MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU 

MIERCURI 25 SEPTEMBRIE 2019

PARTEA ÎNTÂI

Bună ziua, prieteni!

Să aveți o zi de miercuri plăcută în compania postărilor mele!

Nu uitați, materialele selecționate și prezentate zilnic de mine vă sunt destinate gratuit! Citiți-le și cu siguranță veți avea câte ceva de învățat din ele!

Eu sunt aici pentru toți prietenii mei și îmi voi continua misiunea cât timp va dori Domnul să fac această muncă!

Vă reamintesc denumirile grupurilor tematice pe care am onoarea să le administrez:

11.  ARTĂ CULINARĂ – REȚETE DE POST PENTRU ASTĂZI;

2.  COSTUMUL POPULAR ROMÂNESC – TRADIȚII ȘI MODERNISM;

3.  DAȚI INIMII MOTIV SĂ ZÂMBEASCĂ;

4.  DESPRE FRUMUSEȚILE ȚĂRII NOASTRE;

5.  GÂNDURI PESTE TIMP;

6.  GLUMEȘTE, FII VESEL ȘI VEI RĂMÂNE TÂNĂR;

7.  INVITAȚIE LA OPERĂ, OPERETĂ, BALET;

8.  ISTORIE PE ZILE;

9.  ÎȚI PLACE HISTORIA (ISTORIA);

10.              MUZICĂ;

11.              MUZICA – CHEIA FERMECATĂ CARE DESCHIDE SUFLETUL;

12.              PE O ARIPĂ DE CÂNT;

13.              POEZIE;

14.              PRIETENI CĂRORA LE PLACE RADIO SIMPLU;

15.              PERSONALITĂȚI ROMÂNEȘTI;

16.              PERSONALITĂȚI ROMÂNEȘTI DIN DOMENIUL ARTELOR;

17.              PERSONALITĂȚI ROMÂNEȘTI DIN DOMENIUL ȘTIINȚELOR;

18.              PERSONALITĂȚI ROMÂNEȘTI DIN DOMENIUL SPORTULUI;

19.              RELIGIE ORTODOXĂ;

20.              SFATURI UTILE;

21.              TEATRU/FILM;

22.              ISTORIE PUR SI SIMPLU

În aceste grupuri se pot înscrie NUMAI prietenii mei! Toate cele bune!

ISTORIE PE ZILE 25 Septembrie

Evenimente

·         275: După asasinarea lui Aurelian, Senatul roman il  proclamă  imparat pe  Marcus Claudius Tacitus. Marcus Claudius Tacitus (n. cca. 200 – d.Iunie 276), a fost impărat roman din 25 Septembrie  275, până în Iunie 276. Ar fi  murit de febră la Tyana  în Cappadocia, insa potrivit relatarii lui Zosimus, el ar fi fost asasinat.

·         1066: Regele Angliei Harold Godwinson  l-a invins in  bătălia de la Stamford Bridge, pe regele Harald al III-lea al Norvegiei. Aceasta batalie marchează finalul epocii de glorie a vikingilor, fiind privită adesea în Anglia ca un reper pentru sfârșitul invaziilor acestora. Inclestarea a   avut loc la 25 Septembrie 1066, la puțin timp după ce armata norvegiană invadatoare condusă de regele Harald al III-lea, a învins armata seniorilor nordici Edwin de Mercia și Morcar de Northumbria, în Bătălia de la Fulford cu două mile la sud de York. Harald al III-lea Sigurdsson (n. 1015; d. 25 septembrie 1066),  a fost rege al Norvegiei din 1047, până în 1066. A fost şi Rege al Danemarcei până în 1062. Moartea lui este ades folosită pentru a marca sfârşitul erei vikinge. Regele Harold Godwinson al Angliei l-a întâmpinat pe Harald cu armata sa, după un marș forțat intrat în legendă,  in  care a străbătut regatul de la sud la nord, luându-i prin surprindere  cu războinicii fără armuri și nepregătiți. A domnit între 5 ianuarie  si  14 octombrie 1066, când a fost ucis în Batalia de la Hastings, lupta decisivă pentru cucerirea normanda a Angliei. In această bătălie, regele Harold al II-lea al Angliei a fost învins de către forțele normande conduse de William Cuceritorul; (c.1028-87).

·         1396: Bătălia de la Nicopole. Sultanul Baiazid I, supranumit  “Fulgerul”,  înfrânge armata cruciată. De partea cruciaţilor a luptat şi un corp de oaste sub comanda lui Mircea cel Bătrân. Bătălia de la Nicopole a avut loc, între o armată aliată franco – valaho – maghiară și Imperiul Otoman, lângă fortăreața dunăreană Nicopole (Nikopol, Bulgaria). De multe ori, această bătălie mai este numită și cruciada de la Nicopole, deoarece are numeroase caracteristici ale „cruciadelor” Evului Mediu. Înainte de bătălie, prizonierii luați de cruciați la Rahova au fost executați de francezi dintr-un motiv necunoscut. Francezii și englezii formau avangarda, iar Sigismund și-a împărțit trupele în trei: el comanda centrul, transilvănenii formau aripa dreaptă, iar muntenii conduși de Mircea cel Bătrân formau aripa stângă. Baiazid și-a dispus liniile cu avangarda cavaleriei protejată de o zonă de țepușe, urmată de unitățile principale de arcași și de ieniceri, iar corpul principal de oaste otoman și sârbii se ascundeau în spatele dealurilor, la ceva distanță de prima linie. Cavaleriștii francezi îmbrăcați în armuri grele au atacat spre primele linii otomane, dar au fost nevoiți să descalece în fața unei linii de țepușe. Aici au început să smulgă țepușele din pământ, în acest timp aflându-se sub tirul arcașilor turci. După ce au fost îndepărtate țepușele, cavalerii descălecați au trebuit să facă față atacului infanteriei de elită otomană – ienicerii. Francezii, superiori la capitolul armuri, au respins atacul infanteriei turce, căreia i-au provocat pierderi de aproximativ 10 000 de oameni. Francezii au atacat și cavaleria turcă și au avut din nou succes, ucigând cam 5000 de turci. Deși nu erau călare, cavalerii francezi au pornit urmărirea otomanilor care fugeau pe deal. În momentul în care au ajuns pe vârful dealului, francezii obosiți au descoperit grosul armatelor otomane, care așteptau să contraatace. În faza următoare a luptei, francezii au fost înfrânți clar. Amiralul Franței Jean de Vienne a fost ucis, în ciuda vitejiei de care a dat dovadă în timpul în care a apărat stindardul de luptă al francezilor. Jean de Nevers, Enguerrand al VII-lea de Coucy și mareșalul Jean Le Maingre, au fost luați prizonieri. În aceeași după-amiază târziu, cneazul sarb Stefan Lazarević, aliatul turcilor a condus atacul aripii stângi otomane și a încercuit trupele lui Sigismund rămase fără apărare. Târziu, în aceeași seară, s-a ajuns la o înțelegere și armata lui Sigismund s-a predat. Pe 26 septembrie, Baiazid a ordonat ca 3000 de prizonieri șă fie uciși drept represalii pentru uciderea prizonierilor turci din Rahova de către cruciații francezi. În plus, sultanul a fost foarte furios pentru că pierduse cam 35 000 de oameni, în special în primele faze ale bătăliei. Cruciații care au reușit să scape s-au reîntros acasă, mulți dintre ei sărăcind pe drum. Sigismund a reușit să scape cu un număr de colaboratori apropiați fugind cu o corabie pe Dunăre, Marea Neagră, Marea Egee și Marea Mediterană. Sigismund i-a suspectat pe munteni de trădare. Charles al VI-lea a fost informat în ziua de Crăciun de înfrângerea suferită de cruciați. Țara Românească a continuat lupta antiotomană, reușind să oprească expediția turcilor de anul următor, ca și pe cea din 1400. Înfrângerea sultanului Baiazid de către Timur Lenk (Tamerlan) la Ankara în vara anului 1402 a deschis o perioadă de anarhie în timpul căreia Mircea cel Bătrân a preluat inițiativa și a organizat împreună cu ungurii o campanie antiotomană. O dată cu restabilirea conducerii centralizate în Imperiul Otoman, ofensiva lor în Europa a fost reluată. Ungurii și polonezii au fost înfrânți în 1444 la Varna, iar în 1453 otomanii au cucerit Constantinopolul, iar în 1460 întreaga Moree, punând astfel capăt rezistenței grecilor în Balcani. În fața șirului de victorii otomane, occidentul nu a mai opus o altă mișcare de amploarea cruciadelor până în timpul Renașterii. 

·         1513: Exploratorul spaniol Vasco Núñez de Balboa ajunge în Oceanul Pacific. Exploratorul spaniol Vasco Núñez de Balboa (n. 1474 –  d. 15 ianuarie 1519),  a pornit intr-o expeditie care a dus la descoperirea Oceanului Pacific la 25 septembrie 1513, ocean care va fi numit de spanioli Marea Sudului (Mar del Sur), pana cand Fernando Magellan  in 1520 ii va  schimba numele in Pacific. Printre spaniolii membri ai expeditiei conduse de Vasco Núñez de Balboa se afla si Francisco Pizzaro, conquistadorul spaniol care avea sa distruga Imperiul Incas din America de Sud.

·         1572: Rudolf al II-lea este încoronat rege al Ungariei și Croației. A fost împărat al Sfantului Imperiu Romano-German (1576-1612), totodată rege al Boemiei și rege al Ungariei si principe al Transilvaniei (între 1599-1604).

·         1789: Congresul Statelor Unite adoptă Bill of Rights Proiectul  Legii drepturilor, este numele cu care  sunt cunoscute  primele zece amendamente la Constituția Statelor Unite.  Acestea au fost supuse de James Madison Congresului Statelor Unite în 1789, și au  intrat în vigoare la 15 decembrie 1791, atunci cand au fost  aprobate  de către trei pătrimi dintre congresmeni  si trimise spre ratificare presedintelui. Initial, acestea erau in numar de 12, insa numai  10 dintre acestea au fost ratificate. In 1992, unul dintre amendamente respinse cu 200 de ani in urma a fost in cele din urma aprobat, acesta referindu-se la sitemul de reprezentare al populatiei in structuri. Deoarece in Constitutia din 1788 au fost inscrise doar cateva drepturi individuale, dupa aprobarea ei s-au adaugat o serie de amendamente care sa garanteze libertatile fundamentale pentru cetatenii tarii. Prin completarile aduse s-a garantat dreptul la libertatea de a vorbi si  la religie. Americanii s-au inspirat la conceperea actului legislativ din actul cu acelasi nume, Bill of Rights, pe care Parlamentul Marii Britanii l-a votat in 1689 si in care s-au enumerat libertatile pentru dobandirea carora natiunea engleza a facut revolutia din 1688. O alta sursa de inspiratie a fost Declaratia Drepturilor din Virginia, schitata de  luptatorul  pentru drepturile omului, George Mason, in 1776.

·         1826 (25 septembrie/7 octombrie):  S-a încheiat Convenţia ruso-turcă de la Akkerman (Cetatea-Albă, azi Belgorod Dnevstrovski, în Ucraina), ce confirma clauzele Tratatului de pace din 1812 care, pentru Ţările Române, prevedea: alegerea unor domni pământeni, pe o perioadă de 7 ani, cu asentimentul Rusiei şi Turciei; scutirea de tribut pe 2 ani şi fixarea acestuia conform hatişerifului din 1802 etc.

·         1848: Caimacamul Constantin Cantacuzino si comisarul Portii Fuad Efendi, au semnat decretul de exilare a fruntasilor revolutiei din Tara Româneasca; (25.09/7.10).

·         1860: Alexandru Ioan Cuza a efectuat o vizita “de curtoazie” la Istanbul. Domnitorul a fost primit cu onorurile prevazute pentru sefii de state suverane, renuntându-se la ceremonialul ofensator cu care erau primiti domnii anteriori. Vizita a urmarit solutionarea cerintelor din memoriul adresat Portii si Puterilor garante în luna iunie a aceluiasi an, referitoare la dreptul de a desavârsi unirea celor doua principate si de a modifica legea electorala (25.09/7.10-5.10/17.10). Situaţia pe plan internaţional complicată de unificarea Italiei a amânat luarea unei decizii. În cele din urmă, la 13 septembrie 1861 s-a deschis la Constantinopol Conferinţa puterilor europene. Trei luni mai târziu Poarta emite firmanul prin care se recunoştea unirea administrativă şi legislativă a Principatelor, cu garanţia Marilor Puteri, însă numai pe timpul domniei lui Cuza . Deşi nu era o izbândă deplină, se făcuse un important progres faţă de situaţia anterioară. În aceste condiţii, pe 11 decembrie 1861 Alexandru Ioan Cuza a emis „Proclamaţia Unirii”, in care exclama : „Unirea este îndeplinită, naţionalitatea română este întemeiată […] alesul vostru vă dă astăzi o singură Românie”.

·         1872: Se inaugurează Gara de Nord din București și se deschide prima linie de cale ferată București – Ploiești. Piatra de temelie a gării a fost pusă la 10 septembrie 1868 în prezența lui Carol I, pe un loc ales de domnitor. Din 13/25 septembrie 1872, când s-a inaugurat această gară, s-a dat în exploatare circulația feroviară pe linia Roman–Galați–București–Pitești. Stația a fost denumită inițial Gara Târgoviștei (pentru că artera numită astăzi Calea Griviței se numea pe vremea aceea Calea Târgoviștei) urmând ca în 1888 să ia denumirea actuală. Chiar dacă la început această gară nu era concepută pentru a deveni principala gară a Bucureștiului, odată cu trecerea anilor aceasta a devenit principalul nod feroviar al Capitalei dar și al României. Ea a fost construită între anii 1868-1872 fiind concepută în formă de U formată din două corpuri paralele legate la capătul dinspre ateliere de un alt corp în orientare perpendiculară, și de-a lungul timpului i s-au adus modificări. Gara de Nord a început să devină neîncăpătoare încă din 1880, iar în 1928 gara avea șase linii pentru plecări și patru linii pentru sosiri. Din august 1944 s-au refacut instalațiile de centralizare electrodinamică din gară, iar liniile și peroanele au fost prelungite pentru a se obține lungimi utile de 350 m. Perioada dintre 1950 și 1990 a cunoscut o creștere foarte mare a traficului feroviar, dar din anul 1990 numărul călătorilor a scăzut de câteva ori, proces care s-a manifestat în toată România. În prezent Gara de Nord este în curs de modernizare.

·         1883: A fost  inaugurat castelul Peleş, ocazie folosită de autorităţi pentru a declara Sinaia oraş. Lucrările au  început  în 1873, sub conducerea arhitecților Johannes Schultz, Carol Benesch  și Karel Liman, iar costurile lucrarii s-au ridicat la 16 milioane lei-aur. Chiar după inaugurarea sa din 1883, Peleșul va mai suferi modificări, extinzându-se mereu. La forma actuală se ajunge abia în 1914 (anul morții regelui Carol I). Castelul are 160 de camere și mai multe intrări și scări interioare. Turnul central măsoară nu mai puțin de 66 de metri înălțime. Pe lângă Peleșul propriu-zis, în zonă au mai fost înălțate încă două construcții mai mici, Pelișorul și Foișorul.

·         1890: Președintele american, Benjamin Harrison semnează proiectul de lege privind înființarea Parcului Național Sequoia din California. Flora și fauna, inclusiv arborii gigant de sequoia, trebuie să fie protejate și păstrate pentru posteritate.

·         1912: Incepe primul razboi balcanic, intre Alianta Balcanica (Bulgaria, Serbia, Grecia, Muntenegru) si Imperiul Otoman, incheiat la 17 mai 1913 cu infrangerea Turciei. Romania a adoptat o pozitie de neutralitate.

·         1919: Guvernul I. I. C. Brătianu demisioneaza,  fiind urmat pentru o perioadă de trei luni de un  guvern condus de generalul A. Văitoianu.

·         1924:  Ministrul de externe Nicolae Titulescu a prezentat la Geneva  la cea de-a V-a sesiune a Adunării Societăţii Naţiunilor, în numele guvernului român, punctul de vedere românesc în problema reglementării paşnice a diferendelor internaţionale.

·         1926:  România a votat, la Geneva, Convenţia referitoare la sclavie; (ratificată la 1 aprilie 1931). Conventia referitoare la sclavie (1926) defineste sclavia ca fiind „starea sau conditia unui individ asupra caruia sunt exercitate atributele dreptului de proprietate”.

·         1944: In timpul celui de-Al Doilea Razboi Mondial s-a încheiat Operatiunea Market – Garden prin care Aliatii au încercat să cucerească unele poduri peste principalele râuri din Olanda ocupată de germani. Operațiunea s-a dovedit un eșec, fluviul Rin ramanand o barieră în calea înaintării trupelor anglo-americane până în la ofensiva din martie 1945.

·         1948: S-a desfăşurat la Bucureşti, prima ediţie a Campionatelor internaţionale de atletism ale României. România a fost o promotoare a atletismului european, prima ediție a acestei competiții din 1948 fiind considerată cea mai veche întrecere organizată pe continent.

·         1950: La exact trei luni de la începerea războiului din Coreea, trupele Națiunilor Unite ocupa Seulul.

·         1954: Comunicat sovieto-român privind predarea de către URSS Guvernului României a cotei sovietice de participaţie în societăţile mixte (sovromurile), care-şi încheiau, astfel, oficial existenţa (sovromurile au reprezentat o formă de spoliere economică a României între anii 1945 şi 1954).

·         1957: Central High School din Little Rock, Arkansas, devine școală mixtă, pentru albi și negri; a fost nevoie de intervenția US Army pentru ca localnicii să accepte integrarea rasială.

·         1962: Se proclamă Republica Democrată Algeria; Ferhat Abbas e ales președinte al guvernului provizoriu.

·         1965 - Are loc premiera desenelor animate Beatles, la ABC TV in America.

·         1969 - John Lennon inregistreaza piesa 'Cold Turkey', cu Eric Clapton, Ringo Starr, Klaus Voorman and Yoko.

·         1971 - Deep Purple ajung nr 1 in Anglia cu Fireball.

·         1972: Norvegienii votează majoritar negativ la referendumul privind integrarea în Comunitatea Economică Europeană.

·         1976: Trupa de rock U2 este înfiinţată după o întâlnire în casa bateristului Larry Mullen. U2 este o formație rock din Dublin, Irlanda, ai cărei membri sunt: Bono (voce și chitară), The Edge (chitară, claviaturi și voce), Adam Clayton (chitară bas) și Larry Mullen Jr. (baterie și percuție). Înființată în 1976, U2 a rămas printre cele mai apreciate prezențe din lumea muzicală începând cu mijlocul anilor 1980. Grupul a vândut peste 140 de milioane de albume în întreaga lume, având peste șase albume numărul 1 în Statele Unite ale Americii și nouă numărul 1 în Regatul Unit, fiind una din cele mai de succes formații rock din toate timpurile.

·         1980 - Grateful Dead canta prima seara dintr-o serie de 15 la Warfield Theater din San Francisco.

·         1981: Sandra Day O'Connor a devenit prima femeie investită în funcția de judecător asociat al Curții Supreme de Justiție a Statelor Unite ale Americii.

·         1982 - Queen apar la Saturday Night Live. Canta ‘Crazy Little Thing Called Love’ si ‘Under Pressure’.

·         1990 - Dave Grohl da probe pentru postul de tobosar in Nirvana.

·         1991: Mineriada din 1991: Minerii din Valea Jiului au ajuns în Gara Băneasa cu mai multe garnituri de tren, conduși de liderul lor sindical, Miron Cozma. La sfârșitul zilei, la Palatul Cotroceni, Miron Cozma îi cere președintelui Ion Iliescu demiterea primului ministru Petre Roman în schimbul liniștii din capitală.

·         1991: In ediţia sa din 25 septembrie 1991, ziarul bucureştean ,,România Liberă” publica o ştire cu titlul: ,,România este gata pentru unirea cu Republica Moldova”, citând un interviu acordat de prim-ministrul României Petre Roman ziarului austriac ,,Die Presse”. Mai exact, la întrebarea corespondentului vienez dacă este posibilă Unirea, şeful guvernului de la Bucureşti a spus că nu vede nici o problemă din partea României şi că totul depinde de voinţa  moldovenilor. „Dacă ei vor insista, guvernul român nu se va opune unirii”, a adăugat Petre Roman. Este interesant de reţinut soluţia sugerată de Petre Roman cu privire la soarta celorlalte naţionalităţi din Republica Moldova, mai ales a ruşilor. Premierul român afirma că acestora li se va putea propune să se întoarcă în teritoriile din care provin. „Aceştia [oricum] au fost aduşi ca populaţie în Moldova doar în ultimii 10-20 de ani, de către autorităţile ruseşti, deci nu o consideră propria lor patrie”.

·         1992: A fost inaugurat la Nürenberg, canalul de navigaţie Rin-Main-Dunăre. Avand o lungime de 171 km, Canalului Dunăre-Marea Neagră reduce distanţa de transport dintre Rotterdam şi Constanţa la jumătate.

·         1992 - Doi fani Ozzy sunt injunghiati si 20 sunt arestati in timpul unui concert al artistului in Oklahoma. Incidentele sunt puse pe seama consumului de alcool.

·         1994 - The Offspring au debutul live in Anglia.

·         1997 - Rolling Stones lanseaza Bridges To Babylon.

·         1997:  La Biserica Mirăuţi din Suceava, necropolă voievodală, si  sediul primei Mitropolii a Moldovei, a fost descoperit mormântul domnitorului Petru I Muşatinul, Domn al Moldovei (1375 – decembrie 1391). În ordinea reprodusă în cronicile moldoveneşti şi în diploma lui Alexandru cel Bun din 7 ianuarie 1403, Petru I Muşatinul a urmat în scaunul voievodal al Moldovei după Laţcu. Cu excepţia cronicii zise moldo-polone, care greşeşte evident atribuindu-i o domnie de doar 8 ani, şi a cronicii zise anonime sau de la Bistriţa, care-i atribuie, poate nu fără oarecare temei, o domnie de 12 ani,  celelalte variante ale cronicilor indigene sunt solidare în a aprecia durata aflării lui Petru I Muşatinul în scaun la 16 ani . Nici un izvor istoric însă nu menţionează data la care a început să domnească acest voievod. Despre sfârşitul domniei se ştie doar că pe la începutul anului 1392 unii soli de-ai săi continuau să sosească “cu scrisori” la Cracovia, la regele Vladislav al II-lea Jagiello, iar la 30 martie 1392 era deja în scaun urmaşul său – Ştefan I. Ar însemna că Petru I Muşatinul a început să domnească pe la începutul anului 1376, adică vreo 2-3 ani după moartea lui Laţcu. Altfel spus, urcarea în scaun a lui Petru I Muşatinul a marcat sfârşitul perioadei de interregn ,intervenita după stingerea din viaţă a feciorului lui Bogdan şi se înscrie ca un final al luptelor interne pentru scaunul voievodal rămas vacant.

·         1998 - John Fogerty (CCR) primeste o stea pe Hollywood Walk Of Fame.

·         1999 - Liam Gallagher este amendat cu 1300 de lire in aeroportul din Heathrow pentru ca nu declarase o haina de blana pe care o avea in bagaje.

·         2000 - Ozzy cere ca Black Sabbath sa fie stersi de pe lista cu nominalizatii la Rock And Roll Hall Of Fame. Ozzy a numit propunerea "lipsita de sens". "Sa fim seriosi. Sabbath nu a fost niciodata preferata mediei. Suntem o formatie pentru oamenii de rand si vrem sa ramanem asa.", a declarat Osbourne.

·         2002: În Siberia se produce Evenimentul Vitim, posibil impact al unui corp ceresc cu Pământul.

·         2005: Pilotul spaniol Fernando Alonso devine cel mai tânăr campion mondial de Formula 1, detronându-l pe celebrul Michael Schumacher.

·         2006: S-a desfăşurat la Bucureşti, în perioada 25 – 29 septembrie, cea de-a XI-a Conferinţă a şefilor de stat şi de guvern care au în comun limba franceză – Sommet-ul Francofoniei. Este primul eveniment de o asemenea anvergură găzduit vreodată de România – cu participarea a 36 de şefi de stat şi de guvern, 25 miniştri ai afacerilor externe, 11 miniştri ai Culturii şi Francofoniei – şi primul Sommet al Francofoniei care a avut loc în Europa Centrală şi de Sud-Est.

·          2008: China lansează nava spaţiala Shenzhou 7, avand la bord trei cosmonauti. Misiunea s-a incheiat fara probleme in ziua de 28 septembrie.

·         2009: Vladimir Filat devine cel de-al 8-lea prim-ministru al Republicii Moldova. Nascut la  6 mai 1969,in  satul Lăpușna, raionul Hîncești, RSS Moldovenească, astăzi Republica Moldova, Vladimir Filat este membru fondator și lider al Partidului Liberal Democrat din Moldova, deputat în Parlamentul Republicii Moldova între 2005 și 2009 și începând cu luna decembrie 2014. A fost prim-ministru al Republicii Moldova între 2009 și 2013, Ministru de Stat în Guvernul Sturza între 12 martie–12 noiembrie 1999 și  președinte interimar al Republicii Moldova pentru o scurtă perioadă în decembrie 2010. A fost unul dintre cei mai bogați și mai influenți oameni din Republica Moldova. Pe 15 octombrie 2015,  lui Vlad Filat i-a fost retrasă imunitatea parlamentară cu votul a 79 din totalul de 101 de deputați, după ce cu o solicitare în acest sens în plenul parlamentului venise procurorul general Corneliu Gurin, care a declarat că exită bănuieli cum că Vlad Filat ar fi implicat direct în fraudele de la Banca de Economii, fapte de corupție și trafic de influență. In iunie 2016 a fost condamnat la o  pedeapsa de nouă ani închisoare cu executare şi la o amendă penală de 60.000 de lei moldoveneşti (peste 2.700 de euro) şi nu va avea dreptul să ocupe vreo funcţie publică pe o perioadă de cinci ani.

Nașteri

·         1599: S-a născut arhitectul Francesco Castelli Borromini, reprezentant al barocului italian (a conceput Biserica San Carlino alle Quattro Fontane din Roma); (m. 1667).

·         1644: Ole (Christensen) Rømer [o(ː)lə ˈʁœːˀmɐ] (n. 25 septembrie 1644, Århus – d. 19 septembrie 1710, Copenhaga), a fost un astronom danez. A fost cunoscut prin măsurarea cantitativă pentru prima dată a vitezei luminii. La începutul carierei sale, Rømer a încercat să creeze noi modele și să facă observații cu scopul confirmării ipotezei lui Copernic privitoare la paralaxele stelare

A construit și modele care arată rotația sateliților lui Jupiter în jurul acestei planete, și mișcarea Lunii în jurul Pământului.

În 1676, studiind eclipsele satelitului Io al lui Jupiter, a remarcat că aceste evenimente se produc când «la ora prevăzută» (previziunile sale potrivit Legilor lui Kepler se verificau), când cu 10 minute înainte, și când, alteori, cu 10 minute în întârziere (Io efectuează o revoluție în jurul lui Jupiter în 1,77 de zile terestre, decalajele pe o revoluție erau, prin urmare, de ordinul a 10 secunde, pentru o mai mare precizie, el a calculat decalajele pe mai mulți ani). A știut să găsească explicația acestui mister considerând pozițiile respective ale Pământului și ale lui Jupiter în raport cu Soarele. În septembrie 1676 a anunțat că eclipsa lui Io prevăzută să se producă pe 9 noiembrie va avea loc cu întârziere de 10 minute. Succesul a fost total, și o dare de seamă a fost publicată în Journal des savants la 7 decembrie din același an.

Nu a dat valoarea vitezei luminii, cel puțin în sensul în care o înțelegem astăzi; totuși a precizat că lumina are nevoie de 22 de minute pentru a parcurge o distanță egală cu diametrul orbitei Pământului. În epoca sa acest diametru nu era cunoscut cu precizie, iar acum se știe că luminii îi trebuie 16 minute pentru a parcurge diametrul orbitei terestre și nu 22 de minute.

Această primă aproximare a vitezei luminii urma experiențelor lui Galileo, asupra aceleiași probleme, care dăduse niște rezultate puțin concludente.

A elaborat și o scară de temperatură cunoscută sub numele de scara Rømer.

În cursul șederii sale la Paris, când a lucrat și la Observatorul din Paris, a ocupat funcția onorifică de perceptor al Delfinului pentru Astronomie. 

Ole Rømer

·         1683: S-a nascut compozitorul francez Jean-Philippe Rameau; (d. 1764).
* 1697: Franz Josias, Duce de Saxa-Coburg-Saalfeld (25 septembrie 1697 – 16 septembrie 1764) a fost duce de Saxa-Coburg-Saalfeld.

A fost al patrulea fiu care a atins vârsta adultă al lui John Ernest al IV-lea, Duce de Saxa-Coburg-Saalfeld, și al treilea copil al tatălui său și a celei de-a doua soții, Charlotte Johanna de Waldeck-Wildungen. În tinerețe a servit în armata imperială.

După moartea celor doi frați mai mari, Wilhelm Friedrich (28 iulie 1720) și Ernest Karl (30 decembrie 1720), a devenit al doilea în linia de succesiune a ducatului de Saxa-Coburg-Saalfeld, precedat doar de fratele său vitreg, Christian Ernest.

Când Christian Ernest a făcut o căsătorie morganatică în 1724, Francis Josias a pretins moștenirea ducatului. Voia tatălui său (1729) l-a pus în situația de a domni împreună cu fratele său. În 1735, sprijinul liniei de Saxa-Meiningen i-a permis să domnească peste Coburg și după moartea lui Ernest Christian în 1745 a devenit duce unic. Încă din 1733 el a proclamat dreptul primului născut în ducat, care însă a fost confirmat de împărat abia în 1747.

Din 1750 până în 1755, el a fost regent al ducatului de Saxa-Weimar în numele Ducelui Ernest Augustus II Constantin.

La Rudolstadt la 2 ianuarie 1723 Franz Josias s-a căsătorit cu Prințesa Anna Sophie de Schwarzburg-Rudolstadt. Cuplul a avut opt copii. Francisc Josias a fost străbunicul regelui Leopold I al Belgiei și stră-străbunicul Prințului Albert de Saxa-Coburg și Gotha și al reginei Victoria a Regatului Unit. 

Franz Josias

Duce de Saxa-Coburg-Saalfeld

Portret al lui Franz Josias, Duce de Saxa-Coburg-Saalfeld Părinți Johann Ernst, Duce de Saxa-Coburg-Saalfeld Countess Charlotte Johanna of Waldeck-Wildungen[*]  Frați și surori Christian Ernest II, Duke of Saxe-Coburg-Saalfeld[*] Princess Sophia Wilhelmina of Saxe-Coburg-Saalfeld[*] Princess Charlotte Wilhelmine of Saxe-Coburg-Saalfeld[*]  Căsătorit cu Anna Sophie de Schwarzburg-Rudolstadt Copii Ernest Frederick Prințul Johann Wilhelm Prințesa Anna Sophie Prințul Christian Franz Charlotte Sophie, Ducesă de Mecklenburg-Schwerin Prințesa Fredericka Magdalene Prințesa Fredericka Caroline Prințul Josias

·         1711: Împăratul Qianlong al Chinei (d. 1799)

·         1725: Nicolas Joseph Cugnot, francez, pionier al construcției de automobile

·         1729: Christian Gottlob Heyne, savant german, istoric, filolog și arheolog (d. 1812)

·         1744: Frederic Wilhelm al II-lea al Prusiei (d. 1797)
* 1749: Abraham Gottlob Werner (n. 25 septembrie 1749 – d. 30 iunie 1817) a fost un geolog german care a enunțat o teorie despre stratificarea scoarței terestre și a avansat o variantă a istoriei Pământului care, mai târziu, a fost denumită Neptunism. 

Abraham Gottlob Werner

·         1752: Michael Hißmann, filosof german din Transilvania (d. 1784)
* 1765: Michał Kleofas Ogiński (n. 25 septembrie 1765, Guzów[*], Sochaczew Land[*], Uniunea Polono-Lituaniană^[5] – d. 15 octombrie 1833 Florența, Marele Ducat de Toscana^[6]) a fost un compozitor polonez, teoretician muzical, scriitor politic, diplomat, unul dintre liderii revoltei Kościuszko. Din 1790 a fost ambasador al Rzeczpospolitei în Olanda, apoi din 1791 în Marea Britanie. Între anii 1793 — 1794 a fost trezorier al Marelui Ducat al Lituaniei.

În 1794 a participat la răscoala din Lituania, condusă de Kościuszko. Ulterior, a fost agent polonez la Constantinopol și Paris. În 1810 s-a mutat la Sankt Petersburg și, devenind senator al Imperiului Rus, s-a implicat activ în politică. Între anii 1810-1812 a fost om de încredere al lui Alexandru I.

În 1817 s-a mutat la Vilnius și apoi, din motive de sănătate, în 1823 s-a mutat la Florența, unde și-a trăit ultimii 10 ani din viață. 

Michał Kleofas Ogiński

Părinți Andrew Ignatius Oginski[*] Q28672503[*]  Copii Amelia Załuska[*] Irenėjus Kleopas Oginskis[*]

* 1776: Jean-Baptiste Mougeot (n. 25 septembrie 1776, Bruyères, Lorena – d. 5 decembrie 1858, Bruyères, Vosges) a fost un medic precum botanist, briolog, geolog, micolog, și pteridolog francez. Abrevierea numelui său în cărți științifice este Moug.. Mougeot a fost un elev al renumitului profesor de botanică și medicină Jean Hermann (1738-1800) la École de médecine a Universității din Strasbourg. Din 1798 a fost angajat în serviciul de sănătate al armatei franceze din Germania, unde a făcut cunoștință cu naturaliștii acestei țări, între alții cu profesorul german alsacian de botanică și farmacologie din Strasbourg Christian Gottfried Nestler (1778-1832). După Pacea de la Lunéville s-a întors în orașul său stabilindu-se ca medic. El a practicat medicina nu numai cu o mare distincție, dar, de asemenea, cu tot zelul de caritate. Cei săraci au fost în special clienții săi preferați. Din anul 1803 până în ziua dinaintea morții sale, adică cincizeci și cinci de ani consecutivi, el a făcut neobosit vizita sa zilnică la spitalul din oraș. Se spune că nu a existat o casă din tot catonul, în care numele lui n-ar fi fost binecuvântat.^[1]

Omul de știință a găsit totuși timpul de a se preocupa cu botanica. El a dus o corespondență extensivă cu 250 de oameni de știință (aproximativ 10.000 de scrisori sunt păstrate în Muzeul de Istorie Naturală din Paris) și a scris nenumărate jurnale de călătorie. În acest domeniu științific a cooperat strâns cu sus numitul Nestler și cu profesorul de botanică, geologie și paleobotanică Wilhelm Philipp Schimper (1808-1880). Mai întâi, Mougeot a început singur cu două ierbare (1807 și 1808) pe care le-a numit Stirpes cryptogamae Vogesorum, trimițând primele două broșuri în manuscrise savantului Jean-Louis-Auguste Loiseleur-Deslongchamps (1774-1849). Ambele sunt păstrate ca copii la Herbier du Laboratoire de Cryptogamie du Muséum national d'Histoire naturelle. Apoi, în 1810, Mougeot s-a alăturat lui Nestler și a început să publice o versiune tipărită sub titlul Stirpes cryptogamae vogeso-rhenanae (în total 16 fascicule cu peste 1500 exemplare de criptogame uscate de ferigi, mușchi, alge și fungi, culese în regiunea Munților Vosgi). Primele 11 serii au fost semnate de ambii botaniști. După moartea lui Nestler în 1832, Schimper s-a asociat publicației seriilor, iar după cea a lui Jean-Baptiste, au fost continuate de către fiul lui Antoine (1815-1889, medic, botanist, paleobotanist) și întreprinzătorul (precum botanist, micolog amator) Jean-Marie Saturnin Casimir Roumeguère (1828-1892) cu fasciculele 15 (1860) și 16 (1890).^[1][2]

Din 1833 până la decesul lui în casa sa de naștere după o boală scurtă a fost de asemenea deputat în Conseil Général des Départements Vosges (Consiliul General al departamentului Vosges).^[1] Ierbarul lui Jean-Baptiste Mougeot și Christian Nestlers despre criptogramele regiunii Vosges (1400 plăci), colectate între 1810 și 1854, se păstrează în Muzeul de Științe din Laval. 

Jean-Baptiste Mougeot

·         1785 - S-a născut, la Braşov, Christian Flechtenmacher, jurist român, principalul autor al codului de legi cunoscut sub numele de “Codul Calimach” (1817); a publicat, pentru prima dată în spaţiul românesc, un “Dicţionar juridic” (1815).

·         1807: S-a nascut Alfred Vail, inginer şi inventator american, cel care a efectuat o primă demonstraţie a unui cod telegrafic bazat pe sistemul inventat de Samuel Morse ; (d.18.01.1859).
* 1846: Wladimir Peter Köppen (rusă Влади́мир Петро́вич Кёппен, Vladimir Petrovici Kioppen, n. 25 septembrie 1846 — d. 22 iunie 1940) a fost un geograf, meteorolog, climatolog și botanist german de origine rusă. După studiile făcute în Sankt Petersburg, și-a dezvoltat activitatea profesională în Austria și Germania mai toată viața. Cea mai notabilă contribuție a sa pentru știință a fost elaborarea clasificării climatice Köppen care, cu unele modificări, este folosită până în ziua de azi. Bunicul lui Köppen a făcut parte dintr-un grup de medici germani aduși în Rusia de regina Ecaterina a II-a pentru a îmbunătăți situația sanitară din provincii. Acesta a devenit mai târziu medicul personal al țarului. Tatăl, Peter Köppen, a fost prolific în geografie, istorie și etnografie, contribuind la studierea vechilor culturi rusești și la schimbul de experiență dintre slaviștii occidentali și cercetătorii ruși. Wladimir a frecventat școala medie în Simferopol (Crimeea) și a început să studieze botanica în 1864 la Universitatea de Stat din Sankt Petersburg. Călătorea mult de la Sankt Petersburg la Simferopol, cât și prin Crimeea. Aceste călătorii, cât și diversitatea florală și geografică a peninsulei, i-au trezit lui Wladimir dorința de a studia mai profund rolul climei în natură. S-a transferat la Universitatea din Heidelberg în 1867 și a susținut doctoratul în 1870 la Universitatea din Leipzig, pe tema efectelor temperaturii asupra creșterii plantelor. În anii 1872 și 1873 a lucrat în serviciul meteorologic din Imperiul Rus. În 1875, s-a întors în Germania și a preluat sub conducere Divizia de Meteorologie Marină de pe lângă Observatorul naval german (Deutsche Seewarte) din Hamburg. Acolo era responsabil de furnizarea progrozelor meteorologice pentru partea de nord-vest a Germaniei și zonele maritime adiacente. A lucrat patru ani, după care s-a concentrat pe cercetări.

Harta clasificării climatice Köppen

Köppen a început să cerceteze clima prin lansarea baloanelor meteorologice pentru colectarea datelor din straturile atmosferice superioare. În 1884, el a publicat prima versiune a hărții zonelor climatice. Efortul său a contribuit la elaborarea clasificării climatice Köppen în jurul anului 1900, pe care a continuat s-o îmbunătățească până la sfârșitul vieții. Versiunea completă a clasificării a apărut în 1918, iar versiunea finală a fost publicată în 1936.

Fiind interesat și de paleoclimatologie, Wladimir a publicat în 1924, în colaborare cu ginerele său Alfred Wegener, o lucrare intitulată Die Klimate der Geologischen Vorzeit (din germană Climatele trecutului geologic), care a contribuit la dezvoltarea teoriei lui Milutin Milancovici privind epocile glaciare. A mai scris Termodinamica atmosferei în 1911 și a fost coautorul primului atlas al norilor în 1890.^[2]

Către sfârșitul vieții, Köppen a colaborat cu un alt climatolog german, Rudolf Geiger, la o lucrare în cinci volume intitulată Handbuch der Klimatologie (din germană Manual de climatologie). Lucrarea nu a fost finisată, a fost publicate doar câteva fragmente, trei dintre care ale lui Köppen. Geiger a continuat să lucreze la îmbunătățirea clasificării climatice după moartea savantului în 1940.

Köppen a scris peste 500 de lucrări, manifestând interes pentru o varietate largă de domenii, printre care și chestiuni sociale, investind mult timp și energie în probleme funciare și educaționale. A pledat pentru utilizarea limbii esperanto, inclusiv prin exemplu propriu traducându-și unele lucrări în această limbă. 

Wladimir Köppen

Köppen în 1921, fotografie de Friedrich Becks Părinți Peter von Köppen[*][1]  Frați și surori Bart Simpson Friedrich Köppen[*]

·         1857: S-a născut juristul George Plopu, unul dintre cei mai buni specialişti români în drept. După 1918 a contribuit mult la reorganizarea justiţiei din Transilvania. A fost membru de onoare al Academiei Române din 1934; (m.20 octombrie 1940, Arad).

·         1866: Thomas Hunt Morgan (n. 25 septembrie 1866, Lexington, Kentucky, SUA – d. 4 decembrie 1945, Pasadena, SUA) a fost un biolog și genetician american.

A studiat embriologia la Universitatea Johns Hopkins, unde a obținut Diploma de absolvire în 1891. Între 1904 și 1928 a fost profesor de zoologie experimentală la Universitatea Columbia, unde l-a preocupat teoria lui Gregor Mendel privind legile eredității. În acest scop a studiat, în special, variațiile fenotipice la musculița de oțet Drosophila melanogaster. Înfăptuind experimente de înmulțire și analize citologice pe aceasta, împreună cu foștii săi studenți Alfred Henry Sturtevant, Calvin Blackman Bridges și Hermann Joseph, Muller a arătat că și cromozomii se comportă într-un mod foarte apropiat de modul în care Mendel credea că genele se separă și se grupează în mod aleator.

Morgan a mai descoperit că, pentru multe trăsături caracteristice, genele sunt aranjate liniar pe fiecare cromozom. Ca urmare, Morgan și coechipierii săi au creat hărți de cromozomi liniari în care fiecărei gene îi este atribuită o poziție specifică. Rezultatele acestor cercetări au fost publicate în lucrarea Mecanismul Eredității Mendeliene (1915), o carte care a reprezentat un pas important în dezvoltarea geneticii moderne.

Morgan a continuat munca experimentală, demonstrând în lucrarea Teoria Genelor (1926) că genele sunt grupate, și că alelele (perechi de gene care determină aceleași trăsături) se interschimbă, sau se intersectează în același grup.

În 1933, Morgan a primit Premiul Nobel pentru Medicină pentru contribuțiile sale majore în domeniul geneticii, și anume pentru că a demonstrat că cromozomii sunt suportul fizic al informației genetice. Ca urmare a lucrărilor sale, Drosophila melanogaster a fost adoptată ca organism model în genetică.

A mai fost distins cu Medalia Darwin, în 1924 și Medalia Copley, în 1939. 

Thomas Hunt Morgan

Căsătorit cu Lilian Vaughan Morgan[*] (din 4 iunie 1904)  Copii Isabel Morgan[*]

·         1875: S-a născut în orășelul Târgu Frumos, Marta Trancu-Rainer, prima femeie chirurg din România, medic ginecolog şi profesor, soţia anatomistului şi antropologului Francisc I. Rainer, întemeietorul Institutului de Antropologie din România. A fost medic militar în timpul Primului Război Mondial, cu merite deosebite în salvarea şi îngrijirea multor răniţi; (m. 1950). In 1919  a fost decorată cu Ordinul „Regina Maria” clasa I-a semnat de regele Ferdinand și de ministrul Văitoianu, iar din anul 1936 devine membru corespondent al Academiei de Meidicină precum și membru onorific al Societății Române de Biologie. Numirea a fost susținută printr-o adresă semnată de prof.dr.I.Parhon.

·         1881: Panait Cerna, pe numele său de naștere Stanciof, de origine bulgară, (n. 25 septembrie 1881, Cerna, județul Tulcea - d. 26 martie 1913, Leipzig)^[1] a fost un poet intimist, romantic minor sau tradiționalist român, un epigon al poetului Mihai Eminescu, precum și filosof, critic literar și traducător. Vorbitor nativ al bulgarei, Cerna a scris cu toate acestea în română și a dezvoltat un stil tradiționalist, care a fost legat de clasicism și neoclasicism. 

·         1881: S-a născut Lu Xun, unul dintre cei mai importanţi scriitori chinezi din secolul al XX-lea. In China este considerat iniţiatorul curentului literar modern baihua ; (m. 19 octombrie 1936).
* 1888: Sándor Pósta (n. 25 septembrie 1888, Pánd – d. 4 noiembrie 1952, Budapesta) a fost un scrimer maghiar care a practicat floreta și sabia. A câștigat trei medalii olimpice la Jocurile Olimpice de vară din 1924, inclusiv aurul la sabie individual.

·         1890: S-a nascut Carli Elinor (in alte surse, s-a nascut pe 21 mai sau 21 septembrie), dirijor din SUA, de origine romană, socotit de presa epocii ca cel mai cunoscut compozitor de muzică sincronă cu imaginea filmelor de la inceputul veacului nostru, Carli Elinor are un palmares de peste 1.000 de filme

·         1897 - S-a născut scriitorul american William Faulkner, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură pe anul 1949, laureat al premiului Pulitzer (“Cătunul”, “Lumină de august”, Zgomotul şi furia”) (m.06.07.1962).
* 1900: Marcel Lecomte (n. 25 septembrie 1900, Saint-Gilles, Belgia – d. 19 noiembrie 1966,Regiunea Capitalei Bruxelles, Belgia) a fost un poet suprarealist belgian. În 1918, Marcel Lecomte l-a întâlnit pe Clément Pansaers, care l-a făcut să descopere dadaismul și taoismul. S-a înscris apoi la Universitatea liberă din Bruxelles unde a urmat studii pregătitoare pentru o licență în filosofie și litere, pe care le-a abandonat însă în 1926.

În 1922 el a publicat Démonstrations, la Éditions « Ça ira » din Anvers. La începutul aceluiași an, l-a cunoscut pe René Magritte și, în 1923, pe Paul Nougé. Cu acesta din urmă și cu Camille Goemans a făcut parte în 1924 și 1925 din grupul Correpondance. El a fost concediat de acolo în iulie 1925.

În 1926, el a colaborat la primul număr al revistei Marie, condusă de E. L. T. Mesens. În 1928, el i-a regăsit pe Goemans, Nougé și Mesens la revista Distances.

Marcel Lecomte a intrat în 1934 în învățământul secundar la Braine l'Alleud, apoi la Bruxelles, și a rămas acolo până la sfârșitul anului 1944. El a colaborat la revista Documents 34 a lui Mesens și a fost cosemnatar, în 1935, al Couteau dans la plaie, care a reunit pentru prima dată grupul suprarealist de la Bruxelles, pe Magritte, Mesens, Nougé, Louis Scutenaire, André Souris, Hainaut, Achille Chavée și Fernand Dumont.

În 1940, el a colaborat la L'Invention collective, care era condus de Magritte și Raoul Ubac.

În aprilie 1960, Marcel Lecomte a fost angajat la Muzeul Regal de Arte Frumoase al Belgiei. Lucrări: 

• Démonstrations, Anvers, Ça ira, 1922.
• Applications, avec deux dessins de Magritte. J. Vandoren, Louvain / Les Écrivains réunis, Paris, 1925.
• L'Homme au complet gris clair, Bruxelles, René Henriquez, 1931.
• Les Minutes insolites [dix récits], avec trois bois d'Élisabeth Ivanovsky, Bruxelles, À l'Enseigne du Paradis perdu, 1936.
• Lucide, Paris, Les Écrivains réunis, 1939.
• La Servante au miroir, avec des dessins de Léon Spilliaert, Bruxelles, Éditions des artistes, 1941.
• Le Règne de la lenteur, Paris, Sagesse, 1943.
• Rencontre dans Paris, avec un dessin de Raoul Ubac, Bruxelles, Éditions des Oublis, 1944.
• L'Accent du secret, Paris, Gallimard, coll. « Métamorphoses », 1944.
• L'Œuvre de Suzanne Van Damme, Bruxelles, La Boétie, 1946.
• Rachel Baes, Paris, Collet, 1947.
• Le Sens des tarots, avec deux illustrations de Pierre Alechinsky, Bruxelles, ENSAAD, 1948.
• D'un nouvel espace, avec douze dessins d'Henri Kerels, Bruxelles, Ex-libris, 1956.
• Univers et signes de Rem, Bruxelles, Éditions des artistes, 1957.
• Le Carnet et les instants, préface de Jean Paulhan, Paris, Mercure de France, 1964.
• Le Cœur et la main, avec un dessin de Jane Graverol. Bruxelles, Les Lèvres nues, 1968.
• Le Sens de la vie, avec un dessin de René Magritte, Bruxelles, Les Lèvres nues, 1968.
• Le Suspens, Paris, Mercure de France, 1971.
• Œuvres (L'Homme au complet gris clair. La Servante au miroir. Le Carnet et les instants), préface de Henri Ronse, Bruxelles, Jacques Antoine (éditeur), 1980.
• Les Minutes insolites, note de Jean Paulhan, Cognac, Le temps qu'il fait, 1981.
• Les Voies de la littérature, choix de chroniques littéraires suivi d'une bibliographie établie par Philippe Dewolf, Bruxelles, Éditions Labor, collection « Archives du Futur », 1988.
• Le Regard des choses, choix de chroniques artistiques et de préfaces d'expositions établi et annoté par Philippe Dewolf, Bruxelles, Éditions Labor, collection « Archives du Futur », 1992.
• Comment j'ai entendu une jolie fille se faire dresser par un spécialiste suivi de Le jeune Gérard, Bruxelles, Didier Devillez éditeur, 1995.
• Poésies complètes [contient les recueils: Démonstrations, Applications, Le Vertige du réel, Lucide, Le Règne de la lenteur, Le Cœur et la Main, Connaissance des degrés, La Figure profonde, Feuillets détachés], Édition établie et présentée par Philippe Dewolf, postface de Colette Lambrichs, avec deux dessins de Magritte, Paris, Éditions de La Différence, 2009 (253 p.). 

·         1906: S-a nascut compozitorul, pianistul si profesorul rus Dmitri Dimitrievici Sostakovici; (d.9 august 1975 ). Este considerat unul dintre cei mai importanți compozitori ai secolului al XX-lea. A compus lucrări în numeroase genuri. Cele mai importante lucrări ale sale sunt cele 15 simfonii, 15 cvartete de coarde, 6 concerte, lucrări de cameră și lucrări pentru pian solo. În afară de lucrările clasice, Șostakovici a compus și muzica pentru numeroase filme sovietice.

·         1906 - S-a născut Jaroslav Jezek, compozitor ceh (m.01.01.1942) în 2006 UNESCO aniversează 100 de ani de la naştere.

·         1907: S-a nascut Robert Bresson, regizor şi scenarist francez („Un condamnat la moarte a evadat”, „Procesul Ioanei D’Arc”); (d.18.12.1999).

·         1913: Maria Tănase (n. 25 septembrie 1913,^[1] București, România – d. 22 iunie 1963,^[1] București, Republica Populară Română) a fost o interpretă română de muzică populară, ușoară, lăutărească, romanțe și teatru de revistă. A fost supranumită Pasărea măiastră de către Nicolae Iorga în anul 1938. S-a născut în mahalaua Cărămidarilor din București (zona Palatul Copiilor – Parcul Tineretului), fiind al treilea copil al Anei Munteanu, originară din comuna Cârța, județul Sibiu (Țara Făgărașului) și al florarului Ion Coandă Tănase (1877-1958), din satul Mierea-Birnici, jud. Dolj (azi Mierea, com. Crușeț, jud. Gorj), de pe valea Amaradiei. A avut o soră și un frate: Aurica (n. 1910) și François (zis Franz, n. 1911). În mai 1934 se angajează la Teatrul „Cărăbuș”. La 2 iunie debutează în revista Cărăbuș-Express (a lui N. Kirițescu) cu pseudonimul Mary Atanasiu, ales de Constantin Tănase.^[2] În același an imprimă Mansarda (romanță de Nello Manzatti) la casa de discuri „Lifa Record”, aceasta fiind prima imprimare a artistei.^[3]

În vara anului 1937 imprimă primele cântece populare la casa de discuri „Columbia”,^[4] sub supravegherea etnomuzicologilor Constantin Brăiloiu și Harry Brauner, primele două fiind Cine iubește și lasă și M-am jurat de mii de ori, pe care le-a imprimat cu acompaniamentul tarafului Costică Vraciu din Gorj.^[5]

Data de 20 februarie 1938 reprezintă debutul radiofonic al artistei. Acompaniată de taraful Ion Matache din Argeș, a susținut „pe viu” un program de cântece românești la emisiunea „Ora satului”: M-am jurat de mii de ori, Șapte săptămâni din post, Ce-i mai dulce ca alvița, Cine iubește și lasă, Geaba mă mai duc acasă, Mărie și Mărioară, Țigăneasca, Când o fi la moartea mea.^[6] La această emisie, taraful lui Ion Matache era format din doi violoniști, un contrabasist, un țambalist și un cobzar. După comentariile cronicarilor muzicali, prilejuite de debutul la radio și ecoul puternic în rândurile auditorilor emisiunilor radiofonice, Maria Tănase continuă să fie programată aproape săptămânal de Radio România.^[7]

În 1938, Maria Tănase cântă în renumitul restaurant de lux „Luxandra”, acompaniată de orchestra violonistului Petrică Moțoi. 

Pe 17 august 1938 cântă la încheierea cursurilor de vară ale Universității populare de la Vălenii de Munte (Prahova), unde istoricul Nicolae Iorga o supranumește Pasărea măiastră.^[9] În același an se angajează la Teatrul „Alhambra” al lui Nicolae Vlădoianu. În septembrie lansează cu mare succes cântecele Mi-am pus busuioc în păr (cântec în stil popular) și Habar n-ai tu (ambele având muzica compusă de Ion Vasilescu) în revista Constelația Alhambrei,^[10] pe care le imprimă apoi la „Columbia”.^[11]

La 16 aprilie 1939 pleacă la Expoziția Universală de la New York (New York World’s Fair) amenajată în cartierul Flushing Meadows din sectorul Queens. Inaugurarea oficială a pavilioanelor a avut loc la 5 mai 1939. Cântă împreună cu orchestra lui Grigoraș Dinicu și cu naistul Fănică Luca la Casa românească (unul din pavilioanele României).^[12] Aici, Maria Tănase are ocazia să-i cunoască pe George Enescu și pe Constantin Brâncuși. La această expoziție au mai participat Dimitrie Gusti, arh. Octav Doicescu, arh. George Matei Cantacuzino ș.a. Maria Tănase se întoarce în țară în luna iulie.

Spre sfârșitul anului 1940, Garda de Fier îi interzice să mai apară în public și, din ordinul Ministerului Propagandei, au fost distruse toate discurile de patefon existente cu Maria Tănase în discoteca Radiodifuziunii, precum și matrițele acestora de la casa de discuri Columbia,^[13] sub pretextul că distorsionau folclorul românesc autentic. Adevăratul motiv al acestei mișcări antisemite a fost faptul că în cercul de prieteni ai Mariei Tănase se găseau și o serie de intelectuali evrei sau democrați, ca etnomuzicologul Harry Brauner (cel care a cules în 1929 cântecul Cine iubește și lasă, frate al pictorului Victor Brauner) și jurnalistul Stephan Roll (Gheorghe Dinu). Ultimul concert al artistei, dinaintea cenzurii, a avut loc la 20 octombrie 1940, la Teatrul Municipal „Maior Gheorghe Pastia” din Focșani.^[13] Ziarul „Timpul”, nr. 1356 din 16 februarie 1941, anunța cititorii reapariția Mariei Tănase într-un program radiofonic.^[14]

Poză de afiș

În martie 1941 întreprinde un turneu artistic în Turcia. Cântă în revista Melody Revue de la Istanbul cu prilejul inaugurării Teatrului de vară „Taxîm”. Aici este desemnată cetățean de onoare de președintele Turciei. La finalul acestui turneu se reîntoarce în țară. Alături de echipele formate din cele mai selecte elemente ale teatrului și muzicii românești cântă răniților din război.

După instaurarea comunismului, în 1952 este solicitată să profeseze la Școala medie de muzică nr. 1 din București, în cadrul unei catedre de cânt popular nou creată. Le-a avut eleve pe Victoria Darvai, Ileana Constantinescu, Natalia Șerbănescu.

Lansează cu mare succes cântecele Dragi mi-s cântecele mele (aranjament revuistic de Henry Mălineanu) și Aseară vântul bătea (cântec popular din Ardeal) la Concertul popoarelor organizat cu prilejul celui de-al IV-lea Festival Mondial al Tineretului și Studenților pentru Pace și Prietenie din vara anului 1953, desfășurat în București.^[15]

După o pauză discografică de 11 ani, din 1954 imprimă frecvent la Radio și la casa de discuri Electrecord.

În 1958 imprimă la Electrecord patru cântece populare românești traduse și adaptate în franceză de Nicole Sachelarie, cumnata artistei: Doïna de Dolj, La malédiction d’amour (Cine iubește și lasă), Danse montagnarde (Uhăi, bade), Tiens, tiens, tiens et na (Iac-așa). Acestea au fost editate pe un microsion Electrecord (nr. cat. EPC 138), iar apoi au fost incluse, împreună cu alte cântece ale artistei cântate în limba română, pe un disc editat în colaborare cu casa franceză „Le Chant du Monde”, disc distins în 1965 cu „Grand prix du disque” (Marele premiu al discului), decernat de Academia „Charles Cros” din Paris.^[15]

A cântat în numeroase restaurante și localuri bucureștene (mai ales în perioada interbelică): „Neptun”, „Café Wilson”, „Parcul Aro”, „Luxandra”, „Luther”, „Continental”, „Prispa-naltă” din Piața Obor. Maria Tănase a avut un repertoriu extrem de vast ce-a cuprins cântece din toate regiunile României și din toate categoriile: doine, orații de nuntă, cântece de leagăn, de joc (hore, sârbe, învârtite, jienești), de dragoste, de petrecere, lăutărești, satirice, bocete. Până la începutul anilor 1940 repertoriul i-a fost format de Harry Brauner. O selecție de 20 de cântece din repertoriul artistei a fost publicată de Editura Muzicală în 1963 în broșura Cântecele mele – Maria Tănase. 

Maria Tănase acompaniată de violonistul Ionel Banu în filmul Mic album muzical (1958)

A jucat pe scena Teatrului Municipal în Cadavrul viu de Lev Nikolaevici Tolstoi (1945) și în Horia de Mihail Davidoglu (1956). A cântat în opereta Mascota de Edmond Audran (1944) și rolul principal din comedia muzicală Sfinxul de la Hollywood de Ralph Benatzky (1946).

A cântat în filmele Se aprind făcliile (1939 – film care s-a pierdut), România (1947), Ciulinii Bărăganului (1958) și în scurt-metrajul muzical Mic album muzical (filmat în 1958) care conține videoclipuri ale pieselor Mărioară de la Gorj, În Târgul Moșilor și Salutare, bătrâne București.

În anul 1930 se angajează la „Bufet de 7 lei”, unde îl cunoaște pe Sandu Eliad (regizor la Teatrul „Barașeum”, azi Teatrul Evreiesc de Stat), cel care o va prezenta mai târziu etnomuzicologului Harry Brauner.

La începutul anilor '40, Maria Tănase a fost agentă de legătură și influență a Serviciului Special de Informații (SSI) condus de Eugen Cristescu.^[17]

Se căsătorește cu juristul Clery Sachelarie (Clearch Raul Victor Pappadopulo-Sachelarie) în decembrie 1950. În primăvara anului 1963, fiind într-un turneu la Hunedoara cu Taraful Gorjului, află că este bolnavă de cancer la plămâni. Întrerupe turneul, rugând-o pe Mia Braia să o înlocuiască. Pe 2 mai ajunge acasă, în București.^[20]

Se stinge din viață la Spitalul Fundeni, pe 22 iunie 1963, la ora 14:10. 

Maria Tănase

Maria Tănase în port tradițional de Romanați

* 1913: Josef "Pepi" Bican (n. 25 septembrie 1913 – d. 12 decembrie 2001) a fost un fotbalist ceh care a jucat pe postul de Atacant.

·         1914: Marcel Marcian, prozator din România (d. 2007)

·         1920:  S-a  născut actorul şi regizorul rus de film Serghei Bondarciuk, regizorul capodoperei cinematografice “Razboi si Pace” si al filmelor  „Waterloo”, „Clopotele roşii”. “Razboi si pace” a fost apreciata drept o capodopera a regiei unei scene de masa (pentru regizarea bataliei de la Borodino s-au folosit peste 100. 000 de figuranti), filmul primind Premiul Oscar pentru cel mai bun film strain al anului, în 1968; (d.20.10.1994).
* 1922: Constantin Teașcă (cunoscut și ca Titi Teașcă; n. 25 septembrie 1922, Giurgiu, România – d. 30 iulie 1996) a fost un antrenor român de fotbal. A fost poreclit „Piticul” Constantin Teașcă s-a născut la data de 25 septembrie 1922 în orașul Giurgiu. A jucat ca fotbalist la Acvila Giurgiu (1932-1946) și Concordia Ploiești, în divizia secundă (1946-1950).

La vârsta de 28 ani a devenit antrenor, mai întâi la copii și juniori (a condus lotul național la turneele UEFA din 1955 și 1956). A activat apoi ca antrenor la 16 echipe de seniori până în 1984. A fost în două perioade scurte antrenor al echipei naționale de fotbal a României: septembrie - noiembrie 1962 și octombrie - noiembrie 1967, fiind înlocuit după 0-6 cu Spania și 0-6 cu Ungaria.

S-a remarcat ca autor al mai multor cărți de specialitate, dar și de beletristică sportivă. După 1986 a fost observator federal și lector la Școala Națională de Antrenori. A încetat din viață la 30 iulie 1996. Cărți publicate: 

• Fotbal și fotbaliști la diferite meridiane (Ed. Uniunii de Cultură Fizică și Sport, 1962)
• Fotbal la poalele Cordilierilor (Ed. Uniunii de Cultură Fizică și Sport, 1966)
• Din nou pe meridianele fotbalului (Ed. Uniunii de Cultură Fizică și Sport, 1967)
• Ce rău v-am făcut? (Ed. Junimea, Iași, 1976)
• Păpușarii (Ed. Cartea Românească, 1984)
• Competiții de neuitat (Ed. Sport-Turism, 1989) 

  Constantin Teașcă

·         1930: S-a născut Pop Simion, scriitor, jurnalist (reporter la Redacţia Culturală a Radiodifuziunii Române între anii 1955 şi 1958) şi diplomat (ambasador al României în Ungaria în perioada 1990-1992) (m. 2008).

·         1932: Glenn Herbert Gould (n. 25 septembrie 1932, Toronto, Canada – d. 4 octombrie 1982) a fost un celebru pianist canadian al secolului al XX-lea. Este cunoscut pentru interpretarea caracterizată de rafinament tehnic și mai ales pentru înregistrările muzicii lui Bach.

În anul 1964 a părăsit brusc cariera de concertist și nu a mai apărut niciodată în public, consacrând-se înregistrărilor în studiou și realizării de emisiuni radiofonice pentru Radio Canada. Gould s-a născut în 1932 la Toronto, Ontario, ca unic copil al părinților săi.Numele său la naștere era Glen Herbert Gold.Tatăl său, Russell Herbert („Bert”) Gold, provenea dintr-o familie metodistă cu rădăcini engleze și scoțiene. Mama sa, Florence („Flora”) Emma, născută Greig, cu zece ani mai vârstnică decât soțul ei, era de origine scoțiană și de rit presbiterian. Bunicul ei era văr cu compozitorul norvegian Edvard Grieg, prin ramura scoțiană a familiei acestuia.^[13] . În anul 1939 tatăl pianistului și întreaga familie și-a schimbat numele din Gold în Gould pentru a nu fi socotiți din greșeală evrei, într-o perioadă în care antisemitismul era popular. Când mai târziu va fi întrebat în legătură cu presupusa lui origine evreiască, Gould obișnuia să spună, în glumă,că a fost evreu înainte de război. Gould a copilărit în casa părintească de pe Southwood Drive 32 din Toronto. A fost foarte legat de mama sa, care era foarte anxioasă în ce-l privea și de mic a preferat adesea compania animalelor. A crescut într-o atmosferă muzicală. Mama sa era profesoară de pian, tatăl învățase vioara în copilărie și amândoi cântau în coruri bisericești. De timpuriu Florence Gould a prevăzut pentru copilul ei o carieră muzicală. La trei ani el a dovedit un auz absolut. De la 4 ani a luat lecții de pian și de canto cu mama sa.La 6 ani copilul a asistat entuziasmat la recitalul pianistului Josef Hofmann, iar la 7 ani a început să-și însoțească părinții la concertele Orchestrei Simfonice din Toronto.^[14] Glen, care a început, la un moment dat, să-și scrie prenumele cu doi n, Glenn, a studiat de la vârsta de zece ani la Conervatorul Regal de Muzică din Toronto, principalii săi maeștri fiind Alberto Guerrero (pian), Frederick C. Silvester (orgă) și Leo Smith (teoria muzicii) Copil fiind, a cântat de multe ori la orgă în biserici.^[15] Deja la 13 ani, în 1945 a fost prima oară solist în public ca organist, iar în anul următor, a cântat ca pianist solist primaparte din Concertul nr.4 pentru pian și orchestră de Beethoven cu Orchestra Simfonică din Toronto. În 1947 a apărut pentru prima dată într-un recital, iar în anul 1950 a cântat prima dată într-un concert transmis la radio de canalul CBC. Acesta a fost debutul unei lungi relații intre Gould și radiodifuziune și cu studiourile de înregistrări. 

Glenn Gould

În anul 1957 Gould a făcut un turneu de concerte în Uniunea Sovietică, fiind primul solist instrumentist nord-american care s-a produs acolo după cel de-al Doilea Război Mondial. În 1958 a interpretat concertul pentru pian în re minor de Johann Sebastian Bach cu Orchestra regală Concertgebouw sub bagheta lui Dimitri Mitropoulos, iar în 1959 a apărut acolo într-un recital. În 1959 Gould a interpretat la Carnegie Hall concertul nr.1 pentru pian de Johannes Brahms sub bagheta lui Leonard Bernstein.

La 10 aprilie 1964 Gould a apărut pentru ultima dată într-un concert public la Los Angeles. În restul vieții s-a concentrat asupra înregistrărilor in studiouri, și realizării de emisiuni radiofonice despre muzica clasică și, uneori, compoziției.

Gould s-a stins din viață în 1982 în urma unui accident vascular cerebral, la vârsta de 50 ani. A fost înhumat la cimitirul Mount Pleasant din Toronto. 

Glenn Gould

·         1936: S-a nascut in localitatea Valea Voievozilor, jud.Dâmbovița, Ileana Sărăroiu (născută Elena Sărăroiu), interpretă română de muzică populară, romanțe și muzică ușoară românească; (d. 13 mai 1979, Unirea, Călărași).  A  debutat la Casa de Cultură din Târgoviște si după absolvirea Școlii populare de artă pleacă la București, unde este angajată la sugestia lui Harry Negrin la Teatrul „Ion Vasilescu”. Activează apoi în cadrul Ansamblului de cântece și dansuri al  Direcției Generale a Serviciului Muncii  și Ansamblului Aviației, iar din anul 1964 la Ansamblul „Ciocârlia”. A fost colaboratoare a Radioteleviziunii Române. Face prima imprimare în 1964, la Radio București, iar în 1966 lansează primul disc la casa de discuri  Electrecord. Este prezentă la numeroase emisiuni ale Radioteleviziunii Române și  la Radio. A decedat neașteptat, în noaptea de 12 spre 13 mai 1979, la o nuntă din Călărași, din cauza unui anevrism care i-a provocat un accident vascular cerebral si este înmormântată la cimitirul „Sfânta Vineri” din București.

* 1938: Nicolae-Dinu Mărgineanu^[1] (n. 25 septembrie 1938, Cluj) este un operator, scenarist, producător și regizor de film român. Este căsătorit din 1976 cu actrița Maria Ploae și au împreună 3 copii^[2], al patrulea fiind din prima căsnicie a regizorului. Unul dintre ei, Petru Mărgineanu, este compozitor, iar Ana Mărgineanu este regizor de teatru. Tatăl său, psihologul Nicolae Mărgineanu, a efectuat 16 ani de închisoare în închisorile comuniste, între 1948 - 1964. A absolvit cursurile IATC în 1969 (imagine). Activitate bogată ca operator de film în anii '70, pentru ca din anii '80 să se dedice regiei de film. Devine un regizor de primă mână al filmului românesc din această perioadă ^[3], prin seriozitatea abordării, construcție dramatică solidă și atenția acordată partiturii actoricești. Face atât film de ficțiune, cât și film documentar și utilitar. Din 1990 este și producător de film. Filmografie: 

Operator

• Alerta - r. Mircea Săucan, (1967)
• Brigada Diverse intră în acțiune (1970)
• Brigada Diverse în alertă! (1971)
• B.D. la munte și la mare (1971)
• Explozia - r. Mircea Drăgan, (1972)
• Frații Jderi (1974) - în colaborare cu Mircea Mladin
• Muntele ascuns - r. Andrei Cătălin Băleanu, (1974)
• Ștefan cel Mare - Vaslui 1475 (1975) - colaborator imagine
• Tanase Scatiu - r. Dan Pița, (1976)
• Profetul, aurul și ardelenii (1978)

Regizor

• Apa ca un bivol negru (1970), co-regie cu Iosif Demian, Dinu Tănase, Stere Gulea, Roxana Pană, Youssouf Aidabi, Petre Bokor, Andrei Cătălin Băleanu, Dan Naum, Teodor Mitache, Bogdan Cavadia, Dan Pița, Mircea Veroiu, Felicia Pătrașcu
• Mai presus de orice (1978, co-regie cu Dan Pita
• Profetul, aurul și ardelenii (1978) - regizor secund
• Un om în loden (1979)
• Ștefan Luchian (1981)
• Banda de magnetofon (1981)
• Întoarcerea din iad (1983)
• Pădureanca (1986)
• Flăcări pe comori (1987)
• Un bulgăre de humă (1989)
• Li-ber-ta-te, li-ber-ta-te ! (1990), co-regie cu Iosif Costinaș, Lucian Ionică
• Undeva în Est (1991)
• Privește înainte cu mânie (1992)
• Arhitectura și puterea (1993) - film documentar.
• Enescu - la răspântie de vremi (1994)
• Capul de zimbru (1996) - film TV
• Faimosul Paparazzo (1999)
• Binecuvântată fii, închisoare (2002)
• Romania muzicii traditionale (2003)
• Logodnicii din America (2007) ^[5]
• Schimb valutar (2008) ^[6]
• Dealul Crucii (2010)
• Amfiteatre și închisori : un psiholog în temnițele comuniste (2010)
• Demascarea (2011)
• Parintele Arsenie Boca, omul lui Dumnezeu (2011)
• Părintele Arsenie Boca în duh și adevăr (2013)
• George Manu – Rectorul din Zarca Aiudului (2013)
• Poarta Albă (2014)
• Intalnire cu un sfant - Parintele Arsenie Boca (2015)
• Părintele Teofil, apostolul tinerilor (2016)
• Execuția (2017)
• Fals tratat de mantuire a sufletului (2018)

Scenarist

• Ștefan Luchian (1981)
• Întoarcerea din iad (1983)
• Pădureanca (1986)
• Un bulgăre de humă (1989)
• Undeva în Est (1991)
• Binecuvântată fii, închisoare (2002)

Producător

• Undeva in Est, (1990)
• Faimosul paparazzo, (1999)
• Binecuvântată fii, închisoare, (2002)
• Ce lume veselă, (2003)
• Biruința, (2004)
• Logodnicii din America, (2007)
• Schimb valutar, (2007)

* 1939: Gheorghe Dumitrașcu (n. 25 septembrie 1939, Nisipari, Castelu, Constanța, România – d. 17 ianuarie 2017^[1]) a fost un senator român în legislaturile 1990-1992, 1992-1996 și 1996-2000 ales în județul Constanța pe listele partidului FSN și apoi PDSR. În cadrul activității sale parlamentare în legislatura 1990-1992, Gheorghe Dumitrașcu a fost membru în grupurile parlamentare de prietenie cu Republica Turcia, Ungaria, Mongolia și Republica Bulgaria. În legislatura 1992-1996, Gheorghe Dumitrașcu a fost membru în Frontul Democrat al Salvării Naționale iar apoi a devenit membru al PDSR. În legislatura 1996-2000, Gheorghe Dumitrașcu a fost membru al PDSR până în septembrie 2000 iar apoi a devenit independent. În legislatura 1996-2000, Gheorghe Dumitrașcu a inițiat o singură moțiune. În legislatura 1996-2000, Gheorghe Dumitrașcu a fost membru al grupurilor parlamentare de prietenie cu Mongolia și Albania. Gheorghe Dumitrașcu a fost profesor universitar în cadrul Facultății de Istorie a Universității „Ovidius” din Constanța
* 1942: Călin N. Turcu (n. 25 septembrie 1942, Ploiești - d. 7 ianuarie 2006, Craiova) a fost un cercetător român al fenomenului OZN, fondator al RUFOR (Romanian UFO Researchers). Cercetător pasionat al paleoastronauticii, parapsihologiei, exobiologiei, ufologiei, a publicat mai multe articole în România și străinătate și a susținut mai multe prelegeri pe teme din domeniile enumerate.

Din anul 1972 a făcut investigații pe întreg teritoriul României despre fenomenul OZN, deținând în acest sens mai multe mii de declarații scrise de la martori oculari ai fenomenului amintit.

În anul 1977 a înființat grupul RUFOR la Vălenii de Munte , iar între 1979-1986 a publicat împreună cu acest grup un buletin intern (27 de numere). Cofondator al revistei RUFOR, din care au apărut 27 de numere - între 1994-1996.

Din 1992 a pus bazale unei biblioteci internaționale de ufologie la Vălenii de Munte. Operă: 

• Cazuri OZN în România. S-a întâmplat mâine (1992)
• OZN - Istorie stranie și adevărată (1992)
• Strict secret. Raportul UMMO (1993)
• OZN Strict secret: Afacerea UMMO (1994)
• Enciclopedia observatiilor OZN din Romania (1994)
• Dosar OZN România (1996)
• OZN - Ultima oră (1996)
• OZN - Cenzura cosmică (1996)
• OZN - Maxim interes (1997)
• Paradoxul secretomaniei (1998)
• OZN - istorie stranie și adevarată
• Paradoxul secretomaniei (2000)
• Între firesc și imposibil (2001)
• Marile evenimente OZN în România (2002)
• Extratereștrii în România, vol. I (2004), vol. II (2005)

·         1943 - S-a născut John Locke, clăpar şi compozitor american (Spirit).

·         1943 - S-a născut Onnie McIntyre, chitarist, vocalist şi compozitor britanic (Average White Band).

·         1944: Dorin Liviu Zaharia (n. 25 septembrie 1944 - d. 3 decembrie 1987) a fost un cântăreț, compozitor și textier român. Pornind de la numele de scenă al cântărețului american de rock and roll Chubby Checker, Zaharia era poreclit de către colegi și cunoscuți Chubby Zaharia (scris câteodată și Ciabi). Inițial autodidact în materie de muzică, Zaharia a fost student al Conservatorului din București fără a-l absolvi, însă. De asemenea, interesul pentru diverse domenii de cunoaștere l-a îndemnat să înceapă studii universitare la mai multe specializări, însă fără a promova vreuna dintre ele. Membru fondator al formației Olympic '64, cu care debutează în 1964 la Student Club din București și cu care participă la primele două ediții ale Festivalului Club A (1969, 1971), cu lucrările de operă rock Decameronul focului alb (care, în diverse reprezentații de-a lungul timpului, și-a schimbat formula din decameron – grc. „zece zile” în endecameron, dodecameron – „unsprezece, douăsprezece zile”) și respectiv Karma-Kalyoga, ambele premiate de către juriul festivalului.^[2]

În 1970, se editează pe disc single unica apariție a formației în studioul de înregistrare: Cîntic de haiduc/Ziua bradului de noapte.^[2] Discul, în ciuda formatului scurt, este considerat unul dintre cele mai bune momente ale muzicii rock românești.^[3]

În continuare, compune muzică de film la filmele Nunta de piatră (în colaborare cu Dan Andrei Aldea),^[2] Filip cel Bun, Tănase Scatiu, Duhul aurului regizate de Dan Pița (primul, împreună cu Mircea Veroiu, în care Zaharia participă și în calitate de actor). Scrie muzică și pentru piese de teatru pentru televiziune și filme de scurt-metraj.^[4] În anii optzeci a compus muzica pentru filmele Țapinarii și Lisca regizate de Ioan Cărmăzan.

Zaharia a fost unul dintre primii compozitori de muzică folk ai generației sale, numind-o „nostalgia țăranului orășenizat”. Dorin Liviu Zaharia apare în filmul Nunta de piatră, partea „La o nuntă”, în rolul flașnetarului, un personaj simbolic al peliculei. În probleme de studii mitologice și religioase indiene, Zaharia a fost prieten apropiat cu Ioan Petru Culianu. Criticul literar Dan C. Mihăilescu l-a comparat cu Syd Barrett, primul lider al formației Pink Floyd. De asemenea, Florian Pittiș comenta personajul lui Zaharia ca fiind o trimitere la chitaristul Syd Barrett. Tot el observa că Zaharia a anticipat cu câțiva ani interesul generației flower power pentru cultura indiană și alte modele de gândire ale Orientului; tocmai de aceea, studiile proprii și ajutorul lui Culianu i-au permis introducerea unor astfel de elemente în muzică pe căi mai coerente și ferite de kitsch decât au făcut-o formații importante ale curentului psihedelic. Piese compuse de el (de exemplu, „Vinovații fără vină”, „Bradu-i brad fără topoare”), alături de versiunea în limba română a piesei italiene «E' la pioggia che va» (compusă de Bob Lind cu titlul "Remember The Rain" și făcută cunoscută în Italia de formația The Rokes, tradusă de Zaharia drept „Ploaia care va veni”) au fost preluate de cunoscuți interpreți sau grupuri, precum Adrian Ivanițchi, Mircea Vintilă și Pasărea Colibri.

Dorin Liviu Zaharia a scris și unele texte fonetice pe melodii cunoscute, precum „Vezi bine, gard des n-ai” (It's Been a Hard Day's Night, The Beatles), „Ogarul” (Oh, Carol, The Rolling Stones), „Elin oribil” (Eleanor Rigby, The Beatles),^[6] „Nenea Virgil” (Bungalow Bill, The Beatles) sau „Popa Nan” (Penny Lane, The Beatles). 

·         1944: Michael Kirk Douglas, pe numele său adevărat Michael Danielovitch (n. 25 septembrie 1944 în New Brunswick, New Jersey), este un actor și producător american. Michael Douglas este fiul celebrului actor american Kirk Douglas și al actriței Diana Dill. Filmografie: 

• Umbra unui urias (1966)
• Hail, Hero! (1969)
• Adam at Six A.M. (1970)
• Înainte de război (1971)
• Liniște spulberată (1971)
• The Streets of San Francisco (1972)
• Napoleon și Samantha (1972)
• Coma (1978)
• Sindromul chinezesc (1979)
• Maratonistul (1979)
• It's My Turn (1980)
• Justiție finală (1983)
• Idilă pentru o piatră prețioasă (1984)
• Audiții pe Broadway (1985)
• Giuvaerul Nilului (1985)
• Atracție fatală (1987)
• Wall Street (1987)
• Războiul rozelor (1989)
• Shining Through (1992)
• Cădere liberă (1993)
• Jocul (1997)
• O crimă perfectă (1998)
• Trafic (2000)
• Wonder boys (2000)
• Nici o vorbă (2001)
• O noapte la McCool's (2001)
• Cuscrii (2003)
• În familie(2003)
• Spune cine ești! (2004)
• Noi doi și Dupree (2006)]
• Santinela (2006)
• Regele din California (2007)
• Fantomele fostelor iubite(2009)
• Vinovat și victimă (2009)
• Singuraticul (2009)
• Street: Banii sunt făcuți să circule(2010)
• Haywire: Cursa pentru supraviețuire (2011)
• Burlaci întârziați (2013)
• Viața mea cu Liberace (2013)
• Reykjavik (2014)
• Vânătoarea din iad (2014)
• Așa e viața (2014)
• Omul-Furnică (2015)
• Ken San (2016)
• Unlocked Pericol descătușat (2017)
• The Kominsky Method (2018)
• Animal World (2018)
• Omul Furnică şi Viespea (2018)

Michael Douglas

Douglas la Festivalul de Film de la Tribeca, 2012. Părinți Kirk Douglas Diana Douglas[*]  Frați și surori Eric Douglas[*] Peter Douglas[*] Joel Douglas[*]  Căsătorit cu Diandra Luker (1977-2000) Catherine Zeta-Jones (2000-) Copii Cameron Douglas[*] Carys Zeta[*]

·         1946: Dan Voiculescu, politician și om de afaceri român. Este președinte fondator al Partidului Conservator (fostul Partidul Umanist Român) si a fost ales senator de București in trei legislaturi. Conform Top 300 Capital, familia Voiculescu deținea aproximativ 600-650 de milioane de euro în anul 2012.  Este fondatorul Intact Media Group, trust de presă ce cuprinde televiziuni (Antena 1, Antena 2, Antena 3, Euforia Lifestyle TV, Antena International, GSP tv), publicații (Jurnalul National, Gazeta Sporturilor, BBC Good Food, BBC Top Gear, BBC Science Focus, Income Magazine, The Industry) și posturi de radio (Romantic FM și Radio ZU). La 8 august 2014, a fost condamnat printr-o sentință definitivă la executarea unei pedepse de 10 ani de închisoare, în dosarul Institutului de Cercetari Alimentare. La sfârșitul anului 2008 Dan Voiculescu a fost trimis în judecată de Direcția Națională Anticorupție fiind acuzat de utilizare a influenței sale în 2003, în calitate de lider al unui partid aflat la guvernare, pentru achiziționarea de către Grivco a pachetului majoritar de acțiuni al Institutului de Cercetări Alimentare.^[78][79] Dosarul a fost trimis la Înalta Curte de Casație și Justiție, având în vedere calitatea lui Voiculescu de membru al parlamentului.^[80] Judecarea procesului a fost amânată până în noiembrie 2010 de șapte ori. În decembrie 2010 Dan Voiculescu a fost audiat, acesta susținând că dosarul ar fi o comandă politică a lui Traian Băsescu.^[81] Au urmat șase noi amânări, procesul a înaintat, a fost mutat în urma demisiei lui Voiculescu din Parlament de la Înalta Curte de Casație și Justiție la Tribunalul București. În data de 26 septembrie 2013 a fost condamnat de Tribunalul București la 5 ani de închisoare pentru infracțiunea de spălare de bani. Împotriva sentinței au formulat apeluri atât DNA, cât și Voiculescu și alți coinculpați, apeluri care au fost dezbătute la Curtea de Apel București în 4 și 5 august 2014. În data de 8 august 2014 Curtea de Apel București a admis apelul DNA în ceea ce-l privește pe Dan Voiculescu, a schimbat încadrarea juridică a faptelor reținute în seama sa, și i-a majorat pedeapsa la 10 ani de închisoare.^[82] Ulterior pronunțării deciziei, unul din judecătorii din dosar, Camelia Bogdan, a fost exclusă din magistratură de către secția pentru judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, deoarece a încasat bani de la una din părțile implicate în proces, respectiv Ministerul Agriculturii.^[83] Decizia CSM nu este definitivă, putând avea loc recursul. Voiculescu a fost încarcerat la Penitenciarul Rahova în 8 august 2014, iar ANAF i-a pus sechestru pe câteva imobile pentru plata prejudiciului. În mai puțin de un an și jumătate în închisoare, Voiculescu a scris unsprezece cărți, ceea ce i-a adus o reducere de peste 300 de zile a termenului executat. Acesta a fost liberat condiționat din închisoare după 2 ani și 11 luni, deși prejudiciul nu a fost achitat.
* 1947: Lembit Lõhmus (n. 25 septembrie 1947, la Mustlas, în Republica Sovietică Socialistă Estonă, U.R.S.S., azi în Estonia) este un grafician eston, realizator al feței estone a monedelor euro estone, intrate în circulație la 1 ianuarie 2011. Lembit Lõhmus a studiat, în perioada 1969-1975, la Școala de Artă din Tartu și la Academia de Artă Estonă din Tallin (cum laude). Lembit Lõhmus a creat sute de gravuri în lemn, cupru și oțel. A creat gravurile a aproape 200 de mărci poștale estone și străine. A câștigat concursul pentru realizarea fețelor naționale ale monedelor euro uzuale emise de Estonia, la intrarea acestei țări în zona euro, la 1 ianuarie 2011. Grafica feței estone a monedelor euro uzuale a fost adoptată la 15 decembrie 2004, de către Eesti Pank (Banca Națională Estoniană). În acest concurs, desenul Hara 2 al artistului Lembit Lõhmus, a obținut 12 482 voturi (peste 27 % din voturi). Desenul reprezintă conturul hărții Estoniei și cuvântul Eesti (care semnifică „Estonia”, în limba estonă). « Puține state au un contur atât de frumos și ușor de ținut minte. Simbolul este ușor de memorizat » a subliniat artistul. 

Lembit Lõhmus

·         1947 - S-a născut John Fiddler, vocalist, compozitor şi multi-instrumentist britanic (Medicine Head).

·         1948: S-a născut la  Variaș, jud. Timiș, Vasile Şirli, compozitor de muzică de teatru şi film,  producător de spectacole muzicale și compozitor român de origine meglenoromână, stabilit (din 1986) la Paris. In 1967, este admis în Conservatorul din București  si imediat dupa absolvirea acestuia, în 1972, devine redactor la Editura Muzicală, unde va lucra până în 1980. În intervalul 1980–1984 este director artistic al casei de discuri Electrecord, unica in tara la vremea aceea si tot în 1980 devine membru al Biroului de muzică ușoară. Obține distincții în cadrul unor festivaluri și concursuri de muzică ușoară, precum: Mamaia, Bratislava, Montreux, Soci, Dresda, Tokyo si în 1979 premiul Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România. În 1982, câștigă premiul ACIN pentru muzica filmului Un echipaj pentru Singapore, în regia lui Nicu Stan. De la începutul anilor ’90 ai secolului al XX-lea este director muzical la Disneyland Paris.

* 1948: Ștefan Birtalan (n. 25 septembrie 1948, Jibou, România) este un fost handbalist român care a făcut parte din lotul echipei naționale de handbal a României, medaliată cu argint olimpic la Montreal 1976 și cu bronz olimpic la München 1972 și Moscova 1980.

·         1949: Pedro Almodóvar, regizor spaniol
* 1951: Gheorghe Brega (n. 25 septembrie 1951, Drepcăuți) este un medic și politician din Republica Moldova, viceprim-ministru pentru probleme sociale al Republicii Moldova (din 30 iulie 2015). În perioada 30 octombrie 2015 – 20 ianuarie 2016 a asigurat interimatul funcției de prim-ministru. Anterior, din anul 2009 până la 31 iulie 2015, a fost deputat în Parlamentul Republicii Moldova în cadrul fracțiunii Partidului Liberal (PL). Gheorghe Brega s-a născut pe 25 septembrie 1951, în satul Drepcăuți, raionul Briceni, RSS Moldovenească. În perioada 1958-1968 a urmat școala medie din satul Drepcăuți, iar în anul 1974 a absolvit Institutul de Stat de Medicină din Chișinău, fiind specializat în urologie-chirurgie-oncologie.

În 1972-1974 a fost asistent medical la Spitalul de urgență din Chișinău. Între 1974-1976 a lucrat ca medic internist și medic-chirurg urolog la Spitalul Clinic Municipal nr.1 din Chișinău, iar între anii 1976-1978 – medic urolog la Spitalul Clinic Municipal nr.2 din Chișinău. În perioada 1978-1983 a activat ca medic oncolog-urolog la Policlinica Institutului Oncologic din Republica Moldova, iar între 1983-1989 a fost medic oncolog-urolog în secția de procto-urologie a Institutului Oncologic din Republica Moldova. Din 1989 până în 2004 a fost șef al secției urologie din cadrul Institutului Oncologic din Republica Moldova, iar între 2004-2009 – medic chirurg-urolog la Centrul Sănătății Familiei “Galaxia”.^[1]

Din 2009 până la 31 iulie 2015 a fost deputat în Parlamentul Republicii Moldova din partea fracțiunii Partidului Liberal. La 30 iulie 2015 a fost învestit în funcția de viceprim-ministru pentru probleme sociale al Republicii Moldova în Guvernul Streleț,^[2] fiind înaintat la funcție din partea Partidului Liberal.^[3] Conform prevederilor legale referitoare la compatibilitatea funcțiilor publice, a renunțat la funcția de deputat și la 31 iulie parlamentul a luat act de demisia sa.^[4]

După ce pe 29 octombrie 2015, guvernul în frunte cu Valeriu Streleț a fost demis printr-o moțiune de cenzură,^[5][6] a doua zi, pe 30 octombrie, conform procedurii el și-a prezentat demisia în fața șefului statului, Nicolae Timofti,^[7] iar acesta în scurt timp l-a desemnat drept premier interimar pe Gheorghe Brega. 

Gheorghe Brega

Gheorghe Brega în calitate de prim-ministru interimar al Republicii Moldova

·         1951: Mark Hamill, actor american

·         1951 - S-a născut Burleigh Drummond, vocalist şi percuţionist american (Ambrosia).

·         1952: Christopher D'Olier Reeve^[1] (n. 25 septembrie 1952 - d. 10 octombrie 2004) a fost un actor, regizor, producător, scenarist, autor și activist american, cunoscut mai ales pentru interpretarea rolului "Superman". În mai 1995, în timp ce filma are loc un accident în care actorul, căzând de pe cal pe platourile din Charlottesville, rămâne paralizat de la gât în jos pentru toată viața. 

Christopher Reeve

Reeve în 1985. Părinți F. D. Reeve Barbara Pitney Reeve (născută Lamb) Căsătorit cu Dana Morosini (1992–2004) Copii 3 (2 cu Exton; 1 cu Dana Reeve)

* 1954: Juan de la Cruz "Juande" Ramos Cano (n. 25 septembrie 1954 în Pedro Muñoz, Ciudad Real, Spania) este un fost fotbalist spaniol și actualul antrenor al echipei ucrainene Dnipro Dnipropetrovsk.
* 1955: Ion Crăciun (n. 25 septembrie 1955, în Constanța)^[1] este un fost portar român, actual antrenor de handbal la echipa Corona Brașov^[2] și fostul antrenor al echipei naționale de handbal pentru tineret a României. 

·         1955: Karl-Heinz Rummenigge (n. 25 septembrie 1955 în Lippstadt) este un fost jucător de fotbal german.
* 1955: Zucchero este un cântăreț italian de muzică rock. vândut peste 40 de milioane de albume la nivel mondial^[1] și a primit mai multe premii, printre care două premii World Music Awards, șase IFPI Europe Platinum Awards^[2] și o nominalizare la Premiile Grammy 

Zucchero

Zucchero în Danemarca, 2007

·         1956: Iuliu Nosa, politician român

·         1957: Ioan Cindrea, politician român
* 1960: Dana Dembinski Medeleanu (n. 25 septembrie 1960,  comuna Tulgheș, Harghita) este o actriță de film și teatru română. Filmografie: 

• Aniversarea (2017) - Larisa
• Fetele lu' dom' Profesor (2014) -  Cerasela
• Iubire și onoare (2011) - Rania
• Îngerașii (2008) - Violeta Strâmbu
• Marti, dupã Crãciun (2010)  Teatru: 
• Fazanul de Georges Feydeau, regia Emil Mandric, (1992)
• Migrena de Hanibal Stănciulescu, regia Radu Băieșu, (1993)
• Lunile lunii, regia Liana Ceterchi, (1997)
• Noaptea încurcăturilor de Oliver Goldsmith, regia Petru Vutcărău, (1997)
• Domnișoara Iulia de August Strindberg, regia Liana Ceterchi, (1999)
• Valsul câinilor de Leonid Andreev, regia Nona Ciobanu, (1999)
• Popcorn de Ben Elton, regia Răzvan Săvescu, (2001)
• Lolita de Vladimir Nabokov, regia Cătălina Buzoianu, (2003)
• Jacques sau supunerea de Eugene Ionesco, regia Florin Fătulescu, (2007)
• Hamelin, legea tăcerii de Juan Mayorga, regia Claudiu Goga, (2008)
• Primăvara doamnei Stone la Roma de Martin Sherman, după Tennessee Williams, regia Liana Ceterchi, (2012)
• Mata Hari – dincolo de legendă de Philippe Collas și Eric Villedary, regia Liana Ceterchi, (2015)

* 1960: Igor Belanov (ucraineană Ігор Іванович Беланов, rusă Игорь Иванович Беланов), (n. 25 septembrie 1960) este un fost jucător de fotbal ucrainean. A primit Balonul de Aur în 1986. S-a născut în Odesa, Ucraina, atunci parte a URSS.

·         1961: Heather Locklear, actriță și model american

·         1964: Carlos Ruiz Zafón, scriitor spaniol
* 1965: Kenta Hasegawa (n. 25 septembrie 1965) este un fost fotbalist japonez.
* 1968: Dan Aurel Ioniță (n. 25 septembrie 1968) este un senator român, ales în 2012 pe listele PP-DD..

·         1968: Will Smith, actor și rapper american

·         1969: Catherine Zeta Jones (n. 25 septembrie 1969) este o actriță britanică de film, ce joacă în principal în Statele Unite, laureată cu Premiul Oscar pentru prestația feminină din musicalul Chicago. Zeta-Jones a copilărit în localitatea Mumbles din Țara Galilor. Tatăl ei Dai Jones a deținut o fabrică de dulciuri. Ea are doi frați David Jones și Lyndon Jones care lucrează în fabrica tatălui lor. Ca și copil ea a suferit din cauza unor tulburări respiratorii, fiind necesară o operație a traheii, care i-a lăsat pe gât o cicatrice. Catherine Zeta-Jones, este jumătate irlandeză și jumătate galeză. Ca și copil a dansat și cântat în corul școlii catolice din localitate. Ulterior a jucat în piese de teatru. La vârsta de 15 ani cu scopul de a deveni actriță se mută la Londra. La 17 ani printr-o împrejurare norocoasă este angajată la Musicals 42nd Street. În 1990 a fost un an în Franța unde va juca rolul principal Sheherazade, în filmul Les 1001 nuits.

Din viața ei privată la data de 18 noiembrie 2000 se căsătorește cu actorul Michael Douglas, care este cu 25 de ani mai în vârstă. Cu el are doi copii. După căsătorie în anul 2011, ajunge să fie internată într-o clinică de boli nervoase, ea suferind de tulburare bipolara. Michael Douglas, soțul ei, este bolnav de cancer, iar fiul ei vitreg este dependent de stupefiante. 

Catherine Zeta-Jones

Catherine Zeta-Jones în 2005 Căsătorită cu Michael Douglas (2000-) Copii Carys Zeta[*]

* 1969: Shinji Tanaka (n. 25 septembrie 1969) este un fost fotbalist japonez.
* 1972: Ana-Maria Negrilă (n. 25 septembrie 1972, București, România) este o scriitoare contemporană de literatură fantastică și science fiction. Ana-Maria Negrilă este absolventă a Facultății de Limbi și Literaturi Străine a Universității din București, doctor în literatură veche, scriitoare și traducătoare. A debutat în 1993 cu povestirea Fragile în Jurnalul SF, iar prozele sale au obținut numeroase premii la concursurile de profil (inclusiv premiul Vladimir Colin pentru roman, 2008).^[2] A fost membră a cenaclului String și a grupului Kult. A scris și publicat atât ficțiune, cât și non-ficțiune în numeroase reviste cum ar fi: Apostrof (revistă),^[3] Anticipația CPSF, EgoPHobia, ArtPanorama, Haemus Revistë Evropiane, Argos, revista String etc.. A scris proză fantastică, dar a fost o prezență activă și în cadrul mișcării cyberpunk din România^[4]. A fost o colaboratoare constantă a Jurnalul SF, publicație ce „a provocat și întreținut coagularea celei mai importante mișcări în SF-ul românesc postcomunist, unind postmodernismul și cyberpunkul”^[5]. A făcut parte din grupul Kult ale cărui volume, Cronicile sângelui, Vremea demonilor (2001) și Radharc (2005), „ilustrează specia antologiei de grupare estetică, promovând, prin Ana-Maria Negrilă, Bogdan-Tudor Bucheru, Costi Gurgu, Florin Pîtea și Jean-Lorin Sterian, un SF de deliberată și programatică interferență cu domeniile fantasy și horror.”^[6] A publicat numeroase povestiri în reviste și almanahuri de profil. Povestirea Trickster a fost publicată în Almanahul Anticipația, 1999-2000, Peșterile de fum ale timpului în Antologia Nemira, 1996, iar ultima sa povestire, Agentul galenic, parte a seriei Stelarium, a apărut în revista Știință & Tehnică nr.66, 2017.^[7] A publicat în numeroase alte antologii printre care New Weird (ed. Ann & Jeff VanderMeer), unde povestirea sa De acum și până-n noapte s-a regăsit alături de proze semnate de China Mieville, Clive Barker, Michael Moorcock și alții. Povestirea Peșterile de fum ale timpului a fost tradusă în Nemira Anthology 1996 (Time’s Caves of Smoke), iar Camera (Dhoma) a apărut în Haemus Reviste Evropiane nr. 8, 2001. Povestiri: 

• Agentul galenic, revista Știință & Tehnică nr. 66, 2017
• Fragile, Lumi stranii, Editura Vremea, 2015^[8]
• Pangul albastru, Dincolo de Orizont. Povestiri Science Fiction, Volumul 1 (2015), Millennium Books, 2015.
• Ora morții, Dincolo de noapte. 12 fețe ale goticului, Editura Millennium Books, 2012^[9]
• De acum și până-n noapte, The New Weird, Editura Millennium Books 2008.
• De acum și până-n noapte, antologia Kult 3, Radhark, Millennium Press, 2005.
• Povestea călătorului de la soare-apune, Alte lumi, alte legende, Editura Media Tech, Iași, 2002.
• Cântecul zorilor, Cronicile sângelui (antologie Kult), editura ProLogos 2001^[10]
• Camera, Haemus Reviste Evropiane, nr. 8, 2001.
• Copilăria lui Münchausen, România SF 2001, Editura ProLogos, 2001.
• Lumina din adâncuri, Almanahul Nautilus, Editura Nemira, 2001.
• Lumea de nisip, Arca îmblânzitorilor de fantome, editura EuroVida, 2000.
• Trickster, Almanahul Anticipația, Editura Nemira,1999-2000.
• Împăratul de înghețată, Ficțiuni nr.2/1998, Omnibooks.
• Peșterile de fum ale timpului, Antologia science-fiction Nemira '96 Romane: Ana-Maria Negrilă a publicat mai multe romane și culegeri de povestiri: Orașul ascuns (Diasfera, 2005), Împăratul ghețurilor (Diasfera, 2006, Crux Publishing, 2018) pentru care a obținut premiul Vladimir Colin în 2008,^[11] Cântecul zorilor și Lumile se prăbușesc (2015, ebook). În 2016, i-a apărut primul volum al seriei Stelarium, Regatul sufletelor pierdute (Crux Publishing), urmat la câteva luni de volumul al doilea, Ascensiunea stelară, iar în 2019 de al treilea volum, Agenții haosului,^[12] apărut la aceeași editură. „Agenții haosului oferă un finis coronat opus, Ana-Maria Negrilă dovedind astfel că nu a avut intenția de a scrie volume peste volume până la epuizarea posibilităților subiectului (ceea ce ar fi făcut să planeze asupra Stelariumului marele risc al artificialului, căruia îi cad pradă atâția autori ai momentului), ci a creat firesc o frescă viabilă, pe care a preferat să o aștearnă pe hârtie în atâtea pagini câte erau necesare, fără digresiuni, dar și fără teama de amănunte. Rezultatul: o saga închegată, gata să reziste oricărei critici, adevărată arhitectură literară; probabil cea mai importantă realizare științifico-fantastică a ultimilor cinci ani, greu de concurat în anii care urmează, cu puține rivale în anii trecuți.”

* 1973: Bridget Marquardt (născut la Bridget Christina Sandmeier, 25 septembrie 1973) este o personalitate de televiziune, fotomodel și actriță americană. Ea este cel mai bine cunoscut pentru rolul ei din serialul de televiziune The Girls Next Door, care descrie viata ei ca una din prietenele lui Hugh Hefner. Marquardt s-a născut în Oregon după ce familia ei s-a mutat acolo din California. La scurt timp după naștere, mama ei s-a mutat cu familia înapoi în California, în cazul în care Marquardt a fost ridicată. Părinții ei au divorțat mai târziu și mama ei, apoi s-a recăsătorit.

Marquardt a absolvit o facultate cu un grad asociat. Ea înmatriculați la universitate în Sacramento, California și a absolvit în 1998 cu un licențiat în comunicații și un accent pe relațiile publice. În 2001, ea a primit diploma de master ei în comunicații de la universitate. Ea a luat mai târziu, un curs de nivel de absolvent în jurnalism în UCLA, care a fost reprezentate pe primul sezon al The Girls Next Door, mai ales atunci când ea a trebuit să plece pentru a participa la examenul ei finală. La sfatul prietenilor care a sugerat ea pune pentru revista Playboy, Bridget a trimis o scrisoare Playboy întrebător cum să deveniți o Playmate. În 2001, Marquardt mutat la Los Angeles și a făcut de locuri de muncă locale, de modelare și roluri mici care acționează. După testare, fără succes, de două ori pentru Playboy, ea a fost invitata la Playboy Mansion și în curând a devenit regulat acolo. În octombrie 2002, după mai mult de un an de a vizita palat, ea a fost invitată să se mute într-și să devină una din prietenele lui Hugh Hefner.

Marquardt este inclus in serialul de televiziune The Girls Next Door pe E!, și a apărut cu Holly Madison și Kendra Wilkinson în trei se referă la a revistei Playboy, în noiembrie 2005, septembrie 2006 și martie 2008. Ea a apărut în mai multe filme, inclusiv o comedie de groază în care ea descrie un om de stiinta a face cercetare genetică pe iepuri. Ea a apărut într-un episod din Curb Your Enthusiasm împreună cu Madison și Hefner în 2005. Ea a apărut, de asemenea, ca ea impreuna cu Madison, Wilkinson și Hefner într-un episod din Entourage.

Marquardt a făcut aparitia ei finală în Playboy în februarie 2009, într-o fotografie nud răspândirea împușcat cu Madison și Wilkinson, care a fost touted ca un rămas bun de la The Girls Next Door. Marquardt a găzduit programul de televiziune Bridget's Sexiest Beaches pe Travel Channel, care a debutat în martie 2009 și sa încheiat după un sezon.

În aprilie 2010, Marquardt a anuntat planurile pentru seria realitate ei propria. Episod pilot va trage în luna aprilie și va acoperi viața ei, după Playboy Mansion și relația ei actuala. În martie 2011, Bridget a anunțat pe pagina ei de Twitter că canal E! a decis să nu ridica seria ei realitate, dar a declarat că ea se bucură de oportunități alte. În septembrie 2007, Marquardt a declarat că a fost căsătorit, dar separate și au fost trăiesc în Playboy Mansion din octombrie 2002. Potrivit interviu, sotul ei sprijinit mutarea ei la Los Angeles, care au rămas prieteni, și că acestea au fost în procesul de divorț. Într-un interviu decembrie 2008, Marquardt a declarat că ea a fost unic, iar la începutul lui ianuarie 2009, s-a raportat că ea a mutat din Playboy pentru a deveni persoana ei. 

Bridget Marquardt

* 1973: Tijani Babangida (n. 25 septembrie 1973, Kaduna)^[1] este un fost jucător de fotbal, mijlocaș originar din Nigeria.
* 1976: Charlotte Ayanna (născută Charlotte Lopez; n. 25 septembrie 1976, San Juan, Puerto Rico) este o actriță americană de origine portoricană, care a fost adoptată la vârsta de 17 ani. In 1993 câștigă titlui de Miss Teen USA, și va studia la University of California. 
1976: Chiara Siracusa, cunoscută mai mult după mononimul Chiara, este o cântăreață malteză. Ea a reprezentat Malta la Eurovision 1998 (locul 3), la Eurovision 2005 (locul 2) și la Eurovision 2009 (locul 22). 

Chiara Siracusa

Chiara în 2011

* 1976: Armando Gonçalves Teixeira (pronounție în portugheză: /ɐɾˈmɐ̃du ɡõˈsaɫvɨʃ tejˈʃejɾɐ/, n. 25 septembrie 1976), cunoscut ca Petit, este un fost fotbalist internațional portughez, care activa ca mijlocaș defensiv.

* 1980: T.I. este un rapper, producător și actor american, pe numele său adevărat Clifford Joseph Harris, Jr. A devenit faimos în anul 2001, anul lansării albumului I'm Serious. S-a născut în orașul Atlanta,statul Georgia în anul 1980. Până la vârsta de 14 ani a fost arestat în mai multe rânduri pentru trafic de droguri, de unde și-a luat porecla "Rubberband Man". Copilăria și-a petrecut-o în cartierul Bankhead și a fost crescut de bunicii săi. 

T.I.

T.I. la Festivalul Bumbershoot 2008

* 1981: Megumi Yamano (n. 25 septembrie 1981, Kurashiki, Japonia)
* 1983: Daniel Márcio Fernandes, cunoscut ca Daniel Fernandes (n. 25 septembrie 1983, Edmonton, Canada) este un fotbalist aflat sub contract cu CFR Cluj.

* 1983: Yuhei Tokunaga (n. 25 septembrie 1983) este un fotbalist japonez.

* 1984: Siphiwe Tshabalala (n. 25 septembrie 1984) este un fotbalist sud-african care evoluează la clubul Kaizer Chiefs în Premier Soccer League, pe postul de mijlocaș stânga. El a marcat primul gol de la Campionatul Mondial de Fotbal 2010, în meciul dintre Mexic și Africa de Sud.

·         1986: Steve Forrest, baterist american (Placebo)
* 1986: Ryu Jun-yeol (n. 25 septembrie 1986, Suwon) este un actor cunoscut pentru rolurile sale din dramele sud-coreene. 

Ryu Jun-yeol

·         1987: Monica Niculescu, jucătoare română de tenis

* 1988: Iulia Managarova (n. 27 septembrie 1988, în Dniepropetrovsk) este o jucătoare ucraineană de handbal care joacă pentru clubul rusesc Rostov-Don și echipa națională a Ucrainei. Managarova evoluează pe postul de extremă dreapta.
* 1989: Constantin Mișelăricu (n. 25 septembrie 1989) este un fotbalist român.

* 1989: Fernanda França da Silva (n. 25 septembrie 1989, în São Bernardo do Campo)^[1] este o handbalistă braziliană care joacă pentru clubul german SG BBM Bietigheim și echipa națională a Braziliei pe postul de extremă stânga.

Pe 26 februarie 2014, în timp ce se afla sub contract cu clubul austriac Hypo Niederösterreich, presa a anunțat că, începând din vara anului 2014, Fernanda da Silva va juca pentru echipa CSM București, care evoluează în Liga Națională.^[2] În vara anului 2016, ea s-a transferat la clubul german SG BBM Bietigheim.

* 1991: Stine Bredal Oftedal (n. 25 septembrie 1991, în Oslo) este o handbalistă norvegiană care joacă pentru clubul francez Issy-Paris Hand^[1] și echipa națională a Norvegiei pe postul de coordonator de joc.

Decese

·         303: Sfantul Fermin din Pamplona este decapitat din ordinul guvernatorului Sebastianus, la Amiens in  Franţa, unde a  predicat  Evanghelia si a crestinat peste 3000 de oameni. El era fiul unui senator roman din Pampeluna si s-a convertit la crestinism. Catolicii il celebreaza la 25 septembrie. Sfantul Fermin sau Firminius, s-a născut în Pompaleo (acum Pamplona, Spania), în secolul al treilea si este alaturi de Sfantul  Francis Xavier, unul dintre cei doi patroni ai provinciei  Navarra din Spania. În fiecare an  intre 6  si 14 iulie în Pamplona, capitala Navarrei, are loc Festivalul San Fermin, sărbătoare care a dobândit o reputație internațională secolului al XX- lea, datorită  scriitorului american Ernest Hemingway, care l-a facut popular  prin unele dintre romanele sale (inclusiv Fiesta). Se considera aceaste sărbătoare a fi a treia în lume în ceea ce priveste numărulde participanți, după Carnavalul de la Rio și Oktoberfest din Munchen, estimandu-se ca la aproximativ 3 milioane de persoane  numărul celor care umplu străzile orașului timp de nouă zile.

·         1066: Harald al III-lea al Norvegiei (n. 1015)
* 1465: Isabela de Bourbon, Contesă de Charolais (1436 – 25 septembrie 1465) a fost a doua soție a lui Carol Temerarul, Conte de Charolais și viitorul Duce de Burgundia. A fost fiica lui Carol I, Duce de Bourbon și a soției lui, Agnes de Burgundia. A fost mama Mariei de Burgundia moștenitoarea Burgundiei. 

Isabela de Bourbon

Părinți Charles I[*] Agnes of Burgundy[*]  Frați și surori Margareta de Bourbon Catharine of Bourbon[*] Marie de Bourbon[*] Louis de Bourbon-Roussillon[*] Charles II, Duke of Bourbon[*] John II, Duke of Bourbon[*] Peter II, Duke of Bourbon[*] Louis de Bourbon, Bishop of Liège[*] Jacques de Bourbon[*]  Căsătorită cu Carol Temerarul Copii Maria de Burgundia

·         1506: Filip I (22 iulie 1478 – 25 septembrie 1506; spaniolă Felipe el Hermoso; germană Philipp der Schöne; franceză Philippe le Beau; neerlandeză Filips de Schone), cunoscut ca cel Frumos sau cel Drept, a fost fiul lui Maximilian I, Împărat romano-german. A moștenit mare parte din Ducatul Burgundia de la mama sa, Maria de Burgundia, și, deoarece s-a căsătorit cu Ioana de Castilia a devenit rege al Castiliei. A fost primul Habsburg care a domnit în Spania iar succesorii săi îl cunosc drept Filip I al Spaniei. Nu a moștenit niciodată teritoriile conduse de tatăl său. 

Filip I, Muzeul Luvru, Paris.

Filip s-a născut la Bruges, Flandra (astăzi în Belgia) și a fost numit după străbunicul său, Filip al III-lea, Duce de Burgundia. În 1482, după decesul mamei sale, Maria de Burgundia, a moștenit Ducatul de Burgundia sub tutela tatălui său (Filip avea patru ani).

A urmat o perioadă de turbulențe cu ostilități sporadice în principal între marile orașe din Flandra (Bruges și Gent) și susținătorii lui Maximilian. Filip a fost prins în vâltoarea evenimentelor și chiar pentru scurt timp a fost sechestrat în Bruges ca parte a campaniei flamande de mărire a autonomiei pe care o obținuse în 1477 de la Maria de Burgundia printr-un acord numit Blijde Inkomst. În 1493, prin Pacea de la Senlis, se convine ca Filip în vârstă de 15 ani va deveni prinț începând cu anul următor. În 1494, Maximilian abandonează regența în conformitate cu termenii Tratatului de la Senlis iar Filip preia conducerea Ducatului cu toate că, în practică, autoritatea deriva de la Consiliul nobililor din Burgundia. La 20 octombrie 1496, la Lier, Filip s-a căsătorit cu Ioana a Castiliei, fiica regelui Ferdinand al II-lea de Aragon și a reginei Isabela I a Castiliei.

Căsătoria a fost una dintr-un set de alianțe dintre Habsburgi și Trastámara menită să consolideze alianța împotriva puterii în creștere a Franței, creștere datorată politicii lui Ludovic al XI-lea al Franței. Problema a devenit mai urgentă după invazia lui Carol al VIII-lea al Franței în Italia (primul război peninsular).

Sora lui Filip, Margareta s-a căsătorit cu Juan, Prinț de Asturias, singurul fiu al lui Ferdinand și al Isabelei și succesor la coroana unificată a Castiliei și Aragonului. 

Filip I

Părinți Maximilian I, Sfânt Împărat Roman Maria de Burgundia  Frați și surori Margareta de Austria, Ducesă de Savoia George of Austria[*] Cornelius of Austria[*]  Căsătorit cu Ioana de Castilia Copii Eleanor, regină a Franței Carol al V-lea, Împărat romano-german Isabella, regină a Danemarcei Ferdinand I, Împărat al Sfântului Imperiu Roman Maria, regină a Bohemiei Caterina, regină a Portugaliei

·         1534: Papa Clement al VII-lea (n. 1478).

·         1559: A murit domnul Tarii Romanesti, Mircea Ciobanul. Era al cincilea fiu al lui Radu cel Mare. După numele de botez se chema Dumitru și a fost căsătorit cu doamna Chiajna, fiica lui Petru Rares, domnul Moldovei, al cărei nume era de fapt Ana. Se numea “Ciobanul”, probabil pentru că înainte de a urca pe tron cumpăra oi pentru Constantinopol. A domnit în Tara Romaneasca de trei ori: ianuarie 1545 - 16 noiembrie 1552; mai 1553 - 28 februarie 1554; (în martie părăsește Bucureștiul); ianuarie 1558 – 21 septembrie 1559. A fost înmormântat în biserica de la Curtea Veche din București, ctitorita de el, cel mai vechi lăcaș de cult din Bucuresti care se păstrează și astăzi în forma sa de origine. Este urmat pe tron  de fiul sau cel mare, în vârstă de 13 ani, Petru cel Tanar.

* 1591: Christian I de Saxonia (n. 29 octombrie 1560, Dresda – d. 25 septembrie 1591, Dresda) a fost Elector de Saxonia din 1586 până în 1591. El a aparținut ramurei Albertine a Casei de Wettin. A fost al șaselea, dar al doilea fiu supraviețuitor al Electorului Augustus de Saxonia și a prințesei Anna a Danemarcei. Decesul fratelui său mai mare, Alexandru (8 octombrie 1565), l-a făcut să devină noul moștenitor al Electoratului Saxoniei. La Dresda, la 25 aprilie 1582, Christian s-a căsătorit cu Sofia, fiica Electorului Johann Georg de Brandenburg. Ei au avut șapte copii:

1. Christian II (n. 23 septembrie 1583, Dresda – d. 23 iunie 1611, Dresda), succesor al tatălui său ca Elector.
2. Johann Georg I (n. 5 martie 1585, Dresda – d. 8 octombrie 1656, Dresda), succesor al fratelui său ca Elector.
3. Anna Sabine (n. 25 ianuarie 1586, Dresda – d. 24 martie 1586, Dresda).
4. Sofia (n. 29 aprilie 1587, Dresda – d. 9 decembrie 1635, Stettin), căsătorită la 26 august 1610 cu Ducele Francisc I de Pomerania.
5. Elisabeta (n. 21 iulie 1588, Dresda – d. 4 martie 1589, Dresda).
6. Augustus (n. 7 septembrie 1589, Dresda – d. 26 decembrie 1615, Naumburg), căsătorit la 1 ianuarie 1612 cu Elisabeth de Brünswick-Wolfenbüttel. Nu au avut copii.
7. Dorothea (n. 7 ianuarie 1591, Dresda – d. 17 noiembrie 1617, Quedlinburg), prințesă-stareță de Quedlinburg (1610). 

   Christian I

   Părinți Augustus, Elector of Saxony[*] Anna a Danemarcei  Frați și surori Alexander von Sachsen[*] Dorothea of Saxony[*] Elisabeth of Saxony[*] Anna de Saxonia  Căsătorit cu Sophie de Brandenburg Copii Christian al II-lea, Elector de Saxonia Johann Georg I, Elector de Saxonia Sofia, Ducesă de Pomerania Prințul Augustus Dorothea, stareță de Quedlinburg

·         1617: Împăratul Go-Yōzei al Japoniei (n. 1572)

·         1665: Maria Anna de Austria (n. 1610)

·         1808: Maria Elisabeta a Austriei (n. 1743)

·         1826: Friederike Dorothea Wilhelmina de Baden (12 martie 1781 – 25 septembrie 1826) a fost soția regelui Gustav al IV-lea al Suediei. Fiică a lui Karl Ludwig de Baden și a Amaliei de Hesse-Darmstadt, era sora mai mică a Prințesei Louise of Baden, soția viitorului Țar Alexandru I al Rusiei.

Gustav și Frederica.

Frederica de Baden

S-a născut la Karlsruhe. La 31 octombrie 1797, la Stockholm s-a căsătorit cu regele Gustav al IV-lea al Suediei și a devenit regină. soțul ei a aranjat căsătoria deoarece ea era sora împărătesei ruse, țară cu care Gustav a făcut o alianță chiar și după ce a refuzat să se căsătorească cu Marea Ducesă Alexandra Pavlovna a Rusiei, sora Țarului, însă în special pentru că își dorea o regină frumoasă. În 1795 Gustav a refuzat să se căsătorească cu Ducesa Louise Charlotte de Mecklenburg-Schwerin deoarece auzise că nu este frumoasă.

A fost tratată cu blândețe de soacra sa, Sophia Magdalena a Danemarcei, care și-a amintit cât de rău a fost tratată de soacra sa. Frederica a fost descrisă ca fiind rigidă, timidă, neprietenoasă și frumoasă. Primii ani ea a constatat că este dificil să se adapteze etichetei stricte a curții și juca jocuri pentru copii cu doamnele ei de onoare.

Căsătoria a fost considerată fericită însă regele era mult mai interesat de sex decât ea.

După nașterea fiului ei în 1799, s-a simțit mai bine în poziția ei de regină. În 1800 a fost încoronată la Norrköping iar în 1801 a primit o vizită de la părinții ei. În timpul unei călătorii în Finlanda, a trecut granița în Rusia pentru a-și vizita surorile Elisabeta și Amalie. În 1803-1805, ea și soțul ei au vizitat Germania iar după această călătorie mariajul ei s-a îmbunătățit. În Suedia, reședința lor preferată era Palatul Haga.

În 1807, în timpul războiului cu Franța, Frederica a intervenit în politică. Sora ei, împărăteasă a Rusiei, i-a trimis o scrisoare prin mama lor, prin care îi spunea să-și folosească influența pentru a-l sfătui pe rege să facă pace cu Franța. Frederica a încercat să facă asta însă regele a văzut acest lucru ca o modalitate de a-l influența; s-a creat un conflict între rege și regină.

Ea și soțul ei au fost detronați în 1809; inițial Frederica și copiii au fost ținuți la Haga. În timpul arestului la domiciliu, a primit mai multă simpatie decât în întreaga perioadă când a fost regină pentru comportamentul ei demn. A fost deseori vizitată de noua regină, Hedvig Elisabeth Charlotte, care simțea simpatie pentru ea și voia să păstreze dreptul la tron pentru fiul Fredericăi. S-a reîntâlnit cu soțul ei după încoronarea noului rege.

Familia s-a stabilit în exil la Baden, însă soțul ei era agitat și n-a vrut să stea. Frederica a refuzat relațiile sexuale cu soțul ei deoarece nu dorea "să nască în exil". De asemenea ea dorea să ducă o viață în stil de regină, în timp ce el prefera o viață simplă de familie. S-au separat în 1810 și procedura de divorț a început în 1811. Frederica și Gustav au divorțat în 1812. În secret ea l-a susținut financiar după separare. După divorț, ea a încredințat tutela copiilor ei Țarului Rusiei.

Ea a continuat corespondența cu fosta soacră, Sophia Magdalena și cu regina Hedvig Elizabeth Charlotte căreia i-a încredințat interesele ei economice în Suedia. În conformitate cu doamnele ei de onoare, Frederica a refuzat propunerile de la cumnatului ei Frederic Wilhelm de Braunschweig-Oels și Frederic Wilhelm al III-lea al Prusiei. S-a zvonit că s-a căsătorit în secret cu tutorele fiului ei, J.N.G de Polier-Vernland. A călătorit mult folosind numele de Contesa Itterburg. A murit la Lausanne de o boală de inimă. A fost înmormântată în Schloss și Stiftskirche în Pforzheim, Germania.  

Frederica de Baden

Regină a Suediei

Părinți Carl Ludovic de Baden Amalia de Hesse-Darmstadt  Frați și surori Karl, Mare Duce de Baden Louise de Baden Carolina de Baden Wilhelmine de Baden Maria de Baden Amalie Christiane von Baden[*]  Căsătorită cu Gustav al IV-lea al Suediei Copii Gustav, Prinț de Vasa Prințesa Sophie Prințesa Cecilia

·         1840: A murit Étienne Jacques Joseph Alexandre MacDonald, mareșal al Franței (n. 1765). Etienne-Jacques-Joseph-Alexandre MacDonald, Duce de Taranto (n. 17 noiembrie 1765; d. 25 septembrie 1840) a fost un militar francez, Mareșal al Franței (din 1809), care a jucat un rol important în timpul perioadei napoleoniene.

·         1849: Johann Strauss tatăl, compozitor, violonist și dirijor austriac (n. 1804)
* 1898: Hieronymus Theodor Richter (n. 21 noiembrie 1824, Dresda, Regatul Saxoniei– d. 25 septembrie 1898, Freiberg, Germania) a fost un chimist german.

În 1863, în timp ce lucra la Technische Universität Bergakademie Freiberg, a descoperă indiul, alături de Ferdinand Reich. În 1875, a devenit director al Academiei de Mine din Freiberg. 

Hieronymus Theodor Richter

·         1933: Paul Ehrenfest, fizician și matematician austriac (n. 1880)
* 1964: Prințesa Auguste de Bavaria (germană Auguste Maria Luise Prinzessin von Bayern; 28 aprilie 1875 – 25 iunie 1964) a fost membră a casei regale Wittelsbach din Bavaria și soția Arhiducelui Joseph August de Austria. Auguste s-a născut la München, Bavaria, ca al doilea copil al Prințului Leopold al Bavariei și al soției acestuia, Arhiducesa Gisela a Austriei (fiica împăratului Franz Joseph I al Austriei și a împărătesei Elisabeta a Austriei). A avut o soră mai mare, Prințesa Elisabeta Maria de Bavaria, și doi frați mai mici, Prințul Georg de Bavaria și Prințul Konrad de Bavaria. 

Arhiducele Joseph August și soția lui, Arhiducesa Augusta

La 15 noiembrie 1893, la München, s-a căsătorit cu Arhiducele Joseph August de Austria, fiul cel mare al Arhiducele Joseph Karl și a soției acestuia, Prințesa Clotilde de Saxa-Coburg și Gotha. Toți cei șase copii ai tânărului cuplu s-au născut în timpul vieții străbunicului lor, împăratul Franz Joseph al Austriei.

• Arhiducele Joseph Francis de Austria, n. 28 martie 1895; d. 25 septembrie 1957 (62 de ani)

• Arhiducesa Gisela Auguste Anna Maria, n. 5 iulie 1897; d. 30 martie 1901 (3 ani)

• Arhiducesa Sophie Klementine Elisabeth Klothilde Maria, n. 11 martie 1899; d. 19 aprilie 1978 (79 de ani)

• Arhiducele Ladislaus Luitpold, n. 3 ianuarie 1901; d. 29 august 1946 (45 de ani)

• Arhiducele Matthias Joseph Albrecht Anton Ignatius, n. 26 iunie 1904; d. 7 octombrie 1905 (1 an)

• Arhiducesa Magdalena Maria Raineria, n. 6 septembrie 1909; d. 11 mai 2000 (90 de ani)  

  Prințesa Auguste de Bavaria

  Arhiducesa Auguste de Austria

  Părinți Prințul Leopold al Bavariei Arhiducesa Gisela a Austriei  Frați și surori Prințesa Elisabeta Maria de Bavaria Prințul Konrad de Bavaria Prințul Georg de Bavaria  Căsătorită cu Arhiducele Joseph August de Austria Copii Arhiducele Joseph Francis de Austria Arhiducesa Gisela Arhiducesa Sofia Arhiducele Laszlo Arhiducele Matias Arhiducesa Magdalena

·         1969: Paul Scherrer, fizician elvețian (n. 1890)

·         1970: A încetat din viaţă scriitorul german Erich Maria Remarque ( “Soroc de viaţă şi soroc de moarte”, “Nimic nou pe frontul de vest”); (n. 22 iunie 1898). Erich Maria Remarque (pseudonimul literar al lui Erich Paul Remark; n. 22 iunie 1898, Osnabrück, Germania – d. 25 septembrie 1970, Locarno, Elveția) este unul dintre cei mai cunoscuți și populari autori de literatură germană din secolul al XX-lea. Parte din operele sale au fost ecranizate de-a lungul timpului. Erich Paul Remark s-a născut în maternitatea din Osnabrück. Părinții săi au fost Peter Franz Remark și Anna Maria Remark, născută Stallknecht. A învățat la școala populară din Osnabrück (între anii 1904 -1912), apoi la Seminarul Pedagogic Catolic, până în anul 1915, când, din cauza războiului, a fost nevoit să-și întrerupă studiile, pe care le-a reluat în ianuarie 1919 și le-a finalizat în iunie același an.

La 21 noiembrie 1916 a fost recrutat în batalionul de rezervă al Regimentului de infanterie 78 și trimis pe Frontul de Vest. La 31 iulie 1917 este rănit - la piciorul stâng, la brațul drept și la gât - de schijele unei grenade și, apoi, internat la spitalul militar din Duisburg, unde rămâne până în 31 octombrie 1918. La 5 ianuarie 1919 părăsește armata, renunță la medalii și decorații (primise, în circumstanțe neclare, Crucea de Fier clasa întâi).

Din 1 august 1919 până la 20 noiembrie 1920, cu mici întreruperi, a funcționat ca profesor în mai multe școli catolice, apoi, exercită câteva profesii temporare: ziarist, contabil, comis voiajor, angajat la pompe funebre și organist. Din martie 1921 se dedică, în principal, scrisului (critică, publicistică, proză, scenariu) fiind, printre altele, editor la revista Sport im Bild. ^[2] La 1 februarie 1927 se retrage împreună cu soția sa, Ilse Jutta, din biserica catolică. Este preocupat de literatură și filosofie, fiind atras de concepțiile lui Nietzsche. În 1920 publică primul său roman, Cuibul visurilor ( în Die Traumbude). Vor urma alte numeroase scrieri cu temă pacifistă. Cel mai mare succes al lui E. M. Remarque va fi romanul Pe Frontul de Vest nimic nou, ce descrie ororile Primului Război Mondial. Romanul, publicat în 1929, va fi vândut în 15 milioane de exemplare și tradus, de-a lungul timpului, în 42 de limbi; acest roman a inspirat un film de succes în 1930, câștigător a două Premii Oscar. După nici trei ani, cartea și filmul sunt interzise de regimul nazist, pe motivul că ar aduce prejudicii națiunii germane.

Filosofia pacifistă a lui Remarque îi irită pe conservatorii și pe naziștii din Germania. În 1932 scriitorul emigrează în Elveția, stabilindu-se la Ascona. În 1933, anul venirii la putere a naziștilor, aceștia îi ard cărțile în public. Scriitorul continuă să publice, însă în 1938 i se retrage cetățenia germană; în 1939 emigrează în SUA. Soția, fiindu-i refuzată intrarea în SUA, se stabilește în Mexic.^[17]

În 1943, sora sa, Elfriede Scholz, a fost executată de către naziști.^[2]

În anul 1947, E. M. Remarque obține cetățenia SUA^[2], dar în 1948 se întoarce în Europa, stabilindu-se din nou în Elveția, iar în 1952 apare romanul Scânteia vieții a cărui acțiune se petrece într-un lagăr de concentrare (sora scriitorului fusese închisă și ucisă de naziști într-un asemenea lagăr). Romanul său Soroc de viață, soroc de moarte (1954) a fost cenzurat de editura germană care l-a publicat, eliminând scenele despre atrocitățile comise de naziști în țările ocupate, în timpul celei de-a doua conflagrații mondiale. Remarque a continuat să publice până în 1962. În ultima parte a vieții, a călătorit mult în Franța, Italia, SUA. În perioada 1958 - 1970 a fost căsătorit cu Paulette Goddard, o actriță americană (decedată în 1990).

În 1963, Remarque suferă primul atac cerebral. Al șaselea atac îi este fatal, murind pe 25 septembrie 1970 în spitalul Saint Agnes din orașul Locarno din Elveția. Printre cele mai importante romane se numără:

• (1916) Din bucuriile și tristețile tinereții;
• (1920) Cuibul visurilor (Die Traumbude);
• (1929) Nimic nou pe Frontul de Vest (Im Westen nichts Neues) - romanul a fost ecranizat pentru prima oara în 1930 cu titlul All Quiet on the Western Front în regia lui Lewis Milestone și a obținut Premiul Oscar pentru cel mai bun film;
• (1931) Întoarcerea (Der Weg zurück);
• (1936) Trei camarazi (Drei Kameraden);
• (1939) Iubește pe aproapele tău (Liebe deinen Nächsten);
• (1945) Arcul de triumf (Arc de Triomphe);
• (1954) Soroc de viață și soroc de moarte (Zeit zu leben und Zeit zu sterben) - roman ecranizat în 1958, cu titlul A Time to Love and a Time to Die în regia lui Douglas Sirk;
• (1956) Obeliscul negru (Der schwarze Obelisk);
• (1961) Cerul nu iartă pe nimeni (Der Himmel kennt keine Günstlinge);
• (1962) Noapte în Lisabona (Die Nacht von Lissabon); traducere ed. Polirom, Iași, 2016
• (1970) Pământul făgăduinței (Das gelobte Land);
• (1971) Umbre în paradis (Schatten im Paradies) - postum. 

  Erich Maria Remarque

  Erich Maria Remarque (1929) Părinți Peter Franz Remark și Anna Maria Remark Frați și surori Elfriede Scholz[*]   Căsătorit cu Ilse Jutta Zambona (1925-1930 și 1938-1957) Paulette Goddard (1958–1970)

·         1980 - John Bonham, tobosarul celor de la Led Zeppelin, moare la varsta de 32 de ani dupa o betie crunta. Bonzo a fost gasit mort in casa lui Jimmy Page. John consumase 40 de shoturi de vodka in 4 ore. A fost recunoscut pentru puterea sa, piciorul drept foarte rapid în fața tobelor, "soundul" său distinctiv și simțul dezvoltat pentru groove. Bonham este descris de către Encyclopaedia Britannica ca fiind "modelul perfect pentru toți bateriștii de hard rock care i-au urmat". 

John Bonham

Frați și surori Deborah Bonham[*]  Copii Jason Bonham[*]

* 1980: Lewis Milestone (născut Lev Milștein) (n. 30 septembrie 1895, Chișinău, Basarabia, Imperiul Rus – d. 25 septembrie 1980, Los Angeles, California, SUA) a fost un regizor de film american, câștigător al premiului Oscar. S-a născut în Basarabia, la Chișinău, într-o familie de evrei. În 1912 a emigrat în SUA.

A fost fiul unui producător de îmbrăcăminte, și-a petrecut copilăria atît in Chișinău cât și în Odesa Ucraina, mai apoi și-a obținut studii în Belgia și Berlin (a studiat ingineria). Cunoscînd și vorbind fluent limba germană și limba rusă, pasionat de citit. Milestone a avut o afinitate înascută pentru teatru și manifestînd-o la o vârstă fragedă, și-a dezvoltat o afecțiune specială acestei creații. Mai târziu a fost angajat pentru o serie de slujbe ciudate (de la spălat vase la asistent de fotograf) a intrat la Corpului Armatei în 1917 pentru a regiza filme educative de scurt metraj pentru trupele americane. După primul război mondial, având cetățenia americană dobândită, el activat la Hollywood, susținut directorului William A. Seiter în studiourile Ince Studios. Seiter începe cariera sa în calitate de asistent de tăierea filmelor. Într-o perioadă scurtă de timp a devenit redactor, apoi, director adjunct și mai târziu scenarist pentru multe dintre proiectele inițiate. La inceputul anilor 1920, a acumulat o vastă experiență din mediul general a producerii și regizării filmelor, acesta a influențat, nemijlocit, foarte mult stilul său de regie de mai târziu. A regizat, între altele, Doi cavaleri arabi (1927) și Nimic nou pe frontul de vest, pentru ambele filme primind câte un premiu Oscar pentru cel mai bun regizor. A mai semnat regia unor filme ca Ocean's Eleven (1960) și Revolta de pe Bounty (1962).. 

Lewis Milestone

Milestone in 1930

·         1983: Leopold al III-lea (n. 3 noiembrie 1901 – d. 25 septembrie 1983) a fost rege al Belgiei din 1934 până în 1951, când a abdicat în favoarea fiului său Baudouin. 

Prințul Leopold

Prințul Moștenitor Leopold a luptat ca soldat în timpul Primului Război Mondial împreună cu Regimentul al 12-lea belgian, în timp ce încă era un adolescent. După război, în 1919, s-a înscris primul la Colegiul Eton din Marea Britanie, apoi la Seminarul Sf. Antonie din Santa Barbara, California. S-a căsătorit cu Prințesa Astrid a Suediei în cadrul unei ceremonii civile în Stockholm la 4 noiembrie 1926, urmată de o ceremonie religioasă la Bruxelles la 10 noiembrie.

În timpul căsătoriei au avut 3 copii:

• Josephine-Charlotte, prințesă a Belgiei, născută la Palatul Regal din Bruxelles la 11 octombrie 1927, Mare Ducesă de Luxembourg. S-a căsătorit la 9 aprilie 1953 cu Prințul Jean, mai târziu Mare Duce de Luxembourg. A murit la Castelul Fischbach la 10 ianuarie 2005.
• Baudouin, Duce de Brabant, Conte de Hainaut, Prinț al Belgiei, care a devenit al 5-lea rege al Belgiei sub numele Baudouin I; s-a născut la Stuyvenberg la 7 septembrie 1930 și a murit la Motril, Spania la 31 iulie 1993.
• Albert al II-lea al Belgiei, Prinț de Liège, Prinț al Belgiei, născut la Stuyvenberg la 6 iunie 1934. A devenit al 6-lea rege al Belgiei sub numele Albert al II-lea.

La 29 august 1935, în timp ce regele și regina conduceau pe drumurile înguste din apropierea casei lor la Küssnacht am Rigi, Elveția, Leopold a pierdut controlul mașinii și a căzut în lacul celor Patru Cantoane omorând-o pe regina Astrid care era însărcinată cu cel de-al patrulea copil al cuplului.

Leopold s-a căsătorit cu Lilian Baels la 11 septembrie 1941 în secret, într-o ceremonie religioasă, fără validitate sub legea belgiană. Inițial, au intenționat să aștepte până la sfârșitul războiului pentru a se căsători civil însă noua Prințesă de Réthy a rămas însărcinată cu primul lor copil. Ceremonia civilă a avut loc la 6 decembrie 1941. Au avut trei copii:

• Alexandru, Prinț al Belgiei, născut la Bruxelles la 18 iulie 1942. În 1991, s-a căsătorit cu Lea Inga Dora Wohlman, o căsătorie care a fost dezvăluită șapte ani mai târziu. Ea a fost numită prințesă a Belgiei. Alexandru a murit la 20 noiembrie 2009.
• Marie-Christine, Prințesă a Belgiei, născută la Bruxelles la 6 februarie 1951. Prima ei căsătorie cu Paul Drucker în 1981, a durat 40 de zile (deși ei nu au divorțat oficial până în 1985); s-a recăsătorit cu Jean-Paul Gourges în 1989.
• Maria-Esmeralda, Prințesă a Belgiei, născută la Bruxelles la 30 septembrie 1956, jurnalistă, numele profesional este Esmeralda de Réthy. S-a căsătorit cu Salvador Moncada, farmacolog, în 1998. Împreună au un fiu și o fiică.  În 1944, Heinrich Himmler a ordonat ca Leopold să fie deportat în Germania. Prințesa Liliane l-a urmat împreună cu familia a doua zi, sub escorta SS. Naziștii au ținut familia la Hirschstein în Saxonia din iunie 1944 până în martie 1945, apoi la Strobl, Austria.
  Guvernul britanic și cel american erau îngrijorate de revenirea regelui. Leopold al III-lea a fost prizonier al germanilor. Deși în martie 1945 se știa de viitoarea capitulare a Germaniei, nimeni nu știa locul unde a fost dus Leopold în Germania. Charles W. Sawyer, ambasadorul SUA în Belgia, a avertizat guvernul său că o întoarcere imediată a regelui în Belgia ar "crea dificultăți serioase". "Există diferențe profunde chiar și în familia regală iar situația este o dinamită pentru Belgia și poate pentru Europa."^[1] "Biroul Afacerilor Străine se teme că minoritatea vorbitoare de limba franceză ar cere autonomie sau anexarea la Franța."
  

  Leopold în 1963
  Leopold și însoțitorii săi au fost eliberați de un grup de cavalerie a Statelor Unite la începutul lunii mai 1945. Din cauza controverselor legate de comportamentul său în timpul războiului, Leopold al III-lea, soția și copiii săi nu s-au putut întoarce în Belgia și au petrecut următoarele șase zile în exil la Pregny-Chambésy în apropiere de Geneva, Elveția. Prin Legislatura din 1944 s-a stabilit o regență condusă de fratele lui Leopold, Prințul Carol.
  În 1946, o comisie de anchetă l-a exonerat pe Leopold de trădare. Cu toate acestea, controversa legată de loialitatea lui a continuat și în 1950 s-a ținut un referendum despre viitorul lui. 57% din alegători au votat în favoarea întoarcerii sale.
  La întoarcerea sa în Belgia în 1950, Leopold s-a întâlnit cu una dintre cele mai violente greve generale din istoria Belgiei. Trei protestatari au fost uciși când jandarmeria a deschis focul. Țara era la un pas de război civil; steagurile belgiene au fost înlocuite cu steaguri valone.^[2] La 1 august 1950 Leopold a decis să abdice în favoarea fiului său în vârstă de 20 de ani, Baudouin. Abdicarea a intrat în vigoare la 16 iulie 1951.
  Leopold și soția sa au continuat să-l sfătuiască pe regele Baudouin până la căsătoria regelui în 1960.
  După ce s-a retras, Leopold și-a urmat pasiunea sa pentru antropologie și entomologie și a călătorit în jurul lumii. A murit în 1983 la vârsta de 81 de ani la Woluwe-Saint-Lambert  

  Leopold al III-lea

  Rege al Belgiei

  Regele Leopold III fotografiat în 1934 Părinți Albert I al Belgiei Elisabeta de Bavaria  Frați și surori Prințul Carol Marie-José a Belgiei  Căsătorit cu Astrid a Suediei Lilian Baels Copii Josephine-Charlotte, Mare Ducesă de Luxembourg Baudouin I al Belgiei Albert al II-lea al Belgiei Prințul Alexandru Prințesa Marie-Christine Prințesa Maria-Esmeralda

·         1986: Nikolai Semionov, chimist rus, laureat Nobel (n. 1896)

·         1987: Mary Astor (n. 3 mai 1906, Quincy[*], Illinois, SUA – d. 25 septembrie 1987, Woodland Hills[*], SUA) a fost o actriță americană. În 1942, a primit Premiul Oscar pentru cea mai bună actriță într-un rol secundar. S-a născut în 1906 ca Lucile Vasconcellos Laghanke, fiica unui imigrant german, Otto Ludwig Langhanke. Mama sa era o americancă din Illinois, Helen Marie Vasconcellos, având origini portugheze și irlandeze. A început cariera cinematografică cu roluri mici, de multe ori nemenționate. În 1921, la 15 ani, apare în filmul Sentimental Tommy într-o scenă care în cele din urmă a fost tăiată din film. 

Mary Astor

Mary Astor în Convention City, 1933 Căsătorită cu Kenneth Hawks (c.1928–30; văduvă) Franklin Thorpe (c.1931–36; divorț) Manuel del Campo (c.1936–41; divorț) Thomas Gordon Wheelock (c.1945–55; divorț) Copii Marylyn Hauoli Thorpe (n. 1932) Anthony del Campo (n. 1939)

·         1991: A murit intr-o inchisoare franceza la varsta de 77 de ani, fostul sef al Gestapoului din Lyon, Klaus Barbie, gasit vinovat de asasinarea a numerosi luptatori din rezistenta si evrei francezi; (n.25 octombrie 1913). Supranumit „macelarul din Lyon”, Barbie fost condamnat pentru crime impotriva umanitatii la inchisoare pe viata de un tribunal francez in 1987.
* 1992: César Manrique (n. 24 aprilie 1919,^[2][3] Arrecife, Spania – d. 25 septembrie 1992,^[4][5][2][3] Teguise[*], Spania; numele complet: César Manrique Cabrera) a fost un pictor, arhitect, sculptor din insula Lanzarote, care a impregnat arhitectura și imaginea publică a acestei insule.

A murit în anul 1992, într-un accident de mașină, nu departe de casă, la vârsta de 72 de ani. Este considerat cel mai mare arhitect și artist plastic al Insulelor Canare. După moartea sa casa a fost transformată în muzeu numit „Fundacion Cesar Manrique” („Fundația Cesar Manrique”). 

·         1994: Mark Alexander Abrams, sociolog britanic (n. 1906)

·         1996: Nicu Ceaușescu (n. 1 septembrie 1951,^[1] București, Republica Populară Română – d. 26 septembrie 1996,^[1] Viena, Austria) a fost al treilea fiu al dictatorului Nicolae Ceaușescu și al soției sale. Numit în funcția de prim-secretar al organizației PCR Sibiu către sfârșitul regimului comunist din România, a fost considerat un potențial succesor în funcție al tatălui său. A fost arestat în zilele Revoluției din 1989 și condamnat ulterior la o pedeapsă cu închisoarea, fiind eliberat pe motive medicale. Absolvent al Facultății de Fizică, părinții îi hărăziseră o carieră politică. Cu părinții săi a avut o relație destul de tensionată în ultima perioadă a vieții lor, chiar el declarând că nu a reușit niciodată să ajungă „la un modus vivendi” cu ei. A fost prim-secretar al CC al UTC, iar din 1987 prim-secretar al organizației PCR Sibiu.

În a doua jumătate a anilor '80 a fost căsătorit cu Poliana Cristescu, o activistă de încredere, șefa organizației pionierilor.^[2]

Acuzat inițial pentru genocid, omor deosebit de grav și subminare a economiei naționale, a fost condamnat în cele din urmă la doar cinci ani pentru nerespectarea regimului munițiilor și armelor de foc.

S-a îmbolnăvit de ciroză. A decedat în clinica Allgemeines Krankenhaus der Stadt Wien (AKH) din Viena în septembrie 1996. Bunurile i-au fost returnate doar parțial, pentru unele dintre ele mai judecându-se și acum cu statul român Valentin Ceaușescu, singurul său frate în viață.

A avut o relație de lungă durată cu Donca Mizil, fiica lui Paul Niculescu Mizil.

22 decembrie 1989 - mașina cu care venea spre București este oprită la intrarea în Capitală. Nicu Ceaușescu este adus în studioul 4 al Televiziunii Române după ce fusese înjunghiat în burtă. Se zvonea că la Sibiu se trage cu tunul în oameni și că a luat copii ostatici.

25 decembrie 1989 - soții Elena și Nicolae Ceaușescu sunt condamnați la moarte și executați.

28 decembrie 1989 - Procurorul militar Mihai Popa, de la Procuratura Generală, emite mandatul de arestare pe numele lui Nicu Ceausescu, pentru infracțiunea de genocid. Procesul începe la Sibiu pe 26 mai 1990. Este considerat responsabil de moartea a 102 persoane la Sibiu, în zilele Revoluției. În închisoare fiind, dă un interviu jurnaliștilor Lucian Jiman și Rudolf Kamla, de la ziarul „Tribuna” din Sibiu.^[3]

21 septembrie 1990 - este condamnat de Tribunalul Militar Teritorial București la 20 de ani închisoare pentru instigare la omor deosebit de grav și la 5 ani pentru nerespectarea regimului armelor și munițiilor.

Pe 3 iunie 1991, prin rejudecarea cauzei, îi este schimbată încadrarea juridică și pedeapsa i se reduce la 16 ani de închisoare.

La 20 noiembrie 1992 este condamnat la 5 ani închisoare pentru port ilegal de armă și încălcarea regimului armelor și munițiilor. Este pus în libertate condiționată pe motive medicale.

Pe 16 septembrie 1996, la 45 de ani, este internat de urgență la Spitalul Clinic Universitar din București cu diagnosticul de hemoragie digestivă superioară, varice esofagiene și ciroza hepatică cronică.

Pe 18 septembrie părăsește România pentru o intervenție chirurgicală la Viena.

Pe 26 septembrie 1996, Nicu Ceaușescu moare la Viena. Este înmormântat trei zile mai târziu la Cimitirul Ghencea-Civil, cu tricolorul pe sicriu. 

Nicu Ceaușescu

Părinți Nicolae Ceaușescu Elena Ceaușescu  Frați și surori Valentin Ceaușescu Zoia Ceaușescu  Căsătorit cu Poliana Cristescu (1983–1986)

* 2001: Robert Floyd (n. 8 iunie 1936, New York, SUA — d. 25 septembrie 2001) a fost un informatician american, laureat al Premiului Turing în 1978 pentru influența pe care a exercitat-o asupra metodologiilor de creare de software eficient și fiabil. El a inventat tehnica de verificare a programelor folosind aserțiuni logice, în lucrarea sa Assigning Meaning to Programs.

·         2003 - A murit Robert Palmer, cântăreţ american de muzică rock, autorul hit-ului “Addicted to Love” (n.19.01.1949).

·         2003: Franco Modigliani, economist italian, laureat Nobel (n. 1918)
* 2003: Edward Wadie Said (arabă إدوارد وديع سعيد, Idwārd Wadīʿ Saʿīd; n. 1 noiembrie 1935 – d. 25 septembrie 2003) a fost un teoretician al literaturii, critic literar și intelectual palestinian american.
Edward Said a activat ca academician și profesor universitar de literatură comparată la Columbia University (New York), fiind totodată și un cunoscut activist politic. În calitate de critic și teoretician literar, acesta este considerat a fi unul dintre inițiatorii teoriei critice a post-colonialismului, examinând literatura din punct de vedere al politicilor sociale și culturale. În calitate de activist politic, este văzut ca unul dintre cei mai vehemenți apărători a drepturilor poporului palestinian și a creării unui stat Palestinian independent, fiind descris de către jurnalistul Robert Fisk drept una dintre cele mai puternice voci ale palestinienilor. Edward Said s-a născut în Ierusalimul de Vest, oraș situat la acel moment în Palestina guvernată sub mandat britanic (1920-1948).

Tatăl acestuia, Wadie Said, deși palestinian ca origine, a luptat în armata Statelor Unite ale Americii pe perioada Primului Război Mondial, obținând astfel cetățenia americană. Ulterior, acesta s-a întors în Palestina, căsătorindu-se cu Hilda, o femeie creștină, născută la Nazaret. În primii ani de viață ai lui Edward Said, familia era stabilită la Ierusalim, însă vizita adesea Egiptul, unde a pus bazele unei afaceri, Said privindu-și copilăria ca o perioadă trăită „între două lumi”^[4] .

În 1947 familia s-a mutat la Cairo, chiar în momentul în care se începea punerea în aplicare a planului de partiție al Palestinei. Aici, Edward a urmat cursurile unei școli engleze, după care, în 1951, a fost trimis în Statele Unite, unde a studiat la Northfield Mount Hermon School din Massachusetts. Deși posesor al unui pașaport american, Edward Said s-a considerat întotdeauna ca fiind un „intelectual palestinian în exil”^[5]. Identitatea omului, nedefinită în termeni statici sau concreți, a devenit o marcă a întregii activități a lui Said, căci, după cum acesta afirma: “Nu am știut niciodată care a fost prima limbă pe care am vorbit-o, arabă sau engleză, sau care dintre ele îmi aparținea dincolo de orice îndoială”^[6].

Studiile universitare de licență au fost realizate la Princeton University (B.A., 1957), fiind continuate cu studiile de masterat și doctorat în literatura engleză la Harvard University (M.A., 1960, PHD, 1964).

Said și-a început cariera de lector universitar la Columbia University în 1963, iar în 1967 a devenit asistent universitar pentru cursurile de literatură engleză și literatură comparată. Acesta a activat ca profesor universitar la Columbia University, până la sfârșitul carierei. Edward Said a fost președintele Asociației pentru Limbi Moderne; editor pentru publicația Arab Studies Quarterly în cadrul Academiei Americane de Arte și Științe; membru al comitetului executiv al International PEN, al Academiei Americane de Arte și Litere, a Royal Society of Literature, a Consiliului pentru Relații Externe, fiind totodată și un membru activ al Societății Americane de Filosofie. Complexitatea istoriei personale a lui Edward Said, amalgamul identitar al acestuia, precum și lipsa sentimentului de apartenență la o singură comunitate, reprezintă, după cum chiar el spune, “atât o formă de libertate cât și o nenorocire. 

Edward Said

Frați și surori Rosemarie Said Zahlan[*]   Căsătorit cu Mariam C. Said[*]  Copii Najla Said[*]

·         2006    - A încetat din viaţă scriitorul şi poetul american John M. Ford (n. 1957).

·         2007: Elena Roizen (născută Barbu) (n. 1 februarie 1945, Ovidiu, județul Constanța — d. 25 septembrie 2007, Constanța) a fost o cântăreață de muzică populară dobrogeană.^[1]

Și-a început cariera artistică în anul 1965, debutând la Radiodifuziunea Română cu cântecul Hai, Dunărea mea. A fost, pe rând, angajată a ansamblurilor „Brâulețul” din Constanța, „Nunta Zamfirei” din Eforie și „Dor Transilvan” din Bistrița.

A înregistrat peste 100 de piese pe discuri, casete, CD-uri.^{[necesită citare]}

A participat de-a lungul carierei la numeroase festivaluri, iar după moartea sa, Festivalul cântecului popular din Ovidiu îi poartă numele.

A fost căsătorită cu profesorul de limba engleză Marcel Roizen. Împreună au o fiică, Alina-Clara, care locuiește la Montreal, și un băiat, Mihai-Codruț, ofițer de marină. A fost mătușa cântăreței Paula Popescu-Kehnen, pseudonimul „Paula P’Cay“ (n. 1972, România) 

Elena Roizen

* 2007: Nobuo Matsunaga (6 decembrie 1921 - 25 septembrie 2007) a fost un fotbalist japonez.

·         2011: Wangari Maathai, luptătoare africană pentru protecția mediului înconjurător și pentru drepturile femeilor (n.1940)

·         2012: Andy Williams, cântăreț american (n. 1927).

Sărbători

·         În calendarul ortodox: Sf Cuv Eufrosina; Sf Cuv Pafnutie Egipteanul; Sf Cuv Serghie de la Radonej

·         În calendarul romano-catolic: Sf. Nicolae de Flüe, pustnic


URMEAZĂ PARTEA A DOUA ȘI ULTIMA