MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU

LUNI 4 NOIEMBRIE 2019

PARTEA ÎNTÂI

Bună ziua, prieteni! Cu ajutorul lui Dumnezeu am ajuns să sărbătorim 47 ani de la cununia religioasă! Mulțumim, Doamne!

ISTORIE PE ZILE 4 Noiembrie

Evenimente

·         1333 – In orasul Florenta, are loc o inundatie produsa de raului Arno

·         1493 – Cristofor Columb descopera, in a-2-a expeditie, Guadeloupe

·         1520:  După victoria sa asupra regentului suedez Sten Sture cel Tânăr, regele danez Christian al II-lea este încoronat rege al Suediei. Adepților lui Sten Sture li s-a promis o amnistie generală.

·         1576: În timpul Războiului  de optzeci de ani, soldaţii spanioli, neplatiti timp îndelungat  de regele Philipp al II-lea, pradă oraşul belgian Anvers.  Războiul de Optzeci de Ani, sau Revoluția Olandeză, (1568  – 1648), a fost un război dusr de cele saptesprezece Provincii ale Țărilor de Jos și Imperiul (Habsburgic) Spaniol, in urma caruia a fost  creat  statulindependent –  Republica Provinciilor Unite.

1576: Prădarea orașului Anvers, de Frans Hogenberg

·         1677: Viitoarea Maria a II-a a Angliei s-a căsătorit cu William de Orania. Mai târziu ei vor domni ca William și Mary.

·         1752 –Dramma per musica „La clemenza di Tito” de Christoph Willibald Gluck are premiera in Teatro San Carlo din Neapole

·         1791: Confederatia de Vest a triburilor  indienilor nord-americani,  invinge trupele SUA in batalia de la  Wabash, in timpul razboiului de rezistenta impotriva expansiunii Statelor Unite in Teritoriile de Nord-Vest, conflict  izbucnit dupa ce Marea Britanie a cedat aceste tinuturi revolutionarilor americani, in urma Pacii de la Paris (1783).

·         1792 – Tragedia per musica „Elfrida” de Giovanni Paisiello are premiera in Teatro San Carlo din Neapole

·         1794 – Dramma per musica „Didone abbandonata” de Giovanni Paisiello are premiera in Teatro San Carlo din Neapole

·         1832 –Tragedia lirica „Sancia di Castiglia” de Gaetano Donizetti are premiera in Teatro San Carlo din Neapole

·         1852: Contele Camillo de Cavour a devenit prim-ministru al Regatului Sardinia-Piemont, în jurul căruia s-a cristalizat ulterior statul italian unit.

·         1856: În Galați începe prima conferință a puterilor europene privind  problemele de navigație pe Dunăre și care înființează Comisia Statelor Riverane Dunării. Comisia Europeană a Dunării (1856 – 1938) a fost un organism internațional înființat după încheierea Războiului Crimeii și semnarea Tratatului de pace de la Paris pe 18/30 martie 1856 și care stabilea neutralizarea Mării Negre, retrocedarea către Moldova a trei județe din sudul Basarabiei și libera circulație pe Dunăre, aflată sub supravegherea unei comisii internaționale. Aceste decizii politice reflectau noile interese economice în zonă ale puterilor occidentale europene invingatoare in Razboiul Crimeei in urma careia Rusia a fost infranta. Puterile reprezentate în acest organism internațional erau: Imperiul Austro-Ungar, Al Doilea Imperiu Francez, Regatul Unit, Prusia, Imperiul Rus, Regatul Sardiniei și Imperiul Otoman. Principatul Moldovei a avut, la început, doar un rol consultativ. După războiul de independență și încorporarea Dobrogei, Regatul României a devenit membru cu drepturi depline al Comisiei. Pentru buna desfășurare a activității comisiei s-a hotărât, printr-un acord mutual, ca puterea executivă să fie deținută de reprezentantul englez, iar cea administrativă de reprezentantul francez. În toată perioada ei de existență, CED a beneficiat de numeroase scutiri de taxe și impozite și de dreptul de a aborda propriul drapel (cinci benzi orizontale, două de culoare roșie, două de culoare albă și una albastră, cu inițialele C. E. D. în alb). În cele opt decenii de existență, CED a contribuit la amenajarea cursului inferior al Dunării, dar și la dezvoltarea socio-economică a regiunii. În ciuda tuturor conflictelor regionale sau europene, (răboaiele balcanice, Primul Război Mondial), Comisia a reușit să-și păstreze poziția neutră stabilită prin actul constitutiv. Astfel, între anii 1862 – 1902, au fost executate 10 tăieturi pe brațul Sulina, care au permis scurtarea drumului dintre Tulcea și Marea Neagră cu 249 km, suprimând 29 de cotituri și mărind adâncimea minimă de la 3,66 la 5,48 m. A fost asigurată dragarea continuă a Dunării, s-a construit un nou far la Sulina, în 1839, care să înlocuiască vechiul far turcesc din 1802 și s-a administrat traficul naval. Sulina s-a transformat, prin instalarea aici a Comisiei Europene a Dunării, dintr-un sat cu aproximativ 1.000 de locuitori, terorizați de răufăcătorii adăpostiți în smârcurile Deltei, într-un oraș în adevăratul înțeles al cuvântului, cu o populație stabilă, internațională, cu venituri importante și cu necesități economice pe măsură. CED a asigurat asanarea platformei orașului, construcția de străzi, cheuri portuare și diguri de protecție. S-au pus în funcțiune serviciul telegrafic și de telefonie, uzina de apă și rețeaua de distribuție de apă potabilă, uzina electrică care a asigurat iluminatul portului și străzilor orașului, Sulina fiind astfel printre primele orașe din România care a beneficiat de noul sistem de iluminare publică.
A fost înființat un spital, care acorda asistență medicală gratuită tuturor locuitorilor orașului. CED a participat la construirea mai multor lăcașuri de cult.

·         1860 - Domnitorul Alexandru Ioan Cuza a aprobat Legea de organizare a Poliţiei Române.

·         1862: Inventatorul american Richard Gatling brevetează mitraliera.

·         1869: A apărut primul număr al reputatei reviste științifice Nature.

·         1873: Americanul John B. Beers a patentat prima coroană dentară din aur.

·         1873: Americanul Anthony Iske a patentat mașina de tăiat carne în felii.

·         1879: A fost patentată prima casă de marcat de către James J. Ritty din Dayton, Ohio.

·         1890: S-a dat în folosință City and South London Railway, prima linie de metrou din lume și prima linie a metroului londonez.

·         1899: Este publicată cartea lui Sigmund Freud, Interpretarea viselor.

·         1918: A intrat in vigoare armistițiul  cerut Italiei  de Austrio-Ungaria. In ziua de  3 noiembrie  Comandamentul trupelor austro-ungare  a trimis o delegatie cu un steag alb Comandamentului frontului italian, pentru a-i cere un armistițiu și termenii păcii. Termenii au fost aranjați prin telegraf cu autoritățile Antantei de la Paris și au fost comunicați Austro-Ungariei, iar aceasta i-a acceptat.

·         1918: reprezentanţii Partidului Ţărănesc şi al Ligii Poporului Basarabean, întrunindu-se, au decis unirea acestor două partide.

·         1919 : La 2-4 noiembrie 1919 au loc alegeri parlamentare pentru Adunarea Deputaţilor şi în 7-9 noiembrie pentru Senat, pe baza votului universal la care, pentru prima oară, cetăţenii din toate provinciile româneşti aleg un singur Parlament al României, un parlament de tip democratic. În iulie 1917, Constituţia României a fost modificată, introducîndu-se votul universal, egal, direct, secret şi obligatoriu pentru toţi cetăţenii (bărbaţi) de la 21 de ani în sus. Decretul-lege din noiembrie 1918 detalia prevederile constituţionale, aducînd precizări importante. Pentru a fi ales în Adunarea Deputaţilor se cerea: a fi cetăţean român; a avea exerciţiul drepturilor civile şi politice; a avea vîrsta de 25 de ani împliniţi; a avea domiciliul real în România. Pentru a fi ales în Senat se cerea: a fi cetăţean român; a avea exerciţiul drepturilor civile şi politice; a avea vîrsta de 40 ani împliniţi; a avea domiciliul real în România. Cetăţenii primeau certificat de alegător; cei care nu-şi exercitau „fără temei legitim” dreptul de vot erau amendaţi cu sume variind între 20 şi 50 de lei. Modificările au însemnat, printre altele, renunţarea la censul de avere. Introducerea votului universal a avut ca rezultat creşterea spectaculoasă a numărului de alegători, mutarea centrului de greutate a vieţii electorale de la oraş la sat şi schimbarea modului de desfăşurare a luptei politice. Dacă pînă la război, în regimul votului pe colegii, existau circa 100.000 de alegători cu vot direct, după adoptarea legii electorale numărul acestora a crescut la cîteva milioane (4,6 milioane în 1937). Evident, aceste cifre se referă la vechiul Regat care avea, în 1914, circa 7,7 milioane de locuitori şi la România Întregită, cu o populaţie de 19,5 milioane locuitori în 1937. Pentru a evidenţia noua realitate electorală, menţionăm că în 1914, un deputat era ales de aproximativ 400 de cetăţeni; decretul-lege din 1918 stabilea ca un deputat era ales de 30.000 de cetăţeni, iar din 1920 – de 50.000 de cetăţeni, adică de 125 de ori mai mulţi, comparativ cu perioada antebelică. Circa 80% din populaţia României trăia în sate, astfel că ţărănimea a devenit principala masă electorală, iar centrul de greutate al confruntărilor politice în timpul alegerilor s-a mutat de la oraş la ţară. S-a schimbat modul de desfăşurare a campaniei electorale: dacă pînă în 1914 un candidat îi putea vizita la domiciliu pe toţi alegătorii din circumscripţia sa, în condiţiile votului universal el trebuia să se adreseze zecilor de mii de oameni, să participe la numeroase întruniri electorale, să ţină discursuri  în medii foarte variate (la cluburi, la cîrciumi, în pieţe publice etc.), să se adreseze unui public extrem de eterogen (mari proprietari, muncitori, ţărani, intelectuali, negustori, ş.a.). Liderii politici – şefii de partide, miniştrii, etc. – făceau adevărate turnee electorale în toate provinciile istorice, pentru a convinge alegătorii că reprezintă pe toţi românii şi nu doar pe cei din anumite zone geografice. În timpul campaniei electorale oraşele şi satele României erau împînzite cu afişe, conţinînd programele si lozincile partidelor care se prezentau în alegeri, informaţii despre candidaţii care cereau voturile cetăţenilor. Nu lipseau îndemnurile de a nu fi votaţi rivalii politici, care ar urmări obiective egoiste, ar fi fraudat statul în defavoarea cetatenilor (alegatorilor). Campaniile electorale au avut un rol important în creşterea gradului de implicare a cetăţenilor României în viaţa publică, aceasta fiind o expresie elocventă a caracterului democratic al regimului politic din perioada interbelică. Cetăţenii au avut dese prilejuri de a participa la viaţa electorală şi la alegerile parlamentare; în intervalul 1919 – 1937 în România s-au desfăşurat zece alegeri pentru Adunarea Deputaţilor şi pentru Senat (în 1919, 1920, 1922, 1926, 1927, 1928, 1931, 1932, 1933, 1937). Este o realitate că evoluţia partidelor politice a depins în bună măsură de influenţa lor electorală. Astfel, Partidul Conservator-Progresist şi Partidul Conservator-Democrat au dispărut din viaţa politică în 1922, cînd nu au obţinut niciun loc în parlament. Partidul Poporului a avut un rol politic major în anii în care s-a bucurat de o largă susţinere populară. După 1927, acest partid a intrat într-un con de umbră, obţinînd rezultate modeste în alegeri. Pentru a se salva din punct de vedere politic, Octavian Goga s-a desprins în 1932 din Partidul Poporului şi a constituit o nouă organizaţie politică – Partidul Naţional-Agrar.

·         1922: Savantul englez Howard Carter a descoperit mormantul faraonului egiptean Tutankhamon. 
Arheologul, sustinut financiar de catre lordul Carnarvon, a muncit cinci ani pana sa faca descoperirea vietii sale, mormantul conducatorului egiptean din Valea Regilor fiind gasit intact. Tutankhamon s-a aflat in fruntea Egiptului la sfarsitul secolului al XIV-lea i. Hr. si a murit la varsta de 18 ani. Mumia sa a fost depusa intr-un sarcofag din aur masiv, iar in camera mortuara se aflau mii de obiecte din metale pretioase. Pentru catalogarea obiectelor gasite in cavou, Carter a avut nevoie de aproximativ 10 ani. Descoperirea a ramas in istorie datorita bogatiilor aflate in camera mortuara, dar si a legendelor care au circulat pe seama lui Tutankhamon. Datorita faptului ca multe dintre persoanele care au participat la expeditia arheologica au decedat la scurta vreme dupa deschiderea mormantului, s-a crezut in existenta unui blestem a lui Tutankhamon. Lordul Carnarvon, de exemplu, a decedat la scurt timp dupa marea descoperire in urma unei intepaturi de insecta. Moartea altor 20 de persoane care au avut intr-un fel sau altul legatura cu mumia a fost pusa tot pe seama acestui blestem. Carter a trait insa inca 17 ani, decedand la varsta de 65 de ani. Tutankhamon, fiul faraonului Amenhotep al IV-lea, a ajuns conducatorul Egiptului pe cand avea 10 ani, iar in scurtul timp cat a domnit nu s-a remarcat cu nimic. In schimb, a ramas in istorie pentru artefactele de o inestimabila valoare langa care a fost inmormantat. 

·         1924: apare la Bucureşti cotidianul politic "Cuvîntul" (pînă la 1 ianuarie 1934; 1 iunie 1937 - 7 aprilie 1938; 14 octombrie 1940 - 24 ianuarie 1941), fondat de Titus Enacovici.

·         1924: Nellie Tayloe Ross a devenit prima femeie din SUA care a fost aleasa in functia de guvernator, ea conducand statul Wyoming.

·         1924 – Opera „Intermezzo” op.72 de Richard Strauss are premiera in Dresden Staatsoper

·          1938: George Enescu a terminat "Suita a III-a", "Săteasca".

·         1944: In Romania este  instalat  cel de–al doilea guvern condus de generalul Constantin Sănătescu.

·         1948: Lui T.S. Eliot i se decernează Premiul Nobel pentru Literatură.

·         1948 - Prima sentinta pronuntata de Tribunalul militar international pentru Extremul Orient, creat la 19.01.1946 in scopul judecarii criminalilor de razboi japonezi.

·         1950 - A fost semnata, la Roma, Conventia pentru Apararea Drepturilor Omului si a Libertatilor Fundamentale, elaborata de Consiliul Europei, constituind primul instrument juridic international ce garanteaza protectia drepturilor omului.

·         1956: Invadarea Ungariei de către tancurile sovietice și instalarea guvernului contrarevoluționar condus de János Kádár; revoluția maghiară a fost declanșată la 23 octombrie iar luptele au durat pâna la 14 noiembrie.

·         1966: Inundații în Veneția și Florența. Aproape un milion de volume din colecția de la Biblioteca Națională, documente de la Arhiva de Stat, tablouri au fost acoperite de apă.

·         1979: Un grup de iranieni radicali, in mare parte studenti, au luat cu asalt Ambasada SUA din Teheran si au luat 90 de ostatici, trei sferturi dintre ei de origine americana.

·         1980: Republicanul Ronald Reagan devine cel de-al 40-lea președinte al Statelor Unite.

·         1992: Presedintele Romaniei, Ion Iliescu, a anuntat ca l-a desemnat pe Nicolae Vacaroiu drept prim-ministru al tarii. 

·         1993 - Comitetul Miniştrilor Consiliului Europei a aprobat aderarea României, ca membru cu drepturi depline, la acest organism european. La vot s-a înregistrat o singură abţinere, cea a ambasadorului Ungariei

·         1994: Boutros Boutros Ghali, secretarul general al Organizatiei Natiunilor Unite, a efectuat o vizita in Romania si Republica Moldova. 

·         1995: A avut loc asasinarea, in timpul unui miting pacifist, al prim-ministrului israelian Yitzhak Rabin. Acesta a decedat la cateva ore dupa atentatul comis de un extremist palestinian. 

·         2004 - Ungaria a renunţat oficial la sistemul recrutării militare, care a funcţionat timp de 136 de ani, adoptând modelul armatei de profesionişti

·         2008: Democratul Barack Obama a fost ales drept cel de-al 44-lea președinte al Statelor Unite, primul de culoare.

·         2015: Premierul Victor Ponta își depune mandatul la presiunea protestelor din centrul Bucureștiului. Tot în aceeași zi și primarul Sectorului 4 Cristian Popescu Piedone își depune mandatul.

Nașteri

·         1448:  S-a nascut Alfonso al II-lea de Neapole, rege al Neapolelui si Ierusalimului,intre 25 ianuarie 1494 si 25 februarie 1495. (d.18 decembrie 1496).

·         1470: Eduard al V-lea, rege a Angliei pentru 11 săptămâni în anul 1483. Domnia sa a fost dominată de influența unchiului său Richard, Duce de Gloucester, care i-a succedat sub numele de Richard al III-lea. Împreună cu fratele lui mai mic Richard de Shrewsbury, Eduard a fost unul dintre “Prinții din Turnul Londrei”, care n-au mai fost niciodată văzuți după ce au fost trimiși (chipurile, pentru propria lor securitate), în Turnul din Londra. Richard al III-lea a fost  blamat pentru aceasta, deși nu este sigur că el a fost responsabil pentru aceste asasinate. Alături de Eduard al VIII-lea și Lady Jane Grey, Eduard al V-lea este unul din cei trei monarhi englezi  de dupa 1066, care nu au fost niciodată încoronați. A  devenit rege  la vârsta de 13 ani, la moartea tatălui său Edward IV, dar a fost imediat inchis in  Turnul Londrei, unde el şi fratele său mai mic au fost ucişi  probabil de către unchiul lor, ducele de Gloucester (mai târziu Richard al III- lea), sau de Henric al  VII- lea.

·         1575 - S-a născut Guido Reni, unul dintre cei mai faimoşi pictori ai barocului italian (m.18.08.1642).

·         1590: Gerrit van Honthorst, pictor olandez (d. 1656)

·         1631: Mary de Orange, fiica regelui Carol I al Angliei și mama regelui William al III-lea al Angliei (d. 1660)

·         1650: William al III-lea al Angliei (d. 1702)

·         1765: S-a nascut Pierre Girard, matematician francez. 

·         1872: Barbu Știrbey, om politic român, președinte al Consiliului de Miniștri (d. 1946). La 4 iunie 1927  a acceptat solicitarea regelui  Ferdinand de a forma un guvern de “uniune națională”, reușind să formeze un cabinet, în care intrau reprezentanții celor două mari partide aflate într-o acerbă dispută politică PNL si PNT. Se spune că ultimii doi copii ai reginei Maria sunt concepuți cu el; dealtfel nici nu au fost recunoscuți de regele Ferdinand. Guvernul Știrbey s-a menținut numai două săptămâni, după care frâiele puterii au fost preluate de liberalul Ion. I.C. Bratianu. Atunci când  Carol al II- lea a fost proclamat rege, la 7 iunie 1930, Barbu a fost nevoit să plece în exil la Paris , unde a ramas  10 ani. La Paris , prințul Știrbey a fost victima unei tentative de asasinat în urma căreia s-a refăcut cu greu. Revenit din exil, după înlăturarea în 1940  a lui Carol al II-lea, Barbu Știrbey a fost trimis în misiune diplomatică la  Cairo si Moscova , în încercarea de a trata cu Aliații. În anul 1945, partidele politice istorice și Regele  Mihai doreau alternativa formării unui guvern sub conducerea lui, în timp ce țara era în tranziția de la guvernul lui Rădescu,  dar la 2 martie 1945, Petru Groza este impus de Moscova. Prințul Știrbey a murit în mod neașteptat in 1946, dupa  un dineu  la ambasada sovietica la care a participat, de cancer hepatic. “Prințul alb” al politicii românești a fost înmormântat, alături de bunicul său, domnitorul  Barbu Stirbei , la Capela din parcul Palatului din Buftea.

* 1876: Nicolae Lupu (n. 4 noiembrie 1876 – d. 1947) a fost un politician român, de profesie medic, activ în Partidul Țărănesc, apoi membru în conducerea Partidului Național-Țărănesc. S-a separat de PNȚ în două rânduri, constituind mai întâi în 1927 o aripă dizidentă de stânga, iar apoi în 1946 Partidul Țărănesc Democrat, formațiune care s-a coalizat cu PCR.

În contextul creșterii influenței comuniștilor doctorul Lupu s-a lansat într-o campanie de critici la adresa lui Iuliu Maniu. Lupu i-a cerut președintelui țărănist să se retragă de la conducerea partidului și să-i lase lui locul, pentru a reorienta partidul spre stânga. Maniu nu a fost de acord, ceea ce a determinat ruperea grupării Lupu și înființarea Partidului Țărănesc Democrat.

Nicolae Lupu

·         1884: Prințesa Elena a Serbiei (d. 1962)

·         1890: Klabund (Alfred Henschke), scriitor german (d. 1928)

·         1892 - S-a nascut Constantin Loghin, istoric literar (m.23.02.1961).

·         1900: Lucrețiu Pătrășcanu, jurist, om politic român (ministru al Justiției în perioada 1944-1948) (d. 1954, executat)

·         1900: Luigi Lucioni, pictor italian (d. 1988)

·         1901: Spyridon Marinatos, arheolog grec (d. 1974)

·         1902: Otto Bayer, chimist german (d. 1982)

·         1903: Ion Vasilescu (n. 4 noiembrie 1903,^[1] București, România^[2] – d. 1 decembrie 1960,^[1] București, Republica Populară Română^[2]) a fost un compozitor de muzică ușoară, profesor și dirijor român.
Și-a început studiile muzicale la Conservatorul Cornetti din Craiova cu George Fotino (armonie) și Ida Capatti (vioară), perfecționându-se la Schola Cantorum din Paris cu Paul le Flem (contrapunct).
Dirijor la Teatrul Național din Craiova, profesor de muzică la liceele Frații Buzești, D. A. Sturdza și Nicolae Bălcescu din Craiova, profesor la Conservatorul Cornetti din Craiova, dirijor la teatrele de revistă Cărăbuș, Alhambra, Gioconda, Ion Vasilescu și Teatrul de Estradă din București, Ion Vasilescu a fost cea mai importantă personalitate a muzicii ușoare românești din secolul XX.^[3] A creat o muzică ușoară cu caracter național precis conturat, valorificând intonațiile și ritmica cântecului popular. A mai compus muzică de cameră, de scenă și de film, precum și coruri.
A compus:

Titlul piesei	Forma muzicală	Versuri	Anul apariției	Interpretări mai cunoscute
Mi-am pus busuioc în păr	stil popular	Nicolae Vlădoianu	1938	Maria Tănase, Mia Braia
Drag îmi e bădița cu tractorul	popular, lied	indisp.	1952	Dorina Drăghici
In micul orășel, uitat de lume	romanță	Eugen Mirea, Ion Vasilescu		Dorel Livianu, Ioana Radu
Vrei să ne-ntâlnim sâmbată seară	tango	Nicușor Constantinescu, Nicolae Vlădoianu		Dorel Livianu, Gică Petrescu, Jean Moscopol, Titi Botez
Dă-i cu șprițul pân' la ziuă	de petrecere	Ion Vasilescu, Eugen Mirea		Dorel Livianu, Gică Petrescu
Hai acasă, puișor	ușoară	Nicușor Constantinescu, Nicolae Vlădoianu		Jean Moscopol, Titi Botez
Glasul roților de tren	ușoară	Nicușor Constantinescu, Nicolae Vlădoianu		Viorica Vrioni, Dorel Livianu, Margareta Pâslaru
Țărăncuță, țărăncuță	ușoară	Mihai Maximilian		Dorel Livianu, Dan Spătaru
Hai să-ți arăt Bucureștiul noaptea	ușoară	Ion Vasilescu, Eugen Mirea		Constantin Drăghici, Gigi Marga și Nicolae Nițescu
În noaptea asta toată lumea e a mea	ușoară	Ion Vasilescu, Eugen Mirea		Elena Zamora, Gică Petrescu, Ileana Sărăroiu
Dumneata, madame Dumneata sau tu	ușoară	Ion Vasilescu, Nicolae Vlădoianu, Eugen Mirea		Gică Petrescu
Mi te-ai lipit de suflet	ușoară	Ion Vasilescu, Eugen Mirea		Dorel Livianu, Gică Petrescu
Astăzi e ziua ta	ușoară	Ion Vasilescu, Eugen Mirea		Dorel Livianu, Gică Petrescu
Ți-am luat un mărțișor	ușoară	Ion Vasilescu, Nicolae Vlădoianu, Nicușor Constantinescu		Gică Petrescu, Victor Bunea
București, măi București	ușoară	Aurel Felea		Gică Petrescu
Te-aștept diseară-n Cișmigiu	ușoară	Nicolae Vlădoianu, Nicușor Constantinescu		Dorel Livianu, Jean Moscopol
Cel mai frumos tango din lume	tango	Nicușor Constantinescu, Eugen Mirea		Gică Petrescu
Poveste de amor	ușoară	Nicolae Vlădoianu, Nicușor Constantinescu		Mia Braia
Bun rămas, prieteni dragi	ușoară	Ion Vasilescu, Eugen Mirea		Gică Petrescu
La margine de București	romanță	Ion Vasilescu		Gică Petrescu
Inima-i un telefon	ușoară	Ion Vasilescu		Dorel Livianu, Gion, Margareta Pâslaru
Cântecel de dor și of	ușoară	Puiu Maximilian, Nican		Gică Petrescu
Doar pe tine te iubesc	tango	Ion Vasilescu		Gică Petrescu
Trec pe drumul care duce la tine	tango	Ion Vasilescu		Gică Petrescu
Cântă-mi să uit dragostea	de petrecere	Nicolae Vlădoianu, Nicușor Constantinescu		Dorel Livianu, Gică Petrescu, Titi Botez
Fetițele din București	ușoară	Nicolae Vlădoianu, Nicolae Kirculescu		Gică Petrescu, Titi Botez, Nicolae Nițescu
Păcat fetițo dragă	ușoară	Nicolae Vlădoianu, N. Stroe		Gică Petrescu, Jean Moscopol
Suflet candriu de papugiu	ușoară	Nicolae Vlădoianu, Nicolae Kirculescu		Gică Petrescu
Cu lăutarii dupa mine	ușoară	Eugen Mirea		Dorel livianu, Gică Petrescu
Ramâi cu bine,dragostea mea	ușoară	Eugen Mirea,Puiu Maximilian		Dorina Drăghici
Azi noapte te-am visat	ușoară			Gică Petrescu, Margareta Pâslaru
La Crimeea peste mare	ușoară			Gică Petrescu
Sunt o cârpa în amor	ușoară			Margareta Pâslaru

·         1906 - S–a nascut Horvath Imre, scriitor.

·         1908: Sir Joseph Rotblat, fizician polonez-evreu-britanic, laureat al Premiului Nobel 1995

·         1912: S-a nascut Vadim Salmanov, compozitor rus. 

·         1914: S-a nascut Martin Balsam, actor american.

·         1916 - S-a născut Ruth Handler, creatoarea americană a păpuşii Barbie şi cofondatoare a concernului „Mattel”, cea mai mare companie de jucării din lume, creată în 1945 (m.28.04.2002).

·         1918: Art Carney, actor american (d. 2003)

·         1919: Martin Balsam, actor american (d. 1996)

·         1922: Benno Besson, regizor de teatru și tatăl Katharinei Thalbach, (d. 2006)

·         1923: S-a nascut Freddy Heineken, afacerist olandez, presedinte al producatorului de bere cu acelasi nume, companie infiintata de bunicul sau. Freddy Heineken a fost rapit impreuna cu soferul sau in 1983, rapitorii cerand in schimbul eliberarii sale 16 milioane de euro. Fortele de interventie au reusit sa il salveze nevatamat din mina rapitorilor.
* 1927: Gheorghe Enoiu (n. la 4 noiembrie 1927, Mănicești, comuna Băiculești, județul interbelic Argeș - d. 5 decembrie 2010^[1]) a fost un colonel de Securitate român, fost director al Direcției de Anchete Penale a Ministerului Afacerilor Interne. Pentru cruzimea de care a dat dovadă în timpul interogatoriilor a fost supranumit „Măcelarul de la Interne”

În 1942, după absolvirea școlii primare din comuna Băiculești, se angajează ucenic la Tipografia CFR Filaret din București, unde va lucra până în 1949. Enoiu a intrat în Partidul Comunist Român în 1945.^[3] Pe 30 august 1948, prin Decretul nr. 221 al Prezidiului Marii Adunări Naționale a RPR, este înființată Direcția Generală a Securității Poporului. Gheorghe Enoiu a intrat în Securitate la 1 august 1949, în urma absolvirii, între primii 10, a unui curs de patru luni la „Școala profesională a DGSP”^[4], și a avut o ascensiune rapidă în cadrul fostei poliții politice comuniste, ocupând pe rând funcțiile de lucrător operativ (anchetator), șef Birou, locțiitor șef Serviciu. Demonstrând un zel și o duritate deosebită, căpitanul de atunci Gheorghe Enoiu este numit, în 1950, șef al Serviciului Anchete Penale din cadrul Direcției a VIII-a a Securității, funcție pe care o va ocupa până în 1960.

Din această poziție, Enoiu a fost implicat în anchetarea, la începutul anilor '50, a liderului comunist Lucrețiu Pătrășcanu^[5], care fusese arestat în 1948, fiind acuzat de naționalism burghez. În urma anchetei, Pătrășcanu a fost condamnat la moarte și executat în aprilie 1954.

În 1952, Gheorghe Gheorghiu-Dej inițiază un val de epurări politice la vârful PMR, inspirat de procese similare orchestrate în URSS. În cadrul acestui val, liderii staliniști Ana Pauker, Teohari Georgescu, Vasile Luca și unii din apropiații lor sunt arestați sub acuzațiile de „cosmopolitism”, „deviaționism de dreapta”, activități „antipartinice”, sabotarea colectivizării agriculturii și legături cu agenți străini. Gheorghe Enoiu joacă din nou un rol important în cursul anchetei desfășurate între 1952 și 1953, coordonând cu brutalitate interogatoriile^[5].

Următoarea anchetă importantă pe care o coordonează Enoiu este cea a deținuților torționari implicați în așa-numitul proces de reeducare de la Pitești. Grupul, condus de fostul student legionar Eugen Țurcanu, a fost anchetat, între 1952 și 1954, de serviciul condus de Gheorghe Enoiu. În urma anchetei, cei 22 de inculpați sunt condamnați la moarte după un proces ținut cu ușile închise, iar 16 dintre ei, inclusiv Țurcanu, au fost executați la închisoarea Jilava, în noaptea de 17 decembrie 1954. Din ceilalți 6 condamnați, 4 au murit ulterior tot la închisoarea Jilava, în secția specială de exterminare numită Casimca.

În toamna anului 1956, ca ecou al Revoluției din Ungaria, în centrele universitare din București, Timișoara, Cluj, Iași și Târgu Mureș izbucnesc mișcări de protest față de regimul comunist instalat în România. Studenții de la diferite facultăți cer eliminarea din programă a cursurilor de limba rusă și de marxism, apoi solicită discutarea situației din Ungaria în prezența unor delegați ai Comitetului Central al PMR. Ședințele organizațiilor Uniunii Tineretului Muncitor sunt boicotate sau sunt folosite pentru a dezbate evenimentele revoluționare din țara vecină, făcându-se apel la solidaritate și la necesitatea de a se trece la acțiune.

Puterea comunistă reacționează dur. În urma unei încercări de organizare a unei revolte populare la Timișoara^[6], peste 3.000 de studenți sunt arestați în zilele de 30 și 31 octombrie 1956^[6][7]. Deși la București s-a aflat imediat despre arestări, comitetul de acțiune condus de Alexandru Ivasiuc și Mihai Victor Serdaru hotărăște totuși convocarea unei adunări studențești cu caracter public, în ziua de 5 noiembrie, în Piața Universității. Aflând de intenția studenților, forțele de represiune operează numeroase arestări, inclusiv printre inițiatorii manifestației. În noaptea de 4 spre 5 noiembrie, trupele Ministerului de Interne au ocupat Piața Universității, oprind complet circulația. Soldați înarmați cu arme automate au fost masați atât în piață, cât și în clădirea Universității și în alte imobile din zonă.

Pentru supervizarea represiunii, conducerea de partid înființează un comitet special, în fruntea căruia este instalat Gheorghe Apostol. Sub coordonarea acestui comitet, în săptămânile următoare, dar și în tot cursul anului 1957, se efectuează sute de arestări printre studenți. Anchetelele care au urmat au fost deosebit de brutale, cei arestați fiind bătuți cu bestialitate. Căpitanul Gheorghe Enoiu este numit anchetator principal, fiind secondat de subordonații săi, locotenent major Vasile Dumitrescu, locotenent Gheorghe Blidaru, locotenent Horia Brestoiu, locotenent Nicolae Domnița, locotenent major Florea Gheorghiu, locotenent major Gheorghe Mihăilescu, locotenent major Iosif Moldovan, locotenent major Dumitru Preda^[5][8]. Gheorghe Enoiu nu doar a coordonat interogatoriile, ci a participat personal la torturarea unora dintre cei arestați. Demostene Andronescu, reținut pe 10 noiembrie 1956, își amintește:^[9]

„După vreo jumătate de oră de așteptare, a apărut, în sfârșit, Enoiu, însoțit de trei haidamaci. Toți erau cu busturile goale, având pe ei doar maieurile. [...] Începutul l-a făcut Enoiu. Primele lovituri au fost groaznice. [...] Când Enoiu a obosit, considerând că își făcuse partea lui de treabă, întinse gârbaciul celorlalți, zicând: „Na mă, scoateți-i pantofii și continuați voi!”. Mi-au scos imediat pantofii și au început să mă bată alternativ, când la fund, când la tălpi.”

„Nu m-a lăsat din pumni decât atunci când a simțit că s-a rănit la mână în cei doi dinți pe care mi-i spărsese.”

Alexandru Ivasiuc,
student la medicină,
anchetat de Gheorghe Enoiu

După Revoluție, Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului în România a strâns mai multe mărturii ale celor care au supraviețuit anchetelor din beciurile Securității: „Enoiu a fost unul din personajele sinistre ale anilor 1956 și nu există nimeni dintre studenții arestați atunci care să fi scăpat de bătăile lui Enoiu”^[5]; „Altcineva nu m-a bătut, altcineva nu m-a lovit în timpul anchetei, decât Enoiu”^[5]; „Enoiu m-a lovit cu palmele și cu pumnii în cap. În urma bătăilor și a presiunii psihice la care am fost supus, am încercat să mă sinucid prin spânzurare. [...] Urmarea acestui gest a fost că Enoiu m-a lovit, mi-a smuls părul de pe cap, m-a bătut așa de tare că am ajuns aproape de inconștiență”^[5].

Scriitorul Paul Goma, student la acea vreme, a fost și el arestat și anchetat de Enoiu. Pe pagina sa web oficială, Paul Goma a publicat o „Listă a securiștilor, 1949-1989”. Despre Gheorghe Enoiu, Goma scrie:^[10]

„ENOIU GHEORGHE - căpitan în 1956, când se ocupa de legionari și de studenți. Altfel numitul „Măcelarul” - erau mulți măcelari în Securitate. M-a bătut și pe mine (floare la ureche pe lângă ce au pătimit Petrișor, Ivasiuc, Cocioran, Costică Iliescu) el este vinovat de moartea studentului Ștefan Negrea; l-a bătut - în cap, numai în cap - până a înnebunit - s-a spânzurat la Gherla.”

Politologul Vladimir Tismăneanu a aflat de la Alexandru Ivasiuc cum l-a torturat Gheorghe Enoiu - în perioada anchetelor din 1956-1957 - pe tânărul intelectual Marcel Petrișor, acuzat de „uneltire împotriva regimului democrat-popular”. În cadrul unor interogatorii conduse de Enoiu, Petrișor a fost bătut cu cruzime luni întregi. Într-una din „ședințele” de anchetă, Gheorghe Enoiu i-a spus: „Mărturisește, Petrișor, altfel crăpi în bătaie. Înțelege că noi te omorâm și tot noi te vom reabilita”^[11].

Însuși Ivasiuc a fost torturat de echipa condusă de Gheorghe Enoiu^[5]. În urma bătăilor repetate, Ivasiuc a cedat și a recunoscut faptele de care era acuzat. Mai mult, a fost obligat să dezvăluie numele celorlalți colegi de facultate implicați în mișcările de protest^[5].

După 1990, Gheorghe Enoiu a negat toate acuzațiile de tortură care i s-au adus: „Eu n-am săvârșit o crimă”^[12]. Mai mult, a susținut în puținele interviuri acordate că a fost adeptul anchetării în deplină legalitate a celor arestați. Enoiu recunoaște totuși că studenții au fost bătuți cu brutalitate, dar susține că acest lucru s-ar fi întâmplat în aresturile Securității Capitalei^[12]:

„Erau foarte mulți. Îmi amintesc că îi aduceau cu oasele gata fărâmate, gata bătuți. Erau anchetați întâi aici, în București, și ni-i aduceau apoi nouă. Îi cercetam pe bazele materialelor venite de la Direcția I, de la Securitatea Capitalei.”

Enoiu admite că studenții nu fuseseră retinuți legal, pentru că nu existau mandate de arestare emise pe numele lor^[12]:

„Îi țineau în aresturile Ministerului de Interne și în cel de la Rahova, am cerut să li se emită mandate pentru că nu aveau nici așa ceva. Era unul, Pohonțu, care le-a semnat pe toate în alb. Venea procurorul și le completa ulterior.”

Ghorghe Enoiu a dat ca exemplu cazul unei studente din Arad, Gloria Barna, care „când a venit la noi era bătută tare de tot”^[12]. Enoiu susține: „Chiar am făcut reclamație la ministru”^[12]. În același interviu, fostul anchetator al Securității admite totuși că și la serviciul pe care îl conducea este posibil să fi fost bătuți oameni^[12]:

„La anchetă nu am bătut, dom’le, că de bătut eu, personal, nu băteam. Dacă era, era unu’ acolo care bătea, un oarecare Brânzaru.”

Cel la care se referă Gheorghe Enoiu este fostul colonel Emil Brânzaru. Însă din mărturiile a zeci de oameni, strânse după Revoluție de Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului în România, rezultă că anchetele au fost deosebit de brutale, că ele au fost coordonate de Gheorghe Enoiu și că acesta a participat nemijlocit la torturarea celor arestați^[5]. În Raportul Comisiei Prezidențiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România, făcut public în 2006, scrie^[8]:

„Enoiu Gheorghe, colonel, București. Deosebit de violent, bătea personal anchetații, dezbrăcat până la brâu, acoperit de un cearceaf pentru a nu se murdări de sânge. A fost șeful anchetelor studenților arestați în toamna anului 1956, după protestele din mediile universitare. Studenții anchetați atunci și-l amintesc ca fiind de o duritate extremă.”

 În vara anului 1959, șase persoane mascate și înarmate au jefuit o mașină a Băncii de Stat a Republicii Populare Române, în care se aflau 1,6 milioane de lei. După două luni de anchetă fără precedent, implicând mii de interogatorii și omorârea în bătaie a cel puțin unei persoane, casierul de bancă Gogan^[13], Securitatea arestează șase persoane pe care le acuză de comiterea loviturii: frații Alexandru și Paul Ioanid (născuți Leibovici), soții Monica și Igor Sevianu, Sașa Mușat (născut Glanstein) și Haralambie (Harry) Obodeanu. Surpriza este totală, pentru că suspecții, foști ilegaliști de origine evreiască, aveau legături importante în cercurile puterii și ale Securității. Alexandru Ioanid, colonel de Miliție, fusese căsătorit cu sora Marthei Cziko, soția ministrului de Interne Alexandru Drăghici. Ancheta este încredințată serviciului condus de Gheorghe Enoiu, care reușește prin tortură să-i facă pe cei șase să-și mărturisească vinovăția^[5], deși până în ziua de azi au rămas multe semne de întrebare.

După anchetă, Securitatea a regizat un film al faptelor intitulat „Reconstituirea”, obligându-i pe cei șase acuzați să-și joace propriile roluri și să-și recunoască vinovăția în fața camerelor de filmare. Pelicula, în regia lui Virgil Calotescu, a fost destinată doar uzului intern al nomenclaturii comuniste. Pornind chiar de la acest film, regizorul Alexandru Solomon a realizat în 2004 un documentar intitulat „Marele jaf comunist”. Intervievat în filmul lui Solomon, Gheorghe Enoiu afirmă despre „Reconstituirea” că „scenariul a fost scris chiar de mine”^[13], și neagă că asupra celor șase suspecți s-ar fi exercitat vreo constrângere fizică. Afirmațiile lui sunt întărite pe peliculă și de subordonatul său, anchetatorul Gheorghe Blidaru^[13].

Procesul celor șase s-a desfășurat între 20 și 22 noiembrie 1959 și a fost filmat de autorități. A fost un proces tipic anilor '50, în care inculpații au recunoscut toate faptele de care au fost acuzați. Cei cinci bărbați au fost condamnați la moarte și executați, iar Monica Sevianu la muncă silnică pe viață, ținându-se cont că era mamă a cinci copii^[

De-a lungul timpului, Gheorghe Enoiu și subordonații săi au aplicat asupra celor anchetați cele mai variate și mai brutale tipuri de tortură.

Unul din cei anchetați de Enoiu a fost Aurel State, fost sublocotenent în Armata Regală Română. Acesta fusese făcut prizonier de sovietici la Sevastopol, în 1944. În detenție îl cunoaște pe ofițerul George Fonea, care-și pierduse vederea în luptă, alături de care este închis la Oranki, lângă Nijni Novgorod, și în alte lagăre de exterminare din Rusia. În 1948, cei doi și alte mii de prizonieri sunt retrimiși în România, însă tot în lagăre, unde rămân până în 1956. George Fonea moare în 1958, iar Aurel State, alături de foști camarazi și de membrii Asociației Nevăzătorilor de la Vatra Luminoasă, își îngroapă fostul prieten înfășurat în tricolorul României^[14]. Acest lucru este considerat o sfidare, iar Securitatea îl arestează pe 12 februarie 1958.

Este anchetat cu duritate de echipa condusă de Gheorghe Enoiu, fiind „jucat în picioare” de către acesta, conform documentelor Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului în România^[5]. Enoiu dorea să afle numele tuturor persoanelor care participaseră la înmormântarea lui George Fonea. Pentru a nu fi silit prin tortură să-și divulge foștii camarazi, Aurel State, într-un moment de neatenție al gardienilor, se aruncă de pe acoperișul închisorii Uranus, cu intenția de a se sinucide^[5][14]. Încercarea lui Aurel State nu a reușit, el suferind răni grave și fracturi multiple, însă fiind recuperat în viață de către Securitate. După relativa vindecare a rănilor, State este internat în închisoarea de la Aiud, chiar în toiul sinistrelor procese de „reeducare”.

Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului în România a adunat mai multe mărturii^[5] privind tehnicile de tortură folosite de Gheorghe Enoiu și serviciul pe care-l conducea:

• Bătaia repetată la tălpi cu ranga peste încălțăminte, urmată de obligarea celor anchetați să alerge; acestora li se dislocau oasele metatarsiene;
• Bătaia pe capre, constând în legarea celor anchetați cu brațele pe sub genunchi și introducerea unui baston pe sub brațe și genunchi; bastonul era sprijinit pe două birouri, iar victima, atârnând cu capul în jos, era bătută cu cruzime;
• Bătaia la testicule, până când acestea se umflau și cauzau dureri îngrozitoare;
• Bătaia cu sacul de nisip de 4-5 kilograme, care cauza dislocarea organelor interne, ducând în final la hepatită sau boli renale și pulmonare incurabile;
• Izolarea în celule fără mobilier și cu podeaua udă, conducând la umflarea picioarelor și probleme de inimă;
• Interdicția de a merge la toaletă, combinată cu servirea de mâncăruri bazate pe lichide; reținerea urinei afecta puternic rinichii.

Gheorghe Enoiu

Colonelul de securitate Gheorghe Enoiu Șef al Serviciului Anchete Penale din cadrul Direcției a VIII-a a Securității În funcție 1950 – 1960

* 1928: Virgil Miu (n. 4 noiembrie 1928, la Galicea Mare, județul Dolj) este un artist plastic român. Creația lui Virgil Miu îl situează pe pictor nu numai printre reprezentanții de prestigiu ai unei generații, dar și printre cei mai echilibrați și consecvenți artiști români.

Virgil Miu a absolvit Institutul de Arte Plastice Nicolae Grigorescu din București, promoția 1956. În 1965 a primit bursa de studii în Italia la „Academia de Arte Pietro Vanucci” din Perugia.

A participat la numeroase expoziții colective în țară și peste hotare.

În palmaresul de expoziții personale al artistului se enumeră următoarele: Roma (1965), 1970 și 1973.

Creația lui Virgil Miu - cu credința sa într-o artă menită să dea bucurie oamenilor, cum scria Adrian Petringeanu - îl situează pe pictor nu numai printre reprezentanții de prestigiu ai unei generații, dar și printre cei mai echilibrați și consecvenți artiști români.

Tablourile sale se refuză abuzului de materiale, ideilor de substituție, ca și practicării acelor modalitați și curente străine culturii noastre, care se folosesc de culori pentru a organiza forme lipsite de sens, într-o producție a limbajului în sine. Fiindcă pictura lui Virgil Miu respinge atât simpla reflectare a naturii în tablou, ca și jocurile gratuite ale imaginației fără vreo coerență internă. Pe o asemenea cale, Miu ne introduce în spațiul poetic al imaginii, unde motivul aparține observației, dar reconstrucția lui devine generatoare pentru o semnificație nedetașabilă de lumea ideilor picturală

Opere:

• 

  Autoportret, Virgil Miu
 
• 

  Vază cu flori albe și roșii
 
• 

  Portret al mamei artistului

·         1930: Doris Roberts, actriță americancă

·         1930: Horia Aramă (n. 4 noiembrie 1930, Iași - d. 22 octombrie 2007, Constanța) a fost un prozator, eseist, scenarist BD, traducător, critic, redactor și poet român.

Literatură fantastică și stiințifico-fantastică

• Păsări călătoare (1955)
• De la Om la Om (1960)
• Moartea păsării-săgeată (Editura Tineretului, 1966)
• Cosmonautul cel trist (Editura Tineretului, 1967)
• Dincolo de paradis (1983)
• Dumnezeu umbla desculț (Editura pentru literatură, 1968)
• Țărmul interzis (Editura Albatros, 1972)
• Pălăria de pai (Editura Cartea Românească, 1974)
• Jocuri de apă (Editura Cartea Românească, 1975)
• Verde Aixa (Editura Albatros, 1976)
• Cetatea soarelui (Editura Cartea Românească, 1978)
• Planeta celor doi sori

Trilogia de studii despre utopie

• Colecționarul de insule (Ed. Cartea Românească, 1981),
• Insulele fericite (Ed. Cartea Românească, 1986),
• O insulă în spațiu (Ed. Cartea Românească, 1991).

Almanahul Anticipația

• Povestirea „Planeta celor doi sori” a fost publicată în almanahul Anticipația din anul 1986.

Poezie

• "Scări la stele" (1965) - versuri intelectualiste

Teatru

• "Simpaticul Charlie". Piesa de teatru a apărut în 1961 în revista Teatru din București și a văzut lumina rampei în același an la Teatrul Evreiesc de Stat din Iași.

·         1931: Bernard Francis Law, arhiepiscop de Boston și cardinal

·         1932 - S–a nascut Thomas Klestil, fost presedinte al Republicii Austria (1992-1998; reales in 1998 pentru un nou mandat de sase ani) (m.06.07.2004).

·         1933: Volker Kühn, regizor german

·         1933: Charles K. Kao, inginer britanic de origine chineză, laureat Nobel

·         1937: S-a nascut Loretta Swit, actrita americana. 

·         1939 - S–a nascut Boris Petroff, actor si regizor la Teatrul Evreiesc de Stat (regie: “Motanul incaltat” – la Teatrul “Ion Creanga”).

·         1943: S-a nascut  Marlene Jobert, actriţă franceză cunoscută pentru rolurile sale  din filme comice: „Nu vom îmbătrâni împreună”, „Berzele fac numai ce le taie capul”.

·         1944: S-a nascut Scherrie Payne, cantareata de origine americana, membra in trupa Supremes.

·         1944 - S–a nascut matematicianul Corneliu Ursescu, doctor in matematica, programator, cercetator stiintific la Institutul de de Matematica, Academia Romana, filiala Iasi; fost nominalizat la Premiul pentru excelenta in cultura romaneasca (2001).

·         1946: Laura Bush, soția președintelui George W. Bush, președintele Statelor Unite ale Americii

·         1946: Robert Mapplethorpe, fotograf american (d. 1989)

·         1947: Bettina Wegner, textieră germancă

·         1948: Amadou Toumani Touré, președintele republicii Mali

·         1951: S-a nascut Traian Basescu, fost presedinte al Romaniei (decembrie 2004-decembrie 2014), fost primar general al Capitalei.

Traian Băsescu

Traian Băsescu (în 2013)

·         1951, Dan Hartman, multi-instrumentist si producator
* 1952: Florin Mocănescu (n. 4 octombrie 1952 Râncaciov, Dâmbovița) este inginer petrolist, expert în domeniul petrolier, coautor a numeroase brevete de invenție pentru industria petrolieră de-a lungul unei cariere de peste 35 de ani, și actualmente conduce propria firmă de consultanță în domeniul explorare de petrol și gaze.
A terminat școala primară în satul Râncaciov, județul Dâmbovița (1959-1967) după care a urmat Liceul nr. 1 din Târgoviște (1967-1971 - fostul liceu de fete Carabela). Primii trei ani din studiile sale superioare i-a petrecut în București la Institutul de Petrol și Gaze, Facultatea Forajul Sondelor și Exploatarea Zăcămintelor de Țiței și Gaze iar ultimii doi ani la Ploiești prin mutarea Institutului (1971-1976). Aici și-a predat lucrarea de diplomă cu tema “ Stimularea sondelor prin acidizare “, aceasta fiind notată cu notă maximă, obținând astfel calificarea de Inginer foraj extractiv.

Între anii 1976 și 1989 este inginer producție responsabil cu monitorizarea producției, diagnosticarea și stabilirea de programe pentru îmbunătățirea peformanței exploatării sondelor și zăcămintelor. A condus proiectul de reabilitare a zăcământului Strîmbu printr-un proces de injecție de apă ce a însemnat creșterea factorului final de exploatare de la 22 de procente la 36%. Anul următor a fost resposabil pentru managementul zăcămintelor la fostul trust de extracție Pitești după care este responsabil cu producția și operarea la Schela Găești.

Începând cu 1992, următorii 10 ani îi petrece ca principal responsabil cu producția și operarea la SNP Petrom dar și cea a zăcămintelor Petrom din afara țării. Din 2002 până în 2004 acesta preaia răspunderea pentru producția și operarea în cadrul întregii companii Petrom după care începe a coordona activitățile de producție, proiecte și inginerie la OMV Petrom.

În anul 2007 pune bazele propriei firme de consultanță în domeniul petrolier, mai exact în activitatea de explorare de petrol și gaze.

În timpul activității sale, acesta devine coautor la numeroase brevete de invenții legate de echipamente pentru industria petrolieră:

• Autotroliul pe pneuri ^[1]
• Instalație autotransportabilă, dotată cu cabină rabatabilă ^[2]
• Dispozitiv pentru manevrat țevi de extracție ^[3]
• Dispozitiv pentru aerisirea cilindrilor hidraulici ^[4]
• Dispozitiv electric pentru măsurarea eforturilor în ancorele masturilor și în cablul de manevră ^[5]
• Instalație de intervenție și reparații la sonde ^[6]
• Procedeu și instalație pentru stingerea incendiilor ^[7]
• Dispozitiv pentru protecția catodică a pompelor de extracție a petrolului ^[8]
• Dispozitiv pentru etanșare ^[9]

A introdus în Petrom tehnologiile de fisurare și control al nisipului folosind tehnologii de la primii trei furnizori de servicii din lume. A înființat Baza de operații speciale Câmpina, transformând-o în cea mai modernă bază din Europa cu cei mai buni ingineri romani și cele mai moderne echipamente.

De asemenea, indroduce și generalizează în Petrom pompajul cu cavitație progresivă, prima instalație de cogenerare pentru combustia subterană de la Suplac, reușește să pună în practică sistemul închis de separare și tratare a țițeiului și face posibilă prima instalație de workover cu telecomandă din companie.

A unul dintre cei mai importanți promotori ai investițiilor în proiectele de modernizare Petrom și ai dezvoltării companiei prin îmbunătațirea eficienței de lucru fiind implicat în evaluarea și descoperirea de noi tinere talente în cadrul organizației.

Florin Mocănescu

·         1954, Chris Difford, chitara, Squeeze
* 1956: Ioan Axente (n. 4 noiembrie 1956) este un deputat român, ales în 2012 din partea Partidului Social Democrat.

·         1956: James Honeyman-Scott, muzician britanic (Pretenders) (d. 1982)
* 1957: Marian Lupașcu (n. 4 noiembrie 1957, București) este un violonist și etnomuzicolog român.

S-a născut la data de 4 noiembrie 1957 în București.

Studiile muzicale le începe la Școala de Muzică și Arte Plastice nr. 2 din București, între 1964-1972, clasa de vioară. Urmează apoi Liceul de Muzică „George Enescu”, între 1972-19767, la clasa de teorie muzicală.

Între 1977-1981 urmează studiile la Conservatorul de Muzică „Ciprian Porumbescu”, la Facultatea de Muzică și Compoziție.

Între 1981-1982 este profesor de vioară la Școala de Muzică și Arte Plastice din Giurgiu.

Între 1985-1989 este profesor de muzică la școlile generale din Vărăști și Hotarele, județul Giurgiu.

Între 1989-1990 este profesor de fanfară la clubul copiilor din sectorul 1, București.

Între 1990-1991 și 1996-1998 este profesor de vioară la Școala de Muzică și Arte Plastice nr. 2 din București.

Din 1990 devine cercetător științific la Institutul de Etnografie și Folclor „Constantin Brăiloiu”.

În 1992 devine asistent prin cumul la catedra de folclor a Academiei de Muzică din București.

Între 1995-1996 este profesor de vioară la Liceul de Muzică „Dinu Lipatti” din București.

Între 1996-2002 urmează la Universitatea de Muzică din București studiile doctorale în muzicologie. Primește titlul de doctor în anul 2003 cu teza Ritmul asimetric policron, conducătorul tezei fiind profesorul Victor Giuleanu.

A realizat, începând cu 1978, numeroase cercetări de teren în zonele Caraș-Severin, Tulcea, Mureș, Buzău, Olt, Brașov, Bihor, Ilfov, Giurgiu, Brăila, București, Bistrița-Năsăud, Vidin-Timoc și Lom (Bulgaria), Skopje, Bitolia, Moloviște, Tri Cișme (Macedonia) etc.

A scris articole și studii în publicațiile periodice „Revista de etnografie și folclor”, „Anuarul IEF”, „East European Meetings”, „Symposia”, „Revista muzeelor”, „Meteor”, „Actualitatea muzicală”, „Tradiții”, „Datina”, „Cultura”, „Adevărul”, „Curierul național”, „Tinerama”, „Privirea” etc.

A realizat înregistrări, în studioul Muzeului Satului „Dimitrie Gusti”, cu informatori din Brăila, Suceava, Dolj, Teleorman, Vrancea, Argeș, Giurgiu, București, Aidimir-Cadrilater (Bulgaria), Zaiciar-Timoc (Serbia).

Este unul dintre inițiatorii și realizatorii seriilor de CD-uri Arhive folclorice românești și Folclor muzical brăilean, pentru care studiază tehnici de digitalizare, restaurare și editare a documentelor. Toate aceste activități se regăsesc și în demersul său teoretic, axat pe probleme de metodologie și structură, mai ales în domeniul ritmicii muzicale, al sistemelor de transcriere și clasificare.

·         1957, James Honeyman-Scott, Pretenders
* 1960: Eleonora-Carmen Hărău (n. 4 noiembrie 1960, Hunedoara, România) este un deputat român, ales în 2012 din partea Partidului Național Liberal.

·         1960 - S-a nascut Mark Jefferis, vocalist britanic (T.X.T.).

·         1961: Ralph Macchio, actor american
* 1962: Oleg Voronin (n. 4 noiembrie 1962, Criuleni, RSS Moldovenească) este un om de afaceri și politician din Republica Moldova, fiul fostului președinte Vladimir Voronin. Ca politician este membru al Partidului Comuniștilor și militează împotriva integrării europene a Republicii Moldova. Ca om de afaceri, deține acțiuni la banca comercială FinComBank, la a cărei fondare a participat și al cărui Consiliu de Administrație îl conduce.^[1] De asemenea, el deține o firmă de construcție și o firmă de transporturi pe calea ferată, care în perioada guvernării comuniste a derulat mai multe contracte cu statul moldovean și cu companiile de stat din țară. În 2009, i se atribuia o avere de circa 2 miliarde de euro

Oleg Voronin

·         1963 - S-a nascut Lena Zavaroni, copil vedeta britanic.
* 1968: Marius Bălu (n. 4 noiembrie 1968) este un politician român, membru al Parlamentului României din partea PD-L.

·         1969: P.Diddy, rapper american

·         1969: S-a nascut Matthew McConaughey, actor american.
* 1971: Adrian Sitaru este un cineast român născut în 1971 la Deva, autor de scurt-metraje și filme pentru televiziune, dintre care cel mai cunoscut, „Valuri” (2007) a fost răsplătit cu multiple premii.

Printre altele, a fost colaborator al lui Costa Gavras la realizarea filmului Amen. (2002). Primul sau lung-metraj, „Pescuit sportiv”, pentru care semnează scenariul și regia, a fost lansat în 2008, și selecționat la festivalele din Toronto, Palm Springs, Estoril și în competiția oficială a festivalului „Premiers Plans” din Angers (Franța), ediția 2009.

În 2010, scurt-metrajul "Colivia" a fost decernat cu premiul serviciului german de schimburi academice (DAAD) în cadrul celei de-a șaizecea ediții a Festivalului Internațional de Film de la Berlin (Berlinale). Pelicula face parte dintr-un proiect de lung-metraj intitulat "Domestic".

Filmografie:

Lungmetraj

• Fixeur (2016)^[1]
• Ilegitim (2016)
• În aceeași grădină (2016) - omnibus; cu Ali Asgari, Alexandre Rockwell, Rolf De Heer, Gurvinder Singh, Chema García Ibarra, Roger Deutsch, Sergey Bodrov, Andrej Landin
• Domestic (2012)
• Din dragoste cu cele mai bune intenții (2011)
• În derivă (2010) - serial TV
• Pescuit sportiv (2009)
• 5 succese mari pentru 5 filme mici (2008)
• În familie (2002) - serial TV

Scurtmetraj

• Excursie (2014)
• Artă (2014)
• Chefu' (2012)
• High Definition (2011)
• Pechinezul (2010)
• Colivia (2010)
• Lord (2009)
• Valuri (2007)
• A doua șansă (2006)
• Bolnavă de iubire (2006)
• Mincinoasa (2006)
• Prea târziu (2006)
• Răzbunarea (2006)
• Trezește-te (2006)
• Vreau să simt! (2006)
• A Very Bad Day (2004)
• About Biju (Despre Biju) (2004)
• Theodora’s Life (O zi din viața Teodorei, necenzurat!) (2004)
• Biju (2002)
• Fun Fan (2002)
• Ajun de Crăciun (2001)
• Ultimul sărut (2001)
• O zi de Paști (2000)
• The Kitchen Bug (2000)
• Săpunul (1999)
• Tom Waits (Tom Waits – Live in My Room) (1999)

·         1972: Luis Figo, fotbalist portughez
* 1975: Oleg Efrim (n. 7 noiembrie 1975, Cornești) este un jurist și om politic din Republica Moldova, Ministru al Justiției al Republicii Moldova între 6 mai 2011^[1] și 10 decembrie 2014,^[2] după ce la înlocuit pe Alexandru Tănase (2009 - 2011).

Oleg Efrim

Oleg Efrim în 2011

·         1978: Renato Usatîi, om politic, milionar și filantrop din Republica Moldova
* 1979: Dănuț Sabou (n. 4 noiembrie 1979) este un jucător român de fotbal care evoluează la clubul AS Comuna Recea.
* 1980: Dan Stoenescu (n. 4 noiembrie 1980, Constanța) este un diplomat de carieră român. Specialist în Lumea arabă și migrație, a predat cursuri la Universitatea din București și Institutul Diplomatic Român.^[1] Pe parcursul carierei sale a militat pentru drepturile românilor din diaspora^[2] și păstrarea limbii, culturii și identității românești în afara granițelor.^[3]

Din 17 noiembrie 2015 până la 7 iulie 2016, a fost ministru delegat pentru relațiile cu românii de pretutindeni în guvernul Dacian Cioloș.^[4]La 3 mai 2017 este acreditat oficial ca Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar al României în Tunisia

A absolvit în 2003 Austin College ^[6] din Texas, Statele Unite ale Americii, cu o diplomă de licență în Studii Internaționale iar în 2005 a obținut o diplomă de master în Globalizare și Dezvoltare de la Universitatea Warwick, Marea Britanie. Dan Stoenescu a absolvit cursuri post-universitare cu specializarea Migrație Forțată și Studii asupra Refugiaților la Universitatea Americană din Cairo (2006)^[7] și are un doctorat în științe politice acordat de Universitatea din București (2009),^[8]tema dizertației fiind Naționalismul arab modern și identitatea islamică după 1987. Interesele sale academice includ Lumea Arabă,Orientul Mijlociu, naționalismul arab și identitatea islamică.^[9] De asemenea a urmat cursuri la European Security and Defence College^[10] la Bruxelles, Netherlands Instititute of International Relations Clingendael^[11] la Haga, Institutul Matías Romero ^[12] la Ciudad de Mexico și Institutul Saifi^[13] pentru limba arabă în Beirut.

A lucrat în calitate de diplomat la Madrid ^[14] și Beirut ^[15] și a fost președinte al EUNIC (European Union National Institutes for Culture) în Liban pentru două mandate consecutive ^[16] ca reprezentant al Institutului Cultural Român. În perioada 2009-2010 a activat în cadrul Departamentului pentru relațiile cu românii de pretutindeni. Începând cu septembrie 2015 a fost responsabil de școlile românești din Spania, cultură și afaceri multilaterale în cadrul Ambasadei României în Spania.^[17] Din această poziție a fost numit în funcția de ministru delegat pentru relațiile cu românii de pretutindeni, la 17 noiembrie 2015, în cadrul guvernului Dacian Cioloș.

Dan Stoenescu împreună cu refugiați sudanezi la școala African Hope din Cairo, Egipt (2002)

Înainte de a intra în diplomație a lucrat în Egipt la Înaltul Comisariat ONU pentru Refugiați (UNHCR) și la Organizația Internațională pentru Migrație (IOM) în Cairo. Stoenescu a lucrat de asemenea pentru prestigioase publicații și ziare din România^[18], Statele Unite, Marea Britanie, Egipt, Liban^[19] și Republica Moldova. A fost voluntar și coordonator de proiecte pentru organizații non-guvernamentale precum African Hope în Egipt^[20], în Statele Unite a lucrat la Centrul pentru Supraviețuitorii Torturii iar în America Centrală a colaborat cu organizația Siglo XXIII din El Salvador.

A predat în cadrul Facultății de Științe Politice a Universității din București,^[21] iar ulterior la Institutul Diplomatic Român.^[22]

În anul 2000 s-a numărat printre fondatorii Ligii Tinerilor Români de Pretutindeni^[23] și apoi a înființat Centrul pentru Educație Democratică.^[24] Printre bursele, premiile și distincțiile academice obținute se numără bursa Rotary Ambassadorial Scholarship, bursa Ford Foundation, nominalizarea printre primii cei mai buni zece studenți din California în First Phi Theta Kappa All-California Academic Team, premiul Samuel Roberson acordat de Presbyterian Church USA. A primit distincții din partea guvernatorului statului California, Gray Davis, congresswoman Wilma Chan și senatorului Don Perata.

Întâlnirea la Vatican a ministrului delegat Dan Stoenescu cu Papa Francisc

Mandatul ministrului delegat a adus mai multe schimbări și inovații atât la nivelul demersurilor politico-diplomatice cât și la nivelul relației guvernului cu comunitățile românești de peste hotare. Printre primele măsuri ale mandatului au fost transparentizarea finanțărilor, publicarea listelor de proiecte finanțate și crearea unei platforme online de depunere a proiectelor. ^[26]

La începutul mandatului, Stoenescu a anunțat, în premieră, o nouă direcție de implicare a instituțiilor statului în oferirea de noi oportunități de afaceri pentru românii din Diaspora care doresc să revină acasă și să dezvolte afaceri accesând fonduri europene. ^[27] Prin urmare, Ministerul Fondurilor Europene, împreună cu Departamentul Politici pentru Relația cu Românii de Pretutindeni, au lansat la 12 octombrie 2016, apelul pentru Programul „Diaspora Start-up”, cu o alocare de 30 milioane euro din Programul Operațional Capital Uman (POCU) 2014-2020.^[28] Acest program este o linie de finanțare destinată românilor din Diaspora și celor reîntorși recent care vor să dezvolte o afacere în mediul urban în România. Este un program dedicat exclusiv dezvoltării antreprenoriatului și înființării de noi întreprinderi.^[29] O altă măsură inovativă a mandatului a fost lansarea programului AgroDiaspora, dedicat informării cu privire la accesarea fondurilor europene din domeniul agriculturii de către cetățenii români care locuiesc și muncesc în străinătate. ^[30] Pentru dezvoltarea abilităților antreprenoriale în rândul românilor din diaspora a inițiat programul de burse de studiu online „Antreprenori români de pretutindeni”. ^[31]

Pentru consolidarea legăturilor culturale cu România ale comunităților istorice din jurul granițelor, au fost inițiate demersuri de înființare a unor centre de informare ale României la Bălți (Republica Moldova)^[32], Ismail (Ucraina) ^[33] și Slatina (Ucraina). ^[34] Centrele de Informare ale României de la Bălți și Ismail, înființate la inițiativa ministrului Stoenescu, au fost inaugurate în decembrie 2016.^[35]

De asemenea, a inițiat proiectul „Spațiul Comunicațional Comun România-Republica Moldova”, care să susțină cooperarea și convergența între instituții de presă, societatea civilă și instituțiile guvernamentale din cele două state. În cadrul proiectului a fost constituit Consiliul Consultativ Mass-Media România–Republica Moldova - un for de consultare cu societatea civilă, reprezentanții managementului instituțiilor de presă și jurnaliști din ambele state cu scopul de a armoniza cadre legislative și politici publice în domeniul dezvoltării mijloacelor de informare în masă. ^[36]

Ministrul delegat Dan Stoenescu la comemorarea masacrului de la Fântâna Albă, Bucovina de nord (Ucraina)

Totodată, în perioada mandatului a accentuat permanent importanța unor măsuri care să nu perpetueze modelul divizării artificiale a comunității românești în români și moldoveni,^[37] români și vlahi^[38], români și aromâni. ^[39]

Pentru un demers extern comun interinstituțional, în vizitele sale în cadrul comunităților românești a invitat reprezentanți ai Administrației Prezidențiale, Comisiei pentru Românii de Pretutindeni din Senatul României și Camera Deputaților precum și demnitari din cadrul altor ministere. ^[40] Ministrul delegat a fost primul demnitar român din guvernul Dacian Cioloș care a întreprins o vizită în Republica Moldova. ^[41] La începutul lunii martie 2016, în calitate de emisar special al președintelui Klaus Iohannis și al premierului Dacian Cioloș, a efectuat o vizită în Malaysia pentru transmiterea scrisorilor oficiale în care s-a făcut apel la autoritățile malaysiene să analizeze posibilitatea comutării pedepsei capitale a cetățeanului român Ionuț Gologan. ^[42]

În perspectiva alegerilor parlamentare, a demarat o campanie de informare a românilor cu drept de vot cu domiciliul și reședința în străinătate, cu privire la schimbările legislative din domeniul electoral, în parteneriat cu Autoritatea Electorală Permanentă.^[43] Datorită lipsei de interes din partea cetățenilor români pentru votul prin corespondență, rezultatul a fost mult sub așteptări, în primele patru luni din perioada de înscriere se primiseră doar 4616 cereri de înregistrare a alegătorilor,^[44][45] în condițiile în care numărul românilor rezidenți în străinătate este de ordinul milioanelor.^[46] Ulterior, pentru alegerile generale din 11 decembrie 2016 au fost înfințate 417 secții de votare, fiind cu 111 mai multe față de alegerile parlamentare din 2012 și cu 123 mai multe decât la alegerile prezidențiale din 2014. În ciuda noilor facilități legislative doar 102.067 de persoane s-au prezentat la vot în diaspora.^[47]

La finalul mandatului, Stoenescu declara că a inițiat modificarea Legii nr. 321/2006 pentru asigurarea unei mai mari transparențe în acordarea de finanțări nerambursabile pentru programele, proiectele sau acțiunile destinate românilor de pretutindeni.^[48]

La începutul lui iulie 2016, Stoenescu a fost înlocuit din postul de ministru-delegat pentru românii de pretutindeni cu fosta ambasadoare a României în Canada, Maria Ligor. Prim-ministrul a declarat că are nevoie de un nou impuls pentru procesul de înregistrare a românilor din străinătate în registrul electoral.^[49][50]Cu toate acestea, în presă s-a recunoscut faptul că „spre deosebire de oamenii politici care s-au perindat prin funcția deținută de Stoenescu, activitatea acestuia a fost un imens pas înainte.

* 1981: Bogdan Cotolan (n. 4 noiembrie 1981, Buzău) este un jucător de fotbal român care evoluează la clubul Cetatea Suceava. Și-a făcut debutul în Liga I la data 1 aprilie 2006, pentru FC Vaslui.
* 1995: Alexandru Florin Bucătaru (n. 4 noiembrie 1995, în Piatra Neamț)^[1] este un handbalist român care joacă pentru HCM Constanța pe postul de portar. De asemenea, el este și component al echipei naționale de tineret a României,^[2] la care a debutat în anul 2010

Decese

·         1465: Maria Oltea, mama lui Ștefan cel Mare (n. c 1405-1407). Conform istoricilor, doamna Maria Oltea provenea dintr-o familie modestă. Documentele despre originile ei au ars într-un incendiu din 1472. Se speculează că provine din satul Olteni, atestat în sudul Moldovei, sau din Oltea (Oltenia). Este posibil ca moldoveanul de viță nobilă Bogdan al II-lea, tatăl lui Ștefan cel Mare, să fi fost refugiat o perioada în Țara Românească, înainte de urcarea pe tron. Aici a întâlnit-o pe frumoasa Maria Oltea. Căsătoria lor nu a fost oficializată sau cel puțin nu a fost recunoscută. Maria Oltea mai fusese căsătorită anterior și a avut alți cinci copii, înainte de Ștefan. A rămas văduvă de tânără. După ce Bogdan al II-lea, soțul ei, a fost omorât pe neașteptate la Reuseni (15 octombrie 1451). Maria Oltea a salvat viața lui Ștefan și a celorlați copii și s-a refugiat în Transilvania. Probabil, fără ajutorul și sfaturile mamei sale, Ștefan cel Mare s-ar fi pierdut în istorie. N-ar fi revenit după șase ani în Moldova, să ocupe tronul cuvenit. A  fost considerată de Spiru Haret „femeia care a dat neamului românesc pe cel mai mare fiu al său”. Ion Neculce, în O samă de cuvinte și Dimitrie Cantemir, în Istoria Imperiului Otoman, au creionat pentru prima dată aportul ei la îmbărbătarea lui Ștefan după greaua înfrângere de la Valea Albă- Războieni (1476). Gheorghe Asachi în poezia Ștefan cel Mare înaintea cetății Neamțu și litografia Muma lui Ștefan cel Mare descrie cum Maria Oltea împiedică intrarea fiului său în Cetatea Neamț la 1484. Același eveniment este descris și de Dimitrie Bolintineanu în celebra poezie Muma lui Ștefan cel Mare, pusă pe note de către Alexandru Flechtenmacher. În lucrarea Princeps Omni Laude Maior – O istorie a lui Ștefan cel Mare istoricul Ștefan Gorovei scrie că „este foarte probabil că Oltea nu a fost soție legiuită a lui Bogdan al II-lea și, prin urmare, nici doamnă a Moldovei”. Doamna Maria Oltea fost înmormântată la Mănăstirea Probota, ridicată de Ștefan cel Mare lângă Reuseni, locul unde părintele său a fost decapitat. Pe piatra tombală stă scris: „Acesta este mormântul roabei lui Dumnezeu Oltea, mama domnului Io Ştefan Voievod, care a murit la anul 6973 [1465], noiembrie 4”. Din cauza originilor modeste sau a căsătoriei anterioare, pe piatra de mormânt nu a fost onorată cu titlu voievodal.

·         1847: A încetat din viaţă compozitorul Felix Mendelssohn Bartholdy; (n.3 februarie 1809).

·         1854: Anton Pann, poet, compozitor de muzică religioasă și profesor de muzică român

* 1856: Nicholas Marcellus Hentz (n. 25 iulie 1797, Versailles, Franța – d. 4 noiembrie 1856, Marianna, statul Florida) a fost un american de origine franceză, educator și arahnolog.

Hentz s-a născut în Versailles, a studiat medicina și arta portretisticii miniaturale la Paris. Imigrat în Statele Unite în 1816 a început prin a preda franceza și pictura miniaturală în Boston, Philadelphia, dar și în alte orașe. În anii 1824 - 1825 a fost asociat al educatorului american George Bancroft, la școala Round Hill School din Northampton, statul Massachusetts. Între anii 1826 și 1830, a fost profesor de limbi moderne și belles lettres la Universitatea statului Carolina de Nord.

S-a căsătorit cu Caroline Lee Whiting în 1824, iar în 1831 s-au mutat în Covington, Kentucky. În anul următor, cei doi soți au preluat în management un colegiu de tip seminar pentru femei în apropiere de Cincinnati, Ohio. Ulterior, cuplul a condus alte școli din statele Alabama și Georgia. În 1851, din motive de sănătate ale lui Hentz, cei doi s-au mutat în localitatea Marianna, Florida, unde entomologul a și murit în 1856.

Hentz a devenit nu doar un pionier american, dar și unul mondial în domeniul zoologiei referitor la arahnide. A descris 124 de specii corect, în bună tradiție binomială, fiecare specie având fișe de descriere completă, incluzând desene și explicații, numele persoanei care le-a semnalat prima dată, precum și anul cladificării. Printre păianjenii pe care Hentz le-a descris primul, se numără și întreg genul Cheiracanthium, respectiv specia Kukulcania hibernalis, cunoscut popular ca păianjenul de casă din sud[ul Statelor Unite], (în original Southern house spider).

·         1880: Étienne Mulsant, entomolog și ornitolog francez (n. 1797)

·         1893: Pierre Tirard, politician francez, al 54-lea prim-ministru al Franței (n. 1827)

·         1921: Primul ministru japonez Hara Takashi este asasinat la Tokyo.

·         1924: Gabriel Fauré, compozitor francez (n. 1845)
* 1944: Endre Kabos (n. 5 noiembrie 1906, Oradea – d. 4 noiembrie 1944, Budapesta) a fost un scrimer ungur specializat pe sabie, laureat cu patru medalii olimpice, inclusiv trei medalii de aur. A cucerit și șapte medalii la Campionatul European (acum Campionatul Mondial), inclusiv șase de aur.
* 1952: Sándor Pósta (n. 25 septembrie 1888, Pánd – d. 4 noiembrie 1952, Budapesta) a fost un scrimer maghiar care a practicat floreta și sabia. A câștigat trei medalii olimpice la Jocurile Olimpice de vară din 1924, inclusiv aurul la sabie individual.

·         1956: Maria Filotti, actriță română (n. 1883)

·         1966 - A murit Traian Chelariu, poet si dramaturg (proza: “Necunoscuta ”,“ In cautarea Atlantidei”) (n.21.07.1906).

·         1970 - A încetat din viaţă Tudor Muşatescu, poet, prozator, dramaturg şi umorist: "Titanic Vals", "...Escu" (n. 22 februarie 1903)

* 1979: Moni Ghelerter (numele la naștere, Solomon Ghelerter ^[1], n. 3 august 1905, Iași, România – d. 4 noiembrie 1979, București, RS România) a fost un om de teatru român-evreu, regizor la Teatrul Național „Ion Luca Caragiale” din București și profesor de actorie la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică Ion Luca Caragiale din București.

Moni Ghelerter s-a născut într-o familie de intelectuali. Tatăl său, Milo Ghelerter, de meserie farmacist, era ziarist la Evenimentul. Prieten cu scriitorul Șalom Aleihem, Milo Ghelerter l-a găzduit la Iași în cursul vizitei acestuia în România în anul 1906. Milo Ghelerter era fratele cunoscutului Dr. Leon (Litman) Ghelerter, conducător al mișcării socialiste din România și medic, ctitor de spitale la Iași și București.

A urmat în orașul natal Conservatorul de Artă Dramatică, fiind elevul poetului și profesorului Mihai Codreanu, și Facultatea de Drept.^[2] Și-a luat doctoratul în drept la Paris.^[3] Apoi, timp de un deceniu, a practicat avocatura și ziaristica. A fost secretar de redacție la ziarul Le Moment din București și secretar al avocatului și scriitorului Demostene Botez.^[2]

Primul contact cu lumea teatrului îl are la vârsta de opt ani, în anul 1913. Nepotul lui, arhitectul Lou Gelehrter, își amintește de povestea unchiului său, Moni:

"Aveam vreo 8 ani și am intrat în salonul de mode, (pălării) al mamei mele, salonul Hélène din Iași. Mama pleca în fiecare an la Paris și aducea cele mai elegante pălării pentru elegantele Iașiului din acele vremuri. În prăvălie se afla o frumoasă care discuta râzând cu mama. „Eu, dragă, nu port nimic pe dedesubt.” Domnișoara își ridică rochia lungă și se arătă goală în fața noastră. Era Elvira Popescu!"

Moni Ghelerter și-a început ucenicia pe lângă regizorul Alexandru Finți, montând piesa Gema de Margaret Kennedy la Teatrul Barașeum din București, locul unde în timpul prigoanei fasciste antonesciene se adunaseră actorii și oamenii de teatru evrei, între care M.H. Maxy, Alexandru Finți și Beate Fredanov. Aici, întâi ca ajutor și apoi ca regizor, a pus în scenă mai multe de piese de teatru, care au avut succes.^[3]

Debutul propriu-zis, ca regizor, a avut loc la 23 ianuarie 1946, cu premiera absolută a piesei Ultima oră de Mihail Sebastian, pe scena Teatrului Național din capitală,^[2] unde a activat până la sfârșitul vieții sale, la 4 noiembrie 1979.

Moni Ghelerter a pus în scenă spectacole memorabile la multe teatre din București și din țară. Alături de actorul Radu Beligan și dramaturgul Alexandru Mirodan deschide în 1964, cu spectacolul „Celebrul 702”, porțile Teatrului de Comedie din București.

A primit titlul de maestru emerit al artei.^[2]

A fost distins cu Ordinul Meritul Cultural clasa a II-a (1967) „pentru merite deosebite în domeniul artei dramatice”.^[4]

Este înmormântat, alături de fratele său, Felix Ghelerter, la Cimitirul Filantropia din București. Monumentul funerar, realizat din travertin, a fost conceput de sculptorul Nicolae Roșu.

Moni Ghelerter fost căsătorit pentru câțiva ani cu actrița Marcela Rusu, căsătorită ulterior cu liderul comunist Alexandru Bârlădeanu și mai târziu cu scriitorul Aurel Baranga.

Fratele lui Moni Ghelerter a fost Felix Ghelerter, care și-a continuat activitatea în domeniul cărții și după naționalizarea și desființarea în 1952 a editurii Forum, pe care a fondat-o. Cei doi frați, Moni și Felix, au fost legați strâns în viață, ca și în lumea de dincolo, mormintele celor doi se află unul lângă celălalt la Cimitirul Filantropia din București

Spectacolele realizate de Moni Ghelerter în ordine cronologică

• Frații Sanger, de Margaret Kennedy, premieră la 15.06.1941, la Teatrul Barașeum
• Ultima oră, de Mihail Sebastian, premieră absolută la 23.01.1946, la T.N.B.
• Unchiul Vanea, de Anton Cehov, premieră la 30.04.1946, la T.N.B.
• Frenezie, de Peyret Chappuis, premieră la 30.10.1946, la T.N.B.
• Nepotul din Giurgiu, de Alexandru Șahighian, premieră la 23.12.1946, la T.N.B.
• Nopțile mâniei, de Armand Salacrou, premieră la 20.09.1947, la T.N.B.
• Domnișoara, de Jacques Deval, premieră la 05.12.1947, la T.N.B.
• Romeo și Julieta, de William Shakespeare, premieră la 09.10.1948, la T.N.B.
• Confruntarea, de Seinin și Lev Tur, premieră la 13.02.1949, la T.N.B.
• Trei surori, de Anton Cehov, premieră la 27.01.1950, la T.N.B.
• Ziua cea mare, de Maria Banuș, premieră la 10.04.1950, la T.N.B.
• Egor Buliciov și alții, de Maxim Gorki, premieră la 12.02.1951, la T.N.B.
• Dealul vrăbilor, de Al. Simukov, premieră la 02.07.1951, la A.T.F.B.
• Trei surori, de Anton Cehov, premieră la 03.07.1951, la A.T.F.B.
• O noapte furtunoasă, de I. L. Caragiale, premieră la 06.07.1951, la A.T.F.B.
• Dușmanii, de Maxim Gorki, premieră la 06.07.1951, la A.T.F.B.
• Lupii, de Radu Boureanu, premieră la 14.04.1952, la T.N.B.
• Vadul nou, de Lucia Demetrius, premieră în anul 1952 la T.L.S.B.
• Oameni de azi, de Lucia Demetrius, premieră la 23.09.1952, la T.L.S.B.
• Ultima oră, de Mihail Sebastian, premieră la 17.12.1953, la T.N.B.
• Ultima oră, de Mihail Sebastian, premieră la 03.03.1954, la Teatrul Național Arad
• Cei din Dangaard, de Martin A. Nixo, premieră la 27.10.1954, la T.N.B.
• Citadela sfărâmată, de Horia Lovinescu, premieră la 23.05.1955, la T.N.B
• Căsuța de la marginea orașului, de Aleksei Arbuzov, premieră la 10.01 1956, la A.T.F.B.
• Ziariștii, de Alexandru Mirodan, premieră la 06.10.1956, la T.N.B.
• Caleașca de aur, de Leonid Leonov, premieră la 03.11.1957, la T.N.B.
• Arborele genealogic, de Lucia Demetrius, premieră la 29.12.1957, la T.N.B.
• Furtuna, de William Shakespeare, premieră la 28.03.1958, la T.N.B.
• Lapzarta Elott, de Mihail Sebastian premieră la 29.06.1958, la Teatrul Național Târgu Mureș
• Surorile Boga, de Horia Lovinescu, premieră la 20.09.1959, la T.N.B.
• A Treia Patetica, de Nikolai Pogodin, premieră la 20.11.1959, la T.N.B.
• Maria, de Vasile Iosif, premiera la 22.06.1960 la T.N.B.
• Celebrul 702, de Alexandru Mirodan, premieră la 05.01.1961, inaugurarea Teatrului de Comedie
• Secunda 58, de Dorel Dorian, premieră la 15.02.1961, la A.T.F.B.
• Steaua fără nume, de Mihail Sebastian, premieră la 15.02.1961, la A.T.F.B.
• Orfeu in infern, de Tennessee Williams, premieră la 04.05.1962, la T.N.B.
• Vizita bătrânei doamne, de Friedrich Dürrenmatt, premieră la 26.02.1963, la T.N.B.
• Șeful sectorului suflete, de Alexandru Mirodan, premieră la 21.09.1963, la T.C.
• Să nu te joci cu dragostea, de Alfred de Musset, premieră la 19.12.1964 la T.N.B.
• Dragă mincinosule, de George Bernard Shaw, premieră la 27.09.1964, la T.L.S.B.
• Don Juan, de J. B. Molière, premieră la 27.01.1965, la A.T.F.B.
• Idiotul, de Feodor Dostoievski, premieră la 27.01.1965, la A.T.F.B.
• Regele moare, de Eugen Ionescu, premieră la 10.10.1965, la T.N.B.
• Domnii Glembay, de Miroslav Krleža, premieră la 11.02.1967, la T.N.B.
• Seringa, de Tudor Arghezi, premieră la 23.09.1967, la T.N.B.
• Nicnic, de A. Bursan, Gh. Panco, premieră la 29.03.1968, la T.C.
• Triptic, de George Astaloș, premieră la 10.12.1968, la A.T.F.B.
• Don Quijote, de Miguel de Cervantes, premieră la 14.12.1968, la A.T.F.B.
• Camuflaj, de Alexandru Mirodan, premieră la 21.08.1969, la T.E.S.
• Transplantarea Inimii Necunoscute, de Alexandru Mirodan, premieră la 13.11.1969, la T.L.S.B.
• O Noapte Furtunoasă, de I. L. Caragiale, premieră la 10.10.1972, la A.T.F.B.
• Kir Zuliaridi, de Vasile Alecsandri, premieră la 10.10.1972, la A.T.F.B.
• Cymbeline, de William Shakespeare, premieră la 15.11.1972, la A.T.F.B.
• Buna noapte nechemată, de Alexandru Popescu premieră in anul 1972, la T.T.P.N.
• Viligiaturiștii, de Maxim Gorki, premieră la 10.01.1973, la A.T.F.B.
• Dragostea noastră, de Silvia Andreescu, premieră la 15.09.1973, la T.T.P.N.
• Pygmalion, de George Bernard Shaw, premieră în 1974, la T.L.S.B.
• Tovarășul Feudal și fratele său , de Alexandru Mirodan, premieră la 23.01.1975, la T.C.
• Valiza cu fluturi, de Iosif Naghiu, premieră la 25.05.1975, la T.T.P.N.

* 1983: Mihail Magiari (n. 14 mai 1901, Salonic - d. 4 noiembrie 1983, București) a fost un avocat macedo-român, licențiat în drept și științe economice, proprietar de terenuri, antreprenor, cunoscut mai ales ca traducător din limba bulgară, membru titular al Uniunii Scriitorilor din România.

Mihail Magiari se trage dintr-o familie înstărită de iscusiți antreprenori macedo-români. S-a născut în Salonic, Grecia, la 14 mai 1901, ca fiu al lui Ion Magiari, antreprenor de poduri și șosele și Natalia Mara. Bunicul lui după tată, Mihai Magiari, a fost bancher la Salonic și s-a ocupat cu import de produse de sticlă; a murit la o vârstă tânără. Ion și Natalia au avut cinci copii: pe Grigore Magiari, bariton, cântăreț de operă, co-fondator in anul cca 1946 împreună cu George Niculescu Basu, Jean Atanasiu și Vasile Rabega, a companiei de operă din Iași, implicat totodată în educatia muzicală liceală prin alcătuirea și editarea împreună cu Nicolae Lungu a manualelor școlare de muzică; Pandora (n. 1983, Perlepe - d. 1970, București, măritată cu Nushi Tulliu, doctor în filologie, colecționar de picturi și cărți valoroase); Marica (n. 1896, Perlepe - d. 1982, București, soția academicianului, filolog, folclorist și numismat Pericle Papahagi); Mihail Magiari (n. 1901, Salonic - d. 1983, București) și Constantin (Cociu) Magiari (n. 1907, Salonic - d. 1927, București).

În anul 1913, ca urmare a celui de al doilea război balcanic și a anexiunii de către România a județelor Durostor și Caliacra, familia Magiari urmează soarta multor mii de familii aromâne și migrează către nord cu intenția de a se stabili în România, dar fluctuația frontului din primul război mondial o împinge până în Ecaterinograd, în Rusia.

Sfârșitul războiului găsește familia Magiari în Silistra, unde Mihail, care absolvise cursurile de drept și știinte economice, deschide un birou de avocatură. Curând urmează recunoașterea unui bun renume profesional, o activitate politică ce-i aduce funcția de prefect al Județului Durostor în timpul guvernării lui Octavian Goga și o însemnată activitate latifundiară. Achiziționează sute de hectare pe care cultivă cereale și mai ales bumbac, dar în 1940 tratatul de la Craiova îl obligă să părăsească totul fără recompensă și să se refugieze împreună cu familia la București.

În anul 1942, preia administrarea morii statului din Piatra Neamț, care aproviziona întregul județ și la scurtă vreme după aceea deschide o întreprindere de prelucrare a lemnului adus cu plutele din munții Bicazului și un depozit de desfacerea lemnului și a materialelor de construcție în București. Se implică total în viața orașului Piatra Neamț și în același an, 1942, înființează ziarul local Ceahlăul care își continuă activitatea și în prezent.

În vara anului 1944, datorită avansării frontului sovietic, părăsește în ultima clipă orașul Piatra Neamț și împreună cu un mic grup de intelectuali locali străbate pe jos Carpații Orientali înfruntând de nenumărate ori vrăjmășia armatei cotropitoare. După 10 zile și peste 300 de kilometri parcurși cu piciorul ajunge la Ploiești unde este ajutat de un mecanic de locomotivă să ajungă în București.

Urmează ani grei, în care clocotitoarea lui activitate de până atunci este considerată incompatibilă cu noile viziuni sociale ale prezentului și rând pe rând i se interzice orice participare efectivă la activitatea politică sau economică a țării. Găsește totuși energia necesară ca în anul 1947 să susțină teza de doctor în drept și știinte economice cu un subiect legat de lucrarea lui Karl Marx, Capitalul.

De aici încolo viața lui continuă în privațiune financiară până în ziua când pluralitatea lui intelectuală îl orientează către o activitate literară. Calitatea traducerilor din limba bulgară îi conferă de la început locul de membru al Fondului Literar și nu după multă vreme pe acela de membru al Uniunii Scriitorilor în cadrul căreia activează până în ultima zi a vieții. Se stinge datorită unui accident și lasă în urmă o credincioasă soție, Elena născută Ghiuzeli, care i-a fost alături cu devotament și cu întregul ei sprijin peste 50 de ani de viață și pe cei doi copii, George, absolvent al Institutului de Zootehnie și Medicină Veterinară și Mariana, eminent medic cardiolog, ambii rezidenți în California.

Mihail Magiari a fost omul care s-a bucurat de o largă deschidere intelectuală, de o educație multi-direcțională, o cultură plurivalentă, o inepuizabilă energie, un temperament flamboiant și o viziune curajoasă. Extrem de generos, cu un suflet larg, a fost iubit și apreciat de colegii de breaslă, de rude și prieteni, și a fost un adevarat stâlp pentru familia lui.

La Silistra, Cadrilater, unde a locuit până la cedarea Cadrilaterului în anul 1940, Mihail Magiari, pe lângă profesarea avocaturii, a deținut și funcția de prefect al Județului Durostor în timpul guvernării lui Octavian Goga.^[1]

La 28 noiembrie 1930 are loc la Bazargic, Cadrilater, Congresul Partidului Național Liberal sub președinția lui Gheorghe (George) I. Brătianu, la care au participat în masă macedo-românii stabiliți în acea regiune a Regatului României. Cu această ocazie, Mihail Magiari, alături de Gheorge Celea și Vasile Zeană, ca reprezentanți ai elitei locale, sunt numiți în biroul de conducere al Organizației Caliacra sub directoratul profesorului Victor Papacostea.

·         1994: Sam Francis, pictor american (n. 1923)

·         1995 - Este asasinat Yitzhak Rabin, fost prim-ministru al Israelului (din iulie 1992), laureat al Premiului Nobel pentru Pace in anul 1994. A fost negociator direct cu Organizatia pentru Eliberarea Palestinei, in urma tratativelor purtate cu acesta, semnindu-se la Washington, la 13.09.1993, acordul de recunoastere reciproca a OEP si a statului Israel, iar la 04.05.1994, la Cairo, semnindu-se acordul privind recunoasterea autonomiei palestiniene din tinuturile Gaza si Ierihon (n.01.03.1922).

·         1995: Gilles Deleuze, filosof francez (suicid) (n. 1925)
* 1999: Cornel Popa (n. 19 martie 1935 – d. 4 noiembrie 1999) a fost un fotbalist român care a jucat pe postul de fundaș. A jucat pentru echipa națională de fotbal a României în preliminariile Campionatului European de Fotbal 1960.^[1] A petrecut cea mai mare parte a carierei sale la Dinamo București.
* 2005: Hiro Takahashi (高橋 ひろ Takahashi Hiro^?, 10 august 1964 – 4 noiembrie 2005), născut Hiroyuki Takahashi (高橋 裕幸 Takahashi Hiroyuki^?) a fost un cântăreț, compozitor și textier japonez, fost instrumentist al trupei TULIP.

Hiroyuki Takahashi s-a născut în Tokio, Japonia, pe 10 august 1964, având grupa de sânge B.^[1] El a menționat în emisiunea Hey! Hey! Hey! Music Champ, că la vârsta de 11 ani, a scris două melodii: Inima unei femei și Orașul din nord.

În 1984, Hiro și-a început cariera, intrând în trupa Popsicle. Trei ani mai târziu, după ce Kazuo Zaitsu i-a recunoscut talentul, l-a cooptat în trupa Tulip, unde și-a început cariera muzicală profesionistă, scriind mai multe hituri. Până în 1989, când trupa s-a destrămat, a cântat în trei albume, printre care PRIMARY COLOR și Well. El cânta la clape, percuții, saxofon și era solist vocal.

După ce TULIP s-a destrămat, el a reînființat Popsicle, cu care a scos un album indie, pe lângă asta, lucrând la melodii pentru reclame. În 1992, a desființat trupa, și începuse să compună melodii pentru alți artiști. Deoarece scotea cântece pe bandă rulantă, a fost supranumit Mr. Melody Factory.

În anul următor, el a debutat ca un artist solo. După aceea, a început să devină mai cunoscut cu melodiile Unbalance na Kiss wo Shite și Taiyō ga Mata Kagayaku Toki, ce au ajuns melodii de încheiere pentru seriei anime Yu Yu Hakusho. După dizolvarea casei de discuri Media Remoras, el și-a redus activitatea solo, axându-se mai mult pe compunerea de melodii pentru serii anime (Bottle Fairy, Digimon), concerte, televiziune și radio. Jingle-urile compuse de el pentru emisiunea Nippon Hoso Show Up Nighta au fost folosite din 2005 până în 2008.

Suferind aproape jumătate din viață, moare la 4 noiembrie 2005, din cauza unei tumori retroperitoneale.^[2] După moartea sa, voluntarii din orașul japonez Shizunai au făcut un CD în cinstea sa.

·         2008: John Michael Crichton, M.D. (pronunție, ˈkraɪtən) , (n. 23 octombrie 1942, Chicago, SUA – d. 4 noiembrie 2008, Los Angeles, SUA) a fost un autor, medic, producător de film, regizor de film și televiziune, romancier și scriitor de literatură science fiction și horror american. Cărțile sale s-au vândut în peste 150 milioane de exemplare în lumea întreagă. În lucrările sale, bazate în general pe acțiune, se fac referiri masive la tehnologie, medicină și știință. Multe din romanele sale alunecă din prezent spre un viitor apropiat având numeroase conotații medicale și științifice, imaginând situații foarte probabile, generate de posibilitățile reale tehnologice și științifice ale momentului, respectiv avertizând de posibilele consecințe ale alunecării necontrolate într-o direcție sau alta.

Michael Crichton este autorul următoarelor romane, toate devenite best-seller-uri, The Andromeda Strain, Congo, Disclosure, Rising Sun, Timeline, State of Fear, Prey, and Next. În calitate de realizator de televiziune, Crichton a fost creatorul seriilor dedicate medicinei, devenite foarte populare în Statele Unite, ER, dar faima și-a dobândit-o ca autor al romanelor Jurassic Park și al continuării acestuia The Lost World, ambele ecranizate în filme, care au creat venituri substanțiale, respectiv au dus la realizarea unei intreprinderi de tip franchise. Ultima sa carte publicată a fost romanul Next (Următorul). Următorul proiect, pregătit pentru 2009, a rămas neterminat - Michael Crichton a fost învins de cancer în noiembrie 2008, la vârsta de 66 de ani.

Crichton s-a născut în Chicago ^[16] Illinois, fiul lui John Henderson Crichton și al Zula Miller Crichton, fiind crescut în Long Island și în Roslyn, ambele localități din statul New York.^[17] Michael Crichton era unul din cei patru copii, ceilalți fiind două surori, Kimberly și Catherine, respectiv un frate mai tânăr, Douglas.

Michael Crichton

* 2011: Thomas Nägler (n. 30 ianuarie 1939, Slimnic, Sibiu - d. 4 noiembrie 2011, Neuhausen auf den Fildern, Germania) a fost un arheolog și istoric sas din România, specializat în istoria Transilvaniei.

S-a născut într-o familie de agricultori, ca cel mai în vârstă dintre cei trei copii ai familiei Thomas și Anna Nägler. Un strămoș al familiei Nägler, originar zona orașului Strassburg din Alsacia, s-a stabilit în Transilvania în 1756, cu ocazia colonizărilor inițiate de Imperiul Austriac.

A terminat studiile primare în Slimnic, după care a urmat cursurile Liceului „Brukenthal” din Sibiu, pe care le-a absolvit în 1957. În perioada 1957–1962 a urmat cursurile facultății de istorie-filosofie a Universității Babeș-Bolyai din Cluj, absolvind cu titlul de licențiat în istorie pe baza lucrării de stat intitulate Relațiile franco-germane între anii 1871–1990.

Din 1962 a fost numit custode și cercetător la Muzeul Brukenthal din Sibiu. Aici a continuat documentarea în istoria medievală și modernă, cu accent pe istoria Transilvaniei. În acest scop, din anul 1963 a efectuat o serie de cercetări arheologice în așezări, fortificații, biserici și cimitire medievale din sudul Transilvaniei. În anul 1969 a câștigat un concurs și s-a transferat la Centrul de științe sociale Sibiu al Academiei Române. Profesorul Nägler a activat fructuos la redacțiile revistelor de specialitate Studii și comunicări. Muzeul Brukenthal, Forschungen-zur Volks und Landeskunde și Anuarul Institutului de Cercetări Socio-Umane din Sibiu. A fost membru al Comisiei Monumentelor Istorice din anul 1972, iar din anul 1979 al Comisiei Arheologice din România, în cadrul cărora a prezentat o serie de referate și comunicări.^[1] Ca rezultat al muncii de cercetare științifică desfășurată în Centru, a publicat numeroase studii de specialitate din România și Europa centrală. A urmat apoi doctoratul în științe istorice, obținut în 1974 la facultatea de istorie din Cluj, cu lucrarea Așezarea sașilor în Transilvania. Teza de doctorat a fost publicată în limba germană și română, în două ediții.

Thomas Nägler a devenit, după 1989, primul director al Institutului de Cercetări Socio–Umane Sibiu, funcție pe care a ocupat-o până la pensionare, în 1994^[2] și redactor șef al revistei Forschungen zur Volks-und Landeskunde (anii 1990-1994)^[1].

Între 1990–1992 a fost președinte al asociației minorității germane, Forumul Democrat al Germanilor din România.

În 1993 a ocupat postul de profesor universitar titular pentru Istoria universală a evului mediu și pentru Istoria Imperiului bizantin, predând și alte cursuri speciale. Începând din 1994, profesorul Thomas Nägler a coordonat doctorate în istorie universală.

Thomas Nägler

* 2011: Norman Foster Ramsey (n. 27 august 1915, Washington, SUA – d. 4 noiembrie 2011, Middlesex, SUA) a fost un fizician american, unul din oamenii importanți ai Proiectului Manhattan și ulterior laureat al Premiului Nobel pentru Fizică în 1989 pentru inventarea metodei câmpurilor oscilatoare separate și utilizarea acesteia în maserii cu hidrogen și în alte ceasuri atomice

Ramsey a împărțit premiul Nobel, cu care a fost recompensat, cu alți doi savanți, germanii Wolfgang Paul și Hans Dehmelt.

Norman Foster Ramsey

* 2016: Santi Duangsawang (în thailandeză สันติ ดวงสว่าง, n. 10 ianuarie 1968, Provincia Phichit, Thailanda – d. 4 noiembrie 2016, Provincia Samut Songkhram, Thailanda) a fost un actor și cântăreț thailandez

Sărbători

Calendar religios 4 noiembrie 
- Calendar crestin ortodox: Sf Cuv Ioanichie cel Mare, Sf Cuv Gheorghe Mărturisitorul din Drama
- Calendar crestin greco-catolic: 
Cuviosul Ioanichie cel Mare; Sfantul mucenic Nicandru si Ermeu 
- Calendar crestin romano-catolic: 
Sfantul Carol Borromeu

– In Rusia,  Ziua Unitatii Nationale sau Ziua Unitatii Poporului, celebrata  din vremea Imperiului Rus si pana in 1917 . A redevenit sarbatoare nationala in Federatia Rusa in anul 2005.

In ziua de 4 noiembrie (22 octombrie SV) rusii comemoreaza revolta populara din noiembrie 1612 in urma careia au fost alungate din Moscova fortele de ocupatie polono-lituaniene,punandu-se capat interventiei straine in Rusia  din timpul razboiului polono-rus  (1605 -1618).

Din 1613, tarul Mihail I al Rusiei a instituit sarbatoarea numita „Ziua eliberarii Moscovei de invadatorii polonezi”.

– In Italia,  Ziua Unitatii Nationale si  Ziua Fortelor Armate  (Giorno dell’Unità Nazionale e Festa delle Forze Armate). Se serbeaza ziua infrangerii Austro – Ungariei in 1918.

VA URMA