MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU

DUMINICĂ 27 OCTOMBRIE 2019

PARTEA ÎNTÂI

Bună dimineața, prieteni!

LA MULȚI ANI, DIMITRIE!
Nu știu ce se întâmplă că materialele prezentate de mine nu mai ajung la prieteni pe Facebook, dar cei ce întră pe pagina mea de blogger le urmăresc în liniște și în fiecare zi.
În concluzie: dacă nu vedeți materialele prezentate zilnic de mine, intrați pe dicuoctavian.blogspot.com.

ISTORIE PE ZILE 27 Octombrie

Evenimente

·         97: Traian a fost adoptat de împăratul roman Nerva. Marcus Ulpius Nerva Traianus (n.18 septembrie 53 – d. 9 august 117), a fost imparat al Imperiului Roman între 98-117, (dinastia Antoninilor). În timpul domniei sale, imperiul a ajuns la întinderea teritorială maximă. Titlul său complet era IMPERATOR • CAESAR • DIVI • NERVAE • FILIVS • MARCVS • VLPIVS • NERVA • TRAIANVS • OPTIMVS • AVGVSTVS • FORTISSIMVS • PRINCEPS • GERMANICVS • DACICVS • PARTHICVS • MAXIMVS. A fost fiul lui Marcus Ulpius Traianus, un proeminent senator și general dintr-o familie romană faimoasă, stabilita in Spania (Ulpii). A luat parte la războaiele lui Domitian potriva triburilor germanice fiind unul dintre cei mai mari comandanți militari ai imperiului când Domițian a fost ucis în anul 96. Renumele său i-a servit în timpul succesorului lui Domițian, Nerva, care era nepopular în cadrul armatei și avea nevoie de cineva ca să obțină sprijinul legiunilor. A obținut acest sprijin prin numirea lui Traian ca fiu adoptiv al său și succesor,la vârsta de 44 de ani, în data de 27 octombrie 97. La moartea lui Nerva, pe 27 ianuarie 98, Traian i-a succedat fără nici un incident, fiind respectat de supuși. Astfel primul roman ne-italian a devenit împărat. A rămas în istorie pentru razboaiele purtate în Dacia in anul 101 cand l-a forțat un an mai târziu pe regele Decebal să capituleze, după ce Traian a asediat cu succes capitala Sarmisegetusa. Traian s-a întors la Roma încununat cu succes și a primit titlul de Dacicus Maximus. Totuși, la scurt timp, Decebal a reluat lupta cu Imperiul Roman, încercând să convingă regatele vecine nord-dunărene să i se alăture, astfel ca Traian a atacat din nou Dacia, inginerii săi construind un imens pod peste Dunăre, si reușeste să cucerească si sa distruga în anul 106 capitala dacilor . Decebal s-a sinucis, iar în locul capitalei distruse Traian a construii un nou oraș, numit Colonia Ulpia Traiana Augusta Dacica Sarmizegetusa. A hotărât să colonizeze Dacia cu romani și a anexat-o ca provincie romană. Traian murit la 9 august 117. Pe patul de moarte l-a numit ca succesor pe Hadrian. Cenușa împăratului a fost depusă în încăperea de la baza columnei lui Traian (columnă ce fusese ridicată atât pentru a comemora victoriile împăratului, fiind o adevărată istorie gravată în piatră, cât și pentru a-i servi ca mausoleu). O inscripție de la intrarea în interiorul columnei, oarecum criptică, deoarece o parte a textului a dispărut, are următorul cuprins: Senatus populusque Romanus imp. Caesari divi Nervae f. Nervae Traiano Aug. Germ. Dacico pontif. Maximo trib. pot. XVII imp. VI p.p. ad declarandum quantae altitudinis mons et locus tant[is oper]ibus sit egestus

·         312: Imparatul Constantin cel Mare are viziunea Sfintei Cruci, in ajunul  Bătăliei cu Maxentius de la Podul Milvius (Podul Șoimului), din ziua de  28 octombrie 312. Eusebius din Cesareea în lucrarea sa „Viața lui Constantin” – „Vita Constantini” povestește despre apariția pe cer la miezul zilei, deasupra soarelui, a unei cruci luminoase împreună cu inscripția „Εν Τούτῳ Νίκα”(En toutō níka), tradusa in latina cu „in hoc signo vinces”(prin aceasta vei învinge). Noaptea i s-ar fi arătat Christos care i-ar fi poruncit să facă un steag cu semnul văzut. Constantin a câștigat bătălia și a pus capăt Tetrarhiei, devenind conducător unic al Imperiului Roman. Maxentius s-a înecat în Tibru  în timpul bătăliei.

·         625: Honoriu I a devenit papă. Papa Honoriu I a fost papă al Romei din 3 noiembrie 625 până în 12 octombrie 638. Numele lui înseamnă „cel Onorific”. Se spune că în timpul pontificatului său ar fi avut loc o activitate intensă de misionare. La fel, se pare că din timpul lui se trage sărbătoarea Ridicării Sfintei Cruci.

·         710: Sarazinii  invadeaza  Sardinia. Sarazini era denumirea pe care Occidentul medieval o folosea pentru a se referi la musulmani.

·         939: Edmund I îi succede lui Athelstan ca rege al Angliei. Edmund I (921 – 26 mai 946), numit cel Bătrân sau Magnificul, rege al Angliei din 939 până la moartea sa. A fost fiul regelui Eduard cel Bătrân și fratele vitreg al regelui Athelstan. Athelstan a murit la 27 octombrie 939 iar Edmund i-a succedat la tronul Angliei.

·         1275: Contele Floris al V-lea de Olanda și Zeelanda a emis un act prin care a scutit de dări locuitorii orașului Amsterdam care construiseră un pod și un baraj peste râul Amstel, aceasta fiind prima atestare documentară a numelui așezării.

·         1492: Cristofor Columb descoperă Cuba. Cristofor Columb (italiană Cristoforo Colombo, spaniolă Cristóbal Colón, n. între august și octombrie 1451 – d. 20 mai 1506) navigator italiano-spaniol. A navigat spre vest, pe Oceanul Atlantic, în căutarea unei rute spre Asia, dar și-a câștigat reputația descoperind un nou continent, America, în perioada precolumbiană fiind cunoscută numai Lumea Veche.

·         1553: La Geneva, sub dominația lui Jean Calvin, teologul și medicul spaniol Miguel Servet este ars pe rug.

·         1644: Războiul Civil Englez: Are loc a Doua Bătălie de la Newbury.

·         1662: Carol al II-lea al Angliei vinde Dunkerque Franței pentru 40.000 de lire sterline.

·         1687: Este semnat Tratatul de la Blaj, prin care Imperiul Habsburgic obligă 12 orașe transilvăne să primească la iernat trupele imperiale. Începutul penetrației austriece înTransilvania. Vor urma numeroase conflicte militare între armata habsburgică și locuitorii celor 12 cetăți.

·         1726: Premiera mondială a cantatei Ich will den Kreuzstab gerne tragen de Johann Sebastian Bach.

·         1795: Spania și Statele Unite ale Americii au semnat Tratatul de la San Lorenzo, în virtutea căruia erau stabilite granițele de sud ale SUA la paralela 31, fapt ce a dat americanilor dreptul de a expedia mărfuri pe fluviul Mississippi fără a plăti taxe Spaniei.

·         1797:  Intre Franta si Austria este semnat Tratatul de la Campo Formio. Prin acest tratat de pace Austria renunța la  Tarile de Jos  în favoarea Franței și accepta o noua organizare a regiunii Italia Superioara și Venetiei, împăratul austriac recunoscand independența „Republicii Cisalpine” (it. Repubblica Italiana) primind în schimb  Dalmatia,Istria si Venetia.

·         1806: Napoleon I se mută în capitala Prusiei învinse.

·         1810:  Statele Unite ale Americii au anexat fosta colonie spaniolă Florida de Vest. West Florida a fost o regiune situata pe țărmul nordic al Golfului Mexic, care a suferit mai multe schimbări ale granițelor sale, respectiv mai multe suveranități de-a lungul istoriei sale. Diferite parți ale suprafeței sale au fost deținute de Franța, Spania, Marea Britanie și  efemera Republic of West Florida. În final, Statele Unite a preluat controlul total al întregii regiuni, care astăzi este divizată între statele Louisiana, Mississippi, Alabama și Florida (considerate de la vest la est). În cadrul tratatului secret cunoscut ca Tratatul de la San Ildefonso din 1800, Spania a returnat Franței Colonia Louisiana, dar granițele acestei returnări nu fuseseră precizate. După ce Franța a vândut Louisiana Statelor Unite prin actul cunoscut ca Louisiana Purchase, în 1803, a izbucnit o altă dispută privind delimitările teritoriale. Statele Unite și Spania au purtat negocieri lungi dar infructuoase în legătură cu statutul regiunii West Florida. Între timp, coloniști americani s-au stabilit pe acest teritoriu opunându-se guvernării spaniole. Coloniștii britanici care rămăseseră s-au opus de asemenea guvernării spaniole. În final, cele două grupuri de vorbitori ai englezei au ajuns să organizeze o rebeliune în anul 1810 soldată cu crearea, pentru exact 90 de zile, a unui stat independent nerecunoscut de nici o altă țară, Republic of West Florida. Constituția Republicii West Florida a fost scrisă pe baza Constituției Statelor Unite ale Americii. West Florida au fost anexata Statelor Unite in urma proclamației  președintelui american James Madison, care a pretins că regiunea intră sub incidența tratatului de achiziție a Louisianei, iar William C.C. Claiborne, care fusese trimis personal de Madison pentru a prelua teritoriul în favoarea Statelor Unite, a respins  categoric  legitimitatea guvernului Floridei de Vest.

·         1872: Se încheie, la București, o Convenție româno-austro-ungară referitoare la joncțiunea liniilor ferate austro-ungare și române.

·         1873: Joseph F. Glidden, un fermier american, a inventat sârma ghimpată.

·         1878: Banca de economii The Manhattan Savings Bank din New York City a fost jefuită. Suma furată a fost de trei milioane de dolari. Prezumtivul șef al bandei de hoți, George "Western" Leslie, nu a fost întemnițat, din lipsă de dovezi.

·         1904: A fost deschisa prima linie de metrou din New York. Primarul metropolei americane George McClellan  a inaugurat linia de metrou, calatorind cu  prima garnitura de tren care a plecat din statia City Hall. La cateva ore dupa aceast moment, metroul a fost deschis publicului, peste 100.000 de oameni inghesuindu-se sa urce in tren. Linia de metrou  leaga   primăria orașului de cartierul Harlem.

·         1916: Sfârșitul celei de-a doua bătălii de la Oituz. Trupele române rezistă eroic, barând puternica ofensivă inamică germano-austriacă.

·         1918: Guvernul român a adresat trupelor de ocupație un ultimatum de 24 de ore prin care le-a cerut să părăsească teritoriul României. La 27 octombrie/9 noiembrie 1918, guvernul român a adresat trupelor de ocupație un ultimatum, prin care le cerea să părăsească teritoriul României în 24 de ore, iar în noaptea de 28 octombrie/10 noiembrie spre 29 octombrie/11 noiembrie, armata română reîncepe operațiile militare împotriva Puterilor Centrale. Cu mari eforturi s-a reușit mobilizarea armatei, adunându-se cca 90 000 de oameni. Trupele române au primit ordin să treacă simultan în Transilvania, Muntenia și Dobrogea. În același timp, trupele francez din corpul expediționar, comandat de generalul Franchet d’Esperey au forțat Dunărea pe Giurgiu, îndreptându-se spre București. Totodată, armata germană, comandată de mareșalul August von Mackensen, a început retragerea spre Transilvania. La 30 octombrie/12 noiembrie, armata română a intrat în Cernăuți, unde a fost primită cu mare entuziasm. Luptele de eliberare a teritoriului național au continuat și în anul următor. La 16/29 ianuarie, trupele române au eliberat orașul Zalău, linia de demarcație stabilindu-se pe latura de vest a Munților Apuseni. Între 16-18 aprilie, armata română a respins un atac ungar, începând astfel ofensiva, ocupând orașele Satu Mare, Carei, Salonta, Oradea și ajungând la 1 mai, la Tisa. O ofensivă a trupelor ungare pe Tisa a avut loc între 20-23 iulie, urmată de o contraofensivă a armatei române (24-26 iulie), urmată de trecerea Tisei și intrarea în Budapesta (4 august). Retragerea trupelor române a avut loc în mai multe etape între 14 noiembrie 1919 și 20 martie 1920.

·         1918: Regele Romaniei, Ferdinand I, a trimis mesaje presedintelui Frantei, Raymond Poincare, si primului ministru, George Clemenceau, in care exprima “atasamentul ferm” al poporului roman la “cauza comuna” si dorinta sa de a actiona pentru infaptuirea “idealului national”. Regele Ferdinand I de Hohenzollern-Sigmaringen al României (n. 12/24 august 1865, Sigmaringen – d. 20 iulie 1927, Castelul Peleș, Sinaia) a fost al doilea rege al României, din 10 octombrie 1914 până la moartea sa. Ferdinand (nume la naștere Ferdinand Viktor Albert Meinrad von Hohenzollern-Sigmaringen) a fost al doilea fiu al prințului Leopold de Hohenzollern-Sigmaringen și al Infantei Antónia a Portugaliei, fiica regelui Ferdinand al II-lea al Portugaliei și al reginei Maria a II-a. Familia sa făcea parte din ramura catolică a familiei regale prusace de Hohenzollern.

·         1922: Un referendum în Rhodesia, respinge anexarea ţării la Uniunea Africii de Sud.

·         1924: Formarea RSS Uzbece în cadrul Uniunii Sovietice.

·         1934: Începe marșul de 100.000 comuniști sub conducerea lui Mao Zedong prin China (Marșul cel Lung).

·         1936: Mrs Wallis Simpson completează actele de divorț, care îi va permite în cele din urmă să se căsătorească cu regele Eduard al VIII-lea al Regatului Unit, forțând astfel abdicarea sa de la tron.

·         1938: Americanul Du Pont a anunțat denumirea primei fibre sintentice, nylon (65 de ani).

·         1938 - La Târgu-Jiu a fost inaugurat ansamblul monumental conceput de Constantin Brâncuşi în cinstea ostaşilor români căzuţi în bătălia de la Jiu, cuprinzând capodoperele artei moderne: "Masa Tăcerii", "Poarta Sărutului", "Coloana fără sfârşit". Propunerea de a ridica acest ansamblu i-a fost adresata marelui sculptor in 1935, cand Liga nationala a femeilor din judetul Gorj, prezidata de Aretia G.Tatarascu, i-a solicitat sa inalte la Targu Jiu o “Coloana” in memoria eroilor cazuti in Primul Razboi Mondial. Brancusi a acceptat propunerea si spre sfarsitul anului s-a intors de la Paris, ocazie cu care a deschis prima sa expozitie personala in tara natala. Un an mai tarziu i-a prezentat Aretiei Tatarascu planurile pentru monumentul cerut. In 1937, aflat la Tirgu Jiu, a inceput sa lucreze la definitivarea “Coloanei fara sfarsit” si a mers in carierele de la Pietroasa, Banpotoc, Baciu si Ruschita ca sa aleaga piatra pentru “Poarta Sarutului”. Dupa ce materialul a fost ales, in septembrie s-a apucat de finalizarea ansamblului, iar in noiembrie arhitectul peisagist Frederic Rebhuhn a reamenajat gradina publica a orasului pentru amplasarea monumentelor. Astfel, a fost trasata aleea care leaga “Masa Tacerii” de “Poarta Sarutului” in prelungirea “Caii eroilor” si a fostului “Targ al fanului”, unde a fost ridicata “Coloana fara sfarsit”. Doctorul Traian Stoicoiu (decedat în 1999) , spunea că l-a cunoscut pe Brâncuși, tatăl său Matei Stoicoiu fiind coleg cu Brâncuși în clasele primare. El spunea că adevăratele nume ale operelor lui Brâncuși sunt de fapt: „Masa Apostolilor Neamului”, ” Monumentul Intregirii Neamului” și „Coloana Sacrificiului Infinit”. Masa apostolilor are 12 scaune, semnificând apostolii și o masă semnificând Isus care i-a adus împreună, Monumentul Întregirii neamului (Poarta Reîntregirii) are două coloane segmentate fiecare în patru părți egale, adica cele 8 regiuni unite in partea de sus cu o grinda transversala, Regatul României care le-a unit la 1918. Coloana Sacrificiului infinit dat de eroii români pentru reîntregirea neamului. Numărul modulelor din care este alcătuită coloana reprezintă anul când România a intrat în Primul Război Mondial și se termină cu o jumătate de modul, reprezentând jumătatea anului respectiv. Ea avut ca model un monument funerar gorjean și are 16 module și jumătate semnificând vara lui 1916, când Regatul României a intrat în Marele Război pentru reîntregirea neamului. Ceremonia de inaugurare a ansamblului sculptural din Targu Jiu a avut loc in prezenta lui Brancusi, slujba solemna fiind oficiata de 16 preoti. Brâncuși a fost un sculptor simbolist, iar comuniștilor nu le-au plăcut numele date de Brâncuși operelor lui, afirma doctorul Traian Stoicoiu.

1938: Este inaugurată, la Târgu Jiu, "Coloana fără sfârșit", celebra sculptură a lui Constantin Brâncuși.

·         1940: Reînhumarea, la Predeal, a osemintelor unor legionari uciși în timpul lui Carol al II-lea.

·         1945: Este arestat industriasul german Ferdinand Porsche. Ferdinand Porsche (n. 3 septembrie 1875, Maffersdorf, Reichenberg, Boemia; d. 30 ianuarie 1951, Stuttgart) constructor de automobile austriac. Dupa victoria Aliatilor in Al Doilea Razboi Mondial, Ferdinand Porsche, ca si alti industriasi germani, dar si de alte nationalitati care au contribuit la efortul de razboi al Germaniei naziste , cum ar fi Louis Renault, a fost cercetat pentru crime de razboi si arestat in aceasta zi de catre oficialii armatei SUA, si a fost trimis in Franta unde a stat timp de doi ani. In acest timp Aliatii au aprobat continuarea programului Volkswagen, iar acesta a devenit cea mai de succes companie producatoare de automobile. Dupa eliberarea sa, Ferdinand Porsche e revenit la pasiunea sa pentru automobile si a realizat in anul 1948 modelul Porsche 356, impreuna cu fiul sau Ferry Porsche. In anul 1951 Ferdinand Porsche a suferit un atac de cord si a murit, dar fiul sau Ferry a continuat pasiunea tatalui sau de a crea automobile si a realizat legendara masina Porsche 911 in 1963.

·         1947: Marele Ducat de Luxemburg devine membru Oraganizației Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură.

·         1947: Începe procesul inscenat  omului politic roman  Iuliu Maniu. Sentinţa va fi pronunţată la 11 noiembrie 1947. Iuliu Maniu (n. 8 ianuarie 1873, Bădăcin – d. 5 februarie 1953, Sighetu Marmației) a fost un om politic român, deputat român de Transilvania în Parlamentul de la Budapesta, de mai multe ori prim-ministru al României (noiembrie 1928-iunie 1930; iunie 1930-octombrie 1930; octombrie 1932-ianuarie 1933), președinte al Partidului Național-Țărănesc (1926-1933, 1937-1947), deținut politic după 1947, decedat în închisoarea Sighet. A fost membru de onoare (din 1919) al Academiei Române.

·         1948: Se înaintează guvernului Petru Groza "statutul de organizare, conducere și administrare al Cultului catolic de toate riturile din România". Prin decretul lege nr. 177/1948, Guvernul comunist a stabilit că toate cultele religioase din ţară vor putea funcţiona legal numai în baza unui statut de organizare aprobat. Proiectul de statut urma să fie întocmit de către cultul religios respectiv, iar aprobarea o acorda Guvernul. In urma celor întâmplate cu Biserica Română Unită s-a făcut încă o încercare şi, în baza numitului decret lege, Cultul Catolic de toate riturile din România, latin, bizantin, armean şi rutean a întocmit un statut comun, care, la 27 octombrie 1948, a fost înaintat Ministerului Cultelor (înregistrat la 28 octombrie), cu următoarea adresă, semnată, în numele episcopatului catolic, de către episcopii Dr. Iuliu Hossu, greco-catolic şi Márton Áron, romano-catolic: „Domnule Ministru, Avem onoarea a Vă înainta, în numele episcopatului catolic de toate riturile, în conformitate cu art. 14 al Decretului nr.177/1948, STATUTUL DE ORGANIZARE, CONDUCERE ŞI ADMINISTRARE AL CULTULUI CATOLIC DIN R.P.R., însoţit de MĂRTURISIREA DE CREDINŢĂ cu respectuoasa rugăminte să binevoiţi a da aprobarea cerută de Lege. Primiţi, domnule Ministru, expresiunea sentimentelor noastre de deosebită consideraţiune. Bucureşti, la 27 octombrie 1948, ss. dr. I. Hossu, ss. A. Márton„. În noaptea de 27/28 octombrie, episcopul Iuliu Hossu a fost ridicat de către organele Securităţii de la locuinţa din Bucureşti a fratelui său, medicul dr. Traian Hossu, şi dus în lagărul organizat la Dragoslavele, în reşedinţa de vară a Patriarhului B.O. R., împreună cu ceilalţi episcopi ai Bisericii Române Unite. Statutul nu a fost aprobat, Ministerul cultelor, cu adresa nr. 41.428/1948, comunică Bisericii Romano-Catolice că, în vederea aprobării, vor trebui modificate mai multe articole din statutul prezentat.

·         1949: Un avion care zbura de la Paris la New York s-a prăbușit în apopiere de Azore. Printre victime, violonistul Ginette Neveu și boxerul Marcel Cerdan.

·         1951: În urma câștigării alegerilor de către Partidul Conservator, Winston Churchill este numit prim-ministru, pentru a treia oară.

·         1953: Testul nuclear britanic Totem 2 este detonat la Emu Field, Australia.

·         1960: Côte d'Ivoire devien membru UNESCO.

·         1961: Mauritania și Mongolia devin memebre la Organizația Națiunilor Unite.

·         1964: Malawi devine membră UNESCO.

·         1966: Organizația Națiunilor Unite retrage mandatul Republicii Africa de Sud asupra Namibiei.

·         1971: Republica Democrată Congo este redenumită Zair.

·         1972: Bangladeș devine membru UNESCO.

·         1984: Este deschisă magistrala Baikal-Amur din Siberia.

·         1978: Președintele egiptean Anwar Sadat și premierul israelian Menahem Begin au primit Premiul Nobel pentru Pacepentru acordurile încheiate în Orientul Mijlociu.

·         1982: China a declarat ca numarul populatiei sale depaseste 1 miliard de persoane, mai precis 1.008.180.000 (fără Hong Kong, Macau și Taiwan), ceea ce facea din aceasta tara primul stat care a trecut pragul de un miliard de locuitori.

·         1984: In URSS este deschisa Magistrala feroviara Baikal-Amur, în Siberia.

·         1989: Statele membre ale Tratatului de la Varşovia au declarat că fiecare ţară are dreptul să–şi aleagă propriul drum, iar amestecul în afacerile interne proprii este interzis.

·         1990: Saparmyrat Nyýazow devine preșdintele statului Turkmenistan.

·         1991: Turkmenistan își proclamă independența față de Uniunea Sovietică

·         1991: În Polonia au loc primele alegeri libere după război.

·         1995: Fostul premier italian Bettino Craxi este condamnat in absentia de corupție.

·         1995: Letonia a depus cerere pentru aderarea la Uniunea Europeana.

·         1997: Prim-ministrrul Romaniei, Victor Ciorbea a solicitat, in cadrul reuniunii Partidului Popular European (PPE) si a Uniunii Europene Democrat Crestine (UECD), sprijin pentru inceperea simultana a negocierilor de aderare la UE. Victor Ciorbea (n. 26 octombrie 1954, Ponor, Alba), avocat și politician român, fost prim–ministru al României.

·         1998: Gerhard Schröder va fi ales pentru prima dată Cancelarul Germaniei. Gerhard Fritz Kurt Schröder (n. 7 aprilie 1944, Blomberg (Lippe), Renania de Nord-Westfalia)
Politician german. Cancelar federal al Germaniei din 1998 până în 22 noiembrie 2005. Face parte din Partidul Social-Democrat.

·         1999: Un grup de teroristi înarmati ataca Parlamentul armean, ucigand prim-ministrul Vazgen Sargsyan, preşedintele Parlamentului Karen Demirchyan ,doi vicepresedinti ai parlamentului, ministrul energeticii si alte 3 persoane.

·         2003: După un șir de atentate în Bagdad mor mai mulți de 40 de oameni.

·         2004: Cutremur în Vrancea, de 6 grade pe scara Richter și o intensitate în zona epicentrală de 7 grade pe scara Mercalli. Fără victime sau pagube materiale.

·         2005: La Paris încep revolte de stradă, după moartea a doi adolescenți musulmani.

·         2007: Un sobor de înalţi ierarhi în frunte cu P.F. Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a oficiat slujba de sfinţire a studiourilor TV şi Radio Trinitas din Bucureşti. Cele două studiouri, alături de studioul Radio Trinitas din Iaşi (inaugurat în aprilie 1998) fac parte din noul Centru de Presă „Bazilica” al Patriarhiei Române (care mai include ziarul „Lumina” şi o agenţie de ştiri). NOTĂ: Deschiderea oficială a Trinitas TV, primul post de televiziune al Bisericii Ortodoxe Române, a avut loc în ziua sărbătoririi Cuviosului Dimitrie cel Nou.

Nașteri

* 1335: Taejo de Joseon (n. 27 octombrie 1335, Yi Seong-gye - 18 iunie 1408, Changdeok Palace), al cărui nume schimbat este Yi Dan, a fost fondatorul și primul rege al dinastiei Joseon Coreea domnea 1392-1398, și principalele figura în răsturnarea Goryeo dinastiei. El a fost postum ridicat la rangul de împărat în 1899 de către Gojong, care a proclamat Imperiul coreean în 1897.

Tatăl lui Taejo Yi Ja-chun a fost un funcționar minor mongol, dar etnia lui era coreeană. Taejo a intrat în armată Goryeo și a crescut prin rândurile, sechestrarea pe tron ​​în 1392. El a abdicat în 1398 în timpul ceartă între fiii lui și a murit în 1408.

Până în secolul al 14-lea, dinastia Goryeo în vârstă de 400 ani stabilit prin Wang Geon în 918 se clatină, bazele prabusirii sale fiind anii de război și ocupație de facto a Imperiul Mongol . Legitimitatea Goryeo în sine a fost, de asemenea, o problemă din ce în ce mai contestata ,astsfel casa de guvernământ nu a reușit nu numai să guverneze regatul efectiv, dar a fost afectata de generații de căsătorii forțate cu membrii mongole familiei imperiale a dinastiei Yuan și de rivalitate între diferiteleramuri familiei regale (chiar regele U mamei a fost un om de rând cunoscut, conducând astfel la zvonuri dispută descendența lui din regele Gongmin ).

În regat influenti aristocrați, generali și chiar prim-miniștri au luptat pentru favoare regală și s-au luptat pentru dominație, care rezultă în diviziuni profunde între diverse facțiuni. Cu un număr tot mai mare de raiduri împotriva Goryeo efectuate de pirați japonezi ( WAKO ) și invaziile turbanelor rosii din Coreea , cei care au venit să domine curtea regală au fost reformat aristocrația Sinjin și opoziția aristocrației Gweonmun , precum și generali care ar putea lupta de fapt de pe străini amenințările-anume un general talentat pe nume Yi Seong-gye și rivalul său Choe Yeong . Odată cu creșterea de dinastiei Ming sub un fost călugăr, Zhu Yuanzhang ( Împăratul Hongwu), forțele mongole au devenit mai vulnerabile. Prin 1350 Goryeo a recâștigat independența deplină de scădere Imperiul Mongol, deși resturi mongole ocupat efectiv teritoriile de nord-est cu garnizoane mari de trupe.

General Yi Seong-gye a câștigat putere și respect în timpul anilor 1370 și 1380 începutul împingând resturi mongole de pe peninsula și, de asemenea, prin respingerea bine organizata a piratilor japonezi într-o serie de angajamente de succes. El a fost, de asemenea, creditat cu dirijarea turbanelor roșii atunci când au făcut actiunea lor în Peninsula Coreeană, ca parte din rebeliunea lor împotriva dinastiei Yuan. Ca urmare, în urma creșterii lui Zhu Yuanzhang în dinastiei Ming , curtea regală din Goryeo împărțită în două facțiuni concurente: grupul condus de generalul Yi (sprijinita de dinastia Ming) și tabăra condusă de rivalul său generalul Choe (cu sprijinul dinastiei Yuan).

Când un mesager Ming a venit la Goryeo în 1388 (al 14-lea an al domniei regele U ) să solicite returnarea de o parte semnificativă a teritoriului de nord Goryeo, generalul Choea profitat de ocazie și a jucat pe atmosfera predominantă anti-Ming a argumenta pentru invazia de Peninsula Liaodong (Goryeo a pretins a fi succesorul vechiul regat Goguryeo , ca atare, restabilirea Manciuria ca o parte a teritoriului coreean a fost un principiu al politicii sale externe a lungul istoriei sale).

Cu înverșunare Yi Seong-ge a f ost ales să conducă invazia. Cu toate acestea, pe insula de pe râul Amrok , el a luat o decizie importantă, care a modificat cursul istoriei coreeane. Cunoaște de sprijin atât de la oficiali de rang înalt de stat, populația generală, iar cu descurajareaa primita dinspre imperiul , în persoana împăratui Hongwu , el a decis să se revoltă si se intoarce in capitala, Gaesong , pentru a asigura controlul guvernului.

Generalul Yi măturat armata de pe râul Yalu direct în capitală, forțele loiale regelui sunt ibfrante (condusă de generalul Choe, care a început să elimine) și cu forța detronat Regele U într-un de facto lovitură de stat , dar nu urca pe tronul imediat. În schimb, el a pus pe tron pe fiul regelui U lui, regele Chang .

Generalul Yi, acum cu puterea de necontestat din spatele tronului,a fortat punerea pe tronul Goryeo un rege numit Yo, acum Regele Gongyang (공양왕;恭讓王). După aplicarea indirect a înțelegerii sa cu privire la curtea regală prin împăratului marionetă, Yi apoi a procedat să se alieze cu aristocrați Sinjin , cum ar fi Jeong Do-Jeon și Jo Jun . În 1392 (al 4-lea an al regelui Gongyang), Yi detronat Regele Gongyang, exilat la Wonju (unde el și familia sa au fost uciși în secret), și a urcat pe tron. Dinastia Goryeo a ajuns la un sfârșit, după 475 ani de guvernare.

Una dintre cele mai repetate episoade care au avut loc în perioada imediat căderea Goryeo a fost în 1392, când a cincea fiul lui Taejo, a Yi Bang-won (mai târziu regele Taejong ), a dat o petrecere pentru renumitul savant, poet și om de stat Jeong Mong -ju , care a refuzat să fie câștigate de către Yi, în ciuda numeroaselor corespondențelor sub forma de poezii arhaice, și a continuat să fie un susținător fidel al dinastiei vechi, și o figură importantă în opoziție cu revendicarea Yi la tron. Jeong a fost venerat de-a lungul Goryeo, chiar de Yi Bang-a câștigat el însuși, dar el a fost văzut ca un obstacol și, ca atare, în ochii susținător al noii dinastii, a trebuit să fie eliminate. După petrecere, pe drum casa lui, Jeong a fost ucis de cinci bărbați de pe Podul Seonjuk (선죽교;善竹橋) în Gaeseong. Acest pod a devenit acum un monument național de Coreea de Nord , precum și o pată maro pe una dintre pietrele se spune că este o pată de sânge de care sa devine roșu atunci când plouă.

Yi Seong-gye declarat o nouă dinastie în 1392-1393 sub numele de Joseon, revitalizand astfel o dinastie mai în vârstă, de asemenea, cunoscut sub numele de Joseon, care a fost fondat de aproape patru mii ani înainte, și redenumit țara "Regatul Marelui9 Joseon". O realizare timpurie a noului monarh a fost îmbunătățit relațiile cu China; și într-adevăr, Joseon a avut originea în refuzul General Yi a ataca China, ca răspuns la raiduri de bandiți chinezi. La scurt timp după aderare său, noul monarh trimis soli să informeze Curtea Ming la Nanjing că o schimbare dinastic a avut loc.

Trimisi din Ryukyu Regatul au fost primite în 1392, 1394 și 1397. Siam trimis un reprezentant în 1393. În acest proces de stabilire a relațiilor externe nouă dinastie, a trimișilor au fost expediate în Japonia, caută re-stabilirea de relații amiabile. Misiunea a fost un succes; și Shogun Ashikaga Yoshimitsu a fost raportat că au fost impresionați favorabil de acest ambasadă inițială.

În 1394, capitala a fost stabilită la Hanseong (Seul). În cazul în care noua dinastie a fost promulgată și adus oficial în existență, Taejo adus problema care fiul ar fi succesorul lui. Deși cincilea fiu Taejo de către Regina Sineui, Yi Bang-won , a contribuit cel mai mult la sprijinirea creșterea tatălui său la putere, el nutrea o ură profundă împotriva a doi dintre aliați-cheie tatălui său în instanța de judecată, prim-ministru Jeong Do-Jeon și Nam Eun .

Ambele părți au fost pe deplin conștienți de animozitate reciprocă care a existat între ele și în mod constant simțit amenințat. Când a devenit clar că Yi Bang-won a fost succesorul cel mai vrednic la tron, Jeong Do-Jeon folosit influența sa asupra regelui să-l convingă că cel mai înțeleapta alegere ar fi în fiul pe care Taejo l-ar iubit cel mai mult, nu fiul pe care Taejo simțit a fost cel mai bun pentru regatul.

În 1392, al optulea fiu al regelui Taejo (al doilea fiu al reginei Sindeok), Marele Print Uian (Yi Bang-seok) a fost numit Print regal, sau succesor la tron. După moartea subită a reginei, și în timp ce regele Taejo era încă în doliu pentru a doua sa soție, Jeong Do-Jeon conspira pentru a preveni uciderea lui Yi Bang-won și a frații săi pentru a asigura poziția sa.

În 1398, la auzul acestui plan, Yi Bang-a câștigat revoltat imediat și au percheziționat palatul, uciderea Jeong Do-Jeon, adepții săi, iar cei doi fii ai regretatului Regina Sindeok. Acest incident a devenit cunoscut ca Prima cearta de Princes. Îngrozit de faptul că fiii săi au fost dispuși să omoare unul pe altul pentru coroana, și psihologic epuizată de la moartea a doua sa soție, regele Taejo încoronat imediat al doilea fiu lui Yi Bang-GWA, mai târziu regele Jeongjong , în calitate de nou conducător. După aceea, regele Taejo retras la Hamhung Royal Villa .

În 1400, regele Jeongjong a investit pe fratele său Yi Bang-a câștigat ca moștenitor prezumtiv și voluntar abdicat. In acelasi an, Yi Bang-won asumat tronul Joseon în cele din urmă ca Rege Taejong .

La zece ani după abdicarea lui, regele Taejo a murit pe 24 mai 1408 în Changdeok Palace . El a fost îngropat la mormântul Geonwonneung (건원릉,健元陵) în orașul Guri.

Familie:

• Tata:^[1] Yi Ja-chun^[2] (이자춘, 1315-January 1361)^[3]
• Mama: Lady Choe of the Yeongheung Choe clan (영흥 최씨, dates unknown)^[3][4]
• Consoartele si urmasii:

1. Regina Shin'ui din clanul Anbyeon Han (신의왕후 한씨, lunar date September 1337-21 octombrie 1391)^[5][6]
   1. Yi Bang-woo, Print Jin'an-daegun (이방우 진안대군, 1354-15 ianuarie 1394), 1st son^[7]
   2. Yi Bang-gwa, PrintYeong'an-daegun (이방과 영안대군), al doilea fiu - Jeongjong de Joseon
   3. Yi Bang-ui, Print Ik'an-daegun (이방의 익안대군, 1360-1404), al treilea fiu
   4. Yi Bang-gan, Print Hwoean-daegun (이방간 회안대군, 1364-1421), al patrulea fiu
   5. Yi Bang-won, Print Jeong'an-daegun (이방원 정안대군), al cincilea fiu - Taejong de Joseon
   6. Yi Bang-yeon, Print Deok'an-daegun (이방연 덕안대군, dates unknown),al saselea fiu
   7. Printesa Gyeongshin (경신공주, ?-29 aprilie 1426), prima fiica^[8]
   8. Printesa Gyeongseon (경선공주, dates unknown), a doua fiica^[9]
2. Regina Shindeok odin clanul Goksan Kang (신덕왕후 강씨, 12 iulie 1356 – 15 septembrie 1396)^[10][11][12]
   1. Yi Bang-beon, Print Mu'an-daegun^[13] (이방번 무안대군, 1381-6 octombrie 1398^[14]), 6th son
   2. Yi Bang-seok, Print Ui'an-daegun^[13] (이방석 의안대군, 1382-6 octombrie 1398^[14]), 7th son
   3. Princess Gyeongsun (경순공주, ?–8 septembrie 1407), 3rd daughter^[15][16]
3. Consort Seong of the Wonju Won clan^[17] (성비 원씨, ?-12 ianuarie 1450)^[18] - No issue.
4. Lady Jeonggyeong of the Yu clan^[19] (정경궁주 유씨, dates unknown)^[20] - No issue.
5. Chiljeomseon, Princess Hwa'ui of the Kim clan^[21] (칠점선 김씨 화의옹주, ?-1428)
   1. Princess Sukshin (숙신옹주, ?-1453), 4th daughter^[22]
6. Lady Ju Chandeok^[23] (찬덕 주씨, dates unknown)
1. Princess Uiryeong (의령옹주, ?-1466), 5th daughter^[24]

Taejo

Regele Taejo de Joseon

·         1401: Caterina de Valois (n. 27 octombrie 1401 – d. 3 ianuarie 1437^[1]) a fost regină a Angliei din 1420 până în 1422. A fost fiica regelui Carol al VI-lea al Franței, soția regelui Henric al V-lea al Angliei,^[2] mama regelui Henric al VI-lea al Angliei și, prin căsătoria secretă cu Owen Tudor, bunica regelui Henric al VII-lea al Angliei.^[3] Sora mai mare a Caterinei, Isabella de Valois a fost regină a Angliei din 1396 până în 1400, ca soție a lui Richard al II-lea al Angliei.

Caterina de Valois a fost al șaselea copil și a patra fiică a regelui Carol al VI-lea al Franței și a soției lui, Isabella de Bavaria.^[4] S-a născut la Paris la 27 octombrie 1401.

La început au existat discuții despre o căsătorie între ea și fiul lui Henric al IV-lea al Angliei însă regele Angliei a murit înainte ca negocierile să înceapă. Noul rege, Henric al V-lea, a susținut căsătoria însă a cerut o zestre mare și recunoașterea dreptului său la tronul Franței.

Căsătoria Caterinei cu Henric al V-lea al Angliei.

Henric al V-lea a plecat la război împotriva Franței și chiar și după victoria engleză de la Agincourt, planurile de căsătorie au continuat. Se spunea că prințesa Caterina era foarte frumoasă și când în sfârșit Henric a întâlnit-o la Meulan, s-a îndrăgostit. În mai 1420, s-a semnat un tratat de pace între Anglia și Franța și Carol l-a recunoscut pe Henric al Angliei drept moștenitor al lui. Caterina și Henric s-au căsătorit la biserica parohială Sf. Ioan sau la catedrala Troyes la 2 iunie 1420.

Caterina a plecat în Anglia cu soțul ei și a fost încoronată regină la Westminster Abbey la 23 februarie 1421. În iunie 1421, Henric s-a întors în Franța pentru a-și continua campaniile. În acest timp, Caterina, care era însărcinată, l-a născut pe Prințul Henric la 6 decembrie 1421 la Windsor. Tatăl nu și-a văzut niciodată fiul. În timpul asediului de la Meaux, Henric al V-lea a contactat o boală fatală și a murit la 31 august 1422, chiar înainte de a împlini 35 de ani. Caterina a rămas văduvă la 21 de ani.

Regele Carol al VI-lea al Franței a murit două luni mai târziu, astfel tânărul rege Henric al VI-lea al Angliei a devenit rege și al nordului Franței care era ocupat de englezi.

Caterina de Valois

Părinți Carol al VI-lea al Franței Isabeau de Bavaria  Frați și surori Marie, Prioress of Poissy[*] Marguerite, bâtarde de France[*] Joan of France, Duchess of Brittany[*] Louis, Dauphin of France, Duke of Guyenne[*] Jean Carol al VII-lea al Franței Isabella de Valois Michelle of Valois[*]  Căsătorită cu Henric al V-lea al Angliei c. 1420; dec. 1422 Owen Tudor Copii Henric VI, rege al Angliei Edmund Tudor, Primul Conte de Richmond Jasper Tudor, Primul Duce de Bedford

·         1466 - S-a născut cărturarul umanist Desiderius Erasmus din Rotterdam, cunoscut pentru "Elogiul nebuniei" - 1509 (m. 12 iulie 1536)
* 1612: Magdalene Sibylle de Brandenburg-Bayreuth (27 octombrie 1612 – 20 martie 1687) a fost Electoare de Saxonia din 1656 până în 1680 ca soție a Electorului Johann Georg al II-lea de Saxonia. Fiică a Margrafului Christian de Brandenburg-Bayreuth și a Prințesei Maria a Prusiei, ea a fost membră a Brandenburg-Bayreuth, o ramură a Casei de Hohenzollern.
Născută la Bayreuth, ea a fost al cincilea copil al Margrafului Christian de Brandenburg-Bayreuth (1581–1655) și a Mariei a Prusiei (1579–1649). Mama ei era fiica Ducelui Albert Frederic de Prusia, și a Mariei Eleonore de Cleves. Una dintre mătușile materne a fost Ducesa Anne de Prusia.

La 13 noiembrie 1638, la Dresda, Magdalene Sibylle s-a căsătorit cu Johann Georg al II-lea, Elector de Saxonia. Ei erau veri primari, soțul ei fiind fiul mătușii materne (și după care a ea a fost botezată), Magdalene Sibylle a Prusiei. Nora și verișoara ei a fost Magdalene Sibylle de Saxonia.

Magdalene Sibylle și Johann Georg II au avut trei copii:

1. Sibylle Marie (16 septembrie 1642 – 27 februarie 1643)
2. Erdmuthe Sophie (25 februarie 1644 – 22 iunie 1670), căsătorită la 29 octombrie 1662 cu Christian Ernst, Margraf de Brandenburg-Bayreuth
3. Johann Georg III (20 iunie 1647 – 12 septembrie 1691), succesorul lui ca Elector.

Magdalene Sibylle de Brandenburg-Bayreuth
Căsătorit(ă)	Johann Georg al II-lea, Elector de Saxonia
Familie nobilă	Casa de Hohenzollern
Tată	Christian, Margraf de Brandenburg-Bayreuth
Mamă	Maria a Prusiei

·         1643: Senece (Antoine Bauderon), poet francez (d. 1737)

·         1728 - S-a născut navigatorul britanic James Cook, celebru prin cele trei expediţii întreprinse în Oceanul Pacific, în urma cărora a descoperit insulele Société, Noua Zeelandă, Sandwich (azi arhipelagul Hawaii) (m.14.02.1779).

·         1731: Rafael Landívar, poet guatemalez (n. 1793

·         1744: Mary Moser, pictor englez (d. 1819)

·         1760: August von Gneisenau, mareșal prusac (d. 1831)

·         1782: S-a nascut Niccolo Paganini, violoncelist si compozitor italian, virtuozitatea sa a ramas legendara. A primit primele lectii de la tatal sau inainte sa implineasca 6 ani, dupa care a fost instruit de cei mai buni profesori din Genova. Debutul in public si l-a facut in 1790, cand a compus si prima sonata. Cinci ani mai tarziu, s-a mutat in Parma, insa muzicienii de acolo i-au spus ca nu pot sa il mai invete nimic, astfel incat a inceput sa exerseze de unul singur cate 15 ore pe zi. In 1797 a efectuat primul sau turneu, inregistrand succes dupa succes. Faima sa a depasit granitele Italiei, el sustinand concerte in toate marile capitale ale Europei. A castigat sume imense pe care insa le-a rispit prin cazinouri, patima pentru jocurile de noroc aducandu-l in postura de a miza pe propria vioara. A compus 24 de capricii pentru vioara solo, extrem de dificil de interpretat, 12 sonate pentru vioara si chitara, 6 concerte, cvartete si variatiuni. Cariera sa a intrat in declin in 1834, datorita inrautatirii starii sale de sanatate, violonistul murind in 1840. 

·         1811: Isaac Merrit Singer, industriaș, inventator american al mașinii de cusut cu același nume (d. 1875). Isaac Merritt Singer (n. 26 octombrie 1811 – d. 23 iulie 1875), inventator, actor și industriaș american. A fost autorul a numeroase și semnificative îmbunătățiri și inovații ale mașinii de cusut (pe care a adus-o la forma, versatilitatea și funcționalitatea celor de astăzi), respectiv fondatorul corporației Singer Sewing Machine Company. Se spune că soția sa, Isabella Eugénie Boyer, a servit ca model sculptorului Frédéric Auguste Bartholdi pentru Statuia Libertății din New York. Singer a conceput cunoscutele masini de cusut Singer; (d. 23.07.1875).

·         1858: Theodore Roosevelt, politician american, al 26-lea președinte al Statelor Unite (d.1919)

·         1858: Prințul Valdemar al Danemarcei (27 octombrie 1858 - 14 ianuarie 1939) a fost cel mai mic fiu al regelui Christian al IX-lea al Danemarcei și a soției lui Louise de Hesse-Kassel. Valdemar a fost fratele lui Frederik al VIII-lea al Danemarcei, a reginei Alexandra a Regatului Unit, a regelui George I al Greciei, a Țarinei Maria Feodorovna și a Prințesei Thyra a Danemarcei. A fost bunicul Anei de Bourbon-Parma, soția regelui Mihai al României.

Prințul Valdemar cu tatăl său, Christian al IX-lea al Danemarcei

Prințul Valdemar s-a născut la 27 octombrie 1858 la Palatul Bernstorff în Gentofte], nordul capitalei Copenhaga. Tatăl lui era Prințul Christian al Danemarcei, mai târziu regele Christian al IX-lea. Mama lui era Prințesa Louise de Hesse-Kassel. A fost botezat la 21 decembrie 1858. În noiembrie 1863, tatăl său a succedat la tronul Danemarcei.

Prințul Valdemar a primit o educație încă de la o vârstă fragedă de la profesori particulari. În vara anului 1874 el și-a însoțit tatăl în timpul unei vizite în Islanda. După confirmațiunea din 1874, ca toții prinții timpului său, a început o educație militară la colegiul naval. În 1879 a devenit sublocotenent și în 1880 locotenent. În anii următori a participat la câteva expediții navale.

S-a căsătorit cu Prințesa Marie de Orléans la 20 octombrie 1885 printr-o ceremonie civilă la Paris.^[1] Au avut o ceremonie religioasă la 22 octombrie 1885 la Castelul d'Eu, reședința Prințului Filip, Conte de Paris.^[1] Printre cei mai notabili oaspeți au fost: mama lui Valdemar regina Louise a Danemarcei, Prințul și Prințesa de Wales și părinții Mariei Ducele și Ducesa de Chartres.^[1]

La momentul căsătoriei lor, s-a decis că toți fiii vor fi crescuți în credința luterană a lui Valdemar, în timp ce toate fiicele vor fi crescute în credința catolică a mamei lor.^[2] Cei patru fii ai cuplului au fost, prin urmare, luterani, în timp ce singura lor fiică, Margareta, a fost crescută catolică și s-a căsătorit cu un prinț catolic.^[2]

A murit la 14 ianuarie 1939 la Palatul Galben din Copenhaga și a fost înmormântat la catedrala Roskilde. A fost ultimul copil în viață al regelui Christian al IX-lea al Danemarcei.

Prințul Valdemar

Prinț Valdemar al Danemarcei

Prințul Valdemar, 1936 Părinți Christian al IX-lea al Danemarcei Louise von Hessen-Kassel  Frați și surori Alexandra a Danemarcei Dagmar a Danemarcei Prințesa Thyra a Danemarcei George I al Greciei Frederic al VIII-lea al Danemarcei  Căsătorit cu Prințesa Marie de Orléans Copii Aage, Conte de Rosenborg Prințul Axel al Danemarcei Erik, Conte de Rosenborg Viggo, Conte de Rosenborg Prințesa Margaret a Danemarcei

·         1902: S-a născut arhitectul Ştefan Balş-Lupu, membru de onoare al Academiei Române din 1993. La comanda Patriarhiei române şi a Mitropoliei Moldovei, a desfăşurat o amplă acţiune de refacere şi restaurare a unor edificii de cult şi a unor monumente istorice. A scris singur sau în colaborare mai multe monografii: „Mănăstirea Moldoviţa”, „Mănăstirea Humor”, „Mănăstirea Neamţ” ş.a.; (m. 1994).

·         1907:  Károly Acsády, scriitor, poet și jurnalist maghiar (d. 1962)
* 1908: Lenore "Lee" Krasner (27 octombrie 1908 - 19 iunie 1984) a fost pictoriță americană axată pe expresionismul abstract din a doua jumătate a sec. al XX-lea. Este una dintre puținele femei-artiste care au avut un spectacol retrospectiv la Muzeul de Artă Modernă. Lee Krasner a fost soția pictorului expresionist Jackson Pollock.
Krasner s-a născut la 27 octombrie 1908 în Brooklyn, New York, cu numele Lena Krassner (în afara familiei era cunoscută sub numele de Lenore Krasner). Krasner a fost fiica lui Chane (née Weiss) și a lui Joseph Krasner. Părinții ei erau imigranți ucraineni-evrei, din Șpîkiv, o comunitate evreiască de pe teritoriul de astăți a Ucrainei. Părinții ei au fugit în Statele Unite pentru a scăpa de antisemitism și războiul ruso-japonez

De la vârstă fragedă, Krasner și-a dorit și a urmărit arta plastică ca o carieră. Cariera de artistă a început în perioada adolescenței. La insistența ei a fost înscrisă la Washington Irving High School for Girls. După absolvire, a câștigat o bursă la Școala de Artă a Femeilor din Cooper Union, unde, după finisarea cursului, a obținut un Certificat ce permitea predarea artei plastice. Krasner a urmat încă o instruire la Academia Națională de Design Ilustrativ.

În 1928, ea s-a înscris la Academia Națională de Design. Urmare a pregătirii în cadrul unei școli de artă tehnică, Krasner a reușit să obțină o educație artistică extensivă și amănunțită, ilustrată prin cunoașterea tehnicilor vechilor maeștri. De asemenea, ea a devenit foarte calificată în reprezentarea figurilor anatomice corecte. Există relativ puține lucrări care au supraviețuit din acea perioadă de timp, în afară de câteva autoportrete, deoarece majoritatea lucrărilor au fost arse într-un incendiu. Una dintre imaginile care există încă din această perioadă este "Autoportretul" ei pictat în 1930.

În anii 1930, ea a început să studieze arta modernă prin învățarea componentelor compoziției, tehnicii și teoriei. Această investigație inițială a artei moderne și-a format munca de-a lungul întregii cariere. A început să urmeze cursuri de la Hans Hofmann în 1937, care și-a modernizat abordarea cu privire la viața nudă și vie. El a subliniat natura bidimensională a planului imaginii și utilizarea culorii pentru a crea iluzia spațială. Pe durata cursurilor cu Hofmann, Krasner a lucrat într-un stil avansat de cubism, de asemenea cunoscut sub numele de neo-cubism.

Krasner este identificată ca o expresionistă abstractă, datorită operelor ei abstracte, gestuale și expresive. A lucrat în pictură, pictură în colaj, desen de cărbune și, ocazional, mozaicuri. Deseori își tăia lucrările pentru a crea picturile de colaj. De fapt, datorită naturii sale critice, ea a revizuit și a distrus complet o serie întreagă de lucrări. Ca rezultat, colecția de lucrări este relativ mică. Catalogul său raisonné, publicat în 1995 de Abrams, enumeră 599 de lucrări cunoscute.

Natura ei schimbătoare se reflectă în întreaga ei activitate, ceea ce ia determinat pe critici și pe cercetători să aibă concluzii foarte diferite despre ea și despre munca ei. Stilul ei se întâmpla adesea între structura clasică și acțiunea barocă, forma deschisă și forma marginală, culoarea luminată și paleta monocromă. De-a lungul carierei sale, ea a refuzat să adopte un stil unic, ușor de recunoscut și, mai degrabă, a îmbrățișat provocarea prin schimbarea dispoziției, subiectelor, texturilor, materialelor și compozițiilor muncii sale.Ea a fost diferită de alți expresioniști abstracți, deoarece mulți dintre ei au adoptat identități neschimbate și moduri de reprezentare standardizate. Krasner este adesea reticentă să discute iconografia operei ei și accentuează în schimb importanța biografiei ei, deoarece ea susține că arta ei se formează prin personalitatea ei individuală și prin starea ei emoțională.

În 1942, Krasner s-a întâlnit cu pictorul Jackson Pollock, a cărui lucrare a fost expusă împreună cu a ei la un spectacol important într-o galerie din New York. Ea a fost puternic marcată de creația lui Pollock. Au devenit prieteni și au format o familie. După căsătoria lor din 1945, cuplul s-a stabilit în East Hampton, New York. Fiecare artist a influențat unul de celălalt. În anii care au urmat după moartea lui Pollock într-un accident de mașină din 1956, ea a creat o serie de tablouri enorme, expresive de vopsea de umbre, care abandonează figurația și prezintă energia brută, poate într-o încercare de a-și exprima simțul copleșitor de jale. în anii '60 și '70, Krasner și-a continuat explorările de marcă, de culoare și de grație ritmică în picturi și colaje, construindu-se pe pasiunea abstractizării pe scară largă, dar și revenind la iubirea ei cu elemente figurative tari.

În primii 25 de ani de la moartea lui Pollock, reputația ei a fost eclipsată de el, parțial, datorită susținerii neobosite a activității sale atât în timpul vieții cât și după moartea sa. Această percepție s-a schimbat atunci când un spectacol din 1981 din New York, "Krasner / Pollock: o relație de lucru", a ajutat să demonstreze că ea a fost atât partenerul său artistic, cât și un artist important în sine. O retrospectivă majoră a lucrării sale, care a avut loc la Muzeul de Arte Frumoase din Houston, Texas, și Muzeul de Artă Modernă din New York în 1983, și-a consolidat reputația. Opera s-a este inclusă în colecțiile principalelor muzee ale lumii, iar o retrospectivă turistică majoră s-a încheiat în ianuarie 2001 la Muzeul de Artă din Brooklyn.

·         1910: Alexandru Elian (n. 27 octombrie 1910, București - d. 7 ianuarie 1998, București) a fost un academician român, istoric, membru titular (1993) al Academiei Române, considerat a fi unul dintre cei mai mari bizantinologi români.

A urmat școala primară și cursurile liceului „Spiru Haret”, luându-și bacalaureatul în 1928. În cadrul Universității bucureștene studiază istoria și filozofia, devenind licențiat în ambele discipline în 1932. În perioada 1932-1934 studiază la Paris, ca membru al Școlii Române de la Fontenay-aux-Roses.

Întors în țară, își începe activitatea didactică și științifică într-o instituție a Bisericii, funcționând în anul școlar 1935-1936 ca profesor suplinitor de latină și franceză la Seminarul Central din București. În toamna anului 1936 este numit asistent la Catedra de Bizantinologie de la Facultatea de Litere (1936-1940) și bibliotecar la Biblioteca Academiei Române, secția manuscrise (1936-1956). Din 1937 funcționează și ca profesor de paleografie greacă la Școala Superioară de Arhivistică din București, unde va activa până în 1948.

În anul 1938, își susține teza de doctorat în Bizantinologie, intitulată „Doi umaniști greci din secolul al XVI-lea în Italia”.

În anul 1948 este transferat de la Școala Superioară de Arhivistică la Facultatea de Istorie, ca profesor titular de Bizantinologie, unde rămâne până la desființarea acestei catedre în 1952.

În perioada anilor 1956-1968, Alexandru Elian a fost șef de sector, iar mai apoi șef de secție, la Institutul de Istorie al Academiei Române.

Începând cu luna septembrie 1956, la invitația patriarhului Justinian, care înființează în mod special la Institutul Teologic Universitar din București Catedra de Bizantinologie, va preda timp de aproape doua decenii (până în 1975), cursuri despre istoria și spiritualitatea bizantină.

În 1971 Elian a scos ediția română a „Căderii Constantinopolului” de Steven Runciman, fiind responsabil pentru traducerea textului englez și însoțirea acestuia de numeroase note corective de subsol și o amplă postfață.^[2]

În martie 1991 a fost ales membru al Academiei Române.

Lucrări publicate:

• Moldova și Bizanțul în secolul al XV-lea
• Fontes historiae daco-romane
• Cultura moldovenească în timpul lui Ștefan cel Mare, București, 1964
• Byzance et les Roumains à la fin du Moyen-Age
• Legăturile Mitropoliei Ungrovlahiei cu Patriarhia din Constantinopol și cu celelalte biserici ortodoxe, în: Biserica Ortodoxă Română, 1959, nr. 7-10.

·         1910: Jimmy Murphy, fotbalist galez (d. 1989)

·         1910: Jack Carson (27 octombrie 1910 - 2 ianuarie 1963) a fost un actor american de origine canadiană.
Filmografie:

• Stand-In 1937 cu Leslie Howard și Joan Blondell.
• Bringing Up Baby 1938 (nemenționat).
• Vivacious Lady 1938 cu Ginger Rogers și James Stewart.
• The Saint in New York 1938 cu Louis Hayward și Simon Templar.
• Destry Rides Again 1939 cu Marlene Dietrich și James Stewart.
• Lucky Partners 1940.
• I Take This Woman 1940 cu Spencer Tracy și Hedy Lamarr.
• Love Crazy 1941.
• The Strawberry Blonde 1941 cu James Cagney și Olivia de Havilland.
• The Bride Came C.O.D. 1941 cu James Cagney și Bette Davis.
• The Male Animal 1942 cu Henry Fonda și Olivia de Havilland.
• The Hard Way 1943 cu Ida Lupino.
• Hollywood Canteen 1944.
• Make Your Own Bed 1944 cu Jane Wyman și Alan Hale, Sr.
• Arsenic and Old Lace (Arsenic și dantelă veche), 1944.
• The Doughgirls 1944 cu Ann Sheridan și Alexis Smith.
• Shine On, Harvest Moon 1944 cu Ann Sheridan.
• Mildred Pierce 1945 cu Joan Crawford.
• Roughly Speaking 1945 cu Rosalind Russell.
• The Time, the Place, and the Girl 1946.
• Two Guys from Milwaukee 1946 cu Dennis Morgan.
• Love and Learn 1947.
• Romance on the High Seas 1948 cu Janis Paige, Don DeFore și Doris Day.
• Two Guys from Texas 1948 cu Dennis Morgan și Dorothy Malone.
• John Loves Mary 1949 cu Ronald Reagan.
• My Dream is Yours 1949 cu Doris Day.
• It's a Great Feeling 1949 cu Doris Day.
• Dangerous When Wet 1953 cu Esther Williams și Fernando Lamas.
• A Star Is Born 1954 cu Judy Garland și James Mason.
• Red Garters 1953 cu Rosemary Clooney.
• Magnificent Roughnecks 1956 cu Mickey Rooney.
• The Tarnished Angels 1958 (regizat de Douglas Sirk) cu Rock Hudson, Robert Stack și Dorothy Malone.
• Rally 'Round the Flag, Boys! 1958 cu Paul Newman, Joanne Woodward și Joan Collins.
• Cat on a Hot Tin Roof 1958 cu Elizabeth Taylor, Paul Newman și Burl Ives.
• Sammy the Way Out Seal 1962.

Jack Carson

Jack Carson în The Hard Way (1943). Căsătorit cu Elizabeth Lindy (1938-1939) Kay St. Germain Wells (1941-1950) 2 copii Lola Albright (1952-1958) Sandra Jolley (1961-moartea sa) Număr de copii 2

·         1911 - S–a născut pictoriţa Margareta Brateş.

·         1913 - S–a născut Otto Wichterle, inventatorul ceh al lentilelor de contact, fost preşedinte al Academiei de Ştiinţă cehoslovace şi preşedinte onorific al Academiei Cehe (m.18.08.1998).

·         1914: Dylan Marlais Thomas, poet englez (d. 1953)
* 1919: Costin Murgescu (n. 27 octombrie 1919, Râmnicu Sărat, județul interbelic Râmnicu-Sărat - d. 30 august 1989, București) a fost un diplomat, economist, geopolitician, specialist în globalizare român, membru corespondent al Academiei Române, directorul institutului de Economie Mondială din București

Numit redactor al rubricilor economice ale ziarului România liberă, Costin Murgescu "a atacat dur, decis, dar profund argumentat," planul Valev (planul omului de știință sovietic Emil Borisovici Valev), plan prin care sovieticii urmăreau crearea, în țările socialiste, a unor enclave economice autonome față de țara-mamă, profilate astfel încât industria revenea doar unor state socialiste. Iar în rest, inclusiv în România, să fie înființate doar zone agricole, coordonate, desigur, tot de sovietici."^[2]

Argumentele clar exprimate de Costin Murgescu, au fost recunoscute ca valide de către revista internațională „Komunist", care apărea la Praga, în Cehoslovacia. Imediat după aceea, revista cehă, care avea apariții și în limbile germană, franceză și engleză a publicat lungul eseu al lui Murgescu simultan în cehă și în celelalte trei limbi ale sale de apariție, limbi de largă circulație internațională. Imediat, Costin Murgescu a devenit o celebritate profesională mondială în probleme de geopolitică și globalizare.^[4]

Ca atare, în chip evident, încercarea de re-subjugare a României, după desființarea Sovrom-urilor și plecarea sovieticilor din țară (din 1959 - 1960) a căzut cu „brio". Meritele lui Murgescu fiind evidente, acesta fost numit director general al Institutului de Economie Mondială. "Legat de acest plan Valev, în România se glumea spunându-se că, dacă ar fi aplicat, ar fi fost bine ca noi, românii, să cultivăm doar ... fân, iar bulgarii să se ocupe de epigrame."

După perioada de demolare a planului Valev și de conducere al Institutului de Economie Mondială, Costin Murgescu a avut o altă carieră ca diplomat, fiind ambasadorul României la Organizația Națiunilor Unite

* 1922: Carlos Andrés Pérez Rodríguez (n. 27 octombrie 1922, Rubio, Táchira, Venezuela – d. 25 decembrie 2010, Miami, SUA) a fost un om politic, președintele Venezuelei în perioadele 12 martie 1974- 12 martie 1979 și 2 februarie 1989-20 mai 1993. A fost de asemenea ministrul de interne în perioada 1959–1964. Primul său mandat este cunoscut ca Saudi Venezuela datorită prosperității economice și sociale aduse de exportul de petrol.

Carlos Andrés Pérez

Carlos Andrés Pérez în 1989

·         1923: Roy Fox Lichtenstein, pictor american (d. 1997)

·         1924: S-a nascut in Marginimea Sibiului, jud. Sibiu, cantareata de muzica populara Lucretia Ciobanu. Lucreția Ciobanu (născută Lu­cre­ția Arcaș; n. 27 octombrie 1924, Topârcea, județul Sibiu (interbelic) – d. 30 septembrie 2015, București), interpretă de muzică populară din Mărginimea Sibiului.
Laureată a Festivalului Mondial al Tineretului în anul 1953, intepreta a fost numită Doamna Munților, datorită repertoriului păstoresc pe care l-a abordat. A dus cântecele din Mărginimea Sibiului până departe în America de Nord, mai exact în Statele Unite ale Americii și Canada.

Frați și surori	Tina Ciobanu
Copii	Rodica Ciobanu

·         1925: Romulus Bărbulescu (n. 27 octombrie 1925,^[1] Sulina, România – d. 9 februarie 2010,^[1] București, România) a fost un critic literar, dramaturg, eseist, realizator de antologii și scriitor de literatură științifico-fantastică, precum și un actor și scenarist român contemporan. Absolvent al Institutului de Artă Teatrală și Cinematografică din Bucuresti, Romulus Bărbulescu a fost cotat, alături de colaboratorul său de aproape cinci decenii, George Anania, ca unul dintre deschizătorii de drumuri în science fiction-ul românesc modern

Romulus Bărbulescu s-a născut la Sulina în anul 1925. Meseria de marinar a tatălui său a făcut ca familia să își schimbe domiciliul în funcție de traseele sale navale, astfel încât Bărbulescu și-a petrecut copilăria la Constanța și Galați^[3]. După moartea tatălui său, survenită pe când avea 16 ani, l-a obligat să renunțe la școală și să practice diverse meserii necalificate pentru a-și întreține familia (hamal, spărgător de lemne, miner, muncitor la abator, etc.)^[4]

Fascinat de lumea teatrului, joacă pe diverse scene încă de la vârsta de 17 ani, mai întâi în trupe de amatori, apoi în propria sa trupă, alături de care câștigă câteva premii la nivel național^[4]. Bărbulescu se mută la București, unde reia la seral cursurile întrerupte anterior și, în 1950, intră la IATC la secția actorie. După absolvirea institutului în 1954 va juca pe scena unor teatre cunoscute ale vremii, printre care "Ion Luca Caragiale", "Nottara", "Barbu Ștefănescu Delavrancea" sau "Ion Vasilescu", meserie pe care o va practica timp de 34 de ani, până la pensionare^[3].

În paralele cu meseria de actor, Bărbulescu a realizat o serie de scenarii radiofonice și de televiziune. Pe plan literar, a devenit unul dintre cei mai importanți scriitori români de science fiction alături de George Anania, într-un cuplu pe care Adrian Rogoz l-a numit "scriitorul bicefal"^[5].

Romulus Bărbulescu a decedat pe 9 februarie 2010.

* 1925: Warren Minor Christopher (n. 27 octombrie 1925; d. 18 martie 2011) a fost un avocat și diplomat american. În timpul primului mandat al președintelui Bill Clinton, Christopher a fost cel de-al 63-lea secretar de stat.

Născut în Scranton, Dakota de Nord, Christopher a terminat Hollywood High School, după care a urmat University of Redlands, unde a fost membru al fraternității locale Kappa Sigma Sigma. A terminat studiile la University of Southern California, de unde a primit gradul său universitar cu magna cum laude în februarie 1945. Între iulie 1943 și septembrie 1946, a fost parte a United States Naval Reserve, fiind activ pe "Frontul Pacificului" (conform, Pacific Theater). Ulterior, Christopher a studiat la Stanford Law School (între 1946 și 1949), timp în care a fost fondatorul revistei profesionale Stanford Law Review și a fost ales membru al Order of the Coif.

S-a căsătorit de două ori. Prima dată cu Joan Southgate Workman de care a divorțat.^[1] și cu care a avut o fiică, Lynn. Următoarea căsătorie, cea cu Marie Wyllis, a avut loc în 1956, aceasta fiindu-i alături până la moarte; cuplul a avut doi fii: Scott și Thomas, și o fiică, Kristen.^[2]

Între 1940 și 1950 este asistentul unui judecător de la Curtea Supremă.^[3]

A fost învestit în funcția de secretar de stat adjunct la 26 februarie 1977, și a servit în această poziție până la 20 ianuarie 1981. S-a implicat în negocierea Acordurilor Algeriene și în eliberarea a 52 de ostatici americani din Iran. A condus relațiile chino-americane cu Republica Populară Chineză și o comisie legată de drepturile omului. Președintele Jimmy Carter i-a acordat pe 16 ianuarie 1981 Medalia Prezidențială a Libertății, cea mai importantă distincție civilă a națiunii.

Warren Minor Christophe

Căsătorit cu Marie Wyllis Copii Lynn, Scott, Thomas și Kristen al 63-lea secretar de stat al SUA În funcție 20 ianuarie 1993 – 17 ianuarie 1997 Președinte Bill Clinton Precedat de Lawrence Eagleburger Succedat de Madeleine Albright al 5-lea secretar adjunct de stat În funcție 26 februarie 1977 – 20 ianuarie 1981 Președinte Jimmy Carter Precedat de Charles W. Robinson Succedat de William P. Clark, Jr. al 7-lea procuror adjunct general În funcție 10 martie 1967 – 20 ianuarie 1969 Președinte Lyndon B. Johnson Precedat de Ramsey Clark Succedat de Richard G. Kleindienst

·         1927: Oprea Vlase, antrenor de handbal român (d. 2011)

·         1930: Andrei Filotti (n. 27 octombrie 1930, București, România) este un inginer hidroenergetician român, specialist în gospodărirea apelor. În perioada 1961-1962 a fost coordonatorul elaborării Planului Național de Amenajare a Apelor din România care stabilea orientarea dezvoltării în scopuri multiple a apelor în deceniile următoare; în continuare a avut responsabilitatea coordonării încadrării noilor lucrări în prevederile acestui plan atât în ceea ce privește satisfacerea cerințelor de apă ale folosințelor cât și pentru combaterea inundațiilor și protecția calității apelor. A efectuat cercetări în domeniul gospodăririi apelor având contribuții esențiale în aplicarea modelării matematice și a calculelor de eficiență economică în acest domeniu. De asemenea a predat cursul de gospodărire a apelor și de îndiguiri și regularizări la Facultatea de Îmbunătățiri Funciare a Institutului Agronomic Nicolae Bălcescu. A părăsit România în 1982 lucrând în calitate de consilier șef al Secretariatului Națiunilor Unite, coordonând proiecte în India, Bangladesh, Ciad, Nigeria, Senegal și diferite alte țări. După pensionarea sa a continuat să lucreze în calitate de consultant pentru diferite organizații internaționale, concentrându-se asupra activităților de combatere a corupției.
În anul 1982 Andrei Filotti a emigrat în Statele Unite, unde și-a continuat activitatea de cercetare. El s-a ocupat de probleme de inginerie eoliană, elaborând o metodă de dimensionare a fațadelor de sticlă ale clădirilor foarte înalte supuse la acțiunea vântului. În anii 1970 se înregistraseră în zona Boston o serie de accidente când, în timpul unor vânturi puternice, au fost smulse toate panourile de sticlă ale unor zgârie-nori. Institutul Național de Standardizare (National Instititute of Standards) a considerat necesară revizuirea normelor în vigoare. În cadrul unui contract cu Institutul Național de Standardizare, Andrei Filotti a elaborat o nouă metodologie de calcul care ținea seama de forțele de sucțiune create de vârtejurile de aer, determinate prin încercări pe modele în tuneluri aerodinamice
După pensionarea sa din cadrele Organizației Națiunilor Unite, Andrei Filotti a continuat activitatea pe cont propriu, fiind și conducătorul propriei sale firme de consultanță. În această calitate a continuat să mai lucreze pentru Națiunile Unite, efectuând misiuni în Uzbekistan (pentru asistență la definirea programului de regenerare a Mării Aral), în Iordania, Guineea-Bissau și altele.
Lucrări publicate:

• Gospodărirea apelor, București, 1965
• Repartiția de beneficiari a investițiilor, 1966
• Gospodărirea apelor, București, 1972
• Lacuri de acumulare, București, 1976
• Prevenirea și combaterea inundațiilor, București, 1980
• Curs de gospodărire a apelor, București, 1978
• Curs de regularizări de albii, București, 1977
• Atitudini față de pericolele naturale provocate de ape - Academia Română - NOEMA - Comitetul Român de Istoria și Filosofia Științei și Tehnicii, Volumul XIV, 2015
• Diferite articole în revistele Hidrotehnica și Meteorologia, Hidrologia și Gospodărirea Apelor

Andrei Filotti

Andrei Filotti în 1952 Părinți Eugen Filotti, Elisabeta Tașcă Căsătorit cu Ligia Filotti (născută Ligia Vasiliu)

·         1931: Nawal El Saadawi, scriitor egiptean

·         1932: Sylvia Plath, poetă, eseistă americană (d. 1963)

·         1933 - S-a născut Floyd Cramer, pianist şi compozitor american.

·         1934: S-a născut la Bucuresti, actriţa Sanda Toma. A absolvit in 1955 Institutul de Teatru I.L. Caragiale din capitală si a fost repartizata la Teatrul Naţional din Craiova, unde a rămas până in 1958, dupa care  s-a întors in capitala, la Teatrul Naţional. In perioada 1961-1994 a jucat si la Teatrul de Comedie din Bucuresti. A debutat pe marele ecran in 1960, cu rolul Lucietta din filmul Bădăranii regizat de Sica Alexandrescu si Gheorghe Naghi, după piesa lui Carlo Goldoni. A mai jucat in Celebrul 702 (1962), Lupul mărilor (serial Tv din 1971), Zestrea (1973), Bunicul si doi delincventi minori (1976), Un OM in loden (1981), Promisiuni (1985), Figuranţii (1987), Harababura (1990), Crucea de piatră (1993), Trenul Vieţii (1998), Ţăcăniţii (2002)- coproducţie Franţa, Belgia, România, Tandreţea Lăcustelor (2002). A prezentat alături de Stefan Tapalaga emisiuni de televiziune ca Magazin 111, Post Meridian, Zigzag, apoi Album Duminical, a jucat in spectacole de teatru pentru televiziune ca „Maliţioasa mea fericire”, „Cazul Pinedus”, „Copacii mor în picioare”, „Aici nu mai locuieşte nimeni”.

·         1934 - S–a născut scenaristul şi producătorul de film Mihai Opriş.

·         1935 - S–a născut graficianul şi scenograful român Szabo Barnaba.

·         1936: S-a născut soprana Niculina Cârstea.

·         1936: A venit pe lume actorul român Dumitru Furdui; (d. 1998). Dumitru Furdui (n. 27 octombrie 1936, Băilești, județul Dolj, d. 13 aprilie 1998, Paris), actor român.

·         1939: John Marwood Cleese (n. 27 octombrie 1939, Weston-super-Mare, Somerset) este un comic și actor britanic, câștigător al premiului Emmy. Este cel mai bine cunoscut ca membru fondator al grupului comic Monty Python, și ca scenarist și actor în popularul serial de comedie Fawlty Towers.

Cleese s-a născut în Weston-super-Mare, Somerset, Anglia, fiul lui Reginald Francis Cleese și a lui Muriel (Cross). Numele familiei sale a fost inițial „Cheese” („Brânză”), dar tatăl său, un vânzător de asigurări, l-a schimbat în Cleese când s-a înrolat în 1915 în armată^[9]. Ca băiat, Cleese a studiat la Clifton College din Bristol, de unde a fost exmatriculat pentru vandalizarea spațiului școlar : a folosit vopsea pentru a sugera că statuia școlii, reprezentându-l pe feldmareșalul Douglas Haig, s-a dat jos de pe soclu pentru a merge la toaletă^[10].

S-a înscris în trupa de actori amatori „Footlights”, în timp ce studia Dreptul la Downing College, Cambridge. Acolo l-a întâlnit pe viitorul său partener de scriere, Graham Chapman. Cleese a compus material extra pentru „Footlights Revue” din 1961, I Thought I Saw It Move^[11][12], și a fost casier al clubului Footlights în 1962, precum și actor pentru Footlights Revue Double Take!^[11][12]

Cleese a fost unul din scenariști, precum și actori, ai Footlights Revue din 1963, A Clump of Plinths,^[11][12], care s-a bucurat de atât de mult succes în cadrul Edinburgh Fringe Festival, încât numele i-a fost schimbat în „Cambridge Circus”, a fost trimisă la teatrul West End din Londra, și apoi într-un tur prin Noua Zeelandă și la Broadway, actorii apărând în sketchuri și pentru The Ed Sullivan Show în septembrie 1964

După Cambridge Circus, Cleese a decis să rămână în America, interpretând diverse roluri, inclusiv în muzicalul Half a Sixpence,^[12], și în această perioadă l-a întâlnit pe viitorul Piton Terry Gilliam și pe viitoarea sa soție, actrița americană Connie Booth, cu care Cleese s-a căsătorit pe 20 februarie 1968.^[12]

Pe măsură ce reputația de comic a lui Cleese creștea, a primit o ofertă de la BBC Radio, care îl dorea ca scriitor, și Cleese a lucrat acolo la câteva emisiuni, cel mai notabil la sketchuri pentru The Dick Emery Show. Succesul lui Footlights Revue a dus la înregistrarea unei miniserii de emisiuni radio de jumătate de oră, intitulate I'm Sorry, I'll Read That Again, atât de populare încât BBC a autorizat crearea unei serii propriu-zise cu acel titlu.^[12]

În 1971, Booth a născut o fetiță, botezată Cynthia Cleese, singurul lor copil.

După ce Booth a decedat în 1978, Cleese a mai fost căsătorit de două ori: cu Barbara Trentham (1981–1990) și cu Alyce Faye Eichelberger (1992–2008).

În Rețeaua Miraculoasă, el este vocea lui Samuel.

John Cleese

Filmografie:

• Monty Python’s Life of Brian (1979)
• Dl Stimpson, contra-cronometru (1986)
• Un peștișor pe nume Wanda (1988)

John Cleese

Căsătorit cu Connie Booth[*] (1968–1978) Barbara Trentham[*] (1981–1990) Alyce Cleese[*] (1992–2008)  Copii Cynthia Cleese[*]

* 1940: John Joseph Gotti, Jr. (n. 27 octombrie 1940 în The Bronx, New York, SUA - d. 10 iunie 2002 în Springfield, Missouri, SUA) a fost șeful familiei mafiote Gambino, după asasinarea precedentului șef Paul Castellano. John Gotti a fost cel mai puternic șef mafiot al perioadei sale .

Era cunoscut presei ca "the teflon don", deoarece acuzațiile pentru care era judecat păreau să „nu se lipească de el”, după ce a fost achitat de trei ori la rând.

În 1992, Gotti a fost condamnat pentru 13 crime, obstrucție în fața justiției, conspirație de a comite crimă, pariuri ilegale, extorcare de fonduri și evaziune fiscală, primind pedeapsa de închisoare pe viață, unde a murit 10 ani mai târziu de cancer .

John Gotti

Frați și surori Peter Gotti[*] Richard V. Gotti[*] Gene Gotti[*] Vincent Gotti[*]  Căsătorit cu Victoria DiGiorgio Copii Victoria Gotti John A. Gotti Frank Gotti Peter J. Gotti Angel Gotti

·         1942 - S-a născut, la Londra, Philip Catherine, chitarist de jazz-rock.

·         1945: S-a născut compozitorul şi instrumentistul Romeo Vanica, membru fondator al trupei “Mondial” şi fost redactor al postului Radio România Actualităţi; (m. 23 aprilie 2014).

* 1945: Luiz Inácio Lula da Silva (n. 27 octombrie 1945,^[2][3] Caetés, Brazilia), cunoscut ca Lula,^[4] este un politician brazilian; fost președinte al Braziliei între 1 ianuarie 2003 și 1 ianuarie 2011, fiind succedat în funcție de Dilma Rousseff.

Luiz Inácio Lula da Silva

Părinți Aristides Inácio da Silva[*] Eurídice Ferreira de Melo[*]  Căsătorit cu Maria de Lurdes da Silva (decedată) Marisa Letícia Rocco Casa (1974–prezent) Copii Fábio Luís Lurian Cordeiro Luís Cláudio Marcos Cláudio (adoptat) Sandro Luís Al 35-lea Președinte al Braziliei În funcție 1 ianuarie 2003 – 1 ianuarie 2011 Vicepreședinte José Alencar Precedat de Fernando Henrique Succedat de Dilma Rousseff Deputat Federal al Braziliei În funcție 1 februarie 1987 – 1 februarie 1991

·         1946: Mihaela Mihai, pe numele de fată Mihaela Neagu poreclită în școală Girafa, cântăreață română.

A urmat școala și liceul de muzică, a luat lecții de pian și vioară.

Absolventă a Conservatorului Național de Muzică - București.

Premiul 1 la Festivalul Internațional „Coupe d'Europe du Tour de Chant” - Belgia 1971.^[2][3]

A jucat în trei filme românești de lung metraj: Cartierul veseliei (1964)^[4], Asediul (1970), Bariera (1972).^[5]

A fost căsătorită cu Mihai Stihi, nepotul lui Mihail Sadoveanu.

În urma semnării unui contract cu casa de discuri Phonogram din Franța, se stabilește în 1975 la Paris.

Se căsătorește cu francezul Maxime Dufour, patronul a două societăți de publicitate și comunicare, cu care are o fiică, Isabelle-Marie.

A revenit în România în 1990. Primită cu ostilitate de compatrioți, se întoarce la Paris.

Se căsătorește cu Dumitru Ciaușu, ambasadorul României la Paris.

După divorțul de al treilea soț revine în România în 2000.

Este inițiatoarea și președinta Uniunii Artiștilor Liber Profesioniști din România (U.A.L.P.R.- Artis).

Este autoarea Legii 109/2005 privind indemnizația pentru activitatea de liber profesionist a artiștilor interpreți sau executanți din România (Legea „Mihaela Mihai”).

Este membră a S.A.C.D. - Paris (Societe des Compositeurs et Auteurs Dramatiques).^[3]

Membra a UCMR-ADA, Asociatia Drepturilor de Autor pentru Compozitori.

A avut tentative pentru depunerea candidaturii ca independent la primele alegeri pentru Parlamentul European din noiembrie 2007, precum și în 2009, fără a reuși însă strângerea celor 100.000 de semnături necesare.^[6]

Este sora lui Doru Stănculescu.

Albume

Tandră – Best Of 1 (2008), CD, Electrecord, ISBN: EDC 451^[8]

Je t’aime – Best Of 2 (2008), CD, Electrecord, ISBN: EDC 901^[9]

Compilații

În lumea șlagărului, CD, Electrecord, ISBN: EDC 225^[10]

Melodii de George Grigoriu, CD, Electrecord, ISBN: EDC 768^[11]

Parada șlagărelor 2, CD, Electrecord, ISBN: EDC 678^[12]

Te așteaptă un om - Șlagăre semnate Ion Cristinoiu, CD, Electrecord, ISBN: EDC 385^[13]

Mihaela Mihai

Melodii

• Acum
• Același tango
• Când voi fi mireasă
• Cântec pentru bradul meu
• Ce vrei să faci din mine!
• Cine-aș fi?
• Dacă iubești fără să speri
• De-ai fi tu salcie la mal
• E vârsta întrebărilor
• Glasul tău
• Hei, mare!
• I've got you
• Inimă de artist
• Iubirea cea mare
• Întoarce-te la familia ta
• Învață de la toate
• Îți mulțumesc
• Je t'aime
• L'amour dans ses bagages
• La anii mei
• Le temps d'une cigarette
• Luciana
• Mă vei iubi
• N-ai vrut să crezi
• Nu va muri iubirea noastră
• Oh, Isabelle
• Ora cântecului
• Partita no.2 de J.S Bach
• Parfumul străzilor
• Pământul
• Primăvară, primăvară
• Revederea
• Să nu uităm trandafirii
• Sorcova
• Sub un petec de cer
• Trurli, trurli, dragă
• Tudore
• Vivo per lei (duet cu Mihai Băjinaru)
• Și mă întreb
• Greu se mai fac oamenii, oameni!
• Nu stingeți stelele!
• Uitarea
• Azi îmi zâmbești
• Ecou de romanță
• În fiecare port
• Fabula veche
• Frumuseții tale
• Toamna
• Poate știu și eu?
• Floare din soare
• Singurătatea mea
• Habar n-ai tu!
• Tangoul dragostei
• Un țărm de liniște
• Poștașul
• Cer senin
• Vânt și zbor
• Soarele ne zâmbește
• Glasul serii
• Va fi soare mereu
• Carnaval
• Jocul țambalelor
• Inimă nu fii de piatră!
• Cumpăna
• Valsul rozelor
• Anotimp necunoscut
• Toate viorile lumii
• Am construit o păpușă (melodia de debut)
• Noi suntem altceva!
• Vreau să salvez o pasăre!
• Floarea de foc
• Nu te mai ascunde!
• Glasul muzicii
• Adio triste poezii!
• Totul depinde de tine
• Iubirea mea, pământul românesc
• Vechiul port
• De-aș putea întrupa iubirea
• Albastrul unei mări imaginare
• Secretul mării
• Atât de aproape, atât de departe
• Pe peronul gării
• Faptul divers
• Florile din fereastră
• În depărtări
• Un sărut
• Drumul meu
• Cântece
• Demult, într-o carte
• Mi-ai spus că mă iubești!
• Tu ești primăvara mea!
• Mare, ești minunată marea mea!
• Dulce, dulce Românie!
• Nu uita această melodie!
• Cine a găsit tinerețea mea?
• Dragoste fără cuvinte
• Astă seară
• Dragostea și visele de ieri
• O ramură spre cer
• Vânt de mai
• Să nu poți spune c-ai uitat!
• Casa dintre greieri
• Jucăriile
• S-a dus vremea trubadurilor!
• Știu un nume minunat!
• Golfuri albastre
• Soarele
• Când vom iubi mai mult
• Dor și gând
• În numele tău
• Aștept duminica!
• Cântec de septembrie
• Iubire sfântă, România mea!
• Dacă-mi scrii!
• Mare aurie!
• Vrem pace pe pământ
• Pe cuvântul meu
• Balada
• Aș vrea să fim prieteni!
• Într-o bună zi!
• Imn pentru soare
• Dintr-o poveste
• Rugă
• Maria și marea
• Când plouă cu fluturi
• Un acoperiș

Ierusalim

Decalogul

* 1946: Constantin Tutunaru (n. 27 octombrie 1946, Constanța) este un politician român, fost primar al sectorului 3 în perioada februarie 1992 - iunie 1996 din partea PNȚ-CD. A fost primul primar al sectorului 3 ales prin alegeri locale libere după 1989.

* 1946: Ivan Reitman (născut la 27 octombrie 1946) este un regizor american de origine slovacă. A fost născut la Komárno. Este cunoscut în special pentru comediile sale, printre care Stripes (1981), Ghostbusters (1984), Legal Eagles (1986, cu Robert Redford), Twins (Gemenii, 1988, cu Arnold Schwarzenegger și Danny DeVito), Ghostbusters II (1989), Kindergarten Cop (1990) și Junior (1994), ultimele două cu Schwarzenegger. Este tatăl lui Jason Reitman.

Ivan Reitman

·         1951: K.K. Downing, chitarist englez (Judas Priest)

* 1952: Roberto Benigni (n. 27 octombrie 1952 în Manciano La Misericordia la Castiglion Fiorentino, Toscana, Italia) este un regizor și actor de film italian.
Cu cel mai cunoscut film al său Viața e frumoasă,^[7] realizat în 1997 – o impresionantă și totuși o plină de candoare evocare a ororilor celui de-al Doilea Război Mondial și, nu în ultimul rând a Holocaustului, Roberto Benigni convinge întreaga lume a cinematografiei internaționale, ca și spectatorii, fiind răsplătit în 1998 cu două Premii ale Academiei Europene de Film, dar și cu Marele premiu al juriului la Festivalul Filmului de la Cannes, iar în 1999 triumful continuă cu alte foarte onorante nominalizări, cu trei Premii Oscar și cu Premiul BAFTA pentru cel mai bun actor, care îi revine lui însuși.

Roberto Benigni

Roberto Benigni în 2006 Căsătorit cu Nicoletta Braschi[*] (din 26 decembrie 1991)[6]

·         1952 - S-a născut Francis Fukuyama, sociolog şi politolog american („Sfârşitul istoriei şi ultimul om”, „Marea distrugere: natura umană şi reconstrucţia ordinii sociale”, „Marea distrugere: natura umană şi reconstrucţia ordinii sociale”.
* 1952: Atsuyoshi Furuta (n. 27 octombrie 1952) este un fost fotbalist japonez.

·         1956 - S-a născut Hazell Dean (H. D. Poole), cântăreţ şi compozitor britanic.

·         1956 - S–a născut cântăreţul de muzică populară Nicolae Furdui Iancu.

·         1958: S-a nascut Simon Le Bon, muzician englez, membru al trupei Duran Duran. 
* 1960: Oleg Bryzhak (n. 27 octombrie 1960, la Jezkazgan, în provincia Karagandî, RSS Kazahă - d. 24 martie 2015, Franța, în prăbușirea zborului 9525 al Germanwings) a fost un artist liric de etnie ucraineană, stabilit în Germania.

Născut în Jezkazgan, RSS Kazahă într-o familie de etnie ucraineană, Oleg Bryjak a studiat la Școala de Muzică din Karaganda înainte de a intra la Conservatorul Național Kazah din Almaty, în epocă Alma Ata.

A apărut în roluri la Opera din Lviv, la opera din Celiabinsk cât și la Teatrul Mariinsky, înainte de a-și urma familia în Germania, în 1991. În acel an s-a alăturat Badisches Staatstheater Karlsruhe, iar din 1996 până la moartea sa a fost bariton-bas și activând la Deutsche Oper am Rhein în Düsseldorf.

Oleg Bryzhak a fost un protodiacon într-o biserică Ortodoxă Ucraineană în Düsseldorf.

Bryzhak a murit pe 24 martie 2015, împreună cu fiul său și cu soția, precum și cu colega sa, cântăreața germană, Maria Radner,^[1][2] toți fiind pasageri ai zborului Zborul 9525 căzut în Franța, la revenirea de la spectacolul Siegfried de Richard Wagner, desfășurat la Gran Teatre del Liceu din Barcelona. Interpretase rolul lui Alberich.

Oleg Bryzhak

·         1961 - S-a născut Eddie Hind, cântăreţ şi compozitor britanic.

·         1962: S-a născut la Buzău, actriţa Teodora Mareş. După terminarea liceului, în 1981, dă examen la Institutul de Teatru din Târgu Mureș, unde nu este admisă. Se angajează în ansamblul Teatrului Maria Filotti din Brăila. În anul 1982 dă din nou examen de admitere la Institutul de Teatru din Târgu Mureș, dar este respinsă și de această dată. În 1983 dă examen de admitere la IATC București, unde este admisă prima si absolvă Facultatea de Actorie în 1987. În 1985, în timpul studenției, este distribuită în rolul Ioana Popa din celebrul film Declarație de dragoste, în regia lui Nicolae Corjos, rol care îi va aduce notorietate și un premiu de interpretare, influențându-i cariera artistică. Ulterior va juca în numeroase alte filme.

Debutează în film cu rolul Ioana Popa din Declarație de dragoste, încă din timpul facultății. Joacă în următoarele filme:

• Declarație de dragoste (1985)
• Moromeții (1987)
• Extemporal la dirigenție (1988)
• În fiecare zi mi-e dor de tine (1988)
• Miracolul, regia Tudor Mărăscu (1988)
• O vară cu Mara, regia George Cornea (1988)
• Harababura, regia Geo Saizescu (1990)
• Îl osândesc jurații, după Gala Galaction, regia Cornel Todea (1991)
• Vacanță de Crăciun, serial TV, regia Olimpia Arghir (1992)
• Cu un pas înainte, serial TV, episodul 6: Trași pe sfoară, rolul: mama Monicăi (2007)
• Coboram la prima, , regia Tedy Necula (2018)

·         1967: S-a nascut Scott Weiland, cantaret american, component in Stone Temple Pilots si Velvet Revolver
* 1973: Anthony Doerr (n. 27 octombrie 1973, Cleveland, Ohio) este un scriitor american.

Doerr a crescut în Cleveland și a absolvit istoria în 1995, la Bowdoin College din Brunswick. A primit un titlu de Master of Fine Arts de la Bowling Green State University.

Anthony Doerr a publicat până acum două volume de povestiri, un text autobiografic, precum și două romane. Romanul său All the Light We Cannot See a fost în 2014 printre finaliști pentru National Book Award și a stat pe primul loc în lista de bestselleruri a New York Times. Chiar înainte de această carte, i-a fost acordat Barnes & Noble Discover Prize, Rome Prize, și în 2003, Young Lions Fiction Award de către New York Public Library iar în 2010, The Story Prize.^[8]

Romanul apărut în 2014, All the Light We Cannot See cuprinde povestea unei tinere franceze oarbă, Marie-Laure din Franța și a unor orfanii Waisen Werner și Jutta Pfennig din Germania înainte și în timpul ocupației germane a Franței în al Doilea Război Mondial. Romanul a primit în anul 2015 Premiul Pulitzer pentru ficțiune. Juriul format din trei membri a descris cartea ca fiind imaginativă și complexă, scrisă în capitolele scurte, elegante.^[9] Carmen Callil a scris în Guardian despre versiunea originală în limba engleză a cărții, că un număr mare de expresii americane, și propoziții scurte din primele o sută de pagini, a făcut cartea lui Doerr dificil de citit. Cu toate acestea, ea laudă multitudinea de detalii a cărții, a cărei conținut este bine documentat.^[10]

Anthony Doerr locuiește cu soția și cei doi fii în Boise, Idaho.

Opere:

• The Shell Collector. Povestiri, 2002.
• About Grace. Roman, 2004.
• Four Seasons in Rome: On Twins, Insomnia and the Biggest Funeral in the History of the World. Memorii, 2007.
• Memory Wall. Short story collection, 2010.
• All the Light We Cannot See. Roman, 2014.
• Iulia Gorzo: Toata lumina pe care nu o putem vedea, Editura Humanitas, 2016, ISBN 978-606-779-054-2

Anthony Doerr

* 1973: Sem "Semmy" Schilt^[2] (n. 27 ocotmbrie 1973^[3]) este un kickboxer, practicant de arte marțiale mixte, actor ocazional și fost karateka Ashihara olandez, campion Glory Heavyweight Grand Slam și cvadruplu campion K-1 World Grand Prix. El este unicul luptător din istoria K-1 care a câștigat campionatul de 3 ori consecutiv, și împarte recordul cu Ernesto Hoost la cele mai multe Grand Prixs-uri câștigate, cu 4 la activ.

·         1974: Eduard Raul Hellvig (n. 27 octombrie 1974, Zalău) este un om politic român. Îndeplinește din martie 2015 funcția de director al Serviciului Român de Informații.

Eduard Hellvig a absolvit Facultatea de Științe Politice și Administrație Publică a Universității Babeș-Bolyai din Cluj în anul 1997. În timpul studiilor universitare a obținut o bursă a Fundației Soros pentru o Societate Deschisă pentru proiectul “Cine guvernează sau cine deține puterea în România?”. Tot în timpul facultății a ocupat și poziția de director de programe al Institutului de Analiză Politică din Cluj.

În 1997, proaspăt ieșit de pe băncile facultății, Eduard Hellvig a dobândit licența de broker al Bursei de Valori București.

În 1999 a participat la școala de vară organizată de Centrul de Studii Post-Comuniste a Universității Maryland, College Park.

În perioada 2001-2003 Eduard Hellvig a ocupat poziția de Director General al Institutului de Studii Sociale, iar în 2004 a devenit Directorul Executiv Sintezis România.

Și-a continuat pregătirea profesională, în 2006 absolvind Colegiul Național de Apărare al Universității Naționale de Apărare "Carol I" și SES Centrul European de Studii de Securitate “George Marshall”.

În 2009 a devenit doctor în Științe Politice al Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative București (SNSPA)^[4].

Pe 19 februarie 2015 este propus de către președintele României la conducerea Serviciului Român de Informații, urmând ca pe data de 3 martie 2015 să preia funcția.

Eduard-Raul Hellvig

Funcții: Director al Serviciului Român de Informații Deținător actual Funcție asumată 2 martie 2015[1] Deputat în Parlamentul European În funcție 2 iulie 2014 – 1 martie 2015[2] Ministrul Dezvoltării Regionale și Turismului În funcție 7 mai 2012 – 19 decembrie 2012 Prim-ministru Victor Ponta Precedat de Cristian Petrescu Succedat de Liviu Dragnea Vicepreședinte al Camerei Deputaților În funcție 20 decembrie 2012 – 3 septembrie 2013 Președinte Valeriu Zgonea Deputat în Colegiul uninominal nr. 4, Ilfov În funcție 20 decembrie 2012 – 3 septembrie 2013 Secretar general al Partidului Național Liberal În funcție 3 mai 2011 – 1 iulie 2014[3] Europarlamentar În funcție 1 ianuarie 2007 – 25 noiembrie 2007

* 1975: Aron Ralston (născut Aron Lee Ralston; n. 27 octombrie 1975, Marion[*], SUA) este un călător, alpinist și inginer american. Este cunoscut pentru că a supraviețuit unui accident de canyoneering în sud-estul Utah-ului, în 2003, în timpul căruia și-a amputat propriul său antebraț drept. Un bolovan alungat, care l-a prins în Blue John Canyon. Aron a supraviețuit timp de cinci zile și șapte ore (127 ore). După ce s-a eliberat, a trebuit să-și croiască drumul prin restul canionului, apoi să coboare într-o fațadă de stâncă 20 m, pentru a cere ajutor. Incidentul este documentat în autobiografia lui Ralston Between a Rock and a Hard Place și 127 Hours interpretat de James Franco (regizat de Danny Boyle).
Aron a căzut și și-a prins brațul în canion. Pentru a se elibera a trebuit să-și amputeze brațul.

Aron Ralston

* 1977: Carmen Liliana Nițescu (căsătorită Bîrcă, n. 27 octombrie 1977, Râmnicu Vâlcea, România) este o fostă handbalistă română, fostă componentă a echipei naționale a României, pentru care a jucat în 43 de meciuri și a înscris 60 de goluri.^[1] Alături de România,
* 1981: Volkan Demirel (n. 27 octombrie 1981) este un fotbalist turc care evoluează pe postul de portar la clubul Fenerbahçe SK din Süper Lig și la echipa națională de fotbal a Turciei.

* 1982: Svetlana Saenko (în ucraineană Світлана Саєнко; n. 27 octombrie 1982) este o luptătoare moldoveană de origine ucraineană care a participat la Jocurile Olimpice de vară din 2004 și la Olimpiada din 2012. A câștigat o medalie de bronz la Jocurile Europene din 2015 în categoria de 75 kg

·         1982: Jessy Matador, cântăreț de origine congoleză care locuiește in Franța

·         1984: Kelly Michelle Lee Osbourne (născută pe 27 octombrie 1984 în Londra)?^[3] este o cântăreață, actriță, personalitate tv-radio și designer vestimentar, fiica lui Sharon și Ozzy Osbourne

Kelly Osbourne

Kelly Osbourne în 2009. Părinți Ozzy Osbourne Sharon Osbourne  Frați și surori Jack Osbourne[*] Aimee Osbourne[*] Jessica Starshine Osbourne[*] Elliot Kingsley[*] Louis Osbourne[*]

* 1984: Danijel Subašić (n. 27 octombrie 1984, Zadar, RSF Iugoslavia) este un fotbalist croat care joacă pentru AS Monaco în Ligue 1 pe post de portar.
* 1985: Laurisa Landre (n. 27 octombrie 1985, în Pointe-à-Pitre, departamentul Guadelupa)^[2] este o handbalistă franceză care joacă pentru clubul Metz Handball pe postul de pivot.

* 1989: Marilena Alexandrina Neagu (n. Burghel, 27 octombrie 1989, în Bacău) este o handbalistă din România care joacă pentru clubul Corona Brașov pe posturile de inter și extremă dreapta.

* 1989: Xenia Deli (n. 27 octombrie 1989,^[2] Basarabeasca, Moldova) este un fotomodel din Republica Moldova, care în prezent activează în Los Angeles, California (Statele Unite ale Americii).^[1][3] Ea a apărut pe copertele unor reviste de modă notorii, printre care Elle, FMD Magazine și Sport Illustrated of South Africa. De asemenea, Xenia Deli a apărut și în videoclipuri muzicale, cum ar fi Thinking About You de Calvin Harris și What Do You Mean de Justin Bieber.

Xenia Deli s-a născut în Basarabeasca, RSS Moldovenească, URSS. A studiat literatura și plănuia să devină învățătoare. A învățat și la o școală de modeling.^[4] În cadrul unui program de modeling pentru studenți, Deli a concurat într-un concurs 'Beach Bunny', fiind una din cele trei finaliste. Ca urmare, a fost invitată să reprezinte brand-ul într-o campanie publicitară.

La scurt timp după, Xenia Deli l-a întâlnit pe fotograful Gavin O'Neill, care a invitat-o la o sesiune foto. Pozele sale trimise unei agenții de modeling au făcut ca ea să fie invitată la un interviu și apoi să semneze un contract.^[5] În 2010 ea s-a mutat în Carolina de Sud.

Pe 4 iunie 2016 Xenia Deli s-a căsătorit cu Ossama Fathi Rabah Al-Sharif, un milionar egiptean în vârstă de 62 ani la acel moment. Nunta a avut loc pe insula Santorini, în Grecia.

·         1992: Stephan Kareem El Shaarawy (arabă ستيفان كريم الشعراوي^[2]; n. 27 octombrie 1992) este un fotbalist italian, care joacă la clubul italian AS Roma.
* 1992: Sun Wei (chineză: 孙伟 Sūn Wěi) este un scrimer chinez specializat pe sabie, laureat cu bronz individual la Jocurile Asiatice din 2014.
* 1999: Haruka Kudo (工藤 遥 Kudō Haruka^?, nascută pe 27 octombrie 1999 în Prefectura Saitama)^[1] este o actriță japoneză. Ea este fostă membră a trupei Morning Musume. Înainte de a ajunge la Morning Musume, Kudō a fost membră a programului Hello! Pro Egg.^[1][2] Kudo este cea mai tânără membră din istoria Morning Musume, alăturându-se trupei la vârsta de 11 ani și 11 luni, depășind recordul lui Ai Kago.

Haruka Kudo

* 2001: Andreea Rebeca Târșoagă (n. 27 octombrie 2001, în Târgu Mureș)^[1] este o handbalistă română care joacă pentru clubul „Olimpic” Târgu Mureș pe postul de intermediar stânga

Decese-

·         939: Æthelstan, rege englez

·         1312: Ioan al II-lea (supranumit cel Pașnic) (n. 27 septembrie 1275 – d. 27 octombrie 1312, Tervuren), a fost duce de Brabant, de Lothier și de Limburg de la 1294 până la moarte.

El era fiul ducelui Ioan I de Brabant cu Margareta de Flandra, fiică a lui Guy de Dampierre, conte de Flandra. Ioan a succedat tatălui său în 1294.^[1]

Pe parcursul domniei sale, Brabant a continuat să sprijine o coaliție menită să stăvilească expansiunea Franței. El a încercat să cucerească sudul Olandei de la contele pro-francez Ioan al II-lea de Olanda și Hainaut, însă încercarea sa nu a reușit. Ioan, care suferea de piatră la rinichi și își dorea ca ducatul său să treacă în mod pașnic în mâinile fiului său, a semnat în 1312 celebra chartă de la Kortenberg.

După moartea sa din 1312,^[2] Ioan a fost înmormântat în catedrala Sfinților Mihail și Gudula din Bruxelles.

În 8 iulie 1290, Ioan s-a căsătorit cu Margareta Plantagenet în Catedrala Westminster din Londra.^[3][4][5][6] Margareta era fiica regelui Eduard I al Angliei cu prima soție a acestuia Eleonora de Castilia. Din această căsătorie a rezultat un singur copil:

• Ioan,^[7] care a succedat în Ducatul de Brabant.

Ioan al II-lea a mai avut câțiva copii nelegitimi:

• Jan van Corsselaer, devenit ulterior senior de Witthem, Wailwilre, Machelen, la Rochette and Colonster.^[8]
• Jan van Wyvliet, senior de Blaesveld și Kuyc; căsătorit cu Margareta Pipenpoy.^[9]
• Jan Cordeken, legitimat ulterior de împăratul Ludovic de Bavaria și devenit senior de Glymes.^[10]
• Jan Magermann, căsătorit cu Adelisa d'Elsies.

·         1331: Abu al-Fida, istoric și geograf arab (n. 1273)

·         1430: A murit Vitautas cel mare (Vitautas Vitovt), marele voievod lituanian, cumnatul domnitorului Tarii Moldovei Alexandru cel Bun,  era casatorit cu Rimgaila, sora lui Vitautas Vitovt. A  fost unul dintre cei mai renumiti conducatori ai  Lituaniei medievale. Vytautas a  domnit intre anii 1392-1430. (nascut cca.1350). În Lituania, Vytautas este venerat ca erou naţional de lituanieni şi a fost o figură importantă în timpul procesului de renaştere naţională  din secolul al 19-lea. Vytautas este cel mai raspndit nume de  bărbat în Lituania.

·         1439: Albert al II-lea (n. 10 august 1397, Viena - d. 27 octombrie 1439 în apropiere de Esztergom) a fost fiul ducelui Albert al IV-lea de Habsburg (duce de Austria) și al Ioanei de Bavaria. Albert a fost la rândul său duce de Austria din 1404 până în 1439, sub numele de Albert al V-lea de Habsburg. În 1421, s-a căsătorit cu Elisabetha de Luxemburg (1409-1442), fiica împăratului Sigismund de Luxemburg. A devenit rege al Boemiei și al Ungariei pe 9 noiembrie 1437, sub numele de Albert I, și apoi rege al romanilor (rex romanorum) din 1438 până la moartea sa, ca moștenitor de drept al acestui titlu.

Din căsătoria sa cu Elisabeta de Luxemburg, a avut trei copii:

• Ladislau Postumul (1440-1457), duce al Austriei, rege al Boemiei și rege al Ungariei,
• Ana de Austria, (1432-1462), soția lui Wilhelm al III-lea, Duce de Saxonia, care mai apoi a devenit și Duce de Luxembourg,
• Elisabeta (1438-1505), soția regelui polonez Cazimir al IV-lea, al cărei fiu - Vladislav - a devenit mai apoi rege al Boemiei și al Ungariei.

Albert al II-lea

Părinți Albert IV, Duke of Austria[*] Joanna Sophia of Bavaria[*]  Frați și surori Margarete of Austria[*]  Căsătorit cu Elisabeta de Boemia Copii Ladislau al V-lea al Boemiei Ana de Austria Elisabeta de Austria Rege al Ungariei și al Croației Domnie 18 decembrie 1437 – 27 octombrie 1439 Încoronare 1 ianuarie 1438, Székesfehérvár Predecesor Sigismund de Luxemburg Succesor Władysław I Rege al Boemiei Domnie 6 mai 1438 – 27 octombrie 1439 Încoronare 29 iunie 1438, Praga Predecesor Sigismund de Luxemburg Succesor Ladislau V Rege al Romanilor Domnie 18 martie 1438 – 27 octombrie 1439 Încoronare 31 mai 1438, Aachen Predecesor Sigismund de Luxemburg Succesor Frederic III Duce de Austria Domnie 14 septembrie 1404 – 27 octombrie 1439 Predecesor Albert IV Succesor Ladislau V

·         1505: Ivan al III-lea cel Mare (rusă Иван III Васильевич; n. 22 ianuarie 1440; d. 27 octombrie 1505) a fost din 1462 până în 1503 suveran a întregii Rusii.

Este menționat în documente din anul 1450 ca mare cneaz, coregent al tatălui său. A fost un om de stat remarcabil, cu aptitudini politice și diplomatice ieșite din comun. În timpul cârmuirii acestuia s-a definitivat formarea nucleului teritorial al statului Rus centralizat, fiind alipite statului Rus cnezatele Iaroslavl (1463), Rostov (1474), Republica feudală Novgorod (1478), Marele cnezat Tver, precum și pământurile Veatcăi (1489) și o mare parte a pământurilor Riazan. Rusia și-a amplificat influența asupra Pskovului și asupra marelui cnezat Riazan. După războaiele din anii 1487-1494 și 1500-1503 cu marele cnezat Lituanian, Ivan al III-lea a alipit către Moscova o serie de pământuri slave de la est de Moscova: Сernigov, Novgorod-Severskii^[1], Gomel, Briansk și altele. După războiul din 1501-1503 ordinul Livonian a fost supus plății unui bir pentru orașul Iuriev. În anii 1460-1480 Ivan al III-lea a luptat cu succes împotriva hanatului Kazan, care a trecut sub influența crescândă politică a Rusiei. În timpul guvernării lui Ivan al III-lea începe să se formeze aparatul puterii centrale, prin Ordine și a fost alcătuit codul judiciar Sudebnik 1497. Pătura nobiliară (dvorenii) a căpătat o importanță politică tot mai mare. Ivan al III-lea a luptat cu separatismul cnejilor locali, inclusiv cu cel al fraților săi Boris Voloțkii ^[2] și Andrei cel Mare ^[3] în anii 1480-1490, limitând considerabil drepturile suverane ale acestora. Către sfârșitul cârmuirii lui Ivan al III-lea, au fost lichidate multe cnezate locale mici (udeluri). Una dintre realizările cele mai importante ale domniei lui Ivan al III-lea a fost scuturarea jugului tătaro-mongol. Sub influența maselor populare Ivan a fost nevoit să organizeze apărarea sigură contra invaziilor lui Ahmat (Apărarea de la Ugor 1480 ^[4]). În timpul guvernării lui Ivan al III-lea a sporit considerabil autoritatea internațională a statului rus, au fost stabilite relații diplomatice cu Papa de la Roma, Imperiul german, Ungaria, Moldova, Turcia, Iranul, Crimeea. În timpul lui Ivan al III-lea s-a profilat pe deplin titlul de cneaz al „întregii Rusii” (în unele documente, este numit chiar „Țar”). Soția lui Ivan cel Tânăr, fiul lui Ivan al III-lea, a fost Elena, fiica domnului Moldovei, Ștefan cel Mare(1457-1504). Cea de a doua soție a fost Zoe (Sofia) Paleolog, descendentă din ultimul împărat bizantin. În anii guvernării lui Ivan al III-lea s-au realizat construcții imense la Moscova (Kremlinul și Palatul de Granit), Kolomna, Tula și Ivangorod

Ivan al III-lea cel Mare

Părinți Vasili al II-lea al Moscovei Maria of Borovsk[*]  Frați și surori Anna of Ryazan[*] Andrey Bolshoy[*] Q4065817[*] Boris Vasilyevich of Volotsk[*] Q4534853[*]  Căsătorit cu Maria de Tver Sofia Paleolog Copii Ivan Ivanovici Vasili Ivanovici Iuri Ivanovici Dmitri Ivanovici Simeon Ivanovici Andrei Ivanovici Elena Ivanovna Feodosia Ivanovna Eudokia Ivanovna

* 1548: Jan Dantiscus (în pl. Jan Dantyszek; n. 1 noiembrie 1485, Gdańsk - d. 27 octombrie 1548, Lidzbark Warmiński) a fost un om de stat al Regatului Poloniei, explorator polonez, diplomat, prim ambasador din istora diplomației polone, secretar al Regelui Sigismund I și unul dintre cei mai cunoscuți poeți ai Renașterii.

S-a născut la Danzig, fiu al unui fabricant de bere pe nume Johann von Hoefen. La curtea regală de la Cracovia se afla de la vârsta de 15 ani. În 1503 apare în secretariatul cancelarului Jan Łaski, iar în anul următor îl regăsim la cancelaria regală, în calitate de specialist în afaceri externe cu Prusia. În 1504-1505 a reprezentat curtea regală la congresele Prusiei Regale. Beneficiind de ajutorului regal a călătorit prin Danemarca, Germania, Italia și de acolo în Palestina și Arabia.

În 1522-1523 a fost în Anglia, apoi - Sfântul Imperiu Roman, unde a discutat acțiunile privind respectarea Ordinului Teuton. Dantyszek a părăsit Cracovia in căutarea lui Carol al V-lea, la 15 martie 1524. Aceasta a fost a treia misiune a sa în slujba împăratului. Pe 3 decembrie a îngenuncheat în fața impăratului la Madrid. După aceea, împăratul l-a ținut permanent în preajmă. În 1526, iubita lui Dantyszek, Izabela del Gada, a născut o fetiță, Juanita. Dantyszek s-a întors la Cracovia în iulie 1532, retrăgându-se mai târziu la scaunul său episcopal de Heilsberg.

S-a bucurat de scaunul de episcop la Chełmno (1533—1537), iar din 1537 până în 1548, și de cel de episcop al Warmiei.

A fost prieten cu mulți oameni de seamă ai epocii, printre care și: Hernán Cortés, Martin Luther, Erasmus, Nicolaus Copernic.

Jan Dantyszek

Lucrări selectate

• De virtutis et fortunate differentia somnium, Kraków 1510, drukarnia J. Haller
• Epithalamium in nuptiis... Sigismundi... ac Barbarae, Kraków 1512, drukarnia J. Haller, przedr. Acta Tomiciana, t. 2, 1852, s. 30-38; przekł. polski J. Harhala, przedr. M. Plezia: „Najstarsza poezja polsko-łacińska (do połowy XVI wieku)”, Wrocław 1952, Biblioteka Narodowa seria I, poz. 141
• In laudem Pauli Crosnensis Rutheni, wyd. w: Paweł z Krosna Epithalamion... Sigismundi regis Poloniae nobilissimaeque Barbarae, Kraków 1512
• Carmen extemporarium de victoria insigni ex Moschis, Kraków 1514, drukarnia F. Ungler
• De profectione Sigismundi I in Hungariam, wyd. w diariuszu R. Bartolina z Perugii pt. Odeporicon id est itinerarium..., Wiedeń 1515, drukarnia H. Wietor (wyd. osobne, Kraków 1516, drukarnia F. Ungler)
• Elegia amatoria (tzw. elegia „Ad Grinaeam”), powst. 1517, wyd. Kraków 1518, drukarnia J. Haller (przekł. polski: L. Siemieński Czas. Dodatek Miesięczny, 1857, t. 7, s. 721-725)
• Ad Magnificum Dominum Sigismundum de Erberstain... soteria, Kraków 1518, drukarnia J. Haller
• Epithalamium reginae Bonae, powst. prawdopodobnie 1518, rękopis Biblioteka Czartoryskich, nr 33, s. 407-426
• Nostrorum temporum calamitatibus silva, Bononia 1530, drukarnia J. B. Phaelius (wyd. nast.: Kraków 1530, Kolonia 1530, Antwerpia 1530), wyd. Z. Celichowski, Poznań 1902
• Victoria Sereniss. Poloniae Regis contra voyevodam Muldaviae... 22 Augusti parta 1531, Lowanium 1531, przedr. w zbiorach, zob. Estr. XV, 38 (przekł. francuski: Paryż 1531)
• Vita Joannis de Curiis Dantisci, z autografu wyd. J. E. Schmied (D. F. Rhete?), Gdańsk 1693, przedr. pt. „...vita quam ipse paulo ante mortem hoc carmine posteris reliquit”, Preussische Lieferung, t. 1, Lipsk 1775, s. 705-715

Jan Dantiscus

·         1553: La Geneva, este ars pe rug din ordinul lui Jean Calvin, fiind acuzat de erezie, teologul şi medicul spaniol Miguel Servet. Miguel Servet (n. 29 septembrie 1511, Villanueva de Sijena, Aragon – d. 27 octombrie 1553, Geneva), născut Miguel Serveto, cunoscut și ca Miguel de Villanueva, teolog, medic și umanist. Interesele sale cuprindeau numeroase științe: astronomia și meteorologia, geografia, jurisprudența, studiile biblice, matematica, anatomia și medicina. În medicină, Michel Servet a fost descoperitorul circulației pulmonare (mica circulație).

·         1597: Alfonso II d'Este (22 noiembrie 1533 – 27 octombrie 1597) a fost Duce de Ferrara din 1559 până în 1597. A fost membru al Casei de Este.

A fost fiul cel mare al lui Ercole II d'Este și a Renée de Franța, fiica regelui Ludovic al XII-lea al Franței și a Annei de Bretania.

Ca tânăr a luptat în serviciul regelui Henric al II-lea al Franței, luptând împotriva habsburgilor. Curând după ascensiunea sa la tron, a fost obligat de Papa Pius al IV-lea s-o trimită înapoi în Franța pe mama sa, din cauza credinței sale calviniste.

În 1583 s-a aliat cu împăratul Rudolf II în război împotriva turcilor, în Ungaria.

Alfonso s-a căsătorit de trei ori:

• La 3 iulie 1558, Alfonso s-a căsătorit cu Lucrezia di Cosimo de' Medici, o fiică a lui Cosimo I de' Medici, Mare Duce de Toscana și a Eleonorei di Toledo. Ea a murit doi ani mai târziu.
• La 5 decembrie 1565, Alfonso s-a căsătorit cu Barbara de Austria (1539-1572), a opta fiică a împăratului Ferdinand I și a Annei de Boemia și Ungaria.
• La 24 februarie 1579, Alfonso s-a căsătorit cu Margherita Gonzaga (1564-1618). Ea a fost fiica cea mare a lui William I, Duce de Mantua și a Eleonorei de Austria. Margherita a fost nepoata celei de-a doua soții, Barbara.

Nu a avut copii.

Alfonso II d'Este

Duce de Ferrara, Modena și Reggio

Alfonso II d'Este de Girolamo da Carpi Părinți Ercole II d'Este, Duke of Ferrara[*] Renée a Franței  Frați și surori Luigi d'Este[*] Anna d'Este Eleonora d'Este[*] Lucrezia d'Este[*]  Căsătorit cu Lucrezia di Cosimo de' Medici Barbara de Austria Margherita Gonzaga

·         1613: Gabriel Báthory (în maghiară Gábor Báthory) (n. 15 august 1589, Oradea – d. 27 octombrie 1613, Oradea) a fost principe al Transilvaniei între 1608-1613, ultimul principe din familia Báthory.

Blazonul nobiliar al familiei Báthory, din spiţa Gutkeled

Blazonul lui Gabriel Báthory, 1609

Timpul domniei sale a fost caracterizat de instabilitate permanentă. Prin modul său agresiv de guvernare și atitudinea sa imorală și-a făcut mulți dușmani în rândul nobilimii ardelene. Odată cu ocuparea orașului liber Sibiu și-a atras și împotrivirea națiunii săsești. Din cauza războaielor pornite împotriva Țării Românești a stârnit mânia Porții Otomane.

Gabriel Bethlen l-a susținut la început și l-a ajutat în obținerea domniei. Văzând însă caracterul lui Gabriel Báthory și influența sa negativă asupra țării, Gabriel Bethlen a pornit cu ajutor turc și român împotriva lui Gabriel Báthory. Pentru a-și salva tronul, Gabriel Báthory a fost gata să predea Oradea turcilor, dar a fost asasinat chiar de proprii săi soldați

Părinți	István Báthory de Somlyó (1553-1601), Zuszsanna Bebek,baroneasă de Pelsőcz (atunci Regatul Ungariei, azi Plešivec în Slovacia)(d.1595); de la 12 ani - tată adoptiv: Ștefan Báthory de Ecsed, jude suprem
Frați și surori	7, între care Anna Báthory
Căsătorit cu	Anna Horváth din Palocsa (azi Plaveč, în Slovacia)
Copii	nu a avut

·         1675: Gilles Personne de Roberval, matematician francez (n. 1602)

·         1845: Jean Peltier, fizician francez (n. 1785)

·         1867 - A murit John Wrottesley, astronom britanic, a publicat „Catalogue Of The RA Of 1318 Stars”. A fost unul dintre membrii fondatori ai Societăţii Regale de Astronomie (n.05.08.1798).
* 1895: Ioan C. Agarici (n. 1825, Valea lui Bosie, comuna Stroiești, județul Fălciu (azi Vaslui) – d. 27 septembrie 1895, Roman) a fost un om politic, primul primar al orașului Roman.

Ioan C. Agarici s-a născut în familia lui Constantin Agarici și Ecaterina, născută Gherghel^[1]. La majorat, anii 1845, Ioan C. Agarici se stabilește în orașul Roman^[1][2]. În anul 1858 a fost numit membru de ședință la Tribunalul Roman^[1][2]. În anul 1864, când s-a introdus noua lege comunală, din inițiativa lui Alexandru Ioan Cuza și Mihail Kogălniceanu, Ioan Agarici a fost ales cel dintâi primar al urbei Roman^[1][2]. În anul 1867 a fost ales deputat^[1][2], făcând parte din Adunarea Națională până în anul 1879^[1], apoi în Camera de Revizuire din anul 1879 până în 1883^[1][2]. A fost membru al Partidului Liberal^[1], iar în Cameră unul din membrii marcanți, ulterior fiind ales în demnitatea de vicepreședinte al Camerei sub I. C. Brătianu^[1][2].

A lăsat prin testament Academiei Române bani și casele sale din Moara Grecilor, jud. Vaslui pentru întemeierea unei școli de agricultură ce va purta numele de „Școala Ioan Costache Agarici” din Moara Grecilor^[1][2]. Cursurile școlii s-au deschis la 1 septembrie 1899 și a funcționat cu 30 de elevi, fii de țărani, admiși prin concurs^[1]. Această școală de elită avea să fie condusă mulți ani de eminentul inginer agronom Gh. Cotea și a fost vizitată, la 14 iunie 1915 de A.S. Regală Principele Carol^[1][2]. Comunitatea evreiască din Roman consemnează faptul că în timpul cât acesta a fost primar au fost construite un templu și o școală iudaică în această urbe

* 1897: Gheorghe Chițu (n. 24 august 1828, Oboga, Oboga, Olt, România – d. 27 octombrie 1897, Mirila, Bobicești, Olt, România) a fost un om politic și publicist român din secolul al XIX-lea, membru fondator al Partidului Național Liberal din România, la 24 mai 1875.

A fost membru al guvernelor: Manolache Costache Epureanu (2), Ion C. Brătianu (1) și Ion C. Brătianu (4), ocupând varii portofolii.

A fost ministru de finanțe al României între anii 1881-1882 și primul primar al Craiovei între anii 1862-1864^[1] și membru titular al Academiei Române.^[2]

Ca Ministru al Cultelor și Instrucțiunii Publice, liberalul Gheorghe Chițu este cel care îl destituie la 3 iunie 1876 pe Mihai Eminescu din funcția de revizor școlar, înlocuindu-l cu Al. Dârzău, directorul Școlii Trei Ierarhi.

Tot el, la 16 iulie 1876, îi trimite prim-procurorului din Iași o petiție prin care solicită chemarea lui Mihai Eminescu în judecată ca urmare a raportului lui Dimitrie Petrino.

De amintit totuși că Gheorghe Chițu este cel care îl reintegrează în octombrie 1884 pe Titu Maiorescu la Universitatea din București. Aceasta după actul ministrului de instrucție din 1871-1874, generalul Tell, prin care se considerau demisionați de la catedră profesorii universitari din Iași care erau în același timp deputați și luau parte la ședințele Camerei.

Un bulevard din Craiova îi poartă în prezent numele.

Gheorghe Chițu

·         1897: Prințesa Mary Adelaide Wilhelmina Elizabeth de Cambridge (27 noiembrie 1833 – 27 octombrie 1897) a fost membră a familiei regale britanice, nepoata regelui George al III-lea. Prin căsătoria cu Francisc, Duce de Teck a deținut titlul de Ducesă de Teck.

Mary Adelaide a fost mama reginei Mary, soția regelui George al V-lea.

Prințesa Mary Adelaide

Ducesă de Teck

Mary Adelaide în 1897 Părinți Adolphus, Duce de Cambridge Prințesa Augusta de Hesse-Cassel  Frați și surori Prințul George, Duce de Cambridge Prințesa Augusta de Cambridge  Căsătorită cu Francisc, Duce de Teck Copii Mary, regină a Regatului Unit Adolphus, Marchiz de Cambridge Prințul Francis Alexander, Conte de Athlone

·         1914: Prințul Maurice de Battenberg (Maurice Victor Donald; 3 octombrie 1891 – 27 octombrie 1914) a fost membru al Casei de Battenberg și al familiei regale britanice extinse, cel mai mic nepot al reginei Victoria. Toată viața sa a fost cunoscut sub titlul de Prințul Maurice de Battenberg și a murit înainte ca familia regală britanică să renunțe la titlurile germane în timpul Primului Război Mondial și să-și schimbe numele în Mountbatten.

Maurice a urmat prestigiosul colegiu Wellington. Tânărul prinț a servit în Primul Război Mondial ca locotenent și a fost ucis în misiune la Ypres Salient în 1914 la vârsta de 23 de ani.

Prințul Maurice

Părinți Prințul Henric de Battenberg Prințesa Beatrice a Regatului Unit  Frați și surori Victoria Eugenie de Battenberg Alexander Mountbatten, Marchiz de Carisbrooke Lord Leopold Mountbatten

·         1936 - A murit Bogdan Amaru, prozator, dramaturg şi eseist (n.06.04.1907).

·         1938 - A murit Alma Gluck (Reba Fiersohn), cântăreaţă americană de origine română (n.11.05.1884).

·         1954: Franco Alfano, compozitor italian (n. 1875)
* 1958: Gustav Arthur Gräser (n. 16 februarie 1879, Brașov – d. 27 octombrie 1958, München) a fost un artist și activist pacifist german, de origine sas transilvănean, care a dus o viață excentrică, promovând anarhismul și întemeierea unei societăți utopice. Împreună cu fratele său, Karl Gräser (1875–1920), a fondat așezarea Monte Verità din Ascona în Elveția. Un alt frate al său a fost pictorul Ernst H. Graeser.

Opera publicată a lui Gusto Gräser, care conține filozofie, poezie, maxime și meditații, alături de lucrări de pictură și sculptură, cuprinde,^[2]

• 1902 -- Efeublätte, Gedichte, Viena;
• 1912 -- Ein Freund ist da – mach auf!, Flugschrift, Berlin;
• 1918 -- Winke zur Genesung unsres Lebens. Sprüche und Gedichte, Ascona;
• 1925 -- Zeichen des Kommenden, Sieben Steindrucke mit Textblättern, Dresden;
• 1926 -- Notwendwerk. Zeichnungen und Gedichte, Steindruckmappe, Dresden;
• 1930 -- Bucheckern, Eine Druckschrift, Berlin;
• 1930 -- Wortfeuerzeug, Sprüche und Gedichte, Berlin;
• 2008 -- Tao. Das heilende Geheimnis, Büchse der Pandora, Wetzlar und Umbruch-Verlag, Recklinghausen;
• 2000 -- AllBeDeut. Unsere Sprachlaute – heimliche Schlüssel zum Aufschluss unsrer Welt, Deutsches Monte Verità Archiv Freudenstein;
• 2006 -- Gedichte des Wanderers, Herausgegeben von Frank Milautzcki, Verlag im Proberaum 3, Klingenberg;
• 2007 și 2009 -- Erdsternzeit. Eine Auswahl aus dem Spätwerk, Herausgegeben von Hermann Müller, Umbruch-Verlag, Recklinghausen;
• Der Liebe Macht, Ölgemälde im Museum Casa Anatta auf dem Monte Verità, Ascona.

Film

• Der Eremit vom Monte Verità. Gusto Gräser – Naturmensch und Philosoph, film documentar, Elveția, 2006, 50 minute, scenariu și regie, Christoph Kühn, produs de Schweizer Fernsehen, prima difuzare la 31 iulie 2006^[3]
• Colomer, Henry -- Monte Verità, film documentar, Arte, prima difuzare 10 decembrie 1997;
• Alfio di Paoli și Teo Buvoli -- Il monte di Hetty, film documentar despre Monte Verità și Gusto Gräser, prima difuzare la 2 noiembrie 2009.

* 1963: Berthold Friedrich Wilhelm Ernst August Heinrich Karl, Margraf de Baden (24 februarie 1906 – 27 octombrie 1963) a fost singurul fiu al Prințului Maximilian de Baden și a Prințesei Marie Louise de Hanovra. Din 1929 până la moartea sa, el a fost șeful Casei de Zähringen, care a domnit asupra Marelui Ducat de Baden până în 1918

La 17 august 1931, la Baden-Baden, s-a căsătorit cu Prințesa Theodora a Greciei și Danemarcei, fiica Prințului Andrei al Greciei și Danemarcei și a Prințesei Alice de Battenberg. Prin căsătorie a devenit cumnat al Prințului Filip, Duce de Edinburgh. Soția lui îi era verișoară de gradul doi prin Christian al IX-lea al Danemarcei. Ei au avut trei copii:^[1]

• Prințesa Margarita Alice Thyra Viktoria Marie Louise Scholastica de Baden (14 iulie 1932 - 15 ianuarie 2013), s-a căsătorit civil la Salem la 5 iunie 1957 și religios la 6 iunie 1957 cu Prințul Tomislav al Iugoslaviei; au avut copii și au divorțat în 1981.
• Prințul Max Andreas Friedrich Gustav Ernst August Bernhard de Baden (n. 3 iulie 1933), s-a căsătorit civil la 23 septembrie 1966 la Salem și religios la 30 septembrie 1966 la castelul Persenbeug, Austria, cu Arhiducesa Valerie de Austria; au patru copii.
• Prințul Ludwig Wilhelm Georg Ernst Christoph de Baden (n. 16 martie 1937), s-a căsătorit civil la Salem la 21 septembrie 1967 și religios la Wald, Austria, la 21 octombrie 1967 cu Prințesa Anna Maria (Marianne) Henrietta Eleonora Gobertina de Auersperg-Breunner (n. 1943), și au trei copii:
• Prințesa Sophie Thyra Josephine Georgine Henriette de Baden (n. 8 iulie 1975)
• Prințul Berthold Ernst-August Emich Rainer de Baden (n. 8 octombrie 1976)
• Prințesa Aglaë Margarete Tatiana Mary de Baden (n. 3 martie 1981)

Berthold de Baden

Margraf de Baden

Prințul Berthold împreună cu părinții și sora sa Părinți Prințul Maximilian de Baden Prințesa Marie Louise de Hanovra  Frați și surori Princess Marie Alexandra of Baden[*]  Căsătorit cu Prințesa Theodora a Greciei și Danemarcei Copii Prințesa Margarita Maximilian, Margraf de Baden Prințul Ludwig Wilhelm

* 1964: Rudolph Maté, născut Rudolf Mayer (21 ianuarie 1898, Cracovia – 27 octombrie 1964, Beverly Hills), a fost un prolific regizor și producător de film european și american. A lucrat ca director de imagine și cameraman în Ungaria, Austria, Germania, Franța și Regatul Unit înainte de a se muta la Hollywood la mijlocul anilor 1930.

S-a născut la Cracovia, azi în Polonia, într-o familie de evrei. Maté a intrat în industria cinematografică după ce absolvit Universitatea din Budapesta. A început să lucreze ca operator asistent de imagine în Ungaria și mai târziu de-a lungul Europei, uneori împreună cu colegul său Karl Freund. Maté a lucrat la câteva filme ale lui Carl Th. Dreyer cum ar fi The Passion of Joan of Arc (1928) sau Vampyr (1932).

Maté a lucrat ca director de imagine la unele filme hollywoodiene la mijlocul anilor 1930, cum ar fi Dodsworth (1936), Our Relations (1936, cu Stan și Bran) și Stella Dallas (1937). A fost nominalizat la Premiul Oscar pentru cea mai bună imagine cinci ani consecutivi, pentru filmul lui Alfred Hitchcock - Foreign Correspondent (1940), al lui Alexander Korda - That Hamilton Woman (1941), al lui Sam Wood - The Pride of the Yankees (1942), al lui Zoltan Korda - Sahara (1943) și al lui Charles Vidor - Cover Girl (1944).

În 1947, a debutat ca regizor cu It Had to Be You, urmând să regizeze alte filme cum ar fi filmul noir D.O.A. (1950), No Sad Songs for Me (1950), When Worlds Collide (1951) și filmul epic The 300 Spartans (1962).

A murit din cauza unui infarct miocardic la 27 octombrie 1964, în Hollywood, la vârsta de 66 de ani.

Filmografie:

Ca regizor

• It Had to Be You (1947)
• The Dark Past (1948)
• No Sad Songs for Me (1950)
• D.O.A. (1950)
• Union Station (1950)
• Branded (1950)
• The Prince Who Was a Thief (1951)
• Când lumile se ciocnesc (1951) - When Worlds Collide
• The Green Glove (1952)
• Sally and Saint Anne (1952)
• Paula (1952)
• The Mississippi Gambler (1953)
• Second Chance (1953)
• Forbidden (1953)
• The Black Shield of Falworth (1954)
• Siege at Red River (1954)
• Înfrângerea lui L. Wilkison (1955) - The Violent Men
• The Far Horizons (1955)
• The Rawhide Years (1955)
• Miracle in the Rain (1956)
• Port Afrique (1956)
• Three Violent People (1957)
• The Deep Six (1958)
• For the First Time (1959)
• Revak the Rebel (1960)
• The 300 Spartans (1962)
• Seven Seas to Calais (1962)
• Aliki (1963)

Ca producător

• The Return of October (1948)
• The 300 Spartans (1962)
• Aliki (1963)

Ca director de imagine

• Kutató Sámuel (1919)
• Alpentragödie (1920)
• Das Gänsemädchen (1920)
• Lucifer (1921)
• Der geistliche Tod (1921)
• Parema - Das Wesen aus der Sternenwelt (1922)
• Eine mystische Straßenreklame (1922)
• Dunkle Gassen (1923)
• Das verlorene Ich (1923)
• The Merchant of Venice (1923)
• Michael (1924)
• Peter the Pirate (1925)
• Unter Ausschluß der Öffentlichkeit (1927)
• Die Hochstaplerin (1927)
• Infantrist Wamperls dreijähriges Pech (1927)
• The Passion of Joan of Arc (1928)
• Franz Schubert und seine Zeit (1928)
• Die Bauernprinzessin (1928)
• Der Lohn der guten Tat (1928)
• Miss Europe (1930)
• Le monsieur de minuit (1931)
• Vampyr (1932)
• Monsieur Albert (1932)
• La couturière de Luneville (1932)
• Lily Christine (1932)
• Insult (1932)
• Aren't We All? (1932)
• The Merry Monarch (1933)
• Die Abenteuer des Königs Pausole (1933)
• Les aventures du roi Pausole (1933)
• Une femme au volant (1933)
• Dans les rues (1933)
• Paprika (1933)
• The Last Billionaire (1934)
• Liliom (1934)
• Nada más que una mujer (1934) (versiunea în spaniolă aPursued)
• Dante's Inferno (1935)
• Dressed to Thrill (1935)
• Metropolitan (1935)
• Navy Wife (1935)
• Professional Soldier (1935)
• Charlie Chan's Secret (1936)
• Dodsworth (1936)
• A Message to Garcia (1936)
• Our Relations (1936)
• Come and Get It (1936)
• Outcast (1937)
• Stella Dallas (1937)
• The Adventures of Marco Polo (1938)
• Blockade (1938)
• Youth Takes a Fling (1938)
• Trade Winds (1938)
• Love Affair (1939)
• The Real Glory (1939)
• My Favorite Wife (1940)
• Foreign Correspondent (1940)
• The Westerner (1940)
• Seven Sinners (1940)
• That Hamilton Woman (1941)
• The Flame of New Orleans (1941)
• It Started with Eve (1941)
• To Be or Not to Be (1942)
• The Pride of the Yankees (1942)
• They Got Me Covered (1943)
• Sahara (1943)
• Address Unknown (1944)
• Cover Girl (1944)
• Tonight and Every Night (1945)
• Over 21 (1945)
• Gilda (1946)
• Down to Earth (1947)
• It Had to Be You (1947)
• The Lady from Shanghai (1947) (nemenționat)

* 1968: Lise (Elise) Meitner, (n. 7 noiembrie 1878, Viena, Austro-Ungaria – d. 27 octombrie 1968, Cambridge, Regatul Unit) a fost o fiziciană nuclearistă austriacă de origine evreiască. Printre altele, în februarie 1939 a publicat – alături de nepotul ei Otto Robert Frisch – prima explicație teoretică a fisiunii nucleare, fenomen descoperit prin metode radiochimice la 17 decembrie 1938 de către colegul ei Otto Hahn și asistentul acestuia, Fritz Strassmann.

Elementul chimic meitneriu (1997), asteroidul 6999 Meitner (1977), un crater de impact de pe Lună și unul de pe Venus au fost denumite în onoarea sa.

Familia viitoarei savante, originară din Meiethein, regiunea Olmütz, se mutase încă din secolul al XVII-lea la Viena. Când a trebuit să adopte un nume de familie pe timpul domniei lui Iosif al II-lea al Sfântului Imperiu Roman, la sfârșitul secolului al XVIII-lea, a fost ales – în amintirea locului de origine – acela de Meietheiner, care mai târziu a fost prescurtat în Meitner.

Elise s-a născut în al doilea district al Vienei (Leopoldstadt), fiind al treilea dintre cei șapte copii ai avocatului (și jucător internațional de șah) Philipp Meitner (1839-1910) și a soției sale Hedwig Skovran (1850-1926) din Mährisch Weißkirchen, Moravia. Tatăl ei și-a desfășurat activitatea în calitate de avocat al curții și al tribunalului, înainte ca familia să se mute la „adrese mai bune”, anume în Kaiser-Joseph-Straße 27, (în prezent Heinestraße). Lise Meitner a fost educată religios în ritul protestant.^[11] În anul 1908 Lise Meirner a fost botezată în acest rit. A doua fiică a părinților săi, Auguste (convertită mai târziu la catolicism), a fost o pianistă de concert, al cărei fiu a fost fizicianul Otto Robert Frisch.

Lise Meitner a frecventat mai întâi o școală civilă de meserii (comerț și meșteșugărie). După absolvirea școlii, a trecut examenul de învățători pentru limba franceză. În plus, s-a pregătit singură pentru bacalaureat, pe care l-a promovat în 1901 la Gimnaziul Academic din Viena, la vârsta de 22 de ani.^[14]

În același an a început studiul fizicii, matematicii și filozofiei la Universitatea din Viena. Cel mai important profesor al său a fost Ludwig Boltzmann. Încă din primele semestre s-a ocupat cu problemele legate de radioactivitate. A obținut doctoratul în 1906, fiind a doua femeie care a studiat fizica drept materie principală la această universitate. Titlul tezei de doctorat a fost Prüfung einer Formel Maxwells (Demonstrația unei formule a lui Maxwell), publicată sub titlul Wärmeleitung in inhomogenen Körpern (Conducția termică în corpuri neomogene), sub îndrumarea lui Franz-Serafin Exner. A depus o cerere de angajare la Marie Curie în Paris, dar fără succes. În consecință, în primul an după obținerea doctoratului a lucrat la Institutul de fizică teoretică din Viena

Lise Meitner, pe la 1900.

În 1907, Meitner a mers pentru o pregătire științifică suplimentară la Berlin, la Institutul de Chimie Kaiser Wilhelm, unde a dorit în principal să audieze prelegerile lui Max Planck. Acolo l-a întâlnit pentru prima dată pe tânărul chimist Otto Hahn, cu care avea să conlucreze în următorii 30 de ani. A muncit ca „vizitator neplătit” alături de Otto Hahn în camera de lucru a lui Planck, un fost atelier de prelucarea lemnului al institutului, situat în partea veche a clădirii. Deoarece femeile nu aveau încă voie să studieze în Prusia, a trebuit să intre în clădire întotdeauna prin ușa din spate și nu a avut voie să viziteze sălile de curs și laboratoarele experimentale ale studenților. Această interdicție a durat până în 1909, când studiul pentru femei a fost introdus în mod oficial în Prusia.^[16]

Meitner și Hahn în laborator, 1912.

După ce Societatea Kaiser Wilhelm pentru promovarea științelor a deschis în 1912 la Berlin-Dahlem două institute – unul pentru chimie și altul pentru chimia fizică și electrochimie – condițiile de muncă s-au schimbat pentru tânăra cercetătoare. A lucrat în continuare gratuit alături de Otto Hahn în secțiunea de radiochimie ca „oaspete științific”, unde a continuat studiul inițiat anterior asupra comportamentului radiației β ale diferitelor substanțe radioactive în câmp magnetic, fiind foarte bucuroasă de a fi scăpat de fostul atelier de prelucrare a lemnului, deja contaminat radioactiv. Împreună cu Hahn a descoperit în acest timp diverși radionuclizi și a fost cea care a făcut primele fotografii ale urmelor pozitronilor anihilați de către radiația gama și cea care a demonstrat formarea de perechi pozitron–electron la energii ridicate. Totuși, ca femeie nu a fost considerată egală colegilor ei de gen masculin. Statutul său de persoană tolerată s-a schimbat pentru Meitner atunci când a primit o ofertă a Universității Caroline din Praga pentru preluarea unei funcții de conferențiar universitar, cu perspectiva ulterioară de a deveni profesor. Nedorind să o piardă, Societatea Kaiser Wilhelm i-a oferit o poziție permanentă în 1913, devenind astfel primul membru științific feminin al societății. Între 1912–1915 a fost asistentă (neoficială) a lui Max Planck. Prin aceste succese, Lise Meitner și-a făcut un nume în fizică și i-a cunoscut personal pe Albert Einstein și pe Marie Curie

Cel puțin la începutul Primului Război Mondial, fiziciana a fost la fel de entuziasmată de război ca aproape toți colegii săi. Otto Hahn, alături de James Franck și Gustav Hertz, a supravegheat personal (în numele lui Fritz Haber) prima utilizare a clorului drept gaz de luptă în a doua bătălie din Flandra (21 aprilie – 25 mai 1915). Norul de gaze otrăvitoare a surprins inamicul, ucigând circa 5000 de soldați și vătămând alte aproximativ 10000.^[19] Trei zile mai târziu, Meitner i-a scris lui Hahn: „Vă felicit pentru succesul la Ypres!”.^[20] Cu toate acestea, Meitner nu a fost implicată direct în cercetarea sau dezvoltarea armelor chimice. S-a instruit ca infirmieră și asistentă de radiografie, iar din iulie 1915 a activat drept soră medicală a armatei Austro-Ungare într-un spital militar de pe frontul de est.^[21]

În octombrie 1916 Lise Meitner s-a întors la institutul din Berlin,^[22] unde a continuat să lucreze alături de Hahn, reîntors – la rândul său – în decembrie 1916 de pe front. În 1917, Hahn și Meitner au descoperit izotopul protactiniu-231, forma de viață mai îndelungată a elementului cu numărul atomic 91. Izotopul protactiniu-234 cu timp de înjumătățire mai scurt (denumit pe atunci Brevium), fusese anterior descoperit de către Kasimir Fajans și Oswald Helmuth Göhring în 1913. În 1949, elementul cu numărul de ordine 91 a fost numit în cele din urmă protactiniu, iar Hahn și Meitner au fost confirmați de către Uniunea Internațională de Chimie Pură și Aplicată (IUPAC) drept unici descoperitori.

În anul 1918, Lise Meitner a primit pentru prima dată conducerea unei secții, fiind remunerată corespunzător, devenind astfel șefa departamentului de radiofizică al „Institutului de Chimie Kaiser Wilhelm”. În 1922 a obținut abilitarea (așadar a căpătat facultas docendi) și dreptul de a lucra ca docent. În această perioadă s-a concentrat pe investigarea naturii fizice a radiațiilor α, β și γ precum a proceselor de dezintegrare asociate, devenind cunoscută curând pe plan internațional pentru cercetările sale asupra radiației secundare β cu originea în învelișul electronic. Contrar presupunerii cercetătorilor britanici, ea a susținut că radiația gama ar fi emisă după transmutațiile nucleare suferite în urma dezintegrării α sau β, fapt dovedit în 1925.^[24] În sfârșit, în anul 1926 a fost numită profesor asociat de fizică nucleară experimentală la Universitatea Humboldt din Berlin, devenind astfel prima profesoară universitară de fizică din Germania.

Lise Meitner alături de colegi, 1920.În anul 1918, 

* 

Lise Meitner și Otto Stern, 1937.

După 31 ianuarie 1933, ziua când Adolf Hitler a fost numit cancelar al imperiului, Meitner, ca mulți alții, a crezut că partidul NSDAP va rămâne tolerant, pentru că astfel de perioade de schimbare sunt la început inevitabil legate de tot felul de frământări, dar ar depinde pe moment de o reticență rezonabilă, datorită și faptului, că discursul inaugural al lui Hitler în calitate de cancelar al Reichului, difuzat la radio, a sunat „foarte moderat, plin de tact și conciliant”. Dar, ca urmare a legii pentru restabilirea serviciului public de la începutul lunii aprilie 1933, profesoarei a fost abjudecată autoritatea didactică din cauza descendenței ei evreiești, deci deja de mult creștină. De acea a putut continua lucrarea științifică la experimentele de iradiere cu neutroni numai în Institutul non-statal „Kaiser Wilhelm”.^[25]

După sancționarea legilor de la Nürnberg în 1935 și tratamentul din ce în ce mai nemilos și inuman către evrei și descendenții lor precum pierderii cetățeniei austriece din cauza conexiunii Austriei cu Germania, Otto Hahn a fost foarte îngrijorat de siguranța ei (deși Lise și-a fost mult mai puțin conștientă de pericolul iminent), temându-se că colega lui va deveni foarte curând victima ideologiei rasiale naziste, și, prin urmare, a pregătit împreună cu chimistul olandez Dirk Coster plecarea ilegală în exil care a reușit pe 13 iulie 1938. Ultima noapte înainte de plecarea ei de la Berlin a petrecut-o în casa soților Edith și Otto Hahn în Dahlem. Chimistul faimos i-a dăruit cu acest prilej un inel cu diamante foarte valoros, o moștenire de familie din partea mamei sale, pentru situații de urgență în străinătate.^[26] Peste Olanda și Danemarca a sosit în Suedia, unde a fost angajată de „Institutul Nobel”, căpătând acolo posibilitatea de a continua cercetările ei. Meitner și Hahn au rămas în corespondență. Astfel, Hahn a informat-o mai departe de progresul în cercetările lor comune. I-a scris despre procesul pe care l-a descoperit împreună cu asistentul său, Fritz Straßmann, pe baza unor metode radio-chimice extrem minuțioase, pe care le-a denumit „spargerea” nucleului ((Uraniu]]lui. Cu acest comportament a riscat, dacă ar fi fost descoperit, internarea într-un Lagăr de concentrare nazist și probabil moartea.^[27] Între timp devenită pacifistă, Meitner a refuzat cooperația oferită de americani respectiv construcției bombei atomice, rămânând în exilul suedez până în 1946

Lise Meitner, 1953.

Marea savantă împreună cu studenții, 1959.

Lise Meitner la ceremonia de decernare a premiului Fermi, 1966.

În 1946, în timpul unui turneu de prelegeri în SUA, Lise Meitner a fost denumită de către presa americană – la numai un an după bombardarea orașelor Hiroshima și Nagasaki – drept „femeia anului” și „mama evreică a bombei atomice” (fapt chestionabil, dar care s-a propagat până în prezent), fapt care a stârnit nemulțumirea savantei. Pentru ea a fost întotdeauna de neconceput să contribuie la construcția unei arme de distrugere în masă, mai ales pentru că a militat până la moartea sa pentru utilizarea pașnică a fisiunii nucleare.^[29][30]

Din 1947, Lise Meitner a condus Departamentul de Fizică Nucleară de la Institutul de Fizică al Universității Tehnice Regale din Stockholm și a susținut numeroase prelegeri ca profesor invitat al universităților americane.^[31]

În perioada postbelică, Lise Meitner a primit numeroase distincții în întreaga lume, în special în Republica Federală Germania, țară pe care a vizitat-o destul de des și cu drag. De asemenea, ea nu a pierdut ocazia de a călători de la Stockholm la Göttingen, pentru a-l felicita personal și public pe prietenul ei Otto Hahn la împlinirea vârstei de 80 de ani (8 martie 1959). Dar bătrânețea a silit-o să se retragă din toate funcțiile și s-a mutat, în 1960, la nepotul ei Otto Robert Frisch rezident la Cambridge.

Mormântul lui Lise Meitner.

Elise Meitner a petrecut 22 de ani în Suedia, dar a rămas toată viața ei cetățeancă austriacă, deși i-a fost oferită cea suedeză de mai multe ori. Abia după ce i s-a acordat explicit păstrarea cetățeniei austriece, a luat-o – în plus – și pe cea suedeză.^[32] După marele război a vizitat patria iubită de mai multe ori, dar după moartea ei a fost înmormântată, departe de aceasta, în cimitirul St James Churchyard din Bramley, districtul Basingtoke and Deane Borough. Hampshire.

Un lucru mai este de menționat, anume discuția care continuă până în prezent, anume dacă Lise ar fi trebuit sau nu să primească Premiul Nobel pentru Chimie, alături de Otto Hahn. Fără îndoială, a avut o contribuție importantă la descoperirea fisiunii nucleare, deși a crezut inițial că rezolvarea problemei după metoda lui Otto Hahn (chimică) nu ar fi posibilă, văzând rezolvarea numai pe cale fizică (după cum i-a declarat lui Fritz Strassmann în 1938).

În plus, este cert că numai cu ajutorul lui Otto Hahn, Meitner a putut scrie – împreună cu nepotul ei, fizicianul nuclear Otto Robert Frisch – prima interpretare fizico-teoretică asupra „spargerii” nucleului atomic al uraniului (fenomen numit astfel de Otto Hahn și redenumit ulterior „fisiune nucleară” de către Frisch). Savanta a fost singura ținută la curent asupra tuturor rezultatelor experimentelor efectuate în Berlin, în ciuda riscului asumat de Hahn de a fi descoperit și încarcerat; nici măcar fizicienii din institutul de la Berlin nu au fost informați. Lucrarea lui Meitner și Frisch a fost publicată în jurnalul științific american Nature sub titlul Disintegration of Uranium by Neutrons: a New Type of Nuclear Reaction („Dezintegrarea uraniului prin neutroni: un nou tip de reacție nucleară”) în februarie 1939.^[36] Această publicație a apărut însa la o lună distanță de cea a lui Hahn și Strassmann (15 ianuarie 1939).^[37]

Un motiv important pentru neacordarea premiului a fost probabil circumstanța că Meitner a fost în exil în timpul experimentelor decisive (deși a comunicat cu Hahn prin telefon asupra câtorva aspecte importante). În acest context Dirk Coster, unul din mijlocitorii refugiului ei în exil, i-a spus: Otto Hahn, der Nobelpreis! Er hat ihn sicher verdient. Es ist aber schade, dass ich Sie 1938 aus Berlin entführt habe […] Sonst wären Sie auch dabei gewesen. Was sicher gerechter gewesen wäre. („Otto Hahn, Premiul Nobel! Sigur că l-a meritat. Dar este păcat că v-am răpit din Berlin în 1938 [...]. Altfel ați fi fost și dumneavoastră de față. Ceea ce ar fi fost cu siguranță mai corect.”).^[38]

Otto Frisch a declarat în legătură cu premiul acordat numai lui Otto Hahn: Das ist auch nach meiner Meinung ganz richtig. Die Entdeckung der Uranspaltung […] war die entscheidende Beobachtung, aus der sich alles weitere sehr rasch entwickeln mußte. („Această decizie este și în opinia mea corectă. Descoperirea fisiunii uraniului [...] a fost observația decisivă din care totul a trebuit să se dezvolte foarte rapid.”).^[37]

Decisiv pentru încheierea discuției inițiată în mod repetat ar trebui să fie în primul rând punctul de vedere al lui Meitner, care a declarat de mai multe ori că acordarea premiului numai pentru Hahn ar fi fost absolut corectă. Aici câteva exemple:

• Die Entdeckung der Kernspaltung durch Otto Hahn und Fritz Straßmann hat ein neues Zeitalter in der Geschichte der Menschheit eröffnet. Die dieser Entdeckung zugrunde liegende wissenschaftliche Leistung scheint mir darum so bewundernswert, weil sie ohne jede theoretische Wegweisung auf rein chemischem Weg erreicht worden ist. („Descoperirea fisiunii nucleare de către Otto Hahn și Fritz Straßmann a deschis o nouă eră în istoria omenirii. Realizarea științifică care stă la baza acestei descoperiri mi se pare atât de admirabilă, deoarece a fost realizată într-un mod pur chimic, fără orientare teoretică.”)
• Hahn hat sicher den Nobelpreis für Chemie voll verdient, da ist wirklich kein Zweifel. Aber ich glaube, daß Frisch und ich etwas nicht Unwesentliches zur Aufklärung des Uranspaltungsprozesses beigetragen haben – wie er zustande kommt und daß er mit einer so großen Energieentwicklung verbunden ist, lag Hahn ganz fern. („Cu siguranță, Hahn a meritat pe deplin Premiul Nobel pentru chimie. Nu există urmă de îndoială cu privire la acest aspect. Cred însă că Otto Robert Frisch și eu însămi am adus contribuții ce nu pot fi neglijate cu privire la procesul fisiunii nucleare – care îi este originea și de ce produce atât de multă energie, aceste aspecte fiind foarte departe de preocupările lui Hahn.”)^[39] Asistentul ei Carl Friedrich von Weizsäcker a mai adăugat ulterior: Er hat in der Tat diesen Nobelpreis verdient, hätte ihn auch verdient, ohne dass er diese Entdeckung gemacht hätte. Aber dass für die Kernspaltung ein Nobelpreis fällig war, das war wohl jedermann klar. („Cu siguranță că el a meritat Premniul Nobel. L-ar fi meritat chiar și fără să fi făcut această descoperire. Dar toată lumea admite că fisiunea nucleului atomic este fenomenul ce merită Premiul Nobel.”)^[40]
• Es gelang mit einer ungewöhnlich guten Chemie von Hahn und Straßmann, mit einer phantastisch guten Chemie, die zu dieser Zeit wirklich niemand anderer gekonnt hat. Später haben’s die Amerikaner gelernt. Aber damals waren wirklich Hahn und Straßmann die einzigen, die das überhaupt machen konnten, weil sie so gute Chemiker waren. Sie haben wirklich mit der Chemie einen physikalischen Prozeß sozusagen nachgewiesen. („Hahn și Strassmann au fost capabili să facă acesta printr-o chimie excepțională, fantastică, ce a fost mult înaintea a ceea ce a fost oricine altcineva capabil în acele timpuri. Americanii au învățat să o facă mai târziu. Dar la acel moment, Hahn și Strassmann au fost într-adevăr singurii care au putut să o facă. Și asta pentru că au fost atât de buni chimiști. Cumva au reușit cu adevărat în utilizarea chimiei pentru a demonstra și de a dovedi un proces fizic.”) ^[41]

Lise Meitner va rămâne întotdeauna, chiar și fără un Premiu Nobel, una din cele mai importante personalități în domeniul fizicii.

Lise Meitner

Părinți Philipp Meitner[*][1]  Frați și surori Auguste Meitner[*]

* 1977: James Mallahan Cain (n. 1 iulie 1892, Annapolis, Maryland - d. 27 octombrie 1977, University Park, Maryland) a fost un autor și jurnalist american de origine irlandeză. Deși Cain s-a opus vehement acestei etichetări, el este de obicei asociat cu Școala Americană de roman noir de ficțiune polițistă și este văzut ca fiind unul dintre creatorii acestui „roman noir”. Câteva dintre romanele sale polițiste au stat la baza scenariilor unor filme de mare succes.

·         1980: John Hasbrouck van Vleck, fizician american, laureat al Premiului Nobel (n. 1899)

·         1985: A murit prozatoarea Alice (la nastere Alisa) Botez; (n. 1914, Slatina, jud.Olt). A urmat cursurile Facultatii de Litere si Filosofie din cadrul Universitatii Bucuresti, unde a  studiat logica si filosofia, obtinand diploma de licenta in 1938 cu teza intitulata “Structura”. Cateva fragmente din aceasta lucrare au fost publicate in 1942 in primul numar al revistei “Izvoare de filosofie”, o culegere de texte si de studii filosofice, ingrijita de Mircea Vulcanescu, de Constantin Noica si de C. Floru. Dupa absolvirea studiilor, Alice Botez desfasoara o activitate didactica in cadrul Catedrei de logica a Facultatii de Litere si Filosofie din Bucuresti, iar dupa razboi functioneaza timp de doisprezece ani ca profesoara de matematica si de fizica. De asemenea, la inceputul anilor ’50 se angajeaza bibliograf la Biblioteca Centrala de Stat, activitate pe care o desfasoara pana la pensie. Alice Botez a debutat publicistic in 1937, urmnad ca la sfarsitul anului 1940 sa tina cronica literara a revistei Vremea. In aceasta revista publica in 1944 nuvela fantastica “Asasinatul din Padurea Strambei Disperari”. Editorial a debutat tarziu, in 1968, cu romanul “Iarna Fimbul”. A urmat romanul poetic “Padurea si trei zile” (1970), poemul dramatic “Dioptrele sau Dialog la zidul caucazian” (1975), romanul isroric “Emisfera de dor” (1979), parabola “Eclipsa” (1979), povestirea “Insula alba” (1984) si jurnalul “Cartea realitatilor fantastice” (2001). Pentru cele doua lucrari scrise in 1979, “Emisfera de dor” si “Eclipsa”, Alice Botez este distinsa cu Premiul Uniunii Scriitorilor din Romania. Scriitoarea se stinge din viata pe 26 octombrie 1985 si este inmormantata la Cimitirul Bellu din Bucuresti.

·         1990: Prințesa Sophie de Hohenberg (germană Sophie Fürstin von Hohenberg; 27 iulie 1901 – 27 octombrie 1990) a fost singura fiică a Arhiducelui Franz Ferdinand al Austriei și a soției lui morganatice, Sofia, Ducesă de Hohenberg.

După asasinarea părinților ei, Sophie și cei doi frați ai ei, Maximilian și Ernst au fost luați în grija prietenului tatălui lor, Prințul Jaroslav von Thun und Hohenstein.

La 8 septembrie 1920 Sophie s-a căsătorit cu Contele Friedrich von Nostitz-Rieneck (1891–1973), fiul cel mare al lui Erwein Nostitz-Rieneck și al Amaliei Podstatzky-Lichtenstein.

Prințesa Sophie

Prințesă de Hohenberg

Prințesa Sophie von Hohenberg, ca. 1914. Părinți Arhiducele Franz Ferdinand al Austriei Sofia, Ducesă de Hohenberg  Frați și surori Maximilian, Duce de Hohenberg Prințul Ernst von Hohenberg  Căsătorită cu Contele Friedrich von Nostitz-Rieneck Copii Contele Erwein von Nostitz-Rieneck Contele Franz von Nostitz-Rieneck Contele Aloys von Nostitz-Rieneck Contesa Sophie von Nostitz-Rieneck

·         1990 - A încetat din viaţă regizorul Jacques Demy, creatorul musicalului francez; este cunoscut pentru "Lola" - 1960 şi "Domnişoarele din Rochefort" - 1967 (n. 5 iulie 1931)

·         1990 - A încetat din viaţă actorul Ugo Tognazzi, cunoscut pentru rolurile din „Tragedia unui om ridicol” - 1981, „Ultimul minut” - 1987, „Colivia cu nebune” - 1978 (n. 23 martie 1922)

·         1992: David Bohm, fizician (fizica cuantică) american (n. 1917)

·         1999: A murit compozitorul de muzică uşoară Dinu Giurgiu; (n. 1943).

·         1999: Rafael Alberti, poet spaniol (n. 1902)

·         2001 - A murit Sophie Taticheff, monteuză şi realizatoare franceză, fiica cineastului Jacques Tati (n.1946).
* 2002: Sesto Pals (n. 18 septembrie 1913, Odesa, Imperiul Rus – d. 27 octombrie 2002, Tel Aviv, Israel) a fost un poet suprarealist român.

Făcând studiile la București și Galați, l-a avut drept coleg de bancă pe Gherasim Luca. Astfel, se aliniează revistei Alge încă de la primul număr al acesteia. Semnează uneori cu pseudonimele Sesto sau D. Amprentu.

Arestat pentru pornografie în 1933, la închisoarea Văcărești, este eliberat la intervenția părinților. În urma acestei experiențe, Sesto Pals, din cauza presiunilor, mai ales pentru că familia sa încă nu avea cetățenie română, a fost nevoit să renunțe (pentru moment) la poezie.^[1]

În 1934 devine student la Politehnică pe care o termină în 1940. Emigrează în 1970 în Israel și revine la literatură abia în 1982. Poemele sale au fost publicate în 1998 în volumul Omul ciudat (prefațat de Nicolae Țone) la Editura Vinea - carte republicată în 2003 la Editura Paideia.

Volume:

• Omul ciudat, ediție îngrijită de poetul Nicolae Țone, Editura Vinea, 1998, reeditare la Editura Paideea, 2003.^[2]
• Poezie avangardistă și alte poeme (1930-1955), antologie și ediție îngrijită de Michael Finkenthal, Editura Tracus Arte, București, 2015, 152 pag

·         2005 - A murit Ion Mociorniţă, simbol al luptei împotriva comunismului în puşcăriile căruia şi-a petrecut ca deţinut politic şapte ani din viaţă; a fost fiul marelui industriaş interbelic, Dumitru Mociorniţă (n.1917).

·         2008: Heinz Krügel (24 aprilie 1921 – 27 octombrie 2008) a fost un fotbalist și antrenor german de fotbal.

·         2010: Néstor Kirchner, al 51-lea președinte al Argentinei (n. 1950)

·         2013: A decedat Lou Reed (numele la naștere Lewis Allan Reed, la origine Rabinowitz, n.2 martie 1942), muzician. cântăreț, textier și cantautor evreu-american, chitaristul și vocalistul formației The Velvet Underground, impreună cu care a fost unul dintre inventatorii stilului punk in muzica.

·         2015: Mitzura Arghezi. Pe parcursul întregii sale vieţi, Mitzura Arghezi a contribuit major la valorificarea şi promovarea moştenirii literare şi culturale pe care a preluat-o de la tatăl său, marele poet român Tudor Arghezi. Aceasta a susţinut Muzeul Naţional al Literaturii Române în toate activităţile culturale organizate şi desfăşurate fie la Casa Memorială "Tudor Arghezi - Mărţişor", al cărei custode a fost în ultimii 40 de ani, fie în cadrul evenimentelor organizate la sediul acestuia. Mitzura Arghezi era internată, din luna septembrie, într-un cămin de bătrâni privat din sectorul 1 al Capitalei. Domnica Teodorescu, cunoscută sub numele de scenă Mitzura Arghezi, s-a născut pe 10 decembrie 1928, în Bucureşti. Fiica poetului Tudor Arghezi (Ion Teodorescu), Mitzura Arghezi a studiat o perioadă pictura, a realizat ilustraţii de cărţi, iar, în 1948, ea şi fratele său Baruţu au fost exmatriculaţi de la Facultatea de Litere, după ce poetul a fost interzis. De asemenea, Mitzura Arghezi a studiat baletul cu balerina şi coregrafa Floria Capsali şi a dansat pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti, descoperind astfel şi teatrul. S-a înscris apoi la Institutul de Cinematografie, pe care l-a abandonat după doi ani şi s-a transferat la Institutul de Teatru, potrivit cinemagia.ro. Mitzura Arghezi a jucat în peste 100 de spectacole de teatru şi 18 filme. A jucat pe scena Teatrului Naţional în spectacole ca "Ploşniţa", de Vladimir Maiakovski, "Minunata pantofăreasă", de Federico García Lorca, "Gimnastică sentimentală", de Vasile Voiculescu, "1907", de Tudor Arghezi, "Seringa", de Tudor Arghezi, "Dulcea pasăre a tinereţii", de Tennessee Williams. La Teatrul Naţional Radiofonic a jucat în "Neguţătorul de ochelari" şi "Interpretări la cleptomanie", o adaptare după Tudor Arghezi, "Rapsodia ţiganilor", de Mircea Ştefănescu, "Idolul şi Ion Anapoda", de G.M. Zamfirescu. Tot la radio a avut o rubrică în cadrul emisiunii "De toate pentru toţi". Debutul în cinematografie a avut loc în 1961, cu ecranizarea schiţei lui Tudor Arghezi "Doi vecini", în regia lui Geo Saizescu. Printre cele mai importante filme în care a jucat se numără "Furtuna" (1960), "Titanic vals" (1964), "Ultimul cartuş" (1973), "Eu, tu, şi... Ovidiu" (1978), "Drumul oaselor" (1980), "Secretul lui Bachus" (1984), "Secretul lui Nemesis" (1987). Mitzura Domnica Arghezi a fost aleasă de două ori în funcţia de deputat român, în legislaturile 1996 - 2000 şi 2000 - 2004, pe listele Partidului România Mare (PRM). Între anii 2005 - 2010 a fost membru în Consiliul de Administraţie al Societăţii Române de Radiodifuziune din partea PRM.
Filmografie:

• Doi vecini (1958) - Marita
• Furtuna (1960)
• Celebrul 702 (1962)
• Anotimpuri (1963)
• Titanic vals (1964) - Gena
• Calea Victoriei sau cheia visurilor (1965)
• La porțile pământului (1966)
• Mihai Viteazul (1971) - nobilă din Transilvania
• Facerea lumii (1971)
• Ultimul cartuș (1973)
• Hyperion (1975)
• Eu, tu, și... Ovidiu (1978) - prezentatoare TV
• Audiența (1979)
• Drumul oaselor (1980)
• Grăbește-te încet (1981)
• Secretul lui Bachus (1984)
• O clipă de răgaz (1986)
• Secretul lui Nemesis (1987)

Membru al Camerei Deputaților a României
În funcție 14 decembrie 2000 – 11 decembrie 2004
Circumscripția	București
În funcție 22 noiembrie 1996 – 14 decembrie 2000
Circumscripția	Olt

* 2017: Titu Stoicheci (n. 9 ianuarie 1911, comuna Husnicioara, județul Mehedinți - d. 27 octombrie 2017, Zegaia, județul Mehedinți^[1]) a fost un generalul de brigadă în retragere român, cel mai vârstnic veteran de război din Oltenia și ultimul jandarm supraviețuitor al bătăliei de la Stalingrad

A urmat Școala Normală de Învățători din Turnu Severin, apoi Școala Militară de Ofițeri de Infanterie de la Ploiești, pe care a absolvit-o în anul 1933, iar în anul 1936 a fost avansat la gradul de sublocotenent. Între anii 1936-1939 a fost învățător la Școala Zegaia din județul Mehedinți. În anul 1939 a fost concentrat în cadrul Legiunii de Jandarmi Dolj, iar în anul 1941 a fost trimis pe frontul de la Odessa.

A participat apoi la bătălia de la Stalingrad, cea mai grea încleștare din cel de-al Doilea Război Mondial.^[3] În anul 1942 s-a întors de pe front, iar în luna martie din anul 1943 a fost avansat la gradul de locotenent și lăsat la vatră. În luna septembrie 1943 a fost concentrat în cadrul Legiunii de Jandarmi Gorj având diferite etape de concentrare și desconcentrare, până în anul 1947, când a fost avansat pentru rezultate excepționale la gradul de căpitan și trecut în rezervă.

Din 1947 și-a reluat profesia de învățător la Școala de la Zegaia unde a fost director până în anul 1971, când a ieșit la pensie.

După anul 1990 a fost avansat succesiv la gradele de maior, locotenent-colonel și colonel în rezervă, iar prin Decretul Prezidențial nr. 943 din 28 noiembrie 2013, începând cu la data de 1 decembrie 2013, a fost avansat la gradul de general de brigadă cu o stea, în retragere.

A decedat în 27 octombrie 2017.

* 2018: Vasile Mihalache (n. 26 mai 1939 - d. 27 octombrie 2018^[1]) a fost un politician român, care a deținut funcția de primar al sectorului 4 în perioada iunie 2000 - iunie 2004, din partea PDSR.^[2] A fost profesor de desen la Școala Generală nr. 194 din sectorul 4.

Sărbători

·         în calendarul ortodox: +) Sf Cuv Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor (ale cărui moaște se afșă la Catedrala Patriarhală) ; Sf. Mucenic Nestor; Duminica a 24-a după Rusalii - Învierea fiicei lui Iair

·         în calendarul greco-catolic: Sf. Nestor, martir († sec. IV)

·         în calendarul romano-catolic: Sabina, martiră († 120 sau 126, Roma). Bazilica S. Sabina de pe colina Aventin din Roma îi poartă numele.

·         în calendarul lutheran: Laurentius Petri (Lars Petersson), arhiepiscop de Uppsala, reformatorul Suediei († 27 octombrie1573, Uppsala).

·         Turkmenistan: Ziua Nationala, ziua proclamarii independentei fata de URSS; (1991).

·         Insulele Sfântul Vincent și Grenadine: Ziua independenței (1979)

VA URMA