MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU SÂMBĂTĂ 28 SEPTEMBRIE 2019

PARTEA A DOUA ȘI ULTIMA

RELIGIE ORTODOXĂ 28 Septembrie

+) Sf Cuv Hariton Mărturisitorul; Sf Proroc Baruh; Sf Cuv Neofit Zăvorâtul din Cipru

Cuviosul Hariton Mărturisitorul († 274) s-a născut în orașul Licaonia – Asia Mică. A fost prins în timpul împăratului Aurelian (270-275), supus supliciilor și întemnițat. Abia după moartea împăratului Cuviosul Hariton și-a redobândit libertatea. Retrăgându-se în pustie, aici este prins de către tâlhari, din mâna cărora scapă în mod miraculos. În timp ce tâlharii beau vin, ei mor otrăviți de șarpele care intrase în vasul în care se afla vinul. Cu aurul pe care Cuviosul Hariton îl găsește în peștera tâlharilor, face o biserică chiar din acea peșteră, iar mai târziu întemeiază o mănăstire. Lăsând stareț aici pe unul dintre călugări, s-a retras în sihăstrie, însă alți călugări și credincioși au venit la el, întemeind astfel alte două mănăstiri. În cele din urmă s-a retras pe o stâncă înaltă, iar când a simțit că i se apropie sfârșitul s-a întors la prima mănăstire unde a murit.

Sfântul Prooroc Baruh († 583 î. Hr.)

Era fiul lui Neria și provenea dintr-o familie însemnată din regatul Iuda. A fost ucenicul și prietenul Proorocului Ieremia (a proorocit înainte și după începutul robiei babilonice: 629-585 î.H.). În anul 605, Proorocul Ieremia a trimis pe Baruh cu o scrisoare la Ierusalim prin care vestea pedepsele ce urmau să vină asupra iudeilor și robia babilonică. Baruh și Ieremia au fost întemnițați până după cucerirea Ierusalimului. Nabucodonosor le-a dat voie să rămână în Sfânta Cetate. Aici Ieremia a scris ‘Plângerile’ sale, iar după răscoala lui Godolia este dus în Egipt, unde a murit. Baruh este luat ca și rob și dus în Babilon, unde continuă să le vestească iudeilor împlinirea marilor promisiuni, eliberarea din robie, refacerea Ierusalimului și întâlnirea tuturor în templul Domnului (Baruh IV, 4-6; IV, 36-37; V, 1-3).

În aceasta luna, în ziua a douazeci si opta, pomenirea Preacuviosului Parintelui nostru Hariton marturisitorul.

Acest sfânt a trait pe vremea împaratului Aurelian în cetatea Iconiei, din Eparhia Licaoniei. Fiind adus înaintea judecatii si marturisind cu îndrazneala ca Hristos este Dumnezeu, a fost batut de patru slujitori si cu foc ars. Dar dupa sfârsitul împaratuluilui Aurelian (270-276), scapând sfântul, s-a dus în pustiu, unde a cazut între tâlhari, care prinzându-l si legându-l, a scapat de dânsii într-acest chip: venind un sarpe si intrând în vasul în care tineau tâlharii vin, si-a varsat otrava în vin, din care bând ei, toti au murit. Iar sfântul, facând pestera biserica si adunând multime de calugari, a facut mânastire, scotând dintr-o piatra uscata izvor de apa si aratându-se lecuitor de orice boala; iar la adânci batrâneti a adormit întru Domnul.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Prooroc Baruh.

Adevarata oglinda a proorocilor, a fost urmator dascalului sau Ieremia, când acesta plângea pradarea si pustiirea Ierusalimului. Si în timpul cât a durat pustiirea Ierusalimului, Baruh se închisese într-o pestera si plângea înstrainarea lui Ieremia; si n-a iesit de acolo pâna la întoarcerea poporului. Iar când s-a întors poporul, Baruh, iesind din pestera, auzit-a iarasi cu Abimeleh cele ce vazusera Ieremia în uimire când era lovit cu pietre. Si se aratau a fi ca un suflet în doua trupuri acesti doi prooroci, deoarece dumnezeiescul Duh însemna si îi adeverea pe amândoi. Baruh a propovaduit mai limpede despre orânduiala întruparii lui Hristos, zicând: „Acesta este Dumnezeul nostru, nu se va socoti altul lânga Dânsul” si celelalte. Si ar putea cineva din cei ce cu dragoste ostenesc a lua seama la cartile proorocesti, sa afle pe proorocul Baruh ca prooroceste mai mult despre Hristos si despre Ierusalim. Dupa ce a îngropat pe Ieremia cu sârguinta, curând dupa petrecerea aceluia, catre Domnul s-a petrecut si acesta.

Sf Cuv Neofit Zăvorâtul din Cipru

Viaţa Sfântului Neofit Zăvorâtul din Pafos, insula Cipru

Pentru Cipru, Sfântul Neofit Zăvorâtul constituie unul din cele mai importante elemente ale identității grecești și creștine a insulei. Este o verigă care leagă generațiile următoare cu vestita împărăție grecească bizantină.

Sfântul Neofit Zăvorâtul în peșteră s-a născut la 1134 în Lefkara, din regiunea Larnaka din insula Cipru. La vârsta de 18 ani a părăsit lumea și nunta pe care i-o pregătiseră părinții lui și a plecat la Mănăstirea Sfântului Ioan Gură de Aur din Koutsouventi la poalele Pentadactilului cu scopul de a deveni monah, deoarece a văzut deșertăciunea lumii acesteia. La mănăstirea Sfântului Ioan a învățat literele, căci în momentul plecării era analfabet, a învățat să scrie și să citească singur și apoi a învățat pe de rost toată Psaltirea. La mănăstire l-au pus în ascultare la viile mănăstirii și apoi în ascultarea de eclesiarh și astfel intra în contact cu multă lume și acest lucru i-a displăcut. După șapte ani de ascultare la aceată mănăstire, s-a hotărât să plece în căutarea unui loc mai liniștit și a ales Sfintele Locuri, pe care le-a și vizitat, s-a închinat la Sfântul Mormânt, dar negăsind un loc potrivit pentru asceza pe care o dorea, s-a întors în Cipru, cu scopul de a se îmbarca într-o corabie pentru a se duce în muntele Latrous din Asia Mică. Dar în port are o ispită din care a înțeles că nu este voia lui Dumnezeu să părăsească insula Ciprului. Niște funcționari ai statului l-au luat drept răufăcător și l-au închis noaptea în temniță, confiscându-i bănuții pe care-i avea pregătiți pentru călătorie. A fost eliberat de niște cunoscuți și odată ieșit din temniță s-a îndreptat spre Melissobouno (Muntele albinelor), care se află la nord-vest de Pafos, a găsit o peșteră mică unde a rămas pentru 4 luni ca să se asigure că locul era liniștit. După ce s-a convins că locul nu era frecventat, s-a stabilit definitiv în peșteră pe care a numit-o Enkleistra (adică zăvorniță) pe care o afierosește Sfintei Cruci. Mai târziu a mărit peștera și a despărțit-o în mai multe încăperi, în biserică, trapeză și chilie, încăperi pe care le-a pictat cu fresce minunate. Faima sfințeniei lui Neofit s-a răspândit în toate zonele Ciprului și închinători de pretutindeni veneau la Enkleistra sfântului. Sfântul nu a plecat niciodată din peștera lui, iar când închinătorii s-au înmulțit, s-a mutat într-o peșteră de mai sus și de acolo sfătuia pe credincioși. În ciuda faptului că nu și-a părăsit peștera, avea o imagine completă a evenimentelor epocii lui pe care le-a și descris în scrierile sale. Informațiile lui sunt exacte și semnifictive, ceea ce îl situează printre istoricii importanți ai vremii sale. Printre altele, ne informează despre căderea Ierusalimului în mâinile armatei lui Saladin, în 1187, deplânge căderea Constantinopolului sub franci în 1204, trăiește și suferă de pe urma tiranului Isaac Comnenul, și predarea Ciprului lui Richard Inimă de Leu, vânzarea Ciprului Naiților și Lousignan-ilor și începutul Francocrației în Cipru.

Adevărat anahoret și monah, model pentru toți monahii, Sfântul Neofit a trăit pentru 60 de ani întregi în peștera lui, unde a scris multe lucrări ermineutice la Sfânta Scriptură, rânduieli tipiconale pentru corecta funcționare a mănăstirilor, lucrări istorice, panegyrice sau cuvinte de laudă la sfinți în care se regăsesc biografiile unor sfinți cunoscuți și mai puțin cunoscuți sau chiar cu totul necunoscuți ai Ciprului, fiind astfel o sursă aghiografică importantă, slujbe pentru pomenirea sfinților, cateheze pentru monahi și multe altele. Sfântul a părăsit viața aceasta la bătrâneți adânci pe 12 Aprilie 1219. Mai înainte de adormirea lui a organizat Encleistra și a pus temeliile bisericii închinate Adormirii Maicii Domnului, care există până astăzi.

Pe 28 Septembrie 1750 a fost aflat în chip minunat mormântul sfântului care fusese uitat cu trecerea timpului și s-a făcut mutarea moaștelor lui. În această zi, adică 28 septembrie se face mare prăznuire a sfântului în Mănăstirea lui, care astăzi este una din cele patru mănăstiri stavropighii din Cipru. O altă adunare pentru cinstirea Sfântului are loc pe 24 Ianuarie în amintirea minunii din 1198 când a fost salvat în chip minunat după ce căzuse de pe pisc în timp ce tăia în piatră ca să zidească peștera de sus. Mai cu seamă sfântul ținea această sărbătoare și a alcătuit și o slujbă pentru ea.

Mănăstirea Sfântului Neofit a oferit neprețuite slujiri elenismului cipriot. În anii grei ai ocupației străine a oferit sprijin material și duhovnicesc poporului din Pafos. Mare a fost și contribuția ei la lupta de eliberare. Dincolo de participarea activă a părinților mănăstirii în luptă, mănăstirea a găzduit și ocrotit pe luptători și a furnizat cele necesare grupurilor de luptători care erau implicați în luptele care se duceau în zonă.

Pentru Cipru, Sfântul Neofit Zăvorâtul constituie unul din cele mai importante elemente ale identității grecești și creștine a insulei. Este o verigă care leagă generațiile următoare cu vestita împărăție grecească bizantină. 

La Editura Doxologia a început, cu binecuvântările Preasfințitului Episcop și stareț al mănăstirii Sfântului Neofit, care a avut bunăvoința de a ne acorda drepturile de autor, traducerea și editarea operei complete a acestui important Sfânt al Bisericii ortodoxe cipriote din perioada bizantină, din care prezentăm câteva fragmente, însoțite de imagini cu pictura din peștera Sfântului.

Viața Sfântului Neofit Zăvorâtul este accesibilă și în format tipărit, fiind scrisă de Gheronda Iosif Vatopedinul, apărută la Editura Doxologia.

Autor traducere: Laura Enache
Sursa: http://www.impaphou.org/agios_neofitos.aspx

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

ARTE 28 Septembrie

MUZICĂ 28 Septembrie

Naphtali Kupferberg, vocalist american (Fugs).

Koko Taylor (Cora Walton), cântăreaţă americană de blues

Nick St. Nicholas (Klaus Kassbaum), basist german (Steppenwolf).

Helen Shapiro, cântăreaţă şi actriţă britanică

Peter Hope-Evans, vocalist şi muzicuţist britanic (Medicine Head).

Finbar Furey, muzician folk irlandez.

Jimmy Bo Horne, cântăreţ disco american

Paul Burgess, baterist britanic (10 CC, Camel, Colour Field).

Andy Ward, baterist britanic (Camel, Brew).

Jim Diamond, vocalist şi compozitor britanic (Bandit).

Annabel Lamb, cântăreaţă, pianistă şi compozitoare britanică.

Jennifer Rush (Heidi Stern), cântăreaţă şi compozitoare americană

Hilary Duff

Miles Davis

 ÎNREGISTRĂRI NOI:

MUSICA ORQUESTADA PARA EL ALMA. Selección de Cecil González

Best Elegant Love Melodies By Piano Cocktail - Moon River Collection .

Look For A Star - Billy Vaughn In Beautiful 1080p! #ProfHowdy

POEZIE 28 Septembrie

Costache Negri

Biografie

Costache Negri (n. 14 mai 1812, Iaşi, judeţul Iaşi – d. 28 septembrie 1876, Târgu Ocna, judeţul Bacău) a fost revoluţionar paşoptist moldovean, scriitor, pârcălab, deputat, vicepreşedinte al Adunării Ad-hoc din Moldova.

S-a născut într-o familie de boieri înstăriţi. A studiat în Moldova, la Chişinău şi Odessa, iar în 1834 a plecat pentru a studia în Franţa şi Italia.

S-a întors în Moldova în anul 1841. În anul 1848 se găsea la Paris, unde a luat parte la revoluţia paşoptistă. Nu s-a mai putut întoarce în Moldova, motiv pentru care s-a oprit la Braşov. A luat parte la Marea Adunare Naţională de la Blaj din 3/15 mai 1848. A trecut mai apoi în Bucovina, unde a continuat să ducă o activitate revoluţionară, până când a fost silit să plece din nou în Franţa.

După terminarea revoluţiei paşoptiste s-a întors în Moldova, activând în administraţie. A fost pârcălab de Covurlui între 1851-1855. Între 1857-1865 a fost deputat. A fost vicepreşedinte al Adunării Ad-hoc din Moldova. În 1859 a fost reprezentantul Moldovei şi Munteniei la Constantinopole, unde a plecat pentru a obţine recunoaşterea unirii celor două provincii. După abdicarea lui Alexandru Ioan Cuza s-a retras din viaţa politică.

Este înmormântat la Mănăstirea Răducanu din Târgu Ocna.

Cântic haiducesc 

Măi băiete, măi voinice,
N-a rămas alta pe-aice
Decât să-ncarci ghintul bine
Şi-apoi la drumuri te-aţine,
Ca să vezi, cine mai vine.

Căci faină nu mai ai,
Nici galbeni poţi să mai dai
La cel bir din ist pământ...
Trăsni-i-ar Dumnezeu sfânt
Sub ţărâna de mormânt!

Eu prin grosuri tot şezui
Şi-a plăti bir nu putui...
Bată-i crucea! cum nu-i doar
Să ne bată, să ne-omoare,
Să ne-ngroape la-nchisoare!

S-a dus vremea cea bogată,
De-şi punea nevasta spată
Şi prn zemnic şi pe-afară,
Apoi vindea pânză-n ţară
Şi purta la gât odoară.

Iar românul cu opt boi
Şi cu şaptezeci de oi
Tot mulgea, mereu mulgea,
Habar de nimic n-avea
Şi birul uşor plătea.

Dar acum, măi băieţele,
Fără fir de musteţele,
Mâncaşi nevoile grele...
Dare-ar dracii printre ele,
Să scăpăm de măgurele!

Căci găsim prin codrii verzi
Potici, cărări de te perzi...
Vie-apoi să ne gonească!
Iar Dumnezeu să-i ferească
De urgia haiducească!

Cât a fost dorul în mine
De-a trăi cu toţii bine,
Am lucrat la cel ogor
Ca tot omul muncitor,
Să fiu maicei de-ajutor.

Dar m-am răzbătut de tot
Şi-a suferi nu mai pot
Ocări, fiere şi bătăi,
Urgisind bieţii flăcăi
Şi făcându-i din buni răi!

Săriţi cu toţi, măi băiaţi,
Şi-n duşmani din greu tăiaţi,
Căci acolo ne-i scăpare!
Săriţi pe cai toţi călare.
Să tragem spre lunca mare.

Dau călcâi în negrul meu,
S-apuc în lume mereu...
Măcar capul să mi-l taie,
Vreau să vărs sânge pâraie
Sub topor şi sub bătaie!

Căci mi-i sufletul mâhnit,
C-am ajuns de ne-au robit,
Şi m-au prins un dor nebun
Tot amarul să-mi răzbun
Prin desişul de alun!

Geo Dumitrescu

Biografie

Nastere: 17 mai 1920, București
Deces: 28 septembrie 2004

Geo Dumitrescu a fost un poet și scriitor roman.

A urmat cursurile Facultatii de Litere si Filosofie, impunandu-se in lumea literara inca din primul an de studii.

Debuteaza, in 1941, la doar 21 de ani (cu Placheta aritmetica). Cinci ani mai tarziu ii apare Libertatea de a trage cu pusca si continua cu poeme scrise intre anii 1940-1943.

Intr-o lume literara foarte productiva (media este de 20-30 volume pe cap de scriitor), Geo Dumitrescu este, cu adevarat, o pasare rara. A scris putin si n-a publicat, realmente, decat atunci cand a avut ceva de spus. Poemele lui, de la Libertatea de a trage cu pusca (1946) pana la Jurnal de campanie (1974), puse la un loc, formeaza o carte cu un numar rezonabil de pagini, una singura, in timp ce unii dintre colegii lui mai varstnici sau mai tineri tind sa atinga cifre (pentru poezie) astronomice. Numarul cartilor nu este, desigur, un criteriu pentru valoarea poeziei, dar, vazand ce forme alarmante ia la unii autori postbelici lipsa de exigenta estetica, nu putem sa nu pretuim un poet care nu forteaza ritmurile spiritului creator si, atunci cand nu are nimic esential sa comunice, are taria sa taca.

Publicat dupa incheierea razboiului, volumul (care purta initial titlul Pelagra) a fost scris in timpul acestuia, insa cenzura ii interzisese aparitia. Volumul urmator, Nevoia de cercuri care apare abia in 1966 reia, intr-o anexa, Libertatea de a trage cu pusca. Vor urma ciclul de poeme erotice Furtuna in Marea serenitatii, precum si ulterior Jurnal de campanie (1974), Africa de sub frunte (1978), Versuri (1981), As putea sa arat cum creste iarba (1989), Cainele de langa pod (1997), Poezii (2000). Cu acelasi talent inegalabil, a talmacit din poezia universala (franceza, africana, sud-americana, chineza s.a., dupa cum, singur sau in colaborare a tradus numeroase romane si volume de proza.

Nu exista un alt poet, in perioada postbelica, mai apropiat de cautarile actuale din domeniul poeticului decit autorul volumului Libertatea de a trage cu pusca (1946). Geo Dumitrescu este primul ce se scutura de sechelele avangardiste si post-avangardiste, in plin suprarealism romanesc, intuind ca discursul trebuie sa se plieze caduc catre realul existentei si sa abandoneze retoricile obosite ale mimezei; mi se pare cu totul extraordinara capacitatea singularizarii in actul experimentalist, situare ce-1 apropie de preocuparile novissimi-lot italieni, care au purtat o polemica acerba cu poezia metafizica a generatiei lui Ungaretti si Montale. Este surprinzator ca Geo Dumitrescu se inscrie si el in mod programatic in ofensiva discursului antimetafizic pentru a accede la nuditatea tragica a realului. Cred ca e fortata asertiunea unor eseisti ce vorbesc de anti-poezie pentru ceea ce a insemnat ruptura propusa de noua atitudine poetica; Geo Dumitrescu a aratat, cu anticipare de trei decenii, ca metafora mai mult indeparteaza decit apropie de real si a trecut la un limbaj mai direct care sa mentina in receptare mai degraba senzatia unei comunicari existentiale decit una a unei comunicari metaforizante. Ceea ce a socat si a frapat in cadrul noii aritmetice poetice a fost chiar aceasta directeta si de-solemnizarc a comunicarii ce aspira sa atinga miezul realului fara a mai recurge la substitutcle ornante ale limbajului poetic traditional. Probabil ca radicalitatca optiunii anti-metafizice adoptate de catre Geo Dumitrescu a indus o stare de alerta ui orizontul de asteptare obisnuit cu alta reprezentare .a poetizarii; dintr-odata s-a creat spaima ca domeniul solemn sacrosanct a fost violat de utilizarea unor instrumente ne-demne sa figureze in aria poetica. In fond, se pune doar chestiunea functionalitatii acestei arii de utilitate, adica materialul omologat poetic nu Poate sa ramina imuabil, ci trebuie sa varieze in functie de originalitatea emitentului poetic, a carui indrazneala in schimbarea intrinseca a canoanelor va face sa avanseze discursul indiferent de scolile retorice.


Interviul din Lumea de maine sugereaza starea lui de spirit de atunci. isi intocmeste fisa psihologica in 18 puncte si, consultand-o, intelegem ca poetul de ani 25, abia scapat de un razboi nimicitor, face haz de necaz si, la intrebarile cat se poate de serioase ale lui Ion Biberi, raspunde in doi peri si isi face un portret din care retinem: „1. Nu sunt tuberkulos. (Din motive de nostalgie, propun ca acest cuvant sa se scrie de azi inainte cu K nemtesc.) 2. Nu sunt inteligent. 3. Nu sunt frumos. 4. Nu sunt abstinent. 5. Nu sunt disponibil. 6. Nu sunt disparat. 7. Nu sunt distinct. () 8. Nu sunt incapatanat. 9. Nu sunt curat. 10. Nu sunt prost. 11. Nu sunt serios. 12. Nu sunt inalt. 13. Nu sunt poet. 14. Nu sunt mediocru. (Cu aplicatie speciala la inteligenta si talent.) 15. Nu sunt urat. 16. Nu sunt membru al partidelor istorice. 17. Nu sunt consecvent. 18. Nu sunt grozav. (Pentru necesitati de aparat critic, vezi cantecul popular „Trei in lume nu se poate si capitolul din orice manual universitar despre Identitatea contrariilor.) Din alte 18 propozitii, tot asa de precise, aflam ca tanarului poet nu-i place whisky, ii plac Mozart si melodia Beguin the beguin, serile calme de toamna, metafora brutala, vegetala si banala: „Sunt sarac ca arborele din padure pe care i-a comunicat-o textual Domnisoara Jeni, de meserie prostituata, in seara zilei de 29 martie 1945.

Poezia lui Geo Dumitrescu definitiveaza un profil distinct in lirica romaneasca de azi. Poetul ironic si fantezist coexista cu sentimentalul supravegheat, elanul discursiv isi lasa ragazul sa se domoleasca in alambicurile unei abundente notatii, in comentarii si autocomentarii relativizantc care, fara sa micsoreze tensiunea lirica, o protejeaza impotriva amenintarilor retoricii. Suprafata textului se acopera de o multime de asemenea noduri tensionale coagulate de acumularile succesive ale „evenimentelor, puncte diseminate ce genereaza, ca tot atitea nuclee, noi jocuri ale fanteziei, „verificate si „controlate de o ascutita inteligenta critica. Un poem precum Dar eu spun mereu ilustreaza perfect acest mecanism extrem de suplu, care permite in acelasi timp crearea unui spatiu liber de miscare a verbului si nu mai putin o permanenta interogare a posibilitatilor sale de a capta si transmite sensul („Si discutam mereu, si ziceam etc.) E o cautare fertila, traducind vointa de a mentine vie conditia interogativa a poeziei, atit sub raportul problematicii umane incorporate, cit si sub acela al reflectiei asupra propriei realitati expresive. Caci G. D. continua sa fie si in poemele relativ mai recente acelasi poet atent la firescul gesticulatiei lirice, ferindu-se de extreme () Cu o asemenea constiinta rclativizanta, deschisa concretului uman dar distantin-du-se voluntar de tot ceea ce l-ar putea imobiliza sub crusta moarta a cuvintelor — fie ele „frumoase si „nobile — Geo Dumitrescu se infatiseaza la fiecare lectura drept unul dintre poetii cei mai prezenti ai ultimelor decenii. In scrisul sau se pot descoperi multe din radacinile liricii celei mai tinere, din ce in ce mai interesata de conditia omului concret.


Poeme

Aventuri lirice (1963)
Nevoia de cercuri (1966)
Jurnal de campanie (1974)
Africa de sub frunte (1978)
Versuri (1981)
Aș putea sa arat cum crește iarba (1989)
Libertatea de a trage cu pușca și celelalte versuri (1994)
Cainele de langa pod (1997)
Poezii, ediție completa și definitiva (2000)
Biliard = Billard, ediție revazuta (2001)

Critica literara (referinte critice despre Geo Dumitrescu):

Am ramas cu impresia citind cronici despre poeziile d-lui Geo Dumitrescu (Libertatea de a trage cu pusca) ca d-sa face un fel de poezie bufona in care autopersiflarca atinge culmea. Am citit acum aceste poeme si inteleg temeiul judecatii, totusi perceptia mea directa apara interesele literare ale autorului. Da, exista persiflare, care este de obicei semnul unui mare sentimentalism, constient de sine. „La dracu, sa nu fim patetici! striga d. Geo Dumitrescu, tinar poet, foarte patetic. Sint doua chipuri de a te impaca cu pathosul in limitele artei: ori a-1 accepta sincer, a-1 inveli in mantie de brocart si a-1 decora, ori de a-1 grima, rupind vesmintele de pe el, dindu-i un aer de mizerie, Dar se stie ca atunci cind pictorul zugraveste trupuri invelite in zdrente, face asta fiindca s-a incredintat de perfectia anatomica a modelului. D. Geo Dumitrescu a ales ultimul mod, adoptind un stil „simplu (care insa, fireste, e facut), un limbaj supraprozaic si ingenuu. Temele poemelor sale sint de categoria sublimului si a tragicului, iar d-sa le inregistreaza cit mai neacademic cu putinta. (). Poetul nostru vorbeste in stil „curent: „n-are nici un sens sa omit ochii „si in orice caz „Eram dezgustat profund, Dumnezeu sa ma ierte „Dar e cert ca as fi tentat la maximum. Acestea sint numai detalii de stil. Dispozitia sufleteasca apoetului e vibranta si acest lucru e imbucurator. Obiectele au pentru el semnificatii adinci. () In aceeasi fraza familiara sint spuse nostalgii vizionare, foarte gratioase, un fel de comentarii pe marginea marilor ascensiuni: „Nu va temeti, prieteni, zburam,/ iata-ne sus, peste timp, peste om,/ in curind ii veti vedeape Dante si pe Adaml mincind alegorii din acelasi pom() Acum, in treacat fie zis, punindu-ne din unghiul de vedere teoretic in care se aseaza poetul insusi, care e un progresist, trebuie sa observam ca poezia aceasta e inca de mentalitate „burgheza. Poetul merge pina acolo incit sa ironizeze („Ford) civilizatia masinista, strins legata de orice regim muncitoresc () George CALINESCU („Natiunea, 12 ianuarie 1948)

Inscriptie pe piatra de hotar

"Cin' se ia cu mine bine,
îi dau haina de pe mine..."
(Cîntec popular)

Slav as fi fost, de nu eram latin,
latin as fi, de n-as fi fost si dac -
dar a iesit asa : sa fiu român,
si eu cu soarta asta ma împac !

Mi-au dat si altii sînge si cuvinte -
nisipuri galbene trecura-n zbor,
purtate-n vîntul Asiei, fierbinte,
sa-ngrase primitorul meu ogor.

Si din Apus, din Miazazi, venira
umane pulberi, umbre si lumini,
cu bine si cu rau ma vremuira -
pe toate le-am sorbit în radacini.Si nu-i nimic strain - a' mele-s toate,
dator nu sînt : platit-am cu prisos ! -
ca tot platind uitucilor la rate,
cutitul mi-ajunsese pîn' la os !Dar am ramas asa cum scrie-n carte -
priviti-ma, si-o sa vedeti usor
ca nu-s asemeni nimanui în parte,
desi, -ntr-un fel, va seman tuturor.

Sînt bucuros de oaspeti si prieteni ;
deschisa-i poarta, inima si ea ;
binevenit vei fi sub mîndre cetini,
în muntii mei, la calda marea mea.

Îmi dai un sfat ? Te-ascult cu luare-aminte.
O mîna de-ajutor îmi dai ? Multam !
Dar nu cumva sa-ti bîiguie prin minte
ca asta-i tara cailor de ham !

Poftiti, deci, stati la masa, stati la soare ! -
un loc prielnic va pastrez, amici;
v-astept cu mintea plina, gîndu-n floare
(ca nu-i de lipsa fosforul pe-aici !...)

Întind spre toata zarea poduri bune :
primesc si dau întregului Pamînt;
nu-i gînd viclean în mine sa rasune,
dar nici stapîn nu caut: eu îmi sînt!

Învat, cîntînd sau nu, si limbi straine,
mi-or folosi - în mintea mea socot -
dar ma gîndesc de-asemeni ca e bine
sa ma pricep întîi si-ntîi sa-not !...

Si, iata, simt asa cum scrie-n carte -
priviti-ma, si-o sa vedeti usor
ca nu-s asemeni nimanui, în parte,
desi, -ntr-un fel, va seman tuturor.

Ca slav eram, de n-as fi fost latin,
latin as fi, de nu mi-ar zice dac -
dar a iesit asa : sa fiu român -
si vreau cu toata lumea sa ma-mpac ! 

Portret

Acum pictez un tablou mare –
vreau sa-mi fac un autoportret.
Aici o sa desenez inima – o gamalie de chibrit,
aici, creierul – un aparat sacru si concret.

Undeva vor fi neaparat nasul, gura,
n-are nici un sens sa omit ochii – doua semne de întrebare,
aici în colt o sa-mi pictez gândurile –
o claie informa de rufe murdare.

Pieptul – o oglinda cu poleiul zgâriat –
va lasa sa se vada interiorul
(cu totul neinteresant, indefinitiv),
sus, sprâncenele îsi vor schita zborul.

Doua aripi vor fi probabil si urechile,
fruntea cutata – o scara catre infinit,
buzele, arc perfect, vor reprezenta pentru eternitate
obsesia rosie a sarutului-mit.

Un ochi atent va mai putea zari, în fine,
cicatricea unei gauri în frunte,
sau în maldarul recuzitelor inutile,
ceva ce ar putea sa semene a ideal sau a munte ... 

Romantism

Suntem oameni inteligenti – ti-e mai mare dragul !
prietene, versul e otrava si pâinea e scumpa si rea ;
altadata sedeam de vorba si scuipam
si nu ne parea rau ca timpul trecea.

Astazi, în birou e prea frig si oamenii sunt uscati si galbeni –
fiecare e plin de mila si toti au un gând meschin.
Noptile sunt sticloase ca ochii mortilor
si ca sa te mai îmbeti trebuie sa bei spirt, nu vin.

Altadata eram mai prosti si ne vedeam de treburi ;
aveam bani, timp, nostalgia foamei – si era bine,
stiam doar ca în Japonia se vând becuri ieftine
si ca zilele ne sunt teribil de putine.

Suntem oameni inteligenti – ti-e mai mare dragul ! ...
Vom avea si noi sa povestim de un razboi
frumos, mare, epopeic, nemaivazut,
la care, ehe ! am luat parte si noi !...

Prietene, îti spun, versul e otrava si pâinea e scumpa,
O sa te întreb totusi peste cinci ani, fara pic de pedanterie
(când vom fi iar prosti si vom avea vreme) :
... « Înainte sau dupa marea batalie ?»

Mâine o sa vie primavara cu flori multe si inutile –
dar fetele sunt dactilografe si luna e patata de venin,
noptile sunt sticloase ca ochii mortilor
si ca sa te mai îmbeti trebuie sa bei spirt, nu vin ...

Virgil Ierunca

Biografie

       Virgil Ierunca s-a nascut la 16 august 1920, în comuna Ladesti (judetul Vâlcea). Urmeaza scoala primara in satul natal, apoi studiile liceale la Râmnicu-Vâlcea si la Bucuresti (Liceul "Spiru Haret"). Obtine licenta în litere si filozofie la Universitatea din Bucuresti.(1943) Paralel cu studiile universitare, este redactor la ziarul Timpul (sub directia lui Mircea Grigorescu) si apoi la Ecoul.
       Este unul dintre animatorii revistei Albatros, suprimata de regimul antonescian. Împreuna cu Ion Caraion, a editat revista Agora (1946). A colaborat la Revista Fundatiilor Regale, Vremea, Fapta, Viata Româneasca, Universul literar, Kalende.
       În decembrie 1946 primeste o bursa a guvernului francez. Alege calea exilului, stabilindu-se definitiv în Franta, unde desfasoara o fructuoasa activitate culturala.
       Între anii 1952 si 1975 este redactor cultural în cadrul emisiunilor pentru strainatate ale Radiodifuziunii Franceze ("Cronica ideilor") si redactor politic al emisiunii în limba româna. Din 1975 este cercetator la Centrul National de Cercetare Stiintifica (C.N.R.S.), sectia filozofie, si colaborator al postului de radio "Europa Libera".
       In exil, este redactor la principalele reviste romanesti: Luceafarul, Caiete de Dor, România muncitoare, Limite, Ethos. Colaboreaza activ si la alte ziare si reviste românesti: Romanul, Uniunea Romana, America, Lumea Libera. Publica articole despre cultura româneasca în diferite dictionare si enciclopedii din Franta si Germania, dintre care amintim: Literatura româna, în Encyclopédie de la Pléiade (Gallimard, Paris, 1957; ed. a II-a, 1968); Literatura româna, în Histoire générale des littératures (Quillet, Paris, 1961); Scriitori români, în Dictionnaire des Littératures (Presses Universitaires de France, Paris, 1968); Literatura româna, în Lexicon der Weltliteratur im 20 Jahrhundert (Freiburg, Basel, Wien, 1968); Scriitori si pictori români, în Dictionnaire du surréalisme et ses environs (Office du Livre, Fribourg, 1982).
       A incetat din viata, pe 28 septembrie 2006, la spitalul Tenon din Paris.

       Opera in principal: Loi, terreur et resistence en Roumanie, (Paris, 1960) / Româneste (Fundatia Regala Universitara Carol I, Paris, 1964 si Editura Humanitas, Bucuresti, 1991; 2005) / Pitesti (Editura Limite, Madrid, 1981 si, sub titlul Fenomenul Pitesti, la Editura Humanitas, Bucuresti, 1990; 1991) / Subiect si predicat (Editura Humanitas, Bucuresti, 1993) / Dimpotriva, (Editura Humanitas, 1994) / Semnul mirarii (Editura Humanitas, 1995) / Trecut-au anii. Fragmente de jurnal (Editura Humanitas, 2000) / Poeme de exil (Editura Humanitas, 2001).

Afară 

A fost ca o uşă închisă
Grădina de frig.
Ferice de cei rămaşi pe malul celălalt
Corăbii îi aşteptau
Şi mâna lui întinsă peste timp
Ca o muzică-naltă
Murmur de fructe viitoare

Uşa s-a mai închis odată
Şi un singur anotimp a intrat în casă
Şi n-a mai ieşit.
Cum să reînnoieşti începutul?
Pe scara aceea se poate doar coborî
Focul e stins uitată vechime
Din hornuri cenuşa se urcă în stele
Au înnegrit oglinzile de absenţă
Tace tăcerea-n fereastră

Se mai arată oare minunea?
Descuietorule, trece pragul acesta-ngropat
Înainte de înflorirea măslinului
Dă foc ideilor
Să se nască iar apele
Să se aprindă iar focul
Ideea e una
Am văzut-o n-am uitat-o
Vreau să-i dau cuvântul.

Identitate

Vădindu-te, te-ascunzi mai bine
Nu stai în clipă nici în sine
Eşti înainte de-a fi fost
În spornic şi mirabil rost

Te chem să fii, să mă numeşti
Eu mi-amintesc, doar tu mai eşti
Ne-a logodit lumina-n noapte
Cazi în tăcere, te înalţi în şoapte

Deschide-te să poţi citi mirarea
Osânda împreună - aceasta e lucrarea
Iar pui cuvânt lângă cuvânt
Desmărginito, cine sunt?

Temei ars

În grădina mea de piatră
Scade vama, focu-n vatră
Numai amintirea trece
Şarpe-ascuns în pacea rece

Noapte noapte de departe
Ce-mi pui în ureche moarte?
Du-te şi te fă sfârşit
Ca să-ncep ceasul rodit

Lumea nu mai are nume
Nici proverbul spus de mume
De ridic somnu-n lumină
Taina pleacă de la cină

Oaspele e orb şi tace
Cade vremea, umbra zace
Numai întrebarea ştie
Ce n-am fost, ce n-o să fie.

Adrian Păunescu - Acatist Răsăritean

TEATRU/FILM 28 Septembrie

Regia Savel Stiopul

Biografie Savel Stiopul

Locul naşterii: Cluj-Napoca, România · Data naşterii: 15.05.1926 · Data decesului: 28.09.2007. Regizor.

Născut într-o familie mixtă (tata român, mama armeancă), viitorul regizor urmează cursurile Institutului Național de Artă Teatrală și Cinematografică (absolvent 1951).

Bogată activitate publicistică și de cultură cinematografică („Despre natura cinematografului și alte eseuri” (2000), „Incursiune în istoria filmului românesc” (2001), „Sărmanul Cain” (2006)) 

Alături de activitatea regizorală, a avut și apariții episodice în filme de ficțiune.

Savel Știopul a decedat în 2007 la 81 de ani. A fost înmormântat la Cimitirul Armenesc din București.

Filme cu Savel Stiopul

Ascunde

·         Train de vie / Trenul vieții (1998)

·         Stare de fapt (1996)

·         Secretul lui Bachus (1984) Trailer

·         Comoara (1982) - Macariu

·         Lumina palidă a durerii (1981) - călugărul Iosaf

·         Falansterul (1979)

·         Agentul Straniu (1974)

·         Tatăl risipitor (1974)

·         Aventuri la Marea Neagră (1972) - Prof. Gogu Alamahus

Filme regizate de Savel Stiopul

·         Proprietarii de stele (2001)

·         Mușchetarii în vacanță (1984)

·         Falansterul (1979)

·         Ultimele zile ale verii (1976)

·         Agentul Straniu (1974)

·         Aventuri la Marea Neagră (1972)

·         Un nasture sau absolutul / (1970)

·         Timpul care-ti apartine (1969)

·         Ultima noapte a copilariei (1969)

·         Cu acul si ata (1966)

·         Anotimpuri (1963)

·         Aproape de soare (1961)

·         Flacaul si focul (1960) - regizor

·         The School of Work (1959)

·         Amintirea unei artiste (1957)

·         Cu fata spre public (1956)

·         Bucuresti, oras înflorit (1955)

·         Primavara (1954)

·         Bogatii ascunse (1953)

·         Femeile lupta pentru pace (1950)

Filmografie - scenarist

·         Proprietarii de stele (2001)

·         Aproape de soare (1961)

Filmografie - coscenarist

·         Aventuri la Marea Neagră (1972)

Actorul Sorin Gheorghiu 

Biografie Sorin Gheorghiu

Sorin Gheorghiu a fost un actor român care a trăit din 1939 până în 2008. A jucat la Teatrul de Stat Ioan Slavici din Arad din 1961 până în 1965, apoi la Teatrul Alexandru Davilla din Pitești, din 1966 până în 1969, la Teatrul Valah Giurgiu din 1969 până în 1972, La Teatrul de Comedie din București din 1972 până în 1993. A avut prestații în filme, ca: Examen, Secretul lui Nemesis, Roșia de un kilogram. 

În primii ani ai îndelungatei sale cariere, Gheorghiu a jucat pe scenele Teatrului de Stat "Ioan Slavici"” Arad (1961 - 1965), ale Teatrului "Alexandru Davila" Piteşti (1966 - 1969), precum şi ale Teatrului Valah Giurgiu (1969 - 1972).

În perioada maturităţii sale artistice, Gheorghiu a creat roluri pe scena Teatrului de Comedie din Bucureşti (1972 - 1993), sub bagheta regizorilor Lucian Giurchescu, Valeriu Moisescu, Sanda Manu, Grigore Gonţă, Tudor Mărăscu.

Ultima sa premieră a avut loc în 2007, pe scena Teatrului Odeon, cu rolul Alfred din spectacolul "Sunt propria mea soţie", de Doug Wright, în regia lui Beatrice Rancea.

De asemenea, el a jucat în filmele "Examen", de Titus Muntean, şi "Secretul lui Nemesis", de Geo Saizescu, precum şi în producţia tv "Roşia de un kilogram", în regia lui Petre Bokor.

Sorin Gheorghiu a decedat pe 1 Septembrie, 2008.

Filme cu Sorin Gheorghiu

·         Examen (2003) - criminalistul Ceacanica

·         Secretul lui Nemesis (1985) Trailer

·         Sfântul Mitică Blajinul (1982) - Adrian Mateescu

·         Urcusul / (1980)

·         Rosia de un kilogram (1979)

·         Acțiunea Autobuzul (1978) - sofer

GÂNDURI PESTE TIMP 28 Septembrie

 Confucius - Citate:

 Prosper Merimee - Citate:

 Emile Zola - Citate:

SFATURI UTILE 28 Septembrie

Continuăm lecțiile din ciclul O MINUNE ÎN 16 ZILE – Tehnici şi exerciţii de gândire pozitivă inspirate de la Sfântul Munte

Ziua a cincea

Nu te enerva că doi şi cu doi fac patru.

Iată un test pentru a verifica starea nervilor unui om. Întreabă‑l cît fac doi şi cu doi.

Un nevrotic îţi va răspunde: „Doi şi cu doi fac patru, dar chestia asta mă enervează teribil”.

Aşadar, nu te enerva că doi şi cu doi fac patru, nu te enerva că lumea este cum este, că strâmbul este prea strâmb. Nu fi mânios.

Mânia este mare consumatoare de energie.

Păstrează‑ţi calmul şi vei rămâne puternic într‑o lume neisprăvită încă, într‑o ţară care trece prin experienţa junglei.

Miercurea este considerată cea mai bună zi a săptămânii, şi asta pentru că este ziua obstacolelor. În tradiţia noastră, Sfânta Miercuri este cea care pune obstacole pentru a‑ţi stimula duhul treziei, şi tot ea ridică obstacolele…

Ceea ce ţi se pare o înfrângere, nu‑i decît o faţă a ascezei. Iar cele obţinute fără asceză se sting repede.

Nu te mânia că există obstacole. Mânia „perforează” şi strică acel înveliş nevăzut, acea compunere de câmpuri de energii care protejează corpul tău.

Există boli grave din mânie şi există vindecări miraculoase prin „isihia” (practica liniştii lăuntrice).

Nu te mânia pe Balcani şi pe balcanici, ci deschide ochii. Nu există duşmani, ci doar victime ale propriei lor dizarmonii.

Dacă înţelegi aceasta, mintea îţi va inspira soluţii optime în orice situaţie.