MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU ASTĂZI

MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU VINERI 30 AUGUST 2019 - PARTEA ÎNTÂI

LA MULȚI ANI PENTRU ALEXANDRA, ALEXANDRU ȘI DERIVATELE ACESTOR NUME!

Mulțumesc, prieteni pentru tot ce trimiteți!

Sper să vă fie de folos articolele selecționate și prezentate de mine!
Nu uitați că sunt restricționat în continuare până în 3 septembrie 2019 și nu pot trimite MATERIALE... decât în grupurile tematice pe care le administrez!

ISTORIE PE ZILE 30 August

Evenimente

· 1265: Prima menţiune documentară a Hunedoarei, atestata conform registrului de dijme papale, sub numele Hungnod. În 1409, la 18 octombrie, regele Ungariei, Sigismund de Luxemburg dăruiește și înnobilează pentru faptele militare deosebite pe cneazul Voicu din Cincis, fiul lui Șorb,ca stăpânitor al cetății și domeniului regal Hunedoara.

· 1535: S-a încheiat înălțarea Bisericii "Sf. Dumitru" din Suceava (începută la 10 august 1534), ctitorie a lui Petru Rareș, domn al Moldovei (1527-1538; 1541-1546). Biserica Sfântul Dumitru a fost ctitorită de domnitorul Petru Rareș, fiind construită între anii 1534-1535 în plan triconc, asemănător cu cel de la Biserica Sfântul Gheorghe din Hârlău. Pisania aflată deasupra ușii de intrare de pe zidul de sud al bisericii conține următorul text în limba slavonă: „Cu vrerea Tatălui și cu ajutorul Fiului și cu săvârșirea Sfântului Duh a binevoit binecinstitorul și de Hristos iubitorul Io Petru Voievod, din mila lui Dumnezeu Domn al Țării Moldovei, fiul lui Ștefan Voievod cel bătrân, să zidească biserica în mijlocul târgului Suceava, unde este hramul Sfântului slăvitului, marelui mucenic și purtător e biruință, Dimitrie, izvorâtorul de mir. Și a început a zidi în anul 7042 (=1534) august 10 și s-a isprăvit în anul 7043 (=1535) august 30 și s-a sfințit cu mâna Preasfințitului Mitropolit Teofan„. Călătorii străini care au trecut prin Suceava în secolele XVII-XVIII au menționat și Biserica „Sf. Dumitru” în descrierile lor, fără a oferi prea multe amănunte referitoare la ea. La sfârșitul secolului al XVII-lea orașul Suceava a fost ocupat de armata poloneză a regelui Ioan Sobieski; unii soldați polonezi au realizat niște grafite pe pereții bisericii, unele fiind în limba latină – Hic fuit Teophilus, Rex in 1691 Ponicz.

· 1698: A apărut, la Iași, prima scriere filosofică românească: Divanul sau gâlceava înțeleptului cu lumea sau giudețul sufletului cu trupul, de Dimitrie Cantemir. Divanul sau gâlceava înțeleptului cu lumea, scrisă în română și tipărită la Iași în 1698 este una din lucrările fundamentale ale lui Dimitrie Cantemir. Această operă este prima lucrare filozofică românească. În această lucrare întâlnim disputele medievale despre timp, suflet, natură sau conștiință. Dimitrie Cantemir sugerează superioritatea omului asupra celorlalte viețuitoare, face din om un stapân al lumii, susține superioritatea vieții spirituale asupra condiției biologice a omului, încearcă să definească concepte filozofice și să alcătuiască o terminologie filozofică.

· 1849: În comuna Orlat, Sibiu, a avut loc o adunare de protest împotriva “unirii” Transilvaniei cu Ungaria. În aceeaşi zi, în comuna Luna – Cluj, trupele maghiare deschid focul împotriva românilor din satele dimprejur, adunaţi prentru a protesta împotriva “unirii” cu Ungaria.

· 1877: Are loc a treia bătălie de la Plevna, una din cele mai mari ale Războiului pentru Independenţă. La luptă participă unităţi şi subunităţi ale Diviziei a 3-a Infanterie (la asaltul redutei Griviţa 2) şi ale Diviziei a 4-a Infanterie (la asaltul redutei Griviţa 1). După o eroică încleştare, trupele române de vânători şi dorobanţi – în frunte cu lt. col. Sergiu Voinescu, mr. Candiono Popescu, cpt. Moise Grozea, cuceresc reduta Griviţa 1. La asalt au participat şi două batalioane din Divizaia 5 Infanterie rusă. În timpul luptelor au căzut eroic mr. Gheorghe Şonţu, cpt. Valter Mărăcineanu, lt. Leon Caracalia, lt. Chivu Stănescu, slt. Vasile Horcea. Asediul Plevnei a fost una dintre principalele bătălii ale Războiului Ruso-Turc din 1877–1878. După ce armata rusă a traversat Dunărea la Sviștov, ea a început să avanseze spre centrul Bulgariei de astăzi, cu scopul de a trece Munții Balcani spre Constantinopol, evitând cetățile turcești fortificate de pe malul Mării Negre. Armata otomană condusă de Osman Pașa, întoarsă din Serbia după un conflict cu acea țară, a fost masată în orașul fortificat Plevna, oraș întărit și înconjurat de numeroase redute, aflat la o importantă intersecție de drumuri. După două asalturi nereușite, în care pierduse efective prețioase, comandantul trupelor ruse de pe frontul balcanic, marele duce Nicolai, a cerut cu insistență (prin telegrama din 19 iulie) ajutorul aliatului său român Carol I. Carol a trecut și el Dunărea cu o armată românească și a fost pus la comanda trupelor ruso-române. El a decis să nu mai facă niciun asalt, ci să asedieze orașul, tăind căile de aprovizionare cu alimente și muniții. Armata ruso-română a reușit la începutul asediului să cucerească mai multe redute din jurul Plevnei, păstrând pe termen lung doar reduta Grivița. Asediul început în iulie 1877 s-a încheiat abia în luna decembrie a aceluiași an când Osman Pașa a încercat fără succes să forțeze ruperea asediului și a fost rănit. În cele din urmă, refugiat într-o moară, Osman a primit delegația condusă de colonelul Mihail Cerchez și a acceptat condițiile de capitulare oferite de aceasta. În urma bătăliei, armatele ruse au putut avansa și au atacat în forță pasul Șipka, reușind să învingă defensiva otomană și să își deschidă drumul spre Constantinopol.

· 1881: Inginerul francez Clement Ader (1841-1926) a patentat teatrofonul, primul sistem audio-stereo în Franța. Clément Ader (n. 2 aprilie, 1841 — d. 5 martie, 1925) a fost un inginer francez, născut în Muret, Haute-Garonne, cunoscut îndeosebi pentru lucrările sale de pionierat în aviație.

· 1914: Are loc primul spectacol al Companiei Marioara Voiculescu-Bulandra, cu piesa "Soțul ideal", de Oscar Wilde. Marioara Voiculescu (n. 9 iulie 1885, București – d. 3 martie 1976, București) a fost o actriţă, regizoare, profesoară de artă dramatică şi conducătoare de teatru. A fost directoare de trupă, protagonistă și coregizoare în filmele produse de Leon Popescu. Prin Decretul nr. 43 din 23 ianuarie 1953 al Prezidiului Marii Adunări Naționale a Republicii Populare Romîne, actriței Marioara Voiculescu i s-a acordat titlul de Artist Emerit al Republicii Populare Romîne „pentru merite deosebite, pentru realizări valoroase în artă și pentru activitate merituoasă”

· 1918: A fost asasinat șeful Direcției Politice de Stat a Rusiei bolșevice (C.E.K.A.), Urițki. In aceeași zi, la Moscova, a avut loc atentatul Faniei Kaplan asupra lui Lenin. Liderul bolşevic Vladimir Ilici Lenin a fost împuşcat de Fania Kaplan. Conform martorilor, asupra lui Lenin s-a tras de trei ori, două gloanţe rănindu-l la umăr şi la piept. Conform declaraţiilor Faniei Kaplan, ea a încercat să-l ucidă pe Lenin pentru că îl considera un „trădător” şi pentru că „… cu cât va trăi mai mult, cu atât va îngropa mai adânc ideea de socialism”. Fania Kaplan nu a fost judecată si a fost împuşcată la ora 4 dimineaţa, în data de 4 septembrie 1918, de către comandantul militar al Kremlinului. Fania Efimovna Kaplan (nume de familie original Roitman, n. cca. 1888 – d. 4 septembrie 1918) este atentatoarea prezumtivă la viața lui Vladimir Ilici Lenin. Fania Kaplan s-a născut, conform propriilor declarații, în familia numeroasă (avea patru frați și trei surori) a unor intelectuali evrei din provincia Volînia. În 1906, ca anarhistă, a încercat să comită un atentat cu bombă. A fost rănită și mai apoi, condamnată la muncă silnică veșnică, adică pe o perioadă nedeterminată. Primii ani i-a petrecut în închisoarea de muncă grea Malțev, lângă Orel, iar mai apoi, la minele de argint de la Cita, din Siberia. În timpul detenției, a renunțat la anarhism și a adoptat doctrina socialist revoluționară. A fost eliberată după victoria revoluției din 1917. Familia sa emigrase în America în 1911.

· 1933: A fost infiintata compania aeriana Air France.

· 1940: A fost încheiat al doilea protocol al Dictatului de la Viena. România a fost nevoită să cedeze Ungariei, Nord-vestul Transilvaniei, cunoscut istoriografic sub numele de Transilvania de Nord.

· 1944: România a rupt, după lovitura de stat de la 23 august, relațiile diplomatice cu Ungaria horthystă.

· 1944: Unităţi de avangardă ale Armatei Sovietice şi ale Diviziei “Tudor Vladimirescu” intră în capitala Romaniei, Bucureşti , unde orice ameninţare a trupelor germane fusese deja îndepărtată de Armata Română.

· 1945: In aceasta zi, un automobil, numit Super Six a parasit linia de productie a companiei Hudson, fiind primul automobil postbelic.Hudson Super Six a fost cel mai bine vandut automobil postbelic; modelele erau cu doua si patru usi, sedan, coupe, club coupe si decapotabil.Modelul decapotabil s-a produs in numar de 2500 de bucati, in doi ani.
Ca si ceilalti producatori auto din S.U.A., Hudson a oprit productia de automobile pentru civili pentru a produce armament in timpul celui De-al Doilea Razboi Mondial.
Hudson Motor Company a produs automobile Hudson in Detroit, Michigan intre anii 1909-1954. Denumirea Hudson a fost folosita pana in anul 1957. In anul 1954 Hudson a fuzionat cu Nash-Kelvinator Corporation devenind American Motors.
Ultimul automobil Hudson a parasit linia de productie pe 25 Iunie 1957.

· 1948: Prin decret lege se înfiinţează şi organizează Direcţia Generală a Securităţii Poporului (în locul Direcţiei Generale a Poliţiei de Siguranţă), în cadrul Ministerului Afacerilor Interne (după modelul poliţiei politice sovietice). Conform actului menţionat, principala atribuţie era “apărarea cuceririlor democratice şi asigurarea securităţii Republicii Populare Române contra duşmanilor din interior şi exterior”. Securitatea a fost, oficial, înființată prin decretul nr. 221 din 30 august 1948 al Prezidiului Marii Adunări Naționale a RPR. Inițial a purtat numele de Direcția Generală a Securității Poporului (DGSP). Securitatea a început să acționeze după lovitura de stat din 23 august 1944, când Ministerul Afacerilor Interne a fost infiltrat masiv de comuniști. Securitatea a fost creată de SMERȘ, o divizie a NKVD, având ca misiune înlocuirea serviciilor secrete din țările ocupate de URSS cu structuri de tip sovietic. Unitatea SMERȘ din România, numită Brigada Mobilă, a fost condusă, până în 1948, de colonelul NKVD Boris Grünberg, care folosea, în România, numele Alexandru Nicolski. Primul director al Securității a fost gen-lt. Gheorghe Pintilie, poreclit Pantiușa (nume real: Panteleimon Bodnarenko). Șeful Securității avea rang de ministru în cadrul Consiliului de Miniștri, fiind secondat de 2 directori adjuncți cu rangul de secretari de stat, gen-mr. Alexandru Nicolski și gen-mr. Vladimir Mazuru (nume real: Wladimir Mazurow). Toți cei 3 erau ofițeri sovietici ai MGB, succesoarea NKVD.

· 1955: Este difuzat Comunicatul Consiliului de miniştri privind reducerea, începând cu 1 decembrie 1955, a efectivelor forţelor armate române cu 40.000 de oameni.

· 1963: Este pusa in functiune linia telefonica directa, denumita “telefonul rosu” intre Casa Alba si Kremlin.

· 1974: A fost realizat calculatorul pe bază de laser Coral.

· 1974: A fost inaugurat, la București, "Centrul demografic ONU -România".

· 1981: Președintele Iranului, Mohammad Ali Rajai, și primul ministru, Mohammad Javad, au fost uciși într-un atac cu bombe efectuat asupra clădirii Guvernului.

· 1984: Primul zbor al navetei Discovery. Naveta Spațială Discovery a fost una din cele trei navete rămase operaționale în flota navetelor spațiale ale NASA. Zburând pentru prima oară în 1984, Discovery a fost cea de-a treia Navetă Spațială operațională și cea mai bătrână dintre cele aflate în serviciu. Discovery a efectuat misiuni de cercetare, dar și de asamblare a Stației Spațiale Internaționale. Naveta își trage numele de la vasul de explorare Discovery, care l-a însoțit pe exploratorul James Cook în timpul ultimei sale călătorii importante. Discovery a fost naveta care a lansat Telescopul spațial Hubble. Misiunile a doua și a treia de întreținere a Hubble au fost conduse, de asemenea, de Discovery. Este programată și a cincea misiune de întreținere, tot cu ajutorul navei Discovery. Naveta a lansat sonda Ulysses și trei sateliți TDRS. Discovery a fost aleasă de două ori ca vehicul pentru reîntoarcerea la zbor, prima dată în 1986, după dezastrul navetei Challenger în 1984, dar și în cele două misiuni din iulie 2005 și iulie 2006, după dezastrul navetei Columbia, din 2003. Discovery a fost prima navetă operațională care a fost scoasă din uz, fiind urmată de Endeavour. A făcut 39 zboruri, petrecând 365 zile în spațiu, completând 5.830 orbite. A parcurs 238.539.663 km. Discovery a efectuat mai multe zboruri individuale decât orice altă navetă spațială în istorie. A efectuat și misiunile de „întoarcere la zbor” după dezastrele navetelor Challenger și Columbia : STS-26 în 1988, STS-114 în 2005 și STS-121 în 2006.

· 1986: La ora 19h 23 min, se produce un cutremur de pământ în Vrancea, la o adancime de circa 131 km, magnitudinea Ms fiind de 6,9 spre 7,0 pe scara Richter. A fost al treilea cutremur ca magnitudine din secolul 20. Cea mai puternica replica s-a produs in dimineatza zilei de 2 septembrie 1986, la ora 5h 00 min, la 143 km adancime, avand magnitudinea Ms=5,0 si resimtita la Bucuresti cu intensitate de circa III-IV grade pe scara Mercalli. In total au fost consemnate 77 de replici cu magnitudinea peste 3,2 pe scara Richter, dar destul de putine (19, daca nu ma insel) au depasit valoarea de 4,0 ca magnitudine Ms pe scara Richter.
Cutremurul nu a cauzat pagube majore in Romania, totusi spre Moldova, pe directia Focsani-Iasi miscarea seismica a fost mai intensa. In Basarabia cutremurul a avut, pe alocuri, efecte destul de severe. La Chisinau s-au prabusit 4 blocuri, consecintele fiind tragice (100 de morti).

· 1991: Atletul american Mike Powell (Michael Anthony Powell), n. 10 noiembrie 1963 la Philadelphia, a reuşit să depăşească in timpul campionatelor mondiale de la Tokyo, recordul mondial la săritura în lungime, record stabilit în 1968 de Bob Beamon. Michael Anthony Powell (n. 10 noiembrie 1963) la Philadelphia, atlet american. Recordul sau a fost de 8,95 m., ameliorand cu 5 cm., vechiul record stabilit de compatriotul sau Bob beamon in timpul Jocurilor Olimpice din 1968.

· 1999: Într-un referendum supervizat de Organizația Națiunilor Unite, cetățenii din Timorul de Est s-au pronunțat în favoarea independenței față de Indonezia.

· 2005: Uraganul Katrina a devastat sudul SUA.

Nașteri

· 1334: Petru al Castiliei (d. 1369)

· 1705: David Hartley, filosof englez (d. 1757)
* 1740: Nicolas-Antoine Nouet^[1] (30 august 1740, Pompey, azi în Meurthe-et-Moselle – 24 aprilie 1811, Chambéry, Savoie) a fost un astronom francez.

După o ședere în Ordinul cistercian, el a intrat la Observatorul din Paris în 1785, fiind recrutat ca elev de către directorul acestuia, Jean-Dominique Cassini. La un an după demisia lui Cassini (în 1793), Nouet va fi, pentru scurt timp, director provizoriu al observatorului.^[2]

Astronom, inginer șef, geograf, el a fost unul dintre decanii de vârstă ai Expediției în Egipt, și unul dintre cei mai harnici. Membru al Institut d'Égypte la 22 august 1798, în secțiunea de matematici, el a fost ales președinte al acestui institut, la 8 septembrie 1800.

A dat un mare ajutor inginerilor geografi. Contrar altor savanți, a avut norocul să nu-și piardă instrumentele în naufragiulnavei Patriote sau în jaful casei Caffarelli. A dispus de un cerc multiplicator al lui Borda, de un ceas marin Bertoud și de o lunetă astronomică Dollond. A determinat latitudinile observând eclipsele sateliților lui Jupiter.^[3]

La reîntoarcerea în Franța, a devenit inginer topograf în biroul războiului și a condus operațiunile topografice ale hărții masivului Mont Blanc.^[4]

Asteroidul 18638 Nouet a fost denumit în onoarea sa.

* 1745: Johann Hieronymus Schröter (n. 30 august 1745, Erfurt – d. 29 august 1816, Lilienthal) a fost un astronom german.

Între 1762-1767 Schröter a studiat dreptul la Universitatea din Göttingen, apoi a început o perioadă de stagiu care a durat 10 ani.

În 1777 în Hanovra, el a făcut cunoștință cu frații Herschel, iar în 1779 a cumpărat un telescop refractor, cu lentile acromatice de 50mm pentru a observa Soarele, Luna și Venus.

Cartografia sistematică a Lunii a început în 1779, când Johann Schröterși-a început observațiile și măsurările meticuloase ale caracteristicilor Lunii.

Descoperirea lui Uranus în 1781 de Herschel, l-a stimulat pe Schröter să depună mai multe eforturi în domeniul astronomiei.

În 1784 el a plătit 31 de Reichstaleri (aproximativ 600 de euro în prezent), pentru un telescop reflector al lui Herschel, cu o distanță focală de 122 cm și 12 cm deschidere. A cucerit o faimă sigură în mediul astronomic mulțumită rapoartelor sale de observații pe care le-a publicat în diverse reviste, însă Schröter nu era satisfăcut de rezultate și în 1786, el a cheltuit 600 de Reichstaleri pentru un refractor cu distanța focală de 214 cm și deschiderea de 16,5 cm; a cheltuit, de asemenea, 26 de Reichstaleri pentru un șurub micrometric. Cu acest echipament a observat, în mod regulat, Venus, Marte, Jupiter și Saturn.

Schröter a desenat în detaliu structurile de pe suprafața lui Marte, deși aceasta a rămas întotdeauna cu convingerea greșită că aceste structuri au fost formațiuni simple de nori.

În 1791, a publicat un important studiu privitor la topografia lunară întitulat Selenotopographische Fragmente zur genauern Kenntniss der Mondfläche.

În 1793, a fost primul care a notat anomalia fazelor planetei Venus, astăzi cunoscute ca efectul Schröter, în care faza apare mai concavă decât cea prezisă geometric.

Împreună cu Franz Xaver von Zach și Heinrich Wilhelm Olbers, a fondat în 1800, la Lilienthal, Die Astronomische Gesellschaft (în română: „Societatea Astronomică”). Obiectivul principal al Societății Astronomice îl constituia observarea și studiul corpurilor cerești încă necunoscute, mai ales acele presupuse planete mici (de fapt asteroizi) existente între Marte și Jupiter. O altă sarcină a Societății Astronomice era promovarea și difuzarea de cunoștințe și informații privitoare la descoperirile astronomice efecuate. Primul președinte al Societății Astronomice a fost Johann Hieronymus Schröter.

În 1813, Johann Hieronymus Schröter a fost victima distrugerilor din timpul Războaielor Napoleoniene, ofițerul francez Dominique Vandamme distrugându-i toate cărțile, scrierile și observatorul. A fost o catastrofă după care Schröter nu a mai reușit să-și reia munca^[2].

Desenele sale despre Marte au fost redescoperite abia în 1873, datorită lui François J. Terby, și au fost publicate postum în 1881 de către H. G. van de Sande Bakhuyzen.

Mulțumită telescopului său Newton de 152 mm diametru și cu grosismente de 134x161, el a realizat desene privitoare la caracteristicile lui Marte, deși, în mod curios, era convins că ceea ce vedea scotea în evidență fenomene meteorologice sau puteau fi selenite^[3]. În 1791 a publicat un studiu despre topografia suprafeței Lunii, Selenotopographische Fragmente zur genauern Kenntniss der Mondfläche. Cu acea ocazie a atribuit numele astronomului Maximilian Hell unei întregi câmpii selenare, denumire restrânsă în anii 1820 la craterul Hell (en:Hell_(crater)).

În 1793 a fost primul care a notat o anomalie privitoare la planeta Venus, astăzi cunoscută ca efectul Schröter, în care fazele planetei apar concave.

Craterul lunar Schröter și craterul marțian Schröter sunt numite după el, la fel ca Vallis Schröteri (Valea lui Schröter) de pe Lună.

Johann Hieronymus Schröter
Johann Hieronymus Schröter (1799)

· 1748: Jacques-Louis David (n. 30 august 1748 – d. 29 decembrie 1825) a fost unul dintre cei mai influenți pictori francezi ai stilului Neoclasic.
Născut la Paris, era fiul lui Louis-Maurice David, un negustor destul de înstărit și al lui Marie-Geneviève Buron, care se trăgea dintr-o familie de constructori și arhitecți. Jacques-Louis este crescut de familia mamei sale de la vârsta de nouă ani, după moartea prematură a tatălui său, care și-a pierdut viața într-un duel pe data de 2 decembrie 1757. Unchii micuțului, François Buron și Jacques-François Desmaisons, îl trimit pe băiat mai întâi la colegiul din Beauvais, apoi într-una din cele mai renumite școli medii din Paris –colegiul Quatre-Nations. Este subjugat de desen iar la 17 ani vrea să devină pictor și membru al Academiei. Un aport deosebit în dezvoltarea intelectuală a tânărului artist îl are Michel-Jean Sedaine, secretarul Academiei Regale, care îi dăruiește prietenia sa și îl tratează ca pe propriul fiu. David va locui la acesta începând din anul 1768. În anul 1774, după patru încercări, reușește să ia Marele Premiu la concursul Grand-Prix de Rome, premiu care-i permite să fie acceptat la "Ecole des Eleves proteges" și la Academia de la Roma.

În 1780 revine la Paris iar la expoziția Salonului din anul 1781, prezintă Belizarie cerșind și este primit cu aplauze. Succesul de care se bucură îi atrage clienți și ucenici. Atelierul lui David va deveni un centru al avangardei în pictură. În anul 1781, pleacă în Flandra pentru a studia pictura locului.

Moartea lui Socrate, 1787

În mai 1782, se căsătorește cu Marguerite-Charlotte Pecoul, fiica unui bogat funcționar din administrația clădirilor regale. Mariajul acesta îl va elibera pe artist de toate grijile materiale. În anul care va urma, David va fi primit ca membru în rândurile Academiei. În același an -1783- vine pe lume primul fiu al pictorului, Charles-Lois-Jules, în 1784, cel de-al doilea fiu, Eugene, iar în 1786i se nasc gemenele, Felicite-Emilie și Pauline-Jeanne. Pânza Jurământul lui Horațiu îl urcă pe David pe piedestal. În vremurile furtunoase ale revoluției, David se angajează fără ezitare atât ca artist, cât și ca om în activitatea politică. În anul 1792, David este numit deputat al Convenției Naționale și aderă la tabăra lui Robespierre. În 1793, se pronunță pentru decapitarea regelui. În urma unor conflicte cu Academia, David-revoluționarul se hotărăște să dizolve această instituție. Își atinge scopul – în anul 1793 Academia își încetează existența. Se ocupă, de asemenea, de înființarea acelei instituții la care visase și Diderot –Muzeul Național, reprezentând embrionul Louvre-uluide astăzi. După căderea lui Robespierre, survenită pe 27 iulie 1794, e în pericol; reușește să evite ghilotina, deși în două rânduri- în anul 1794 și 1795- va fi întemnițat.

Jurământul Horaţiilor, 1784

Napoleon Bonaparte traversând Alpii, 1800

După ce va fi încoronat împărat, Napoleon îi va încredința funcția de artist oficial al regimului. În anul 1803, îl decorează cu "Legiunea de Onoare", în decembrie1804, îl numește primul pictor al curții imperiale. Artistul își începe cariera de la curte cu imortalizarea festivității de încoronare. Încă de la prima ședință în care Bonaparte i-a pozat artistului, David a recunoscut în acesta un idol și în perioada de existență a Imperiului, David este apologetul acestuia. După înfrângerea de la Waterloo din 1815 pleacă din țară. Reușește să emigreze în Belgia și chiar și atunci când Franța este gata să-l primească, refuză să se mai întoarcă. Ultimii 10 ani îi petrece la Bruxelles. Într-o seara din februarie 1824, pe când ieșea de la teatru, dă peste el o trăsură. Nu își va mai reveni niciodată pe deplin. Moare pe 29 decembrie 1825.

Jacques-Louis David
Louis David: Autoportret

Belizarie cerşind, 1781
Andromaca jelindu-l pe Hector, 1783
Moartea lui Socrate, 1787
Portretul lui Antoine-Laurent Lavoisier şi al soţiei sale, 1788
Paris şi Elena, 1788
Lictorii aducându-i lui Brutus trupurile fiilor săi, 1789
Portret Anne-Marie-Louise Thélusson, Contesă de Sorcy, 1790
Moartea lui Marat, 1793
Portretul doamnei de Verninac'', 1798–1799
Portretul doamnei Récamier, 1800
Portretul papei Pius al VII-lea, 1805
Încoronarea lui Napoleon, 1806
Napoleon în cabinetul său de lucru, 1812
Marguerite-Charlotte David, 1813
Leonidas la Termopile, 1814
Étienne-Maurice Gérard, 1816
Contesa Vilain a XIIII-a şi fiica sa, 1816
Cupid şi Psyche, 1817
Furia lui Ahile, 1825

· 1813: Prințesa Mathilde Caroline de Bavaria (germană Mathilde Karoline Friederike Wilhelmine Charlotte von Bayern) (30 august 1813 – 25 mai1862) a fost al doilea copil și prima fiică a regelui Ludovic I al Bavariei și a Theresei de Saxa-Hildburghausen.

Mare Ducesă de Hesse

Pe linie maternă este nepoata reginei Louise a Prusiei și pe linie paternă este nepoata împărătesei Carolina Augusta a Austriei, reginei Maria Anna a Saxoniei, reginei Elisabeta Ludovica a Prusiei și a Arhiducesei Sofia. Fratele ei mai mic, Otto de Bavaria, a fost ales rege al elenilor în 1832, împotriva voinței sale și a trebuit să meargă în Grecia.

La 26 decembrie 1833 la Munchen, Mathilde s-a căsătorit cu vărul ei, Marele Duce Ereditar de Hesse și de Rin (1806–1877), fiul cel mare al lui Ludovic al II-lea, Mare Duce de Hesse și Wilhelmine de Baden. Ludovic i-a succedat tatălui său ca Marele Duce Ludovic al III-lea în 1848. Din căsătorie nu au rezultat copii.

În 1841, cumnata ei, Maria de Hesse-Darmstadt, s-a căsătorit cu țareviciul Alexandru (viitorul țar Alexandru al II-lea al Rusiei). Un an mai târziu, sora ei Adelgunde de Bavaria s-a căsătorit cu Francisc al V-lea, Duce de Modena, care se va dovedi un dușman înverșunat al liberalismului. În 1844, sora ei Hildegard de Bavaria s-a căsătorit cu Arhiducele Albert, Duce de Teschen, liderul conservatorismului austriac și consilier apropiat al Arhiducesie Sofia.

Această familie atât de conservatoare dar uneori excentrică a fost zguduită de revoluția de la 1848. Regele Bavariei, compromis de dragostea lui adulteră cu dansatoarea Lola Montez, a trebuit să abdiceiar fratele Mathildei a urcat pe tron sub numele de Maximilian al II-lea al Bavariei.
Casa imperială a Austriei a trebuit să părăsească Viena și să se refugieze în Boemia. Împăratul a abdicat în favoarea nepotului său, Franz Joseph, fiul Arhiducesei Sofia și verișor al Mathildei. Primul act politic al împăratului de 18 ani va fi organizarea represiunii revoluției înainte de a reveni în capitala sa.
Ducele de Modena a trebuit să plece în exil însă a fost restaurat de armata austriacă.

La 1 iulie 1862, nepotul și moștenitorul tronului de Hesse-Darmstadt, Ludovic, a făcut o căsătorie strălucită cu Prințesa Alice a Regatului Unit (una dintre fiicele reginei Victoria)

Marea Ducesă Mathilde a murit la 25 mai, la vârsta de aproape 49 de ani. După patru ani, soțul ei a făcut o căsătorie morganatică cu baroneasa Magdalen de Hochstadten.

Mathilde Caroline de Bavaria
Mare Ducesă de Hesse
Portret al Prințesei Mathilde de

* 1816: Théophile Gautier (n. 30 august 1816, Tarbes, Franța – d. 23 octombrie 1872, Neuilly-sur-Seine, Franța) a fost un scriitor francez, la început reprezentant al romantismului, popular prin romanul istoric Le Capitaine Fracasse(1863), devine unul din teoreticienii "artei pentru artă" și unul din maeștrii școlii parnassiene.

Théophile Gautier s-a născut la 30 august 1811 în Tarbes, orășel în sud-vestul Franței, familia se stabilește însă la Paris, unde Gautier frecventează școala elementară și liceul "Louis-le-Grand", împreună cu viitorul poet Gérard de Nerval, care îi va deveni prieten. La început ar fi dorit să devină pictor, ia contact totuși cu cercurile literare din jurul lui Victor Hugo și este prezent la premiera piesei acestuia, Hernani, care a declanșat în rândurile publicului legendara bătălie între partizanii și adversarii romantismului (la bataille d'Hernani). Gautier publică poezii și scurte povestiri și frecventează "boema" pariziană.

Primul său succes literar îl obține cu romanul în formă de scrisori, Mademoiselle Maupin (1835), în care prezintă istoria vieții unei tinere femei, îmbrăcată în haine bărbătești, care încearcă să-și realizeze idealul în dragoste prin experiențe homo- și heteroerotice, pentru a reveni în cele din urmă la un obișnuit stil de viață. Importantă este prefața acestui roman, în care Gautier dezvoltă teoria "artei pentru artă", conform căreia arta trebuie să fie liberă de orice convențiune morală sau angajament politic, având ca singur scop perfecțiunea estetică.

În domeniul liricii, publică volumul Émaux et camées ("Emailuri și camee", 1852), cu poezii cizelate ca formă până la perfecțiune, care stârnesc entuziasmul unei întregi generații de poeți tineri, ce vor alcătui mai târziu "Școala Parnassiană", care, după romantism, devine cea mai influentă mișcare în literatura franceză. Unul din admiratorii poeziei sale și ai stilului său de viață hedonist este Charles Beaudelaire, care îi dedică primul său volum de poezii, Les fleurs du mal.

Povestirile sale fantastice, ca La morte amoureuse (1835), Une nuit de Cléopatre (1842) și Le roman de la momie (1858), vor exercita o puternică influență asupra romanticilor germani.

În domeniul istoriei și criticii literare, Gautier este autorul volumelor Histoire de l'art dramatique depuis vingt-cinq ans("Istoria artei dramatice din ultimii douăzecișicinci de ani", în 6 volume, 1858-1859), Raport sur le progrès des lettres("Expunere asupra progresului în literatură", 1868) și Histoire du romantisme ("Istoria romantismului", 1872).

Este și autorul libretului pentru baletul Gisèle cu muzică de Adolphe Adam (1841).

Théophile Gautier se stinge din viață pe 23 octombrie 1872 la Neuilly-sur-Seine, în apropierea Parisului.

Scrieri:

Proză

1831 : La cafetière
1832 : Albertus, Laquelle des deux, histoire perplexe, Nid de rossignols.
1833 : Les Jeunes-France
1835 : Mademoiselle de Maupin
1837 : La Chaîne d'or (nuvelă), Fortunio.
1838 : La Comédie de la Mort et poésies diverses, Une nuit de Cléopâtre (nuvelă)
1839 : Une Larme du Diable, Le Tricorne Enchanté et Pierrot Posthume, La toison d'or.
1840 : Tra los montes
1843 : Le Voyage en Espagne
1845 : España, L'Oreiller d'une jeune fille.
1846 : Les Roués innocents, Le Pavillon sur l'eau.
1847 : Militona .
1858 : Le Roman de la momie, roman istoric
1859 : Honoré de Balzac (biografie)
1863 : Le Capitaine Fracasse (Căpitanul Fracasse), roman istoric
1866 : Voyage en Russie
1868 : Rapport sur les progrès de la poésie
1869 : Ménagerie intime
1870 : La Nature chez elle
1880 : Tableaux à la plume
1903 : Souvenirs de théâtre, d'art et de critique.

Poezie

1830: Poésies
1833: Albertus ou L'Ame et le pêché
1838: La Comédie de la mort
1845: Espagna, în volumul "Poésies complètes"
1852: Émaux et camées.

Teatru și balet

1839: Une larme du diable
1841: Gisèle ou Les Wilis
1843: Un voyage en Espagne
1845: La Péri
1845: Le tricorne enchanté
1846: La Juive de Constantine
1847: Regardez mais ne touchez pas
1850: Le Selam
1851: Paquerette
1854: Gemma
1858: Sacountala
1860: La Femme de Diomède.

Memorialistică

1843: Tra los montes, devenit "Le Voyage en Espagne"
1852: Zigzags, devenit "Caprices et zigzags"
1852: Italia
1853: Constantinople
1865: Quand on voyage
1865: Loin de Paris
1867: Voyage en Russie
1877: L'Orient
1884: Les Vacances du lundi.

Théophile Gautier

* 1842: Marea Ducesă Alexandra Alexandrovna a Rusiei (30 august 1842 - 10 iulie 1849) a fost cel mai mare copil al Țarului Alexandru al II-lea al Rusiei și a Mariei de Hessa. A murit de meningită infantilă la vârsta de șase ani și jumătate.

Era numită în familie Lina sau Sașenka. Tatălui ei îi plăcea să fie în compania ei atunci când lucra. Părinții au fost distruși de moartea ei. Mama ei avea încă ochii plini de lacrimi atunci când pomenea de primul ei născut la zeci de ani de zile după deces.^[1]^[2] Unsprezece ani mai târziu, când Maria a născut-o pe Marea Ducesă Maria Alexandrovna a Rusiei, a doua fiică, ambii părinți au fost foarte emoționați deoacere și-au dorit mult o fetiță

Margaretta Eagar, doica celor patru fiice ale Țarului Nicolae al II-lea, a scris că numele Alexandra era considerat ghionist în familia Romanov la sfârșitul secolului al XIX-lea din cauza faptului că multe Alexandra Romanov au murit în copilărie sau adolescență. Publicul s-a întrebat de ce nici una din fiicele Țarului Nicolae al II-lea n-a purtat numele mamei lor, Țarina Alexandra. Alte Alexandra Romanov care au murit la vârste fragede: Marea Ducesă Alexandra Pavlovna, Marea Ducesă Alexandra Nicolaevna și Marea Ducesă Alexandra Georgievna. Eagar a scris că și alte ramuri ale familiei și-au numit fiicele Alexandra, însă nici una nu a trăit mai mult de 21 de ani

Alexandra Alexandrovna
Mare Ducesă a Rusiei
Alexandra împreună cu fratele ei mai mic Nicolae.

* 1846: Alexandru Podoleanu (n. 30 august 1846, Podoleni, Neamț - d. 1907, București) a fost un compozitor și un profesor^[1] român, care s-a remarcat prin crearea în spirit național^[2] a unor cântece bisericești.^[1] S-a afirmat ca puternică personalitate a muzicii religioase corale,^[3]aflându-se printre primii compozitori ai acestui gen de muzică

A studiat mai întâi la Școala de cântări bisericești aflată la Mănăstirea Neamț^[4] și mai apoi la Conservatorul de Muzică, unde a studiat sub oblăduirea profesorului și muzicianului Eduard Wachmann.^[5]

S-a aflat la clasa de armonie^[6] printre elevii lui Ioan Cartu.^[7]

A absolvit și Facultatea de Litere și Filosofie.

A predat ca profesor de muzică vocală la Liceul „Sfântul Sava” din București^[1] și a fost primul organizator și dirijor al corului de la Biserica „Domnița Bălașa” din Capitală.^[8]

A experimentat la Seminarul Pedagogic București alături de Constantin Corduneanu, un sistem de predare numit „scripo-fonic”.^[5]

Ideile sale alături de cele ale lui D. G. Chiriac, au stat la baza circularei emise tuturor școlilor românești în 28 martie 1902de către Spiru Haret, prin care educația muzicală în învățământ a fost așezată pe bazele folclorului românesc și ale valoriloroccidentale

Printre cântecele cărora el le-a compus muzica, se află colindul „Bună dimineața la Moș Ajun”,^[5]^[9] „Florile dalbe”, „Hristos a Înviat !”, precum și „Mulți ani trăiască !”.^[5]

Bazându-se pe cântarea tradițională a Bisericii Ortodoxe Române Podoleanu i-a aplicat acesteia o armonizare adecvată. Stilul său a avut la origine cântările psaltice^[5] acesta prelucrând cântările bisericești în spirit național.^[10] O bună parte a melodiilor pe care le-a compus Alexandru Podoleanu – scrise pentru cor mixt sau cor bărbătesc, au intrat în repertoriultradițional și oficial al Bisericii Ortodoxe Române,^[1] precum „Doamne miluiește” (întreit), „Crucii tale”,^[5] „Hristos a Înviat !”^[11] (în Fa major), cântările de la cununie, „Imnul arhieresc”, catismele de la înmormântare, irmoasele’, „Veșnica pomenire” (în Do minor), chinonicele. Fiind potrivite cu caracterul slujbei din care fac parte, echilibrate și accesibile pentru orice tip de formație corală, unele – precum „Hristos a Înviat !”, s-au răspândit în toate provinciile României.^[5]

Printre piesele corale corale bisericești create de Podoleanu, se regăsesc „Răspunsuri mari” (în Mi major și La minor) în care se întâlnesc formule comune „Răspunsurilor” tradiționale (Glasul V) după melodia lui Anton Pann, numeroase axioane și heruvice.^[5]

A compus și un concert intitulat „Pe a binelui cărare”

· 1848: Gheorghe Bengescu, diplomat și publicist român, membru al Academiei Române (d.1921)

· 1852: Jacobus Henricus van 't Hoff, chimist olandez, laureat al Premiului Nobel (d. 1911)
* 1855: Evelyn De Morgan (n. 30 august 1855, Londra, Anglia, Regatul Unit – 2 mai 1919, Londra, Anglia, Regatul Unit) a fost o pictoriță engleză ale cărei lucrări au fost influențate de stilul mișcării prerafaelite. A fost o adeptă a lui Edward Burne-Jones, un alt pictor prerafaelit.^[9] Tablourile ei prezintă spiritualitatea; utilizarea de teme mitologice, biblice și literare; rolul femeilor; lumina și întunericul ca metafore; viață și moarte; și alegorii de război

S-a născut Mary Evelyn Pickering pe Grosvenor Street nr. 6,^[11] din părinții din clasa mijlocie superioară Percival Pickering QC, registrator în Pontefract, și Anna Maria Wilhelmina Spencer Stanhope, sora artistului John Roddam Spencer Stanhope și descendent al lui Thomas Coke de Norfolk, care era un conte de Leicester.^[10]

Evelyn a fost educată acasă și a început lecții de desen, pe când ea avea 15 ani. În dimineața celei de-a șaptesprezecea zi de naștere, Evelyn a scris în jurnalul ei, „Arta este eterna, dar viața este scurtă ...“ „Voi remedia asta, nu am nici un moment de pierdut.“ Ea a început să-și convingă părinții să o lase să meargă la școală de artă. La început au descurajat-o, dar în 1873 a fost înscrisă la Școala de Artă Frumoasă Slade. A primit o bursă la Slade care i-a dat dreptul la trei ani de asistență financiară. Întrucât bursa includea necesitatea sa deseneze nuduri folosind cărbune, nu s-a arătat interesată de această tehnica și a refuzat bursa în cele din urmă.^[9]

A fost, de asemenea, eleva unchiului ei, John Roddam Spencer Stanhope, care a avut o mare influență asupra operelor sale. Începând din 1875, Evelyn l-a vizitat de mai multe ori la Florența, unde acesta trăia. Acest lucru i-a permis să studieze marii artiști ai Renașterii; ea a fost deosebit de atrasă de lucrările lui Botticelli. Acest lucru a influențat-o să se îndepărteze de subiectele clasice preferate de școala Slade și să își formeze propriul ei stil. A expus pentru prima oară în 1877 la Galeria Grosvenor din Londra și a continuat să-și prezinte picturile și după aceea

În august 1883 Evelyn l-a întâlnit pe ceramistul William De Morgan, iar la 5 martie 1887 s-au căsătorit.^[11] Și-au petrecut viața împreună în Londra.^[10] Evelyn, o pacifistă convinsă, și-a exprimat oroarea față de primul război mondial și de războiul din Africa de Sud în peste cincisprezece tablouri de război, inclusiv Crucea Roșieși SOS.

Legat de preocupările artistice, banii erau lipsiți de importanță pentru familia De Morgan; orice profit din vânzările de tablouri ale lui Evelyn au mers spre finanțarea afacerii de ceramică a lui William, Evelyn contribuind în mod activ cu idei la proiectele de ceramică.

La doi ani după moartea lui William, în 1917, Evelyn a murit la 2 mai 1919 la Londra și a fost înmormântată în Cimitirul Brookwood, aproape de Woking, Surrey.

Night and Sleep (1878)

În august 1875 De Morgan a vândut primul ei de tablou Tobias și îngerul. Primul ei tablou expus, Sf. Ecaterina din Alexandria a fost prezentat la Galeria Dudley în 1876. În 1877, De Morgan a prezentat două lucrări la Galeria Dudley (de vânzare) și a fost invitată să expună la prima expoziție de la Galeria Grosvenor.^[11]

Queen Eleanor & Fair Rosamund

În octombrie 1991, șaisprezece picturi canvas au fost distruse în urma incendiului de la depozitul Bourlet.

Aurora Triumphans

Tobias și îngerul (1875)
Cadmus și Armonia (1877)
Ariadne la Naxos (1877)
Aurora triumfătoare (1877–78^[12] or c. 1886^[13]), Russell-Cotes Museum, Bournemouth
Noapte și somn (1878)
Zeița înfloririi și a florilor (1880)
Surorile Grey (1880–81)
Phosphorus and Hesperus (1882)
Lângă apa Babilonului (1882–83)
Somnul și moartea, copiii noții (1883)
Salutul sau vizita (1883),
Trecerea iubirii (1883–1884)
Dryad (1884–85)
Luna (1885)
Fecioarele mării (1885–86)
Speranța într-o închisoare a disperării (1887)
Închisoarea sufletului (1888)
Dragoste, înșelătoarea (1889), colecție privată
Medea (1889), Williamson Art Gallery, Birkenhead
Îngerul morții (1890), colecție privată
Grădina șansei (1892)
Viața și gândul ieșind din mormânt (1893), Walker Art Gallery, Liverpool
Flora (1894)
Eos (1895), Columbia Museum of Art, Columbia, Carolina de Sud
Țara nedescoperită, Columbia Museum of Art, Columbia, Carolina de Sud
Lux în tenebre (1895)
Boreas și Oreithyia (1896)
Earthbound (1897)
Îngerul morții (1897), colecție privată
Elena din Troia (1898)
Cassandra (1898)
Valea umbrelor (1899)
Spiritele furtunii (1900)
Săracul care a salvat orașul (1901)
Poțiunea dragostei (1903)
Ritmul toamnei (1905)
Regina Eleanor și Zâna Rosamund (1905)
Moartea unui fluture (c. 1905–10)
Demeter plângând-o pe Persefona (1906)
Port după furtuni pe mare (1905)
The Hour-Glass (1905)
Prizonierul (1907)
Our Lady of Peace (1907)
Adularea lui Mammon (1909)
Moartea dragonului (1914)
Viziunea (1914), colecție privată
Crucea Roșie (1918)
Colivia aurită (1919)
Deianera (necunoscut)
Împărăția cerurilor suferă violență

Evelyn de Morgan
100 de ani de la moarte

* 1864: Nicolaas Pieter Johannes Janse van Rensburg (n. 30 august 1864 - d. 11 martie 1926)^[1] a fost un bur sud-african, de asemenea, cunoscut și sub numele Siener van Rensburg, care a fost considerat de unii drept a fi un profet al burilor (populație albă din Africa de Sud).

În consecință porecla lui a devenit „Siener”, care în afrikaans înseamnă „văzător” sau „ghicitor”. Prezicerile sale aparent exacte ale evenimentelor viitoare au fost de obicei înfășurate într-un format patriotic, religios. În timpul celui de-al doilea război al burilor acesta a dobândit o reputație care la făcut să fie un companion de încredere, și consilier al generalului de la Rey și președintelui Steyn. Adevărata măsură a influenței sale asupra acestor persoane este contestată, deși cei foarte religioși, ca de la Rey, îl considerau un profet al lui Dumnezeu

Viziunile sale despre viitor au început să apară destul de târziu, pe la începutul secolului al XX-lea. Inițial, van Rensburg le-a vorbit oamenilor despre războiul mondial, care urma să se producă și care va avea o mare învinsă, Germania. Imediat după acest război va apărea o mare pandemie, care va ucide milioane de oameni. Era vorba despre gripa spaniolă, care a nimicit până la de 90 de milioane de oameni conform ultimelor estimări^[7].

Nicolaas van Rensburg a văzut viitorul atât de clar încât în previziunile sale se regăsesc numeroase pagini care, conform adepților săi, vorbesc despre^[8]: cel de-Al Doilea Război Mondial, independența Irlandei, Indiei și a țărilor africane, ONU, Noua Ordine Mondială, imoralitatea care va cuprinde întreaga omenire (homosexualitate, prostituție și pedofilie), nașterea unei boli care va ucide milioane de oameni (SIDA), declinul bisericii catolice, catastrofa de la Cernobîl (26 aprilie 1986), Războiul din Golf (1990-91), moartea prințesei Diana (29 august 1997) și alegerea unui cancelar mână de fier în fruntea Germaniei (în 2005).

* 1865: Natalia Dadiani (n. 30 august 1865 – d. 18 octombrie 1903, Chișinău, Imperiul Rus) a fost o principesă și pedagogă din Gubernia Basarabia.

S-a născut în familia unui boier din părțile Tighinei.^[1] După absolvirea cu medalia de aur a gimnaziului, a predat geografia la Gimnaziul particular al B. Narodostavskaia, preluând conducerea gimnaziului după moartea acesteia. Contribuția sa aici a fost atât de semnificativă, încât instituția a fost transformată în gimnaziu de opt clase, subordonat Ministerului Învățământului Public, și numită „Gimnaziul pentru fete nr. 2 din Chișinău, întemeiat de principesa Dadiani”.

În 1900, un nou edificiu a fost ridicat pentru gimnaziu, pe actuala str. 31 august 1989 din Chișinău. Construcția a fost finanțată de însăși Dadiani. Clădirea, executată în stil eclectic după un proiect de Alexandru Bernardazzi, este un monument de arhitectură și găzduiește în prezent Muzeul Național de Artă al Moldovei.^[1] După 1918, instituția a fost redenumită în „Liceul de Fete «Principesa N. Dadiani»”.^[2]

Principesa a fost înmormântată la Cimitirul Armenesc din Chișinău. Pe piatra sa funerară este scris: „Neobositei truditoare pe tărâmul învățământului feminin, neuitatei principese Natalia Dadiani, de la colaboratori și prieteni”. Un liceu din sectorul Buiucani îi poartă numele

* 1870: Marea Ducesă Alexandra Georgievna a Rusiei (rusă Александра Георгиевна), născută Prințesa Alexandra a Greciei și Danemarcei(greacă Πριγκίπισσα Αλεξάνδρα της Ελλάδας και Δανίας) (30 august1870 – 24 septembrie 1891) s-a născut în Corfu, Grecia. A fost al treilea copil și prima fiică a regelui George I al Greciei și a reginei Olga. A fost sora regelui Constantin I al Greciei și deci mătușă a trei regi ai Greciei și a două regine. Cei trei băieți ai lui Constantin au devenit fiecare rege al Greciei iar cele două fete au fost una regină a României și cealaltă a Croației. De asemenea, a fost mătușa Prințului Filip, Duce de Edinburgh, soțul reginei Elisabeta a II-a a Regatului Unit.

Alexandra și soțul ei Marele Duce Paul Alexandrovitci.

Alexandra, căreia familia îi spunea "Greek Alix" sau "Aline", a fost foarte iubită de familie. Fratele ei, Prințul Nicolae își amintește: "Ea a avut una din acele naturi dulci și atente încât se făcea plăcută oricui".^[1] Când a împlinit 19 ani, s-a măritat cu Marele Duce Paul Alexandrovici al Rusiei, al optulea copil și al șaselea fiu al împăratului Alexandru al II-leași al împărătesei Maria de Hesse. Au devenit apropiați când Marele Duce Paul și-a petrecut iernile în Grecia din cauza problemelor de respirație. De asemenea, familia regală greacă își petrecea frecvent vacanțele cu familia Romanov.^[2]

Cuplul a avut doi copii:

Însărcinată în șapte luni cu a doua sarcină, Alexandra a plecat la plimbare împreună cu prietenii ei cu o barcă pe râul Moscova; a sărit direct în barcă dar a căzut. Ziua următoare, s-a prăbușit în mijlocul unui bal cu dureri violente; a născut un fiu, Dmitri, a intrat în comă și a murit șase zile mai târziu. Soțul ei a trebuit să fie ținut ca să nu se arunce în mormânt cu ea.^[3]

Spitalul maternitate Alexandra (astăzi Spitalul General Alexandra) din Atena a fost numit mai târziu în memoria ei de către nepotul regele Paul al Greciei; este afiliat Univeristății din Atena cu un mandat special pentru cercetarea și combaterea mortalității materne postpartum. Bulevardul Alexandras din Atena a fost denumi tot în onoarea ei.^[4]

Mai târziu, soțul ei a făcut o căsătorie morganatică cu Olga Karnovici.

Prințesa Alexandra a Greciei și Danemarcei
Marea Ducesă Alexandra Georgievna a Rusiei

· 1871: Ernest Rutherford, fizician britanic, laureat al Premiului Nobel (d. 1937)
* 1879: Aurel Popp (n. 30 august 1879, Căuaș, Satu Mare – d. 8 august 1960, Satu Mare) a fost un pictor, sculptor și grafician român. A aparținut celei de a doua generații a Școlii de pictură din Baia Mare.
Cronologie:

1879 La 30 august, în comuna Căuaș (în Comitatul Sălaj, actualmente în jud. Satu Mare) se naște Aurel Popp, într-o veche familie de preoți români uniți (greco-catolici).

1882 Rămâne orfan de tată (preotul greco-catolic Samuil Popp) și duce o copilărie plină de griji împreună cu frații săi (Ioan, Mihai și Octavian), de la această dată cei patru băieți fiind crescuți în exclusivitate de mamă (Maria Popp, n. Șoproni).

1886-1892 Urmează școala primară în Căuaș, apoi în comuna Craidorolț, apoi în orașul Carei.

1892-1899 Urmează liceul în orașul Carei, unde se împrietenește cu poetul Ady Endre. Din această perioadă datează primele încercări artistice.

1889 Se înscrie la Școala superioară de desen și caligrafie din Budapesta, ducând în continuare o viață plină de lipsuri.

1903 În anul IV, este trimis în Italia cu o bursă de studiu. Vizitează Roma, Siena, Perugia, Assisi și Orvieto. După obținerea diplomei de profesor de desen se întoarce la Satu Mare unde își petrece vacanța desenând și pictând. La sfârșitul acestui an este încorporat.

1904 Îndeplinește stagiul militar la Viena; vizitează muzeele și frecventează cursurile Academiei de Belle Arte. După demobilizare ocupă o catedră la Huedin, ca profesor suplinitor.

1905-1906 Activează, pe rând, ca desenator tehnic, profesor suplinitor la un liceu particular, iar în cele din urmă profesor de desen la Liceul Regal Maghiar din Satu Mare (actualul Liceu Mihai Eminescu), unde a activat până la începutul Primului Război Mondial (1914).

1907 Se căsătorește cu Irina Madzsar, cu care va avea trei băieți (Aurel, Augustin și Sabin). Participă la Salonul din Budapesta, la care participă apoi în fiecare an. Debutul său este remarcat elogios de presă.

1908 Publică broșura Despre situația artistică și de artizanat a orașului nostru(Satu Mare, n.a.).

1908-1909 Organizează la Satu Mare un curs de artă plastică pentru copiii talentați.

1911-1913 Primește din partea Ministerului Cultelor o bursă de studii la Paris, unde se înscrie la Academia Julian pentru a studia pictura. În paralel, urmează cursurile de sculptură ale lui Paul Landovski, sculptor francez de origine poloneză, autor al lucrării monumentale „Cristo Redentor” (Cristos Mântuitorul) din Rio de Janeiro. Câștigă în câteva rânduri premiul I pentru pictură și desen. Pentru a se putea susține financiar, prestează la Paris diverse munci brute, inclusiv la docurile de pe malurile Senei. Călătorește la Meissen (unde studiază ceramica), la Londra și Berlin. Obține prelungirea bursei și, după o scurtă vizită în țară, se reîntoarce la Paris. Face călătorii de studii la Madrid, Bruxelles, Düsseldorf, Köln, München, Amsterdam și Londra.

1913 Revine în țară și organizează o expoziție personală la Satu Mare cu lucrările realizate în străinătate.

1914 Pe 28 iulie izbucnește Primul Război Mondial, iar la 1 august este convocat sub arme în armata austro-ungară. Întrerupe lucrul la pânza „În grădină”, inscripționată ulterior: „...Interrompu le 1-er Aôut 1914, au son des cloches de midi, lorsque j'ai reçu ma convocation pour la guerre mondiale...” (...Întrerupt la 1 august 1914, la bătaia de amiază a clopotelor, când am primit convocarea pentru războiul mondial...) (1920).

1918 Se află pe fronturile din Italia și Rusia. Experiența de participant activ pe front este determinantă în evoluția ulterioară a viziunii sale artistice cu implicare socială (materializată mai târziu prin realizarea unei serii de lucrări, unele de mari dimensiuni, cu tematică antimilitaristă). În perioada anilor de front execută un număr impresionant de desene și schițe, de la portrete ale unor camarazi de arme, la scene din tranșee.

1919 Asemeni altor intelectuali cu vederi stângiste din epocă, se alătură mișcării revoluționare și este anchetat. Este ales președinte al sindicatului pe țară al profesorilor de desen.

1921 Din inițiativa lui Emil Isac, Ioan Thorma și Aurel Popp se organizează la Cluj ampla expoziție de artă plastică Collegium Artificum Transilvanicorum, cu participarea a peste 80 de artiști. Aurel Popp expune 32 de lucrări. Se împrietenește cu poetul Emil Isac. Încearcă, fără rezultat, să înființeze la Satu Mare o școală de artă pentru copiii săraci talentați. Pentru a-și câștiga existența începe să se ocupe cu olăritul. Face cunoștință cu poetul Octavian Goga.

1922 Este vizitat la Satu Mare de Nicolae Tonitza. Relația lor se transformă într-o strânsă prietenie, documentată de o corespondență întinsă pe mai mulți ani. Apare în revista Artele frumoase articolul lui Tonitza despre Aurel Popp. Din cauza criticilor publice aduse statului, acesta din urmă anulează singura comandă acordată artistului, lucrarea Moartea lui Decebal (obținută inițial prin intervenția lui Octavian Goga). Tot în această perioadă are loc contactul cu Colonia de pictură de la Baia Mare (fondată de pictorul Simon Hollósy în 1896). Se separă după un timp de acest grup (pictura sa contravenind stilului propriu-zis de la Baia Mare) și se retrage cu atelierul la Baia Sprie, o mică localitate lângă Baia Mare. În jurul său se grupează numeroși alți pictori cu vederi avant-gardiste proveniți din cadrul aceleiași colonii.

1923-1927 Conduce, la Satu Mare, atelierul de porțelanuri și olărie DAC, întreprindere care ulterior va falimenta (se păstrează însă o serie întreagă de prototipuri). În această perioadă realizează lucrările sale de mari dimensiuni cu tematică socială și antimilitaristă.

1924 Se înscrie în Sindicatul Artelor Frumoase.

1926 Participă la Salonul oficial din București.

1927 Expune din nou la Salonul oficial. Lucrează la schițele Monumentului Unirii și la proiectul unor picturi murale pentru Camera de Comerț din Timișoara (lucrări nefinalizate, rămase în stadiul de proiect).

1932 Din acest an și până în 1943 merge în fiecare vară la Baia Sprie unde pictează peisaje.

1933-1934 Este numit profesor la Școala de Arte Frumoase din Timișoara. Execută bustul lui Vincențiu Babeș și al lui I. G. Duca, dezvelite în anul 1934 în Timișoara. Își construiește atelierul de pictură din Satu Mare.

1935 Realizează Monumentul eroilor de la Lipova, dezvelit în anul următor.

1936 Împreună cu Ioan Thorma, organizează Congresul artiștilor plastici din Transilvania și Banat. Participă cu două machete și mai multe proiecte la un concurs pentru monumentul memorandistului Vasile Lucaciu.

1938 Proiectează Mausoleul Dr. Lükö Béla

1940 În perioada ocupației hortyiste a Ardealului de Nord a fost expus atacurilor presei fasciste, din cauza atitudinii sale moderate, împotriva războiului.

1946 Lucrează la un ciclu de compoziții inspirate din viața muncitorilor forestieri din Țara Oașului.

1948 Proiectează un monument dedicat lui Nicolae Bălcescu.

1949 Participă la expoziția regională din Cluj și la expoziția artiștilor din Satu Mare.

1950 Începe un ciclu de studii pentru compoziții dedicate unor personaje istorice din Ardeal: Gheorghe Doja, Horea, Cloșca și Crișan, Avram Iancu.

1954 Lucrează la restaurarea casei natale a poetului Ady Endre și execută mai multe schițe pentru monumentul poetului. Participă la expoziția Pentru pace, organizată de Muzeul de Artă Cluj.

1955 Participă la expoziția regională de artă plastică din Baia Mare și la expoziția internațională de la Varșovia.

1956 Face o călătorie de studiu și documentare la Cluj și Aiud în vederea realizării unei compoziții dedicate lui Horea. Participă la expoziția artiștilor plastici din Satu Mare.

1958 I se conferă titlul de Artist emerit. Nu se duce să-și ridice personal titlul.

1959 (1960?) Întreprinde o nouă călătorie de documentare la Cluj, Turda, Alba Iulia, Târgu Mureș, în care este însoțit de singura lui nepoată, Irina.

1960 Încetează din viață la 8 august, cu puțin înainte de a împlini 81 de ani.

Aurel Popp
„Autoportret”, ulei pe pânză, 1937 col. fam. Cătușanu-Popp

* 1882: M. Faust - Mohr. M. Faust-Mohr (nume la naștere Mohr Solomon) (n. 30 august 1882, Focșani – d. ?) a fost un impresar de teatru, jurnalist și publicist din România.

Jump to navigation Jump to search

Anuarul-general-al-presei-romane-pe-anul-1907-victor-anestin-si-mfaust-mohr.JPG

M. Faust-Mohr (nume la naștere Mohr Solomon) (n. 30 august 1882, Focșani – d. ?)^[1] a fost un impresar de teatru, jurnalist și publicist din România.

A folosit și diverse pseudonime, cum ar fi Fortunio, sub care a publicat în ziarul Dimineața^[2] sau Fortunis în „Rampa”^[3]

Împreună cu Victor Anestin, M. Faust-Mohr a publicat Anuarul general al presei române pe anul 1907. În anuar apare câte o scurtă biografie a ziariștilor din București și provincie; un istoric al presei române și mai multe articole și anecdote din viața gazetărească, alături de fotografiile ziariștilor români.^[4]

În perioada 1915 – 1926, M. Faust-Mohr a fost director al revistei Rampa^[5] care în perioada 1915 – 1918 a apărut sub titlul Rampa nouă ilustrată. Ziar cotidian.

După ce la 19 februarie 1927 tenorul Traian Grozăvescu a fost ucis cu un glonte de revolver de către soția sa, Nelly, într-un acces de gelozie, M. Faust-Mohr a obținut pentru ziarul său concesiunea publicării în românește a memoriilor asasinei lui Traian Grozăvescu. Presa vremii a reacționat vehement:

Dat fiind, că asasina artistului bănățean a fost achitată de justiția din Viena, gestul Dlui Faust Mohr nu poate fi calificat altfel, decât cea mai odioasă profanare a memoriei marelui dispărut și-adevărată sfidare a opiniei, publice. Bănățenii îndeosebi, cărora Grozavescu ne-a fost mai drag, nu putem ierta pentru niște scuze banale fapta unei demente, dar nici gestul ziarului „românesc" nu ne lasă nesupărați!^[6]

Dar dacă d. Faust Mohr voia numai decât să facă tiraj pentru ziarul său, de ce numai decât să recurgă la sensaționalul scabros al memoriilor unei descreerate? Procedeul miroase a codocoșlâc și dacă numai codocoșlâcul i’a mai rămas pentru a face o bună afacere din „Comedia", nu are dsa în jurul dsale ceva mai bun de oferit cititorilor, decât lectura ofensatoare a scuzelor asasinei lui Grozăvescu?

Scrieri:

Victor Anestin și M.Faust Mohr, Anuarul general al presei române pe anul 1907 (176 pagini), clișeele executate în atelierul Brand, imprimat în atelierele tipografiei „Munca”, Strada Doamnei nr. 9, București, 1906
M. Faust Mohr, Amintirile unui spectator - Mișcarea teatrală în capitală între 1899 - 1910, (211 pagini), Tipografia de Artă și Editura Leopold Geller, București, 1937
Faust Mohr, Minunata carieră a titanului Churchill, (252 pagini), Editura Curierul, 1945

· 1884: Theodor Svedberg, chimist și fizician suedez, laureat al Premiului Nobel (d. 1971)
* 1891: Frederic, Prinț de Hohenzollern^[1] (germană Friedrich Viktor Pius Alexander Leopold Karl Theodor Ferdinand Fürst von Hohenzollern^[1]; 30 august 1891 – 6 februarie 1965) a fost fiul cel mare al lui Wilhelm, Prinț de Hohenzollern și a soției acestuia, Prințesa Maria Teresa de Bourbon-Două Sicilii.^[1] A avut un frate geamăn, Franz Joseph, Prinț de Hohenzollern-Emden, care s-a născut la câteva minute după el.

Principele Frederic de Hohenzollern a fost înălțat la 10 mai 1941 la gradul de general de divizie al Armatei Române și numit „Cap al Batalionului 3 Vânători de Munte”.^[2]

În 1948, curând după detronarea regelui Mihai I al României, linia de succesiune a fost discutată în cursul unei întâlniri între Mihai, unchiul său, Prințul Nicolae al României și Prințul Frederic. La scurt timp după această întâlnire, purtătorul de cuvânt al regelui Carol al II-lea, într-un interviu în ziarul francez Le Figaro, a exprimat sprijinul său puternic pentru Prințul Frederic, în plus, afirmând că Mihai nu va recâștiga tronul.

Căsătorit cu	Prințesa Margareta Karola de Saxonia
Copii	Prințesa Maria Antonia Prințesa Maria Adelgunde Prințesa Maria Theresia Prințul Friedrich Wilhelm Prințul Franz Josef Prințul Johann Georg Prințul Ferfried Maximilian

· 1897: Aurel Petrescu, regizor și operator român (d. 1948)

* 1910: Augustin Z.N. Pop (30 august 1910, București - 1 aprilie 1988, București) a fost un istoric literar.
Este fiul familiei Zamfir și Floare Pop (născută Marinescu). Tatăl lui era de profesie preot.
Studiază la București unde în 1931 absolvă cu succes Facultatea de Litere și Filosofie. Profesează până în 1953 în sistemul preuniversitar, iar din 1955 devine angajat pentru 4 ani cercetător principal la Biblioteca Academiei Române. Continuă cariera universitară, ajungând profesor și îndeplinind, la Institutul Pedagogic din Pitești, funcția de decan al Facultății de Filologie (1966-1968) și ulterior pe aceea de rector (1968-1971). Își susține în 1968 teza de doctorat la Universitatea din Cluj, iar în 1970 primește și titlul de doctor docent.
Debutează în 1929 la revista „Sepia". Colaborează de-a lungul anilor la „Convorbiri literare", „Viața românească", „Luceafărul", „România literară", „Biserica Ortodoxă Română", „Tomis", „Transilvania", „Ramuri" etc. S-a semnat în articole și lucrările de specialitatea cu A. Pop, Augustin Pop, Aug. Pop, Olga Profir, Antioh Profir, Elsa Brețeanu.
Opera:

Neamul mitropolitului cărturar Varlaam al Moldovei, București, 1938;
Contribuții eminesciene, I-II, București, 1938-1940;
Biografia mitropolitului cărturar Varlaam al Moldovei, București, 1940;
Glosări la opera mitropolitului Dosoftei, Cernăuți, 1943;
G.T. Kirileanu, București, 1956;
Catalogul corespondenței lui Mihail Kogălniceanu, București, 1960;
Contribuții documentare la biografia lui Mihai Eminescu, București, 1962;
Contribuții la biografia lui Bălcescu, București, 1963;
Din istoria culturii argeșene, Pitești, 1965;
Mărturii. Eminescu - Veronica Micle, București, 1967;
Liviu Rebreanu, București, 1967;
Noi contribuții documentare la biografia lui Mihai Eminescu, București, 1969;
Scriitorii argeșeni și copiii, Pitești, 1970;
Întregiri la biografia lui I. Eliade Rădulescu, București, 1972;
Ovid Densusianu. Fișier, Deva, 1973;
Pe urmele lui Mihai Eminescu..., București, 1978;
Pe urmele lui Mihail Kogălniceanu..., București, 1979;
Pe urmele Veronicăi Micle..., București, 1981;
Întregiri documentare la biografia lui Eminescu, București, 1983;
Mărturia documentelor de la vechile tiparnițe românești la Nicolae Labiș, București, 1985;
Caleidoscop eminescian, București, 1987.

· 1912: Edward Mills Purcell (n. 30 august 1912, Taylorville, Illinois, SUA - d. 7 martie 1997, Cambridge, Massachusetts, SUA) a fost un fizicianamerican, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică în 1952 pentru descoperirea rezonanței magnetice nucleare în solide și lichide, simultan cu Felix Bloch, cu care a împărțit premiul.

Edward Mills Purcell

· 1913: S-a nascut Vlad Voiculescu, medic neurolog, membru al Academiei Române, membru al Societăţii Britanice Regale de Medicină; (d.22.02.2001).
* 1915: Prințesa Lilian, Ducesă de Halland (n. Lillian May Davies, apoi Craig, 30 august 1915 - 10 martie 2013) a fost un manechin britanic care a devenit membră a familiei regale suedeze după ce s-a căsătorit în 1976 cu Prințul Bertil, Duce de Halland (unchiul actualului monarh al Suediei, regele Carl al XVI-lea Gustaf).

Lillian May Davies s-a născut la Swansea, Țara Galilor. A fost fiica lui William John Davies și a soției sale, Gladys Mary Davies (n. Curran). Și-a schimbat numele în „Lilian” când a devenit manechin. A pozat în reviste de modă de renume, cum ar fi Vogue. Părinții ei s-au despărțit în anii 1920, dar nu au divorțat în mod oficial decât în 1939. Între timp, Lilian a locuit cu mama ei și cu tatăl vitreg.

În 1940, Lilian s-a căsătorit cu actorul Ivan Craig. Curând după aceea, Craig a fost mobilizat în Al Doilea Război Mondial și a plecat să lupte pe frontul din Africa. În lipsa lui, Lilian a lucrat într-o fabrică de radiouri pentru Marina Regală Britanică și la un spital.

Vila Solbacken din Stockholm a fost reședința Prințesei Lilian din 1947 până la moartea ei în 2013.

În 1943, la Londra, l-a cunoscut pe Prințul Bertil al Suediei, la un cocktail ținut cu ocazia zilei ei de naștere. Curând, au devenit iubiți, deși ea era încă măritată cu primul ei soț. La sfârșitul războiului, Lilian a divorțat amiabil de Craig.

Fratele mai mare al lui Bertil, Prințul Gustaf Adolf, ar fi fost moștenitorul tronului după urcarea pe tron a tatălui lor, regele Gustaf al VI-lea Adolf, în 1950. Însă Gustaf Adolf decedase în 1947 într-un accident aviatic, lăsându-l moștenitor pe fiul său în vârstă de numai câteva luni, Prințul Carl Gustaf. În aceste condiții, în eventualitatea decesului regelui Gustaf al VI-lea Adolf, Bertil ar fi devenit regent până la majoratul nepotului său. Din acest motiv, Bertil nu s-a căsătorit cu Lilian, care nu era de viță nobilă, ci au trăit împreună discret timp de peste 30 de ani.

Bertil nu a ajuns însă regent, deoarece tatăl său, regele, a trăit până în 1973, când Prințul Carl Gustaf era deja major. Curând după urcarea pe tron a lui Carl Gustaf, noul rege s-a căsătorit cu Silvia Sommerlath, care nu era nici ea de viță nobilă. După aceea, regele a aprobat căsătoria dintre Bertil și Lilian. Cei doi s-au căsătorit la 7 decembrie 1976 la Capela Palatului Drottningholm, în prezența regelui și a reginei.

Prințul Bertil a murit la 5 ianuarie 1997. De atunci, Prințesa Lilian a continuat să reprezinte familia regală la diverse evenimente oficiale.

În 2000, Prințesa Lilian a publicat o carte despre viața ei alături de Prințul Bertil.

În august 2008, prințesa a căzut și și-a rupt șoldul^[1], iar în februarie 2009, a suferit o nouă căzătură. La 3 iunie 2010 s-a anunțat că prințesa suferă de Alzheimer și nu mai poate apărea în public.^[2] Ultimii ani din viață i-a petrecut la Vila Solbacken, reședința ei din Djurgården, îngrijită de trei asistente.^[3]

Prințesa Lilian a murit la Stockholm la 10 martie 2013, la vârsta de 97 de ani, la șaisprezece ani după soțul ei. Palatul Regal nu a precizat cauza decesului, dar starea ei de sănătate era precară de câțiva ani.

Decesul lui Lilian a survenit cu puțin timp înainte de nunta Prințesei Madeleine. Primul copil al acesteia, Prințesa Leonore, poartă și numele Lilian în cinstea mătușii sale.

Prințesa Lilian
Ducesă de Halland

· 1919 - S-a născut Kitty Wells (Muriel Ellen Deason), cântăreaţă country americană.
* 1924: Gabriel Chaborschi (n. 30 august 1924, Târgu Cărbunești, județul Gorj– d. 24 mai 1990, Râmnicu Vâlcea) a fost un muzician român de origine poloneză, dirijor, compozitor, folclorist și profesor.
A urmat școala primară și liceul în Craiova. În această perioadă (1938-1944) a făcut parte din societatea corală și orchestra simfonică „Cântarea Olteniei”, dirijată de George Petrescu, George Pascu și Constantin Nina.

O scurtă perioadă de timp a părăsit Craiova. În anul 1946, a înființat fanfara și orchestra de teatru a Fabricii de postav Buhuși și corul tineretului din Piatra Neamț.

A revenit în Craiova în anul 1948, ca profesor de muzică la Liceul „Frații Buzești” și apoi la Școala Normală, azi Universitatea din Craiova (Facultatea de mecanică). În anul 1954 a trecut la Școala de Arte din Craiova, implicându-se ca îndrumător muzical în Craiova, Bechet și Novaci. Între anii 1955 – 1958 a fost directorul "Casei Creației Populare" din Craiova.

Când a fost numit instructor metodist la Casa de Cultură din Râmnicu Vâlcea, a înființat orchestra simfonică și a condus corul Căminului Cultural din comuna Păușești-Măglași.

În 1971 a înființat fanfara Clubului Elevilor din Râmnicu Vâlcea (în prezent Palatul Copiilor).^[3] A înființat fanfara elevilor de la Liceul pedagogic (1973), cu sprijinul Fanfarei Garnizoanei Râmnicu Vâlcea, împreună cu Constantin Nechez, profesorul Constantin Andrei și profesorul Gheorghe Șoană.

A lucrat la Centrul Județean de Conservare și Valorificare a Tradiției și Creației Populare Vâlcea ca dirijor. A fost un pasionat culegător de folclor muzical, ocupându-se de cântecul popular. A fost profesor de muzică la Colegiul „Alexandru Lahovari” (1960-1969)^[4] și la Școala nr.5.

Pe lângă faptul că a creat mai multe coruri și fanfare, Gabriel Chaborschi a fost și compozitor, realizând lucrări corale mixte, prelucrări folclorice, coruri bărbătești și orchestrații.

Gabriel Chaborschi

· 1927: Victor Emanuel Sahini, chimist român

* 1928: Alain Rey (n. 30 august 1928, la Pont-du-Château^[2], Auvergne, Franța) este un lingvist și lexicograf francez. Este redactorul șef al publicațiilor Casei de Editură Le Robert.

Alain Rey este un fin observator al evoluției limbii franceze. Incarnează, după exemplul lui Robert, o limbă franceză modernă, fără să ezite să includă în dicționarele sale limbajul verlan^[3] sau regionalisme.

Alain Rey s-a născut la Pont-du-Château, la 30 august 1928.

După studii de științe politice, de litere și de istoria artei, la Sorbona, și-a îndeplinit îndatoririle militare într-un regiment din Tunisia.

Instalat în Algeria, a răspuns, în 1952, unui mic anunț al lui Paul Robert, care căuta un lingvist pentru a face un dicționar. Astfel, Alain Rey a devenit primul colaborator al lui Paul Robert, pentru Dictionnaire alphabétique et analogique.

În această perioadă, o întâlnește pe Josette Debove, care lucrează în aceeași echipă. Cei doi se căsătoresc în 1954.

În 1964, scoate primul dicționar Le Robert^[4], urmat de Le Petit Robert, în 1967.

Alain Rey redactează și conduce apoi diferitele dicționare ale editurii Robert: Le Petit Robert (1967), Micro Robert, Le Petit Robert des noms propres (1974), Dictionnaire des expressions et locutions (1979), Grand Robert de la langue française în 9 volume (1985), Nouveau Petit Robert de la langue française (1993), și Dictionnaire historique de la langue française(1992). În 2005, el publică Dictionnaire culturel en langue française. Această „Reyvoluție” culturală le-a cerut autorilor acestei lucrări mulți ani de muncă.

Cu grija democratizării, își împărtășește pasiune în Mass Media. Între 1993 și 2006, încheie emisiunea matinală a postului de radio France Inter, printr-o cronică pe care o denumește Le mot de la fin^[5], în care decortichează vocabulele limbii, plăcându-i deseori să trateze politica sub ochiul său anarhist. Este dat la o parte, în toamna lui 2006. Pentru mulți, este semnul unei dorințe a conducerii postului de radio de reîntinerire a emisiunilor, dar pentru alții este poate și nevoia de netezire a conexiunilor^[6]. Ultima sa cronică, din 29 iunie 2006, era consacrată cuvântului „salut”.

Între 2004 și 2005, Alain Rey prezintă și o cronică Démo des Mots, după jurnalul de la ora 20, la postul de televiziune France 2, în care explică originea, evoluția și derivatele cuvintelor legate de bani.

Din septembrie 2007, participă la emisiunea săptămânală a lui Laurent Baffie, la postul Europe 1, duminica dimineața.

Lucrări:

Littré, l’humaniste et les mots, 1970
La Lexicologie : Lectures, 1970
Théories du signe et du sens, tomes 1 (1973) et 2 (1976)
Le Lexique : Images et modèles, 1977
Les Spectres de la bande, essai sur la BD, 1978
Noms et notions : la terminologie - Que sais-je ?, 1979 et 1992
Le Théâtre (avec Daniel Couty), 1980
Encyclopédies et dictionnaires - Que sais-je ?, 1982
Révolution, histoire d’un mot, 1989
Le reveil-mots, 1998
Des mots magiques, 2003
À mots découverts, 2006
Antoine Furetière : Un précurseur des Lumières sous Louis XIV, 2006
Mille ans de langue française. Histoire d'une passion, Perrin, 2007
L’amour du français : contre les puristes et autres censeurs de la langue, Denoël, 2007
Miroirs du monde : une histoire de l'encyclopédisme, Fayard, 2007
Lexi-com'. Tome 1, De Bravitude à Bling-Bling, Fayard, 2008.
Le français : Une langue qui défie les siècles, col. „Découvertes Gallimard” (nº 537), Paris: Gallimard, 2008.
L’Esprit des Mots, PURH, 2009
Préface (Prefață la cartea lui Giovanni Dotoli), Traduire en français du Moyen Âge au XXIe siècle, Éditions Hermann, 2010.
Dictionnaire amoureux des dictionnaires, Plon, 2011
La Langue sous le joug, PURH, 2011
Au cœur du luxe, les mots, éditions Dar An-Nahar, 2011 (hors commerce).
Trop fort, les mots!, ill. par Zelda Zonk, Milan, 2012
Dictionnaire amoureux du diable, Plon, 2013
Des pensées et des mots, coll. Vertige de la langue, éd. Hermann, 2013.
Le voyage des mots: de l'Orient arabe et persan vers la langue française, 2013.

Alain Rey
Alain Rey, la Salonul Cărții din Paris, 23 martie 2014

· 1930: Warren Buffett, om de afeceri miliardar american
* 1930: Mauro Ramos de Oliveira (n. 30 august 1930 în Poços de Caldas – 18 septembrie 2002) a fost un fotbalist brazilian care a jucat pe postul de fundaș central pentru São Paulo F.C., Santos F.C. și Echipa națională de fotbal a Braziliei.
* 1934: Anatoli Solonițîn (în rusă Анатолий (Отто) Алексеевич Солоницын; n. 30 august 1934, Bogorodsk[*], Rusia – d. 11 iunie 1982, Moscova, URSS) a fost un actor sovietic.

Solonițîn este cunoscut în Occident pentru rolurile sale din filmele lui Andrei Tarkovski, printre care se numără dr. Sartorius în Solaris (1972), scriitorul din Călăuza (1979), trecătorul din Oglinda (1975) și rolul principal din Andrei Rublev (1966). Tarkovski l-a descoperit, considerându-l „actorul său preferat” în cartea Sculptând în timp. Conform acesteia, el dorea să-l distribuie în rolul principal din filmele Nostalgia (1983) și Sacrificiul (1986), dar actorul a murit înainte ca filmările să aibă loc.

În fosta Uniune Sovietică este cunoscut și pentru rolurile din S-a oprit un tren, Prețul vieții, Telokhranitel (1979) și Acasă printre străini, străin printre ai săi (1974).

În 1981 a câștigat Ursul de Argint pentru cel mai bun actor la cel de-al 31-lea Festival Internațional de Film de la Berlin, pentru rolul din Douăzeci și șase de zile din viața lui Dostoievski.^[3]

Suferind de cancer, Solonițîn a murit în 1982, la vârsta de 47 de ani. Conform editorului de sunet Victor Șarun, care a lucrat la filmul Călăuza, Solonițîn, Tarkovski și Larisa Tarkovskaia s-au îmbolnăvit în urma expunerii la radiațiile emanate de substanțele chimice toxice aflate în locațiile unde s-a turnat filmul.

Filmografie:

Andrei Rubliov - Andrei Rubliov
Odin shans iz tysyachi (1969)
V lazorevoy stepi (1970) - (segmentul Kolovert)
Proverka na dorogakh / Punct de control (1971) - Petușkov
Solaris (1972) - dr. Sartorius
Prints i nishchiy / Prinț și cersetor (1972)
Grossmeyster (1972)
Lyubit cheloveka (1973) - Dmitri Kalmîkov
Under en steinhimmel (1974) - colonelul Hoffmeyer
Posledniy den zimy (1974)
Oglinda (1975) - trecătorul
Vozdukhoplavatel (1975) - Henri Farman
Tam, za gorizontom (1975)
Doverie (1976)
Voskhozhdeniye / Prețul vieții (1977)
A u nas byla tishina... (1977)
Yuliya Vrevskaya (1978)
Trassa (1979)
Călăuza (1979) - scriitorul
Legenda o Tile (1979)
Sergey Ivanovich ukhodit na pensiyu (1980)
Povorot (1980) - Kostik, fiul Korolevei
Muzhiki! (1981)
Dvadtsat shest dney iz zhizni Dostoevskogo (1981) - Fiodor Dostoievski
Agoniya (1981)
Telokhranitel (1982) - sultanul Nazar
Tayna zapisnoy knizhki (1982)
Tainstvennyy starik (1982)
Shlyapa (1982)
Ostanovilsya poyezd (1982) - jurnalistul Malinin
Iz zhizni otdykhayushchikh (1982)

* 1935: Ana Arcașu (n. 30 august 1935, Ghetlova, Orhei, Basarabia (azi Republica Moldova) este o cântăreață română de muzică populară, din zona Ardealului, născută în Basarabia. A cântat timp de 25 de ani, la Filarmonica din Arad, fiind colaboratoare cu: Lucreția Ciobanu, Ileana Constantinescu, Ștefan Lăzărescu.

· 1935 - S-a născut John Phillips, chiarist, vocalist şi compozitor american (Mamas & Papas).
* 1935: Anatoli Fiodorovici Polosin (rusă Анатолий Фёдорович Полосин; n. 30 august 1935; d. 11 septembrie 1997 în Moscova) a fost un antrenor de fotbal rus.
* 1937: Gheorghe Cozub (n. 30 august 1937, Cuhureștii de Sus - d. 17 aprilie2009, Chișinău) a fost un inginer oenolog, vinificator emerit al Republicii Moldova și al Franței, profesor universitar, doctor habilitat în științe tehnice, de două ori laureat al Premiului de Stat al Republicii Moldova (1974; 1983), membru corespondent al Academiei de Științe a Moldoveidin 1993

Gheorghe Cozub s-a născut la 30 august 1937 în satul Cuhureștii de Sus, județul Soroca (astăzi, raionul Florești). După absolvirea școlii primare din sat, pleacă la Chișinău unde în 1956 termină cursurile Școlii de Vinificație și Viticultură. Apoi continuă studiile la Facultatea de Tehnologie a Institutului Tehnologic al Industriei alimentare și frigorificedin Odesa, Ucraina, și sub patronajul profesorului Aleksandr A. Preobrajenski ^[2] susține teza de doctorat Studierea instalațiilor de producere a vinului Xeres în flux la aceeași instituție în 1972 ^[3].

La sugestia profesorului său, pentru care a purtat un adânc respect, Gheroghe Cozub continuă munca de cercetare concomitent cu cea de producere ^[2]. Astfel între 1961–1963 a lucrat în calitate de inginer-tehnolog la fabrica de vinuri din satul Cazaclia, raionul Ceadâr-Lunga, iar în perioada 1963-1966 a indeplinit funcția de șef adjunct al secției de producere a Direcției generale pentru viticultură și vinificație a Ministerului Industriei Alimentare a Moldovei.

Perioada când Gheorghe Cozub a absolvit instituția din Odesa a coincis cu o inițiativă, lansată pe-atunci în URSS, care a constat în trecerea treptată de la consumul de băuturi tari (rachiul) la niste băuturi intermediare, între rachiu și vin, care în Republica Moldova a devenit vinul de Porto. Intermediarele, însă, figurau doar ca proiect și proaspătul absolvent împreună cu alți specialiști se dedică muncii de cercetări și experimentări pentru a le obține. Între timp este numit director general al Fabricii experimentale "Heres" din Ialoveni (1973–1978) ^[2]. În 1985 susține la Odesa teza de doctor habilitat Cercetarea și implementarea în practică a tehnologiei eficace de producere a vinului Xérès. Această tehnologie a sa este implementată pe larg în Moldova, Rusia, Ucraina și Bulgaria ^[3].

În 1986, în urma unei campanii impotriva alcoolului, lansată de președintele URSS, Mihail Gorbaciov, Gheorghe Cozub a fost arestat, scos din partid și condamnat la 10 ani de privațiune de libertate. Execută 2 din cei 10 ani de închisoare, fiind eliberat și reabilitat în 1988^[4].

Gheorghe Cozub a ocupat mai multe functii, printre care vicepreședinte al Asociației "Moldvinprom" între 1978-1983 și 1989-1990, viceministru al Viticulturii și Vinificației a Ministerului Agriculturii între 1983–1986 și 1990-1998. În perioada de 1986-1989 a fost conferențiar la Universitatea Tehnică a Moldovei ^[5].

Gheorghe Cozub a fost autor al tehnologiei de producere a 50 de vinuri și coniacuri, inclusiv vinurile "Heres" (sec, tare și desert), "Nobil", "Dionis", "Struguraș", "Sănătate" (unicul care este destinat pentru consum în spațiul cosmic și în cel submarin)^[5], coniacul "Barza Albă", coautor al coniacului Ambasador, etc. Este autorul Legii viei și vinului, adoptată de Parlamentul Republicii Moldova în 1994.

În anul 1997, Gheorghe Cozub a urmat cursurile de stagiere la Universitatea California, SUA. În perioada 1998–2001 a fost președinte al Filialei Germane "Giulting Korken" în Moldova (specializată în producerea și realizarea dopurilor de plută) iar din 2001 a fost director general al Fabricii de Vinuri S.A. "Imperial Vin" din raionul Cantemir. Din 2004 a deținut poziția de președinte al Uniunii Producătorilor și Exportatorilor de Vinuri din Moldova. Sub conducerea sa a fost elaborată Concepția dezvoltării complexului vitivinicol din Moldova până în anul 2020.

Gheorghe Cozub a fost președinte al Consiliului științific specializat pe lângă Institutul Național al Viei și Vinului pentru conferirea gradelor științifice de doctor și doctor habilitat la specialitatea Tehnologia produselor alimentare, alcoolice și nealcoolice (2000–2005). A participant la numeroase conferințe, simpozioane și expoziții republicane și internaționale organizate în Moldova, Ucraina, Rusia, România, Franța, Italia, SUA, Germania, Mexic, Portugalia, Bulgaria, Polonia. Începând cu anul 1995 Gheorghe Cozub și-a adus contribuția sa esențială la organizarea a 18 ediții a expoziției internaționale ExpoVin Moldova, a concursurilor internaționale de vinuri și distilate Wines & Spiritus Contest Winners, a Conferinței internaționale In wine^[5].

Gheorghe Cozub a fost membru al colegiilor de redacție ale revistelor Виноделие и виноградарство СССР (1980–1986), Pomicultura, viticultura și vinificația Moldovei (1981–1986) și Viticultura și vinificația în Moldova (2006), al Enciclopediei Виноградарство(vol. 1, 1986).

A încetat din viață la 17 aprilie 2009, în Chișinău, fiind înmormântat în Cimitirul Ortodox Central.

Autor a peste 200 de lucrări științifice, inclusiv 12 monografii. Deținător a 70 de brevete de invenție.

Cozub Gheorghe, Rusu Emil. Producerea Vinurilor in Moldova. ISBN 9975904009 / 9789975904001 / 9975-904-00-9
Cozub Gheorghe, Guzun Nicolae, et.al. Pomicultură, viticultură și vinificația în Moldova. Chisinau: Universul, 1995.

Gheorghe Cozub

* 1938: Adrian Neculau (n. 30 august 1938, Ungureni, județul Botoșani – d. 20 decembrie 2012, Iași) a fost un psiholog, inițiator de școală în psihologia socială, profesor emerit al Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași.

Adrian Neculau a urmat școala primară și gimnaziul în comuna natală și apoi cursurile liceale la Liceul „August Treboniu Laurian” din Botoșani obținând bacalaureatul în 1956. Urmează cursurile Facultății de Litere și Filosofie a Universității din Iași, obținând licența în 1962 și doctoratul în 1974 cu teza Liderii în dinamica grupurilor elaborată sub îndrumarea profesorului Vasile Pavelcu.^[1]

În perioada 1962-1969 a lucrat ca profesor în învățământul mediu și ca psiholog la Laboratorul de psihologie al Întreprinderii Regionale de Transporturi Auto (IRTA). Cariera universitară a început-o în 1969 ca asistent al Universității ieșene, devenind lector în 1972, conferențiar în 1979 și profesor în 1990. A condus Catedra de psihologie între anii 1990-1997 și, ulterior, după 2007.^[2]

Adrian Neculau a fost nepotul pedagogului Eugen Neculau.

Adrian Neculau a fost interesat de diverse domenii ale psihologiei precum psihologia socială, memoria socială și dinamica grupului. A fondat Laboratorul „Psihologia câmpului social” de la Universitatea din Iași și a făcut parte din echipe de cercetare europene studiind reprezentarea socială a sărăciei, puterii sau minorităților.

Lucrări publicate:

Liderii în dinamica grupurilor, 1977.
Memoria pierdută, Polirom, 1999.
Urmele timpului. Iluzii românești, confirmări europene (dialog cu Serge Moscovici), Polirom, 2002.
Educația adulților, Polirom, 2004.
Viața cotidiană în comunism, Polirom, 2004.
Dinamica grupului și a echipei, Polirom, 2007.
Un psiholog în Agora, Polirom, 2007.
Psihologia servituții voluntare, Polirom, 2011.

· 1939: John Peel, disc jockey britanic (d. 2004)

· 1941 - S-a născut John McNally, chitarist şi vocalist britanic (The Searchers).

· 1941 - S-a născut George Crăsnaru, bas bariton.

· 1943: Anna Adamis, scriitoare și libretistă maghiară

· 1944 - S-a născut Chuck Colbert, basist american (American Breed).
* 1946: Regina Anne-Marie a Greciei (greacă Άννα-Μαρία Βασίλισσα των Ελλήνων; n. 30 august 1946, Copenhaga) este din 1964 soția regelui Constantin al II-lea al Greciei, care a fost detronat prin referendumurile din 1973 și 1974. Titlul ei de "Regină a Greciei" nu este recunoscut în termenii constituției republicane a Greciei.^[1] Totuși, precedentul internațional este că foștii titulari ai unor posturi continuă să dețină titlul – ca o curtoazie – tot timpul vieții

Anne-Marie a Danemarcei
Regina la nunta Prințesei Victoria a Suediei, 19 iulie 2010.

· 1949: Peter Maffay, cantautor german născut în România

· 1950 - S-a născut Micky Moody, chitarist şi vocalist britanic (Zoot Money, Juicy Lucy, Snafu, Whitesnake).
* 1951: Behgjet Isa Pacolli (n. 30 august 1951) este președintele Republicii Kosovo.

A fost președintele și CEO al Mabetex Group, o companie elvețiană de construcții civile. El deține și cetățenia elvețiană ^[1]. Parte a grupului Mabetex Group este și Lajm, un tabloid din Kosovo, înființat în anul 2002, care a sponsorizat numeroase echipe de sport din Kosovo.

Behgjet Pacolli

· 1951 - S-a născut Dana (Rosemarie Brown), cântăreaţă irlandeză.

· 1952: Daniel Dăianu, economist și politician român

· 1952 - S-a născut Kenny Andrews, cântăreţ american (Darts).

· 1954 - S-a născut Ronald Beitle, baterist american (Wild Cherry).
* 1956: Iuliu Moldovan (n. 30 august 1956, Târnăveni) este un artist plastic român.

Artistul pictează de la vârsta de 12 ani, arta plastică fiind pentru el un mod de viață, suportul său existențial. La această vârstă încearcă studii după natură, peisaje, naturi statice neîncercând a reproduce după mijloace fotografice. Este preocupat de arhitectură, aerodinamică, anatomia omului etc. Mai târziu studiază Istoria Artelor Plastice Universale, făcând studii după operele de Artă ale marilor maeștrii. După cursurile liceale, Iuliu Moldovan urmează Școala Populară de Artă din Târgu Mureș.

Timp de 16 ani locuiește în capitală unde pictează și restaurează pe șantiere de Artă Monumentală. În această perioadă, Iuliu Moldovan este student la Academia de Artă București-secția Artă Monumentală, profilul Arte plastice și decorative, durata de studii 6 ani

Pictează de 40 de ani, pictând peste o mie de lucrări, în marea lor majoritate aflându-se în colecții particulare în țară și străinătate. Arta sa suferă o continuă schimbare, artistul fiind într-o perpetuă căutare. Ajungând la maturitate trece ușor de la o formă la alta de exprimare, de la pictura de șevalet la cea murală și invers. Prin arta sa dezvoltă compoziții monumentale de mari dimensiuni, pictate în tehnici mixte, abordând subiecte de importanță istorică, religioasă, de ambient, aceste ansambluri monumentale fiind aflate în spații publice : parcuri, fațade clădiri, biblioteci, biserici.

Compozițiile sale sunt ordonate de tușe severe deschise în adâncime, pline de încărcătură lirică, dezvăluind un bogat filon expresionist, degajând puternice tensiuni interioare. Dinamismul suprafeței și masivitatea formei dă o notă definitorie creației sale. Imaginea sa plastică este o analiză profundă a lumii materiale și a formelor, cu structurile lor diferite. Desenator și colorist de o rară vocație, creează cu o forță debordantă opere de o reală valoare.

Iuliu Moldovan este ,,Creator de Școală Nouă’’- Artistul a înființat Atelierul de Artă Plastică ,,A96’’, școală unde se pregătesc tinerii artiști ai orașului de pe Târnava Mică pentru liceele și Instituțiile de Artă, naționale și internaționale. La școala sa s-au format peste 28 tineri care actualmente profesează în domeniul artelor. Artist cu activitate marcantă în viața culturală a cetății, a județului Mureș și nu numai, este unul dintre ambasadorii acestui spațiu transilvan peste hotare. Se afirma ca un artist complex, arta sa fiind recunoscută internațional depășind granițele europene, ajungând pe alte continente (SUA-Canada, Australia).

Opera:

Expoziții de grup

1990: Expoziția itinerantă „România salută Europa”(Austria, Suedia, Germania, Belgia, Franța) Expoziție republicană de pictură - Teatrul Național București.
1991: Expoziția „Filocalia” - Muzeul de Istorie Națională, București.
1991: Expoziție „16-22” Galeria „Căminul Artei” etaj, București.
1992: Salonul Municipal de Pictură - Teatrul Național București.
1993: Proiectul pentru Monumentul „Martirii bisericii Greco-catolice din România”.
1994: Expoziție de diplomă - Teatrul Național București.
1998: Expoziție de grup sub egida toamnei culturale franceze Ronchin – Franța. [1]

Lucrări in străinatate

ACHEN - Germania - Școala de Artă.
GRENOBLE - Franța - Primăria orașului.
RONCHIN - Franța - Primăria orașului.
POHLHEIM - Germania - Primăria orașului.

Colecții particulare

1994: Peisaj flamand (marmură) - Roma - Italia.
1995: Icoane – Spania,Canada,SUA.
1996: Parcul Copiilor - Primăria Orașului Târnăveni.
1997: Expoziția „Întoarcerea fiului risipitor”.

Atelier ’96 Târnăveni

1997: Expoziție de grup - „Atelier `96” Târnăveni, „Răstignirea” - „Atelier `96” Târnăveni.
1998: „Orașul meu” - „Atelier `96” Târnăveni.
1999: Expoziție de pictură - Târnăveni.
2000: Proiect și pictarea unei lucrări de artă monumentală „Zidul prieteniei” Târnăveni.
2001: Expoziția Premiului pentru peisaj al Consiliului European - Strassbourg.
2002: Lucrare artă monumentală - moduli Centrul Cultural Francez - Târnăveni.
2003: Restaurare Iconostas Biserica Greco - Catolică „Sfinții Mihail și Gavril” Târnăveni.
2004: Expoziție de icoane pe sticlă, Festivalul mondial al culturii Lille – Franța.
2004: Expoziție Arnsburg - Germania.
2005: Expoziția personală „Arlechinul” - Casa Municipală de Cultură „Mihai Eminescu” Târnăveni.
2005: Salonul de iarnă - Palatul Culturii – parter, Târgu-Mureș.
2005: Diplomă de Excelență din partea Rumänienhilfe für Siebenburoen e.V. Pohlheim -Germania - pentru merite deosebite în munca de cooperare culturală între Germania și România.
2006: Salonul de iarnă - Palatul Culturii Târgu-Mureș.
2007: Expoziție personală „Păsările”- Casa Municipală de Cultură „Mihai Eminescu” Târnăveni.
2007: Expoziție de sculptură „Criptograme” – Casa Municipală de Cultură „Mihai Eminescu” Târnăveni.
2007: Salonul de iarnă – Palatul Culturii Târgu-Mureș.
2008: Vernisaj Salonul Artelor – Casa Municipală de Cultură „Mihai Eminescu”, Târnăveni.
2008: Salonul de iarnă al Uniunii Artiștilor Plastici din România, Filiala Mureș – Palatul Culturii Târgu Mureș.
2008: Expoziție de Pictură. Primăria din Ronchin – Franța.

Restaurări

Restaurare Biserica - Mănăstire ortodoxă Plătărești - Ilfov.
Restaurarea Bisericii greco-catolice „Aqvila” - București.
Proiect și execuție - restaurare Iconostas - Biserica parohială greco-catolică „Sfinții Mihail și Gavril” (Din deal) - Târnăveni.
Proiect de restaurare plafon (oglindă) sinagogă -„Centrul Cultural Maghiar” - Municipiul Târnăveni.
Proiect și execuție lucrarea de artă monumentală „Zidul prieteniei” - Târnăveni(20mx7m)
Condus proiect și execuție lucrarea de artă monumentală „Istorie Transilvană” (7m x2,50 m), Târnăveni.

· 1959: Ralu Filip, jurist și jurnalist român (d. 2007)

* 1961: Marius Chelaru (n. 30 august 1961, Negrești, județul Vaslui) este un critic literar, eseist, poet, prozator, traducător, promotor cultural și editor de origine română.

Marius Chelaru este absolvent al Liceului Costache Negruzzi și Liceului nr. 8 Iași. Urmează cursurile Facultății de Științe Economice, Universitatea Al. I. Cuza, Iași (absolvită –1990). Este membru al Uniunii Scriitorilor din România, filiala Iași [1], membru al Clubului Junimea, Iași, membru onorific al Fundației Maison Naaman pour la Culture, Beirut, Liban, membru colaborator al Asociației Scriitorilor de Limbă Română din Québec.

Activitate literară:

Prezent în diverse antologii, dicționare din țară și străinătate, a tradus din opera a peste 60 de cunoscuți poeți din India, Pakistan, Belgia (Flandra), Coreea, Irlanda, Iordania, Albania, Iran, Siria, Maroc, Tunisia, Arabia Saudită, Liban, Palestina, Spania, Taiwan (Republica China), Mongolia, Buryatia ș.a.
Diverse îngrijiri de ediții, studii introductive, prefețe și postfețe la volume de proză, poezie, eseuri ale unor autori români și străini (Macedonia, Kosovo, Albania, Italia, SUA ș.a.)
A apărut cu poezii, eseuri ș.a. în antologii, reviste ș.a. din mai multe țări, traduse în 9 limbi (engleză, franceză, spaniolă, albaneză, japoneză, arabă, germană ș.a.)
Director sau coordonator/ supervizor al unor programe de presă și distribuție de carte din sectorul privat la nivel național sau regional, fost asociat la câteva companii de distribuție sau/ și editare de carte
Consultant pe probleme de management, tehnici de lucru și design editorial

A publicat:

1. „Pelerinul“, poezii, colecția Debut, JUNIMEA, 1996 – debut editorial
2. „Două Kakemono închipuite din țara unde înflorește spiritul limbii“, poeme haiku și tanka, TIMPUL, 1996,
3. „Japonia, țara unde înflorește spiritul limbii“, eseuri, TIMPUL, 1996
4. „Femei“, poezii, JUNIMEA, 1997,
5. „Alt fel de sinucidere“, poezii, JUNIMEA, 1998
6. “Chiriașul timpului”, poezii, TIMPUL 1999
7. “Amanții iluziei”, poezii, 1999
8. “La descălecatul prezentului”, poezii, SAKURA, 2000
9. “Sayōnara”, haiku, ediție bilingvă (română-engleză), Iași, 2000
10. “Tai Ping”, roman, UNIVERSITAS XXI, Iași, 2001
11. “Abraham și muntele nebun sau lumea lui AltFaust”, Iași, 2001
12. Jihād. Chipul lui Dumnezeu în oglinda războiului sfânt, eseu, Timpul, Iași, 2004
13. „Cartea între Orient și Occident” I , eseuri critice, Editura Timpul, Iași, 2004
14. „Cartea între Orient și Occident” II , eseuri critice, Editura Timpul, Iași, 2005
15. „Poezia Orientului de la Khayyam la Tagore”, eseuri critice, Editura Fundației Culturale Poezia, Iași, 2005
16. „Poezia Orientului de la Khayyam la Tagore. Asia de Sud, Sud Est”, eseuri critice, Editura Fundației Culturale Poezia, Iași, 2005
17. „When the present settles down”, poezii – volum în limba engleză, Timpul, Iași, 2006
18. „Cartea între Orient și Occident” III , eseuri critice, Editura Timpul, Iași, 2006
19. „Cu sufletul pe buze”, eseuri critice despre scriitori de limbă albaneză, Timpul, Iași, 2006
20. „Istorie și poezie în cultura arabă”, eseuri critice, Editura Fundației Culturale Poezia, Iași, 2006
21. „Poezia Orientului. Clasic și modern”, eseuri critice, Timpul, Iași, 2008
22. „Simfonia-a singurmiljei” / „Simfonijata na osamenosta”, versuri, ediție bilingvă: aromână – macedoneană, traducere: Vanghea Mihanj-Steryu, Dru{tvo na pisateli i umetnici Vlasi od Makedonijam, Scopia, Republica Macedonia, 2oo8
23. baladë përditshmërie (baladă cotidiană) – poezie, volum în limba albaneză, versiunea în limba albaneză: Baki Ymeri, redactor de carte Sali Bashota (Prishtina, Kosova) apărut la Editura Fundației Culturale Poezia (în colaborare cu Uniunea Culturală a Albanezilor din România), Iași, 2009

* 1963: Paul Mark Oakenfold /ˈoʊkənfoʊld/ (n. 30 august 1963, Londra, Anglia)^[2] este un DJ de trance și producător muzical. În anii 1998 și 1999 a fost votat DJ-ul numărul 1 în revista DJ magazine.

Paul Oakenfold
Paul Oakenfold, 2009.

· 1964: S-a nascut A.G.Weinberger, compozitor şi interpret de muzică de jazz din Romania.

* 1966: Gelu Vlașin (n. 30 august 1966, Telciu, județul Bistrița Năsăud) este un poet și scriitor din România, considerat a fi principalul reprezentant al deprimismului în poezia românească, creatorul platformei online Rețeaua literară

S-a născut în localitatea Telciu din județul Bistrița Năsăud la data de 30 august 1966, căsătorit cu Cristina Maria Vlașin (artistă de jazz), are doi copii, Darius Andrei Vlașin (n.2009) și David Mihai Vlașin (n.2012). A debutat literar în revista România literară 16/1999 cu o prezentare de Nicolae Manolescu; debutul editorial a fost în 1999 cu volumul de versuri Tratat la Psihiatrie, publicat la Editura Vinea, București, cu o prefață semnată de Nicolae Manolescu și o postfață de Paul Cernat; volumul a fost premiat de Asociația Scriitorilor din București la secțiunea debut 1999 și a fost nominalizat la premiile Uniunii Scriitorilor din România , 1999.

Volume publicate:

Tratat la psihiatrie - Editura Vinea, Bucuresti - 1999
Atac de panică - Ed. Noesis, Bucarest - 2000
Poemul Turn - Colecția "Biblioteca București" - Asociația Scriitorilor din București , 2001
Atac de panică - Editura Muzeul Literaturii Române, Bucuresti - 2002
Poemul Turn - Ed. Liternet, București - 2003
Soigné à l'hospital psychiatrique - Ed. Equivalences - 2003 (Franța)
Ultima suflare - Editura Muzeul Literaturii Române, Bucuresti / A.S.B. & Editura Azero - 2005
Tratat de psihiatrie - Ed. Liternet, București - 2006
Don Quijote Rătăcitorul - Editura Eikon, Cluj - 2009
Omul decor - Editura Brumar, Timișoara, 2009
Ayla - Editura Cartea Românească, București, 2011
In der psychiatrie behandelt - Ed. Pop Verlag, 2012 (Germania)
Douăzecișișapte - Editura Tracus Arte, București, 2013
Tratat la psihiatrie - ediția II-a - Ed. Karth & Herg Benet - 2014
Tratado de psiquiatría - Amargord Ediciones - 2014 (Spania)
Traité à la psychiatrie - Ed. Claire de Plume - 2015 (Franța)
Treatise on psychiatry - Ed. Contemporary Literature Press - 2015

Gelu Vlașin

· 1967: Gelil Eserghep, politician român

· 1972: Cameron Michelle Diaz (n. 30 august 1972, San Diego, California) este o actriță și fost fotomodel american. În prezent stabilită în Los Angeles (BHPO), ea e cunoscută în mare parte datorită rolurilor sale din The Mask și Îngerii lui Charlie
Cameron Diaz s-a născut în San Diego, California, SUA. Mama sa, Billie Joann (născută Early), este un agent de import-export, iar tatăl său Emilio Luis Diaz (1949–2008) a lucrat mai bine de 20 de ani la compania petrolieră din California UNOCAL ca field gauger Cameron are o soră mai mare pe nume Chimene. Tatăl său s-a născut într-o familie cubaneză (de descendenți spanioli), care s-au stabilit în suburbia Tampei, în orașul Ybor City, mai târziu mutându-se cu traiul în California, unde Emilio și s-a născut. Mama sa are origini engleze, germane și irlandezo-scoțiene. Cameron a crescut în Long Beach, California, și a absolvit Long Beach Polytechnic High School
Din 1990 până în decembrie 1994, Diaz a conviețuit cu producătorul Carlos de la Torre.^[1]^[17] În 1995, Diaz a devenit partenera actorului Vincent D'Onofrio în timpul producției de Feeling Minnesota.^[17] Mai târziu, în 1995, ea a început o relație cu actorul Matt Dillon. Relația sa încheiat în decembrie 1998.^[2] Ea a avut o relație și cu actorul și membrul trupei de 30 Seconds to Mars Jared Leto în 1999, cu care s-a logodit în anul 2000.^[18] În 2003, au pus capăt relației lor de patru ani.^[3]Diaz a format un cuplu cu cântărețul Justin Timberlake între anii 2003-2006.^[2] în octombrie 2004, Diaz și Justin Timberlake au avut o altercație cu un fotograf de tabloid în afara unui hotel. Atunci când fotograful și un alt bărbat a încercat să-i fotografieze, cuplul le-a smuls aparatul de fotografiat. Imagini de la incident au apărut în Us Weekly. Reprezentanții perechii au afirmat că ei joacă scena unei noi serii.^[19]Diaz a mai fost într-o relație romantică cu starul de baseball, jucătorul lui New York Yankees, Alex Rodriguez, începând din iulie 2010 până în septembrie 2011

Cameron Diaz

· 1974: Camilla Läckberg, scriitoare suedeză
* 1975: Cezar Dinu (n. 30 august 1975 - d. 16 martie 2003) a fost un fotbalist român care a evoluat pe postul de mijlocaș. În cariera sa a jucat 101 meciuri în prima ligă la Rocar București, Unirea Focșani, Dinamo București, Astra Ploiești, Chindia Târgoviște etc.^[1] A decedat în 2003 în urma unui accident de autovehicul în care se afla la volan colegul său de echipă de la Focșani, Ionuț Botezatu (20 ani). El a fost operat la Spitalul de Urgență din București, dar, din cauza multiplelor traumatisme craniene și toracice suferite, a decedat la secția de terapie intensivă, după câteva zile de comă.

· 1975 - S-a născut Marius Urzică, gimnast, campion olimpic, mondial şi european la cal cu mânere.

* 1975: Radhi Ben Abdelmajid Jaïdi (în arabă: راضي بن عبدالمجيد جعايدي) (născut 30 august 1975 în Tunis) este un fotbalist tunisian.

* 1979: Florin-Alexandru Alexe (n. 30 august 1979) este un deputat român, ales în 2012 din partea Partidului Național Liberal.

Florin-Alexandru Alexe

* 1981: Dragoș Bucurenci (n. 30 august 1981, București) este consultant și trainer de comunicare, activist civic^[3] și jurnalist român.^[4] În 2010, a primit Premiul „Cel mai Bun Training al Anului” la Gala Business Edu^[5] pentru cursul bazat pe modelul Process Communication®.^[3] În 2014 s-a alăturat cabinetului Comisarului European pentru Politică Regională, Corina Crețu^[6], de unde a plecat un an mai târziu, invocând „diferențe de stil de lucru”^[7].

A fondat Asociația MaiMultVerde, una dintre cele mai cunoscute organizații ecologiste din România,^[8] a colaborat cu mai multe ziare și reviste și a realizat mai multe emisiuni de televiziune. În 2008 a apărut pe coperta revistei Esquire ca reprezentant al unui grup de "15 oameni care inovează, provoacă și schimbă lumea în care trăim"

Din 2016, prezintă Supraviețuitorul la Pro TV

Dragoș Bucurenci a fost una dintre primele personalități publice din România care au vorbit deschis despre sexualitatea lor. În mai 2008 Bucurenci și-a făcut coming out-ul în revista Elle declarând că e bisexual.

Dragoș Bucurenci

* 1981: Tomasz Majewski (n. 30 august 1981, Nasielsk, Polonia) este un atlet polonez, aruncător de greutate, dublu medaliat olimpic cu aur. Este al treilea aruncător de greutate din lume care a reușit să-și apere titlul olimpic, primul de la Parry O'Brien care a realizat această performanță în 1956, și primul european care o reușește.

· 1982: S-a nascut la Ploiesti, judoka româncă Alina Alexandru Dumitru, medaliată cu aur la Jocurile Olimpice de la Beijing din 2008 la categoria 48 kg.

Alina Alexandra Dumitru a fost multiplă campioană europeană și medaliată cu bronz la campionatele mondiale. În 9 august 2008, Dumitru devenea prima campioană olimpică din istoria judo-ului românesc, învingând-o în semifinală pe dubla campioană olimpică en-titre Ryoko Tani (Japonia) și, în finală, pe Yanet Bermoy (Cuba) prin waza-ari și ippon, în doar 80 de secunde. În aprilie 2011 a cucerit medalia de aur la Campionatul European de judo de la Istanbul.
* 1986: Paula Fakavainga Kinikinilau (n. 30 august 1986 în Fangale'ounga, insula Foa, Tonga) este un jucător de rugby în XV tongalez care joacă pentru echipa națională a României. Evoluează pe postul de centru.
* 1988: Alina Moloci (n. 30 august 1988, în Suceava)^[2] este o handbalistă românăcare joacă pentru clubul SC Mureșul Târgu Mureș.
* 1989: Billy Joe Saunders (n. 30 august 1989) este un boxer profesionist britanic. A deținut titlul de WBO la categoria mijlocie din 2015 până în 2018 și anterior titlul European, Britanic și Commonwealth între 2012 și 2015. Ca amator, Saunders a reprezentat Marea Britanie la Jocurile Olimpice din 2008, ajungând la cea de-a doua rundă a concursului de welterweight. Începând cu iulie 2017, Saunders este clasat pe locul cinci în clasamentul mondial al revistei The Ring,^[1] BoxRec ^[2] și al Transnational Boxing Rankings Board
* 1990: Rossella Gregorio (n. 30 august 1990, Salerno, Campania) este o scrimeră italiană specializată pe sabie, laureată cu bronz pe echipe la Campionatul European din 2013 și la individual la cel din 2014.
* 1991: Farid Mammadov (Azeră: Fərid Məmmədov) este un cântăreț azer. Farid va reprezenta Azerbaidjanul la Concursul Muzical Eurovision 2013 cu piesa „Hold Me”.

Farid Mammadov s-a născut în Baku, Azerbaidjan la 30 august 1991, și este student la Universitatea Statală Azeră de Arte și Cultură. El lucrează pentru Centrul de Jazz din Baku. Încă de mic copil Farid a fost membru al ansamblului Bulbul condus de Aybaniz Hashimova. Pentru o perioadă lungă de timp acesta a fost solistul ansamblului.

În luna martie a anului 2013, Farid a câștigat selecția națională azeră, iar in mai a reprezentat Azerbaidjanul la Concursul Muzical Eurovision 2013. Mammadov a fost primul bărbat care a reprezentat singur Azerbaidjanul.

Farid Mammadov Azeră:Fərid Məmmədov
Farid Mamedov 2013