MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU

MARȚI 8 OCTOMBRIE 2019

Bună dimineața, prieteni!

Să mulțumim Domnului că ne-a arătat și astăzi lumina zilei și să-L rugăm să ne ocrotească de cel rău! Doamne ajută-ne!

Vă mulțumesc pentru atenție și vă doresc o zi liniștită în care să aveți realizări importante! Doamne ajută!

Să vă gândiți din când în când la mine!

ISTORIE PE ZILE 8 Octombrie

Evenimente

·         314: Împăratul roman Licinius este înfrânt de către Constantin I in  Bătălia de la Cibalae, şi îşi pierde teritoriile sale europene. S-a născut în Moesia Superior, într-o familie de țărani originari din Dacia si a fost proclamat Augustus al Occidentului in noiembrie 308. A domnit pana in anul 324 si a murit in anul 325, fiind executat in inchisoare din ordinul imparatului Constantin cel Mare.

·         451: Incepe la Calcedon, un oraş din Asia Mică, prima sesiune a Sinodului de la Calcedon (se termină la 1 noiembrie). Al patrulea Sinod Ecumenic s-a ținut la Calcedon (Halkidon) este cunoscut și ca Sinodul de la Calcedon. Acest important sinod s-a ocupat de două mari chestiuni:
- unele aspecte privind Firea (Natura) și Ipostasul (Persoana) lui Hristos, și
- organizarea Bisericii.

·         1075: Dmitar Zvonimir este încoronat rege al Croaţiei. In timpul domniei sale (1075–1089) si a inaintasului sau, Petar Kresimir al IV-lea (1058–1074), Regatul Croat medieval a ajuns la maxima sa expansiune în secolul al XI-lea.

·         1408:  Privilegiul comercial acordat de  domnitorul Alexandru cel Bun negustorilor in Liov, le asigura acestora legatura libera cu bazinul pontic prin Moldova, conferindu-le un adevarat monopol pentru comertul cu zona Marii Negre; actul mentioneaza dreptul de depozit limitat al orasului Suceava.

·         1434: Cea mai veche atestare scrisă a Curții domnești din Iași, datând din vremea lui Alexandru cel Bun. Cercetarile arheologice au demonstrat insa ca asezarea exista inainte de vremea domnitorului Alexandru cel Bun. Dat fiind faptul ca existau clădiri mai vechi (de exemplu presupusa Biserică armeană construită în 1395), se crede că oraşul este mult mai vechi, cel puţin cu câteva decenii înainte de această dată. Curtea domneasca din Iasi era construita pe un promontoriu care îi asigura vizibilitatea de la distanta, îi punea în valoare tinuta maiestoasa. Imaginea ei domina intrarea principala în oras, la acele vremuri, care se facea dinspre sud, pe podul de peste Bahlui. Aceasta ocupa spaţiul pe care se află astăzi Palatul Culturii şi s-a extins în timpul lui Ştefan cel Mare ea facand  parte din sistemul de resedinte domnesti locuite ocazional de catre voievozii Moldovei si suita lor. Abia dupa ce resedinta principala a Domniei s-a stabilit mai cu temei la Iasi, curtea de aici a dobândit mai multa importanta, acordându-i-se un statut privilegiat. Potrivit cronicii lui Ioan Neculce, acest fapt s-a petrecut în a doua domnie a lui Alexandru Lapusneanu, pe la anul 1564, dar istoricii considera ca este vorba de un proces mult mai îndelungat. Curtea Domnească a funcţionat o perioadă îndelungată de timp, din prima jumătate a secolului al XV-lea până la sfârşitul secolului al XIX-lea, perioadă în care însemnătatea administrativă şi politică a fortificaţiilor a fost completată de cea culturală, la Iaşi tipărindu-se cărţi şi documente de referinţă în istoria românilor.Totusi, înfatisarea Curtii domnesti înainte de jumatatea secolului XVII, când a fost reamenajata de domnitorul Vasile Lupu, este greu de reconstituit. Numeroase incendii au afectat edificiile de piatra si caramida din incinta Curtii, de-a lungul secolelor. Acestea au fost refacute cam dupa aceleasi forme traditionale (vernaculare), modelul fiind foarte asemanator cu palatul construit de Gheorghe Duca Voda la manastirea Cetatuia, de lânga Iasi. 

·         1480: Începe dealungul râului Ugra un conflict între armatele ruse ale lui Ivan al III-lea și Hoardei de Aur, care durează până în 11 noiembrie.

·         1600 In San Marino este adoptată Constituţia scrisă.

·         1856: Autoritățile Chinei dinastiei Qing au arestat și au încarcerat douăsprezece persoane de pe nava Arrow sub pavilionul Hong Kongului sub acuzația de piraterie, contrabandă și comerț cu opiu, eveniment ce a declanșat al Doilea Război al Opiului. Fiind infranti, chinezii au fost obligați să plătească despagubiri Regatului Unit și Franței. In plus, Regatul Unit anexa Kowloonul (de lângă Hong Kong) iar comerțul cu opiu a fost legalizat și creștinii au primit drepturi depline, inclusiv cel de a deține proprietăți și de a-și predica credința pe teritoriul Chinei.

·         1857: Constantin A. Kretzulescu prezintă Adunării ad-hoc a Valahiei rezoluţia care cuprindea cereri asemănătoare rezoluţiei moldovene din 7 octombrie 1857. Rezoluţia cuprindea, identic cu cea din Moldova, "doleanţele fundamentale" ale românilor munteni, arătînd că "dorinţa cea mai mare, cea mai generală, acea hotărîtă de toate generaţiile trecute, acea care este sufletul generaţiei actuale, acea care, împlinită, va fi fericirea generaţiilor viitoare, este UNIREA PRINCIPATELOR ÎNTR-UN SINGUR STAT, o unire care este firească, legiuită şi neapărată, pentru ca în Moldova şi Valahia suntem acelaşi popor, omogen, identic, ca nici unul altul, pentru că avem acelaşi început, acelaşi nume, aceeaşi limbă, aceeaşi religie, aceeaşi istorie, aceeaşi civilizaţie, aceeaşi instituţii, aceleaşi legi şi obiceiuri, acelaşi temeiuri şi aceleaşi speranţe, aceleaşi trebuinţe, aceeaşi hotare de păzit, aceleaşi dureri de trecut, acelaşi viitor asigurat şi în sfîrşit, aceeaşi misie de îndeplinit". Pe 9 octombrie 1857, la a doua zi după citire, rezoluţia lui C.A. Kretzulescu este adoptată în unanimitate. Constantin Al. Kretzulescu (n. 22 mai 1809, București – d. 21 martie 1884, București), academician român, membru de onoare (1871) al Academiei Române și om politic, care a deținut de două ori funcția de prim-ministru. Era fratele lui Nicolae Kretzulescu și fiul marelui logofăt Alexandru Kretzulescu. Principatele Unite ale Moldovei și Țării Românești au fost un stat român format prin unirea dintre Moldova și Țara Românească în 1859 sub un singur domnitor. Statul acoperea regiunile istorice Oltenia, Muntenia, și Moldova. La început, a cuprins și sudul Basarabiei (zona Cahul, Bolgrad și Ismail), dar după 1877 a pierdut acest teritoriu, primind în schimb Dobrogea de Nord. Unirea politică din 1859–1866 dintre cele două principate a fost primul pas politic spre crearea României ca un singur stat (unitar), în 1881. Cei doi domnitori ai Principatelor Unite au fost Alexandru Ioan Cuza și apoi Carol I.

·         1860 - Potrivit prevederilor ‘’Diplomei din Octombrie’’ – act organic promulgat de imparatul Franz Joseph I – Transilvania a redevenit stat autonom in cadrul Imperiului habsburgic.

·         1862: Otto von Bismark este numit ministru al Afacerilor Externe al Prusiei.

·         1871: A izbucnit Marele Incendiu din Chicago care a distrus 17.500 de clădiri în două zile.

·         1878: Armata română victorioasă în Războiul de Independență, își face intrarea triumfală în București pe Podul Mogoșoaiei, care de atunci poartă numele de Calea Victoriei.

·         1878: Dobrogea şi Delta Dunării intră oficial în componenţa României.

·         1878: prin decret-lege se înfiinţează organizaţia paramilitară pentru tineret  "Străjerii ţării". Aceasta a fost desfiinţată în septembrie 1940.

·         1907 – incepe editia a cincea a World Series Baseball, finala Campionatului nord-american de baseball, intre Detroit Tigers si Chicago Cubs. Primul meci din cele cinci se incheie la egalitate, 3-3.Cubs avea sa le castige pe urmatoarele 4 fara mari probleme.

·         1909 – incepe editia a saptea a World Series Baseball, care le pune fata in fata pe Detroit Tigers si Pittsburg Pirates. Piratii aveau sa castige primul meci, din seria de 5, cu scorul de 4-1

·         1912 - Începe primul război balcanic: Muntenegru declară razboi Turciei.   Grecii au ocupat Salonicul apoi Albania, Epirul. Macedonia și Tracia au căzut în mâinile aliaților, în timp ce otomanii au fost obligați să apere Constantinopolul. Un armistițiu a fost semnat între Bulgaria (care reprezenta și Serbia și Muntenegru) și Imperiul Otoman la 3 decembrie. Grecia a continuat singură războiul, încercând să cucerească Ioanina, participând totuși la conferințele de pace de la Londra in urma carora s-a sfârșit primul război balcanic, însă disputele teritoriale au rămas nerezolvate, astfel ca  cel de-al doilea razboi balcanic a urmat repede.

·         1912 – incepe finala Campionatului nord-american de baseball, iar in primul meci, Boston Red Sox trece cu 4-3 de New York Giants

·         1915 – incepe finala Campionatului nord-american de baseball, iar in primul meci, Boston Red Sox pierde cu 3-1 in fata lui Philadelphia Phillies. Avea sa ramana singura victorie a trupei din Philadelphia, care urma sa piarda cu 4-1

·         1919: Prima întrecere aeriana continentală a avut loc în S.U.A.. În competiţie au intrat 63 de avioane, acestea avînd de parcurs ruta San Francisco – New York. Intrecerea a fost caîtigată de locotenentul Belvin Maynard, care a zburat la bordul unui aparat Havilland-4 botezat “Hello Frisco”, el parcurgînd distanta dus-întors în 24 de ore, 59 de minute, 49 de secunde. Cursa acestuia a durat însa aproape o săptămînă, pilotul american avînd nevoie de trei zile să ajungă din New York pînă pe coasta californiană şi de alte patru să se întoarcă. Belvin Maynard i-a avut ca însoţitori de bord pe mecanicul William Klein şi pe cîinele Trixie. Pe drum a întîmpinat numeroase probleme tehnice, însă a reuşit să aducă avionul cu bine la destinaţie. Cursa s-a sfîrşit tragic pentru 12 piloţi, armata americana fiind criticată la acea vreme pentru organizarea evenimentului. După izbanda, Belvin Maynard a fost supranumit “cel mai mare pilot de pe pamînt”.

·         1922 – New York Giants castiga Campionatul de baseball al Statelor Unite ale Americii, dupa ce castiga 4 meciuri in fata concitadinei New York Yankees, iar un meci se termina egal

·         1927 - În SUA a avut loc premiera primului film cu sunet "Interpretul de Jazz", în care rolul principal a fost jucat de interpretul de estradă Al Johnson

·         1927 – New York Yankees castiga titlul national de baseball in Statele Unite, dupa ce trece cu 4-0 de Pittsburgh Pirates

·         1928 – ia nastere liga de est la fotbal in Statele Unite ale Americii

·         1929 – incepe finala Campionatului de baseball din Statele Unite ale Americii. In primul meci, Philadelphia Athletics se impune cu 3-1 in fata lui Chicago Cubs. Trupa din Philadelphia avea sa si castige finala cu 4-1 la general

·         1930 – se incheie finala Campionatului de baseball din Statele Unite. Philadelphia Athletics se impune cu 4-2 in fata lui Saint Louis Cardinals

·         1939: Al doilea război mondial: Germania anexează vestul Poloniei.

·         1939: Inaugurarea oficială a postului „Radio Basarabia” de la Chişinău (azi în R. Moldova) prin transmiterea Sf. Liturghii de la Catedrala Mitropoliei din Iaşi. Radio Basarabia a fost primul studio regional al Societăţii Române de Radiodifuziune si a emis până în iunie 1940, când a venit ocupaţia sovietică. Radio Basarabia a funcționat doar 300 de zile. Postul a fost preluat de puterea sovietică,în iunie 1940, iar în 1941, odată cu retragerea Armatei Roșii din Basarabia, clădirea, emițătorul și antena au fost aruncate în aer. NOTĂ: Societatea Română de Radiodifuziune a relansat oficial Radio Chişinău în Republica Moldova pe 1 decembrie 2011, de Ziua Naţională a României. SRR a preluat pachetul majoritar de acţiuni al postului Arena FM din Republica Moldova.

·         1939 – se incheie finala Campionatului de baseball din Statele Unite ale Americii. Nrew York Yankees invinge cu 4-0 la general pe Cincinatti Reds

·         1940 – Cincinatti Reds castiga finala din Campionatul nord-american de baseball, dupa 4-3 cu Detroit Tigers

·         1944 : Armata Română a început operaţiunile militare de pe teritoriul Ungariei; (8.10.1944 – 19.01.1945).

·         1950 – nationala de fotbal a Romaniei invinge cu 6-0 selectionata Albaniei intr-un meci amical

·         1957 – echipa de baseball Brooklyn Dodgers se muta la Los Angeles

·         1959 – Los Angeles Dodgers se impune in finala Campionatului nord-american de baseball, dupa 4-2 cu Chicago White Sox

·         1961 – Innes Ireland obtine prima si singura sa victorie intr-o cursa in cadrul Campionatului Mondial de formula 1, in Marele Premiu al Statelor Unite ale Americii. Pe podium incheie de asemenea Dan Gurney si Tony Brooks.Victoria lui Ireland avea sa fie si prima in formula 1 pentru echipa Lotus.

·         1962 - Algeria este acceptată ca cel de-al 109-lea stat membru al Naţiunilor Unite

·         1967: Revoluţionarul comunist Ernesto Che Guevara şi cativa dintre apropiaţii lui, sunt capturaţi în Bolivia. La 8 octombrie sunt încercuiți în zona râpei Quebrada del Yuro și Guevara ordonă ca grupul să se despartă în două, unul cu bolnavi fiind trimis mai în spate, iar Che, cu ceilalți rămași, rămâne să țină piept trupelor boliviene. După trei ore de lupte Che este capturat împreună cu Simón Cuba Sarabia.S-a predat după ce a fost rănit la picior, iar pușca i-a fost deteriorată de un glonț.
La 9 octombrie guvernul bolivian anunță moartea lui Che Guevara în luptă. În același timp sosește în La Higuera colonelul Joaquín Zenteno Anaya și agentul C.I.A. Félix Rodríguez. La ora 13 președintele Barrientos dă ordinul de execuție al luptătorilor. Chiar dacă nu și-au justificat niciodată decizia, colaboratorii lui Barrientos cred că îi era teamă de un proces public ce ar fi atras atenția internațională asupra Boliviei, cum s-a întâmplat în cazul lui Régis Debray; el nu voia, de asemenea, ca Che să fie condamnat la o pedeapsă cu închisoarea, apoi eliberat, ca în cazul lui Fidel Castro.

·         1969 – se joaca meciul tur din cadrul Cupei Intercontinentale:AC Milan 3-0 Estudiantes, cu golurile lui Sormani, de doua ori si Combin

·         1970 - Scriitorul rus Alexander I Soljeniţîn primeşte Premiul Nobel pentru Literatură

·         1972 – se incheie sezonul de formula 1, cu Marele Premiu al Statelor Unite ale Americii, care este castigat de Jackie Stewart, urmat de Francois Cevert si Denny Hulme

·         1973:  În urma unei lovituri de stat, preşedintele Greciei, Ghiorghios Papadopoulos, a fost răsturnat de la putere. Ghiorghios Papadopoulos ( n. 5 mai 1919 – d. 27 iunie 1999) a fost liderul unei lovituri de stat militare, care a avut loc în Grecia la 21 aprilie 1967, și a fost conducător al guvernului militar care a condus țara între anii 1967-1973.

·         1978: Australianul Ken Warby a doborat recordul mondial la viteza pe apa, ambarcatiunea sa atingand o viteza de 317 km/h.

·         1978 – Marele Premiu al Canadei, ultimul din sezonul de formula 1, este castigat de Gilles Villeneuve. Pe locul al doilea in ierarhia cursei incheie Jody Schekter, iar pe pozitia a treiaCarlos Reutermann

·         1982 - Polonia interzice activitatea mişcarii Solidaritatea şi a tuturor mişcarilor muncitoreşti

·         1986 – nationala de fotbal a Romaniei invinge cu 4-2, in deplasare, selectionata Israelului intr-un meci amical

·         1991 - Parlamentul din Croaţia întrerupe toate legăturile cu Iugoslavia

·         1992: S-a deschis Centrul Cultural Român din Budapesta.

·         1992 - Premiul Nobel pentru literatură este caştigat de poetul Derek Walcott (n. 23 ian. 1930)

·         1993 - Naţiunile Unite ridică sancţiunile economice aplicate Africii de Sud

·         1993: Au inceput, la Viena, lucrarile primei reuniuni la nivel inalt organizate de Consiliul Europei de la crearea sa, dedicata drepturilor omului, in special protectiei minoritatilor. “Declaratia de la Viena”, documentul acestei reuniuni, a inscris intentia Consiliului Europei de cooperare cu toate tarile europene fidele principiilor democratiei, mai ales cu tarile europene din fostul bloc comunist.

·         1997: Aproape 90 de revoluţionari, conduşi de Dan Iosif, au intrat în greva foamei, în Piata Revoluţiei din Bucureşti, pentru a protesta faţă de proiectul de modificare a Legii 42/1990, înaintat de Guvern Parlamentului, pe 22 septembrie. Proiectul guvernamental prevedea restrîngerea drepturilor acordate luptătorilor din decembrie 1989.

·         1997 – este infiintat clubul american de fotbal Chicago Fire

·         2000 - Consiliul de Securitate al ONU a adoptat o rezoluţie care condamnă "folosirea excesivă a forţei" împotriva palestinienilor de către Israel

·         2000 – Michael Schumacher se impune in Marele Premiu de Formula 1 al Japoniei, si isi asigura cel de-al treilea titlu mondial al carierei. In spatele sau, pe circuitul de la Suzuka, incheie pilotii de la McLaren Mercedes, Mika Hakkinen si David Coulthard

·         2001 - România îşi reiterează sprijinul faţă de SUA şi NATO în lupta impotriva terorismului

·         2001 - Siria a devenit membru al Consiliului de Securitate al ONU.

·         2003 - Premiul Nobel pentru Chimie a fost atribuit americanilor Peter Agre şi Roderick MacKinnon pentru "descoperiri privind canalele din membranele celulelor"

·         2004 - Wangari Maathai, luptătoare pentru protecţia mediului inconjurător şi drepturile femeilor din Kenya, a primit premiul Nobel pentru Pace

·         2004 – Jamal Lewis pledeaza vinovat pentru ca a incercat sa intermedieze o tranzactie cu cocaina in anul 2000, este condamnat de Liga Profesionista nord-americana de fotbal la suspendare pentru doua jocuri, fara sa primeasca salariu, si in plus, ii va fi retinut si recompensa financiara pentru doua saptamani. Jamal Lewis ajunge sa plateasca in jur de 760.000 de dolari

·         2005: Un seism de 7,6 pe scara Richter a zguduit Pakistanul, fiind simțit și în India și Afganistan.

·         2005 – nationala de fotbal a Romaniei invinge cu 1-0 Finlanda in preliminariile pentru Campionatul Mondial din 2006

·         2006 – Constantina Tomescu incheie pe locul al doilea cursa feminina de 20 de kilometri, dupa ce a fost depasita doar de Lornah Kiplagat, reprezentanta Olandei

·         2006 – Fernando Alonso castiga Marele Premiu de formula 1 al Japoniei, urmat de Felipe Massa si Giancarlo Fisichella

·         2009: Herta Müller, scriitoare și traducătoare germană originară din România, primește Premiul Nobel pentru Literatură.

·         2009 – Romania castiga medalia de aur la Campionatele Mondiale de scrima din Antalya, la sabie, dupa ce depaseste echipele Italiei si Ungariei. Echipa tarii noastre a participat in concurs in componenta: Rares Dumitrescu, Florin Zalomir, Tiberiu Dolniceanu si Cosmin Hancianu

·         2010 – echipele timisene de liga a treia joaca in etapa a saptea a campionatului: FC Scolar Resita 1-1 Millenium Giarmata, Luceafarul Oradea 0-2 FC Timisoara II, ACS Recas 0-1 Unirea Sannicolau Mare

·         2011 – se disputa derby-ul Banatului in Liga Nationala de handbal masculin, in care CS Caras-Severin invinge cu 23-21 acasa pe CSU Poli Timisoara

·         2011 – RCM Universitatea Timisoara invinge cu 61-13, pe CSM Bucuresti, in Superliga de rugby

·         2011 – Universitatea Timisoara pierde cu 3-0 in fata Stelei primul meci din deplasare in sezonul 2011-2012 din Divizia A1 de volei masculin

·         2011 – FC Timisoara invinge cu 3-2 pe FCM Universitar Maramures Baia Mare, in etapa a opta a ligii secunde de fotbal

·         2012  - John B. Gurdon şi Shinya Yamanaka au fost recompensaţi cu premiul Nobel pentru medicină pe 2012 pentru cercetările lor în domeniul reprogramării nucleare, o tehnică ce permite transformarea celulelor adulte în celule suşă, capabile să se dezvolte în orice tip de ţesut în corpul uman.

Nașteri

·         319 i.Hr.: S-a nascut regele Pyrrhus al Epirului, unul dintre cei mai puternici adversari ai Romei. S-a remarcat ca un mare general, cunoscut fiind mai ales luptele duse de el in sudul Italiei împotriva statului roman.
Chemat de oraşul-stat Tarent în ajutor împotriva expansiunii romanilor, el a obţinut două victorii în luptele cu aceştia, la Heracleia şi Ausculum. Pierderile mari în rândul armatei sale din bătălia de la Ausculum l-ar fi făcut pe rege să exclame: „Încă o victorie ca aceasta şi suntem pierduţi!” De aici vine expresia „victorie a la Pyrrhus”. Regele epirot este înfrânt de romanii conduşi de Manius Curius Dentatus în lupta de la Beneventum din 275 î.Hr. şi se retrage în patrie. A murit în anul 272 î.Hr. în luptele de stradă din oraşul Argos, în timp ce ducea un război împotriva Spartei şi Messenei, aliatele rivalului său la tronul Macedoniei, Antigonus al II-lea Gonatas.
* 1777: Prințesa Anna Petrovna Lopukhina (rusă Анна Петровна Лопухина) (8 noiembrie 1777 – 25 aprilie 1805) a fost metresa împăratului Pavel I al Rusiei. În 1798, ea a înlocuit-o pe Caterina Nelidova ca maîtresse-en-titre
Anna Petrovna Lopukhina a fost fiica lui Piotr Vasilievici Lopukhin, care aparținea uneia dintre cele mai vechi familii nobile ruse. Eudoxia Lopukhina, membră a familiei Lopukhin, fusese soția țarului Petru cel Mare.

Viața ei s-a schimbat în ziua în care Pavel a pus ochii pe ea în timpul balului din 1796.^[3] Atenția lui față de fată a fost observată de facțiunea de la curte care spera s-o folosească ca remediu împotriva influenței împărătesei Maria Feodorovna. Împăratului i s-a spus că fata s-a îndrăgostit fără speranță de el și era pe punctul de a se ucide. Când Pavel a ordonat familiei ei s-a aducă la Sankt Petersburg, împărăteasa a încercat să intervină și a trimis o scrisoare furiosă la Lopukhina spunindu-i să stea acasă. Scrisoarea a fost interceptată și prezentată împăratului în lumina cea mai nefavorabilă, creându-se astfel o ceartă între soți și asigurând ascendență Lopukhinei la curte.

După ce Anna a fost adusă în capitală, împăratul l-a numit pe tatăl ei procuror general^[4] și i-a acordat titlul de prinț. Anna însăși a primit ordinul Sfântului Ioan.

La insistențele lui Pavel, traducerea numelui ei ebraic - "har" - a fost dat navelor de război și înscris pe standardele poliției imperiale. Influența Lopukhinei asupra caracterului irascibil al țarului a fost considerată benefică deși atenția constantă a împăratului părea inoportună într-o asemenea măsură încât în 1799 ea i-a cerut permisiunea să se căsătorească cu un prieten din copilărie, prințul Pavel Gagarin. După acceptul împăratului, Gagarin a fost rechemat din armata lui Alexander Suvorov acre pe atunci se lupta în Italia și nunta a avut loc la 11 ianuarie 1800. Mariajul a fost numai pentru a o proteja pe Anna de răutățile publice.^[5]

Un an mai târziu, împăratul a fost ucis și familia Gagarin a plecat la Torino, Prințul Gagarin fiind numit ambasador. Mariajul lor a rămas unul de conveniență și se pare că el a avut puține motive de durere atunci când ea a murit de tuberculoză în 1805, la numai 28 de ani. Trupul Annei a fost adus înapoi în capitala rusă, unde mormântul ei poate fi văzut la biserica Sf Lazăr.

Anna Petrovna Lopukhina

Anna Lopukhina-Gagarina, portret de Jean-Louis Voille Părinți Pyotr Vasilyevich Lopukhin[*]  Căsătorită cu Pavel Gavrilovich Gagarin[*]

* 1789: William Swainson (n. 8 octombrie 1789, Londra – d. 6 decembrie 1855, Noua Zeelandă), membru al Linnean Society of London și Royal Society, a fost un ornitolog, malacolog, entomolog și artist englez. S-a ocupat cu realizarea unor atlase ce conțin imagini cu animale, cea mai importantă lucrare fiind Zoological Illustrations.

William John Swainson

·         1856 - S–a nascut Dimitrie Dan, istoric si folclorist (“Obiceiuri si credinte armene la nastere, nunta si inmormantare”, “Rutenii din Bucovina”, “Poezii populare adunate in comuna Balca”) (m.25.05.1927).

·         1856: S-a născut la Roman, Petru Th.Missir, jurist, critic literar şi publicist, membru al „Junimii”. Era descendentul unei cunoscute familii armenesti; (m. 10 ianuarie 1929, Bucuresti). A făcut parte din „comisiunile pentru negocierea unei convenții de comerț cu Turcia” și a fost reprezentantul României la conferințele de drept internațional privat ținute la Haga în anii 1893, 1894, 1900 și 1904. Datorită activității sale la aceste conferințe a fost ales membru asociat al Institutului de Drept Internațional. În 1910, a fost vice-președinte al Senatului. A fondat, alături de Nicolae Volenti și de Alexandru C. Cuza, săptămânalul junimist Era nouă (1889-1900), devenit din 1891 publicație apropiată de Partidul Constituțional, care grupa o dizidență conservator-junimistă condusă de Petre P. Carp și din care făceau parte Titu Maiorescu, Alexandru Marghiloman, Theodor Rosetti, Iacob Negruzzi, grupare care s-a întors în 1900 la Partidului Conservator. Missir a colaborat la Revista de drept și sociologie și a fost autorul a 17 cărți și broșuri, unele scrise în colaborare cu Constantin G. Dissescu sau Take Ionescu. În 1926, a fost ales membru de onoare al Academiei Române.

* 1870: Marcelle Marguerite Suzanne Tinayre (n. 8 octombrie 1870, Tulle, Corrèze – d. 23 august 1948, Grossouvre, Cher) a fost o scriitoare franceză. A publicat peste treizeci de cărți; popularitatea mare în țară i-a asigurat apariția antumă a întregii sale opere.

Deși în principal autoare de beletristică, Tinayre mărturisește în scrierile sale mult interes pentru studiul cu valoare documentară a istoriei iubirii, a curtezanelor și amanților celebri. Între cărțile cele mai cunoscute ale sale se numără Istoria amorului (fr. „Histoire de l'amour”, 1935), lucrare de mici dimensiuni care a impresionat prin viziunea originală.

Cu toate că succesul scriitoarei nu a fost niciodată echivalat în afara granițelor franceze, Tinayre a atras atenția ca scriitoare feministă de orientare moderată.

Născută Chasteau, Marcelle Tinayre a fost soția pictorului Jean Tinayre.

Marcelle Tinayre

Căsătorită cu Julien Tinayre Copii Lucile Tinayre[*]

* 1874: István Bethlen (n. 8 octombrie 1874, Ghernesig, azi Gornești, județul Mureș — d. 5 octombrie 1946, Moscova, URSS) a fost un conte, prim-ministru al Ungariei din 1921 până în anul 1931.

István Bethlen a provenit dintr-o familie nobilă din Transilvania. În 1901 a fost ales în parlamentul ungar ca liberal, mai târziu în 1919 a reprezentat noul parlament ungar la tratativele de pace în Paris, care s-au încheiat prin Tratatul de la Trianon. În același an guvernul Mihály Károlyi a demisionat, iar puterea a fost preluată de Kun Béla. Îndată Bethlen s-a întors în Ungaria și a devenit liderul mișcării anti-comuniste din Ungaria bolșevică; mișcarea era numită guvernul „Alb” și avea sediul la Szeged împreună cu Miklós Horthy, după întoarcerea lui Carol al IV-lea în Ungaria în octombrie 1921 (în bătălia de la Budaörs regele a fost învins), Horthy l-a rugat pe Bethlen să formeze un guvern puternic ca să-l elimine pe Carol al IV-lea pe cât posibil până la formarea noului stat; a fost ales (?) / numit (?) prim ministru în 14 aprilie 1921, a dizolvat guvernul, a schimbat (?) electoratul (?), a reușit să formeze o mașină politică imposibil de oprit, iar în politica maghiară internă Bethlen a reușit să unească cele mai mari forțe politice din societatea ungară, evreii bogați din industrie și foștii nobili maghiari, într-o coaliție. Aceasta coaliție a creat în Ungaria condițiile de crestere a fascismului. Bethlen a condus Ungaria în Liga Națională și a inițiat o alianță strânsă cu Italia fascistă, cu aceasta a sperat să schimbe decizia de la Tratatul de la Trianon (teritorii pe care le-au pierdut după Primul Război Mondial), din cauza căreia s-a creat o atmosferă depresivă în Ungaria, și care a condus la o politică aflată la extrema dreaptă. Horthy l-a desemnat pe Gyula Károlyi după ce Bethlen a demisionat la 24 august 1934, următorul a fost pus rapid Gömbös Gyula, Bethlen era printre puținii politicieni unguri care erau împotriva alianței cu Germania nazistă și împotriva legilor anti-evreiești. A devenit evident că Germania va pierde războiul.

Bethlen a înființat Banca Națională Maghiară și noua monedă pengő (care a înlocuit coroana ungară).

Bethlen a încercat fără succes să negocieze o pace separată cu Aliații. Când trupele sovietice au intrat în Ungaria în aprilie 1945 a fost capturat și trimis la Moscova, iar în 5 octombrie 1946 a fost executat împreună cu alți oameni politici maghiari prizonieri.

István Bethlen

* 1876: Prințul Harald al Danemarcei (Harald Christian Frederik; 8 octombrie 1876 – 30 martie 1949) a fost al patrulea copil și al treilea fiu al regelui Frederic al VIII-lea al Danemarcei și a reginei Louise a Suediei. A servit în armata regală daneză și a ajuns la rangul de general locotenent.

Prințul Harald s-a căsătorit cu Prințesa Helena Adelaide de Schleswig-Holstein-Sonderburg-Glücksburg (fiică a lui Friedrich Ferdinand, Duce de Schleswig-Holstein) la 28 aprilie 1909 la Glücksburg, Schleswig-Holstein, Germania.^[1][2] Harold și Helena Adelaide au avut cinci copii^[1][2]:

• Prințesa Feodora Louise Caroline Mathilde Viktoria Alexandra Frederikke Johanne a Danemarcei (3 iulie 1910 – 17 martie 1975). S-a căsătorit cu vărul ei primar, Prințul Christian de Schaumburg-Lippe și a avut copii.
• Prințesa Caroline-Mathilde Louise Dagmar Christiane Maud Augusta Ingeborg Thyra Adelheid a Danemarcei (27 aprilie 1912 – 12 decembrie 1995). S-a căsătorit cu vărul ei primar, Prințul Knud al Danemarcei și a avut copii.
• Prințesa Alexandrine-Louise Caroline-Mathilde Dagmar a Danemarcei (12 decembrie 1914 – 26 aprilie 1962). S-a căsătorit cu contele Luitpold de Castell-Castell și a avut copii.
• Prințul Gorm Christian Frederik Hans Harald al Danemarcei (24 februarie 1919 – 26 decembrie 1991). Necăsătorit și fără copii.
• Prințul Oluf Christian Carl Axel al Danemarcei (10 martie 1923 – 19 decembrie 1990). Și-a pierdut titlu și a devenit contele Christian de Rosenborg după căsătoria cu Annie Helene Dorrit Puggard-Müller și cu Lis Wulff-Juergensen. A avut copii.

Prințul Harald

Prinț al Danemarcei

Părinți Frederic al VIII-lea al Danemarcei Lovisa a Suediei  Frați și surori Prințesa Louise a Danemarcei Prințesa Ingeborg a Danemarcei Prințesa Thyra a Danemarcei Prințesa Dagmar a Danemarcei Prințul Gustav al Danemarcei Christian al X-lea al Danemarcei Haakon al VII-lea al Norvegiei  Căsătorit cu Helena Adelaide de Schleswig-Holstein-Sonderburg-Glücksburg Copii Feodora, Prințesă Christian de Schaumburg-Lippe Carolina-Matilda, Prințesă a Danemarcei Alexandrine-Louise, Contesă Luitpold de Castell-Castell Prințul Gorm Prințul Oluf

·         1883: Otto Heinrich Warburg, medic, biochimist și fiziolog german, laureat Nobel (d. 1970).

·         1889: Nina Arbore, pictoriță, graficiană română (d. 1942)

·         1889: S-a nascut C. E. Woolman, pionier al aviatiei americane. 

·         1890: S-a nascut Heinrich Focke, constructor german de avioane, realizator al primul elicopter functional; (d. 1979).

·         1892: Marina Țvetaeva, poet rus (d. 1941)

·         1895: S-a nascut  Juan Domingo Perón, preşedinte în două rânduri al Argentinei (1946–1955; 1973–1976). A fost unul dintre politicienii cei mai influenţi ai Americii Latine, în secolul XX. Mişcarea politică iniţiată de el, cu accente sociale populiste şi desemnată drept o posibilă a treia cale alături de capitalism şi socialism (aşa–numitul peronism), a constituit un model urmat de numeroase ţări aflate în curs de dezvoltare (d.01.07.1974).

·         1900: S-a născut Zeno Octavian Vancea, compozitor, muzicolog, critic muzical, dirijor de cor, pianist și profesor; (m. 1990).

·         1900: Serge Ivan Chermayeff (n. 8 octombrie 1900 – d. 8 mai 1996) a fost un arhitect și scriitor britanic și american născut în Cecenia, care a activat în Marea Britanie și Statele Unite, fiind co-fondator a mai multe societăți profesionale de arhitectură, incluzând [The] American Society of Planners and Architects.

·         1901: S-a nascut Eivind Groven, etnomuzicolog si compozitor norvegian
* 1906: Radu Moga Mânzat (n. 8 octombrie 1906, Sibiu – d. 1950, Brad) a fost un profesor de desen la Liceul „Avram Iancu” din Brad și un sculptor, realizator a numeroase lucrări în bronz, în majoritate busturi de personalități.

Radu Mânzat a rămas orfan în urma sinuciderii tatălui său. Mama sa s-a recăsătorit cu inspectorul de la căile ferate din zona Zarandului, Moga, care i-a fost lui Radu un al doilea tată. În liceu a arătat talent la desen, astfel că după absolvirea liceului s-a înscris la Școala de Arte Frumoase din București, secția sculptură, unde i-a avut profesori pe Ion Jalea și Oscar Han.^[1][2]

După absolvire, în 1929, a fost profesor de desen la Arad,^[2] iar din 1931 profesor de desen și caligrafie la Liceul „Avram Iancu” din Brad. Simultan s-a ocupat de sculptură, realizând în special sculpturi în bronz.

Din 10 noiembrie 1943 a făcut parte din corpul artiștilor plastici.^[1] Din cauza bolii, după 1942 n-a mai putut sculpta, iar în curând nici să mai predea la liceu. S-a stins la doar 44 de ani

Sculpturi:

• Bustul lui Nicolae Hențiu din Săliște, (1934),^[1] cod LMI SB-III-m-B-12604
• Bustul lui Crișan din Brad, în două exemplare, unul în incinta societății Mica (dispărut?), celălalt în fața Liceului „Avram Iancu” (1934),^{[1][2][3][4][5]} cod LMI HD-III-m-B-03481
• Bustul lui Avram Iancu de la halta Țebea, actual la Baia de Criș, (1934),^[1][3][4][5] cod LMI HD-III-m-B-03484
• Basoreliefuri pe soclurile unor troițe, ca Troița de la Mihăileni, (1934),^[4] cod LMI , Troița de la Curechiu (1934),^[2] cod LMI HD-IV-m-B-03493
• Monumentul lui Ion Vidu din Lugoj, (dezvelit 24 iunie 1934^[2]),^[1][4] cod LMI TM-III-m-B-06320
• Monumentul Eroilor de la 1916-1918 din Lugoj, (dezvelit 9 iunie 1935^[2]),^[1][4] cod LMI TM-III-m-B-06321
• Bustul lui Traian Grozăvescu din Lugoj, (1936^[2]),^[1][4] cod LMI TM-III-m-B-06319
• Monumentul lui Coriolan Brediceanu din Lugoj, (1937^[2]),^[1][4] cod LMI TM-III-m-B-06318
• Bustul lui I.G. Duca din Lugoj, (1936^[2]),^[1][5] topit după al Doilea Război Mondial și înlocuit cu monumentul ostașilor sovietici^[1]
• Bustul lui Ion C. Brătianu din Lugoj, (1937), topit^[2]
• Bustul lui Alexandru Mocioni din Lugoj, (1937), topit^[2]
• Bustul dr. Iuliu Iosif Olariu din Caransebeș, (1936),^[1][2] cod LMI CS-III-m-B-11240
• Statuia lui Decebal din Deva, (dezvelită 6 august 1937),^[1][2][3][4] cod LMI HD-III-m-B-03478
• Bustul lui Mihai Eminescu din Sibiu, (1938),^[1][2][4][5] cod LMI SB-III-m-B-12591

• Bustul lui Gh. Popa de Teiuș din Arad, (dezvelit 1 decembrie 1938^[2]),^[1] cod LMI AR-III-m-B-00667
• Bustul lui Ioan Rusu-Șirianu din Arad, (dezvelit 1 decembrie 1938^[2]),^[1] cod LMI AR-III-m-B-00668, dispărut în 2014^[6]
• Bustul lui Mircea V. Stănescu din Arad, (dezvelit 1 decembrie 1938^[2]),^[1] cod LMI AR-III-m-B-00669

A realizat și trei lucrări, Idilă, Maimuța cu mâna [pe creangă] și Nud, două din ele aflate la Muzeul Brukenthal.^[2]

În magazia Liceului „Avram Iancu” s-a găsit un mulaj în ipsos pentru alt bust al lui Avram Iancu, atribuit lui Moga.^[1] De asemenea, în 1943–1944 a mai realizat un mulaj pentru o statuie a lui Decebal, care a fost trimis la turnat, fără a se ști soarta lui.

Radu Moga Mânzat

Părinți Coman Mânzat[1] Căsătorit cu Letiția, n. Maniu[1] Copii Radu, Antonia[1] Lucrări remarcabile Bustul lui Avram Iancu, Brad Statuia lui Decebal, Deva

* 1909: Piotr Jaroszewicz (n. 8 octombrie 1909, Nesvizh, Imperiul Rus - d. 1 septembrie 1992, Varșovia) a fost un politician comunist polonez, membru al Biroului politic al Comitetului Central al PMUP. În 1943 s-a înrolat în Armata Poloneză care se forma pe teritoriul Uniunii Sovietice. În anii 1947-1985 a fost deputat al Seimului Republicii Populare Polone (RPP) comuniste.

Piotr Jaroszewicz

·         1910 - S-a născut atletul canadian Ray Lewis (d. 15 noiembrie 2003); a fost primul canadian de culoare care a câştigat o medalie în cadrul Jocurilor Olimpice (Los Angeles, 1932)

·         1910: Kirk Alyn, actor american (d. 1999)

·         1916: S-a născut compozitorul Gheorghe Bazavan; (m. 1990).

·         1917: S-a nascut in localitatea  Jorăști, jud. Galați,  Aurel Savin, teolog, jurist și activist al societății civile român, președintele YMCA România. A decedat 11 noiembrie 2007. Din 1936 devine membru activ al Asociației Creștine a Tinerilor (ATC)– (Young Men’s Christian Association YMCA) din România si ulterior Secretar General al acestei asociații pană la venirea comuniștilor. După desființarea ATC de către comuniști și confiscarea bunurilor de patrimoniu precum și a actelor organizației, Aurel Savin a fost sistematic hăituit și marginalizat fiind dat afară din orice loc de muncă. Abia în 1964 a reușit să se angajeze corist la Conservatorul “Ciprian Porumbescu” de unde s-a pensionat în 1974. După revolutie, Aurel Savin a reînregistrat ATC ca persoană juridică și timp de 7 ani s-a luptat să recupereze bunurile confiscate și să refacă activitatea asociației. În 1995, președintele Poloniei i-a acordat lui Aurel Savin “Crucea de cavaler al legiunii Polonia” pentru activitatea de la Timișul de Sus în tabăra ACT (YMCA) cînd în 1939, 600 de tineri polonezi au fost adăpostiți și salvați. Aurel Savin a fost înhumat în cimitirul Mănăstirii Cernica.

·         1917: S-a nascut Billy Conn, boxer. 

·         1918 - S–a nascut Jens C. Skou, biofizician danez, laureat al Premiului Nobel pentru Chimie pe anul 1997.

·         1919: Ionel Budișteanu (n. 8 octombrie 1919, Budești – d. 30 octombrie 1991, București) a fost un reputat violonist, dirijor și aranjor muzical, „lordul” muzicii populare românești

S-a născut la data de 8 octombrie 1919, într-o familie de muzicanți vestiți din comuna Budești, județul Ilfov. De le denumirea comunei și-a luat numele de „Budișteanu”.^[2] Tatăl său, Vasile Budișteanu, a cântat la țambal în diverse formații bucureștene, fiind cooptat ulterior în orchestra lui Grigoraș Dinicu, participând la Expozițiile Universale de la Paris (1937) și New York (1939).^[2]

Studiile muzicale le-a urmat la Conservatorul de Muzică și Artă Dramatică din București (1933-1936), avându-i profesori pe Vasile Filip (vioară), Victor Gheorghiu și Ioan D. Chirescu (teorie-solfegiu), Constantin Brăiloiu (folclor și istoria muzicii), Mihail Andricu (muzica de cameră) etc. Neputând să frecventeze cursurile cu regularitate se transferă la Conservatorul particular de muzică „Pro Arte” din București (1936-1937), unde l-a avut ca profesor pe Alexandru Theodorescu, concert-maestru al Filarmonicii.^[3] Deși a concertat la Sala Dalles cu Orchestra „Pro Arte” (1938) când a executat Concertul în Mi major pentru vioară și orchestră de J.J. Bach, totuși Budișteanu a abandonat muzica clasică, îndreptându-se către muzica populară.^[4]

În perioada 1940-1946 este violonist în orchestra lui Victor Predescu (care concerta la Radio România) și cea a lui Petrică Moțoi din București. Devine mai apoi violonist-solist în Orchestra Ansamblului „Banu Mărăcine” din București între 1946-1947.^[5]

În 1947 devine violonist-solist al Orchestrei de muzică populară „Barbu Lăutaru” din București, iar din 1953, dirijorul acesteia conducând orchestra în paralel cu Nicu Stănescu până în 1970, timp de aproape două decenii.^[4]

Urmează după două turnee la Festivalurile Internaționale ale Tineretului de la Varșovia (1955)^[6] și Moscova (1957)^[7] , unde a repurtat succese excepționale (care i-au adus titlul de „Artist emerit”). Budișteanu a preluat conducerea unor formații de muzică populară (alcătuită din cele mai bune elemente din București).^[8] A început turneele în Grecia, Statele Unite (aici a condus Ansamblul denumit „Rapsodia română” în 1962), Franța, Belgia, Olanda, Germania, Austria, Israel (formația s-a numit „Miorița”), Algeria și Maroc.^[9]

Între 1970-1991 este dirijorul Orchestrei „Rapsodia română” din București, susținând turnee în Polonia, Franța, URSS, Cipru, Grecia, Bulgaria, Statele Unite, Mexic, Japonia, Israel, Egipt, Argentina, Brazilia, Anglia, China, Mongolia, Spania, Italia, Elveția, Suedia, Finlanda, Norvegia, Austria, Germania, Belgia, Olanda, Turcia, Ceylon, India, Birmania, Iugoslavia, Ungaria, Albania, Danemarca etc.^[10]

Sub bagheta a sa au evoluat cei mai de seama cântăreți și instrumentiști de muzică populară (Maria Lătărețu, Ioana Radu, Angela Moldovan, Ion Luican, Emil Gavriș, Nicolae Crăciunescu, Ilie Udilă, Nicolae Florian, Nicolae Vișan, Ilie Alecu, Aurel Ioniță, Constantin Pârvu, Radu Simion, Damian Luca, Iliuță Rudăreanu, Traian Lăscuț Făgărășanu, Constantin Cocriș etc.).

Moare la data de 30 octombrie 1991 la București.^[11] Este înmormântat la cimitirul Bellu, foarte aproape de Amza Pellea și Ioana Radu.

·         1920: S-a nascut Frank Herbert, scriitor american. 

·         1923: Ion Voicu, violonist român (d. 1997). Artist de reputaţie mondiala, Ion Voicu a fost în perioada 1972-1982 director al Filarmonicii „George Enescu” din Bucureşti ; (d.24.02.1997).

·         1927: S-a născut regizorul Harry Eliad, fost director al Teatrului Evreiesc de Stat din Bucureşti ; (m. 2012).

* 1928: Valdir Pereira (8 octombrie 1928 – 12 mai 2001), poreclit Didi (pronounție în portugheză: /dʒiˈdʒi/), a fost un fotbalist și antrenor de fotbal brazilian. Ca fotbalist, Valdir Pereira activa pe poziția de mijlocaș. El a jucat la 3 Campionate Mondiale: 1954, 1958, și 1962, câștigându-le pe ultimele două și devenind cel mai bun jucător al turneului din 1958. El este considerat unul din cei mai buni mijlocași din istoria fotbalului renumit pentru pasele sale lungi, rezistența și tehnica ireproșabilă. El a devenit celebru pentru inventarea tehnicii "folha seca".

·         1929: S-a născut Alexandru Andriţoiu, poet, traducător, publicist şi scenarist; (m. 1996).

·         1930: Tōru Takemitsu, compozitor japonez (d. 1996)

·         1932: S-a nascut Ray Reardon, jucator irlandez de snooker, retras din activitate, fost de șase ori campion mondial, detinator a numeroase titluri internationale, iar actualmente antrenor al celebrului Ronnie O'Sullivan. 
* 1938: Constantin Abăluță (n. 8 octombrie 1938, București) este un arhitect, poet, prozator, antologator și traducător român, căruia i s-a retras premiul național de poezie, Premiul national de poezie Mihai Eminescu, ediția 2019, acordat la Botosani, întrucât poetul nu a putut fi prezent fizic la decernare din cauza unei probleme de sănătate din familie

Este diplomat în arhitectură (1961), pe care a practicat-o pâna în 1969. A debutat editorial ca poet în 1964. A mai scris și proză, teatru și dramatizări pentru radio. Într-o antologie publicată în anul 2000, Abăluță se descrie ca un poet al banalului. Adesea, poeziile sale încep cu un fapt banal, după care virează spre absurd. Totuși, în spatele exteriorului banal și absurd, se ascunde o realitate dură.

În antologia Poezia română după proletcultism (ed. Ex Ponto, Constanța, 2000), alcătuită de Constantin Abăluță, prezența unor poeți fără prea mare cotă la box-office-ul literar este explicată de antologator prin aceea că atunci cînd își acordrează liric sensibilitatea cu expresia, poeții mărunți pot produce poeme antologabile.

Opera poetică:

• Lumina pământului, 1964
• Piatra, 1968
• Psalmi, 1969
• Unu, 1970
• Eww Erre, 1972
• Poèmes. Art et poésie (1973);
• Există, 1974
• Iubiri, 1974
• Călătorii, 1977
• Obiecte de tăcere, 1979
• Violența memoriei pure, 1980
• Aerul, mod de folosință, 1982
• Planor, 1983
• 11 erezii, 1985
• A sta în picioare (1986);
• Singurătatea ciclopului (1988);
• Aceleași nisipuri (1995);
• Marină într-un creier (1995);
• Camera cu mașini de scris (1997);
• Drumul furnicilor (1997); a doua ediție, 2011, Casa de pariuri literare
• Cârtița lui Pessoa (1999);
• Mic manual de tăcere (1999);
• Odăile (2001);
• Terasa (2002);
• Les Chambres. Les Parols (2003);
• Intrusul (2005);
• Péripéties quasi-imaginaires dans les rues de Paris, 2012

Constantin Abăluță

·         1938: S-a nascut Fred Stolle, jucator de tenis. 

·         1939: S-a nascut Paul Hogan, actor australian. 

·         1940 - S-a nascut George Bellamy, chitarist american (Tornados). 

·         1941 - S-a nascut Dave Arbus, violonist britanic (East Of Eden).

·         1942 - S-a nascut Buzz (Reese Francis) Clifford, cantaret american.

·         1943: Cornelius Crane "Chevy" Chase (n. 8 octombrie 1943) este un actor american de comedie, scriitor și comedian.

Născut într-o familie proeminentă din New York, Chase a avut o mulțime de locuri de muncă ciudate înainte de a se hotărî să interpreteze roluri de comedie cu National Lampoon. A devenit rapid un membru cheie în distribuția sezonului inaugural al Saturday Night Live.

Chase este, de asemenea, bine cunoscut pentru portretizarea personajului Clark Griswold în seria de filme de vacanță National Lampoon, dar și pentru rolurile sale din alte comedii de succes, cum ar fi Caddyshack (1980), Fletch (1985) și ¡Three Amigos! (1986). El a fost gazda Premiilor Oscar de două ori (în 1987 și 1988) și a avut un scurt talk-show propriu, Chevy Chase Show, care era transmis noaptea târziu. Între 2009-2012, a interpretat un rol principal (Pierce Hawthorne) în serialul de comedie NBC Community (părăsind serialul după ce a filmat deja cele mai multe episoade din sezonul 4).

Chevy Chase

Chevy Chase în martie 2010

·         1944 - S-a nascut Susan Raye, cantareata country americana.

·         1945 - S-a nascut Butch Rillera, baterist american (Redbone).

·         1945 - S-a nascut Ray Royer, chitarist britanic (Procol Harum).
* 1946: Hanan Daud Khalil Mikhail (Awwad)–Ashrawi^[1] (în arabă حنان داوود مخايل عشراوي; n. 8 octombrie 1946) este o activistă, lider, legiuitor și cărturar palestinian care a ocupat funcția de membru al Comitetului de Conducere și pe cea de purtător oficial de cuvânt al delegației palestiniene pentru procesul de pace în Orientul Mijlociu, începând cu Conferința de pace de la Madrid din 1991. În 1996, Ashrawi a fost numită ministrul învățământului superior și al cercetării din Autoritatea Națională Palestiniană. Anterior numirii ea a fost decanul Facultății de Arte a Universității Birzeit și șef al Comitetului pentru Asistență Juridică al acesteia, funcții ocupate începând de la jumătatea anilor 1970.

În 1996, Ashrawi a fost aleasă în Consiliul Legislativ Palestinian din partea circumscripției Ierusalimului și a fost realeasă pe listele partidului A Treia Cale în 2006. Intrând în istorie ca prima femeie care a ocupat un post în cel mai înalt organism executiv din Palestina, ea a fost aleasă membru al Comitetului Executiv al OEP^[2] în 2009 și în 2018.

În calitate de activist pentru societatea civilă, Ashrawi a fondat Comisia Independentă pentru Drepturile Omului în 1994 și a îndeplinit până în 1995 funcția de comisar-general a acesteia. În 1998 a fondat MIFTAH, Inițiativa Palestiniană pentru Promovarea Dialogului Global și Democrației, și continuă și în prezent să servească în calitate de șef al consiliului de administrație al acesteia.^[3] În anul 2000, Ashrawi a înființat Coaliția Națională pentru Responsabilitate și Integritate (AMAN).^[4]

Ashrawi este membru în consiliile consultative și internaționale ale mai multor organizații globale, regionale și locale care se ocupă de o serie de aspecte precum drepturile omului, drepturile femeilor, formarea de politici, pacificare și construirea națiunilor.

Hanan Ashrawi a fost recompensată cu numeroase premii la nivel mondial, inclusiv valoroasa decorație franceză „Legiunea de onoare” în 2016 ^[5]; Premiul Mahatma Gandhi pentru Pace și Reconciliere în 2005^[6]; Premiul Sydney pentru pace în 2003; Premiul Olof Palme în 2002; premiul „Pâine și trandafiri”, acordat în 1999 de organizația International Women of H.O.P.E.; premiul „Apărător al Democrației”, acordat de organizația Parlamentari pentru Acțiune Globală; premiul „50 de femei ale secolului”; Premiul Internațional Jane Addams pentru Leadership Feminin, acordat în 1996; premiul Fundației Pearl S. Buck; medalia de aur a Premiului Pio Manzu pentru Pace, acordată în 1994; Premiul Internațional pentru Pace Marissa Bellisario, acordat în 1992.

Ashrawi este autoarea mai multor cărți, articole, poezii și nuvele despre cultura, literatura și politica palestiniană. Cartea ei This Side of Peace, publicată în 1995 la editura Simon & Schuster, a dobândit recunoaștere globală.^[7][8][9] Ashrawi a obținut o diplomă de licență și a absolvit un masterat în domeniul artelor la Universitatea Americană din Beirut și un doctorat în literatura medievală și comparativă la Universitatea Virginia din Statele Unite ale Americii. În plus, ea este beneficiarul a unsprezece doctorate onorifice primite de la universități din Statele Unite, Canada, Europa și din lumea arabă.

Hanan Ashrawi este căsătorită cu Emile Ashrawi și au împreună două fete, Amal și Zeina.

Hanan Ashrawi

Ashrawi în sala Audimax din Campus Duisburg, 29 noiembrie 2007

·         1947: Monica Pillat, prozatoare și poetă română

·         1947 - S-a nascut Tony Wilson, basist si compozitor britanic (Hot Chocolate).

·         1949: Sigourney Weaver (născută Susan Alexandra Weaver; n. 8 octombrie 1949, Manhattan, New York) este o actriță americană. Rolul pentru care este foarte bine cunoscută și a consacrat-o este Ellen Ripley în franciza Aliens: Alien, Aliens, Alien 3 and Alien Resurrection. La fel de celebră au făcut-o și rolurile din filmele Ghostbusters, Ghostbusters II, Gorillas in the Mist, The Ice Storm, Working Girl și Avatar. A fost nominalizată de trei ori pentru premiul Oscar pentru cea mai bună actriță, în filmele Aliens (1986), Gorillas in the Mist (1988), Working Girl (1988) și a câștigat și trei premii Globul de Aur.^[1] Mai mult, a fost supranumită „Regina Science Fiction-ului” ("The Sci-Fi Queen"), pentru că a jucat în foarte multe filme cu acest subiect

Sigourney Weaver la Premiile Oscar 2010.

Susan Alexandra Weaver s-a născut pe 8 octombrie 1949, în Manhattan, New York, fiind fiica actriței Elizabeth Inglis și a lui Sylvester "Pat" Laflin Weaver (1908–2002), un pionier al televiziunii.^[6][7][8][9] Unchiul său Doodles Weaver a fost și el actor. Abia în 1963 a început să folosească numele de Sigourney Weaver, după ce a interpretat un rol secundar, al lui Sigourney Howard, în The Great Gatsby..^[10][11] A urmat cursurile Ethel Walker School și a fost foarte complexată în perioada adolescenței sale din cauza înălțimii. La numai 14 ani, actrița avea 1,79 înălțime. A urmat de asemenea cursurile Școlii Chapin. A absolvit cursurile de actorie la Universitatea Stanford în 1972, dar încă din timpul facultății a jucat în mai multe proiecte. În 1974 a câștigat o bursă la Yale University School of Drama ^[12] și a apărut în musicalul The Frogs regizat de Stephen Sondheim, dar și în alt spectacol alături de Meryl Streep, făcându-și astfel debutul

Sigourney Weaver

Sigourney Weaver în 2011 Părinți Sylvester Weaver (deceased) Elizabeth Inglis (deceased) Căsătorită cu Jim Simpson (c. 1984) Copii 1 (Charlotte Simpson)

·         1949 - S-a nascut Hamish Stuart, vocalis, chitarist, basist si compozitor britanic (Average White Band).

·         1950 - S-a nascut Robert “Kool” Bell, basist american (Kool & The Gang).
* 1954: Paul Szabo (n. 8 octombrie 1954, Cluj-Napoca) este un scrimer român specializat pe spadă. A fost laureat cu bronz la Campionatul Mondial de Scrimă pentru juniori din 1972 de la Madrid.^[1] A reprezentat România la Jocurile Olimpice de vară din 1976 de la Montreal, clasându-se pe locul 19 la individual și pe locul 6 pe echipe
* 1966: Kerstin Gier (n. 8 octombrie 1966, Bergisch Gladbach) este o scriitoare germană, care scrie cel mai des în genul literaturii moderne feminine. De asemenea este cunoscută și sub pseudonimele: Sophie Berard și Jule Brand.

Kerstin Gier la premiera filmului Saphirblau.
* 1968: Ionuț-Cristian Săvoiu (n. 8 octombrie 1968, Ploiești, România^[1]) este un deputat român, ales în 2012 din partea Partidului Social Democrat.

Ionuț Săvoiu are experiență profesională și managerială în domeniul cadastrului și înregistrării propietății dar și în preluarea, producția și gestiunea datelor geospațiale

·         1968: S-a nascut Toni Braxton, solista americanca. 
* 1968: Zvonimir Boban (n. 8 octombrie 1968,^[1] Imotski, Croația) este un fost fotbalist croat (de origine vlahă), care a jucat cea mai mare parte a carierei sale pentru AC Milan. A câștigat cu aceștia patru trofee Serie A și un trofeu Liga Campionilor. El a fost membru al echipei naționale a Croației care a ajuns pe locul al treilea, la Campionatul Mondial de Fotbal 1998, cu Boban în calitate de căpitan.

·         1970: Matthew Paige "Matt" Damon (n. 8 octombrie 1970)^[1] este un actor, scenarist și producător de film american, care a devenit cunoscut pentru rolul din filmul Good Will Hunting (1997), al cărui scenariu l-a scris împreună cu prietenul său Ben Affleck. Pentru această colaborare cei doi au câștigat Oscarul pentru Cel mai bun scenariu original și premiul Globul de Aur. Tot pentru rolul din acest film, Damon a fost nominalizat la Premiile Oscar pentru Cel mai bun actor. După acest rol au urmat altele având același succes. Este vorba de Saving Private Ryan (1998), trilogia Ocean, seria Bourne, Syriana (2005), The Good Shepherd (2006) sau The Departed (2006). Și pentru rolul din Invictus (2009) a fost nominalizat la Oscar pentru Cel mai bun actor în rol principal. Este unul dintre cei mai bine-plătiți 40 de actori din toate timpurile. În anul 2007 a primit o stea pe faimosul Walk of Fame de la Hollywood. Revista People l-a numit chiar cel mai sexy bărbat din toate timpurile. Este implicat în mai multe campanii caritabile, împreună cu Fundația H2O Africa sau Water.org.

Matt Damon

Matt Damon în 2015

* 1971: Victor Osipov (n. 8 octombrie 1971, Popeasca, raionul Ștefan Vodă) este un politician din Republica Moldova, care din 18 februarie 2015 îndeplinește funcția de viceprim-ministru pentru reintegrare al Republicii Moldova, fiind a doua oară în acest post după mandatul din perioada 2009-2011 în Guvernul Filat (1).

Victor Osipov a fost prim-vicepreședinte Partidului Alianța Moldova Noastră (2009-2011).

·         1972: Terry Balsamo, chitarist american (Cold și Evanescence)
* 1973: Igor Cașu (n. 8 octombrie 1973, Borogani, fostul raion Comrat, actualmente Leova, Republica Moldova) este un istoric, educator și realizator de manuale român din Republica Moldova.
* 1973: Alexei Viktorovici Șciusev (n. 26 septembrie 1873, Chișinău – d. 24 mai 1949, Moscova; în rusă Алексей Викторович Щусев) a fost un arhitect, istoric și teoretician al artei, arhitect–academician al Academiei de Arte a Imperiului Rus, membru al Academiei de Științe a URSS.
* 1973: Arsen Avetisian (armeană Արսեն Ավետիսյան, n, 8 octombrie 1973 în Erevan) este un fost jucător armean de fotbal.
* 1973: Alberto Undiano Mallenco (n. 8 octombrie 1973, Pamplona) este un arbitru spaniol de fotbal. Este arbitru FIFA din anul 2004. Înafară de cariera de arbitru, Alberto Undiano Mallenco este sociolog part-time.

·         1974: Kōji Murofushi, atlet japonez
* 1975: Marianna Csörnyei (n. 8 octombrie 1975, Budapesta) este o femeie-matematician maghiară. Domeniul său de activitate cuprinde analiza matematică, în special analiza numerelor reale, teoria măsurii și spațiile Banach. În prezent, este profesoară la University College London.

Ca recunoaștere a valorii contribuțiilor sale, în 2002 a obținut două premii: Whitehead Prize (din partea London Mathematical Society) și Royal Society Wolfson Research Merit Award (din partea Royal Society).

* 1978: Marius Iordache (n. 8 octombrie 1978, Craiova) este un jucător român de fotbal care este liber de contract

·         1979: S-a nascut Kristanna Loken, actrita si model american. 

·         1980: The Miz, wrestler american
* 1983: Paul Șomodean (n 10 octombrie 1983 în Bistrița) este un jucător român de fotbal, care evoluează pentru CS Balotești în Liga a II-a.
* 1883: Elpidifor Chirilov- (n. 8 octombrie 1883 - d. 27 noiembrie 1964) a fost un fizician și doctor în științe fizico-matematice. Născut la Șipca, a absolvit Universitatea Novorossisk din Odesa în anul 1907. A lucrat la aceeași universitate întreaga viață, fiind din 1921 șeful catedrei de fizică experimentală, iar din 1926 directorul Institutului de fizică. Fost membru PCUS.
* 1985: Peter Gene Hernandez (n. 8 octombrie 1985,^[3][4] Honolulu, SUA^[2]), cunoscut sub numele de scenă Bruno Mars, este un cântăreț, compozitor și producător muzical american. Crescut în Honolulu, Hawaii într-o familie de muzicieni, Mars a început să creeze muzică de la o vârstă fragedă. După ce a cântat pe diverse scene din orașul său natal pe perioada copilăriei, a decis să urmeze o carieră in muzică, mutându-se în Los Angeles după absolvirea liceului. Mars a început să compună cântece pentru alți interpreți, alăturându-se echipei de producție The Smeezingtons.

După o neînțelegere cu Motown Records, Mars a semnat cu Atlantic Records în 2009. A devenit recunoscut ca solist după ce a interpretat și compus partea muzicală a cântecelor „Nothin' on You” de B.o.B și „Billionaire” de Travie McCoy. De asemenea a ajutat la compunerea unor hituri precum „Right Round” de Flo Rida, împreuna cu Kesha și „Wavin' Flag” de K'naan. În octombrie 2010, a lansat albumul de debut, Doo-Wops & Hooligans. Reprezentat de piesele „Just the Way You Are” și „Grenade”, ajunse pe primele locuri la nivel global, albumul a atins poziția a treia în Billboard 200.^[5] Mars a fost nominalizat la șapte premii Grammy, printre care și cele din 2011, câștigând premiul pentru Cea mai bună performanță pop masculină pentru piesa „Just the Way You Are”.

Mars este cunoscut pentru că abordează o diversitate de stiluri și influențe, iar muzica sa conține elemente din diferite genuri. A lucrat cu o mulțime de artiști din genuri muzicale diferite; Mars recunoaște că aceste colaborări i-au influențat cariera de solist. În copilărie, a fost inspirat de artiști precum Elvis Presley și Michael Jackson, imitându-i încă de mic. Mars declară, de asemenea, că muzica reggae și casa de discuri Motown i-au influențat stilul muzical. Jon Caramanica de la The New York Times s-a referit la Mars ca la „unul dintre cei mai adaptabili și accesibili interpreți de muzică pop”.^[6] La nivel mondial, Mars a devenit cel mai bine vândut artist digital din 2011. A avut trei discuri single printre primele zece clasate, inclusiv prima poziție cu 12,5 milioane de exemplare vândute pentru „Just The Way You Are”.^[7] La premiile BRIT din 2012, Bruno Mars a fost desemnat Cel mai bun solist internațional.^[8] Unele dintre melodiile sale au intrat în Lista celor mai vizualizate melodii din anii 2010-2018.

Bruno Mars

Bruno Mars în 2010

·         1986: Adela Popescu (nume la naștere Adela Elena Popescu, nume după căsătorie Adela Vâlcan Popescu; n. 8 octombrie 1986, Șușani, județul Vâlcea, România) este o actriță și cântăreață română. A ajuns în atenția publicului larg prin intermediul telenovelei Numai Iubirea

Adela Elena Popescu s-a născut pe 8 octombrie 1986, în satul Șușani, județul Vâlcea, România. Prin anul 2001, Adela a făcut parte din trupa Viva, împreună cu Elena Gheorghe.^[2]

La începutul carierei a avut o deosebit de mediatizată poveste de dragoste cu primul partener, actorul Dan Bordeianu.^[3]

În timp ce filma pentru serialul Lacrimi de iubire, și-a înregistrat și primul său album de muzică, la fel intitulat „Lacrimi de iubire”. Stilul abordat de Adela pe acest album este pop slow cu influențe dance și latino. Începând cu anul 2005 Adela este protagonista producțiilor românești Acasă, printre care cele mai importante, Lacrimi de iubire în 2005, Iubire ca în filme în 2006, Îngerașii în 2008 sau Aniela în 2009. În 2010 joacă primul rol antagonic în telenovela Iubire și Onoare iar din 2011 interpretează rolul unei profesoare în serialul muzical Pariu cu viața.

La sfârșitul anului 2011 se alătură trupei DJ Project unde o înlocuiește pe Giulia Anghelescu.

Adela și Dan Bordeianu s-au cunoscut pe platourile de filmare ale serialului Numai Iubirea de la Acasă TV în 2004. Ea avea 18 ani, el 30, dar diferența de vârstă nu i-a împiedicat deloc. Între ea și Dan, iubitul din telenovelă, s-a înfiripat o poveste de dragoste și în realitate. Logodna personajelor Dan – Adela, de exemplu, a fost reală, pentru că era dublată de logodna actorilor”, a dezvăluit scenaristul. Așadar, scena cu preoții și cu jurămintele făcute de personajele din „Numai iubirea” nu a fost altceva decât înregistrarea unui moment care s-a desfășurat în realitate. Logodna Adelei cu Dan a rămas, însă, cunoscută doar amicilor foarte apropiați. ^[4] Au avut o relație timp de 4 ani, s-au despărțit în primăvara anului 2007.

Adela și Radu Vâlcan s-au cunoscut pe platourile de filmare Iubire și Onoare în 2010 și Adela Popescu și Radu Vâlcan se căsătoresc după cinci ani de relație.^[5]

În 2015, Adela s-a căsătorit cu actorul Radu Vâlcan.^[6] Odată căsătorită cu actorul Radu Vâlcan, Adela și-a schimbat numele în Adela Elena Vâlcan.^[7] În 2016 li s-a născut primul copil, un băiat pe care l-au numit Alexandru.^[8] Iar în decembrie 2018 li s-a născut cel de-al doilea copil al lor, Andrei.

* 1986: Camilla Herrem (n. 8 octombrie 1986, Sola, Norvegia)^[1] este o handbalistă norvegiană care joacă pentru clubul Sola HK^[2][3] și echipa națională a Norvegiei.

* 1987: Larrys Mabiala (n. 8 octombrie 1987, Montfermeil, Franța) este un fotbalist congolez aflat sub contract cu OGC Nice.

* 1988: Alexandru Viorel Șimicu (n. 8 octombrie 1988, în Timișoara)^[1] este un handbalist român care joacă pentru Saint-Raphaël Var Handball pe postul de intermediar stânga.

* 1989: Max Hartung (n. 8 octombrie 1989, Aachen, Germania) este un scrimer german specializat pe sabie, campion mondial pe echipe în 2014 și campion european pe echipe în 2015.
* 1989: Stijn Wuytens (n. 8 octombrie 1989, Brussels, Belgia) este un fotbalist aflat sub contract cu AZ Alkmaar.
* 1991: Andrei Pop (n. 8 octombrie 1991) este un deputat român, ales în 2016.
* 1991: Antonio Jose Raíllo Arenas (n. 8 octombrie 1991, Córdoba) este un jucător de fotbal spaniol. Din 2015 joacă pentru RCD Espanyol în Primera División.
* 1993: Angus Turner Jones (n. 8 octombrie [1993] in Texas, SUA), este un actor american, cunoscut pentru rolul Jake Harper din serialul Doi bărbați și jumătate. A mai apărut și în serialul Hannah Montana cu rolul lui T.J. El a părăsit serialul Doi bărbați și jumătate datorită convertirii sale la Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea.
Filmografie:

• Simpatico (1999) - Five-Year-Old
• See Spot Run (2001) - James
• Dinner with Friends (2001) - Sammy
• ER (2001) - Sean Gattney
• The Rookie (2002) - Hunter Morris
• Bringing Down The House (2002) - Georgie Sanderson
• Audrey's Rain (2003) - Tye Powell
• George of the Jungle 2 (2003) - George of the Jungle Jr.
• Doi bărbați și jumătate (2003-2013) - Jake Harper
• The Christmas Bleesing (2005) - Charlie Bennett
• Hannah Montana (2010) - T.J.

Angus Turner Jones

Angus T. Jones la premiera voturilor Swing,2008

* 1993: Garbiñe Muguruza Blanco (pronunție în spaniolă: /ɡarˈβiɲe muɣuˈɾuθa/, Pronunție în bască: /ɡarˈβiɲe muɣuˈɾus̻a/; n. 8 octombrie 1993) este o jucătoare profesionistă de tenis din Spania.

* 1993: Barbara Palvin (n. 8 octombrie 1993 în Budapesta ^[1]) este un model din Ungaria, lucrând pentru Victorias Secret.

Barbara Palvin

Barbara Palvin la Festivalul de Film de la Cannes 2012

* 1996: Sara Takanashi japoneză 高梨 沙羅 (n. 8 octombrie 1996, Kamikawa) este o schioare japoneză.

* 2001: Bogdan-Daniel Deac (n. 8 octombrie 2001, Râmnicu Vâlcea) este un mare maestru la șah român. La data obținerii titlului de mare maestru, în iunie 2016, la vârsta de 14 ani, 7 luni și 27 de zile, a devenit cel mai tânăr mare maestru din Romania în acel moment. De asemenea, la obținerea titlului de maestru internațional, în 2014, la vârsta de 12 ani, 10 luni și 15 zile, a fost cel mai tânăr maestru internațional din Romania

Bogdan-Daniel Deac

Bogdan-Daniel Deac în 2014 la turneul Tradewise Gibraltar

Decese

·         705: A murit califul arab musulman Abd al-Malik ibn Marwan (646 – 705) al cincilea calif din Dinastia Omeiazilor. A fost fiul califului Marwan I si a efectuat reforme menite sa arabizeze imperiul, a introdus araba ca limbă administrativă în cancelarii, în locul elenei şi al persanei medii, a bătut monede proprii, care le- au înlocuit pe cele bizantine şi sasanide, a efectuat reforme fiscale şi financiare. In timpul domniei sale s-a confruntat cu mai multe răscoale pe cuprinsul califatului. S-a înconjurat cu oameni de litere, şi a dispus construcţia unor clădiri remarcabile mai ales la Ierusalim. În anii 687-691 au fost înălţate pe Muntele Templului din Ierusalim sanctuarul musulman Haram ash Sharif, cuprinzând Domul sau Cupola Stancii şi Moscheea Al Aksa, pe locul unei bazilici creştine şi în aria locului in care se aflasera Primul şi celui de-al Doilea Templu evreiesc din Ierusalim.

·         1207: Moare ucis de cumani in timpul asedierii Salonicului, Ioniţă Caloianu, ţar (1197–1204) şi rege al statului româno–bulgar, din dinastia Asăneştilor. Caloian a asediat în două rânduri, însă de fiecare dată a eșuat în încercarea de ocupare a orașului, ca urmare fie a retragerii cavaleriei cumane, fie a contraofensivei hotărâte a împăratului de Constantinopol, Henric I. În 12o7, el a încheiat o alianță antilatină cu Theodor I Laskaris, conducătorul Imperiului Bizantin de Niceea. Pe parcursul aceluiași an, trupe ale lui Ioniță l-au atras într-o ambuscadă pe  regele cruciat al Salonicului, Bonifaciu de Montferrat, care și-a pierdut viața (4 septembrie 1207). Căutând să profite de pe urma acestui eveniment, Caloian s-a îndreptat cu toate forțele sale către Salonic și a început asediul, însă a fost asasinat de către unul dintre comandanții cumani din armată, Monastăr, la începutul lunii octombrie.

·         1317: A murit impăratul Fushimi din Japonia; (n. 1265).

·         1436: Jacqueline (neerlandeză Jacoba van Beieren; franceză Jacqueline de Bavière; 16 august 1401 – 8 octombrie 1436) a fost Ducesă de Bavaria-Straubing, Contesă de Olanda și Zeelanda și Contesă de Hainaut din 1417 până în 1433. De asemenea, a fost Delfină a Franței pentru o scurtă perioadă între 1415 și 1417 și Ducesă de Gloucester în anii 1420, dacă mariajul ei cu Humphrey, Duce de Gloucester, este acceptat ca valid.

Jacqueline a fost ultimul conducător Wittelsbach de Hainaut și Olanda. După decesul ei, domeniile ei au trecut drept moștenire lui Filip cel Bun, Duce de Burgundia.

Născută la castelul Le Quesnoy în comitatul Hainaut, Jacqueline, încă de la naștere a fost numită "de Olanda", inducând astfel că ea era moștenitoarea domeniilor tatălui ei. A fost singura fiică a lui Wilhelm al II-lea, Duce de Bavaria (cunoscut de asemenea drept Wilhelm al VI-lea, Conte de Olanda) din căsătoria lui cu Margareta de Burgundia. La vârsta de numai 22 de luni și din nou la vârsta de cinci ani, Jacqueline a fost logodită cu Jean, Duce de Touraine, al patrulea fiu al regelui Carol al VI-lea al Franței și al reginei Isabeau de Bavaria. Ambii copii au fost crescuți la castelul Le Quesnoy, locul de naștere al Jacquelinei. Băiatul a fost dat în tutela socrului său, din moment ce era de așteptat că va deveni conducător al comitatului Hainaut.^[2] La 22 aprilie 1411 Papa i-a acordat dispensa pentru căsătorie, și la 6 august 1415, când Jacqueline avea 14 ani, ea și Jean s-au căsătorit la Haga.^[3]

La 15 decembrie 1415, fratele mai mare al lui Jean, Delfinul Franței, a murit iar Jean a devenit noul Delfin și moștenitor al tronului Franței. Însă Jean a murit la 4 aprilie 1417. Două luni mai târziu, la 31 mai, Jacqueline și-a pierdut și tatăl.

După decesul tatălui ei, Jacqueline a devenit suverană în Olanda, Zeelanda și Hainaut. Totuși, unchiul ei, Johann al III-lea, duce de Bavaria-Straubing și episcop de Liège, a pretins de asemenea drepturi de moștenire asupra Olandei și Zeelandei.

Poziția Jacqueline era prea slabă și, prin urmare, ea s-a recăsătorit. În 1418, unchiul și tutorele ei, Ioan fără Frică, Duce de Burgundia, a aranjat o căsătorie cu vărul ei, Johann al IV-lea, Duce de Brabant. Johann s-a dovedit a fi un lider politic slab și în 1420 i-a dat lui Johann al III-lea custodia deplină asupra Olandei și Zeelandei timp de 12 ani.^[4] După această pierdere din moștenire ei, Jacqueline și aliații săi au decis să dizolve căsătoria. Ei au susținut că nu a fost valabilă deoarece soții erau rude apropiate iar Jacqueline a plecat în secret în Anglia la invitația regelui Henric al V-lea.^[5] A fost oaspete de onoare la curtea Angliei, și atunci când s-a născut viitorul Henric al VI-lea, Jacqueline a fost unul din nașii lui.^[6]

Jacqueline, contesă de Olanda și Zeelanda, ca. 1435.

După moartea neașteptată a lui Henric al V-lea în 1422 Jacqueline a obținut un divorț dubios de Johann de Brabant valid în Anglia, lucru care i-a permis să se căsătorească cu Humphrey, Duce de Gloucester.^[7]

Jacqueline a sperat că Humphrey îi va recupera domeniile, el fiind regent în Anglia, însă Humphrey era foarte ocupat cu treburile de stat. Humphrey a venit în Hainaut, unde a fost recunoscut drept conte legitim, dar a trebuit să plece înainte de a putea face ceva în legătură cu Olanda și Zeelanda, care au negat drepturile sale. El a trebuit să se întoarcă în Anglia, lăsând-o pe Jacqueline în Hainaut. Acesta a trebuit să se predea în 1425 și a fost închisă la Gent.

Situația ei s-a schimbat când unchiul ei Johann al III-lea de Bavaria a murit la 6 ianuarie 1425, victimă a otrăvirii. Jacqueline a evadat din închisoare deghizată în haine bărbătești și a fugit la Schoonhoven și mai târziu la Gouda, unde a stat cu liderii fracțiunii Hook. Acum își disputa moștenirea cu fostul ei soț, Johann de Brabant. În acest sens, Humphrey a intervenit, deși cu forță limitată, cu consecințe dezastruoase pentru alianța engleză-burgundă, care a ajutat cauza engleză în Franța, în timpul Războiului de O Sută de ani. Papa Martin al V-lea a decretat că Jacqueline era încă soția lui Johann al IV-lea, duce de Brabant, și, prin urmare, căsătoria ei cu Humphrey de Gloucester a fost ilegitimă.^[8]

La 3 iulie 1428 Jacqueline a trebuit să accepte un tratat de pace cu ducele de Burgundia. Prin acest tratat, Jacqueline își păstra titlurile de contesă de Olanda, Zeelanda și Hainaut însă administrarea teritoriilor ei a fost plasată în mâna lui Filip, care a fost de asemenea numit moștenitorul ei în cazul în care ea murea fără copii. Nu i s-a permis să se căsătorească fără permisiunea mamei ei și a lui Filip. Situația sa financiară era dezastruoasă. Abia avea un venit suficient pentru a-și susține cheltuielile casei. Mai mult decât atât, ducele de Burgundia nu s-a oprit după tratatul de pace din 1428. El a cumpărat loialitatea aliaților ei sau i-a îndepărtat de ea într-un alt mod.^[9]

De Paști 1433, Jacqueline în mod "voluntar" i-a dat lui Filip toate titlurile și teritoriile ei. În schimb, ea a primit un venit mai mare.

Odată cu renunțarea la titlurile ei, Jacqueline s-a retras în Zeelanda. Acolo, ea și Francis, Lord de Borssele ("Frank van Borssele"), un nobil local influent, au devenit apropiați. În primăvara anului 1434 ei s-au căsătorit și Filip i-a garantat lui Francis titlul de conte de Oostervant.^[10] Această căsătorie, contrar celorlalte trei, a fost una fără dragoste, cel puțin din partea Jacquelinei.^[11] Nu a durat mult. În 1436 ea s-a îmbolnăvit și după câteva luni de boală a murit de tuberculoză^[12] la castelul Teylingen, la 8 octombrie 1436, la vârsta de 35 de ani.

Neavând copii, Filip de Burgundia a moștenit Hainaut și Olanda. Soțul ei Frank i-a supraviețuit 34 de ani.

Jacqueline

Contesă de Hainaut, Olanda și Zeelanda, Delfină de Viennois, Ducesă de Touraine, Brabant, Gloucester

Părinți William II, Duke of Bavaria[*] Margaret of Burgundy, Duchess of Bavaria[*]  Frați și surori Edward, Lord of Hoogwoud[*]  Căsătorită cu Jean, Delfin al Franței c. 1415; dec. 1417 Johann al IV-lea, Duce de Brabant c. 1418; ann. 1422[1] Humphrey, Duce de Gloucester c. 1423; ann. 1428[1] Frank van Borssele c. 1434; wid. 1436

* 1606: Contele Ioan al VI-lea de Nassau-Dillenburg (22 noiembrie 1536 – 8 octombrie 1606) a fost un conte de Nassau în Dillenburg. Printre alte nume pe care le-a purtat au fost Jan al VI-lea sau Jan de Oude („Ioan cel Bătrân”, pentru a-l distinge de al doilea fiu al său, „Ioan cel Mijlociu”, și de nepotul său, „Ioan cel Tânăr”).

Ioan al VI-lea s-a născut în Dillenburg, fiind cel de-al doilea fiu al contelui William I de Nassau-Dillenburg și al celei de-a doua soții, Juliane de Stolberg-Wernigerode, și fratele lui Wilhelm I de Orania. El a fost autorul principal al Uniunii de la Utrecht.

Ioan al VI-lea a fost căsătorit de trei ori și a avut în total 24 de copii:^[1][2]

Mai întâi, el s-a căsătorit pe 16 iunie 1559 cu Elisabeth de Leuchtenberg (cca. martie 1537 – 6 iulie 1579), care a născut 13 copii:

1. Contele Wilhelm Ludovic (13 martie 1560 – 31 mai 1620)
2. Contele Ioan al VII-lea (7 iunie 1561 – 27 septembrie 1623)
3. Contele George (1 septembrie 1562 – 9 august 1623)
4. Elisabeta (24 ianuarie 1564 – 5 mai 1611), s-a căsătorit:
   1. pe 3 octombrie 1583 cu contele Filip al IV-lea, Conte de Nassau-Weilburg
   2. pe 7 mai 1603 cu contele Wolfgang Ernst I de Isenburg-Büdingen
5. Juliana (6 octombrie 1565 – 4 octombrie 1630), s-a căsătorit:
   1. pe 24 aprilie 1588 cu contele Adolf Henry de Dhaun
   2. pe 8 februarie 1619 cu contele Ioan Albrecht I de Solms-Braunfels
6. Filip (1 decembrie 1566 – 3 septembrie 1595)
7. Maria (12 noiembrie 1568 – 10 mai 1625), s-a căsătorit pe 2 decembrie 1588 cu contele Ioan Ludovic I de Nassau-Wiesbaden-Idstein
8. Anna Sibylla (29 septembrie 1569 – 19 decembrie 1576)
9. Mathilde (27 decembrie 1570 – 10 mai 1625), s-a căsătorit pe 24 iunie 1592 cu contele Wilhelm al V-lea de Mansfeld-Arnstein
10. Albert (născut și mort în 1572)
11. Contele Ernest Cazimir de Nassau-Dietz (22 decembrie 1573 – 2 iunie 1632)
12. Louis Gunther (15 februarie 1575 – 12 septembrie 1604)
13. Fiu născut mort (6 iulie 1579)

S-a căsătorit pentru a doua oară pe 13 septembrie 1580 cu Kunigunde Jakobäa de Simmern (9 octombrie 1556 – 26 ianuarie 1586), fiica lui Frederic al III-lea, Elector Palatin, care a născut 4 copii:

1. Fiu născut mort (19 iulie 1581)
2. Maria Amalia (27 iulie 1582 – 31 octombrie 1635), s-a căsătorit pe 23 august 1600 cu contele Wilhelm I de Solms-Braunsfeld-Greiffenstein
3. Kunigunde (12 iulie 1583 – 4 aprilie 1584)
4. Fiu născut mort (23 februarie 1585)

S-a căsătorit pentru a treia oară pe 14 iunie 1586 cu Johannetta de Sayn-Wittgenstein (15 februarie 1561 – 13 aprilie 1622), care a născut 7 copii:

1. George Louis (12 aprilie 1588 – 16 aprilie 1588)
2. Prințul Ioan Ludovic de Nassau-Hadamar (6 august 1590 – 10 martie 1653)
3. Johannette Elisabeth (13 februarie 1593 – 13 septembrie 1654), s-a căsătorit pe 16 decembrie 1616 cu contele Conrad Gumprecht de Bentheim-Limburg, fiul lui Arnold III-lea, Conte de Bentheim-Steinfurt-Tecklenburg-Limburg
4. Anna (24 noiembrie 1594 – 11 februarie 1660), s-a căsătorit pe 19 iunie 1619 cu contele Philipp Ernst de Isenburg-Birstein
5. Magdalena (13 august 1595 – 31 iulie 1633), s-a căsătorit pe 29 mai 1624 cu contele Georg Albrecht I de Erbach
6. Anna Amalie (19 iulie 1599 – 4 mai 1667), s-a căsătorit pe 25 noiembrie 1648 cu contele Otto Wilhelm de Isenburg-Birstein
7. Iuliana (9 iunie 1602 – 26 august 1602).

A murit în orașul său natal, Dillenburg, în vârstă de 69 de ani.

Ioan al VI-lea, Conte de Nassau-Dillenburg
Ioan al VI-lea, Conte de Nassau-Dillenburg
Căsătorit(ă)	Elisabeth de Leuchtenberg Kunigunde Jakobäa de Simmern Johannetta de Sayn-Wittgenstein
Familie nobilă	Casa de Nassau
Tată	Wilhelm I de Nassau-Dillenburg
Mamă	Juliane de Stolberg-Wernigerode

* 1656: Johann Georg I (5 martie 1585 – 8 octombrie 1656) a fost Elector de Saxonia din 1611 până în 1656.

Născut la Dresda, Johann Georg a fost al doilea fiu al Electorului Christian I de Saxonia și a Sophie de Brandenburg.^[1]El a aparținut liniei albertine a Casei de Wettin. La moartea tatălui său, în 1591, vărul său Frederic Johann de Saxa-Altenbourg a fost numit regent și a guvernat pînă la moartea sa, în 1602. Fratele său mai mare Christian, a domnit de la moartea regentului până în 1611. Pentru că el nu a avut moștenitori, Johann Georg I i-a succedat la 23 iunie 1611.

Începutul domniei lui Johann Georg I a fost o perioadă de tensiuni crescânde între protestanți și catolici, tensiunile culminând cu Războiului de Treizeci de Ani (1618-1648). Poziția geografică a Electoratului Saxonia l-a condamnat să se implice în război. În calitate de șef al celui mai puternic stat protestant, Johann Georg a fost predestinat să conducă statele protestante.

Johann Georg s-a căsătorit de două ori. A lăsat în urma sa trei fii: Augustus (1614–1680), Christian (d. 1691) și Maurice (d. 1681).^[1]

La Dresda, la 16 septembrie 1604, Johann Georg s-a căsătorit prima dată cu Sibylle Elisabeth, fiica Ducelui Frederic I de Württemberg. Ea a murit la nașterea singurului lor copil, un fiu, care a murit în aceeași zi.^[2][3]

La Torgau, la 19 iulie 1607, Johann Georg s-a căsătorit a doua oară cu Magdalene Sibylle, fiica lui Albert Frederic, Duce de Prussia. Ei au avut nouă copii:^[4]

1. Sophie Eleonore (n. 23 noiembrie 1609, Dresda – d. 2 iunie 1671, Darmstadt), s-a căsătorit la 1 aprilie 1627 cu Georg al II-lea, Landgraf de Hesse-Darmstadt.
2. Marie Elisabeth (n. 22 noiembrie 1610, Dresda – d. 24 octombrie 1684, Husum), s-a căsătorit la 21 februarie 1630 cu Frederic al III-lea, Duce de Holstein-Gottorp.
3. Christian Albert (n. 4 martie 1612, Dresda – d. 9 august 1612, Dresda).
4. Johan Georg al II-lea (n. 31 mai 1613, Dresda – d. 22 august 1680, Freiberg), succesor al tatălui său ca Elector de Saxonia.
5. Augustus (n. 13 august 1614, Dresda – d. 4 august 1680, Halle), a moștenit Weissenfels ca Duce.
6. Christian I (n. 27 octombrie 1615, Dresd – d. 18 octombrie 1691, Merseburg), a moștenit Merseburg ca Duce.
7. Magdalene Sibylle (n. 23 decembrie 1617 – d. 6 ianuarie 1668, Schloss Altenburg), s-a căsătorit la 5 octombrie 1634 cu Prințul Moștenitor Christian, fiul cel mare al regelui Christian al IV-lea al Danemarcei; a doua oară la 11 octombrie 1652 cu Frederic Wilhelm al II-lea, Duce de Saxa-Altenburg.
8. Maurice (n. 28 martie 1619 – d. 4 decembrie 1681, Moritzburg), a moștenit Zeitz ca Duce.
9. Henric (n. 27 iunie 1622, Dresda – d. 15 august 1622, Dresda).

Johann Georg I

Johann Georg I în 1652, portret de Franz Luycx Părinți Christian I, Elector de Saxonia Sophie of Brandenburg[*]  Frați și surori Sophie of Saxony, Duchess of Pomerania[*] Dorothea, Abbess of Quedlinburg[*] August of Saxony[*] Christian II, Elector of Saxony[*]  Căsătorit cu Sibylle Elisabeth de Württemberg Magdalene Sibylle a Prusiei Copii Sophie Eleonore de Hesse-Darmstadt Marie Elisabeth, Ducesă de Holstein-Gottorp Johann Georg al II-lea, Elector de Saxonia August, Duce de Saxa-Weissenfels Christian I, Duce de Saxa-Merseburg Magdalene Sibylle, Ducesă de Saxa-Altenburg Maurice, Duce de Saxa-Zeitz

·         1735: Împăratul erei Yongzheng (împăratul Yung -Cheng, chineză:雍正 帝; pinyin : Yongzheng DI , Wade - Giles : Yung1 - cheng⁴ Ti⁴ , manciuriană:ᡥᡡᠸᠠᠯᡳᠶᠠᠰᡠᠨ ᡨᠣᠪ, Hūwaliyasun Tob hūwangdi , mongolă: Nairalt Töv Khaan; 13 decembrie 1678 – 8 octombrie 1735) , născut Yinzhen ( Yin - chen , chineză :胤 禛; pinyin : Yinzhen , Wade - Giles : Yin4 - chen1 ; manciuriană:ᡳᠨ ᠵᡝᠨ; transliterare Moellendorff: in jen ) a fost al cincilea împărat care a condus dinastia manciuriană Qing, domnind între 1722-1735. Un conducător foarte muncitor, obiectivul său principal a fost de a crea un guvern eficient, la costuri minime. Ca și tatăl său, Împăratul Kangxi, Yongzheng a folosit forța militară pentru a păstra poziția dinastiei lui. Domnia sa a fost cunoscută ca despotică, eficientă și viguroasă.

Domnia Yongzheng a fost mult mai scurtă decât domniile tatălui său (Împăratul Kangxi) și a fiului său (Împăratul Qianlong), moartea sa subită a fost, probabil, cauzată de volumul mare de munca. Yongzheng a continuat o eră de pace și prosperitate, înăbușind corupția și risipa și a reformat administrația financiară.^[1] În timpul domniei sale a fost constituit Marele Consiliu, o instituție care a avut un impact enorm asupra viitorului imperial al Chinei.

Împăratul Yongzheng 雍正帝

Împărat Qing

Părinți Împăratul Kangxi Empress Xiaogongren[*]  Frați și surori State Princess Rongxian[*] Princess Duanjing of the Second Rank[*] State Princess Kejing[*] Kurun Princess Wenxian[*] State Princess Chunque[*] Princess Wenke of the Second Rank[*] Princess Quejing[*] Princess Dunke of the Second Rank[*] eighth daughter of Kangxi[*] Yunreng[*] Yunti[*] Yunsi[*] Yunzhi, Prince Cheng[*] Yinzhuo[*] Chengrui[*] Chenghu[*] Chengqing[*] Sayinchahun[*] Yunzhi, Prince Zhi[*] Changhua[*] Changsheng[*] Wanpu[*] Yinzan[*] Yinqi[*] Yinyou[*] Yuntang[*] Yin’e[*] Yinju[*] Yinzi[*] Yintao[*] Yinji[*] Yunxu[*] Yinlu[*] Yunli[*] Yinxie[*] Yinji[*] Yinyi[*] Yunxi[*] Yinhu[*] Yinqi[*] Yunbi[*] Yinyuan[*] Yinxiang[*]  Căsătorit cu Împărăteasa Xiaojingxian Împărăteasa Xiaoshengxian Consoarta Qi Copii Honghui Hongyun Hongshi Hongli Hongzhou Hongpan Fuhe Fuhui Fupei Hongyan

·         1754: Henry Fielding, scriitor englez (n. 1707). Este apreciat pentru umorul său sănătos și puterea satirica a scrierilor sale, din care se detașează romanul  Tom Jones, tradus in numeroase limbi.

·         1793: John Hancock, politician american, semnatar al Declarației de Independență a Statelor Unite (n. 1737)

·         1803: Vittorio Alfieri (n. 16 ianuarie 1749, Asti, Piemont - d. 8 octombrie 1803, Florența) a fost un poet, dramaturg și filosof italian. A fost foarte influențat de cultura clasică și de spiritul romantic. Este considerat părintele tragediei italiene.

Contele Vittorio Alfieri s-a născut într-o veche familie nobilă. A studiat la Academia Militară din Torino. Pierzându-și tatăl la o vârstă fragedă, educația sa a fost neglijată și a avut o tinerețe foarte dezordonată.

Și-a petrecut mulți ani cutreierând prin aproape toată Europa (Italia, Franța, Olanda, Austria, Spania, Portugalia, Anglia, Suedia, Finlanda și Rusia), în căutare de aventuri; dar la vârsta de 25 de ani, a suferit o subită metamorfoză a stilului său de viață. Dorința de a plăcut unei femei distinse atât prin spiritul său cât și prin rang, contesa de Albany^[13], soția ultimului bărbat din familia Stuart^[14]. Față de aceasta, Alfieri a conceput cea mai vie pasiune, inspirându-i gustul pentru litere și pentru poezie, pe care le disprețuise până atunci. A exersat în scrierea de tragedii și a creat un sistem de compoziție, cu totul nou pentru Italia acelei epoci, substituind un dialog strâns, un stil bărbătesc și concis, manierei efeminate și lipsite de vigoare folosite de înaintașii săi, suprimând personaje inutile de îndrăgostiți sau de confidenți.

Lucrând cu o ardoare de necrezut, Alfieri a compus, în mai puțin de șapte ani (1775 – 1782), paisprezece tragedii, dintre care mai multe capodopere. În același timp, a scris în proză lucrări care trebuiau să-l plaseze alături de Machiavelli, un „Tratat despre Tiranie”, și „Prințul și Literatura”, în autorul care se arată un republican ardent. În aceeași epocă, a compus poemul „Etruria răzbunată”.

Contesa de Albany, devenind văduvă în 1788, Vittorio Alfieri s-a unit cu ea printr-o căsătorie secretă, apoi a mers în Franța, cu dorința de a-și da la tipărit mai multe din lucrările sale și chiar de a se stabili în această țară, pe care o numea atunci „patrie a libertății”. Dar înspăimântat de excesele de la 10 august 1792, s-a grăbit să fugă și s-a retras la Florența. Guvernul revoluționar^[15] instalat la Paris l-a tratat de emigrat și l-a deposedat cea mai mare parte din averea pe care o adunase și pe care o plasase în fondurile franceze. Toate acestea cauze reunite au sfârșit prin a-i inspira, față de Franța și pentru revoluție o ură implacabilă, ură pe care nu a încetat să o difuzeze în toate scrierile sale.

În ultimii ani ai vieții, Alfieri a învățat limba greacă, cu scopul de a studia, în original, marii tragici pe care îi luase drept modele. A tradus și a imitat mai multe dintre cele mai frumoase tragedii de Eschil, de Sofocle și de Euripide.

Epuizat de lucrările sale, a murit, la vârsta de 54 de ani, în 1803, la Florența, lăsând un mare număr de opere postume, printre care se remarcă o autobiografie deosebit de celebră, care este considerată adesea drept cea mai mare operă a sa: „Vita”^[16].

În literatura italiană, Vittorio Alfieri est cel mai mare poet tragic, inamicul neînduplecat al tiranilor, al sclaviei al convenționalismului. Tragediile sale Saul, Filippo, Virginia, Mirra, Bruto secondo sunt, pentru Alfieri, ocazii de luptă pentru libertate și constituie simboluri de voință și de iubire de patrie.

Opera:

Poeme

• Etruria răzbunată (în italiană: L'Etruria vendicata), 1788 - 1789.

Dramaturgie

• Filippo
• Polinice, 1783
• Antigona, (în italiană: Antigone), 1783
• Agamemnone
• Virginia
• Oreste
• Conjurația Pazzi-lor (în italiană: La congiura de'Pazzi), 1789
• Don Garcia
• Rosemunda
• Maria Suart (în italiană, Maria Suarda), 1789
• Timoleon
• Octavia
• Merope
• Saul, 1782
• Agis
• Sofonisbe
• Mirra, 1789
• Bruto primo
• Bruto secondo
• Cleopatra
• Dom Garel.

Vittorio Alfieri

Vittorio Alfieri, pictură de François-Xavier Fabre, Florența, 1793. Vittorio Alfieri, in Le opere di Vittorio Alfieri, 1809

* 1808: Wilhelmina von Hessen-Kassel (25 februarie 1726 – 8 octombrie 1808) a fost prințesă prusacă, căsătorită cu Prințul Henric al Prusiei.

Wilhelmine von Hessen-Kassel, portret de Antoine Pesne, 1745

Wilhelmina a fost fiica prințului Maximilian de Hesse-Kassel și a soției acestuia, Friederike Charlotte de Hesse-Darmstadt. Wilhelmina a fot nepoata Landgrafului Wilhelm al VIII-lea de Hesse-Kassel și a regelui Frederic I al Suediei. A făcut cunoștință cu Henric când a vizitat Kassel în 1751 și s-a căsătorit cu el la 25 iunie 1752.

Wilhelmina a fost descrisă ca o frumusețe a vremii. Wilhelmina li Henric au avut propria lor curte și au locuit la castelul Rheinsberg din Berlin. Wilhelmina nu a avut copii cu Henric, despre care s-a spus că acorda mai multă atenție preietenilor bărbați decât ei. Cuplul s-a separat în 1766 după o presupusă aventură a Wilhelminei. După separare, ea a locuit la palatul Unter den Linden din Berlin.

Prințesa suedeză Hedwig Elizabeth Charlotte de Holstein-Gottorp a descris-o la momentul vizitei ei în 1798:

Era o doamnă înaltă și frumoasă, cu o figură bine păstrată, deși foarte subțire, și puteți vedea în continuare remarcabila ei frumusețe din tinerețea ei. Ochii ei sunt mari și plini de viață, deși oarecum proeminenți și cu o privire neliniștită. Este plină de duh și literal, ca urmare a vârstei, ea poartă uneori discuții ale mai multor discipline în același timp. Manierele ei sunt regale și ea a fost foarte politicoasă și față de mine, foarte plăcută.^[3]

Ea a fost unul dintre puținii membri ai Casei Regale care au rămas în Berlin în timpul ocupației franceze din 1806. În timp ce cea mai mare parte a familiei regale au plecat din cauza criticilor anti-napoleoniene pe care le-au exprimat, și membrii curții regale fie că i-au urmat sau au părăsit capitala pentru moșiile lor de la țară, Wilhelmina a rămas cu Prințul Augustus Ferdinand al Prusiei și soția acestuia, Elisabeth Louise de Brandenburg-Schwedt din cauza "vârstei lor înaintate", precum și Prințesa Augusta a Prusiei, care era însărcinată în acel moment.

Prințesa Wilhelmina

Părinți Maximilian of Hesse-Kassel[*] Friederike Charlotte of Hesse-Darmstadt[*]  Frați și surori Princess Ulrike Friederike Wilhelmine of Hesse-Kassel[*] Princess Christine Charlotte of Hesse-Kassel[*]  Căsătorită cu Prințul Henric al Prusiei

·         1869: A incetat din viata la varsta de 65 de ani, Franklin Pierce, al 14-lea presedinte al SUA.
* 1898: Prințesa Marie Friederike Leopoldine Georgine Auguste Alexandra Elisabeth Therese Josephine Helene Sophie of Saxe-Altenburg (2 august 1854 – 8 octombrie 1898) a fost soția Prințului Albert al Prusiei, regent al ducatului Brunswick.
Maria a fost singurul copil al lui Ernst I, Duce de Saxa-Altenburg și a soției acestuia, Prințesa Agnes de Anhalt-Dessau, care a atins vârsta adultă; fratele ei mai mic, Georg, a murit în copilărie.^[1] Pentru că tatăl ei nu a avut moștenitori pe linie masculină, titlul a fost preluat de vărul Mariei, Ernst.

La 9 aprilie 1873 la Berlin s-a căsătorit cu Prințul Albert al Prusiei, un nepot al regelui Frederic Wilhelm al III-lea al Prusiei. Mariajul nu a fost fericit iar mai târziu cei doi au divorțat.

Împreună au avut trei copii:

• Friedrich Heinrich Albrecht (1874–1940)
• Joachim Albrecht (1876–1939)
• Friedrich Wilhelm (1880–1925)

Prințesa Maria

Prințesă Albert de Prusia

Părinți Ernst I, Duce de Saxa-Altenburg Agnes de Anhalt-Dessau  Căsătorită cu Prințul Albert al Prusiei Copii Prințul Friedrich Heinrich Albrecht Prințul Joachim Prințul Friedrich Wilhelm

* 1904: Clemens Winkler (n. 26 decembrie 1838 – d. 8 octombrie 1904) a fost un chimist german, cunoscut pentru faptul că a descoperit elementul chimic germaniu în anul 1886.

Clemens Winkler

·         1914: Dimitrie A. Sturdza (pe numele complet Dimitrie Alexandru Sturdza-Miclăușanu, n. 10 martie 1833, Miclăușeni, județul Iași – d. 8 octombrie 1914, București) a fost un academician, om politic român și de 4 ori prim-ministru al României între anii 1895 - 1909. A fost, de asemenea, președintele Academiei Române, între anii 1882 și 1884.

Educat la Academia Mihăileană, și-a continuat studiile în Germania, unde a luat parte la mișcările politice ale vremii. Ulterior, a devenit secretar particular al lui Alexandru Ioan Cuza. După aceea, s-a întors împotriva lui Cuza, devenind membru în guvernul liberal al lui Ion Brătianu.

În 1899 a fost ales lider al partidului ca succesor al lui Ion Brătianu. În această calitate a fost ales de patru ori prim-ministru. Deși un om cu mare capacitate de muncă, era reprezentantul al celui mai strâmt naționalism și disprețuia tot ce era "străin", făcând astfel foarte mult pentru a întârzia dezvoltarea politică și industrială a țării sale.

A fost numit secretar permanent al Academiei Române, devenind o autoritate recunoscută în numismatica românească. Ca secretar al academiei, a asistat publicarea colecțiilor de documente istorice făcute de Constantin Hurmuzachi (30 de volume, București, 1876 - 1897), precum și alte acte și documente în afară de pamflete politice minore.

În 1907, în timpul ultimei guvernări a lui Dimitrie A. Sturdza, I.I.C. Brătianu, ministru de interne, și generalul Alexandru Averescu, ministru de război, au condus acțiunea de reprimare a țăranilor răsculați.

A murit într-un spital de boli mintale, fiind suferind și în perioada cât a fost prim-ministru.

• Caricaturi de Nicolae S. Petrescu-Găină
• 

  Dimitrie Sturdza
 
• 

  1 Mai 1900 - 8 ore de lucru
 
• 

  Cazacioc
 
• 

  Puterea
 
• 

  Sâc...
 
• 

  Alungat din paradisul puterii
 
• 

  Dinasticismul tradatorului
 
• 

  Cei doi trădători

Părinți	Alexandru (Sandu) Sturdza
Căsătorit cu	Honorina Rosetti

·         1915 (8/21): A murit Virgil Oniţiu, prozator, publicist şi traducător; îi revine meritul de a fi înfiinţat Fondul „Coresi”, destinat să ajute profesorii în editarea manualelor; membru corespondent al Academiei Române din 1902 (n. 1864) – 100 de ani. NOTĂ: Dicţionarul scriitorilor români M-Q (2001) dă moartea la 21 octombrie 1915.

* 1927: Arhiducesa Maria Theresa de Austria (15 iulie 1845 – 8 octombrie 1927) a fost membră a Casei de Habsburg-Lorena.

Maria Theresa a fost fiica cea mare a Arhiducelui Albert, Duce de Teschen și a Prințesei Hildegard de Bavaria. La 18 ianuarie 1865, la Viena, s-a căsătorit cu Ducele Filip de Württemberg, membru al unei ramuri a Casei regale de Württemberg. El era fiul Ducelui Alexandru de Württemberg (1804-1881) și a Prințesei Marie de Orléans (1813-1839).

Maria Theresa și Filip au avut cinci copii:

• Ducele Albrecht (1865–1939)
• Maria Amelie (1865–1883)
• Maria Isabella (1871–1904); s-a căsătorit cu Prințul Johann Georg de Saxonia, al doilea fiu al regelui George I al Saxoniei
• Ducele Robert (1873–1947)
• Ulrich (1877–1944)

Maria Theresa de Austria

Ducesă de Württemberg

Părinți Arhiducele Albert, Duce de Teschen Prințesa Hildegard a Bavariei  Frați și surori Arhiducesa Matilda de Austria  Căsătorită cu Ducele Filip de Württemberg Copii Ducele Albrecht Ducesa Marie Amélie Ducesa Maria Isabella Ducele Robert Ducele Ulrich

·         1928: S-a stins din viata Larry Semon, comediant american celebru in epoca filmului mut, la varsta de 39 de ani.

·         1939: A murit George Mihail Zamfirescu, scriitor român. (Domnişoara Nastasia”, “Idolul şi Ion Anapoda”, “Maidanul cu dragoste”, “Sfânta mare neruşinare”); (n.13.10.1898).

·         1954: A decedat Dimitrie D. Pompeiu, unul dintre creatorii şcolii matematice româneşti, membru al Academiei Române (n.22.10.1873).

·         1959: A murit compozitorul, dirijorul şi profesorul Constantin Baciu; (n. 1885).

·         1967: Clement Attlee, politician englez, prim-ministru al Regatului Unit (n. 1883)

·         1973: Gabriel Honoré Marcel (n. 7 decembrie 1889, Paris – d. 8 octombrie 1973, Paris) a fost un filozof, dramaturg, editor de carte, critic literar și teatral, muzicolog și teatrolog francez.

Gabriel Marcel este fiul unui diplomat, Henry Marcel, secretar de stat, ministrul Franței la Stockholm (Suedia), devenit apoi director al Institutului de Arte Plastice (Beux-Arts), al Bibliotecii Naționale și al muzeelor naționale. Încă din copilărie, Gabriel Marcel se familiarizează cu atmosfera unei tradiții protestante (calvinism, Zwingli) și cu spiritualitatea unui iudaism laicizat dinspre mamă, Laure Meyer, precum și cu o tradiție agnostică pe linie paternă.

Până la sfârșitul vieții sale, Gabriel Marcel păstrează relații foarte strânse – implicat fiind și familial – cu vârfurile Bisericii Reformate din Franța, ceea ce, alături de conversiunea sa, din 1929, la catolicism, contribuie la închegarea unei atitudini spirituale ecumenice. Această sinteză religioasă se întregește, spre sfârșitul activității sale creatoare, printr-o declarată afinitate a gândirii lui Gabriel Marcel cu spiritualitatea teologiei ortodoxe.

În 1893, după decesul mamei sale, tatăl se recăsătorește cu Marguerite Meyer, sora mamei lui Gabriel Marcel. Acest eveniment familial – filtrat prin optica unei hermeneutici filozofico-artistice – se va sublima în textura dramatică a mai multor piese de teatru ale sale. Problematica oedipiană – transpusă în contextul unei interpretări metafizice – va fi mereu prezentă în teatrul marcelian, care are o predilecție pronunțată pentru desfășurarea acțiunii dramatice în cadrul spațiului familial. Încă din copilărie călătorește mult, familiarizându-se cu marile orașe de artă.În 1910 devine agrégé în filozofie. Titlul tezei sale de doctorat este Ideile metafizice ale lui Coleridge în raporturile lor cu filosofia lui Schelling. De altfel, referința la filosofia lui Schelling va rămâne una din constantele gândirii marceliene. Din 1912 va începe o carieră pedagogică, practicată, cu intermitențe, până în 1941. Predă filosofia la Liceul din Vendôme. Începînd din 1914, în cadrul unei unități speciale a armatei franceze și a Crucii Roșii, Gabriel Marcel se ocupă de regăsirea soldaților dispăruți pe câmpul de luptă. Pe parcursul acestei activități, Marcel își aprofundează interesul său pentru fenomenele paranormale. Descoperirea capacităților sale mediumnice constituie o adevărată revelație pentru tânărul creator. Publică primele sale creații dramatice cu titlul Le Seuil invisible, conținând piesele La Grâce și Le Palais de sable, la Editura Grasset. Între anii 1915 și 1918, predă filosofia la Liceul „Condorcet” din Paris. În 1919 se căsătorește cu Jacqueline Boegner, fiica pastorului Alfred Boegner (directorul Misiunii Evanghelice) și verișoara pastorului Marc Boegner, unul dintre reprezentanții iluștri al Bisericii Reformate. Importanța acestei comunități religioase în Franța secolului XX este considerabilă, întrucât, într-o proporție majoritară, marea burghezie bancară este de obediență reformată. Jacqueline Boegner – deși Marcel se convertește la catolicism în 1929 – va rămâne, până la sfârșitul vieții sale (1947), protestantă. Din 1919 este profesor de filozofie la Liceul din Sens până în anul 1922. Experiențele pe terenul învățământului liceal nu-i procură, însă, o reală satisfacție intelectuală. Pe de o parte, prelegerile sale sunt prea dificile pentru elevi, pe de alta, necesitatea de a-și manifesta autoritatea profesorală îl obosește pe filozof. Marcel nu se va mai întoarce în învățământul liceal decât în perioadele de criză majoră : adică între 1939-1940, când va preda cursuri de filozofie la Paris, și în 1941, la Montpellier. În 1919 își începe cariera de critic literar și teatral. Publică primul său articol în prestigioasa revistă literară la Nouvelle Revue Française (N.R.F.) la 1 septembrie 1919 (N.R.F., 6e année, n° 72, pp. 618-627). Urmează o serie impresionantă de articole, cronici literare și dramatice în revistele N.R.F. și L’Europe Nouvelle. În 1921 apare, la Grasset, piesa Le Coeur des Autres. Colaborând intens la N.R.F., Gabriel Marcel îl întâlnește pe remarcabilul critic literar Charles Du Bos. O prietenie de o viață se leagă între cei doi gânditori. În 1922 devine lector la Editurile Grasset și Plon. La Plon îi este încredințat postul de director al colecției de literatură universală „Feux croisés”. Va îndeplini această funcție timp de aproape trei decenii. Articolele, eseurile și studiile sale critice și filosofice apar în cele mai importante reviste culturale ale epocii : Sept, Temps présent și La Vie intellectuelle. În 1923 publică, la Editura Stock, piesa L'Iconoclaste, în 1925 apar piesele Un Homme de Dieu, La Chapelle ardente și Le Quatuor en fa dièse. La Chapelle Ardente este reprezentată la Teatrul Le Vieux-Colombier în regia lui Gaston Baty. Reprezentată în 1949, piesa Un Homme de Dieu va fi considerată primul monument al teatrului existențialist. În 1926 participă activ la reuniunile cenaclului „Union pour la Vérité” al lui Paul Desjardins și la Decadele de la Pontigny (transformate după război în întîlnirile de la Cerisy-La-Salle). În 1928 publică Journal métaphysique (trad. în românește de Dorin Ștefănescu, Timișoara, Ed. Amarcord, 1995). Inspirat de dialectica hegeliană, influențat de spiritualismul lui Bergson, de raționalismul lui Brunschvicg și de existențialismul creștin al lui Kierkegaard, Gabriel Marcel devine, prin apariția Jurnalului metafizic, unul din cei mai importanți gânditori contemporani. Una din cheile reflecției marceliene este distincția subtilă stabilită între Existență și Obiectivitate. Nu lipsesc din Jurnal nici meditațiile asupra fenomenelor paranormale șis asupra științelor oculte (spiritism, levitație, telepatie, magie, alchimie etc.). La 6 octombrie 1928 apare în L’Europe Nouvelle (n° 556, p.1344) comentariul lui Gabriel Marcel asupra romanului Les Conquérants al lui André Malraux. Criticul emite ipoteza că numai printr-o implicare personală în atrocități a romancierului a putut să fie creată o imagine atât de vie a absurdului existențial. Malraux ripostează, la 20 octombrie, în paginile aceleiași reviste (L’Europe Nouvelle, n° 558, p. 1411), respingând cu vehemență observațiile morale marceliene, pe care le consideră prea pioase, recunoscând însă faptul că zugrăvirea abisurilor existențiale din roman a fost înfăptuită pe fundalul unor experiențe reale și personale. Controversa dintre cei doi se încheie totuși cu victoria argumentelor metafizice invocate de Marcel, acestuia revenindu-i, de altfel, ultimul cuvânt (L’Europe Nouvelle, ibidem). Gabriel Marcel devine, treptat, unul dintre criticii cei mai importanți ai momentului. Vasta sa operă critică cuprinde în jur de 300 de recenzii, studii sau note critice care pot fi regrupate sub formă de monografii dedicate celor mai renumiți autori ai literaturii franceze din secolul XX : Marcel Proust, André Gide, François Mauriac, André Malraux, Albert Camus etc. O culegere de texte marceliene consacrate operei literare și dramatice a lui Jean-Paul Sartre a apărut la Editura Vrin, în 1981 (L’existence et la liberté humaine chez Jean-Paul Sartre). De menționat, de altfel, faptul că Sartre frecventa întrunirile literare ce aveau loc săptămânal, timp de mai mulți ani, la domiciliul parizian al lui Marcel. La 23 martie 1929 – ca răspuns la apelul lui François Mauriac și după o pregătire spirituală de câteva săptămîni sub îndrumarea lui Gaston Fessard, S.J. – Marcel se convertește la catolicism. Este botezat și acceptat în sânul Bisericii Catolice franceze. La convertirea filozofului a contribuit, nu în mică măsură, și Charles Du Bos, adeptul unui catolicism spiritual. În 1931 publică Trois pièces la Editura Plon (Le regard neuf, Le Mort de demain, La Chapelle ardente). În 1932 apare, la Editura Vrin, monografia lui Jean Wahl consacrată operei filosofice și dramatice a lui Gabriel Marcel. Conferință la Societatea de Filosofie din Marsilia : Positions et approches concrètes du mystère ontologique. În 1933 apar piesele Le monde cassé și La Soif la Editura Desclée de Brouwer,iar în 1935, la Editura Aubier, Etre et Avoir (A fi și a avea). Această operă este, de fapt, o continuare a Jurnalului filozofic, de la data de 10 noiembrie 1928 până la 30 octombrie 1933, urmată de o suită de patru eseuri "esențiale” pentru practicarea cugetării moderne. În A fi și a avea – pe lângă distincția fundamentală postualtă în titlu și explicitată pe larg pe parcursul cărții – Marcel inaugurează o metodă cu totul nouă în contextul reflecției contemporane. Prin această operă, filosofia “concretă” și “neosocratismul” marcelian sunt introduse în conștiința modernă. În paginile acestei opere de un răsunet excepțional, se cristalizează o adevărată hermeneutică organică a ființei. Concepția lui Schelling, după care meditația trebuie să se reformuleze, să se autodepășească și să-și păstreze deci caracterul ei proteic, își găsește în cartea lui Gabriel Marcel o ilustrare remarcabilă. În 1936 la Grasset apare piesa Le Chemin de crête, Plon editează piesa Le Dard, iar Editura Stock publică Le Fanal. Marcel alternează creațiile sale filosofice cu cele dramatice, considerând că ele nu sunt decât părțile aceluiași întreg. Conform viziunii marceliene, dramele reprezintă o încarnare concretă a esenței filosofiei lui, iar, complementar, filosofia sa constituie o sublimare a dramaturgiei sale metafizice. În 1937 la Congresul internațional de filosofie de la Paris susține o polemică cu Léon Brunschvicg. În 1938 piesa Le Fanal este reprezentată la Comédie-Française. În 1939 publică studiul Monarchie et Catholicisme în Cahiers des cercles monarhistes universitaires (numărul din iulie-august). Timp de decenii, opțiunea politică marceliană rămâne constantă, situându-se pe pozițiile unei spiritualități tradiționaliste. În 1940 apare Du Refus à l’Invocation la Gallimard, volum reeditat, cu titlul Essai de philosophie concrète, în colecția "Idées”. Figurează pe lista autorilor interziși de către autoritățile germane. În timpul Ocupației, trăiește în zona liberă, administrată de către guvernul de la Vichy. În 1944 publică Homo viator la Editura Aubier. Elaborează principiile unei metafizici a speranței. Ca și Socrate, care își termina dialogul Fedru (Phaidros) cu o rugăciune adresată marelui Pan, Gabriel Marcel își încheie Homo viator cu invocarea geniului tutelar al umanității. Noua ediție este revăzută și întregită în 1963, an în care apare și piesa L'Horizon, editată de “Les Etudiants de France”. În 1946 îl întâlnește pe Heidegger la Freiburg. Publică La métaphysique de Royce la Aubier și Théâtre comique (Colombyre; La Double expertise; Les Points sur les i; Le Divertissement posthume) la Editura Albin Michel în 1947. Călătorește în Spania, Portugalia, Austria și Germania. În 1948 dirijează conferința UNESCO de la Beirut. Paul Ricoeur publică în același an Gabriel Marcel et Karl Jaspers la Editura Temps présent din Paris. Gabriel Marcel este la apogeul activității sale creatoare, îi este decernat distincția de Ofițer al Legiunii de Onoare. În 1949 îi este decernat Marele Premiu pentru literatură al Academiei Franceze și publică la Editura Plon, piesele L'Emissaire, Le Signe de la Croix, La Fin des temps în volumul Vers un autre royaume. Editurile Nauwelaerts și Vrin reeditează Positions et approches concrètes du mystère ontologique. Predă o suită de conferințe "Gifford lectures” la Universitatea din Aberdeen. În 1950 opera lui dramatică se întregește cu piesa La Fin des Temps, publicată la Editura Réalités. În 1951 întreprinde o serie de conferințe în Maroc și în marile orașe ale Americii de Sud. Apare Le Mystère de l'être( Vol. I. Réflexion et mystère. Vol. II. Foi et réalité) (reeditare în 1967, în colecția „Foi vivante”, la Editura Flammarion-Aubier, și în 1993 la Éditions Universitaires). Publică Les Hommes contre l'humain la Editura La Colombe (volum reeditat de A. Fayard în 1968) și piesa Rome n'est plus dans Rome, urmată de studiul Etudes sur le Théâtre, la Editura La Table ronde. În 1952 este numit membru al Institutului din Paris. Publică piesa Mon temps n'est pas le vộtre în 1953. În 1954 apare, la Plon, Le Déclin de la Sagesse,iar în 1955 Aubier editează L'homme problématique. Publică, la Plon, piesa Croissez et multipliez. În 1956 ține o serie de conferințe în Canada. Îi este decernat Premiul Goethe. 1957 : conferințe în Japonia. În 1958 apare piesa La Dimension Florestan la Plon. Publică Théâtre et Religion. Opera sa filosofică, dramatică și critică se întregește, astfel, printr-o sinteză teatrologică. Apare, la Flammarion, Présence et Immortalité (volum reeditat în colecția „10x18”, la Plon, 1968). În 1961 susține o serie de conferințe, „William James Lectures” la Universitatea Harvard (S.U.A.). În 1962 Xavier Tilliette, S.J., publică Gabriel Marcel ou le socratisme chrétien, în colecția „Philosophes Contemporains”, volum editat de Desclée de Bouwer. În 1964 îi este decernat Premiul Păcii. Publică La Dignité humaine la Aubier. Apar Fragments philosophiques (1909-1914) la Editura Nauwlaerts din Louvain (Belgia) și Paris. Marcel își continuă, la revista Les Nouvelles Littéraires, activitatea de critic dramatic. Teatrul absurd (Ionesco, Beckett, Adamov) nu satisface exigențele spirituale ale criticului. 1965 : conferințe în S.U.A. și în Japonia. În 1967 apare, la Plon, volumul Le secret est dans les îles, conținând piesele Le Dard, L'Emissaire și La Fin des temps. În 1968 apare volumul Entretiens Paul Ricoeur - Gabriel Marcel la Aubier.Publică Pour une Sagesse tragique et son au-delà la Plon. Metafizica marceliană se articulează din perspectiva unei ontologii de-a dreptul dramatice. În 1969 îi este decernat Premiul Erasmus, pe care îl împarte cu fizicianul Carl Friedrich von Weizsäcker. În 1971 publică, la Gallimard, opera autobiografică En chemin, vers quel Eveil ? și Coleridge et Schelling la Aubier-Flammarion. În 1973 apare , la Plon, Cinq Pièces majeures (Un Homme de Dieu, Le monde cassé, Le Chemin de crête, La Soif, Le Signe de la Croix). La 8 octombrie 1973 se stinge din viață. În ultimele sale clipe este înconjurat de prietenii și discipolii lui cei mai intimi : Paul Ricoeur, Pierre Boutang și Emil Cioran. Postum, îi apare, la Fayard, volumul Percées vers un ailleurs, care conține piesele L'Iconoclaste și L'Horizon.

Opere:

Filozofie

• Existence et objectivité (1914).
• Journal métaphysique (1914-1923). Paris, Gallimard, 1927.
• Être et avoir (1918-1933). Paris, Aubier, 1935.
• Du refus à l'invocation. Paris, Gallimard, 1940. (Réédité en 1967 sous le titre Essai de philosophie concrète, Paris, NRF/Gallimard, 1967)
• Homo viator. Paris, Aubier, 1945.
• La Métaphysique de Royce. Paris, Aubier, 1945.
• Position et approches concrètes du mystère ontologique. Introduction par Marcel de Corte. Louvain, E. Nauwelaerts; Paris, Librairie philosophique J. Vrin, 1949.
• Le Mystère de l'être. Paris, Aubier, 1951. 2 vol.
• Les Hommes contre l'humain. Paris, La Colombe, 1951. Réédition: Fayard, 1968.
• Le Déclin de la sagesse. Paris, Plon, 1954.
• L'homme problématique. Paris, Aubier, 1955.
• Théâtre et religion. Lyon, Éditions E. Vitte, 1958.
• Présence et immortalité. Paris, Flammarion, 1959.
• La Dignité humaine. Paris, Aubier, 1964.
• Entretiens Paul Ricoeur, Gabriel Marcel. Paris, Aubier, 1968. Réédition: Présence de Gabriel Marcel, 1999.
• Pour une sagesse tragique et son au-delà. Paris, Plon, 1968.
• Coleridge et Schelling. Paris, Aubier, 1971.
• Gabriel Marcel interrogé par Pierre Boutang suivi de Position et approches concrètes du mystère ontologique. Paris, J.-M. Place Éditeur, 1977.
• Tu ne mourras pas. Textes choisis et présentés par Anne Marcel. Préface du P. Xavier Tilliette. Éditions Arfuyen, 2005.

Teatru

• Le Cœur des autres. Paris, Grasset, 1921.
• L'Iconoclaste. Paris, Stock, 1923.
• Un Homme de Dieu. Paris, Grasset, 1925.
• Le Monde cassé suivi de Position et approches concrètes du mystère ontologique. Paris, Desclée de Brouwer, 1933.
• Le Chemin de crête. Paris, Grasset, 1936.
• Le Dard. Paris, Plon, 1936.
• Le Fanal. Paris, Stock, 1936.
• La Soif . Paris, Desclée de Brouwer, 1938. Réédité sous le titre: Les cœurs avides, La Table Ronde, 1952.
• Théâtre comique : Colombyre ou le brasier de la paix - La double expertise - Les points sur les i - Le divertissement posthume. Paris, Albin Michel, 1947.
• Vers un autre Royaume : L'émissaire - Le signe de la croix. Paris, Plon, 1949.
• Rome n'est plus dans Rome. Paris, La Table Ronde, 1951.
• Croissez et multipliez. Paris, Plon, 1955.
• Mon temps n'est pas le vôtre. Paris, Plon, 1955.
• La dimension Florestan suivi de la conférence Le crépuscule du sens commun. Paris, Plon, 1958.

Critică literară și dramatică

• Bibliographie de la critique littéraire et dramatique de Gabriel Marcel. In : François Bréda, La critique littéraire et dramatique de Gabriel Marcel, Les Éditions Grinta, Cluj-Napoca, 2004. [1]

Gabriel Marcel

·         1992: Willy Brandt, născut Herbert Ernst Karl Frahm, (n. 18 decembrie 1913, Lübeck – d. 8 octombrie 1992, Unkel) a fost un om politic german. A fost cancelar al Germaniei în perioada 21 octombrie 1969 - 7 mai 1974, din partea SPD.

Willy Brandt

Părinți Martha Frahm[*]  Căsătorit cu Brigitte Seebacher[*] (1983–8 octombrie 1992) Rut Brandt[*] (1948–1980) Anna Carlotta Thorkildsen[*] (1941–1948)  Copii Peter Brandt[*] Lars Brandt[*] Matthias Brandt[*] Ninja Frahm[*]  Al 4-lea Cancelar federal al Germaniei  În funcție 22 octombrie 1969 – 7 mai 1974 Precedat de Kurt Georg Kiesinger Succedat de Helmut Schmidt Vicecancelar al Germaniei  În funcție 1 decembrie 1966 – 20 octombrie 1969 Precedat de Hans-Christoph Seebohm[*] Succedat de Walter Scheel Ministru de externe  În funcție 1 decembrie 1966 – 20 octombrie 1969 Precedat de Gerhard Schröder[*] Succedat de Walter Scheel Chairman of the Social Democratic Party  În funcție 16 februarie 1964 – 14 iunie 1987 Precedat de Erich Ollenhauer[*] Succedat de Hans-Jochen Vogel[*] Președinte al Bundesratului  În funcție 1 noiembrie 1957 – 31 octombrie 1958 Precedat de Kurt Sieveking[*] Succedat de Wilhelm Kaisen[*] Primar-guvernator al Berlinului  În funcție 3 octombrie 1957 – 1 decembrie 1966 Precedat de Otto Suhr[*] Succedat de Heinrich Albertz[*] President of the Abgeordnetenhaus of Berlin  În funcție 1955 – 1957 Precedat de Otto Suhr[*] Succedat de Kurt Landsberg[*] Member of the Abgeordnetenhaus of Berlin  În funcție 11 ianuarie 1951 – 1971 Deputat în Bundestagul Germaniei  În funcție 7 septembrie 1949 – 7 septembrie 1953

·         1998: A murit la Bucuresti, compozitorul român de origine evreiască, Anatol Vieru, pedagog și teoretician al muzicii românești clasice a secolului al XX-lea; (n. 8 iunie 1926, Iasi).

·         2001: Mongo Beti, scriitor camerunez (n. 1923)

·         2004 - Moare Jacques Derrida, filosof francez, promotor al teoriei deconstructiviste (n. 15 iulie 1930).

S-a născut în 1930 la El-Biar, în Algeria, într-o familie de evrei. Acolo face școala primară și liceul. Într-o Algerie care depindea de regimul pro-nazist de la Vichy, și în care începând din 1940 evreii erau excluși din învățământ și din justiție, Derrida este exmatriculat de la liceul Ben Aknoun.

Din 1942 învață la un liceu înființat de profesori evrei dați afară din învățământul de stat. Reîntors la Ben Aknoun, are o viață școlară dezordonată, gălăgioasă și îndreptată cu precădere spre activități sportive, din care nu lipsesc competițiile de tot felul.

Marele filosof de mai târziu visa în acel moment să devină fotbalist profesionist. Bacalaureatul din 1947 este un eșec pentru Derrida. în același timp, el trăiește stări de tulburare, inadaptare și retragere, citind foarte mult (Jean-Jacques Rousseau, André Gide, Friedrich Nietzsche, Albert Camus).

În perioada 1947-1948 participă la cursul de filosofie de la liceul Gauthier (Alger), unde este marcat profund de scrierile lui Bergson și Sartre. Din 1948 orientarea sa către filosofie este deja clară. Acum îl impresionează în mod deosebit Soeren Kierkegaard și Martin Heidegger. Anii 1952-1953 îl găsesc student la "École normale supérieure" din Paris, unde se împrietenește, printre alții, cu Bianco, Pierre Bourdieu, Serres. În 1943 îl cunoaște pe Michel Foucault.

În 1956 primește o bursă specială de auditor al cursurilor Universității Harvard. În această perioadă a citit scrierile lui James Joyce. În iunie 1957 se căsătorește, la Boston, cu Marguerite Aucouturier, împreună cu care va avea doi copii. În timpul războiului din Algeria, Derrida predă limbile franceză și engleză tinerilor algerieni. Din 1960 se instalează cu familia la Nisa și apoi predă la Sorbona și la Universitatea Johns Hopkins din Baltimore și la Universitatea Yale. Totodată, înființează împreună cu niște prieteni Asociația Jan-Hus, care sprijinea intelectualii cehi disidenți sau persecutați.

În 1983 este creat "Colegiul internațional de filosofie", al cărui prim director este chiar Derrida. Pe lângă aceste activități, el primește și un rol în filmul "Ghost Dance", alături de Pascale Ogier.

A decedat în 2004 la Paris.

Dintre lucrările sale sunt de reținut cele trei lucrări publicate în 1967, la debutul său - L`ecriture et la différence (Scriitura și diferența), De la grammatologie (Despre gramatologie) și La Voix et le phénomène (Vocea și fenomenul). Lucrul despre care se vorbește mai puțin este însă preocuparea sa spre Marx, (cel puțin) din ultimul lui deceniu de viață, situîndu-se astfel printre puținii gînditori contemporani care n-au subscris la noul val de respingere în bloc a operei celui la care au facut apel - mai mult sau mai puțin întemeiat - toate mișcările și statele comuniste:

"Că vor sau nu, că știu sau nu, toți oamenii de pe întreg pamîntul sînt astăzi, într-o anumită măsură, moștenitori ai lui Marx și ai marxismului...Nu există niciun precedent al unui astfel de eveniment. În întreaga istorie a omenirii...un astfel de eveniment (să repetăm: acela al unui discurs de formă filozofico-științifică care caută a se rupe de mit, de religie și de mistica naționalistă) deci acest eveniment s-a legat, pentru prima oară și în mod inseparabil, de niște forme mondiale de organizare socială (un partid cu vocație universală, o mișcare muncitorească, respectiv o confederație de state). Toate acestea propunînd un nou concept de om, de societate, de economie, de națiune - și mai multe concepte privitoare la stat și la dispariția acestuia." ("Spectrele lui Marx", Editura Polirom 1999, pag. 143-144)

Jacques Derrida

Căsătorit cu Marguerite Derrida[*] (1957–2004)  Copii Daniel Agacinski[*][4] Pierre Alféri[*]

·         2008 - A decedat George Emil Palade, medic şi om de ştiinţă american de origine română, laureat al Premiului Nobel pentru fiziologie şi medicină în 1974 (n. 19 noiembrie 1912). A  descoperit (1953) ribozomii (particule subcelulare care-i poartă numele), sediu al sintezei de proteine si a efectuat cercetări în domeniul organizării structurale şi funcţionale a celulei. A primit Premiul Nobel pentru Medicină în anul 1974, împreună cu belgianul Albert Claude şi cu americanul de origine belgiană Christian René de Duve. A fost membru de onoare din străinătate al Academiei Române (1975) (n. 1912). NOTĂ: În România se organizează în semn de omagiu pentru savantul George Emil Palade, la 19 noiembrie (ziua sa de naştere), „Ziua Cercetătorului şi Proiectantului din România”.

* 2008: Giovanni Giovannini (n. 30 mai 1920, Bibbiena, Arezzo – d. 8 octombrie 2008, Torino) a fost un jurnalist și scriitor italian.

A fost președintele Federației Italiene a Editorilor de Ziare (Federazione Italiana Editori Giornali, FIEG). Giovanni Giovannini a absolvit Facultatea de Drept la Universitatea din Torino. După ce a stat doi ani într-un lagăr de concentrare din Germania, revine în 1945 la Torino, unde își începe cariera de jurnalist la ziarul La Stampa.

Giovanni Giovannini

* 2010: Bernard Charles Henri Clavel (n. 29 mai 1923, la Lons-le-Saunier - d. 8 octombrie 2010, la La Motte-Servolex^[6], și înhumat la Frontenay) a fost un scriitor francez. Participant la mișcarea care se opunea ocupării Franței de către naziști, Rezistența franceză, a cărei experiență îi va marca întreaga viață, scriitorul critică războiul, evocă sentimentul de înstrăinare specific marilor orașe și evidențiază valorile umane.

Opera:

• 1959 - Spaniolul („L'Espagnol”);
• 1962 - Casa altora („La maison des autres”);
• 1963 - Cel care ar fi vrut să vadă marea („Celui qui voulait voir la mer”);
• 1964 - Inima celor vii („Le coeur des vivants”);
• 1970 - Fructele iernii („Les fruit de l'hiver”), roman pentru care a primit Premiul Goncourt în 1968.

Bernard Clavel

·         2011: Dennis Ritchie, unul din creatorii limbajului de programare C și al sistemului de operare UNIX (n. 1941)

·         2012: A murit Aureliu Busuioc, scriitor, ziarist şi dramaturg din R. Moldova; S-a născut pe 26 octombrie 1928 în satul Codreanca, din județul interbelic Orhei. A urmat liceul „T. Boga” din Timișoara. A învățat și la Școala Militară de Ofițeri Activi de Transmisiuni din Sibiu, pe care a abandonat-o în timpul examenelor finale pentru a fi „repatriat”. Revine în Moldova în 1949si studiază la Institutul Pedagogic de Stat „Ion Creangă” din Chișinău. A fost șef de sector la ziarul oficial al comunistilor din RSS Moldoveneasca, „Moldova socialistă”, redactor- șef adjunct la revista „Chipăruș”, redactor-șef la ziarul „Tinerimea Moldovei”, consultant literar, iar în 1977-1987 secretar al Comitetului de conducere al Uniunii Scriitorilor din Moldova. Romanul său „Singur în fața dragostei” (1966) a fost ecranizat la Moldova-film. A fost de asemenea autor al mai multor scenarii de film.

·         2013: A incetat din viata  graficianul, desenatorul, gravorul şi ilustratorul de carte Ion Panaitescu; (n. 1936).Lucrările sale de gravură și grafică de șevalet au fost premiate în România, Italia, Franța și Polonia. A făcut parte din colectivul de artiști ai  Atelierului de Gravură din București, locul de referință al gravurii românești în perioada anilor ’70 și ’80. A absolvit in 1969 institutul de arte plastice „Nicolae Grigorescu” si in anul urmator a devenit membru al Uniunii artiștilor plastici din România. A avut expoziții personale la Turda (1976), București (1978, 1986, 1989, 1996, 2000, 2002), Mogoșoaia (2003), Bacău (1997), Roma (1974, 1988), Copenhaga (1983), Veneția (2001). A participat la saloanele de carte ilustrată de la München, Leipzig, Bratislava, Brno și la cele mai importante expoziții naționale și internaționale de grafică, gravură, desen și ilustrație de carte în peste 30 de orașe de pe patru continente.

Sărbători

·         Calendar religios 8 octombrie 
- Calendar crestin ortodox: 
Sf Cuv Pelaghia si Taisia 
- Calendar crestin greco-catolic: 
Cuvioasa Pelagia 
- Calendar crestin romano-catolic: 
Sfantul Simeon Batranul; Ioan Calabria

·         Ziua Mondiala a Ingrijirii Paleative

RELIGIE ORTODOXĂ 8 Octombrie

Sf Cuv Pelaghia și Taisia

Din Sinaxar:

În aceasta luna, în ziua a opta, pomenirea Preacuvioasei Maicii noastre Pelaghia, care mai înainte a fost desfrânata.

Aceasta sfânta a fost în zilele împaratului Numerian; ea era din cetatea Antiohiei si umbla pe la jocuri si prin teatre, si facând desfrâu a strâns avere mare din acea rea agonisire. Apoi luând învatatura de la oarecare om sfânt anume Non episcopul, pocaindu-se cu caldura si botezându-se, îsi lepada toata averea, ca si cum ar fi fost niste gunoaie, si îmbracându-se cu haine de par, schimbându-se în chip barbatesc si tainuindu-se, s-a dus în muntele Maslinilor. Aici s-a închis într-o chilie si si-a petrecut viata ce i-a mai ramas cu placere dumnezeiasca si a raposat cu pace.

Tot în aceasta zi, Sfânta Pelaghia fecioara.

Aceasta a fost de la Antiohia Siriei de neam mare; si aflând conducatorul tarii aceleia ca este crestina, a trimis ostasi sa o prinda. Deci ei mergând acolo i-au înconjurat casa, vrând sa o rapeasca; iar sfânta prinzând de veste i-a rugat sa-i îngaduie putin si ei au ascultat-o; deci stând ea catre rasarit, la locul unde-si facea rugaciunea, ridicându-si mâinile în sus si înaltându-si ochii la cer, s-a rugat multa vreme lui Dumnezeu ca sa nu o lase sa cada în mâinile ostasilor, ci sa ridice catre Dânsul curata si sfintita jertfa fara prihana; apoi suindu-se deasupra casei, s-a aruncat pe sine în prapastie si si-a dat sufletul lui Dumnezeu. Pe aceasta Sfântul Ioan Gura de Aur cu laude a cinstit-o pentru curatia fecioriei ei si pentru multa ei nevointa.

Tot în aceasta zi, Sfânta Taisia, care a fost desfrânata.

Sfanta Taisia a trait in Egipt in secolul al V-lea. Ramasa orfana dupa moartea parintilor ei instariti, ea a dus o viata evlavioasa, impartindu-si averea la saraci si oferind salas in casa ei pelerinilor straini. Taisia s-a hotarat sa-si dedice viata lui Hristos si sa nu se marite niciodata.

Dupa ce si-a cheltuit toata mostenirea, Taisia a fost tentata sa faca rost de mai multi bani prin orice mijloace, incepand sa duca o viata pacatoasa. Parintii din Sketis de langa Alexandria auzind de caderea ei, l-au rugat pe Sf. Ioan Piticul (Ioan Colovul, praznuit in 9 noiembrie) sa mearga la Taisia si sa o convinga sa se pocaiasca de cele rele. "Ea a fost buna cu noi si acum ar trebui s-o ajutam", spusera ei. Tu, parinte, esti intelept. Du-te si incearca sa-i salvezi sufletul iar noi ne vom ruga la Dumnezeu sa te ajute".

Parintele s-a dus la casa Taisei dar servitorul n-a vrut sa-l lase sa intre. Atunci Sf. Ioan i-a spus servitorului sa-i transmita stapanei lui ca i-a adus ceva de pret. Taisia, stiind ca de multe ori calugarii gasesc perle pe malul marii , i-a spus servitorului sa-l lase pe Ioan inauntru. Sfantul s-a asezat, a privit-o in ochi si a inceput sa planga. Taisia l-a intrebat de ce plange si Sf. Ioan i-a raspuns: "Cum sa nu plang cand ai uitat de Mirele Tau, Domnul nostru Iisus Hristos si faci voia satanei cu faptele tale?"

Cuvintele sfantului i-au strapuns sufletul Taisiei ca o sageata de foc dandu-si seama ce viata pacatoasa ducea. Cu frica, ea l-a intrebat pe sfant daca Dumnezeu ar accepta pocainta unei pacatoase ca ea. Sf. Ioan i-a raspuns ca Mantuitorul asteapta pocainta ei. De aceea a venit EL pe pamant, sa caute si sa  mantuiasca pe pacatosi. "EL te va primi cu dragoste" mai adauga sfantul "si ingerii se vor bucura impreuna cu tine". Dupa cum Insusi Mantuitorul a spus, "mare bucurie se face in cer pentru un pacatos care se pocaieste (Luca 15:7).

Sentimentul de pocainta a pus stapanire pe ea si vazand in cuvintele sfantului o chemare de la Dumnezeu de a se intoarce la EL, Taisia cauta cat mai repede o cale de a-si salva sufletul. S-a ridicat si a plecat din casa fara nici un cuvant si fara sa lase dispozitii despre ce se va intampla cu proprietatea sa, astfel incat s-a mirat si Sf. Ioan de reactia ei. Urmandu-l pe Sf. Ioan in pustie, ea s-a grabit sa se intoarca la Dumnezeu prin penitenta si rugaciune. La caderea noptii, parintele i-a pregatit Taisiei un culcus si o perna din nisip pe care sa se odihneasca si el a mers putin mai departe pentru a-si face rugaciunile de seara dupa care s-a pus si el la odihna.

Dar la miezul noptii sfantul a fost trezit de o lumina ce venea din cer si o invaluia pe Taisia, in locul unde aceasta dormea. In lumina minunata el vazu ingerii din cer cum duceau cu ei sufletul Taisiei. Apropiindu-se de ea, sfantul isi dadu seama ca Taisia murise.

Sf. Ioan I-a cerut in rugaciune lui Dumnezeu sa-i arate daca Taisia s-a mantuit sau nu. Atunci un inger al Domnului a venit la el si i-a raspuns:, "Avva Ioan, o ora de pocainta din partea ei a facut cat o multime de ani pentru ca s-a pocait din tot sufletul si cu toata zdrobirea de inima. "

Dupa ce a ingropat trupul sfintei, Sf. Ioan s-a intors la Sketis si le-a spus calugarilor ce s-a intamplat. Toti au dat slava lui Dumnezeu pentru ca s-a milostivit de Taisia, care s-a pocait ca si talharul de pe cruce, intr-o singura clipa.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

ARTE 8 Octombrie

MUZICĂ 8 Octombrie

Gaetano & Giovanni Meneghetti - Violin Sonatas & Concertos

Best Songs of Sade - Sade Greatest Hits Full Album 2019

Music Of Beauty And Romance - Most Guitar Love Songs of ALL TIME

POEZIE 8 Octombrie

Marina Ţvetaeva

Biografie - Marina Ţvetaeva

Marina Ivanovna Ţvetaeva s-a născut la Moscova pe 8 octombrie (26 septembrie-stil vechi) 1892 în familia unui profesor universitar.
De la vârsta de 6 ani începe să scrie versuri, atât în limba rusă, cât şi în poloneză şi finlandeză.
Învaţă la Moscova, apoi în pensioane din Europa, respectiv Elveţia şi Germania. Primele versuri pe care le publică, atrag atenţia criticilor vremii(V. Briusov, M. Voloşin, N. Gumiliov), fiind considerată de către aceştia o poetesă deosebită.
În 1912 se căsătoreşte cu Serghei Efron , ofiţer în garda albă şi, se pare, agent dublu.
În 1922 – emigrează la Berlin, apoi se mută în Praga.
În 1925 se stabileşte în Franţa.
În 1939 se întoarce în Rusia Sovietică. La scurt timp, îi sunt arestaţi soţul şi fiica, soţul fiind împuşcat, iar Ariadna închisă în Gulag, unde va supravieţui 16 ani. Ţvetaeva aproape că nu mai scrie poezie, se dedică traducerilor.
La începutul războiului se evacuează la Elabuga. Nu are un loc de muncă, nu are o casă.
La 31 august 1941 se sinucide, precum Maiakovski şi Esenin cu 11 şi respectiv 16 ani înainte.

Opera autoarei cuprinde:

- Poezie:
„Album de seară” (1910),
„Verste” (1921),
„Tabăra lebedelor”,
„Profesia”, „Psyche”(1923),
„După Rusia” (1928),
poemul satiric „Vânătorul de şobolani” (1925),
„Poemul sfârşitului” (1926).

- Proză, eseuri, memorii

Tentativă de gelozie

Cum trăieşti cu alta, oare,
E mai simplu? - Vâsle bat! -
Ca profilul unor ţărmuri,
Iute, s-a îndepărtat.

Amintirea mea, un plaur?
(Sus, pe cer - nu pe talaz!)
Suflete surori voi-v-aş
Nu îndrăgostite - azi!

Cum trăieşti oare cu-o simplă
Muritoare? Fără zei?
Suverana-i detronată,
Tu, la fel (naintea ei).

Cum trăieşti - cu griji mărunte?
Te strecori? Te îmbrânceşti?
Veşnic bir banalităţii,
Sărăcuţele, plăteşti?

"Neorânduială, zbucium -
Basta! Casă-mi închiriez."
Cum trăieşti cu-o oarecare -
Tu, alesul meu, ales?

Sunt merindele mai bune,
Mai fireşti? Zi tot ce ai!
Cum trăieşti cu-n simulacru,
Tu, despot peste Sinai!?

Cum trăieşti cu o străină
De prin preajmă? Dragă - da?
Al lui Zeus frâu, ruşinea,
Nu loveşte fruntea ta?

Cum trăieşti - voinic şi teafăr -
Cântecele sună? Tac?
Rănile conştiinţei treze,
Sărăcuţele, ce-ţi fac?

Cum trăieşti - e greu tributul -
Cu o marfă dintr-un vraf?
După marmuri de Carrara,
Cum trăieşti cu-n ghips, cu-n praf?

(Dintr-un bloc era zeiţa,
Dăltuit - şi-apoi zdrobit!)
Cum trăieşti cu-o oarecare,
Tu, stăpân al lui Lilith!?

Eşti sătul de noutatea
De la târg? De vrăji sătul?
Cum trăieşti cu-o pământeană,
Simţu-al şaselea de nu-l

Afli-n ea? Dar fericire
Ai găsit? În negrul hău -
Cum trăieşti, iubire? Greu ţi-e?
Cum, cu altul, îmi e greu?

poezie de Marina Ţvetaeva  Din poezia de dragoste a lumii (1965), traducere de Maria Banuş

* * *

Ce lene-ţi mai era să vii!
Din jilţ te ridicai cu greu,
- Prin veselia-mi orice zi
Ţi-aş fi înveselit-o eu.

Te sâcâia să faci un pas,
În nopţi târzii, pe ger cumplit.
- Prin veselia-mi orice ceas
Eu ţi l-aş fi întinerit.

Nu-ţi caut vină - n-are rost.
Erai răutăcios? - Nici gând:
- Eu tinereţea ta am fost,
Pe lângă tine-alunecând.

poezie de Marina Ţvetaeva din Poezii (25 octombrie 1914), traducere de Aurel Covaci

* * *

Iubito, zarea cum ardea!
Treceau pe stradă soldăţei.
Murind, îmi spuse mama mea:
"Azi straie băieţeşti să-ţi iei!

Au soarta-n mână băieţaşii
Dar alta-i a fetiţei parte:
Nu treci - cât de sprinţari ţi-s paşii -
De inimioară mai departe."

Ea cugeta, cânta soldatul,
Dar până-a nu simţi că moare,
Se zbănţui sub dânsa patul:
Fusese-n viaţă dansatoare!

... Şi dacă inimile rupte
Se cos fără lecuitor,
Ai cap - cu inima să lupte -
Şi pentru cap, oricând - topor.

poezie de Marina Ţvetaeva din Poezii (iunie 1920), traducere de Aurel Covaci

Monica Pillat

Biografie Monica Pillat

PILLAT Monica, se naste la 8 oct. 1947, Bucuresti. 

Prozatoare si poeta. 

Fiica lui Dinu Pillat si a Corneliei (n. Ene-Filipescu). 

Studii liceale la Bucuresti (196l-l965). Facultatea de Limbi Germanice a Univ. din aceeasi localitate, sectia engleza (1965-l970). Asistent la Facultatea de limbi straine a aceleiasi Univ. (lb. si literatura engleza). 

Doctor in filologie cu teza Modernitatea nuvelei fantastice a lui EA. Poe (1978). Debut cu poezia Elan, in revista Luceafarul (1965). 

Alte colab. la Romania literara. Steaua, Viata Romaneasca, Ramuri. Debut editorial cu romanul Cei 13 si misterul (1968), reluat ca prim episod in romanul in trei parti Corabia timpului (1976). Voi. de versuri: Corabii (1970) si Imaginatia ecoului (1981). Eseuri critice in volum Iesirea din contur (1985). 

Premiul Uniunii Scriitorilor pe 1968.

Situabila in categoria „literaturii pentru copii", proza din Cei 13 si misterul (1968) si Corabia timpului (1976) nu se adreseaza mai putin cititorului „matur". Caci, daca evoca un univers specific virstei infantile, aflata in intima comuniune cu natura transfigurata de o imaginatie activa, atrasa de „mister" si aventura si investind „lumea celor care nu cuvinta" cu trasaturi umane, aceasta proza e marcata si de constiinta usor ironica a conventiilor utilizate. imprumutate romanului de aventuri si celui politist, precum si literaturii S.F., ele sustin in egala masura, printr-o subtila imbinare, substanta poetica a viziunii; latura carnavalesca, de comedie a mastilor antropomorfice aplicate vietuitoarelor ce-l insotesc pe Baiat in calatoriile-i insolite, e dublata de lirismul participarii la dialogul cu elementele micro si macro cosmosului. 

Recuperarea sensibilitatii copilaresti, a „timpului iubirii" si „prieteniei fara sfirsit", constituie „morala" generoasa pe care aceste carti o reliefeaza cu o fantezie sclipitoare, de o mare inventivitate, dar si cu un umor tandru, in buna traditie a unor Lewis Carroll si A. de Saint-Exup6ry. Versurile din Corabii (1970) incearca sa impace, intr-o structura disciplinat-clasica, abstractiunile unui fel de „Gedankenlyrik", tentata de alegoria unor atitudini spirituale, cu vizionarismul cosmic de factura romantica. Reusitele sint partiale, neputindu-se inlatura un anume aer vetust (toamna e „cu plete de fum", „Piratul Soare vrea sa prade / fecioara Luna", „Corabii, versuri plutitoare, / Plecau pe sufletele-mari" etc.). 

Asemenea stridente dispar insa aproape cu totul in volumul Imaginatia ecoului (1981), remarcabil indeosebi la nivelul sugestiei unor stari ambigue, in care „fiinta e napadita de nefiinta", iar „nevazutul" se insinueaza tulburator in lumea obiectelor familiare (vezi Calatoria, Citadina, La groapa cu furnici. Lumina lina). Eseurile din volumul Iesirea din contur (1985), avind ca obiect opere de I. Creanga, G. Galaction, V. Voiculescu, St. Banulescu, H. Melville, E. Poe, L. Carroll, J. Fowles etc, isi propun sa analizeze „deschiderea spre vis a gindirii", „variantele aspiratiei de captare a evanescentelor in imuabilul artei". Criticul este aici „un hermeneut, un cititor de semne, un simbololog", folosind „sugestii din critica arhetipala, ontologia lui Noica si, intr-o mica masura, critica existentiala" (E. Simion). Nu lipsite de observatii fine, comentariile sint afectate insa de un anumit exces in cautarea valorilor simbolice ale textelor si de stilul poetizam.

OPERA: Cei 13 si misterul, roman, Bucuresti, 1968; Corabii, ' versuri. Bucuresti, 1970; Corabia timpului, roman. Bucuresti, 1976; Imaginatia ecoului, versuri Bucuresti, 1981; Iesirea din contur, eseuri. Bucuresti, 1985.

REFERINTE CRITICE: L.' Ulici, in Contemporanul, nr. 43, 1970; S. Titel, in Romania literara, nr. 3, 1977; R.G. Teposu, in Steaua, nr. 2,1977; E. Simion, in Luceafarul, nr. 4, 1977; B. Cioculescu, in Romania literara, nr. 23,1977; V. Cristea, in Romania literara, nr. 40, 1981; B. Cioculescu, in Ramuri, nr. 6, 1982; I. Cristofor, in Steaua, nr. 1, 1982; N. Steinhardt, Critica la persoana intii, 1983; E. Simion, in Romania literara, nr. 40, 1985; D. Micu, in Viata Romaneasca, nr. 3-4, 1986.

Lacune

Autor: Monica Pillat
Sursa: Revista România Literară
Data: Nr. 33 din 24 August 2007

Au început să cadă
Din rame poze pale
Şi din prăfoase plicuri
Se risipiră file.

Eram ca un scafandru
Visând printre epave
S-aducă naufragiul
Întreg la suprafaţă.

Înfăţişări desprinse
Din numele pierdute,
Scrisori de mult trimise
Soseau, luate de ape,
Din nicăieri spre nimeni.

De-aş fi putut ca fiul
De împărat să curăţ
Veşmintele şi spada
Din podul amintirii,
S-aleg din grajd fantasma
Celui din urmă tropot,
Aş fi aflat tărâmul
Fărâmă cu fărâmă.

Dar cine ţine minte
Ce-i dincolo de ziua
Când s-a trezit pe lume?
Vezi, cei care ştiură
Au luat cu ei şi timpul,
Lăsând povestea mută…

text preluat cu acordul revistei România Literară la data de 1 octombrie 2007

Pas în doi

Autor: Monica Pillat
Sursa: revista România Literară
Data: nr.7 din 23 Februarie 2007

Ne furişăm
Din larma lumii,
Pe pluta noastră
De tăcere,
Unde tăişul,
Discordanţa
Se schimbă-n ape
De mătase,
Şi-atunci în jur,
Adie Raiul;

Iar când păşim
Parcă sub talpă
N-ar fi pământ,
Ci numai aripi;

Mă ţii de mână
Şi abisul
De netrecut
Rămâne zâmbet;

Dacă acum,
în întuneric,
Vedem ca ziua
De departe,
Cât de năprasnic
Va fi clarul
Care ne-aşteaptă
După moarte?
text preluat cu acordul revistei România Literară la data de 1 octombrie 2007

Tu, Doamne

Autor: Monica Pillat
Sursa: Revista România Literară
Data: nr.33 din 24 August 2007

Tu, Doamne, care te-ai lăsat
Descris în cărţi, pictat în fresce
Cu chip de om – te smulgi din zid,
Ieşi din contur, scapi din cuvinte…

Atunci de mine se apropie
De pretutindeni fiara albă
Şi mă pândeşte la tot pasul,
Dar când mă-ntorc înfricoşată,
Tu Te prefaci că nu mă vezi,
Ori poate nu e încă Ceasul.

Iar când îmi vii în somn ca marea,
Puterea undei care creşte
Răstoarnă cerul peste mine
Şi de atâta frumuseţe
M-aş prăpădi, de nu m-ai scoate
Ca pe un înecat din vis.
31 decembrie 2006

text preluat cu acordul revistei România Literară la data de 1 octombrie 2007

Alexandru Andrițoiu

Biografie

Pe 8 octombrie 1929 s-a nascut la Vascau, in judetul Bihor, poetul si traducatorul roman Alexandru Andritoiu. Fiu al Stefaniei si al lui Nicolae Andritoiu, Alexandru a urmat scoala primara in satul natal. Si-a continuat studiile la Beius, absolvind liceul "Samuil Vulcan" in 1948. Se inscrie la Facultatea de Filologie a Universitatii din Cluj, de unde este trimis la "Scoala de literatura Mihai Eminescu" din Bucuresti.

Alexandru Andritoiu isi incepe cariera literara in timpul studentiei, debutand in anul 1949 in paginile ziarului "Lupta Ardealului" din Cluj. Dupa terminarea studiilor este repartizat in presa, la revista “Contemporanul”. Ca redactor a lucrat pe rand la mai multe reviste literare si cultural artistice. Din 1965 a ocupat timp de 25 de ani functia de redactor sef la revista “Familia”.

Editorial, Alexandru Andritoiu a debutat in 1953 cu volumul de versuri “In Tara Motilor se face ziua”, pentru care a fost distins cu Premiul de Stat. Acest prim volum este dominat de versuri realist-socialiste, versuri ce apar si in urmatoarele sale volume, in “Portile de aur” si “Deceniul primaverii”, ambele publicate in 1958. Alte volume de versuri: Portile de aur (1958), Elixirul tineretii (1964), Simetrii (1970), Aur (1974), Doua flori, doua surori (1988), etc. 

Poetul a realizat atat singur cat si in colaborare cu alti scriitori antologii de poezie: Antologie de poezie canadiana de limba franceza (1976), Antologie de poezie vietnameza clasica si contemporana (1980), Antologie de poezie chineza moderna (1990). 

Andritoiu a publicat si o carte de calatorii prin tara, “Curcubeu peste Carpati” (1987), si a realizat scenariile filmelor Sah la rege, Cineva deschide usa si Elixirul tineretii. Ca traducator a publicat traduceri din Rilke (Poemele franceze), N. Zidarov, I. Utkin si Horvath Imre. Alexandru Andritoiu a decedat pe 2 octombrie 1996 la Bucuresti, fiind inmormantat in cimitirul Belu.

De dragoste 

O, mai cu seama seara te iubesc,
cand lucrurile par nedeslusite,
cand portile se-nchid c-un ritm firesc
si iederea incepe sa palpite,

cand arborii-s mai taini si mai mari
si cand se-adu fantanele mai bine,
imbucura-ma ! Fie sa apari,
chiar de vei trece-n ora fara mine.

Arata-mi-te iarasi respirand
ca apele de luna imbiate.
Un strop de mari in ochi mi s-a rasfrant,
caci mari si lacrimi sunt, la fel, sarate.

Adu-ti aminte de un biet dactil,
de un fragment fragil de poezie
pe care ti l-am strecurat, subtil,
pe un patrat lunatic de hartie.

E seara dulce ca un elixir
si arborii par turnuri lungi de pace,
iar cerul, ca hladima de emir,
mai straluceste, vrand sa ne impace.

O, mai cu seama seara te iubesc,
femeie, ce-ai ramas, in ani, departe.
Citesc si ma citesti, si te citesc,
si-mi stai ca semnul de matase-n carte. 

Metamorfoze 

Sa numeri arbori, ani sa numeri
prin parcu-n care, inspirat,
eu, cand te-am sarutat pe umeri,
sarutu-n aripi s-a schimbat.

Cimilitura nici nu preget
s-o luminez : Cinel, cinel,
eu, cand te-am sarutat pe deget,
sarutul s-a facut inel.

Menit e chipul tau sa-nfrunte
al vremii val, neabatut.
Eu, cand te-am sarutat pe frunte,
sarutul lauri s-a facut.

Sonet 

Mă vei iubi o dată până-n sânge
înţelegând, ciudat de nefiresc,
că flautul din piatra moartă plânge
şi limbile frunzarelor vorbesc.

Mijlocul tău cu duh împărătesc
ajunge-va ca pâinea când se frânge
şi se împarte-n două spre nătânge
şi retezate braţe cari cerşesc.

Din străluciri ca de catapetasmă
Vai! palidă-ai s-ajungi ca o fantasmă
cu fruntea dintr-un alb - mai josnic lut.

Şi-atunci vei auzi cum o să cadă
din fruntea-ţi mută, zornăind pe stradă,
ca banii vechi, fiece fost sărut.

TEATRU/FILM 8 Octombrie

George Mihail Zamfirescu

Biografie George Mihail Zamfirescu

1898 La 13 octombrie, la Bucuresti, s-a nascut prozatorul si dramaturgul roman George Mihail Zamfirescu (numele la nastereGheorghe Petre Mihai). Fiul carutasului Petre Mihai si al Linei (Raluca) Costache.

1905-1916 Urmeaza scoala primara si sase clase la Liceul „D. Cantemir" din capitala.

1917-1918 Elev al scolii pregatitoare de ofiteri in rezerva din Botosani. Participa la campania din 1918.

1918 Debuteaza cu poezia "Versurile mele" in "Literatorul" din 24 august si frecventeaza cenaclul lui Macedonski.

1920 Initiator al Asociatiei tinerilor scriitori romani si al revistei "Eroii patriei".

1922-1924 Intre acesti ani il gasim  functionar al Asigurarilor sociale la Satu-Mare, unde infiinteaza Societatea pentru teatrul si cultura romaneasca.

1924 Debut editorial cu vol. "Flamura alba". Se reintoarce la Bucuresti, ca bibliotecar al cercului „Libertatea". Intensa activitate publicistica; printre altele, semneaza cronica dramatica in revista "Vremea".

1929 Regizor la Teatrul National din Cernauti.

1931-1932 Infiinteaza, la Bucuresti, companiile dramatice "Masca" si "13+1", militand pentru revolutionarea miscarii teatrale.

1932 Redactor la "Facla".

1933-1939 Director de scena la Teatrul National din Iasi, unde a regizat 25 de piese.

1937-1938 Redactor la "Adevarul" si "Dimineata".

Autor al volumelor de proza "Gazda cu ochii umezi" (1926), "Miss" (1942), al romanului "Madona cu trandafiri" (1931) si al ciclului epic "Bariera" ("Maidanul cu dragoste" 1933; "Sfanta mare nerusinare", 1936; "Cantecul destinelor", 1939). Opera dramatica: "Cuminecatura" (1925), "Domnisoara Nastasia" (1927), "Sam" (1929), "Adonis" (1930), "Idolul" si "Ion Anapoda" (1934).

1938 Volumul de articole dedicate teatrului, "Marturii in contemporaneitate", reflecta preocuparile unui animator de seama al vietii teatrelor interbelice.

1939 La 8 august, la Bucuresti, scriitorul George Mihail Zamfirescu trece in nefiinta.

Idolul şi Ion Anapoda

Domnişoara Nastasia

Cântecul vieţii

Cantecul vietii - George Mihail Zamfirescu: 

GÂNDURI PESTE TIMP 8 Octombrie

SFATURI UTILE 8 Octombrie

Continuăm O MINUNE ÎN 16 ZILE – Tehnici şi exerciţii de gândire pozitivă inspirate de la Sfântul Munte

Ziua a cinsprezecea

Dialog cu subconştientul despre vindecare şi soartă bună

O zi perfectă depinde de seara perfecta: o zi bună se cunoaşte de cu seara… Mintea serii este leneşă şi profundă, mai primitoare de sugestii decât mintea dimineţii.

Înaintea somnului, trei sau cinci minute înainte de a adormi, mintea omului se află în starea „alfa”, în mod natural. Adică activitatea electrică a creierului îşi încetineşte ritmul, are un ritm de circa 8 ‑ 12 cicli pe secundă: ritmul „alfa”.

Starea alfa este propice pentru autoprogramare pozitivă. În această stare, sugestia pătrunde mai uşor în inconştient. Iar dacă a pătruns acolo, ea devine acţiune.

Viitorul are forma minţii tale. „Mintea produce mereu modele ale viitorului”, constată psihiatrul Lewy. Dacă îi dai minţii o frază anume elaborată şi o convingere, mintea produce din ele viitor, produce ziua de mâine, produce situaţii favorabile ţie.

Controlează acest proces de modelare prin cuvinte. Viitorul ascultă de stări şi propoziţii.

Când ai o maladie, să repeţi, în starea de somnolenţă, pînă adormi (circa 3 ‑ 5 minute) fraza: „Mă simt din ce în ce mai bine… pe zi ce trece… şi din toate punctele de vedere” (metoda E. Cuoe).

Repetă rar, calm, pînă adormi. Fă acest lucru şapte seri la rînd, iar pentru fixarea rezultatului, încă şapte + şapte seri la rînd. Adormi cu această frază în minte, căci această frază a vindecat mii de persoane.

Nu pronunţa numele bolii, căci subconştientul nu ştie termeni medicali, nu ştie nici măcar ce înseamnă „gripă”. El preia numai sugestia însănătoşirii. Şi o împlineşte cu mare precizie. El este un factor de restabilire a condiţiei naturale a fiinţei, un mediator al bunei sorţi.