a Războiului Polono-Sovietic, conflict care a început la scurtă vreme după încheierea primului război mondial (la 1919) și a fost încheiat prin Tratatul de pace de la Riga din 1921. Bătălia de la Varșovia a început pe 13 august 1920 și s-a încheiat pe 25 august 1920. Forțele Armatei Roșii comandate de Mihail Tuhacevski s-au îndreptat către capitala Poloniei, Varșovia, și către fortăreața Modlin aflată în vecinătate. Pe 16 august, forțele poloneze conduse de Józef Piłsudski au contraatacat dinspre sud, forțînd trupele rusești să se retragă în dezordine către est, traversînd rîul Niemen. S-a estimat că bolșevicii au pierdut 10.000 de soldați uciși, 500 dispăruți și 10.000 de răniți, 66.000 fiind luați prizonieri. Prin comparație, polonezii au pierdut 4.500 de soldați morți, 10.000 dispăruți și 22.000 răniți. Înainte ca Miracolul de pe Vistula să se petreacă, atît bolșevicii cît și majoritatea experților străini considerau Polonia practic înfrîntă. Victoria neașteptată și uluitoare în Bătalia de la Varșovia a distrus forțele bolșevice. În lunile care au urmat, o serie de noi victorii poloneze au asigurat independența țării și i-au securizat frontierele.

·         1932: Preşedintele Reichului, von Hindenburg, a refuzat să încredinţeze şefului celui mai puternic partid conducerea guvernului, pe care Hitler ar fi avut dreptul, s-o revendice

·         1936 - A fost înfiinţat Congresul Mondial Evreiesc (Geneva).

·         1937: În timpul celui de-Al Doilea Război Chino-Japonez, începe bătălia de la Shanghai terminată cu capturarea orașului Shanghai de către japonezi.

·         1946: În şedinţa plenară a Conferinţei de Pace de la Paris, ia cuvântul şeful delegaţiei române, Gheorghe Tătărescu, care expune punctul de vedere al României. A cerut recunoaşterea calităţii de cobeligerant al tarii noastre, modificarea unor clauze economice şi adeziunea României la principiile Cartei ONU. Totuşi, României i s-a impus plata unor reparaţii de război imense, si a ramas fara teritoriile Basarabia si  Bucovina de Nord, ocupate de URSS in 1940 si fara Dobrogea de sud (Cadrilater), ocupat de Bulgaria in acelasi an.

·         1948: A fost înfiinţată Academia Română – filiala Iaşi. Şi-a început activitatea la 24 ianuarie 1949, în clădirea vechii Academii Mihăilene, sub conducerea academicianului Radu Cernătescu.

·         1960 Republica Centrafricană își declară independența față de Franța. David Dacko devine primul președinte.

·         1961: În noaptea de 12 spre 13 august a început ridicarea Zidului Berlinului. Separarea est germanilor de berlinezii din vest. A rezistat până la 9 noiembrie1989. Zidul Berlinului (Berliner Mauer), un simbol al Războiului Rece, a fost construit, inițial, pe 13 august 1961 și a fost demolat în săptămânile de după 9 noiembrie 1989. Parte a Cortinei de Fier, Zidul Berlinului a fost cea mai cunoscută parte a frontierelor RDG-ului. Concepută de administrația liderului comunist al Germaniei Răsăritene, Walter Ulbricht, și aprobată de liderul sovietic Nikita Hrușciov, zidul a constituit o barieră de separare între Berlinul Occidental și Republica Democrată Germană timp de aproape 28 de ani. A fost construit în perioada postbelică, (perioadă în care Germania a fost divizată), în efortul de a stopa consecințele scurgerii de forță de muncă și pierderilor economice asociate cu migrația zilnică a unui mare număr de profesioniști și lucrători calificați între Est și Vest. Existența timp de aproape trei decenii a Zidului a provocat scăderea semnificativă a emigrației (evadați – “Republikflucht”): de la 2,5 milioane, în perioada 1949 – 1962, la numai 5.000 – între 1962 și 1989. Crearea Zidului Berlinului a fost un dezastru propagandistic pentru Germania Răsăriteană și pentru blocul comunist ca un tot. Zidul a reprezentat un simbol al tiraniei comuniste, insistent afișat în lumea occidentală, în special după împușcarea, intens mediatizată de mass media occidentale, a câtorva evadați. Liberalizarea politică de la sfârșitul deceniului al nouălea, asociată cu declinul Uniunii Sovietice, a dus la relaxarea restricțiilor la trecerea frontierei est-germane, care au dus, în cele din urmă, la demonstrații de masă și căderea guvernului comunist. În momentul când a fost dat publicității, la 9 noiembrie 1989, un decret al oficialităților est-germane care permitea trecerea liberă a frontierei, mase uriașe de est-berlinezi s-au apropiat de zid și, în cele din urmă, au traversat prin toate punctele de trecere, unindu-se, într-o atmosferă sărbătorească, cu mulțimea din Berlinul Occidental. După câteva săptămâni, Zidul a fost, în cele din urmă, distrus în totalitate, căderea acestei bariere fiind primul pas către reunificarea Germaniei, care a fost încheiată, în mod oficial, pe 3 octombrie 1990.

·         1972: Armata SUA se retrage definitiv din Vietnam.

·         1996: Microsoft lanseaza Internet Explorer 3.0

·         2004: Se deschid  Jocurile Olimpice de la Atena. În această competiţie care a durat pana la  29 august 2004 au participat 10.625 de sportivi din 201 de ţări,care au concurat la 28 de sporturi diferite. Romania a obtinut locul 14 la clasamentul pe medalii, cucerind  5 medalii de aur, 2  de argint si 3 de bronz.

·         2008: Razboiul ruso - georgian din Osetia de Sud –  unități ale armatei ruse ocupa orașul georgian Gori.

·         2014: Onufrie Berezovski, mitropolit al Cernăuților și Bucovinei, a fost ales întâi-stătător al Bisericii Ortodoxe Ucrainene afiliate Patriarhiei Moscovei.

·         2016: Regina Ana a fost  inmormnantata  la Curtea de Arges, în Noua Catedrală Arhiepiscopală și Regală, necropola regilor României. Inhumarea Majestatii Sale a fost precedata de funeralii impresionante. M.S. Ana de Bourbon-Parma s-a născut la 18 septembrie 1923, la Paris și a fost fiica principelui René de Bourbon-Parma și a principesei Margareta a Danemarcei. A decedat in ziua de 1 august 2016, in Elvetia. In urma deciziei luate de Guvern, Sâmbătă, 13 august, a fost  declarata zi de doliu național pe intreg teritoriul României, în memoria Reginei Ana.Toate instituțiile, autoritățile publice centrale și locale au arborat drapelul României în bernă.De asemenea drapelul a fost  arborat în bernă și la sediile partidelor politice, sindicatelor, patronatelor, instituțiilor de învățământ, instituțiilor de cultură și misiunilor diplomatice ale României, la punctele pentru trecerea frontierei, aeroporturi, porturi, gări și aerogări, precum și ca pavilion pe navele și ambarcațiunile care navighează sub pavilion românesc. Slujba Reginei Ana este oficiata atat de ierarhi ortodocsi, in frunte cu Patriarhul Daniel, cat si de cei catolici, condusi de monseniorul Ioan Robu. De asemenea, președintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, a semnat un decret privind declararea zilei de 13 august 2016 zi de doliu național „în semn de profundă durere cauzată de trecerea în eternitate a Reginei Ana a României”. La funeraliile reginei Ana au fost prezenti, printre altii, principele Lorenz al Belgiei, principesa Maria Astrid de Luxemburg, arhiducesa a Austriei, arhiducele Cristian al Austriei, Alteta Sa Regala Maximilian, Mare Duce de Baden, principele Georg Friedrich al Prusiei, ducesa Maria a Rusiei, principele Carlos de Bourbon, Duce de Parma, care va reprezenta si familia regala a Olandei, si arhiducele Martin al Austriei. De asemenea, la funeraliile reginei au  participat principesa mostenitoare Margareta, principele Radu, principesa Elena, principesa Sofia si principesa Maria, printul Nicolae, nepotul reginei, alaturi de alti membri ai Casei Regale. Regele Mihai nu a participat la funeralii, din cauza starii de sanatate precare, la fel si Principesa Irina, care nu mai face parte din Casa Regala. Nici familia regala din Marea Britanie nu a participat la ceremonie, insa  a fost reprezentata de insarcinatul cu afaceri al Ambasadei britanice si de contele Tibor Kalnoky. Acestea au fost primele funeralii regale din ultimii 78 de ani, dupa ce la 24 iulie 1938  la Castelul Peleș, la București și la Curtea de Argeș au avut loc funeraliile Reginei Maria a României.

Nașteri

·         1311: Alfonso al XI-lea al Castiliei (d. 1350)
* 1482: Jo Gwang-jo (hangeul: 조광조; 23 august 1482 - 10 ianuarie 1520), cunoscut de asemenea și după numele său literar Jeong-am (정암) a fost un învățat neo-confucianist coreean care a inițiat reforme radicale în timpul regelui Jungjong din Dinastia Joseon, la începutul secolului al XVI-lea.

El a fost acuzat de favoritism politic și facționism, fiind executat prin otrăvire în ziua de 10.01.1520 în timpul celei de-a treia persecuții împotriva învățaților Sarim. El a devenit venerat de către următoarele generații de coreenei ca un martir neo-confucianist. Unii istorici l-au considerat una dintre cele mai importante personalități istorice coreene din secolul al XVI-lea. Este unul dintre cei 18 înțelepți ai Coreei (동방 18 현) și onorat ca Munmyo Bae-Hyang (문묘 배향)

Jo Gwang-jo era fiul lui Jo Wongang (조원강, 赵元纲) din clanul Hanyang Jo (한양 조씨, 汉阳 赵氏). El a studiat neo-confucianismul cu maestrul Kim Gwoeng-pil care fusese discipolul lui Kim Jong-jik. Kim Jong-jik fusese exilat în 1498 în timpul primei persecuții a literaților și se afla în exil. În timpul celei de-a doua persecuție a literaților din 1504, când Kim Gwoeng-pil a fost executat prin otrăvire, Jo Gwang-jo a fost exilat din cauza faptului că era discipolul lui Kim Gwoeng-pil.

La acea vreme, politica din Joseon era marcată în primul rând de luptele pentru putere dintre două facțiuni de aristocrați yangban: facțiunea Hungu (formată din nobilii la putere care erau în general conservatori) și facțiunea Sarim (facțiune nou-apărută formată din cărturari numiți seonbi care aparțineau școlilor neo-confucianiste ale lui Kim Jong-jik și altor gânditori). Facțiunea Sarim intrase în politica de la curte în timpul regelui Seongjong dar a suferit două persecuții sângeroase în timpul succesorului său, regele Yeonsangun. Yeonsangun a fost detronat în 1506 printr-o lovitură de stat condusă de liderii facțiunii Hungu. Jungjong a fost încoronat ca al unsprezecelea rege din Dinastia Joseon.

Jo Gwang-jo

* 1614: Augustus de Saxa-Weissenfels (13 august 1614, Dresda – 4 iunie 1680, Halle), a fost Duce de Saxa-Weissenfels-Querfurt din Casa de Wettin și administrator al arhiepiscopiei de Magdeburg. A fost al doilea fiu al lui Johann Georg I, Elector de Saxonia și a celei de-a doua soții, Magdalene Sibylle a Prusiei.

În tetamentul său din 20 iulie 1652, Electorul Johann Georg I a ordonat o divizare a teritoriilor albertine. Augustus a moștenit două orașe: Weißenfels și Querfurt și a devenit primul lor duce. De asemenea, Agustus și-a crescut veniturile prin luare în administare a teritoriului Barby în timpul minoratului contelui August Ludwig. La 17 octombrie 1659 tânărul conte a murit cu puțin timp înainte să ajungă major. Cu el, linia de Barby s-a stins. O dispută asupra territoriilor sale a fost rezolvată în favoarea lui Augustus șapte ani mai târziu (1666). În testamentul său, ducele a lăsat Barby fiului său Heinrich.

La 25 iulie 1660, Augustus a pus piatra de temelie pentru construirea reședinței sale oficiale, Schloss Neu-Augustusburg în Weissenfels. Castelul a fost construit pe locul celui vechi, care a fost devastat de trupele suedeze. Ducele a murit înainte ca finalizarea castelului să aibă loc.

La 15 iulie 1667, fiii Ducelui Wilhelm de Saxa-Weimar i-au oferit lui Augustus președenția Societății Fruitbearing. El a acceptat funcția și responsabilitățile pentru promovarea activității artiștilor și oamenilor de știință. Activitățile sale ca patron au lăsat datorii considerabile pe umerii urmașilor săi.

La Schwerin, la 23 noiembrie 1647, Augustus s-a căsătorit cu Anna Maria de Mecklenburg-Schwerin. Ei au avut 12 copii:

1. Magdalene Sibylle (n. 2 septembrie 1648, Halle - d. 7 ianuarie 1681, Gotha); s-a căsătorit la 14 noiembrie 1669 cu Ducele Frederic I de Saxe-Gotha-Altenburg. A fost strămoașa reginei Victoria a Regatului Unit.
2. Johann Adolf I (n. 2 noiembrie 1649, Halle - d. 24 mai 1697, Weissenfels).
3. August (n. 3 decembrie 1650, Halle - d. 11 august 1674, Halle); s-a căsătorit la 25 august 1673 cu Charlotte de Hesse-Eschwege. Singurul lor copil a murt la naștere (24 aprilie 1674).
4. Christian (n. 25 ianuarie 1652, Halle - ucis în bătălie la Mainz, 24 august 1689), mareșal al armatei saxone
5. Anna Maria (n. 28 februarie 1653, Halle - d. 17 februarie 1671, Halle).
6. Sophie (n. 23 iunie 1654, Halle - d. 31 martie 1724, Zerbst); s-a căsătorit la 18 iunie 1676 cu Karl, Prinț de Anhalt-Zerbst. Ca și sora ei mai mare Magdalene Sybille, este strămoașă a reginei Victoria.
7. Katharine (n. 12 septembrie 1655, Halle - d. 21 aprilie 1663, Halle).
8. Christine (n. 25 august 1656, Halle - d. 27 aprilie 1698, Eutin); s-a căsătorit la 21 iunie 1676 cu August Friedrich de Holstein-Gottorp, Prinț-episcop de Lübeck.
9. Heinrich (n. 29 septembrie 1657, Halle - d. 16 februarie 1728, Barby); a moștenit Barby.
10. Albrecht (n. 14 aprilie 1659, Halle - d. 9 mai 1692, Leipzig).
11. Elisabeth (n. 25 august 1660, Halle - d. 11 mai 1663, Halle).
12. Dorothea (n. 17 decembrie 1662, Halle - d. 12 mai 1663, Halle).

La Halle, la 29 ianuarie 1672, la doi ani după decesul primei soții, Augustus s-a căsătorit cu Johanna Walpurgis de Leiningen-Westerburg. Ei au avut doi fii:

1. Frederic (n. 20 noiembrie 1673, Halle - d. 16 aprilie 1715, Dahme); el a moștenit Dahme.
2. Maurice (n. 5 ianuarie 1676, Halle - d. 12 septembrie 1695, Szeged, Ungaria).

Augustus, Duce de Saxa-Weissenfels

·         1625: Rasmus Bartholin, matematician și medic danez (d. 1698)
* 1698: Marie Louise Adélaïde d'Orléans (13 august 1698 – 10 februarie1743) a fost a treia fiică a lui Philippe Charles d'Orléans, Duce de Chartres, moștenitorul Casei de Orléans și a soției lui, Françoise-Marie de Bourbon, fiica cea mică recunoscută a regelui Ludovic al XIV-lea și a metresei sale Madame de Montespan. A fost stareță la mănăstirea Chelles.

Adélaïde

Stareță de Chelles

Portret al tinerei Louise Adélaïde, de Pierre Gobert, ca. 1716

·         1717: Louis François de Bourbon, Prinț Conti (13 august 1717 – 2 august1776) a fost Prinț Conti din 1727 până la moartea sa. Tatăl său a fost Louis Armand al II-lea, Prinț Conti iar mama Louise Élisabeth de Bourbon, nepoată a regelui Ludovic al XIV-lea. Ca membru al Casei de Bourbon, a fost Prinț de sânge.

Louis François de Bourbon

Prinț de Conti

·         1743: Maria Elisabeta a Austriei (d. 1808)

·         1752: Louis François, Prinț Conti (d. 1814)

·         1752: Maria Carolina a Austriei (germană Maria Karolina von Österreich; italiană Maria Carolina d'Austria; 13 august 1752 – 8 septembrie 1814) a fost soția regelui Ferdinand I al celor Două Sicilii și de factoconducător al Neapolelui în perioada 1768-1799 și 1799-1806 și al Siciliei în perioada 1768-1814, deși ea a pierdut de facto puterea în 1812. A supravegheat promulgarea a multor reforme inclusiv revocarea interdicției privind masoneria, extinderea marinei sub conducerea favoritului ei, John Acton, și eliminarea influenței spaniole. A fost partizană a absolutismului luminat până la izbucnirea Revoluției franceze, când, pentru a preveni ca ideeile Revoluției să pătrundă, a transformat Neapole într-un stat polițienesc. S-a născut arhiducesă de Austria și a fost sora reginei Marie Antoinette a Franței.

Arhiducesa Maria Carolina ținând un portret al tatălui ei, Francisc I, Împărat al Sfântului Imperiu Roman.

Născută la 13 august 1752 la Palatul Schönbrunn, Viena, Maria Carolina a fost al treisprezecea copil al Maria Theresa a Austriei și Francisc I, Împărat al Sfântului Imperiu Roman. Nașii ei au fost regele Ludovic al XV-lea al Franțeiși regina Maria Leszczyńska.^[1] A fost numită după două două surori mai mari: Maria Carolina care a murit la două săptămâni după ce a împlinit un an și Maria Carolina care a murit la câteva ore după botez, însă familia i-a spus Charlotte.

Maria Carolina a fost fiica care a semănat cel mai mult cu mama ei. A avut o relație foarte apropiată cu sora sa mai mică, Maria Antoneta.^[2] O dovadă a apropierii lor este faptul că, atunci când una din ele s-a îmbolnăvit, cealaltă a luat boala.^[2]În august 1767 Maria Tereza le-a separat pe cele două fete, crescute până atunci împreună sub auspiciile contesei Marie von Brandis, din cauza comportamentului lor rău.^[3]

În octombrie 1767 sora Mariei Carolina, Maria Josepha, destinată să se căsătorească cu Ferdinand al IV-lea de Neapole, parte a alianței cu Spaniei, a murit de variolă.^[4] Dornic de a salva alianța austro-spaniolă, Carol al III-lea al Spaniei, tatăl lui Ferdinand al IV-lea, a cerut ca fiul său să se căsătorească cu altă soră.^[5][6]

Împărăteasa a oferit curții de la Madrid pe Maria Amalia sau Maria Carolina.^[7] Deoarece Maria Amalia era cu cinci ani mai mare decât fiul său, Carol al III-lea a optat pentru cea din urmă.^[7] Maria Carolina a reacționat prost la logodnă, a plâns și a spus că această căsătorie aduce ghinion.^[7] Obiecțiile ei totuși nu au întârziat pregătirile pentru noul ei rol de regină a Neapolelui.^[8] Nouă luni mai târziu, la 7 aprilie 1768, Maria Carolina s-a căsătorit cu Ferdinand al IV-lea al Neapolelui în lipsa acestuia, mirele fiind reprezentat de fratele Mariei Carolina, Ferdinand

Maria Carolina, regină a Neapole și Sicilia, de Anton Raphael Mengs, ca. 1768.

Regina Neapolelui în vârstă de șaisprezece ani a călătorit de la Viena la Neapole oprindu-se în drum la Mantua, Bologna, Florența și Roma.^[10][11][12] A ajuns în regatul Neapole la 12 mai 1768 debarcând la Terracina, unde s-a despărțit de însoțitorii ei austrieci.^[11]
Din Terracina ea și suita care i-a mai rămas și care-i includea pe fratele ei Marele Duce de Toscana și soția acestuia Maria Luisa a Spaniei au ajuns la Poztella, unde și-a întâlnit soțul pe care l-a găsit "foarte urât".^[13] Ea i-a scris contesei de Lerchenfeld: "Îl iubesc numai din datorie ..."^[13] Ferdinand, de asemenea, nu a fost impresionat de ea, declarând, după prima lor noapte împreună: "Doarme ca un mort și transpiră ca un porc".^[14]

Deși Maria Carolina nu și-a plăcut soțul, totuși, acest lucru n-a împiedicat-o să nască copii pentru a perpetua dinastia. În total, Maria Carolina i-a dăruit lui Ferdinand optsprezece copii, din care șapte au atins vârsta adultă, printre ei aflându-se succesorul lui Francisc I, ultima împărăteasă a Sfântului Imperiu Roman, Marea Ducesă de Toscana, ultima regină a Franței și Prințesa de Asturia.

Ferdinand, care a primit o educație destul de fragilă, nu avea capacitatea de a conduce, și se baza în totalitate pe consilierul tatălui său Carol al III-lea al Spaniei, Bernardo Tanucci.^[15] În conformitate cu instrucțiunile de la împărăteasa Maria Tereza, Maria Carolina a câștigat încrederea lui Ferdinand simulând interes față de activitatea lui favorită - vânătoarea.^[16] Așa ea a obținut administrarea statului pe ușa din spate, care avea să se realizeze pe deplin după nașterea unui moștenitor în 1775 și admiterea ei în Consiliului Privat.^[16][17] Până atunci, Maria Carolina a prezidat întinerirea vieții la curtea napolitană. Academicienii Gaetano Filangieri, Domenico Cirillo și Giuseppe Maria Galanti au frecventate salonul ei, printre alții.^[18]

Căderea lui Tanucci de la putere a apărut ca un argument al Mariei Carolina privind Masoneria, la care ea a aderat.^[16]Acționând la ordinele lui Carol al III-lea, Tanucci a reluat o lege din 1751 care interzice Masoneria, ca răspuns la descoperirea unei loje masonică în rândul regimentul regal.^[16] Înfuriată, regina i-a spus regelui Carol al III-lea opinia ei că Tanucci a ruinat țara, prin intermediul unei scrisori scrise de către soțul ei, făcând astfel să arate ca și cum ar fi fost ideea lui.^[19] Ferdinand l-a demis pe Tanucci în octombrie 1776, provocând o ruptură cu tatăl său.^[20] Numirea succesorului lui Tanucci, marchizul de Sambuca, o marionetă a reginei Maria Carolina, a reprezentat sfârșitul influenței spaniole în Napoli și creșterea influenței austriece.^[21] Nepopularitatea ei în rândul nobilimii a crescut odată cu încercările ei de a le reduce prerogativele.

Famila Regală a Neapole de Angelica Kauffman. Acest portret reprezintă o breșă față de reprezentările tipice ale Bourbonilor, care încorporează un peisaj arcadian și poze simple.^[22]

Maria Carolina a patronat artiști germano-elvețieni, cel mai faimos caz fiind Angelica Kauffman, care a pictat familia reginei într-un cadru informal, în grădină, în 1783, și-a dat fiicelor ei lecții de desen.^[23]Maria Carolina a acoperit-o cu daruri pe Kauffman dar ea a preferat cercurile artistice de la Roma la Napoli.^[24] Patronajul reginei nu a fost limitată la pictori de portrete, ea a alocat pictorului peisagist Jacob Philipp Hackert o aripă a palatului de la Francavilla.^[24] Ca și Kauffman, el a dat lecții copiilor reginei și s-a bucurat de confidențele ei.^[25] La recomandarea lui Hackert, regele și regina au restaurat statuiile palatului Farnese și le-au adus la Nepole. În 1784, regina a fondat colonia filantropică San Leucio, un sat cu propriile sale legi unice și obiceiuri al căror unic scop a fost să țeasă mătase.^[26] De asemenea, ea a comandat tabachere ornamentale și bijuterii din aur.^[27]

În 1788 odată cu decesul regelui Carol al III-lea al Spaniei, relațiile napolitano-spaniole s-au îmbunătățit.^[28] Noul rege, Carol al IV-lea dornic să fie în termeni buni cu fratele său, regele Neapole, a trimis flota spaniolă să-l salute.^[29] Pentru a consolida împăcarea, Carol al IV-lea a propus ca fiica lui să se căsătorească cu fiul cel mare al regelui și reginei, Ducele de Calabria. În timp ce regele a sprijinit căsătoria, Maria Carolina a evitat-o. ^[29] Ca și mama ei ea a ales cu grijă viitorii parteneri ai copiilor ei, căsătoriile urmau să cimenteze alianțe politice alese de ea.^[30] Decesul soției nepotului reginei, Prințul Moștenitor Francisc al Austriei, Ducesa Elisabeta de Württemberg, i-a deschsi oportunitatea de a-și împlini ambițiile maritale. Fiicele ei Maria Teresa și Luisa, s-au căsătorit cu Prințul Moștenitor Francisc și cu Ferdinand al III-lea, Mare Duce de Toscana.

Maria Carolina și Ferdinand au avut optsprezece copii:

• Maria Teresa (6 iunie 1772 – 13 aprilie 1807). A fost numită după bunica maternă împărăteasa Maria Tereza a Austriei; în 1790 s-a căsătorit cu vărul ei primar Francisc al II-lea, Împărat Roman, a avut copii.
• Maria Luisa (27 iulie 1773 - 19 septembrie 1802); în 1790 s-a căsătorit cu vărul ei primar, Ferdinand al III-lea de Toscana.
• Carlos Tito (6 ianuarie 1775 - 17 decembrie 1778), Duce de Calabria; a murit de variolă la vârsta de 3 ani
• Maria Anna (23 noiembrie 1775 - 22 februarie 1780); a murit de variolă la vârsta de 4 ani
• Francisc I (14 august 1777 – 8 noiembrie 1830), rege al celor Două Sicilii, s-a căsătorit de două ori, a avut copii.
• Maria Cristina Amalia (17 ianuarie 1779 – 11 martie 1849); s-a căsătorit cu Carol Felix al Sardiniei; fără copii
• Maria Christina Theresa (17 ianuarie 1779 – 26 februarie 1783); geamăna Maria Cristina Amalia, a murit de variolă la vârsta de 4 ani
• Carlo Antonio (12 aprilie 1780 - 1 ianuarie 1789); a murit de variolă la vârsta de 8 ani
• Giuseppe Felix (18 iunie 1781 - 19 februarie 1783); a murit de variolă la vârsta de 2 ani
• Maria Amalia (26 aprilie 1782 – 24 martie 1866); în 1809 s-a căsătorit cu viitorul rege al Franței, Ludovic-Filip al Franței
• Maria Carolina (n./d. 19 iulie 1783)
• Maria Antonia (14 decembrie 1784 – 21 mai 1806); în 1802 s-a căsătorit cu viitorul rege al Spaniei, Ferdinand al VII-lea al Spaniei
• Maria Clothilda (18 februarie 1786 - 10 septembrie 1792); a murit de variolă la vârsta de 6 ani jumătate
• Maria Henrietta (31 iulie 1787 - 20 septembrie 1792); a murit de variolă la vârsta de 5 ani
• Carlo Gennaro (26 august 1788 - 1 februarie 1789); a murit de variolă la vârsta de 6 luni
• Leopoldo Giovanni (2 iulie 1790 – 10 martie 1851); în 1816 s-a căsătorit cu nepoata sa, Clementina, Prințesă de Salerno, fiica surorii sale, Maria Teresa.
• Alberto Maria ( 2 mai 1792 - 26 decembrie 1798); a murit de epuizare la vârsta de 6 ani
• Maria Isabella (2 decembrie 1793 - 23 aprilie 1801); a murit la vârsta de 7 ani

Maria-Carolina a Austriei

Regină a Neapole și Sicilia

Portret al Mariei Carolina, regină a Neapole și Sicilia, de Martin van Meytens, ca. 1770.

·         1792: Prințesa Adelaide de Saxa-Meiningen (Adelaide Louise Theresa Caroline Amelia; mai târziu regina Adelaide; 13 august 1792 – 2 decembrie 1849) a fost soția regelui William al IV-lea al Regatului Unit. Orașul australian Adelaide este numit după numele reginei.

Adelaide s-a născut la 13 august 1792 la Meiningen, Thuringia, Germania. Tatăl ei era George I, Duce de Saxa-Meiningen iar mama Luise Eleonore, fiica prințului Christian de Hohenlohe-Langenburg. Era numită Înălțimea Sa Serenă Prințesa Adelaide de Saxa-Meiningen, Ducesă de Saxonia de la naștere până la Congresul de la Viena, când întreagii Case de Wettin i-a fost luat rangul de Înălțime.

Saxa-Meiningen era un stat mic, care acoperea 432 km². Era cel mai liberal stat german și, spre deosebire de vecinii săi, permitea o presă liberă și criticarea Ducelui

Adelaïde de Saxa-Meiningen, 1836.

La sfârșitul anului 1811, regele George al III-lea era nebun și, deși rege cu numele, moștenitorul său, George al IV-lea era Prinț Regent. La 6 noiembrie 1817 singura fiică a Prințului Regent, Prințesa Charlotte Augusta de Wales, soția Prințului Leopold de Saxa-Coburg-Saalfeld (mai târziu regele Leopold I al Belgiei) a murit la naștere. Pentru a asigura linia de succesiune la tron Prințul William, Duce de Clarence și alți fii ai regelui George al III-lea s-au grăbit să se căsătorească, pentru a avea moștenitori legitimi. William avea deja zece copii nelegitimi cu populara actriță Dorothy Jordandar era evident că ei nu vor putea accede la tronul Regatului Unit.

Adelaide s-a căsătorit cu William în aceeași zi ca nunta fratelui lui William, Prințul Eduard, Duce de Kent și mireasa sa, Prințesa Victoria de Saxa-Coburg-Saalfeld, la 11 iulie 1818, la Palatul Kew în Surrey, Anglia. Adelaide și William s-au întâlnit pentru prima dată cu o săptămână înaintea nunții,^[2] la 4 iulie.^[3] Nici William nici Adelaide nu mai fuseseră căsătoriți iar William era cu 28 de ani mai mare decât soția sa.

De-a lungul căsniciei cei doi au fost devotați unul altuia. Adelaide a îmbunătățit comportamentul lui William; acesta a început să bea mai puțin, să înjure mai puțin și să aibă mai mult tact.^[4]

Adelaide a rămas însărcinată însă în luna a șaptea de sarcină, a contactat pleurezie și a născut prematur. Fiica ei, Charlotte, a trăit numai șase zile. O altă sarcină în același an, l-a determinat pe William să se mute de la Hanovra în Anglia, pentru ca moștenitorul să se nască pe pământ englezesc însă Adelaide a suferit un avort spontan la Calais în timpul călătoriei (5 septembrie 1819). A rămas însărcinată din nou, și s-a născut a doua fiica, Elisabeta, în decembrie 1820. Elisabeta părea puternică însă a murit la aproape trei luni.^[5] Doi băieți gemeni s-au născut morți la 8 aprilie 1822.

Adelaide de Saxa-Meiningen

Regină a Regatului Unit, Regină a Hanovrei

Portret de Sir William Beechey, c.1831

·         1802: S-a nascut  Nikolaus Lenau, poet austriac (“Faust”,“Savonarola”, “Don Juan”); (d.22.08.1850).

·         1803: Vladimir Odoievski, filosof și scriitor rus (d. 1869)

·         1814: Anders Jonas Ångström, fizician și astronom suedez (d. 1874)

·         1819: Sir George Gabriel Stokes (n. 13 august 1819,Comitatul Sligo, Irlanda – d. 1 februarie 1903, Cambridge, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei^[) a fost un matematician și fizician irlandez, care, lucrând la Cambridge, a adus importante contribuții în domeniile dinamicii fluidelor (îndeosebi prin formularea ecuațiilor Navier-Stokes), opticii, și fizicii matematice (inclusiv Teorema lui Stokes). A fost secretar și ulterior președinte al Royal Society.

George Gabriel Stokes

·         1822: Heinrich Ludwig d'Arrest, astronom german (d. 1875)

·         1844: Johann Friederich Miescher, biochimist elvețian (d. 1895)

·         1859: S-a născut Ion C. Constantineanu, biolog specializat în micologie (ramură a botanicii care se ocupă cu studiul ciupercilor), considerat întemeietorul acestei ramuri a fiziologiei vegetale în România. A înfiinţat   pe lângă Universitatea “Alexandru Ioan Cuza”primul laborator de fizilogie vegetală la Iaşi; (m. 1931).
* 1861: Cesare Burali-Forti (n. 13 august 1861, Arezzo - d. 21 ianuarie 1931, Torino) a fost un matematician italian, cunoscut prin studiile efectuate în domeniul algebrei logice a lui Boole pe care a dezvoltat-o.
A conceput și analizat paradoxul celui mai mare număr ordinal și paradoxurile geometriei, formulând ceea ce ulterior se va numi paradoxul Burali-Forti (sau antinomia Burali-Forti). Astfel, a demonstrat că nu există o mulțime formată din toate ordinalele, căci această mulțime ar fi bine ordonată, deci izomorfă cu unul din segmentele distincte de ea însăși, ceea ce este absurd.

Cesare Burali-Forti

* 1868: Adolphus Cambridge, Primul Marchiz de Cambridge (Adolphus Charles Alexander Albert Edward George Philip Louis Ladislaus; 13 august 1868 – 23 octombrie 1927), născut Prinț Adolphus de Teck și mai târziu Duce de Teck, a fost membru al familiei regale britanice, strănepot al regelui George al III-lea și fratele mai mic al reginei Mary, soția regelui George al V-lea. În 1900, el i-a succedat tatălui său ca Duce de Teck în regatul de Württemberg. În 1917 a renunțat la titlurile sale germane și a devenit Marchiz de Cambridge.

La 12 decembrie 1894, la Eaton Hall, el s-a căsătorit cu Margaret Evelyn Cambridge (9 aprilie 1873 – 27 martie 1929), fiica primului duce de Westminster. Cuplul a avut 4 copii:

• Prințul George de Teck (11 octombrie 1895 – 16 aprilie 1981); s-a căsătorit în 1923 cu Dorothy Hastings (18 mai 1899 – 1 aprilie 1988).
• Prințesa Mary de Teck (12 iunie 1897 – 23 iunie 1987); s-a căsătorit în 1923 cu Henry Somerset, al 10-lea Duce de Beaufort (4 aprilie 1900 – 4 februarie 1984).
• Prințesa Helena de Teck (23 octombrie 1899 – 22 decembrie 1969); s-a căsătorit în 1919 cu colonelul John Evelyn Gibbs (22 decembrie 1879 – 11 octombrie 1932).
• Prințul Frederick de Teck (23 septembrie 1907 – 30 mai 1940).

Prințul Adolphus

·         1872: Richard Martin Willstätter (n. 13 august 1872, Karlsruhe, Imperiul German^[9] – d. 3 august 1942, Muralto[*], Elveția^[10]) a fost un chimist german, laureat al Premiului Nobel pentru chimie pentru sinteza totală a alcaloidului cocaină și, de asemenea, pentru cercetările sale asupra coloranților din regnul plantelor, în special cele a clorofilei și ale antocianinelor (1915).

Richard Willstätter

* 1884: Hans Mattis-Teutsch, cunoscut și ca János Mattis-Teutsch^[1], (n. 13 august 1884, Brașov - d. 17 martie 1960, Brașov) a fost un pictorexpresionist, sculptor și grafician român de origine germană.
Hans Mattis-Teutsch s-a născut pe 13 august 1884 la Brașov, într-o familie mixtă maghiaro-germană.^[2] Mattis-Teutsch a studiat timp de un an la Academia de Arte Decorative din Budapesta, cu pictorul József Rippl-Rónai^[3], apoi, din 1903, la Academia Regală din München, unde a studiat cu Wilhelm von Rümann (1850–1906), și Baltasar Schmitt(1887–1942)^[3], oscilând în arta sa între art nouveau, post-impresionismși fauvism, expresionism abstract, figurativ stilizat și constructivism. Din respect pentru tatăl său vitreg, a adoptat în anul 1904 numele de Teutsch, pe care l-a atașat numelui său de naștere, Mattis.

În anul 1908 a început activitatea didactică la Liceul Industrial din Brașov, unde a lucrat, cu mici întreruperi, toată viața. Prima mențiune în presă a lui Mattis-Teutsch datează din 1911, când revista culturală din Brașov, „Die Karpathen”, avându-l ca editor pe scriitorul și poetul Adolf Meschendörfer, îl prezenta pe tânărul sculptor Johann Teutsch ca pe un artist în devenire în care se puteau pune mari speranțe, fiind inserate și reproduceri a două din lucrările sale.^[4]

Între 1910 și 1925, Mattis-Teutsch a cunoscut lucrările lui František Kupka, care venise de la Praga la Paris, unde lucra din 1896.^[3] De asemenea, a fost la curent și cu tendințele grupului Der Blaue Reiter, al cărui Almanah a apărut în 1912.^[3] În 1918 s-a alăturat grupării Abstrakte Gruppe der Sturm, în cadrul căreia a avut o expoziție personală, la Berlin.

Prima expoziție personală semnată Mattis-Teutsch a avut loc în 1920, la București, unde expune pictură, sculptură și linogravură, fiind bine primită de criticii de artă, chiar admirat pentru cutezanța de a expune lucrări în stil expresionist.^[2] Ca reprezentant al avangardei în România, Mattis-Teutsch a fost activ în grupul format în jurul revistei de avangardăContimporanul, în 1922, alături de Victor Brauner, M.H. Maxy și Marcel Iancu, precum și în grupul Das Ziel din Brașov. A participat și la revista literară avangardistă Integral, și la revista de limba maghiară MA^[5]. După perioada avangardistă alături de grupul Contimporanul, se orientează spre arta figurativă, definindu-și un nou stil, mai aproape de suprarealism, numit „realism constructivism”.^[2]

În pictură, Mattis-Teutsch a creat două cicluri expresionist abstracte, cu modulații muzicale, Empfindungen (Senzații) și Seelenblumen (Flori sufletești), inițiate în jurul anului 1918 și care se încheie în 1924.^[2]

În anul 1931, Hans Mattis-Teutsch a lansat la Potsdam lucrarea Kunstideologie - Stabilität und Aktivität im Kunstwerk(Ideologia artei - stabilitate și acțiune în creația artistică), apărută la editura Müller & Kiepenheuer, volum care a fost tradus, în 1974, și în limba română. În baza ideilor exprimate în această carte, Mattis-Teutsch s-a înregimentat cu convingere în rândurile socialiștilor, manifestând o adeziune asumată și radicală la socialism. Aceasta a fost faza artistică realist-socialistă, când lucrările lui au abundat în tematică socialistă: Gesturile muncii, Muncitori fizici și intelectuali, Compoziție-Atitudini.^[2] Nu și-a asumat nicio naționalitate, considerându-se cetățean european, dovadă fiind colaborările sale.

În perioada 1944 - 1945 a fondat Gruparea Artiștilor Plastici din Brașov, care a devenit ulterior filială a Uniunii Artiștilor Plastici, fiind ales de câteva ori președintele acesteia.^[6] A fost interzis un număr redus de ani, precum alți artiși brașoveni, reintegrat apoi în viața artistică brașoveană.

Cartea sa Reflecțiuni asupra creației artiștilor plastici în epoca socialistă sau Realismul constructiv, finalizată în ziua de 18 decembrie 1959, dictată în limba germană și redactată în aceeași limbă de către eleva și colaboratoarea sa, pictorița Irina Lukász, a rămas în manuscris.^[7]

În memoria sa, Liceul de Arte Plastice din Brașov a primit numele său.

·         1888 - S-a născut inginerul John Logie Baird, considerat a fi "părintele televizorului" (d. 14 iunie 1946). Este cunoscut pentru faptul că a inventat primul sistem de televiziune mecanică si a conceput primul tub electronic pentru televiziunea color. A facut  prima demonstrație a invenției sale în fața membrilor Royal Society, cu un echipament care utiliza discuri rotative pentru a descompune imaginea într-o serie de linii. În anul 2002, BBC i-a acordat locul 44 în topul „100 Greatest Britons”, iar în 2006 National Library of Scotland l-a considerat ca fiind unul dintre primii zece oameni de știință scoțieni.
* 1890: Ellen Ottilia Osiier (nume de fată Thomsen, n. 13 august 1890, Hjørring, Danemarca – d. 6 septembrie 1962, Copenhaga) a fost o scrimeră daneză specializată pe floretă. La Jocurile Olimpice din 1924de la Paris, a devenit prima campioană olimpică feminină la scrimă, după ce a câștigat toate asalturile sale.

Era soția floretistului Ivan Osiier, vicecampion olimpic la Jocurile Olimpice din 1912 de la Stockholm.

·         1893: S-a născut la Bucuresti, etnomuzicologul şi compozitorul Constantin Brăiloiu, urmaşul unei familii boiereşti vechi din Oltenia (Brăiloiu), cu rădăcini în neamul Brancovenilor. Familia sa se mai înrudeşte cu alte familii celebre (Ştirbey, Glogoveanu, Obedeanu, vechii Craioveşti).membru corespondent al Academiei Române din 1946. Studiile muzicale le-a început în Bucureşti (1901-1907) cu D.G. Kiriac , continuându-le la Viena şi Vevey (1908-1909), Lausanne (Institut cantonal „Thelin”, 1909-1911) şi Paris (1912-1914) cu Andre Gedalge. În 1920 a fost unul dintre membrii fondatori ai Societăţii Compozitorilor Români (SCR), al cărei secretar general a fost între 1926 şi 1943), profesor de istoria muzicii (1923-1948), de folclor (1932-1948) şi prodirector (1942-1943) la Conservatorul Bucureşti, rector şi profesor la Academia de muzică religioasă din Bucureşti (1929- 1935). De asemenea a fost consilier tehnic la Legaţia română din Berna (1943-1946), fondator (împreună cu Eugene Pittard) şi conducător al „Archives internationales de musique populaire” din Geneva (1944-1958); lector (1948-1950) şi conferenţiar (1951-1958) la „Centre national de la recherche scientifique d’ethno-musicologie du Musee de l’Homme şi la Institut de musicologie de l’Universite” din Paris (1951-1958). A fost membru la „Societe Francaise de Musicologie” din Paris (1927), membru în Consiliul de administraţie al Operei Române din Bucureşti (1929), în Comisia pentru Arhiva Fonogramică a Ministerului Cultelor şi Artelor din Bucureşti (1932), în Comisia pentru decernarea Premiului muzical „Robert Cremer” (1932), în Consiliul de administraţie (1934) şi în Comitetul de lectură (1937) la Opera Română din Bucureşti; consilier la Fundaţia Culturală „Principele Carol” din Bucureşti (1934);  consilier cultural pe lângă Ministerul Afacerilor Externe din Bucureşti (1938) şi consilier tehnic în Ministerul Propagandei Naţionale din Bucureşti (1940); membru (1940) şi vicepreşedinte (1942) în Consiliul de administraţie al Casei Compozitorilor, Pictorilor şi Sculptorilor de pe lângă Ministerul Muncii; membru în Comitetul artistic al Societăţii corale „Carmen” şi Societăţii Simfonice „Muzica” din Bucureşti. A condus până la moartea sa, în 1958, Les Archives Internationales de musique populaire (AIMP), unde a colectat muzică din întreaga lume.  În 1948 a devenit maître de conférence (profesor asistent) la Centre national de la recherche scientifique din Paris. Între 1951 şi 1958 a lansat 40 volume (discuri de vinil) în seria Collection universelle de musique populaire enregistrée (Universal collection of recorded popular music), înregistrate la gramofon. Institutul de Etnografie şi Folclor (IEF) din Bucureşti, fondat în anul 1949, ca institut de cercetări etnologice, poartă şi în prezent numele său. A fost distins cu Ordinul naţional al Legiunii de Onoare franceze în gradul de cavaler (Paris, 1929) şi cu Ordinul „Odradznie Polski” (Varşovia, 1932). Membru corespondent al Academiei Române din Bucureşti (1946). A întemeiat Arhiva de Folclor a Societăţii Compozitorilor Români (1928-1934) si  a fost fondator şi conducător al Arhivei Internaţionale de Muzică Populară de la Geneva (1944-1958). A decedat in 20 decembrie 1958, la Geneva, in Elvetia.

·         1896: Roman Gul, scriitor rus (d. 1986)

·         1899: Alfred Joseph Hitchcock (n. 13 august 1899 Leytonstone, Londra, Regatul Unit - d. 29 aprilie 1980 Bel Air, California, SUA)^[2] a fost un regizor și producător de film. A regizat mai mult de 50 de filme trecând prin toate erele cinematografiei. Este considerat unul dintre regizorii cu cea mai mare influență asupra posterității. Și-a început cariera de regizor în Regatul Unit în anul 1922 și abia din 1939 a început să lucreze în Statele Unite ale Americii. A locuit împreună cu familia sa în Scotts Valley, California (1940-1972). Hitchcock a decedat în 1980 în urma unei insuficiențe renale. Șase filme regizate de Alfred Hitchcock au fost nominalizate la Premiile Oscar: Rebecca în 1941, Suspicion în 1942, Lifeboat în 1945, Spellbound în 1946, Rear Window în 1955 și Psycho în 1961. Filmele sale au ajuns celebre pentru originalitate și, mai ales, pentru suspansul provocat de mâna unui maestru.

A crescut într-o familie săracă. Părinții săi, William (1862-1914) și Emma (1863-1942), erau partizanii unei educații stricte catolice. Educația sa și aspectul său fizic nefericit au făcut ca de mic copil să fie timid și rușinos, lucru ce l-a urmărit în toată viața sa. La vârsta de 7 ani, Alfred Hitch­cock a fost înscris la colegiul iezuit St. Ignatius din Londra, unde domnea un regim foarte sever. Pentru neascultare sau alte mici greșeli, băieții erau bătuți cu o vergea groasă de gumă. Dar locul și timpul când urma să fie aplicată pedeapsa erau alese chiar de cel pedepsit și această amânare a unei pedepse iminente îl teroriza pe copil câteva zile. S-ar putea ca tocmai din această așteptare terifiantă a pedepsei să se fi născut suspansul lui Hitchcock.

Odată, în copilărie, pe când avea vreo 5 ani, tatăl l-a pedepsit într-un mod foarte original pe micuțul Alfred, trimițându-l cu un bilețel la o circă de poliție locală. Polițistul a citit biletul scris de domnul William Hitchcock și l-a închis într-o celulă pe copilul "neastâmpărat" pentru câteva minute. Tot restul vieții, Hitchcock s-a temut de polițiști și, din această cauză, n-a condus niciodată mașina.

Tânărului Hitchcock nu îi plăceau nimic mai mult decât trenurile și călătoriile. Cum însă familia sa nu avea mijloacele financiare pentru a pleca în concedii, Hitchcock citea mersul trenurilor, memorând orarul sosirilor, și-și petrecea timpul admirând intrarea și plecarea trenurilor din gară. Se spune că nu învăța pe de rost numai mersul trenurilor, ci și pe cel al navelor care soseau și plecau din port. Acesta era fascinat de locomotivele cu aburi, susținând că singurele trenuri adevărate erau cele cu locomotive cu aburi și că, spre dezamăgirea sa, motorul diesel a privat omenirea de un anumit element dramatic. Pentru el, locomotivele cu aburi erau o manifestare dramatică a furiei și ferocității, pe când motoarele diesel erau întruchiparea calmului gentlemanului britanic, chiar și când zburau la viteze năucitoare. Căile ferate și locomotivele cu aburi, frecvente în filmele sale, reprezintă probabil o expresie a amintirilor și a experiențelor prin care a trecut.

După moartea tatălui său a abandonat colegiul pentru a studia inginerie și navigație. După absolvire a început să lucreze la Compania Telegrafică Hanley.

Hitchcock a fost mereu un admirator înfocat al lui Charles Dickens și Edgar Allan Poe și un îndrăgostit de cinema, mai ales după ce a văzut "Nașterea unei națiuni" de D. W. Griffith.

În 1920 făcea afișele diverselor filme mute ce erau vizionate în Famous Players Lasky. Această muncă ocazională a pus stăpânire pe el puțin câte puțin și tânărul Hitchcock a început să fie pasionat pentru lumea cinematografiei și să participe ca monteur, regizor artistic și scenarist în filmele lui: Donald Crisp și Hugh Ford. În această companie a cunoscut-o pe Alma Reville care muncea ca monteuză și cu care s/a căsătorit în 1926. Alma a fost regizor secund și scenaristă la numeroase filme ale soțului său.

Hitchcock suferea din cauza obezității sale și era convins că nicio femeie nu-l va iubi vreodată. Când s-a căsătorit, la 27 de ani, n-a mai avut ochi decât pentru soția sa. Dorințele refulate s-au transformat în complexe pe care Hitchcock le-a "răzbunat" într-un mod original în filmele sale, în care imaginea femeii era "concurată" de cuțit, zăbrele, cătușe, foarfece, ghilotină... Mai ales blondele îl înfuriau și-l făceau să-și piardă cumpătul. Există o binecunoscută istorie: Hitchcock stătea la o șuetă, după lucru, cu un scenarist, și după mai multe pahare companionul său rosti numele lui Ingrid Bergman. Regizorul a avut o izbucnire isterică: "Ingrid Bergman a fost îndrăgostită de mine timp de 30 de ani, a fost nebună după mine... Sărea peste mine în pat, plângea, urla...".

Hitchcock era foarte neputincios în fața problemelor vieții cotidiene și nu se descurca deloc fără soția sa, Alma Revi­lle. Odată aceasta a întârziat mai mult timp la prietena sa, actrița Anne Baxter, întorcându-se acasă tocmai spre seară. După această întâmplare, Hitchcock a urât-o într-atât pe Baxter, că nu i-a mai propus niciun rol în filmele sale.

Pe 7 iulie 1928 s-a născut fetița lor, Patricia, care a jucat ca actriță în filmul Strangers on a Train.

Hitchcock a lucrat trei ani ca regizor secund al lui Graham Cutts. În 1923, începe filmarea la scurtmetrajul Number 13(niciodată terminat). Posibilitatea unui lungmetraj apare abia după ce a fost în München. Aici regizează primul său film, The Pleasure Garden, o producție germano-britanică, foarte populară. Imediat după aceea, regizorul londonez va face și primul film cu sonor din Anglia, Șantajul, în 1929. În timpul filmărilor a primit vizita "surpriză" a alteței regale, Isabel, ducesa de York, care va fi mama actualei regine.

Cu oameni puțini în jur, Hitchcock s-a transformat într-un geniu al unei cinematografii discrete, cum era cinematografia engleză. Filme ca: Murder 1930, The Man Who Knew Too Much 1934 și în special The 39 Steps 1935 l-au transformat într-o emblemă internațională a noului cinematograf britanic.

Era celebru pentru glumele sale proaste pe care le făcea mai ales actorilor. Din cauza defectelor fizice și a sensibilității sale rănite, Hitchcock a fost din copilărie un singuratic și nu se simțea deloc bine printre oameni. Devenind regizor celebru, el evita în mod demonstrativ orice recepție sau petrecere. Distracția sa principală au fost glumele vulgare și de o oarecare cruzime pe seama celorlalți... De pildă, unei actrițe care locuia într-o casă cu încălzire centrală, Hitchcock i-a descărcat, cu falsă generozitate, în fața casei două tone de cărbuni; altei actrițe i-a trimis în ziua ei de naștere 400 de pești afumați, deși știa că femeia nu suporta mirosul de pește. Pe un actor cunoscut l-a invitat la un "bal mascat" și când acesta și‑a făcut prezența drapat într-un pitoresc costum de sultan turc, a constatat cu surprindere că restul oaspeților purtau smoching. Melanie Griffith își aduce aminte cu groază că, pe când avea 5 ani, Hitchcock i-a dăruit o păpușă – pusă într-un mic sicriu de pin –, ce semăna leit cu mama actriței, Tippi Hedren.

Este evident că marile sale "lucrări" din etapa britanică l-au recomandat pe Hitchcock pentru industria Hollywood-ului. Pe 22 august 1937 a vizitat cu familia sa New York-ul și a reușit să stabilească o întâlnire cu David O. Selznick, producătorul filmului Pe aripile vântului, la data de 14 iulie 1938. Condițiile de producție l-au convins pe Hitchcock să se mute cu familia în Statele Unite ale Americii din 1939.

Și-a început cariera în Statele Unite ale Americii prin adaptarea romanului Rebecca de Daphne Du Maurier în 1940. Această melodramă exploatează temerile și iluziile unei tinere soții care se mută în Anglia și care trebuie să lupte cu un bărbat distant, o menajeră excesiv de posesivă și mai ales cu memoria fostei soții: frumoasa și misterioasa Rebecca. Acest film a obținut unsprezece nominalizări la Premiile Oscar, dar John Ford a câștigat în acel an pentru cel mai bun regizor.

Au apărut unele neînțelegeri între Selznick și Hitchcock. În 1959, odată cu lansarea filmului North By Northwest, Hitchcock a făcut o aluzie la David O. Selznick precizând că "O" vine de la nimic.

Acțiunea celui de-al doilea film american al lui Hitchcock se petrece în Europa. Foreign Correspondent a fost filmat în primul an al celui de-al Doilea Război Mondial și a fost inspirat din schimbările rapide ce au avut loc în Europa, descrise de un corespondent al unui important cotidian din Statele Unite ale Americii. De asemenea, cenzorii Hollywood-ului au cerut eliminarea scenelor în care se făcea referire la Germania și germani.

Alfred Hitchcock își rezerva în filmele sale o scurtă apariție. Aparițiile sale pasagere în filme au devenit, repede, o parte a jocului pentru Hitchcock și o provocare pentru marele public, adesea frustrat de filme în care regizorul apărea în stilul "e suficient să clipești și l-ai pierdut". Printre acestea se numără Notorious 1946 – unde soarbe o cupă de șampanie la o mare petrecere, la vila lui Claude Rains; Strangers on a Train 1951 – când urcă în tren cu un contrabas; Dial M for Murder1954 - în partea stângă a fotografiei de la întâlnirea de promoție; Rear Window 1954 – când întoarce ceasul din apartamentul compozitorului; Psycho 1960 - poartă o pălărie de cowboy și se uită pe fereastra lui Janet Leigh când aceasta se întoarce în biroul ei; The Birds 1963 - pleacă din magazinul cu produse pentru animale, ținând în lesă doi terrieri albi, exact când intră Tippi Hedren. "Pozele" marelui regizor aveau să fie în final restricționate. Temându-se că atenția publicului riscă să fie distrasă de la intriga principală a filmului, din dorința de a surprinde apariția fugară a marelui regizor, directorii marilor studiouri l-au silit pe Hitchcock să își restrângă aparițiile la începutul fiecărui film.

În 1941, și-a început prietenia cu Cary Grant, cel care se constituie într-un reper pentru actorii distribuiți în filmele sale. Hitchcock mai avea preferințe profesionale pentru James Stewart și Gregory Peck.

În 1944 creează propria sa casă de producție împreună cu Sidney Berstein: Transatlantic Pictures. În același an începe să lucreze cu Ingrid Bergman, prima blondă de care era fascinat.

A regizat Notorius 1946, care îl avea în distribuție pe Cary Grant. Ingrid Bergman și Gregory Peck au fost protagonistii filmului Spellbound (1945). În 1948, Ingrid Bergman deja începuse să lucreze și cu Roberto Rossellini. Aceasta a fost o mare lovitură pentru Hitchcock, dar nu a întârziat să-și arate recunoștința pentru o nouă muză, Grace Kelly, pe care a distribuit-o în Rear Window și în To catch a thief, unde juca împreună cu Cary Grant.

Fară îndoială, nunta lui Grace Kelly cu prințul Rainier al III-lea de Monaco și retragerea ei din lumea filmului au făcut ca starea sănătății lui Alfred Hitchcock să se înrăutățească.

În 1958 a primit Globul de Aur pentru cel mai bun serial. Din nefericire, în același an, soția sa, Alma, a fost diagnosticată cu cancer. În 1959, Hitchcock a filmat unul dintre cele mai bune filme ale sale, North by Northwest, cu Cary Grant și Eva Marie Saint. Imaginea lui Cary Grant, alergând de un avion pe câmp, este una din imaginile de neuitat ale oricărui cinefil. În 1960 a lucrat la Psycho (1960), cu Anthony Perkins și Janet Leigh, unul dintre cele mai mari succese din cariera sa, care conține o scenă care a impresionat și influențat istoria celei de-a 7 arte, asasinarea protagonistei la duș, la jumătatea filmului.

În 1963, a fost lansat The Birds cu Tippi Hedren și Rod Taylor, artista convertindu-se în noua muză blondă a maestrului. La foarte scurt timp, a turnat Marnie (unde Tippi Hedren a jucat alături de Sean Connery).

Între 1966 și 1969, criticii s-au năpustit asupra lui pentru Torn Curtain (1966) cu Paul Newman și Julie Andrews și Topaz(1969) cu Frederick Stafford și Claude Jade. Se impunea schimbarea stilului. În Frenzy (1972) întâlnim tehnici cinematografice de o actualitate surprinzătoare. Dar proiectul s-a dovedit prea revoluționar și prea riscant, putând să pună capăt definitiv carierei de regizor a lui Hitchcock. Astfel, studiourile Universal Pictures i-au respins proiectul.

În 1968 a primit un Oscar onorific, Premiul în Memoria lui Irving Thalberg pentru întreaga sa cariera în cadrul ceremoniei Premiilor Academiei. În ciuda faptului că nu a primit niciun premiu Oscar în competiție, întotdeauna a fost și va fi considerat maestrul suspans-ului. În 1976, Hitchcock a regizat Family Plot cu Karen Black și Bruce Dern. În 1979, American Film Institute îi decernează premiul pentru munca sa. În același an, Regina Angliei îi decernează titlul de Sir. Un an mai târziu, la 29 aprilie 1980, moare în casa sa din Los Angeles, la vârsta de 80 de ani. Mulți regizori (Claude Chabrol, Brian De Palma, François Truffaut, Pedro Almodóvar) recunosc că Alfred Hitchcock și opera sa i-au influențat în carieră.

Filmografie:

• 1. Family Plot (1976)
• 2. Frenzy (1972) (Frenezia^[3])
• 3. Topaz (1969)
• 4. Torn Curtain (1966) (Cortina sfâșiată)
• 5. Marnie (1964)
• 6. The Birds (1963)
• 9. Psycho (1960)
• 11. North by Northwest (1959)
• 12. Vertigo (1958)
• 14. The Wrong Man (1956)
• 15. The Man Who Knew Too Much(1956)
• 16. The Trouble with Harry (1955)
• 17. To Catch a Thief (1955)
• 18. Rear Window (1954)
• 19. Dial M for Murder (1954)
• 20. I Confess (1953)
• 21. Strangers on a Train (1951)
• 22. Stage Fright (1950)
• 23. Under Capricorn (1949)
• 24. Rope (1948)
• 25. The Paradine Case (1947)
• 26. Notorious (1946)
• 27. Spellbound (1945)
• 28. Watchtower Over Tomorrow (1945)
• 29. Lifeboat (1944)
• 30. Bon Voyage (1944)
• 31. Aventure malgache (1944)
• 32. Shadow of a Doubt (1943)
• 33. Saboteur (1942)
• 34. Suspicion (1941)
• 35. Mr. & Mrs. Smith (1941)
• 36. Foreign Correspondent (1940)
• 37. Rebecca (1940)
• 38. Jamaica Inn (1939)
• 39. The Lady Vanishes (1938)
• 40. Young and Innocent (1937)
• 41. Sabotage (1936)
• 42. Secret Agent (1936)
• 43. The 39 Steps (1935)
• 44. The Man Who Knew Too Much(1934)
• 45. Waltzes from Vienna (1934)
• 46. Number Seventeen (1932)
• 47. Rich and Strange (1931)
• 48. Mary (1931)
• 49. The Skin Game (1931)
• 50. Murder! (1930)
• 51. Juno and the Paycock (1930)
• 52. An Elastic Affair (1930)
• 53. Elstree Calling (1930)
• 54. The Manxman (1929)
• 55. Blackmail (1929)
• 56. Sound Test for Blackmail (1929)
• 57. Champagne (1928)
• 58. The Farmer's Wife (1928)
• 59. Easy Virtue (1928)
• 60. Downhill (1927)
• 61. The Ring (1927)
• 62. The Lodger: A Story of the London Fog (1927)
• 63. The Mountain Eagle (1926)
• 64. The Pleasure Garden (1925)
• 65. Always Tell Your Wife (1923)
• 66. Number 13 (1922) (neterminat)

A colaborat cu actorii:

Sara Allgood Ingrid Bergman Donald Calthrop Leo G. Carroll Edward Chapman Hume Cronyn Violet Farebrother Cary Grant Clare Greet Edmund Gwenn Gordon Harker Tom Helmore

Ian Hunter Isabel Jeans Hannah Jones Malcolm Keen Phyllis Konstam Grace Kelly Jessie Royce Landis John Longden Percy Marmont Vera Miles Basil Radford James Stewart John Williams Alfred Hitchcock

·         1907: S-a născut Alfred Alwin Felix Krupp, ultimul reprezentant al dinastiei producătorilor de tunuri.
* 1910: Vasile Chiroiu (n. 13 august 1910; d. 9 mai 1976) a fost un fotbalist român, care a jucat pentru echipa națională de fotbal a României la Campionatul Mondial de Fotbal din 1938 (Franța).

·         1913: S-a născut în comuna Lungeşti din judeţul Vâlcea,  arheologul şi istoricul de artă bisericească Ion Barnea, autorul unor valoroase studii de arheologie paleocreştină în România şi bizantinologie. A studiat la Universtatea din Bucureşti (teologie, litere şi filosofie, 1933-1937), după licenţă continuându-şi specializarea la Atena cu doctoratul în arheologia creştină şi bizantinologie (1940). A fost unul dintre cei mai importanţi autori (şi, practic, coordonator) al primului volum din seria monografică Dinogetia (1967) şi coautor important la Princeton Encyclopedia of Classical Sites (1976). I se datorează primele două volume din seria Arta creştină în România editată de Patriarhia Ortodoxă Română (1979 şi 1981) şi a fost coordonator şi coautor la primul volum din seria Tropaeum Traiani (1979, premiul Academiei Române). A avut o contributie importanta  la Enciclopedia arheologiei şi istoriei vechi a României, din care au apărut trei volume (1994, 1996, 2000), precum şi la Dictionnaire encyclopedique du christianisme ancien, Le Cerf, 1990. Rămân de referinţă, între altele, şi textele participărilor sale (directe sau indirecte) la câteva congrese de limes, bizantinologie sau arheologie creştină, între care, pentru cele din urmă, L’épigraphie chrétienne de l’Illiricum Oriental (1980) şi Menasampullen auf dem Gebiet Rumäniens(1991) nu pot lipsi din bibliografia de specialitate. A fost membru de onoare al Academiei Române din 1999 (m. 2004). NOTĂ: Unele surse dau ca dată a naşterii 15 august 1913.

·         1914: S-a nascut la Irun, in Tara Bascilor, celebrul tenor Luis Mariano, pe numele sau adevarat Mariano Eusebio González y García; (decedat la Paris la 14 iulie 1970).

·         1914:  S-a nascut  in satul Misleanu, comuna Perieţi, judeţul Ialomiţa, duhovnicul ortodox român Arsenie Papacioc (d. 19 iulie 2011, Techirghiol). A fost arestat şi condamnat sub regimul mareşalului Ion Antonescu, în 1941, pentru participare la rebeliunea legionară şi apartenenţa la Mişcarea Legionară, dupa care a trecut prin puşcăriile comuniste unde a pătimit alături de Părintele Iustin Parvu, Ioan Ianolide, Valeriu Gafencu, Nichifor Crainic, Mircea Vulcănescu şi alţii. S-a călugarit în 1946, după eliberare, la Mănăstirea Antim din Bucureşti până în 1949. Între 1949-1950 a fost sculptor la Institul Biblic, iar în anul 1951 a devenit preot la Seminarul Monahal de la Mănăstirea Neamţ. Între 1952-1958 a fost preot la Mănăstirea Slatina. În vara anului 1958 a fost arestat din nou, pentru că facea parte din grupul „Rugul Aprins”. Condamnat la 20 de ani de muncă silnică, a fost graţiat în 1964 de la închisoarea Aiud. Din anul 1976, a devenit  duhovnicul Mănăstirii Sfânta Maria din Techirghiol.

* 1917: Ovidiu Bîrlea (n. 13 august 1917, Mogoș, Alba - d. 7 ianuarie 1990, Cluj-Napoca) a fost un etnolog, folclorist, prozator și cercetător român, fratele istoricului Octavian Bârlea

S-a născut la data de 13 august 1917 în localitatea Bîrlești-Mogoș, județul Alba.

Între 1924-1928 urmează școala primară în localitatea natală, iar ulterior gimnaziul la Baia de Arieș (1928-1929).

Între 1929-1937 își continuă studiile absolvind liceul militar din Târgu Mureș.

Între 1937-1939 și 1940-1942 urmează studiile de literatură (filologie modernă) la universitățile din Cluj și din București.

Pe 15 noiembrie 1948 ajunge funcționar în Departamentul naționalităților, unde activează până pe 31 martie 1949.

Pe 1 aprilie 1949 devine cercetător la nou-înființatul Institut de Folclor din București, unde între 1 ianuarie 1950 și 1 iulie1969 îndeplinește funcția de șef al sectorului literar.

A colaborat cu mai multe publicații periodice, printre care „Analele Universității din Timișoara”, „Anuarul de Folclor”, „Anuarul Muzeului Rtnografic al Transilvaniei”, „Ateneu”, „Flacăra”, „Limbă și literatură”, „Orizont”, „Revista de Folclor” (devenită „Revista de Etnografie și Folclor”), „Revista Fundațiilor regale”, „România literară”, „Satul”, „Sociologie românească”, „Steaua”, „Tribuna” ș.a.

Volume:

• Poveștile lui Creangă, Editura pentru literatură, București, 1966, 319 pag.
• Metoda de cercetare a folclorului, Editura pentru literatură, București, 1969, 326 pag.
• Tipologia folclorului din răspunsurile la chestionarele lui B. P. Hașdeu, Editura Minerva, București, 1971, 362 pag. (în colaborare cu Ion Mușlea)
• Problemele tipologiei folclorice, Editura Minerva, București, 1971, 362 pag. (în colaborare cu Dumitru Caracostea)
• Horea și Iancu în tradiția și cântecele poporului, Editura Eminescu, București, 1972, XXIX, 184 pag.
• Istoria folcloristicii românești, Editura Enciclopedică și Pedagogică, București, 1974, 598 pag.
• Mică enciclopedie a poveștilor românești, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1976, 478 pag.
• Poetică folclorică, Editura Univers, București, 1979, 296 pag.
• Folclorul românesc I-II, Editura Minerva, București (vol. I, 1981 - 495 pag. și vol. II, 1983 - 495 pag.)
• Eseu despre dansul popular românesc, Editura Cartea românească, București, 1982, 176 pag.
• Efigii, Editura Cartea Românească, București, 1987, 224 pag.
• Se face ziuă: romanul anului 1848, Editura Grai și Suflet - Cultura Națională, București, 2001, 397 pag.

Studii și articole:

• Procesul de creație al baladei populare române, în „Revista Fundațiilor Regale”, VIII, 1941
• „Conservatorul” de lăutari din Rociu, în „Sociologie românească” IV, 1942
• Culegerea și valorificarea literaturii populare, în „Cultura Poporului”, V, nr. 6, 1955
• Folclorul și unele probleme ale dezvoltării poporului român, în „Revista de Etnografie și Folclor”, București, tom IV, nr. 1-2, 1959, pp. 195-204
• Folclorul în „Țiganiada” lui I. Budai-Deleanu, în Studii de folclor și literatură, Editura pentru Literatură, București, 1967, pp. 497-576
• Colindatul în Transilvania în „Anuarul Muzeului Etnografic al Transilvaniei pe anii 1965-1967”, Cluj-Napoca, 1969, pp. 247-304
• Cântecele rituale funebre din Ținutul Pădurenilor (Hunedoara) în „Anuarul Muzeului Etnografic al Transilvaniei pe anii 1968-1970”, Cluj-Napoca, pp. 361-407

Culegeri de folclor:

• Snoave și ghicitori, Editura Tineretului, București, 1957, 72 pag
• Proverbe și zicători românești, Editura didactică și pedagogică, București, 1966, 55 pag.
• Antologie de proză populară epică, vol. I-III, Editura pentru literatură, București, 1966 (vol. I – 609 pag., vol. II – 586 pag., vol. III – 519 pag.)
• Petrea Făt-Frumos, Povești populare românești, Editura pentru literatură, București, 1967, 352 pag.

·         1918: Frederick Sanger, medic și biochimist englez, laureat al Premiului Nobel pentru chimie în 1958

·         1919: S-a născut in satul Târpeşti, comuna Petricani, judeţul Neamţ, meşterul popular Nicolae Popa, cel mai cunoscut realizator de măşti populare din România; (m. 2010). Este renumit pentru Muzeul Popular ridicat cu eforturile proprii în curtea casei sale.  S-a înscris voluntar în armată în 1938 şi ia parte la cel de al II-lea război mondial pentru ca în august 1944 să fie rănit şi lăsat la vatră. A fost arestat şi condamnat pe motive politice în perioada 1952-1957, din cauza faptului că a susţinut rezistenţa împotriva comunismului bolşevic. Eliberat din închisoare, va fi consemnat cu domiciliu forţat în satul natal. Capetele de daci şi romani creeate de acesta de-a lungul timpului vor face furori şi în exteriorul ţării, mai ales prin stilul abordat, asemănător cu cel al statuilor din Insula Pastelui.

·         1926: Fidel Castro ( audio), pe numele său complet Fidel Alejandro Castro Ruz (n. 13 august 1926, Birán[*], Cuba – d. 25 noiembrie2016, Havana, Cuba) a fost un revoluționar cubanez care a participat la răsturnarea dictaturii lui Fulgencio Batista și transformarea Cubei în primul stat comunist din emisfera vestică. A deținut titlul de premier până în 1976, când a devenit președintele Consiliului Statului și Consiliului Miniștrilor. Fidel Castro Ruz a fost prim-secretar al Partidului Comunist Cubanez (PCC) de la formarea sa în 1965. Fratele său, Raúl, a devenit succesorul lui Fidel Castro în 2008.

Fidel Castro a fost unul dintre cei mai „vânați” oameni din istorie, asupra vieții sale fiind comise numeroase atentate, toate soldate cu eșec. Fabián Escalante^⁠(es), fostul șef al serviciilor de contrainteligență ale Cubei, cel care a fost împuternicit cu protejarea lui Fidel Castro pe durata celor 49 de ani cât s-a aflat la putere, a estimat numărul atentatelor la viața lui Castro la 638.^{[8][9][10][11]} În 2006 pe acest subiect a fost produs un film documentar britanic intitulat 638 Ways to Kill Castro.

Fidel Castro deține Recordul Guinness pentru cel mai lung discurs ținut la ONU, cu o durată de 4 ore și 29 de minute, în data de 29 septembrie 1960. Cel mai lung discurs al său în Cuba, a durat 7 ore și 10 minute, în anul 1986, în Havana, la cel de-al III-lea Congres al Partidului Comunist

Fidel Castro s-a născut pe 13 august 1926, în Birán (lângă Mayarí, azi în provincia Holguín), în familia lui Ángel Castro y Argiz și Lina Ruz González. Și-a petrecut primii ani în familia sa bogată de fermieri, fiind educat în școli iezuite, inclusiv în Colegio Belén din Havana. Din 1945 a studiat dreptul la Universitatea din Havana, absolvind în 1950. Castro a practicat avocatura într-o societate mică între 1950-1952. El a devenit candidat pentru un loc în parlament pentru Partidul Ortodox, dar lovitura de stat al lui F. Batista l-a dat jos pe Carlos Prío Socárras, și alegerile au fost anulate. Castro l-a acuzat pe Batista de violarea constituției în tribunal, dar petiția a fost ignorată. În schimb, Castro a atacat Barăcile Moncada pe 26 iulie 1953. Peste 80 din atacatori au fost uciși iar Castro a fost arestat. A fost acuzat și condamnat la 15 ani închisoare. Totuși a fost eliberat în mai 1955 și a plecat în exil în Mexic și Statele Unite, unde a format Mișcarea 26 Iulie.

Până la urmă Castro s-a întors în Cuba cu un număr de exilați, navigând clandestin din Mexic în Cuba pe iahtul Granma. Prima acțiune a avut loc în provincia Oriente pe 2 decembrie 1956. Doar 16 din cei 81 de atacatori au supraviețuit pentru a se retrage în munții Sierra Maestrapentru a duce un război de gherilă împotriva forțelor lui Batista. Printre supraviețuitori erau și Ernesto "Ché" Guevara, Raúl Castro și Camilo Cienfuegos. Pe 24 mai 1958 Batista a trimis 17 batalioane împotriva lui Castro, care au fost înfrânte din cauza moralului scăzut și ratei mari de dezertare. În ziua de 1 ianuarie 1959, Batista și C. R. Aguero au fugit din țară, iar forțele lui Castro au cucerit Havana.

Castro și-a consolidat controlul asupra țării prin naționalizarea industriei, exproprierea proprietății private, colectivizarea agriculturii și impunerea de politici despre care el credea că vor folosi populației. Mulți cubanezi au fugit însă din țară, majoritatea în Miami, Florida. Din cauza embargoului economic impus de S.U.A., Cuba a devenit apoi din ce în ce mai dependentă de Uniunea Sovietică și alte țări din blocul comunist, al căror ajutor economic (estimat la un sfert din produsul național brut al insulei) era vital pentru menținerea condițiilor de viață ale cubanezilor. Dizolvarea URSS în 1991 a avut repercusiuni negative asupra politicii economice.

Majoritatea suporterilor lui Castro citează embargoul american ca sursa majorității problemelor economice ale insulei.

Cuba este a doua cea mai populară destinație turistică din Caraibe, după Republica Dominicană, turismul fiind o sursă de valută străină, cealaltă formă fiind banii trimiși de cubanezi locuind în America rudelor lor din Cuba.

Majoritatea energiei vine din petrolul din Venezuela, în parte în schimb pentru personal medical cubanez.

În ultimii ani, Castro a investit în biotehnologie pentru a susține economia cubaneză și pentru a găsi înlocuitori pentru importul de medicină străină.

Educația și îngrijirea medicală au devenit valabile pentru toți în Cuba. Statisticile UNESCO confirmă că Republica Cuba are cea mai mică rată de analfabetism din America Latină. Rata mortalității infantile este cea mai mică din regiune, îngrijirea medicală este de o calitate foarte mare iar toți cubanezii primesc lapte pe gratis până la vârsta de șase ani. În afară de divertisment, televiziunea cubaneză transmite și cursuri la nivel de liceu pentru populația adultă. Drept recunoștință pentru eforturile sale, Castro a devenit primul șef de stat care a primit medalia Sănătate Pentru Toți de la Organizația Mondială de Sănătate pe 12 aprilie 1988.

Guvernul american nu ia în considerare pretențiile de realizări semnificative de guvernul lui Fidel Castro și spun despre Cuba că "A reținut ceea ce erau deja nivele mari de dezvoltare în îngrijire medicală și educație".

Mass-media cubaneză foarte des conturează diferența între copiii cubanezi și copiii ce fac trafic cu droguri, forțați în prostituție și forțați să trăiască în părțile murdare ale orașelor, ca Bogotá, Los Angeles, Buenos Aires sau în favelasurile braziliene. În contrast, foarte puțini copii cubanezi trăiesc pe străzi.

Aproximativ 20.000 doctori au fost trimiși de Cuba în jurul lumii pentru a trimite ajutor medical la aproximativ 60 din țările lumii a treia. Conducerea lui Castro în Cuba a rămas în mare parte necontestată. Suporterii lui spun că aceasta este din cauza faptului că populația crede că Fidel Castro a îmbunătățit sistemele medicale.

De obicei e recunoscut progresul important făcut de Cuba în dezvoltarea farmaceuticelor.

Pe 19 februarie 2008, Fidel Castro a declarat oficial că renunță la putere. În august 2006, în urma unei intervenții chirurgicale, cedase deja, cu titlu interimar, atribuțiile sale fratelui său, Raul. A murit la 25 noiembrie 2016, în vârstă de 90 de ani.

Fidel Castro

·         1928: S-a nascut scriitorul roman Ion Lăncrănjan, laureat al Premiului Uniunii Scriitorilor pentru proza -1963 (“Cordovanii”, “Caloianul”, “Fiul secetei”); (d.04.03.1991).

* 1934: Gyoji Matsumoto (n. 13 august 1934) este un fost fotbalist japonez.

* 1935: Živko Čingo (sau Zivko Cingo ori Zhivko Chingo) (n. 13 august, 1935- d. 11 august 1987) a fost un jurnalist și scriitor macedonean, născut în Velgosti, în apropiere de Ohrid.

Živko Čingo a studiat literatura la Universitatea Sfinții Chiril și Metodiu (Kiril i Metodij) din Skopje. A lucrat ca jurnalist și a fost directorul Teatrului Național al Macedoniei.

* 1937: Anton Nicolae (n. 13 august 1937) este un actor de pantomimă. Împreună cu Romulus Sârbu a înființat la finalul anilor '50 cuplul comic fantezist „Anton și Romică”

Activitate:

• Ansamblul Sfatul Capitalei (1951-1954)
• Actor la Teatrul "Constantin Tănase" (1954-1995)
• A înființat cuplul comic fantezist ”Anton și Romică” împreună cu Romulus Sârbu (activ între 1959-1988)
• Din anul 1958 cei doi s-au dedicat exclusiv acestui duet, debutând într-un spectacol intitulat "Concertul tinereții" la Teatrului Satiric-Muzical "Constantin Tănase" din București
• Datorită succesiunii în spectacolele teatrului cuplul a devenit indispensabil genului de revistă și music-hall
• Au efectuat turnee în Budapesta, München, Halatarbuti - Tel-Aviv, San Giusto, la Festivalul Trieste din Italia, Estrada Varșovia, URSS, Turcia, Grecia, Egipt, etc.

Spectacole:

• "Aventurile unei umbre"
• "Revista dragostei"
• "Primul spectacol" (1952)
• "Fără mănuși" (1953-1954)
• "Cer cuvântul"
• "Pe aripile revistei"
• "Ca la revistă" (1963)
• "Revista de altădată"
• "Revista dragostei" 1965
• "La grădina Cărăbuș"
• "Colibri music-hall"
• "Pardon, scuzați, bonsoir"
• "Revista cu paiațe"
• "Cer cuvântul la diverse"
• "Deschis pentru renovare"
• "De la Cărăbuș la Savoy"
• "Revista în luna de miere"
• "Revista 58" (1957)
• "Nuntă la mănăstire" (1958)

* 1939: Petre Negru (n. 13 august 1939) este un fost senator român în legislatura 1990-1992, ales în județul Vâlcea pe listele partidului FSN. În cadrul activității sale parlamentare, Petre Negru a fost membru în grupurile parlamentare de prietenie cu Republica Italiană, Republica Venezuela și Republica Federală Germania.

* 1940: Nicolae Esinencu (n. 13 august 1940, satul Chițcani, județul interbelicOrhei (azi, în raionul Telenești) - d. 25 aprilie 2016, Chișinău^[2]) a fost om de litere, dramaturg, poet, scenarist de film, traducător și scriitor român, membru al Uniunii Scriitorilor din Moldova și al Uniunii Scriitorilor din România.

Nicolae Esinencu s-a născut la data de 13 august 1940 în satul Chițcani, județul interbelic Orhei (azi raionul Telenești). A urmat în perioada 1971-1973 studiile superioare la Institutul de Literatură „Maxim Gorki” din Moscova^⁠(d).^[3]

Debutează la Moldova-film în anul 1975 în calitate de coautor de scenariu la filmul regizorului Vlad Ioviță Calul, pușca și nevasta. A fost redactor la Editura „Lumina” și secretar, apoi consilier al Uniunii Scriitorilor din Moldova (din 1989). A editat proză, poezie și dramaturgie.^[3] Este membru al Uniunii Cineaștilor din Moldova, al Uniunii Scriitorilor din Moldova și al Uniunii Scriitorilor din România.

Filmografie:

• 1975: Calul, pușca și nevasta (coautor Vlad Ioviță)
• 1977: Fat-Frumos, f/t, 2 episoade
• 1978: Căruța, s/m
• 1980: La porțile satanei (coautor Vlad Ioviță)
• 1986: Tunul de lemn
• 1987: Tălpile verzi, s/m
• 1988: Adio, viața de holtei, s/m

Dramaturgie

• Grand prix
• Tabachera
• Fumoarul
• Oameni de paie
• SRL Moldovanul

Poezie

• Antene, versuri, 1968
• Sens, versuri, 1969
• Dealuri, versuri, 1974
• Copilul teribil, versuri, 1979
• Stai să-ți mai spun, versuri, 1983
• Cuvinte de chemat fetele, versuri, 1986
• Disciplina mondială, versuri, 1995
• Copilul teribil, versuri, 2004

Proză

• Nunta, proză scurtă^[2]
• Sada (1968)
• Portocala (1970)
• Toi (1972)
• Era vremea să iubim (1977)

·         1943: S-a născut (la Lipnic-Ocniţa, azi în R. Moldova) Florin Muscalu, poet, critic şi istoric literar; a fost redactor la Televiziunea din Focşani; împreună cu prozatorul Traian Olteanu, a fondat, după 1990, la Focşani, „Revista V” (iniţiala din titlu fiind de la judeţul Vrancea) (m.  2001, într-un accident rutier).

* 1944: José Manuel García-Margallo y Marfil este un om politic spaniol, membru al Parlamentului European în perioada 1999-2004 din partea Spaniei și actualul ministru de externe al Spaniei.

José García-Margallo y Marfil

* 1946: Maiorul Leslie James (Les) Hiddins (n. 13 august 1946, Brisbane, Queensland, Australia), cunoscut și ca "The Bush Tucker Man", este un fost soldat, veteran de război al Armatei Australiene intrat la pensie, care este binecunoscut pentru dragostea și cunoștințele sale despre natură. Hiddins este ușor de recunoscut după pălăria verde pe care o poartă, o versiune modificată de Akubra (un tip de pălărie foarte cunoscut în Australia). A mai lucrat ca prezentator de televiziune, autor, cunoscut pentru tehnicile de supraviețuire (ca și găsirea surselor de apă în zona australiană, vânătoare și pescuitul cu puținul care-l poți avea cu tine în situații extreme, precum și pentru cunoașterea plantelor edibile).

Ca și soldat al armatei australiene, Hiddins a participat de două ori în războiul din Vietnam între anii 1966 și 1968, la început ca și avangardă (cercetaș-înaintaș) în infanterie. În 1987 i s-a decernat Frăția Defensivă (Defence Fellowship) pentru cercetarea legată de supraviețuirea în ținuturile de nord ale Australiei. Totodată a fost principalul autor al manualului de supraviețuire al armatei australiene (Australian Army's Combat Survival manual – 1987) și i a fost decorat cu Membru al Ordinului Australian în 1987 (Member of the Order of Australia).

Această cercetare s-a tranformat într-un serial TV numit The Bush Tucker Man. Seriile îl prezintă, pe Hiddins, conducând un Land Rover Perentie, iar în episoadele ulterioare un Land Rover Defender 110 împreună cu deja prea cunoscuta pălărie, în căutarea și descrierea naturii australiene și a alimentelor pe care le poate oferi. Hiddins a apărut în două seriale de televiziune ale postului ABC TV (Australian Broadcasting Corporation) numite Bush Tucker Man, precum și seria Bush Tucker Man - Povești de supraviețuire (Bush Tucker Man - Stories of Survival). De asemenea, el a apărut în documentare TV precum Pandora – Priveghiul navei Bounty (Pandora - in the Wake of the Bounty) și Batavia. A mai publicat Bush Tucker Man - Povești de Explorare și supraviețuire (Bush Tucker Man - Stories of Exploration and Survival, 1996), Man Bush Tucker - Eroii pătați (Bush Tucker Man - Tarnished Heroes, 1997), Explorează Sălbatica Australie cu Bush Tucker Man (Explore Wild Australia with Bush Tucker Man, 1999), Călăuza Bush Tucker (Bush Tucker Fieldguide, 2002). În anul 2000 Hiddins a publicat patru cărți pentru copii: Coasta Coralului (The Coral Coast), Capătul de Sus (The Top End), Pădurea Tropicală (The Tropical Rainforest), și Deșertul în viață (The Living Desert). El a lansat două CD-ROM-uri, De la Pădurea Tropicală la Peninsula Cape-York (From the Rainforest to Cape York Peninsula) și De la Peninsula Arnhem la Întinderile Kimberley (From Arnhem Land to the Kimberley Ranges). Muzeul Național Australian din Canberra are un exponat Bush Tucker Man cu o parte a echipamentului original.

Ca parte a acestei cercetări, lui Hiddins ia fost prezentat de către aborigenii prunul Kakadu (Terminalia ferdinandiana), care se consideră că era cunoscut de mii de ani. A trimis câteva fructe pentru analize, astfel s-a descoperit că avea cea mai mare concentrație de vitamina C din orice substanță naturală cunoscută în lume.

Hiddins s-a retras din armată în 1989 cu gradul de maior, dar a continuat să servească ca rezervă până în anul 2001, lucrînd cu comunitățile indigene australiane în nordul Australiei.

Din 2001, Hiddins a fost omul de bază pentru formarea caselor de bătrâni izolate pentru veterani. în prima linie de instituire retrageri pustie pentru veteranii de război. "Pandanus Park", “comandamentul” acestora, este o parcelă pe malul râului Normanby fațadă a "Kalpowar Station", adiacentă Parcului Național Lakefield în Peninsula Cape-York.

Pe 28 martie 2008 Hiddins a primist un Doctorat Onorific în Știință de la Facultatea de Știință, Inginerie și Tehnologia Informației a Universității James Cook:

"in recognition for his outstanding and distinguished contribution to Australia and the northern Queensland community through his work on the ABC TV series Bush Tucker Man, his time in the defence force (including two tours of duty) where he worked with indigenous communities and establishing a bush retreat in Cape York for Vietnam veterans to enjoy."

În 2009, Hiddins se pensionează, aducând în atenție Tufișurile Australiene telespectatorilor prin reluarea globalp a serialelor Bush Tucker Man.

Ray Mears făcut un program BBC despre și cu Les Hiddins, lansat pe BBC Two, în iunie 2009, ca parte a serialului Ray Mears Goes Walkabout.

·         1948: Paul Lambrino (n. 13 august 1948, Paris) este cunoscut și ca Paul-Philippe de Hohenzollern sau chiar Prințul Paul al României, nefiind însă recunoscut ca membru al Casei Nobiliare de Hohenzollern-Sigmaringen și nici al Casei Regale a României. Este fiul lui Mircea Grigore Carol Lambrino (cunoscut drept Mircea Grigore Carol de Hohenzollern, 1920–2006), fiu al prințului Carol al României.

Mama lui Paul este Helene Nagavitzine, prima soție a lui Mircea Grigore Carol. Paul susține că el este adevăratul succesor la tronul României, deși mariajul morganatic al lui Carol al II-lea cu Zizi Lambrino (mariaj ce a dus la nașterea tatălui său in ianuarie 1920) a fost anulat de către Tribunalul Ilfov în ianuarie 1919, după care această hotărâre a fost contestată în tribunalele internaționale (din Portugalia și Franța), acolo unde Paul al României a câștigat recunoașterea faptului că tatăl său este fiul legitim al lui Carol al II-lea.^[1]

La 14 februarie 2012, Înalta Curte de Casație și Justiție i-a recunoscut tatălui său, Carol Mircea, calitatea de fiu legitim al regelui Carol al II-lea, iar Paul a fost recunoscut astfel drept moștenitor al lui Carol al II-lea^[2]

Conform normelor dinastice internațional acceptate, calitatea de membru al unei case regale sau nobiliare nu este dată de simpla înrudire biologică între membrii familiei, ci presupune recunoașterea explicită a apartenenței, de către șeful acelei case. Liderii Casei Nobiliare de Hohenzollern-Sigmaringen nu au acordat vreodată calitatea de membru lui Paul Lambrino sau tatălui său. Nici conducerea Casei Regale de România nu a făcut acest lucru, astfel că solicitarea acestuia de a fi recunoscut drept succesor legitim la Tron apare ca nefondată.

Paul a urmat școala primară la un gimanziu iezuit. Când avea 13 ani, tatăl său s-a recăsătorit cu o americancă și s-a mutat la Londra, unde i-a fost eliberat un document de călătorie cu titlul de ”Prince of Hohenzollern, Prince of Romania”^{[necesită citare]}. În Anglia, Paul al României a urmat Școala Gordonstoun în același timp cu Prințul Charles al Marii Britanii. Ulterior, a făcut colegiul Millfield, într-o clasă paralelă cu cea a Prințului Moștenitor al Thailandei, Vajiralongkorn

În perioada colegiului, Paul începe să fie atras de fotografie și primește de la tatăl său primul aparat foto profesional marca Pentax. Timp de trei ani, a realizat mai multe pictoriale cu personalități, printre care și dirijorul Daniel Baremboim. Abandonează cariera în fotografie pentru a se implica în tranzacții cu obiecte de artă^[3]. Între 1977 - 1979 devine partener al Companiei turistice "Fregate Associates" din Anglia și Seychelles, Oceanul Indian. Înființează la Londra două companii specializate în importul de articole decorative din India, din satele de lângă Jaipur^[4]. În 1979, pleacă în Peru unde participă la expediția conservaționistului Felipe Benavides de salvare a faunei din Anzi^[5]. În 1985 se mută la Madrid unde începe cercetările pentru cartea ”Carol al II-lea” pe care o publică în 1988^[6]. Pe 10 ianuarie 1990, sosește la București pe aeroportul Otopeni, cu un avion umanitar, iar anul următor înființează ”Fundația Prințul Paul pentru România

Paul Philippe este căsătorit, din 1995, cu Lia Georgia Triff, cetățeancă americană de origine română, născută pe 23 februarie 1949, la Naval Station Great Lakes, în Statele Unite. Nunta lor a avut loc la Mănăstirea Cașin, în prezența membrilor Corpului Diplomatic. Cincisprezece ani mai târziu, pe 11 ianuarie 2010, pe când Lia împlinise deja vârsta de 60 de ani, se naște la București, la Maternitatea Regina Maria, fiul lor, Carol Ferdinand, botezat după numele strămoșilor lui, regii României Ferdinand I și Carol al II-lea.

Băiatul a fost creștinat în religia ortodoxă pe 22 mai 2010, la Biserica Domnița Bălașă, avându-i ca nași oficiali pe Președintele Traian Băsescu și pe soția lui, Maria. Nașii onorifici ai copilului au fost Prințul Moritz von Hessen, Prințesa Madeleine Bendheim un Steinfurt și Prințesa Gabriella de Savoia.

În 2005 Paul a declarat că unchiul său, Regele Mihai a fost responsabil pentru deportările și uciderea evreilor români din perioada celui de-al Doilea Război Mondial. ^{[necesită citare]} Scriind în The Jerusalem Post, istoricul Jean Ancel a respins acuzațiile lui Paul la adresa lui Mihai lăudând acțiunile Regelui Mihai și ale mamei sale, Regina Elena din timpul războiului care a primit din partea statului Israel distinctia de „Drept între Popoare”.

Paul Lambrino a fost reținut în dosarul retrocedărilor abuzive fiind acuzat de cumpărarea de influență pentru intrarea în posesie a unor terenuri, respectiv Ferma Regală Băneasa, acesta neavând niciun drept legitim pentru a cere retrocedarea acestora, provocând un prejudiciu de peste 135 de milioane de euro. În referatul DNA de arestare preventivă mai sunt implicați Remus Truică, Mihăiță Roșu, Dan Andronic, Lucian Mateescu și Marius Marcovici.^[18] [19] Potrivit anchetatorilor, începând cu luna noiembrie 2006 s-a constituit un grup infracțional care a avut ca scop dobândirea întregii averi revendicate nelegal de Paul Lambrino, prin oferire de bani/bunuri persoanelor din cadrul autorităților/instituțiilor deținătoare a acestor proprietăți, instigarea și complicitatea la săvârșirea, de către aceste persoane, a infracțiunii de abuz în serviciu, prin punerea la dispoziție și semnarea înscrisurilor necesare și traficarea influenței reale asupra funcționarilor publici.^[20]Tot în referatul DNA se arată că "prin probele administrate s-a dovedit cum Ferma Regală Băneasa nu a aparținut niciodată în mod legal regelui Carol al II – lea al României. Astfel, cele două adevăruri au fost deplin cunoscute de către acesta și așa cum vom arăta în cele ce urmează, au fost deplin cunoscute și de membrii grupului infracțional organizat, care s-au asociat și sprijinit acțiunile, prin care au obținut ilegal un imobil proprietatea statului român". ^[21] Nepotul nelegitim al lui Carol al II-lea mai cere 50 de castele și clădiri istorice și peste 600 de kilometri pătrați de terenuri din întreaga țară care au aparținut Familiei Regale a României, proprietăți pe care nici măcar regele Mihai, moștenitorul de drept, nu le revendică. Toate aceste bunuri le cere prin inginerii financiare și juridice nebănuite.

·         1952 - S-a născut Herb Ritts, unul dintre cei mai cunoscuţi fotografi din lumea show–bizz–ului american; a imortalizat atitudini ale unor staruri precum Elizabeth Taylor, Madonna, Mick Jagger în fotografii apreciate în lumea artistică, publicate în reviste gen „Photo” (m.26.12.2002).

·         1955: Ion Stan (n. 13 august 1955, d. 3 august 2018, Nucet, județul Dâmbovița) este un deputat român în legislatura 2000-2004, ales în județul Dâmbovița pe listele partidului PSD. Ion Stan a făcut din Comisia comună permanentă a Camerei Deputaților și Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activității SRI
* 1958: Cătălin Ionescu (n. 13 august 1958) este un scriitor român, editor, eseist, (anti-)critic al literaturii science-fiction, traducător, realizator de emisiuni radio.

A fost membru al cenaclului SF studențesc "SOLARIS" din București.

A debutat în 1982, câștigând premiul I la secțiunea "schiță" la concursul SF organizat de revista "Știință și tehnică".

Absolvent al Institutului Politehnic Bucuresti în 1983.

A publicat proză în Almanahul Anticipația, Jurnalul SF, etc.

A editat revista online Pro-Scris (2001-2010).

A publicat alte materiale de critică și istorie literară în CPSF-Anticipația, Almanahul Anticipația, Jurnalul SF, revista Nautilus (varianta tipărită), Ficțiuni, Sigma.

Opere:

În volum

• Lucirile deșertului, editura Labirint, Clubul SF #4, 1990. (cb), 32 de pagini^[2]
• Loser (Măștile norocului), Editura Pygmalion, Ploiești, 2002^[3]

Prezențe în antologii

• Avertisment pentru liniștea planetei, editura Albatros, 1985
• Povestiri despre invențiile mileniului trei, editura Științifică și Enciclopedică, 1986
• „Loser”, povestire în La orizont, această constelație..., Editura Albatros, 1990
• Motocentauri pe acoperișul lumii, editura Karmat Press, 1995

Traduceri

• Ian Watson - Ambasada extraterestră, Editura Pygmalion, Ploiești, 1995

În periodice

• Anti-critica, ciclu de articole publicat în revista Jurnalul SF, nr. 150-169

* 1959: Thomas Ravelli (n. 13 august, 1959) este un fost fotbalist suedez, care a jucat pe postul de portar la mai multe cluburi, fiind de nouă ori campion al Suediei: de trei ori cu Östers IF și de șase ori cu IFK Göteborg. Ravelli este jucătorul cu cele mai multe convocări la echipa națională din istoria naționalei Suediei (143), cu care a obținut medalia de bronz la Campionatul Mondial din 1994.

* 1964: Kyoko Togawa (n. 13 august 1964, Shinjuku, Japonia - d. 18 iulie2002), a fost o actriță și o cântăreață japoneză. A debutat ca actriță, atunci când avea doar cinci ani în filmul "Ai to Makoto". De asemenea, ea a fost un model pentru revistă de modă CUTiE și cântăreață pentru o perioadă scurtă de timp, cu lansarea ei primul single "Kanashimi wa Real Sugite" în 1984. În 1993, ea s-a căsătorit cu bateristul trupei "Ziggy", Ooyama Masanori, dar el a divortat la scurt timp. S-a sinucis prin spânzurare, la 37 de ani, pe 18 iulie 2002.

Filmografie:

Seriale TV

• Ultraman A
• Denjin Zaboga
• Seinyobo
• Mr. High Collar
• Asobi Nioi Deyo!
• Imagine
• Dotchi ga Dotchi!

Filme

• Ai to Makoto
• Africa no Tori
• Goodbye Mama

* 1966: Sean Hood (n. 13 august 1966, Milwaukee, Wisconsin) este un scenarist american cel mai notabil pentru realizarea unor filme de groază și, mai recent, de acțiune/thrillere
Filmografie:

• Hercules: The Legend Begins (2014) (scenarist)
• Conan the Barbarian (scenarist)
• Melancholy Baby (2008) (scurt metraj) (scenarist/regizor)
• Nellie Bly (în dezvoltare) (scenarist)^[2]
• The Breathtaker (în dezvoltare) (scenarist)^[3]
• The Crow: Wicked Prayer (2005) (scenarist)
• Cursed (2005) (rescriere nemenționată)^[4]
• Cube 2: Hypercube (2002) (scenarist) (povestire)
• Halloween: Resurrection (2002) (scenarist)
• The Shy and the Naked (1998) (film de scurt metraj) (scenarist/regizor)

Sean Hood

·         1967 - S-a născut Amelie Nothomb, scriitoare franceză („Igiena asasinului”).
* 1970: Alan Shearer OIB (pronunțat în engleză /ʃɪərər/; n. 13 august 1970 în Gosforth) este un jucător de fotbal, retras din activitate. Shearer a jucat atacant la echipele de Premier League Southampton, Blackburn Rovers și Newcastle United, precum și în echipa națională de fotbal a Angliei.
* 1974: Joe Perry (n. 13 august 1974, Wisbech, Regatul Unit) este un jucător englez de snooker.
* 1976: Angel Agache (n. 13 august 1976, în Telenești)^[2] este un politician din Republica Moldova, deputat în Parlamentul Republicii Moldova în fracțiunea PLDM, membru al ”Comisiei juridice, numiri și imunități”
* 1977: Adrian Ghenie (n. 13 august 1977,^[1] Baia Mare, România^[2]) este un pictor român contemporan care locuiește în Berlin.

Adrian Ghenie s-a născut în 1977 la Baia Mare. În anul 2001 a absolvit Universitatea de Arte din Cluj-Napoca, și a fondat în 2005, împreună cu Mihai Pop, Galeria Plan B, extinsă ulterior și în Berlin.^[3]

Plan B a organizat pavilionul românesc la Bienala de la Veneția din 2007, iar în 2008 a deschis un spațiu expozițional permanent la Berlin, o premieră pentru o galerie românească în străinătate.^[3]

Adrian Ghenie și-a împărțit până în 2013 viața între România și Germania, însă, în cele din urmă, a ales Berlinul, unde este considerat unul dintre reprezentantii noului val al artei vizuale românești.

Tabloul său Regele a fost vândut la o licitație din iunie 2013, de la Londra, cu 212.238 de euro.^[5] Totodată tabloul Dr. Mengele 2, al pictorului Adrian Ghenie, a fost vândut pentru 140.747 de euro la Licitația de artă contemporană organizată în februarie, la Londra, de casa de licitații Sotheby's.^[5]

În iulie 2014, tabloul „The Fake Rothko”, pictură realizată în ulei pe pânză - semnată și datată 2010, a fost cumpărat cu 1,77 milioane de euro (1,43 de milioane de lire sterline).^[4]

În 10 februarie 2016, tabloul "The Sunflowers in 1937" , pictura inspirată de lucrarea celebrului pictor Vincent van Gogh"Floarea Soarelui" a fost vândută prin celebra casa londoneză de licitații Sotheby's la prețul de 3.117.000 de lire sterline, stabilind un record pentru artistul român

Adrian Ghenie

Portretul lui Adrian Ghenie de Oliver Mark, Berlin 2014, Colecția Muzeului Bucovinei

* 1980: Stas Pieha (rusă: Стас Пьеха; n. 13 august 1980, Sankt Petersburg) este un cântăreț rus.

Stas Pieha

* 1982: Ștefan Peca, mai bine cunoscut sub pseudonimul Peca Ștefan (n. 13 august 1982, Târgoviște), este un dramaturgromân.

Peca este considerat^{[de cine?]} a fi una dintre cele mai puternice^{[judecată de valoare]} voci din dramaturgia românească contemporană. A urmat cursuri de scris dramatic la New York University și a fost unul dintre rezidenții programului internațional de dramaturgie de la Royal Court Theatre, Londra, în 2005. Este câștigător al primei ediții dramAcum (2002) cu "Ziua futută a lui Nils" și "Punami". Textele lui au fost prezentate în România, Statele Unite, Marea Britanie, Irlanda, Germania, Austria, Elveția, Franța, Estonia, Rusia, Bulgaria, Republica Cehă, Polonia, Belarus și Serbia. Piesele lui au câștigat diferite premii incluzând Premiul pentru Inovație la Heidelberg Stuckemarkt (2007) pentru România 21 și Cea Mai Bună Piesă – Dramă de Relație – la London Fringe Report Awards (2006) pentru The Sunshine Play. A scris peste 20 de texte pentru teatru, dintre care au fost produse 15, în România și străinătate. În 2010, piesa lui Wire and Acrobats (Acrobați) a fost selectată între cele 5 piese de la cel mai prestigios târg de piese din Germania – Berlin Stuckemarkt din cadrul Berliner Theatertreffen. În 2011 spectacolul dramAcum pe textele lui Peca - Roșia Montană – pe linie fizică și pe linie politică a luat premiul pentru Cel Mai Bun Spectacol la Festivalul Dramaturgiei Românești de la Timișoara. În 2012, spectacolul pe textul său "Târgoviște de Jucărie" a fost invitat la cel mai important festival de nouă dramaturgie din Europa, bienala New Plays from Europe de la Wiesbaden.

În televiziune, a lucrat patru ani (2005-2008) ca Headwriter la Media Pro Pictures. Peca este membru fondator al companiei BLA și artist asociat al companiilor The Internationalists și Pop Up Theatrics din New York

Piesa lui Peca The Sunshine Play a avut premiera mondială în engleză la Dublin Fringe Festival în 2005 și cronici de 5 stele în presa irlandeză. În februarie 2006 piesa a primit premiul London Fringe Report pentru Best Play – Relationship Drama. Piesa a deschis colaborarea Teatrului LUNI de la Green Hours cu TNB și a fost prima piesă preluată de TVR 2 în proiectul Independent.

Piesa U.F. a fost tradusă^[1] de Fanny Chartres și publicată în Franța și a avut lecturi publice în Paris (2004), Lyon (2005), Grenoble și Avignon (2006).

Piesa România 21 a fost într-o masă rotundă (round table) la Teatrul Lark din New York (noiembrie 2005). Piesa a fost tradusă în germană și prezentată într-o lectură scenică la Graz, în cadrul proiectului JANUS. A fost publicată în Austria în toamna lui 2006. În 2007, textul a câștigat Premiul pentru Inovație a Heidelberg Stuckemarkt, în valoare de 6000 de euro. În 2010 piesa a fost montată în premieră românească la Teatrul Tineretului din Piatra Neamț, în regia Piei Furtado (Londra). Piesa a fost montată, de asemenea, la Teatrul Național din Uzice, Serbia (2010) și la Studio Yorick, Târgu-Mureș (2012).

Piesa "Wire and Acrobats" (Acrobați) a avut un spectacol la New York în cadrul festivalului HotINK de la New York University în ianuarie 2010. Același text a fost primul text românesc selectat în prestigiosul Berliner Stuckemarkt, în același an și produs în premieră mondială la Teatrul din Osnabruck (Germania).

Piesa "COOLori" a câștigat Premiul I la concursul de comedie românească în 2006, a fost produsă în 2007 de Teatrul Mic din București, în 2009 de VAT Theater din Tallin, Estonia și în 2010 de Tristan Bates Theatre din Londra. De asemenea, textul a fost prezentat în 2007 în cadrul Theatre Cafe Europe, produs de Company of Angels din Londra în cinci țări.

Piesa Ziua futută a lui Nils, care a apărut în cartea cu același nume la Editura Teatrului Imposibil, Cluj (martie 2006), a fost tradusă în germană și prezentată într-un spectacol lectură la Bienala Noii Dramaturgii de la Wiesbaden, în iunie 2006. Spectacolul cu același nume a avut premiera în 2008 la Teatrul LUNI de la Green Hours și a fost prezentat, în versiunea sa în limba engleză, la FringeNYC 2011.

În martie 2006, Peca a scris piesa de 15 minute Jazz pentru proiectul-spectacol “Orient Express” de la Teatrul Schaubuehne din Berlin, care a avut 9 reprezentații în patru zile între 15 și 19 martie 2006.

Piesa New York [Fuckin’ City] a participat în festivalul RAINBOW pentru teatru tânăr, de la Sankt Petersburg, alaturi de The Sunhsine Play in mai 2006.

Peca este membrul fondator al companiei BLA alaturi de Laurențiu Bănescu și Adrian Posteucă și inițiatorul programului Scrie o piesă care încurajează dramaturgia în liceu.

Piese de teatru:

• [o stație...] (1998) (piesă într-un act),
• Showdown (1999) (piesa intr-un act),
• DRIC II - Popdays [sau Sfarsit cotidian] (1999),
• [picabo/pinguini] (2000) (piesa intr-un act),
• Punami (2001),
• Fitzgerald (2001) (piesa intr-un act),
• U.F. (2001),
• De ce John Lennon va trebui sa moara (2001),
• Ziua fututa a lui Nils (2002),
• Spectacol cu monstri... BLAcrobatie (2002) (piesa intr-un act),
• Andreea/Andreea (2002),
• I HATE HELEN (2003),
• Bullfrog (Andreea & The Space Invaders) (2003) (one act play),
• Windowfly - The Musical (2003) (one act),
• COLORS/COOLori ( 2004),
• Romania 21 (2004),
• Showdown - Special Edition (2003-2004),
• New York [Fuckin' City] (2004),
• Bonzo (2004) (piesa intr-un act),
• The Complete Truth About The Life And Death Of Kurt Cobain (2005),
• The Sunshine Play, 2005
• Bebe's Trip (2005),
• Jazz (2006) (piesa scurta pentru Orient Express, Schaubuehne Berlin),
• Bucharest Calling (2006)

"Gigantic" (2007-2008) "Buy Me With a Coffee" (2008), in cadrul proiectului Blog The Theatre, Schauschpielhaus Graz si Teatrul Bulandra, Bucuresti

• Povesti adevarate, complet inventate, despre Baia Mare (2008), proiectul "Despre Romania, numai de bine" cu regizorul Ana Mărgineanu
• "Selling Romania" (piesa scurta pentru Eurepica, Belarus Free Theatre)
• "5 minute miraculoase în Piatra Neamț" (2009), proiectul "Despre Romania, numai de bine" cu regizorul Ana Margineanu
• "Wire and Acrobats" (Acrobati) (2009)
• "Flowers are No Victims" (2009-2012)
• "Contortionists" (2010, piesa scurta pentru Hotel Europa, Helsinki, Finlanda")
• "Look and See" (2010, piesa scurta pentru The Blind Trip, NYC)
• "Rosia Montana - pe linie fizica si pe linie politica" (2010, cu dramAcum)
• "Imposibilitatea apropierii" (2011)
• "Lo-fi" (2011-2013)
• "Targoviste de jucarie" (2011), proiectul "Despre Romania, numai de bine" cu regizorul Ana Margineanu
• "Brighton Beach" pentru Long Distance Affair, NYC
• "Presidential D" si "Stranger Kindness" (2012) pentru Hotel Project, NYC si Summit, NJ
• "Story in Debt" (2012) pentru undergroundzero festival, NYC
• "The Jumper" (2012), pentru Long Distance Affair, Queretaro, Mexic
• "1.Salvationkit" (2012)
• "You Wanted A Hit?" (2012)
• "Best New Europlay" (2012), piesa scurta pentru Editia Aniversara de 35 de ani a Berliner Theatertreffen Stuckemarkt
• "Green Hours!" (2013) - opt dintre textele din spectacolul-serial

Cărți publicate:

• U. F. (Uncle Fucker) tradus ^[2] în franceză de Gabriel Marian în colaborare cu Laurent Muhleisen, Ed. Maison Antoine Vitez, Franța, 2004
• ZIUA FUTUTA A LUI NILS (Ed. Teatrul Imposibil), 2006
• COOLori (Ed. Palimplest), 2006
• New York [Fuckin' City], (Ed. LiterNet), 2006
• CAMELEONIC (Ed. Bibliotheca), 1999 - proza scurta,
• DRIC I - POP [&StrAnge]' (Ed. LiterNet), 2002 - proza scurta
• 4atru piese, Editura LiterNet
• Peca Ștefan: DRIC I- POP &StraNge, Editura LiterNet

* 1982: Sebastian Stan (n. 13 august 1982,^[1][2] Constanța, România) este un actor american de origine română, cunoscut pentru rolul său, James Buchanan Barnes, poreclit "Bucky" mai târziu supranumit "The Winter Soldier" in Universul Cinematic Marvel. În filmografia lui se regăsesc predominat rolurile de tip secundar. A jucat alături de actori ca Natalie Portman, Mila Kunis și Vincent Cassel, în filmul Black Swan (2010), Chris Evans, Robert Downey Jr., Scarlett Johansson, Samuel L. Jackson .etc în trilogia Căpitanul America, de asemena cu Matt Damon în filmul de ficțiune Marțianul (2015) cu șapte nominalizări la Oscar, sau cu Nicole Kidman în Capcana (2018). Pe partea de televiziune, Sebastian și-a dezvoltat simțul actoricesc în seriale precum Gossip Girl, popular printre adolescenți, Kings, Once Upon a Time, și mini-seria Political Animals. Rolul din ''Political Animals'' i-a adus lui Sebastian o nominalizare la Critics' Choice Television Award for Best Supporting Actor in a Movie/Miniseries. Sebastian a mai fost nominalizat pentru cel mai bun actor în rol secundar în filmul “ I, Tonya! “ în cadrul Globurilor de Aur. A lucrat de două ori cu directorul Jonathan Demme, câștigătorul Premiului Academiei Americane de Film, o dată în Rachel Getting Married (2008) și încă o dată în Ricki and the Flash (2015).

Sebastian adesea a jucat roluri de personaj negativ iar acest fapt îl surprinde: "Nu știu de ce mereu ajung să joc personajele astea bad boy și nu prea înțeleg de ce. Merg pe stradă în New York și mă simt mai degrabă ca un Paul Rudd, dar se pare că nu sunt perceput astfel."

Sebastian este fluent în engleză și română. Într-una din scenele filmului Captain America: Civil War (2016) i se permite să aibă câteva replici în română, scena fiind plasată în București unde personajul său, Bucky, cumpără din piață câteva prune. Chiar dacă scena este scurtă și nesemnificativă, actorul a fost recunoscător regizorilor Anthony Russo și Joe Russo.

A vizitat România a doua oară după 1990 cu ocazia festivalului de film American Independent Film Festival in Mai 2018 unde a fost organizat și un eveniment caritabil Our Big Day Out, un proiect care vizează ajutorarea copiilor din centre de plasament, a vârstnicilor care trăiesc în aziluri de bătrâni sau instituții medico-sociale și a familiilor care trăiesc în condiții precare sau în comunități marginalizate, cauză pe care Sebastian Stan o sprijină în România. Actorul a fost prezent timp de trei zile în cadrul festivalului, unde a vorbit despre filmul independent, "I, Tonya" în care l-a jucat pe Jeff Gillooly, soțul abuziv al protagonistei, interpretată la rândul ei de faimoasa actriță Margot Robbie.

La vârsta de 8 ani părăsește România împreună cu mama sa și se stabilesc pentru o vreme în Viena, Austria unde aceasta se angajează ca pianist. La zece ani Sebastian joacă primul său rol într-un film, în 71 Fragments of a Chronology of Chance, de directorul austriac Michael Haneke. După patru ani se mută în Statele Unite în Comitatul Rockland, New York. "Îmi amintesc seara înainte să ne mutăm acolo, că mi-a fost foarte frică. Îmi făceam un duș așa și plângeam(...) E greu să te muți când ești așa mic (...)". Urmează cursurile școlii particulare Rockland Country Day School, unde joacă prima oară în piese de teatru, piese precum Harvey, Cyrano de Bergerac, Little Shop of Horrors, Over Here și West Side Story. A mai jucat în piese de teatru din cadrul taberei de vară Stagedoor Manor. Ulterior, este acceptat la cursurile Facultății de Arte Mason Gross în cadrul Universității Rutgers din New Jersey. Studiază de asemenea un an la Shakespeare's Globe Theatre în Londra.

Ironică cum poate fi viața, primul contact pe care l-a avut cu lumea filmului a fost de fapt atunci când a lucrat ca și ghid: "Primul meu job a fost la cinematografie. Am lucrat la cinema-ul 6 din New York. Eram un usher. Vindeam popcorn. Și mai încolo am lucrat la H&M.

Nu a avut cele mai frumoase experiențe ca și actor începător, ca orice om la începutul drumului său a întâmpinat destule înfrângeri care să-l doboare și care mai încolo să-l facă mai puternic: "Marea majoritate a persoanelor pe care le admir ca și actori, nu s-au realizat până la vârsta de 30 și ceva de ani. The Mark Ruffalos, the John Hawkeses ai lumii (...) Una dintre cele mai importante audiții ale mele, la un director de casting în New York, un om uimitor, căruia nu o să-i zic numele. - Am intrat la audiție, și stătea la calculator scriind un email. - Asistentul era în spatele său. Am salutat dar nici măcar nu s-a întors către mine. Și spune "Da, poți să începi!". Citesc cu asistentul, iar directorul nu se întoarce nici măcar o dată! Eram în aceeași încăpere, și tot continua să scrie la email, în timp ce eu dădeam proba de audiție. Fără pic de milă. (...) Merg la audiții nu ca să primesc neapărat rolul și mai mult ca intru în legătură cu directorul de casting în speranța că poate măcar o să-și amintească de mine data viitoare. (...) Acești ani de început, reflectând înapoi, pot fi foarte reci și dureroși și plini de suferință, dar e ceva special la ei. Odată ce s-au dus, nu se mai întorc."

După multe roluri în televiziune și film, incluzând și The Covenant și Gossip Girl, Stan a primit un rol principal în 2009 în seria Kings fiind Prințul Jack Benjamin. În 2010 a apărut în baletul-thriller al lui Darren Aronofsky, Black Swan. Sebastian a început să filmeze și pentru filmul horror The Apparition în luna februarie a aceluiași an; filmul a fost lansat în 24 august 2012. Stan l-a interpretat pe Blaine, principalul antagonist în Hot Tub Time Machine în martie 2010. În iulie 2011, acesta l-a jucat pe Bucky Barnes în filmul Captain America: The First Avenger, bazat pe personajul din Marvel Comics.

În 2012, el a apărut în thriller-ul Gone. The A.V. Club i-a descris munca în '' Hat Trick '', episodul său în premieră, ca fiind excelent și au plasat episodul în lista lor de ''Cele mai bune 30 episoade din 2012 care nu au reușit să ajungă în top''. Sebastian a mai apărut în mini-seria Political Animals interpretându-l pe fiul tulburat și gay al fostei prime doamne. Acest rol a rezultat ca o nominalizare pentru Critics' Choice Television Award for Best Supporting Actor in a Movie/Miniseries. În 2013, Stan l-a jucat pe Hal Carter în producția Roundabout Theater Company lui William Inge, Picnic, la American Airlines Theater din New York. În 2014, Stan își reia rolul Bucky Barnes în Captain America: The Winter Soldier.

În 2015. Sebastian îl joacă pe Joshua în Ricki and the Flash, și l-a jucat în The Martian, pe omul de știință NASA Dr. Chris Beck.

În 2016 are un rol important in blockbuster-ul anului Captain America film, Captain America: Civil War (2016) în rolul său deja binecunoscut, James Bucky Barnes (Winter Soldier). În același rol joacă în următoarele filme de mare succes din Universul Cinematic Marvel: Avengers: Infinity War (2018) și Avengers: Endgame (2019). În prezent Sebastian Stan are un contract semnat pentru 9 filme cu Marvel Studios, din care acesta a jucat patru filme.

Printre filmele în care a jucat se numără și Logan Lucky (2017) în regia lui Steven Soderbergh, I'm Not Here (2017) alături de J.K. Simmons.

Un film important al carierei sale este "I, Tonya" unde joacă rolul lui Jeff Gillooly, soțul Toniei Harding, rol interpretat de Margot Robbie, un film cu o nominalizare și un premiu Oscar. Joacă alături de Nicole Kidman în drama Capcana / Destroyer (2018). De asemenea în thrillerul We Have Always Lived In The Castle (2018) unde interpretează rolul lui Charles Blackwood.

Printre filmele care urmează să fie lansate îl vom vedea interpretând rolul anchetatorului Scott Huffman în filmul The Last Full Measure (2019) alături de staruri binecunoscute precum Samuel L. Jackson, Ed Harris și William Hurt. De asemenea are rolul principal în filmul Monday (2019) regizat de Argyris Papadimitropoulos. Joacă un rol de bad boy, personajul Frank, în comedia romantică Endings, Beginnings (2019) alături de Shailene Woodley și Jamie Dornan.

Sebastian Stan

* 1984: Niko Kranjčar (pronunțat [nǐːkɔ krâɲt͡ʃaːr]) (n. 13 august 1984) este un fotbalist croat care joacă pentru Dinamo Kiev și pentru echipa națională de fotbal a Croației. El joacă pe postul de mijlocaș ofensiv, dar mai poate fi folosit ca extremă sau al doilea atacant.
* 1986: Marian Alexandru Bănuță (n. 13 august 1986) este un fotbalist româncare evoluează la clubul francez Angoulême CFC.
* 1988: Eva-Maria Brem (n. 13 septembrie 1988, Schwaz, Austria) este o schioare austriacă ce participă la Cupa Mondială de Schi Alpin. Este specializată în proba de slalom uriaș.
* 1992: Lois Abbingh (n. 13 august 1992, în Groningen)^[3] este o handbalistăolandeză care, până în vara anului 2014, a jucat pentru clubul german VfL Oldenburg pe postul de intermediar stânga. Ea este de asemenea componentă a echipei naționale a Olandei, alături de care a obținut locul opt la Campionatul European din 2010. Abbingh a contribuit cu șapte goluri la acest rezultat,^[4] care reprezintă cea mai bună clasare pe care Olanda a realizat-o vreodată la un Campionat European.
* 1992: Collins Ngoran Faï (n. 13 august 1992, Bamenda, Camerun) este un fotbalist camerunez care evoluează la clubul Standard Liège pe postul de fundaș dreapta.
* 1992: Lucas Rodrigues Moura da Silva (n. 13 august 1992), cunoscut ca Lucas sau Lucas Moura, este un fotbalist internațional brazilian care evoluează la echipa Tottenham Hotspur.
* 1993: Kamil Ibraghimov (în rusă Камиль Анварович Ибрагимов; n. 13 august 1993, Moscova) este un scrimer rus specializat pe sabie. A fost campion mondial de juniori în 2013 și campion mondial pe echipe în același an, iar vicecampion european pe echipe în 2014 și laureat cu bronz continental la individual în același an. A ajuns pe locul 8 în clasamentul mondial FIE la sfârșitul sezonului 2014-2015, cel mai bun din carieră.

Este fiul floretistelor Anvar Ibraghimov și Olga Veliciko.

·         1999: Corey Fogelmanis, actor american

Decese

·         117 - A murit, la Selinus, în Asia Mică (Cilicia), împătratul Traian (Marcus Ulpius Nerva Traianus). Urna de aur cu cenuşa împăratului a fost depusă într - o încăpere din soclul Columnei din Roma, care a devenit astfel şi mormântul cuceritorului Daciei. În timpul domniei lui Traian (98 - 117 d. Hr.), Imperiul Roman a atins apogeul expansiunii sale (n.18.09.53 d. Hr.).

·         612: A murit  imparateasa bizantina Evdochia sau Evdochia (n.cca. 580). Numita inițial Fabia, a fost prima  consoarta a imparatului Heraclius de la 610pana la decesul ei,  in urma unei crize de epilepsie. 

·         1745: Ernst Frederic al II-lea, Duce de Saxa-Hildburghausen (17 decembrie 1707 – 13 august 1745), a fost Duce de Saxa-Hildburghausen.

A fost al treilea fiu, însă doar primul fiu care a atins vârsta adultă, al lui Ernest Frederick I, Duce de Saxa-Hildburghausen și a Contesei Sofia Albertine de Erbach-Erbach. În 1724, la vârsta de 17 ani, i-a succedat tatălui său ca Duce de Saxa-Hildburghausen. Din cauza vârstei, mama sa a acționat ca regentă până când el a devenit major, patru ani mai târziu.

La Fürstenau, la 19 iunie 1726, Ernst Frederic s-a căsătorit cu Caroline de Erbach-Fürstenau (d. iulie 1745). Ei au avut patru copii:

1. Ernst Frederic al III-lea Karl, Duce de Saxa-Hildburghausen (n. 10 iunie 1727, Königsberg – d. 23 septembrie 1780, Seidingstadt).
2. Frederic August Albrecht (n. 8 august 1728, Hildburghausen – d. 14 iunie 1735, Hildburghausen).
3. Frederic Wilhelm Eugen (n. 8 octombrie 1730, Hildburghausen – d. 4 decembrie 1795, Öhringen); s-a căsătorit la 13 martie 1778 cu nepoata sa Caroline de Saxa-Hildburghausen (fiica lui Ernst Frederic al III-lea). Nu au avut copii.
4. Sofia Amalia Caroline (n. 21 iulie 1732, Hildburghausen – d. 19 iunie 1799, Öhringen); s-a căsătorit în 1749 cu Ludwig de Hohenlohe-Neuenstein-Öhringen.

Ernest Frederic al II-lea

Duce de Saxa-Hildburghausen

·         1826: René Laënnec, medic francez (n. 1781)

·         1863: Ferdinand Victor Eugène Delacroix (n. 26 aprilie 1798 - d. 13 august1863) a fost un important pictor francez din perioada romantismului.

S-a născut în localitatea Charenton Saint-Maurice, de lângă Paris.

În 1805 moare tatăl artistului, Charles Delacroix, prefect de Bordeaux. Familia se mută la Paris. Micul Eugène începe studiile la Liceul Imperial. Primește o aleasă educație în spirit clasic – Homer, Dante, Byron, Diderot, Montesquieu, Montaigne- face scrimă și continuă studiile muzicale.

În anul 1814, Eugène își pierde și mama - moartea ei duce la destrămarea rapidă a familiei Delacroix. La cei 16 ani ai săi, Eugène se mută în casa surorii și a cumnatului său.

Se îndrăgostește de camerista Elisabeth Salter, de origine engleză. Pentru a-i putea scrie, pictorul învață limba engleză, lucru care-i va permite mai târziu să-i citească pe Shakespeare și pe Byron în original. Delacroix este, cu siguranță, nestatornic în sentimente. În anul 1822, o cunoaște pe iubita prietenului său apropiat, Soulier.

Cel mai adesea, modelele pe care le are îi devin și iubite. Fermecător și sclipitor, Delacroix place femeilor.

Mormântul lui Delacroix din cimitirul Père-Lachaise (Paris)

Grație prietenilor săi Charles Nodier (1780-1844) și Victor Hugo (1802-1885), leagă prietenii cu scriitorii: Stendhal (1783-1862), Alexandre Dumas (1802-1870), Théophile Gautier (1811-1872) și Alphonse de Lamartine (1790-1869); îi cunoaște pe pictorul Achille Deveria (1802-1869) și pe compozitorul Hector Berlioz (1803-1869).

În 1822 expune la Salon primul său tablou: Dante și Vergiliu în Infern.

În 1832 călătorește în Maroc. Vizitează Andaluzia, unde studiază pictura spaniolă.

Între anii 1833-1861, pictorul lucrează la decorarea bibliotecii din Palatul Bourbonilor, a galeriei Apolline din Louvre, a Salonului Păcii din primaria Parisului. Pictează și biserici pariziene: Saint-Denis du Saint-Sacrement, Saint-Sulpice. În ianuarie 1857 a fost acceptat printre membrii Academiei de Arte Frumoase.

Natura a avut pentru Delacroix o mare însemnătate; adesea își vizitează prietenii care locuiau la sat. Îndeosebi, îi apreciază pe scriitoarea George Sand (1804-1876) și pe Frederic Chopin (1810-1849), pe care îi vizitează la Nohant, în Franța centrală. Acolo lucrează la studii portretistice și florale. Începând cu anul 1844, Delacroix închiriază o casa în Champrosay, la sud de Paris. Acolo îl așteaptă Jenny Le Guillou, "slujnica lui cu inimă mare", care îl va însoți pe pictor până la moarte.

În primăvara anului 1863, o febră mare îl țintuiește pe artist la pat. Moare pe 13 august iar funeraliile au avut loc pe 17 august, în biserica Saint-Germain-des-Près.

Picturi:

• Dante și Vergiliu în Infern (1822)
• Macelul din Chios (1824)
• Moartea lui Sardanapal (1827)
• Libertatea conducând poporul (1830)
• Femei din Alger (1834)
• Intrarea cruciaților în Constantinopol (1841)
• Luptă de cai arabi într-un grajd (1860)
• Lupta lui Iacob cu Îngerul (1855-1861)
• Autoportret cu vestă verde (cca. 1837)
• Răpirea Rebecăi (1858)

Eugène Delacroix

·         1865: Ignaz Semmelweis, medic ungur (n. 1818)
* 1865: Infantele Francisco de Paula al Spaniei (Francisco de Paula de Borbón; 10 martie 1794 - 13 august 1865) a fost cel mai mic fiu al regelui Carol al IV-lea al Spaniei și a soției sale, Maria Luisa de Parma.

* 1896: John Everett Millais (n. 8 iunie 1829, Southampton - d. 13 august1896, Londra) a fost un pictor englez aparținând cercului prerafaeliților.
John Everett Millais s-a născut la 8 iunie 1829 la Southampton. Provine dintr-o familie înstărită din Jersey. Talentul său în domeniul desenului și al picturii se manifestă foarte timpuriu și, în anul 1840, tânărul, în vârstă de 11 ani, este admis la Royal Academy of Arts din Londra, pe care a absolvă în anul 1847. Un an mai târziu, împreună cu Dante Gabriel Rossetti și William Holman Hunt, înființează confreria prerafaelită. În 1849 expune primul său tablou în stil prerafaelit, Lorenzo și Isabella, inspirat după un poem de John Keats. Tabloul întitulat Christos în casa părintească, expus în anul 1850, stârnește o furtună de proteste. Reacții la fel de furioase provoacă și lucrările expuse în anul următor. Când Millais expune în 1852 tabloul Ofelia, totul se schimbă însă după intervenția celebrului critic de artă John Ruskin în favoarea operelor pictorilor prerafaeliți. Millais repurtează un succes imens. Se împrietenește cu Ruskin, în 1853 petrec împreună vacanța în Scoția. Ruskin este însoțit de soția sa, Effie, de care Millais se îndrăgostește. Effie se desparte de John Ruskin, după un divorț scandalos, și - în 1855- se căsătorește cu Millais.

În tabloul Christos în casa părinților săi, Millais zugrăvește o temă biblică, prezentând oameni simpli într-un atelier de dulgherie, ale cărui detalii le redă cu acurateță. Millais atrage astfel atenția asupra originii simple a Sfintei Familii. Acest realism descriptiv aplicat la o temă religioasă trecea în Anglia victoriană drept o adevărată blasfemie.

Ofelia a fost prezentată la Royal Academy în 1852, când John Ruskin s-a ridicat în apărarea prerafaeliților. Lucrarea cucerește aprecieri elogioase din partea criticilor și a publicului. Pentru obținerea luminozității nuanțelor, Millais folosește metoda pictării pe fond încă umed.

• 

  Christos în casa părinților săi 1850, Tate Gallery, Londra
 
• 

  Ofelia 1852, Tate Gallery, Londra
 
• 

  Fata oarbă 1856, Art Gallery, Birmingham
 
• 

  Frunziș de toamnă 1856, City Art Galleries, Manchester
• 

  Jefta 1867, National Museum of Wales, Cardiff
 
• 

  Copilăria lui Raleigh1871
 
• 

  Portretul lui Effie Millais1873, Museum and Art Gallery, Perth

Fata oarbă și Frunziș de toamnă sunt printre cele mai reușite tablouri pictate de Millais. Sunt exemple caracteristice pentru noua metodă pe care artistul o aplică începând din a doua jumătate a anilor cincizeci. Este perioada în care pictorul schimbă tematica lucrărilor sale, ca și stilul său. Renunță la temele literare, narative, își schimbă metoda foarte minuțioasă și riguros realistă și își simplifică tablourile, îmbogățind în aceleși timp efectele lor cromatice.

Tablourile Jefta, Tinerețea lui Raleigh și Portretul lui Effie Millais sunt exemple pentru trecerea lui Millais la academism.

John Everett Millais

·         1906: Ioan Axente, supranumit Sever, (n. 15 aprilie 1821, Frâua – d. 13 august 1906, Brașov)^[3] a fost un revoluționar român, unul dintre conducătorii mișcării de eliberare națională a românilor din Transilvaniaîn Revoluția de la 1848.

Fiu de țăran, născut în Transilvania, a studiat teologia și filozofia la Blaj, după care s-a mutat la București

La izbucnirea revoluției era profesor de latină și română, la Colegiul Sf. Sava din București.^[3]

A luat parte la revoluția de la 1848 din București și împrejurimi, unde a avut rolul de a face cunoscute idealurile revoluționare printre țărani. În august 1848 s-a întors în Transilvania, unde a participat la a treia adunare de la Blaj din septembrie. A participat alături de Avram Iancu la rezistența din Munții Apuseni.^[3]

La 8 ianuarie 1849 țăranii români răsculați au incendiat orașul Aiud. Populația nu credea că românii, pe atunci pașnici, ar putea s-o atace. În seara de 8 ianuarie — Crăciunul după calendarul iulian — a început măcelul ce a durat până în data de 17 ianuarie, fiind uciși cca 600 de etnici maghiari.^[4] Un numar mare de oameni a încercat să se ascundă în munții din apropiere, dar din cauza gerului au murit înghețați. Morții au fost aruncați în șanțurile cetății, iar altă parte în varnița de lângă cetate, unde se află și monumentul acestora.

Indus în eroare de promisiunile mincinoase ale Curții de la Viena, precum și datorită poziției nejuste a guvernului revoluționar maghiar în problema națională și în cea a abolirii iobăgiei, Ioan Axente a adoptat o atitudine pro-habsburgică, lucru care a contribuit la dezbinarea forțelor revoluționare ale românilor și ungurilor.

Axente Sever a fost arestat în februarie 1849, acuzat fiind că ar fi participat la masacru, dar a fost găsit nevinovat la proces.^[3]

După înfrângerea revoluției, a continuat să aibă un rol de frunte în viața politică și culturală a românilor din Transilvania. Astfel, a făcut parte din conducerea ASTREI, adică Asociația Transilvană pentru Literatura Română și Cultura Poporului Român.

A murit în spitalul săsesc din Brașov, foarte sărac și uitat de lume în vara anului 1906.

·         1910: A murit Florence Nightingale, infirmieră britanică; (n. 1820). A  organizat spitale militare in timpul razboiului Crimeei si razboiului franco-prusac. A fondat in anul 1860 la spitalul  Saint-Thomas din Londra prima scoala pentru infirmiere.

·         1912: A încetat din viaţă compozitorul, pedagogul şi dirijorul francez Jules Emile Frédéric Massenet (n. 12 mai 1842).

·         1917: A încetat din viaţă Eduard Buchner, chimist german, laureat al Premiului Nobel pentru chimie pe anul 1907, pentru lucrările sale privind fermentaţia (n. 20 mai 1860).

·         1917: Alexei Mateevici, poet român (n. 1888)

·         1946: A încetat din viaţă Herbert George Wells, prozator, istoric şi sociolog englez: “Omul invizibil”, “Dragostea şi dl. Lewisham”, “Utopia modernă”; (n. 21 septembrie 1866).

·         1954: A murit la Cluj Gáal Gabor, critic literar, publicist, estetician şi sociolog de naţionalitate maghiară din România, membru titular al Academiei Române din 1948  si teoretician al „realismului socialist”; (n. 8 martie 1891, Budapesta). A absolvit Universitatea din Budapesta şi a participat la revoluţia comunisră din Ungaria. După un scurt exil la Viena, a revenit  în Ungaria, unde a fost arestat, apoi a evadat şi s-a refugiat în România. A condus revistele „Korunk” (1926-1940) şi „Utunk” (1946-1954). A fost profesor de filosofie şi istoria literaturii maghiare la Universitatea din Cluj, membru titular al Academiei Române din 1948.

·         1969: A decedat  George Oprescu, istoric, critic si colectionar de arta membru al Academiei Române. Lui i se datorează înfiinţarea, la Bucureşti, a Institutului de Istoria Artei al Academiei Române, căruia, alături de reviste de specialitate (“Analecta”), de Galeria de artă universală a Muzeului Naţional, le-a consacrat ultimii ani de viaţă; (n. 27.11.1881).

·         1999: A încetat din viaţă la Bucuresti pictorul Ion Pacea, membru de onoare al Academiei Române; (n. 7 septembrie 1924, la Hortopani, Grecia). A fost distins cu mai multe premii importante naționale și internaționale, ca premiul „Ion Andreescu” al Academiei Române (1963), Premiul pentru pictură (1965) și Marele Premiu al UAP (1967)

·         2001: Manuel Alvar, lingvist spaniol, membru de onoare al Academiei Române (n. 1923)

·         2009: A decedat la varsta de 94 de ani chitaristul american Les Paul, inventatorul chitarei electrice.
* 2010: Lance Cade (n. 2 martie 1981 – d. 13 august 2010) a fost un wrestleramerican ce evolua în divizia RAW a promoției World Wrestling Entertainment (WWE).

·         2013: A decedat profesorul doctor Ion Gherman, specialist în parazitologia clinică, fost preşedinte al Societăţii Culturale „Ţinutul Herţa”; (n. 1920). A desfăşurat o bogată activitate editorială, mai ales în direcţia stabilirii adevărului istoric privind soarta românilor din Bucovina, Basarabia şi Ţinutul Herţa, teritorii cotropite de Urss in 1940.

Sărbători

• În calendarul ortodox: Odovania Praznicului Schimbării la Față a Domnului; Mutarea moaștelor Sf Cuv Maxim Mărturisitorul; Sf Cuv Dorotei și Sositei
• În calendarul romano-catolic: Sf. Ponțian, papă, martir; Hipolit, preot, martir.

RELIGIE ORTODOXĂ 13 August

Odovania Praznicului Schimbării la Față a Domnului; Mutarea moaștelor Sf Cuv Maxim Mărturisitorul; Sf Cuv Dorotei și Dositei

Mutarea moaștelor Sfântului Cuvios Maxim Mărturisitorul

  Sfântul Maxim Mărturisitorul a trăit pe vremea răucredinciosului împărat Constans, nepotul lui Iraclie, şi era filosof desăvârşit. Împodobindu-se cu înţelepciunea, şi lăsând toate avuţiile sale fratelui său, s-a făcut monah. Iar văzând cum creştea eresul monoteliţilor -adică al celor ce mărturisesc o singură voie în Domnul nostru Iisus Hristos -, s-a aprins de dumnezeiască râvnă şi s-a dus la Roma, unde a înduplecat pe Sfântul Martin papa, ca să adune un Sinod local şi să-i anatematizeze pe cei ce cugetau acel eres, împreună cu începătorul lui. Şi a alcătuit Sfântul Maxim şi cărţi împotriva acelui eres.

    Împăratul, fiind înştiinţat de aceasta, a trimis ca să-l aducă în cetatea Constantinopolului şi l-a pus înaintea judecăţii sale. Iar sfântul a ruşinat pe ereticii care se adunaseră acolo, biruindu-i pe toţi cu cuvântul adevărului. După aceasta a fost izgonit în Tracia, tăindu-i-se mâna dreaptă şi limba. De acolo, împreună cu doi ucenici ai săi, a fost trimis în părţile Laziei, însă şi acolo, cu Duhul lui Dumnezeu, mărturisea şi scria; fiindcă se spune că după tăierea limbii i s-a făcut, cu minune dumnezeiască, limba la loc, şi a vorbit curat cât a trăit.

    După acea chinuire fără omenie, l-au trimis în surghiun, fără purtare de grijă. Apoi multe nevoi şi necazuri răbdând pe cale Cuviosul Maxim, a fost dus într-o ţară a sciţilor, unde a mai petrecut trei luni încuiat într-o temniţă. Şi venindu-i vremea şi ceasul cel dorit, cu veselie şi-a dat sufletul său în mâinile lui Hristos Dumnezeu (Viaţa Cuviosului Maxim Mărturisitorul se găseşte la 21 ianuarie, în care zi se cinsteşte moartea lui. Iar în această zi, 13 august, săvârşim pomenirea aducerii moaştelor lui, după cum este arătat în Mineiul cel mare, din stihurile cele puse la dânsul; însă în ce vreme, în zilele cărui împărat şi cum s-au adus, n-am aflat).

În aceasta luna, în ziua a treisprezecea, pomenirea mutarii moastelor Preacuviosului Parintelui nostru Maxim Marturisitorul.

Sfântul Maxim a trait pe vremea raucredinciosului împarat Constans al II-lea Pogonatul (641 - 668), nepotul lui Iraclie, si era filozof desavârsit. Împodobindu-se cu întelepciunea, toate avutiile sale lasându-le fratelui sau, s-a facut monah. Iar vazând cum crestea eresul monotelitilor (adica al celor ce marturisesc o singura voie în Domnul nostru Iisus Hristos), s-a aprins de dumnezeiasca râvna, si s-a dus la Roma, unde a înduplecat pe Sfântul Martin, papa Romei, ca sa adune un Sinod local, si sa-i anatematizeze pe cei care cugetau acel eres, împreuna si pe începatorul lui. Si a alcatuit Sfântul Martin si carti împotriva acelui eres. Iar împaratul fiind înstiintat de aceasta, a trimis ca sa-l aduca în cetatea Constantinopolului, si l-a înfatisat înaintea judecatii sale. Iar sfântul pe ereticii ce se adunasera acolo i-a rusinat cu cuvântul adevarului pe toti biruindu-i. Dupa aceasta a fost izgonit în Tracia, taindu-i-se mâna dreapta si limba. De acolo, împreuna cu doi ucenici ai sai a fost trimis în partile Laziei, însa si acolo cu Duhul lui Dumnezeu marturisea si scria; fiindca se spune ca dupa taierea limbii i s-a facut cu minune dumnezeiasca limba la loc si a vorbit curat cât a trait. Apoi, la adânca batrâneti, s-a dus catre Domnul. Iar pomenirea lui se face în ziua de 21 ianuarie.

Tot în aceasta zi, pomenirea Cuviosului si purtatorului de Dumnezeu Parintele nostru Dorotei de Gaza.

Acesta mai înainte a sihastrit în chinovia Avei Serida, aproape de Gaza; iar mai în urma si-a întemeiat manastirea sa, dupa savârsirea lui Ava Ioan, caruia îi ziceau "proorocul", si a ispravit tacerea cea desavârsita a marelui Varsanufie, si care cu pace s-a savârsit.

Viata sfântului Dorotei pe larg, dupa Sinaxarul parintelui Macarie de la Simonos-Petras (Muntele Atos), în limba franceză.

Tot în aceasta zi, pomenirea Cuviosului Dositei ascultatorul.

Acesta a sihastrit în chinovia Avei Serida, ce era sub povatuirea Sfântului Dorotei, si care cu pace s-a savârsit.

Viaţa Cuviosului Părintelui nostru Dositei, ucenicul Cuviosului DoroteiFericitul şi slăvitul părinte Dorotei, alegîndu-şi monahiceasca viaţă de obşte a lui Serida, unde a aflat pe mulţi pustnici odihnindu-se, între care erau mai aleşi doi stareţi, sfinţitul Varsanufie, ucenicul aceluia, şi pustnicul Ioan, care s-a numit prooroc pentru darul cel mai înainte văzător pe care îl avea de la Dumnezeu. Dorotei s-a dat pe sine cu toată osîrdia pustnicilor acelora, întru supunere. Drept aceea, mergînd la marele stareţ Varsanufie, care era cu Sfîntul Serida, vorbea cu el, iar părintele Ioan, proorocul, s-a învrednicit a-i sluji.

Petrecînd fericitul Dorotei în viaţa de obşte a lui Serida şi în nevoinţa sfintei ascultări silindu-se, au socotit sfinţii bătrîni, de care s-a vorbit mai înainte, ca Dorotei să zidească bolniţă şi singur să aibă grijă de dînsa. Pentru că foarte mult se mîhneau fraţii cînd cădeau în boale şi nu aveau pe nimeni care să-i îngrijească. Deci, au zidit bolniţe cu ajutorul lui Dumnezeu şi cu al fratelui lor, după trup; pentru că acela îi da lui cele trebuincioase spre zidire, fiindcă bărbatul acela era foarte iubitor de Hristos şi de monahi. Deci Dorotei slujea bolnavilor, împreună cu alţi fraţi cucernici, ca unul ce avea acea slujbă poruncită lui.

Într-una din zile, l-a chemat egumenul Serida şi, mergînd el, a găsit un tînăr foarte frumos la chip, cu port ostăşesc, care venise atunci în mănăstire cu oameni din palaturile împărăteşti. Mergînd Dorotei, l-a luat de-o parte Serida şi i-a zis: "Aceşti oameni l-au adus pe tînărul acesta, zicînd că voieşte să rămînă în mănăstire, dar mă tem ca nu cumva să fie fiu al vreunui boier, care, sau a furat ceva, sau altceva rău a făcut şi voieşte să scape, iar noi să ne aflăm în supărare; pentru că nici chipul şi nici căutarea lui nu este ca a unuia care vrea să se facă monah.

Tînărul acela era rudă cu un oarecare voievod, crescut în moliciune şi în desfătări şi care niciodată nu auzise cuvîntul lui Dumnezeu. Dar nişte oameni ai voievodului spuneau cîndva, fiind el de faţă, cele despre Sfînta Cetate a Ierusalimului. De aceea a dorit tînărul să vadă cele ce erau acolo, apoi a cerut la voievodul, ca să-l trimită să privească sfintele locuri. Voievodul, nevrînd să-l mîhnească, a găsit pe un prieten al său de aproape, mergînd acolo, şi i-a zis: "Să ai dragoste şi să iei pe tînărul acesta cu tine, ca să vadă locurile sfinte. El, luînd de la voievod pe tînăr, îl avea în toată cinstea şi odihna, mîncînd cu dînsul şi cu femeia lui. Ajungînd în Sfînta Cetate şi închinîndu-se la sfintele locuri, au mers la Ghetsimani şi au văzut acolo închipuirea Înfricoşatei judecăţi a lui Dumnezeu şi diferitele feluri de munci ale iadului, pe care, văzîndu-le, tînărul stătea acolo, minunîndu-se. Apoi a văzut o femeie cinstită, îmbrăcată în porfiră, stînd aproape de el şi arătîndu-i fiecare muncă a celor osîndiţi şi altele îi spunea, învăţîndu-l.

Tînărul, ascultînd-o pe dînsa, tăcea şi se minuna, pentru că niciodată, precum s-a zis, nu a auzit cuvîntul lui Dumnezeu şi nici nu ştia ceva de Înfricoşata judecată. Deci, întorcîndu-se către dînsa, i-a zis: "Stăpînă, ce să facă cineva ca să se izbăvească de muncile acestea?" Iar ea i-a răspuns: "Să posteşti şi să nu mănînci carne; să te rogi adeseori şi te vei izbăvi de ele". Aceste trei porunci dîndu-i femeia purtătoare de porfiră, s-a făcut nevăzută. El a înconjurat tot locul, căutînd-o zadarnic, căci era Preacurata şi Preasfînta Fecioară Maria, Născătoarea de Dumnezeu. De atunci a rămas tînărul acela umilit şi păzea acele trei porunci, pe care i le dăduse Stăpîna cea văzută în Ghetsimani. Prietenul voievodului, după plecarea de la sfintele locuri, văzîndu-l pe dînsul postind şi nemîncînd carne, se mîhnea pentru voievod, pentru că-l vedea pe tînăr foarte cinstit. Iar ostaşii care erau cu dînsul, văzînd pe tînăr într-o nevoinţă ca aceasta, îi ziceau lui: "Fiule, acestea care le faci tu nu sînt ale cuiva din cei ce voiesc să fie în lume, ci de vei voi ca astfel să petreci, apoi mergi la mănăstire şi-ţi vei mîntui sufletul tău". El, neştiind despre Dumnezeu nimic şi nici ce este mănăstire, păzea numai acele trei porunci pe care le auzise în Ghetsimani şi le zicea lor: "Unde ştiţi, duceţi-mă, că eu nu ştiu unde să mă duc". Atunci unii din tineri, fiind iubiţi lui Serida, mergînd în mănăstire, au dus pe acest tînăr cu dînşii. De aceea, egumenul a trimis pe fericitul Dorotei, ca să grăiască cu tînărul şi să afle cele despre dînsul.

Întrebîndu-l Sfîntul Dorotei multe cuvinte, tînărul nu ştia să zică nimic altceva decît numai: "Voiesc a mă mîntui". De aceea a mers Dorotei la Serida şi i-a zis: "De vei voi să-l primeşti pe el, primeşte-l fără să te temi, că nimic rău nu are". Şi i-a zis lui ava: "Să ai dragoste, părinte, şi să-l primeşti pe el, ca să se mîntuiască". Iar el, fiind smerit cu mintea, se lepăda, zicînd: "Este mai presus de puterea mea ca să primesc greutatea cuiva şi aceasta nu este a măsurii mele". Şi i-a zis lui ava: "Eu port greutatea ta şi a aceluia, iar tu de ce te mîhneşti?". Atunci i-a răspuns fericitul Dorotei: "De vreme ce cu adevărat ai judecat, spune dar de aceasta marelui stareţ Varsanufie". Şi i-a făgăduit egumenul: "Bine, eu îi voi spune lui".

Deci a mers şi a spus marelui stareţ. Iar Sfîntul Varsanufie a zis lui ava Dorotei: "Să primeşti pe tînărul acesta, că prin tine Dumnezeu are să-l mîntuiască pe el". Atunci ava Dorotei l-a primit cu bucurie şi-l avea cu sine în bolniţă, iar numele lui era Dositei. Cînd a fost vremea mîncării, i-a zis ava Dorotei: "Mănîncă să te saturi, numai să îmi spui cît mănînci". Şi a venit, spunîndu-i: "Am mîncat o pîine şi jumătate". Pîinea era de patru litri şi i-a grăit ava: "Îţi ajunge, Dositei?" El răspunse: "Atîta îmi ajunge, stăpînul meu". Ava zise: "Oare eşti flămînd?" El a răspuns: "Nu, stăpîne, nu sînt flămînd". Atunci i-a grăit: "Altă dată să mănînci o pîine şi a patra parte din alta; apoi să desparţi acea a patra parte în două şi să mănînci jumătate". Dositei, făcînd aşa, i-a zis ava: "Ţi-e foame Dositei?" El răspunse: "Mi-e foame puţin, stăpînul meu".

Nu după multe zile i-a zis ava: "Cum te afli, Dositei? Ţi-e foame?" Dositei răspunse: "Nu, stăpîne, cu rugăciunile tale sînt bine". Grăit-a lui ava: "Să scoţi, dar, cealaltă jumătate din a patra parte şi să mănînci o pîine şi a patra parte". Dositei a făcut aşa şi după puţine zile iarăşi i-a grăit ava: "Cum te afli acum, fiule? Ţi-e foame?" El răspunse: "Sînt bine, stăpîne". Grăit-a lui sfîntul: "Desparte şi cealaltă parte a patra în două şi mănîncă o jumătate şi jumătate să o laşi". Dositei a făcut aşa şi Dumnezeu, ajutîndu-i puţin cîte puţin, din şapte litre a venit la opt unghii, (24 grame), căci şi în mîncare se face obişnuinţă şi cît se obişnuieşte cineva a mînca, atît şi mănîncă.

Tînărul Dositei era liniştit şi blînd în tot lucrul. Apoi slujea bolnavilor în bolniţă şi fiecare avea mulţumire de slujba lui, că toate le făcea curat. Iar dacă i se întîmpla ca din neputinţă să zică cu mînie vreun cuvînt către vreunul din bolnavi, apoi lăsa toate şi intra în chiliuţă plîngînd şi, cînd intrau ceilalţi slujitori ai bolniţei să-l mîngîie, rămînea nemîngîiat. Deci se duceau şi ziceau lui ava Dorotei: "Fă bine, părinte, şi vezi ce are acest frate de plînge că nu ştim pentru ce". Cînd a intrat ava, l-a găsit şezînd la pămînt şi plîngea şi i-a zis: "Ce-ţi este, Dositei, de ce plîngi?" Dositei îi răspunse: "Iartă-mă, părinte, că m-am mîniat şi am grăit cu răutate fratelui meu". Ava îi zise: "Aşa, Dositei, te superi şi nu te ruşinezi să grăieşti rele fratelui tău? Oare nu ştii că acela este Hristos, pe Care Îl mîhneşti?" Iar Dositei se pleca cu faţa în jos, negrăind nimic.

Văzînd ava Dorotei că Dositei a plîns destul, a zis către dînsul încetişor: "Dumnezeu să te ierte, scoală-te de acum să punem început de îndreptare şi să ne sîrguim mai înainte spre bine şi Dumnezeu ne va ajuta". Dositei, auzind aceasta, s-a sculat îndată şi a alergat cu bucurie la slujba sa, primind iertare ca de la Dumnezeu. Aflîndu-i obiceiul, cei ce slujeau în bolniţă, cînd îl vedeau plîngînd, ziceau: "Dositei, oare a greşit iarăşi ceva?" Apoi ziceau fericitului Dorotei: "Intră, avo, în cămăruţă, că ai de lucru acolo!". Şi, intrînd, găsea pe Dositei şezînd la pămînt şi plîngînd. Deci, se cunoştea că a grăit iarăşi vreun cuvînt rău şi-i zicea: "Ce este, Dositei? Iarăşi ai mîhnit pe Hristos şi iarăşi te-ai mîniat? Nu te ruşinezi şi nu te mai îndreptezi deloc?" El însă, stătea plîngînd. Apoi, cînd vedea ava că Dositei se sătura iarăşi de plîns, îi zicea: "Scoală-te, Dumnezeu să te ierte, să pui iarăşi început bun şi să te îndreptezi de acum înainte".

Dositei, scuturînd cu credinţă mîhnirea aceea, se ducea la lucru şi aşternea bolnavilor pe paturi foarte bine. Şi atît era de ales şi sîrguitor în mărturisirea gîndurilor sale, încît de multe ori, cînd aşternea bine paturile şi vedea pe fericitul Dorotei mergînd alături, zicea către dînsul: "Ava, aştern bine?" Sfîntul Dorotei îi răspundea: "O bună slugă s-a făcut şi ales aşternător, dar nu s-a făcut bun monah". Niciodată nu-l lăsa Cuviosul Dorotei să aibă împătimire spre un lucru. Dar şi fericitul Dositei primea toate cu credinţă şi cu dragoste de la părintele său şi îl asculta în toate cu osîrdie. Iar, cînd îi trebuiau haine, ava Dorotei îi dădea să-şi coasă singur; iar el, ducîndu-se, le cosea cu luare aminte şi după ce le săvîrşea, ava Dorotei îl chema şi-i zicea: "Dositei, ai cusut haina aceea?" El răspundea: "Da, stăpîne, am cusut-o şi-am săvîrşit-o bine". Ava îi grăia: "Du-te şi dă-o cutărui frate - spunîndu-i numele -, sau acelui bolnav". Şi se ducea şi o dădea cu bucurie. Apoi ava îi dădea alta să o coase şi, asemenea cusînd-o, îi zicea: "Dă-o acelui frate". Şi îndată o dădea şi niciodată nu s-a mîhnit nici a cîrtit, ci zicea: "Ia de la mine şi dă altuia". Deci tot binele pe care îl auzea, îl făcea cu osîrdie.

Odată economul mănăstirii a adus de la un fierar un cuţit bun şi frumos. Iar el, luîndu-l, l-a dus la ava Dorotei, zicînd: "Fratele iconom a adus un cuţit bun şi eu l-am luat, să-l avem în bolniţă, căci este foarte bun". Dar fericitul Dorotei niciodată nu avea ceva frumos în bolniţă, decît numai vreun lucru vechi. Deci, i-a zis Dorotei: "Adu-l, să-l văd de este bun". El l-a dat, zicînd: "Da, părinte, este bun". Vedea şi ava cu adevărat că este bun, dar de vreme ce nu voia ca ucenicul lui să aibă patimă pentru vreun lucru, nu i-a poruncit să poarte acel cuţit şi a zis către dînsul: "Dositei, asta îţi este cu plăcere: să fii rob cuţitului acestuia, iar nu rob al lui Dumnezeu? Oare voieşti să te legi cu patimă de cuţitul acesta şi nu te ruşinezi să pofteşti ca cuţitul acesta să te stăpînească, iar nu Dumnezeu?" El, auzind acestea, tăcea, neridicîndu-şi faţa, ci o pleca în jos şi, ocărîndu-l destul cu cuvintele, i-a zis: "Să te duci să-l pui la loc, dar să nu te atingi de el". Atît de mult s-a păzit fericitul Dositei să nu se atingă de cuţitul acela, încît nici n-a mai îndrăznit vreodată să-l dea cuiva. Deşi alţi slujitori îl luau; iar el nu s-a atins de dînsul niciodată şi nu zicea în sine: "Pentru ce numai mie unul mi se porunceşte aceasta şi mă deosebeşte de alţii? Oare eu nu sînt ca ceilalţi?" N-a gîndit aceasta niciodată, ci toate cîte le auzea de la ava, le făcea cu bucurie.

Aşa a săvîrşit toată vremea vieţii sale în mănăstire. Dar nu a trăit multă vreme; pentru că după vreo cinci ani s-a săvîrşit în ascultare, nefăcîndu-şi nici o voie a sa, în orice lucru, dar nici cu patimă n-a făcut nimic. Iar cînd a căzut în boală şi scuipa sînge, pentru că a murit de plămîni, a auzit de la cineva că ouăle nerăscoapte sînt de folos celor ce scuipă sînge. Aceasta o ştia şi fericitul Dorotei, avînd grijă de tămăduirea lui, dar din neîndeletnicire nu i-a venit acea idee în minte. Deci i-a zis Dositei: "Părinte, voiesc să-ţi spun că am auzit de un lucru care mi-ar folosi, dar nu voiesc să-mi dai acela de vreme ce mă supără gîndul". Ava Dorotei i-a zis: "Să-mi spui, fiule, care este acel lucru?". Iar Cuviosul Dositei a răspuns: "Dă-mi cuvîntul că nu-mi vei da lucrul acela ca să nu mă tulbur cu gîndul". Sfîntul Dorotei i-a zis: "Bine, voi face cum voieşti".

Atunci bolnavul i-a zis: "Am auzit de la unii că ouăle nerăscoapte sînt de folos celor ce scuipă sînge; ci, pentru Domnul, de vreme ce singur n-ai apucat mai înainte ca de la tine să-mi dai, apoi acum să nu-mi mai dai, pentru gîndul meu". Părintele i-a zis: "Bine, fiule, de vreme ce nu voieşti, nu-ţi voi da, numai să nu te mîhneşti". Apoi se sîrguia să-i dea alte lucruri ce-i foloseau în loc de ouă. Într-o boală ca aceea fiind, se nevoia să-şi taie voia sa. Căci întotdeauna avea pomenirea lui Dumnezeu, pentru că ava îi poruncise ca neîncetat să zică: "Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă". Şi iarăşi: "Fiul lui Dumnezeu, ajută-mă!" Aceste rugăciuni erau de-a pururea în gura lui.

Cînd s-a îngreuiat de boală foarte mult, îi zicea părintele Dorotei: "Dositee, îngrijeşte-te de rugăciune; vezi să nu o pierzi!" Iar el răspundea: "Bine, părinte, roagă-te pentru mine!". Iar după ce s-a îngreuiat mai mult, i-a zis: "Ce este, Dositee? Cum este rugăciunea, este oare tot aşa?" El i-a răspuns: "Da, părinte, cu rugăciunile tale". Apoi, venind boala şi mai grea, încît era în aşternut, ava i-a zis: "Cum este cu rugăciunea, Dositee?" Atunci el i-a zis: "Iartă-mă, părinte, căci de acum nu mai pot s-o ţin". Ava i-a zis: "Lasă rugăciunea şi pomeneşte numai pe Dumnezeu şi socoteşte-te că eşti înaintea Lui".

Chinuindu-se foarte greu cu boala, a vestit pe marele stareţ Varsanufie, zicînd: "Slobozeşte-mă, părinte, căci de acum nu mai pot să vieţuiesc". Dar marele stareţ i-a răspuns: "Rabdă, fiule, că mila lui Dumnezeu este aproape". Fericitul Dorotei, văzîndu-l bolnav, tare îi era grijă să nu-şi iasă din minte. Apoi, după cîteva zile, bolnavul Dositei a spus stareţului: "Stăpîne al meu, nu mai pot să mai fiu între cei vii deloc". Atunci marele stareţ i-a răspuns: "Mergi cu pace şi stai înaintea Sfîntei Treimi şi te roagă pentru noi!"

Auzind fraţii un răspuns ca acesta, al marelui stareţ, au început a tînji şi a zice: "Ce lucru mare a făcut Dositei, sau care este fapta lui, că a luat un răspuns ca acesta de la sfîntul stareţ?" Căci cu adevărat nu vedeau pe Dositei nevoindu-se mult sau mîncînd a doua zi, precum făceau unii din cei ce erau acolo, sau priveghind mai înainte de obişnuita priveghere şi nici la priveghere nu se scula, ci numai la a doua slujbă. Nici nu-l vedeau avînd vreo înfrînare, ci îl vedeau mai ales mîncînd puţin, de se întîmpla zeamă din rămăşiţele bolnavilor sau de rămîneau puţine capete de peşti sau altceva de acestea. Erau acolo unii care se înfrînau multă vreme, mîncînd a doua zi şi făcînd îndoită priveghere şi auzind ei de răspunsul ce s-a zis mai sus, dat de sfîntul şi marele stareţ Varsanufie tînărului bolnav, care abia avea cinci ani în mănăstire, se tulburau, neştiind lucrarea şi ascultarea lui cea fără de cîrtire şi fără de îndoire. Căci niciodată n-a făcut voia sa; iar de s-ar fi întîmplat cîndva ca fericitul Dorotei să zică către dînsul ceva, un cuvînt, ca în batjocură, poruncindu-i ava, îndată se ducea şi făcea aceea fără îndoire.

La începutul venirii sale în mănăstire avea obiceiul de grăia puţin cam răstit. Fericitul Dorotei, vrînd să-l supere, i-a zis odată: "Dositee, voieşti "vuc acraton"?" Du-te de ia". Iar el, cum a auzit, a alergat şi a adus un pahar plin cu vin şi pîine, căci aceasta însemna "vuc acraton" şi cerea de la el binecuvîntare. Iar ava Dorotei, fiindcă uitase, stătea şi privea la el mirîndu-se şi i-a zis: "Ce voieşti, Dositee?" El a răspuns: "Fiindcă ai poruncit să aduc aceasta, binecuvîntează-mă". Atunci ava i-a zis: "Nepriceputule, de vreme ce vorbeşti cu mare glas ca şi tătarii - căci ei cînd se îmbată strigă cu glas mare - pentru aceasta ţi-am zis să iei "vuc acraton", fiindcă şi tu strigi ca un tătar beat". El auzind aceea, a făcut metanie şi, ducîndu-se, a pus la loc cele ce adusese şi de atunci vorbea încetişor.

Altădată, iarăşi a venit la Cuviosul Dorotei, ca să-l întrebe un cuvînt din Sfînta Scriptură, pentru că începuse, pentru curăţia minţii sale, a înţelege oarecari dumnezeieşti Scripturi. Iar ava Dorotei nu voia ca el să se îndeletnicească în Scripturi, ci mai ales să se păzească prin smerenie. Cînd Dositei l-a întrebat, i-a răspuns: "Nu ştiu". Apoi el iarăşi a venit şi îl întreba de o altă nedumerire a Scripturii şi ava iarăşi i-a răspuns: "Nu ştiu, dar mergi de-l întreabă pe părintele egumen". El s-a dus, neîndoindu-se de loc. Ava Dorotei spusese mai înainte egumenului: "De va veni Dositei la tine să te întrebe ceva din Scriptură, ceartă-l puţin". Apoi, Dositei, mergînd la egumen şi întrebîndu-l, egumenul a început a-l ocărî: "De ce nu taci, fiindcă nu ştii nimic. Oare tu îndrăzneşti să întrebi de aceasta? Tu nu te îngrijeşti de necurăţia ta?" Şi altele ca acestea zicîndu-le, l-a liberat, dîndu-i şi două palme pe obraz. Apoi s-a întors la ava Dorotei arătîndu-i obrazul său înroşit de palme şi zicînd: "Iată, am aflat ceea ce am căutat". Dar n-a zis fericitul Dositei părintelui său: "Pentru ce nu m-ai îndreptat tu, ci m-ai trimis la egumen?" Nimic de acestea n-a zis, ci pe toate cele de la dînsul le primea cu credinţă şi le făcea neîndoindu-se.

Cînd întreba pe ava despre multe gînduri, după mărturisirea acelora, primea învăţătură de îndreptare. Atît sfătuirea şi învăţătura părintelui le păzea cu dinadinsul, încît nu-l mai întreba a doua oară ceva, despre acelaşi gînd. Această minunată lucrare a lui Dositei, neînţelegînd-o ceilalţi fraţi, cîrteau de acel răspuns al Sfîntului Varsanufie.

Cînd a voit Dumnezeu ca să arate slava cea pregătită lui Dositei, pentru sfînta lui ascultare, precum şi darul care era în Cuviosul Dorotei, nu cu multe zile după moartea lui Dositei a venit în mănăstire un stareţ mare şi sfînt şi a fost ospătat ca un străin. Dorind să vadă pe părinţii cei mai înainte răposaţi într-acea viaţă de obşte, s-a rugat lui Dumnezeu să-i descopere pentru dînşii. Şi a văzut pe toţi părinţii, împreună, la un loc luminos, stînd ca într-o ceată, iar în mijlocul lor era un tînăr, veselindu-se. După vedenia aceea, întreba cine este tînărul acela pe care l-a văzut în ceata Sfinţilor Părinţi? După ce a spus asemănarea feţe lui, au înţeles toţi că era Dositei. Atunci au preamărit pe Dumnezeu, minunîndu-se în ce măsură s-a învrednicit a ajunge în puţină vreme, deoarece a ţinut ascultarea şi şi-a lăsat şi tăiat voia sa, supunînd-o stareţului său ca lui Dumnezeu. El a stat cu Sfinţii Părinţi înaintea Celui ce locuieşte în cer şi Care priveşte spre cei smeriţi şi ascultători, adică Tatăl, Fiul şi Sfîntului Duh, Unul Dumnezeu, Căruia se cuvine slavă, în veci. Amin.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Rugăciune de pocăinţă către Maica Domnului

  Stăpână prea milostivă şi bună, primeşte rugăciunea mea cea ticăloasă ce se aduce ţie din gură netrebnică, deşi toate le ştii, şi mai ales neputinţa mea. Că eu prin tine scap la bunătatea Fiului tău şi prin tine, Doamna mea, m-am abătut din calea ce ducea spre moarte. Şi ştiind faptele şi toate mişcările mele, cele din zi şi din noapte, cele cu lucrul şi cuvântul, cele întru ştiinţă şi întru neştiinţă, îndreptează-mă, că eu pe tine te am mijlocitoare către Hristos, Dumnezeul nostru.

Miluieşte-mă şi mă ajută, îndemnându-mă la tot lucrul bun, după voia Fiului tău şi Dumnezeului nostru. Tu ştii, Stăpână preabună, că din braţele maicii mele spre tine am alergat, ţie am fost dăruit, deşi rău m-am ocârmuit, dar nu am ştiut altă scăpare, părtinitoare, sprijinire şi mijlocitoare către Dumnezeu fără numai pe tine. Şi acum, Stăpâna mea, mărturisindu-mi toate faptele mele cele necuvioase, te rog să mi le ştergi şi să mă miluieşti. Ştii, Stăpâna mea Născătoare de Dumnezeu, că sunt ca o oaie rătăcită şi ca un străin smerit, care nu are unde să îşi plece capul, fără numai la tine, Maica lui Hristos, Dumnezeul meu. Tu eşti, Stăpână, ajutorarea mea, tu curăţia mea, tu acoperământul meu, tu chezăşuitoarea mea către Dumnezeu, tu tatăl meu, tu maica mea, tu povăţuitoarea mea şi întru tine îmi pun toată nădejdea mea. Tu cunoşti sărăcia mea şi ştii că nu am pe nimeni, fără numai pe tine şi pe Hristos, Cel ce s-a născut din tine. Să nu te îngreţoşezi de mine, nici să mă lepezi de la faţa ta, Preacurată, ca să nu biruiască mulţimea răutăţilor mele bunătatea ta, că al tău este noianul milostivirii, ca ceea ce eşti Maica lui Dumnezeu cel milostiv. Numai de voieşti şi eu m-am mântuit. Nimeni nu se împotriveşte ţie, că eşti Maică a lui Iisus Hristos, Dumnezeul meu, Cel ce a făcut toate.

Ştiu că multe sunt păcatele mele şi nu sunt vrednic a privi la înălţimea cerului din pricina fărădelegilor mele, dar dacă tu vei binevoi cine se va împotrivi? Ajută-mi, Stăpână, Născătoare de Dumnezeu, mie, celui fără de îndrăzneală şi să nu mi se socotească îndrăzneala întru păcat, ci iartă-mă degrabă şi dă-mi umilinţă. Dă-mi izvor de lacrimi, suspinare şi zdrobire de inimă, ca să plâng păcatele mele, că eu sunt cel ce am nelegiuit înaintea Fiului Tău şi Dumnezeu mai mult decât toată firea. Şi ştiu, Stăpâna mea, că sunt fără de răspuns, nevrednic de toată iubirea ta de oameni, ci vrednic de toată osânda. De aceasta, prin tine, scap la mila Fiului tău, a Stăpânului şi Făcătorului meu cel bun. Deci ocârmuieşte-mă şi mă învaţă, Născătoare de Dumnezeu. Şi cerând în dar mila ta cea bogată, miluieşte-mă precum voieşti şi nu mă lepăda de la faţa ta, nici nu mă depărta de acoperământul tău, nu mă înstrăina de milostivirea ta. Miluieşte-mă pe mine, cel ce spre tine am toată nădejdea şi arată-ţi întru mine puterea ta, Născătoare de Dumnezeu. Că de mă vei mântui pe mine, păcătosul, mare va fi mila ta, mare milostivirea ta, mare nepomenirea ta de rău, mare îndelungă răbdarea ta. Iar de vei milui pe cel vrednic, nu va fi lucru minunat.

De aceea ajută-mi, milostiveşte-te spre mine şi-mi întinde mâna ta mie, leneşului, trândavului, nemulţumitorului, împietritului, neumilitului, judecătorului strâmb, gânditorului de rău, desfrânatului, hulitorului, ocărâtorului, clevetitorului, celui plin de toată fapta rea, de cuvinte viclene şi gânduri urâte, celui străin şi gol de toată fapta cea bună şi vrednic de toată osânda şi pedeapsa. Cu adevărat, Stăpâna mea Preasfântă, Născătoare de Dumnezeu, milostiveşte-te spre mine, lipsitul şi ticălosul, şi fă cu mine milele tale bogate. Ca, fiind mântuit, să laud pe Cel ce S-a întrupat din tine, Hristos Dumnezeul nostru, şi pe tine te măresc, mântuirea mea, sprijinirea mea, mângâierea mea şi păzitoarea mea din toate zilele vieţii mele. Ajută-mi mie, Stăpâna mea cea sfântă, ajută-mi şi iarăşi strig, ajută-mi. Şi mă învredniceşte ca să fac voia Fiului tău şi Dumnezeului meu în toate zilele vieţii mele, să mă tem de El şi să-I slujesc cum se cuvine. Şi aşa, săvârşindu-mă, Stăpâna mea Născătoare de Dumnezeu, să fiu povăţuit de sfinţii îngeri la locaşurile cele dumnezeieşti şi luminoase prin mijlocirea ta cea bineprimită, unde să-I slăvesc în veci pe Tatăl, pe Fiul şi pe Sfântul Duh, treimea cea preasfântă. Amin.

ARTĂ CULINARĂ – REȚETE DE POST PENTRU ASTĂZI 13 August

A.  PLĂCINTE

Plăcinţele prăjite cu marmeladă

·       5 linguri ulei

·       ¾ pahar apă

·       Făină cât cuprinde

·       Sare

·       Marmeladă

Se prepară un aluat dintr-o lingură de ulei, apă, sare şi făină, care se frământă mai mult moale decât tare.

        Se acoperă cu un şervet şi se lasă în repaus 10 – 15 minute.

        Se întinde apoi o foaie ceva mai subţire ca un creion, se unge cu o pensulă înmuiată în ulei încălzit şi se împătureşte în trei pe latul foii; din nou se unge cu ulei şi se împătureşte în trei, de data aceasta pe lungul foii.

        Se lasă 10 minute la rece, apoi se întinde din nou foaia şi se repetă operaţia de ungere şi împăturire, de data aceasta împăturind în trei pe lungul foii şi apoi pe latul ei.

        După ce a stat iar 10 minute la rece se întinde o foaie ceva mai subţire decât grosimea unui creion şi se taie pătrate cu latura de 7 – 8 cm.

        Se pune la mijlocul fiecărui pătrat o linguriţă de umplutură şi se dă, potrivind cu degetele, o formă cât mai rotundă.

        Se prăjesc în ulei înfierbântat bine şi se servesc reci.

B.  SALATE

Salată de varză albă, brânză Tofu şi ciuperci

• 200 g brânză Tofu,
• 1 varză mică (cam de 1 kg),
• 1 conservă de ciuperci,
• 1 ceapă,
• zeamă de lămâie,
• ulei, sare, condimente, verdeaţă.

Se taie brânza Tofu cubuleţe, ciupercile - mărunt, varza - fin.

Ceapa tocată se căleşte în ulei cu apă şi condimente.

 
Se pun ciupercile şi se lasă pe foc câteva minute.

La sfârşit, amestecă-le cu varza, tofu şi sarea, verdeaţa şi zeama de lămâie.

C.  SOSURI

Nu e necesar să se prepare vreun sos separat pentru acest meniu.

D.  BORŞURI, SUPE, CREME DE LEGUME

Ciorbă specialitatea casei

·       1 – 2 morcovi

·       1 rădăcină pătrunjel

·       1 păstârnac

·       1 rădăcină ţelină

·       3 cartofi

·       1 ceapă

·       2 – 3 roşii

·       Sare

·       Ulei

·       1 l borş de putină

·       1 legătură leuştean

Se taie în fileuri fine morcovii şi albiturile şi se înăbuşe cu ulei până se înmoaie.

        Se adaugă cartofii tăiaţi cuburi şi ceapa tocată, apoi apă clocotită şi se lasă la foc potrivit.

        Când legumele sunt aproape fierte se adaugă roşiile curăţate de pieliţă şi tocate mărunt, sau suc de roşii, apoi se potriveşte gustul de sare.

        Se adaugă borşul fiert separat şi se mai dă un clocot.

        Se adaugă verdeaţa tocată mărunt.

E.  MÂNCĂRURI

Vinete cu măsline

·       3 – 4 vinete

·       150 g măsline

·       ¾ pahar ulei

·       4 cepe

·       2 linguri făină

·       ½ linguriţă de zahăr

·       Mărar

·       Pătrunjel

·       Sare

·       1 kg roşii

Vinetele spălate şi cu cotorul tăiat, se taie felii de grosimea unui deget, se sărează şi se lasă să stea o jumătate de oră.

        Se storc de zeama pe care au lăsat-o, se dă prin făină şi se prăjesc  în ulei bine înfierbântat.

        Ceapa se taie peştişori şi se prăjeşte înăbuşită în ulei până se înmoaie puţin, iar roşiile se opăresc, se curăţă de pieliţe şi se taie felii.

        Se acoperă fundul unei cratiţe cu roşii tăiate, se aşază deasupra un rând de vinete, se presară puţină verdeaţă, ceapa, câteva măsline curăţate de sâmburi şi puţin zahăr.

        Se repetă astfel până se aşază totul, ultimul rând trebuind să fie de roşii.

        Se dă la cuptor lăsând să scadă bine.

        Se servesc calde sau reci

F.  DULCIURI

Grepfruit umplut cu pere

·       2 grepfruituri

·       4 pere

·       4 linguri zahăr

Se scoate miezul grepfruiturilor tăiate în două.

    Se curăţă miezul de pieliţe şi sâmburi, se taie bucăţele, se amestecă cu perele tăiate cubuleţe, cu zeama scursă la tăiatul grepfruiturilor în bucăţi mici şi cu zahărul.

    Se umplu jumătăţile golite ale grepfruiturilor cu acest amestec.

ARTE 13 August

INVITAȚIE LA OPERĂ, OPERETĂ ȘI BALET 13 August

Jules Emile Frédéric Massenet

DON QUICHOTTE - JULES MASSENET 

Massenet Thaïs:

Massnet - Manon 

Massenet - Werther 

Jules Massenet: Marie-Magdeleine: 

Massenet - Cléopâtre 

Le Cid de Jules Massenet 

MUZICĂ 13 August

Constantin Brăiloiu, etnomuzicolog și compozitor român

Luius Mariano

Jules Emile Frédéric Massenet

Elegies Op.10 by Jules Emile-Frederic Massenet: 

Massenet, Eve (Oratorio): 

Les Paul

ÎNREGISTRĂRI NOI:

TANGOS CLASICOS A TODA ORQUESTA. Seleccion de Cecil González

POEZIE 13 August

Alexei Mateevici

Biografie

Nastere: 27 martie 1888, Cainari
Deces: 24 august 1917, Chișinau

Alexei Mateevici este unul din cei mai reprezentativi scriitori romani nascuți in Basarabia, actualmente Republica Moldova.

S-a nascut in Cainari, fostul judet Tighina, la 16 martie 1888. Tatal sau, preot, era un cunoscut om de carte. Face scoala primara la Zaim, in acelasi judet, iar din 1898 este elev intern la Scoala Duhovniceasca din Chisinau. Din 1902 urmeaza Seminarul din Chisinau. Tot din aceasta perioada incepe colaborarea la ziarul „Basarabia cu articole, traduceri, creatii originale. Din anul 1910 Alexei Mateevici trece ca bursier la Academia Teologica din Kiev, prilej concretizat si printr-o intensa activitate culturala. Absolva Academia Teologica in anul 1914, in acelasi an se preoteste, iar la 23 septembrie este numit profesor de limba greaca si teologie la Seminarul din Chisinau.

In 1914, preot, si profesor la Seminarul din Chisinau. in 1915, preot militar in Galitia si apoi in Moldova, unde ia parte la luptele de la Marasesti. Moare de tifos exantematic, in 1917. Cunoscator al literaturilor rusa, franceza, germana si engleza. Din ruseste traduce din Nadson, Al. Tolstoi, Lermontov, Puskin, Gorki.

In timpul razboiului este numit preot militar in Galitia, iar in 1916 cere sa fie trimis in Romania; este pentru poet momentul unui contact dorit si nemijlocit cu miscarea culturala din tara. Moare la Chisinau, in 13 august 1917, in urma unei boli de tifos abdominal contactate pe front.

Poezia Limba noastra a fost scrisa cu prilejul deschiderii cursurilor pentru invatatorii moldoveni, in iunie 1917 la Chisinau, si a fost citita de autor cu acest prilej. Este unul din putinele cazuri fericite din literatura in care dainuirea numelui autorului sa fie legata de o singura poezie, dar care sa insumeze in ea vechimea, suferintele, si mai ales credintele si aspiratiile unui popor.

Limba noastra a fost tiparita pentru prima oara in ziarul „Cuvant moldovenesc nr. 49 din 21 iunie 1917.

Limba noastră

Limba noastră-i o comoară
În adâncuri înfundată
Un şirag de piatră rară
Pe moşie revărsată.
Limba noastră-i foc ce arde
Într-un neam, ce fără veste
S-a trezit din somn de moarte
Ca viteazul din poveste.
Limba noastră-i numai cântec,
Doina dorurilor noastre,
Roi de fulgere, ce spintec
Nouri negri, zări albastre.

Limba noastră-i graiul pâinii,
Când de vânt se mişcă vara;
În rostirea ei bătrânii
Cu sudori sfinţit-au ţara.
Limba noastră-i frunză verde,
Zbuciumul din codrii veşnici,
Nistrul lin, ce-n valuri pierde
Ai luceferilor sfeşnici.
Nu veţi plânge-atunci amarnic,
Că vi-i limba prea săracă,
Şi-ţi vedea, cât îi de darnic
Graiul ţării noastre dragă.

Limba noastră-i vechi izvoade.
Povestiri din alte vremuri;
Şi citindu-le 'nşirate, -
Te-nfiori adânc şi tremuri.
Limba noastră îi aleasă
Să ridice slava-n ceruri,
Să ne spiue-n hram şi-acasă
Veşnicele adevăruri.
Limba noastra-i limbă sfânta,
Limba vechilor cazanii,
Care o plâng şi care o cântă
Pe la vatra lor ţăranii.

Înviaţi-vă dar graiul,
Ruginit de multă vreme,
Stergeţi slinul, mucegaiul
Al uitării 'n care geme.
Strângeţi piatra lucitoare
Ce din soare se aprinde -
Şi-ţi avea în revărsare
Un potop nou de cuvinte.
Răsări-vă o comoară
În adâncuri înfundată,
Un şirag de piatră rară
Pe moşie revărsată.

Basarabenilor

Să ştiţi: de nu veţi ridica
Din sânul vostru un proroc,
În voi viaţa va seca,
Zadarnic soarta veţi ruga,
Căci scoşi veţi fi atunci din joc
Şi-ţi rămânea făr' de noroc.

Din cheag de lacrimi, de dureri,
Din trăsnet de mânie sfântă,
Şi din nădejdi şi zbuciumări,
Din năzuinţi şi frământări
El trebui facla să-şi aprindă
Şi-n el pe toţi să vă cuprindă.

Şi-n ţara voastră va purcede
Pe drum de spini şi chinuire
Cu gloata celor cari l-or crede;
Şi duh aprins de înnoire
Va duce-n propovăduire.

El jalea vechilor câmpii
Numa-ntr-o lacrimă va strânge,
Din spic, din strugurul de vii
În stropi va scurge ape vii:
Din spic — sudori, din viţă — sânge
Le va sorbi şi nu-ţi mai plânge,
C-atunci sorbiţii stropi vor arde
Din ţară toată vrăjmăşia,
Clevetitori, duşmani de moarte,
Şi cei cu limbi în două sparte
Atunci vor căuta frăţia
Şi lepăda-vor viclenia.

Şi toţi veţi fi un gând ş-un nume
Şi înfrăţiţi veţi făuri
Un viitor mai bun în lume,
Iar el va şti să vă îndrume
Acolo, unde va zări
C-a voastră stea va răsări.

Dar ştiţi: de nu veţi ridica
De printre voi pe-acest proroc,
În voi viaţa va seca,
Zadarnic soarta veţi ruga,
Căci scoşi veţi fi atunci din joc
Şi-ţi rămânea fără noroc.

Eu cânt

Eu cânt pe-acei ce-n jug şi chin
Pe-a lor spinare ţara ţin,
Cari în robie şi necaz
Voinici, puternici au rămas!

Vânjoşi, înalţi, ca fierul tari,
De soare arşi, bătuţi de vânt,
Brăzdează harnicii plugari
Al ţării lor mănos pământ.

Din plug pe toţi ei îi hrănesc,
Vărsând pâraie de sudori,
Dar tot puterile le cresc;
Pe-aceşti puternici muncitori
Eu cu mândrie-i cânt!...

Eu cânt pe-acei ce pân' acum,
Fără cărare, fără drum,
În noapte rătăciţi au stat,
Nădejdea însă n-au lăsat;

Pe-acei ce tare, neclintiţi,
Oftând amar din când în când,
Întreaga lume-au sprijinit,
În urma plugului mergând;

Cari focul vieţii nu l-au stins
În pieptul lor de fier făcut,
Şi cât de mult n-am plâns,
Tot alte zile-au prevăzut,
Pe-aceştia eu îi cânt!...

Eu cânt, căci văd că ele vin
Acele zile de senin;
Eu cânt, căci văd de-acum că piere
A ţării veşnică durere;

Eu cânt, căci văd necazul frânt,
Ş-aud plugari în zori cântând,
Nu doine de amar, de dor, --
Înviorarea ţării lor...

Şi glasul vieţii ascultând,
Venirea zorilor eu cânt!...

Florin Muscalu, poet, critic şi istoric literar

Biografie

MUSCALU Florin, se naste la 3 aug. 1943, Lipnic-Ocnita, judetul Hotin, Republica Moldova - moare in 27 sept. 2001, Lehliu. 

Poet.

Absolvent al Liceului din Focsani; urmeaza cursurile Institutului Pedagogic din Constanta. Redactor la TV din Focsani. 

De la debutul editorial din 1970 (Tara bat rinului fotograf) si pina la ultimele volum de versuri (Puterea Lunii, 1985 sau Viata si vremea, 1987), Florin Muscalu cultiva o poezie de factura elegiaca si fluida, in care respiratia provinciei aglutineaza motive de extractie livresca pe linia unui fantezism modem.

Cu Tara batrinului fotograf (1970), Florin Muscalu aduce poezia obosita a provinciei, in tonalitate elegiaca, unde intruziunea livrescului (din Un fel de Hamlet sau Elegia pentru mine) nu poate escamota aplecarea spre sentimentalism si preferinta pentru fluiditatea versului clasic, ca in Provinciala; 

„Trec prin parcurile de provincie pensionarii Pina cind li se ingalbenesc bastoanele la fiecare, Si-atunci. ajunsi carunti, parca se reazema Pe-un asfintit de luminare"

Poezia e „lupoaica alba", blinda, rostita de un herald intirziat, care isi construieste versul pe motivele clasicizate de manierism: melcul, chihlimbarul, paunul, privighetoarea etc. Investiturii simbolice, mult accentuata in volumul In hainele scumpe-ale mierlei (1982), sint de preferat decantarile pe linia inflexiunilor redevabile, in parte, descintecului: 

„Matasea broastei, ingeresc, Adusa din Stambul ceresc, S-asaza purpura pe umeri Sa nu poti zimbetul sa-i numeri, Si boarea noptii, subterana, Reginei ce nu sade-n strana" (Regina baltii).

Fantezismul modern, amintind de poezia lui Emil Botta sau, mai nou, de aceea a lui Emil Brumam si evocarea elegiaca (Celesta Moldova) se aglutineaza in confesiunea directa, adesea discursiva. Volumele Puterea Lunii (1985) si Viata si vremea (1987) aduc, in plus, elogiul cartii, proiectat si acesta pe fundalul unui sfirsit de ciclu istoric: 

„O casa de carti rasturnate-n cimpie, Porumbeii salbatici sub razele literelor, Suind spre cer flacara mortii, ceata vinata-a guselor, Nimeni nu vede biblioteca-n zbor La acest sfirsit de mileniu, O casa cu cartile-amare, fila cu fila, O casa cu carti, mici tronuri regale-n incendiu, Rasturnate de Marea-vremurilor-Bibliofila" (Mosie).

Poezia lui Florin Muscalu, aluvionata de lectura, innobileaza provincia, resimtita nu la modul bacovian, ci drept spatiu ce favorizeaza contemplatia, unde „dupa-amiaza devenea bibliofila" (Argintarita), iar trairile imprumuta vesmintul motivelor de recuzita manierista si romantica.

OPERA: Tara batrinului fotograf, Bucuresti, 1970; Lupoaica alba. Bucuresti, 1976; Juramint pe apa vie. Iasi, 1977; In hainele scumpe-ale mierlei. Iasi, 1982; Puterea Lunii, Iasi, 1985; Viata si vremea. Bucuresti, 1987.

REFERINTE CRITICE: I. Beldeanu, in Convorbiri literare, nr. 10, 1985; I. Holban, in Cronica, nr. 27, 1985; L. Ulici, in Romania literara, nr. 37, 1985; I. Rotaru, O istorie, III.

Vise la gunoi    | 

Cuvintele înfipte în inima dor.
Ochii-mi cenuşii,
Îmi sângerează într-una,
Îmi pun leucoplaste pe ei
Şi norii atacă luna.
Nopţile sunt mai lungi
Visez, mă lupt
Şi mă trezesc sleit de puteri
Cu o durere îngrozitoare de buze.
"Iar m-ai muşcat în vis."

Mă ridic din prezent,
Merg puţin şi mă împiedic -
Cad în trecut.
Sunt clipe împreună
Peste tot în camera.
Azi, trebuie să fac curăţenie.
Mă uit în oglindă spartă
Îmi spăl lacrimile de pe faţă
Şi încep să râd amar
Părea... aşa perfect.

Cum să mai iubesc,
Un sentiment pierdut
Sau să modelez iubirea iarăşi din lut ?
Oftez şi privesc în gol,
Nu mai vreau nimic.
Clipe uitate şi sentimente grele
Dansează în Valea Amintirii,
Dar e mult prea târziu
Şi azi nu mai ştiu
Scurtătura spre fericire.

Amintiri zdrenţuite 

Noaptea când liniştea-i stăpână,
Când luna apare dintre nori,
Nu-i nimeni treaz să vadă
Cum plângi întruna până-n zori.

Fragmente de vis şi doruri strivite
Vorbe nespuse pe buze lipite.
Un chip angelic de tristeţe tatuat
O iubire ce-n lacrimi s-a diluat.
...............................................
Tot ce-a mai rămas, sunt amintiri zdrenţuite...
Eu nu te-am iubit, poate doar prin cuvinte,
Sunt un călător uitat pe-un vas necunoscut
Am încercat să te iubesc... îmi pare rău... nu am putut.

Era mai bine dacă nu mă întâlneai
Azi poate fericită, cu alt băiat erai,
Sunt doar un egoist cu sufletul pustiu
Îmi pare rău că te-am rănit... e prea târziu...

Aici mă opresc, tu mergi mai departe
Pe singurul drum înainte, cu trotuare sparte.
Şi totuşi... ştiam cum va fi
Cândva, mai târziu şi tu vei şti.

Ştiu... că niciodată nu o să mai vii
În locul în care îţi recitam poezii,
Acolo a rămas doar un mormânt cu amintiri
Ai vărsat lacrimi peste el şi au crescut trandafiri...

A fost odată... 

"Nu pot să trăiesc cu firimituri de pâine,
În fiecare zi... m-agăţ de cea de mâine
Sunt cu tine şi tot mai singur sunt
Zac în suferinţă, ca viu întrun mormânt."

Dragostea noastră praf s-a făcut
La fel ca o recoltă ce apă n-a avut,
Tot ce-a mai rămas sunt vise colorate
Şi amintiri frumoase - în mov pictate.

Aş vrea să fug la capăt de lume
Să mă renasc din cenuşa... cu alt nume
Nimeni să nu mă ştie, să fiu necunoscut
Ce-a fost a fost, să rămână trecut.

Am rămas doar eu... şi-atât
Numai umbra-mi ţine de urât.
Sub o lacrimă de stea acum
Dragostea-i un pumn de scrum.

.................................................
Şi de pe vis în gol... te-arunci
În suflet rămân doar urme adânci.
Dragostea e un castel de nisip
Vine un val, rămân umbre fără chip.

Lacrimi de piatră fac zob trandafiri
Totul se reduce la amintiri...
"Nu mai ştiu c-am iubit,
N-am ştiut ce-am iubit."
......................................................

A fost odată... cândva demult
Buzele-mi nu mai cunosc nici zâmbet, nici sărut.
Stau singur şi privesc un răsărit trucat,
Ultimul meu vis, fumegând în linişte... s-a spulberat.

TEATRU/FILM 13 August

Enigma Otiliei - George Calinescu

GÂNDURI PESTE TIMP 13 August

Arsenie Papacioc - Citate:

SFATURI UTILE 13 August

DESPRE ARDEI

Vom vorbi astăzi despre binefacerile aduse sănătăţii noastre de către ardei.

Ardeiul gras:

Datorita continutului ridicat de vitamine si minerale, ardeiul gras este cunoscut pentru efectele sale benefice asupra organismului uman, cum ar fi sistemului cardio-vasculare si sistem optic, si sunt, de asemenea, importante pentru mentinerea starii generale de sanatate si igiena.

Ardeii grasi sunt o excelenta sursa de vitamina C si A, care sunt doi antioxidanti puternici care impreuna neutralizeaza radicalii liberi. Acestia sunt principalii vinovati pentru acumularea de colesterol in artere iar asta duce la ateroscleroza, boli de inima, nervoase, diabet, dureri articulare, osteoartrita, artrita reumatoida.

Reduc riscul de stop cardiac
Ardeii, de asemenea, contin vitamina B6 si acid folic, recomandate pentru ateroscleroza si boli de inima cu diabet zaharat. Aceste doua vitamine B sunt foarte importante pentru reducerea nivelului ridicat de homocisteina care provoaca deteriorarea vaselor de sânge si este asociata cu un risc foarte crescut de atac de inima si accident vascular cerebral.

Sunt bogati in fibre, ceea ce ajuta la scaderea colesterolului si prevenirea cancerului de colon, vitamina C si beta-caroten care sunt benefice impotriva cataractei.

Ardeiul rosu este unul dintre putinele alimente care contin licopen, o substanta cu efecte antitumorale in cancerul de prostata, san, vezica urinara, pancreas, plamani si piele, in cancerul cervical, ovarian, uterin, intestinal.

Richard Baybutt, profesor asociat de nutritie, la Kansas State, a facut o descoperire surprinzatoare: fumul de tigara induce deficitul de vitamina A. De aceea, daca sunteti fumator activ sau pasiv, ar trebui sa consumati regulat ardei grasi.

Datorita continutului bogat in vitamina C si beta-caroten, ardeii grasi ne protejeaza de cataracta. Cercetatorii italieni au comparat dietele pacientilor spitalizati care au avut cataracta si au fost operati, cu dieta pacientilor care nu au fost supuse operatiunii. Concluzia a fost ca ardeiul previne si combate cataracta.

Ardeiul iute:

Nu este nimic mai uimitor decat efectele pe care ardeiul iute le are asupra sistemului circulator, cum ar fi alimentarea elementelor vitale din structura celulara a capilarelor, venelor, arterelor si ajutorul oferit pentru echilibrarea tensiunii arteriale.

De aceea, ardeiul iute este unul dintre cele mai potrivite remedii pentru hipertensiunea arteriala, curata arterele si contribuie la diminuarea valorilor colesterolului rau sau a trigliceridelor. Avand in vedere ca bolile cardiovasculare sunt ucigasul numarul unu la nivel mondial, proprietatile ardeiului iute sunt deosebit de importante.

Ardeiul iute este benefic atat pentru stomac cat si tractul intestinal deoarece stimuleaza miscarea peristaltica a intestinului, ajuta la eliminarea fecalelor si contribuie la reconstructia tesutului din stomac facilitand vindecarea leziunilor stomacale si ulcerelor intestinale.

Atunci cand se consuma ardei iute, acesta declaneaza o senzatie de caldura in tot corpul, din acest motiv chiar a fost una dintre plantele recomandate in caz de degeraturi.

Usturator si picant, ardeiul iute este adaugat in diverse feluri gustoase de mancare din intreaga lume. Iuteala este determinata de o concentratie ridicata de capsaicina, studiata pentru utilizarile ei pe scara larga de la reducerea efectelor durerii, beneficii cardiovasculare precum si capacitatea de a preveni aparitia cancerului.

Capsaicina are un rol esential in deschiderea si drenarea pasajelor nazale congestionate. In plus, alaturi de continutul ridicat de capsaicina, ardeiul rosu este o sursa excelenta de vitamina A, prin concentratia de carotenoizi pro-vitamina A, inclusiv beta-caroten.

Beta carotenul este nu doar un antioxidant puternic, ci poate fi convertit in organism in vitamina A, un nutrient esential pentru sanatatea tuturor tesuturilor epiteliale (cele care captusesc toate cavitatile corpului, inclusiv tractul respirator, gastro-intestinal si tractul reproductiv).

Beta-carotenul poate fi util in reducerea simptomelor astmului, osteoartritei si artritei reumatoide. In plus, activitatea sa antioxidanta contribuie la prevenirea daunelor radicalilor liberi care pot determina ateroscleroza, cancer de colon, diabet zaharat si alte complicatii, cum ar fi leziuni ale nervilor si boli de inima.

Ardeiul iute contine capsaicina, care incalzeste corpul si este un inhibitor puternic al substantei P, o neuropeptida asociata cu procesele inflamatorii. Cu cat este mai iute un ardei, cu atat contine mai multa capsaicina.

In prezent se studiaza efectele capsaicinei ca tratament pentru tulburarile fibrelor nervoase senzoriale, inclusiv dureri asociate cu artrita, psoriazis si neuropatie diabetica. Atunci cand animalele injectate cu o substanta care provoca artrita inflamatorie au fost hranite cu alimente care contineau capsaicina, debutul artritei a fost intarziat si inflamatia a fost redusa in mod semnificativ.

Capsaicina aplicata local, s-a demonstrat in urma studiilor, ar fi un tratament eficient pentru durerile de cap si cele provocate de osteoartrita.

Multe dintre studiile care se refereau la gestionarea durerii cauzate de neuropata diabetica, au enumerat beneficiile aplicarii locale a capsaicinei si rolul ei in atenuarea durerii asociate cu aceasta conditie.

In urma unui studiu de amploare, pacienti cu psoriazis au folosit preparate topice care contineau fie capsaicina fie placebo. Cei din prima categorie au raportat o imbunatatire semnificativa a simptomelor. Principalul efect secundar ar fi resimtirea unei senzatii de arsura in zona aplicata.

Ardeiul rosu iute, s-a dovedit a reduce nivelul colesterolului din sange, a trigliceridelor si agregarea plachetara, crescand in acelasi timp capacitatea organismului de a dizolva fibrina, o substanta cu rol important in formarea cheagurilor de sange.

Oamenii care consuma din belsug ardei iute, au sanse mai mici de a face atac de cord, accident vascular cerebral sau embolie pulmonara.

Capsaicina nu reduce doar intensitatea durerii cii stimuleaza fluidizarea secretiilor de mucus din plamani sau fosele nazale.

Capsaicina este similara cu un compus care se regaseste in multe remedii pentru raceala, cu rol in ameliorarea congestiei nazale, diferit fiind doar timpul de actiune (capsaicina actioneaza mult mai repede). Un ceai cu ardei iute stimuleaza rapid scurgerea mucoaselor din pasajele nazale, ameliorand nasul infundat si congestionat.

Ardeiul iute de culoare rosu aprins are un continut ridicat de betacaroten sau provitamina A.

Doua lingurite de ardei iute pisat, furnizeaza 47% din valoarea zilnica de vitamina A cu rol important in lupta anti-infectie si esentiala pentru sanatatea tesuturilor epiteliale, inclusiv membranele mucoase care acopera pasajele nazale, plamanii, tractul intestinal si cel urinar. De asemenea, vitamina A este prima linie de aparare impotriva agentilor patogeni, invadatori.

Ardeiul iute are o reputatie negativa si nemeritata de a contribui la aparitia ulcerului gastric.

Nu doar ca ardeiul iute nu provoaca ulcerul gastric ci chiar poate ajuta la prevenirea acestuia prin distrugerea bacteriilor care pot fi ingerate stimuland in acelasi timp celulele mucoasei stomacului sa secrete sucuri de protectie, care impiedica formarea ulcerului. De fapt, consumul de ardei iute este asociat cu diminuarea riscului de ulcer gastric.

Caldura care este resimtita de catre o persoana in urma consumului de ardei iute este energie care rezulta in urma arderii caloriilor.

Chiar si ardeii rosii contin substante care contribuie la termogeneza si la consumul de oxigen chiar si mai mult de 20 de minute dupa ce sunt consumate.

Ce spuneţi? V-am convins să consumaţi ardei din belşug?

Dieta de slăbit cu ceai roșu

Exista si cateva restrictii: daca ai anemie sau ulcer, nu trebuie sa apelezi la aceasta dieta. Nici daca suferi de oboseala cronica. Pentru ca nu se mananca prea multe proteine pe timpul dietei, e bine ca ea sa nu se continue mai mult de 5 zile, insa daca totusi credeti ca rezistati mai mult, nu depasiti pragul a doua saptamani.

Rooibos sau ceaiul rosu este un ceai natural, fara cofeina, bogat in antioxidanti, care ocupa un loc foarte important intre celelalte ceaiuri. Provine de la un arbust care creste doar in Africa de Sud si are frunze verzi, lucioase, care devin rosii dupa procesare. Denumirea „rooibos” inseamna „tufis rosu”, insa nu trebuie confundat cu ceaiul de Hibiscus.

Este indicat in cazul persoanelor care sufera de dureri de cap, insomnii, nervozitate, iritabilitate. Femeile insarcinate pot consuma si ele acest ceai fara sa isi faca probleme. Rooibos lupta cu succes impotriva radicalilor liberi si procesului de imbatranire. In plus, mai aduce si alte beneficii sanatatii. Sa le descoperim impreuna.

 Ceaiul rosu nu contine cofeina, deci nu este un ceai excitant si poate fi consumat la orice ora din zi si din noapte. Puteti sa il amestecati cu frunzele de tei pentru un efect sedativ sau cu cateva frunze de menta pentru o actiune digestiva. Puteti folosi scortisoara si doua-trei lingurite de miere pentru a crea o atmosfera calda si o aroma placuta. In plus, acest tip de ceai nu contine calorii, este bogat in antioxidanti si lupta impotriva imbatranirii premature. In Africa, in medicina traditionala, este utilizat in tratarea acneei, a iritatiilor pielii, atenuand mancarimile aplicat direct pe zona afectata.

In combinatie cu menta, ceaiul rosu reduce senzatia de greata, constipatia si atenueaza durerile provocate de ulcer si arsurile stomacale. Ceaiul rosu este, de asemenea, bogat in minerale care mentin sanatos sistemul nervos. Zinc, magneziu, fier, cupru,  toate acestea fac parte din prima linie de aparare a sistemului imunitar, fiind indicat si pentru persoanele care sufera de pietre la rinichi, mai ales deoarece nu contine acid oxalic despre care se spune ca ar provoca aparitia pietrelor la rinichi.

 Pentru ca nu contine tanin, decat foarte putin, nu este aproape deloc amar si isi pastreaza astringenta. Isi mentine savoarea daca este lasat la infuzat o perioada cat mai lunga de timp. Cea mai buna reteta este o lingurita la o cana de ceai sau trei lingurite la un litru. Se lasa la infuzat aproximativ 10 minute si se poate bea cu lapte si zahar. De asemenea, se poate servi alaturi de fructe confiate. Nu uitati ca antioxidantii continuti au proprietati antifungice si antibacteriene si incercati sa consumati cat mai mult ceai macar pe timp de iarna, cand temperaturile sunt scazute. O cana de ceai caldut este bine-venita.

Iată cateva dintre avantajele pe care le ofera consumul de ceai rosu organismului nostru:

·         Nu contine cofeina si de aceea ceaiul rosu nu e supus nici unui proces tehnologic de inlaturare a cofeinei. Oricine poate bea ceai rosu, inclusiv copiii si femeile insarcinate, si poate fi baut in cantitati nelimitate.

·         Contine antioxidanti puternici. Rooibos-ul contine o gama larga de antioxidanti, care aduce nenumarate beneficii corpului. Antioxidantii continuti de ceaiul rosu protejeaza corpul luptând impotriva radicalilor liberi, au proprietati antiinflamatorii si previn diverse boli ale inimii.

·         Are un continut ridicat de minerale. Ceaiul rosu contine multe minerale care sunt vitale sanatatii noastre: magneziu – este esential pentru sistemul nervos, calciu si mangan care sunt foarte importante pentru dinti si oase, zinc – are un rol important in metabolism si fier, esential pentru distribuirea oxigenului in sânge si muschi.

·         Imbunatateste circulatia sângelui, reduce tensiunea arteriala si colesterolul.

·         Faciliteaza problemele sistemului digestiv. Continutul ridicat de flavonoizi alina problemele stomacului: crampele, diareea, indigestia. Flavonoizii ajuta la reducerea spasmelor stomacului, inflamatiei si alergiilor. Ceaiul rosu este recomandat si in reducerea colicilor la bebelusi.

·         Faciliteaza absorbtia fierului in organism. Datorita continutului redus de tanine, ceaiul rosu ajuta organismul in absorbtia fierului.

·         Previne diverse tipuri de cancer. Exista studii medicale care demonstreaza legatura dintre consumul de ceai rosu si reducerea unor tipuri de cancer produse de substante chimice. Rooibos-ul contine antioxidanti care protejeaza celulele si AND-ul uman impotriva distrugerii si previne dezvoltarea celuleor cancerigene.

·         Are efect benefic asupra  pielii. Ceaiul rosu te ajuta sa ai o piele mai frumoasa deoarece contine un acid care contribuie la reducerea acneei, psoriasis-ului si eczemei. Poti aplica un plic de ceai rosu utilizat pe zona afectata si acesta va calma si vindeca orice tip de inflamatie.

·         Poate proteja organismul impotriva bolilor Parkinson si Alzheimer. Consumul regulat de ceai de rooibos poate proteja organismul de  procesul prin care radicalii liberi ataca celulele nervoase si tesutul nervos si care, in timp, duc la aparitia bolilor mai sus mentionate.

·         Ajuta la un somn adânc si linistit. Ceaiul de rooibos poate fi baut in cantitati nelimitate. Multi oameni beau ceai inainte de a merge la culcare pentru a preveni insomnia. Datorita continutului ridicat de minerale si absentei cofeinei, consumul de ceai rosu te face sa te simti calm si relaxat.

• Cum arata meniul pentru dieta cu ceai rosu?
• Meniu 1:
• Mic dejun: o cana de ceai rosu, o felie de paine integrala unsa cu avocado, 3-4 rosii cherry si un ou fiert.
• Gustare: un fruct.
• Gustare 2: ceai rosu.
• Pranz: salata de legume, legume fierte, un bol mic de orez brun.
• Gustare: cateva migdale sau un iaurt.
• Gustare 2: ceai rosu.
• Cina: o bucata mica de peste sau pui fript, o salata de legume, un bol mic de orez brun.
• Gustare: un fruct. 
• Gustare 2: ceai rosu.
• Meniu 2: 
• Micul dejun: ceai rosu, suc de portocale sau felii de portocala, o portie mica de cereale integrale.
• La pranz poti manca salata, orez cu legume si o friptura mica. Poti sa te delectezi cu un fruct si o cana de ceai rosu.
• La gustare consumi numai o ceasca de ceai rosu.
• Cina ar trebui sa arate astfel: salata, peste cu legume sau paste integrale si legume, supa de legume sau fasole, un fruct.
• Ceaiul rosu trebuie consumat, cu o jumatate de ora inainte sau dupa masa, dar si intre mese. Nu uita sa consumi 2 litri de apa in fiecare zi. 
• Lista alimentelor interzise in dieta cu ceai rosu, ca in multe alte diete, este una destul de lunga, ea include dulciurile, mezelurile, toate alimentele procesate, prajiturile, lactatele grase, carnea grasa, prajelurile, pastele din faina alba, produsele de patiserie, snackurile.
• Dieta cu ceai rosu nu trebuie tinuta mai mult de 5-7 zile, pentru a se evita carentele nutritionale.