PARTEA A TREIA ȘI ULTIMA
RELIGIE ORTODOXĂ 7 Octombrie
Sf Mari Mc Serghie și Vah; Sf Mc Iulian preotul, Chesarie diaconul și Polihronie
Biserica Ortodoxă sărbătorește la 7 octombrie pe Sfinții Mari Mucenici Serghie și Vah, Sfinții Mucenici Iulian Preotul și Chesarie Diaconul († 303- 305), Sfântul Mucenic Polihronie (sec. IV).
Sfinții Mari Mucenici Serghie și Vah erau senatori romani, apropiați ai împăratului păgân Maximian (285- 305). Aceștia erau creștini în ascuns, de teama împăratului. La sărbătoarea păgână închinată zeului Jupiter, Maximian împreună cu cei de la curtea imperială au adus jertfă zeului, însă, Sfinții Serghie și Vah au refuzat. Recunoscând că sunt creștini au fost trimiși de către împărat la conducătorul orașului Refasa din Siria, pe nume Antioch, cu mențiunea că, dacă vor aduce jertfă idolilor, vor scăpa de chinuri și își vor primi funcțiile înapoi. Sfântul Vah a fost bătut de către ostași până când a trecut la Domnul, iar Serghie a fost încălțat cu încălțăminte de fier și a fost dus până în orașul Tetrapiraghia înaintea caretei lui Antioch, însă peste noapte îngerul Domnului i-a tămăduit rănile. Ajungând în cetatea Sur a fost supus supliciilor și a fost ucis prin decapitare.
În anul 431, episcopul Alexandru al Ieropolei a ridicat o biserică în cinstea lor, astăzi cea mai veche biserică din Cairo, lăcaș în care se află moaștele Sfinților Mucenici. O parte din moaștele Sfinților Serghie și Vah se află în Catedrala mitropolitană ‘Sfântul Dumitru’ din Craiova din data de 25 octombrie 1949. Capetele celor doi sfinți au fost aduse în țara noastră de către Sfântul Neagoe Basarab, domnitorul Țării Românești, și depuse la Mănăstirea Curtea de Argeș. Raclele sfintelor moaște au fost făcute din porunca arhierească a episcopului Iosif de Argeș, cu sprijinul creștinilor binevoitori din orașul Pitești, în anul 1867, ca semn de recunoștință pentru binefacerile primite prin ale lor sfinte rugăciuni.
În anul 1949, la 25 octombrie, prin hotărârea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, sfintele moaște au fost aduse la Craiova și depuse în Catedrala mitropolitană ‘Sfântul Dumitru’ din Craiova, în timpul Înalt Preasfințitului Firmilian, mitropolitul Olteniei.
Sfinții Mucenici Iulian Preotul și Chesarie Diaconul († 303-305)
Sfinții Mucenici au suferit moarte martirică în timpul împăratului Dioclețian. Diaconul Chesarie a refuzat să aducă jertfă zeului Apollo și prin rugăciunile sale s-a dărâmat templul zeului. Atunci, consulul Leontie a crezut în Hristos și s-a botezat, fiind împărtășit de către preotul Iulian. Conducătorul Luxorie a aruncat în mare pe preotul Iulian și pe diaconul Chesarie, trecând astfel la Domnul.
Sfântul Mucenic Polihronie (sec. IV)
A fost fiul unui plugar pe nume Vardanie din Ganifavita. Fiind hirotonit diacon și apoi preot, a suferit moarte martirică în timp ce slujea Sfânta Liturghie, în timpul persecuției ariene după moartea împăratului Constantin cel Mare.
Acesta a fost nascut în provincia ce se cheama Gamfanita, iar tatal acestuia Vardenie era plugar. Si si-a învatat copilul carte, si i-a poruncit sa urmeze dupa ceilalti copii. Si fiindu-le apa departe, prin ruga copilul a izvorât fântâna în curtea tatalui sau cu apa foarte buna; pentru ca avea copilul multa întelepciune si înfrânare. Deci ajungând în vârsta, se lua cu cei ce lucrau la vii si merse la Constantinopol. Si lucrând si el cu ceilalti lucratori la vie, gusta hrana si bea apa a doua zi, sau a treia zi. Iar stapânul viei mirându-se de lucratorul lui Dumnezeu si respectând virtutea lui, i-a dat o suma de aur si l-a trimis zicându-i: „Du-te la casa ta si te roaga lui Dumnezeu pentru mine”, oprindu-i si sapa de dragul credintei, care a facut multe minuni; iar el cu aurul ce avea la mâna lui, a facut o biserica; si aflându-se la Sinodul ce s-a tinut la Niceea, fiind citet s-a învrednicit si de diacon si de preot. Dupa aceea murind marele Constantin, îndata erezia lui Arie începu a prinde pe multi; atunci sfântul acesta tinând tare credinta cea dreapta, se silea totdeauna a o creste si a o întari. Pentru aceea ereticii se topeau de zavistie, si aflând pe sfântul stând la altar, au sarit fara veste si l-au junghiat si l-au taiat cu sabiile, amestecându-l cu tainicul si dumnezeiescul sânge, si astfel l-au trimis fara voia lor jertfa sfânta lui Dumnezeu.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.
ARTE 7 Octombrie
INVITAȚIE LA OPERĂ 7 Octombrie
"Simon Boccanegra" de Verdi
Simon Boccanegra este o operă cu un prolog și 3 acte de Giuseppe Verdi, după un libret de Francesco Maria Piave, bazat pe piesa de teatru „Simón Boccanegra“ de Antonio Garcia Gutiérrez.
Premiera operei a avut loc la Teatro La Fenice din Veneția în ziua de 12 martie1857. O versiune îmbunătățită a operei a fost prezentată pe data de 24 martie 1881la Teatro alla Scala din Milano, acceptată până in zilele de astăzi.
Personajele principale
Personajele principale
MUZICĂ 7 Octombrie
Mozart: Symphonies, K 504 Prague, 543, 550, 551 Jupiter
Sweet Memories Vol.11, Various Artist - Oldies But Goodies 50's 60's
POEZIE 7 Octombrie
Eusebiu Camilar
Biografie Eusebiu Camilar
Eusebiu Camilar (n. 7 octombrie 1910, satul Udești, Ducatul Bucovinei, Austro-Ungaria – d. 27 august 1965, București, România) a fost un scriitor și traducător român, membru corespondent (din 1955) al Academiei Române
Părinții săi au fost țăranii Ion și Natalia Camilar (născută Motrici). A urmat cursurile școlii primare din satul natal și cele ale Liceului „Ștefan cel Mare" din Suceava, Colegiul Național „Ștefan cel Mare” de astăzi. A debutat în 1929 cu versuri în „Moldova literară”, revista Societății Literare "Tinerimea" din Mihăileni. A fost căsătorit cu poeta Magda Isanos cu care a avut un copil, Elisabeta.
Opera literară
Scrieri
· Chemarea cumpenelor, București, 1937 (versuri)
· Cordun, București, 1942 (roman)
· Prăpădul Slobodei, Iași, 1943 (roman)
· Avizuha, București, 1945 (povestiri)
· Turmele, București, 1946 (roman)
· Focurile, București, 1945 (dramă; coautoare: Magda Isanos)
· Valea hoților, București, 1948 (roman)
· Negura, vol. I-II, București, 1949-1950 (roman)
· Împărăția soarelui, București, 1955 (note de călătorie în China)
· Poarta furtunilor, București, 1955 (povestiri)
· Inimi fierbinți, București, 1956 (proză)
· Valea Albă, București, 1957 (dramă istorică în versuri)
· Farmecul depărtărilor, București, 1966 (note de călătorie)
· Povestiri eroice, București, 1965
· Viforul, București, 1966 (povestiri)
· Cartea de piatră, București, 1981 (jurnal)
Traduceri
· Nikolai V. Gogol, Însemnările unui nebun, București, 1945
· Aleksandr S. Pușkin, Fata căpitanului, București, 1946
· Alexei N. Tolstoi, Povestiri rusești, București, 1947
· Maxim Gorki, Foma Gordeev, București, 1949
· Din poezia chineză clasică, București, 1956
· Li Tai-pe, Poezii, București, 1961
· Aleksandr S. Pușkin, Dama de pică, București, 1963
· Kalidasa, Śakuntalā, București, 1964 (dramă în limba sanscrită)
· Ovidiu, Epistole din exil, București.
DOAMNE, SUNT SINGUR
Doamne, sunt singur. Auzi-mã.
Focurile toate s-au trecut.
Trâmbitele-nalte, zadarnic
rãsunã pe ziduri de lut.
Nu se mai roagã la izvoarele soarelui
cãprioarele, iezii mãrunti;
încremeniti, ghemuiti, înclestati,
ciobanii dorm acoperiti de munti.
Chemându-te din slãvi în chiote,
în fulgerãri de coase si pumnale,
atâtea rânduri de flãcãi si ierburi
au strãlucit în tarinile tale -
si ti-au vãzut în ploile înalte
picioarele de-argint cum strãlucesc.
Flãcãi si ierburi putrezesc prin tarini
si alti flãcãi si ierburi cresc.
Doamne, sunt singur. Auzi-mã.
Focurile toate s-au trecut.
Trâmbitele-nalte, zadarnic,
rãsunã pe ziduri de lut...
Uneori se aud morile adâncului
mãcinând pe sub munti, pe sub stânci;
sub uriase turle de cremene
uneori s-aud buciume-adânci...
În zarea de cânepã vânãtã
s-au dus verii mei, fratii mei.
Ciobani strãvechi mã asteaptã
de mult, sã mã culc între ei...
"Cetatea Moldovei", nr. 1, 1 ianuarie 1943
Doamne, sunt singur. Auzi-mã.
Focurile toate s-au trecut.
Trâmbitele-nalte, zadarnic
rãsunã pe ziduri de lut.
Nu se mai roagã la izvoarele soarelui
cãprioarele, iezii mãrunti;
încremeniti, ghemuiti, înclestati,
ciobanii dorm acoperiti de munti.
Chemându-te din slãvi în chiote,
în fulgerãri de coase si pumnale,
atâtea rânduri de flãcãi si ierburi
au strãlucit în tarinile tale -
si ti-au vãzut în ploile înalte
picioarele de-argint cum strãlucesc.
Flãcãi si ierburi putrezesc prin tarini
si alti flãcãi si ierburi cresc.
Doamne, sunt singur. Auzi-mã.
Focurile toate s-au trecut.
Trâmbitele-nalte, zadarnic,
rãsunã pe ziduri de lut...
Uneori se aud morile adâncului
mãcinând pe sub munti, pe sub stânci;
sub uriase turle de cremene
uneori s-aud buciume-adânci...
În zarea de cânepã vânãtã
s-au dus verii mei, fratii mei.
Ciobani strãvechi mã asteaptã
de mult, sã mã culc între ei...
"Cetatea Moldovei", nr. 1, 1 ianuarie 1943
DANSUL
Mirat din somn urcat-am ca din adânc abis:
Vuise tamburina afarã sau în vis?
Te-acoperise ploaia în saluri strãvezii?Zãream la glezne, prinse, inele aurii -
Si brâul plin de astre ti l-am zãrit deodat,
Când fulgerul o clipã sub geam a luminat!
Din tamburine stinse ca picurii sunai...
Era târzie noaptea si-n ritmul lor dansai!
Se desluseau doar astre pe brâul auriu,
Si cum se mlãdiazã mijlocul strãveziu,
Inelele de aur la glezne luminând -
Necontenita fugã a pasilor, crescând...
Când fulgera arare, vedeam sub ochii mei
Tipsia aurie a unei Salomei,
Apoi cu cât tipsia în dans se-nvârtejea,
Mai tare Salomeea râdea, cumplit râdea...
O, prea curând si dansul si noaptea se trecu,
Si nu stiu dacã ploaia o fi dansat, ori tu...
Din volumul "Poezii", 1964
Mirat din somn urcat-am ca din adânc abis:
Vuise tamburina afarã sau în vis?
Te-acoperise ploaia în saluri strãvezii?Zãream la glezne, prinse, inele aurii -
Si brâul plin de astre ti l-am zãrit deodat,
Când fulgerul o clipã sub geam a luminat!
Din tamburine stinse ca picurii sunai...
Era târzie noaptea si-n ritmul lor dansai!
Se desluseau doar astre pe brâul auriu,
Si cum se mlãdiazã mijlocul strãveziu,
Inelele de aur la glezne luminând -
Necontenita fugã a pasilor, crescând...
Când fulgera arare, vedeam sub ochii mei
Tipsia aurie a unei Salomei,
Apoi cu cât tipsia în dans se-nvârtejea,
Mai tare Salomeea râdea, cumplit râdea...
O, prea curând si dansul si noaptea se trecu,
Si nu stiu dacã ploaia o fi dansat, ori tu...
Din volumul "Poezii", 1964
ELEGIE
Hai, poezie, du-te la alte usi, cãci eu
Nu pot sã fiu cu tine atât de fariseu,
Cu inima ascunsã sub zâmbetul de bonz...
De te-as sãpa în piatrã, în marmurã sau bronz -
Tot vei pieri odatã cu amintirea mea,
Când primul rând de frunze asuprã-mi va cãdea:
N-am nimerit cuvântul de clopot vestitor,
Când l-oi rosti sã sune departe-n viitor -
Necontenit sã cheme drumeti de peste zãri,
S-aprindã noaptea focul bãtrânei evocãri;
N-am nimerit cuvântul cel cãutat, de fel,
Sã-l foloseascã altii cetãti zidind pe el -
Sau prin puterea strânsã în nepãtrunsul nod,
Sã zvârlã peste apã arcada unui pod;
N-am nimerit cuvântul ca o sãgeatã lin,
Si sufletul de-aceea mi-i de amurguri plin;
N-am nimerit cuvântul râvnit, ce dãinuia
În inima lui Cronos înfipt pânã-n prãsea!
De-aceea, poezie, a fost prea mult si-atât...
Voi sta în prag adese cu lacrimile-n gât,
Cu bratu-n gol sedea-voi, o, preafrumoaso, când
Si-n ploile de varã te voi zãri dansând...
Din volumul "Poezii", 1964
Hai, poezie, du-te la alte usi, cãci eu
Nu pot sã fiu cu tine atât de fariseu,
Cu inima ascunsã sub zâmbetul de bonz...
De te-as sãpa în piatrã, în marmurã sau bronz -
Tot vei pieri odatã cu amintirea mea,
Când primul rând de frunze asuprã-mi va cãdea:
N-am nimerit cuvântul de clopot vestitor,
Când l-oi rosti sã sune departe-n viitor -
Necontenit sã cheme drumeti de peste zãri,
S-aprindã noaptea focul bãtrânei evocãri;
N-am nimerit cuvântul cel cãutat, de fel,
Sã-l foloseascã altii cetãti zidind pe el -
Sau prin puterea strânsã în nepãtrunsul nod,
Sã zvârlã peste apã arcada unui pod;
N-am nimerit cuvântul ca o sãgeatã lin,
Si sufletul de-aceea mi-i de amurguri plin;
N-am nimerit cuvântul râvnit, ce dãinuia
În inima lui Cronos înfipt pânã-n prãsea!
De-aceea, poezie, a fost prea mult si-atât...
Voi sta în prag adese cu lacrimile-n gât,
Cu bratu-n gol sedea-voi, o, preafrumoaso, când
Si-n ploile de varã te voi zãri dansând...
Din volumul "Poezii", 1964
Alexandru Jebeleanu
Biografie Alexandru Jebeleanu
JEBELEANU Alexandru, se naste la 7 oct. . comuna Sipet, judetul Timis - moare in 28 apr. .
Poet.
Fiul lui Alexandru Jebeleanu si al Emiliei (n. Sirbu).
A urmat un semestru cursurile Facultatii de Agronomie din Timisoara; licentiat al Facultatii de Filologie a Univ. din acelasi oras (1959).
Debut in Universul literari 1941). intre 1948 si 1970, secretar al Asoc. Scriitorilor din Timisoara; redactor-sef al revista Scrisul banatean (1952-l972); redactor (din 1972), apoi director al Editurii Facla din Timisoara. Dupa debutul in volum colectiv Oglinzi sonore (1945). a publicat volum de versuri: Certitudini (1958), Frumuseii simple (1962), Nostalgii solare (1965), Divagatii si simetrii (1969). Transparente (1972), Peregrinari terestre (1975), Surisul Meduzei (1979). Forma clara a inimii 1982), Viziunile lui Narcis (1985), Linia Bura a lucrurilor (1986) si Arhitecturi de cristal (1989).
Premiul Asoc. Scriitorilor din Timisoara (1972).
Poet de factura neoclasica, atras de sonet (in formula carui a incearca diverse inovatii), redutabil minuitor de asonante, J. abordeaza cu egala dexteritate lirica de dragoste, poezia civica, motivele legate de mestesugul scriitoricesc.
Tot acest material sensibil este supus mai intii unei ordonari de aluzie clasicizanta: Pan, Narcis, Elena, Paris, nimfe, fauni etc. Aparenta, asadar, isi cauta o forma. Iar aceasta se intemeiaza cu deosebire pe coordonatele cimpiei element fundamental, alaturi de adjectivul alb (de ideea si reprezentarea corespunzatoare), al constructiei artistice.
Referentul este sesul banatean, caruia, intr-un fel sau altul, poetul ii inchina mereu elanurile sale. Pornind de aici, se instituie o serie de corelatii (ses munte, lumina-intuneric etc), decurgind, toate, dintr-o arta poetica optimista si divulgind un temperament solar, plasat cu voluptate fie intr-un oras invadat de natura (parcul), fie intr-o cimpie perfect accesibila si urbanizata.
Poet.
Fiul lui Alexandru Jebeleanu si al Emiliei (n. Sirbu).
A urmat un semestru cursurile Facultatii de Agronomie din Timisoara; licentiat al Facultatii de Filologie a Univ. din acelasi oras (1959).
Debut in Universul literari 1941). intre 1948 si 1970, secretar al Asoc. Scriitorilor din Timisoara; redactor-sef al revista Scrisul banatean (1952-l972); redactor (din 1972), apoi director al Editurii Facla din Timisoara. Dupa debutul in volum colectiv Oglinzi sonore (1945). a publicat volum de versuri: Certitudini (1958), Frumuseii simple (1962), Nostalgii solare (1965), Divagatii si simetrii (1969). Transparente (1972), Peregrinari terestre (1975), Surisul Meduzei (1979). Forma clara a inimii 1982), Viziunile lui Narcis (1985), Linia Bura a lucrurilor (1986) si Arhitecturi de cristal (1989).
Premiul Asoc. Scriitorilor din Timisoara (1972).
Poet de factura neoclasica, atras de sonet (in formula carui a incearca diverse inovatii), redutabil minuitor de asonante, J. abordeaza cu egala dexteritate lirica de dragoste, poezia civica, motivele legate de mestesugul scriitoricesc.
Tot acest material sensibil este supus mai intii unei ordonari de aluzie clasicizanta: Pan, Narcis, Elena, Paris, nimfe, fauni etc. Aparenta, asadar, isi cauta o forma. Iar aceasta se intemeiaza cu deosebire pe coordonatele cimpiei element fundamental, alaturi de adjectivul alb (de ideea si reprezentarea corespunzatoare), al constructiei artistice.
Referentul este sesul banatean, caruia, intr-un fel sau altul, poetul ii inchina mereu elanurile sale. Pornind de aici, se instituie o serie de corelatii (ses munte, lumina-intuneric etc), decurgind, toate, dintr-o arta poetica optimista si divulgind un temperament solar, plasat cu voluptate fie intr-un oras invadat de natura (parcul), fie intr-o cimpie perfect accesibila si urbanizata.
OPERA:
Oglinzi sonore, in colab., Timisoara, 1945; Certitudini, versuri. Bucuresti, 1958: Frumuseii simple, ^versuri, Bucuresti, 1962; Nostalgii solare, versuri, Bucuresti, 1965; Divagatii si simenii, versuri, Bucuresti, 1969: Transparente, versuri, Bucuresti, 1972; Peregrinari terestre, versuri. Timisoara, 1975; Surisul Meduzei, versuri. Timisoara. 1979; Forma clara a inimii, versuri. Bucuresti, 1982; Viziunile lui Narcis, Bucuresti, 1985; Linia uzura a lucrurilor, cuvint inainte de E. Manu, Timisoara, 1986; Arhitecturi de cristal, versuri, Timisoara. 1989, |
REFERINTE CRITICE:
R. Flora, Istoria literaturii romane, II, 1963; Al. Piru, Poezia . II; N. Tirioi. Premise literare, 1976; L. Alexiu, Ideografii lirice contemporane. 1977; Al. Ruja. Valori lirice actuale, 1979; C. Ungureanu, Imediata noastra apropiere, 1980; P. N, Dolfinga. Marturisiri si repere, 19S0:. Maduta. in Familia, nr. . 1983: E. Dorees-cu. in Orizont, nr. 11, 1983: C. Ungureanu. ihideni. nr. 12, 1985: Gr. Scarlat.in Familia, nr. 5, 1986: II. Zalis, in Romania literara, nr. 33, 1986. |
Portocala
În simfonia aceasta adânc mediteraneană
De-o să te scalzi o clipă cu inima senină,
N-o mai desprinzi de miez, cum rama de icoană,
Şi n-o să muşti cu dinţii, albi, din carnea plină.
Ci asemeni unei scoici cu zvonuri de meduze
O vei purta în palmă. Şi mângăind-o alene,
C-o sfântă înfiorare o vei lipi de buze
Ca fruntea unei triste madone italiene.
De-o să te scalzi o clipă cu inima senină,
N-o mai desprinzi de miez, cum rama de icoană,
Şi n-o să muşti cu dinţii, albi, din carnea plină.
Ci asemeni unei scoici cu zvonuri de meduze
O vei purta în palmă. Şi mângăind-o alene,
C-o sfântă înfiorare o vei lipi de buze
Ca fruntea unei triste madone italiene.
Veghe
Desigur, vă trimit spre veşnicii
Cum vechi năieri spre Pontul Euxin,
Sclipiţi, jucând, pe verdele marin,
Dar câte veţi răzbate mâine vii?
Şi câte va ucide, corosiv,
El, timpul, cu acidu-i, fără zei,
Iluzii-ngrămădite de-un condei,
Urcând şi coborând ca un Sisif?
Răpusele nu le-oi lăsa prin larg,
Cu mâini zdrobite voi vâsli într-una,
Pun pe catarg al biruinţei steag!
Şi-ncrezător ca tristul Don Quichotte
Voi înfrunta genunile şi luna,
Visând, amar, îndepărtatul Pont.
Cum vechi năieri spre Pontul Euxin,
Sclipiţi, jucând, pe verdele marin,
Dar câte veţi răzbate mâine vii?
Şi câte va ucide, corosiv,
El, timpul, cu acidu-i, fără zei,
Iluzii-ngrămădite de-un condei,
Urcând şi coborând ca un Sisif?
Răpusele nu le-oi lăsa prin larg,
Cu mâini zdrobite voi vâsli într-una,
Pun pe catarg al biruinţei steag!
Şi-ncrezător ca tristul Don Quichotte
Voi înfrunta genunile şi luna,
Visând, amar, îndepărtatul Pont.
\"Regăsescu-mă pe drumul...\"
"Regăsescu-mă pe drumul
Începutului, străbunul."
Lucian Blaga
Întoarce-m-aş lângă pământul natal,
Întoarce-m-aş lângă brazda neagră, aromată,
Părăsită de treizeci de ani.
Ţărâna natală radiază-n mine:
Oază-n deşertul anilor. Mă refugiez,
Veghez în grădinile ei purpurii
Când e prea puţină ziuă pe lume.
Întoarce-m-aş să-mi recapăt rădăcinile,
Oricât de răsucite şi gângave. Sunt ale mele!
Am cerul natal! Am leagănul, am arcul, am viile!
Ascultai cum se nasc bocetele şi narcisele pe movilele străbunilor.
Acolo nu mi-e teamă de turlele morţii,
Acolo nu mi-e teamă de viaţă!
Acolo plantele m-ar primi sensibile şi
Fragede, semănând cu mâna mea dreaptă.
Le-aş dărui soarele meu să le-ascult germinaţia,
Să le grăbesc suişul, să le simt pârguirea şi
Palpitaţia sub graţioasa pace de vară.
Noaptea neagră ca o brazdă, hermetica noapte
Ne-ar îngropa de fiecare dată, pe furiş, împreună
Ne-ar amesteca cu drumul şi ne-ar macera taciturnă.
Începutului, străbunul."
Lucian Blaga
Întoarce-m-aş lângă pământul natal,
Întoarce-m-aş lângă brazda neagră, aromată,
Părăsită de treizeci de ani.
Ţărâna natală radiază-n mine:
Oază-n deşertul anilor. Mă refugiez,
Veghez în grădinile ei purpurii
Când e prea puţină ziuă pe lume.
Întoarce-m-aş să-mi recapăt rădăcinile,
Oricât de răsucite şi gângave. Sunt ale mele!
Am cerul natal! Am leagănul, am arcul, am viile!
Ascultai cum se nasc bocetele şi narcisele pe movilele străbunilor.
Acolo nu mi-e teamă de turlele morţii,
Acolo nu mi-e teamă de viaţă!
Acolo plantele m-ar primi sensibile şi
Fragede, semănând cu mâna mea dreaptă.
Le-aş dărui soarele meu să le-ascult germinaţia,
Să le grăbesc suişul, să le simt pârguirea şi
Palpitaţia sub graţioasa pace de vară.
Noaptea neagră ca o brazdă, hermetica noapte
Ne-ar îngropa de fiecare dată, pe furiş, împreună
Ne-ar amesteca cu drumul şi ne-ar macera taciturnă.
Edgar Allan Poe
Biografie Edgar Allan Poe
1809 La 19 ianuarie, în Boston, Massachusetts, SUA, s-a nascut Edgar Allan Poe. A fost un scriitor american, poet, romancier, nuvelist și critic literar, creator al genului de scurte povestiri și precursor al literaturii moderne de ficțiune științifico-fantastică.[1] Era fiul unor actori ambulanţi, iar tatăl său a părăsit-o pe mama lui când Poe avea optsprezece luni. Poe a fost numit geniul rău al literaturii americane, un poet blestemat, a cărui legendă, elaborată de propria lui reprezentare greşită, de calomniile duşmanilor lui şi de episoadele triste din viaţa sa plină de dezamăgiri, a umbrit aprecierea lui ca unul dintre cei mai străluciţi şi mai originali scriitori ai Americii. În ţara sa natală, moştenirea literară a lui Poe a fost negată şi subestimată în mod constant. Emerson l-a respins pe poetul Poe într-o singură expresie: „omul zornăitor”; Henry James printr-o propoziţie: „Entuziasmul pentru Poe marchează un stadiu primitiv de reflecţie”, iar T. S. Eliot, deşi îi recunoştea puterea intelectului, îl judeca părtinitor afirmând: „îmi face impresia intelectului unei persoane tinere extrem de talentate, dar înainte de pubertate”.[2]
1811 Mama lui Poe, englezoaică de origine, a murit în timpul unui turneu din Richmond, Virginia. Edgar a devenit pupilul familiei Allan. John Allan, un vestit exportator scoţian de tutun, i-a asigurat lui Poe educaţia de care beneficiau tinerii gentlemeni din Sud.[2]
1825 S-a inscris la Universitatea din Virginia. Datoriile contractate la jocurile de noroc au dus la mutarea lui Poe de la Universitatea din Virginia, un an mai târziu. Respingând presiunile de a se ocupa de firmă alături de tutorele său, Edgar a fugit la Boston. Acolo a publicat „Tamerlan” şi alte poeme (1827), după care s-a înrolat în armată. John Allan a acceptat să-l trimită la West Point, de unde a fost repede dat afară pentru neîndeplinirea îndatoririlor ce-i reveneau.[2]
1833 Înregistrează primul succes cu povestirea "Manuscris găsit într-o sticlă" (A MS. Found in a Bottle), câștigând concursul organizat de revista „Saturday Visitor” din Baltimore.[1]
1833-1835 Intre acesti ani, Poe şi-a câştigat existenţa ca ziarist, locuind la Baltimore împreună cu mătuşa sa, Maria Poe Clemm. În această perioadă, Poe şi-a publicat primele povestiri scurte, care i-au adus reputaţia literară necesară pentru a-şi asigura funcţii de redactor la „Richmond” şi „Philadelphia”. Poe era un redactor excelent şi un critic obiectiv, receptiv, uneori nestăpânit. A fost primul critic care a recunoscut geniul lui Hawthorne şi a spulberat misterul lui „Barnaby Rudge” de Dickens, descoperind secretul romanului după primele câteva fascicule. Productivitatea lui ca critic, poet şi autor de lucrări de ficţiune a fost însă subminată de firea sa instabilă, consumul de alcool şi tuberculoza soţiei sale.[2]
În povestirile de groază, Poe a adaptat elementele gotice populare ale pericolelor supranaturale din castelul şi pădurea medievală „nu ale Germaniei, ci ale sufletului”. Prin explorarea obsesivă a stărilor extreme, în povestiri precum „Ligeia”, „Masca morţii roşii”, „Prăbuşirea Casei Usher” şi „William Wilson”, Poe a deschis un nou teritoriu psihologic nemaiatins în literatura dominată de un realism îngust şi preocuparea pentru experienţa cotidiană banală. În povestirile lui poliţiste, raţiunea este pusă să se confrunte cu opusul ei, iraţionalul, care joacă un rol major în puzzle-ul pe care Poe îl ţese cu atâta ingeniozitate. Amestecul de elemente gotice şi povestire poliţistă avea să inspire scriitori de talia lui Dostoievski şi Faulkner, regăsindu-se şi în literatura populară de teroare şi crimă, care îl poate considera pe Poe întemeietorul său modern.[2]
1836 S-a casatorit cu fiica mătusii sale, Virginia, cu a cărei fiică, Virginia, când aceasta nu împlinise încă paisprezece ani.
1845 În ianuarie, publică în revista Evening Mirror celebrul său poem "Corbul" (The Raven), care a provocat o adevărată senzație.[1]
1847 Moartea soției sale Virginia îi accentuează însă abuzul de băuturi alcoolice, Poe duce o existență tot mai dezorganizată, care îi precipită ruina fizică și spirituală.[1]
1849 Ceea ce se ştie cu siguranţă este faptul că Poe a cerut-o în căsătorie pe iubita sa din copilărie, Elmira Royster Shelton, la acea dată văduvă la Richmond. În drum spre Philadelphia, de unde voia s-o aducă pe mătuşa sa la nuntă, Poe a dispărut (se pare că în urma unei beţii) şi a fost găsit şase zile mai târziu inconştient, pe străzile din Baltimore. A murit de delirium tremens câteva zile mai târziu. Executorul literar al lui Poe, R. W. Griswold, este răspunzător de distorsionarea multor fapte despre Poe, căci i-a exagerat defectele şi l-a etichetat drept artist damnat, sintagmă care avea să fie preluată de generaţiile viitoare. Scriitorii de mai târziu s-au simţit atraşi de Poe din dorinţa de a rezolva enigma profundelor lui chinuri personale - relaţia oedipiană cu mama lui pierdută şi idealizarea sexualităţii, centrată pe relaţia cu tânăra lui soţie. La fel ca şi Dostoievski şi Kafka, Poe oferă multe indicii în povestirile şi poemele sale menite să confirme că a fost un artist complex care s-a inspirat din obsesiile sale particulare pentru a-şi elabora operele.[2]
Renumele lui Poe ca figură de primă mărime nu numai a literaturii americane, ci şi mondiale s-a datorat în mare măsură extraordinarului lui impact asupra simboliştilor francezi: asupra lui Baudelaire, care l-a numit „cel mai viguros scriitor al vremii"; asupra lui Mallarme, care îl privea ca pe „marele său maestru”; şi asupra lui Valery, care a remarcat că „Poe este singurul scriitor desăvârşit. Nu s-a înşelat niciodată”. Adevărata valoare a lui Poe trebuie căutată undeva între respingerea Americii şi adoraţia Franţei. Poe este una dintre puţinele personalităţi literare care s-au distins în poezie, beletristică şi critică şi a cărui contribuţie literară primordială s-a materializat în inovaţiile lui uluitoare. Poe a elaborat o nouă definiţie a artei care va avea o influenţă profundă asupra modernismului literar, a transformat schiţa într-o adevărată formă de artă, a inventat romanul poliţist, a extins posibilităţile literaturii science fiction şi a pus bazele unui nou gen de ficţiune cu dimensiuni psihologice, emoţionale şi simbolice.[2]
Deşi Poe se numără printre cei mai analizaţi scriitori ai tuturor timpurilor, s-a spus prea puţin despre impactul poemelor şi povestirilor lui nu numai asupra artistului chinuit, dar şi asupra teoriei literare care a avut o importanţă atât de mare pentru scriitorii de mai târziu. Poe considera orice poezie drept un instrument în esenţă afectiv prin care poetul produce o puternică impresie asupra unui subiect frumos şi melancolic. După părerea lui Poe, „poezia îşi merită titlul numai în măsura în care contribuie la înălţarea sufletului”. Pentru obţinerea efectului scontat este necesară „unitatea de efect sau impresie” într-o poezie lirică scurtă, care nu trebuie să depăşească o sută de rânduri, spre a putea fi citită într-o singură şedinţă. În cele mai bune poezii ale sale, „Pentru Helen”, „Oraşul din mare”, „Annabel Lee şi Clopotele”, Poe realizează o remarcabilă sinteză a efectelor muzicale şi vizuale în vederea stimulării emoţionale a cititorului.[2]
În pofida inegalităţii versurilor lui Poe, exemplul şi teoriile lui au exercitat o influenţă majoră asupra poeziei moderne, ale cărei preferinţe se îndreaptă spre lirica de mici dimensiuni cu accent pe unitate, concizie şi reacţie emoţională. În plus, teoria lui Poe cu privire la caracterul de sine stătător al poeziei, care nu este nicio oglindă pentru suflet, şi niciun argument didactic sau moralizator, se află la originea mişcării artă pentru artă de la sfârşitul secolului, a strategiilor simboliştilor francezi, reprezentând totodată elementul central al Noului Criticism din secolul al XX-lea. Accentul pus de Poe pe stimularea afectivităţii „a marcat descoperirea marelui nostru subiect, dezintegrarea personalităţii", după cum susţine Allen Tate.[2]
Poe şi-a adaptat teoriile poetice la naraţiune, contribuind la ridicarea statutului prozei scurte de la o schiţă episodică şi dezlânată la un întreg bine structurat şi închegat. În vestita sa declaraţie, autorul de proză scurtă „după ce a conceput cu deosebită grijă un efect unic sau singular care urmează să fie evidenţiat, inventează diverse incidente - apoi combină evenimentele care pot contribui în cea mai mare măsură la obţinerea, efectului preconceput... În întreaga compoziţie nu trebuie să fie scris niciun cuvânt a cărui tendinţă să nu fie conţinută în proiectul prestabilit”.[2]
Opera lui Poe, la fel ca şi viaţa lui, este complexă şi enigmatică, dar şi extrem de sugestivă. Puţini scriitori au exercitat o influenţă atât de îndelungată asupra literaturii ca Poe. Chiar dacă există o anumită inegalitate în opera lui, o scădere uneori sub standardele pe care şi le-a propus - iar formularea caustică a lui James Russell Lowell potrivit căreia „trei cincimi din el sunt geniu şi două cincimi numai fleacuri” nu face decât să reflecte o stare de fapt -, geniul lui Poe este totuşi predominant şi inspiră o definiţie mai largă a resurselor literaturii.[2]
D. H. Lawrence spunea despre Poe: „A fost un aventurier pe sub boltele, celulele şi oribilele pasaje subterane ale sufletului uman. A declanşat oroarea şi alarma propriei condamnări.”
Cea Mai Mândră Zi, Cel Mai Mândru Ceas…
Cea mai mîndră zi, cel mai mîndru ceas,
Inima-mi veştedă le-a cunoscut:
De-avînt şi de mărire visu-mi treaz,
O ştiu, a trecut!
Ce-avînt, am zis? Da! Îmi închipui,
Dar de mult timp s-a dus pe veci!
S-a dus şi tinereţea mea, şi chipu-i;
Ci, ducă-se deci!
Şi tu, mărire, ce mai am cu tine?
Alt cuget are-acum de moştenit
Veninul ce mi l-ai turnat în vine;
Suflete-al meu, fii liniştit!
Cea mai mîndră zi, cel mai mândru ceas
Ce mi-au fost date, le-am avut:
Şi visul de mărire, visul treaz,
O ştiu, a trecut!
Dar dacă visul meu de-avînt şi de mărire
M-ar îmbia şi-acum cu-acel amar
Ce-l îndurai atunci, eu ceasul peste fire
Nu l-aş petrece iar!
Căci pe aripa lui plutea ca o pulbere.
Şi cînd plecă în zboru-i, căzu de pe ea
O esenţă în stare să spulbere
Sufletul ce-l cunoştea.
Eldorado
Cavaler vestit
Si vesel gatit
Pe drum a apucat-o,
Prin umbra si prin soare,
Cântând cântari usoare,
Sa caute-Eldorado.
Însa-mbatrâni
Cavalerul si
În piept i s-a prelins
O umbra, fiindca el
Nu a gasit defel
Acel tarâm de vis.
Iar apoi pierzând
Puteri si avânt,
Pe-o umbra-a întrebat-o:
, , Umbra, spune-mi, tu stii
Unde-as putea gasi
Pamântul Eldorado?’’
, , Dupa ce strabati
Muntii lunii-înalti,
Tu Valea Umbrei caut-o;
Întins sa calaresti,
De vrei sa poposesti
În tara Eldorado!’’
Traducere de
Petru Dinca
Corbul
Stînd, cîndva, la miez de noapte, istovit, furat de şoapte
Din oracole ceţoase, cărţi cu tîlc tulburător,
Piroteam, uitînd de toate, cînd deodată-aud cum bate,
Cineva părea că bate – bate-n uşa mea uşor.
,,E vreun trecător – gîndit-am – şi-a bătut întîmplător.
Doar atît, un trecător."
O, mai pot uita vreodată ? Vînt, decembrie cu zloată,
Jaru-agoniza, c-un straniu dans de umbre pe covor,
Beznele-mi dădeau tîrcoale – şi niciunde-n cărţi vreo cale
Să-mi aline greaua jale – jalea grea pentru Lenore –
Fata fără-asemuire – îngerii îi spun Lenore –
Nume-n lume trecător.
În perdele învinse roşul veşted de mătase
Cu-o foşnire de nelinişti, ca-ntr-un spasm chinuitor;
Şi-mi spuneam, să nu mai geamă inima zvîcnind de teamă:
,,E vreun om care mă cheamă, vrînd să afle-un ajutor –
Rătăcit prin frig şi noapte vrea să ceară-un ajutor –
Nu-i decît un trecător."
Astfel liniştindu-mi gîndul şi de spaime dezlegîndu-l
,,Domnule – am spus – sau doamnă, cer iertare, vă implor;
Podidit de oboseală eu dormeam, fără-ndoială,
Şi-aţi bătut prea cu sfială, prea sfios, prea temător;
Am crezut că-i doar părere!" Şi-am deschis, netemător,
Beznă, nici un trecător.
Şi-am rămas în prag o vreme, inima simţind cum geme,
Năluciri vedeam, cum nimeni n-a avut, vreun muritor;
Noapte numai, nesfîrşită, bezna-n sinea-i adîncită,
Şi o vorbă, doar şoptită, ce-am şoptit-o eu: „Lenore!”
Doar ecou-adînc al beznei mi-a răspuns şoptit: ,,Lenore!''
Doar ecoul trecător.
Întorcîndu-mă-n odaie, tîmplele-mi ardeau văpaie,
Şi-auzii din nou bătaia, parcă mai stăruitor.
,,La fereastră este, poate, vreun drumeţ strein ce bate...
Nu ştiu, semnele-s ciudate, vreau să aflu tîlcul lor. Vreau, de sînt în beznă taine, să descopăr tîlcul lor!''
Vînt şi nici un trecător.
Geamul l-am deschis o clipă şi, c-un foşnet grav de-aripă,
a intrat un Corb, străvechiul timpului stăpînitor.
N-a-ncercat vreo plecăciune de salut sau sfiiciune,
Ci făptura-i de tăciune şi-a oprit, solemn, din zbor,
Chiar pe bustul albei Palas – ca un Domn stăpînitor,
Sus, pe bust, se-opri din zbor.
Printre negurile-mi dese, parcă-un zîmbet mi-adusese,
Cum privea, umflat în pene, ţanţoş şi încrezător.
Şi-am vorbit: ,,Ţi-e creasta cheală, totuşi intri cu-ndrăzneală,
Corb bătrîn, strigoi de smoală dintr-al nopţii-adînc sobor!
Care ţi-e regalul nume dat de-al Iadului sobor?''
Spuse Corbul: ,,Nevermore!''
Mult m-am minunat, fireşte, auzindu-l cum rosteşte
Chiar şi-o vorbă fără noimă, croncănită-ntîmplător;
Însă nu ştiu om pe lume să primească-n casă-anume
Pasăre ce-şi spune-un nume – sus, pe bust, oprită-n zbor –
Pasăre, de nu stafie, stînd pe-un bust strălucitor-
Corb ce-şi spune: ,,Nevermore''.
Dar, în neagra-i sihăstrie, alta nu părea că ştie,
Sufletul şi-l îmbrăcase c-un cuvînt sfîşietor.
Mult rămase, ca o stană.n-a mişcat nici fulg, nici pană,
Pînă-am spus: ,,S-au dus, în goană, mulţi prieteni, mulţi, ca-n zbor –
Va pleca şi el, ca mîine, cum s-a dus Nădejdea-n zbor''.
Spuse Corbul: ,,Nevermore''.
Uluit s-aud că-ncearcă vorbă cugetată parcă,
M-am gîndit: ,,E-o vorbă numai, de-altele-i neştiutor.
L-a-nvăţat vreun om, pe care Marile Dezastre-amare
L-au purtat fără-ncetare cu-ăst refren chinuitor –
Bocetul Nădejdii-nfrînte i-a ritmat, chinuitor,
Doar cuvîntul: ŤNevermoreť''.
Corbul răscolindu-mi, însă, desnădejdea-n suflet strînsă,
Jilţul mi l-am tras alături, lîngă bustul sclipitor;
Gînduri rînduiam, şi vise, doruri, şi nădejdi ucise,
Lîngă vorba ce-o rostise Corbul nopţii, cobitor –
Cioclu chel, spectral, sinistru, bădăran şi cobitor –
Vorba Never – Nevermore.
Nemişcat, învins de frică, însă negrăind nimică,
Îl priveam cum mă fixează, pînă-n gînd străbătător,
Şi simţeam iar îndoiala, mîngîiat de căptuşeala
Jilţului, pe care pala rază-l lumina uşor –
Dar pe care niciodată nu-l va mîngîia, uşor,
Ea, pierduta mea Lenore.
Şi-am simţit deodată-o boare, din căţui aromitoare,
Nevăzuţi pluteau, c-un clinchet, paşi de înger pe covor;
,,Ţie, ca să nu mai sîngeri, îţi trimite Domnul îngeri'' –
Eu mi-am spus – ,,să uiţi de plîngeri, şi de dusa ta Lenore.
Bea licoarea de uitare, uită gîndul la Lenore !''
Spuse Corbul : ,,Nevermore''.
,,Tu, profet cu neagră pană, vraci, oracol, sau satană,
Sol al Beznei sau Gheenei, dacă eşti iscoditor,
În noroasa mea ruină, lîngă-un ţărm fără lumină,
Unde spaima e regină – spune-mi, spune-mi te implor,
Este-n Galaad – găsi-voi un balsam alinător?''
Spuse Corbul: ,,Nevermore''.
,,Tu, profet cu neagră pană, vraci, oracol, sau satană,
Spune-mi, pe tăria bolţii şi pe Domnul iertător,
Sufletu-ntîlni-va oare, în Edenul plin de floare,
Cea mai pură-ntre fecioare – îngerii îi spun Lenore –
Fata căreia şi-n ceruri îngeri îi spun Lenore?''
Spuse Corbul: ,,Nevermore''.
,,Fie-ţi blestemat cuvîntul! Piei, cu beznele şi vîntul,
Piei în beznă şi furtună, sau pe ţărmul Nopţii-n zbor!
Nu-mi lăsa nici fulg în casă din minciuna-ţi veninoasă!
Singur pentru veci mă lasă ! Pleacă de pe bust în zbor!
Scoate-ţi pliscu-nfipt în mine, pleacă la Satan, în zbor!''
Spuse Corbul: ,,Nevermore''.
Şi de-atunci, pe todeauna, Corbul stă, şi stă într-una,
Sus, pe albul bust, deasupra uşii mele, pînditor,
Ochii veşnic stau de pază, ochi de demon ce visează,
Lampa îşi prelinge-o rază de pe pana-i pe covor;
Ştiu, eu n-am să scap din umbra-i nemişcată pe covor. Niciodată – Nevermore.
Traducere de Mihu Dragomir (din volumul Poezii şi poeme, Ed. Tineretului, Buc., 1963)
Stînd, cîndva, la miez de noapte, istovit, furat de şoapte
Din oracole ceţoase, cărţi cu tîlc tulburător,
Piroteam, uitînd de toate, cînd deodată-aud cum bate,
Cineva părea că bate – bate-n uşa mea uşor.
,,E vreun trecător – gîndit-am – şi-a bătut întîmplător.
Doar atît, un trecător."
O, mai pot uita vreodată ? Vînt, decembrie cu zloată,
Jaru-agoniza, c-un straniu dans de umbre pe covor,
Beznele-mi dădeau tîrcoale – şi niciunde-n cărţi vreo cale
Să-mi aline greaua jale – jalea grea pentru Lenore –
Fata fără-asemuire – îngerii îi spun Lenore –
Nume-n lume trecător.
În perdele învinse roşul veşted de mătase
Cu-o foşnire de nelinişti, ca-ntr-un spasm chinuitor;
Şi-mi spuneam, să nu mai geamă inima zvîcnind de teamă:
,,E vreun om care mă cheamă, vrînd să afle-un ajutor –
Rătăcit prin frig şi noapte vrea să ceară-un ajutor –
Nu-i decît un trecător."
Astfel liniştindu-mi gîndul şi de spaime dezlegîndu-l
,,Domnule – am spus – sau doamnă, cer iertare, vă implor;
Podidit de oboseală eu dormeam, fără-ndoială,
Şi-aţi bătut prea cu sfială, prea sfios, prea temător;
Am crezut că-i doar părere!" Şi-am deschis, netemător,
Beznă, nici un trecător.
Şi-am rămas în prag o vreme, inima simţind cum geme,
Năluciri vedeam, cum nimeni n-a avut, vreun muritor;
Noapte numai, nesfîrşită, bezna-n sinea-i adîncită,
Şi o vorbă, doar şoptită, ce-am şoptit-o eu: „Lenore!”
Doar ecou-adînc al beznei mi-a răspuns şoptit: ,,Lenore!''
Doar ecoul trecător.
Întorcîndu-mă-n odaie, tîmplele-mi ardeau văpaie,
Şi-auzii din nou bătaia, parcă mai stăruitor.
,,La fereastră este, poate, vreun drumeţ strein ce bate...
Nu ştiu, semnele-s ciudate, vreau să aflu tîlcul lor. Vreau, de sînt în beznă taine, să descopăr tîlcul lor!''
Vînt şi nici un trecător.
Geamul l-am deschis o clipă şi, c-un foşnet grav de-aripă,
a intrat un Corb, străvechiul timpului stăpînitor.
N-a-ncercat vreo plecăciune de salut sau sfiiciune,
Ci făptura-i de tăciune şi-a oprit, solemn, din zbor,
Chiar pe bustul albei Palas – ca un Domn stăpînitor,
Sus, pe bust, se-opri din zbor.
Printre negurile-mi dese, parcă-un zîmbet mi-adusese,
Cum privea, umflat în pene, ţanţoş şi încrezător.
Şi-am vorbit: ,,Ţi-e creasta cheală, totuşi intri cu-ndrăzneală,
Corb bătrîn, strigoi de smoală dintr-al nopţii-adînc sobor!
Care ţi-e regalul nume dat de-al Iadului sobor?''
Spuse Corbul: ,,Nevermore!''
Mult m-am minunat, fireşte, auzindu-l cum rosteşte
Chiar şi-o vorbă fără noimă, croncănită-ntîmplător;
Însă nu ştiu om pe lume să primească-n casă-anume
Pasăre ce-şi spune-un nume – sus, pe bust, oprită-n zbor –
Pasăre, de nu stafie, stînd pe-un bust strălucitor-
Corb ce-şi spune: ,,Nevermore''.
Dar, în neagra-i sihăstrie, alta nu părea că ştie,
Sufletul şi-l îmbrăcase c-un cuvînt sfîşietor.
Mult rămase, ca o stană.n-a mişcat nici fulg, nici pană,
Pînă-am spus: ,,S-au dus, în goană, mulţi prieteni, mulţi, ca-n zbor –
Va pleca şi el, ca mîine, cum s-a dus Nădejdea-n zbor''.
Spuse Corbul: ,,Nevermore''.
Uluit s-aud că-ncearcă vorbă cugetată parcă,
M-am gîndit: ,,E-o vorbă numai, de-altele-i neştiutor.
L-a-nvăţat vreun om, pe care Marile Dezastre-amare
L-au purtat fără-ncetare cu-ăst refren chinuitor –
Bocetul Nădejdii-nfrînte i-a ritmat, chinuitor,
Doar cuvîntul: ŤNevermoreť''.
Corbul răscolindu-mi, însă, desnădejdea-n suflet strînsă,
Jilţul mi l-am tras alături, lîngă bustul sclipitor;
Gînduri rînduiam, şi vise, doruri, şi nădejdi ucise,
Lîngă vorba ce-o rostise Corbul nopţii, cobitor –
Cioclu chel, spectral, sinistru, bădăran şi cobitor –
Vorba Never – Nevermore.
Nemişcat, învins de frică, însă negrăind nimică,
Îl priveam cum mă fixează, pînă-n gînd străbătător,
Şi simţeam iar îndoiala, mîngîiat de căptuşeala
Jilţului, pe care pala rază-l lumina uşor –
Dar pe care niciodată nu-l va mîngîia, uşor,
Ea, pierduta mea Lenore.
Şi-am simţit deodată-o boare, din căţui aromitoare,
Nevăzuţi pluteau, c-un clinchet, paşi de înger pe covor;
,,Ţie, ca să nu mai sîngeri, îţi trimite Domnul îngeri'' –
Eu mi-am spus – ,,să uiţi de plîngeri, şi de dusa ta Lenore.
Bea licoarea de uitare, uită gîndul la Lenore !''
Spuse Corbul : ,,Nevermore''.
,,Tu, profet cu neagră pană, vraci, oracol, sau satană,
Sol al Beznei sau Gheenei, dacă eşti iscoditor,
În noroasa mea ruină, lîngă-un ţărm fără lumină,
Unde spaima e regină – spune-mi, spune-mi te implor,
Este-n Galaad – găsi-voi un balsam alinător?''
Spuse Corbul: ,,Nevermore''.
,,Tu, profet cu neagră pană, vraci, oracol, sau satană,
Spune-mi, pe tăria bolţii şi pe Domnul iertător,
Sufletu-ntîlni-va oare, în Edenul plin de floare,
Cea mai pură-ntre fecioare – îngerii îi spun Lenore –
Fata căreia şi-n ceruri îngeri îi spun Lenore?''
Spuse Corbul: ,,Nevermore''.
,,Fie-ţi blestemat cuvîntul! Piei, cu beznele şi vîntul,
Piei în beznă şi furtună, sau pe ţărmul Nopţii-n zbor!
Nu-mi lăsa nici fulg în casă din minciuna-ţi veninoasă!
Singur pentru veci mă lasă ! Pleacă de pe bust în zbor!
Scoate-ţi pliscu-nfipt în mine, pleacă la Satan, în zbor!''
Spuse Corbul: ,,Nevermore''.
Şi de-atunci, pe todeauna, Corbul stă, şi stă într-una,
Sus, pe albul bust, deasupra uşii mele, pînditor,
Ochii veşnic stau de pază, ochi de demon ce visează,
Lampa îşi prelinge-o rază de pe pana-i pe covor;
Ştiu, eu n-am să scap din umbra-i nemişcată pe covor. Niciodată – Nevermore.
Traducere de Mihu Dragomir (din volumul Poezii şi poeme, Ed. Tineretului, Buc., 1963)
Bazil Gruia
Biografie Bazil Gruia
Bazil (Vasile) Gruia (5 ianuarie 1909, Cisteiu de Mureş, judeţul Alba - 7 octombrie 1995, Cluj Napoca) este un poet. Este fiul Altiţei (născută Timar) şi al lui Vasile Gruia, preot. Face liceul la Turda (1919-1922) şi Aiud (1922-1927), apoi urmează Facultatea de Drept a Universităţii din Cluj (1927-1932). Profesează avocatura la Ocna Mureşului, Huedin şi Cluj. Debutează cu versuri în revista liceului din Aiud, „Ghionoaia", şi editorial cu volumul în ţara toamnei (1929). A colaborat la „Fire de tort" (Turda), „Unirea" (Blaj), „Patria" (Cluj), „Tribuna" şi „Reacţiunea literară" (Bucureşti).
Debutul lui Gruia, remarcat şi de G. Călinescu în „Viaţa literară", a însemnat doar un exerciţiu de digitaţie pentru cel care, peste aproape patru decenii, îşi va schimba şi stilul, şi maniera, dar mai ales tonul. După o pauză autoimpusă, poetul revine cu volumul Arderea etapelor (1968), succedat la intervale scurte de alte noi cărţi de versuri. Nimic (sau aproape) nu mai aminteşte de romanticul întârziat de odinioară, poetul dovedind odată cu înaintarea în vârstă nu doar o vitalitate (uneori exacerbată), dar şi capacitatea de adaptare la noile formule poetice, ceea ce i-a determinat pe comentatori să îl considere fie un „neoromantic orientat spre expresionism" (D. Micu), fie un exponent al „neobarocului, cu similitudini în poezia marelui Gongora" (Ion Lungu). Relaţiile apropiate cu Lucian Blaga (căruia, de altfel, i-a şi dedicat câteva culegeri de documente biobibliografice) ar fi presupus şi o influenţă a acestuia.
Dar nu poate fi depistat în lirica lui Gruia (nici în cea erotică, nici în cea de meditaţie) fiorul metafizic specific creaţiei blagiene. Câteva sunt coordonatele poeziei sale, adevărate laitmotive depistabile în mai toate cărţile: credinţa numai în viaţa de acum (adică în timp, nu în eternitate), încrederea în harul său, de unde şi totala dependenţă de poezie („Ştiu, fără poezie aş păli"). Insidios, gândul morţii îl face să implore patetic amânarea sentinţei definitive: „Aş plăti Eternităţii tribut pentru cât îmi mai îngăduie / din timpul de dincolo să mai rămân aici" (Fast cronologic).
Dacă în volumul Efigiile riscului (1978), mai mult decât în cele anterioare, „puseurile" patriotice, fără valoare estetică, îşi găsesc locul într-un fel de proză mai mult sau mai puţin rimată (Baba Novac, Cap de răscoală, Vlad, Coşbuc şi 1907), în schimb, în Copacul ascuns (1994), pe lângă pregnantul presentiment al morţii (Capăt de drum), este invocată „Unica Bobi, Alfa şi Omega iubirii mele", trecută în lumea umbrelor, dar prezentă dureros de viu în amintirea poetului. Sunt versuri delicate, care întregesc profilul unui artist sensibil, grav, încrezător în steaua sa, dar şi temător în faţa necunoscutului. Volumele de documente referitoare la viaţa şi opera lui Lucian Blaga (scrisori, mărturii, amintiri ale unor apropiaţi ai poetului) constituie un util instrument de lucru pentru specialişti şi un interesant dosar de existenţă pentru publicul larg.
Opera literară
• În ţara toamnei, Cluj, 1929;
• Arderea etapelor, Bucureşti, 1968;
• Obsesia verii, Cluj, 1972;
• Lucian Blaga inedit. Amintiri şi documente, Cluj Napoca, 1974;
• Patima albă, prefaţă de Şerban Cioculescu, Cluj Napoca, 1976;
• Efigiile riscului, Cluj Napoca, 1978;
• Blaga inedit. Efigii documentare, I-II, Cluj Napoca, 1981;
• Inscripţii pe tăbliţe de aer, Cluj Napoca, 1983;
• Miraculoşii Alter Ego, Cluj Napoca, 1985;
• Infinitul de fiecare zi, Cluj Napoca, 1987;
• A patra dimensiune, prefaţă de Petru Poantă, Cluj Napoca, 1989;
• Pelerin la Curtea Miracolelor, Cluj Napoca, 1991;
• Copacul ascuns, Cluj Napoca, 1994;
• Mixaje în timp, Bucureşti, 1995;
• Recviem pentru o iluzie, Cluj Napoca, 1995.
Joc de şah
Stranie frunză mi-a fost cândva inima,
Ah, albele negrele, negrele albele şi nevăzutul jucător,
Locuieşte-n turnul umbrelor ce le conduce,
E-n marea-i tactică unicul vrăjitor?
Ah, albele negrele, negrele albele şi nevăzutul jucător,
Locuieşte-n turnul umbrelor ce le conduce,
E-n marea-i tactică unicul vrăjitor?
Statuile negre ies dintr-o cetate,
Câte impasuri de când adversarul indiferent de mai înainte
Îmi întunecă spaţiul cucerit, poziţiile de remiză,
Cad figurile de lumină în necunoscute morminte.
Câte impasuri de când adversarul indiferent de mai înainte
Îmi întunecă spaţiul cucerit, poziţiile de remiză,
Cad figurile de lumină în necunoscute morminte.
Repliat într-un colţ, mă-nvârt în axa speranţei.
Aş refuza să-mi fie anulat vreun pas greşit,
Nici în fluctuaţii albul nu-şi risipeşte onoarea, nimbul.
Indulgenţa adversarului ar fi absurd sfârşit.
Aş refuza să-mi fie anulat vreun pas greşit,
Nici în fluctuaţii albul nu-şi risipeşte onoarea, nimbul.
Indulgenţa adversarului ar fi absurd sfârşit.
Dar pe cine-am învins şi cine mă-nvăluie-acum cu negrele piese?
TEATRU/FILM 7 Octombrie
Cu Adrian Pintea, actor roman
Biografie Adrian Pintea
Adrian Virgil Pintea (n. 9 octombrie 1954, Beiuș – d. 8 iunie 2007, București) a fost un renumit actor român de teatru, film și televiziunecare a adus o contribuție deosebita scenei și cinematografiei românești. Și-a petrecut copilăria la Beiuș și Oradea. În 1979 a absolvit cursurile Institutului de Artă Teatrală și Cinematografică "I.L. Caragiale" din București la clasa profesorului Petre Vasilescu.
În 1990 a început să predea actorie la același institut, devenit între timp Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică "I. L. Caragiale". În 2002 a obținut titlul de doctor în domeniul teatru, cu lucrarea Hamlet sau actorul lucid, lucrare care avea să fie tipărită la editura ALL. În 2004 a absolvit Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică "I.L. Caragiale", la secția regie film, clasa Elisabeta Bostan
Roluri în teatru
· Eumet - Oedip salvat de Radu Stanca, regia Mihai Măniuțiu, Studioul Casandra, 1977
· Romeo - Romeo și Julieta de William Shakespeare, regia Cătălina Buzoianu, Studioul Casandra, 1978
· Treplev - Pescărușul de A. P. Cehov, regia Liviu Ciulei, Teatrul Bulandra, 1977
· Alexei - Memoriile unui necunoscut de F. M. Dostoievski, regia Ion Cojar, Teatrul Național „Ion Luca Caragiale”Teatrul Național București
· Ahile - Ifigenia de Mircea Eliade, regia Ion Cojar, Teatrul Național București, 1981
· Jean - Domnișoara Iulia de August Strindberg, regia Liana Ceterchi, Studioul Casandra
· Henric - Henric al lV-lea de Luigi Pirandello, regia Dominic Dembinski, Teatrul Nottara, 1990
· Iașa - Livada de vișini de Anton Cehov, regia Andrei Șerban, Teatrul Național București, 1992
· Val - Orfeu în infern de Tennessee Williams, regia Adrian Pintea, Teatrul Româno-American
· Eddie - Nebun din dragoste de Sam Shepard, regia Adrian Pintea, Teatrul Româno-American
· Hans - Ondine de Jean Giraudoux, regia Horea Popescu, Teatrul Național București
· Hamlet - Hamlet de William Shakespeare, regia Gabor Tompa, Teatrul Național Craiova
· James Leeds - Copiii unui Dumnezeu mai mic de Mark Medoff, regia Theodor Cristian Popescu, Compania Teatrală 777, 1997
· Thomas Becket - Thomas a Becket de Jean Anouilh, regia Adrian Pintea, Teatrul Bulandra, 1999
· Jack Barrymore - Repetiție cu Barrymore, după William Luce, regia Adrian Pintea
Roluri în film și televiziune, dublaje
· Adela (1985) - Reparatorul de piane, regia Mircea Veroiu
· Iorgovan-"Pădureanca",
· Dublaj la episodul -Servitoare de Mit(Main of the Myth),din seria Povești cu Mac-Mac, în rolul regelui vikingilor, vocea în original aparținându-i lui William Callaway (1998)
· Iancu Jianu - Seria Iancu Jianu: Iancu Jianu, zapciul (1980), Iancu Jianu, haiducul (1981), regia Dinu Cocea
· George - Oglinzi paralele, regia Mircea Veroiu
· Băiatul cu pasărea - Mânia, regia Mircea Veroiu
· Geologul - Vulcanul stins, regia Dinu Cocea
· Juan - Corida, regia Carlos Aguira, TVR, Mandroid, USA Fullmoon Productions
· Doctorul - Nostradamus, British Production
· Doctorul român - Căpitanul Connan, regia Bertrand Tavernier, French Little Bear Release,
· Jan - Das Alibi, regia Hayde Pills, Hamburg Films,
· Mihai Eminescu - Un bulgăre de humă, regia Nicolae Mărgineanu
Roluri în televiziune
· Zeno - „Lumini și umbre”, regia Andrei Blaier, serial TVR
· Romeo - „Romeo și Julieta”, regia Cătălina Buzoianu, TVR
· Henric - „Henric al lV-lea”, regia Dominic Dembinski, TVR
· Harry - „Trandafirul și coroana” de J.B. Priestley, regia Eugen Todoran, TVR
· Marchizul de Mosa - „Don Carlos”, regia Eugen Todoran, TVR
· Don Juan - „Don Juan” de Fr. Durrenmatt, regia Eugen Todoran, TVR
Roluri în teatru radiofonic (Radiodifuziunea Română)
· Prințul Mîșkin - „Idiotul” de F.M. Dostoievski
· Karl - „Muntele vrăjit” de Thomas Mann, regia Cristian Munteanu
· Orsino - „A 12-a noapte” de W. Shakespeare
· Marco - „Nerantula” de Panait Istrati
Regie de teatru
Studioul Casandra
· „Cei drepți” de Albert Camus
· „Demonii” după F.M. Dostoievski
· „Romeo si Julieta” de William Shakespeare
· „Comedia erorilor” de William Shakespeare
Teatrul Româno-American
· „Orfeu în infern” de Tennessee Williams
· „Nebun din dragoste” de Sam Shepard
· Regia la „Bădăranii” de Carlo Goldoni, productie UNATC 2004
· Regia la „Repetitie cu Barrymore” de William Luce la Teatrul Bulandra
· Regia la „Jesus Christ Superstar” de Andrew Lloyd Webero, productie ARCUB-UNATC
Teatrul Bulandra
„Thomas a Becket” de Jean Anouilh, 1999
Sa traiasca raposata - Max Rosetti
GÂNDURI PESTE TIMP 7 Octombrie
GLUMEȘTE, FII VESEL ȘI VEI RĂMÂNE TÂNĂR 7 Octombrie
* La poarta, Gheorghe:
- Ioane, unde duci gastele alea doua?
- La soacra-mea! Ieri a spus ca si-ar da si jumatate din viata pentru o
gasca!...
==================================================- ==========
* - Hai la o bere!
- De cand s-a mutat soacra la mine, nu mai beau!
- De ce?!?
- N-am chef s-o vad in dublu exemplar...
==================================================- ==========
* Cum se numeste transpiratia tiganului?
Esenta de rom!
==================================================- ==========
* Naste nevasta tiganului. Disperat, acesta fuge sa aduca doctorul. Doctorul intra in casa tiganului unde era intuneric bezna si ii cere acestuia sa aprinda o lampa mai aproape de Piranda ca sa o poata mosi.
Incepe nasterea. Doctorul incepe si scoate 1 copil, 2 copii, 3 copiii.
Disperat, tiganul (mai avand 4 puradei) exclama:
- Dom` doctor, mai bine stingem lampa ca astia trag la lumina ca mustele....
==================================================- ==========
- Ioane, unde duci gastele alea doua?
- La soacra-mea! Ieri a spus ca si-ar da si jumatate din viata pentru o
gasca!...
==================================================- ==========
* - Hai la o bere!
- De cand s-a mutat soacra la mine, nu mai beau!
- De ce?!?
- N-am chef s-o vad in dublu exemplar...
==================================================- ==========
* Cum se numeste transpiratia tiganului?
Esenta de rom!
==================================================- ==========
* Naste nevasta tiganului. Disperat, acesta fuge sa aduca doctorul. Doctorul intra in casa tiganului unde era intuneric bezna si ii cere acestuia sa aprinda o lampa mai aproape de Piranda ca sa o poata mosi.
Incepe nasterea. Doctorul incepe si scoate 1 copil, 2 copii, 3 copiii.
Disperat, tiganul (mai avand 4 puradei) exclama:
- Dom` doctor, mai bine stingem lampa ca astia trag la lumina ca mustele....
==================================================- ==========
* Instructorul de computere:
- Uitati, acest buton de pe tastatura se cheama 'Delete'.
Bula:
- Dilit esti tu, ma! Si toata familia ta!
==================================================- ==========
* - Dom' doctor, am şi eu o problemă: am un dop în fund şi nu mai pot face nevoile şi eu ca omu...
- Dar cum a ajuns acolo?
- Păi mergeam pe o plajă şi am dat fără să vreau cu piciorul într-o lampă fermecată. A ieşit un duh de acolo şi mi-a zis că îmi îndeplineşte o dorinţă, orice...
- Şi?
- Eu am zis: no shit!
==================================================- ==========
* O tânără se roagă la cel de sus:
– Doamne, de data aceasta vreau să mă rog pentru cei din jurul meu, fără a cere nimic pentru mine. Dă-i Doamne mamei mele un ginere chipes, bogat cu vile si masini, dotat si cumsecade...
==================================================- ==========
- Uitati, acest buton de pe tastatura se cheama 'Delete'.
Bula:
- Dilit esti tu, ma! Si toata familia ta!
==================================================- ==========
* - Dom' doctor, am şi eu o problemă: am un dop în fund şi nu mai pot face nevoile şi eu ca omu...
- Dar cum a ajuns acolo?
- Păi mergeam pe o plajă şi am dat fără să vreau cu piciorul într-o lampă fermecată. A ieşit un duh de acolo şi mi-a zis că îmi îndeplineşte o dorinţă, orice...
- Şi?
- Eu am zis: no shit!
==================================================- ==========
* O tânără se roagă la cel de sus:
– Doamne, de data aceasta vreau să mă rog pentru cei din jurul meu, fără a cere nimic pentru mine. Dă-i Doamne mamei mele un ginere chipes, bogat cu vile si masini, dotat si cumsecade...
==================================================- ==========
- * Vreau să divorţez, domnule avocat!!!
- Şi care e motivul, doamnă?
- Nu mi-a fost credincios!
- Adică?
- Adică mi-am dat seama că nu e tatăl copilului meu...
==================================================- ==========
* La tribunal.
- E adevărat că l-ai făcut pe reclamant "imbecil şi măgar"?
- Domnule judecător, sincer să fiu, nu-mi mai amintesc. Dar dacă-l privesc bine, cred că-i foarte probabil să-i fi zis aşa.
- Şi care e motivul, doamnă?
- Nu mi-a fost credincios!
- Adică?
- Adică mi-am dat seama că nu e tatăl copilului meu...
==================================================- ==========
* La tribunal.
- E adevărat că l-ai făcut pe reclamant "imbecil şi măgar"?
- Domnule judecător, sincer să fiu, nu-mi mai amintesc. Dar dacă-l privesc bine, cred că-i foarte probabil să-i fi zis aşa.
==================================================- ==========
* O oraseanca si cu baietelul sau rasfatat in compartiment cu un cioban ardelean, care are doi desagi. Copilul, forte prost crescut si neastamparat, Maica-sa il tot dojeneste: 'Mai copile, fii cuminte!... Stai frumos!' In zadar, insa... copilul nu asculta!...
La un moment dat, doamna se intoarce catre cioban si-i spune
- Auzi, bade, spune-i ca daca nu-i cuminte il bagi in traista!...
Dar ciobanu', hatru, spune:
- Ba il bag in ma-sa, ca deja tat imi spurca branza!...
==================================================- ==========
* La o partidă de vânătoare, un bărbat elegant din Stockholm împuşcă o raţă. Pasărea cade însă în ograda unui fermier, care susţine că vânatul îi aparţine.
– E pasărea mea, insistă orăşeanul.
Fermierul sugerează să fie tranşată disputa în stil vechi, cu un "şut neaoş":
– Eu îţi trag un şut cât pot de tare în c....e, apoi tu faci la fel cu mine. Cine urlă mai puţin ia pasărea. Bărbatul e de acord. Fermierul îi trage un şut straşnic în părţile sensibile. Când îşi revine, oraşeanul şopteşte cu greu:
– Bine. Acum e rândul meu!
– Lasă, zice ţăranul. Poţi să păstrezi raţa
==================================================- ==========
* O oraseanca si cu baietelul sau rasfatat in compartiment cu un cioban ardelean, care are doi desagi. Copilul, forte prost crescut si neastamparat, Maica-sa il tot dojeneste: 'Mai copile, fii cuminte!... Stai frumos!' In zadar, insa... copilul nu asculta!...
La un moment dat, doamna se intoarce catre cioban si-i spune
- Auzi, bade, spune-i ca daca nu-i cuminte il bagi in traista!...
Dar ciobanu', hatru, spune:
- Ba il bag in ma-sa, ca deja tat imi spurca branza!...
==================================================- ==========
* La o partidă de vânătoare, un bărbat elegant din Stockholm împuşcă o raţă. Pasărea cade însă în ograda unui fermier, care susţine că vânatul îi aparţine.
– E pasărea mea, insistă orăşeanul.
Fermierul sugerează să fie tranşată disputa în stil vechi, cu un "şut neaoş":
– Eu îţi trag un şut cât pot de tare în c....e, apoi tu faci la fel cu mine. Cine urlă mai puţin ia pasărea. Bărbatul e de acord. Fermierul îi trage un şut straşnic în părţile sensibile. Când îşi revine, oraşeanul şopteşte cu greu:
– Bine. Acum e rândul meu!
– Lasă, zice ţăranul. Poţi să păstrezi raţa
==================================================- ==========
==================================================- ==========
* Bula se prezinta la director.
- Domnule director, va rog sa-mi mariti salariul!
- Nu pot, zice directorul, e criza si nu am bani.
- Va rog sa va ganditi bine, ca eu sunt cautat de multe unitati.
- Ai tu asa multe relatii? se mira directorul.
- Pai da, zice Bula. Ma cauta trei banci, CEC-ul si Politia.
==================================================- ==========
* Doua prietene se confeseaza una alteia:
-Cum a fost seara ta de ieri?
-Un dezastru total! Sotul meu a venit acasa, a mancat in 4 minute mancarea pe care m-am chinuit intreaga dupa-amiaza sa o gatesc, am facut dragoste in 3 minute si apoi in urmatoarele 2 minute a si adormit. La tine cum a fost?
-Superba! Am ajuns acasa, sotul ma astepta deja, m-a invitat la o cina romantica la un restaurant. Dupa cina, ne-am plimbat la brat o ora intreaga sub cerul instelat. Acasa, cand am ajuns, a aprins zeci de lumanari in jurul nostru, preludiul a durat o ora, dupa care am facut dragoste o ora intreaga dupa care am stat amandoi de vorba inca o ora. A fost o seara de neuitat!
In acelasi timp, sotii discuta intre ei in pauza de pranz:
-Cum a fost seara ta de ieri?
-Geniala: mancarea era gata cand am ajuns acasa, am mancat, am facut dragoste si ne-am culcat. Dar seara ta?
-A fost un dezastru total! Am ajuns acasa mai devreme, ca sa instalez noul dulap. Masina de gaurit a provocat un scurt circuit, asa ca am ramas si fara curent. Cand a venit ea acasa, ca sa putem manca ceva, a trebuit sa o scot la un restaurant. Mancarea a fost atat de scumpa, incat nu mi-au mai ramas bani de taxi, asa ca ne-am intors pe jos. Acasa a trebuit sa aprind lumanari ca sa putem vedea ceva. Imi venea sa explodez de nervi si draci, asa ca mi-a trebuit o ora pana m-am excitat si inca o ora ca sa termin. Pe urma mi-a trebuit inca o ora ca sa adorm, pentru ca in tot timpul asta ei nu i-a tacut gura nici macar o secunda…
* Bula se prezinta la director.
- Domnule director, va rog sa-mi mariti salariul!
- Nu pot, zice directorul, e criza si nu am bani.
- Va rog sa va ganditi bine, ca eu sunt cautat de multe unitati.
- Ai tu asa multe relatii? se mira directorul.
- Pai da, zice Bula. Ma cauta trei banci, CEC-ul si Politia.
==================================================- ==========
* Doua prietene se confeseaza una alteia:
-Cum a fost seara ta de ieri?
-Un dezastru total! Sotul meu a venit acasa, a mancat in 4 minute mancarea pe care m-am chinuit intreaga dupa-amiaza sa o gatesc, am facut dragoste in 3 minute si apoi in urmatoarele 2 minute a si adormit. La tine cum a fost?
-Superba! Am ajuns acasa, sotul ma astepta deja, m-a invitat la o cina romantica la un restaurant. Dupa cina, ne-am plimbat la brat o ora intreaga sub cerul instelat. Acasa, cand am ajuns, a aprins zeci de lumanari in jurul nostru, preludiul a durat o ora, dupa care am facut dragoste o ora intreaga dupa care am stat amandoi de vorba inca o ora. A fost o seara de neuitat!
In acelasi timp, sotii discuta intre ei in pauza de pranz:
-Cum a fost seara ta de ieri?
-Geniala: mancarea era gata cand am ajuns acasa, am mancat, am facut dragoste si ne-am culcat. Dar seara ta?
-A fost un dezastru total! Am ajuns acasa mai devreme, ca sa instalez noul dulap. Masina de gaurit a provocat un scurt circuit, asa ca am ramas si fara curent. Cand a venit ea acasa, ca sa putem manca ceva, a trebuit sa o scot la un restaurant. Mancarea a fost atat de scumpa, incat nu mi-au mai ramas bani de taxi, asa ca ne-am intors pe jos. Acasa a trebuit sa aprind lumanari ca sa putem vedea ceva. Imi venea sa explodez de nervi si draci, asa ca mi-a trebuit o ora pana m-am excitat si inca o ora ca sa termin. Pe urma mi-a trebuit inca o ora ca sa adorm, pentru ca in tot timpul asta ei nu i-a tacut gura nici macar o secunda…
* ODA PROSTILOR
Motto: Cu prostul care n-are şcoală
Te lupţi puţin şi-ai câştigat.
Dar duci o luptă colosală
Cu prostul care are şcoală!
De-ar fi să-i luăm pe toţi la rând,
Şi actualii, dar şi foştii,
Cei mai deştepţi de pe Pământ
Au fost întotdeauna... PROŞTII.
Nu te ruga la ursitoare
Să-ţi facă-n viaţa ta vreun rost,
Mai bine urlă-n gura mare :
"Iubite Doamne, fă-mă... PROST!"
De ce să tragi ca la galeră,
Să-nveţi atâtea fără rost,
De vrei să faci o carieră,
Ajunge numai să fii... PROST.
În lumea asta cu de toate,
Unde se-nvaţă contra cost,
Păcat că nici o facultate
Nu dă şi diploma de... PROST.
Avem impozite cu carul,
Dar înotăm în sărăcie
şi ce buget ar avea statul
Dintr-un impozit pe... PROSTIE...
Ei sunt ca iarba, cu duiumul,
Să nu-i jigneşti, să nu-i împroşti !
O, Doamne, de ne-ar creşte grâul
Cum cresc recoltele de... PROŞTI.
Si-n lumea asta răsturnată,
Unde cei strâmbi sunt cei mai drepţi,
Savanţii noştri mor de foame
Si numai PROŞTII sunt deştepţi.
DE REŢINUT :
* Prostia este infinit mai fascinantă decât inteligenţa. Inteligenţa are limitele ei, pe când prostia, nu!
* Oamenii neinstruiţi sunt mai "scumpi" decât oamenii valoroşi care, pentru a supravieţui, se "vând" ieftin.
* Nu te certa niciodată cu un prost. Te aduce la nivelul lui şi te bate cu experienţa. Şi apoi, mai are şi mintea odihnită...
Te lupţi puţin şi-ai câştigat.
Dar duci o luptă colosală
Cu prostul care are şcoală!
De-ar fi să-i luăm pe toţi la rând,
Şi actualii, dar şi foştii,
Cei mai deştepţi de pe Pământ
Au fost întotdeauna... PROŞTII.
Nu te ruga la ursitoare
Să-ţi facă-n viaţa ta vreun rost,
Mai bine urlă-n gura mare :
"Iubite Doamne, fă-mă... PROST!"
De ce să tragi ca la galeră,
Să-nveţi atâtea fără rost,
De vrei să faci o carieră,
Ajunge numai să fii... PROST.
În lumea asta cu de toate,
Unde se-nvaţă contra cost,
Păcat că nici o facultate
Nu dă şi diploma de... PROST.
Avem impozite cu carul,
Dar înotăm în sărăcie
şi ce buget ar avea statul
Dintr-un impozit pe... PROSTIE...
Ei sunt ca iarba, cu duiumul,
Să nu-i jigneşti, să nu-i împroşti !
O, Doamne, de ne-ar creşte grâul
Cum cresc recoltele de... PROŞTI.
Si-n lumea asta răsturnată,
Unde cei strâmbi sunt cei mai drepţi,
Savanţii noştri mor de foame
Si numai PROŞTII sunt deştepţi.
DE REŢINUT :
* Prostia este infinit mai fascinantă decât inteligenţa. Inteligenţa are limitele ei, pe când prostia, nu!
* Oamenii neinstruiţi sunt mai "scumpi" decât oamenii valoroşi care, pentru a supravieţui, se "vând" ieftin.
* Nu te certa niciodată cu un prost. Te aduce la nivelul lui şi te bate cu experienţa. Şi apoi, mai are şi mintea odihnită...
* O tipa se duce la examenul de traseu. In masina da de politist:
Tipa: Buna ziua!
Politistul: Buna ziua domnisoara! Domnisoara nu stiu cum sa-ti spun dar uite cum facem: eu iti pun 3 intrebari la care vreau sa-mi raspunzi corect si complet. Daca nu raspunzi la aceste intrebari corect si complet te pic examenul ai inteles?
Prima intrebare:
Politistul: Domnisoara...conduci noaptea pe autostrada da? si vezi 2 lumini in fata ta...ce e in fata ta?Tipa: Pai ce sa fie dom' politist...un autoturism.
Politistul: Raspuns corect dar incomplet...poate sa fie Audi, poate sa fie Mercedes, Renault.
Tipa se uita urat la el.
Politistul: Urmatoarea intrebare don'soara! Conduci noaptea pe autostrada da? vezi o lumina in fata ta...ce e in fata ta?
Tipa: Pai ce sa fie dom' politist...un motor!
Politistul: Raspuns corect dar incomplet! Poate sa fie Honda , poate sa fie Suzuki, Yamaha.
Tipa se uita si mai urat la el...
Politistul: Ultima intrebare don'soara! Conduci noaptea pe autostrada da? Si vezi 4 lumini in fata ta... ce e in fata ta?
Tipa: Cum ce sa fie dom' politist...Un tir sau un camion!
Politistul: Raspuns corect dar incomplet! Poate sa fie Man. poate sa fie Cats, Volvo! Ai picat examenul domnisoara!
La care tipa deja enervata la culme ii spune politistului:
Dom' politist...Am si eu o intrebare pt. dvs. dar la care vreau sa-mi raspundeti corect si complet.
Politistul falos raspunde: Sigur don'soara spuneti!
Tipa: Dom' politist...conduceti noaptea pe autostrada da? Si vedeti femeile alea cu fustite scurte,dresuri, care va fac frumusel cu manuta...ce sunt alea?
Politistul: Pai ce sa fie don'soara? Curve ce sa fie?
La care tipa: Raspuns corect dar incomplet! Poate sa fie ma-ta, poa' sa fie sor-ta...nevasta-ta...
Tipa: Buna ziua!
Politistul: Buna ziua domnisoara! Domnisoara nu stiu cum sa-ti spun dar uite cum facem: eu iti pun 3 intrebari la care vreau sa-mi raspunzi corect si complet. Daca nu raspunzi la aceste intrebari corect si complet te pic examenul ai inteles?
Prima intrebare:
Politistul: Domnisoara...conduci noaptea pe autostrada da? si vezi 2 lumini in fata ta...ce e in fata ta?Tipa: Pai ce sa fie dom' politist...un autoturism.
Politistul: Raspuns corect dar incomplet...poate sa fie Audi, poate sa fie Mercedes, Renault.
Tipa se uita urat la el.
Politistul: Urmatoarea intrebare don'soara! Conduci noaptea pe autostrada da? vezi o lumina in fata ta...ce e in fata ta?
Tipa: Pai ce sa fie dom' politist...un motor!
Politistul: Raspuns corect dar incomplet! Poate sa fie Honda , poate sa fie Suzuki, Yamaha.
Tipa se uita si mai urat la el...
Politistul: Ultima intrebare don'soara! Conduci noaptea pe autostrada da? Si vezi 4 lumini in fata ta... ce e in fata ta?
Tipa: Cum ce sa fie dom' politist...Un tir sau un camion!
Politistul: Raspuns corect dar incomplet! Poate sa fie Man. poate sa fie Cats, Volvo! Ai picat examenul domnisoara!
La care tipa deja enervata la culme ii spune politistului:
Dom' politist...Am si eu o intrebare pt. dvs. dar la care vreau sa-mi raspundeti corect si complet.
Politistul falos raspunde: Sigur don'soara spuneti!
Tipa: Dom' politist...conduceti noaptea pe autostrada da? Si vedeti femeile alea cu fustite scurte,dresuri, care va fac frumusel cu manuta...ce sunt alea?
Politistul: Pai ce sa fie don'soara? Curve ce sa fie?
La care tipa: Raspuns corect dar incomplet! Poate sa fie ma-ta, poa' sa fie sor-ta...nevasta-ta...
* Doi amici mergeau pe o starda. Unul dintre ei, intra intr-o farmacie sa cumpere medicamente.
Iese afara si arunca medicamentele la canal.
Celalalt il intreaba consternat:
- De ce ai aruncat medicamentele ?
- Am fost la doctor, la un consult. Mi-a dat o reteta de medicamente. L-am platit ca trebuie sa traiasca si el. Am intrat la farmacie, am platit medicamentele ca trebuie sa traiasca si farmacistul....
- Si atunci.... de ce le-ai aruncat ?
- Pai... trebuie si eu sa traiesc...
Mr Bean
Out of Time! | Mr Bean Full Episodes | Mr Bean Official
SFATURI UTILE 7 Octombrie
Continuăm O MINUNE ÎN 16 ZILE – Tehnici şi exerciţii de gândire pozitivă inspirate de la Sfântul Munte
Ziua a paisprezecea
Ora conexiunilor astrale
Adevărata ieşire din singurătate este trăirea, timp de o clipă, a condiţiei de „neuron” din creierul speţei, al planetei. Când o spui, pare un lucru ingenios. Dar când o trăieşti, este o reducere la zero a ego‑ului, este o trăire a sa… şi eşti parte a oceanului care e speţa umană.
Omul este mai puternic dacă percepe amploarea conexiunilor sale pe pământ şi‑n eter, a legăturilor sale cu energetismul teluric si cosmic.
Cunoscând conexiunile tale intime, fluide, cu ceilalţi oameni şi cu toată speţa, diminuează complexele psihice, diminuează impulsul de a‑şi sfâşia semenul, diminuează frica de tine şi de alţii, frica latentă care‑ţi consumă energia. Cum se face asta?
Mai înainte am indicat un exerciţiu de „luare de cunoştinţă”.
Dacă prelungeşti timpul exerciţiului, vor apărea efecte noi şi însemnate. Anterior, durata exerciţiului a fost de circa 9 minute. Fă exercițiul seara. Ferm şi agreabil, timp de 15 minute, mutând atenţia de la grijile importante, la corpul „neimportant” (ştiind că grijile sunt expresia ego‑ului, iar corpul este expresia atracţiei universale ).
Nu prelungi exerciţiul peste 15 minute decât dacă ai îndrumător.
În general, după 10 minute apare senzaţia de vastitate, de dilatare plăcută a corpului şi pierderea senzaţiei de greutate fizică. Observă starea aceasta, dar nu te ataşa de ea; păstrează trezia şi controlul perfect al schemei corporale.
Căci poate să apară senzaţia de dedublare, de „ieşire în astral”. Nu te lăsa atras pe panta asta.
Un maestru zicea: „Dacă practicantul o ia spre cer, trage‑l de picioare în jos”.
Tu faci experienţa extinderii conştiinţei nu pentru a ieşi din corp în univers, ci pentru a realiza că trupul este chiar locul unde universul devine fiinţa ta. Şi astfel te întăreşti.
Experimentele „ieşirii” în astral sunt uşoare, amăgitoare şi ţin de copilăria ezoterică a omenirii. Tu alege să faci experienţa treziei perfecte, aducând pe pământ cele câştigate în văzduh.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu