MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU

LUNI 7 OCTOMBRIE 2019

PARTEA ÎNTÂI

Bună dimineața, prieteni!

Să mulțumim Domnului că ne-a arătat și astăzi lumina zilei și să-L rugăm să ne ocrotească de cel rău! Doamne ajută-ne!

Mulţumesc pentru atenţie!

Dacă aveţi timp vă invit să lecturaţi această pagină interesantă!

Toate cele bune!

ISTORIE PE ZILE 7 Octombrie

Evenimente

·         3761 î.Hr.: Este data la care Calendarul Evreiesc socotește crearea de către Dumnezeu primului om, Adam. Calendarul evreiesc este si acum calendarul oficial al statului Israel. Este calculat in functie de fazele lunii. Zilele saptamanii sunt desemnate de numere, doar cea de a saptea zi – sabatul – poarta diferite nume. Prima zi a saptamanii incepe la rasaritul zilei de sambata si se termina la apusul zilei de duminica. Sabatul incepe la apusul zilei de vineri si se incheie la apusul zilei de sambata. Timpul este calculat dupa meridianul pe care este asezat Ierusalimul. Anul are 12 luni a cate 29/30 de zile.Doar doua luni din an au alta dimensiune in zile. Pentru a se echilibra diferenta de timp ce reiese la o anumita trecerea a anilor, la fiecare al 3-lea, 6-lea, 8-lea, 11-lea, 14-lea, 17-lea, 19-lea an al fiecarui ciclu de 19 ani – se adauga o luna in plus.

·         1477: Este inaugurata in Suedia, Universitatea din Upsala, cea mai veche universitate din Scandinavia.A fost fondata la initiativa arhiepiscopului de Uppsala , Jakob Ulfsson si a regelui suedez Sten Sture cel Batran, in urma unei Bule papale emise de papa Sixt al IV-lea.

·         1571: Bătălia de la Lepanto: Flota unită a Spaniei, Maltei, Veneției, Genovei și Ducatului de Savoia, organizată de Papa Pius al IV–lea, zdrobește flota turcă. Bătălia de la Lepanto a avut loc la 7 octombrie 1571. O flotă a Ligii Sfinte, o coaliție de state maritime catolice, a învins decisiv principala flotă a Imperiului Otoman. Bătălia care a durat cinci ore s-a dat la marginea nordică a Golfului Patras, în largul coastelor Greciei de vest actuale, de unde forțele otomane navigau spre vest din baza lor navală de la Lepanto (în turcă İnebahtı; în greacă Ναύπακτος, Naupaktos sau Έπαχτος, Épahtos). Acolo, otomanii au întâlnit forțele Ligii Sfinte, ce veneau de la Messina.[7] Victoria Ligii Sfinte a prevenit transformarea Mării Mediterane într-un canal de circulație al forțelor musulmane, a protejat Italia de o mare invazie otomană, și i-a împiedicat pe otomani să înainteze mai departe în flancul sudic al Europei. Lepanto a fost ultima mare bătălie navală dusă aproape în întregime de galere cu vâsle.

·         1698: Decizia Sinodului de la Alba Iulia de unire a mitropoliei ortodoxe de Alba Iulia cu Biserica Romei. Sinodul de la Alba Iulia a fost convocat în anul 1698 de mitropolitul Atanasie Anghel pentru a discuta cu preoții și cu protopopii chestiunea integrării religioase a românilor ardeleni sub autoritatea papei de la Roma. Pe 7 octombrie 1698 sinodul împreună cu mitropolitul Anghel a adoptat formularea „Noi, Vlădica, Protopopii și Popii Băsericii Românești dăm știre tuturor că de bună voia noastră ne unim cu Băserica Romei și ne mărturisim mădulările cestei Băserici Sânte a Romei”. Actul Unirii cu Biserica Romei a fost semnat de întreg sinodul și întărit cu sigiliul Mitropoliei de Bălgrad (Alba Iulia). Prin acest act a luat ființă Biserica Română Unită cu Roma.

·         1763: Regele George al III-lea al Marii Britanii emite o proclamație regală prin care, în teritoriile de la nordul și vestul munților Allegani era intrezisă colonizarea. Documentul se dorea a fi un pas spre stabilizarea relațiilor dintre englezi și indienii din această parte a Americii de Nord, după terminarea Războiului de șapte ani. George al III-lea (George William Frederick; 4 iunie 1738 – 29 ianuarie 1820) a fost rege al Regatului Unit și rege al Irlandei din 25 octombrie 1760 până la unirea acestor țări la 1 ianuarie 1801; după această dată a fost rege al Regatului Unit al Marii Britanii și al Irlandei până la moartea sa.

·         1769: James Cook descoperă Noua Zeelandă.

·         1776: Prințul Moștenitor Pavel al Rusiei se căsătorește cu Sophie Dorothea de Württemberg.

·         1777: Bătălia de la Saratoga. Armata coloniilor americane îi învinge pe englezi. Rezultatul bătăliei a fost un dezastru pentru armata engleză, la sfârșitul luptelor generalul englez s-a predat. Bătălia de la Saratoga este considerată de mulți istorici ca un punct de cotitură în istoria americană. Ea fost o bătălie hotărâtoare în evoluția razboiului american de independenta.

·         1840: Willem al II-lea devine rege al Țărilor de Jos. Willem al II-lea (Wilhelm Frederick George Ludovic) (6 decembrie 1792 – 17 martie 1849) a fost rege al Țărilor de Jos și Mare Duce de Luxemburg de la 7 octombrie 1840 până la moartea sa în 1849.

·         1842: Are loc înlocuirea de către curţile suzerane şi protectoare, a domnului Munteniei Alexandru Ghica, învinuit de a fi incălcat prevederile Regulamentului Organic. Alexandru Ghica a domnit din aprilie 1834. A instituit ca monedă a țării in 1836 leul, unitate teoretică de cont, echivalentul a 60 de parale.

·         1857: În cadrul Adunării ad–hoc a Moldovei, Mihail Kogălniceanu prezintă Proiectul de rezoluție care cuprindea „dorințele fundamentale” ale românilor moldoveni, arătând că „dorința cea mai mare” este Unirea Principatelor într–un singur stat. “dorinţa cea mai mare, cea mai generală, acea hotărîtă de toate generaţiile trecute, acea care este sufletul generaţiei actuale, acea care, împlinită, va fi fericirea generaţiilor viitoare, este UNIREA PRINCIPATELOR ÎNTR-UN SINGUR STAT, o unire care este firească, legiuită şi neapărată, pentru ca în Moldova şi Valahia suntem acelaşi popor, omogen, identic, ca nici unul altul, pentru că avem acelaşi început, acelaşi nume, aceeaşi limbă, aceeaşi religie, aceeaşi istorie, aceeaşi civilizaţie, aceeaşi instituţii, aceleaşi legi şi obiceiuri, acelaşi temeiuri şi aceleaşi speranţe, aceleaşi trebuinţe, aceeaşi hotare de păzit, aceleaşi dureri de trecut, acelaşi viitor asigurat şi în sfîrşit, aceeaşi misie de îndeplinit“. Divanul ad-hoc al Moldovei a fost format dintr-un număr de 85 de deputați, aleși în cinci colegii: cler, mari proprietari, mici proprietari, reprezentanți ai orașelor și reprezentanți ai satelor. Componența divanului era următoarea: 8 reprezentanți ai clerului, 28 de reprezentanți ai marilor proprietari, 14 reprezentanți ai micilor proprietari, 15 reprezentanți ai populației rurale și 20 reprezentanți ai populației urbane. Principatele Unite ale Moldovei și Țării Românești au fost un stat român format prin unirea dintre Moldova și Țara Românească în 1859 sub un singur domnitor. Statul acoperea regiunile istorice Oltenia, Muntenia, și Moldova. La început, a cuprins și sudul Basarabiei (zona Cahul, Bolgrad și Ismail), dar după 1877 a pierdut acest teritoriu, primind în schimb Dobrogea de Nord. Unirea politică din 1859–1866 dintre cele două principate a fost primul pas politic spre crearea României ca un singur stat (unitar), în 1881. Cei doi domnitori ai Principatelor Unite au fost Alexandru Ioan Cuza și apoi Carol I.

·         1866: A apărut, la București, periodicul politic și literar "Dacia Română".

·         1868 - Inaugurarea Universitatii Cornell, in Ithaca, New York.

·         1870: Războiul franco-prusac – Atacul de la Paris: Leon Gambetta fuge de la Paris într-un balon. Léon Gambetta (n. 2 aprilie 1838, Cahors – d. 31 decembrie 1882, Paris) a fost un om de stat francez republican a cărui activitate a devenit proeminentă după Războiul Franco-Prusac. Léon Gambetta a fost președintele consiliului de miniștri în perioada 14 noiembrie 1881–31 decembrie 1882.

·         1879: S-a creat alianta dintre Germania si Austro-Ungaria. 

·         1883 - A fost inaugurat Castelul Peleş, reşedinţa de vară a regilor României, construit la dorinţa regelui Carol I (1866 - 1914). Este considerat unul dintre cele mai frumoase castele din România şi din Europa.

·         1886: Spania a abolit sclavia in Cuba. 

·         1908: Creta s-a aliat cu Grecia, revoltindu-se impotriva Imperiului Otoman. 

·         1913 - Henry Ford a finalizat procesul de implementare a sistemului de productie a autovehiculelor pe banda rulanta. Henry Ford, al carui Model T era automobilul de cel mai mare succes, a apasat pe butonul ultimei sale inventii: linia automata de asamblare. Timpul necesar fabricarii unei masini a scazut de la 12 ore si jumatate la 93 de minute, iar pretul de la 850$ in 1908, la doar 44$.

·         1917 – se joaca primul meci din istoria Cupei Frantei la fotbal

·         1919: Ia ființă compania aviatică olandeză Koninklijke Luchtvaart Maatschappij (KLM). Este cea mai veche, încă operativă, companie aviatică.

·         1925: Este semnat decretul regal privind noua împărţire administrativă a României în judeţe, plăşi, comune urbane, reşedinţe, comune rurale, municipii şi sate.

·         1932 – Are loc ultimul meci de box al lui Benny Leonard. El este facut knock-out in runda a sasea de Jimmy McLarnin

·         1949: A fost creata Republica Democrata Germana (RDG). La cinci luni dupa ce Marea Britanie, Statele Unite si Franta au infiintat Republica Federala Germana (RFG), a fost proclamat ca stat si RDG-ul, aflat sub ocupatie sovietica,sub conducerea Partidului Socialsit Unit. In fruntea tarii a fost instalat Wilhelm Pieck, iar premier a fost numit Otto Grotewohl. Astfel s-a produs divizarea Germaniei, tara a carei reunificare va avea loc abia peste 40 de ani. Capitala a fost stabilita la Berlin, orasul fiind si el impartit in doua printr-un zid. 

·         1950: Armata Populară a Chinei comuniste, declanseaza cotropirea Tibetului.

·         1950: Statele Unite au invadat Coreea. 

·         1952: Modelul de cod de bare realizat de Woodland și Silver a început să fie folosit ca model general de indentificare a produselor.

·         1962 – Jim Clark se impune in Marele Premiu al Statelor Unite ale Americii, urmat de Graham Hill si Bruce McLaren

·         1963 – Rolling Stones înregistrează piesa “I Wanna Be Your Man” a celor de la Beatles.

·         1967: Revoluționarul marxist Che Guevara a fost capturat lângă La Higuera, Bolivia. Ernesto Rafael Guevara de la Serna (n. 14 iunie 1928 – d. 9 octombrie 1967), mai cunoscut sub porecla sa de Che Guevara sau el Che sau simplu Che, a fost un revoluţionar de stânga, lider al regimului comunist cubanez şi insurgent sud-american.

·         1970: Nationalpark Bayerischer Wald, se va deschide primul parc național din Germania.

·         1973 – Ronnie Peterson se impune in Marele Premiu de formula 1 al Statelor Unite ale Americii, urmat de James Hunt si Carlos Reutermann

·         1975: RDG și URSS semnează Tratatul de prietenie, cooperare și ajutor reciproc.

·         1979 – Gilles Villeneuve se impune in Marele Premiul de Formula 1 al Statelor Unite ale Americii, urmat de Rene Arnoux si Didier Pironi

·         1982: Musicalul “Cats” are premiera pe Broadway, spectacolul ruland neintrerupt timp de 18 ani. Ultima reprezentatie a avut loc pe 10 septembrie 2000.

·         1984 – Alain Prost castiga Marele Premiu de Formula 1 al Statelor Unite ale Americii, urmat de Michelle Alboreto si Nelson Piquet

·         1985: A fost deturnată nava italiană Achille Lauro aflată în croazieră pe Marea Mediterană cu peste 400 persoane la bord, de membrii organizației "Frontul pentru Eliberarea Palestinei".

·         1987 – nationala de fotbal a Romaniei incheie la egalitate, scor 1-1, meciul amical jucat acasa impotriva Greciei

·         1989 – Paula Abdul intra direct pe prima poziţie a clasamentului American de albume, cu “Forever Your Child”. Abdul a petrecut 64 de săptămâni consecutive în Top Billboard 200 înainte de a ajunge pe locul 1, devenind astfel albumul cu cel mai îndelungat traseu spre locul fruntaş al topurilor.

·         1989 – Tears For Fears se bucura de cel de-al doilea album No 1 în Anglia, LP-ul “The Seeds Of Love”.

·         1989 – Janet Jackson ajunge pentru a doua oară No 1 în State, cu piesa “Miss You Much”.

·         1992: Biroul Electoral Central a comunicat rezultatele definitive ale alegerilor parlamentare din data 27 septembrie 1992. 

·         1993: România a fost primită la Consiliul Europei, în urma solicitării din 21 martie 1990.

·         1993: Mircea Dinescu si-a dat demisia din functia de presedinte al Uniunii Scriitorilor. 

·         1995 – “Jagged Little Pill”, albumul semnat de Alanis Morrissette, urca pe prima treaptă în Billboard 200. Albumul a ajuns să fie cel mai bine vândut album al unei cântareţe, cu vânzari de peste 30 de milioane de exemplare.

·         1996: Secretarul perpetuu al Academiei Franceze, Maurice Druon, a fost distins cu titlul de membru de onoare al Academiei Romane. 

·         1999- Printre câştigatorii concursului “Irish Hot Press” s-au numărat The Coors, pentru “Cea mai Bună Trupă irlandeză”, Andrea Corr pentru “Cea mai Bună Cântareaţă”, solistul Neil Hannom pentru “Cel mai Bun Solist” şi Westlife pentru “Cel mai Bun Act Artistic Pop”.

·         2000: Consiliul de Securitate al ONU a adoptat o rezoluție care condamnă utilizarea "excesivă a forței" împotriva palestinienilor de către Israel. Statele Unite s-au abținut de la vot.

·         2000 – are loc ultimul meci pe stadionul Wembley, unul intre Anglia si Germania, castigat de nemti cu 1-0, prin golul marcat de jucatorul lui FC Liverpool, Dietmar Hammann. Acesta a fost si ultimul meci din cariera de la echipa nationala a Angliei pentru Tony Adams, care a ajuns la a 60-a prezenta pe Wembley, un record pentru un jucator englez

·         2001: Forțele militare americane au declanșat ofensiva asupra guvernului taliban din Afganistan și a teroriștilor din gruparea Al-Qaeda. F-14 Tomcat lansarea dintr-un portavion american Rachetele de croazieră şi bombardierele americane au vizat aeroporturile din Kandahar şi Kabul precum şi taberele teroriste de antrenament de lângă Jalalabad.

·         2001 – Kylie Minogue staţiona pe primul loc în clasamentul de albume britanic, cu celebrul “Fever”.

·         2001 - Liderul comunist al Basarabiei, Vladimir Voronin, a cerut conducerii radioului si televiziunii moldovenesti sa nu mai foloseasca pe post denumirea de „romana” pentru limba vorbita in Moldova.

·         2002 - Scriitorului Paulo Coelho i–a fost inmanat, la Frankfurt, Premiul Planetary Arts 2002 din partea Club of Budapest. Cartile lui Coelho au un succes senzational, aflandu–se permanent pe primele locuri in topurile de vazari („Alchimistul”, „Veronika se pregateste sa moara”, „Al cincilea munte”, „Diavolul si domnisoara Prym”).

·         2003: În California, alegătorii au votat pentru demiterea guvernatorului Gray Davis și l-au ales drept nou guvernator pe Arnold Schwarzenegger. Arnold Alois Schwarzenegger (n. 30 iulie 1947) fost culturist și actor american originar din Austria, politician republican, care a servit ca cel de-al treizeci și optulea guvernator al statului California.

·         2004: Regele Norodom Sihanouk al Cambodgiei abdică și este înlocuit de fiul său Norodom Sihamoni. Norodom Sihamoni (n. 14 mai 1953) este actualul rege al Cambodgiei. Este fiul cel mare al regelui Norodom Sihanouk și al reginei Norodom Monineath Sihanouk. Fost ambasador al Cambodgiei la UNESCO a fost ales de cei nouă membri ai Consiliului Coroanei să devină următorul rege după abdicarea tatălui său din 2004. Înainte de a accede la tron, Sihamoni a fost cunoscut pentru munca sa ca ambasador cultural în Europa și ca instructor de dans clasic.

·         2004 – Sammy Sosa primeste o amenda de 87400 de dolari pentru ca a ajuns tarziu la ultimul meci din sezonul regulat al lui Chicago Cubs, si pentru ca a parasit mai repede terenul

·         2005 – Liga Profesionista nord-americana de fotbal decide ca Superbowl-ul din 2010 sa se dispute in Florida, la Miami Gardens

·         2006 – nationala de fotbal a Romaniei invinge cu 3-1 selectionata Belarusului intr-un meci care conta pentru preliminariile Campionatului European din 2008

·         2007 – Kimi Raikkonen termina primul Marele Premiu al Chinei la formula 1 si este urmat pe podium de Fernando Alonso si Felipe Massa

·         2007 – Bruce Springsteen ajunge no.1 în Anglia cu albumul “Magic”, acesta fiind cel de-al şaptelea no.1 în topurile britanice

·         2007 – se joaca ultimele doua sferturi de finala ale Cupei Mondiale de rugby din Franta: Africa de Sud 37-20 Fiji si Argentina 19-13 Scotia

·         2007 – Rascal Flatts au ajuns lideri ai topurilor albumelor din Statele Unite cu “Still Feels Good”, fiind cel de-al treilea lor album no.1.

·         2009 – se joaca trei dintre optimile de finala ale Campionatului Mondial sub 20 din Egipt: Brazilia 3-1 Uruguay, Venezuela 1-2 Emiratele Arabe Unite si Germania 3-2 Nigeria

·         2011 – nationala de fotbal a Romaniei incheie la egalitate, 2-2, meciul cu selectionata Belarusului, din preliminariile lui Euro 2012

·         2012 – Sebastian Vettel se impune in Marele Premiu de formula 1 al Japoniei, urmat de Felipe Massa si Kamui Kobayashi

·         2012 – CFR Timisoara invinge cu 12-2 pe UTA in etapa a 4-a a Ligii 1 de fotbal feminin

·         2012 – RCM Universitatea Timisoara se impune cu 16-6 in fata Stiintei Baia Mare, pe stadionul Arcul de Triumf din capitala, in finala Superligii de rugby. Era primul titlu pentru formatia timisoreana.

Nașteri

·         13 I.Hr.: S-a nascut Tiberius Drusus Claudius Iulius Caesar Nero, (mai tarziu numit si Drusus cel tanar sau Drusus Julius Caesar) , singurul fiu al imparatului Tiberius si al primei sale sotii, Vipsania Agrippina; (d.14 septembrie 23 d.Hr.). A fost de asemenea var primar cu imparatii Caligula si Claudius si var de gradul doi cu imparatul Nero. A murit otravit de sotia sa Livilla , incitata de prefectul garzii pretoriene, Sejan, concubinul acesteia.

·         1471: Frederic I (n. 7 octombrie 1471 – d. 10 aprilie 1533) a fost conducătorul Regatului Danemarcei, al Norvegiei și temporar al celui suedez. În funcție de originea documentelor scrisul numelui său respectă specificul limbii țărilor respective, adică Frederich, Frederik, respectiv Fredrik.

Frederic a fost fiul primului rege Oldenburg Christian I al Danemarcei, Norvegiei și Suediei (1426–81) și a Dorothea de Brandenburg (1430–95). Minorul Frederic a fost ales co-Duce de Schleswig și Holstein în 1482, imediat după moartea tatălui său. Celălalt co-duce era fratele său mai mare cu zece ani, regele Ioan al Danemarcei. La majoratul lui Frederic, în 1490, ambele ducate au fost împărțite între cei doi frați.^[1]

În 1500 el și-a convins fratele să cucerească Dithmarschen, și o armată mare a fost chemată, nu numai din cele două ducate, dar și din Uniunea Kalmar pentru care fratele său a fost rege pentru scurt timp. De asemenea, au luat parte numeroși mercenari germani. Expediția a eșuat lamentabil, însă, în Bătălia de la Hemmingstedt, unde o treime din toți cavalerii din Schleswig și Holstein și-au pierdut viața.

Un grup de nobili i-au oferit tronul lui Frederick cel Tânăr în 1513, după moartea Ducelui Johannis, dar refuză știind că majoritate curții nu îi este loială, și l-au încoronat în schimb pe Kristianssen I.

În 1523 Kristianssen I, fiul său, numit Rege peste regatul Danemarca, Norvegia și cel suedez sub împrejurarea unei curți neloiale a fost silit să abdice, motiv pentru regele 'Frederic I' ca să ia pentru sine tronul. După numirea sa ca rege, tronul s-a mutat în cetatea Gottorf, actualul oraș Schleswig din landul Schleswig-Holstein (din Germania).

După înlăturarea în siguranță a fiului său cu un an în urmă, Frederic I se confruntă în 1524 cu o serie de revolte ale țărănimii în regiunile Jutlandul de Sud și landul Skana (din Suedia) care voia reîntoarcerea lui Kristianssen I pe tron. Intrigile mereu crescânde îl forțează pe Severin Norby (n. 147_ - d. 1530), duce de Von Gotland să invadeze regiunea Blekinge într-o încercare de a se schimba ordinea de la cetatea de Scaun din ținutul Gottorf. Adunând țăranii din regiunea guvernată, el va ataca castelul Karnan din Helsingborg. Armata lui Frederik concentrată în ținutul Scania respinge cu eficiență gloata de 8000 de țărani adusă de Soren, iar generalul Johannis Rantau îl învinge la bătălia dela Lund din aprilie 1525. În urma bătăliei, răsculații au dat bir cu fugiții; au pierit însă și nevinovații care s-au găsit în calea lor. Metoda aceasta de a presăra moarte în cale și de a folosi scutul uman a fost practicată și în Europa de Est și Asia de către Imperiul Otoman, procedeu ce ni-l descrie și Mihai Eminescu ^{[necesită citare]}.

Se știe că Frederic, deși nu scrie daneza, acesta a încurajat publicarea primei Biblii în limba daneză, lucru făcut pentru a împăca taberele religioase ale ordinului luteran și ordinului catolic și a putea să îi controleze printr-o singură biserică (1525).

Începând cu 1427 Frederic autorizează închiderea unor biserici franciscane și moare la 10 aprilie 1533, trupul fiindu-i înhumat la catedrala din Schleswig.

Frederic I

Părinți Christian I al Danemarcei Dorothea de Brandenburg  Frați și surori Ioan al Danemarcei Margareta a Danemarcei (1456 - 1486)  Căsătorit cu Anna de Brandenburg Sophie de Pomerania Copii Christian al III-lea al Danemarcei Dorothea, Ducesă A Prusiei Ioan al II-lea, Duce de Schleswig-Holstein-Haderslev Elisabeta, Ducesă de Mecklenburg Adolf, Duce de Holstein-Gottorp Anne Dorothea, Ducesă de Mecklenburg Frederic, episcop de Hildesheim și Schleswig

·         1589: Maria Madalena de Austria (7 octombrie 1589 – 1 noiembrie 1631) a fost Mare Ducesă de Toscana după ascensiunea soțului ei în 1609 până la moartea acestuia în 1621. Împreună au avut opt copii inclusiv pe Ducesa de Parma, Marele Duce de Toscana și Arhiducesa a Austriei.

A fost fiica cea mică a lui Carol al II-lea, Arhiduce de Austria și a soției lui, Maria Anna de Bavaria. În timpul minoratului fiului ei, Marele Duce Ferdinando, ea și soacra ei au fost regente. A murit la 1 noiembrie 1631 la Padua.

Maria Madalena de Austria

Părinți Carol al II-lea, Arhiduce de Austria Maria Anna de Bavaria  Frați și surori Arhiducesa Gregoria Maximiliana de Austria Arhiducesa Caterina Renata de Austria Arhiducesa Eleanor de Austria Margareta de Austria, regină a Spaniei Anne de Austria, Regină a Poloniei Constance de Austria Maria Cristina de Habsburg Leopold V, Archduke of Austria[*] Charles of Austria, Bishop of Wroclaw[*] Ferdinand al II-lea, Împărat al Sfântului Imperiu Roman Archduke Maximilian Ernest of Austria[*]  Căsătorită cu Cosimo al II-lea de' Medici, Mare Duce de Toscana Copii Ferdinando II, Mare Duce de Toscana Cardinalul Gian Carlo Margherita, Ducesă de Parma Mattias, Guvernator de Siena Francesco Anna, Arhiducesă de Austria Cardinalul Leopold

* 1672: Ernst Ludwig I, Duce de Saxa-Meiningen (7 octombrie 1672 – 24 noiembrie 1724) a fost nobil german.

S-a născut la Gotha ca fiul cel mare al lui Bernhard I, Duce de Saxa-Meiningen și a primei lui soții, Marie Hedwig de Hesse-Darmstadt.

După decesul tatălui său în 1706, Ernst Ludwig a moștenit ducatul de Saxa-Meiningen împreună cu fratele său mai mic, Frederick Wilhelm, și cu fratele vitreg, Anton Ulrich. Tatăl său a stipulat în testament ca ducatul să nu fie divizat niciodată și să fie guvernat de toți fiii săi.

Ernst Ludwig, ca fiul cel mare, s-a străduit să stabilească autonomia pentru el și urmașii săi. Imediat după moartea tatălui său, Ernst Ludwig a semnat un contract cu frații săi; aceștia au lăsat guvernarea în mâinile fratelui lor, în schimbul unor stimulente. Totuși, introducerea primogeniturii a eșuat și frații lui au guvernat ducatul după moartea lui Ernst Ludwig.

La Gotha, Ernst Ludwig s-a căsătorit cu verișoara sa Dorothea Marie de Saxa-Gotha-Altenburg la 19 septembrie 1704. Ei au avut cinci copii:

1. Josef Bernhard (n. 27 mai 1706, Meiningen – d. 22 martie 1724, Roma).
2. Friedrich August (n. 4 noiembrie 1707, Meiningen – d. 25 decembrie 1707, Meiningen).
3. Ernst Ludwig al II-lea, Duce de Saxa-Meiningen (n. 8 august 1709, Coburg – d. 24 februarie 1729, Meiningen).
4. Luise Dorothea (n. 10 august 1710, Meiningen – d. 22 octombrie 1767, Gotha); s-a căsătorit la 17 septembrie 1729 cu Frederic al III-lea, Duce de Saxa-Gotha-Altenburg.
5. Karl Frederick, Duce de Saxa-Meiningen (n. 18 iulie 1712, Meiningen – d. 28 martie 1743, Meiningen).

La Schloss Ehrenburg, Coburg la 3 iunie 1714, Ernst Ludwig s-a căsătorit cu cea de-a doua soție, Elisabeth Sophie de Brandenburg. Nu au avut copii.

A murit la Meiningen în 1724, la vârsta de 52 de ani. A fosy succedat de fiul său, Ernst Ludwig al II-lea.

Ernst Ludwig I

Duce de Saxa-Meiningen

Părinți Bernhard I Marie Hedwig of Hesse-Darmstadt[*]  Frați și surori Elisabeth von Sachsen-Meiningen[*] Anton Ulrich, Duce de Saxa-Meiningen Friedrich Wilhelm  Căsătorit cu Dorothea Marie de Saxa-Gotha Elisabeth Sofie de Brandenburg Copii Prințul Joseph Bernhard, Prinț Ereditar de Saxa-Meiningen Prințul Friedrich August Ernest Louis II Luise Dorothea, Ducesă de Saxa-Gotha-Altenburg Karl Frederick

·         1697: S-a nascut Canaletto, artist italian. 
* 1737: Maria Caterina Brignole (sau Marie-Christine de Brignole;^[1] 7 octombrie 1737 – 18 martie 1813) a fost fiica unui nobil genovez. La 5 iunie 1757 s-a căsătorit cu Honoré al III-lea, Prinț de Monaco.

Soțul ei a murit în 1795 și în 1798 ea s-a recăsătorit cu Louis Joseph, Prinț de Condé, un prinț de sânge francez.

Maria Caterina a fost singura fiică a marchizului Giuseppe Brignole, care făcea parte dintr-o familie ai cărei membri ocupaseră poziția de doge în Genova și a Annei Balbi, fiica unui doge din Genova. Cum tatăl ei era ambasador genovez în Franța, Maria Caterina și mama ei frecventau saloane din Paris și curtea regală de la Versailles.

Maria Caterina Brignole

Părinți Giuseppe Brignole[*]  Căsătorită cu Honoré al III-lea, Prinț de Monaco Louis Joseph, Prinț de Condé Copii Honoré al IV-lea, Prinț de Monaco Prințul Joseph de Monaco

·         1748: Carol al XIII-lea (suedeză: Karl XIII) (n. 7 octombrie 1748 – d. 5 februarie 1818), a fost regele Suediei din 1809 și rege al Norvegiei (unde a fost cunoscut drept Carl II) din 1814 și până la moartea sa. A fost al doilea fiu al regelui Adolf Frederic al Suediei și a reginei Luisa Ulrika a Prusiei, sora lui Frederic cel Mare al Prusiei.

Carol a fost descris ca fiind dependent și ușor de influențat de alții, iar multe din afacerile sale i-au atras reputația de libertin. El a fost foarte interesat de societățile secrete supranaturale și misticism. El a fost, de asemenea, un membru al francmasonilor și în 1811 a fondat Ordinul Carol al XIII-lea, un ordin suedez de cavalerism acordat numai pentru protestanții francmasoni.

La asasinarea lui Gustav al III-lea în 1792, Carol a acționat în calitate de regent al Suediei până la 1796, pentru a-l ajuta pe nepotul său, regele Gustav al IV-lea, care era minor atunci când tatăl său a fost împușcat în opera din Stockholm. Acești patru ani au fost luați în considerare, probabil, ca fiind perioada cea mai mizerabilă și degradantă din istoria suedeză. La atingerea vârstei majoratului al lui Gustav al IV-lea, în noiembrie 1796, regența ducelui s-a încheiat. În 1803, afacerile lui Boheman au provocat un conflict grav între Gustav și cuplul ducal.

La Uniunea Suediei cu Norvegia, pe 4 noiembrie 1814, Carol a devenit rege al Norvegiei, sub numele de Carol al II-lea al Norvegiei. După opt ani ca rege doar cu titlul, Carol a murit fără moștenitori legitimi, pe 5 februarie 1818, iar Casa Bernadotte l-a succedat ca rege, cu primul conducător al lor, Carol al XIV-lea Ioan al Suediei.

Carol al XIII-lea/II-lea

Rege al Suediei și Norvegiei

Părinți Adolf Frederic al Suediei[2] Louisa Ulrika a Prusiei[2]  Frați și surori Sofia Albertina a Suediei Prințul Frederick Adolf al Suediei Gustav al III-lea al Suediei  Căsătorit cu Hedwig Elizabeth Charlotte de Holstein-Gottorp Copii Carl Löwenhielm[*] Karl Adolf[*] Charles August, Crown Prince of Sweden[*] Carol al XIV-lea Ioan al Suediei  Rege al Suediei Domnie 5 iunie 1809 – 5 februarie 1818 Predecesor Gustav IV Adolf Succesor Carol XIV Ioan Rege al Norvegiei Domnie 1814 – 5 februarie 1818 Predecesor Christian Frederick Succesor Carol al III-lea

·         1835: S-a nascut Felix Draeseke, compozitor german. 
* 1869: Marele Duce Serghei Mihailovici al Rusiei (rusă Сергей Миха́йлович; 7 octombrie 1869 – 18 iulie 1918), a fost al cincilea fiu al Marelui Duce Mihail Nicolaievici și verișor primar al Țarului Alexandru al III-lea al Rusiei. A urmat o carieră militară și a servit ca inspector general de artileriei cu rang de general adjutant în timpul Primului Război General. A fost ucis de bolșevici împreună cu alți Romanovi la Alapayevsk la 18 iulie 1918, la o zi după uciderea Țarului Nicolae al II-lea și a familiei lui la Ekaterinburg.

Marele Duce Serghei s-a născut la 7 octombrie 1869 la Borjomi,^[1] moșia de 810 km² a tatălui său situată la 140 Km de Tiflis.^[2]. A fost al șaselea copil din cei șapte ai Marelui Duce Mihail Nicolaievici și a soției lui Marea Ducesă Olga Feodorovna născută Prințesa Cecile de Baden. Numit Serghei după Sf. Sergius din Radonezh, Marele Duce și-a petrecut primii ani în Caucaz până în 1881, când familia s-a mutat la St Petersburg.

Crescut într-un mediu strict și militar, a primit puțină afecțiune din partea părinților. Tatăl său, ocupat cu eforturile guvernamentale și militare, a rămas o figură îndepărtată. Mama lui cerea o disciplină strictă și era rece față de copiii ei. Ca și frații lui, Serghei a fost destinat de la naștere unei cariere militare. Avea numai două săptămâni când a fost înscris într-o unitate militară care a fost numită după el: Regimentul de Infanterie Vakusnkii al Marelui Duce Serghei Mihailovic

Marele Duce Serghei Mihailovici.

Lui Serghei Mihailovici îi plăcea viața militară și a servit într-un număr de regimente. Ca și tatăl său, s-a simțit atras către artilerie și echipament militar. După ce a absolvit Școala de Artilerie Mihailovici a intrat în serviciul militar în cadrul brigăzii de artilerie și de cavalerie al Gărzii.^[2] În 1891 Țarul Alexandru al III-lea l-a numit aide-de-camp iar în 1899 a fost promovat la rangul de colonel.^[2]

În 1904, a fost avansat la grad de general maior în brigada de artilerie a Gărzii Țarului. L-a înlocuit pe tatăl său în 1905 ca general de artilerie, post pe care l-a deținut până în 1915 când a fost eliminat din cauza unei controverse în timpul Primului Război Mondial. În 1908 a devenit adjutant general. În 1914 a fost promovat general de cavalerie. Din ianuarie 1916, Marele Duce acționează în calitate de inspector general de artilerie, el a demisionat din această poziție, în timpul căderii monarhiei în martie 1917.

Serghei Mihailovich era înalt și singurul copil al Marelui Duce Mihail Nicolaievici care a moștenit ochii albaștri ai tatălui său și părul blond.^[1] A chelit prematur și a fost considerat cel mai frumos din familie.^[3]

Avea un puternic simț al ridicolului însă era pesimist ca urmare a influenței tutorelui său colonelul Helmerson. Avea un tic verbal “tant pis!” (ce păcat!) pentru orice veste proastă.^[4] Pe scară largă era considerat nepoliticos și capricios însă în același timp și sincer, afectuos, căruia îi plăcea simplitatea.

Spre deosebire de frații săi era interesat de matematică și fizică, ceea ce coincidea cu gustul lui pentru artilerie.^[3] Serghei a fost interesat și de numismatică și a strâns o colecție bogată de monede. Ca toți Marii Duci era extrem de bogat. Pe lângă alocația de Mare Duce de 200.000 de ruble pe an, el primea venituri de pe vastele moșii personale.^[2] La moartea tatălui său în 1909, averea sa a crescut și mai mult.

A rămas celibatar, a trăit în casa tatălui său iar mai târziu împreună cu frații săi mai mari la palatul de pe Neva, noul palat Mihailovici din St. Petersburg. Holurile și coridoarele palatului erau așa de mari încât Serghei folosea o bicicletă pentru a-și vizita frații, George și Nicolae Mihailovici, care locuiau în cealaltă aripă a palatului.^[1]

Matilda Kschessinskaia

La începutul anilor 1890, Marele Duce Serghei Mihailovici era în mod deosebit apropiat de fratele său Marele Duce Alexandru Mihailovici.^[1] Au călătorit împreună în India, și-au oprit excursia la Bombay în 1891 unde au auzit de moartea mamei lor. Ambii frați erau îndrăgostiți de Marea Ducesă Xenia Alexandrovna, verișoara lor primară.^[5][6] Xenia l-a ales pe fratele lui Serghei cu care s-a căsătorit în 1894.

În timpul ultimului an al domniei Țarului Alexandru al III-lea, Serghei și frații săi Alexandru și George Mihailovici erau companioni constanți ai viitorului Țar, Nicolae al II-lea. Apropierea dintre ei a încetat în momentul în care Nicolae a devenit Țar și s-a căsătorit.

Când Nicolae al II-lea, atunci Țarevici, s-a despărțit de amanta sa, faimoasa balerină Matilda Kschessinskaia, i-a cerut lui Serghei să aibă grijă de ea. Din 1894, Marele Duce Serghei care avea 25 de ani a devenit protectorul Matildei. Marele Duce era generos cu amantele sale. În 1895 i-a cumpărat o dacea în Strelna. Kschessinskaia, acre era ambițioasă, și-a folosit legăturile cu Romanovii în cariera ei.^[2] Serghei, ca președinte al Societății Teatrelor Imperiale, a avut un rol activ în lumea baletului pentru a asigura un loc de frunte în baletul imperial pentru Matilda. Deși Serghei era devotat Matildei, ea nu era îndrăgostită de el ci îl folosea ca armă pentru ambițiile sale. El i-a rămas un prieten devotat până la sfârșitul vieții lui. Nu s-a căsătorit niciodată și a găsit în compania Matildei un substitut pentu viața de familie.^[4]

În februarie 1900 Matilda l-a întâlnit pe Marele Duce Andrei Vladimirovici, care era fiul Marelui Duce Vladimir Alexandrovici, verișorul primar al lui Serghei. Matilda s-a îndrăgostit de Andrei și curând cei doi au început o relație.^[7] Marele Duce Serghei a tolerat aventura rămânând un prieten apropiat și loial faimoasei balerine însă relația dintre cei doi Mari Duci era tensionată.

Ei au încercat să se evite unul pe altul în timp ce au împărțit aceeași femeie timp de aproape douăzeci de ani. Acest "ménage à trois" a devenit și mai complicat când la 18 iunie 1902 Matilda a născut un fiu.^[8] Ambii Mari Duci erau convinși că fiecare din ei erau tatăl copilului. După Revoluție, atât Matilda cât și Marele Duce Andrei au susținut că Andrei era tatăl.^[9] Copilul, care a devenit cunoscut în familie sub numele de Vova, a primit numele de Vladimir Sergheievici. Cerificatul de naștere indică ca tată pe Serghei iar el a fost foarte devotat copilului.^[10] Problema paternității lui Vladimir a rămas nerezolvată. Cu toate astea, cele mai multe surse atribuie paternitatea Marelui Duce Andrei, cu care copilul semăna.

În 1908, Contesa Barbara Vorontzova-Daskova, născută Orlova, văduva Contelui Ivan Illarionovitci Vorontzov-Daskov, a născut un fiu, Alexandru, în Elveția.^[11] Se pare că tatăl lui Alexandru era Marele Duce Serghei Mihailovici. Alexandru a fost adoptat de o prietenă a mamei lui, Sophia Vladimirovna Dehn, a cărei bunică a fost fiica Țarului Nicolae I al Rusiei. Și-a petrecut copilăria în Italia unde tatăl adoptiv își satisfăcea serviciul naval. Alexandru a devenit un artist cunoscut, s-a căsătorit de două ori și a murit în SUA în 1979.

Marele Duce Serghei Mihailovici în timpul Primului Război Mondial.

După ce a vizitat Austria^[12] și Germania în 1913 Serghei Mihailovici a informat guvernul despre munca febrilă a fabricilor de armament al puterilor central europene însă avertizarea despre un iminent război nu a fost luată în seamă de miniștrii ruși.^[13][14]

În vara anului 1914 chiar înainte de izbucnirea războiului, Marele Duce Serghei călătorea în apropierea Lacului Baikal când a căzut bolnav de febră reumatică la Chita.^[15] La întoarcere, în primele zile de toamnă, boala complicată cu pleurezie a luat forme severe. A petrecut cinci luni la pat înainte de a-și putea relua atribuțiile.^[16]
Ca șef al artileriei Mare Duce Serghei a intrat sub focul președintelui Dumei, Mihail Rodzianko. Corupția și neglijența erau galopante în departamentul artileriei și au existat scandaluri legate de contractele artileriei. Kschessinskaia a fost acuzată că a primit comenzi preferențiale în scopul avantajelor economice. Marele Duce a fost acuzat pentru că nu descoperise hoțiile și pentru protejarea tranzacțiilor amantei sale. În ianuarie 1916, Marele Duce a demisionat din postul de șef al artileriei.^[17]

A fost numit inspector general de artilerie în campania de la Stavka. Se întâlnea cu Țarul Nicolae al II-lea în fiecare zi deoarece locuiau în același tren.^[14] Serghei era din ce mai pesimist cu privire la Rusia însă nu l-a putut influența pe Țar care avea încredere numai în soția lui Alexandra Feodorova și care nu-l plăcea pe Serghei și-l enumera printre dușmanii ei.

La abdicarea lui Nicolae al II-lea, Serghei se afla la Moghilău. În timpul primei luni de guvernare provizorie, Marele Duce a rămas la Moghilău într-un exil voluntar la sfatul fratelui său Marele Duce Nicolae. Serghei Mihailovici s-a întors la Petrograd la începutul lunii iunie 1917. A rămas în fosta capitală imperială locuind cu fartele lui Nicolae la noul palat Mihailovici. Serghei a cerut-o de soție pe Matilda,^[18] care deși ținea la el, nu-l iubea și l-a refuzat. A preferat să se ducă alături de Marele Duce Andrei în Caucaz.

După succesul bolșevicilor în Revoluția din Octombrie 1917, ziarele din Petrograd au publicat un decret prin care toți Romanovii pe linie masculină erau convocați de CEKA, poliția secretă, pentru înregistrare. Inițial nu li s-a permis să părăsească orașul. În martie 1918 Romanovii care se înregistraseră au fost chemați din nou, de data asta pentru a fi trimiși în exil. Serghei Mihailovici a fost trimis la Viatka, un orășel situat la poalele Munților Urali.

Marele Duce Serghei a plecat spre destinu său în compania secretarului personal, trei fii ai Marelui Duce Constantin Constantinovici (prinții: Ivan, Constantin, Igor) și Prințul Vladimir Paley, fiul din căsătoria morganatică a Marelui Duce Paul Alexandrovici. La Viatka, Marele Duce a fost instalat într-o altă căsuță decât celelalte rude mai tinere. Cu toate că practic erau prizonieri au fost lăsați să circule liber prin oraș și să participe la slujbele bisericii locale. După 11 zile situația lor avea să se schimbe.

La 30 aprilie, Marele Duce Serghei, secretarul său și alți Romanovi au fost transferați la Ekaterinburg din ordinul Sovietului Regional Urali.

Călătoria a durat trei zile prin pădurile din Urali. La 3 mai 1918 prizonierii au ajuns la Ekaterinburg. Au fost cazați la hotel; câteva zile mai târziu, li s-a alăturat Marea Ducesă Elisabeta Fiodorovna, sora Țarinei.

Deși Țarul, Țarina și copiii lor se aflau acolo, în apropiere de casa Ipatiev, nu au putut intra în contact. După două săptămâni, la 18 mai 1918 li s-a spus prizonierilor că vor fi transferați la Alapayevsk, în nordul Uralilor, la 190 de km de Ecaterinburg. În aceeași după-amiză au fost urcați în tren și, două zile mai târziu au ajuns la destinație.
Romanovii au fost plasați la o școală dezafectată Napolnaia, situată la marginea orașului.^[19] Școala era mică, de numai șase încăperi, mobilier de bază și rar.^[19] Fiecare prizonier a primit un pat de fier. Li s-a permis să circule prin celelalte camere de clasă și să-și rezolve amenajările de trai pe cont propriu. Marele Duce Serghei a împărțit camera cu secretarul său și Prințul Paley.^[20]

Deși captivi sub pază strictă de soldați ai Armatei Roșii, li s-a permis să meargă în oraș, să vorbească cu oamenii și să meargă la biserică.^[21] Pregătindu-se să petreacă o perioadă la Alapayevsk, au plantat flori și legume în grădina din apropierea școlii și au petrecut multe ore lucând acolo.^[21] În zilele ploioase, Romanovii citeau romane rusești unul altuia.^[21] Treptat, regimul s-a înăsprit și nu li s-a mai permis să meargă la plimbări. Școala a fost înconjurată de un gard de sârmă ghimpată și de tranșee de mici dimensiuni.^[22] Două săptămâni mai târziu, au fost uciși.

Marele Duce Serghei Mihailovici

Părinți Marele Duce Mihail Nicolaievici al Rusiei Olga Feodorovna de Baden  Frați și surori Marea Ducesă Anastasia Mihailovna a Rusiei Marele Duce Alexandru Mihailovici al Rusiei Marele Duce George Mihailovici al Rusiei Marele Duce Nicolai Mihailovici al Rusiei Marele Duce Alexei Mihailovici al Rusiei Marele Duce Mihail Mihailovici al Rusiei

* 1870: Prințul Friedrich de Hesse și de Rin (Friedrich Wilhelm August Victor Leopold Ludwig), (7 octombrie 1870 - 29 mai 1873), a fost al doilea fiu hemofilic al lui Ludovic al IV-lea, Mare Duce de Hesse și al Prințesei Alice a Regatului Unit, deci unul dintre nepoții reginei Victoria. A murit la vârsta de doi ani și jumătate.

Prințul Friedrich de Hesse

Prințul Friedrich, ca. 1872 Părinți Ludovic al IV-lea, Mare Duce de Hesse Prințesa Alice a Regatului Unit Frați și surori Ernest Louis, Mare Duce de Hesse Maria de Hessa-Darmstadt[*] Alix de Hessa-Darmstadt Prințesa Irene de Hesse Prințesa Victoria de Hesse Marea Ducesă Elisabeta Fiodorovna

·         1885: Niels Henrik David Bohr (n. 7 octombrie 1885, Copenhaga - d. 18 noiembrie 1962), fizician danez de origine evreiască (din partea mamei), care a avut contribuții esențiale la înțelegerea structurii atomice și a mecanicii cuantice.

Autor al modelului atomic, care îi poartă numele, Niels Bohr a fost profesor de fizică și directorul Institutului de Fizică Teoretică din Copenhaga. A adaptat teoria cuantică la studiul structurii atomice și s-a preocupat de cercetări de fizică nucleară.

Pentru contribuțiile sale fundamentale la dezvoltarea înțelegerii structurii materiei, Bohr a fost laureat al Premiului Nobel pentru Fizică în 1922. Familia sa a excelat în știință; fiul său, Aage Niels Bohr a primit premiul Nobel în 1975 pentru cercetările sale privind structura nucleului atomic, iar fratele, Harald Bohr, a fost un cunoscut matematician.

Născut în Copenhaga, fiul lui Christian Bohr, un luteran devotat și profesor de fiziologie la Universitatea din oraș, și Ellen Adler, descendentă dintr-o familie de evrei bogați de mare importanță în sectorul bancar danez și în "cercurile Parlamentului". În 1891, Niels Bohr a fost botezat ca luteran. După doctoratul la Universitatea din Copenhaga în 1911, lucrează în educație în continuare în laboratorul Cavendish din Cambridge cu chimistul Joseph John Thomson, descoperitorul electronului (subiectul tezei de doctorat a lui Bohr) și laureat al Premiului Nobel 1906, care nu a arătat mare interes pentru Bohr și alți tineri; el a terminat studiile la Manchester, după ce a studiat sub Ernest Rutherford, cu care a stabilit o relație științifică și de prietenie de durată. În 1916, Bohr a început să practice ca profesor de fizică teoretică la Universitatea din Copenhaga, s-a ocupat de obținerea unor fonduri pentru a crea Institutul Nordic pentru Fizică Teoretică, pe care l-a condus din 1920 până la moartea sa. În 1943, în plină desfășurare a celui de al doilea Război Mondial, Bohr a fugit în Suedia, pentru a evita arestarea sa de către poliția germană; mai târziu, a plecat la Londra. Sprijinit de anglo-americani, încearcă să dezvolte arma nucleară, convins fiind că bomba germană era iminentă, lucrând la producerea acesteia în cadrul Proiectului Manhattan în Los Alamos, New Mexico (USA). După război, pledând pentru utilizarea în scopuri pașnice a energiei nucleare, a revenit la Copenhaga, unde a locuit până la moartea sa în 1962. Fratele său mai mic, Harald Bohr (1887-1951), a fost, de asemenea, un matematician de renume și fotbalist olimpic[1]. Fiul lui Niels, Aage Niels Bohr (1922-2009) a călcat pe urmele tatălui său, el activând la institutul înființat de tatăl său, reușind să-l ia în conducere (1963-1970). A câștigat, de asemenea, Premiul Nobel pentru Fizică în 1975.

Niels Bohr a fost unul dintre importanții oameni ai Proiectului Manhattan.

Niels Bohr

Nimic nu există până când nu se măsoară - Niels Bohr Părinți Christian Bohr[*] Ellen Bohr[*]  Frați și surori Harald Bohr  Căsătorit cu Margrethe Nørlund[*]  Copii Ernest Bohr[*] Erik Bohr[*] Hans Bohr[*] Aage Niels Bohr  Premii Premiul Nobel pentru Fizică (1922)[3][4] Franklin Medal[*] (1926) Ordinul Elefantului[*] (1947) Atoms for Peace Award[*] (1957) Ordinul pentru Merit în domeniul Științei și Artelor[*] Medalia Internațională Niels Bohr[*] (1955) Medalia Copley (1938)[5] Faraday Lectureship Prize[*] (1930) Medalia Max Planck[*] (1930) Ordinul Șoimului în grad de Mare Cruce[*] Medalia Hughes[*] (1921) Medalia Helmholtz[*] (1961) medalia Matteucci[*] (1923) Honorary doctor of the University of Zagreb[*] doctor honoris causa al Technionului din Haifa[*] honorary doctor of the Technical University of Denmark[*] (1929)[6] Guthrie Lecture[*] (1922) membru străin al Royal Society[*

·         1886 - S-a nascut istoricul Romulus Candea, membru corespondent al Academiei Romane. A intemeiat Institutul de istorie si limba al Universitatii din Cernauti. (m.19.01.1973).
* 1896: Paulino Alcántara (n. 7 octombrie 1896, Iloilo City, Filipine — d. 13 februarie 1964, Barcelona, Spania), porectlit Romperredes (cel care rupe porțile)^[1] a fost un jucător de fotbal filipinez care a jucat pentru FC Barcelona. A jucat de asemenea pentru echipele naționale din Filipine și Spania.
* 1899: Prințesa Antonia de Luxemburg (Antoinette Roberte Sophie Wilhelmine; 7 octombrie 1899 – 31 iulie 1954)^[1] a fost membră a Casei de Nassau-Weilburg și a doua soție a Prințului Rupert, ultimul prinț moștenitor al Bavariei. Prin căsătorie, a fost considerată moștenitoarea iacobită la tronul Angliei, Irlandei, Scoției și Franței din 1921 până în 1954.

Prințesa Antonia la vârsta de 10 ani.

Născută la Castelul Hohenburg,^[1] în Bavaria Superioară, Antonia a fost a patra fiică a lui William al IV-lea, Mare Duce de Luxemburg care a domnit în perioada 1905 și 1912 și a soției acestuia, Marie Anne a Portugaliei. Bunicii materni au fost regele detronat Miguel I al Portugaliei și Prințesa Adelaide de Löwenstein-Wertheim-Rosenberg.

Antonia a fost sora mai mică a două succesive Mari Ducese de Luxemburg: Marie-Adélaïde și Charlotte. În familie i se spunea "Toni".

Antonia a devenit a doua soție a lui Rupert, Prinț Moștenitor al Bavariei. Cei doi s-au logodit la 26 august 1918.^[2] La aceea vreme, Rupert era Generalfeldmarschall în armata imperială germană și a avut succes la comanda armatei a 6-a în Bătălia de la Lorena.

Sora ei, Marea Ducesă a Luxemburgului, Marie-Adélaïde, a fost forțată să abdice la 10 ianuarie 1919.^[3] În ciuda abdicării și a răsturnării regatului Bavariei în favoarea republicii, cei doi s-au căsătorit la 7 aprilie 1921 la Castelul Hohenburg.

Ca oponenți ai regimului nazist, Antonia și Rupert au fost forțați să plece în exil în Italia în 1939. De acolo au plecat în Ungaria. Când Germania a ocupat Ungaria în octombrie 1944, Antonia și copii au fost capturați în timp ce Rupert era încă în Italia. Au fost închiși la Sachsenhausen. La începutul lui aprilie 1945 au fost mutați la lagărul de concentrație de la Dachau. Deși au fost eliberați în aceeași lună, închisoarea a avut un mare impact asupra sănătății Antoniei; ea a murit nouă ani mai târziu, la Lenzerheide, Elveția, la vârsta de 54 de ani.^[1]

Prințesa Antonia și soțul ei, Rupert, Prinț Moștenitor al Bavariei, 1918.

Antonia și Rupert au avut următorii copii:

• Prințul Heinrich Franz Wilhelm de Bavaria (1922–1958). Căsătorit cu Anne Marie de Lustrac (1927–1999). Fără copii.
• Prințesa Irmingard Marie Josefa de Bavaria (1923–2010). Căsătorită cu vărul ei Prințul Ludwig de Bavaria (1913–2008); au avut copii.
• Prințesa Editha Marie Gabrielle Anna de Bavaria (n. 1924). Căsătorită prima dată cu Tito Tommaso Maria Brunetti (1905–1954) și a doua oară cu prof. Gustav Christian Schimert (1910–1990). A avut copii din ambele căsătorii.
• Prințesa Hilda Hildegard Marie Gabriele de Bavaria (1926–2002). Căsătorită cu Juan Bradstock Edgar Lockett de Loayza (1912–1987); au avut copii.
• Prințesa Gabriele Adelgunde Marie Theresia Antonia de Bavaria (n. 1927). Căsătorită cu Carl, Duce de Croÿ, Lord de Dülmen; au avut copii.
• Prințesa Sophie Marie Therese de Bavaria (n. 1935). Căsătorită cu Jean-Engelbert, Prinț și Duce de Arenberg; au avut copii.

Prințesa Antonia de Luxemburg

Prințesă Moștenitoare a Bavariei

Părinți William al IV-lea, Mare Duce de Luxemburg Marie Anne a Portugaliei  Frați și surori Hilda de Luxemburg Princess Sophie of Luxembourg[*] Charlotte, Mare Ducesă de Luxembourg Marie-Adélaïde, Mare Ducesă de Luxembourg Elisabeta de Luxemburg  Căsătorită cu Rupert, Prinț Moștenitor al Bavariei Copii Prințul Heinrich de Bavaria Prințesa Irmingard de Bavaria Prințesa Editha, Mrs. Schmert Prințesa Hildegard, Mrs. de Loayza Prințesa Gabrielle, Ducesă de Croÿ Prințesa Sophie, Ducesă de Arenberg

·         1900: S-a nascut fruntasul nazist german Heinrich Himmler. A fost sef al SS, şef al Gestapoului, ministru german de interne între 1943 – 1945 şi organizator al masacrelor evreilor în timpul celui de-al III-lea Reich (d.23.05.1945).

·         1910 - S-a născut Eusebiu Camilar, prozator, poet şi traducător: "Povestiri eroice", "Cartea de piatră", "Cordun", "Focurile" (d. 1965). Eusebiu Camilar (n. 7 octombrie 1910, satul Udești, Ducatul Bucovinei, Austro-Ungaria – d. 27 august 1965, București, România), scriitor și traducător român, membru corespondent (din 1955) al Academiei Române.

* 1911: Andrei Sepsi (scris și Andreas Sepci^[1], născut și decedat în secolul al XX-lea) a fost un fotbalist și antrenor român, remarcat în România pentru activitatea sa la echipa U Cluj.

·         1911: S-a nascut Vaughn Monroe, cantaret american.
* 1912: Sofian Boghiu (n. 7 octombrie 1912, Cuconeștii Vechi, județul Bălți; d. 14 septembrie 2002, Mănăstirea Antim) a fost un mare duhovnic ortodox și pictor bisericesc român. A fost membru al "Rugului Aprins", deținut politic între 1958-1964.
Sofian Boghiu s-a născut în comuna Cuconeștii-Vechi, din județul Bălți, pe 7 octombrie 1912, sub numele de botez Serghei Boghiu. La vârsta de 14 ani ajunge frate de mănăstire la Schitul Rughi din județul interbelic Soroca. La 25 de ani, „după 11 ani de ascultare, primește tunderea monahală în Mănăstirea Dobrușa

Sofia Boghiu

Sofian Boghiu, portret de Paul Mecet

·         1912 - S-a nascut Papa Ioan Paul I; a avut cel mai scurt pontificat din istoria moderna, doar 34 de zile (m.28.09.1978).

·         1914: S-a nascut Alfred Drake, actor american. 
* 1921: Raymond Goethals (Pronunție în olandeză: /ˈrɛi̯.ˌmɔnt ˈʝu.ˌtɑls/) (n. 7 octombrie 1921, Forest, Belgia - d. 6 decembrie 2004) a fost un fotbalist și antrenor belgian, care a condus echipa Olympique de Marseille la triumful în Liga Campionilor UEFA în 1993, devenind primul antrenor care a câștigat o competiție europeană cu un club francez.

·         1923: Alexandru Jebeleanu, poet român (d. 1995)

·         1927 - S-a nascut Al Martino (Alfred Cini), cantaret american.

·         1931: S-a nascut Desmond Tutu, episcop sud-african de culoare, laureat al Premiului Nobel pentru Pace in anul 1984. A fost secretar general al Consiliului Ecumenic Sud–African (SACC).

Tutu, Desmond

* 1931: Ryuzo Hiraki (7 octombrie 1931 - 2 ianuarie 2009) a fost un fotbalist japonez.
* 1934: Amiri Baraka (7 octombrie 1934 - 9 ianuarie 2014), cunoscut inițial ca LeRoi Jones, a fost un scriitor și critic muzical afroamerican.

Scrierile sale, având nuanțe naturaliste, critică societatea americană și au ca temă lupta împotriva discriminării rasiale.

Scrieri:

• 1961: Prefață la un anunț de sinucidere în douăzeci de volume ("Preface to a Twenty Volume Suicide Note")
• 1964: Conferențiarul mort ("The Dead Lecturer")
• 1964: Dutchman, sclavul ("Dutchman, the Slave")
• 1965: Sistemul infernului lui Dante ("The System of Dante's Hell")
• 1966: Acasă ("Home")
• 1969: Poezia magică neagră ("Black Magic Poetry")
• 1973: Un asasin recent ("Recent Killing").

LeRoi Jones

Amiri Baraka ținând o cuvântare referitoare la drepturile populației de culoare

·         1935: Thomas Keneally, scriitor australian
* 1937: Michael Markel (n. 7 octombrie 1937, Viscri, județul Brașov) este un om de litere de limba germană originar din România.

A studiat germanistica și romanistica la Universitatea Babeș din Cluj (1957–1962), după care a lucrat ca preparator, apoi asistent universitar (până în 1976) și lector (până în 1992) la catedra de germanistică a Universității din Cluj.

În 1992 a emigrat în Republica Federală Germania.

Între 1993 și 2001 a predat limba germană pentru străini, ca docent onorific la Universitatea Populară (Volkshochschule) din Landshut.

În prezent, trăiește la Nürnberg.

Michael Markel a publicat, în România și Germania, studii de literatură și comunicări în reviste de specialitate și publicații de cultiră generală. A editat și comentat opere ale scriitorilor sași din Transilvania, precum și antolgii ale literaturii de limba germană din România. A participat la elaborarea unor manuale și culegeri de texte pentru strudiul limbii germane în liceele cu limba de predare germană din România.

Scrieri:

• Transilvanica / Studien zur deutschen Literatur aus Siebenbürgen I, Editura Dacia, Cluj, 1971.
• Anthologie / der deutschsprachigen Lyrik im 20. Jahrhundert Ministerul Educației și Învățământului, București, 1977 (în colaborare cu Prof. Dr. Hertha Perez și Gertrud Sauer)
• Transilvanica / Studien zur deutschen Literatur aus Siebenbürgen II, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1982
• Auswahl literarischer Texte für die IX. und X. Klasse, Editura didactică și pedagogică, București, 1983

Volume colective

• Das Bild Des Anderen in Siebenburgen: Stereotypen in Einer Multiethnischen Region, autori Michael Markel, Wolfgang Hopken, Konrad G. Gündisch, editura Bohlau, Köln, Weimar, Wien, 1998, ISBN 3412097977 / 9783412097974 / 3-412-09797-7
• Deutsche Literatur in Rumänien und Das Dritte Reich: Vereinnahmung, Verstrickung, Ausgrenzung, autori Michael Markel, Peter Motzan, editura IKGS, 2003, ISBN 3980888312 / 9783980888318 / 3-9808883-1-2

Michael Markel

·         1939: Michael Markel, scriitor german de origine română
* 1939: John Edward Hopcroft (n. 7 octombrie 1939, Seattle, Washington, SUA) este un informatician american. În 1984, a primit Premiul Turing împreună cu Robert Tarjan, pentru realizări în domeniul proiectării și analizei structurilor de date și algoritmilor.

John Edward Hopcroft

·         1939 - S-a nascut Colin Cooper, vocalist, saxofonist si compozitor britanic (Climax Blues Band).

·         1940: Sergiu Cioiu (n. 7 octombrie 1940) este un artist, cântăreț și compozitor român, interpret a diferite cântece, aparținând a multiple stiluri muzicale, așa cum sunt jazz, swing, folk și chanson, pe care le-a fuzionat într-un mod cu totul personal și unic, adăugând adesea elemente de muzică populară veche și/sau lăutărească. Sergiu Cioiu este unul dintre foarte puținii interpreți români care au adus un farmec muzical aparte scenei interpretative românești amintind, printre alții, și de șansonetiștii francezi Edith Piaf și Yves Montand.

În România, Sergiu Cioiu s-a făcut cunoscut în anii timpurii 1960 ca un interpret unic al compozițiilor unor autori totali, așa cum au fost Alexandru Mandy, sau ale unor cântece scrise pe versurile glumeț-ironice ale unor poeți precum cele compuse pe versurile lui Marin Sorescu.

De-a lungul anilor 1960 și timpurii 1970, Sergiu Cioiu a interpretat, înregistrat și itinerat în diferite concerte, spectacole sau recitaluri atât în România cât și în străinătate cântecele scrise și compuse de Alexandru Mandy. Printre acestea se numără și Tripticul Brâncuși, compus din cântece având nume omonime sculpturilor monumentale ale lui Constantin Brâncuși din Târgu Jiu, "Coloana Infinitului", "Masa tăcerii", "Poarta sărutului", respectiv ulterior "Măiastra".

Alte cântece dintre cele compuse de Alexandru Mandy și interpretate de Sergiu Cioiu sunt "Glasul tău", "Cântecul vântului" și "Locul meu de pe pământ", care au obținut premii în interpretarea artistului la diferite ediții ale Festivalului de Creație și Interpretare de la Mamaia.

Sergiu Cioiu a fost, de asemenea, protagonistul unui film muzical care se referea la Ansamblul Monumental al lui Brâncuși, Tripticul, realizat de Paul Urmuzescu. Pelicula, realizată de redacția muzicală a Radio Televiziunii Române (RTV) la Târgu Jiu, a fost filmată în întregime în parcul care adăpostește cele trei lucrări ale sculptorului Constantin Brâncuși.

·         1941 - S-a nascut Martin Murray, chitarist britanic (Honeycombs).

·         1941 - S-a nascut Tony (Enrique Antonio) Sylvester, vocalist american (Main Ingredient).

·         1943 - S-a nascut Dino Valente (Chester Powers), vocalist, chitarist si compozitor american (Quicksilver Messenger Service).

·         1945 - S-a nascut Kevin Godley, baterist, vocalist, clapar si compozitor britanic (Hotlegs, 10 CC).

·         1945 - S-a nascut Robert Webber, chitarist si vocalist american (Sugarloaf).
* 1946: Veronica Balaj este jurnalistă, poetă, prozatoare română, membră a Uniunii Scriitorilor din România.

A fost membră a cenaclului „Pavel Dan” al Casei de cultură a studenților din Timișoara și a debutat cu reportaje în revista Orizont din Timișoara, în anul 1983. A colaborat la diverse publicații literare și culturale: Orizont, Contemporanul, Familia, Minerva, Zburătorul, Luceafărul, Poesis, Cronica, Vatra și profesional cu televiziunile TVR Timișoara și TV Europa Nova.^[1]

Primele creații literare de proză îi apar tot în paginile revistei Orizont, în anul 1987. Editorial a debutat în culegerea colectivă de proză scurtă În căutarea timpului prezent, editată la Editura Facla din Timișoara în anul 1989. Debutul cu volum personal are loc în anul 1991 cu proză scurtă: Jurnal de Timișoara. În același an îi apare, în traducerea Rodicăi Draghincescu, volumul de proză scurtă Ne tirez plus, la Editura Radix din Namur, Belgia.

·         1946: Valeria Bufanu, atletă română

·         1949 - S-a nascut Dave Hope, basist american (Kansas).

·         1950 - S-a nascut David Taylor, basist britanic (Edison Lighthouse)
* 1951: Werner Kremm (n. 7 octombrie 1951, Sânnicolau Mare, regiunea Timișoara, actualul județ Timiș, Banat, România) este un publicist, traducător și editor de limba germană din România.

A absolvit liceul la Sânnicolau Mare, apoi a absolvit Facultatea de filologie, în promoția 1974.^[1] Între anii 1972 - 1975 Kremm a fost membru al Grupului de Acțiune Banat (Aktionsgruppe Banat) din care au mai făcut parte: Albert Bohn, Rolf Bossert, Johann Lippet, Gerhard Ortinau, Anton Sterbling, William Totok, Richard Wagner și Ernest Wichner. După arestarea lui Totok și interzicerea Grupului contestatarilor timișoreni de către autoritățile vremii (1975), Kremm a încetat să mai scrie literatură. El este singurul membru al Grupului care a rămas în România.

În prezent lucrează la ziarul de limba germană "Allgemeine Deutsche Zeitung für Rumänien" (fostul "Neuer Weg"), în calitate de corespondent din Reșița și este redactor-șef al suplimentului săptămânal Neue Banater Zeitung.

Traduceri:

• Georg Hromadka: Scurtă cronică a Banatului montan (Traducere în limba română de Werner Kremm) , 1995, ISBN 973-96858-4-6
• Michael Kunczik, Astrid Zipfel: Introducere în știința publicisticii și a comunicării, (Traducere: Rudolf Graf și Werner Kremm), Editura Presa Universitară Clujeană, 1998, ISBN 973-9354-38-6
• Harald Heppner: Austria și Principatele Dunărene (1774-1812). O contribuție la politica Sud-Est Europeană a Habsburgilor (Traducere: Rudolf Graf și Werner Kremm), Editura Presa Universitară Clujeană, 2000, ISBN 973-595-074-X
• Helmut Bonninghausen, Esther Golibrzuch, Rudolf Graf: Calea fierului din Banat : un proiect de dezvoltare regionala pe baza turismului industrial (Traducere: Rudolf Graf și Werner Kremm), Editura InterGraf, 2000, ISBN 973-97258-3-
• Michael Dauderstadt: Turla bisericii și orizontul ei. Identitatea și granițele Europei, Traducerea Werner Kremm, Reșița, Editura Intergraf, 2000.
• Michael Kunczik: Război salvat : comunicarea în timpul războaielor (Traducere în limba română de Werner Kremm ; Fragmentele de text în limba engleză au fost traduse de Mariana Cernicova), Editura InterGraf, 2002, ISBN 973-97258-3-26.

Werner Kremm

·         1951 - S-a nascut John Cougar Mellencamp, vocalist, chitarist, compozitor si producator american.

·         1952: Vladimir Vladimirovici Putin (în rusă Влади́мир Влади́мирович Пу́тин, pronunție rusă:  /vlɐˈdʲimʲɪr vlɐˈdʲimʲɪrəvʲɪtɕ ˈputʲɪn/; n. 7 octombrie 1952,^[5][6] Maternitatea Spitalului Nr. 6 V.F. Sneghiriov[*], Rusia^[7]) este un om politic rus, fost membru PCUS. În prezent ocupă pentru a patra oară funcția de președinte al Federației Ruse. A devenit președinte interimar al Rusiei la data de 31 decembrie 1999, după ce președintele Boris Elțîn își dăduse demisia, iar apoi a câștigat alegerile prezidențiale din anul 2000. În 2004, el a fost reales pentru un al doilea mandat, care a durat până în 7 mai 2008.

Din cauza limitei prevăzute de Constituție, Putin nu a mai putut candida pentru un al treilea mandat prezidențial consecutiv în 2008, dar după victoria succesorului sprijinit de el, Dmitri Medvedev în alegerile prezidențiale, Putin a fost numit de acesta prim-ministru al Rusiei. Putin a ocupat această funcție în intervalul 8 mai 2008 – 4 martie 2012. În 2012 a devenit pentru alți 6 ani președinte al Federației Ruse (în urma modificării Constituției).

În 18 martie 2018 Vladimir Putin a fost reales în funcția de președinte al Rusiei, tot pentru un mandat de 6 ani.

Putin cu mama sa, Maria Ivanovna, în iulie 1958

Putin ca adolescent

Vladimir Putin s-a născut la 7 octombrie 1952 în Leningrad, avându-i ca părinți pe Vladimir Spiridonovici Putin (1911—1999) și pe Maria Ivanova Selomova (1911—1998). Mama lui era muncitoare la o fabrică, iar tatăl său a servit ca militar în marina sovietică, într-o unitate submarină în cursul anilor 1930,^[8] Ulterior Putin tatăl a lucrat pentru NKVD, într-un grup de sabotaj în vremea celui de-al Doilea Război Mondial.^[9] Doi frați mai mari s-au născut în mijlocul anilor 1930; unul dintre ei a murit la câteva luni după naștere, iar al doilea a decedat de difterie în timpul asediului Leningradului. Bunicul patern, Spiridon Putin (1879—1965), a fost bucătarul lui Vladimir Lenin și Iosif Stalin.^[10] În cartea autobiografică a lui Putin, Ot Pervogo Litsa (română: La persoana întâi),^[8], bazată pe interviurile pe care le-a acordat, se vorbește despre începuturile umile, printre care cei dintâi ani ai vieții petrecuți într-un apartament comun din Leningrad. La 1 septembrie 1960 Vladimir a început să învețe la Școala elementară nr. 193 de pe strada Baskov, aflată vizavi de casă. Până în clasa a cincea, era unul din puținii elevi, din clasa sa de 45 de copii, care nu fusese cooptat încă în organizația locală de pioneri, aceasta din cauza comportamentului său indisciplinat.

În clasa a șasea a început să se dedice sportului, mai ales artelor marțiale sambo și judo, dar în cursul vieții a practicat și tenisul, schi și pilotajul. În tinerețea sa, Putin a avut drept modele de admirație personajele ofițerilor de inteligență, ce apăreau pe ecranele sovietice, jucate de actori precum Viaceslav Tihonov și Gheorghi Jjionov.

Vladimir Putin a absolvit secția de drept internațional a Facultății de drept a Universității de Stat din Leningrad în 1975 .^[11] cu o teză despre politica SUA pe continentul african. În timpul anilor de studenție, el a devenit membru al Partidului Comunist și a rămas membru până la dizolvarea acestuia în decembrie 1991.^[12] De asemenea, la universitate l-a întâlnit pe Anatoli Sobceak care a jucat mai târziu un rol important în cariera sa.

Vladimir Putin în 1998 ca director al FSB

După absolvirea universității, Putin a fost recrutat de KGB, în serviciul de contraspionaj. În 1976 a terminat cursul de perfecționare al KGB din Ohta, Leningrad. Apoi, conform spuselor lui Iuri Felștinsky și ale lui Vladimir Pribîlovski, a servit la așa numita direcție nr. 5 a KGB-ului, care combătea opoziția politică.^[13] Ziarul Washington Post a indicat faptul că el s-a ocupat o vreme cu urmărirea unor cetățeni străini aflați la Leningrad.^[14] A primit ulterior oferta de a se transfera la serviciul de inteligență aflat în sarcina primei direcții a KGB (în rusă: Первое Главное Управление) și a fost trimis pentru antrenamente suplimentare vreme de un an la Școala Superioară Dzerjinski a KGB, din Moscova iar apoi, prin mijlocul anilor 1980, la Institutul KGB Yuri Andropov din Moscova (acum fiind Academia pentru Intelligence Extern).

Din 1985 până în 1990, KGB-ul l-a repartizat pe Putin la Dresda, pe atunci în Republică Democrată Germană.^[15] După prăbușirea regimului comunist al Germaniei de Est și a sistemului comunist din celelalte state satelite ale Uniunii Sovietice, Putin a fost rechemat în Uniunea Sovietică, la Leningrad, iar în iunie 1991 a ocupat un post la facultatea de relații internaționale a Universității din Leningrad, aflându-se în subordinea vice-rectorului Iuri Molceanov. În această nouă calitate, Putin ar fi supravegheat colectivul studențesc și pe recruți. A reluat legăturile cu Anatoli Sobceak, pe atunci primarul Leningradului. Sobceak lucrase ca asistent universitar în timpul anilor studenției lui Putin și a fost unul din mentorii acestuia. Putin a demisionat formal de la serviciile de securitate a statului la 20 august 1991 în gradul de locotenent-colonel la 20 august 1991, a doua zi după anihilarea loviturii de Stat împotriva lui Mihail Gorbaciov.

Putin la Sabantuy în Kazan în iunie 2000.

În mai 1990, Putin a fost numit consilier al primarului Sankt Petersburg-ului în domeniul afacerilor internaționale. La 28 iunie 1991 a fost numit șef al Comisiei pentru relații externe din cadrul primăriei din Sankt Petersburg, însărcinat fiind cu promovarea relațiilor internaționale și a investițiilor străine. Mai puțin de un an de la preluarea conducerii comisiei, Putin a fost investigat de către o comisie a Consiliul Legislativ al orașului. În urma controlului făcut de comisia Consiliului Legislativ s-a ajuns la concluzia că Putin ar fi cauzat pierderi de 93 de milioane de dolari. Comisia a recomandat ca Putin să fie concediat, dar nu au existat consecințe imediate.^[16][17] Putin a rămas șef al Comisiei pentru relații externe, până în 1996.

Din 1994 până în 1997, Putin a ocupat mai multe funcții politice în Sankt Petersburg . În martie 1994 a devenit Vice-primarul orașului Sankt-Petersburg. De asemenea între 1995 - iunie 1997 Putin a condus filiala locală a partidului de guvernământ din Sankt Petersburg . În același timp el a fost șef al Consiliului Consultativ al ziarului Viedomosti din Sankt Petersburg.

În august 1999 Vladimir Putin a fost numit de către Boris Elțin în funcția de prim-ministru. Imaginea lui Putin ca o persoană care impune aplicarea legilor și ordinii și abordarea sa intransigentă față de cel de-al Doilea Război Cecen împotriva Republicii Cecene Icikeria, au întărit repede popularitatea lui Putin și l-au permis să-și depășească toți rivalii. După demisia lui Boris Elțin, din decembrie 1999 a ocupat funcția de Președinte interimar al Federației Ruse.

Călătoriile internaționale ale lui Vladimir Putin în timpul președinției sale: în Europa nu a fost în țările baltice, România, Irlanda și Macedonia

Atentatele teroriste din 11 septembrie 2001 de la New York i-au dat prilejul să-și justifice propria politică anti-teroristă, făcându-l aliat al puterilor occidentale în coaliția împotriva terorismului internațional.

Vladimir Putin este apreciat pentru stabilitate și reducerea drastică a corupției, dar și acuzat de o parte a opoziției de a fi inițiatorul metodelor de intimidare și aducere la tăcere a adversarilor politici. El și-a exprimat nemulțumirea la Conferința de la Helsinki din noiembrie 2006, că Rusia nu a fost consultată în ceea ce privește admiterea României și Bulgariei în Uniunea Europeană. La presiunile sale, Georgia și Ucraina nu au fost admise ca membre NATO la Summit-ul din 2008 de la București.

În perioada celor două mandate succesive de președinte (2000-2008), Vladimir Putin a redat Rusiei demnitatea și forța politică pe plan internațional. De asemenea, Rusia a cunoscut o creștere economică fără precedent de la căderea Uniunii Sovietice, jucând un rol important pe piața globală de capital.

Vladimir Putin este apreciat de majoritatea conaționalilor săi, lucru relevat și prin faptul că succesorul propus și susținut de el la Președinția Rusiei, Dmitri Medvedev, a reușit să câștige alegerile.

Putin în 1999

La 31 decembrie 1999, Boris Elțîn se retrage din funcția de Președinte al Rusiei, Putin devine președinte interimar, pentru ca, la alegerile prezidențiale anticipate din 26 martie 2000, să fie ales cu o majoritate de 52,50% din voturile exprimate. Este reales în martie 2004, având o majoritate comodă și în Duma de Stat (Parlament), ceea ce îi permite să guverneze într-un stil autoritar.

Principalii oponenți și succesori ai lui Elțin făceau deja campanie pentru a înlocui președintele Elțîn aflat în dificultate și luptat din greu pentru a împiedica apariția lui Putin ca succesor potențial al lui Elțin.

Deși nu era asociat oficial cu vreun partid, Putin a promis sprijinul său noului Partid al Unității, care a câștigat cel de-al doilea cel mai mare procent din votul popular (23,3%) în alegerile pentru Duma din decembrie 1999 și, la rândul său, Putin era sprijinit de acest partid.

Inaugurarea președintelui Putin a avut loc la 7 mai 2000. Putin l-a numit pe ministrul de finanțe, Mihail Kasianov, în funcția de prim-ministru.

Prima provocare majoră a popularității lui Putin a venit în august 2000, când a fost criticat pentru presupusa neregulă a dezastrului submarinului Kursk.^[18] Această critică a fost în mare parte pentru că a fost cu câteva zile înainte ca Putin să se întoarcă din vacanță și a întârziat mult până să meargă la fața locului.^[18]

Între anii 2000 și 2004, Putin ocupat cu reconstrucția sărăciei țării, a câștigat aparent o luptă de putere cu oligarhii ruși, ajungând la înțelegere cu ei. Această înțelegere a permis oligarhilor să-și păstreze majoritatea puterilor, în schimbul sprijinului lor explicit și alinierii cu guvernul lui Putin. [84] Un nou grup de magnați de afaceri a apărut, printre care Ghenadi Timcenko, Vladimir Iakunin, Iuri Kovalciuk și Serghei Chemezov, având legături strânse cu Putin.

Cu câteva luni înainte de alegeri, Putin a concediat cabinetul primulu-ministru Kasianov și l-a numit pe Mihail Fradkov în locul lui. Serghei Ivanov a devenit primul civil din Rusia care a fost numit în funcția de ministru al apărării.

În 2003, a avut loc un referendum în Cecenia, care adoptând o nouă constituție care a declarat Republica Cecenia ca fiind parte a Rusiei; pe de altă parte, regiunea a dobândit autonomie ^[19]. Cecenia a fost stabilizată treptat prin stabilirea alegerilor parlamentare și a unui guvern regional. ^[20][21] În timpul celui de-al Doilea Război Cecen, Rusia a dezactivat grav mișcarea rebelilor ceceni; totuși, atacurile sporadice ale rebelilor au continuat să se producă în tot Caucazul de nord.

Putin cu Angela Merkel

Este reales în martie 2004, având o majoritate comodă și în Duma de Stat (Parlament), ceea ce îi permite să guverneze într-un stil autoritar.

Drama ostaticilor de la Beslan a avut loc în septembrie 2004, în care au murit sute de persoane. Mulți în presa rusească și în cea internațională au avertizat, că moartea a 130 de ostatici în operațiunea de salvare a forțelor speciale în timpul Drama ostaticilor de la teatrul din Moscova din 2002 va afecta grav popularitatea președintelui Putin. Cu toate acestea, la scurt timp după încheierea asediului, președintele rus s-a bucurat de un nivel record al susținerii publice - 83% dintre ruși s-au declarat satisfăcuți de Putin și de conducerea asediului ^[22].

Perioada de aproape 10 ani anterioară ascensiunii lui Putin după dizolvarea URSS a fost o perioadă turbulentă în Rusia.^[23] Într-un discurs ținut la Kremlin în 2005, Putin a caracterizat prăbușirea Uniunii Sovietice drept "cea mai mare catastrofă geopolitică a secolului XX."^[24] Putin adăugaː "Mai mult de atât, epidemia de dezintegrare a infectat însuși Rusia"^[25] la sfârșitul anului, protecția socială a dispărut, iar speranța de viață a scăzut în perioada care a precedat domnia lui Putin^[26]. În 2005, au fost lansate proiectele naționale prioritare pentru a îmbunătăți sănătatea, educația, locuințele și agricultura din Rusia.^[27][28]

Continuarea urmăririi penale a celui mai bogat om al Rusiei, Mihail Hodorkovski, președintele societății de petrol și gaze Yukos, pentru fraudă și evaziune fiscală a fost văzută de presa internațională ca represalii pentru donațiile lui Hodorkovski atât pentru oponenții liberali, cât și pentru cei din Kremlin. Guvernul susținea, că Hodorkovski a "corupt" o parte însemnată din Duma pentru a împiedica modificarea codului fiscal. Hodorkovski a fost arestat, Yukos a dat faliment, iar activele companiei au fost scoase la licitație cu valoare mai mică decât cea de piață, ponderea achiziționată de compania de stat Rosneft.^[29] Soarta companiei Yukos a fost văzută ca un semn al unei schimbări mai largi a Rusiei către un sistem de capitalism de stat. Acest lucru a fost subliniat în iulie 2014, când acționarii Yukos au primit 50 de miliarde de dolari compensație, acordată în urma sentinței date de către Curtea de Arbitraj Permanent de la Haga.^[30]

La 7 octombrie 2006, Anna Politkovskaia, jurnalistă care a expus corupția în armata rusă și comportamentul ei din Cecenia, a fost împușcată în holul clădirii unde locuia, în ziua de naștere a lui Putin. Moartea lui Politkovskaia a declanșat critici internaționale, cu acuzații că Putin nu a reușit să protejeze noile mijloace media independente ale țării.^[31][32] Putin însuși a spus că moartea ei a provocat guvernului mai multe probleme decât scrierile ei^[33].

În 2007, a fost organizat Marșul disidenților de grupul de opoziție The Other Russia, condus de fostul campion de șah Gari Kasparov și liderul național-bolșevist Eduard Limonov. În urma avertizărilor prealabile, demonstrațiile din mai multe orașe rusești au fost întâmpinate de acțiuni ale poliției, care au inclus deranjarea călătoriei protestatarilor și arestările a 150 de persoane, care au încercat să spargă cordonul poliției^[34].

La 12 septembrie 2007, Putin a dizolvat guvernul la cererea primului-ministru Mihail Fradkov. Fradkov a comentat că va acorda Președintelui "mână liberă" în perioada premergătoare alegerilor parlamentare. Viktor Zubkov a fost numit noul prim-ministru.^[35] led by former chess champion Garry Kasparov and national-Bolshevist leader Eduard Limonov. Following prior warnings, demonstrations in several Russian cities were met by police action, which included interfering with the travel of the protesters and the arrests of as many as 150 people who attempted to break through police lines.^[36]

În decembrie 2007, partidul Rusia Unită a câștigat 64,24% din voturile populare în cadrul rundei de alegeri pentru Duma de Stat în conformitate cu rezultatele preliminare ale alegerilor.^[37] Victoria Rusiei Unite în alegerile din decembrie 2007 a fost văzută de mulți ca o dovadă a unui puternic sprijin popular al conducerii de atunci a Rusiei și al politicilor sale.

Putin cu Medvedev în 11 martie 2008

Constituția îi interzicea lui Putin un al treilea termen prezidențial. Succesorul lui Putin a fost ales prim-viceprim-ministrul Dmitri Medvedev. Într-o operațiune de comutare a puterii, la 8 mai 2008, la doar o zi după ce a predat președinția lui Medvedev, Putin a fost numit prim-ministru al Rusiei, menținându-și dominația politică^[40].

Putin spunea, că depășirea consecințelor crizei economice mondiale a fost una dintre cele două realizări principale ale celui de-al doilea mandat prezidențial, ^[28] cealaltă fiind stabilizarea dimensiunii populației rusești între 2008 și 2011, după o lungă perioadă de colaps demografic care a început în anii 1990. ^[28]

La Congresul Rusiei Unite de la Moscova, la 24 septembrie 2011, Medvedev a propus oficial ca Putin să candideze la Președinție în 2012, o ofertă acceptată de Putin. Având în vedere dominarea aproape totală de către Rusia Unită a politicii ruse, mulți observatori erau convinși, că lui Putin îi era asigurat un al treilea mandat prezidențial. Această mișcare era așteptată să îi asigure lui Medvedev funcția de prim-ministru la sfârșitul mandatului său prezidențial^[41].

După alegerile parlamentare din 4 decembrie 2011, zeci de mii de ruși s-au angajat în proteste împotriva presupuselor fraude electorale, cele mai mari proteste din timpul lui Putin. Protestatarii au criticat Putin și Rusia Unită și au cerut anularea rezultatelor alegerilor^[42]. Se spune că în perioada 2005-2012 Putin ar fi organizat un număr de grupuri paramilitare loiale lui și partidului Rusia Unică

A fost reales ca președinte al Federației Ruse pentru un mandat de 6 ani în martie 2012. La 24 septembrie 2011, în timp ce vorbea la congresul partidului Rusia Unită, Medvedev a anunțat că va recomanda partidului să îl numească pe Putin drept candidat la președinție. El spunea, că el și Putin au încheiat cu mult timp în urmă o înțelegere pentru a permite lui Putin să candideze la funcția de președinte în 2012. Această combinație a fost numită de mulți din mass-media ca "Rokirovka", termenul rusesc din șah pentru "rocadă". Medvedev a spus că el însuși în viitor este gata să efectueze "o activitate practică în guvern".

La 4 martie 2012, Putin a câștigat alegerile prezidențiale ruse din 2012 în prima rundă, cu 63,6% din voturi, în ciuda acuzațiilor larg răspândite de aranjare dinainte a voturilor. Grupurile de opoziție l-au acuzat pe Putin și partidul Rusia Unită de fraudă. În timp ce eforturile de transparență a alegerilor au fost făcute publice, inclusiv utilizarea camerelor web în secțiile de votare, votul a fost criticat de opoziția rusă și de observatorii internaționali din cadrul Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa pentru nereguli procedurale.

Articol principal: Intervenția armată rusă în Ucraina.

Harta zonei

În 2014, Rusia a făcut mai multe incursiuni militare pe teritoriul ucrainean. După protestele Euromaidan și căderea președintelui ucrainean Viktor Ianukovici, soldații ruși fără însemne rusești au preluat controlul asupra pozițiilor strategice și infrastructurii din teritoriul ucrainean al Crimeei. Rusia a anexat apoi Crimeea după un referendum disputat, în care Crimeea a votat să se alăture Federației Ruse, potrivit rezultatelor oficiale. Ulterior, demonstrațiile grupurilor pro-ruse din zona Donbas a Ucrainei au escaladat într-un conflict armat între guvernul ucrainean și forțele separatiste ale autoproclamatelor Republici Populare Donetsk și Luhansk susținute de Rusia. În luna august, vehiculele militare ruse au trecut granița în mai multe locații din regiunea Donețk. Incursiunea armatei ruse a fost considerată responsabilă pentru înfrângerea forțelor ucrainene la începutul lunii septembrie.

În noiembrie 2014, armata ucraineană a raportat mișcări intense de trupe și echipamente militare din Rusia în părțile controlate de forțe separatiste din estul Ucrainei. Associated Press a raportat 80 de vehicule militare nemarcate în mișcare în zone controlate de rebeli. O misiune specială de monitorizare a OSCE a observat convoaie de arme și tancuri grele pe teritoriul controlat de DPR fără însemne militare. OSCE raportau în continuare, că au observat că vehiculele transportă muniții și cadavrele soldaților care traversează granița ruso-ucraineană, sub forma convoaielor de ajutor umanitar. La începutul lunii august 2015, OSCE a observat peste 21 de astfel de vehicule marcate cu coduri militare ruse transportând soldații uciși în acțiune. Potrivit ziarului The Times din Moscova, Rusia a încercat să intimideze și să reducă la tăcere pe lucrătorii din domeniul drepturilor omului care discutau despre decesele soldaților ruși în conflict . OSCE a relatat în repetate rânduri că observatorilor săi li s-a refuzat accesul în zonele controlate de "forțele combinate ruse separatiste" .

Majoritatea membrilor comunității internaționale și a organizațiilor, cum ar fi Amnesty International, au condamnat Rusia pentru acțiunile sale în Ucraina postrevoluționară, acuzându-l că a încălcat legea internațională și a încălcat suveranitatea Ucrainei. Multe țări au aplicat sancțiuni economice împotriva Rusiei, a persoanelor fizice sau a companiilor ruse.

În octombrie 2015, ziarul The Washington Post a raportat că Rusia a redistribuit câteva dintre unitățile sale de elită din Ucraina în Siria în ultimele săptămâni pentru a sprijini președintele sirian Bashar al-Assad . În decembrie 2015, președintele Federației Ruse, Putin, a recunoscut că ofițerii de informații militare ruși acționează în Ucraina .

Mulți membri ai comunității internaționale au presupus că anexarea lui Putin a Crimeei a inițiat începutul unui nou tip de politică externă a Rusiei. Ei au considerat, că anexarea Crimeei însemnă, că politica sa externă s-a mutat "de la politica externă condusă de stat" la adoptarea unei poziții ofensive pentru a re-crea Uniunea Sovietică. Cu toate acestea, această schimbare de politică poate fi înțeleasă ca în încercarea lui Putin de a apăra națiunile din sfera de influență a Rusiei de a încălca puterea occidentală. În timp ce actul de a anexa Crimeea a fost îndrăzneață și drastică, "politica sa externă" poate avea mai multe asemănări cu politicile sale mai vechi.

Su-34 rusesc aruncând bombă ghidată tip KAB-500S-E în timpul unei misiuni de bombardament asupra Siriei

La 30 septembrie 2015, președintele Putin a autorizat intervenția militară a Rusiei în Războiul Civil din Siria, în urma unei cereri formale a guvernului sirian pentru ajutor militar împotriva grupurilor rebele și jihadiste.

Activitățile militare rusești au constat în lovituri aeriene, lovituri de rachete de croazieră și folosirea consilierilor militari pe front și ale forțelor speciale rusești împotriva grupurilor militare opuse guvernului sirian, inclusiv opoziției siriene, precum și statului islamic din Irak și Levant (ISIL) , Frontul al-Nusra (al-Qaida în Levant), Tahrir al-Sham, Ahrar al-Sham și Armata de cucerire. După anunțul lui Putin din 14 martie 2016, că misiunea pe care o stabilise pentru armata rusă din Siria a fost "în mare măsură realizată" și a ordonat retragerea "părții principale" a forțelor ruse din Siria, forțele rusești desfășurate în Siria a continuat să acționeze în mod activ în sprijinul guvernului sirian.

Stadionul Lujniki din Moscova unde Franța a disputat finala cu Croația.

Putin a câștigat alegerile prezidențiale din 2018 cu mai mult de 76% din voturi, ceea ce înseamnă că el a continuat ca președinte în al patrulea mandat.

7 mai 2018, Vladimir Putin a preluat pentru a patra oară funcția de președinte al Rusiei. În această zi, Putin l-a invitat pe Dmitri Medvedev, să formeze împreună un nou guvern. La 15 mai 2018, Vladimir Putin a participat la deschiderea porțiunii de autostradă de-a lungul podului spre Crimeea. La 18 mai 2018, Putin a semnat decrete privind componența noului guvern. La 25 mai 2018, Putin a anunțat că nu va candida pentru funcția de președinte în anul 2024, justificând acest lucru cu cele prevăzute de Constituția Rusiei. În mod deschis, la 7 iunie 2018, el a vorbit despre viitorul său succesor. La 14 iunie 2018, a deschis în calitate de șef al țării organizatoare Campionatul Mondial de Fotbal 2018, care a avut loc pentru prima oară în Rusia.

Datorită boom-ului de mărfuri din 2000, care include și prețurile record ale petrolului ^[44][45] în timpul administrației lui Putin din perioada 2001-2007, economia a înregistrat creșteri reale de 7% pe an, Rusia situându-se pe locul 195 în lume privind puterea de cumpărare. În 2007, PIB-ul Rusiei a depășit PIB-ul Rusiei în 1990, revenind după criza financiară din 1998 și recesiunea precedentă din anii 1990

Budismul, creștinismul ortodox, islamul și iudaismul sunt definite de lege drept religii tradiționale ale Rusiei și parte a patrimoniului istoric al Rusiei, care se bucurau de un sprijin limitat al statului în epoca lui Putin. Proiectul vast de construcție și restaurare a bisericilor, începută în anii 1990, a continuat sub Putin, iar statul a permis predarea religiei în școli (părinții au posibilitatea să aleagă pentru copiii să învețe elementele de bază ale uneia dintre religiile tradiționale sau etica seculară). Abordarea lui Putin față de politica religioasă a fost caracterizată ca fiind una de susținere a libertăților religioase, dar și încercarea de a unifica diferite religii sub autoritatea statului. În 2012, Putin a fost onorat în Betleem și o stradă a fost numită după el.

Relansarea zborurilor pe distanțe lungi ale bombardierelor strategice ale Rusiei a fost urmată de anunțul anunțat de ministrul rus al Apărării, Anatoli Serdiukov, în timpul întrevederii sale cu Putin, la 5 decembrie 2007, că 11 nave, inclusiv portavionul Admiral Kuznețov, vor lua parte la un exercițiu maritim în Marea Mediterană, cel mai mare exercițiu de acest fel din era sovietică. Ieșirea acestor nave în larg a fost susținută de 47 de avioane, inclusiv de bombardierele strategice.

Începând cu începutul anilor 2000, Rusia a început să investească mai muli în industria militară și de apărare, dar doar începând cu anul 2008 a început reforma militară rusă cu scopul de a moderniza forțele armate ruse și de a le face considerabil mai eficiente. Reforma a fost în mare măsură efectuată de ministrul apărării, Anatoli Serdiukov, în timpul președinției lui Medvedev, sub supravegherea lui Putin, în calitate de șef al guvernului, și a lui Medvedev, în calitate de comandant al forțelor armate ruse.

Elementele cheie ale reformei au inclus reducerea forțelor armate la un milion de persoane; reducerea numărului de ofițeri; centralizarea formării ofițerilor de la 65 de școli militare în 10 centre de formare militară "sistemică"; crearea unui corp profesionist de subofițeri; reducerea dimensiunii conducerii centrale; introducerea unui număr mai mare de personal logistic și civil auxiliar; reorganizarea rezervelor; reorganizarea armatei într-un sistem de brigadă și reorganizarea forțelor aeriene într-un sistem fondat pe baze aeriene în locul regimentelor.

Numărul districtelor militare ruse a fost redus la patru. Termenul de serviciu militar a fost redus de la doi ani la un an, ceea ce a pus capăt vechilor tradiții de hărțuire din armata rusă, deoarece toți recruții au devenit foarte apropiați în vârstă. S-a anunțat tranziția treptată către armata profesionistă până la sfârșitul anului 2010 și a fost lansat un program amplu de aprovizionare a Forțelor Armate cu noi echipamente militare și nave. Forțele spațiale rusești au fost înlocuite la 1 decembrie 2011 cu forțele rusești de apărare aerospațială.

În ciuda apelului lui Putin de investiții majore în arme nucleare strategice, acestea vor scădea cu mult, sub limitele noului acord START, datorate retragerii sistemelor de îmbătrânire. [232]

Putin reia pretențiile teritoriale rusești din zona arctică și prezența sa militară aici. În august 2007, expediția rusă Arktika 2007, parte a cercetărilor legate de pretenția de extindere teritorială a Rusiei din 2001, a plantat un steag pe fundul mării sub Polul Nord. În Arctica a crescut numărul de submarine rusești și de trupele desfășurate în zonă.

Putin în carlinga unui bombardier strategic Tupolev Tu-160 în august 2005.

Sub Putin, relațiile Rusiei cu NATO și S.U.A. au trecut prin mai multe etape. Când a devenit președinte, relațiile au fost prudente, dar după Atentatele din 11 septembrie 2001, Putin a acordat rapid sprijin Statelor Unite în Războiul împotriva terorismului și astfel a apărut oportunitatea parteneriatului dintre cele două țări. ^[47] Cu toate acestea, SUA au răspuns prin extinderea NATO la granițele Rusiei și prin retragerea unilaterală de la Tratatul rachetelor anti-balistice din 1972.

Vladimir Putin și Barack Obama în septembrie 2015.

În 2003, Relațiile dintre Rusia și Regatul Unit s-au deteriorat atunci, când Regatul Unit a acordat azil politic oligarhului Boris Berezovski ^[48]. Această deteriorare a fost intensificată de afirmațiile potrivit cărora britanicii spionau și făceau plăți secrete organizațiilor pro-democrație și grupurilor pentru drepturile omului

Putin și președintele Chinei, Xi Jinping la Parada Militară de Ziua Victoriei la Moscova din 2015

În 2012, Putin a scris un articol în ziarul The Hindu, spunând că "Declarația privind parteneriatul strategic dintre India și Rusia, semnată în octombrie 2000 este un pas cu adevărat istoric" ^[50][51] Premierul Manmohan Singh în timpul vizitei lui Putin în India din 2012 spunea: "Președintele Putin este un prieten de valoare al Indiei și arhitectul inițial al parteneriatului strategic între India și Rusia." ^[52][51]

Rusia lui Putin menține relații pozitive cu alte țări BRIC. Țara a încercat să consolideze legăturile cu Republica Populară Chineză, prin semnarea Tratatului de prietenie, precum și prin construirea conductei petroliere transsiberiene orientată spre creșterea nevoilor energetice chineze ^[53]. Cooperarea în domeniul securității reciproce a celor două țări și a vecinilor din Asia Centrală este facilitată de Organizația pentru Cooperare de la Shanghai (SCO), înființată în 2001 de către liderii Chinei, Kazahstanului, Kârgâzstanului, Rusiei, Tadjikistanului și Uzbekistanului.

Anunțul făcut în timpul summitului SCO că Rusia reia în permanență zborurile de patrulare a bombardierelor strategice (suspendate în 1992) ^[54][55] în lumina exercițiilor militare ruso-chineze comune, fără precedent în istorie și ținute pentru prima oară pe teritoriul Rusiei, ^[56] a făcut unii experți să creadă că Putin este înclinat să creeze un bloc anti-NATO sau versiunea asiatică a OPEC ^[57]. Când a fost prezentat sugestia că "observatorii occidentali asociază deja SCO cu o organizație militară care ar fi în opoziție cu NATO", Putin a răspuns că "acest tip de comparație este inadecvată, atât sub formă cât și în substanță" </ref name=heavy-fighters-statement/>.

Vladimir Putin a fost căsătorit cu Ludmila Putina, divorțat în 2013 (n. 1958), din 1983 și are două fete: Ekaterina (n. 1985 în Dresda, Germania) și Maria (n. 1986 tot în Dresda, Germania). Soția sa a studiat filologia la Universitatea din St. Petersburg. După efectuarea studiior a lucrat ca stewardesă la Kaliningrad și apoi ca profesoară de limbi străine, vorbind curent limbile germană, franceză și spaniolă. În casa familiei Putin se mai află și un pudel alb, numit Tosca.

Unul dintre sporturile preferate de Putin este judo-ul. Putin a început să se antreneze practicând sambo (artă marțială originară din Uniunea Sovietică) de la vârsta de 14 ani, înainte de a trece apoi la practicarea judo-ul, pe care o exercită și în prezent. El a câștigat competiții în domeniul acestui sport în orașul său natal.

Vladimir Putin Владимир Путин

Al 2-lea și al 4-lea Președinte al Rusiei Deținător actual Funcție asumată 7 mai 2012 Prim-ministru Dmitri Medvedev Precedat de Dmitri Medvedev Succedat de - În funcție 7 mai 2000 – 7 mai 2008 Interimar: 31 decembrie 1999 – 7 mai 2000 Prim-ministru Mihail Kasianov Mihail Fradkov Viktor Zubkov Precedat de Boris Elțin Succedat de Dmitri Medvedev Prim-ministru al Rusiei În funcție 8 mai 2008 – 7 mai 2012 Locțiitor Igor Șuvalov Președinte Dmitri Medvedev Precedat de Viktor Zubkov Succedat de Dmitri Medvedev Director al Serviciului Federal de Securitate În funcție 9 august 1999 – 7 mai 2000 Interimar: 9 august 1999 – 16 august 1999 Locțiitor Viktor Hristenko Mihail Kasianov Președinte Boris Elțin Precedat de Serghei Stepașin Succedat de Mihail Kasianov

* 1952: Donald Edward Machholz, uneori Don Machholz (n. 7 octombrie 1952, la Portsmouth, în Virginia, Statele Unite ale Americii) este un astronom amator american cu reședința în Colfax, în California.

Este cel mai prolific „vânător de comete” în viață, în Statele Unite ale Americii, fiind creditat cu descoperirea a 10 comete, între care cometele periodice 96P/Machholz, 141P/Machholz și, o mai recentă descoperire a sa, cometa Machholz (C/2004 Q2), neperiodică, care a fost vizibilă cu ușurință cu ajutorul unui binoclu, pe cerul boreal în 2004 și 2005.

Machholz este considerat, de asemenea, ca unul dintre inventatorii Maratonului Messier, care este o competiție amicală vizând observarea tuturor obiectelor Messier într-o singură noapte.

Donald Machholz

Donald Machholz

·         1953: Tico Torres, baterist american (Bon Jovi)
* 1954: Diana Lupescu (n. 7 octombrie 1954, Bacău) este o actriță română de film, televiziune, scenă și voce.

A absolvit în 1978 Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică Ion Luca Caragiale din București, unde l-a avut ca maestru pe Amza Pellea. A jucat pe scenele din Bacău și București (la Teatrul "Bulandra", Teatrul "Nottara" și Teatrul Mic).^[1]

Diana Lupescu este căsătorită cu actorul Mircea Diaconu din anul 1980.

A regizat piesele:

• Fii cuminte, Cristofor! - premieră: 9 martie 2007 Teatrul George Ciprian
• Ritmuri - premieră: Teatrul Nottara
• Victoria și sirena scenografie, regizor - premieră: 17 mai 2008 Teatrul George Ciprian
• Opera de trei parale de Bertold Brecht, la Teatrul Nottara

A interpretat roluri în piesele:

• Astă-seară se improvizează - premieră: Teatrul Național de Televiziune
• Bertoldo la curte - premieră: Teatrul Național Radiofonic
• Castelul - premieră: 11 ianuarie 2003 Teatrul Nottara
• De trei ori dragoste - premieră: Teatrul Nottara
• Demiurgul - premieră - Teatrul Național Radiofonic
• Frumosul cotidian - premieră: Teatrul Național de Televiziune
• Jocul dragostei și al morții - premieră: Teatrul Nottara
• La Medeleni - premieră: Teatrul Național Radiofonic
• Miresele căpitanului - premieră: 28 martie 2002 Teatrul Nottara
• O inimă de aur - premieră: Teatrul Național Radiofonic
• Omul cu mârțoaga - premieră: Teatrul George Ciprian
• Oraș patriarhal - premieră: Teatrul Național Radiofonic
• Sărbători fericite - premieră: 17 ianuarie 2003 Teatrul Nottara
• Siciliana - premieră: Teatrul Național de Televiziune
• Vacanță la munte - premieră: Teatrul Național de Televiziune
• Victoria și sirena - premieră: 17 mai 2008 Teatrul George Ciprian

Filmografie:

• Povestea dragostei (1977)
• Iarba verde de acasă (1977)
• E atât de aproape fericirea (1979)
• Fata Morgana (1981)
• Calculatorul mărturisește (1982)
• Buletin de București (1983)
• Siciliana (1984)
• Extemporal la dirigenție (1988)
• Campioana (1990)

·         1954: S-a nascut Adrian Pintea, actor roman.

·         1955 - S–a nascut Yo–Yo Ma, violoncelist american, castigatorul a 14 premii Grammy si autorul a 50 de albume („Obrigado, Brazil”).

·         1959: Simon Phillip Cowell (n. 7 octombrie 1959) este un producător de televiziune, personalitate de televiziune și antreprenor englez. El este cunoscut în Marea Britanie și Statele Unite pentru rolul său ca judecător la emisiunile de talent cum ar fi: Pop Idol, The X Factor, Britain's Got Talent și American Idol. El este proprietarul casei de discuri și de televiziune Syco.

Ca membru al juriului, Cowell este cunoscut pentru criticile sale contondente și adesea controversate la adresa concurenților și abilitățile lor. El este, de asemenea, cunoscut pentru combinarea activităților atât în industria de televiziune și muzică, a promovat single-uri și albume pentru diverși artiști, printre care personalități de televiziune.

Simon Cowell

Cowell la National Television Awards de la Royal Albert Hall, Londra, octombrie 2006.

* 1959: Steven Erikson (n. 7 octombrie 1959) este pseudonimul lui Steve Rune Lundin, un scriitor canadian specializat în arheologie și antropologie.^[2]

Cea mai cunoscută operă a sa o reprezintă seria de zece volume intitulată Cronicile malazane, din care se vânduseră până în 2012 peste 1.000.000 de exemplare la nivel mondial^[3]. SF Site a numit seria „cea mai importantă operă de fantezie epică de la Cronicile lui Thomas Covenant, Necredinciosul de Stephen R. Donaldson”^[4], iar Fantasy Book Review a descris-o ca „cea mai bună serie fanasy a vremurilor noastre”^[5]. Donaldson însuși se referă la Erikson ca la „un scriitor extraordinar”^[6]. Într-un interviu acordat celor de la sffworld.com, Erikson a declarat că, inițial, s-a temut ca nu cumva seria să devină „mainstream” și a fost surprins de succesul ei^[7]. El a remarcat de asemenea că oamenii „ori urăsc seria, ori o iubesc

Steven Erikson s-a născut în Toronto, Canada și a crescut în Winnipeg^[2]. După ce a trăit o vreme în Marea Britanie alături de soția și fiul său, a revenit în Winnipeg^[2].

Erikson are pregătire în antropologie și arheologie și a absolvit Iowa Writers' Workshop^[8]. Pentru teza de la Iowa Writers' Workshop, Erikson a scris un ciclu de povestiri intitulat A Ruin of Feathers, în care personajul principal era un arheolog din America Centrală. Ulterior, el a primit o subvenție pentru a termina opera, care a fost publicată de către o mică editură canadiană, numită TSAR.

Următoarea sa operă a câștigat concursul Anvil Press International 3-Day Novel, căruia i-a cedat drepturile asupra ei - greșeală pe care a atribuit-o lipsei de exepriență. A treia carte, conținând o nuvelă și mai multe povestiri, a apărut tot la TSAR sub titlul Revolvo and other Canadian Tales.

După ce s-a mutat în Anglia, Erikson a vândut editurii Hodder and Stoughton ceea ce considera a fi „primul roman adevărat” — This River Awakens, scris pe vremea când încă locuia în Winnipeg. Primele patru cărți au apărut sub numele real al lui Erikson și nu se mai tipăresc la ora actuală^[9].

În afara scrisului, Erikson mai este preocupat de pictura în ulei

Steven Erikson

Octombrie 2016

* 1953: Viorel Năstase (n. 7 octombrie 1953 în București) este un fotbalist român, retras din activitatea sportivă.

·         1964 - S-a nascut Sam Brown, cantareata si compozitoare britanica.
* 1965: Marco Apicella (născut la data de 7 octombrie 1965, în Bologna, Italia) a fost un pilot de curse care a evoluat în 6 sezoane ale competiției International Formula 3000 și în 5 ediții ale Cursei de 24 de ore de la Le Mans. În Campionatul Mondial de Formula 1 a evoluat în sezonul din 1993 în etapa desfășurată chiar în Italia.
* 1966: Vincenzo Sospiri (născut la data de 7 octombrie 1966, în Forlì, Italia) este fost pilot de curse auto care a evoluat în Campionatul Mondial de Formula 1 în sezonul 1997. În anul 1995, Vincenzo a câștigat International Formula 3000.
* 1967: Toni Michele Braxton (n. 7 octombrie 1967, Severn, Maryland, SUA)^[1] este o cântăreață americană de rhythm and blues, pop și soul, compozitoare și actriță de film. Braxton este cel mai bine cunoscută pentru hituri precum "Unbreak My Heart", "Breathe Again", "Another Sad Love Song". A câștigat 6 premii Grammy^[2] și alte premii muzicale de prestigiu. Toni Braxton este unul dintre cei mai plin de succes cântăreți ai anilor 1990, câștigând câteva titluri onorifice, cum ar fi "Regina R & B" și fiind recunoscută ca una dintre vocile cele mai remarcabile ale generației sale.

Toni Braxton în România, în timpul Ajunului Anului Nou 2011

Albumul său de debut omonim a fost lansat în 1993 și a fost vândut în peste zece milioane de copii în întreaga lume, conținând hit-uri precum "Another Sad Love Song" și "Breathe Again" și i-a adus lui Braxton trei premii Grammy, inclusiv pentru cel mai bun nou artist. Lansat în 1996, al doilea său album, Secrete, a fost vândut în peste 13 milioane de exemplare în întreaga lume. Albumul a conținut melodii care s-au clasat pe locul 1 Billboard Hot 100: "You're Makin' Me High" și "Unbreak My Heart", ultimul devenind cântecul ei „semnătură” și al doilea single cel mai bine vândut din toate timpurile de către un artist de sex feminin. Braxton a câștigat două premii Grammy pentru al doilea său album. În 2000, cel de-al treilea album, The Heat, a fost lansat. S-a vândut în peste patru milioane de exemplare și a inclus single-ul de succes "He Wasn't Man Enough", pentru care Braxton a primit un premiu Grammy. A lansat apoi alte trei albume de studio - More Than A Woman (2002), Libra (2005) și Pulse (2010), confruntându-se cu probleme personale și conflicte de etichetare între aceste lansări. În 2014, Braxton și colaboratorul său de mult timp Babyface (Kenneth Edmonds) au lansat un album-duet intitulat Love, Marriage & Divorce (Dragoste, căsătorie și divorț).

De-a lungul carierei sale, Braxton a vândut peste 66 de milioane de discuri, inclusiv 40 de milioane de albume, în întreaga lume. A câștigat șase premii Grammy, nouă premii Billboard Music, șapte premii American Music și multe alte premii și nominalizări. În afară de succesul din cariera muzicală, Braxton a devenit o personalitate de televiziune, implicându-se în sezonul 7 al reality-show-ului Dancing with the Stars (Dansez pentru tine) și în serialul Braxton Family Values, în care joacă Braxton și surorile ei, din 2011 pe canalul american WE tv. La 18 septembrie 2011, Braxton a fost adăugată în Georgia Music Hall of Fame.

Filmografie:

• 2001: Înmormântarea ca Juanita Slocumb
• 2002: Play'd: A Hip Hop Story (TV) ca Shonda
• 2005: Kevin Hill (3 Episodes, serial TV) ca Terry Knox
• 2011–present Braxton Family Values (TV, Reality-show) ca Toni Braxton
• 2012: The Oogieloves in the Big Balloon Adventure ca Rosalie Rosebud
• 2013: Twist of Faith (film TV — Lifetime) ca Nina
• 2014: My Name Is Love: The Darlene Love Story (film TV — OWN) ca Darlene Love

Toni Braxton

Toni Braxton în 2013

* 1967: Adam Taubitz (născut la 7 octombrie 1967 în Chorzów, Silezia Superioară, Polonia) este un muzician german de jazz și muzician clasic, violonist, trompetist, chitaristul șef de orchestră, și compozitor. Din 1997 el a fost de două violonistul principal în Filarmonica din Berlin sub Claudio Abbado. El este, probabil, cel mai bine cunoscut pentru munca sa cu Filarmonica Jazz Group Berlin, care a stabilit în 1999, și cu Aura Cvartetul.

Adam Taubitz

·         1968: Luminița Anghel (n. 7 octombrie 1968, București) este o cântăreață română de muzică pop și vedetă de televiziune. A ocupat locul al treilea la Concursul Muzical Eurovision 2005 cu piesa Let me try.
A absolvit în anul 1986 Școala Populară de Artă, secția Canto după ce inițial a încercat de două ori să fie admisă la Institutul Național de Artă Teatrală și Cinematografică. Ulterior, devine absolventă a Facultății de Sociologie–Psihologie în cadrul Universității «Spiru Haret». Solista debutează la vârsta de 8 ani, în anul 1976, când începe să cânte pe scenele din toată țara. Se face remarcată mai bine în anul 1987 la Festivalul Național de Muzică Mamaia, iar un an mai târziu începe colaborarea cu Ansamblul «Doina» al Armatei. Alături de acest ansamblu începe o serie de turnee în țară și străinătate. Tot în acea perioadă este inclusă în echipa solistică a programelor barului Melody din București și începe o colaborare cu firma de impresariat Romagram.

În 1993 a participat la Festivalul Național Mamaia cu piesa «Din tot ce a fost» și cucerește trofeul și premiul I. Piesa aparține lui Lucian Blaga, coleg în echipa de la Melody. În 1995 a obținut locul al III-lea cu piesa «Fereastra» la festivalul «Mamaia» iar un an mai târziu a obținut același premiu cu piesa «Șansa e de partea mea». Ambele piese sunt compuse de Ionel Tudor.

În anul 1999 a lansat alături de Marcel Iureș piesa «Nu pot uita» compusă de Petru și Andreea Mărgineanu. Melodia este coloana sonoră pentru videoclipul promoțional produs de Dakino pentru premiera filmului «Faimosul Paparazzo», în regia lui Nicolae Mărgineanu.

În anul 2001 a câștigat locul I la festivalul internațional «Cerbul de aur», secțiunea POP dar și un premiu de popularitate. În anul 2002 a obținut premiul I și trofeul pentru cea mai bună voce internațională la festivalul «Discovery» din Bulgaria. În același an obține premiul al III- lea la festivalul «Universe talent» din Praga.

În 2003 a câștigat premiul I și trofeul pentru cea mai bună voce internațională la «Song for Europe festival» din Malta și același loc la festivalul internațional «Cairo 2003», interpretând «I ask you why». Pe data de 21 mai 2005, a câștigat locul al III-lea la Eurovision alături de formația Sistem cu piesa «Let me try», compusă de Cristian Faur.

·         1968: Thomas Edward "Thom" Yorke (n. 7 octombrie 1968, Wellingborough, Northamptonshire, Anglia) este solistul trupei britanice de rock alternativ Radiohead. A înregistrat piese și în calitate de muzician solo; albumul său de debut, The Eraser, a fost lansat pe 10 iulie 2006 în Marea Britanie, respectiv pe 11 iulie în Statele Unite.

Cântă în special la chitara electrică, la cea acustică și la pian, dar a cântat și la percuție și chitară bas (mai ales în timpul sesiunilor de înregistrări pentru albumele Kid A și Amnesiac).

Thom Yorke

Thom Yorke live on stage with Radiohead

* 1969: Ninel Peia (n. 7 octombrie 1969) este un politician român, fost deputat, ales în 2012 din partea Partidului Social Democrat.

În martie 2016, Peia a fost exclus din PSD după ce a susținut că vaccinurile i-au îmbolnăvit pe copiii din Argeș.^[1]

În august 2016, Peia a declarat că în cadrul protestelor de după incendiul din clubul Colectiv, forțe externe ar fi urmărit ruperea României în trei țări

În prezent este președintele Partidului Neamul Românesc și candidează la Președinția României.

* 1969: Yoshihiro Natsuka (n. 7 octombrie 1969) este un fost fotbalist japonez.
* 1970: Viorel Tănase (n. 7 octombrie 1970,^[1] Galaţi, România) este fotbalist român retras din activitate și devenit antrenor.
* 1972: Andreea Păduraru (n. 7 octombrie 1972, Craiova, România) este o regizoare, realizatoare de videoclipuri, scenaristă și scriitoare română, care a colaborat cu diferiți artiști printre care se numără și Paula Seling. A făcut videoclipuri pentru Paraziții, În focuri, Ombladon feat. Raku, Egali din naștere etc.; a regizat filme documentare — 13-19 iulie 1998, Craiova, Azilul de bătrâni, împreună cu Cristi Puiu, și filme de ficțiune — Bricostory, Ipoteze sau predicții bazate pe teorii.^[1] A realizat coloana sonoră a filmului Moartea domnului Lăzărescu.

·         1973: Nélson de Jesus Silva (n. 7 octombrie, 1973 în Irará, Bahia) cunoscut mai mult sub numele de Dida, este fotbalist brazilian care activeză pe postul de portar la clubul SC Internacional în Série A.

Este cunoscut mai ales pentru perioada de 10 ani petrecută la clubul italian A.C. Milan, cu care a câștigat de două ori Liga Campionilor.

La nivel internațional a reprezentat Brazilia la trei Campionate Mondiale de Fotbal, câștigând ediția din 2002.

* 1973: Sami Tuomas Hyypiä (născut pe 7 octombrie 1973, în Porvoo) este un fost fotbalist finlandez și actual antrenor al formației engleză Brighton & Hove Albion.

* 1974: Ruslan Karimovici Nigmatullin (în rusă Руслан Каримович Нигматуллин, în tătară Руслан Кәрим улы Нигъмәтуллин, transliterat Ruslan Kərim ulı Niğmətullin; n. 7 octombrie 1974, Kazan, Tatarstan, URSS) este un fost fotbalist rus de etnie tătară, care juca pe postul de portar.

* 1974: Hideto Suzuki (n. 7 octombrie 1974) este un fost fotbalist japonez.

* 1975: Terrence "Terry" Romney Gerin (n. 7 octombrie 1975) este un wrestler american, mai cunoscut sub numele de ring Rhino și Rhyno. În prezent evoluează în promoția WWE pentru marca Smackdown.

* 1975: Ryuzo Morioka (n. 7 octombrie 1975) este un fost fotbalist japonez.

* 1976: Lavinia Miloșovici (lb. sârbă: Лавинија Милошевић, n. 21 octombrie 1976, Lugoj, județul Timiș) este o fostă gimnastă română, actualmente antrenoare de gimnastică.

Lavinia Miloșovici, cunoscută ca "Milo" în lumea gimnasticii, este considerată cea mai valoroasă gimnastă română a anilor 1990, având în palmares 19 medalii mondiale și olimpice. Performanța cea mai notabilă este considerată finala de la sol la Jocurile Olimpice de la Barcelona (Spania) în 1992, pentru care a primit nota 10. Aceasta a fost a doua notă de 10 acordată la Barcelona, și ultima până în prezent.

Lavinia Miloșovici

* 1976: Gilberto Aparecido da Silva, cunoscut ca Gilberto Silva (pronunțat în portugheză ʒiɫˈbeʁtu ˈsiɫvɐ; n. 7 octombrie 1976), este un jucător de fotbal brazilian legitimat la echipa elenă de fotbal Panathinaikos Atena,^[2] ca mijlocaș defensiv

* 1976: Santiago Hernán Solari Poggio (n. 7 octombrie 1976) este un fotbalist argentinian retras, care a evoluat pe postul de mijlocaș.

·         1978: Alesha Anjanette Dixon (n. 7 octombrie 1978,^[1][2] Londra, Regatul Unit) este o cântăreață, textieră și model britanică. Aceasta a devenit cunoscută datorită grupului muzical din care a făcut parte timp de cinci ani, Mis-Teeq.^[3] Alături de celelalte componente ale formației a lansat două album de studio și opt discuri single,^[4] dintre care șapte au atins poziții de top 10 în Regatul Unit.^[5] Cel mai mare succes cunoscut în această formulă l-a constituit piesa „Scandalous”, care a devenit cel mai mare hit al formației în Oceania și Regatul Unit.^[6]

În anul 2005, grupul s-a destrămat, iar Dixon a hotărât să înceapă o nouă carieră în muzică, lansând în 2006 piesa „Lipstick”.^[7] Aceasta a activat moderat în Regatul Unit,^[8] însă lansarea unui album a fost anulată datorită prestației slabe a celui de-al doilea single, „Knockdown”.^[9] Artista a participat în anul 2007 la emisiunea–concurs Strictly Come Dancing, pe care a și câștigat-o în luna decembrie a aceluiași an.^[10] În 2008, cântăreața a lansat un nou album, cu ajutorul casei de discuri Asylum Records, The Alesha Show.^[11] De pe material au fost lansate discurile single „The Boy Does Nothing”, „Breathe Slow”, și „Let's Get Excited”, primul intrând în top 10 în majoritatea clasamentelor europene,^[12] în timp ce al doilea a ocupat locul 3 în UK Singles Chart

Cântăreața s-a născut pe data de 7 octombrie 1978, în Welwyn Garden City, Regatul Unit,^[14] dintr-o mamă engleză și un tată de origine jamaicană,^[9] fiind unul dintre cei șapte copii ai familiei Dixon.^[14] Studiile și le-a efectuat în cadrul instituției Monks Walk School, Welwyn Garden City, Hertfordshire dorindu-și să devină profesor de educație fizică, odată cu absolvirea colegiului.^[9] După completarea unui curs adițional, Dixon a hotărât să candideze pentru un loc în cadrul Loughborough University.^[9] Ulterior, aflată într-un tren, artista a fost întrebată de un compozitor dacă are abilitățile necesare pentru a cânta, iar ulterior o altă persoană i s-a adresat întrebând-o dacă a făcut parte dintr-un grup muzical.^[9] În urma acestor evenimente, cântăreața a hotărât să își întrerupă activitatea didactică pentru o perioadă nedeterminată

În vara anului 2005, artista s-a căsătorit cu Michael Harvey, membru al grupului So Solid Crew, după o relație de cinci ani de zile.^[97] Cei doi s-au separat după doar un an, datorită faptului că Harvey i-a fost infidel lui Dixon, înșelând-o cu interpreta britanică de muzică R&B Javine Hylton.^[98] Michael și Javine au fost surprinși de prietenul lui Hylton, compozitorul britanic Karl Gordon, care a informat-o pe Dixon de cele întâmplate.^[99] Cuplul s-a despărțit și Harvey a părăsit casa pe care o împărțea cu Alesha.^[98]

Până în prezent, Dixon nu a mai avut o relație oficială, însă de-a lungul timpului, presa din Regatul Unit a susținut faptul că interpreta se afla în diverse relații afective. Printre cei citați de presă, se numără Pharrell Williams, James Chandler sau Matt Di Angelo

Alesha Dixon

Alesha Dixon în timpul unui concert susținut în noiembrie 2008. Alesha Dixon un concert în Leeds pe data de 6 noiembrie 2008. Alesha Dixon în timpul unui concert susţinut în anul 2009.

·         1979: Simona Amânar (n. 7 octombrie 1979, Constanța) este o fostă gimnastă română de talie mondială, multiplu medaliată olimpică, mondială și europeană, actualmente arbitră de gimnastică. A obținut 7 medalii olimpice și 10 medalii la campionatele mondiale de gimnastică și a câștigat cu echipa României patru titluri mondiale consecutive. O săritură extrem de dificilă din gimnastică îi poartă astăzi numele, fiind executată în premieră de Simona Amânar la Olimpiada din 2000. Gimnasta este a doua sportivă română inclusă în International Gymnastics Hall of Fame, după Nadia Comăneci. Din 1997 este cetățean de onoare al Constanței.

* 1979: Tang Wei^[1][2] (chineză simplificată: 汤唯; chineză tradițională: 湯唯) născută la 7 octombrie 1979 în Wenzhou, provincia Zhejiang, este un manechin și o actriță chineză. Este renumită pentru rolul ei în filmul Lust, Caution^[3] realizat de Ang Lee.

Tang Wei 汤唯

Tang în Seul, 2011

* 1980: Stanislav Ivanov (n. 7 octombrie 1980, Tiraspol) este un fotbalist moldovean care evoluează pentru echipa rusească de fotbal Lokomotiv Moscova, și pentru echipa națională de fotbal a Republicii Moldova ca mijlocaș.

* 1981: Issa Ba (n. 7 noiembrie 1981, Dakar, Senegal) este un fotbalist senegalez care evoluează pentru clubul [[Diaraf] pe postul de mijlocaș central.
* 1982: Giacomo Benedettini (n. 7 octombrie 1982) este un fotbalist din San Marino care în prezent joacă pentru S.P. Tre Fiori.
* 1982: Jermain Colin Defoe (n. 7 octombrie 1982) este un fotbalist englez, care evoluează la clubul AFC Bournemouth din Premier League și la echipa națională de fotbal a Angliei, pe poziția de atacant.
* 1982: Robby Ginepri (n. 7 octombrie 1982 la Fort Lauderdale, Florida) este un jucător profesionist american de tenis.
* 1983: Stelian Burcea (n. 7 octombrie 1983 în Pitești, județul Argeș) este un jucător român de rugby în XV. Evoluează pe postul de linia a treia (flanker).
* 1983: Jason Mulikita (născut la 7 octombrie 1983) este un fotograf, artist, antreprenor și fondator al enciclopediei non-profit online Chalo Chatu din Zambia. Mulikita sa născut la Lusaka și a mers la Școala primară Matero Boys în 1991. Din 2000 până în 2002 a absolvit liceul la liceele Monze și Mumbwa. El sa deplasat la Institutul Național de Administrație Publică pentru a studia sistemele informatice. În 2014 a studiat fotografia cu Institutul de Fotografie din New York
În 2003, Mulikita și-a înființat prima afacere pe Internet Xtreme Zambia și a oferit servicii web, cum ar fi proiectarea și găzduirea site-ului web. Site-ul a funcționat de asemenea ca un director online și o platformă de publicitate pentru companii. În august 2011, a preluat fotografia ca o carieră profesională. Afacerea de fotografie a moștenit numele de la eticheta sa de artă, JJArts. În 2016, Mulikita a înființat o organizație non-profit, Fundația Chalo Chatu, care conduce proiectul Chalo Chatu - o enciclopedie online, menită să păstreze istoria și mândria Zambia

Jason Mulikita

* 1984: Néstor Ezequiel Ortigoza este un fotbalist naturalizat paraguayan care în prezent joacă pentru Argentinos Juniors în Primera División Argentina.
* 1988: Diego da Silva Costa (n. 7 octombrie 1988,^[4] Lagarto, Brazilia) este un fotbalist spaniol, născut în Brazilia, care joacă pe postul de atacant la clubul spaniol Atlético Madrid și la echipa națională de fotbal a Spaniei.
* 1990: Sebastián Coates Nion (n. 7 octombrie 1990, Montevideo) este un fotbalist uruguayan care joacă pe postul de fundaș pentru Sporting și este un component al echipe naționale a Uruguayului.
* 1991: Samara da Silva Vieira (n. 7 octombrie 1991, la Natal)^[1][2] este o handbalistă braziliană care joacă pentru clubul SCM Râmnicu Vâlcea^[3] pe postul de intermediar stânga. Da Silva este și componentă a echipei naționale a Braziliei

VA URMA PARTEA A DOUA