MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU

DUMINICĂ 6 OCTOMBRIE 2919

PARTEA ÎNTÂI

Bună dimineața, prieteni!

Să mulțumim Domnului că ne-a arătat și astăzi lumina zilei și să-L rugăm să ne ocrotească de cel rău! Doamne ajută-ne!

Să aveți o sfântă zi de Duminică binecuvântată de Domnul cu pace, sănătate și bucurii!

Nu uitați, materialele prezentate zilnic de mine vă sunt destinate gratuit! Citiți-le și cu siguranță veți avea câte ceva de învățat din ele!

Eu sunt aici pentru toți prietenii mei și îmi voi continua misiunea cât timp va dori Domnul să fac această muncă! Doamne ajută!

ISTORIE PE ZILE 6 Octombrie

Evenimente

·         105 î.Hr.: In bătălia de la Arausio, armatele romane conduse de proconsulul Quintus Servilius Caepio și consulul Gnaeus Mallius Maximus sunt infrante de tribul germanic al cimbrilor. Lipsa cooperarii între comandanții armatei romane a condus la cel mai mare dezastru din istoria Romei antice, dupa batalia de la Cannae. Pierderile s-au ridicat la 80.000 de soldati, precum și la 40.000 de trupe auxiliare, practic intreaga armata.

·         69 i.Hr.: Armata republicana romana condusa de consulul Lucius Licinus Lucullus infrange fortele Armeniei in batalia de la Tigranocerta. Armenii erau conduși de regele Tigranes al II-lea , aliat al regelui Mitridate al VI-lea din Pontus.

·         1408: Atestarea documentară a municipiului Iaşi intr-un document emis de domnitorul Moldovei Alexandru cel Bun, un privilegiu comercial acordat la 6 octombrie 1408. În 1564, domnitorul Alexandru Lăpuşneanu a mutat aici capitala Moldovei de la Suceava. Între 1565 şi 1859, oraşul a fost capitala Moldovei, apoi, între 1859 şi 1862, atât Iaşi cât şi Bucureşti au fost capitalele de facto ale Principatelor Unite ale Moldovei şi Valahiei. În 1862, când uniunea celor două principate a devenit deplină sub numele de România, capitala ţării a fost stabilită la Bucureşti. Alexandru cel Bun, fiul lui Roman I (decedat la 1 ianuarie 1432), a fost domnul Moldovei între anii 1400 – 1432, succedându-i la tron lui Iuga Ologul, care a fost îndepărtat de către Mircea cel Bătrân.

·         1437: Conventul de la Cluj-Mănăștur adeverește o înțelegere între răsculați și nobili, în cursul Răscoalei de la Bobâlna. Răscoala de la Bobâlna din 1437-1438 a fost cea mai importantă răscoală din Regatul Ungariei înainte de Războiul țărănesc condus de Gheorghe Doja. Răscoala a început atunci când Gheorghe Lépes, episcopul catolic al Transilvaniei, a cerut să se plătească zeciuiala, care nu mai fusese strânsă din 1434, într-o singură tranșă. Mai mult, micii nobili maghiari și locuitorii români (care înainte erau scutiți de plata zeciuielii, fiind ortodocși) au fost și ei obligați să o plătească. Când țăranii au refuzat să plătească, episcopul i-a excomunicat. Țăranii erau nemulțumiți și de faptul că înca din timpul lui Ludovic I cel Mare, regele Ungariei, fuseseră scoși (în 1365) de sub autoritatea comiților regali și puși sub jurisdicția moșierilor. Treptat, aceștia i-au privat pe țărani de dreptul lor de până atunci la strămutare liberă. Răscoala a izbucnit în nordul Transilvaniei, dar s-a răspândit cu repeziciune spre comitatele Sătmar și Szabolcs. În iunie, pe dealul Bobâlna (în maghiară Bábolna) s-a adunat o oaste de țărani, și au construit o tabără. Au cerut înființarea și recunoașterea unei stări proprii, care să se numească Universitas Hungarorum et Valachorum (Starea ungurilor și a românilor). Ei erau conduși de un nobil sărac, Antal Nagy de Buda, și de cinci căpitani (trei țărani unguri, un țăran român (pe nume Ioan Oláh din Vireag) și un „bürger” (burghez) din Cluj). Răsculații au trimis soli la voievodul Ladislau al IV-lea Csaki. Acesta i-a executat imediat, dar după ce răsculații au obținut o victorie asupra trupelor voievodului, acesta s-a prefăcut că dorește să negocieze. Pe 6 iulie, la Cluj-Mănăștur a fost semnat un pact între părți, în care se dădea curs multora din cererile răsculaților. Apoi, cele două părți au trimis soli la împăratul Sigismund de Luxemburg, totodată rege al Ungariei, pentru arbitraj. Cu toate acestea, pe 16 septembrie, nobilimea din Transilvania, fruntașii clerului, sașii și gărzile secuiești au format o alianță de ajutor reciproc împotriva țăranilor, semnând la Căpâlna un tratat intitulat Fraterna Unio. Pe 6 octombrie s-a semnat la Apateu (în maghiară Apáti) un nou tratat, care respingea câteva din aspectele prevăzute în tratatul anterior. La începutul lui decembrie răsculații au cucerit cetatea Aiudului. În decembrie a murit împăratul Sigismund. Imediat aliații i-au atacat pe răsculați și i-au înfrânt. Armata nobiliară comandată de Desideriu de Losoncz a asediat orașul Cluj, care se alăturase răsculaților, pe care l-au cucerit la 9 ianuarie 1438. Conducătorii răscoalei au fost executați la Turda, iar Clujului i s-au retras privilegiile de oraș, locuitorii săi fiind declarați țărani. Pe 2 februarie a fost reînnoită alianța de la Căpâlna, cunoscută ulterior ca alianța celor trei națiuni (Unio Trium Nationum) prin care s-a reglementat situația socială în Transilvania în următoarele secole.

·         1595: Mihai Viteazul începe asediul localităţii Ţîrgovişe din Muntenia, silind ostirea otomana sa se retraga. După două zile de bombardamente, localitatea este recucerită de Mihai Viteazul cu sprijinul forţelor unite ale principelui transilvanean Sigismund Bathory, al arhiducelui austriac Maximilian, al domnului Moldovei, Stefan Razvan, si al marelui duce de Toscana.

·         1600: Are loc la Florența premiera operei Euridice, compusă de Jacopo Peri, creată cu ocazia nunții lui Henric al IV-lea cu Maria de Medici.

·         1683: Un grup de imigranti germani fondeaza colonia Germantown in Pennsylvania , America de Nord. A fost prima mare imigratrie a germanilor in America

·         1711: În Moldova începe instaurarea domniilor fanariote; primul domn fanariot din Moldova este Nicolae Mavrocordat. Nicolae Mavrocordat, grec fanariot, numit direct de către Poartă în scaunul domnesc al Moldovei a început şirul de domnii fanariote în această ţară, dupa pierderea tronului de catre Dimitrie Cantemir. A fost fiul lui Alexandru Mavrocordat, supranumit Exaporitul (consilier secret), mare dragoman al Porţii, originar din insula Chios [1]. Exaporitul a fost căsătorit cu Sultana, fata Casandrei, nepoata domnului Moldovei Alexandru Iliaş, descendent din dinastia domnitoare a Muşatinilor (Bogdăneştilor). Alexandru Mavrocordat a fost nu numai un iscusit diplomat, ci şi un distins om de cultură, cu studii la Padova şi Bologna. El a pus începutul celebrei biblioteci a Mavrocordaţilor, a scris opere de istorie, filosofie, teologie, retorică şi gramatică. În perioadele decembrie 1715 – noiembrie 1716 şi martie 1719 – septembrie 1730, Nicolae Mavrocordat a fost domn în Muntenia. Prima sa domnie munteană a coincis cu războiul austro-turc din 1716-1718 în urma căruia Oltenia a fost anexată de către Habsburgi (retrocedată în 1739). La 50 de ani (14 septembrie 1730) N. Mavrocordat moare, şi este înmormântat la ctitoria sa – mănăstirea Văcăreşti.

·         1760: Viitorul împărat Iosif al II-lea se căsătorește la Viena cu infanta spaniolă Isabella de Bourbon-Parma.

·         1768: Începutul războiului ruso-turc, ce s-a sfârșit în 1774 prin semnarea tratatului depace de la Kuciuk-Kainarji; Rusia a obținut ieșire la Marea Neagră.

·         1828: Stevenson face primele demonstrații cu noua sa locomotivă.

·         1849: După infrangerea revolutiei maghiare sunt executati la Arad, in Transilvania, 13 generali revolutionari.

·         1863 - A intrat in functiune, la Londra, primul metrou din lume, de-a lungul sectorului Victoria Street, cu o lungime de 6,3 km; tractiunea era realizata cu o masina cu aburi.

·         1889: În zona Montmartre din Paris, în arondismentul 18, se deschide clubul de divertisment Moulin Rouge, care va deveni cel mai faimos teatru varieté din lume. A fost construit de Joseph Oller, care era proprietar și al Paris Olympia. Este cel mai cunoscut pentru renașterea modernă a dansului can-can.

·         1908: Bosnia si Herzegovina sunt anexate de Austro-Ungaria. Congresul de la Berlin din 1878 decisese ca administrarea provinciilor Bosnia și Herțegovina să fie preluată de către Austro-Ungaria. În mod formal, aceasta nu era o anexare, teritoriul continua să facă parte din Imperiul otoman, moneda otomană ar fi urmat să fie utilizată pe teritoriul Bosniei, iar sultanul să fie recunoscut drept suveran. In fapt în 1878 perioada dominației otomane asupra Bosniei-Herțegovina ia sfârșit și începe perioada stăpânirii austro-ungare. Austro- Ungaria a ocupat din punct de vedere militar Bosnia-Herțegovina în 1878 însă nu a anexat-o. Principalul motiv pentru care teritoriul a fost ocupat militar a fost teama de a nu fi anexat de către Serbia sau Muntenegru, profitând de slăbiciunea Imperiului otoman. Anexaiunea dîn anul 1908 când Austro-Ungaria a anexat în mod oficial Bosnia-Herțegovina, a avut loc în mod evident pentru a contracara revendicările teritoriale ale Regatului Serbiei. Aceasta a radicalizat în special pe intelectualii sârbi care au format societăți secrete precum „Tânăra Bosnie”, „Unificare sau Moarte” sau „Mâna Neagră” (adeseori cu sprijinul Serbiei),care promovau unirea cu Regatul Serbiei. Războaiele balcanice care au dus la dublarea teritoriului Regatului Serbiei, au încurajat și mai mult mișcarea naționalistă sârbă. In 1918, dupa prabusirea Imperiului Austro-Ungar, Bosnia si Herzegovina intra in componenta Regatului Sarbilor, Croatilor si Slovenilor (viitoarea Iugoslavie)

·         1910: Eleftherios Venizelos este ales prim-ministru al Greciei pentru prima dată (în total va fi prim-ministru de 7 ori).

·         1918: A fost adoptata Declaratia de la Iasi a „Comitetului national al românilor emigrati din Austro-Ungaria”, in care se  contesta monarhiei habsburgice dreptul de a se ocupa de soarta românilor din Austro-Ungaria si se cerea ca întreg teritoriul locuit de români sa fie eliberat si unit cu România.

·         1927: A avut loc premiera primului film vorbit, “The Jazz Singer”, regizat de Alan Crosland. Înainte cu un an a fost prezentat un alt film vorbit, însă în acesta vocile nu erau sincronizate cu imaginile.

·         1935: La Chişinău s-a desfăşurat Congresul Neurologic la care au participat cunoscuţi neurologi români Gheorghe Marinescu (1869-1938), Ion Minea (1878-1941), endocrinologul Constantin I. Parhon (1874-1969).

·         1939 - Dupa declansarea celui de-al doilea Razboi Mondial, la 1.09.1939, Consiliul de Coroana a aprobat pozitia de neutralitate a Romaniei fata de conflictul izbucnit (comunicatul privind neutralitatea Romaniei a fost publicat in Monitorul Oficial din 7.09.1939).

·         1940 - Regele Carol al II-lea (1930-1940) a renuntat la tron in favoarea fiului sau Mihai, in varsta de 19 ani, care a depus juramantul de credinta fata de natiune (in prezenta lui Ion Antonescu, a patriarhului Miron Cristea, a presedintelui Inaltei Curti de Casatie, Gh. Lupu), confirmand deplinele puteri acordate ”Conducatorului Statului Roman”, generalul Ion Antonescu. A inceput a doua domnie a regelui Mihai I (20.07.1927-8.06.1930; 6.09.1940-30.12.1947).

·         1945 - Prima traversare a Canalului Manecii cu elicopterul.

·         1946 - George Enescu si sotia sa, Maria Cantacuzino, parasesc definitiv Romania ajutati de Yehudi Menuhin.

·         1950 - Marea Adunare Nationala a adoptat legea noii impartiri administrativ-economice in regiuni si raioane si legea privind infiintarea sfaturilor populare ca organe locale ale puterii de stat.

·         1966: LSD (Lysergic acid diethylamide), unul dintre cele mai puternice halucinogene, a fost declarat ilegal în Statele Unite ale Americii. Drogul a fost descoperit în 1938. Drogul a fost descoperit de chimistul Albert Hoffmann în 1938, în timpul unei cercetări privind cornul secarei, cu scopul extragerii unei substanțe care să stimuleze circulația sanguină. LSD cunoscut și sub denumirea comercială „Delysid” folosită de concernul farmaceutic Sandoz, era un preparat pentru tratamentul bolilor psihice și pentru scopuri de cercetare. Efectul său halucinogen a fost  descoperit de  Hofmann din întîmplare la data de 16 aprilie 1943, după ce probabil substanța s-a absorbit prin pielea cercetătorului. Această dată este sărbătorită de fanii drogului ca „Ziua bicicletei”, deoarece Hofmann în ziua amintită aflat  sub acțiunea drogului mergea acasă cu bicicleta.

·         1973: A început conflictul arabo-israelian cunoscut sub numele de „Războiul de Yom Kipur” („Marea Iertare” este cea mai mare sărbătoare religioasă la evrei); (6-25 octombrie 1973). Atacurile arabe s-au declanşat la Ziua Ispăşirii, Yom Kippur,cea mai mai sfinta zi din calendarul evreiesc, cand cei mai mulţi evrei respecta normele stricte religioase de post şi rugăciune.

·         1979:  Papa Ioan Paul al II-lea devine primul pontif care vizitează Casa Albă.

·         1987: Fiji devine republică.

·         1991: Actrița americană Elizabeth Taylor se căsătorește cu muncitorul în construcții Larry Fortensky pe care l-a cunoscut într-un centru de reabilitare pentru consumul de alcool. Acesta a fost cel de-al șaptelea soț al actriței de care se va separa cinci ani mai târziu.

·         1991 - Congresul Deputatilor Poporului a adoptat “Declaratia drepturilor si libertatilor omului” (pentru prima oara in istoria statului sovietic).

·         1993: Secretarul general al NATO, Manfred Worner, s-a pronuntat in favoarea unei “eventuale” aderari la NATO a tarilor fostului Tratat de la Varsovia. 

·         1994: Eva Barki, reprezentanta a Parlamentului Europei, presedinta Comitetului International pentru Transilvania si cunoscuta militanta pentru drepturile minoritatior maghiare, a afirmat ca tratatul romano-ungar nu trebuie sa garanteze actualele granite. 

·         1995 - Omul politic Corneliu Coposu, preşedintele PNŢCD, a primit cea mai înaltă distincţie a statului francez, Legiunea de Onoare – gradul de ofiţer (20 mai 1914 - 11 noiembrie 1995)

·         1995: Într-un articol din revista Nature, s-a prezentat descoperirea primei exoplanete, aflată pe orbita unei stele dinsecvența principală, 51 Pegasi.

·         1997 - A fost pusa piatra de temelie a noului palat prezidential din Groznii; fostul palat a fost distrus de armata rusa in februarie, 1996.

·         2000: Preşedintele iugoslav Slobodan Milošević a demisionat, fiind inlocuit de liderul opozitiei, Vojislav Kostunica

·         2000: Au fost aduse din Grecia, în România, pentru prima oara în istoria crestinismului moastele Sfântului Gheorghe. Dupa o scurta escala la Bucuresti, moastele au fost depuse la Iasi, in Catedrala Mitropolitana, lânga moastele Sfintei Cuvioase Paraschiva.

·         2002 - Papa Ioan Paul al II-lea l-a canonizat pe Josemaria Escriva de Balaguer (1902–1975), fondatorul asociaţiei Opus Dei

·         2006: Generalul Pervez Musharraf a fost reales preşedinte al Pakistanului – singura putere nucleară musulmană. Venit la putere, la 20 iunie 2001, printr-o lovitură de stat, Pervez Musharaff şi-a atras antipatia populaţiei musulmane din cauza politicii pro-Bush şi a sprijinului acordat americanilor în războiul împotriva terorismului. În 2008, Musharraf s-a exilat la Londra.

Nașteri

·         1289: S-a nascut regele Venceslaus al III-lea al Boemiei; (d. 4 august 1306). A fost începând cu 1301 rege al Ungariei iar din 1305 rege al Boemiei și rege titular al Poloniei, ultimul din dinastia de Přemysl. Venceslau al III-lea (n. 6 octombrie 1289 – d. 4 august 1306, Olmütz), începând cu 1301 rege al Ungariei, începând cu 1305 rege al Boemiei și rege titular al Poloniei, ultimul din dinastia de Přemysl – foto (Venceslau al III-lea cu coroanele Boemiei, Poloniei şi Ungariei.
* 1552: Matteo Ricci (n. 6 octombrie 1552, Macerata, Italia – d. 11 mai 1610, Beijing, Dinastia Ming) a fost un călugăr iezuit italian, astronom și matematician, unul din primii misionari creștini din China.
Ricci a sosit la Macao în 1582, de unde a început activitatea misionară. A fost primul european care a obținut permisiunea de a intra în Orașul Interzis din Beijing în 1601, la invitația împăratului Wanli, interesat de asemenea de astronomie.

Ricci a tradus Elementele lui Euclid în chineză și scrieri confucianiste în latină. Mai mulți înalți oficiali chinezi s-au convertit la creștinism în urma întâlnirii cu Ricci.

A murit la Beijing.

Matteo Ricci

* 1726: Maria Teresa Felicitas d'Este (6 octombrie 1726 – 30 aprilie 1754) a fost prințesă de Modena prin naștere și ducesă de Penthièvre prin căsătorie. A fost soacra lui Philippe Égalité și deci bunica viitorului Louis-Filip I, rege al Franței. Printre descendenții actuali se numără: Juan Carlos I al Spaniei, Albert al II-lea al Belgiei și Henri, Mare Duce de Luxembourg.

Marie Thérèse Félicité d'Este

Ducesă de Penthièvre

Maria Teresa în 1750 Părinți Francesco al III-lea d'Este Charlotte Aglaé de Orléans  Frați și surori Mathilde d'Este-Modène[*] Maria Fortunata d'Este Ercole al III-lea d'Este, Duce de Modena Benoît Philippe d'Este-Modène[*]  Căsătorită cu Louis Jean Marie de Bourbon Copii Louis Alexandre, Prinț de Lamballe Marie Adélaide, Ducesă de Orléans

·         1738: Arhiducesa Maria Anna Josepha Antonia a Austriei (6 octombrie 1738 – 19 noiembrie 1789) a fost al doilea copil al reginei Maria Tereza a Austriei și a împăratului Francisc I.

Maria Anna s-a născut la Palatul Hofburg, la Viena, centrul imperiului austro-ungar. Între anii 1740-1741 a fost moștenitoare prezumptivă până s-a născut fratele său Iosif (mai târziu Iosif al II-lea, Împărat romano-german). În familie i se spunea "Marianna".

Maria Anna a fost inteligentî însă a avut un handicap fizic. Ea a avut o sănătate precară; a suferit de o fisură a coloanei vertebrale care i-a provocat un nod în spate iar în 1757 a suferit de o pneumonie care i-a afectat permanent capacitatea de a respira. Pentru că nu i s-a putut găsi un soț regal, în 1766 a fost numită stareța Mănăstirii Imperiale și Regale pentru femeile nobile din Praga, cu promisiunea de a primi 80.000 de florini pe an. Mai târziu, ea a devenit stareță la Klagenfurt.

În 1771, ea a început construcția unui palat în Klagenfurt, unde a trăit din 1780. Împreună cu sora ei mai mică, Maria Antoaneta, a călătorit la Versailles unde a stat la mănăstire o noapte. Maria Anna a fost copilul favorit al tatălui ei; ea i-a împărtășit interesul pentru știință. Maria Anna a completat colecția tatălui ei de monede, a scris o carte despre politica mamei ei, a făcut experimente de fizică și chimie, a desenat și a pictat, a finanțat proiecte sociale, artiști și oameni de știință. Mentorul ei a fost Ignaz von Born. Nu a fost plăcută de înalta societate din cauza intereselor sale științifice lucru considerat nepotrivit pentru femei însă a fost apreciată de lumea științifică și de cea a artelor.

Sănătatea ei s-a deteriorat din cauza problemelor de respirație în 1788; a murit la 19 noiembrie 1789, la vârsta de 51 de ani.

Arhiducesa Maria Anna

Părinți Francisc I, Împărat al Sfântului Imperiu Roman Maria Terezia a Austriei  Frați și surori Leopold al II-lea, Împărat al Sfântului Imperiu Roman Ferdinand, Duce de Modena Carol Iosif al Austriei Arhiducele Maximilian Franz a Austriei Maria Carolina a Austriei Archduchess Maria Elisabeth of Austria[*] Arhiducesa Maria Amalia a Austriei Arhiducesa Maria Elisabeta a Austriei Arhiducesa Maria Ioana Gabriela a Austriei Archduchess Maria Carolina of Austria[*] Maria Antoaneta, regină a Franței Archduchess Maria Carolina of Austria[*] Arhiducesa Maria Josepha a Austriei Iosif al II-lea, Împărat al Sfântului Imperiu Roman Arhiducesa Maria Christina, Ducesă de Teschen

* 1745: Franciszek Smuglewicz sau Pranciškus Smuglevičius, (6 octombrie 1745- 18 septembrie 1807) a fost un desenator tehnic și pictor de origine polonezo-lituaniană. Smuglewicz este considerat^{[de cine?]} un precursor al artei lituaniene în era modernă ^[5]. Fratele său se numea Antoni Smuglewicz.

Franciszek Smuglewicz s-a născut în Varșovia într-o familie polonezo-lituaniană. Tatăl sau, Lukasz Smuglewicz, de asemenea și el pictor, se mutase în Varșovia din Regiunea lituaniană din Samogitia. În 1763, Franciszek a plecat la Roma, unde a început studiul artelor fine sub tutela lui Anton von Maron. A locuit în Roma până la vârstă de 21 de ani, unde a îmbrățișat stilul Neo-Clasic de a picta. În 1765 a primit o Bursă Regală din partea Regelui Poloniei și a Marelui Duce al Lituaniei, Stanisław August Poniatowski, fiind admis la Academia Saint Lucas. Ca și coleg al lui Vincenzo Brenna, a participat la catalogarea artefactelor de la Domus Aurea. În 1784 s-a întors la Varșovia, unde și-a fondat propria școală de arte fine, una dintre școlile predecesoare ale Academiei de Arte Frumoase. Clasicist, dar sub o influență puternică a barocului polonez, Smuglewicz a devenit un reprezentant de marca al istoriei picturii, un gen care a dominat artele fine din Polonia în timpul secolului al XIX-lea. În jurul anului 1790, a început să lucreze la o serie de schițe și litografii, inspirat de istoria națiunii poloneze a lui Adam Naruszewicz. Chiar dacă nu a reușit niciodată să finalizeze schițele, seria i-a adus foarte mult popularitate. În 1797 s-a mutat la Vilnius, unde a devenit fondatorul și primul decan al Institutului de Schiță și Pictură la Academia din Vilnius. Ca tutor al generației de pictori polonezo-lituanieni, Smuglewicz s-a dedicat tablourilor istorice în ultimii ani ai vieții sale. A dat Lituaniei idei clasice și perspective ale clasicismului cult. A pictat teme din viață de zi cu zi și arhitectură orașului Vilnius într-o manieră realistică. Muncă să a ajutat la reconstruirea neîntreruptă a Palatului Regal al Lituaniei din Vilnius. Printre lucrările notabile care au supraviețuit perioadei se numără “Întâlnirea de 4 ani a Parlamenului” (1793) și “Kościuszko's Oath” la Piață Veche a orașului Kraków, “Țărani lituanieni”, “Eliberând țăranii din Serfdom în Merkine”. Printre lucrările sale din perioada respectivă se regăsesc expuneri ale pereților orașului și ale porților care au fost dărâmate în timpul secolului 19. A fost îngropat în Vilnius la Comitirul Rasos (Poloneză: Cmentarz na Rossie), chiar dacă încă nu se știe cu exactitate locul.

Franciszek Smuglewicz

Sciții întâlnindu-se cu Darius, 1785   Portretul familiei Prozor, 1789, Muzeul Național din Varşovia   "Tadeusz Kościuszko depunând jurământ", 1797

* 1748: Augustin Dupré (n. Saint-Étienne la 6 octombrie 1748 – d. Armentières-en-Brie^[5] la 30 ianuarie 1833) a fost un gravor de monede și medalii francez.

Augustin Dupré și-a început cariera de gravor la manufactura regală de arme.

Pe la 1770, s-a instalat la Paris, unde și-a gravat primele medalii.

Revoluția Franceză i-a dat ocazia să-și dezvolte arta. Schimbarea de regim și reforma monetară cereau o schimbare completă a tipurilor monetare. Un concurs, provocat de pictorul Louis David, a fost deschis în aprilie 1791 de Convenție, iar proiectul lui Dupré a fost reținut pentru moneda cunoscută sub denumirea de Louis conventionnel (în română Ludovic convențional sau Ludovic al Convenției). În urma acestei promovări, Dupré a fost numit Gravor general al monedelor, printr-un decret al Adunării Naționale, emis la 11 iulie 1791. Augustin Dupré a ocupat această funcție până în 1803, când a fost revocat printr-un decret de către Primul Consul, în data de 12 martie 1803. A fost înlocuit de Pierre-Joseph Tiolier

• 

  100 franci aur^[16], 1906, gravor Augustin Dupré; revers, circular: LIBERTÉ ÉGALITÉ FRATERNITÉ, cunună de ramuri de stejar; în centru, pe trei rânduri: 1oo / FRANCS / 1906; avers: circular, RÉPUBLIQUE FRANÇAISE^[17], în centru, Geniul Franței scrie, pe două rânduri CONSTI- / TUTION, pe o placă așezată pe o coloană; un mănunchi de fascii, în stânga coloanei și un cocoș spre stânga, în dreapta coloanei.
 
• 

  Piesă cu valoarea nominală de 5 franci, emisă în 1967, argint, 37 mm diametru, 25 grame; avers: circular: LIBERTE EGALITE FRATERNITE^[18]; în centru, Hercule având în stânga saJustitia, iar în dreapta sa Republica; în exergă, semnătura artistului gravor Augustin Dupré
 
• 

  Piesă cu valoarea nominală de 5 franci, emisă în 1967, revers: circular, RÉPUBLIQUE FRANÇAISE^[17], două ramuri înfrunzite (la stânga de laur, iar la dreapta de stejar), întretăiate la cele două capete; în centru, valoarea nominală și milesimul, pe trei rânduri: 10 / FRANCS / 1967
 
• 

  Dublu sol convențional de argint (24,16 grame); Stânga: avers: circular, LOUIS XVI ROI DES FRANÇOIS^[19], jos: milesimul 1792, A (litera monetăriei din Paris); în centru, cap spre stânga. Dreapta: revers: în centru, un mănunchi de fascii surmontate de o bonetă frigiană şi înconjurate de o cunună de ramuri de stejar; la stânga fasciilor este gravată cifra 2, iar la dreapta lor este gravată litera S (valoarea nominală de 2 sols); circular, în jumătatea superioară: LA NATION LA LOI LE ROI^[20], în partea inferoară: LAN 4 DE LA LIBERTE^[21]

·         1767: S-a nascut regele haitian  Henri Christophe; (d. 8 octombrie 1820). Henri Christophe, iar în creola haitiană, Anri Kristòf , (n. 6 octombrie 1767 – d. 8 octombrie 1820), ofițer și apoi general al armatei haitiene, președinte, apoi rege, sub numele de Henri I, al statului Haiti.

·         1769: S-a nascut Sir Isaac Brock, comandant britanic.

·         1773: Ludovic-Filip de Orléans (n. 6 octombrie 1773, Paris - d. 26 august 1850, Surrey, Anglia) a fost rege al francezilor în perioada Monarhiei din Iulie între 1830 și 1848. Face parte din dinastia Bourbon-Orléans.

Ludovic-Filip d'Orléans s-a născut la palatul regal, reședința familiei Orléans din Paris, fiu al lui Louis Philippe Joseph, Duce de Chartres, care a devenit Louis Filip d'Orléans, Duce de Orléans (de asemenea cunoscut drept "Philippe Égalité" în timpul Revoluției franceze) și al Louise Marie Adélaïde de Bourbon.

Începând cu anul 1782, Ludovic-Filip a avut-o ca profesoară pe Contesa de Genlis. Ea a fost cea care i-a insuflat idei liberale. Când bunicul lui Ludovic-Filip a murit în 1785, tatăl său i-a succedat ca Duce de Orléans iar Ludovic-Filip a devenit Duce de Chartres. În 1788 când se profila Revoluția franceză, tânărul Ludovic-Filip și-a arătat simpatiile liberale când a ajutat la spargerea ușii unei celule de închisoare în Mont Saint-Michel, în timpul unei vizite acolo cu Contesa de Genlis. Din octombrie 1788 până în octombrie 1789, palatul regal a fost loc de întâlnire pentru revoluționari.

Ludovic-Filip a crescut într-o perioadă care a schimbat Europa în ansamblul său. Urmând puternicul suport pentru Revoluție al tatălui său, Ludovic-Filip s-a implicat cât timp a fost arestat împreună cu ceilalți doi fii ai săi Antoine Philippe, Duce de Montpensier și Louis Charles, Conte de Beaujolais.

Între timp, Louis-Filip a fost forțat să trăiască în umbra, evitând atât revoluționarii pro-republicani cât și centrele emigranților legitimiști francezi. S-a mutat în Elveția sub nume fals și s-a întâlnit cu contesa de Genlis și sora sa, Adélaïde la Schaffhausen. De acolo au plecat la Zürich, unde autoritățile elvețiene au declarat că pentru a a-l menține sub protecția neutralității elvețiene, Louis-Filip trebuie să părăsească orașul. Au plecat la Zug, unde Louis-Filip a fost descoperit de un grup de emigranți.

În această perioadă, Louis-Filip n-a stat niciodată într-un loc mai mult de 48 de ore. În cele din urmă, în octombrie 1793, Louis-Filip a fost numit profesor de geografie, istorie, matematică și limbi moderne la o școală de băieți. Școala, deținută de Monsieur Jost, era în Reichenau, un sat de pe cursul superior al Rinului, vizavi de Elveția. Salariul lui era de 1400 de franci și a predat sub numele de Monsieur Chabos. A stat la școală timp de o lună când a auzit vești din Paris: tatăl său a fost ghilotinat la 6 noiembrie 1793, după un proces în fața Tribunalului revoluționar.

La începutul anului 1794, Louis-Filip a început s-o curteze pe Marianne Banzori, bucătăreasa de la școala Reichenau. La sfârșitul anului 1794, Jost a descoperit că Marianne era însărcinată. Aceasta a pus capăt carierei academice a lui Louis-Filip iar Jost a trimis-o pe Marianne la Milano unde s-a născut copilul în decembrie 1794 și apoi a fost plasat într-un orfelinat.

Louis-Filip a călătorit foarte mult. El a vizitat Scandinavia în 1795 și apoi s-a mutat în Finlanda. Timp de aproape un an, el a stat la Muonio (pe valea râului Tornio), sub numele Müller ca oaspete al vicarului luteran local. Aici a întâlnit-o pe sora soției vicarului, Beata Caisa Wahlbom, care era menajeră. Fata în vârstă de 22 de ani s-a îndrăgostit de prințul de 28 de ani. La scurt timp după ce Louis-Filip a părăsit Scandinavia, Beata Caisa Wahlbom a născut un fiu pe care l-a numit Erik.

De asemenea, Louis-Filip a vizitat Statele Unite timp de patru ani, locuind în Philadelphia (unde frații săi Antoine Philippe și Louis-Charles erau exilați), New York și Boston. În Boston a predat limba franceză. În timpul petrecut în Statele Unite, Louis-Filip s-a întâlnit cu politicieni americani și oameni din înalta societate, inclusiv cu George Clinton, John Jay, Alexander Hamilton și George Washington.

În 1809, Louis-Filip s-a căsătorit cu Marie Amalie de Bourbon-Sicilies, fiica regelui Ferdinand al IV-lea al Neapolelui și a Mariei Carolina de Austria. Au avut 10 copii:

1. Ferdinand-Philippe d'Orléans (3 septembrie 1810–1842) căsătorit cu Ducesa Helen de Mecklenburg-Schwerin
2. Louise d'Orléans (3 aprilie 1812–1850), căsătorită cu Leopold I al Belgiei
3. Marie d'Orléans (12 aprilie 1813–1839), căsătorită cu Ducele Alexandru de Württemberg (1804–1881)
4. Louis d'Orléans, Duce de Nemours (25 octombrie 1814–1896), căsătorit cu Prințesa Victoria de Saxa-Coburg-Kohary
5. Françoise d'Orléans (28 martie 1816–1818)
6. Clémentine d'Orléans (3 iunie 1817–1907), căsătorită cu August de Saxa-Coburg-Kohary
7. François d'Orléans, Prinț de Joinville (14 august 1818–1900), căsătorit cu Francisca a Braziliei
8. Charles, Duce de Penthièvre (1 ianuarie 1820–1828)
9. Henri d'Orléans, Duce de Aumale (16 iunie 1822–1897), căsătorit cu Prințesa Maria Carolina Augusta de Bourbon-Două Sicilii
10. Antoine d'Orléans, Duce de Montpensier (31 iulie 1824–1890), căsătorit cu Luisa Fernanda a Spaniei

După abdicarea lui Napoleon, Louis-Filip cunoscut ca Louis Philippe al III-lea, Duce de Orléans, s-a întors în Franța în timpul domniei vărului său Ludovic al XVIII-lea. Louis-Filip împăcase familia Orléans cu Ludovic al XVIII-lea în exil. Cu toate acestea, resentimentele sale la felul cum a fost tratată familia sa, o ramură inferioară a Casei de Bourbon în timpul Vechiului Regim a cauzat fricțiuni între el și Ludovic al XVIII-lea.

Louis-Filip era în termeni mult mai prietenoși cu fratele lui Ludovic al XVIII-lea și succesorul, Carol al X, care a acces la tron în 1824.

În 1830, Revoluția din Iulie l-a răsturnat pe Carol al X-lea, care a abdicat în favoarea nepotului său de 10 ani, Henri, Duce de Bordeaux și, l-a numit pe Louis-Filip Lieutenant général du royaume, care avea sarcina să anunțe Camerei Deputaților dorința sa ca nepotul său să-i succeadă. Ludovic-Filip nu a făcut acest lucru, cu scopul de a-și crește șansele sale de succesiune. Ca o consecință, Camera l-a proclamat pe Louis-Philippe, care timp de unsprezece zile a fost regent pentru vărul său mai mic, noul rege al Franței.

Carol al X-lea și familia lui, inclusiv nepotul său au plecat în exil în Marea Britanie. Tânărul ex-rege, Ducele de Bordeaux, care în exil, a luat titlul de conte de Chambord, mai târziu a devenit pretendent la tronul Franței și a fost susținut de legitimiști.

Printr-o ordonanță pe care a semnat-o la 13 august 1830, noul rege a definit maniera în care copiii săi și sora sa iubită vor continua să poarte numele "d'Orléans" și stema Orléans declarând că fiul său cel mare, ca Prinț Regal (nu Delfin), va purta titlul de Duce de Orléans, că fiii mai mici vor continua să dețină titlurile anterioare iar sora și fiicele sale vor avea titlul de Prințesă de Orléans, nu a Franței.

În 1832, fiica sa, Prințesa Louise-Marie, s-a căsătorit cu primul rege al Belgiei, Leopold I al Belgiei. În iulie 1835, Louis-Philippe a supraviețuit unei tentative de asasinat a lui Giuseppe Mario Fieschi în Paris.

În 1842, fiul și moștenitorul său, Ferdinand Philippe, Duce de Orléans, a murit într-un accident.

Ludovic-Filip a domnit într-un mod modest, evitând fastul și cheltuielile generoase ale predecesorilor săi. În ciuda acestui aspect exterior de simplitate, sprijinul său a venit din partea burgheziei bogate. La început, el a fost iubit și numit "Regele Cetățean" și "monarhul burghez", dar popularitatea lui a suferit, guvernul său a fost perceput ca fiind din ce în ce mai conservator și monarhic în ciuda deciziei sale de a aduce în Franța rămășițele lui Napoleon.
Sub conducerea sa, condițiile claselor muncitoare s-au deteriorat iar diferența de venituri a crescut considerabil. Criza economică din 1847 a condus la Revoluția din 1848 și abdicarea lui Ludovic-Filip.

Abdicarea lui Ludovic Filip în favoarea nepotului său, contele de Paris, datată 24 februarie 1848.

Ludovic Filip în 1842

La 24 februarie 1848, în timpul revoluției din februarie 1848, regele Ludovic Filip a abdicat în favoarea nepotului său în vârstă de nouă ani, Filip, conte de Paris. Temându-se de ceea ce i s-a întâmplat lui Ludovic al XVI-lea, Ludovic Filip a părăsit repede Parisul deghizat.

Inițial, Adunarea Națională a plănuit să-l accepte pe micul Filip ca rege însă puternicul curent al opiniei publice a respins acest lucru. La 26 februarie a fost proclamată A Doua Republică Franceză. Prințul Louis Napoléon Bonaparte a fost ales președinte la 10 decembrie același an; la 2 decembrie 1851 el s-a autoproclamat președinte pe viață, apoi împăratul Napoleon al III-lea în 1852.

Ludovic Filip și familia sa au rămas în exil în Anglia, la Claremont, Surrey, unde el a murit la 26 august 1850, la vârsta de 76 de ani. În 1876, rămășițele lui și cele ale soției lui au fost aduse în Franța și îngropate la Chapelle royale de Dreux, necropola familiei Orléans pe care mama lui a construit-o în 1816 și care a fost mărită și înfrumusețată după moartea ei.

Ciocnirile dintre legitimiști și orleaniști din 1830 și 1848 legate de monarhul de drept au fost reluate în anii 1870. După căderea celui de-al doilea imperiu, Adunarea Națională dominată de monarhiști a oferit tronul pretendentului legitimist, Henri, conte de Chambord sub numele de Henric al V-lea. Cum el nu avea copii, moștenitorul lui ar fi fost (exceptând legitimiștii extremi) nepotul lui Ludovic Filip, Prințul Filip, Conte de Paris. Astfel, la moartea contelui de Chambord, Casa de Bourbon s-ar fi unit cu Casa de Orléans.

Totuși, contele de Chambord a refuzat tronul până când steagul tricolor al Revoluției nu va fi înlocuit cu steagul cu flori de iris al Vechiului Regim. Acest lucru Adunarea n-a vrut să-l facă. S-a proclamat a Treia Republică Franceză deși mulți spuneau că e ceva temporar și va fi înlocuită de o monarhie constituțională după decesul contelui de Chambord. Contele a trăit mai mult decât se așteptau. În momentul morții lui, în 1883, suportul pentru monarhie era în declin iar opinia publică era pentru continuarea celei de-a Treia Republicii ca formă de guvernământ. Unii au sugerat o restaurare monarhică sub contele de Paris după căderea regimului de la Vichy însă acest lucru nu s-a întâmplat.

Majoritatea monarhiști francezi privesc pe descendenții nepotului lui Ludovic Filip care deținea titlul de conte de Paris, ca pretendenții de drept ai tronului; alții, legitimiștii, consideră că Don Luis-Alfonso de Borbón, Duce de Anjou (numit de susținători "Ludovic al XX-lea") ar fi pretendentul de drept. El este descendentul pe linie masculină a lui Filip, Duce de Anjou, al doilea nepot al Regelui-Soare, Ludovic al XIV-lea. Totuși, Filip Duce de Anjou (regele Filip al V-lea al Spaniei) a renunțat la drepturile sale asupra tronului Franței când a acceptat tronul Spaniei, pentru a preveni o uniune Franța-Spania.

Ludovic-Filip

Rege al Franței

Părinți Louis Philippe al II-lea, Duce de Orléans Louise Marie Adélaïde de Bourbon  Frați și surori Baronne de Sternberg[*] Louis-Charles, Conte de Beaujolais Antoine Philippe, Duce de Montpensier Prințesa Adélaïde de Orléans  Căsătorit cu Marie Amalie de Bourbon-Sicilies Copii Ferdinand-Filip, Prinț Regal Louise-Marie, regină a Belgiei Prințesa Marie Prințul Louis, Duce de Nemours Clémentine, Prințesă de Kohary François, Prinț de Joinville Prințul Henri, Duce de Aumale Prințul Antoine, Duce de Montpensier

·         1801: S-a nascut omul politic francez Hippolyte Carnot; (d. 16 martie 1888).

·         1808: Frederick al VII-lea (Frederik Carl Christian) (6 octombrie 1808 - 15 noiembrie 1863) a fost rege al Danemarcei. A domnit din 1848 până la moartea sa. A fost ultimul monarh danez a vechii ramuri regale a Casei de Oldenburg și, de asemenea, ultimul monarh al Danemarcei care a domnit ca monarh absolut. În timpul domniei sale, a semnat Constituția Danemarcei, care a dat Danemarcei un Parlament și a transformat-o într-o monarhie constituțională.

Deviza sa a fost: Dragostea poporului, puterea mea.

Frederic s-a născut la Palatul Amalienborg ca fiu al lui Christian al VIII-lea al Danemarcei și al Ducesei Charlotte Frederica de Mecklenburg-Schwerin. Bunicii materni erau Friedrich Franz I, Mare Duce de Mecklenburg-Schwerin și Luise, Ducesă de Saxa-Gotha. Străbunicul patern era regele Frederic al V-lea al Danemarcei.

Primele două căsnicii ale regelui s-au terminat cu scandal și divorț. Prima dată s-a căsătorit la Copenhaga la 1 noiembrie 1828, s-a separat în 1834 și a divorțat în 1837 de verișoara sa de gradul doi, Prințesa Vilhelmine Marie a Danemarcei, fiica regelui Frederic al VI-lea. S-a recăsătorit la 10 iunie 1841 cu Caroline Charlotte Mariane de Mecklenburg-Strelitz, de care a divorțat în 1846.

La 7 august 1850, la Palatul Frederiksborg a făcut o căsătorie morganatică cu Louise Rasmussen, căreia i s-a acordat titlul de landgravine și a rămas cunoscută în Danemarca sub numele de contesa Danner. Această căsnicie se pare că a fost una fericită deși a trezit mare indignare în rândul nobililor.

Frederic al VII-lea, 1853.

Frederic care a fost ultimul rege al ramurii vechi a dinastiei Oldenburg a fost în copilarie destul de neglijat după divorțul părinților săi. Tinerețea lui a fost marcată de scandaluri private și mulți ani el a apărut ca un "copil problemă" al familiei regale.

Când Frederic al VII-lea al Danemarcei i-a succedat tatălui său pe tronul danez în ianuarie 1848 el a fost imediat confruntat cu o cerere pentru o constituție a Danemarcei. Cetățenii din provincia Schleswig-Holstein doreau un stat independent în timp ce danezii doreau să mențină sudul Iutlandei ca zonă daneză. Curând, regele a cedat insistențelor daneze și în martie 1849 el a acceptat sfârșitul absolutismului, lucru care a dus la adoptarea unei constituții democratie în iunie 1849.

În timpul primului război din Schleswig împotriva puterilor germane din 1848-1851 Frederic a apărut ca "liderul național" și a fost privit aproape ca un erou de război în ciuda faptului că niciodată nu a luat parte activă la lupte. În timpul domniei sale, Frederic s-a purtat ca un monarh constituțional. Totuși el nu a renunțat complet să intervină în politică. În 1854 a contribuit la căderea puternicului cabinet conservator Ørsted și în 1859-60 a acceptat un guvern liberal care a fost numit la inițiativa soției sale, Louise Rasmussen.

În timpul crizei ducatelor din 1862–63 cu puțin timp înainte de decesul său, el a vorbit deschis de o cooperare militară inter-scandinavă. Aceste crize minore au creat fricțiuni și au menținut o insecuritate permanentă însă acest lucru nu a micșorat popularitatea sa. Domnia lui Frederic al VII-lea a fost epoca de aur a partidului național liberal din Danemarca care a deținut puterea din 1854. Această perioadă a fost marcată de anumite reforme politice și economice, cum ar fi începutul demolării meterezelor înconjurătoare la Copenhaga în 1857 și introducerea unui comerț liber.

Frederick al VII-lea

Portret al lui Frederic al VII-lea Pictură de August Schiøtt, 1848-63 Părinți Christian al VIII-lea al Danemarcei Ducesa Charlotte Frederica de Mecklenburg-Schwerin  Căsătorit cu Vilhelmine Marie a Danemarcei Mariane de Mecklenburg-Strelitz Louise Rasmussen Copii Frederik Carl Christian Poulsen (în afara căsătoriei)[1]

·         1820: S-a nascut Jenny Lind, soprana suedeza. 

·         1828: S-a nascut  Alexandr Mohailovici Butlerov, chimist rus,  cunoscut ca fondator al teoriei structurii chimice, teorie ce stă la baza chimiei organice; (d.05.08.1886).

·         1831: S-a nascut Richard Dedekind, matematician german. 

·         1838: S-a nascut Giuseppe Cesare Abba, scriitor si revolutionar italian. 

·         1846: S-a nascut George Westinghouse, inginer si inventator american. 

·         1882: S-a nascut Karol Szymanowski, compozitor si pianist polonez, intemeietorul scolii muzicale moderne din tara natala. 

·         1886: S-a nascut renumitul pianist elvetian Edwin Fischer; (d.24.01.1960). Edwin Fischer (n. 6 octombrie 1886, Basel — d. 24 ianuarie 1960, Zürich), pianist și dirijor elvețian. A fost unul dintre cei mai mari pianiști ai secolului 20, apreciat în mod deosebit în repertoriul german: Johann Sebastian Bach, Wolfgang Amadeus Mozart, Ludwig van Beethoven și Franz Schubert. A fost de asemenea unul dintre cei mai mari profesori de pian ai timpurilor moderne.

Edwin Fischer s-a născut la Basel, unde a făcut primele studii în muzică. A urmat școala privată de muzică din Berlin Conservatorul Stern la profesorul Martin Krause.

Fischer a însoțit-o și pe Elisabeth Schwarzkopf într-un renumit EMI LP de la începutul anilor 50-lea al lui Schubert Lieder. Ultima sa colaborare muzicală a fost cu violonistul Gioconda de Vito. În timpul sesiunilor de înregistrare a sonatelor de vioară Brahms nr. 1 și 3, a trebuit să meargă la Londra pentru tratament medical, unde i sa spus că este grav bolnav. A murit la scurt timp după aceea în Zürich.

Edwin Fischer

·         1887: S-a nascut Le Corbusier, arhitect francez de origine elvetiana. Charles-Édouard Jeanneret-Gris, cunoscut sub pseudonimul de Le Corbusier pe care l-a adoptat (n. 6 octombrie 1887– d. 27 august 1965), arhitect, urbanist, decorator, pictor, sculptor, realizator de mobilier, teoretician și scriitor elvețian, naturalizat cetățean francez, faimos, pentru contribuțiile sale importante la curentele arhitecturale ce astăzi poartă numele de modernism, brutalism sau stilul internațional în arhitectură, alături de Ludwig Mies van der Rohe, Walter Gropius și Theo van Doesburg. Numele sau real este Charles Edouard Jenneret,si a fost unul dintre cei mai influenti arhitecti ai secolului XX, care a fost preocupat de conceperea unor constructii cu structuri functionale si cu o estetica revolutionara. A construit prima casa la varsta de 18 ani, incurajat fiind de unul dintre profesorii sai. in 1908, a plecat la Paris unde a inceput sa lucreze cu Peter Behrens, care l-a invatat despre procesele industriale si design-ul masinilor. S-a reintors in tara natala, dar a revenit in Franta, iar in 1920 si-a luat pseudonimul “Le Corbusier”. A fost faimos pentru contribuţiile sale la curentele arhitecturale care astăzi poartă numele de modernism sau stilul internaţional în arhitectură, alături de Ludwig Mies van der Rohe, Walter Gropius şi Theo van Doesburg. S-a implicat activ in arta, punand bazeele curentului purist, a scris eseuri si a proiectat cladiri cu diverse destinatii. in anii ’50, s-a apucat si de sculptura. A decedat la 27.08.1965.

Le Corbusier

·         1892 - S-a născut lingvistul şi folcloristul român de origine aromână, Tache Papahagi, cunoscut pentru lucrările „Antologie aromânească” - 1922, „Graiul şi folclorul Maramureşului” - 1925, „Dicţionarul dialectului aromân, general şi etimologic” - 1963, 1975 (m. 17 ianuarie 1977)

·         1898: Franz Altheim, istoric și filolog german, membru de onoare al Academiei Române (d. 1976)

·         1902: Petre Țuțea, filosof și eseist român (d. 1991). A   fost supranumit un Socrate român, datorită preocupărilor filosofice şi rolului educativ pe care l-a asumat prin exemplul său personal în orice circumstanţe, chiar şi în închisoare. Din cauza persecuţiei a publicat foarte puţin înainte de 1989, însă imediat după prăbuşirea regimului comunist scrierile şi interviurile sale au început să fie difuzate (d. 3 decembrie 1991). S-a bucurat de prietenia lui Emil Cioran, Mircea Eliade, Eugen Ionescu, Constantin Noica. A  fost preocupat de filosofia religioasă creştin-ortodoxă. („Bătrâneţea şi alte texte”, „Tratat de economie politică”, „Comentarii la Platon”, „Reflecţii religioase asupra culturii”, „Filosofia nuanţelor”, „Introducere mistică în filosofia modernă”) ;(m. 3.12.1991).

În 1933, Petre Țuțea a fost angajat prin concurs ca referent în Ministerul Industriei și Comerțului (ulterior devenit Ministerul Economiei Naționale) unde a avansat până la funcția de director de studii, funcția maximă pe care a deținut-o în cariera de economist apoi, între martie 1933 și decembrie 1934 a fost detașat în Germania la Agenția economică din Berlin (tot ca angajat al Ministerului Industriei și Comerțului și nu pentru studii la Universitatea Humboldt, unde ar fi fost trimis de către Alexandru Vaida-Voevod). Rechemat în Ministerul Economiei Naționale, centrala Industrie și Comerț, Petre Țuțea funcționează aici până la data arestării - 12 aprilie 1948. Deși doctor în Drept, se specializase în economie, conform vocației sale reale.^[7].

După 6 septembrie 1940 Conducerea Mișcării Legionare îi încredințează lui Țuțea funcția de secretar general la Ministerul Economiei Naționale și, în această calitate, face parte din diverse delegații care au purtat negocieri economice la Berlin și la Moscova^[8].

După Rebeliunea legionară este deținut pentru scurtă vreme în Lagărul de la Târgu Jiu, după care este eliberat și repus în funcție^[9]

După 23 august 1944, continuă să lucreze în același minister, la Direcția Încurajării Exportului, apoi funcționar în Direcția Studii și Documentare, pentru ca în final să lucreze în Direcția Acorduri, protejat de Lucrețiu Pătrășcanu contra epurărilor succesive din aparatul de stat^[9]. Două săptămâni după destituirea lui Pătrășcanu a fost arestat și Țuțea care, cu o întrerupere între 1953 și 1956, va fi deținut până în 1964 ^[9].

Eliberat din detenție, în urma amnistiei din 1964, patru ani mai târziu, în primăvara lui 1968, lui Petre Țuțea i se întocmește o "fișă personală" (în cadrul unui "Referat cu propuneri de avertizare a numitului Țuțea Petre"):

„Dar, fire de boem, dominat puternic de eul său, n-a acceptat să intre în câmpul muncii pe lângă faptul că nu este dispus "să se bage slugă la dârloagă" (sic!) autocaracterizându-se ca om "inadaptabil la situația politică și economică actuală"”

În vârstă de 66 de ani în 1968, Petre Țuțea avea deja vârsta de pensionare, dar deținuților politici nu li se recunoștea perioada de detenție drept "vechime în muncă". Tot aici se propune: "a se aproba avertizarea numitului Țuțea Petre de către organele noastre, fără audierea unor martori deoarece poziția sa dușmănoasă a fost semnalată de mai mulți informatori".(^[9])^[7] Până la sfârșitul vieții a trăit extrem de modest, într-o garsonieră din apropierea Parcului Cișmigiu, ajutat de câțiva prieteni care obținuseră un mic ajutor bănesc și mâncare de la Casa Scriitorilor.

Petre Țuțea este arestat în 12 aprilie 1948, fiind încarcerat în arestul Siguranței din str. Rahova, acuzațiile care i se aduceau fiind de spionaj în favoarea anglo-americanilor. În realitate, în 11 februarie 1948 diplomatul britanic John Bennet a înaintat la Foreign Office un raport asupra situației economice din România, citând pe larg dintr-o lucrare redactată cu ani în urmă de Petre Țuțea, în cadrul Oficiului de Studii al Ministerului Industriei și Comerțului (Economiei Naționale), privind relațiile economice româno-germane din trecut, ca bază de comparație cu relațiile economice româno-sovietice. Suspectat de Siguranță, pentru "consolidarea" dosarului, lui Țuțea i se încredințează de către secretarul general al ministerului, Simon Zeigher, efectuarea unei lucrări privind participarea capitalului străin la dezvoltarea industriei petroliere din România, subiectul fiind considerat foarte tentant pentru "oficinele informative britanice". Întrucât realizarea referatului necesita delegații la întreprinderile petrolifere și accesul la arhiva ministerului, Țuțea a solicitat acest lucru, pretext pentru Simon Zeigher să ceară arestarea sa imediată.^[11](^[9]) Petre Țuțea este anchetat până în 10 noiembrie 1948. Anchetatorii Securității sunt incapabili să probeze vreo încălcare a legii de către arestat, așa cum dovedește un referat din 10 decembrie 1949, semnat de căpitanul de securitate Nicolaescu Marin. În consecință se propune încadrarea arestatului în prevederile Ordinului 5/1948, categoria preventivi, vizând arestarea foștilor legionari.^[12](^[9]) Neputându-se reține în sarcina sa vreo acuzație dovedită, este trimis la închisoarea Jilava, unde rămâne până la 23 aprilie 1949. Este ridicat de la Jilava și transportat la închisoarea Ocnele Mari, fără ca situația sa de reținut să primească vreo clarificare. Aici este uitat până în noiembrie 1950 când este, oficial, internat prin Decizia M.A.I. nr. 193/1950, pe timp de 24 de luni, "pentru activitate legionară", pedeapsa expirând la 29 noiembrie 1952. Conform obiceiului, a fost eliberat abia în anul următor, "cu o mică întârziere", abia în 29 mai 1953.^[13](^[9]) Odată intrat în "sistem", regimul având nevoie de țapi ispășitori pentru lipsa de eficiență pe toate planurile, Petre Țuțea nu mai avea cum să scape. Este arestat din nou în 1956. În „Ordonanța de pornire a procesului penal”, datată 20 decembrie 1956, redactată de lt. Urucu Nicolae se menționează:

„ numitul Petre Țuțea este învinuit pentru faptul că din anul 1955 a început să participe la întâlniri clandestine împreună cu alți indivizi, unde s-au purtat discuții dușmănoase împotriva regimului de democrație-populară din R.P.R.”

^[14](^[9]) În fapt, Petre Țuțea a fost arestat la 22 decembrie 1956 pentru "delictul de agitație", "dovezile" urmând a fi "fabricate" ulterior. Anchetarea acestuia, nu a adus însă nici un element incriminator. În consecință, în 4 decembrie 1957, lt. maj. Blidaru Gheorghe, anchetator penal de securitate, a redactat "Concluziile de învinuire" împotriva mai multor persoane, printre care și Petre Țuțea, învinuiți de săvârșirea infracțiunii p.p. de art. 209, pct. 1 C.P., prin modificarea art. 209, partea a III-a C.P., făcută prin Decretul nr. 469/1957 care "încă din anul 1948-1949 au inițiat și organizat […] organizația subversivă de tip fascisto-legionar denumită "Partidul Naționalist", în frunte cu legionarii Ștefan Petre și Porsena Nicolae (fugiți de mult din țară), având drept scop răsturnarea prin violență a regimului democrat-popular din R.P.R. și instaurarea unui regim fascist.^[15](^[9]) Deși Țuțea nici măcar nu-i cunoscuse pe cei doi legionari, la proces s-a susținut că fusese deja desemnat de "conspirație" drept viitor șef de stat.^[16](^[9])

Tribunalul l-a condamnat, prin Sentința nr. 241/20 decembrie 1957, pe Petre Țuțea, "în baza art. 209, pct. 2, lit. a C.P., modificat prin decretul 469/57", la "10 (zece) ani închisoare corecțională și 5 (cinci) ani interdicție corecțională pentru uneltiri contra ordinii sociale p.p. de art. 209, pct. 2 lit. a C.P., prin schimbarea calificării din art. 209, pct. 1 C.P., modificat prin Decretul 429/57, conf. Art. 292 C.J.M. și art. 306 C.Pr. Pen. În baza art. 25, pct 6 C.P. se confiscă averea totală personală a condamnatului Țuțea Petre. Conform art. 304 C.J.M. îl obligă la 500 lei cheltuieli de judecată.^[17](^[9]) În ceea ce privește confiscarea totală a averii condamnatului Petre Țuțea, procesul verbal de "confiscare" redactat de executorul judecătoresc Păcurariu Eneas în 26 iunie 1958, în locuința lui Petre Țuțea din str. Știrbey Vodă nr. 164, a constatat că averea condamnatului se rezumă la câteva cărți, în consecință, negăsind bunuri "confiscabile", a trebuit să se retragă.^[18] (^[9]) Odată pornit mecanismul represiv, nu avea să se oprească aici. Întemnițat la Aiud, Petre Țuțea trece prin ritualurile "reeducării de tip Aiud", iar în 1959 este implicat într-un nou proces. În 14 iunie 1959, este acuzat că în închisoare, împreună cu alți deținuți "s-au constituit într-o grupare contrarevoluționară, purtând discuții legate de trecutul organizației legionare în scopul menținerii moralului legionar."^[19](^[9]) În ciuda faptului că starea sănătății sale se înrăutățise simțitor, chestiune semnalată într-un raport medical din 15 iulie 1959^[20](^[9]), Petre Țuțea continuă să reziste anchetatorilor, astfel încât anchetatorul penal, același lt. Urucu Nicolae, este din nou nevoit să "redacteze" actul de acuzare :

„datorită fanatismului său legionar, învinuitul Țuțea Petre a căutat și acum să se mențină pe poziție de nemărturisire completă a activității sale criminale pe care a desfășurat-o, recunoscând numai parțial unele fapte din activitatea subversivă desfășurată.”

^[21](^[9])

În 29 septembrie 1959, Colegiul de fond al Tribunalului Militar al Regiunii a II-a Militare îl condamnă pe Țuțea Petre la „18 ani muncă silnică și 8 ani degradare civică pentru infracțiunile p.p. de art. 209, pct. 1, C.P.” Sentința a rămas definitivă prin respingerea recursului, conform deciziei nr. 540/1959 a Tribunalului Suprem, Colegiul Militar.^[22](^[9]) Petre Țuțea și-a executat pedeapsa în penitenciarul Aiud, fiind eliberat la 1 august 1964, grațiat prin Decretul nr. 411/1964. Odată eliberat, va fi permanent sub urmărire "organelor de Securitate" până în 22 decembrie 1989, posibil și după această dată.

În ultimii ani, (după 1989), starea sănătății lui Petre Țuțea s-a înrăutățit. Majoritatea timpului o petrecea în pat, fără a mai ieși din casă. A avut însă în preajma lui permanent câțiva prieteni din detenție, dar și studenți. Din cauza tremuratului mâinilor, nu mai putea să scrie, trebuind să dicteze. În toamna lui 1991, Petre Tuțea a fost internat la spitalul Filantropia. Deși rezultatul analizelor a fost bun, a continuat să fie chinuit de cefalee și de groaza de singurătate.^[32] La insistențele lui Dan Amedeo Lăzărescu, se înscrie în PNL. Țuțea moare la 3 decembrie 1991, dimineața, lucid fiind, într-o rezervă a spitalului "Cristiana" din București pe când era intervievat de un grup de reporteri. Avea 89 de ani. Ultimele sale cuvinte au fost : "Doamne Iisuse Hristoase, ai milă de mine!" Este dus de la București la Boteniul natal cu o mașină care transporta morcovi. Înmormântarea are loc în ziua Sfîntului Nicolae, drumul spre locul de veci făcîndu-l într-un car tras de boi. Cei prezenți la înmormântare susțin că nici măcar nu erau boi. Erau vaci.^[24] Slujba de înmormântare a fost făcută după rit ortodox, Petre Țuțea fiind înmormântat în cimitirul ortodox al comunei Boteni. Într-un interviu, publicat postum, în "România Liberă", Petre Țuțea afirma :

„Am lăsat o cerere la Uniunea Scriitorilor să fiu înmormântat la Blaj, în Mica Romă a lui Eminescu. Am plătit slujba, clopotele, locul. Acu - sigur că la Blaj pot să fiu înmormântat și lângă gard, că-i pământ sacru acolo... Eu sunt legat de Blaj prin concepția mea panlatină a culturii române".”

^{[33][note 5][note 6]}

·         1903: Ernest Walton, fizician irlandez, laureat al Premiului Nobel (d. 1995)

·         1903: Moisei Gamburd, pictor român (d. 1954)

·         1906: S-a nascut Janet Gaynor, actrita americana, prima careia i s-a decernat premiul Oscar din partea Academiei Americane de Film. 

·         1908: S-a născut Carole Lombard (Jane Alice Peters), considerată una dintre cele mai talentate actriţe ale filmului mut („Nothing Sacred”, „My man Godfrey”) ; (m. 16.01.1942). Carole Lombard (n. 6 octombrie 1908; d. 16 ianuarie 1942), născută Jane Alice Peters în Foer Wayne, Indiana, actriță de origine americană.

·         1914 - S-a născut exploratorul Thor Heyerdahl (m. 18 apr. 2002); este cunosctu pentru expediţia Kon-Tiki, în care a navigat 4.300 mile (aproximativ 7.000 km) din America de Sud până în Insulele Tuamotu. Thor Heyerdahl (n. 6 octombrie 1914, Larvik, Norvegia – d. 18 aprilie 2002, Colla Micheri, Italia), etnograf cu formarea de biolog, și aventurier norvegian cu realizări științifice în zoologie și geografie. A întreprins, în 1969 si 1970, expeditii cu barcile din papirus „Ra-1” si „Ra-2” pe ruta a navigat 4.300 mile (aproximativ 7.000 km) din America de Sud pana in Insulele Tuamotu . Heyerdahl a dorit sa demonstreze valabilitatea ipotezei conform căreia populația din Polinezia nu provenea din Asia de Sud-est, așa cum se credea până atunci, ci din America. Ipoteza fiind primită cu răceală, Thor s-a decis să demonstreze că o călătorie din America de Sud era realizabilă cu mijloace primitive, această călătorie fiind descrisă în amănunt într-una din cărțile lui ( Expeditia Kon-Tiki).

·         1914: Horia Nițulescu, poet român (d. 1982)

* 1914: Leonida Georgievna, Mare Ducesă a Rusiei, Leonida Georgievna Romanova (Леонида Георгиевна Романова) (6 octombrie S.V. 23 septembrie 1914 – 23 mai 2010), soția Marelui Duce Vladimir Kirillovici al Rusiei, pretendent la tronul Rusiei. A fost un susținător activ și deschis al pretențiilor invocate de Vladimir și fiica lor, Maria Vladimirovna, de a fi acceptați ca șefi legitimi ai Dinastiei Romanov și de jure suverani ai Imperiului Rus.

Prințesa Leonida.

Născută la 6 octombrie 1914 la Tiflis, Georgia, Imperiul Rus ca Prințesa Leonida Bagration de Mukhrani, ea a fost fiica Prințului George Bagration de Mukhrani și a soției lui poloneze, Helena Sigismundovna născută Nowina Złotnicka (1886–1979).

Ea descinde pe linie paternă din foștii regi ai Georgiei care au condus regatul timp de trei secole. Familia mamei ei a aparținut aristocrației poloneze.^[2] În 1801 Țarul Pavel a anexat Georgia Imperiului rus, după care Bagration a devenit o familie de frunte a nobilimii ruse, servind în armata țarului și la curtea de la Sankt Petersburg.

Bunicul Leonidei, Prințul Alexandru Iraklijevich, era în Rusia când a izbucnit Revoluția bolșevică și, în urma asasinării Țarului Nicolae al II-lea și a familiei sale în iulie 1918, a încercat să plece în Georgia natală. Trei luni mai târziu a fost capturat la Piatigorsk, la nord de granița georgiană, și executat.^[2] Familia s-a refugiat la Constantinopole, apoi a petrecut opt luni în Germania înainte de a se întoarce la Tbilisi, acum capitală a Republicii Sovietice Socialiste Georgiană pentru a re-pretinde o parte din proprietăți, pe care ca emigranți riscau să le piardă prin confiscare totală.^[2] Grație intervenției scriitorului Maxim Gorki, care în tinerețe a fost încurajat de către Bagration, în 1931 ei au părăsit Uniunea Sovietică mergând în exil în Spania.^[3] Apoi familia s-a stabilit în Franța.

Leonida s-a căsătorit la Nice, Franța, la 6 noiembrie 1934, cu Sumner Moore Kirby (1895–1945), un om de afaceri americano-evreu. Au avut o fiică, Helene, născută în 1935, înainte de divorțul din 1937. Kirby a murit la spitalul din Leau în 1945, după ce a fost salvat din lagărul de concentrare Buchenwald în 1944, lăsând-o pe Helene moștenitoarea unei averi considerabile.

Prințesa Leonida Bagration de Mukhrani

Mare Ducesă a Rusiei

Leonida Georgievna, Mare Ducesă a Rusiei Părinți George Bagration of Mukhrani[*] Q61811108[*]  Frați și surori Irakli Bagration of Mukhrani[*]  Căsătorită cu Sumner Moore Kirby Vladimir Kirillovici, Mare Duce al Rusiei Copii Helen Louise Kirby, Contesă Dvinskaya Maria Vladimirovna, Mare Ducesă a Rusiei

* 1916: Iftimie Bârleanu (n. 6 octombrie 1916, satul Măzănăești, județul Suceava - d. 19 ianuarie 1986, Iași) a fost un sculptor român, autor a mai multor monumente care impresionează prin forță și expresivitate artistică.

Iftimie Bârleanu s-a născut la data de 6 octombrie 1916, în satul Măzănăești din județul Suceava. După ce a absolvit școala primară din satul natal, a urmat cursurile Școlii de arte și meserii din Câmpulung Moldovenesc între anii 1929-1934, secția sculptură în lemn, sub îndrumarea sculptorului Ion Pâșlea (1869-1952). A urmat apoi cursurile Academiei de Arte Frumoase din Iași, cu sculptorul Ion Irimescu, ale cărei cursuri le-a absolvit în anul 1945.

După absolvirea Academiei în 1945, a lucrat ca șef de lucrări și profesor la Institutul de Arte Plastice din Iași, îndeplinind și alte diferite funcții. A fost membru al Uniunii Artiștilor Plastici, președinte al UAP Filiala Iași și vicepreședinte al Uniunii Artiștilor Plastici din R.S.R. Începând cu anul 1945, a participat la numeroase expoziții de sculptură atât în țară, cât și în străinătate. El a călătorit în străinătate pentru perfecționarea măiestriei artistice, lucrând intens și participând la expoziții cu opere de-ale sale.

Prin Decretul nr. 514 din 18 august 1964 al Consiliului de Stat al Republicii Populare Romîne, sculptorului Iftimie Bârleanu i s-a acordat titlul de Artist Emerit al Republicii Populare Romîne „pentru merite deosebite în activitatea desfășurată în domeniul teatrului, muzicii, artelor plastice și cinematografiei”.^[1]

A fost distins cu Ordinul „Meritul Cultural” cl. IV, Premiul I pentru artă monumentală al UAP și Premiul „Ion Andreescu” al Academiei Române (1981).

Sculptorul Iftimie Bârleanu a trecut la cele veșnice la data de 19 ianuarie 1986 la Iași.

A lucrat în lemn, piatră și bronz, subiecte inspirate din foclorul românesc, chipuri de țărani bucovineni sau portrete ale unor personalități ca Ion Creangă, Garabet Ibrăileanu, Mihail Sadoveanu, Nicolae Iorga ș.a. Iftimie Bârleanu este autor a mai multor monumente care impresionează prin forță și expresivitate artistică, dintre acestea menționând:

• Statuia ecvestră a lui Ștefan cel Mare (Suceava, 1977) - statuie din bronz turnat cu o înălțime de 23 metri (inclusiv soclul), aflată în apropierea Cetății de Scaun a Sucevei;
• Statuia lui Ioan Vodă cel Viteaz (Iași), din cadrul Grupului Statuar al Voievozilor;
• Ion Creangă (Iași, 1968) - bust de granit aflat în curtea Bojdeucii lui Ion Creangă din Iași;
• Dosoftei (Iași, 1975) - statuie din bronz aflată în fața Casei Dosoftei din Iași;
• Avraham Goldfaden (Iași, 1975) - bust din bronz, amplasat în partea dreaptă a Teatrului Național din Iași;
• Ștefan cel Mare (Vaslui, 1975) - statuie din bronz turnat cu o înălțime de 6.90 metri, plus soclul care are 8 metri;
• Dimitrie Cantemir (Huși);
• Ion Neculce (Prigoreni);
• Nicolae Iorga (Botoșani);
• Elegie (Liveni) etc.

Iftimie Bârleanu

Statuia ecvestră a lui Ștefan cel Mare din Suceava

Bustul lui Avraham Goldfaden din Iaşi

·         1927: Ioan Pop de Popa (n. 6 octombrie 1927, Oradea) este profesor doctor docent, medic cardiolog, specialist în chirurgie cardio-vasculară. A efectuat prima operație pe cord deschis din România la 5 aprilie 1973, la Târgu-Mureș. Ioan Pop de Popa a fost senator în legislatura 2000-2004. S-a născut în Oradea, din părinții: Ioan (profesor de științe agricole), mama: Lucreția, casnică. La Oradea, în perioada 1934-1938 a urmat școala primară, apoi Liceul Emanuel Gojdu (clasele I-II) (1938-1940). Între anii 1940-1944, familia sa s-a refugiat din Ardealul de Nord la Beiuș, unde a urmat clasele III-VII la liceul „Samuil Vulcan”. B - pag. 61

În 1944 a participat voluntar ca elev de liceu sanitar în spitalul de campanie pe frontul de eliberare din Apuseni. După eliberarea Ardealului, și-a continuat studiile (clasa a VIII-a) la liceul „Emanoil Gojdu” din Oradea (1945-1946), după care la Facultatea de Medicină Generală din Cluj (1946-1952), pe care a absolvit-o cu diplomă de merit Magna cum laude și este declarat doctor-medic.

Între anii 1949-1954 a fost numit preparator la Institutul de Anatomie umană și chirurgie operatorie a IMF din Cluj, apoi extern la Clinica de chirurgie generală nr. 1 a profesorului doctor Aurel Nana. În perioada 1953-1954 a realizat prima inimă artificială și primul plămân artificial din România, atunci printre primele patru din lume. A efectuat primele circulații extracorporale experimentale din România, inclusiv primele hemodiluții în CEC. A început primele transplante experimentale de organe, de rinichi și pancreas.

În 1958 a realizat experimental primele transplante cord-plămân. (B - p. 132). În anii 1952-1962 a fost asistent universitar la Clinica de chirurgie generală nr. 1 a profesorului doctor Aurel Nana, IMF Cluj.

În 1957 a obținut prin examen titlul de medic specialist chirurg în chirurgia generală. În 1960 s-a specializat în chirurgia cardiovasculară la Spitalul Fundeni, București, sub conducerea profesorului doctor Voinea Marinescu.

În 1962 s-a transferat, în calitate de șef de lucrări la IMF Târgu Mureș, Clinica de chirurgie generală condusă de conf. dr. Zoltán Pápai. În anul următor s-a specializat în chirurgia cardiovasculară la Institutul Bakulev din Moscova, sub îndrumarea profesorului I. V. Burakovski. La întoarcere, a înființat clinica de chirurgie cardiovasculară din Târgu Mureș. În anul 1968 efectuează un schimb de experiență la clinica Broussais din PARIS. Prof. Dr CHARLE DOUBOST. În anii 1970/71 efectueaza o specializare in chirurgia cardiovasculara cu o bursa data de Guvernul American la centrul The Methodist Hospital Prof. Michael DE Bakei si Saint Luks Children Hospital Prof DENTON Cooley in Texas Houston si Saint Vincens HospitalMEDICAL UNIV. Portland Oregon Prof Dr Alberth Starr si Mayo-Rokester'Prof Dr Pluth.

În perioada 1963-1974 a fost prorector al Institutului de medicină și farmacie Târgu Mureș, unde a înființat secția română a acestei universități, unde anterior limba de predare fusese exclusiv maghiara. (H - p. 20-21 și B - p. 48). În 1964 și-a susținut teza de doctorat la IMF Cluj cu titlul: Cercetări experimentale cu un procedeu personal de transplantare a inimii. Reflectare clinică. I-a fost conferit titlul de doctor în științe medicale. A prezentat la Atena, la Congresul Internațional de Chirurgie Cardiovasculară lucrarea însoțită de film color: „Procedeul personal de transplantare a inimii”. În 1970 - 1971 a efectuat o specializare în chirurgia cardiovasculară în Texas, SUA, la Houston (la profesorii univ. Michael DeBakey (1908-2008), Denton Arthur Cooley și Edvards^[1]), și în Portland, Oregon, cu o bursă acordată de Statele Unite. (B - pag. 79-86)

Întors acasă din dispoziție administrativă superioară, a fost transferat împotriva voinței sale la Universitatea de Medicină și Farmacie Carol Davila din București pe post de profesor și, în paralel, într-o funcție de decizie cu mână liberă pentru a aplica în România cele văzute în Statele Unite. (B - p. 85-93). Ca urmare:

• a înființat specialitatea de chirurgie vasculară care nu figurase în nomenclatorul ministerului sănătății la acea dată;
• a scos chirurgia cardiovasculară din chirurgia generală, stabilind-o ca specialitate distinctă;
• a înființat Centrul Național de Boli Cardiovasculare București Fundeni (B - p. 95-108), cu 780 de paturi, 10 săli de operații, 35 paturi reanimare, 4 săli de cateterism cardiac, diverse laboratoare de explorări funcționale, de biochimie, punând la un loc, în aceeași clădire, chirurgia cardiacă, cardiologia și hematologia, care fusesera anterior dispersate prin București. Această unitate a fost astfel supranumită atunci nava-amiral a medicinei românești.
• a înființat școala modernă de chirurgie cardiovasculară din România, specializând circa 160 de chirurgi cardiovasculari români și unsprezece străini;
• a inițiat și a contribuit la înființarea celor șapte centre de chirurgie cardiovasculară, inclusiv cel al armatei (B - p. 115-120), pe lângă fiecare universitate de medicină și farmacie din România. Astfel, pacienții din România se puteau opera acasă, nu era nevoie să plece în străinătate.
• a inițiat, prin deplasări repetate cu echipa de chirurgi și anesteziști, la spitalul republican din Chișinău, instruirea pentru operațiile pe cord deschis. Pacienții din Republica Moldova erau anterior tributarii intervențiilor cardiace făcute în alte țări, pe valută (B - pag. 126);
• a înființat Societatea română de chirurgie cardiovasculară, a cărei activitate meritorie s-a concretizat prin numeroase lucrări științifice și șapte congrese internaționale care au avut loc în România;
• a elaborat atât singur, cât și cu colectivul circa șase sute de lucrări științifice, precum și 12 monografii de specialitate;
• ca membru în diverse comisii de concurs, de promovare și în calitate de conducător de doctorate (35), a promovat cadre merituoase în munca didactică superioară (15) (B - p. 126-130);
• a aplicat cu succes "industria medicală în alb" văzută în America, operând la Fundeni pacienți proveniți din țări bogate, dar fără medicină de vârf;
• a înființat în 1991 FOBAC, Fundația pentru Ocrotirea Bolnavilor cu Afecțiuni Cardiovasculare, organizație neguvernamentală, care a ajutat cu medicamente mii de bolnavi;
• a fost vizitat de circa 50 de profesori universitari, șefi de școală, din principalele țări ale lumii, între care Christiaan Barnard, care și-a înscris opiniile pozitive la adresa clinicii în cartea de aur (B - p. 52-97 și 324-340).

Urmare celor de mai sus este considerat fondatorul chirurgiei cardiovasculare moderne din România.

La 23 august 2004, colonelul în retragere Ioan Pop de Popa din Ministerul Apărării Naționale (veteran de război) (H - p. 76) a fost înaintat la gradul de general-brigada (cu o stea) în retragere.^[2] Prin decretul Prezidențial 725 din 27 noembrie 2012, Generalul de brigadă medic chirurg cardiovascular Ioan Pop de Popa, veteran de război, este avansat la gradul de General Maior cu două stele în retragere.

·         1929: S-a născut inginerul Mihai Corneliu Drăgănescu, preşedinte al Academiei Române în perioada 1990-1994. În calitate de lider al informaticii româneşti, a iniţiat construirea reţelei naţionale de centre teritoriale de calcul, introducerea informaticii în programa de invatamant şi dezvoltarea industriei de software în ţara noastră. A fost distins cu ordinul “Comandor al Legiunii de Onoare” (Franţa, 1971), cu Diploma “Meritul Academic” (1999) şi Ordinul “Steaua Romaniei”, în grad de comandor (2000); (m. 28/29.05. 2010).

·         1930:  S-a născut actorul şi dramaturgul Paul Ioachim, autorul a două volume de piese intitulate „Comedii… şi ceva drame”; (m. 10.07.2002). A jucat in filmul lui Andrei Blaier, “Ilustrate cu flori de camp”.

·         1931: S-a născut Riccardo Giacconi, fizician, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică în anul 2002, premiat pentru descoperirea originii cosmice a razelor X. Riccardo Giacconi (n. 6 octombrie 1931, Genova, Italia), fizician american de origine italiană, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică în 2002 pentru contribuțiile de pionierat în astrofizică, contribuții ce au condus la descoperirea surselor cosmice de raze X.[1]. Giacconi a primit jumătate din premiul Nobel, cealaltă jumătate fiind împărțită de Masatoshi Koshiba și Raymond Davis, Jr.
* 1931: Nikolai Stepanovici Cernîh (în rusă Николай Степанович Черных, iar cu ortografie engleză: Nikolai Stepanovich Chernykh, n. 6 octombrie 1931 – d. 26 mai 2004) a fost un astronom sovietic/rus.

Cernîh s-a născut la Usman, în regiunea Voronej. Specialist în astrometrie și în dinamica micilor corpuri ale Sistemului Solar, a lucrat la Observatorul de Astrofizică din Crimeea, de la Naucinîi, începând din anul 1963.
A decoperit mai multe comete, între care cometele periodice 74P/Smirnova-Chernykh și 101P/Cernîh. Alături de soția și colega sa de muncă, Liudmila Cernîh, a descoperit un mare număr de asteroizi, între care 2867 Šteins și asteroidul troian 2207 Antenor. Asteroidul 2325 Cernîh a fost numit în onoarea lor.

·         1933: S-a născut Vasilica Tastaman, actriţă a Teatrului de Comedie din Bucureşti („Astă seară dansăm în familie”, “Grăbeşte-te încet”, “Eu, tu şi Ovidiu”, „Păcală”, „B.D. în alertă”) (m. 30.03.2003).

* 1942: Björn Nordqvist (n. 6 octombrie 1942, Hallsberg) este un fost fotbalist internațional suedez care juca pe postul de fundaș. În anii 1960 și '70 el a fost căpitan al naționalei de fotbal a Suediei. Björn Nordqvist a jucat la Campionatul Mondial de Fotbal 1970, Campionatul Mondial de Fotbal 1974 și Campionatul Mondial de Fotbal 1978, însumând un total de 115 meciuri internaționale, deținând astfel recordul mondial la acel moment.

·         1945: Emeric Dembroschi (n. 6 octombrie 1945, Câmpulung la Tisa) este un fost fotbalist și antrenor român, care a jucat în echipa națională de fotbal a României la Campionatul Mondial de Fotbal din Mexic, 1970.

Numele corect al fotbalistului este cel de Emeric Dembroschi, deși în multe articole de presă, emisiuni radio-TV sau chiar cărți apare Emmerich Dembrovschi, Emerich Dembrovschi sau sub alte forme. În cartea biografică Emeric Dembroschi - eroul de la Guadalajara scrisă de către scriitorul și jurnalistul sportiv Ilie Dobre de la Radio România Actualități și apărută la Ed. Paralela 45 în anul 2004, sportivul însuși declară că numele său din acte este cel de Emeric Dembroschi ^[1].

În martie 2008 a fost decorat cu Ordinul „Meritul Sportiv” clasa a III-a

·         1945 - S-a nascut Robin Shaw, basist britanic (Flowerpot Men).
* 1947: Gheorghe Udriște (n. 6 octombrie 1947) este un deputat român, ales în 2012.

·         1947 - S-a nascut Millie (Millicent Smith), cantareata jamaicana.

·         1949 - S-a nascut Thomas McClary, chitarist si compozitor american (Commodores).
* 1949: Roberto „Bobby“ Alfonso Farrell (n. 6 octombrie 1949, Aruba; d. 30 decembrie 2010, Sankt Petersburg) a fost un dansator și cântăreț de muzică pop olandez, cunoscut mai mult ca membru al formației muzicale de succes a anilor 1970, Boney M.^[2] În coregrafia lui ca dansator prezintă pe scenă și pe micul ecran numere extravagante. Din 1992 se va prezenta cu o formația sa proprie Boney-M, devenind un concurent al lui Farian. Între anii 1981 - 1994, Farell este căsătorit cu un fotomodel iugoslav și a locuit în ultimii ani în Amstelveen. La data de 30 decembrie 2010 a fost găsit mort într-un hotel din Sankt Petersburg. Medicii au stabilit diagnosticul de insuficiență cardiacă.

Bobby Farrell

Bobby Farrell with Boney M, 2006

·         1950: Tudor Mohora, politician român
* 1950: Glen David Brin, Ph.D. (n. 6 octombrie 1950) este un om de știință american și scriitor de science-fiction. El a primit premiile Hugo,^[3][4] Locus,^[5][6][7] Campbell^[8] și Nebula.^[9] Cele mai cunoscute lucrări ale sale sunt romanele Maree stelară (1983), Poștașul (1985) sau Războiul elitelor (1987).

David Brin

Brin la o conferință a Association of Computing Machinery în 2005

·         1951: Mária Nagy Adonyi, scriitoare, poetă, jurnalistă și traducătoare maghiară din România

·         1951 - S-a nascut Kevin Cronin, vocalist, pianist si compozitor american (REO Speedwagon).

·         1951 - S-a nascut Gavin Sutherland, basist, chitarist, vocalist si compozitor britanic (Sutherland Brothers & Quiver).

·         1954: S-a născut Diana Lupescu, actriţă română

.

·         1960: Iulian Iancu, politician român

·         1960 - S-a nascut Richard Jobson, vocalist si compozitor britanic (Skin Alley, Skids).

·         1962 - S-a nascut Danny Simcic, baterist australian (Real Life).
* 1968: Silviu Petrescu (n. 6 octombrie 1968) este un arbitru de fotbal româno-canadian, cu reședința actuală în Waterloo, Ontario, Canada.^[1] În trecut a jucat fotbal la nivel profesionist.

În calitate de arbitru el oficiază meciuri în Major League Soccer – campionatul comun de fotbal din Statele Unite și Canada, dar și meciuri internaționale. Este membru al Professional Referee Organization

* 1971: Vadîm Markovici Hutțait (ucraineană Вадим Маркович Гутцайт, n. 6 octombrie 1971, Kiev) este un fost scrimer ucrainean specializat pe sabie, laureat cu aur pe echipe la Jocurile Olimpice de vară din 1992, care a devenit antrenor. În prezent este conducător sportiv.
* 1972: Mark Schwarzer (n. 6 octombrie 1972) este un fost fotbalist australian care a evoluat pe postul de portar. El a reprezentat Australia la nivel internațional din 1993 până în 2013, făcând parte din lotul naționalei la Campionatul Mondial de Fotbal 2006, cât și la cel din 2010.

·         1973: Silviu Biriș, actor român de teatru și film

* 1977: Cătălin Grigore (n. 6 octombrie, 1977, Voinești, Dâmbovița) este un jucător român de fotbal retras din activitate. Este antrenorul cu portarii al echipei Petrolul Ploiești.

* 1977: Ovidiu Sărmășan (n.6 octombrie 1977,Cluj) este un fost jucător român de fotbal care a jucat pe postul de mijlocaș.

* 1978: Erik Lincar (n. 16 octombrie 1978,^[1] Oradea, RS România) este un fotbalist român retras din activitate, care a jucat pentru echipa națională de fotbal a României, și a devenit apoi antrenor. 

* 1978: Claudia Pătrășcanu (n. 6 octombrie, 1978 în Constanța, România ^[1]), numită și Claudette^[2][3] este o cântăreață română. Și-a început cariera muzicală în anul 1998 cu trupa Exotic, în care a fost colegă cu Andreea Bănică și Julia Chelaru.^[4] În 2001, după ce Andreea Bănică a părăsit trupa pentru a forma grupul Blondy împreună cu Cristina Rus, Claudia Pătrașcanu și Julia Chelaru au format trupa Sexxy, care a existat până în mai 2006.^[5]

În decursul ultimilor ani, numele Claudiei Pătrășcanu a continuat să fie în atenția publicului mai degrabă prin apariția în tabloide decât pe scenă.^[6]

În anul 2011 a decis să-și relanseze cariera muzicală sub pseudonimul Claudette

* 1979: Roxana-Natalia Pațurcă (n. 6 octombrie 1979) este un senator român, ales în 2016.^[1] Roxana Pațurcă este profesor de finanțe-contabilitate la Colegiul Economic din Călărași

* 1981: Mikael Dorsin (n. 6 octombrie 1981, Lidingö, Suedia) este un fotbalist suedez care evoluează la echipa Rosenborg BK pe postul de fundaș stânga. De asemenea este și component al echipei naționale de fotbal a Suediei. A jucat în Liga I la CFR Cluj.

* 1982: Daniel George Niculae (n. 6 octombrie 1982,^[1] București, România) este un fotbalist român retras din activitate. El are în palmares cu FC Rapid București un campionat al României, două cupe ale României și două supercupe. A debutat în Liga 1 pe 16 mai 2001 în fața Stelei, scor 1-1.

* 1982: Lewon Aronjan (sau: Levon Aronjan), (n. 6 octombrie 1982 în Erevan) este un șahist armean, mare maestru internațional al șahului. El a fost campion mondial la șah fulger. Între anii 2003 - 2005 a jucat în clubul șahiștilor germani. Potrivit listei ratingurilor FIDE^⁠(d) din martie 2014, a fost clasat pe locul doi mondial, iar potrivit sistemului de rating Elo, a primit 2830 de puncte,^[3] fiind al patrulea jucător cu cele mai multe puncte din istorie, potrivit sistemului Elo.
* 1983: Petre-Florin Manole (n. 6 octombrie 1983, Slobozia, România) este activist de drepturile omului, politician român și deputat român, ales în 2016 pe lista Partidului Social Democrat în București.
* 1984: Emilia Halsberievna Turei (rusă Эмилия Халсбериевна Турей; n. 6 octombrie 1984, în Astrahan)^[2] este o handbalistă din Rusia care a semnat un contract cu clubul românesc CSM București.^[3] După doar câteva zile, handbalista rusă s-a răzgândit, iar contractul a fost reziliat cu acordul părților.
* 1989: Lys Gomis (n. 6 octombrie 1989, Cuneo) este un fotbalist senegalezo-italian, care evoluează pe postul de portar la clubul din Lega Pro, US Lecce.
* 1990: Hotaru Yamaguchi (n. 6 octombrie 1990) este un fotbalist japonez.
* 1992: Ibrahima Sory ″Passy″ Camara (n. 6 octombrie 1992) este un fotbalist guineean care evoluează la clubul Dacia Chișinău.
* 1995: Ana Maria Guran (n. 6 octombrie 1995, Câmpina^[1]) este o actriță română de scenă și film. Ana Maria este încă studentă la UNATC,^[2] iar la Gala Premiilor Gopo din 2016 a fost nominalizată pentru premiul de cea mai bună actriță și premiată cu titlul de tânără speranță pentru prestația de debut cinematografic din filmul Lumea e a mea.
Născută în Câmpina, Ana Maria a dorit să devină actriță de foarte tânără. A urmat liceul și a fost selecționată dintr-un grup foarte mare de candidate. După prezentarea filmului și premiera sa, a urmat nominalizarea pentru două categorii ale Premiilor Gopo și câștigarea premiului Gopo pentru tânără speranță. Apoi a intrat la actorie, la UNATC
Filmografie:
2016 — Lumea e a mea, regia Nicolae Constantin Tănase, debut cinematografic în rolul Larisei
* 2002: Cleopatra Stratan (n. 6 octombrie 2002, Chișinău, Republica Moldova) este o cântăreață de cetățenie moldovenească și română.^[1]

Este fiica cântărețului Pavel Stratan. Primul ei album se intitulează „La vârsta de trei ani”. Aceasta deține 6 recorduri mondiale. A revenit pe scena muzicală românească în 2017 după câțiva ani de pauză intr-o colaborare alături de fratele Cezar Stratan la melodia "MAMI".Anul următor a lansat piesa "Te las cu inima" care se bucură de un real succes, în doar 10 zile a atins pragul de 5 milioane de vizualizări și staționează de mai multe zile pe primul loc in "cele mai ascultate piese pe Youtube". Aceasta a cantat melodia "Ghiță" care a facut furori pe internet in 2010.

Cleopatra Stratan

VA URMA PARTEA A DOUA